Dac o faci pentru bani sau faim, nu o face
Pana astazi nu am auzit niciodata de numele lui Charles
Bukowski. Intamplator, i-am gasit una dintre poeziile sale pe un
blog dedicat diferitelor forme de arta si m-a surprins in cel mai
placut mod, maniera directa si usor ofensiva in care trateaza
subiectul scrierii. El se adreseaza unui cititor, scriitor la
randu-i, pe care il atentioneaza ca, a scrie, nu inseamna a sta ore
intregi in fata unei foi de hartie goale intr-o chinuitoare cautare
a celor mai potrivite cuvinte, ci dimpotriva pentru un om de litere
arta scrierii ar trebui sa presupuna spontaneitate, usurinta de
a-ti exprima ideile si de a ti le asterne in forma dorita pe foaia
de scris, in mod natural si firesc, fara a o lua de la capat de mii
de ori si fara a o percepe drept o munca care nu iti confera
placere. Totodata, Bukowski ii previne pe potentialii scriitori ca
actul creational trebuie sa fie dezinteresat si nu trebuie privit
drept o modalitate de imbogatire sau drept un salt spre
celebritate. Intr-o lume in care aspectul material primeaza,
Bukowski crede si sustine un fel de a scrie, sincer, in forma pura,
care sa vina din pasiune si care sa se afle in deplina armonie cu
ceea ce este inlauntrul tau, sa scrii fara a incerca sa creezi o
poveste de succes, sa dai viata unei lumi a ta fara a te gandi ca
va deveni un bestseller. Pentru a fi un bun scriitor trebuie, in
primul rand, sa te cobori pe tine insuti in fata ta, sa nu iti
aduci singur laude, dar nici sa astepti confirmarea celorlalti
pentru a crede in creatia ta. Bukowski nu se sfieste in a folosi
cuvinte dure, care pot parea improprii unei scrieri literare,
foloseste un stil neconventional, punand accentul asupra a ceea ce
vrea sa transmita si mai putin asupra formei pe care o da mesajului
sau. In ultima parte a lucrarii sale, Bukowski transmite ideea
conform careia menirea de a fi scriitor, se va indeplini la timpul
cuvenit, in momentul atingerii unei maturitati a gandului, insa
numai daca aceasta capacitate de a crea prin scris ti-a fost
dictata, natural, in firea ta. El este impotriva unui mod de a
scrie, fortat, ce nu apare firesc dintr-o izbucnire artistica, ci
dintr-o prelunga stradanie a mintii, aducand o viziune atipica
asupra artei poetice si a conditiei scriitorului.Aici se afla
cateva versuri din poezia Deci, vrei s fii un scriitor...,
apartinand lui Charles Bakowsky:
Dac nu vine explodnddin tinen ciuda a oricenu o face..dac
trebuie s stai cu oreleholbndu-te la ecranul calculatoruluisau
aplecat deasupra mainiitale de scriscutnd cuvintele,nu o face.dac o
faci pentru banisau faim,nu o face.dac trebuie s stai acoloi s o
rescrii din nou idin nou,nu o face.dac e munc greadoar gndindu-te
despre ea,nu o face.dac dinti trebuie s o citetisoiei talesau
prietenei sau prietenuluisau prinilor ti sauoricrei alte personanu
eti pregtit.nu fi ca att de muli scriitorinu fi ca attea mii
deoameni care se consider scriitori,nu fi nasol iplictisitor i
pretenios,nu fi consumat cu iubirea de sine..bibliotecile lumii au
cscat pnla adormiredin cauza acestui fel de scriiturnu te altura la
asta,nu o face.cnd ntr-adevr este timpul,i dac ai fost ales,se va
facede la sine i va continua sse facpn cnd vei muri sau va murin
tinenu exist o alt calei niciodat nu a existat.
Cu toate acestea, teoria lui Bakowski referitoare la usurinta de
a scrie si folosirea acestui criteriu drept mijloc de departajare a
scriitorilor, nu poate fi aplicata in toate cazurile avand in
vedere ca exista exemple graitoare care contrazic intru totul
sistemul de idei al scriitorului american. Un exemplu edificator
sta in persoana poetului nostru national, M. Eminescu, a carui
dorinta de a da poeziilor sale o forma cat mai frumoasa si limpede
necesita un timp indelungat dedicat cizelarii fiecarui vers in
parte. In acest caz, stradania poetului, nu este data nicidecum de
lipsa talentului, ci este o urmare a perfectionismului sau, a
dorintei de a atinge un echilibru perfect intre continut si forma
in care acesta este redat. Aceasta preocupare a poetului pentru
forma pe care o da creatiilor sale este amintita in studiul lui
Titu Maiorescu: Eminescu si poeziile lui , studiu in care criticul
face referire la atentia deosebita pe care poetul Eminescu o acorda
modului in care isi scria operele lirice. Un fragment care
ilustreaza intocmai aceasta grija a poetului de a-si imbraca ideile
poetice in cea mai frumoasa forma cu putinta se regaseste in prima
parte a lucrarii maioresciene: Cnd venea n mijlocul nostru cu
naivitatea sa ca de copil, care i ctigase de mult inima tuturor, i
ne aducea ultima poezie ce o fcuse, o refcuse, o rafinase, cutnd
mereu o form mai perfect, o cetea parc ar fi fost o lucrare strin
de el. Niciodat nu s-ar fi gndit mcar s o publice; publicarea i era
indiferent, unul sau altul din noi trebuia s-i ia manuscrisul din
mn i s-l dea la Convorbiri literare . De aici poate fi dedusa
preocuparea pe care o acorda M. Eminescu felului sau de a scrie,
remaranduse-se totodata dezinteresul cu care poetul priveste
omagierea operei sale, acesta nefiind interesat de vreun beneficiu
care i-ar putea surveni in urma efortului artistic depus. Din
aceasta ultima perspectiva, M. Eminescu se incadreaza in profilul
scriitorului ideal, potrivit standardelor lui Bakowski, poetul
fiind preocupat doar de actul artistic in sine, de desavarsirea
muncii sale, neprofanandu-si creatia cu aspiratii meschine legate
de foloase materiale sau de recunoasterea si pretuirea poeziilor
sale.Un alt scriitor, de data aceasta din literatrura franceza,
care se arata deosebit de preocupat de forma pe care o dadea
scrierilor sale, este Gustave Flaubert, un desavarsit potrivitor de
cuvinte si un atent observator al constructiei frazei. Rareori se
declara multumit de forma pe care o dadea paragrafelor sale,
sfarsind a le rescrie pana in momentul in care atingeau acea
armonie a frazei si a constructiei pe care o cauta. Insusi
scriitorul marturisteste ca deseori darama frazele, schimba ordinea
cuvintelor, adauga sau elimina paragrafe intregi, fiind intr-o
continua cautare a perfectiunii stilistice, impunandu-si anumite
standarde ale scrierii pe care nu le incalca. Astfel, Flaubert nu
repeta niciodata acelasi cuvant intr-o pagina, iar pentru gasirea
termenului potrivit petrecea uneori ore intregi. Aceasta rigoare a
scrierii este probabil cea mai intemeiata cauza a numaralui mic de
lucrari pe care Flaubert a reusit sa le publice. Doamna Bovary, cea
mai cunoscuta si apreciata carte a scriitorului este rezultatul
unei activitati literare de cinci ani, in care Flaubert a facut
numeroase corecturi atat asupra lexicului cat si asupra alcatuirii
frazei. Prin urmare, nu pot fi in totalitate de acord cu
afirmatiile lui Charles Bakowski si nu consider ca rapiditatea in
care scrii o opera literara te face un bun scriitor, aceasta
trasatura putand fi un semn al superficialitatii, al delasarii sau
chiar al unei pareri de sine supraestimative. Pe de alta parte,
ideea referitoare la pastrarea unei nobleti a actului artistic,
prin detasarea de lumea reala si prin lipsa intereselor de orice
natura transmite un mesaj cat se poate de onest, care ar trebui sa
fie motto-ul oricarui scriitor. Cu alte cuvinte pentru un om de
litere, placerea trebuie sa fie o urmare a actului artistic in sine
si trebuie cautata doar in sfera creatiei, iar nu in beneficiile
materiale sau in renumele pe care o astfel de cariera ti l-ar putea
aduce.
Stroie Isabelle-Gabriela XIIF
