Vampirism energetic

Atat noi cat si ceilalti putem intretine sau lua rolul de “vampiri “Vampirismul este o “boala”

care produce leziuni intr-unul din corpurile energetice – umane.Cand acesta este perturbat, nu

se mai receptioneaza raspuns prin sentimente la impulsurile superioare. Asa apare nevoia de

hrana energetica , de preluare de energie de la ceilalti; uneori acesta este insesizabila, dar se

poate agrava – urmarile fiind destul de grave, atat pentru el, Vampirul energetic, cat si pentru

Victima/e. Acestia sunt de obicei pacienti cu tulburari de personalitate sau apartinand unui

anume context socio-cultural.Solutia este sa evitati certaretii care nu-si pot exprima

sentimentele negative decat in forma conflictuala; exista indivizi care au o mica disputa cu

ridicat de voce cel putin 1/zi. Nu este normal!  

Cum ii recunoastem:

- dupa gradul de epuizare pe care ni-l produc.

- nu ne aduce nimic, ne regreseaza, si ne pericliteaza echilibrul emotional.O persoana care a

fost victima unui vampir energetic, prezinta urmatoarele simptome:

- oboseala acuta – in cazul unor atacuri repetate, starea de oboseala devine cronica, iar

persoana atacata simte nevoia unei odihne prelungite.

- vlaguire – se simte o lipsa acuta de energie. Persoana in cauza devine vampir energetic

involuntar.

- nervozitate – stari de enervare fara motiv aparent.

- dureri de cap

- ameteli

- greturi

- lipsa poftei de viata

- pierdere temporara de memorie – acest simptom, apare intr-o faza mai avansata

- in unele situatii – aritmie cardiaca  

Profile vampirice:

Lamentosii cronici:

- ne vampirizeaza deoarece cererea lor de afectiune este fara sfarsit si noi suntem incapabili sa

o satisfacem sau sa o facem sa evolueze, in timp ce ei ne investesc cu rolul de SALVATOR –

chiar daca nu avem nici capacitatea si nici dorinta

- acesti eterni nemultumiti ne pun in situatia frustranta , de a rata oferirea unui sfat, deoarece

in realitate ei nu sunt in starea de spirit pentru a ne primi sfatul.

Dependentii:

- ei ne cer constant dovezi de dragoste, ne solicita pentru oricare mica decizie, agatandu-se de

noi ca niste copii; ei ne pun in pozitia de parinti si ne pun pe umeri o responsabilitate

coplesitoare. Cum vrem sa ne luam distanta, ne si invadeaza culpabilitatea.

Hipersensibilii:

- sensibilitatea lor exagerata ne obliga sa avem tot timpul grija : totul devine subiect de

justificare, totul este susceptibil sa provoace o drama. Ne condamna la un self-control

permanent – ce stres!

Conflictualii:

Pentru ei rezolvarea problemelor trece prin agresivitate, ceea ce nu ii costa nimic, de vreme ce

conflictul este modul lor specific de functionare. in schimb, acest tip de relatie este bogat in

emotii pentru persoana agresata, care va iesi goala de aici!

Cei in afara legii:

Rolul lor si teritoriul lor nu sunt niciodata clar definite, ceea ce obliga la o renegociere

nesfarsita. Cum regulile nu sunt stabilite odata pentru totdeauna, fiecare trece prea usor in

terenul celuilalt.

Solutii: sa invatam sa punem limite, sa tragem granite, pentru a nu ne lasa inghititi de catre

celalalt.

Astfel riscam sa ne supunem patologiei celuilalt si sa devenim victima sa si apoi sa ne

afundam in agresivitate si ranchiuna.

De regula sa ne indoim total de rolul nostru de SALVATOR!

Adeseori ii putem ajuta pe cei din jurul nostru, dar prea rar ii putem salva!

A lua rolul de salvator este mai degraba un semn al slabiciunii Ego-ului.Atunci cand ne creste

nervozitatea, se impun doua intrebari:

- sunt eu oare persoana care trebuie sa se ocupe de aceste probleme?

- trebuie eu sa fiu persoana care ajuta?

in oricare dintre cazuri, cel mai bun semnal de alarma sunt emotiile noastre!

- sentimentul de nefericire-frustrare este semnul ca trebuie sa punem stop!

Terapeutul, de obicei, recomanda ruperea totala si imediata (macar pentru un timp) a

cordonului care se afla intre cei doi. si abia aici incepe problema.

Cel care este vampir energetic va simti revolta donatorului de a-l alimenta. Daca din punct de

vedere fizic, vampirul energetic era sanatos si donatorul bolnav, se ajunge – invariabil la

colaps sau asa pare. (Unul se simte bine si unul e bolnav! ) – Unde-i logica?

Ruperea legaturilor patologice, dintre cei doi, provoaca automat dezechilibru la vampirul

energetic, trezind protest activ energetic la el (sigur, depinde si de stadiul “bolii vampirice”).

Secretul eliminarii acestui comportament este sa invatam sa iubim si sa daruim mai mult

decat sa asteptam de la altii; astfel vom primi o uriasa cantitate de energie din Univers.

Un vechi proverb spune:”Daruind vei dobandi”. Darul suprafiresc se reflecta asupra-ti, se

intoarce la tine ca un bumerang, ca o raza de lumina proiectata de oglinda si te va implini. Vei

fi fericit si implinit cu tine insuti si astfel pregatit sa daruiesti din nou.

Deepak Chopra – “Cele 7 Legi Spirituale ale   Succesului”

Aceasta Lege este bazata pe faptul ca inteligenta naturii functioneaza cu usurinta, fara efort si

abandonand grijile. Acesta este principiul celei mai mici actiuni, ale lipsei de rezistenta.

Aceasta este principiul armoniei si iubirii. Cand noi invatam aceasta lectie de la natura, ne

vom indeplini cu usurinta dorintele. Daca observati cum lucreaza natura, veti vedea ca aceasta

foloseste cel mai mic efort. Iarba nu incerca sa creasca , ea doar creste.  Pestii nu incearca sa

inoate, ei doar inoata. Florile nu incearca sa ingloreasca, ele doar infloresc. Pasarile nu

incearca sa zboare, ele zboara. Aceasta este natura lor intrinseca. Pamantul nu incearca sa se

roteasca in jurul axei sale ; este natura lui sa se roteasca cu o viteza uimitoare. Este natura

copiilor sa traiasca in fericire. Este natura soarelui sa straluceasca. Este natura stelelor sa

scanteieze. Si este natura

umana pentru a face ca visele sa se manifeste in forma fizica, cu usurinta si fara efort.

In Stiinta Vedica , in vechea filozofie din India, acest principiu era cunoscut ca principiul

economiei de efort sau ” fa mai putin si realizeaza mai mult”. In cele din urma, veti fi in

starea in care nu faceti nimic si realizati totul. Aceasta inseamna ca exista doar o slaba idee si

apoi, manifestarea ideii vine fara efort. Ceea ce se numeste “miracol” este actualmente o

expresie a Legii Celui Mai Mic Efort. Inteligenta naturii functioneaza fara efort , fara

frictiuni, spontan. Aceasta este non-liniara, intuitiva, holistica si hranitoare. Si cand santeti in

armonie cu natura , cand santeti stabili in cunoasterea Sinelui vostru adevarat, voi puteti folosi

Legea Celui Mai Mic Efort. Cel mai mic efort este cheltuit cand actiunile voastre sant

motivate de iubire, deoarece natura este mentinuta intreaga de catre energia iubirii. Cand voi

cautati puterea si controlul asupra altor oameni, va pierdeti energia. Cand voi cautati bani sau

putere de dragul ego-ului , cheltuiti energie vanand iluzia fericirii, in loc de a va bucura

fericiti de acel moment. Cand cautati bani doar pentru castigul personal, voi taiati curgerea

energiei catre voi si interferati cu expresia inteligentei naturii. Dar cand actiunile voastre sant

motivate de iubire, nu exista pierdere de energie. Cand actiunile voastre sant motivate de

iubire, energia voastra se multiplica si se acumuleaza si surplusul energiei acumulate si

bucuria , pot fi canalizate pentru a crea orice doriti, inclusiv bogatie nelimitata. Va puteti

gandi la corpul vostru ca la un mecanism pentru controlarea eneregiei : el poate genera , stoca

si cheltui energie. Daca stiti cum sa generati, sa stocati si sa cheltuiti energia intr-un fel

eficient, atunci puteti crea orice cantitate de bogatie.

Atentie la ego, acesta consuma cea mai mare parte din energie. Cand punctul intern de

referinta este egoul, cand cautati putere si control asupra altor oameni sau cautati aprobarea

altora, voi cheltuiti energie intr-un fel pagubos. Cand acea energie este eliberata , ea poate fi

recanalizata si folosita pentru a crea orice doriti. Cand punctul vostru intern de referinta este

spiritul vostru , cand santeti imuni la la criticism si nu va este frica de provocari, voi puteti

folosi puterea iubirii si utiliza energia creativ, pentru experienta afluentei si a evolutiei.

ACCEPTAREA

Exista trei componente ale Legii Celui Mai mic Efort – trei lucruri pe care le puteti face

pentru a aplica acest principiu :”faceti mai putin si realizati mai mult”.

Prima componenta este acceptarea. Aceasta inseamna pur si simplu ca voi faceti un

angajament :” Astazi voi accepta oameni, situatii, circumstante si evenimente , asa cum se

intampla ele.” Aceasta inseamna ca eu voi sti ca acest moment este asa cum ar trebui sa fie ,

deoarece intreg universul este asa cum ar trebui sa fie. Acest moment -unul pe care il

experimentati chiar acum – este culminarea tuturor momentelor pe care le-ati experimentat in

trecut. Acest moment este asa cum este , deoarece intregul univers este asa cum este.

Cand va luptati impotriva acestui moment , voi va luptati actualmente impotriva intregului

univers. In loc de asta, voi puteti lua decizia ca incepand de azi sa nu va mai luptati impotriva

intregului univers, luptandu-va impotriva acestui moment. Aceasta inseamna ca acceptarea

acestui moment este total si complet. Voi acceptati lucrurile asa cum sant , nu cum ati dori sa

fie in acest moment. Aceasta este foarte important de inteles. Ati dori ca

lucrurile in viitor sa fie diferite , dar in acest moment trebuie sa acceptati lucrurile asa cum

sant. Cand va simtiti frustrati sau suparati pe o persoana sau o situatie, amintiti-va ca nu

reactionati din cauza persoanei sau situatiei, ci din cauza sentimentelor

voastre asupra persoanei sau situatiei. Acestea sint sentimentele voastre si nu este vina cuiva.

Cand voi recunoasteti si intelegeti aceasta complet, santeti gata sa va asumati

responsabilitatea pentru cum va simtiti si sa o schimbati. Si daca puteti accepta lucrurile asa

cum sant , santeti gata sa va luati responsabilitatea pentru situatia voastra si pentru toate

evenimentele pe care le vedeti ca fiind cu probleme.

RESPONSABILITATEA

Aceasta conduce la a 2-a componenta a Legii Celui Mai Mic Efort : responsabilitatea. Ce

inseamna responsabilitatea?

Aceasta inseamna sa nu condamni pe nimeni si nimic pentru situatia ta si nici pe tine.

Acceptand aceasta circumstanta, acest eveniment, problema, atunci responsabilitatea

inseamna abilitatea de a avea un raspuns creativ la situatie, asa cum este ea acum. Toate

problemele contin semintele oportunitatii si aceasta constientizare va permite sa luati un

moment si sa il transformati intr-o situatie sau un lucru mai bun. Odata ce ati facut asta, orice

asa-numita situatie suparatoare v-a deveni o oportunitate pentru crearea a ceva nou si minunat

si orice asa-zis torturator sau tiran, v-a deveni invatatorul vostru. Realitatea este o

interpretare. Si daca alegeti sa interpretati realitatea in acest fel, veti avea multi invatatori in

jurul vostru si multe oportunitati pentru a evolua.

Oricand va confruntati cu un torturator sau un tiran, invatator, prieten sau dusman (ei toti

inseamna acelasi lucru ) , amintiti-va : “Acest moment este asa cum trebuie sa fie. Orice

relatie ati atras in viata voastra la acest moment este precis cea de care aveti nevoie in viata

voastra la acest moment. Exista un inteles ascuns in spatele tuturor evenimentelor si acesta

serveste evolutiei voastre.

LIPSA DE APARARE

A 3-a componenta a Legii Celui Mai Mic Efort este lipsa de aparare, care inseamna ca

constiinta voastra este stabilizata in lipsa de aparare si voi ati renuntat la nevoia de a convinge

pe altii sau de a insista pe punctul vostru de vedere. Daca observati oamenii din jurul vostru ,

veti vedea ca ei isi petrec 99,9 % din timp , aparandu-si punctul lor de vedere. daca voi

renuntati la nevoia de a va apara punctul de vedere, veti castiga in aceasta renuntare cantitati

enorme de energie , pe care anterior o pierdeati. Cand deveniti defensivi, cand ii blamati pe

altii si nu ii acceptati , viata voastra opune rezistenta. De fiecare data cand intampinati

rezistenta , recunoasteti ca daca fortati situatia, rezistenta doar va creste. Nu doriti sa stati

rigizi ca un stejar inalt care cade dupa o furtuna. In loc de asta, doriti sa fiti flexibili , ca o

trestie care se inclina in timpul furtunii si supravietuieste. Incetati complet de a va mai apara

punctul vostru de vedere. Cand nu aveti nici un punct de aparat, nu dati nastere la argumente.

Daca faceti aceasta consistent – Daca va opriti din lupta si rezistenta – veti experimenta

deplin prezentul , care este un dar. Cineva mi-a zis odata :” Trecutul este istorie, viitorul este

un mister si acest moment este un dar. Iata de ce acest moment se numeste “prezent .daca

imbratisati prezentul si deveniti una cu el, veti experimenta un foc, o stralucire, o scanteie de

extaz pulsand in fiecare fiinta simtitoare. Asa cum incepeti sa experimentati aceasta exultare a

spiritului in orice este viu, asa cum deveniti intim cu el, bucuria se va naste in voi si veti scapa

de teribilele obiceiuri si de povara defensivei, a resentimentului si a ranirii. Numai atunci, veti

avea inima usoara, veti fi lipsiti de griji, bucurosi si liberi. In aceasta bucurie si libertate, veti

sti , fara indoiala in inima voastra ca ceea ce doriti este disponibil oricand doriti, deoarece

dorinta voastra v-a proveni din nivelul fericirii si nu din nivelul anxietatii si al fricii. Voi nu

trebuie sa va justificati ; declarati simplu intentia voastra catre voi insiva si veti experimenta

implinirea, incantarea, bucuria , libertatea si autonomia , in fiecare moment al vietii voastre.

Faceti un angajament pentru a urma calea non-rezistentei. Aceasta este calea prin care

inteligenta naturii se dezvolta spontan, fara frictiuni si efort. Cand aveti combinatia perfecta a

acceptarii, responsabilitatii si a lipsei de aparare, veti experimenta viata curgand fara efort, cu

usurinta. Cand ramaneti deschisi catre toate punctele de vedere – nu rigid atasat de unul –

visele si dorintele voastre vor curge cu dorintele naturii. Apoi, puteti elibera intentiile, fara

atasament si doar asteptati sezonul potrivit pentru ca dorintele sa infloreasca in realitate.

Puteti fi siguri ca atunci cand sezonul este potrivit, dorintele se vor manifesta. Aceasta este

Legea Celui Mai Mic Efort .

Arta de a invata sa ierti!

Printre calităţile absolut necesare pentru ca un om să treacă de o anumită etapă a evoluţiei sale

se află şi capacitatea de a ierta. Există o limită peste care nu mai putem trece dacă nu vom

avea o mare putere de a ierta. Cu alte cuvinte, capacitatea de a ierta este un indicator obiectiv

cu ajutorul căruia se poate evalua nivelul de conştiinţă sau gradul de evoluţie spirituală. Sînt

rari oamenii care se nasc cu o asemenea capacitate puternic dezvoltată, însă căile spirituale

tradiţionale au prevăzut o serie de mijloace prin care aspirantul să-şi dezvolte puterea de a

ierta.

Aici se ţine cont de o condiţionare reciprocă dintre puterea de a ierta şi importanţa de sine sau

orgoliul sau ceea ce numim generic egoul unei fiinţe umane. Cu cît egoul este mai mare sau

mai puternic, cu atît capacitatea de a ierta este mai mică sau mai slabă. Această corelaţie a

fost transformată într-o tehnică directă de evoluţie spirituală prin sugerarea faptului că trebuie

să iertăm chiar şi atunci cînd în mod firesc nu simţim nici pe departe acest lucru; să fim

conştienţi de ceea ce se produce în sufletul nostru atunci cînd iertăm şi să realizăm astfel

miracolul transcendenţei.

Exersînd totuşi în mod conştient iertarea, miracolele devin din ce în ce mai palpabile. Toată

viaţa ni se transformă dacă vom ierta tot ceea ce la un moment dat ne-a cauzat prejudicii

emoţionale intense sau chiar mai puţin intense. În psihologie se cunoaşte deja faptul că orice

emoţie sau sentiment negativ care nu a fost asimilat pînă la capăt rămîne în „corp” ca un fel

de focar toxic, ca un fel de greutate pe aripile sufletului. Acest lucru va conduce treptat la

apariţia bolilor.

Iertarea este una dintre cele mai eficiente metode de purificare psihică, de ardere a

reziduurilor emoţionale.

Cealaltă metodă constă în înţelegerea cauzelor care au produs acele trăiri, însă este o metodă

mai dificilă, care presupune o mare putere de detaşare şi nu are aceeaşi eficienţă ca actul

iertării. Pe calea creştină, iertarea este măsura iubirii şi foarte des este menţionată ca metodă

eficientă de evoluţie spirituală. Ea este pomenită chiar şi în rugăciunea fundamentală Tatăl

Nostru.

Trebuie să fim întotdeauna atenţi la ceea ce gîndim, căci tot ceea ce iese din mintea noastră se

întoarce înapoi. Prin rezonanţă, o minte angrenată de gînduri malefice acţionează ca un

magnet, atrăgînd în jurul ei gînduri similare şi amplificînd astfel răul iniţial. Gîndurile rele

aruncate în atmosfera mentală otrăvesc minţile receptive, contribuind astfel la degradarea

acestei lumi şi odată cu ea şi a noastră.

Această atitudine este necesară în primul rînd pentru a ne asigura propria sănătate. Orice

sentiment al jignirii de care omul nu se poate debarasa timp îndelungat reprezintă un mare

pericol. Oamenii au încercat în mod intuitiv să dezamorseze, să scape de sentimentul de

supărare, să nu-i dea voie să se acumuleze. Însă atunci cînd supărarea este ţinută timp

îndelungat, ea devine cu mult mai periculoasă, afectîndu-ne chiar şi sănătatea corpului nu

numai pe cea a sufletului. Oamenii sănătoşi, de regulă, nu-şi permit să ţină prea mult timp

supărarea.

Ura, sentimentul jignirii, gîndurile nearmonioase în general, cauzează, prin procesele de

rezonanţă declanşate, apariţia unor substanţe toxice în sînge, care cel mai adesea se depun la

încheieturi, producînd reumatism. Lipsa iertării, ura înverşunată, sînt cele mai puternice cauze

ale bolilor; ele întăresc arterele sau ficatul, afectînd chiar vederea şi sănătatea ochilor. Aşadar,

în loc să-i punem cuiva întrebarea: „Ce ai?”, mai bine îl întrebăm: „Cu cine anume ai ceva ?”

Manifestînd iertare, bunătate, dorinţe de bine şi gînduri binefăcătoare obţinem o impenetrabilă

armură împotriva oricărui atac malefic. Pentru a verifica dacă într-adevăr am dobîndit

puterea de a ierta, putem face următorul test mental: trebuie să ne gîndim la cineva care

ne-a înşelat odată şi ne-a făcut mult rău. În continuare ne închipuim că cineva vine şi ne

spune că acelei persoane i s-a petrecut ceva minunat. Dacă nu simţim bucurie, înseamnă

că nu l-am iertat şi că ura mai mocneşte în noi.

Mulţi dintre noi am avut abces dentar în trecut. Desigur că acum nu ne mai doare, pentru că l-

am tratat atunci. Ne amintim de el, dar nu mai suferim. Acesta este secretul iertării: să ne

amintim de necazuri, dar să nu mai suferim din cauza lor şi să nu mai purtăm veşnice

resentimente celor care le-au provocat. Dacă nu reuşim să trecem această probă, însemnă

că ne păcălim singuri şi că încă nu avem puterea de a ierta, ceea ce înseamnă că bolile bat la

uşă, iar evoluţia spirituală stagnează.

Arta de a ierta trebuie învăţată şi realizată cu înţelepciune. Nu trebuie să exagerăm în nici o

privinţă. Să iertăm jignirile, dar să fim atenţi să nu cădem în extrema cealaltă. Să fim

binevoitori dar fermi, dacă avem dreptate. Să nu încurajăm răutatea sau egoismul. Putem să-i

iertăm în inima noastră pe cei care fac răul din plăcere şi să-i corectăm printr-o acţiune

exterioară fermă şi înţeleaptă.

Puterea de a ierta nu trebuie să cunoască limite, nu poţi să spui că ceva poate fi iertat,

iar altceva este de neiertat. Incapacitatea de a ierta este spaima egoului şi slăbiciunea

lui, percepţia predominant materialistă sau senzorială a vieţii. Atunci cînd cineva spune

că nu poate ierta, de fapt, el spune că nu vrea să ierte!

Legi spirituale

“Oamenii care şi-au accesat codul spiritual sunt mai evoluaţi, şi-au învăţat mai multe din

lecţiile de viaţă, au mai multă înţelegere de sine şi nivele mai înalte de percepţie. Sunt mai

înţelepţi, au un nivel de maturitate, de armonie şi de perfecţiune în gândirea şi acţiunile lor.

Îşi trăiesc vieţile încercând să creeze pace; s-au reconectat la partea divină din ei şi trăiesc

în acord cu ea. Aceşti oameni sunt conştienţi de Legile Universale, care ajută în creşterea

spirituală şi care ajută spiritul să atingă Nirvana, nemurirea şi eliberarea de karmă.

Legea Karmei:

Aceasta este cea mai importantă lege. Menirea acesteia este să te ajute să atingi armonia şi

echilibrul în viaţă. Prin intenţiile tale, gândurile, emoţiile, cuvintele şi faptele tale creezi

karmă. Pentru a trăi în perfectă armonie trebuie să-ţi rezolvi karma. Trebuie să decizi tu însuţi

ce trebuie să înveţi pentru a-ţi rezolva karma şi în ce stadiu e karma ta.

Legea Înţelepciunii:

Inţelepciunea este a şti ce ai puterea să schimbi şi ce nu. Este a folosi suferinţa ta ca pe o cale

de a învăţa despre tine însuţi. Vei experimenta mai putină durere în viaţă, vei învăţa lecţiile

mult mai liniştit şi îţi vei preveni şi rezolva problemele mai uşor, odată ce capeţi înţelepciune.

Cu înţelepciune şi răbdare orice problemă karmică poate fi rezolvată.

Legea Evoluţiei:

Singura cale de a dobândi înţelepciune este evoluţia spirituală. Cu toţii trebuie să ne ridicăm

deasupra emoţiilor şi a ego-ului nostru şi să evoluăm în direcţia sufletului. De obicei, asta se

obţine prin multe greşeli şi eşecuri. Dacă nu înveţi din greşelile tale, dacă nu te străduieşti să

păstrezi direcţia sufletului departe de ego şi emoţii, vei trăi în întuneric şi suferinţă.

Legea Energiei Vibraţionale:

Suntem cu toţii energie care este în continuă mişcare, iar spiritul, care trăieşte în noi ca

energie, nu moare niciodată. Nimic în univers nu e fix, totul este în permanentă transformare

şi asta ne include şi pe noi cu vieţile noastre cu tot.

Legea Unităţii:

Avem o conştiinţă şi o conştienţă colective şi fiecare dintre noi ne influenţăm unul de altul.

Suntem cu toţii parte din marele întreg.

Legea Iubirii:

Suntem aici pentru a ne iubi unul pe altul, nu pentru a ne urî, nu pentru a ucide. Iubirea este

răspunsul la orice întrebare, este cel mai important element al fiecărui proces de

vindecare. Oamenii au devenit extrem de confuzi în a şti ce este iubirea – dar nu există decât

o singură iubire adevărată: iubirea necondiţionată. Cu iubirea necondiţionată te vindeci pe

tine şi îi vindeci şi pe ceilalţi.

Legea Abundenţei:

Universul a fost creat astfel încât fiecare să aibă tot ceea ce are nevoie. Din nenorocire,

lăcomia a creat nevoi peste măsură şi a creat un dezechilibru în lume şi mulţi oameni trăiesc

într-un loc al neajunsurilor, departe de abundenţă. Cu toţii am fost meniţi să trăim într-o stare

de abundenţă şi să ne bucurăm de tot ceea ce ne trebuie, fără limite. Abundenţa nu înseamnă

numai a avea “lucruri”, înseamnă a avea bucurie şi fericire şi a ajunge să ne cunoaştem pe noi

înşine şi să ne savurăm viaţa.

Legea Ordinii Divine:

Există o ordine divină în Univers, un plan Divin. Totul este plănuit şi este sub control Divin,

chiar dacă nu pare aşa întotdeauna. Dacă trăim în ordinea Divină, în loc să ne ghidăm după

legile “fabricate” de oameni, vom trăi în abundenţa divinului. Dumnezeu ştie mai bine; ceea

ce poate părea o pierdere azi, va fi un câştig mâine. Invaţă să spui atunci când lucrurile nu ies

aşa cum ţi-ai dorit: “Cedează şi lasă-l pe Dumnezeu“, (un corespondent în limba română ar

putea fi “Facă-se voia Ta Doamne, nu a mea“- n.t). Puneţi-vă toată încrederea în ordinea

divină.

Legea Recunoştinţei:

O parte importantă a evoluţiei noastre este să învăţăm să fim recunoscători pentru tot ce

avem, un lucru pe care cei mai mulţi dintre noi nu-l facem. Nu lua orice ca şi cum ţi s-ar

cuveni. Fii recunoscător pentru fiecare lucru minunat, mare sau mic, din viaţa ta.

Legea Armoniei:

Universul este menit să fie în perfectă armonie şi pace. Dacă nu-l vedem în felul acesta şi

simţim că universul este haotic, dacă nu-i recunoaştem perfecţiunea, suntem obligaţi să trăim

într-o stare de frică şi să cauzăm marele haos pe care minţile noastre l-au creat. A respecta

armonia înnăscută a universului înseamnă să trăieşti călăuzit de Legile Universale; înseamnă

să nu ucizi, să nu minţi, să nu urăşti, să nu furi, înseamnă să trăieşti pe un tărâm al Iubirii şi al

Divinului.

Legea Manifestării:

Tot ceea ce gândeşti se manifestă în realitate. Cu 300 de ani în urmă filosoful Descartes

spunea: “Gândesc, deci exist“. Felul în care gândim crează realitatea noastră. Gândurile

se transformă în fapte, iar faptele noastre devin ceea ce suntem!

Legea Detaşării:

Suntem aici, pe Pământ, pentru o perioadă limitată de timp, aşa că nu ar trebui să ne ataşăm

prea mult de nici un lucru material sau de o persoană fizică. Ataşamentul puternic crează

un dezechilibru energetic şi vei trăi după egoul sau emoţiile tale. Singura cale de a rămâne

în echilibru este a fi în perfectă legătură cu divinul.

Legea atitudinii:

Chiar dacă nu poţi controla tot ce ţi se întâmplă, poţi controla reacţia ta, poţi controla

atitudinea ta. Nimic nu te poate răni mai tare decât propria-ţi atitudine negativă. Felul în

care te tratezi pe tine şi îi tratezi pe ceilalţi, precum şi situaţiile din viaţa ta crează

karmă.

Legea acceptării:

Orice lucru căruia îi opui rezistentă te face să suferi. Să opui rezistentă înseamnă frică;

acceptarea este armonie, Nu încerca să schimbi ceea ce nu poţi. Căci, adesea, la ce te

opui, aceea devii.

Legea Dualităţii:

Există două forţe care lucrează în univers, yin şi yang, energia masculină şi feminină, şi avem

nevoie de ambele pentru a trăi în armonie. Există, de asemenea, bine şi rău, armonie şi haos –

există mereu o tensiune a opuselor. Cheia este să nu laşi tensiunea să devină distructivă, să nu

permiti forţelor şi tensiunilor negative să-ţi rupă echilibrul.

Legea Trinităţii:

Fiecare dintre noi suntem zămisliţi din trei elemente: trupul, mintea şi spiritul. Trupul este

controlat de ego; mintea este controlată de intelect; şi spiritul este controlat de suflet.

Piramida este un exemplu al legii trinităţii. Are trei vârfuri şi este simbolul stabilităţii. Cele

trei părţi ale trinităţii trebuie să lucreze la unison şi în armonie.

Legea Atracţiei:

Ceea ce eşti, aceea vei atrage către tine. Dacă eşti negativ, vei atrage mai multă negativitate.

Dacă te temi de ceva, acel ceva va apărea în viaţa ta, aşa că, trebuie să-ţi elimini teama.

Lecţiile pe care trebuie să le înveţi ţi se vor înfăţişa, le vei atrage. Calea de a atrage binele

este să fii bun! Calea de a atrage iubire, este să fii iubire!

Legea Divinităţii:

Fiecare dintre noi avem divinitatea înăuntrul nostru. Când devenim conştienţi de faptul că

suntem divini, putem începe să acţionăm într-un fel care să reflecte această divinitate.

Legea Ciclurilor:

Toate vieţile noastre sunt alcătuite din diferite cicluri. Când ai parcurs un ciclu, va începe

altul. Un ciclu durează îndeobşte între 9 şi 12 ani, şi există 4 sau 5 cicluri majore în viaţa

fiecăruia. Fii conştient unde te afli, în care ciclu. Evenimente majore ca mariajul, moartea

unui părinte, naşterea unui copil sunt părţi ale ciclurilor şi crează momente de cotitură întru

ajutorarea ta pentru a atinge un nou nivel de conştientă.

Legea Destinului:

Destinul este ceea ce îţi este menit să experimentezi aici; este suma experienţelor de viaţă şi a

lecţiilor pe care le înveţi de-a lungul drumului tău. Fiecare dintre noi are destinul său şi

trebuie să şi-l îndeplinească!

Legea Dharmei:

In hinduism şi budism se foloseşte cuvântul dharma pentru ordinea fundamentală a tuturor

lucrurilor. Nu înseamnă nimic mai mult decât faptul că individul trebuie să se comporte în

acord cu Legile Universale, cu ordinea divină. Aceasta este misiunea noastră fundamentală, să

ne aliniem cu Divinul. Dharma şi karma lucrează mână în mână. Karma noastră va fi

determinată în funcţie de măsura în care trăim în concordanţă cu dharma.

Câţi dintre noi trăim în fiecare zi astfel încât gândurile şi acţiunile noastre să reflecte purele

intenţii ale sufletelor noastre? Dumnezeu ştie, şi vreau să spun, Dumnezeu chiar ştie, că nici

unul dintre noi nu e perfect. Totuşi, perfecţiunea există în Lumea Invizibilă şi este menirea

sufletelor noastre să se străduiască întru acea perfecţiune.

Când trăim strict după legile omeneşti, suferim.

Când trăim călăuziţi de Legile Universale ne vindecăm karma.”

Problemele in relatiile de cuplu

Una din cele mai eficiente căi de desăvîrşire este evoluţia în cuplu, care se desfăşosară pe

patru nivele ale fiinţei: erotic, afectiv, mental şi spiritual.

Armonia planului erotic stă la baza întregii relaţii de cuplu şi se bazează pe transfigurare.

Forţa uriaşă de transformare prin transfigurare provine întotdeauna din sublimarea energiilor

de pe acest nivel. Noi putem transforma lumea prin modul în care o privim şi atîta timp cît

privirea noastră este susţinută de o forţă suficientă.

Armonia afectivă prelungeşte prin joc încîntarea începutului mereu proaspăt şi face ca sufletul

să se deschidă din ce în ce mai mult către lumina lui Dumnezeu prin fiinţa iubită.

Înţelegerea ce provine din armonia planului mental furnizează forţa de transformare interioară

a unei relaţii de tip pătrat, în care cei doi se privesc unul pe altul, într o relaţie de tip triunghi,

în care cei doi privesc în aceeaşi direcţie.

Armonia în plan spiritual provine dintr o aspiraţie comună şi din angrenarea la unison a unei

practici comune prin care fiecare îşi dezvoltă capacitatea de a vedea în celălalt esenţa divină

printr o transfigurare superioară. Dacă nu percepi micile defecte ale celuilalt ca pe nişte

calităţi, atunci nu iubeşti cu adevărat.

Cînd unul sau mai multe din aceste planuri ale unei relaţii de cuplu nu este armonizat, apar

tensiuni şi neînţelegeri. Fiecare îl învinuieşte pe celălalt că greşeşte, căutînd să i impună

propriul mod de a vedea lucrurile. Cel dominat va căuta să şi adapteze personalitatea după a

celuilalt, acest lucru implicînd negarea unei părţi a realităţii fiinţei sale. De regulă este

incapabil de a integra în totalitate un mod de a fi care nu i este specific, trăind într o

instabilitate continuă şi pierzîndu şi încrederea în sine. Acest lucru este unul din cei mai mare

duşmani în evoluţia spirituală. O astfel de relaţie nu poate dura mult în acest fel, tinzînd către

destrămare. Soluţia este cunoaşterea şi acceptarea naturii celuilalt, iar calităţile cerute sînt

răbdarea de a l învăţa pe celălalt şi umilinţa de a învăţa de la celălalt, chiar dacă pare a avea

mai puţină experienţă.

1.   Prejudecăţile ne împiedică să l percepem pe celălalt aşa cum este. Noi încercăm să l

schimbăm pe celălalt în funcţie de idealul nostru şi, cum acest lucru este imposibil, ajungem

în situaţia în care, dacă nu primim de la celălalt ceea ce considerăm că ni se cuvine, nu ne

putem bucura nici de ceea ce ne poate oferi în mod obiectiv. Apare astfel tendinţa de a

reproşa mereu, proces opus transfigurării şi care îl influenţează într un mod negativ creînd o

stare psihică de contracţie şi închidere. Tendinţa de a reproşa mereu arată lipsa capacităţii de

înţelegere şi empatie, adică lipsa iubirii. În realitate, fiinţa iubită este unică, iese din orice

tipar în care încercăm s o limităm. Rolul său în această lume nu este de a ne satisface nouă

plăcerile, la fel cum nici rolul meu nu este cel de a corespunde cerinţelor sale. Să nu cerem

nimic de la partener şi să ne bucurăm sincer de tot ce ne poate oferi. Să nu ne facem planuri

fantasmagorice şi să nu ne aşteptăm la nimic.

2   Posesivitatea se naşte din concepţia falsă că stările minunate trăite alături de o altă fiinţă sînt

condiţionate de prezenţa ei. Pentru a avea oricînd acces la ele, dorim ca acea fiinţă să ne

aparţină în totalitate, adică să o posedăm. Manifestarea posesivităţii este gelozia, o energie

negativă proiectată asupra celuilalt, care îl plasează în rînd cu obiectele materiale menite să

satisfacă anumite necesităţi. Pentru a depăşi acest obstacol, este suficient să conştientizăm că

noi nu posedăm nimic, nici măcar obiectele materiale ce ne sînt date spere folosinţă în timpul

vieţii. Cele mai mari suferinţe şi tragedii provin din iluzia că noi posedăm ceva. Cînd vrem să

posedăm pe cineva, devenim sclavii iluziei noastre. Ne putem elibera doar eliberîndu l pe

celălalt. Este necesar să învăţăm să trăim în mod empatic bucuria partenerului, chiar dacă

aceasta nu ni se datorează nouă personal. Astfel vom putea descoperi adevărata fericire.

3.   Dependenţa se naşte dintr o iubire necesitate, bazată pe credinţa că celălalt îi poate oferi

ceva fără de care n ar putea trăi, sau ar suferi foarte mult. Este pusă în evidenţă prin vestita

declaraţie „Am nevoie de tine”. Acest blocaj este o manifestare a aspectului lunar yin, fiind

mai frecventă la femei. Depăşirea acestui blocaj este realizată în momentul conştientizării că

avem totul în noi, că stările noastre nu sînt condiţionate de ceva exterior sau de o altă fiinţă.

Cel ce are o credinţă fermă ştie că Dumnezeu ne oferă în fiecare moment exact ceea ce avem

nevoie pentru evoluţia noastră spirituală. Şi o face nu neapărat prin fiinţa prin care am dori

noi, ci prin cine este cel mai potrivit pentru aceasta. A trăi aici şi acum ne izbăveşte de frica

de a pierde ceva, care este mai rea decît însăşi pierderea. Pentru a trece acest prag, este

necesar să ne amplificăm solaritatea. Una din metodele mai puţin obişnuite de a realiza

aceasta este de a dărui mai mult, în locul unei aşteptări pasive.

4.   Îndoiala provine din lipsa de încredere în celălalt, în noi, sau în relaţa noastră. Ea se

datorează lipsei capacităţii empatice şi necunoaşterii celuilalt. Îndoiala alimentează o

imaginaţie haotică necontrolată provenind din planul mental şi generînd mari dizarmonii în

toate celelalte planuri. Transcenderea sa se face prin mărirea capacităţii de empatie, deci

dezvoltarea planului afectiv în report cu cel mental.

5.   Obişnuinţa este un proces de rigidizare datorat intrării într o fază de acumulare în care se

reacţionează după clişee stereotipe. Aparent, acest lucru s ar datora faptului că cei doi s ar

cunoaşte atît de bine, încît nu a mai rămas nimic de cunoscut. În realitate, fiinţa umană

ascunde potenţialităţi infinite ce nu pot fi epuizate într o singură viaţă. Motivul real al

plafonării prin obişnuinţă se datorează pierderii rezonanţei cu energia începutului care ne

susţine pentru a fi dinamici şi creativi. Acest blocaj este de natură solară yang şi are drept

caracteristică instabilitatea, căutarea permanenă a noului, fără a pătrunde însă în profunzime.

Modul cel mai eficient de a depăşi acest blocaj este reînvierea energiilor specifice începutului,

prin intermediul jocului. Să redevenim copii ai Edenului şi să ne minunăm de orice răsărit de

soare, de orice fir de iarbă, să integrăm cît mai mult energiile binefăcătoare ale primăverii!

6.   Izolarea apare cînd măcar o parte din celelalte blocaje au fost depăşite, iar cei doi consideră

că sînt suficienţi unul altuia, formînd o celulă închisă. Ei consideră în mod egoist că nu mai au

nevoie de comunitatea în care s au dezvoltat şi nu şi mai pun problema dacă grupul are nevoie

de ei, uitînd că evoluţia în grup este superioară celei în cuplu la fel cum evoluţia în cuplu este

superioară celei individuale.

7.   Gelozia este sentimentul de suferinţă lăuntrică acută ce apare atunci cînd sesizăm sau

credem că partenerul este atras simultan de o altă fiinţă. Conform principiului că adevărata

cauză a suferinţei este în noi înşine, este o limitare a noastră, evenimentele exterioare doar

punînd o în evidenţă.

Cauza reală a geloziei este neînţelegerea profundă a misterului iubirii, a faptului că iubirea nu

este sclavie, ci libertate. Apare suferinţa datorită dizarmoniilor egoismului, orgoliului, invidiei

şi posesivităţii, cînd punem pe primul plan propria fericire, în locul fericirii celuilalt.

Gelozia nu este o dovadă a iubirii, ci a absenţei iubirii. Ea arată neîncredere în sine şi în

celălalt.

Cel care iubeşte nu poate fi gelos, pentru că sufletul său sensibil se bucură de fericirea

sufletului iubit şi va acţiona plin de dăruire pentru a amplifica această fericire, care prin

empatie va deveni propria sa fericire.

„[...] Se spune că un om a reuşit să integreze corect în viaţa sa rezolvarea problemelor dacă

acestea s au transformat din „poveri” sau „obstacole” în „provocări”. Astfel, orice

problemă devine un mijloc de perfecţionare continuă a sufletului, un prilej de verificare şi

dezvoltare a calităţilor psihice şi spirituale.[...] Pentru ca rezolvarea problemelor să fie cu

adevărat eficientă în maturizarea sufletului, trebuie să ţinem cont de un aspect. Soluţiile la

problemele cu care ne confruntăm trebuie să fie pe cît posibil originale. Cel mai adesea avem

tendinţa de a rezolva o problemă apelînd la soluţii asimilate teoretic din experienţa altor

persoane. Noi memorăm foarte multe soluţii la tot felul de probleme cu care s au confruntat

ceilalţi şi atunci cînd ajungem în faţa unei crize, în loc să o trăim aşa cum ne dictează sufletul

şi să găsim o soluţie proprie, căutăm în memorie sau în jurul nostru o situaţie asemănătoare

şi preluăm o soluţie care poate fi totuşi foarte departe de problema noastră. Dar aşa cum nu

sînt doi oameni identici, nu sînt nici două probleme identice. Trebuie să avem curajul să

gîndim singuri soluţiile la problemele cu care ne confruntăm prentru că numai aşa ne vom

putea perfecţiona cu adevărat.“(Cristian Ţurcanu – „Trezirea sufletului”)

Vindecare prin puterea iertarii

Medicii dovedesc astăzi, în mod clinic, faptul că refuzul de a ierta generează în suflet o

ranchiună care poate merge până la ură şi deznădejde. Şi toate acestea se înscriu în mod

inevitabil în corp, aşa cum toată lumea o ştie astăzi. Nu există emoţie care să nu se imprime în

fizic! Şi, de aici, se naşte, printr-o fină punere la punct a inconştientului, o boală sau alta, o

întreagă patologie care nu ocoleşte nici o sferă a persoanei: trup, suflet (psihic), duh (spirit).

Fără să facem scurt circuite puţin prea simpliste, trebuie să afirmăm că destul de frecvent se

întâmplă ca o ură surdă să răvăşească profund o fiinţă şi să-i provoace un cancer sau alte

simptome. De asemenea, pe plan psiho-afectiv, iertarea refuzată răneşte voinţa şi acest lucru

provoacă serioase dificultăţi, de multe ori neputinţa de a iubi. Mulţi celibatari sunt victimele

ei şi nu puţine cupluri trăiesc sub imperiul mâniei, amărăciunii şi tristeţii. Uneori o

agresivitate permanentă faţă de celălalt otrăveşte întreaga existenţă sau provoacă pur şi simplu

indiferenţa totală… fără ca ei să cunoască adevăratele motive până nu vor vedea că undeva s-

a ascuns un refuz de a ierta. Acest refuz, chiar dacă a devenit inconştient, împinge energia

unei fiinţe înapoi la origini şi o întoarce de la iubire. Toate relaţiile sunt astfel mai mult sau

mai puţin false: cu sine, cu celălalt, cu Dumnezeu.

În relaţia cu Dumnezeu, răul este şi mai grav pentru că atinge dimensiunea spirituală a

omului, persoana sa, atentând la destinul ei şi devenind astfel ucigător. Persoana este taina

unica a fiecărei fiinţe umane, nimeni n-o poate defini, este identitatea profundă a omului şi, în

experienţa existenţială se manifestă ca „dăruire”, ca o mişcare „către”; or, cum am spus,

iertarea este dăruirea desăvârşită, cea mai înaltă formă de iubire.

Darul, dăruirea despre care este vorba aici, nu are nimic de-a face cu o morală generoasă, ci

este esenţial Viaţa însăşi, natura ei. Viaţa nu există în afara unei dăruiri de sine şi fără viaţă nu

există, evident, fericire posibilă. Având astfel o legătură directă cu Izvorul, iertarea este un act

creator, ea nu şterge trecutul, ci îl recreează într-o nouă istorie, mai mare ca precedenta. Sub

acest aspect, iertarea, venind de la Dumnezeu, ridică forţe revoluţionare. Numai experienţa

îngăduie înţelegerea acestei taine.

Mulţi nu intră în această realitate pentru că se cred incapabili. Privind mai de aproape, în

aceste cazuri, de cele mai multe ori este vorba de o confuzie între a ierta şi a simţi că ierţi.

Este un punct important pentru că, foarte frecvent iertarea, ca şi rugăciunea şi iubirea, nu e

legată de o emoţie oarecare a psihismului nostru! Cum ar putea cineva „să simtă” afecţiune

faţă de un vrăjmaş? În felul acesta nimeni n-ar ierta niciodată… Iertarea ţine de voinţa mea,

este o decizie liberă care-mi angajează persoana, dar liberă şi faţă de sentimentele mele.

Cineva poate să spună „te iert” fără să simtă nimic, sau chiar cu inima îndurerată. Ce are

importanţă aici este actul care se ridică din spiritul, din duhul omului, pe când emoţiile

pornesc din psihismul uman. Mai mult, iertarea nu depinde nici de celălalt, de reacţiile

aceluia, de ceea ce va spune sau va face el, eventuala sa respingere sau chiar violenţă. Cel

care iartă este responsabil de atitudinea sa personală şi asta e tot. Ceilalţi nu ne aparţin,

nu avem nici un drept asupra lor şi nici ceva să le pretindem… Dimpotrivă, iertarea

mea îi va elibera de egocentrismul meu şi îi va lăsa să existe aşa cum înţeleg ei, fără să-

mi fie datori cu ceva. Nu aştept nimic de la ei.

Terapia prin iertare

Dacă de cele mai multe ori iertarea nu lucrează şi rămâne fără consecinţe este pentru că se

face din ea un act exterior, pur psihic, o vorbă goală. Or, este vorba aici să cobori acolo unde

se ascunde traumatismul, acolo în adâncurile inconştientului, altfel nu va avea loc o vindecare

adevărată. Numai că e foarte periculos să cobori în propriile tenebre fără Hristos. El este

„Lumina care luminează în întuneric” (Ioan 1, 4-5) şi numai prin Viaţa pe care ne-o dăruieşte

El putem fi vindecaţi. Nici un terapeut, nici un remediu nu poate transmite viaţă dacă nu

devine canal al Vieţii dumnezeieşti, pentru că Dumnezeu este izvorul vieţii. Dar El se

dăruieşte, bineînţeles, celui care se pregăteşte să-L primească, chiar inconştient…

Oricare ar fi iertarea pe care trebuie s-o acordăm: altora, nouă înşine sau lui Dumnezeu, eu

voi fi întotdeauna „victima” unei ofense şi bolnavul care trebuie tratat sunt eu. „Metoda”

iertării şi a vindecării este aşadar aceeaşi pentru orice traumatism. Actul este împlinit în mod

concret asupra unor anumite răni, dar cu exerciţiu şi har, devine o atitudine spontană faţă de

toate.

Mai întâi e nevoie de mult timp

Omul este istorie şi această istorie este cea a unei vindecări care n-a încetat niciodată să se

adâncească.

Sugerez să se acorde o şedinţă pe săptămână, cum se face în terapie, pentru că ritmul joacă în

mod evident un rol imens în această istorie. De exemplu, o jumătate de oră în una din zilele

săptămânii, la o anumită oră. Există o „lege a ritmului” care a fost studiată la marile

personalităţi care au practicat-o şi are rezultate cu totul neaşteptate. Se însămânţează

subconştientul care, apoi, în perioada latentă de la o şedinţă la alta, face o extraordinară

lucrare. Această lucrare este taina prezenţei Duhului Sfânt intim legat, până la amănunte, de

istoria noastră.

De aceea, la începutul şedinţei săptămânale, este de cea mai mare importanţă, să-L chemăm,

să-L rugăm îndelung. Putem să-I vorbim simplu, ca unui prieten, să-L chemăm în ajutor şi să

ne încredinţăm Lui sau, putem să luăm una din rugăciunile către Sfântul Duh. Fără Duhul

Sfânt nu vedem nimic în noi. Vederea ruperii de Dumnezeu sau îndepărtării de El este o

revelaţie. Numai Dumnezeu ne poate dezvălui unde suntem faţă de El. Este deja Harul,

lumina lui Dumnezeu.

A recunoaşte

Urmează apoi trei etape ale metodei propriu-zise dintre care prima este recunoaşterea unei

realităţi, a unui traumatism din trecut, a unui blocaj sau nod care ne împiedică să trăim, un

eveniment pe care n-am reuşit niciodată să-l digerăm, sau o relaţie mai mult sau mai puţin

distrugătoare. Dar este imposibil să recunoaştem în mod real un traumatism sau un eveniment

oarecare din trecut, mai ales să-l lăsăm să trăiască în noi, fără o desăvârşită detensionare a

trupului. Fără această detensionare speculăm, reflectăm în abstracţie dar nu avem acces la

adâncurile subconştientului sau inconştientului, acolo unde zace şi ne roade traumatismul.

Ideal este să te aşezi într-o postură de meditaţie, sau pe un scaun, perfect vertical, şi să

parcurgi corpul din cap până în picioare pentru a-l detensiona profund, bucăţică cu bucăţică,

respirând rar şi adânc. Numai după aceasta începi să priveşti faptul. Privirea trebuie să fie

contemplativă, fără reflectări şi analize. Pur şi simplu să vezi, în loc să refulezi sau să-ţi

ascunzi adevărul, cum se întâmplă de cele mai multe ori. Cu cât vei fi mai detensionat cu atât

vei vedea mai limpede şi experienţa din trecut se va restitui până în cele mai mici detalii

exterioare şi lăuntrice, cu stările sufleteşti trăite: suferinţă, mânie sau dorinţă de răzbunare.

Doar să vezi…

A accepta

Cea de-a doua etapă este acceptarea a ceea ce vedem. Să accepţi inacceptabilul. Să spui „da”

sau mai degrabă să devii „da” în mod progresiv. Corpul devine un cuvânt preţios care trebuie

descifrat: cea mai mică crispare sau tensiune, respiraţie care se ridică sau devine mai scurtă…

toate sunt semne evidente de rezistenţă, de refuz şi de închidere. Acceptarea va deveni din ce

în ce mai reală dacă ne lăsăm, dacă dăm drumul crispărilor, mai ales celor din ceafă şi de la

umeri, respirând profund din diafragmă. Să accepţi, să aderi la ceea ce vezi, să devii una cu

faptul. Acest lucru ne face, puţin câte puţin, să ieşim din dualitatea care este, în mare parte,

cauza sfâşierii noastre, a suferinţei noastre. Să devii pe deplin conştient de ceea ce este, într-

un „da” total fără ca egoul să intervină pentru a reacţiona, critica, enerva… Nu mai există

umbra refulărilor.

A binecuvânta

În sfârşit, ultima etapă: exerciţiul iertării. Destins fiind, poţi acum coborî în adâncul în care se

află traumatismul ca să ierţi. Dar cum? Unde se manifestă adevăratul dinamism al iertării?

Aşadar, este vorba să „binecuvântăm” ce am văzut şi acceptat. Putem face atâtea şedinţe de

binecuvântare câte va fi necesar pentru vindecare. Este suficient să repetăm rar şi uşor:

„Doamne, fii binecuvântat în ceea ce am trăit sau în evenimentul (numim evenimentul) sau,

fii binecuvântat (numele persoanei)”. Evident, fiecare îşi poate găsi felul personal de a

binecuvânta, de a lăuda sau de a mulţumi lui Dumnezeu, ceea ce este acelaşi lucru. Esenţial

este să fie o formulă scurtă pe care s-o putem repeta cu uşurinţă.

Această lucrare este infinit mai mult decât o simplă terapie, este de-a dreptul făcătoare de

minuni. „A binecuvânta” nu este un cuvânt, ci o făgăduinţă a lui Hristos care se realizează

întocmai. Astfel, „a binecuvânta” îşi revelează aici întreaga splendoare: dincolo de cuvinte,

aceasta vrea să spună că Hristos Se pogoară înăuntrul traumatismului meu, înlăuntrul

suferinţei mele, în ceea ce este mort în mine şi, acolo, cum a dovedit-o deja, transformă ceea

ce este ucigător, în viaţă şi vindecare.

Acest act este profund re-creator, este calea lui Hristos Însuşi la care eu devin părtaş şi

martor. Martor, căci este vorba, de asemenea, ca de fiecare dată când e posibil, să mă duc să-l

caut pe cel ce m-a supărat şi să-i dăruiesc iertare mea. Să i-o dăruiesc lui, fără să uit s-o cer şi

pentru mine! Într-adevăr, cine sunt eu ca să provoc ceea ce s-a întâmplat? Iar în cazul în care

sunt nevinovat, oricum nu am rămas fără nici o vină după aceea prin resentimentul sau ura

mea…

Spre eliberare ca stare permanentă

Pacea profundă care se instalează în mine după ce am dat şi am primit iertarea este chiar Viaţa

lui Dumnezeu. E o „vizită” a Lui. Şi această „prezenţă iertătoare” prin esenţă se extinde

asupra întregii mele vieţi până în cele mai mici detalii. Atunci, pot să înaintez pe acest drum

şi, cu cât înaintez, cu atât mai mult descopăr prin propria experienţă că vrăjmăşia este

pretutindeni, că nu poate exista nici o singură zi fără potrivnicie, că fiecare clipă este o

încercare în sensul în care minereul este „încercat” de foc până se purifică şi devine aur.

Fiecare clipă mă pune la încercare, îmi verifică justeţea atitudinii, mă „cerne” în credinţa mea,

adică în relaţia mea cu fiinţele, cu lucrurile, cu evenimentele.

De fapt, „vrăjmaşul” meu este tot ceea ce îmi stă împotrivă sau îmi este greu, tot ceea ce nu-

mi place sau tot ceea ce îmi displace. Când suntem noi în acord desăvârşit cu ceea ce ni se

întâmplă? Bineînţeles, nu e vorba aici de a aproba ceea ce mă pune la încercare, ci de a-l

aproba pe Cel ce mă încearcă. Necazul, suferinţa şi moartea, chiar şi mica potrivnicie zilnică

nu sunt „voite” de Dumnezeu pentru mine – ce ar mai însemna, atunci, iubirea Lui ? – dar

dacă le primesc în credinţă „iertându-le că sunt ceea ce sunt”, spunând „da” la ceea ce mi se

întâmplă, mulţumind lui Dumnezeu şi binecuvântând totul fără excepţie, Îl întâlnesc pe

Dumnezeu în toate, un Dumnezeu care lucrează fără încetare la eliberarea mea. Atunci nimic

nu mă mai poate atinge, devin o fiinţă liberă de toate, nu mai depind de nici o circumstanţă

sau eveniment, iertarea a devenit pentru mine o stare permanentă.

Într-adevăr, când omul s-a eliberat cu totul de ego-ul său, de iubirea sa de sine şi de propria sa

voie, este copleşit de iubirea lui Dumnezeu care lucrează prin el. Pentru el, totul, fie că-i place

sau nu, este dar de la Dumnezeu, totul este har… şi este mereu fericit.

Interesant de ştiut că în acest punct starea nepătimaşă, libertatea totală este necondiţionată.

Toate tradiţiile spirituale ale omenirii sunt de acord asupra acestui punct. Aici e punctul

central al oricărei mistici şi, în acelaşi timp, numitorul lor comun.

Drumul nu este desăvârşit, o parte a fiinţei noastre acceptă încă ataşamentul şi se agaţă de

vechea fire, atâta timp cât nu există o egalitate absolută între minte şi inimă în faţa tuturor

rezultatelor şi tuturor circumstanţelor oricare ar fi ele: bine sau rău, respect sau insultă,

renume sau blam, victorie sau înfrângere, evenimente plăcute sau dureroase, etc. Doar dacă

nimic nu ne mai atinge şi nu ne mai tulbură cunoaştem libertatea şi nu mai avem cuvinte

pentru a vorbi: aici vindecare se asimilează îndumnezeirii.

Orgoliul in cuplu

Orgoliul este un mare duşman al iubirii. În orice relaţie de iubire orgoliul este, aproape de

fiecare dată, o periculoasă otravă. De fiecare dată când apare şi se manifestă, orgoliul este o

emoţie tentantă, falsă, chinuitoare şi periculoasă, care de fapt reprezintă un obstacol major în

calea creşterii şi înfloririi unei iubiri frumoase, profunde şi adevărate.

Orgoliul este o emoţie chinuitoare şi penibilă care este în legătură cu egoul nostru şi pe care o

manifestăm mai ales atunci când ni se pare că ne este imposibil să ne exprimăm în mod

profund şi sincer adevăratele sentimente.

Feluritele forme de orgoliu apar, fie atunci când în noi se dezlănţuie şi apoi se amplifică

impulsul de a ne despărţi de celălalt, cu toate că simţim că între noi există o puternică iubire

care ne leagă si nu e constientizata, fie atunci când simţim că iubim şi această constatare ne

sperie şi dorim să fugim cât mai repede de manifestarea acelei iubiri copleşitoare, fie atunci

când considerăm că nu suntem la înălţimea aşteptărilor celuilalt, fie atunci când, gândind într-

un mod aberant, considerăm că nu suntem pregătiţi pentru a ne angrena în acea relaţie, cu

toate că aceasta nu este adevărat, fie atunci când nu avem aproape deloc încredere în noi

înşine, mai ales din cauza faptului că ne imaginăm, în mod aberant, că celălalt nu ne place şi

nu ne poate iubi din cauza unor defecte reale sau presupuse care, de fapt, sunt minore şi pe

care adeseori celălalt nici măcar nu le observă, fie din cauza presupusei absenţe a anumitor

reuşite, care în realitate pentru celălalt sunt neesenţiale, fie din cauza stării noastre precare de

sănătate, fie din cauza unor complexe de inferioritate legate de poziţia socială, de haine, de

propria locuinţă, de locul de muncă sau de profesie, fie din cauză că ne credem prea graşi

corporal. Tot ceea ce ne rămâne atunci când renunţăm la iubire din aceste motive pe care le-

am enunţat anterior şi chiar şi din altele, pe care nu le-am descris, este orgoliul.

Orgoliul ne face să rezistăm cu îndârjire iubirii, atunci când ea apare în fiinţa noastră şi începe

să crească, orgoliul este cel care ne impulsionează să fugim dintr-o relaţie în care simţim că

există iubire reciprocă şi să ne continuăm singuri şi goi drumul, luptând cu îndârjire împotriva

stării de iubire pe care o simţim. Imboldurile insidioase ale orgoliului ne fac adeseori să îl

părăsim pe celălalt chiar şi când relaţia de iubire există şi este copleşitoare, orgoliul ne face să

dorim fulgerător – şi adeseori aberant – să ne despărţim de celălalt din cauza unor fleacuri

copilăreşti insignifiante. Trezirea reciprocă a orgoliilor în relaţiile profunde şi frumoase face

să apară şi să se exacerbeze o mulţime de probleme, tensiuni şi dificultăţi în relaţiile de cuplu.

Pericolele orgoliului sunt cu atât mai mari dacă apariţia unei stări de orgoliu la unul dintre cei

doi parteneri generează apoi, prin declanşarea unei stări specifice de rezonanţă, o reacţie

similară sau în unele cazuri chiar mai puternică, în celălalt partener. Mai ales atunci ar trebui

să fim conştienţi de fenomenele tainice de inducţie în cuplu, pe care orgoliul nostru dezlănţuit

le provoacă în celălalt sau pe care orgoliul exacerbat al celuilalt le declanşează la scurt timp

după aceea în fiinţa noastră, trezind orgoliul nostru. Şi aici trebuie să avem de fiecare dată în

vedere că întotdeauna orgoliul declanşează şi atrage după sine, prin rezonanţă, orgoliul.

Energiile penibile, chinuitoare, subtile ale stărilor de orgoliu generează prompt în celălalt

activarea unor stări similare. Acesta este un pericol major pe care orgoliul îl reprezintă în

relaţii. Atât timp cât cealaltă fiinţă cu care suntem angrenaţi în relaţie nu a atins eliberarea

spirituală, este normal ca dezlănţuirea noastră de orgoliu să activeze, ca prin farmec, în

universul său lăuntric, propriul său orgoliu.

 Tot aşa cum abisul atrage abisul, tot aşa cum iubirea atrage iubirea, orgoliul dezlănţuit atrage

la rândul său orgoliul. Acesta este un cerc vicios care, odată declanşat, provoacă în fiinţa

noastră o mulţime de dificultăţi.

În cazul orgoliului, am putea spune că dificultăţile pe care le declanşează nu sunt niciodată

singure, ele pot să provoace reacţii similare în universul lăuntric al celuilalt. Tocmai de aceea,

trebuie să fim conştienţi că, atunci când în noi se trezeşte orgoliul, avem toate şansele ca,

tocmai prin aceasta, să trezim aceeaşi stare în celălalt.

Acest proces de declanşare a orgoliului poate însă să aibă loc şi invers: orgoliul care se

trezeşte şi se amplifică în celălalt să provoace apoi în noi înşine trezirea şi amplificarea

propriului orgoliu. Aici se cuvine să amintim că şi în cazul trezirii şi amplificării stărilor de

gelozie procesul este similar: gelozia noastră dezlănţuită trezeşte şi intensifică gelozia

celuilalt sau invers, gelozia celuilalt trezeşte şi dinamizează propria noastră gelozie.

Ştiind toate acestea, trebuie să dăm dovadă de luciditate şi detaşare şi să nu ne lăsăm

angrenaţi în acest carusel periculos al dificultăţilor şi al problemelor aproape fără de sfârşit pe

care le generează orgoliul în universul nostru lăuntric. Totodată, atunci când se manifestă în

celălalt orgoliul, trebuie să veghem şi să nu ne lăsăm influenţaţi de otrava din el, refuzând să

dăm curs trezirii şi amplificării propriilor noastre stări de orgoliu. Dat fiind faptul că această

cunoaştere a proceselor tainice de rezonanţă ne conferă o mare putere, este tocmai de aceea

indicat să fim lucizi şi să discutăm cu celălalt despre ceea ce se produce în universul său

lăuntric, făcându-l astfel să înţeleagă pericolele care vor urma prin declanşarea şi amplificarea

stării de orgoliu în el.

În cazul în care noi ne confruntăm cu această stare, este foarte bine atunci când remarcăm

trezirea şi amplificarea orgoliului să ne retragem cât mai repede din prezenţa fiinţei iubite, să

luăm pauză, explicându-i eventual sincer ceea ce se produce în noi şi apoi trebuie să

declanşăm lupta pentru a triumfa asupra acestor stări penibile şi otrăvitoare care au tendinţa să

ne acapareze.

În orice formă de orgoliu cu care ne confruntăm în relaţia de cuplu, atât la noi cât şi la

celălalt, antidotul esenţial este smerenia, bunătatea, iubirea necondiţionată şi

compasiunea. Mai ales în astfel de momente, de îndată ce ne trezim şi ne amplificăm

smerenia, bunătatea, luciditatea, compasiunea, avem toate şansele să câştigăm lupta, anihilând

orice stare de orgoliu care apare.

Atunci când lăsăm să se trezească şi să se amplifice în fiinţa noastră orgoliul, facem totodată

să scadă foarte mult şansa de a iubi intens, profund şi fără margini. Trebuie să ştim că acolo

unde există un orgoliu puternic nu poate să apară şi să înflorească o mare şi o adevărată

iubire. Mai ales atunci când creşte şi se exacerbează, devenind o trăsătură predominantă de

caracter, orgoliul reprezintă, aproape de fiecare dată, un atribut periculos, otrăvitor în

universul nostru lăuntric, datorită faptului că el ridică o barieră foarte solidă între fiinţa umană

şi iubire. Tocmai de aceea este foarte important să ne dăm seama că acolo unde există un

orgoliu puternic, nu poate să existe şi să înflorească o mare şi copleşitoare iubire

adevărată.

Orgoliul face să fie aproape imposibilă prietenia, orgoliul exacerbat împiedică vindecarea

rănilor sufleteşti, orgoliul ne închistează şi ne impulsionează să evităm, sub diferite motive

aberante, o relaţie în care simţim că există iubire reciprocă, orgoliul ne face să nu ne cerem

iertare atunci când greşim în cadrul unei relaţii de cuplu, orgoliul ne paralizează elanurile

sublime, minunate şi ne face să ne comportăm într-un mod penibil, rigid şi nesatisfăcător,

orgoliul ne impulsionează tiranic să fugim de o îmbrăţişare plină de iubire sau de un sărut,

orgoliul ne împiedică să ne dăruim într-un mod total şi necondiţionat într-o relaţie de iubire în

care celălalt ni se dăruie plin de adoraţie şi abnegaţie, orgoliul ne face să repurtăm triste şi

penibile victorii, care în final ne fac să ne descoperim goi, singuri şi aproape de fiecare dată

nefericiţi şi, ceea ce este cel mai important de reţinut, orgoliul exacerbat ne împiedică să trăim

plenar, profund şi din ce în ce mai des miracole în relaţia noastră.

Privind din punct de vedere ocult, de îndată ce în fiinţa umană se trezeşte o stare de

orgoliu, ea începe totodată instantaneu să rezoneze cu tărâmurile tainice infernale din

lumile de “dincolo”. Analogic vorbind, prin acceptarea unei stări de orgoliu, deschidem

uşa pentru ca, în propriul nostru univers lăuntric, să intre cohorta spiritelor negative.

Apoi, de îndată ce am căzut la acest important test spiritual, orgoliul creşte, creşte şi se

exacerbează la nesfârşit.  Tocmai de aceea, trebuie să fim conştienţi că, atunci când în fiinţa

noastră se trezeşte şi se amplifică orgoliul, intrăm totodată fulgerător în rezonanţă cu

tărâmurile subtile ale lui Lucifer şi astfel facem ca în universul nostru lăuntric să se trezească,

să se dinamizeze şi să se amplifice infernul. În felul acesta, infernul se trezeşte şi continuă să

existe în propria noastră fiinţă.

De fiecare dată când în cadrul unui cuplu o fiinţă umană acţionează mânată de orgoliu, sub

pretextul că ea merită un tratament mai bun, că ea merită un loc privilegiat, că ea este mai

importantă decât celălalt, că ea este cea care trebuie să-l domine pe celălalt sau atunci când

consideră, pe nedrept, că nu i se acordă o foarte mare atenţie sau că nu i se oferă o imensă

iubire, cu toate că ea nu merită aceasta datorită orgoliului ei exacerbat, o asemenea fiinţă

umană nu mai este capabilă să perceapă darurile care i se fac, devine insensibilă şi refractară

la frumuseţile clipei prezente care întotdeauna este irepetabilă şi, izolându-se faţă de energiile

tainice ale iubirii, se închistează şi se blochează, împietrindu-se sufleteşte.

În sfera afectivă, relaţională, intimă orgoliul măreşte, în scurt timp, distanţa care începe astfel

să îi separe pe cei doi iubiţi. În astfel de situaţii, atât unul cât şi celălalt se simt izolaţi, se simt

singuri, se simt înstrăinaţi, se simt alienaţi. În cazul în care această exacerbare a orgoliului

apare numai la unul dintre cei doi, această stare este trăită acut doar de acela care a deschis

larg poarta orgoliului în fiinţa sa.

Atunci când ambii parteneri hrănesc şi fac să crească în universul lor lăuntric orgoliul, stările

pe care le-am descris anterior devin extraordinar de puternice şi sunt devastatoare pentru

relaţia lor. În astfel de cazuri, la scurt timp după aceea, cei doi ajung la concluzia că trebuie să

se despartă. Fructele amare şi otrăvite ale orgoliului provoacă, în final, o inevitabilă

despărţire. Ştiind aceasta, trebuie să ne dăm seama că, în relaţii, principalul duşman al iubirii

este, aproape de fiecare dată, orgoliul.

Este important să reţinem că fiinţa umană care doreşte să fie tratată întocmai ca un leu

orgolios şi „maiestuos”, chiar dacă va fi tratată astfel, mai devreme sau mai târziu ea va

rămâne, de fiecare dată, singură. În loc să îşi arate cu o deplină sinceritate toate aspectele

sensibile şi vulnerabile în faţa fiinţei iubite, dăruindu-se cu totul şi dezvăluindu-i atât calităţile

şi puterile, cât şi toate slăbiciunile sale, deschizându-se profund şi plenar în faţa energiei

magice, misterioase a iubirii pe care fiinţa iubită o revarsă asupra sa, o asemenea fiinţă umană

plină de orgoliu va prefera să joace, cel mai adesea, rolul cel straniu al vrăjitorului din Oz,

obişnuindu-se să se umfle mai mereu în pene. Într-un asemenea caz, este important să ne dăm

seama că o complacere în această bizară ipostază nu o va ajuta în ultimă instanţă decât să-şi

întreţină şi să-şi exacerbeze propriile iluzii, propriile vanităţi penibile şi efemere.

Mai ales când se află în această situaţie, a trezirii şi exacerbării orgoliului, fiinţele umane

confundă de multe ori „fericirea” cu „orgoliul exacerbat”, bucurându-se într-un anume fel

pervers şi egotic de acele situaţii sau chiar de acele fiinţe umane care le iubesc sincer şi

adeseori se sacrifică în mod conştient, dar care, în realitate, le satisfac egoul. Privind mai ales

din acest punct de vedere, se poate spune că orgoliul exacerbat trezeşte în fiinţa umană o

anumită bucurie stranie, perversă. În realitate însă, dacă este privit cu luciditate şi detaşare în

ipostaza sa de atitudine emoţională ciudată, dizarmonioasă, orgoliul exacerbat reprezintă

opusul stării adevărate de bucurie. Departe de a face să apară în fiinţă o bucurie reală, în

realitate el nu face altceva decât să se gratuleze (să se laude) şi să se proslăvească pe el însuşi.

Aşa cum am arătat anterior, într-un astfel de caz orgoliul atrage după sine orgoliul. De îndată

ce ne obişnuim cu acest orgoliu exacerbat, el devine apoi, în mod insidios, a doua noastră

natură.

Adevărata bucurie, pură, intensă şi sublimă nu poate fi concepută fără libertate. Este însă

esenţial să ne dăm seama că libertatea este, de fapt, necesitatea înţeleasă. Dacă fiinţa umană

care doreşte să cunoască din plin şi profund bucuria este fără încetare plină de un imens

orgoliu exacerbat, sunt întrunite astfel toate şansele ca ea să nu o cunoască niciodată.

Nu este deloc întâmplător că orgoliul sau trufia este considerat în Biblie ca fiind unul dintre

cele şapte păcate fundamentale. Opuse orgoliului sunt întotdeauna smerenia, bunătatea,

blândeţea, iubirea, compasiunea. Între toate acestea, smerenia este însă esenţială.

Ştiind toate acestea, este tocmai de aceea important să vă feriţi fără încetare de pericolele

îngrozitoare ale orgoliului, ajutându-i totodată şi pe ceilalţi să înţeleagă pericolele grave cu

care se confruntă în cazul trezirii şi exacerbării orgoliului. Mai ales în relaţii, evitaţi în

permanenţă apariţia oricărei forme de orgoliu.  Atât în relaţiile cu ceilalţi, cât şi în relaţiile de

cuplu, feriţi-vă fără încetare de cursele şi otrăvurile pe care orgoliul le face să apară.

În concluzie, orgoliul vă poate proteja într-un mod iluzoriu şi bizar demnitatea, ferind-o de

judecăţile şi de condamnările de care vă temeţi adeseori, dar nu uitaţi că până la urmă, mai

devreme sau mai târziu, nu veţi rămâne cu nimic altceva în afara orgoliului vostru exacerbat.

Dat fiind faptul că vă pune într-o tainică stare de comuniune şi rezonanţă cu energiile

negative, chinurile pe care le veţi trăi datorită exacerbării orgoliului vor fi permanente.

Suferinţele şi tensiunile pe care orgoliul vi le va genera nu vor avea sfârşit decât atunci când

veţi renunţa la el, transformându-vă într-un mod profund şi fundamental.

Cauzele spirituale ale bolilor (partea a III-a)

Posted on 4 mai 2009 by Solarris

Problemele de sanatate au in primul rand o cauza spirituala sau karmica, datorate folosirii

incorecte a unor trasaturi, a unor blocaje emotionale, a unor inhibitii sau complexe. Incercand

sa reparati greseala comisa prin comportamentul sau atitudinea tale fata de viata, poti evita

imbolnavirea unor organe, poti ameliora starea ta de sanatate sau chiar vindeca unele boli.

Dupa determinarea cauzei spirituale a bolii, se impune depasirea simptomelor bolii si

eliminarea cauzelor sale. Nu trebuie vindecate doar simptomele (durerea etc), ci trebuie sa

lucrati intens la eliminarea cauzelor spirituale ale acestor boli. Daca reusiti sa depasiti aceste

blocaje – la urma urmelor psihologice – cauzele bolilor vor disparea si veti avea o viata

sanatoasa.

Alcoolism: probleme cu tatal; trebuie cultivata detasarea fata de tata.

Alergii: utilizare defectuoasa a unei energii particulare sau rezultatul unei experiente

traumatizante in aceasta viata sau intr-o existenta anterioara

Anemie: refuzul de a-si utiliza talentele in serviciul aproapelui sau, incapacitatea de a fi de

ajutor celor din jur

Angina: teama de a se exprima sau de a cere ceva parintilor sau partenerului

Anorexie: lacomie, urmata de obezitate si de moarte precoce intr-o viata anterioara

Artrita: spirit excesiv de critic si rigid

Atac cardiac: incaacitatea de a transmite suficient energia iubirii, necesitatea de a manifesta

iubirii in toate relatiile existente

Autism: refuzul societatii, ducand o viata marginala intr-o existenta anterioara; acum solutia

sta in iubirea pe care apropiatii sai trebuie sa i-o daruiasca.

Boli nervoase: utilizare defectuoasa a calitatilor intelectuale, gandire negativa, rigiditate

sporita a mentalului, necesitatea invatarii tolerantei si deschiderii spirituale

Cancer: soc emotional puternic cu cateva luni sau cativa ani inaintea declansarii bolii, cu

incapacitatea de a exprima emotiile la acea data, individul nu si-a asimilat nici macar jumatate

din lectiile karmice ce i-au fost propuse de viata, refuzand astfel evolutia.

Ceafa intepenita: refuzul de a se schimba, teama de nou

Colesterol crescut: rigiditate sporita, duritatea, crearea unei carapace protectoare, necesitatea

de a deveni mai deschis, lasand frau liber emotiilor,

Coma: fuga fata de cineva sau ceva

Conjunctivita: manie neexprimata, frustrare

Constipatie: atasament, posesivitate, refuzul de a se debarasa de vechile scheme devenite

inutile

Diabet declarat in copilarie sau tinerete: se datoreaza unei vieti anterioare in care individul nu

si-a refuzat nimic: excese sexuale, pasionale sau violente si toate formele negative ale

expresiei de sine.

Diabet declarat la maturitate sau batranete: probleme relationale in legatura cu partenerul de

viata.

Diaree: teama, refuzul de a slabi incordarea

Durere de cap: rezistenta la curentul vietii sau la scopul incarnarii sale, teama de schimbare,

autocritica, autodenigrare, lipsa de iubire sau respect de sine

Ficat slab din nastere: dezacord intre suflet si mental provenind dintr-o alta viata,

dezechilibru psihic.

Greata pentru o femeie insarcinata: nu a dorit cu adevarat acest copil

Greata, varsaturi: respingerea unei idei, a unei peroane sau a unei experiente

Guturai: perioada de confuzie sau in urma unei temeri sau culpabilitati

Hemoroizi: teama de a slabi incordarea, incapacitatea de a se relaxa

Herpes: culpabilitate sexuala

Hipertensiune: lipsa de compasiune, iubire foarte limitata, necesitatea de a exprima iubire

pentru tot ceea ce intalneste.

Hipotensiune: iubire limitata, prin atitudini negative, fara a crede in iubire

Icter: individul sufera un prejudiciu pe care nu stie sa-l indrepte

Inaltime mica: intr-o viata anterioara individul a avut tendinta de a se limita in mai multe

domenii, utilizare necorespunzatoare a fortei fizice (violenta) intr-o existenta anterioara

Indigestie, hiperaciditate, gaze: resentimente, manie refulata.

Infectie urinara: manie fata de partenerul sexual.

Insomnii: sentiment de culpabilitate

Miopia: teama de viitor; intr-o viata anterioara nu a dorit sa vada si nici sa-i ajute pe semenii

sai; adesea parintii inspira teama copiilor, ceea ce declanseaza miopia

Probleme ale bazinului: refuzul procreerii si creatiei in general, utilizarea incorecta a

energiilor sexuale si a creativitatii.

Probleme ale coapselor: folosirea incorecta a legaturii dintre suflet si personalitate.

Probleme ale coloanei vertebrale:

- zona lombara si dorsala (vertebrele L1-L5 si D11, D12): utilizarea incorecta a energiei

fizice: L3,L4,L5 – utilizare defectuoasa a respiratiei; L1,L2,D12 – utilizarea defectuoasa a

musculaturii; d11 – utilizarea defectuoasa a sistemului digestiv.

- zona dorsala: D7-D10: incapacitatea de a iubi sau folosirea incorecta a iubirii; D4-D6:

incapacitatea de a exprima bucuria, umorul, rasul, exaltarea (sobrietate excesiva, lipsa

simtului umorului, lipsa zambetului de pe figura, fata si suflet mohorat etc); D1-D3:

incapacitatea de a va depasi limitele terestre prin credinta si incredere in univers;

- zona cervicala: C1: incapacitatea de a va conecta la propriul suflet; C2: incapacitatea de a va

deschide sufletul; C3: incapacitatea de a percepe adevarul spiritual; C4: incapacitatea de a

cunoaste insticntiv esenta lucrurilor si fiintelor; C5: incapacitate de detasare pentru o analiza

mai buna a situatiei; C6: utilizarea incorecta a logicii si ratiunii; C7: lipsa devotiunii,

incapacitatea de a va lasa patruns de emotia sau energia divina, insensibilitate in fata religiei.

Probleme ale dintilor: dificultatea de a lua decizii

Probleme ale femurului: nu v-ati ascultat fiinta interioara, vocea sufletului. Fractura/fisura la

partea de sus a femurului: folosirea incorecta a creativitatii, nevoia de a va integra mai mult

legilor spirituale, in perspectiva autoperfectionarii. Fractura/fisura a femurului in apropierea

genunchiului: incapacitatea sufletului de a comunica cu personalitatea.

Probleme ale ficatului: incapacitatea de a scapa de emotii negative, manie indreptata

impotriva propriei persoane, disimulata intr-o manie pentru altcineva, rezultat al unui conflict

intre suflet si mental.

Probleme ale gambelor: folosirea incorecta a personalitatii

Probleme ale gatului: teama de a intreba si de a se exprima, blocaj al creativitatii

Probleme ale genunchilor: indepartare de scopul dv. in aceasta viata, refuzul de a evolua,

intreruperea legaturii dintre suflet si personalitate.

Probleme ale gleznelor: folosirea incorecta a capacitatii de a lua noi directii sau teama de

schimbare

Probleme ale intestinelor: incapacitatea de a asimila experientele vietii, refuzul de a intelege

unele lectii de viata la nivel evolutiv.

Probleme ale oaselor de pe partea dreapta a corpului: greseli legate de atitudini fata de tata,

sot, frate, iubit.

Probleme ale oaselor de pe partea stanga a corpului: greseli legate de atitudini fata de mama,

iubita, sotie, sora.

Probleme ale ovarelor sau testiculelor: refuzul propriei feminitati, respectiv masculinitati.

Probleme ale picioarelor: refuzul de a evolua sau teama de a stagna in viata.

Probleme ale pielii: teama de a se exprima total, de a fi el insusi, de a se deschide complet

Probleme ale prostatei: culpabilitate sexuala, teama de a imbatrani

Probleme ale sangelui: folosirea incorecta a energiei si sentimentelor; necesitatea abordarii

unui regim vegetarian

Probleme ale soldurilor: utilizarea incorecta a liberului arbitru, incapacitatea de a va gasi

calea in plan material, lipsa unui scop in viata.

Probleme ale spatelui: partea de jos: teama de viitor, lipsa de sustinere financiara; partea de

mijloc: dificultati de detasare fata de trecut, sentimente profunde de culpabilitate (spre stanga:

fata de o femeie – spre dreapta: fata de un barbat); partea de sus: nu sunteti inteles de anturaj,

lipsa de sustinere afectiva, impresia unor responsabilitati prea grele pentru acel moment.

Probleme ale splinei: incapacitatea exprimarii iubirii sau obsesii, necesitatea purificarii prin

eliminarea sentimentelor negative

Probleme ale tibiei: pentru o femeie: folosirea incorecta a laturii sale masculine inconstiente;

pentru un barbat: folosirea incorecta a laturii sale feminine inconstiente.

Probleme ale urechilor: refuzul de a intelege ceva sau pe cineva.

Probleme cardiace: incapacitatea de a exprima deschis sentimentele

Probleme de reproducere: utilizarea incorecta a sexualitatii sau a creativitatii, sentiment de

culpabilitate sexuala.

Probleme respiratorii: refuzul de a exista, de a lasa viata sa intre in corp, utilizarea

necorespunzatoare a energiei intr-o existenta anterioara

Psoriazis sau alte boli de piele: lipsa de iubire pentru sine, respingere a tot ceea ce viata ii

ofera; o cauza ar fi cruzimea fata de animale intr-o viata anterioara, ceea ce il face acum fie sa

ii fie teama de aceste animale, fie sa le adore

Rau de mare: teama de moarte

Rau in mijloacele de transport: teama de a pierde controlul

Retentie de apa: refuzul de a slabi incordarea, incapacitatea de a se relaxa

Reumatism: resentimente, slabirea iubirii fata de aproapele sau, rigiditate, asprime

Ritm cardiac neregulat: inconstanta in manifestarea naturii sentimentale

Sciatica: teama de viitor si de probleme banesti, lipsa de sustinere din partea celor din jur.

Slabiciuni cardiace congenitale: incapacitatea de a exprima deschis sentimentele, avandu-si

originea intr-o alta existenta.

Tabagism: necesitatea detasarii fata de mama sau de tata, provenind dintr-o problema de

intarcare.

Tiroida: incapacitatea de a se exprima asa cum doreste, necesitatea de a invata umilinta

Tuberculoza: atentie exagerata pentru valorile materiale intr-o viata anterioara

Tulburari renale: incapacitatea de a exterioriza ceea ce simtiti, incapacitatea de a va exprima

talentele, capacitatile, dorintele, sentimente reprimate sau refulate.

Ulcer: resentimente, aversiuni, neliniste exagerata.

Zona Zoster: teama de viitor, gandire negat

Iubesteste-ti umbra

Posted on 6 mai 2009 by Solarris

 “Acolo unde exista multa lumina, umbra este adanca.” Goethe

Cum se face ca oamenii spun una si fac alta? Atunci cand sunt condusi de conflicte si

contradictii, care este cauza? Atunci cand valorizeaza principiul binelui, cum se face ca uneori

se comporta exact pe dos?

NLP (programare neuro-lingvistica) recunoaste faptul ca in mintile noastre exista diferite

parti. Fiecare parte poate avea propriile valori, nevoi, dorinte si comportamente. Pentru ca

unele parti isi au originile in traumele copilariei, adesea ele scot la iveala rationamente si

emotii specifice unui copil. Aceasta explica de ce un om ajunge sa se comporta ca un copil

ranit atunci cand punctul sensibil i-a fost atins. In loc sa se comporte responsabil si matur,

ajunge la comportamente stranii si irationale.

Comportamentele disfunctionale si ciudate sunt un indiciu ca undeva mocneste un

conflict intre diferite parti ale mintii.

NLP ofera multe tehnici pentru comunicarea cu aceste parti, pentru a afla ce doresc si care

este scopul lor. Daca intentia unei parti este acceptabila din mai multe puncte de vedere,

atunci integrarea si schimbarea devin posibile. Cu toate acestea, cele mai dificile si

problematice parti sunt si cel mai greu de observat pentru ca reusesc sa se ascunda sub diferite

forme.

Exista parti care se ascund, sunt nemultumite si fumega adanc in cel mai ascuns colt al mintii.

Aceaste parti intunecate rareori vad lumina zilei. Niciodata nu le este permis sa iasa la

suprafata pentru ca ele reprezinta ceea ce uram cel mai tare.

Astfel, existenta lor este negata si apoi proiectata in lume ca ceva care ne va aparea separat,

distant si indepartat. Din nefericire, aceasta umbra nu sta fara sa faca nimic.

De unde stii ca ai o umbra ascunsa in mintea ta? Daca te gandesti ca nu ai asa ceva, atunci

probabil ca deja ai scos-o la lumina. Prin urmare nu ai nevoie sa citesti mai departe. Cu toate

acestea, cei mai multi dintre noi au multe de castigat daca sunt capabili sa identifice aceasta

parte ascunsa, dar puternica, a mintii noastre. Atunci cind te gandesti la cele mai inalte valori

ale tale, fii atent la cele de care de indepartezi cel mai mult.

Modalitati pentru a recunoaste umbra

1. Ce anume judeci cu cea mai mare asprime?

2. Ce comportamente negative urasti cel mai mult?

3. Ce valori nu vei adopta niciodata?

4. Ce este total inacceptabil in cartile pe care le-ai cititi ori despre care ai auzit?

5. Ce situatii iti provoaca greata?

6. De cine iti place cel mai putin?

7. Ce nu ai face niciodata?

8. Ce urasti sau condamni cel mai mult?

9. Pentru ce anume merita cineva sa fie pedepsit?

10. Ce anume indreptateste razbunarea si represaliile?

Exista o lege spirituala care spune ca nu reusim sa vedem in lume decat acele lucruri care

exista si in mintea noastra. Cu cat mai mult te indepartezi ori nu vrei sa-ti recunosti

umbra, cu atat mai frica iti este de faptul ca asa ceva ai putea fi chiar tu. Uneori, cu toate

ca nici nu te-ai gandit vreodata sa ranesti pe cineva, in mod neintentionat si inconstient

provoci durere si suferinta unei parti din tine si adesea chiar corpului tau.

O femeie foarte frumoasa cunoscuta ca plina de bunatate, prietenoasa si cu un comporament

frumos a venit sa-mi ceara ajutorul in legatura cu o forma ciudata de timiditate. Desi isi dorea

cu nerabdare sa aiba o relatie de cuplu adevarata, incercarile ei au dat gres din variate motive.

Pentru ca in mod invariabil ea nu reusea sa aiba o relatie adevarata a aparut intrebarea: din ce

motiv ori cu ce scop o parte din ea evita intimitatea si adevarata apropiere?

Au fost usor de identificat rani mai vechi din copilarie. Un trecut cu abuzuri emotionale si

fizice au convins partea intunecata din mintea ei ca intimitatea inseamna o posibila tortura. In

mod straniu, am descoperit ca acest model de gandire o putea conduce la situatii in care sa

sufere din nou sau, mai rau, sa provoace suferinta altora. Exista si studii care au aratat ca

victimele abuzurilor adesea devin “calai” abuzandu-i la randul lor pe altii.

Pentru ca cea mai mare parte a mintii ei pretuia bunatatea – ea insasi fiind supusa unui

tratament generator de suferinta, orice fel de situatie abuziva pentru ea era dezgustatoare. Prin

urmare umbra ei a decis sa o protejeze de orice astfel de situatie, impiedicand orice potentiala

apropiere – cu toate ca isi dorea foarte mult o relatie adevarata.

Aprecierea intentiei umbrei este primul pas catre vindecare. Ca si presupozitia din NLP

“Orice comportament are la baza o intentie pozitiva”. Chiar si atunci cand rezultatul

final cauzeaza suferinta, este important de inteles ca aceasta parte a mintii actioneaza

urmarind ceva benefic.

Doar rationamentul si logica nu ne pot ajuta prea mult in astfel de situatii. In mod ironic, cu

cat rezisti mai mult umbrei, cu atat ii oferi mai multa energie si putere. Atunci vor

aparea contradictiile ciudate dintre intentia si comportamentul tau.

Pentru ca nu este posibil sa indepartezi chirurgical aceasta parte a mintii tale, cel mai bun

mod de a o vindeca este acceptarea. Imbratiseaz-o intr-un spatiu plin de iubire, inceteaza sa

o mai judeci, sa o blamezi ori sa-i opui rezistenta. Imbratiseaza-ti umbra.

Stephen Gilligan, autorul cartii “Curajul de a iubi” spunea: “Priveste in oglinda la strainul

care esti tu. Cand vei putea sa te iubesti si sa te accepti ca pe un nonconformist incurabil, vei

avea mai multa libertate sa alegi comportamente mai congruente cu valorile tale.”

Tot ceea ce avem este rezultatul a ceea ce gandim.

Daca un om vorbeste ori se poarta rau,

durerea il urmeaza.

Daca un om vorbeste ori se poarta plin de puritate,

fericirea il urmeaza

ca o umbra care nu-l paraseste niciodata.

Buddha

Imbratisandu-ti umbra

1. Identifica situatiile in care comportamentul tau nu a fost conform valorilor tale: actiuni de

care nu esti mandru/a, de care iti este rusine sau comportamente care in mod constant s-au

intors impotriva dorintelor tale.

2. Pentru inceput observa ca aceasta contradictie poate exista numai in conditiile in care tu ai

valori pozitive. Reincredinteaza-te ca dai ce-i mai bun din tine pentru a-ti apara aceste valori,

pentru a trai in acord cu ele si pentru a le demonstra prin comportamentul tau. Oamenilor le

este permis sa faca greseli. Totul este sa inveti din ele si sa mergi mai departe.

3. Folosind lista cu cele 10 intrebari de mai sus, identifica opusul care se ascunde in spatele

valorilor tale pozitive. De exemplu daca pretuiesti bunatatea, urasti cruzimea. Daca pui mare

pret pe comunicare, vei uri situatiile in care oamenii nu vor sau nu pot sa se exprime pe ei

insisi.

4. Fa o scurta cercetare in propriul trecut pentru a observa daca gasesi incidente in care ai

experimentat aceste calitati negative – fie ca le-ai manifestat, fie ca ai fost victima lor. Uneori

originile lor se afla inainte de perioadele pe care ti le poti aminti. Faptul ca tu ai o anumita

valoare poate fi dovada ca un astfel de incident a avut loc ori poate ca nu ai reusit sa percepi

acel incident intr-o lumina clara.

5. In eliberarea de emotii negative si convingeri limitatoare, te poate ajuta sa-ti clarifici

evenimentele din trecut utilizarea tehnicilor NLP ca re-intiparirea evenimentului si revelarea

unor perceptii pozitive si mai precise despre ce anume a avut loc.

6. Cateodata viata doare. Oamenii buni au parte si de lucruri rele. Aceasta pare adevarat daca

ne limitam la a privi numai pe termen scurt ori numai la pierderile suferite in prezent.

Extinde-ti perspectiva pentru a aprecia efectul global asupra intregii tale vieti, asupra a ceea

ce se numeste “calatoria sufletului” si asupra a ceea ai avut de invatat. Cum te-au ajutat aceste

lucruri sa evoluezi ori sa cresti? Chiar si atunci cand nu este posibil sa stii exact raspunsul la

aceasta intrebare, luand si aceasta ca pe o posibilitate, umbra devine mai usor de acceptat.

7. Umbra ta reflecta o rana veche, adesea un model de comportament cunoscut de la

inceputurile timpului. Recunoaste acest model ca pe un arhetip uman si gandeste-te la cat de

importante ar putea fi invataturile. Ce intelepciune ar putea gasi aici sufletul tau?

8. E nevoie de smerenie pentru a-ti accepta imperfectiunile, a-ti recunoaste “nonconformistul

incurabil” din interiorul tau, a-ti imbratisa umbra si greselile pe care, poate, le-ai facut.

Te poti iubi pe tine insuti/insati indeajuns pentru a face aceasta?

Energiile noastre

Posted on 9 mai 2009 by Solarris

Suntem inconjurati de energie si daca am putea-o vedea,

am vedea nenumarate particule de lumina. Ele vor fi in miscare constanta, venind inspre noi

pe masura ce le chemam si apoi indepartandu-se pentru a forma orice insufletim (chemam la

viata) cu gandurile si cuvintele noastre.

Energia, ca orice altceva din Univers, nu are judecata, asa ca nu ne intreaba daca vrem ceea ce

cerem, ci doar creeaza. Ea, spre deosebire de noi, ne recunoaste puterea si raspunde numai la

orice cream noi. De asemenea, ea nu stie daca noi cream constient, atunci cand cerem exact

ceea ce vrem sau inconstient, atunci cand cream prin obisnuinta. Ea raspunde numai la

gandurile noastre, materializand orice forma iau ele.

Lucrand cu energia, noi ne folosim puterile sa ne cream realitatea. O facem in fiecare zi, chiar

daca stim asta, sau nu. De la bunavointa pe care cineva ne-o arata, pana la amenda de

circulatie pe care o primim, de la oamenii pe care-i atragem, pana la statutul nostru financiar,

orice se intampla in viata noastra este un rezultat al ceea ce comandam noi energiei sa faca.

Cand nu cunoastem aceasta putere, putem folosi energia intr-un fel absolut iresponsabil si

gresit directionat, creand multe lucruri pe care nu le dorim. Facem acest lucru din mai multe

motive: nu ne intelegem puterea, nu stim cum sa lucram cu energia, nu stim cum lucreaza

energia, sau traim in trecut.

Lumea de azi este foarte complexa si ne poate face sa ne simtim absolut neputinciosi, daca nu

suntem unii dintre oamenii puternici, instariti sau frumosi pe care ii vedem la stiri, in fiecare

zi. Ne intrebam daca nu cumva ei sunt mai binecuvantati decat noi, pentru ca au atat de mult

si vietile lor par mult mai bune decat ale noastre. Necrezand ca meritam sa avem la fel de

mult ca si oricine altcineva, noi folosim energia pentru a pastra departe de noi ceea ce dorim.

Una dintre lectiile vietii noastre este sa materializam ceea ce vrem, fara grija de ceea ce au

altii.

Noi suntem prima generatie care face cunostinta cu puterea noastra si care are experienta de

lucru cu energia universala. Nu e de mirare ca nu stim cum s-o folosim, deoarece au fost

putini invatatori pana acum. Trebuie sa depasim multe vieti pline de convingerea ca suntem

lipsiti de putere, ca vietile noastre sunt in afara controlului nostru, si ca norocul e ceva ce li se

intampla altor oameni. O data ce acceptam ca avem putere si invatam s-o folosim, noi putem

folosi energia din jurul nostru cu intelepciune, creand ce e cel mai bine si perfect pentru noi.

Desi am avut cativa invatatori care sa ne arate cum sa folosim energia, noi nu intelegem cum

lucreaza si asa ne punem singuri in incurcatura. Energia este total nediscriminanta si nu

judeca, ceea ce inseamna ca nu are opinii, ganduri sau sentimente despre cum s-o folosim. O

putem folosi pentru a crea avere sau saracie, relatii iubitoare sau dezastruoase, bucurie sau

tristete. Ea nu intreba “de ce”, sau daca asta este ceea ce ne dorim. Ea raspunde numai

gandurilor, cuvintelor si credintelor noastre. Odata ce intelegem ca fiecare gand pe care-l

avem este puternic si important, noi putem invata sa lucram cu energia si s-o stapanim,

astfel incat gandurile noastre sa fie concentrate exclusiv pe crearea a ceea ce dorim.

O alta cale de a crea ceea ce nu dorim in vietile noastre este trairea in trecut. Noi facem

asta, atunci cand ne concentram pe ce a mers rau sau cum am fost tratati sau cum de lucrurile

nu au mers intr-un anumit moment din trecut. Aceasta ar fi putut fi adevarat atunci, dar noua

intotdeauna ni s-au dat oportunitati sa incercam din nou si fiecare zi noua este o ocazie unica

pentru noi sa cream o viata placuta, linistita si imbelsugata. Folosim aceste oportunitati cu

intelepciune atunci cand realizam ca lucrurile pot fi diferite daca ignoram rezultatele

trecutului si ne concentram pe crearea a ceva diferit. Le folosim (oportunitatile) necugetat,

cand renuntam inainte chiar de a incepe, deoarece ne e teama de repetarea trecutului.

Energia din jurul nostru este acolo pentru ca noi s-o folosim si ne asteapta s-o chemam la

actiune. Nu ne pune la indoiala intentiile, pentru ca raspunde gandurilor, credintelor si

cuvintelor noastre. Cand vom realiza ca fiecare gand are putere egala, vom sti ca depinde

de noi sa folosim aceasta putere cu intelepciune. Chiar daca o facem sau nu, noi vom primi

multe oportunitati ca sa incercam din nou, pana cand vom invata sa ne folosim puterea pentru

a crea constient ceea ce dorim. Putem face asta prin intermediul unor lectii dificile sau usoare,

folosind energia sa cream pace, bucurie si abundenta, sau opusul acestora. Si atunci cand vom

trai in momentul prezent, ne vom aminti ca viata noastra se desfasoara inainte – si nu in urma

– si ne vom folosi puterea sa cream prezentul dintr-un punct care ofera o posibilitate, in loc

sa-l cream din trecut.

Asumindu-ne iubirea

Posted on 9 mai 2009 by Solarris

Unul dintre darurile cele mai mari ale vietii este senzatia de caldura ce provine din faptul ca

esti iubit.

Este ceva ce cautam o viata intreaga si, odata ce am gasit, sau credem ca am gasit, suntem in

stare sa facem orice e nevoie ca sa mentinem acea caldura reala si constanta. Intelegerea

faptului ca dragostea exista si poate fi chiar dupa colt, este ceea ce ne face sa continuam sa o

cautam, fara sa tinem seama ca, in trecut, de atitea ori cautarea a avut un sfirsit neplacut.

Amintirea iubirii, a oricarei iubiri, nu conteaza cit de scurta, ne poate sustine o viata.

Deoarece conceptia noastra despre dragoste este axata pe sentimente, ea este strans legata de

emotiile noastre si de modul in care ne simtim noi insine. Amestecate cu aceste sentimente

exista multe presupuneri despre iubire si despre cum am fi si ce am face daca am avea-o in

viata noastra.

De asemenea, avem multe presupuneri despre cum ar trebui sa ne trateze cei care ne iubesc.

Nu vreau sa opresc entuziasmul nimanui plecat in cautare dragostei, trebuie totusi sa punctez

ca, de fapt, doar presupunerile noastre despre iubire si ceea ce ne-ar oferi ea, ne fac sa o dorim

mai mult.

Noi, de fapt, presupunem ca am fi mai fericiti si ca viata noastra va fi mai buna, daca aducem

dragostea langa noi. Si asta nu se aplica doar la dragostea romantica, ci la toate tipurile de

dragoste – pentru familie, prieteni, colegi, angajati, – toti cei cu care suntem in contact ne vor

oferi o masura a dragostei, pe care noi o privim ca pe o acceptare.

Binenteles ca nu ne asteptam ca toti sa ne iubeasca in acelasi fel, dar e foarte comfortabil cand

avem acceptarea celorlalti. Si atunci facem pasul acela, in plus, si acesta e momentul cand

incepem sa avem probleme.

Si nu intotdeauna problema e CINE ne iubeste, ci CUM ne iubeste. Pentru ca presupunerile

noastre despre iubire includ si ce ar trebui sa spuna, cum ar trebui sa se comporte, cum ar

trebui sa ne trateze si ce trebui sa faca pentru noi celilalti – iar daca intrevine dragostea, apare

si problema.

In cautarea asta a iubirii uitam ca ceilalti ne ofera exact atita iubire cat a pot da, si ca asta nu e

intotdeauna pe masura asteptarilor noastre.

Si, inca mai important, uitam ca ceilalti ne pot iubi si aprecia doar in aceeasi masura in care

ne apreciem si ne iubim noi insine. Deseori, cei pe care ii consideram ca nu ne iubesc, totusi o

fac, dar nu-si pot exprima aceasta iubire in modul in care dorim noi, sau avem nevoie de ea.

Asta nu inseamna insa ca ea nu exista, doar ca nu e manifestata asa cum am presupus noi, sau

nu a produs rezultatul pe care l-am asteptat in viata noastra.

Si atunci ne simtim dezamagiti, deziluzionati si ni se pare ca nu suntem demni de a fi iubiti.

Toti cei cu care intram in contact ne ofera darul iubirii sub o forma sau alta. Si asta include

mult mai mult decat iubirea romantica, ceea ce pierdem din vedere cand suntem inundati de

imagini si mesaje despre o ” iubire perfecta”, cum ar trebui sa fie si ce ar trebui sa simtim.

Daca am face un inventar al tuturor persoanelor din viata noastra, vom descoperi ca avem la

dispozitie o gama larga de relatii iubitoare. Lectia noastra despre dragoste ar trebui sa ne

invete sa nu mai facem presupuneri de nici un fel in legatura cu ea.

Nu trebuie sa presupunem ca, daca nu avem dragoste romantica in vietile noastre, nu avem

dragoste deloc. Si ca daca altii nu se comporta intr-un anumit mod, insemana ca nu ne iubesc.

Ba o fac, dar in modul lor propriu, si daca acesta nu e bun din punctul nostru de vedere, sau

nu e suficient pentru noi, atunci pasul urmator este alegerea noastra.

In aceasta saptamina, ganditi-va la persoanele din viata voastra care va iubesc, care va

respecta si va onoreaza si care, in modul lor personal, va arata aceasta. Apreciati-i, deoarece

ei toti au acest dar pentru voi, darul iubirii. Chiar si aceia care nu va arata dragoste in modul

in care aveti voi nevoie, au un dar pentru voi – darul de a va arata cum sa va iubiti pe voi

insiva, in modul in care aveti nevoie – prin cunoasterea importantei nevoilor pe care le aveti si

creand o realitate care sa sustina aceste nevoi.

Si doar atunci cand nu mai facem presupuneri despre dragoste, vine momentul cand putem

face alegeri care sa ne aduca dragostea pe care o cautam langa noi, in nenumaratele ei forme.

Zece lectii invatate de la ingeri

Posted on 11 mai 2009 by Solarris

Cu cat vorbesc cu ingerii mei mai des, cu atat invat mai mult. Iata zece lectii pe care acestia

m-au invatat si prin care mi-au schimbat viata.

1. Traieste in integritate. Ingerii mi-au spus: „Petrece-ti timpul facand activitati care se

potrivesc cu cele mai inalte intentii ale tale. Renunta la lucrurile pe care intuitia ta te

indeamna sa renunti. Acele lucruri fie se vor vindeca, astfel incat sa te bucuri de ele ori altfel,

activitatea va pica de la sine.”

Ingerii m-au indemnat sa-mi ascult inima. M-au asigurat ca voi fi in siguranta daca refuz

munca care nu se potriveste adevaratelor mele intentii. Am descoperit rapid ca ingerii aveau

dreptate!

2. Nu exista decat ACUM. „Esti complet si intreg acum. Nu-ti arunca ochii asupra a ceea ce-

ti poate aduce ziua de maine – asta ar implica ca esti imperfect sau iti lipseste ceva acum, si

ca vei fi complet atunci cand ceva exterior apare in viata ta intr-un viitor.”

Cand ingerii mi-au spus acestea, am realizat ca eu traiam pentru viitor. Ma concentram pe

ceea ce ziua de maine mi-ar fi putea aduce, si nu pe binecuvantarile din prezent. Acum fac o

„lista de recunostinta” mentala in fiecare seara.

3. Tot conflictul este in interiorul mintii tale. „Orice conflict pe care il vezi sau il

experimentezi in lumea exterioara este o proiectie a egoului tau. In realitate, lumea este in

pace si tu iti proiectezi frica de pace asupra lumii. Tu nu vrei sa-ti rezolvi conflictul interior,

dar vrei sa-l indepartezi de tine. Asa ca-l proiectezi asupra altor oameni si crezi ca „ei” sunt

cei care iti cauzeaza disconfortul. Alti oameni sunt neutri, tablite goale pe care tu le colorezi

cu propriile semnificatii si definitii. Apoi, reactionezi de parca aceste culori si definitii ar fi

reale. Alti oameni, in schimb, te trateaza in felul in care te astepti, intr-o profetie de auto-

indeplinire.”

In timp ce ingerii imi explicau acestea, am realizat cat de des i-am permis fricii sa-mi creeze

momente dureroase. Dar intotdeauna am avut puterea de a alege gandurile si sentimentele pe

care eu le-am atribuit situatiilor.

4. Purifica-ti dieta. „Toata hrana are vibratie si tu vrei sa vibrezi la fel de inalt si de fin cu

frecventa la care rezonezi. Hraneste-te cu fructe si legume proaspete, nuci si cereale integrale,

deoarece au cele mai inalte frecvente vibrationale. Evita carnea, produsele lactate, alcoolul,

zaharul, ciocolata si cofeina, care au cele mai scazute vibratii. Si aminteste-ti ca esenta tuturor

alimentelor pe care le mananci te afecteaza mult timp dupa ce mancarea se digera.”

In momentul in care ingerii mi-au spus de lectia a patra, dieta mea era deja destul de

sanatoasa. Renuntasem la carne rosie si alba si la alcool. Totusi, mai era loc de imbunatatiri,

asa ca am urmat sfaturile ingerului meu pazitor si am adoptat o abordare alimentara Vegan.

Imbunatatirea aspectului si energiei a fost radicala si imediata! In loc sa simt ca-mi lipseste

ceva, alegerea unei alimentatii mai sanatoase era usoara si naturala.

5. Nu da pentru a primi. „Renunta la a mai planifica rezultatele pe care le astepti ca urmare

a ceea ce daruiesti. Vei primi rezultate pentru ca ai daruit; aceasta este o lege universala. Dar

nu depinde de tine felul in care cauza si efectul vor circula. In plus, daca vei astepta ceva in

schimb, n-ai oferit in realitate nimic. In schimb, retii darul in constiinta ta, asteptand sa

primesti ceva inainte ca tu sa-l eliberezi complet.”

Inca o data, m-am simtit jenata in timp ce ingerii vedeau in strafundurile sufletului meu. Stiau

ca sunt o persoana generoasa. Totusi, trebuia sa recunosc ca daruiam uneori cu dorinta de a

primi ceva in schimb. Cu o incredere totala in ingerii mei, am decis sa renunt la toate

legaturile atasate de darurile mele pentru ceilalti. Aproape imediat, am inceput sa primesc

recompense surprinzatoare, cum ar fi noi propuneri de afaceri si experiente minunate cu

prietenii.

6. Petrece timp de unul singur in natura. „Sunetele si mirosurile naturii sunt invizibile, asa

ca iti poarta mintea spre taramul invizibil al spiritului, unde lucrurile vibreaza mai inalt si mai

rapid decat materia. Exista proprietati vindecatoare in natura. De asemenea, exista ingeri ai

naturii foarte reali. Le poti cere acestor ingeri ai naturii sa te vindece. A sta in natura te ajuta

sa te adaptezi ritmului natural al pamantului si asa cum sincronizarea si ciclurile fac parte din

tot, tu te vei sincroniza cu ritmul vietii.”

La indemnul ingerilor, m-am indepartat de biroul meu si am inceput sa-mi petrec orele

pranzului afara. Aerul proaspat, razele de soare si parfumul florilor m-au ajutat sa patrund la

niveluri mai profunde. Stau afara si ii rog pe ingerii naturii sa ma inconjoare.

7. Detaseaza-te de materie. „Atunci cand esti atasat de materie in gand, ramai atasat de

produsele mintii egoului si astfel ramai atasat de ego. Nu exista cale de a scapa de aceasta

lege.”

Ingerii mei mi-au clarificat ca nu exista nimic rau in lucrurile materiale. Materia e neutra,

conform cu ingerii. Ei de asemenea realizeaza ca oamenii au nevoi materiale, cum ar fi

mancarea, imbracamintea si adapostul. Dar cand idolatrizam aceste lucruri materiale – cum ar

fi gandirea continua la bani si posesiuni – ne concentram asupra naturii noastre inferioare si

nu asupra sinelui nostru superior.

8. Nu judeca. „Ii judeci pe altii ca o metoda de a te apara pe tine insuti, pentru a-i tine departe

de tine, astfel incat sa nu te apropii de ei si sa te ranesti. Dar ti-am spus ca nu e nevoie sa te

gandesti la siguranta ta. Tu esti in siguranta, iar un tipar de gandire de ingrijorare covarsitor in

ceea ce priveste securitatea ta, poate aduce exact ceea ce te temi in viata ta.”

Ingerii au explicat ca atragem spre noi lucrurile la care ne gandim. Daca ma gandesc in mod

obsesiv la pericolul fizic si emotional, creez un climat in care cele mai teribile temeri se

adeveresc. Prin exercitiu, am inceput sa observ momentele in care ii judecam pe ceilalti

oameni. Am inceput sa-mi eliberez temerile catre ingeri si am descoperit ca obiceiul de a

judeca a disparut treptat.

9. Traiesti acolo unde ti-e focalizata constiinta. „Daca ai un gand neiubitor sau lipsit de

iubire – competitie, invidie, grija – simti durere. Tu ESTI constiinta ta si simti efectele locului

in care iti este focalizata constiinta. Tu nu-ti doresti durere. Asa ca, alege sa dai luminii toate

gandurile tale neiubitoare.”

La inceput, aceasta lectie a fost dureroasa. Intotdeauna am crezut ca circumstantele din

exterior imi influentau fericirea. Si totusi, ingerii insistau ca lucrurile stau invers si ca

gandurile mele erau cele care colorau lumea. Ei mi-au spus ca fericirea mea nu era legata de

ceea ce aveam, ci de ceea ce gandeam.

10. Slaveste-l pe Dumnezeu in toate. „Nu cauta slava pentru tine insuti. In esenta, totusi,

atunci cand il slavesti pe Dumnezeu, tu slavesti acea parte din tine care este una cu

Dumnezeu. Prin slavirea Sa, stai departe de starea ta de ego si te centrezi pe constiinta sinelui

tau superior.”

Initial, lectia mea m-a umilit. Dar inainte de a aluneca in sentimente de rusine, ingerii mei mi-

au oferit un sprijin, amintindu-mi ca – deoarece sinele meu adevarat este una cu Dumnezeu –

imi laudam adevaratul „eu” de fiecare data cand il slaveam pe Dumnezeu.

Cele zece lectii sunt acum parti permanente ale vietii mele. Atunci cand clientii mei imi fac

complimente in privinta claritatii indrumarii Divine pe care o primesc in timpul sedintelor

noastre, le spun: „Va multumesc, insa tot meritul le apartine lui Dumnezeu si ingerilor. Ei m-

au invatat cum sa primesc indrumarea Divina. Meritul meu este ca urmez aceasta indrumare,

deoarece – multumita lor – sunt acum un foarte bun ascultator.

sursa: Editura for you – fragmentul apartine autoarei Doreen Virtue

Raspunsul la rugaciunile noastre

Posted on 13 mai 2009 by Solarris

Dincolo de idealul propriei vieti, care poate fi mai mult sau mai putin clar constientizat si

exprimat, fiecare dintre noi doreste tot timpul ceva. De ideal te poti apropia, il poti urma, poti

merge spre el, dar nu-l poti implini in totalitate. Idealul are esenta stelei polare si nu a

fructului gata sa fie cules si savurat.Intr-un fel, idealul este transcendent si imanent, apartine

deopotriva timpului si spatiului uman, dar le si depaseste pe amandoua. Cu dorintele noastre,

lucrurile stau insa altfel: ele fac parte din spatiul si timpul vietii noastre. intr-un fel, ele sunt

fructele care ne jaloneaza calea, pe care le culegem si care ne hranesc in timp ce ne urmam

drumul spre Ideal.Iata de ce, in momentul in care dispare dorinta, dispare (mai devreme sau

mai tarziu), viata insasi, fiindca dorinta este aceea care ne ancoreaza si ne sustine in existenta.

in ansamblu, exista doua mari atitudini fata de dorinta: filosofia orientala se bazeaza pe

ecuatia: suferinta se naste din dorinta, prin urmare renuntarea la dorinta exprima linistea,

odihna in sanul Creatorului, nirvana, pe care necunoscatorii o identifica superficial cu

“stingerea”personalitatii (in realitate, termenul inseamna stingerea suferintei si implicit,

fericirea nesfarsita; cel ajuns in starea de nirvana este in acelasi timp constient de propria-i

persoana [deci se pastreaza constiinta de sine], dar in acelasi timp il cunoaste in si prin iubire

pe Creatorul Divin).Filosofia occidentala nuanteaza in tragic ideea de dorinta, adaugandu-i

atributul pacatului. Mergand pe aceasta logica, inseamna insa ca orice rugaciune pentru

implinirea unei dorinte constituie un pacat.

Si stiti la ce duce aceasta? Rugaciunea inseamna nu atat cuvintele pe care le rostim, cat ceea

ce este in acel moment in sufletul nostru: adevarata rugaciune este aceea a inimii.

Iata de ce, daca in inima noastra avem constiinta pacatului si ideea ca orice am face suntem

pacatosi si Dumnezeu ne pedepseste atunci iata ce anume se implineste: nu cuvintele pe care

le rostim, ci convingerea din sufletul nostru ca meritam pedeapsa divina. Dar suntem crestini

tocmai fiindca am primit dovada suprema a iubirii lui Dumnezeu fata de noi. Daca acceptam

ideea ca Dumnezeu “ne pedepseste” sau “se razbuna” pe noi, atunci, pe de o parte, ar trebui sa

renuntam la rugaciune – fiindca nu avem cum sa-L induplecam, dar pe de alta parte ne

pierdem insasi calitatea de crestini, fiindca, in felul acesta negam esenta credintei noastre care

este iubirea nesfarsita a lui Dumnezeu fata de Creatia Sa.

Si totusi, de ce nu se implinesc totdeauna rugaciunile noastre?

Ceea ce am spus mai sus oglindeste imperfectiunea modului in care ne rugam.

Divinitatea ne invata ca, atunci cand cerem un lucru, sa credem ca l-am si dobandit; daca vom

crede, atunci cand ne rugam, ca nu meritam sa-l primim, pentru ca, de exemplu, Dumnezeu ne

pedepseste, atunci implicit refuzam sa primim ceea ce dorim – si anulam noi insine propria

noastra rugaciune; dar chiar atunci cand sufletul si gandul nostru sunt una, nu intotdeauna

rugaciunea se implineste.

De ce? Pentru ca drumul vietii noastre este o suita de lectii si primim ceea ce ne este necesar,

iar ceea ce dorim nu neaparat este si spre binele nostru. Se spune doar, de atatea ori: cand

Dumnezeu vrea sa ne pedepseasca, ne implineste dorintele.

Pe de alta parte, orice lucru, orice fenomen, orice eveniment aici, pe Pamant, are chipul lui

Ianus – zeul cel cu doua fete din mitologia romana: nimic nu e numai bun sau numai rau, in

orice rau exista un bine si in orice bine… exista si un rau, ascuns.

Ratiunea si intuitia, adica mintea si sufletul nostru, ne ajuta sa le descoperim.

Daca adevarata fericire consta nu atat in a avea parte de bine, cat in a sti sa te folosesti in bine

de ceea ce ai, atunci adevarata credinta consta in a percepe cu propriul suflet ca tot ceea ce ne

este dat, este dat spre binele nostru. Dar ca sa ne obisnuim sa sesizam acest Bine, izvorat din

iubirea lui Dumnezeu fata de noi, trebuie sa invatam, la randul nostru, lectia absoluta pe

care ne-o ofera fiecare clipa a vietii: Iubirea.

Invatind sa ascultam ingerii

Posted on 13 mai 2009 by Solarris

Ingerii sunt intotdeauna cu noi, martori ai problemelor noastre si prieteni prevazatori care ne

alina durerile, invatatori, profesori si insotitori plini de dragoste. Si, cu toata sinceritatea, nu

putem spune ca noi, cei care beneficiem de existenta lor, facem prea multe ca sa facilitam

sarcina pe care o au. Mai ales atunci cand ne indoim de existenta lor, rareori ii ascultam sau

tindem sa facem chiar opusul a ceea ce ei ne sfatuiesc. Dar dragostea ingerilor este imuabila si

rabdarea lor infinita. Daca ne obisnuim cu ideea ca impartasim cu ingerii viata noastra

cotidiana, vom fi mai disponibili pentru altii si mai sensibili si toleranti fata de tot ceea ce ne

inconjoara.O buna relatie cu ingerii presupune o mai mare deschidere spirituala, o mare

disponibilitate de a-i accepta pe ceilalti si a te intelege cat mai bine pe tine insuti. Ne trebuie

doar putin ca sa ne schimbam obiceiurile; un gand bun de dimineata, o mica rugaciune sunt

suficiente pentru a ne relua viata intr-un mod diferit si pentru a ne simti mai senini si mai

increzatori, constienti ca nu suntem singuri si nici nu am fost vreodata.Inainte de a invata cum

sa auzim vocea ingerilor, trebuie sa cunoastem modul in care ei ne vorbesc.G. Del Ton afirma

ca “cuvintele lor fara sunete corespund linistii care vorbeste inimii”.

Pentru a ne conduce pe drumul intelepciunii si al iubirii, ingerii stabilesc cu sufletul nostru o

comunicare linistita; ei ne inspira gandurile astfel incat sa nu gresim sau sa comitem fapte

rele; ne “sugereaza” sa adoptam o directie care sa fie cea mai optima, pentru a nu ne expune

unor riscuri care ar putea sa ne puna in pericol starea fizica sau psihica. De asemenea, ei pot

interveni asupra amintirilor, restructurand experienta acumulata si reamintindu-ne ceea ce

trebuie sa facem sau, din contra, ceea nu trebuie sa facem. Ei ne indeamna la reflectare

(spontan sau declansand evenimente) si la atenuarea slabiciunilor noastre, ne incurajeaza sa

dam curs ideilor noi, benefice si sa alimentam fara incetare viata noastra interioara pentru ca

ea sa nu amorteasca in rutina.Astfel, ingerii soptesc sfaturile lor sufletului si nu urechilor

noastre.

Totusi, deoarece avem liberul nostru arbitru, ei nu pot interveni peste vointa noastra: suntem

liberi sa acceptam sau sa refuzam imboldurile lor; putem sa urmam drumul pe care ingerii ni-l

indica sau sa ignoram indemnurile lor si sa ne chinuim datorita greselilor pe care le facem. Pe

scurt, noi suntem cei care decidem asupra atitudinii si comportamentului pe care sa-l

adoptam, ingerii neputand sa faca nimic fara colaborarea noastra. Este limpede pentru oricine

ca, desi fiecare dintre noi este asistat de un inger pazitor, oamenii continua sa ofenseze

principiul binelui.

Din acest motiv, uneori, acest ghid pretios nu ne scuteste de accidente si situatii dureroase

(care ar fi fost mai numeroase fara ajutorul sau): o atitudine imprudenta si superficiala din

partea noastra ne pune in fata unor experiente care ne sunt necesare, caci ele ne permit sa

devenim constienti de consecintele negative ale actiunilor noastre si, deci, sa putem evita

ulterior incercarile mai dure la care am putea fi supusi.Ingerii vegheaza asupra sufletului

nostru, dar pot de asemenea sa ne ajute sa facem fata problemelor cotidiene si chiar sa

protejam interesele noastre materiale daca ele sunt importante pentru evolutia noastra

spirituala.

Cel care nu este dispus sa acorde atentie existentei ingerului sau pazitor, de pilda, sau chiar o

neaga, cel care nu i se adreseaza niciodata si nu ii cere niciodata nimic, este putin probabil sa

beneficieze cu adevarat de sfaturile lui. Ingerul ii va fi intotdeauna alaturi, dornic sa intervina

in favoarea ocrotirii sale si sa ii primeasca cererile, dar actiunea sa va fi diminuata caci el nu

va reusi niciodata sa intre intr-un contact real cu persoana careia i-a fost incredintata. Din

contra, cel care se adreseaza in mod constient ingerului sau pazitor, deschizandu-si inima la

cuvintele sale tacute, interpelandu-l in momentele dificile si dorindu-i ajutorul, va putea conta

pe sprijinul pretios al unui prieten fidel.

Iata de ce este important sa invatam sa ascultam ingerii. Este primul pas de realizat pentru a

intra in contact cu ei si acest demers este mai simplu decat ne imaginam.

In acest sens este bine sa tinem cont si de cateva consideratii importante. Viata moderna, atat

de stresanta, atat de bogata in stimuli, atat de prodigioasa in imagini, senzatii, informatii, ne

lasa prea putin timp pentru noi. Toate se fac in graba. Mancam repede, dormim putin, gandim

si vorbim repede: suntem fara incetare proiectati spre ziua de maine. Astfel, viitorul devine

dimensiunea cea mai importanta a vietii, pierzand in felul acesta insasi valoarea zilei.

Suntem continuu solicitati de mediul in care traim. Nu mai gasim nici timpul si nici locul

necesar pentru a percepe lumea noastra interioara. Linistea ne inspaimanta, caci suntem

scufundati constant intr-o lume zgomotoasa si tumultoasa, traversata de mesaje mediatice,

linistea devenind astfel sinonima cu singuratatea, care, fireste, ne inspaimanta. Si atunci ne

straduim sa combatem absenta zgomotului si a stimulilor exteriori, lasand mijloacele moderne

de comunicare sa ne invadeze intimitatea. Rareori cautam aceasta liniste, care este, de fapt, in

noi si care ne permite sa intram in contact cu sursa divina a Totului.

A asculta ingerii inseamna de fapt sa le rezervam un spatiu al linistii, iar apoi sa le permitem

sa ne elibereze fiinta de tensiuni si preocupari care ne tin ancorati in realitatea trepidanta.

Revenim astfel, in sfarsit, la noi insine cu sentimentul ca apartinem intregului Univers.

 

 Gindurile noastre ne creeaza viitorul

Fiecare dintre noi, inclusiv eu, suntem responsabili de tot ceea ce se intampla in viata noastra,

atat de lucrurile bune, cat si de cele rele. Fiecare gand care ne trece prin minte ne creeaza

viitorul, fiecare vorba pe care o rostim construieste experienta noastra.

Noi suntem pe deplin responsabili de situatiile in care ne aflam, dar uitam ca puterea sta in

noi si dam vina pe alte persoane sau pe conjunctura exterioara, atunci cand avem necazuri.

Tot ceea ce credem despre noi si despre viata devine adevarat pentru fiecare dintre noi.Multi

dintre noi nu-si dau seama de faptul ca exista un numar nelimitat de variante de a gandi, din

care avem posibilitatea sa alegem. Cand un om alege sa gandeasca ca viata inseamna

singuratate si ca nimeni nu-l iubeste, isi creeaza premisele unei vieti singuratice si lipsite de

iubire. Dar daca doreste sa-si schimbe acest gand cu altul, mai optimist, de exemplu: “exista

dragoste peste tot in jurul nostru, iar eu sunt o persoana iubitoare si demna de a fi iubita”,

acest gand va deveni adevar pentru el si va incepe sa iubeasca si sa fie iubit de cei din jur,

pentru ca a ales dragostea in locul singuratatii.Multi avem idei preconcepute despre cine

suntem si ne conducem viata dupa reguli rigide, care nu ne apartin, dar nu constientizam acest

lucru. Inca de mici, am fost invatati ce anume sa credem despre noi, despre altii, despre lume.

Daca am crescut printre oameni nefericiti, speriati, suparati, ne formam o imagine negativa

despre sine: “sunt o persoana rea, numai eu sunt de vina, n-am voie sa ma supar” si asemenea

credinte irationale vor pune bazele unei vieti nefericite si pline de frustrari.

Cand devenim adulti, avem tendinta de a recreea aceeasi atmosfera incarcata de emotii

negative, cu care ne-am obisnuit din copilarie.

Deasemenea, in mod inconstient reconstruim in cadrul relatiilor noastre personale acelasi tip

de relatii pe care le-am avut noi cu parintii nostri sau parintii nostri intre ei. Mai mult decat

atat, obisnuim sa ne tratam pe noi insine si sa ne pedepsim in acelasi mod in care am fost

tratati si pedepsiti de catre parintii nostri.

Ne incurajam si ne iubim in acelasi mod in care am fost iubiti si incurajati in copilarie. Cat de

des iti spui in minte: “doar tu esti de vina; ce prostie ai facut”!, dupa modelul reprosurilor

primite de la mama sau de la tatal tau? Destul de des, nu-i asa?

Dar cat de des te incurajezi singur, atunci cand te-ai impotmolit: “ai sa te descurci,

intotdeauna te-ai descurcat, nu-ti face griji inutile!”

Daca v-ati recunoscut in exemplele prezentate, nu e cazul sa va invinuiti parintii, ei nu au

facut altceva decat sa va invete ceea ce au fost invatati si ei, la randul lor. Ei nu va puteau

incuraja intr-un mod care le era complet necunoscut.

Daca doriti sa va edificati in aceasta privinta, intrebati-i ce fel de copilarie au avut, ascultati-i

cu compasiune si intelegere si aflati de unde provin regulile lor rigide de viata. Veti intelege

ca la randul lor si ei au fost tratati in acelasi mod in copilaria lor si nu au nici o vina pentru

educatia rigida pe care au primit-o si pe care v-au dat-o.

Noi ne creem sistemul nostru de credinte in perioada copilariei, iar ca adulti ne construim

experiente care sa se potriveasca cu aceste credinte.

Cati dintre noi n-au trecut de mai multe ori prin acelasi gen de experiente dificile de viata,

doar pentru ca ele corespundeau credintelor noastre disfunctionale? Ti s-a intamplat si tie, nu-

i asa?

Toate aceste experiente nefericite sunt create de gandurile si credintele tale formate in trecut

si cand ai sa intelegi ca ele nu mai corespund prezentului, ca acum este momentul sa alegi

ceea ce crezi si ceea ce gandesti , vei incepe sa-ti construiesti viitorul pe care il doresti si pe

care il meriti.

Trecutul nu are putere asupra ta decat daca tu ii permiti acest lucru.

Poti alege sa te eliberezi de gandurile negre si de regulile rigide din viata ta chiar acum, in

timp ce citesti aceste randuri! Poti alege sa nu te mai simti vinovat, sa nu te mai critici si sa te

privesti ca pe o fiinta minunata, care merita sa fie iubita si respectata pentru simplul motiv ca

s-a nascut!

Incearca sa faci acest lucru chiar acum, si daca ai inteles ca tot ceea ce se intampla in viata ta,

este rezultatul modului tau de a gandi, ai inteles si faptul ca viitorul tau sta in puterea ta, el

este creat de gandurile tale, care au devenit pozitive incepand de azi, chiar din acest moment.

Iubirea neconditionata

Multi dintre noi spunem ca simtim iubire pentru alta persoana, dar citi putem spune ca aceasta

iubire este neconditionata? Ce este iubirea neconditionata? Este forma cea mai pura de iubire,

pentru ca transcende orice granite. Iubirea neconditionata nu are nevoie de aprobare sau de

adoratie. Este o iubire daruita fara cerere si care nu spune: “Daca te iubesc, vei face acest

lucru”…

Este o iubire ce accepta tot ceea ce face partenerul. Nu pune intrebari si este daruita fara a

astepta nimic. Iubirea neconditionata nu se teme sa fie intelegatoare, sa atinga, sa sarute sau

sa imbratiseze. Atit de multi afirma ca iubesc, dar aceasta nu este o iubire a pasiunii sau a

sentimentelor. “Da, iubesc” spunem noi, “dar nu iubesc felul in care te comporti”. Iubirea

neconditionata nu are bariere; ea pur si simplu iubeste. Iubirea neconditionata nu raneste pe

nimeni. Nu cauzeaza durere sau suferinta. Nu minte, nu triseaza, nu comanda, nu e confuza

sau manipulatoare. Atunci cind e daruita, Iubirea, este daruita din cele mai inalte sfere. Nu are

dezgust, indiferent de ceea ce alege partenerul sa faca sau sa fie; Iubirea accepta si

imbratiseaza tot ceea ce face partenerul. Multi ne jucam cu partenerii nostri si folosim iubirea

ca pe o arma, care, de regula, inoculeaza frica – frica de a fi parasit si de a fi singur. Iubirea

nu este o arma. Ea niciodata nu poate fi. Cind ceva vine din inima, intotdeauna este pentru

binele suprem. Avem astazi, in planul terestru, doua tipuri de Iubire : iubirea conditionata si

iubirea neconditionata. Putine suflete sint capabile sa exprime iubirea neconditionata, dar

pentru acele suflete ce o daruiesc, si pentru cei ce o primesc, aceasta este cu adevarat iubirea

in forma cea mai inalta.

Ginditi-va la modul in care iubiti. Este o iubire neconditionata? Ce asteptati de la aceasta

iubire? Daca asteptati ceva in schimb, atunci ea nu este neconditionata.

Odata ce doua suflete pot fi legate de o iubire neconditionata, atunci si doar atunci, Divinul

este pus in actiune, iar sufletele il cunosc cu adevarat pe Dumnezeu (Divinitatea). Cum

conditionati iubirea voastra? Ce asteptari aveti de la partener, de la copil, de la prieteni,

parinti sau asociati? Daca aveti un raspuns la aceste intrebari, atunci iubirea voastra nu este

neconditionata!

Cum ne reflectam in ceilalti

Posted on 16 mai 2009 by Solarris

 1. Tot ceea ce ma deranjeaza la altul – nu-mi place, cred ca eu as face mai bine, l-as schimba,

etc.-TOTUL ESTE IN MINE. Deci tot ceea ce eu critic in celalalt, luptand impotriva lui –

TOTUL ESTE IN MINE.

2. Tot ceea ce altii critica in mine sau lupta sa ma schimbe, iar acest lucru ma enerveaza, ma

deranjeaza, ma irita, etc inseamna ca NU E REZOLVAT IN MINE. Egoul este cel jignit,

deoarece am un ego foarte puternic.

3. Tot ceea ce altii critica in mine – incercand sa ma schimbe – dar daca pe mine nu ma

deranjeaza, atunci ESTE PROBLEMA LOR, neputinta lor pe care o reflecta asupra mea,

pentru ca ei nu pot, nu au curajul sa se recunoasca in ei insisi. Nu le convine, le e frica.

4. Tot ceea ce iubesc in celalalt, IUBESC IN MINE, exista in mine, pentru ca ma recunosc in

persoana celuilalt, pentru ca stiu ca toti suntem unul.

5. LUMEA CARE MA INCONJOARA E O OGLINDA.

Daca ma uit in ea, ma vad pe mine.

Daca zambesc si lumea imi zimbeste.

Daca ma uit urat si ea ma priveste urat.

Permanent lumea ma oglindeste.

Jocul vietii

Posted on 19 mai 2009 by Solarris

Ce inseamna a da si ce inseamna a primi?Ceea ce un om seamana,

NUMAI si NUMAI aceea va culege. Aceasta inseamna ca tot ceea ce exteriorizeaza un om in

gand sau fapta, se va intoarce, mai devreme sau mai tarziu spre el, ceea ce da, aceea va primi,

la un moment dat.. Daca da ura, va primi ura, daca da dragoste, va primi dragoste, daca

critica, va fi criticat, daca minte va fi mintit, daca insala, va fi inselat.

Trebuie sa stim ca imaginatia are, de asemenea, un rol important in acest joc al vietii. Tot

ceea ce isi imagineaza un om, mai devreme sau mai tarziu, are sa se exteriorizeze in lucrurile

lui, in aparentele intamplari ale vietii sale. Imaginatia este cea care trebuie educata in acest

sens. O persoana care si-a obisnuit imaginatia sa isi inchipuie numai bine, isi atrage in viata

aceste dorinte (sanatate, bogatie, dragoste, prieteni etc), primeste mai mereu cea mai

desavarsita expresie a celor mai inalte idealuri ale sale. Ca sa-si poata modela cu succes

imaginatia, omul trebuie sa inteleaga modul de functionare al mintii lui si sa realizeze ca

aceasta functioneaza prin REZONANTA.

Grecii spuneau acestui lucru “Cunoaste-te pe tine insuti”.Mintea are 3 aspecte: subconstientul,

constientul si supraconstientul.

Subconstientul este numai o cantitate de forta amorfa, fara directie. Este ca apa, care face ceea

ce e dirijata sa faca, nu are putere de actiune. Orice simte omul profund si cu putere si isi

imagineaza in mod clar, se imprima in subconstient si de acolo este scos in afara pana la cele

mai mici detalii.

Mintea constienta este cea care vede viata asa cum ea pare ca este. Ea vede cu usurinta

moartea, dezastrul, boala, limitarile de orice fel. De aceea sunt atat de multi nefericiti in jurul

nostru, pentru ca ei nu reusesc sa vada altceva decat ce e in aparenta in jurul lor.

Mintea supraconstienta este cea care da ideile perfecte. Acestea sunt exact infatisate, tasnind

in constiinta ca un ideal irealizabil, ceva care aparent pare prea frumos ca sa fie adevarat. In

realitate, acesta este adevaratul destin al omului.Fiecare dorinta exprimata, sau nu, este o

cerere. De multe ori suntem mirati cand o dorinta tainica, nerostita nimanui ne este indeplinita

dintr-o data. Intre om si idealurile lui cele mai inalte sau dorintele cele mai ascunse ale inimii

lui nu sta nimic altceva decat indoiala si frica. Cand omul doreste cu putere, fara pic de teama,

orice dorinta ii este imediat indeplinita.

Rostul acestui “joc al vietii” este acela de a vedea clar propriul bine si de a inlatura complet

toate imaginile mentale ale raului. Aceasta se face prin impregnarea constanta a mintii

subconstiente cu realizarea ferma a binelui. Subconstientul este asemeni unei inregistrari. De

aceea e necesar ca celelalte “inregistrari” mai vechi sa le inlaturam, pastrand doar ceea ce e

clar, bine definit.

De ce n-ati schimba zicala binecunoscuta “De ce iti e frica, nu scapi” cu alta: “De ce sa suferi

dinainte, poate ca de ceea ce iti este frica nu are sa se intample niciodata”?

Despre furie

Posted on 19 mai 2009 by Solarris

Nu exista persoana care sa fie total lipsia de sentimentul de furie. Ea este o caracteristica

naturala a fiecarei personalitati.

Atunci cand apar situatii conflictuale

exista patru posibilitati diferite de a folosi sentimentul de furie. Din pacate, majoritatea

persoanelor au invatat inca din copilarie sa gestioneze in mod neproductiv acest

sentiment.Furia arata intottdeauna ca nevoile si valorile noastre au fost incalcate. De aceea se

poate spune ca nu este gresit sa fim maniosi. Dar este gresit sa ne exprimam acest sentiment

intr-un mod agresiv, insensibil sau inadecvat, deoarece acest lucru ne aduce deservicii:

mesajul nostru legitim (prin care incercam sa aparam aceste nevoi si valori), nu mai este

corect receptionat. Este usor de inteles atunci cand este vorba despre noi insine. Dar atunci

cand este vorba despre altcineva? Cand o persoana isi manifesta fata de noi furia o catalogam

automat ca fiind agresiva, rea, insensibila,incapatanata.

Insa in spatele persoanei care pare dura, puternica, sigura pe ea se ascund durerea, frica,

incertitudinea ca nevoile ei vor fi incalcate, ca valoarea sa personala nu va fi recunoscuta. Ca

si in cazul unui iceberg, ceea ce se vede este doar o mica parte din intreg. Cu cat mania este

mai accentuata, cu atat suferinta pe care o ascunde este mai mare. Oamenii care isi reprima

sentimentul de manie aleg sa ignore pur si simplu necesitatea de a trata deschis problema.

Reactiile lor, in functie de situatie:

– fug din fata problemelor;

– nu isi expun necesitatile personale atunci cand acest lucru ar fi indicat;

– isi ascund adevaratele sentimente pentru a le face placere celorlalti;

– refuza sa fie ajutati chiar atunci cand au nevoie;

le gasesc scuze celor care ii trateaza nepotrivit sau chiar se simt ei vinovati;

se prefac ca nu au resentimente;

se supun vointei altora deoarece isi imagineaza ca nu au alta optiune.

Aceste moduri de a reactiona, chiar daca sunt gresite, au o explicatie: ei incearca sa evite

durerea, pentru ca in experienta lor trecuta s-au confruntat cu situatii in care fie sustinerea

propriilor nevoi a fost lipsita de succes, fie acest lucru li se pare incomod (din diverse

motive).

Asadar, ei gandesc: “Este inutil sau incomod sa imi arat sentimentele.”

De cele mai multe ori, acesti oameni nu au gasit loc in mediul in care au crescut pentru a-si

exprima preferintele personale, si au invatat inca de mici ca ar plati un pret prea mare daca si

le-ar sustine. Asa ca, avand la dispozitie resursele limitate de care dispune mintea unui copil,

au ajuns la concluzia ca este mai convenabil sa-ti ascunzi sentimentele.

Acesti oameni cred ca furia o sa dispara daca o pot ascunde. In realitate, furia nu se disipeaza,

ea se acumuleaza pana cand, ajungand la un punct critic, se produce o adevarata explozie.

Acumularea furiei poate duce la: depresie, anxietate, atac de panica, migrene, dureri de spate

sau de stomac, probleme cardiace.

Oamenii care experimenteaza mania agresiva nu sunt capabili sa-si transmita

mesajul legitim decat intr-o forma agresiva, care incalca demnitatea celorlalti.

Ei doresc sa le fie respectate nevoile si valorile fara a fi dispusi

sa tina seama de nevoile si valorile celor cu care interactioneaza.

Reactiile lor, in functie de situatie:

– nu lasa loc pentru parerile altora, reactionand defensiv sau chiar dezaprobator cand aud

pareri diferite de ale lor;

– sunt recunoscuti ca facand reclamatii si plangeri;

– au limbaj insultator, folosesc cuvinte dure;

– refuza sa-i asculte pe altii;

– ii intrerup pe interlocutori in timpul discutiilor;

– insista sa aiba ultimul cuvant;

– fac gesturi fizice de intimidare (lovituri, ghionturi, aruncatul lucrurilor);

– le aduc celorlati acuzatii si reprosuri;

– se implica frecvent in certuri;

– au de obicei o atitudine critica si pesimista.

Aceste moduri de a reactiona au o explicatie: ei si-au format in timp convingerea ca

interlocutorii nu vor de buna voie sa ii asculte, asa ca incearca sa le inoculeze fortat altora

propriile idei.

Asadar, ei gandesc: “Nu-mi pasa de tine, ma voi face auzit oricum.”

De cele mai multe ori, acesti oameni au crescut intr-un mediu violent, in care au vazut ca

parerile se impun cu forta, in care a lipsit buna-cuviinta.

Cu toate ca pot castiga pe termen scurt fiind violenti, oamenii care isi exprima mania intr-o

maniera deschis agresiva pierd pe termen lung deoarece distrug increderea celorlati, iar

acestia sfarsesc prin a-i respinge.

Oamenii care manifesta mania pasiv agresiva au inteles ca vor fi respinsi daca isi manifesta

deschis mania, de aceea au ales o forma ascunsa de a si-o exprima, insa aceasta ostilitate

mascata arata, la fel ca in cazul anterior, ca nu au respect fata de ceilalti.

Reactiile lor, in functie de situatie:

- nu raspund desi stiu ca altii asteapta raspunsul lor;

- cauta scuze pentru a nu face ce li se cere;

- desi spun ca fac un anumit lucru, se eschiveaza sa-l duca la indeplinire;

- amana sau uita;

- isi indeplinesc obligatiile doar cand vor si doar asa cum vor;

- le zambesc altora in fata si ii barfesc cand acestia se intorc cu spatele;

- evita sa-si asume responsabilitati;

- refuza sa dea explicatii sau raspund evaziv.

Aceste moduri de a reactiona au o explicatie: forma pasiva de exprimare a nemultumirii le da

iluzia ca intervin in sprijinul nevoilor si valorilor proprii, fara a se expune din punct de vedere

emotional.

Ei considera ca oamenii care sunt agresivi, care isi manifesta deschis mania, isi dezvaluie

nevoile si valorile, devenind astfel vulnerabili. “Solutia” pe care au gasit-o pentru a nu fi

dezamagiti cand se expun in fata altora este mania ascunsa. In plus, au vazut ca manifestandu-

se pasiv controleaza mult mai bine situatia decat cei care se comporta agresiv.

Asadar, ei gandesc: “Indiferent cat te-ai stradui sa ma controlezi, eu fac tot ca mine.”

De cele mai multe ori, acesti oameni au crescut intr-un mediu in care au experimentat deseori

dezamagirea, pentru ca persoanele pe care le-au avut ca modele au fost fie autoritare, fie

insensibile, si astfel au ajuns la concluzia ca nu este bine sa-ti expui deschis sentimentele.

Modul corect de gestionare a furiei consta in a ne sustine nevoile si valorile tinand seama de

demnitatea celorlalti, de faptul ca si ei au nevoi si valori personale.

Acest fel de a interactiona cu ceilalti cere deschidere catre alte alternative, sinceritate, respect,

grija fata de ceilalti, toleranta, renuntare la spiritul critic, putere de a ierta.

Cum sa cream miracole

Posted on 20 mai 2009 by Solarris

Miracolele se intampla atunci cand miscam energia care ne inconjoara. Energia este

directionata prin gandurile, intentiile si credintele noastre. Cu toate ca avem tendinta sa

consideram miracole lucrurile „bune” care ni se intampla, de fiecare data cand ne concentram

pe ceva bun sau rau si primim rezultatul asteptat, acest fapt este un miracol.

Asa ca, sa primiti o amenda pentru viteza excesiva, imediat dupa ce ati spus ca o veti primi,

sau sa gasiti bani in cont atunci cand aveti nevoie de ei sunt, in aceeasi masura, miracole.

Invatand cum sa cream miracole, putem sa ne concentram pe abilitatea de a misca energia in

moduri care sa ne fie benefice si care sa ne imbogateasca viata.

Sunt anumite reguli simple de urmat atunci cand cream miracole, astfel incat sa obtinem exact

rezultatul dorit. Sa fii recunoscator pentru ceea ce exista deja in realitatea ta, indiferent

ce inseamna asta, este foarte important. Aceeasi energie folosita pentru a crea ceea ce nu

vrei va fi folosita pentru a crea ceea ce vrei – numai concentrarea si intentia vor fi diferite. Si

mai e ceva: nu putem crea miracole pentru altii, oricat de mult gandim noi ca le-ar

trebui. Fiecare dintre noi avem puterea de a crea miracole si trebuie sa invatam, fiecare dintre

noi, sa folosim aceasta putere in propria noastra viata.

Toate gandurile noastre dirijeaza energia in Univers, asa ca toate gandurile noastre sunt

importante. Nu putem cere un miracol cu un gand si apoi sa afirmam ca nu il vom primi cu

gandul urmator. Daca o facem, sa nu fim surprinsi ca nu se intampla nimic. Credinta si

increderea sunt importante in acest proces, asa cum este si credinta ca vom primi intotdeauna

ce cerem. Universul este foarte creativ, asa ca miracolele noastre ne pot veni pe cai

neobisnuite. Cand ramanem detasati de rezultat, permitem Universului sa lucreze in mod

perfect si sa furnizeze miracolul in cel mai bun si cel mai frumos mod.

Miracolele nu sunt numai pentru oameni „speciali”, ele nu sunt magice si nu sunt limitate.

Universul nu judeca miracolele noastre si fiecare lucru pe care il cerem primeste aceeasi

consideratie. Totul ne este disponibil daca o cerem. Daca nu primim, probabil ca nu cerem

destul sau nu cerem ceea ce vrem cu adevarat. Fiecare dintre noi creeaza miracole in fiecare

zi, miracole mici si mari. Este un proces care necesita practica si, cu cat cerem mai mult, cu

atat este mai usor sa o facem. In saptamana aceasta exersati sa creati miracole si vedeti-va

miscand energia care este pretutindeni in jur astfel incat sa manifestati exact ce vreti in

realitatea voastra. Aveti credinta, fiti rabdatori si, mai presus de orice, amintiti-va ca traim

intr-un univers binevoitor care asteapta numai sa cerem pentru a ne raspunde.

Tranzitia Adevarului

Am observat un lucru in saptamanile trecute si anume numarul oamenilor care fie ies din

situatii in care nu pot accepta adevarul aratat de altcineva, fie nu mai pot ramane in situatii in

care adevarul lor este compromis. In ambele cazuri, fie ca cineva pleaca, fie ca este parasit,

sunt facute alegeri importante si energia tranziteaza. Aceste tranzitii ne pot face sa ne simtim

foarte inconfortabil deoarece reprezinta decizii la nivelul sufletului si multi oameni fac alegeri

privind calatoria lor spirituala si modul de acceptare a adevarului.

Fiecare accepta atat adevar cat poate gestiona si nimic mai mult. Este imposibil sa arati cuiva

adevarul asa cum il vezi – ar trebui sa se gaseasca pe acelasi palier de intelegere cu tine

pentru a vedea lucrurile asa cum le percepi tu. Vindecatorii stiu ca ii pot tamadui doar pe

aceia care sunt pregatiti pentru vindecare. Adevarul este o forma de vindecare si, atunci cand

oferim adevarul celorlalti sau ne este oferit, primim o vindecare la nivel sufletesc. Atunci

trebuie sa alegem cum si daca o acceptam.

Cu aceasta “tranzitie” a adevarului, multi oameni iau decizii legate de ceea ce cred ca sunt in

stare, atat daca vor sa continue pe aceasta cale, cat si daca vor sa isi opreasca calatoria aici.

Pentru a accepta adevarul despre ei insisi, despre puterea lor spirituala, ei trebuie sa doreasca

sa renunte la teama. Si, cateodata, chiar atunci cand pot vedea potentialul viitorului, ei nu pot

renunta la teama de trecutul pe care tocmai l-au depasit. Sau, altii au atins un punct in care

sunt dornici sa renunte la teama si sa faca un salt al credintei pentru ca nu au de ales. Teama

lor de viitor este mai mica decat frica de a repeta trecutul.

Acesta este un moment minunat pentru schimbare si pentru a descoperi de ce suntem capabili

cand ne luam in primire forta. Este de asemenea un timp al confuziei si nestatorniciei, cand

vietile noastre se pot schimba intr-o secunda. Aparent, nu mai avem nici o sursa de stabilitate,

dar depinde unde cautam stabilitatea. Intotdeauna ne putem baza pe binecuvantarea

abundentei, fericire si dragoste neconditionata atata timp cat ne amintim ca sursa tuturor

acestora nu sunt alti oameni; ele vin din noi si din felul in care le manifestam in realitatea

noastra.

Sa ne folosim lectiile

Fiecare dintre lectiile voastre a fost stabilita pentru a va aduce mai aproape de Sursa si pentru

a va invata despre propria voastra putere. Fiecare lectie are acelasi scop, indiferent la ce se

refera. Acele lucruri sunt greu de retinut cand esti in miezul lectiei, in special daca ti-e frica si

lectia iti pune la indoiala tot ce crezi despre tine, puterea ta si controlul pe care il detii asupra

realitatii. Cu cat e lectia mai dificila, cu atat este mai capabila sa isi atinga telul. Dar lectiile

noastre mai au un scop, si acela este de a le folosi pentru a ne crea realitatea intr-un fel nou.

Odata lectia incheiata, puteti fi mandri ca ati reusit si fericiti ca s-a terminat. Cum puteti folosi

ceea ce ati fost invatati in etapa urmatoare a calatoriei voastre spirituale? Cu cat e lupta mai

apriga, cu atat veti fi mai fericiti ca s-a terminat. Tineti minte: s-a terminat pentru ca ati reusit.

Ce puteti face cu aceste informatii? Lectia isi pierde valoarea cand nu folositi ceea ce ati

invatat. Nu este necesar sa repetati lectiile intr-una. Asta se intampla cand nu folositi cele

invatate pe parcursul drumului.

Cateodata lectiile noastre sunt menite sa ne ajute sa luam decizii sau sa ne concentram intr-o

anumita directie. Scopul lor nu este sa ne faca sa ne simtim incompetenti, ci acela de a ne

ajuta sa luam hotarari. Ocaziile care nu se materializeaza sau situatiile care se incheie ne dau

confirmarea ca trebuie sa ne focalizam energia in alta directie. Asa folosim lectiile sau simtim

ca, inca o data, am ales calea gresita si am ratat cumva? Cateodata trebuie sa experimentam o

anumita situatie pentru a invata ca nu este benefica pentru noi.

Folosirea lectiilor si a tot ceea ce va invata ele va ajuta sa luati hotarari referitoare la etapa

urmatoare a calatoriei voastre spirituale. Aveti posibilitatea de alege sa folositi cele invatate si

sa mergeti intr-o alta directie sau sa stati pe loc si sa reluati lectia. Cat despre restul din

realitatea voastra, voi alegeti gradul de dificultate si lungimea lectiilor, precum si cat de des le

veti repeta. Folositi cele invatate pentru a face alegeri mai puternice si mai pline de dragoste

pentru voi insiva. Calatoria voastra poate fi una plina de abundenta usor de atins, de dragoste

neconditionata si bucurie atunci cand veti invata sa va folositi lectiile pentru a crea

oportunitati noi si diferite pentru voi.

Copiii de astazi – Lectii de dragoste de sine

Multi indigo sunt in cursul luarii unei decizii in acest moment si le este destul de greu.

Tranzitiile de energie pe care le resimtim cu totii ii afecteaza si pe ei, cateodata in mai mare

masura decat pe noi. Pentru ca nu sunt foarte expliciti atunci cand trebuie sa isi impartaseasca

sentimentele, este dificil sa stim cu ce se confrunta si cu ce intensitate. Daca invatam sa

“citim printre randuri”, cuvintele lor ne vor da indicii despre ce li se intampla si vom putea sa

ii ajutam daca intelegem ca lectiile lor sunt legate de dragostea de sine. Cu ajutorul dragostei

de sine ei pot sa urmeze o cale mai usoara in invatarea lectiilor pe care le au. Fac unele alegeri

pentru ca ei cred ca viata este grea, ca isi pot masura succesul prin numarul ranilor pe care le

capata si ca nu pot obtine nimic din ceea ce vor decat prin lupta. Majoritatea indivizilor indigo

sunt din fire combativi si certareti. Se pot iubi suficient incat sa o ia pe alta cale?

Multi parinti imi scriu despre cat de neajutorati se simt cand isi vad copiii frumosi si talentati

facand alegeri ingrozitoare in viata. Alegeri care le cauzeaza durere, ii retin si ii imping sa

invete unele lucruri din greu. Cu totii avem lectii de invatat, dar putem alege cum sa le

invatam. Da, exista o anumita satisfactie in a invata din depasirea obstacolelor, dar putem

invata si mergand in sensul curentului si nu luptand impotriva lui.

Nu este usor sa spunem copiilor nostri indigo orice si cateodata ei nu pretuiesc experienta

noastra ca ceva util pentru ei. Vor sa afle singuri. Cum ii putem ajuta? Intelegand ca ei trebuie

sa invete sa se iubeasca, sa fie blanzi cu ei insisi si sa se priveasca cu aceesi dragoste si

apreciere cu care ii privim noi. Le amintesc copiilor mei ca exista si o alta cale (nu neaparat

mai buna) de a rezolva lucrurile si, atunci cand vor fi pregatiti, vom vorbi despre ea.

Cateodata, se lupta o vreme pana sa vina sa ma roage sa ii ajut. Nu ii critic si nu ma cert cu ei

oricat de dificila ar fi alegerea; le reamintesc ca viata este o lectie de a ne iubi pe noi insine

suficient de mult incat sa alegem calea mai usoara. Recompensele sunt acolo si ranile nu sunt

la fel de dureroase.

Articol de Jenniffer Hoffman

Ce este claritatea?

Posted on 21 mai 2009 by Solarris

In secolul 20 , Albert Einstein a spus ” Umanitatea necesita o noua maniera de gandire, daca

doreste sa supravietuiasca”. Citind aceasta recent, m-am gandit ca umanitatea va necesita un

angajament reinoit , pentru a castiga claritate pentru toate lucrurile conectate cu viata

fiecaruia, daca ei doresc sa prospere si sa mearga nestingheriti spre viitorul lor.

Deci, ce este claritatea si ce trebuie clarificat?

 Claritatea este libertatea fata de obscuritate. Este Lumina. Este Adevarul. Nu Adevarul

Universal, adevarul vostruautentic care se reveleaza voua insiva , cand intrebati de buna voie

si apoi risipiti orice intuneric sau umbra care a invaluit orice

parte a vietii voastre, cauzandu-va greutati, slabiciuni si stagnari, proiectate adesea spre altii.

De fiecare data cand voi clarificati o parte a vietii voastre, va apropiati mai mult de sinele

vostru autentic.Claritatea este tot atat de aproape de voi la fel ca si lipsa claritatii. Ambele

sant disponibile pentru voi tot timpul. Voi santeti cel care alege si puteti alege in mod potrivit

doar cand ceva este banal, demodat sau de prisos si poate fi clarificat si rectificat.

Totusi cautarea si gasirea claritatii , va poate perturba complet viata voastra curenta, dar

acesta este singurul mod pentru noile inceputuri si un nou camp al posibilitatilor pentru ca

viata voastra sa intre intr-un nou ciclu al timpului. Este singurul mod in care cineva poate

progresa sau evolua. Iluminarea nu vine din minte, ea vine cand va confruntati iubitor cu

partea intunecata a naturii voastre si o aduceti in Lumina, prin claritate.

Maestru Lao Tzu a spus: “Cunoscandu-i pe altii inseamna intelepciune ; cunoscand Sinele

este iluminare. Stapanindu-i pe altii cere forta ; stapanind Sinele necesita putere”. Numai prin

cautarea si castigarea claritatii veti fi daruiti cu multe binecuvantari menite pentru voi in

aceasta viata si in destinul vostru adevarat. Claritatea este cel mai mare aliat al vostru. Nimic

nu este mai important decat sa o castigati, stiindu-i imensele beneficii si folosind-o in legatura

cu fiecare moment al vietii voastre. Fara ea, sinteti prinsi in suferinta. Fara ea, santeti in afara

odihnei si integritatii cu voi si cu altii. Fara ea, nu va puteti alinia cu pasiunile voastre, cu

servirea voastra in lume, in acest nou ciclu al timpului sau cu fluxul natural si curgerea Vietii.

Fara ea, multumirea va fi ceva pentru care intotdeauna veti lupta.

Claritatea este preambulul totalei vindecari si al TOTALEI ABUNDENTE. Claritatea

garanteaza conectarea fara cusur cu Creatorul, cu sufletul vostru si cu instinctele voastre

naturale, facand-o una din cele mai mari forte din Univers.

Raspundem la intrebarea: ce este nevoie sa fie clarificat? Orice lucru cu care relationati. Luati

orice fateta a vietii voastre si clarificati-o.

1. Intotdeauna clarificati, cand sinteti in afara mintii voastre.

2. Intotdeauna clarificati in tacere.

3. Niciodata nu uitati ca claritatea trebuie sa preceada orice decizie sau alegere pe care o

faceti, ( nu luati o decizie si nu faceti o alegere fara ea).

4. Claritatea voastra nu poate fi gasita prin opinia, experienta sau perspectiva altcuiva.

Reconsiderati, reexaminati, realiniati si clarificati totul inainte sa treceti pragul celui mai

profund ciclu pe care umanitatea a avut oportunitatea sa-l experimenteze vreodata.

Sursa:.maureenmoss.com/

Chakrele si rolul lor

Chakra este un cuvânt sanscrit care înseamnă “vortex” sau “roată”. Chakrele din corpul uman

sunt centrii energetici subtili. Misticii hinduşi au numărat sute de mii de chakre în corpul

omenesc. Aceasta este foarte asemănător cu sistemul de meridiane folosit în acupunctură şi în

terapiile shiatsu. Cu toate acestea, chakrele asupra cărora eu mă concentrez în timpul

purificării şi echilibrării sunt 7 la număr – 7 centri energetici majori.

Cele 7 chakre majore sunt emiţătoare şi transmiţătoare de energii subtile. Fiecare chakră

funcţionează la nivel fizic, emoţional şi spiritual. Echilibrarea lor este cheia sănătăţii şi a

stării de bine. Dezechilibrul se poate manifesta în diverse moduri, cu un sentiment general de

“ceva nu este în regulă”. Când chakrele sunt curăţate, ele îşi pot îndeplini complet funcţiile,

procesează energiile, aduc energie organelor fizice şi corpurilor subtile şi îndepărtează

energiile învechite sau stagnante din corp.

Dacă o situaţie stresantă continuă foarte mult timp, chakrele se pot închide. Atunci când

corpul fizic trebuie să funcţioneze sub o presiune continuă sau o depresie, chakrele nu se pot

roti şi nu pot funcţiona corect, şi devin dezechilibrate sau blocate cu energie veche şi

stagnantă.

Gândurile şi atitudinile noastre pot bloca energia care curge prin chakre. Emoţiile

neexprimate, reprimate, pot conduce la supraîncărcarea chakrelor şi la blocarea sau

închiderea lor. Când chakrele sunt închise, energia nu poate fi transformată şi eliberată către

corpul fizic. Dacă energia nu curge liber prin centrii energetici, pot apărea probleme fizice în

anumite zone, conducând la disconfort sau boală. Când o chakră este blocată, ea are nevoie să

fie vindecată prin examinarea şi îndepărtarea barierelor. Deoarece chakrele funcţionează

împreună ca un sistem, un blocaj la nivelul unei chakre poate afecta şi activitatea altei chakre.

Curăţarea chakrelor ajută la transformarea emoţiilor negative (şi dăunătoare) precum furia,

mâhnirea sau vinovăţia, în energii pozitive. Chakrele sănătoase pot îmbunătăţi “starea de

bine” la nivel fizic şi emoţional prin curgerea continuă, împrospătarea şi vitalizarea energiei.

Imaginaţi-vă chakrele ca pe un “sistem de filtrare” care purifică energiile din planul dens,

fizic (asociat cu instinctele noastre primare, de natură animală) şi le transformă în energii

pozitive ale planului spiritual, conectându-ne cu însăşi Sursa vieţii. Lucrul cu chakrele poate

deschide calea spre vindecare, dezvoltare psihică (intelectuală) şi creştere spirituală.

Curăţate, echilibrate şi aliniate, chakrele sunt folositoare tuturor oamenilor care doresc să fie

“în lumina reflectoarelor”, cum ar fi agenţii de vânzări, actorii, personalul media, etc.

Oamenii foarte charismatici, precum celebrităţile, au chakrele foarte echilibrate şi dezvoltate.

1. Chakra RĂDĂCINĂ (Muladhara)

Este poziţionată foarte aproape de coccis. Este colorată în roşu şi este asociată cu pasiunea,

vitalitatea, dorinţa şi energia. Această chakra se învârte, conferindu-ne puterea de a înfăptui (a

realiza). Dezechilibrul ei se poate manifesta printr-o stare de boală fizică şi emoţională,

anorexie sau lăcomie (aviditate). O persoană cu o Chakra Rădăcină sănătoasă este flexibilă şi

capabilă să se adapteze schimbărilor, este echilibrată şi rămâne ancorată în timpul schimbării.

Poţi vindeca Chakra Rădăcină preluând controlul asupra destinului tău şi luând singur

deciziile. O Chakra Rădăcină contractată (rigidă) se poate manifesta printr-o atitudine

conservatoare, idei (credinţe) rigide, ură, prejudecăţi şi atitudini meschine care ne conduc

viaţa.

De fiecare dată când ne cerem dreptul la viaţa pe care o dorim, vom vindeca Chakra

Rădăcină. Conştientizează că ai dreptul la bucurie, fericire, sănătate, şi la o existenţă creativă!

Nu ai nevoie de aprobarea altcuiva pentru a lua hotărâri (decizii) care te vor conduce la

fericire, securitate şi la bucurie!

2. Chakra SACRALĂ (Swadishtana)

Este poziţionată în jurul osului pubian. Este colorată în portocaliu şi este asociată cu bucuria

şi sociabilitatea. Acesta este centrul intimităţii, al sexului, al reproducerii creative. Funcţia

acestei chakre depinde de cât de bine avem grijă de noi înşine. Trebuie să ne cunoaştem

limitările, pentru a putea folosi această energie atât pentru activităţile zilnice, cât şi pentru a

ne proteja în timpul perioadelor stresante. Corpul are nevoie să fie reîncărcat continuu, pentru

a ne putea baza pe el la nevoie. Dacă această chakra nu este reîncărcată, ea va apela la toate

celelalte chakre pentru a se umple şi în final va seca (va goli) întreg corpul de energie. Află-ţi

limitele de energie! Poţi să-ţi risipeşti energia intrând în contact cu oameni sau situaţii

neplăcute. Aflând cum îţi consumi energia, poţi face alegeri mai bune în legătură cu modul în

care-ţi consumi timpul.

Dezechilibrul acestei chakre se poate manifesta prin inhibiţie sexuală sau inabilitatea în

intimitate. Chakra Sacrală controlează apetitul pentru mâncare, sex şi plăcere. Dacă vom risipi

prea multă energie, vom “arde” energii necesare altor sisteme din organism. Dacă păstrăm

prea multă energie, vom deveni obsesivi în legătură cu ceea ce nu putem să avem. Echilibrul

între controlul şi consumul acestei energii este cheia care va menţine această chakră puternică

şi sănătoasă.

3. Chakra PLEXULUI SOLAR (Manipura)

Este poziţionată chiar mai sus de ombilic. Este colorată în galben şi este asociată cu

inteligenţa, claritatea, fericirea şi creativitatea. Este chakra puterii personale. Dezechilibrul

acestei chakre se poate manifesta prin sentimentul de descurajare, incertitudine, neputinţă, sau

prin nevoia de a-i controla pe ceilalţi sau de a controla toate evenimentele. Această chakra

este centrul identităţii personale.

Chakra Plexului Solar guvernează toate aspectele ego-ului şi personalităţii, inclusiv simţul

nostru de auto-apreciere şi de identitate personală. Ea influenţează puterea personală şi

libertatea de decizie. Această chakră reglează puterea voinţei în legătură cu diversele situaţii

şi oameni.

Dezvoltarea puterii personale vine din sentimentul a “cine suntem cu adevărat”. Această

putere se poate ivi din orice situaţie şi ne ghidează prin complicaţiile vieţii, complicaţii care

ne ajută să evoluăm şi să ne maturizăm. Ea înfloreşte (se dezvoltă) atunci când suntem “cu

picioarele pe pământ”. Fără provocările vieţii, fără opoziţia şi rezistenţa din partea celorlalţi,

determinarea noastră interioară nu se poate dezvolta. Numai astfel ne putem dezvolta puterea

personală.

Sinele nostru adevărat este o parte din noi care este mereu completă şi nedivizată. Nu este

afectat de durere, pierderi sau traume dacă ne cunoaştem cu adevărat. Această conştientizare a

meritelor noastre, stima, auto-aprecierea şi cunoaşterea adevăratelor noastre puteri, ne fac să

radiem lumina şi să strălucim în viaţă.

4. Chakra INIMII (Anahata)

Este poziţionată în mijlocul pieptului, lângă inimă. Este colorată în verde şi este asociată cu

vindecarea, echilibrul, armonia, grija şi blândeţea. Este punctul central al sistemului chakrelor

şi este crucial în păstrarea echilibrului.

Dezechilibrul Chakrei Inimii se poate manifesta prin neputinţa de a oferi/primi iubire,

dependenţa de alte persoane, depresie şi altfel de relaţii disfucţionale. Chakra Inimii înfloreşte

prin bucurie, încântare, deschidere, împărtăşire, atingere şi conexiune. Se contractează prin

durere, pierderi şi traume.

Mesajul Chakrei Inimii este acela de a-i accepta pe ceilalţi aşa cum sunt şi de a-i iubi

necondiţionat, pentru că suntem cu toţii uniţi cu Viaţa.

Ne vom proteja inimile dezvoltându-ne dragostea pentru noi înşine, dragoste care se reflectă

în stabilirea unor legături “de inimă” sănătoase şi prin cunoaşterea a cine şi ce suntem cu

adevărat, spre binele nostru cel mai înalt. Odată ce ne-am creat o astfel de protecţie pentru

inimile noastre, dezvoltăm inocenţa şi puritatea Inimii însăşi. Vom putea apoi vedea puritatea

şi frumuseţea fiecărei fiinţe binecuvântate prin Viaţă.

5. Chakra LARINGELUI (Vishuda)

Este poziţionată în locul unde gâtul se uneşte cu pieptul. Este colorată în albastru sau turcoaz

şi este asociată cu prietenia, loialitatea, deschiderea şi comunicarea sinceră.

Chakra Laringelui ne dă putere să ne exprimăm pe noi înşine la orice nivel. Pentru a onora

acest dar, trebuie să ne exprimăm, în mod conştient, cu claritate şi integritate. Chakra

Laringelui este poarta către sferele spirituale înalte. În cunoaşterea ezoterică ea este cunoscută

sub numele de “Gura/Vocea/Cuvântul Lui Dumnezeu” (“Mouth of God”) şi este locul unde

energia spirituală înaltă este canalizată în corp. Această infuzie de energie se concretizează

atunci când mintea este liberă şi spiritul este deschis.

Chakra Laringelui se poate închide în urma sentimentelor de durere sufletească, sentimente

neaşteptate de frică şi furie, abuz emoţional şi fizic, necinste, bârfă, clevetire şi a oricăror

forme de abuz cu substanţe care trec prin gât, provocându-i daune, inclusiv alcool, tutun,

droguri, medicamente (chimice) sau insaţiabilitate alimentară. Toate acestea împiedică

energiile care curg de la chakrele situate inferior către Chakra Frunţii şi Chakra Coroanei.

6. Chakra FRUNŢII sau Al III-lea Ochi (Ajna)

Este poziţionată în mijlocul frunţii, în punctul celui de-al treilea Ochi. Este colorată în indigo

şi este asociată cu meditaţia, un nivel înalt de intuiţie şi auto-conştientizarea.

Această chakră ne furnizează energie pentru a experimenta gânduri/idei concise şi clare. Este

centrul pentru maturitatea psihologică şi pentru principiile etice şi filosofice. Când este

activată complet, această chakră stimulează ambele emisfere ale creierului. Emisfera dreaptă

controlează intuiţia şi activitatea creativă. Emisfera stângă controlează gândirea raţională şi

analitică. Atunci când cele două emisfere lucrează împreună, se formează o imagine

armonioasă asupra realităţii, care constă în gândire logică, imaginaţie şi intuiţie. Chakra

Frunţii este puterea minţii de a crea realitatea noastră la nivel fizic, emoţional şi mental. Este

acea parte a minţii unde ne transformăm vieţile, unde ne încărcăm cu vitalitate şi de unde ne

conducem visele.

Chakra Frunţii ne ajută să ne trezim mintea şi să ne întrebăm dacă ceea ce gândim este

adevărat sau fals. Pentru a activa complet această chakră este necesar să ne examinăm cu

adevărat ideile auto-limitatoare, care ne mărginesc valoarea (devenirea). Scopul ei spiritual ne

poate conferi înţelepciune, imaginaţie, intuiţie şi cunoaştere. Pe măsură ce extragem adevărul

din experienţele vieţii noastre, vom dezvolta această chakră şi ne vom dezvolta (întări)

spiritul.

Este important să nu ignoraţi celelalte chakre şi să nu vă concentraţi numai pe dezvoltarea

Chakrei Frunţii. Dacă veţi face astfel, vă veţi simţi în dezechilibru, dezancoraţi şi chiar

deziluzionaţi.

7. Chakra COROANEI (Sahashrara)

Este poziţionată pe coroana craniului, aproximativ în acelaşi loc unde copiii au acel “punct

moale”. Culoarea cea mai adesea asociată cu acest centru energetic este violet. Această

chakră este asociată cu realizarea (cunoaşterea) spirituală, contemplarea în tăcere, adevărul

etern şi aspectul cel mai înalt al Sinelui superior.

Chakra Coroanei ne aduce perspicacitate, minte pătrunzătoare, o cunoaştere mai exactă a ceea

ce suntem capabili să îndeplinim şi cunoaşterea scopului nostru cel mai înalt. Pentru unii,

aceasta poate părea ca o “criză a vârstei a doua”, deoarece iluminarea ne poate conduce la

respingerea a ceea ce am fost şi la căutarea a ceea ce dorim să devenim.

Pentru a activa complet Chakra Coroanei, nu este necesar să renunţăm la lume şi la aspectele

ei materiale. Scopul nostru trebuie să fie acela de a vedea Spiritul în toate formele vieţii şi de

a înţelege că suntem aici, pe Pământ, pentru a fi fericiţi şi pentru a îndeplini năzuinţa

sufletului nostru către iubire, pace şi bucurie.

Când ne activăm complet Chakra Coroanei, trebuie să fim odihniţi, liniştiţi şi împăcaţi, pentru

a contempla minunile şi misterele Divinului. Prin echilibrarea activităţilor noastre cu căutarea

spirituală, vom putea rămâne ancoraţi în viaţa zilnică, aducând adesea vindecarea şi

transformarea în moduri subtile lumii noastre înconjurătoare.

sursa: editura for you

Lectiile de viata – descifrate prin Astrologie

Posted on 25 mai 2009 by Solarris

În faţa atâtor elemente “interesante” ale astrologiei este uşor

să cădem în extaz si să ne pierdem pe acolo şi să omitem de fapt esenţa problemei. Pontul

principal al întregii astrologii, toată polologhia ei se reduce în final la o singură chestiune.

Cum se spune “toate drumurile duc la Roma”, în cazul nostru, toate problemele individului

sunt cauzate de un sigur lucru: neînţelegerea şi neasumarea propriilor lecţii de viaţă. Pare

neverosimil să acorzi atata importanţă unui sigur lucru, dar din păcate persoana care îşi

eludează cu bună ştiinţă sau din neştiinţă propriile lecţii de viaţă are toate şansele să facă

greşeli dintre cele mai năstruşnice.

Pentru acei care află lecţiile lor de viaţă de la astrolog şi o desconsideră cu bună ştiinţă acum,

au toate şansele să nu-şi rezolve niciodată problemele şi să bată pasul pe loc retrăind aceleaşi

impasuri existenţiale care l-au îndemnat să se adreseze astrologului, întrebându-l ”ce are

Dumnezeu cu mine?” şi “de ce nu am noroc?”

Toate fiinţele au în harta natală reprezentate lecţiile de viaţă, lecţii care constituie o sumă de

greşeli pe care este tentat să le manifeste chiar dacă, în rest, nu are alte probleme. Este o

realitate că în planul spiritual, ca şi pe Pământ, legile sunt la fel de stricte şi obiective pentru

ca Universul să funcţioneze la dinamica perfectă pe care o cunoaştem cel puţin din cărţile de

astronomie.

Însă modul cum oamenii înţeleg să îşi trăiască viaţa aici, pe Geea, este de multe ori paralel cu

aceste legi. O viaţa trăită la întîmplare atrage după sine consecinţe nefaste pentru noi si pentru

destinul vieţilor noastre viitoare.

Foarte mulţi oameni cred că au poposit în planul fizic în vacanţă.

În viaţă există momente când evenimentele ne depăşesc, ne cauzează neplăceri şi traume

psihice sau de natură fizică. Şi atunci suntem cel mai uşor tentaţi să învinuim pe cineva

exterior sau, dacă nu am găsit pe nimeni prin preajmă, să ne supărăm direct pe Divinitate: ce

are Dumnezeu cu mine de trebuie să trec prin toate astea?

Foarte puţini oameni sunt dispuşi să isi asume raspunderea de ceva sau pentru ceva când

lucrurile nu merg cum trebuie în viaţa lor. Fundăturile, de obicei, sunt indiciul unor direcţii

greşite.

Harta unui oraş mare cu numeroase străzi şi căi de acces reprezintă metaforic parcursul

întregii noastre vieţii, iar deciziile noastre sunt cele care ne mobilizează să călătorim dintr-o

parte în alta a ei. Călătoria poate să fie plăcută, cu puţine surprize şi întîlniri nefaste dacă ştim

să ne orientăm şi avem o busolă sau alte cunoştinţe minime de orientare. Din păcate, periplul

nostru prin viaţă nu este însoţit pentru toţi de aceste instrumente.

Astrologia va deveni însă în epoca următoare, epoca Vărsătorului, o cheie accesibilă

nelimitata. Până atunci însă nici măcar aşa, nu poate fi invocată scuza neştiinţei.

Faptul că ne deplasăm fără să cunoaştem regulile de circulaţie, în nici o parte din lume nu ne

scuteşte de “amendă”. Legile cosmice îşi păstrează valabilitatea pretutindeni!

Informaţia este tot ceea ce poate fi mai preţios în condiţiile existente la ora actuală. Cei care

ştiu, au premizele. Desigur, acestea nu sunt suficiente pentru a putea să şi realizezi minuni,

dar informaţia şi informarea sunt condiţii sine qua non pentru orice început sau demers

pozitiv în viaţă. Când din neglijenţă reuşim să încălcăm legea după care orice cauză generează

un efect, “amenda” pentru viaţa trăită la întâmplare sunt bolile, accidentele, tot felul de

blocaje, pierderile de orice fel, de la bunuri materiale sau averi pâna la fiinţe dragi.

Greşelile din vieţile trecute se transferă vieţii prezente, sub forma unor atitudini instinctive,

bine înrădăcinate în comportamentul nostru. Însă venirea în planul fizic este menită pentru ca

fiecare să echilibreze balanţa şi să îşi însuşească un mod de viaţă nou şi conştient de sine.

Ca să dăm vieţii un sens firesc şi normal ar fi necesar să facem permanent o reevaluare a

priorităţilor şi deciziilor noastre şi să ne propunem o altă atitudine, în caz că bilanţul nostru nu

iese pozitiv.

Venirea noastră pe Pământ, încarnarea în corpul fizic, poate fi asemănată cu îmbarcarea pe o

navetă spaţială. Reamintesc că “managementul” lumii spirituale nu se orientează după

legea hazardului. Fenomenul de “aterizare” în planul fizic şi celălalt de aterizare pe lumea

“cealaltă”, e unul mult prea complex ca să fie lăsat la voia întâmplării.

Oricum ar fi, programul gândit pentru evoluţia umanităţii are o particularitate: respectă liberul

arbitru al fiecăruia. Evoluţia este prevăzută în planul divin ca şi ţintă fianală, dar atingerea ei

nu este obligatorie.

Divinitatea nu intervine în planul fizic peste hotărările noastre. Deciziile ne sunt respectate,

însă consecineţele faptelor ies de sub incidenţa liberului nostru arbitru. Cu alte cuvinte, cum

ne aşternem, aşa vom dormi, în conformitate cu cît timp şi răbdare investim în procesul de

transformare a personalităţii noastre.

Când îţi cunoşti scopul şi ţelul vieţii şi ai ales să nu mai exişti la întâmplare, îţi dai seama că

liberul arbitru este valoros pentru că, în sfarşit, putem să decidem limitele propriei suferinţe şi

să ieşim din caruselul existenţelor inutile care presupun o mulţime de vieti anterioare cu

repentenţie la aceeaşi lecţie de viaţă.

La sfîrşitul vieţii – în existenţa de dincolo – suntem supuşi unui program obligatoriu de

“însănătoşire” şi acumulari spirituale care se întinde pe o perioadă de timp cel puţin dublă cu

cât am trăit aici în planul fizic. Cu alte cuvinte, acolo urmăm o şcolire spirituală în toată

regula care se va finaliza cu dorinţa noastră de revenire înapoi în planul fizic pentru a putea să

reluăm totul de acolo de unde l-am lăsat ultima oară. Însă circumstanţele, de obicei, sunt

sporite ca dificultate. De aceea este bine să nu lăsăm pe o altă viaţă ce putem face în viaţa

prezentă, căci dacă acum ni se pare greu, în viaţa viitoare cu siguranţă ni se va parea şi mai

greu ceea ce ni se propune vis-a-vis de lecţia noastră exitenţială.

Continuând ideea cu naveta spaţială, la aterizarea în planul fizic primim un plan, o misiune,

cu observaţia că asupra edificării ei ne păstrăm toată libertatea de acţiune. Pe tot parcursul

misiunii noastre la pupitrul de comandă suntem noi, destinul ne popune un scenariu şi noi

validăm permanent scenariu propus, prin ceea ce suntem.

Dacă repetăm greşeala de prea multe ori şi refuzăm să ne realizăm scopul, misiunea, ne vom

afla în cercul vicios al unor cauze şi efecte problemă. Este bine să nu uităm că examenele la

lecţia de viaţă oricum se succed, chiar dacă nu am avut timp să ne interesăm de noi înşine.

Prin forţa destinului ne întâlnim cu numeroase evenimente care au o particularitate comună:

se rezolvă prin lecţia de viaţă. Poate, poate vom reuşi să ne prindem!

Ne-am cumparat o maşină, avem vreo 2-3 facultaţi, vreo 2-3 case, ajutăm în fiecare zi o

bătrânică să treacă strada – e frumos!, dar dacă pentru lecţia noastră nu am făcut nimic, ne

aflăm…. în cădere liberă. Motivul venirii noastre pe pământ este unul simplu, cel indicat de

lecţiile noastre de viaţă. Restul îndeletnicirilor cu care ne mai petrem timpul pe aici, prin

planul fizic, sunt adicente şi au valoare intermediară!

Cineva îmi replica odată că dacă mergi la biserică, respecţi cele 10 porunci, ai cultură

metafizică şi eventual activezi într-un cerc spiritual, ai toate şansele să evoluezi şi să îţi

asiguri locul în Rai, lecţia de viaţă fiind astfel inutilă. Realitatea este însă că lecţiile de viaţă –

prin cele 144 de variante ale sale -, îţi arată de fapt cine eşti cu adevărat, cam pe unde te afli şi

ce ai de făcut în continuare în prezent. Face precizări cu bătaie lunga, care se raportează la

trecut pentru transformarea prezentului, în folosul viitorului.

Este evident că nu toţi avem aceleaşi acumulări şi experienţe şi acelaşi sistem de valori la

momentul X. Suntem de aceea şi foarte diferiţi şi un astrolog va şti să nuanţeze fiecare lecţie

de viaţă în funcţie de acumularile şi lipsurile fiecăruia date de aspectele astrologice.

Atingerea scopului şi a misiunii propuse pentru fiecare dintre vietile noastre presupune câţiva

paşi bine delimitaţi care înglobează etapa teoretică şi apoi pe cea practică. Odată ce

cunoaştem principiile de bază ale lecţiei noastre de viaţă prin contactul cu astrologia, probele

practice la care suntem supuşi vor fi dispuse pe întreaga durată a vieţii, astfel încât nu putem

să afirmăm: „uite domnule, 5 ani m-am interesat de valorile spirituale, acum ies la pensie şi

am alte priorităţi!”.

Lecţiile sunt de viaţă şi pe viaţă. Însuşirea lor presupune perioade de timp şi diverse scenarii

cu tentaţii variabile la care trebuie să fii capabil să oferi acelaşi răspuns, care invariabil

provine din înţelepciunea lecţiei de viaţă.

Într-adevăr, însuşirea ei ne face mai înţelepţi şi mai apţi pentru tot ceea ce avem bun de primit

de la viaţă!

Dăruind vei dobîndi

Posted on 25 mai 2009 by Solarris

Se spune că, pentru a putea dărui ceva, trebuie mai întîi să avem de unde. Este adevărat, dar

pe de altă parte, dacă noi nu exersăm deloc dăruirea, înseamnă că sîntem foarte convinşi că nu

avem nimic de dăruit, ori sentimentul sărăciei nu este nici plăcut şi nici practic.

S-a vorbit mult în ultimul timp despre programarea subconştientului, despre importanţa

optimismului, despre modul în care credinţele noastre ferme ne influenţează viaţa. Unii dintre

noi încearcă deja să-şi programeze succesul prin practica afirmaţiilor pozitive. Pentru a avea

succes în astfel de demersuri este necesar nu numai să gîndim în mod pozitiv ci, mai mult,

trebuie să acţionam în conformitate cu aceste gînduri benefice.

Spre exemplu, dacă noi urmărim să devenim cît mai prosperi pe toate nivelele fiinţei, trebuie

să încetăm să ne comportăm în continuare ca şi cum am fi săraci, ci să începem deja să trăim

la nivelul scopului pe care ni l-am propus. Starea de a fi prosper este incompatibilă cu teama,

nesiguranţa şi sentimentul că „nimic nu ne este de ajuns”. De aceea, a dărui este o metodă

bună prin care putem atrage prosperitatea.

Însăşi existenţa Universului cu miliardele sale de forme este expresia dărniciei Creatorului.

Universul nu ar putea exista dacă această energie a dăruirii nu s-ar manifesta. Ea se manifestă

în fiecare moment, chiar voalat, sub chipul perpetuei transformări a formelor şi energiilor.

Dacă ghinda nu şi-ar dărui viaţa, nu s-ar putea naşte copacul, dacă omida ar dori să-şi păstreze

forma, nu ar mai exista fluturi. Universul nu se conservă, el este în continuă transformare, este

pură energie nesfîrşită a cărei caracteristică este aceea de a circula şi de a curge. Această

curgere nepotolită este expresia bunătăţii infinite a lui Dumnezeu. Atunci cînd, speriaţi de

această „nesiguranţă perpetuă”, ne cramponăm de ceea ce avem, blocăm acest minunat flux al

vieţii. În acest mod, nu mai permitem energiei să circule şi astfel nu lăsăm loc pentru o nouă

energie. Sentimentul de siguranţă şi stabilitate nu poate fi obţinut prin această atitudine

acaparatoare, pentru că oricît ne-am strădui, nu vom reuşi niciodată să „îngheţăm” lucrurile

aşa cum ne dorim noi. Chiar şi dorinţele noastre se transformă. Fiecare dintre noi avem prin

casă lucruri pe care nu le mai dorim, care nu ne mai fascinează şi care nu ne mai sînt de o aşa

mare utilitate. Este bine ca, din cînd în cînd, să facem o aşa-zisă curăţenie, şi să le „dăm mai

departe” unor persoane care le pot aprecia mai mult. Trebuie să ţinem cont că, dăruind, facem

loc pentru a primi şi mai mult, deoarece astfel alegem în mod voluntar să ne punem la unison

cu întreg Universul, care s-a născut şi se susţine printr-un imens act de dăruire al lui

Dumnezeu. De asemenea, există legea cauzei şi efectului care va face astfel încît, dacă

oferim, şi nouă ni se va oferi. Însă dăruirea îşi devine sieşi recompensă pentru că ea este,

înainte de toate, o bucurie, este un act care ne împlineşte ca suflet.

Putem să dăruim sub multe forme, nu trebuie să aşteptăm să devenim bogaţi pentru a dărui,

pentru că dacă aşteptăm, nu vom deveni niciodată „suficient de bogaţi”. Esenţial este să ne

plasăm acum la unison cu întregul Univers, pentru că putem oferi iubire, recunoştinţă,

bucurie, apreciere, complimente, prietenie, ajutor, etc.

sursa: Arta de a Trai

Terapia prin iertare

Posted on 26 mai 2009 by Solarris

Foarte multe din din suferinţele noastre sunt cauzate de modul nostru de greşit de a gîndi şi de

a ne raporta la ceea ce ne înconjoară.

Suferinţele noastre sînt de cele mai multe ori neîntemeiate, imaginare. Dar întreţinute un timp

îndelungat, ele ne cauzează chiar boli grave. Suferim pentru că realitatea nu corespunde

imaginii pe care ne-am creat-o despre noi şi despre ceilalţi.

Îmbrăcăm imaginea fiinţelor într-o anumită aură, proiectăm anumite scenarii şi nu primim

răspunsul conform aşteptărilor noastre. Şi atunci sîntem dezamăgiţi, deznădăjduiţi, ofensaţi,

frustraţi. Aceste sentimente întunecate ne otrăvesc sufletul.

Singura cale de a ne curăţa rănile emoţionale de otrava lor este iertarea. Este necesar să iertăm

pe cel ce ne-a rănit, oricît de gravă ni s-ar părea greşeala în mintea noastră. Trebuie să iertăm

chiar dacă nu merită să fie iertat, dacă nu de dragul lui, măcar de dragul nostru, pentru a nu

mai suferi de fiecare dacă cînd ne gîndim la acea persoană sau la acele întîmplări care ne-au

creat supărarea. Şi nu sîntem noi în măsură să judecăm greşelile altora. Cu toţii avem un unic

Judecător, Dumnezeu. Dar Dumnezeu, în imensa Sa iubire cu care ne înconjoară, ne iartă

greşelile noastre, dacă le recunoaştem şi dacă implorăm smeriţi iertarea Sa.

Şi atunci, noi de ce nu am urma acest exemplu divin şi nu am ierta?

Iertarea este remediul care ne poate vindeca mintea şi apoi şi sufletul.

Iertarea trebuie însă să fie totală, în profunzimea sufletului. Putem să avem o măsură a iertării

noastre dacă, gîndindu-ne la noi sau la persoana care ne-a supărat sau ne-a făcut rău nu mai

simţim nimic negativ faţă de ea. Sufletul este liniştit, împăcat, şi poate chiar să trimită gînduri

de iubire. Am iertat în întregime atunci cînd, oricîte eforturi am face să ne reamintim, nu mai

ştim care a fost cauza supărării, pentru că ea a dispărut.

Ne vine foarte greu să iertăm cu adevărat. Iertarea este în general de suprafaţă, rămînînd

resentimente. Şi aceasta pentru că totul s-a transformat într-un război al orgoliilor. Inima

poate ne îndeamnă să iertăm, dar mintea orgolioasă ne împiedică. Trebuie să înţelegem că

nimic nu trebuie luat la modul personal. Compasiunea care urmează înţelegerii va conduce în

mod natural către iertare şi iubire.

Tot din orgoliu ne este greu să ne cerem iertare, în cazul în care noi greşim.

Iertarea trebuie exersată, chiar dacă la început ni se pare dificil. Cu timpul va deveni o

obişnuinţă şi în cele din urmă ne vom putea ierta şi pe noi înşine pentru toate rănile şi otrava

pe care le-am creat. Iertarea de sine duce la acceptarea de sine şi apoi la iubirea de sine.

Iubirea este remediul care accelerează procesul de vindecare. Iubirea de sine, iubirea de

aproapele nostru, chiar iubirea duşmanilor noştri. Procesul de vindecare are trei elemente:

adevărul, iertarea şi iubirea de sine.

Dacă nu avem destulă forţă interioară pentru a ierta, putem să cerem ajutorul şi graţia

îngerului devotamentului şi iertării.

Îngerul iertării este reprezentat iconografic cu o crenguţă de liliac în mînă, simbol al purităţii.

El se roagă pentru ca fiecare dintre noi să dobîndească puterea de a ne dărui deplin şi

necondiţionat lui Dumnezeu. Această modalitate de a ne dărui este cunoscută şi ca

devotament. Manifestarea deplină a devotamentului implică şi iertarea tuturor acelora care ne-

au pricinuit suferinţă şi lacrimi. Numai aşa vom putea ajunge să trăim aici şi acum iubirea

divină pe care îngerii o manifestă şi exemplifică neîncetat.

Pentru a ierta corect, îngerul devotamentului şi al iertării ne ajută să vedem rănile şi

suferinţele noastre într-o altă lumină. Rugîndu-l intens să ne ajute să ne detaşăm de trecut şi

de suferinţele noastre, vom accelera procesul de vindecare spirituală. Numai renunţarea la

resentimente ne oferă şansa de a ne putea clarifica diferitele aspecte ale vieţii şi consecinţele

acţiunilor noastre manifestate în prezent. Vom înceta a mai crede că întotdeauna ceilalţi sînt

cauza manifestării necazurilor şi durerilor noastre.

Îngerii iertării ne ajută să înţelegem lecţia la care am fost supuşi, pentru a putea, eliberaţi de

trecut, să trăim plenar clipa prezentă.

Iertarea ne ajută să ne eliberăm de aceste trăiri negative şi să ne ridicăm pe un alt nivel de

conştiinţă.

Iertarea ne aduce în suflet Lumina Divină şi aspiraţia către Dumnezeu.

Indirect, puterea de a ierta ne ajută să dobîndim şi să menţinem o stare de sănătate cît mai

bună.

1. Povestea cutiei cu piersici

Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de

carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna

in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.

Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in

masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de

lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din

copilarie.

Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe

care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa

observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii

incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se

intindea foarte repede si la celelalte.

O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija

de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie,

mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe

punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate

mai putea sa faca fata sarcinii sale.

Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand

s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana

intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand

strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.

De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In

realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.

In cutia ta cate piersici sunt… si ce ai de gand sa faci cu ele??

Cum sa prinzi ego-ul in flagrant delict

Posted on 28 mai 2009 by Solarris

Urmăreşti cu sufletul la gură un film poliţist. Te bucuri când eroul pozitiv face dreptate şi

recunoşti că ţi-ar plăcea rolul justiţiarului. Nu eşti actor şi nici nu trebuie să fii. A sosit

momentul să intri în acţiune. E timpul să îmbraci haina de detectiv al propriei vieţi şi să

porneşti pe urmele ego-ului.

Studiază-ţi portretul robot. Cine este ego-ul? Care este profilul lui psihologic? Cum

acţionează el? Ai toate şansele să răspunzi la aceste întrebări abia din momentul în care

accepţi că ego-ul există, îţi guvernează viaţa, iar majoritatea deciziilor tale atârnă de sceptrul

puterii lui.

Să nu crezi că vorbesc de un Al Capone invizibil. Ego-ul este prin structură un maestru al

deghizărilor şi ar putea să joace o mulţime de alte personaje. Cum arată un asemenea infractor

ascuns?

Se ştiu multe despre el, dar puţini se pot lăuda că l-au văzut. Extrem de puţini. De ce? Pentru

că cel pe urmele căruia ai pornit are metode de operare foarte subtile. Este un şmecher uns cu

toate alifiile. Un actor cu biblioteca plină de statuete câştigate la Oscar. Un orator desăvârşit.

Un avocat infailibil şi, nici mai mult nici mai puţin, un cerşetor profesionist. Da, da, citeşti

bine: cerşetor. Mereu întinde mâna după faimă, laude, aplauze, atenţie, energia ta şi ceva

polemică, dacă nu-i cu supărare. Dragă Sherlock Holmes,  dă-mi voie să ţi-l prezint pe cel mai

mare impostor: mentalul tău (obişnuit)!

Vezi pe unde şi-a lăsat amprentele

Stii în sfârşit despre cine vorbesc. Şi totuşi… suspectul nu a fost încă pus sub acuzaţie. Cu ce

greşeşte ego-ul tău? Ţi-a furat viaţa! Te-a lipsit şi te lipseşte în continuare de bunul tău cel

mai de preţ: cunoaşterea de sine. Te jefuieşte de fericirea autentică, durabilă, care nu-şi poate

afla rădăcinile decât în adâncul fiinţei tale.

Cum reuşeşte asta? Simplu. El îţi zice povestea lui şi tu o crezi… Ego-ul te învaţă să posezi

cât mai mult, dar inima ta simte să dăruiască totul. El găseşte întotdeauna ceva de făcut, când

ai putea să rămâi liniştit şi să te ocupi de sufletul tău. Este cel mai zgomotos chiriaş. Cel mai

lăudăros, dar şi cel mai văicăreţ. Critică, dar nu suportă să fie criticat; vorbeşte mereu în

numele tău, dar în situaţiile delicate ia masca marelui inocent. Cel mai uşor poţi să-l identifici

după formula „magică” în care prezintă lucrurile. Orice subiect se învârte în jurul cuvântului

„eu”. „Eu” în sus şi „eu” în jos.

Ego-ul crede din răsputeri că el este răspunzător pentru toate acţiunile. „Eu am văzut, eu am

făcut, eu am auzit.” El ştie de toate şi de tot, când în realitate nu face decât să proiecteze cele

deja petrecute sau doar închipuite peste cele prezente. Un fel de văl al trecutului şi

imaginarului peste chipul realităţii. Vina lui din punct de vedere spiritual? Nu te lasă să-ţi vezi

sufletul.

Foloseşte-l cu inteligenţă

Ai de rezolvat o adevărată dilemă. Descoperi că ego-ul este cea mai mare piedică pe calea

evoluţiei. Dar ştii prea bine că el este motorul acţiunilor tale zilnice. Ce este de făcut? Poţi să

pui cătuşele celui mai bun prieten al tău? E drept că îţi fură timpul, îţi sugerează ce să alegi în

fiecare moment. Dar el te-a ajutat în şcoală, datorită lui te-ai făcut remarcat printre amici şi tot

ego-ul a alimentat din umbră succesele tale profesionale.

Cum să te porţi urât cu el? Te lasă inima? Doar a făcut atâtea pentru tine. Cu ce e el vinovat

că nu poate să-ţi dea fericirea? El te-a asigurat că vei avea tot ce-ţi doreşti şi se străduieşte din

răsputeri să-şi onoreze angajamentele. Atâta poate el. Şi dacă privim lucrurile mai în

profunzime, chiar nu e vinovat. Ego-ul ţi-a promis marea cu sarea, dar tu nu eşti obligat să-l

crezi. Drama apare când te identifici cu el şi îi dai frâu liber să-ţi conducă viaţa. Aici e

problema.

O fi prietenul tău extraordinar, dar tu eşti mult mai mult. El nu este neapărat un mincinos, însă

nu poate duce în spate tot adevărul. E doar o ceşcuţă care vrea să-ţi ofere oceanul întru

înţelegere. Aşa cum spune un mare înţelept: „E umbra care caută să înţeleagă substanţa din

care provine”. Este imposibil. Ca să scapi de ego, nu te mai baza doar pe minte.

Foloseşte-o la ce este ea bună şi atât. Când vrei să te întâlneşti cu tine însuţi, fă-o să tacă,

pentru că mintea este un simplu instrument. Ce-i drept, genial! Dar pentru tine rămâne o

simplă unealtă. Foloseşte-o ca atare şi când nu ai nevoie de ea, las-o.

Utilizează pentru asta orice procedeu pe care îl ai la îndemână: conştientizarea profundă a tot

ce se petrece cu tine, anumite elemente de artă obiectivă etc. Orice simţi că te ajută în această

direcţie e foarte bun pentru tine. (Dacă rezultatele încep să apară imediat, nu te lăuda cu asta.)

File din dosarele secrete

Mintea nu e un obiect concret, nu poate fi atinsă cu mâna. E o aglomerare de gânduri care

gravitează în jurul unui ax volatil: simţământul de „eu”. Este un roi de albine care zumzăie

continuu în jurul reginei-matcă: ego-ul. Tot efortul minţii este pentru a sluji şi a ţine cât mai

mult în viaţă senzaţia de individualitate.

Simţământul de „eu” nu este continuu. El apare şi dispare în fiecare moment. În timpul

somnului profund absentează pentru o perioadă mai lungă. Atunci nu mai ştii dacă eşti

director de firmă sau agent de vânzări şi pentru tine nici nu mai contează. Abia la trezire îţi

aduci aminte că ai o haină a personalităţii şi din obişnuinţă o îmbraci. În fiecare zi. Dar tocmai

pentru că nu este permanent, ego-ul se străduieşte din răsputeri să creeze prin memorie iluzia

continuităţii propriei existenţe. Viteza cu care se petrece acest fenomen este atât de mare,

încât numai dacă te apleci cu mare atenţie asupra sa îi poţi identifica mecanismul.

Ego-ul îşi arogă dreptul de autor pentru tot ce vine în contact cu el. Oricând poţi auzi pe

cineva lăudând-se: „Eu am pregătit cina în seara aceasta.” Ochii îi strălucesc de satisfacţie şi

nu-şi mai încape în piele de mândrie. Dar cine a pregătit, de fapt, masa? Focul necesar

preparării alimentelor îi aparţine? Apa pe care a pus-o la fiert? Ingredientele pe care le-a

folosit sunt opera lui? Masa, scaunele, farfuriile şi tacâmurile, ştiinţa de a pregăti o cină au

fost inventate de el? Aerul pe care l-a respirat în timp ce gătea, al cui este? Nici unul dintre

aceste elemente nu îi aparţine.

S-ar putea lăuda totuşi că le-a combinat într-un fel personal, că a fost inventiv. Cum vorbeşte

omul despre asta? „Mi-a venit o idee genială.” sau „Să vezi ce mi-a trecut prin minte.” Păi

dacă ideea i-a venit, înseamnă că nu o avea iniţial, deci nu era a lui. Asta înseamnă că nici

măcar gândurile nu sunt creaţia noastră, proprietatea noastră. Ele vin şi pleacă în funcţie de

rezonanţele pe care ni le generăm.

Te-ai întrebat vreodată cu ce se hrăneşte ego-ul? Cu orice, nu are preferinţe. Critică, bârfă,

laudă, polemică, scuze, minciuni, cunoaştere şi recunoaştere, imaginaţie etc. Toate activităţile

mentale îl hrănesc. Iar el e băiat bun: papă tot. Uite-aşa face el rost de muşchi şi vitamine! Ori

de câte ori mintea ta lucrează, eu-ul este întărit, fortificat.

Odată ce zumzăitul gândurilor a încetat, ego-ul nu mai are de ce să se agaţe şi se dizolvă de la

sine. De aceea toate tradiţiile spirituale propun tehnici de liniştire a minţii. Pentru ca ceea ce

se află dincolo de ea să se reveleze, natura ta profundă.

Pune lanterna pe el

În momentul când te-ai hotărât să porneşti la drum, ia în calcul şi următoarele secrete aflate de

la predecesori infinit mai înţelepţi decât noi.

Nu te lupta niciodată cu ego-ul. Simplul fapt că îi dai atenţie nu face decât să alimenteze mitul

existenţei lui ca entitate separată. Mai degrabă ignoră-l. Lasă-l să-şi facă numărul, dar nu te

implica în nici un fel. Nici pro, nici contra. O să moară de ciudă. El caută prin orice mijloc să-

ţi capteze atenţia, să-ţi fure.

Dacă vrei să-ţi prinzi ego-ul în flagrant delict, nu sunt necesare intervenţiile în forţă. Are

atâtea pile în instanţă, încât la câteva momente după arestare este din nou liber. Trebuie să-i

înţelegi căile prin care acţionează, să-i dejoci planurile, să-i afli ponturile, să fii întotdeauna

cu un pas înaintea lui. Atunci nu vei mai avea altceva de făcut decât să-i bagi în ochi lanterna

conştiinţei. Ea singură va scoate la lumină adevărul despre ego.

Mintea ne ajută să cunoaştem lumea, tainele Universului, dar dacă este agitată ne împiedică să

ne descoperim. Ea este puntea care ne poartă spre cunoaşterea de sine, dar, aşa cum afirmă şi

tradiţiile spirituale, doar inima poate să o traverseze.

Obişnuieşte-te să-ţi focalizezi mintea mereu în zona din centrul pieptului. Acolo te vei simţi

cel mai aproape de tine. Când gândurile au luat-o razna, reîndreaptă-ţi atenţia spre suflet.

Răspunsurile pe care le aştepţi de atâta timp, vor veni singure. Fundalul pe care se vor derula

ele nu poate fi decât starea de minte în inimă şi inimă în minte. Pentru echilibrul la care vrei

să ajungi practică mereu şi mereu exerciţiul de centrare.

(Dacă vei obţine rezultate rapide în urma realizării acestei tehnici, continuă! Ego-ul este

expert în fenomenul de moarte aparentă.)

Orice investigaţie profesionistă începe cu un studiu amănunţit. Orice studiu amănunţit se

bazează pe cercetarea atentă a datelor. Vrei să descoperi un infractor? E important să ştii când

şi ce lege a încălcat, dar şi mai important este să vezi cu cine ai de-a face.

Trăieşte în prezent!

Posted on 28 mai 2009 by Solarris

Unii dintre oameni trăiesc exclusiv în trecut. Ei încep să perceapă un eveniment abia după ce

el a trecut. Din această cauză ei nu se pot bucura de ceva care se întîmplă acum, nici nu simt

întreaga greutate a unui fapt. Abia ulterior încep să vorbească despre acesta, să viseze sau să

regrete. Şi, în timp ce vorbesc despre evenimentele trecute, ei trec continuu cu vederea

evenimentele prezente. Abia cînd s-au învechit, cînd au trecut, abia atunci încep să le

preţuiască.

Alţi oameni trăiesc în viitor. Ei fac planuri, speră, doresc diverse lucruri în viitor şi uită că

prezentul are atît de multe să le ofere, uită că ei acum construiesc viitorul, ca viitorul să

devină realitate ei acum trebuie să se mobilizeze în aşa fel ca să li se împlinească visele.

Pentru ambele categorii de oameni, care formează marea majoritate a oamenilor pe pămînt,

este în realitate ca şi cum nu ar fi trăit de loc. Ei îşi risipesc timpul lor pe pămînt.

O altă parte a oamenilor înţeleg greşit acest dicton: „Trăieşte clipa”. Ei consideră totul eronat.

Consideră acest îndemn ca o încurajare la gustarea şi savurarea uşuratică a fiecărei clipe. Ori

nu este vorba de aşa ceva. Trebuie să trăim, să gustăm fiecare minut, dar lăuntric, profund, nu

numai exterior. Fiecare clipă a prezentului trebuie să devină trăire adevărată, orice bucurie,

orice suferinţă. Cu toată gîndirea, cu toată simţirea, cu toată intuiţia noi trebuie să ne

deschidem prezentului şi, astfel, să fim treji. Numai aşa putem să culegem din viaţă ceea ce

este prevăzut pentru noi.

Gîndurile îndreptate spre trecut sînt bune dacă tragem învăţături din ele, gîndurile îndreptate

spre viitor ne ajută să ne focalizăm spre un ţel nobil, sînt un imbold, dar numai trăirea

adevărată în prezent, puternică, poate ajuta spiritului nostru, poate reprezenta un cîştig real cu

care să plecăm în lumea de dincolo.

Trăirea profundă a evenimentelor înseamnă maturizare. Maturizarea depinde de

experimentare. Cine, în existenţa sa pe pămînt, nu a trăit mereu în el însuşi prezentul, se va

întoarce gol, va trebui să mai peregrineze încă o dată prin timpul pierdut, pentru că nu a fost

treaz, pentru că nu şi-a însuşit nimic prin trăire.

Întreaga existenţă a omului este importantă, clipă de clipă. Viaţa noastră pămîntească ne oferă

ocazia învăţării, ne oferă treapta necesară în evoluţia noastră. Nu putem sări nici o treaptă.

Dacă nu punem stabil piciorul pe o treaptă, este imposibil să urcăm pe următoarea. Avem

nevoie de cea anterioară pentru aceasta.

Dacă ne imaginăm evoluţia noastră ca o succesiune de trepte urcînd spre Lumină, atunci

trebuie să înţelegem că putem urca pe treapta următoare numai atunci cînd am împlinit-o

corect pe cea anterioară, cînd stăm pe ea stabil. Abia după împlinirea corectă, deplină a

fiecărei trepte care trebuie să fie trăită, se poate dezvolta treapta următoare.

Dacă un om nu saturează prin trăire autentică treapta pe care stă, trăire care duce la

maturizare, nici nu îi devine vizibilă treapta următoare, deoarece pentru ea are nevoie de

experienţa celei anterioare.

Doar înarmat cu această trăire obţinem puterea de a recunoşte şi de a urca treapta următoare,

tot mai înaltă. Dacă nu dăm atenţie treptelor individuale, dacă privim doar spre „ţelul înalt”

din viitor, s-ar putea să nu mai ajungem niciodată la ţintă.

Trebuie să construim noi înşine treptele necesare pentru înălţare altfel, acestea fiind prea

superficiale, prea uşoare, s-ar prăbuşi la încercarea noastră de a urca.

Acest pericol este însă prevenit prin legea naturală conform căreia treapta următoare nu poate

fi accesată decît după împlinirea deplină a treptei precedente, a prezentului. Deci, cel care nu

vrea să stea pe aceeaşi treaptă, întorcîndu-se de nu ştiu cîte ori la ea, trebuie să se implice total

în prezent, să aparţină prezentului, să-l cuprindă corect în el însuşi.

În acest caz, trăind corect şi deplin prezentul, nu poate avea nici o deziluzie, pentru că nu

poate aştepta nimic altceva decît ceea ce poate primi cu adevărat. Intră într-o armonie vibrantă

cu lumea înconjurătoare.

Orice gol lăsat într-o construcţie reprezintă un pericol. Nu poate fi trecut cu vederea.

Necesitatea umplerii acelui gol devine stringentă, pentru că el împiedică orice progres. Dacă

peste acel gol se clădeşte o construcţie într-o zi ea se va dărîma. Punţi provizorii întinse peste

asemenea prăpăstii nu au nici o forţă „legitimă”, adevărată.

Trăiţi în prezent! Nu irosiţi nici o clipă. Toate sînt la fel de importante. Proverbul „Nu lăsa pe

mîine ce poţi face astăzi” îşi găseşte extensia în acest îndemn.

Trebuie să ne încadrăm în legile naturii, în legile Creaţiei, să avem o naturaleţe deplină. Doar

experienţa, cunoaşterea, ne permite să ne încadrăm în aceste legi. Trăind conform acestor legi

recunoaştem voinţa Creatorului. Ele se întrepătrund într-o continuă acţiune creatoare. Orice

deviere înseamnă întîrziere, stagnare.

Soarta omului se poate compara cu un tren care stă aşteptînd pe o linie cu sens unic, ce se

ramifică în şine care duc în toate direcţiile. Omul reglează macazul după bunul său plac, se

urcă în tren şi-l porneşte, deci însufleţeşte trenul. Pornind pe linia aleasă de el nu ştie exact

cînd va ajunge. Intervin elemente independente de voinţa lui. Însă, cu cît se va apropia de o

staţie din direcţia şinelor, se poate prevedea şi sosirea apropiată. Decizia omului este posibilă

în orice punct de răscruce. Schimbarea macazului este fapta care urmează acestei decizii.

Există semne, prevestiri care anunţă din timp pe cei treji momentul în care se apropie de

curbele periculoase sau de staţiile intermediare sau de cele finale. Asfel poate deveni posibil

să se schimbe în timp util un alt macaz, pentru a evita locurile primejdioase. Dacă trăim în

prezent, vigilenţi, conştienţi, recunoaştem imediat asemenea răscruci, iar răspunderea pentru

deciziile noastre se atenuează dacă ştim să acţionăm conform legilor naturii, ale Creaţiei şi ale

Creatorului nostru. Orice comoditate trebuie alungată, orice amînare, orice întîrziere. Trebuie

mereu să ştim că e vorba de noi, de viaţa noastră, de evoluţia noastră, care nu are pauze.

Metaforic, se spune pe deplin corect: „În sudoarea feţei tale să-ţi mănînci pîinea”.

sursa: Arta de a Trai

Dumnezeu nu sta la pinda in cer

Posted on 30 mai 2009 by Solarris

Ceea ce este urit, grav, tragic si creeaza suferinta si ura in vietile noastre este produsul mintii,

nu al inimii. Este produsul omenescului din noi si nu al lui Dumnezeu! Daca Dumnezeu ar

suferi si ar pedepsi, daca ar fi sa ne traga de urechi pentru trasnaile si teribilismele noastre,

intr-o singura clipa Universul s-ar scufunda in tacere.

Puterea divina – pe care n-o putem percepe deoarece credem mai mult in forta proprie decit in

Dumnezeu si mai mult in mintea irationala decit in iubirea divina – se exprima prin “legea

fundamentala a iubirii neconditionate”, in virtutea careia tot ce mintea crede posibil este

acceptat si atras in experienta. Tot ce mintea vede a fi real, apare – mai devreme sau mai

tirziu – in realitate, exceptind situatiile in care ne modificam mentalul sau perceptia. Daca am

putea crede cu adevarat in iubire, am cunoaste o lume… in care iubirea s-ar putea exprima ca

atare. Dar, pentru ca noi credem atit de mult in suferinta si-n absenta iubirii, cunoastem

suferinta si absenta iubirii. Realitatea ne confirma scenariul mental, iar emotiile ne conduc din

umbra, sesizind ca n-avem capacitatea de a vedea ceea ce este real, cit ceea ce gindim sau

credem a fi real..

Dumnezeu nu este un batrin care sta la pinda in cer, gata sa ne pedepseasca pentru pacatele

noastre. Credinta aceasta ar confirma existenta unui Dumnezeu razbunator, rau, dornic de

pedeapsa si nerabdator sa ne vada in suferinta. Acesta este, insa, chipul unui Dumnezeu creat

de mintea umana. Este fata psihologica a mintii umane si nu adevarul despre Dumnezeu. Iata

de ce lumea arata exact asa cum a conceput-o mintea. Toata suferinta umana este produsul

perceptiei si al credintei mentale umane.

Libertatea de a ne construi propria lume incepe din interior, la fel cum un arhitect isi

deseneaza mai intii cladirea in mintea sa. Procesul prin care el transforma ideea in realitate

este unul asemanator cu acela pe care il folosim noi pentru a creea lumea in care traim.

Gindurile nu se materializeaza instantaneu si – slava Domnului ca nu se intimpla astfel…

Procesul de transformare al gindului in realitate decurge incetul cu incetul, intr-o alchimie

profunda si perfecta, care face ca filmele existente in capetele noastre sa apara si in realitatile

noastre. Cind ele devin tragedii, cind ele ne solicita la maximum sa devenim constienti de

starea de constiinta in care ne aflam, incepem sa strigam: “Doamne, ajuta-ma!”.

Nu Dumnezeu ne duce, insa, prin incercari si suferinti, asa cum tindem sa credem, poate si

pentru a scapa de sentimentele de vinovatie care ar insoti recunoasterea mintii proprii in

creearea realitatii. Cind spunem ca Dumnezeu ne-a dat “nefericirile” este numai un moment

de renuntare la obiceiul din trecut de a gasi vinovati in oamenii din jur. Este doar clipa de

autoconsolare, care ajuta inconstientul sa renunte la razbunare, la ura, la resentimente si la

judecati. Caci nu-l putem judeca pe Dumnezeu si atunci mintea intra in impas, dar este un

impas vindecator aici. Din punctul acesta incepem sa ne ridicam din propria cenusa si

incepem sa intelegem ca ne cam facem totul cu mintea noastra.

A trai cu demnitate

Posted on 31 mai 2009 by Solarris

Imensele vastităţi ale spaţiului pot fi aleile pe care să ne plimbăm. Timpul poate fi privit ca pe

un joc pentru că în realitate sîntem dincolo de orice curgere şi mişcare. Măreţia fiinţei umane

este cu adevărat uluitoare. Uluitoare este însă şi uitarea noastră. Şi cînd nu mai sîntem

capabili să răspundem corect la întrebarea “cine sîntem noi?” ne apucă tot felul de frici şi

începem să ne comparăm cu pietrele, să facem din timp şi spaţiu divinităţi teribile sau

luminoase.

Treziţi-vă, şi dacă nu vi se deschid ochii atît de uşor pentru a vedea ceea ce sînteţi cu

adevărat, lăsaţi-vă călăuziţi de glasul inimii. Vocile fricii se vor estompa, simţurile se vor

lumina şi nici măcar timpul şi spaţiul nu vă vor mai putea cuprinde.

Învăţaţi să trăiţi cu demnitate şi rugaţi-vă neîncetat să fiţi în permanenţă prin tot ceea ce

gîndiţi, vorbiţi şi faceţi la unison cu voinţa Creatorului/Divinitatii, voinţă care v-a fost adusă

la cunoştinţă de atîtea şi de atîtea ori şi care nu ne cere nimic altceva decît să trăim la

înălţimea înzestrărilor cu care am fost dăruiţi.

Înainte de toate fiţi întotdeauna demni, dar nu din mîndrie, aşa cum înţelegeţi demnitatea

atunci cînd privirea vă este blocată de opacitatea materiei. Fiţi demni prin smerenia cu care

vă trăiţi iubirea faţă de Dumnezeu. Fiţi demni prin corectitudinea cu care vă susţineţi

nevoile inimii de a trăi în adevăr şi dreptate, în bunătate şi dragoste. Măsuraţi-vă cu

măsura legilor de dincolo de spaţiu şi timp, şi respectaţi cu demnitate, cu vehemenţă, cu

stoicism directivele acestor legi, pentru că ele vă vor asigura o viaţă prosperă în fericire,

iubire şi înţelepciune aici pe pămînt sau oriunde aţi fi.

Fiţi cu adevărat demni prin smerenia cu care vă înţelegeţi micimea şi totodată gloria. Nici o

măreţie zidită după valorile înguste ale pămîntului nu vă va ajuta să fiţi cu adevărat

“demnitari”. Încetaţi să mai priviţi pămîntul, lutul, ca unică realitate, aşa cum vă amăgesc

simţurile. Meditaţi la infinitatea uluitoare a întregului Univers, lăsaţi-vă fascinaţi de tainele

sale. Nu mai trăiţi ca şi cum aţi cunoaşte totul şi aţi deţine adevărul, de parcă adevărul ar fi un

bibelou pe care îl puteţi pune în vitrină.

Trăiţi cu demnitate şi respectaţi valorile sfinte ale firii. Fiţi cu adevărat buni! Să nu

credeţi că aceasta este o directivă opţională. A trăi cu demnitate înseamnă a respecta legile

creaţiei. A fi bun nu este o opţiune benevolă, ci este o necesitate. Nu aşteptaţi ca ceilalţi,

sau nu ştiu ce instanţă, să vă creeze cadrul adecvat pentru a vă manifesta cu bunătate. Fiţi buni

cu voi înşivă şi respectaţi-vă. Încetaţi cu compromisurile şi umilinţele pe care vi le aduceţi

singuri. Înţelegeţi că demnitatea este o necesitate. De-a lungul vieţii sîntem adeseori tentaţi.

Destinul este ceva dinamic şi el se rearanjează periodic în funcţie de modul în care

facem faţă la testele la care sîntem supuşi.

O regulă de bază după care putem evalua dacă am trecut sau nu de o testare din partea sorţii

este aceea a evaluării trăitului din perspectiva demnităţii.

A fost demn modul în care ai trăit pînă acum? A fost corect ceea ce ai făcut? Poţi vorbi cu

sinceritate despre tot ceea ce ai făcut şi ai gîndit pînă acum fără să te ruşinezi? Ai fost un om

bun? Ai intuit cît de cît măreţia lumii şi a propriei tale fiinţe zidite după asemănarea cu Tatăl?

Sper să răspundeţi cu toţii DA!

sursa: Arta de Trai

Ia-o de la capat

Posted on 31 mai 2009 by Solarris

 Se spune că viaţa este o luptă. Este lupta omului cu propriile slăbiciuni, defecte, limitări, dar

pentru a învinge este necesar să conştientizezi care îţi este “duşmanul”. Ce slăbiciune, ce

defect te înlănţuie? Ce limitări îţi împiedică înaintarea către propria perfecţiune? Viaţa nu este

compatibilă cu nepăsarea, lenea, comoditatea. În fiecare zi Divinitatea aşteaptă să te

autodepăşeşti iar şi iar. Această luptă pe care Dumnezeu ne-o cere zi de zi de-a lungul vieţii

se concretizează în multe lucruri ce par mărunte, nesemnificative: să-ţi corectezi

imperfecţiunile caracterului, să fii binevoitor cu ceilalţi, să încurajezi, să dărui din timpul tău

rugăciunii, să respecţi adevărul, să te strădui să faci totul cît mai perfect, să ajuţi, să fii

răbdător…

“Cine este fidel în cele mai mici lucruri, este fidel şi în cele mari. Şi cine este necinstit în cele

mai mici lucruri este necinstit şi în cele mai mari.” (Luca 16-10). Ţi se reaminteşte că în

fiecare clipă trebuie să lupţi cu detalii ce par mărunte, fiindcă astfel te căleşti pentru marile

realizări. Chiar fără să ştim, iubirea noastră faţă de Dumnezeu se exprimă prin reînceperea zi

de zi a efortului de a nu ne lăsa învinşi de comoditate şi delăsare, veşnic la pîndă. Dumnezeu

este întotdeauna de partea noastră şi ne-a dăruit fiecăruia un înger păzitor, dar trebuie să-i

cerem ajutorul. În drumul nostru către Dumnezeu nu învingem întotdeauna. Multe înfrîngeri

şi umilinţe ne pot presăra calea, dar necazurile, jignirile, nedreptăţile ne vor apropia mai mult

de Dumnezeu, şi o vom lua din nou de la capăt cu răbdare şi umilinţă chiar dacă nu vom

vedea roade imediate. Necazuri, experienţe negative, eşecuri, înfrîngeri, încredere înşelată?!

Nu contează. Ia-o de la capăt cu mai multă umilinţă apelînd mereu la sprijinul lui Dumnezeu.

Însăşi genialitatea este rodul unei munci perseverente şi a unei răbdări nelimitate, al unui efort

reluat iar şi iar şi îmbunătăţit continuu. Un scriitor îşi reia poate de zeci de ori opera.

Sculptorul distruge cîteva statui pînă găseşte forma perfectă. Toate creaţiile omului sînt rodul

unui continuu început. Iubirea noastră pentru Dumnezeu nu reiese din realizările noastre ci

din voinţa şi capacitatea de a reîncepe mereu lupta cu tine însuţi pentru a te apropia poate

milimetric de perfecţiunea divină, dar cît de important este un milimetru depăşit.

Descurajarea, resemnarea, ascund o subtilă formă de trufie, deoarece vrei să te bazezi doar pe

propriile puteri. Deseori, progresul în viaţa interioară apare după obstacole şi necazuri

diverse. Perseverenţa nu constă în a nu cădea niciodată, ci în a te ridica mereu şi a lua-o din

nou de la capăt în orice plan al vieţii noastre: material, afectiv, spiritual, profesional. “Cînd un

soldat care luptă este rănit sau dă înapoi, nimeni nu poate fi atît de ignorant în treburile

războiului încît să creadă că acest lucru este o crimă. Singurii care scapă fără răni sînt aceia

care nu luptă. Cei care se reped cu mai multă înflăcărare spre duşman sînt cei care primesc

cele mai multe lovituri.” (Sf. Ioan Hrisostomul)

Va veni şi ziua cînd Dumnezeu ne va face să contemplăm roadele unor lupte ce păreau sterile.

Sămînţa semănată dă mereu roade: “una o sută, alta şaizeci, alta treizeci…” (Matei 13-8)

Important este să nu renunţi

După o noapte în care nu pescuise nimic, Petru a aruncat din nou năvoadele în mare pentru că

aşa îi poruncise Domnul. În ciuda oboselii, a faptului că nu era oră de pescuit, a luat-o de la

capăt pentru că a avut încredere în Domnul său.

Baza speranţei noastre este aceea că Dumnezeu VREA să o luăm mereu de la capăt de fiecare

dată cînd eşuăm, cînd credem că sîntem înfrînţi, fiindcă înfrîngerea nu reprezintă pierderea

războiului.

“Cînd inima ta şovăie, înalţ-o, umilindu-te profund înaintea lui Cristos şi recunoaşte-ţi

nimicnicia, fără să te miri că ai căzut, căci nu e nimic de admirat în faptul că infirmitatea e

infirmă, slăbiciunea slabă şi mizeria meschină. Fără şovăială, detestă din toate puterile tale

ofensa pe care ai adus-o Domnului şi, cu curaj şi încredere în milostivenia Lui, urmează

drumul virtuţii pe care l-ai abandonat” (Sf. Francisc de Gales).

Orice cădere, orice înfrîngere, orice nereuşită îşi are rostul şi necesitatea ei. Ai pierdut pentru

că nu ai învăţat nimic sau nu ai învăţat suficient din căderile şi din înfrîngerile anterioare.

Fiecare milimetru pe calea autodesăvîrşirii şi îndumnezeirii îl reiei şi îl cizelezi pînă la

perfecţiune. De cîte ori? Cît timp? Ai în faţa ta Eternitatea, iar Dumnezeu te aşteaptă cu o

răbdare supremă. Deşi suferim sau ne credem părăsiţi fiindcă ni se pare că ducem singuri

această luptă, o iubire şi o compasiune Divină ne supravegheză evoluţia. De aceea, ia-o din

nou de la capăt!

Ca experienţă personală într-o perioadă în care trăiam sentimentul eşecului pe toate planurile

vieţii mele, al unei stagnări asemănătoare unui blocaj de nedepăşit, i-am vorbit în sufletul meu

lui Dumnezeu, cu un fel de reproş, neîncredere şi debusolare: “Doamne, ce să fac? Nimic nu

rodeşte din eforturile mele. Am obosit. Totul pare o cădere din care nu am puterea să mă

ridic. Parcă mă tîrăsc cu pas de melc. Lasă-mă să mă odihnesc înainte de a mă duce şi a nu

mai fi”, mi-am amintit în clipa aceea un verset dintr-un psalm: “Am obosit. Ce să fac? Ce să

fac? Răspunsul a fost simplu: “Mergi înainte!”

Omul bun

Asemenea stelelor gigant, care datorita gravitaţiei mari pe care o creează în jurul lor pot să

curbeze pînă şi razele de lumină, la fel sînt şi sufletele mari, care influenţează într-un fel sau

altul tot ceea ce intră în raza lor de acţiune. Ceea ce ne influenţează cu adevărat de la celule şi

pînă la gînduri nu face parte din ceea ce se poate vedea sau simţi. Un om îmbunătăţit, un om

cu sufletul bun purifică spaţiul prin care trece. El este ca o ploaie pe timp de secetă, aduce

viaţă fără să ştie, luminează şi despovărează fără să facă nimic. În jurul unui om bun timpul

curge altfel, lumina poposeşte mai mult, spaţiul însuşi se ondulează. În jurul unui om bun se

respiră mai uşor, se gîndeşte mai profund, se iubeşte mai intens. În preajma omului bun poţi

să devii om bun.

Omul bun nu e neapărat celebru. Adeseori neştiut trece printre noi şi la fel ca şi aerul care nu

se vede, el este cel care ne menţine în viaţă toate părţile bune ale sufletului. Omul bun e sursa

“oxigenului” cu care se hrăneşte sufletul. Cu cît o comunitate are mai mulţi oameni buni, cu

atît e mai pur aerul care hrăneşte sufletul. Dacă mai există bunătate în oameni, cu siguranţă pe

undeva încă mai există surse ale bunătăţii.

Fie ca bunătatea din noi să crească şi să devină izvor de viaţă pentu toţi cei din preajma

noastră!

1. “Intr-o scoala mica, o profesoara le spune copiilor:

- Cel putin o data pe saptamana, trebuie sa faceti un lucru bun.

Un baiat a rugat-o:

- Va rugam dati-ne exemple de lucruri bune. Nu stim ce este bine. Iar ea le-a spus:

- De exemplu, o batrana oarba vrea sa traverseze strada; o ajuti sa treaca strada. Este un lucru

bun, este moral.

Saptamana urmatoare i-a intrebat:

- Si-a adus aminte cineva sa faca ce v-am spus ?

Trei copii au ridicat mainile.

- Asta nu e bine; clasa intreaga nu a urmat ce-am spus. Totusi e bine ca macar trei copii au

facut ceva bun. Apoi i-a intrebat pe rand:

- Tu ce-ai facut ?

Copilul a raspuns:

- Exact ce-ati spus; am ajutat o batranica oarba sa treaca strada.

- Bravo, foarte bine, a spus profesoara. Dumnezeu te-a binecuvantat.

Al doilea copil a raspuns la fel pentru ca facuse acelasi lucru si el. Profesoara a devenit un pic

incurcata. L-a intrebat si pe-al treilea iar el a spus:

- Am ajutat o batranica oarba sa treaca strada.

Atunci profesoara i-a intrebat:

- Dar unde ati gasit voi trei femei oarbe in orasul nostru atat de mic ?

Ei au raspuns:

- Nu intelegeti: nu au fost trei femei oarbe, a fost una singura. Si a fost atat de greu sa o

ajutam sa treaca strada ! Ne batea, tipa si urla, pentru ca nu voia sa traverseze, dar noi aveam

de gand sa facem un lucru bun. S-a strans o multime de lume care tipa la noi, dar noi am spus:

“Nu va faceti griji. Facem o fapta buna. Doar o ducem pe partea cealalta”. OSHO

Vocea inimii

Dacă nu-ţi asculţi sufletul, trăieşti o viaţă greşită şi nu te simţi în largul tău! Dă ascultare

sufletului şi activează-ţi viaţa adevărată, aceea care ţi-a fost menită de Dumnezeu. Sufletul

este scînteia Divină a vieţii.

Dacă sufletul îţi sugerează că trebuie să faci altceva decît faci acum şi dacă te cheamă în altă

direcţie, este sigur că, dacă îi vei da ascultare, ţi se va oferi tot ce îţi trebuie pentru ca să îţi

croieşti drum spre chemarea sufletului!

Pentru a auzi sufletul, e nevoie de un alt fel de ascultare, şi anume de conştienţă. Cînd mintea

şi ego-ul tac, se aude sufletul. Atunci cînd sîntem conştienţi de ce ne spune sufletul, intrăm în

adevărata energie a vieţii, care este caracterizată de mister. Misterul ne dă posibilitatea de a

avea parte de experienţa unor pasiuni unice şi a unor vise de neprevăzut, care înseamnă

VIAŢA în toată bogăţia ei.

Odată ce ai auzit mesajul sufletului, trebuie să acţionezi în conformitate. Te poţi preface că nu

l-ai auzit, dar vei fi îmboldit în permanenţă de conştientizarea faptului că, de fapt, l-ai auzit.

Atîta timp cît nu vei acţiona, vei fi conştient că îţi lipseşte ceva. Vei deveni tot mai neliniştit

cu privire la viaţa ta, pentru că sufletul ţi-a dat informaţii pertinente despre drumul pe care îl

ai de urmat. Dacă nu asculţi de acest mesaj vei risca să-ţi ratezi însuşi sensul vieţii.

Cînd îţi asculţi sufletul şi acţionezi în consecinţă, acea căutare lipsită de bucurie a minţii

încetează, şi asupra omului coboară un sentiment de repaus absolut. O stare de conştientizare

a unei puteri imense şi universale, care îi transformă complet lumea din jur.

Mesajul care ne vine din suflet este legătura noastră directă cu Dumnezeu, cu Puterea Cea

Mai Înaltă, cu Tot Ce Este. Atunci cînd asculţi şi îţi acordezi astfel viaţa, în fiinţa ta va

izbucni o limpezime şi o hotărîre foarte puternice.

Atunci cînd îţi vorbeşte sufletul, ai posibilitatea să accepţi sau să respingi mesajul.

Orice ai accepta, în orice ai avea încredere totală, orice cunoşti drept adevărat şi alături de

orice vei participa la co-creaţie, acel lucru îţi va aparţine.

Nu vei cunoaşte niciodată ceea ce respingi!

Este nevoie de curaj pentru a face alegeri care ne alina sufletul, şi să renunţăm la obiceiul

vechi de victimă a vieţii. Cînd avem curajul de a trăi o viaţă iluminată, izvorîtă din suflet, nu

ne mai putem agăţa de scuza că avem nevoie de timp… Mai mult timp nu ne va vindeca

rănile trecutului. Alegerile aliniate la suflet vor îndeplini vindecarea.

Fă paşi zilnic către posibilitatea de a lua în seamă chemarea, şi toate celelalte vor veni de la

sine într-o ordine Divină corectă.

Trăirea integrală a experienţei extazului înseamnă să ai credinţa, curajul şi capacitatea de a te

abandona în seama mesajului pe care ţi-l trimite sufletul.

(din “B.L.I.S.S. – Natura extazului” de Maureen Moss)

Toleranta

In primul rind, asa cum am spus de multe ori in aceste scrieri, fiecare suflet se afla intr-o

energie complet diferita de sufletul de alaturi. Nu sint doua suflete identice. Sa fii tolerant,

inseamna sa fii intelegator in fata tuturor diferentelor dintre oameni. Ar putea fi dificil acest

lucru, dar nu imposibil de realizat. Daca fiecare suflet ar intelege celalalte suflete si ar

indeparta nevoia de replica, atunci ar fi mai putina minie si mai putine razboaie. Minia este o

energie care trebuie sa vina de undeva. Un procent foarte mare din minie, provine din energia

vietilor trecute care nu au fost curatate. Cum poate cineva sa curete acestea? Este posibil acest

lucru prin nealimentarea acestora cu energie si prin faptul ca atunci cind cineva este ranit, nu

simte nevoia de replica. O simpla afirmatie este buna: „Nu voi mai avea parte de asa ceva; voi

pune capat conflictului, tensiunii si lipsei de toleranta”. Apoi lasati aceasta sa lucreze.

Bineinteles ca Sinele va dori sa aiba parte de razbunare, sau va dori sa aiba dreptul la replica

si va incerca sa se infiltreze in gindurile voastre. Totusi, daca puteti merge inainte fara a simti

nevoia de a face ceva, toate acestea, brusc, vor dispare si nu se vor mai intoarce. Cu cit

invatati mai mult sa nu alimentati aceasta energie, cu atit mai inalti in vibratie veti deveni. Nu

este usor sa anihilezi emotiile, dar cind o faceti, inaintati intr-o zona de energie a armoniei si

echilibrului.

Daca scopul umanitatii este de a creste in vibratie, toleranta trebuie adusa in interiorul fiintei,

atit la nivel personal, cit si spiritual. Ce conteaza daca cineva are o credinta diferita de a

voastra? Este dreptul lor ca fiinte care se afla in acest plan terestru. Creatorul sau Divinitatea

ne-a daruit acest liber arbitru de a fi diferit fata de ceilalti. Imaginati-va o lume unde toti ar fi

la fel. Ar fi atit de neinteresanta!

Toleranta vine atunci cind un suflet hotaraste ca „Nu ii mai dau acesteia energie” si apoi

merge mai departe. Acesta este ultimul pas in trezirea constiintei inalte. Cind poti fii tolerant

cu cineva si te poti indeparta de conflict, cu adevarat iti cresti vibratia.

Nimeni nu se afla in viata noastra fara un motiv. Ei sint acolo pentru cresterea si invatarea

noastra spirituala!

Mastile sufletului nostru

În interiorul fiecăruia se află o mare comoară care aşteaptă să fie descoperită, dar lutul şi

praful, care sau pus peste ea, ne împiedică să-i vedem strălucirea, puritatea şi frumuseţea.

Mileniile care au trecut şi-au spus cuvântul la ora actuală printr-o mare de ignoranţă şi

superficialitate. Datorită multelor întrupări, spiritul uman a fost îngropat precum talantul, iar

acum a sosit vremea să îl scoatem la iveală, dar unde este?

Cel mai gros acoperământ al comorii din sufletul nostru este frica. Ea este masca noastră

socială, oare ce ne-am face fără ea? Mulţi dintre noi îşi urăsc masca, însă nu aceasta este

soluţia, ea trebuie privită cu multă dragoste şi compasiune.

Ne-am folosit de frică întrupări de-a rândul, dar acum este momentul să renunţăm la ea, nu

mai este de folos nimănui. Dar oare ce ascunde această mască, ce se află în spatele ei? Teama

că nu eşti bun, teama de a nu fi acceptat aşa cum eşti, teama că nu eşti iubit? Mulţi se urăsc

pentru toate aceste temeri şi se întreabă când se va termina?

Primul pas care ar fi necesar este acceptarea a tot ceea ce este, aşa cum este. Chiar dacă

la exterior manifestăm duritate, inflexibilitate, intransigenţă, nepăsare şi spunem că totul se

află sub control, de fapt, nu facem altceva decât să ne ascundem adevăratele trăiri, emoţii şi

sentimente. În momentul în care ne apreciem aşa cum suntem şi avem încredere în forţele

noastre, abia atunci putem cu adevărat să facem ceva util pentru noi şi semeni. Toată viaţa nu

facem altceva decât să ne ascundem după cât mai multe măşti şi pentru fiecare om sau situaţie

avem o rezervă bogată gata contrafăcută.

Învelişul exterior este de fapt ceea ce arătăm noi lumii, iar la interior există opusul acestuia –

aceasta este adevărata noastră fiinţă! Unii semeni poartă cu ei un strat de duritate care de

cele mai multe ori ascunde o mare sensibilitate, iar sub masca umorului există multă tristeţe.

Este util să îndepărtăm toate aceste măşti sociale, să nu mai fim maeştri deghizaţi care îşi

păcălesc semenii!

Al doilea pas, la fel de important ca primul, este recunoaşterea faptului că ne minţim

folosind de fiecare dată altă mască. Cu cât utilizăm mai multe măşti cu atât ne îndepărtăm

mai mult de noi ca fiinţă spirituală – căci asta suntem. Chiar dacă procesul de vindecare este

dureros, trebuie să folosim toate informaţiile pe care le primim de la “măştile” noastre şi să

recunoaştem – în mod cinstit şi corect – că acest proces ne ajută să atingem iluminarea.

Atunci când ajungi să-ţi cunoşti sinele, nu mai este nevoie de măşti, iar acestea cad de la sine,

într-un mod cât se poate de firesc şi natural. Nu mai este nevoie să pretindem că suntem

altcineva! Din acel moment jocul acesta stupid al societăţii, cu mască fără mască, va lua

sfârşit.

În final (dacă există cu adevărat un final) suntem liberi, e ca atunci când eşti foarte gras şi

printr-o dietă reuşeşti să slăbeşti 20-30 de kilograme şi te simţi minunat. Sinele nostru se

uneşte cu spiritul şi din acel moment devenim una cu noi înşine şi una cu lumea. Marea

majoritate a oamenilor nu ajung prea departe în acest proces de vindecare, fie nu sunt cinstiţi

cu ei, fie nu sunt suficient de implicaţi şi serioşi în proces. Ştim cu toţii că egoului nostru nu îi

place să piardă controlul şi cu cât recunoşti aspectul în tine însuţi de bine şi rău cu atât egoul

îşi pierde din putere. Când începeţi acest proces de regăsire vă veţi confrunta cu voci

recalcitrante şi violente care să vă oprească din munca cu sine.

Acesta este un semn sigur că sunteţi pe calea cea bună, aşa incit continuaţi…

Fie ca Lumina sinelui vostru adevarat sa straluceasca in voi pentru totdeauna!

Relatiile din viata noastra

Posted on 3 iunie 2009 by Solarris

Fiecare persoana ce vine in viata voastra este o oglinda si un invatator. Scopul lor este de a ne

ajuta sa vedem aspectele asupra carora mai trebuie sa lucram. Sa vedem partile din noi de care

incercam sa fugim. Noi fugim de multe dintre aceste persoane, si totusi nimeni nu ne este

dusman!

Toti cei ce vin in viata noastra sint aceia care nea invata ceva sau oglindesc ceva cu care nu

vrem sa ne confruntati. Pentru noi totul pare foarte real, prieteni, familie, dusmani, le punem

nume, si totusi, ei sint doar niste invatatori si oglinzi, si nimic mai mult.

Doar cind vom constientiza si realiza acest lucru, doar atunci vom opri procesul de acuzare al

altora pentru problemele noastre si vom accepta responsabilitatile propriei vieti, indiferent ca

sint bune sau rele.

Nimeni nu este menit sa aiba o viata grea, nimeni nu este menit sa fie nefericit, noi ne cream

propria (ne)fericire. Facem acest lucru deoarece ne este frica sa ne traim visele, deoarece

analizam deciziile pe care trebuie sa le luam, in loc de a „face” pur si simplu. Evolutia

spirituala se refera la indepartarea fricii de a face ceva, se refera la credinta si increderea ca

putem crea propria realitate. Se refera la iubirea de sine in ciuda faptului ca, poate, credeti ca

altii nu o fac. Amintiti-va, aceia care credeti ca fac acest lucru, sint acolo ca sa oglindeasca

pentru noi lipsa noastra de incredere si credinta in noi.

Indata ce lectia este invatata, persoana nu mai vine in viata noastra, ei se indeparteaza sau noi

facem acest lucru. Tot ceea ce pare a fi negativ, poate fi schimbat in pozitiv. Tot ceea ce

trebuie sa facem este sa decidem sa schimbam lucrurile si sa fim determinati si sa nu ne lasam

sub influenta Sinelui, a carui singur scop este de a ne opri din procesul de inaintare.

Spiritualitatea nu are legatura numai cu a fi religios, smerit sau pios, ci are legatura cu faptul

de a fi noi cu adevarat, si doar cind facem acest lucru, ne putem trai viata in modul in care era

stabilit sa o traim. Cind vedem persoane in jurul nostru care oglindesc ceva si care sint actori

pe scena noastra, atunci lectiile nu par a fi atit de grele, ele devin experiente din care sa

invatam.

Priviti pe toti aceia din viata voastra, ca pe un dar, pentru ca ei asta sint, si cind fac ceva care

va supara, intrebati-va de ce simtiti atita suparare. Atunci, veti fi capabili sa vedeti carui

aspect trebuie sa-i acordati atentie in viata voastra.

Schimbarea in viata noastra

Posted on 3 iunie 2009 by Solarris

 Cand invatam sa traim o viata miraculoasa, totul se desfasoara fara efort pentru noi. Fiecare

nevoie ne este implinita si pasim in fluxul energiei universale. Vietile noastre sunt lipsite de

probleme, pentru ca tot ce era problematic inainte este acum tratat in mod simplu. In primul

rand, totusi, trebuie sa intelegem ca miracolele nu au nimic de a face cu magia sau cu procese

supranaturale. Ele au de-a face cu schimbarea. Cand cerem un miracol, cerem ca lucrurile sa

fie diferite – si trebuie sa dorim sa ne vedem pe noi si viata noastra dintr-o alta perspectiva.

Crearea miracolului inseamna schimbarea caii noastre. Putem face fata schimbarii?

Nu exista ordine de marime pentru miracole; unul nu este mai bun decat celalalt. Fiecare

miracol pe care il cream raspunde unui lucru pe care dorim sa-l materializam in vietile

noastre. Si asta implica schimbarea realitatii curente. Astfel, pentru a materializa o slujba

noua, cea pe care o avem trebuie sa se schimbe. O noua relatie inlocuieste una existenta, sau

introduce pe cineva nou in viata noastra. Toate astea creeaza o schimbare in realitatea noastra,

care nu este mai buna decat ce aveam inainte – este doar diferita. Inainte ca miracolele sa se

poata intampla, trebuie sa ne dorim schimbarea.

Majoritatea noastra se impotriveste schimbarii, pana in punctul in care aceasta trebuie sa se

intample. Chiar daca suntem intr-o situatie inconfortabila, este cateodata mai usor sa stam cu

ceea ce cunoastem deja, decat sa deschidem usa necunoscutului. Daca nu ni se intampla

miracole, este pentru ca opune rezistenta in fata schimbarii care trebuie sa se petreaca,

pentru a da posibilitate miracolului sa se intample.

Recunoastem nevoia de schimbare, atunci cand suntem pregatiti. Asa ca nu exista un

moment potrivit pentru schimbare – este ceva ce facem cand ne simtim suficient de curajosi

ca sa permitem necunoscutului sa se desfasoare in viata noastra. Dorinta noastra de schimbare

nu este o promisiune ca totul va fi mereu minunat – s-ar putea sa mai avem probleme si

perioade de confuzie, dar atunci cand suntem dornici, ne punem temerile deoparte si ii dam

Universului ocazia sa lucreze cu noi pentru crearea miracolelor pe care le-am cerut. Si acesta

ne schimba calea, in feluri pe care nici macar nu le putem imagina si permite realitatii

visurilor noastre sa se desfasoare in fata noastra.

1.  Pe masura ce constiinta se schimba, sunt cateva cerinte pentru cei ce aleg, de

asemenea, sa se schimbe. Aceste cerinte decurg din Legea Universala si nu pot fi negate. Ele

pot fi indeplinite doar din inima. Altfel, printr-o abordare rationala, vor parea neadevarate in

confruntarea cu adevarul perceput. De remarcat ca acestea sunt, de asemenea, cai spre

procesele de asceza. Nu reprezinta ceva nou, ci ceva ce a existat dintotdeauna. Doar perceptia

lipsei, a putinului este deci noua.

Aceste cai sunt bazate pe geometria sacra a stelei tetraedrice, fiecare cale fiind un punct al

stelei. Opt adevaruri ce sunt eterne. Fiecare in parte este doar o parte din intreg, asa cum si voi

sunteti o parte din tot ceea ce exista si a existat vreodata.

Cele opt cai sunt:

– Trebuie sa ne admitem perfectiunea. Suntem si am fost mereu in Unicul, atat in origine, cat

si in calatoriile noastre.

– Sa acceptam calatoria pentru care am venit. De ce sa ne impotrivim lucrurilor reale pe care

am venit sa le invatam?

– Sa ne mentinem integritatea personala: acel adevar ce ne apartine printre toate celelalte

lucruri, acea oportunitate pe care ne-o cream de-a afla adevarul din noi, nu acela ce ne-a fost

conditionat de catre altii spre a-l percepe.

– Fiti asa cum simtiti si nu asa cum credeti ca va vad altii. Sunteti creati din Lumina, din har

si, datorita acestui fapt, nu poate exista imperfectiune, ci doar ceea ce este din Spirit. Nu este

nevoie sa va perfectionati, ci doar sa acceptati ca Dumnezeul vostru personal este

perfectiunea fiintei voastre.

– Trebuie sa va acceptati valoarea. Acest lucru este diferit fata de-a va accepta perfectiunea.

Valoarea va este perceputa dupa modul cum reusiti sa va integrati atat in lumea interioara, cat

si in lumea exterioara, in care existati. Faptul de-a va percepe ca avand o valoare mai mare

decat a unuia sau mai mica decat a altuia va poate lipsi de orice altceva.

– Acceptati-va puterea. Sunteti puternici si mareti. Adevarata putere nu vine din Eu-l nostru,

ci din uniunea intr-Unul a Spiritului nostru. Adevarata putere e puterea blanda. Sunteti din

Lumina si aparenta alcatuire confuza este esenta din care toate lucrurile sunt facute. A te teme

de puterea interioara sugereaza ca esti mai neinsemnat decat toate celelalte lucruri. Cu

adevarat, puterea este din har, care vine neconditionat. Ea nu este prin abuz sau pentru a o

folosi in mod negativ. Adevarata putere este Iubirea, dorinta de-a trai ca un co-creator prin

toate oportunitatile ce vi se ofera.

– Luati-va valorile, perfectiunea, puterea, harul in lumea voastra. In prezentul ce este mereu

aici, Schimbarea vine doar din practicarea ei. Asta inseamna ca, pentru ca Schimbarea sa aiba

efect, trebuie sa ne-o insusim. Trebuie sa-ti impui principiile, sa nu ascunzi ceea ce stii. De-a

lungul istoriei, ceea ce este ascuns este vazut ca fiind erezie in conformitate cu normele

acceptate. Pentru a schimba asta, trebuie sa fie create noi norme unanim acceptate, in pace si

har, in virtutea evolutiei voastre in adevarata Lumina din care sunteti creati.

– Iubiti-va pe voi insiva si atingeti cu iubire pe oricine intalniti. In timp ce toate energiile se

schimba, ce veti accepta de la altii si ce veti lasa in urma? Ii puteti vedea pe toti cei din jur ca

pe niste oglinzi ale fiintelor voastre, iar suferinta lor, de asemenea, se afla undeva in voi si

bucuria lor se afla in inimile voastre. De aceea intamplatoarele gesturi de tandrete fac o

diferenta asa mare. De cate ori ati spus: „Prin harul lui Dumnezeu voi merge”? E adevarat.

Mereu a fost asa.

Si, bineinteles, pe masura ce ne vom insusi aceste cai, trebuie sa ne amintim sa respiram.

Respiratia noastra ne foloseste mai mult decat pentru simplul fapt de-a ne oxigena corpul. Ea

ne curata si ne hraneste cu energie. Fiecare respiratie ne purifica si, fiind purificati, sistemul

nostru energetic se misca mult mai usor si cu o mai mare claritate a comunicarii in universul

constiintei, aratandu-ne ce sunt trairile noastre, ca si ce ar putea fi. Cand nu respiram pentru

ca suntem incordati, energiile noastre se restrang, devenind din ce in ce mai lente, asa incat

manifestarea noastra devine lenta sau chiar limitata.

Chakra “Steaua Sufletului”

Posted on 4 iunie 2009 by Solarris

Steaua sufletului (cunoscuta ca fiind cea de a opta chakra sau Locul Sufletului) este un centru

energetic situat la circa 10-12 cm deasupra chakrei coroana. Acest centru este un portal prin

intermediul caruia frecvente foarte inalte de lumina pot patrunde in campul nostru energetic

actionand ca un transformator prin care se pot modela energii de vibratie foarte inalta la un

nivel pe care sa il putem asimila in existenta noastra fizica.

Steaua Sufletului este centrul iubirii divine, neconditionate, compasiunii si a altruismului

spiritual, dar si zona memoriei celulare a energiei sufletului nostru, continand modelele

karmice pe care le experimentam in viata. A opta chakra detine planul complet pentru

misiunea sufletului nostru din aceasta viata. Reprezinta o parte din Unitatea a tot ceea ce

exista si legatura noastra cu Sinele Superior si prin intermediul acestuia cu Creatorul . Atunci

cand chakra a opta incepe sa se deschida si sa lucreze la capacitatea sa optima se dezvolta o

noua constiinta spirituala. Clarvazatorii au perceput aceasta chakra ca avand forma unei stele,

dar cel mai adesea ea este simtita sau vazuta ca o minge stralucitoare de lumina. Adesea este

văzută ca un fel de fântână de lumină sau o sferă care, atunci când este activată, corespunde

spectrului ultraviolet. Poate fi descrisă, în ceea ce priveşte culoarea, destul de greu, un fel de

violet profund, cu mici raze de verde ce licăresc din loc în loc, ca un mănunchi de ametiste şi

smaralde mici, formând o masă incandescentă şi radiantă.

Acest centru este sediul cunoştinţelor dobândite de suflet pe parcursul încarnărilor precedente.

Este suma tuturor experienţelor trăite pe Pământ şi sediul de depozitare al codurilor divine.

Activarea sa vine firesc odată cu trezirea centrului Coroanei, Sahasrara, prin meditaţii,

rugăciuni sau atitudini de mare iubire şi devoţiune faţă de Divinitate şi de Sinele

Superior al fiecăruia. Odată cu arderea treptată a karmei, blocajele care împiedică buna

funcţionare a acestui centru sunt desfăcute, iar lumina poate reintra în el, activându-l. Fiind un

centru legat îndeosebi de vieţile anterioare, aici sunt păstrate toate comorile pe care sufletul

le-a adunat, experienţă, cunoaştere, înţelepciune şi aşa mai departe, dar şi modelele karmice

care îi influenţează existenţa.

Accesarea celei de a opta chakre este o chemare a memoriei noastre ancestrale, pe de o parte,

dar si o recunoastere a ceea ce suntem cu adevarat, pe de alta parte. Aceasta activare creste

abilitatea Stelei Sufletului de a lucra cu energia universala din planurile superioare ajutand de

asemenea la dezvoltarea constientei personale si la intelegerea lumii sub diversele aspecte ale

sale.

Steaua Sufletului lucreză în bună legătura cu Steaua Pământului, perechea ei telurică, fiind

deosebit de importante pentru echilibrarea şi stabilizarea momentelor – cheie din schema

vieţii fiecărui individ.

În momentul activării, omul poate accesa mult mai uşor calităţile şi talentele dobândite în

existenţele precedente şi poate avea acces la informaţiile stocate în acea veritabilă bancă de

date. Odată cu activarea sa, omul începe să conştientizeze ambele naturi ale sale, atât cea

masculină cât şi cea feminină, dat fiind faptul că în trecut a experimentat viaţa atât în trup de

bărbat cât şi în trup de femeie. Are loc o expansiune extraordiară de conştiinţă, în care de

pildă, bărbatul îşi readuce aminte cum este să fii femeie şi ce înseamnă să fii mamă, sau o

femeie experimentează viaţa din perspectiva tatălui. Această înţelegere a sexului opus, prin

empatie şi prin reamintirea instinctivă a ceea ce a trăit, face individul să conştientizeze ambele

sale părţi spre a le putea uni în mod armonios.

Steaua Sufletului este guvernată de planeta Uranus şi de arhanghelul Raziel, păstrătorul

misterelor divine. Trezirea acestui centru aduce şi înţelegerea adevăratului sens al Timpului şi

felul în care timpul poate fi folosit şi subordonat voinţei divine din om. În majoritatea

oamenilor este neactivată, însă activarea ei este din ce în ce mai des întâlnită, însoţită de

semne precum creşterea numărului de sincronicităţi sau coincidenţe pe care le trăim, senzaţii

de deja-vu, intuiţie crescută şi simţul unei voci superioare care ne ghidează, secvenţe fugitive

sau vise legate de vieţile anterioare.

De obicei este blocată de frica cu care sufletul vinovat de o anumită greşeală vine la

încarnare, frica de necunoscut şi în special de responsabilităţi, precum şi lipsa credinţelor

religioase sau spirituale de orice fel. Oamenii care nu practică nici un fel de meditaţii sau

terapii îşi pot deschide această chakră prin rugăciune, acţiuni altruiste, speranţă,

gândire pozitivă şi ascultarea intuiţiei.

Sunetul asociat acestei chakre este unul specific câtorva limbi, printre care şi româna şi

anume Î prelung şi înalt. Mantra care ajută la deschiderea sa este “Îm” şi poate fi folosită în

meditaţie, alături de pietre precum cuarţul limpede, ametistul clar sau jadul imperial.

Îndreptaţi-vă atenţia deasupra capului, chemaţi lumina Divina în acel loc şi lăsaţi-o să vă

umple acea zonă. Aceea este legătura voastră cu misterul Divin, nu vă fie teamă să o simţiti,

să o iubiţi şi să o hrăniţi, ori de câte ori simţiţi nevoia. Efectele se vor face simţite în funcţie

de dorinţa dumneavostră de schimbare, de trezire şi de adaptare la fiinţa care sunteţi cu

adevărat: o Stea!   

Iertarea

Pretindem deseori scuze de la cei care ne-au rănit sau care au greşit faţă de noi într-un fel sau

altul. De asemenea, folosim cuvântul “iertare” relativ gratuit, fără a pune prea multă gândire,

atenţie sau sentiment în el. Vorbim de iertarea lui Dumnezeu, dar nu ne dăm seama despre ce

vorbim. Iertarea este una dintre formulele magice, dacă am putea spune astfel, de cea mai

mare putere, existente în Univers. Este un lucru la îndemâna oricui, la care poate apela oricine

şi care rupe legăturile cu care suntem câteodată legaţi în asemenea măsură că ne scufundăm în

propriile noastre judecăţi.

Unii dintre noi nu vor să ierte, alţii nu ştiu cum. Este trist când un om nu ştie să ierte, este

foarte trist când crede că nu poate să ierte, însă este de-a dreptul tragic când nu vrea. Atunci

când avem ceva în noi care ne deranjează, cineva ne-a făcut un rău, ne-a dat o palmă, fie la

propriu, fie la figurat, ne-a jignit, iar egoul şi mândria nu ne lasă să iertăm, simţim acel lucru

în interior, care ne roade, ne poluează mediul intern şi mănâncă încet, încet din pacea noastră,

până când începe să creeze probleme serioase, probleme de sănătate.

Deşi stim că nu ne face bine, nu iertăm. De ce să iertăm dacă ne-a făcut cineva un rău? Să vă

spun un secret: nu numai pe el îl iertaţi, dar şi pe voi înşivă! Nu îi acordaţi numai lui libertate

(căci la drept vorbind, deşi l-aţi iertat, el tot îşi va plăti fapta, pentru a-şi învăţa lecţia), ci voi

înşişi veţi fi eliberaţi de povara neiertării.

Un om care iartă nu este cu nimic mai prejos şi cu nimic mai dezavantajat decât unul care se

ţine cu dinţii de o intenţie rea. Dimpotrivă, atunci când iertăm pe cineva pentru că ne-a greşit,

ne simţim uşuraţi şi eliberaţi ca un copil care abia s-a născut.

Iertarea este una dintre formulele alchimice ale sufletului. Cu fiecare iertare întinerim. Iertînd

mai mult, ne menţinem tineri. Dar iertarea este doar o parte din formulă. O altă parte este a-ţi

cere iertare pentru ceea ce ai făcut.

Gândiţi-vă bine la faptele neplăcute pe care le-aţi făcut celorlalţi, la vorbele neplăcute spuse

în faţă sau pe la spate, la gândurile rele faţă de cei din jurul nostru, dar şi la cei pe care i-aţi

rănit fără să vreţi. Apoi mergeţi la persoana în cauză şi cereţi iertare, pentru ca amândoi să

puteţi avea şansa eliberării prin iertare.

Iată cum un reziduu emoţional care cauzează probleme şi rupturi în timp poate fi transmutat

în elixirul eliberării. Când veţi spune “Şi ne iartă nouă păcatele noastre precum şi noi iertăm

greşiţilor noştri “ gândiţi-vă la aceste rânduri foarte bine şi, mai ales, aplicaţi.

Fără a ierta nu putem pretinde altora iertare, iar fără a cere iertare pentru un rău făcut nu o

putem primi. Atât cel care cere iertare cât şi cel care iartă sunt la fel de nobili pentru fapta lor,

numai că în sensuri diferite.

Şi dacă rândurile mele nu vă transmit ceea ce doriţi sau ceea ce trebuie, atunci …vă rog să mă

iertaţi!

 Durerea sufleteasca – sistemul perfect de avertizare

Orice durere a sufletului trebuie să fie privită ca un semnal de alarmă tot aşa cum orice durere

a corpului ne arată că ceva nu este în regulă cu trupul nostru. Atunci cînd suferim, mă refer la

suferinţele de ordin sufletesc, trebuie să eliminăm nu numai durerea, ci şi cauzele care au

provocat-o.

Durerea în sine este doar un sistem de avertizare. Nu durerea este inamicul! Nu trebuie să

facem din ea ţinta principală a preocupărilor noastre. Ea ne anunţă doar că ceva nu este în

regulă cu sufletul nostru şi mai ales cu mintea noastră. Nu durerea este adevărata problemă!

Nu asupra ei trebuie să ne focalizăm atunci cînd suferim, ci asupra restabilirii armoniei şi

sănătăţii sufletului prin „repararea” sau dezvoltarea minţii.

Rareori ne gîndim să cercetăm cauzele mai adînci ale suferinţei. E ca şi cum dacă ne-am

înţepat într-un cui ruginit bandajăm rana fără să o dezinfectăm sau chiar fără să scoatem cuiul.

Aceasta duce la septicemie şi moarte sigură. Modul în care îngrijim o afecţiune fizică trebuie

să fie adoptat şi în privinţa afecţiunilor sufleteşti.

Dacă te doare un dinte nu dai vina pe durere, ci pe o anumită dereglare a integrităţii şi

sănătăţii dintelui. Chiar dacă iei un algocalmin pentru a ameliora durerea, cauţi în acelaşi timp

să ajungi la dentist pentru a rezolva adevărata cauză a problemei. Similar trebuie să procedăm

în privinţa tuturor durerilor sufleteşti. Ori de cîte ori suferim problema este în primul rînd în

structura minţii/mentalitatii noastre. Ceva nu mai este sau nici nu a fost vreodată în regulă cu

o anumită parte a minţii.

Eforturile noastre trebuie să fie orientate în direcţia însănătoşirii sau dezvoltării acelei părţi a

minţii din cauza căreia am ajuns să suferim. Aceasta este adevărata cauză a suferinţei şi acesta

este modul cel mai înţelept de a acţiona. Rareori cineva se gîndeşte că are vreo problemă cu

integritatea minţii sale atunci cînd cineva sau ceva îl face să sufere. Ne dăm seama de acest

lucru abia mai tîrziu după ce ne mai liniştim. Abia atunci spunem că a fost o prostie să

suferim sau că am suferit din prostie.

Un om adevărat învaţă din propria sa experienţă şi de la un moment dat încolo ştie că, dacă a

ajuns să sufere înseamnă că ceva nu funcţionează cum trebuie în mintea sa. În general

vorbind, un om suportă să-l faci în fel şi chip, însă foarte greu acceptă să-i spui că nu-i prea

deştept, mai ales atunci cînd suferă. Acceptându-şi limitările va şti cum să îndrepte lucrurile.

Dacă el consideră că durerea pe care o resimte se datorează numai şi numai unor cauze

exterioare, nu va avea şansa să se transforme, să se îmbunătăţească şi, totodată, să se protejeze

împotriva durerilor viitoare.

Iubirea de Sine

Posted on 7 iunie 2009 by Solarris

Unul dintre cele mai simple mesaje ale creştinismului este să ne iubim aproapele ca pe noi

înşine. Mulţi oameni interpretează iubirea în fel şi chip, o aplică după cum simt ei şi suferă

consecinţele înţelegerii şi aplicării iubirii lor, pentru ca apoi să găsească vina neajunsurilor lor

în altă parte.

Învăţătura sacră nu spune să ne iubim aproapele şi să ne lipsim pe noi înşine de iubire, nici să

ne iubim cu narcisism şi să uităm de aproapele nostru, ci pune egal între ele două. Când

întrebăm pe cineva pe cine iubeşte, ne va răspunde, în funcţie de credinţele sale: pe

Dumnezeu, pe Iisus, pe Maica Domnului, pe mama, pe tata, pe iubit sau iubită, pe fraţi sau

surori şi aşa mai departe. În momentul în care întrebăm „Dar pe tine însuţi te iubeşti?” omul

se blochează. Unii au impresia că iubirea de Sine înseamnă egoism. Alţii vor crede că este

nenaturală. Mulţi oameni au fost crescuţi cu ideea că este greşit să se iubească pe sine sau că

nu au motive să se poată iubi. Oamenii se blochează când este vorba de ei înşişi. Să nu

înţelegem greşit, nu este vorba să ne iubim Egoul, acea parte a noastră care gândeşte, doreşte,

îşi face planuri, vrea cât mai multe şi este motivată de ceva anume. Acela nu suntem noi cei

adevăraţi, ci doar proiecţiile vremelnice ale Sinelui nostru. Sinele este acea lumină sădită de

Tatăl în creaţie şi trimisă în Univers să înveţe, luând diferite forme. Iubind egoul vom cădea

în capcana iubirii egoiste. Omul nu trebuie să se iubească pe sine pentru că este frumos, sau

inteligent, sau patriot, sau bogat, sau important, ci trebuie să se iubească pe sine în mod

necondiţionat. Fireşte, toate acestea fac parte din personalitatea noastră şi trebuie iubite, însă

iubirea condiţionată este incompletă.

În momentul în care credem că avem nevoie de motive pentru a iubi, vom găsi imediat motive

şi pentru a nu iubi. Dacă suntem crescuţi să credem că numai omul care nu greşeşte trebuie să

primească iubire, exact asta vom face. Inclusiv cu noi înşine: „nu mă pot iubi, uite cât de mult

greşesc. Nu merit să fiu iubit”. Dacă gândim în acest fel, nu numai că ne lipsim de iubirea

proprie, dar punem un scut între noi şi Iubirea Divină. Dacă noi considerăm că Divinitatea nu

trebuie să ne iubească, iubirea divina bineînţeles că ne va ocoli. Dumnezeu ne iubeşte, dar nu

cu forţa.

Iubirea divină este perfectă tocmai prin faptul că nu este condiţionată. Dumnezeu nu are

nevoie de motive pentru a-şi iubi copiii, iar cei dintre voi, care au la rândul lor copii, îşi vor

da seama de acest adevăr. Părinţii îşi iubesc copiii doar când sunt ascultători? Sau îi iubesc

doar când copiii îşi exprimă iubirea înapoi? Bineînţeles că nu. Un părinte îşi va iubi copilul ca

pe o parte din el, indiferent de felul în care se poartă. Un părinte nu este motivat să iubească

pentru că acea fiinţă născută din el este frumoasă, inteligentă, pentru că are un serviciu bun

sau pentru că îi seamănă leit, un părinte adevărat iubeşte necondiţionat. În momentul în care

ne facem idei despre cum ne vede acel Părinte care ne-a dat viaţă, începem să întrerupem

circuitul natural al Iubirii. Când copilul începe să creadă că nu este demn de acea iubire, el

devine izolat.

Primul pas către iubirea aproapelui este iubirea de Sine. Dacă noi nu ne putem oferi nouă

înşine iubire, nu putem avea pretenţia de a-i iubi sau de a-i ajuta pe ceilalţi. Lipsa iubirii de

Sine are ca efect primar iluzia că ne trebuie iubirea altcuiva pentru a fi compleţi, iar când nu

găsim acea iubire ne întristăm până la pragul disperării.

Insistăm să nu vedem unde este iubirea şi ne înfometăm crezând că există o iubire ideală în

altă parte care să ne întregească. Ne considerăm incompleţi, însă nu vedem cauza: nu suntem

lipsiţi de iubire şi fericire pentru că nu ne-o dă cineva, ci pentru că nu ne-o dăm noi înşine!

Cum se face că şi cel mai izolat om poate trăi în deplină fericire, iar unii din noi suferă de

singurătate înconjuraţi de lume, de familie, de cunoştinţe, de prieteni? Putem fi iubiţi,

apreciaţi şi lăudaţi de zece oameni, de o sută de oameni, de o mie, de o naţiune întreagă, dar

dacă ne lipsim pe noi înşine de iubire, totul este sec, fără culoare şi fără împlinire.

Iubiţi-vă pe voi înşivă ca şi cum aţi fi aproapele vostru şi iubiţi aproapele vostru ca şi cum aţi

fi voi înşivă în locul lor, aceasta este învăţătura completă. Unora le este uşor să îi iubească pe

ceilalţi, însă când vine vorba să se iubească pe sine devin reci şi imobili, iar apoi se miră cu ce

au greşit de nu sunt iubiţi înapoi cu aceeaşi iubire pe care ei o dăruiesc aproapelui lor. Cea

mai mare boală a omenirii nu este nici SIDA, nici cancerul, nici prostia, ci ignoranţa în ceea

ce priveşte natura iubirii. A nu ne iubi pe noi înşine înseamnă a priva de iubire cu bună-ştiinţă

o fiinţă divină şi un copil al Tatălui Ceresc, care poate fi echivalat cu cel mai mare păcat.

Uitaţi-vă în oglida sufletului vostru, ştergeţi praful ideilor învechite, părerilor negative,

păcatelor închipuite şi motivelor aberante şi veţi vedea acolo o fiinţă demnă de toată iubirea

din lume, cu drepturi egale la această iubire ca toţi ceilalţi copii ai lui Dumnezeu. Fiul

rătăcitor este iubit la fel de mult ca fiul cel credincios, iar Tatăl nu face diferenţieri!

Suflete drag, cunoaşte-te pe tine însuţi şi, mai presus de a te cunoaşte, iubeşte-te pe tine

însuţi! 

sursa: publicatia Cosmos

Spaima si frica

De când ne naştem şi până murim ne este tot timpul frică de ceva. Frică de moartea părinţilor

sau persoanelor dragi nouă, frică de elementele dezlănţuite ale naturii (tunete, fulgere,

inundaţii, secetă, viscol), frică de sărăcie, frică de despărţire, frică de singurătate, frică de

înălţime şi spaţii închise, frică de a nu place sau de a fi respinşi de societate şi am mai putea

enumera o grămadă de frici.

Dacă privim cu atenţie tabloul vieţii noastre, suntem veşnic într-o frică bolnăvicioasă. De fapt

ce este frica?

O stare de conştiinţă modificată. Aici pe Terra, frica este instrumentul de supunere a

individului. Trăim toţi într-un sistem. Aparent un sistem creat de oameni.

Este atât de bine pus la punct prin frică, încât funcţionează perfect de mii de ani. Copiii când

se nasc nu au frică de nimic. Merg spre foc, spre apă, spre obiecte ascuţite, cu o lipsă de frică

dezarmantă. Noi suntem cei care prin sistemul de protecţie le introducem frica. Una este să îi

înveţi prevăzători şi alta să le bagi frica în sistemul de credinţe. Dacă încearcă să iasă din

sistem şi să nu se alinieze nicicum acestuia, încep represaliile fizice, psihice, morale, făcute

special să îţi inducă frica.

Energia fricii e ca o otravă lentă. Te învăluie treptat şi este suficient un singur impuls ca să se

declanşeze sistemul. Se ridică brusc tensiunea, inima îţi bate în ,,ureche” şi te pomeneşti

scuturat convulsiv. Tot timpul îţi spui ,,nu fac asta sau alta pentru că mi-e frică” şi chiar

ajungi să-ţi fie frică şi de umbra ta.

Frica vine din necunoaştere şi din nestăpânirea situaţiilor de orice fel. Dacă ştii că eşti creaţia

lui Dumnezeu şi eşti ferm ancorat în asta, restul este foc de artificii. Nu este nevoie să faci

acte de bravadă prosteşti, dar nici să trăieşti ca iepurele, tresărind la orice zgomot. Frica

scurtează viaţa, ca şi grijile. Energiile fricii (energii joase de altfel), grefate cu atâta grijă pe

rasa noastră, folosesc unei rase care are nevoie de ele pentru supravieţuirea proprie.

Frica, la fel ca şi furia, sunt energii cu frecvenţe joase, puternice şi distructive. În timp ce

frica îţi mănâncă energia permanent, dacă îi permiţi să se instaleze în mintea ta, furia te

secătuieşte printr-o cedare bruscă de energie. Într-un singur acces de furie se consumă de mii

de ori mai multă energie, decât în stare de echilibru. Evident că trăim într-o mare de energie

unde interacţionăm continuu.

Separarea prin distanţe sau pereţi este cea mai mare iluzie, fiindcă se spune că unde îţi este

gândul, acolo eşti şi tu. Şi aşa este.

Puterea gândului te influenţează de la zeci de mii de km. Aşa se explică de ce sculându-te

binedispus dimineaţa, te modifici şi devii furios sau neliniştit dacă unei persoane dragi de

dincolo de meridian i se întâmplă ceva rău. Şi tot aşa se explică şi o stare proastă adunată de

pe mijloacele de transport, din birou, de pe stradă. Pleci bine merci, aduni prin empatie

energiile care sunt compatibile cu ale tale şi te întorci stresat la culme sau stors de energie,

sau disperat.

Suferim influenţele oamenilor din jurul nostru. Şi sunt oameni sensibili care simt şi

influenţele mediului (tristeţea copacilor şi a florilor), dar şi influenţa armelor psihotronice. O

să vă mai spun ceva ce cred că nu este o noutate. Când ne lăsăm enervaţi de orice şi de

oricine, cedăm energie. Numai când rămânem calmi şi liniştiţi, nu cedăm energie. Dacă

întâlneşti persoane arţăgoase şi veşnic nemulţumite, sigur sunt în lipsă mare de energie. Dacă

prezenţa cuiva aparent calm şi liniştit te irită, sigur eşti furat pe nesimţite de energie. Dacă

cineva vorbeşte mult şi fără rost, fără să-ţi spună nimic, este iarăşi furt de energie. Şi atunci

când o persoană te provoacă tot timpul la certuri, este tot furt de energie.

Furia te goleşte de energia negativă acumulată, dar şi de energia pozitivă pe care o ai. Un om

furios tot timpul face spărturi în propria aură precum şi în aura celorlaţi. Prin stări de furie

repetate este devastat întregul organism şi bolile grave de rinichi, pancreas, sistem nervos,

inimă sunt la ordinea zilei.

Normal (dacă mentalul colectiv ne-ar ajuta) ar fi să rămâi permanent într-o stare de echilibru

şi bun simţ, să nu răspunzi la provocări modificându-ţi starea de conştiinţă după oamenii din

jur şi după mediu. Bălăcindu-ne zilnic în stările de frică, mânie, furie, disperare, ale

mentalului colectiv, este imposibil să nu reacţionăm într-un fel. Si cu riscul de a ma repeta,

aici intervine – iar – Liberul Arbitru al fiecaruia.

Totuşi Marii Maeştri au reuşit să nu reacţioneze, lucrând tot timpul la desăvârşirea lor şi apoi

a celorlalţi. Noi însă ne străduim stupid să lucrăm întâi la schimbarea altora şi apoi la cea

personală! E cam ciudat, nu?

Karma si”intelegerile” dinainte de nastere

Posted on 12 iunie 2009 by Solarris

  “Intelegerile” dinaintea nasterii sunt un acord la nivelul sufletului făcut înainte de încarnare,

de toate sufletele ce participă împreună în cadrul trăirii unei vieţi. Ele sunt făcute de către

membrii familiei şi de către toate persoanele cu care se intră în relaţie de-a lungul unei vieţi.

Când se aleg partenerii, se iau în consideraţie şi influenţele genetice şi cele de mediu –

întrucât astea sunt bazele pentru lecţiile alese de suflet.  Când ajungem în formă materială

refuzăm sau nu înţelegem de ce ne-a scos Dumnezeu în cale tocmai nouă acea familie, acea

situaţie, acele persoane. Legea universală aranjează, în mod simultan, conştientizarea trecută,

prezentă şi viitoare a unei situaţii.

Pentru noi pe Pământ, acest lucru e de neînţeles fiindcă în univers nu se aplică structura

câmpului liniar.

Există grupuri de suflete cu care te reîncarnezi mai multe vieţi, dar şi suflete individuale cu

care vii ca soţ, soţie, frate-soră, buni prieteni, copil – părinte.

„Obiectivul întregii învăţături căutată de suflet este echilibrul, iar karma reprezintă lecţiile

pe care un suflet le-a selectat pentru a crea un echilibru în cazul experienţelor sale. Vieţile

sunt alese pe baza unor condiţii şi evenimente, ce vor oferi experienţele lipsă pentru a

echilibra, în cele din urmă, experienţele sufletului cumulativ” spune Suzane Ward în „Matei

vorbeşte-mi despre rai”.

Sigur că nu pot fi alese numai lecţii plăcute, fiindcă astfel sufletul nu ar putea evolua. Şi

numai experimentînd ce şi-a ales cu înţelepciune şi acceptare îşi poate învăţa perfect lecţia pe

care şi-a ales-o în viaţă. Deci toate cele bune şi rele care ne marchează viaţa sunt lecţii de

învăţare şi evoluţie. Dacă reuşim să acceptăm şi să înţelegem de ce aceste legi ne lovesc

sau ne ridică – nu trăim viaţa degeaba. Un citat biblic spune ”când n-am păcătuit, atunci

am plătit” şi asta însemnînd că tot ce am făcut altădată plătim acum. Şi poţi să trăieşti într-un

ciclu de 26000 de ani foarte multe vieţi, dar să nu poţi să-ţi achiţi sarcinile karmice de-a

lungul lor şi exact când se încheie acest ciclu universal, să fii nevoit să-ţi achiţi toate „plăţile

karmice”. Este ca atunci când eşti nevoit să aduci toate plăţile „la zi”, fiindcă nu ţi se mai

oferă un termen scadent.

În momentul în care un părinte s-a achitat karmic faţă de un copil îl lasă, fie părăsindu-l, fie

murind. Acelaşi lucru se întâmplă şi între soţi, între parteneri, între fraţi şi între toţi oamenii.

Cândva vă spuneam că „nimic nu este întâmplător şi nu există vinovaţi”. Asta se poate

explica prin înţelegerile pe care le are sufletul înainte de naşterea pe Terra. N-aţi observat în

viaţa de zi cu zi, oameni extraordinari în afara casei, care pot fi adevăraţi zbiri în relaţiile de

familie?

Şi, dacă din cauza greutăţilor pe care le întâmpină, un suflet vrea să se sinucidă, perturbă grav

prin acest act pe toţi cei implicaţi în viaţa lui, în înţelegerile dinainte de naştere.

Aveţi toleranţă şi înţelegere pentru tot ce se întâmplă în viaţa voastră. Din lumea noastra

lucrurile se văd întotdeauna mult mai încâlcit şi neclar şi logica omenească nu înţelege logica

divină. Sunt şi cazuri de excepţie – iniţiaţii şi marii maeştri – care înţeleg şi aplică în măsura

înţelegerii, legile divine.

A plinge

Posted on 12 iunie 2009 by Solarris

Plînsul este o acţiune fundamentală a omului. Ne începem viaţa cu un hohot de plîns. Se

spune că atunci, la început, plînsul este semnul unei stări de normalitate şi sănătate. Chiar şi

mai tîrziu, plînsul rămîne semnul unei sensibilităţi a sufletului. Desigur, dacă nu depăşeşte

anumite limite şi nu se transformă între timp în smiorcăială. Prin intermediul plînsului,

sufletul omului se purifică, se curăţă de durere, se eliberează de poveri care, altfel, i-ar apăsa

inima. Cine nu mai are puterea de a plînge, a pierdut o mare posibilitate de a-şi menţine

sufletul liber. El trebuie să se ferească acum de dureri, de întristări sau trebuie să înveţe să le

ardă, să le rabde, pentru că de dat afară nu prea mai are cum, atît timp cît lacrimile îi sînt

zăvorîte.

Lacrimile sînt înzestrate cu o mare putere. Ele pot să dărîme ziduri impunătoare şi pot să

menţină în viaţă sufletele supuse rigidizării. Odată cu lacrimile din structura energetică a

fiinţei sînt eliminate o serie întreagă de reziduuri toxice şi tocmai de aceea, după ce plîngem

ne simţim mai uşuraţi şi purificaţi. Parcă ne luminăm din nou după ce plîngem şi aceasta se

petrece pentru că plînsul ne ajută să ne împăcăm cu orice situaţie.

Plînsul este un mecanism de apărare primar şi este bine să nu-l deteriorăm prin gînduri de

genul că „a plînge este semnul unei slăbiciuni” sau că „oamenii puternici nu plîng niciodată”.

Este adevărat faptul că cei care reacţionează prin plîns la cei mai mici factori de stres nu au

fost capabili să-şi dezvolte unele mecanisme superioare de apărare împotriva stresului, dar nu

trebuie să se abţină de la plîns doar ca să pară a fi puternici în faţa celorlalţi. Aici trebuie să ne

corelăm cu acţiunea de „a fi” unde am subliniat că autenticitatea sau a căuta să fii tu însuţi tot

timpul, este una dintre cele mai bune metode de progres, de creştere spirituală şi sufletească.

Plînsul este o acţiune sănătoasă şi trebuie să o protejăm pentru că ne poate fi de mare folos în

anumite momente ale vieţii. Pe de altă parte, este necesar să dezvoltăm o rezistenţă mai mare

la factorii de stres şi să nu mai plîngem din orice nimicuri, pentru că altfel riscăm să rămînem

la un nivel de dezvoltare infantil, chiar şi cînd vom avea 50 sau 100 de ani.

Paradoxal, plînsul este o „slăbiciune” care pune în evidenţă o putere uluitoare. A recunoaşte

că în anumite momente eşti slab, a accepta faptul că nu poţi controla totul şi că nu poţi fi

stăpîn pe orice situaţie, este un lucru pe care doar cei foarte puternici îl pot accepta. Acesta

este un mare paradox. Orice om are nevoie de un puternic sentiment de siguranţă şi stabilitate.

Din acest motiv, aproape toţi oamenii caută permanent să controleze cît mai bine tot ceea ce

ţine de viaţa lor. Nimeni nu prea are curajul să se angreneze în unele acţiuni asupra cărora nu

deţin un minim control, care nu le conferă un minim sentiment de siguranţă şi stabilitate. De

fiecare dată ne închidem într-un spaţiu în care ne simţim protejaţi şi ne simţim protejaţi dacă

putem controla cît mai bine situaţiile prin care trebuie să trecem. Însă în unele momente ale

vieţii sîntem aduşi în situaţia în care trebuie să recunoaştem că nu mai putem controla nimic,

că există o autoritate, o forţă mai înaltă decît noi, care ne conduce într-o direcţie necunoscută

şi atunci, în loc să ne opunem cu încrîncenare şi să ne amăgim că încă mai putem face ceva ca

să preluăm controlul, este mult mai bine să plîngem şi să ne abandonăm în mîinile lui

Dumnezeu, asemenea unor copii care se abandonează în braţele părinţilor lor ori de cîte ori

evenimentele îi copleşesc. Cei care aspiră la cea mai înaltă realizare spirituală trebuie să

înveţe să fie „slabi”, adică să se abandoneze, să nu mai caute să controleze totul şi în acelaşi

timp să lupte cu toate obstacolele. Lupta continuă cu tine însuţi pentru a te îmbunătăţi, ne

poate aduce la un anumit nivel de rigidizare, de intoleranţă şi ne poate face să uităm că trebuie

să fim şi „slabi”. Călugării sau în general asceţii care luptă pentru a-şi supune toate instinctele

şi dorinţele, pot deveni rigizi, pot să-şi piardă această putere de a fi slabi, de a se abandona cu

totul lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu ajungi să-l simţi cu adevărat pînă cînd mintea nu

acceptă că este slabă şi că nu poate stăpîni totul. În aceste situaţii, plînsul este o forţă capabilă

de a conferi siguranţă şi stabilitate, dar de o altă natură decît aceea pe care ne-o aduce puterea

mentală. Este siguranţa şi stabilitatea profundă a celui care are credinţă şi abia acum porţile

Împărăţiei Cerurilor ne sînt cu adevărat deschise.

În viaţa de zi cu zi, permanent ni se spune să fim tari, să fim puternici, să fim stăpîni pe orice

situaţie. Şi tindem astfel către o putere a egoului, către un tip de putere care nu ţine cont de

sensibilitatea sufletului, de inocenţă, candoare, puritate etc. A venit timpul să învăţăm că

adevărata putere constă tocmai în sensibilitatea sufletului, în bunătate şi dragoste.

Mai sînt şi lacrimile de bucurie. Ele apar atunci cînd succesul a fost precedat de sacrificii

mari, de eforturi intense, de aşteptări şi dureri. În aceste situaţii, plînsul acţionează ca un

mecanism de purificare, pentru a ne da posibilitatea să ne bucurăm din plin. Odată cu

lacrimile sînt eliminate energiile întunecate, greutăţile care atîrnă de marginile sufletului şi

astfel devenim capabili să ne bucurăm din toată inima, să rezonăm pe frecvenţele înalte ale

fericirii.

sursa: Arta de a Trai

Iubirea ca stare de a fi

Iubirea este o stare de-a fi. Te naşti cu ea şi nu-ţi este greu s-o manifeşti. Ea nu cere, nu are

pretenţii, nu obligă, nu se descurajează, nu impune, nu cerşeşte, nu umileşte, nu cunoaşte

orgolii. Mulţi se nasc cu capacitatea de a iubi, dar aceasta se modifică pe măsură ce viaţa le

oferă şansa de a-şi plăti datoriile karmice. Şi devin mânioşi, morocănoşi, neîncrezători,

ştrangulând tot timpul iubirea care curge din ei.

Te naşti cu iubire în tine. Iubire pentru mamă, tată, fraţi, bunici, dar şi pentru animale, natură,

ţară, continent, lume. Asta o faci pe măsură ce creşti şi conştientizezi tot ce este în jurul tău.

Societatea îţi împrumută tot felul de valori pe care din inerţie le adopţi. Mersul suplu al

felinelor este natura lor. Ele nu se prefac că au supleţe, ele chiar o au. Aşa se întâmplă şi cu

iubirea. Dacă există, te naşti cu ea şi mori iubind tot ce te înconjoară. Nu foloseşte nimănui o

dragoste sufocantă, obositoare şi plină de interese, ci o dragoste uşoară, plină de compasiune

şi înţelegere, tolerants.

Iubirea mamei pentru puiul ei este cea mai puternică formă de iubire. Se spune că rugăciunea

unei mame, când se roagă pentru copilul ei, ajunge direct la Dumnezeu. Evident când se roagă

într-o problemă de viaţă şi de moarte. Nu când se roagă pentru deşertăciuni şi nimicuri.

Iubirea ar trebui să zidească, nu să dărâme. Dacă dăm copiilor noştri mai mult decât au

nevoie („măcar ei să aibă dacă nu am avut noi”) şi ne lăsăm speculaţi de falsele lor nevoi şi

emoţii, asta nu mai e iubire. E dependenţă şi lipsă de discernământ. În adâncul sufletului îţi

iubeşti copilul aşa cum este şi îi doreşti tot binele din lume. Dar poţi să nu fii de acord cu

pretenţiile şi şantajele sentimentale emise de acesta. A-ţi susţine copilul în orice situaţie şi a-l

salva tot timpul înseamnă a prelua lecţiile lui karmice şi a-l „ajuta” să mai vină odată la

reîntrupare cu lecţiile neînvăţate. Şi a-ţi iubi părinţii la modul sufocant în detrimentul copiilor

şi al partenerului este o absurditate.

În momentul când ţi-ai întemeiat o familie, cele 4 ,,cămăruţe” ale inimii se umplu în mod egal

cu iubirea de soţ, de copii, de părinţi şi de …tine!

Iubirea trebuie să fie sinceră şi în echilibru tot timpul. Mulţi părinţi spun: ,,m-am sacrificat

pentru copii” sau ,,muncesc pentru copii”, sau ,,copiii sunt mai importanţi decât mine”. În faţa

lui Dumnezeu toţi suntem la fel de importanţi. Nu trebuie să ne anulăm ca fiinţe, să ne băgăm

robi pe viaţă la nimeni, nici chiar la copiii noştri! Iubirea trebuie să fie lejeră, fără pic de

control, plină de încredere, acceptând chiar şi acele lucruri care în mintea noastră le vedem

rele.

Poate că noi nu am avut nevoie de ele în viaţa noastră, dar copiii noştri au şi acestea se

manifestă ca o lecţie pentru ei, dar şi pentru noi! Dacă te naşti generos, altruist, înţelegător, nu

trebuie să te chinui să manifeşti aceste atribute. Ele sunt în tine şi ies la suprafaţă atunci când

trebuie.

Dacă îţi însuşeşti lecţia generozităţii, a altruismului, a înţelegerii, vei face eforturi susţinute ca

să le manifeşti, dar îţi vei da în ,,petec” când ţi-e lumea mai dragă. ,,Micul diavol” va ieşi şi-ţi

va strica actul de caritate, de generozitate, de înţelegere…

Dacă după 20- 30 de ani nu-ţi priveşti cu aceeaşi intensitate, respect, înţelegere – într-un

cuvânt iubire – partenerul, ai pierdut esenţa vieţii şi inclusiv pe cea a iubirii. Ai confundat

verbul ,,a place” cu verbul ,,a iubi” şi ai trăit într-o eroare regretabilă.

Tot ce nu este iubire, este frică, furie, disperare şi secătuire! Feriţi-vă de autoamăgire!

Aici si acum

Fiecare clipă este unică, este excepţională şi nu se va repeta niciodată în mod identic! Nu ne

vom reîntîlni niciodată într-un mod identic cu aceleaşi gînduri, stări, trăiri, căci acele condiţii

tainice care sînt întrunite atunci sînt irepetabile. Tocmai de aceea trebuie să fim conştienţi că

tot ceea ce se pierde nu se poate niciodată repeta. Ceea ce am ratat să trăim cu o fiinţă pentru

care simţim iubire şi care la rîndul ei ne iubeşte, nu poate să se repete ulterior, într-un alt

moment cu o altă fiinţă. De aceea orice experienţă a iubirii este unică şi irepetabilă. Trăind-o

plenar şi profund aici şi acum putem avea experienţa fulgerătoare a eternităţii. Pentru ca acest

miracol să se producă trebuie să ne dăruim în mod necondiţionat persoanei iubite.

Fiţi siguri că nu veţi putea cunoaşte niciodată un alt moment identic care să poată fi

comparabil cu fericirea pe care o trăiţi acum şi aici! Fiecare zi, fiecare clipă pe care o

petreceţi cu fiinţa iubită nu se va mai repeta cu o precizie absolută, micile conjuncturi sau

situaţii ale acelei zile în care vă aflaţi aici şi acum împreună cu fiinţa iubită. Momentul magic,

mirific pe care îl ascunde clipa pe care o trăim acum şi aici ne rezervă multe surprize

uluitoare. Pentru ca aceste daruri să apară, trebuie să ne dăruim necondiţionat, să ne

abandonăm, trăind intens şi frenetic aici şi acum.

Trăirea profundă şi plenară a lui “aici şi acum” ne deschide ca prin farmec faţă de eternitate şi

ne face să simţim îmbrăţişarea misterioasă a lui Dumnezeu. În astfel de clipe sacrul irupe în

profan. Acel moment pe care îl trăim atunci în prezent, acea firimitură de viaţă, acea relaţie cu

fiinţa iubită, fiecare şi toate la un loc sînt absolut unice, excepţionale, magice şi oricîte

eforturi vom depune pentru a le face să revină, nu vom reuşi niciodată să le reactualizăm în

mod identic. Ştiind că este imposibil ca toate acestea să revină în mod identic, trăiţi intens,

plenar şi profund clipa prezentă ca şi cum ar fi ultima, pentru că în realitate, de fiecare dată,

atunci şi acolo, acea clipă este prima şi ultima, pentru că ea este absolut unică şi irepetabilă.

Suferinta

Posted on 14 iunie 2009 by Solarris

Pe cînd durerea pare inevitabilă, suferinţa e opţională

Viaţa este mişcare. Mişcarea înseamnă căutare. Prin tot ceea ce fac, toate vietăţile caută ceva.

Dintre toate formele de viaţă, doar omului îi este dat să-şi poată înţelege scopul acestei

permanente căutări. Orice fiinţă înzestrată cu viaţă caută în mod instinctiv fericirea şi se

fereşte pe cît îi stă în puteri de suferinţă. Plantele răsar la lumină şi se ofilesc în întuneric.

Animalele caută căldură cînd le e frig şi răcoarea cînd le e cald. Toate fiinţele umane,

indiferent dacă conştientizează ori nu acest lucru, caută cît mai multă fericire şi fac totul

pentru a evita suferinţa.

Majoritatea oamenilor cred că fericirea poate fi găsită în afară, depinzînd de factori exteriori.

Numeroase obiecte sau fiinţe acţionează într-adevăr ca nişte condiţii producătoare de fericire

sau suferinţă.

Dar principala cauză a fericirii sau suferinţei se găseşte în noi. Cînd manifestăm egoism,

zgîrcenie, ură, mînie, orgoliu, gelozie, nu mai facem loc nici unui strop de fericire.

Atunci, toate condiţiile exterioare, chiar şi cele mai favorabile în aparenţă, ne devin ostile.

Dar atunci cînd sîntem bine dispuşi şi manifestăm satisfacţie, mulţumire, generozitate,

răbdare, compasiune, înţelepciune, chiar şi factorii care ni se împotrivesc se transformă în

agenţi favorabili şi devin surse de bucurii pentru noi şi pentru cei din jurul nostru. Pentru

aceasta, este necesar să declanşăm în noi un proces de transformare pozitivă observînd cele

mai profunde cauze ale fericirii şi suferinţei. Toate imperfecţiunile nu fac parte integrantă din

noi, aşa că este posibil să le eliminăm în întregime, dezvoltînd în acelaşi timp şi calităţi

dătătoare de bucurii nelimitate prin utilizarea unor metode potrivite. Dar pentru aceasta este

important să înţelegem cauzele arhetipale ale suferinţei.

Suferinţa poate fi clasificată în trei nivele distincte:

Primul nivel este cel obişnuit, durerea fizică ori morală pe care o resimte oricine în mod

direct. Cîteodată această suferinţă pare să se uşureze sau să dispară, ca de exemplu

însănătoşirea după un tratament medical. Totuşi medicamentele au efecte secundare şi pot

genera alte şi alte tulburări generatoare de alte boli. Nu putem scăpa în totalitate de acest tip

de afecţiuni în acest mod, folosind remedii exterioare. Permanent sîntem atacaţi de aceste

suferinţe, iar răgazurile sînt cel mult provizorii. Mai mult, chiar dacă trupul este liniştit şi nu

ne face probleme, mintea este într-o continuă agitaţie şi ceea ce o torturează este de mii de ori

mai greu de suportat decît metehnele corpului fizic.

Putem suferi de foame ori de sete. Dacă avem ce mînca, putem suferi că nu ne plac

alimentele, că nu avem bani să ne cumpărăm o prăjitură, sau icre negre. Sătui fiind, putem

suferi că nu avem o maşină şi trebuie să mergem pe jos la servici. Acolo putem suferi că nu

sîntem apreciaţi la adevărata noastră valoare. Tînjim după un salariu mai mare, după un trai

din ce în ce mai decent. Putem avea de toate, şi casă, şi maşină, dar putem suferi că sîntem

singuri. Putem suferi că o anumită fiinţă nu ne iubeşte. Găsim cu mult prea multă uşurinţă

numeroase motive pentru a suferi, de parcă le-am căuta cu lumînarea. Şi din păcate chiar le

căutăm, fără să ştim.

Un alt registru de cauze al suferinţelor provin din dispariţia motivelor care au dus la fericire.

Am cîştigat la Loto o sumă importantă, ne-am bucurat, dar un hoţ ne-a furat întreaga avere.

Am găsit o slujbă bună, care ne convenea, dar firma respectivă a dat faliment. Ne-am căsătorit

cu o fiinţă superbă, dar ea s-a îndrăgostit de altcineva şi ne-a părăsit.

Al doilea nivel al suferinţei provine din schimbare. Nu tot ce este agreabil constituie o fericire

durabilă, permanentă. Se apropie vacanţa şi fremătăm de bucurie că în curînd vom ajunge la

mare. Acolo, cîteva zile e minunat, dar treptat începem să observăm că nu avem destul soare

ca să ne bronzăm, sau, din contră, că ne-am ars pentru că am stat prea mult la plajă. Începem

să ne deranjeze că e prea aglomerat, că e prea gălăgie şi nu ne putem odihni, Parcă era mai

bine să mergem la munte. Dar şi acolo găsim rapid motive pentru a nu fi fericiţi, aşa cum

credeam că vom fi.

Experienţele noastre plăcute ar fi o fericire adevărată dacă ne-am putea bucura de ele la

nesfîrşit, fără ca acestea să se degradeze nici un moment.

De multe ori, fericirea degenerează în suferinţă. Dacă ar fi fost o fericire adevărată, ar fi

trebuit să crească în timp, producîndu-ne satisfacţii din ce în ce mai mari. Dar se întîmplă

exact invers. Acelaşi lucru se întîmplă şi cu banii, cu poziţia socială, cu un partener atrăgător.

Atîta vreme cît nu le posedăm, le considerăm adevărate fericiri. Dar abia le-am obţinut, că

după primele clipe de plăcere, lucrurile nu merg chiar cum am dori, şi suferinţa reapare. Toate

eforturile noastre au avut drept scop realizarea unei împliniri care ni se pare că de fapt nu

există. Ceea ce consideram ca fericire, de fapt, era tot suferinţă.

Al treilea nivel de suferinţă este cel mai greu de sesizat, pînă nu înţelegem profund că însăşi

personalitatea noastră, prin elementele ei constitutive, produce suferinţa. Să presupunem că

avem o rană la un braţ. Ne doare. Putem să suflăm asupra ei sau să ne ungem cu ceva, ca să

ne treacă durerea. După ce efectul anestezic trece, ne doare iar. Dacă ne lovim din greşeală,

durerea reapare mai intensă. Acestea sînt cele două niveluri ale suferinţei descrise anterior.

Fără o acţiune exterioară, nici nu ne doare, nici nu ne produce plăcere, nu simţim nimic, deşi

rana există. De fapt, chiar prin căutarea fericirii în afara noastră, noi declanşăm mecanismele

producerii suferinţei viitoare.

Oricare ar fi forma sau originea suferinţei, soluţia pe care o vom găsi va fi determinată de

atitudinea pe care o avem faţă de ea1.

O atitudine curentă în faţa încercărilor este evitarea riscului apariţiei suferinţei prin abordarea

plină de laşitate a vieţuirii călduţe, dar sigure, uitînd că acela care nu riscă nimic, nu face

nimic, nu are nimic, este un nimeni şi devine un nimic; poate că scapă de supărare şi

suferinţă, dar nici nu poate învăţa nimic, nu simte nimic, nu se poate transforma, nu poate

evolua, nu poate iubi şi nici nu trăieşte” (Leo F. Buscaglia). Mai găsesc important şi ceea ce

remarca Thomas Merton: „Adevărul pe care majoritatea oamenilor nu îl înţelege decît cînd e

prea tîrziu este că, cu cît încerci să eviţi suferinţa, cu atît suferi mai tare deoarece din ce în ce

mai multe lucruri mărunte te torturează proporţional cu teama de a nu fi rănit”

Oricît de greu ar părea de crezut, suferinţa are şi părţi bune. Durerea nu e rea decît dacă o

lăsăm să pună stăpînire pe noi (George Eliot). Cînd suferim, sîntem gata să facem aproape

orice. Suferinţa ne împinge să căutăm o cale de ieşire. În faţa suferinţei, sîntem forţaţi să

acţionăm2. Deşi durerea nu ne poate în nici un caz bucura, suferinţa ne poate apropia de sursa

vieţii3. Înţelegerea suferinţei4 poate trezi în noi compasiunea, ne poate face mai buni sau ne

poate înrăi, demarînd o avalanşă de noi suferinţe. Doar de noi depinde aceasta, de atitudinea

noastră lăuntrică. Prostul suferă şi în Rai, pe cînd înţeleptul se bucură şi în iad: „Puteţi să mă

aruncaţi chiar şi în infern, dar nu veţi putea distruge Paradisul din mine”.

Haideţi să jucăm un joc. Ne alegem o zi şi ne propunem ca, orice s-ar întîmpla, să nu suferim

deloc în acea zi. Să căutăm cu atenţie înlăuntrul nostru şi să eliminăm orice tendinţă către

tristeţe, supărare, disconfort, îndoială, adică orice ne-ar „strica” ziua. Să ne întrebăm în

fiecare clipă dacă merită într-adevăr să ne supărăm pe cineva, dacă e într-adevăr folositor să

ne enervăm, să ne lăsăm momiţi de lucrurile sau fiinţele care încearcă să ne fure fericirea,

împiedicîndu-ne să ne vindecăm de suferinţă. Iar la sfîrşitul unei astfel de zile perfecte, vom

ajunge să ne întrebăm: „Oare de ce n-am făcut-o pînă acuma? Nu e uşor, dar e atît de bine!”

Cu siguranţă că veţi dori să repetaţi cît de des această experienţă miraculoasă care

demonstrează că fericirea e doar în noi şi că trebuie doar să fim centraţi în Sinele nostru

pentru a scăpa de orice suferinţă.

Am fost creaţi cu bucurie şi în bucurie ar trebui mereu să fim. Doar astfel ne putem îndeplini

datoria pentru faptul că existăm. Aşa ne împlinim menirea de a fi. Ignorarea acestui adevăr

este singura cauză a suferinţei.

***

Note

Cînd eşti afectat de ceva exterior, durerea nu se datorează acelui lucru, ci modului în care îl

percepi, iar acesta e ceva ce poţi controla – Marc Aureliu

Nu se poate bate palma cu pumnul strîns. (Golda Meir)

Durerea este spargerea învelişului care întunecă înţelegerea – Kahlil Gibran

Înţelepciunea nu e altceva decît durere vindecată – Robert Gary Lee

Terapia cu ajutorul arborilor

Posted on 15 iunie 2009 by Solarris

Stim ca ne putem trata cu ajutorul arborilor vii, dar si cu fragmente din lemnul acestora. Acest

tratament este util in diverse boli, dar pina in prezent nu s-a stiut ca fiecare arbore are un

bioritm al sau – cu ore de repaus si ore de maxima activitate biologica. Aceste perioade de

maximum sint cele in care arborii ne aduc un folos maxim din punctul de vedere al efectelor

terapeutice.

Unii arbori ne atrag, altii sint neplacuti, resping si sperie, produc emotii negative. Fiecare

dintre noi isi poate gasi copacul care i se potriveste, a carui energie o va resimti si care il va

ajuta.

Este necesar sa mentionam, de asemenea, ca arborii au unii energie pozitiva, altii energie

negativa.

Spre exemplu, energia pozitiva este proprie mesteacanului, stejarului, pinului, catanului,

artarului, teiului, frasinului, salciei. Acesti arbori ne alimenteaza cu energia lor vitala, dind

sanatate organismului uman.

Arborii cu energie negativa sint plopul, plopul tremurator, bradul, platanul, malinul, arinul.

Acesti arbori absorb energia din corpul omului si, o data cu ea, extrag si durerea, eliminind

din organism energia daunatoare.

Mesteacanul

Intre orele 2.00 si 3.00 (ora Bucurestiului) , mesteacanul se afla in perioada de pauza.

Perioada activa este cuprinsa intre orele 4.00 si 8.00 (valoare maxima – in restul timpului nu

se obtine efectul maxim). Energia mesteacanului este moale, cu efect linistitor. Persoana

apasata de stres se lipeste de scoarta mesteacanului, varsa lacrimile cuvenite, iar dupa ce a

fost eliminat stresul, linistea sufleteasca revine.

Stejarul

Este in repaus intre orele 14.00 si 16.00. Perioada cea mai activa este intre orele 21.00 si 3.00

dimineata. Energia stejarului este puternica, atotstapinitoare. De stejar nu te poti apropia

oricum. Cei ce sint iritati, plini de nervi, ar face mai bine sa nu se apropie de un stejar. In

prima etapa este nevoie de energia unui plop tremurator sau a unui arin, pentru a scapa de

starea de nervi si, abia dupa aceea, ne putem apropia si de stejar, pentru a beneficia de aportul

energiei sale.

Pinul

La fel ca toate coniferele, pinul este in permanenta activ (fara pauze). Energia pinului este

puternica. El este capabil sa preia orice depresie, preia si anihileaza socul psihico-emotional

de la persoana afectata.

Artarul

Perioada de repaus a acestui arbore este intre orele 3.00 si 4.00, iar cea de activitate intre orele

6.00 si 9.00. Energia artarului este moale, relaxanta si aduce intr-o stare de armonie invelisul

energetic (aura) al omului. De asemenea, deochiul este cel mai bine alungat sub coroana unui

artar.

Frasinul

Are o energie pura, subtila. Aceasta purifica foarte bine cimpul energetic uman si redreseaza

si psihicul. In apropierea unui frasin este recomandabil sa meditam, aici realizindu-se o

concentrare puternica a atentiei. Frasinul inregistreaza un maxim al activitatii intre orele

10.00 si 12.00. Acest arbore se recunoaste usor dupa semintele ca niste elice.

Castanul (salbatic)

Este activ intre orele 12.00 si 14.00, perioada de pauza fiind intre 6.00 si 7.00. Energia

castanului elibereaza, genereaza fantezie, dar exagerarea contactului cu acest arbore poate

duce la halucinatii.

Teiul

Acest arbore se afla in repaus intre 5.00 si 6.00, fiind activ intre orele 1.00 si 5.00. Energia

teiului este de factura moale, blinda. Senzatia pe care o da energia teiului este de caldura si

pace. In China teiul este numit (si nu degeaba) copacul uitarii.

Salcia

Repausul salciei este intre 1.00 si 2.00, iar activitatea intre 17.00 si 20.00. Energia salciei este

moale, calmanta, relaxanta, capabila sa refaca organismul ce revine in contact cu energia ei.

In preajma salciei trece senzatiile de furie si oboseala. Salcia este capabila sa ne scape de

durerile de cap si sa readuca armonia in intregul organism.

Plopul

Pauza este intre orele 3.00 si 4.00, iar activitatea intre 14.00 si 17.00. Energia este uniforma,

moderata, mobilizeaza fortele din noi in directia dorita, realizeaza corectia psihicului. Daca

imbratisam plopul pentru citeva minute, scapam de oboseala. Dar nu este bine sa exageram,

caci se produce un retur al energiei, ceea ce da senzatia de ameteala.

Plopul tremurator

Acest arbore se odihneste intre 1.00 si 2.00 noaptea si este activ intre orele 13.00 si 16.00.

Creste in zone umede. Plopul tremurator aspira energia ca un vampir, de aceea nu se

recomanda stationarea in apropierea acestui arbore mai mult de 10 minute. In general,

oamenii se resimt intr-o padure de plopi tremuratori, caci aici domneste disconfortul. Totusi,

raminerea un scurt interval de timp linga un asemenea copac este benefica, deoarece el va

pompa din organismul nostru tot stresul si surplusul de energie daunatoare.

Arinul

Creste, de asemenea, in zonele umede. Ramine in repaus intre orele 0.30 si 3.00. In rest este

in permanenta activ. Energia arinului este negativa, deci nu trebuie sa ne sprijinim de acest

copac. Totodata, arinul ne ajuta sa ne eliberam de durerile sufletesti, cauzate de suparari.

De retinut

Pentru a ne reface din punct de vedere energetic si emotional, trebuie sa alegem totdeauna

copacii cei mai sanatosi, cu scoarta fara umflaturi sau cicatrice, pentru a avea certitudinea

energiei lor de calitate (si a unei zone bioenergetic corespunzatoare) .

Cauta in tine raspunsurile

Posted on 16 iunie 2009 by Solarris

Nimeni şi nimic din afara ta nu îţi poate oferi ceea ce cauţi, decît tu însăţi/însuţi:

• Cînd cauţi ordinea şi perfecţiunea în orice se întîmplă în jurul tău, probabil că în interior e

dezordine; fă curăţenie înăuntru, în mintea şi în sufletul tău mai întîi şi vei observa că nu te

mai deranjează atît de mult imperfecţiunea lumii de afară, căci aşa cum ne privim pe noi, aşa

îi privim şi pe ceilalţi;

• Dacă doreşti să fii respectat şi preţuit de alte persoane, uită-te înainte de toate la tine şi

verifică cît de mult te respecţi tu, iar măsura în care tu îţi preţuieşti drepturile este definitorie

pentru gradul de respect pe care îl primeşti din partea altora;

• Dacă vrei să fii apreciat şi lăudat de alţii, laudă-te şi apreciază-te tu mai întîi, indiferent ce

faci, căci astfel te vei vedea cu alţi ochi şi te vei comporta cu ceilalţi ca şi cum ai merita

aprecierile lor;

• Dacă ceilalţi nu au destulă încredere în tine, fii tu primul care ţi-o vei dărui aşa cum o meriţi

şi nu uita că ceilalţi te reflectă pe tine şi gîndurile pe care le ai; dacă ei încă nu te văd aşa cum

îţi doreşti, înseamnă că mai ai de lucru cu tine;

• Dacă ceilalţi te înşeală, caută în tine tiparul mental care spune “oamenii mă înşală

întotdeauna cînd e vorba de… “, căci tu transmiţi acest semnal către ei, iar realitatea îţi

confirmă mereu ceea ce gîndeşti; tu eşti cel care trebuie să te schimbi, nu ei;

• Dacă vrei să nu mai fii jignit şi umilit, nu mai accepta postura de persoană umilită; nimeni

nu te poate privi în acest fel decît cu acordul tău;

• Dacă se întîmplă să fii rănit într-o relaţie, nu te uita la celălalt, nu te gîndi la vinovăţia lui;

întreabă-te mai degrabă pe tine: “ce anume din mine a generat acest comportament în el?”;

• Dacă îţi doreşti o sănătate mai bună, fii atent la acţiunile şi gîndurile tale, la semnalele

corpului tău, căci ele îţi influenţează starea fizică;

• Cînd cauţi iubirea în afara ta, chiar dacă ai găsit-o, ea nu te va mulţumi pe deplin niciodată

pentru că nu vine din tine; verifică mai întîi în interiorul tău şi vezi cîtă dragoste ai pentru

tine; cît de mult te iubeşti? Dăruieşte-ţi iubirea de care ai atîta nevoie înainte de a o căuta în

exteriorul tău;

• Dacă îţi doreşti pacea şi liniştea sufletească, caută-le înainte de toate în tine, în inima ta,

acolo unde este Dumnezeu; chiar dacă nu ştii, ai fost, eşti şi vei fi întotdeauna ocrotit şi iubit

de El;

• Dacă ai încercat să atingi fericirea şi oricît te-ai străduit, oricît de multe dorinţe ţi-ai împlinit

nu simţi aceasta decît preţ de cîteva clipe efemere, înseamnă că nu ai privit încă în sufletul

tău; împlineşte-i nevoile lui, căci dacă el se simte fericit şi tu vei fi la fel;

• Doar de atît ai nevoie: să te uiţi mereu în interiorul tău şi să te verifici din cînd în cînd

întrebîndu-te “oare azi mi-am dăruit porţia de iubire, respect, încredere…?”.

Lista ar putea continua… Tu ce ai mai adauga?

1. text anonim gasit in antica biserica din Sao Paolo – Baltimora; datata 1692.

“Treci calm peste zgomote si graba si aminteste-ti cata pace poate fi atunci cand este liniste.

Fii in bune raporturi cu toti oamenii fara sa te umilesti. Spune adevarul cu calm si claritate; si

asculta-i pe ceilalti, chiar si pe cei galagiosi si ignoranti; chiar si ei au o poveste de spus. Evita

persoanele vulgare si agresive; acestea oprima spiritul.

Daca te compari cu ceilalti risti sa devii orgolios si sever, fiindca exista intotdeauna persoane

mai bune sau mai rele decat tine.

Bucura-te de rezultate la fel ca si de proiectele tale. Conserva-ti interesul pentru munca ta

oricat de umila ar fi; este tot ceea ce posezi in mod real pentru a schimba soarta timpului.

Fii prudent in afacerile tale fiindca lumea e plina de curse.

Cu toate acestea nu-ti pierde capacitatea de a distinge virtutea; multe persoane lupta pentru

idealuri mari; si oriunde viata este plina de eroi.

Fii tu insuti.

Mai ales sa nu exagerezi dar nici sa nu fii cinic in ceea ce priveste dragostea; deoarece in

ciuda tuturor ariditatilor si deziluziilor vietii aceasta este perena ca si iarba.

Accepta cu bunavointa toate invataturile care deriva din experienta, lasand cu un suras senin

lucrurile tineretii.

Cultiva forta spiritului pentru a te apara impotriva ghinioanelor neprevazute.Dar nu te chinui

cu imaginatia. Multe temeri izvorasc din oboseala si din singuratate. Chiar si intr-o disciplina

morala fii calm cu tine insuti.

Tu esti un fiu al universului nu mai putin decat arborii si stelele deci tu ai dreptul sa fii aici.

Si daca ti-e clar sau nu, sa nu ai dubii ca universul ti se explica asa cum trebuie. Deci sa fii

impacat cu Dumnezeu, oricum tu esti cel care il concepe, si oricare ar fi luptele si aspiratiile

tale, conserva pacea cu sufletul tau chiar si in confuzia zgomotoasa a vietii.

Cu toate amagirile sale, treburile ingrate si visele infranate, sunt lucruri nemaipomenite. Fii

atent. Fii fericit.”

 Cauzele spirituale ale bolilor (IV)

Posted on 18 iunie 2009 by Solarris

Bioenergeticianul rus Serghei Lazarev nu mai are nevoie de nici o prezentare in Rusia si peste

hotarele ei. Este autorul unor carti de succes, dar “Karma sau armonia dintre fizic, psihic si

destin” a atras atentia publicului in mod special. Este o carte care, prin argumente intemeiate

pe fapte concrete, releva o descoperire care revolutioneaza intreaga conceptie contemporana

asupra diagnosticarii si tratarii bolilor. Mai precis, dupa ce specialisti renumiti se straduie de

multa vreme sa elucideze cauzele bolilor, vine Lazarev si, dintr-o aruncatura de condei,

dezvaluie lumii, cu claritate, ca subconstientul si multe alte lucruri reprezinta poarta de intrare

a afectiunilor.

Subconstientul omului asimileaza murdaria energetica.

Multe procese care au loc acum in viata sunt indreptate spre eliminarea blocajelor dintre

constiinta si subconstientul omului. Tot ce patrunde in subconstient constituie un ghid al

actiunilor si incepe sa functioneze activ.

Logica constiintei umane este orientata catre supravietuirea corpului fizic.

Logica subconstientului, catre pastrarea si dezvoltarea structurilor spirituale, spune Lazarev.

De aceea incercarile de substituire mecanica a acestora, in cele mai multe cazuri, duc la

disparitia uneia din aceste doua componente. Lazarev este convins ca, in prezent,

subconstientul omului asimileaza murdaria energetica cu o viteza neinchipuita si nu doar

pentru ca unii incearca sa patrunda in el, ci si pentru a se bloca subconstientul.

Sentimentele si trairile negative care patrund in subconstient nu mai pot fi controlate de om si,

datorita faptului ca sanatatea fizica este strins legata de subconstient, apar niste dependente

complicate si urmari grave.

Cand impotriva noastra actioneaza ceva neplacut, nu e bine sa raspundem in acelasi mod.

Cercetarea structurilor karmice demonstreaza in mod elocvent, la nivelul energetic, porunca

biblica: Respecta pe tatal tau si pe mama ta ca sa se prelungeasca zilele tale pe Pamant,

noteaza Lazarev. Raporturile cu parintii trebuie sa fie intotdeauna respectuoase. Codul legilor

si regulilor care au existat in societate in toate veacurile protejau impotriva destramarii celor

mai fine structuri ale campurilor oamenilor. Acum toate acestea sunt pierdute.

Relatiile dintre oameni sunt determinate de niste coduri ale cimpurilor lor. Cimpul fiecarui

om contine cite un set de programe care determina relatiile sale cu lumea si cu oamenii.

Sentimentele de dragoste, ura, supararea pe care le nutresc cei din jur fata de om corespund cu

strictete la ceea ce e sadit in karma acestuia.

Campul omului contine programe informationale ale atitudinilor acestuia fata de alti oameni.

Astfel, cind impotriva noastra actioneaza ceva neplacut, nu e bine sa raspundem cu aceeasi

moneda. Ne putem opune doar la nivel fizic, insa la nivelul campului si la nivelul spiritului

trebuie sa ne pastram intotdeauna o atitudine de smerenie, de blindete si sa manifestam iubire

fata de oameni. Acest lucru ne curata karma, ne fereste de boli si ne poate schimba destinul.

Rautatea poate fi considerata un atac bioenergetic asupra individului.

Irascibilitatea in raporturile cu oamenii, rautatea, constituie o tentativa de atac bioenergetic nu

numai asupra unui individ, ci si asupra Universului, provocind deformatii ale structurii

cimpului. Rugati-va pentru cei care va vor blestema si binecuvintati- i pe cei care va urasc.

Aceasta e cea mai puternica aparare impotriva nenorocirilor, bolilor si a aceea ce numim

deochi, precizeaza bioenergeticianul rus.

Foarte multe boli sint puse in legatura cu faptul ca oamenii nu stiu cit e de periculos ca, in

perioadele de puternic avint sufletesc, cind sint indragostiti, de exemplu, iar nivelul energetic

al omului creste brusc, sa emane ginduri si stari emotionale negative. De aceea, orice

sentiment al jignirii, de care omul nu se poate debarasa timp indelungat, reprezinta un mare

pericol. Rudele noastre si chiar animalele domestice depind de noi si, daca incalcam legile

eticii, pot fi pedepsite o data cu noi.

Cei care doresc sa fie sanatosi nu-si pot permite sa fie suparati.

Oamenii incearca in mod intuitiv sa scape de sentimentul de suparare. Modalitatile sint

plinsul, spartul veselei, injuraturile si alte manifestari, care pot duce la ceva grav in cele din

urma, precum omorul.

Atunci cind supararea este tinuta timp indelungat, ea devine de citeva ori mai periculoasa si

loveste nu doar in cel care o tine, dar si in familia lui. Oamenii sanatosi nu-si pot permite sa

fie suparati. In iudaism si crestinism exista Duminica Iertarii, cind omul cere iertare pentru

toate ofensele si nedreptatile pe care le-a savirsit cu voie sau fara voie. Daca acest lucru se

face cu sinceritate, atunci intra in functiune mecanismul caintei si are loc autopurificarea in

subconstient.

Din pacate, sensul caintei este inteles in mod eronat in prezent. Cainta nu este, inainte de

toate, un sir de remuscari sterile. In timpul caintei are loc ruperea lantului de cauze si efecte in

care o fapta o atrage dupa sine pe urmatoarea. In iudaism, cel care se caieste sau in crestinism

tilharul rastignit pe cruce care se pocaieste se pot ridica mai sus decit un sfint pentru ca ei au

nevoie de eforturi de zeci de ori mai mari decit un om cu karma curata.

Stramosii nostri urneau roata subconstientului.

Lazarev precizeaza:

Constiinta omului e ca o mica rotita ce poate fi rotita prin eforturi nu prea mari inainte si

inapoi. Subconstientul e ca o roata imensa si grea care este greu de pornit dar si mai greu de

oprit. Stramosii nostri urneau roata subconstientului prin aspiratia catre Dumnezeu, prin iubire

si facere de bine. In ultimii 300 de ani, noi traim din inertia acestei miscari fara sa depunem

eforturi pentru a o mentine. De aceea acum ne poate ajuta numai aspiratia constienta si

neintrerupta catre armonia lumii, catre Dumnezeu. Rezervele karmei omenirii sint epuizate si

doar aspiratiile personale ale fiecarui om vor determina gradul sau de protectie impotriva

nenorocirilor.

Exista un mare pacat pe care il poate comite un om in viata: sa ucida iubirea, pentru ca inainte

de a ucide un om trebuie sa ucizi in tine iubirea fata de acel om. Uciderea sentimentului de

iubire reprezinta terenul pe care prolifereaza multe crime si nenorociri.

Boala poate indeplini diferite functii. Prima este cea de avertizare. A doua este cea de oprire a

activitatii care impiedica dezvoltarea normala a omului, iar a treia cea de eliminare a

mecanismelor care permit raspandirea informatiei negative.

Copiii au acum capacitati bioenergetice mult mai mari decat copiii stramosilor.

Nu trebuie sa uitam ca suntem celulele unui singur organism imens, care se cheama omenire

si care, la randul lui, este o parte a unui sistem unitar, Universul.

In luna a cincea, copilul este intr-o comuniune absoluta cu Dumnezeu si cu Universul, afirma

cu convingere bioenergeticianul. Deoarece pentru o viata normala omul trebuie sa intre

periodic in contact cu Universul, el se foloseste pentru aceasta de amintirile din luna a cincea,

codate in cimpul sau. Celula poarta programul de distrugere a organismului. Organismul

reactioneaza in mod corespunzator. Blocarea acestui program este posibila numai prin

aspiratia catre Dumnezeu si printr-o mare iubire. Daca omul nu face acest lucru, disparitia

familiei este inevitabila.

Copiii au acum capacitati bioenergetice de zeci de ori mai mari decit copiii stramosilor nostri.

Insa noi acordam prea putina atentie dezvoltarii lor spirituale concentrindu-ne mai ales in

directia orientarii lor profesionale. Pina la nastere fatul interactioneaza puternic cu lumea

inconjuratoare. Asupra structurii spirituale si a starii lui fizice exercita o puternica influenta

structura spirituala si comportamentul etic al mamei.

Structura negativa a campului femeii determina multe din nenorocirile copilului.

In luna a cincea, fatul, daca este in comuniune cu Dumnezeu, primeste de la El multe calitati.

In lunile trei si patru femeia trece prin multe incercari. Acestea pot lua cele mai neasteptate

forme, si de modul in care acestea sint trecute depinde caracterul si viata viitorului copil.

Orientarea catre valorile spirituale trebuie sa fie mai puternica decit toate celelalte tendinte.

Principala informatie ereditara se transmite nu numai prin intermediul cimpului. Mama este

indisolubil legata prin camp de copilul ei, si de aceea trairile emotive ale mamei se rasfrang

asupra copilului. Daca este vorba de ura sau divort, aceste lucruri vor insemna o adevarata

catastrofa pentru el. Structura negativa a cimpului femeii determina multe din viitoarele

nenorociri ale copilului.

Soarta si caracterul viitorului copil se formeaza in campul infoenergetic al parintilor inca

inainte de conceptie. In momentul conceptiei ele deja exista si ii determina viitorul. De aceea

daca parintii au dubii daca sa dea sau nu nastere copilului, are loc un atac asupra acestor

structuri, deformarea lor sau chiar distrugerea lor partiala. Chiar si numai simpla indoiala

asupra dorintei de a avea un copil, nemaivorbind de tentativa de a scapa de el, constituie o

demolare a destinului sau a fericirii si sanatatii sale, a structurilor de comunicare si

solidaritate cu oamenii.

Cauzele bolilor din perspectiva shamanica

Posted on 29 iulie 2010 by Solarris

Pe masura ce trecem prin viata in planul

fizic, se intampla diverse lucruri. Contactam gripe, raceli si virusi, ne ranim fizic, ca de

exemplu cand cadem de pe bicicleta in copilarie sau facem sport. Ca adulti, ni se poate

intampla sa ne ranim la sira spinarii, sau sa avem accidente de masina si ne alegem cu vanatai,

taieturi, luxatii, infectii, ulceratii si, cateodata, cu oase rupte.

Unii dintre noi pot sa aiba boli grave, cum ar fi cancerul sau hepatita, boli de inima sau

scleroza multipla. Pana la urma, ajungem la batranete, infirmitate progresiva si moartea

corpului fizic. Toate acestea sunt normale – ele sunt ceea ce este de asteptat, ca parte a ceea

ce inseamna sa fii o fiinta intrupata. Dar acestea sunt toate doar efecte, iar shamanul este

interesat in primul rand de cauze.

Cauza si efect

Privind prin ochii vindecatorului saman, cauza suprema a tuturor bolilor poate fi regasita in

cadrul lumii din alte dimensiuni – in aceleasi regiuni din care boala isi extrage puterea initiala

de a ne agesa. Din acest motiv, nu este suficient sa anihilam, pur si simplu, efectul bolii cu

ajutorul medicatiei din planul fizic si sa speram ca totul va fi bine. Pentru ca adevarata

vindecare sa se intample, trebuie sa abordam cauza bolii.

Din perspectiva shamanului, exista trei cauze clasice ale bolii, iar interesant este faptul ca

acestea nu sunt microbii, bacteriile sau virusii. Ele sunt stari interioare negative, care apar in

noi, ca raspuns la experientele de viata negative sau traumatice. Prima dintre ele este Lipsa de

armonie.

Lipsa de armonie

Lipsa de armonie este ceea ce traim atunci cand viata isi pierde brusc sensul, sau atunci cand

pierdem o legatura importanta cu viata. Sa consideram cazul unui cuplu de varstnici. Dupa o

casatorie indelungata, subit, unul dintre ei moare. Este posibil sa nu fi avut o relatie perfecta.

Cu toate astea, intre ei exista o mare legatura, care a aparut in urma a tot ceea ce au trait

impreuna. Supravietuitorul poate sa intre in criza, din cauza pierderii partenerului si, in scurt

timp, el/ea poate sa aiba o boala grava, cum ar fi cancerul. Dintr-o data pleaca si el/ea.

Aceasta este lipsa de armonie.

Starea de lipsa de armonie pe care o traim ca reactie la astfel de situatii de viata, duce la o

diminuare a puterii personale. Acest lucru se poate intampla intr-un mod subtil, pe de o parte,

sau intr-un mod catastrofic, care ne zguduie viata, pe de alta parte – ca de exemplu, cand ne

pierdem serviciul si astfel, ne pierdem si mijloacele de trai. Cand traim experienta pierderii

puterii, matricea noastra energetica este afectata si devenim vulnerabili in fata bolii.

Frica

A doua cauza clasica a bolii este frica. O persoana care trece prin viata, roasa de un sentiment

cronic de frica, este de doua ori vulnerabila in fata bolii, pentru ca anxietatea diminueaza in

mod agresiv si progresiv starea de bine, iar acest lucru, la randul lui, va afecta sentimentul de

a fi in siguranta in lume.

Starea de bine este baza pe care e construit sistemul personal de sanatate. Cand aceasta baza

este afectata in mod negativ, se diminueaza capacitatea de a functiona a sistemului nostru

imunitar. Si cand sistemul imunitar cade, suntem in primejdie.

Nu este prea dificil sa vedem ca aici functioneaza un mecanism de feedback. Frica – si

anxietatea pe care aceasta o creaza, produce lipsa de armonie. In acelasi mod, lipsa de

armonie genereaza frica, si ambele daca ele lucreaza impreuna, afecteaza de doua ori mantia

protectoare a sistemului imunitar al corpului, dar si matricea energetica. Boala urmeaza in

mod inevitabil.

Pentru practicienii medicali din Occident, nu este o surpriza faptul ca lipsa de armonie si frica

se materializeaza in boli care sunt recunoscute de catre stiinta. Cu aproape 500 de ani in urma,

medicul renascentist Paracelsus a observat ca “frica de boala este mai periculoasa decat

boala insasi”.

Aceasta ne aduce la a lua in considerare a treia cauza clasica a bolii – fenomenul cunoscut

vindecatorilor indigeni ca pierderea sufletului.

Pierderea sufletului

Printre vindecatorii traditionali, pierderea de suflet este privita ca fiind diagnosticul cel mai

serios si cauza majora a mortii premature si a bolilor serioase, desi, in mod curios, in textele

medicale vestice acest diagnostic nu este mentionat. Cel mai apropiat context cunoscut este

“El/ea si-a pierdut dorinta de a trai”.

In societatea vestica, pierderea de suflet este cel mai usor inteleasa ca fiind o deteriorare a

esentei vitale a persoanei – un fenomen care se intampla, de obicei, ca reactie la o trauma.

Cand traumele sunt severe, poate sa apara o fragmentare grupului de suflete a persoanei, cu

disocierea partilor de suflet sfaramate, care fug de o situatie de ne tolerat. In circumstante

coplesitoare, aceste parti de suflet pot sa nu mai revina.

Cauzele pierderii de suflet sunt multiple si variate. Poate sa fie vorba, de exemplu, de

probleme traumatizante din perioada perinatala, care s-au intamplat in apropierea momentului

experientei nasterii – ca, de exemplu, sa soseasca in viata si sa descopere ca nu este dorit, sau

ca are sexul gresit – a venit ca fata, cand toata lumea spera sa vina un baiat.

Pierderea de suflet poate de asemenea sa se intample cand un copil este brutalizat sau tachinat

fara mila, acasa sau la scoala, zi dupa zi, sau cand o persoana tanara este molestata de catre

cineva care ar trebui sa aiba grija de ea. Cand cineva a fost violat sau atacat, a fost tradat, a

trecut printr-un divort cumplit, un avort traumatizant, un accident de masina teribil sau chiar o

interventie chirurgicala grava, este sigur ca pierde o parte de suflet.

Multi dintre tinerii, baieti si fete, care au fost trimisi la razboi in Afganistan, Irak, Kuwait,

Vietnam, Korea si in alte locuri, s-au intors acasa afectati la nivel personal, pentru ca au

suferit pierderi de suflet cumplite. Specialistii in medicina le-au diagnosticat afectiunile lor ca

fiind sindrom de stres post-traumatic, dar au putut face foarte putin, in termenii adevaratei

vindecari, pentru acesti “raniti pe doua picioare”. Multi dintre cei care au supravietuit sunt in

continuare profund traumatizati la nivel de suflet, din cauza celor traite in razboi.

Simptomele pierderii de suflet

Pierderea unei parti de suflet este usor de recunoscut, daca stii ce sa cauti. Iata o lista a unora

dintre simptomele clasice:

· Sentimentul ca esti fragmentat, ca nu esti cu totul prezent

· Blocaje de memorie – o incapacitate de a-si aminti fragmente din viata

· O incapacitate de a simti iubire sau de a primi iubire de la altul

· Indiferenta/ indepartare emotionala

· Stari subite de apatie sau de neatentie

· Lipsa de initiativa si entuziasm

· Lipsa bucuriei

· Incapacitate de a progresa

· Incapacitate de a lua decizii

· Lipsa de discernamant

· Negativism cronic

· Dependente

· Tendinte de suicid

· Melancolie sau disperare

· Depresie cronica.

Desi termenul de ‘pierdere de suflet’ nu le este familiar vesticilor, zilnic folosim multe

expresii in acest sens, in limbajul folosit pentru descrierea incercarilor personale. Interviurile

din media si stirile includ comentarii individuale, de genul: “Am pierdut o parte din mine,

cand s-a intamplat acel necaz”, sau “Nu am mai fost acelasi, de atunci incoace”. Cand

discutam despre pierderea de suflet cu indivizi interesati de subiect, aproape toti au simtit ca

au pierdut “o parte” din ei, in anumite momente din viata – desi aproape nimeni nu stie ca

partile pierdute ar putea fi recuperate.

Adevarul este ca pot fi recuperate.

sursa: http://www.sharedwisdom.com/page/three-causes-spiritual-illness

De la spirit la vibratii spirituale

Posted on 4 august 2010 by Solarris

Spiritualitate si lupta impotriva dependentelor

“Cum pot fi combatute dependentele prin intrarea in contact cu natura noastra spirituala…?

Orice fel de dependenta, incluzand cumparaturile, munca, mancatul (bulimia, anorexia,

dezordinea alimentara), medicamentele, alcoolul, sexul, relatiile extra-conjugale, relatiile de

codependenta, si dependentele emotionale sunt toate folosite pentru a umple un gol… un gol

al echilibrului interior, al increderii, sigurantei, iubirii, bucuriei, si creativitatii-natura noastra

spirituala.

Dependentele ne “ajuta” sa evitam sa ne asumam responsabilitatea pentru noi insine si ne

impiedica sa detinem controlul asupra propriei vieti. Ne dorim ca ceva sau cineva sa umple

acel gol si sa aiba grija de noi. Golul provine din separarea de Sinele Divin, natura noastra

spirituala.

Pentru a intra in contact cu acea parte din noi insine, trebuie sa ne deschidem sufletele, sa ne

exprimam creativitatea. Unora le este frica sa-si deschida sufletul din teama de a fi raniti…

Altora le este frica sa se exprime din teama de critica… Astfel, ei s-au retras si s-au dedat

dependentelor, acestea devenind scuza perfecta pentru a nu-si trai maretia si succesul.

Atunci cand vom invata cum sa ne deschidem adevaratei noastre naturi, nimeni nu ne va mai

putea rani. Cu cat vom fi mai in contact cu sinele nostru, cu atat mai deschisi vom fi spre a

simti iubirea dinauntrul nostru. Cu cat vom trai mai mult acea iubire, cu atat mai putin vom

cauta aprobarea sau dragostea altora si astfel nu ne vom mai simti raniti sau respinsi.

In plus, atunci cand suntem in contact cu noi insine, cuvintele si actiunile potrivite vor avea

loc la momentul potrivit, iar intrebarile pe care ni le vom pune vor apare din cadrul

comunicarii, mai degraba decat din a ne inchide inimile din nou… Cu sufletele deschise, vom

fi mai creativi si mai dispusi sa ne asumam riscuri si chiar sa facem greseli pana cand reusim.

Putem sa utilizam criticile in mod constructiv, avem curajul si forta interioara sa traim cu

iubire si sa ne exprimam sinele creator.

Adevarata noastra natura este Sinele Divin, sau spiritul, acea parte din noi conectata cu lumea

vibratiilor, acea parte care primeste influxuri energetice-forta noastra vitala.

Atunci cand oamenii sunt deschisi acelei parti „mai inalte”, adesea spun ca simt o senzatie de

furnicaturi pe piele, o senzatie de caldura in suflet, sau un surplus de energie care tasneste din

vibratii, interior. Multi oameni observa sincronicitatea gandurilor si intamplarilor si se simt

tulburati de trairea „interventiei divine”. Spun ca simt ca se afla intr-un curent….

Acestea sunt sentimentele, senzatiile pe care le cautam. Eu le numesc „vibratii spirituale”.

Cand inlocuim dependentele cu „vibratii spirituale” ne simtim impliniti si nu avem nevoie ca

„alte spirite” sa ne umple golul. Ne simtim bine si chiar traim acel „ceva” curgand impreuna

cu forta creatoare.

Cu cat suntem mai conectati la Spiritul Nostru Divin, cu atat mai tare va curge vitalitatea,

iubirea si creativitatea. Aceasta inseamna a ne simti ghidati, sustinuti si binecuvantati.

Cum sa ne deschidem Spiritului Divin?

Va trebui sa ne asumam sa devenim cel mai bun Sine care putem. Este angajamentul care

declanseaza procesul… Apoi va trebui sa descoperim cine suntem, de ce suntem aici, care

este scopul nostru si cum il putem indeplini. Nu scopul este important, ci procesul continuu de

cautare, cel care ne mentine emotionati si in contact cu fluxul nostru creator.

Pentru a intra in contact cu Sinele Nostru Divin, va fi nevoie sa lucram la dezechilibrele

noastre fizice, deficientele de personalitate si problemele cotidiene. Primele zone asupra

carora ar trebui sa ne centram sunt: sanatatea si forma buna a corpului nostru, familia si

relatiile sociale, gasirea scopului si o viata traita in serviciul umanitatii.

A fi sanatos si in forma – A fi in forma implica a fi responsabili pentru trupul nostru si a

mentine un echilibru – obisnuinte alimentare sanatoase, exercitii potrivite, somn suficient,

meditatie sau rugaciune, si mediu de viata linistit si placut.

Familia si relatiile sociale -Relatiile familiale si sociale sanatoase vin odata cu o dezvoltare

psihica sanatoasa. Acest lucru se intampla monitorizandu-ne comportamentul, facand o

introspectie asupra vietii, izbavindu-ne pe noi insine, corectand greselile, transformand

ganduri negative si daunatoare, judecati si sperante, iertandu-i pe altii si pe noi insine. Aceasta

ne ajuta sa ne deschidem sufletul.

Gasirea scopului – Lucrand la deficientele, la slabiciunile personalitatii noastre, incepem sa

devenim mai conectati cu noi insine, mai obiectivi, si mai putin critici. Ne descoperim

propriile valori, traim cu principii morale si etice si ne stabilim propriile standarde. Incepem

sa traim prin propria vointa si intentie mai degraba decat prin programare conditionata.

Cand se intampla aceasta , incepem sa observam cauzele si efectele gandurilor, cuvintelor,

actiunilor si oportunitatilor.

Observam modelele si sincronicitatile de dincolo de cele 5 simturi… Acest lucru se manifesta

adesea prin sentimentul de a fi conectati la ceva mai presus de noi insine, Sinele Divin, partea

noastra intelegatoare, iubitoare, creativa. Fiind in contact cu aceasta parte a noastra incepem

sa simtim ca ne aflam aici pentru a indeplini un scop mai inalt.

Mai degraba decat „sa il cautam” il putem descoperi privind filmul vietii noastre si

identificand ce ne-a ajutat sa ne simtim demni de admiratie. Scopul ne este adesea aratat fie

prin intermediul celor mai mari provocari pe care am invata sa le depasim, fie cu ajutorul

talentelor cu care am fost inzestrati.

Indeplinirea scopului – Identificand provocarile pe care a trebuit sa le depasim, adesea vom

deveni dornici sa-i ajutam pe altii cu probleme similare, fie vom deschide o fundatie,

organizatie, vom desfasura work-shopuri, vom scrie o carte sau vom deveni mentori. Sau,

daca suntem constienti de talente si aptitudini, le putem dezvolta intr-un fel unic si le putem

impartasi si altora. Aceasta se intampla cand pornim pe calea scopului urmarit si a serviciului

adus omenirii.

Atunci cand ne concentram pe aceasta cale si lucram la ceea ce iubim, munca devine iubire.

Ne simtim mai impacati si mai multumiti. Devenim mai fericiti, mai impliniti, plini de succes

si dragoste. Cand vom transmite aceasta si altora, vom experimenta… „vibratiile spirituale”.

Relatiile si datoriile karmice

Posted on 8 august 2010 by Solarris

“Cu oamenii care îţi sunt acum foarte

apropiaţi, sau care îţi sunt rude, ai avut relaţii strânse şi în vieţile anterioare, deşi probabil că

în „roluri” diferite. Prietenii tăi din prezent ţi-au fost tovarăşi în trecut. Mama de acum ţi-a

fost, poate, frate sau fiică şi soţul din această viaţă s-ar fi putut să-ţi fi fost atunci soţie sau un

bun prieten. Ai ales să fii împreună cu oameni pe care i-ai cunoscut înainte şi cu care ai fost în

anumit raport, pentru a putea avea ocazii de a-ţi echilibra karma pe care o ai cu ei, sau pur şi

simplu din bucuria de a fi iarăşi împreună.

Când îi întâlneşti în această viaţă, sufletul tău îşi aminteşte de ei şi de momentele petrecute

împreună cu ei în trecut.

Karma ta este o împletitură formată din relaţiile şi experienţele pe care le-ai avut cu oamenii

din viaţa ta. Multe din relaţiile prezente sunt o reflectare a legăturilor vieţilor trecute cu

oamenii cunoscuţi atunci. Dacă în trecut relaţia a fost negativă, înseamnă că acum aţi ales

să fiţi împreună pentru a corecta karma prin echilibrarea ei şi aducerea ei la un nivel

pozitiv. Atunci când aveţi probleme cu cei pe care îi cunoaşteţi acum şi cu relaţia cu ei, în

majoritatea cazurilor acest lucru se datorează karmei negative dintre voi pe care v-aţi creat-o

unul altuia în altă viaţă.

Dacă în trecut aţi avut o relaţie pozitivă, ea se continuă şi în prezent şi se întăreşte şi mai mult.

Când, întâlnind pe cineva pentru prima oară, simţi că între voi există o puternică legătură,

înseamnă ca aţi trecut împreună, într-o viaţă anterioară, prin întâmplări şi experienţe comune,

fie pozitive, fie negative. Mai există şi alţi oameni cunoscuţi cu care aţi stabilit legături

karmice în alte vieţi. Poţi simpatiza sau antipatiza pe cineva de la prima privire, fără să îţi

explici de ce. Este semnul clar al unei relaţii karmice din trecut. Ai senzaţia precisă că ceva

trebuie făcut pentru echilibrarea relaţiei dintre voi.

Există totdeauna un motiv serios de a te întâlni cu cineva în această viaţă şi motivul

devine evident la câtva timp – zile sau săptămâni sau luni – după ce întâlneşti persoana

respectivă.

Relaţia voastră prezentă indică o legătură karmică trecută. Fie că cei pe care îi cunoşti sunt

simple suflete de care eşti legat karmic, relaţia actuală cu ei are un scop precis. Scopul poate

consta ori în aprofundarea relaţiei dintre voi, ori în rezolvarea karmei dintre voi prin

echilibrare, karmă pe care v-aţi făcut-o cândva; în cele mai multe cazuri este vorba de o

combinaţie a ambelor motive.

Stările emoţionale din vieţile trecute se transmit de la o viaţă la alta şi influenţează relaţiile şi

simţămintele în mai multe vieţi succesive. Multe din problemele din prezent îşi au rădăcina

într-o viaţă anterioară. Problemele create atunci, până ce se rezolvă, continuă să influenţeze

relaţia prezentă şi experienţele trăite împreună cu acea persoană.

Relaţia ta de acum poate fi o continuare a unei relaţii precedente şi poate reflecta fapte care au

avut loc şi nu s-au echilibrat atunci. Relaţia actuală există pentru a plăti datoriile karmice şi

pentru a învăţa.

„În război şi în dragoste totul este permis” poate fi valabil într-un sens negativ în cazul unei

răzbunări, dar sub nici o formă nu te ajută din punct de vedere spiritual la echilibrarea karmei

pe care ţi-ai dobândit-o. Tot ce-ai făcut cuiva, într-o viaţă trecută sau în prezent, se întoarce

împotriva ta, ca un bumerang, până ce se rezolvă. Dacă acum manevrezi pe altcineva, te vei

găsi în situaţia unei marionete trasă de sfori în viaţa viitoare. Dacă tratezi pe cineva cu

respect, tot aşa vei fi şi tu respectat.

Karma pe care o împarţi cu alte persoane existente acum în viaţa ta, se manifestă în moduri

foarte variate. Dacă arunci o privire asupra situaţiilor prin care ai trecut cu persoanele care îţi

sunt apropiate şi îţi laşi gândurile să curgă, încercând să vezi cum oglindeşte prezentul

trecutul, vei conştientiza legăturile din trecut care vă leagă si care determină respectivele

situaţii. Motivul de a fi împreună cu cineva în această viaţă este faptul că în acest

moment împrejurările sunt cele mai potrivite pentru a vă rezolva karma existentă între

voi.

PLĂTIREA DATORIILOR DIN TRECUT

Echilibrarea karmei şi învăţarea lecţiilor sunt complementare una faţă de alta, deşi ele pot fi

separate şi distincte între ele. Sunt situaţii în care prima trebuie să fie învăţată lecţia şi pe

urmă echilibrată karma, aşa cum în alte cazuri karma este cea care trebuie mai întâi

echilibrată pentru a putea învăţa apoi lecţia. Plătirea datoriilor din trecut este trăită ca un

proces care te conduce, prin diferite nivele de conştienţă şi înţelegere, la numeroase

experienţe, pe măsură ce acţiunile, reacţiunile şi interacţiunile îşi fac apariţia în prezent.

Experienţele pe care le trăieşti reprezintă tot atâtea trepte care te ajută să ajungi în inima

problemelor. Treptele sunt clădite din experienţe care duc una din alta. După ce înveţi o lecţie

sau o parte din ea, te deplasezi mai departe pentru a învăţa alte părţi ale lecţiei, sau pentru a

păşi mai sus spre o altă lecţie sau spre un nivel de conştienţă superior. Treptele se unesc şi

formează o scară care te conduce, indicându-ţi modul de a-ţi completa lecţiile şi de a-ţi

echilibra karma. Scara pe care păşeşti te ajută să înţelegi natura experienţelor prin care treci

şi, în mod simbolic, treptele te conduc spre spiritualitate.

Când priveşti în prezent în tine pentru a afla trecutul, vei descoperi baza de plecare a lecţiilor

din prezent şi a karmei. Vei vedea toate etapele parcurse până să ajungi unde te afli acum şi îţi

vei da seama cum experienţele din trecut le-au creat pe cele din prezent. Examinând situaţiile

prezente, vei conştientiza faptul că de fapt tu ştii intuitiv ce trebuie făcut pentru a-ţi echilibra

karma şi a învăţa lecţiile.

Stările tale emoţionale constituie un barometru permanent al modului cum te străduieşti să-ţi

rezolvi echilibrul. Pe măsură ce-ţi conştientizezi karma, fii foarte atent la simţămintele pe care

le încerci faţă de situaţiile şi relaţiile în care eşti implicat(a). Observă motivele şi cauzele

subterane, încearcă să înţelegi de ce reacţionezi astfel în faţa evenimentelor vieţii.

Simţămintele încercate îţi vor arăta care îţi este lecţia şi ce trebuie să faci ca să-ţi echilibrezi

karma.”

 

Gloria Chadwick

Shamanismul si semnele zodiacale

Posted on 11 aprilie 2010 by Solarris

În timp ce în astrologie, nasterea este asociatã cu

constelatiile, în Shamanism nasterea este relationatã cu un totem animal, cum ar fi: Lupul,

Castorul, Soimul, Bufnita sau Somonul etc.

Shamanismul recunoaste influenta pe care o are energia acestor totemuri asupra modelului

lãuntric dupã care este modelatã viata fizicã a fiecãrui individ. Ea indicã, de asemenea, nivelul

de conectare cu natura si formele animale, ce ne învatã, ne ajutã si ne sprijinã pe timpul

calatorieipe care o facem pe Pãmînt în cursul vietii si ne dã posibilitatea sã prosperãm si sã ne

dezvoltãm în toate aspectele fiintei noastre totale.

Medicina Pãmîntului (ca si ramura a Shamanismului) ne furnizeazã indicii despre modul în

care am fost clãditi ca personalitate, si tipul de provocãri si lectii de viatã care sînt cel mai

probabil sã aparã, în scopul de a ne cultiva cele mai ascunse trãsãturi ale sinelul si, astfel, sã

putem progresa în evolutia noastrã.

Asadar, Medicina Pãmîntului ne poate ajuta sã ne cunoastem mai în amãnunt si, prin

intermediul acestei cunostinte, sã ajungem din locul unde ne aflãm în acest moment, în locul

unde am dori sã fim.

Iatã o expunere succintã a caracteristicilor asociate cu fiecare din cele douãsprezece perioade

de timp si animalele totem corespunzãtoare fiecãrei perioade.

21 martie – 19 aprilie SOIMUL

Timpul trezirii

Este nãscut într-un moment al ciclului anual cînd fortele adormite ale naturii izbucnesc,

cãutînd noutatea vietii. Si el este entuziast, exuberant, sãrbãtorind, în permanentã, bucuria

momentului, uitînd lesne trecutul si fiind putin preocupat de viitor. Bucuria sa rezidã în ceea

ce se întîmplã acum!

Ca si animalului sãu totem, îi place sã exploreze noi locuri, sã aibã experiente noi, idei noi. Si,

la fel cum soimul zboarã cãtre înãltimi, si lui îi place sã fie cu „capul în nori”, alergînd dupã

aspiratii mãrete. Abordeazã fiecare provocare cu entuziasm, decolînd cu usurintã, dar neavînd

puterea de a se mentine, dacã ceea ce cautã îl evitã sau nu poate fi obtinut cu rapiditate. O

parte a scopului vietii pentru el este sã învete sã fie persistent si sã rãmînã destul de mult

concentrat asupra unei situatii, astfel încît sã o aducã la un rezultat fructuos. Are nevoie sã

studieze natura si sã învete de la ea: mai întîi este sãmînta, urmeazã apoi mugurul, rãdãcina,

ramura, bobocul, floarea, fructul si iarãsi sãmînta – toate într-o însiruire corectã, survenind

fiecare la timpul potrivit. Soimii sînt entuziasti – dispusi rapid sã îi impulsioneze si pe altii sã-

i sprijine în realizarea ultimului lor proiect, însã la fel de rapizi în a-si pierde interesul, atunci

cînd ceva nou le capteazã atentia. O imaginatie vie, combinatã cu un entuziasm contagios,

produc o tendintã cãtre fantezie ce poate duce la luarea de decizii ce pot fi regretate mai tîrziu.

Natura sa de bazã este aceea a unui „zburãtor la mari înãltimi“ – energic si entuziast, însã de o

impulsivitate care îl tenteazã sã facã judecãti de valoare precipitate si sã ia decizii lipsite de

întelepciune. Marea provocare a vietii lor este sã îsi aducã aspiratiile cu picioarele pe pãmînt,

iar aceasta necesitã o stãruintã continuã. Astfel, este foarte probabil ca situatiile ivite în viatã

sã îi ofere în mod repetat ocazia de a-si diminua impulsivitatea si de a-si dezvolta atît

rãbdarea, cît si smerenia.

Probleme de avut în atentie:

Sã descopere cã fericirea vine în urma împãrtãsirii, a dãruirii si cã pentru a fi o personalitate

puternicã nu este necesar egoismul, ea putînd fi exprimatã pe deplin numai atunci cînd se

gãseste în armonie cu ceilalti.

20 aprilie – 20 mai CASTORUL

Timpul cresterii

Data lui de nastere survine pe timpul perioadei de schimbãri dramatice petrecute în ciclul

anual, cînd noua viata îsi formeazã rãdãcini spre a-si asigura stabilitatea. Cautã progresul

vizibil – acel tip de progres care asigurã o fundatie fermã pe care sã se poatã construi – si un

aer de perenitate. Energetic, se exprimã printr-un caracter constructiv, cu ajutorul sãu

prezentînd abilitãti organizatorice, mergînd pînã acolo încît „construieste“ vietile celorlalti.

Ca si castorul, animalul sãu totem are o înclinatie nativã cãtre munca laborioasã si strãduinta

persistentã, preocupîndu-se permanent de realizarea de modificãri si îmbunãtãtiri pentru

împrejurimile sale si conditiile sale de muncã. Este rapid în a învãta, însã încet în a se hotãrî,

creativ, însã înclinat sã fie preocupat mai mult de prosperitatea materialã decît de principiile

ideale. Desi cãlduros si afectuos prin natura sa, existã si o înclinatie spre austeritate si caracter

rãzbunãtor fatã de cei cu care isi încruciseazã drumurile în vreun fel, cu el. Castorii gãsesc o

satisfactie deosebitã în detinerea de posesii ce aduc confortul si plãcerea, însã trebuie sã se

pãzeascã împotriva excesului de auto-indulgentã si spirit posesiv. Natura sa de bazã este

hãrnicia, avînd capacitatea de a se descurca în toate lucrurile, chiar în conditiile existentei

unor limitãri stricte, si hotãrîrea de a-si consolida si asigura constructiile. O parte a scopului

vietii este constituitã de recunoasterea diferentei între ceea ce este temporar si ceea ce este

durabil.

Probleme de avut în atentie:

Cele mai rele traume emotionale au tendinta sã fie acele petrecute în anumite perioade ale

vietii sale, în care înclinatia sa de a-si clãdi posesiuni prevaleazã asupra relatiilor personale

intime, devenind posesiv. Adunînd învãtãturi din experientele trãite, îsi clãdeste si cultivã

flexibilitatea, adaptabilitatea si compasiunea. Are nevoie sã dea celorlalti „spatiul“ pentru a fi

ei însisi, la fel cum si el cere spatiului sã fie „el însusi“.

21 mai – 20 iunie CERBUL

Timpul înfloririi

Nativul este nãscut pe timpul ultimului ciclu al Primãverii, cînd copacii sînt plini de frunze si

florile îsi poartã mîndre inflorescenta – o perioadã de expansiune a Naturii – si, prin natura

lui, cautã stimularea si varietatea. Energetic, se exprimã prin schimbãri bruste – suflînd cînd

fierbinte, cînd rece asupra lucrurilor, arãtînd vitalitatea abundentã în legãturã cu ceea ce

prezintã interes imediat si letargie în alte privinte. Ca si animalul sãu totem, este sensibil –

recunoaste mai rapid nevoile si sentimentele altora decît ar face-o chiar acestia – si este

predispus cãtre stãri sufletesti schimbãtoare. Este plin de resurse, capabil sã obtinã cele mai

bune rezultate din cele mai simple elemente aflate la dispozitie. Ca si cerbul, are un entuziasm

nestãvilit fatã de lucrurile care-i atrag atentia, însã este usor de distras si mult prea înclinat sã

sarã de la o atractie la alta. Adesea este distras de la îndeplinirea lucrurilor de care este

capabil, de permanenta sa neliniste si lipsã de concentrare. Are un temperament cãlduros si o

naturã afectuoasã, însã toanele sale pot submina chiar si cele mai apropiate relatii, doar dacã

nu cumva învatã sã le trateze cum trebuie. Are un puternic simt al curiozitãtii si o puternicã

dragoste pentru varietate, ceea ce îl aduce mereu în preajma a noi experiente. Desi de o

versatilitate înfloritoare, o atmosferã caldã si de bunã dispozitie, precum si o companie cu o

atitudine pozitivã, pot scoate ce e mai bun din el.

Principalul scop al vietii pentru el este sã învete valorile auto-disciplinei si consistentei. Multe

din traumele prin care trece sînt semne cã nu a insistat destul sã adune fructele strãduintei

sale, ori nu a învãtat cã succesele de duratã se obtin prin perseverentã.

Probleme de avut în atentie: Neîntelegerile pe care le are cu ceilalti indicã existenta unor

proprii divergente lãuntrice. Trebuie sã învete sã coordoneze elementele ce, în aparentã, sînt

contrarii, însã care, în realitate, sînt complementare.

21 iunie – 21 iulie CIOCÃNITOAREA

Timpul zilelor lungi

Luna nasterii sale marcheazã începutul sezonului Verii, moment în care promisiunile

Primãverii încep sã-si arate roadele. Persoana nãscutã în aceastã perioadã este expresia unor

calitãti cum ar fi cresterea, educarea si protectia, ce sînt evidente în Naturã, în aceastã

perioadã a Solstitiului de Varã si a celor mai lungi zile ale anului.

Energetic, se exprimã prin canalizarea devotamentului. În vointa sa stã scris sã facã sacrificii

pentru beneficiul celor apropiati, aspect care, în orice caz, se poate converti într-un martiriu

auto-provocat. Ca si animalul sãu totem, Ciocãnitoarea obisnuieste sã se tinã scai de ceva –

este reticent în a da drumul la ceea ce considerã cã „i se cuvine“ pe drept cuvînt, tendintã care

se aplicã si în ceea ce priveste relatiile personale. Emotiv si sensibil, desi posesiv si

vulnerabil, nativul Ciocãnitoare este cãlduros si simtitor cu cei apropiati lui, însã, adesea, este

rece si distant cu strãinii.

Probleme de avut în atentie:

Sã învete sã pretuiascã momentul. Sã nu trãiascã înconjurat de regrete fatã de trecut sau de

asteptãri legate de posibile lucruri în viitor, ci sã recunoascã faptul cã puterea de a face

schimbãri stã întotdeauna în Clipa prezentã. Provocãrile ce-l asteaptã în periplul sãu

pãmîntean trebuie sã-i abiliteze maturizarea, prin experienta apropierii. Mult stres si multã

neliniste pot fi cauzate de încãpãtînarea de a se lega de ceea ce i-a servit scopurilor, ca si de

confuzia fãcutã între atasamentul fatã de lucruri si iubire. Capacitatea de a acorda libertatea

este adesea o probã de iubire adevãratã.

22 iulie – 21 august SOMON

Timpul desãvîrsirii

Data de nastere a nativului cade într-o perioadã în care, în emisfera Nordicã, Soarele este la

apogeul puterii sale si întreaga Naturã îsi înfãtiseazã abundenta fructelor. Asadar, este un

moment al deschiderii ai activitãtilor din abundentã.

Energetic se exprimã, deci, printr-o preocupare grijulie si o activitate pasionalã, ce-si prezintã

ca roade relatii apropiate si un puternic sentiment de a fi dorit. Energia sa, entuziasmul si

cãldura inimii sînt valori importante, însã are nevoie sã se asigure cã încrederea de sine nu se

transformã într-o senzatie de a fi important, prin arogantã si atitudine intransigentã. O fi el

bine echipat de la naturã pentru a prelua comanda la îndeplinirea sarcinilor si a face lucrurile

sã functioneze – ceea ce este foarte bine – însã pot apãrea dificultãti atunci cînd vrea sã

trãiascã vietile altora în locul lor. Are nevoie sã îsi imite animalul tottem, încercînd sã nu

producã valuri care sã deranjeze pe ceilalti. Dezamãgirile de ori ce fel sau necazurile pot face

optimismul sãu obisnuit sã se prãbuseascã în tristete si melancolie. Iubirea si iertarea sînt

ingrediente esentiale pentru bunãstarea sa spirituala, deoarece el simte lucrurile atît de intens,

încît este mai vulnerabil la trãiri emotionale negative, decît majoritatea oamenilor. Pe

parcursul vietii trebuie sã învete mestesugul delicat al stãpînirii propriilor emotii.

Probleme de avut în atentie:

Frecvent este pus în fata unor situatii care îi pun la încercare rezistenta încãpãtînatã la

schimbare si acceptare a celorlati, precum si nevoia de a deveni mai flexibil si mai adaptabil,

prin dezvoltarea capacitãtii de a privi si spre necesitãtile emotionale ale semenilor sãi, nu

numai ale sale proprii. Trebuie sa invete sã recunoascã faptul cã împlinirea nu vine, neapãrat,

prin realizarea lucrurilor în mod fortat, ci, mai degrabã, prin abilitatea de a lãsa acestora

libertatea sã se întîmple.

22 august – 21 septembrie URSUL BRUN

Timpul recoltei

Nativul din aceastã perioadã este nãscut într-un moment al ciclului anual cînd ceea ce a fost

semãnat este gata acum sã fie recoltat. Astfel, se exprimã energetic printr-o strãduintã practicã

de a recolta pe deplin potentialele sale calitãti lãuntrice. Ca si animalul lui totem, nativul

Ursului Brun poate sta zdravãn înfipt pe picioarele din spate, în ceea ce priveste puterea lui de

a se baza, în mare mãsurã, pe cei din jur. Încet din fire în a face schimbãri, el preferã

familiarul fata de tot ceea ce poate fi nou si necunoscut. Este bun la reparat lucruri, fie ele

obiecte ce necesitã reparatii, fie situatii ce cauzeazã functionãri defectuoase în viata celor din

jur fatã de care manifestã afinitate. Avînd un ochi iscusit pentru detalii, are o mare plãcere în

a demonta lucrurile si a le monta la loc, pentru a vedea o îmbunãtãtire în modul lor de

functionare. Desi, în esentã este o persoanã practicã, are si o imaginatie vie, iar înclinatia sa

cãtre fantezie îl poate conduce la concluzia gresitã cã lucrurile sînt altfel decît sînt. Are nevoie

sã-si lase nevoile si aspiratiile sã fie stimulente pentru achizitii practice, mentinîndu-si

picioarele ferm înfipte în pãmînt. Visurile devin realitãti fizice numai atunci cînd au o bazã

solidã.

Probleme de avut în atentie:

Indiferent de ceea ce cautã, respectivul obiect trebuie sã fie neapãrat în locul în care se aflã si

el. Trebuie sa invete sã cunoascã momentul în care trebuie sã emane energie pentru a produce

o schimbare, precum si cînd trebuie sã accepte împrejurãrile ce nu pot fi schimbate.

22 septembrie – 22 octombrie CORBUL

Timpul frunzelor cãzãtoare

Aceasta este perioada cînd echinoctiul de toamnã semnaleazã o încetinire a ritmurilor naturii

aflate în pregãtire pentru perioada de iarnã, în vederea momentului reînnoirii ce stã sã vinã.

Expresia energeticã de bazã a persoanelor nãscute în aceastã perioadã, este aceea de

consolidare si dezvoltare a resurselor interioare, în scopul de a face fatã provocãrilor venite

din exterior. Ca si animalul lor totem, nativii din Corb necesitã compania altor semeni pentru

a le furniza un sentiment de securitate si a lucra mai bine în relatii de parteneriat sau grup.

Aceastã tendintã le asigurã o empatie pentru ceilalti si luarea în consideratie si a altor puncte

de vedere decît cele proprii. Nativul are o naturã comodã; nu îi plac disputele, dezordinea,

confuzia si emotiile negative, preferînd sã mentinã pacea aproape cu orice pret. Este un bun

organizator si un eficient transmitãtor de mesaje, însã este reticent în momentele în care este

zorit sã ia decizii pe care mai tîrziu le-ar putea regreta. Provocãrile nu ezitã sã aparã în viata

sa, spre a-i testa capacitatea de a împãrtãsi si coopera cu semenii sãi, concomitent cu

mentinerea unei puternice individualitãti si independente.

Probleme de avut în atentie:

Sã dobîndeascã forta interioarã care se naste din actiunile ferme realizate pe baza propriilor

convingeri si sã capete întelepciunea ce rezultã din emiterea de judecãti de valoare sãnãtoase.

23 octombrie – 22 noiembrie SARPELE

Timpul înghetului

Persoana nãscutã în acest moment are o afinitate atît fatã de aspectele vizibile, cît si invizibile

ale vietii. Nativul dã dovadã de o curiozitate cercetãtoare, avînd permanent intentia de a

dezvãlui ceea ce nu întotdeauna este la vedere. Ca si sarpele, animalul sãu totem, care este

capabil sã nãpîrleascã, schimbîndu-si pielea si reînnoindu-se el însusi, si nativul are la rîndul

sãu capacitatea de a se elibera singur din strînsoarea fostelor relatii afective, lãsînd trecutul în

spate si fãcînd schimbãri dramatice în viata sa, cu mai mare rapiditate decît majoritatea

oamenilor. Ideile abundã în el, desi acestea îi pot cauza frustrãri, în situatia în care

schimbãrile dorite nu pot fi fãcute imediat sau momentul ales este nepotrivit. Este adaptabil la

noi situatii si dã dovadã de putere si stãruintã, ceea ce îl face sã ajungã la rezultate strãlucite

chiar în situatii sau circumstante adverse. Ca si sarpele, se poate cãtãra pe înãltimile euforiei

sau poate cãdea în picaj în profunzimile deznãdejdii.

Probleme de avut în atentie:

Nerãbdarea sa îi produce durere si disconfort, însã aceste traume îl învatã necesitatea unei

sincronizãri mai bune a actiunilor sale. Confruntarea în egalã mãsurã cu sarcini formidabile si

teste dificile face parte din procesul regenerativ inerent naturii sale, cel care îi poate da

posibilitatea sã transforme „ceea ce a fost“ în „ceea ce poate acum sã fie“. Astfel de provocãri

îl împing dincolo de propriile limitãri auto-impuse.

23 noiembrie – 21 decembrie BUFNITA

Timpul noptilor lungi

În emisfera Nordicã, aceasta este perioada din ciclul anual în care aerul este rãcoros si

limpede, iar cei nãscuti acum au o viziune clarã a necesitãtilor si a destinatiei lor stabilite. Ca

si bufnita, animalul sãu totem, nativul acestei perioade are un ochi extrem de ager în privinta

detaliilor si o naturã iscoditoare. Evadeazã din situatiile plicticoase în care se aflã uneori,

preferînd propria sa companie, în care sã reflecteze si sã analizeze. Este plin de resurse, se

bazeazã pe fortele proprii si are capacitatea sã se adapteze la noi medii sau la schimbãri bruste

de situatie, fãrã o prea mare dificultate. Impulsionat de un puternic motor interior, este

motivat sã sesizeze imediat ocaziile profitabile ivite si sã accepte noi provocãri. Are nevoie de

cãldura unei relatii apropiate si tinde sã rãmînã credincios celor care îl ajutã sau în sprijinã.

Nu-i place sã fie privat de libertate în nici un fel si reactioneazã excelent atunci cînd lasã

aceastã libertate sã-i exprime pe deplin felul de-a fi.

Probleme de avut în atentie:

Sã învete sã-si dozeze potentialul, pentru a nu-si risipi energia în prea multe directii deodatã.

Sã reuseascã sã aibã o privire introspectivã, pentru a putea percepe astfel dincolo de ceea ce

este evident, vizibil, precum si o inimã cãlduroasã, pentru a putea gãsi în el compasiunea fatã

de semenii din jurul sãu, care se împleticesc în întuneric.

22 decembrie – 19 ianuarie GÎSCA

Timpul reînnoirii

Data nasterii nativului survine în cea mai aridã perioadã a anului, precum si la începutul

procesului de creare a unei noi forme care, desi adormitã pentru moment, este pe cale sã fie

pusã rapid în miscare. Ca si Gîsca, animalul sãu totem, este înzestrat cu o puternicã vointã de

a explora teritorii necunoscute. Cînd aceasta este coroboratã cu puritatea intentiei, tot ceea ce

pare imposibil devine lesne de obtinut, cîtã vreme nu sînt pierdute din vedere obiectivele

avute. Preferã sã rãmînã în continuã miscare si sã îndeplineascã sarcini, deci, îsi abordeazã

misiunile cu entuziasm. Însusirea sa înnãscutã de a fi un perfectionist îi permite sã desfãsoare

chiar si activitãti mãrunte, obisnuite, extraordinar de bine. Dacã se gãseste în compania unor

persoane cu standarde mai scãzute decît ale sale sau la care sînt dominante aspecte minore,

este usor de provocat. Prudent prin natura sa, are un fin simt al valorii, însã idealismul sãu îl

poate face sã fie un neînteles.

Provocarea majorã în viatã este pentru el sã învete cum sã ducã lucrurile la bun sfîrsit si,

astfel, sã aibã acces la cunoastere, ce poate apare numai în urma finalizãrii actiunilor începute.

Probleme de avut în atentie:

Acestea sînt derivate din eforturile sale de a aranja si conserva, deoarece obiectivul acestora

este de a-l învãta a se baza pe el însusi si a fi auto-suficient, în scopul de a-si determina

propria identitate.

20 ianuarie –18 februarie VIDRA

Timpul purificãrii

Aceastã perioadã de mijloc din anotimpul Iernii este un moment în care Pãmîntul este

purificat, în vederea pregãtirii sale pentru noul ciclu de viaþã. Persoanele nãscute în aceastã

lunã sînt conservatoare si vizionare.Ca si Vidra, animalul sãu totem, exceleazã în ordine si are

mare nevoie de curãtenie, atît acasã, cît si în mediul de lucru. Are o minte tot timpul ocupatã

si îi face plãcere sã se implice în activitãti cu oamenii, desi este înclinat sã preia prea multe

sarcini deodatã. Este un reformator în sensul constructiv al ideii, însã fuge de prea multe legi

si regulamente, pe care le considerã inhibitive. Este înzestrat din punct de vedere al

originalitãtii si poate fi destul de inventiv, desi ideile sale sînt uneori prea putin practice.

Probleme de avut în atentie:

Are nevoie sã gãseascã curajul de a actiona mai mult pe baza „impulsurilor“ interioare, a

vocii sufletului, decît în conformitate cu asteptãrile celorlalti. Trebuie sa invete sã transforme

viziunile în realitãti practice, prin strãduintã si, uneori, chiar în pofida adversitãtii semenilor.

19 februarie – 20 martie LUPUL

Timpul vînturilor urlãtoare

Nativul este nãscut într-o perioadã „intermediarã“ a ciclului anual si într-un moment de rapide

schimbãri, ce anticipeazã robustetea noii vieti ce este pe cale sã se iveascã în Naturã. Ca si

Lupul, animalul sãu totem, este extrem de sensibil si intuitiv, capabil sã discearnã între

atitudinile si intentiile celorlalti, indiferent cît de bine ascunse ar fi acestea. Sensibilitatea si

compasiunea de care dã dovadã îl fac sã fie uneori credul si vulnerabil, pasibil de a suferi

furtuni emotionale, dacã îsi lasã sentimentele sã-l influenteze. Are o adevãratã dragoste pentru

tot ceea ce bucurã ochiul si urechea, adorînd strãdaniile creative. Este bine sã petreacã mult

timp concentrîndu-se asupra gasirii de modalitãti de auto-exprimare care sã-i poatã oferi

mijloacele de recuperare necesare dupã realizarea eforturilor rezultate din îndeplinirea

sarcinilor ce îi sînt adesea încredintate – cãci reîmprospãtarea si reînnoirea fortelor sale îsi au,

în ceea ce-l priveste, o sorginte lãuntricã.

Probleme de avut în atentie:

Sã învete sã devinã mai discriminativ în abordarea sarcinilor ce i se dau fãrã încetare.

Încercãrile la care-l supune viata au scopul de a-l face în stare sã se elibereze din mrejele

limitãrilor si restrictiilor existente, pentru a-si extinde orizonturile.

In loc de concluzii:

Desi nativii aceleiasi luni, chiar nãscuti în aceeasi zi, prezintã calitãti esentiale similare,

trebuie sã subliniez faptul cã fiecare individ este unic. Prin aceasta abordare a

Shamanismului ne sint puse la dispozitie numai indicatii care ne vor ajuta sã ne întelegem

natura propriilor modele de energie si a potentialelor calitãti.

Însã, si mai important, el indicã nevoia fiecãruia dintre noi de a cãuta în interiorul nostru

mai degrabã decît în afarã, explicatii pentru modul în care sîntem.

 

Sufletul intre vieti

Posted on 19 mai 2010 by Solarris

În intervalul dintre două vieţi înţelegerea experienţelor avute în toate vieţile de până atunci este totală. Această cunoaştere spirituală te ajută să alegi şi să-ţi propui experienţele prin care urmează să treci în viaţa ce o vei reîncepe.

Înainte de a te reîncarna în această nouă viaţă, îţi propui ce scopuri trebuie să îndeplineşti şi ce lecţii mai ai de învăţat. Tu eşti cel ce alegi cum îţi vei echilibra karma şi hotărăşti ce anume vrei să experimentezi. Îţi alegi destinul pe care îl vei urma şi cărarea pe care vei păşi în noua viaţă.

Alegerile şi deciziile se bazează pe experienţele avute în vieţile precedente – ce crezi şi ce simţi în legătură cu ceea ce ai înfăptuit în decursul lor şi cum doreşti să procedezi în consecinţă în această viaţă ce urmează. Tu eşti cel ce creezi structura şi cadrul de desfăşurare şi pui fundamentul pe care se va înălţa viaţa ta prezentă, sprijinită pe experienţele vieţilor trecute şi pe cunoaşterea ta spirituală.

Tu eşti cel ce planifici şi pregăteşti evenimentele următoarei tale reîncarnări. Tu eşti cel ce creează ocaziile pentru situaţiile pe care doreşti să le experimentezi şi să le explorezi. Tu eşti cel care îşi alege partenerii şi aranjează scena pentru experienţele prin care veţi trece împreună. Tu eşti cel care discută cu sufletele aflate pe tărâm spiritual şi comunică de asemenea cu sufletele care sunt în curs de a experimenta o nouă reîncarnare, pentru a primi de la ele confirmarea unor aranjamente făcute anterior. Tu eşti cel care faci promisiuni şi îţi iei angajamente, atât faţă de tine, cât şi faţă de alte suflete.

Cât timp îţi alegi experienţele viitoare, ai acces la toată cunoaşterea spirituală pe care ai căpătat-o de-a lungul tuturor vieţilor tale şi poţi folosi această conştienţă în deciziile pe care le iei. Uneori eşti asistat de ghizi şi de maeştri spirituali care îţi oferă sfaturile lor în legătură cu ce ar fi cel mai bine pentru tine de făcut, dar, în ultimă instanţă, alegerea îţi aparţine. Tu eşti cel ce creează împrejurările, tu îţi fixezi încercările prin care vei trece şi tu stabileşti legăturile asigurând ocaziile de sincronism din planul pământesc.

Tot ce există în viaţa ta prezentă a fost creat de tine înaintea naşterii tale. Nimic nu a fost lăsat la întâmplare şi nu ţi-a fost impus din afară. Singurul lucru pe care nu îl alegi este Rezultatul a tot ceea ce ţi-ai propus să înfăptuieşti. Tu eşti cel ce faci alegerile şi iei hotărârile, cu liberul tău arbitru, atunci când iei contact direct cu experienţele din viaţa prezentă.

Tu eşti cel care îţi alcătuieşti eboşa vieţii tale prezente pe pânza creaţiei şi tot tu eşti cel care apoi îi colorezi detaliile. Pe măsură ce îţi faci alegerile şi iei deciziile, tabloul începe să se contureze, fiecare personaj se precizează mai bine, fiecare eveniment se defineşte mai clar şi fiecare experienţă devine mai tangibilă şi mai reală. Tu eşti autorul acestei lucrări de maestru formată din bucăţele, care se aşează perfect la locul lor, pe măsura desfăşurării treptate a vieţii prezente. De o manieră extrem de reală, tu eşti cel care creezi lumea pe care o vei trăi în reîncarnarea care urmează.

Atunci când consideri că este cel mai potrivit moment şi ai condiţiile cele mai bune, te reîncarnezi într-un corp fizic pentru a aplica cunoaşterea spirituală pe care ai dobândit-o până acum şi pentru a îndeplini promisiunile pe care ţi le-ai făcut şi angajamentele pe care ţi le-ai luat. Opţiunile şi deciziile luate devin amintiri şi tu rămâi doar cu senzaţia lor, la nivelul subconştientului, de unde primeşti călăuzirea interioară în direcţia pe care ţi-ai propus-o în ocaziile şi încercările pe care ai fost de acord să le trăieşti în această viaţă. Pe măsură ce îţi trăieşti viaţa actuală, capeţi o înţelepciune spirituală şi mai mare, prin învăţarea lecţiilor de viaţă, prin echilibrarea karmei şi prin îndeplinirea destinului tău.

Înaintea naşterii, sufletul există sub forma unei vibraţii energetice de conştienţă, cunoaştere şi lumină. Imediat ce alegi renaşterea pe pământ, te legi şi te dedici corpului tău fizic de o manieră spirituală. Sufletul intră în corpul tău în orice moment situat între concepţie şi trei luni după naştere şi ai, până în acel moment, libertatea deplină de mişcare între planul fizic şi cel spiritual de existenţă.

După primele trei luni de viaţă în planul fizic, sufletul se leagă de corpul fizic şi rămân împreună până în momentul morţii. De-a lungul reîncarnării tale prezente, datorită cunoaşterii tale interioare, rămâi cu capacitatea de a putea, în oarecare măsură, să călătoreşti prin diverse nivele de conştienţă. Nu ai însă posibilitatea de a alege ca întreaga conştienţă a sufletului tău să îşi exprime spiritualitatea la nivelul planului fizic. Această restricţie poartă numele de vălul conştienţei.

Atunci când părăseşti tărâmul spiritual şi iei contact cu cel pământesc, sufletul tău preia energiile fizice care îţi vor permite să exişti într-un mediu fizic. Acest proces este trăit de tine ca un schimb de energii. În momentul naşterii are loc o pierdere de conştienţă, datorată trecerii de la energiile spirituale la cele fizice.

În momentul în care îţi transformi energiile prin naşterea în mediul terestru, treci printr-o tranziţie de conştienţă, odată cu traversarea unor nivele de energie cu vibraţii foarte diferite.Aceste vibraţii variază de la valorile cele mai înalte, corespunzătoare nivelelor celor mai puţin dense de energie – care reprezintă sufletul în forma lui spirituală – până la vibraţii cu valorile cele mai joase, corespunzătoare celor mai compacte nivele de energie – care reprezintă conştiinţa corpului fizic. Fiecare din nivelele de energie vibrează pe un domeniu diferit de conştienţă şi fiecăruia dintre aceste domenii îi corespund gânduri, simţăminte şi experienţe diferite.

Când părăseşti domeniul spiritual şi-ţi începi călătoria traversând diversele nivele de energie, Lumina te înconjoară şi este cu tine şi în tine şi eşti pe deplin conştient de sufletul tău. Când părăseşti atmosfera conştienţei spirituale, te simţi plutind prin vibraţiile energetice de timp, spaţiu, materie şi mişcare. Atunci când faci tranziţia în domeniul eteric, te simţi mişcându-te printr-un nor de Lumină, care îţi limitează conştienţă sufletului. La trecerea prin vălul conştienţei, înţelepciunea ta spirituală începe să se transforme în înţelegerea fizică asupra sufletului tău.

La intrarea în mediul terestru, conştienţă ta transformată pătrunde în subconştient. Ai conştienţa atât a lumii pe care tocmai ai părăsit-o, cât şi a celei în care ai intrat. Te afli în nivelul astral şi eşti în stare de echilibru între energiile spirituale şi cele fizice. Creezi un canal de comunicare între spiritualitatea şi conştienţa ta prin contopirea energiilor spirituale cu energiile fizice.

Când începi să intri în energiile mediului terestru, simţi cum conştienţă spirituală şi înţelegerea devin adevăr şi cunoaştere interioară. Eşti pe deplin conştient la nivelul subconştientului şi gândurile îţi sunt limpezi. Eşti conştient că tu eşti cel care a creat lumea în care intri şi simţi cu anticipaţie emoţiile experienţelor care te aşteaptă.

Când sufletul tău intră în contact cu trupul, devii total conştient de energiile corpului tău fizic şi de energiile pământeşti. Ai senzaţia existenţei lumii care te înconjoară şi devii conştient de starea ta fizică. Închei procesul de tranziţie şi simţi o ceaţă densă şi grea care te înconjoară şi te separă de majoritatea energiilor spirituale. Ai senzaţia acută de izolare şi de limitare, cel puţin până ce te reobişnuieşti cu starea ta fizică.

Lume, bun găsit!

Echilibrarea karmei relationale

Posted on 13 aprilie 2010 by Solarris

“Uneori, karma ta este atât de implicată în situaţii colective şi este atât de împletită cu a altor

persoane, încât este greu de ştiut dacă ea este împărtăşită de un alt suflet sau este individuală.

Echilibrarea karmei care include şi pe altcineva este diferită de echilibrarea karmei personale,

tocmai pentru că în ea se includ mai mult decât sufletul propriu şi liberul tău arbitru.

Desfăşori o activitate împreună cu o altă persoană şi cu Liberul său arbitru; această persoană

trebuie şi ea la rândul ei să facă alegerea de a-şi echilibra sau nu karma pe care o împărţiţi

împreună.

Atunci când ai de-a face cu o karmă “reciprocă” singurul drept pe care îl ai este de a

face opţiuni doar în ceea ce te priveşte. Nu poţi obliga pe celălalt să-şi echilibreze karma,

nu poţi trece peste liberul lui arbitru. Dacă ai face asta, ţi-ai crea o serioasă karmă negativă.

Un aspect foarte important de subliniat este acela că ceea ce ai de făcut este să-ţi rezolvi

numai partea ta de karmă.

În acel moment te eliberezi de ea, ieşi din relaţia karmatică respectivă. Nu poţi să fi legat de o

situaţie sau de o relaţie, numai pentru că celălalt nu este încă pregătit – sub nici un aspect –

să-şi echilibreze partea lui de karmă.

Tu răspunzi numai de tine!

Nimeni nu te poate ţine pe loc atunci când te-ai hotărât să înaintezi.

Există două metode de a-ţi echilibra karma împărtăşită cu altcineva. Dacă amândoi vă hotărâţi

să o faceţi, atunci puteţi trece prin acţiunea de echilibrare a karmei împreună.

De cele mai multe ori, acţiunea de echilibrare constituie o înţelegere tacită şi apare prin

interacţiunea cu celălalt. Chiar dacă celălalt partener optează pentru a nu-şi echilibra karma

acum, tot îţi poţi rezolva partea ta de karmă. Celălalt nu este implicat direct în procesul de

echilibrare, deşi va fi favorizat de un rezultat pozitiv.

De exemplu, să spunem că cineva te-a înşelat.

Să mai spunem că şi tu la rândul tău ai înşelat aceeaşi persoană într-o altă viaţă şi eşti

conştient de karma pe care ai ales-o să o echilibrezi prin această experienţă. Vrei să rezolvi

această karmă reciprocă, dar celălalt nu este pregătit încă să o facă. Nu eşti obligat să rămâi

blocat în această relaţie sau să îţi faci sânge rău pentru asta.

Poţi să-ţi rezolvi partea ta de karmă dacă motivele pentru care vrei să ţi-o rezolvi îţi sunt

clare, prin modificarea corespunzătoare a simţămintelor şi prin dobândirea înţelegerii asupra

faptului de a fi fost înşelat. Toate acestea contribuie la schimbarea simţămintelor tale pe

planurile interioare despre persoana şi situaţia respectivă.

Atunci când îţi echilibrezi karma, începi să vezi cât de importantă a fost pentru tine încercarea

respectivă, cât de mult te-a ajutat şi astfel te eliberezi de orice sentimente negative ai fi nutrit,

înlocuindu-le cu sentimente pozitive, atât la adresa ta, cât şi la adresa persoanei respective,

eventual folosind principiul iertării. Atunci când o faci, unde telepatice de energie sunt

transmise celeilalte persoane, înştiinţând-o că tu ţi-ai rezolvat partea ta de karmă. Sufletul

partenerului tău primeşte şi înţelege mesajul şi îl simte pe nivelul spiritual interior.

Din acest moment nu mai eşti legat de acea persoană, deoarece ţi-ai trăit şi echilibrat karma

pe care trebuiai să o experimentezi cu ea. Echilibrarea se oglindeşte în viaţa ta prin ceea ce ai

învăţat din experienţa respectivă şi prin sentimentele pe care le ai în prezent faţă de persoana

şi situaţia respectivă.

Echilibrarea este întărită şi îmbunătăţită prin modul pozitiv în care aplici lecţia pe care

ai învăţat-o, în toate situaţiile din viaţa ta. Echilibrarea se manifestă în experienţele pe care

le ai cu oamenii care sunt cinstiţi şi sinceri cu tine.

Când partenerul din karma reciprocă este pregătit să-şi echilibreze partea lui, el va crea

împrejurări propice care să-i permită acţiunea urmărită. El va găsi pe cineva care are nevoie la

rândul lui de o experienţă similară, sau se va pune el însuşi într-o situaţie care să-i ofere

ocazia să lucreze în acest sens.

Scenariile în materie de situaţii sau de relaţii pe care le va întocmi vor fi determinate de ceea

ce are nevoie să experimenteze pentru a obţine înţelegerea şi rezolvarea echilibrării. Poate că

până în acel moment şi-a învăţat deja lecţia, văzându-te pe tine reacţionând la situaţia

respectivă; sau poate are nevoie să fie şi el înşelat la rândul lui pentru a simţi pe pielea lui

cum este şi pentru a-şi prelucra simţămintele în această privinţă; sau poate că i se va da o

încercare, sub forma unei posibilităţi de a câştiga înşelând pe cineva, dar pe – care el o va

trece, refuzând tentaţia şi preferând să înveţe, lecţia cinstei.

Te poţi afla în situaţia de a fi implicat din nou într-o relaţie cu acest individ, atunci când el

este gata să înceapă echilibrarea. Dacă se întâmplă acest lucru, se datorează unuia din

următoarele două motive. Deşi tu ţi-ai rezolvat deja karma cu această persoană, ai optat s-o

ajuţi, fiind un catalizator cu ajutorul căruia celălalt îşi echilibrează partea lui de karmă, dându-

ţi şi ţie posibilitatea să-ţi verifici în acest timp temeinicia echilibrării şi învăţării lecţiei în ceea

ce priveşte relaţia voastră.

În al doilea rând, se întâmplă de multe ori că, în karma reciprocă, nu poţi echilibra decât o

parte din ea, sau că eşti obligat să amâni echilibrarea pe mai târziu. Ca să continuăm exemplul

nostru, să spunem că înşelarea a fost foarte gravă şi a generat sentimente de negativitate foarte

profunde. La acel moment ai hotărât să nu îţi rezolvi stările emoţionale din anumite motive.

Câţiva ani mai târziu, te decizi să o faci, dar nu poţi scăpa de toată încărcarea de negativitate,

chiar dacă ai vrea. Preferi să nu te mai implici într-o relaţie cu persoana respectivă, sau poate

persoana nu mai trăieşte. Îţi poţi echilibra acum doar ceea ce eşti pregătit să echilibrezi şi îţi

elimini o bună parte din karmă prin înţelegere şi prin modificarea simţămintelor tale din trecut

şi din prezent, faţă de persoană şi situaţie.

Karma neterminată va fi dusă după sine într-o viaţă viitoare şi te va obliga să experimentezi o

situaţie sau o relaţie similară din viaţa viitoare va fi determinată de cauza apariţiei situaţiei în

viaţa anterioară, de modul în care s-a perpetuat în această viaţă şi de ceea ce ţi-ai propus să

înveţi din experienţă.

Eliberarea din experienţă se poate face numai prin rezolvarea completă a negativităţii

generate. Paşii pozitivi întreprinşi în prezent în vederea înţelegerii şi rezolvării negativităţii

vor contribui şi ei la mersul tău înainte şi situaţia viitoare va reflecta ceea ce ai învăţat şi

echilibrat în această viaţă.”

Karma colectiva

Posted on 3 februarie 2010 by Solarris

Karma nu este aplicabila numai la individul izolat ci, de asemeni, la grupuri, precum

comunitati, orase, tari, continente etc. Cineva nu se poate separa sub un aspect sau altul de

restul umanitatii. Toti sintem interconectati, toti sintem unul. Oamenii se pot amagi singuri in

a gindi ca ei isi pot trai propria viata si lasa pe restul sa faca ce vrea, insa mai devreme sau

mai tirziu experientele ne vor dezvalui eroarea. In final, sintem cu totii o mare familie.

Aceasta este ceea ce ne invata reflectia asupra experientei. Cind reflectam asupra adevarului,

vom afla eventual ca toti sintem o singura entitate, precum bratele si picioarele unui singur

corp.

Urmare a acestui fapt este ca fiecare fintre noi trebuie sa considere bunastarea celorlati egala

cu cea proprie, nu numai deoarece karma lucreaza pentru a invata pe individ, ci si pentru ca ea

lucreaza pentru a invata umanitatea cea mai inalta lectie si ultima despre umanitate.

Karma nu este si nu poate fi numai o chestiune individuala. Cind un popor intreg

ajunge pe calea greselii, atunci acesta cheama suferinta pentru purificarea si iluminarea

sa.

Daca dorim sa intelegem ce se intimpla in lume, trebuie sa intelegem ca aceasta karma

nationala sau colectiva are multe cauze ascunse. O natiune se ridica prin adunarea laolalta a

fiecarui individ din ea. Tu esti una dintre persoanele al carei comportament si gindire va

contribui la facerea karmei natiunii tale.

Subiectul karmei colective este foarte coplicat fiindca este compus din mult mai multe

elemente decit cea a destinului individual. Persoana ce s-a nascut intr-o anumita natiune

trebuie sa imparta destinul general al acelei natiuni, tot atit ca si karma sa proprie individuala.

Daca acea persoana se retrage din acea natiune si migreaza in alta tara, atunci el va imparti un

nou destin colectiv ce il va modifica si isi va pune amprenta pe acela propriu, ori

imbunatatindu-l prin oferirea mai multor oportunitati, ori facindu-l mai dificil. Aceasta ar fi

una dintre explicatiile de ce unele persoane care migreaza in alte tari pot simti acel sentiment

de a fi acasa (mai acasa decit poate s-au simtit in tara de origine), sau din contra, ajung sa

aiba repulsie sau respingere fata de anumite zone geografice).

Mari catastrofe, precum cutremure, razboaie sau alte calamitati sfirsesc viata multor sute de

oameni, insa putem intilni cazuri cind anumite persoane scapa ca printr-o minune. Noi,

romanii, avem o vorba referitoare la aceasta situatie si spunem ca acea persoana a avut zile

sau ca a avut Dumnezeu grija de el.

Din punct de vedere esoteric explicatia ar fi alta: destinul individual, acolo unde este in

conflict cu destinul colectiv sau national, poate salva viata unei persoane.

Imi amintesc ca acum citiva ani am experimentat o astfel de situatie. Ma aflam intr-o anumita

regiune unde avea sa se intimple o astfel de calamitate de proportii. Cu citeva luni inaintea

acelui dezastru (cu mari pierderi umane si distrugeri de proportii), anumite intimplari

personale ma conduceau, cu pasi grabiti, spre luarea deciziei de a pleca din acel loc. Din

diverse motive, tot aminam sa plec. Tavalugul evenimentelor si o forta invizibila actionau

asupra mea, indemnindu-ma si fortindu-ma sa iau decizia de parasire a acelui loc. Cu o

saptamina inaintea producerii acelui eveniment dramatic, luasem decizia sa plec in mare

graba din acel loc. La acel moment, nimeni din familia si prietenii mei nu intelegeau graba si

precipitarea mea de a parasi zona. Ei au decis sa ramina acolo, iar eu am plecat. In ziua

producerii tragediei, am asistat impietrita in fata televizorului la tragedia prin care treceau

oamenii din zona pe care o parasisem. Atunci abia am inteles toate semnele pe care le

presarase Dumnezeu in calea mea legate de acel eveniment si nu am putut decit sa multumesc

cu smerenie pentru faptul ca imi protejase viata. Am avut zile? A fost protectie divina? Sau

doar un semn ca misiunea mea personala nu trebuia sa se incheie atunci sau ca evenimentele

nu trebuiau sa ma marcheze din punct de vedere emotional? Are mai putina importanta. Cert

este ca nu a trebuit sa fiu protagonista directa a acelei intimplari.

Revenind la subiectul karmei de grup, scrierile esoterice afirma faptul ca Seniorii karmei

reusesc sa ne orienteze karma individuala, dar si relatiile noastre cu karma nationala sau

mondiala. Este ceea ce se numeste, deseori, interventie divina.

Pe de alta parte, daca actiunile unei persoane au influenta si asupra vietii celorlati, ar fi bine sa

intelegem ca omenirea va ajunge sa evolueze in sensul corect, abia atunci cind vom intelege

ca nu sintem entitati separate de intreg. Oamenii sint interdependenti si karma care se aplica

unuia dintre noi are repercursiuni asupra tuturor. Pentru a ajunge la finalul cursei, oamenii ar

trebui sa isi regleze karma individuala si cea colectiva.

Aceasta este directia spre care fiecare dintre noi ar trebui sa se orienteze pentru a-si gasi nu

doar locul sau individual in Univers, dar si locul in colectiv. Daca exista intr-adevar karma

colectiva, exista si liber arbitru colectiv. Trebuie deci sa admitem ca avem anumite datorii de

echilibrat si platit, in calitate de colectivitate. Conflictele si atrocitatile survenite in ultimii

2000 de ani pe planeta au de ce “sa umfle” o astfel de factura de platit! Totusi, fiecare dintre

noi dispune de mijloace pentru a evita ceea ce este rau, cu conditia ca fiecare sa fie constient

de miza personala si cea colectiva.

Fiecare natiune, popor are puterea sa modifice viitorul si karma colectiva, dar fiecare dintre

noi are un rol important de jucat, ce ar trebui constientizat.

Fii tu schimbarea pe care o doresti in lume – Mathatma Gandhi.

Alegerea iti apartine!

 

Cand ne-am desteptat ca fiinte biologice in ceea ce astazi numim sapiens, am deschis o

infinitate de posibilitati, de permutatii care ne imping pe fiecare din noi spre alt drum.

Nasterea mentalului constient de sine ne-a dat puterea de a crea, de introspectie, dar totodata

si de a distorsiona realitatea dupa propria noastra putere de intelegere. aici s-a nascut karma,

aici s-a produs separarea.

din acel moment am devenit ceea ce suntem astazi. si cu fiecare zi, cu bine si rau, incercam sa

ne mentinem un oarecare echilibru.

Odata cu inventarea formatiunilor statale, karma ca si concept a capatat valente noi, a sarit pe

noi nivele de manifestare. Este greu sa ardem o karma colectiva. Schimbarea trebuie produsa

tot de la nivel individual.

Liber arbitru constient

Posted on 31 decembrie 2009 by Solarris

Inca din antichitate filosofii, ca veritabili iubitori ai intelepciunii, si-au pus intrebarea in ce

masura omul are libertatea de a alege, si prin aceasta de a-si crea un destin. Aceasta dilema –

daca omul este supus sau nu fatalitatii destinului – continua sa framante mintile oamenilor si

astazi. In aceasta directie, scriitorul Arnold M. Patent considera ca un aspect foarte

semnificativ al principiului perfectiunii este liberul arbitru sau libera alegere. Conform acestei

viziuni fiecare dintre noi are libertatea de a alege in orice moment.

Totusi, majoritatea dintre noi am fost educati sa credem ca altii – mai intai parintii si apoi

profesorii, angajatorii si alti reprezentanti ai autoritatii – erau mai capabili decat noi sa ia

decizii. Pe masura ce i-am lasat pe altii sa aleaga pentru noi, ne-am retras gradat increderea ca

noi putem lua decizii.

Ceea ce am pierdut din vedere este faptul ca, de fapt, nimeni nu poate sa aleaga pentru

altcineva. Cand acceptam alegerea facuta pentru noi de altcineva, acceptarea aceasta este

alegerea noastra. De fapt, adevarul este ca noi am fost intotdeauna si ramanem in fiecare

moment cei care aleg. Constientizarea acestui adevar ne face sa apreciem puterea alegerii,

putere care ne este intotdeauna accesibila.

Vehicolul prin care ne exprimam libertatea de a alege sau liberul arbitru este mintea

constienta. In mod paradoxal, ea ramane cel mai mare instrument si cea mai mare sursa de

nefericire a existentei. Atunci cand ne simtim Unicitatea, ii dam mintii constiente posibilitatea

sa fie un instrument pentru constiinta. Insa cand uitam ca suntem Unicitatea, credinta noastra

in separare ne provoaca teama. Iar modul in care majoritatea oamenilor au ales sa rezolve

problema fricii este sa depinda de intelect pentru a lua decizii si pentru a-si ghida viata.

Acum sunt multi cei care pun la indoiala aceasta alegere si din ce in ce mai multi incep sa

observe avantajele folosirii liberului arbitru pentru a lasa Inteligenta Infinita sa ii ghideze. O

asemenea alegere permite vietii sa se desfasoare pe directii minunate, lipsite de efort, dandu-i

creativitatii interioare, pe care toti o avem, puterea de a inflori intr-o expresie deplina si

libera, ca o parte integranta a Universului nostru launtric perfect.

Atunci cand lasam Inteligenta Infinita sa ne arate drumul, mintea noastra incearca in

continuare sa ne ademeneasca sa recream cu intelectul un Univers care deja a fost creat

perfect. Cel mai simplu mod de a reduce la tacere intelectul si de a ne conecta la frumusetea

esentei noastre, a perfectiunii noastre, este de a vedea si a simti acea frumusete reflectata catre

noi de cei care au facut aceeasi alegere.

Cand alegem constient sa ne alaturam celor care accepta ca esenta noastra este reala, invatam

repede despre puterea sprijinului reciproc de a aduce esenta noastra in prim-planul vietii.

Alegerea noastra ne pune, de asemenea, in stare de rezonanta cu sistemul perfect prin care

Universul opereaza – sistemul de sprijin reciproc.

Extras din cartea Poti avea totul, scrisa de Arnold M. Patent

1. Tot ceea ce facem in existentele noastre in vestmant de carne este alegere, ca este

bine ca este rau, tot alegere se cheama.

Interesant este insa faptul ca alegerea incepe de dinainte de a capata trup, inainte de a ne

incarna, inca de pe cand suntem doar energie, lumina, vibratie.

De ceva timp Alegerii i s-a dat numele de Liber Arbitru. Oricum i-ar spune, important este sa

traim in constiinta, sa traim in vibratie pura, sa traim in cunoastere.

Intelectul este intr-adevar problema cea mai mare a evolutiei individului. Defectul mintii este

raportarea la trecut a tot ceea ce este nou.

De aceea omul nu prea are cum sa traiasca in prezent daca este condus de intelect, sau, daca e

condus de alti oameni ce se bazeaza pe intelect.

Incercati macar o data sa fiti parte din vibratia divina, lasandu-va pe aripile intuitiei si sigur

veti intelege Fericirea.

Din acele momente veti putea spune ca ati avut parte de cunoasterea Fericirii in aceasta viata.

Ce bine ar fi sa extindeti acele clipe la mult mai multe, chiar la intervalul unei intregi vieti…

Va doresc sa fiti fericiti…

Reincarnarea si karma

Posted on 22 iunie 2009 by Solarris

Reincarnarea inseamna revenirea sufletului pe Pamint,

intr-un nou trup, in alte conditii decit in viata anterioara – tara, familie, profesie, destin –

potrivit legilor karmice.

Prin karma se intelege un ansamblu de cauze si efecte, potrivit carora este programat destinul

uman. In viata orice om traieste intr-un anumit fel, infaptuieste diverse actiuni, bune sau rele.

In alta viata, va culege ce a semanat, in sensul ca va suporta consecintele gindurilor si faptelor

lui, pozitive sau negative.Acest ciclu karmic are ca scop evolutia sufletului, prin insusirea

unor lectii de viata. Karma nu trebuie interpreatata ca o pedeapsa neaparat, ci ca suma

unor lectii inca neinvatate pe lungul drum al sinelui catre desavirsire.

Legea Karmei este una dintre cele 7 Legi Universale, numite si Legile Kybalionului, legi

imuabile.

Inca din vechi timpuri, in “Cartea tibetana a mortilor” se povestea despre reincarnare, iar in

textile vedice “Katha Upanisad” si “Bhagavad-Gita” erau bine explicate principiile

reincarnarii. Se spune ca trupul este doar un vehicul pentru suflet, nu se indentifica cu Eul

real, se degradeaza in timp, si piere, in timp ce sufletul sau spiritul nu moare niciodata, este

etern, supravietuieste corpului fizic, si se poate incarna in alt corp, pentru o alta viata.

Prin moarte, sufletul nu face altceva decit sa se debaraseze de corpul muritor degradat, ca de

niste haine vechi, si se imbraca din nou, in haine noi – alt trup tinar – si se supune astfel

ciclului nesfirsit de morti si renasteri.

Cu toate ca Legea Karmei este implacabila, exista sanse de a ne elibera de ciclul ei prin

atingerea unui inalt nivel de evolutie si desavirsire sufleteasca, constientizind Eul superior,

profund. Astfel vom incepe sa intelegem problemele existentei pamintesti – viata, boala,

batrinetea, moartea – considerate ca suferinte. Dar tocmai prin aceste suferinte sufletul

evolueaza, pentru ca ele constituie cele mai bune stimulente pentru dezvoltarea facultatilor

spirituale latente. Astfel ca toate greutatile vietii isi au o justificare, pentru ca scopul oricarei

incarnari este permanenta educatie si invatare.

In Grecia antica, Socrate, Pitagora, Platon, credeau in reincarnarea si evolutia sufletului, iar

Misterele includeau reincarnarea in doctrina lor.

Iudaismul, crestinismul si islamismul faceau dese referiri in cartile lor sfinte la acest subiect,

cu toate ca nu recunosc oficial existenta reincarnarii.

La inceput, in Biblie existau numeroase referiri la acest subiect, insa in Evul Mediu s-a

interzis acest lucru, suprimindu-se pasaje intregi din ea, ca si din alte scrieri sfinte. Totusi au

existat preocupari ale unor oameni luminati precum Origene sau ale unor societati secrete ca

rozacrucianismul, francmasoneria, cabala, care mentineau vie ideea reincarnarii.

In timpul Renasterii, Giordano Bruno era convins ca sufletul poate migra dintr-un corp in

altul, iar in secolul luminilor, Voltaire scria despre aceste lucruri.

Multi oameni luminati – Napoleon I, Tolstoi, Balzac, Goethe, Victor Hugo, Lamartine,

Gauguin, Jack London, Franklin, Karl Jung, Edgar Cayce, au crezut cu tarie in realitatea

reincarnarii, iar anumite miscari ca transcendentalismul, si-au fundamentat doctrina pe acest

principiu.

In zilele noastre, multi cercetatori, oameni de stiinta, medici, terapeuti, scriitori, s-au ocupat

de aceasta problema. Rudolf Steiner, Raymond Moody, Elizabeth Kubler-Ross, Francois

Brune, Serghei Lazarev, Patrick Drouot, conferintele si scrierile lor au aratat existenta

indubitabila a acestui fenomen atit de gresit inteles de oameni. La noi in tara, Scarlat

Demetrescu a explicat pe intelesul tuturor in cartea “Din tainele vietii si ale Universului”, ce

este reincarnarea.

Toti acesti autori au relatat despre cazuri de persoane supuse regresiei hipnotice care au ajuns

in explorarile lor, dincolo de pragul reincarnarii actuale, astfel putindu-se corecta probleme

fizice, psihice si mentale care au aparut in aceasta viata. Tot la fel se explica si sentimental de

“déja vu”, pe care l-am trait multi dintre noi, adica recunoasterea unor locuri prin care nu am

fost in acesta viata si intilnirea cu persoane pe care nu le-am cunoscut, dar le recunoastem.

De aceea trebuie ca noi sa ne intelegem destinul, sa ne asumam greselile, esecurile ,

succesele, sa ne analizam sentimentele si actiunile, relatiile cu cei din jur, pentru a ne

putea echilibra spiritual, pentru a invata si evolua.

Mediumul american Edgar Cayce facea in transa ” lecturi” ale vietilor trecute ale

solicitantilor, doctori de renume ca Raymond Moody, au studiat manifestarile de moarte

clinica in care s-au aflat pacientii lor – asa numitele Near Death Experiences – incercind sa

afle ce se intimpla cu sufletul dupa moarte. Din miile de marturii a reiesit ca imediat dupa

moarte pacientii au vazut un tunel cu o mare lumina la capat, intrind astfel intr-o alta

dimensiune, cea spirituala, fiind intimpinati acolo de rude, prieteni, cunoscuti, ghizi spirituali

si alte fiinte de lumina, energetice, fara corp, care au murit de mult in viata terestra si au venit

acum sa intimpine sufletul nou sosit si sa il indrume in noua lui ipostaza de viata. Toti

pacientii au povestit despre o lume desavirsita, multa iubire si bunatate, armonie si impacare

deplina. Ajuns aici sufletul isi revede viata si face bilantul celor bune si celor rele, dorind sa

repare greselile facute, fiind indrumat si pregatit intens, pentru ca, in cele din urma, sa revina

la reincarnare intr-un alt corp si in alte conditii, in functie de scopurile evolutive urmarite.

In acest fel se ajunge uneori ca un suflet sa doresca conditii grele de viata, corp imperfect,

tocmai pentru a se maturiza si a-si plati datoriile karmice.

In lumea spirituala fiecare suflet are memoria totala a tuturor vietilor sale anterioare,

dar la reincarnare aceasta se sterge si apare o amnezie tocmai pentru a nu influenta

destinul si calea aleasa de acel suflet in scopul evolutiei si desavirsirii.

Daca nu ar fi acesta amnezie, viata noastra ar fi un iad, amintindu-ne de vieti in care actiionat

intr-un sens nu tocmai pozitiv si armonios, lucruri care ne-ar impiedica sa ne alegem

constient un alt viitor. O data am fost bogati, o data saraci, o data sfinti, o data calai, o data

genii, o data femei, o data barbati, astfel ca sufletul – mereu pus intr-o alta ipostaza – invata,

se desavirseste si evolueaza neincetat, ca la o scoala.

Sufletele, dupa gradul lor de evolutie pot opta sau nu pentru destinul din noua viata in sensul

ca: unui suflet mai putin evoluat, i se impune prin Legea karmei viata pe care o va duce, un

suflet mai evoluat are anumite posibilitati de alegere si este indrumat, iar un suflet superior

revine la reincarnare, de obicei, la dorinta lui pentru a-i ajuta pe oameni, reamintindu-le prin

viata lui, faptele lui, invataturile lui de desavisirea la care trebuie sa ajunga.

Sub diferitele denumiri sub care a fost cunoscuta de-a lungul timpului, reincarnearea ramine

marea redescoperire a timpurilor noastre.