1  

MULTICULTURALITATE _ ÇOKKÜLTÜRLÜLÜK _ МУЛЬТИКУЛЬТУРАЛИЗМА _ МУЛЬТИКУЛЬТУРАЛІЗМУ _ ΠΟΛΥΠΟΛΙΤΙΣΜΙΚΌΤΗΤΑ _ MULTICULTURALISMO _ MULTIKULTURALISMUS _  МУЛТИКУЛТУРАЛИЗЪМ 

I N V E N T A R      D E      C O O R D O N A T E       I N      S P A Ț I U L     D O B R O G E A N 

ARGUMENT: [MULTI –ETNICITATE SAU MULTI–CULTURALITATE?]

Când identificăm multiculturalitatea cu o caracteristică distinctivă a unui anumit teritoriu, miza principală este asigurarea supravieţuirii şi continuităţii modelelor culturale existente.

La nivel european sunt considerate extrem de importante atât recunoaşterea cât şi conştientizarea identităţilor şi diferenţelor dintre culturi, încercând să se realizeze o îmbogăţire a dialogului intercultural. Zonele cu diversitate culturală (în sensul prezenţei într-un anumit teritoriu a mai multor etnii şi modele culturale) presupun existenţa diferitelor forme de dialog, intensificarea capitalului relaţional între diferite grupuri sociale şi, în cel mai fericit caz, o încercare de înţelegere reciprocă, dincolo de avantajele economice. Spunem în cel mai fericit caz pentru că diversitatea culturală la nivelul unui teritoriu stabilit poate genera dimpotrivă conflicte sociale şi caracteristica distinctivă a teritoriului (prezenţa multiculturalităţii) să devine orice altceva decât un element de polarizare culturală.

România, cu cele 20 de grupuri minoritare reprezentate în Parlament, respectiv cele 23 de categorii identitare înregistrate de recensământ, se regăseste în primele poziţii în ierarhia ţărilor europene cu un număr semnificativ de minorităţi1. Desi se numără printre statele care au intreprins o serie de măsuri în sprijinirea acestora (acte normative- aprox. 200, instituţii de stat sau servicii în cadrul acestora, fonduri pentru sprijinirea organizaţiilor), România se afla într-un stadiu de acceptare formală a standardelor europene şi derulare de practici non-transparente alături de alte ţări ca: Bulgaria, Grecia.

La nivel naţional, Dobrogea este identificată ca unul dintre arealele cu cea mai mare diversitate culturală (13 grupuri minoritare). La apogeul diversităţii sale culturale (1878), românii reprezentau aproximativ 23% din populaţia totală. Ulterior, ponderile grupurilor minoritare s-au redus considerabil. În ciuda faptului că tendinţele admistraţiei ţării (începând cu 1878 - momentul alipirii Dobrogei de Nord, considerată pământ otrăvit, o „consolare”în comparaţie cu teritoriul cedat ruşilor şi continuând cu perioada comunistă) s-au direcţionat spre diminuarea vizibilităţii grupurilor minoritare, începând cu anii 1990 se readuc în discuţie drepturile culturale ale acestora. În mod ironic, această reducere cantitativă a grupurilor minoritare coincide cu o creştere a numărului de programe şi proiecte care vin în sprijinul diversităţii culturale a spaţiului dobrogean.

Bhikhu Parekh2, făcând distincţia între conceptele de multiculturalitate (dimensiunea socială a fenomenului de diversitate etnoculturală) şi multiculturalism (componenta normativă a fenomenului), distinge 3 paliere de manifestare a fenomenului de diversitate culturală: (1) diversitatea subculturală (amestec de tradiţii, obiceiuri, practici, stiluri de viaţă care pot fi identificate în acelaşi spaţiu cultural comun şi care nu produc tranformări semnificative în perceperea generală a spaţiului şi a componentei normative a fenomenului); (2) diversitatea de perspective (comunităţi care se disting faţă de restul populaţiei prin alte sisteme de valori şi stiluri de viaţă şi devin adversari puternici în dominarea spaţiului public; (3) diversitatea                                                             1“  POLITICI  DE  INTEGRARE  A  MINORITĂȚILOR  NAȚIONALE  DIN  ROMÂNIA.  ASPECTE  LEGALE  ŞI  INSTITUȚIONALE  ÎNTR‐O PERSPECTIVĂ COMPARATĂ”,  Cluj‐Napoca, Fundația CRDE, 2008 2 idem 1

2  

comunală (reflectă interesul unor comunităţi, cu o anumită istorie şi concentrare la nivelul teritoriului studiat şi care mizează pe soluţii politice pentru afirmarea propriei culturi).

În baza clasificării de mai sus, în Dobrogea s-ar identifica un tip de diversitate subculturală. Acest teritoriu este recunoscut ca o zonă de acceptare etnică3,  în care fără a abandona valorile proprii se acceptă şi valorile celuilalt, favorizând schimbul cultural.

Harta identităţii culturale a Dobrogei rezultă atât dintr-o continuitate a populaţiei româneşti autohtone, cu suprapuneri în straturi succesive a elementului românesc din celelalte ţinuturi, dar şi din semnele evidente ale existenţei populaţiilor minoritare. În acest context de schimburi de mesaje culturale s-a generat atât un proces de aculturaţie, dar şi formarea unor cadre distinctive de manifestare al fiecărei etnii în parte.

STRUCTURI ETNICE PE TERITORIUL DOBROGEAN

 Identificarea şi  interpretarea oricărui fapt de cultură aparținând identității dobrogene presupune 

un  studiu  comparativ,  în  care  aspectele  analizate  pentru  fiecare  etnie  trebuie  privite  în  raport  cu dezvoltarea socială, lucrând atât cu prezentul cât şi cu mentalitatea şi istoria comunității respective. 

În opinia lui Will Kymlicka, factorii determinanţi ai multiculturalităţii unui anumit teritoriu, cu implicaţii deosebite la nivel de politici culturale se bazează pe disticnţia între:

• diversitate cu rădăcini istorice, reperezentată de existenţa unor minorităţi cu o anumită tradiţie la nivel naţional („minorităţi naţionale”) , concentrate teritorial;

• diversitatea ca rezultat a unui fenomen migraţional, care produce practic nişte grupuri etnice.

În primul caz , divesitatea de perspectivă şi relaţia cu teritoriul determină crearea unui mediu competitiv în ce priveşte dominarea spaţiului cultural. Această relaţie de competiţie dusă la extrem se transformă în conflict şi devine complet neproductivă.

În al doilea caz, componenta de mobilizare a multiculturalismului aferent nu inregistrează schimbări esenţiale în cadrul sistemului de valori, ci doar în deschiderea şi diversificarea spaţiului cultural comun.

Se poate identifica o prezenţa cu o anumita tradiţie şi istorie în cazul minorităţilor turcă şi tătară, prima consemnare documentară a prezenţei unor turci preotomani pe teritoriul ţării noastre fiind încă din 1264. O etapă semnificativă a colonizarii Dobrogei este perioada 1444 (bătălia de la Varna) - 1878 (pacea de la Berlin), în care teritoriul a fost sub dominaţie otomană, iar localitatea Babadag era garnizoană militară şi important centru cultural (Limona Răzvan:2009). În prezent, deşi se regăsesc într- o pondere semnificativă în comune ca Dobromir (50% - turci), Independenţa, Cobadin (22% din care 13% turci si 9% tătari), aceste comunităţi nu se impun în dominarea spaţiului cultural comun, ci îşi menţin o prezenţă discretă.

În ceea ce priveşte aşezarea ruşilor- lipoveni sau a ucranienilor se poate identifica o diversificare culturală a arealelor respective rezultată dintr-un fenomen migraţional: ruşi- staroveri - în urma prigonirilor din Rusia pentru respingerea reformelor de cult ale patriarhului Nikon, iar ucrainieinii - sub impulsul Poloniei şi Rusiei în trei valuri migratoare: (1) hatmanul                                                             3„Aspecte etnografice in arealul Deltei Dunarii”, Autori: Cristina Dinu, Aurel Stanica, dr. Steluta Pârâu, Mihaela Iacob

3  

Ivan Mazepa şi Filip Orlica, (2) distrugerea Siciei Zaporojene în 1775 şi lichidarea armatei cazace de către Ecaterina cea Mare, (3) -1828 -1861, asezarea a numerosi soldati, fugari, interesaţi în pescuit, agricultură şi fabricarea mangalului din lemn) (Limona Răzvan:2009).

Grafic - Evolutia etniilor din dobrogea in perioada 1900-2002

Nota: În recensământul din 1928 populaţia tătară nu apare deoarece turcii şi tătarii sunt calculaţi împreuna ca musulmani.

Din graficul evoluţiei etniilor din Dobrogea intre anii 1900-2002, se observă câteva momente cheie pentru diferitele etnii:

• perioada 1930- 1957, în care se produc cele mai dramatice schimbări: reducerea dramatică a populaţiei bulgare (de la 49 071 de locuitori în 1930 la doar 749 în anul 1956), germane (de la 12018 în 1930 la 735 în 1956) si evreieşti, de la 2988 în 1930 la 971 în 1957; acceaşi perioadă marchează o tendinţă ce se va menţine până în ziua de azi: o creştere exponenţială şi semnificativă a populaţiei române marcată de schimbarea regimului şi de politica de uniformizare a regiunii Dobrogei, şi scăderea ponderii mulltor etnii: de exemplu sârbi, croaţi, , slovaci, sloveni,italieni.

• scăderea populaţiei greceşti în perioada 1928- 1966 de la 7739 în 1930, la 1399 în 1956, urmând ca apoi să crescă din nou şi să ajungă la 2270 în anul 2002

• ca o constantă de menţin populaţiile de ruşi lipoveni, turci şi tătari, care nu au cunoscut o scădere semnificativă şi a căror prezenţă se menţine ca dominantă etnică dintre populaţiile minoritare.

O mărturie a originii etnice a unor aşezări dobrogene o constituie documentaţiile etnologice care au stat la baza întocmirii „Atlasului etnografic român”. Astfel, conform hărţii ce ilustrează originea etnică a locuitorilor redată de nume ale părţilor de sat, se pot întâlni: tătari: Valu lui Traian, turci: Valu lui Traian, bulgari: Şipotele, Casimcea, Ruşi: Casimcea, Chilia Veche, ucraineni: Chilia Veche, ţigani: Luncaviţa, Niculiţei sau de poreclele date satelor de către locuitorii aşezărilor învecinate (colonizaţi, moldoveni, bulgari, ţigani, mocani, cojeni, turcani, eschibabeni, ţuţuieni).

Schema 2: Evoluţie teritorială - evoluţie demografică, aşezarea etniilor

4  

DISTRIBUŢIA GRUPURILOR MINORITARE IN SPAŢIUL DOBROGEAN

Schema 3: Localizarea primelor aşezări ale principalelor grupuri etnice şi direcţiile de migraţie

Privind evoluţia etnografică a teritoriului dobrogean se disting o serie de fenomene ca:

• dispunerea concentrată a grupurilor etnice, rezultat al direcţiei de imigrare: ex. în zona nordică a Dobrogei – localităţile de ruşi -lipoveni;

• dispunerea liniară a grupurilor etnice, se formează practic nişte culoare culturale – ex localităţile de ucrainieni (în zona braţului Sfântul Gheorghe);

• formarea unor nuclee în care predomină o anumită etnie ruptă de arealul de concentrare a grupului minoritar sau formarea unor enclave culturale de minorităţi fără o pondere consistentă în structura populaţiei dobrogene, dar semnificativă la nivelul aşezărilor respective: ex. Greci – o comunitate de italieni, Izvoarele – o comunitate elenă, Fântâna Mare – o comunitate turco-tatară;

• formarea unor nuclee multietnice, identificate în special cu centrele urbane existente: Tulcea, Constanta, Babadag etc.

• grupurile etnice nu se concentrează în special în zonele urbane , ci dimpotrivă se poate sesiza o distribuţie semnificativă a acestora în spaţiul rural. De exemplu, după ce turcii retrag o parte din populaţie in 1829, permiţând românilor veniţi din Moldova şi Basarabia să se aşeze în localităţi cum ar fi Murighiol, Colina, Mahmudia, Beştepe şi ulterior în centrele urbane, satele părăsite sunt treptat repopulate de ucrainieni şi ruşi- lipoveni. În prezent există o serie de localităţi rurale care au contribuit la conservarea indentităţii multiculturale a spaţiului dobrogean (Carcaliu, Baspunar, Greci, Izvoarele etc.).

Analizând comparativ situaţia prezentă şi un moment culminant relevant pentru multticulturalitatea în spaţiul dobrogean - anul 1900 şi derulând întregul proces (pierderile teritoriale şi mişcările de populaţie care au condus de multe ori la modificarea profilului etnic al anumitor zone în favoarea românilor), se observă o diminuare semnificativă a grupurilor minoritare şi practic arealele, nucleele, culoarele culturale din trecut şi-au pierdut puternic din vizibilitate şi semnificaţie. Diferite măsuri legislative şi administrative, în special din perioada comunistă, au diminuat treptat din identitatea culturală a locului. În ciuda acestei stări de fapt există numeroase mărturii şi urme, experienţe ale diversităţii culturale care pot să genereze o revitalizare a spaţiului dobrogean.

O HARTĂ A IDENTITĂŢII CULTURALE ÎN SPAŢIUL DOBROGEAN

Din punct de vedere al modului de viaţă, al elementelor de patrimoniu material (arhitectura

vernaculară şi cea a lăcaşurilor de cult) şi imaterial (tradiţii, obiceiuri, literatură etc.), există elemnte comune şi caracteristici distinctive pentru fiecare etnie prezentă în acest teritoriu. Acestea se manifestă în viaţa de zi cu zi şi se dezvăluie sub diverse forme, constituind un peisaj

5  

cultural aparte, specific prin aporturile pline de originalitate ale fiecarui grup cultural faţă de ceea ce este considerat „comun”. Stadiul actual al identităţii culturale a spaţiului dobrogean este si rezultatul unor condiţionări naturale (cadrul geografic), istorice (pierderi teritoriale – schimburi de populatie), reguli de organizare stabilite de-a lungul timpului (structura morfologică a satelor, organizarea gospodăriilor) sau al relaţiilor cu alte teritorii şi comunităţi.

Elementele distinctive rămân tributare credinţelor şi obiceiurilor legate de construirea (organizare spaţială, compoziţie) si decorarea casei (elemente arhitecturale, obiecte interioare), iar gospodariile devin mărturii ale gradului de intrepatrundere a tradiţiilor locale. Se regăsesc elemente similare fie în amenajările interioare (folosirea ţesăturilor textile atât la români- ştergare, cât şi la turci/tătari- geaulâc/cevre), unde se observă motive, simboluri si teme comune (arborele vietii, motive florale si geometrice), fie în obiceiuri legate de procesul efectiv al construirii gospodăriei (aşezarea unor obiecte la temelia casei pentru bogăţie şi fericire sau crucea din lemn pusă pe fiecare rând de zidărie ridicat). Dar în acelaşi timp aceste elemente poartă însemnul unui anumit model cultural pentru că fac trimitere la mituri, credinţe străvechi, transfigurarea în imagini a ocupaţiilor şi a relaţiei cu natura, specifice fiecărei etnii în parte.

Ca un efect al intensităţii interacţiunii între diferite grupuri etnice, se poate sesiza o tendinţă de omogenizare a casei tradiţionale. În aceste cazuri, este foarte dificil de identificat o locuinţă specifică unei anumite etnii, ele suferind continue adaptări şi modificări. Astfel de exemple sunt satele mixte din arealul lacului Razelm, ce preiau casa tipic românească sau satul Ciucurova, unde locuinţa turcă imită forma celei germane, ambele tendinţe semnalând faptul că diferenţele de locuire tind uneori să dispară.

Pentru a revitaliza o diversitate culturală regasită la nivelul gospodariei tradiţionale, o soluţie folosită este aceea de a consulta documente şi materiale vechi, relevee, poze, descrieri, pentru a se putea reconstitui cu succes aceste modele.

Un alt criteriu de diferenţiere este reprezentat de literatura populară. Basmele reprezintă in

modul cel mai complex şi în acelaşi timp cel mai greu şi liber de interpretat de gândire şi viziunea asupra lumii al unei culturi şi se pot întâlni multe referinţe care ne pot ajuta mai bine să înţelegem cultura respectivă. Pot conţine experienţe de viaţă şi mărturii ale existenţei într-un spaţiu şi timp şi au rolul de a transmite în timp valori şi experienţe, cuprinzând în acelaşi timp aspecte şi elemente (caracteristice fiecărei culturi) din viaţa de zi cu zi. Se observă astfel că basmele au în comun idei, valori, principii, însă fiecare este povestit şi trecut prin propriul filtru de gândire şi de înţelegere a aspectelor de viaţă, al fiecărei etnii. Se observă şi o bogăţie de conţinut prin: vocabular: regionalisme, expresii specifice, proverbe, modul de exprimare şi povestire diferit, accentul pe diferite momente este pus diferit, dialogul şi interacţiunea dintre personaje sunt diferite în funcţie de caracteristici etnopsihologie ale fiecărei etnii în parte. Se poate raporta basmul dobrogean la fenomenul de convieţuire în Dobrogea: mai multe comunităţi, având fiecare o identitate proprie, împărtăşesc aceleaşi valori şi principii obţinute în timp prin convueţuire, aşa cum acelaşi basm este povestit altfel în funcţie de etnia care l-a creat şi adaptat propriei realităţi. 

6  

CONCLUZII

O renaştere etno-culturală pentru spaţiul dobrogean reprezintă o oportunitate. Valorificarea diversităţii culturale şi implicit a teritoriului prin turism cultural, utilizand etnicitatea ca factor principal, insuficient fructificat pana acum, poate constitui un punct de plecare într-un proces de revitalizare a arealelor rămase în urma sau slab dezvoltate, ca cele din mediul rural dobrogean.

În lucrarea „Dobrogea. Identităţi şi crize”4 se punctează faptul că spaţiul dobrogean dispune de nişte „cadre etnice care trebuiesc umplute cu identitate”. Acel specific cultural reprezintă, din punct de vedere economic, o resursa importantă şi un ingredient cheie. În acest sens pot fi discutate două direcţii majore de interventie posibile:

• o revitalizare a tradiţiilor locale – inventarierea tradiţiilor existente şi integrarea lor în propuneri menite să reabiliteze identitatea culturală a locului şi promovarea unor modele culturale ca cel al comunităţilor de ruşi lipoveni; aceasta intervenţie presupune existenţa unei comunăţi minoritare care sa dispună încă de un număr suficient de membrii şi a unui anumit grad de conservare a tradiţilor specifice locului; un muzeu locuit.

• o reinventare a tradiţiilor locale – integrarea unor areale în diferite trasee culturale sau circuite turistice presupune promovarea unor etichete simbolice; în cazul grupurilor sociale aflate pe cale de dispariţie, unde se regăseşte deseori şi o apartenenţa confuză indivizilor, aceasta alimentare cu specificitate (preluarea unor elemente simbolice pentru modelul cultural aferent) are, înainte de toate, rolul unui element unificator .

Aceasta din urmă etnicitate simbolică (Gans 1979) este regasită de exemplu în satele lipoveneşti sau în cele turceşti. Oamenii nu mai traiesc în totalitate tradiţional lipovenesc sau tradiţional turcesc, dar în gospodării pot fi găsite încă atât elemente minore (un costum national, un cor, o baie lipoveneasca, o reteta specific turceasca), cât şi stiluri de viaţa specifice, care nu sunt implantate artificial, ci dimpotriva sunt firesti. Aceste comunităţi, deşi restrânse în momentul de faţă, pot fi creatoare de evenimente care să fie emblematice pentru specificul cultural aferent etniei respective.

Pentru intervenţia de revitalizare a tradiţiilor existente, se pot localiza, în funcţie de mai multe criterii (manifestări ale intenţiei de păstrare a elementelor tradiţionale prin diferite evenimente şi organizaţii, continuitatea etnică în timp sau regăsirea unor elemente etnice specifice de: tradiţie, arhitectură, etnografie) câteva nuclee etince ce pot fi dezvoltate: Izvoarele (greci), Greci (Italieni), Slava Cercheza (ruşi), Crişan (ucraineni, lipoveni), Cobadin, Topraisar, Ciucurova (turci şi tătari), Mihail Kogălniceanu (germani). Aceste nuclee pot genera arii de dezvoltare (care prezină şi ele diversitate culturală) unde se pot realiza intervenţii de reinventare a tradiţiilor locale.

Oraşele în care se manifestă diversiate culturală (Constanţa, Tulcea, babadag, Medgidia, Isascea, Mangalia) pot deveni, prin dotările specifice, accesibilitate mai bună şi gradul de reprezentativitate mai mare, centre multiculturale.

Schema 4:Structura etnică a Dobrogei- Localizări direcţii de intervenţie

                                                            4 Articolul – „Introducere - Regimuri etnice in Dobrogea”- Ana Chiriţoiu, Răzvan Ionescu- Ţugui

7  

Referinţe bibliografice: 

Limona Razvan,

“Populaţia Dobrogei în perioada interbelică”, Editura online Semănătorul, 2009

Bogdan Iancu – Coordonator,

“Dobrogea. Identităţi şi crize”, Editura Paideia, Bucureşti, 2009

Levente Salat,

“Politici de integrare a minorităţilor naţionale din România. Aspecte legale şi instituţionale într-o perspectivă comparată”, Fundaţia CRDE, Cluj-Napoca, 2009

Mictat A. Gârlan,

“Etnopsihologii minoritare în spaţiul dobrogean ”, Editura Lumen, Iaşi, 2007

Steluţa Pârâu,

“Multiculturalitatea în Dobrogea”, Editura Ex Ponto, 2007

Academia Română, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, coordonator dr. Ion Ghinoiu ,

“Atlasul Etnografic Român”, Editura Academiei Române, 2003

www.erdc.ro – Centrul de Resurse pentru Diversitate Etno-Culturală

8  

Grafic - Evolutia etniilor din dobrogea in perioada 1900-2002

Schema 1:  Evolutie teritoriala ‐ Evolutie demografica, asezarea etniilor

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

1900 1906 1913 1928 1930 1956 1966 1977 1992 2002

nedeclarati

alte

armeni

polonezi

cehi

evrei

greci

bulgari

slovaci

sarbi, croati, sloveni

tatari

turci

rusi

germani

ucraineni

rromi

maghiari

romani

9  

10  

Schema 3: Localizarea primelor aşezări ale principalelor grupuri etnice şi direcţiile de migraţie5

                                                            • 5 Aşezări de turci şi tătari– Isaceea (hanul Nogay bate monedă), Tulcea, fostele vakâfuri Babadag (jud.Tulcea) şi Mangalia,

Constanţa, satul Baspunar (comuna Independenţa) (jud. Constanţa ) – Limona Răzvan 2009 • Aşezări de ruşi lipoveni – Sarichioi, Jurilovca, Slava Rusă şi Carcaliu, Slava Cercheză (jud.Tulcea), Ghindăreşti (jud.

Constanţa) – Mictat A. Gârlan 2007 • Aşezări de ucrainieni – Nufarul, Ciucurova, Chilia Veche, Periprava, Mahmudia, Dunavatul de Sus si de Jos, Sfantul

Gheorghe (jud. Tulcea) etc. – Mictat A. Gârlan 2007 • Aşezări de greci – Izvoarele, Tulcea (jud. Tulcea), Constanţa, Mangalia (jud.Constanţa) – Mictat A. Gârlan 2007, Publicaţia

„Împreună” – Institutul de cercetări eco- muzeale Tulcea • Aşezări de italieni – Greci (jud. Tulcea) – Mictat A. Gârlan 2007, Bogdan Iancu 2009 • Aşezări de germani –Atmagea, Ciucurova(jud. Tulcea), Cogealac, Tariverde, Mihail Kogălniceanu, Constanţa Mangalia

(jud.Constanţa) etc. – Limona Răzvan 2009, Publicaţia „Împreună” – Institutul de cercetări eco- muzeale Tulcea • Aşezări de bulgari – Ceamurlia de Sus, Ceamurlia de Jos, Rândunica etc. – Limona Răzvan 2009

11  

Schema 4:Structura etnică a Dobrogei- Localizări direcţii de intervenţie6

                                                            6

• Proiectul Dobrogea- mozaic etnic, Proiectul Dobogea- zonă de convieţuire etnică • „Cultura ruşilor lipoveni în context naţional şi internaţional” , Ivan Evseev, Svetlana Moldovan, Tatiana Voronţova,

editura CRLR, 2006 • Steluţa Pârâu- „Multiculturalitatea în Dobrogea”