1

Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România

SUPORT DE CURS

„Rolul disciplinei pozitive în prevenirea abuzului asupra copilului“

2015 Iaşi

2

CE ESTE COPILUL ?

Copilul este o fiinţă în devenire, cu nevoi şi interese specifice.

Pentru a se dezvolta armonios, pentru a deveni un adult echilibrat şi adaptat,

copilul are nevoie de:

dragoste din partea celor care îl îngrijesc pentru a deveni un adult echilibrat

şi adaptat;

condiţii optime de dezvoltare fizică şi sănătate;

un cadru familial echilibrat, fără tensiuni şi conflicte, bazat pe ataşament şi

respect între membrii familiei;

condiţii de educaţie şi acces la informaţie;

Copilul are nevoie să i se recunoască valorile, să fie recompensat pentru

realizările sale, înţeles şi ajutat să găsească soluţiile cele mai potrivite

problemelor sale.

Copilul poate fie educat cu tact şi răbdare evitând violenţa şi pedepsele

nejustificate; acestea nu vor conduce la o disciplinare a copilului ci la reacţii

contrare aşteptărilor adultului;

Indiferenţa, ignorarea şi respingerea copilului sunt la fel de traumatizante ca

şi hiperprotecţia sau pretenţiile prea mari din partea adultului.

3

DREPTUL COPILULUI DE A FI PROTEJAT

Copilul este vulnerabil şi are nevoie de protecţie socială datorită

caracteristicilor specifice vârstei.

lipsa aproape completă de posibilităţi fizice şi psihice de apărare;

capacitatea redusă de înţelegere a efectelor, a consecinţelor unor

acţiuni proprii sau ale altor persoane;

imposibilitatea de a discerne între intenţiile bune sau rele ale altor

persoane;

gradul crescut de sugestibilitate şi inocenţă.

Copilul trebuie recunoscut ca persoană independentă care reprezintă o

valoare în sine şi care are drepturi ce trebuie respectate.

Copilul trebuie protejat împotriva oricăror forme de violenţă, maltratare,

neglijare, împotriva exploatării sexuale, a abuzului sexual precum şi

împotriva celorlalte forme de abuz.

Respectarea şi apărarea copilului împotriva oricăror forme de abuz

presupune asigurarea unui sistem de protecţie adecvat:

definirea juridică a abuzului;

proceduri juridice de intervenţie;

programe naţionale de prevenţie, susţinere şi intervenţie;

structuri abilitate şi competente, specializate în raportarea, instrumentarea şi

tratarea cazurilor de abuz;

strategii comune de acţiune.

4

CE ESTE ABUZUL ?

Orice act prin care se produc vătămări corporale, tulburări psiho-emoţionale

şi expuneri la situaţii periculoase sau percepute ca fiind periculoase sau

percepute ca fiind periculoase de către copil constituie abuz.

Există:

Abuzul fizic: folosirea forţei fizice asupra copilului şi supunerea la munci

dificile care depăşesc posibilităţile lui având ca rezultat vătămarea

integrităţii sale corporale;

Abuzul sexual: constă în expunerea copilului la vizionarea de materiale

pornografice, seducţie (avansuri, mângâieri şi promisiuni) sau implicarea sa

în acte sexuale genitale, orale sau anale;

Abuzul emoţional (psihologic): este un comportament inadecvat al

adultului faţă de copil, cu efecte negative asupra personalităţii în formare a

copilului. Respingerea, izolarea forţată, terorizarea, ignorarea şi coruperea

copilului reprezintă forme ale acestui tip de abuz.

Neglijarea: este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat

cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emoţionale, de dezvoltare fizică

şi psihică, precum şi limitarea accesului său la educaţie.

Abuzul economic: este atragerea, convingerea sau obligarea copilului să

desfăşoare activităţi aducătoare de venit (cel puţin parţial sau indirect, de

aceste venituri beneficiind şi unii adulţi, apropiaţi copilului).

5

UNDE SE POT ÎNTÂLNI

DIFERITELE FORME DE ABUZ ?

Familie

Deşi familia trebuie să constituie un mediu securizant pentru copil, aici se întâlnesc

frecvent diferite forme de abuz.

Factori favorizanţi:

promiscuitatea din unele;

modelul parental abuziv;

nivelul redus al educaţiei;

ignorarea abuzului;

condiţii precare de viaţă şi sănătate ale membrilor familiei:

- boli psihice;

- consum excesiv de alcool;

- spaţiu de locuit inadecvat;

- numărul mare de copii;

orientarea şi aderarea la o grupare filosofică sau religioasă care impune

anumite interdicţii (asistenţa medicală, împiedicarea accesului la informare

etc.)

Instituţii În aceste instituţii au fost semnalate atât din partea personalului cât şi din partea

copiilor toate formele de abuz.

Factori favorizanţi:

lipsa unei metodologii de selecţie şi testare a aptitudinilor necesare unei

persoane care lucrează în sistemul de protecţie a copilului;

numărul redus al personalului de specialitate în raport cu numărul mare de

copii;

condiţiile improprii de locuit (mulţi copii în dormitoare, grupuri sanitare,

etc.)

rigiditatea în activitatea pedagogică;

lipsa unui mediu individualizant, securizant;

stimularea redusă a copiilor în exprimarea opiniilor şi nerespectarea acestor

opinii.

6

Strada

Strada asigură anonimatul potenţialului abuzatori şi este locul unde pot fi întâlnite

persoane cu comportamente sexuale deviante.

Şcoala

Şcoala constituie în primul rând un spaţiu social de transmitere şi asimilare

de informaţii dar şi de modelare, socializare. Adesea în cadrul acestui proces

se pot manifesta unele forme de abuz.

Factori favorizanţi:

supraîncărcarea programelor şcolare şi structurarea lor inadecvată;

supraîncărcarea programului de şcoală;

unor metode disciplinare inadecvate ale profesorilor de etichetare şi

admonestare a copilului;

capacitatea redusă de stimulare şi comunicare cu copilul;

lipsa unei educaţii preventive în programa şcolară;

tratament discriminatoriu aplicat copilului, condiţionat de factori subiectivi.

Mediul vocaţional şi de timp liber

Meditatori pentru pregătirea la diverse discipline şcolare

Antrenori sportivi (instructori de dans, înot, patinaj)

Cluburi/ café-internet

La factorii care favorizează abuzul în mediile menţionate, o contribuţie

importantă o are mass-media.

Prezentarea frecventă a unor materiale cu caracter de violenţă şi

obscenitate;

Interesul scăzut al mass-mediei în informarea opiniei publice privind

consecinţele diferitelor forme de abuz asupra copilului.

7

Semne de recunoaştere a copilului abuzat

Consecinţele abuzului asupra dezvoltării şi integrării psiho-sociale a copilului

În literatura de specialitate sunt prezentate o serie de semne specifice ale neglijării şi

abuzului. Cunoaşterea acestor semne specifice, ajută profesionistul care lucrează cu copii, să

poată identifica cazurile de maltratare.

Ca şi alte victime, copiii abuzaţi resimt disfuncţionalităţi psihologice. Spre deosebire de

adulţi, ei sunt traumatizaţi în timpul perioadei celei mai critice din viaţa lor: când se formează

părerile despre sine, despre alţii şi despre lume, când îşi stabilesc relaţiile cu propriile stări şi

când sunt dobândite pentru prima dată abilităţile de cooperare. Asemenea reacţii post-traumatice

pot avea cu uşurinţă impact asupra maturizării psihologice şi sociale ulterioare, ducând la o

dezvoltare potenţial atipică şi disfuncţională.

Indiferent de tipul specific de maltratare, consecinţele abuzului asupra dezvoltării copilului

par să apară în măcar trei stadii:

1. Reacţiile iniţiale la victimizare, implicând stres post-traumatic, schimbări ale dezvoltării

normale a copilăriei, afect dureros şi distorsiuni cognitive;

2. Acomodare la continuarea abuzului, implicând comportamente cooperante pentru a creşte

siguranţa şi /sau scădea durerea în timpul victimizării;

3. Elaborare pe termen lung şi acomodare secundară:

(a) consecinţele reacţiilor iniţiale şi acomodările legate de abuz asupra dezvoltării

psihologice ulterioare a individului;

(b) răspunsurile cooperante ale supravieţuitorului la disforia legată de abuz.

8

SEMNE ALE NEGLIJĂRII

Semnele fizice ale neglijării Semnele afectiv-comportamentale ale

neglijării

copil înfometat ori alimentat

nepotrivit;

neigienizat;

cu aspect vestimentar neadecvat;

pedepsit să nu mănânce sau să nu

doarmă;

care nu-şi cunoaşte ziua naşterii ori

primeşte în dar obiecte nepotrivite;

care nu are cu cine vorbi despre

problemele sale ori nu are un

program de viaţă adecvat vârstei

sale, rămânând mult timp

nesupravegheat.

hipo- sau hiperponderal;

bolnăvicios.

un comportament variind de la

polul inhibiţiei până la agitaţie;

neataşat;

introvert;

cu vocabular sumar;

incapabil să comunice, să se joace

sau cu o "foame de stimuli"

(extrem de instabil);

cu retard şcolar, în ciuda unui

intelect bun (pseudoretard

mental);

slab motivat pentru efort cognitiv;

insuficient de matur ca dezvoltare

volitivă;

incapabil de a stabili relaţii

interpersonale durabile.

Consecinţe ale neglijării:

(a) In plan emoţional, tabloul poate fi extrem de diferit. Copilul neglijat este marcat de o

atitudine de indiferenta sau timiditate si de incapacitatea de a-si organiza activitatea liber. Nu

este curios, are tulburări de atenţie, un prag prea scăzut sau, dimpotrivă, prea ridicat de

toleranţă a frustrărilor, somatizează uşor (cefalee, greţuri, vărsături, dureri abdominale,

diverse cenestopatii), nu este dispus să facă efort cognitiv, nu are nivel de aspiraţii pe termen

lung (nu se poate proiecta in viitor).

9

(b) In plan social stabileşte contacte interpersonale fragile, are dificultăţi de adaptare şi încearcă

să-şi suplinească nevoile nesatisfăcute, uneori prin fapte antisociale (individual sau aderând

la grupuri de delicvenţi) cu consum de droguri, fuga de acasă, absenteism, însuşire deficitară

a normelor etico-morale.

SEMNE ALE DIFERITELOR FORME DE ABUZ

Abuzul fizic

Orice adult crede că-şi poate exercita liber dreptul de a-l pedepsi pe copil, mai ales când

este vorba despre propriul copil. Pedeapsa fizică este folosită pentru a provoca durere. Pedeapsa

minoră, cea care nu periclitează fizic copilul, prin repetare, sau folosită impropriu, în

neconcordanţă cu faptele comise, poate conduce la traume psihice şi variază de la lovirea cu

palma până la utilizarea unor obiecte dure, rănirea, legarea, provocarea de arsuri, trasul de păr

sau chiar otrăvirea. În măsura în care lovirea produce vătămare, risc substanţial pentru sănătate

/integritate corporală, pedeapsa gravă devine abuz fizic. La fel poate fi considerată exploatarea

prin muncă a copilului, cât şi asistarea acestuia la scenele de violenţă dintre părinţi.

Semnele abuzului fizic

Semne fizice Semne afectiv-comportamentale

întârzierea dezvoltării staturo-

ponderale şi mentale,

deficit al limbajului;

rahitism, carenţe alimentare;

insomnie precoce, tulburări de

somn;

enurezis, encomprezis;

echimoze, escoriaţii (urme de

zgârieturi), dermatoze (pete pe

piele);

Manifestări comportamentale,

polarizate fie spre ascultare

necondiţionată, fie spre

instabilitate:

- nu vrea să se aşeze;

- motivează ciudat urmele de

pe corp /nu-şi aminteşte cauza

lor;

- evită orice confruntare cu

părintele;

10

nanism psihosocial,

anorexie mentala.

hematoame în locuri

neobişnuite;

zgârieturi, tăieturi

inexplicabile in zona genitala,

pe fata, cap, arsuri, par smuls;

fracturi osoase, dislocări,

deformări ale membrelor;

leziuni la nivelul sistemului

nervos central (dizabilităţi

motorii, deficite senzoriale,

paralizii oculare, convulsii,

hemiplegii, coma);

hemoragii cerebrale sau

retiniene,

leziuni ale organelor interne.

- pare excesiv de docil;

- împietrit ori bizar;

- hipervigilent, cu reacţii de

apărare fizică nemotivate ;

- manifestând teribilism şi

violenţă în relaţiile

interpersonale;

- atitudini provocatoare, din

nevoia disperată de a atrage

atenţia;

- hiperactivitate generată de

frustrările repetate;

- comportamente dezordonate.

Trăiri emoţionale:

- neîncredere; teamă;

- curiozitate scăzută sau

absentă;

- vigilenţă anxioasă;

- copil "meduzat" (înlemnit)

faţă de anturaj;

- dificultăţi de contact

interpersonal;

- frica de separare;

- vulnerabilitate la situaţii

stresante;

- dificultăţi de autocontrol;

- dificultăţi de înţelegere;

11

- dificultăţi de învăţare;

- somnolenţă, vise, coşmar;

- comportament retractil sau

instabilitate motorie;

- mânie, atitudini revendicative,

lipsa de control;

- motivaţie săracă.

Consecinţe ale abuzului fizic:

In plan emoţional:

Sentimentele de inferioritate persistă şi la vârsta adultă. Comunicarea este dificilă,

marcată de violenţă. Violenţa este trăită ca o modalitate de schimb, ca un ataşament

interpersonal, mai ales dacă a fost un model parental de agresivitate. Se produce o stranie

identificare cu acest model, pentru că violenţa a fost percepută de copil ca un semn al interesului

părintelui faţă de el.

In plan social:

Copilul victima ("ţapul ispăşitor") nu recunoaşte, uneori, maltratarea şi nu o denunţă.

Poate refuza chiar şi separarea de părintele agresor. Ca adult va adopta atitudini masochiste

(caută să-şi provoace propria suferinţă).

12

Câteva comportamente manifestate de copiii care trăiesc în familii violente1

0 – 3 ani

eşecuri;

lipsa abilităţilor limbajului;

dezvoltare motorie lentă;

furie excesivă;

coşmaruri, tremur nocturn;

balans al capului;

teama exagerată de separare.

4 – 8 ani

verbalizarea fricii şi a mâniei;

agresivitate;

plictiseală, depresie, comportament suicidar;

fuga de acasă;

absenteism şcolar;

nelinişte excesivă;

somnambulism, coşmaruri, insomnii, teama de a merge la culcare;

lipsa motivaţiei;

întârzieri în dezvoltarea limbajului;

întârzieri în dezvoltarea motorie;

sadic cu animalele.

9 – 13 ani

agresivitate;

loveşte mama, fraţii;

răneşte / omoară animalele;

depresie, sentiment de neputinţă, tentative suicidare;

poate să înceapă consumul de substanţe (droguri, alcool);

1 Adaptat după Marjorie Cusick, MFCC

Batterd Women’s Alternatives (925) 676-8010

13

lipsa relaţiilor de egalitate pozitive;

implicare în găşti;

izolare autoimpusă;

absenteism şcolar;

minciuni;

comportament antisocial;

identificare puternică cu rolurile de sex.

Abuzul emoţional

Este un comportament comis intenţionat, de un adult lipsit de căldura afectivă, care

jigneşte, batjocoreşte, ironizează, devalorizează, nedreptăţeşte sau umileşte verbal copilul, în

momente semnificative sau repetat, afectându-i, în acest fel, dezvoltarea şi echilibrul emoţional.

Abuzul emoţional reprezintă:

- respingerea copilului ca fiinţă fie prin intruziunea emoţională, fie prin ignorarea

emoţiilor pozitive sau negative;

- "călirea" prin reguli stricte, fără drept de negociere;

- înfricoşarea copilului prin izolare, închizându-l in spatii întunecoase, făcându-l să

aştepte cu încordare, dezamăgindu-l, minţindu-l, blamându-l;

- ameninţarea cu abandonul;

- abordarea copilului cu atitudini inconsecvente pentru acelaşi tip de greşeli;

- comunicare intr-o manieră neclară, ambivalentă, prea încărcată, sau insensibilă;

- atitudinea autoritară, dominatoare;

- îngrijirea şi controlul excesiv sau discontinuu, care sufoca independenţa copilului;

- supunerea la practici bizare - magice sau pseudoreligioase;

- toate celelalte forme de abuz au o componentă emoţională.

14

Semnele abuzului emoţional

Trăiri emoţionale: stima redusă de sine, timiditate, sentimente de vinovăţie, interiorizare,

neîncredere, ostilitate, nefericire, anxietate, dezvoltarea unui nucleu de manifestări nevrotice,

depresive sau obsesive, tendinţe autoagresive sau heteroagresive.

Comportament social: conduce la eşec permanent (care-i confirmă copilului

incapacitatea şi sentimentul de nonvaloare), manifestări agresive, iritabile, atitudini masochiste,

inhibiţie socială, dificultăţi de adaptare (refuzul grădiniţei sau fobie şcolară) şi dificultăţi de

comunicare. Copilul abuzat emoţional nu ştie să se joace, să se exprime prin joc.

Consecinţe ale abuzului emoţional

In plan emoţional: întârzie dezvoltarea sentimentului de sine, a maturizării emoţionale şi

a capacităţii empatice.

In plan social: fuga de acasă, acte antisociale, dificultăţi de adaptare durabile repetate

într-un mediu nou (familie adoptivă, grădiniţa, şcoala), lipsa de iniţiativă, de creativitate, de

autonomie, anxietate de separare sau de anticipare inclusiv la vârsta adultă.

Abuzul sexual

Este dificil de descoperit un copil abuzat sexual prin intermediul testelor psihologice.

Asupra fiecărui copil, efectele sunt particulare, simptomele depinzând:

- de vârsta copilului

- de gradul de apropiere relaţională faţă de agresor;

- de forţa acestuia;

- de locul de desfăşurare a evenimentului;

- de frecventa situaţiilor abuzive.

Aprecierea gravităţii faptelor comise în cazurile de abuz sexual asupra copiilor se

realizează în funcţie de :

vârsta copilului (cu cât copilul este mai mic ca vârstă cronologică cu atât faptele

sunt considerate mai grave).

15

gradul forţei aplicate (fapta este mai gravă cu cât forţa utilizată este mai mare).

relaţia dintre agresor şi victimă (fapta este mai gravă cu cât relaţia dintre

agresor şi victimă este mai strânsă).

tipul actului sexual la care a recurs agresorul ( gravitatea faptelor fiind mai

mare dacă a avut loc penetrarea copilului).

Semne fizice ale abuzului sexual:

- înroşirea sau lezarea orificiului anal sau vaginal - "reflexul dilatării" (in cazul

contactului anal);

- "numai" vulnerabilitate la bolile cu transmitere sexuala (inclusiv negi genitali,

gonoree);

- tulburările digestive, de somn;

- panica;

- agravarea unor boli cu componenta psihică (astmul);

- tulburările de instinct alimentar.

- se pot adăuga simptomele vagi, nespecifice, cum sunt cefaleea şi durerile abdominale.

Semnele psihologice ale abuzului sexual

Trăiri emoţionale:

- culpabilitate, responsabilitate tensionată de păstrare a secretului;

- frica, pedeapsa;

- degradarea imaginii de sine;

- sentiment de murdărire corporala;

- teama de deteriorarea sexuală şi a reproducerii;

- ostilitate, furie, depresie;

- tendinţe suicidare.

16

Manifestări comportamentale:

- regresie;

- ostilitate sau agresiune fata de alte persoane;

- pierderea deprinderilor sociale;

- letargie, nepăsare faţă de sine;

- postura corpului exprimând copleşire, greutate;

- tendinţa de confesare (la fete) sau ascunderea cu obstinaţie a secretului

dureros;

- atitudine protectoare faţă de părinţi.

Sentimente identificate la copiii abuzaţi sexual

Frică

de agresor

de a cauza probleme

de a pierde afecţiunea adulţilor

de a fi excluşi din familie

de a fi „diferiţi”

Furie

faţă de agresor

faţă de adulţii care nu i-au protejat

faţă de ei înşişi (se simt vinovaţi)

Izolare

pentru că „ceva este în neregulă cu mine”

deoarece se simt singuri în experienţa trăită

deoarece nu pot vorbi despre abuz

17

Tristeţe

în legătură cu ceva care li s-a luat

în legătură că au pierdut o parte din ei

deoarece cresc prea repede

deoarece au fost trădaţi de cineva în care au avut încredere

Vinovăţie

pentru că nu pot opri abuzul

deoarece cred că „au consimţit abuzul”

pentru că mărturisesc abuzul – dacă spun că au fost abuzaţi

pentru că au păstrat secretul – dacă spun că nu au fost abuzaţi

Ruşine

în legătură cu implicarea lor într-o astfel de experienţă

în legătură cu faptul că corpul lor a răspuns abuzului

Confuzie (debusolare)

pentru că ei pot iubi în continuare agresorul

pentru că sentimentele lor se schimbă mereu.

Sindromul acomodării copiilor cu abuzul sexual

Acest sindrom a fost descris de către Summit (1983) şi delimitează astfel câteva stadii

ale abuzului sexual luând în considerare în principal copilul. Acest model oferă posibilitatea

înţelegerii modului de adaptare, de obişnuire al copilului cu abuzul sexual.

Stadiul 1 – Păstrarea secretului – nici un copil nu este pregătit să facă faţă abuzului

sexual. Copilului i se poate spune direct “ acesta este unicul nostru secret” sau acest lucru poate

fi lăsat să se înţeleagă. Şantajul, ameninţarea, mituirea sunt folosite pentru a menţine copilului

frica de a dezvălui. Copilul se simte lipsit de ajutor.

18

Stadiul 2 – Sentimentul neajutorării – există un dezechilibru al puterii între un adult şi

un copil, copilul este lipsit de ajutor şi prins într-o capcană, acesta trebuie să se supună adultului

şi nu poate să spună NU.

Stadiul 3 - Imposibilitatea de reacţie şi de obişnuinţă – în ciuda sentimentului de

vinovăţie pe care îl are, agresorul se simte încurajat de faptul că nu există o reacţie promptă,

agresivă din partea copilului, ceea ce conduce la repetarea abuzului. Copiii folosesc disocierea ca

mecanism de apărare pentru a face faţă realităţii dureroase – singura persoană care poate opri

abuzul este cel care abuzează, deci copilul se va comporta bine dacă vrea ca abuzul să fie oprit,

ceea ce înseamnă că

trebuie să accepte solicitările sexuale. Copilul începe să se simtă vinovat de a fi provocat într-un

anume fel abuzul.

Stadiul 4 – Dezvăluirea abuzului sexual - poate avea loc imediat după abuz sau la o

perioadă mai mare de timp. Dezvăluirea poate lua mai multe forme:

Copiii pot face declaraţii largi, ambigue care pot fi interpretate ca simptoame

comportamentale; un alt simptom comportamental este când un copil mic încearcă să

simuleze un act sexual cu un alt copil;

Copiii pot face declaraţii adulţilor / prietenilor că au fost abuzaţi sexual. Scopul

acestora este de a testa reacţia ascultătorilor – dacă cel care ascultă este şocat sau are

o reacţie de repulsie, copilul poate spune că a minţit – dar astfel de reacţii directe

arată că ceva s-a întâmplat.

Schimbări semnificative în comportament: izbucniri comportamentale, accese de

furie, insomnii, frică de rămâne singur acasă cu părintele, frica de a merge la culcare.

La adolescenţi apare consumul de alcool exagerat, fuga de acasă sau prostituţia.

Apariţia unor boli: enurezis, boli venerice sau chiar o sarcină.

19

Stadiul 5 – implicarea anumitor servicii de specialitate, în funcţie de reacţia părinţilor.

Ex:

”Diana a ţinut secret abuzul la care a fost supusă de către tatăl său timp de 12 ani.

Acesta o ameninţa că dacă spune ceva atunci el va abuza şi de surorile ei. De la 6 ani la 18 ani

a ţinut secret ce se întâmpla între ea şi tatăl său. Totul a fost dezvăluit că de fapt el abuza în

acelaşi timp şi de surorile ei. ”

“Irina a ţinut secret abuzul tatălui vitreg trei ani până când bunica sa a observat

anumite schimbări în dispoziţia ei. Ameninţările cu bătaia şi cu faptul că îi omoară mama au

determinat-o să ţină secretul. ”

Posibile semnificaţii ale incestului pentru copii:

Îmi place, dar nu este bine;

Îmi place şi este permis;

Nu – mi place şi nu-mi este bine;

Ştiu că nu-mi este bine, dar mă face deosebit;

Îl iubesc pe tata, dar îl urăsc pentru asta;

Sunt mândru că sunt tratat ca un adult;

Îmi place, dar mama este foarte supărată pe mine;

Nu-mi place dar mama vrea să fac asta;

Îmi place să-i fac geloşi pe fraţii mei;

Nu – mi place, dar astfel îmi apăr fraţii / surorile;

Sunt rău, din cauza mea greşesc părinţii mei;

Acum îi am cu ceva la mână pe părinţi;

Mama ar pleca dacă nu aş face asta cu tata;

De ce se simte un corpul meu bine când fac lucruri rele?

Tata cred că mă iubeşte foarte mult, dacă riscă atâta;

Singurul mod de a supravieţui este să fac asta.

20

Consecinţele abuzului sexual

In plan emoţional: introversiune, tulburări emoţionale, depresie, autoestimare deficitară.

In plan social: fuga de acasă, eşec şcolar, prostituţie, consum de droguri, alcool. Ca

adulţi pot avea un comportament sexual neadecvat, masturbare compulsivă, dificultăţi în

alegerea partenerului şi în rolul de părinţi (se distanţează faţă de proprii lor copii pentru că

asociază afecţiunea cu contactul fizic).

Consecinţe pe termen lung al abuzului asupra copilului

Deşi unele din reacţiile iniţiale ale victimelor abuzului pot scădea în timp, tipic pentru

aceste tulburări, împreună cu comportamentele de coping specifice abuzului, este să se

generalizeze şi să se complice pe termen lung dacă nu sunt tratate.

Specifice sunt şapte tipuri majore de tulburări psihologice, toate fiind găsite adesea la

adolescenţii si adulţii care au fost abuzaţi în copilărie:

Stresul post-traumatic;

Distorsiuni /deformări cognitive;

Tulburări emoţionale;

Disociere;

Referire slabă la sine;

Distorsionarea imaginii de sine;

Evitare.

De asemenea, vor fi luate în considerare şi implicaţiile sechelelor post-abuz de “co-

dependenţă” şi tulburarea personalităţii de tip borderline.

Literatura de specialitate subliniază faptul că adulţii abuzaţi sau neglijaţi în copilărie

au dificultăţi cu intimitatea, încrederea şi autoritatea socială. Deoarece acest gen de oameni sunt

evitaţi, astfel de probleme pot avea consecinţe negative de lungă durată asupra vieţii persoanelor

abuzate.

21

Distorsiuni /deformări cognitive

Studiul consecinţelor cognitive ale violenţei sexuale leagă molestarea în copilărie de vina,

încredere scăzută în sine şi învinovăţirea, împreună cu alte atribuiri disfuncţionale. Gold (1986),

de exemplu, a subliniat că mai ales femeile cu o istorie de abuz sexual în copilărie atribuie

evenimentele negative factorilor interni, stabili şi globali, la fel ca şi propriului caracter şi

comportament. Aceste femei sănătoase mental aveau tendinţa de a atribui cauzele evenimentelor

pozitive factorilor externi. Asemenea urmări cognitive pot contribui sau acţiona ca mediatori ai

simptomatologiei negative care este evidentă la supravieţuitorii adulţi ai abuzului sexual în

copilărie.

Deşi percepţiile false despre sine sunt legate de toate formele majore de abuz la copil, se

pare ca baza pentru asemenea distorsionări cognitive este abuzul emoţional. Atât experienţa

clinică, cât şi cercetarea empirică sugerează că unele din consecinţele de pe plan cognitiv,

atribuite abuzului fizic sau sexual se datorează probabil abuzului psihologic care co-existentă sau

maltratării psihologice inerente în asemenea tip de abuz.

Gândurile negative legate de abuz apar probabil din două surse:

reacţii psihologice la evenimentele specifice abuzului

încercarea victimei de a înţelege abuzul.

Anxietatea legată de abuz pare să implice în mod tipic următoarele:

Hipervigilenţa la pericol în mediul înconjurător, indiferent dacă este obiectivă sau

nu;

Preocupare pentru control, cu credinţa că până şi cea mai mică pierdere a

hotărârii şi protecţiei de sine pot duce la pericol sau catastrofă;

Interpretare greşită a stimulilor obiectivi neutri sau pozitivi interpersonali ca

dovadă a ameninţării sau pericolului.

Disocierea este definită ca o rupere a legăturilor care apar în mod normal între

sentimente, gânduri, comportament şi amintiri, invocate conştient sau inconştient pentru a

reduce tulburarea psihologică.

22

Deşi etiologia simptomatologiei disociative este complexă, un număr de scriitori şi

cercetători leagă începutul unor asemenea comportamente cu evenimente traumatice din punct de

vedere psihologic, majoritatea traume importante care au apărut în copilărie. Mai ales studiile

recente, realizate în USA, leagă fenomenul disociativ de abuzul sexual în copilărie, sugerând

direct sau indirect că molestarea poate motiva dezvoltarea stadiilor disociative ca o apărare

împotriva tulburării post-traumatice.

Dificultăţi de relaţioare. Perturbarea intimităţii

Consecinţele pe planul relaţiilor interpersonale ale abuzului pot fi înţelese ca

derivând din două surse:

răspunsurile cognitive imediate şi condiţionate faţă de victimizarea pe termen

lung (de ex. neîncrederea în ceilalţi, mânie şi / sau frică de cei mai puternici,

îngrijorare în privinţa abandonului conştientizarea nedreptăţii /tratamentului

injust, respect de sine diminuat);

răspunsurile de adaptare faţă de continua brutalizare (de ex. evitarea celorlalţi,

pasivitate, sexualizare, caracter recalcitrant sau depresie cauzată de abuz).

Aceste reacţii şi răspunsuri diverse, uşor de înţeles prin prisma experienţei de viaţă restrânse a

victimei abuzului, se suprapun totuşi peste funcţionarea interpersonală şi astfel, au acces către

elementele sociale importante, precum relaţiile, acceptarea şi sprijinul.

Majoritatea abuzurilor asupra copiilor apar în contextul relaţiilor şi intimităţilor

apropiate. De aceea, este firesc ca acei copii abuzaţi să se teamă, să se ferească sau să manifeste

ambivalenţe faţă de apropierea interpersonală. Persoanele abuzate sexual, de exemplu, au adesea

dificultăţi la stabilirea şi menţinerea relaţiilor intime (Courtois, 1988; Elliott & Gabrielson –

Cabush, 1990; Finkelhor et al., 1989), tot astfel ca adulţii ce au trăit în copilărie experienţe de

violenţă domestică (McCann & Pearlman, 1990).

Problemele de intimitate ale persoanelor abuzate par a fi centrate mai ales pe ambivalenţe

şi frică privind ataşamentul interpersonal.

Deşi abuzul sexual este foarte adesea asociat cu disfuncţiile ulterioare în raporturile

intime, ambivalenţa relaţiilor umane apropiate se poate dezvolta chiar înainte de astfel de

tratamente.

23

Probabil unul dintre cele mai dureroase şi tulburătoare aspecte ale abuzului copilului

este impactul asupra capacităţii persoanei de a avea încredere. Necesitând o suprimare a

activităţii defensive şi un sentiment de siguranţă în relaţia cu celălalt, încrederea este greu de

manifestat, mai ales la persoane abuzate grav în copilărie - cel puţin în absenţa unor relaţii de

durată cu caracter încurajator.

Sexualitatea modificată

Experienţa clinică sugerează că adolescenţii şi adulţii care au fost abuzaţi în copilărie

vor avea foarte probabil probleme în viaţa sexuală (Maltz, 1988). Astfel de probleme pot fi:

a) disfuncţii sexuale, raportate la teama de vulnerabilitate şi revictimizare;

b) o neîncredere generală în partenerii sexuali, manifestată atât de bărbaţi cât şi de

femei (Courtois, 1979; Jehu et al., 1984-1985; Meiselman, 1978);

c) tendinţa, în pofida fricii şi suspiciunii, de a depinde de sau de a idealiza pe cei cu

care persoana abuzată are relaţii sentimentale (Courtois, 1988; Elliott & Gabrielson-

Cabush, 1990; Herman, 1981)

d) preocupare spre gânduri sexuale şi tendinţa de a sexualiza relaţii care în mod

normal nu s-ar dori sexuale (Courtois, 1988);

e) experienţă de relaţii multiple, superficiale şi scurte care se încheie odată cu

apariţia intimităţii reale (Courtois, 1979; Herman, 1981)

Bazându-se pe experienţele de victimizare din copilărie de unul sau mai mulţi tutori, un

mare număr de persoane adulte abuzate par să asocieze relaţiile apropiate cu maltratarea. Ca

atare, ei pot, fie:

a) să evite complet intimitatea interpersonală;

b) să accepte o anumită doză de agresiune în relaţia

interpersonală ca fiind normală sau firească.

Convertirea de la copilul victimă (băiat), la adultul care abuzează este considerată ca

derivând din:

probabilitatea ca persoana care comitea abuzul asupra copilului să fi fost tot bărbat, şi

astfel să fi servit ca model pentru comportamentul agresiv din relaţiile interpersonale

ulterioare;

24

susceptibilitatea acestor persoane faţă de mesaje sociale comportând folosirea

violenţei, sau cel puţin dominarea celorlalţi mai slabi, de către cei tari.

Comportamentul agresiv

Studii empirice şi experienţa clinică sugerează că agresivitatea copiilor faţă de

ceilalţi – exprimată adesea prin bătăi, dominare sau atacarea altor copii – este o etapă frecventă

de tranziţie către diverse tipuri de maltratări: abuz fizic (de ex. George & Main, 1979; Reidy,

1977), abuz sexual (de ex. Erickson et al., 1989; Gomes-Schwartz et al, 1990), abuz psihic şi

insensibilitate emoţională (de ex. Egeland, 1989; Vissing et al.,1991). În general, se pare că acest

comportament reprezintă o exteriorizare generică a traumei copilului cauzată de abuz şi depresie,

precum şi probabil a efectelor copierii comportamentului părintelui abuziv. După cum se

menţionează de către câţiva autori, efectul clar al acestei agresiuni este adesea izolarea socială şi

lipsa de popularitate (de ex. Egeland, 1989).

Anumiţi adolescenţi şi adulţi, victime ale abuzului sexual par a fi înclinaţi mai mult către

victimizarea asupra copiilor sau femeilor (de ex. Langevin, Handy, Hook, Day, & Ruson, 1985;

Rokous, Carter & Prentky, 1988; Stukas-Davis, 1990), în timp ce majoritatea studiilor de abuz la

copii şi abuz a adulţilor, au descoperit legături cu incidente din copilărie, privind maltratarea

fizică (de ex. McCord, 1983; Pollock et al., 1990; Widom, 1989).

25

CUM AJUTĂM

COPILUL ABUZAT, NEGLIJAT ?

Printr-o strategie coerentă de prevenire, cunoaştere şi recuperare.

Mecanismul de protecţie al copilului împotriva abuzului presupune:

identificarea cazului, care poate fi făcută de:

- un membru al familiei;

- vecini;

- educatori, profesori;

- medici;

- asistenţi sociali;

- orice persoană care vine în contact cu copilul abuzat.

semnalarea cazului la:

- Serviciul Public Specializat pentru Protecţia Copilului (Primărie,

Consiliul Judeţean);

- Institutul Medico-Legal, în 24 ore de la comiterea abuzului pentru

eliberarea actului doveditor necesar în instanţă;

- Poliţia (secţia de care aparţine cu domiciliul);

intervenţia în rezolvarea cazului axată pe două direcţii:

- juridic – stabilirea măsurilor coercitive (scoaterea din familie,

închisoare);

- recuperator: - pe copil

- pe abuzator.

Intervenţia recuperatorie centrată pe copil include: pregătirea copilului pentru tratamentul de specialitate:

- oferirea suportului afectiv şi de securitate emoţională;

- încurajarea copilului pentru a relata evenimentele petrecute;

- atenuarea sentimentului de vinovăţie.

tratament şi reabilitare în centre de consiliere specializate în recuperarea

copilului abuzat/neglijat

acompaniere şi susţinere a familiei în depăşirea situaţiei critice.

Intervenţia centrată pe abuzator: Integrarea într-un program de tratament psihoterapeutic.

26

CUM PREVENIM ABUZUL?

A preveni înseamnă a cunoaşte. Cunoaşterea se realizează prin informare şi

educare care trebuie direcţionată spre:

copil.

familia sau persoanele care îngrijesc copilul.

opinia publică în general.

Modalităţi de realizare:

redactarea şi popularizarea de materiale educative (cărţi, broşuri, pliante

etc.);

articole de presă, emisiuni radiofonice sau televizate care să dezbată

consecinţele diferitelor forme de abuz.

programe preventive în şcoli cu scopul de a oferi copiilorcunoştinţe despre

corpul lor, despre sexualitate şi despre mijloacele de a se apăra atunci când

sunt în pericol.

27

IMPORTANT! Învăţaţi copilul cum să recunoască şi să se apere de potenţiali abuzatori.

- nu-l lăsa nesupravegheat;

- cunoaşte-i prietenii;

- explică-i deosebirea dintre comportamentul afectuos faţă de cel

sexual;

- explică-i cum să reziste tentaţiilor.

Nu fiţi indiferenţi faţă de orice manifestare de abuz.

Ar putea să i se întâmple propriului dvs. copil.

Interveniţi!

Apelaţi la servicii specializate:

POLIŢIE

DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI

PROTECŢIA COPILULUI

SERVICIUL PUBLIC SPECIALIZAT PENTRU PROTECŢIA

COPILULUI

SPITALE

28

EXTRASE DIN TEXTE DE LEGE

PRIVITOARE LA PEDEPSIREA ABUZULUI

Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului,

republicata 2014 Art. 33

(1) Copilul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale si nu poate fi supus

pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.

(2) Masurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decat in acord cu demnitatea copilului,

nefiind permise sub niciun motiv pedepsele fizice ori acelea care se afla in legatura cu

dezvoltarea fizica, psihica sau care afecteaza starea emotionala a copilului.

Capitolul VI - Protectia copilului impotriva abuzului, neglijarii, exploatarii si a oricarei

forme de violenta

Sectiunea 3 - Protectia copilului impotriva abuzului sau neglijentei

Art. 94

(1) Prin abuz asupra copilului se intelege orice actiune voluntara a unei persoane care se afla intr-

o relatie de raspundere, incredere sau de autoritate fata de acesta, prin care sunt periclitate viata,

dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica

sau psihica a copilului, si se clasifica drept abuz fizic, emotional, pishologic, sexual si economic.

(2) Prin neglijarea copilului se intelege omisiunea, voluntara sau involuntara, a unei persoane

care are responsabilitatea cresterii, ingrijirii sau educarii copilului de a lua orice masura pe care o

presupune indeplinirea acestei responsabilitati, care pune in pericol viata, dezvoltarea fizica,

mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a

copilului si poate imbraca mai multe forme: alimentara, vestimentara, neglijarea igienei,

neglijarea medicala, neglijarea educationala, neglijarea emotionala sau parasirea

copilului/abandonul de familie, care reprezinta cea mai grava forma de neglijare.

Art. 95

Sunt interzise savarsirea oricarui act de violenta, precum si privarea copilului de drepturile sale

de natura sa puna in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala,

integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului, atat in familie, cat si in institutiile

care asigura protectia, ingrijirea si educarea copiilor, in unitati sanitare, unitati de invatamant,

precum si in orice alta institutie publica sau privata care furnizeaza servicii sau desfasoara

activitati cu copii.

Art. 96

(1) Orice persoana care, prin natura profesiei sau ocupatiei sale, lucreaza direct cu un copil si are

suspiciuni in legatura cu existenta unei situatii de abuz sau de neglijare a acestuia este obligata sa

sesizeze serviciul public de asistenta sociala sau directia generala de asistenta sociala si protectia

copilului in a carei raza teritoriala a fost identificat cazul respectiv.

(2) Pentru semnalarea cazurilor de abuz sau de neglijare a copilului, la nivelul fiecarei directii

generale de asistenta sociala si protectia copilului se infiinteaza obligatoriu telefonul copilului, al

carui numar va fi adus la cunostinta pubicului.

29

Art. 102

In cazul in care abuzul, neglijarea, exploatarea si orice forma de violenta asupra copilului a fost

savarsita de catre persoane care, in baza unui raport juridic de munca sau de alta natura, asigurau

protectia, cresterea, ingrijirea sau educatia copilului, angajatorii au obligatia sa sesizeze de indata

organele de urmarire penala si sa dispuna indepartarea persoanei respective de copiii aflati in

grija sa.

Noul Cod Penal, actualizat 2014 - Legea 286/2009 PARTEA SPECIALĂ

CAPITOLUL II INFRACŢIUNI CONTRA INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU

SĂNĂTĂŢII

Art. 191 Lovirea sau alte violenţe

(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare

de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, fiind

necesare îngrijiri medicale pentru vindecare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau

cu amendă.

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Art. 195 Relele tratamente aplicate minorului

Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice,

intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află

minorul, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 197 Violenţa în familie

(1) Dacă faptele prevăzute în art. 186, art. 187, art. 191-193 sunt săvârşite asupra unui

membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

Bibliografie:

1. Briere, J. N. (1992), Child abuse trauma, Lodon, Sage Publications, Inc.

2. Fischer, G., Riedeser, P.(2001), Tratat de psihotraumatologie, Bucureşti, Editura Trei.

3. Ionescu, Ş. (2001) , Copilul maltratat –Evaluare, prevenire, intervenţie, Bucureşti.

4. Roth – Szamoskozi, M. (1999), Protecţia copilului – Dileme, concepţii şi metode, Cluj –

Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană.

5. Lopez, G.(2001), Violenţele sexuale asupra copiilor, Cluj, Editura Dacia.

6. Shapiro, S.(1992), Sexual trauma and psychopatology clinical intervention with adult

survivors.

30

Suport de curs realizat în cadrul proiectului: “Comunitate – Copil - Familie” proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România Editor : Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi Data publicării : ianuarie 2015 Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi, Str. Buridava, Nr. 10, tel./fax. 0232 219 986,

e-mail:iasi@salvaticopiii.ro, website: http://salvaticopiii-iasi.ro

Partener: Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi, str. Lascar Catargi, nr.28, Iaşi, tel. 0232 267696, email: cjraeiasi@yahoo.com Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014.