Titlul I Consideratii Generale cu privire la obligatiile civile

Notiunea si structura obligatiei civile

Def. Noul cod civil defineste obligatia in textul Art. 1164 ca fiind o legatura de drept in virtutea careia debitorul este tinut sa procure o prestatie creditorului, iar acesta are dreptul sa obtina prestatia datorata.

Rezulta ca obligatia este intotdeauna un raport juridic care se naste si exista intre cel putin doua persoane, alcatuit din doua laturi inseparabile:

Una pasiva, adica un debitor si datoria sa

Una activa, un creditor si dreptul sau de creanta

Obligatia civila a fost definita si de doctrina in felul urmator: Este raportul juridic in care o parte numita creditor, are dreptul de a pretinde celeilalte parti, numita debitor, sa execute prestatia sau prestatiile la care este indatorat, sub sanctiunea constrangerii de stat.

Majoritatea autorilor apreciaza ca raportul de obligatii cuprinde in structura sa patru elemente componente:

Subiectele

Continutul

Obiectul

Sanctiunea

Subiectele

Pot fi subiecte ale unui raport obligational toate persoanele fizice si persoanele juridice. Subiectul activ este o persoana determinata sau cel putin determinabila in momentul nasterii raportului de obligatii, in schimb subiectul pasiv trebuie sa fie intotdeauna persoana determinata la nasterea obligatiei. Subiectul activ se numeste creditor iar cel pasiv debitor.

Continutul

Prin continutul raportului juridic de obligatii intelegem drepturile de creanta si indatoririle care partin subiectelor acestuia. De regula, este alcatuit din dreptul creditorului de a pretinde si indatorarea juridica a debitorului de a executa prestatia datorata.

Din punctul de vedere al continutului, raportul de obligatii poate fi

Simplu, in care o parte are numai drepturi, iar cealalta numai obligatii

Bilateral, in situatia in care ambele ori toate subiectele au deopotriva si in acelasi timp atat drepturi cat si obligatii

Continutul raportului obligational poate fi de asemenea:

Subiectiv, deoarece este stabilit prin vointa partilor

Obiectiv este stabilit prin lege

Dreptul potestativ este puterea conferita unei persoane de a modifica sau stinge o situatie juridica preexistenta ori de a recrea o situatie juridica prin vointa sa unilaterala (potestativ-o sa intalnim termenul asta mai incolo). Dintre drepturile potestative care ar putea fi intalnite in continutul unui raport juridic de obligatii fac parte : dreptul de a alege intr-o situatie alternativa.

Obiectul

Prin obiectul raportului juridic de obligatii intelegem insasi prestatia sau conduita concreta la care este indrituit creditorul si la care este tinut debitorul. Aceasta conduita poate consta intr-o actiune cand prestatia este pozitiva ori intr-o inactiune sau abstentiune, caz in care prestatia este negativa.

Obiectul nu trebuie confundat cu continutul raportului obligational. Prin continut, se inteleg drepturile si obligatiile concrete, personale ale subiectelor, adica posibilitatile juridice de a pretinde si indatoririle juridice de a indeplini anumite actiune sau inactiuni. Dimpotriva, obiectul consta in insasi acele actiuni sau inactiuni pe care creditorul le poate pretinde si debitorul este tinut sa le savarseasca sau dupa caz sa se abtina de la savarsirea lor. Obiectul obligatiilor nu este, de asemenea, identic cu obiectul actului juridic care le-a generat.

Prestatiile sunt de doua feluri:

Pozitive, acestea constau in actiuni, care pot fi a da (dare) si de a face (facere)

Negative, este intotdeauna o inactiune sau abtinere si consta in a nu face (nonfacere)

Prestatia de a da inseamna a constitui sau a transmite un drept real in patrimoniul creditorului.

Prestatia de a face este orice conduita pozitiva care nu este o prestatie de a da si nici nu intra in continutul sau structura acesteia. Fac parte din categoria prestatiilor de a face: plata chiririe, restituirea unui bun, realizeaza unui tablou

Prestatia de a nu face este intotdeauna o abtinere a debitorului de a face ceea ce ar fi fost indreptatit sa faca in lipsa angajamentului obligational existent intre el si creditor.

Sanctiunea

Def. Sanctiunea obligatiei consta, din perspectiva creditorului, in totalitatea mijloacelor juridice ofensive si defensive pe care le poate exercita, de regula, cu ajutorul fortei de constrangere a statului, pentru a obtine sau pastra prestatia care i se datoreaza de catre debitor, si din perspectiva debitorului, in mijloacele juridice pe care legea le pune la indemana lui pentru a se libera de datorie, prin executarea prestatiei datorate, atunci cand creditorul refuza ori nu poate sa o primeasca, debitorul avand interes sa stinga raportul obligational prin executare.

Mijloace juridice ofensive si defensive aflata la dispozitia creditorului:

a) Punerea in intarziere a debitorului care consta in manifestarea unilaterala de vointa prin care creditorul pretinde sau ii cere ferm debitorului sa execute prestatia sau prestatiile datorate.b) Actiunea in justitie, care este actul procesual prin care creditorul il cheama pe debitor in justitie pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie condamnat la executarea prestatiei pe care o datoreaza.c) Daunele cominatorii. Sunt sumele de bani pe care debitorul condamnat prin hotararea unei instante competente, sa le plateasca creditorului sau pentru fiecare zi de intarziere sau alta unitate de timp pana la executarea prestatiei datorate. Imediat dupa executarea prestatiei de catre debitor, creditorul este obligat sa restitie sumele de bani incasate cu acest titlu.d) Amenzile cominatorii. Sunt sumele de bani pe care debitorul este obligat prin hotarare judecatoreasca sa le plateasca la bugetul de stat, cu titlu de sanctiune pentru fiecare zi de intarziere pana la momentul in care va avea conduita la care este indatorat. Ele nu sunt supuse restituirii.e) Daunele interese moratorii. Sunt despagubiri in bani pentru repararea prejudiciului cauzat creditorului prin intarzierea executarii prestatiei de catre debitor.f) Executarea silita. Este o procedura complexa prin care creditorul care are un titlu executoriu obtine prestatia ce i se datoreaza cu concursul organelor de stat competente, in cazul in care debitorul nu intelege sa o execute de bunavoie. Cu alte cuvinte, se realizeaza creanta prin urmarirea bunurilor creditorului. Mijloace juridice la care debitorul poate recurge pentru a se libera de datorie

Creditorul are dreptul, dar si indatorirea de a primi prestatia de la debitor. Atunci cand se refuza primirea platii, debitorul are la dispozitie prerogativa punerii in intarziere a creditorului.

Clasificarea obligatiilor civile

Trasaturi comune ale obligatiilor:

Obligatiile civile se nasc din acte juridice civile si fapte juridice civile

Obligatiile civile sunt reglementate de normele dreptului privat

Subiectele acestor raportui juridice sunt persoanele fizice si persoanele juridice

Obligatiile civile pot avea caracter oneros sau gratuit

Subiectele raporturilor juridice de acest fel se afla pe pozitie de egalitate juridica

Clasificarea obligatiilor dupa izvoarele lorDin acest punct de vedere obligatiile se clasifica in:

Contractuale, nascute din contracte

Cvasicontractuale, nascute din cvasicontracte precum gestiunea de afaceri si plata nedatorata

Delicte, izvorate din fapte ilicite si prejudiciabile

Cvasidelictuale, care au ca etiologie fapte ilicite si prejudiciabile savarsite din neglijenta sau imprudenta

Atentie! Noul cod civil prevede o noua clasificareasta este considerata redundata, dar oricum e bine de stiut:D

Clasificarea obligatiilor dupa obiectul lor

Este clasificarea traditionala a obligatiilor dupa obiectul sau natura prestatiei la care este indatorat debitorul si are dreptul creditorul. Dupa acest criteriu obligatiile se impart in:

Obligatii de a da

Obligatii de a face

Obligatii de a nu face

Obligatia de a da are un continut complex, in sensul ca fiinta ei nu se reduce doar la constituirea sau transferul dreptului real, ci cuprinde si predarea bunului determinat si eventual conservarea lui sau dupa caz, individualizarea si predarea bunurilor generice. Cum transmiterea dreptului de proprietate opereaza ex lege si de plin drept prin acordul de vointa al partilor, pentru realizarea obligatiei de a da in intreaga si desavarsita sa dimensiune, debitorul este tinut sa procedeze si la predarea sau individualizarea si predarea bunului sau bunurilor in cauza, numai privita astfel, prestatia de a da se complineste , se desavarseste.

Exista dupa acelasi criteriu si o clasificare propusa de doctrina franceza care insa nu e adoptata de cea romana:

Obligatii de plata a unei sume de bani ori de predare a unei cantitati de alte bunuri generice

Obligatii de predare a unui bun cert, individual determinat

Obligatii de prestare de servicii

Obligatii de a nu face

O alta clasificare este in obligatii de rezultat si obligatii de mijloace.

1. Obligatiile de rezultat. Sunt acele obligatii in care debitorul este indatorat prin conduita sa pozitiva sau negativa, sa obtina un anumit rezultat determinat in favoarea creditorului sau. Obligatia de rezultat creeaza o veritabila garantie de executare pe care debitorul si-o asuma expres ori legea o pune in sarcina sa, implicit sau explicit, fata de creditorul sau. Acesta din urma are garantia sau siguranta ca va obtine fie rezultatul asteptat furnizat de catre debitor, fie in caz contrar repararea prejudiciului care i-a fost cauzat prin neexecutare. In functie de gradul de intensitate a garantiei de executare pe care debitorul o datoreaza creditorului, obligatiile de rezultat se subclasifica in

Obligatii de rezultat absolute (atunci cand debitorul ramane indatorat chiar in cand rezultatul nu se produce datorita fortei majore)

Obligatii de rezultat relative (cand inceteaza in cazul fortei majore)

Obligatii de rezultat intermediare ( datoria ramane doar in anumite cauze de forta majora)

2. Obligatiile de mijloace (sau de diligenta sau prudente). Sunt acele raporturi juridice de obligatii in care debitorul este indatorat sa utilizeze si sa puna in valoare toate mijloacele necesare si posibile dand dovada de diligenta si prudenta, pentru a obtine un anumit rezultat in favoarea creditorului sau persoanei determinata de acesta. Aceasta clasificare a obligatiilor prezinta importanta practica pe terenul raspunderii civile. In cazul obligatiilor de rezultat, neobtinerea rezultatului la care este indatorat debitorul antreneaza raspunderea civila obiectiva, fara vinovatie a acestuia fata de creditorul sau. Dimpotriva, in ipoteza obligatiilor de mijloace raspunderea debitorului pentru neexecutarea prestatiei datorate este eminamente subiectiva, intemeiata pe culpa sau vinovatia dovedita de catre creditor. Este important de retinut ca:

Obligatiile de a da sunt intotdeauna de rezultat

Obligatiile de a face pot fi de rezultat sau dupa caz de mijloace

Obligatiile de a nu face sunt de rezultat

Exista si asa numita categorie a obligatiilor de securitate. Obligatiile de securitate sunt o specie a obligatiilor de a face, in care o parte are indatorirea legala sau contractuala de a o garanta pe cealalta parte si uneori, chiar terte persoane, impotriva riscurilor care le ameninta securitatea corporala. Obligatiile contractuala de securitate sunt de mijloace sau de rezultat in functie de faptul daca participarea victimei se afla sau nu printre circumstantele evenimentului care a avut ca urmare vatamarea sanatatii si integritatii corporale.

Obligatii in natura si obligatii pecuniare

Este una dintre cele mai importante clasificari ale obligatiilor dupa obiectul lor.

a) Obligatiile in natura sunt acele raporturi juridice obligationale care au ca obiect orice prestatie pozitiva sau negativa, cu exceptia prestatiei de a plati o suma de bani.

b) Obligatiile pecuniare sau monetare sunt acele raporturi juridice obligationale care au intotdeauna ca obiect prestatia de a plati sau remite o suma de bani creditorului sau reprezentantului sau.

Deosebiri intre aceste categorii de obligatii:

Obligatiile pecuniare sunt intotdeauna de rezultat. Obligatiile in natura pot fi si de mijloace

In cazul obligatiilor pecuniare, daca debitorul intarzie sa faca plata, raspunderea se angajeaza fara ca creditorul sa fie tinut a face dovada vinovatiei debitorului si a intinderii prejudiciului suferit.

Obligatiile pecuniare pot fi executate intotdeauna in natura daca debitorul este solvabil.

Prejudiciul suferit de creditorul dintr-o obligatie pecuniara ca urmare a disproportiei de valoare dintre prestatia sa si prestatia datorata de debitor, aparuta dupa nasterea raportului obligational din cauza fluctuatiilor monetare se numeste impreviziune.

Datoriile de valoare si specificul obiectului acestora

Datoriile de valoare sunt acele raporturi de obligatii care au ca obiect o valoare exprimata intr-o suma de bani pe care debitorul o datoreaza creditorului, suma care este supusa modificarii sau recalcularii in acele situatii in care, la momentul platii, nu mai reprezinta acea valoarea din cauza fluctuatiilor monetare. Indiferent ca are origine contractuala sau extracontractuala, datoria de valaore este intotdeauna o obligatie de rezultat.

Clasificarea obligatiilor dupa sanctiunea lor.

Dupa sanctiunea lor obligatiile se clasifica in:

a) Obligatii perfecte. Ele se definesc prin aceea ca subiectul activ, creditorul are la dispozitie mijloacele juridice ofensive, la care poate recurge impotriva debitorului, pentru a obtine realizarea dreptului sau de creanta, in cazul in care debitorul nu executa voluntar prestatia sau prestatiile datorate.

b) Obligatiile naturale. Sunt acele raporturi juridice de obligatii a caror sanctiune consta intr-un mijloc juriic defensiv, adica in posibilitatea creditorului de a refuza restituirea prestatiei primite de la debitor, care a facut plata voluntar, invocand faptul ca debitorul a executat ceea ce in realitate, datora, fara sa poata fi constans in acest sens prin forta coercitiva a statului. Obligatiile naturale se identifica cu raporturile obligationale pentru a caror executare creditorul nu are la dispozitie mijloace juridice ofensive.

Obligatiile naturale pot fi subclasificate in :

1) Obligatiile civile imperfecte. Sunt acele obligatii naturale care nu s-au putut naste, sau dupa caz nu au putut supravietui ca obligatii civile perfecte, din cauza unui obstacol juridic, prezent la momentul nasterii sau dupa caz pe durata fiintei lor. Ele se impart la randul lor in :

Obligatii avortate. Sunt acele obligatii care, datorita unui obstacol juridic, s-au nascut in viata juridica fara vitalitate, adica lipsite de dpretul creditorului de a accede la mijloacele juriice ofensive pentru a obtine ceea ce i se datoreaza pe cale de constrangere.

Obligatii degenerate. Sunt obligatiile care s-au nascut perfecte , pe deplin viabile, numai ca ulterior si-au pierdut eficacitatea sau vitalitatea, adica dreptul la actiune in justitie, precum si celelalte mijloace juridice ofensive care le insoteau ca efect al prescriptiei extinctive sau ca urmare a unei hotarari judecatoresti intrata in puterea lucrului judecat.

2) Obligatii naturale-datorii de constiinta, sunt obligatii care isi au originea si suportul in resursele spirituale si morale ale fiintei umane.

Cu toate ca sunt lipsite de vitalitatea obligatiilor perfecte, cele naturale pot produce si ele efecte:

Daca debitorul executa voluntar prestatia care face obiectul obligatiei naturale, el face o plata valabila si ireversibila

Unele obligatii naturale pot fi confirmate expres, prin vointa unilaterala a debitorului cu efectul transformarii lor in obligatii civile perfecte

Obligatiile naturale pot fi transformate in obligatii civile perfecte prin novatie

Obligatiile naturale se pot transmite prin cesiune de creanta, cesiune de datorie, iar daca sunt de origine contractuala prin cesiune de contract.

Izvoarele obligatiilor si clasificarea lor

Def. Faptele juridice sunt definite ca toate imprejurarile-actiuni omenesti si evenimente sau fenomene naturale- carora legea le confera eficacitatea juridica, in sensul ca dau nastere modifica sau sting raporturi juridice.

Clasificarea izvoarelor in vechiul cod civil

In vechiul cod civil izvoarele obligatiilor erau considerate a fi urmatoarele:

Contractul. Definit ca acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge intre dansii un raport juridic

Cvasicontractul. Definit ca un fapt licit si voluntar din care se naste o obligatie catre o alta persoana sau obligatii reciproce intre parti. (gestiunea de afaceri, plata nedatorata)

Delictul. Orice fapta a omuli care cauzeaza altuia un prejudiciu.

Cvasidelictul. Atunci cand este savarsit un delict dar din culpa, adica neglijenta sau imprudenta.

Clasificarea obligatiilor in dreptul civil dupa noul cod civil

Doctrina juridica romaneasca, alaturi de unii autori staini de prestigiu, a adoptat clasificarea generica a izvoarelor obligatiilor in doua mari categorii:

Actele juridice civile

Faptele juridice civile

A) Actele juridice civile.

Sunt acorduri de voitna sau manifestari unilaterale de vointa ale diferitelor persoane facute cu respectarea sau in executarea legii, cu intentia de a produce efecte juridice , care altfel nu s-ar putea produce. Ele se subclasifica in:

a) Contractul. Este acordul de vointa intre doua sau mai multe persoane, cu intentia de a da nastere, modifica, transforma, stramuta sau stinge raporturi juridice, efecte care altfel nu s-ar produce

b) Actul juridic unilateral. Este manifestarea de vointa a unei singure persoane, cu intentia de a produce efecte juridice, adica a da nastere, a modifica ori stinge raporturi juridice civile.

B) Faptele juridice stricto sensu.

Sunt toate celelalte imprejurari cu exceptia acordurilor si manifestarilor unilaterale de vointa, indiferent ca sunt sau nu sunt conduite umane, de savarsirea sau producerea carora legea leaga nasterea, modificarea sau tingerea de raporturi juridice, in cazul nostru de raporturi obligationale. Faptele juridice sunt de doua feluri:

a) Faptele juridice conduite umane. Sunt actiuni sau inactiuni ale oamenilor licite si ilicite, care dau nastere modifica sau sting raporturi juridice de obligatii fiindca asa prevede legea. Pot fi la randul lor licite sau ilicite.

b) Alte fapte juridice care nu sunt conduite umane. Ele constau in manifestari ale unor energii exteriore omului, ale unui lucru sau ale unei fiinte, alta decat fiinta umana, care potrivit legii imperative, produc efecte juridice.

Titlul II

Contractul Civil

Formarea si efectele contractului

Notiunea de contract civil

Art. 1166 defineste contractul ca fiind acordul intre doua sai mai multe persoane cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.

Doctrina defineste contractul in felul urmator: Contractul este un acord de vointa realizat intre doua sai mai multe persoana cu scopul de a crea, modifica sau stinge un raport juridic preexistent.

Contract=acord de vointa= (aprox) conventie

Acordul de vointaPrin acord de vointa se intelege intalnirea concordanta a doua sau mai multe vointa individuala cu intentia partilor de a produce efecte juridice.

Ca si principiu, partile sunt libere sa incheie orice contracte si sa determine continutul acestora, in limitele impuse de lege, de ordinea publica si de bunele moravuri. Se consacra astfel principiul libertatii contractuale cu privire la inchierea si continutul contractului. Consecinta imediata a acestui principiu este forta obligatorie a contractului. (principiul pacta sunt servanda).

S-au dezvoltat numeroase teorii cu privire la fundamentul principiului libertatii contractuale, dintre care amintim: autonomia de vointa, teoria dreptului pur, teoria solidarismului contractual, teoria contractul-entitate economica. Indiferent de teoria care sta la baza contractului, este necesar sa observam ca in toate ideologiile democratice de constructie a teoriei contractului, se regaseste ideea libertatii contractuale.

Ce inseamna libertatea contractuala: Inseamna dreptul oricui de a isi alege singur partenerii contractuali si de a negocia cu acestia continutul viitorului contract. Apoi este vorba de dreptul partilor de a stabili in mod liber continutul viitorului contract.

Limitele libertatii contractuale

Din interpretarea textelor legale rezulta ca libertatea contractuala este recunoscuta tuturor subiectelor de drept civil, cu respectarea urmatoarelor limite generale:

Ordinea publica

Bunele moravuri

Ordinea publica

Ordinea publica din punctul de vedere al dreptului civil este o notiune destul de dificil de precizat si definit. (o stim insa de la administrativ). Oricum, fara indoiala, prin ordine publica se intelege, in primul rand, totalitatea reglementarilor care alcatuiesc dreptul public ( legi, constitutie etc).

Clasificare:

a) In functie de modul in care normele de ordine publica produc efecte asupra contractului:

Ordinea publica expresa (legislativa)

Ordinea publica implicita (virtuala sau judiciara)

b) Ordinea publica se mai clasifica in:

Ordinea publica de directie (cuprinde normele prin intermediul carora statul intervine la nivelul contractelor in scopuri de regula dirijiste)

Ordinea publica de protectie (prin intermediul careia se realizeaza protectia partii mai slabe economic sau juridic in anumite raporturi contractuale)

c) O ultima clasificare e in:

Ordine publica politica (normele care ocrotesc interesele fundamentale-familia, persoana, statul)

Ordinea publica moderna ( include acel grup de norme care isi propune sa raspunda noilor realitati juridice astfel cum acestea rezulta din schimbarile economice si sociale intervenite in contemporaneitate)

Bunele moravuri

Bunele moravuri desemneaza totalitatea regulilor de conduita care s-au conturat in constiinta societatii si a caror respectare s-a impus cu necesitate, printr-o experienta si practica indelungata ( cutuma).

Sanctiunile incalcarii ordinii publice si a bunelor moravuriToate contractele sau clauzele contractuale prin care s-ar incalca aceste limite generale ale libertatii de a contracta nu porduc efecte. De exemplu, incalcarea ordinii publice, atrage de regula, nulitatea absoluta si cea a bunelor moravuri nulitatea absoluta. (evident ca sunt si exceptii insa asta e regula)\

Clasificarea contractelor civile

Dupa continutul lor:

Sinalagmatice

Unilaterale

Sinalagmatice

Art 1171 prevede urmatoarele: contractul este sinalagmatic atunci cand obligatiile nascute din acesta sunt reciproce si interdependente. Inseamna ca fiecare parte are concomitent atat calitatea de creditor cat si calitatea de debitor fata de cealalta parte. Prototipul contractelor sinalagmatice este contractul de vanzare.

Contractele unilaterale

Acestea sunt toate acele contracte care nu sunt sinalagmatice. Sunt acele contracte care dau nastere la obligatii numai in sarcina uneia dintre parti si sunt caracterizate de lipsa interdependentei si reciprocitatii.

Problema contractelor sinalagmatice imperfecte.

Exista unele contracte unilaterale care pot, dupa incheierea lor, in mod ocazional, sa dea nastere la obligatii in sarcina creditorului, obligatii pe care acesta nu si le-a asumat initial. Este cazul, de exemplu, al contractului de depozit. Contractele sinalagmatice imperfeste, poarta aceasta denumire deoarece obligatiile celor doua parti, desi reciproce nu sunt interdependente. Liviu pop sustine ca asa zisele contracte sinalagmatice imperfecte li se aplica regimul juridic al contractelor unilaterale.

Importanta acestei clasificari

a) Din punct de vedere probator, inscrisul sub semnatura privata destinat a constitui proba unui contract, este reglementat de lege diferit, in functie de categoria de contracte din care face parte.

b) Din perspectiva regulilor speciale aplicabile efectelor lor, contractele sinalagmatice se deosebesc de cele unilaterale prin anumite reguli speciale. Exemple:

Exceptia de neexecutare a contractului ( consta in dreptul oricarei parti de a suspenda executarea prestatiei datorate, atata timp cat cealalta parte nu executa prestatia la care ea insasi s-a obligat) Rezolutiunea contractului

Riscurile neexecutarii contractului

Dupa criteriul scopului urmarit de parti sunt

Contracte cu titlu oneros

Contracte cu titlu gratuit

Contractele cu titlu oneros

Contractul prin care fiecare parte urmareste sa isi procure un avantaj in schimbul obligatiilor asumate este cu titlu oneros.

Acestea se impart in doua feluri:

Contractul comutativ (contractul comutativ se caracterizeaza prin factul ca prestatiile reciproce la care se obliga partile contractante sunt relativ echivalente. Mai mult decat atat, intinderea prestatiilor datorate de parte este certa si valorea lor este cunoscuta din chiar momentul incheierii contractului.

Contractul aleatoriu. Contractul aleatoriu in cazl in care existenta sau intinderea prestatiilor partilor sau numia a uneia dintre ele depinde de un eveniment incert.

Contracte de binefacere sau cu titlu gratuit

Contractul prin care una din parti urmareste sa procure celeilalte parti un beneficiu, fara a obtine in schimb vreun avantaj , este cu titlu gratuit.

Aceste contracte se divid in:

Liberalitati. Sunt acele contracte cu titlu gratuit prin care una dintre parti transmite un drept din patrimoniul sau in patrimoniul celeilalte parti fara a primi un echivalent.

Contractele de servicii gratuite sau contractele dezinteresate. Sunt acele contracte prin care o parte se obliga sa faca un serviciu fara a se insaracii pe sine si nici in scopul imbogatirii celeilalte parti.

Distinctia dintre contractele liberalitati si contractele dezinteresate consta in urmatoarele: contractele liberalitati sunt intotdeauna solemne, iar contractele dezinteresate sunt consensuale.

Importanta clasificarii

Scopul ocrotirii intereselor persoanelor fizice lipsite de capacitate de exercitiu

Donatia trebuie incheiata in forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute

Contractele cu titlu gratuit se prezuma ca se incheie intuitu personae

In cazul contractelor cu titlu oneros, obligatiile partilor si raspunderea lor contractuala sunt reglementate cu mai multa severitate decat in cazul contractelor cu titlu gratuit

In sfarsit, de regula, contractele cu titlu oneros au un regim fiscal diferit fata de cel al contractelor cu titlu gratuit.

Dupa modul lor de formare:

Contracte consensuala

Contracte solemne

Contracte reale

Contractele consensuala

Sunt acele cotnracte care se incheie prin simplul acord de vointe al partilor, fara nicio formalitate.

Contractele solemne

Contractele solemne sunt acele contracte pentru a caror incheiere valabila este necesar ca acordul de vointa al partilor sa imbrace o anumita forma sau sa fie insotit de anumite solemnitati prevazute de lege. Nerespectarea formei sau formalitatilor prevazute de lege se sanctoneaza cu nulitatea absoluta a contractului.

Contractele reale

Sunt acele contracte pentru a caror formare, pe langa acordul de vointa al partilor, este necesara si remiterea materiala a bunului care este obiectul prestatiei uneia dintre parti.

Dupa cum sunt sau nu sunt expres reglementate de legea civila:

Contracte numite

Contracte nenumite

Contractele numite

Contractele numite sunt contractele reglementate prin dispozitii exprese ale codului civil si ale altor legi civile si calificate prin denumiri speciale in acord cu operatiunile juridice pe care le genereaza.

Contractele nenumite

Contractele nenumite sunt contractele nereglementate expres de lege si lipsite de o denumite legala. (contractul de asistenta, sau contractul de hotelarie spre exemplu sunt contracte nenumite)

Importanta clasificarii

de principiu, tuturor contractelor li se aplica regulile generale privitoare la conditiile de valaditate, la formarea contractului si la efectele contractului. Contractelor numite li se aplica prioritar dreptul special si in subsidiar dreptul comun.

Contractelor nenumite li se aplica numai dispozitiile privitoare la toate contractele.

Dupa posibilitatea sau imposibilitatea partilor de a stabili continutul sau prin negocieri:

Contracte negociate

Contracte de adeziune

Contractele negociate

Sunt acele contracte in care toate conditiile si clauzele lor, natura, intinderea prestatiilor la care se obliga partile contractante sunt rezultatul negocierilor libere.

Contractele de adeziune

Sunt acele contracte al caror continut, ale caror clauze, sunt prestabilite, in intregime, de catre una dintre parti. Cealalta parte nu are posibilitatea sa le discute, ea este libera sa le accepte sau sa nu le accepte; daca accepta atunci adera pur si simplu la contractul prestabilit.

Trasaturi specifice ale contractului de adeziune:

Inegalitatea economica a partilor

Oferta de a contracte este una imutabila, adica standardizata si generale, perpetua si de regula detaliata

Elementul esential insa al contractlor de adeziune este lipsa oricaror negocieri

Contractele fortate

Unii autori considera ca alaturi de contractele negociata si de cele de adeziune ar trebui retinuta si categoria aparte a contractelor fortate. Prin contracte fortate intelegem acele contracte pe care suntem obligati prin lege sa le incheiem. De asemenea, in principiu, continutul sau cuprinsul lor este stabilit tot prin lege. (contractul de asigurare RCA de exemplu)Dupa criteriul modului de executare al prestatiilor:

Contracte cu executare instantanee sau imediata

Contracte cu executare succesiva

Contractele cu executare instantanee sau imediata

Sunt acele contracte in care partile au obligatia sa execute prestatiile ce si le datoreaza una celeilalte in unul si acelasi moment, care coincide de regula cu momentul incheierii contractului.

Contractele cu executare succesiva

Sunt acele contracte din care se naste obligatia ambelor parti, sau cel putin a uneia dintre ele, de a executa prestatiile ce le datoreaza intr-o perioada de timp.

In functie de structura lor:

Simple

Complexe

grupuri de contracte

Simple

Sunt acele contracte prin intermediul carora se realizeaza o singura operatiune juridica.

Contractele complexe

Creatia a practicilor contractuale, contractele complexe sunt acele contracte care infatiseaza mai multe operatiuni juridice.

Grupurile de contracte

Doua sau mai multe contracte strans legate intre ele prin faptul ca sunt incheiate in vederea realizarii aceluiasi obiectiv final, contracte care isi conserva insa propria individualitate.

Alte clasificari:

In functie de importanta:

principale

accesorii

In functie de efectul creator:

constitutive de drepturi si./sau obligatii

declarative -//-

Incheierea contractului

Conditii de validitate ale contractului

Ca la orice act juridic si pentru contractul civil sunt aplicabile conditiile de validitate, precum capacitatea de a contracta, consimtamantul partilor, un obiect determinat si licit, o cauza licita si morala si daca este cazul forma contractului. Intrucat conditiile de validitatea le-am facut la drept civil partea generala, nici proful Liviul Pop nu mai trateaza aceste conditii ci se rezuma la consimtamant si in special la acordul de vointa. Face distinctia intre acordul intern si acordul extern. Acordul intern de vointe presupune un proces complex care implica numeroase detalii psihologice. La acest nivel de formare a contractului sunt relevante elementele de fond ale contractului- in special cauza si consimtamantul dar si obiectul si capacitatea. Cauza ca si motiv determinant al incheierii contractului constituie motorul nasterii acordului de vointe si de aceea trebuie sa intruneasca cerintele prevazute de Art. 1236 adica sa fie licit, moral si sa existe.

Consimtamantul la incheierea contractului desi nu este definit de legiuitor deducem ca reprezinta manifestarea de vointa in sensul incheierii unui contract. Aceasta manifestare de vointa cunoaste un parcurs intern si unul extern.

Acordul extern de vointa, este a doua faza si se refera la incheierea contractului prin intalnirea ofertei de a contracta si acceptarii acesteia, precum si la faza premergatoare realizarii acestui consens extern care este cea a negocierilor precontractuale.

Faza precontractuala. Negocierile.

Incheierea contractului poate sa aiba loc intr-o maniera spontana sau dimpotriva exista numeroase ipoteze, in care datorita intereselor in joc, negocierea precontractuala joaca un rol considerabil. Indiferent de solutia finala a acestei etape, ea se desfasoara sub semnul libertatii negocierilor (principiu) Din punct de vedere cronologic, momentul incetarii fazei precontractuale este cel al realizarii acordului de vointe.

Obligatii specifice fazei precontractuale:

obligatia de buna credinta este o obligatia legala expres prevazuta in CC si este o obligatia imperativa

obligatia de confidentialitate este a doua obligatie legala retinuta in negocieri si este o obligatie dispozitiva

obligatia de informare contractuala, in pofida lipsei unui text expres in acesta privinta, teoria generala a viciilor de consimtamant ne obliga sa constatam ca in faza precontractuala este necesar sa fie retinuta si aceasta obligatie pe care o consideram legala si implicita.

Mai exista de asemenea si numeroase obligatii de sorginte contractuala si rezulta din conventiile preparatorii, incheiate in vederea organizarii fazei precontractuale.

Acorduri precontractule

Este posibil ca faza precontractuala sa presupuna o serie de acte care sa jaloneze desfasurarea negocierilor. Exista diverse acte care pot fi adoptate in aceasta faza:

Contractele preparatorii. Sunt contractele prin intermediul carora partile convin sa negocieze cu buna credinta incheierea unui viitor contract si prin care in fapt se organizeaza conventional negocieriledintre parti.

Punctajul, reprezinta un acord al partilor prin care acstea recapituleaza negocierile purtate intre ele pana la un anumit moment si decid stabilirea unor puncte comune care nu vor mai trebui sa faca obiectul negocierilor.

Pactul de preferita. Este si el o varietate de contract preparatoriu prin care una dintre parti se obliga fata de cealalta sa o prefere ca partener contractual in conditii identice de contractare, fata de orice alti potentiali contractanti.

Promisiunea uunilaterala de a contracta- reprezinta acel contract preparatoriu prin care una dintre parti se obliga sa contracteze daca cealalta parte va dori.

Promisiunea bilaterala de a contracta- aceasta varietate de contract preparatoriu implica obligatia asumata de ambele parti de a incheia in viitor un contract.

Contractul cadru este acel contract prin care partile contractante stabilesc principalele reguli care vor guverna inchierea viitoarelor contracte.

Regimul juridic aplicabil acestor faze este discutat in functie de sursa obligatiilor. Daca avem de a face cu o incalcare a obligatiilor legale raspudnerea antrenanta este una delictuala (cazul in care este incalcat un principiu al negocierilor) iar in caz contrar, daca este vorba de o obligatie contractuala, raspunderea va fi contractuala in functie de obligatiile prevazute in contractele prepratorii.

Acordul de vointa. Oferta si acceptarea.

Elementele acordului de vointa

Acordul de vointa se realizeaza prin intalnirea concordanta a doua sau mai multe vointe individuale. Aceasta intalnire are loc prin propunerea unei persoane facuta alteia de a incheia un contract si prin acceptarea pura si simpla, fara nicio rezerva a acelei propuneri de catre cel caruia i-a fost facuta. Propunerea de a incheia un contract se numeste oferta. Consimtamantul exprimat fara rezerva de catre destinatarul ofertei de a incheia contractul respectiv poarta denumirea de acceptare. Oferta si acceptarea trebuie emise in forma ceruta de lege, pentru incheierea valabila a contractului. Daca de exemplu, forma ceruta de lege pentru contractul proiectat este autentica, sub sanctiunea nulitatii, oferta de a contracta si acceptarea acesteia trebuie incheiate si ele in forma autentica.

Oferta de a contracta

Def. Oferta, (policitatiune, ii mai zic unii asanuma eu cred ca isi dus cu pluta aia) este propunerea pe care o persoana o face unei alte persoane sau publicului in general, de a incheia un contract in anumite conditii. Ea reprezinta o manifestare unilaterala de vointa prin care emitentul face cunoscuta tertilor intentia sa de a contracta conditiile esentiale ale contractului. Oferta poate fi exprimata expres, in scris sau verbal, ori tacit.

Conditiile ofertei

Fiind o manifestare de vointa, oferta trebuie sa indeplineasca toate conditiile generale de valabilitate ale consimtamantului. Conditiile esentiale de validitate ale ofertei sunt:

Oferta trebuie sa fie completa, adica sa cuprinda elementele necesare pentru realizarea acordului de vointe. Doua dintre aceste elemente sunt indispensabile: natura contractului si obiectul contractului.

Oferta trebuie sa fie ferma. Caracterul neechivoc este dat de lipsa oricaror rezerve legate de continutul acestei oferte.

Oferta sa fie emisa in forma ceruta de lege pentru validitatea contractului proiectat.Oferta si alte manifestari de vointa

Oferta nu trebuie confundata cu propunerea adresata unor persoane nedeterminate, cu solicitarea de oferte ori cu invitatia la negociere.

Forta obligatorie a ofertei

In noua reglementare oferta de a contracta trebuie calificata ca un act juridic unilateral producator de efecte juridice, uneori cu valoarea unui angajament unilateral si in consecinta, uneori are un caracter irevocabil. Legiuitorul face mai multe distinctii legate de revocabilitatea si irevocabilitatea ofertei, in functie de calitatea acestui act si de contextul in care el a fost emis. Urmand aceste distinctii, obsersam urmatoarele situatii cu efecte proprii:

a) In cazul cand oferta facuta unei persoane prezente, adica ofertantul si destinatarul ofertei se afla fata in fata, in acelasi lox, fara sa se fi acordat un termen pentru a o examina si accepta, il obliga pe ofertant numai daca a fost acceptata imediat, integral si fara rezerve. Aca oferta nu este acceptata imediaat, ofertantul nu are nicio obligatie.

b) In cazul in care oferta este facuta unei persoane absente problema fortei obligatorii este mai complexa, de aceea trebuie sa distingem dupa cum oferta este cu termen sau fara termen de acceptare

Oferta cu termen este oferta care include un termen in mod explicit. Ea este irevocabila de indata ce autorul ei se obliga sa o mentina un anumit termen sau cand poate fi considerata astfel in temeul acordului partilor al practicilor statornicite intre acestia, al negocierilor sau al uzantelor.

Oferta fara termen adresata unei persoane absente, daca oferta nu include niciun termen de acceptare si este adresata unei persoane determinate care nu este prezenta atunci ea trebuie mentinuta conform CC un termen rezonabil dupa imprejurari pentru ca destinatarul sa o primeasca sa o analizeze si sa expedieze acceptarea.

Retractarea si revocarea ofertei de a contracta

a) Retractarea sau retragerea ofertei , fie ca ea este cu termen sau fara termen, asadar revocabila sau irevocabila, adresata unei persoane prezente sau uneia absente poate avea loc in mo liber si necenzurat oricand pana la momentul ajungerii ofertei la destinatar sau cel tarziu concomitent cu acest moment. Retractarea impiedica formarea contractului.

b) Revocarea ofertei reprezinta actul juridic unilateral de revenire asupra ofertei initiale si care intervine dupa momentul ajungerii ofertei la destinatar.

1) Daca oferta este irevocabila datorita existentei unui termen explicit sau implicit de acceptare a ofertei, atunci dupa momentul ajungerii ofertei la destinatar declaratia de revocare nu mai produce niciun efect.

2) Daca oferta este irevocabila ca urmare a existentei termenului rezolanbil, in conditiile ofertei fara termen adresate unei persoane absente, atunci revocarea ofertei nu impiedica incheierea contractului decat daca ajunge la destinatar inainte ca ofertantul sa primeasca acceptarea sau dupa caz inaintea savarsirii actului sau faptului care potrivit prevederilor CC determina incheierea contractului.

Oferta produce efecte juridice abia din momentul ajungerii ei la destinatar, adica potentialul acceptant.

Caducitatea ofertei

Este vorba de diversele situatii in care actul unilateral al ofertei nu mai produce niciun efect, datorita unor cauze externe de vointa ofertantului. Legiuitorul a prevazut caducitatea ofertei pentru urmatoarele situatii:

a) Acceptarea nu ajunge la ofertant in termenul stabilit in oferta sau in termen rezonabilb) Destinatarul refuza ofertac) In mod exceptional survenirea incapacitatii sau decesul ofertantului pot sa genereze caducitatea ofertei ( regula e ca oferta e valabila)Natura juridica a ofertei

In legatura cu temeiul juridic al angajarii raspunderii ofertantului, este aplicabila teoria ofertei- act juridic- izvor de obligatii-. In aceasta conceptie, se sustine ca oferta facuta cu termen expres sau tacit este un act juridic unilateral de drept civil generator al unui raport obligational intre ofertant si destinatarul ofertei. Am fi in prezenta unei obligatii unilaterale in care ofertantul este debitor al prestatiei negative de anu revoca oferta inauntrul termenului de acceptare, iar destinatarul ofertei este creditorul acestei prestatii.

Acceptarea

def. Acceptarea consta in manifestarea vointei juridice a unei persoane de a incheia un contract in conditiile stabilite in oferta ce i-a fost adresata in acest scop.

Conditiile acceptarii

In ceea ce priveste continutul sau, acceptarea este necesar sa indeplineasca urmatoarele conditii:

Sa fie pura si simpla, adica sa fie in concordanta cu oferta

Sa fie neindoielnica- adica sa ateste in mod neechivoc intentia destinatarului ofertei de accepta aceasta oferta

Sa nu fie tardiva, o conditie esentiala este ca acceptarea sa fie facuta in interiorul termenului de acceptare adica in interiorul termenului in care oferta se considera a fi irevocabila.

Sa fie emisa in forma ceruta de lege pentru valabilitatea contractului proiectat

Acceptarea poate fi expresa, in scis sau verbal sau tacita. Este tacita atunci cand rezulta cu certitudine din anumite actiuni sau atitudini. Inceputul executarii contractului de catre destinatarul ofertei are valoare de acceptare a ofertei.

Acceptarea necorespunzatoare

Daca exprimarea vointei destinatarului ofertei este in sensul incheierii unui contract, dar nu respecta una sau mai multe din cerintele acceptarii prezentate mai sus, nu putem considera contractul ca fiind incheiat. Legiuitorul avand in vedere acest aspect a prevazut doua situatii in care manifestarea de vointa a destinatarului ofertei, desi nu respecta conditiile acceptarii trebuie tratata intr-un anumit mod. Este vorba de

a) Acceptarea necorespunzatoare a ofertei. Daca raspunsul destinatarului ofertei cuprinde abateri de la conditiile acceptarii atunci el nu poate fi considerat acceptare.

b) Acceptarea tardiva este si ea o acceptare necorespunzatoare a ofertei din perspectiva conditiilor temporale. Legiuitorul distinge, dupa modelul mai tuturor codificarilor moderne dupa:

-acceptarea peste termen care este o acceptare manifestata neindoielnic abia dupa expirarea termenului de acceptare prevazut in oferta. Intr-o atare sitautie contractul nu se considera incheiat decat daca autorul ofertei il instiinteaza de indata pe acceptant ca intelege totusi sa considere contractul incheiat.

- acceptarea intarziata care este o acceptare facuta in termenul prevazut in oferta dar care a ajuns la ofertant dupa expirarea acestui termen insa din motive neimputabile acceptantului. Intr-o atare situatie, contractul trebuie considerat incheiat daca oferntatul nu il instiinteaza pe acceptant de indata ca nu intelege sa considere contractul incheiat.

Retragerea (retractarea) acceptarii

Conditia esentiala pentru ca retragerea acceptarii sa opereze este aceea ca ea sa nu fi ajuns la destinatar sau sa ajunga cel tarziu concomitent cu acceptarea. Acceptarea este un act juridic unilateral supus comunicarii.

Momentul si locul incheierii contractului

Ca regula de principiu, contractul trebuie considerat format in momentul si in locul in care oferta si acceptarea concorda.

Momentul incheierii contractului

Dupa cum am vazut, marea majoritate a contractelor sunt consensuale. Urmare a acestui fapt, momentul incheierii contractului coincide de regula , cu momentul realizarii acordului de vointe. Fac exceptie contractele solemne care se incheie in momentul indeplinirii formalitatilor prevazute de lege pentru valabilitatea lor. Pentru operatiunea de determinare a momentului incheierii contractului este absolut necesar sa distingem in primul rand, intre doua ipoteze:

a) Determinarea momentului incheierii contractului intre persoane prezente.

Sunt similate acestor contracte din punct de vedere al determinarii momentului incheierii lor, si contractele perfectate prin telefon, deoarece partile isi percep, direct si nemijlocit, declaratiile de vointa. Stabilirea momentului incheierii acestor contracte este lipsit de dificultati.

b) Determinarea momentului incheierii contractului intre persoane neprezente

Este vorba de acele sitautii cand oferta se trimite prin posta , curier, telegraf, email etc sau in cazul inc are, in general, intre oferta si acceptare trece un interval de timp. In literatura de specialitate au fost propuse pentru a se determina momentul incheierii contractului in aceste ipoteze mai multe teorii sau sisteme:

Sistemul emisiunii sau declaratiunii acceptarii

Sistemul expedierii acceptarii

Sistemul receptiunii acceptarii. Aceasta este solutia adoptata de noul cod civil Contractul se considera incheiat in momentul cand acceptarea a ajuns la ofertant , fiind suficient ca scrisoarea sau telegrama sa fie pusa in cutia postala, predata la poarta, secretariat sau serviciul de curier al interprinderii. Numai intr-un asmenea moment, acceptarea se definitiveaza, neputand fi revocata.

Sistemul informarii sau luarii la cunostiinta

Momentul incheierii contractului prin acceptare implicita a ridicat unele probleme in doctrina si au fost oferite urmatoarele solutii:

Daca legea, uzantele partilor sau uzantele in general sau intelegerea prealabila a partinlor nu prevad nimic in legatura cu momentul incheierii contractului prin acceptare implicita, contractul poate fi incheiat numai prin instiintareaa, in orice forma a ofertantului de incheierea cotnractului

Prin exceptie, daca exista o intelegere prealabila, uzanta, sau legea prevede o alta solutie pentru ipoteza acceptarii implicite, aceasta solutie se va aplica.

Locul incheierii contractului

Momentul incheierii contractului constituie criterul in functie de care se determina si locul incheierii sale. In cazul contractelor intre persoane neprezente, avand in vedere sisteul receptiei acceptarii, locul incheierii contractului este localitatea unde ofertantul primeste corespondenta cu acceptarea.

Determinarea continutului contractului in functie de oferta si acceptare

Atunci cand exista problee cu privire la continutul contractului se pot apela la urmatoarele instrumente pentru a clarifica acest continut:

Acordul asupra elementelor esentiale. Acordul se considera incheiat din momentul in care , in cursul negocierilor, partile convin asupra elementelor esentiale ale contractului., realizandu-se astfel ceea ce se cheama un acord suficient. Elementele secundare pot fi abandonate de parti, pentru conventii ulterioare, subsecvente acordului suficient. Aceste elemente fac obietul asa numitelor clazu deschise adica al clauzelor explicite sau implicite acordului partilor al caror continut va fi stabilit in viitor.

Clauza de fuziune si clauzele extrinseci. In cuprinsul contractului final, grija formala a partilor se manifesta adesea prin intermediul asa numitei clauze de fuziune. Prin intermediul acestei clauze, partile decid inlaturarea din contract a oricaror documente extracontractuale sau acorduri care au fost utilizate in faza precontractuala.

Clauzele standard. Clauza standard reprezinta stipulatiile stabilite prealabil de una dintre parti pentru a fi utilizate in mod general si repetat si care sunt incluse in contrct fara sa fi fost negociate cu cealalta parte.

Clauzele surprinzatoare sau neuzale. In definirea clauzelor neuzare , legiuitorul procedeaza la o enumerare non limitativa a acestora. Reprezinta astfel clauze neuzuale acele clauze standard care prevad in folosul celui care le propune: limitarea raspudnerii, dreptul de a denunta unilateral contractul, care prevad limitarea dreptului celeilalte parti de a opune exceptii. Etc. Tocmai de aceea, in decelarea efectelor unor asmenea clauze, legiuitorul a prevazut ca ele nu produc efecte decat daca sunt acceptate, in mod expres in scris de cealalta parte.

Efectele contractului

Codul civil consacra trei principii specifice contractului:

Principiul fortei obligatorii a contractului

Principiul relativitatii efectelor contractului

Principiul opozabilitatii efectelor contractului

Reguli de interpretare a contractului

Ca regula generala, instantele de judecata sunt obligate sa respecte contractul, in esenta vointa partilor. In anumite cazuri exprese insa, legiuitorul face exceptie de la acest principiu, reglementand de exemplu posibilitatea pronuntarii unei hotarari judecatoresti care sa tine loc de contract (pentru cauzele secundare, am vorbit de chestia asta mai inainte ca sunt cauze principale si cauze secundare), sau mai nou, reglementarea posibilitati pronuntarii unei hotarari judecatoresti care sa tine loc de un contrat real, in cazul in care nu a avut loc predarea bunului, dar exista un acord de vointe in acest sens.

Rolul pretorian al judecatorului se manifesta in urmatorul fel:

Exercitarea oficiului de ordine publica. Acest oficiu se refera la abilitatea judecatorului de a utiliza anumite instrumente de control/cenzura a vointei partilor in scopul realizarii dezinderatelor ordinii publice.

Exercitarea oficiului de interpretare

In cele ce urmeaza, ne intereseaza doar oficiul interpretativ al judecatorului. De aceea vom proceda la o trecere in revista a regulilor comune de interpretare a contractelor, pentru ca apoi sa facem cateva scurte precizari legate de deducerea obligatiilor implicite pe cale de interpretare.

Reguli comune de interpretare a contractului

Def. prin interpretarea contractului intelegem operatiunea de determinare si clarificare a continutului contractului, a clauzelor sale, in scopul stabilirii drepturilor si obligatiilor nascute din acesta, privitor la care exista un litigiu intre partile contractante.

Interpretarea cunoaste de asemenea si doua etape, care desi nu sunt reglementate expres de legiuitor, tin de rationalul elementar al unei astfel de operatiuni. Acestea sunt:

A) Constatarea existentei contractului

Dovada existentei contractului revine partilor contractante. In lipsa contractului, operatiunea interpretarii este lipsita de obiect. In acest sens, mai ales in ipoteza unui acord progresiv de vointe, judecatorul este chemat sa determine existenta unui acord suficient de vointe sau a unui acord asupra elementelor esentiale ale contractului pentru ca apoi sa procedeze la o stabilire a continutului obligational primar, determinand in functie de schimbul oferta acceptare care sunt clauzele cuprinse in contract rin raportare la acest mecanism.

B) Calificarea contractului

Aceasta are o deosebita importanta, deoarece calificarea contractului, incadrarea lui intr-o anumita categorie, determina un anumit regim juridic aplciabil, prin care se deosebeste de un alt contract, din alta categorie.

Regulile comune de interpretare sunt reglementate prin cateva reguli cu caracter supletiv. Aceste reguli se pot grupa in urmatoarele categorii:

Reguli pentru stabilirea vointei partilor

Reguli de interpretare a clauzelor indoielnice

Reguli subsidiare de interpretare

a) Reguli de stabilire a vointei reale a partilor

Principala regula este cuprinsa in Art. 1266 al CC si consacra prioritatea vointei reale si concordante a partilor: Contractele se interpreteaza dupa vointa concordanta sa partilor iar nu dupa sensul literal al termenilor

b) Reguli de interpretare a clauzelor indoielnice. Acestea sunt:

1) Cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, se va interpreta in sensul care se potriveste cel mai bine cu natura si obiectul contractului

2) Clauzele se interpreteaza in sensul in care pot produce efecte, iar nu in acela in care nu ar produce niciunul

3) Oricat de generali ar fi termenii contractului,acesta nu cuprinde totusi, decat lucrul asupra caruia partile si-au propus a contracta oricat de generali ar fi termenii folositi

4) Reversul regulii anterioare este acela ca daca partile au utilizat o clauza contractuala pentru a exemplifica sau pentru a inlatura indoiala asupra sensului acelei clauze, atunci interpretarea nu trebuie sa se restranga la aplicarea contractului doar pentru acea cauza

c) Reguli subsidiare de interpretare. Conform abordarii legiuitorului, interpretarea prin utilizarea regulilor subsidiare trebuie sa aiba loc numai daca regulile principale de interpretare a clauzelor confuze nu au dat rezultatul dorit. Intr-o asemenea situatie, cu titlu secundar, se aplica urmatoarele reguli:

Contractul neclar in urma utilizarii regulilor generale de interpretare atunci el va fi interpretat in favoarea celui care se obliga

Interpretarea stipulatiilor inscrise in contractele de adeziune se interpreteaza impotriva celui care le-a propus

Reguli de interpretare a clauzelor tacite care completeaza contractul

Cand contractul este incomplet, pentru completarea lui, judecatorul este chemat sa determine, pe cale de interpretare vointa tacita a partilor. Legiuitorul a consacrat doua reguli in acest scop:

Conform alineatului 1272, Contractul valabil incheiat obliga nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar si la toate urmarile pe care practicile statornice intre parti, uzantele, legea sau echitatea le dau contractului dupa natura lui

A doua regula este stabilita de acelasi articol si precizeaza urmatoarele: clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg , desi nu sunt stipulate in mod expres.

Exista de asemenea si asa numitele obligatii implicite, care completeaza contractul desi nu sunt prevazute expres. Acestea sunt:

Obligatia generala de buna credinta. Desi definirea sa este aproape imposibila, datorita portantei extreme pe care o are notiunea de buna credinta, cel mai adesea ea se manifesta ca o tehnica de control judiciar prin intermediul careia sunt eliminate manifestarile contractuale de rea credinta.

Obligatia de cooperare contractuala. In continutul sau, se poate spune ca intra indatoririle partilor de a colabora pentru ca executarea contractului sa aiba loc in conditii optime pentru realizarea interesului contractual.

Obligatia de coerenta contractuala. Ea ar presupune, in acceptiunea comuna, obligatia partii contractante de a avea o conduita unitara in conformitate cu asteptarile rezonabile ale celeilalte parti.

Obligatia de informare contractuala. In continutul obligatiei de informare se regaseste indatorirea partilor de a comunica una celeilalte toate informatiile pertinente si utile legate de executarea contractului.

Obligatia de securitate ( am mai discutat de ea )

Sanctiunea neexecutarii obligatiilor implicite este identica nerespectarii principiului fortei obligatorii a contractului. (se poate ajunge chiar la rezolutiune)

Principiul fortei obligatorii a contractului

Principiul fortei obligatorii a contractului este consacrat intr-o formulare expresiva de Art. 1270 care prevede: Contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante. Cu alte cuvinte, contractul este legea partilor fiind tinute sa il respecte intocmai, potrivit adagiului lating pacta sunt servanda.

Forta obligatorie a contractului intre parti

Urmand ordinea reglementarii in aceasta materie, trebuie sa retinem ca si consecinte immediate ale fortei obligatorii intre parti urmatoarele consecinte:

a) Partile contractante sunt tinute sa execute intocmai una fata de cealalta obligatiile la care s-au indatorat.

b) Obligatiile contractuale trebuie sa fie executate intotdeauna cu buna credinta

c) Contractul se modifica sau inceteaza numai prin acordul partilor ori din cauze autorizate de lege (regula simetriei in contracte)

Regula obligatiei partilor de a executa intocmai contractul. Regula conformitatii executarii.

Principala semnificatie a principiului fortei oblgiatorii a contractului este aceea ca partile sunt obligatesa execute intocmai toate prestatiile la care s-au indatorat prin contract. Executarea trebuie sa aiba loc la termenele si in conditiile stabilite. Nerespectarea obligatiei de a executa intocmai contractul presupune o neexecutare. Pentru a putea vorbi de o incalcare a principiului fortei oblgiatorii, a cotnractului este necesar sa avem de a face cu o neexecutare ilicita.

Irevocabiltiatea contractului prin vointa uneia dintre partile contractuale. Simetria in contracte.

Contractul se modifica sau inceteaza numai prin acordul partilor ori din cauze autorizate de lege. Prin acest text legal se consacra regula simetriei in cotnracte, ceea ce inseamna ca orice contract, fiind rezultatul acordului de vointe al partilor, el poate fi desfacut sau revocat, in principiu numai inacelasi fel. Inseamna ca revocarea contractului nu este posibila prin vointa exclusiva a uneia dintre partile contractante cu exceptia cazurilor prevazute expres de lege. Regula simetriei este pe deplin valabila si in privinta modificarilor contractului. Semnificatii ale acestei reguli:

a) Revocarea contractului prin consimtamant mutual. (este consecinta fireasca si normala si exprima regula)

b) Revocarea unilaterala a contractului//denuntarea unilaterala. (aceasta este posibila numai prina acordul partilor sau in cazuri expres prevazute de lege)

c) Rezilierea fortata a contractului. Incetarea poate avea loc si in mod fortat, impotriva vointei partilor. Exemplu este cel al contractelor intuitu personae, in care la decesul uneia din parti contractul se rupe.

Executarea cu buna credinta a contractului

Obligatia de buna credinta, in executarea contractului nu mai este prevazute de actuala reglementare. Totusi, buna credinta este cea mai importanta obligatie implicita. Ea reprezinta obligatia sursa a unor alte obligatii contractuale precum:

Obligatia de loialitate care consta in principal in indatorirea partilor de a se informa reciproc, pe taota durata executarii cotnractului

Obligatia de cooperare, care consta in indatorirea partilor de a facilita executarea cotnractului pentru a se asigura de echilibrul prestatiilor.

Limitarea fortei obligatorii a contractului: interventia legiuitorului

La incheierea contractului partile sunt obligate sa respecte dispozitiile imperative ale legii. In caz contrar, cotnractul este nul, fiind lipsit de efecte si implicit de forta obligatorie. Asadar, desi forta contractului este comparata cu legea, el nu poate deroga de la legea imperativa.

De regula legiuitorul nu intervine pentru a modifica contractele. Se stie ca legea noua nu se aplica in principiu efectelor in curs ale contractului si nici retroactiv contractelor deja executate. Neinterventia legiuitorului in cotnracte nu este insa o regula absoluta. El poate pentru considerente de interes public, sa modifice contractele in curs prin norme imperative cuprinse intr-o lege noua . Formele principale de interventie a legiuitoruluiin contracte cu intentia de a le modifica sunt de doua feluri:

Interventia legiuitorului roman pentru modificarea duratei contractului s-a concretizat pana in prezent in procedeul prorogarii legale. Prorogarea legala a contractului consta in prelungirea fortata a existentei sale dupa implinirea termenului extinctiv stipulat de parti.

Procedeul de modificare de catre legiuitor a modalitatii de executare a contractului il reprezinta moratorului legal. Moratoriul este un termen acordat de legiuitr tuturor debitorilor sau unei categorii de debitori avand ca efect amanarea generala a executarii unor obligatii contractuale.

Limtarea fortei obligatorii a contractelor: impreviziunea in contracte.

Def. Impreviziunea consta in paguba pe care o sufera una dintre partile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine intre prestatiile sale si constraprestatiile celeilalte parti, in cursul executarii contractului, determinat de fluctuatiile monetare sau de alte imprejurari.

Caracterele impreviziunii

a) Impreviziunea se pune numai in sfera obligatiilro izvorate din contracte cu titlu oneros

b) Impreviziunea este o problema de ordin economic si financiar

c) Paguba pe care o sufera sau este pe cale de a o incerca o parte contractanta.

Prin indexare se intelege corelarea unei valori economice cu o alta valoare economica, in vederea mentinerii in timp a valorii reale a obligatiilor contractuale.

Legiuitorul roman a reglementat expres expres impreviziunea ca si exceptie de la principiul fortei obligatorii a contractului, conform caruia cu toate aceastea, (adica in profida nominalismului momentar reglementat de paragraful precedent al aceluaiasi articol, 1271) daca executarea contractului a devenit excesiv de oneroasa datorita unei schimbari exceptionale a imprejurarilor care ar face vadit injusta obligarea debitorului la executarea obligatiei , instanta poate sa dispuna adaptarea contractului sau incetarea acestuia

Conditiile impreviziunii

a) Schimbarea imprejurarilor a intervenit dupa incheierea contractuluib) Schimbarea imprejurarilor precum si intinderea acestora nu au fost si nici nu puteau fi avute in vedere de catre debitor, in mod rezonabil, in momentul incheierii contractuluic) Debitorul nu si-a asumat riscul schimbarii iprejurarilord) Debitorul sa fi incercat intr-un termen rezonabil si cu buna credinta negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractuluiEfectele impreviziunii

Judecatorul poate la sesizarea oricarei parti:

Sa dispuna adaptarea contractului pentru a distribui in od echitabl intre parti pierderile si beneficiile ce rezulta din schimbarea imprejurarilor Judecatorul poate, de asemenea dispune incetarea contractului la omentul si in conditiile pe care le stabilesteLimitarea principiului fortei obligatorii a contractelor. Teoria clauzelor abuzive.

Ca alta forma de interventie judiciara in contract, il reprezinta abuzul de drept contractual.

Chestiunea clauzelor abuzive si-a facut loc in dreptul pozitiv in mod preferential in categoria contractelor de consum.

Criterii de determinare a caracterului abuziv al unei clauze contractuale:

O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din cotnract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Elementele principale ale definirii si totodata ale identificari clauzelor abuzive sunt:

Lipsa negocierii

Dezechilibrul contractual in defavoarea consumatorului

Incalcarea exigentei de buna credinta

Utilizarea listei clauzelor abuzive

Criteriul celorlalte circumstante relevante

Asemenea clazue nu produc niciun efect asupra consumatorului.

Dupa cum am afirmat si mai sus, domeniul caracteristic de aplicare a acestor cauze este in domeniul contractelor de consum insa pentru alte domenii se folosesc urmatoarele tehnici de eliminare a clauzelor abuzive:

Utilizarea teoriei viciilor de consimtamant

Utilizarea teoriri formarii acordului de vointa

Utilizarea notiunii de buna credinta

Utilizarea regulilor transparentei contractuale

Efectele contractului fata de terti

Relativitatea efectelor contractului fata de terti

Legiuitorul roman a oferit urmatoarea definitie a relativitatii efectelor contractului: contractul produce efecte nuai intre parti daca prin lege nu se prevede altfel. Relativitatea efectelor contractului este o urmare fireasca a fortei obligatorii a acestuia.

Domeniul de aplicare a principiului relativitatii efectelor contractului

Pentru a lamuri care este importanta principiului relativitatii efectelor contractului, trebuie sa stabilim care sunt efectele la care se refera CC si care sunt persoanele la care se aplica aceste efecte. Avem astfel doua domenii de aplicari a principiului:

a) Domeniul obiectiv al relativitatii efectelor contractului. Din aceasta perspectiva, contractul se impune partilor ca forta obligatorie care da nastere la drepturi si obligatii si el se impune tertilor ca realitate obiectiva care trebuie respectata.

b) Domeniul subiectiv al relativitatii efectelor contractului. Circumscrierea acestui domeniu presupune determinarea persoanelor implicate in relativitatea efectelor contractului. Este de aceea necesar sa explicam continutul notiunilor de parti contractante, terti propriu zisi si succesori in drepturi ai partilor sau avanzii cauza.

1) Parti contractatante: pot fi persoanele fizice si juridice care si-au dat consimtamantul personal si direct sau prin reprezentant la incheierea contractului. Ele sunt numite parti originare ale contractului. Tot calitate de parti o au si persoanele care adera la un contract deja format sau care il ratifica. Se retine insa conditia pentru ca o persoana sa devina parte in contract sa isi dea consimtamantul intr-o forma sau alta la incheierea lui sau sa adere ulterior la contractul in curs.

2) Tertii propriu-zisi sau penitus extranei. In sensul cel mai larg al cuvantului prin terti se inteleg toate persoanele care nu au participat direct la incheierea contractului si care nu au astfel calitatea de parti contractante. In aceasta categorie intra mai multe tipuri de terti: (stiu inca o clasificare si e naspa dar asta e dreptul ce sa ii faci):

Tertii deveniti parti (si parti devenite terti). In aceasta categorie trebuie sa includem toate acele persoane care suporta in mod direct efectele obligatorii ale unui contract datorita unei circumstante anterioare acestuia sau posterioare. Alaturi de categoria de mai sus pot dobandi calitatea de parti si succesorii in drepturi ai partilor sau avanzii cauza. Intra in aceasta categorie acei terti fata de care se produc totusi efectele contractului , desi nu si-au dat consimtamantul la incheierea lui datorita legaturii sau raportului in care se afla cu partile. Succesorii in drepturi ai partilor sunt la randul lor de doua feluri: succesori universali si succesori cu titlu universal ( stim de ei de la drepturi reale)

Terti care suporta anumite efecte ale contractului. Intra in aceasta categorie si uneori sunt numiti tot avanzi cauza, creditorii chirografari. Acesti terti, care raman terti si ulterior incheierii contractului, sunt tinuti sa suporte incheierea de contracte profitabile sau nu , de catre debitorii lor. Creditorii chirografari sunt singurii avanzi cauza autentici.

Tertii absoluti . Este vorba de un cerc extins de persoane care nu au nicio legatura cu contractul pentru ca nu fac parte din niciuna din categoriile de persoane descrise mai sus.

Efectele contractului fata de succesorii partilor si fata de creditorii chirografari.

1. Fata de succesorii universali sau cu titlu universal.

Dobandind intregul patrimoniu sau o fractiune de patrimoniu, succesorul universal sau cu titlu universal este continuatorul personalitatii autorului sau, devenind astfel creditor si debitor. Asadar, efectele contractului se produc si fata de aceste persoane, in masura in care ele subzista in momentul dobandirii patrimoniului sau fractiunii din patrimoniu care a apartinut partilor sau uneia dintre partile contractante. Toate aceste persoane sunt asimilate partilor in privinta efectelor contractului deoarece ele sunt terti deveniti parti.

Exceptii:

Stipulatia partilor

In cazul contractelor intuitu persone

Legea sa prevada exceptii

2)Fata de succesorii cu titlu particular. Succesorul cu titlu particular profita de drepturile reale si este tinut sa respecte obligatiile sau sarcinile reale nascute din contractele incheiate de autorul sau in legatura cu bunul sau dreptul ce i-a fost transmis.

In aceasta privinta trebuie sa fie indeplinite urmatoarele trei conditii:

Sa fie vorba de drepturi si obligatii strans legate de bunul dobandit de succesorul cu titlu particular

Contractele care au dat nastere acelor drepturi si obligatii sa aiba o data certa anterioaramomentului incheierii actului intre succesorul cu titlu particular si cel de la care a dobandit bunul

Sa fi fost indeplinite formele de publicitate

In raport cu drepturile si obligatiile personale nascute din contractele incheiate de autorul sau, succesorul cu titlu particular are calitatea, in principiu de tert propriu zis.

3) In raport cu creditorii chirografari.

Creditorii chirografari sunt acei creditori care au ca singura garantie comuna si proportionala a realizarii drepturilor lor de creanta intregul patrimoniu al debitorului, ceea ce constituie gajul lor general. Creditorii chirografari se deosebesc de succesorii universali sau cu titlu universal precum si de succesorii cu titlu particular deoarece nu devin creditori sau debitori prin efectul contractelor incheiate de debitorul lor.

Opozabilitatea contractului fata de terti

Tertii au obligatia generala de a respecta situatia juridica nascuta din contract, chiar daca pentru ei aceasta realitate se prezinta ca un fapt juridic. Este vorba de caracterul de utilitate sociala pe care il prezinta opozabilitatea. Este de retinut ca de regula manierea absoluta in care opozabilitatea se realizeaza este probarea cunoasterii de catre tert a situatiei juridice rezultate din contract, indiferent ca avem de a face cu un sistem de publicitate organizat legal sau nu.

Def. Prin opozabilitatea contractului , in sens larg, intelegem ca el produce efecte intre partile contractante si avanzii cauza ai partilor, precum si faptul ca situatia juridica nascuta din contractul respectiv trebuie respectate de catre toti, inclusiv de tertii propriu zisi.

Opozabilitatea contractului in raporturile dintre parti si succesorii lor in drepturi se confunda cu principiul fortei obligatorii a efectelor contractului. Atunci cand vobim de opozabilitatea fata de terti, ne referim la opozabilitatea propriu zisa, astfel cum este ea reglementata in CC.

Opozabilitatea contractului fata de tertii propriu-zisi

Opozabilitatea contractului fata de terti este cea de-a doua componenta a notiunii de opozabilitate. De aceasta data, opozabilitatea are o alta semnificatie; ea nu se confunda cu relativitatea efectelor contractului. Opozabilitatea contractului fata de terti consta in obligatia tuturor de a respecta situatia juridica creata printr-un contract.

Formele opozabilitatii fata de tertii propriu zisi.

a) Opozabilitatea probatorie consta in aceea ca un contract intre parti poate fi utilizat de chiar parti sau de terti, in vederea probarii unei anumite situatii juridice sau de fapt.

b) Opozabilitatea substantiala consta in acea expresia a opozabilitatii care implica opunerea de catre una din parti a contractului ca sursa a legitimitatii dreptului sau rezultat din contract.

In raporturile dintre parti, contractul are valoare de act juridic, constand in acordul lor de vointa. Fata de terti , contractul este un simplu fapt juridic in sensul restrans al cuvantului.

Exceptiile de la principiul relativitatii si de la principiul opozabilitatii efectelor contractului

Def. Exceptiile de la principiul relativiatii efectelor contractului sunt acele situatii juridice in care efectele contractului se produc fata de alte persoane care nu au calitatea de parti contractante sau de succesori in drepturi ai partilor. Cu alte cuvinte , si mai precis formulat suntem in prezenta unor exceptii de acest fel numai atunci cand un cotnract da nastere la drepturi sau la obligatii in favoarea si respectiv in sarcina altor persoane decat partile contractante si succesorii lor.

Exceptiile de la principiul relativitatii efectelor contractului nu trebuie confundate cu exceptiile de la opozabilitatea contractului fata de terti.

In literatura de specialtiate se sustine ca exceptiile de la principiul relativitatii efectelor contractului sund de doua feluri

1) Aparente. In aceasta categorie intra

Promisiunea pentru altul

Reprezentare

2) Reale. In aceasta categorie intra:

Contractul colectiv de munca

Actiunile directe

Stipulatia pentru altul

Reprezentarea

Prin reprezentare se intelege tehnica juridica prin care o persoana o persoana numita reprezentant incheie un act juridic (asadar poate fi vorba de un contract) in numele si pe seama unei alte persoane numite reprezentat. Efectele ecentualului contract incheiat intre reprezentant si tert, se vor produce direct intre reprezentat si tert. Sursele reprezentarii sunt legea, actul juridic sau hotararea judecatoreasca.

Efectele directe ale reprezentarii si crearea de raporturi directe intre reprezentat si tert sunt legate de cunoasterea efectiva de catre tert a puterilor conferite reprezentantului si a calitatii sale.

In cazul in care reprezentantul actioneaza in lipsa puterii de reprezentare sau cu depasirea acesteia contractul incheiat cu tertul nu produce niciun efect intre reprezentat si tert, raportul contractual ramane in vigoare intre reprezentant in nume propriu si tert.

Tot pentru ipoteza actului incheiat in lipa sau cu depasirea puterii de reprezentare CC prevede o suma de reguli privind ratificarea, adica recunoasterea expresa de catre persoana in numele careia s-a incehiat fara drept un anumit act, a efectelor acestui act.

Reprezentarea inceteaza prin renuntarea de catre reprezentant la imputernicire sau prin revocarea puterii de reprezentare de catre reprezentat cu conditia ca revocarea sa fie adusa la cunostinta tertilor sau acestea sa fi cunoscut cauza de incetare a reprezentarii pe alta cale.

Acorduri colective

Este vorba de anumite conventii a caror caracteristica principala este aceea ca cel putin una dintre partile implicate in contract angajeaza prin consimtamantul exprimat la incheierea contractului o colectivitate. Membrii acestei colectivitati vor avea dreptruri si obligatii desi nu au incheiat contractul colectiv. Asemenea contracte colective sunt regasibile in diverse materii ale dreptului, dar mai cu seama in cadrul procedurii falimentului si al raporturilor de munca.

Actiunile directe (acesta e randul in cauza...ai sa vezi ce zic)Prin actiuni directe intelegem dreptul unor persoane de a actiona in anumite cazuri expres si limitativ prevazute de lege , impotriva uneia dintre partile unui contract cu care nu au nicio legatura, invocand acel contract in favoarea lor, contract fata de care au calitatea de terti propriu zisi. Este vorba de un mecanism juriic in care sunt implicate trei persoane: creditorul ( care este beneficiarul actiunii directe), debitorul sau imediat sau debitorul intermediar (data de care este legat printr-un raport contractual) si debitorul debitorului imediat sau subdebitor ( care se afla intr-un raport contractual cu debitorul imediat, dar care nu se afla intr-un asemenea raport cu creditorul)

Actiunile directe reprezinta acea tehnica de natura legala care permite creditorului sa actioneze direct impotriva subdebitorului pe calea unei actiuni numita actiune directa. Actiunea directa nu poate fi considerata admisibila in orice grup de contracte, ci numai in doua sitatii speciale:

Atunci cand legea prevede actiunea directa in mod expres

Cand actiunea directa este legata de transmiterea unui drept

Actiunile directe sunt exceptii de la principiul relativitatii efectelor contractului.

Promisiunea pentru fapta altuia

Promisiunea pentru fapta altuia sau conventia de porte fort reprezinta o exceptie aparenta de la relativitatea efectelor contractului princ are o persoana se obliga fata de creditor sa determine un tert sa incheie sau sa ratifice un contract respectiv si eventual sa il si execute.

Stipulatia pentru altul

Stipulatia pentru altul exceptie veritabila de la relativitatea efectelor contractului este contractul in folosul unei terte persoane adica, figura contractuala prin care o persoana se obliga fata de alta sa execute o prestatie in favoarea unui tert.

Notiunea de exceptie de la principiul opozabilitatii fata de terti a efectelor contractului

Eventualele exceptii de la opozabilitatea contractului sunt acele situatii in care tertii nu mai au obligatia generala de a respecta situatia generata de cotnractul incheiat intre parti, adica ipotezele in care sunt indreptatiti sa neglijeze aceasta realitate fara ca atitudinea lor sa genereze angajarea raspunderii delictuale

Exceptii de la opozabilitatea efectelor contractului

Situatiile in care partile unui cotnract nu indeplinesc formalitatile speciale ale sistemului legal de publicatie

O alta exceptie de la opozabilitatea contractului fata de terti este beneficiul actiunii pauliene. Actiunea pauliana este acea actiune care poate fi formulata de o anumita categorie de terti fata de cotnract, in scopul asigurarii inopozabilitatii fata de acestia a situatiei juridice generate de cotnractul fraudulos incheiat de debitorul lor.

Tot exceptii de la opozabilitatea efectelor contractului sunt numeroasele situatii in care actul incheiat intre doua parti este constatat inopozabil unei a treia persoane

Ultima exceptie de la opozabilitatea efectelor contractului pe care o identificam este simulatia

Promisiunea faptei altuia

Def. Promisiunea faptei altuia poate fi definta ca fiind un cotnract sau o clauza intr-un contract prin care o persoana- debitorul sau promitentul- se obliga fata de creditor, sa obtina consimtamantul unei terte persoane de a incheia un contract sau a ratifaca un contract deja incheiat.

Formele conventiei

Din analiza acestei definitii rezulta ca se pot distinge doua forme de porte fort (promisiunea faptei altuia)

Principala ( in cazul in care intre doua persoane se incheie un contract al carui obiect este unic consta in prestatia debitorului de a il determina pe un tert sa isi dea consimtamantul la incheierea unui contract cu creditorul)

Accesorie ( atunci cand consta intr-o clauza ce se integreaza intr-un contract si prin care debitorul se obliga printre altele sa obtine consimtamantul sau angajamentul unui tert)

Obligatia asumata de promitent este una de rezultat.

Conditii de valabilitate

Fiind un contract, promisiunea faptei altuia trebuie sa indeplineasca toate conditiile generale de validitate ale unui cotnract. In ceea ce priveste forma , chiar daca actul pe care tertul trebuie sa il ratifice, execute, incheie tertul este unul pentru care legea pretinde o forma autentica, promisiunea faptei altuia nu trebuie sa implice aceasta forma.

Pe langa conditiile generale CC pretinde si o conditie speciala si anume promisiunea faptei altuia trebuie sa fie expresa sau cel putin neindoielnica.

Conventia de stipulatie pentru altul poate avea numeroase aplciatii practice: in materia contractului de mandat, in cazul instrainarii unui bun indiviz de catre unul dintre coproprietari etc.

Efectele conventiei de porte-fort

Efectele promisiunii de porte fort depind de atitudinea tertului al carui consimtamant sau angajament s-a obligat sa il obtina dar si de limitele angajamentului asumat de catre promitent.

Inainte de toate este necesar sa precizam ca in temeiul promisiunii de porte fort in sarcina debitorului se naste o obligatie de a face si in acelasi timp de rezultat. Debitorul se obliga sa determine o terta persoana sa incheie sau sa ratifice un act juridic. Daca actul respectiv va fi incheiat sau dupa caz ratificat se considera ca debitorul si-a indeplinit obligatia contractuala. In ipoteza in care promitentul s-a obligat sa isi garanteze executarea obligatiei asuate de catre tert, daca tertul nu executa obligatile din contractul incheiat de creditorului promitentului, acesta din urma, intocmai ca un fideiusor, este tinut sa raspunda de neexecutare.

Conventia de porte fort nu este o exceptie de la relativitatea efectelor contractului. (opinia lui Pop, Liviu Pop)

Stipulatia pentru altul

Def. contractul in favoarea unei terte persoane sau stipulatia pentru altul este un contract sau o clauza intr-un contract prin care o parte, numita promitent, se obliga fata de cealalta parte, numita stipulant, sa execute o prestatie in favoarea unei alte persoane, straina de contract, numita tert beneficiar.

Conditii

Stipulatia pentru altul trebuie sa indeplineasca toate conditiile generale de validitate prevazute de lege. Alaturi de conditiile generale de validitate, mai trebuie intrunite inca doua conditii speciale, expres prevazute de lege si una propusa de doctrina:

a) Tertul beneficiar sa fie o persoana determinata sau cel putin determinabila la data incheierii stipulatiei

b) Tertul beneficiar al stipulatiei trebuie sa existe la momentul la care primitentul trebuie sa isi execute prestatia

c) Conditia ca stipulatia sa fie neindoielnica

Contrar altor situatii in care neindeplinirea conditiilor imperative este sanctionata cu nulitatea sau cu considerarea clauzei ca nescrisa, in cazul de fata, sanctiunea nerespectarii conditiilor de la lit a si b de mai sus este aceea ca stipulatia profita stipulantului, fara a agrava sarcina promitentului.

Consimtamantul tertului beneficiar nu este o condtie de existenta a stipulatiei pentru altul, dar este o conditie de efectivitate.

Efectele stipulatiei pentru altul

Pentru a analiza efectele stipulatiei pentru altul este necesar sa subliniem ca mecanismul sau consta in nasterea in mod direct si originar din contractul incheiat intre stipulant si promitent a unui drept de sine statator in favoarea tertului beneficiar, fara a fi necesar consimtamantul acestuia.

Efectele stipulatiei pentru altul in raporturile dintre stipulant si promitent

Efectele contractului in raporturile dintre stipulant si promitent care se produc fara nicio legatura cu stipulatia in favoarea tertului sunt guvernate de dreptul comun. Mai putin insa chestiunea posibilitatii revocarii mutuale sau individuale a stiulatiei care are un regim aparte. Este astfel necesar sa facem urmatoarele distinctii:

De la momentul ajungerii acceptarii tertului beneficiar la stipulant sau la promitent stipulatia nu mai poate fi revocata, mutual sau unilateral

Stipulatia poate fi revocata in mod liber pana la momentul indicat mai sus de catre promitent si stipulant in persoana

Stipulatia poate fi revocata si unilateral de catre stipulant cu conditia ca nu cumva promitentul sa aiba un interes in executarea prestatiei fata de tert

Stipulantul are la dispozitie toate remediile conferite de lege oricarui creditor si partilor contractante pentru neexecutarea contractului.

Efectele stipulatiei pentru altul in raporturile dintre promitent si tertul beneficiar

Prin efectul stipulatiei , beneficiarul dobandeste dreptul de a cere direct promitentului executarea prestatiei. Din stipulatia pentru altul, intre tertul beneficiar si promitent se naste un raport obligational. Tertul beneficiar are calitatea de creditor si promitentul are calitatea de debitor. Tertul beneficiar nu este indreptatit sa ceara rezolutiunea contractului in caz de neexecutare a obligatiei de catre promitent.

Sunt situatii cand promitentul are dreptul sa refuze executarea obligatiei in favoarea tertului beneficiar. Promitentul poate invoca in apararea sa toate exceptiile pe care este indreptati sa le opuna stipulantului, cum ar fi nulitatea contractului, realizarea unei conditii rezolutorii etc.

Efectele stipulatiei pentru altul in raporturile dintre stipulant si tertul beneficiar

Stipulatia pentru altul prin ea insasi nu da nastere unui raport de obligatii intre stipulant si tertul beneficiar. Prin acest procedeu stipulantul nu urmareste sa se oblige fata de tertul beneficiar si nici sa il oblige pe tert fata de el.

Natura juridica a stipulatiei pentru altul

Au fost propuse mai multe variante de doctrina, printre care teoria dublului contract, teoria gestiunii de afaceri, teoria actului unilateral a promitentului insa cea care a prevalat in dreptul romanesc este cel al dreptului direct.

Simulatia

Simulatia este o operatiune complexa care din punct de vedere tehnic reprezinta o exceptie de la principiul opozabilitatii efectelor obligatorii ale contractului. Practic prin simulatie partile ascund fata de terti continutul adevaratei relatii juridicecare exista intre ele.

Def. simulatia reprezinta o operatiune juridica realizata prin disimularea vointei reale a partilor, constand in incheierea si existenta simultana, a doua intelegeri sau conventii: una aparenta sau publica, prin care se creeaza o situatia juridica aparenta, contrara realitatii si alta secreta, care da nastere situatiei juridice reale dintre parti, anihiland sau modificand efectele produse in aparenta in temeiul contractului public.

Conditiile stipulatiei

1) Existenta actului secret.

Conditia presupune ca actul real sau contrainscrisul sa fie incheiat astfel incat existenta si cuprinsul sa fie necunoscute tertilor. Actul secret trebuie sa existe in sens de negotium adica de operatiune juridica reala care produce adevaratele efecte intre partile contractante. In acest sens actul secret poate sa lipseasca daca este privit ca instrumentul dar este indispensavil privit ca negotium. Actul secret trebuie sa existe sub forma intelegerii dintre parti la data incheierii actului public (contemporaneitatii actului secret cu actul public) Din perspectiva contemporaneitatii trebuie considerat ca nu poate fi vorba de simulatie atunci cand actul aparent este incheiat anterior actului secret. Totodata trebuie indeplinite si conditiile de validitate substantiale si formale ale actului secret.

2) Existenta actului public

Actul public este actul care se incheie astfel incat sa produca o aparenta juridica . Este actul adus la cunostinta tertilor in intentia de a ascunde acestora adevarata realitate juridica din actul secret.

3) Existenta acordului simulatoriu.

Idee de acord simulatoriu sugereaza o reprezentare comuna apartilor, anterior incheierii actului public si actului secret, reprezentare comuna in care partile sa orchestreze intreaga operatiune a simulatiei adica sa imagineze toate manoperele prin care se va disimula adevarata relatie dintre ele fata de terti.

Formele simulatiei

In functie de scopul concret al actului aparent si de relatia in care aceasta se gaseste actul secret avem:

Simulatie prin fictivitate

Simulatie prin deghizare

Simulatie prin interpunere de persoane

Principala clasificare utilizate in literatura e specialitate este cea care distinge intre simulatia absoluta si cea relativa. Simulatia absoluta este in cazul in care partile stabilesc ca itnre ele sa nu existe in realitate niciun act. Ea este relativa atunci cand sunt simulate doar unul sau mai multe elemente ale contractului public.

Contractul aparent sau public este fictiv

Prin acest procedeu, partile disimuleaza complet realitatea, stabilind in actul secret ca actul aparent nu va produce niciun efect juridic. Este singurul caz de simulatia abos