21
Tipurile de mediu din bazinul Someşului 1

Tipurile de Mediu Din Bazinul Somesului

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Tipurile de Mediu Din Bazinul Somesului

Tipurile de mediu din bazinul Someşului

1

Page 2: Tipurile de Mediu Din Bazinul Somesului

CUPRINS:

CAPITOLUL I - PROBLEME GENERALE

1.1. Caracteristici generale ale bazinului hidrografic Someş1.2. Reţeaua hidrografică a râului Someş 1.3. Relieful1.4. Utilizarea terenului, vegetaţia şi fauna1.5. Geologia1.6. Clima1.7. Infrastructura şi economia

CAPITOLUI II - TIPURILE DE MEDIU GEOGRAFIC

2.1. Mediul alpin şi montan 2.1.1. Munţii înalţi cu creste şi relief glaciar 2.1.2. Munţi mijlocii, cu culmi situate în general sub 1800 m şi porţi mijlocie a versanţilor munţilor înalţi, între limita climatică a pădurii şi 1400-1600 m altitudine. 2.1.3. Munţi scunzi şi versanţi situaţi în etajul montan inferior al munţilor înalţi şi

mijlocii cu păduri de fag şi de amestec, uneori spre poale şi păduri de gorun. 2.1.4 Unităţi muntoase cu altitudini scăzute 2.1.5. Depresiuni intramontane2.2. Mediul regiunilor deluroase 2.2.1. Dealuri înalte (în general peste 500-600 m) în domeniul pădurilor de fag şi al alternanţei de fagete cu gorunete. 2.2.2. Dealuri de înălţime mijlocie sau mică (în general între 200 şi 600 m) în domeniul pădurilor de cvercinee 2.2.3. Dealuri cu înălţimi mici şi mijlocii, cu pante relativ domoale (în general sub 25%), în domeniul silvostepei şi al pădurilor de stejar din cadrul zonei nemorale2.3. Mediul câmpiilor şi al podişurilor joase tabulare

Concluzii

BIBLIOGRAFIE

2

Page 3: Tipurile de Mediu Din Bazinul Somesului

CAPITOLUL I - PROBLEME GENERALE

1. Caracteristici generale ale bazinului hidrografic Someş

Râul Someş (maghiară Szamos, germană Somesch sau Samosch, latină Samus) este al cincilea râu ca mărime şi debit din România. Străbate România (376 km) şi Ungaria (51 km) şi se varsă în râul Tisa. Bazinul hidrografic Someş adună cursurile de ape din 5 judeţe: Cluj, Bistriţa Năsăud, Sălaj, Maramureş, Satu Mare. Dintre acestea judeţul Cluj este brăzdat atât de Someşul Mic cât şi de Someşul Mare cu care se reuneşte în zona municipiului Dej.

Reţeaua hidrografica a râului Someş

© Valentina Moraru

Bazinul hidrografic Someş este situat în nord-vestul României, delimitat la vest de graniţa cu Ungaria. Se învecinează în nord cu bazinul hidrografic Tisa, bazinul Siret la est, bazinul Mureş la sud şi cu bazinul Crasna la vest. Regiunea bazinului hidrografic este dens populată (peste 1,9 milioane locuitori în zonele urbane şi rurale) şi dezvoltată economic (industrie, agricultură, etc.), fapt care se reflectă în artificializări ale cursurilor de apă din bazinul Someşului; artificializările de tipul barajelor, lacurilor de acumulare, digurilor, canalelor de irigaţii produc modificări locale ale caracteristicilor mediului, precum şi a biformelor existente în acest spaţiu.

3

Page 4: Tipurile de Mediu Din Bazinul Somesului

Sistemul Someşului se organizează în partea nordică a bazinului Transilvaniei, cumpenele de apa înscriindu-se pe crestele munţilor Apuseni, Gutâiului, Ţibleşului, Rodnei, Bârgăului şi Călimanului.

Someşul propriu-zis este considerat de la Dej, după unirea Someşului Mare cu Someşul Mic. Primul are suprafaţa bazinului şi debite medii mai mari ( S = 5034 km 2 ; L = 119,6 Km; Q0 = 47,2 m3/s), iar al doilea are lungime mai mare (S = 3804 km2; L = 166,6 km; Q0 = 21,4 m3/s) considerată de la izvoraşul Someşului Cald (Ujvari 1972).

Someşul Mic (format prin confluenţa Someşului Rece cu Someşul Cald) are izvorul în Munţii Apuseni iar Someşul Mare izvorăşte din Munţii Rodnei. Are o lungime de peste 465 km şi traversează Podişului Someşan. Se varsă în Tisa pe teritoriul Ungariei.

2. Reţeaua hidrografică a râului Someş

Bazinul hidrografic Someş dispune de resurse de apă relativ mici, distribuite neuniform în timp şi spaţiu, dar suficiente pentru a asigura necesarul de apă zilnic al populaţiei. Sursele de apă din bazinul hidrografic Someşan sunt de supraterane şi subterane. Cele subterane sunt reprezentate de apele freatice şi de adâncime, iar cele subterane sunt reprezentate de râuri şi acumulări (lacuri, baraje, etc.).

Resursele de apă teoretice totale din bazin sunt de circa 4348 milioane m3 (din care 4012 milioane m3 provin din apele de suprafaţă şi 336 milioane m3 din apele subterane) însă doar 21,7% sunt tehnic utilizabile (945 milioane m3 din care 715 milioane m3 provin din râuri şi lacuri de acumulare şi 230 milioane m3 din apele subterane).

Râul Someş are două izvoare: în Carpaţii Orientali (Someşul Mare, care izvorăşte din Munţii Rodnei şi curge spre sud-vest) şi în Munţii Occidentali (Someşul Mic, care izvorăşte din Munţii Apuseni împreună cu pârâurile Someşul Cald şi Someşul Rece şi curge spre nord-est.

Lungimea râului Someş, incluzând Someşul Mare, este de 376 km şi suprafaţa totală a bazinului de 15,740 km2. Someşul străbate oraşul Satu Mare printr-un regim canalizat.

Lungimea râului Someşul Mare este de 130 km şi suprafaţa totală a bazinului de 5033 km2. Lungimea râului Someşul Mic este de 178 km şi suprafaţa totală a bazinului de 3773 km2. Someşul Mic străbate oraşul Cluj-Napoca şi este denumit Someşul Cald până la confluenţa cu Someşul Rece în acumularea Gilău.

Someşul urmează un curs în zig-zag în direcţie nord-vest, străbătând Câmpia Someş şi primind câţiva afluenţi mici şi câteva pâraie. Reţeaua hidrografică a râului Someş include un număr de 403 cursuri de apă codificate, cu o lungime totală de 5528 km (reprezentând 7% din lungimea totala a râurilor interioare) şi are o densitate medie de 0,349 km/km2 (mai mare în zonele montane şi mai mică în zonele de câmpie).

4

Page 5: Tipurile de Mediu Din Bazinul Somesului

Principalele râuri din bazinul hidrografic Someş

Râul Lungime (km) Suprafaţa (km2) Observaţii

Someş 376 15,740împreună cu

Someşul Mare

Someşul Mare

130 5033

LapusSieu

Almas

1197168

18751818813

afluenţi ai Someşului Mare

Someşul Mic

178 3773

denumit Someşul Cald pană la confluenţa cu Someşul Rece

Someşul ReceNadasFizes

494446

330372562

afluenţi ai Someşului Mic

3. Relieful

Bazinul hidrografic al Someşului, în drumul sau de la izvoare până la vărsare întâlneşte o diversitate de forme de relief de la câmpii (4%) la dealuri (74%) şi munţi (22%), după cum urmează:• Zona de câmpie: Câmpia Someşului şi Câmpia Careiului situate în partea de vest abazinului, cu altitudini de până la 200 m. • Zona de deal: Podişul Someşan şi Câmpia Transilvaniei în partea centrală a bazinului, cu altitudini de până la 600 m. • Zona de munte cu altitudini mici şi medii: Munţii Oas, Ignis, Gutâi şi Lapus în nordul şi nord-estul bazinului, şi Munţii Mureş şi Plopis în sud-estul şi vestul bazinului, cu altitudini până la 1500 m. • Zona de munte cu altitudini mari: Munţii Apuseni (1836) în vestul bazinului şi Munţii Ţibleş (1839 m) şi Maramureş (1957 m) în nordul bazinului, cu altitudini de până 2000m.• Zona de munte cu altitudini foarte mari: Munţii Rodnei (2303 m) în estul bazinului şi Munţii Căliman (2100 m) în sud-estul bazinului, cu altitudini de până la 2300 m.

4. Utilizarea terenului, vegetaţia şi fauna

Utilizarea terenului în bazinul hidrografic Someş este în strânsă legătură cu diversitatea formelor de relief, gradul de urbanizare şi dezvoltarea economică.

5

Page 6: Tipurile de Mediu Din Bazinul Somesului

În prezent, suprafaţa bazinului este ocupată cu 40% păduri, 37% culturi agricole (cereale, legume, fructe, fâneţe şi păşuni) şi creşterea animalelor, 22% ocupată de zonele urbane, rurale şi industriale şi 1% ocupată de râuri, lacuri şi acumulări.

Prezenţa surselor de apă de suprafaţă au determinat dezvoltarea agriculturii, a sectorului zootehnic, a industriei şi o data cu acestea a oraşelor în sine. Reversul medaliei îl constituie apariţia poluării şi creşterea proporţională a apelor uzare evacuate direct, sau ineficient epurate.

Bazinul hidrografic Someş se remarcă printr-o varietate floristică în strânsă legătură cu etajarea altitudinală. Aici întâlnindu-se asociaţii de plante specifice fiecărui tip de mediu: în zona de câmpie întâlnim o vegetaţie de stepă, în zona de deal şi podiş pădurile nemorale (exemple: Fagus sylvatica, Carpinus betulus, Quercus robur etc.) domină aspectul acestor forme de relief, urmând ca în etajul montan să întâlnim o zonă a pădurilor boreale (exemple: Picea excelsa, Abies alba, Larix decidua etc.), iar la peste 1800 m zona pajiştilor alpine (cu asociaţii de graminee).

Ca şi vegetaţia, şi fauna este în concordanţă cu unităţile de relief pe care/ în care animalele îşi desfăşoară activitatea.

5. Geologia

Zona munţilor înalţi (Munţii Maramureş şi Ţibleş) este formată din roci vulcanice, acoperite aproape în întregime de păduri de molid (Picea excelsa) în amestec cu bradul (Abies alba). Rocile calcaroase sunt predominante în Munţii Apuseni şi se întâlneşte o mare varietate de roci sedimentare (argile, marne, calcare, gresii, nisipuri, pietrişuri şi conglomerate) în depresiunile bazinului (Câmpia Transilvaniei şi Podişul Someşan).

6. Clima

Bazinul hidrografic al râului Someş de în cadrează în zona temperat-continentală cu următoarele tipuri de climat în funcţie de tipul de mediu întâlnit.- climatul de câmpie se întâlneşte în partea de vest şi nord-vest a bazinului. Caracterizat prin veri călduroase şi ierni reci.- climatul de deal şi podiş se întâlneşte în partea de sud, sud-vest şi centrala a bazinului, caracterizat printr-o scădere treptată a temperaturii şi creşterea precipitaţiilor în concordanţă cu creşterea altitudinală.- climatul de munte întâlnit în restul bazinului; este caracterizat prin veri răcoroase şi ierni reci cu precipitaţii ridicate.

Distribuţia precipitaţiilor în bazinul hidrografic Someş este puternic influenţată de relief, astfel încât la câmpie cantitatea de precipitaţii este între 600-700 mm/an, în zona Munţilor Apuseni cantitatea este de 800-1000mm/an, în Munţii Gutâi, Tibleş, Bârgău şi Calimani cantitatea de precipitaţii este între 1000-1300mm/an, iar în Munţii Rodnei precipitaţiile depăşesc 1400mm/an.

Temperatura medie anuală a aerului în bazinul hidrografic Someş este de 7,90C.

7. Infrastructura şi economia

6

Page 7: Tipurile de Mediu Din Bazinul Somesului

Infrastructura din zona este bine dezvoltată cuprinzând drumuri internaţionale, naţionale şi locale şi căi ferate, poduri şi pasaje de nivel, centrale hidroelectrice, linii electrice.

Principalele industrii din zonă sunt industria metalelor neferoase, industria minieră (aur, argint), industria chimică şi metalurgică, industria lemnului şi prelucrarea mobilei, industria textilă, industria alimentară.

Fiecare sector economic şi-a adus aportul sau în degradarea mediului. Industria alimentară şi abatoarele industriei de prelucrare a cărnii evacuează

cantităţi mari de materii organice în apă şi sol. Ramuri ale industriei constructoare de maşini duc la poluarea apei şi a solului prin deversarea apelor uzate încărcate cu amoniac, metale grele (Zn., Cr.) cu efecte negative asupra faunei, florei şi calităţii mediului înconjurător.

CAPITOLUI II - TIPURILE DE MEDIU GEOGRAFIC

2.1. Mediul alpin şi montan

În acest peisaj întâlnim valori ridicate ale energiei de relief (in general peste 500 m/km2, frecvent peste 1000m/km2) şi ponderea ridicată a versanţilor (80-90% din suprafaţă) în raport cu suprafeţele interfluviale, reprezentate adesea prin creste de intersecţie. Amplitudinea altitudinală este foarte largă, de la culmi ce depăşesc 2300 m în Munţii Rodnei şi până la linia de contact a spaţiului muntos cu regiunile subcarpatice, ce oscilează în general între 800 şi 400 m.

Specificul mediului alpin şi montan este pus în evidenţă şi de diverşi indicatori ecometrici. Precipitaţiile depăşesc net evapotranspiraţia potenţială. Datorită ponderii ridicate a versanţilor cu pante mari, scurgerea este foarte activă. Solurile au fertilitate scăzută, aciditate ridicată, profil în general scurt; sunt larg răspândite solurile limitrofe, scheletice, superficiale.

Variaţia condiţiilor fizico-geografice determină existenţa, în cadru spaţiului muntos a numeroaselor tipuri de mediu.

2.1.1. Munţii înalţi cu creste şi relief glaciar

Cuprinde culmile şi versanţii ce depăşesc 1 800-1 900 m altitudine unde, datorită deficitului termic apreciabil, dezvoltarea pădurii nu este posibilă. Durata mică a sezonului de vegetaţie (2-4 luni) şi temperaturile scăzute din timpul acestuia determină o producţie foarte scăzută de biomasă. Dintre procesele actuale de modelare a reliefului predominante sunt cele crionivale, cărora li se adaugă deflaţia, datorită frecvenţei şi intensităţii mari a vânturilor. Condiţiile locale de relief determină existenţă unor subtipuri bine individualizate: - poduri (platouri), culmi rotunjite, suprafeţe de netezire şi versanţii cu înclinare slabă, cu soluri relativ evoluate, dar cu profil scurt, cu pajişti de Carex curvula, Nardus stricta sau Festuca ovina (de exemplu, Muntele Bătrâna din Munţii Rodnei).

7

Page 8: Tipurile de Mediu Din Bazinul Somesului

Festuca ovina Nardus stricta

- versanţi cu înclinare medie până la puternică, cu sol superficial, cu jnepenişuri, tufărişuri de ienupăr şi de afin şi cu pajişti, adesea cu procese intense de eroziune datorită „ potecilor de oi” şi defrişării tufărişurilor subalpine (de exemplu, porţiuni din Munţii Rodnei); - inşeuări largi, nişe de nivaţie, micro depresiuni de tasare, aşa - numitele „zăcători de zăpadă” cu vegetaţie chionofilă; - creste şi abrupturi afectate de procese de gelivaţie şi de avalanşe şi versanţi abrupţi ai circurilor glaciare, depozite morenice, abrupturi structurale, cu multa roca la zi şi trene de grohotişuri, cu jnepenişuri, anin de munte şi vegetaţie pioniera de stâncărie (Munţii Rodnei şi Căliman).

2.1.2. Munţi mijlocii, cu culmi situate în general sub 1800 m şi porţiunea mijlocie a versanţilor munţilor înalţi, între limita climatică a pădurii şi 1400-1600 m altitudine.

Condiţiile bioclimatice determină un circuit biologic moderat-activ sau lent şi o acidifiere puternică a solurilor. Bioclimatic corespunde cu etajul montan superior, caracterizat prin temperaturi relativ scăzute, umiditate ridicată şi precipitaţii abundente. Vegetaţia de climax este reprezentată prin păduri de molid (Picea excelsa). Pe mari porţiuni s-au extins pajişti secundare de Festuca rubra şi de Nardus stricta şi tufărişuri de ienupăr, îndeosebi ca urmare a coborârii antropice a limitei pădurii.Utilizarea este predominant silvică pastorală.

Principalele subtipuri de mediu ce se evidenţiază în aceşti munţi sunt :- culmi uşor boltite şi versanţi domoli, cu predominarea pajiştilor secundare cu soluri relativ profunde, local turbării (de exemplu, partea centrală a Munţilor Apuseni şi porţiuni din munţii Gutâi);- versanţi cu înclinare medie până la puternică, cu soluri profunde, scheletice, cu molidişuri compacte sau întrerupte de mici ochiuri de pajişti pe culmi (poţiuni din Munţii Apuseni);- versanţi cu înclinare mare, cu soluri scheletice, cu tufărişuri secundare de ienupăr şi de afin (dezvoltate ca urmare a defrişării molidişurilor pe terenuri improprii pentru

8

Page 9: Tipurile de Mediu Din Bazinul Somesului

extinderea păşunilor). Se întâlnesc insular în cele mai multe masive muntoase cu activitate pastorală intensă;- versanţi abrupţi dezgoliţi şi creste cu vegetaţie de stâncărie.

2.1.3. Munţi scunzi şi versanţi situaţi în etajul montan inferior al munţilor înalţi şi mijlocii cu păduri de fag şi de amestec, uneori spre poale şi păduri de gorun.

În arealul acestora se află şi pajişti secundare de Agrostia tenuia şi Festuca rubra, spre poalele munţilor uneori şi pajişti xerofilizate de Festuca valesiaca.

Condiţiile bioclimatice determină un circuit biologic activ şi o acidifiere moderată a solurilor. O diversificare sensibila a condiţiilor ecologice şi a compoziţiei vegetaţiei este determinată de diversele influenţe climatice şi biogeografice. Utilizarea economică este complexă: silvică, pentru păşuni şi fâneţe şi turistică.

În cadrul acestor munţi se diferenţiază câteva subtipuri principale :- culmi largi şi versanţi cu înclinare mică, cu largă extensiune a fâneţelor, adesea şi numeroase locuinţe temporare sau chiar permanente (cu largă răspândire în Munţii Apuseni);- versanţi cu înclinare medie până la puternică, acoperiţi cu păduri compacte de fag, fag cu carpen, molid cu fag, şi brad (foarte larg răspândit în întreg lanţul carpatic);- culmi cu înălţime mică şi versanţi bine drenaţi, cu păduri de fag şi de gorun şi pajişti xerofitizate, adesea şi cu tufărişuri degradate, cu fenomene de eroziune a solului destul de pronunţate (pe alocuri în Munţii Apuseni);- chei, defilee, abrupturi şi creste calcaroase cu vegetaţie de stâncărie, în sud-vestul ţării şi cu tufărişuri xerotermofile;- platouri calcaroase cu mare amploare a formelor carstice, vegetaţie xerotermofilă (regiunea Podiş - Cetăţile Ponorului din Munţii Apuseni);- vai relativ largi, cu caracter de culoar, cu versanţi în general împăduriţi, uneori cu pornituri, cu terase şi lunci bine dezvoltate, cu aşezări omeneşti (valea Bistriţei).

2.1.4 Unităţi muntoase cu altitudini scăzute, cu interfluvii netede şi largi, cu păduri de fag, gorun, cer, pajişti stepizate cu elemente sudice, culturi agricole, aşezări omeneşti, adesea cu largă extensiune a unor fenomene carstice. Constituie un tip de tranziţie spre regiunile deluroase, de care se apropie prin modul de utilizare a terenului şi prin aspectele demografice.

2.1.5. Depresiuni intramontane

Prezintă o energie de relief mai mică, valori mai reduse ale declivităţii în comparaţie cu relieful muntos propriu-zis, în general şi condiţii climatice mai favorabile, datorită altitudinii mici şi topoclimatului de adăpost. Inversiunile de temperatură, climatul umed şi răcoros reflectă însă poziţia lor în spaţiul muntos. Pe mari porţiuni, drenajul slab determină formarea solurilor hidromorfe. Aşezările omeneşti sunt de obicei numeroase.

Diferenţieri importante ale condiţiilor de mediu sunt date de caracteristicile reliefului şi de regimul hidric al solurilor, care adesea sunt variate chiar în cuprinsul aceloraşi depresiuni, distingându-se sectoare cu aspect deluros, cu predominarea fâneţelor şi a pădurilor, sectoare cu aspect de şes, relativ bine drenate, cu predominarea terenurilor

9

Page 10: Tipurile de Mediu Din Bazinul Somesului

agricole, sectoare cu umiditate în exces, cu pajişti higrofile, turbării, pâlcuri de pădure de stejar şi arii puternic antropizate, datorită dezvoltării industriei extractive şi extinderii perimetrelor construite ale localităţilor.

2.2. Mediul regiunilor deluroase

Cea mai mare parte a unităţilor de podiş se caracterizează prin valori medii ale energiei de relief, în general între 150 şi 500 m/km2 (la contactul cu unităţile muntoase, se întâlnesc frecvent valori de 350-500m/km2); de obicei, densitatea fragmentarii este ridicată, uneori atingând valori mai mari chiar decât în regiunile muntoase. Altitudinal, dealurile se desfăşoară între 200 şi 800 m, local atingând şi altitudini de peste 900 m şi chiar 1 000 m. Interfluviile se prezintă fie sub formă de culmi largi, uşor boltite, sau de poduri.

Ponderea mare a versanţilor (peste 80% din suprafaţă) şi declivitatea ridicata ca şi alternanţa de strate, variate ca alcătuire petrografica, determină intensitatea mare a proceselor actuale de modelare a reliefului, contribuind la diminuarea potenţialului productiv al acestei trepte de relief. O notă distinctă este dată de marea farecvenţă a alunecărilor de teren (80% din suprafaţa degradata aflându-se în regiunile de dealuri şi podişuri).

Regimul ploilor torenţiale şi structura litologică condiţionează valoarea relativ ridicată a eroziunii pluviale (5 în Podişul Transilvaniei,).

Drenajul este în general bun, totuşi, datorită argilozităţii sau profilului neregulat al versanţilor afectaţi de pornituri de teren se constată local fenomene de supraumezire a solului. În schimb, versanţii puternic înclinaţi, cu expoziţii însorite, prezintă adesea un deficit de umiditate datorita scurgerii prea active.

Condiţiile edafice sunt foarte variate, înregistrându-se diferenţieri mari pe suprafeţe restrânse. Solurile brune argiloiluviale şi brune luvice, corespunzătoare condiţiilor zonale, ca şi solurile de pe porniturile stabilizate, ajunge într-un stadiu mijlociu de evoluţie, prezintă o fertilitate naturală ridicată, dar din cauza reliefului accidentat se afla într-un echilibru fragil. Sunt larg răspândite solurile limitrofe, pseudoredzinele şi rendzinele şi solurile litohidromorfe, iar pe versanţi cu înclinare mare, soluri foarte tinere (regosoluri şi litosoluri) cu fertilitate foarte slabă, sau chiar rocă la zi. În regiunile joase din estul ţării şi în unele porţiuni ale Câmpiei Transilvaniei se află cernoziomuri cambice şi argiluviale, cu fertilitate mare.

Vegetaţia se înscrie în cea mai mare parte în domeniul pădurilor de foioase, prezentând însă diferenţieri sensibile ale compoziţiei floristice. Multe dintre asociaţiile floristice din regiunile de dealuri au caracter mezofil, local apărând şi asociaţii cu caracter mezohigrofil, dar în regiunile sudice şi estice ale ţării şi pe versanţii însoriţi, bine drenaţi au o extindere mare asociaţiile cu caracter mezoxerofil sau chiar xerofil. Condiţiile topoclimatice, mai ales cele datorate expoziţiei şi înclinării versanţilor, determină frecvent alternanţe ale tipurilor de pădure şi diferenţieri sensibile în modul de utilizare a terenurilor. Antropizarea este moderată până la intensă, reţeaua de localităţi rurale şi urbane are o densitate ridicată, există numeroase obiective industriale şi exploatări miniere, îndeosebi de cărbune, petrol, gaze naturale, sare, care determină adesea modificări profunde ale peisajului. Efectele degradării antropice se resimt pe mari porţiuni.

10

Page 11: Tipurile de Mediu Din Bazinul Somesului

Diversitatea foarte mare a formelor de relief, a condiţiilor edafice, a tipului şi intensităţii proceselor actuale de modelare, influenţele climatice variate determină existenţa a numeroase geofacieşuri, destul de greu de încadrat în unităţi taxonomice de rang superior. În linii cu totul generale, se pot distinge câteva tipuri principale de mediu.

2.2.1. Dealuri înalte (în general peste 500-600 m) în domeniul pădurilor de fag şi al alternanţei de fagete cu gorunete.

Potenţialul bioproductiv şi modul de utilizare a terenurilor sunt puternic influenţate de natura substratului litologic, de gradul de înclinare şi de expoziţia versanţilor. Predomina pădurile, livezile şi fâneţele naturale, pe când culturile agricole ocupă suprafeţe restrânse şi sunt slab productive. Dintre numeroasele subtipuri de mediu ce se pot distinge în cadrul acestui tip, câteva sunt mai larg răspândite:- interfluvii largi, mai slab fragmentate, separate de văi cu caracter de culoar sau văi subsecvente, asimetrice, acoperite cu pajişti, livezi şi culturi agricole. Pădurile de fag şi carpen sau gorun au de obicei caracter fragmentar (Dealurile Clujului şi Dealurile Dejului, unele dealuri din depresiunile intracolinare);- depresiuni cu aspect deluros, cu fâneţe în alternanţă cu păduri de fag cu gorun şi de carpen (depresiunile de tip subcarpatic din estul Podişului Transilvaniei).

2.2.2. Dealuri de înălţime mijlocie sau mică (în general între 200 şi 600 m) în domeniul pădurilor de cvercinee

În general potenţialul climatic este favorabil pentru folosinţa agricolă (în primul rând pentru livezi şi vii, dar şi pentru diverse culturi agricole). Pe mari întinderi însă, se află roci şi soluri cu textura uşoară, care au fost afectate de procese intense de eroziune după defrişarea pădurii. Se constată şi variaţii ale calităţii mediului, legate de intensitatea drenajului, fiind frecvente atât fenomenele de gleizare şi pseudogleizare pe terenurile cu exces de umiditate, cât şi uscăciune pronunţată a solurilor pe versanţii bine drenaţi, mai ales în regiunile sudice ale ţării. În funcţie de aceste diferenţieri se individualizează câteva subtipuri:- dealuri cu culmi înguste, cu versanţi puternic înclinaţi, de obicei cu păduri de gorun peversanţii umbriţi şi păduri de cer sau de gorun cu elemente termofile, uneori şi cu stejar pufos, pe versanţii însoriţi (local în Podişul Transilvaniei);- dealuri cu culmi domoale şi versanţi slab înclinaţi sau interfluvii sub formă de poduri, îngeneral cu soluri compacte, argiloase, cu păduri de gorun cu stejar şi gorun cu carpen şi tei, alternând cu pajişti şi terenuri cultivate (porţiuni din Podişul Transilvaniei);- dealuri joase, cu culmi largi şi versanţi cu înclinare medie, cu fragmente de păduri de cer, de gârniţă sau amestecuri de cer, gârniţă şi gorun, alternând cu livezi şi culturi agricole, local şi cu pajişti stepizate (părţi mai joase din Podişul Someşan);- depresiuni cu aspect deluros şi de şes, bine drenate, cu fâneţe, livezi şi culturi agricole (o serie de depresiuni şi culoare depresionare din Podişul Transilvaniei şi cea mai mare parte a depresiunilor subcarpatice şi intradeluroase);

11

Page 12: Tipurile de Mediu Din Bazinul Somesului

2.2.3. Dealuri cu înălţimi mici şi mijlocii, cu pante relativ domoale (în general sub 25%), în domeniul silvostepei şi al pădurilor de stejar din cadrul zonei nemorale

Energia mică de relief şi condiţiile termice favorabile determină marea extensiune a culturilor agricole (îndeosebi cereale şi plante tehnice). Vegetaţia naturală este puternic modificată şi se menţine doar pe suprafeţe restrânse. Cantitatea redusă de precipitaţii şi intensitatea mare a evapotranspiraţiei determină existenţa unui deficit de umiditate apreciabil. Prin aceste caractere poate fi considerat un tip de tranziţie spre mediul de câmpie, de care se diferenţiază prin fragmentarea mai accentuată şi procentul ridicat de terenuri cu pante mai mari de 5%. Au o largă extensiune cernoziomurile cambice şi argiluviale, în complex cu lăcovişti şi cernoziomuri cambice freatic umede.

Un aspect caracteristic îl constituie frecvenţa mare a iazurilor. Ca subtip se evidenţiază:

- dealuri domoale, de înălţimi mijlocii (până la circa 500 m), larg ondulate, afectate de alunecări de tipul glimeelor, cu terenuri cultivate, pajişti stepice şi stepizate, local vegetaţie halofila (cu larga extensiune în Câmpia Tansilvaniei, îndeosebi în jumătatea ei estică); 2.3. Mediul câmpiilor şi al podişurilor joase tabulare

Regiunile de câmpie se caracterizează printr-o energie de relief mică (în general între 0 şi 50 m/km2 ) şi predominarea suprafeţelor orizontale sau cu pante mai mici de 5%. Altitudinile sunt scăzute, în cea mai mare parte a câmpiilor nedepăşind 200 m. Ponderea versanţilor scade sub circa 10%, relieful slab diferenţiat, nu favorizează o diversificare topoclimatică prea mare, pe mari întinderi condiţiile de mediu fiind relativ uniforme. Procesele de eroziune au în general intensitate slaba, indicele de erodabilitate a solului variind între 0,6 si 0,8 .Pe suprafeţe mari se resimt procesele de tasare, de deflaţie şi de sufoziune, iar în câmpiile joase, procesele de acumulare.

Solurile sunt în general fertile, doar local se întâlnesc soluri hidromorfe, soluri nisipoase şi soluri halomorfe, care diminuează potenţialul productiv al regiunilor respective. Vegetaţia naturală a fost în cea mai mare parte înlăturată, iar pe micile porţiuni unde se mai păstrează a suferit modificări profunde. Este categoria de mediu cea mai adecvată pentru utilizarea agricolă. Antropizarea este medie până la foarte intensă, aşezările sunt în general de mari dimensiuni, dar densitatea lor este mai redusă decât în regiunile de dealuri. Există şi numeroase oraşe mari cu obiective industriale importante.

În funcţie de particularităţile reliefului, de natura depozitelor, de diferenţele de nivel ale apei freatice şi de caracterele învelişului vegetal, se disting câteva tipuri de mediu.

Câmpii piemontane. Prezintă o înclinare salbă; în general regimul freatic este influenţat de aportul de apă din regiunile mai înalte din amonte. Procesele de eroziune şi alunecare sunt slabe. În cadrul lor se disting ca subtipuri principale:- câmpii înalte, relativ bine drenate, slab fragmentate de interfluvii largi, cu climă moderară datorită influenţelor oceanice, acoperite cu terenuri agricole, rare pâlcuri de păduri de cer, gârniţă şi stejar pedunculat, pe alocuri cu tei şi carpen şi cu pajişti stepizate. În acest subtip se încadrează majoritatea câmpiilor din unitatea pericarpatică vestică;

12

Page 13: Tipurile de Mediu Din Bazinul Somesului

- câmpii joase, slab drenate, cu climă moderată, cu terenuri agricole alternând cu pajişti mezofile şi mezohigrofile, local cu vedetaţie halofilă. Este caracteristic în porţiunile marginale mai joase ale câmpiilor piemontane din unitatea pericarpatică vestică;

CONCLUZII:

- cu cânt un bazin hidrografic de întinde pe o suprafaţă mai mare cu atât el poate îngloba, în drumul său de la izvoare la vărsare, mai multe tipuri de mediu.

- regiunea bazinului hidrografic Someş este dens populată, fapt care se reflectă în artificializări ale cursurilor de apă din bazinul Someşului; artificializările de tipul barajelor, lacurilor de acumulare, digurilor, canalelor de irigaţii care produc modificări locale ale caracteristicilor mediului.

- infrastructura din zona bazinului hidrografic este dezvoltată cuprinzând drumuri internaţionale, naţionale şi locale şi căi ferate, poduri şi pasaje de nivel, centrale hidroelectrice, linii electrice etc. Aceste interconexiuni, benefice la nivel uman, pot crea numeroase inconveniente şi chiar „răni” în relief, dar pot afecta şi diversitatea biologică din teritoriile respective.

- industriile din zonă ca: industria metalelor neferoase, industria minieră (aur, argint), industria chimică şi metalurgică, industria lemnului şi prelucrarea mobilei, industria textilă şi industria alimentară au cel mai mare procentaj în degradarea mediului înconjurător.

- reţeaua hidrografica a bazinului Someş de pe teritoriul României întâlneşte 3 tipuri de medii principale, fiecare având alte subtipuri : mediul alpin şi montan, mediul regiunilor deluroase şi mediul câmpiilor şi al podişurilor joase tabulare.

BIBLIOGAFIE

Badea, L., Gâştescu, P., Velcea, V., et. al., (1983), Geografia României, vol. I., EdituraAcademiei Republicii Socialiste România, Bucureşti.Ujvari, I., (1972), Geografia apelor României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.http://www.mmediu.ro/other/phare/sitero/somes.htm http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_Some%C5%9F

13