SCOALA NATIONALA DE STUDII POLITICE SI ADMINISTRATIVE MASTERAT-ADMINISTRATIE PUBLICA

SPATIUL PUBLIC EUROPEAN

TEORIA ORGANIZARII ADMINISTRATIEI PUBLICE

Serviciile publice Regimuri adminstrative

Regionalizarea administrativa

2

CUPRINS

1. PRIVIRE GENERALA ASUPRA ORGANIZARII POLITICO-ADMINISTRATIVE.

Scurt istoric al doctrinei ...................................................................................................... 3 2. NOTIUNEA DE ORGANIZARE................................................................................... 3

3. SERVICIILE PUBLICE ................................................................................................. 4 3.1 Notiunea de serviciu public .......................................................................................... 4

3.2. Consideratii generale privind teoria serviciului public in Franta ................................ 5 3.3.Consideratii privind teoria serviciului public in literatura noastra de specialitate

interbelica ............................................................................................................................ 5 3.4. Serviciul public in prezent ........................................................................................... 5 3.5. Infiintarea si desfiintarea serviciilor publice ................................................................ 6 3.6. Principiile de organizare si functionare a serviciilor publice....................................... 7 3.6.1.. Principiul continuitatii serviciilor publice ............................................................... 7 3.6.2.. Principiul egalitatii in fata serviciului public ........................................................... 8 3.6.3. Principiul adaptabilitatii la conditiile pietei ............................................................. 9 3.6.4. Principiul eficientei serviciului public ...................................................................... 9 3.7. Clasificarea serviciilor publice .................................................................................... 9 3.8. Gestionarea serviciilor publice .................................................................................. 11

4. REGIMURI ADMINISTRATIVE................................................................................ 12 4.1. Centralizarea administrativa ...................................................................................... 13 4.2. Deconcentrarea administrativ teritoriala .................................................................... 13 4.3. Descentralizarea administrativ teritoriala ................................................................ 14 5. REGIONALIZAREA ADMINISTRATIVA ................................................................ 14 BIBLIOGRAFIE: .............................................................................................................. 15

3

1. PRIVIRE GENERALA ASUPRA ORGANIZARII POLITICO-ADMINISTRATIVE. Scurt istoric al doctrinei

Statul se poate defini ca fiind modul de organizare si manifestare a puterii publice pe un anumit teritoriu exercitate asupra unei populatii aflate in acel loc si care realizeaza conducerea sociala in ansamblul ei, sprijinindu-se, la nevoie, pe constrangerea proprie in vedera aplicarii dreptului.

Statul reprezinta cel mai important fenomen social institutional care constituie si cadrul organizat de conducere si guvernare al societatii avand si calitatea de reprezentant oficial al acesteia. Cu toate acestea el nu se confunda cu societatea si cu intreaga populatie, prin modul de compunere si structura autoritatilor sale, iar in cadrul unei societati democratice statul nu este si nu trebuie sa fie deasupra sau in afara societatii nici opusul acesteia sau individului, exercitand conducerea sociala atat in folosul societatii in ansamblul ei, a diverselor colectivitati, cat si a membrilor ei luati in parte.1

Paul Negulescu considera ca un stat este mai puternic daca are un teritoriu suficient, in care sa se poate dezvolta, daca teritoriul este mai fertil, daca are cursuri de ape, daca se delimiteaza cu marea, daca are granite naturale, mai usor de aparat, daca are o fericita configuratie, daca are o clima temperata.2

2. NOTIUNEA DE ORGANIZARE

Termenul a organiza provine din limba franceza (organizer) si inseamna a intreprinde metodic masurile necesare pentru a asigura o desfasurare cat mai eficienta a unei actiuni. Originea acestui termen se afla in limba latina, in cuvantul organum, care desemneaza o unitate morfologica din corpul unei fiinte vii, ceea ce indeplineste una sau mai multe functiuni.3

Administratia publica, ca subsistem al sistemului social global, pentru a servi societatea, trebuie bine organizata si condusa in mod corespunzator.

Ideea de organizare este prezenta la orice nivel al vietii sociale. Organizarea este conditia hotaratoare.

Din punct de vedere administrativ, organizarea teritoriului statului intereseaza in aceeasi masura, atat puterea de stat, cat si colectivitatile locale, avand o deosebita semnificatie politica si sociala. In principal, prin structurile sale administrativ-teritoriale, statul urmareste sa-si creeze conditiile pentru a conduce si guverna mai usor societatea.4

Organizarea administratiei de stat, ca fenomen, apare fireste o data cu statul. Teoriile stiintifice insa despre aceasta organizare se contureaza mult mai tarziu, odata cu aparitia stiintei administratiei si a stiintei dreptului administrativ, deci prin secolul al XIX-lea. Evolutia organizarii administrative este legata de evolutia organizarii armate,

1 Ioan Santai. Drept administrativ si stiinta administratiei. Partea I. Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, Bucuresti

2004, p. 79 2 Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ roman, vol.1, Editia a III-a, Bucuresti, 1925, p.100

3 Dumitru Brezoianu, Drept administrativ. Parte generala, p.57-58

4 Gheorghe T. Zaharia, Drept administrativ, Editia a IV-a revizuita, Ed.Junimea, Iasi, 2002, p. 58

4

insasi ideea de ierarhie vine de la ideea subordonarii specifice fenomenului militar. Este de asemenea, de necontestat faptul ca geografia a avut rolul ei, fiind inclusi mai multi factori. Mai intai vorbim de factori obiectivi de ordin economic, politic, cultural, religios, lingvistic, iar apoi de o serie de factori subiectivi, cum ar fi patimile conducatorilor, bolile conducatorilor, intrigile metreselor sau concubinelor oficiale, caprciile si interesele curtenilor si ale ministrilor.5

Organizarea de stat reprezinta modul de constituire a puterii publice, respectiv modalitatile existentei si infaptuirii acesteia. Studiul organizarii de stat si a sistemului de autoritati presupune:6

- cercetarea modului de organizare sau constituire a componentelor ce alcatuiesc organele publice

- cercetarea modului de functionare a raporturilor in care se afla autoritatile de stat intre ele

- analiza sarcinilor, atributiilor si competentelor organelor in cauza

Teoria organizarii administratiei publice categorie de autoritati ce reprezinta o institutie juridica de baza a dreptului administrativ reprezinta o totalitate de cunostinte teoretice cu aplicabilitate practicata privind sistemulul autoritatilor administratiei publice si structura acesteia, sub aspectul constituirii, organizarii, functionarii si a atributiilor elementelor sale componente.

3. SERVICIILE PUBLICE

3.1 Notiunea de serviciu public

Serviciile publice considerate ocupatii ale unor persoane, functii, actiuni sau munci prestate in interesul cuiva, organisme sau subdiviziuni ce fac parte dintr-un ansamblu administrativ sau economic.7

Conceptul de serviciu public a aparut la sfarsitul secolului al XIX- lea atunci cand interventiile statului s-au accentuat in domenii precum: transportul, sanatate, educatie.

Serviciul public este o notiune juridica ce are drept consecinta aplicarea regulii de drept specifice si derogarii dreptului comun: regimul serviciului public compenseaza si rezuma specificul dreptului administrativ.

Functionarea serviciilor publice se face dupa reguli specifice, care privesc atat organizarea si functionarea acestora, cat si drepturile sau obligatiile uzagerilor.8

Notiunea de serviciu public a aparut si s-a dezvoltat in timp, pe fondul multiplicarii si diversificarii nevoilor generale ale societatii umane, concomitent cu dezvoltarea tot mai accentuata a functiilor statului in vederea asigurarii bunastarii generale a oamenilor pe care ii reprezinta. Treptat, atingand o dezvoltare maxima la mijlocul secolului XX, serviciul public s-a impus drept fundamentul activitatii sistemului administratiei publice.

5 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.1, Editia a III-a. Ed. All Beck, Bucuresti, 2001, p.249

6 Idem 1, p. 80

7 Ioan Alexandru, Drept administrativ, Editia a II-a revizuita si adaugita, Ed. Lumina Lex, Bucuresti

8 Uzager acea persoana direct interesata in prestarea serviciilor publice de catre administratie, beneficiarul

serviciului. Trat de drept administrativ, Editura All Beck, Bucuresti 2001, p. 87

5

Astfel, pentru satisfacerea cerintelor - hrana, locuinta, transport, cultura, sanatate - membrilor unei colectivitati umane sunt infiintate anumite organisme sociale, sub denumirea de servicii publice.

3.2. Consideratii generale privind teoria serviciului public in Franta

La inceput, in dreptul francez, notiunea de serviciu public, a fost conceputa in doua sensuri: in sens organic sau formal; serviciul public era caracterizat ca fiind o organizatie , o ntreprindere girata de administratie; in sens material, serviciul public, era socotit orice activitate care avea ca scop satisfacerea unui interes general.9 In diferite opinii se arata ca serviciul public este forma actiunii administrative prin care o persoana isi asuma satisfacerea unor nevoi de interes general. Se arata ca nu se poate concepe serviciul public fara a include in definita sa mentionarea prerogativelor de putere publica datorita carora el poate fi asigurat. Serviciul public este o simpla denumire, care nu corespunde nici unei realitati obiective, nici unui stat precis, iar dupa altii, in optica neo-liberalismului, serviciul public este privit ca un instrument de reducere a libertatilor in beneficiul Statului.

3.3.Consideratii privind teoria serviciului public in literatura noastra de specialitate interbelica

Autorii din aceasta perioada au aratat ca statul are obligatia de a organiza anumite activitati in vederea satisfacerii unor nevoi de interes general (cum sunt nevoia de asistenta medicala, nevoia de siguranta, nevoia de cultura), activitati numite servicii publice, fara de care societatea nu ar putea exista si progresa. Plecandu-se de la aceste constatari, in literatura noastra de specialitate interbelica, serviciul public a fost definit ca acea activitate a autoritatilor administratiei publice care are ca scop satisfacera unei nevoi de interes general si care trebuie indeplinita regulat si continuu ( spre exemplu, politia, transporturile pe calea ferata, invatamantul, asistenta sociala).10

3.4. Serviciul public in prezent

In ceea ce priveste situatia actuala a serviciilor publice din Romania, intr-o opinie se arata intemeiat ca trebuie discutat despre dezvoltarea serviciilor publice, ele fiind strict necesare in sistemul nostru constitutional deoarece evoca obligatii ale statului fata de drepturile fundamentale ale cetateanului.11 Notiunea de serviciu public o intalnim in primul rand in Constitutie. Astfel in art.120 se prevede ca administratia publica din unitatile administrative teritoriale se intemeiaza pe principiile descentralizarii, autonomiei locale si deconcentrarii serviciilor publice; in art. 122, consiliul judetean este definit ca autoritatea administratiei publice, pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean; art. 123 alin 2 precizeaza ca prefectul conduce

9 T. Draganu, Introducere in teoria statului de drept, Bucuresti, p.150

10 R. N. Petrescu, Drept administrativ, Ed. Accent, 2004, Cluj-Napoca p.22-23

11 A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.1, Ed. All Beck, Bucuresti, p. 257

6

serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale, din unitatile administrativ-teritoriale. Notiunea de serviciu public o gasim si in Legea nr. 215/2001 Legea administratiei publice locale, precum si in alte legi, ordonante ale Guvernului.12

In stadiul actual de dezvoltare a societatii, odata cu progresul culturii si civilizatiei, nevoile umane cresc atat calitativ cat si cantitativ, ceea ce se reflecta in organizarea de catre administratia publica a unor noi servicii publice, cum sunt activitatile teatrelor, muzeelor, radioului, televiziunii si altele. In statul modern, multitudinea nevoilor sociale este deosebit de mare, asa incat administratia publica nu mai poate, ea insasi, sa le rezolve pe toate, ci recurge la autorizarea anumitor persoane private sa presteze servicii de interes general sau public. Ne vom afla in prezenta unui serviciu public in urmatoarele situatii:13 - daca o activitate de interes general sau public este desfasurata de o autoritate a administratiei publice sau o persoana juridica publica autorizata de aceasta14 - daca persoana juridica privata este autorizata de administratia publica sa presteze unele activitati de interes general.

3.5. Infiintarea si desfiintarea serviciilor publice

Administratia isi propune a satisface nevoi foarte variate, pentru care se apreciaza insuficienta sau criticabila initiativa particulara. Puterea politica este aceea care determina nevoile carora li se recunoaste un caracter public si pentru satisfacerea carora nu se apeleaza la initiativa particulara. Lista nevoilor a caror satisfacere trebuie asigurata prin interventia administratiei publice sau direct de aceasta este fixata in functie de curentele ideologice, situatia economica si sociala, posibilitatile financiare si tehnice ale locului si momentului. Autoritatea publica poate decide crearea unor organisme care sa depinda de ea, sa fie emanatia acesteia pentru realizarea sarcinii organismelor publice si semipublice. Cu alte cuvinte, ea recurge fie la organisme care se inscriu strict in cadrul administrativ obisnuit si actioneaza in intregime dupa procedee administrative, fie la organisme care au numai caracter administrativ prin originile lor, prin prezenta unei mari parti din capitalul folosit, prin anumite reguli de functionare, prin controlul la care ele sunt supuse, dar care, din mai multe puncte, se apropie de intreprinderile comerciale si industriale obisnuite. Se poate spune ca serviciile publice in sens larg, sunt ansambluri de persoane si lucruri create in vederea satisfacerii unei nevoi publice de catre o colectivitate publice, supuse autoritatii si controlului acesteia. Aceasta definitie, insusita de majoritatea autorilor in materie, face sa apara ideea de ansamblu de mijloace avute in vedere pentru satisfacerea unui scop.

12 Legea nr. 215/2001 publicata in Monitorul oficial al Romaniei, partea I, nr.204 din 23 aprilie 2001, cu

modificarile ulterioare. 13

R.N. Petrescu, Drept Administrativ, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2004, p.25 14

De exemplu, in cadrul gestiunii directe delegate a serviciilor publice de salubrizare a localitatilor reglementate de O.G. nr.87/2001 (Monitorul oficial al Romaniei, partea I, nr.543 din 1 sept 2001, aprobata cu modificari prin Legea nr. 139/2002), autoritatile administratiei publice locale isi asuma nemijlocit toate sarcinile si responsabilitatile privind organizarea, conducerea, administrarea si gestionarea acestor servicii)

7

Adesea serviciile publice sunt create pentru prima data, necesitatile fiind noi, alteori ele se adauga altora deja existente. Uneori ele au dreptul sa stabileasca, in cadrul legii, propria amenajare generala, alteori doar cu aprobarea unei autoritati administraive superioare. Cheltuielile serviciilor sunt in principiu suportate de catre colectivitatea care a instituit si organizat serviciul. Ele pot fi acoperite total sau partial din venituri provenite din functionarea serviciului sau cu concursul particularilor si sunt intotdeauna sub control si sub dependenta colectivitatii care le-a creat. Separarea intre serviciile proprii administratiei si cele asimilate intreprinderilor particulare are un caracter ferm in dreptul francez, dar nu si in alte sisteme de drept. In general, ele sunt administrate dupa regulile administratiei publice existente in tarile unde ele se afla. Caracterul propriu-zis administrativ il au si serviciile publice organizate de colectivitatile publice teritoriala si care au personalitate juridica si sunt constituite ca stabilamente publice sau care au o anumita autonomie financiara. Ele sunt administrate dupa regulile obisnuite ale administratiei publice. Pentru aceste servicii publice se utilizeaza regimul juridic al societatii de drept privat sau se creaza un statut special, similar celui al societatii de drept privat. Dar totdeauna aceste organisme comporta o puternica participare financiara a colectivitatilor teritoriale si raman supuse unui anumit control administrativ.

3.6. Principiile de organizare si functionare a serviciilor publice

Serviciilor publice le sunt comune trei principii, indiferent ca sunt prestate de stat, de colectivitatile locale, de agentii privati sau de organisme neguvernamentale respectiv: principiul continuitatii, principiul egalitatii si principiul adaptabilitatii serviciilor publice.15

3.6.1.. Principiul continuitatii serviciilor publice

Teoretic este cel mai important principiu al serviciului public care decurge din permanenta statului precum si din necesitatea asigurarii nevoilor de interes general fara intreruperi. Serviciul public raspunde prin definitie unor nevoi de interes general iar satisfacerea interesului general nu poate fi discontinua, intreruperea putand cauza tulburari in viata colectivitatii. Serviciile publice nu se infiinteaza pentru a raspunde unor nevoi trecatoare ale cetatenilor ci pentru a raspunde unor nevoi permanente. Principiul continuitatii serviciilor publice are in practica mai multe consecinte: a) mult timp acest principiu a justificat interdictia dreptului la greva in functia publica si justifica existenta legislatiei care restrange sau chiar suprima dreptul la greva pentru anumiti agenti a caror activitate este vitala pentru tara. In anumite sectoare de activitate se urmareste asigurarea unui serviciu minimal si in caz de greva.

15 Romulus Iulian Georghiu, Drept administrativ, Ed. Economica, Bucuresti, 2005, p.173

8

b) principiul contiunuitatii a fost cel care a dat nastere in jurisprudenta la teoria impreviziunii potrivit careia, concesionarul este obligat sa continue prestarea serviciului public chiar si in caz de dificultati financiare neprevazute.

c) cu ajutorul acestui principiu se poate explica de ce un guvern demisionar sau in general o autoritate administrativa al carei mandat expira continua sa se ocupe de afacerile curente. Principiul continuitatii impune autoritatilor publice sa se asigure functionarea regulata a serviciilor publice. Statul, in caz de refuz sau neglijenta din partea agentilor obligati, poate sa presteze anumite servicii publice sau chiar sa se substituie acestora pentru a asigura prestarea neintrerupta a serviciilor publice. Functionarea regulata a serviciilor publice inseamna ca uzagerilor trebuie sa li se asigure accesul la serviciile publice in mod satisfacator; este vorba de deschiderea birourilor si cladirilor. Sunt unele servicii care trebuie deschise in mod constant (serviciile de urgenta in spital), iar altele numai in anumite zile si ore. Acest principiu presupune si o functionare punctuala a serviciului public, el trebuie deschis la ora prevazuta si nu poate fi inchis inainte. Desigur acest principiu al continuitatii nu trebuie absolutizat considerand ca seviciul public odata infiintat este vesnic. Daca interesul public nu mai justifica un asemenea serviciu public, el poate fi desfiintat.

3.6.2.. Principiul egalitatii in fata serviciului public

Principiul egalitatii tuturor in fata seviciului public reprezinta o adaptare in domeniul serviciilor publice a principiului general de egalitate a cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, fiind vorba despre o egalitate concreta. Egaliatea in drepturi a cetatenilor este principiul constitutional potrivit caruia cetatenii romani fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie sau apartenenta politica, avere sau origine sociala se pot folosi in mod egal de toate drepturile prevazute in Constitutie si legi, pot participa in egala masura la viata politica, economica, sociala si culturala fara privilegii si fara discriminare , fiind tratati in mod egal de catre autoritatile publice cat si de catre ceilalti cetateni. Acest principiu al egalitati in fata serviciului public explica ocuparea posturilor prin concurs precum si organizarea licitatiilor pentru a-i pune in concurenta pe toti cei indreptatiti. Principiul egalitatii in fata serviciilor publice decurge din indatorirea fundamentala prevazuta de Constitutie in art. 56 si anume obligatia pentru toti cetatenii de a contribui la cheltuielile publice, obligatie prevazuta si in art.13 din Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789. De principiul egalitatii beneficiaza toate persoanele fizice sau juridice care sunt in relatie cu serviciul public. Serviciul public trebuie sa functioneze in aceleasi conditii pentru toti , nu trebuie sa favorizeze dar nici sa defavorizeze o persoana sau o categorie de persoane. Principiul egalitatii nu inseamna o egalitate absoluta si abstracta ci mai degraba absenta discriminarii. Situatiile identice trebuie tratate in aceeasi maniera iar situatiile diferite justifca tratament diferit.

9

3.6.3. Principiul adaptabilitatii la conditiile pietei

Serviciile publice sunt supuse legii progresului adica prestatiile catre beneficiari trebuie sa creasca neincetat atat cantitativ cat si calitativ. Pentru a functiona satisfacator, serviciul public trebuie sa urmareasca nevoile publicului; mai mult, potrivit acestui principiu administratia are obligatia de a imbunatati continuu prestarea serviciului public. Pentru a asigura o buna adaptare a serviciului public administratia poate impune diferite obligatii uzagerior, cum ar fi marirea tarifelor. Principiul adaptabilitatii are implicatii variate: - dreptul de a modifica unilateral si de a rezilia contractele de concesionare a servicilor publice, recunoscut administratiei isi gaseste fundamentul si limitele in necesitatile de adaptare ale serviciului public. - administratia poate modifica oricand regulile de organizare si functinare ale serviciului public, uzagerii serviciului public neavand un drept de a mentine conditiile de functionare ale acestuia. In ultima vreme se constata o alta situatie si anume, necesitatea adaptarii serviciilor publice la regulile dreptului comunitar care acorda o deosebita importanta cresterii concurentei si reducerii monopolurilor statului in serviciile publice.

3.6.4. Principiul eficientei serviciului public

Potrivit unor autori, 16 principiul eficientei serviciului public este impus de faptul ca toate cheltuielile necesare se suporta din bugetul local, adica din taxele si impozitele cetatenilor. Ca atare, administratia are obligatia de a gasi cel mai bun raport intre costuri si cantitatea respectiv calitatea serviciilor prestate cetatenilor. Acest principiu trebuie avut in vedere ori de cate ori se stabilesc capitolele de cheltuieli bugetare necesare functionarii serviciilor publice. Pe de alta parte, eficienta presupune satisfacerea cat mai completa a nevoilor cetateanului, astfel ca practic cheltuielile prevazute in bugetul local sunt aproape intotdeauna depasite. Un alt aspect al eficientei serviciului public ese strans legat de modul in care administratia locala spriina prestatorii de servicii publice. In acest sens, administratia publica are obligatia de a acorda intotdeauna prioritate unui agent economic prestator de servicii fata de alt agent economic in acordarea de licente, autorizatii, concesiuni.

3.7. Clasificarea serviciilor publice

Exista in diferite tari, diferite categorii de servicii si este posibila o clasificare a acestora dupa diferite criterii, cum ar fi natura lor sau colectivitatile publice de care depind.17

16 I. Santai, Drept administrativ si stiinta administrativ, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2004, p.44

17 Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrativ, Ed. Economica, Bucuresi, 2005, p. 176

10

a. In functie de interesul satisfacut:

Serviciul public poate fi organizat fie la nivel national, pentru intreaga tara (serviciul public al transportului aerian, feroviar), fie la nivel local (transportul in comun in cadrul unei localitati). Dupa colectivitatile angajate in conducerea acestor servicii, ele pot fi grupate in trei categorii: serviciile nationale, regionale si locale: - cele locale (create in cadrul legii) raspund unor nevoi locale, cele nationale unor interese generale; - pentru serviciile statului exista administratii centrale si, pe de alta parte, servicii deconcentrate.

b. In functie de cadrul geografic putem distinge servicii publice interne si extra-teritoriale. Intr-o maniera generala, toate serviciile sunt in cadrul geografic al statului, dar sunt unele care se prelungesc in exterior (de exemplu: afacerile externe au o administratie centrala si organe si agenti in exterior; serviciul marina-aviatie, care se executa in afara granitelor). Cu toate acestea, distinctia prezinta putin interes din punct de vedere al structurii generale si al regulilor de functionare a serviciilor.

c. In functie de natura sarcinilor: Importanta este de asemenea distinctia intre serviciile civile si cele militare. Cele din urma sunt supuse unei discipline foarte stricte, si conduse dupa regului care, partial, le sunt proprii. In multe tari, ele dispun, chiar in timp de pace, de puterea de rechizitie a oamenilor obligati sa petreaca un anumit timp sub drapel si de anumite puteri de rechizitie a bunurilor. Pot fi distinse serviciile de administratie generala in opozitie cu cele tehnice. Cand sunt luate in considerare amenajarea serviciilor tehnice, trebuie sa distingem organisme de directie si de executie.

d. In functie de modalitatea de gestiune: serviciile sunt expolatate in regie proprie si alteori direct de catre administratie sau de catre un presupus general, pe care ea il supravegheaza, il numeste sau il demite.

e. Dupa modul de conducere: Conditiile de functionare, regulile aplicate sunt diferite. Unele servicii sunt conduse de indivizi, altele de consilii sau de colegii.

f. In functie de natura serviciilor publice din punct de vedere juridic: Serviciile publice pot fi organizate ca servicii administrative, industriale sau comerciale. Serviciilor administrative li se aplica regimul juridic administrativ si sunt finantate de la bugetul central sau local in timp ce serviciilor publice industriale sau comerciale li se aplica un regim juridic de drept privat, respectiv civil, si sunt finantate din taxele platite de consumatori.

g. Dupa gradul de organizare: Serviciile publice se pot organiza sub forma autoritatilor administratiei publice, a institutiilor publice, regiilor autonome.

11

h. Dupa regimul juridic aplicabil: Conform acestui criteriu avem servicii publice supuse regimului administrativ care pot fi duse la indeplinire doar cu participarea statului si a institutiilor acestuia si cele supuse unui regim mixt in care isi dau concursul atat statul cat si sectorul privat.

3.8. Gestionarea serviciilor publice

In practica de specialitate si in doctrina juridica occidentala au fost identificate mai multe moduri de gestiune a unui serviciu public, fie de catre o persoana juridica (stat, comunitati locale, institutii) fie de catre o persoana fizica sau juridica de drept privat. Se pot delimita astfel, urmatoarele forme de manifestare a gestiunii serviciilor publice.18 a. Prestarea serviciului public in regie proprie Se foloseste aceasta terminologie atunci cand serviciul este gestionat direct de catre persoana publica, autoritatea care l-a infiintat. Ca urmare nu va avea personalitate juridica distincta fata de persoana publica prin care s-a infiintat. Gestionarea serviciului public in regie proprie poate fi directa, adica pe baza finantarii de catre administratie, sau indirecta pe baza unei autonomii financiare. Pentru satisfacerea unor cerinte ale populatiei nu se exclude faptul ca administratia locala sa-si organizeze serviciile publice, fara personalitate juridica, sub forma unor departamente, directii, birouri.

b. Concesionarea serviciilor publice. Termenul de concesiune este unul din cele mai vagi ale dreptului administrativ folosit pentru a desemna anumite operatii ale administratiei care la prima vedere nu au multe elemente in comun, insemnand ca exista o autorizare, o permisiune din partea administratiei. Vorbim astfel de concesiune de spitale, concesiune de autostrazi, concesiune de terenuri, de bogatii ale subsolului. Din punct de vedere clasic, concesiune este definita ca un mod de gestionare a serviciilor care consta in aceea ca autoritatea publica concesionar, printr-o conventie incheiata cu acesta sa faca sa functioneze un serviciu public pe cheltuiala si riscul sau.

c. Asociatiile in participatiune Asociatiunea in participatiune are loc atunci cand un comerciant sau o societate comerciala acorda uneia sau mai multor persoane ori societati o participatiune in beneficiile si pierderile uneia sau mai multor operatiuni, sau chiar asupra intregului comert.

d. Arendarea serviciilor publice. Contractul de arenda constiuie o forma a locatiunii fondurilor rurale, mai exact el constituie o forma de inchiriere a terenurilor agricole, in mod temporar, in schmbul unui pret arenda. Prin contractul de arenda, conform legislatiei romane, se intelege contractul incheiat intre proprietar, uzufactuar sau alt detinator legal de bunuri agricole denumit

18 Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrative, Ed. Economica, Bucuresti, 205, p.177-179

12

arendator si arendas, cu privire la exploatarea bunurilor agricole, pe o durata determinata si la un pret stabilite de parti (Art. 2 Legea 16/1994 privind arenda).

e. Serviciile publice in sistem franchising Contractul de franchising nu este reglementat de legislatia noastra si nici de majoritatea legislatiilor tarilor cu economie dezvoltata. Cu toate acestea, sistemul de franchising continua sa ocupe un procent din ce in ce mai insemnat in desfacerea produselor catre consumatori. Aplicabilitatea asupra serviciilor publice a acestui tip de contract se reflecta astfel, administratia publica, producatoarea serviciului public, dat in distributie acest serviciu unui agent economic privat, ea rezervandu-si doar dreptul de a stabili planul general de marketing. O alta forma de manifestare a acestui contract consta in preluarea unui contract la cheie, contract in baza caruia agentul privat aloca fonduri, proiecteaza si construieste obiective de interes public pe care apoi le administreaza pe termen lung.

f. Serviciul public in locatie de gestiune Contractul de locatie este contractul prin care o persoana, numita locator, se obliga a asigura unei alte persoane, numita locatar, folosinta temporara a unui bun in schimbul unei sume de bani, numita chirie. Cele mai cunonscute in practica administrativa sunt contractele de locatie a lucrarilor de constructii, prin care administratia publica incredinteaza unor anteprenori specializati realizarea constructiei, care, dupa terminarea lucrarilor, beneficiaza in continuare de exploatarea lor conform clauzelor stabilite prin contract.

g. Cesiunea serviciilor publice in procesul de privatizare Reglementarile legale din tarile occidentale au prevazut posibilitatea transmiterii gestiunii unui serviciu public nu numai pe baza actelor juridice bilaterale ci si a actelor unilaterale. Autoritatile administratiei publice, in cele mai mule situaii locale, care detin capitalul majoritar in cadrul unei societati comerciale pot realiza privatizarea acestora prin act juridic unilateral. Se recurge astfel, la cedarea cotei majoritare de participare la capital, sau doar a unei parti din aceasta, celorlalti actionari, in schimbul unui pret, urmand ca serviciul public sa functioneze in regim de drept privat sau public, conditiile in care s-a mai pastrat o cota parte, chiar daca nu majoritara.

4. REGIMURI ADMINISTRATIVE

Organizarea administratiei poate lua forme diferite in functie de interesele politice majore sau interesele sociale, in raport de traditie si de gradul de democratizare a tarii. Din acest punct de vedere statul poate proceda la organizarea centralizata a administratiei, la descentralizarea administrativa sau la descentrarea unor servicii administrative. Aceste forme ale organizarii administratiei poarta denumirea de regimuri administrative sau moduri reale prin care administratia isi desfasoara activitatile in stat. Profesorul Paul Negulescu afirma ca n orice tara sunt doua categorii de interese: unele care au un caracter cu totul general privind totalitatea cetatenilor, ntreaga colectivitate si altele care sunt speciale unei anumite localitati. Pentru armonizarea acestor categorii de interese statul a creat regimuri juridice sau institutii speciale, fiecare

13

dintre ele asigurnd o rezolvare mai mult sau mai putin corespunzatoare situatiilor concrete. n aceste conditii vorbim de centralizare, descentralizare, desconcentrare.

4.1. Centralizarea administrativa

Centralizarea in administratia publica inseamna in plan organizatoric, subordonarea ierarhica a autoritatilor locale fata de cele centrale si numirea functionarilor publici din conducerea autoritatilor locale de catre cele centrale, iar in plan functional, emiterea actului de decizie de catre autoritatile centrale si executarea lui de catre cele locale. Centralizarea asigura o functionare coordonata, prompta si eficienta a serviciilor publice. Functionarea pe principiul subordonarii ierarhice a serviciilor publice are drept consecinta inlaturarea suprapunerilor de acelasi nivel, precum si a paralelismelor. Conducerea centralizata, in principiul subordonarii ierarhice asigura pe planul exercitarii dreptului de control, mai multe trepte de efectuare a controlului si de luare a masurilor legale corespunzatoare, fapt ce se constituie in garantii suplimentare pentru apararea intereselor celor administratiei. Pe langa avantajele prezentate mai sus, centralizarea n administratia publica are si unele dezavantaje. In regimul organizarii si functionarii centralizate a administratiei publice interesele locale nu-si pot gasi o rezolvare optima, deoarece autoritatile centrale nu pot cunoaste in specificitatea lor aceste interese care difera de la o localitate la alta. Concentrarea, la nivel central, a modului de conducere a unor servicii publice de interes local are ca urmare supraaglomerarea autoritatilor centrale ceea ce duce la rezolvarea cu ntrziere si superficialitate a problemelor care s-ar rezolva mai operativ si mai bine de catre autoritatile locale. Intr-un regim administrativ centralizat, bazat pe numirea functionarilor publici de catre centru, cetatenii nu mai participa la administrarea treburilor lor, sunt lipsiti de initiativa.

4.2. Deconcentrarea administrativ teritoriala

Deconcentrarea administrativa este o varianta a centralizarii, caracterizata prin faptul ca reprezentantii locali ai puterii centrale capata unele drepturi de decizie proprii; n realitate, tot statul decide, nsa nu de la nivelul autoritatii centrale, ci direct n unitatile administrativ-teritoriale. Organele centrale exercita controlul ierarhic asupra celor teritoriale. n Romnia sunt deconcentrate serviciile exterioare ale ministerelor n teritoriu: Directii generale, inspectorate, agentii, etc.

In cazul deconcentrrii administrative, in teritoriu exist nu doar simpli ageni, ci organe (instituii) administrative. Acestea sunt organe ale administraiei statului, infiinate i raspunzatoare n fata autorittilor administraiei centrale de stat. Ele sunt inzestrate cu competenta proprie de decizie. Organele administrative deconcentrate teritorial rmn organe ale statului, subordonate ierarhic, chiar dac au dobandit competen proprie. Deconcentrarea se defineste n mod clasic ca transfer al exercitiului puterii autoritilor centrale ale statului ctre alte autoriti care sunt ierarhic subordonate

14

Deconcentrarea este destinat echilibrrii tendintelor centralizatoare care vor sa concentreze toate deciziile etatice, cu cele care doresc teritorializarea puterilor pentru apropierea de nevoile reale ale unei ri.

4.3. Descentralizarea administrativ teritoriala

Descentralizarea in administratia publica este un regim juridic in care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de functionari numiti de la centru ci de catre cei alesi de corpul electoral. In acest regim administrativ, statul confera unor autoritati publice si dreptul de exercitare a puterii publice in unele probleme. Acest regim juridic se fundamenteaza n plan material pe un patrimoniu propriu al unitatilor administrativ-teritoriale, distinct de cel al statului, care asigura mijloacele necesare pentru satisfacerea intereselor locale. Descentralizarea administrativa consta in recunoasterea personalitatii juridice unitatilor administrativ-teritoriale, existenta autoritatilor publice care le reprezinta si care nu fac parte dintr-un sistem ierarhic subordonat centrului, precum si transferarea unor servicii publice din competenta autoritatilor centrale catre cele locale. Descentralizarea cunoate dou forme: descentralizarea administrativ i descentralizarea tehnic ce privete serviciile administraiei publice de stat.

5. REGIONALIZAREA ADMINISTRATIVA

Cresterea importantei regimurilor in Europa, oricare ar fi definitia pe care am folosi-o pentru regiune, o definitie institutionala sau una politica, reprezinta un fenomen marcant al ultimilor trei decenii. Realizarea unei analize a fenomenului de afirmare regionala care se manifesta in Europa ne conduce, la nivel institutional, catre un dublu dialog, vertical si orizontal. Primul corespunde relatiilor pe care le dezvolta sau pe care le incearca sa le dezvolta regiunile cu institutiile europene, Uniunea Europeana sau Consiliul Europei, al doilea reiese din importanta pe care regimurile o acorda relatiilor directe pe care le stabilesc intre ele. Anul 1975 marcheaza momentul de institutionalizare, din aceasta perspectiva, atat a relatiilor cu institutiile europene, cat si, mai ales, a relatiilor directe dintre regimurile frontaliere. De trei sau patru decenii asistam, in toate tarile europene occidentale, la o veritabila mutatie a mentalitatilor in ceea ce priveste rolul regiunilor si sistemele statale si continentale. Incepand cu sfarsitul anilor 80, sistemul european s-a modificat sub impactul a doua procese in parte contradictorii, in parte care s-au sprijinit reciproc. Aceste procese care au pus in directie pozitia statelor ca unici actori relevanti pe plan international sunt procesele de integrare si de fragmentare. Prin schimbarile pe care le-au generat , aceste procese au facut sa creasca importanta regimurilor odata cu importanta pe care au dobandit-o organismele societatii civile in detrimentul statelor pe plan international. Se vorbeste din ce in ce mai mult despre o Europa a regiunilor si este perceput din ce in ce mai pregnant faptul ca regiunea nu este doar un nivel intermediar intre autoritatile centrale si cele locale, ci devine un al treilea punct ce defineste triunghiul in care se dezvolt procesul de integrare europeana. Fiecare tara, in felul sau si

15

in functie de traditia ei istorica, incearca sa raspunda problemei regionale, curentelor regionaliste care o traverseaza, orientandu-le, diminuandu-le, ignorandu-le sau respingandu-le. Dar oricare ar fi raspunsul politic dat problemei regionale, este important pentru toti cei care vor sa o descrie, sa o analizezesa o explice si char sa orienteze, sa stapaneasca concepte care sa e permita ocat mai buna evaluare a acestui fenomen.19

BIBLIOGRAFIE:

1. TRATAT DE DREPT ADMINISTRATIV , Volumul I, Editia a III-a Antonie Iorgovan Editura All Beck, Bucuresti, 2001

2. DREPT ADMINISTRATIV Rodica Narcisa Petrescu Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004

3. DREPT ADMINISTRATIV, Volumul I Romulus Iulian Gheorghiu

Editura Economica, Bucuresti, 2005

4. DREPT ADMINISTRATIV, Editia a II-a revizuita si adaugita Ioan Alexandru Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2007

5. DREPT ADMINISTRATIV. PARTE GENERALA Dumitru Brezoianu Editura Universitatii Independente Titu Maiorescu, Bucuresti, 2003

6. DREPT ADMINISTRATIV ROMAN Tiberiu Pavelescu, Gabriel Moinescu Editura Tritonic, Bucuresti, 2004

7. DREPT ADMINISTRATIV SI STIINTA ADMINISTRATIEI. Partea I Ioan Santai Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2004

8. DREPT ADMINISTRATIV Editia a IV-a revizuita si completata Gheorghe T. Zaharia Editura Junimea, Iasi, 2002

19 Ioan Alexandru, Drept administrative, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2007, p.154-156