Apariţia şi evoluţia banilor şi bancnotelor în România

Predeanu Mihai

Semenescu Petre

Grigorici Ramona

Profesor Indrumator: Bogdan Boldea

Timisoara, 2013

Dincolo de rolul lor bine definit în economie, banii pot reflecta cu acurateţe aspecte importante din istoria unei ţări, furnizând informaţii deosebit de preţioase despre evenimente şi personalităţi care au marcat-o în mod fundamental.

Originea si apariţia banilor

Putem definii banul ca fiind un bun, cu rol de instrument de schimb şi etalon de măsurare sau pentru alte bunuri. Banii au o istorie îndelungată, suferind numeroase modificări de-a lungul istoriei. Inaintea banilor a existat schimbul (sau trocul). Acesta se facea in mod direct, fara niciun alt element la mijloc. Acest schimb mai purta si denumirea de „Barter”, specific economiilor de piata primitive. Acest barter era, insa, destul de costisitor deoarece se pierdea foarte mult timp pana la reusirea unui schimb multumitor, deoarece presupunea o dubla coincidenta a nevoilor sau dorintelor.

Tocmai din aceste considerente, au aparut primele forme de „bani”, diverse obiecte cu rol de intermediere, de instrument de schimb: dinti de delfin, vite, porci, lana, sare, tutun, argila, ceramica, fildes, carapace de broasca testoasa, blanuri, dar si unelte sau armament. Problema era ca aceste obiecte nu puteau fi divizate fara sa-si piarda din valoare. Astfel, urmatorul pas au fost metalele pretioase. Acestea erau omogene, usor de transportat, inalterabile, omogene, usor de prelucrat si, poate cel mai important aspect, puteau fi divizate fara sa-si piarda valoarea. O problema aici era ca aceste metale pretioase aveau forme si marimi diferite, necesitand o cantarire si masurare la fiecare schimb.

Aceste probleme au fost ulterior inlaturate prin emiterea sau baterea de moneda. Mai exact, folosirea unor bucati „tipizate” de metale pretioase. Toate aceste bucati aveau aceeasi greutate, puritate si erau marcate cu aceleasi semne distinctive. Dupa Herodot, primele monede au fost batute in secolele VII-VI i.e.n. De atunci si pana in secolul XVII e.n., banii s-au regasit sub acelasi principiu: sub forma de monede (din metale pretioase). Acestea difera, insa, de la o regiune la alta si de la un reper temporal la altul. Baterea de moneda era un drept exclusiv al conducerii statului.

Primele monede de pe teritoriul României

Primele monede batute pe teritoriul actual al României sunt emise in vechile orase grecesti pontice (Histria, Callatis şi Tomis). Surse istorice ne spun ca aceste monede au fost batute dupa aproximativ doua secole de la aparitia primelor monede in Asia Mica.

Cele mai vechi monede au fost batute prima oara in secolul al V-lea i.e.n. in Histria (Istria de azi). Acestea erau din argint si cuprindeau pe avers un vultur pe un delfin (reprezentand simbolul orasului), iar pe revers, doua capete alaturate.

Al doilea oras pontic ce bate moneda este Callatis (Mangalia de azi). Acestea se numeau drahme si erau din argint, fiind folosite si in orase precum Heraclea Pontică, Bysantion si Sinope.

Al treilea oras pontic, Tomis (Constanta de azi) bate moneda din a doua jumatate a secoului III i.e.n. Tomisul bate numai moneda de bronz (mai putin staterii de tip Alexandru cel Mare si Lysimach). Acest lucru se datoreaza dificultatii de procurare a metalului pretios care au facut ca monedele sa aiba, la inceput un continut tot mai scazut de argint (5 – 5,5 g), dupa care incep sa fie emise numai monede de bronz. Aceste monede il au pe Apollo pe avers si trepiedul impreuna cu legenda TOMI pe revers.

Cetatile pontice au primit influente din partea grecilor, dezvoltandu-se astfel un centru de comert.

Monede macedonene

In Secolul IV i.e.n. incep sa se dezvolte relatiile comerciale intre daci si macedoni astfel sunt introduse in circulatie monedele lui Filip al II-lea si Alexandru cel Mare (stateri din aur, tetradrahme de argint – Filip – si moneda de bronz). La inceput, monedele macedonene erau tezaurizate, dar pe masura intensificarii schimbului intre sefi de trib si negustorii macedoneni acestea au inceput sa circule in interiorul Daciei. Aceste monede au ajuns pana in Transilvania si Moldova ca urmare a schimbului intre triburi. Monedele patrundeau in general in triburile de la granita si abia apoi se extindeau spre interiorul tarii prin comertul intre triburi.

Tetradrahmele lui Filip al II-lea se pare ca au fost emisiuni postume. Acestea au mai patrus pe teritoriul nostru si prin cele doua campanii macedonene (339, 335 i.e.n.) si cele conduse de Lysimach impotriva lui Dromichaetes.

Tetradrahma tip Filip al II-lea contine pe avers afigia lui Zeus cu o cununa de lauri si 2 tipuri de revers:

- Primul il infatiseaza pe rege calarind cu mana dreapta intinsa, precum si diverse sigle ale atelierului unde au fost emise

- Al doilea reda calaretul olimpic ce poarta in mana o ramura de palmier.

Tetradrahma lui Alexandru cel Mare infatiseaza pe avers capul lui Herakles, iar pe revers pe Zeus stand pe tron tinand intr-o mana o acvila si in cealalta un sceptru, alaturi de diverse sigle si monograme.

Monedele geto-dacilor

Sub conducerea lui Burebista, Dacia cunoaste o perioada de inflorire a culturii medievale geto-dace, monedele autohtone dispar, iar nevoile circulatiei sunt acoperite exclusiv de denarii romani, mai intai de cei republicani si apoi cei imperiali.

Bogatiile materiale ale Daciei, indeosebi zacamintele de aur si de argint, au atras atentia romanilor asupra ei si au grabit cucerirea tarii. Includerea „regatului” lui Decebal in Imperiul Roman este inceputul unei noi perioade istorice pe teritoriul tarii noastre.

Se identifica acum o organizare a emisiunii monetare:

- Imparatul avea dreptul de a bate moneda de aur - Senatul – monede de bronz

Un sistem monetar bine inchegat, care capata putere de lege pe teritoriul tarii noastre.

In aceasta perioada se dezvolta mai precis rolul de bani universali.

Exista 3 tipuri de monede:

- Aur – pt tranzactii de mare valoare - Argint- Bronz

Principalul canal de punere in circulatie a monedei este plata soldei legionarilor romani, tinand seama ca aproape toate asezarile urbane s-au format in jurul garnizoanelor militare. Caracteristic circulatiei monetare din aceasta perioada este completarea emisiunilor centrale cu emisiuni locale, aproape exclusiv de bronz sub controlul guvernatorilor provinciei.

Sec III e.n. Imperiul Roman cunoaste o cadere dpdv economic, inflatia creste foarte mult, iar imparatul da dreptul provinciilor de a emite moneda proprie.

271 e.n. – Retragerea Aureliana – se pastreaza denarul, insa apar si alte monede. Multe dintre ele imita tetradrahma tip Filip al II-lea.

In perioada feudalismului timpuriu (cnezate si voievodate) monedele care circulau pe teritoriul tarii erau de origine bizantina, fiind batute din aur si argint. Sec XI patrund in Transilvania si monede unguresti – dinari.

Invazia tatara din 1204 a avut un impact major asupra statelor romane dpdv al economiei si productiei locale, implicit asupra circulatiei banesti.

1250 – cenad (Transilvania) – Monetarie si oficiu de emisiune si preschimbare a monedei.

Evul Mediu - Odata cu formarea statelor feudale se emite si moneda proprie:

In tara românească

Se pare ca cele mai vechi monede romanesti de pe teritoriul Tarii Romanesti dateaza de pe timpul domniei lui Vladislav I Vlaicu (sau Vlaicu Voda, cum mai este cunoscut) – 1364 – 1377. Sistemul sau monetar a fost introdus in anul 1365 si cuprindea:

- Ducati – 1,05 grame - Dinari – 0,7 grame (sau 2/3 ducat) - Bani – 0,35 grame (sau ½ dinar sau 1/3 ducat)

Aceste monede prezinta, de regula, pe avers un scut alaturi de diferite insemne si simboluri, iar pe revers o acvila cu o cruce in cioc.

Cei care l-au urmat la tron pe Mircea cel Batran (1386 – 1394, 1397 – 1418) au continuat sa bata monede, dar, productia monetara scade datorita Imperiului Otoman, ajungand la un moment dat sa inceteze complet.

Alte monede batute au fost pe timpul lui Mihnea al III-lea (1658-1659) – a batut silingi cu propria efigie – si pe timpul lui Constantin Brancoveanu – a realizat o serie de monede din aur si argint pentru a celebra 25 de ani de domnie.

In secolul al XIV-lea s-au mai gasit pe teritoriul Tarii Romanesti si arginti sarbesti si bulgaresti.

In Moldova

Petru I Musat (1375 – 1391) este primul care intemeiaza un sistem monetar propriu al Moldovei, lucru datorat consolidarii independentei Moldovei. Monedele erau din argint si se numeau groşi şi jumătăţi de gros. Contineau pe avers stema Moldovei (capul de bour cu o stea intre coarne), iar pe revers un scut despicat asemeni celui amintit anterior din Tara Romaneasca. Alexandru cel Bun (1400-1432) a batut ulterior dublu-grosul.

Despot Voda (1561-1563) a incercat sa introduca in Moldova un sistem occidenta si a batut taleri de arginti (in 1562 si 1563) si ducati de aur (1563) carora li se mai adauga: dinari de argint si mangâri de bronz.

La doar cativa ani distanta, si Ioan Voda cel Cumplit (1572-1574) a emis monede de bronz, iar in 1662, Eustratie Dabija a construit o „bănărie” la Suceava si a batut silingi de bronz. Un lucru interesant este ca acesta a si falsificat, la scara larga, diverse monede europene. Si Stefan cel Mare a batut monede de argint.

In Transilvania

Transilvania era o zona foarte bogata din puncte de vedere a resurselor, iar din acest considerent, Carol Robert De Anjou (1307 – 1342) a infiintat mai multe monetarii la Cluj, Sibiu si Lipova. Alte doua monetarii au mai fost infiintate ulterior in timpul lui Ludovic cel Mare (1342 – 1382) la Baia Mare si Brasov. Aici au fost batuti florini de aur, grosi, dinari de argint, dar si alte monede precum: ducati de aur (3,5 grame), taleri de argint si dubli taleri.

Au mai fost batute si multii de ducati cu forme ciudate fiind batute mai mult pentru tazaurizare.

Au mai fost infiintate monetarii la Alba Iulia, Fagaras si Aiud, iar dupa ce Transilvania a intrat sub stapanire habsburgica (1966), au ramas functionale doar cele de la Baia Mare si Alba Iulia.

In aceasta perioada au circulat pe teritoriul Transilvaniei foarte multe monede de origine Maghiara.

Termenul de „bani” vine de la Dinarul banal, emis de catre slavi.

Pe langa monedele emise au circulat si monede straine: monede de aur, ducatii si florinii unguresti, ducatii venetieni, iar dupa sec. al XVI-lea moneda dominanta era talerul olandez, dar mai circulau si ducati venetieni si alte monede.

Talerii olandezi au circulat pana spre sfarsitul secolului al XVIII-lea. Tot atunci „leii” devin moneda de cont. Adica preturile erau exprimate in lei si in parale (subunitatile leului – 1 leu = 40 de parale), dar plata se facea in alte monede (in special austriece si turcesti).

Alte monede ce au circulat pe teritoriul Romaniei:

- Asprul – moneda turceasca - (in Moldova si Tara Romaneasca)- Ducatii venetieni de aur se numesc ţechini din 1540- Taler austriac alaturi de cel olandez, datorita bataliilor dintre Imperiul Otoman si

cel Habsburgic. - Tributul catre turci era platit in ducati si taleri- Intre cele 3 tari romanesti existau stranse legaturi comerciale, in limita impusa de

dominatia otomana, generand un curent continuu de monede in dublu sens: Transilvania – tarile transcarpatice.

- Dupa instaurarea dominatiei habsburgice in Transilvania se introduce un sistem unitar prin care se scot treptat din circulatie banii polonezi si ai Tarii Romanesti.

- Pana sa existe o moneda nationala, se puteau gasi aproximativ 80 de specii de monede straine.

Sec. XVII-XVIII

La mijlocul secolului al XVII-lea Tara Romaneasca si Moldova nu mai bateau moneda, ajungand pe piata o multidudine de monede straine, unde s-a impus talerul olandez (sau Lowentaller) din argint. Talerii olandezi au fost inlocuiti de talerii Mariei Tereza si de cei spanioni (colonatii) spre sfarsitul secolului al XVIII-lea.

Prima batere comuna de moneda pentru Tara Romaneasca si Moldova a avut loc in timpul razboiului ruso-turc (1768-1774) la Sadagura (langa Cernauti). Acele monede aveau pe avers stemele celor 2 tari inscriptionate sub coroana Imperiului Rus, iar pe revers cifrul imparatesei Ecaterina a IIa.

Mai sunt de amintit:

- Zarafii – un fel de bancherii ai inceputului sec. XIX, negustori care stabileau echivalenta dintre mai multe monede straine, lipsind una oficiala.

- Uniunea Monetara Latina – s-a constituit in 1865 si cuprindea Franta, Belgia, Italia si Elvetia. Monedele de referinta din fiecare tara a Uniunii aveau aceeasi greutate in aur fin. Aveau o valoarea de 4,5 g argint sau 0,29 g aur cu un raport de 1:15.5 intre argint si aur. Aceste monede (la fel si subdiviziunile lor) aveau aceeasi putere de circulatie intre tarile din Uniune, dar isi pastrau simbolurile nationale. In 1868 a aderat Grecia, iar numeroase alte state precum Romania, Spania, Serbia si Vatican au adoptat principiile Uniunii, dar nu faceau parte in mod formal din Uniune. Aceasta a fost dizolvata in 1926.

Legea monetara din Romania si primele monede româneşti

In baza legii monetare din 1867 care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1868, se adopta sistemul monetar zecimal metric, similar celui din tarile Uniunii monetare latine, cat si sistemul bimetalist – bazat pe aur si argint in raportul de 1:14,38. Moneda etalon era leul cu 100 de subdiviziuni (bani) si reprezenta 5 grame de argint cu titlul de 835 ‰ sau 0,3226 grame aur cu titlul de 900 ‰. Ea înlocuia vechea unitate monetară leul, cu 40 de subdiviziuni – parale, existentă numai ca monedă de calcul. Un leu nou echivala cu 2,7 lei vechi sau 1 leu vechi era egal cu 0,37 lei noi. În prima perioadă s-a emis numai monedă metalică. Din cauza diferenţelor de valoare create pe piaţa monetară internaţională între aur şi argint, ultimul cunoscând o scădere, apar dificultăţi mari în circulaţia monetară naţională; ca urmare se renunţă la sistemul bimetalist şi se trece la cel monometalist, bazat pe aur, consacrat prin legea din martie 1890. Un kilogram de aur cu titlul de 900‰, reprezenta 3 100 lei, ceea ce revenea pentru un leu 0,3226 g aur. Până la primul război mondial, din timpul căruia începe inflaţia, moneda îşi menţine constant valoarea şi raportul cu celelalte valute importante străine.

Primele monede romanesti erau batute din aur (5 lei, 10 lei si 20 lei), argint (50 bani, 1 leu, 2 lei) si bronz (1 ban, 2 bani, 5 bani, 10 bani). Inainte de 1877, suzeranitatea Romaniei fata de Poarta a ingreunat baterea monedelor din aur si argint deoarece acestia voiau ca monede nationale sa poarte si un insemn al Imperiului Otoman. Datorita acestui impediment, dar si din lipsa de mijloace financiare, primele monede batute erau doar cele de bronz. Iar pana la inaugurarea Monetariei Statului in anul 1870 (si modernizata in 1879), monedele nationale erau batute in afara, in special la Birmingham sau Bruxelles.

În 1868, s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 de exemplare, aceasta fiind considerată drept probă. Începând cu 1870 s-au emis și monede de argint cu nominalele de 50 de bani, 1 leu și 2 lei. Începând cu 1880 s-au emis și monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulație s-au bătut în 1883 și 1890.

Primele insemne monetare de hartie

Primele însemne monetare de hârtie sunt biletele ipotecare, emise conform legii din 12 iunie 1877, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei și 500 lei, de către Ministerul de Finanțe, pentru a obține fondurile necesare susținerii financiare a Războiului de Independență.

La 1 aprilie 1880, este înființată Banca Națională a României, fiind singura abilitată să emită monedă de metal și hârtie. Prima bancnotă emisă de Banca Naţională este datată 19 ian. 1881 şi are valoarea nominală de 20 lei, fiind tipărită în atelierele BNR din Bucureşti, folosind clişee şi hârtie cu filigran elaborate la Banca Franţei. În cursul aceluiaşi an, au fost fabricate, în aceleaşi condiţii, nominalurile de 100 şi 1 000 lei. Desenul bancnotelor a fost realizat de Georges Duval, iar gravura clişeelor din cupru de Pierre Dujardin, aceiaşi artişti care au lucrat şi pentru biletele ipotecare. Bancnotele BNR având caracteristici identice cu cele ale emisiunii din anul 1881 au fost emise până în anul 1895 (bancnota de 20 lei), 1906 (bancnota de 1 000 lei), respectiv 1907 (bancnota de 100 lei).

Moneda Româneasca in perioada antebelica si in timpul neutralitatii Romaniei

În 1906, s-au bătut o serie de monede de aur, cu valorile nominale de 12,5 lei, 20 lei, 25 lei, 50 lei și 100 lei, aniversând cei 40 de ani de domnie a regelui Carol I.

Desi timp de 2 ani dupa inceperea Primului Razboi Mondial, Romania a fost neutra, aceasta a fost totusi afectata de razboi deoarece era nevoita sa faca niste cheltuieli importante in vederea pregatirii pentru razboi, deoarece era clar ca la un moment dat va trebui sa intre in razboi. Aceste cheltuiueli au fost acoperite prin imprumuturi internet si externe.

Un lucru important de amintit: convertibilitatea in aur a leului a fost limita la anumite monede, mai putin la cele foarte cautate (napoleonul si lira sterlina de aur). Pe langa asta, BNR-ul a centralizat rezervele de aur detinute, astfel ca stocul bancii in 1916 avea un procent de 218% fata de 1914. Desi aveau acoperire in aur, datorita convertibiltiatii limite, a inceput sa se observe procesul inflationist.

Moneda Romaneasca inntre anii 1916 - 1939

După intrarea României în primul război mondial, sistemul monetar naţional, cu stabilitate puternică până atunci, se deteriorează sub loviturile inflaţiei, devine instabil si rezulta o fluctuatie puternica a preturilor pe piata.

Între anii 1916–1924 moneda naţională, în urma războiului şi unificării monetare necesitată de Unirea de la 1918, suferă mari transformări, în principal prin sporirea substanţială a masei sale în circulaţie şi a reducerii valorii pe unitate. Atât cheltuielile de război cât şi preschimbarea monedelor din teritoriile unite cu România (precum coroane austro-ungare sau ruble rusesti, dar si a banilor de ocupatie emisi de armata germana) s-au efectuat fără o mărire corespunzătoare a acoperirii în aur a leului. Din iulie 1917 institutul de emisiune a suspendat convertibilitatea bancnotelor care durează până la 1929. După calculul Băncii Naţionale coeficientul de depreciere al leului în perioada 1918–1928 faţă de 1913 a reprezentat: POZA2.

Inflația continuă într-un ritm moderat în perioada interbelică și în cea a celui de-Al Doilea Război Mondial şi va produce, până în august 1947, cea mai mare prăbuşire pe care a suferit-o până atunci leul.

Legea monetară din anul 1929 menţine monometalismul, fixează leului o valoare aur de 32,258 ori mai redusă decât în 1867, greutatea în aur a etalonului fiind de numai 0,010 gr. faţă de 0,3226 gr. în 1890. Un alt motiv pentru deprecierea accelerata a leului a reprezentat-o si scaderea dezastruoasa a productie in urma distrugerilor provocate de Primul Razboi Mondial. Astfel, în anul 1919, Bursa din Paris ajunsese să coteze leul la o medie de 37,26 FF = 100 lei, în timp ce, cu 5 ani în urmă, cursul mediu era 100 FF = 98,21 lei. Scăderea cursului leului s-a reflectat şi în viaţa cotidiană: către sfârşitul anului 1922, preţurile crescuseră, în medie, de aproximativ 22 ori faţă de nivelul celor din anul 1916.

Dupa terminarea razboiului si revenitrea centralei BNR la Bucuresti, o problema destul de mare a reprezentat imprimarea bancnotelor. Era o foarte mare nevoie de insemne monetare astfel ca BNR a negociat cu Banca Frantei atat tiparirea, cat si fabricarea hartiei necesare imprimarii biletelor de 20 si 100 lei.

De ce era nevoie ca BNR sa imprime in Franta aproape in totalitate emisiunile sale? In primul rand era o nevoie foarte mare sa puna in permanenta la dispozitia pietei o cantitate foarte mare de bilete. In al doilea rand dotarea tehnica din acel moment a Serviciului Fabricarii si Contabilitatii Biletelor nu mai corespundea realitatilor timpului, imprimeria BNR nemaifacand fata necesitatilor tiparirii inca dinainte de Primul Razboi Mondial. Mai trebuie sa punem la socoteala si dezorganizarea suferita de BNR, aceasta aflandu-se nu de mult sub sechestrul german. Informatiile din aceasta perioada sunt foarte putine, dar este cert ca acestia au luat o parte din masinile tipografice.

Unificarea monetară (1920-1921)

Unificarea monetară a fost realizată în cursul anului 1920, în baza unor împrumuturi pe care statul român le-a contractat de la BNR pentru acoperirea bancnotelor străine retrase din circulaţie. Preschimbarea coroanelorse facea la cursul 1 coroană = 0,50 lei. Pentru ruble, a început la 28 sept., însă au fost stabilite cursuri diferite, în funcţie de suma prezentată la schimb (pentru primele 5 000 ruble, 1 leu = 1,35 ruble Romanov = 1 rublă Lwow; peste 60 000 ruble, 1 leu = 1,10 ruble Romanov = 0,30 ruble Lwow ). Preschimbarea valutelor străine nu a fost lipsită de speculaţii financiare, mai ales în ceea ce priveşte coroana austro-ungară, a cărei cotaţie la bursă era de doar 0,20 lei, faţă de cursul oficial de 0,50 lei.

Al doilea Razboi Mondial

Dupa abdicarea regelui Carol al II-lea si proclamarea Statului National Legionar, nu au fost emise bancnote care sa poarte insemne specifice noilor realitati ci s-ap preferat sa se aplice un supratipar peste efigia regelui ce continea data de 6 septembrie 1940 intr-un medalion oval.

Al doilea război mondial a adus cu sine o scumpire graduală a vieţii, pe măsură ce România a utilizat din ce în ce mai multe resurse în campania antisovietică. Cauzele acestui fenomen sunt multiple: lipsa materiilor prime datorită greutăţilor de import, reducerea forţei de muncă în agricultură şi industrie datorită concentrărilor pe frontul antisovietic, dificultăţile de exploatare a căilor de comunicaţii din interiorul ţării care au fost cauzate de prioritatea transporturilor militare şi de bombardamentele Aliaţilor.

Între anii 1939 şi 1946 – august – emisiunea monetară a sporit de la cca 54 mil.iarde lei la 48 877 mil.iarde lei. În perioada războiului, şi mai ales în cea postbelică, o puternică inflaţie depreciază leul reducându-i puterea de cumpărare până la 1 / 40 faţă de valoarea antebelică.

Intrarea Armatei Roșii pe teritoriul țării, în 1944, aduce cu sine și impunerea către populație a acceptării leului de ocupație rusesc. Obligarea României la plata a uriașe despăgubiri de război duce inflația la rate astronomice în 1946 și, mai ales, în 1947. În 1946 este emisă moneda de 100.000 lei, iar la 25 iunie 1947 este emisă bancnota de 5.000.000 lei, acestea fiind însemnele monetare cu cel mai mare nominal din istoria României

Problema falsificarii bancnotelor nationale

Dupa cum se stie, primele bancnote ale BNR au fost emise in anul 1881. Increderea publicului a fost castiga repede astfel ca emisiunea de bilete a crescut treptat de-a lungul anilor. Pe masura ce volumul de bancnote care circulau pe piata s-a marit, s-au inmultit si incercarile de contrafacere a acestora, astfel incat conducerea institutiei s-a vazut nevoita sa ia masuri. Cel mai expus falsificarii era biletul cu valoarea nominala de 20 lei. Asta se intampla si in alte state europene. Falsificari s-au realizat la Severin prin zoncografie si in comuna Leu, Dolj prin gravura. Pentru a elimina s-au tiparit cu 2 culori atat pe fata cat si pe verso. Aceasta tiparire polichroma inlatura mai intai putinta de a se reproduce desenul biletelor prin fotografie si aici direct prin litografie sau zincografie. Se imprimau pe hartie de ramie. Era mai solida si mai supla decat hartia de bumbac. Pe hartia de ramie se puteau tiparii detalii de foarte mare finete si era mai greu de falsificat datorita grosimii reduse. Era mai scumpa, dar se amortiza datorita duratei de viata mai mari. 1896 prima bancnota imprimata bicolor de catre BNR. Desenele de pe bancnota de 20 lei au fost realizate de Banca Frantei dupa proiectele si indicatiile trimise de BNR.

O problema cu care BNR se confrunta inca de la prima tiparire de bancnota este tentativa de falsificare sau contrafacere. Acestea s-au intensificat la inceputul secolului al 20lea. Majoritatea cazurilor de falsificare au avut loc in afara granitelor tarii. Prima inregistrare de falsificare a unui bilet al BNR s-a consmenat in anul 1883 cand un roman si 2 bulgari au falsificat la Varna bancnote de 20 lei in valoare totala de 21720 lei. Un alt caz la Leu, jud Dolj: 360 de bielte de 20 lei. Pedeapsa a fost munca silnica pe viata pentru unul si 15 ani munca silnica pentru celalalt. BNR a fost mereu preocupata sa intareasca securitatea propriilor bilete, dovada ca dupa Primul Razboi mondial rata de contrafacere a scazut considerabil. Astazi intalnim numeroase elemente de siguranta pe bancnotele emise de BNR: Fereastra Transparenta, Filigran, Fir de Siguranta, Element de suprapunere, Banda iridescenta, Microtext, Imprimare vizibila in lumina ultravioleta (pentru toate bancnotele). De

la 10 lei in sus (inclusiv): Imprimare aurie (pentru moenda emisa in 2005 si 2008) Imprimare in relief, imagine latent (pentru cea emisa in 2005). De la 50 lei in sus: Microperforatii, Cerneala care isi schimba culoarea.

Monede si medalii numismatice (sau monede comemorative)

După anul 1990, Banca Naţională a reluat tradiţia, întreruptă în perioada comunistă, a emiterii de monede şi medalii destinate colecţionarilor. Astfel, începând cu anul 1995, au fost realizate monede şi medalii din argint, iar din anul 1998 au fost emise piese jubiliare din aur. Aceste emisiuni evocă personalităţi culturale, momente ale istoriei civilizaţiei româneşti şi universale, monumente de arhitectură, rezervaţii naturale etc. Piesele astfel realizate sunt păstrate în capsule de protecţie transparente. Prezentarea lor se face în casete din material plastic sau din lemn şi sunt însoţite de un certificat de autentificare a datelor tehnice şi a conţinutului de material preţios.

O femeie de o bancnota romaneasca

Peste 8 mii de români au semnat deja o petiţie în acest sens, pe care voluntarii vor să o înmâneze guvernatorului Băncii Naţionale. Astfel, ei vor să îl convingă pe Mugur Isărescu să imprime chipul unei femei pe bancnotele care poartă semnătura sa.

ALTFEM propune o listă cu 12 personalităţi feminine care au marcat istoria şi cultura din România: Regina Maria, Ana Aslan (medic), Ştefania Mărăcineanu (fizician), Sofia Ionescu (prima femeie neurochirurg din lume), Ana Ipătescu (rol important în Revoluţia de la 1848), Haricleea Hartulari-Darclee (soprană), Alexandrina Cantacuzino (lideră a mişcării feministe româneşti), Aurora Gruescu (prima femeie inginer silvicultor din lume), Elisa Leonida Zamfirescu (prima femeie inginer din Europa), Cecilia Cuţescu-Storck (prima femeie profesor universitar în învăţământul de artă din Europa), Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu (prima femeie doctor în drept din lume), Ecaterina Teodoroiu (eroină în Primul Război Mondial).