63
1. COSIDERAŢII ITRODUCTIVE Actualul Cod de procedură penală a intrat în vigoare în ianuarie 1969, fiind iniţial adaptat rigorilor procesului penal dintr-un stat totalitar, pentru ca ulterior, cu nenumărate modificări, să trebuiască să facă faţă atât exigenţelor unui stat democratic, ce adoptase o nouă Constituţie, cât şi celor ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Modificările succesive ale legislaţiei procesual penale operate în ultimele două decenii au urmărit acoperirea carenţelor legislative, în special în materia garanţiilor procedurale ale echitabilităţii procedurii, ale respectării dreptului la libertate ori ale dreptului la viaţă privată, nereuşind însă să restructureze logica procesului penal în scopul asigurării fiabilităţii procedurilor. În acest context, elaborarea proiectului noului Cod de procedură penală (în continuare Proiectul), a avut în vedere aşezarea procesului penal pe pilonii unor noi principii care, alături de cele clasice, să contribuie la o mai bună înfăptuire a justiţiei penale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Totodată, elaborarea şi adoptarea Proiectului reprezintă unul dintre obiectivele principale în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei, în contextul în care prima condiţionalitate în cadrul angajamentelor stabilite de România cu Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de cooperare si verificare instituit, prin Decizia Comisiei Europene nr. 2006/928/CE din data 13 decembrie 2006 1 , vizează reforma sistemului judiciar 2 . În procesul de elaborare a Proiectului, comisia constituită în cadrul Ministerului Justiţiei a avut în vedere atât evoluţia legislaţiei şi a jurisprudenţei române, a jurisprudenţei Curţii Constituţionale ori a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi alte codificări din state membre ale Uniunii Europene sau din state din sud-estul Europei în care au fost adoptate recent noi coduri, cum ar fi de pildă: Codul de procedură penală german, Codul de procedură penală italian, Codul de procedură penală francez, Codul de procedură penală sârb, Codul de procedură penală al Bosniei Herţegovina. Tot astfel, au fost avute în vedere o serie de instrumente juridice comunitare ori adoptate în cadrul Consiliului Europei dintre care amintim următoarele: Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, rezoluţii şi recomandări ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (de pildă, Rezoluţia nr. 1165 (1998) privind dreptul la viaţă privată; Recomandarea nr. 1245 (1994) privind privarea de libertate în cursul judecăţii); recomandări ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (de exemplu, Recomandarea nr. 10 (2005) privind tehnicile speciale de anchetă în legătură cu infracţiunile grave, inclusiv acte de terorism; Recomandarea nr. 9 (2005) cu privire la protecţia martorilor şi a colaboratorilor justiţiei; Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 3 STUDII, OPINII, INFORMĂRI Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în proiectul noului Cod de procedură penală drd. Mihail UDROIU * judecător Tribunalul Bucureşti 1 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 354 din data de 14 decembrie 2006 2 De pildă, Raportul intermediar al Comisiei Europene COM(2009) 70 din data de 12 februarie 2009 către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare evidenţiază importanţa pentru sistemul judiciar român a adoptării Codului de procedură penală şi a Codului penal. * membru al Comisiei de redactare a Proiectului noului Cod de procedură penală, precum şi al Comisiei de redactare a Proiectului noului Cod penal, din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti

Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

1. CO�SIDERAŢII I�TRODUCTIVE

Actualul Cod de procedură penală a intrat în

vigoare în ianuarie 1969, fiind iniţial adaptat rigorilor

procesului penal dintr-un stat totalitar, pentru ca

ulterior, cu nenumărate modificări, să trebuiască să

facă faţă atât exigenţelor unui stat democratic, ce

adoptase o nouă Constituţie, cât şi celor ale Convenţiei

europene pentru apărarea drepturilor omului şi a

libertăţilor fundamentale şi ale jurisprudenţei Curţii

Europene a Drepturilor Omului.

Modificările succesive ale legislaţiei procesual

penale operate în ultimele două decenii au urmărit

acoperirea carenţelor legislative, în special în materia

garanţiilor procedurale ale echitabilităţii procedurii,

ale respectării dreptului la libertate ori ale dreptului la

viaţă privată, nereuşind însă să restructureze logica

procesului penal în scopul asigurării fiabilităţii

procedurilor.

În acest context, elaborarea proiectului noului

Cod de procedură penală (în continuare Proiectul), a

avut în vedere aşezarea procesului penal pe pilonii

unor noi principii care, alături de cele clasice, să

contribuie la o mai bună înfăptuire a justiţiei penale

cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Totodată, elaborarea şi adoptarea Proiectului

reprezintă unul dintre obiectivele principale în domeniul

reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva

corupţiei, în contextul în care prima condiţionalitate în

cadrul angajamentelor stabilite de România cu Comisia

Europeană în cadrul Mecanismului de cooperare si

verificare instituit, prin Decizia Comisiei Europene nr.

2006/928/CE din data 13 decembrie 2006

1

, vizează

reforma sistemului judiciar

2

.

În procesul de elaborare a Proiectului, comisia

constituită în cadrul Ministerului Justiţiei a avut în

vedere atât evoluţia legislaţiei şi a jurisprudenţei

române, a jurisprudenţei Curţii Constituţionale ori a

Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi alte

codificări din state membre ale Uniunii Europene sau

din state din sud-estul Europei în care au fost

adoptate recent noi coduri, cum ar fi de pildă: Codul

de procedură penală german, Codul de procedură

penală italian, Codul de procedură penală francez,

Codul de procedură penală sârb, Codul de procedură

penală al Bosniei Herţegovina. Tot astfel, au fost

avute în vedere o serie de instrumente juridice

comunitare ori adoptate în cadrul Consiliului Europei

dintre care amintim următoarele: Convenţia ConsiliuluiEuropei privind criminalitatea informatică, rezoluţiişi recomandări ale Adunării Parlamentare aConsiliului Europei (de pildă, Rezoluţia nr. 1165

(1998) privind dreptul la viaţă privată; Recomandarea

nr. 1245 (1994) privind privarea de libertate în cursul

judecăţii); recomandări ale Comitetului de Miniştrial Consiliului Europei (de exemplu, Recomandarea

nr. 10 (2005) privind tehnicile speciale de anchetă în

legătură cu infracţiunile grave, inclusiv acte de

terorism; Recomandarea nr. 9 (2005) cu privire la

protecţia martorilor şi a colaboratorilor justiţiei;

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 3

STUDII, OPINII, INFORMĂRI

Unele reflecţii asupra reglementăriisistemului procedural în proiectul noului Cod

de procedură penală

drd. Mihail UDROIU

*

judecător

Tribunalul Bucureşti

1

Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr.

354 din data de 14 decembrie 2006

2

De pildă, Raportul intermediar al Comisiei Europene

COM(2009) 70 din data de 12 februarie 2009 către Parlamentul

European şi Consiliul Uniunii Europene privind progresele

realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi

verificare evidenţiază importanţa pentru sistemul judiciar român

a adoptării Codului de procedură penală şi a Codului penal.

* membru al Comisiei de redactare a Proiectului noului Cod de

procedură penală, precum şi al Comisiei de redactare a

Proiectului noului Cod penal, din cadrul Ministerului Justiţiei şi

Libertăţilor Cetăţeneşti

Page 2: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

4

Judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care, în

cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia, soluţionează

cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte

sesizări privind:

a) măsurile preventive;

b) măsurile asigurătorii;

c) măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu;

c) actele procurorului, în cazurile prevăzute de lege;

d) încuviinţarea percheziţiilor, tehnicilor speciale de

supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit

legii;

e) administrarea anticipată a probelor;

f) orice alte cazuri prevăzute de lege.

5

Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în

cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia:

a) verifică legalitatea trimiterii în judecată precum şi a

administrării probelor ori a efectuării actelor procesuale de către

organele de urmărire penală;

b) soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de netrimitere în

judecată;

c) soluţionează orice alte cauze prevăzute de lege.

3

Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul

oficial al României, nr. 511 din data de 24 iulie 2009, după ce

Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului la data

de 22 iunie 2009.

4 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Studii, opinii, informări

procesuale (subdiviziuni ale unei faze a procesului

penal). Astfel, faza urmăririi penale are trei etape:

etapa de investigare a faptei, cea de investigare a

persoanei şi rezolvarea cauzei de către procuror;

camera preliminară are o singură etapă: judecata în

camera preliminară; faza judecăţii cuprinde:

judecata în primă instanţă şi judecata în apel (singura

cale ordinară de atac); faza executării cuprinde

punerea în executare a hotărârii penale şi, dacă este

cazul, modificări ce ar putea interveni în cursul

executării.

În acest cadru procesual sunt întâlnite

următoarele categorii de participanţi:

i) organele judiciare: instanţele judecătoreşti,

judecătorul de drepturi şi libertăţi

4

, judecătorul de

cameră preliminară

5

, procurorul, organele de

cercetare penală;

ii) părţile (subiecţii procesuali care exercită

sau împotriva cărora se exercită o acţiune judiciară):

inculpatul, partea civilă, partea responsabilă

civilmente;

iii) avocatul care asistă sau reprezintă părţile

ori subiecţii procesuali principali, în condiţiile legii;

iv) subiecţii procesuali principali: suspectul şi

persoana vătămată;

v) alţi subiecţi procesuali sunt : martorul,

expertul, interpretul, agentul procedural, organele

speciale de constatare, precum şi orice alte persoane

sau organe prevăzute de lege, având anumite drepturi,

obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.

Potrivit Proiectului, în procesul penal se

exercită următoarele funcţii judiciare:

a) funcţia de urmărire penală; în exercitarea

acestei funcţii, procurorul, organele de cercetare ale

Recomandarea nr. 19 (2000) cu privire la rolul

procurorului în sistemul justiţiei penale;

Recomandarea nr. 12 (1994) cu privire la

independenţa, eficienţa şi rolul judecătorului;

Recomandarea nr. 18 (1987) cu privire la

simplificarea justiţiei penale) sau documenteadoptate la nivelul Uniunii Europene (Decizia-cadru

a Consiliului (2001/220/JAI) din 15 martie 2001

privind statutul victimei în cadrul procesului penal;

Rezoluţia Consiliului din 23 noiembrie 1995 privind

protecţia martorilor în cadrul luptei împotriva

criminalităţii organizate la nivel internaţional.

Proiectul se află în prezent în dezbaterea

„Comisiei parlamentare speciale comune pentru

dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a

Codului penal, a Codului de procedură penală, a

Codului civil şi a Codului de procedură civilă”

(subcomisia Cod penal – Cod de procedură penală).

Însă, după adoptarea Codului penal

3

, finalizarea

dezbaterilor cu privire la proiectul noului Cod de

procedură penală a devenit cu atât mai necesară.

2. STRUCTURA PROCESULUI PE�AL

Proiectul a avut în vedere crearea unui nou

model de proces penal, în cadrul căruia să fie

constatate la timp, în mod complet şi fără echivoc,

faptele care constituie infracţiuni, astfel încât nicio

persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere

penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune

să fie pedepsită potrivit legii, în vederea unei mai

bune înfăptuiri a justiţiei penale cu respectarea

drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel, se urmăreşte, pe de o parte, asigurarea

eficienţei procesului penal şi definirea unor limite ale

puterilor coercitive ale statului, iar, pe de altă parte,

garantarea drepturilor suspectului sau inculpatului şi

ale celorlalte părţi şi subiecţi procesuali principali

astfel încât să fie respectate prevederile Constituţiei,

ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale

celorlalte reglementări comunitare, precum şi ale

pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile

fundamentale ale omului, la care România este parte.

Proiectul structurează procesul penal în patru

faze procesuale: urmărirea penală, camera

preliminară, judecata şi executarea hotărârii penale

definitive. În cadrul acestor faze există multe etape

Page 3: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

9

Potrivit art. 318 alin. 3 din Proiect: „Procurorul poate dispune

ca inculpatul să îndeplinească una sau mai multe dintre

următoarele obligaţii:

a) să înlăture consecinţele faptei penale sau să repare paguba

produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare

a acesteia;

b) să ceară public scuze persoanei vătămate;

c) să plătească o anumită sumă către un centru pentru protecţia

drepturilor victimelor infracţiunilor;

d) să-şi îndeplinească obligaţiile de întreţinere scadente;

e) să execute un anumit serviciu umanitar sau în folosul

comunităţii, cu acordul inculpatului.”

6

Ca organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare funcţionează

lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor

anume desemnaţi în condiţiile legii speciale, numai dacă au

primit avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ori avizul procurorului prevăzut

de lege

7

Ca organe de cercetare penală speciale funcţionează ofiţeri

anume desemnaţi în condiţiile legii, numai dacă au primit avizul

procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie

8

Procurorul are posibilitatea de a dispune renunţarea la urmărire

numai în cazul în care:

i) urmărirea penală a fost începută pentru infracţiuni de

o gravitate mică şi mijlocie, pentru care legea prevede pedeapsa

amenzii sau pedeapsa închisorii de până la 5 ani;

ii) a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru aceste

infracţiuni, din probaţiunea administrată în cauză existând motive

întemeiate de a se crede că inculpatul a săvârşit infracţiunea de

care este acuzat;

iii) în raport de persoana inculpatului, de conduita avută

anterior săvârşirii infracţiunii, de conţinutul faptei, de modul şi

mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit şi de împrejurările

concrete de săvârşire, de eforturile depuse de inculpat pentru

înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, nu există

un interes public în urmărirea acestuia. Aceste criterii generale au

fost stabilite pentru a se evita arbitrariul în dispunerea acestei

soluţii de către procuror

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 5

Studii, opinii, informări

inculpatului respectarea uneia sau mai multor

obligaţii

9

. Neîndeplinirea în termenul stabilit a

obligaţiilor atrage sancţiunea revocării măsurii şi

interdicţia de a se dispune ulterior o nouă renunţare la

urmărirea penală în aceeaşi cauză.

b) funcţia de instrucţie (în sens modern),

obiectivată în Proiect prin:

i) funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şilibertăţilor fundamentale ale persoanei în faza deurmărire penală. Astfel, asupra actelor şi măsurilor

din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile

şi libertăţile fundamentale ale persoanei (de pildă,

arestarea preventivă, arestul la domiciliu, controlul

judiciar) dispune judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Prin intermediul instituţiei judecătorului de drepturi

şi libertăţi se aduce o garanţie suplimentară contra

arbitrariului în materia măsurilor privative sau

restrictive de libertate sau în materia ingerinţelor în

dreptul la viaţă privată.

ii) funcţia de verificare a legalităţii trimiteriisau netrimiterii în judecată. Asupra legalităţii actului

de trimitere în judecată, a probelor pe care se bazează

acesta, precum şi a legalităţii soluţiilor de netrimitere

în judecată se pronunţă judecătorul de cameră

preliminară.

Activitatea acestui judecător reprezintă o

noutate absolută în sistemul procedural românesc,

fiind intim legată de instituţia camerei preliminare,

prin care Proiectul urmăreşte să răspundă exigenţelor

de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal.

Camera preliminară este o instituţie nouă,

inspirată din dreptul german, ce are ca scop

rezolvarea chestiunilor ce ţin de legalitatea trimiterii

în judecată şi de legalitatea administrării probelor,

asigurându-se premisele pentru soluţionarea cu

celeritate a cauzei în fond. În cadrul acestei proceduri

se efectuează un control de legalitate a posteriori atât

poliţiei judiciare

6

şi organele de cercetare penală

speciale

7

strâng probele necesare cu privire la

existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor

care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea

răspunderii penale a acestora, pentru a se constata

dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în

judecată.

Procedura în cursul urmăririi penale este, în

principiu, nepublică şi necontradictorie.

Dispoziţiile date de procuror în legătură cu

efectuarea actelor de cercetare penală sunt obligatoriişi prioritare pentru organul de cercetare, precum şi

pentru alte organe ce au atribuţii prevăzute de lege în

constatarea infracţiunilor.

Procurorul este obligat să pună în mişcare şi să

exercite acţiunea penală din oficiu, atunci când există

probe din care rezultă motive întemeiate cu privire la

săvârşirea unei infracţiuni. Obligativitatea exercitării

acţiunii penale a fost atenuată prin introducerea

principiului oportunităţii urmăririi penale, ce este

inerent activităţii parchetelor (regimul legalităţiitemperate a urmăririi penale), în baza căruia,

procurorul va putea renunţa motivat la urmărirea

penală în cazurile şi condiţiile strict şi limitativ

prevăzute de lege

8

. Odată cu dispunerea renunţării

la urmărirea penală procurorul poate impune

Page 4: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

12

Potrivit. art. 97 alin. 2 din Proiect, suspectul sau inculpatul nu

este obligat să-şi dovedească nevinovăţia şi are dreptul de a nu

contribui la propria incriminare

13

A se vedea CEDO, hotărârea din 6 decembrie 1988, în cauzaBarberà, Messegué şi Jabardo contra Spaniei, § 67-77

14

Potrivit art. 63 din Proiect : „(1) Orice judecător este

incompatibil, dacă în cauza respectivă:

a) a fost reprezentant sau avocat al vreuneia dintre părţi sau al

unui subiect procesual principal;

b) este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv ori se află

într-o altă situaţie dintre cele prevăzute în art.176 din Codul penal

cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal, cu avocatul

ori cu reprezentantul acestora;

c) a fost expert sau martor;

d) este tutore sau curator al uneia dintre părţi sau al unui subiect

procesual principal;

10

În cazul în care judecătorul de cameră preliminară dispune

excluderea uneia sau a mai multor probe, revine conducătorului

parch etului care a emis rechizitoriul, să decidă dacă, faţă de

probele legal administrate se mai impune susţinerea acuzării. În

cazul în care procurorul decide că trimiterea în judecată se poate

întemeia numai pe probele apreciate de judecătorul de cameră

preliminară ca fiind legal administrate, poate menţine cererea de

începerea judecăţii. În acest caz, având în vedere că numai

procurorul exercită în procesul penal funcţia de acuzare,

judecătorul de cameră preliminară va dispune începerea judecăţii

11

A se vedea CEDO, hotărârea din 25 august 1987, în cauza Lutzcontra Germaniei, paragraful 52. Menţionăm că toate hotărârile

Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) la care facem

referire în acest studiu sunt accesibile pe site-ul CEDO,

www.echr.coe.int

6 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Studii, opinii, informări

omului şi a libertăţilor fundamentale exclude

posibilitatea stabilirii vinovăţiei în afara procedurilor

penale desfăşurate în faţa instanţei competente,

indiferent de garanţiile procedurale conferite în

cadrul unor proceduri paralele şi de consideraţiile

generale de celeritate a procedurii.

Prezumţia de nevinovăţie este de asemenea

garantată şi în procedura specială a acordului de

recunoaştere a vinovăţiei, inculpatul fiind prezumat

nevinovat până la rămânerea definitivă a hotărârii

prin care este validat acordul.

În procesul penal există o legătură indisolubilă

între sarcina probei şi prezumţia de nevinovăţie. În

îndeplinirea funcţiilor lor, judecătorii unei instanţe nu

trebuie să pornească de la ideea preconcepută că

acuzatul a comis infracţiunea de care este acuzat.

Sarcina probei revine acuzării, iar dubiul profită

suspectului sau inculpatului

12

. Incumbă acuzării să

ofere probe suficiente pentru a fonda o declaraţie de

vinovăţie şi să indice persoanei trimise în judecată

care sunt acuzaţiile formulate împotriva sa, în scopul

de a-i da ocazia de a-şi pregăti apărarea şi de a

propune probe

13

.

Principiului in dubio pro reo, ce constituie o

expresie particulară a principiului prezumţiei de

nevinovăţie, este de asemenea reglementat în Proiect,

prevăzându-se că după administrarea întregului

probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii

organelor judiciare se interpretează în favoarea

suspectului sau inculpatului.

Prezumţia de nevinovăţie este strâns legată de

noţiunea de imparţialitate a instanţei, Proiectul

preocupându-se de reglementarea detaliată a

cazurilor de incompatibilitate

14

în vederea garantării

dreptului la un proces echitabil. Numai în faţa unei

instanţe independente şi imparţiale, probele pot fi în

mod adecvat administrate cu respectarea principiilor

a actului de trimitere în judecată, cât şi a probelor

10

pe

care se bazează acesta, astfel încât întreaga faza de

urmărire penală să fie purgată de actele procesuale

sau procedurale sau de probele sau procedeele

probatorii efectuate sau obţinute prin încălcarea

echitabilităţii procedurilor. Judecătorul de cameră

preliminară este, de asemenea, competent să

soluţioneze şi plângerile formulate împotriva

soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de

procuror.

c) funcţia de judecată, ce se realizează de

către instanţa de judecată, în complete legal

constituite. Proiectul operează o nouă stabilire a

competenţei de primă instanţă între judecătorii şi

tribunale, acestea din urmă urmând a avea

plenitudine de competenţă. Astfel, judecătoria va

judeca în primă instanţă infracţiunile pentru care

acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea

prealabilă a persoanei vătămate, precum şi cele

pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau

pedeapsa închisorii de cel mult cinci ani. Tribunalul

va judeca în primă instanţă toate infracţiunile, cu

excepţia celor date în mod expres în competenţa

judecătoriei. Curţile de apel vor judeca toate

apelurile, în timp ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

va judeca recursul în casaţie – cale extraordinară de

atac.

3. PREZUMŢIA DE �EVI�OVĂŢIE

Prezumţia de nevinovăţie este garantată tuturor

persoanelor acuzate de săvârşirea unei infracţiuni

11

până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre

penală definitivă, fiind unul din elementele unui

proces penal echitabil.

Acest drept, apreciat în lumina obligaţiei

generale a unui proces echitabil potrivit art. 6 § 1 din

Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor

Page 5: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

15

Potrivit art. 76 şi art. 81 lit. a) , respectiv art. 106 alin. 2 din

Proiect în cursul procesului penal, suspectul sau inculpatul are

dreptul de a nu da nicio o declaraţie pe parcursul procesului

penal, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu

va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii,

acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa

16

Această procedură este derivată din jurisprudenţa instanţelor

americane, fiind cunoscută sub denumirea „avertismentul

Miranda” sau „regulile Miranda”. Analizând detaliat această

hotărâre, D. Ionescu arată că: „decizia din cauza Miranda a fost

fundamentată pe următoarele considerente: 1. dreptul la tăcere,

nu teoria declaraţiilor voluntare reprezintă criteriul prioritar în

verificarea valabilităţii declaraţiilor; 2. dreptul la tăcere nu are ca

obiect fiabilitatea probei, ci dreptul liber de opţiune; 3. testul de

verificare în baza acestui criteriu nu este caracterul voluntar, ci

constrângerea exercitată de organele judiciare; 4. constrângerea

se apreciază obiectiv indiferent de starea psihică a acuzatului şi

de maniera în care a perceput constrângerea.”(D. Ionescu,Procedura avertismentului. Consecinţe în materia validităţiideclaraţiilor acuzatului în procesul penal în: Caiete de drept

penal, nr. 2/2006, p. 28)

e) a efectuat orice acte de urmărire penală sau a participat, în

calitate de procuror, la orice procedură desfăşurată în faţa unui

judecător sau a unei instanţe de judecată;

f) există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului

este afectată

(2) Nu pot face parte din acelaşi complet de judecată judecătorii

care sunt soţi, rude sau afini între ei, până la gradul al patrulea

inclusiv ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute în

art.176 din Codul penal.

(3) Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai

poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau

la rejudecarea cauzei după desfiinţarea sau casarea hotărârii.

(4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră

preliminară nu pot participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond

sau în căile de atac.

(5) Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate fi, în aceeaşi

cauză, judecător de cameră preliminară.”

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 7

Studii, opinii, informări

organiza apărarea într-un mod adecvat, asigurându-se

că dispun de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii

apărării.

Printre înlesnirile de care pot beneficia

menţionăm, cu titlu de exemplu, dreptul de a consulta

dosarul pe tot parcursul procesului penal, ce

presupune: dreptul de a studia actele dosarului,

precum şi dreptul de a nota date sau informaţii din

dosar, fiind astfel respectat principiul egalităţii

armelor în procesul penal.

De asemenea, este prevăzut dreptul suspectului

de a fi informat, înainte de a fi ascultat, despre fapta

pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a

acesteia, precum şi dreptul inculpatului de a fi

informat în cel mai scurt timp, despre fapta pentru

care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva lui

şi încadrarea juridică a acesteia.

Garanţia dreptului de a nu da nicio declaraţie

este însoţită de procedura avertismentului

15

, ce

presupune obligaţia autorităţilor de a atrage atenţia

învinuitului sau inculpatului că ceea ce declară poate

fi folosit şi împotriva sa

16

.

şi garanţiilor echitabilităţii procedurii, astfel încât

situaţia de fapt să fie stabilită în mod corect, pentru a

se evita erorile judiciare (fie condamnarea unui

nevinovat, fie achitarea unui vinovat).

4. DREPTUL LA APĂRARE

Proiectul garantează dreptul părţilor şi

subiecţilor procesuali principali de a se apăra prin

propria persoană sau de a beneficia de apărarea

calificată din partea unui avocat ales sau desemnat

din oficiu. Totodată organele judiciare au obligaţia de

a asigura exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la

apărare de către părţi şi subiecţii procesuali principali

în tot cursul procesului penal.

În procesul penal, apărarea calificată va putea

fi realizată în mod legal numai prin intermediul unui

avocat, membru al Uniunii Naţionale a Barourilor din

România, iar nu prin intermediul altor apărători.

Părţilor, subiecţilor procesuali principali

(indiferent dacă aleg să îşi exercite apărarea prin

avocat sau prin propria persoană) precum şi

avocatului le este garantată posibilitatea de a-şi

Page 6: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Motto:

„Când dau un telefon Europei, cine îmi răspunde?”(Henry Kissinger)

Întrebarea – pusă în anii ’80 de secretarul de

stat al SUA – care implica discret şi o uşoară

nedumerire în legătură cu faptul că preşedintele

american nu avea un omolog pe continentul european

care să reprezinte Comunităţile Europene, şi-a găsit

răspunsul, evident la nivel simbolic şi cu o întârziere

de peste un sfert de veac, în recentele schimbări

intervenite în legislaţia fundamentală a UE, mai

exact, în dispoziţiile recentului Tratat de la

Lisabona.

I. PREZE�TARE GE�ERALĂ

Întrucât în perioada care a trecut de la data

semnării lui (decembrie 2007) şi până în prezent,

Tratatul de la Lisabona a fost analizat, examinat şi

comentat – fiind apreciat sau contestat, în funcţie de

perspectiva şi viziunea analistului – acest material va

sintetiza numai principalele elemente de noutate

introduse de Tratat, pe care le apreciem ca având

caracter benefic în funcţionarea pe viitor a Uniunii

Europene.

Precizăm că, deşi fiecare dintre noutăţile

legislative incluse în tratat se pretează la o analiză

mult mai complexă, ce poate implica aspecte

nuanţate, de natură politică sau economică, articolul

se va referi numai la principalele aspecte juridice.

Intitulat complet Tratatul de la Lisabona

de modificare a Tratatului privind Uniunea

Europeană şi a Tratatului de instituire a

Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13

decembrie 2007, ratificat de România prin Legeanr.13/2008, publicată în Monitorul Oficial nr.107 din

12 februarie 2008, (fiind a patra ţară semnatară),

documentul (care cuprinde 287 de pagini) a avut

nevoie de aproape doi ani până să convingă toate cele

27 de state membre că rolul lui fundamental este de

a consolida rolul Uniunii Europene în raport cu

celelalte forţe politice ce operează pe plan mondial

şi a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

Tratatul de la Lisabona deşi reia într-o

proporţie semnificativă inovaţiile aduse de eşuatul

proiect al Tratatului Constituţional din 2004, nu

intenţionează să înlocuiască tratatele existente printr-

un document unic (cum intenţiona acesta) ci,

conform consacratei tradiţii juridice comunitare, le

completează (procedează la modificarea tratatelor

constitutive), stabilind o mai strânsă corelare între

ele, pentru ca în final să conţină:

– Tratatul privind Uniunea Europeană

(TUE), pe care îl modifică, dar căruia îi păstrează

numele, şi care cuprinde 55 de articole, dintre care

unele dezvoltate în cuprinsul celui de-al doilea Tratat

(TFUE).

– Tratatul privind funcţionarea Uniunii

Europene (TFUE) care se substituie de fapt

Tratatului Comunităţii Europene, pe care îl modifică

şi îl adaptează, şi care conţine 358 de articole.

Tratatul de la Lisabona cuprinde, de asemenea,

37 Protocoale şi 65 de Declaraţii, iar forma lui

consolidată (deci mult mai uşor de urmărit) a fost

publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

(JO C nr.115 din mai 2008).

Ulterior semnării Tratatului, comentariile şi

analizele doctrinare efectuate asupra noilor texte au

condus la concluzii diferenţiate, în ceea ce priveşte

intensitatea caracterului novator al acestora, în sensul

dacă noile dispoziţii conferă sau nu, un caracter

reformator Tratatului şi implicit, întregii construcţii

europene. Precizăm că opiniile sunt argumentate şi

de pe o poziţie şi de pe alta, unele teorii susţinând că

Tratatul de la Lisabona nu aduce atingere pe fond

construcţiei şi naturii deja bine definite a Uniunii

Europene, iar pentru alţii, noile inovaţii instituţionale,

Succinte consideraţii asupra recentului Tratat de la Lisabona

Niculina VRÎNCEANU

consilier

Consiliul Legislativ

8 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Studii, opinii, informări

Page 7: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

1

Andrei Popescu, „Tratatul de la Lisabona – modificarea şireformarea Uniunii Europene”, în: Revista română de drept

comunitar, nr.2, 2008

2 idem

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 9

Studii, opinii, informări

stabilind în art. 1 din TUE: „Prezentul tratatmarchează o nouă etapă în procesul de creare a uneiuniuni tot mai profunde între popoarele Europei...”.

Această nouă etapă (care se construieşte, de

fapt, pe realizările economice obţinute în decursul a

mai mult de jumătate de secol de funcţionare a

clasicelor Tratate ale Comunităţilor Europene,

modificate şi completate) prezintă o trăsătură

fundamentală, comună tuturor noilor modificări în

sensul că, în prezent, accentul construcţiei şi

funcţionării Uniunii Europene s-a deplasat din

sfera economicului, în sfera domeniilor ce ţin de

respectul valorilor umane: pacea, libertatea,

demnitatea umană, democraţia, egalitatea, statul de

drept, aspecte ce se regăsesc, implicit sau explicit în

toate noile amendamente. De altfel, noul art. 3

prevede expres:

„(1) Uniunea urmăreşte să promoveze pacea,valorile sale şi bunăstarea popoarelor.

(2) Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu delibertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne,în interiorul căruia este asigurată libera circulaţie apersoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privindcontrolul la frontierele externe, dreptul de azil,imigrarea, precum şi prevenirea criminalităţii şicombaterea acestui fenomen.”

Derivând din importanţa acordată valorilor

umane fundamentale, Tratatul de la Lisabona acordă

o importanţă sporită şi mult mai categorică politicii

de securitate şi apărare comună, aşa cum rezultă

din art. 42:

“(1) Politica de securitate şi apărare comunăface parte integrantă din politica externă şi desecuritate comună. Aceasta asigură Uniunii ocapacitate operaţională bazată pe mijloace civile şimilitare…”.

În cuprinsul aceluiaşi articol se instituie o

clauză de apărare mutuală şi o clauză de securitate

generală, (art.42, alin 7) invocându-se pentru prima

oară, la nivelul UE, de o manieră clară şi fără nici un

echivoc, o solidaritate de natură militară proprie. De

asemenea, în cuprinsul art. 333 alin. 3 din TFUE este

invocată posibilitatea unor „decizii cu caractermilitar sau în domeniul apărării.”

b) Principii fundamentale de organizare şi

funcţionare

1. Includerea principiului supremaţiei

dreptului comunitar, consacrat până în prezent

numai pe cale jurisprudenţială, este expres prevăzută

în Declaraţia nr.17 intitulată chiar Declaraţia cu

privire la supremaţie şi în care se statuează expres

procedurale şi metodologii de lucru, îi conferă

caracter reformator

1

.

Având în vedere că tratatul conţine şi

reglementări ce vor intra în vigoare mai târziu (cum

ar fi: noua componenţă a Comisiei Europene sau

stabilirea competenţelor în domeniul justiţiei şi

afacerilor interne) apreciem că, numai după ce va

trece o anumită perioadă de timp (situată probabil

între 2014-2017) de la punerea lui integrală în

aplicare, şi numai prin analiza rezultatelor obţinute

în îndeplinirea obiectivelor statuate în noile dispoziţii

ale Tratatului, se va putea da un răspuns acestei

actuale dileme.

Ceea ce este unanim admis este faptul că

Tratatul de la Lisabona, procedează la fuziunea celor

3 piloni, statuaţi prin Tratatul de la Maastricht

(Comunitatea Europeană, Politica Externă şi de

Securitate Europeană, respectiv Justiţie şi Afaceri

Interne), astfel încât se poate spune că în prezent

Uniunea Europeană se bazează pe un tratat de

principiu (TUE) şi pe un tratat executiv (TFUE)

1

,

ambele având valoare juridică egală.

Cu titlu informativ, precizăm că Tratatul

privind Comunitatea Europeană a Energiei şi

Atomului (Euratom) rămâne în vigoare, dar prezintă

unele amendamente aduse prin Protocolul A la

Tratatul de la Lisabona, adoptat prin Actul Final al

Conferinţei reprezentanţilor guvernelor statelor

membre de la Bruxelles din iulie 2007, intitulat

Protocolul de modificare a protocoalelor anexate laTratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul deinstituire a Comunităţii Europene şi/sau la Tratatulde instituire a Comunităţii Europene a EnergieiAtomice.

II. ELEME�TE DE �OUTATE

Într-o prezentare pe scurt şi, pe cât posibil,

sistematizată, a elementelor de noutate, aduse

construcţiei europene de Tratatul de la Lisabona, –

definit prin Tratatele TUE şi TFUE, menţionate mai

sus, acestea se pot structura, în funcţie de obiective,principii, instituţii şi mecanisme de lucru, astfel:

a) Obiective

Autorii Tratatului au enunţat caracterul

novator şi mai ales importanţa acestui document

fundamental pentru evoluţia construcţiei europene,

Page 8: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

10 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Studii, opinii, informări

Ca o excepţie de la aceste delimitări de

competenţe, există posibilitatea legală, în baza aşa

numitei „clauze de flexibilitate”, prevăzută în art.

352 din TFUE, ca în situaţia în care o acţiune a

Uniunii se dovedeşte necesară pentru a atinge unul

dintre obiectivele menţionate în Tratat, competenţa

să fie direcţionată către instituţiile comunitare (în

acest sens Consiliul, hotărând în unanimitate la pro -

punerea Comisiei şi după aprobarea Parlamentului

European).

Pentru clarificarea oricăror dubii, ce pot apărea

în punerea în aplicare a articolelor menţionate,

Declaraţia nr.18 anexată la Tratat, intitulată

Declaraţia cu privire la delimitarea compe ten -

ţelor, confirmă, o dată în plus: „Conferinţa subli -niază că, în conformitate cu sistemul partajăriicompetenţelor între Uniune şi statele membre, astfelcum este prevăzut în Tratatul privind UniuneaEuropeană şi în Tratatul privind funcţionareaUniunii Europene, orice competenţă care nu a fostatribuită Uniunii prin tratate aparţine statelormembre”.

3. Consolidarea principiului subsidiarităţii şi

proporţionalităţii, rezultă din textul art.5 din TUE,precum şi din adoptarea unui nou Protocol privind

aplicarea principiilor subsidiarităţii şi propor -

ţionalităţii care are drept scop luarea deciziilor “laun nivel cât mai apropiat de cetăţenii Uniunii” şi care

instituie un sistem concret de control al aplicării

acestor instrumente juridice.

În situaţia în care Uniunea Europeană şi statele

membre au competenţe partajate (ex. politica îndomeniul sănătăţii, politica în domeniul protecţieiconsumatorului, politica de libertate, securitate şijustiţie) se aplică principiul subsidiarităţii care

stabileşte o prezumţie relativă în favoarea luării

de măsuri la nivelul statelor membre, în sensul că

aceste competenţe nu trebuie să fie localizate la un

nivel mai înalt decât este necesar.

Principiul subsidiarităţii reprezintă, astfel, o

formă de control asupra puterilor instituţiilor comu -

nitare, fiind perceput ca un instrument pentru descen -

tralizarea puterii politice (şi în mod indirect, a puterii

legislative). S-a apreciat astfel că statele membre

trebuie să beneficieze de o cât mai mare putere în

acele domenii în care nici Uniunea Europeană, nici

statele membre nu au competenţă exclusivă.

Un alt principiu aflat la baza organizării şi

funcţionării UE, ce nu poate fi despărţit de principiul

subsidiarităţii cu care se află într-o strânsă conexiune

şi la care se face trimitere în alin.3 al aceluiaşi art.5

este cel al proporţionalităţii.

că:“...tratatele şi legislaţia adoptată de Uniune pebaza tratatelor au prioritate în raport cu dreptulstatelor membre...”.

Conform acestei Declaraţii-anexă la tratat,

şi care include în text şi Avizul Serviciului juridic

al Consiliului, astfel cum figurează în documentul

11197/07 (JUR 260) se precizează, detaliat: “ Dinjurisprudenţa Curţii de Justiţie reiese că supremaţiadreptului comunitar este un principiu fundamental aldreptului comunitar. Conform Curţii, acest principiueste inerent naturii specifice a ComunităţiiEuropene... Situaţia nu s-a schimbat nici astăzi.Faptul că principiul supremaţiei nu va fi inclus înviitorul tratat nu va schimba în niciun fel existenţaprincipiului şi jurisprudenţa în vigoare a Curţii deJustiţie.”

2. Instituirea expresă a principiului atri -

buirii în partajarea competenţelor între Uniune şi

statele membre (art.2-6 din TUE)

Prin sintetizarea problematicii, noul tratat

defineşte trei categorii de competenţe:

– competenţe exclusive (art.3 din TFUE), în

care Uniunea Europeană are dreptul de a legifera şi

adopta acte juridice, domeniile cele mai importante în

acest sens fiind: uniunea vamală, regulile deconcurenţă necesare Pieţei Interne, politica mone -tară, conservarea resurselor biologice ale mării încadrul politicii comune a pescuitului, politicacomercială comună. Precizăm că statele membre pot

interveni aici numai pe baza abilitării dobândite de la

Uniune.

– competenţe partajate (art.4 din TFUE) –

care sunt împărţite între statele membre şi Uniune.

Aici lista cuprinde principalele domenii de interes

pentru statele membre, cum ar fi: piaţa internă,energia, politica socială pentru aspectele definite întratat, spaţiul de libertate securitate şi justiţie,coeziunea economică, socială şi teritorială, agri -cultura şi pescuitul cu excepţia conservării resurselorbiologice ale mării, mediul, protecţia consu -matorului, transporturile, reţelele transeuropene, ş.a.

– acţiuni complementare (art.6 din TFUE) –

care sunt acţiuni în sprijinul statelor membre care se

derulează în domenii sensibile sub aspectul tradiţiilor

naţionale şi dintre care menţionăm: protecţia şiîmbunătăţirea sănătăţii umane, industria, cultura,turismul, educaţia, sportul, protecţia civilă, ş.a.

Acestor tipuri de competenţe li se adaugă, ca

politici separate şi cu specificitate crescută,

Politica externă şi de securitate comună (PESC)

şi Coordonarea politicilor economice şi de ocupare

a forţei de muncă.

Page 9: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 11

Studii, opinii, informări

cu procedura legislativă ordinară, adoptă dispoziţiilereferitoare la procedurile şi condiţiile necesarepentru prezentarea unei iniţiative cetăţeneşti înînţelesul articolului 11 din Tratatul privind UniuneaEuropeană, inclusiv numărul minim de state membredin care trebuie să provină cetăţenii care prezintă oastfel de iniţiativă.”

c) Modificări instituţionale

– Dobândirea personalităţii juridice unice

de către Uniunea Europeană, prevăzută expres în

art. 47 din TUE şi care-i va permite o coerenţă şi

vizibilitate crescute pe scena internaţională, prin

capacitatea de reprezentare sau prin capacitatea de a

deveni membru al unei organizaţii mondiale/inter -

naţionale.

Tratatul consacră în acelaşi timp, egalitatea

statelor membre în faţa tratatelor, Uniunea

trebuind să respecte în mod egal identitatea

naţională a statelor membre, în ceea ce priveşte

autonomia locală şi regională.

Uniunea Europeană trebuie de asemenea să

respecte: „ funcţiile esenţiale ale statului şi în spe -cial, pe cele care au ca obiect asigurarea integrităţiisale teritoriale, menţinerea ordinii publice şiapărarea securităţii naţionale. În special securitateanaţională rămâne responsabilitatea exclusivă afiecărui stat membru ” (art.3 a din TUE).

Declaraţia politică nr.24, ataşată Tratatului şi

intitulată Declaraţia cu privire la personalitatea

juridică a Uniunii Europene, afirmă din nou că

personalitatea juridică nu conferă Uniunii Europene

dreptul de a se substitui statelor membre în chestiuni

pentru care nu a primit mandat să o facă „... faptulcă Uniunea Europeană are personalitate juridică nuo va autoriza în niciun fel să legifereze sau săacţioneze în afara competenţelor care îi suntconferite de către statele membre prin tratate“.

Tot pentru prima oară în tratatele Uniunii

Europene se face trimitere expresă la relaţia insti -

tuţiilor europene cu structurile religioase naţionale,

cu organizaţiile filozofice şi neconfesionale, cărora

le respectă statutul recunoscut de dreptul naţional.

Articolul 17 din TUE prevede:

„(1) Uniunea respectă şi nu aduce atingerestatutului de care beneficiază, în temeiul dreptuluinaţional, bisericile şi asociaţiile sau comunităţilereligioase din statele membre. (2) Uniunea respectă,de asemenea, statutul de care beneficiază, în temeiuldreptului naţional, organizaţiile filosofice şi necon -fesionale.”

Conform acestuia, orice măsură luată pe plan

comunitar, trebuie să fie adecvată şi corespun -

zătoare scopului urmărit. Dacă în timp ce în dreptul

naţional aplicarea principiului proporţionalităţii

operează în materii cum ar fi exproprierea, legitima

apărare, excesul de putere ş.a., în dreptul comunitar

el primeşte aplicaţii legate de limitele competenţelor

comunitare şi mijloacele prin care acestea se

înfăptuiesc. În acest scop, are rolul de a identifica

substanţa şi sensul libertăţilor fundamentale statuate

prin tratatele constitutive, fiind complementarprincipiilor de justiţie şi echitate iar, în acest sens,

acţiunile Comunităţii nu vor depăşi ceea ce este

necesar pentru atingerea obiectivelor prevăzute în

tratat.

4. Principiul democraţiei reprezentative,

statuat de principiu sau de o manieră implicită, în mai

multe articole, în mod expres, în cele două tratate

constitutive ale Tratatului de la Lisabona, este

menţionat clar şi concret în art.10 din TUE:

„ (1) Funcţionarea Uniunii se întemeiază peprincipiul democraţiei reprezentative.

(2) Cetăţenii sunt reprezentaţi direct, la nivelulUniunii, în Parlamentul European”.

Tot în cadrul procedurilor ce vizează

democratizarea Uniunii Europene, art.11 alin. 4 din

TUE reglementează dreptul cu privire la iniţiativa

legislativă cetăţenească. TUE prevede astfel

posibilitatea ca un milion de cetăţeni dintr-un anumit

număr semnificativ de state membre să poată

propune Comisiei prezentarea unei propuneri de act

normativ. La o analiză detaliată a textului, pare că

formularea este destul de circumstanţiată, uşor

alambicată şi interpretativă cu privire la numărulstatelor şi cu privire la domeniile de competenţă:

„ (4) La iniţiativa a cel puţin un milion decetăţeni ai Uniunii, resortisanţi ai unui numărsemnificativ de state membre, Comisia Europeanăpoate fi invitată să prezinte, în limitele atribuţiilorsale, o propunere corespunzătoare în materii în careaceşti cetăţeni consideră că este necesar un actjuridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor.

Procedurile şi condiţiile necesare pentruprezentarea unei astfel de iniţiative sunt stabilite înconformitate cu articolul 24, primul paragraf dinTratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”.

Din examinarea art.24 alin 1 din TFUE rezultă

că această procedură nu este fixă sau strict

determinată, ci este până la urmă, lăsată la latitudinea

instituţiilor europene legiuitoare, în funcţie de do me -

niu şi importanţa acestuia: „Parlamentul European şiConsiliul, hotărând prin regulamente în conformitate

Page 10: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

12 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Studii, opinii, informări

11 ianuarie 2010, cu votul Parlamentului European

în 20 ianuarie 2010.

Tot în cuprinsul aceluiaşi articol 14 din TUE

se stabileşte numărul membrilor Parlamentului

European la 750, plus Preşedintele, pragul minim de

parlamentari europeni pentru fiecare stat fiind fixat

la 6 parlamentari, iar pragul maxim la 96 de

parlamentari.

Precizăm că prin derogare, în perioada 2009-

2014, Parlamentul European are 754 de europar -

lamentari. (Aici ţinem totodată să amintim că prin

Raportul europarlamentarilor Alain Lamassoure şi

Adrian Severin, adoptat de Parlamentul European în

data de 12 octombrie 2007, s-a propus o modalitate

concretă de repartizare a parlamentarilor europeni,

iar pentru România a rezultat un număr de 33 de

europarlamentari, număr existent şi în prezent în

urma alegerilor din 2009).

România îşi păstrează numărul de 33 par la -

mentari europeni alocat conform prevederilor

Tratatului de la Nisa, până la alegerile europene din

2014, când numărul reprezentanţilor în Parlamentul

European aleşi pe teritoriul României va fi cel

prevăzut de decizia Consiliului European, adoptată

în temeiul art. 2 din Protocolul privind dispoziţiile

tranzitorii, anexat la Tratatul privind Uniunea

Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii

Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii

Europene a Energiei Atomice.

– Instituirea funcţiei de Preşedinte alConsiliului European, ales pentru un mandat de doi

ani şi jumătate, ales cu majoritate calificată, cu

posibilitatea reînnoirii, o singură dată, aspect ce

conferă Uniunii mai multă continuitate şi vizibilitatepolitică.

Conform art. 15-5 şi art. 15-6 din TUE,

Preşedintele asigură reprezentarea externă a Uniunii

Europene pentru domeniile de Politică Externă şi

Securitate Comună, fără a prejudicia competenţele

Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe

şi politică de securitate. (La Consiliul European

Extraordinar din 19 noiembrie a fost ales primul

Preşedinte al Consiliului European, în persoana

fostului premier belgian Herman Van Rompuy, care

îşi începe mandatul odată cu intrarea in vigoare a

Tratatului).

– Comisia Europeană îşi păstrează com po -

nenţa actuală, bazată pe principiul reprezentării,numai până în anul 2014.

Din acest an, structura Comisiei va cores -

punde la două treimi din numărul statelor membre

şi anume: „atât timp cât Consiliul European nu

– Acordarea forţei juridice obligatorii

Cartei Drepturilor Fundamentale a UniuniiEuropene din 7 decembrie 2000, caracter proclamat

în mod solemn în cadrul sesiunii plenare a

Parlamentului de către Preşedinţii Parlamentului,

Consiliului şi Comisiei din data de 12 decembrie

2007 şi prevăzut expres în art.6 din TUE, conform

căruia aceasta obţine „aceeaşi valoare juridică cucea a tratatelor”.

Precizăm că acest caracter se regăseşte şi în

Declaraţia nr.1 cu privire la Carta drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene.

Tratatul oferă, în acelaşi timp, o nouă bază

legală pentru aderarea Uniunii Europene la

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a

Consiliului Europei, dar, aici trebuie făcute două

menţiuni statuate în acelaşi art.6 şi anume:

i. aderarea nu va aduce modificări compe -

tenţelor Uniunii Europene, astfel cum sunt definite

de tratate;

ii. drepturile fundamentale garantate de această

Convenţie vor constitui „ principii generale aledreptului Uniunii ” (art.6 alin. 3).

Precizăm că un Protocol anexat Tratatului

introduce anumite măsuri speciale pentru Regatul

Unit al Marii Britanii şi Poloniei, căutând să sta bi -

lească excepţii naţionale în ceea ce priveşte justi -

ţiabilitatea Cartei. (Cu toate acestea, noul guvern

polonez ales în oct. 2007 a declarat intenţia de

aderare la Carta drepturilor Fundamentale).

– Creşterea rolului Parlamentului European– care exercită (de comun acord cu Consiliul) funcţiilegislative şi bugetare şi exercită funcţii de controlpolitic şi consultanţă, fiind implicat într-o măsură

mai mare în aceste demersuri şi care votează la

egalitate cu Consiliul de Miniştri pentru toate

proiectele de acte legislative.

Tratatul aduce astfel Parlamentului European,

conform art. 14 din TUE, o consolidare a puterii

legislative, bugetare şi de control politic şi nu mai

este compus din reprezentanţii popoarelor statelor

(cum precizau tratatele anterioare), ci textul are o

nouă formulare menită să nuanţeze orientarea spre

creşterea rolului democratic al acestei instituţii:

„Parlamentul este compus din reprezentanţiicetăţenilor Uniunii”.

Numărul domeniilor de co-decizie, deci în

care este implicată şi instituţia Parlamentului creşte

de la 40 la 90. Un exemplu relevant este acela că

Parla mentul European devine co-decident în for -

marea Comisiei Europene, audierile pentru viitorul

colegiu de comisari fiind prevăzute să debuteze la

Page 11: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

4

Andrew Duff, reprezentantul Parlamentului European la

negocierile Tratatului, în cadrul Conferinţei Interguvernamentale

2007, Ghidul Tratatului de la Lisabona 2009, publicat pe site-ul

Parlamentului European

5

clauza „pasarelă” permite Consiliului European să hotărască în

unanimitate trecerea de la procedura votului prin unanimitate la

cea a votului prin majoritate calificată, în anumite domenii, în

special în chestiunile legate de problematica socială.

3

Diana Traşcu; Monica Stoica, Tratatul de la Lisabona:motorul necesar pentru buna funcţionare a vehiculului UE, în:

Revista de drept comunitar nr.2/2008

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 13

Studii, opinii, informări

rezultă din textul art.5 şi la adoptarea unui nou

Protocol privind aplicarea principiilor subsi -

diarităţii şi proporţionalităţii, ce are drept scop

luarea deciziilor “la un nivel cât mai apropiat decetăţenii Uniunii” şi care instituie un sistem concret

de control al aplicării acestor principii.

Rolul pe care parlamentele naţionale îl ocupă

în acest proces este regândit în profunzime dacă

facem comparaţie cu Protocolul iniţial, anexat la

Tratatul de la Amsterdam (care nu prevede obligaţia

instituţiilor comunitare de a consulta în mod expres

parlamentele naţionale), iar în baza art.7 din actualul

Protocol, instituţiile legislative comunitare „...ţinseama de avizele motivate adresate de parlamentelenaţionale sau de o cameră a unuia dintre acesteparlamente naţionale”.

Alte dispoziţii care permit o mai mare

implicare a parlamentelor naţionale în construcţia

europeană sunt cele referitoare la acţiunile ce privesc:

– solicitarea de adeziune la Uniunea

Europeană a unui nou stat. Articolul 49 din TUE

prevede: „Orice stat european care respectă valorileprevăzute la articolul 2 şi care se angajează să lepromoveze poate solicita să devină membru alUniunii. Parlamentul European şi parlamentelenaţionale sunt informate cu privire la aceastăcerere...”

– notificarea proiectelor de modificare a

tratatelor (art.48 alin 2 din TUE) sau a actelor

adoptate în baza art.353 din TFUE. Toate proiectele

de acte legislative şi alte documente ale instituţiilor

europene iniţiatoare vor fi transmise parlamentelor

naţionale. Se instituie astfel un mecanism de alertă

timpurie, cunoscut ca “procedura cartonaşuluigalben si a cartonaşului portocaliu”4

care permite

parlamentelor naţionale să examineze proiectele de

acte legislative şi să emită avize motivate cuprivire la

respectarea principiului subsidiarităţii.

– posibilitatea opunerii introducerii „clauzeipasarelă” 5. Parlamentele naţionale pot bloca trecerea

decide modi ficarea acestui număr, hotărând înunanimitate”.

Procedura ulterioară de constituire a Comisiei

Europene este stabilită de art.17 conform căruia:

„Membrii Comisiei sunt aleşi dintre resortisanţiistatelor membre în conformitate cu un sistem derotaţie strict egal între statele membre care să reflectediversitatea demografică şi geografică a tuturorstatelor membre. Acest sistem se stabileşte de cătreConsiliul European, care hotărăşte în unanimitate înconformitate cu articolul 244 din Tratatul privindfuncţionarea Uniunii Europene”.

Astfel, pentru o Uniune cu 27 de state membre,

Comisia va avea 18 membri, ceea ce înseamnă că o

ţară va fi reprezentată în două colegii din trei, pe

baza unei rotaţii egale.

– Crearea postului de Înalt Reprezentant alUniunii pentru afaceri externe şi politica desecuritate şi care coordonează Politica externă şi de

securitate comună a Uniunii (PESC), precum şi

Politica externă pentru securitate şi apărare (PESA).

Înaltul Reprezentant al Uniunii este totodată şi

vicepreşedintele Comisiei Europene şi prezidează

Consiliul privind afacerile externe ce reuneşte toţi

miniştrii de externe din statele membre. (La Consiliul

European din 19 noiembrie 2009 s-a decis de

asemenea asupra persoanei care va ocupa aceasta

poziţie în premieră, respectiv doamna Catherine

Ashton).

– Sporirea rolului parlamentelor naţionaleîn realizarea politicilor Uniunii, cărora li se conferă

(prin intermediul unor proceduri clar stabilite)

puterea de a influenţa elaborarea actelor normativecomunitare.

În doctrină s-a discutat deja despre teoria că

prin dezvoltarea unui nou sistem democratic de

adoptare a reglementărilor la nivelul Uniunii s-a

procedat la o „ inversare a sensului de abordare aproblemelor. Dacă până acum abordarea se făcea însensul că acţiunea Uniunii este justificată doar dacăla nivelul naţional nu se pot găsi soluţii, prin Tratatse urmăreşte implicarea Parlamentelor naţionaleprin aprecierea şi soluţionarea prioritară aproblemelor pe plan local regional naţional, şi abiaapoi se face aprecierea la nivelul Uniunii”3.

Tot cu referire la competenţele parlamentelor

naţionale, Tratatul de la Lisabona a procedat, aşa cum

Page 12: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

14 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Studii, opinii, informări

Amintim că un milion de cetăţeni dintr-un

număr semnificativ de state membre pot solicita

Comisiei să înainteze o propunere într-un domeniu

în care consideră că este necesară o acţiune a Uniunii.

(art.11 alin 4 din TUE).

3. Introducerea clauzei de apărare mutuală

şi a clauzei de solidaritate generală

Clauza de apărare mutuală (art.42 alin.7 dinTUE) preia din dispoziţiile art. V din Tratatul de

instituire a Uniunii Europene Occidentale din

1948, conform căruia: „ art.42 (7.) În cazul în care unstat membru ar face obiectul unei agresiuni armatepe teritoriul său, celelalte state membre sunt obligatesă îi acorde ajutor şi asistenţă prin toate mijloacelede care dispun, în conformitate cu articolul 51 dinCarta Organizaţiei �aţiunilor Unite. Aceasta nuaduce atingere caracterului specific al politicii desecuritate şi apărare a anumitor state membre.Angajamentele şi cooperarea în acest domeniu suntconforme cu angajamentele asumate”.

Conform dispoziţiilor următoare, această

clauză nu afectează caracterul specific al politicii

de securitate şi de apărare al statelor membre şi

care vizează în principal statele neutre ale UE, cum

sunt Austria, Finlanda, Irlanda şi Suedia. Pentru

statele care sunt membre ale NATO, rămân valabile

angajamentele din cadrul acestei organizaţii.„Angajamentele şi cooperarea în acest domeniu suntconforme cu angajamentele asumate în cadrulOrganizaţiei Tratatului Atlanticului de �ord, carerămâne pentru statele membre ale acestei organizaţiifundamentul apărării lor colective şi cadrul depunere în aplicare a acesteia”.

În ceea ce priveşte existenţa altor ameninţări

cum ar fi: terorism, catastrofe de origine umană sau

naturală, clauza de solidaritate (art.31 din TUE şiart.222 din TFUE) impune de asemenea Uniunii şi

fiecărui membru, obligaţia de a acorda asistenţă prin

toate mijloacele, unui stat membru lovit de o

catastrofă sau de acte de terorism: „ (1) Uniunea şistatele sale membre acţionează în comun, în spiritulsolidarităţii, în cazul în care un stat membru faceobiectul unui atac terorist, ori al unei catastrofenaturale sau provocate de om”. (Semnalăm că, în

urma atentatelor din Spania din 11 martie 2004, a

existat în practică, o punere în aplicare anticipativă a

acestei clauze prin adoptarea Declaraţiei privind

lupta împotriva terorismului, adoptată de Consiliul

European din 25 martie 2004).

la votul cu majoritate calificată, (în cazul în care se

constituie unanimitatea în acest sens in Consiliul

European), dacă apreciază că domeniul vizat de actul

în discuţie este prea important pentru a fi reglementat

prin majoritate calificată. Este suficientă opoziţia

unui singur parlament naţional pentru ca propunerea

de act legislativ să fie supusă în continuare procedurii

de vot prin unanimitate (art. 48-7 din TUE);

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile

punctului 8 din Protocolul privind aplicarea

principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii,

orice stat membru poate solicita „în numeleparlamentului său naţional sau al unei camere aacestuia”, înaintea Curţii de Justiţie a UE, anularea

unui act legislativ comunitar, dacă apreciază că

acestea nu respectă principiul subsidiarităţii.

d) Proceduri, mecanisme şi metodologii de

lucru

1. Extinderea domeniilor în care deciziile se

adoptă cu majoritate calificată (art.7)

Întrucât Tratatul de la Lisabona simplifică

procesul decizional, statele membre vor vota în

Consiliul Uniunii Europene, prin procedura

majorităţii calificate, în peste 20 de domenii, printre

care amintim: piaţa internă, guvernarea economică şi

Uniunea Economică şi Monetară, bugetul european,

agricultura, proprietatea intelectuală, ş.a., votul prin

recurs la unanimitate devenind o excepţie.

Astfel, începând cu anul 2014 (în mod

excepţional, din 2017), un act legislativ european va

fi adoptat în Consiliu prin votul a 55% din statele

membre, reprezentând 65% din populaţie.

Precizăm că cel mai important domeniu scos

de sub incidenţa votului prin unanimitate este cel

al justiţiei si afacerilor interne. UE va lua decizii cu

majoritate simplă în domeniul cooperării poliţieneşti

şi al cooperării judiciare în materie penală. De

asemenea, tot în domeniul justiţiei si afacerilor

interne, noul Tratat conferă Curţii de Justiţie dreptul

de a judeca în unele cazuri, (pe baza legislaţiei UE –

JAI,) cum ar fi: azilul, vizele, imigraţia ilegală sau

cooperarea în materie juridică.

Rămân supuse votului prin unanimitate

domenii încă sensibile la nivelul unor state membre:

impozitarea, măsurile de armonizare în domeniul

securităţii şi clauza de flexibilitate a protecţiei

sociale, ş.a.

2. Introducerea dreptului de iniţiativă

legislativă pentru cetăţeni (aceasta fiind de facto o

aplicare a principiului democraţiei)

Page 13: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

6

Aşa cum arată prof. Thomas Rupp, coordonator al Campaniei

pentru Referendumul European, liderii unionali adunaţi la

Lisabona “s-au lăudat că au reusit să depăşească crizainstituţională, dar de fapt nu au făcut decât să amplifice crizademocraţiei, prin evitarea completă a cetăţenilor “ (EU

Observer, 23 octombrie 2007).

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 15

Studii, opinii, informări

În rest, în acest moment este şi aici prematur de

concluzionat dacă obiectivele fundamentale – cevizează pe fond, eficientizarea şi democratizareaprocedurilor Uniunii – reprezintă cu adevărat un

succes pentru popoarele Europei care, în mod

implicit şi evident din altă perspectivă, va contribui şi

la înlăturarea opiniilor (nu puţine!) împotriva acestui

document

6

, formulate de aşa numiţii „ eurosceptici ”.

4. Relaţiile de vecinătate

Pentru prima dată în istoria construcţiei

europene, importanţa relaţiilor de vecinătate ale

Uniunii este consacrată la nivel de tratat, ca politică

integrată. Tratatul de la Lisabona conferă aşadar un

cadru legal stabilirii de relaţii privilegiate între

Uniune şi statele din vecinătate. Totodată, această

politică implică încheierea de acorduri specifice între

Uniune şi statele respective privind instituirea de

drepturi şi obligaţii reciproce, precum şi posibilitatea

întreprinderii de acţiuni comune. Implementarea

acestora este supusă consultărilor periodice (art.8 dinTUE).

Textul articolului se completează cu

Declaraţia nr.3 cu privire la articolul 8 din

Tratatul privind Uniunea Europeană, anexată la

Tratat, (cuprinsă la punctul A. Declaraţiile cu privirela dispoziţiile Tratatelor) şi care prevede: „ Uniuneaia în considerare situaţia specială a ţărilor dedimensiuni mici cu care întreţine relaţii specifice deproximitate.”

5. Posibilitatea legală de retragere din UE

Tratatul de la Lisabona recunoaşte explicit,

pentru prima dată în existenţa construcţiei europene

a posibilităţii pentru un stat membru de a părăsi

Uniunea Europeană (art. 50 din TUE). În

conformitate cu acest articol, statul membru care

decide să se retragă, notifică intenţia sa Consiliului

European, care analizează cererea şi propune Uniunii

negocierile unui acord de stabilire a aranjamentelor

referitoare la retragerea sa, ţinând seama de cadrul

viitoarelor sale relaţii cu Uniunea.

III. CO�CLUZII

Deoarece Tratatul de la Lisabona se află în

vigoare numai de 4 luni (cu excepţia dispoziţiilorprocedurale ce vor intra in vigoare în perioada 2014-2017), ceea ce se poate spune cu certitudine despre

acest document juridic fundamental pentru Uniunea

Europeană este faptul că:

– acesta continuă procesul de reformă al

construcţiei europene, început cu Tratatul de la

Amsterdam şi Tratatul de la Nisa;

– a marcat depăşirea impasului instituţional după

eşecul ratificării Tratatului Constituţional;

– realizează o clarificare a relaţiilor dintre

Uniunea Europeană şi statele membre, incluzând aici,

în principal, clasificarea explicită a competenţelor

fiecăruia.

Page 14: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

I. REGLEME�TĂRI CO�STITUŢIO�ALE,

DOCTRI�A ŞI JURISPRUDE�ŢA

CO�STITUŢIO�ALĂ EUROPEA�Ă

I.1. FRA�ŢA

I.1.1. Art. 26 din Constituţie, revizuită în

2008:

1. “�iciun membru al Parlamentului nu poatefi urmărit, cercetat, arestat, deţinut sau judecatpentru opiniile sau voturile emise în exerciţiulfuncţiilor sale.

2. �iciun membru al Parlamentului nu poateface obiect, în materie criminală sau corecţională, alunei arestări sau a oricărei alte măsuri privative saurestrictive de libertate, decât cu autorizaţia Birouluiadunării din care face parte. Această autorizaţie nueste cerută în caz de crimă sau flagrant delict ori decondamnare definitivă.

3. Detenţia, măsurile privative sau restrictivede libertate ori urmărirea unui membru alParlamentului sunt suspendate pe durata sesiuniidacă adunarea din care face parte a cerut aceasta.Adunarea se reuneşte de plin drept in şedinţesuplimentare pentru a permite, în acest caz, aplicareadispoziţiilor din alineatul precedent”.

I.1.2. Art. 27 (1): “Mandatul imperativ este�UL”.

I.1.3. Doctrina constituţională franceză cea

mai recentă

1

:

“De la victoria Revoluţiei s-a impusnecesitatea de a proteja mandatul de parlamentar,

pentru ca el sa poată fi exercitat liber, fără ca niciexecutivul şi nici judiciarul să-i poată restrângeindependenţa sa, condiţie absolută de suveranitate.Două imunităţi au rezultat: iresponsabilitatea pentrupropunerile şi voturile date în exerciţiul mandatuluişi inviolabilitatea care-l protejează pe titularulmandatului contra urmăririlor penale sau arestărilorabuzive”

“Iresponsabilitatea este absolută, pentru căea este condiţia absolută a libertăţii de cuvânt şi aunei convingeri total libere, dar această imunitateeste destinată să apere mandatul şi nu pe titularulsău; ea este limitată numai la acele acte direct legatăde exercitarea mandatului sau priveşte, de exemplu,actele din campania electorală. Iresponsabilitateanu este sinonimă cu impunitatea, căci ea opereazănumai pe durata acestui mandat şi doar în limitelefixate expres şi clar de textul constituţional” (p. 189).

“Acest sistem este coerent cu principiul dupăcare imunitatea protejează mandatul si nu persoana,iar urmărirea nu împiedică exercitarea mandatului”.

I.2. ROM�IA

I.2.1. Art. 72 din Constituţia, revizuită înoctombrie 2002:

1.” Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi larăspundere juridică pentru voturile sau pentruopiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

2. Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şitrimişi în judecată penală pentru fapte care nu aulegătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimateîn exercitarea mandatului, dar nu pot fi perche -ziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţareaCamerei din care fac parte, după ascultarea lor.Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se potface numai de către Parchetul de pe lângă Înalta

1 “La Constitution”, introduite et comentée par Guy

Carcassonne, IX édition, Points Essais, Paris, 2009, p.155, ca şi

“Droit Constitutionnel”, Louis Favoreau et autres, Ed. Dalloz,

XI édition, Paris, 2008, p.721

Imunitatea parlamentară în dreptul european şi în jurisprudenţa CEDO

– studiu documentar – sinteză –

prof. univ. dr. Marin VOICU

fost judecător la CEDO

16 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Studii, opinii, informări

Page 15: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecatăaparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sausenatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei.Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pepreşedintele Camerei asupra reţinerii şi apercheziţiei. În cazul în care Camera sesizatăconstată că nu există temei pentru reţinere, vadispune imediat revocarea acestei măsuri”.

I.2.2. Art. 69:1.”În exercitarea mandatului, deputaţii şi

senatorii sunt în serviciul poporului. 2. Orice mandat imperativ este �UL”.I.2.3. Doctrina constituţională română cea

mai recentă este pe aceeaşi linie de gândire cu cea

franceză, susţinând neechivoc teza caracterului

obiectiv al imunităţii, ca aparţinând dreptului public

şi la care titularul mandatului nu poate renunţa,

soluţie consacrată şi în jurisprudenţă, dar şi de CEDO

în 2009

2

.

I.3. GERMA�IA

I.3.1. Imunitatea deputaţilor – art. 46 din

Constituţia Germaniei reunificate:

Art. 46. Indemnitatea si imunitatea deputaţilor„(1) Un deputat nu poate fi urmărit în nici un

moment, judiciar sau disciplinar, din cauza votuluisau a unei declaraţii pe care a făcut-o în Bundestagsau într-una din comisiile sale sau să fie tras larăspundere, în alt mod, în afara Bundestagului.Aceasta nu se aplică pentru injuriile defăimătoare.

(2) Un deputat nu poate fi tras la răspunderesau arestat pentru fapte pedepsite de lege decât cuîncuviinţarea Bundestagului, afară numai dacă a fostarestat în flagrant delict sau în cursul zilei următoarecomiterii faptei.

(3) Încuviinţarea Bundestagului este, deasemenea, necesară pentru orice altă îngrădire alibertăţii personale a unui deputat sau pentrupornirea unei proceduri judiciare împotriva unuideputat în baza articolului 18.

(4) Orice acţiune penală şi orice urmărire înbaza articolului 18 împotriva unui deputat, sau oricealte îngrădiri ale libertăţii sale personale trebuiesuspendate, la cererea Bundestagului”.

I. 3.2. Dreptul de refuz ca martor – art. 47:“Deputaţii sunt îndreptăţiţi să refuze să

depună mărturie cu privire la persoanele care le-au

confiat fapte, în calitatea lor de deputaţi sau căroraei le-au încredinţat fapte în această calitate, precumşi cu privire la aceste fapte. Atâta timp cât acest drepteste în vigoare este inadmisibilă sechestrarea dedocumente”.

I.4. SPA�IA

I.4.1. Imunitatea – art. 71 din Constituţie:(1) “Deputaţii şi senatorii se bucură de

inviolabilitatea opiniilor exprimate în exercitareamandatului.

(2) În timpul mandatului, deputaţii şi senatoriise bucură de imunitate şi pot fi arestaţi numai încaz de infracţiune flagrantă. �u vor putea fiinculpaţi şi nici trimişi în judecată fără autorizareaprealabilă a Camerei respective.

(3) În cauzele îndreptate împotriva deputatuluisau senatorului este competent Tribunalul Suprem,Secţia Penală.”.

I.4.2. �atura mandatului – art. 67 pct. 2:“Membrii Parlamentului nu sunt legaţi de un

mandat imperativ”.I.4.3. Tribunalul Constituţional al Spaniei a

pronunţat decizia

3

istorică relativă la imunitatea

parlamentară, amplu dezbatută în doctrină

4

. Instanţa

constituţională a decis, ca unic interpret suprem al

Constituţiei şi garant al conformităţii actelor parla -

men tarilor cu Constituţia, că este competentă să

controleze, din această perspectivă, actele Con gre -

sului Deputaţilor şi ale Senatului, care, în cadrul

exercitării libere a prerogativelor de imunitate,

recunoscută prin art. 71 (2) din Constituţia spaniolă,

statuează asupra cererii de autorizare a punerii sub

acuzare a unuia din membrii lor, control efectuat pe

calea şi în condiţiile cerute de recursul de amparo,

fondat pe afirmarea violării dreptului la integritate

morală (art. 15 (1) din Constituţie), dreptul la onoare,

la intimitatea personală şi familială şi a imaginii sale

(art. 18-1) şi dreptul de a obţine protecţia efectivă a

judecătorilor şi tribunalelor (art. 24).

Textul constituţional spaniol – art. 71 –

consacră trei prerogative: inviolabilitatea (art. 71-1),

imunitatea (art. 71-2) si privilegiul de jurisdicţie (art. 71-3), ceea ce îl apropie, până la conformitate,

cu textul art. 72 din Constituţia României.

2

Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, “Drept constituţional şiinstituţii politice”, ed. C.H. Beck, 2008, p. 197

3

Pierre Bon; Didier Maus, “Les grandes décisions des coursconstitutionelles européennes”, Dalloz, 2008, p. 529-537

4 Idem, p. 531-537, Maria Fraile

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 17

Studii, opinii, informări

Page 16: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

I.5. ITALIA

I.5.1. Imunitatea este consacrată de art. 68-1

din Constituţia italiană, care dispune că parlamentarii

nu pot fi urmăriţi pentru opiniile exprimate şi voturile

date în exerciţiul funcţiilor lor.

Fundamentul juridic îl constituie, ca şi în

constituţiile Franţei, Spaniei, Germaniei si României,

protecţia autonomiei şi independenţei camerelor

alese faţă de oricare altă putere a statului, dreptul

celor aleşi la mandatul liber, exerciţiul normal al

funcţiei jurisdicţionale şi dreptul la onoare şi la

reputaţie, garantat pentru toţi cetăţenii.

I.5.2. Curtea Constituţională italiană are o

abundentă jurisprudenţă asupra imunităţii parla -

mentare

5

, o parte însemnată vizând soluţionarea

conflictului dintre autoritatea judiciară şi Parlament

6

.

Formulând teza distinctivă dintre faptele susceptibile

şi cele nesusceptibile de a fi supuse ori excluse de la

imunitate (Decizia nr. 589/2002), Curtea a sprijinit,

astfel, adoptarea Legii nr. 140/2003, care în art. 3 (1)

dispune: “Articolul 68-1 din Constituţie se aplică întoate cazurile de prezentare de proiecte şi propuneride legi, de amendamente, ordine de zi, moţiuni şirezoluţii, interpretări sau întrebări, intervenţii înadunări, ca şi în celelalte organe ale camerelor, laorice vot exprimat, indiferent de formularea sa,pentru orice act parlamentar, orice activitate de inspecţie, de divulgare, de critică şi demni -tate politică, având o legătură cu activitateaparlamentară, exercitată chiar în afaraParlamentului“.

I.6. JAPO�IA

I.6.1. Conform art. 50 din Constituţie:

“Membrii celor două Camere, în afara cazurilorstabilite prin lege, nu pot fi arestaţi în timpul sesiuniiparlamentare, iar parlamentarul arestat înainte desesiune, dacă există o cerere a Camerei respective,trebuie să fie eliberat pe timpul sesiunii”.

I.6.2. Dispoziţia din art. 51 prevede că:

“Membrii celor două Camere nu pot fi traşi larăspundere în afara Dietei pentru cuvântările,opiniile şi voturile exprimate in Dietă“.

I.7. TURCIA

I.7.1. Imunitatea parlamentară – art. 83 din

Constituţie:

(1) „Membrii Marii Adunări �aţionale aTurciei nu pot fi răspunzători de voturile pronunţateşi de intervenţiile făcute de aceştia în timpullucrărilor Adunării şi nici pentru opiniile pe care leexprimă în Adunare, nici pentru repetarea saucomunicarea acestora în afara Adunării, dacăAdunarea nu a decis în alt fel în timpul unei sesiunistabilite la propunerea Biroului prezidenţial.

(2) �ici un deputat acuzat că a comis undelict înainte sau după alegeri nu poate fi reţinut,interogat, deţinut sau judecat fără a exista o decizieîn acest sens a Adunării. Cazurile de flagrant delictpasibile de o pedeapsă grea şi cazurile prevăzute laarticolul 14 din Constituţie, cu condiţia ca urmăririlerespective să fi fost începute înainte de alegeri, facexcepţie de la aceste dispoziţii. Cu toate acestea,autoritatea competentă trebuie ca în acest caz săinformeze Marea Adunare �aţională a Turciei despresituaţia respectivă, fără întârziere şi în mod direct.

(3) Executarea unei condamnări penalepronunţate împotriva unui membru al Marii Adunări�aţionale a Turciei înainte sau după alegeri estereportată până când acesta îşi pierde calitatea demembru; prescrierea nu este valabilă pe duratamandatului.

(4) În cazul realegerii unui membru, ancheta şicercetarea respectivă sunt subordonate unei noiproceduri de ridicare a imunităţii acestuia de cătreAdunare.

(5) Grupurile parlamentare ale partidelorpolitice din Marea Adunare �aţională a Turciei nupot dezbate imunitatea parlamentară şi nici nu potlua decizii asupra acestui subiect”.

I.7.2. Art. 85 – căile de atac:„În cazul în care imunitatea parlamentară a

unui deputat a fost ridicată (…), deputatul res pec -tiv sau un alt deputat pot formula un recurs înanulare asupra acestei decizii la Curtea Constitu -ţională, invocând nerespectarea Constituţiei, alegii sau a Regulamentului interior, în termen deşapte zile de la data deciziei luate de Adunareaplenară. Curtea Constituţională statuează cu titludefinitiv asupra cererii în anulare în termen decincisprezece zile.”

5

Pierre Bon; Didier Maus op. cit., p. 537-538

6 Ibid, p. 538-540: deciziile nr. 9150/1988; 289/1998, nr. 10-11 şi

82 din 2000 şi nr. 589/2002.

18 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Studii, opinii, informări

Page 17: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

7

Speţele nr. E. 1994/11, K. 1994/30; E. 1994/6, K.1994/25; E.

1994/18, K. 1994/37; E. 1994/13, K. 1994/32; E. 1994/5, K.

1994/24; E. 1994/20, K. 1994/39; E. 1995/21, K. 1994/40.

8

Sinteză extrasă din jurisprudenţa CEDO – Hotărârea Kart c.Turciei (nr. 8917/2005) din 3.12.2009

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 19

Studii, opinii, informări

europene recunosc două tipuri de imunităţi

parlamentare pentru parlamentarii lor: pe de o

parte, iresponsabilitatea parlamentarului, care îl

sustrage pe acesta de la orice urmărire judiciară în

urma opiniilor şi voturilor exprimate în exercitarea

funcţiunilor acestuia; pe de altă parte, inviola bi -litatea parlamentară, care îl scuteşte pe parlamentar

de orice arestare, detenţie sau procedură judiciară,

cu excepţia celor autorizate de camera de care apar -

ţine, pentru actele săvârşite pe parcursul exercitării

funcţiunilor sale (conform raportului Comisiei de la

Veneţia referitor la regimul imunităţilor parla -

mentare, 1996).

II.1.2. Gradul de extindere al inviolabilităţiivariază mult de la o ţară la alta. Natura însăşi a

acestui aspect al imunităţii dă naştere, pentru

aplicarea ei, la o diversitate de regimuri juridice.

Anumite state nu cunosc această instituţie (Olanda,

San Marino). În anumite ţări, cum ar fi Marea

Britanie, extinderea acesteia este foarte limitată:

inviolabilitatea se aplică numai sub aspect civil, sub

aspect penal, parlamentarul nu beneficiază de nici o

protecţie anume şi este tratat în mod egal cu ceilalţi

cetăţeni. În Irlanda şi în Norvegia inviolabilitatea

parlamentară face ca parlamentarul să nu fie arestat în

timpul unei sesiuni parlamentare sau în drumul spre

sau de la locaţia sesiunii; oferindu-se deci o protecţie

limitată parlamentarului.

II.1.3. Majoritatea statelor, care fac parte din

Convenţie, acordă deputaţilor lor, pe durata

mandatului acestora, o imunitate extra-funcţionalăpentru situaţiile penale (Albania, Germania,

Austria – dacă fapta în sine nu este străină de

funcţiile politice – Cipru, Spania, Grecia, Ungaria,

Lituania, Polonia, Rusia, Serbia, Elveţia), şi/sau oprotecţie împotriva constrângerii şi măsurilor deprivare de libertate (arestarea sau detenţia în toate

ţările care prevăd imunitatea în faţa urmăririlor

penale, la care se adaugă Belgia, Franţa, Georgia,

Italia, Portugalia şi România). Aceste urmăriri sau

măsuri penale nu pot fi puse în aplicare decât cu

autorizarea Adunării, cu excepţia Ciprului, care

deţine puterea judiciară.

II.1.4. În multe state, extinderea invio -labilităţii a fost limitată prin unele reformeconstituţionale recente. Astfel, în Franţa, în urma

reformei constituţionale din 1995, autorizaţia camerei

nu mai este necesară pentru declanşarea procedurilor

penale, ci doar pentru reţinere, arestare şi celelalte

măsuri de control judiciar. Aceeaşi evoluţie s-a

produs în Italia, Legea constituţională nr. 3 din

I.7.3. Curtea Constituţională a Turciei

7

a dat

o interpretare unitară acestor prevederi

constituţionale prin mai multe decizii pronunţate în

anul 1994, din care, pertinente apar unele pasaje,

citate mai jos:

„a) Semnificaţia iresponsabilităţii şi aimunităţii legislative

Toate ţările democratice au recunoscut pentrumembrii adunărilor legislative unele privilegii şiimunităţi ce se referă la permisiunea de a-şi exercitafuncţiile legislative aşa cum se cuvine. Este absolutevident că această acordare a membrilor adunărilorlegislative a unui statut diferit de cel acordatcelorlalţi cetăţeni nu ar trebui considerată în sensulcă aceste persoane constituie un grup privilegiat careeste mai presus de lege.

Imunitatea legislativă nu este un scop: esteun mijloc pentru a permite parlamentarilor să ducăla îndeplinire în totalitate voinţa naţională prin aceeacă reflectă perfect voinţa poporului în cadrulAdunării.

Chiar dacă articolul 83 din Constituţie aretitlul „imunitate legislativă” acesta stabileşte douăinstituţii: iresponsabilitatea legislativă şi imunitatealegislativă.

S-a prevăzut că deciziile de ridicare aimunităţii luate de Marea Adunare �aţională aTurciei să fie controlate de Curtea Constituţionalăîn ceea ce priveşte conformitatea acestora nu numaicu Constituţia, dar şi cu regulamentul intern (…).

Cu ocazia controlului asupra unei decizii aMarii Adunări �aţionale a Turciei în materie,trebuie să se decidă asupra seriozităţii învinuirii şiasupra măsurii în care aceasta are sau nu la bazăintenţii politice. În plus, o astfel de decizie trebuie săfie în conformitate cu temeiul existenţei imunităţiica instituţie constituţională”.

II. DREPTUL COMPARAT AL STATELOR

EUROPE�E.

CARACTERISTICI GE�ERALE

8

II.1. Extinderea inviolabilităţii parlamentare

II.1.1. �oţiunea de imunitate parlamentarănu este o noţiune omogenă. Majoritatea statelor

Page 18: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

20 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Studii, opinii, informări

declanşată printr-o propunere sau o cerere de

autorizaţie de la autoritatea publică competentă (cel

mai adesea procurorul general), de la reclamant sau

de la parlamentarul însuşi. Este transmisă

preşedintelui adunării, fie direct, fie în anumite cazuri

prin intermedierea unei alte autorităţi (ministrul

Justiţiei, primul ministru) şi este examinată ulterior

de o comisie parlamentară ad hoc sau specializată

care are sarcina de a emite un aviz după interogarea

parlamentarului respectiv. Îi revine camerei în plen,

în urma unei dezbateri sau nu, cu uşi închise sau nu,

sarcina de a acorda sau nu ridicarea imunităţii

parlamentare. Posibilitatea introducerii unui recurs

împotriva deciziei camerei de ridicare a imunităţii

parlamentare nu există decât în foarte puţine ţări

(Austria, Germania).

II.3. Posibilitatea parlamentarului de a renunţavoluntar la imunitatea parlamentară

II.3.1. Posibilitatea unui parlamentar de a

renunţa la imunitatea sa parlamentară este foarte

puţin răspândită (Polonia, Elveţia) şi se limitează

de obicei la infracţiuni minore (contravenţii, în

Ungaria) sau determinate (calomnie în Irlanda, în

Marea Britanie). În Polonia, Constituţia recunoaşte

dreptul parlamentarului de a consimţi la cercetarea

penală. În Elveţia, legea Adunării federale garantează

deputatului dreptul de accepta în scris procedurile

penale sau arestarea.

II.3.2. În majoritatea statelor membre,

imposibilitatea de a renunţa voluntar la imunitate

porneşte de la ideea că aceasta nu reprezintă un

privilegiu acordat parlamentarilor cu titlu in di -

vidual, ci un privilegiu atribuit Parlamentului

pentru garantarea bunei sale funcţionări. În

tradiţia juridică franceză, dispoziţiile referitoare la

imunitate sunt de ordin public şi parlamentarii nu pot

renunţa în mod voluntar la aceasta. Faptele săvârşite

cu violarea imunităţii sunt nule. Imunitatea trebuie

ridicată, din oficiu, de judecător. Practica Parla -

mentului European se sprijină pe această concepţie,

astfel încât renunţarea la imunitate nu are efecte

juridice.

II.4. Concluzie

II.4.1. Această observaţie comparativă ne duce

la concluzia că nu există o situaţie uniformă în ceea

ce priveşte practicile parlamentare existente.

Trebuie, totuşi, să subliniem că majoritatea statelor

continentului european au recunoscut imunitatea

29 octombrie 1993, excluzându-se necesitatea unei

autorizaţii prealabile a camerei pentru demararea

procedurilor penale în cazul parlamentarilor. În

România, de la reforma constituţională din 2003, un

senator poate face obiectul unei anchete judiciare sau

poate fi urmărit penal pentru fapte care nu au legătură

cu exprimarea voturilor sau opiniilor sale politice în

decursul mandatului parlamentar.

II.1.5. În Germania, există în Bundestag opractică ce constă în ridicarea de manieră generalăla începutul legislaturii a imunităţii parlamentarepentru toate tipurile de infracţiuni (cu excepţia celor

cu caracter defăimător din punct de vedere politic).

Această măsură vizează protecţia tuturor membrilor

Parlamentului, astfel încât aceştia să nu atragă asupra

lor atenţia mass-mediei în cazul în care se derulează

o procedură pe numele lor.

II.1.6. Pentru ceea ce se numeşte extinderea

ratione materiae a inviolabilităţii parlamentare, şi

anume faptele aflate sub imunitate parlamentară,

există în majoritatea statelor membre ale Convenţiei

o tendinţă de excludere a cazurilor de flagrant delictdin aria de extindere a imunităţii. În acest caz,

autorizaţia camerei nu e necesară, ceea ce nu o

împiedică pe aceasta de a se pronunţa ulterior asupra

urmăririlor penale sau arestării, pentru a solicita

eventual suspendarea sau ridicarea (printre altele,

Georgia şi România). Anumite legislaţii exclud din

câmpul inviolabilităţii anumite infracţiuni datorită

naturii sau gravităţii lor şi a pedepsei (Constituţia

portugheză exclude, în anumite condiţii, infracţiunile

intenţionale cu pedepse cu închisoarea de peste

trei ani).

II.1.7. Durata imunităţii parlamentarevariază şi ea de la stat la stat. Anumite regimuri

parlamentare extind acest privilegiu la procedurile

penale demarate în numele deputatului înaintea

alegerii sale (Germania, Belgia, Spania, Ungaria,

Italia, Portugalia). În alte state, deşi autorizaţia

Parlamentului nu este necesară pentru continuarea

procedurilor penale deja demarate, adunarea poate,

fie din oficiu, fie la cererea părţii interesate, să

solicite suspendarea procedurilor penale sau ridicarea

măsurilor de constrângere pe perioada mandatului

parlamentar (Franţa, Polonia, Elveţia).

II.2. Procedura de ridicare a imunităţii

II.2.1. Imunitatea parlamentară poate fi

ridicată în majoritatea statelor, procedura de ridicare

a imunităţii fiind în general aceeaşi; ea este

prevăzută, de regulă, de Regulamentul camerei. Este

Page 19: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 21

Studii, opinii, informări

judiciară. Imunitatea se răsfrânge şi asupradeplasării la locaţia şedinţei Adunării Consultative(parlamentare) şi asupra deplasării de la aceastălocaţie. Aceasta nu poate fi invocată în caz deflagrant delict şi nu se poate opune dreptuluiAdunării de a ridica imunitatea unui reprezentant saua unui înlocuitor. “

III.1.3. Protocolul suplimentar la AcordulGeneral referitor la privilegii şi imunităţi alConsiliului Europei (6 noiembrie 1952) stipulează

următoarele:

“ Articolul 3: Dispoziţiile articolului 15 alAcordului se aplică – indiferent dacă Adunareaparlamentară este în sesiune sau nu – repre -zentanţilor Adunării precum şi înlocuitoriloracestora, indiferent dacă aceştia participă la oşedinţă a unei comisii sau a unei sub-comisii aAdunării, sau dacă se deplasează la sau de laşedinţă.

Articolul 5: Privilegiile, imunităţile şifacilităţile sunt acordate reprezentanţilor membrilornu ca un avantaj personal, ci pentru a asiguraindependenţa exercitării funcţiunilor lor în raportcu Consiliul Europei. Prin consecinţă, un membruare nu numai dreptul, dar şi datoria de a ridicaimunitatea reprezentantului său în cazul în care, înopinia sa, imunitatea parlamentară împiedicăprocesul de justiţie şi atunci când aceasta poate firidicată fără a se aduce prejudicii scopului pentrucare a fost acordată.”

III.1.4. În Rezoluţia 1490 (2006) referitoarela interpretarea articolului 15.a din AcordulGeneral referitor la privilegii şi imunităţi alConsiliului Europei, Adunarea Parlamentară a

Consiliului Europei a declarat:

„Adunarea Parlamentară aminteşte Rezoluţiasa 1325 (2003) şi Recomandarea 1602 (2003)referitoare la imunităţile membrilor Adunării par -lamentare, în care se stipulează că aceste imunităţisunt acordate pentru conservarea integrităţiiAdunării şi pentru a se asigura independenţa mem -brilor săi în exercitarea mandatului lor european.”(…)

Aceasta decide să interpreteze art. 15.a. după

cum urmează: indiferent de regimul naţional deimunitate al acestora, reprezentanţii Adunării şiînlocuitorii acestora sunt protejaţi împotriva tuturormăsurilor de reţinere şi urmărire judiciară înexercitarea funcţiunilor lor în calitate de membri aiAdunării sau când sunt în misiune oficială în numeleAdunării, fie în interiorul sau în exteriorul ţării deorigine. În cazul în care nu-şi exercită activitatea însensul definit mai sus sau nu sunt în misiune, în

parlamentară, sub aspect de inviolabilitate şi au

integrat-o în ordinea constituţională ca piesă

esenţială de bună funcţionare a adunării

legislative.

II.4.2. Este adevărat că există diferenţe care

nu pot fi neglijate referitoare la natura şi gradul

de protecţie oferită parlamentarilor prin in -

termediul inviolabilităţii. Reflectând experienţa

politică şi istorică proprii fiecărui stat, aceste diver -

genţe reflectă bine necesităţile pe care acesta este

fondat. Privită, de fapt, ca fiind indisociabilă de

separarea puterilor în stat, de păstrarea auto -

nomiei parlamentare sau de protejarea opoziţiei

în cadrul Parlamentului, extinderea acestui

privilegiu pare să se definească, în fiecare stat, în

funcţie de gradul de autonomie necesar pentru ca

Parlamentul să-şi poată îndeplini funcţiile.

III. DREPTUL EUROPEA� AL CO�SILIULUI

EUROPEI ŞI AL U�IU�II EUROPE�E

III.1. Dreptul european al Consiliului Europei

III.1.1. Dispoziţii relative la AdunareaParlamentară a Consiliului Europei

Articolul 40 din Statutul Consiliului Europei(5 mai 1949):

“a. Consiliul Europei, reprezentanţii mem bri -lor şi Secretariatul se bucură, pe teritoriilemembrilor, de imunităţile şi privilegiile necesareexercitării funcţiilor lor. În virtutea acestei imu -nităţi, reprezentanţii Adunării Consultative (parla -mentare), nu pot fi nici arestaţi nici urmăriţi penalpe teritoriile tuturor membrilor în urma opiniilor sauvoturilor exprimate în cursul dezbaterilor Adunării,în comitetele sau comisiile acesteia.”

III.1.2. Acordul General referitor la privilegiişi imunităţi al Consiliului Europei (2 septembrie

1949) stipulează următoarele:

“Articolul 14: Reprezentanţii Adunării Con -sultative (parlamentare) şi înlocuitorii acestora nupot fi cercetaţi, reţinuţi sau urmăriţi penal în urmaopiniilor sau voturilor exprimate de aceştia înexercitarea propriilor funcţiuni”.

Articolul 15: Pe durata şedinţelor AdunăriiConsultative (parlamentare), reprezentanţii Adunăriişi înlocuitorii acestora, parlamentari sau nu, be ne -ficiază de:

a. Pe teritoriul lor naţional, de imunităţirecunoscute de membrii Parlamentului ţării res -pective;

b. Pe teritoriul oricărui alt stat membru, descutirea de toate măsurile de reţinere şi urmărire

Page 20: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

22 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Studii, opinii, informări

– Pe teritoriul lor naţional, de imunităţirecunoscute de membrii parlamentului din ţara lor;

– Pe teritoriul oricărui stat membru, descutirea de toate măsurile de reţinere şi de urmărirejudiciară.

Imunitatea se răsfrânge şi asupra deplasăriila sau de la locaţia sesiunii Parlamentului European.

Imunitatea nu poate fi invocată în caz deflagrant delict şi nu se poate opune dreptuluiAdunării de a ridica imunitatea unuia din membriisăi.”

III.2.2. Articolul 6 al Regulamentului

Parlamentului European, care se referă la ridicarea

imunităţii parlamentare, precizează:

„1. În exercitarea puterilor sale privitoare laprivilegii şi la imunităţi, Parlamentul vizează înprimul rând conservarea integrităţii sale ca adunarelegislativă democratică şi asigurarea independenţeideputaţilor la îndeplinirea sarcinilor lor.

2. Orice cerere adresată Preşedinţilor de oautoritate competentă a unui stat membru, deridicare a imunităţii unui deputat, se comunică înplen şi se trimite la comisia competentă.

3. Orice cerere adresată Preşedinţilor de undeputat sau un fost deputat, de apărare a imunităţiişi privilegiilor sale se comunică în plen şi se trimitela comisia competentă.

Deputatul sau fostul deputat poate fireprezentat de un alt deputat. Cererea nu poate fiadresată de un alt deputat fără acordul deputatuluivizat.

4. În cazul în care un deputat este arestat sauprivat de libertate de deplasare ca urmare apresupusei violări a privilegiilor şi imunităţilor sale,Preşedintele poate lua o iniţiativă de urgenţă, dupăconsultarea cu preşedintele şi raportorul comisieicompetente, de a confirma privilegiile şi imunităţiledeputatului respectiv. Preşedintele va comunicainiţiativa sa comisiei şi va informa Parlamentul.”

IV. JURISPRUDE�ŢA CEDO

IV.1. În cauzele A. c. Marea Britanie (nr.

35373/1997, CEDH – 2002 -X), Cordova c. Italia (nr.

45649/1999, CEDH 2003– I) C.G.IL c. Italia (nr.

46967/2007 din 24.02.2009) si Tsatzitzis c. Greciei(nr. 11801/2004 din 16.11.2006), Curtea a afirmatprincipiul de control al compatibilităţii imunităţiide jurisdicţie cu dreptul la un tribunal consacrat deart. 6(1) din Convenţie, principiu dezvoltat în

hotărârea Kart c. Turciei din 3.12.2009 (§ 58).

numele Adunării, regimul de imunitate naţională aacestora se aplică în ţara de origine.

Adunarea consideră oportun ca, atunci când se

examinează cererile de ridicare sau de interzicere a

imunităţii membrilor săi, organele competente ale

Adunării să ştie dacă autorităţile naţionale com -

petente au respectat Convenţia Europeană a Drep -

turilor Omului aşa cum este interpretată aceasta de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului precum şi

celelalte instrumente şi texte juridice ale Consiliului

Europei ratificate sau acceptate de ţările respective.

Adunarea trebuie să-şi exprime preocuparea atunci

când normele Consiliului Europei au fost încălcate în

legătură cu unul din membrii acesteia. (…)

În consecinţă, Adunarea decide de a adăuga,

după paragraful 6 al articolului 64 din Regulamentul

său, paragraful următor: „Atunci când examinează o cerere de ridicare

sau de interzicere a imunităţii unui membru al său înnumele Consiliului Europei, organele competente aleAdunării interpretează după cum urmează articolul15.a. al Acordului General referitor la privilegii şiimunităţi al Consiliului Europei. ReprezentanţiiAdunării şi înlocuitorii acestora sunt protejaţiîmpotriva tuturor măsurilor de reţinere şi urmărirejudiciară în exercitarea funcţiunilor lor în calitate demembri ai Adunării sau când sunt în misiune oficialăîn numele Adunării, fie în interiorul sau în exteriorulţării de origine. În cazul în care nu-şi exercităactivitatea în sensul definit mai sus sau nu sunt înmisiune în numele Adunării, regimul de imunitatenaţională a acestora se aplică în ţara de origine.

Expresia în exercitarea propriilor funcţiunivizează toate sarcinile oficiale îndeplinite în statelemembre de reprezentanţii Adunării şi înlocuitoriiacestora, la aplicarea unei decizii luate de un organcompetent al Adunării şi în acord cu autorităţilenaţionale competente.

În caz de îndoială, Biroul Adunării decidedacă activităţile membrilor Adunării se încadreazăla exercitarea funcţiunilor acestora.”

III.2. Imunitatea în Parlamentul European

al Uniunii Europene

III.2.1. Conform termenilor articolului 10 din

Protocolul referitor la privilegiile şi imunităţile

Comunităţilor Europene (PPI) din 8 aprilie 1965:

„Pe durata sesiunilor ParlamentuluiEuropean, membrii acestuia beneficiază de:

Page 21: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

9

Marin Voicu, “Preeminenţa dreptului într-o societatedemocratică”. în: Revista română de drept privat nr. 2/2009

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 23

Studii, opinii, informări

De asemenea, Curtea a precizat că:

“Vicisitudinile unei proceduri penaleprelungite sunt acompaniate în general de ostigmatizare a presupusului autor al unei infracţiuni.Situaţia respectivei persoane este deci afectată înmod obligatoriu de faptul că se află de o lungăperioadă de timp sub o acuzaţie penală pe rolîmpotriva sa. În consecinţă, nu există nici o îndoialăcă speţa de faţă influenţează dreptul reclamantuluide a beneficia de un proces într-un interval de timprezonabil, element inerent dreptului la un procesechitabil garantat de articolul 6 al Convenţiei (veziDeweer, citat mai sus, p 48). În concluzie, este validăaplicabilitatea articolului 6 (1) al Convenţiei” (§ 70).

IV.2.4. Principiile generale afirmate de Curte

IV.2.4.1. Dreptul de acces la un tribunal,

recunoscut de articolul 6 § 1 al Convenţiei, nu este

absolut; acesta se pretează la limitări implicite

admise, pentru că presupune chiar prin natura sa o

reglementare de către stat. Statele contractante

beneficiază în acest domeniu de o anumită marjă

de apreciere. Însă, aparţine Curţii stabilirea în ultimă

instanţă a exigenţelor Convenţiei. Trebuie să ne

asigurăm că limitările în discuţie nu restrâng

dreptul individului de o manieră sau până la un

punct în care aduc prejudicii esenţei însăşi a

acestui drept. În consecinţă, o asemenea limitare nu

este în concordanţă cu articolul 6 § 1 decât dacă

aceasta are un scop legitim şi dacă există un raport

rezonabil de proporţionalitate între mijloacele

utilizate şi scopul vizat (Waite şi Kennedy c.

Germania (GC), nr. 26083/94, § 59, CEDH 199 -I).

De fapt, dreptul de acces la un tribunal este

prejudiciat, în esenţa sa, atunci când reglementarea

nu mai serveşte scopurilor securităţii juridice şi bunei

administrări, ci constituie un fel de barieră care

împiedică justiţiabilul să-şi vadă litigiul rezolvat

penal de jurisdicţia competentă (Tsalkitzis, citat mai

sus, § 44).

IV.2.4.2. De altfel, Curtea a afirmat deja că

atunci când un stat recunoaşte o imunitate par la -

mentarilor săi, protecţia drepturilor fundamen -

tale ar putea fi afectată (Tsatzitzis, citat mai sus,

§ 45). În consecinţă, nu putem considera, de manieră

generală, că imunitatea parlamentară este o restricţie

disproporţionată cu dreptul de acces la un tribunal

conferit de articolul 6 § 1. Deoarece acest drept este

inerent garantării unui proces echitabil asigurat de

acest articol, nici anumite restricţii nu trebuie

considerate ca fiindu-i inerente; găsim un exemplu în

limitările admise în mod general de statele contrac -

Prin aceste hotărâri, în special cele două din

anul precedent 2009 (C.G.IL c. Italiei din 24.02.2009

si Kart – 3.12.2009), Curtea a “temperat efecteleimunităţii de jurisdicţie acordată parlamentarilor,consacrând principiul conform căruia nu estecompatibil cu preeminenţa dreptului9, într-osocietate democratică ca un stat să poată sustragede la competenţa tribunalelor o serie întreagă deacţiuni civile si penale şi să poată exonera de oriceresponsabilitate grupuri sau categorii extinse depersoane”. (§ 65).

IV.2. Hotărârea Kart c. Turciei din 3.12.2009 a Marii Camere

IV.2.1.Această hotărâre aduce în discuţie o

nouă situaţie, diferită, considerabil, de celelalte, atât

prin obiectul cererii formulate de beneficiarul

imunităţii parlamentare (se plânge că nu a fost

judecat şi nu s-a luat act de renunţarea la imunitate),

cât şi prin dreptul parlamentarului care este subiectul

unei acuzaţii penale, de a fi judecat de către

tribunal.

IV.2.2. În speţă, parlamentarul face obiectul a

două proceduri parlamentare, demarate înainte de

dobândirea primului şi a celui de-al doilea mandat

parlamentar, ambele suspendate (prima în faza de

urmărire penală şi a doua în cursul judecăţii),

datorită inviolabilităţii parlamentare şi a

ineficacităţii juridice a renunţării sale la

imunitate.

IV.2.3. Curtea a relevat că: “Inviolabilitateaparlamentară nu este decât o adaptare proceduralăcare nu are ca rezultat scutirea parlamentarului deconsecinţele propriilor sale fapte. Această invio -labilitate nu duce deci la suspendarea proce durilorpenale împotriva reclamantului ci doar la sus -pendarea cursului acestora. Deoarece prescriereainfracţiunilor nu este implicată atunci când pro -cedurile penale sunt suspendate pe motiv deimunitate parlamentară (paragrafele, 30, 34-36 demai sus), acţiunea în justiţie este doar amânată pânăla expirarea mandatului de parlamentar alreclamantului şi cercetările penale în cazul său pot fireluate la sfârşitul respectivului mandat. În speţă,partea interesată este sub influenţa acuzaţiilor penaleaduse împotriva sa de mai bine de şase ani” (§ 69).

Page 22: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

tante referitoare la doctrina imunităţii parlamentare

(A c. Marea Britanie, citat mai sus, § 83).

IV.2.4.3. În acest sens, Curtea a recunoscut

deja faptul că statele acordă o imunitate par -

lamentară, mai mult sau mai puţin extinsă, şi că

aceasta este o practică de lungă durată, care

vizează scopurile legitime care sunt protecţia

libertăţii de exprimare a Parlamentului şi men -

ţinerea separării puterilor legislative şi judiciare

(A c. Marea Britanie, §§ 75-78, Cordova (nr. 1), § 55,

Cordova (nr. 2), § 56 şi De Jorio, § 49, citate mai

sus). Diferitele forme în care se poate manifesta

imunitatea parlamentară pot de fapt să servească

protecţiei unei democraţii politice eficiente, piatră

unghiulară a sistemului Convenţiei, tocmai în măsura

în care acestea tind să protejeze autonomia legislativă

şi opoziţia parlamentară.

IV.2.4.4. Curtea reţine că forma imunităţilor

parlamentare derivă din câmpul parlamentar,

pentru care o marjă foarte largă de apreciere este

lăsată la latitudinea statelor membre. Prin urmare,

crearea de excepţii de la imunitatea parlamentară, a

căror aplicare în funcţie de fapte particulare ce ţin de

fiecare caz în parte, poate avea ca efect prejudicierea

în mod considerabil a scopurilor urmărite (A c. MareaBritanie, § 88).

IV.2.4.5. Aşadar, din punctul de vedere al

compatibilităţii sale cu Convenţia, cu cât o

imunitate este mai largă, cu atât motivele care o

justifică trebuie să fie imperioase (A c. MareaBritanie, § 78). Absenţa unei legături evidente cu o

activitate parlamentară implică o interpretare

restrictivă a noţiunii de proporţionalitate între

scopul vizat şi mijloacele utilizate. Această situaţie

se aplică în mod deosebit atunci când restricţiile

dreptului de acces sunt consecinţa unei deliberări a

unui organ politic (Tsatzitzis, citat mai sus, § 49). În

acest sens, în cazul în care este vorba de un litigiu

între persoane particulare, nu putem justifica un refuz

al accesului la justiţie din simplul motiv că

dezacordul ar putea fi de natură politică sau legat

de activitatea politică (Cordova (nr. 1), § 62,

Cordova (nr. 2), § 63 şi De Jorio, § 53, citate mai sus).

IV.2.5. Aplicarea principiilor generale la speţă

IV.2.5.1. Cu titlu preliminar, Curtea constată

că, în cazul în care regimul constituţional din Turcia

garantează în acelaşi timp şi iresponsabilitatea şi

inviolabilitatea deputaţilor, numai şi numai asupra

acestui ultim aspect al imunităţii parlamentare se vor

răsfrânge faptele speţei de faţă. În această problemă,

Curtea estimează că este necesar să se precizeze că nu

este la latitudinea ei să se pronunţe in abstractoasupra compatibilităţii dintre Convenţie şi regimul de

inviolabilitate parlamentară din Turcia, ci de a aprecia

in concreto incidenţa aplicării dispoziţiilor

constituţionale asupra dreptului reclamantului la un

tribunal, aşa cum este acesta garantat de articolul 6 §

1 al Convenţiei.

IV.2.5.2. De fapt, Curtea nu trebuie să se

pronunţe asupra manierei abstracte de definire

constituţională sau asupra extinderii protecţiei

acordate de state deputaţilor lor, ci doar trebuie să

determine în ce măsură inviolabilitatea parlamentară

poate influenţa, în circumstanţele speţei, o limitare

legitimă şi proporţională a dreptului reclamantului de

a-şi vedea cauza judecată într-un tribunal, aşa cum

este garantat acesta de articolul 6 § 1 al Convenţiei.

IV.2.5.3. Curtea a recunoscut deja că parti -

cularităţile inerente regimurilor de imunitate parla -

mentară şi derogarea de la dreptul comun implicat de

aceasta au ca scop libera exprimare a repre -

zentanţilor poporului şi împiedicarea unor pro -

ceduri partizane care ar putea aduce prejudiciu

funcţiilor parlamentare (A c. Marea Britanie,

§ 75-77, Cordova (nr. 1), § 55, Cordova (nr. 2), § 56

şi De Jorio, § 49, citate mai sus).

IV.2.5.4. Curtea admite în egală măsură că

urmăririle penale împotriva unui deputat, precum şi

măsurile coercitive asociate cu acestea pot afecta

funcţionarea chiar a adunării de care aparţine partea

interesată şi pot perturba serenitatea lucrărilor

parlamentare. Curtea recunoaşte, deci, finalitatea

instituţională a acestei prerogative care vizează

garantarea funcţionării normale şi integritatea

instituţiei parlamentare. În aceste circumstanţe,

Curtea nu poate decât să admită legitimitatea –

invocată de Guvern (paragrafele 75 şi 78 de mai sus) –

a scopurilor urmărite de acest regim derogatoriu

de la dreptul comun.

IV.2.5.5. În acest context, Curtea trebuie să

verifice dacă inviolabilitatea parlamentară, aşa

cum este aplicată aceasta de instanţele parla -

mentare, nu restrânge dreptul reclamantului

stipulat de articolul 6 al Convenţiei de o manieră

sau până la un punct în care aduce prejudiciu

chiar esenţei acestuia. Acest control al propor -

ţionalităţii implică luarea în considerare a echilibrului

just dintre interesul general care constă din

prezervarea integrităţii Parlamentului şi interesul

individual al reclamantului.

24 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Studii, opinii, informări

Page 23: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

IV.2.5.6. „În cazul majorităţii sistemelorconstituţionale, inviolabilitatea parlamentară asi -gură deputaţilor o protecţie împotriva urmăririlorjudiciare pentru fapte care nu au legătură cufuncţia parlamentară. În acest caz, cercetărilepenale împotriva reclamantului se referă la pre -supuse fapte comise înaintea intrării în parlament.În acest context, este bine să se reţină că scutirilecare caracterizează inviolabilitatea parlamentarătind să protejeze, dincolo de deputatul însuşi,integritatea reprezentării naţionale. Pornind de laexigenţele de prezervare a finalităţii instituţionale ainviolabilităţii parlamentare trebuie să apreciemincidenţa aplicării acesteia asupra dreptului indi -vidual al reclamantului. De aceea, cu cât măsura deprotecţie luată în discuţie serveşte mai puţin inte -grităţii parlamentului, cu atât justificarea acesteiatrebuie să fie imperioasă”.

IV.2.5.7. Curtea subliniază că, dacă trebuie să

se pronunţe asupra limitelor imunităţii parlamentare

care se răsfrâng asupra drepturilor prevăzute de

Convenţie, nu este nici o îndoială că deciziile de

ridicare sau de neridicare a imunităţii aparţin marjei

de apreciere a statelor şi că nu aparţine Curţii să-şi

substituie propria apreciere în scopul de a determina

dacă beneficiul imunităţii este sau nu necesar sau

aplicabil într-un caz dat. Din moment ce practica

parlamentară este în consens cu imperativele

priorităţii drepturilor prevăzute de Convenţie, Curtea

nu reprezintă un mecanism de control al pertinenţei

alegerilor operate de instanţele parlamentare în acest

domeniu.

IV.2.5.8. Sub acest aspect, trebuie să subliniem

că, înainte chiar de a se prezenta la alegerile

legislative, reclamantul făcea obiectul cercetării

penale de care se plânge. Ori, în calitate de avocat,

acesta nu putea ignora consecinţele alegerii sale.

Prezentându-se pentru un prim şi apoi un al doilea

mandat legislativ, acesta a fost conştient de

aderarea la un statut particular de natură să

întârzie finalizarea urmăririlor penale în numele

său. De asemenea, acesta ştia că, ţinând cont de

statutul la care adera, nu poate renunţa la

inviolabilitatea sa şi nici nu poate obţine, doar

prin manifestarea propriei voinţe, ridicarea

acesteia.

IV.2.5.9. În speţă, nu numai că efectul

inviolabilităţii parlamentare asupra urmăririi

procedurilor penale este temporar, dar în acelaşi

timp instanţele parlamentare nu intervin din

principiu asupra cursului justiţiei aşa cum este el.

Examinând cererea de ridicare a imunităţii

parlamentare de către reclamant, respectivele

instanţe par să fi apreciat doar dacă invio -

labilitatea, în calitatea sa de întrerupere tem -

porară a procedurii din justiţie, trebuie ridicată

pe loc sau dacă nu este cumva preferabil să se

aştepte până la expirarea mandatului de

parlamentar. Astfel, acestea doar au suspendat

cursul justiţiei, fără a interveni sau a participa la

acesta.

IV.2.5.10. Referitor la acuzaţiile reclamantului

conform cărora cercetările penale al căror obiect

prejudiciază reputaţia sa, Curtea apreciază că este în

natura însăşi a acestui prejudiciu de a lua naştere

atunci când se face o acuzaţie oficială. Acestea fiind

spuse, în cazul de faţă nu există nici o îndoială pentru

Curte că protecţia onoarei şi reputaţiei reclamantului

este asigurată de respectarea principiului prezumţiei

de nevinovăţie.

IV.2.5.11. ConcluzieCurtea estimează că, dacă întârzierea

inerentă a procedurii parlamentare este de natură

a afecta dreptul reclamantului de a vedea cauza

sa judecată într-un tribunal, prin întârzierea

exercitării, totuşi nu se aduce atingere, în speţă,

esenţei însăşi a acestui drept. De fapt, limitată în

timp şi reglementată prin reguli specifice,

referitoare mai ales la suspendarea cursului

prescrierii, imunitatea litigioasă nu constituie

decât un obstacol procedural temporar în calea

desfăşurării procedurilor penale, obstacol care

însă nu-i anulează părţii interesate posibilitatea

de soluţionare definitivă a litigiului.

IV.2.5.12. Totuşi, în raport de exigenţele pre -

emţiunii dreptului, o imunitate de tipul celei specifice

mandatului reclamantului nu poate funcţiona decât în

raport cu legitimitatea scopurilor vizate, şi anume

păstrarea integrităţii Parlamentului şi protejarea

opoziţiei. În acest sens, Curtea constată că, în cauză,

imposibilitatea reclamantului de a renunţa la bene -

ficiul inviolabilităţii sale se înscrie în perspectiva

scopurilor legitime, astfel, definite. Aşadar, Curtea

admite că o renunţare individuală a reclamantului

nu poate surclasa o decizie a Adunării parla -

mentare.

IV.2.5.13. În sfârşit, dreptul de a obţine o

judecare a acuzaţiilor penale nefiind absolut, mai

ales în cazul în care nu rezultă nici o consecinţă

fundamentală ireversibilă în detrimentul părţilor,

Curtea decide că în circumstanţele speţei de faţă

neridicarea imunităţii parlamentare a recla -

mantului nu a prejudiciat dreptul părţii interesate

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 25

Studii, opinii, informări

Page 24: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

11

A se vedea Marin Voicu, “ Avocatul între independenţă şidelaţiune. Critica hotărârii Marii Camere a CJUE” în : Revista

română de drept privat nr. 5/2009

10

A se vedea Marin Voicu, «CEDO – 50 de ani de existenţă »,

Ed. Universul Juridic, 2009

26 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Studii, opinii, informări

V.4. Într-adevăr Marea Adunare Naţională a

Turciei refuză să ridice imunitatea tuturor

deputaţilor săi, ceea ce împiedică cercetările şi

eventual, aplicarea sancţiunilor legale, independent

de culoarea politică a celor acuzaţi, ceea ce ne atrage

atenţia asupra unei practici de grup protecţioniste

excesiv şi în mod vădit, pe deasupra intereselor

generale, adică total disproporţionat faţă de

scopul legitim al protecţiei constituţionale, prin

beneficiul imunităţii mandatului.

Excesul de orice fel, sub lozinca apărării

intereselor generale impune, oarecum, perma nen -

tizarea unor circumstanţe excepţionale, existente

numai pe timp foarte scurt, ca situaţii normale, de

natură a justifica orice îngrădire sau ingerinţă în

drepturile fundamentale, capcană în care, uneori, au

căzut chiar şi instanţele europene.

De altfel şi Curtea de Justiţie a Uniunii

Europene a făcut dovada unei asemenea incon sec -

venţe sau excepţii, justificată de situaţii excepţionale,

când printr-o hotărâre a Marii Camere

11

a “statuat”

că directiva Parlamentului European prin care

avocatul este obligat să-şi denunţe clientul pe motiv

de “suspiciune”, rezultată din asistenţa juridică pe

care o prestează acestuia, privind spălarea de bani,

ş.a., nu încalcă prevederile art. 6 alin. 1 din Convenţie

pri vind dreptul la un proces echitabil, soluţie

justificată de cerinţele luptei contra criminalităţii

trans frontaliere.

V.5. Cazul de faţă nu se referă la com pa -

tibilitatea dintre imunitatea parlamentară propriu-zisă

şi Convenţie; nici nu se referă la faptul că statul pârât,

în virtutea puterii sale discreţionare, aplică în general

acest principiu deputaţilor, situându-i astfel, cu câteva

excepţii, în afara dreptului penal chiar pentru cazuri

care nu au nici o legătură cu activitatea lor de

parlamentari. Speţa de faţă ridică problema de a şti

dacă reclamantul ar trebui autorizat să se debaraseze

de protecţia imunităţii sale oferită de funcţia sa

publică pentru a tranşa, într-un interval rezonabil de

timp, cercetările penale care erau deja pe rol înaintea

alegerii sale şi care sunt total străine de sarcinile sale

ca parlamentar.

Imunitatea parlamentară este un pilon

important al istoriei constituţionale, iar statele

membre beneficiază, în domeniu, de o marjă largă

de apreciere. Totuşi, indiferent de importanţa

la un tribunal astfel încât să pară disproporţionat

faţă de scopul legitim urmărit.

V. OPI�IILE SEPARATE ŞI U�ELE

ACCE�TE PRIVI�D LIMITELE

JURISPRUDE�ŢEI CURŢII

V.1. După opiniile separate ale judecătorilor

Bonello, Zupanćić si Gynlumyan (la care ne-am fi

raliat daca am fi exercitat această funcţie), această

hotărâre este prima din îndelungata jurisprudenţă

preţioasă a Curţii, în cei peste 50 de ani de

activitate

10

, în care se afirmă că “o persoană nu poatebeneficia, în acelaşi timp, de două drepturifundamentale: dreptul la un tribunal şi de a fi judecatîntr-un timp rezonabil, contra dreptului fundamentalde a fi ales în Parlament”.

V.2. Rezultă, aşadar, în esenţă, că “pentru a sebucura de un drept fundamental, o persoană ar trebuisă sacrifice exercitarea altui drept; dreptul de a fiales în Parlament este un drept fundamental,consacrat de art. 3 din Protocolul 1 la Convenţie, caşi dreptul de acces liber la un tribunal şi de a fijudecat într-un timp rezonabil” (Hotărârea citează

faptul că la această dată sunt în “stoc” 315 cereri de

ridicare a imunităţii parlamentare în Parlamentul

turc).

V.3. Opinia separată notează câteva întrebări

retorice clare si precise:

– “dacă imunitatea reclamantului ar fi fostridicată şi procedura penală pentru insultă şi-ar fiurmat cursul in fata jurisdicţiilor penale, democraţiaparlamentară turcă ar fi primit o lovitură fatală dincare nu şi-ar mai fi putut reveni?”;

– “dacă cererea reclamantului de a fi judecatar fi fost aprobată de Parlament, oare un “teribildezastru ar fi ameninţat instituţiile? “;

– “dacă Adunarea ar fi permis onorabiluluidomn Kart (avocat) să fie judecat, aşa cum el ainsistat, o lume îngrozită ar fi asistat la prăbuşireabinelui în universul uman? “;

– “Îmi vine greu să cred, afirmă domnuljudecător Bonelli, în opinia separată, că miculproces de insultă al dl. Kart riscă să confişteRevoluţiei Franceze titlul de tsunami politic almileniului; ah, dar tropotele de cai care se aud inzare ce să fie oare? Cavalerii Apocalipsei, posibil”.

Page 25: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 27

Studii, opinii, informări

devine imperios necesar să justificăm refuzul de aridica imunitatea parlamentară atunci când sunt înjoc drepturi fundamentale. Atunci când imunitateaoperează într-o aşa manieră astfel încât persoanelesunt protejate de acţiunea tribunalelor penale sau nupot avea acces la acestea chiar în cazuri care nu aulegătură cu funcţia publică, atunci trebuie stabilitclar, şi de o manieră convingătoare, motivaţiarefuzului de ridicare a imunităţii. Ori, în cazul defaţă, nu există nici un criteriu specific şi obiectiv caresă justifice un asemenea refuz”.

acestei instituţii, nu trebuie să pierdem niciodată

din vederea raţiunea sa de a fi. „Extinzând inutil şifără spirit critic chestiunea imunităţii parlamentarela problematici care nu au nimic de-a face cufuncţia publică respectivă, nu facem decât să riscămsă schimbăm gradul de încredere al publicului înînsuşi sistemul democraţiei parlamentare. Cu câtconduita de „acoperire” este mai îndepărtată desarcinile funcţiei publice respective, cu atât trebuiesă justificăm de o manieră mai solidă autorizareaaplicării beneficiului imunităţii şi, prin extensie,

Page 26: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Între membrii actualului Consiliu Legislativ,

al treilea în ordine cronologică, care continuă de fapt

tradiţia reputatului Consiliu Legislativ interbelic, s-a

remarcat în mod deosebit Adrian V. Mărăşoiu.

S-a născut

la 20 octombrie

1958 în satul

G l a m b o c a t a ,

comuna Leordeni,

judeţul Argeş, si -

tuat într-un ţinut

pro pice pentru că -

lirea caracterului

său de luptător,

care s-a ma nifestat

în di fe ritele mo -

men te ale vieţii

sale. De alt fel, de edu caţia sa în primii ani ai vieţii s-

au ocupat tatăl Victor Mărăşoiu şi mama Florica

Mărăşoiu.

În 1984 a ab solvit Facultatea de Drept, secţia

drept economic administrativ, din cadrul Universităţii

din Bucureşti. De remarcat că în 1993 a promovat

examenele de diferenţă pentru secţia juridică a

Facultăţii de Drept amintite. După cum relata fosta

sa colegă de facultate Lucia Negoiţă, în prezent

consilier la Ministerul Finanţelor Publice, „înperioada studenţiei, [Adrian Mărăşoiu] şi-a cunoscutşi viitoarea soţie, pe �icoleta, cu care a format uncuplu chiar din primul an de facultate, fiind unexemplu de urmat pentru maturitatea şi seriozitatea

de care dădeau dovadă împreună. Erau admiraţi decolegi, le stătea bine împreună, se armonizauperfect”. De remarcat că Nicoleta Mărăşoiu, în

calitatea sa de juristă, a lucrat şi ea, o scurtă perioadă,

în 1996, la Consiliul Legislativ. Fata lor, Adina Irina,

s-a născut la 25 iunie 1982.

După absolvirea facultăţii, Adrian Mărăşoiu

a activat, între 15 septembrie 1984 – 20 martie 1985,

ca secretar al Biroului Executiv al Consiliului

Popular al comunei Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa,

pentru ca, între 20 martie 1985 şi 22 februarie 1989,

să funcţioneze ca jurisconsult mai întâi la CAP

Crevedia şi apoi la CAP Costeşti Vale, ambele în

judeţul Dâmboviţa, iar între 27 februarie 1989 şi 15

februarie 1991 să fie angajat jurisconsult la

întreprinderea ”Energoutilaj” din Bucureşti. Şi-a

continuat activitatea, între 15 februarie 1991 – 1 iulie

1991, în calitate de jurisconsult, la compania ”Siluten

Doris” din Bucureşti, iar între 1 iulie 1991 – 16

aprilie 1992 a fost consilier juridic, Şef al serviciului

juridic al Regiei Autonome ”Apele Române” din

Bucureşti.

Între 4 aprilie 1992 – 1 aprilie 1995, Adrian

Mărăşoiu a fost numit expert guvernamental la

Secretariatul General al Guvernului, pentru ca la 1

aprilie 1995 să devină director al Direcţiei pentru

Coordonarea Cadrului Juridic şi Instituţional al

Reformei din cadrul Consiliului pentru Coordonare,

Strategie şi Reformă Economică, funcţie pe care a

deţinut-o până la 15 octombrie 1996. Această

perioadă a activităţii sale profesionale a fost foarte

M e d a l i o n

ADRIAN MĂRĂŞOIU – deschizător de drumuri în domeniul reformării conceptului juridic

al dreptului de proprietate

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU

Preşedinte de Secţie

Consiliul Legislativ

PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVde-a lungul timpului

28 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Page 27: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

După o perioadă în care am colaborattangenţial, fiecare am avut evoluţii în carieră înplanuri diferite, dar în puţinele ocazii când neîntâlneam conversaţiile noastre erau deosebit deplăcute, atât în plan profesional cât şi în plan socio-politic.

Aveam să constat în timp, lucrând împreună,că îi plăcea să fie sfătos, generos, în sensul căîmpărtăşea mereu din experienţa lui şi celor cu carevenea în contact fără să aştepte ceva în schimb, îiplăcea să facă planuri şi strategii, ceea ce confirmaspiritul lui analitic şi previziunea de care dădeadovadă în managementul stărilor conflictuale sauchiar a momentelor de criză”.

La 15 octombrie 1996, Adrian Mărăşoiu a

fost încadrat expert, şef de colectiv, în Secţia de drept

privat a celui de-al treilea Consiliu Legislativ,

instituţie care şi-a început activitatea, în mod efectiv,

la 1 aprilie 1996. La 1 octombrie 1999 a fost

promovat consilier, şef de sector în Secţia de drept

privat a Consiliului Legislativ.

După cum evidenţia Liviu Vîtcă, consilier I,

superior, şef de sector în cadrul Secţiei de drept privat

a Consiliului Legislativ, „pe Adrian Mărăşoiu [în

imaginea alăturată primul din dreapta] l-am întâlnit,pentru prima dată, la sfârşitul anului 1996, când amfost angajat la Consiliul Legislativ. După puţin timp,am devenit colegi de birou şi pot să mă mândresc cufaptul că mi-a acordat prietenia sa. L-am preţuitpentru bunul simţ şi, totodată, pentru blândeţea,cinstea, generozitatea şi căldura sa sufletească. Înrelaţiile cu colegii era conciliant, cinstit, sincer,corect, plăcut în discuţii, chiar şi în cele contra -dictorii, debordând de energie şi entuziasm, plin desolicitudine şi înţelegere.

Era bine pregătit din punct de vedereprofesional, bun analist, meticulos, dotat cu omemorie foarte bună, ceea ce-i permitea să obţină

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 29

densă, reclamând cunoaşterea, abordarea şi corelarea

tuturor domeniilor juridice în procesul de elaborare

şi redactare a actelor normative. A fost, de altfel,

autor sau coautor al unor proiecte de acte normative

de referinţă, care au căpătat apoi consacrare

legislativă, cum sunt: Ordonanţa Guvernului

nr.15/1993 privind unele măsuri pentru restructurarea

regiilor autonome; Ordonanţa Guvernului nr.25/1993

pentru stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii;

Legea nr.66/1993 privind contractul de management;

Ordonanţa Guvernului nr.12/1993 privind achiziţiile

de bunuri şi investiţii publice; Ordonanţa Guvernului

nr.49/1994 privind regimul juridic al societăţilor

comerciale cu capital de stat care se restructurează

prin divizare şi fuziune; Legea nr.64/1995 privind

insolvabilitatea comercială şi lichidarea judiciară;

Legea nr.55/1995 pentru accelerarea procesului de

privatizare. A fost, de asemenea, autor sau coautor al

proiectelor unor acte normative ce vizau: regimul

juridic al proprietăţii publice şi private a statului şi

unităţilor administrativ-teritoriale; regimul

societăţilor comerciale de tip holding; regimul juridic

aplicabil operaţiunilor de leasing; privatizarea

societăţilor comerciale bancare cu capital de stat;

modificarea Legii nr.31/1990 şi Legii nr.26/1990.

Adrian Mărăşoiu a participat la diverse

simpozioane, la seminarii interne şi internaţionale

unde a prezentat expuneri privind sistemul legislativ

românesc în domeniile dreptului public şi al celui

privat, corelarea şi adaptarea cadrului juridic şi

instituţional intern cu dreptul comunitar.

„Viaţa ne-a intersectat drumurile abia dupădecembrie 1989, îşi amintea Lucia �egoiţă. �e-amrevăzut cu prilejul întâlnirii de 10 ani de laabsolvirea facultăţii, în 1994. Apoi, începând cu1996, am fost colegi la Guvernul României, îndepartamente diferite, dar prin specificul activităţilorjuridice pe care le desfăşuram ne-am intersectat înfinalizarea unor acte normative. Constatam cuplăcere că de fiecare dată întâlnirile erau agreabileşi constructive. Personal apreciam de fiecare datăfaptul că Adrian Mărăşoiu era acel tip de jurist activcare se documenta suplimentar, era selectiv şisintetic; citea multă literatură de specialitate şilegislaţie aferentă perioadei interbelice mai puţincunoscută şi chiar inaccesibilă multor specialişti îndomeniul juridic. Se implica în lucrările pe care legestiona cu multă dedicaţie şi găsea de cele maimulte ori soluţii ingenioase pentru acea perioadăcând se contura cadrul juridic pentru reformareainstituţiei proprietăţii.

Page 28: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

un randament maxim în activitatea de avizare aactelor normative”.

La 1 iunie 2001, Adrian Mărăşoiu şi-a

întrerupt activitatea la Consiliul Legislativ pe durata

numirii în funcţia de consilier de stat în cadrul

aparatului de lucru al Primului Ministru al

Guvernului României. La 4 februarie 2002 s-a emis

decizia Primului Ministru al Guvernului României

prin care Adrian Mărăşoiu a fost numit în funcţia de

secretar de stat în cadrul Ministerului Administraţiei

Publice, preşedinte al Autorităţii pentru urmărirea

aplicării unitare a Legii nr.10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Dar iată ce preciza Lucia Negoiţă cu privire

la perioada mai sus menţionată: „Ulterior, în toamnaanului 2001, l-am regăsit [pe Adrian Mărăşoiu] cafiind unul dintre specialiştii în drept făcând parte dincorpul consilierilor Primului Ministru al Guvernuluidin acea perioadă. S-a afirmat rapid prin procesarearapidă a problemelor deosebite date spre rezolvare,prin recomandările şi soluţiile propuse din punct devedere juridic. Abnegaţia de care a dat dovadă şinenumăratele succese datorate analizelor salepertinente s-au finalizat prin desemnarea sa capreşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţiipentru urmărirea aplicării unitare a Legiinr.10/2001. În acest context a primit o sarcină, atâtpolitică cât şi profesională, pentru tot ce urma agenera, implicit, o reformare a conceptului juridic aldreptului de proprietate, ancorată profund înperspectiva europeană a viitorului democraţieiromâneşti, prin organizarea implementării legislaţieişi realizarea efectivă a procesului de retrocedare aproprietăţilor confiscate abuziv de regimul comunistîn perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

�ormal că dinamica unei astfel de activităţişi perspectivele ce intuiam că urmau să apară, darnu în ultimul rând colaborarea cu Adrian, caprofesionist şi ca om, m-au determinat să accept cuplăcere provocarea atât pentru domeniul absolut noupentru ţara noastră, dar şi pentru că simţeam căputeam fi la fel de dinamici şi de implicaţi în acestproiect.

Am realizat pe parcurs şi afirm acum cucertitudine că la momentul acela am făcut partedintr-o echipă unică, deschizătoare de drumuri,creatoare de istorie şi nu spun vorbe mari, ci esterealitatea dovedită de fapte.

Managerul acestui proiect naţional a fostAdrian Mărăşoiu. Un proiect integrat perfect încontextul drepturilor şi libertăţilor europene, altendinţei de armonizare cu procese similare parcurse

de democraţiile din ţările vecine. Acest proiect a adusmulte satisfacţii profesionale şi umane, dar cum erafiresc, şi o expunere pentru Adrian Mărăşoiu, cu multconsum nervos datorat nemulţumirilor unei părţi asocietăţii, cu oameni mai puţin pregătiţi să înţeleagăun fenomen al reparaţiei materiale, dar şi morale ceurma să schimbe nu numai ordinea de drept, darchiar şi mentalităţile unui popor crescut cu viziuneaproprietăţii comuniste a întregului popor, ca regulăde bază a existenţei noastre anterior anului 1989.

Revin şi îmi amintesc prima întâlnire lasediul Autorităţii din strada Smârdan, undedezamăgirea a fost mare, pentru că, exceptând faptulcă era zugrăvit recent, nu exista niciun telefon fix,nici mobilier şi nici alte dotări. În scurt timp s-auîntreprins demersurile pentru dotarea cu logisticanecesară desfăşurării unei activităţi normale.Totodată, s-a început recrutarea personalului despecialitate, marea majoritate fiind tineri absolvenţide drept.

Şi de această dată, Adrian Mărăşoiu s-adovedit a fi un fin cunoscător al oamenilor cu valoarelatentă şi cu caracter, reuşind să selecteze o echipătânără având media de vârstă sub 25 de ani. Acestortineri le repeta în permanenţă că este în folosul lor săînveţe şi să se specializeze într-un domeniu nou, carepoate constitui pentru fiecare dintre ei o rampă delansare într-o cariera juridică de succes. Încerca să-i conştientizeze, cu mândrie părintească, că prinrealizarea sarcinilor curente şi a activităţilor deîndrumare în aplicarea unitară a legislaţiei îndomeniu, de fapt, fiecare dintre noi şi toţi în echipăfăceam istorie.

A urmat o luptă permanentă, mareconsumatoare de energie şi de multe ori epuizantădin punct de vedere fizic, pentru a fundamenta fiecareinvestiţie atât materială cât mai ales umană, dindorinţa de a aduce la lumina rampei aceastăinstituţie de importanţă naţională a cărei activitateera monitorizată cu interes şi cu mari aşteptări atâtde persoanele îndreptăţite, de cultele religioase, destructurile Uniunii Europene, de statele membre, câtşi de mass-media.

Da, retrospectivă fiind, recunosc fără să fiuacuzată de lipsă de modestie că am trăit o perioadăefervescentă în care se lucra zi lumină, în careascultam permanent radioul şi urmăream la televizortot ce se referea la retrocedări sau cum se prezentaAdrian atunci când era invitat pentru dezbateri peaceastă temă. Aşa a devenit foarte cunoscut şi a ajunssă fie recunoscut şi pe stradă şi chiar lacumpărăturile din piaţa cartierului unde locuia.

30 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Page 29: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 31

Câteodată era puţin deranjat că lumea îlrecunoaşte: „uite-l pe domnul Mărăşoiu de la Legea10”. Era şi firesc, avea date de identificare uşor dereţinut: grizonat, cu mustaţă şi ochelari. Mai ales căsubiectul era unul de interes general, atât pentrucetăţenii români cât şi pentru cultele religioase, nunumai pentru cei aproximativ 120.000 de notificatori.

Pentru că, aşa cum se documentase şi ţineasă evidenţieze de fiecare dată când avea prilejul,comparativ cu ţările vecine unde legislaţia aferentăera adoptată încă din anii ‘90 şi procesulretrocedărilor era în curs de finalizare, în ţaranoastră peste 80% din cetăţenii români erauproprietari, indiferent care era subiectul acestuidrept.

Legislaţia românească în domeniu, adoptatăabia în anul 2001, a instituit ca regulă restituirea înnatură a tuturor categoriilor de imobile abuzivconfiscate de regimul comunist şi o procedurăadministrativă obligatorie şi prealabilă desoluţionare a notificărilor, tocmai din dorinţalegiuitorului de a scurta termenele de soluţionare şide a reduce costurile materiale şi timpul de aşteptaredin partea persoanelor îndreptăţite potrivit Legiinr.10/2001.

Adrian Mărăşoiu era omul proiectelor, înfiecare clipă avea un proiect de elaborat, altul în cursde execuţie şi unul în finalizare. Fie că era un proiectprofesional, legat de activitatea Autorităţii, deelaborarea normelor de aplicare a legii sau deîndrumări unitare pentru autorităţile locale implicateîn soluţionarea notificărilor, fie că era legat derenovarea casei, sau de viitorul studiilor fiicei sale.

Şi în aceste momente de implicare maximă avenit şi vestea că este bolnav, fiind diagnosticat cu ogravă anomalie a inimii. Sincer, am fost surprinşiatât prietenii cât şi colegii, fiind ferm convinşi că esteo eroare şi tocmai de aceea l-am sfătuit să mai cearăo a doua opinie medicală. După cât de dinamic şiplin de viaţă era Adrian nu am crezut în niciunmoment că este o boală atât de gravă, cu un orizontde speranţă de viaţă atât de redus. Din nefericirepentru el şi noi toţi diagnosticul a fost corect stabilit.A început să navigheze pe Internet, să sedocumenteze, printa materiale despre această boalăşi consecinţele ei, le citeam împreună, le dezbăteamşi de fiecare dată ne îngrozea gândul că Adrian, unom aparent calm, cu umor şi cu un suflet mare, înrealitate are inima bolnavă. Tot atunci a aflat,documentându-se, că speranţa de viaţă, în situaţia încare nu face un transplant, în condiţiile unui regim deviaţă foarte strict, ajunge până la 5 ani de la

momentul diagnosticării. Asta se întâmpla undeva înaugust – septembrie 2003.

Tocmai această notorietate crescută, pefondul acumulării negative de imagine a procesuluide retrocedare întârziat de deciziile politiceanterioare, a determinat şi momentul de cumpănăprin care a trecut Adrian atunci când a fost atacat cubrutalitate la intrarea în locuinţă. Aceste momentetraumatizante pentru el, familie şi colegi s-aupetrecut într-o seară de joi a anului 2004, cândrevenea de la o şedinţă de Guvern.

După ce a scăpat cu viaţă din agresiuneafizică şi inima nu i-a cedat, am ajuns la concluzia cătrebuie să privim partea plină a paharului, dacă măpot exprima astfel. Concluzia acelor momente a fostcă acolo sus cineva îl iubeşte şi că Adrian Mărăşoiumai avea multe sarcini de îndeplinit în lumeanoastră.

Acum când nu mai este printre noi, cei vii,îmi revine în minte permanent deviza impusă deAdrian, pentru lucrul de zi cu zi în echipă, să fimconsecvenţi orice am face. Şi el a încercat să fie unexemplu în tot ce întreprindea. Era permanentdedicat, responsabil şi nu uita niciodată, înnenumăratele întâlniri oficiale sau informale cuoamenii, să trateze problemele ca un adevăratprofesionist care să se facă înţeles, să ofere soluţiijuridice, dar să rămână, mai presus de toate, uman.

Adrian Mărăşoiu era un bun coleg, neuitândsă fie autoritar atunci când era cazul, darcunoscându-i şi familia, era şi un soţ şi un tatăexemplar. În pauzele de după orele de audienţe sauşedinţe de lucru de la comisiile de retrocedarepovestea cum îi face plăcere să facă cumpărăturipentru casă, să bricoleze şi chiar să se implice întreburile casnice. Pornind de la tradiţia poporuluiromân, putem spune fără echivoc că era un bungospodar.

Ca o evidenţiere a caracterului său şi abunului simţ care îl caracteriza, fac referire numai lamomentele anterioare schimbării Guvernului dinanul 2005, când renunţa, de cele mai multe ori, ladeplasarea cu maşina de serviciu şi mergea acasă cumetroul ca să se reobişnuiască cu stilul de viaţă alomului lipsit de facilităţile unei demnităţi publice.Ulterior, referindu-mă la momentul schimbărilordeterminate de votul exprimat cu prilejul alegerilorgenerale, deşi toţi eram profesionişti şi nu eramangajaţi politic, totuşi a considerat că este decent şimoral să îşi prezinte demisia din funcţia depreşedinte al Autorităţii.

Îi plăcea să fie independent şi să poatăacţiona ca atare în luarea deciziilor.

Page 30: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Am constatat în timp că Adrian Mărăşoiuera un iubitor de arhitectură tradiţională şi denatură; atunci când timpul liber îi permitea străbăteala pas zona istorică a Bucureştiului sau făceadeplasări de weekend ca să cosească iarba dincurtea casei părinteşti”.

După eliberarea din funcţia de preşedinte al

Autorităţii pentru urmărirea aplicării unitare a Legii

nr.10/2001, Adrian Mărăşoiu şi-a reluat, începând cu

data de 1 februarie 2005, activitatea la Consiliul

Legislativ în funcţia de consilier I, superior, şef al

sectorului de legislaţie economică şi de privatizare

din cadrul Secţiei de drept privat. Referindu-se la

activitatea pe care Adrian Mărăşoiu a desfăşurat-o la

Consiliu Legislativ, Laurenţiu Minescu, fost consilier

şi şef de sector în cadrul Secţiei de drept privat a

acestei instituţii, evidenţia: „�u l-am cunoscut pedomnul Adrian Mărăşoiu decât atunci când a fostintegrat în cadrul Consiliului Legislativ. Prezenţa safizică mi-a făcut o foarte bună impresie, semăna cu ofigură de artist de cinema din galeria celor deodinioară, respectiv George Brent. Intrând în discuţiecu dânsul , am aflat că i-a fost repartizat sectorul deprivatizare şi atunci am zâmbit, gândindu-mă că deşica origine a plecat din zona Topoloveni-Argeş, fief alunei gândiri cooperatiste, dânsul avea de îndeplinito sarcină inversă tradiţiei locurilor natale.

Am constatat [în ceea ce îl priveşte pe Adrian

Mărăşoiu] o mare dorinţă de cunoaştere a realităţiloristorice, o nevoie de documentare acerbă. Reţin unamănunt, cum se simţea dator spiritual lui RaduCiuceanu, pe care-l cunoscuse ca parlamentar şicare îi procurase lucrări tipărite de Institutul pe careacesta îl conducea şi care-i relevau situaţii şiîmprejurări ce îi erau străine şi care acum îisatisfăceau setea de cunoaştere a trecutului.

Îi plăcea polemica, se avânta în a susţineteze pe care apoi, uneori, le revedea, era corect decicu sine însuşi şi cu aceia din jur. Fiind foarte priceputîn utilizarea calculatorului, îl folosea intensiv,scriindu-şi totdeauna lucrările repartizate, făcândastfel economie de timp şi de personal. Exigent înredactare, lucrările sale aveau o fluenţă elegantă aexprimării, claritate şi conciziune. Era un bun coleg,sensibil la viaţa personală a celor care îl înconjurau.A luptat din greu cu boala care se instalase timpuriuşi, totuşi, era prezent în fiecare dimineaţă, la orematinale, frământându-se intens cu rezolvarealucrărilor repartizate.

A căpătat, desigur, cunoştinţe sporite atuncicând a fost numit conducător, şi anume în funcţia desecretar de stat la Autoritatea înfiinţată pentruproblemele decurgând din aplicarea Legii nr.10/2001

privind restituirea în natură sau prin compensaţiibăneşti a proprietăţilor trecute abuziv în proprietateastatului. Şi după revenirea la Consiliul Legislativ eracăutat de succesorii săi în funcţie, pentru consiliereşi discuţii, ceea ce dovedea că îşi câştigase respectulcuvenit pentru competenţa de care a dat dovadă”.

Din păcate boala de care suferea şi împotriva

căreia a luptat cu mult curaj l-a învins pe Adrian

Mărăşoiu, care a decedat la 31 august 2009. [Adrian

Mărăşoiu] „a lăsat în urmă un mare regret şi golsufletesc în peisajul nostru colegial, sublinia

Laurenţiu Minescu, lipsindu-ne de stilul său propriuce completa în mod fericit activitatea de zi cu zi acolectivului din Secţia de drept privat a ConsiliuluiLegislativ”. După cum preciza Liviu-Marian Vîtcă,

„în pofida calităţilor pe care le avea, consider că[Adrian Mărăşoiu] nu a putut să facă dovada a ceeace putea să realizeze, existenţa sa fiind bruscîntreruptă la numai 50 de ani, vârstă la care era înplină putere creatoare. Dispariţia sa prematură ne-aîntristat pe toţi cei care l-am cunoscut”. La rândul ei,

Lucia Negoiţă arăta: „Acum după ce fizic [Adrian

Mărăşoiu] nu mai este împreună cu noi, de fiecaredată când mă gândesc la el îmi aduc aminte numailucrurile plăcute şi cred că aşa şi trebuie, pentru că,în definitiv, acestea ne-au marcat existenţa, la unmoment dat, nouă celor care am avut onoarea să-lcunoaştem mai îndeaproape decât restul lumii şi, aşacum obişnuia să spună, împreună în acest domeniuam fost pionieri, deschizători de drumuri şi am făcutistorie”.

32 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Page 31: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Domnule Preşedinte al Academiei Române,

stimat auditoriu,

Nu voi face o retrospectivă a activităţii mele

ştiinţifice, didactice şi profesionale. Au făcut-o alţii

mult mai bine ca mine. Voi încerca să arunc o privire

asupra unui anumit spaţiu şi timp din care să desprind

sensul şi utilitatea unei deveniri şi în care s-a

consumat o experienţă, lecţia mea de viaţă, o viaţă

asumată şi trăită cu gravitate.

Ca fiinţe umane existăm prin ceea ce suntem,

prin ceea ce înfăptuim, prin ceea ce lăsăm, atât prin

faptă, cât şi prin idee, ca şi măsură a valorii. De aici

întrebarea: am atins oare starea necesară înţelegerii

vieţii, în general, a propriei vieţi, în special? Am

înţeles oare cu adevărat toate experienţele trăite?

Trecerea mea efemeră a fost oare folositoare, a lăsat

vreo urmă? Nu sunt sigur. De ceea ce sunt însă sigur

este faptul că sunt câte puţin din fiecare experienţă

de viaţă şi din fiecare om cu care mi-am încrucişat

destinul; că egalitatea dintre oameni se reduce la două

momente: la naştere şi în faţa morţii; că adevărul, ca

şi dreptatea, nu poate fi confundat cu justiţia; că am

reuşit să nu mai am certitudini; să am, în schimb,

nenumărate dileme, să nu mai fiu tributar unui mental

conservator şi limitat.

Prin cele ce vă voi prezenta, voi încerca să

răspund neîntrebat, pentru a putea tăcea la întrebări

încă nepuse. Comod ar fi să-mi caut refugiu la

Dostoievski (1821-1881) care afirma: “dacăDumnezeu există, el răspunde de actele mele, iardacă nu există, nu îmi asum nicio responsabilitate”.Nu o voi face. Îmi propun ca, la aniversarea unei

vârste, pe care Dumneavoastră aţi ţinut să mi-o

amintiţi cu obstinaţie, să mă răfuiesc cu propria-mi

conştiinţă, supunându-mă la cea mai grea lecţie:

despre viaţă.

Aşadar, o primă lecţie de la viaţă: istoria nu

uită şi nici nu iartă, totul se plăteşte.

Viaţa privită ca o călătorie în timp, între două

praguri, este o continuă lecţie în lupta cu noi înşine.

Ea „poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dartrebuie trăită privind înainte” (Kierkegaard S. A.,

1818 – 1855). Venim cu toţii dintr-un trecut de

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 33

R e s t i t u t i o

Academicianul VASILE STĂNESCUla 85 de ani

În ziua de 3 februarie 2010, Academia Română a sărbătorit, la Casa Oamenilor de Ştiinţă, pe prof. univ.dr. Vasile Stănescu, membru de onoare al Academiei Române, fost şef de secţie la cel de-al doilea ConsiliuLegislativ.

La manifestare, la care au participat numeroşi academicieni, cercetători ştiinţifici, cadre didacticeuniversitare, un numeros public, au luat cuvântul, printre alţii, acad. Ionel Haiduc, preşedintele AcademieiRomâne, acad. Radu Voinea, fost preşedinte al Academiei Române, prof. univ. dr. Ion Dogaru, membrucorespondent al Academiei, dr. Gavril Iosif Chiuzbaian, preşedintele Uniunii Juriştilor din România, SorinPopescu, preşedinte de secţie la Consiliul Legislativ, dr. Aurel Vainer, deputat, preşedintele FederaţieiComunităţilor Evreieşti din România, prof. univ. Şerban Dragomirescu, ş.a.

Au prezentat mesaje de felicitare şi de salut instituţii reprezentative şi personalităţi de marcă ale lumiiştiinţifice româneşti.

Redăm, în continuare, cuvântul sărbătoritului, academicianul Vasile Stănescu.

Page 32: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

umbre: 40 de ani de comunism au lăsat cicatrici

adânci în trupul şi în memoria poporului. Ca

beneficiar al unei longevităţi norocoase – din care trei

sferturi de veac în secolul XX, abia încheiat –

am trăit, alături şi împreună cu mulţi dintre

Dumneavoastră, ca prizonieri ai unei epoci dra ma -

tice, o răscruce a istoriei, cu vânătoare de vrăjitoare

şi compromiteri iremediabile, un regim care a distrus

societatea, libertatea spirituală, intelectualii, a izolat

oamenii, a înfometat populaţia. Am trăit împreună

confiscarea personalităţii, frica, deznădejdea şi

delaţiunea, intimidările şi marginalizarea, dramele

arestărilor, detenţiilor şi asasinatului politic, pro -

movarea falselor valori, întârziind astfel istoria. Am

rezistat prin convenţional, ducând o viaţă paralelă,

printr-un exerciţiu de mimare, neverosimilă, degra -

dantă. Tolstoi (1883 – 1945) spunea că: „viaţa este evoluţie spirituală neîntreruptă”. Din această

perspectivă, ca trăitor şi martor al acelor timpuri,

conştiinţa mă obligă, chiar dacă personal nu am avut

niciun fel de implicare, să port cu mine povara

răspunderii epocii. Este o povară dureroasă pe care

mi-o asum. Trecerea şi, mai ales, răscumpărarea

fiecăruia va fi judecată, până la urmă, de istorie.

O a doua lecţie: perenitatea culturii.

Ideile, ca şi autorii lor, nu fac excepţie de la

procesul curgerii indiferente, impersonale, a timpului.

Există însă un timp şi un spaţiu al fiecărei idei mari,

cu o carieră proprie şi cu etapele călătoriei ei. Din

perspectiva trecerii timpului se conturează şi se

decelează judecăţile de valoare asupra traiectelor

parcurse şi a impunerii lor, a ceea ce reprezintă

flacără, perenitate. De aici, se desprinde concluzia că

numai cultura asigură continuitatea, legătura dintre

predecesori, contemporani şi generaţiile viitoare; că

marile personalităţi făuresc şi definesc istoria şi

cultura unei ţări şi îi dau identitate. Este motivul

pentru care trecutul nu dispare niciodată, el continuă

să fie prezent în actualitate, ca şi în viitor, prin idei şi

realizări perene, ca şi prin memoria unor creatori.

Nume precum Socrate, Shakespeare, Michelangelo,

Beethoven, Goethe, Einstein, Edison sau Mircea

Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Eminescu,

Enescu, Brâncuşi sau invenţia tiparului, cucerirea

cosmosului, comunicaţiile nonverbale trăiesc un timp

etern, în slujba lumilor care se succed. Oamenii mor

cu adevărat numai atunci când îi uităm.

A treia lecţie de viaţă: munca, făuritor şi

modelator.

Am învăţat de la viaţă că fiecare om este unic,

fiecare are propria sa filosofie de viaţă şi de înţelegere

a raportării sale la Cosmos, la Sacru, la Divin, că

fiecare vine cu propria încărcătură somatică, de

cultură şi civilizaţie; că viaţa continuă să fie un

miracol, un mister, care cumulează materialul şi

sacrul, realul şi contemplaţia, în sfârşit, că libertatea

spiritului şi frumuseţea cunoaşterii nu se pot obţine

decât prin dăruire de sine.

De aceea, am făcut din muncă o adevărată

religie. Ea m-a eliberat de multe obsesii, fiind

închinată devotamentului, abnegaţiei şi pasiunii,

perfecţionării şi căutărilor şi, mai ales, întrebărilor –

fără de care raţiunea moare – întrebări unele rămase,

şi în prezent, fără răspuns. M-am străduit să fac

diferenţa dintre a şti, a înţelege şi a te îndoi.

Am trăit conectat la lumea valorilor şi a

performanţelor, la lumea ideilor, a libertăţii de gân -

dire şi de expresie. Am avut, astfel, bucuria creaţiei şi

a cunoaşterii, a neliniştilor, incertitudinilor şi aştep -

tărilor, a meditaţiilor şi reflecţiilor, a inspiraţiei şi

intuiţiilor.

Am avut, de asemenea, bucuria trăirilor în

respect faţă de cei din jur, în morală, în adevăr şi

dreptate, cu demnitate şi responsabilitate, toate per -

cepute ca şi dispoziţii testamentare ale părinţilor şi

profesorilor mei. Această responsabilitate îmi amin -

teşte de întrebarea – îndemn a marelui Simion

Mehedinţi (1868 – 1962) adresată studenţilor la orele

de curs, cu privire la rosturile lor în viaţă: „puteţi săcreaţi şi să adăugaţi elemente noi de civilizaţie şicultură românească? Dacă da, atunci sunteţi ogeneraţie nouă, dacă nu, atunci nu sunteţi decât nişteexemplare tinere, o simplă continuare „.

Din dialogul cu stelele, în singurătate şi tăcere,

cred că am reuşit să mă cunosc mai bine, să-mi aud

vocea interioară, să-mi obţin libertatea de spirit,

liniştea sufletească, pacea, echilibrul şi iubirea. Acolo

unde nu este loc pentru a visa se moare încet,

iremediabil. De aceea, mi-am dat toată silinţa să nu

trec degeaba prin viaţă, să trăiesc frumos şi cu folos,

să pot lăsa ceva în urmă.

Mi-a trebuit multă putere pentru a înfrunta

toate valurile vieţii – şi nu au fost puţine – să forţez

destinul şi să supun cronologiile, să înfrâng barierele

psihologice şi să promovez o atitudine pozitivă.

Am căutat, atât cât mi-a stat în putinţă, să mă

detaşez pentru a putea fi propriul meu obiect de

studiu, propriul meu critic şi, mai apoi, îndrumător.

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

34 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Page 33: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Am plecat întotdeauna de la ideea că nu

întrunim condiţiile de a fi nici ceea ce pretindem că

suntem, nici ceea ce ne spun alţii că suntem şi nici

ceea ce dorim să fim.

Nu am intrat în gâlceava cu lumea. Am căutat

liniştea şi împlinirea în mine însumi. Astfel, prin

intermediul luminii tiparului, am încercat, şi în bună

măsură am reuşit, să promovez şi să readuc în

memoria colectivă şi în patrimoniul naţional multe

valori ale culturii române, marginalizate sau excluse

ideologic şi politic, unele chiar după executarea unor

ani grei de închisoare. Mi-am asumat o atitudine

nonconformistă, de ,,susţineri suspecte”, care meritau

însă riscul, de care eram perfect conştient. Nu am

considerat niciodată şi nu voi considera atitudinea

mea ca acte de dizidenţă sau de rezistenţă. Ea a

decurs firesc, ca o atitudine de moralitate şi respon -

sabilitate, o atitudine de conştiinţă. Mărturisesc că nu

m-au ocolit vanitatea şi orgoliul, libertatea de a

judeca pe alţii, după cum nu m-au ocolit nici eşe cu -

rile, ameninţările, vise spulberate, speranţe înşelate.

Nu este uşor să trăieşti... Atât m-am priceput.

Cred că totuşi pot să privesc înapoi cu împăcare şi

mulţumire... Până la urmă totul depinde de unde te

situezi între sublim şi ridicol, virtute şi viciu, armonie

şi confruntare, bunătate şi intoleranţă. Emmanuel

Kant (1724 – 1804) spunea: « nu importă ce facenatura din om, ci ceea ce el însuşi face din sine ».

A patra lecţie: „toţi oamenii mor, dar nu toţioamenii trăiesc cu adevărat „ (William Wallace,

1270 – 1305).

Privită ca valoare supremă, viaţa prezintă

importanţă în funcţie de modul cum o cheltuieşti.

Aceasta îmi aminteşte de o comparaţie făcută de

Henriette Yvonne Stahl (1900 – 1984), în MartorulEternităţii (Editura Herald, Bucureşti, 2002, pag. 94),

unde citim următoarele: „între morfină şi spiritua -litate există o diferenţă imensă de calitate, dar scopulera acelaşi: căutarea fericirii... Morfina doreşte săuiţi, spiritul să înţelegi”. De aceea, privesc cu uimire

şi durere la ceea ce se întâmplă în jur: vidul exis -

tenţial, lipsa de afecţiune, o lume fără modele, fără

repere, fără perspectivă, o lume dezinteresată de

trecut, de valorile ei, de latura inefabilă, de igiena

sufletului. Trăim o lume care nu mai ştie să se bucure

şi să plângă, simplu şi curat, o lume în care s-a

instalat violenţa şi cinismul, lichelismul, incom -

petenţa, dispreţul şi mitocănia, o lume, paradoxal, a

internetului dar şi a zgomotului, a gălăgiei, o lume

devastatoare, în care competenţele nu mai prezintă

interes social, virtutea este înlocuită cu oportunismul,

verticalitatea cu slugărnicia, o nelume.

Mai există oare inefabil, trăiri interioare, visări,

nelinişti, melancolii, nostalgii sau remuşcări? Sunt

nespus de tulburat. Nu mă mai regăsesc în condiţiile

timpului şi mediului în care trăiesc. Democraţia

noastră, extrem de permisivă, continuă să legitimeze

mediocritatea, care nu face decât să prelungească

deriva societăţii, să întârzie, de fapt, istoria. Familia

tradiţională – această componentă fundamentală a

societăţii – este pe cale de dispariţie. Cum se mai

asigură în prezent acel univers intim, special, suportul

afectiv şi moral, în care se promovau dragostea,

respectul, căldura, înţelegerea, valorile comune?

Stau şi mă întreb: ce se întâmplă cu noi?

Încotro ne îndreptăm? Omenirea se găseşte oare într-

o criză de destin? Oare inteligenţa se va lăsa învinsă

de instinct? Să fi ajuns, aşa cum spunea Mihail Ralea

(1886 – 1964), „în epoca în care idealurile audispărut, omul se întoarce violent de unde a plecat,adică de la biologic?”

Cu peste două secole şi jumătate în urmă,

filosoful şi eseistul irlandez Edmund Burke (1729 –

1797) atrăgea atenţia asupra acestui pericol. El

spunea: „pentru ca răul să triumfe este suficient caoamenii să nu facă nimic”. Fără comentarii...

A cincea lecţie: fiecare etapă de viaţă ne dă

o altă dimensiune a cunoaşterii şi conştiinţei.

Ca o caracteristică a trecerii noastre, am

perceput, ca şi Dumneavoastră, fiecare etapă a acestui

implacabil proces. În copilărie, totul este trăire de vis

edenic, miracol, poezie şi uimire, ingenuitate şi

candoare, inocenţă şi imaginaţie fără de hotare. În

adolescenţă, încerci iluzia de nemurire şi îţi proiectezi

viaţa – de fapt vise şi speranţe, idealuri şi entuziasme

– într-un orizont nemărginit de timp, orizont pe care

nu-l vei atinge însă niciodată pentru că prezentul se

confundă cu viitorul, destinul nu are coborâşuri, iar

timpul nu l-ai descoperit încă, îl trăieşti numai. Marin

Preda (1922 – 1980) caracteriza tinereţea ca fiind “otrufie, rareori o valoare”. La maturitate, pragm tismul

învinge emoţia, iar vârsta se simte ca o abstracţie,

pentru ca la bătrâneţe să predomine amintirile.

Fiecare etapă ne modifică fundamental. Se

trece astfel de la elanul juvenil, prin cumulare şi

discernământ, la reflecţie, apoi la contemplare şi

înţelepciune. Este vorba de alte vibraţii, de alte

dimensiuni, de o altă încărcătură.

Toate etapele trăiesc eternitatea, dar în ultima

devenim obsesiv conştienţi de ea şi de avatarurile ei.

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 35

Page 34: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Te trezeşti deodată cu amintirile care nu îţi mai dau

pace, accepţi renunţările, insatisfacţiile, frustrările,

fără a te revolta. Devii conştient abia când factorul

biologic îţi atrage atenţia. Oare Machiavelli avea

dreptate când afirma că este „mai bine să faci şi săgreşeşti, decât să regreţi când nu mai poţi face? „Cred totuşi că principiile machiavelismului nu aveau

în vedere numai latura pozitivă a lucrurilor...

Cu excepţia bătrânilor prin naştere, bătrâneţea

rămâne o stare de spirit. Ea trebuie învăţată. Depinde

de măsura în care reuşim să ne cunoaştem din

interior, de acolo de unde izvorăşte înţelegerea,

înţelepciunea, împăcarea cu sine şi cu viaţa şi, mai

ales, iubirea. Cât de frumos formulează, indirect,

Umberto Eco (1932) în Memoria vegetală, bătrâ -

neţea: „cărţile sunt bătrânii noştri „.Închei cu cea de a şasea lecţie, fără a fi însă şi

ultima: „la sfârşit nu contează anii din viaţă, ci viaţadin anii tăi” (Abraham Lincoln, 1809 – 1865).

Uit mereu ce vârstă am cu adevărat şi aceasta

pentru că nu las clepsidra uriaşă a timpului să se

scurgă, o întorc fără întrerupere.

Tinereţea nu este legată de vârstă, o avem în

noi, este o victorie a spiritului. Ea înseamnă a-ţi pune

mereu întrebări şi a încerca să răspunzi la ele.

Pentru mine, viaţa continuă să fie un miracol,

un mister, ceva între realitate şi visare. Cred că am

reuşit să conserv în suflet o parte din propria-mi

copilărie, ca şi o rază de lumină, de regenerare

sufletească şi de rezistenţă împotriva răului şi urâtului

din jur, că nu m-au părăsit reveriile, nostalgiile, chiar

speranţele, că am reuşit să-mi însuşesc o minimă

înţelepciune şi libertate interioară, să mă împac cu

lumea, cu mine însumi şi cu Dumnezeu. Totul este să

intri în rezonanţă cu istoria, cu lumea şi cu mediul

înconjurător, cu Universul sau cu o idee.

Toate acestea fac să mă pot bucura de viaţă, de

un răsărit sau de un apus de soare, de frumuseţea

florilor, de un clipocit de apă, de adierea unui vânt, de

faptul că încă se poate vorbi cu mine, nu despre mine,

că am conştiinţa datoriei împlinite, ca fiinţă umană şi

socială, că nu am pierdut vremea şi că nu am rămas

dator. Cel mai mult însă mă bucur când pot oferi

dragoste celor din jur, ca şi atunci când o primesc,

cum se întâmplă acum, când sunt înconjurat cu

afecţiune, atât prin prezenţa Dumneavoastră, cât şi

prin vorbele frumoase şi calde de apreciere.

Mulţumesc, în primul rând, Conducerii

Academiei Române, care a iniţiat şi organizat această

manifestare, colegilor din Academia Română şi,

în special, celor din secţia căreia îi aparţin,

Dumneavoastră, conducători ai unor instituţii şi

organizaţii prestigioase. Vă mulţumesc, de asemenea,

pentru înaltele distincţii cu care m-aţi onorat.

Un gând bun colegilor care trudesc anonim,

dar eficient, la Spitalul Elias şi la Fundaţia cu acelaşi

nume.

Vă mulţumesc tuturor şi vă ofer, la rândul meu,

dragoste, admiraţie şi respect.

Soţiei mele îi mulţumesc pentru tot ceea ce a

însemnat în viaţa mea, ca şi pentru toate privaţiunile

pe care le-a suportat de-a lungul a 57 de ani de

convieţuire. Ea va rămâne mereu, împreună cu copiii

şi nepoţii noştri, în sufletul meu.

Toată această atmosferă pe care aţi creat-o m-a

mişcat profund, transformând acest eveniment cu

caracter festiv într-o manifestare de suflet, o

adevărată sărbătoare spirituală, într-un prinos de

respect şi preţuire reciprocă.

În încheiere, doresc să vă fac unele destăinuiri:

cunoscând faptul că trecerea pragului fiecăruia dintre

noi este proprie numai spiritului; că ea, trecerea, nu

va schimba nimic fundamental în Univers; că “niciofiinţă nu trăieşte destul de mult ca să fie luată înserios” (Tenessee Williams, 1914 – 1983) şi că

nimeni nu este pregătit să plece, dar şi că bătrâneţea

nu îngăduie aşteptare şi nici amânări, sunt din ce în ce

mai grăbit să îmi duc proiectele până la capăt şi

apoi..., apoi să îmi propun altele...

De asemenea, vă promit că voi ieşi din viaţa

activă numai odată cu desfiinţarea impozitelor.

Vă mulţumesc.

3 februarie 2010

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

36 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Page 35: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 37

Facultatea de Drept a Universităţii din

Bucureşti, condusă de dl. decan Flavius Baias, a

organizat o ceremonie aniversară, în data de 25

noiembrie 2009, pentru a marca 150 de ani de

existenţă. Au participat şi au ţinut discursuri, cu această

ocazie, Preşedintele României – domnul Traian

Băsescu, Rectorul Universităţii din Bucureşti –

domnul prof. univ. dr. Ioan Pânzaru, Preşedintele

Curţii Europene de Justiţie – domnul Vassilios Skouris,

reprezentanţi ai Curţii Constituţionale, Consiliului

Legislativ, ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai Ministerului

Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, ai Academiei

Române, precum şi ai organizaţiilor şi structurilor

asociative profesionale cum ar fi: Uniunea Naţională a

Barourilor din România, Uniunea Naţională a

Executorilor Judecătoreşti din România, Uniunea

Juriştilor din România. De asemenea, au fost de faţă

reprezentanţi ai învăţământului juridic, foşti rectori,

decani, prodecani, cadre didactice din România, din

Republica Moldova dar şi din Franţa, Spania, Italia,

Germania, Austria, Republica Cehă, Statele Unite ale

Americii şi Tunisia, personalităţi ale vieţii politice şi

culturale, cercetători, foşti studenţi ai facultăţii.

În semn de apreciere pentru activitatea

meritorie avută de-a lungul celor 150 de ani de

existenţă, Preşedintele României Traian Băsescu, în

numele statului român, a decis decorarea Facultăţii de

Drept a Universităţii din Bucureşti cu Ordinul

„Meritul pentru învăţământ” în grad de „Mare Ofiţer”.

În cadrul acestei manifestări, a fost lansată, sub

egida Editurii Monitorul Oficial, în condiţii grafice

deosebite, o monografie aniversară semnată de istoricul

Mihail M. Andreescu – Facultatea de Drept aUniversităţii din Bucureşti: 1859-2009: File de istorie.

Lucrarea are un profund caracter monografic,

vizând evoluţia complexă a instituţiei de la origini şi

până astăzi. Autorul respectă, în acelaşi timp, caracterul

festiv al lucrării, încercând să se încadreze în anumite

limite, ca formă şi ca fond. Astfel, accentul cade mai

mult pe aspectele descriptive şi iconografice, în acelaşi

timp, informaţia ştiinţifică fiind dozată perfect.

Structura lucrării cuprinde o parte intro -

ductivă cu generalităţi istorice privind învăţământul

juridic din Bucureşti, iar apoi trei părţi care descriu

evoluţia Facultăţii în diferite etape istorice, de la

înfiinţare şi până în prezent. De asemenea, acestea

sunt urmate de rezumate ale lucrării în limbile

franceză şi engleză.

Partea I – Originile şi evoluţia învăţă -

mântului juridic în Bucureşti până la întemeierea

Facultăţii de Drept (1859) – abundă de informaţii

despre intro du cerea studiului dreptului odată cu

întemeierea Academiei Domneşti la „Sf. Sava”, despre

învă ţă mântul juridic în perioada 1832-1848 şi evoluţia

acestuia între anii 1849-1859. Anul 1859 marchează

înfiinţarea „primei Facultăţi din Bucureşti – aceea deDrept – punându-se astfel bazele învăţământuluisuperior în capitala Ţării Româneşti şi a României, actcare preceda cu cinci ani înfiinţarea Universităţiibucureştene, al cărei palat era încă în faza deconstrucţie.”

Astfel, înfiinţarea Facultăţii de Drept, urmată

de înfiinţarea şi organizarea Universităţii din Bucureşti,

a însemnat o nouă ipostază în evoluţia învăţământului

superior, în general, şi a celui juridic, în special.

NOI APARIŢII EDITORIALE

Mihail M. Andreescu

Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti: 1859-2009: File de istorie

Bucureşti, Editura Monitorul Oficial, 2009, 312 p.

Page 36: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

�oi apariții editoriale

38 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Partea a II-a – Organizarea şi evoluţia

Facultăţii de Drept în perioada 1859-1948 – evocă o

epocă extrem de complexă a Facultăţii de Drept a

Universităţii din Bucureşti, în care ea s-a afirmat

continuu, ocupând un binemeritat loc pe harta

învăţământului juridic al lumii. Autorul evocă momente

referitoare la organizarea Universităţii din Bucureşti şi

a facultăţilor componente în baza Legii învăţământului

din 1864, precum şi la construcţia noului local al

Facultăţii de Drept. De asemenea, autorul dă detalii

despre regulamentele de funcţionare din acea perioadă,

cursuri şi catedre, profesori, lucrări şi studenţi.

În partea a III-a – Evoluţia Facultăţii de

Drept în perioada 1948 – 1989 – autorul reaminteşte

uriaşa mişcare de cadre, care a afectat nu numai

învăţământul românesc, ci întregul ansamblu al

instituţiilor politico-administrative ale statului,

precum şi perioada de liberalizare şi deschidere reală

extrem de benefică dezvoltării învăţământului,

ştiinţei şi culturii româneşti, reintegrării şi reafirmării

lor în plan internaţional, dublată ulterior de o

perioadă de stagnare şi apoi de îngheţ şi regres în

toate domeniile, când relaţiile internaţionale au fost

rupte parţial sau total, România intrând iarăşi într-un

con de umbră, din care va ieşi după decembrie 1989.

Dintre numeroasele personalităţi ale acelei

epoci de deschidere şi stagnare, în acelaşi timp, de

evoluţii social-politice şi economice controversate,

autorul a ales să evoce figura profesorului Tudor R.

Popescu, care s-a dovedit a fi în acelaşi timp un

specialist de marcă al primului Consiliu Legislativ,

activând, rând pe rând, ca referent stagiar, referent titular

şi referent şef. „�ăscut în 1913 la Brăila şi decedat la2 septembrie 2004 în Bucureşti, profesorul a slujitFacultatea de Drept şi învăţământul juridic, din posturade profesor şi profesor consultant, până la vârsta de 90de ani, când a hotărât că e cazul să se retragă. Înperioada la care ne referim – 1948-1989, dar şi ulterior –Tudor Popescu a fost invitat să conferenţieze în 10 ţărişi 25 de facultăţi şi centre universitare.”

Partea a IV-a – Perioada 1989-2009 –

analizează atent situaţia studenţilor, a cadrelor didactice

ale Facultăţii, planurile acesteia de învăţământ şi

colaborările internaţionale din ultimii 20 de ani.

În Partea a V-a se prezintă anexe docu men -

tare cuprinzând două regulamente ale Facultăţii de

Drept din Bucureşti (din 1866 şi din 1913), precum şi

patru liste, cuprinzând: cadrele didactice ale facultăţii

până în 1948, cadrele didactice din 1948 până în 2009,

decanii facultăţii, de la înfiinţare până la redactarea

prezentei lucrări, şi, în sfârşit cadrele didactice care

au îndeplinit diverse demnităţi publice (inclusiv înalţi

magistraţi, membri ai Academiei Române etc.).

Dintre decanii de-a lungul celor 150 de ani

de activitate ai Facultăţii de Drept din Bucureşti, care

cu onoare şi devotament au condus această instituţie

de învăţământ, amintim pe Constantin Bosianu,

Vasile Boerescu, Nicolae Basilescu, Anibal

Teodorescu, Ioan Ceterchi, Stanciu Cărpenaru,

Corneliu Bîrsan, Viorel Mihai Ciobanu, în prezent

fiind decan conf dr. Flavius-Antoniu Baias ajutat de

prof. dr. Elena-Simina Tănăsescu, conf. dr. Marieta

Avram şi conf. dr. Radu-Romeo Popescu, prodecani.

Dovadă a faptului că Facultatea de Drept a

reprezentat punctul de plecare în carieră a unor

importanţi oameni în stat sunt cei 5 primi-miniştri ai

României – Constantin Bosianu, Gheorghe Mironescu,

Mihail Antonescu, Adrian Năstase şi Victor Ciorbea; 22

de miniştri ai justiţiei, dintre care amintim pe Vasile

Boerescu, Constantin Dissescu, Istrate Micescu, Mircea

Djuvara, Gheorghe Diaconescu, Constantin Stătescu,

Ioan Ceterchi şi Valeriu Stoica; 12 membri ai Academiei

Române – Iacob Negruzzi, Andrei Rădulescu, Vespasian

Pella, Ion Tanoviceanu, Gheorghe Mironescu, Victor

Bădulescu, George Fotino, Ioan Ceterchi, Traian

Ionaşcu, Costin Kiriţescu, Tudor Popescu, Ion Filipescu

– dar şi numeroase alte personalităţi care au îndeplinit

demnităţi cultural-ştiinţifice, teoreticieni şi practicieni de

o deosebită valoare, pe care corpul profesoral al acestei

Facultăţi i-a dat României de-a lungul timpului şi datorită

cărora s-a făcut remarcată.

În lucrarea sa, autorul ţine să evidenţieze

faptul că, la cei 150 de ani oficial împliniţi, învă ţă -

mântul juridic bucureştean, deşi tânăr în comparaţie

cu alte sisteme juridice europene, este unul prestigios,

care s-a afirmat încă de la începuturi prin dascălii şi

reprezentanţii săi.

În prefaţa lucrării, istoricul Mihail M.

Andreescu mărturiseşte că timpul extrem de scurt pe

care l-a avut la dispoziţie l-a împiedicat să acopere în

volumul de faţă toată informaţia care există în

legătură cu acest subiect. De aceea, acesta se

angajează ca în ediţiile viitoare, fie printr-o abordare

exhaustivă, fie printr-o abordare graduală şi tematică,

să alcătuiască o monografie pe măsura renumelui

acestei facultăţi bucureştene, cea mai prestigioasă

instituţie de învăţământ juridic superior din România.

Adresându-se tuturor celor interesaţi de

istoria acestei Facultăţi, datorită modului clar de

prezentare a ideilor dar şi caracterului festiv, volumul

Facultatea de drept a Universităţii din Bucureşti:1859-2009: File de istorie se constituie într-o

realizare meritorie, făcând ca imaginea învăţă mân -

tului juridic românesc să fie mai deplin conturată.

Alina PALOMINO TUERO

expert, Consiliul Legislativ

Page 37: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

�oi apariții editoriale

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 39

În toamna anului trecut a văzut lumina

tiparului un volum inedit şi valoros pentru lumea

juridică românească contemporană. Acesta conţine,

conform titlului pe care îl poartă, cursuri de drept

procesual penal şi de criminalistică, prelegeri, studii,

articole, comentarii şi opinii juridice ale lui George

G. Vrăbiescu, doctor în ştiinţe juridice al Facultăţii

de Drept din Paris, conferenţiar la Facultatea de Drept

din Bucureşti (1926-1951) şi reputat membru al

Consiliului Legislativ interbelic (1926-1948), precum

şi articole, comentarii şi opinii juridice, sociale şi

politice aparţinând fratelui acestuia, Nicolae G.

Vrăbiescu, doctor în ştiinţe juridice al Facultăţii de

Drept din Paris, avocat în fostul Barou Ilfov, om

politic şi deputat în perioada interbelică.

În cuvântul de prezentare din deschiderea

acestui volum, Simona Maria Vrăbiescu Kleckner,

fiica lui George G. Vrăbiescu, evocă personalitatea

remarcabilă a celor doi fraţi Vrăbiescu şi contribuţia

lor la dezvoltarea ştiinţei dreptului românesc.

O contribuţie de seamă la apariţia în bune

condiţii a volumului au adus-o Lavinia Valeria

Lefterache, conferenţiar universitar doctor la

Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, şi

avocatul Ion Ilie-Iordăchescu, decanul Baroului

Bucureşti, care sunt şi autorii unor prefeţe substan -

ţiale în conţinut, incluse în volum.

Lavinia Valeria Lefterache consideră, de

pildă, că această lucrare reprezintă un excelent

exemplu de exerciţiu intelectual al echilibrului dintre

tradiţie şi inovaţie. La rândul său, Ion-Ilie Iordăchescu

apreciază că lucrarea în ansamblul ei, redactată într-un

stil accesibil, se adresează nu numai juriştilor, dar şi

politicienilor, politologilor şi sociologilor.

Volumul este împărţit în patru părţi. Primele

trei părţi includ lucrările lui George G. Vrăbiescu, iar

partea a patra cuprinde scrierile lui Nicolae G.

Vrăbiescu. Prima parte este dedicată cursurilor,

veritabile lucrări clasice ale doctrinei penale, fiind

reproduse Cursul de procedură penală aprofundatăpentru Doctoratul Juridic (1946-1947), Cursul dedrept procesual penal, curs aprofundat pentruDoctoratul Juridic (1947-1948) şi Cursul decriminalistică (1950-1951).

Un curs de doctorat se evidenţiază prin faptul

că permite dezvoltarea unei părţi din totalitatea

materiei din cuprinsul cursului general al unei

discipline, permiţând aprofundarea unui subiect

determinat, astfel încât autorul parcurge o veritabilă

călătorie în timp şi spaţiu, de la dreptul roman la cel

modern, de la sistemul common law la cel romano-

germanic, pentru a demonstra că circulaţia valorilor,

principiilor şi preceptelor nu poate fi împiedicată de

graniţele naţionale, astfel încât multe instituţii

au sensuri comune în întregul sistem de drept

continental.

În partea a doua a lucrării sunt grupate

prelegerile, studiile, articolele, comentariile, opiniile

juridice şi recenziile lui George G. Vrăbiescu, publicate

în perioada 1922-1943, iar partea a treia conţine

documente privitoare la activitatea ştiinţifică a lui

George G. Vrăbiescu şi diverse alte documente. Partea

a patra include articole, comentarii şi opinii juridice,

sociale şi politice ale lui Nicolae G. Vrăbiescu, apărute

în perioada 1918-1945.

George G. Vrăbiescu

Cursuri de Drept procesual penal şi de CriminalisticăPrelegeri, studii, articole, comentarii şi opinii juridice

Nicolae G. Vrăbiescu

Articole, comentarii şi opinii juridice,sociale şi politice

Bucureşti, Editura Themis Cart, 2009, 808 p.

Page 38: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

�oi apariții editoriale

George G. Vrăbiescu analizează în cele 16

prelegeri ale Cursului de procedură penalăaprofundată pentru doctoratul juridic (1946-1947) şi

respectiv în cele 21 de prelegeri ale Cursuluiaprofundat pentru doctoratul din 1947-1948, evoluţia

acţiunii în procesul penal (atât acţiunea penală cât şi

cea civilă) şi a sistemelor procedurale (inchizitorial,

acuzatorial, mixt). Cursul de criminalistică (1950-

1951) examinează raportul care există între

criminalistică şi normele de procedură penală,

precum şi teoria probelor în penal, respectiv

identificarea criminalistică. În conceperea acestor

cursuri, George G. Vrăbiescu s-a bazat pe o

bibliografie selectivă, precum şi pe o foarte bună

cunoaştere a legislaţiei procesuale penale franceze şi

belgiene. Prelegerile sale de procedură penală

analizează instituţiile dreptului atât sub aspect

teoretic, cât şi legislativ, demonstrând o profundă

cultură juridică europeană. George G. Vrăbiescu a

acumulat o bogată experienţă în domeniul legislativ,

în perioada 1926-1948, când a lucrat la Consiliul

Legislativ interbelic. S-a ocupat, de altfel, timp de 12

ani, în calitatea pe care o avea de referent titular în

cadrul Secţiunii de drept public a acestei prestigioase

instituţii juridice, sub directa coordonare a mentorului

său, Ioan Ionescu-Dolj, fost prim-preşedinte al

Consiliului Legislativ interbelic în perioada 1938-

1943, de întocmirea noului Cod penal şi a noului Cod

de procedură penală, adoptate în 1936. De altfel, în

acest volum există numeroase referiri la activitatea

bogată desfăşurată de George G. Vrăbiescu la

Consiliul Legislativ interbelic.

Deşi au trecut mai bine de 60 de ani de la

prima publicare a acestor cursuri, iar instituţiile

juridice au suferit între timp o serie de transformări,

valoarea lor a rămas la fel de importantă, pledând

pentru crearea unei ordini juridice bazată pe ideea de

libertate şi siguranţă.

Un deosebit interes pentru cititor prezintă

corespondenţa şi articolele publicate în ziarele vremii

de George G. Vrăbiescu şi de fratele său Nicolae G.

Vrăbiescu, incluse în ultimele părţi ale volumului.

Stilul literar al lucrării nu afectează rigoarea sa

ştiinţifică în domeniul penal, în cazul lui George G.

Vrăbiescu sau în cel civil, în cazul lui Nicolae G.

Vrăbiescu şi constituie un element antrenant pentru

lectura ei.

Atractivitatea volumului este sporită şi de

condiţiile grafice deosebite asigurate de Editura

Themis Cart din Bucureşti.

Tudor PRELIPCEANU

40 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Page 39: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

�oi apariții editoriale

„Înainte de toate, ceea ce veţi citi este oistorie recentă...este o istorie despre nişte oameni şidespre umanitatea lor covârşitoare, mai presus deorice. Şi despre ceea ce au făcut. Care include,esenţial, efortul lor de a-şi face datoria. Fără să-ipreocupe sau să-i emoţioneze nimic. Pentru că mizalor a fost şi este una care merită acest efort –interesul naţional”. Astfel debutează cartea

„Avanscena şi Culisele Procesului de la Haga –Memoriile unui tânăr diplomat”, apărută sub egida

Editurii Monitorul Oficial, carte în care se detaliază

desfăşurarea Procesului de la Haga dintre România

şi Ucraina, pentru delimitarea maritimă în Marea

Neagră, precum şi momentele anterioare acestuia,

astfel cum au fost trăite, în mod direct, de către autor,

diplomatul român Bogdan Aurescu, precum şi de

către echipa românească, care a făcut posibilă

aducerea a 9700 km

2

sub jurisdicţia suverană a

României.

Diplomat de carieră, reprezentant valoros al

şcolii de diplomaţie româneşti, cu un curriculumvitae impresionant şi o experienţă vastă în domeniul

în care profesează, autor sau coautor a 14 cărţi,

Bogdan Aurescu reuşeşte să prezinte, într-un limbaj

deloc rigid, pe alocuri colocvial, şirul evenimentelor

care au precedat Procesul de la Haga, precum şi

desfăşurarea amănunţită a acestuia, cu informaţii

avizate şi foarte bine documentate, oferind o viziune

pertinentă, atât asupra detaliilor cât şi în ansamblu.

Structura prezentei lucrări este schiţată cu

ajutorul unor elemente preluate din arta teatrală,

capitolele principale fiind denumite „Avanscena”,

„Culisele”, „Scena”, „Ziua judecăţii şi cortina”,

parcă pentru a reliefa pentru cititor dramatismul

momentelor care au culminat cu pronunţarea

verdictului favorabil României de către Curtea

Internaţională de Justiţie de la Haga.

Aceste capitole, la rândul lor, conţin

subcapitole care prezintă, coerent şi punctual, din

punct de vedere istoric şi diplomatic, procedurile şi

negocierile care au fost întreprinse şi care au condus

la sesizarea Curţii Internaţionale de Justiţie de către

România, pentru susţinerea procesului care a condus

la rezolvarea diferendului dintre România şi Ucraina

cu privire la linia de delimitare maritimă care să

indice cât platou continental şi zonă economică

exclusivă revine României şi cât Ucrainei, din zona

de dispută de 12.200 km

2

.

Autorul reuşeşte, fără a neglija aspectele ce

ţin de natura tehnică a procesului, să nu transforme

prezenta lucrare într-o expunere impersonală şi

detaşată a aspectelor complexe ce ţin de susţinerea

unei cauze în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de

la Haga, şi nici a unei culegeri impresionante de

biografii a persoanelor implicate în proces, ci din

contra, cartea este captivantă şi atractivă, fiind

presărată cu fotografii ce reprezintă principalii

protagonişti în proces, anumite documente şi detalii,

precum şi echipa românească de la Haga, în diverse

ipostaze pe tot cuprinsul pregătirilor şi a desfăşurării

procesului.

Cartea conţine totodată şi ilustraţii grafice şi

hărţi folosite în timpul procesului de către România,

care au ajutat echipa noastră în reprezentarea şi

Bogdan Aurescu

Avanscena şi culisele Procesului de la Haga: memoriile unui tânăr diplomat

Bucureşti, Editura Monitorul Oficial, 2009, 254 p.

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 41

Page 40: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

susţinerea fundamentată a cauzei, amănunte care oferă,

celor interesaţi, informaţii cartografice fascinante.

Stilul personal folosit de către autor este

definit de către relatările unor amănunte interesante şi

inedite, a unor întâmplări amuzante şi prin mărtu -

risirea propriilor trăiri şi stări emoţionale, precum şi

prin modul în care cei cu care a interacţionat şi

colaborat au perceput evenimentele la care au luat

parte .

Astfel, Bogdan Aurescu reuşeşte cu măiestrie

să echilibreze aspectele tehnice, procedurale şi

juridice, cu cele personale şi sufleteşti, transformând

astfel cititorul într-un martor direct la momentele care

au avut loc în acele zile importante, oferindu-i

acestuia acces la culisele atât de interesante ale

Procesului de la Haga ...şi nu numai.

Cartea se constituie în povestea unui succes

diplomatic românesc de proporţii, ce constă în

obţinerea a 79,34% din zona de dispută de 12.200

km

2

, adică a 9700 km

2

de platou continental şi zonă

economică exclusivă sub jurisdicţia României, dar

mai mult decât atât, reprezintă povestea unei echipe,

conduse de Bogdan Aurescu, care şi-a făcut datoria şi

a demonstrat că interesele naţionale pot fi apărate cu

succes, prin talent diplomatic, dedicaţia spre muncă

şi fără prejudecăţi, iar cititorul, datorită modului

personal şi sincer în care este scrisă cartea, simte că

a făcut parte din această echipă, chiar dacă, pentru a

cita autorul, „sunt multe care nu pot fi spuse aicipentru că ţin de sfera confidenţialităţii diplomaticesau personale, care le aşează momentan deoparte,pentru un alt timp istoric şi, poate, pentru un altdemers memorialistic.”

Emilian CERCEL

expert, Consiliul Legislativ

�oi apariții editoriale

42 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Page 41: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 43

Propuneri de lege ferenda extrase din articolele publicateîn revistele de drept româneşti

(semestrul II 2009)

– Bibliografie indexată şi adnotată* –

1. BELIGRĂDEA�U, ŞERBA� – Consideraţii referitoare la judicioasa interpretare a art. 61 lit.e din

Codul muncii. În: Dreptul, nr.9, 2009, p.82-95

Autorul consideră necesară abrogarea art.56 lit.d din Codul muncii şi contopirea – în cuprinsul art.61 din Cod – dispoziţiilor

actuale ale textului, cât şi a celor din art.56 lit. d, deoarece reglementarea actuală este total nefirească. De asemenea, se

propune completarea art.61 lit.e din Codul muncii, în considerarea art.6 pct.1 alin.1 din Directiva nr.2008/78/CE, care permite

ca legislaţia naţională să fie aceea care să precizeze că unele diferenţieri de reglementare privitoare la vârsta salariaţilor nu

constituie totuşi discriminări dacă sunt obiectiv şi rezonabil justificate. Pentru identitate de raţiune, autorul este de părere că

şi art.98 alin.1 lit.d din Statutul funcţionarilor publici ar trebui abrogat.

Subiect: Codul muncii român ; discriminare după vârstă ; pensionare

2. BERCEA, LUCIA� – Creditul pentru consum: comparaţie între retragerea consumatorului din

contract şi rambursarea anticipată a creditului. În: Pandectele Române, nr.10, 2009, p.59-79

Autorul, consideră, “de lege ferenda”, oportună completarea prerogativelor oferite consumatorului de credite bancare cu un

instrument consacrat deja şi cvasi-generalizat în dreptul consumului – dreptul de retragere – constând în posibilitatea

consumatorului de a se retrage din contract într-un anumit termen de la încheierea acestuia, fără vreo justificare.

Subiect: consumator, protecţie ; credit, rambursare anticipată

3. BODOAŞCĂ, TEODOR – Examen de ansamblu şi observaţii critice privind familia şi căsătoria în

reglementarea noului Cod civil. În: Dreptul, nr.11, 2009, p.11-33

“De lege ferenda”, autorul face o serie de observaţii la noul Cod civil. Astfel, la art.258 alin.(1), autorul propune o altă

formulare, unul din motive ar fi faptul că textul în cauză reproduce prevederile art. 48 alin.1 din Constituţie, ceea ce reprezintă

un paralelism, contrar dispoziţiilor art. 15 alin (1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative. De asemenea, autorul sugerează legiuitorului să completeze dispoziţiile art.259 alin. (2), în sensul că bărbatul

şi femeia au dreptul să se căsătorească fără nicio restricţie pe criterii de rasă, religie sau cetăţenie. Faţă de împrejurarea că

libertatea consimţământului la căsătorie este de ordine constituţională, autorul consideră că, “de lege ferenda”, nesocotirea

acestei cerinţe ar trebui sancţionată numai cu nulitatea absolută a actului juridic al căsătoriei. Pentru evitarea interpretărilor

diverse, se opinează că, “de lege ferenda”, art.272 alin.2 ar trebui reformulat în sensul de a se referi expressis verbis la “minorul

de 16 ani cu capacitate de exerciţiu restrânsă”. Se propune, de asemenea, abrogarea dispoziţiilor art.272 alin. (2) teza a II-a şi

introducerea unui nou alineat în care să fie reglementată unitar competenţa instanţei de judecată în cazul refuzului încuviinţării

căsătoriei de către unul sau ambii părinţi ori de către persoana sau autoritatea care exercită drepturile părinteşti, după caz.

Totodată, autorul propune ca dispoziţiile art.276 să fie modificate în sensul de a prelua ambele teze ale art.9 din Codul familiei,

cu observaţia că este de preferat să se refere numai la alienaţia mintală, iar prevederile art.299 să fie abrogate. Art. 283 alin.(1)

ar trebui completat în sensul de a enumera, printre textele a căror nerespectare atrage nulitatea absolută a căsătoriei, şi

dispoziţiile art.277 alin.(1). Pentru a fi în acord cu adevărata voinţă a legiuitorului, autorul consideră că dispoziţiile art.277

alin.(3) ar trebui reformulate în sensul că, în România, sunt interzise parteneriatele civile, iar cele încheiate în străinătate nu

sunt recunoscute. Autorul semnalează greşita formulare a denumirii marginale a art.277. De asemenea, autorul propune ca, “de

lege ferenda”, dispoziţiile art.48 alin. (1) din Constituţie să fie modificate în sensul de a se referi expressis verbis la căsătoria

dintre un bărbat şi o femeie.

Subiect: căsătorie ; familie ; Noul Cod civil

*

Lucrare realizată de Alina PALOMINO TUERO, expert şi Svetlana BACIU, expert, Consiliul Legislativ

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

Page 42: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

4. BOGDA�, CAMELIA – Infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunea de tăinuire =. În: Revista de

drept penal nr.4, 2009, p.91-114

„De lege ferenda”, în acord cu Recomandările experţilor MONEYVAL, autoarea este de părere că legiuitorul ar trebui să

incrimineze în Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi fapta de spălare a banilor din culpă,

atunci când cel ce comite vreuna din acţiunile incriminate în art.23 alin.1 lit.a)-c) nu a prevăzut, deşi trebuia şi putea să prevadă

originea infracţională a bunurilor.

Subiect: infracţiune ; spălare bani ; tăinuire

5. CIOLCĂ, IULIA�A – Incompatibilitatea prevăzută în art. 48 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Codul de

procedură penală. �ecesitatea corelării deciziilor de interpretare cu dispoziţiile legale care o

reglementează. În: Curierul Judiciar, nr.9, 2009, p.520-522

Sunt semnalate unele dificultăţi ce apar în practică atunci când măsura arestării preventive în cursul urmăririi penale nu este

luată de către instanţa de fond, ci de către instanţa de recurs, ca urmare a cenzurării hotărârii pronunţate în fond, precum şi faptul

că, într-un asemenea context, judecătorul de la instanţa de recurs care a emis mandatul de arestare preventivă este incompatibil

de a judeca, potrivit art.48 alin. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., întrucât a emis mandatul de arestare preventivă, dar nu este

incompatibil de a judeca faţă de considerentele Deciziei nr. VII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite.

Autoarea se pronunţă în sensul că, într-un asemenea context, se impune intervenţia promptă a legiuitorului în sensul

reconsiderării noţiunii de incompatibilitate, nu numai pentru a evita asemenea “anomalii”, dar şi pentru a se gestiona

corespunzător activitatea de judecată.

Subiect: Cod de procedură penală ; incompatibilitate, judecători

6. CIORICIU ŞTEFĂ�ESCU, A�A – Discuţii privind formarea profesională a funcţionarilor publici.

În: Revista română de dreptul muncii, nr.6, 2009, p.35-58

Analizând Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor

universitare, autoarea propune punerea acestora de acord, întrucât nu există o corelare ad litteram între aceste prevederi şi

acordarea priorităţii celor trei feluri de studii universitare – de licenţă, de masterat şi de doctorat – faţă de celelalte forme de

perfecţionare profesională, luând în considerare şi practica europeană în materie.

Subiect: formare profesională ; funcţionar public

7. CORAŞ, LEO�TI� – Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate

– soluţie pentru rejudecarea după extrădare. În: Dreptul, nr.11, 2009, p.160-165

Autorul face o propunere pentru modificarea proiectului noului Cod de procedură penală, şi anume menţionarea principiului

non reformatio in pejus şi pentru persoana judecată în lipsă care a formulat cererea de redeschidere a procesului penal, precum

şi precizarea că admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal atrage desfiinţarea de drept a hotărârii

pronunţate în lipsa persoanei condamnate şi anularea mandatului de executare a pedepsei.

Subiect: extrădare ; judecare în lipsă ; proces penal ; rejudecare

8. CORAŞ, LEO�TI� – Consideraţii critice asupra ridicării succesive, în aceeaşi fază procesuală, a

unor excepţii de neconstituţionalitate care au fost respinse anterior de Curtea Constituţională. În: Dreptul,

nr.7, 2009, p.174-179

Se consideră “de lege ferenda” ca suspendarea unui proces penal să fie facultativă, cu acceptarea efectelor ex tunc ale deciziilor

prin care s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate pentru dispoziţii în baza cărora s-a dispus condamnarea şi este posibilă

achitarea sau un regim mai favorabil, iar remediul procedural să-l constituie revizuirea. Astfel, se impune şi modificarea

corespunzătoare a Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru a elimina suspendarea

obligatorie cauzată de aplicarea legii speciale. De asemenea, autorul propune ca atât încheierile prin care a fost sesizată Curtea

Constituţională, cât şi cele prin care a fost respinsă cererea de sesizare să fie supuse recursului în 24 de ore de la pronunţare,

recursul urmând a fi judecat în termen de 3 zile.

Subiect: excepţie de neconstituţionalitate ; Legea nr.47/1992, republicată ; principiul celerităţii judecăţii ; proces penal

9. CRISTEA, ADRIA� – Discuţii privind termenul de prescripţie extinctivă în materia asigurărilor

maritime. În: Dreptul, nr.12, 2009, p.113-117

Fiind de acord cu un enunţ încă din 1995 al profesorului Octavian Căpăţână, autorul, “de lege ferenda”, consideră că ar fi

indicat ca şi în dreptul nostru să fie reconsiderată durata termenului general de prescripţie extinctivă în materie comercială, în

sensul prelungirii acestui termen peste limita celor 3 ani.

Subiect: asigurare maritimă ; prescripţie extinctivă

10. DUVAC, CO�STA�TI� – Concursul de norme penale (texte). Drept comparat. În: Revista de drept

penal, nr.3, 2009, p.51-71

„De lege ferenda”, autorul consideră necesar ca legea penală română să prevadă expres criteriile de bază ale identificării

aparenţei de pluralitate (al specialităţii, al subsidiarităţii, al consumpţiunii, al alternativităţii), spre a face mai uşor de identificat

unitatea reală de infracţiune.

Subiect: concurs de norme penale

Referințe bibliografice

44 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Page 43: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

11. FEURDEA�, CRISTI�A-COR�ELIA. – Raporturile secretarului unităţii administrativ-teritoriale

cu autorităţile administraţiei publice locale. În: Revista de drept public, nr.4, 2009, p.92-100

Autoarea consideră că o mai bună reglementare în plan legislativ a raporturilor secretarului unităţii administrativ-teritoriale

cu autorităţile administraţiei publice locale şi centrale ar fi mai mult decât bine venită, începând cu reglementarea expresă şi

obiectivă, fără a lăsa loc de interpretări, a raporturilor de muncă ale secretarului, însumarea tuturor atribuţiilor acestuia într-

un singur act normativ, eventual un Statut al Secretarului unităţii administrativ-teritoriale şi, bineînţeles, includerea acestei

funcţii în mod distinct atât în nomenclatorul meseriilor, dar şi în Legea salarizării.

Subiect: administraţie publică locală; consiliu local

12. GAVRILESCU, ALI�-GHEORGHE – Aspecte actuale privind decăderea din drepturile părinteşti.

În: Pandectele Române, nr.7, 2009, p.71-87

Autorul face unele propuneri “de lege ferenda” privind Codul familiei, respectiv capitolul referitor la drepturile şi îndatoririle

părinţilor faţă de copiii minori. Astfel, se propune ca părintele să poată fi decăzut din drepturile părinteşti în cazul în care ar

avea un comportament caracterizat prin agresiune sau violenţă prin care ar putea pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea

pe toate planurile a copilului, precum şi dacă prin atitudinea sa culpabilă părintele periclitează educarea, învăţătura sau

pregătirea profesională a copilului ori aduce atingere patrimoniului minorului.

Subiect: decădere, sancţiune ; dreptul familiei ; drepturi părinteşti

13. GÂRBULEŢ, IOA� – Judecătorul de drepturi şi libertăţi, o nouă instituţie de drept procesual penal.

În: Dreptul, nr.11, 2009, p.181-186

Având în vedere noua instituţie de drept procesual penal – judecătorul de drepturi şi libertăţi – reglementată de Proiectul

noului Cod de procedură penală, aflat în dezbaterea Parlamentului, “de lege ferenda”, autorul consideră că se impune

modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi Regulamentul de ordine interioară al instanţelor

judecătoreşti. Astfel, autorul propune ca judecătorul de drepturi şi libertăţi să fie desemnat potrivit procedurii care există în

prezent cu privire la judecătorii delegaţi, acesta urmând a fi desemnat de către colegiul de conducere al instanţei, în funcţie de

necesităţile acesteia, iar completele specializate în acest caz să poată fi înfiinţate ca şi în prezent, la propunerea colegiilor de

conducere, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, planificarea acestora urmând a fi făcută anual, iar repartizarea

cauzelor să se facă în mod aleatoriu, conform principiului instituit de art.53 din legea privind organizarea judiciară. De

asemenea, se consideră că toţi judecătorii secţiei penale ar trebui să fie desemnaţi ca judecători de drepturi şi libertăţi, iar acolo

unde instanţa nu are secţii, o parte importantă dintre judecători trebuie să îndeplinească aceste atribuţii, în caz contrar,

introducerea acestei noi instituţii ar fi lipsită de efecte practice, nerealizându-se scopul acestora, şi anume acela de accelerare,

de celeritate a procedurilor penale.

Subiect: judecător de drepturi şi libertăţi ; noul Cod de procedură penal ; organizare judecătorească

14. GÂRBULEŢ, IOA� – Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti în cazul altor titluri

executorii. În: Dreptul, nr.7, 2009, p.146-154

Pentru a se evita orice discuţii ce pot apărea în doctrină sau în practica judiciară, autorul propune modificarea titlului marginal

al infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti din Codul penal, astfel: “Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti sau

a altor titluri executorii”. De asemenea, se mai propune modificarea art.271, alin.1 şi 2 din Codul penal pentru a se putea oferi

o protecţie egală tuturor titlurilor executorii, fiind astfel în acord cu jurisprudenţa CEDO.

Subiect: hotărâre judecătorească, nerespectare ; titlu executoriu

15. GODÎ�CĂ-HERLEA, VASILE – Omisiunea de a depune contestaţie la cererea de deschidere a

procedurii insolvenţei. Efecte şi remedii. În: Revista de drept comercial, nr.9, 2009, p.34-79

Autorul aduce în discuţie caracterul necontencios al procedurii insolvenţei care permite închiderea acesteia în cazul în care

starea de fapt care a stat la baza deschiderii acestei proceduri nu mai există, chiar dacă nu există o reglementare expresă în acest

sens. Astfel, “de lege ferenda” se impune ca aceste aspecte să fie lămurite pentru ca practicienii dreptului să aibă criterii şi

temeiuri clare de închidere a procedurii insolvenţei, eliminându-se desfăşurarea acesteia în afara domeniului de aplicare şi

încetarea sa când scopul procedurii a fost atins.

Subiect: drept comercial ; insolvenţă comercială

16. HERGHELEGIU, LIVIU – Inconsecvenţe legislative în legătură cu revizuirea şi contestaţia în

anulare. În: Dreptul, nr.8, 2009, p.207-209

Autorul propune modificarea prevederilor art.124, art.125, art.127 şi art.128 din actualul Cod Penal, în sensul ca acestea să

fie puse în acord cu mecanismele de cooperare internaţională în materie penală.

Subiect: Cod penal ; contestaţie în anulare

17. LARIO�ESCU, LOREDA�A CRISTI�A; TRA�TEA, GEORGE – �otele scrise şi principiul

contradictorialităţii. În: Curierul Judiciar, nr.12, 2009, p.692-699

Autorii, inspirându-se din dreptul comparat internaţional şi comunitar, fac unele propuneri “de lege ferenda” referitoare la

Proiectul noului Cod de procedură civilă, susţinând că singurele remedii reale pentru respectarea contradictorialităţii sunt fie

suprimarea din lege a posibilităţii de a depune note scrise după închiderea dezbaterilor, fie, mai puţin radical, reglementarea

modului de depunere pentru a se respecta, măcar parţial, contradictorialitatea.

Subiect: note scrise ; noul Cod de procedură civilă ; principiul contradictorialităţii

Referințe bibliografice

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 45

Page 44: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

18. LAZĂR, IOA�; LADA�YI, ARPAD – Condiţia prealabilă de intabulare a dreptului de proprietate

asupra proprietăţilor imobiliare care formează obiectul proprietăţii publice, în vederea efectuării actelor

de dispoziţie. În: Dreptul, nr.9, 2009, p.105-117

“De lege ferenda”, autorii consideră necesară scutirea de la plata taxelor de intabulare a unităţilor administrativ-teritoriale.

Subiect: carte funciară ; drept de proprietate ; intabulare

19. MICU, BOGDA� FLORI� – Protecţia naţională a libertăţii ca drept fundamental. Instrumente

juridice şi garanţii. În: Pandectele Române, nr.12, 2009, p.81-103

În acord cu literatura de specialitate, se susţine propunerea “de lege ferenda” pentru eliminarea restricţiilor nejustificate

instituite în acest sens, în considerarea asigurării unei protecţii eficiente şi complete împotriva arbitrarului în materia privării

de libertate. “De lege ferenda”, pentru desemnarea momentului de la care ordonanţele procurorului de scoatere de sub urmărire

penală sau încetare a urmăririi penale produc efecte definitive, se propune înlocuirea din conţinutul art.506 din Codul de

procedură penală, a termenului “definitiv” (aplicabil exclusiv hotărârilor judecătoreşti), cu cel de “confirmat” printr-o hotărâre

judecătorească definitivă. În ceea ce priveşte reparaţia pagubei morale produsă prin privarea ilicită de libertate se propune “de

lege ferenda”, ca reparaţia bănească să fie dublată de publicarea, pe cheltuiala statului, a hotărârii definitive de achitare (în urma

rejudecării) sau a hotărârii definitive prin care se rezolvă măsura privativă sau restrictivă de libertate.

Subiect: libertate, drepturi fundamentale

20. MIHALCEA, MIHAI ALEXA�DRU; GHIMBĂŞA�U, VLAD-PETRU – �oţiunea de “alienat” în

jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În: Dreptul, nr.10, 2009, p.210-215

“De lege ferenda”, autorii consideră că dispoziţiile art.430 din Codul de procedură penală ar putea fi modificate în sensul fixării

unor termene maxime şi succesive în interiorul cărora unitatea medicală în care cel internat se află sub tratament să comunice

informaţiile prevăzute la lit. c şi d ale art.430 C.pr.pen., precum şi alte informaţii despre starea de sănătate a acestuia care pot

avea relevanţă asupra punerii sale în libertate. De asemenea, se poate impune ca soluţionarea unor astfel de cauze să fie realizată

cu o celeritate sporită, fixându-se în acesta termene procedurale care să fie similare celor din materia dispunerii sau prelungirii

stării de arestare preventivă.

Subiect: bolnav mintal ; deţinut ; urmărire penală

21. �ICOLA, IORDA� – Guvernarea prin adoptarea excesivă a ordonanţelor. În: Revista de drept public,

nr.4, 2009, p.53-61

Autorul consideră „de lege ferenda” că, la revizuirea Constituţiei, ar trebui limitată competenţa Guvernului, în sensul de a i

se conferi atributul de a adopta ordonanţe numai în temeiul unei legi de abilitare.

Subiect: guvernare; ordonanţă; ordonanţă de urgenţă

22. PETRESCU, RODICA �ARCISA – Observaţii cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei

�aţionale de Integritate.În: Revista de drept public, nr.4, 2009, p.71-91

„ De lege ferenda”, autoarea propune eliminarea unor disfuncţionalităţi, completarea conţinutului unor articole din Legea

nr.144/2007 de organizare a Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată. Astfel, pentru a se putea asigura concordanţa între

textul art.23 cu cel al art.24, autoarea propune modificarea art.24 alin.(1). De asemenea, se semnalează lipsa precizării exprese

a dependenţei Agenţiei faţă de Senat. Se mai propune, pentru a fi în acord cu o serie de modificări legislative recente,

completarea art.42 alin.(1), în sensul că alături de celelalte persoane expres menţionate să fie prevăzut şi preşedintele consiliului

judeţean, dar şi a art.42 alin.(4) şi art.50 alin.(2) lit. i).

Subiect: Agenţia Naţională de Integritate; avere, control , conflict de interese

23. POPA �ISTORESCU, CRISTI�A – Contractul de consignaţie. În: Revista de drept commercial, nr.11,

2009, p.106-116

Autoarea consideră, “de lege ferenda”, că ar trebui să se prevadă în Legea nr.178/1934 privind reglementarea contractului de

consignaţie, obligaţia consignantului de a stabili în contract, încă de la încheierea acestuia, remuneraţia cuvenită consignatarului

pentru serviciile prestate. De asemenea, este de părere că ar trebui să se prevadă într-o viitoare reglementare dreptul de retenţie

pe care consignatarul să-l exercite, fie asupra bunurilor încredinţate în consignaţie, fie asupra sumelor sau a valorilor rezultate

din vânzarea acestor bunuri, în cazul în care nu-şi primeşte remuneraţia cuvenită.

Subiect: contract de consignaţie ; drept comercial

24. RĂDULESCU, OCTAVIA; RĂDULESCU, OCTAVIA� – O dispoziţie legală discriminatorie faţă

de avocaţi. În: Revista de drept comercial, nr.10, 2009, p.49-50

Autorii propun modificarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat întrucât, susţin aceştia, este

jignitoare pentru profesia de avocat obligarea de a frecventa cursuri obligatorii şi perpetue, având în vedere că, în rândul

avocaţilor, sunt profesori universitari de drept, doctori în drept, autori de manuale, articole şi studii de specialitate, care nu pot

fi obligaţi să frecventeze acele forme de pregătire, inferioare pregătirii pe care o au deja.

Subiect: avocat ; Legea nr.51/1995

Referințe bibliografice

46 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Page 45: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

25. ROŞU, CLAUDIA; FA�U-MOCA, ADRIA�– �econstituţionalitatea prevederilor art.278

1

alin.1 şi

2 din Codul de procedură penală. În: Dreptul, nr.11, 2009, p.170-180

Autorii apreciază că legea, în speţă Codul de procedură penală, ar trebui să fie precisă atunci când reglementează termenul

exercitării unei căi de atac, stabilind cu certitudine momentul în care acesta începe să curgă, în scopul evitării unor situaţii care

ştirbesc drepturile fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţie. Astfel, autorii propun “de lege ferenda” reglementarea

unei cauze de repunere în termen, în situaţia constatării unei imposibilităţi obiective de formulare a plângerii în cele 20 de zile

prevăzute de lege.

Subiect: acces la justiţie ; cale de atac ; procuror

26. SĂRARU, CĂTĂLI� SILVIU – Scurte consideraţii cu privire la autorităţile contractante din

contractele de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice şi de concesiune de servicii. În: Curierul

Judiciar, nr.9, 2009, p.512-515

Se remarcă faptul că prin O.U.G. nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune

de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, se realizează o traducere a unor termeni juridici din directivele

europene, fără să se ţină cont de terminologia juridică românească consacrată în domeniu, cum ar fi – întreprindere publică,

organism de drept public – iar unii termeni sunt definiţi prin ei înşişi. Sunt prezentate o serie de observaţii care vizează art.8

lit a) din O.U.G. nr.34/2006, considerându-se că legiuitorul ar fi trebuit să păstreze formularea din art.5 alin. 1 lit a) al fostei

reglementări cu privire la achiziţiile publice, respectiv O.U.G. nr.60/2001 privind achiziţiile publice. De asemenea, se consideră

că prevederea actuală din cadrul aceluiaşi articol este neconstituţională în raport cu titlul III din Constituţia revizuită, intitulat

“Autorităţile publice”. Se consideră că O.U.G nr.34/2006, în loc să vină să contureze mai bine noţiunea de organism de drept

public, îl defineşte în termeni echivoci.

Subiect: autoritate contractantă ; contract de achiziţie publică ; Directiva nr.2004/18/CE ; lucrări publice, concesiune ; O.U.G.

nr.34/2006 ; O.U.G. nr.60/2001

27. STOICA, CAMELIA; CRISTEA, SILVIA – Reglementarea în legislaţia română a noţiunii de

întreprindere, fond de comerţ şi patrimoniu de afectaţiune. În: Curierul Judiciar, nr.9, 2009, p.498-499

Conform opiniei autoarelor, în legislaţia românească, ţinând cont şi de reglementările la nivelul Uniunii Europene, noţiunea

de întreprindere trebuie să dobândească o nouă abordare, un nou concept legislativ.

Subiect: fond de comerţ ; întreprindere ; patrimoniu de afectaţiune

28. ŞERBA�, DUMITRU-DA�IEL – Opinii despre recentele intervenţii asupra Ordonanţei de urgenţă

a Guvernului nr.34/2006 cu relevanţă în privinţa procedurii de soluţionare a contestaţiilor în domeniul

achiziţiilor publice (II). În: Revista română de drept al afacerilor, nr.8, 2009, p.49-83

Autorul consideră că o propunere “de lege ferenda” asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2009 privind unele

măsuri în domeniul legislaţiei referitoare la achiziţiile publice este binevenită constând în instituirea obligaţiei contestatorului

de a declara expres, în cuprinsul contestaţiei, că nu a formulat o acţiune cu obiect similar la instanţa de judecată şi că va anunţa

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor dacă va depune o astfel de acţiune.

Subiect: achiziţii publice ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 ; procedura de soluţionare a contestaţiilor

29. ŞTEFĂ�ESCU, IO� TRAIA�; BELIGRĂDEA�U, ŞERBA� – Privire analitică asupra corelaţiei

dintre noul Cod Civil şi Codul Muncii. În: Dreptul, nr.12, 2009, p.11-45

“De lege ferenda”, autorii apreciază că s-ar impune completarea Codului român al muncii, astfel cum prevede art.L-143-8 pct.1

din Codul muncii francez, în sensul preluării şi în acesta a normei înscrise în art.1856 din noul Cod civil român. Art. 1856 –

situat în capitolul intitulat „Contractul de antrepriză” – stipulează că, în măsura în care nu au fost plătite de antreprenor,

persoanele care, în baza unui contract cu acesta, au desfăşurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării

contractate, au acţiune directă împotriva beneficiarului, până la concurenţa sumei pe care acesta din urmă o datorează

antreprenorului la momentul introducerii acţiunii.

Subiect: Codul muncii român ; Noul Cod civil

30. TOMESCU, CAMELIA – Raporturile dintre şeful statului şi prim-ministru în ţările Uniunii

Europene În: Revista de drept public, nr.3, 2009, p.51-64

Tensiunile din interiorul puterii executive, precum şi succesiunea de evenimente ce au afectat funcţionarea normală a statului,

sunt considerate de autoare motive suficiente pentru care Constituţia trebuie modificată pentru a asigura echilibrul şi

funcţionarea unei bune guvernări. În vederea detensionării relaţiilor dintre prim-ministru şi Preşedinte, România poate avea

ca model regimul parlamentar german, regimul semi-prezidenţial cu şef de stat cu rol ceremonial sau regimul semi-prezidenţial

francez. În final, autoarea subliniază că ideea necesităţii revizuirii Legii fundamentale este acceptată, în mod unanim, ca o

caracteristică a democraţiei constituţionale.

Subiect: prim-ministru ; regim prezidenţial ; regim semiprezidenţial ; sistem parlamentar ; şef de stat

Referințe bibliografice

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 47

Page 46: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

31. TUDORA�, MIHAI-VIOREL – �ecesitatea introducerii în Codul de procedură penală a unui nou

caz de revizuire a hotărârilor penale definitive cu privire la încălcarea dreptului comunitar. În: Dreptul,

nr.10, 2009, p.180-189

Autorul constată că legiuitorul român nu a luat în considerare posibilul caz de revizuire a hotărârilor judecătoreşti în materie

penală pronunţate în ultimă instanţă. Astfel, autorul consideră că se impune introducerea în Codul de procedură penală a unui

nou caz de cale extraordinară de atac care să vizeze hotărârile respective, ca o garanţie totală şi efectivă a respectării depline

şi până la ultimele consecinţe a normelor generale sau particulare care guvernează dreptul comunitar.

Subiect: drept comunitar ; hotărâre penală ; revizuire judecătorească

32. ŢICLEA, ALEXA�DRU; FODOR, MARIA – Consecinţe ale demisiei provocate de angajator cu

privire la reintegrarea în funcţie. În: Dreptul, nr.9, 2009, p.96-104

Autorii propun adoptarea unui text expres în Codul muncii care să prevadă că demisia va fi considerată că nu a intervenit în

situaţia în care ea nu este consecinţa voinţei salariatului, ci a fost provocată de conduita abuzivă a angajatorului.

Subiect: concediere implicită ; contract individual de muncă ; demisie ; salariat

33. ŢICLEA, ALEXA�DRU – Restituirea cheltuielilor privind formarea profesională. În: Revista română

de dreptul muncii, nr.7, 2009, p.9-20

Autorul este de părere că unele cursuri sau stagii de formare profesională, mai ales cele desfăşurate în străinătate, deşi cu durata

sub minima legală, pot presupune cheltuieli ridicate din partea angajatorului, care, astfel, nu vor putea fi recuperate atunci când

este cazul. De aceea, s-ar impune, “de lege ferenda”, ca durata în discuţie să poată fi redusă proporţional cu cheltuielile suportate

de angajator. Ca elemente de referinţă pot fi avute în vedere o durată minimă a cursului sau stagiului de formare profesională

de 7 zile şi o valoare a cheltuielilor egală cu salariul pe o lună a celui în cauză.

Subiect: Codul muncii român ; formare profesională

34. ŢI�CA OVIDIU – Comentarii referitoare la discriminarea pe criteriul vârstei în raporturile de

muncă. În: Dreptul, nr.8, 2009, p.72-84

Autorul semnalează faptul că, în prezent, textul art.81 lit. d

1

din Codul Muncii, făcând referire doar la criteriul vârstei, încalcă

principiul nediscriminării, deoarece permite angajatorului să încheie un contract de muncă pe durată determinată cu salariatul

care va împlini în termen de 5 ani de la angajare vârsta de pensionare. Astfel, pentru a nu fi considerată discriminatorie, se

propune ca dispoziţia art. 81 lit. d

1

din Codul muncii să fie completată cu criterii obiective, considerate de legiuitor justificate,

prin care să răspundă unor obiective de politică socială.

Subiect: discriminare după vârstă ; raport de muncă

35. VERESS, EMŐD – Consideraţii privind procedura concilierii în litigiile comerciale. În: Curierul

Judiciar, nr.11, 2009, p.619-624

“De lege ferenda”, autorul este de părere că procedura concilierii ar trebui să aibă loc în localitatea în care are sediul instanţa

care are competenţa să judece acţiunea în fond, iniţiatorul concilierii având alegerea între mai multe localităţi dacă există

competenţe teritoriale alternative.

Subiect: procedura concilierii directe

Referințe bibliografice

48 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Page 47: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Articole din revistele de drept străineintrate în Biblioteca Consiliului Legislativ

– Bibliografie adnotată* -

EUROPEA� PUBLIC LAW

1. BA�ASZAK, BOGUSLAW; �OWAKI, KO�RAD – Model of executive power in Poland: outline of

political evolution = Modelul puterii executive din Polonia: un contur al evoluţiei politice. În: European public

law, nr.2, 2009, p.171-182

Începând cu o descriere istorică a sistemului parlamentar al Republicii Polonia, autorii analizează în articol evoluţia politică

a acestui stat, aducând aminte de experienţele negative ale guvernului comunist. Se pune accentul pe ideea de divizare a puterii,

acceptată de Constituţia Poloniei şi respingerea, în acelaşi timp, a principiului unităţii puterii de stat. În opinia autorilor,

sistemul de guvernământ din Polonia, ales în 1997, nu constituie un model pur, renumit în literatura de drept constituţional.

De aceea, autorii relevă multe similarităţi cu sistemul parlamentar şi concluzionează că Parlamentul şi, în special, Sejm-ul

polonez are un avantaj clar în relaţia cu preşedintele ţării.

2. BIO�DI, A�DREA – How to go ahead as an EU law national judge = Continuarea în funcţia de judecătoreuropean naţional. În: European public law, nr.2, 2009, p.226-238

Protecţia efectivă a acelor drepturi pe care legile europene le conferă indivizilor a fost asigurată printr-un dialog continuu între

justiţia supranaţională, Curtea Europeană de Justiţie şi toate curţile naţionale. Un asemenea acord constituţional, care a

funcţionat rezonabil mulţi ani, este considerat acum de unii comentatori, ameninţător. Obligaţiile impuse curţilor naţionale sunt

percepute ca fiind prea grele şi deciziile judecătoreşti sunt privite ca fiind deranjante în interiorul procedurii naţionale. Articolul

analizează decizii recente precum Kempter, Impact şi Lucchini SPA şi demonstrează că aceste temeri sunt de cele mai multe

ori nejustificate pentru că şi Curtea Europeană de Justiţie şi curţile naţionale fac tot posibilul să promoveze aceleaşi scopuri.

3. BORGSTROM, KATARI�A ALEXIUS – Animal experiment regulations as a part of public law =

Reglementările privind experimentele pe animale ca parte a dreptului public. În: European public law, nr.2,

2009, p.197-205

Articolul descrie normele suedeze privind experimentele pe animale şi rolul comisiilor de etică din Suedia, cuprinzând o scurtă

examinare a reglementărilor din ţările scandinave precum şi din Uniunea Europeană privind acest subiect. Reglementările

suedeze privind experimentele pe animale sunt cercetate, spre a se vedea modul cum funcţionează acestea în relaţia cu teoriile

despre modurile de luare a unor decizii în dreptul public. Sunt analizate, totodată, dificultăţile întâmpinate în ceea ce priveşte

evaluarea etică, importanţa experimentelor şi suferinţa animalelor.

4. BROBERG, MORTE� – Preliminary references by public administrative bodies: when are public

administrative bodies competent to make preliminary references to the European Court of Justice? =

Rapoartele preliminare ale corpurilor administraţiei publice: când sunt acestea competente să ceară lămuririCurţii Europene de Justiţie cu privire la dreptul comunitar? În: European public law, nr.2, 2009, p.207-221

Potrivit art.234 al Tratatului Comunităţii Europene, o curte sau un tribunal ale unui stat membru pot cere Curţii Europene de

Justiţie lămuriri cu privire la interpretarea dreptului comunitar. Art. 234 nu defineşte însă, în detaliu, curtea sau tribunalul

astfel că, de-a lungul timpului, Curtea Europeană de Justiţie a verificat un mare număr de cazuri. Pornind de la aceasta, nu doar

instanţele naţionale pot apela la procedura prejudicială ci şi celelalte organe, care, în general, sunt calificate drept corpuri de

administraţie publică. Articolul identifică un criteriu relevant în recunoaşterea unui organ competent în a cere interpretarea

dreptului comunitar şi examinează ce fel de instituţii de drept administrativ pot cere acest lucru.

5. HARDE�, IA� – Revision of Regulation 1049/2001 on public access to documents = RevizuireaRegulamentului 1049/2001 referitor la accesul public la documente. În: European public law, nr.2, 2009,

p.239-256

Regulamentul nr.1049/2001 reglementează dreptul fundamental al cetăţenilor şi rezidenţilor din Uniunea Europeană de a avea

acces la documentele deţinute de instituţiile Uniunii Europene. Adoptat într-o conjunctură politică favorabilă transparenţei,

acesta s-a dovedit a fi o piesă legislativă eficientă. Comisia a pus în discuţie propunerea pentru revizuirea acestui Regulament.

Referințe bibliografice

*

Lucrare realizată de Alina PALOMINO TUERO, expert şi Svetlana BACIU, expert, Consiliul Legislativ

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 49

Page 48: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Unele dintre propunerile de modificare sunt în mod clar justificate, dar altele vor reprezenta un pas înapoi în domeniul

transparenţei, în special în lumina jurisprudenţei curţilor comunitare. Se pare că Parlamentul European pune în discuţie propriile

planuri ambiţioase în aşteptarea alegerilor europene din 2009.

6. HOGA�, GERARD – Lisbon Treaty and the Irish Referendum = Tratatul de la Lisabona şi referendumulirlandez. În: European public law, nr.2, 2009, p.163-170

Eşuarea Tratatului de la Lisabona, ca urmare a referendumului irlandez din 12 iunie 2008, a generat valuri de discuţii în

Uniunea Europeană. Autorul este de părere că este încă prematur a evalua acum consecinţele acestei înfrângeri şi readuce în

discuţie o situaţie asemănătoare, referitoare la primul vot negativ al Irlandei, acordat Tratatului de la Nisa, în iunie 2001.

Autorul, de asemenea, îşi pune întrebări legate de necesitatea referendumului, de ce electoratul a dat un vot negativ şi dacă

rezultatul referendumului este sau nu un pas înainte. Deşi i se pot aduce multe critici Tratatului de la Lisabona, morala acestui

referendum este aceea că un mic stat membru al Uniunii Europene nu poate opri, în mod real, progresul celorlalţi 26 de membri

fără să aducă pagube semnificative propriei reputaţii.

7. SCHWARTZ, WALTER; MAYR, IRE�E – A new broom sweeps clean? An attempt to gradually

change the Austrian Constitution = O încercare de schimbare graduală a Constituţiei Austriei. În: European

public law, nr.2, 2009, p.151-162

Autorii analizează Constituţia Austriei şi efectele unei posibile noi revizuiri a acesteia. Este examinată administrarea

descentralizată indirectă între entităţile locale -self-administration– şi se relevă faptul că spre deosebire de administrarea

descentralizată indirectă teritorială, cea non-teritorială (personală) nu a fost încă trasată explicit în Constituţia Austriei, deşi a

fost încorporată în art. 120a din Constituţie printr-un act de amendare. Concluzia finală a autorilor este că o reformulare

cuprinzătoare a Constituţiei Austriei nu va fi implementată prea curând şi aceasta este de acceptat având în vedere că

schimbările fundamentale ale unui sistem constituţional sunt întotdeauna răspunsuri la problemele unui stat.

8. SZYDLO, MAREK – Sector-specific regulation and competition law: between convergence and

divergence = Sectoarele specializate şi dreptul concurenţei: între convergenţă şi divergenţă. În: European

public law nr.2, 2009, p.257-275

Prezentul articol pune accentul pe problema relaţiilor mutuale dintre sectoarele de specialitate şi dreptul general al concurenţei.

Autorul examinează relaţiile de mai sus din trei puncte de vedere : 1. scopurile celor două seturi de reguli; 2. natura normelor

legale incluse în setul de reguli; 3. condiţiile aplicării normelor legale incluse în setul de reguli discutat. Concluzia finală este

aceea că, în ciuda numeroaselor opinii diferite, există o foarte mare convergenţă întrucât se poate pune în discuţie nevoia

absolută a existenţei sectoarelor de specialitate.

9. VETRAK, MILA� – Jurismetrics in Slovakia = Informatica juridică în Slovacia. În: European public law,

nr.2, 2009, p.185-196

“Legislaţia este o combinaţie între ştiinţă şi artă cu o contribuţie din partea tehnologiei computerizate”. Cu acest motto începe

Milan Vetrak o analiză a informaticii juridice, punând totodată accentul pe sistemul informaţional ISLAP. Acest sistem constă

în trei module : unul pentru monitorizarea procesului de aproximare a legislaţiei, al doilea pentru monitorizarea procesului

legislativ naţional şi cel de-al treilea care leagă informaţiile ce provin de la primele două cu informaţiile conţinute în Planul

de Sarcini Legislative al Guvernului Republicii Slovacia pentru anul respectiv sau cu informaţiile conţinute în tabelele de

concordanţă care cuprind opinii ale entităţilor participante la procesul legislativ.

JOUR�AL DU DROIT I�TER�ATIO�AL

10. AUMO�D, FLORIA� – La “convergence antarctique”. Radioscopie de l’actuel consensus

concernant la gestion du continent blanc = “Convergenţa antarctică”. Radioscopia actualului consensprivind gestionarea continentului alb. În: Journal du droit international, nr.4, 2009, p.1213-1236

Articolul îşi propune să analizeze problema consensului aparent căruia îi dă naştere gestionarea continentului alb. Sunt

semnalate aspecte vizând continuitatea modalităţilor de gestionare, precum şi clarificarea scopurilor acesteia.

11. BERGÉ, JEA�-SYLVESTRE – Interractions du droit international et européen = Interacţiuni aledreptului internaţional şi european. În: Journal du droit international, nr.3, 2009, p.903-922

În fiecare an, revista “Journal du droit international” îşi propune să prezinte tema generală a interacţiunilor dreptului

internaţional şi european. Spaţiul mondial, regional, naţional, local şi transnaţional se constituie în teatrul raporturilor dinamice

între diferitele metode şi soluţii reţinute în dreptul internaţional şi european. Pentru acest prim număr este propusă o abordare

a fenomenului de interacţiune, schiţată în trei etape, în contextul Uniunii Europene şi, mai modest, în cel al Consiliului Europei.

Studiul oferă largi perspective pentru compararea şi ierarhizarea dreptului internaţional şi european.

12. BRIÈRE, CARI�E – Le droit international privé européen des contrats et la coordination des sources

= Dreptul internaţional privat european al contractelor şi coordonarea surselor. În: Journal du droit

international, nr.3, 2009, p.791-807

Transformarea recentă a Convenţiei de la Roma în regulament comunitar reprezintă pentru autor, ocazia de a analiza

coordonarea surselor dreptului internaţional privat european al contractelor. Regulamentul “Roma I” conţine mai multe reguli

Referințe bibliografice

50 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Page 49: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

menite să permită coexistenţa armonioasă a diferitelor surse, câteodată în detrimentul uniformităţii şi lizibilităţii, pentru

practicianul normelor aplicabile, în cadrul spaţiului judiciar european. În cadrul examinării problemei coordonării surselor

sunt vizate sursele intracomunitare şi cele extracomunitare.

13. CHEDLY, LOTFI – L’exécution des sentences internationales annulées dans leur pays d’origine:

cohérence en droit comparé et incohérence du droit tunisien = Executarea sentinţelor internaţionale anulateîn ţara lor de origine: coerenţă în dreptul comparat şi incoerenţă în dreptul tunisian. În: Journal du droit

international, nr.4, 2009, p. 1139-1179

Una din problemele cele mai controversate ale dreptului arbitrajului comercial internaţional a fost şi rămâne problema

sentinţelor arbitrale anulate în ţara lor de origine. Autorul analizează aspecte care se referă la concepţia teritorială a arbitrajului,

la dreptul tunisian al arbitrajului, identificând aici o incoerenţă juridică în ceea ce priveşte executarea sentinţelor anulate în ţara

lor de origine.

14. DECAUX, EMMA�UEL; TAVER�IER, PAUL – Chronique de jurisprudence de la Cour européenne

des droits de l’homme = Cronică de jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului. În: Journal du droit

international, nr.3, 2009, p.999-1077

Importanţa deciziilor emise de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 2008 nu a diminuat, iar cronica de faţă pune

accent pe jurisprudenţa franceză.

15. FERRAUD-CIA�DET, �ATHALIE – La Commission du Codex Alimentarius = Comisia “CodexAlimentarius”. În: Journal du droit international nr.4, 2009, p.1181-1212

Comisia “Codex Alimentarius” este un organ internaţional creat de FAO şi de OMS, însărcinat să elaboreze norme garantând

securitatea alimentară. Autorul prezintă conţinutul acestui Cod ce conţine peste 200 de norme, aspecte legate de aplicarea,

acceptarea sa de către state, ca şi de acordurile OMC şi de impactul sistemului de reglare a diferendelor al OMC asupra

legitimităţii “Codex Alimentarius”.

16. GUILLEMARD, SYLVETTE – La Cour suprême du Canada et la compétence internationale des

tribunaux = Curtea Supremă a Canadei şi competenţa internaţională a tribunalelor. În: Journal du droit

international, nr.4, 2009, p.1115-1137

De aproximativ 20 de ani, Curtea Supremă a Canadei a fost sesizată de mai multe ori, în legătură cu probleme ce vizează

recunoaşterea hotărârilor “străine”, în dosare provenind atât din provinciile de “common law”, cât şi din Quebec, provincie

civilistă. Studiul analizează poziţia Curţii Supreme din Canada care, după părerea autorului, a construit o operă jurisprudenţială

completă în patru etape.

17. KARAGIA��IS, SYMÉO� – A propos de quelques incertitudes concernant la demande de prompte

mainlevée de l’immobilisation d’un navire devant le Tribunal international du droit de la mer = Câtevaneclarităţi privind cererea de ridicare promptă a sechestrului de imobilizare a unei nave la Tribunalulinternaţional al dreptului mării. În: Journal du droit international nr.3, 2009, p.809-851

Fără ca acest lucru să fie prevăzut, în cadrul celei de-a treia Conferinţe a Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, procedura

de promptă ridicare a sechestrului de imobilizare a unei nave a sfârşit prin a deveni principala procedură utilizată la Tribunalul

internaţional al dreptului mării. Studiul abordează două probleme, fiind vizate, în primul rând, caracteristicile celui care solicită

prompta ridicare a sechestrului şi/sau prompta liberare a echipajului, iar, în al doilea rând, sunt analizate aspecte care vizează

confiscarea navei de către statul care a procedat la imobilizarea acesteia.

18. PITTO�, MARIE-CAMILLE. – L’article 5, 1 b dans la jurisprudence franco-britannique, ou le

droit comparé au secours des compétences spéciales du règlement (CEE) n

o

44/2001 = Articolul 5, 1 b înjurisprudenţa franco-britanică sau dreptul comparat în ajutorul competenţelor speciale ale Regulamentului(CEE) nr.44/2001. În: Journal du droit international, nr.3, 2009, p.853-862

Regulamentul CEE nr.44/2001, prevede la art.5, 1 b competenţe speciale ce se aplică contractelor de vânzare şi contractelor

de servicii. După cum indică autorul, studiul pune în lumină liniile de demarcaţie tradiţională între abordarea cazuistică şi cea

deductivă, la nivelul delimitării câmpului de aplicare al art.5, 1 b. Studiul arată de asemenea, că aceste noi competenţe speciale

invită la o apropiere a metodelor de raţionament la nivelul calificării contractului, cât şi a determinării locului de executare.

19. RUIZ-FABRI, HÉLÈ�E; MO��IER, PIERRE – Organisation Mondiale du Commerce =

Organizaţia Mondială a Comerţului. În: Journal du droit international, nr.3, 2009, p.923-998

Autorii prezintă o cronică a reglării diferendelor în perioada 2008 – 2009. Pornind de la faptul că, începând cu anul 2004,

numărul anual al cererilor de consultare depuse în cadrul mecanismului de reglare a diferendelor s-a stabilizat la aproximativ

15, numărul anterior fiind dublu sau chiar triplu, autorii analizează această stagnare. Ei consideră că pot fi avansate două

puncte de vedere: un punct de vedere optimist care ia în considerare faptul că sistemul şi-a jucat în mod corect rolul, şi anume

cel de clarificare a obligaţiilor, iar, pe de altă parte, se poate remarca un anume dezinteres pentru un sistem a cărui eficacitate

rămâne de demonstrat.

Referințe bibliografice

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 51

Page 50: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

20. SALAH, MAHMOUD MOHAMED – Interrogations sur l’évolution du droit international pénal =

Întrebări legate de evoluţia dreptului internaţional penal. În: Journal du droit international, nr.3, 2009,

p.731-789

La ora la care dreptul internaţional penal intră într-o fază de dezvoltare, simbolizată de intrarea în vigoare a Statutului de la

Roma asupra Curţii Penale Internaţionale, el apare confruntat cu două provocări majore, cel al coerenţei şi eficienţei sale.

Prezentul studiu are drept scop să evalueze adecvarea răspunsurilor aduse la aceste provocări.

REVUE CRITIQUE DE DROIT I�TER�ATIO�AL PRIVÉ

21. FERRARI, FRA�CO – Quelques remarques sur le droit applicable aux obligations contractuelles

en l’absence de choix des parties (art. 4 du règlement de Rome I) = Câteva observaţii asupra dreptuluiaplicabil obligaţiilor contractuale în lipsa de alegere a părţilor (art.4 al Regulamentului Roma I). În: Revue

critique de droit international privé, nr.3, 2009, p.460-482

Intrarea în vigoare a Regulamentului Roma I care se va aplica obligaţiilor contractuale, apărute după 18 decembrie 2009

marchează etapa finală spre comunitarizarea dreptului internaţional privat al obligaţiilor, după intrarea în vigoare, la 11 ianuarie

2009, a rezultatului eforturilor depuse în scopul unei comunitarizări a dreptului internaţional privat al obligaţiilor

necontractuale. După părerea autorului, gradul de flexibilitate al art.4 din Regulament nu pare să-l atingă pe cel al omologului

său din Convenţie.

22. HAMMJE, PETRA – Réflexions sur l’article 515-7-1 du Code civil. Loi n

o

2009-526 du 12 mai 2009,

article 1

er

= Reflecţii asupra articolului 515-7-1 din Codul civil. Legea nr.2009-526 din 12 mai 2009, articolul1. În: Revue critique de droit international privé, nr.3, 2009, p.483-491

Odată cu inserarea în Codul civil francez a noului articol 515-7-1, prin Legea nr.2009-526 din 12 mai 2009, Franţa s-a dotat

cu o normă de drept internaţional privat privind parteneriatele înregistrate. Intervenţia legiuitorului a fost precipitată de

necesitatea practică de a permite producerea de efecte în Franţa, unor parteneriate înregistrate în străinătate, în scopul de a evita

ca aceşti parteneri, odată stabiliţi în Franţa, să poată rupe uniunea lor iniţială pentru a se uni din nou prin intermediul PACS

(pact civil de solidaritate). Noul articol prevede: “condiţiile de formare şi efectele unui parteneriat înregistrat, cât şi cauzele şi

efectele dizolvării sale se supun dispoziţiilor materiale din statul unde autoritatea a procedat la înregistrarea sa”. Autoarea

analizează pe larg conţinutul articolului 515-7-1.

23. SI�AY-CYTERMA��, A��E – Une disparité étonnante entre le régime des clauses attributives de

juridiction et des clauses compromissoires dans le contrat de travail international et dans le contrat de

consommation international = O surprinzătoare disparitate între regimul clauzelor atributive de jurisdicţieşi a clauzelor compromisorii în contractul de muncă internaţional şi în contractul de consum internaţional. În:

Revue critique de droit international privé, nr.3, 2009, p.427-459

Aspectele analizate vizează regimul de severitate privind clauzele atributive de jurisdicţie şi clauzele compromisorii inserate

în contractul de muncă internaţional şi regimul permisiv privind clauzele atributive de jurisdicţie şi clauzele compromisorii

inserate în contractul de consum internaţional.

REVUE DE SCIE�CE CRIMI�ELLE ET DE DROIT PÉ�AL COMPARÉ

24. BRACH-THIEL, DELPHI�E – De la nécessaire réécriture de l’article 113-8-1 du code pénal = Desprenecesara rescriere a articolului 113-8-1 a Codului penal. În: Revue de science criminelle et de droit pénal

comparé nr.3, 2009, p.523-534

Consideraţiile autorului vizează noul articol 113-8-1 din Codul penal francez care stabileşte un titlu de competenţă pentru

judecarea în Franţa, a autorilor infracţiunilor comise în străinătate, constituind astfel un răspuns la impunitate în dreptul penal

internaţional. După părerea autoarei, acest nou articol nu s-a bucurat de succesul scontat, el are un caracter restrictiv pe fond,

răspunsul acestuia la impunitate dovedindu-se a fi prea timid.

25. CASSA�I, URSULA – Droit pénal économique et financier suisse – Chronique législative (2008) =

Drept penal economic şi financiar elveţian – Cronică legislativă (2008). În: Revue de science criminelle et de

droit pénal comparé, nr.3, 2009, p.701-706

Anul 2008 a fost marcat de evoluţii legislative în materie de drept penal economic şi financiar, piesa de rezistenţă fiind

finalizarea procesului de adaptare a dreptului elveţian la exigenţe ce decurg din recomandările GAFI (Grupul de acţiune

financiară asupra spălării capitalurilor), revizuite în 2003.

26. DALLEST, JACQUES – Joseph Vacher, éventreur de bergers au XIXe siècle = Joseph Vacher,spintecătorul de ciobani în secolul al XIX-lea. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé, nr.3,

2009, p.565-588

Referințe bibliografice

52 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Page 51: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Cazul lui Joseph Vacher, considerat a fi unul din cei mai mari criminali în serie, de la sfârşitul secolului al XIX-lea a avut un

mare impact. Judecătorul de instrucţie Emile Fourquet a avut ideea novatoare de a centraliza şi de a folosi informaţiile privind

fiecare din crime, demers inedit ce i-a permis formularea unei opinii globale, chiar dacă formal, Vacher n-a fost judecat decât

pentru o singură crimă. Duelul dintre judecător şi criminal a avut un puternic răsunet mediatic, dând naştere unei dezbateri

animate privind responsabilitatea penală a lui Vacher. Munca de instrucţie şi “profiling” realizată de judecător, împrumută în

unele aspecte, din modernitate. De asemenea, activitatea judecătorului prezintă trăsături arhaice, iar autorul este interesat ca

acestea să fie puse în evidenţă, în raport cu sistemul procedural actual francez.

27. OLLARD, ROMAI� – La fiducie: aspects de droit pénal = Fiducia: aspecte de drept penal. În: Revue

de science criminelle et de droit pénal comparé, nr.3, 2009, p.545-563

Fiducia a fost introdusă recent prin Legea din 19 februarie 2007 şi a fost modificată de mai multe ori, fiind privită întotdeauna

cu suspiciune în dreptul francez datorită riscurilor pe care le comportă. Studiul îşi propune să prezinte un punct de vedere

practic şi original asupra fiduciei, cercetând calificările penale ce pot fi aplicate în caz de utilizare frauduloasă a tehnicii

fiduciare, precum şi diversele responsabilităţi ce pot fi angajate.

28. PO�SEILLE, A��E – A propos du délit d’embuscade de l’article 222-15-1 du code pénal = Pemarginea delictului de ambuscadă din articolul 222-15-1 din Codul penal. În: Revue de science criminelle et

de droit pénal comparé, nr.3, 2009, p. 535-544

Izvorât din Legea franceză nr. 2007-297 din 5 martie 2007 privind prevenirea delincvenţei, delictul de ambuscadă vine să

completeze lista deja importantă a infracţiunilor denumite de “prevenire”. Problema utilităţii acestei noi incriminări poate să

se pună în mod legitim, în măsura în care definiţia sa se apropie de cea a “guet apens” (cursă-capcană), circumstanţă agravantă,

creată de aceeaşi lege şi de cea a participării la o asociere de răufăcători, altă infracţiune mai veche.

29. ROTH, ROBERT – Droit pénal suisse des sanctions: le temps des contre-réformes = Dreptul penalelveţian al sancţiunilor: vremea contrareformelor. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé,

nr.3, 2009, p.707-710

Noul Cod penal elveţian a intrat în vigoare în anul 2007 şi, odată cu acesta, un nou drept al sancţiunilor. Reforma a surprins,

legiuitorul elveţian reluând esenţialul revizuirilor din alte ţări europene, în special din Germania şi Austria, însă în mai multe

privinţe ea reprezintă o versiune radicală.

30. RUBI-CAVAG�A, ELIETTE – Réflexions sur l’harmonisation des incriminations et des sanctions

pénales prévue par le traité de Lisbonne = Reflecţii asupra armonizării incriminărilor şi sancţiunilor penaleprevăzută de Tratatul de la Lisabona. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé, nr.3, 2009,

p.501-522

Tratatul de la Lisabona prezintă apropierea dispoziţiilor penale ale statelor membre ca reprezentând un element fundamental

al construcţiei cooperării judiciare în materie penală. Apropierea, chiar limitată a dispoziţiilor penale, prevăzută de Tratat, ar

putea, după părerea autoarei, să conducă la concepte penale comune, dar nu la un răspuns penal similar între statele membre.

REVUE DU DROIT PUBLIC

31. BEAUD, OLIVIER – Les personnels associés à l’université: une singulière discordance entre un

statut privilégié et le mode d’accès à ce statut = Personalul asociat din universitate: o discordanţă singularăîntre statutul privilegiat şi modul de acces la acest statut. În: Revue du droit public, nr.4, 2009, p.959-991

Articolul continuă seria studiilor publicate în revistă, dedicate temei “Facultăţile de drept în cadrul reformei universitare”.

Astfel, autorul prezintă o serie de observaţii, examinând statutul profesorilor asociaţi din instituţiile de învăţământ superior din

Franţa. După părerea sa, studierea statutului aduce următorul răspuns: statutul personalului asociat nu este cunoscut şi privilegiat

şi, mai ales, acesta a evoluat într-un sens care pare a fi foarte contestabil.

32. BROSSET, ESTELLE – Loi relative aux OGM (à propos de la décision du Conseil constitutionel n

o

2008-564 DC du 19 juin 2008) = Lege privind organismele modificate genetic, (pe marginea decizieiConsiliului Constituţional nr.2008-564 DC din 19 iunie 2008). În: Revue du droit public nr.4, 2009, p.1181-1215

După părerea autoarei, care analizează decizia Consiliului Constituţional francez cu privire la legea OGM, aceasta poate fi

considerată ca făcând parte din categoria “mari decizii ale Consiliului Constituţional”, permiţând acestuia să se exprime asupra

a două imperative de acelaşi nivel constituţional, respectarea Cartei Mediului integrată în Constituţia franceză, pe de o parte

şi cel al art. 88-1 al Constituţiei, din care Consiliul a dedus obligaţia constituţională de transpunere a directivelor comunitare.

Punând în balanţă interesele, Consiliul a ales să dea prioritate respectării dreptului comunitar, întrucât el acceptă, pentru a

permite satisfacerea exigenţelor de transpunere, să constate “provizoriu” constituţionalitatea unei dispoziţii legislative, totuşi

contrară Cartei Mediului.

33. CAMBY, JEA�-PIERRE – Le Conseil constitutionnel, l’Europe, son droit et ses juges = ConsiliulConstituţional, Europa, dreptul său şi judecătorii săi. În: Revue du droit public, nr.4, 2009, p.1216-1243

Autorul îşi prezintă consideraţiile privind Consiliul Constituţional francez, logica şi strategia acestuia, asupra Europei,

judecătorilor, ajungând astfel să formuleze mai multe observaţii.

Referințe bibliografice

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 53

Page 52: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

34. DELZA�GLES, BÉATRICE – La systématisation des activités d’intéret général en droit

communautaire = Sistematizarea activităţilor de interes general în dreptul comunitar. În: Revue du droit publi,

nr.4, 2009, p.1115-1135

Privite ca o categorie generică, serviciile de interes general (SIG) reprezintă un vast ansamblu de servicii care au “trăsături

caracteristice comune şi care ascultă de un regim comun”. Graţie acestei noţiuni, dreptul comunitar reuşeşte să regrupeze

activităţi eterogene, făcând din caracterul de interes general, un numitor comun şi supunându-le aceloraşi principii juridice.

35. GAUDEMET, YVES – Propos généraux sur la réforme universitaire = Consideraţii generale pemarginea reformei universitare. În: Revue du droit public nr.4, 2009, p.992-999

Consideraţiile autorului prezentate în articol sunt dedicate reformei universitare din Franţa şi reprezintă o comunicare făcută

cu prilejul deschiderii primelor reuniuni parlamentare asupra Universităţii care s-au ţinut la Adunarea Naţională, în 2009, sub

titlul general: “Universitatea franceză nereformabilă sau bolnavă de reformă”?

36. KERVICHE, ERWA�� – La Constitution, le chercheur et la mémoire = Constituţia, cercetătorii şimemoria. În: Revue du droit public nr.4, 2009, p.1051-1080

Aspectele supuse dezbaterii de către autor privesc aşa numitele “legi memoriale” care, după părerea autorului, prezintă criterii

de definire deosebit de fragile, fiind necesar să fie examinat conţinutul acestei categorii artificiale.

37. LAFFAILLE, FRA�CK – Convention européenne des droits de l’homme et Constitution italienne:

la place du droit conventionnel au sein de la hiérarchie normative = Convenţia europeană a drepturiloromului şi Constituţia italiană: locul dreptului convenţional în cadrul ierarhiei normative. În: Revue du droit

public nr.4, 2009, p.1137-1154

În anul 2007, Curtea Constituţională italiană a emis două decizii importante care au contribuit la clarificarea situaţiei normative

a dreptului convenţional european şi capacitatea de interpretare a judecătorului de la Strasbourg, în cadrul ordonanţării juridice

italiene. Cele două decizii reprezintă o salutară etapă de clarificare în ceea ce priveşte natura relaţiilor complexe dintre dreptul

constituţional şi dreptul convenţional scris, dreptul constituţional şi convenţional jurisprudenţial.

38. LE ROY, MARC – Récupérer une aide publique = Recuperarea unui ajutor public. În: Revue du droit

public nr.4, 2009, p.1007-1036

Există situaţii în care administraţia poate fi obligată să reclame restituirea unui ajutor public, recuperare ce poate fi impusă

fie prin hotărârea unei jurisdicţii sau a unei instanţe comunitare. În toate situaţiile, administraţia trebuie să respecte reguli,

câteodată comunitare sau naţionale, pentru a respecta procedura de recuperare a ajutorului. Sunt analizate şi studiate procedurile,

fiind abordată atât recuperarea ajutoarelor nelegale cât şi cea a ajutoarelor legale.

39. MALIG�ER, BER�ARD – Réflexions sur l’état du droit relatif aux comptes de campagne = Reflecţiiasupra stării dreptului cu privire la conturile de campanie. În: Revue du droit public nr.4, 2009, p.1081-1114

Autorul îşi prezintă reflecţiile pe marginea “simplificărilor” care ar putea fi aduse în domeniul legislaţiei asupra finanţării

campaniilor electorale. La întrebarea dacă este necesar sau nu să fie modificată legislaţia asupra finanţării campaniilor

electorale, răspunsul autorului este negativ. Sunt analizate reformele propuse, adeziunea la unele dintre ele sau poziţia

nefavorabilă sau lipsa unei opinii formate a autorului.

40. SHUKA�, IOULIA – L’instrumentalisaton des règles électorales en Russie et en Ukraine (2004-2009)

= Instrumentalizarea regulilor electorale în Rusia şi în Ucraina (2004-2009). În: Revue du droit public nr.4,

2009, p.1155-1180

Autoarea realizează o punere în paralel a reformelor electorale realizate în Rusia şi în Ucraina în 2004-2005 şi, respectiv, în

2005-2007, cât şi a alegerilor din Parlamentele naţionale. După părerea acesteia, compararea reformelor electorale prezintă

interes din punctul de vedere al similitudinii lor, ca şi al similitudinii argumentelor mobilizate în favoarea formulei electorale.

Demersul comparativ pune în evidenţă rezultatele contrastante produse de aceste reforme electorale.

41. TORTO�ESE, PAOLO – Eloge de l’universitaire = Un elogiu adus profesorilor universitari. În: Revue

du droit public nr.4, 2009, p.1000-1005

După părerea autorului, criza care a afectat universităţile franceze din anii 2008-2009 nu reprezintă un incident superficial,

ci demonstrează existenţa unui conflict latent între universităţi şi puterea politică. El consideră necesar să se afle care au fost

motivele acestui conflict ce vizează chiar concepţia privind universitatea, şi, mai ales, cu referire la profesorii universitari.

42. YOLKA, PHILIPPE – Les ventes immobilières de l’Etat = Vânzările imobiliare ale statului. În: Revue

du droit public nr.4, 2009, p.1038-1050

Pentru a sublinia interesul unui subiect care prezintă o importanţă, din ce în ce mai mare, pe măsură ce cesiunile imobiliare

ale statului se multiplică, autorul îşi prezintă observaţiile pe marginea procedurii de vânzare, politicii de vânzare şi

contenciosului vânzărilor.

Referințe bibliografice

54 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Page 53: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

REVUE FRA�ÇAISE DE DROIT CO�STITUTIO��EL

43. BAUDU, AURÉLIE� – La situation matérielle des anciens députés et sénateurs, un “privilège”

parlementaire? = Situaţia materială a foştilor deputaţi şi senatori, un “privilegiu” parlamentar? În: Revue

française de droit constitutionnel nr.80, 2009, p.697-724

Reforma regimurilor speciale a pensiilor din Franţa, din anul 2007, a relansat dezbaterea privind avantajele financiare ale

foştilor parlamentari, mai ales cu privire la regimul special al pensiilor deputaţilor şi senatorilor, parlamentarii fiind acuzaţi

că beneficiază de “privilegii financiare” la momentul plecării la pensie; în plus, foştii parlamentari beneficiază de o indemnizaţie

la sfârşit de mandat, pe o perioadă determinată, confortabilă din punct de vedere financiar. Analiza autorului se referă la regimul

de sfârşit de mandat al parlamentarilor francezi, considerat a fi un sistem special, precum şi la situaţia materială a foştilor

deputaţi şi senatori, ca un corolar al principiului indemnizaţiei parlamentare. După părerea sa, Franţa nu reprezintă o excepţie,

întrucât există o corelare între introducerea indemnizaţiei parlamentare şi crearea unui regim de sfârşit de mandat legislativ în

numeroase democraţii europene, aspect căruia autorul îi consacră o analiză comparată.

44. CHARPY, CHLOÉ – Le statut constitutionnel du droit communautaire dans la jurisprudence

(récente) du Conseil constitutionnel et du Conseil d’Etat (1) = Statutul constituţional al dreptului comunitarîn jurisprudenţa (recentă) a Consiliului Constituţional şi a Consiliului de Stat. În: Revue française de droit

constitutionnel nr.79, 2009, p.621-648

Jurisprudenţa recentă a Consiliului Constituţional şi a Consiliului de Stat francez a marcat o cotitură decisivă în ceea ce

priveşte statutul constituţional al dreptului comunitar. Articolul îşi propune să studieze printr-o lectură comparativă a

jurisprudenţei constituţionale şi administrative recente, modul în care aceste două jurisdicţii au reînnoit statutul constituţional

al dreptului comunitar. Obiectul primei părţi îl face referirea la o dispoziţie specifică dreptului comunitar care este art. 88-1

al Constituţiei franceze. Acest nou fundament constituţional, recunoscut dreptului comunitar va avea o influenţă asupra locului

acestuia în contenciosul controlului de constituţionalitate.

45. CHARPY, CHLOÉ – Le statut constitutionnel du droit communautaire dans la jurisprudence

(récente) du Conseil constitutionnel et du Conseil d’Etat (2) = Statutul constituţional al dreptului comunitarîn jurisprudenţa (recentă) a Consiliului Constituţional şi a Consiliului de Stat. În: Revue française de droit

constitutionnel nr.80, 2009, p.795-815

Articolul continuă cronica publicată în numărul 79 al revistei “Revue française de droit constitutionnel”. Aspectele de care

este preocupat autorul se referă la problema integrării dreptului comunitar în normele de referinţă ale controlului de

constituţionalitate a legilor, precum şi la locul dreptului comunitar în ierarhia normativă internă.

46. DE DAVID BEAUREGARD-BERTHIER, ODILE. – Le contrôle du détournement de procédure en

matière d’élaboration des lois = Controlul deturnării de procedură în materie de elaborare a legilor. În:

Revue française de droit constitutionnel nr.79, 2009, p.451-476

După o definire a ceea ce reprezintă deturnarea de procedură, autorul procedează la o analiză a întinderii controlului exercitat

în prezent de către judecătorul constituţional asupra deturnării de procedură în materie de elaborare a legilor, înainte de a pleda

pentru o extindere a acestui control.

47. DE LA ROSA, STÉPHA�E – L’article 6 §1 de la Convention européenne, le Conseil constitutionnel

et la question préjudicielle de constitutionnalité = Articolul 6 §1 al Convenţiei Europene, ConsiliulConstituţional şi chestiunea prejudicială de constituţionalitate. În: Revue française de droit constitutionnel

nr.80, 2009, p.817-836

După dezbaterile care au jalonat introducerea în dreptul francez a unei chestiuni prejudiciale de constituţionalitate, se consideră

că merită analizat cadrul procedural reţinut de către legiuitorul organic. Aspectele dezbătute se referă la aplicabilitatea articolului

6 §1 la noua procedură, aplicarea sa la dublul filtru exercitat de judecătorii de fond, apoi de Curtea de Casaţie şi de Consiliul

de Stat şi tratamentul chestiunii de către Consiliul Constituţional.

48. DROI�, �ATHALIE – Retour sur la loi constitutionnelle de 1884: contribution à une histoire de la

limitation du pouvoir constituant dérivé = Întoarcere la Legea constituţională din 1884: contribuţie la oistorie a limitării puterii constituante derivate. În: Revue française de droit constitutionnel nr.80, 2009,

p.725-748

Interdicţia de a revizui forma republicană de guvernământ alimentează o serie de controverse, la aproape un secol de existenţă.

Ea a fost introdusă prin revizuirea din anul 1884 a art.8 al Legii din 25 februarie 1875, fiind redactată în următorii termeni:

“forma republicană de guvernământ nu poate face obiectul unei propuneri de revizuire”. Autoarea consideră că este interesant

să revină asupra dezbaterilor provocate de adoptarea unei asemenea dispoziţii în cele două Camere, la Adunarea Naţională şi

la doctrina celei de-a III-a Republici, acestea putând clarifica anumite luări de poziţie actuale.

Referințe bibliografice

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 55

Page 54: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

49. DUARTE, BER�ADETTE – Le chef de l’Etat: un “corps législatif “ au sens de l’article 3 du

Protocole n

o

1 de la Convention européenne des droits de l’homme? = Şeful statului: un “corp legislativ”în sensul articolului 3 al Protocolului nr.1 al Convenţiei europene a drepturilor omului? În: Revue française

de droit constitutionnel nr.79, 2009, p.477-512

După cum arată autoarea, analiza a două decizii a CEDO din 2004 şi 2007 permite să se degaje un anumit număr de condiţii

de aplicare ale art.3 ale Protocolului nr.1 al Convenţiei europene a drepturilor omului la alegerea unui şef de stat. Unele din

aceste condiţii sunt alternative sau necesită să fie consolidate cu alte indicii. Cu privire la gradul de exigenţă solicitat de către

Curte, aceste condiţii ar trebui satisfăcute în puţine state dintre care, aparent Franţa.

50. DUBUIT, THOMAS – Le juge constitutionnel et les concepts. Réflexions à propos des “exigences

constitutionnelles” = Judecătorul constituţional şi conceptele. Reflecţii cu privire la “exigenţeleconstituţionale”. În: Revue française de droit constitutionnel nr.80, 2009, p.748-764

Arătând că doctrina franceză şi străină a manifestat dintotdeauna un interes deosebit faţă de analiza cuvintelor alese de către

judecătorul constituţional, unele din expresiile recurente folosite în motivarea deciziilor făcând obiectul unor lucrări aprofundate

de contencios constituţional, autorul ajunge la concluzia că există un termen ce nu a făcut obiectul unui veritabil studiu

doctrinar. Este vorba de un termen ce a pătruns sistematic în deciziile Consiliului Constituţional francez, cel de “exigenţe

constituţionale”, concept ce va fi propus spre studiere în articolul prezent.

51. GHEVO�TIA�, RICHARD; LAMOUROUX, SOPHIE; LE BOT, OLIVIER – Jurisprudence du

Conseil Constitutionnel = Jurisprudenţa Consiliului Constituţional. În: Revue française de droit constitutionnel

nr.79, 2009, p.587-600

Cronica este consacrată jurisprudenţei Consiliului Constituţional francez, prezentând o serie de decizii privind controlul legilor

de aplicare ale art. 25 al Constituţiei, reforma audiovizualului public etc.

52. HOCHMA��, THOMAS – Constitution et réligion: analyse de la jurisprudence américaine relative

au créationnisme = Constituţie şi religie: o analiză a jurisprudenţei americane cu privire la creaţionism. În:

Revue française de droit constitutionnel nr.80, 2009, p.765-788

Începând cu anii ‘20, mai ales în ultimii 40 de ani, şcolile publice americane au reprezentat terenul unei bătălii ce eşuează în

faţa tribunalelor, asistându-se la tentative repetate ale unor persoane, convenit fiind a fi denumite “fundamentalişti creştini”,

de a face loc credinţelor lor în programul şcolilor publice, fiind vorba de a substitui predarea Evoluţiei, considerată de aceştia

ca fiind ostilă religiei, cu versiunea biblică a Creaţiei. Numeroase jurisdicţii americane au trebuit să poarte această luptă de-a

lungul secolului XX – Ştiinţă contra Religie. Ele au tranşat sistematic în favoarea Evoluţiei, schiţând un ansamblu variat.

Prezentarea se sprijină pe o serie de decizii de justiţie emise în ultimii 40 de ani, al căror istoric este evocat de autor.

53. LE ROY, THIERRY – Le constitutionnalisme dans les pays du Maghreb = Constituţionalismul înţările Maghreb-ului. În: Revue française de droit constitutionnel nr.79, 2009, p.543-586

Autorul propune o scurtă trecere în revistă a experienţei constituţionale din trei ţări din Africa de Nord – Maroc, Algeria,

Tunisia. El analizează o serie de probleme legate de constituţiile acestor ţări, de un posibil model juridic francez.

54. MAUS, DIDIER – Le recours aux précédents étrangers et le dialogue des Cours constitutionnelles? =

Recurgerea la precedentele străine şi dialogul dintre Curţile Constituţionale? În: Revue française de droit

constitutionnel nr.80, 2009, p.675-696

După părerea autorului, cu cât numărul Curţilor Constituţionale sau al curţilor cu competenţe în materie constituţională creşte,

cu atât devine mai actuală tema dialogului dintre aceste curţi şi/sau a utilizării de către unele dintre acestea a precedentelor

celorlalte curţi. Opiniile sunt diverse, astfel există cei care susţin că fiecare curte trebuie să ignore deciziile emise de celelalte,

precum şi cei ce preconizează, dimpotrivă, o cooperare consolidată. Scopul studiului este de a oferi o analiză care să încerce,

pe baza unor diverse surse, să prezinte o panoramă a poziţiilor şi realităţilor.

55. MAUS, DIDIER; HALPÉRI�, JEA�-LOUIS; FRA�ÇOIS, BASTIE� – Ecrire une Constitution =

A scrie o Constituţie. În: Revue française de droit constitutionnel nr.79, 2009, p.557-574

Revista “Revue française de droit constitutionnel” publică intervenţiile unor autori consacraţi cum ar fi: Didier Maus,

preşedintele Asociaţiei Franceze de Drept Constituţional şi o serie de profesori emeriţi, de la reputate universităţi din Franţa

– Jean-Louis Halpérin, Bastien François – pe tema scrierii Constituţiei, prezentate în cadrul ciclului “Istoria Constituţiilor

Franţei“.

56. SALES ERIC. – La dualité du “droit au logement opposable” = Dualitatea “dreptului la locuinţăopozabil”. În: Revue française de droit constitutionnel nr.79, 2009, p.601-620

Autorul îşi prezintă consideraţiile asupra unei legi adoptate în urgenţă instituind “dreptul la locuinţă opozabil”, după părerea

sa, un text inadaptat la circumstanţe. Este subliniată dualitatea dreptului la locuinţă. Dreptul de acces la locuinţă pentru persoanele

defavorizate este recunoscut pentru prima dată, în mod concret, fiind totodată contrabalansat, ceea ce a trecut aproape neobservat,

de către un drept la menţinere în locuinţă pentru ocupanţii cu titlu normal, bazat pe o procedură rapidă de expulzare.

Referințe bibliografice

56 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Page 55: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

57. SCOFFO�I, GUY; DUFFY, AURÉLIE – L’actualité constitutionnelle dans les pays de “common

law” et de droit mixte = Actualitatea constituţională în ţările de “common law” şi de drept mixt. În: Revue

française de droit constitutionnel nr.79, 2009, p.649-666

Sunt prezentate aspecte privind actualitatea constituţională din cursul anului 2007, din Marea Britanie, activitate marcată de

tendinţe contrastante.

58. TÜRK, PAULI�E – Le droit de grâce présidentiel à l’issue de la révision du 23 juillet 2008 = Dreptulde graţiere prezidenţială la sfârşitul revizuirii din 23 iulie 2008. În: Revue française de droit constitutionnel

nr.79, 2009, p.513-542

Modificat prin revizuirea constituţională din 2008, art.17 al Constituţiei franceze prevede faptul că “preşedintele Republicii

are drept de graţiere cu titlu individual”. Se pune întrebarea dacă dreptul de graţiere, chiar redefinit, îşi găseşte locul în cadrul

unui stat republican, bazat pe principiul separaţiei puterilor. De asemenea, se pune întrebarea dacă se poate considera că

limitarea la cazurile individuale, prevăzută de Constituţie va permite să fie înscrisă, în mod durabil, această prerogativă în

instituţiile celei de-a V-a Republici.

REVUE I�TER�ATIO�ALE DE DROIT COMPARÉ

59. DORO�I�A, �ATALIA G – Approche russe de quelques aspects du règlement des litiges en matière

d’investissement = Câteva aspecte ale reglării litigiilor în materie de investiţii. O abordare rusă. În: Revue

internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.605-610

Codul civil rus este principala sursă de drept în materie de investiţii în Federaţia Rusă. Spre deosebire de Franţa, Rusia nu are

un Cod comercial. Codul civil rus include atât norme aplicabile relaţiilor de afaceri sau comerciale, cât şi reguli comune, adică

cele care guvernează relaţiile civile. Această caracteristică o determină pe autoare să examineze rolul Codului civil în reglarea

relaţiilor economice.

60. GAZIER, A��E – Le Code civil de la Fédération de Russie et la loi = Codul Civil al Federaţiei Ruseşi legea. În: Revue internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.525-536

Promulgarea primei părţi a Codului civil al Federaţiei Ruse, în anul 1994, a marcat debutul procesului de reînnoire a codificării, iar

cea a ultimei părţi (IV), în 2006, încheierea acestuia. Codul cuprinde norme ce servesc ca bază pentru dezvoltarea unei economii de

piaţă, juriştii ruşi, calificându-l drept “constituţie economică”. Situând Codul civil la acelaşi nivel cu Constituţia Federaţiei Ruse din

1993, ei consideră că cele două texte au o importanţă egală, dar se pune întrebarea dacă această egalitate are şi consecinţe juridice.

61. GUILLE�CHMIDT, MICHEL DE – Le Code civil russe et le règlement des litiges économiques en

Russie = Codul Civil rus şi reglarea litigiilor economice în Rusia. În: Revue internationale de droit comparé

nr.3, 2009, p.599-604

Scopul articolului este de a scoate în evidenţă modul în care sunt reglate litigiile economice în Rusia, cu referire şi la societăţile

străine. Astfel, autorul porneşte de la două întrebări şi anume: cum permite Codul civil rezolvarea litigiilor economice şi care

sunt cele mai bune căi jurisdicţionale şi/sau arbitrale care permit valorizarea recurgerii la Codul civil rus.

62. JAUFFRET SPI�OSI, CAMILLE – Le Code civil russe et la famille des droits romanistes = Codulcivil rus şi familia drepturilor romaniste. În: Revue internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.507-524

După părerea autoarei, este dificil de calificat noul drept privat rus, iar dacă se consideră că dreptul actual al Federaţiei Ruse

trebuie clasificat în familia romano-germanică, este necesar să fie amintite criteriile acestei familii, prin compararea acestora

şi a caracteristicilor dreptului rus. Aspectele dezbătute de autor se referă la Codul civil rus, structura şi rolul acestuia, pentru

a ajunge în final, la evocarea substanţei codului, mai ales pentru două domenii ale Codului civil, proprietatea şi contractul.

63. KOVLER, I. A�ATOLE – L’instance de supervision (�adzor) dans la procédure civile en Russie.

Regard de Strasbourg = Instanţa de supervizare (�adzor) în procedura civilă în Rusia. O perspectivă de laStrasbourg. În: Revue internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.537-550

Problema reformei instanţei de supervizare (Nadzor) în procedura civilă rusă este strâns legată de poziţiile Curţii Europene a

Drepturilor Omului şi de interpretarea Convenţiei europene a drepturilor omului. În virtutea art.15 § 4 al Constituţiei Federaţiei

Ruse, Convenţia însăşi a devenit parte integrantă a sistemului juridic al Rusiei, incorporarea acesteia, confirmată prin decizii

şi hotărâri ale Curţii Constituţionale, ale Curţii Supreme şi ale Curţii de Arbitraj, ridicând nivelul de protecţie a drepturilor

cetăţenilor care, de acum înainte, trebuie să corespundă standardelor europene.

64. LATOUR�ERIE, MARIE-AIMÉE. – Les organisations non commerciales dans le droit russe =

Organizaţiile necomerciale în dreptul rus. În: Revue internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.551-567

Juriştii ruşi consideră că dispoziţiilor Codului civil rus care se referă la organizaţiile necomerciale merită să li se acorde

atenţie, la nivel formal, dar şi la nivelul substanţei dreptului. Examinarea dispoziţiilor legislative privind organizaţiile

necomerciale poate contribui, după părerea acestora, într-un demers comparatist, la formularea unui punct de vedere mai precis

al cadrului juridic al vieţii sociale în Federaţia Rusă. Pornind de la o analiză a textelor ruse fundamentale în domeniu şi de la

experienţa juridică de membru al Consiliului de Stat francez, autoarea îşi prezintă reflecţiile asupra conceptului de organizaţie

Referințe bibliografice

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 57

Page 56: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

necomercială a Codului civil rus, iar în scopul angajării unei dezbateri pe această temă ridică câteva probleme legate de practica

juridică actuală în materie de organizaţii necomerciale.

65. MAKOVSKY, L. ALEXA�DRE – Histoire et esprit du Code civil russe = Istoria şi spiritul Coduluicivil rus. În: Revue internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.479-506

Revista “Revue internationale de droit comparé” cuprinde în numărul 3/2009, o secţiune intitulată “Diverse consideraţii asupra

Codului civil rus de astăzi”. Articolele din cadrul acestei rubrici îşi propun să clarifice aspecte privind principiile şi spiritul

Codului civil, locul ocupat de acesta, precum şi influenţa jurisprudenţei CEDO asupra aplicării sale. Articolul de faţă se referă

atât la istoria Codului civil rus, cât şi la noul Cod civil al Rusiei.

66. MATSKEVITCH, IGOR M – La Mafia russe en Europe: mythe ou réalité? (aspects criminologiques)

= Mafia rusă în Europa: mit sau realitate? (aspecte criminologice). În: Revue internationale de droit comparé

nr.3, 2009, p.611-628

Autorul consideră ca fiind importantă înţelegerea faptului că “mafia” rusă există, ca şi criminalitatea organizată a

reprezentanţilor rusofoni proveniţi din fosta Uniune Sovietică. Aceste organizaţii criminale pot coopera, dar, de asemenea, se

pot înfrunta, iar aceste două tipuri de criminalitate organizată diferă. Ar fi mai judicios, consideră autorul, ca în locul expresiei

“mafia rusă”, să fie mai curând folosită aceea de grup criminal sau comunitate criminală.

67. TALAPI�A, ELVIRA VLADIMIROV�A – L’institution des organisations non commerciales dans

le Code civil russe = Organizaţiile necomerciale în Codul civil rus. În: Revue internationale de droit comparé

nr.3, 2009, p.567-586

Aspectele la care se referă autoarea articolului vizează înregistrarea de către stat a organizaţiilor necomerciale în Rusia,

activitatea şi administrarea organizaţiilor necomerciale, precum şi lichidarea acestora.

68. YAKOVLEV, VE�IAMI� FEDOROVITCH – Les litiges économiques aujourd’hui en Russie et les

mécanismes de leur réglement = Litigiile economice astăzi în Rusia şi mecanismele de reglementare. În:

Revue internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.587-598

Data de 26 noiembrie 2008 a marcat bicentenarul existenţei în Rusia a tribunalelor de comerţ, denumite tribunale de arbitraj

în perioada contemporană. În Rusia, dreptul şi procedura în materie de comerţ s-au dezvoltat diferit de ceea ce s-a petrecut în

Europa de Vest, aspectele analizate de autor vizând aceste particularităţi.

69. ZACHAROVA, MARIA – Le système du droit russe sur la carte juridique du monde = Sistemuldreptului rus pe harta juridică a lumii. În: Revue internationale de droit comparé nr.3, 2009, p.629-642

Arătând că reprezentanţii ştiinţei juridice contemporane s-au arătat deseori preocupaţi de problema “căutării de către Rusia a

unei căi juridice”, autoarea analizează aspecte ce se referă la aprecierea conceptuală şi formală a categoriei “sistem juridic”,

cât şi la dinamica dezvoltării fenomenului juridic ca atare.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL

70. FORRAY, VI�CE�T – La jurisprudence, entre crise des sources du droit et crise du savoir des

juristes = Jurisprudenţa între criză a surselor de drept şi cea a ştiinţei juriştilor. În: Revue trimestrielle de

droit civil nr.3, 2009, p.463-480.

În Franţa, de peste 100 de ani, jurisprudenţa este cel mai des înţeleasă ca un ansamblu de decizii de justiţie, fiind, în sens tehnic,

“soluţia dată, în general, de către tribunale, unei probleme de drept”, ea figurând printre sursele dreptului. Articolul analizează

transformarea conceptului de jurisprudenţă, metamorfoza sa şi propune o întoarcere la originile conceptului.

71. JOBI�, PIERRE– GABRIEL – Peut-on, grâce au contrat, se faire justice soi-même en droit

québécois? = Oare este posibil să-ți faci singur dreptate, în urma contractului, în dreptul din Quebec? În:

Revue trimestrielle de droit civil nr.3, 2009, p.481-498

Este examinată clauza care conferă creditorului, în caz de lipsă a debitorului, dreptul de se deplasa la acesta, pentru a intra în

posesia bunului dat în garanţie, fără nici un fel de autorizaţie a tribunalului. Autorul va examina aspecte privind dreptul

american, “common law” din Canada, dreptul civil din Quebec.

72. PIAZZO�, THOMAS – Retour sur la violation des pactes de préférence = Întoarcere la încălcareapactelor de preferinţă. În: Revue trimestrielle de droit civil nr.3, 2009, p.433-462

În dreptul francez, pactul de preferinţă nu este supus niciunei reglementări în mod special. Instrumente de tehnică contractuală,

aceste pacte sunt guvernate numai de dreptul comun al obligaţiilor, astfel cum rezultă din articolele 1101 şi următoarele ale

Codului civil francez şi din interpretarea bicentenară de către doctrină şi jurisprudenţă. Autorul propune studierea

circumstanţelor pactului de preferinţă, având în vedere problema recentă a sancţiunilor pentru încălcarea acestuia.

73. PIMO�T, SÉBASTIE� – Peut-on réduire le droit en théories générales? = Poate fi redus dreptul lateorii generale? În: Revue trimestrielle de droit civil nr.3, 2009, p.417-432

În dreptul contractelor, ca şi în alte materii, doctrina construieşte “teorii generale”, iar autorul se arată preocupat de clarificarea

unor aspecte legate de teoriile generale, coduri şi jurisprudenţă, folosindu-se de numeroase exemple.

Referințe bibliografice

58 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Page 57: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL

ET DE DROIT ÉCO�OMIQUE

74. AYMERIC, �ICHOLAS-HE�RI – Sur le sous-commissionaire de transport = Despre subintermediarîn transport. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique nr.3, 2009, p.493-516

Subintermedierea în transport reprezintă o operaţiune curentă, dar regimul operaţiunii ridică o serie de întrebări care nu pot

fi ignorate. Aspectele analizate se referă la bazele şi regimul substituirii intermediarului în transport.

75. LAMBERT, THIERRY – De l’harmonisation à l’intégration des législations fiscales nationales dans

le cadre de l’Union européenne = De la armonizare, la integrarea legislaţiilor fiscale naţionale în cadrulUniunii Europene. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique nr.3, 2009, p.517-528

Construcţia comunitară în materie fiscală a trecut prin două faze. Prima, care face trimitere la “piaţa comună” se baza pe un

principiu de armonizare. A doua care se instalează, în timp ce prima nu a dispărut în totalitate, se situează în cadrul “uniunii

economice şi monetare”, ea are ca principiu, integrarea fiscală.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉE�

76. BARBATO, JEA�-CHRISTOPHE – Le droit commmunautaire et les recours internes exercés contre

les ordonnances de renvoi = Dreptul comunitar şi recursurile interne exercitate contra ordonanţelor detrimitere. În: Revue trimestrielle de droit européen nr.2, 2009, p.267-286.

Proceduri naţionale prevăd posibilitatea de recurs împotriva ordonanţelor de trimitere adresate de o jurisdicţie, Curţii de

Justiţie pe baza articolului 234 TCE. Recunoaşterea validităţii acestor recursuri de către jurisprudenţă ridică probleme

importante, mai ales din punctul de vedere al respectării unităţii dreptului comunitar. Articolul expune şi analizează problemele

ridicate de aceste recursuri, cât şi răspunsurile aduse pentru a le rezolva.

77. MO�JAL, PIERRE-YVES – Les collectivités territoriales et le droit communautaire: un droit à

risque? = Colectivităţile teritoriale şi dreptul comunitar: un drept supus riscului? În: Revue trimestrielle de

droit européen nr.2, 2009, p.287-314

Cele 95.000 de colectivităţi locale ale UE reprezintă 16% din PIB-ul UE, 1/3 din cheltuielile publice, 2/3 din totalitatea

cheltuielilor de investiţii publice. Aproape 70% din reglementările comunitare sunt aplicate la nivel local. Or, colectivităţile

teritoriale franceze (aproximativ 40% din totalitatea colectivităţilor UE) sunt în mod obişnuit confruntate cu dificultăţi de

aplicare a dreptului comunitar. La întrebarea dacă colectivităţile teritoriale sunt asigurate că nu se expun la nicio sancţiune

jurisdicţională în ipoteza în care legile sau regulamentele pe care ele au sarcina să le aplice intră în contradicţie cu tratatele

sau alte directive comunitare, răspunsul este incontestabil negativ.

78. PUJOL-REVERSAT, MARIE CHRISTI�E. – La bonne foi, principe général du droit dans la

jurisprudence communautaire = Buna-credinţă, un principiu general al dreptului în jurisprudenţacomunitară. În: Revue trimestrielle de droit européen nr.2, 2009, p.201-229

Principiul bunei – credinţe este evocat din nou în decizii. Jurisdicţiile au adoptat, în mod sistematic, două atitudini diferite.

Ele au în vedere noţiunea de bună-credinţă obiectivă în funcţie de actele interne, acte adoptate de către instituţii şi derivate din

tratate şi de actele externe, acorduri sau convenţii încheiate cu state terţe. În cele două situaţii, jurisdicţiile asociază direct

buna-credinţă cu un alt principiu, cel al încrederii legitime, cu o legătură în cadrul acordurilor internaţionale cu cooperarea

loială.

79. LABAYLE, HE�RI; MEHDI, ROSTA�E – Le contrôle juridictionnel de la lutte contre le terrorisme.

Les “black lists” de l’Union dans le prétoire de la Cour de justice = Controlul jurisdicţional al lupteiîmpotriva terorismului. “Listele negre” ale Uniunii în sala de audiere a Curţii de Justiţie. În: Revue trimestrielle

de droit européen nr.2, 2009, p.231-265

Tehnica listelor anti-teroriste reprezintă un instrument privilegiat al luptei împotriva finanţării terorismului internaţional.

Afirmarea principiului unui control jurisdicţional al listelor anti-teroriste al Uniunii a întâmpinat obstacole variate, dar Curtea

de Justiţie le-a depăşit, afirmând prioritatea principiului de protecţie jurisdicţională. Jurisdicţia Uniunii avea obligaţia de a

preciza contururile intervenţiei, articolul analizează modalităţile de control.

Referințe bibliografice

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 59

Page 58: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Cărţi recent achiziţionate deBiblioteca Consiliului Legislativ

– Bibliografie indexată*

-

1 – ALEXA�DRU, IOA�. Despre drept şi ştiinţa administraţiei : Profesorul Ioan Alexandru

în dialog cu Mihail Albici / Ioan Alexandru. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 155 p. –

ISBN 978-973-127-204-7 : 12,75 lei

SUBIECT: drept; istoria dreptului; ştiinţa administraţiei.

34/A39

2 – A�DREESCU, MIHAIL M. Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti : 1859-2009 :

file de istorie / Mihail M. Andreescu. – Bucureşti : Monitorul Oficial, 2009. – 312 p. – 5 lei

SUBIECT: istoria dreptului; facultate, drept.

34(091)/A52

3 – A�DREŞA�-GRIGORIU, BEATRICE ; ŞTEFA�, TUDOREL. Tratatele Uniunii Europene

: versiune consolidată / Beatrice Andreşan Grigoriu; Tudorel Ştefan. – Bucureşti : Editura Hamangiu,

2009. – 253 p. – (Legislaţie). – ISBN 978-973-1720-59-3 : 18 lei

SUBIECT: Tratatul Comunităţii Europene; Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană; Tratatul privind instituirea Uniunii

Europene.

341.217(4)UE / A51

4 – AURESCU, BOGDA�. Avanscena şi culisele Procesului de la Haga : memoriile unui

tânăr diplomat / Bogdan Aurescu. – Bucureşti : Regia Autonomă “Monitorul Oficial”, 2009. – 256 p. –

ISBN 978-973-567-691-9 : 45,90 lei

SUBIECT: procesul de la Haga.

34.096/A93

5 – BÎRSA�, COR�ELIU ; EFTIMIE, MARIUS. Convenţia europeană a drepturilor omului /

Corneliu Bîrsan; Marius Eftimie. – ediţia a 4-a actualizată octombrie 2009. – Bucureşti : Editura Hamangiu,

2009. – 198 p. – ISBN 978-973-522-176-5 : 12,60 lei

SUBIECT: Convenţia europeană a drepturilor omului; Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului; legislaţie

europeană; Consiliul Europei; Curtea Europeană a Drepturilor Omului; drept european; drepturile omului.

342.7/B54

6 – BRAD, IO�. Revocarea actelor administrative : instituţia revocării sub exigenţele dreptului

european / Ion Brad. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 245 p. – ISBN 978-973-127-193-4 :

21,25 lei

SUBIECT: drept administrativ; act administrativ, revocare; drept european.

342.9/B75

7 – CĂRPE�ARU, STA�CIU D. ; STĂ�CIULESCU, LIVIU; �EMEŞ, VASILE. Contracte civile

şi comerciale : cu modificările aduse de Codul Civil 2009 / Stanciu D. Cărpenaru; Liviu Stănciulescu; Vasile

Nemeş. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2009. – 503 p. – ISBN 978-606-522-004-1 : 44,10 lei

SUBIECT: contract civil; contract comercial; Noul Cod civil.

347.4/C26

8 – CĂTA�Ă, EMILIA LUCIA. Principiile bunei guvernări. Evoluţii europene şi

studii comparative / Emilia-Lucia Cătană. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 354 p. –

ISBN 978-973-127-201-6 : 29,76 lei

SUBIECT: guvernare.

342.5/C29

Referințe bibliografice

60 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

*

Lucrare realizată de Mihaela BORA, expert, Consiliul Legislativ

Page 59: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

9 – CHEAGĂ, DUMITRU ; SAVA, GHEORGHE; CHEAGĂ, CLAUDIA. Urmărirea penală.

Modele de cereri şi acte procesuale şi procedurale / Dumitru Cheagă; Gheorghe Sava; av. Claudia

Cheagă. – ediţia a II-a, revăzută şi adăugită. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 355 p. –

ISBN 978-973-127-212-2 : 31,44 lei

SUBIECT: drept procesual penal; organ de urmărire penală; urmărire penală; urmărire penală, începere; probe şi mijloace

de probă; măsuri preventive; măsuri asiguratorii.

343.1/C40

10 – CHIŞ, IOA�. Umanismul dreptului execuţional românesc : acordarea drepturilor în mediul

penitenciar / prof. dr. Ioan Chiş. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. – 232 p. – ISBN 978-973-1720-31-9 :

5 lei

SUBIECT: drept execuţional; drepturile omului; penitenciar.

343.8/C46

11 – Codul european al muncii şi securităţii sociale : adnotat. – Bucureşti : Editura Wolters Kluwer,

2009. – 1072 p. – ISBN 978-973-1911-38-0 : 80,01 lei

SUBIECT: Codul european al muncii; Codul muncii; securitate socială; libera circulaţie a forţei de muncă; piaţa muncii;

egalitate de tratament.

341.217(4)UE(094.4)/C60

12 – CRAIG, PAUL ; BURCA, GRÁI��E DE. Dreptul Uniunii Europene : comentarii,

jurisprudenţă şi doctrină / Paul Craig; Gráinne de Burca. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2009. – XLVII,

1544 p. – ISBN 978-606-522-124-6 : 207 lei

SUBIECT: integrare europeană; tratate europene; instituţii europene; politici comunitare; spaţiu de libertate, securitate

şi justiţie; drept comunitar; principiul supremaţiei dreptului comunitar.

341.217(4)UE/C82

13 – CRAIOVA�, IO�. Tratat de teoria generală a dreptului / prof.univ.dr. Ion Craiovan. – ediţia

a II-a,revăzută şi adăugită. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 536 p. – ISBN 978-973-127-206-1:

42,50 lei

SUBIECT: drept; teoria generală a dreptului; istoria dreptului.

340.1/C82

14 – CRIŞU, CO�STA�TI�. Codul Juristului / dr. Constantin Crişu. – Ediţia a XVII-a cu

modificările intervenite până la data de 5 octombrie 2009. – Curtea de Argeş : Editura Juris Argessis, 2009. –

1224 p. – ISBN 978-973-8974-28-9 : 59,50 lei

SUBIECT: România; legislaţie.

34(094)/C88

15 – HOTCA, MIHAI ADRIA�. �oul cod penal şi Codul penal anterior : Aspecte diferenţiale şi

situaţii tranzitorii / conf. univ. dr. Mihai Adrian Hotca. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2009. – 412 p. –

ISBN 978-606-522-191-8 : 31,50 lei

SUBIECT: Cod penal; lege penală; infracţiune; pedeapsă.

343(094.4)/H84

16 – LAZĂR, VALERICĂ. Concurenţa neloială : răspunderea juridică pentru practicile

anticoncurenţiale din domeniul economic şi faptele abuzive de concurenţă comercială care se săvârşescpe

teritoriul României / Valerică Lazăr. – Bucureşti : Editura Universitară, 2008. – 295 p. – ISBN 978-973-749-

372-9 : 25,50 lei

SUBIECT: concurenţă comercială; concurenţă economică; concurenţă ilicită; concurenţă neloială; GATT; dreptul

concurenţei; practică anticoncurenţială.

347.776/L32

17 – LUPAŞCU, DA� ; CRISTUŞ, �ICOLETA. Practică judiciară şi legislaţie în materia

dreptului internaţional privat / dr. Dan Lupaşcu; Nicoleta Cristuş. – Bucureşti : Editura Wolters Kluwer,

2009. – 976 p. – ISBN 978-973-1911-60-1 : 92 lei

SUBIECT: drept internaţional privat; practică judiciară; legislaţie; conflict de jurisdicţie; norme conflictuale; regimul

străinilor; azil; acte normative.

341.9/L93

Referințe bibliografice

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 61

Page 60: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

62 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Referințe bibliografice

18 – MREJERU, THEODOR ; MREJERU, BOGDA�. Cooperarea judiciară internaţională în

materie penală : asistenţa judiciară – extrădarea : doctrină şi jurisprudenţă / Theodor Mrejeru; Bogdan

Mrejeru. – Bucureşti : Editura Universitară, 2008. – 355 p. – ISBN 978-973-749-462-7 : 21,25 lei

SUBIECT: Cod de procedură penală; Legea nr.302/2004; comisie rogatorie; asistenţă judiciară internaţională; extrădare;

mandat european de arestare.

343/M93

19 – �EMEŞ, VASILE. Dreptul asigurărilor / conf. univ. dr. Vasile Nemeş. – Bucureşti : Editura

Hamangiu, 2009. – 402 p. – ISBN 978-606-522-083-6 : 40,50 lei

SUBIECT: dreptul asigurărilor; contract de asigurare.

347.764/N46

20 – �ICULEASA, MĂDĂLI� IRI�EL. Legislaţia achiziţiilor publice : Comentarii şi explicaţii /

Mădălin Irinel Niculeasa. – Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2009. – XIII, 797 p. – (Legi comentate). –

ISBN 978-973-115-631-6 : 71,40 lei

SUBIECT: drept administrativ; achiziţii publice; O.U.G. nr.34/2006; contract de achiziţie publică.

342.9/N70

21 – �IŢĂ, IO� ; VOICU, IULICA; SCĂRLĂTESCU, IULIA�A. Dicţionar explicativ al Uniunii

Europene / conf. dr. Ion Niţă; lect. dr. Iulica Voica; asist. drd. Iuliana Scărlătescu; asist. Isabella Sima. –

Bucureşti : Editura Irecson, 2009. – 227 p. – ISBN 978-973-7694-58-4 : 21,25 lei

SUBIECT: dicţionar; Uniunea Europeană.

(038)341.217(4)UE/D39

22 – OROVEA�U-HA�ŢIU, ADI. Drept procesual penal : Partea generală / Adi Oroveanu-Hanţiu. –

Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2009. – 341 p. – ISBN 978-973-115-624-8 : 29,94 lei

SUBIECT: drept procesual penal; probe; mijloace de probă; acţiune penală; acţiune civilă; proces penal; măsuri

preventive; măsuri procesuale; amendă judiciară.

343.1/O-80

23 – OŢEL, MO�ICA-ELE�A. Răspunderea internaţională în domeniul mediului / Monica Elena

Oţel. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 348 p. – ISBN 978-973-127-106-4 : 25,50 lei

SUBIECT: dreptul mediului; drept internaţional; ordine juridică; ordine juridică europeană; protecţia mediului;

răspundere internaţională; mediu.

349.6/O 88

24 – PIV�ICERU, MO�A-MARIA ; SUSA�U, CLAUDIA-A�TO�ELA; SUSA�U, MIHAI.

Procedura insolvenţei / Mona-Maria Pivniceru; Claudia-Antonela Susanu; Mihai Susanu. – Bucureşti : Editura

Hamangiu, 2009. – 408 p. – ISBN 978-973-522-194-9 : 33,29 lei

SUBIECT: insolvenţă; practică judiciară; procedură de insolvenţă.

347.736/P69

25 – POE�ARU, EMIL ; MURZEA, CRISTI�EL-IOA�. Profesiile juridice liberale / Emil

Poenaru; Cristinel Murzea. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2009. – 560 p. – ISBN 978-606-522-166-6 :

44,09 lei

SUBIECT: profesie juridică; profesii liberale; avocat; consilier juridic; notar public; executor judecătoresc; mediator;

practician în insolvenţă; evaluator.

347.96/P74

26 – POPA, IRI�EU IO�. Substanţa morală a dreptului / dr. Irineu Ion Popa. – Bucureşti : Editura

Universul Juridic, 2009. – 427 p. – ISBN 978-973-127-131-6 : 37,40 lei

SUBIECT: drept; istoria dreptului; conştiinţă juridică; normă juridică; morală.

34/P79

27 – Probleme juridice în dreptul bancar = Legal issues in banking field : lucrările Conferinţei

Internaţionale “Probleme juridice în domeniul bancar” : 29 octombrie – 1 noiembrie 2008 / organizate

de Asociaţia Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii

Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. – Bucureşti : Editura Wolters Kluwer, 2009. – 405 p. – ISBN 978-973-1911-67-0 :

38,40 lei

SUBIECT: drept bancar.

347.73/P93

Page 61: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010 63

Referințe bibliografice

28 – RICU, CARME� SIMO�A. Moştenirea legală. Partajul succesoral : practică judiciară

adnotată / Carmen Simona Ricu. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2009. – 425 p. – ISBN 978-606-522-190-1:

35,10 lei

SUBIECT: drept civil; drept succesoral; succesiune; moştenire.

347.6/R51

29 – SASU, HORAŢIU. Derularea corectă a raporturilor de muncă : Probleme. Soluţii. Modele.

Exemple / Horaţiu Sasu. – Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2009. – 223 p. – ISBN 978-973-115-534-0 : 14,94 lei

SUBIECT: dreptul muncii; contract de muncă; contract individual de muncă; formare profesională; sancţionare

disciplinară.

349.2/S25

30 – STA�CU, MIRELA. Urmărirea şi predarea silită a bunurilor imobile / Mirela Stancu. –

Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 533 p. – ISBN 978-973-127-223-8 : 42,50 lei

SUBIECT: executare silită; executare silită imobiliară; O.G. nr.92/2003; O.U.G. nr.51/1998.

347.9/S76

31 – STOICA, VALERIU. Drept civil. Drepturile reale principale / Valeriu Stoica. – Bucureşti :

Editura C.H. BECK, 2009. – IX, 526 p. – ISBN 978-973-115-649-1 : 59,94 lei

SUBIECT: drept civil; drepturi reale; drepturi patrimoniale; publicitate imobiliară.

347/S88

32 – ŞUŞTAC, ZE�O ; DA�ILEŢ, CRISTI; IG�AT, CLAUDIU. Medierea : standarde şi

proceduri / Zeno Şuştac; Cristi Danileţ; Claudiu Ignat. – Bucureşti : Editura Universitară, 2009. – 120 p. –

ISBN 978-973-749-584-6 : 17 lei

SUBIECT: mediere; Directiva 2008/52/CE; Legea nr.192/2006; mediator; mediator european.

316.48/S96

33 – TURCU, IO�. Tratat teoretic şi practic de drept comercial / prof. univ. dr. Ion Turcu. –

Bucureşti : Editura C.H. Beck, 2008– . – ISBN 978-973-115-395-7..

Volumul IV / prof. univ. dr. Ion Turcu. – Bucureşti : Editura C.H. Beck. – 2009. – 865 p. –

ISBN 978-973-115-616-3 : 71,39 lei.

SUBIECT: drept comercial; drept comercial român; obligaţii comerciale; fapte de comerţ; întreprindere comercială;

comerciant; fond de comerţ; capital social; concurenţă comercială; practică anticoncurenţială; instrumente de plată;

insolvenţă; jurisprudenţă.

347.7/T94

34 – ŢICLEA, ALEXA�DRU. Retorica / Alexandru Ţiclea. – ediţia a 2-a, revăzută. – Bucureşti :

Editura Universul Juridic, 2008. – 378 p. – ISBN 978-973-127-090-6 : 42,50 lei

SUBIECT: retorică; orator.

1/T58

35 – UDROIU, MIHAIL. Dicţionar de drept penal / Mihail Udroiu. – Bucureşti : Editura C.H.

BECK, 2009. – 437 p. – La elaborarea prezentei ediţii a fost avută în vedere legislaţia în vigoare la

15 septembrie 2009. – ISBN 978-973-115-425-1 : 29,94 lei

SUBIECT: drept penal; drept procesual penal; dicţionar.

(038)343/U19

36 – UŢĂ, LUCIA ; ROTARU, FLORE�TI�A; CRISTESCU, SIMO�A. Contractul individual

de muncă : încheiere, executare, modificare, suspendare, practică judiciară / Lucia Uţă; Florentina Rotaru;

Simona Cristescu. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2009. – 303 p. – ISBN 978-973-522-196-3 : 25,20 lei

SUBIECT: dreptul muncii; contract individual de muncă; practică judiciară.

349.2/U93

37 – VASILESCU, PAUL. Relativitatea actului juridic civil : repere pentru o nouă teorie generală

a actului de drept privat / Paul Vasilescu. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 443 p. –

ISBN 978-973-127-055-5 : 34 lei

SUBIECT: drept civil; act juridic.

347/V33

Page 62: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

64 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2010

Referințe bibliografice

38 – VOICULESCU, �ICOLAE. Drept comunitar al muncii / Prof.univ.dr. Nicolae Voiculescu. –

Bucureşti : Editura Wolters Kluwer, 2009. – 588 p. – ISBN 978-973-1911-50-2 : 47,21 lei

SUBIECT: Carta ONU; Declaraţia universală a drepturilor omului; Organizaţia Internaţională a Muncii; Convenţia

europeană a drepturilor omului; Consiliul Europei; Carta Europeană Socială; drept comunitar al muncii; securitate

socială.

341.217(4)UE/V83

39 – VRĂBIESCU, GEORGE ; VRĂBIESCU, �ICOLAE G. Cursuri de drept procesual penal

şi de criminalistică : prelegeri, studii, articole, comentarii şi opinii juridice / George N. Vrăbiescu. Articole,

comentarii şi opinii sociale şi politice / Nicolae G. Vrăbiescu. – Bucureşti : Editura Themis Cart, 2009. –

808 p. – ISBN 978-973-1708-97-3 : 75,65 lei

Cuvânt de prezentare: Simona Vrăbiescu Kleckner – fiica lui George G. Vrăbiescu

SUBIECT: drept procesual penal; criminalistică; procedură penală.

343.1/V93

Page 63: Unele reflecţii asupra reglementării sistemului procedural în

Consiliul Legislativ – Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1,

Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711

Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro

� Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ

Sorin Popescu, Locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ,

Preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare

�icolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat

Benonica Vasilescu, Preşedintele Secţiei de Drept Public, ad-interim

Cristian Kevorchian, Şeful Departamentului de Informatică Legislativă, ad-interim

Cezar Manda, consilier, Departamentul pentru Armonizarea Legislaţiei

cu Reglementările Uniunii Europene

� Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)

Svetlana Baciu

Alina Palomino Tuero

� Tipografia „Monitorul Oficial“ R.A., str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București

Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei, ci doar opinii

personale ale autorilor.

ISSN 1583-3178