UNIVERSITATEA ”SPIRU HARET” BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

MASTER ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

REFERAT LA DISCIPLINA METODE TEHNICO-ȘTIINȚIFICE

Coordonator Ştiinţific:

LECTOR.UNIV.DR. MOISE ADRIAN

Masterand:TÎRZIU LUCIAN MARIUS

2015

UNIVERSITATEA ”SPIRU HARET” BUCUREŞTIFACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

MASTER ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

TACTICA IDENTIFICĂRII PERSOANELOR ȘI A OBIECTELOR

Coordonator Ştiiţific:

LECTOR.UNIV.DR. MOISE ADRIAN

Masterand:TÎRZIU LUCIAN MARIUS

2015

2

Cuprins

Capitolul 1 Identificarea criminalistică a persoanelor ...........................................

1.1 Identificarea persoanei după semnalmentele exterioare..............................................

1.1.1 Metode tehnice de identificare a persoanelor - Metoda portretului vorbit...

1.2. Sistemul automat de identificare a persoanei după impresiuni papilare...................

1.3. Identiifcarea persoanei după voce și vorbire..............................................................

1.4. Sistem biometric de recunoaștere a persoanei după caracteristicile irisului.............

Capitolul 2 Identificarea criminalistică a cadavrelor................................................

2.1. Aspecte de ordin metodologic privind cercetarea locului descoperirii unui cadavru

neindentificat. Operațiuni pregătitoare în vederea identificării cadavrului……………………....

2.2 Metode criminalistice de identificare a cadavrelor..................................................

Concluzii……………………………………………………………………………...

Bibliografie……………………………………………………………………….…...

3

Capitolul 1 Identificarea criminalistică a persoanelor

1.1 Identificarea persoanei după semnalmentele exterioare

1.1.1 Metode tehnice de identificare a persoanelor - Metoda portretului vorbit

Dificultăţile inerente întâlnite în practică, de identificare pe baza metodei portretului

vorbit, ori prin intermediul procedeelor tehnice de tipul fotorobotului, identi-kit-ului ş.a., au

condus la căutarea unor noi modalităţi de realizare a portretului robot. Pentru aceasta, specialiştii

au recurs la tehnica de calcul electronic, care se dovedeşte a fi foarte utilă în practică.

Principalul avantaj al utilizării computerului în identificarea după semnalmente

exterioare constă nu numai în exploatarea mai eficientă a datelor furnizate de martor (chiar în

ciuda unui mod de exprimare imprecis al acestuia), ci şi în utilizarea altor date, stocate în fişierele

criminalistice (respectiv în memoria calculatorului), privitoare la persoane care au săvârşit

infracţiuni, ori care sunt suspecte, dispărute sau date în urmărire.

În esenţă, deşi realizarea portretului robot computerizat are drept punct de plecare

informaţiile furnizate de martor sau victimă privitoare la elementele faciale caracteristice, aceasta

va fi efectuată şi pe baza altor date deţinute de organele judiciare, lucru imposibil în ipoteza

alcătuirii unui portret robot clasic. A devenit astfel posibilă exploatarea fotografiilor infractorilor,

ori a persoanelor dispărute sau neidentificate, imaginea electronică obţinându-se atât din

elemente faciale grafice, cât şi din elemente preluate din fotograme diferite, „retuşate” de către

calculator.

Tehnicile de calcul, deja devenite clasice, sunt completate cu sisteme de procesare a

imaginilor, respectiv de fotografia digitală. Aceste tehnici de calcul permit alcătuirea de portrete

robot ale adulţilor, îndeosebi pe baza unor fotografii efectuate la perioade diferite de timp. În

alcătuirea portretului vorbit pe baza descrierilor făcute de persoana care a perceput individul

căutat, trebuie aplicate şi respectate regulile tacticii criminalistice specifice ascultării martorului

ori persoanei vătămate. Şi, ca un arc peste timp, astăzi, sistemul de recunoaştere facială codifică,

compară şi regăseşte în baza de date persoane după date antropometrice.

În prezent, specialiştii români utilizează o generaţie nouă de soft pentru realizarea

portretului robot instalat pe staţiile de lucru ale Sistemului de recunoaştere facială.

4

Figura nr. 1 Metoda portretului vorbit

În realizarea portretului robot se parcurg mai multe etape. Pe

baza descrierilor făcute de persoana care a perceput fizionomia

individului căutat, respectând regulile tacticii criminalistice specifice

ascultării martorului ori persoanei vătămate, se selectează din bara de

comenzi opţiunea fişier nou şi se trece la alcătuirea portretului robot.

(anexa nr. 9 oferă o vizualizare mai amplă a imaginilor).

Astfel, în prima etapă se completează câmpurile referitoare la sexul şi rasa persoanei,

apoi se vor completa descriptorii referitori la fiecare element facial în parte. În a doua etapă, după

editarea imaginii portretului se vor face modificări de detaliu.

Dacă persoana care face descrierea fizionomiei individului căutat nu a putut reţine decât

unul din elementele faciale (nasul proeminent etc.), pentru a nu o influenţa în descriere, portretul

robot se va realiza începând cu o simplă schiţă. Aceasta se selectează la începerea unui nou

portret robot prin selectarea butonului “Folosirea minimului de elemente faciale “. In continuare

se porneşte în alcătuirea portretului robot începând cu elementul facial memorat cel mai bine de

persoana care face descrierea. Ulterior se adaugă şi celelalte elemente faciale.

Softul permite dimensionarea, poziţionarea (sus-jos, stânga-dreapta), rotirea, fiecărui

element facial în parte precum şi a accesoriilor şi articolelor de vestimentaţie.

Perceperea de către victimă sau martorul ocular a imaginii persoanei infractorului, în

momentul în care acesta săvârşeşte fapta penală, poate fi asimilată, într-o accepţiune foarte largă,

cu o urmă de memorie, respectiv cu ceea ce s-ar putea denumi „urma ideală”, aceasta având un

evident caracter material, specific proceselor psiho-fiziologice de la nivelul scoarţei cerebrale.

Devine astfel posibilă identificarea infractorului pe baza portretului vorbit făcut de martor, ori

recunoaşterea sa după fotografie sau dintr-un grup de persoane. Bineînţeles că cele percepute de

martor sau victimă sunt redate, sub aspect procedural, în forma declaraţiilor, pe baza cărora se va

recurge la o metodologie adecvata, de identificare sau de recunoaştere, potrivit regulilor tacticii

criminalistice.

O persoană poate fi căutată şi regăsită în baza de date după următoarele elemente:

- datele de stare civilă;

- semnalmente;

- semne particulare;

5

- după imagini – fotografii digitale (aparat foto digital, videocasetă) sau pe suport de

hârtie (prin scanare) cu ajutorul algoritmului de recunoaştere facială;

- după portretul robot realizat cu aplicaţia E-FIT;

- cicatrici, tatuaje sau deficienţe psiho-motorii;

- faptă şi mod de operare sau alt atribut care există ca pick-list.

De asemenea sistemul are o instalare şi întreţinerea uşoară, captează imagini cu înaltă

rezoluţie iar datele stocate au diferite nivele de securitate.

Sistemul prezentat foloseşte un altgoritm de căutare facială (LFA) care este independent

de culoare, asta înseamnă că, la căutare nu ia în calcul culoarea fotografiei sau culoarea pielii.

Din punct de vedere al rasei nu ia în calcul structura feţei deoarece aceasta este universală

indiferent de rasă. Are o plajă largă în privinţa sursei de preluare a imaginilor, acestea putându-se

face prin folosirea unui scanner, a unei camere foto sau video etc.

În privinţa vârstei, faceprint-ul rămâne neschimbat odată cu trecerea timpului.

Machiajele, părul facial, ochelarii sau iluminarea etc. nu împietează asupra identificării

persoanelor.

Posibilităţile sistemului de recunoaştere facială sunt următoarele:

a. Listarea de rapoarte despre persoanele înregistrate cu fotografii şi date de interes

operativ;

b. Acces pe reţea;

c. Acces la distanţă pentru furnizorii sistemului în vederea intervenţiei cât mai

rapide pentru înlăturarea eventualelor probleme apărute la sistem ;

d. Obţinerea facilă de diferite rapoarte ;

e. Softul personalizat în limba română;

f. Permite importul de imagini digitale :

- o imagine cadru (Frames) din cadrul unui film de supraveghere;

- fotografii scanate;

- imagini cu portret robot;

Softul pentru portret robot suportă format JPEG, TIFF, GIF şi BMP. Posibilitatea

editării imaginii: scalare, decupare, strălucire, contrast etc.

g. Permite una sau mai multe căutări în baza de date, rezultatul acestei căutări este

o listă de candidaţi, afişată în ordinea punctajului obţinut.

h. Filtre de căutare care permit reducerea timpului de căutare.

6

Elementele generale folosite în acest gen de expertiză sunt de fapt trăsături anatomice

(statice) care se pot observa pe fotografia persoanei, cum ar fi: sexul, vârsta, rasa, forma capului

şi a feţei, zonele feţei, forma, dimensiunile, amplasarea şi culoarea elementelor componente ale

feţei, precum şi îmbrăcămintea şi starea ei. Aceste elemente îl ajută pe expert la prima examinare,

pentru excluderea unora dintre fotografii reprezentând persoane diferite din punct de vedere

anatomic şi reţinerea altora cu anatomie asemănătoare, în vederea trecerii la etapa următoare.

Aceste elemente sunt cunoscute şi sub denumirea de semne particulare sau trăsături

statice speciale şi individualizează persoana prin natura, forma, culoarea, dimensiunea şi

poziţionarea acestora.

Elementele individuale întâlnite frecvent sunt: cicatricele, petele, negii, aluniţele,

ridurile, tatuajele, precum şi particularităţile unor elemente componente ale feţei (deviaţie de sept,

dimensiuni, forme, distanţe exagerate, asimetria elementelor perechi etc.).

Din cele expuse mai sus nu trebuie să se înţeleagă că identificarea persoanei este

posibilă numai atunci când ea prezintă semne particulare, deoarece aceasta se poate face şi numai

prin examinarea comparativă a elementelor generale care, luate în totalitate sub aspectul formei,

dimensiunilor, plasamentului şi raportului dintre ele, individualizează persoana.1

1.2. Sistemul automat de identificare a persoanei după impresiuni papilare

Identificarea criminalistică a persoanei după impresiuni papilare are ca fundament

ştiinţific proprietăţile desenului papilar: unicitatea (individualitatea) şi fixitatea (stabilitatea) şi

inalterabilitatea.

Unicitatea desenului papilar a fost constatată de cercetătorii în materie de dactiloscopie,

pe baza studiilor efectuate şi a experienţei practice în acest domeniu, care au ajuns la concluzia

certă că este imposibil a se întâlni două persoane cu desene papilare identice, fiecare deget având

o morfologie unică.

Prin dezvoltarea organismului omului, intervin o serie de schimbări datorită vârstei şi

anumitor boli, însă forma desenului papilar rămâne aceeaşi, ceea ce demonstrează fixitatea şi

inalterabilitatea desenului papilar. prealabil a numeroase examene comparative între amprentele

1 Popa Gheorghe, Necula Ionel, Metode și tehnici de identificare a persoanei, ed. Era, București, 2006, p35-46

7

în litigiu şi cele model de comparaţie, prin care se înţeleg cele aflate în evidenţele dactiloscopice,

cele provenite din cercul de suspecţi, de la persoanele cărora urmează a le stabili identitatea, de la

cadavrele cu identitate necunoscută sau urmele papilare ridicate de pe diverse obiecte ce aparţin

persoanei dispărute.

Odată cu introducerea sistemului de comparare automată AFIS se observă

eficientizarea activităţii de identificare a persoanelor după urmele papilare, cu ajutorul acestui

sistem fiind rezolvate multe cazuri de acest gen.

Ca mod de lucru, sistemul AFIS identifică detaliile amprentelor, atribuie fiecăreia o

clasificare şi procedează la codificarea detaliilor, ulterior operaţia fiind supravegheată şi corectată

de operatorul dactiloscop. În mod diferit faţă de specialistul dactiloscop, procesorul de imagini

"vede" amprenta ca orice sistem de computere convertind informaţia în date numerice sau binare.

Prelucrarea imaginii impresiunilor se realizează de pe fişele decadactilare iar a urmelor de pe

fotograme, clişeele fotogramelor la mărime naturală sau de pe obiectele purtătoare de urme a

căror grosime nu depăşeşte 5 mm.

Staţia de introducere impresiuni şi urme papilare este compusă dintr-o unitate centrală,

monitor, tastatură, mouse, scanner pentru fişe decadactilare, scanner pentru urme papilare,

convertor de imagine, procesor pentru codificarea automată a amprentelor. Este cea mai

complexă staţie a sistemului având încorporate şi funcţiunile staţiilor de introducere şi verificare

a urmelor.

Scannerul pentru impresiuni poate fi calibrat pentru orice format de fişă decadactilară de

uz intern precum şi pentru formularul european. Prin scanare se capturează automat toate

informaţiile despre amprente.

Când o fişă este scanată, programul găseşte automat centrul fiecărei impresiuni care

poate fi ajustat şi manual, eliminându-se astfel operaţia de repetare a scanării. La introducerea

impresiunilor decadactilare în sistem este necesar ca după marcarea automată a caracteristicilor

să se efectueze controlul de calitate al fiecărei impresiuni – urmat apoi de compararea acestora cu

cele deja existente în banca de date precum şi cu urmele de evidenţă.

Printre facilităţile acestei staţii de lucru se numără la căutare, posibilitatea rotirii urmei

papilare, inversarea alb-negru a crestelor papilare, inversarea stânga-dreapta a desenului papilar şi

mărirea imaginii examinate pe zone, aplicabilă şi în operaţiunea de introducere.

O altă facilitate a scanerului pentru urmele digitale este aceea că permite examinarea

acestora de pe fotograme şi de pe clişee ce redau mărimea naturală a urmelor precum şi direct de

pe pelicula de folio, atât direct cât şi prin transparenţă

8

1.3. Identiifcarea persoanei după voce și vorbire

Identificarea persoanei după voce se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice moderne

pe care criminalistica le pune în slujba stabilirii adevărului şi descoperirii autorului infracţiunii.

Identificarea vorbitorului după voce şi vorbire se bazează pe diferenţele existente de la o

persoană la alta în construcţia aparatului fonorespirator, precum şi pe prezenţa unor particularităţi

de ordin fiziologic sau apărute ca urmare a unor stări fiziopatologice.

Identificarea persoanelor după voce şi vorbire este posibilă datorită următoarelor

elemente anatomo-fiziologice şi fiziopatologice care constituie fundamentul ştiinţific:

A) Stabilitatea pe care o prezintă vocea şi vorbirea în toată perioada vieţii adulte, până

la bătrâneţe;

Vocea poate fi definită ca rezultatul variaţiilor periodice de presiune ale aerului în

cavităţile supraglotice cu particularităţile cu participarea mecanismului linguopalatal.

Modificările vocii în funcţie de vârstă urmează calea evoluţiei fiziologice a organismului uman.

După schimbarea vocii la pubertate (în special la băieţi între 12 şi 15 ani), ea rămâne stabilă, în

mod normal, pe toată perioada vieţii adulte, până la bătrâneţe. Aceasta presupune că în tot acest

interval de timp caracteristicile generale şi individuale proprii anatomiei şi fiziologiei aparatului

fonator ale fiecărei persoane îşi menţin o stare relativ neschimbătoare.

B) Deosebiri ale construcţiei aparatului fonorespirator;

Toate componentele aparatului fonorespirator au o construcţie proprie fiecărei persoane,

care se înscrie în cadrul anatomic general. Printre aceste componente se pot enumera plămânii,

bronhiile, traheea, laringele, coardele vocale, cavităţile bucale şi sinuzale.

C) Particularităţile funcţiei fonatorii;

Sunt determinate de fiziologia specifică actului respirator şi, îndeosebi, de modul de

comportare a coardelor vocale. Particularităţile funcţiei fonatorii se reflectă în cele trei

caracteristici principale ale unei voci: timbru, frecvenţă, intensitate, în care primele două sunt

deosebit de valoroase pentru identificarea persoanei, întrucât scapă controlului conştient al

acesteia.

D) Particularităţi determinate de unele maladii ale aparatului fonorespirator;

Sunetul vocal prezintă întotdeauna aceleaşi caracteristici generale şi individuale, cu

condiţia ca starea funcţională a tuturor compartimentelor care contribuie la elaborarea lui să fie

aceeaşi, adică normală. Orice modificare la nivelul aparatului respirator, coardelor vocale,

9

mucoasei laringiene, sinusurilor, cavităţilor nazale şi bucală va produce perturbări sau modificări

ale vocii şi vorbirii, cum ar fi: răguşeala, diminuarea intensităţii, scăderea înălţimii tonale, pauze

tot mai lungi între fraze, atimbrarea vocii, amputarea sfârşitului cuvintelor sau al frazelor,

strangularea vocii.

Sistemul Multi-Speech reprezintă un program pentru înregistrarea, analizarea, feedback-

ul şi măsurători ale vocii, care rulează sub sistemul de operare Windows, destinat analizării vocii,

foloseşte o placă de sunet pentru a capta, analiza şi rula mostre de voci, aduce în mod

incontestabil o îmbunătăţire acestei categorii de programe.

Rapoartele rezultate sunt, de asemenea, uşor de interpretat datorită graficelor ce includ

analize numerice şi statistici complete. Uşurinţa utilizării softului acestui sistem este completată

de alte aplicaţii importante. Fiecare funcţie poate fi adaptată chiar şi celor mai exigente cerinţe.

De exemplu, analiza spectrografică poate fi ajustată pentru nouă benzi de filtrare a lungimii de

undă, patru ferestre cu ajustare prealabilă, scalare, etc.

Sistemul este complex, uşor de utilizat, cu multe opţiuni de analiză a vocii. Este ideal

pentru cercetare, training, aplicaţii clinice. Sistemul, datorită faptului că se bazează pe CSL (cel

mai bun sistem de analiză a vocii) include o arie vastă de funcţii şi aplicaţii pentru profesionişti.

1.4. Sistem biometric de recunoaștere a persoanei după caracteristicile irisului

Soluţiile biometrice abordează aceste probleme fundamentale, pentru că informaţiile

biometrice ale unei persoane sunt unice şi nu pot fi transferate. Biometria constituie metoda

automată de indentificare a unei persoane sau de verificare a identităţii unei persoane pe baza

unei caracteristici morfologice sau comportamentale.

Biometria furnizează valori in două moduri. Mai întâi, o componentă biometrică

automatizează intrarea intr-o locaţie securizată, eliberând sau cel puţin reducând necesitatea unei

monitorizări pe tot parcursul timpului de către un personal angajat. In al doilea rând, când intră

intr-o schemă de autentificare, biometrul adaugă un nivel puternic de verificare pentru utilizatori

şi parole. Biometrul adaugă un indentificator unic la reţeaua de autentificare, unul ce este extrem

de dificil de duplicat.

Cardurile inteligente si pachetele de date furnizează şi ele un identificator unic, dar

biometrul are avantaj asupra acestor echipamente întrucât un utilizator nu îşi poate pierde sau uita

amprenta, retina sau vocea. Aplicaţiile practice ale sistemelor biometrice vizează diverse

domenii: asistenţă medicală, servicii financiare, transport, siguranţa publică si justiţie.

10

Asemenea aplicaţii sunt identificări online pentru Comerţul electronic, controlul

accesului într-o anume clădire sau zona restrictivă, indentificarea personalului neconectat, maşini

automate de citire financiară (ATM), achiziţionarea de bilete prin intermediul internetului si

controlul accesului in zonele militarizate, etc.

Folosind recunoaşterea irisului, o persoană pur si simplu merge la dispozitivul automat

de recunoaştere a irisului şi priveşte in camera cu senzori pentru a-şi accesa conturile. O

autentificare pozitivă poate fi citită şi prin ochelari de vedere, lentile de contact si majoritatea

ochelarilor de soare. Este important să distingem dacă un sistem biometric este folosit pentru a

verifica sau indentifica o persoană. Acestea sunt scopuri separate si anumite sisteme biometrice

sunt mai potrivite pentru unul decât pentru celălalt, deşi nici un sistem biometric nu se limitează

la unul sau la celălalt.

Necesităţile mediului vor dicta ce anume sistem va fi ales. Cel mai utilizat de catre

biometrie este verificarea. După cum sugerează numele, sistemul biometric verifică utillizatorul

bazându-se pe informaţia furnizată de către utilizator. De exemplu, când X îşi introduce numele

de utilizator şi parola sistemul biometric introduce datele biometrice pentru X. Dacă există o

potrivire, sistemul verifică dacă utlizatorul este de fapt X. Procesul de scanare a irisului începe cu

o fotografie realizată cu un aparat de fotografiat specializat ce foloseşte o lumină infraroşie

pentru a ilumina ochiul şi a capta o imagine cu o rezoluţie foarte ridicată. Acest proces durează

doar una sau doua secunde şi furnizează detaliile irisului, care sunt înregistrate şi stocate pentru o

viitoare potrivire sau verificare.

Ochelarii de soare şi lentilele de contact nu influenţează calitatea imaginii si sistemele de

scanare a irisului.

Marginea interioară a irisului este localizată printr-un algoritm de scanare a acestuia care

creionează modelele distincte si caracteristicile irisului. Un algoritm reprezintă o serie de

directive ce arată sistemului biometric cum să interpreteze o problemă specifica. Algoritmele au

un număr de paşi şi sunt folosite de sistemul biometric pentru a determina dacă un şablon (prima

înregistrare) şi o înregistrare ulterioară sunt identice.

Aeroporturile au început să folosească scanarea irisului pentru înregistrarea,

identificarea sau verificarea angajaţilor pentru traversarea zonelor securizate si permiterea

accesului pasagerilor pe liniile aeriene. Acest sistem permite o verificare rapidă si uşoară a

identităţii persoanelor pentru a li se permite accesul prin punctul de control.

De asemenea, irisul nu îmbătrâneşte niciodată ceea ce înseamnă că rămâne intr-o formă

stabilă de la vârsta aproximativă de un an şi până la moarte. Folosirea ochelarilor sau a lentilelor

11

de contact (colorate sau incolore) are un efect minim asupra reprezentării irisului si prin urmare

nu afectează tehnologia identificării. Din cele prezentate se desprinde concluzia că irisul se

caracterizează printr-o serie de trăsături care permit identificarea persoanei, cum ar fi:

- unicitate;

- imuabilitate;

- nu poate fi contrafăcut;

- diversitatea varietăţilor (desenelor) din iris;

- nu poate fi influenţat prin utilizarea accesoriilor (ochelari, lentile de contact).

Figura nr. 1 Irisul uman

Recunoaşterea irisului se bazează pe următoarele caracteristici

vizibile principale:

- ţesutul conjuctiv care dă aparenta de divizare a irisului în

fâşii radiale;

- cercurile;

- semnele;

- pistruii;

- coroana.

Se poate spune că irisul are un cod.

Imaginea retiniana consta în determinarea aspectului si marimii vaselor de sânge

existente în retina. Este o metoda de identificare extrem de sigura însa este putin folosita

datorita caracterului invaziv. Persoana trebuie sa-si scoata ochelarii sau lentilele de contact si

sa-si focalizeze privirea pe un punct, astfel încât sistemul optic al cristalinului sa nu modifice

focalizarea sistemului optic de citire.

În timp ce ochiul este tinut nemiscat, un fascicul infrarosu de mica intensitate scaneaza

circular zona centrala a retinei. Cantitatea de lumina reflectata, modulata de diferentele de

reflectivitate între vasele de sânge si tesutul înconjurator, este memorata si constituie informatia

care va fi prelucrata pentru identificare.

12

Capitolul 2 Identificarea criminalistică a cadavrelor

2.1. Aspecte de ordin metodologic privind cercetarea locului descoperirii unui cadavru

neindentificat. Operațiuni pregătitoare în vederea identificării cadavrului

„ Cercetarea locului în care a fost descoperit un cadavru se face după principiile generale

unanim acceptate, referitoare la cercetarea la faţa locului. Dacă un cadavru descoperit nu poate fi

identificat, cercetarea la faţa locului capătă anumite aspecte specifice.”2 Aşa cum o defineşte

literatura juridică3, cercetarea locului faptei reprezintă activitatea procedurală şi de tactică

criminalistică al cărei obiect îl constituie perceperea nemijlocită a locului unde s-a săvârşit

infracţiunea, descoperire, relevarea, fixarea, ridicarea şi examinarea urmelor şi a mijloacelor

materiale de probă, precizarea poziţiei şi a stării acestora, având ca scop stabilirea naturii şi

împrejurărilor comiterii faptei, precum şi a datelor necesare identificării făptuitorului. Din aceste

considerente, cercetarea locului faptei se constituie ca fiind de importanţă maximă, cu caracter

imediat şi de neînlocuit, de obicei imposibil de repetat în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi rezultate.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de cercetare la faţa locului, se

parcurg două etape pregătitoare: până la deplasarea la faţa locului şi după sosirea la locul faptei,

cu menţiunea că desfăşurarea acestora se face după stabilirea componenţei echipei de cercetare.

Anterior celor două etape, organele de urmărire penală – altele decât cele competente să

efectueze cercetarea la faţa locului – precum şi alte organe, de regulă ofiţeri sau subofiţeri din

Ministerul de Interne care s-au sesizat despre săvârşirea unei infracţiuni sau au fost dirijaţi la

locul faptei, sunt obligate să ia unele măsuri urgente ca: salvarea victimelor şi asigurarea

acordării ajutorului medical; identificarea martorilor oculari , a persoanelor suspecte,

identificarea şi reţinerea făptuitorului sau, după caz, luarea măsurilor de urmărire şi prindere a

acestora; conservarea aspectului locului faptei prin îndepărtarea curioşilor, interzicerea

pătrunderii în câmpul infracţional, asigurarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă;

încunoştiinţarea organului de urmărire penală competent să efectueze cercetarea locului faptei.

Măsurile pregătitoare până la sosirea la locul faptei constau în:

1. primirea, consemnarea şi verificarea sesizării.

2. stabilirea echipei de cercetare şi asigurarea mijloacelor tehnico-materiale necesare.

2 C. Dumitrescu, E. Gacea – „Elemente de antropologie judiciară”, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1993, pg.119.3 art.129 din Codul de procedură penală

13

Pornind de la faptul că obiectul lucrării de faţă îl reprezintă identificarea

cadavrelor, ne vom referii doar la faptele de omor, accident (mortal) rutier sau de muncă,

sinucidere şi moarte suspectă, adică fie are o cauză necunoscută, fie a intervenit în împrejurări

deosebite şi pe neaşteptate—de exemplu, în instituţii, pe căi publice, pe câmp, etc. În funcţie de

caracterul faptei, dacă constituie sau nu o infracţiune, şi de gravitatea acesteia, se stabileşte

componenţa echipei de cercetare sau, dacă situaţia o cere, completarea acesteia. Pot exista situaţii

în care o sinucidere să se dovedească a fi un omor, caz în care echipei - alcătuită, în principal, din

ofiţeri sau subofiţeri de judiciar şi criminalişti – i se alătură procurorul şi medicul legist.

3. asigurarea deplasării cu operativitate a echipei la faţa locului.

4. asigurarea prezenţei specialiştilor (medici-legişti, ingineri, tehnicieni auto, cadre

didactice din învăţământul tehnic de specialitate, etc), a apărătorului şi a martorilor asistenţi.

Imediat după sosirea la faţa locului şi înainte de a începe examinarea propriu-zisă,

echipa de cercetare ia câteva măsuri urgente4:

-- informarea operativă asupra evenimentelor ce au avut loc şi au fost constatate de cei

sosiţi primii la faţa locului;

-- verificarea modului cum s-a acţionat până la sosirea echipei, a rezultatelor obţinute şi,

în raport cu situaţia existentă, luarea măsurilor corespunzătoare;

-- determinarea modificărilor ce au intervenit în aspectul iniţial al locului faptei;

-- delimitarea corectă a locului faptei;

-- organizarea măsurilor de pază a locului faptei;

-- identificarea martorilor oculari şi a persoanelor suspecte;

-- stabilirea metodelor concrete de cercetare, etc..

2.2 Metode criminalistice de identificare a cadavrelor

De regulă, expertiza pentru identificarea cadavrelor este de natură

plurimultidisciplinară. Este greu de conceput o rezolvare completă şi corectă fără ajutorul unor

specialişti din domenii diverse, cum ar fi: medici legişti, antropologi, biologi, fizicieni etc.”5 În

4 Colectiv al Ministerului de Interne, „Tratat de tactică criminalistică”, Ed.Carpaţi, 1992, pg.38-43. 5 C. Dumitrescu, E. Gacea, op. cit., pag.133.

14

principiu, se poate considera ca fiind metode criminalistice de identificare a cadavrelor

următoarele:

1. dactiloscopia

2. confruntarea fişelor de identificare

3. expertiza fotografiei de portret

4. supraproiecţia

5. prezentarea pentru recunoaştere.

Aceste metode pot fi utilizate individual, sau conexate în acelaşi proces de identificare al

unui cadavru. În fapt, confruntarea fişelor de identificare se poate finaliza cu expertiză

dactiloscopică sau expertiză de portret. În acest fel, identificarea va fi certă, înlăturându-se

caracterul orientativ al confruntării fişelor, întrucât acestea nu conţin întotdeauna date reale şi

corecte.

Voi insista în mod special asupra metodei dactiloscopice de identificare, întrucât în

practica judiciară este cel mai des utilizată, rezultatele ei fiind foarte bune şi, mai important,

certe.

Dactiloscopia este o parte a ştiinţei criminalistice care are ca obiect examinarea

amprentelor digitale, palmare şi plantare în scopul identificării persoanei. În cazul cadavrelor cu

identitate necunoscută, impresiunile obţinute de la acestea se vor compara fişele cu impresiuni

existente în baza de date a Poliţiei : fişele persoanelor cu identitate necunoscută, fişele

persoanelor dispărute, suspecte, aflate în atenţia organelor de poliţie etc.

Dactiloscopia elaborează, de asemenea, metodologia de realizare a expertizei

dactiloscopice pentru identificarea persoanei. Desenele papilare, specifice pielii corpului

omenesc, aflate la nivelul degetelor, palmei şi tălpii piciorului, cunoscute sub denumirea de

dermatoglife, sunt formate din sistemul liniilor paralele ale crestelor papilare, separate între ele de

şanţurile papilare. Crestele papilare redau relieful neregulat al papilelor dermice, aflate la linia de

legătură dintre cele două straturi principale ale pielii, dermă şi epidermă, dintre care ultimul, aflat

la suprafaţă, cunoaşte un permanent proces de descuamare.

„Raportat la valoarea de identificare, motivul esenţial care a condus la folosirea

desenelor papilare în identificarea persoanelor este acela că nu numai desenul papilar, în întregul

său, că înseşi crestele papilare şi chiar porii prezintă elemente de specificitate, puncte

caracteristice de natură să deosebească un individ de altul.”6

6 Emilian Stancu, “Criminaliatica”, vol., Ed. Actami, Bucureşti, 1999, pag.144.

15

Dactiloscopia, ca şi celelalte ramuri ale criminalisticii care folosesc examinările

comparative în scopul identificării, utilizează anumite puncte caracteristice sau elemente

individuale ce aparţin amprentelor care fac obiectul examinărilor. Aceasta denotă importanţa

respectivelor detalii caracteristice ale desenelor papilare, care se referă la : traseu crestelor

papilare, formele porilor şi elementele adiacente desenelor papilare.

Detaliile caracteristice dintr-o dactilogramă digitală de la falangetă se citesc circular, în

sensul acelor de ceasornic, iar axul acestor ace este considerat centrul nucleului dactilogramei

date. Dacă un fragment papilar nu reproduce decât un număr mic de creste papilare, se va

proceda la examinarea orificiilor porilor care se găsesc pe traseul crestelor (poroscopia) sau la

stabilirea elementelor adiacente ale desenelor papilare, adică cicatricea, liniile albe, liniile

şanţului de flexiune şi negii sau alte malformaţii. În cazul prelevării de la cadavre putrefiate a

unor fragmente papilare de dimensiuni mici, aceste elemente pot ajuta la identificare.

Dintre sistemele automate de colectare, stocare şi prelucrare a amprentelor papilare, cel

mai uzitat este sistemul AFIS 2000- PRINTRAK.

„Sistemele automate sunt de neînlocuit în cadrul cartotecilor dactiloscopice, asigurând o

viteză de lucru şi un randament de neatins în sistemul manual de lucru. Se poate spune că doar

prin utilizarea sistemelor automate, ideea de cartotecă dactiloscopică a fost transpusă integral în

realitate.”7

Dacă în urma comparaţiilor efectuate cu baza de date a impresiunilor digitale prelevate

de la un cadavru cu identitate necunoscută, se stabileşte că acestea sunt aceleaşi cu impresiunile

unei anumite persoane din cartoteca dactiloscopică, specialistul sau tehnicianul criminalist va

consemna într-un raport operaţiile şi concluziile constatării tehnico- ştiinţifice (sau expertizei), în

conformitate cu art. 115, respectiv 122 şi 123 din Codul de procedură penală.

Acest raport (expertiză) va cuprinde trei părţi:

a. partea introductivă- se va arăta în ce bază s-a efectuat constatarea tehnico-

ştiinţifică sau expertiza şi care este organul de urmărire penală sau instanţa de judecată ce a

dispus executarea acesteia.

Se consemnează numele şi prenumele specialistului sau expertului şi institutul de

specialitate sau laboratorul de expertiză criminalistică din care face parte. În continuare, se va

trece obiectul constatării şi întrebările la care urmează să se răspundă. Respectivele întrebări

trebuie să nu depăşească obiectul expertizei, să precizeze toate problemele ce se impun a fi

lămurite şi care nu sunt în afara obiectului constatării, să fie clare, precise şi complete. De ex.:

7 idem, pag.290.

16

dacă impresiunile prelevate de la cadavrul cu identitate necunoscută, de sex masculin, găsit la

data de.... pe Str. ...nr..., aparţin (sunt aceleaşi cu ) numitului ...., având datele de identificare...

În finalul primei părţi, se vor enumera materialele puse la dispoziţia specialistului, în

cazul nostru: fişa tip a cadavrului cu identitate necunoscută şi fişa decadactilară a numitului...

b. cuprinsul- va avea, la rându-i, două părţi : descrierea materialelor supuse

examinărilor, adică a impresiunilor în litigiu şi a celor model de comparaţie, cu indicarea tipului,

subtipului şi varietăţii desenelor papilare, şi descrierea examenului comparativ efectuat. În cadrul

examenului nu trebuie să se aibă în vedere numai numărul punctelor de coincidenţă, adică a cel

puţin 12, ci şi varietatea lor.

Examinarea comparativă va cuprinde stabilirea numărului total de puncte coincidente,

selectarea celor mai valoroase dintre ele şi a celor mai diverse.

Modul de examinare comparativă cel mai des folosit este tehnica juxtapunerii imaginilor

şi constă în prezentarea alăturată a fotografiilor celor două amprente comparate, mărite la aceeaşi

scară, pe care se trasează concomitent cel puţin 12 puncte de coincidenţă descoperite în ambele

imagini.

Alte modalităţi de examinare şi demonstrare sunt : verificarea continuităţii liniare a

desenului papilar, formarea diagramei punctelor de coincidenţă, reprezentarea prin rapoarte şi

proporţii, pe hârtie milimetrică, a fiecărui segment de dreaptă care ia naştere între un punct fix de

pe amprentă şi fiecare din punctele de coincidenţă trasate, etc.

c. concluziile- vor cuprinde răspunsurile scurte, clare, precise, fără echivoc, direct la

obiect şi la toate întrebările puse. Fiecare răspuns poate avea caracter: afirmativ, în mod cert;

negativ, în mod cert; probabil ; nu se poate stabili.8

O nouă tehnică de analizare a amprentelor le va ușura investigatorilor criminaliști

sarcina de a cerceta urme vechi și uscate de la scenele comiterii unor infracțiuni, sporindu-le

autorităților șansele de soluționare a unor cazuri de furt sau crimă. Noua metodă funcționează cu

ajutorul nanoparticulelor de aur, care îi ajută pe experți să depisteze aminoacizii de pe suprafețele

neporoase, ceea ce permite o mai bună cercetare a amprentelor latente.

În ciuda avansului înregistrat în sensul detectării ADN-ului și al analizelor mostrelor

sanguine, tehnica învechită a depistării amprentelor rămâne, în continuare, metoda favorită de a

identifica personajele prezente la locul comiterii unei infracțiuni. Dar, în unele cazuri, obținerea

dovezii vreunei amprente este foarte dificilă, deoarece urmele nu persistă foarte mult pe

suprafețele neporoase, iar oamenii cu piele uscată, spre exemplu, nu lasă amprente clare.

8 Olteanu Gabriel Ion, Marin Ruiu, Tactică Criminalistică, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2009, p.89

17

Se poate spune despre tehnica legistă în discuție că măsoară amprentele chimice ale

oamenilor. Cercetătorii care au brevetat-o, conduși de Xanthe Spindler, de la Universitatea

Tehnologică din Sydney, au folosit anticorpi care se atașează aminoacizilor din sudoare

combinându-i cu nanoparticule din aur. Atunci când anticorpii se leagă de aminoacizi,

nanoparticulele contribuie la descompunerea compușilor moleculari, ceea ce conduce la formarea

unei imagini mult mai clară a amprentei

Potrivit lui Spindler, rezultatele obținute în urma folosirii acestei metode s-au dovedit

superioare calitativ cu mult metodelor tradiționale de revelare a amprentelor, inclusiv celor care

presupun folosirea pudrei și expunerea la vapori de adezivi cianoacrilați (tip Superglue), ce

reacționează cu aminoacizii. Desigur, chiar și cu noua metodă, odată ce o amprentă este recoltată,

investigatorii tot trebuie să folosească tehnici de identificare pentru a asocia liniile de diferite

forme și mărimi cu o persoană anume.9

Metoda supraproiecţiei se utilizează în cazul în care este necesară identificarea unui

cadavru ce se află într-un stadiu avansat de putrefacţie sau când se descoperă numai scheletul.

Supraproiecţia a fost folosită pentru prima dată în Anglia în anul 1935, când Prof. Brash

de la Universitatea din Edinbourgh a avut ideea de a folosi suprapunerea de fotografii în

încercarea sa de a dovedi că cele două cranii descoperite în cazul omorului comis de Buck

Ruston- caz celebru la vremea aceea- aparţineau soţiei şi doicei celor doi fii a acestuia. Un aparat

special necesar aplicării metodei se află actual şi în cadrul Institutului de Criminalistică de la

Bucureşti.

Identificarea unui cadavru prin această metodă este posibilă după ce s-au luat în

considerare:

* elementele generale de identificare: de ordin rasial, tipologic, sexul, de ordin

antropometric;

* elemente individuale de identificare: de ordin metric, morfologic şi estetic.

În esenţă, metoda constă în examinarea suprapunerii elementelor unei fotografii de

portret a persoanei dispărute peste elementele unei fotografii a craniului descoperit şi care

urmează a fi identificat. Pentru aplicarea metodei, este necesar ca elementele generale şi

individuale constatate pe cadavru şi cele referitoare la persoana dispărută să fie corespondente.

Fotografia persoanei dispărute se poate procura de la evidenţa populaţiei, de la familia

sau anturajul acesteia. De pe respectiva fotografie se obţine un negativ la dimensiunile de 9/12

9 http://www.popsci.com/technology/article/2011-06/new-nanotech-fingerprint-analysis-promises-uncover-new-clues-cold-cases [Accesat în data de 27.03.2012]

18

sau 12/18 cm. Negativul se introduce într-o cameră fotografică cu geam mat, se suprapune pe

geamul mat şi se schiţează cu creionul, cu mare atenţie, trăsăturile caracteristice pe plan vertical-

linia transversală care leagă oasele zigomatice şi colţurile orbitei ochilor.

Craniul se instalează pe un stativ special care să permită mişcarea în toate planurile şi,

după stabilirea unei poziţii cât mai apropiate de cea a capului din fotografia dispărutului, se

obţine un negativ la aceleaşi dimensiuni. În final, cele două negative se proiectează concomitent

pe aceeaşi hârtie tipografică, obţinându-se fotografia craniului, suprapusă total sau parţial peste

fotografia dispărutului. Concluzia de identitate se bazează pe suprapunerea perfectă a tuturor

caracteristicilor ce sunt constituite din linii caracteristice şi puncte anatomotopografice.

Prin introducerea tehnicii electronice de calcul şi a tehnicii video, s-a reuşit combinarea

electronică a imaginii craniului persoanei necunoscute cu fotografia persoanei dispărute.

Dispozitivul se compune din două camere de televiziune, o masă de mixare şi un monitor TV,

rezultatul fiind fixat fotografic.

Concluzii

În termeni generali identitatea este ceea ce definește o entitate și o face recognoscibilă

prin posesia unor calități sau caracteristici care o diferențiază de alte entități. Prin urmare

identificarea este actul de a stabili caracteristicile definitorii, proprii unei entități. Astfel la

19

persoanele vii și la cadavre identificarea are rolul de a evidenția și grupa caracterele ce definesc

unicitatea individului. Termenul de identitate derivă din cuvântul latin “idem” ce înseamnă “la

fel” sau “identic”.

Identificarea persoanelor, a cadavrelor și a resturilor umane în diferite stadii de

descompunere este cerută de organele judiciare, instanțele de judecată și de alte instituții pentru

inițierea cercetărilor în vederea descoperirii infractorului în cazuri de omucidere, obținerea unor

date de anchetă în cazuri de sinucidere, accident sau morți suspecte, identificarea persoanelor

care își ascund identitatea, identificarea persoanelor dispărute, mai ales în cazul victimelor

dezastrelor.

Bibliografie

1. Colectiv al Ministerului de Interne, „Tratat de tactică criminalistică”, Ed.Carpaţi,

1992

2. C. Dumitrescu C, Gacea E. „Elemente de antropologie judiciară”, Ed. Ministerului

de Interne, Bucureşti, 1993

20

3. Emilian Stancu, “Criminaliatica”, vol., Ed. Actami, Bucureşti, 1999

4. Olteanu Gabriel Ion, Marin Ruiu, Tactică Criminalistică, Editura AIT

Laboratories, Bucureşti, 2009

5. Popa Gheorghe, Necula Ionel, Metode și tehnici de identificare a persoanei, ed.

Era, București, 2006

Legislație art.129 din Codul de procedură penală

Surse internethttp://www.popsci.com/technology/article/2011-06/new-nanotech-fingerprint-analysis-

promises-uncover-new-clues-cold-cases

21