Transcript
Page 1: 8 Curs Pt Studenti Obligatiile Anul III 2013

Din cursul nr 7 ---Cesiunea contractului

1.Noţiune. Având ca premisă dispoziţiile art. 1315, doctrina1 a definit cesiunea de contract convenţională ca fiind operaţiunea juridică prin care o parte a unui contract, care încă nu s-a executat2, (numită contractant cedent) convine cu un terţ faţă de acel contrat (numit contractant cesionar), ca acesta să se substituie în drepturile şi obligaţiile celeilalte părţi din contractul iniţial (numită contractantul cedat), iar această parte îşi dă consimţământul pentru realizarea substituirii sale.

2. Reglementare. Deşi este considerată de doctrină o modalitate de transmisiune a drepturilor şi obligaţiilor ce rezultă dintr-un contract, cesiunea de contract convenţională (art. 1513-1520), ca operaţiune juridică sui generis, a fost reglementată de legiuitor cu ocazia reglementării generale a contractului.

Pe lângă cesiunea de contract convenţională, legiuitorul a reglementat şi ceea ce doctrina numeşte cesiuni de contract legale: cesiunea de contract din materia locaţiunii (art. 1811 şi urm.), cesiunea de contract din materia asigurării de bunuri (art. 2220), cesiunea de contract din materia dreptului de preemţiune (art. 1733 alin 1)3.

3. Natura juridică. Cesiunea de contract, sub aspectul naturii juridice, este un act juridic, „un contract de substituire de persoane, prin care se asigură continuitatea vechiului contract, dar cu părţi noi” 4. Asemenea altor contracte (vânzare, locaţiune etc.), cesiunea de contract nu este o instituţie juridică (precum contractul), ci o aplicaţie a libertăţii contractuale, o tehnică juridică5. Cesiunea de contract este o figură juridică distinctă de operaţiunile care o compun, având trăsături juridice proprii care o deosebesc de alte mecanisme prin care se poate realiza transmisiunea sau transformarea obligaţiilor (cesiunea de creanţă, subrogaţia personală, preluarea de datorie, novaţia)6.

4. Tipuri de cesiune de contract. În doctrină7 se face distincţie între următoarele tipuri de cesiune de contract: a) având în vedere temeiul cesiunii de contract, aceasta poate fi convenţională (având ca temei acordul de voinţă al părţilor) sau legală (temeiul ei fiind dispoziţia legii); b) având în vedere modul de realizare, cesiunea de contract poate fi: b1) cu titlu principal (care presupune convenţia cedentului cu cesionarul şi acordul cedatului), b2) cu titlu accesoriu (care se produce ca urmare a înstrăinării unui bun sau cesiunii unui fond de comerţ) sau b3) realizată prin exprimarea unei prerogative recunoscută legal (cazul dreptului de preemţiune).

5. Condiţiile cesiunii de contract. Condiţiile de fond sunt cele cerute de lege pentru validitatea oricărui contract (art. 1179 şi urm.).

1 Baias, 2012; IFPopa; P. Vasilescu, 2012. Aşa cum remarca prof. Vasilescu, deşi cesiunea de contract nu înfăptuieşte o transmisiune propriu-zisă, ci o substituire de persoane, „terminologia în materie este împrumutată de la cesiunea de creanţă, atât pentru denumirea actului, cât şi pentru actorii săi” (P. Vasilescu, 2012); participanţii la cesiunea de contract sunt numiţi de legiuitor: cedent, cesionar şi cedat (art. 1318 şi urm.), ca şi la cesiunea de creanţă.2 Executarea parţială nu vizează totalitatea laturii active sau a celei pasive a contractului (pentru că în aceste cazuri se pot utiliza „mijloacele juridice specifice de transmitere a creanţei sau a datoriei”), ci ansamblul drepturilor şi obligaţiilor cedentului (Baias, 2012).3 A se vedea, pentru comentarii, a se vedea IFPopa.4 P. Vasilescu, 2012. Autorul demonstrează că există deosebiri esenţiale între cesiunea de contract şi sub-contractare (de exemplu, în materia contractului de închiriere, a contractului de furnizare), între cesiunea de contract şi transmisiunea patrimonială ordinară, între cesiunea de contract şi subrogaţia personală (pentru detalii, a se vedea P. Vasilescu, 2012).5 P. Vasilescu, 2012.6 IFPopa.7 IFPopa.

1

Page 2: 8 Curs Pt Studenti Obligatiile Anul III 2013

Condiţia de formă este rezumată de legiuitor în următoarea regulă: forma cerută de lege pentru validitatea contractului cedat trebuie respectată atât pentru încheierea contractului de cesiune, cât şi pentru acceptarea cesiunii de către contractantul cedat (art. 1316)8;

Atunci când prin intermediul cesiunii de contract este realizată o altă operaţiune juridică (vânzare, schimb, donaţie etc.), cesiunea de contract trebuie să îndeplinească şi condiţiile de fond şi de formă specifice acelor operaţiuni juridice9. Prin urmare, dacă pentru validitatea contractului cedat a fost necesară forma autentică, cesiunea contractului respectiv trebuie încheiată în formă autentică.

Formele de publicitate necesare pentru contractul cedat trebuie îndeplinite şi pentru actul de cesiune a contractului. În acest sens, art. 1317 alin 3 prevede că dispoziţiile în materie de carte funciară, precum şi dispoziţiile referitoare la transferul ori publicitatea anumitor categorii de bunuri mobile rămân aplicabile şi în cazul cesiunii de contract.

Obiectul cesiunii de contract poate fi orice convenţie; asemenea cesiuni sunt întâlnite atât în cazul contractelor cu executare succesivă, cât şi în cazul celor cu executare imediată care sunt afectate de un termen suspensiv sau de o condiţie suspensivă (de exemplu, cesiunea unei promisiuni bilaterale de vânzare10).

În ce priveşte contractele cu executare intuitu personae, opiniile sunt divergente; astfel, într-o opinie se susţine că aceste contracte pot fi obiect al cesiunii, întrucât contractantul cedat este îndreptăţit să-şi dea consimţământul dacă apreciază că terţul cesionar întruneşte calităţile cedentului din contractul originar, în considerarea calităţilor căruia a încheiat contractul11; într-o altă opinie, se susţine categoric că aceste contracte nu pot fi obiectul cesiunii de contract12; de asemenea, se susţine în doctrină, nu pot fi obiect al cesiunii contractele a căror natură nu permite o cesionare, întrucât drepturile şi obligaţiile generate de act sunt incesibile sau insesizabile (de pildă, contractul de donaţie), precum şi contractele pentru care legea exclude cesiunea (de exemplu, potrivit art. 2258 drepturile creditorului întreţinerii nu pot fi cedate sau supuse urmăririi, deci persoana întreţinutului nu poate fi substituită prin cesiune)13.

De regulă, cesiunea de contract se realizează în două etape interdependente: încheierea contractului dintre cedent şi cesionar şi darea declaraţiei de consimţământ de către contractantul cedat.

Contractul dintre cedent şi cesionar este un contract distinct, care, în lipsa declaraţiei de acord la cesiune, produce efecte proprii (în temeiul principiului forţei obligatorii a contractului - art. 1270) şi fiecare parte trebuie să execute prestaţiile care-i revin14. În lipsa acordului contractantului cedat convenţia dintre cedent şi terţul cesionar poate fi calificată ca fiind o altă operaţiune juridică decât cesiune de contract, dacă îndeplineşte condiţiile legale în acest sens15. Faţă de contractantul cedat contractul de cesiune nu produce nici un efect până când acesta îşi dă consimţământul.

În raport cu momentul încheierii convenţiei dintre contractantul cedent şi terţul cesionar, consimţământul contractantului cedat poate fi dat anterior („consimţământul anticipat” este dat în temeiul unor clauze care au ca scop să permită circulaţia contractului prin cesiune16) sau ulterior acestui moment. De 8 Potrivit art. 1242 „(1) Este lovit de nulitate absolută contractul încheiat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilă. (2) Dacă părţile s-au învoit ca un contract să fie încheiat într-o anumită formă, pe care legea nu o cere, contractul se socoteşte valabil chiar dacă forma nu a fost respectată”.9 În legătură cu acest aspect, în doctrină s-a evidenţiat faptul că prin intermediul cesiunii de contract se pot realiza aceleaşi operaţiuni juridice ca şi în cazul cesiunii de creanţă (IFPopa).10 IFPopa.11 Baias, 2012.12 IFPopa; P. Vasilescu. 13 P. Vasilescu. 14 În acest sens, în doctrină se precizează că dacă „cesiunea de contract presupune un preţ sau alte obligaţii adiţionale rezultate din această convenţie, prestaţiile asumate trebuie executate întocmai de cedent şi cesionar” (IFPopa).15 Pentru eventualitatea calificării convenţiei dintre cedent şi cesionar ca fiind o cesiune de creanţă sau o subrogaţie consimţită de creditor, a se vedea IFPopa. 16 Uneori clauza de cesibilitate a contractului este afectată de modalităţi, cum ar fi clauza de agrement, prin care cedatul îşi rezervă dreptul de a aprecia asupra persoanei cesionarului, chiar dacă contractul nu este intuitu personae (în legătură cu clauza de agrement în cazul cesiunii de creanţă, a se vedea L. Retegan, Cesiunea de creanţă în raport cu alte operaţiuni juridice triunghiulare, în Studia Universitatis Babeş-Bolyai nr.3/2009, în http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=308, accesat în data de 7.12.2013.

2

Page 3: 8 Curs Pt Studenti Obligatiile Anul III 2013

asemenea, acordul contractantului cedat poate fi dat şi concomitent cu convenţia dintre cedent şi cesionar, chiar prin convenţia respectivă (situaţie în care suntem în prezenţa unei convenţii tripartite) sau printr-o declaraţie separată.

Regula consacrată de legiuitor este că momentul producerii efectelor cesiunii de contract este cel în care contractantul cedat acceptă cesiunea17. Prin excepţie de la această regulă, când contractantul cedat a consimţit în mod anticipat ca cedentul să îşi poată substitui un terţ în raporturile născute din contract, cesiunea produce efecte faţă de el (contractantul cedat) în momentul în care substituirea îi este notificată ori, după caz, din momentul în care o acceptă (art. 1317 alin1) 18.

În cazul în care părţile au inserat într-un contract clauza „la ordin” sau o altă menţiune echivalentă, care permite transmiterea contractului prin gir, această clauză, pe de o parte, are semnificaţia unui consimţământ anticipat al cedatului la cesiunea contractului respectiv, iar, pe de altă parte, scuteşte pe cedent de obligaţia de a-i notifica cesiunea contractantului cedat, întrucât cesiunea produce efecte faţă de cedat prin simpla girare a înscrisului (art.1317 alin 2)19.

În doctrină s-a pus întrebarea dacă este posibilă existenţa unui consimţământ tacit la cesiunea de contract, în situaţia în care nu este necesar ca cesiunea contractului şi acceptarea acesteia să îmbrace o anumită formă pentru validitatea contractului de cesiune şi răspunsul a fost pozitiv, cu condiţia ca acordul contractantului cedat să fie neîndoielnic20.

6. Efectele cesiunii de contract. Potrivit Codului civil, efectele cesiunii de contract sunt următoarele:a) de regulă, cedentul este liberat de obligaţiile sale faţă de contractantul cedat din momentul în care substituirea îşi produce efectele faţă de acesta (art. 1318 alin 1); prin urmare, toate drepturile şi obligaţiile contractantul cedat vor fi transmise terţului cesionar. Prin excepţie de la această regulă, în cazul în care contractantul cedat a declarat că nu îl liberează pe cedent, el se va putea îndrepta împotriva acestuia în cazul în care cesionarul nu îşi execută obligaţiile21, cu condiţia să îi notifice cedentului neexecutarea obligaţiilor de către cesionar, în termen de 15 zile de la data neexecutării (sau, după caz, de la data la care a cunoscut faptul neexecutării); nerespectarea termenului de decădere de 15 zile22 se sancţionează cu pierderea dreptului de regres împotriva cedentului (art. 1318 alin 2), contractantul cedat putând urmări în continuare numai pe debitorul principal (terţul cesionar);

17 În privinţa calificării consimţământului contractantului cedat doctrina juridică nu este unanimă; astfel, într-o opinie, consimţământul contractantului cedat a fost considerat ca fiind un element constitutiv al contractului de cesiune, fiind necesar pentru validitatea acestuia, spre deosebire de cesiunea de creanţă, unde consimţământul terţului cedat nu este o condiţie de validitate (P. Vasilescu; Baias); într-o altă opinie, într-o altă opinie, acest consimţământ este considerat o condiţie de opozabilitate a cesiunii de contract, de realizare a efectelor acesteia (IFPopa); pentru prezentarea doctrinei şi jurisprudenţei italiene în această privinţă, a se vedea Baias, 2012.18 În doctrină s-a evidenţiat că deosebirea dintre acceptarea generală a cesiunii de contract (dedusă din art. 1315) şi acceptarea prevăzută de art 1317 alin 1 (care este similară cu cea prevăzută de art. 1578 alin 1 pentru cesiunea de creanţă) constă în faptul că acceptarea generală a cesiunii de contract nu poate fi înlocuită prin nici un alt act, pe când lipsa acceptării cesiunii care a fost consimţită anticipat poate fi suplinită prin simpla notificare a cesiunii (IFPopa).19 Baias, 2012. Da altfel, autorul a remarcat că deosebirea titlului „la ordin” de contractul „la ordin”constă în faptul că dacă în cazul cesiunii unui titlu la ordin „se transmite numai latura activă a raportului obligaţional, în cazul cesiunii contractului „la ordin” se transferă întreaga poziţie contractuală a cedentului: atât latura activă, cât şi latura pasivă” (Baias).20 IFPopa; autorul dă ca exemplu de exprimare tacită a consimţământului contractantului cedat faptul că acesta îl acţionează în justiţie pe cesionar pentru plata datoriei sau îl notifică pentru a invoca împotriva sa un remediu rezultat din contractul cedat, cum ar fi rezoluţiunea contractului cedat pentru neexecutare.21 În doctrina italiană s-a exprimat opinia că declaraţia contractantului cedat în sensul că nu îl liberează pe cedent are natura juridică a ofertei de a contracta, nefiind suficientă prin ea însăşi, menţinerea răspunderii cedentului ulterior cesiunii trebuind să fie rezultatul acordului de voinţe al celor trei părţi implicate în operaţiune (Baias).22 Termenul de decădere poate fi invocat nu numai de partea interesată (în condiţiile prevăzute de art. 1513, adică numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate), ci şi de organul de jurisdicţie, care „este obligat să invoce şi să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu îl pune în discuţie, cu excepţia cazului când acesta priveşte un drept de care părţile pot dispune în mod liber” (art. 2550).

3

Page 4: 8 Curs Pt Studenti Obligatiile Anul III 2013

b) cedentul garantează cesionarului validitatea contractului care a făcut obiectul cesiunii, în sensul că până în momentul cesiunii de contract nu a intervenit nici o cauză de desfiinţare a contractului. În doctrină s-a exprimat opinia că cedentul nu răspunde pentru validitatea contractului dacă cesionarul avea cunoştinţă despre cauza de invaliditate în momentul cesiunii23. De asemenea s-a opinat că garanţia pentru validitatea contractului este datorată de cedent numai în cazul cesiunilor cu titlu oneros, „urmând ca în cazul celor cu titlu gratuit cedentul să răspundă potrivit regulii generale în materia răspunderii pentru evicţiune în contractele de donaţie” 24.

Părţile pot conveni ca cedentul să garanteze şi executarea contractului, situaţie în care cedentul va fi ţinut ca fideiusor pentru obligaţiile contractantului cedat (art. 1320); garanţiile reale sau personale constituite de terţi anterior cesiunii de contract se sting, exceptând cazul în care constituitorii sau fideiusorul au acceptat în mod expres menţinerea acestora25.c) de regulă, contractantul cedat poate opune cesionarului toate excepţiile care rezultă din contractul cedat, excepţii pe care le-ar fi putut opune şi cedentului (cauze de stingere a obligaţiei, cauze de decădere din drepturi, excepţia de neexecutare, prescripţia dreptului la executare, excepţia de neexecutare etc.); prin excepţie, contractantul cedat nu poate invoca faţă de cesionar vicii de consimţământ care ar fi afectat valabilitatea contractului iniţial, precum şi orice apărări sau excepţii născute din raporturile sale cu cedentul (de pildă, compensaţia pentru o creanţă pe care o avea faţă de cedent), decât dacă şi-a rezervat acest drept atunci când a consimţit la substituire (art. 1319 teza finală), adică cedentul nu poate invoca faţă de cesionar alte cauze de stingere a obligaţiei decât plata.

Cursul nr. 8

Stingerea obligaţiilor.

1. Moduri de stingere a obligaţiilor. Noul Cod civil prevede că sunt moduri de stingere a obligaţiilor următoarele26: plata, compensaţia, confuziunea, remiterea de datorie, imposibilitatea fortuită de executare, precum şi alte moduri expres prevăzute de lege27 (art. 1615).

Deşi enumeră plata alături de celelalte moduri de stingere a obligaţilor, legiuitorul o reglementează în titlul destinat executării obligaţiilor, având prevalenţă în această opţiune modul de stingere (prin executare de bunăvoie a prestaţiei) şi nu efectul de stingere a obligaţiei28.

Modurile de stingere a obligaţiilor au fost clasificate de doctrină după două criterii: a) după rolul voinţei părţilor în stingerea raportului de obligaţie şi b) după faptul că stingerea obligaţiei a dus sau nu la realizarea creanţei creditorului29.

23 Baias.24 Baias.25 Baias.26 Potrivit vechiului Cod civil (art. 1091), obligaţiile se puteau stinge prin plată, novaţie, remitere voluntară, compensaţie, confuziune, prin pieirea lucrului, prin anulare sau resciziune, prin efectul condiţiei rezolutorii şi prin prescripţie.27 Prin expresia: „alte moduri expres prevăzute de lege” legiuitorul se referă la moduri de stingere a obligaţiilor care sunt reglementate în alte texte legale decât cele cuprinse în titlul destinat stingerii obligaţiilor. Într-o opinie, fac parte din această categorie: executarea silită în natură, executarea prin echivalent, rezoluţiunea sau rezilierea contractului, novaţia, nulitatea, împlinirea condiţiei rezolutorii, prescripţia dreptului la acţiune, decăderea din drepturi (I.F. Popa). Aceste operaţiuni juridice duc la încetarea sau dispariţia raportului de obligaţie, dar cu efecte diferite, motiv pentru care unii autori au criticat includerea acestora în categoria modurilor de stingere a obligaţiilor; astfel, profesorul Bîrsan aduce următoarele argumente: novaţia este un mod de transformare a obligaţiilor; nulitatea şi rezoluţiunea nu sunt mijloace de stingere a obligaţiilor pentru că ele desfiinţează raportul de obligaţie cu efect retroactiv, deci nu pot stinge obligaţia unui raport juridic care nu există; prescripţia extinctivă, este mai degrabă un mod de transformare a obligaţiilor, pentru că duce doar la stingerea dreptului la acţiune în sens material, dreptul subiectiv de creanţă continuă să existe, iar obligaţia corelativă lui degenerează dintr-o obligaţie civilă într-o obligaţie naturală (C. Bîrsan).28 Baias.

4

Page 5: 8 Curs Pt Studenti Obligatiile Anul III 2013

a) După rolul voinţei părţilor în stingerea raportului de obligaţie se face distincţie între: a 1) moduri de stingere a obligaţiilor care presupun voinţa părţilor, cum sunt: plata, remiterea de datorie, compensaţia convenţională, darea în plată şi a 2) moduri de stingere a obligaţiilor care exclud voinţa părţilor, cum sunt: imposibilitatea fortuită de executare, confuziunea, compensaţia legală şi compensaţia judiciară.

b) După faptul că stingerea obligaţiei a dus sau nu la realizarea creanţei creditorului se face distincţie între: b1) moduri de stingere care duc la realizarea creanţei creditorului, cum sunt: compensaţia, confuziunea, darea în plată; b2) moduri de stingere care nu duc la realizarea creanţei creditorului, cum sunt: remiterea de datorie, imposibilitatea fortuită de executare.

2. Compensaţia.

2.1. Definiţie. Compensaţia este definită de lege ca fiind acel mod de stingere a obligaţiilor care constă în faptul că datoriile reciproce se sting simultan până la concurenţa celei mai mici dintre ele (art. 1616).

Deci, compensaţia presupune existenţa a două raporturi de obligaţie distincte, în cadrul cărora aceleaşi persoane sunt concomitent creditor şi debitor, una faţă de cealaltă, având obligaţii reciproce30. Dacă obligaţiile sunt de valoare egală ele se sting în întregime, în caz contrar, se sting până la concurenţa celei mai mici dintre ele, adică debitorul obligaţiei care are valoare mai mare rămâne obligat, ca urmare a compensaţiei, să plătească celuilalt debitor diferenţa dintre valoarea celor două creanţe31.

Compensaţia are următoarele avantaje în practică32: a) simplifică executarea obligaţiilor, prin evitarea a două plăţi efective, care presupun costuri, timp şi riscuri; b) sporeşte şansele de realizare a creanţei creditorului: este înlăturat riscul insolvabilităţii debitorului care ar exista în cazul efectuării a două plăţi efective (nu este exclusă ipoteza ca, după ce unul din debitori plăteşte datoria sa, celălalt debitor să devină insolvabil înainte de a-şi plăti datoria) şi riscul concursului celorlalţi creditori chirografari cu care altfel ar trebui să intre în concurs (sub acest aspect, compensaţia se prezintă ca o cauză de preferinţă a unui creditor chirografar faţă de ceilalţi)33.

2.2. Domeniul de aplicare a compensaţiei legale. Compensaţia este un mod de stingere a tuturor obligaţiilor, contractuale sau extracontractuale, care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură (art. 1617 alin 1).

Compensaţia nu operează în următoarele cazuri (1618):a) când creanţa rezultă dintr-un act făcut cu intenţia de a păgubi; (de exemplu, victimei unei fapte ilicite nu i se poate opune compensaţia unei datorii pe care o are faţă de autorul acelei fapte; mai concret, dacă Y datorează lui X o sumă de bani, iar X incendiază autoturismul lui Y şi trebuie să-i plătească o despăgubire, nu poate să opereze compensaţia între creanţele reciproce ale celor doi);29 C. Bîrsan; un alt autor analizează mijloacele de stingere a obligaţiilor având ca reper clasificarea lor după cum au sau nu ca efect şi realizarea drepturilor creditorului faţă de debitorul său (L. Pop).30 TRPopescu; C Bîrsan.31 TRPopescu.32 TRPopescu. Datorită avantajelor sale, compensaţia este utilizată mai ales în cazul plăţilor prin cec şi contractului de cont curent (art. 2171- 2183) folosit de comercianţii care au un volum mare de afaceri, care convin ca lichidarea creanţelor reciproce să se facă la un anumit termen prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare; de asemenea, în comerţul internaţional compensaţia are un rol atât de important încât au fost înfiinţate camere de compensaţie („clearing houses”) pentru stingerea datoriilor reciproce dintre partenerii contractuali (TRPopescu). Mai mult, între contul curent şi compensaţie este o legătură indisolubilă, astfel că, potrivit art. 2172, nu pot face obiectul unui cont curent creanţele care nu pot face obiectul compensaţiei şi nu se vor înscrie în acesta sau, dacă sunt înscrise, înscrierea se consideră nescrisă.33 Având în vedere rolul compensaţiei de garanţie a realizării creanţei creditorului, doctrina a asemănat această instituţie cu excepţia neexecutării contractului şi cu dreptul de retenţie, instituţii care permit creditorului (care este debitor al debitorului său, în cadrul unor obligaţii reciproce) să aibă unele prerogative asupra prestaţiei pe care o datorează acestuia; dar spre deosebire de compensaţie excepţia neexecutării contractului presupune existenţa unui contract sinalagmatic, iar dreptul de retenţie existenţa unei legături între datoria solicitată şi lucrul reţinut (TRPopescu).

5

Page 6: 8 Curs Pt Studenti Obligatiile Anul III 2013

b) când datoria are ca obiect restituirea bunului dat în depozit (art 2103) sau cu titlu de comodat (art. 2146); de exemplu, dacă deponentul a dat în păstrare depozitarului bunuri fungibile, care au fost consumate de depozitar, la expirarea termenului contractual depozitarul va trebui să predea deponentului bunuri de aceeaşi natură şi cantitate, neputând să refuze restituirea acestora invocând compensaţia, chiar dacă depozitarul este, la rândul lui, creditorul deponentului;c) când compensaţia are ca obiect un bun insesizabil; de exemplu creanţa privind pensia de întreţinere nu poate fi destinată plăţii creditorilor nici prin compensaţie, pentru că este afectată nevoilor de întreţinere a titularului;d) când ar avea loc în detrimentul drepturilor dobândite de un terţ (art. 1622). Astfel, debitorul care, fiind terţ poprit, dobândeşte o creanţă asupra creditorului său iniţial nu poate opune compensaţia faţă de creditorul popritor. Efectul popririi fiind indisponibilizarea sumelor şi bunurilor poprite34, compensaţia nu se poate face între o creanţă care a făcut obiectul popririi şi o creanţă născută ulterior acesteia; exemplul dat de doctrină este următorul: dacă Primus este creditorul lui Secundus şi debitorul lui Tertius care face poprire în mâinile lui Secundus , acesta devenind creditorul lui Primus, nu poate invoca compensaţia faţă de Tertius, în sensul că datoriile reciproce dintre el şi Secundus s-ar fi stins prin compensaţie, pentru că poprirea a făcut ca suma datorată de Secundus lui Primus să fie indisponibilă35.

2.3. Felurile compensaţiei. Compensaţia poate fi legală, convenţională sau judiciară; ca şi vechiul Cod civil, noul Cod civil reglementează doar compensaţia legală, dar compensaţia convenţională şi compensaţia judiciară, consacrate de doctrină şi jurisprudenţă sub imperiul vechii legiuiri civile, nu sunt interzise de noul Cod civil, ba chiar art. 1617 alin 2 consacră în mod expres posibilitatea părţilor unui raport juridic de a cere compensarea judiciară a creanţelor.

2.3.1. Compensaţia legală. Compensaţia legală operează în puterea legii, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în acest scop. De îndată ce sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, compensaţia operează de plin drept (ipsa vi legis), adică automat, fără ca cei doi creditori să-şi manifeste voinţa în acest sens (art.1617 alin1); compensaţia operează chiar dacă unul sau ambii creditori sunt incapabili36.

Din prevederile legii37, rezultă că pentru a opera compensaţia legală trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:a) obligaţiile trebuie să fie reciproce (art. 1617 alin 1); adică ambele creanţe trebuie să existe între aceleaşi persoane, care să fie, în acelaşi timp, creditor şi debitor una faţă de cealaltă; de pildă, debitorul unei societăţi comerciale nu poate opune acesteia în compensaţie o creanţă pe care o are împotriva asociatului unic al acesteia, întrucât creanţele sunt între persoane diferite; pentru acelaşi motiv, persoana care este debitor faţă de un tutore, nu poate opune acestuia în compensaţie o creanţă pe care o are împotriva minorului aflat sub tutela acestuia38;

34 Potrivit art. 783 C. pr. civ., privind efectul înfiinţării popririi, „Din momentul comunicării adresei de înfiinţare a popririi către terţul poprit sunt indisponibilizate toate sumele şi bunurile poprite. De la indisponibilizare şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel”; în categoria „altă operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate” trebuie inclusă şi compensaţia. De notat faptul că, potrivit art. 783 alin 3 „Indisponibilizarea se întinde şi asupra fructelor civile ale creanţei poprite, precum şi asupra oricăror alte accesorii născute chiar după înfiinţarea popririi”.35 Hamangiu, 1929, vol. II.36 TRPopescu; în practica jurisdicţională s-a statuat că nu este la latitudinea părţilor să accepte sau nu producerea efectelor pe care compensaţia le presupune, pentru că aceasta operează de drept (ICCJ, secţ. com., dec. nr. 2934/2009, publicată pe site-ul web www.scj.ro, accesat în data de 30 august 2013).37 Potrivit art. 1617 alin 1 „Compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură”. 38 De asemenea, un fideiusor poate să invoce compensaţia dacă debitorul pe care îl garantează are o creanţă faţă de creditor; dar debitorul nu poate să invoce compensaţia dacă creditorul are o datorie faţă de fideiusor, deoarece datoriile nu sunt reciproce între aceleaşi persoane (TRPopescu)

6

Page 7: 8 Curs Pt Studenti Obligatiile Anul III 2013

b) creanţele trebuie să fie certe lichide şi exigibile (art. 1617 alin 1); de altfel şi pentru a se putea face executarea silită o creanţă trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă (art. 662 alin 1 C. pr. civ. 39); prin urmare, dacă o obligaţie nu poate face obiectul executării silite, nu poate face nici obiectul compensaţiei. b1) creanţa este certă atunci când existenţa ei este neîndoielnică din punct de vedere juridic; nu este certă creanţa afectată de o condiţie suspensivă, pentru că de îndeplinirea acestei condiţii depinde chiar existenţa creanţei (de exemplu, îţi voi cumpăra autoturismul dacă voi lua permis de conducere)40; b2) creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau determinabil41; de pildă, nu este lichidă creanţa a cărei întindere trebuie stabilită de instanţă; b3) creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului a ajuns la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Dacă una dintre creanţele reciproce este afectată de un termen, nu poate face obiectul compensaţiei, pentru că ar însemna că plata este făcută înainte de termen (de altfel, potrivit art. 662 alin 5 C pr civ, „Creanţele cu termen şi cele condiţionale nu pot fi puse în executare”); de asemenea, creditorul unei obligaţii naturale nu poare să invoce compensaţia pentru a refuza plata datoriei sale, deoarece creanţa sa nu este exigibilă42.

Trebuie precizat faptul că numai termenul rezultat din lege sau din convenţia părţilor constituie obstacole în realizarea compensaţiei43. Termenul acordat de instanţa judecătorească pentru plata uneia din datorii, adică termenul de graţie, nu împiedică realizarea compensaţiei (art. 1619) pentru că el nu amână exigibilitatea creanţei, ci este o favoare acordată de instanţă debitorului care nu-şi poate plăti datoria la termen; deci, dacă în interiorul termenului de graţie debitorul devine creditorul creditorului său va putea plăti prin invocarea compensaţiei;c) creanţele să aibă ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură (art. 1617 alin 1); compensaţia legală nu operează dacă bunurile fungibile primite sunt de natură diferită, întrucât creditorii respectivi nu ar mai primi ceea ce li se datorează, pentru că s-ar schimba obiectul obligaţiei44. Per a contrario, obligaţiile reciproce care nu au ca obiect bunuri fungibile nu pot fi stinse pe calea compensaţiei legale45; compensaţia legală are ca obiect, de regulă sume de bani;d) părţile să nu fi renunţat, în mod expres ori tacit, la compensaţie (1617 alin 3).

2.3.1.1. Renunţarea la compensaţie.Oricare dintre părţi poate renunţa, în mod expres ori tacit, la compensaţie; renunţarea este posibilă

pentru că dispoziţiile legale care reglementează compensaţia nu au caracter imperativ; renunţarea la compensaţie poate avea loc atât înainte, cât şi după îndeplinirea condiţiilor necesare pentru realizarea ei 46; au semnificaţia unei renunţări tacite la compensaţie47: a) acceptarea de către unul dintre cei doi creditori, ale căror creanţe s-au stins prin compensaţie legală, a plăţii datoriei făcută de bună voie de celălalt; în acest caz, renaşte şi creanţa celui care a plătit datoria sa48;

39 Potrivit art. 662 C. pr.civ. „ (2) Creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu. (3) Creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui. (4) Creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.”40 În schimb, creanţa sub condiţie rezolutorie poate fi compensată, dar compensaţia va fi şi ea sub condiţie rezolutorie şi, prin urmare, în cazul în care se îndeplineşte condiţia rezolutorie compensaţia va fi desfiinţată retroactiv (L.Pop).41 Dacă pentru stabilirea valorii unei creanţe este necesară o expertiză ori o lichidare de conturi, compensaţia nu poate opera; în practică, „creditorul unei creanţe care nu-i lichidă, dar care are mijloacele să obţină în justiţie ca ea să devină lichidă, poate recurge la poprirea creanţei în propria sa mână”, evitând astfel riscul de insolvabilitate a debitorului (TRPopescu).42 TRPopescu.43 TRPopescu.44 TRPopescu; C Bîrsan.45 Intră în această categorie obligaţiile de a face, de a nu face şi multe dintre obligaţiile de a da (Baias).46 TRPopescu.47 TRPopescu; C Bîrsan.48 În ce priveşte garanţiile creanţei stinse şi renăscute, art. 1622 alin 3 dispune că „Debitorul care putea să opună compensaţia şi care a plătit datoria nu se mai poate prevala, în detrimentul terţilor, de privilegiile sau de ipotecile creanţei sale” (potrivit art. 1153

7

Page 8: 8 Curs Pt Studenti Obligatiile Anul III 2013

b) plata de către un debitor a unei datorii care s-a stins prin compensaţie, întrucât este urmărit de creditor (care este, la rândul lui debitorul celui urmărit); dacă debitorul plăteşte datoria, deşi ar putea să-i opună compensaţia creditorului său, se consideră că a renunţat la compensaţie;c) acceptarea de către debitorul cedat a cesiunii de creanţă (sau a unei ipoteci, adaugă legea) pe care creditorul său a făcut-o unui terţ cesionar (art. 1623 alin 1 şi art. 1582 alin 3)49; acceptarea cesiunii pur şi simplu de către debitorul cedat (adică fără să opună compensaţia) fiind considerată o renunţare tacită la compensaţie, are drept consecinţă faptul că debitorul cedat nu mai poate opune terţului cesionar compensaţia pe care ar fi putut să o invoce împotriva creditorului iniţial înainte de acceptare, deci trebuie să plătească către cesionar datoria contractată anterior cesiunii.

Dacă cesiunea a devenit opozabilă debitorului nu prin acceptare, ci prin notificare, trebuie făcută distincţie între creanţele dobândite de debitorul cedat împotriva creditorului iniţial după data notificării şi cele dobândite înainte de data notificării: a) potrivit art. 1623 alin2, creanţele dobândite de debitorul cedat împotriva creditorului iniţial după data notificării, nu pot face obiectul compensaţiei, pentru că de la acea dată cesiunea de creanţă i-a devenit opozabilă debitorului cedat; b) per a contrario, creanţele pe care debitorul cedat le-a dobândit împotriva creditorului iniţial înainte de notificare, fac obiectul compensaţiei, aceasta putând fi opusă şi cesionarului de către debitorul cedat, întrucât până la data notificării debitorul cedat este terţ faţă de operaţia de cesiune şi, deci, aceasta nu-i este opozabilă50.

În aceste cazuri (de renunţare tacită), compensaţia va fi rezolvită (desfiinţată), considerându-se că părţile au săvârşit acte incompatibile cu stingerea prin compensaţie a datoriilor reciproce51.

Debitorul care a plătit datoria, deşi putea să opună compensaţia, nu se mai poate prevala, în detrimentul terţilor, de privilegiile sau de ipotecile creanţei sale (art. 1622 alin 3); per a contrario, dacă debitorul nu putea să opună compensaţia pentru că, din motive obiective, nu a cunoscut existenţa creanţei cu care s-a compensat creanţa sa, va beneficia de privilegiile şi de ipotecile creanţei sale52. Potrivit art. 1622 alin 1, debitorul nu poate renunţa la compensaţie în detrimentul drepturilor dobândite de un terţ.

2.3.2. Compensaţia convenţională. Dacă două creanţe reciproce nu îndeplinesc condiţiile pentru a se realiza compensaţia legală (de pildă, una dintre creanţe nu este exigibilă sau obiectul uneia dintre creanţe nu este fungibil), compensaţia poate opera ca urmare a acordului de voinţă al părţilor raportului juridic 53. Compensaţia convenţională se aseamănă cu o dare în plată reciprocă atunci când datoriile compensate au ca obiect prestaţii de altă natură54.

Deşi nu este reglementată în mod expres de noul Cod civil, părţile pot realiza compensaţia convenţională în orice situaţie în care compensaţia, în general, nu este exclusă de lege (art. 1618)55.

din Codul civil din 1864, „Acel ce a plătit o datorie stinsă de drept, prin compensaţie, nu mai poate, repetând plata creanţei pentru care n-a invocat compensaţia, sa pretindă, în prejudiciul altor persoane, privilegiile sau ipotecile acestei creanţe, afară numai dacă este o cauza evidenta, ce l-a făcut sa nu cunoască creanţa care trebuia sa compenseze datoria sa”).49 Potrivit art. 1623 alin 1 „Debitorul care acceptă pur şi simplu cesiunea sau ipoteca asupra creanţei consimţită de creditorul său unui terţ nu mai poate opune acelui terţ compensaţia pe care ar fi putut să o invoce împotriva creditorului iniţial înainte de acceptare”, iar potrivit art. 1582 alin 3 „În cazul în care cesiunea i-a devenit opozabilă prin acceptare, debitorul cedat nu mai poate opune cesionarului compensaţia pe care o putea invoca în raporturile cu cedentul”.50 În acelaşi sens, a se vedea C Bîrsan.51 C Bîrsan.52 Această excepţie era prevăzută expres de art. 1153 din vechiul Cod civil.53 TRPopescu.54 TRPopescu; I.F. Popa.55 În acest sens, profesorul P Vasilescu afirmă că „Compensaţia convenţională rămâne şi pe viitor o aplicaţie concretă a unor principii generale (de la actul juridic, dar şi de la compensaţia legală)”. În sprijinul admisibilităţii compensaţiei convenţionale doctrina a adus şi argumentul că dacă imputaţia convenţională a plăţii (art. 1506) se poate face, în principiu, fără limite, atunci şi părţile pot să convină asupra compensaţiei în cazurile în care compensaţia nu este exclusă de lege (I.F. Popa).

8

Page 9: 8 Curs Pt Studenti Obligatiile Anul III 2013

Atunci când operează, compensaţia convenţională produce aceleaşi efecte ca şi compensaţia legală, dar, pe când compensaţia legală operează din momentul în care există cele două datorii, compensaţia convenţională operează din momentul când s-a încheiat convenţia referitoare la compensaţie56.

2.3.3. Compensaţia judiciară. Dacă în urma soluţionării unui litigiu, instanţa stabileşte obligaţii reciproce în sarcina părţilor, iar acestea nu îndeplinesc condiţiile compensaţiei legale (de exemplu, una dintre creanţe nu este lichidă sau fungibilă cu cealaltă), partea interesată poate cere instanţei compensarea judiciară a datoriilor (compensarea judiciară poate fi solicitată şi prin cerere reconvenţională)57. Instanţa judecătorească poate decide fie convertirea datoriilor, pentru a le face să îndeplinească condiţiile compensaţiei legale (de exemplu, o datorie care nu este lichidă, este transformată, de instanţă, în cadrul judecăţii, într-o datorie lichidă), fie compensarea datoriilor fără a le converti58.

Compensaţia judiciară produce efecte din momentul când rămâne definitivă hotărârea judecătorească prin care s-a dispus compensaţia.

Temeiul legal al compensaţiei judiciare este art. 1617 alin 2, potrivit căruia, „O parte poate cere lichidarea judiciară a unei datorii pentru a putea opune compensaţia”.

2.4. Efectele compensaţiei. Potrivit noului Cod civil, compensaţia produce următoarele efecte59:a) stinge datoriile reciproce ale celor doi creditori, asemenea plăţii (art. 1616); compensaţia nu operează dacă dreptul la acţiune al uneia dintre creanţe este prescris în momentul în care se opune compensaţia (art. 2505); b) odată cu stingerea obligaţiilor se sting şi garanţiile şi toate accesoriile lor; prin urmare, debitorul care a renunţat la compensaţie şi a făcut plata datoriei sale, când va urmări plata creanţei sale nu se poate prevala de garanţiile creanţei, în prejudiciul altor persoane, pentru că prin renunţarea la compensaţie nu se pot înlătura efectele acesteia care s-au produs în beneficiul altor persoane60;c) când între doi creditori există două sau mai multe obligaţii reciproce susceptibile de compensaţie, se aplică regulile stabilite pentru imputaţia plăţii (art. 1620);d) fideiusorul poate opune creditorului unei obligaţii garantate de el (de fideiusor) compensaţia creanţei pe care debitorul principal o dobândeşte împotriva creditorului respectiv (art. 1621 alin 1); în schimb, debitorul principal nu poate, pentru a se libera faţă de creditorul său, să opună compensaţia pentru ceea ce acesta din urmă datorează fideiusorului (art. 1621 alin 2);e) în cazul codebitorilor solidari (solidarităţii pasive) compensaţia care se produce între creditor şi unul dintre debitorii solidari stinge obligaţia doar în limita părţii din datorie ce revine acelui debitor solidar (art. 1450 alin 1); după ce a operat compensaţia, ceilalţi codebitori solidari nu sunt ţinuţi solidar decât pentru partea care a mai rămas din datorie (art. 1450 alin 2); fiecare codebitor solidar poate opune creditorului compensaţia care a intervenit între acesta şi unul dintre codebitori;f) în cazul indivizibilităţii, compensaţia care operează în privinţa unui debitor stinge obligaţia indivizibilă şi îi liberează pe ceilalţi debitori; acestora le revine obligaţia să plătească celui dintâi echivalentul părţilor lor (art. 1432);

56 TRPopescu; în acelaşi sens, a se vedea C Bîrsan; I.F. Popa.57 De exemplu, reclamantul-locatar cere prin justiţie obligarea pârâtului-chiriaş la plata chiriei, iar acesta cere despăgubiri pentru reparaţii care nu erau în sarcina sa; deşi creanţa din cererea reconvenţională nu este lichidă, ea poate fi făcută lichidă prin justiţie, iar instanţa va dispune stingerea celor două creanţe reciproce prin compensaţie până la concurenţa celei mai mici dintre ele (C Hamangiu, vol.II).58 TRPopescu; în doctrină s-a evidenţiat faptul că atunci când au fost îndeplinite condiţiile compensaţiei legale şi, deci, compensaţia a operat de drept, în caz de litigiu, pârâtul trebuie să o invoce formal în faţa instanţei, întrucât compensaţia nu este o chestiune de ordine publică şi nu poate fi ridicată din oficiu de judecători; dacă neglijează să o invoce, pârâtul riscă să fie condamnat la plata creanţei sale (C Hamangiu, vol. II)59 În cazul compensaţiei convenţionale efectele specifice compensaţiei se produc de la data când s-a încheiat convenţia referitoare la compensaţie, iar efectele compensaţiei judiciare se produc de la data când hotărârea judecătorească prin care s-a dispus compensaţia rămâne definitivă.60 TRPopescu.

9

Page 10: 8 Curs Pt Studenti Obligatiile Anul III 2013

g) faţă de terţi compensaţia produce următoarele efecte (art. 1622): g1) nu se poate realiza compensaţia în detrimentul drepturilor dobândite de un terţ; g2) nu se poate renunţa la compensaţie în detrimentul drepturilor dobândite de un terţ.

Sub aspectul dreptului internaţional privat, legea prevede că orice compensaţie este supusă legii aplicabile creanţei căreia i se opune stingerea, parţială sau totală, prin compensaţie (art. 2643 alin 2).

3. Confuziunea.

3.1. Definiţie. Confuziunea constă în întrunirea în aceeaşi persoană atât a calităţii de debitor, cât şi a celei de creditor, în cadrul aceluiaşi raport juridic obligaţional (art. 1624 alin 1). Raportul juridic de obligaţie presupune o legătură între două persoane, una având calitatea de creditor, iar cealaltă de debitor; dacă creditorul devine şi debitorul aceleiaşi obligaţii (sau invers) înseamnă că deţine două calităţi incompatibile între ele şi, în consecinţă, obligaţia se stinge.

3.2. Domeniu de aplicare. Confuziunea se aplică tuturor obligaţiilor, contractuale sau extracontractuale, putând să intervină între persoane fizice şi/sau juridice.

Între persoanele fizice, de regulă, confuziunea intervine în materie succesorală, când creditorul moşteneşte pe debitorul său ori invers; între persoanele juridice confuziunea operează cu prilejul reorganizării lor prin fuziune, divizare sau transformare (art. 232-243); de exemplu, raportul juridic de obligaţie care ar exista între două persoane juridice se stinge dacă persoana juridică rezultată din fuziunea lor prin absorbţie a devenit propriul său debitor.

Noul Cod civil dispune că dacă datoria şi creanţa se găsesc în acelaşi patrimoniu, dar în mase de bunuri diferite, confuziunea nu operează (art. 1624 alin 2). Per a contrario, condiţia pe care o impune legea pentru a se realiza confuziunea este ca datoria şi creanţa să se găsească în acelaşi patrimoniu şi în aceeaşi masă patrimonială (art. 31-33)61.

3.3. Efectele confuziunii. Efectele confuziunii sunt următoarele:a) stinge de drept obligaţia (art. 1624 alin 1) cu toate garanţiile şi celelalte accesorii ale sale care devin lipsite de obiect (această concluzie se deduce din dispoziţiile art. 2428 alin 2, referitoare la stingerea ipotecii); b) confuziunea ce operează prin reunirea calităţilor de creditor şi debitor face să înceteze fideiusiunea, deci o asemenea confuziune profită fideiusorilor (art. 1626 teza 1), care vor fi liberaţi, întrucât garanţia dată de aceştia se stinge62; c) confuziunea calităţilor de creditor ipotecar şi de proprietar al bunului ipotecat stinge dreptul real accesoriu de ipotecă (art. 1625 alin1); de exemplu, dacă creditorul ipotecar moşteneşte sau cumpără imobilul care îi garantează creanţa, ipoteca încetează. Dacă creditorul este evins din orice cauză independentă de el (adică pierde proprietatea asupra bunului pe care îl dobândise) ipoteca iniţială renaşte (art. 1625 alin2)63;d) confuziunea care operează prin reunirea calităţilor de fideiusor şi creditor ori de fideiusor şi debitor principal face ca fideiusiunea să înceteze, dar nu stinge obligaţia principală a debitorului (art. 1626 teza 2); de asemenea, această confuziune nu stinge nici obligaţia de garanţie a celorlalţi fideiusori; în acelaşi sens sunt dispoziţiile art. 2314 (confuziunea care operează prin reunirea calităţilor de fideiusor şi debitor principal, prin moştenirea fideiusorului de către debitor sau invers, face ca fideiusiunea să înceteze, dar nu

61 Potrivit noului Cod civil, patrimoniul poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni (art. 31 alin 2); patrimoniile de afectaţiune sunt masele patrimoniale fiduciare, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum şi alte patrimonii determinate potrivit legii (art. 31 alin 3).62 În doctrină s-a afirmat că creditorul care întruneşte şi calitatea de debitor în acelaşi raport de obligaţie, ca urmare a confuziunii, nu mai poate cere plata de la fideiusor, pentru că acesta i-ar putea cere restituirea plăţii prin acţiune în regres (Hamangiu, vol II).63 Doar evicţiunea care duce la pierderea proprietăţii duce la renaşterea ipotecii; evicţiunea care nu duce la desfiinţarea contractului prin rezoluţiune şi la desfiinţarea titlului cumpărătorului (de exemplu, evicţiunea generată de existenţa unei servituţi ascunse cumpărătorului, a unei locaţiuni etc.) nu generează renaşterea ipotecii (I.F. Popa).

10

Page 11: 8 Curs Pt Studenti Obligatiile Anul III 2013

stinge acţiunea creditorului nici împotriva debitorului principal, nici împotriva aceluia care a dat fideiusiune pentru fideiusor);e) dacă unul dintre creditorii solidari dobândeşte şi calitatea de debitor, confuziunea stinge creanţa solidară numai în proporţie cu partea din creanţă ce îi revine acelui creditor64. Ceilalţi creditori solidari îşi păstrează dreptul de regres împotriva creditorului în persoana căruia a operat confuziunea, proporţional cu partea din creanţă ce îi revine fiecăruia dintre ei (art. 1439);f) confuziunea (dar şi novaţia, remiterea de datorie ori compensaţia) care operează între creditor şi debitorul unei obligaţii indivizibile stinge obligaţia şi îi liberează şi pe ceilalţi codebitori, dar aceştia sunt ţinuţi să plătească debitorului devenit creditor echivalentul părţilor lor (art. 1432 alin 1).

Confuziunea nu aduce atingere drepturilor dobândite de terţi în legătură cu creanţa stinsă prin confuziune, dacă drepturile s-au născut anterior confuziunii (art. 1627); de exemplu, confuziunea calităţii de locator şi locatar, ca urmare a faptului că locatarul dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului pe care îl are în locaţiune, duce la stingerea raportului obligaţional de închiriere, dar sublocaţiunea consimţită de locatar va continua să-şi producă efectele65;

Confuziunea poate să înceteze ca urmare a dispariţiei cauzei care a determinat confuziunea; în caz de desfiinţare a confuziunii obligaţia iniţială renaşte cu efect retroactiv (art. 1628); de exemplu, când acceptarea succesiunii este anulată pentru viciu de consimţământ sau incapacitate66. Odată cu renaşterea obligaţiei iniţiale renasc şi accesoriile, ce excepţia cazului în care terţii au dobândit drepturi asupra bunurilor care garantau obligaţia iniţială; de exemplu, nu vor renaşte garanţiile asupra unor bunuri care au fost dobândite de terţi înainte de desfiinţarea confuziunii sau asupra cărora s-au constituit între timp alte garanţii67.

64 Tot astfel, în cazul unei obligaţii solidare, când confuziunea se produce între creditor şi unul dintre codebitori, creanţa se stinge numai pentru partea acestui debitor, care, dobândind calitatea de creditor, va putea să urmărească pe ceilalţi codebitori pentru restul datoriei (TRPopescu).65 Baias, 2012.66 Hamangiu, vol II.67 I.F. Popa.

11


Recommended