Surse Ale Excluziunii Sociale - Suport de Curs

5/9/2018 Surse Ale Excluziunii Sociale - Suport de Curs - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/surse-ale-excluziunii-sociale-suport-de-curs 1/62

Universitatea BucureştiFacultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

„Surse ale excluziunii sociale în România”

Autori:

Prof.univ.dr. Elena Zamfir (coordonator)

Conf.univ.dr. Marian Preda

Lect.univ.dr. Adrian Dan

Bucureşti- Februarie, 2004 -



CUPRINS1. INTRODUCERE .............................................................................................................................. 4

1.1. Excluziunea socială: concept şi semnificaţii .............................................................................41.2. Dimensiuni şi perspective de abordare. Obiectivele studiului .................................................. 6

Capitolul 2 - SURSE MAJORE ALE EXCLUZIUNII SOCIALE ...................................................... 72.1.Surse ale excluziunii sociale în regimul socialist ....................................................................... 72.2. Procesele de dezagregare – surse ale excluziunii sociale în perioada de tranziţie ....................7

2.2.1. Căderea economiei ............................................................................................................. 82.2.2. Efectele căderii economice asupra standardului de viaţă al populaţiei .............................. 82.2.3. Paralizarea reacţiei de suport social compensatoriu într-o perioadă de dificultate

economică şi socială ...........................................................................................................92.2.4. Efectele sub-finanţării şi scăderii valorii reale a transferurilor sociale ...........................112.2.5. Explozia sărăciei ..............................................................................................................122.2.6. Capacitatea redusă a sistemului de asistenţă socială de a compensa efectele negative ale

tranziţiei asupra segmentelor dezavantajate ..................................................................... 132.2.7. Apariţia şi manifestarea amplă a unor noi procese de dezorganizare socială ............ ......15

Capitolul 3 - TIPURI/ FORME DE EXCLUZIUNE SOCIALĂ .......................................................173.1. Excluziunea de la serviciile de educaţie ..................................................................................17Lipsa facilităţilor pentru educaţie în comunităţile rurale ....................................................... 19Educaţia inclusivă ...................................................................................................................21Măsuri de promovare a incluziunii în sfera educaţiei pentru comunităţile de romi ...............21

3.2. Excluziunea de la serviciile de sănătate ..................................................................................223.3. Excluziunea de la locuire ........................................................................................................263.4. Excluziunea de la serviciile ocupaţionale/ piaţa muncii ......................................................... 28

Munca la negru .......................................................................................................................30Munca neremunerată conform actelor ....................................................................................30

3.5. Disfuncţionalităţi în actul de justiţie, de promovare a ordinii sociale şi de creştere a siguranţei

cetăţeanului .............................................................................................................................303.5.1. Rolul justiţiei în menţinerea coeziunii sociale .................................................................303.5.2. Poliţia şi relaţiile ei cu comunitatea .................................................................................313.5.3. Traficul de fiinţe umane ................................................................................................... 313.5.4. Creşterea consumului de droguri ......................................................................................32

3.6. Incluziunea socială a femeilor şi promovarea egalităţii de gen .............................................. 333.7. Zonele sever subdezvoltate – surse de excluziune socială ......................................................34

Capitolul 4 - GRUPURI/ SEGMENTE SOCIALE EXCLUSE .........................................................364.1. Copiii aflaţi în familii substitutive sau în instituţii ..................................................................36

Procesele demografice şi incluziunea socială ............................................................................ 394.2. Copiii străzii ............................................................................................................................ 39

4.3. Tinerii care părăsesc instituţiile la 18 ani ................................................................................414.4. Vârstnicii ................................................................................................................................. 414.5. Persoanele cu dizabilităţi ......................................................................................................... 424.6. Delincvenţii ............................................................................................................................. 444.7. Minoritatea roma ....................................................................................................................44

Persoanele fără acte de identitate ...............................................................................................46Probleme legate de educaţia copiilor în comunităţile de romi ...................................................48Participarea romilor pe piaţa muncii ..........................................................................................48Măsuri de promovare a incluziunii sociale a populaţiei de romi ............................................... 49

Capitolul 5 - POLITICI SOCIALE ÎN DOMENIUL INCLUZIUNII SOCIALE .............................505.1. CASPIS şi eforturile de promovare a incluziunii sociale prin intermediul PNAInc ............... 505.2. Reforma sistemului de asistenţă socială – mecanism fundamental de promovare a incluziunii

sociale în România .................................................................................................................52Capitolul 6 - RECOMANDĂRI ŞI DIRECŢII DE ACŢIUNE ..........................................................58

2



Bibliografie .........................................................................................................................................61

3



1. INTRODUCERE

Problematica excluziunii şi a incluziunii sociale în România, ca ţară în proces de tranziţie,

prezintă anumite specificităţi generate de moştenirea comunistă, dar şi de însuşi procesultranziţiei. Dacă există o serie de similarităţi cu ţările Occidentale în ceea ce priveşte manifestareaunor forme de excluziune socială, diferenţele apar pregnant în ceea ce priveşte sursele excluziunii,amploarea şi intensitatea manifestărilor lor.

În ţările Occidentale sursele excluziunii sociale sunt într-o mare măsură expresii marginaleale unui sistem social rezultat în urma unui proces de dezvoltare ce s-a dovedit până acum a fibine structurat, coerent şi funcţional.

În ţările în tranziţie, în mod accentuat în cele care s-au confruntat cu probleme extrem dedificile, cum este cazul României, sursele cele mai importante ale excluziunii sociale se plasează în însuşi procesul dificil de schimbare precum şi în acele procese dezagregante care îl însoţesc :explozia sărăciei, procese de dezorganizare socială, incongruenţe ale schimbărilor legislative şi alesistemului de instituţii, toate petrecute într-o perioadă scurtă de timp, sub variate presiuni, adesea

contradictorii, interne şi externe.Criza îndelungată a societăţii comuniste, accentuată în anii ’80, a generat profunde procese

de dezagregare socială, care s-au propagat după Revoluţie ca o gravă moştenire la care s-auadăugat şi efectele nocive noi, produse ale unei tranziţii dificile.

Din acest motiv, o strategie de combatere a excluziunii sociale şi promovare a incluziuniisociale în România, inevitabil va trebui să se orienteze nu numai pe construcţia instituţională aunei societăţi inclusive, dar şi pe absorbţia treptată a unor masive acumulări de fenomene careconduc la dezagregare socială, rezultate ale unei istorii supusă unor crize multiple.

1.1. Excluziunea socială: concept şi semnificaţii

În discursul contemporan privind politicile sociale se utilizează tot mai des termenii deexcluziune şi incluziune socială ca o extensie a tematicii clasice a sărăciei. La rândul său,sintagma „măsuri de combatere a sărăciei” tinde să fie înlocuită treptat cu cea de „promovare aincluziunii sociale”. Dacă tematica sărăciei se referea strict la deficitul de resurse financiare, nouatematică a promovării incluziunii sociale se referă la o problematică mult mai largă. Pe de o parte,la o gamă extrem de variată de deficite de ordin social-cultural-moral-economic , iar pe de altăparte, la o orientare activă spre dezvoltarea socială prin intervenţie directă, prin construcţiaprogresivă a unei societăţi inclusive.

Duffy (1995) consideră că excluziunea socială este un concept mai cuprinzător decât sărăcia,

deoarece include nu numai lipsa mijloacelor materiale, ci şi imposibilitatea de a fi inclus în diferite"reţele" sociale, economice, politice şi culturale. Pe lângă deficitul în venituri sau consum implicatde sărăcie, excluziunea socială presupune şi un deficit de participare normală la viaţa cotidiană şi activităţile sociale sub multiple forme.

Conceptul de excluziune socială este cu mult mai recent decât cel de sărăcie. În 1994, ConsiliulEuropei definea excluşii drept „grupuri întregi de persoane care se găsesc, parţial sau total, în afaracâmpului efectiv de aplicare a drepturilor omului” 1. Ideea de excluziune a apărut în 1975, îndocumentele CMCE2. Programele Europene Antisărăcie au fost o nouă ocazie de a aduce în prim planconceptul. În 1988, Comisia Europeană a publicat un document în care se face referire explicită la“excluziunea socială”, pentru ca în 1989, în Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale aleMuncitorilor, publicată de Comisia Europeană, se spune că “în spiritul solidarităţii este important să fiecombătuta excluziunea socială”. În acelaşi an, CMCE a adoptat o rezoluţie privind “combatereaexcluziunii sociale”, în care se cerea statelor membre să ia măsuri de combatere a excluziunii sociale,

1 Strobel, 1996, p.2622 Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei

4



iar Comisiei Europene să urmărească acest lucru împreună cu statele membre3. Se poate spune cătermenul s-a consacrat prin cel de-al 3-lea program antisărăcie (perioada 1990 – 1994) lansat deComisia Europeană. Din acel moment, discursul politic comunitar a tins să înlocuiască termenul„sărăcie” cu cel de „excluziune socială” ca termen central, cu o arie de cuprindere mult mai largă.

În literatura de specialitate cât şi în programele politice, o definiţie care ni se pare a fi completăşi funcţională subliniază faptul că

“excluziunea trebuie definită în termeni de incapacitate/ eşec de integrare aunei persoane sau grup în unul sau mai multe (sub)sisteme dintreurmătoarele patru:

sistemul democratic şi legal care presupune integrare civică piaţa muncii, care promovează integrarea economică sistemul statului bunăstării care promovează ceea ce poate fi numit integrare socială sistemul familiei şi comunităţii care promovează integrarea interpersonală” 4.

Excluziunea socială se referă cu precădere la o situaţie de eşec privind realizarea deplină adrepturilor cetăţeneşti , atât datorită unor cauze structurale de natură socio-economică, cât şi unor

cauze de natură individuală.Noua perspectivă de abordare a marginalizării sociale se concentrează pe procesul deexcluziune/ incluziune, spre deosebire de perspectiva sărăciei care este preponderent statică,concentrându-se pe rezultatul unor procese economice greu modificabile. Bruto da Costa (1994)pentru a corecta perspectiva statică prezentă în abordarea tematicii sărăciei propune introducereaconceptului de “sărăcire” care vizează un proces ce conduce la rezultatul (static) de sărăcie. Şiacest proces apare doar ca un fragment, un caz particular, unidimensional, al altui proces mult maicomplex, multidimensional, dinamic de excluziune socială care are drept rezultat starea dedeprivare relativă.

Whelan (1991) defineşte trei tipuri de deprivare generate de absenţa forţată a unor bunuri: deprivarea primară (lipsuri legate de alimente, haine, încălzirea locuinţei); deprivarea secundară (absenţa unor bunuri precum telefon, automobil, activităţi de timp liber

dorite); deprivarea privind casa şi bunurile de folosinţă îndelungată (absenţa unor bunuri legate de

calitatea locuirii şi facilităţile în cadrul locuirii).

În ceea ce priveşte sursele excluziunii sociale pot fi identificate 3 tipuri distincte:- Excluziunea structurală, produsă de configuraţia sistemului social însuşi: este

rezultatul unor procese structurale, ca de exemplu şomajul produs de mecanismele derestructurare specifice tranziţiei sau de procesele economice însăşi; efectul unui deficit alpoliticii sociale sau al unor opţiuni de politică socială inadecvată; lipsa unui răspuns adecvatal sistemului social la o anumită nevoie. De exemplu în România nu a existat până în 2003

nici un ajutor specific pentru familiile monoparentale. Pentru diferite grupuri de risc sistemulnu a avut prevăzute măsuri de prevenţie suficiente, în raport cu resursele financiare şitehnice disponibile. Tinerii care la 18 ani ies din instituţiile publice de ocrotire sau dinfamiliile de plasament nu sunt susţinuţi decât ocazional, întâmplător, în procesul dificil deinserţie socială.

– Apartenenţa teritorială/ comunitară a individului/ grupului care face ca el să nu-şisatisfacă o anumită nevoie datorită deficitului de resurse în comunitate, deşi există o soluţieformală în sistem şi ea funcţionează în alte comunităţi. De exemplu, în mediul rural nuexistă servicii de asistenţă socială specializate (de exemplu centre de zi pentru bătrâni şicopii neglijaţi etc.) sau dacă există sunt cel mult embrionare, fapt ce îi exclude pe uniicetăţeni de la dreptul de a beneficia de aceste forme de suport social.

3 Berghman, 1996, p.114 Berghman, 1996, “Excluziunea socială în Europa: contextul politic şi cadrul analitic ”, în Graham Room (editor), 1996 - Measuring

Poverty and Exclussion.

5



- Auto-excluziunea (opţiunea este a individului, modelul cultural, dezinteresul, diverse alteelemente care ţin de decizia personală determinându-l în primul rând să opteze singur pentru a respinge o anumită formă de participare socială. Faptul că unele persoane nu îşifac acte de identitate sau de căsătorie pentru că nu doresc este un astfel de exemplu).

1.2. Dimensiuni şi perspective de abordare. Obiectivele studiului

În acest studiu vom concentra analiza pe principalele surse şi forme de manifestare aexcluziunii sociale în societatea românească şi a grupurilor sociale aflate în condiţii de risc ridicatde marginalizare.

Obiectivul 1: Identificarea principalelor tipuri şi surse de excluziune socială:

1. Excluziune economică

- de la venituri primare- de la transferuri sociale

2. Excluziune de la educaţie: participare şcolară/ abandon şcolar la diferiteniveluri, pe medii rezidenţiale şi grupuri sociale3. Excluziune de la serviciile de sănătate4. Excluziune de la serviciile de asistenţă socială5. Excluziune de la servicii ocupaţionale/ piaţa muncii6. Excluziune de la locuire/ condiţii decente de locuire7. Excluziunea de la participare la viaţa politică8. Excluziunea socială datorată delincvenţei9. Excluziunea socială datorată dependenţei de alcool, drog10. Excluziunea produsă de deformările de funcţionare ale justiţiei, poliţiei etc.11. Excluziunea socială datorată accesului redus la oportunităţi în funcţie dezonă/ comunitate; accesul la transport/ căi de comunicaţie12. Excluziunea socială datorată abandonului / lipsa familiei (copii, bătrâni,persoane cu handicap)13. Excluziunea socială în funcţie de gen14. Traficul de fiinţe umane15. Caz special: populaţia de romi16. Caz special: copiii abandonaţi, neglijaţi sever, maltrataţi

Obiectivul 2 – O analiză a situaţiei diverselor grupuri sociale cu risc ridicat de excluziune:

Obiectivul 3 – Trecerea în revistă a principalelor politici sociale în domeniul incluziuniisociale şi a principalelor instituţii de combatere a sărăciei şi excluziunii sociale precum şiposibilităţi de evaluare a acestora.

Obiectivul 4 – Identificarea unor noi direcţii de acţiune şi soluţii de politică socială.

6



Capitolul 2 - SURSE MAJORE ALE EXCLUZIUNII SOCIALE

2.1.Surse ale excluziunii sociale în regimul socialist

Societatea socialistă a generat profunde procese de excluziune socială. Cele maiimportante sunt următoarele:

O economie iraţional dezvoltată bazată pe industrie grea şi prelucrătoare şi pe o agriculturăextensivă, cu costuri de producţie foarte mari şi cu puţine pieţe de desfacere; ca urmare, după1989, prăbuşirea acestui tip de industrie a produs şomaj şi reducerea veniturilor salariale,surse majore de excluziune socială.

o După o perioadă de vârf a modernizării de tip socialist, începând cu cea de-a doua

jumătate a anilor ’70, dar accentuat după 1980, economia socialistă românească intră

într-o criză accelerată devenită cronică. În mod special în anii ’80 populaţia României s-a confruntat cu o accentuare a sărăcirii. La scăderea resurselor financiare s-a adăugatdegradarea calităţii tuturor produselor şi serviciilor şi restrângerea progresivă aaccesului la acestea, inclusiv la bunurile şi serviciile de bază.

o Crearea de zone mono-industriale a căror prăbuşire după 1989 a generat adevăratecatastrofe sociale.

o Lipsa investiţiilor în tehnologii moderne a dus la o erodare progresivă a competitivităţii,accentuată exploziv după 1989, odată cu deschiderea spre economiile occidentale.

Dezagregarea sistemului de protecţie socială şi o politică socială aberantă în multe domenii auaccentuat procesul de sărăcire:

o scăderea masivă a cheltuielilor sociale publice în domeniul învăţământului şi sănătăţiicu efecte catastrofale asupra calităţii acestora;

o ignorarea cvasi-completă a sistemului de servicii de asistenţă socială; singurul sector dezvoltat într-un mod unilateral şi aberant a fost cel al instituţiilor rezidenţiale cu efectenegative, adesea catastrofale asupra dezvoltării normale a copiilor abandonaţi, apersoanelor cu handicap etc.

o politica agresiv pro-natalistă, care a dus la o creştere enormă a stresului social,

creşterea mortalităţii materne şi infantile, apariţia unui număr mare de copii nedoriţitocmai în segmentele sărace ale societăţii; efectul cel mai devastator l-a constituitexplozia numărului de copii abandonaţi preluaţi de instituţii a căror concepţie, dar şifinanţare a afectat masiv advers şansele de dezvoltare a acestora.

2.2. Procesele de dezagregare – surse ale excluziunii sociale în perioada detranziţie

Procesul iniţial de tranziţie, prin dificultăţile sale neaşteptate, a amplificat enorm proceselede dezagregare socială care atinseseră deja un nivel dincolo de suportabilitate în regimul

comunist.

7



Căderea economică, deficitul de politică socială şi procesele ample de dezagregare socialăsunt factorii responsabili de explozia sărăciei şi accentuarea proceselor de marginalizare şiexcluziune socială.

2.2.1. Căderea economiei

Strategia de restructurare a sistemului economic, dublată de condiţiile particulare defavorabile(structura economică moştenită şi dezagregarea relaţiilor economice internaţionale) a dus la ocădere dramatică a economiei. Căderea a avut loc în două etape (tabelul 1) prima fiind în intervalul1989-1992; a urmat un început de revigorare a economiei (1993-96), urmată de o nouă cădere(1997-1999); de abia după anul 2000, în mod special în perioada 2001-2003 se înregistrează începutul unei relansări economice. Ne putem aştepta ca, pe baza ritmurilor de creştereeconomică prevăzute, la sfârşitul anului 2006 să atingem nivelul PIB-ului din 1989.

Tabel 1 – Evoluţia PIB în România 1989 - 2003

1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

Variaţia anualăa PIB (% din anprecedent)

-5,8 -5,6-

12,9

-8,8 1,5 3,9 7,1 3,9 -6,1 -4,8 -1,2 2,1 5,7 5,0 4,9

PIB real(1989=100) 100 94,

482,2

75,0

76,1

79,1

84,8

88,1

82,8

78,8

77,9

79,6

84,1

88,3

92,6

Sursa: INS

2.2.2. Efectele căderii economice asupra standardului de viaţă al populaţiei

Aceste efecte s-au manifestat prin

degradarea constantă şi semnificativă a veniturilor salariale reale: salariul mediu net a

ajuns în 1999 la cel mai scăzut nivel al său (58,0%) din salariul mediu din 1989; creşterea fiscalităţii, realizată în mare măsură sub presiunea scăderii bazei de impozitare şi

care a condus la deprecierea veniturilor salariale; dacă în 1990 salariul mediu net, caprocent din salariul mediu brut, reprezenta 84,3%, în anul 2002 acesta reprezenta doar 71,2%. În anul 2002 guvernul a pus la punct un program de scădere a poverii fiscaleasupra costului forţei de muncă.

creşterea polarizării veniturilor salariale: un număr din ce în ce mai mare de salariaţi suntremuneraţi cu salariul minim pe economie sau în apropierea acestuia; la rândul său,raportul dintre salariul mediu şi cel minim s-a degradat continuu (tabelul 2); salariul minimca procent din salariul mediu a scăzut de la 65,3% în 1989 la 27,7% în 1996.

Tabel 2 - Dinamica veniturilor salariale reale 1990 - 2003 (1989=100)1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003*

Salariul minimnet la sfârşitulanului

-- 100,0 108,

275,8

62,6

38,4

40,1

32,4

37,9

30,8

28,9

44,1

45,9

46,7 57,8

Câştigul salarialmediu net

100,0

103,5

84,5 73,8

61,4

61,5

68,8

75,3

58,3

60,3

58,0

60,6

63,6

65,0

72,4

Variaţia anuală acâştigul salarialreal mediu net(% din anprecedent)

2,8 3,5-

18,3

-12,7

-16,8

0,111,9 9,4

-22,6

3,5 -3,8 4,6 4,9 2,1 8,8

Salariul minimca % dincâştigul salarialmediu net

--

62,

1 82,2

66,

0

65,

5

40,

1

37,

4

27,

7

41,

8

32,

8

32,

0

46,

7

46,

4

46,

2 51,4

Sursa: INS* Date operative

8



scăderea dramatică a numărului salariaţilor de la 8,156 milioane în 1990 la 4567,8milioane în 2002 (tabelul 3); scăderea numărului de salariaţi a dus la dislocarea economicăa unor întregi grupuri sociale, dezagregând masiv şi bulversând strategiile de viaţă a sutede mii de gospodării; „excluziunea selectivă” a afectat o serie de grupuri sociale particulare – îndeosebi populaţia de romi, însă, în general, pe cei slab calificaţi profesional, tinerii până

în 25 de ani şi persoanele de peste 45 de ani. În consecinţă, s-a produs o masivăexcludere de pe piaţa muncii salariale. Cei care au pierdut poziţia salarială au intrat fie într-o pensionare anticipată, fie în şomaj, fie în economia subterană sau într-o sub-ocuparecronică.

Tabel 3 – Dinamica numărului de salariaţi 1989 - 2003

1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

Numărsalariaţi

(miipersoane)

799

7

815

6

757

4

688

8

667

2

643

8

616

0

593

9

559

7

536

9

476

1

462

3

461

9

455

9

438

4

1989=100100,

0102,

094,7

86,1

83,4

80,5

77,0

74,3

70,0

67,1

59,5

57,8

57,8

57,0

54,8

Sursa: pentru 1993-2001: Anuarul Statistic al României 2002; pentru 2002: INS „România în cifre 2003”; pentru 2003:INS-BSL 12/2003.

scăderea masivă a ratei de ocupare salarială nu a fost compensată decât parţial decreşterea ne-ocupării în formele ne-salariale. Tabelul 4 indică faptul că în intervalul 1989-1999 rata ocupării a scăzut constant de la 473 persoane/ 1000 locuitori la 375 persoane/1000 locuitori (77% din nivelul înregistrat în 1989), urmând apoi o uşoară creştere.

Tabel 4 – Rata de ocupare 1989 - 20021989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

Populaţiaocupată(1989=100)

100 99,0 98,5 95,5 91,9 91,5 86,7 85,7 82,4 80,5 76,9 78,8 78,2 76,1

Persoaneocupate/1000 locuitori

473 467 465 459 442 440 419 415 400 392 375 385 382 382

Sursa: pentru 1989: INS „Anuarul statistic 1993”; pentru 1990-2001: INS „Anuarul statistic 2002”; pentru 2002: INS„Balanţa forţei de muncă”.

Un obiectiv dificil al noii guvernări a fost ca paralel cu continuarea disponibilizărilor dinindustriile ineficiente să se producă o creştere a numărului total al salariaţilor.

2.2.3. Paralizarea reacţiei de suport social compensatoriu într-o perioadă de dificultateeconomică şi socială

Subfinanţarea generală a sistemului de protecţie socială

Efectele sociale ale şocului economic al tranziţiei au fost accentuate de un deficit de politicăsocială. Studiile au arătat, bazate pe statistica naţională şi internaţională, că în Româniacheltuielile sociale publice au plasat ţara noastră pe toată perioada tranziţiei pe penultimul loc înEuropa (tabelele 5 şi 6).

România a moştenit un sistem de protecţie socială subfinanţat şi, datorită unui complex defactori, subfinanţarea s-a menţinut şi în tranziţie.

• în 1989 România era ţara socialistă cu cele mai mici cheltuieli sociale publice caprocent în PIB. Această situaţie s-a menţinut o perioadă şi pe parcursul tranziţiei. Dacă

9



celelalte ţări în tranziţie au răspuns primului şoc al căderii economice printr-o creşteremai accentuată a cheltuielilor sociale publice, România a răspuns cu o creştere puţinsemnificativă (tabelul 5).

Tabel 5 – Dinamica cheltuielilor sociale publice în ţările în tranziţie ca reacţie la primul şoc al tranziţiei(1993 faţă de 1989) comparativ cu unele ţări UE

Ţări în tranziţie 1989(% din PIB)

Creşteri/ scăderi în 1993 faţă de1989

în puncte procentualeMedia ţărilor în tranziţie 16,7 4,5Media ţărilor europene în

tranziţie 20,4 6,6

România 14,2 1,0Media ţări CSI 13,6 6,0UE (1990)* 25,4 3,6

* În ţările UE, comparaţia se face între 1993 şi 1990, datele referindu-se numai la cheltuielile deprotecţie socială, adică transferurile sociale şi cheltuielile pentru sănătate, fără cheltuielile pentru învăţământ.

Sursa pentru România şi ţările în tranziţie: C. Zamfir (coord.), 1999.Sursa pentru UE: The Social Situation in the European Union, EUROSTAT, European Communities, 2000.

Cu fluctuaţii în anumite perioade de timp, ţările europene în tranziţie au menţinut un nivelsemnificativ mai ridicat al cheltuielilor sociale publice ca procent din PIB decât România. Până în2001, România se afla nu numai la un nivel mai scăzut al cheltuielilor sociale publice decâtcelelalte ţări europene în tranziţie (cu excepţia Albaniei), dar la o distanţă mult mai mare în raportcu media ţărilor UE (tabelul 6).

Tabel 6 - Cheltuieli publice sociale* ca % din PIB1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

România 14,2 16,6 17,0 16,5 15,2 15,5 16,0 15,7 15,9 17,3 18,4 17,2 18,2(1989 = 100) 100,

0104,

2 80,4 65,4 62,0 67,9 80,5 86,0 76,8 76,4 74,6 72,6 --

Bulgaria 20,3 21,2 24,5 27 22,8 21 18,3 16,3 17 19 21,2 - -Ungaria 22,5 22,7 29,6 31,9 31,3 32,3 - - 23,8 24,4 23,5 - -RepublicaCehă

21,5 23 24,2 22,9 25,9 25,5 23,3 23,1 25 24,8 - - -

Ţările U.E.(medie)

25,4 25,5 26,5 27,7 28,8 28,4 28,3 28,5 28 27,6 27,6 - -

* Sănătate, învăţământ şi transferuri sociale (includ cheltuieli pentru asistenţă socială, alocaţii, pensii, ajutoare,indemnizaţii şi alte cheltuieli sociale - minus cele pentru locuire).Sursa: Raportul Naţional al Dezvoltării Umane, România (2000) şi Ministerul de Finanţe; Abramovici, G., SocialProtection in Europe, Statistics in focus, EUROSTAT, (nr. 1/2002);

Subfinanţarea serviciilor de educaţie şi sănătate

Dacă în general cheltuielile sociale au fost subfinanţate, anumite componente ale acestoraprecum serviciile de educaţie şi sănătate (ca şi altele precum cele de asistenţă socială şi delocuire) au produs efecte sociale negative majore datorită insuficienţei resurselor. Principaleleinstituţii furnizoare de servicii sociale, educaţia şi serviciile de sănătate au contribuit modest, nu depuţine ori negativ, la susţinerea colectivităţii aflată într-un proces dificil de tranziţie datorită atâtsubfinanţării cât şi reformelor confuze şi întârziate.

Cheltuielile publice sociale pentru sănătate şi învăţământ, după nivelul lor extrem de scăzut în 1989, au crescut, însă modest, rămânând departe de un nivel satisfăcător.

Nivelul acestor cheltuieli este cel mai scăzut în raport cu celelalte ţări europene în tranziţie,plasându-se în apropierea nivelului din Rusia, Moldova şi Bulgaria (tabelul 7). De abia după 2001guvernul s-a orientat către o creştere rapidă a suportului financiar, mai ales în domeniul sănătăţii şi în cel al învăţământului.

Tabel 7 – Dinamica cheltuielilor sociale publice pentru învăţământ şi sănătateîn câteva ţări în tranziţie (% din PIB)

10



1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

Rusia 7,3* 5,8* 6,4 6,0** 7,9 7,7** 6,1** 8,3 9,0 7,4 6,2 - -Slovacia 10,6

*10,5 10,5 11,1 11,6 11,3 10,7 11,7 11,0 10,5 10,1 9,9 -

Cehia 8,2 8,9 9,1 9,7 12,0 12,1 11,9 11,8 11,1 10,8 11,1 11,0 11,3Polonia 6,7* 9,7 10,1 10,4 10,1 9,7 9,6 10,1 9,9 9,3 9,8 - -Ungaria 10,9 11,9 12,6 13,4 13,2 13,6 11,8 10,8 10,7 10,4 10,5 10,2 9,3

Letonia - 7,0 6,7 7,3 10,2 10,2 11,0 9,8 9,5 10,2 10,9 10,3 10,3Moldova - - - 10,9 10,5 14,9 13,4 15,9 14,8 10,5 7,6 7,0 7,5Bulgaria 7,9* 8,6* 11,5 11,8 10,8 9,0 7,5 6,1 6,7 7,3 7,5 7,5 7,3România 4,7 5,6 6,9 6,7 6,1 6,0 6,0 6,4 5,9 6,8 7,6 6,1 7,4

din careînvăţămân

t 2,2 2,8 3,6 3,6 3,3 3,1 3,4 3,6 3,3 3,3 3,8 2,9 3,2

* Pentru aceste date sursa este UNICEF, Regional Monitoring Report no. 4/ 1997.** Pentru aceste date sursa este Transition Report –2000.Sursa: Social Monitor 2003; The Monee Project.

2.2.4. Efectele sub-finanţării şi scăderii valorii reale a transferurilor sociale Pe ansamblu, veniturile sociale din transferuri s-au erodat mult mai accentuat decâtveniturile salariale, adâncindu-se astfel diferenţa dintre veniturile salariale şi cele alesegmentelor de populaţie dependente de suportul social. Totodată a apărut o discrepanţămare în gradul de suport social pentru diferitele categorii sociale (tabelele 8 şi 9).

Tabel 8– Evoluţia unor venituri din transferuri sociale ca % din câştigul salarial mediu net

19891990

1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 20002001

2002

Pensie medie pentru limităde vârstă cu vechimeintegrală

-- 63,9 53,4 53,7 56,3 54,9 52,9 50,1 52,0 49,5 60,0 57,9 58,2 58,6--

Pensia medie a tuturor formelor de pensii -- 37,7 35,3 34,1 35,1 32,7 31,2 30,0 32,0 29,9 34,9 33,9 34,5 35,2 --

Ajutor de şomaj -- -- 42,9 29,6 28,0 35,8 30,2 29,6 39,3 32,4 32,5 31,8 32,0 34,6 -- Alocaţie de sprijin -- -- -- 20,0 16,1 14,4 18,6 15,7 15,4 14,7 14,6 13,2 11,4 12,0 -- Ajutorul social -- -- -- -- -- -- 21,8 21,6 19,0 18,4 16,6 13,4 9,7 33,5 -- Alocaţia de stat pentrucopii -- 9,7 7,2 5,6 5,9 4,2 3,6 3,3 7,2 6,1 5,3 4,1 4,5 4,2 --

Alocaţie al doilea copil 1) -- -- -- -- -- -- -- -- 2,8 5,6 3,7 3,0 2,3 1,7 --1) Din 1997, s-a introdus o alocaţie suplimentară pentru familiile cu 2 sau mai mulţi copii² Pensia de asigurări sociale fără agricultori³ Calculat ca raport între ajutorul social mediu pe familie (1995-2001) conform L.67/1995 privind acordarea ajutorului

social şi anul 2002 conform L 416/2001 privind venitul minim garantat) şi câştigul salarial mediu net pe persoană.Pentru anii 1990-1996 sursa de date este “Tendinţe sociale”, iar pentru anii 1997-2002 sursa de date este “ Raport privind activitatea de asistenţă socială” (MMSSF)Pentru alocaţia suplimentară pentru familiile cu 2 sau mai mulţi copii. Sursa de date este “ Raport privind activitatea de asistenţă socială” (MMSSF)

Sursa: INS

Tabel 9 – Dinamica pensiilor reale 1989-2003 (1989=100)

1989

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

Pensia medie deasigurări socialede stat

100106,1

87,0

70,7

61,1

58,0

61,9

64,1

51,4

49,3

59,3

54,8

58,2

59,6 -

Pensia medie pentru agricultori

100 181,7

78,1

40,8

48,5

64,9

65,3

74,3

77,0

72,5

70,0

62,6

67,0

69,2

-

Sursa: INS

11



Raportat la salariul mediu, eroziunea sistemului de pensii a fost cea mai scăzută, urmată de cea aajutorului de şomaj. Suportul pentru şomerii de lung termen (alocaţia de sprijin) s-a erodat mairapid. Ajutorul social bazat pe testarea mijloacelor, introdus târziu, abia în 1995, practic s-adezagregat până în 2000. Relansarea sa sub forma VMG în 2001 l-a readus la un nivel acceptabil.Erodarea alocaţiilor pentru copii s-a produs brutal până în 1997. După o scurtă revenire, aceastăerodare şi-a continuat trendul regresiv până în 2001. După 2001, prin reconsiderarea sistemului dealocaţii pe baza unei mai bune focalizări ale unor componente ale sale (atenţia specială acordatăfamiliilor monoparentale şi a familiilor cu mulţi copii), s-a înregistrat un proces de creştere a valoriilor.

Nivelul scăzut al salariului mediu a generat un efect pervers:

• situarea constantă a ajutorului de şomaj în preajma salariului minim a făcut pe de o parteca motivaţia participării pe piaţa muncii a celor care puteau câştiga doar echivalentulsalariului minim să scadă, iar în multe cazuri să treacă în economia subterană (carepermite atât primirea ajutorului de şomaj cât şi obţinerea de alte venituri din activităţiinformale).

Tabel 10– Evoluţia unor venituri din transferuri sociale ca % din salariul minim la

sfârşitul anului

1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000200

12002

2003

Pensia medie (toateformele de pensii) -- 63,7 45,1 54,3 56,5 86,0 88,0

114,3 81,0 96,0

118,1 72,5 74,3 76,3 -

Ajutor de şomaj -- -- 54,9 47,2 45,1 94,2 85,0112,

9 99,5103,

8110,

1 68,0 69,1 75,0 -

Alocaţie de sprijin -- -- -- 31,9 26,0 37,8 52,4 60,0 39,0 47,1 49,4 28,1 24,6 26,0 - Ajutor social -- -- -- -- -- -- 61,3 82,3 48,1 56,1 38,6 28,8 20,9 72,6 -

Sursa: INS

Calculat ca raport între ajutorul social mediu pe familie şi salariul minim net la sfârşitul anului

Exprimând voinţa guvernului actual de reconsiderare a acestui domeniu, Planul NaţionalAnti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (adoptat de guvern în iulie 2002) include unprogram de creştere a cheltuielilor sociale publice pentru a atinge într-o perioadă relativ scurtănivelul cheltuielilor medii din Uniunea Europeană. Reconsiderarea politicii sociale de suport estevitală atât pentru absorbţia rapidă a degradării sociale produsă de regimul comunist şi de tranziţie,cât şi pentru construirea unei societăţi de tip european, dezvoltată nu numai economic dar şisocial, cu un grad ridicat de coeziune şi incluziune socială.

2.2.5. Explozia sărăciei

Putem spune că tranziţia în ţara noastră, caracterizată printr-o cădere economică dramatică,slab protejată social în anumite perioade, a avut ca efect o explozie a sărăciei. Au existat două şocuri

ale sărăciei: primul şoc s-a înregistrat în perioada 1991-93; în perioada 1995-96 s-a produs o uşoarăscădere a sărăciei datorită unui anumit reviriment economic. Criza economică din perioada 1997-2000a produs cel de-al doilea şoc al sărăcirii: de la un nivel al sărăciei de 20% în 1996 la 36% în 2000(graficul 1 indică dinamica sărăciei folosind o metodologie care face posibilă compararea între 1995 si2002). Relansarea economiei în 2001 a produs o scădere anuală importantă a nivelului sărăciei: de la36% în 2000 la 29% în 2002. Luând în considerare ritmurile anuale de creştere economică prevăzute seestimează că în 2007 nivelul de sărăcie ar scădea la cel puţin 15%.

Grafic 1 - Dinamica sărăciei şi a sărăciei severe din 1995 în 2003

12



25,4

20,1

30,3 30,8

33,2

35,9

30,628,9

25,1

9,4

6,3

11,2 11,312,5

13,811,4 10,9

8,6

0,0

5,0

10,0

15,0

20,0

25,0

30,0

35,0

40,0

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

Sărăcie

Sărăcie severă

Sursa: CASPIS, 2003.

Discuţiile actuale pe baza datelor statistice (vezi graficul referitor la dinamica sărăciei 1995-2003) scot în evidenţă faptul că explozia dramatică a sărăciei care a atins un punct maxim în 2000se datorează, în concluzie, a trei factori:

Erori în strategia de restructurare a economiei, atât în ceea ce priveşte privatizareaei şi crearea noilor instituţii ale economiei de piaţă, cât şi politicii macro-financiare.

Nivelul scăzut al voinţei politice de suport social compensatoriu în raport cuprăbuşirea standardului de viaţă.

Dezagregarea socială care a afectat semnificativ advers resursele sociale alerelansării economice.

Costul economic şi social excesiv de ridicat al tranziţiei reprezintă un handicap importantcare trebuie absorbit cu prioritate.

Slaba protecţie socială a populaţiei nu a reprezentat integral un cost social inevitabil. Într-omăsură importantă efortul scăzut de protecţie a fost un cost generat de lipsa de voinţă politică decreştere a suportului social, şi deci evitabil. În plus, mai ales prin efectele combinate ale proceselor de dezagregare socială, resursele sociale ale relansării economice şi sociale în perspectivă au fostgrav afectate. Costul tranziţiei, incluzând aici şi erorile de politică economică şi socială din trecut,va reprezenta şi în continuare un handicap dacă nu va fi corectat cu prioritate.

2.2.6. Capacitatea redusă a sistemului de asistenţă socială de a compensa efectelenegative ale tranziţiei asupra segmentelor dezavantajate

Până la apariţia legislaţiei privind sistemul asistenţei sociale din 2001 cât şi a ordonanţeiprivind sistemul serviciilor sociale din 2003, asistenţa socială pentru persoanele aflate în dificultate, în raport cu nevoile acestora, a fost pe perioada de tranziţie, drastic subfinanţată pe ansamblu,concentrată în instituţii rezidenţiale, structural incompletă, cu o slabă focalizare pe grupuri şipersoane individuale, caracterizată de un mix confuz de centralizare/ descentralizare, cu un gradridicat de fragmentare.

Subfinanţare: Dacă asistenţa socială financiară s-a menţinut, deşi foarte fluctuant, pe oanumită linie minimă, serviciile de asistenţă socială propriu-zise au fost sever subfinanţate. Deşi înultimii ani se înregistrează un trend crescător pentru finanţarea serviciilor de asistenţă socială,marea majoritate a resurselor financiare au fost alocate, mult timp, pe susţinerea instituţiilor

13



rezidenţiale de asistenţă socială: instituţii pentru copii abandonaţi, pentru copii cu handicap, pentruadulţi cu handicap sever. Susţinerea unor servicii de asistenţă socială în familie şi comunitate afost extrem de redusă. Variatele centre de asistenţă socială în comunitate, cât şi cele foartespecializate (pentru dependenţi de drog, violenţă domestică, abuzuri fizice, sexuale, emoţionaleasupra copilului, de exemplu) au rămas mai degrabă excepţii, proiecte pilot, subfinanţate, sau cu ofinanţare întreruptă.

Incompletitudine structurală în ambele ei componente, atât în sfera suportului socialfinanciar, cât şi în cea a serviciilor specializate de asistenţă socială:

a. Suportul social financiar pentru cei în nevoie . Deşi erodată drastic ca valoare, alocaţia pentru copii a reprezentat singurul sistem de asistenţă socială financiară, contribuind în modcrucial la susţinerea segmentului celui mai sărac. În schimb, ajutorul social pentru cei maisăraci dintre săraci, introdus în sistem târziu (de abia în 1995), practic se dezagregase până în2001. Venitul Minim Garantat introdus prin Legea 416/2001 a îmbunătăţit substanţial accesul laresurse financiare minimale de trai pentru cei aflaţi în sărăcie extremă. Deşi există încăprobleme legate de co-finanţarea programului de către autorităţile locale din comunităţilesărace (care au venituri din taxe locale reduse şi implicit mulţi beneficiari de VMG), noul sistem

funcţionează mult mai bine decât cel anterior şi prevede stimulente pentru participarea pe piaţamuncii (72 de ore muncă în folosul comunităţii) şi previne supra-incluziunea. Dezvoltareasistemului de ajutoare sociale de urgenţă, importantă în sine, nu a fost de natură a acopericomplet deficitul de resurse al celor aflaţi în sărăcie şi mai ales în sărăcie extremă.

b. Până la apariţia legii cadru a asistenţei sociale din 2001, sistemul de servicii deasistenţă socială a reprezentat componenta cea mai slab dezvoltată a sistemului, cuincompletitudini şi distorsiuni grave.

Serviciile de asistenţă socială s-au concentrat în cadrul instituţiilor de asistenţăsocială rezidenţială (cămine pentru copii sau pentru bătrâni). Lipsea quasi-complet sistemul de servicii de asistenţă socială în familie şi încomunitate, singurele care pot oferi în mod eficient prevenţie şi reinserţie socială.Inexistenţa unui sistem public coerent de servicii sociale în familie şi colectivitate esteexplicaţia cea mai importantă a persistenţei fenomenului instituţionalizării. Lipsesc în mod cronic servicii de asistenţă socială pentru tipuri grave de probleme:violenţa domestică, dependenţa de alcool şi de drog, asistenţa socială a victimelor, apersoanelor fără adăpost etc. Mai mult cu titlu de experiment au fost dezvoltate câtevaservicii de acest tip, foarte puţine în sistem public, mai multe în sistem privat/ ONG-uri,dar pe departe insuficiente în raport cu nevoile existente. Serviciile de îngrijire socio-medicală în familie şi comunitate lipsesc aproapecomplet. De abia în 2003 a avut loc un proces de regândire a funcţiilor acestor serviciişi de dezvoltare sistematică a lor după apariţia Ordonanţei 68 privind serviciile sociale. Capacităţile de asistenţă socială a autorităţilor publice au rămas sever

subdezvoltate, marea masă a fondurilor din programele cu finanţare externă mergândpreferenţial spre organizaţiile non-guvernamentale.

Centrare pe instituţii de asistenţă socială rezidenţială. Datorită lipsei unui sistem deasistenţă socială‚ în familie şi comunitate, care să prevină, să trateze în faze incipiente şi săreintegreze social, sistemul actual de asistenţă socială a rămas prizonier între zidurile instituţiilor rezidenţiale, care preiau persoane cu probleme sociale din familie şi comunitate, pe o perioadă detimp limitată, pe un drum, adesea, fără întoarcere la o viaţă normală.

Focalizare defectuoasă: segmentele sociale aflate în situaţiile cele mai dificile – sărăcieextremă, excluziune şi marginalizare socială cronică – au fost cele mai puţin acoperite în termenide suport social, atât financiar, cât şi în servicii sociale. Acest lucru a avut drept rezultat creştereaşi consolidarea unui segment de populaţie care trăieşte în condiţii de sărăcie extremă şi exclussocial.

14



Mix confuz de centralizare/ descentralizare. Sistemul de asistenţă socială era iniţialaccentuat centralizat, atât suportul financiar, cât şi serviciile de asistenţă socială erau administratede autoritatea centrală. În 1997 s-a declanşat un proces de descentralizare caracterizat însă maidegrabă prin confuzie, incompletitudine, haos şi incoerenţă.

• Unele sisteme au fost descentralizate, altele nu.• Descentralizare fără asigurarea de specialişti şi a surselor de finanţare, fapt care a dus

la neconcordanţe masive între resursele financiare locale şi noile responsabilităţiprimite.• Descentralizarea a fost realizată la întâmplare, haotic, cu pierderea capacităţilor de

monitorizare/ control.• De regulă ea a fost realizată mai mult la nivel judeţean, nivelul local fiind ignorat.

Mix confuz public/ privat. Deşi ideologia sistemului a pus de la început la bază principiulcomplementarităţii/parteneriatului public/ privat, în fapt, sistemul public a rămas subdezvoltat,speranţa punându-se pe o extindere spontană şi neorientată de vreo prioritate, a serviciilor deasistenţă socială oferite de organizaţiile non-guvernamentale.

În mod special guvernarea 1997-2000 a mizat aproape exclusiv pe „societatea civilă” înasigurarea serviciilor de asistenţă socială, ceea ce a condus la un eşec evident al suportului social

şi moral pentru cei vulnerabili. Legea cadru a organizării sistemului naţional de asistenţă socialăadoptată în 2001 (precum şi o serie de legi punctuale ulterioare), iniţiază crearea structurilor necesare sporirii rolului şi responsabilităţii sistemului în furnizarea serviciilor sociale specializate.

A existat o preferinţă netă pentru tratarea problemelor nu în mediul natural de viaţă aloamenilor (familie şi comunitate), ci prin preluarea lor în instituţii: copiii de care familia nu puteaavea grijă erau preluaţi de instituţii (familiile erau încurajate să îi încredinţeze). Copiii cu handicap,uneori fără a se ţine seama de forme uşoare de dizabilităţi sau chiar pseudodizabilităţi, eraupreluaţi de instituţiile pentru copii cu handicap sau de şcoli speciale, fiind izolaţi de copiii normali şiexcluşi de la o viaţă decentă, normală.

În mod special, întârzierea creării unui sistem funcţional de servicii de asistenţă socială afost unul din factorii principali responsabil de amploarea vulnerabilităţii societăţii româneşti întranziţie. Inexistente în regimul comunist, serviciile publice de asistenţă socială au fost ignorate şichiar eliminate din sistemul asistenţei sociale în primii ani de tranziţie.

2.2.7. Apariţia şi manifestarea amplă a unor noi procese de dezorganizare socială

Noi procese de dezorganizare socială generate de procesul de schimbare social-economică, necompensate de un suport social suficient şi adecvat într-o perioadă dificilă de

tranziţie, cât şi deficienţele caracteristice noului sistem de protecţie socială, au generat o acoperireminimală şi doar unor grupuri sociale, în timp ce altele au fost complet neglijate.

• Subfinanţarea protecţiei sociale este responsabilă în mare măsură de exploziasărăciei; putem spune însă că mai gravă a fost subdezvoltarea serviciilor de suportsocial, responsabilă de insuficienta prevenire/ absorbţie a proceselor socialedezagregante. Este cunoscut faptul că prevenţia e mult mai eficace pentru incluziunesocială/ integrare normală şi mai puţin costisitoare decât recuperarea/terapia. Or, deabia după apariţia legii cadru a asistenţei sociale din 2001 a fost impulsionată şinecesitatea dezvoltării unui sistem structurat de servicii specializate în asistenţă socială(vezi Ordonanţa nr. 68 din 28 august 2003 privind serviciile sociale).

Subfinanţarea protecţiei sociale a fost agravată de strategia confuză de relansare aserviciilor sociale. Moştenirea negativă a regimului comunist în acest domeniu a fost ezitant

15



depăşită. Deficitul şi confuzia sistemului de servicii de suport social a reprezentat un factor important generator de procese de degradare şi excluziune socială.

De abia în 2001 Guvernul a elaborat strategia dezvoltării instituţionale a nouluisistem de Asistenţă Socială şi s-a adoptat legea Sistemului Naţional de Asistenţă Socialăcare fixează cadrul construirii de servicii profesioniste, specializate de asistenţă socială. Pebaza acestei legi cadru se elaborează legile secundare care stabilesc structura unui nousistem de servicii specializate. Suntem de abia acum, după 14 ani de la Revoluţie, în plinproces de implementare a unei concepţii moderne de organizare a sistemului de asistenţăsocială. Pe de altă parte s-a moştenit însă o anumită lentoare în implementarea nouluiprogram ceea ce a dus la o resorbţie mai greoaie a sărăciei şi excluziunii sociale. Este vitala se conştientiza că serviciile de asistenţă socială orientate către familie şi comunitate potsă fie un instrument esenţial al prevenirii excluziunii sociale şi al promovării incluziuniisociale. Aceasta este în fapt noua filozofie a serviciilor de asistenţă socială deschisă delegea cadru a asistenţei sociale.

16



Capitolul 3 - TIPURI/ FORME DE EXCLUZIUNE SOCIALĂ

3.1. Excluziunea de la serviciile de educaţie

Reforma orientării şcolare a fost mult timp ezitantă, caracterizată prin frecvente confuzii şiintenţii bune nefinalizate, fiind şi în momentul actual încă departe de a fi ajuns la o structurăcoerentă, sistematic-structurată pe toate formele de educaţie. Oferta şcolară a moştenit şiperpetuat obsesia pentru formarea tinerei generaţii pentru muncă industrială, fiind în schimbsubdezvoltată în ceea ce priveşte atât formarea vocaţională de tip profesional adecvată la noilecerinţe ale economiei de piaţă, cât şi pentru o funcţionare eficace a noilor generaţii într-o societatecoezivă şi activă. Accentul tradiţional pus cu precădere pe ştiinţele naturii (vitale pentru meseriilede tip ingineresc) nu este încă într-o suficientă măsură complementat de cunoştinţele şi deprinderile utile pentru viaţă. Curriculum-ul şcolar nu cuprinde suficient disciplinele referitoarela societate, economie, dezvoltare personală. Educaţia pentru participare şi cooperare, educaţiapentru relaţii pozitive cu ceilalţi, educaţia pentru formarea unor deprinderi active de viaţă ocupă

încă un rol marginal.Relaţia strânsă dintre şcoală – familie – comunitate, tradiţional dezvoltată în România, s-a

degradat în ultima perioadă a regimului comunist dar şi în perioada de tranziţie.

Suportul financiar şi social precar acordat şcolii (aşa cum rezultă din tabelele anterioare) aafectat negativ nu numai calitatea învăţământului dar a produs şi o adâncire a polarizării accesuluila învăţământ. Segmentele sărace (prezente masiv în zonele rurale) au un acces extrem de scăzutla învăţământul superior dar şi la cel liceal. Abandonul şcolar, adesea chiar în şcoala primară, chiar dacă procentual nu este însemnat prin efectele lui grave reprezintă o problemă serioasă. Laaceasta se adaugă şi polarizarea beneficiilor învăţământului pentru segmentul marginal alsocietăţii. Calitatea pregătirii şcolare este înalt polarizată, iar analfabetismul funcţional, deşiafectează un segment redus al populaţiei de tineri, este de luat în considerare cu toată

seriozitatea.

Participarea şcolară şi abandonul. Deşi statisticile arată că rata de cuprindere în ciclul primar este ridicată (în jur de 99% la nivelul anilor 1999-2002), iar rata abandonului (cei care se înscriu laşcoală dar renunţă pe parcurs) este relativ scăzută, putem vorbi totuşi de performanţe şcolare scăzutepentru o parte semnificativă a elevilor, în special în cazul celor din mediul rural. Cu alte cuvinte am puteadefini participarea acestora ca fiind doar formală, ea reprezentând prin prisma cunoştinţelor acumulateechivalentul unui „abandon funcţional ”. Acest tip de participare şcolară care nu generează un nivelsatisfăcător de achiziţie a informaţiei şi deprinderilor, este determinat la unii dintre elevi mai degrabă decondiţionarea primirii alocaţiei pentru copii distribuită prin şcoală.

Dacă participarea la educaţia primară a crescut (conform datelor statistice), participarea laeducaţia secundară (gimnaziu, şcoală profesională şi liceu) a scăzut îngrijorător: de la 91% în 1990-91la 69% în 1999-2000. Neînrolarea în ciclul secundar a unui număr extrem de mare de copii de vârstarespectivă reprezintă o importantă sursă de excluziune socială. În mod special datorită unei politiciconfuze în privinţa învăţământului vocaţional suntem încă departe de obiectivul generalizării finalizăriistudiilor prin obţinerea unei diplome profesionale. Proporţia tinerilor care nu reuşesc să obţină o altădiplomă decât cea de capacitate se plasează în jurul a 15-16% dintr-o generaţie la care se adaugănumărul celor care nu au reuşit să finalizeze învăţământul obligatoriu.

Accentuarea polarizării educaţionale va deveni unul dintre factorii cei mai importanţi ai polarizăriisociale viitoare. Deşi, pe de o parte, participarea la învăţământul superior a crescut rapid (aproximativ25% dintr-o generaţie urmează astăzi cursuri universitare), a crescut în acelaşi timp şi proporţia tinerilor care se retrag din procesul şcolar înainte de a obţine o pregătire şcolar-profesională încheiată/ finalizată

cu odiplomă/ certificat de absolvire. Se prefigurează riscul fragmentării generaţiilor tinere în douăsegmente: cei care termină studii universitare şi cei care nici măcar nu termină liceul sau o şcoalăprofesională.

17



Tabel 11.1 - Rata abandonului şcolar

Primar Gimnazia

l Liceal

Postliceal

Profesional

Complement ar

Demaiştri

1995-

1996

0,5%

1,0% 3,9% 7,1% 5,0% 6,4% -1999-2000 0,8% 0,9% 3,8% 8,9% 5,4% 8,3% 5,2%

Sursa: INS

Tabel 11.2.- Evoluţia ratei abandonului şcolar

An 89/90

90/91

91/92

92/93

93/94

94/95

95/96

96/97

97/98

98/99

99/00

00/01

01/02

02/03

Rataabandonului

3,2 4,9 3,9 2,2 1,9 2,0 1,9 1,9 2,0 2,2 2,0 1,8 2,3 --

Sursa: INS

Programul de combatere a abandonului şcolar, iniţiat de către MECT, MSF, MMSS,Autoritatea Tutelară, ANPCA, definitivat şi lansat în 2002 pe baza Programului de Guvernare pentruperioada 2001-2004, prevede:

• Strategia dezvoltării învăţământului preuniversitar pentru perioada 2001-2004;• Strategia de stimulare a participării la educaţie a copiilor şi tinerilor romi;• „Acces la educaţie pentru grupurile dezavantajate, cu focalizare pe grupurile de

romi” (program PHARE);•

Parteneriatul strategic MECT-UNICEF privind educaţia copiilor romi;• Introducerea în şcoli din 2002-2003 şi din acest an şi în grădiniţe a programului„Cornul şi laptele”, cu impact vizibil pentru stimularea participării şcolare;

• Programul de relansare a învăţământului rural;• Programul de reabilitare a unităţilor şcolare;• Dezvoltarea de noi acţiuni şi programe de eradicare a analfabetismului prin care

fiecare inspector şcolar primeşte sarcini de dezvoltare a unui sistem demonitorizare a fenomenului de analfabetism şi de elaborare a unor măsuriadecvate de combatere a acestuia (Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3510/2000);

• Prevenirea abandonului şcolar şi asigurarea continuării şcolarizării copiilor şitinerilor de vârstă şcolară în învăţământul preuniversitar (Ordinul Ministrului

Educaţiei nr. 3907/2000);• Modificări ale Legii învăţământului referitor la intrarea în şcoală la vârsta de 6 ani

pentru învăţământul obligatoriu şi prelungirea duratei lui la 10 clase.

Toate aceste măsuri care prevăd o creştere a resurselor financiare şi umane se sprijină peo cerinţă fundamentală a învăţământului de creştere a calităţii lui dar şi de reabilitare a învăţământului, în special în mediul rural, prin asigurarea unor facilităţi privind accesul la educaţieal copiilor dezavantajaţi, creşterea atractivităţii educaţiei şi a formării vocaţionale, stimulareaimplicării comunităţii în viaţa şcolii, dezvoltarea unui ciclu educaţional pentru părinţi etc. Populaţiaţintă este constituită din copii de vârstă şcolară (7-18 ani) care sunt slab educaţi, au fost/ suntmarginalizaţi, au abandonat şcoala, provin din familii în situaţie de risc, aparţin unor grupuri etniceal căror acces la educaţie este limitat, cu părinţi care au probleme de formare educaţională sau

prejudecăţi ce provin din mediul lor cultural de viaţă.Diferenţele urban-rural în şansele de acces la educaţie precum şi relativ la performanţă sunt

semnificative:

18



Rata de înscriere în învăţământul gimnazial a absolvenţilor ciclului primar este de 86% în rural, faţăde 98% în urban în anul 1999.

Ponderea cadrelor didactice calificate este de 72% în rural, faţă de 88% în urban. Calitatea performanţelor elevilor din învăţământul rural era în 2000 sensibil mai redusă decât a celor

din urban, chiar şi la nivelul învăţământului primar. Doar 24% dintre elevii de liceu şi 37,5% din cei de şcoală profesională provin de la sate.

În aproximativ 20% din şcolile rurale, ultima reparaţie capitală a avut loc înainte de 1945. În alte25%, în ultimii 30 de ani nu a avut loc nici o reparaţie capitală (35% din directorii din mediul ruralconsiderau în 1999 că şcoala are nevoie de reparaţii majore).

Un risc major îl reprezintă deficitul de educaţie. Rata abandonului în învăţământul liceal este decâteva ori mai mare în clasa a IX-a, la început de ciclu de educaţie, decât în anii de liceu următori.Aceasta vorbeşte de la sine alături de dificultăţile materiale existente, de dificultatea înfruntării lor,precum şi de deficitul de orientare şcolară. Nefinalizarea studiilor primare şi gimnaziale (în anul 2000,aproximativ 6,26% dintre tinerii între 16 şi 20 de ani nu mai mergeau la şcoală şi se aflau în aceastăsituaţie) constituie o premisă a analfabetismului funcţional şi creşte alarmant riscul sărăciei şi excluziuniisociale.

Creşterea participării şcolare prin programul „Cornul şi laptele”. Introducerea în anul 2002

a programului „cornul şi laptele” (o masă /gustare zilnică gratuită) pentru elevii de clasele 1-4 a avutefecte pozitive certe, programul fiind primit foarte bine de părinţii elevilor şi de întreaga populaţie şicontribuind la creşterea participării şcolare în special în zonele sărace şi în rândul minorităţii rome(tabelul 12).

Datele rezultate din barometrul de opinie publică realizat în octombrie 2002 de către FSD şiMMT au arătat că 83,6% dintre cei intervievaţi au apreciat că o asemenea măsură era necesară, iar 80% considerau că această măsură ar trebui extinsă şi la elevii din clasele V-VIII. Deşi acest tip desuport este mai bine primit de către familiile sărace, marea majoritate a populaţiei (80%) consideră că eltrebuie acordat tuturor copiilor (aşa cum se întâmplă de fapt în momentul actual) şi nu doar celor proveniţi din familii sărace. La data realizării cercetării, evoluţia programului era pozitivă, 92,2% dintrecei intervievaţi care aveau în întreţinere copii în ciclul primar afirmând că aceştia au primit zilnic corn şi

lapte. Utilitatea acestui suport este neîndoielnică, afectând pozitiv o mare parte a copiilor şcolari:

Tabel 12 - „… pentru copilul dvs., cornul cu lapte ...” (%) *

Quintile de venit Etnia Mediul TotalQ1 Q2 Q3 Q4 Q5 Rom Rom

ânMagh

iar Urban

Rural

Este absolut necesar, Dvs. neavând ce să-i daţi la pachet

38.6 7.4 4.3 3.8 0.0 60.0 12.7 9.1 9.2 19.9 14.9

Îi prinde bine in zilele în care nu aveţi cesă-i daţi la pachet 45.5 29.6 39.1 42.3 12.9 26.7 35.8 40.9 31.2 39.1 35.4

Reprezintă doar un supliment care-i place 15.9 48.1 45.7 42.3 58.1 13.3 40.8 36.4 44.0 35.4 39.4

Nu au nici o valoare 0.0 14.8 10.9 11.5 29.0 0.0 10.8 13.6 15.6 5.6 10.3

* în totalul celor cu copii aflaţi în ciclul primarSursa: „Barometrul de opinie publică – octombrie 2002” realizat de Metro Media Transilvania cu sprijinul Fundaţiei pentru oSocietate Deschisă.

Lipsa facilităţilor pentru educaţie în comunităţile ruraleExistă o serie de forme specifice de excluziune de la serviciile de /accesul la educaţie

care se regăsesc în primul rând în mediul rural (în special în satele izolate, sărace etc.) şi încomunităţile de romi unde problemele legate de educaţie sunt mult mai grave.

Se identifică aici factori de risc specifici mediului rural, cum ar fi:• Unele localităţi mici/ izolate nu mai au şcoală în localitate din cauza numărului mic de copii din

localitate.

19



• Unii părinţi nu-şi trimit copiii la şcoală pentru că nu au cu ce să-i îmbrace sau nu au bani pentrumanuale şi rechizite.

• Unii copii din mediul rural, în special adolescenţii, sunt folosiţi permanent sau ocazional la muncicasnice sau agricole (creşterea animalelor, lucrări agricole etc.) uneori în detrimentul participăriişcolare sau altor activităţi educative.

În cazul satelor izolate, în care nu se poate vorbi de o activitate economică sau agricolă comparabilă

cu cea din satele accesibile, situate în apropierea drumurilor naţionale, problemele legate de resurselemateriale, precum şi de cele umane (cadrele didactice şi personalul auxiliar care fac naveta) sunt cuatât mai acute.

Există unităţi de învăţământ din mediul rural care se confruntă încă cu probleme importante legatede starea improprie a unor clădiri, dotarea sălilor de clasă şi a laboratoarelor, precum şi cu dificultăţispecifice, cum ar fi comasarea, într-o singură clasă, a copiilor cu vârste diferite, deci din ani şcolaridiferiţi, fie din lipsa efectivului de elevi necesar constituirii claselor separate, fie din cauza personaluluididactic insuficient sau necalificat.

Programele lansate în ultimii ani de Guvern pentru dotarea cu microbuze a localităţilor izolate şipentru reabilitarea şcolilor din mediul rural, prin alocarea unor sume importante atât din finanţări internecât şi din programe ale Uniunii Europene şi Băncii Mondiale, deşi rezolvă multe dintre situaţiile dificile nu

sunt încă suficiente pentru rezolvarea tuturor problemelor referitoare la decalajul dintre învăţământulrural şi urban. Ele vor trebui completate de măsuri eficiente şi în viitor. Se aproximează că acest obiectivesenţial pentru incluziune a copiilor şi viitorilor tineri/ adulţi în procesul educaţional de formare va putea fiacoperit, dacă se continuă reforma învăţământului fundată pe o filozofie a calităţii şi educaţiei pentru toţi,prin crearea unor şanse egale, până în 2012.

O sursă de excluziune gravă este lipsa grădiniţelor în multe localităţi rurale, lipsa educatorilor şi aresurselor financiare necesare funcţionării acestor grădiniţe conducând la limitarea accesului la educaţiapreşcolară în mediul rural.

Efectele lipsei de acces la grădiniţă se răsfrâng direct asupra copilului, având în vedere că rolul învăţământului preşcolar este esenţial pentru performantele şcolare dar şi indirect, asupra părinţilor,care dacă şi-ar putea trimite copiii la grădiniţă, ar putea creşte timpul de lucru şi veniturile din muncă.

Box: Disparităţi rural-urban în domeniul educaţieiDupă cum se poate observa din tabelul următor, atât indicatorii generali care ţin de nivelul de

trai şi rata de sărăcie dar şi cei care caracterizează nivelul de educaţie al populaţiei sunt totalnefavorabili mediului rural.

Indicatorul În mediul RURAL În mediul URBAN1. % personal didactic necalificat în învăţământulpreşcolar –1998

28% 10%

2. Media notelor la examenul decapacitate

Limba română 6,01 7,14Matematică 6,02 6,83

3. Rata sărăciei – în 1998* 41% 28%4. Populaţia cu studii de maxim 8 clase sau fără studii** 56% 12%

Sursa: MEN pentru indicatorii nemarcaţi, Teşliuc, Pop, 2001 pentru * şi INS pentru **

Este evident că educaţia copilului este deficitară în mediul rural unde ponderea personaluluinecalificat este foarte mare comparativ cu mediul urban, iar condiţiile de dotare ale grădiniţelor sunt maiproaste.

Consecinţa gravă a acestor disparităţi necompensate suficient este diferenţa dintre rezultatelela examenul de capacitate ale copiilor din rural şi ale celor din urban, primii având rezultateinferioare cu aproximativ un punct la limba română şi matematică.

Pentru promovarea egalităţii de şansă este nevoie să se facă eforturi susţinute pentru creştereaaportului copiilor din segmentele sociale defavorizate de participare în sistemul liceal, pentru că altfelposibilităţile lor de acces la învăţământul superior vor fi blocate.

20



O astfel de măsură de promovare a incluziunii sociale a fost Programul de Relansarea Învăţământului Rural, iniţiat de MECT, MFP, Banca Mondială, Consiliul Naţional pentruDezvoltarea Învăţământului Rural, care are ca scop asigurarea egalităţii şanselor la învăţământpentru copiii din mediu rural.

Educaţia inclusivă În momentul actual există o serie de probleme legate de limitarea accesului la participarea

şcolară a copiilor HIV pozitivi ( raportat la anul 1990 numărul copiilor cu HIV a scăzut semnificativiar îngrijirea lor în ultimul timp este preluată de Ministerul Sănătăţii din surse bugetare) sau cu altetipuri de boli , precum şi a celor cu o serie de forme uşoare de handicap, ca urmare nu atât ainexistenţei unor forme de sprijin dezvoltate de sistem, cât mai degrabă atitudinii negative acorpului profesoral, dar mai ales a părinţilor copiilor sănătoşi.

Campania care se desfăşoară în prezent referitor la modalităţile prin care HIV/ SIDA nu sepoate transmite uşor, prin simpla relaţie dintre copii în şcoală, este un bun exemplu desensibilizare şi conştientizare a comunităţii asupra faptului că printr-un asemenea comportament

nu previn transmiterea acestor boli ci de fapt contribuie la excluziunea socială severă a acestor copii.

Pe lângă statisticile care relevă scăderea numărului de cazuri noi de persoane infectate (înspecial în cazul copiilor) rezultatele campaniei încep să apară iar incluziunea socială a copiilor HIVpozitivi este treptat recuperată.

Măsuri de promovare a incluziunii în sfera educaţiei pentru comunităţile de romiEducaţia formală este în multe cazuri, singurul mod prin care romii pot scăpa din cercul vicios al

excluziunii sociale: sărăcie - dezinteres pentru şcoală - analfabetism - lipsa unei profesii şi a salariului –sărăcie (vezi şi subcapitolul 4.7 „Minoritatea roma”).

Deşi, pe de-o parte , lipsa de participare şcolară este principalul factor generator de excluziunesocială pentru cei care nu frecventează şcoala, a fost nevoie să se introducă pentru grupurile sărace şi un alt motivator: excluderea copiilor de la obţinerea alocaţiei, condiţionându-se acordarea alocaţiei defrecventarea şcolii. Acest fapt a dus urgent la reducerea abandonului şcolar şi a mărit şansele de participare şcolară în mediile dezavantajate social (oarecum de nevoie) dar a sporit şi creşterea unor oportunităţi de integrare în viitor pe piaţa muncii şi de reducere a sărăciei .

Alte facilităţi suplimentare pentru copiii şi tinerii romi (ca şi pentru cei foarte săraci, mulţi din mediulrural, de altfel) au produs efecte pozitive atât în comunităţile defavorizate cât şi în societate, în generalprin reducerea inegalităţilor sociale şi sporirea şanselor în faţa şcolii pentru copiii în situaţii de risc.

Box: Exemplu de practică pozitivă:

LOCURI SPECIALE PENTRU ROMI LA FACULTATE ŞI LA LICEU

Încă de la începutul anilor ’90 Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială dinUniversitatea Bucureşti a oferit câte 10 locuri anual la profilul “asistenţă socială” pentrureprezentanţii etniei romilor, pe principiul discriminării pozitive sau acţiunii afirmative, fiindconştientizată nevoia de a avea asistenţi sociali romi care să lucreze în comunităţile cu riscurisociale ridicate, să fie mai uşor acceptaţi de comunităţi şi să ofere un model pentru tinerii romi.Deşi în primii ani numărul candidaţilor care îndeplineau criteriile minime la concursul deadmitere a fost inferior numărului de locuri, în ultimii ani numărul mare de candidaţi romi şirezultatele bune la admitere au determinat suplimentarea numărului de locuri şi introducereadin 2001 a unor locuri similare şi la secţia “Colegiul de asistenţi sociali comunitari”. Exemplulsecţiei de asistenţă socială din Bucureşti a fost replicat şi la alte facultăţi similare din ţară şi, înultimii ani, la unele facultăţi de drept.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a introdus acest principiu şi la nivelul învăţământuluiliceal, începând cu anul 2001 fiecare liceu oferind 2 locuri separate pentru elevii romi care aupromovat examenul de capacitate, evident în ordinea mediilor. Majoritatea locurilor nu au fost

21



însă ocupate, numărul de solicitări fiind deocamdată redus.

Programul „Educaţia a doua şansă” a fost iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi

Centrul Educaţia 2000+ şi este un proiect experimental de recuperare şcolară în vedereacombaterii marginalizării şi excluderii sociale şi profesionale a tinerilor care nu au finalizat învăţământul obligatoriu şi nu au dobândit competenţele minime necesare ocupării unui loc demuncă. Scopul este sprijinirea acestor tineri cu vârsta între 14-25 ani pentru completarea educaţieide bază astfel încât să poată susţine examenul de capacitate şi în paralel pregătirea pentru omeserie corespunzătoare şcolii profesionale, de ucenici. Iniţial programul a inclus 11 şcoli pilot din6 judeţe şi Municipiul Bucureşti, ulterior, începând cu septembrie 2002, fiind extins la toate judeţele.

Relansarea învăţământului, atât prin îmbunătăţirea indicatorilor cantitativi (de participareşcolară, număr de clase absolvite, etc.), dar mai ales prin creşterea performanţelor din punct de

vedere calitativ, reprezintă o urgenţă unanim acceptată, educaţia fiind resursa fundamentală aconstrucţiei unei societăţi prospere, inclusive, echilibrată social şi coezivă.

3.2. Excluziunea de la serviciile de sănătate

Probabil că una dintre cele mai fierbinţi teme ale disputelor sociale actuale se referă laperformanţele sistemului sanitar. Există aici o mulţime de factori şi procese cu efecte contradictorii:

Creşterea rapidă pe parcursul tranziţiei a accesului la o serie de servicii şi

medicamente de calitate. Dincolo de caracterul pozitiv al acestui proces nu putemignora explozia costului îngrijirii medicale care depăşeşte atât resursele bugetarecât şi pe cele individuale. Creşterea costurilor în acest domeniu a generat inevitabilpolarizări dramatice, prin diferite mecanisme, în accesul la servicii şi medicamentede calitate.

Dezvoltarea dezechilibrată în sistemul de sănătate, cu accentul pus mai ales petratarea bolilor grave şi neglijarea prevenţiei şi a asistenţei primare, a fost de naturăsă accentueze polarizarea accesului la serviciile de sănătate şi degradarea stării desănătate pentru segmentele sociale defavorizate.

Caracterul confuz, complementar cu discutabilitatea opţiunilor de principiu al

reformei în domeniul sanitar, a fost generator de dezechilibre, dar şi de costuriexcesive, inclusiv de generarea unor procese de corupţie:

o Înlocuirea asistenţei medicale teritoriale cu medicii de familie a generatneacoperiri zonale şi sociale extrem de frecvente. Sistemul medicilor defamilie este departe de a reprezenta o instituţie suficient elaborată care săasigure eficacitate şi costuri reduse.

o Nivele excesiv de ridicate ale costului medicamentelor datoritămecanismelor ineficiente de procurare a lor. Aşa se face că în anii trecuţi înRomânia multe dintre medicamentele importate au fost mai scumpe cu 50%decât în alte ţări din Europa.

Reproducând separarea serviciilor sanitare de cele sociale, spitalele şi celelalteunităţi sanitare, inclusiv datorită lipsei asistenţilor sociali în structurile lor, s-audovedit incapabile de construire a unor relaţii eficiente între spital şi familie, a

22



construirii unei participări active a pacientului la o viaţă sănătoasă precum şi deformare socio-medicală a personalului din sistem.

Drept urmare a cumulării acestor probleme, o serie de grupuri sociale au fost marginalizatede la accesul la serviciile de sănătate. În cadrul acestor grupuri putem identifica: familiile a căror sărăcie este accentuată de procesele de dezorganizare socială; familiile sărace cu mulţi copii; omare parte a populaţiei de romi; locuitorii săraci ai zonelor rurale izolate care nu au banii necesaripentru a se deplasa în oraşe unde sistemul medical este mai bine organizat, iar serviciile medicaleoferite sunt mult mai variate şi mai calitative; persoanele fără loc de muncă şi lipsite de un venitconstant; persoanele fără locuinţă. La aceasta se mai poate adăuga grupul celor care nu au accesla servicii de planificare familială din variate motive.

Paternul stării de sănătate a populaţiei şi al accesului la serviciile medicale exprimă efectulcombinat al unor factori specifici:• Sărăcie: lipsa de resurse financiare generează alimentaţie deficitară, condiţii mizere de locuit,

lipsa de acces la condiţii de igienă elementară, inclusiv la apă potabilă. Incidenţa bolilor produse direct de sărăcie - tuberculoză, anemii – a cunoscut o creştere explozivă. (Deexemplu, incidenţa TBC (115 cazuri/ 100 000 locuitori în 2002) plasează România pe

antepenultimul loc între fostele ţări comuniste din Europa şi fosta URSS).• Dezorganizarea socială generează abandonul grijii faţă de propria sănătate şi mai ales a grijii

faţă de sănătatea copiilor, stiluri nesănătoase de viaţă, deficit de cultură şi educaţie sanitară. Înultimele decenii a crescut incidenţa bolilor generate de dezorganizare personală şi deficit decultură a unei vieţi sănătoase: boli transmisibile sexual, boli generate de alcoolism, consum dedroguri, tutun.

• Accesul redus la serviciile medicale al categoriilor defavorizate social, datorat politicilor sociale din domeniul sănătăţii care au fost de cele mai multe ori incoerente şi ineficiente, a dusla înrăutăţirea stării de sănătate al acestora.

Drept urmare a acestor factori combinaţi, România se află pe ultimele locuri în Europa lamulţi dintre indicatorii stării de sănătate ai populaţiei, în ciuda unor progrese înregistrate după 1989

în ameliorarea stării de sănătate a populaţiei (reducerea mortalităţii infantile, a celei materne şi acelei neo-natale, a numărului de cazuri noi de persoane infectate cu HIV/ SIDA etc.)

Strategia Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale elaborată de CASPIS (CASPIS2002) a subliniat că există trei mari surse ale limitării accesului la serviciile medicale:• Costurile economice directe sau colaterale implicate care nu pot fi susţinute de resursele

financiare precare ale unui segment foarte larg al populaţiei. În mod special costulmedicamentelor reprezintă o sursă importantă a deficitului de îngrijire medicală (pentru ceisăraci în general şi pentru vârstnici în mod special).

• Ambiguităţile în aplicarea legislaţiei privitoare la sistemul de asigurări de sănătate, cât şideficitul de mediatizare a modului de acces la asistenţa medicală, face ca persoanele din unelecategorii cu risc social ridicat să nu beneficieze în mod practic de serviciile de asistenţă

sanitară necesare.• Ambiguităţile de organizare ale sistemului de asistenţă medicală, cuplate cu resursele limitate,

generează inegalităţi accentuate în acoperirea cu servicii medicale a unor zone geografice(localităţi depărtate) sau sociale (concentrările de sărăcie).

Accesibilitatea serviciilor de sănătate este afectată de factori precum:• Distanţa până la cel mai apropiat spital/ cabinet medical - în mediul rural sunt regiuni care nu

au suficiente cabinete medicale, iar pe de altă parte, distanţa până la ele este mare pentru oparte a populaţiei, cea care locuieşte la periferia localităţii. Pentru alte localităţi accesulambulanţelor este foarte dificil, iar în anumite perioade ale anului imposibil. Situaţia poate fischimbată şi prin îmbunătăţirea infrastructurii de transport local, dar şi prin acordarea de

facilităţi/ stimulente suficiente medicilor care lucrează în mediul rural/ defavorizat, pentru arămâne în mediul rural.• Personalul medical de specialitate disponibil – există disparităţi regionale, mediul rural fiind

defavorizat în acest sens. Aceste zone defavorizate sunt plasate în special în Moldova şi

23



Bărăgan; numărul de medici raportat la numărul de locuitori este foarte mic în general înzonele rurale comparativ cu oraşele; în anul 2002 existau în România 90 de comune cu câtevasute de sate (plus alte multe sate izolate din alte comune) în care nu era disponibil nici unmedic de familie, în timp ce în Bucureşti sau în centrele universitare există 4 medici la 1000 delocuitori.

• Numărul mare de persoane care nu lucrează legal, sau care aparţin unor grupuri ce nu au asigurare de sănătate (copii, pensionari, şomeri, beneficiari de venit minim garantat)

. Ţăraniicare au în proprietate suprafeţe mici de pământ, lucrătorii pe cont propriu, zilierii, suntpersoane care ar trebui să se asigure individual dar, datorită veniturilor relativ reduse nu o facşi sunt foarte vulnerabile în situaţiile de boală sau accident.

• Accesul la anumite servicii de sănătate esenţiale precum cele de stomatologie este condiţionat- începând din 1997 prin Legea Asigurărilor de Sănătate - de co-plata de către pacientulasigurat a 33 –66% din suma serviciilor. În aceste condiţii o mare parte din populaţie (cei aflaţi în sărăcie extremă, cei care au copii, pensionarii) datorită lipsei banilor şi costurilor exageratepentru bugetele lor nu-şi pot permite servicii de stomatologie.

• Accesul la mijloace de contracepţie este foarte dificil pentru cea mai mare parte din populaţiade vârstă fertilă din considerente economice şi de lipsa de informare. Costul contraceptivelor depăşeşte nivelul resurselor financiare ale segmentelor sărace şi este nevoie de introducerea

unor forme de subvenţionare a acestora pentru a asigura accesul celor săraci la metodelemoderne de contracepţie şi pentru a reduce rata extrem de mare a avorturilor, întrucât seajunge anual la cifre raportate de peste 200 mii de avorturi (aproximativ 1 avort raportat la unnăscut viu în anul 2003). Programul naţional 3 al Ministerului sănătăţii a distribuit în anul 2003(cu sprijinul unor organizaţii internaţionale) contraceptive gratuite pentru aproximativ 135 mii depersoane dar ele reprezintă doar 2% dintre cuplurile de vârstă fertilă, iar focalizarea cătrepersoanele cu risc ridicat de avort (romi, cei aflaţi în sărăcie extremă, tinere din mediul rural) afost insuficientă. Se impune subvenţionarea masivă a unor contraceptive şi includerea pe listade medicamente gratuite a unui contraceptiv accesibil care să fie distribuit gratuit tuturor categoriilor cu risc de avort.

În comparaţie cu ţările membre UE dar şi cu celelalte ţări în tranziţie, sistemul sanitar dinRomânia oferă o acoperire mai redusă şi servicii calitativ mai slabe.

Tabel 13- Indicatori privind accesul populaţiei la resurse cu impact asupra sănătăţiipublice

Nr.crt.IDU

Ţara

Populaţie careutilizează

facilităţi sanitareadecvate în anul

2000 (%)

Populaţie careutilizează sursede apă potabilă îmbunătăţite în

anul 2000 (%)

Populaţie cuacces la

medicamenteleesenţiale în

anul 1999 (%)

Medici/100.000locuitori în

intervalul 1990-1999 (în cel mai

recent andisponibil)

Ţări cu IDUridicat

2. Suedia 100 100 95-100 31113 Regatul Unit 100 100 95-100 164

35 Ungaria 99 99 95-100 35736 Slovacia 100 100 95-100 353

Ţări cu IDUmediu

60 Federaţia Rusă ... 99 50-79 42162 Bulgaria 100 100 80-94 34563 România 53 58 80-94 18496 China 38 75 80-94 162

Ţări cu IDUscăzut

138 Pakistan 61 88 50-79 57142 Nepal 27 81 0-49 4

Sursa: Human Development Report 2000, UNDP, p. 167 – 168.

Lipsa personalului medical, reducerea numărului de dispensare şi policlinici din sistemulpublic, criza medicamentelor compensate – sunt doar câţiva dintre factorii care au generat în ultimiiani o excluziune semnificativă de la serviciile de sănătate a unor grupuri/ categorii sociale întregi.

24



Tabel 14 - Reţeaua de unităţi sanitare din sectorul public

1990 1999 2000 2001

Spitale 423 428 442 446Policlinici 540 447 253 202Dispensare 5883 1234 908 406Sanatorii TBC 16 14 14 12Preventorii 15 13 11 11Creşe 841 388 358 348Farmacii 1948 534 508 517Sursa: INS, Anuarul Statistic al României, 2002, INS

Numărul asiguraţilor/ persoanelor înscrise pe listele medicilor de familie la 31 decembrie 2002 erade 21.221.646 (CNSAS, 2003). Dacă ne raportăm la populaţia înregistrată la recensământul din martie2002, şi fără a lua în calcul posibilitatea înscrierilor duble, constatăm că cca. 500.000 persoane (2,3%)se află în afara reţelei de asistenţă medicală, cvasi-majoritatea lor fiind persoane care trăiesc în mediulrural.

Satisfacţia populaţiei faţă de serviciile medicale este redusă. O serie de date din mai 2001 5 aratăcă cca. 46% dintre români sunt nemulţumiţi6 de serviciile medicale din localitate, sistemul fiind perceputdrept ineficient şi corupt7, afectând în special segmentele sărace care datorită lipsei banilor sunt exclusechiar şi de la serviciile legate de asistenţă medicală primară.

Relansarea reformei în domeniul sănătăţii (MSF, CNAT-2001) a fost discutată în cadrul întâlnirii din 5 decembrie 2001 cu toţi agenţii implicaţi. Ea include o serie de strategii şi programede acţiune în vederea reformării sistemului sanitar:

• Strategia naţională privind reforma în spitale• Strategia privind politica în domeniul medicamentului şi materialelor sanitare (este o

reactualizare a programului PHARE al UE RO 97122003 privind politica naţională amedicamentului în România definitivată la sfârşitul anului 2000)

• Strategia privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare în sănătate• Strategia privind sănătatea femeii, copilului şi familiei pentru perioada 2002-2006 (prioritar

în acest domeniu este prevenirea îmbolnăvirilor şi medicina curativă)

Pentru perioada 2002-2004 şi apoi până în 2015 au fost fixate o serie de programe cu obiectiveprioritare în sănătate:

• Programul comunitar de sănătate publică• Programul de prevenire şi control al bolilor transmisibile• Programul de sănătate a copilului şi familiei • Programul de protecţie specială a persoanelor cu handicap• Înjumătăţirea între anii 2002-2015 a ratei mortalităţii copiilor cu vârste între 1şi 4 ani • Reducerea cu 40%, între anii 2002-2015, a mortalităţii infantile• Eliminarea rujeolei până în anul 2007 • Reducerea la jumătate a ratei mortalităţii materne între anii 2001-2009• Creşterea proporţiei naşterilor asistate de personal calificat • Stoparea creşterii în anul 2005 a tuberculozei şi începutul regresiei acesteia asupra

populaţie• Asigurarea accesului la medicamentele de bază necesare populaţiei, la preţuri

accesibilei

5 Fundaţia pentru o Societate Deschisă (FSD) şi Metro Media Transilvania (MMT) „Barometrul de Opinie Publică – Mai 2003”.6 „Cât de mulţumiţi sunteţi Dvs. de serviciile medicale din localitate?” - deloc mulţumit = 17,5%; nu prea mulţumit = 28,3%.7 La întrebarea „În ultimii 5 ani aţi apelat la medic pentru consultaţie, tratament, intervenţie chirurgicală şi aţi dat în schimb altceva

(bani, cadouri sau servicii) decât taxele legale...?” 24% dintre cei intervievaţi au răspuns „am apelat şi am dat ceva” (Sursa: FSD &CURS, oct. 2003 - Barometrul de Opinie Publică).

25



3.3. Excluziunea de la locuire

Excluziunea de la locuire este legată îndeosebi de condiţiile proaste de locuire (incluzând aici şiinaccesibilitatea la utilităţile publice datorită costurilor mari în raport cu resursele indivizilor), accesuldificil la cumpărarea/ închirierea unei locuinţe în mediul urban a persoanelor fără adăpost.

Supra-aglomerarea . Din totalul populaţiei 42,8% se află sub media de 14,2 m2 / persoană (INSSE,2003). O serie de date recente (INSSE, ACOVI 2002) relevă faptul că persoanele aflate în primele 3decile de venit sunt cele mai afectate de supra-aglomerare. De asemenea 7,4% din populaţie înregistrează o densitate de locuire de peste 2,01 persoane/ cameră. De asemenea, pentru aproximativ6% din populaţia ţării (1,3 milioane persoane) suprafaţa de locuit / persoană este în jur de 4 m 2 (cca.100.000 locuinţe – din care 2/3 în rural).

Lipsa racordurilor la utilităţile publice. Conform datelor statistice cca. 250.000 locuinţe (3% dintotalul stocului) nu aveau nici un fel de instalaţie (curent electric, apă curentă, apă caldă,canalizare, gaze naturale, încălzire centrală) în care trăiesc cca. 500.000 persoane. De exemplu,

ponderea gospodăriilor din prima decilă care nu au apă caldă, canalizare şi baie/duş este deaproximativ 85,0%, în timp ce în ultima decilă doar cca. 6,5% nu au asemenea utilităţi (ACOVI,2002). O serie de oraşe mici nu mai beneficiază de ani buni de furnizarea în sistem centralizat aapei calde si a căldurii ca urmare a colapsului economic al furnizorilor locali sau al explozieicosturilor şi imposibilităţii populaţiei de a susţine aceste cheltuieli. Excluziunea pe aceastădimensiune este de natură a genera alte tipuri de excluziune.

Tabel 15 – Gospodării care se confruntă cu diferite probleme, în funcţie de mediul rezidenţial

şi în funcţie de decilele de venit

Gospodării fără:TOTAL (%) URBAN (%) RURAL (%)

Total

D1_ T

D10_ T

Total_ U

D1_ U

D10_ U

Total_ R

D1_ R

D10_ R

Instalaţie de apă caldă47,6

87,6 7,8 16,8 44,4 2,4 87,8 96,6 63,2

Canalizare 41,7 83,3 5,7 9,0 29,2 0,8 84,3 95,3 58,7Baie/ duş 43,7 85,0 6,0 11,8 35,0 1,2 85,2 96,6 58,6Încălzire 2,6 - - 2,5 4,8 0,7 2,6 - -Încălzire adecvată 12,0 12,0 10,9 16,7 29,1 11,2 5,9 11,5 2,2Instalaţii adecvate(defecte)

5,2 - - 7,7 12,6 6,1 1,9 - -

Spaţiu suficient (criză despaţiu) 14,4 - - 17,7 22,5 14,0 10,1 17,8 6,7

Notă: D1 – prima decilă de venit (cei mai săraci 10%); D10 – ultima decilă de venit (cei mai bogaţi 10%)

Sursa: INSSE8, „ACOVI 2002”.

Tabloul anterior arată uriaşa discrepanţă pe aceste dimensiuni între cei mai săraci 10% şi ceimai bogaţi 10% dintre români. Dincolo de aceste discrepanţe este de semnalat faptul că în mediul urbanpopulaţia se confruntă cu o acută criză de spaţiu şi încălzire inadecvată, în timp ce în mediul ruralprincipalele probleme sunt legate de lipsa infrastructurii care nu permite modernizarea locuinţelor. Deasemenea este de semnalat faptul că cca. 5200 gospodării (marea lor majoritate în mediul urban) nu auacces la nici o sursă de apă.

Date recente (octombrie 20029) rezultate dintr-o cercetare reprezentativă la nivel naţional arată că:

cca. 4,6% dintre blocuri au fost debranşate de la sistemul public de termoficare ca urmare adatoriilor la întreţinere ale locatarilor,

cca. 3,5% dintre blocuri nu au fost niciodată racordate,

cca. 7,4% au fost debranşate la cerere.8 Datele rezultate din Recensământul 2002 diferă cu +/- 10% la unii indicatori (în general condiţiile apar ca fiind mai bune în ACOVI

decât în Recensământ) probabil ca urmare scăpării din eşantion a gospodăriilor foarte sărace şi cu condiţii foarte proaste de locuire.9 Fundaţia pentru o Societate Deschisă şi Metro Media Transilvania, octombrie 2002, Barometrul de Opinie Publică.

26



În aceste condiţii, cca. 22% din gospodăriile urbane nu beneficiază de căldură pe timpul iernii.De asemenea, dificultatea de a suporta costurile aferente furnizării căldurii prin sistemul public determoficare face ca 3 din 10 români să se fi gândit în repetate rânduri de a se debranşa. Mai mult decâtatât 84% dintre gospodării consideră că debranşarea de la sistem ar trebui încurajată concomitent custimularea instalării de centrale proprii.

Furnizarea apei calde reprezintă şi ea o problemă pentru cca. 19,3% din gospodăriile urbane,

cele mai afectate fiind cele din oraşele medii (30.000-100.000 locuitori) şi mici (sub 30.000 locuitori),unde 50% şi respectiv 39% dintre gospodării afirmă că nu au apă caldă.

Cheltuielile de întreţinere ale celor ce locuiesc în mediul urban. Aşa cum se arăta într-undocument recent10, procesul de sărăcire a populaţiei înregistrat după 1990 a avut un patern relativclasic: creşterea ponderii cheltuielilor obligatorii şi scăderea celor facultative. Cheltuielile pentruplata serviciilor în totalul cheltuielilor de consum11 (în mediul urban) au crescut constant: de la 14% în 1994, la 20% în 2000 şi la 26,5% în 2001 (de 3,4 ori mai mari decât în mediul rural). Creştereas-a datorat îndeosebi cheltuielilor de întreţinere care în 2001 reprezentau pentru mediul urban55,2% din totalul cheltuielilor pentru servicii. De exemplu în anul 2002 în zona Bucureşti pondereamedie a acestor cheltuielilor legate de locuinţă a fost de 61,9% (INS, 2002).

În 2002 cca. 32,6% dintre gospodăriile din mediul urban nu au putut plăti în mod repetat

cheltuielile pentru întreţinerea locuinţei (apa, gazul, căldura) în ultimele 12 luni. Situaţia este extrem dealarmantă pentru cele mai sărace 30% dintre gospodării: aproximativ una din două gospodării nu aputut achita cheltuielile de întreţinere. O serie de date relativ recente 12 relevă faptul că la nivelul luniimai 2000 cca. 24% dintre cei care locuiau la acea dată la bloc aveau datorii la întreţinere pe mai mult de3 luni. Aproximativ 68% dintre familiile ‘datornice’ locuiesc în oraşe mari, de peste 100.000 locuitori. Înaceastă situaţie o parte dintre aceste gospodării riscă să fie evacuate, sau ca furnizarea de utilităţi să fie întreruptă (în unele situaţii nu doar individual ci colectiv). Conform datelor statistice, în intervalul 1990-2001 salariul mediu a crescut de aproximativ 1.000 de ori, in timp ce tarifele la energia termică livratăpopulaţiei s-au majorat de 2.409 ori.

CASPIS a estimat că ponderea cheltuielilor de întreţinere comună13 în iarna 2003-04 va fi decca. 35% în totalul veniturilor gospodăriilor din mediul urban. Conform metodologiei INSSE pondereaestimată a acestor cheltuieli este de 25,8%, în timp ce utilizând metodologia FAPR14/ CASPIS, aceastaar ajunge la 46,5%. În decembrie 2002 cca. 8% din gospodării cheltuiau cu întreţinerea comună între70% şi 100% din venitul lunar, în timp ce 3,3% ar fi trebuit să cheltuiască mai mult decât 100% dinvenitul lunar net:

Tabel 16 - Distribuţia gospodăriilor urbane, în funcţie de ponderea cheltuielilor de întreţinereîn venitul net al gospodăriei (decembrie 2002)

Intervale de cheltuieli Nr. Gospodării Pondere de gospodării

peste 100% 142.025 3.380-100% 168.548 3.970-80% 174.132 4.060-70% 286.178 6.650-60% 432.432 10.0

40-50% 719.583 16.7Sursa: ABF-2002 (INSSE); CASPIS, 2003.

Utilizând metodologia FAPR/ CASPIS se estimează că în lunile de vârf (decembrie şi ianuarie)ale iernii 2003-04, ponderea medie a acestor cheltuieli s-ar putea ridica în medie, într-un scenariupesimist, la 46,5% din venitul net lunar şi într-un scenariu mai optimist la 38,7%, însă cu mari diferenţe între decilele de venit. În lunile de iarnă gospodăriile urbane din prima decilă ar trebui să plăteascăpentru întreţinere cu 20% mai mult decât venitul lor lunar ceea ce nu înseamnă altceva decâtacumularea de datorii la întreţinere (în lipsa împrumuturilor), risc de întrerupere a furnizării unor servicii

10 CASPIS, 2003 „Efectul creşterii întreţinerii asupra standardului de viaţă”, material elaborat de C. Zamfir, S. Ilie, V. Grigoraş şi A. Dan.11 Pe ansamblu cheltuielile pentru plata serviciilor în 2001 au fost de 20,7% în totalul cheltuielilor de consum şi 27,0% în totalul

cheltuielilor băneşti de consum. Ponderea cea mai mare o deţin cheltuielile legate de locuinţă (53,6%), urmând cele de telefonie şiplata abonamentelor radio-TV, în timp ce serviciile de sănătate deţineau 2,7%, iar cele de educaţie – 3,9% (INS, 2002).

12 Barometrul de opinie realizat de FSD în Mai 2000.13 Apă caldă şi rece, energie electrică pentru spaţiile comune, gunoi menajer, canalizare/ salubritate şi căldură.14 Federaţia Asociaţiilor de Proprietari din România.

27



şi chiar risc de evacuare. Sursele acestei situaţii se regăsesc în sărăcirea accentuată a populaţiei după1990 (în mod special prin scăderea veniturilor reale, atât cele primare cat si cele din transferuri) şicreşterea necontrolată a preţurilor la utilităţile publice furnizate de către Regiile Autonome.

Pentru remedierea acestei situaţii guvernul a alocat anual pentru sezonul rece (noiembrie-martie) o serie de fonduri destinate persoanelor cu venituri modeste. În iarna 2002-2003 suma alocată afost de ……….., iar numărul de beneficiari a fost de

………….

Persoanele fără adăpost au apărut îndeosebi ca urmare a unor procese de des-instituţionalizare, cazuri de boală mentală, evacuări forţate, escrocări a persoanelor vulnerabile,lipsa resurselor financiare etc. În România nu s-au făcut până în prezent studii sistematice pentrua cunoaşte cu o mare acurateţe dimensiunea fenomenului15. Organizaţia „Mèdicins sans Frontière”estimează că în Bucureşti există în jur de 5000 de persoane fără adăpost 16. Deşi numărul nu estemare comparativ cu dimensiunea fenomenului în alte capitale europene, datorită lipsei deprograme de suport situaţia acestor persoane este disperată, o parte dintre ei devenind victime aleabuzurilor, adesea irecuperabili social. Statisticile Institutului Medico-Legal arată că pe străzile dinBucureşti au murit, în medie, aproximativ 300 persoane pe an din 1997 până în 2000, majoritateafiind persoane adulte fără adăpost. Persoanele fără adăpost sunt în majoritatea cazurilor persoanesingure, predominant bărbaţi, însă în ultima perioadă se constată creşterea numărului de familii

ale străzii , ca urmare în special a sărăciei. Începând însă din 2003 s-a înregistrat o creştere vizibilă a interesului autorităţilor publice

locale pentru construirea de adăposturi de urgenţă pentru persoanele fără locuinţă. Într-o cercetarerecentă realizată de către MMSSF se arată că numărul de adăposturi pentru adulţii din stradă acrescut simţitor. Datele culese în 23 de judeţe arată că există 25 de adăposturi cu o capacitatetotală de 901 locuri. De asemenea în aceste judeţe mai funcţionează şi alte 20 de centre pentrucopiii străzii cu o capacitate de 546 locuri. Creşterea numărului de locuri/ paturi în adăposturi înultima perioadă, deşi este vizibilă, este încă departe de a acoperi totalitatea necesităţilor.

Posibilitatea de a achiziţiona/ închiria o locuinţă. Tranziţia a adus cu sine o creşterespectaculoasă a preţurilor locuinţelor şi al chiriilor percepute, îndeosebi în oraşele încă active şiatractive economic. Între aceste oraşe, Bucureştiul şi alte câteva (Timişoara, Iaşi, Cluj, Sibiu,

Constanţa, Braşov) reprezintă o situaţie aparte. Dacă în 1990 în Bucureşti preţul mediu al unuiapartament de două camere era echivalentul a cca. 40 de salarii medii pe economie, în 2003preţul acestuia a ajuns la 120 de salarii medii. Anul 2003 a dus la o explozie a preţurilor locuinţelor ca urmare îndeosebi a introducerii creditului ipotecar. Efectele pozitive ale aceste iniţiative nu le-auresimţit însă decât cei cu salarii peste medie, cei săraci fiind şi mai mult excluşi de la posibilitateade a achiziţiona în rate (prin contractarea unui credit) o locuinţă adecvată. De asemenea preţul de închiriere pentru un apartament cu două camere (cca. 200 €) este peste nivelul salariului mediu peeconomie.

În programul social pe anii 2002-2003 actualul Guvern şi-a propus realizarea unor locuinţesociale, în cadrul programului de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii şi aprogramelor de construcţii de locuinţe sociale. Astfel în perioada 2002-2003 urmau a fi construite

21.000 locuinţe cu caracter social destinate închirierii pentru tineri şi familii de tineri ale căror venituri nu le permit achiziţionarea unei locuinţe în proprietate sau închirierea în condiţiile pieţei.De asemenea este prevăzută construirea de locuinţe sociale destinate unor categorii de persoanela care nivelul de resurse şi/sau de existenţă nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei, se derulează două programe (CASPIS, 2002):

3.4. Excluziunea de la serviciile ocupaţionale/ piaţa muncii

15 CASPIS realizează în prezent o cercetare care urmează să aproximeze cu un maxim posibil de acurateţe numărul persoanelor fărăadăpost din mediul urban.

16 Conform studiului realizat în anul 2002

28



Una dintre principalele surse ale excluziunii sociale o reprezintă lipsa de acces la un loc demuncă determinată frecvent de necorelarea nivelului de pregătire profesională cu cerinţele pieţei muncii.

Aşa cum am arătat în tabelul 3 numărul de salariaţi s-a redus aproape la jumătate în intervalul1990-2001. pierderea salariului şi înlocuirea lui în marea majoritate a cazurilor cu venituri din transferuri(sau chiar cu nici un venit) a generat o explozie a sărăciei în rândul persoanelor active însă nesalariate.Persoanele eliberate din sistemul salarial s-au distribuit în marea lor majoritate în următoarele direcţii

(PNAInc, 2002):o au trecut în şomaj, într-o perioadă scurtă manifestându-se un nivel substanţial alşomajului care a atins vârful în 1999 (11,8%); în 2001 nivelul acestuia era de doar 8,6%, însă acrescut numărul persoanelor fără ocupaţie;o au ieşit la pensie, adesea înainte de limita legală, fapt care a încărcat sistemul deasigurări sociale, fără ca întotdeauna să se fi produs şi o detensionare corespunzătoare apieţei muncii; în aceste condiţii raportul de dependenţă salariaţi pensionari a devenitsupraunitar.o au trecut în economia subterană (destul de mulţi) în lipsa locurilor de muncă„adevărate”, cu costurile şi riscurile specifice ale acesteia.o s-au retras în ocupaţii agricole, practicând însă mai degrabă o agricultură de

supravieţuire.

Rata medie a şomajului pe ţară nu a înregistrat de-a lungul tranziţiei valori mai mari de12%, dar a variat sensibil între diferite arii geografice, depăşind pe alocuri 25%. Cronicizareaşomajului a făcut ca înregistrarea ca şomer să nu mai ofere avantaje relative, astfel încât laexpirarea perioadei în care se plătesc beneficii de şomaj persoanele fără loc de muncă să renunţe, în mare parte la a mai fi în evidenţa Oficiilor de Muncă. În acelaşi timp, formele de ocupare atipicelegale, de regulă temporare, erau permise sub condiţia renunţării la statutul de şomer, caz în carecosturile ocupării creşteau semnificativ datorită fiscalităţii cu scop social asociate. Introducerealegii venitului minim garantat a fost însoţită de creşterea cotelor şomajului înregistrat, ca urmare acondiţionării acordării VMG de înscrierea în evidenţele Oficiilor de Muncă.

Întârzierea reformelor şi recesiunea economică au făcut ca numărul de slujbe disponibile săscadă de la an la an, astfel că un important segment al populaţiei active a început să se confruntecu un şomaj pe termen lung, devenind şomeri cronici. Datele statistice ale Biroului Internaţional alMuncii (BIM) indică faptul că durata medie a şomajului tinde să crească, fiind diferită pe grupe devârstă. În anul 2000, aceasta a fost de 18 de luni, în creştere cu 2 luni faţă de 1999; în acelaşi an51,5% din numărul şomerilor BIM erau în şomaj de mai mult de un an, iar peste 24% de mai multde 24 de luni.

• Şomajul la tineri a fost relativ ridicat, datorită lipsei de locuri de muncă disponibile. Înperioada 1996 – 2000 s-a produs chiar o reducere a ocupării grupelor foarte tinere de vârstă(15- 24 ani) de la 13,8% la 11,8%, paralel cu creşterea ponderii, până aproape de 10%, a

persoanelor care au depăşit vârsta de 65 ani.• Rata totală de ocupare a populaţiei (numărul persoanelor ocupate la 1000 de locuitori) ascăzut continuu.• La sfârşitul anului 2000, rata de activitate (proporţia populaţiei active civile în populaţia de15 ani şi peste) era de 52,4%, iar rata de ocupare a populaţiei (proporţia populaţiei ocupatecivile în populaţia de 15 ani şi peste) era de 46,9%.• Sporul natural negativ a avut efecte negative asupra resurselor de muncă. La 1 ianuarie2001, populaţia activă era cu circa 1,2 milioane mai mică decât la sfârşitul anului 1990, cândnumăra 10,84 milioane persoane.

Pe de altă parte însă este demn de semnalat că nu se înregistrează discrepanţe grave întresexe din punctul de vedere al ocupării. Populaţia ocupată este uşor majoritar masculină (circa 54,0 %

sunt bărbaţi). În ultimii 8 ani a crescut însă rolul forţei de muncă feminine în activităţile economice.Măsurile active destinate stimulării angajării tinerilor pe piaţa muncii (facilităţi la angajare pentru

absolvenţii de liceu şi facultate, burse ale locurilor de muncă pentru tineri, cursuri de calificare oferite

29



gratuit, etc) au contribuit în ultima vreme la reducerea şomajului în rândul tinerilor (Legea privindCombaterea Marginalizării Sociale, Nr. 116/2001) dar categoria foarte vulnerabilă acum este a celor aflaţi în preajma vârstei de pensionare.

Munca la negruMunca în economia subterană/ neagră reprezintă în ultimii ani o constantă în activitatea

unui segment important al populaţiei active. Factorii care determină o asemenea situaţie sunt legaţide corupţie, lipsa de control, politica şi protecţia socială inadecvată, fiscalitatea ridicată etc. Deşimunca la negru aduce un minim de beneficii prestatorilor (asigurând în foarte multe cazuri traiul depe o zi pe alta), ea reprezintă o uriaşă sursă de exploatare şi excluziune socială a segmentelor defavorizate ale societăţii care lucrează în economia subterană, neasigurând nici un fel deprotecţie socială ca urmare a non-contribuţiei acestora la diferitele sisteme de asigurare.

Munca neremunerată conform actelor Una dintre cele mai recente probleme semnalată de către inspectorii de muncă este

înregistrarea în cartea de muncă a unor salarii mult mai mici decât în realitate. Această practicădestul de frecventă este în beneficiul angajatorilor ale căror contribuţii obligatorii la diferitele fonduride asigurare socială ale salariaţilor se diminuează substanţial, şi doar temporar în favoarea

salariaţilor. Pe termen lung acest lucru este în detrimentul angajaţilor deoarece în acest felcontribuţiile lor la diferitele fonduri sunt mici şi ulterior şi beneficiile vor fi mai mici.

Un aspect şi mai grav este relevat de faptul că mulţi salariaţi primesc salariul minim peeconomie doar în acte, în realitate angajatorii plătindu-le mai puţin. Aceasta este o formă extremgravă de corupţie şi o importantă sursă de excluziune socială pentru salariaţi.

Planul Naţional de Acţiune pentru Ocuparea Forţei de Muncă (MMSS - ANOFM, 2002)Acest plan a fost realizat pe baza liniilor directoare ale strategiei europene privind ocuparea forţei de

muncă de către MMSS în colaborare cu ANOFM şi alte ministere şi instituţii. PNAO evidenţiază măsurile pecare România îşi propune să le implementeze pe termen scurt în vederea creşterii ocupării forţei de muncăşi reducerii şomajului, sprijinirii învăţării pe tot parcursul vieţii, flexibilizării pieţei muncii pentru a răspunde

eficient schimbărilor economice, evitării discriminării şi excluziunii sociale. Cei 4 piloni pe care este construitplanul coincid cu cei ai Strategiei UE: îmbunătăţirea capacităţii de angajare, dezvoltarea spirituluiantreprenorial şi crearea de locuri de muncă, promovarea capacităţii de adaptare a întreprinderilor şi aangajaţilor acestora, asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

3.5. Disfuncţionalităţi în actul de justiţie, de promovare a ordinii sociale şi decreştere a siguranţei cetăţeanului

3.5.1. Rolul justiţiei în menţinerea coeziunii socialeSe pot identifica mai mulţi factori care au generat importante disfuncţionalităţi în actul

justiţiei:

Confuzia legislativă şi instabilitatea legislativă.

Promovarea rapidă a separării justiţiei de controlul guvernamental, o operaţie vitalăpentru reforma întregului sistem, nu a fost însoţită de mecanisme eficiente decontrol a corectitudinii şi calităţii actului de justiţie. Acest fapt este responsabil înmare măsură nu numai de erorile excesiv de frecvente din justiţie, dar şi deoportunităţile ridicate de infiltrare a corupţiei în sistem.

Interferenţa politicului cu actul justiţiei există încă şi trebuie combătută cu fermitate,deşi probabil că ea este un factor secundar în explicarea defectelor din acestdomeniu.

30



Unele decizii legislative însoţite de lipsa unor mecanisme ne-juridice, comunitare desoluţionare a problemelor a dus la o creştere canceroasă a apelului la justiţie.Datele actuale oferite de Ministerul Justiţiei arată că unul din 2 cetăţeni ai ţăriiapelează actual la sistemul de justiţie.

Justiţia, prin funcţionarea sa defectuoasă, este responsabilă într-o măsură semnificativă,alături de alţi factori, de adâncirea sărăciei segmentelor sociale defavorizate – prin erori si abuzuri

generate de corupţie precum şi prin costul ridicat al actului de justiţie. Alături de contribuţiaesenţială la normalizarea relaţiilor sociale, de consolidare a conştiinţei valorilor de drept, nu sepoate ignora faptul că prin frecvenţa încă ridicată a disfuncţionalităţilor de aici, ea a contribuit lagenerarea sentimentelor de disperare şi neîncredere în funcţionarea instituţiilor sociale, laalterarea relaţiilor de coeziune socială. În ciuda timidei creşteri a încrederii populaţiei în justiţie (dela 21% în 1999 la 26% în 200317) se poate afirma că performanţele contradictorii ale justiţieicontinuă să genereze o neîncredere accentuată în aceasta şi în capacitatea ei de a face dreptate.

3.5.2. Poliţia şi relaţiile ei cu comunitatea

Poliţia reprezintă o instituţie esenţială în asigurarea securităţii personale şi asigurarea uneistări de încredere şi siguranţa în climatul social şi coeziune socială.

Se poate estima că după o perioadă de inhibiţie semnificativă imediat după revoluţie, poliţiaa adus o contribuţie importantă la instaurarea unui climat de siguranţă în societatea românească.Poliţia a intrat pe o direcţie pozitivă de reformă internă, în acord cu sistemul Uniunii Europene,dovedind un nivel apreciabil de profesionalism.

Nu poate fi ignorat însă faptul că poliţia prezintă un grad îngrijorător de infiltrare cucomportamente de corupţie şi abuz, faţă de care până nu demult nu s-au luat măsuri suficient desevere care să asigure eradicarea lor. Există cazuri, care au răbufnit în conştiinţa colectivă, deasociere între unii poliţişti şi crima organizată, trafic de influenţă, violenţă bazată pe prejudecăţietnice şi de gen.

Este adevărat că definitivarea reformei poliţiei şi creşterea eficienţei sale depinde mult de

nivelul finanţării sale.Trebuie apreciat faptul că în ultimii ani s-a acordat o atenţie deosebită dezvoltării relaţiilor

dintre poliţie şi comunitate. Promovarea poliţiei comunitare reprezintă o deschidere sprereconstruirea relaţiilor normale dintre poliţie şi comunitate, mărind contribuţia ei la consolidareavalorilor de coeziune socială.

Deşi încrederea populaţiei în poliţie a început să crească (de la 35,2% în 1999 la 40,3% în200318) această încredere este încă departe de a determina o relaţie armonioasă între comunitateşi această instituţie de o importanţă vitală. Este necesar un efort susţinut de perfecţionare afuncţionării poliţiei pentru a depăşi neîncrederea relativ ridicată, sedimentată de o lungă istorie, apopulaţiei în poliţie.

3.5.3. Traficul de fiinţe umane

Traficul de fiinţe umane a căpătat o amploare deosebită în perioada de tranziţie. Factoriideterminanţi nu sunt doar de natură internă (sărăcie, slăbirea controlului social etc.) ci şi de naturăexternă – războaiele din fosta Yugoslavia au oferit un cadru propice pentru manifestarea unuiastfel de fenomen. Eradicarea acestei probleme nu se poate realiza numai prin cooperareinternaţională între poliţiile naţionale; este vitală crearea unor noi mecanisme de pedepsire a„consumatorilor” de servicii.

Statisticile arată că în ultimii ani în România s-a produs o creştere a ponderii infracţiunilor de trafic cu persoane. Astfel în anul 2001, una din 1000 de infracţiuni a fost din sfera traficului depersoane. În 2002 însă, numărul infracţiunilor cercetate s-a dublat. Aceasta se poate datora şi

intensificării eforturilor de identificare şi prindere a traficanţilor, în perspectiva securizării graniţelor pentru aderarea ţării în 2007. Aceeaşi tendinţă de dublare a numărului se înregistrează şi în cazul17 Fundaţia pentru o Societate Deschisă, „Barometrul de Opinie Publică – Nov. 1999” şi „Barometrul de Opinie Publică – Mai 2003”.18 Idem.

31



infracţiunilor de imigrare şi emigrare clandestină, tip de activitate infracţională asociată traficului defiinţe umane.

Tabel 17 – Infracţiuni legate de traficul de persoane (2001-2002)

2001 2002Numărul total al infracţiunilor, din care 340414 312204

Trafic organizat cu fiinţe umane si organe- total 397 685Persoane cercetate - total 430 625Imigrări si emigrări clandestine organizate- total 423 665Persoane cercetate - total 530 581Sursa: Poliţia Română (2002)

Printre Acţiunile prioritare (aprobate de Guvern în data de 4 aprilie 2002), în domeniul combateriitraficului cu fiinţe umane, sunt prevăzute următoarele obiective:

Pe termen scurt :

1. Evaluarea cadrului legislativ în domeniul combaterii crimei organizate şi în special a traficului de fiinţeumane.2. Întărirea capacităţii administrative de combatere a traficului de fiinţe umane (numirea unui procuror

român care să lucreze în cadrul Centrului Regional SECI pentru combaterea criminalităţiitransfrontaliere, înfiinţarea unui Centru de Resurse pe probleme de trafic de fiinţe umane , încheiereaunui Memorandum de Înţelegere cu Organizaţia Internaţională a Migraţiei în domeniul cooperării pentrureturnarea voluntară umanitară)

3. Întărirea cooperării internaţionale în domeniu

Pe termen mediu:1. Completarea cadrului legislativ în domeniul combaterii crimei organizate şi în special a traficului de

fiinţe umane (adoptarea Legii privind protecţia martorului, Legii privind combaterea crimei organizate,Legii privind organizarea şi funcţionarea poliţiei, Legii privind Statutul Poliţistului)

2. Contribuţia la efortul regional de cooperare pentru combaterea traficului de fiinţe umane3. Îmbunătăţirea asistenţei pentru victimele traficului de fiinţe umane (înfiinţarea unor centre de cazare

pentru victimele traficului cu fiinţe umane la Bucureşti, Piteşti şi în zona de Vest a ţării)4. Dezvoltarea unui sistem naţional pentru prevenirea traficului de fiinţe umane (implicarea BisericiiOrtodoxe Române, implementarea unor programe şcolare de informare a tinerilor privind riscuriletraficului de fiinţe umane, elaborarea unui Program integrat de luptă împotriva crimei organizatetransnaţionale şi transfrontaliere)

3.5.4. Creşterea consumului de droguri

Consumul de droguri a explodat în ultimii ani pe fondul incapacităţii instituţiilor abilitate de ase organiza şi dezvolta programe de prevenţie şi recuperare. Reţelele de crimă organizată s-auextins masiv şi pe fondul corupţiei – al implicării în aceste reţele a unor persoane din sistemele

menite să combată acest flagel.Creşterea consumului de droguri, concomitent cu scăderea vârstei de la care tinerii începsă devină consumatori reprezintă două dintre cele mai grave probleme cu care se confruntăsocietatea românească. Ponderea cea mai mare a persoanelor consumatoare de droguri se înregistrează la grupa de vârstă 19-24 ani. Costurile mari ale serviciilor de recuperare aconsumatorilor ca şi rata de succes în recuperarea acestora ar trebui să determine mobilizarearesurselor şi a energiilor către prevenirea masivă a creşterii numărului de consumatori.Excluziunea socială a persoanelor consumatoare de droguri este foarte greu de resorbit. Mai multdecât atât sentimentul de insecuritate al non-consumatorilor vis-à-vis de potenţialele acte violenteale consumatorilor, împinge la reacţii masive de marginalizare şi excluziune şi refuz de suport alacestora în vederea recuperării. Într-o cercetare realizată în octombrie 2001 (FSD, 2001) 18%dintre respondenţi au afirmat că au văzut pe stradă/ în vecinătatea locuinţei consumatori de

droguri, în Bucureşti ponderea lor fiind de 45%.Cauzele acestui fenomen se regăsesc în procesele de dezorganizare socială (la toatenivelurile, dar în special la cel familial) şi personală, proliferarea activităţilor din sfera crimeiorganizate, dificultăţile economice ale unui masiv segment al populaţiei.

32



3.6. Incluziunea socială a femeilor şi promovarea egalităţii de gen

Participarea socială deplină a femeilor este un deziderat care în România a fost realizat în

mare parte încă din perioada comunistă. Există trei domenii importante în care se semnalează deobicei în lume inegalităţi pe criterii de gen: accesul la educaţie, accesul la piaţa muncii şiimplicarea în luarea deciziilor.

Accesul fetelor/ femeilor la educaţieChiar dacă în acest moment cuprinderea şcolară în ciclul primar şi gimnazial este foarte

apropiată de 100% pentru ambele sexe, se constată diferenţe în stocul de educaţie existent.Astfel, numărul mediu de ani de educaţie pe care i-a parcurs un bărbat este cu aproape 1 maimare decât numărul de ani de educaţie pe care i-a parcurs o femeie. De asemenea, procentulabsolventelor (femei) de studii medii şi superioare este mai mic decât cel al absolvenţilor (bărbaţi)acestor forme de învăţământ.

Aceste date nu sunt alarmante pentru prezent, nu fiindcă diferenţele ar fi mici, ci pentru că

ele reflectă mai degrabă o istorie a accesului diferenţiat la educaţie decât prezentul. Astfel, spreexemplu, dintre persoanele care urmau la data recensământului din 2002 cursurile unei instituţii deînvăţământ superior, 53,8% erau femei . De altfel, la nici un nivel de învăţământ nu se poateconstata un acces mai redus al persoanelor de sex feminin:

Tabel 18 – Ponderea femeilor participante la educaţie (2002)Nivelul instituţiei de învăţământ urmate Procent fete sau femei din

totalPrimar 48,83Gimnazial 48,70Profesional şi de ucenici 40,29Liceal 53,17

Postliceal şi de maiştri 65,03Superior 53,80Sursa: Recensământul populaţiei şi locuinţelor, 2002

Trebuie remarcată supra-reprezentarea fetelor şi în învăţământul postliceal şi superior. Separe că numai după terminarea facultăţii o anumită atitudine conservatoare privind rolul femeii şiintrarea în rolul de mamă reduce participarea socială a femeilor care până la vârsta de absolvire afacultăţii sunt bine reprezentate în sistemul de educaţie.

Accesul fetelor/ femeilor la piaţa muncii Nici în ceea ce priveşte accesul la ocupare, nu se poate spune că există o diferenţă în

defavoarea femeilor. Astfel, 48% dintre salariaţi sunt femei iar rata şomajului feminin este mai mică

decât cea a şomajului masculin. Ponderea mai scăzută a femeilor atât în populaţia ocupată(44,24%), cât şi între şomeri (34,39%) se explică pe de o parte prin ieşirea mai timpurie la pensie afemeilor cât şi prin apartenenţa unora la categoria casnicelor (date valabile pentru anul 2002,sursa: INS).

Se poate afirma că accesul femeilor pe piaţa muncii nu este diferit de cel al bărbaţilor.

Accesul femeilor la luarea deciziilor În ultimul timp a existat o preocupare colectivă de suport pentru creşterea participării

femeilor în zone vizibile precum reprezentarea politică la nivel naţional/ local şi în funcţii deconducere la nivelul diferitelor organizaţii.

Paradoxal, reprezentarea femeilor în consiliile locale şi în alte forme de reprezentare (maiales în comunităţile locale) este încă foarte redusă.

De exemplu, în anul 2000, doar 9,7% dintre parlamentari erau femei. Ponderea femeilor înpersonalul de conducere al organizaţiilor din România era în anul 2000 doar de 28,3%.

33



Cum se explică însă această discrepanţă mare între accesul şi participarea crescutăfemeilor la educaţie şi ocupare, pe de o parte, şi participarea lor redusă la luarea deciziilor, pe dealtă parte? într-o serie de studii recente s-a constatat că participarea femeilor la nivel dereprezentare politică este foarte redusă încă de la bază, din comunităţile locale.

În aceste condiţii este evident că nu pot fi selectate multe reprezentante femei pentrunivelurile judeţean şi naţional atât timp cât nu există o participare semnificativă a femeilor înorganizaţiile locale, în comunităţi, atât timp cât nu există o bază de selecţie a liderilor de sexfeminin la nivel comunitar.

O explicaţie complementară a acestei excluderi (uneori o auto-excludere a femeilor de laparticiparea politică încă de la bază) este tradiţionalismul multor comunităţi în care persistăprejudecata conform căreia cei care conduc sunt bărbaţii, funcţiile femeii fiind limitate la asigurareabunului mers al gospodăriei şi familiei.

Oricare ar fi explicaţia participării scăzute a femeilor la viaţa politică este important dereţinut că incluziunea socială a femeilor pe această componentă, încurajarea participării femeilor laviaţa politică trebuie să se întâmple atât de sus în jos cât şi de jos în sus. Astfel, spre exemplu, înscrierea mai multor femei pe listele partidelor la alegerile parlamentare trebuie completată derecrutarea mai multor femei în partide şi de eforturi de a le implica mai mult în deciziile ce se iau în

partide. O altă modalitate importantă este aceea de a implica femeile în deciziile comunitaresociale, economice, „a-politice” pentru ca ulterior să se implice şi în viaţa politică.

3.7. Zonele sever subdezvoltate – surse de excluziune socială

În condiţiile României actuale, mediul rural prezintă caracteristici severe şi multiple desubdezvoltare. Lipsa de oportunităţi ocupaţionale în mediul rural a dus la o severă excluziune depe piaţa muncii a locuitorilor din rural. Accesul la locuri de muncă salariale este foarte mic, iar oportunităţile de a obţine resursele necesare unui trai decent sunt considerabil mai mici decât înmediul urban.

Există, de asemenea, numeroase situaţii în care accesul la diverse bunuri sau serviciiesenţiale pentru nivelul de trai al populaţiei este foarte diferit de la o comunitate la alta, de la un judeţ la altul.

Aceste diferenţe, uneori foarte mari, pot crea, prin comparaţia celor din zone sau comunităţisărace, sentimentul de deprivare relativa fata de cei din comunităţile/ zonele mai bogate, maiprospere. Efectul poate fi numit excluziune „teritorială” sau „de comunitate”.Iată câteva exemple:

Accesul la apă curentă este foarte diferit între judeţele ţării, ponderea locuinţelor fără apăcurentă fiind de 2-3 ori mai mică în Transilvania şi Banat comparativ cu Moldova şiMuntenia.

Numărul de autoturisme la 1000 locuitori este în câteva judeţe precum Timiş, MureşConstanţa, Sibiu plus Municipiul Bucureşti de 200 –289, în timp ce în altele precumVaslui şi Botoşani este de 4-5 ori mai mic, adică 50 respectiv 58 autoturisme la 1000 delocuitori.

Există diferenţe semnificative în condiţiile de locuit între judeţe şi chiar regiuni. Faţă de20-40 % locuinţe cu baie în mediul rural în judeţele din Transilvania, precum şiConstanţa, Bucureşti şi Ilfov, la 2-4% în judeţe precum Vaslui, Brăila, Botoşani, Galaţi,Buzău, Olt şi Dolj. Aceste diferenţe semnificative între calitatea vieţii din mediul rural înzone diferite ale României creează impresia de deprivare a unor zone întregi comparativcu altele.

Cu o proporţie a pensionarilor de 110 – 130 % din numărul de persoane de peste 60 de

ani (dintre care unii nu au pensie) unele judeţe ca cele din Transilvania, Banat şi o partedin Muntenia sunt net avantajate comparativ cu cele din Moldova şi Sudul Munteniei şi alOlteniei care au doar 70-80% pensionari raportat la populaţia similară, de peste 60 de ani.Această concentrare de venituri din pensii şi din salarii spre anumite judeţe creează

34



acolo premise pentru condiţii de trai mai bune şi este o explicaţie pentru alte tipuri dedeprivare.

Judeţele care înregistrează valori pozitive la diverşi indicatori de dezvoltare au şi o ponderea populaţiei rurale mult mai mică. Atunci când populaţia rurală este adesea de 2-3 ori mainumeroasă în judeţe precum Giurgiu, Dâmboviţa, Teleorman, Suceava, Botoşani sau Călăraşicomparativ cu Braşov, Hunedoara, Constanţa, Cluj sau Timiş multe dintre diferenţe se explicănu prin diferenţe culturale sau istorice ci pur şi simplu prin diferenţele între cele două mediide rezidenţă, între sat şi oraş ca tipuri de comunitate.

Pe ansamblu, infrastructura rurală este puternic deficitară şi slabă calitativ. Aproximativ 90% dindrumurile comunale sunt nepietruite, şi peste 80% din localităţi nu beneficiază de apă curentă,canalizare sau gaze naturale. În aceste condiţii doar cca. 13% din locuinţe sunt dotate cu baie şi 2% au încălzire centrală. Toate acestea arată că în mediul rural dimensiunea excluziunii de la locuire estesemnificativă şi departe de a putea fi diminuată pe termen scurt şi chiar şi pe termen mediu.

Se poate spune că în România, mediul rural în sine este o sursă de excluziune socială,pentru multe localităţi rurale accesul la condiţii minimale de viaţă precum curentul electric, apacurentă şi canalizarea sau serviciile primare de sănătate (accesul la un medic de familie) fiindfoarte dificil sau inexistent.

35



Capitolul 4 - GRUPURI/ SEGMENTE SOCIALE EXCLUSE

În momentul actual în România există o serie de grupuri sociale specifice cu risc accentuat,care sunt excluse din variatele sfere ale vieţii sociale, economice şi politice (copiii, persoanelevârstnice, şomerii, familiile monoparentale, familiile cu mulţi copii, persoanele fără adăpost, tineriicare la 18 ani părăsesc instituţiile pentru copii, victimele delincvenţei, persoanele cu dizabilităţi)precum şi o serie de procese de excluziune socială care întreţin acest fenomen. Aceste grupuri nubeneficiază de programe cuprinzătoare care să-i protejeze corespunzător. Dacă în ţările dezvoltatedin Occident şomajul ca excluziune de pe piaţa muncii este considerat, prin consecinţele sale, cafiind forma cea mai gravă de excluziune socială (el fiind considerat factor cauzator saupredispoziţional, adică generator şi al altor tipuri de excluziune), în România există şi alte situaţii,forme specifice de excluziune care presupun răspunsuri punctuale prin servicii specializate. Lipsaactelor de identitate la un număr însemnat de cetăţeni (în special de etnie roma) constituie o formăşi mai gravă de excluziune socială, aceşti oameni fiind excluşi chiar de la statutul (formal) decetăţeni care le-ar fi conferit o mulţime de drepturi de care nu pot să beneficieze: alocaţia pentru

copii, venit minim garantat, educaţie gratuită, servicii de sănătate gratuite pentru copii şi altegrupuri defavorizate, drept de vot, etc.

4.1. Copiii aflaţi în familii substitutive sau în instituţii

Copiii reprezintă unul dintre segmentele cele mai afectate de sărăcie şi excluziune socială înperioada de tranziţie. Conform datelor statistice (CASPIS, 2002) ponderea copiilor 0-15 ani aflaţi însărăcie în totalul grupei era la nivelul anului 2001 de 34,4%, iar în totalul săracilor de 22,6%, copiiifiind una dintre categoriile de populaţie cele mai afectate de sărăcie. Mai mult decât atât cca. 8,3%

(362.000) dintre copiii 0-15 ani trăiau în sărăcie extremă. În ciuda progreselor semnificative înregistrate în ultimii ani copiii abandonaţi au reprezentat o

problemă constantă de-a lungul tranziţiei, iar formele de suport au fost puţin eficiente.

După 1989 numărul mare de copii abandonaţi şi instituţionalizaţi s-a datorat menţinerii uneinatalităţi ridicate la familiile aflate în sărăcie extremă în ciuda scăderii generale a numărului denou-născuţi.

Tabel 19 - Situaţia copiilor aflaţi în afara familiei de origine, în plasament sauîncredinţare

30.11.2003 31.12.2001

Număr copii aflaţi în familii substitutive sau în

instituţii

83.8

11

100,0

%

87.51

8

100,0

%din

care, copii protejaţi in familii substitutive45,9

6554,8%

37.553

57,1%

- la asistenţi maternali angajaţi ai serviciilorpublice specializate

12,657 15,1%

- la asistenţi maternali angajaţi ai organismelorprivate autorizate

544 0,7%

- la rude pana la gr. IV inclusiv 25,817 30,8%

- la alte familii/ persoane 5,669 6,8%- încredinţaţi in vederea adopţiei*) 1,278 1,5%

copii protejaţi în instituţii37,8

4645,2%

49.96

542,9%

- în centre de plasament publice 32,17 38,4%

36



1- în centre de plasament private 5,675 6,8%

Sursa: ANPCA

În ciuda eforturilor depuse prin programele de prevenire a abandonului în maternităţi sauulterior, în familie, numărul de cazuri de copii părăsiţi de părinţi şi încredinţaţi sistemului de

protecţie socială a prezentat până nu demult tendinţe uşoare de creştere atât în sens absolut (canumăr total de copii părăsiţi) cât şi (mai ales) în sens relativ (ca procent din numărul de copii nou-născuţi). Reforma sistemului de protecţie a copilului iniţiată în 2001 a dus la o scăderepromiţătoare a numărului de copii aflaţi in familii substitutive sau in instituţii, şi ceea ce este cel maiimportant – la scăderea semnificativă (cu peste 12.000) a numărului de copii protejaţi în instituţii(tabelul 19).

Intervenţia suportivă pentru familiile sărace dezorganizate social, marii producători deabandon social, trebuie în continuare îmbunătăţită semnificativ mai ales pe componenta serviciilor de prevenire a naşterilor nedorite.

O componentă importantă a incluziunii şi integrării sociale o constituie creşterea capacităţiipopulaţiei – şi în special a segmentelor sociale defavorizate - de planificare familială pentru

evitarea naşterilor nedorite, dar şi crearea unui sistem de suport specific în vederea măririiresponsabilităţii în luarea deciziei de a avea copii. Unul din factorii abandonului copiilor este şi lipsade planificare familială ca urmare a nefolosirii contraceptivelor – nu doar datorită lipsei deinformare ci şi datorită faptului că distribuţia contraceptivelor gratuite este deficitară.

Segmentele cu riscuri ridicate de naşteri nedorite sunt încă relativ reduse ca număr dar pefondul lipsei de politici de prevenire a naşterilor nedorite alimentează în continuare sistemul deinstituţii şi de servicii alternative u copii abandonaţi. Complementar cu creşterea accesului lamijloace de planificare familială este vital să se dezvolte servicii de planificare familială şi consilierepentru creşterea responsabilităţii părinţilor faţă de actul procreării.

În ultimul an s-au luat măsuri de protecţie socială financiară care vor avea efecte pozitive înfamiliile sărace cu copii, introducerea de alocaţii speciale pentru familiile monoparentale şi familiile

cu mulţi copii fiind două dintre exemple. Se înregistrează deja situaţii în care cupluri consensualecu copii din rândul minorităţii rome solicită eliberarea de certificate de naştere pentru copii pentru abeneficia de noile prevederi legale.

În trecut şi în prima perioadă de tranziţie până în 1997-1998, marea majoritate a copiilor abandonaţi erau plasaţi în instituţii. Principalele cauze ale instituţionalizării19 sunt relative la:

Situaţia materială precară a familiei: condiţiile de locuit (precare sau lipsa locuinţei),veniturile insuficiente pentru acoperirea nevoilor familiei, Nivelul de educaţie redus al părinţilor (care le limitează accesul pe piaţa muncii, lalocuri de muncă bine plătite dar şi percepţia viitorului) constituie factori ce au favorizatinstituţionalizarea multor copii. Familie numeroasă Familii dezorganizate Starea de sănătate a părinţilor Starea de sănătate a copilului Factori combinaţi: familie dezorganizată, lipsa de resurse, familie numeroasă

Deşi s-a înregistrat o scădere a numărului de copii plasaţi în instituţii prin recurgerea lamăsuri alternative (plasament în familie, încredinţarea copilului unor rude apropiate, adopţia sau întoarcerea în familia de origine) numărul lor rămâne încă ridicat, mai ales la categoriile de vârstăde peste 14 ani, care includ aproape jumătate din copiii instituţionalizaţi.

La această situaţie a contribuit şi relativa lipsă de profesionişti în sistemul de protecţie acopilului. Deşi numărul angajaţilor instituţiilor publice care se ocupă de problemele copilului este

aparent însemnat, majoritatea lor nu au calificare corespunzătoare. În anul 2003 în cadrul

19 Identificate în urma unei cercetări realizată de UNICEF şi Facultatea de Asistenţă Socială în toamna anului 2002.

37



Autorităţii Naţionale şi Direcţiilor Judeţene pentru Protecţia Copilului situaţia personalului eraurmătoarea:

Tabel 20 - Personalul total angajat în serviciile de protecţie a copilului ( SPSPC)31 Mar.2002 30 Sept. 2003

Total 35.138 100,0%

36,843.25

100,0%

dincare,

aparatul propriu SPSPC 3.372 9,6% 4.944 13,4%centre de plasament 22.954 65,3% 17.870 48,5%asistenţi maternali profesionişti 7.436 21,2% 10.311 28,0% în alte servicii 1.378 3,9% 3.7120 10,1%

Sursa: ANPCA

În anul 2002, dintre aceştia doar o mică parte erau asistenţi sociali profesionişti (2%),sociologi (0,2%), psihologi sau pedagogi (1,4%), în schimb 40% erau doar absolvenţi de liceu şi33% doar absolvenţi de şcoală generală.

Întregul sistem de asistenţă socială se confruntă cu o severă insuficienţă a personaluluicalificat. În mediul rural, din cele 1355 de comune care au personal angajat numai cu atribuţii deasistenţă socială, 124 de comune (4,61%) au asistenţi sociali cu studii superioare de specialitate,din care mai mult de jumătate se află în două judeţe: Vâlcea (25) şi Vrancea (39). În 882 decomune (32,83%) secretarul consiliului local îndeplineşte atribuţiile de asistenţă socială, iar în 444de comune (16,53%) referentul de stare civilă, bibliotecarul, inginerul agronom, agentul agricol saucasierul se substituie asistentului social.

În ciuda faptului că învăţământul de specialitate în asistenţă socială a fost reluat după 1989, şi începând cu 1995 au apărut primele generaţii de asistenţi sociali profesionişti, aceştia suntinsuficient absorbiţi pe piaţa muncii (datorită inerţiei sistemului instituţional care lucrează încontinuare cu cei angajaţi, nespecialişti în domeniu), puţini dintre ei fiind încadraţi în sistemul publicde instituţii, cei mai mulţi găsindu-şi locul în sectorul neguvernamental, iar alţii nu au posibilitateasă-şi practice profesia datorită lipsei de locuri de muncă, fie o abandonează la scurt timp după încheierea studiilor.

Suportul pentru dezvoltarea normală a copilului a fost neglijat o lungă perioadă de timp . În

acest domeniu suportul social este eficient în anumite componente, însă este deficitar în altele.Cuprinderea copiilor în învăţământul preşcolar este departe de a fi satisfăcătoare. Deşi statisticilearată că şcoala cuprinde cvasi-majoritatea copiilor, există însă totuşi un număr inacceptabil deridicat de ne-înscriere în învăţământ, de abandon chiar din ciclul primar, şi mult mai accentuat încel gimnazial.

În suportul social pentru copii există încă un anumit dezechilibru; Dacă copiilor din instituţiisau plasament familial li s-a acordat atenţie şi resurse importante, pentru copiii aflaţi în situaţii derisc ridicat din familiile aflate în sărăcie extremă sau în proces de dezorganizare socială atenţia afost mai scăzută deşi suportul financiar pentru aceştia a crescut în ultima vreme. Există încăsegmente de copii în situaţii de risc pentru suportul şi protecţia cărora nu există mecanismesuficient de dezvoltate:

-Copiii afectaţi de sărăcia extremă a familiilor lor; este cazul, de exemplu, al familiilor fărălocuinţă sau al celor care, deşi au locuinţe, condiţiile de trai sunt extrem de severe; pentruaceste familii ajutorul financiar este insuficient.

- Copiii neglijaţi sistematic şi grav de către părinţi (inclusiv copiii străzii, dintre care unii avândfamilie).

- Copiii exploataţi economic, în mod special prin forme extreme precum cerşitul şi punerealor la munci grele; deşi este vorba despre un număr limitat de cazuri, categoria devineimportantă prin gravitatea situaţiei lor de a fi excluşi în viitor de la o viaţă normală.

Suportul financiar pentru familiile cu copii a avut un traseu inegal, contradictoriu şi incoerent în perioada de tranziţie; în primii 10 ani ai tranziţiei, cu mici excepţii, a fost acordată o atenţiemarginală familiei cu mulţi copii; abia după 2000 au fost elaborate o serie de legi şi dezvoltate oserie de programe focalizate pe suportul complex pentru copii, însă şi acestea sunt relativinsuficiente; deşi în acest moment suportul pentru familiile monoparentale şi cele cu mulţi copii

38



cunoaşte o nouă abordare, este necesară evaluarea continuă a acestor familii şi dezvoltareamasivă a serviciilor destinate acestor segmente pentru a elimina una dintre cele mai importantesurse de excluziune socială pe termen lung (vezi tabelul 8).

Grădiniţele au program scurt şi nu vin în întâmpinarea nevoilor actuale ale părinţilor;problema „copilului cu cheia de gât” moştenită de la regimul socialist nu s-a rezolvat în nici un fel;este nevoie de dezvoltarea şi implementarea unui program accesibil marii majorităţi a familiilor cu

copii care să vină în întâmpinarea nevoilor acestora. Un asemenea program poate fi extins şi laciclul primar, care să includă chiar pregătirea temelor în cadrul şcolii, în afara orelor de programşcolar (mai ales în mediul rural unde implicarea părinţilor în actul şcolar al copiilor este marginală).

Educaţia, îngrijirea şi protecţia copilului de la naştere la 7 ani. Strategie naţională dedezvoltare a resurselor umane.

Strategia a fost elaborată în 2002, prin colaborarea mai multor ministere relevante, reprezentanţe în România ale organizaţiilor internaţionale, instituţii de învăţământ superior şi institute de cercetare.Diagnoza sistemului de resurse implicat în educaţia şi îngrijirea copilului de la naştere la 7 ani şienunţarea obiectivelor se face pe componente: componenta psihopedagogică, socială, sanitară şicomunitară. Obiectivele sunt proiectate în diferite orizonturi de timp, unele fiind considerate de interespermanent, altele fiind concepute pentru 10 ani, cele mai multe ţinând de orizontul de timp al actualeiguvernări.

Segmentul de învăţământ vocaţional a căzut cel mai mult, o mare parte a tinerilor nedobândind o meserie viabilă la terminarea şcolii; pentru promovarea incluziunii sociale estenecesară lansarea programului: „Şcoala trebuie terminată cu o profesie/ calificare”. În ceea cepriveşte conţinutul procesului de formare profesională, este decisiv necesar să trecem de la şcoalapentru industrie a megalomaniei ceauşiste, dar şi a primilor ani de după Revoluţie, la şcoala pentruprosperitate economică şi coeziune socială, în conformitate cu noile schimbări economice şisociale care au avut loc.

Activităţile pentru copii/ adolescenţi/ tineri în comunitate sunt cronic neglijate; se impune a fiurgent dezvoltate astfel de activităţi/ programe care să includă deprinderi active de viaţă, formarea

tinerilor pentru integrare normală în comunitate şi opţiunea pentru valori fundamentale aleincluziunii sociale, prevenind astfel forme de asociere cu efecte nocive pentru tineri, adeseageneratoare de excluziune socială.

Stimularea unor iniţiative precum cele de reabilitare a căminelor culturale în mediul rural şi deconstruire de săli de sport în mediul urban reprezintă un început promiţător în această direcţie.

Procesele demografice şi incluziunea socială

România se confruntă cu o prăbuşire a natalităţii după 1989 cu efecte negative asupradezvoltării atât prezente cât mai ales pe termen lung. Două aspecte majore trebuie luate însă în

considerare :a) deşi fertilitatea a scăzut, datorită unui sistem slab dezvoltat de suport pentrucopii şi familiile cu copii există o rată ridicată de pierdere irecuperabilă a copiilor prininsuficienta dezvoltare şcolară şi personală, prin intrarea în mecanisme de excluziune socialăprecum delincvenţă, consum de droguri etc.

b) se prefigurează tot mai clar ideea că România trebuie să accentueze o politicăsocială de suport pentru familiile cu copii şi prietenoasă demografic.

4.2. Copiii străzii

Grupul copiilor străzii, deşi restrâns ca număr este grupul social cu riscul cel mai ridicat deexcluziune socială pe dimensiuni multiple. Pentru mulţi dintre aceşti copii care au stat ani de zile în

39



stradă, şansa de recuperare socială totală este extrem de mică, ba chiar am putea spune că marea lor majoritate sunt relativ pierduţi pentru societate, nefiind recuperaţi în ciuda programelor destinatescoaterii lor din stradă.

Factorii care au dus la această situaţie au fost punctaţi în nenumărate rapoarte şi diferitestrategii. Principalele surse generatoare de asemenea situaţii sunt însă sărăcia, slaba protecţie socială a

familiilor cu (mulţi) copii şi dezorganizarea socială. Aşa cum se subliniază şi în PNAInc, în ciudavariatelor programe întreprinse de multe organizaţii neguvernamentale, pe fondul unei reacţiiinhibate a autorităţilor publice, numărul copiilor străzii nu pare a se fi diminuat decisiv în ultimiiani. Acest fapt ne poate conduce la concluzia că strategia de abordare a fenomenului nu este ceacorectă, iar o serie de programe sunt adesea concepute simplist, consumatoare de mari resurse (înspecial finanţări externe) şi fără eficacitatea scontată. În 1998 într-un catalog al ONG-urilor din Româniacca. 1000 de ONG-uri declarau că au în sfera lor de activitate/ asistenţă şi grupul „copii ai străzii”.Conform diverselor estimări, numărul acestor copii în România nu excede 3500, iar numărul celor caretrăiesc efectiv în stradă este de cca. 1000.

Eforturile susţinute făcute pentru resorbirea fenomenului copiii străzii s-au dovedit puţin eficientedatorită abordărilor parţiale ale fenomenului: programele s-au adresat unei singure probleme a copiluluişi unui număr limitat de cazuri. Este urgentă promovarea unei abordări globale şi decisive care săconducă la eradicarea fenomenului copiii străzii în integralitatea sa şi nu la ameliorarea situaţieicopiilor aflaţi în stradă sau la rezolvarea unui număr limitat de cazuri care ulterior sunt înlocuite de altelenoi.

Datele de până acum ne conduc deci la concluzia că fenomenul “copiii străzii” nu este atâtde extins pentru a nu putea fi stăpânit. Problemele care au condus la perpetuarea lui ţin maidegrabă de:

- Lipsa unei strategii coerente, eficiente (strategii au existat dar au fost uneori nerealiste,

utopice, «pompieristice» şi demagogice).- Lipsa unui sistem de identificare şi monitorizare a tuturor cazurilor de copii ai străzii.- Lipsa infrastructurii,a unor instituţii prietenoase şi a unor servicii specializate, adecvatesituaţiilor diferite (lipsesc serviciile de preluare din stradă, de diagnosticare a cazului şi de «tranzit»,de acomodare a acestora cu mediul familial sau instituţional în care vor intra).- Lipsa unui organism specializat şi a unui sistem de acreditare a ONG-urilor şi instituţiilor publice implicate în protecţia copiilor străzii şi de coordonare a proiectelor şi resurselor . Astfel s-ar evita intervenţiile multiple, suprapunerile programelor pentru aceleaşi cazuri (în general cele mai«uşoare») şi lipsa completă de intervenţie în cazul altora (de obicei pentru cele mai dificile).

40

Box. Care este profilul copiilor străzii?Într-un studiu realizat în anul 2000 pe 84 de copii ai străzii din Bucureşti, au fost constatate

următoarele caracteristici ale acestora:1. Au probleme legate de familia de origine:

Mama necunoscută – 6%, tatăl necunoscut – 19% din cazuri

Nu au mamă (nu a fost cunoscută sau a decedat) – 23% din cazuri Părinţii nu sunt căsătoriţi legal (sunt în concubinaj, divorţaţi, nu sunt cunoscuţi) - 49%

2. Etnia: români - 79,8% romi 20,2% (faţă de un procent de 4% -6% din populaţie cât reprezintă romii)

3. Au probleme legate de actele de identitate: Nu au certificat de naştere – 15,5% Nu au buletin de identitate – 41% dintre cei de peste 14 ani

4. Au probleme legate de comportament: Fumează – 60% Consumă droguri –19% Consumă alcool – 17% Au cazier – 15,5%

5. Sunt în grija a două sau mai multe fundaţii – 49%



4.3. Tinerii care părăsesc instituţiile la 18 ani

O problemă deosebit de importantă o reprezintă tinerii de 18 ani care trebuie să părăseascăinstituţiile de ocrotire. Numărul acestora este estimat la aproximativ 5000/an. Pentru marea lor majoritate nu există o alternativă instituţională, mulţi dintre ei neavând familie sau rude care să-igăzduiască. Multe instituţii practică menţinerea lor ilegală şi după împlinirea vârstei pentru că nu îi potazvârli în stradă. Adesea ei nu ştiu să practice o meserie şi, mai grav, au un puternic deficit desocializare, nu ştiu să se relaţioneze cu cei din jur, să ia decizii, să ducă o viaţă socială normală,independentă, pentru că nu au învăţat toate acestea în instituţiile de tip cazarmă în care şi-au petrecutcopilăria. Prin urmare, acest segment implică eforturi deosebite în vederea incluziuni sociale deoarecese pune simultan problema găsirii unei locuinţe, a unui loc de muncă, a construirii unor relaţii sociale şiinterpersonale diferite prin natura lor de experienţa anterioară.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie a considerat că singura soluţie pentrutinerii care părăsesc instituţiile este descentralizarea problemei, deci şi a responsabilităţilor. Implicareacomunităţii locale este pozitivă dar astfel nu se rezolvă întreaga problemă. Este nevoie de un cadruinstituţional (în special de legi) pentru a spori şansele de succes ale soluţiilor locale şi pentru a încurajainiţiativele locale din acest domeniu. Este nevoie de centre de plasament comunitare pentru tineri încare să fie ţinuţi temporar cei care au împlinit 18 ani şi încă nu au o soluţie de viaţă independentă.Pornind de la numărul de tineri care se află în situaţia de a nu avea soluţii de cazare şi supravieţuire laieşirea din instituţii la vârsta majoratului şi de la o perioada medie de 3-5 ani în care să li se acordesuport (cazare în primul rând) rezultă un necesar de aproximativ 10 mii de locuri de cazare în centre de

suport) la nivel naţional pentru aceşti tineri deci aproximativ 100–400 de locuri în fiecare judeţ în funcţiede dimensiunile populaţiei şi gravitatea fenomenului.

Elaborarea unui cadru legal adecvat şi pregătirea unor mecanisme social-economice care săfaciliteze în mod "natural", prin mecanismele pieţei muncii, integrarea socială a tinerilor ce ies dininstituţii, sunt esenţiale. Procesul de pregătire pentru şi chiar de plasare pe piaţa muncii trebuie să înceapă înainte de părăsirea instituţiei, încă de la 14-16 ani şi nu la împlinirea vârstei de 18 ani. Esterecomandabilă încurajarea legislativă a angajării acestora (după vârsta de 16 ani) în slujbe cu programredus, cu obligativitatea de a merge şi la şcoală (angajatorul putând beneficia de scutiri de impozite saude suportarea unei părţi din salariu de către stat în primii ani după modelul instituit pentru tinerii

absolvenţi de liceu sau de facultate). Datele de cercetare au demonstrat că rezultatele unor proiectepilot în acest sens au fost benefice – legătura creată între tânăr şi o firmă încă de la 14 ani creează pelângă avantajul învăţării unei meserii şi pe acela al stabilirii unei relaţii de încredere între patron şi tânăr,până ce acesta împlineşte 18 ani.

4.4. Vârstnicii

Deşi tranziţia a reuşit să asigure un grad ridicat de cuprindere a acestei categorii prinsistemul de pensii, valoarea pensiilor s-a degradat mai rapid decât cea a salariilor, iar sferaserviciilor sociale pentru vârstnici a fost sever neglijată (vezi tabelele 5 şi 6 ). Sărăcia şi izolareamultora dintre aceştia, la care s-a adăugat mult timp lipsa serviciilor comunitare, a făcut caprocesul de marginalizare şi excluziune socială difuză să capete de-a lungul timpului o amploareconsiderabilă.

41



În ceea ce priveşte suportul pentru persoane vârstnice în situaţii de dificultate deţinem încăun număr extrem de limitat de instituţii care să le asigure acestora condiţiile normale pentru viaţă.Sistemul de servicii de suport la domiciliu este abia la începutul dezvoltării sale.

În ciuda promovării Legii 17/ 2000 privind dezvoltarea serviciilor comunitare pentrupersoanele vârstnice, serviciile pentru această categorie sunt încă subdezvoltate. De exemplu, în judeţul Sibiu, în anul 2000 doar 1443 (2%) dintre vârstnici beneficiau de servicii de îngrijirecomunitară, dintr-un total de 73198. Până în anul 2002 numărul beneficiarilor a crescut însă foartepuţin, ajungând la 1927 reprezentând cca. 2,7% din totalul vârstnicilor, creştere relativă înregistrată şi pe fondul scăderii acestei populaţii (70933).

Datele de la nivelul anului 2001 (CASPIS, 2002) arată că 25,4% (cca. 244 000 persoane)din persoanele 65 de ani şi peste care trăiesc singure se află în sărăcie. Mulţi dintre săracii dinaceastă categorie sunt pensionari de asigurări sociale de stat. Sărăcia unora dintre ei sedatorează şi inechităţilor din sistemul de pensii în stabilirea cuantumului pensiei (în aceleaşicondiţii de vechime şi contribuţie) în funcţie de perioada ieşirii la pensie. Astfel, generaţiile care auieşit la pensie până în 1998 au fost dezavantajate, pensiile calculate fiind mai mici decât cele alegeneraţiilor retrase din muncă după 1998.

Există aici şi un efect pervers. Erodarea veniturilor pensionarilor a condus la creşterea

incapacităţii de acoperire a cheltuielilor de hrană şi îngrijire medicală, la deteriorarea stării lor desănătate fapt ce a determinat creşterea dependenţei de serviciile sociale şi medicale. Nu au fost încă dezvoltate programe care să vizeze pregătirea pentru pensionare şi identificarea posibilităţilor menţinerii unei vieţi active şi unei participări sociale semnificative a persoanelor vârstnice. O mareparte a vârstnicilor nu dispune de resurse suficiente pentru o viaţă decentă, pentru a participa activla viaţa publică socială şi culturală, pentru a avea libertatea de decizie asupra propriei vieţi şipentru a dispune de serviciile sociale de îngrijire în funcţie de nevoile individuale. Cheltuielile delocuire, de sănătate şi cele pentru alimente sunt dominantele cheltuielilor vârstnicilor din urban, întimp ce alte cheltuieli – precum cele de consum cultural, sunt reziduale.

4.5. Persoanele cu dizabilităţi

În ciuda recentelor măsuri de incluziune socială promovate la nivel naţional, persoanele cudizabilităţi reprezintă în continuare un grup vulnerabil la procesele de excluziune socială. Serviciiledezvoltate pentru această categorie – atât cele rezidenţiale cât şi cele comunitare – sunt încăinsuficient dezvoltate şi finanţate. O parte dintre problemele cu care se confruntă acest grup,identificate şi în PNAInc, încă persistă:

• Serviciile comunitare sistematice care să vină în sprijinul persoanelor cu handicap neinstituţionalizate sunt limitate, atât ca număr, cât şi ca tip. În toate judeţelenumărul centrelor de zi ce oferă servicii de terapie şi programe de integrare socială persoanelor cu handicap este foarte mic, acestea fiind plasate în aproape toate cazurile în reşedinţa de judeţ, spre deosebire de instituţiile rezidenţiale care, multe dintre ele, sunt plasate în mediul

rural.• Serviciile privind plata şi contractarea unor îngrijitori/ asistenţipersonali pentru persoanele cu handicap grav sunt deficitare.• Lipsa capacităţii serviciilor sociale generale, nespecifice de a seadapta nevoilor speciale ale persoanelor cu handicap.• Lipsa oportunităţilor de muncă pentru persoanele cu handicap face camajoritatea acestora, indiferent de gradul de handicap, să devină dependente de strategiipasive de suport şi sprijin, având ca efect creşterea rapidă a riscului de sărăcie.• Inechitatea accesului la servicii sociale fundamentale în raport cuceilalţi indivizi face ca persoanele cu handicap mai sărace să fie si mai dezavantajate decât celecu posibilităţi materiale mai ridicate, ducând la creşterea exponenţială a riscului de excluziunesocială pentru acestea.• Inechitatea accesului la servicii/ beneficii de protecţie socială în cadrulgrupurilor de persoane cu handicap, datorată distanţei fizice faţă de reşedinţa de judeţ.

42



Problemele instituţiilor rezidenţiale pentru persoane cu handicap vizează în principalcapacitatea acestora de a recupera, cel puţin parţial, respectiv de a creşte capacitatea celor asistaţi de a se integra în mediul social şi familial natural, prin asigurarea unor servicii profesionalede o calitate cel puţin acceptabilă.

Tabel 21 - Numărul persoanelor cu handicap instituţionalizate şi procentul acestoraîn populaţie, 1996-2000

1996 1997 1998 1999 2000 2003Copii 3955 3909 3493 3186 1204Adulţi 16622 17178 17608 18478 18343Total 20577 21087 21101 21664 19547 19965% din total populaţie 0,09 0,09 0,09 0,10 0,09 0,09% din total persoane cuhandicap

4,44 5,16 5,12 5,28 4,86 4,81

Sursa: SSPHNotă: Din 2000, copiii cu handicap au fost preluaţi de către protecţia copilului

La sfârşitul anului 2003 se înregistra un număr de 414.620 persoane cu dizabilităţi (1,91%din totalul populaţiei), din care 19.965 (4,81%) trăiau în mediu rezidenţial.

Una dintre măsurile pozitive privind stimularea incluziunii sociale a persoanelor cudizabilităţi se regăseşte în Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şistimularea ocupării forţei de muncă. Această lege prevede la alin (2) din art. 80 şi 85 o serie demăsuri stimulative pentru angajatori, vizând încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, şianume:

- acordarea unei sume lunare reprezentând 1,5 salarii minime brute pe ţară, pe o perioadăde 18 luni, pentru angajatorii care încadrează în muncă pe o durată nedeterminată,absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap;

- acordarea unei sume lunare reprezentând valoarea unui salariu minim brut pe ţară, pe operioadă de 12 luni, pentru angajatorii care au sub 100 de angajaţi şi care încadrează înmuncă pe o durată nedeterminată persoane cu handicap, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă cel puţin 2 ani;Această ultimă măsură vine să completeze o reglementare cuprinsă în art. 42 din O.U.

102/1999 ce vizează obligativitatea tuturor agenţilor economici cu cel puţin 100 de angajaţi de aangaja cel puţin 4% din numărul angajaţilor din rândul persoanelor cu handicap. În caz contrar agenţii economici sunt obligaţi să plătească lunar, în plus, către Fondul de Solidaritate Socială, osumă egală cu un salariu minim brut pe economie pentru fiecare post pe care ar fi trebuit săangajeze o persoană cu handicap (articolul 43).

Alte măsuri pozitive vizează:- accesibilizarea clădirilor publice, mijloacelor de transport în comun, telefoanelor publice,

căilor de acces şi spaţiilor de parcare (L. 519/2002) – măsuri puse în practică deja (de la77% accesibilizare clădiri publice, la 4,3% accesibilizare parcări).

- Implementarea standardelor de calitate potrivit Ordinului 22/2003 al Secretarului de Stat al

ANPH) – până în prezent gradul de implementare fiind de 55,3%.Un pas important în direcţia îmbunătăţirii situaţiei persoanelor cu dizabilităţi la constituitelaborarea „Strategiei naţionale privind protecţia specială şi integrarea socială a persoanelor cuhandicap” (HG 1215/ 2002) – punct de plecare pentru „Planul Naţional de Acţiune pentru perioada2003-2006”. Acest plan vizează:

- reintegrarea în comunitate a persoanelor cu handicap care trăiesc acum în instituţiirezidenţiale coordonate de ANPH sau care trăiesc în familie fără un suport corespunzător;

- promovarea unei participări active a persoanelor cu handicap în societate la toate nivelurileşi în toate sferele vieţii cotidiene;

- crearea unui sistem de servicii comunitare care să permită persoanelor cu handicap să îşitrăiască propria viaţă cât mai independent posibil, asistate de o reţea de suport formată dinoameni calificaţi şi de o legislaţie adecvată.

43



4.6. Delincvenţii

Creşterea delincvenţei după 1989 nu este încă contracarată de existenţa unor instituţiifundamentale: tribunale pentru minori, modalităţi de recuperare şi reinserţie socială a minorilor delincvenţi, reinserţia socială a tuturor delincvenţilor care şi-au ispăşit pedeapsa, dar în modspecial suportul social pentru victimele criminalităţii.

Delincvenţa juvenilă este într-o continuă creştere. De exemplu numărul minorilor sancţionaţi definitiv de către instanţele de judecată a crescut de peste 5 ori în intervalul 1990-199820 (grafic 2). Ponderea lor în totalul minorilor delincvenţi a crescut de la 8,3% în 1990 la 10,5% în 1998.

Grafic 2 - Număr minori sanctionaţi definitiv în perioada 1990-2001

1983

37844590

6940

91219783

10377

1180211196

8797

6738 6726

0

2000

4000

6000

8000

10000

12000

14000

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

De asemenea, numărul tinerilor (18-29 de ani) care au comis infracţiuni (şi care au fostcercetaţi) a crescut între 1993 şi 2000 cu cca. 70% (de la 55 625 cazuri în 1993 la 94 634 în2000).21

Soluţia clasică a pedepselor privative de libertate pentru cei care comit infracţiunigenerează în foarte multe cazuri nu recuperarea individului, ci mai degrabă pierderea lui pentrusocietate. Introducerea de curând a sistemului de probaţiune şi a unor pedepse alternativereprezintă un pas important în vederea re-integrării sociale mai rapide a delincvenţilor care aucomis infracţiuni minore şi la evitarea excluziunii şi marginalizării sociale a acestora, şi lanormalizarea relaţiilor dintre comunitate şi ex-delincvent.

4.7. Minoritatea roma

Specificul excluziunii sociale la populaţia de romi din România constă tocmai în existenţaunor surse de excluziune care la majoritatea populaţiei nu există (sau sunt întâlnite extrem de rar).Whelan, B.J. şi Whelan, C.T., (1995) vorbesc despre marginalizarea indivizilor pe piaţa muncii ca “factor cauzator sau predispoziţional ” al excluziunii sociale pentru că el determină reacţii de excludere în lanţ.Ceea ce constatăm la populaţia de romi din România este că există nu unul ci mai mulţi factori cauzatori ai excluziunii sociale. Dacă analizăm natura lor constatăm că, exceptând prezenţa pe piaţamuncii care poate fi determinată de condiţiile din comunitatea locală şi din ţară, factorii cauzatori au o

determinare preponderent individuală şi într-o oarecare măsură culturală (sau chiar comunitară în

20 Banciu, Dan, Asistenţa socială şi justiţia pentru minori , în Revista de Asistenţă Socială, nr. 2/ 2003.

21 Sursa : Ministerul de Interne, Inspectoratul General al Poliţiei

44



sensul comunităţii culturale), fiind vorba si de autoexcluziune într-o bună măsură. Iată câteva datestatistice pentru:

Tabelul 22 - Factori cauzatori/ predispoziţionali ai excluziunii sociale la romi

Factorul cauzator/ predispoziţional Proporţia celor excluşi Nu au nici un act de identitate 3,1% din total populaţie de romiNu au buletin deşi au peste 14 ani (şi aucertificat de naştere)

5,7% dintre cei de peste 14 ani

Nu au mers la şcoală deloc 24,4% dintre cei de peste 10 ani (care nu mai mergdeloc la şcoală)

Nu sunt căsătoriţi legal 39,4% dintre cei căsătoriţiNu au o slujbă nu au lucrat nici măcar

ocazional după în 1997şi 1998

52% dintre cei care au peste 14 ani, nu mai merg laşcoală şi care au răspuns la întrebare (28% dintre einu au dat un răspuns la întrebare)

Nu au lucrat cu cartede munca în 1997 sau1998

84% dintre cei care au peste 14 ani, nu mai merg laşcoală şi care au răspuns la întrebare (28% dintre einu au dat un răspuns la întrebare)

Sursa: baza de date ICCV „Romi 1998”.

Se pot observa cu relativă uşurinţă dimensiunile uriaşe pe care aceste forme primare,fundamentale de excluziune le au la populaţia de romi. Practic a vorbi despre sărăcie sau nivel detrai scăzut la indivizii care nu au situaţia actelor rezolvată (nu au certificat de naştere şi/sau buletinde identitate) este în fapt, inutil; aceştia sunt excluşi complet de la toate celelalte drepturi derivatedin statutul de cetăţean: asistenţa socială, asigurări sociale, drept de participare politică, angajare într-un loc de muncă legal ocupat.

Excluziunea socială a minorităţii rome

Tipuri deexcluziune

Forme ale excluziunii Surse/cauze de/aleexcluziune/ii

Consecinţe ale excluziunii(excluziune derivată/de tip

consecinţă)A. Din sistemuldemocratic şilegal

- Excluşi de la statutulformal de cetăţeni (nu auacte de identitate)

- auto-excluziunea(dezinteresul faţă denormele formale)- lipsa de măsuri specificeacestei probleme sociale.

- Nu pot participa la vot, nupot beneficia de nici unuldintre beneficiile oferite desistemul de protecţiesocială (vezi tipul C)

- Nu au acte de proprietatepe casă/ pământ

- auto-excluziunea - Nu pot vinde sau lăsamoştenire casa respectivpământul,

- Nu lucrează legal, (cuacte/carte de muncă)

- este în primul rând oexcluziune de naturăstructurală, sistemul

încurajând modelul.

- Nu beneficiază deasigurări sociale: desănătate, şomaj , pensie,accidente de muncă, etc

B. De pe piaţamuncii

- Nu au un loc de muncă - este o excluziune careţine de sistem dar şi deindivid şi comunitate locală

Practic urmează o serie dealte deprivări datoratelipsei veniturilor.

- Nu au/nu ştiu să practiceo meserie modernă, cucerere pe piaţa muncii

- auto-excluziune Şanse mici de a găsi un locde muncă

C. Din sistemulstatuluibunăstării (deprotecţiesociala)

- Nu beneficiază deeducaţie gratuită, dealocaţie pentru copii, deasigurări sociale

- Consecinţe în bunămăsură şi ale primelordouă tipuri de excluziune(A şi B) dar în multe cazurieste şi o opţiuneindividuală

- Deprivare materialăputernică

- Nu beneficiază de ajutorsocial (deşi îndeplinesccondiţiile)

- Nu sunt resurse încomunitate- Atitudini discriminatorii

- Deprivare materială

- Nu beneficiază de masăla cantina de ajutor social

- Nu există instituţia încomunitate- Nu au aplicat

- Deprivare materială

45



D. Din sistemulfamiliei şicomunităţii

- Nu au suport din parteaunui partener: nu suntcăsătoriţi (nici măcar fărăacte), sunt divorţaţi,văduvi sau abandonaţi

- Pentru cei necăsătoriţi şidivorţaţi este o opţiuneindividuală cei văduvi sauabandonaţi însă nu suntsuficient ajutaţi de sistem

- Deficit de integrareinterpersonală- Deprivare materială

- Nu primesc suport/ajutorde la vecini, rude, prietenicând au nevoie

- Este o consecinţă arelaţiilor stabilite de individ(ţine şi de o anumită

reciprocitate) dar şi lipsaresurselor în comunitatepoate fi cauza

- Deficit de integrareinterpersonală- Deprivare materială

Excluziunea de tip financiar a romilor . Romii sunt de departe categoria cea mai săracă dinRomânia: trei sferturi trăiesc în sărăcie şi mai bine de jumătate în sărăcie severă. Disproporţia între rata sărăciei severe înregistrată în cazul populaţiei rome şi cea pe total populaţie este multmai importantă decât cea înregistrată în cazul ratei sărăciei.

Tabel 23 - Rata sărăciei în funcţie de etnie (2001)Rata sărăciei severe Rata sărăciei

Română 9,3 24,4Maghiară 6,4 19,9Romă 52,2 75,1Germană 1,8 7,4Alta 11,3 31,7Sursa: calcule CASPIS (2003) pe baza datelor INS referitoare la 2001

Sursele principale de venituri ale populaţiei se bazează pe activităţi ocazionale şi pealocaţiile copiilor:

Tabel 23 - Contribuţia diferitelor surse de venituri la bugetele populaţiei de romi

– decila 1 comparativ cu decila 5 (1998)Decila 1 Decila 5

Alocaţia pentru copii 63,1 26,4Pensii 0,0 9,2Beneficii de şomaj 0,3 4,3Salarii 0,0 6,2

Activităţi pe cont propriu şi ocazionale

31,8 46,6

Sursa: baza de date ICCV „Romi 1998”.

Persoanele fără acte de identitateDin diverse considerente în 1998 în România existau aproximativ 50 mii de persoane fără nici un

act de identitate, majoritatea covârşitoare fiind romi. Numărul acesta se menţine încă la un nivel

semnificativ întrucât programele de sprijin pentru obţinerea actelor de identitate s-au limitat la anumite judeţe/ zone şi au inclus un număr relativ mic de persoane (sub 10 000 după anumite estimări).

O analiză pe categorii de vârstă relevă ponderea foarte mare a celor fără acte în rândul copiilor comparativ cu cea din rândul adulţilor. Analiza detaliată pe ani relevă o pondere relativ egală a lipseiactelor în funcţie de vârstă la copiii sub 14 ani. Singura explicaţie plauzibilă este diminuarea autorităţii (şiautoritarismului ca metodă) instituţiilor statului după 1989 şi poate şi creşterea costurilor procurăriicertificatului de identitate pentru familiile de romi cu copii fără acte. Introducerea alocaţiilor pentrufamiliile cu mulţi copii a fost un factor care a crescut numărul de cereri de constituire a actelor deidentitate.

Tabelul 24 – Situaţia persoanelor fără certificat de naştere în populaţia de romi

Categoria de vârstă % nu au certificat denaştere

0-13 ani 4,814-25 1,8

46



26-45 1,346-65 1,4Peste 65 1,3 Total 3,1Sursa: baza de date ICCV „Romi 1998”.

Dintre cauzele constatate în diverse studii menţionăm cea mai frecventă legată de refuzul unor

maternităţi de a elibera adeverinţa provizorie mamelor care nu au acte de identitate. Ulterior este foartecomplicat de obţinut un certificat de naştere fără această adeverinţă.

O altă cauză frecventă este dorinţa mamei (necăsătorită legal) de a da copilului numele de familieal tatălui, care este absent (în detenţie sau la lucru departe de familie). Ulterior, datorită demersuluicomplicat legat de lipsa tatălui, unele familii/ mame renunţă şi copilul rămâne fără acte de identitate.

O a treia cauză este obligativitatea de a lua certificatul din localitatea în care s-a născut copilul .Dacă copilul a fost născut departe de casă, ulterior pentru familie este prea costisitor să meargă din nouacolo pentru certificat.

Un element care îngreunează procedura pe fondul situaţiilor anterioare este birocraţia exageratăce trebuie depăşită dacă se doreşte obţinerea unui certificat de naştere după ce copilul a împlinit un an.

Chiar dacă în ultimii ani s-au implementat proiecte destinate romilor fără acte şi în câteva judeţe(de exemplu în Galaţi) mii de romi au fost sprijiniţi pentru a dobândi o identitate legală estimăm cănumărul celor care încă nu au certificat de naştere sau alt document care să le ateste statutul decetăţean este in continuare foarte mare (de ordinul zecilor de mii de persoane).

Consecinţe: locuinţe ilegal ocupate sau construiteInfluenţa situaţiei lipsei actelor de identitate asupra altor tipuri de acte determinante pentru situaţia

sociala a romilor este de asemenea importantă. Nevoia de a avea o locuinţă este una de bază pentruorice persoană. Situaţia proprietăţii acelei locuinţe şi a actelor care să o ateste este esenţială într-un statde drept. Pentru majoritatea populaţiei României situaţia locuinţei este rezolvată (cel puţin cantitativ) prinproprietatea privată asupra propriei locuinţe. Există şi o parte semnificativă din populaţie care locuieşte însă cu chirie. Î n România a locui cu chirie în prezent constituie în general un dezavantaj , preţul chirieipe de-o parte şi lipsa de siguranţă privind păstrarea contractului pe termen mediu şi lung (mai ales pefondul schimbării de proprietate în cazul caselor naţionalizate). Acestea sunt două surse posibile dedeprivare privind locuinţa. Dintre romi 16,5 % locuiesc cu chirie, ceea ce înseamnă că au un risc deexcluziune ridicat pe această componentă.

Dar o situaţie şi mai gravă o întâlnim la cei 21% (!) dintre romi care locuiesc într-o casă pentrucare nu au acte de proprietate, casă construită sau, (în cazuri mai rare) ocupată ilegal. Pe lângăproblemele juridice pe care această situaţie le ridică (este vorba de multe zeci de mii de gospodării deromi) riscul de excluziune socială este extrem de ridicat, practic sute de mii de persoane fiind în pericolde a-şi pierde locuinţa dacă legea s-ar aplica în litera ei.

Tabel 25 – Situaţia locuirii la populaţia de romi

Situaţia locuinţei Pondere Pondere Pondere

Casă la curte cu chirie 6,5% Total cu chirie 16,5%Apartament cu chirie 10% Total la bloc:

21%Apartament proprietate 11%Total proprietate legală

61%Casă personală (a familiei) cuacte pe teren

50%Total la casă:

77,5%Casă construită ilegal (fără actepe teren)

21% Total proprietate ilegală21%

Nu au răspuns la întrebare 1,5%Sursa: baza de date ICCV „Romi 1998”.

Cauzele posibile ale acestei situaţii ţin după părerea noastră, pe de-o parte de stabilizarea relativ

recentă şi în bună măsură sub o anumită presiune politică a unei părţi importante a populaţiei de romi şipe de alta, de ritmul mare de creştere a populaţiei de romi care, pe fondul resurselor limitate ale unor familii tinere a condus la soluţii extreme, de construire abuzivă a unor locuinţe pe terenuri ale statuluisau comunităţilor (islazuri comunale, de exemplu). Deşi complexă, problema proprietăţii asupra

47



locuinţelor trebuie rezolvată (cu flexibilitate a soluţiilor şi cu accent pe interesul păstrării construcţiei întoate cazurile în care este posibil şi a constituirii dreptului de proprietate pentru romi) pentru că altfel va încuraja perpetuarea modelului la familiile tinere care se află în situaţii similare.

Departe de a fi una secundară, problema densităţii locuirii la populaţia de romi (care este şi eacauzatoare de deprivare şi de excluziune socială) este una cu semnificaţie majoră pentru politicilesociale referitoare la locuire.

Probleme legate de educaţia copiilor în comunităţile de romi Într-un studiu din 199222 s-a constatat că doar 51% dintre copiii romi din România având vârsta de

10 ani frecventau regulat cursurile şcolare. Alţi 14% întrerupseseră şcoala, 16% o frecventau ”când şicând”, iar 19% nici nu se înscriseseră vreodată.

Situaţia era alarmantă dar s-a ameliorat puţin după introducerea condiţiei de a frecventa şcoalapentru obţinerea alocaţiei de stat pentru copii (şi, mai recent, din 2002, ca urmare a introduceriiprogramului «Cornul şi laptele»).

Deşi participarea romilor la educaţie a crescut, performanţa pare a fi în continuare scăzută. Atuncicând nu este obligatorie, educaţia formală este în bună parte refuzată de romi chiar dacă este gratuităprecum grădiniţa, liceul, şcolile vocaţionale sau facultăţile de stat .

Doar 20% dintre copiii romi de vârstă corespunzătoare sunt înscrişi la grădiniţă.Situaţia frecventării ciclurilor de învăţământ superioare este şi mai gravă: dacă un sfert dintre romi

nu au absolvit nici o clasă şi aproape jumătate dintre ei au absolvit maxim 4 clase, doar 5 % au terminatliceul şi doar 0,2% au făcut o facultate.

Analfabetismul este o sursă primară de excluziune extrem de semnificativă pentru populaţia deromi din România. Practic cei 39% analfabeţi şi semi-analfabeţi au în primul rând şanse minime departicipare pe piaţa muncii.

Participarea romilor pe piaţa muncii

Aşezaţi în anumite comunităţi relativ recent (în anii ‘50, ’65 şi unii chiar mai târziu), practicde o generaţie sau două, mulţi dintre romi sunt în situaţia imigranţilor occidentali în privinţarelaţiei lor cu comunitatea în care sunt ultimii veniţi. Ei sunt adesea nu doar lipsiţi de mijloaceelementare de trai ci au şi un deficit de educaţie şi calificare ce îi face să poată lucra doar camuncitori necalificaţi, muncitori agricoli, în slujbe prost plătite şi vulnerabile, fiind printre ultimiisosiţi şi adesea printre primii concediaţi în cazul restructurărilor. Vechimea lor în munci salarialeeste adesea insuficientă pentru a beneficia de asigurări sociale, iar vulnerabilitatea este cu atâtmai ridicată.

Toate cele de mai sus pot fi sintetizate într-o explicaţie grafică a lanţurilor cauzale careconduc la excluziunea romilor de pe piaţa muncii şi care explică o parte din consecinţele ei şi mai

ales cercul vicios al excluderii.

Sursele de ex cluziune de pe piaţa muncii a romilor

22 C. Zamfir şi E. Zamfir (coord.), 1992, „Ţiganii între îngrijorare şi ignorare”, Ed. Alternative, Bucureşti

48

Cod de culori:- roşu – surse „exterioare” individului (comunitate sau stat)- verde – autoexcluziune- portocaliu – consecinţe ale excluderii de pe piaţa muncii- negru – consecinţe asupra familiei



Măsuri de promovare a incluziunii sociale a populaţiei de romi

Strategia de îmbunătăţire a situaţiei romilor (adoptată prin HG 430/25.04.2001)

Strategia adoptată în anul 2001 de Guvernul României reprezintă o asumare politică cuobiective înalt detailate. Documentul vizează 10 mari domenii de acţiune, pornind de laadministraţie publică, securitate socială, sănătate, economie, justiţie şi ordine publică, protecţia

copilului şi mergând până la educaţie, cultură, comunicare şi participare civică. Strategia conţinedirecţii de acţiune pentru 10 ani şi un plan detaliat de măsuri pentru 4 ani, precum şi ostructura instituţională capabilă să asigure implementarea obiectivelor Strategiei la nivel centralşi la nivel local. Totodată, s-a constituit un grup de monitorizare a implementării strategiei, formatdin reprezentanţi ai guvernului şi ai organizaţiilor de rom. Ca urmare a acestei Strategii:

• La nivel central funcţionează Comitetul Mixt de Implementare şi Monitorizare a Strategiei şiComisiile ministeriale pentru romi

• La nivel local, au fost înfiinţate 41 de birouri judeţene pentru romi şi 399 de experţi înproblemele romilor la nivelul primăriilor.

• Pentru anul 2002, în vederea îmbunătăţirii accesului romilor la serviciile de sănătate,Ministerul Sănătăţii a finanţat din bugetul propriu formarea şi angajarea unui număr de

peste 200 mediatori sanitari, la nivel naţional.• Au fost monitorizate şi sancţionate cadrele MI care au săvârşit acte de discriminare a

cetăţenilor de etnie romă.• Au fost numiţi cei 42 de inspectori şcolari pentru învăţământul în limba romani dintre care

jumătate aparţin acestei etnii.• Ministerul Educaţiei a iniţiat şi implementat programul “Accesul la educaţie al grupurilor

dezavantajate, în special al copiilor romi” cu un buget de 8,33 milioane EURO (7milioane EURO de la Uniunea Europeană şi 1,33 milioane EURO de la GuvernulRomâniei). Programul se va finaliza in anul 2004 şi include comunităţi din 10 judeţe încare se acordă suport pentru îmbunătăţirea accesului la educaţie pentru copiii romi.

Nu au acte

Nu lucrează deloc/nu lucrează cucarte de muncă

Nu au bani

Nu a mers

la şcoală

Nu au asigurăriCopiii nuau acte

Nu are profesiemodernă

Nu are bunuri îndotare (calitate avieţii redusă)

Membrii familiei

nu au asigurăriCopiii nu merg laşcoală (Cerc vicios)

S-a căsătorit

devreme

Nu sunt locuri demuncă încomunitate

Economia nufuncţionează/ Statul nucrează locuri de muncă

49



Capitolul 5 - POLITICI SOCIALE ÎN DOMENIUL INCLUZIUNII SOCIALE

În acest moment este vital ca incluziunea socială să fie internalizată/ inclusă în sistemul devalori/ responsabilităţi/ direcţii de acţiune al tuturor instituţiilor sociale. Aceasta trebuie să devină în

cel mai scurt timp direcţia prioritară/ fundamentală a unei strategii viabile şi a unor programecomprehensive de promovare a incluziunii sociale şi prevenire şi absorbţie a excluziunii sociale.

5.1. CASPIS şi eforturile de promovare a incluziunii sociale prin intermediul PNAInc

Manifestarea unor procese economice şi sociale negative în perioada de tranziţie a condus laapariţia unor fenomene de excluziune socială şi marginalizare care afectează în mod special

anumite grupuri sociale. În ultimii ani s-au realizat o serie de studii asupra sărăciei (ICCV 1995,Banca Mondiala 1996, ICCV & INS & PNUD 1998, ICCV & PNUD 2001, Guvernul României &CASPIS 2002) precum şi de evaluare a unor programe şi politici sociale care surprind fragmentedin procesul de excluziune şi marginalizare socială. Deoarece sărăcia este mai degrabă unconcept uni-dimensional, este imperativ necesară abordarea multi-dimensională a fenomenului deexcluziune socială ca factor important în procesele de dezorganizare socială. Dincolo dedimensiunea reală actuală a excluziunii sociale – a cărei cunoaştere este neîndoielnic importantădar care permite tratarea situaţiilor este deci mai degrabă o abordare de tip reactiv – este foarteimportant să cunoaştem sursele excluziunii sociale în vederea unei abordări de tip preventiv însensul eliminării/ diminuării factorilor generatori de excluziune socială.

Documentul cel mai important şi mai cuprinzător în acest sens este reprezentat de „Planul Naţional Anti-sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale” (PNAinc) elaborat în cadrul Comisiei Anti-sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS) şi aprobat de Guvernul României în iulie 2002.PNAinc este conceput ca un instrument al procesului de dezvoltare socială, având următoarele funcţii:

• Un instrument de conştientizare colectivă a problemelor societăţii româneşti şi adirecţiilor construcţiei sociale; al dezvoltării culturii acţiunii anti-sărăcie şi de promovare a unei societăţi incluzive.• Promovarea unui concept articulat de politică socială, cristalizat într-un număr de principii fundamentale .• Un plan de acţiune globală, multisectorială (pe principalele sectoare ale vieţii sociale),multinivelare (nivel naţional, judeţean, local) de prevenire / absorbţie a sărăciei şi excluziuniisociale şi de promovare a incluziunii sociale. PNAinc este conceput ca un instrument de

acţiune globală, care să stimuleze articularea planurilor de acţiune sectoriale şi locale• Oferă un cadru de referinţă pentru implantarea în întreaga activitate publică aobiectivului dezvoltării unei societăţi prospere şi inclusive• Un instrument de monitorizare a eforturilor guvernamentale de prevenire / absorbţie asărăciei şi de promovare a incluziunii sociale.

Orice încercare de diminuare a excluziunii sociale şi eliminare a unor forme de excluziunesocială pleacă atât de la identificarea surselor de excluziune, cât şi de la obiectivele morale şisociale referitoare la ce fel de societate vrea România să construiască în următorii ani. Încercândsă formuleze un răspuns în acest sens, în PNAinc se subliniază faptul că obiectivul central şi determen lung al României este acela de

„Creare a unei societăţi prospere, activă economic, social şi politic, cuCreare a unei societăţi prospere, activă economic, social şi politic, cu un nivel ridicat de responsabilitate colectivă şi individuală, coezivăun nivel ridicat de responsabilitate colectivă şi individuală, coezivă social, cu un nivel ridicat de oportunităţi pentru toţi.social, cu un nivel ridicat de oportunităţi pentru toţi.”

50



Societatea românească va trebui să devină în scurt timp o societate: Activă: capabilă să se dezvolte economic şi social, să fructifice oportunităţile şi să facă faţă

constructiv şi eficient riscurilor, să-şi dezvolte continuu capacităţile şi să activizeze segmentelesociale excluse, pasivizate, cu risc de involuţie şi de dependenţă.

Coezivă social: un grad ridicat de solidaritate socială, în care segmentele excluse social,

trăind în condiţii de deprivare socială accentuată, să fie minimizate:• eliminarea surselor de excluziune socială, discriminare, promovarea unor mecanisme

puternice de incluziune socială• asigurarea pentru fiecare a unui standard minim decent de viaţă şi accesul la

serviciile sociale fundamentale• o societate fără polarizări sociale şi economice, în care diferenţele sunt echitabile şi

stimulative, iar nu generatoare de tensiuni şi conflicte sociale. Care să ofere oportunităţi pentru toţi: o societate în care fiecărui membru i se acordă şanse

reale de a lua parte activ în toate sferele vieţii sociale:• oportunităţi economice – participare activă şi profitabilă la viaţa economică;• oportunităţi de dezvoltare socială şi personală: acces la sistemul şcolar, la serviciile

medicale, la cultură, oportunităţi de pregătire profesională;• acces la bunurile şi serviciile fundamentale: locuinţă în primul rând, bunurile şiserviciile necesare unei vieţi civilizate, mediu social-comunitar civilizat şi sigur, naturănepoluată;

• oportunităţi de participare socială şi politică.

Rezumând aceste trei caracteristici - activă, coezivă social şi oportunităţi pentru toţi – sepoate spune că modelul de societate pe care România vrea să-l construiască se bazează pe osocietate incluzivă, în care grupurile tradiţional/ actuale excluse social să găseascăoportunităţi de dezvoltare normală. Tocmai în acest sens sunt definite şi principalele obiectiveprivind dezvoltarea socială prin incluziune socială:

• eradicarea sărăciei extreme produsă de contingenţele vieţii,• absorbţia accentuată a excluziunii sociale severe şi lichidării unor probleme

sociale extrem de grave, cu impact moral devastator : situaţia copiilor din instituţii,copiii străzii, copiii abandonaţi, vârstnicii lipsiţi de orice suport social şi economic;

• lansarea procesului de absorbţie progresivă a stării de sărăcie, caracteristică difuzăa unei mase mari a populaţiei.

Ideologia retragerii statului din reconstrucţia socială este unul dintre factorii responsabilipentru amplificarea excluziunii sociale. Este nevoie de o reconstruire a sistemului public deprevenire şi suport social.

Creşterea rapidă a rolului autorităţilor locale în ultimii ani oferă noi oportunităţi dedezvoltare a parteneriatului local în prevenirea şi combaterea excluziunii sociale, eliminând

intervenţia centralizată birocratică.CASPIS încearcă să promoveze un nou tip de parteneriat în abordarea marilor probleme

sociale: „iniţiativa locală” complementar cu „finanţarea multi-nivelară” - comunitate, judeţ,buget naţional, programe internaţionale. Parteneriat multi-nivelar în finanţarea programelor localereprezintă o opţiune fundamentală în momentul de faţă când procesul de descentralizare este abiala început şi resursele financiare locale ale comunităţilor sunt insuficiente pentru dezvoltarea şiimplementarea de proiecte locale de dezvoltare socială. În acest context trebuie accentuatăopţiunea actuală a creşterii finanţării pe proiecte care poate asigura o eficacitate mult mai crescutăşi o utilizare judicioasă şi responsabilă a resurselor. O asemenea opţiune trebuie urgent exploatată întrucât aici există un spaţiu uriaş de dezvoltare nu numai instituţională, dar şi tehnică şimetodologică.

Complementar cu descentralizarea este vitală creşterea capacităţilor naţionale deproiectare strategică şi de utilizare eficientă a resurselor financiare pe programe, precum şicreşterea capacităţii de diagnoză a problemelor sociale şi de monitorizare a lor.

51



Sedimentarea structurilor româneşti după o tranziţie turbulentă deschide posibilitatea (caretrebuie urgent valorificată) promovării unor programe de diagnoză şi monitorizare a proceselor deexcluziune socială cât şi de evaluare a politicilor şi programelor sociale.

În ultimul timp s-a multiplicat enorm numărul de programe sociale. Trebuie să intrămdecisiv într-o nouă fază, de dezvoltare a tehnicilor de monitorizare şi evaluare a acestor programe.Dacă variatele programe şi-au dovedit eficienţa lor potenţială, lipsa de control şi de evaluare afăcut din multe dintre ele mecanisme de risipă a resurselor financiare, mai ales în condiţiile lipseiunor criterii clare de performanţă.

Este necesar de a depăşi amploarea exagerată a experimentelor pilot care nu suntconcepute a duce la construcţii instituţionale lărgite, naţionale. Accentul trebuie să cadă pedezvoltarea instituţională centrată pe parteneriatul public/ comunitar.

O direcţie importantă o reprezintă şi creşterea responsabilităţii celorlalţi actori comunitari însusţinerea şi promovarea valorilor incluziunii şi coeziunii sociale şi dezvoltarea de mecanisme desuport pentru multiplicarea iniţiativelor lor de ordin social.

România dar şi comunitatea europeană trebuie să conştientizeze că în viitorul apropiat seprefigurează noi tipuri de excluziune socială la nivel european. Noile ţări în proces de integrareeuropeană încep să se confrunte cu multiple riscuri de excluziune socială în ciuda eforturilor dealiniere la standardele europene. Este esenţial ca România, în parteneriat cu celelalte ţărieuropene, să dezvolte mecanisme pan-europene de incluziune socială.

5.2. Reforma sistemului de asistenţă socială – mecanism fundamental de promovare a incluziunii sociale în România

Pachetul fundamental legislativ care a creat cadrul reformei sistemului de asistenţă socialădin România este prezentat în tabelul următor:

Legea Grupuri ţintă Drepturi/ beneficii prevăzute

1. Legea 705/2001privind Sistemul Naţional de

AsistenţăSocială

- familiile cu copii minori în întreţinere- persoanele cu deficienţe/ dizabilităţi- alte grupuri vulnerabile- familiile aflate sub pragul de sărăcie- persoanele vârstnice

- prestaţii sociale în bani sau în natură- alocaţii familiale pentru familiile cu copii,cu referire la naşterea, educaţia şi întreţinerea copiilor- ajutoare sociale (în bani sau în natură)acordate persoanelor ale căror veniturisunt insuficiente

-ajutoare speciale pentru persoanele cudeficienţe/ dizabilităţi

- servicii de asistenţă socială:a) comunitară, acordate la domiciliu/

familie/ comunitateb) specializate, acordate atât la

domiciliu cât mai ales în instituţiispecializate

- servicii de îngrijire socio-medicală

2. Legea 116/2002privindPrevenirea şi CombatereaMarginalizării Sociale

- - tinerii 16-25 de ani care vor fi sprijiniţide ANOFM în vederea incluziuniiprofesionale pe piaţa muncii (tinerisinguri şi cu copii în întreţinere; tinerifamilişti cu/ fără copii în întreţinere ş.a.)

- persoanele de până în 35 de ani care nu-şi pot cumpăra o locuinţă prin forţeproprii (tineri proveniţi din centrele deplasament; familişti de până la 35 de anicu/ fără copii în întreţinere ş.a)

- persoanele beneficiare de VMG

- copii din familiile beneficiare de VMGcare au în întreţinere 2 sau mai mulţicopii care sunt înscrişi la şcoală, inclusivcei care-şi continuă studiile în învăţământul superior- adulţi

- - suport pentru integrarea tinerilor pepiaţa muncii prin compensarea cu pânăla 75% a salariului acordat pe o perioadăde 2 ani

- accesul la o locuinţă: acoperireaintegrală a avansului estimat pentrudobândirea unei locuinţe sau chiria pe operioadă de maximum 3 ani, dinfondurile CJ

- accesul la asistenţă medicală (deurgenţă şi curativă) pentru beneficiariide VMG

- accesul la educaţiea) bursă de şcolarizare (sumă

indexabilă acordată de la BS-MEC/

52



BL)b)programe de alfabetizare a adulţilor

(bursă de alfabetizare)

3. Legea 416/2001privind Venitul Minim Garantat

- - diferite tipuri de familii, definite în art.2 şi 3 al legii care fac dovada (pe bazatestării mijloacelor) că veniturile lor suntsub nivelul prevăzut de lege

- soţiile celor care satisfac stagiul militarobligatoriu care nu realizează venituri

sau acestea sunt mai mici decât salariulminim brut/ economie (art. 23)

- asigurarea unui venit minim fiecăreifamilii prin acordarea lunară a unor sumereprezentând diferenţa dintre venitul netal familiei şi venitul garantat pentru tipulrespectiv de familie

- nivelul VMG se indexează anual prin HG

- ajutor pentru încălzirea locuinţei pentrulunile nov-martie- alocaţie pentru copiii nou-născuţi,acordată pentru primii 4 nou născuţi

- alte ajutoare de urgenţă

4. Legea privindprotecţiafamiliilor mono-parentale (încurs deadoptare)

- copiii din familiile monoparentale şipărinţii care îşi cresc singuri copii

- suport financiar pentru familiilemonoparentale

Prin pachetul de legi-cadru adoptate după anul 2000 (împreună cu legislaţia secundară dar aferentă) în sfera asistenţei sociale s-au rezolvat într-o manieră coerentă multe dintre problemelede bază ale grupurilor sociale excluse.

Primele legi referitoare la venitul minim garantat, marginalizarea socială, familiile cu mulţicopii şi familiile monoparentale au rezolvat în bună măsură problema asigurări unor resursefinanciare minimale pentru segmentele sociale cele mai sărace.

Alte măsuri precum programul „cornul şi laptele”, celelalte măsuri de încurajare a participăriişcolare, măsurile pentru protecţia socială a romilor, strategia de promovare a ocupării forţei demuncă, au contribuit de asemenea substanţial la acoperirea altor nevoi de bază, la creştereaparticipării şcolare şi a participării pe piaţa muncii a unor grupuri dezavantajate.

Următoarea etapă, cea mai dificilă datorită moştenirii unui deficit sever de servicii deasistenţă socială la nivel comunitar, este crucială pentru promovarea incluziunii sociale în sferaasistenţei sociale, şi se referă în special la implementarea sistemului de servicii comunitare de

asistenţă socială. Iată în continuare câteva dintre coordonatele reformei în domeniul serviciilor deasistenţă socială din România:

O schimbare promiţătoare în reforma asistenţei socialeNoua reorganizare a Guvernului din iulie 2003 a marcat, după mai bine de 10 ani de

aşteptare, o deschidere cu multiple posibilităţi reale pentru o reformă structurată a sistemuluiserviciilor de asistenţă sociale din România, fundată pe o filozofie multisectorială şiinterdepartamentală, de tip integrator. Această nouă abordare a problemelor sociale, cât şi apoliticilor sociale în sfera protecţiei şi asistenţei sociale aduce mari şanse de creştere a eficienţeisprijinului persoanelor în dificultate. Pornindu-se de la cerinţele generale ale unei politici socialeintegrate, coerente, politică centrată pe cuplarea eforturilor şi resurselor financiare din sistemulasistenţei sociale şi, ale cărei principii au fost formulate de foarte mult timp de numeroase studii de

cercetare, rapoarte naţionale elaborate în mediul academic, Guvernul actual a gândit nouastructură a MMSSF pe baza unei viziuni moderne de natură a elimina pierderile din sistemul deasistenţă socială, datorate fragmentării politicilor de suport şi dispersării serviciilor de asistenţăsocială la numeroase ministere şi agenţii guvernamentale. Astfel, pentru prima dată în istoriapostdecembristă, problemele sociale sunt grupate de un organism guvernamental unic,responsabil în domeniu, capabil să reconstruiască într-un mod structurat şi coerent sistemul deprotecţie şi asistenţă socială. Se porneşte, firesc, de la ideea că nevoile indivizilor sunt complexstructurate, de tip integrat, şi ele nu pot fi gândite şi soluţionate pe „bucăţele”, pe „felii.”

…După părerea noastră, noul organism guvernamental, în noua sa structură, va putea

elimina acele disfuncţionalităţi majore create pe parcursul tranziţiei privind politicile sociale desprijin pentru cei în dificultate. Pregătirea unei metodologii clare de implementare a unei astfel de

politici unitare, integrate, este acum posibilă datorită noii structuri instituţionale a MMSSF, ea fiindsprijinită şi de legea cadru a asistenţei sociale apărută în 2001.

53



Legea cadru a asistenţei sociale are de fapt la bază o nouă filozofie, care se centrează pesprijinul direct al familiei şi comunităţii, plasând serviciile de ajutor social în proximitatea nevoilor beneficiarului. Se realizează astfel armonizarea eforturilor umane, a resurselor financiare şiinstituţionale la nivel local, însă sub coordonarea şi responsabilitatea unui singur minister/organismguvernamental.

În acest context, se deschide o perspectivă optimistă privind dezvoltarea unui sistem publicnaţional de servicii specializate în asistenţă socială, care să acopere întreaga gamă de activităţiorientate către prevenirea şi soluţionarea multiplelor nevoi individuale. Noul proiect de lege aserviciilor de asistenţă socială va accentua necesitatea parteneriatului dintre sistemul public şi celprivat, dintre autorităţile locale şi ONG-uri în desfăşurarea multiplelor activităţi de prevenire şicombatere a marginalizării sociale, precum şi a recuperării celor în dificultate prin acţiunisistematice orientate spre formarea şi dezvoltarea unui spirit de solidaritate umană. E drept căaceste noi oportunităţi create prin apariţia noului minister nu reprezintă automat şi soluţiimiraculoase la nenumăratele probleme sociale şi umane. Este necesară o politică deimplementare a obiectivelor concrete ce ţin de dezvoltarea unor servicii sociale specializate petermen mediu şi lung, care să prevină riscurile sociale şi umane şi/sau să le diminueze în timp.Toate aceste activităţi trebuie să fie dublate nu numai de forme instituţionalizate corespunzătoare,ci şi de reglementări legislative adecvate, precum şi de resurse umane calificate în domeniu.

Ordonanţa din august 2003 privind dezvoltarea serviciilor sociale promovează aceste cerinţe, carevor stabiliza în timp un sistem public structurat, specializat de protecţie a celor marginalizaţi.

Funcţiile serviciilor de asistenţă socială. Pornindu-se de la aceste principii generale, prinsistemul de servicii de asistenţă socială se vor dezvolta activităţi de tip specializat capabile să ajutela:Identificarea şi înregistrarea segmentului de populaţie care face obiectul activităţilor de asistenţă

socială. Diagnoza clară a problemelor psihosociale cu care persoanele vulnerabile sau grupurile se pot

confrunta la un moment dat. Dezvoltarea unui sistem coerent de programe, măsuri profesionalizate care să ducă la

recuperarea şi prevenirea riscurilor sociale. Identificarea surselor de finanţare a programelor de asistenţă socială. Ajutor în vederea conştientizării propriilor probleme de către cei aflaţi în situaţii de risc. Stabilirea drepturilor şi modalităţilor concrete de acces la serviciile specializate de asistenţă

socială a potenţialilor beneficiari. Suport prin consiliere, terapie individuală sau de grup în vederea refacerii capacităţilor de

integrare socială a beneficiarilor. Dezvoltarea unor programe de cercetare ştiinţifică la nivel naţional şi local în vederea cunoaşterii

şi înţelegerii problemelor sociale şi a cadrului legislativ necesar pentru stabilirea tipurilor debeneficii/prestaţii, a specificului serviciilor specializate, a rolului instituţiilor publice şi a celor nonguvernamentale în acest proces.

Stabilirea şi respectarea drepturilor din perspectiva beneficiarilor:

- asistenţă socială focalizată pe tipuri/categorii de beneficiari;- respectarea demnităţii şi integrităţii personale a beneficiarului;- păstrarea confidenţialităţii.

Funcţiile serviciilor comunitare de asistenţă socială. Acestea se referă la: stabilirea drepturilor şi furnizarea de prestaţii/beneficii sociale şi financiare la nivel

comunitar; oferirea, acolo unde este cazul, de servicii de îngrijire social-medicală; promovarea unor programe locale de asistenţă socială; coordonarea/mobilizarea/facilitarea iniţiativelor locale de asistenţă socială; iniţierea unor parteneriate locale în domeniul asistenţei sociale;

contribuţia/iniţierea de programe de dezvoltare comunitară; organizarea, administrarea, coordonarea, supervizarea unor unităţi/instituţii de asistenţă

socială specializate, de interes comunitar;

54



supervizarea standardelor de calitate pentru serviciile dezvoltate de ONG-uri.

Tipuri de activităţi desfăşurate de asistenţii sociali prin servicii specializateCa tipuri principale de activităţi desfăşurate de asistentul social în cadrul unor servicii

specializate putem puncta câteva mai semnificative în prezent, fără însă a epuiza lista acestora: consiliere familială şi sprijin terapeutic în depăşirea unor situaţii de criză;

suport social şi psihologic în situaţii critice de viaţă; asistenţă şi protecţie a copilului din centrele de plasament, asistenţă maternală, adopţie,

instituţii; sprijin pentru persoanele afectate de violenţa domestică; prevenirea şi tratarea abuzului emoţional, fizic, sexual la copii, tineri şi adulţi ; prevenirea şi tratarea dependenţei de drog, alcool etc.; sprijin pentru copiii delincvenţi şi corectarea abaterilor de la normele sociale de viaţă ; sprijinirea tinerelor mame singure aflate în situaţii dificile; sprijinirea şi integrarea acelor persoane sau familii din casele sociale ale căror vieţi sunt

puse în pericol (adăposturi); ajutor specializat pentru cei săraci, şomeri, tineri proveniţi din casele de copii, copiii străzii

etc.Prin activităţile sistematic desfăşurate de tip specializat, serviciile de asistenţă socială au ca

funcţii de bază: prevenirea instalării unor procese sociale patologice (consumul de droguri, delincvenţa,

abandonul copilului şi cel şcolar, violenţa domestică, neglijarea şi abuzul copiilor etc.); oferirea unui suport corespunzător persoanelor care nu pot depăşi, prin forţe proprii, situaţiile

de dificultate în care se află; asigurarea unui mediu pozitiv care să ofere condiţii de dezvoltare normală copilului; oferirea de informare şi consiliere asupra drepturilor şi oportunităţilor beneficiarilor de servicii de

asistenţă socială;

dezvoltarea capacităţilor proprii de soluţionare a problemelor cu care se confruntă indivizii,familia, grupurile, comunităţile; suport profesional pentru persoanele aflate în dificultate; facilitarea absorbţiei suportului social; focalizarea şi eficientizarea suportului social; apărarea intereselor şi drepturilor celor în dificultate; identificarea problemelor sociale grave şi a cazurilor speciale (inventa-rierea problemelor

locale şi comunitare); stabilirea priorităţilor în procesul intervenţiei sociale; formarea personalului calificat/specializat în acordarea asistenţei sociale; stabilirea procedurilor de rezolvare a problemelor sociale şi umane; stabilirea bazelor parteneriatelor locale; stabilirea complementarităţii: servicii generale – servicii specializate; focalizarea în primul rând pe prevenţie şi asistenţă socială şi apoi pe terapie şi recuperare .

Tendinţe în dezvoltarea serviciilor de asistenţă socială:

descentralizarea serviciilor ; descentralizarea bugetării; corelarea între bugetarea centrată pe programe şi mobilizarea

resurselor locale; descentralizarea proceselor de conducere/control; redefinirea funcţiilor serviciilor de asistenţă socială în condiţiile creşterii rapide a autonomiei

locale, în vederea evitării atât a unei tensiuni contraproductive între guvernarea naţională şiautorităţile locale, cât şi a unei descentralizări haotice şi nesusţinută de resurse tehnice;

55



elaborarea unei diagnoze complexe a problemelor cu care familia şi copilul se confruntă înmomentul de faţă, stabilirea tipurilor de risc care pot afecta atât viaţa normală a familiei, cât şi acomunităţilor;

informarea comunităţii asupra problemelor familiei şi copilului; coordonarea elaborării unei strategii multisectoriale; monitorizarea şi evaluarea politicilor

de suport pentru cei aflaţi în nevoie; propuneri de îmbunătăţire a politicilor de protecţie

socială; reconsiderarea sistemului de beneficii materiale destinate familiei şi copilului: unificarea

sistemului, focalizarea lui mai bună pe cei aflaţi efectiv în nevoie; reconsiderarea mecanismelor de distribuire a beneficiilor; dezvoltarea unui sistem de servicii de asistenţă socială centrat pe familie; dezvoltarea de programe speciale naţionale orientate pe problemele prioritare ale întregii

societăţi; stimularea dezvoltării sectorului nonguvernamental în asistenţa socială; înfiinţarea unui Consiliu naţional pentru proceduri şi standarde în serviciile de asistenţă

socială; promovarea politicilor sociale decise la nivel naţional şi monitorizarea îndeplinirii acestora,

inclusiv a standardelor de calitate minimă; stimularea şi susţinerea cercetării în domeniul asistenţei sociale; stabilirea în judeţe a priorităţilor şi orientarea flexibilă a resurselor existente spre realizarea

acestor priorităţi; preluarea tuturor serviciilor de asistenţă socială în cadrul unui sistem integrat.

Coordonate ale unei strategii privind dezvoltarea sistemului serviciilor de asistenţăsocială

Principalele coordonate ale dezvoltării serviciilor publice de asistenţă socială vor viza: Elaborarea unei politici generale privind sistemul public al serviciilor de asistenţă socială. Asigurarea formării specialiştilor şi a perfecţionării lor profesionale continue. Axarea serviciilor de asistenţă socială generală pe prevenţie, dar şi pe susţinerea familiei în

dificultate. Stabilirea priorităţilor naţionale în asistenţa socială. Stabilirea standardelor minime de calitate a serviciilor de asistenţă socială, împreună cu

asociaţia profesională a asistenţilor sociali. Stimularea elaborării şi adoptării codului deontologic al asistenţilor sociali. Dezvoltarea şi difuzarea de proceduri/inovaţii în activitatea de asistenţă socială în colaborare

cu universităţile şi cu Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali. Controlul şi asigurarea respectării standardelor de calitate în activitatea serviciilor de

asistenţă socială.

Stabilirea, împreună cu organizaţiile profesionale ale asistenţilor sociali, a procedurii deacreditare şi evaluare a organizaţiilor care acţionează în sistemul de asistenţă socială,asigurând respectarea drepturilor cetăţenilor , inclusiv a unor standarde minime de calitate înfuncţionarea serviciilor de asistenţă socială.

Asigurarea unui control riguros, în numele respectării drepturilor fundamentale alecetăţeanului, al activităţii tuturor organizaţiilor de asistenţă socială, publice sau private careoferă servicii de asistenţă socială.

Dezvoltarea unor programe naţionale pe probleme considerate a fi prioritare, în cadrul unor organisme statale şi nonguvernamentale (ministere, agenţii guvernamentale, instituţii publiceetc.).

Aceste programe vor fi orientate spre:

- Susţinereaeconomică a familiilor cu grad ridicat de sărăcie, mai ales a familiilor cu mulţi cu copii.

- Asigurarea accesului la locuinţe adecvate al tinerelor familii şi al familiilor cu copii.- Prevenirea abandonului copilului şi reintegrarea în familie asupra copiilor abandonaţi.- Prevenirea şi contracararea situaţiilor de neglijare, abuz a copilului.

56



- Prevenirea şi combaterea fenomenelor de violenţă în familie, mai ales împotriva femeilor şicopiilor.- Promovarea sănătăţii reproducerii; educaţie sanitară în sfera sănătăţii familiei şi a nutriţieisănătoase.- Prevenirea delincvenţei juvenile şi recuperarea socială a delincvenţilor.- Prevenirea şi tratarea alcoolismului, a dependenţei de droguri atât la adulţi, cât şi la copii.- Îmbunătăţirea formelor de asistenţă a copiilor abandonaţi.

57



Capitolul 6 - RECOMANDĂRI ŞI DIRECŢII DE ACŢIUNE

1) O primă categorie a direcţiilor de acţiune se referă la

absorbţia definitivă a unor forme grave de excluziune socială care au rezultat dinprocesul de tranziţie:1.1. Eliminarea situaţiilor de persoane fără acte de identitate (în majoritate romi) care

nu au acces la nici o formă de protecţie socială, la nici unul dintre drepturilecetăţeneşti; deşi procentul persoanelor fără acte de identitate este nesemnificativ,cifrele absolute estimate, 40-50 mii de persoane sunt îngrijorătoare.

1.2. Reducerea drastică a procesului de abandon şcolar şi analfabetism şi asigurareaaccesului la educaţie primară pentru toţi; pentru cei care au abandonat şcoala saunu au fost niciodată înscrişi trebuie dezvoltate şi finanţate programe speciale dealfabetizare astfel încât să dobândească deprinderile minime necesare pentruscris, citit şi socotit care să fie recunoscute printr-o „diplomă/ certificat dealfabetizare”.

1.3. Reducerea drastică şi încercarea de eliminare a situaţiei de copii, adulţi sau familiicare locuiesc în stradă; în acest sens este esenţială amenajarea de cătreautorităţile locale a unor adăposturi şi locuinţe de urgenţă în toată ţara;

1.4. Monitorizarea situaţiilor de evacuare forţată din locuinţele dobândite de foştiiproprietari, identificarea şi dezvoltarea de alternative de locuire pentru familiileevacuate.

2) Direcţii de acţiune pentru promovarea incluziunii sociale însfera educaţiei

2.1. Suport pentru copiii dotaţi defavorizaţi (în special cei din mediul rural).Introducerea unui pachet de burse, subvenţii şi gratuităţi pentru elevii si studenţii

merituoşi din familii sărace şi în special din mediul rural pentru a reduceexcluziunea acestora de la educaţia la nivele de liceu şi facultate. Haine/uniformă de şcoală, încălţăminte, rechizite care pot fi oferite „în

natură”; Bilete gratuite (nu doar subvenţionate) lunare de călătorie între localitatea

de origine şi liceu/ facultate; Masă gratuită la cantină sau bonuri de masă suficiente pentru necesităţile

alimentare lunare; Cazare gratuită la cămine sau plata cotei de întreţinere la bloc.

Este de văzut în ce măsură aceste burse complete de studii ar trebuie acordatetuturor elevilor şi studenţilor care au intrat la liceu sau facultate şi au venitul mediupe membru de familie mai mic decât venitul minim pe economie.

2.2. Suport pentru educaţia copiilor romi. Continuarea formării şi utilizării de mediatori şcolari în comunităţile cu

abandon şcolar ridicat preponderent de romi. Locurile subvenţionate la liceu şi facultate ar trebui să continue să fie

acordate, rezultatele anterioare fiind pozitive. Copiii romi vor beneficia de bursele acordate celor săraci care învaţă la

liceu sau facultate. Accesul la grădiniţă trebuie asigurat prin înfiinţarea unor grădiniţe în toate

localităţile rurale cu populaţie numeroasă de romi unde nu există deja, iar abandonul şcolar şi analfabetismul sunt semnificative.

O atenţie specială trebuie acordată participării şcolare a fetelor rome în

comunităţile tradiţionale. Înscrierea la şcoală a copiilor fără acte trebuie acceptată printr-o

procedură simplă (o declaraţie a părinţilor cum că nu au acte) urmând a fi

58



însoţită de eliberarea gratuită a actelor de identitate prin demersurilefăcute de instituţia de educaţie pe parcursul anului şcolar.

2.3. Introducerea în şcoală pe tot parcursul ei a unui program integrat de învăţare adeprinderilor de viaţă, cunoştinţe despre organizarea şi funcţionarea societăţii,inclusiv a sistemului politic şi de participare socială; educaţia civică, educaţiapentru viaţă, educaţia sexuală, stimularea comunicării dintre tineri, prevenireaconsumului de droguri şi alcool etc. Aceste teme trebuie să fie incluse înprogramele şcolare de toate nivelurile în urma unor evaluări ale nevoilor;

2.4. Astfel de teme şi altele trebuie de asemenea introduse în programe de educaţiepentru adulţi şi tineri din comunităţi sărace inclusiv pentru cei care beneficiază devenit minim garantat sau aflaţi în programe de reinserţie socială (pedepsealternative/ probaţiune) prin echivalarea unor obligaţii de muncă în folosulcomunităţii cu echivalentul în timp al participării la astfel de cursuri/ programe deinstruire.

2.5. Promovarea educaţiei incluzive; trebuie acţionat prin intermediul unor campaniinaţionale pentru educarea populaţiei pentru a-i accepta în scoli pe copiii HIVpozitivi, pe cei cu handicap sau alte categorii respinşi de comunitate şi care nuprezintă pericol pentru ceilalţi copii.

3) Eliminarea formelor de excluziune socială din sferaserviciilor de sănătate

3.1. Întrucât beneficiile financiare sociale şi salariile minime nu permit unor categoriisociale să plătească servicii medicale esenţiale, se impune acţionarea pentrucreşterea accesului la serviciile de sănătate fundamentale a acestor categorii cuvenituri insuficiente.

3.2. Creşterea accesului grupurilor defavorizate la mijloace de contracepţie prinintroducerea unui contraceptiv pe lista de medicamente gratuite şi distribuirea luicătre cuplurile sărace cu risc ridicat de sarcini nedorite şi de abandon.

3.3. Reforma a produs o inegalizare a accesului care a înlocuit serviciile medicaleteritoriale cu medicii de familie, sistem complet ineficient mai ales pentru mediul

rural. Se impune creşterea accesului la servicii în mediul rural; una dintreposibilele măsuri este oferirea unor stimulente mult mai atractive în bani sau înnatură pentru medici pentru a accepta să profeseze in localităţile/ zonele care nuau medici (sau nu au medici suficienţi)

3.4. Creşterea accentului pe prevenţie şi tratarea în faze incipiente a problemelor desănătate.

4) Promovarea incluziunii sociale în sfera locuirii4.1. Amenajarea masivă de locuinţe sociale în toate judeţele şi oraşele şi respectarea

criteriilor de acordare a acestora conform legii locuinţei.4.2. Sprijinirea în continuare a familiilor sărace pentru plata cheltuielilor de încălzire a

locuinţei pe perioada de iarnă4.3. Identificarea şi monitorizarea persoanelor cu datorii la întreţinere şi stimularea

autorităţilor locale de a imagina strategii de re-eşalonare a plăţilor.4.4. Creşterea accesului populaţiei sărace la consumul de utilităţi publice.4.5. Îmbunătăţirea condiţiilor de locuire a populaţiei din mediul rural prin investiţii în

infrastructura de bază.

5) Promovarea incluziunii pe piaţa muncii5.1. Dezvoltarea de servicii ocupaţionale integrate5.2. Stimularea măsurilor active de combatere a şomajului, cu accent pe crearea de

locuri de muncă şi consecutiv creşterea numărului de salariaţi. Aceasta va duce şila posibilitatea reechilibrării rapide a raportului de dependenţă salariaţi/

pensionari.5.3. Accent special pentru crearea efectiva de locuri de munca mai ales acolo undeneocuparea este foarte ridicata.

59



5.4. Susţinerea de locuri de muncă şi activităţi aducătoare de venit în mediul rural şi înzonele defavorizate pentru a reduce excluziunea teritorială.

5.5. Accent pe creşterea ocupării în populaţia de romi prin creşterea oportunităţilor deangajare prin programe de alfabetizare şi apoi de consiliere şi calificare.

5.6. Stimularea angajării în economia formală concomitent cu descurajarea şisancţionarea drastică a celor care lucrează în economia subterană (în special aangajatorilor)

6) Eliminarea unor forme de excluziune socială în sferabeneficiilor/ drepturilor financiare

6.1. Eliminarea discrepanţelor dintre pensiile acordate pentru aceleaşi condiţii demunca, aceeaşi vechime şi aceeaşi categorie ocupaţională, discrepanţe rezultateca urmare a ieşirii la pensie în momente de timp diferite.

6.2. Promovarea unei politici mai echilibrate privind salariului minim care să împiedicepe de o parte o serie de angajatori să acorde salarii reale mai mici decât salariulminim pe economie, iar pe de altă parte salariile mari oferite de unii angajatori săfie înregistrate ca atare în cărţile de muncă şi nu la nivelul salariului minim peeconomie. O măsură fundamentală în acest sens este aceea a stabilirii unor

salarii minime diferenţiate (fie teritorial pe criterii de dezvoltare, fie pe ramuri sau în funcţie de alte criterii combinate).6.3. Pentru a reduce dificultăţile de co-finanţare a VMG de către comunităţile locale

sărace, co-finanţarea trebuie să fie făcută prin participarea tuturor comunităţilor locale dar nu cu un procent fix ci cu procentaje variabile, proporţionale cu nivelulde dezvoltare al localităţii.

7) Promovarea incluziunii sociale în sfera serviciilor deasistenţă socială

7.1. Promovarea unui sistem integrat de servicii de asistenţă socială întrucât actualulsistem, în ciuda ultimelor evoluţii pozitive încă este fragmentat.

7.2. Diversificarea serviciilor oferite întrucât în prezent se oferă o gamă foarte limitatăde servicii de asistenţă socială (de exemplu servicii de consiliere, servicii dereinserţie socială, de pedepse alternative/ probaţiune, peer groups pentruproblemele tinerilor şi alte multe servicii nu sunt disponibile în România)

7.3. Regândirea legislativă şi instituţională a sistemului delincvenţei juvenile: tribunaleseparate pentru minori, pedepse alternative la închisoare, etc.

7.4. Trecerea treptată de la serviciile oferite în instituţii (şi acestea insuficiente şi uneoride calitate redusă) la servicii de asistenţă socială oferite în comunitate (centre dezi, case sociale) sau în familie/ la domiciliu.

7.5. Pentru categoriile defavorizate pentru care cererea de instituţionalizare este foartemare iar locurile în instituţii foarte puţine (de exemplu persoanele vârstnice)creşterea numărului de locuri în instituţii poate fi o măsură temporară pozitivă,

concomitentă cu creşterea capacităţilor de rezolvare comunitară a acestor probleme şi concomitent cu creşterea calităţii îngrijirii în astfel de instituţii.

7.6. Creşterea capacităţii Ministerului Muncii Solidarităţii Sociale şi al Familiei de aelabora strategii şi de a organiza sistemul de servicii de asistenţă socială.

7.7. Creşterea numărului şi mai ales a calităţii resurselor umane din sistemul de serviciide asistenţă socială.

60



Bibliografie

ATKINSON TONY (coord.), “Social Indicators – The EU and Social Inclusion”,Oxford University Press, 2002

BARBU GH., STROIE S., TAMBREA N., ZAMFIR C., Poverty Size: Romania 1994, inSocial Policy towards Poverty. Comparative Approach, Golinowska S.(ed.),Occasional Papers, No.8, Warsaw 1996.

CASTELLS MANUEL, “End of Millennium” – 2nd edition, Oxford UniversityPress, 2000.

HANTRAIS LINDA, “Social Policy in the European Union”, 2000, Macmillan, 2nd ed.

LANG CAROLINE & SUE WILKINSON “Social Inclusion”, Fact Sheet, Museums &Galleries Commission, MGC Education, Access & Audience Development, 2000

MOLNAR M., POENARU M., Minimul de trai (pragul de sărăcie) în România, CIDE,Bucureşti, 1992.

MOLNAR, M., Sărăcia şi protecţia socială, Ed. Fundaţiei “România de Mâine”,Bucureşti, 1999. MURIE ALAN, “The dynamics of social exclusion and neighbourhood

decline: housing, welfare regimes and the underclass”, Eurex, European OnlineSeminar On Urban Transformations, Poverty, Spatial Segregation And SocialExclusion, University of Urbino, Istitute of Sociology, Lecture 12, 2002

PREDA MARIAN, “Politica socială românească: între sărăcie şi globalizare”,Editura Polirom, Iaşi, 2002. RĂBOACĂ GH., BATI I., PÂRCIOG S., Minimul de trai, punct central de referinţăpentru orientarea şi fundamentarea politicii şi protecţiei sociale; lucrare prezentatăla seminarul româno-german pe probleme de asistenţă socială, Poiana Braşov,

1994. RUHL CH., DĂIANU D., (coord.), Tranziţia economică în România. Trecut, prezentşi viitor, Lucrările Conferinţei "România 2000. 10 ani de tranziţie - trecut, prezent şiviitor", Imprimeria Arta Grafică, Bucureşti, 1999. SAHN D., SIMLER K., Raport preliminar privind sărăcia în România, dateprovizorii trim.II/1994, November, Cornell University, SUA.

Social Protection Committee, „Report on indicators on the field of povertyand social exclusion”, 2001

TEŞLIUC C. M., POP L., TEŞLIUC E. D., Sărăcia şi sistemul de protecţie socială,Editura Polirom, Bucureşti, 2001. UNTEANU CRISTIAN "Putem fi cu mult mai eficienţi decât am putea crede",

Interviu realizat cu Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă şi afacerisociale Anna Diamantopoulou, Bruxelles

VÂLCEANU G.,(coord.), Nivelul de trai minim în România, Study notebook,No.88, Institute for National Economy, Bucharest, 1982. ZAMFIR C. (coord.), Economia informală în România, Creative ID, Bucureşti,2001. ZAMFIR C. (coord.), Sărăcia în România, Creative ID, Bucureşti, 2001. ZAMFIR C., (coord.), Dimensiuni ale sărăciei-1994, Editura Expert, Bucureşti,1995. ZAMFIR C., (coord.), Politici sociale în România 190-1998, Editura Expert,Bucureşti, 1999.

ZAMFIR C., PREDA M., (coord), Romii în România, Editura Expert, Bucureşti,2002.

61



ZAMFIR E., (coord.), Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară, EdituraExpert, Bucureşti, 2000. ZAMFIR E., BĂDESCU I., ZAMFIR C., (coord.), Starea societăţii româneşti după10de tranziţie, Editura Expert, Bucureşti, 2000. ZAMFIR E., PREDA M., (coord.), Diagnoza problemelor sociale comunitare,Editura Expert, Bucureşti, 2000.

ZAMFIR E., ZAMFIR C., (coord.), Ţiganii. Între ignorare şi îngrijorare, EdituraAlternative, Bucureşti 1993. ZAMFIR, C., Excluziune socială şi sărăcie în România în tranziţie, Raport naţional(nepublicat) * * * GRUPUL DE REFLECŢIE-EVALUAREA STĂRII ECONOMIEI NAŢIONALE,ACADEMIA ROMÂNĂ, Evaluarea stării economiei naţionale, Raport 1999, Un proiectdeschis, Bucureşti, 1999 (în cadrul “Project on Human Dignity and Social Exclusion– Council of Europe”) * * * „Joint Report on Social Inclusion – Part 1: The European Union”, includingExecutive Summary, website: europa.eu.int/comm/employment_social/soc-prot/soc-incl/joint_rep_en.htm

* * * Center for Economic and Social Inclusion, website: www.cesi.org.uk * * * Guvernul României, 2002, Planul Naţional Antisărăcie si Promovare aIncluziunii Sociale * * * Journal of Sociology and Social Policy, Volume 21 Number 4/5/6 2001

*** Revista de Asistenţă Socială pe anul 2002 şi 2003

62

http://www.cesi.org.uk/

http://www.cesi.org.uk/

Documents

Surse Ale Excluziunii Sociale - Suport de Curs