Tradiţii şi obiceiuri specifice anotimpului alb practicate

în satele comunei Răchitoasa

În satele comunei Răchitoasa, judeţul Bacău, sărbătorile de iarnă sunt prilejuri ale desfăşurării unui bogat şir de datini. Ca şi în alte zone etnografico-folclorice ale României, anotimpul alb este bogat în asemenea manifestări, legate de datini, obiceiuri şi credinţe, izvorâte din dorinţa omului simplu de la ţară de a înlătura plictiseala datorată lipsei de activitate, dar şi pentru a demonstra că este superior forţelor malefice şi că le poate înfrunta, cunoscând unele din armele cu care poate să le învingă sau să le îndepărteze de la vetrele lor şi din preajma fiinţelor dragi lor. Sărbătorile de iarnă sunt cele mai frumoase şi cel mai mult aşteptate în casele tuturor. Aceste sărbători exprimă bucuria, binele şi optimismul fiecărei persoane manifestate prin colinde, urări de bine şi sănătate, precum şi cu critici la ceea ce a fost rău şi neiertător în anul care se încheie. Crăciunul aduce, pe lângă Naşterea Domnului şi renaşterea propriului suflet. Cuprinşi de spiritul sărbătorilor, oamenii tind să fie mai buni şi să fie aproape de cei dragi. Acest spirit ne-am propus să-l descoperim împreună cu elevii din Şcoala cu clasele I-VIII Buda, comuna Răchitoasa, judeţul Bacău, invitându-i să participe la acţiunea de descoperire şi culegere a datinilor şi obiceiurilor locale, prilejuite de diferite sărbători religioase sau practici legate de superstiţii şi credinţe, transmise din generaţie în generaţie în cadrul cercului ,,Micii folclorişti”. SFÂNTUL ANDREI Iarna este sobră, plină de privaţiuni şi primejdioasă, dar sărbătorile acestui anotimp, cele mai spectaculoase din tradiţia românilor, prefigurează parcă clipele în care totul va reveni la viaţă. Noaptea din ajunul Sf. Andrei este destinată unor obiceiuri, poate antecreştine, care să asigure protecţie oamenilor, animalelor şi gospodăriilor. Ţaranii români le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt, tocmai pentru că ele trebuie garantate de autoritatea şi puterea sa. Ajunul Sf. Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut şi nevăzut se ridică. Clipa cea mai prielnică pentru a obţine informaţii cu caracter de prospectare pentru anul care vine. De asemenea, ,,Andreiu’ cap de iarnă” cum îi spun bucovinenii, permite interferenţa planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existenţa oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede că în această noapte „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Această noapte este cunoscută în satele comunei Răchitoasa ca ,,Noaptea strigoilor”, aceştia ies

şi fac hore pe la răspântiiile drumurilor, unde joacă cu străşnicie până la cântatul cocoşilor. Deasemenea este noaptea înfricoşătoare când se adună lupul şi lupoaica, zămisleşte pui pe care îi va face de Sfântul Gheorghe. În satul Buda în ziua de 30 noiembrie se prepară ,,turta ciumei”, iar vasele din casă se întorc cu gura în jos. Într-un vas cu apă se pun crengi de măr şi dacă înfloresc până la Anul Nou, în acea casă va fi belşug şi noroc tot anul ce urmează. Împotriva primejdiilor din noaptea Sf. Andrei ţăranul din Răchitoasa foloseşte ca principal element apotropaic (de apărare), usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, coteţele, uşile şi ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, menit să alunge pătrunderea duhurilor rele la oameni şi animale. În această noapte tinerii petrec, adunaţi fiind la casa unui gospodar, unde în timp ce lucrează, învăluite de muzică şi dans, fetele vor veghea cu străşnicie usturoiul, ce nu trebuie furat pe ascuns de flăcăi. Păzit astfel, usturoiul va putea mai apoi să asigure protecţia fiinţei umane, reuşind uneori să-i schimbe chiar soarta.Tot în această noapte, pentru a testa rodnicia livezilor şi câmpurilor se aduc crenguţe de vişin în casă (care vor înflori până la Crăciun) sau se seamănă boabe de grâu în diverse recipiente.În această zi nu se dau bani cu împrumut, nu se toarce, nu se ţese, nu se mătură şi nu se aruncă gunoiul afară, pentru a nu arunca sporul casei şi pentru a nu fi furaţi. Bucatele pregătite în această zi au în compoziţie usturoi. SFÂNTUL NICOLAE Decembrie vine apoi cu sărbătoarea, atât de aşteptată de copii, a Sfântului Nicolae, serbat în ziua de 6 decembrie, deoarece aduce dariri copiilor. Acest obicei al darurilor aduse de Moş Nicolae, s-a împământenit mai mult la oraş, dar în ultimii ani a pătruns şi în satele noastre. Este posibil să fie un împrumut din ţările catolice, unde Moş Crăciun este cel care pune daruri în ghete, sub pernă sau ciorapi anume pregătiţi. Copiilor din Răchitoasa li se poate întâmpla ca Moş Nicolae să aducă şi câte o vărguţă şi tăciune (pentru cei obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost învestit de religia ortodoxă Sfântul Nicolae, îi dă dreptul să intervină în acest fel în educaţia copiilor. În câteva sate din comuna Răchitoasa se serbează hramul bisericilor care şi-au ales ca ocrotitor acest sfânt. Cu această ocazie oamenii duc jertfă la biserică, pomenesc pe cei morţi care purtau acest nume, fac slujbe de sănătate pentru cei vii care poartă numele Nicolae, dau de pomană săracilor şi drumeţilor flămânzi pentru a avea spor în casă şi pentru sănătatea celor dragi. IGNATUL

Ignatul este ziua în care se sacrifică porcii şi mai este cunoscută şi ca ,,Ignatul porcilor” sau ,,Crăciunul ţiganilor”. Bătrânii spun că în ajunul Ignatului porcii visează cuţit şi ştiu că li se apropie sfârşitul. Ziua în care se sărbătoreşte este 20 noiembrie. Ignatul este ziua în care nu se coase, nici nu se toarce, pentru ca pe gospodină să n-o găsească Ignatul, adică să nu se îmbolnăvească, iar femeile gravide să nu aducă pe lume copii pociţi şi râmătorii să nu rupă bulendrele de pe garduri. În această zi românii taie porcii. După tăierea porcului, se face o cruce în fruntea lui şi se toarnă vin. În satul Buda se obişnuieşte ca să se aducă în casă căpăţâna porcului, cu râtul înainte ca să aducă noroc şi cu sângele gospodarul se unge pe frunte şi obraz, ca să fie feriţi de vărsat şi roşii în obraz. Gospodina strânge sângele de la gâtul porcului într-o strachină, peste el pune sare şi amestecă bine cu o lingură de lemn să nu se închege. Acesta se pune în borşul ce se pregăteşte pentru pomana porcului. Sânge se pune şi într-o strachină cu mei, se usucă şi se macină, după care se păstrează pentru a afuma copiii cuprinşi de spaimă sau care au guturai. Tot ca leac împotriva spaimei se folosesc pentru afumat copiii, smocuri din părul porcului tăiat în această zi. Din râtul porcului mănâncă cei ce vor să fie mereu în frunte iar coada este refuzată de toată lumea pentru a nu rămâne codaşi. După ce porcul este pârlit la foc de paie, curăţat şi spălat se acoperă cu un ţol ca să se frăgezească şoriciul iar copiii cei mai mici sunt urcaţi călare pe porc, pentru a fi graşi şi sănătoşi ca el. Cine nu aude guiţatul porcului la Ignat, e bine să se înţepe într-un deget şi să vadă sângele ca să nu aibă necazuri. După sacrificare se face ,,pomana porcului” la care sunt invitaţi să se ospăteze şi vecinii. Acolo se serveşte un borş fierbinte în care se pune şi sânge de la gâtul porcului şi o friptură cu mămăligă şi varză acră. COLINDATUL Pentru cea mai aşteptată sărbătoare din decembrie, Crăciunul, locuitorii satelor din comuna Răchitoasa au apelat în egală măsură la tradiţie, ştiind să accepte şi obiceiuri mai recente. Întâmpinată cu bucurie, Naşterea Mântuitorului aduce cu ea şi o sumă de practici foarte vechi prin care se celebra Echinocţiul de Iarnă, momentul în care natura dă speranţe că va renaşte. Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec şi gest ritual, ci şi numeroase mesaje şi simboluri ale unei străvechi spiritualităţi româneşti. El s-a păstrat asociindu-se cu celebrarea marelui eveniment creştin care este Naşterea Domnului Iisus Hristos. În ajunul Crăciunului, pe înserat, în toate satele din Răchitoasa, începe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Naşterea Domnului şi sunt primiţi cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere,

nuci, colaci sau căţiva bănuţi. În ajunul Crăciunului grupuri numeroase de fete şi flăcăi colindă din casă în casă, transmiţând gazdelor vestea naşterii Lui Iisus.,, Regele Irod se teme,Simte că e ameninţat,Fiindcă ar vrea să fie elSingur rege-n Israel.

Pe Iisus vrea să-l găseascăŞi apoi să-l nimicească.Despre prunc el a aflatCă-i un mare împărat.

Într-o noapte-n vis apareÎngerul c-o veste care,Îl anunţă pe IosifCa să fugă în Egipt.

Astăzi Iosif şi MariaSăvârşind călătoriaÎn Egipt, toţi trei s-au dusSă-l salveze pe Iisus”. Cules de Ene Sorina-Gabriela, clasa a VIII-a, de la Rusu Aglaia 67 de ani, din satul Barcana, la data de 23 decembrie 2009. Alt colind obişnuit în satele noastre este următorul:,,Scoală gazdă din pătuţFlorile, florile-s dalbe,Şi ne dă un colăcuţFlorile, florile-s dalbe.

Că mămuca n-o făcutFlorile, florile-s dalbe,Sâtă deasă n-o avutFlorile, florile-s dalbe.

Pe când sât-o căpătatFlorile, florile-s dalbe,Covata i s-o crăpat

Florile, florile-s dalbe.

L-o certat mama pe tataFlorile, florile-s dalbe,De ce s-o crăpat covataFlorile, florile-s dalbe.

Când covata s-o lipitFlorile, florile-s dalbe,Anul Nou a şi venitFlorile, florile-s dalbe. Cules de Rusu Valentina, clasa a VIII-a, de la Rusu Dafina, 76 de ani, din satul Barcana, la data de 24 decembrie 2009. Alt colind foarte îndrăgit de copiii din satele din comuna Răchitoasa:,,Deschide portiţaVin cu colindiţaBusuioc pe masăSărbătoare-n casă.

Refren: Florile, florile-s dalbe, Domnului la picioare.

Uşa se deschideGazda mă cuprindeŞi pune pe masăColăcei de casă.

Refren: Florile, florile-s dalbe, Domnului la picioare.

Iară îngeraşulCel cu CrăciunaşulArde candeluţaBucură Măicuţa.

Refren: Florile, florile-s dalbe,

Domnului la picioare.

Cules de Pătatu Ionela, clasa a VIII-a, de la Pătatu Pina, 65 de ani, din satul Barcana, la data de 23 decembrie 2009 Un alt colind din satul Barcana:Sus boieri nu mai dormiţiVremea e să vă treziţi!Casa să v-o măturaţiŞi masa s-o încărcaţi

Că umblăm să colindămŞi pe Domnul căutămDin seara AjunuluiPână-ntr-a Crăciunului

Că s-a născut Domn prea bunÎn sălaşul lui CrăciunCă s-a născut Domn frumosNumele lui e Hristos. Cules de Breahnă Mădălina, clasa a VIII-a, de la Crăiescu Aurica, 65 de ani, din satul Buda, la data de 24 decembrie 2009. Colind cerescCerul şi-a deschis soborulLeru-i, Doamne, ler.Au pornit cu pluguşorulÎngerii prin cer.Merg cu pluguri de oglindăŞi de giuvaer,Toţi liceferii colindă,Leru-i, Doamne, ler.

Vântul suflă cu lumină,Leru-i, Doamne, ler,În buhai de lună plină

Legănat în ger.Pentru heruvimi cu glugăAlbă de oier,Sub fereşti colinde-ndrugăLeru-i, Doamne, ler.

N-au venit cu grâu la poartăŞi au rupt din cerStele mari ca să le-mpartă.Leru-i, Doamne, ler.Şi-n gustar de roade greleLeru-i, Doamne, ler.Va fi câmpul cer de steleTolănit sub cer.

Numai tu aştepţi în tindă,Leru-i, Doamne, ler,Suflete fără colindăŞi fără prier.Nici un cântec alb nu vineFâlfâind pe cer,Cu o stea şi pentru tine.Leru-i, Doamne, ler.

Cules de Secară Florentina, clasa a VII-a, de la Pătatu Pina, 65 de ani, din satul Barcana, la data de 23 decembrie 2009.

Unul dintre cele mai apreciate şi mult aşteptate obiceiuri practicate atât de Crăciun cât şi de Bobotează este ,,Steaua”. Doi tineri îmbrăcaţi în costume populare aduc cu ei o stea confecţionată din câteva scândurele îmbinate cu meşteşug, în forma de hexagon acoperite cu fâşii de hârtie colorată şi beteală iar în mijloc având o icoană. Poezia acestui obicei este destul de lungă, iar versurile descriu momentul naşterii Lui Iisus:,,Steaua sus răsareCa o taină mare.Steaua străluceşteŞi lumii vesteşte

Că astăzi Curata,Preanevinovata,Fecioara MariaNaşte pe Messia.În ţara vestită,Bethleem numită,Magii cum zărirăSteaua şi porniră.Mergând după razăPe Hristos să-L vază.Şi dacă-L aflară,La Dânsul intrarăŞi se închinară.Cu daruri vestite,Lui Hristos menite,Ducând fiecareBucurie mare.Care bucurieŞi la voi să fie,De la tinereţe,Pân’ la bătrâneţe. Culeasă de Sofronie Bianca, clasa a V-a de la Dănăilă Ionel, 75 de ani din satul Dănăila, la data de 23 decembrie 2009

Tot în Ajunul Crăciunului gospodarii dau mâncare animalelor din belşug, deoarece se crede că la mijlocul nopţii soseşte Dumnezeu în toate grajdurile şi le întreabă dacă au mâncat, iar pisicile mint, spunând că nu le dă de mâncare. În Ajun gospodinele pregătesc turtele cu miez de nucă, aromate, pentru întâmpinarea preotului, având grijă să facă şi turta animalelor. Nu se mănâncă din ele până ce nu sunt sfinţite şi binecuvântate de preot, care este întâmpinat de copii şi părinţi, fiind curaţi atât trupeşte cât şi sufleteşte şi sărută crucea sfinţită a Crăciunului. Fetele nemăritate fură busuioc din buchetul preotului pentru a-l pune sub pernă să viseze pe cel ales. Turtele simbolizează ,,scutecele Lui Iisus” sau ,,veşmintele Domnului”. În această zi fetele şi femeile stau în casă, nu merg pe la prieteni sau rude până nu vine

preotul, au voie doar cei de parte bărbătească. Şi în dimineaţa de Crăciun în unele case se primesc numai flăcăi tineri, sănătoşi sau bărbaţi, crezându-se că numai astfel le va merge bine tot anul. Tot începând din această dimineaţă se bea din apa sfinţită (aghiazmă) timp de opt zile şi se stropeşte prin case, la animale, la păsări, prin grădini, ca să le ferească de boli şi dăunători. Toţi oamenii au inimile deschise şi curate, se împacă şi iartă greşelile duşmanilor, fac milostenii şi daruri celor săraci, copiilor şi bătrânilor, în cinstea Naşterii Lui Iisus şi pentru a primi colindătorii şi musafirii. Postul Crăciunului ia sfârşit  şi fiecare se poate bucura de mâncărurile rituale: preparatele din porc, sarmalele, colacii şi cozonacii, prăjiturile şi vinul. Cele trei zile de sărbătoare ale Crăciunului permit copiilor să colinde prin toate ogrăzile, bucurând inimile oamenilor şi aducând linişte şi pace în case. ÎMPODOBIREA BRADULUI Pomul de Crăciun, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, decorat cu globuri în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalaţiei electrice, nu a fost dintotdeauna împodobit astfel. Deşi în Europa originea sa precreştină nu mai e contestată de nimeni, părerile rămân totuşi împărţite: unii văd în el o reprezentare a ,,arborelui lumii”, alţii îl consideră o referire directă la ,,arborele Paradisului”, împodobit cu mere de un roşu aprins, care amintesc de păcatele comise de primii oameni, înainte de alungarea lor din Rai. În satele noastre până nu demult brazii erau tăiaţi direct din pădure în ajunul Crăciunului pentru a fi împodobiţi cu mere, nuci învelite în staniol, bomboane, ghirlande din hârtie colorată, beteală şi lumânări. Astăzi bradul se împodobeşte cu globuri multicolore, beteală şi ghirlande, instalaţii electrice cu sute de beculeţe, care sclipesc aproape la orice fereastră, chiar şi la cea mai sărăcăcioasă casă din sat. Bradul însoţeşte omul de când se naşte şi până moare. Se spune că fiecare dintre noi are pomul (bradul) său. De aceea când se naşte un copil se plantează un pom. La nuntă casa şi porţile se împodobesc cu ramuri verzi de brad. La înmormântare de asemenea, carul mortuar (căruţa trasă de boi) este împodobit cu crenguţe de brad. Bradul simbolizează tinereţea şi sănătatea. Verticalitatea şi semeţia sa simbolizază virtutea şi curajul. Bradul se apleacă în bătaia vântului dar nu se rupe şi nu a văzut nimeni un brad strâmb, de aceea unui nou născut î se urează ,,să crească înalt şi frumos ca bradul”. ANUL NOU           Pentru cel mai important moment, trecerea în noul an, pregătirile se reiau în săptămâna dintre Crăciun şi Anul Nou. În toate satele comunei Răchitoasa cetele de flăcăi se pregătesc pentru ,,urat”, sistem complex de

datini şi obiceiuri. Încă de la primele ore ale dimineţii, în ajunul Anului Nou se desfăşoară o paradă a mascaţilor, a grupurilor care întruchipează: ,,Mocănaşii”, ,,Ursul”, ,,Capra”, ,,Caii”, ,,Jienii”, ,,Arapii”, ,,Mascaţii”, ,,Doctorul”, ,,Moartea cu coasa” şi ,,Paparudele”. Concretizarea spectaculoasă a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestări reprezintă o modalitate originală de exprimare a arhaicelor asociaţii rituale dintre animale şi cultul cvasiuniversal al soarelui. Există şi un cuvânt generic pentru aceste obiceiuri: ,,mascaţii”. Recuzita, măştile, costumele sunt pregătite din vreme. Mai ales măştile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginaţia şi umorul săteanului român. Anume meşteri s-au specializat în confecţionarea lor, ele devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară. Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie, care în gândirea populară reprezintă data morţii dar şi a renaşterii ordinii cosmice. Structura ceremonială a obiceiului este în acelaşi timp plină de forţă şi vitalitate. Muzica şi dansul remarcabile prin virtuozitate şi dinamism, măştile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic. În satele comunei Răchitoasa, pragul înspre noul an este sărbătorit printr-o seamă de jocuri de măşti. Între acestea, cel mai important este ,,Capra”, care cunoaşte o largă răspândire şi un număr impresionant de variante, specifice fiecărui sat. Deşi înţelesul magic al acestor măşti zoomorfe (emblema fecundităţii) s-a pierdut în negura timpului, datina a supravieţuit prin calităţile ei artistice-teatrale. Costumul zoomorfic este realizat dintr-o cuvertură vârstată, deschisă în partea de jos ca o fustă, împodobită cu panglici multicolore, beteală şi clopoţei. Capra are cap de lemn şi corniţe; ea are un sistem alcătuit din două plăci de lemn: cea de jos fiind mobilă, putând fi făcută să lovească în cea de sus, în ritmul jocului acompaniat de tobe şi fluier. În jurul acestei măşti evoluează un întreg alai de personaje grupate în ,,urâţi” şi ,,frumoşi”, care de-a lungul derulării spectacolului susţin o suită de momente coregrafice. Pentru amândouă grupele de personaje, evoluţia coregrafică se face pe repertoriul de jocuri populare de la ,,hora satului”, dar, în timp ce ,,urâţii” (cei care poartă măşti, închipuind moşnegi, babe, negustori, moartea cu coasa, negustori, draci, ţigani şi ţigănci) folosesc ritmurile sincopate ale jocurilor ,,Corăghiasca” şi ,,Hora pe bătăi”, fond muzical dinamic pentru momentele de pantomimă ce le susţin, improvizând momente comice, luptele dintre cele două grupuri reprezentând binele şi răul, ,,frumoşii”, flăcăii fără măşti, îmbrăcaţi în costume populare de sărbătoare, execută aceleaşi jocuri după toate rigorile lor.

Textul care se strigă de către mocan, adică cel care-i comandă caprei, este aproape acelaşi în toate cele 15 sate ale comunei Răchitoasa. Iată spre exemplu textul cântecului caprei din satul Putini:,,Ţa, ţa, ţa, florică, ţa!Că pui mâna pe-o nuiaŞi nuiaua-i de nuieleCând oi da, să iasă jele.

Sus, sus, florică, sus!De la munte te-am adus,Cu cercei şi cu urmuz.Mărunţel, mărunţelCa frunza de pătrunjel!

Roată, roată, roată,Să te vadă lumea toată!Scutură-ţi florică trupu,Ca să nu te mânce lupu!

I-auzi, cântă la vioară!Capra noastră-i domnişoară.Asta-i capra căprilor,Capra putinenilor. Ia-o roată, roată după mineCă-ţi dau pâine cu măsline!Fă frumos la gospodari,Ca să iasă mulţi dolari!

Culeasă de Samoilă Octavian, clasa a VIII-a,de la Darie Radu, 79 de ani, din satul Putini, la data de 15 noiembrie, 2008 În satul Barcana se joacă capra atât în picioare cât şi pe brânci, fiind confecţionată dintr-o cuvertură înflorată sau un ţol vărgat, pe care se prind panglici colorate, beteală, funde, clopoţei, oglinzi şi este jucată de un flăcău. În jurul caprei dansează alte personaje cu mască şi un grup de flăcăi şi fete care se prind într-o horă, mai ales în curtea gospodarului care are fete de măritat, jucându-i fata. Capra este acompaniată de instrumente muzicale ca:

fluierul, ţambalul, vioara, toba, acordeonul.Versurile diferă puţin de variantele din celelalte sate:Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa!Nu te da, nu te lăsa!Că pui mâna pe nuia,Pe nuiaua de alun,Când oi da să iasă fum.Te-am crescut cu biberonu′,Te-am adus cu avionu′,Te-am crescut în Spania,Te-am adus cu sania.Sus, sus, sus, florică sus,De la munte te-am adus,Cu steluţe albe-n frunte,De la munte, de la munte.Fă frumos la gospodari,Ca să iasă gologani.Roată, fă ochişorii roatăZestrea dacă-i aşezată bine,Ia-ţi mândruţa lângă tine!Dacă-i aşezată rău,Ia-ţi drumul cu Dumnezeu!Urmează apoi momentul în care capra se aşază jos, nu mai dansează iar mocanul spune descântecul de deochi al caprei:,,În curte la dumneavoastră,S-a deocheat capriţa noastră,Stai căpriţa mea,Că de deochi te-oi scăpa,Cin′ te-a deocheatOchii i-a crăpatDe-o fi fată sau băiat”.Capra se ridică şi îşi continuă dansul şi mai aprig împreună cu cei ce o însoţesc iar mocanul spune:,,Acum bine am ajuns,Mi-am văzut căpriţa sus,Acu-i sănătoasăŞi plec la altă casă.” Culeasă de Ursei Alexandra, clasa a V-a. de la Tulac Ileana, 67 de ani, din satul

Barcana, la data de 25 noiembrie, 2009

În satul Magazia, capra în picioare este confecţionată dintr-o cuvertură acoperită de panglici multicolore, beteală, oglinzi, batiste cusute de mână şi acoperă corpul celui care o joacă până la glezne. Versurile diferă de cele din satele menţionate mai sus:,,Ţa, ţa, ţa, florică, ţa!Asta-i capra cea fudulă,S-a-nnecat c-o barabulă,Şi am trecut prin Valea Seacă,Şi-am uitat s-o dau la apă.Ţa, ţa, ţa, florică, ţa!Asta-i capra din Bacău,Pe spinare-i numai său.Ţa, flori’!Scutură florică trupu,Să nu te mănânce lupu′Ţa, flori’!Ia-o roată, roată, roată,Să te vadă lumea toată!Scuturat şi mărunţel,Ca frunza de pătrunjel.Descântecul caprei:,,Capra noastră a murit în zi de post,Când e laptele mai gros.Am trei cuţite la mine,Unu’ râde, unu’ plânge,Unu’ vrea să îi ia sânge”. Culeasă de Bălan Paul, clasa a VIII-a, de la

Bălan Alexandru, 72 de ani, din satul Magazia, la data de 24 noiembrie,

2008

Un alt joc de măşti este ,,Ursul”. Costumul de urs se pregăteşte din timp şi se confecţionează dintr-o piele de oaie, căreia i se adaugă ochi, nas gură, dinţi fioroşi, la cap se împodobeşte cu ciucuri roşii din lână şi clopoţei, iar de jur împrejurul corpului se anină clopote mai mari sau tălăngi. Ursul

deasemenea este înconjurat de alte personaje: ţiganul, ţiganca, muzicanţii (un fluieraş, o tobă, vioară sau acordeon, înainte vreme şi un ţambal). Costumele celor care însoţesc ursul sunt hazlii, confecţionate din cârpe colorate şi împodobite cu panglici, clopoţei, beteală, iar uneori poartă măşti din piei de oaie sau materiale textile, cărora li se ataşează ochi, dinţi de fasole, nasuri roşii de cârpă, plete din lână sau cânepă. Jocul lor este vioi, iar ursul execută ceea ce-i comandă ursarul. În timp ce dansează i se adresează următorele strigături:,,Bună seara! Bună seara!Primiţi ursul şi-un ursarŞi vreo doi, trei căldărari?La tulpina bradului,Mi-a fătat ursoaica puiUnul negru, unul sur,Unu-i brumăriu pe cur” După ce joacă un timp, ursul se preface mort:,,- Cine mi-a omorât ursul? - Eu. Cât îmi dai să-l descânt? - Doi lei. - Măi ţigane, ţigănaş, ia adu un cuţitaş! Să-i iau sânge ursului De la vâna gâtului.” Ursul se ridică, apoi începe să danseze mai vioi în ritmul tobelor şi al fluierului, în timp ce ursarul îi cântă:,,Martinică sai în susSă te vadă lumea urs!Să vadă vecinele,Că le-ai mâncat găinile.Martinică, să nu spuiC-ai mâncat găini şi pui,C-ai mâncat găinile,La toate vecinele!” Culeasă de Mandache Ionela, clasa a V-a, de la Vinerica Nelu, 47 de ani, din satul Barcana la data de 15 decembrie 2009

,,Foaie verde pădureţ,Urcă, ursule, pe băţ!

Urcă, urcă tot mai susCă şi miere ţi-am adus.Joacă, joacă Moş MartineCă-ţi dau miere de albine.Joacă, joacă frumuşelŞi păşeşte mărunţel.Saltă, saltă cât mai susCă stăpânul ţi s-a dus”. Culeasă de Grigoraş Andreea, clasa a VII-a, de la Grigoraş Felicia, 47 de ani, din satul Buda, la data de 22 decembrie 2009

,,Dihai, dihai, măi Martine!Să-ţi dau pâine cu măsline.Te-am adus din Spania,Te-am adus cu sania,Te-am adus cât un purcel,Te-am făcut cât un viţel”. Culeasă de Ceapă Anicuţa, clasa a VIII-a, de la Mocanu Neculai, 54 de ani, din satul Putini (Brătoaia), la data de 23 decembrie 2009. Un alt obicei practicat mai ales în satul Barcana în Ajunul Anului Nou, este numit ,,Jienii”. Înainte cu două săptămâni opt fete ar trebui să înveţe rolurile foarte bine. Iancu Jianu este personajul principal al acestui obicei şi este îmbrăcat ca un haiduc şi poartă puşcă. În jurul lui roiesc şi alte personaje: alt haiduc, îmbrăcat în haine negre, având puşcă, mireasa, soţia lui Iancu Jianu, turcul îmbrăcat în roşu, imitând veşmintele turceşti şi cu sabie, vânătorul îmbrăcat în haine de vânător şi cu puşcă, soldatul îmbrăcat în haine soldăţeşti, Anul Vechi îmbrăcat cu haine ponosite şi sprijinindu-se în cârjă, Anul Nou, îmbrăcat în alb.Versurile spuse de cei din grupul ,,Jienilor” sunt acompaniate de mimică, gestică şi cântece, pe un ritm vioi.Cântec:,,Iată, Anul Nou s-a apropiat,Din ceruri vă vine-ncoronat.

Iată, ca o mireasăVă vine-ncoronat, Vă vine-ncoronat!”Anul Nou: - Bună seara, veterane, mândru, voios căpitane! Dacă eşti voios, tu spune-mi al tău nume. Tu eşti Ştefan sau Mihai, glorios trecut la Rai? Sau vreun bun apărător pentru-acest sfinţit popor?Anul Vechi: - Ah! Mă întrebi cine sunt eu?... Eu sunt Anul Vechi, trecut, care mult am suferit pentru-acest popor sfinţit. Iar tu tinere, tinereaţă ruptă din coasta stângă a moşului bătrâneaţă, prea mare curaj te-a apucat, pe bătrân de l-ai întrebat, iar eu ca un bătrân ce sunt ar trebui să mă răzbun asupra tinereţilor tale, cu următoarea întrebare: ,,Cine eşti şi ce doreşti?”Anul Nou: - Eu sunt Anul Nou, sosit.Anul Vechi: - Bună seara! Ai sosit? Aşteptăm oră cu oră, zile-ntregi şi nopţi la rând şi de-a noastră veselie, hai, un cântec să cântăm!Cântec: ,, Aşteptăm noi cu plăcere,de mult aşteptăm,Şi de-a noastră veselie,cu toţi să cântămIată, aşteptarea noastră astăzi s-a-mplinit,Odată cu Anul Nou, cel de mult doritCu flori şi cu trandafiri rozi, împodobiţi,Să le dăm la toţi de toate, cele aşteptate,Ca şi Lui Iisus cu darul ce s-a închinat.”Iancu Jianu: - Bună seara, flăcăiaş! N-ai văzut vreun coicoiaş, că gerul iernii a venit şi banii din pungă s-au isprăvit?Haiducul: Ah! Stăpâne prea iubit, nici un ciocoi n-a trecut, că dacă trecea un ciocoi cu punga plină, încercam şi eu astă flintă cu rugină, drept în piept că i-o puneam şi pe loc..., pe loc bani scoteam.Iancu Jianu: - Obro, obro! Fraţii mei cu toate că bani n-avem şi veseli suntem, haideţi, un cântec să cântăm!Cântec:,,Haideţi, lei cu flinta-n spate,fiţi deştepţi şi nu dormiţi,Vă păzim, să nu v-ajungă poteraşii iscusiţi!Ce ne pasă de vreo întâmplare, fie cât o fi de grea,Noi avem căpitan mare, pe Jian′, de-o vreme rea.”Turcul: - Măi Jiene, mormăit! Pe unde-ai fost şi-ai colindat şi acum ai venit şi te-ai pus la tâlcuit? Spune-n dată cine eşti, cu ce nume te numeşti, căci pe loc, pe loc... te risipesc!Iancu Jianu: - Cum mă, de la prima întâlneală, vrei să mă pui la opreală?Turcul: - Da! Da! Da! De cuvântul ce l-ai dat meriţi să fii arestat şi păzit de vânător, pentru sabie şi-omor.

Iancu Jianu: - Cum mă, de la prima întâlneală vrei să mă pui la opreală? Hoţule şi pezevenchiule ce eşti tu! N-ai auzit de Iancu cel vestit, care mulţi ca tine-n lume-a jumulit? Spaima codrilor, frica fanarioţilor, bine de nu crezi, mergi în codrii mari şi vezi! Unde-s tufele mai mici, stau pitiţi ai mei voinici şi aceea sunt haiducii mei, care toarnă gloanţe-n voi.Turcul: - Ia, stai măi dragă vânător şi dă-mi un pic de ajutor, că acest Jian′ îngrozitor, îmi vine să-l străpung cu sabia mea, săbioară, cu iubita mea surioară!Vânătorul: - Măi Jiene-ngrozitor, ce mă faci să te omor? Nu grăbi a te răsti pe acest turc de-al omorî, că sunt şi eu pe lângă el şi te străpung ca pe un miel!Soldatul: - Dară tu, mă, cine eşti?Vânătorul: - Eu sunt falnic vânător, ce-mpuşc pasărea din zbor. Dacă nu vă-ncredinţaţi, adunaţi voi armele voastre haiduceşti şi vor sta în paza mea până Caragea domnea.Turcul: - Dară tu, mă, cine eşti? Cu ce nume te numeşti?Soldatul: - Eu sunt recut, recutat, fiu de ţară lăudat şi când ţara m-a chemat, eu sunt gata de-apărat. Dacă nu vă-ncredinţaţi, cântecul să-mi ascultaţi:Cântec:,, Sunt soldat viteazDin armata ,,Brazi”Soldat din oastea nouăŞi sunt voinic cât nouăÎntr-o zi din păcate,Mi-a pus raniţa-n spateŞi coiful oţelit, De gloanţe ocolit,Şi m-a trecut la numărCu arma grea pe umărŞi coiful ăsta-n capÎn care nici nu-ncapŞi mi-a zis: şoldane, şomârlane, ţopârlane,De-acuma eşti soldat, Soldat văzut pe cap.”Soldatul: - Dară, tu, cu flinta-n spate, naiba te-a-mpins la păcate? că pe Jian′ l-ai arestat şi al tău nume nu l-ai dat!Vânătorul: - Eu sunt vânătorul României şi pe câmp de bătălie, şi câmnd ţara m-a chemat, eu sunt gata de-apărat. Dacă nu vă-ncredinţaţi, cântecul să-l ascultaţi!Cântec:

,,Vânător sunt eu şi muncesc din greu,Dorm cu drag cu cel ce poate lângă patul meu,Vânătorul n-are noapte, sunt euTra, la, la...................................Am în turma cea păroasă Zeci de mii de-ncărcători,Ziua scade, noaptea creşte,Vine timpul de vânat,Inima întinereşteA sosit ce-am aşteptat,Tra, la, la...................................Şi-am zis verde şi iar verde,De m-aţi crede, nu m-aţi crede,Sunt sătul şi prea sătul,De cazarmă şi de drum,Şi-am ajuns la sărbători:La Paşti, la Florii,La clacă, la un sergent, la cules la vii,Măriuca, cea bălaie, ibovnica mea,Însărează pe-nserate ca o turturea.”Iancu Jianu: - Măi, soldate, brav soldat, ce să-ţi dau să fiu scăpat? Bagă mâna-ntre pistoale şi scoate o pungă mare cu parale, să mă scapi de la-nchisoare!Soldatul: - I-auzi măi, dragă vânător, ce spune acest Jian îngrozitor! Să bag mâna-ntre pistoale, să scot punga cu parale, ca să-l scap de la-nchisoare.Mireasa: - Ah! Jiene, Jiene,! Cu tine s-a sfârşit. Opreşte, opreşte, nemernicule! Iar tu, dragă vânător, primeşte acest decret.Vânătorul: - Pe acest decret scrie că Caragea te eliberează!Cântec: ,, Iu, hai! Tra, la, la! c-a scăpat Jianul nostru!Iu, hai! Tra,la, la! c-a scăpat Jianul nostru!Vitejia şi curajul, pe Jian′ noi l-am scăpatÎl priveam cu întristare şi el vesel a scăpat.Şi-am zis verde-amărăciune, măi Jiene, măi,I-auzi potera cum vine, măi Jiene, măi,Las′ să vină, faceţi cruce, măi Jiene, măi,Căci cum vine aşa se duce, măi Jiene, măi,Şi-am zis verde lozioară,ţine uşa surioară,Ţine uşa surioară, să-mi aleg o săbioară,Săbioară veninoasă, să le iau puterea,

Să le facem de mâncare: trei fripturi şi trei rasoale,Trei fripturi şi trei rasoale, zurnai, zurnai din pistoale.”Cântec:,, Mulţi ani de la noi!Şi vă lăsăm cu pace, pace, sănătateDar şi vă rugăm, să nu vă supăraţi, să nu vă supăraţi,Fiţi buni şi iertaţi, primiţi cu bucurie,Tot ce v-am cântat şi lăudaţi pe Domnul,Căci El ne-a-ndemnat, căci el ne-a-ndemnat.Toate câte sunt din cer şi pe pământ,Să vă dea Domnul, multă sănătate,Bucurie multă şi sporire-n toate!

Culeasă de Anton Petronela, clasa a VII-a, de la Tulac Lămâiţa, 45 de ani, din satul Barcana, la data de 15 decembrie, 2008

Tot în satul Barcana, în ajunul Anului Nou se umblă cu ,,Arapii”. Grupul este format din patru fete care întruchipează următoarele personaje: Arapul, Mireasa, Anul Nou, Anul Vechi. Arapul trebuie să se îmbrace în negru, să poarte căciulă de miel şi o puşcă în mână. Mireasa este gătită după tradiţie şi joacă rolul iubitei. Anul Nou este costumat în haine albe, căciulă de miel şi poartă un toiag în mână. Anul Vechi se îmbracă tot în alb, dar cu haine mai ponosite, cocoaşă în spate, căciulă de miel şi cârjă în mână. Poezia acestui obicei este cântată pe o melodie veselă cu ritm vioi şi este însoţită de mimică, de gestică şi acompaniamentul zgomotului produs de lovirea pământului cu toiagul. Jocul este ca un dialog între cele patru personaje, ca o confruntare între Anul Nou şi Anul Vechi, încheiat cu urări de bine, de sănătate şi prosperitate pentru gospodarii care le sunt gazde.Arapul: - Eu sunt Arap din Arăpie. Anul Nou mi-a răpit soţia şi de asta mă aflu aici, arma spre tine voi îndrepta şi zilele ţi le voi lua.Mireasa: - Scoală! Scoală! iubitul meu, că de moarte ai scăpat şi gloanţele în altă parte au apucat. Hei, decât să ne certăm mai bine un cântec să cântăm!Anul Nou: - Bună ziua! Ziua mare! La domnii şi domnişoare. Bună ziua! Pentru toţi, la străini şi srănepoţi. Noi vestim pe orişicine pentru anul nou ce vine, un an nou îmbelşugat cu grâne de semănat.Anul Vechi: - Tu, Anul Nou, băiat cuminte, ce te lauzi înainte că şi eu am fost odată câmpului podoaba toată. Toată lumea m-a văzut de grânele ce-am

avut, de grânele cele bune, de spicele cele pline. Sceneta se încheie cu următorul cântec:,,Mulţi ani de la noiŞi vă lăsăm cu pace.Pace, sănătate!Dar şi vă rugămSă nu vă supăraţi,Să nu vă supăraţi.Fiţi buni şi iertaţi!Primiţi cu bucurieTot ce v-am cântat!Şi lăudaţi pe DomnulCăci El ne-a-ndemnat,Căci El ne-a-ndemnat!Toate câte suntDin cer şi pe pământ,Să vă dea DomnulMultă sănătateŞi sporire-n toate! Culeasă de Anton Petronela, clasa a VII-a, de la Tulac Ileana, 67 de ani, din satul Barcana, la data de 24 noiembrie, 2009

Mocănaşii sunt interpretaţi de copii mai mici, grupaţi câte doi, băieţi sau fete, îmbrăcaţi în costume populare, purtând coifuri împodobite cu fâşii de hârtie colorată şi clopoţei şi purtând câte un toiag în mâini, de asemenea împodobit cu fâşii de hârtie colorată şi clopoţei. Ajungând la poarta unui gospodar întreabă dacă sunt primiţi. Dacă li se permite să colinde, atunci îşi încep urarea cu un cântec şi dans în cerc. Versurile poeziei vorbesc despre ocupaţiile populaţiei din Răchitoasa, păstoritul şi munca câmpului, dar în acelaşi timp transmit urări de bine şi prosperitate gazdelor.Mocanul: - Bună ziua! Am venit ca doi mocănaşi, ca doi ciobănaşi să ne daţi o felie de caş. Noi ştim prea bine că oiţele şi căpriţele au înţărcat. Haideţi, mai bine să cântăm o cântare pentru câteva parale!Cântec: ,,Primăvara cea verzie, Cu cosiţe aurieA sosit la noi în ţară, Drăguliţa primăvară,

Drăguliţa primăvară!U,iu,iu! Şi tra la la!Să jucăm şi noi aşa,Să jucăm şi noi aşa!Vezi plugarii colo-n câmp,Cum ară brazda din timp.Izvoraşul curge-n valeŞi mi-aduce dor şi jale,Şi mi-aduce dor şi jale.Mocăniţa: - Măi mocane de la oi, măi mocane, măi!Tu, n-ai grijă de mioare, măi mocane măi!Tu, n-ai grijă nici de oi, măi mocane, măi!Mocanul: - Ba am grijă frăţioare, măi mocane, măiDe oiţe şi mioare, măi mocane, măiŞi-mi place caşul mai dulce, măi mocane, măiDe la oi nu m-aş mai duce, măi mocane, măiŞi-mi place caşul sărat, măi mocane, măiSă stau cu fetele-n sat, măi mocane, măiMocănaşii împreună:Dacă v-am greşit ceva,Fiţi buni şi iertaţi!Anul Nou cu bucurie!Ce vă lasă inima, nouă să ne daţi!” Culeasă de Anton Petronela, clasa a VII-a, de la Tulac Ileana, 67 de ani, din satul Barcana, la data de 23 decembrie, 2009 ,,Calul”, un alt obicei din satul Barcana, este confecţionat cu mult timp înainte de Anul Nou, având un schelet din lemn sub forma unei bărci, cu cap din lemn şi fiind împodobit cu fâşii de hârtie colorată. Flăcăul care joacă ,,Calul” este îmbrăcat în costum popular, dar poartă pe cap o şapcă cu cozoroc din carton, deasemenea împodobită cu pamblici, fâşii de hârtie colorată, beteală şi clopoţei. În jurul ,,Calului” interpretează o suită de dansuri un grup de patru mascaţi: moartea cu coasa, baba, moşneagul şi calangiul. Ei mimează lupta dintre bine şi rău, dintre viaţă şi moarte, pe ritmul cântecului interpretat de un fluieraş şi o tobă. Dansul lor este vioi, bat pământul cu putere, tropăie şi strigă, chiuie sau folosesc alte interjecţii, cu scopul de a speria şi alunga forţele malefice din curtea şi casa gazdei, curăţă

streşinile casei, ferestrele şi uşile cu măturoaie făcute din nuiele, din acelaşi motiv. Costumele celor patru personaje care însoţesc ,,Calul” sunt confecţionate din cârpe colorate, haine ponosite, poartă măşti din piei de oaie cu nasuri roşii de cârpă şi dinţi de fasole, curele sau brâie late, de care sunt atârnate clopote mai mari sau tălăngi, care produc multă larmă şi voie bună. În timpul jocului se fac strigături pentru a-i încuraja pe dansatori, pentru a stârni râsete şi voia bună a gazdelor, cum ar fi: Baba: ,,Toată vara la bureţi, Iarna la făcut băieţi. Uite, uite cum mă pun Răzimată de-un alun. Uite, uite cum mă fac Răzimată de-un copac.Moşneagul: ,,Am o mâţă moartă-n şură/ Ş-o belesc s-o fac căciulă” sau ,,La salcâm, la salcâm!/ Ia, mai bagă botu-n fân!” Calul: ,,Măi jidane puchinos/ Scoate puşca pe din dos/Şi pistolul pe din faţă/ Că te trag de mustaţă” Jidanu: ,,Am o bubă la picior/Şi mi-e frică să nu mor”Moşneagul: ,,Am avut şi eu muiere/Şi-a murit mâncând jumere”.Baba: ,,Am avut şi eu bărbat/ Şi-a murit cu capu-n gard”. Se rostesc multe alte strigături adresate gazdelor care produc voie bună şi dispoziţie celor care le ascultă. Pluguşorul este un obicei străvechi, transmis şi păstrat de la o generaţie la alta pe cale orală. Se cunosc mai multe variante în funcţie de sat şi de inventivitatea celui care-l rosteşte:,,Aho, aho, copii şi fraţi!Staţi puţin şi nu mânaţi.Lângă boi v-alăturaţi,Şi cuvântul mi-ascultaţi.Mâine anul se-noieşte,Pluguşorul se porneşteŞi începe a ura,Pe la case a colinda.Pluguşor cu patru boi,Ia, mai mânaţi măi flăcăi!Hăi, hăi!S-a sculat mai anBădica TraianŞi-a-ncălecat pe-un cal învăţat

Cu şaua de aur, cu numele de GraurŞi-n scări s-a ridicat,Peste câmpuri s-a uitat,Ca s-aleagă loc curatDe arat şi semănat.S-a apucat într-o joiCu un plug cu doisprezece boi,Boi bourei,În coadă codălbei,În frunte ţintăţei,Ia mai uraţi, măi! Hăi! Hăi!Zurgălăi şi brebeneiOpriţi plugul măi flăcăi!Aho!Aho!Sau altă variantă din satul Barcana:Frunză verde de stejar,Bună seara gospodari!Gospodari şi gospodinePe la dumneavoastră bine!C-am venit la dumneavoastră,C-am văzut lumină-n casăŞi o domnişoară frumoasă.Mânaţi măi!Hăi! Hăi!De urat am mai ura,Da' ni-i frică c-om înseraCă nu suntem de ici colea.Suntem tocmai de la SîghicaUnde-i mămăliga cât nucaŞi o păzesc doisprezece cu măciuca.La ureche zurgălăi, Ia, mai mânaţi măi!Hăi! Hăi!Moşulică, moşulicăAi o fată frumuşică,Dac-ai da-o după mineToată vara o duce-o bine.Mămăligă şi cu sareŞi cu ghioage pe spinare,

Mămăligă şi bureţiŞi cu ghioage câte vreţi.Moşulică, moş bătrânIntră-n beci şi scoate vin,Nu da vin de ăla răuCă te vede Dumnezeu,Dă vin bun americanCum ne-ai dat şi-acum un an,Pune pe masă o felie de pâineŞi invită-mă şi pe mine.Mânaţi măi!Hăi! Hăi!De urat, am mai ura,Da' ni-i frică c-om însera,Pe la curtea dumneavoastră,Departe de casa noastrăCă nu suntem de ici colea,Suntem de la Buda veche,De unde mâţa streche.Zurgălăi şi brebenei,Opriţi plugul măi flăcăi!Aho! Aho!

Culese de Danu Alin, clasa a VII-a, de la Rusu Vasile, 75 de ani, din satul Barcana, la data de 22 decembrie, 2009

Desfăşurarea tuturor datinilor de iarnă (,, Mocănaşii,Capra, Calul, Ursul, Jienii, Arapii”) este susţinută de numeroase instrumente şi pseudoinstrumente muzicale. Zuruitul zurgălăilor şi tălăncilor, clinchetul clopoţeilor, duruitul aspru al tobelor, mugetul buhaiului, chemările de bucium şi de corn, sunetele instrumentelor muzicale de tot felul, alcătuiesc atmosfera exuberantă cu care este întâmpinat Anul Nou în toate satele judeţului Bacău situate pe văile Siretului, Bistriţei, Trotuşului, Tazlăului şi Zeletinului. Alături de datinile sărbătorilor de iarnă, judeţul Bacău este deţinătorul unui bogat folclor coregrafic, numărul jocurilor care se cunosc depăşind 200,

iar comuna Răchitoasa se mândreşte cu un număr destul de mare de obiceie, care se mai păstrează încă şi se transmit mai departe generaţiilor viitoare..Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la arhaice practici magice de alungare a maleficului, ,,Plugusorul”, alt obicei, este strâns legat de mitul fertilităţii. Vorbe frumoase, de prosperitate şi belşug sunt adresate de cetele care vin cu ,,Pluguşorul”, fiecărei gospodării. Ca o incantaţie magică, textul urării se transmite din tată în fiu şi nu există român să nu-l cunoască. Tot ajunul Anului Nou prilejuieşte practicarea anumitor acte misterioase, care încearcă să prospecteze. Când se apropie miezul nopţii către noul an, ţăranii obişnuiesc să prevadă cum va fi vremea în anul ce vine. Se folosesc de foile unei cepe mari pe care le desprind şi le aşază în ordine, numindu-le după lunile anului. În fiecare din ele pun puţină sare. Sfântul Vasile A doua zi, pe 1 ianuarie, de Sfântul Vasile, cel ce dezleagă vrăjile şi făcăturile, ţăranii care prospectează vremea vor verifica cât lichid a lăsat sarea topită în fiecare foaie. Aşa vor şti (pentru că în mod misterios cantităţile sunt diferite) dacă vor avea secetă sau ploaie şi în ce lună anume. În noaptea de Sfântul Vasile la miezul nopţii, fetele de măritat trebuie să se ducă să aducă apă neîncepută care se pune în două cîni. Într-una din căni se pune şi o lumânare de la ,,Ovidenie”. Pe masă se pune o oglindă şi pe întuneric, doar cu lumina produsă de lumânare fetele se uită pe rând pentru a-şi vedea ursitul, dar singure, fără a fi însoţite de cineva. Apoi se face o turtă din 9 linguri de făină, 9 linguri de sare şi puţină apă. Din această turtă se mănâncă aproape când fata se duce să se culce. Cel ce va veni în vis să-i dea apă, acela e ursitul, adică cel cu care se va căsători. Se mai pune şi busuioc din buchetul preotului sub pernă şi la fereastră, tot pentru a-şi afla alesul. Prima săptamâna din ianuarie este marcată de două importante sărbători creştineşti: Botezul Domnului (Boboteaza) pe 6 ianuarie, şi Sfântul Ion pe 7 ianuarie. În Ajunul Bobotezei preotul merge prin sat cu aghiazmă iar fetele fură un fir sau două de busuioc din buchetul său pentru a-l pune sub pernă să-şi viseze ursitul.Toţi locuitorii satelor din comuna Răchitoasa se duc la biserică de Bobotează, pentru a lua apă sfinţită, atât de necesară pentru tămăduire şi purificare. În anii din urmă în satele noastre aşezate pe malurile pârâului Zeletin, tinerii se întreceau să scoată la mal crucea aruncată de preot în apa îngheţată. Cel ce reuşea, avea parte numai de bine. În aceste zile, atât de reci ale iernii, adunaţi pe lângă focuri, neavând altă treabă decât de a hrăni animalele, ţăranii români îşi trag sufletul alături de cei dragi, petrecând cu toţi Ionii şi Ioanele şi pregătindu-se pentru truda care va veni curând, odată cu topirea zăpezii.