Traumele si sindromul stresului post-traumatic

7/30/2019 Traumele si sindromul stresului post-traumatic

1/18

1. Traumele si sindromul stresului post-traumatic

n ultimele doua decenii, o directie importanta a cercetarilor privind abuzul ndreptat

mpotriva copiilor s-a orientat asupra studiilor clinice privind consecintele violentei asupra

comportamentului lor.

Traumele sunt reactii ale persanelor care au avut de suferit de pe urma unor factori stresanti -

denumiti traumatici - cu efecte puternice, care le depasesc capacitatile de adaptare.

Factorii traumatici sunt factori care actioneaza cu o gravitate neobisnuita asupra psihicului si a

organismului unor persoane. Reactiile la factorii traumatici depind de vrsta si nivelul de

dezvoltare al persoanei (copilului), de suportul din partea anturajului sau a persoanelor

responsabile de copil si de anturajul n care actioneaza acesti factori (d 20420v2115u e

exemplu, n mediu de violenta, sau de deprivare de necesitatile de baza, reactiile devin mai

grave)

Moartea sau despartirea de unele persoane dragi, catastrofele naturale, accidentele grave,

tragediile de pe urma razboaielor sau a atacurilor teroriste, dar si relele tratamente sunt factori

traumatici care pot avea grave consecinte asupra persoanelor implicate. Definitia de mai sus

ne atrage atentia asupra faptului ca diferiti factori traumatici actioneaza n mod diferit asupra

unor persoane diferite. Efectul unor inundatii, spre exemplu, poate declansa depresie la unele

dintre persoanele afectate, dar poate sa determine activizarea altora, ca sa si reconstruiasca

gospodaria si sa si continue viata alaturi de cei dragi. Ca urmare a participarii la razboiul din

Vietnam, multi soldati care au trecut prin experiente dureroase grave au suferit traume

puternice, a caror urmare la unii dintre ei a fost declansarea unor boli psihice, n timp ce alti

soldati au reusit sa depaseasca traumele razboiului si sa se integreze foarte bine n viata civila

americana.

Diferite tipuri de evenimente traumatice:

dezastre naturale

accidente produse de oameni, animalevatamari intentionate (abuzul fizic, psihic/ emotional si sexual)

Unii factori traumatici actioneaza pe durata mai lunga, altii actioneaza n mod repetat, iar altii

actioneaza pe durata foarte scurta, dar foarte intens. Consecintele pot fi foarte grave n toate

aceste situatii, n functie de personalitatea persoanei asupra carora se exercita, n functie de

gravitatea factorului stresant si de ajutorul de care beneficiaza persoana. Nu orice efect al unor

factori care afecteaza negativ o persoana este considerat traumatic. Pentru ca sa vorbim de

traume este nevoie ca factorii stresanti sa aibe urmari de lunga durata, care afecteaza profundpersonalitatea celui implicat.


2/18

Caracteristici le factorilor traumatici:

aparitia prin surprindere

de o intensitate surprinzatoare

n afara domeniului experientei umane uzuale

ar speria pe aproape oricine

Cum am aratat, abuzurile fizice, sexuale si psihologice, ca si neglijarea nevoilor fizice,

emotionale, educationale ale copilului pot conduce la traume cu efecte imediate si adesea de

lunga durata. Literatura de specialitate privind sindromul stresului post-traumatic (post-

traumatic stress disorder - PTSD) a mbogatit substantial ntelegerea specialistilor privind

efectele relelor tratamente si evaluarea lor. Dar cercetatori ca Finkelhor (1986) si Carlson

(1997) avertizeaza profesionistii n legatura cu dificultatea studierii fenomenelor traumatice si

cu importanta recunoasterii simptomelor relevante. Carlson (1997) descrie trei elemente ale

unui eveniment traumatic:

Caracterul neasteptat, brusc;

Efectul extrem de negativ, neplacut pentru individ

Lipsa de control a individului asupra evenimentului

Obstacolele care stau n calea recunoasterii experientelor traumatice, a cauzelor si

consecintelor lor sunt numeroase. Unele dintre ele sunt mai tehnice, altele tin de nsasi natura

fenomenului traumatic. De exemplu, nu toti indivizii care au trait un eveniment traumatic

prezinta simptomatologie care corespunde criteriilor PTSD. Din datele unor cercetari,

Carlson apreciaza ca doar un sfert din procentul persoanelor care au suferit traume grave,

prezinta simptome ce corespund criteriilor DSM pentru PTSD, datele cercetarilor fiind variate

n functie de tipurile evenimentelor traumatice incluse n cercetari.

Exercitiu

Aveti cunostinta de vreun copil de care raspundeti, ca ar fi suferit traume ce ar fi putut

cauza sindromul stresului postraumatic?

Descrieti ceea ce stiti despre istoria acestui copil.

Descrieti simptomele copilului la care va gnditi.

Doar 5% dintre cei care au suferit moartea neasteptata a unei persoane iubite, 31% dintre

veteranii razboiului din Vietnam si 13% dintre victimele unor violuri au fost diagnosticati cu

PTSD. Aceasta nu nseamna ca restul persoanelor care au suferit evenimente traumatice au

trecut cu usurinta peste acestea, dar probabil simptomele prezentate de ele nu au fost la fel deintense si de numeroase. Nu este exclusa nici posibilitatea ca anumite persoane sa nu prezinte


3/18

simptome traumatice. Daca pentru recunoasterea sindromului post-traumatic abordam

persoanele respective prin prisma simptomelor pe care le prezinta, din autodescrieri lipsesc

adesea simptome semnificative, lista fiind astfel distorsionata: anumite trairi, ca de

exemplu cele de insensibilitate, de indiferenta crescuta nefiind considerate relevante ca

semne clinice de catre aceste persoane.

Astfel de reactii traumatice apar adesea ca urmare a maltratarii copiilor. Consecintele actelor

intentionate de violenta orientate mpotriva unui copil nu se restrng, asadar, numai la nivelul

fizic al vatamarii produse, ci se extind la nivelul psihic, transformndu-se n leziuni greu de

vindecat, care pot afecta chiar structura creierului infantil. n conceptia sa trzie privind

trauma, asimilata cu lezarea sinelui, Freud explica "nucleul reactiilor la trauma printr-o

crestere, peste limita tolerabilului, a tensiunii ce rezulta dintr-un aflux de excitatii interne, care

cer sa fie anulate" (Laplanche, Pontalis, 1994 p. 447). n acest context, reactiile psihice ale

copilului la evenimentele traumatice sunt, de fapt, ncercari de ntelegere si de stapnire a

situatiei traumatice, fara sens si incontrolabile prin definitie. De exemplu, "repetarea viselor n

care subiectul retraieste cu intensitate accidentul si se repune n situatia traumatica parca

pentru a o stapni este raportata ca o compulsie la repetitie (Laplanche, Pontalis, 1994, p.

447). Simptomele care caracterizeaza tulburarea posttraumatica transpun pe plan psihic socul

violent, patrunzator, generaliznd astfel efectele lui asupra ntregii personalitati.

Actele intentionale de violenta submineaza ncrederea copilului si a tnarului n oameni, n

umanitate n general. Ele pot crea o inabilitate pe viata a copilului de a dezvolta relatii de

apropiere si de ncredere (Garbarino et al., 1992).

Consecintele traumelor cauzate de relele tratamente mpotriva copiilor

ntr-o ancheta desfasurata asupra unui lot de parinti a 3334 de copii, Gelles (1987) a gasit ca

la copiii supusi violentei, tulburarile de comportament erau n mod semnificativ mai frecvente

dect la copiii care nu au suferit abuzuri. Aceste probleme comportamentale ale copiilor

abuzati au cuprins diferite tulburari de adaptare la cerintele mediului social: crize de furie(17.5% fata de 10/%), esec scolar (16.1% fata de 6.2%), rau si neascultator acasa (15.7% fata

de 8%), relatii de prietenie cu minori problema (10.9% fata de 2.3%). Aceasta cercetare pune

n evidenta ceea ce multi psihologi si educatori cunosc din intuitie, ca agresarea copilului,

tensiunile din familia lui care sunt revarsate asupra lui vor declansa sau vor accentua

tulburarile de comportament ale copilului.

Efectele neurofiziologice si psihice ale reactiei la stresul cauzat de rele tratamente devin

vizibile la nivelul comportamentului copilului. Consecintele grave se pot constitui ntr-unansamblu de simptome, cu efecte durabile asupra personalitatii omului si care poate afecta n


4/18

mare masura capacitatea ei de adaptare. Dupa Perry (1993a si 1993b), consecventa,

predictibilitatea si afectiunea sunt trei conditii esentiale de mediu pentru dezvoltarea optima a

creierului unui copil. Ca efect neurofiziologic al relelor tratamente aplicate de timpuriu

copiilor, el descrie impactul acestora asupra dezvoltarii creierului, mai ales asupra zonelor din

creier implicate n reactiile la stres. Frica, imprevizibilitatea, durerea, foamea, amenintarea si

frustrarea sunt experiente traumatogene fundamentale, care declanseaza n creier reactii de

percepere, de prelucrare si de aparare de stres. Sistemul neurofiziologic afectat este cel al

catecolaminelor, care va avea ca rezultat un sistem nervos central dezorganizat. n momentul

n care portiuni din creierul copilului, care au fost active n timpul traumei, vor fi reactivate,

atunci trauma va fi evocata. Aceasta va genera o exagerare a sensibilitatii copilului, ceea ce

poate duce la raspunsuri de panica, la conditii minore de stres. Frica, o reactie normala de

aparare, devine astfel maladaptativa la copilul expus traumei (Perry, 1993a). n urma

sensibilizarii la frica, reactiile copilului sunt descrise ca fiind: "ncremenire, retragere

(evadare) sau lupta".

n cazurile de stres prelungit la sugar, ca si n cazurile de neglijare fizica si emotionala, de

separare prelungita, sau de inconsecventa n ceea ce priveste conditiile de crestere, ntr-un

mediu haotic si/sau violent, exista o sansa mai mare ca sa apara structuri patologice

(Friedrich, 1995, p.98). La copiii deprivati tomografiile computerizate indica prezenta atrofiei

corticale. Zonele creierului implicate n reactia la stres sunt cele subcorticale: bulbul,

mezencefalul si sistemul limbic. Dupa Perry (1993a), acestea regleaza functiile fiziologice ale

organismului, ca ritmul respirator, starea de somn si de veghe, pofta de mncare, afectele, etc.

Memoria afectiva, spontana, implicita si are si ea sediul la nivelul sistemului subcortical. Din

aceasta cauza, relele tratamente ndreptate mpotriva copilului, vor influenta prin sistemul

subcortical asupra caruia actioneaza nivelul de anxietate, ritmul veghe-somn, excitabilitatea

nervoasa, impulsivitatea, alimentatia, emotionalitatea si vor da nastere unor memorii

senzoriale si emotionale trainice, greu de controlat. Maltratarea timpurie, n perioada sensibilade dezvoltare a creierului, este asociata cu reducerea concentratiei de serotonina din creier si

cresterea concentratiei de dopamina. Ca urmare, autoreglarea organismului va deveni greu de

realizat, iar copilul se va putea linisti cu greu n urma starilor de excitare. Nu e de mirare ca

sugarii si copiii mici maltratati vor plnge mult si vor fi agitati, vor prezenta reactii

vehemente, hiperactivitate, dificultati de concentrare a atentiei, vor avea insomnii, tulburari

de alimentatie.

Friedrich (1995, p.101) descrie urmatoarele categorii de efecte traumatice ale maltratarii:tulburari de somn


5/18

simptome tipice ale PTSD (posttraumatic stress disorder), cum sunt amintirile obsesive,

evitarea, ncremenirea, hiperexcitabilitatea

probleme de concentrare, care includ ADHD (attention deficit and hyperactivity syindrom,

respectiv hiperactivitate si deficit de atentie)

tulburari anxioase, labilitate crescuta, anxietate generalizata, panica, fobii, impulsivitate

suicid/comportament autodistructiv

comportament compulsiv

rabufniri, comportament exploziv

tulburari de tip disociativ

comportament sexual reactiv

Friedrich (1995) si Dubrow (1992) considera ca dereglarile ritmului somn-veghe sunt

frecvent ntlnite la copiii maltratati, ca de altfel si la victimele de vrsta adulta. n

cauzalitatea aparitiei problemelor de insomnie, un aport important - pe plan fiziologic - l are

alterarea capacitatii de autoreglare a organismului, dorinta inconstienta de a veghea pentru a

evita reeditarea abuzului. O alta cauza frecventa a insomniilor sunt imaginile si ideile care

revin, adesea obsesiv, n memoria celui supus unor rele tratamente. Friedrich mai adauga ca

pentru un copil care a fost maltratat (sexual, de exemplu) n patul lui, sau n camera unde

doarme, sau n baie, pregatirea pentru somn este cea care renvie reprezentarile traumatice.

Exercitiu: Cititi cazul de mai jos si analizati factorii stresanti care actioneaza asupra

fetitei.

Melinda, n vrsta de cinci ani, victima att primara ct si secundara a violentei domestice, a

fost adusa n centrul de plasament cu capul spart n urma unui accident n timpul unor acte

de violenta domestica. Ea a asistat frecvent la scene n care mama si sora ei erau batute, fiind

ea nsasi batuta de prietenul mamei. Acum, fiind n casa de copii, are deseori cosmaruri,

visnd ca mama ei fuge cu ea si cu sora ei pe acoperis si o scapa pe sora ei. Ea viseaza ca

fuge jos, ca s-o prinda, dar n-o mai poate salva, dupa care cade si nu mai poate face nimic. Intimpul cosmarului Melinda uda de obicei patul.

Abuzul afecteaza dezvoltarea personalitatii si toate sferele majore ale vietii unui copil. Dupa

cum am mai aratat, severitatea simptomelor este influentata de circumstante particulare,

individuale. Consecintele relelor tratamente pot fi

imediate - n timpul abuzului sau curnd dupa acesta (care apar n primii 2 ani)

de lunga durata

Aspectele de personalitate care pot fi afectate n urma relelor tratamente sunt (dupa K.Killn, 1997):


6/18

Reactiile emotionale

Perceptia de sine

Reactiile fizice si somatice

Planul sexualitatii

Relationare interpersonala

Functionarea si integrarea sociala, performanta sociala

Reactii emotionale

Efecte emotionale imediate

Anxietate

Frica

Confuzie

Vinovatie

Furie

Neajutorare

Depresie cu reactii de pierdere si de plns

Letargie

Retrairea traumei n vis, fantezie si joaca

Consecinte pe termen lung

Comportament compulsiv si ritualizat sau fobii ca si manifestari ale anxietatii si fricii

Tulburari de somn (cosmaruri), frica de a dormi singur

Tulburari ale perceptiei

Reactii disociative

Hipervigilitate, hiperactivitate

Stare afectiva dureroasa n permanenta sau anestezie emotionala ca si consecinte ale abuzului

repetat, de lunga durataPerceptia de sine

Consecintele imediate

Imagine de sine distorsionata si negativa, o stima de sine scazuta

Copilul ia asupra sa ntreaga responsabilitate si vina.

Pastreaza secretul - sentiment de complicitate - rusine si sentimentul ca este stigmatizat

Lipsa sperantei n cazul n care el povesteste abuzul si este blamat

Rol parental n familie - putere si influenta pentru care nu sunt pregatiti


7/18

Unii copii compenseaza prin ncercarea de a fi ntotdeauna buni, n ideea ca daca sunt

buni abuzul se va opri

Consecintele de lunga durata

Perceptia de sine ramne predominant negativa: au impresia ca sunt rai, ceva nu este n

regula cu ei si nu pot fi iubiti

Se simt stigmatizati si diferiti de altii

Se autoblameaza si se simt responsabili pentru ceea ce s-a ntmplat

Consecinte fizice, somatice

Efecte imediate

La copii mici pierderea abilitatilor deja dobndite:

Dureri difuze ca durere de cap, durere abdominala

Tulburari gastrointestinale

Tulburari de alimentatie

Inabilitate de concentrare

Reactii de frica si teroare

Stare de alerta permanenta

Tulburari de memorie si atentie

Efecte de lunga durata

Afectiuni neurologice care ating regiunile creierului ce raspund de memorie, de nvatare, de

regularizarea afectelor si de exprimare a emotiilor

Potential redus de dezvoltare cognitiva

Efecte pe plan sexual

Consecinte imediate

Curiozitate excesiva n ceea ce priveste activitatile sexuale

ncercari repetate de a angaja pe altii n jocuri sexuale

Comportament erotic, se excita repede si cauta placerea sexualaSentimentele sexuale pot fi nsotite de furie, suferinta, confuzie, control.

Evita orice fel de contact fizic cu altii

Dezgust n ceea ce priveste propriul corp si propria persoana

Copilul se disociaza de trairile lui corporale sau se angajeaza n comportamente

autodistructive

Consecinte de lunga durata

Relatii intimeevita relatiile intime


8/18

activitate sexuala foarte frecventa, nediscriminativa

Orientare sexuala

Tulburari de dinamica sexuala: dorinta sexuala inhibata, aversiune, vaginism, raport sexual

dureros, anorgasmie

Functionare sociala

Consecinte imediate

Comportament regresiv, copilul pierde unele abilitati pe care deja le-a stapnit

Poate fi distorsionata dezvoltarea cognitiva

Nu se poate juca

Probleme de nvatare, de concentrare a atentiei, tulburari de memorie

Tulburari comportamentale la scoala

Doua strategii de supravietuire:

o "strategia exagerat de bine adaptata"

cei care-si ndeplinesc cu bine sarcinile

cei care adopta un rol de ngrijitor

cei pasivi si retrasi

o "strategia hiperactiva si distructiva"


Izolare sau comportament antisocial (prostitutie, abuz de droguri, comportament criminal)

Interactiune sociala compulsiva

Lipsa ncrederii n orice fel de autoritate

Randament scazut n munca

Randament excelent, suprancarcare

Neglijarea propriei persoane

Relationare interpersonala

Efecte imediateContact vizual deficitar

Se poate altera abilitatea de a se relationa cu ceilalti si de a avea ncredere n ei

Retragere, izolare, limitarea contactului sau exagerarea acestuia

Abilitatea de conectare si de separare va fi afectata

Ambivalenta severa n legatura cu dependenta/ autonomia si apropierea /departarea

Capacitatea de negociere, de cooperare si compromis poate fi afectata



9/18

Copii abuzati pot nvata ca cei pe care i iubesti si n care ai ncredere te vor rani, abuzul este

inevitabil n relatiile intime. Se vor astepta la abuz ntr-o relatie intima si tolereaza mult mai

mult timp abuzul.

Ei pot nvata ca interactiunile umane sunt dureroase, includ o victima si un agresor, o

diferenta de putere si, de obicei, sunt acompaniate de amenintari, fortare sau coercitie

emotionala. Copilul poate privi rolurile de victima si agresor ca fiind inerent relatiilor si sa

preia unul sau altul dintre roluri.

Consecintele traumelor depind de vrsta copilului

Cele mai frecvente manifestari pe categorii de vrsta (dupa Marjorie Cusick, 1998):

0-3 ani

Esecuri n dezvoltare

Lipsa abilitatilor de utilizare a limbajului

Dezvoltare motorie latenta

Furie excesiva

Cosmaruri/ tremur nocturn

Comportament regresiv

Balans al capului

Comportament periculos (suicidal)

Teama nedefinita (nejustificata de caracteristicile vrstei)

Anxietate de separare intensa

4-8 ani

ncepe verbalizarea fricii si a mniei

Agresivitate

Plictiseala/ depresie/ comportament suicidar

Fuga de acasa

Chiulul de la scoalaNeliniste excesiva

Plimbari noaptea/ cosmaruri/ insomnii/ teama de a merge la culcare

Lipsa motivatiei

Simptome fizice

Limbaj ntrziat/ ndemnari motorii

Abuzeaza/ omoara animale

9-13 anilupta/agresivitate


10/18

loveste mama/ surorile

raneste/omoara animale

depresie/sentiment de neputinta/tentative suicidare

ncepe consumul de substante care creaza dependenta (alcool si droguri de diferite feluri

actioneaza sexual

lipsa relatiilor pozitive de egalitate pozitive

implicare n gasti

izolare autoimpusa

chiul de la scoala

minciuni

comportament antisocial

identificare puternica cu rolurile de sex, etc.

3. Factori care influenteaza severitatea consecintelor

Efecteleabuzului sexual asupra copiilor sunt diferite n functie de vrsta si personalitatea

copilului, de natura incidentului si a relatiei n care se afla cu abuzatorul. Daca abuzul fizic

lasa semne vizibile n majoritatea cazurilor, cel sexual lasa urme obiectivabile doar n o

cincime din situatii. Este bine sa retinem indicatorii fizici ai abuzului sexual, pentru a le

nregistra n vederea unei eventuale interventii ulterioare:

Consecintele abuzului sexual asupra copilului depind de o serie defactori, dintre care Friedrich

(1990) si Finkelhor (1986) indica urmatoarele:

Vrsta copilului n momentul abuzului - cu ct un copil este mai mic, cu att efectele fizice si

psihice ale abuzului pot fi mai dramatice; un alt aspect legat de vrsta victimei, un copil mai mic

este socotit mai putin capabil de a se apara si lipsit de capacitatea de a consimti la relatii sexuale;

pe de alta parte, victimei mai n vrsta i se atribuie o mai mare responsabilitate n provocarea

abuzului sexual.

Gradul de apropiere n relatia dintre agresor si victima - incestul are n acest sens cele maidramatice consecinte pe termen lung, consecinte la care

contribuieoprobriul social care ntmpina aceste relatii; de asemenea, apropierea ntre victima si

agresor poate ngreuna si ntrzia mult dezvaluirea abuzului sexual ("mi-a fost frica sa spun,

fiindca X traia cu noi, mama tinea la el, trebuia sa-l consider tatal meu" sau "tot timpul mi-a fost

teama ca o sa-l trimita pe tata n nchisoare daca se afla").

Durata abuzului - un singur eveniment de tipul abuzului sexual are pentru victima un efect mai

usor de prelucrat dect situatiile abuzive care se ntind pe durata lunga de timp; relatiile de abuz


11/18

sexual din cadrul familiei, care se prelungesc uneori ani de zile fara a fi dezvaluite, sunt extrem

de traumatizante si se pot prelucra extrem de dificil.

Numarul persoanelor care au abuzat copilul, tipul abuzului si masura n care agresorul a recurs

la fortasunt alti factori de care depinde gravitatea suferintei copilului. Numarul mare de

persoane implicate n abuz, nsotirea relatiilor sexuale de acte de tip sadic, supunerea copilului

prin forta maresc senzatia de neajutorare a acestuia.

Copilul nvata sa traiasca, sa supravietuiasca cu aceste traume, dezvoltndu-si anumite

comportamente compensatorii ca strategie exagerat adaptativa "de copil bun" ce pun n

miscare resurse imense pentru a face fata asteptarilor parintilor - de exemplu sa obtina note

foarte bune, sa evite furia. Alti copii, fetele n special, preiau responsabilitati multiple si care

depasesc vrsta lor. Fetele pot fi caracterizate prin preocupare anxioasa pentru a construi

relatii. Altele sunt mai agitate, au un comportament provocator, chiar si agresiv. Strategiile

pot alterna chiar si la unul si acelasi copil, n functie de situatia n care se afla.

Copiii dezvolta sentimente foarte diferite n legatura cu abuzul sexual. Unii traiesc multa

vreme cu teama ca abuzul sexual se va repeta sau devin nelinistiti cu privire la ceea ce s-ar

ntmpla daca ar afla cineva. Ei pot simti confuzie deoarece nu nteleg ce li se ntmpla si de

ce. Adesea se simt vinovati, se simt oarecum responsabili pentru continuarea a ceea ce li se

ntmpla si cred ca ei ar trebui sa fie n stare sa opreasca abuzul. Unii si imagineaza ca prin

faptul ca accepta continuarea abuzului pastreaza familia unita. Copiii abuzati la o vrsta foarte

frageda se pot raporta la abuz ca la ceva "normal" si ajung sa creada ca asa ceva se ntmpla

oricui. Copiii abuzati sexual traiesc foarte multe din aceste emotii si uneori toate deodata; ei

pot simti n acelasi timp iubire si ura, pot simti groaza ca abuzul se va repeta si totusi bucuria,

placerea, n unele secvente ale abuzului. Asemenea emotii, desi naturale, sunt prea puternice

si prea greu de nteles pentru copil. Trairile acompaniate de confuzie afecteaza

comportamentul.

Copiii aflati n situatii de maltratare trec prin experiente de viata care restrng ndiferite grade satisfacerea nevoilor lor.

Manifestarile specifice traumelor sunt dificil de nlaturat n totalitate, deoarece simptomele

care se manifesta n sfera cognitiva, cea afectiva, comportamentala sau cea a inconstientului

se pot reactualiza dupa perioade de disparitie sau pot fi supuse unor reactii de aparare care

sunt ele nsele reactii simptomatice.

Tabelul 2.Variatii n manifestarea simptomelor traumatice (adaptare dupa E. Carlson, p. 44)


12/18

Dimensiunea Simptome Reactii de aparare

Cognitiva Idei obsesive

Imagini obsesive

Amnezia evenimentului

traumatic. Sentiment de

depersonalizareAfectiva Anxietate

Furie

Desensibilizare emotionala

(pierderea receptivitatii

emotionale). Izolare

Comportamentala Cresterea sau scaderea

nivelului de activitate

Agresivitate marita

Evitarea situatiilor aparent

similare cu cea care a

provocat trauma

Fiziologica Reactii fiziologice la stimuli

senzoriali asociati

evenimentului traumatic

Desensibilizare senzoriala

Altele Flashbackuri ( reaparitia unor

senzatii traite n timpul

evenimentului traumatic).

Cosmaruri

Stari disociate

4. Copii cu dificultati de adaptare si tulburari de personalitate

Dupa Killn (1997, p. 101), strategiile de supravietuire adoptate de copii depind de tipul lor de

temperament, de nivelul lor de dezvoltare fizica, de vitalitatea si sensibilitatea lor, de creativitatea

si de capacitatea lor intelectuala. Unii copii pot reactiona la stresul cauzat de maltratare prin

supraadaptare, care se poate manifesta n diferite forme. Autoarea a pus n evidenta urmatoarele

grupuri: copiii care si duc cu bine sarcinile la ndeplinire, sunt luptatori activi si "nving", nu se

lasa coplesiti de abuz; copiii care adopta rolul de ngrijitori ai parintilor; copiii care se straduiesc

sa nu iasa n evidenta si de aceea sunt retrasi, pasivi. Dintre comportamentele explozive,

impulsive (acting out) au fost identificate tipurile agresiv, destructiv, fara odihna si de mascarici.

Aceasta clasificare nu nseamna ca un copil va prezenta doar una sau alta dintre aceste

manifestari, ele putnd alterna, n functie de situatia de fapt sau de starea emotionala n care se

afla copilul. De exemplu, copilul de obicei tacut si retras poate prezenta uneori comportamente

impulsive, cu explozii de furie mpotriva unui coleg; copilul linistit, pasiv poate deveni

autoagresiv, poate avea o tentativa de suicid; copilul maltratat deosebit de dotat, creativ,

ambitios, poate renunta dintr-o data la planurile sale si poate prezenta comportamente


13/18

antisociale. Unii cercetatori remarca numarul mare de copii care prezinta un comportament de

supunere n fata situatiei de abuz. Killn (1997) pune n evidenta similaritatea dintre situatia

copiilor maltratati si cea a victimelor lagarelor de concentrare, care devin pasivi, insensibili,

apatici ca reactie de adaptare la conditii de viata inumane.

Pentru a usura recunoasterea situatiilor de abuz si neglijare a copiilor, prezentam, n

continuare, sindroamele si simptomele clinice cel mai adesea asociate, n literatura de

specialitate psihologica si psihiatrica, cu relele tratamente ndreptate mpotriva copilului:

Sindromul deficituluide atentie se considera a fi de natura biologica, iar tratamentul propus

este, de obicei, de natura medicamentoasa. Exista nsa multe indicatii legate de autoreglarea

deficitara a acestei categorii de copii, autoreglare care este n functie de conditiile de educatie

(Friedrich, 1995, Roth, 1998). Intr-o cercetare de tip longitudinal, desfasurata asupra unor copii

de 6 ani, Jacobovitz si Stroufe (dupa Friedrich, 1995, p. 104) au gasit ca suprastimularea

materna contribuie n mai mare masura la varianta ADHD dect factorii pre- sau postnatali,

ori alti factori de natura medicala. De asemenea, s-a demonstrat ca parintii cu un compor-

tament seductiv (caracteristic pentru parintii incestuosi), sunt prea insistenti si

suprastimulatori, ceea ce induce la copii dificultati de concentrare.

Labilitatea emotionala si reactiile de panicasunt simptome des ntlnite la copiii care au fost

supusi relelor tratamente. Ei au tendinta de a se supara repede, chiar la provocari minore, sau fara

a fi provocati de loc. Desi atacurile de panica au fost descrise n special n comportamentul

adultilor, n cazuistica copiilor supusi relelor tratamente astfel de reactii sunt obisnuite. Reactia

de panica declansata de un stimul care readuce n mintea copilului imagini terifiante pentru el,

are rol de alarma, care nu poate fi stapnita de copil.

Mia, o fetita de 4,5 ani, expusa unor violente repetate n familie, care si-a vazut sora mai mare

violata de propriul tata, ea nsasi fiind, probabil, molestata sexual, dar n mod cert batuta crunt

de tatal ei, are atacuri de panica aparent fara motiv: se simte atacata de roiuri de tntari, care i

invadeaza fata, gura si de care nu poate scapa. n urma unor astfel de atacuri de panica arenevoie de mai multe minute ca sa se linisteasca n bratele mamei. Comportamentul ei a devenit

mult mai labil n ultimele luni; dintr-o fetita vorbareata si zmbitoare, a devenit plngareata si

pasiva. n colectivitate este adesea agresiva, la provocari nesemnificative de joc ale colegilor

reactioneaza disproportionat, plngnd, sau cu agresivitate.

Actele autodistructive, suicidale sunt forme extrem de periculoase. Desi rare n populatia de

ansamblu a copiilor, ele sunt - din pacate - des ntlnite n practica psihiatrica a muncii cu

adolescentii. Astfel de tulburari de comportament nu sunt specifice doar celor care au suferit vreoforma de maltratare, ele pot aparea si ca urmare a deziluziilor adolescentilor, n cadrul mai larg al


14/18

straduintei lor de a-si gasi identitatea. Uneori nsa, astfel de simptome ascund disperarea

copilului n fata diferitelor forme de rele tratamente la care el este supus n familie, sau de catre

persoane din afara ei. Disperarea copilului poate lua forme extreme cnd se simte singur n fata

abuzului, cnd nu vede nici o solutie de scapare.

Cnd s-a prezentat la consilier cu mama ei, Sorina, la 14 ani, se afla la a doua ncercare

nereusita de sinucidere prin ingerare de medicamente. Ea era considerata de catre parinti ei

tapul ispasitor al familiei. Din cei trei copii ai unui tata ofiter si a unei mame cu un stil parental

foarte militaros, ea este copilul mijlociu. Sora mai mare, studenta, era considerata modelul cel

bun, demn de urmat, ascultatoare si muncitoare. Baietelul, prescolar nca, era preferatul

familiei. Fetita de 14 ani a fost descrisa ca prezentnd insucces scolar (note slabe, fara nsa a fi

corigenta), fuga de la ore, comportament rebel fata de adulti, refuz al sarcinilor scolare si al

celor gospodaresti, lipsa de comunicare cu parintii. Era nvinovatita ca prefera compania

prietenilor rau famati, ca si petrece timpul la discoteci fara nvoirea parintilor, ca nu stie nimic

sa faca bine, ca este rusinea parintilor. Metodele de educatie la care au recurs parintii: bataie

si pedeapsa prin refuzul tuturor lucrurilor care i faceau copilului placere. Mama se straduia

cteodata s-o mbuneze, de fapt s-o cumpere, daruindu-i dulciuri sau obiecte "pretioase", fara

ca acestea sa dobndeasca vreo semnificatie deosebita pentru Sorina. Mama nu mai vedea nici

o alta modalitate de a birui cu fetita ei de 14 ani, dect eventual, "de a sa o da cuiva s-o creasca,

contra unei sume de bani". Fetita a fost cu siguranta maltratata n familie, att fizic ct si

emotional. Singurul ei sprijin (relativ) era sora ei mai mare. Aflata ntr-o asemenea situatie,

fetita recurgea la fuga de acasa, lipsind repetate nopti hoinarind pe strazi, intrnd n discoteci,

plimbndu-se cu taxiul, tot attea situatii periculoase la care se expune. Cu mai multe ocazii a

fost agresata de ctiva tineri, pe care - cu toate acestea - i prefera n continuare fata de

parintii ei. Nici dupa ce a supravietuit celei cea de-a doua ncercari de sinucidere nu reuseste sa

vada pentru ea o solutie mai buna dect moartea. Parintii ei continua sa ignore semnificatia

actelor sale, refuza sa vada disperarea care se ascunde n aceste comportamente, ca si nevoia eide a-si gasi un loc n familie si de a primi, acolo, dragoste.

ncercarile de sinucidere sunt mai rare la copiii sub 10 ani, dar nu sunt excluse. Ele sunt mai

probabile nsa n momente de panica ale copilului (de ex. copilul se poate arunca de la etaj de

frica bataii). Pentru a pune capat esecurilor repetate, denigrarii din partea colegilor sau a

parintilor, batailor sau pentru a nu mai asista la violenta dintre parinti, unii copii de vrsta

scolara recurg si ei la ingerarea unor medicamente. ncercarile de sinucidere sunt

comportamente extrem de periculoase si trebuie luate ntotdeauna n serios de catre parinti siprofesionisti. Chiar daca realizam ca acel copil sau adolescent manifesta mai mult un


15/18

comportament demonstrativ, fara a dori cu adevarat sa-si puna capat zilelor, din punctul de

vedere al profesionistului situatia este la fel de serioasa, fiindca si o astfel de ncercare

poate reusi uneori. O prima interventie obligatorie n aceste cazuri este internarea copilului

ntr-un spital psihiatric, pentru a se putea face investigatii privind determinismul psihologic al

comportamentului autodistructiv si totodata pentru a ndeparta, temporar, copilul sau tnarul

din mediul n care a izvort acest comportament.

Comportamentele autoagresive pot lua diferite forme. Copilul se poate angaja n activitati fizice

periculoase, se poate automutila, poate sa refuze alimentatia sau, dimpotriva, sa se

supraalimenteze, poate sa-si roada unghiile pna la snge, se poate zgria, mpunge sau taia cu

cutitul sau cu lama. Asemenea copii doresc astfel sa simta limitele propriului corp si sa-si dirijeze

stimulii durerosi. Semnificatia acestor comportamente, la cei care au fost supusi unor rele

tratamente, este ncercarea de a-si dovedi lor nsasi ca si pot controla propriul corp, autocontrol

pe care l-au pierdut n momentele n care au trait un abuz.

Comportamentele compulsivesunt si ele forme de comportament tulburat, dintre care, cel mai

caracteristic la vrsta copilariei, este jocul repetitiv, stereotip. La etatea la care jocul este, n mod

obisnuit, caracterizat prin creativitate, la copiii supusi maltratarii se remarca o pierdere a

creativitatii si repetarea la nesfrsit a unor acte ca, de exemplu, numaratul, stersul cu un prosop,

aranjatul si rearanjatul lucrurilor. Cei agresati sexual au tendinta, mai ales n prima perioada dupa

abuz, de a se spala la nesfrsit, fiindca "se simt murdari". Tendintele de comportament compulsiv

se datoreaza si ele, ca si comportamentele autoagresive, dorintei excesive de autocontrol al

copiilor sau tinerilor supusi relelor tratamente.

De asemenea, jocul repetitiv al copilului, scaderea gradului sau de creativitate, reducerea

capacitatii sale de nvatare sunt semne aleregresului comportamentalde ansamblu al copilului

abuzat.

Maria, o fetita de 4 ani, care avea deja de doi ani autocontrolul sfincterelor si un nivel al

limbajului expresiv care depasea nivelul vrstei, regreseaza n comportament n urma plecariiparintilor ei la studii n strainatate, recaznd la nivelul unui copil de 2 ani. si-a pierdut obiceiul

de a cere olita, limbajul a scazut mult n calitatea articulatiei si n expresivitate, ca si nivelul

comportamentului de autoservire. Vroia sa redevina fetita mica, ngrijita de parinti. Regresia n

dezvoltare se datora durerii copilului n urma separarii ei de parintii de care se simtea

abandonata.

Ca urmare a acestor efecte neurofiziologice si comportamentale ale relelor tratamente ndreptate

mpotriva copiilor, nu este de mirare ca acestia regreseaza si n capacitatea de nvatare siimplicarea n sarcini (Killn, 1997). Adesea, copiii abuzati au performante scolare slabe, ceea ce


16/18

le scade statutul n grupul de elevi, reducndu-le sansele de integrare sociala. Le lipsesc resursele

motivationale de a se mobiliza n vederea realizarii scolare. Uneori parintii au aspiratii prea

nalte, raportate la capacitatile copiilor lor si nu le ofera ajutorul de care acestia au nevoie pentru

a depasi dificultatile scolare. Alteori, parintii sunt dezinteresati de performantele scolare, n

aceeasi masura ca si de sentimentele copiilor lor, ceea ce din nou are rol demobilizator pentru

nvatare. Se ntmpla ca, n cazul unui copil abuzat n mod cronic, retragerea acestuia, nchiderea

sa n sine, demobilizarea sa sa fie att de pronuntate, nct copilul sa creeze falsa impresie a unui

cu handicap mental.

Ionel, aflat n casa de copii, de 12 ani, a vazut cum mama lui era batuta aprig, arsa cu tigara,

taiata cu cutitul si pe sora lui batuta putin nainte de a-i veni si lui rndul. Cnd a fost internat n

spital cu capul spart, copilul era depresiv. Profesorii spun despre Ionel ca nu face fata la scoala.

El nu este nsa un copil cu retard psihic, ci este att de paralizat de frica, nct nu reuseste sa fie

atent. De fapt scoala este singurul loc unde poate visa, fiindca se simte n siguranta, de aceea

acolo si permite luxul de a visa cu ochii deschisi.

n cazurile grave de deprivare afectiva, care actioneaza n perioadele sensibile de dezvoltare

timpurie a copilului, acesta poate prezenta tulburari de personalitate de tipul autismului, care

nsa cedeaza n conditii adecvate nevoilor copilului.

Cazul Anei constituie un exemplu de tulburare de comportament de tip

pseudoautist, ca urmare a neglijarii emotionale severe. Ana a fost crescuta ntr-un leagan de

copii de la vrsta de cteva luni. A fost abandonata de mama ei imediat dupa nastere, a trecut

prin mai multe sectii de spital, la opt luni fiind internata n leagan. n primii doi ani de viata ea a

fost ngrijita, pe rnd, de peste treizeci de persoane. Pna la vrsta de un an nu s-au remarcat

probleme deosebite n comportamentul fetitei, era linistita si se dezvolta ntr-un ritm ncetinit,

dar stabil. n urma unei viroze cu aprindere de plamni a fost nevoie de un tratament medical n

spital, unde i s-au administrat perfuzii. De la ntoarcerea ei din spital n leaganul de copii, Ana anceput sa se opreasca n dezvoltare, sa refuze contactul cu cei care o ngrijeau, sa refuze

diversificarea alimentatiei si orice contact sau stimulare care nsemna pentru ea ceva nou,

neobisnuit. Fetita s-a nchis din ce n ce mai mult n sine, comportamentele de autostimulare

devenind din ce n ce mai frecvente: la nceput se legana, perioade lungi de timp, iar mai trziu

a nceput sa-si loveasca capul de marginea patului, pna si provoca rani grave. Refuza sa fie

luata n brate, nu privea fata celui care i vorbea, refuza jucariile. Acest comportament de tip

autist a nceput nsa sa cedeze n urma atitudinii grijulii a unei infirmiere, care, gradual, a reusitsa i ofere Anei marunte satisfactii. La nceput acestea au fost de ordin alimentar, mai apoi au


17/18

constat n mngieri. Infirmiera a descoperit ca fetitei i placea laptele ndulcit si i placea sa fie

mngiata pe mna. S-a straduit sa petreaca ct mai mult timp mngind-o pe Ana, pna cnd a

obtinut de la ea un zmbet. Contactul senzorial a deschis calea contactului vizual si a ridicat,

treptat, bariera autoizolarii. La trei ani, Ana a nvatat sa se raporteze la persoanele din jur, sa

simta din nou.

Criteriul diferentierii autismului de pseudoautism este, asa cum reiese din prezentarea de mai sus,

capacitatea copilului de a redeveni receptiv si de a depasi perioada de insensibilitate psihica, n

urma unui efort sustinut de recuperare si reabilitare. Recunoasterea simptomelor clinice mai sus

enumerate ale copiilor care au nevoie de ajutor n urma relelor tratamente suferite este o

sarcina dificila, mai ales datorita aparitiei lor n urma actiunii unui spectru cauzal mai larg.

Pentru o evaluare exacta, informatiile privind tabloul clinic al unui copil vor trebui completate

cu date obtinute din alte surse.

Pentru

profesionistul implicat n investigarea situatiilor de maltratare a copilului si n acordarea de

suport, este foarte important ca simptomele descrise mai sus sa fie recunoscute. Desi aceste

simptome se regasesc si n alte sindroame clinice dect cele care deriva din maltratare, ele ramn

totusi indicatori care trebuie sa-l faca pe profesionist sa ridice problema posibilitatii maltratarii

copilului si sa analizeze cu grija aceasta posibilitate.

Exercitiu:ZONELE DVS DE COMFORT

Pentru a putea lucra cu copii veniti din medii si familii foarte diferite, va trebuie sa va

cunoasteti propriile dvs. reactii n contactele pe care le aveti. De obicei, nici o persoana, nici

profesionistii bine formati nu reactioneaza n mod egal la toti copiii aflati n grija lor. Unii le

sunt mai simpatici, pe altii i tin nsa putin la distanta. Pentru a deveni constienti de propriile

dvs. reactii comportamentale, va rugam sa completati urmatorul exercitiu:

Scopul exercitiului este sa va dati seama de greutatile pe care le aveti n a lucra n mod egal cu

toti copiii, detectndu-va "zonele" unde va simtiti comfortabil, precum si limitele acestora.Va rugam sa completati ct se poate de sincer sau, daca va este greu, puteti ruga pe cineva

care va cunoaste bine sa va confirme intuitiile dvs..

Cu ce fel de copil ma simt incomfortabil?

.............................

Care sunt acele diferente dintre copii care, n munca mea cu ei, ma fac sa reactionez

ntr-un fel cu unii si altfel cu altii?

....................................................


18/18

Care sunt reactiile mele la copiii din tipul celor cu care ma simt incomfortabil? Care

sunt argumentele mele, gndurile mele? Care sunt sentimentele mele?

...........................................

Apreciati cu note de la 1 la 5 masura n care cele de mai sus afecteza munca dvs. cu copiii,

astfel: 1 - 2 - 3 - 4 - 5, unde

1 - nesemnificativ pentru munca mea, mi dau seama de aceasta diferenta, de obicei o pot

depasi

5 - foarte semnificativ, aceasta atitudine e dominanta, nu cred ca pot s-o controlez

Cum credeti ca ati putea sa diminuati influenta acestor atitudini marcate cu 5?

....................................................

Cine sau ce v-ar putea ajuta?

...........................................................

Documents

Traumele si sindromul stresului post-traumatic