Tehnici de impunere si control fiscal - gpe.ase.ro de impunere si control fiscal... · datorează taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxale vamale. Ce este specific în cazul

GUVERNANŢĂ PUBLICĂ EUROPEANĂ Tehnici de impunere si control fiscal

0

Facultatea Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori Master Guvernanţă Publică Europeană

Tehnici de impunere si control fiscal Suport de curs

Lect univ dr Lucian Ţâţu


1

Cuprins

Aspecte generale privind sistemul fiscal 2

Impozitul pe profit 9

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor 27

Impozitul salarii 30

Taxa pe valoarea adăugată 35

Accizele 41

Impozitul pe clădiri 43

Contribuţiile sociale aferente fondului de salarii 50

Controlul fiscal 56

Prezentul suport de curs prezintă o selecţie de informaţii având la bază:

- T Moşteanu şi colectiv, Finanţe publice, Editura Universitară, Bucureşti, 2005

- T Moşteanu şi colectiv, Politici fiscale şi buegtare europene, Ed. Universitaria, 2005

- L Ţâţu, C. Şerbănescu, D Ştefan, D. Cataramă, A. Nica, Fiscalitate de la lege la

practică, Ediţia a II-a, Ed. All Beck, 2005;

- I Văcărel şi colectiv, Finanţe publice, EDP, Bucureşti, 2004

- L 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

- OG 92/2003 privind Coul de procedură fiscală, cu modificările şi completările

ulterioare.

Este destinat strict pentru uzul cursanţilor de la programele de master ale Facultăţii

FABBV


2

Capitolul 1

Aspecte generale privind sistemul fiscal

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau

averea persoanelor fizice şi juridice, la dispoziţia statului, în vederea constituirii

resurselor necesare acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod

obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului.

Caracterul obligatoriu: sarcina achitării impozitului pe venit revine tuturor

persoanelor fizice şi juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă prevăzută de

lege cum ar fi:

- pentru muncitori şi funcţionari: salariul;

- pentru agenţii economici: profitul;

- pentru proprietarii funciari: renta;

- pentru deţinătorii de hârtii de valori (acţiuni, obligaţiuni): venitul produs de

acestea (dividende, dobânzi);

- micii meseriaşi şi liber-profesioniştii suportă impozitul pe venitul realizat de

pe urma activităţii desfăşurate.

De asemenea, suportă, în mod obligatoriu impozit şi persoanele care deţin în

proprietate anumite bunuri mobile sau imobile: proprietarii de imobile datoreză

impozitul pe clădiri, proprietarii de terenuri datorează impozitul pe terenuri,

proprietarii de mijloace de transport datorează taxa asupra mijloacelor de transport.

Caracterul obligatoriu se referă şi la faptul că efectuarea unor cheltuieli

generează obligaţia de plată a unui impozit către stat. Astfel, la achiziţia de bunuri se

datorează taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxale vamale. Ce este specific în cazul

lor este faptul că, spre deosebire de impozitele amintite mai sus, sarcina achitării

impozitului revine unei alte persoane (impozitul este cuprins în preţul plătit, deci în

cheltuială, urmând să în vireze statului persoana de la care au fost achiziţionate

bunurile). De asemenea, în cazul acestor impozite nu se individualizează cel care

suportă efectiv impozitul, ci doar plătitorul impozitului, care reţine prin preţ impozitul

de la cumpărător şi îl virează apoi statului.


3

Impozitele sunt plăţi care se fac către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil, în

schimbul cărora plătitorii nu pot solicita imediat statului un contraserviciu de valoare

egală sau apropiată. Acestea, în momentul în care se colectează la bugetul statului se

depersonalizează, urmând a fi destinate acoperirii cheltuielilor publice. La baza

repartizării pentru acoperirea cheltuielilor publice nu stă principiul comform căruia

fiecare beneficiază în funcţie de suma virată statului sub formă de impozite (excepţie

făcând anumite contribuţii de asigurări sociale), ci cu totul alte considerente, legate de

politica economică şi socială dusă de stat la un moment dat.

Dreptul de a introduce impozite îl are statul şi el se exercită, de regulă, prin

intermediul puterii legislative (Parlamentul) sau executive (ordonanţele de urgenţă, ce

evită trecerea prin Parlament – în cazul lor este nevoie de o aprobare ulterioară de

către Parlament), iar uneori, în anumite condiţii, prin organele de stat locale.

Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitelor de stat de importanţă

naţională, iar organele de stat locale pot introduce unele impozite în favoarea

unităţilor administrativ-teritoriale, impozite şi taxe care, conform Constituţiei, sunt

stabilite în limitele şi condiţiile legilor în vigoare.

Rolul impozitului:

- financiar: constituie principalul mijloc de procurare a resurselor financiare

necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice

- economic: mijloc de intervenţie a statului în economie, în special prin

intermediul pârghiilor economice

- social: prin intermediul impozitelor are loc redistribuirea unei părţi

importante de PIB, între veniturile diferitelor persoane fizice şi/sau juridice.

Impunerea reprezintă un complex de măsuri şi operaţiuni (politice şi de tehnică

fiscală), efectuate în baza legii, care au ca scop final stabilirea impozitului ce revine în

sarcina unei persoane fizice sau juridice.


4

Principiile impunerii sunt cerinţe stabilite de-a lungul timpului referitor la

modalităţile de impunere. Principiile impunerii în viziunea lui Adam Smith sunt:

principiul justeţei impunerii (echităţii fiscale) - contribuţia cu impozite la

bugetul statului să se facă în funcţie de venitul obţinut sau averea deţinută;

principiul certitudinii impunerii - mărimea impozitelor datorate de fiecare

contribuabil trebuie să fie certă, iar termenele, modalitatea şi locul de plată să fie bine

stabilite şi cunoscute;

principiul comodităţii impunerii - impozitele trebuie să fie percepute la

termenele şi în modul cel mai convenabil pentru contribuabil;

principiul randamentului impozitelor - sistemul fiscal trebuie să asigure

încasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli şi să fie cât mai puţin apăsător pentru

contribuabil.

În prezent, impunerea trebuie să răspundă principiilor de:

echitate fiscală:

stabilirea minimului neimpozabil (poate fi stabilit numai în cazul impozitelor

directe, neavând aplicabilitatea în cazul impozitelor indirecte);

impunerea să fie generală;

echitate fiscală orizontală: tratament fiscal egal pentru contribuabili cu situaţii

similare;

echitate fiscală verticală: sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de puterea

contributivă a fiecăruia.

politică financiară:

randament fiscal ridicat:

- impozitul să aibă un caracter universal;

- să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere;

- volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea şi

perceperea impozitelor să fie cât mai redus posibil.

stabilitate:


5

- randamentul impozitului rămâne constant de-a lungul întregului ciclu

economic; randamentul unui impozit nu trebuie neapărat să sporească odată cu

creşterea volumului producţiei şi a veniturilor şi nici să scadă în perioadele de criză.

elasticitate:

- impozitul să fie adaptat în permanenţă necesităţilor conjuncturale de venituri

ale statului.

politică economică:

- folosirea impozitelor ca instrument de impulsionare a dezvoltării unor ramuri

sau subramuri economice, de stimulare, ori de reducere a consumului unor mărfuri, de

extindere/restrângere a exportului/importului unor bunuri.

politică socială:

- influenţarea comportamentului indivizilor în scopul reducerii/creşterii

consumului anumitor bunuri sau servicii, dar şi în scop de atragere a capitalului

electoral (de exemplu, iluzia fiscală).

În România, prin intermediul Codului fiscal sunt instituite următoarele principii

de impunere:

neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori

şi capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor,

capitalului român şi străin;

certitutinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu

conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie

precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege

sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de

management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a

veniturilor, în funcţie de mărimea acestora; Acest principiu nu se mai respectă sub

forma enunţată în Codul fiscal (prin impunerea diferită a veniturilor, în funcţie de

mărimea acestora – această formă de echitate fiscală apare în cazul în care se

urmăreşte ca impozitarea să ducă la o pierdere de utilitate proproţională cu utilitatea


6

totală obţinută, iar în condiţiile în care utilitatea marginală a unei sume scade pe

măsură ce creşte venitul se obţine o pierdere de utilitate proporţională prin instituirea

unor cote progresive pe tranşe) prin instituirea cotei unice de impozitare, dar se

asigură echitatea fiscală prin faptul că dacă aceasta se referă la valoarea impozitului,

fiecare contribuabil suportă un impozit proproţional cu venitul realizat.

eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a

prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte

retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în

vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore.

Tehnica impunerii se referă la operaţiunile efectuate şi metodele utilizate pentru

a stabili cuantumul unui impozit. Ea cuprinde următoarele operaţiuni:

a. Aşezarea impozitului (stabilirea obiectului impozabil);

b. Determinarea sumei impozitului;

c. Perceperea impozitelor

d. Urmărirea impozitelor

a. Aşezarea impozitului.

Această operaţiune are drept scop constatarea şi evaluarea materiei impozabile.

Obiecte impozabile pot fi: veniturile persoanelor fizice (salarii, beneficii, onorarii,

dividende, venituri din chirii, dobânzi etc.); veniturile agenţilor economici (profituri,

dividende, beneficii); cheltuielile (în cazul impozitelor indirecte); averea (clădiri,

terenuri agricole, donaţii, succesiuni).

Evaluarea materiei impozabile se poate realiza apelând fie la metoda evaluării

indirecte, bazată pe prezumţie, fie la metoda evaluării directe bazată pe probe.

Metoda evaluării indirecte cunoaşte 3 variante de realizare:

1. Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil

- este specifică impozitelor de tip real, permiţând stabilirea doar cu aproximaţie a

mărimii obiectului impozabil, fără sa se ia în consideraţie situaţia persoanei care

deţine obiectul respectiv. De exemplu, în cazul impozitului funciar erau folosite drept


7

criterii pentru stabilirea mărimii obiectului impozabil: suprafaţa de teren, numărul

animalelor din gospodărie, preţul pământului, arenda.

2. Evaluarea forfetara - constă în aceea ca organele fiscale, cu acordul

subiectului impozabil, atribuie o anumita valoare obiectului impozabil.

3. Evaluarea administrativa - are caracteristic faptul ca organele fiscale

stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza datelor pe care le au la dispoziţie. În

măsura în care subiectul impozitului nu este de acord cu evaluarea făcută de organul

fiscal, el are dreptul sa o conteste, prezentând argumentele de rigoare.

Metoda evaluării directe cunoaşte 2 variante:

1. Evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe persoane - constă în aceea ca

mărimea obiectului impozabil se stabileşte pe baza declaraţiei scrise de către o terţă

persoană, care cunoaşte aceasta mărime, care este obligată prin lege sa o depună la

organele fiscale. De exemplu, agentul economic declara salariile pe care le-a plătit

muncitorilor şi funcţionarilor săi, chiriaşii declară chiria achitată proprietarului etc.

Această metodă prezintă avantajul că elimină, în cea mai mare parte, posibilitatea

sustragerii de la impunere a unei parţi din materia impozabilă, deoarece, terţa

persoană care declarăa venitul nu este interesată să ascundă adevărul.

2. Evaluarea pe baza declaraţiei contribuabilului - contribuabilul este obligat

să ţină o evidenţă strictă privind veniturile şi cheltuielile ocazionate de activitatea pe

care o desfăşoară, să încheie un bilanţ fiscal, sa întocmească şi sa înainteze organelor

fiscale o declaraţie din care să rezulte veniturile pe care le realizează şi cheltuielile

care au fost efectuate pentru obţinerea acestora.

La stabilirea mărimii obiectului impozabil se pot acorda o serie de reduceri, care

se numesc facilitaţi fiscale. Astfel de facilităţi fiscale sunt:

- stabilirea minimului neimpozabil la impozitele directe;

- efectuare unor scăzăminte, fie din totalul veniturilor, cum sunt: cheltuielile de

producţie, dobânda, pierderi, sponsorizări;

- acordarea unor facilităţi în funcţie de situaţia familială a contribuabilului.

b. Determinarea sumei impozitului


8

În funcţie de modul de stabilire distingem impozite de repartiţie şi impozite de

cotitate.

Impozitele de reparaţie s-au caracterizat prin faptul ca statul, în funcţie de

nevoile sale de venituri, proceda la stabilirea sumei globale a impozitelor ce urmau sa

fie încasate pe întreg teritoriul ţării; această sumă era apoi repartizată pe unităţi

administrativ - teritoriale, iar la unitatea de baza(de exemplu, comuna) avea loc

defalcarea, pe subiecte sau obiecte impozabile, a sumei atribuite.

Impozitele de cotitate se stabilesc, pornind de jos în sus, prin aplicarea unor cote

procentuale asupra obiectului impozabil determinat pentru fiecare plătitor în parte.

c. Perceperea impozitului

Cuprinde ansamblul operaţiunilor prin care impozitul este încasat de organele

fiscale însărcinate cu aceste atribuţii. Încasarea impozitelor printr-un aparat fiscal

propriu s-a generalizat în perioada capitalismului ascendent şi se utilizează şi în

prezent. în condiţiile existentei unui asemenea aparat, perceperea impozitelor se

realizează astfel:

a. direct de către organele fiscale de la plătitori;

b. prin stopaj la sursa;

c. prin aplicarea de timbre fiscale.

Încasarea impozitelor de către organele fiscale direct de la plătitori cunoaşte 2

variante:

a) când plătitorul este obligat sa se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a

achita impozitul datorat statului (in acest caz avem de-a face cu aşa numitul impozit

portabil);

b) când organul fiscal are obligaţia de a se deplasa la domiciliul plătitorilor

pentru a le solicita sa achite impozitul (impozitul cherabil).

Stopajul la sursa consta în aceea ca impozitul se retine şi se varsă la stat de către

o terţă persoană. Spre exemplu, întreprinderile şi instituţiile sunt obligate sa retina

impozitul pe salariu datorat statului de personalul acestora şi sa-l verse la bugetul

statului.


9

Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale mobile se practica în cazul taxelor

datorate statului pentru acţiunile în justiţie şi, de asemenea, pentru taxele privind

actele, certificatele şi diferite documente elaborate de notariate publice şi de organe

ale administraţiei de stat.

Capitolul 2

Impozitul pe profit

1.1. Contribuabili, sfera de aplicare, perioada impozabilă, cotele de impunere

În sfera contribuabililor impozitului pe profit se cuprind:

TR

IB

UA

BI Persoane

juridice

- pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă, atât din

România, cât şi din străinătate;


10

române - împreună cu persoanele fizice rezidente, pentru veniturile

realizate atât în România, cât îşi în străinătate din asocieri care

nu dau naştere unei persoane juridice;1

Persoane

juridice

străine

- care desfăşoară activităţi prin intermediul unui sediu

permanent în România, pentru profitul impozabil aferent acelui

sediu permanent;

Persoane

juridice şi

fizice

nerezidente

- care desfăşoară activitate în România într-o asociere fără

personalitate juridică, asupra părţii din profitul impozabil al

asocierii atribuibile fiecărei persoane;

De la plata impozitului pe profit există următoarele scutiri:

- trezoreria statului;

- instituţiile publice, instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv

pentru veniturile proprii şi disponibilităţile realizate şi utilizate potrivit Legii

nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2003 privind finanţele publice

locale, dacă legea nu prevede altfel;

- persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile

microîntreprinderilor;

- fundaţiile române constituite ca urmare a unor legate;

- cultele religioase, pentru veniturile obţinute din activităţi economice care

sunt utilizate pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil (ajutorarea

persoanelor aflate în dificultăţi materiale, a oamenilor fără adăpost, a

centrelor de îngrijire a copiilor şi bătrânilor etc);

- cultele religioase, pentru veniturile obţinute din producerea şi valorificarea

obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, şi pentru

veniturile obţinute din chirii, cu respectarea condiţiei ca sumele respective să

fie utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru întreţinerea şi

1 impozitul datorat de persoana fizică se calculează, reţine (prin stopaj la sursă) şi se varsă la bugetul statului de către persoana juridică;


11

funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrările de construcţie, de reparaţie şi

de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru

învăţământ şi pentru acţiuni specifice cultelor religioase, inclusiv veniturile

din despăgubiri sub formă bănească, obţinute ca urmare a măsurilor

reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate;

- instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum şi cele autorizate,

pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii

învăţământului nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare şi

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.174/2001 privind unele măsuri pentru

îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior, cu modificările ulterioare;

- asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de

locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari, potrivit Legii locuinţei nr.

114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru

veniturile obţinute din activităţi economice şi care sunt sau urmează a fi

utilizate pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a eficienţei clădirii, pentru

întreţinerea şi repararea proprietăţii comune;

- Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;

- Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii ;

- organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale,

pentru veniturile ce depăşesc 15.000 euro anual (pentru transformarea euro

în lei se foloseşte cursul de schimb comunicat de BNR pentru anul fiscal

respectiv), dar condiţia este ca aceste venituri exceptate să nu depăşească

10% din volumul veniturilor neimpozabile (venituri din taxe, cotizaţii,

donaţii etc.);

- Banca Naţională a României.

Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde cu anul calendaristic.

Există următoarele excepţii:

- în cazul înfiinţării unui contribuabil în cursul anului fiscal perioada impozabilă

începe:

o de la data înregistrării acestuia la registrul comerţului, dacă are această

obligaţie;


12

o de la data înregistrării în registrul ţinut de instanţele judecătoreşti

competente, dacă are această obligaţie;

o de la data încheierii sau, după caz, a punerii în aplicare a contractelor

de asociere, în cazul asocierilor care nu dau naştere unei noi persoane

juridice.

- în cazul divizărilor sau fuziunilor care au ca efect juridic încetarea existenţei

persoanelor juridice supuse acestor operaţiuni, perioada impozabilă se încheie:

o în cazul constituirii uneia sau mai multor societăţi noi, la data

înregistrării în registrul comerţului a noii societăţi sau a ultimei dintre

ele;

o în celelalte cazuri, la data înscrierii în registrul comerţului a menţiunii

privind majorarea capitalului social al societăţii absorbante

- în cazul lichidării unui contribuabil într-un an fiscal, perioada impozabilă

încetează o dată cu data radierii din registrul unde a fost înregistrată înfiinţarea

acestuia.

Cotele de impozitare

Cota generală privind impozitul pe profit este 16%.

În cazul în care un contribuabil desfăşoară activităţi de natura barurilor de

noapte, a cluburilor de noapte, a discotecilor, a cazinourilor sau pariurilor sportive,

impozitul pe profit datorat statului nu poate fi mai mic de 5% din veniturile aferente

acestor activităţi.

1.2. Determinarea profitului impozabil


13

Profitul impozabil se determină ca diferenţă între veniturile realizate din orice

sursă şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se

scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Pentru determinarea profitului impozabil se va ţine cont şi de elemente similare

veniturilor şi cheltuielilor.

profit impozabil = venituri realizate – cheltuieli efectuate – venituri

neimpozabile + cheltuieli nedeductibile

Elemente similare veniturilor care vor fi luate în calcul la determinarea

profitului impozabil sunt:

- diferenţele favorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanţelor şi

datoriilor în valută, înregistrate în evidenţa contabilă în rezultatul reportat, ca

urmare a retratării sau transpunerii;

- rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, în situaţia în care au

fost deductibile din profitul impozabil.

Elemente similare cheltuielilor care se iau în calcul la determinarea profitului

impozabil:

- diferenţele nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanţelor

şi datoriilor în valută, înregistrate în evidenţa contabilă în rezultatul reportat,

ca urmare a retratării sau transpunerii;

- cheltuiala cu valoarea neamortizată a cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare şi

a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar care a fost înregistrată în

rezultatul reportat. În acest caz, cheltuiala este deductibilă fiscal pe perioada

rămasă de amortizat a acestor imobilizări, respectiv durata iniţială stabilită

conform legii, mai puţin perioada pentru care s-a calculat amortizarea. În mod

similar se va proceda şi în cazul obiectelor de inventar, baracamentelor şi

amenajărilor provizorii trecute în rezultatul reportat cu ocazia retratării

situaţiilor financiare anuale.


14

Pentru determinarea profitului impozabil, un instrument util este Registrul de

evidenţă fiscală. Contribuabilii sunt obligaţi să întocmească un registru de evidenţă

fiscală, într-un singur exemplar, compus din cel puţin 100 de file, ţinut în formă scrisă

sau electronică. Completarea se face în ordine cronologică, iar informaţiile

înregistrate trebuie să corespundă cu operaţiunile fiscale şi cu datele prezentate în

declaraţiile de impunere. Registrul de evidenţă fiscală se completează în toate

situaţiile în care informaţiile cuprinse în declaraţia fiscală sunt obţinute în urma unor

prelucrări ale datelor furnizate din înregistrările contabile (calculul dobânzilor şi al

diferenţelor de curs valutar deductibile fiscal, amortizarea fiscală, reduceri şi scutiri de

impozit pe profit, evidenţa fiscală a vânzărilor cu plata în rate, alte asemenea

operaţiuni). Modul de completare a registrului de evidenţă fiscală este la latitudinea

fiecărui contribuabil, în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii ale

acestuia.

La determinarea profitului impozabil, de o imporatnţă majoră sunt veniturile

totale, veniturile neimpozabile, cheltuielile deductibile şi cheltuielile nedeductibile.

Sunt considerate venituri neimpozabile pentru calculul impozitului pe profit:

1. dividendele primite de către o persoană juridică română de la o altă persoană

juridică română;

2. dividendele primite de la o persoană juridică străină, din statele Comunităţii

Europene, dacă persoana juridică română deţine minimum 25% din titlurile de

participare la persoana juridică străină, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin

2 ani, care se încheie la data plăţii dividendului (această prevedere intră în

vigoare după aderarea României la Uniunea Europeană);

3. diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca

urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la

persoanele juridice la care se deţin titluri de participare, precum şi diferenţele


15

de evaluare a investiţiilor financiare pe termen lung2. Acestea sunt impozabile

la data transmiterii cu titlu gratuit, a cesionării, a retragerii titlurilor de

participare, precum şi la data retragerii capitalului social la persoana juridică la

care se deţin titlurile de participare;

4. veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere,

veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat

deducere, precum şi veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile

(rambursările de impozit pe profit plătit în perioadele anterioare, restituirea

unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, veniturile din anularea unor

provizioane care au fost considerate cheltuieli nedeductibile la data constituirii

lor şi altele asemenea. Veniturile rezultate din înregistrarea în evidenţa

contabilă a creanţelor privind impozitul pe profit amânat sunt venituri

neimpozabile);

5. alte venituri neimpozabile prevăzute expres în actele normative în vigoare.

Cheltuielile pentru care se acordă deducerea la determinarea profitului

impozabil sunt (lista nu este neapărat limitativă):

1) cheltuielile înregistrate în contabilitate cu realizarea şi comercializarea

bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor (cheltuieli de personal, cu

materiile prime, cu materialele etc);

2) cheltuielile cu achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă stabilită de către

contribuabil;

3) cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecţia muncii şi cheltuielile

efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale – se

consideră cheltuieli deductibile acele cheltuieli ce se încadrează în necesarul pentru

normelor referitoare la protecţia muncii, cu specific pe fiecare domeniu;

2 reprezintă activele care au fost înregistrate ca imobilizări financiare, potrivit normelor contabile


16

4) cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de accidente de muncă

şi boli profesionale sau riscuri profesionale;

5) cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei,

produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum şi costurile asociate

producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în

categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul

unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la

punctele de vânzare, precum şi alte bunuri şi servicii acordate cu scopul stimulării

vânzărilor;

6) cheltuielile de transport şi cazare în ţară şi în străinătate efectuate de către

salariaţi şi administratori, în cazul în care contribuabilul realizează profit în exerciţiul

curent şi/sau din anii precedenţi (în cazul în care rezultatul curent, cumulat cu cel

reportat nu este pozitiv – se înregistraeză pierdere – cheltuielile sunt nedeductibile,

urmând a deveni deductibile în măsura în care, până la sfârşitul anului se va realiza

profit);

7) contribuţia la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor

de credit (sunt cheltuieli efectuate de cooperativele de credit afiliate casei centrale a

cooperativelor de credit);

8) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii, reglementate de

actele normative în vigoare (apar în cazul practicării unor profesii cum sunt: expert

contabil, contabil autorizat, arhitect, medic, auditor financiar, avocat, notar şi altele

asemenea), precum şi contribuţiile pentru fondul destinat negocierii contractului

colectiv de muncă;

9) cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului

angajat;


17

10) cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente

sau noi, participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale

informative proprii.

11) cheltuielile de cercetare-dezvoltare, care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi

recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil;

12) cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a sistemelor informatice,

introducerea, întreţinerea şi perfecţionarea sistemelor de management al calităţii,

obţinerea atestării conform cu standardele de calitate;

13) cheltuielile pentru protejarea mediului şi conservarea resurselor;

14) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de

comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale;

15) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate în

următoarele cazuri :

- procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza unei hotărâri

judecătoreşti;

- debitorul a decedat şi creanţa nu poate fi recuperată de la moştenitor ;

- debitorul este dizolvat, în cazul societăţilor cu răspundere limitată cu asociat

unic sau lichidator, fără succesor;

- debitorul înregistrează dificultăţi financiare majore care îi afectează întreg

patrimoniul.

Deductibilitate în determinarea profitului impozabil au o serie de rezerve şi

provizioane. Astfel, sunt deductibile la determinarea profitului impozabil

următoarele:

1) rezerva legală în limita unei cote de 5% aplicată asupra profitului contabil,

înainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad veniturile neimpozabile


18

şi se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, până ce aceasta va

atinge a cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat sau din patrimoniu, după

caz, potrivit legilor de organizare şi funcţionare.

2) provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor;

Provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor se constituie

trimestrial numai pentru bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate în

cursul trimestrului respectiv pentru care se acordă garanţie în perioadele următoare, la

nivelul cotelor prevăzute în contractele încheiate sau la nivelul procentelor de

garantare prevăzut în tariful lucrărilor executate ori serviciilor prestate.

Pentru lucrările de construcţii care necesită garanţii de bună execuţie, conform

prevederilor din contractele încheiate, astfel de provizioane se constituie trimestrial, în

limita cotelor prevăzute în contracte, cu condiţia reflectării integrale la venituri a

valorii lucrărilor executate şi confirmate de beneficiar pe baza situaţiilor de lucrări.

Înregistrarea la venituri a provizioanelor constituite pentru garanţiile de bună

execuţie se face pe măsura efectuării cheltuielilor cu remedierile sau la expirarea

perioadei de garanţie înscrise în contract.

3) provizioanele constituite în limita unui procent de 30% începând cu data de 1

ianuarie 2006, din valoarea creanţelor asupra clienţilor, înregistrate de către

contribuabili, altele decât cele specifice societăţilor bancare, de asigurări, pentru

operaţiuni financiare, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004;

2. sunt neîncasate într-o perioadă ce depăşeşte 270 de zile de la data scadenţei;

3. nu sunt garantate de altă persoană;

4. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;

5. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului;

4) provizioanele specifice, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, în cazul

unei societăţi comerciale bancare sau al unei alte instituţii de credit autorizate, precum

şi pentru societăţile de credit ipotecar şi societăţile de servicii financiare;


19

5) rezervele constituite de societăţile comerciale bancare sau alte instituţii de

credit autorizate, precum şi de societăţile de credit ipotecar, potrivit legilor de

organizare şi funcţionare;

6) provizioanele constituite de fondurile de garantare, potrivit normelor Băncii

Naţionale a României;

7) rezervele tehnice constituite de societăţile de asigurare şi reasigurare, potrivit

prevederilor legale de organizare şi funcţionare. Pentru contractele de asigurare cedate

în reasigurare, rezervele se diminuează astfel încât nivelul acestora să acopere partea

de risc care rămâne în sarcina asigurătorului, după deducerea reasigurării;

8) provizioanele de risc pentru operaţiunile pe pieţele financiare, constituite

potrivit reglementărilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare;

9) provizioanele constituite în limita unei procent de 100% din valoarea

creanţelor asupra clienţilor, înregistrate de către contribuabili, altele decât cele

specifice societăţilor bancare, de asigurări, pentru operaţiuni financiare, care

îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2007;

2. creanţa este deţinută la o persoană juridică asupra căreia este declarată

procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătoreşti prin care se

atestă această situaţie;

3. nu sunt garantate de altă persoană;

4. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;

5. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului.

La calculul profitului impozabil, în ceea ce priveşte determinarea cheltuielilor

nedeductibile ne putem afla în mai multe situaţii:

a) anumite cheltuieli sunt nedeductibile în totalitate, prin natura lor;


20

b) anumite cheltuieli au o deductibilitate limitată;

Cheltuielile pentru care nu se acordă deductibilitate sunt:

1) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv

cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi

impozitele pe profit sau venit plătite în străinătate; de asemenea, cheltuielile cu

impozitul pe profit amânat, înregistrate în contabilitate sunt nedeductibile;

2) cheltuielile cu impozitele nereţinute la sursă în numele persoanelor fizice şi

juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România;

3) amenzile, confiscările, majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere

datorate către autorităţile române, potrivit prevederilor legale. Amenzile, majorările

de întârziere şi penalităţile de întârziere, datorate ca urmare a clauzelor prevăzute în

contractele comerciale, altele decât cele încheiate cu autorităţile, sunt considerate

deductibile;

4) amenzile, penalităţile sau majorările datorate către autorităţi străine ori în

cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România şi/sau

autorităţi străine, cu excepţia majorărilor, al căror regim este reglementat prin

convenţiile de evitare a dublei impuneri;

5) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale

constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost

încheiate contracte de asigurare, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă

aceasta este datorată;

6) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate

salariaţilor sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost

impozitată prin reţinere la sursă;


21

7) cheltuielile făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, altele decât cele

generate de plăţi pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la

preţul de piaţă pentru aceste bunuri sau servicii;

Sunt considerate cheltuieli făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor (numiţi

generic prin Normele de aplicare a Codului Fiscal participanţi) următoarele:

a) cheltuielile cu amortizarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de transport

utilizate de către participanţi, în favoarea acestora;

b) bunurile, mărfurile şi serviciile acordate participanţilor, precum şi lucrările

executate în favoarea acestora;

c) cheltuielile cu chiria şi întreţinerea spaţiilor puse la dispoziţie acestora;

d) alte cheltuieli în favoarea acestora.

8) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document

justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării

în gestiune;

9) cheltuielile înregistrate de societăţile agricole, constituite în baza legii, pentru

dreptul de folosinţă al terenului agricol adus de membrii asociaţi, peste cota de

distribuţie din producţia realizată din folosinţa acestuia, prevăzută în contractul de

societate sau asociere;

10) cheltuielile determinate de diferenţele nefavorabile de valoare a titlurilor de

participare la persoanele juridice la care se deţin participaţii, precum şi de diferenţele

nefavorabile de valoare aferente obligaţiunilor emise pe termen lung, cu excepţia

celor determinate de vânzarea-cesionarea acestora.

Aceste cheltuieli se referă la pierderea de valoare a titlurilor de participare ca

urmare a reducerii valorii capitalului social la societatea comercială la care se deţin

titlurile de participare sau ca urmare a modificării cotaţiei pe piaţa bursieră.

11) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile ;


22

12) cheltuielile cu contribuţiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt

reglementate prin acte normative;

13) cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele

angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului;

14) alte cheltuieli salariale şi/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la

angajat, cu excepţia cheltuielilor care au regim de deductibilitate la angajator şi

neimpozitare la angajat stipulate în reglementările privind impozaitul pe veniturile

realizate de persoanelel fizice.

15) cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte

prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării

acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii şi pentru care nu sunt încheiate

contracte;

16) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului,

precum şi cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepţia celor care

privesc bunurile reprezentând garanţie bancară pentru creditele utilizate în

desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul

unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;

17) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor incerte sau în

litigiu neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion. În această situaţie,

contribuabilii, care scot în evidenţă clienţii neîncasaţi, sunt obligaţi să comunice în

scris acestora scoaterea din evidenţă a creanţelor respective, în vederea recalculării

profitului impozabil la persoana debitoare, după caz;

18) cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat efectuate potrivit legii. Acestea

se pot deduce din impozitul pe profit de plată în limita a 3 la mie din cifra de afaceri,

dar nu mai mult de 20% din impozitul pe profit.


23

19) cheltuielile înregistrate în contabilitate care au la bază un document emis de

un contribuabil inactive al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat de

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Vom prezenta în continuare cheltuielile care au deductibilitate limitată:

1) suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor, pentru

deplasări în ţară şi în străinătate

Deductibile Nedeductibile

valoarea care se încadrează în limita de

2,5 ori nivelul legal stabilit pentru

instituţiile publice dacă se înregistrează

profit prin cumularea rezultatului curent

cu cel reportat

valoarea care depăşeşte de 2,5 ori nivelul

legal stabilit pentru instituţiile publice

dacă se înregistrează profit din cumulare

rezultatului curent cu cel reportat

2) sumele utilizate pentru constituirea provizioanelor şi a rezervelor


în limitele stabilite de legislaţie (au fost

prezentate anterior)

ce depăşeşte limitele stabilite de legislaţie

3) suma cheltuielilor sociale


în limita a 2% aplicată asupra cheltuielior

cu salariile personalului

ce depăşeşte limita de 2% aplicată asupra

cheltuielilor cu salariile personalului

4) cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele facultative de pensii

ocupaţionale


în limita a 200 euro pentru an fiscal, peste limita stabilită potrivit legii


24

pentru fiecare participant

5) cheltuielile cu primele de asigurare private de sănătate


în limita a 200 euro pentru an fiscal,

pentru fiecare participant

peste limita stabilită potrivit legii

6) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori


dacă sunt acordate în limita dispoziţiilor

legii anuale a bugetului de stat

peste limita dispoziţiilor legii anuale a

bugetului de stat

7) cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de

serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii

secundare.


în limita corespunzătoare suprafeţelor

construite prevăzute de legea locuinţei,

care se majorează din punct de vedere

fiscal cu 10%.

peste limita corespunzătoare suprafeţelor

construite prevăzute de legea locuinţei,

care se majorează din punct de vedere

fiscal cu 10%.

8) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat în

locuinţa proprietate personală a unei persoane fizice, folosită şi în scop personal,

deductibile


în limita corespunzătoare suprafeţelor

puse la dispoziţia societăţii în baza

contractelor încheiate între părţi, în acest

scop

peste limita corespunzătoare suprafeţelor

puse la dispoziţia societăţii în baza

contractelor încheiate între părţi, în acest

scop


25

Contribuabilul va justifica cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii

aferente sediului cu documente legale, cum sunt contractele încheiate cu furnizorii de

utilităţi şi alte documente.

9) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente autoturismelor

folosite de angajaţii cu funcţii de conducere şi de administrare ai persoanei juridice,

deductibile.


limitate la cel mult un singur autoturism

aferent fiecărei persoane fizice cu astfel

de atribuţii

peste limita de cel mult un singur

autoturism aferent fiecărei persoane

fizice cu astfel de atribuţii

Pentru a fi deductibile fiscal, cheltuielile cu parcul de autoturisme trebuie

justificate cu documente legale.

10) cheltuielile de protocol


care se încadrează în limita de 2%

aplicată asupra diferenţei dintre totalul

veniturilor impozabile şi al cheltuielilor

aferente veniturilor impozabile, mai puţin

cheltuielile cu impozitul pe profit (curent

şi amânat) şi cheltuielile de protocol

care depăşesc limita de 2% aplicată

asupra diferenţei dintre totalul veniturilor

impozabile şi al cheltuielilor aferente

veniturilor impozabile, mai puţin

cheltuielile cu impozitul pe profit (curent

şi amânat) şi cheltuielile de protocol

11) perisabilităţile


în limitele stabilite de organele de

specialitate ale administraţiei centrale,

împreună cu instituţiile de specialitate, cu

avizul Ministerului Finanţelor Publice

peste limitele stabilite de organele de

specialitate ale administraţiei centrale,

împreună cu instituţiile de specialitate, cu

avizul Ministerului Finanţelor Publice


26

În cazul cheltuielilor cu dobânzile datorate pentru împrumuturile primite de la

alte entităţi decât instituţiile specializate în acordarea de credite, deductibilitatea este

influenţată de gradul de îndatorare. Astfel, dacă gradul de îndatorare este mai mare

decât 3, cheltuielile cu dobânzile sunt nedeductibile, ele fiind reportate pentru

deducere în perioadele următoare.

capital împrumutatînceputul perioadei + capital împrumutatsfârşitul perioadei Grad de îndatorare = capital propriuînceputul perioadei + capital propriusfârşitul perioadei

În cazul în care cheltuielile din diferenţele de curs valutar ale contribuabilului

depăşesc veniturile din diferenţele de curs valutar, diferenţa va fi tratată ca o

cheltuială cu dobânda şi, deci, va intra sub incidenţa prevederilor de mai sus.

În ceea ce priveşte cheltuielile cu amortizarea, acestea sunt deductibile în

măsura în care se respectă regulile de amortizare. Deductibilitatea cheltuielilor cu

amortizarea se acordă în cazul în care se aplică următoarele metode: - în cazul construcţiilor - în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al maşinilor, uneltelor şi instalaţiilor, precum şi pentru computere şi echipamente periferice ale acestora

Amortizarea liniară

- în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil - în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al maşinilor, uneltelor şi instalaţiilor, precum şi pentru computere şi echipamente periferice ale acestora Amortizarea degresivă - în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil, cu excepţia construcţiilor

Amortizarea accelarată - în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al maşinilor, uneltelor şi instalaţiilor, precum şi pentru computere şi echipamente periferice ale acestora

1.3. Determinarea şi plata impozitului pe profit

Impozitul pe profit se determină prin aplicarea cotei de impozitare asupra

profitului impozabil.

Plata impozitului pe profit se realizează în lei la termenele de plată stabilite

diferenţiat pe categorii de contribuabili.

Plătitori Plata Scadenţa


27

Agenţii economici (cazul

general) trimestrial

data de 25 inclusiv a primei luni

din trimestrul următor

Băncile comerciale române şi

sucursalele din România ale

băncilor, persoane juridice

străine

lunar

data de 25 inclusiv a lunii

următoare celei pentru care se

calculează impozit

Organizaţiile nonprofit anual data de 15 februarie, inclusiv a

anului următor

Contribuabilii care obţin

venituri majoritare din cultura

cerealelor şi a plantelor

tehnice, pomicultură şi

viticultură

anual

data de 15 februarie, inclusiv a

anului următor

Agenţii economici calculează şi evidenţiază trimestrial, cumulat de la începutul

anului impozitul pe profit. Ei au obligaţia să plătească în contul impozitului pe profit

pentru trimestrul IV, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor, o sumă

egală cu impozitul calculat şi evidenţiat pe trimestrul III, urmând ca regularizarea pe

baza datelor din bilanţul contabil să se efectueze până la termenul prevăzut pentru

depunerea situaţiilor financiare.

Băncile şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au

obligaţia să plătească în contul impozitului pe profit, pentru luna decembrie a fiecărui

an fiscal, o sumă egală cu impozitul datorat pe luna noiembrie a aceluiaşi an, până la

data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor, urmând ca regularizarea pe baza datelor

din bilanţul contabil să se efectueze până la termenul prevăzut pentru depunerea

situaţiilor financiare.

Contribuabilii care au definitivat până la data de 15 februarie închiderea

exerciţiului financiar anterior depun declaraţia anuală de impozit pe profit şi plătesc

impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat până la data de 15 februarie inclusiv a

anului următor.


28

Persoanele juridice care încetează să existe au obligaţia de a depune declaraţia

de impunere şi de a plăti impozitul pe profit cu 10 zile înainte de data înregistrării

încetării existenţei persoanei juridice la registrul comerţului.

În cursul anului fiscal contribuabilii au obligaţia de a depune declaraţia de

impunere până la termenul de plată a impozitului inclusiv, urmând ca, după

definitivarea impozitului pe profit pe baza datelor din bilanţul contabil anual, să

depună declaraţia de impunere pentru anul fiscal expirat, până la termenul prevăzut

pentru depunerea situaţiilor financiare.

Contribuabilii sunt obligaţi să depună o dată cu declaraţia de impunere anuală

şi o declaraţie privind plăţile sau angajamentele de plată către persoanele fizice şi/sau

juridice străine, care să cuprindă sumele, scopul plăţii şi beneficiarul. Nu se cuprind în

această declaraţie sumele angajate sau plătite pentru operaţiunile în exclusivitate de

import de bunuri şi transport internaţional.

Persoana juridică română are dreptul de a i se deduce din impozitul pe profit

datorat în România o sumă echivalentă cu impozitul pe venitul din sursa externă,

plătit direct sau prin reţinere la sursă în străinătate, pe bază de documente confirmate

de autorităţile străine, care atestă plata, la cursul de schimb valutar comunicat de

Banca Naţională a României, aferent datei plăţii. În acest caz valoarea ce va fi luată în

considerare pentru determinarea profitului impozabil este cea brută, inclusiv impozitul

plătit în afară.

Suma deducerii este la nivelul impozitului obţinut prin aplicarea cotei de 16%,

dar nu mai mult decât impozitul pe profit calculat prin aplicarea cotei impozitului pe

profit asupra veniturilor pe fiecare sursă de venit externă, după ce s-au scăzut

cheltuielile deductibile aferente acestora.

Pierderile legate de veniturile din surse externe se deduc numai din aceste

venituri, separat pe fiecare sursă de venit. Pierderile neacoperite se reportează şi se

recuperează în anii următori.


29

Capitolul 2

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Conform legislaţiei din România, un agent economic poate opta, în cazul în care

respectă anumite condiţii, pentru plata unui impozit pe profit sau pentru plata unui impozit pe

venit.

Pentru a fi considerat microîntreprindere, un agent economic trebuie să îndeplinească

cumulativ următoarele condiţii.

3 Dovada îndeplinirii condiţiei privind numărul de salariaţi se eliberează de către direcţiile de muncă şi solidaritate socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. În ceea ce priveşte condiţia referitoare la numărul de salariaţi, trebuie menţionat faptul că este considerat salariat orice persoană care are contract de muncă, indiferent dacă este angajată cu normă întreagă sau cu o fracţiune de normă. 4 Pentru încadrarea în cerinţa privind nivelul veniturilor se au în vedere datele financiar-contabile din balanţa de verificare pentru luna decembrie a anului anterior sau datele financiare din contul de profit şi

a) au inscris în obiectul de activitate producţia de bunuri

materiale, prestarea de servicii şi/sau comerţul;

b) au de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv 3;

c) au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei de

până la 100.000 euro inclusiv4;

Microîntreprinderile

d) au capital integral privat5.


30

În anul în care se înfiinţează un agent economic, opţiunea pentru a fi impozitat

pe baza venitului se poate realiza dacă, la înfiinţare, îndeplineşte condiţiile referitoare

la obiectul de activitate şi la capital, iar condiţia referitoare la numărul de salariaţi este

respectată în maxim 60 de zile de la data înfiinţării.

În cazul în care un agent economic este impozitat cu impozitul pe veniturile

microîntreprinderilor, iar în cursul anului nu mai îndeplineşte condiţiile pentru a fi

microîntreprindere, pentru acel an va fi impozitat cu impozitul pe venit, urmând ca din

anul următor să fie impozitat cu impozitul pe profit.

Pentru a-şi putea păstra în anul următor opţiunea pentru impozitul pe venit,

agentul economic trebuie să îndeplinească condiţiile pentru a fi considerat

microîntreprindere. Nerespectarea uneia dintre condiţii, chiar dacă ulterior se ajunge

în situaţia de respectare a ei, duce la anularea posibilităţii de a mai opta pentru impozit

pe venit. În ceea ce priveşte salariaţii, societatea comercială este nevoită ca pe

parcursul anului să îndeplinească condiţia referitoare la număr. Ca excepţie apare

situaţia în care nu mai este îndeplinită condiţia privind încadrarea între 1 şi 9 salariaţi

ca urmare a pensionării, desfacerii contratului de muncă (în urma săvârşirii unor fapte

care sunt sancţionate în acest mod) sau în cazul demisiei unicului salariat. Dacă apar

astfel de situaţii, pentru a se respecta condiţia privind numărul de salariaţi, societatea

comercială trebuie să angajeze altă persoană în cursul lunii următoare.

Un agent economic impus pe baza de venit, chiar dacă îndeplineşte condiţiile pentru a

fi considerată microîntreprindere, poate opta pentru impunerea profitului. Opţiunea trebuie

exercitată până pe data de 31 ianuarie a anului următor celui în care a fost supus impozitului

pe venit.

În categoria microîntreprinderilor nu se includ agenţi economici care:

- desfăşoară activităţi în domeniul bancar;

pierderi pentru microîntreprinderi. Cursul de schimb folosit pentru transformarea leilor în euro este cel valabil la încheierea exerciţiului financiar. 5 Prin capital privat se înţelege faptul că capitalul social este deţinut în întregime de persoane, altele decât statul, autorităţile locale şi instituţiile publice.


31

- desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de

capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de

intermediere în aceste domenii;

- desfăşoară activităţi în domeniile jocurilor de noroc, pariurilor sportive,

cazinourilor;

- au capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu

peste 250 de angajaţi

Începând cu anul 2005, impozitul pe venit se determină prin aplicarea cotei de

impozitare de 3% asupra bazei de impozitare. Baza de impozitare este formată din

totalitatea veniturilor realizate de microîntreprinderi, cu următoarele excepţii:

- veniturile din variaţia stocurilor;

- veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;

- veniturile din exploatare, reprezentând cota-parte a subvenţiilor

guvernamentale şi a altor resurse pentru finanţarea investiţiilor;

- veniturile din provizioane;

- veniturile rezultate din anularea datoriilor şi a majorărilor datorate bugetului

statului care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil,

conform reglementărilor legale;

- veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare, pentru

pagubele produse la activele corporale proprii.

În cazul în care agentul economic achiziţionează case de marcat, valoarea

acestora diminuează baza de impozitare.

Impozitul pe venit se determină trimestrial, scadenţa lui de plată fiind data de

25, inclusiv, a primei luni a trimestrului următor.


32

Capitolul 3

Impozitul pe salarii

Agentul economic care apelează la muncă salariată în vederea desfăşurării

activităţii sale datorează pentru salariile acordate impozitul pe salarii. Venitul din

salarii cuprinde toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică

ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut

special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea


33

veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru

incapacitate temporară de muncă6.

Astfel, în cadrul veniturilor din salarii, se cuprind sume primite pentru munca

prestată ca urmare a contractului individual de muncă şi a contractului colectiv de

muncă.

Veniturile

din salarii

- salariile de bază;

- sporurile şi adaosurile;

- indemnizaţiile;

- recompensele şi premiile;

- sumele reprezentând premiul anual şi stimulentele acordate,

potrivit legii, personalului din instituţiile publice, cele

reprezentând stimulentele din fondul de participare la profit,

acordate salariaţilor agenţilor economici după aprobarea

bilanţului contabil, potrivit legii;

- sumele primite pentru concediul de odihnă, cu excepţia

sumelor primite de salariat cu titlu de despăgubiri

reprezentând contravaloarea cheltuielilor salariatului şi

familiei sale necesare în vederea revenirii la locul de muncă,

precum şi eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a

întreruperii concediului de odihnă;

- sumele primite în caz de incapacitate temporară de muncă.

Sunt considerate venituri atât sumele în bani, cât şi contravaloarea veniturilor în

natură, în cadrul acestora putându-se include primirea de către angajat a unor bunuri,

beneficierea gratuită de unele servicii sau de unele avantaje. În cazul veniturilor care

nu îmbracă formă bănească, evaluarea lor se face la preţul pieţei, costul de producţie

sau alte metode specifice de calcul.

Avantaje ce - utilizarea oricărui bun în din patrimoniul angajatorului în

6 Conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată şi completată prin OUG nr. 138/2004.


34

pot fi primite

de un salariat

interes personal, inclusiv a a vehiculelor de orice tip, cu

excepţia deplasării la şi de la locul de muncă;

- cazarea, hrana, îmbrăcămintea, personalul pentru munci

casnice, precum şi alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau

la un preţ mai mic decât preţul pieţei;

- împrumuturile nerambursabile;

- anularea unei creanţe a angajatorului asupra angajatului;

- abonamentele şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv

cartelele telefonice utilizate în interes personal;

- reducerile de preţuri sau de tarife în cazul cumpărării unor

bunuri sau prestări de servicii pentru salariaţii proprii;

- permisele de călătorie pe orice mijloc de transport folosite în

scop personal;

- primele de asigurare plătite de către suportator pentru

salariaţii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la

momentul plăţii primei respective, altele decât cele

obligatorii;

- gratuităţile de bunuri şi servicii;

- sumele acordate pentru distracţii sau recreere;

- alte avantaje de natura celor de mai sus.

Există şi anumite venituri sau avantaje primite de persoanele fizice care nu intră

în categoria veniturilor neimpozabile. Între acestea amintim: contravaloarea tichetelor

de masă, sumele primite sub formă de diună sau pentru deplasarea în interes de

serviciu, sumele primite sub formă de plăţi compensatorii etc.

Venitul impozabil din salarii are două modalităţi distincte de calcul. Cele două

modalităţi corespund cazului în care salariatul are cartea de muncă la societatea

comercială respectivă, respectiv cazului în care salariatul obţine acel venit la alt loc de

muncă decât cel de bază.


35

Pentru determinarea impozitului pe salarii la locul unde salariatul are cartea de

muncă aplicăm următorul algoritm7:

Venitul brut din salarii reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe

fiecare loc de realizare a venitului.

Contribuţiile la schemele facultative de pensii ocupaţionale se deduc din venitul

net, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 200 euro.

Contribuţiile obligatorii datorate potrivit legii sunt:

- contribuţia pentru protecţia socială a şomerilor (AS), ea reprezentând 1%

din salariul de bază;

- contribuţia pentru asigurările sociale (CAS), ea reprezentând 9,5% din

salariile individuale brute realizate lunar, inclusiv sporurile sau adaosurile

reglementate prin lege sau contractul colectiv de muncă8;

7 Conform L. Ţâţu, C. Şerbănescu, D. Ştefan, D. Cataramă, A. Nica, Fiscalitate de la lege la practică, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005. 8 În baza de calcul pentru contribuţiile la asigurări sociale nu se cuprind veniturile reprezentând participarea salariaţilor la profit, a veniturilor realizate în perioada de preaviz, diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer, plătite în limita dispoziţiilor legale, precum şi prestaţiile de asigurări sociale suportate din fondurile asigurărilor sociale sau din fondurile angajatorului.

VENIT BRUT

CONTRIBUŢII OBLIGATORII

VENIT NET

DEDUCEREA PERSONALA PENTRU LUNA RESPECTIVA

VENIT IMPOZABIL

IMPOZIT

minus

egal

egal

Cota de impozitare de 16%

COTIZAŢIA SINDICALA PLATITA IN LUNA RESPECTIVA

CONTRIBUŢIILE LA SCHEMELE FACULTATIVE DE PENSII

OCUPAŢIONALE

minus


36

- contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate (CASS),

reprezentând 6,5% din venitul brut.

Contribuţia la asigurări sociale maximă datorată de un salariat este cea aferentă

sumei reprezentând cinci salarii medii brute pe economie. Pentru sumele ce depăşesc

această valoare nu se mai calculează CAS, chiar dacă acestea sunt cuprinse în baza de

impozitare a acestei contribuţii.

Deducerile personale se acordă în funcţie de nivelul venitului, precum şi de

numărul de persoane aflate în întreţinerea salariatului.

Pentru contribuabilii care au un venit brut lunar de până la 10.000.000 lei,

inclusiv, deducerile personale sunt următoarele9:

- pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 2.500.000 lei;

- pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 3.500.000 lei;

- pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere - 4.500.000 lei;

- pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere - 5.500.000 lei;

- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere -

6.500.000 lei.

Pentru contribuabilii care au un venit brut lunar cuprins între 10.000.001 şi

30.000.000 lei, inclusiv, nivelul deducerilor personale se stabileşte după conform

celor prezentate mai jos10:

Număr persoane

aflate în

întreţinere

Deducere personală

0 2.500.000 x [1 – (venitul lunar brut – 10.000.000)/20.000.000]




4 sau mai multe 6.500.000 x [1 – (venitul lunar brut – 10.000.000)/20.000.000]

9 Conform OUG nr. 138/2004 de modificare şi completare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. 10 Conform Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 19/2005 privind aprobarea deducerilor personale lunare pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii la funcţia de bază începând cu luna ianuarie 2005.


37

Deducerile personale calculate conform formulelor de mai sus se rotunjesc la

100.000 lei în favoarea salariatului. Astfel, dacă deducerea personală calculată este

2.400.000,125 lei, ea se va rotunji la 2.500.000 lei.

Persoanele care pot fi considerate în întreţinere trebuie să fie rude de până la

gradul al II-lea cu salariatul şi să nu obţină venituri lunare mai mari de 2.500.000 lei.

În cazul în care salariatul obţine venituri la alt loc de muncă, decât cel unde are

cartea de muncă, metodologia de determinare a impozitului pe salarii este11:

Calculul şi reţinerea impozitului se efectuează la data efectuării ultimei plăţi a

drepturilor salariale aferente fiecărei luni.

Societatea comercială angajatoare este obligată să determine impozitul anual pe

veniturile din salarii pentru fiecare salariat. Aceştia pot dispune de 2% din impozitul

anual datorat pentru pentru sponsorizarea entităţilor non profit care funcţionează

conform legislaţiei referitoare la asociaţii sau fundaţii.

Angajatorii au obligaţia de a calcula şi de a reţine impozitul aferent veniturilor

din salarii ale fiecărei luni, la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a-l

vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare.

Informaţiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind

în fişele fiscale. Angajatorul are obligaţia să completeze fişele fiscale, pe întreaga

11 Conform L. Ţâţu, C. Şerbănescu, D. Ştefan, D. Cataramă, A. Nica, Fiscalitate de la lege la practică, Ediţia a II-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005.

VENIT BRUT

CONTRIBUŢII OBLIGATORII

VENIT NET

IMPOZIT

minus

egal

Cota de impozitare de 16%


38

durată de efectuare a plăţii. De asemenea, este obligat să păstreze fişele fiscale pe

întreaga durată a angajării şi să transmită organului fiscal competent şi angajatului,

sub semnătură, câte o copie pentru fiecare an, până în ultima zi a lunii februarie a

anului curent pentru anul fiscal expirat.

Capitolul 4

Taxa pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată de datorează de către societăţile comerciale

înregistrate ca plătitori12 de TVA pentru următoarele operaţiuni:

- livrarea de bunuri;

- prestarea de servicii;

- importul.

Din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată, operaţiunile realizate de societăţile

comerciale se împart în:

- operaţiuni taxabile, la care se aplică cota standard a TVA (19%) sau cota

redusă (9%);

- operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, pentru

care furnizorii şi/sau prestatorii au dreptul de deducere a taxei pe valoarea

adăugată aferente bunurilor şi/sau serviciilor achiziţionate, destinate realizării

operaţiunilor respective;

- operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere, pentru

care furnizorii/prestatorii nu au dreptul la deducerea taxei pe valoarea 12 În cazul în care un agent economic obţine venituri din operaţiuni taxabile supuse TVA de până la 2 miliarde lei anual, el este scutit de taxa pe valoarea adăugată. Scutirea se acordă în cazul în care la înfiinţare s-a optat pentru scutire de TVA, iar pe parcursul activităţii agentul economic a funcţionat doar ca neplătitor de TVA. În cazul realizării unor venituri superioare plafonului de impozitare de 2 miliarde lei în cursul unui an fiscal, persoanele impozabile au obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. După înscrierea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată persoanele impozabile respective nu mai beneficiază de scutire chiar dacă ulterior realizează venituri inferioare plafonului de 2 miliarde lei.


39

adăugată aferente bunurilor şi/sau serviciilor achiziţionate, destinate realizării

operaţiunilor respective;

- operaţiuni de import scutite de taxa pe valoarea adăugată.

Operaţiunile efectuate de firmă intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată

(apare faptul generator al TVA) în momentul efecturii livrării de bunuri şi/sau

prestării de servicii.

Apariţia faptului generator – cazuri particulare

- la data înregistrării declaraţiei vamale, în cazul bunurilor plasate în regim de

import;

- la data primirii facturii externe pentru serviciile contractate de persoane

impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate,

pentru care locul prestării se consideră a fi în România;

- la data plăţii prestatorului extern, în cazul plăţilor efectuate fără factură pentru

serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu

sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi

în România;

- la data la care bunurile aflate într-un regim vamal suspensiv sunt plasate în

regim de import;

- la data stabilirii debitului pe bază de factură pentru prestările de servicii care

dau loc la decontări sau plăţi succesive, acestea fiind considerate că au fost

efectuate în momentul expirării perioadelor aferente acestor decontări sau

plăţi;

- la data vânzării bunurilor către beneficiari, în cazul operaţiunilor efectuate

prin intermediari sau prin consignaţie;

- la data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea de către

persoane impozabile a unor bunuri achiziţionate sau fabricate de către acestea

pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică

desfăşurată de acestea sau pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane fizice

ori juridice în mod gratuit;


40

- la data întocmirii documentelor prin care se confirmă prestarea de către

persoane impozabile a unor servicii în scopuri care nu au legătură cu

activitatea economică desfăşurată de acestea sau pentru alte persoane fizice ori

juridice în mod gratuit;

- la data colectării monedelor din maşina pentru mărfurile vândute prin maşini

automate;

- la termenele de plată a ratelor prevăzute în contracte pentru operaţiunile de

leasing.

Exigibilitatea este dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului de taxă pe

valoarea adăugată, la o anumită dată, plata taxei datorate bugetului de stat.

Ca regulă generală, exigibilitatea ia naştere concomitent cu faptul generator. Ca

excepţii putem aminti livrarea de bunuri cu plata în rate, caz în care exigibilitatea

intervine la data prevăzută pentru plata ratelor. De asemenea, exigibilitatea TVA este

anticipată faptului generator în următoarele situaţii:

a) factura fiscală este emisă înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor;

b) contravaloarea bunurilor sau a serviciilor se încasează înaintea efectuării

livrării bunurilor sau prestării serviciilor;

c) se încasează avansuri, cu excepţia avansurilor acordate pentru:

1. plata importurilor şi a datoriei vamale stabilite potrivit legii;

2. realizarea producţiei destinate exportului;

3. efectuarea de plăţi în contul clientului;

4. livrări de bunuri şi prestări de servicii scutite de TVA.

Baza de impozitare a TVA este formată din tot ceea ce constituie contrapartida

obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului,

beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni,

exclusiv taxa pe valoarea adăugată13.

13 Conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.


41

În baza de impozitare mai sunt cuprinse impozitele, taxele, precum şi

cheltuielile accesorii (comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare,

decontate cumpărătorului sau clientului).

În baza de impozitare a TVA nu se cuprind:

a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de

furnizori direct clienţilor în vederea stimulării vânzărilor, în condiţiile prevăzute în

contractele încheiate. Condiţiile pentru ca aceste reduceri să nu fie incluse în baza de

impozitare a TVA sunt:

1) să fie efective şi în sume exacte în beneficiul clientului;

2) să nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau o contrapartidă pentru

o prestaţie oarecare;

3) să fie reflectate în facturi fiscale sau în alte documente legale.

b) penalizările, precum şi sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre

judecătorească definitivă, solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor

contractuale. Acestea sunt excluse din baza de impozitare numai dacă sunt percepute peste

preţurile sau tarifele negociate.

c) dobânzile percepute pentru: plăţi cu întârziere, vânzări cu plata în rate,

operaţiuni de leasing. În cazul vânzărilor cu plata în rate baza de impozitare se

determină integral la livrarea bunurilor şi/sau la prestarea serviciilor, aceasta

fiind înregistrată ca TVA neexigibilă, urmând ca pe măsură ce ratele să fie

scadente să devină TVA deductibilă.

d) sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului şi care apoi se

decontează acestuia;

e) ambalajele care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;

Baza de impozitare a TVA se reduce în următoarele cazuri:

a) în situaţia refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, preţurile sau alte elemente

cuprinse în facturi ori în alte documente legal aprobate, precum şi în cazul retururilor de până

la 15% din presa scrisă;

b) în situaţia în care reducerile de preţ privind rabaturile, remizele, risturnele, sconturile

şi alte reduceri de preţ acordate de furnizori direct clienţilor în vederea stimulării vânzărilor

sunt acordate conform contractelor încheiate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;


42

c) în situaţia în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat

marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.

În cazul importului de mărfuri baza de impozitare este constituită din valoarea

în vamă, determinată potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal,

accizele şi alte taxe datorate potrivit legii.

Deducerea taxei pe valoarea adăugată reprezintă diminuarea taxei pe valoarea

adăugată colectată ca urmare a livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii cu taxa pe

valoarea adăugată datorată/achitată furnizorilor de bunuri sau prestatorilor de servicii.

Au dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată numai persoanele impozabile

înregistrate la organele fiscale teritoriale ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

Nu poate fi dedusă taxa pe valoarea adăugată aferentă intrărilor privind

următoarelor operaţiuni:

a) operaţiuni care nu au legătură cu activitatea economică a persoanelor

impozabile;

b) bunuri/servicii achiziţionate de furnizori/prestatori în contul clienţilor şi care

apoi se decontează acestora;

c) servicii de transport, hoteliere, alimentaţie publică şi altele de aceeaşi

natură, prestate pentru persoane impozabile care desfăşoară activitate de

intermediere în turism;

d) băuturi alcoolice şi produse din tutun destinate acţiunilor de protocol;

e) bunurile lipsă sau depreciate calitativ în timpul transportului, neimputabile, pe

baza documentelor întocmite pentru predarea-primirea bunurilor de la transportator şi

pentru înregistrarea lor în gestiunea persoanei impozabile.

În cazul în care agentul economic, prin activitatea desfăşurată, efectuează atât

operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere, se

aplică regimul mixt de deducere al taxei pe valoarea adăugată.


43

În acest caz, dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor şi/sau

serviciilor se determină în raport cu gradul de utilizare a bunurilor şi/sau serviciilor respective

la realizarea operaţiunilor care dau drept de deducere.

Determinarea gradului de utilizare a bunurilor şi/sau serviciilor la realizarea

operaţiunilor care dau drept de deducere se realizează prin intermediul pro ratei.

Pro-rata se determină ca raport între veniturile obţinute din operaţiuni care dau drept de

deducere inclusiv subvenţii legate direct de preţul lor şi veniturile obţinute din operaţiuni care

dau drept de deducere plus veniturile obţinute din operaţiuni care nu dau drept de deducere,

subvenţii, alocaţii de la bugetul de stat sau bugetele locale, precum şi orice alte venituri din

care este finanţată activitatea.

Calculul pro-ratei, ca regulă generală, se realizează anual, pro-rata folosită pentru un an

fiscal fiind cea aferentă anului anterior. Calculul pro-ratei efective pentru anul fiscal curent şi

regularizarea TVA se realizează în luna decembrie. Agenţii economci pot opta, însă, şi pentru

un calcul lunar al pro-ratei.

Taxa pe valoarea adăugată de plată la buget se determină ca diferenţă între

taxa pe valoarea adăugată colectată (aferentă luivrărilor) şi cea care poate fi dedusă.

Astfel, la nivelul unei societăţi comerciale ne putem afla în următoarele situaţii:

1) TVA de plată = TVA colectat – TVA deductibilă, dacă pro-rata = 100%

2) TVA de plată = TVA colectată – TVA de dedus, dacă pro-rata < 100%,

TVA de dedus = TVA deductibilă • pro-rata

În privinţa taxei pe valoarea adăugată ne putem întâlni cu două mari cazuri:

Taxa dedusă > Taxă colectată → Taxă de rambursat

Taxă colectată > Taxă dedusă → Taxă de plată

Taxa pe valoarea adăugată de plată trebuie virată la buget până pe data de 25 a lunii

următoare celei pentru care se calculează. În cazul microîntreprinderilor, plata taxei pe

valoarea adăugată se poate realiza trimestrial, scadenţa fiind data de 25, inclusive, a primei

luni a trimestrului următor.

În cazul importului, plata taxei pe valoarea adăugată devinde exigibilă la data

completării declaraţiei vamale de import


44

Capitolul 5

Accizele


45

Accizele sunt impozite care apar în cadrul evidenţei fiscale a agenţilor

economici producători sau importatori de produse supuse acestor impozite. În

categoria produselor supuse accizelor sunt cuprinse:

a) produsele armonizate14:

- alcoolul şi produsele alcoolice;

- produsele din tutun;

- uleiurile minerale şi energia electrică.

b) alte produse supuse accizelor:

- cafeaua;

- confecţiile din blănuri naturale (cu excepţia celor de iepure, oaie, capră);

- articolele din cristal;

- bijuteriile din aur, platină, cu excepţia verighetelor;

- produsele de parfumerie;

- aparatele video de înregistrat sau de reprodus;

- armele de vânătoare;

- autoturismele etc.

Pentru produsele pentru care se datorează accize armonizate, plătitorii sunt:

- antrepozitarii autorizaţi care eliberează pentru consum produsele accizabile;

- importatorii de produse accizabile, dacă acestea nu sunt plasate într-un regim

suspensiv.

Pentru produsele nesupuse accizelor armonizate, cu exceptia cafelei, plătitorii

sunt agenţii economici - persoane juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice

autorizate - care produc sau importă astfel de produse. Pentru cafea, plătitorii de

accize sunt agenţii economici importatori.

Pentru produsele pentru care se datorează accize armonizate, exigibilitatea

accizei se produce atunci când produsele accizabile sunt eliberate în consum sau

atunci când se constată pierderea sau lipsa acestora. Eliberarea în consum constă din

ieşirea produselor accizabile dintr-un regim suspensiv, iar asupra lor nu mai pot

interveni operaţiuni de transformare sau modificare a proprietăţilor fizico-chimice,

14 Produse supuse accizelor care au o reglementare comună la nivelul Uniunii Europene, fiind accizate în toate statele.


46

etichetare, ambalare etc, acestea putând fi introduse în circuitul comercial al

mărfurilor sau fiind importate;

Pentru produsele care nu sunt supuse accizelor amornizate exigibilitatea

intervine astfel:

a) pentru produsele din producţia internă:

- la data efectuării livrării;

- la data acordării produselor ca dividende sau ca plată în natură;

- la data la care au fost consumate pentru reclama şi publicitate;

- la data înstrăinării sau a utilizării în orice alt scop decât comercializarea.

b) pentru produsele provenite din import, la data înregistrării declaraţiei vamale

de import.

Pentru determinarea accizelor se folosesc 3 modalităţi de calcul, în funcţie de

cum este exprimată acciza unitară:

- sume specifice exprimate în echivalent euro pe unitatea de masură;

- cote procentuale;

- accize compuse, formate din sume specifice exprimate în echivalent

euro pe unitatea de măsură la care se adaugă o cotă procentuală.

În cazul în care acciza este exprimată procentual, cota de impozitare se aplică la

costul de producţiei, pentru bunurile produse în ţară şi la valoarea în vamă la care se

adaugă taxa vamală, precum şi alte comisioane în vamă, în cazul bunurilor importate.

Termenul de plată este diferit în funcţie de tipul produselor supuse accizelor sau

de operaţiunea care generează acciza. Astfel, pentru produsele accizabile provenite

din producţia internă accizele se plătesc bugetului de stat până pe data de 25, inclusiv,

a lunii următoare celei în care acciza devine exigibilă. Excepţie de la această

prevedere fac uleiurile minerale pentru care acciza se plăteşte anticipat, la momentul

livrării acestor produse din antrepozitul fiscal.

Pentru produsele accizabile provenite din import plata accizei se face la

momentul înregistrarii Declaratiei vamale de import. În cazul produselor marcate

provenite din import acciza se plăteşte anticipat la data solicitarii marcajelor.


47

Capitolul 6

Impozitulpe clădiri

Contribuabilii în cazul impozitului pe clădiri, ca de altfel şi în cazul impozitului

pe teren sunt:

- persoanele fizice;

- contribuabilii care desfăşoară activităţi economice pe baza liberei

iniţiative (asociaţii familiale, asociaţii agricole etc. care nu dau

naştere unei persoane juridice); Persoane

fizice - contribuabilii care exercită în mod individual sau prin asociere

orice profesie liberală (medic, notar , avocat, contabil, expert tehnic,

consultant fiscal, arhitect, executor jucedătoresc etc.);

- comercianţii15, personae juridice: regiile autonome, societăţile şi

companiile naţionale, societăţile bancare şi orice alte societăţi

comerciale care se organizează şi îşi desfăşoară activitatea în

oricare dintre domeniile specifice producţiei, prestărilor de servicii,

desfacerii produselor sau altor activităţi economice, cooperativele

meşteşugăreşti, cooperativele de consum, cooperativele de credit

sau orice alte entităţi - persoane juridice care fac fapte de comerţ;

C

O

N

T

R

I

B

U

A

B

I

L

I

Persoane

juridice - unităţile economice ale persoanelor juridice de drept public, ale

organizaţiilor politice, sindicale, profesionale, patronale şi

cooperatiste, instituţiilor publice, asociaţiilor, fundaţiilor,

federaţiilor, cultelor religioase şi altora asemenea care desfăşoară

activităţi în domeniul producţiei, prestărilor de servicii,

comercializării de bunuri.

15 conform art. 7 din Codul comercial „sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca profesiune obişnuită şi societăţile comerciale”;


48

Impozitul pe clădiri este datorat pentru clădirile aflate în proprietatea

contribuabililor, indiferent de locul unde acestea sunt situate şi de destinaţia acestora.

Dacă o clădire este deţinută în proprietate de mai mulţi contribuabili impozitul

aferent clădirii este datorat de contribuabili în felul următor:

a) proporţinal cu suprafaţa deţinută (în cazul în care sunt stabilite părţile

individuale);

b) împărţind impozitul total la numărul de contribuabili (dacă nu sunt

stabilite părţile individuale).

6.1. Impozitul pe clădirile deţinute de persoanele fizice

Datorează impozit pe clădiri persoanele fizice care deţin în proprietate clădirile,

cu excepţiile care vor fi prezenatate pe parcursul acestui capitol.

În categoria clădirilor supuse impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice

se cuprind:

a) construcţiile utilizate ca locuinţă, respectiv unităţile construite

formate din una sau mai multe camere de locuit, indiferent unde sunt

situate, la acelaşi nivel sau la niveluri diferite, inclusiv la subsol sau

la mezanin, prevăzute, după caz, cu dependinţe şi/sau alte spaţii de

deservire;

b) construcţiile menţionate anterior la lit. a), dezafectate şi utilizate

pentru desfăşurarea de profesii libere;

c) construcţiile-anexe situate în afara corpului principal de clădire, cum

sunt: bucătăriile, cămările, pivniţele, grajdurile, magaziile, garajele şi

altele asemenea;

d) construcţiile gospodăreşti, cum sunt: pătulele, hambarele pentru

cereale, şurele, fânăriile, remizele, şoproanele şi altele asemenea;

e) orice alte construcţii proprietatea contribuabililor, care au elementele

constitutive ale clădirii.

La determinarea impozitului pe clădiri se iau în calcul următoarele elemente:


49

- rangul localităţii unde se află clădirea - pentru stabilirea valorii impozabile

unitare

- situarea în intravilan sau extravilan - pentru stabilirea valorii impozabile

unitare

- zona în cadrul localităţii - pentru stabilirea valorii impozabile

unitare

- suprafaţa construită desfăşurată a

clădirii

- pentru determinarea impozitului

- tipul clădirii şi instalaţiile cu care este

dotată

- pentru stabilirea valorii impozabile

unitare

- în cazul apartamentului, dacă acesta se

află amplasat într-un bloc cu mai mult de

3 niveluri şi 8 apartamente

- pentru diminuarea valorii impozabile

unitare

- data finalizării clădirii - pentru diminuarea valorii impozabile

- numărul de locuinţe aflate în proprietate - pentru stabilirea majorării impozitului

- majorarea valorii impozabile unitare

stabilită de consiliile locale

- pentru stabilirea impozitului

Impozitul pe clădiri = valoarea impozabilă a clădirii x cota de impozitare

0,1% pentru clădirile situate în mediu rural; Cota de impozitare

0,2% pentru clădirile situate în mediu urban.

Valoarea impozabilă a clădirii se determină în funcţie de suprafaţa construită

desfăşurată şi de valoarea impozabilă pe metru pătrat.

Suprafaţa construită desfăşurată se determină prin însumarea suprafeţelor

secţiunilor tuturor nivelurilor sale, inclusiv a balcoanelor, a logiilor sau a celor

situate la subsol. În calcul nu se cuprind suprafeţele podurilor, cu excepţia

mansardelor, precum şi cele ale treptelor şi teraselor neacoperite.


50

Suprafaţa construită desfăşurată a clădirii este justificată prin actul de

proprietate, planul cadastral sau în lipsa acestora prin schiţe sau alte documente

asemănătoare. Pentru determinarea suprafeţei construite desfăşurate, în cazul

clădirilor care nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, asupra suprafeţei utile se

aplică coeficientul de transformare de 1,20.

Valoarea impozabilă a clădirii este stabilită în lei/mp, diferenţiat în funcţie de

diferite caracteristici tehnice ale clădirii (existenţa sau inexistenţa instalaţiilor de apă,

canal, încălzire, materialul din care sunt construiţi pereţii). Această valoare

impozabilă ste corectată cu o serie de coeficienţi, stabiliţi în funcţie e rangul localităţii

unde se află clădirea şi de situarea în cadrul localităţii.

Pentru ca o clădire să fie inclusă, pentru stabilirea valorii impozabile pe metru

pătrat, în categoria clădirilor cu instalaţii de apă, canalizare, electrice, încălzire,

trebuie ca aceste condiţii să fie îndeplinite cumulativ, altfel se va încadra în categoria

clădirilor fără instalaţii de apă, canalizare, electrice, încălzire (automat va avea o

valoarea impozabilă mai redusă).

Conform normelor de aplicare a Codului Fiscal, s-au stabilit pentru aplicarea

valorilor impozabile prezentate aferente clădirilor care sunt dotate, cumulativ, cu

instalaţii de apă, de canalizare, electrice şi de încălzire, următoarele:

a) clădirea se consideră dotată cu instalaţie de apă dacă alimentarea cu apă

se face prin conducte, dintr-un sistem de aducţiune din reţele publice

sau direct dintr-o sursă naturală - puţ, fântână sau izvor - în sistem

propriu;

b) clădirea se consideră că are instalaţie de canalizare dacă este dotată cu

conducte prin care apele menajere sunt evacuate în reţeaua publică;

c) clădirea se consideră că are instalaţie electrică dacă este dotată cu

cablaje interioare racordate la reţeaua publică sau la o sursă de energie

electrică - grup electrogen, microcentrală, instalaţii eoliene sau

microhidrocentrală;

d) clădirea se consideră că are instalaţie de încălzire dacă aceasta se face

prin intermediul agentului termic - abur sau apă caldă de la centrale


51

electrice, centrale termice de cartier, termoficare locală sau centrale

termice proprii - şi îl transmit în sistemul de distribuţie în interiorul

clădirii, constituit din conducte şi radiatoare - calorifere, indiferent de

combustibilul folosit - gaze, combustibil lichid, combustibil solid,

precum şi prin intermediul sobelor încălzite cu gaze/convectoarelor;

Pentru locuinţe situate la subsol, demisol sau mansardă valoarea impozabilă pe

metru pătrat care se ia în calcul la determinarea impozitului este 75% din valoarea

impozabilă a clădirii din care fac parte.

Pentru spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuit situate în subsolul sau

demisolul clădirilor, valoarea impozabilă pe metru pătrat care se ia în calcul la

determinarea impozitului este 50% din valoarea impozabilă a clădirii din care fac

parte

Valoarea impozabilă se reduce în raport cu perioada în care au fost finalizate cu

15% pentru clădirile construite înainte de 1 ianuarie 1951 şi cu 5% pentru clădirile

finalizate între 31 decembrie 1950 şi 1 ianuarie 1978.

Prin legislaţia în vigoare, contribuabilii, persoane fizice, datorează statului un

impozit majorat pentru clădirile cu destinaţie de locuinţă aflate în proprietate, altele

decât cea la care au adresa de domiciliu, dacă nu sunt închiriate (este necesară

existenţa unui contract de închiriere înregistrat la administraţie financiară).

Impozitul creşte progresiv, pe măsură ce contribuabilii au mai multe clădiri în

proprietate.

- cu 15% pentru prima clădire, în afara celei de la adresa de

domiciliu;

- cu 50% pentru cea de a doua clădire, în afara celei de la

adresa de domiciliu;

Majorarea de

impozit pentrul

clădirile cu

destinaţie de

locuinţă, altele

decât cea de

- cu 75% pentru cea de a treia clădire, în afara celei de la

adresa de domiciliu;


52

domiciliu. - cu 100% pentru cea de a patra clădire şi următoarele, în afara

celei de la adresa de domiciliu.

Ordinea numerică a proprietăţilor se determină în raport de anul dobândirii

clădirii, indiferent sub ce formă, rezultat din documentele care atestă calitatea de

proprietar.

Dacă pentru o clădire aflată în proprietate este încheiat contract de închiriere

înregistrat la administraţia financiară, nu se datorează impozit majorat

Persoanele fizice care deţin în proprietate mai multe locuinţe care nu sunt

închiriate au obligaţia să depună o declaraţie specială la compartimentele de

specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în raza cărora îşi au

domiciliul, precum şi la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora

prin care să ateste acest fapt.

Sunt considerate ca fiind închiriate numai acele clădiri utilizate ca locuinţă

pentru care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

a) proprietarul, în calitatea sa de locator, are contract de închiriere încheiat

în formă scrisă;

b) contractul este înregistrat la organul fiscal competent în scopul stabilirii

veniturilor din cedarea dreptului de folosinţă a bunurilor, în condiţiile

legii;

c) locatarul nu poate fi membru al familiei locatorului (soţul, soţia şi

copiii lor necăsătoriţi). Această condiţie nu se urmăreşte în cazul în

care clădirea utilizată ca locuinţă se închiriază unei persoane juridice.

Nu se datorează impozitul suplimentar pentru locuinţa închiriată, alta decât cea

de domiciliu, decât pentru perioada din an cât se derulează contractul de închiriere.

În cazul persoanei fizice care deţine în proprietate mai multe clădiri utilizate ca

locuinţă, iar domiciliul sau reşedinţa sa nu corespunde cu adresa nici uneia dintre


53

aceste clădiri, prima clădire dobândită conform datei dobândirii este asimilată clădirii

de la adresa de domiciliu.

Clădirile distincte utilizate ca locuinţă, situate la aceeaşi adresă, proprietatea

aceleiaşi persoane fizice, sunt asimilate unei singure clădiri (fie locuinţă de domiciliu,

fie au acelaşi regim de majorare de impozit).

În cazul clădirilor aflate în proprietate comună, coproprietarii având determinate

cotele-părţi din clădire, impozitul pe clădiri datorat statului se împarte proporţional

cotelor-părţi respective, iar asupra acestuia se aplică, după caz, majorarea de impozit

în funcţie de ordinea în care aceste cote-părţi au fost dobândite, rezultând astfel

impozitul pe clădiri datorat de fiecare contribuabil. În cazul în care nu sunt

determinate cotele părţi, dacă trebuie aplicată majorarea de impozit, aceasta se aplică

la valoarea impozitului pe întreaga clădire împărţită la numărul de proprietari.

6.2. Impozitul pe clădirile deţinute de persoanele juridice

În cazul persoanelor juridice modul de calcul al impozitului pe clădiri este

diferit faţă de modul de calcul pentru clădirile deţinute de persoanele fizice.

Impozit pe clădiri = cota de impozitare x valoarea de inventar înregistrată

în contabilitate

Valoarea de inventar a clădirii, în scopul determinării impozitului pe clădiri,

reprezintă valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea

proprietarului clădirii, şi care, după caz, poate fi:

a) costul de achiziţie, pentru clădirile dobândite cu titlu oneros;

b) costul de producţie, pentru clădirile construite de persoana juridică;

c) valoarea actuală, estimată la înscrierea lor în activ, ţinându-se seama de

valoarea clădirilor cu caracteristici tehnice şi economice similare sau

apropiate, pentru clădirile obţinute cu titlu gratuit;

d) valoarea de aport pentru clădirile intrate în patrimoniu în cazul

asocierii/fuziunii, determinată prin expertiză, potrivit legii;


54

e) valoarea rezultată în urma reevaluării, pentru clădirile reevaluate în baza

unei dispoziţii legale.

Cazul general - între 0,5% şi 1%;

Cota de

impozitare Caz particular

- între 5% şi 10% pentru clădirile asupra cărora nu s-

a făcut nici o reevaluare în ultimii trei ani anteriori

anului fiscal pentru care se determină impozitul.

În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea

amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.

Pentru clădirile ce fac obiectul contractelor de leasing financiar impozitul pe

clădiri se datorează de proprietar şi se determină asupra valorii negociate între părţi şi

înscrise în contract şi se datorează de către proprietar.

6.3. Reguli generale privind impozitul pe clădiri

Impozitului pe clădiri se determină anual. Există, însă şi situaţii în care clădirile

intră în proprietatea unor contribuabili, sau ies din proprietatea lor pe parcursul anului,

caz în care impozitul se va determina corespunzător numărului de luni în care au fost

în proprietate.

Clădirile dobândite în cursul anului, indiferent sub ce formă, se impun cu

începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite.

Impozitul se calculează proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului.

Scăderea de la impunere, în cursul anului, pentru situaţiile de dezafectare,

demolare, dezmembrare sau distrugere a clădirilor, precum şi de transfer al dreptului

de proprietate ori locaţiune asupra clădirilor, după caz, se face cu începere de la data

de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs una dintre aceste situaţii. Scăderea

se acordă proporţional cu partea de clădire supusă unei astfel de situaţii, precum şi cu

perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal.


55

La baza determinării impozitului pe clădiri stă declaraţia de impunere.

Contribuabilii persoane fizice care deţin în proprietate mai multe clădiri cu destinaţia

de locuinţe au obligaţia să depună o declaraţie specială la compartimentele de

specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază teritorială îşi

au domiciliul, precum şi la cele în a căror rază teritorială sunt situate clădirile

respective.

Contribuabilii au obligaţia să depună la organul fiscal o declaraţie de impunere

în termen de 30 de zile de la data la care au loc modificări ale clădirilor care duc la

modificarea bazei de impozitare.

Impozitul anual determinat pe baza declaraţiilor de impunere se plăteşte

trimestrial, în patru tranşe egale, cu următoarele scadenţe:

- 15 martie, inclusiv;

- 15 iunie, inclusiv;

- 15 septembrie, inclusiv;

- 15 noiembrie, inclusiv.

În cazul în care impozitul se datorează pentru perioade mai mici de un an, suma

de plată aferentă fiecărei scadenţe este dată de numărul de luni aferent trimestrului

pentru care se plăteşte şi de impozitul lunar.

Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de

către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului fiscal se acordă o bonificaţie

de până la 10% stabilită prin hotărâre a consiliului local

Beneficiază de scutire de impozit pe clădire:

- veteranii de război;

- persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr.118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive


56

politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum

şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu

modificările şi completările ulterioare, precum şi în alte legi;

- persoanele fizice prevăzute la art. 6 şi art. 10 alin. 1 lit. k) din Legea nr.

42/1990 privind cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi

urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria

Revoluţiei din decembrie 1989, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare;

- văduvele de război şi văduvele veteranilor de război care nu s-au

recăsătorit;

- persoanele cu handicap grav sau accentuat şi persoanele invalide de

gradul I sau II;

În cazul unei clădiri deţinută în comun de o persoană fizică prevăzută din

categoria celor de mai sus, scutirea fiscală se aplică integral pentru proprietăţile

deţinute în comun de soţi. Scutirea se aplică doar clădirii folosită ca locuinţă de

domiciliu.

Scutirea de la plata impozitului pe clădiri se aplică unei persoane începând cu

prima zi a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative în

vederea scutirii.

Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirea unei persoane fizice dacă16:

a) clădirea este o locuinţă nouă realizată în condiţiile Legii locuinţei nr.

114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; sau

b) clădirea este realizată pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanţa

Guvernului nr.19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări

publice şi construcţii de locuinţe, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/1995, cu

modificările şi completările ulterioare.

16 Scutirea de impozit se aplică pentru o clădire timp de 10 ani de la data dobândirii acesteia. În cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar al clădirii.


57

Persoanele fizice şi/sau juridice române care reabilitează sau modernizează

termic clădirile de locuit pe care le deţin în proprietate, în condiţiile Ordonanţei

Guvernului nr.29/2000 privind reabilitarea termică a fondului construit existent şi

stimularea economisirii energiei termice, aprobată cu modificări prin Legea nr.

325/2002, sunt scutite de impozitul pentru aceste clădiri pe perioada de rambursare a

creditului obţinut pentru reabilitarea termică.

Impozitul pe clădiri se reduce cu 50%, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului

nr.27/1996 privind acordarea unor facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează

în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării",

republicată, cu modificările ulterioare, pentru persoanele fizice care domiciliază şi

trăiesc în localităţile precizate în:

a) Hotărârea Guvernului nr.323/1996 privind aprobarea Programului special

pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţi din Munţii Apuseni,

cu modificările ulterioare;

b) Hotărârea Guvernului nr.395/1996 pentru aprobarea Programului special

privind unele măsuri şi acţiuni pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a

judeţului Tulcea şi a Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", cu modificările ulterioare.

Impozitul pe clădiri nu se aplică:

a) oricărei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea

Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu excepţia incintelor folosite

pentru activităţi economice;

b) fundaţiilor testamentare constituite conform legii, cu scopul de a întreţine,

dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu

caracter umanitar, social şi cultural;

c) organizaţiilor umanitare care au ca unică activitate întreţinerea şi

funcţionarea căminelor de bătrâni şi a caselor pentru ocrotirea copiilor orfani şi a

copiilor străzii.


58

Impozitul pe clădiri se reduce cu 50% pentru acele clădiri deţinute de persoane

juridice, care sunt utilizate exclusiv pentru prestarea de servicii turistice pe o perioadă

de maximum 5 luni pe durata unui an calendaristic.

Impozitul pe clădiri se reduce cu 50% pentru clădirile nou construite deţinute de

cooperaţiile de consum sau meşteşugăreşti, dar numai pentru primii 5 ani de la data

achiziţiei clădirii.

Consiliile locale au libertatea acordării unor facilităţi în cazul impozitului pe

clădiri în funcţie de anumite considerente de protecţie socială sau în funcţie de alte

considerente. Procedurile de acordare a facilităţilor fiscale sunt stabilite de consiliile

locale.

Pentru locuinţa de domiciliu, consiliile locale pot adopta în timpul anului

hotărâri privind reducerea sau scutirea de impozit pe clădiri, stabilite în sarcina

persoanelor fizice.

Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri sau o

reducere a acestuia pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât

salariul minim pe economie ori constau în exclusivitate din ajutor de şomaj şi/sau

pensie de asistenţă socială.

De asemenea, scutire sau reducere de impozit pe clădiri se poate acorda şi în

cazul calamităţilor.


59

Capitolul 7

Contribuţiile sociale aferente fondului de salarii

Cele mai importante contribuţii la asigurările sociale aferente fondului de salarii

sunt: contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări sociale pentru şomaj şi

contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Alături de acestea se mai datorează

contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

7.1. Contribuţia de asigurări sociale

Această contribuţie se datorează de către societăţile comerciale pentru

persoanele angajate pe baza unui contract individual de muncă.

Formula de calcul este:

CAS = cota • baza de calcul.

Cota contribuţiei de asigurări sociale este diferită în funcţie de condiţiile de

muncă în care se desfăşoară activitatea şi de tipul contribuabilului. Astfel, din punct

de vedere al condiţiilor de muncă, avem următoarele cote de impozitare, diferenţiate

pe tipuri de contribuabili:

Condiţii de muncă Cota contribuţiei

Cota contribuţiei

suportată de

angajator

Cota contribuţiei

suportată de

angajat

Condiţii normale 31,5% 22% 9,5%

Condiţii deosebite 36,5% 27% 9,5%

Condiţii speciale 41,5% 32% 9,5%

Baza de impozitare pentru partea de contribuţie datorată de angajator este

formată din fondul de salarii brute lunare, dar nu mai mult de 5 salarii medii brute pe

economie17 • numărul mediu de salariaţi.

17 Este vorba de salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.


60

Baza de impozitare pentru partea din contribuţie datorată de salariat este salariul

individual brut, inclusiv sporurile şi adaosurile, dar nu mai mult de 5 • salariul mediu

brut pe economie.

Contribuţia se determină, se reţine şi se virează la buget de către angajator,

scadenţa fiind data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei pentru care se datorează

contribuţia.

7.2. Contribuţia de asigurări sociale pentru şomaj

Această contribuţie se datorează de către societăţile comerciale care folosesc

muncă salariată (pe baza unui contract individual de muncă), precum şi de către

salariaţi.

În cazul angajatorilor, formula de calcul este AS = cota • baza de impozitare,

unde cota de impozitare este 3%, iar baza de impozitare este formată din fondul total

de salarii brute lunare.

În cazul salariaţilor, formula de calcul este AS = cota • baza de impozitare, unde

cota de impozitare este 1%, iar baza de impozitare este formată din salariul de bază

brut lunar, corespunzător funcţiei îndeplinite, la care se adaugă, după caz,

indemnizaţia de conducere, salariul de merit şi alte drepturi salariale care, potrivit

actelor normative, fac parte din salariul de bază.



contribuţia.

7.3. Contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate

Contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate este datorată de angajaţii pe

baza unui contract de muncă, precum şi de către angajatorii lor.

În cazul angajaţilor, contribuţia reprezintă 6,5% din salariul brut lunar, ia,r în

cazul angajatorilor, aceasta este 7% şi se aplică asupra fondului de salarii brut lunar.


61



contribuţia.

Capitolul 8

Controlul fiscal

Inspecţia fiscală este reglementată de OG nr. 92/2003. Ea se execită de către

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin intermediul direcţiilor de specialitate

şi cuprinde ansamblul activităţilor care au ca scop verificarea bazelor de impunere, a

legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii

obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi

contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată, precum şi a accesoriilor aferente

acestora.

Inspecţia fiscală are următoarele atribuţii:

constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor

rezultate din activitatea contribuabilului supus inspecţiei sau altor persoane privind

legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea

îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante

pentru aplicarea legii fiscale;

analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale în vederea confruntării

declaraţiilor fiscale cu informaţiile proprii din alte surse;

sancţionarea, potrivit legii, a faptelor constatate şi dispunerea de

măsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale.

În realizarea atributiilor, organele fiscale pot aplica următoarele proceduri de

control:

• controlul prin sondaj - constă în activitatea de verificare selectivă a

documentelor şi operaţiunilor semnificative în care sunt reflectate modul de calcul, de


62

evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat. Atunci când se

constată fapte ce ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni,

verificarea se va extinde asupra tuturor documentelor şi operaţiunilor relevante pentru

faptele constatate.

• controlul inopinat - constă în activitatea de verificare faptică şi documentară,

în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a

legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului;

• controlul încrucişat - constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor

impozabile ale contribuabililor în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane.

Inspecţia fiscală poate avea următoarele forme:

inspecţie fiscală generală - reprezintă activitatea de verificare a

tuturor obligaţiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp

determinată;

inspecţie fiscală parţială - reprezintă activitatea de verificare a uneia

sau mai multor obligaţii fiscale, pentru o perioada de timp determinată şi se realizează

atunci când:

- este prevăzută în acte normative;

- se realizează o acţiune de regularizare a unor obligaţii fiscale;

- este dispusă prin decizia de reverificare, ca urmare a soluţionării contestaţiei;

- se solicită, de către unele instituţii abilitate ale statului, clarificarea unor

aspecte privind situaţia fiscală a contribuabilului;

- există alte solicitări fundamentate, aprobate de conducătorul organului de

inspecţie fiscală.

La propunerea motivată în scris a organului de inspecţie fiscală şi aprobată de

conducătorul organului de inspecţie fiscală, orice acţiune de inspecţie fiscală parţială

poate fi extinsă şi transformată în inspecţie fiscală generală. Decizia de extindere a

verificării va fi adusă în scris la cunoştinţa contribuabilului.

Sunt supuse inspecţiei fiscale toate persoanele, indiferent de forma lor de

organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor, taxelor şi a

altor obligaţii fiscale prevăzute de lege.


63

Conform Codului de procedură fiscală, prin obligaţii fiscale se înţelege:

obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile;

obligaţia de a calcula şi înregistra în evidenţele contabile şi fiscale

impozitele şi taxele;

obligaţia de a declara impozitele şi taxele datorate;

obligaţia de a plăti, la termenele legale, impozitul şi taxa datorate;

obligaţia de a plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente

impozitelor şi taxelor achitate cu întarziere;

obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele

contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele care se realizează prin reţinere la

sursă;

orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau

juridice, în aplicarea legilor fiscale.

Prima etapă în desfăşurarea acţiunilor de inspecţie fiscală o reprezintă selectarea

contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale.

Inspecţia fiscală se desfăşoară cu prioritate la:

agenţii economici care nu depun declaraţii privind plata obligaţiilor la

bugetul de stat;

agenţii economici la care există indicii privind diminuarea impozitelor

şi taxelor;

sesizările primite de la anumite persoane care deţin informaţii despre

neregulile existente în activitatea anumitor contribuabili;

agenţii economici care raportează în repetate rânduri pierderi la

sfârşitul exerciţiului financiar;

solicitarea reverificării ca urmare a soluţionării contestaţiei;

solicitarea altor institutii;

solicitarea contribuabililor.

Agenţii economici nu pot face obiecţii cu privire la procedura de selectare

folosită.


64

Cea de-a doua etapă o reprezintă înştiinţarea contribuabilului în legatură cu

acţiunea de inspecţie fiscală care urmează să se desfăşoare, prin transmiterea unui

aviz de inspecţie fiscală.

Avizul de inspecţie fiscală va cuprinde în mod obligatoriu:

temeiul juridic al inspecţiei fiscale;

data de începere a inspecţiei fiscale;

obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmează a fi supuse inspecţiei

fiscale;

posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecţiei

fiscale.

Avizul de inspecţie fiscală se comunică în scris cu 30 de zile înaintea începerii

inspecţiei fiscale pentru marii contribuabili şi cu 15 zile înainte pentru ceilalţi

contribuabili.

Amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale se poate face:

- o singură dată;

- în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii avizului de inspecţie fiscală;

- pentru motive justificate;

- pentru maximum 30 de zile.

Avizul de verificare nu mai este necesar în cazul în care acţiunea se desfăşoară

la solicitarea contribuabilului, a altor institutii sau are un caracter inopinat.

Cea de-a treia etapa o reprezintă începerea inspecţiei fiscale.

Prezentarea la contribuabil se va face numai în baza unei împuterniciri scrise

(ordin de deplasare), emisă de către conducătorul unităţii fiscale competente să

efectueze inspecţia fiscală.

Împuternicirea trebuie să conţină :

denumirea unităţii fiscale care a dispus efectuarea inspecţiei fiscale;

datele de identificare ale inspectorilor care urmează să efectueze

inspecţia fiscală: numele, prenumele şi numărul legitimaţiei de serviciu;

datele de identificare ale contribuabilului care urmează să fie verificat:

denumire, codul fiscal, adresa;


65

data începerii controlului fiscal;

semnătura conducatorului şi ştampila unităţii fiscale.

În general, inspecţia fiscală se desfăşoară în spaţiile de lucru ale

contribuabilului. Dacă acesta nu deţine un spatiu adecvat pentru desfăşurarea

inspecţiei fiscale, atunci activitatea de inspecţie fiscală se va desfăşura la sediul

organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.

Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în timpul programului de lucru al

contribuabilului şi se poate extinde în afara timpului de lucru, numai cu acordul scris

al acestuia şi cu aprobarea conducătorului organului fiscal.

Inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit şi pentru

fiecare perioadă supusă impozitării.

Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5

ani. Termenul de prescripţie curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în

care s-a născut creanţa fiscală. În cazul săvârşirii unor fapte prevăzute de legea

penală, dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani.

Inspecţia fiscală trebuie efectuată în aşa fel încât să afecteze cât mai puţin

activitatea curentă a contribuabililor şi să utilizeze cât mai eficient timpul destinat

inspecţiei fiscale.

Începerea inspecţiei fiscale va fi, în mod obligatoriu, consemnată de organele

fiscale în registrul unic de control.

În timpul desfăşurării inspectiei fiscale, organele de control vor proceda la :

examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;

verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de

venituri impozabile. În urma verificării se va încheia un proces verbal care va

cuprinde:

- data şi locul unde este încheiat;

- numele, prenumele, calitatea şi denumirea organului fiscal din care face parte

functionarul public;

- motivul pentru care s-a efectuat cercetarea;

- constatările organului fiscal;


66

- susţinerile contribuabilului, ale expertilor sau ale celorlalte persoane

interesate;

- semnătura organului fiscal şi a contribuabilului.

verificarea concordanţei dintre datele înscrise în declaraţiile fiscale cu

cele înscrise în evidenţa contabilă a contribuabilului;

verificarea actelor, înscrisurilor, registrelor, evidenţelor contabile,

documentelor de afaceri, precum şi a oricăror alte înscrisuri relevante pentru stabilirea

stării de fapt fiscale, acestea constituind mijloace de probă la stabilirea bazei de

impunere. Mijloacele de probă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie legale;

- să nu tindă la dovedirea unor fapte imposibile;

- să aibă legatură cu raportul juridic fiscal al cărui subiect este contribuabilul;

- să se refere la împrejurari care sunt de natura să ducă la clarificarea situaţiei de

fapt fiscale a contribuabilului.

solicitarea de explicaţii scrise;

solicitarea de informaţii de la terţi;

efectuarea de investigaţii fiscale;

solicitarea de expertize întocmite de experţi autorizati ori de câte ori

consideră necesar. În domeniile în care nu există experţi autorizaţi, organele fiscale

pot solicita punctul de vedere al unuia sau mai multor personalităţi sau specialisti din

domeniul respectiv;

stabilirea de diferenţe de obligatii de plată şi calcularea accesoriilor

aferente;

estimarea bazei de impunere în situaţia în care organul fiscal nu poate

determina mărimea acesteia. Estimarea constă în identificarea acelor elemente care

sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale. Una din cele mai utilizate metode este

cea prin care la estimarea bazei de impunere se are în vedere preţul de piaţă al

tranzactiei sau al bunului impozabil;

aplicarea de sancţiuni potrivit prevederilor legale;

dispunerea măsurilor asiguratorii;


67

La încheierea inspecţiei fiscale, organul fiscal are obligaţia de a purta o discuţie

finală cu contribuabilul în legatură cu constatările şi consecinţele lor fiscale, iar

contribuabilul are obligaţia să dea o declaraţie pe propria răspundere din care să

rezulte faptul ca au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile relevante

pentru inspecţia fiscală.

În situaţia în care la discuţia finală contribuabilul este de acord în totalitate sau

parţial cu diferenţele de obligaţii fiscal stabilite, care conduc la majorarea bazei de

impunere, se va solicita contribuabilului un acord în scris. Prin semnarea acordului,

contribuabilul se obligă să nu mai conteste ulterior decizia de impunere emisă şi

recunoaşte că obligaţiile fiscale sunt corect stabilite în sarcina sa.

Dacă la discuţia finală contribuabilul nu este de acord cu constatările inspecţiei

fiscale, acesta va prezenta în scris punctul de vedere pentru fiecare diferenţă de

impozit, taxa şi contribuţie neacceptată.

Rezultatul inspecţiei fiscale va fi consemnat, dupa caz, în procesul verbal sau

raportul de inspecţie fiscală.

Procesul-verbal este un act bilateral şi se încheie:

cu ocazia constatării de fapte ce ar putea întruni elemente constitutive

ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală;

cu ocazia inspecţiilor fiscale efectuate la solicitarea autorităţilor

publice;

cu ocazia inspecţiilor fiscale realizate prin controale inopinate şi

încrucişate;

Procesul verbal se semnează pe fiecare pagină şi la sfârsit de cel care-l încheie,

de persoanele la care se referă precum şi de martori, când există. Dacă vreuna dintre

aceste persoane nu poate sau refuză să semneze se face menţiune despre aceasta.

Procesul verbal nu constituie titlu de creanţă, nu poate fi atacat potrivit

procedurii, de către contribuabili.Procesul-verbal prin care se modifică baza de

impunere a contribuabilului va sta la baza emiterii deciziei de impunere.

Raportul de inspecţie fiscală se încheie în toate cazurile, cu excepţia celor în

care se încheie proces verbal şi este un act unilateral.


68

Raportul privind rezultatele inspecţiei fiscale va cuprinde obligatoriu

următoarele:

• datele de identificare ale contribuabilului;

• numele/prenumele, funcţia organelor de inspecţie fiscală;

• perioadele supuse controlului pe fiecare obligaţie fiscală;

• perioada în care s-a efectuat inspecţia fiscală;

• fundamentarea de drept şi de fapt a contatărilor;

• sinteza rezultatelor inspecţiei fiscale pe fiecare obligaţie fiscală şi an fiscal;

• date privind discuţia finală şi punctul de vedere al contribuabilului cu privire

la constatările inspecţiei;

• măsurile propuse de inspector pentru remedierea deficientelor constatate şi

intrarea în legalitate;

• persoanele răspunzatoare pentru abaterile constatate şi sancţiunile

contravenţionale aplicate;

• măsurile asiguratorii asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietatea

contribuabilului, precum şi a veniturilor acestuia.

Procesul verbal şi raportul privind rezultatele inspecţiei fiscale trebuie redactat

astfel încât acesta să poată fi citit independent de alte documente şi să nu dea

posibilitatea mai multor interpretări.

Constatările ce se înscriu atât în raport, cât şi în procesul verbal trebuie să fie

proprii ale organelor fiscale, bazate pe date şi documente expuse clar şi precis, cu

privire la modul de stabilire şi calculare a obligaţiei fiscale. Se vor preciza în mod

obligatoriu actele normative încălcate (articol, alineat); consecinţele fiscale ale

constatărilor; diferenţele de impozite stabilite, precum şi majorările şi penalităţile de

întârziere aferente; contravenţiile constatate, cu precizarea prevederilor legale

încalcate, a amenzilor aplicate şi a bazei legale pentru aplicarea acestora, precum şi

numerele proceselor verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiate.

Pentru fiecare abatere înscrisă se vor nominaliza persoanele care nu au respectat

prevederile legale şi funcţiile acestora.


69

Se va urmări eliminarea oricăror elemente şi descrieri personale, inutile şi

neconcludente, care încarcă nejustificat conţinutul raportului sau procesului verbal.

Atât la raport, cât şi la procesul verbal se vor anexa situaţii, tabele, documente,

acte, note explicative şi procesele verbale de constatare şi sancţionare a

contravenţiilor, strict necesare susţinerii constatărilor.

Situaţiile se întocmesc pentru fiecare impozit, cu calculul detaliat al tuturor

obligaţiilor stabilite. Aceste situatii vor cuprinde diferenţele de impozit stabilite,

precum şi calculul accesoriilor aferente. Se va evita întocmirea de situaţii inutile

voluminoase.

Tabelele se întocmesc în cazurile în care deficienţa se repetă, constatarea se

bazează pe un număr mai mare de acte sau operaţiuni ori alte cazuri pentru a se putea

sintetiza expunerea constatărilor în raport. Se va evita întocmirea de tabele inutile

voluminoase.

Documentele sau actele în care sunt consemnate operaţiuni financiar - contabile

necesare confirmării sau fundamentării constatărilor se anexează după necesităţi în

copie certificată de organul de control şi şeful compartimentului de la care emană

actul. Acestea se anexează în original când sunt considerate fictive sau dubioase

precum şi când există indicii ca s-ar urmări sustragerea sau distrugerea lor de cei

interesaţi. În acest caz se lasă agenţilor economici controlaţi actul întocmit de organul

fiscal, care reprezintă dovada reţinerii actelor sau documentelor, precum şi copii ale

actelor sau documentelor respective confirmate de conducerea acestora şi de organele

de control.

Raportul de inspecţie fiscală se semnează de către inspectorii care au efectuat

controlul, cărora le revine responsabilitatea pentru constatările înscrise în acesta, se

verifica şi se avizeaza de şeful de serviciu şi se aprobă de conducătorul organelor de

inspecţie fiscală.

Raportul privind rezultatul inspecţiei fiscale nu constituie titlu de creanţă, nu

poate fi atacat potrivit procedurii de către contribuabili şi serveste întocmirii deciziei

de impunere.


70

Dacă în urma inspecţiei se modifică baza de impunere, raportul întocmit va sta

la baza emiterii deciziei de impunere. În cazul în care baza de impunere nu se

modifică, acest fapt va fi comunicat în scris contribuabilului.

Decizia de impunere se emite numai în formă scrisă de către organul fiscal

competent teritorial şi cuprinde următoarele elemente: denumirea organului fiscal

emitent; data la care a fost emis şi data la care îşi produce efectele; obiectul actului

administrativ fiscal; motivele de fapt; temeiul de drept; numele şi semnătura

persoanelor împuternicite, potrivit legii; ştampila organului fiscal emitent;

posibilitatea de a fi contestat; termenul de depunere a contestaţiei şi organul de

soluţionare competent; menţiuni privind audierea contribuabilului.

Decizia de impunere se comunică după cum urmează:

prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi

primirea deciziei de impunere de către acesta, sub semnătură, data comunicării fiind

considerată data ridicării sub semnatură a actului;

prin persoane împuternicite ale organului fiscal potrivit legii;

prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare

recomandată cu confirmare de primire, iar data comunicării va fi dovedită prin

semnatura destinatarului. În situaţia în care contribuabilul nu se găseşte la domiciliul

fiscal, decizia de impunere va fi înmânata unei persoane din familie sau, în lipsa,

oricarei alte persoane care locuieşte cu contribuabilul

În cazul în care se constată lipsa contribuabilului sau a oricărei persoane

îndreptăţite să primească decizia de impunere de la domiciliul fiscal al acestuia,

comunicarea se face prin publicarea unui anunţ într-un cotidian naţional de largă

circulaţie şi într-un cotidian local sau în Monitorul Oficial al Romaniei, partea a IV-a,

în care se menţionează că a fost emis actul pe numele contribuabilului. Decizia de

impunere se consideră a fi comunicată în a cincea zi de la data publicării anuntului.

Dacă în urma inspecţiei fiscale se constată fapte care ar putea întruni elementele

constitutive ale unei infracţiuni, organele fiscale au obligaţia de a întocmi separat un

proces verbal semnat de către organul de inspecţie fiscală şi de către contribuabilul

supus inspecţiei fiscale, cu sau fără explicaţii sau obiecţiuni din partea

contribuabilului. În cazul în care contribuabilul refuză să semneze procesul verbal,


71

organul de inspecţie fiscală va consemna acest lucru în procesul verbal. În toate

cazurile, procesul verbal va fi comunicat contribuabilului. Procesele verbale în care

sunt consemnate fapte prevăzute în legea penală, având ataşate anexele respective şi

alte probe se înaintează organele de urmărire penală în vederea continuării

cercetărilor.

Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale

accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data

comunicării acestora. Dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună,

termenul de plata este până la data de 5 a lunii următoare. Dacă data comunicării este

cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii

următoare.

Împotriva deciziei de impunere se poate depune contestaţie, în termen de 30 de

zile de la comunicarea acesteia, la organele competente constituite la nivelul

direcţiilor generale unde contestatorii sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe,

pentru sume al caror cuantum nu depăşeşte 5 mld. Pentru sumele care depăşeşc 5 mld

lei, contestaţia va fi soluţionată de organele competente de soluţionare constituite la

nivel central.

Dacă de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la împlinirea termenului de

prescripţie, apar date suplimentare, necunoscute organului fiscal la data efectuării

controlului sau datorate erorii de calcul, care influenţează sau modifică rezultatele

acestuia, conducatorul organului fiscal poate decide reverificarea acelei perioade.

Datele suplimentare, necunoscute organelor fiscale la data efectuării inspecţiei

fiscale la contribuabil, pot apărea în situaţii cum sunt:

• efectuarea unor controale încrucişate asupra documentelor justificative ale

unui grup de contribuabili din care face parte şi contribuabilul în cauză;

• obţinerea, pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale la alţi contribuabili, a

unor date sau informaţii suplimentare referitoare la activitatea contribuabilului într-o

perioadă care a fost deja supusă inspecţiei fiscale;

• solicitări ale organelor de urmărire penală în cadrul cercetării cazurilor de

evaziune fiscală;


72

• informaţii obţinute de la terţi, de natură să modifice sau să influenţeze, în mod

semnificativ, rezultatele inspecţiei fiscale anterioare.

Organul fiscal poate solicita, până la împlinirea termenului de prescripţie,

reverificarea unei perioade impozabile prin întocmirea unui referat în care sunt

prezentate motivele solicitării. Referatul este supus aprobării conducerii organului

fiscal.

Reverificarea unei perioade impozabile se realizează numai la initiaţiva

organelor fiscale şi nu la solicitarea contribuabililor, aceştia din urmă având dreptul

de a contesta deciziile organelor fiscale. În cazul în care, actul contestat este desfiinţat

şi este necesară reverificarea unei perioade impozabile, aceasta se va efectua de către

altă echipă de inspecţie decât cea care a încheiat actul contestat.

Documents

Tehnici de impunere si control fiscal - gpe.ase.ro de impunere si control fiscal... · datorează taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxale vamale. Ce este specific în cazul