Cursul nr 7

4. Novaţia1.

4.1. Noţiune. Novaţia este o convenţie prin care părţile unui raport juridic sting o obligaţie existentă, pentru a o înlocui cu o obligaţie nouă2 (art. 1609).

Specific novaţiei este faptul că deşi vechea obligaţie se stinge raportul juridic iniţial nu încetează, ci se transformă într-un alt raport juridic de obligaţie3, iar cele două etape ale novaţiei se realizează concomitent.

Prin prisma faptului că doctrina face distincţie între modalităţile de transmisiune şi cele de transformare a obligaţiilor, observăm că, în prezent, novaţia este singura modalitate de transformare a obligaţiilor, întrucât noul Cod civil a renunţat la reglementarea delegaţiei, care era considerată, în mod tradiţional, o altă modalitate de transformare a obligaţiilor .

4.2. Utilitatea reglementării novaţiei. Doctrina este aproape unanimă în a considera că instituţia novaţiei obligaţiei este inutilă în mare parte; astfel: a) în argumentarea unuia dintre partizanii renunţării la mecanismul novaţiei, aceasta este rareori utilizată în practică, deoarece prezintă dezavantajul că duce la pierderea garanţiilor obligaţiei iniţiale şi pentru că transformarea raportului de obligaţie se poate realiza prin intermediul altor operaţiuni juridice (precum cesiunea de creanţă, subrogaţia personală, preluarea de datorie, cesiunea de contract), care fac posibilă transmisiunea şi transformarea raportului de obligaţie prin schimbarea subiecţilor acestuia; concret, novaţia prin schimbare de creditor sau prin schimbare de debitor sunt acoperite de preluarea de datorie sau de substituirea unui terţ în executarea contractului sau de cesiunea de contract; în consecinţă, prin reglementarea novaţiei subiective s-a obţinut o suprapunere normativă care creează „confuzii cu privire la identitatea şi efectele unor instituţii”; din aceste motive, este justificată doar reglementarea novaţiei obiective, întrucât pentru domeniul de aplicare al acesteia nu există alte mecanisme juridice4; b) un alt autor susţine că utilitatea practică a novaţiei se va diminua datorită consacrării legislative a unor instrumente juridice simplificate de schimbare a debitorului unui raport de obligaţie, precum preluarea de datorie şi cesiunea contractului (cesiunea de creanţă, de pildă, este preferabilă novaţiei pentru că permite noului creditorului să păstreze toate drepturile legate de creanţă care aparţinuseră creditorului iniţial); totuşi, novaţia obiectivă (novarea obiectului, cauzei sau modalităţilor obligaţiei) va rămâne un mecanism juridic util de novare a obligaţiei prin renegocierea datoriilor5.

4.3. Felurile novaţiei. Noul Cod civil reglementează următoarele „feluri” de novaţie: novaţia obiectivă şi novaţia subiectivă.

1 Vechiul Cod civil a reglementat novaţia în capitolul referitor la stingerea obligaţiilor, iar noul Cod civil a reglementat-o în titlul denumit „transmisiunea şi transformarea obligaţiilor”. Doctrina a justificat opţiunea legiuitorului, arătând că operaţia novaţiei are două elemente componente: primul este stingerea unei obligaţii (această latură a fost avută în vedere de vechiul Cod civil când a plasat reglementarea novaţiei), al doilea este transformarea vechiului raport de obligaţie într-unul nou, pentru că deşi vechea obligaţie se stinge raportul juridic nu încetează; având în vedere această latură a operaţiunii, noul Cod civil a abordat novaţia în titlul dedicat transmisiunii şi transformării obligaţiilor (Baias).2 CBîrsan; TRPopescu; L. Pop.3 CBîrsan.4 I.F. Popa.5 Baias.

1

a) Novaţia obiectivă are loc atunci când debitorul contractează faţă de creditor o obligaţie nouă, care înlocuieşte şi stinge obligaţia iniţială (art. 1609 alin 1), adică atunci când se schimbă obiectul 6 sau cauza7

vechiului raport juridic.b) Novaţia subiectivă are loc atunci când se schimbă debitorul sau creditorul raportului juridic de obligaţie iniţial: b1) novaţia prin schimbare de debitor are loc atunci când un terţ îşi asumă faţă de creditor obligaţia de a plăti datoria debitorului iniţial, care este liberat de creditor, stingându-se astfel obligaţia iniţială; în acest caz, novaţia poate opera fără consimţământul debitorului iniţial (art. 1609 alin2), dar legea nu exclude acordul acestuia8;b2) novaţia prin schimbare de creditor are loc atunci când, ca efect al unui contract nou, creditorul iniţial este înlocuit cu un alt creditor, iar debitorul este liberat faţă de creditorul iniţial (întrucât se stinge obligaţia veche) şi devine obligat faţă de noul creditor, prin efectul novaţiei (art. 1609 alin 3)9.

4.4. Condiţiile juridice de validitate ale novaţiei. Ca orice contract şi novaţia trebuie să îndeplinească condiţiile esenţiale de validitate ale contractelor

(art 1179). În ce priveşte forma novaţiei, trebuie avută în vedere regula generală referitoare la modificarea

contractelor, conform căreia orice modificare a contractului este supusă condiţiilor de formă cerute de lege pentru încheierea sa (art. 1243); de exemplu, dacă pentru contractul iniţial a fost necesară forma autentică şi contractul subsecvent, prin care se realizează novaţia, trebuie încheiat tot în formă autentică.

În ce priveşte condiţiile juridice specifice novaţiei, deşi nu sunt prevăzute expres de lege, din dispoziţiile legale referitoare la novaţie doctrina a dedus că acestea sunt următoarele10:a) existenţa unei obligaţii valabile, care urmează să se stingă prin novaţie; a1) dacă obligaţia este lovită de nulitate absolută, ea nu poate face obiectul unei novaţii, deoarece contractul lovit de nulitate absolută este considerat a nu fi fost niciodată încheiat, iar nulitatea absolută a lui ar atrage şi nulitatea absolută a novaţiei, întrucât obligaţia care se stinge prin novaţie este considerată cauza obligaţiei care se naşte prin această operaţiune (art. 1254)11; 6 Se schimbă obiectul obligaţiei când părţile convin ca în locul unei prestaţii să execute o altă prestaţie; de pildă, părţile raportului juridic convin ca vânzătorul unui autoturism să predea în schimbul acestuia un tablou (sub acest aspect novaţia se aseamănă cu darea în plată, dar se deosebeşte de aceasta pentru că la darea în plată acordul părţilor de a schimba obiectul obligaţiei este concomitent cu plata, pe când la novaţie înţelegerea părţilor pentru schimbarea obiectului obligaţiei intervine înainte de momentul în care urmează să se facă plata (TR Popescu).7 Se schimbă cauza obligaţiei când părţile convin ca prestaţia executată în temeiul unei operaţii juridice convenite iniţial să se considere executată în temeiul unei alte operaţii juridice cu care părţile o înlocuiesc pe prima; şi într-un caz şi în celălalt subiecţii raportului de obligaţie rămân aceiaşi, dar obligaţia iniţială, care se stinge, este înlocuită cu o nouă obligaţie; de exemplu, părţile unui contract de vânzare convin ca suma datorată de cumpărător ca preţ al vânzării să fie considerată plătită, dar să rămână la cumpărător pentru un termen determinat cu titlu de împrumut; în acest caz cumpărătorul este debitor al aceluiaşi creditor, dar cauza obligaţiei sale este alta; vechea obligaţie a cumpărătorului s-a stins cu toate accesoriile ei; de exemplu, privilegiul vânzătorului (TRPopescu). Novaţia obligaţiei determinând schimbarea cauzei obligaţiei determină, de regulă, schimbarea calificării contractului iniţial, adică novaţia contractului (cu privire la acest aspect, a se vedea I.F. Popa).8 O asemenea operaţie constituia, sub imperiul vechiului Cod civil, o delegaţie perfectă, în cadrul căreia debitorul dădea mandat unui terţ să-l înlocuiască în raportul de obligaţie, pentru a plăti în locul lui.9 De exemplu, vânzătorul unui bun cere cumpărătorului să-şi asume obligaţia de a plăti preţul unui terţ, părţile convenind că astfel obligaţia faţă de vânzător se stinge. În doctrină s-a scos în evidenţă că novaţia prin schimbarea creditorului se aseamănă cu cesiunea de creanţă şi cu subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei (pentru că şi în cazul acestora se schimbă persoana creditorului), dar se şi deosebeşte de aceasta datorită faptului că la cesiunea de creanţă şi la subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei obligaţia iniţială rămâne aceeaşi şi se transmite la noul creditor, pe când la novaţie obligaţia iniţială se stinge şi ia naştere o nouă obligaţie faţă de noul creditor; inconvenientul unei asemenea novaţii este stingerea garanţiilor şi a celorlalte accesorii ale creanţei iniţiale (C Bîrsan).10 TRPopescu; C Bîrsan; I.F. Popa; L Pop.11 Refacerea contractului lovit de nulitate absolută nu poate fi considerată o novaţie, pentru că obligaţia veche nu se stinge ca efect al novaţiei, ci se consideră că nu a existat niciodată, din moment ce nu s-a născut valabil; aşadar, refacerea contractului este o operaţie diferită de novaţie, care presupune naşterea unui contract nou, valabil, ce va produce efecte numai pentru viitor (art. 1259); în acelaşi sens, a se vedea I.F. Popa.

2

a2) dacă obligaţia este lovită de nulitate relativă, poate constitui obiectul unei novaţii, deoarece prin novaţie se renunţă implicit la invocarea nulităţii şi se confirmă obligaţia anulabilă; novaţia unei obligaţii lovite de nulitate relativă presupune îndeplinirea a două condiţii specifice: i) prima condiţie se referă la faptul că cel îndreptăţit să invoce nulitatea obligaţiei trebuie să cunoască, în momentul în care îşi dă consimţământul pentru realizarea novaţiei, că vechea obligaţie era anulabilă, pentru că altfel consimţământul lui nu presupune şi confirmarea acestei obligaţii şi novaţia va fi anulabilă; ii) a doua condiţie se referă la faptul că vechea obligaţie trebuie să nu fi fost anulată deja de justiţie în momentul realizării novaţiei, pentru că în acest caz obligaţia este considerată că nu a existat niciodată (art. 1254 alin1)12;a3) dacă vechea obligaţie este afectată de o condiţie, poate face obiectul unei novaţii, iar noua obligaţie va fi şi ea supusă aceleiaşi condiţii, exceptând cazul în care părţile convin să înlocuiască obligaţia afectată de o condiţie cu o obligaţie simplă; tot astfel, dacă vechea obligaţie este simplă, părţile pot conveni să o înlocuiască cu o obligaţie afectată de o condiţie;a4) dacă vechea obligaţie este naturală13 (imperfectă, adică lipsită de sancţiune, de acţiune în justiţie), în doctrină nu există unanimitate în sensul că aceasta poate constitui obiectul unei novaţii; într-o opinie14, novaţia este posibilă doar în cazul obligaţiilor civile; dacă obligaţia este naturală suntem în prezenţa unei intenţii de a transforma un raport de fapt într-unul juridic, ceea ce înseamnă crearea unei noi obligaţii, iar nu o novaţie propriu-zisă (de altfel, art. 2264 alin 3 interzice novarea datoriilor de joc); într-o altă opinie15, obligaţia naturală poate fi novată, iar în urma acestei operaţii juridice obligaţia imperfectă se transformă în obligaţie civilă propriu-zisă (perfectă);b) naşterea unei obligaţii noi, care trebuie să fie valabilă; dacă noua obligaţie este lovită de nulitate absolută sau dacă este desfiinţată ca urmare a rezoluţiunii contractului, novaţia nu se poate realiza şi supravieţuieşte vechea obligaţie; dacă noua obligaţie este lovită de nulitate relativă, dar ulterior novaţiei este confirmată expres ori tacit (de pildă, în termenul de prescripţie nu este cerută anularea în justiţie) novaţia se consolidează retroactiv, iar în cazul în care se pronunţă nulitatea relativă novaţia nu se poate realiza şi supravieţuieşte vechea obligaţie; c) noua obligaţie trebuie să conţină un element nou faţă de vechea obligaţie; acest element nou poate să constea în schimbarea părţilor, adică a debitorului16 (art. 1609 alin 2) sau creditorului (art. 1609 alin 3), în schimbarea obiectului (art. 1609 alin 1) sau cauzei raportului juridic care este supus novaţiei sau în înlăturarea sau adăugarea unei condiţii vechiului raport juridic (adică transformarea unei obligaţii afectate de o condiţie într-o obligaţie simplă sau invers)17; d) să existe intenţia neîndoielnică a părţilor de a nova (animus novandi), de a transforma vechea obligaţie în una nouă (art. 1610 teza 2); această intenţie este elementul esenţial al novaţiei.

12 În acelaşi sens, a se vedea L Pop.13 Nici noul Cod civil nu conţine o reglementare expresă a obligaţiilor naturale, dar recunoaşte în mod implicit existenţa lor; de exemplu, potrivit art. 1471, executarea voluntară a obligaţiei naturale nu dă dreptul la restituirea prestaţiei („Restituirea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale care au fost executate de bunăvoie”), potrivit 2288, referitor la obiectul fideiusiunii, „Se pot însă garanta prin fideiusiune obligaţii naturale, (…) dacă fideiusorul cunoştea aceste împrejurări”, iar potrivit art. 2506 alin 3, executarea voluntară a obligaţiei prescrise nu dă dreptul la restituirea prestaţiei („Cel care a executat de bunăvoie obligaţia după ce termenul de prescripţie s-a împlinit nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit”).14 P. Vasilescu.15 C. Bîrsan; I.F. Popa.16 Această novaţie poate fi privită şi ca un mijloc de preluare a datoriei, adică de transmitere indirectă a acesteia, dar în realitate este o transformare a datoriei pentru că novaţia presupune o datorie nouă, care nu este însoţită de garanţiile vechii creanţe.17 Prin modificarea termenului de executare a obligaţiei nu se realizează o novaţie, pentru că schimbarea termenului nu modifică obligaţia, ci momentul executării ei; novaţia presupune stingerea obligaţiei vechi şi naşterea concomitentă a unei obligaţii noi, nu simpla modificare a contractului; tot astfel, nu este novaţie adăugarea sau schimbarea unei garanţii sau a modului de plată, schimbarea cuantumului datoriei iniţiale, pentru că obligaţia veche rămâne neschimbată în esenţa ei (TRPopescu). Totuşi, doctrina atrage atenţia că „frontierele între modificările contractului/obligaţiei iniţiale şi novaţie sunt destul de sensibile, mai ales dacă avem în vedere modificările obligaţiilor afectate de modalităţi” (I.F. Popa).

3

Voinţa părţilor de a nova nu trebuie să fie exprimată în termeni sacramentali, ci trebuie să fie certă; ea poate să fie exprimată în mod expres sau implicit, dar să rezulte în mod neîndoielnic din actul juridic al părţilor18, pentru că potrivit art. 1610, „Novaţia nu se prezumă”; această dispoziţie legală nu se referă la proba novaţiei, ci la modul în care trebuie să fie interpretat actul juridic, adică la faptul că voinţa părţilor trebuie să se manifeste neechivoc19.

Proba novaţiei se face după regulile dreptului comun în materia actelor juridice.

4.5. Efectele novaţiei. Efectul specific al novaţiei este stingerea obligaţiei iniţiale şi naşterea concomitentă a unei noi

obligaţii, care o înlocuieşte pe cea veche. Între părţi se naşte un nou raport de obligaţie. Indiferent de faptul că obligaţia iniţială a avut temei contractual sau extracontractual, noua obligaţie are întotdeauna caracter contractual20.

Acest efect specific al novaţiei produce consecinţe asupra garanţiilor creanţei novate, asupra debitorilor solidari şi fideiusorilor, asupra creditorilor solidari, asupra raporturilor dintre părţile novaţiei.a) Consecinţele novaţiei asupra garanţiilor creanţei novate21 sunt următoarele (art. 1611):a1) în principiu, odată cu stingerea obligaţiei vechi se sting toate garanţiile şi celelalte accesorii ale acesteia (ipotecile, gajul, dreptul de retenţie, ipotecile legale, privilegiile etc.), fie că au fost constituite de debitor, fie de un terţ, întrucât „efectul definitoriu al novaţiei este discontinuitatea juridică”22; excepţie face situaţia în care menţinerea garanţiilor s-a prevăzut în mod expres în contractul de novaţie sau a fost acceptată în mod expres de terţii care au garantat executarea obligaţiei iniţiale23 (art. 1611 alin 1);a2) în cazul novaţiei prin schimbarea debitorului, ipotecile constituite de debitor pentru a garanta executarea obligaţiei iniţiale se sting24; excepţie face situaţia în care debitorul consimte la menţinerea ipotecilor (art. 1611 alin 2)25; de asemenea, în cazul novaţiei prin schimbarea debitorului, ipotecile legate de creanţa iniţială „nu se strămută asupra bunurilor noului debitor fără acordul său” (art. 1611 alin 2); în sfârşit, cazul acestei novaţii, ipotecile constituite de terţi pentru garantarea obligaţiei iniţiale se sting odată cu stingerea acestei obligaţii, ca şi în cazul celorlalte tipuri de novaţie;a3) în cazul pluralităţii de debitori, dacă doar unul dintre codebitori contractează noua obligaţie (deci, novaţia operează între creditor şi unul dintre debitorii solidari), ipotecile legate de vechea creanţă nu se pot transfera decât asupra bunurilor codebitorului care are calitatea de debitor în noul raport de obligaţie, iar ceilalţi codebitori vor fi liberaţi (art. 1611 alin 3)26.18 În doctrină s-a subliniat faptul că pentru existenţa novaţiei este necesară intenţia de a nova, care trebuie să rezulte expres din convenţia părţilor; de exemplu, faptul de a plăti mai mult timp o sumă lunară în loc de a presta în natură obligaţia asumată prin contract nu înseamnă, prin el însuşi, intenţia de a nova (C Bîrsan).19 TRPopescu.20 C Bîrsan.21 Deşi legiuitorul nu se referă în conţinutul articolului decât la ipoteci, din denumirea marginală a articolului („garanţiile creanţei novate”) şi din interpretarea textelor referitoare la novaţie se deduce că reglementarea priveşte şi celelalte garanţii (gajul, dreptul de retenţie, privilegiile etc.); de altfel, majoritatea doctrinei extrapolează efectul la toate celelalte garanţii (a se vedea în acest sens, Baias; P. Vasilescu).22 P. Vasilescu.23 În acest mod credem că ar trebui interpretată expresia echivocă a legiuitorului din art. 1611 alin 1 („dacă aceasta s-a prevăzut în mod expres”).24 Plecându-se de la această dispoziţie a legii, în doctrină s-a exprimat opinia că se deduce, „pe calea interpretării a contrario, că, în cazul celorlalte tipuri de novaţie, ipotecile constituite asupra bunurilor debitorului se menţin şi pentru garantarea noii obligaţii, ceea ce este plauzibil, în condiţiile în care debitorul participă direct la modificarea raportului obligaţional. De asemenea (…) se deduce din textul legal că şi toate celelalte garanţii, altele decât ipotecile (ex. fideiusiunea, gajul, privilegiile, şi ipotecile legale, dreptul de retenţie etc.) se menţin în toate cazurile de novaţie” (a se vedea, în acest sens, I. F. Popa).25 În comentarea acestei dispoziţii legale, în doctrină s-a afirmat că dacă regula stabilită de art. 1611 alin 1 urmează soluţia tradiţională a Codului civil (art. 1134-1136), excepţia prevăzută de alin 2 este inovatoare, întrucât „îndepărtându-se de la ideea că novaţia nu transferă garanţiile, noul Cod civil prevede că în cazul unei novaţii prin schimbare de debitor, ipotecile legate de creanţa iniţială pot subzista dacă debitorul iniţial a consimţit la aceasta” (Baias)26 Din interpretarea textului de lege rezultă că transferul ipotecilor asupra bunurilor codebitorului solidar care a contractat noua datorie prin novaţie este implicit şi, ca urmare, se produce automat; este evident că în condiţiile unui acord expres între creditor şi

4

b) Consecinţele novaţiei asupra debitorilor solidari şi fideiusorilor sunt următoarele (art. 1613):b1) novaţia care operează între creditor şi unul dintre debitorii solidari îi liberează pe ceilalţi codebitori cu privire la creditor;b2) novaţia care operează cu privire la debitorul principal îi liberează pe fideiusori. Dacă creditorul a cerut acordul codebitorilor sau, după caz, al fideiusorilor ca aceştia să fie ţinuţi de noua obligaţie şi aceştia au refuzat să-şi dea acordul în acest sens creanţa iniţială subzistă.c) Consecinţa novaţiei asupra creditorilor solidari este următoarea: novaţia consimţită de un creditor solidar nu este opozabilă celorlalţi creditori decât pentru partea din creanţă ce revine acelui creditor (art. 1614).d) Când novaţia are loc prin schimbarea debitorului consecinţele novaţiei asupra raporturilor dintre părţile novaţiei sunt următoarele (art. 1612): d1) noul debitor nu poate opune creditorului mijloacele de apărare pe care le avea împotriva debitorului iniţial, pentru că acestea îşi au temeiul într-un raport juridic de care creditorul este străin, deci nu-i este opozabil; d2) noul debitor nu poate opune creditorului mijloacele de apărare pe care debitorul iniţial le avea împotriva creditorului (de exemplu, nu va putea invoca nulitatea relativă care ar fi afectat obligaţia originară); face excepţie, de la această regulă, situaţia în care debitorul poate invoca nulitatea absolută a actului din care s-a născut obligaţia iniţială.

alţi codebitori, transferul ipotecilor asupra bunurilor acestora este posibil, nefiind prohibit de legiuitor (pentru un comentariu mai amplu asupra acestor aspecte, a se vedea I.F. Popa).

5