TITLUL VI ADOPŢIA

CAPITOLUL 1

Consideraţii introductive

Secțiunea 1. Reglementare

1.1.Cadrul legislativ intern

Cod civil, cu modificările aduse prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, reglementează adopţia în art. 451-482. Sunt avute în vedere dispoziţiile privind condiţiile de fond ale adopţiei, efectele şi încetarea adopţiei.

Potrivit art. 454, procedura adopţiei este reglementată prin lege specială. De asemenea, conform art. 453, condiţiile şi procedura adopţiei internaţionale, ca şi efectele acesteia asupra cetăţeniei copilului se stabilesc prin lege specială.

În esenţă, Noul Cod civil menţine reglementarea anterioară cuprinsă în Legea nr. 273/2004 în ceea ce priveşte condiţiile de fond şi efectele adopţiei, cu unele modificări referitoare la încetarea adopţiei.

Procedura adopţiei este în principal reglementată Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei1 care se completează cu Legea nr. 274/2004 privind organizarea, înfiinţarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii, precum şi cu Legea nr. 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului.

În aplicarea acestor reglementări în materia adopţiei, au fost adoptate numeroase acte normative secundare, precum :

- Hotărârea nr. 233/2012 privind serviciile şi activităţile ce pot fi desfăşurate de către organismele private române în cadrul procedurii adopţiei interne, precum şi metodologia de autorizare a acestora;2

- Ordinul nr. 546/2012 privind aprobarea modelului-cadru al convenţiilor încheiate între Oficiul Român pentru Adopţii şi cabinete individuale, cabinete asociate şi societăţi civile profesionale de asistenţă socială şi/sau psihologie pentru realizarea unor noi evaluări în cadrul procedurii de contestare a raportului final de evaluare a persoanei/familiei adoptatoare în

1 Legea 273/2004 a suferit două modificări importante. Prima modificare de substanţă s-a realizat prin prin OUG nr. 102/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2009 şi republicată în M.of. 788 din 19 noiembrie 2009 şi a fost determinată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 238 din 27/03/2008, dispoziţiile art. art. 35 alin. (2) lit. i) teza întâi şi, prin extindere, şi a prevederile art. 63 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei au fost declarate neconstituţionale în măsura în care acest texte nu prevedeau luarea consimţământului părinţilor fireşti, în faţa instanţei, odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei, ci doar în etapa prealabilă a deschiderii procedurii adopţiei. Pentru a pronunţa această decizie, Curtea Constituţională a avut în vedere prevederile art. art. 20 din Constituţie, raportat la art. 5 paragraful 1 lit. a) şi art. 9 paragraful 1 din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii.

A doua modificare a fost generată de asigurarea concordanţei cu dispoziţiile Codului civil şi revizuirea unor prevederi în materia adopţiei internaţionale şi s-a reflectat în adoptarea Legii nr. 233/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. În temeiul Legii nr. 233/2011, Legea nr. 273/2004 a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 259 din 19. 04. 2012. În continuare, avem în vedere forma legii astfel cum a fost republicată.

2 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 218 din 02/04/2012.

1

vederea obţinerii atestatului şi, respectiv, pentru realizarea activităţilor postadopţie prevăzute de legislaţia în vigoare3;

- Ordinul nr. 550/2012 privind aprobarea criteriilor pe baza cărora se realizează potrivirea teoretică4 ;

- Ordinul nr. 552/2012 privind aprobarea modelului-cadru al atestatului de persoană sau familie aptă să adopte, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare, instrumente şi documente utilizate în procedura adopţiei5;

- Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, aprobată prin H.G. nr. 350/2012.6

1.2.Reglementări internaţionale

Cadrul legislativ intern se completează cu reglementările internaţionale la care România este parte, precum:

-Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată în M.Of. nr. 321 din 13 iunie 2001 ca urmare a constatării unor diferenţe de traducere din limba engleză în limba română şi care consacră principiul subsidiarităţii adopţiei internaţionale în raport cu mijloacele de protecţie a copilului în ţara de origine7.

-Convenţia europeană revizuit în materia adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg, la 27 noiembire 2008, ratificată de România prin Legea nr. 138/20118, care a înlocuit Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, adoptată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, la care România a aderat prin Legea nr.15/1993;

-Convenţia de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, ratificată de România prin Legea nr. 84/1994, are drept scop să stabilească garanţii pentru ca adopţiile internaţionale să se înfăptuiască în interesul superior al copilului, să creeze un sistem de cooperare care să prevină răpirea, vânzarea sau traficul de copii şi să asigure recunoaşterea în statele contractante a adopţiilor realizate potrivit convenţiei.

Sectiunea a-2 -a. Noţiunea de adopţie

Art. 451 C.civ. defineşte adopţia ca fiind „operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.”9

3 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 226 din 04/04/2012.4 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 234 din 06/04/2012.5 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 245 din 11/04/2012.6 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 268 din 23/04/2012.7 Această Convenţie stabileşte că protecţia alternativă a copilului care este, temporar sau definitiv, lipsit

de mediul său familial sau care în interesul său, nu poate fi lăsat în acest mediu, poate să ia forma plasamentului familial, adopţiei sau, în caz de necesitate, a plasamentului într-o instituţie corespunzătoare de îngrijire a copiilor. (art.20). De asemenea, art. 21 prevede că adopţia în străinătate poate să fie considerată un mijloc de a asigura îngrijirea necesară copilului, dacă acesta, în ţara de origine, nu poate fi încredinţat spre plasament familial sau spre adopţie ori nu poate fi îngrijit în mod corespunzător.

8 În baza Ordinului Ministrului Afacerilor Externe nr. 378/2012, Convenţia a intrat în vigoare la data de 1 mai 2012.

9 A se vedea V.Stoica, M.Ronea, Natura juridică şi procedura specială a adopţiei, în “Dreptul” nr. 2/1993, p. 36-39; M Avram, Filiaţia. Adopţia naţională şi internaţională, Editura All Beck, 2001;D.Lupaşcu, “Aspecte teoretice şi de practică judiciară privind adopţia cu referire specială la Legea nr. 273/2004”, în “Dreptul” nr. 12/2004, p. 9-45; M.Avram, Noul regim juridic al adopţiei în cadrul Legii nr. 273/20004, în „Curierul judiciar nr. 2/2005, p. 63-89; T.Bodoaşcă, Condiţiile de fond pentru încuviinţarea adopţiei în reglementarea Legii nr. 273/2004, Partea I în „Curierul judiciar” nr. 4/2005, p. 61-78 şi Partea a-II-a în

2

În cazul adopţiei, rudenia şi filiţia nu se mai întemeiază pe faptul biologic al naşterii şi al concepţiunii copilului de către mama şi, respectiv, tatăl său, ci îşi are fundamentul în voinţa persoanelor care, potrivit legii, consimt să creeze o legătură de rudenie, respectiv filiaţie civilă, sociologică. În acest sens, art. 405 alin. (2) C.civ. prevede că rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege.

Sectiunea a-3-a. Felurile adopţiei

3.1. Adopţia naţională şi internaţională

În funcţie de prezenţa elementului de extraneitate, adopţia poate să fie o adopţie internă sau internaţională.

Codul civil nu consacră explicit această distincţie, dar, potrivit art. 453, condiţiile şi procedura adopţiei internaţionale, ca şi efectele acesteia asupra cetăţeniei copilului se stabilesc prin lege specială.

Pentru prima dată Legea nr.273/2004 a definit aceste noţiuni, legiuitorul însuşindu-şi explicaţiile date în doctrină10, care trebuie înţelese în sensul special al prevederilor Convenţiei de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale.

Într-adevăr, de regulă, adopţia internaţională este înţeleasă într-un sens larg, ca fiind adopţia care presupune unul sau mai multe elemente de extraneitate (precum cetăţenia, domiciliul etc.) Este deci noţiunea de drept internaţional privat a adopţiei internaţionale. Perspectiva de drept internaţional privat, respectiv a conflictelor de legi, care situează adopţia în planul statutului persoanei fizice, poate să creeze impresia că adopţia ar fi internaţională dacă un străin adoptă un copil cetăţean al altui stat.

Această perspectivă nu este greşită din punctul de vedere al dreptului internaţional privat, dar nu este adecvată din punctul de vedere al necesităţii protecţiei copilului în cadrul unei adopţii internaţionale.

În acest sens, din modul în care în art. 2 pct.1 din Convenţia de la Haga asupra protecţiei copiilor şi a cooperării în materia adopţiei internaţionale este stabilită sfera de aplicabilitate a acestei Convenţii, rezultă că „stricto-sensu” adopţia este, internaţională ori de câte ori copilul şi cel care adoptă au reşedinţa obişnuită/domiciliul în state diferite. Aceasta deoarece în aceste situaţii se justifică aplicabilitatea unor norme materiale, speciale, de protecţie a copilului şi a unor garanţii suplimentare care să creeze siguranţa că deplasarea copilului în străinătate nu se face în scopuri ilicite.

De exemplu, adopţia este internaţională în cazul în care un copil cetăţean român cu domiciliul în România este adoptat de o persoană cu domiciliul în străinătate, chiar dacă adoptatorul este cetăţean român şi chiar rudă în linie directă de gr. I (bunic) cu adoptatul. În schimb, dacă un copil cetăţean român cu domiciliul în România este adoptat de un cetăţean străin cu domiciliul în România, adopţia este internă, chiar dacă există elementul de extraneitate al cetăţeniei şi, sub acest aspect, raportul de adopţie este unul de drept internaţional privat.

Legea nr. 273/2004 a consacrat expres sensul noţiunii de adopţie internaţională, astfel cum acesta se desprinde din Convenţia de la Haga, înlăturând confuziile pe care reglementarea anterioară le menţinea la nivel conceptual în această materie. 11

Astfel, potrivit art. 3 lit. c), prin adopţie internă se înţelege adopţia în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cât şi adoptatul au reşedinţa obişnuită în România.

„Curierul judiciar” nr. 5/2005, p. 62-83. 10 ? M.Avram, Filiaţia. Adopţia naţională şi internaţională, All Beck, 2001, p.104-107.11 ? A se vedea, pentru dezvoltări, M. Avram, op. cit., p. 107-116.

3

Art. 3 lit. d) defineşte adopţia internaţională ca fiind adopţia în care adoptatorul sau familia adoptatoare şi copilul ce urmează să fie adoptat au reşedinţa obişnuită în state diferite, iar, în urma încuviinţării adopţiei, copilul urmează să aibă aceeaşi reşedinţă obişnuită cu cea a adoptatorului.12

Potrivit art. 3 din Legea nr. 273/2004, prin reşedinţă obişnuită în România a adoptatorului/familiei adoptatoare se înţelege situaţia:

a) cetăţenilor români sau cetăţenilor români cu multiplă cetăţenie, după caz, care au domiciliul în România, care au locuit efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de atestare; la stabilirea continuităţii nu sunt considerate întreruperi absenţele temporare care nu depăşesc 3 luni şi nici cele determinate de şederea pe teritoriul altui stat ca urmare a existenţei unor contracte de muncă impuse de derularea unor activităţi desfăşurate în interesul statului român, precum şi ca urmare a unor obligaţii internaţionale asumate de România;

b) cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene/Spaţiului Economic European sau străinilor care au drept de rezidenţă permanentă ori, după caz, drept de şedere permanentă pe teritoriul României.

Potrivit art. 4 din aceeaşi lege, prin reşedinţă obişnuită în România a copilului se înţelege situaţia:

a) copiilor cetăţeni români cu domiciliul în România care au locuit efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare introducerii cererii de încuviinţare a adopţiei;

b) copiilor cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi ai statelor membre ale Spaţiului Economic European sau străini care au drept de rezidenţă permanentă ori, după caz, drept de şedere permanentă pe teritoriul României şi care au locuit în mod efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare introducerii cererii de încuviinţare a adopţiei.

Prin urmare, înţelesul special al acestei noţiuni, în contextul Convenţiei de la Haga şi al Legii nr. 273/2004, este dat de elementul de extraneitate al reşedinţei obişnuite/domiciliului, ceea ce înseamnă că – “stricto-sensu”- adopţia este internaţională ori de câte ori persoana sau familia care adoptă un copil are reşedinţa obişnuită (domiciliul) în străinătate, adică în alt stat decât cel în care copilul are reşedinţa obişnuită (domiciliul).

Este adevărat că, în practică, adeseori elementului de extraneitate al reşedinţei obişnuite i se asociază şi cel al cetăţeniei, persoana sau familia care adoptă fiind străin cu reşedinţa obişnuită în străinătate.

Importanţa practică a acestei distincţii între adopţia naţională şi adopţia internaţională constă în regimul juridic diferit sub numeroase aspecte al celor două forme de adopţie.

Cea mai importantă consecinţă constă în faptul că atât legea, cât şi reglementările internaţională impun o ierarhie în ceea ce priveşte măsurile de protecţie a copilului, adopţia internaţională fiind guvernată de principiul subsidiarităţii. Aceasta presupune că adopţia internaţională este permisă dacă în ţara de origine nu se poate asigura o măsură corespunzătoare de protecţie a copilului. Subsidiaritatea adopţiei internaţionale se explică prin faptul că adopţia internaţională presupune, ca efecte, deplasarea copilului în străinătate, deci integrarea lui într-un alt mediu lingvistic, social, cultural, religios, ceea ce nu poate

12 Aceste definiţii au fost date prin Legea nr. 233/2011, observându-se un progres legislativ semnificativ, sub două aspecte. Mai întâi, că s-a dat o definitiţie propriu-zisă adopţiei internaţionale, abandonându-se tehnica legislativă anterioară de a se defini doar adopţia naţională, conţintul adopţiei internaţionale rezultând printr-o definiţie negativă, ca fiind adopţia care nu este naţională (sic!). În al doilea rând, în concordanţă cu reglementările internaţionale, dar ţinâd cont şi de dispoziţiile Codului civil în materia raporturilor de drept internaţional privat, adopţia cu element de extraneitate este definită prin raportare la noţiunea de reşedinţă obişnuită, iar nu aceea de domiciliu.

4

constitui decât o măsură excepţională, în raport cu principiul continuităţii în creşterea şi educarea copilului13.

3.2.Adopţia minorului/adopţia majorului

Adopţia este, de regulă, o măsură de protecţie a copilului.Cu toate acestea, în mod excepţional legea admite şi adopţia unei persoane majore,

dacă a fost crescută în timpul minorităţii, de către adoptator. Soluţia este tradiţională în dreptul nostru, fiind consacrată anterior de Codul familiei,

menţinută prin O.U.G. nr. 25/1997 şi preluată de Legea nr. 273/2004.

Sectiunea a-4-a. Principiile adopţiei

Art. 452 C.civ. lit. a-c) , precum si art. 1 din Legea nr. 273/2004 consacră în mod expres următoarele principii ale adopţiei:

a)principiul interesului superior al copilului. Acesta este în acelaşi timp şi o condiţie de fond a adopţiei;

b)principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial;c)principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică,

culturală şi lingvistică;d)principiul informări copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu

vârsta şi gradul său de maturitate ;e)principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei.

f)principiul garantării confidenţialităţii în ceea ce priveşte datele de identificare ale adoptatorului sau, după caz, ale familiei adoptatoare, precum şi în ceea ce priveşte identitatea părinţilor fireşti.

CAPITOLUL 2Adopţia internă. Condiţiile încuviinţării

Sectiunea 1. Clasificarea condiţiilor

Încuviinţarea adopţiei presupune îndeplinirea unor condiţii de fond şi de formă ale actelor juridice care compun această operaţiune juridică. În ceea ce priveşte condiţiile de fond, în dreptul intern şi în literatura juridică a devenit tradiţională diviziunea în condiţii de fond pozitive şi condiţii de fond negative (impedimente la adopţie), ca şi în materia căsătoriei.

Condiţiile de fond pozitive trebuie să existe pentru ca adopţia să poată fi încuviinţată, în timp ce condiţiile de fond negative nu trebuie să existe. Interesul clasificării apare pe tărâm probatoriu.

O altă clasificare a condiţiilor adopţiei poate fi aceea în condiţii privitoare la adoptator, condiţii privitoare la adoptat şi condiţii obligatorii pentru ambii. Această clasificare

13 Prin Decizia nr. 62/1993, publicată în Monitorul Oficial nr. 49 din 25/02/1994, Curtea Constituţională a decis că « Sub acest aspect, stabilirea subsidiarităţii adopţiei internaţionale faţă de cea naţională, nu numai că nu dă expresie unei discriminări, ci reprezintă o puternică garanţie a ocrotirii intereselor copilului. Faptul că prin lege se stabileşte o anumită ordine de preferinţă nu reprezintă o discriminare. O atare discriminare ar presupune excluderea totală a unei anumite categorii de persoane de la dreptul de a adopta, pentru motivul că ei sunt cetăţeni străini sau cetăţeni români domiciliaţi în străinătate. Or, legea nu exclude dreptul acestor persoane de a adopta copii români, ci, dimpotrivă, îl recunoaşte, în condiţiile arătate. Subsidiaritatea presupune aici o măsură de politică familială, care este perfect compatibilă cu principiul interesului major al minorului care urmează a fi adoptat. »

5

evidenţiază principalele subiecte ale adopţiei şi prezintă interes practic în dreptul internaţional privat.

Cele două clasificări pot fi combinate. Sectiunea a-2-a. Condiţii privind persoanele care pot fi adoptate

2.1. Interesul superior al copilului

Potrivit art. 454 alin. (1) C.civ., adopţia se încuviinţează de instanţa de tutelă, dacă este în interesul superior al copilului şi sunt îndeplinite toate celelalte condiţii prevăzute de lege.

Faptul că adopţia se realizează numai pentru protejarea intereselor superioare ale copilului reprezintă, în prezent, nu numai o condiţie a adopţiei, ci şi un principiu fundamental, consacrat atât de legislaţia internă, cât şi de actele internaţionale în materie, la care România este parte.

În ceea ce priveşte conţinutul acestui principiu, apreciem că sunt esenţiale următoarele elemente:-interesul copilului are, în mod preponderent, o natură personală nepatrimonială, în sensul că cel care adoptă trebuie să-i asigure copilului condiţiile necesare creşterii şi dezvoltării sale fizice şi morale. Numai interesul patrimonial al copilului, de exemplu cel de a veni la moştenirea adoptatorului nu satisface, de aceea, exigenţele acestui principiu; -expresia “interesul superior al copilului” semnifică faptul că, în mod firesc, legislaţia nu poate face abstracţie de faptul că în realizarea operaţiunii juridice a adopţiei, celelalte persoane implicate, precum cel care adoptă sau chiar părinţii fireşti ai copilului pot avea propriile interese. Punând în balanţă aceste interese, cel al copilului este “superior” şi trebuie să fie luat în considerare cu prioritate în soluţionarea unei cereri privind încuviinţarea adopţiei;- respectarea interesului superior al copilului presupune, în cazul adopţiei internaţionale, un corp de norme juridice a căror respectare să prevină vânzarea şi traficul de copii, precum şi faptul că deplasarea copilului în străinătate se face exclusiv în scopul de a-i asigura un cămin stabil şi armonios14.

2.2. Vârsta adoptatului

14 Cu privire la interesul superior al copilului în cazul unei adopţii internaţionale, prin Hotărârea din 22 iunie 2004 privind cauza Pini şi Bertani şi Manera şi Atripaldi împotriva României, publicată în M.Of. nr. 1245 din 23 decembrie 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „Din punctul de vedere al părinţilor adoptivi, interesul acestora provine din dorinţa ce a crea o nouă relaţie de familie, prin dezvoltarea de legături cu minorele Florentina şi Mariana pe care le-au adoptat.     Deşi această dorinţă a reclamanţilor este legitimă, ea nu se poate bucura, în opinia Curţii, de o protecţie absolută în virtutea articolului 8, în măsura în care ea intră în conflict cu refuzul minorelor de a fi adoptate de către o familie de străini, într-adevăr, aşa cum a afirmat în mod constant Curtea, când analizează dacă autorităţile naţionale au dispus toate măsurile necesare la care pot fi obligate în mod rezonabil pentru a asigura reunirea copilului cu părinţii săi, o importanţă deosebită trebuie acordată interesului superior al copilului. În această privinţă, Curtea a statuat, în special, că interesul sus-menţionat poate, în funcţie de natura şi de importanţa sa, să prevaleze faţă de cel al părintelui (a se vedea hotărârile în cauzele E.P. împotriva Italiei din 16 noiembrie 1999, nr. 31127/96, alin. 62 şi Johansen împotriva Norvegiei din 7 august 1996, Culegere 1996-111, p. 1008, alin. 78).     Curtea apreciază că importanţa de a privilegia interesele copilului faţă de cele ale părinţilor este sporită în cazul unei relaţii care are la bază adopţia, întrucât, după cum a statuat (deja) în jurisprudenţa sa, adopţia însemnă "găsirea unei familii pentru un copil, iar nu a unui copil pentru o familie" (a se vedea hotărârea în cauza Frette împotriva Franţei, nr. 36515/97, alin. 42, CEDO 2002-I).”

6

Potrivit art. 455 alin. 1 C.civ.15, copilul poate fi adoptat până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, soluţia în deplină concordanţă cu art. 1 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. Dobândirea capacităţii depline de exerciţiu se realizează fie prin împlinirea vârstei de 18 ani (art. 38 C.civ), fie prin căsătoria minorului (art. 39 C.civ.), fie prin emanciparea minorului (art. 40)16.

În mod excepţional, este permisă şi adopţia persoanei majore, dar dacă a fost crescută în timpul minorităţii de către persoana sau familia care doreşte s-o adopte, potrivit art. 455 alin. (2) C.civ. În practica judecătorească anterioară s-a decis că prin “creştere” trebuie să se înţeleagă nu numai acordarea întreţinerii, în timpul minorităţii, celui care urmează să fie adoptat, ci şi existenţa unor raporturi, având caracter de continuitate, asemănătoare acelora existente între părinte şi copil .

2.3. Consimţământul părinţilor/tutorelui

Potrivit art. 463 alin.2 lit. a C.civ., pentru încuviinţarea adopţiei este necesar consimţământul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, în condiţiile legii.17

Deşi tutela se instituie şi în cazul în care părinţii sunt decăzuţi din drepturile părinteşti, (art. 110 C.civ.), în acest caz, consimţâmântul la adopţie se dă atât de către tutore, cât şi de către părinţi, soluţie expres consacrată în art. 464 alin. (2) C.civ., potrivit căreia părintele sau părinţii decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti ori cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului, fiind totodată obligatoriu şi consimţământul reprezentantului legal al copilului.18

O condiţie specială este instituită prin art. 10 din Legea nr. 273/2004, potrivit căruia nu poate fi adoptat copilul ai cărui părinţi fireşti nu au împlinit 14 ani.

Legea aduce importante precizări în ceea ce priveşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească acest consimţământ, în concordaţă cu actele internaţionale în materie, la care România este parte:

15 În mod corect, Codul civil are în vedere dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, iar nu majoratul civil.

16 Potrivit art. 48 din Legea nr. 71/2011, dispozitiile art. 455 din Codul civil sunt aplicabile si in cazul in care minorul dobandeste capacitate deplina de exercitiu.

17 Anterior, O.U.G. nr. 25/1997 nu a mai prevăzut necesitatea consimţământului tutorelui la adopţia copilului aflat sub tutelă. Legea nr. 273/2004 a reintrodus această condiţie, tradiţională în legislaţia română, corelându-se astfel şi cu reglementarea cuprinsă în Convenţia europeană asupra adopţiei copiilor, care în art 5 pct. 1 lit. a) cere fie consimţământul părinţilor, fie, în lipsa acestora, consimţământul oricărei persoane sau al oricărui organism abilitat să exercite drepturile părinteşti. În acest sens, prin Decizia nr. 308 din 12 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 143 din 5 martie 2003, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 sunt neconstituţionale în măsura în care nu prevăd luarea consimţământului oricărei persoane sau al oricărui organism care ar fi abilitat să exercite drepturile părinteşti, inclusiv a tutorelui, conform art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, la care România a aderat prin Legea nr. 15/1993.

18 Tradiţional, atât Codul familiei, cât şi O.U.G. nr. 25/1997 au prevăzut că în acest caz nu este necesar consimţământul părinţilor fireşti. Anterior Codului civil, Legea nr. 273/2004 a consacrat soluţia opusă, în sensul că părintele decăzut păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului. Este o opţiune a legiuitorului care însă, în plan doctrinar, readuce în discuţie problema fundamentului juridic al comsimţământului părintelui firesc la adopţia copilului. Astfel, dacă fundamentul juridic al consimţământului părintelui firesc îl constituie autoritatea părintească, întrucât părintele decăzut din drepturile părinteşti pierde exerciţiul drepturilor părinteşti, soluţia logică ar fi fost aceea de a nu se mai cerere consimţământul lui la adopţia copilului. Dată fiind însă soluţia legislativă opusă, consacrată şi de Codul civil, ar rezulta că fundamentul dreptului părintelui decăzut de a consimţi la adopţia copilului nu îl mai constituie exclusiv exerciţiul drepturilor părinteşti, ci şi raporturile de rudenie firească.

7

a) în principiu, consimţămâtul la adopţie trebuie dat de părinţii fireşti ai copilului. Prin excepţie în cazul adopţiei copilului de către soţul adoptatorului, consimţământul

este dat de către soţul care este deja părinte adoptator al copilului (art. 464 alin. 3 din C.civ.). Textul are în vedere adopţia succesivă a unui copil de către doi soţi.

b) consimţământul părinţilor fireşti ai copilului/tutorelui poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data naşterii copilului înscrisă în certificatul de naştere ( respectiv art. 466 alin. 1 C.civ.);

c) părintele firesc/tutorele poate revoca consimţământul în termen de 30 de zile de la data exprimării lui în condiţiile legii (art. 466 alin. 2 C.civ.).Revocarea este un act unilateral de voinţă, iar dreptul părintelui de a revoca consimţământul este un drept potestativ.

d) părinţii fireşti/tutorele copilului trebuie să consimtă la adopţie în mod liber, necondiţionat şi numai după ce au fost informaţi în mod corespunzător asupra consecinţelor adopţiei, în special asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului cu

familia lui de origine. (art. 465 C.civ.). Direcţia în a cărei rază teritorială locuiesc în fapt părinţii fireşti sau, după caz, tutorele este obligată să asigure consilierea şi informarea acestora înaintea exprimării consimţământului la adopţie şi să întocmească un raport în acest sens (art. 9 din Legea nr. 272/2004).

e) Potrivit art. 13 din Legea nr. 273/2004, consimţământul părinţilor fireşti/tutorelui se dă în faţa instanţei judecătoreşti o dată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii adopţiei.

Prin exepţie, în cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui său, consimţământul părintelui firesc se dă în faţa instanţei judecătoreşti odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei19.

Odată cu solicitarea consimţământului părinţilor/părintelului, instanţa solicită direcţiei raportul de consiliere şi informare care confirmă îndeplinirea obligaţiei de informare prevăzută de lege.

f)în mod excepţional, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti/al tutorelui de a consimţi la adopţia copilului, dacă se dovedeşte prin orice mijloc de probă că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de opinia acestuia, cu motivarea expresă a hotărârii în această privinţă (art. 465 din C.civ.). 20 Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 273/2004, se poate considera refuz abuziv de a consimţi la adopţie şi situaţia în care, deşi legal citaţi, părinţii fireşti sau, după caz, tutorele nu se prezintă în mod repetat la termenele fixate pentru exprimarea consimţământului.

g)Dacă unul dintre părinţii fireşti este decedat, necunoscut, pus sub interdicţie, declarat judecătoreşte mort sau dispărut, precum şi dacă se află, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte este suficient. (art. 464 alin. (1) C.civ. În schimb, dacă părinţii copilului sunt divorţaţi este necesar consimţământul ambilor, iar nu numai al părintelui căruia i s-a încredinţat copilul.

De asemenea, consimţământul părinţilor nu este necesar dacă aceştia se află în oricare dintre situaţiile enumerate mai sus.

h) Părintele minor care a împlinit 14 ani îşi exprimă consimţământul asistat de către ocrotitorul său legal (art. 11 din Legea nr. 273/2004).

În cazul adopţiei unei persoane majore nu este necesar consimţământul părinţilor ei21.

19 Condiţia exprimării consimţământului în faţa instanţei o dată cu încuviinţarea adopţiei a fost introdusă prin OUG nr. 102/2008. Anterior, părintele îşi exprima consimţământul prin act autentic notarial.

20 În acest sens, au fost avute în vedere prevederile art. 5 pct. 2 lit. b) ale Convenţiei europene asupra adopţiei, care permit de a trece peste refuzul de a consimţi la adopţie, pentru motive excepţionale, determinate prin legislaţie.

8

2.4.Consimţământul copilului

Potrivit art. 464 alin. (1) lit. b) din C.civ., pentru încuviinţarea adopţiei este necesar consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani.

Consimţământul la adopţie al copilului care a împlinit 10 ani nu înseamnă o simplă ascultare a acestuia, ci suntem în prezenţa unei capacităţi speciale instituită de lege în favoarea copilului, consimţământul lui având însă o puternică semnificaţie afectivă. .

Potrivit art. 14 alin.1 din Legea nr. 272/2004, consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 se dă în faţa instanţei judecătoreşti, în faza încuviinţării adopţiei.

Alin. 2 al art. 14 precizează că adopţia nu va putea fi încuviinţată fără consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. De aici rezultă că instanţa nu ar putea să treacă peste refuzul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani de a consimţi la adopţie.

Ca şi o garanţie a exprimării unui consimţământ liber, în cunoştinţă de cauză, alin. 3 al art.14 prevede că anterior exprimării consimţămâtului, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul care a împlinit vârsta de 10 ani îl va sfătui şi informa pe acesta, ţinând seama de vârsta şi de maturitatea sa, în special asupra consecinţelor adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie, şi va întocmi un raport în acest sens.

2.5. Inexistenţa unei adopţii anterioare

Acesta este un impediment la adopţie, recunoscut în mod constant de legea română Art. 462 alin. (1) şi (2) C.civ. interzice adopţia unei persoane de căre mai mulţi

adoptatori, fie simultan, fie succesiv. De la această regulă există mai multe excepţii:a)poate fi încuviinţată adopţia simultană sau succesivă, atunci când adoptatorii sunt

soţi şi soţie. b) poate fi încuviinţată o nouă adopţie atunci când:

-adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat; în acest caz, adopţia anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a noii adopţii. Reglementarea anterioară Legii nr. 273/2004 nu prevedea expres posibilitatea încuviinţării unei noi adopţii, ceea ce înseamnă că, în prealabil, trebuie să fie desfăcută adopţia precedentă. Soluţia a fost criticată în doctrină, datorită formalismului excesiv, impunând practic două procese: un proces de desfacere a adopţiei precedente, în care ar urma

21Sub imperiul O.U.G. nr. 25/1997, s-a pus problema dacă, pentru adopţia unei persoane majore este necesar consimţământul părinţilor adoptatului. Problema s-a ridicat datorită unei tehnici legislative defectuoase, în sensul că O.U.G. nr. 25/1997 reglementa în principal adopţia minorului, aspectele legate de adopţia majorului fiind tratate doar incidental. În acest context, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 277 din 9 octombrie 2001 s-a decis că art. 7 alin. 1 lit. a) din O.U.g. nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei este neconstituţional în ceea ce priveşte cerinţa exprimării consimţământului părinţilor fireşti la adopţia unei persoane care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu. Soluţia în fond a fost apreciată în doctrină ca fiind corectă, numai că textul nu era neconstituţional, deoarece prevedea expres necesitatea consimţământului părinţilor adopţia unui copil de către o persoană sau familie propusă de comisia pentru protecţia copilului, iar, potrivit O.U.G. nr. 26/1997 şi potrivit Convenţiei ONU, copil este persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu are capacitate deplină de exerciţiu.

A se vedea M.Avram, Notă la Decizia Curţii Constituţionale nr. 277 din 9 octombrie 2001 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, în “Pandectele române” nr. 1/2002, p. 22 şi urm.

Legea nr. 273/2004 a prevăzut în mod neechivoc că, la adopţia majorului, nu este necesar consimţământul părinţilor adoptatului (art. 12 alin. 4 coroborat cu art. 5 alin. 3).

Sub imperiul Codului civil soluţia se întemeiază pe dispoziţiile art. 463 alin. (1) lit. a) care prevăd expres consimţământul părinţilor copilului, iar copil în sensul art. 455 C.civ. este persoana care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu.

9

să se invoce decesul adoptatorului, ca motiv pentru desfacerea adopţiei, şi un proces de încuviinţare a unei noi adopţii. Prin Legea 243/2004, legiuitorul şi-a însuşit astfel soluţia propusă în doctrină de a permite încuviinţarea unei noi adopţii, urmând ca adopţia precedentă să fie considerată desfăcută pe data încuviinţării noii adopţii22, soluţia fiind astfel preluată în Codul civil.

-adopţia anterioară a încetat din orice motiv.

Sectiunea a-3-a. Condiţiile privind persoanele care pot adopta

3.1. Condiţiile generale privind adoptatorul

3.1.1. Condiţii pozitive privind persoanele care pot adopta

3.1.1.1.Capacitatea. Prin adoptator se înţelege persoana care doreşte să adopte, iar prin familie adoptatoare se înţelege soţul şi soţia care doresc să adopte (art. 1 lit. i din Legea nr. 272/2004). Potrivit art. 459 C.civ. pot adopta numai persoanele care au capacitatea deplină de exerciţiu.

3.1.1.2.Aptitudinea morală şi materială de a adopta. Potrivit art. 461 C.civ. şi art. 12 din Legea nr. 273/2004, adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a personalităţii copilului.

Îndeplinirea acestor garanţii şi condiţii, precum şi existenţa abilităţilor parentale se certifică de către autorităţile competente prin eliberarea atestatului, cu ocazia evaluării realizate potrivit prevederilor Legii nr. 273/2004.

Cu toate acestea, potrivit art. 24 din lege, obţinerea atestatului nu este necesară:a)pentru adopţia persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu;

    b)pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.

3.1.1.3. Consimţământul adoptatorului. Potrivit art. 463 lit. c) C.civ., pentru încuviinţarea adopţiei este necesar consimţământul adoptatorului sau al familiei adoptatoare.

Consimţământul trebuie să îndeplinească condiţiile generale de validitate, respectiv să emane de la o persoană cu discernământ, să fie liber şi exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, să nu fie viciat prin eroare, dol sau violenţă.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 273/2004, consimţământul adoptatorului sau al familiei adoptatoare se dă în faţa instanţei judecătoreşti o dată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

Desigur, aceasta presupune citarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare de către instanţa de judecată, respectiv prezentarea acestuia în vederea exprimării consimţământului.

3.1.1.4.Consimţământul soţului adoptatorului. În cazul în care cel care doreşte să

adopte este căsătorit, este necesar şi consimţământul soţului celui care adoptă (art. 463 lit. d C.civ.). Practic, acesta este un “consimţământ de neîmpotrivire” la adopţie din partea acestui soţ, de natură să garanteze că adopţia nu creează o legătură de natură să destabilizeze viaţa de familie a soţilor şi că astfel copilul va creşte într-un mediu familial favorabil, chiar dacă numai unul dintre soţi este adoptator. Consimţământul soţului adoptatorului are valoarea juridică a unui act unilateral permisiv (a unei autorizări ca act de drept privat) , prin care acesta nu devine adoptator, ci doar consimte ca celălalt soţ să adopte.

22 M. Avram, op. cit., p. 160.

10

Cu toate acestea, consimţământul soţului celui care adoptă nu este necesar, dacă acesta este în imposibilitate de a-şi exprima voinţa, de exemplu, este pus sub interdicţie, decăzut din drepturile părinteşti, dispărut.

Consimţământul soţului celui care adoptă se dă, de asemenea, în faţa instanţei judecătoreşti, o dată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

3.1.2. Condiţii de fond negative

3.1.2.1. Aptitudinea psihică a adoptatorului. Art. 459 C.civ., persoanele cu boli psihice şi handicap mintal nu pot adopta. Considerăm că textul are în vedere persoana care nu este pusă sub interdicţie datorită bolii pshice de care suferă, deoarece intezisul judecătoresc nu poate adopta pe considerentul că nu are capacitate deplină de exerciţiu. Fiind vorba de o condiţie negativă (un veritabil impediment la adopţie în persoana adoptatorului), aceasta poate fi invocată şi constatată oricând pe parcursul procedurilor de încuviinţare a adopţiei.

3.1.2.2. Alte impedimente legale. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, persoana care a fost condamnată definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei, săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea de trafic de persoane sau trafic şi consum ilicit de droguri nu poate adopta.

De asemenea, conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 273/2004, persoana ori familia al cărei copil beneficiază de o măsură de protecţie specială sau care este decăzută din drepturile părinteşti nu poate adopta.

Potrivit alin. (3) al art. 7 din Legea nr. 273/2004, interdicţia de a adopta se aplică şi persoanelor care doresc să adopte singure, ai căror soţi sunt bolnavi psihic, au handicap mintal sau se găsesc în una dintre situaţiile prevăzute la art. 7 alin. (1) şi (2).

3.1.3. Precizări privind adopţia de către o familie

3.1.3.1. Adopţia de către doi soţi. Practic, această formă de adopţie este cea mai frecventă, fiind şi cea mai eficientă, deoarece conferă copilului un mediu familial adecvat, asemănător unei familii de origine. Legea română nu instituie nici o condiţie specială privind durata minimă a căsătoriei, fiind indiferent faptul dacă soţii au şi alţi copii din căsătorie sau chiar adoptaţi. Adopţia unui copil de către doi soţi se poate face simultan sau succesiv (art. 6 alin. 1 din Legea nr. 273/2004, art. 462 alin. 1 C.civ.).

3.1.3.2.Este permisă adopţia de către două persoane necăsătorite? Tradiţional, în legislaţia română, adopţia de către mai multe persoane este interzisă, cu excepţia cazului în care ea se face de către soţ şi soţie simultan sau succesiv.

Altfel spus, legea nu permitea adopţia unui copil de către doi concubini, acesta constituind un impediment la adopţie a cărui încălcare se sancţionează cu nulitatea absolută a adopţiei.

În acelaşi sens, art. 6 din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii prevede că legislaţia nu poate permite adopţia unui copil decât de către două persoane unite prin căsătorie, fie că adoptă simultan, fie succesiv, sau de către un singur adoptator.

Art. 462 alin. (2) C.civ. prevede expres că două persoane de acelaşi sex nu pot adopta împreună.

3.1.4. Precizări privind adopţia copilului firesc al celuilalt soţ/concubin

11

3.1.4.1. Adopţia de către soţie a copilului din afara căsătoriei recunoscut de soţ. Prin Legea nr. 233/2011 s-a instituit o condiţie specială pentru ipoteza în care soţia adoptă copilul din afara căsătoriei faţă de care s-a stabilit paternitatea prin recunoaştere.

Astfel, potrivit art. 7 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 273/2004, astfel modificată prin Legea nr. 233/2011, republicată, copilul din afara căsătoriei, recunoscut de tată pe cale administrativă, precum şi copilul a cărui paternitate a fost stabilită prin hotărâre judecătorească prin care s-a luat act de recunoaşterea de către tată sau care consfinţeşte învoiala părţilor, fără a se fi cercetat temeinicia cererii, pot fi adoptaţi de către soţia tatălui numai dacă filiaţia este confirmată prin rezultatul expertizei realizate prin metoda serologică ADN.

În cazul adopţiei copilului de către soţia celui care a recunoscut copilul născut în afara căsătoriei, instanţa judecătorească va admite cererea de încuviinţare a adopţiei numai dacă paternitatea este confirmată prin rezultatul expertizei filiaţiei realizate prin metoda serologică ADN, cheltuielile determinate de efectuarea expertizei fiind suportate de către adoptator. În situaţia în care adoptatorul nu dispune de resursele financiare necesare, acestea vor fi suportate din bugetul de stat.

Prin aceasta, s-a urmărit să se înlăture eludarea procedurilor legale de realizare a adopţiei, prin recunoaşterea de complezenţă a unui copil din afara căsătoriei de către un bărbat, urmată de procedura simplificată a adopţiei acestui copil de către soţia bărbatului care l-a recunoscut.

3.1.4.2. Adopţia de către concubin a copilului firesc/adoptiv al celuilalt concubin. Prin Legea nr. 233/2011 care a modificat Legea nr. 273/2004 s-a reglementat ipoteza specială care permite unuia dintre concubini să adopte copilul firesc/adoptiv al celuilalt concubin. Art. 6 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2004 prevede că poate fi adoptat copilul care are un singur părinte, necăsătorit, iar acesta se află într-o relaţie stabilă şi convieţuieşte cu o persoană de sex opus, necăsătorită, care nu este rudă cu acesta până la gradul al patrulea, şi declară prin act autentic notarial că noul adoptator a participat direct şi nemijlocit la creşterea şi îngrijirea copilului pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 5 ani.

   În această situaţie, dispoziţiile legale privitoare la adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv, precum şi cele privitoare la nume, domiciliu, drepturile şi obligaţiile dintre părinţi şi copii, exercitarea autorităţii părinteşti, drepturile succesorale, actele de identitate aplicabile pentru copilul născut în afara căsătoriei cu filiaţia stabilită faţă de ambii părinţi se aplică în mod corespunzător.  

Condiţia vizând existenţa relaţiei stabile şi a convieţuirii se verifică de către instanţa judecătorească învestită cu judecarea cererii privind încuviinţarea adopţiei şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

Sectiunea a-4-a. Condiţii bilaterale privind adoptatorul şi adoptatul

4.1.Diferenţa de vârstă

Potrivit art. 460 C.civ., nu pot adopta decât persoanele care sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cei pe care doresc să-i adopte. Prin această condiţie se asigură ca diferenţa de vârstă între cel care adoptă şi adoptat să fie asemănătoare cu diferenţa de vârstă care există, de regulă, între părinţi şi copii.

Cu toate acestea, pentru motive temeinice, instanţa judecătorească va putea încuviinţa adopţia, chiar dacă diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptatori este mai mică de 18 ani, dar

12

în nici o situaţie, mai puţin de16 ani. De exemplu, se poate încuviinţa adopţia în cazul în care o femeie căsătorită înainte de a împlini vâsta de 18 ani doreşte să adopte un copil.

4.2.Impedimentul rezultând din rudenie

Potrivit art. 457 C.civ., adopţia între fraţi este interzisă. Nu are importanţă dacă este vorba de fraţi din căsătorie sau din afara căsătoriei, dacă este vorba de fraţi buni sau de fraţi numai după mamă ori numai după tată.

Deşi legea nu prevede expres, adopţia nu este permisă nici între părintele firesc şi copilul său. Totuşi, impedimentul rezultă implicit din cerinţa legală ca părintele firesc să consimtă la adopţia copilului său, ceea ce- prin ipoteză- presupune că adoptatorul este o altă persoană decât părintele firesc. Desigur, practic, problema s-ar putea pune în cazul în care un copil înregistrat ca fiind născut din părinţi necunoscuţi este adoptat de părintele său firesc, care apoi îl recunoaşte sau faţă de care ulterior se stabileşte filiaţia pe cale judecătorească. În aceste cazuri, ar urma ca adopţia să fie desfiinţată.

4.3.Impedimentul întemeiat pe calitatea de soţ/fost soţ

Art. 458 C.civ. prevede expres că adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către acelaşi adoptator sau de către aceştia , precum şi adopţia între soţi sau foşti soţi sunt interzise. Acest impediment se justifică prin aceea că raporturile dintre soţi/foşti soţi sunt incompatibile cu cele dintre părinţi şi copii sau cu raporturile dintre fraţi.

CAPITOLUL 3 Adopţia internaţională. Condiţiile încuviinţării

Sectiunea 1. Condiţia specială cu privire la persoana adoptatorului

Scopul iniţial al Legii nr. 273/2004 a fost acela de a restrânge sfera adopţiilor internaţionale, astfel încât protecţia copilului să fie asigurată în ţară.

În acest sens, s-a ajuns ca adopţia internaţională să fie permisă în condiţii extrem de restrictive.

Astfel, potrivit art. 39, în redactarea dată iniţial prin Legea nr. 273/2004, adopţia internaţională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviinţată numai în situaţia în care adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne.

Prin Legea nr. 49/2009 care a aprobat OUG nr. 102/2008, art. 39 a fost modificat, redevenind art. 45, în sensul că „Adopţia internaţională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviinţată numai în situaţia în care adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este rudă până la gradul al III-lea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne”.

De asemenea, potrivit art. 46 alin. 2, instanţa judecătorească se va pronunţa numai după analizarea raportului direcţiei referitor la existenţa altor solicitări similare din partea rudelor copilului până la gradul IV, cu domiciliul în România.

În sfârşit, prin Legea nr. 233/2011 a fost extins şi mai mult cercul persoanelor care pot adopta, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, republicată stabilind că adopţia internaţională a copilului cu reşedinţa obişnuită în România de către o persoană/familie cu reşedinţa obişnuită în străinătate poate fi încuviinţată numai în următoarele situaţii:

13

   a) adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne;

   b) adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este şi cetăţean român;    c) adoptatorul este soţ al părintelui firesc al copilului a cărui adopţie se solicită.

Sectiunea a 2-a. Condiţia specială cu privire la persoana adoptatului

Potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 273/2003, adopţia internaţională în cazul în care adoptatorul sau unui sintre soţii familiei adoptatoare este şi cetăţean român, prevăzută la alin. (1) lit. b) al art. 52 din lege, este permisă numai pentru copiii pentru care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei interne şi nu a putut fi identificat un adoptator sau o familie adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în România sau o persoană care să fie rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul, într-un termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei interne.

Poate fi adoptat doar copilul din România care este în evidenţa Oficiului, potrivit art. 52 alin. (1) din lege şi pentru care s-a deschis procedura adopţiei interne prin hotărâre judecătorească, potrivit Legii nr.273/2004, prin care acel copil este declarat adoptabil.

CAPITOLUL 4

Cadrul instituţional al încheierii adopţiei

La nivel local au atribuţii în materia adopţiei Direcţiile generale pentru asistenţa socială şi protecţia copilului. Potrivit art. 105 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, care preia, în mod corespunzător, funcţiile serviciului public de asistenţă socială de la nivelul judeţului şi, respectiv, atribuţiile serviciului public de asistenţă socială de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti.

La nivel central, funcţionează Oficiul Român pentru Adopţii, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului, înfiinţat în scopul supravegerii şi coordonării acţiunilor de protecţie a copilului prin adopţie şi al realizării cooperării internaţionale, înfiinţat prin Legea nr. 274/2004, republicată. Oficiul are rolul de a duce la îndeplinire obligaţiile asumate de statul român în materia adopţiei prin convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte, de a pune în aplicare şi de a urmări şi asigura aplicarea unitară a legislaţiei în domeniul adopţiei şi este autoritatea centrală română însărcinată să ducă la îndeplinire obligaţiile prevăzute în Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, ratificată prin Legea nr. 84/1994.

Organismele private pot desfăşura activităţi şi servicii în domeniul adopţiei interne, în măsura în care sunt autorizate potrivit criteriilor stabilite prin H.G. nr. 233/2012.

Pe de altă parte, în materia adopţiei internaţionale, H.G. nr. 1441/2004 reglementează condiţiile de autorizare a organizaţiilor private străine de a desfăşura activităţi în domeniul adopţiei internaţionale.

CAPITOLUL 5Procedura adopţiei interne

Sectiunea 1. Etapele procedurii de încheiere a adopţiei interne

14

Încuviinţarea adopţiei interne presupune mai multe etape:-atestarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare;-întocmirea planului individual de protecţie a copilului;-deschiderea procedurii adopţiei interne de către instanţa judecătorească ;-încredinţarea copilului în vederea adopţiei de către instanţa judecătorească;-încuviinţarea adopţiei de către instanţa judecătorească.

Faţă de reglementarea anterioară, când instanţa judecătorească intervenea doar pentru incuviinţarea adopţiei, Legea nr. 273/2007 a întărit rolul instanţei judecătoreşti în realizarea adopţiei.

Aceasta nu înseamnă că organele specializate ale administraţiei cu atribuţii în protecţia copilului nu au responsabilităţi în acestă materie, ci că orice măsură care produce efecte asupra situaţiei juridice a copilului este supusă controlului judiciar.

Pe de altă parte, trebuie precizat faptul că deschiderea procedurii adopţiei interre este o condiţie pentru realizarea adopţiei internaţionale.

Sectiunea 2. Atestarea familiei sau persoanei aptă să adopte (art. 19-25 din lege)

Potrivit art. 16 din lege, evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare reprezintă procesul prin care se realizează identificarea abilităţilor parentale, se analizează îndeplinirea garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, precum şi pregătirea acestora pentru asumarea, în cunoştinţă de cauză, a rolului de părinte.

Copilul poate fi adoptat numai de o persoană sau familie care a obţinut atestatul de familie aptă să adopte. Procedura atestării viitorilor adoptatori este o fază administrativă a procesului complex al adopţiei care se finalizează cu emiterea atestatului (art 16 şi urm. ).

Atestatul se eliberează de direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare este valabil pentru o perioadă de un an. Valabilitatea acestui atestat se prelungeşte de drept până la încuviinţarea adopţiei, în situaţia în care a fost introdusă pe rolul instanţei judecătoreşti cererea de încredinţare în vederea adopţiei, precum şi în situaţia în care persoana/familia atestată are deja încredinţaţi, în vederea adopţiei, unul sau mai mulţi copii. Potrivit art. 23 din lege, dispoziţia privind neacordarea/retragerea atestatului de persoană/familie aptă pentru adopţie poate fi atacată, în termen de 15 zile de la data comunicării, la instanţa competentă în materia adopţiei de la domiciliul adoptatorului.

Sectiunea 3.Întocmirea planului individual de protecţie a copilului (art. 26-27 din lege)

Demersurile în vederea deschiderii procedurii adopţiei interne au la bază planul individualizat de protecţie a copilului.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 273/2004, planul individualizat de protecţie, astfel cum este acesta reglementat de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare, are ca finalitate adopţia internă dacă: a) după instituirea măsurii de protecţie specială a trecut un an şi părinţii fireşti ai copilului şi rudele până la gradul al patrulea ale acestuia nu pot fi găsite ori nu colaborează cu autorităţile în vederea realizării demersurilor pentru reintegrarea sau integrarea copilului în familie. În termenul de un an, direcţia are obligaţia să facă demersurile necesare identificării şi contactării părinţilor fireşti/rudelor copilului până la gradul al patrulea, să îi informeze periodic pe aceştia asupra locului în care se află efectiv copilul şi asupra modalităţilor concrete în care pot menţine relaţii personale cu copilul, precum şi asupra demersurilor necesare în vederea reintegrării sau integrării;

15

b) după instituirea măsurii de protecţie specială, părinţii şi rudele copilului până la gradul al patrulea care au putut fi găsite declară în scris că nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului şi în termen de 60 de zile nu şi-au retras această declaraţie. Direcţia are obligaţia înregistrării acestor declaraţii, precum şi a celor prin care părinţii şi rudele până la gradul al patrulea revin asupra declaraţiilor iniţiale; c) copilul a fost înregistrat din părinţi necunoscuţi. În acest caz, adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie se stabileşte în maximum 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere al acestuia. În situaţia copilului pentru care s-a instituit plasamentul la o rudă până la gradul al patrulea, planul individualizat de protecţie poate avea ca finalitate adopţia internă numai în situaţia în care a trecut minimum un an de la data instituirii măsurii de protecţie şi managerul de caz apreciază că este în interesul copilului deschiderea procedurii adopţiei interne. În situaţia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani, planul individualizat de protecţie poate avea ca finalitate adopţia internă numai dacă există acordul expres al copilului în acest sens şi interesul copilului justifică deschiderea procedurii de adopţie internă (art. 27 din lege).

Sectiunea 4. Deschiderea procedurii adopţiei interne

4.1. Ratiunea reglementarii. Exceptii

Aceasta reprezintă, din punctul de vedere al viitorului adoptat, prima fază a procedurii adopţiei.

Scopul acestei proceduri este de a garanta că orice demers în vederea adopţiei unui copil se realizează în interesul acestuia şi de a constata că acel copil este adoptabil.

Caracterul judiciar al procedurii garantează faptul că adopţia se realizează doar în condiţiile în care copilul poate fi considerat „adoptabil” în raport cu necesităţile sale de protecţie.

Cu toate acestea, deschiderea procedurii adopţiei interne nu este necesară în următoarele cazuri:

-când adopţia priveşte o persoană majoră care a fost crescută în timpul minorităţii de către adoptator;

-pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.

4.2. Condiţiile deschiderii procedurii adopţiei

Potrivit art. 29 din lege, copilul va fi declarat adoptabil prin hotărâre judecătorească numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii principale:

a) planul individualizat de protecţie are ca finalitate adopţia internă. b)sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 26 sau, după caz, cele prevăzute la art.

27 ;b) părinţii copilului sau, după caz, tutorele, îşi dau consimţământul la adopţie. Acesta este un un consimţământ în alb, fără a cunoaşte persoana adoptatorului.

16

Consimţământul părinţilor sau, după caz, al tutorelui se exprimă direct în faţa instanţei sesizată cu cererea de deschidere a procedurii adopţiei interne.

De asemenea, instanţa, în această etapă, poate să constate refuzul abuziv al părinţilor sau, după caz, al tutorelui, şi să pronunţe totuşi deschiderea procedurii, dacă adopţia este în interesul superior al copilului.

4.3. Aspecte de procedură

4.3.1.Cererea pentru deschiderea procedurii adopţiei interne

Potrivit art. 28 alin. (2) din lege, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul va sesiza instanţa judecătorească de la domiciliul copilului pentru încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne în termen de 30 de zile de la luarea în evidenţă a cazului de către compartimentul de adopţii şi postadopţii.

În situaţia copilului pentru care s-a instituit tutela, încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne se face la solicitarea direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază copilul, numai dacă instanţa constată îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. c) privind consimţământul tutorelui şi al părinţilor şi apreciază că deschiderea procedurii adopţiei interne este în interesul superior al copilului (art. 29 alin. 3 din lege)

4.3.2. Judecata cererii pentru deschiderea procedurii adopţiei interne

Potrivit art. 28 alin. (3) din lege, judecarea cererilor referitoare la deschiderea procedurii adopţiei interne a copilului se face cu citarea părinţilor fireşti ai copilului sau, după caz, a tutorelui şi a direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului.

4.3.3. Cuprinsul şi efectele hotărârii judecătoreşti prin care a fost deschisă procedura

Potrivit art. 29 alin. 4 din lege, în cazul admiterii cererii de deschidere a procedurii adopţiei interne, în dispozitivul hotărârii judecătoreşti se va face menţiune despre constatarea existenţei consimţământului ambilor părinţi, al unui singur părinte, al tutorelui sau, după caz, despre suplinirea consimţământului în condiţiile art. 8 din lege şi se va încuviinţa deschiderea procedurii adopţiei interne

Hotărârea judecătorească irevocabilă prin care instanţa admite cererea direcţiei produce următoarele efecte:  a) drepturile şi obligaţiile părinteşti ale părinţilor fireşti sau, după caz, cele exercitate de persoane fizice ori juridice se suspendă şi vor fi exercitate de către preşedintele consiliului judeţean sau, după caz, de către primarul sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază copilul; b) drepturile şi obligaţiile părinteşti exercitate la momentul admiterii cererii de către preşedintele consiliului judeţean, primarul sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază copilul sau, după caz, de tutore se menţin.     Prin excepţie, potrivit art. 29 alin. (6) din lege, efectele hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii adopţiei interne încetează de drept dacă, în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, direcţia nu a identificat o persoană sau familie corespunzătoare pentru copil. În acest caz, direcţia este obligată să revizuiască planul individualizat de protecţie a copilului şi să solicite instanţei judecătoreşti, în funcţie de finalitatea acestuia, încuviinţarea unei noi proceduri de deschidere a adopţiei.

17

Efectele hotărârii se prelungesc până la încuviinţarea adopţiei, în cazul copiilor cu părinţi necunoscuţi, precum şi în cazul în care s-a finalizat procedura de potrivire practică şi a fost întocmit raportul de potrivire practică.

18

4.3.4. Revizuirea hotărârii privind deschiderea procedurii adopţiei interne

Prin OUG nr. 102/2008 a fost instituită o procedură specială de revizuire a hotărârii privind deschiderea procedurii adopţiei interne.

În prezent, această procedură este reglementată de art. 30-35 din Legea nr. 273/2004, republicată.

a)Cazurile de revizuire. Dacă, ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii adopţiei, dispare cauza care a făcut imposibilă exprimarea de către unul dintre părinţi a consimţământului la adopţie, împotriva hotărârii se poate face cerere de revizuire.

b) Cererea de revizuire. Cererea de revizuire se poate introduce până la data pronunţării hotărârii de încuviinţare a adopţiei de oricare dintre părinţii fireşti ai copilului sau de către direcţia care a solicitat deschiderea procedurii adopţiei interne.

Potrivit art. 34 din lege, direcţia care a solicitat deschiderea procedurii adopţiei interne are obligaţia de a formula de îndată cerere de revizuire sau, după caz, de a solicita suspendarea oricărei proceduri judiciare, precum şi a oricărui alt demers privind adopţia, dacă ia cunoştinţă, până la data pronunţării hotărârii de încuviinţare a adopţiei, despre încetarea cauzei care a determinat imposibilitatea părintelui de a-şi exprima voinţa cu privire la adopţie.

c)Judecata cererii de revizuire. Cererea de revizuire se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea părinţilor fireşti, a direcţiei care a solicitat deschiderea procedurii adopţiei interne şi, dacă este cazul, a direcţiei în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul adoptatorului sau al familiei adoptatoare. Participarea procurorului este obligatorie.

d)Efecte şi măsuri pe durata judecăţii cererii de revizuire:-cererea de revizuire suspendă soluţionarea cererii de încredinţare a copilului în

vederea adopţiei sau, după caz, de încuviinţare a adopţiei, dacă vreuna dintre acestea se află pe rolul instanţei judecătoreşti. În acest sens, direcţia care a solicitat deschiderea procedurii adopţiei interne are obligaţia de a informa de îndată instanţa despre depunerea cererii de revizuire;

- măsura de protecţie a copilului sau, după caz, încredinţarea în vederea adopţiei se prelungeşte de drept pe perioada soluţionării revizuirii;

- dacă instanţa judecătorească dispune revocarea măsurii încredinţării, va hotărî, la propunerea direcţiei generale în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul copilului, o măsură provizorie de protecţie a copilului, până la soluţionarea revizuirii.

d) Judecata cererii de revizuire.Cererea de revizuire se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea părinţilor fireşti, a direcţiei care a solicitat deschiderea procedurii adopţiei interne şi, dacă este cazul, a direcţiei în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul adoptatorului sau al familiei adoptatoare. Participarea procurorului este obligatorie

e) Admiterea cererii de revizuire. În cazul în care încuviinţează cererea de revizuire, instanţa va solicita consimţământul părintelui care nu şi l-a dat anterior, numai după depunerea de către direcţia în a cărei rază teritorială locuieşte acesta a unui raport de consiliere şi informare.

19

Efectuarea unei noi anchete sociale care să vizeze situaţia actuală a părinţilor fireşti, precum şi potenţialul de reintegrare a copilului în familia biologică/extinsă este obligatorie. Efectuarea anchetei sociale şi întocmirea raportului sunt de competenţa direcţiei în a cărei rază administrativ-teritorială locuieşte părintele firesc.

Dispoziţiile art. 8 din lege privind cenzurarea de către instanţă a refuzului abuziv al părintelui sunt aplicabile în mod corespunzător.

În cazul în care, după suspendarea judecăţii cererii de încredinţare sau de încuviinţare a adopţiei, prevăzută de art. 31 din lege, părintele care s-a aflat în imposibilitate de a-şi exprima consimţământul se opune adopţiei şi nu sunt motive pentru aplicarea art. 8, din lege, cererea de încredinţare a copilului în vederea adopţiei sau, după caz, de încuviinţare a adopţiei se repune pe rol la solicitarea direcţiei în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul copilului şi se respinge.

f) Cazuri de inaplicabilitate a procedurii de revizuire. Dispoziţiile privind revizuirea hotărârii de deschidere a procedurii adopţiei interne nu sunt aplicabile în cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv şi în cazul adopţiei persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu.

Sectiunea 5. Potrivirea dintre copil şi persoana/familia adoptatoare (art. 36-39 din lege)

    Potrivirea este o etapă premergătoare încredinţării în vederea adopţiei prin care se identifică şi selectează cea mai potrivită persoană/familie atestată ca fiind aptă să adopte, care răspunde nevoilor identificate ale copilului şi se stabileşte compatibilitatea dintre copil şi persoana/familia adoptatoare.     Potrivirea se realizează acordându-se prioritate rudelor copilului din cadrul familiei extinse şi altor persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.     Procesul de potrivire include o componentă teoretică şi una practică.     Potrivirea teoretică se iniţiază de Oficiu pentru copiii aflaţi în evidenţa sa şi care urmează să fie încredinţaţi în vederea adopţiei, prin identificarea şi selectarea din Registrul naţional pentru adopţii a persoanelor/familiilor atestate care răspund în cea mai mare măsură nevoilor copiilor. Lista persoanelor/familiilor se transmite de Oficiu pentru continuarea demersurilor de potrivire direcţiei de la domiciliul copilului. Selecţia celei mai potrivite persoane/familii care urmează să parcurgă etapa potrivirii practice se realizează de către compartimentul de adopţii şi postadopţii din structura direcţiei, numai din lista prevăzută la alin. (2).     La finalul procedurii de potrivire, compartimentul de adopţii şi postadopţii din cadrul direcţiei întocmeşte un raport de potrivire, în care sunt consemnate concluziile referitoare la constatarea compatibilităţii dintre copil şi persoana/familia adoptatoare, precum şi propunerea vizând sesizarea instanţei judecătoreşti pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei.     După întocmirea raportului de potrivire, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului sesizează, în maximum 5 zile, instanţa judecătorească pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei.

Sectiunea a 6-a. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei interne

6.1.Raţiunea reglementării. Excepţii

20

Potrivit art. 40 din lege, adopţia nu poate fi încuviinţată de către instanţa judecătorească decât după ce copilul a fost încredinţat pentru o perioadă de 90 de zile persoanei sau familiei care doreşte să îl adopte, astfel încât instanţa să poată aprecia, în mod raţional, asupra relaţiilor de familie care s-ar stabili dacă adopţia ar fi încuviinţată.

Capacitatea de adaptare, fizică şi psihică, a copilului la noul mediu familial va fi analizată în raport cu condiţiile de natură socioprofesională, economică, culturală, de limbă, religie şi cu orice alte asemenea elemente caracteristice locului în care trăieşte copilul în perioada încredinţării şi care ar putea avea relevanţă în aprecierea evoluţiei ulterioare a acestuia în cazul încuviinţării adopţiei.

Scopul încredinţării în vederea adopţiei este acela ca instanţa să poate aprecia în cunoştinţă de cauză asupra compatibilităţii şi a relaţiilor de familie care s-ar stabili dacă adopţia va fi încuviinţată. Importanţa încredinţării este atât de mare încât aceasta poate fi analizată şi ca o condiţie de fond la adopţie.

Necesitatea încredinţării copilului în vederea adopţiei este prevăzută de Convenţia europeană în materia adopţiei de copii.

Având în vedere scopul încredinţării în vederea adopţiei, art. 34 din lege prevede şi situaţiile de excepţie în care adopţia poate fi încuviinţată fără a mai fi necesară parcurgerea acestei etape :a) pentru adopţia persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu; b) pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv; c) pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta se află în plasament la unul dintre soţii familiei adoptatoare sau la familia adoptatoare de cel puţin 2 ani; d) pentru adopţia copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data instituirii tutelei.

În primele două cazuri, persoana sau familia care doreşte să adopte va putea solicita în mod direct instanţei judecătoreşti încuviinţarea adopţiei.

Este de remarcat faptul că aceste situaţii au fost identificate în doctrină şi practică anterior Legii nr. 273/2004.

6.2. Condiţiile încredinţării

Încredinţarea copilului în vederea adopţiei se poate face dacă :-procedura adopţiei interne a fost deschisă printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă ;-a fost identificat adoptatorul sau familia adoptatoare. -direcţia a verificat şi a constatat compatibilitatea copilului cu adoptatorul sau familia adoptatoare.

6.3. Cererea pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei. Judecata cererii

În situaţia în care, în urma efectuării verificării efectuate, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului constată compatibilitatea acestuia cu persoana sau familia adoptatoare selectată, sesizează de îndată instanţa judecătorească pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei.

21

Potrivit art. 41 alin. (1) din lege, judecarea cererilor de încredinţare a copilului în vederea adopţiei interne se face cu citarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, a direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare şi a persoanei ori familiei adoptatoare.

6.4. Durata încredinţării copilului în vederea adopţiei

Încredinţarea în vederea adopţiei se dispune de către instanţa judecătorească de la domiciliul copilului pentru o perioadă de 90 de zile.

Cererea de încuviinţare a adopţiei adresată instanţei judecătoreşti prelungeşte de drept perioada de încredinţare până la soluţionarea cererii prin hotărâre judecătorească irevocabilă (art. 44 alin. 4 din lege).

6.5. Efectele încredinţării în vederea adopţiei

Potrivit art. 43 din lege, pe durata încredinţării copilului în vederea adopţiei, domiciliul acestuia se află la persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat. Efectuarea actelor obişnuite necesare exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti, cu excepţia celor care conduc la încheierea unui act juridic, se realizează de către persoana sau familia căreia acesta i-a fost încredinţat. Dreptul de a reprezenta copilul în actele juridice sau, după caz, de a încuviinţa actele pe care acesta le încheie, precum şi dreptul de a administra bunurile copilului se exercită de către consiliul judeţean sau local al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei. Dreptul de administrare poate fi delegat, în mod excepţional, către persoana sau familia căreia i s-a încredinţat copilul pentru efectuarea unor acte speciale, în interesul copilului, care vor fi expres menţionate în cuprinsul documentului prin care se acordă delegarea.

6.6. Urmărirea evoluţiei copilului

Potrivit art. 44 din lege, în perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, direcţia de la domiciliul adoptatorului sau familiei adoptatoare urmăreşte evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat, întocmind în acest sens rapoarte bilunare. La sfârşitul perioadei de încredinţare în vederea adopţiei, direcţia întocmeşte un raport final referitor la evoluţia relaţiilor dintre copil şi adoptatori, pe care îl comunică instanţei competente în vederea soluţionării cererii de încuviinţare a adopţiei.

6.7.Revocarea/prelungirea măsurii încredinţării

Conform art. 45 din lege, dacă pe durata perioadei de încredinţare în vederea adopţiei direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare constată neadaptarea copilului cu persoana sau familia adoptatoare ori existenţa oricăror alte motive de natură să împiedice finalizarea procedurii de adopţie, sesizează de îndată instanţa judecătorească, în vederea revocării sau, după caz, prelungirii măsurii încredinţării.

Hotărârea prin care instanţa de fond dispune revocarea sau prelungirea încredinţării este executorie de drept. Dacă instanţa judecătorească dispune revocarea măsurii încredinţării, direcţia este obligată să reia procesul de potrivire (art. 46 din lege).

22

Sectiunea 7. Încuviinţarea adopţiei de către instanţa judecătorească

7.1. Competenta

Competenţa de judecată aparţine instanţei de tutelă.

7.2.Calitate procesuală activă

Potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, cererea de încuviinţare a adopţiei poate fi introdusă direct de către adoptator sau familia adoptatoare, în situaţia adopţiei persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, şi, în cazul adopţiei copilului, de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.

În toate celelalte cazuri cererea de încuviinţare a adopţiei va fi introdusă fie de către adoptator sau familia adoptatoare, fie de către direcţia de la domiciliul acestora la sfârşitul perioadei de încredinţare în vederea adopţiei sau, după caz, la împlinirea termenelor prevăzute pentru adopţia copilului copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta se află în plasament la unul dintre soţii familiei adoptatoare sau la familia adoptatoare şi pentru adopţia copilului de către tutorele său.

7.3. Mijloace de probă

Potrivit art. 51 alin. (1) din lege, Instanţa judecătorească va admite cererea de încuviinţare a adopţiei numai dacă, pe baza probelor administrate, şi-a format convingerea că adopţia este în interesul superior al copilului.23

7.4. Procedura de judecată

7.4.1. Citarea (art. 49 din lege). Judecarea cererilor de încuviinţare a adopţiei se face cu citarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, a direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare şi a persoanei ori familiei adoptatoare.

Judecarea cererilor de încuviinţare a adopţiei persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu se face cu citarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare şi a adoptatului, iar judecarea cererilor de încuviinţare a adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv se face cu citarea adoptatorului şi a părinţilor fireşti ai adoptatului.

Direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază persoana sau familia adoptatoare va avea obligaţia de a depune rapoartele finale prevăzute la art. 36 alin. (2) - adică raportul final la sfârşitul perioadei de încredinţare - sau, după caz, art. 36 alin. (3) –adică raportul intocmit pentru situaţia în care copilul nu a fost încredinţat, în cazul adopţiei copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta a fost plasat la adoptator sau la familia adoptatoare, iar măsura plasamentului durează de cel puţin 90 de zile, precum şi în cazul adopţiei copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puţin 90 de zile de la data instituirii tutelei. Raportul se depune până cel mai târziu cu 5 zile înaintea termenului la care a fost

23 Pentru a se asigura că sunt îndeplinite condiţiile de fond necesare, legiuitorul a arătat expres care sunt actele care trebuie să însoţească cererea de încuviinţare a adopţiei (art. 48 alin. 2) şi faptul că în cursul procesului, dar până cel mai târziu cu 5 zile înantea termenului la care Direcţia a fost citată, trebuie depus în mod obligatoriu raportul final referitor la evoluţia relaţiilor dintre copil şi adoptatori după încredinţarea în vederea adopţiei (art. 49 alin. 3).

23

citată pentru judecarea cauzei, precum şi, după caz, de a da instanţei judecătoreşti orice relaţii necesare pentru soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei;

7.4.2. Luarea consimţământului la adopţie (art. 50 din lege). Instanţa poate solicita din nou consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti, dacă există indicii că după data la care consimţământul a devenit irevocabil au intervenit elemente noi, de natură să determine revenirea asupra consimţământului iniţial.

Direcţia care a solicitat deschiderea procedurii adopţiei interne are obligaţia să aducă la cunoştinţa instanţei, prin intermediul direcţiei în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul adoptatorului/familiei adoptatoare, dacă este cazul, existenţa oricăror elemente noi cu privire la situaţia părintelui firesc ori a familiei extinse, care ar putea determina modificarea finalităţii planului individualizat de protecţie.    Chemarea părinţilor fireşti în faţa instanţei competente să încuviinţeze adopţia se face prin invitaţie adresată acestora, în camera de consiliu, fără a se indica date cu privire la dosar sau alte date care ar permite, în orice fel, divulgarea identităţii sau a altor informaţii cu privire la persoana ori familia adoptatoare.     Instanţa poate invita, la aceeaşi dată, direcţia care a formulat cererea de deschidere a procedurii adopţiei interne, precum şi direcţia care a solicitat încuviinţarea adopţiei.

În cazul în care părinţii se prezintă personal în faţa instanţei şi îşi exprimă refuzul de a mai consimţi la adopţie, instanţa suspendă soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

Declaraţia părinţilor fireşti împreună cu încheierea de suspendare se comunică direcţiei competente, care va formula cerere de revizuire a hotărârii de deschidere a procedurii adopţiei.

CAPITOLUL 6

Procedura adopţiei internaţionale

Sectiunea1.Consideraţii prealabile

In ceea ce priveşte procedura adopţiei internaţionale, reglementarea privind regimul juridic al adopţiei consacră o procedură care redă, în esenţă, dispoziţiile Convenţiei de la Haga asupra protecţiei şi cooperării în materia adopţiei internaţionale.

Sectiunea 2. Etapele procedurii

Din punct de vedere procedural, adopţia internaţională a unui copil pentru care s-a deschis procedura adopţiei interne, presupune:

A.Atestarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare din statul de primire (art. 56-62 din lege).Cererile persoanelor sau familiilor care au reşedinţa obişnuită pe teritoriul altui stat, parte a Convenţiei de la Haga, şi care doresc să adopte un copil din România sunt transmise Oficiului prin intermediul autorităţii centrale competente din statul respectiv sau al organizaţiilor sale acreditate. În cazul statelor care nu sunt părţi la Convenţia de la Haga, cererile transmit Oficiului prin intermediul autorităţii desemnate cu atribuţii în domeniul adopţiei internaţionale sau prin intermediul organizaţiilor acreditate în acest sens în statul de primire.

Cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare este luată în evidenţă de Oficiu numai dacă autoritatea centrală competentă din statul primitor sau organizaţiile sale acreditate şi autorizate în condiţiile legii atestă că:

24

   a) adoptatorul sau familia adoptatoare îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pentru adopţie şi este apt să adopte în conformitate cu legislaţia aplicabilă în statul primitor;

   b) adoptatorul sau familia adoptatoare a beneficiat de consilierea necesară în vederea adopţiei în statul primitor;

   c) este asigurată urmărirea evoluţiei copilului după adopţie pe o perioadă de cel puţin 2 ani;

   d) sunt asigurate servicii postadopţie pentru copil şi familie în statul primitor.

B. Selecţia şi potrivirea copilului cu adoptatorul sau familia adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în străinătate. Aceasta se realizează de către Oficiu, în conformitate cu metodologia elaborată de acesta şi aprobată prin hotărâre a Guvernului.

 Persoana sau familia selectată are obligaţia să se deplaseze în România şi să locuiască efectiv pe teritoriul ţării pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile consecutive, care vor fi utilizate în scopul relaţionării cu copilul. La expirarea termenului, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului va întocmi şi va transmite Oficiului un raport cu privire la relaţionarea dintre copil şi persoana sau familia selectată.

După cum se poate remarca, adopţia internaţională nu presupune şi etapa încredinţării copilului în vederea adopţiei. În acest sens, potrivit art. 65, deplasarea adoptatului din România în statul de domiciliu al adoptatorului sau al familiei adoptatoare este posibilă numai atunci când hotărârea de încuviinţare a adopţiei este irevocabilă. Adoptatul se deplasează numai însoţit de adoptator sau de familia adoptatoare, în condiţii de siguranţă corespunzătoare nevoilor adoptatului. 

Sectiunea a 3-a Încuviinţarea adopţiei internaţionale de către instanţă  

  Potrivit art. 63 din lege, cererea de încuviinţare a adopţiei, se înaintează de către Oficiu instanţei judecătoreşti.

 Judecarea cererilor de încuviinţare a adopţiei internaţionale se face cu citarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, a persoanei sau familiei adoptatoare, precum şi a Oficiului.  

Prevederile cap. VII din lege se aplică în mod corespunzător.     Oficiul are obligaţia de a se asigura că adoptatul va beneficia în ţara străină de garanţiile şi normele echivalente acelora existente în cazul unei adopţii naţionale; la pronunţarea asupra cererii de încuviinţare a adopţiei instanţa judecătorească va avea în vedere şi documentul care atestă îndeplinirea acestei obligaţii.

Sectiunea a 4-a Formalităţi ulterioare încuviinţării adopţiei internaţionale

Pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, Oficiul eliberează, la cererea adoptatorului/familiei adoptatoare, în termen de 5 zile, un certificat care atestă că adopţia este conformă cu normele Convenţiei de la Haga. (art. 64 din lege).

CAPITOLUL 7 Natura juridică a adopţiei

Fiind o operaţiune juridică complexă, adopţia are un dublu fundament juridic, deoarece presupune cumulativ manifestarea de voinţă a persoanelor prevăzute de lege şi un act de autoritate. În acest sens, Convenţia europeană în materia adopţiei de copii a consacrat principiul potrivit căruia adopţia nu poate fi pronunţată decât pe baza consimţământului

25

persoanelor prevăzute de lege şi nu este valabilă decât dacă este pronunţată de o autoritate judiciară sau administrativă.

În mod corespunzător, legea prevede atât persoanele al căror consimţământ este necesar pentru încuviinţarea adopţiei, cât şi faptul că aceasta este de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Determinarea naturii juridice a adopţiei presupune rezolvarea a două probleme de calificare. În primul rând, este necesar a se stabili care dintre cele două elemente de structură ale adopţiei este predominant: actul de voinţă al persoanelor prevăzute de lege sau hotărârea judecătorească? În al doilea rând, este necesară calificarea manifestării de voinţă a persoanelor care, potrivit legii, sunt chemate să consimtă la adopţie: manifestarea de voinţă a persoanelor prevăzute de lege constituie un acord de voinţe sau reprezintă doar juxtapunerea unor acte unilaterale?

Mai întâi, adopţia este o instituţie a dreptului material, în sensul că determinantă este manifestarea de voinţă a persoanelor chemate să consimtă la adopţie. Astfel se şi explică faptul că procedura de încuviinţare a adopţiei este o procedură necontencioasă, prin care instanţa efectuează un control de legalitate şi de oportunitate.

În al doilea rând, natura juridică a adopţiei este controversată.Astfel, unii autori, definesc/au definit adopţia ca “un act juridic”, respectiv un “acord

de voinţă” ce dă naştere raporturilor de rudenie civilă.

Chiar şi atunci când adopţia este reprezentată ca un act juridic complex, ce presupune încuviinţarea ei de către o autoritate statală (administrativă ori judecătorească), se vorbeşte despre “actul juridic al părţilor în vederea înfierii” (adopţiei), subînţelegându-se prin acesta “acordul de voinţe” al persoanelor chemate să-şi exprime consimţământul potrivit legii.

Alţi autori, pun accentul pe efectele adopţiei şi o definesc ca legătura de rudenie civilă care tinde să imite mai mult sau mai puţin fidel relaţia de rudenie firească izvorâtă din faptul naşterii.

Deşi această distincţie este corectă din punct de vedere juridic şi didactic, ea este lipsită de interes practic, deoarece adopţia desemnează “unitatea indisolubilă” dintre actul juridic al adopţiei şi efectele sale juridice.

Nici una dintre acest opinii nu este la adăpost de critică. Prima opinie, care aşează la baza adopţiei acordul de voinţă al părţilor, este

contradictorie, nereuşind să concilieze natura adopţiei (convenţională) cu efectele adopţiei. Potrivit art. 1166 C.civ., (anterior, art. 942 C.civ. din 1864), contractul este acordul de voinţe între două sau mai multe persoane pentru a constitui sau stinge un raport juridic. Definind adopţia printr-un acord de voinţe, chiar dacă este sancţionat de instanţa judecătorească, se deformează conceptul clasic de contract, inventându-se un acord de voinţe care nu este contract, din moment ce persoanele care îşi dau consimţământul la adopţie nu urmăresc să constituie sau să stingă între ele raporturi juridice, ci să creeze raporturi de rudenie civilă care nu se supun principiului relativităţii convenţiilor consacrat de art. 1280 C.civ., (anterior art. 973 C. civ. din 1864), potrivit căruia contractul produce efecte numai între părţi, dacă prin lege nu se prevede altfel. Astfel, în materia adopţiei, sfera persoanelor chemate să consimtă la adopţie nu este identică sferei persoanelor între care se produc efectele adopţiei, deoarece consimţământul soţului celui care adoptă nici nu stinge, nici nu creează raporturi între acesta şi alte persoane, iar consimţământul altor persoane care intră în raporturi de rudenie civilă cu cel adoptat nu este necesar (consimţământul rudelor adoptatorului).

În ceea ce ne priveşte, considerăm că că adopţia este o operaţiune juridică bazată pe juxtapunerea unor acte unilaterale de voinţă, pentru următoarele argumente:

Analizând structura adopţiei şi multiplele variante ale acesteia, se poate lesne observa că întotdeauna adopţia presupune ca un prim element esenţial fix (invariabil) “consimţământul” adoptatorului (soţilor adoptatori), ca o manifestare de voinţă juridică,

26

săvârşită cu intenţia de a produce efectele juridice ale adopţiei. Ca natură juridică, acest consimţământ este un act juridic unilateral.

Consimţămintele celorlalte persoane sunt condiţii variabile pentru realizarea adopţiei şi ţin de variantele concrete ale acesteia. Iată de ce, prin faptul că şi alte persoane îşi exprimă consimţământul la adopţie, potrivit legii, nu se creează un acord de voinţe, ci suntem în prezenţa a tot atâtea acte juridice unilaterale. Unitatea operaţiunii juridice a adopţiei este asigurată de scopul comun al acestor manifestări de voinţă, respectiv protecţia copilului prin crearea raporturilor de rudenie civilă.

În acest sens, adopţia poate lua înfăţişarea unui act unilateral colectiv constituit dintr-un fascicol de declaraţii unilaterale de voinţă.1

CAPITOLUL 8 Efectele adopţiei

Sectiunea 1. Data la care se produc efectele

Potrivit art. 469 C.civ., adopţia îşi produce efectele de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Adopţia produce efecte cu privire la rudenie, ocrotirea minorului, nume, domiciliul şi locuinţa copilului, obligaţia de intreţinere, moştenire, cetăţenia.

Sectiunea a 2-a. Efecte asupra rudeniei civilă

Fiind o adopţie cu efecte depline, raporturile de rudenie se vor configura astfel:

A) Faţă de adoptator şi familia acestuia. Potrivit art. 470 alin. 1 C.civ., între copil şi adoptator, precum şi rudele acestuia se stabilesc raporturi de rudenie civilă, astfel încât copilul adoptat intră în familia adoptatorului, ca şi un copil firesc al acestuia. Deşi legea nu prevede expres, se consideră, în mod întemeiat, că şi descendenţii adoptatului devin rude cu adoptatorul şi cu rudele acestuia, deoarece numai astfel se poate vorbi de rudenie civilă asimilată rudeniei fireşti. Se poate afirma că acesta este “efectul constitutiv” al adopţiei.

B) Faţă de părinţii fireşti şi rudele acestora. Ca regulă, întrucât copilul adoptat intră în familia adoptatorului, raporturile de rudenie firească între copil şi părinţii săi şi rudele acestuia trebuie să înceteze. Copilul iese din familia sa de origine. Se poate considera că acesta este un “efect extinctiv” al adopţiei. Şi în acest caz, potrivit art. 470 alin. 2 C.civ., încetarea raporturilor de rudenie priveşte şi pe descendenţii adoptatului, în raporturile lor cu părinţii fireşti ai adoptatului şi cu rudele acestora.

Se va menţine însă impedimentul la căsătorie izvorât din rudenie, potrivit art. 274 alin. (3) C.civ.

1A se vedea Jacques Flour, Jean Luc Aubert, Droit civil, Les obligations, vol.I, L`acte juridique, Paris, 1975, p. 402-403. Autorii tratează distinct actul unilateral (simplu) şi actul colectiv. Acesta din urmă poate fi rezultatul unor declaraţii unilaterale de voinţă, ceea ce constituie un “act unilateral colectiv”, sau poate avea la bază un acord de voinţe, astfel încât se poate vorbi de un contract colectiv. Ceea ce caracterizează actul unilateral colectiv este faptul că există mai multe manifestări de voinţă care însă au acelaşi conţinut şi sunt îndeptate spre acelaşi scop. În cazul contractului, fiecare parte urmăreşte realizarea unui interes propriu, distinct de al celeilate părţi, având, de regulă, interese antagoniste.

27

O situaţie deosebită există în cazul în care un soţ adoptă copilul firesc sau adoptiv al celuilalt soţ. Potrivit art. 470 alin. (3) C.civ. încetarea raporturilor de rudenie se aplică numai în raport cu părintele firesc şi rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul. 

Aceasta înseamnă că, în raport cu părinţii săi fireşti, efectul extinctiv al raporturilor de rudenie este numai parţial, şi anume încetează aceste raporturi numai între adoptat şi descendenţii săi – pe de o parte- şi părintele firesc care nu este soţul adoptatorului- pe de altă parte. În consecinţă se menţin raporturile de rudenie între cel adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părintele firesc, care este soţul adoptatorului, şi rudele acestuia , pe de altă parte.

Sectiunea a 3-a. Raporturile dintre adoptator şi adoptat. Autoritatea

părintească

Potrivit art. 471 C.civ., adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui firesc faţă de copilul său firesc. În cazul în care adoptatorul este soţul părintelui firesc al adoptatului, drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită de către adoptator şi părintele firesc căsătorit cu acesta.     Adoptatul are faţă de adoptator drepturile şi îndatoririle de orice natură pe care le are o persoană faţă de părinţii săi fireşti.

Dacă adoptatorul este decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti, instanţa de tutelă, ţinând seama de interesul superior al copilului, poate să instituie tutela sau una dintre măsurile de protecţie prevăzute de lege (art. 472 C.civ.).

Sectiunea a 4-a. Numele de familie al adoptatului

  Potrivit art. 473 C.civ., adoptatul dobândeşte prin adopţie numele adoptatorului .     Dacă adopţia se face de către 2 soţi ori de către soţul care adoptă copilul celuilalt soţ, iar soţii au nume comun, adoptatul va purta acest nume. În cazul în care soţii nu au nume de familie comun, ei sunt obligaţi să declare instanţei judecătoreşti care încuviinţează adopţia numele pe care adoptatul urmează să-l poarte.     Pentru motive temeinice, instanţa, încuviinţând adopţia, la cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare şi cu consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat.     De asemenea, legea prevede expres că, în cazul adopţiei unei persoane căsătorite care poartă un nume comun în timpul căsătoriei, soţul adoptat poate primi în timpul căsătoriei numele adoptatorului, cu consimţământul celuilalt soţ, acordat în faţa instanţei care încuviinţează adopţia.     Pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, serviciul de stare civilă competent întocmeşte, în condiţiile legii, un nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.

Sectiunea a 5-a. Informaţiile cu privire la adopţie

Potrivit art. 474 C.civ., informaţiile cu privire la adopţie sunt confidenţiale. Modul în care adoptatul este informati cu privire la adopţie şi la familia sa de origine, precum şi regimul juridic general al informaţiilor privind adopţia se stabilesc prin lege specială.

În acest sens, 66-70 din Legea nr. 273/2004 reglementează detaliat aspectele referitoare la informaţiile cu privire la adopţie.

adoptatorii vor informa copilul că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate ale acestuia o permit.

28

    Adoptatorii şi adoptatul au dreptul să obţină din partea autorităţilor competente extrase din registrele publice al căror conţinut atestă faptul, data şi locul naşterii, dar nu dezvăluie în mod expres adopţia şi nici identitatea părinţilor fireşti.    Identitatea părinţilor fireşti ai adoptatului poate fi dezvăluită înainte de dobândirea de

către acesta a capacităţii depline de exerciţiu numai pentru motive medicale, cu autorizarea instanţei judecătoreşti, la cererea oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului, soţului sau descendenţilor acestuia ori a reprezentantului unei instituţii medicale sau unui spital. După dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, adoptatul poate solicita tribunalului în a

cărui rază teritorială se află domiciliul său ori, în cazul în care el nu are domiciliul în România, Tribunalului Bucureşti, să-i autorizeze accesul la informaţiile aflate în posesia oricăror autorităţi publice cu privire la identitatea părinţilor săi fireşti.     Instanţa citează direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, Oficiul,

precum şi orice altă persoană a cărei ascultare poate fi utilă pentru soluţionarea cererii şi va putea admite cererea dacă, potrivit probelor administrate, constată că accesul la informaţiile solicitate nu este dăunător integrităţii psihice şi echilibrului emoţional ale solicitantului şi dacă adoptatul în cauză a beneficiat de consiliere din partea direcţiei.

CAPITOLUL 9

Încetarea adopţiei

Sectiunea 1. Cauzele de incetare

Potrivit art. 475 C.civ., adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a anulării ori a constatării nulităţii sale.

Secţiunea a 2-a. Desfacerea adopţiei

2.1.Desfacerea de drept a adopţiei

Potrivit art. 476 alin. (1) C.civ., adopţia este desfăcută de drept în cazul prevăzut la art. 462 alin. (2) lit. a), adică atunci când adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat; în acest caz, adopţia anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a noii adopţii.

Vechea adopţie încetează cu efecte doar pentru viitor şi de la data încuviinţării noii adopţii prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

De asemenea, potrivit art. 476 alin. (2) C.civ., adopţia poate fi desfăcută în cazul în care faţă de adoptat este necesară luarea unei măsuri de protecţie prevăzute de lege, dacă desfacerea adopţiei este în interesul superior al copilului. În acest caz, adopţia se consideră desfăcută la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune măsura de protecţie, în condiţiile legii.

2.2.Desfacerea adopţiei pe cale judiciară

2.2.1.La cererea adoptatorului

Potrivit art. 477 C.civ., adopţia poate fi desfăcută, la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viaţa lor sau a ascendenţilor ori descendenţilor

29

lor, precum şi atunci când adoptatul s-a făcut vinovat faţă de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani.

Dacă adoptatorul a decedat ca urmare a faptelor adoptatului, adopţia poate fi desfăcută la cererea celor care ar fi venit la moştenire împreună cu adoptatul sau în lipsa acestuia.

Adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului numai după ce adoptatul a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, în condiţiile legii, chiar dacă faptele au fost săvârşite anterior acestei date.

2.2.2. La cererea adoptatului

Potrivit art. 479 C.civ., adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatului dacă adoptatorul s-a făcut vinovat faţă de adoptat de faptele prevăzute la art. 477.

Sectiunea a 3-a.Nulitatea adopţiei 3.1.Cauzele de nulitate

Potrivit art. 479 C.civ., adopţia poate fi anulată la cererea oricărei persoane chemate să consimtă la încheierea ei şi al cărei consimţământ a fost viciat prin eroare asupra identităţii adoptatului, dol sau violenţă. Acţiunea poate fi formulată în termen de 6 luni de la descoperirea erorii sau a dolului ori de la data încetării violenţei, dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea adopţiei.

De asemenea, art. 480 C.civ. reglementează nulitatea absolută. Astfel, sunt nule adopţia fictivă, precum şi cea încheiată cu încălcarea condiţiilor de formă sau de fond, dacă, în acest din urmă caz, legea nu o sancţionează cu nulitatea relativă. Adopţia este fictivă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului.

Acţiunea în constatarea nulităţii adopţiei poate fi formulată de orice persoană interesată (fără a mai distinge după cum adoptatul este minor sau a devenit major).

Un alt aspect îl constituie posibilitatea instanţei de a menţine adopţia în pofida unei cauze de nulitate absolută, atenuând astfel rigoarea sancţiunii nulităţii absolute .

Astfel, art. 481 C.civ. prevede că instanţa va putea respinge cererea de declarare a nulităţii adopţiei, dacă va constata că menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat, a cărui ascultare este obligatorie.

3.2. Efectele nulităţii adopţiei

Art. 482 din C.civ. reglementează efectele nulităţii adopţiei cu privire la drepturile părinteşti şi, respectiv, cu privire la numele copilului :a) părinţii fireşti ai copilului redobândesc drepturile şi îndatoririle părinteşti, dacă instanţa nu decide instituirea tutelei sau a altor măsuri de protecţie specială a copilului, în condiţiile legii. Se subînţelege că, prin efectul nulităţii adopţiei încetează raporturile de filiaţie şi de rudenie create prin adopţiei şi reapar raporturile de filiaţie şi de rudenie firească ;b) adoptatul redobândeşte numele de familie şi, după caz, prenumele avut înainte de încuviinţarea adopţiei. Ca şi o noutate, potrivit art. 482 alin. 2 teza a-II din Noul Cod civil, pentru motive temeinice, instanţa poate încuviinţa ca acesta să păstreze numele dobândit prin adopţie.    Nulitatea desfiinţează cu efect retroactive efectele adopţiei. Se pot remarca totuşi două excepţii de la caracterul retroactiv: -în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle părinteşti, se consideră că, în interesul copilului adoptat, actele prin care s-au exercitat drepturile părinteşti de către adoptatori rămân valabile;

30

- în ceea ce priveşte obligaţia de întreţinere, efectul retroactiv al nulităţii adopţiei nu se întinde şi asupra prestaţiilor de întreţinere, dat fiind caracterul succesiv, periodic al acestora, cât timp obligaţia a fost executată benevol.

CAPITOLUL 10 Reglementări procedurale comune în materia cererilor privind adopţia

Art.74-78 din Legea nr. 273/2004 cuprinde unele dispozitii comune privind solutionarea cererilor in materia adoptiei.

Sectiunea 1.Competenţa instanţelor judecătoreşti

1.1. Competenţa internaţională

Instanţele judecătoreşti române sunt competente să judece cererile prevăzute de prezenta lege dacă cel puţin una dintre părţi are reşedinţa obişnuită în România.     Instanţele judecătoreşti române sunt exclusiv competente să judece cererile prevăzute de prezenta lege dacă copilul care urmează a fi adoptat are reşedinţa obişnuită în România şi este cetăţean român sau apatrid.

1.2. Competenţa materială şi competenţa teritorială

Cererile în materia adopţiei sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul adoptatului.

Cauzele pentru judecarea cărora nu se poate determina instanţa competentă se judecă de Tribunalul Bucureşti.

Sectiunea a-2-a. Natura procedurii   

Cererile de deschidere a procedurii adopţiei interne, cererile de încredinţare a copilului în vederea adopţiei şi cererile de încuviinţare a adopţiei se judecă în primă instanţă, potrivit regulilor privitoare la procedurile necontencioase din Codul de procedură civilă, cu excepţiile prevăzute de lege.

Este astfel consacrată expres soluţia exprimată în literatura juridică privind caracterul necontencios al procedurii de încuviinţare a adopţiei. 24

Cererea de nulitate a adopţiei are însă caracter contencios.

Sectiunea a-3-a.Cererile privind adopţia

Trebuie să îndeplinească condiţiile generale ale cererii de chemare în judecată. Aceste cereri sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

Sectiunea a-4-a.Compunerea instanţei   

24 ? A se vedea Natura juridică şi procedura specială a adopţiei, V.Stoica, M.Ronea, în “Dreptul” nr. 2/1993, p. 36-39.

31

Cererile prevăzute se soluţionează de complete specializate ale instanţei judecătoreşti, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului. Prezentarea de către direcţie a raportului de anchetă socială privind copilul este obligatorie.

Sectiunea a-5-a. Mijloace de probă. Judecata cererii

Instanţa poate administra orice probe admise de lege. Prezentarea de către direcţie a raportului de anchetă socială privind copilul este

obligatorie.   La judecarea cererii referitoare la deschiderea procedurii adopţiei interne a copilului, precum şi a cererii de încredinţare în vederea adopţiei, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie, iar la încuviinţarea adopţiei copilului care a împlinit vârsta de 10 ani i se va solicita consimţământul.

Opinia copilului exprimată la judecarea cererilor prevăzute de prezenta lege va fi luată în considerare şi i se va acorda importanţa cuvenită, avându-se în vedere vârsta şi gradul acestuia de maturitate. În situaţia în care instanţa hotărăşte în contradictoriu cu opinia exprimată de copil, aceasta este obligată să motiveze raţiunile care au condus la înlăturarea opiniei copilului.

Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile. Hotărârea judecătorească se redactează şi se comunică părţilor în maximum 10 zile de la pronunţare.

Sectiunea a-6-a. Căile de atac

Hotărârile prin care se soluţionează cererile prevăzute de prezenta lege nu sunt supuse apelului. Exercitarea recursului suspendă executarea.    

CAPITOLUL 11Registul Naţional pentru Adopţii

Prin Legea nr. 273/2004 s-a prevăzut înfiinţarea Registrului Naţional pentru Adopţii care asigură evidenţa la nivel naţional în materia adopţiei.

Registrul se întocmeşte şi se ţine la zi de către oficiu (art. 79).În acest sens, potrivit art. 80 din lege, în scopul întocmirii şi organizării de către

Oficiu a evidenţei prevăzute la art. 65, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului transmite Oficiului copii ale următoarelor documente:   a) hotărârea judecătorească prin care s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei naţionale;    b) hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei;    c) hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei;    d) hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii sau, după caz, de desfacere a adopţiei;    e) dispoziţia privind eliberarea/neeliberarea atestatului şi, după caz, atestatul;    f) raportul final de evaluare a capacităţii de a adopta a solicitantului;    g) raportul final de închidere a cazului prevăzut la art. 82 alin. (3), potrivit căruia, la încheierea perioadei de monitorizare postadopţie, direcţiile întocmesc un raport final de închidere a cazului, pe care au obligaţia să îl transmită Oficiului. În situaţia în care, ulterior încuviinţării adopţiei, prenumele copilului adoptat este schimbat pe cale administrativă, raportul va fi însoţit şi de copia actului care a stat la baza schimbării prenumelui.   h) alte documente necesare organizării evidenţei, care se stabilesc prin ordin al preşedintelui Oficiului.

32

Documentele se transmit în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti sau, respectiv, în termen de 5 zile de la data emiterii atestatului.     În cazul adopţiei persoanei majore, precum şi în cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv, sentinţele de încuviinţare a adopţiei se comunică din oficiu de către instanţa competentă şi Oficiului.

CAPITOLUL 12

Monitorizare şi activităţi postadopţie

Secţiunea 1. Noţiune

Monitorizarea postadopţie (art. 81-86 din Legea nr. 273/2004) reprezintă etapa ulterioară încuviinţării adopţiei prin care se urmăreşte evoluţia copilului adoptat şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii adoptatori în vederea integrării depline a copilului în familia adoptatoare şi identificării precoce a eventualelor dificultăţi ce pot să apară în această perioadă.

Sectiunea a-2-a. Conţinut. Durata

În cazul adopţiei interne, monitorizarea postadopţie se realizează de către direcţia de la domiciliul copilului, care are obligaţia întocmirii unor rapoarte trimestriale pe o perioadă de cel puţin 2 ani după încuviinţarea adopţiei. În perioada de monitorizare postadopţie, adoptatorii au obligaţia de a colabora cu direcţia pentru a înlesni realizarea rapoartelor trimestriale şi de a o informa cu privire la schimbarea domiciliului ori la modificările intervenite în structura familiei. La încheierea perioadei de monitorizare postadopţie, direcţiile întocmesc un raport final de închidere a cazului, pe care au obligaţia să îl transmită Oficiului. În situaţia în care, ulterior încuviinţării adopţiei, prenumele copilului adoptat este schimbat pe cale administrativă, raportul va fi însoţit şi de copia actului care a stat la baza schimbării prenumelui. În situaţia în care adoptatorul/familia adoptatoare îşi stabileşte domiciliul/reşedinţa în raza teritorială a altei direcţii decât cea care a iniţiat procedura de monitorizare, aceasta are obligaţia de a notifica direcţiei în a cărei rază teritorială se află noul domiciliu/noua reşedinţă a adoptatorului/familiei adoptatoare necesitatea preluării obligaţiei de monitorizare postadopţie. În situaţia în care adoptatorul/familia adoptatoare, împreună cu copilul adoptat, îşi stabileşte domiciliul/reşedinţa în altă ţară, direcţia de la domiciliul acestuia/acesteia realizează continuarea monitorizării postadopţie cu sprijinul Oficiului. În aceste cazuri, la solicitarea direcţiei, Oficiul facilitează obţinerea rapoartelor trimestriale prin contactarea serviciilor sociale competente publice sau private din statul în care adoptatorul/familia adoptatoare şi-a stabilit domiciliul/reşedinţa. În cazul adopţiei internaţionale a copilului cu reşedinţa obişnuită în România de către o persoană/familie cu reşedinţa obişnuită în străinătate, Oficiul are obligaţia să urmărească evoluţia acestuia şi a relaţiilor lui cu părintele sau cu părinţii săi adoptivi cel puţin 2 ani după încuviinţarea adopţiei, prin intermediul autorităţii centrale competente sau al organizaţiei acreditate ori autorizate din statul primitor. Oficiul trebuie să solicite realizarea monitorizării postadopţie şi transmiterea de rapoarte trimestriale autorităţii centrale competente sau organizaţiei acreditate şi autorizate din statul primitor.

33

În cazul adopţiei internaţionale a unui copil cu reşedinţa obişnuită în străinătate de către o persoană/familie cu reşedinţa obişnuită în România, obligaţia monitorizării postadopţie revine direcţiei în a cărei rază teritorială locuiesc adoptatorii. Durata perioadei de monitorizare postadopţie poate fi mai mare de 2 ani, dacă legea ţării de provenienţă a copilului o cere. Rapoartele întocmite în această perioadă se vor înainta Oficiului.

34