Download pdf - Kinetoterapia in Afectiunile Cardiovasculare

13.01.2016 kinetoterapia-in-afectiunile-cardiovasculare

http://www.slideshare.net/b_raluca25/kinetoterapiainafectiunilecardiovasculare 1/17

1. ISABELA LOZINCĂ KINETOTERAPIAÎN AFECŢIUNILE CARDIOVASCULARE2. OBIECTIVE COGNITIVE:1. Cunoaşterea noţiunilor aprofundate de anatomie, fiziologie, patologie a aparatului cardio-vascular.2. Cunoaştereaprotocolului testelor de efort care stau la baza evaluării şi orientării kinetoterapiei afecţiunilorcardiovaculare.3. Cunoaşterea temeinică şi aplicareametodelor, tehnicilor şi mijloacelor kinetoterapiei, care fac posibilăefectuarea cu succes a programenlor de profilaxie, recuparere, reeducare, înafecţiunile cardio-vasculare.4. Deţinerea unor noţiuni de psihoterapie, absolut obligatorii în abordarea pacientului, în vederea obţineriiunei colaborăribenefice. OBIECTIVE EMOŢIONALE:1. Să prezinte capacităţi de selecţie a celor mai eficiente metode de recuperare, ţinând cont dediagnosticulprezent, afecţiunile asociate, de particularităţile pacientului (vârstă, sex etc.), alte cerinţe legate de stadiulbolii sau de gravitate.2. Se vaţine cont de situaţii care pot constitui contraindicaţii ale kinetoterapiei.3. Se va încerca o abordare a pacientului care sa-i trezească acestuia interesulpentru activitatea fizică, învederea obţinerii unei colaborări cât mai eficiente.4. Folosirea metodelor de refacere a capacităţii funcţionale în vedereareintegrării sociale şi profesionale apacientului.5. Menţinerea unei colaborări armonioase şi permenente cu medicul specialist. OBIECTIVEPRACTICE:1. Stabilirea obiectivelor de scurtă şi lungă durată, ţinându-se cont de cerinţele medicului specialist şi înconformitate cu obiectivelepropuse de acesta.2. Alegerea metodelor, mijloacelor, mijloacelor cele mai adecvate şi cu cea mai mare eficienţă în vedereascurtării perioadei despitalizare şi recuperare3. Să aplice şi în unele situaţii să prezinte abilităţi de modificare a programelor alese, în mfuncţie deevaluările intermediarepe care le efectuează, evaluări care indică direcţia de evoluţie a terapiei şi involuţie abolii.4. În stabilirea criteriilor de desfăşurare a şedinţelor detratament se va ţine cont de rezultatele obţinute latestul de efort, care nu trebuie să lipsească din metodologia de lucru. CONŢINUTI. TESTAREA LAEFORT ÎN AFECŢIUNILE CARDIO-VASCULARE (TE)II. KINETOTERAPIA ÎN CARDIOPATIA ISCHEMICĂ (CI)III. RECUPERAREA ÎN INFARCTULMIOCARDIC ACUT (IMA)IV. KINETOTERAPIA ÎN ANGINA PECTORALĂ STABILĂ DE EFORTV. KINETOTERAPIA POST REVASCULARIZAREMIOCARDICĂVI. KINETOTERAPIA BOLNAVILOR CU DISRITMIIVII. KINETOTERAPIA ÎN CARDIOPATIA ISCHEMICĂ SILENŢIOASĂVIII.KINETOTERAPIA ÎN INSUFICIENŢA CARDIACĂIX. KINETOTERAPIA ÎN HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ (HTA)X. KINETOTERAPIA ÎNHIPOTENSIUNEA ARTERIALĂXI. KINETOTERAPIA BOLNAVILOR VALVULARIXII. KINETOTERAPIA ÎN ARTERIOPATIILE PERIFERICEXIII.KINETOTERAPIA ÎN AFECŢIUNILE VENOASEXIV. KINETOTERAPIA POSTTRANSPLANT CARDIACBIBLIOGRAFIE3. I. TESTAREA LA EFORT A BOLNAVILOR CARDIO-VASCULARI (TE) Clasificarea testelor de efort: 1. Teste cu efort submaximal standardizat, cuintensitate constantă – Testul Master 2. Teste cu efort submaximal, cu intensitate progresivă – pe covor rulant sau cicloergometru Testarea la efort acardiovascularilor reprezintă o completare a diagnosticului clinic. Este necesarăpentru: • Cunoaşterea severităţii bolii • Monitorizarea evoluţiei sale •Individualizarea programului de antrenament fizic • Monitorizarea efectelor obţinute prin aplicarea diferitelor măsuri terapeutice • Evaluarea toleranţeila efort în cadrul activităţii profesionale Există astăzi numeroase tehnici care permit explorarea funcţională cardiovasculară, de la cele maisimple,accesibile fiecărui medic şi kinetoterapeut şi aplicabile în masă, până la cele mai complicate,practicate în laboratoare specializate, putând săcuprindă un număr mic de bolnavi. Oportunitatea şi alegereaunora sau altora dintre ele înaintea instituirii unui program de antrenament fizic depinde

kinetoterapia-in-afectiunile-cardiovasculare

http://image.slidesharecdn.com/26601135-kinetoterapia-in-afectiunile-cardiovasculare-121215105715-phpapp01/95/kinetoterapiainafectiunilecardiovasculare-2-638.jpg?cb=1355569414




nu numai deposibilităţile laboratorului care le execută, dar mai ales de afecţiunea despre care este vorba, de stadiul ei deevoluţie şi de scopulexaminării. Clasica determinare: • a frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale: o în clinostatism o în ortostatism o în timpul executării unui efort fizic odupă terminarea lui • înregistrarea electrocardiogramei: o în repaus o în timpul efortuluiasigură o mare parte din cerinţele necesare în vedereainstituirii programului de kinetoterapie. În numeroasecazuri însă, este necesar să se recurgă la datele oferite de cercetările din laborator pentru adeduce cel puţinunele aspecte care ar putea fi prezente la bolnavul examinat. Se admite astăzi că testul de efort progresiv, pe cicloergometru, seindică tuturor coronarienilor (maipuţin angina pectorală instabilă şi infarctul miocardic acut în primele zile de evoluţie), inclusiv celor cuinsuficienţăcardiacă congestivă. Scopul testului de efort este: • stabilirea capacităţii de efort (deficitul aerobic funcţional - DAF, clasa NYHA) • stabilirea praguluianginos (deficitul aerobic miocardic - DAM) Limitarea efortului unui coronarian este determinată de imposibilitatea creşterii debitului coronarianpenteun anumit nivel denumit prag anginos care este cu atât mai redus cu cât severitatea bolii coronarieneeste mai mare. PROTOCOLUL TESTULUI DEEFORT - CICLOERGOMETRU Durerea. Deşi în depistarea cardiopatiei ischemice, sensibilitatea durerii, chiar tipică, este inferioarăcelei aparţinândsubdenivelării ST, la coronarianul cunoscut, durerea de tip anginos are o importanţădeosebită în interpretarea testului de efort. Intensitatea dureriianginoase poate fi diferită în cursul testării şiîn general ea este progresivă. Oprirea testului în momentul apariţiei unei jene precordiale este unuldintre4. motivele principale ale absenţei, într-un procent semnificativ de cazuri, a modificărilor ST indeosebi lacoronarienii cunoscuţi. Kattus concepe oscală în patru trepte de evaluare subiectivă a durerii (TABELUL 1): • treapta 1 – durere abia perceptibilă • treapta 2 – durere persistentă • treapta 3 –durere intensă la care bolnavul obişnuieşte să-şi întrerupă activitatea • treapta 4 – durere intolerabilă Se recomandă ca testarea la efort să seîntrerupă doar în momentul apariţiei gradului 3 al durerii, multmai frecventă în acest caz fiind şi însoţirea acesteia de modificări ale ECG-ului.Durerea anginoasă neânsoţită de modificări ale segmentului ST nu va determina declararea testului deefort ca fiind pozitiv, însă apariţia ei, şiasemănarea cu durerea pe care pacientul o percepe în timpuldesfăşurării activităţii cotidiene, rămâne un indicator clinic sensibil al pragului anginos,respectiv a activităţiipe care pacientul este capabil de a o desfăşura. Apariţia durerii însoţită se modificări ST la valori joase de efort şi frecvenţăcardiacă, reprezintă unelement de prognostic nefavorabil indicând din punct de vedere clinic revascularizarea miocardică. Oboseala fizică şiepuizarea. Nu este de neglijat, din punct de vedere al stabilirii capacităţii de efortal unui individ, momentul apariţiei simptomelor de epuizare şioboseală fizică percepute de acesta, indiferentde simptomatologia obiectivă care o acompaniază. Borg concepe o scală ce se referă la percepereasubiectivă a greutăţii efortului (TABELUL 1).Această scală are 20 de trepte, permiţând aprecierea efortului astfel: • treptele 7-8 – efort foarte foarteuşor • treapta 9 – efort foarte uşor • treptele 10-12 - efort destul de uşor • treptele 13-14 – efort oarecum greu • treptele 15-16 – efort greu • treptele17-18 - efort foarte greu • treptele 19-20 – efort epuizant. Oprirea efortului este realizată spontan de bolnav în momentul în care efortul devine foartegreu, cândde regulă apar şi alte simptome ca dispneea sau durerea anginoasă. TABELUL 1. PARALELĂ ÎNTRE SCALELE BORG ŞI KATTUS dupăZdrenghea D., Branea I. (1995) p.64 SCALA BORG SCALA KATTUS Foarte, foarte uşor 7 8 1 Durere abia perceptibilă Foarte uşor 9 Destul de uşor10 11 12 2 Durere persistentă Oarecum greu 13 14 Greu 15 Durere intensă la care 16 3 bolnavul întrerupe de obicei Foarte greu 17 activitatea 18Epuizant 19 4 Durere intolerabilă 20




5. Scala descrisă de Borg este deosebit de utilă pentru cel care coordonează antrenamentul fizic albolnavului, deoarece îi permite, în absenţa unormijloace de urmărire sofisticate (ECG sau determinareaconsumului de O2) să probeze ameliorarea capacităţii de efort a acestuia, simptomeledeplasându-se spretreptele inferioare ale scării la o aceeaşi intensitate a efortului. Acest fapt semnifică evoluţie favorabilă, permiţând continuareaantrenamentul. Desigur, evoluţiainversă semnalează posibilitatea apariţiei unei complicaţii, a unei agravări a bolii, determinând reevaluareaclinicămedicală a cazului. Tensiunea arterială (TA). Presiunea maximă (sistolică) = presiunea sângelui sub influenţa contracţiilor ventriculare (omăsură(imprecisă) a contractilităţii miocardului). Presiunea minimă (diastolică) = valoarea cea mai mică pe care o atinge presiunea în timpuldiastoleişi reprezintă valoarea cea mai constantă. Valorile tensiunii arteriale: • sistolica: o în primii ani: 75 – 90 mm Hg o în copilărie: 90 - 110 mm Hgo la pubertate: 100 – 120 mm Hg o la adulţi: 130 ±15 mm Hg o la vârstnici: 150 mm Hg o la femei în general mai mică cu 5 – 10 mm Hg • diastolica(normal cu 40 – 50 mm Hg mai mică decât sistolica) o copilărie: 50 mm Hg o la pubertate: 60 mm Hg o la adulţi ≈ 80 mm Hg Măsurarea neinvazivă,externă a tensiunii arteriale (TA) este inexactă, dar pentru necesităţile cliniceoferă totuşi date interpretabile şi utile. 1. Tensiunea arterială sistolică(TAS) • normal tensiunea arterială sistolică (TAS) creşte cu 8-10 mmHg/treapta de efort (25W), cu stabilirea valorilor tensionale în ultimul minut altreptei, când se efectuează măsurarea valorii tensiunii arteriale (TA), fără a întrerupe testul de efort. Valorile cele mai mari atinse de TAS depind denivelul TAS de repaus şi de vârstă, o dată cu vârstacrescând şi numărul de mmHg câştigaţi pe treapta de efort. • la tineri, creşterea medie a tensiuniiarteriale sistolice (TAS) în cursul unui efort maxim este de 55 mmHg • la vârstnici sunt atinse valori de 80 mmHg. • valorile normale ale tensiuniiarteriale sistolice (TAS) în efort sunt de până la 220 mmHg Depăşirea valorii de 230 mmHg impune oprirea testării. Modificarea TAS este de cea maimare importanţă. • Creşterea excesivă (scăzând pragul de efort al bolnavului prin creşterea consumului miocardic de O2) se notează la hiperreactivişi hipertensivi. Tratamentul de scădere a TA poate ameliora (prin scăderea TAS de repaus şi creşterea ei în cursul testului de efort) capacitatea deefort a pacientului. • Creşterea TAS poate fi insuficientă şi la bolnavii aflaţi sub tratament cu doze mari de betablocante, indeosebi neselective. •Pentru o disfuncţie ventriculară stângă (VS) pledează:6. o absenţa creşterii TAS cu cel puţin 10 mmHg/treaptă, în cursul primelor două trepte de efort o scăderea ulterioară, persistentă (pe parcursul maimultor trepte) cu peste 10 mmHg o imposibilitatea creşterii TAS în cursul testării la valori de peste 130-140 mmHg. Cu cât scăderea TAS este maiprecoce şi mai importantă, cu atât ischemia cardiacă este mai severă. 2. Tensiunea arterială diastolică (TAD) Tensiunea arterială diastolică (TAD)este mult mai puţin modificată pe parcursul testului de efort: • rămâne constantă, scade sau creşte cu maximum 10 mmHg faţă de valorile iniţialeCreşterea TAD cu peste 15 mmHg faţă de valorile de repaus se întâlneşte mai ales la hipertensivi darşi la bolnavii cu performanţă VS scăzută încadrul sindromului de debit cardiac scăzut (în cadrul acestuiaasociindu-se cu creşterea insuficientă sau scăderea TAS). Frecvenţa cardiacă (FC) –măsură (inexactă) a consumului miocardic de O2. Controlul ei ne indicărezerva cronotropă a cordului precum şi alterarea ei treptată cu vârsta. Are oimportanţă deosebită atât în momentul opririi efortului cât şi în urmărirea antrenametului fizical coronarianului. Pentru stabilirea FC maximale admisese utilizează formula: • 220-vârsta(în ani) • 215-vârsta(în ani)X0,66 De regulă, la coronarieni, în momentul atingerii pragului anginos, frecvenţacardiacă (FC) se situeazămult sub frecvenţa maximală teoretică a individului respectiv. Din raportarea procentuală a celor două valorise obţinedeficitul cronotrop, care este direct proporţional cu severitatea ischiemiei miocardice. Interpretareanu este valabilă în situaţia bolavilor sub tratament





cu digitale sau betablocante. Deficitul cronotropic (%)=(FCMxt-FCMxr/FCMxt)X100 FCMxt=frecvenţa cardiacă maximală teoretică FCMxr=frecvenţacardiacă maximală realizată Urmărirea FC evită interpretările greşite ale testului de efort astfel: • acesta poate fi considerat pozitiv la orice frecvenţăcardiacă (FC) • dar nu poate fi declarat negativ decât dacă frecvenţa cardiacă (FC), la sfârşitul testării este de cel puţin 85% din frecvenţa cardiacămaximală teoretică (FCMxt) a individului respectiv. În caz contrar este declarat neconcludent. • normal frecvenţa cardiacă (FC) creşte cu 10-20 bătăi/min/treptă de efort, creşterea fiind mai redusă la vârstnici, ca urmare a unei disfuncţii sinusale latente. Creşterea frecvenţei cardiace (FC) pesteaceste limite poate semnifica: • lipsa de antrenament • stare hiperkinetică cardiovasculară • insuficienţă ventriculară stângă (IVS) Consumulmiocardic de oxigen sau MVO2. Element de importanţă majoră, poate fi calculat indirectdin testul de efort. • TASXFC=DP (dublul produs) sauincorect ITT (indicele tensiune-timp) este direct proporţional cu consumul miocardic de oxigen (MVO2), cu o corelaţie aproximativă de 0,90. Dublulprodus (DP) realizat în momentul apariţiei ishemiei miocardice, cu sau fără durere,aproximează pragul anginos sau ischemic, respectiv consumul deoxigen miocardic la care apare ischemiaunuia sau mai multor teritorii miocardice.7. Este o măsură a severităţii stenozei coronariene şi (în absenţa înlăturării chirugicale a acesteia) NUpoate fi ameliorat prin alte mijloace,medicamentoase sau fizice, fiind posibilă doar creşterea efortului pecare coronarianul îl poate realiza pentru un anumit DP. • valorile normale(TABELUL 2) ale DP sau ITT sunt în jur de 33.000 • în angorul stabil de efort, pragul anginos se situează în jurul valorii de 20-22.000 • sub 14-15.000 angorul este considerat invalidant, bolnavul având indicaţie de revascularizare miocardică. TABELUL 2. VALORILE DE REFERINŢĂ PENTRUITT TEORETIC după Zdrenghea D., Branea I. (1995) p.66 Încărcătură GRUPE DE VÂRSTĂ 18-39 de ani 40-49 de ani 50-60 de ani 40-60 de aniVarianta 1 Varianta 2 Varianta 1 Varianta 2 Repaus 10.034 8.400 8.500 50 Watts 15.010 9.675 10.176 15.900 75 Watts 21.726 18.200 15.15118.370 19.050 100 Watts 20.723 20.100 21.216 24.603 22.000 125 Watts 22.185 24.200 22.022 24.473 26.600 150 Watts 25.245 28.00 24.12423.829 18.900 175 Watts 26.080 26.070 200Watts 27.880 ITT teoretic = (364-vârsta(ani))X100 Pentru precizarea limitei până la care poate fisolicitat bolnavul în programul de antrenament fizicsunt folosite: • Frecvenţa cardiacă (FC) • Tensiunea arterială (TA) • Dublul produs (DP) produsuldintre tensiunea sistolică şi frecvenţa cardiacă (TASxFC) Ca o indicaţie generală se consideră că pentru bolnavii cardiovasculari, chiar şi pentru ceicu ocapacitate bună de adaptare la efort şi fără semne de intoleranţă la testare, nu se permite în în timpulantrenamentului fizic depăşirea: • FC de130-140/min • valorilor TAS de maximum 180-200 mmHg • DP de 20.000-22.000 Evaluarea mai exactă a severităţii ischemiei miocardice se obţinecomparând indicele tensiune-timprealizat (ITTr) cu indicele tensiune-timp teoretic (ITTt) al individului respectiv, obţinându-se deficitulaerobicmiocardic (DAM) DAM=[(ITTt-ITTr)/ITTt]x100 Valorile DAM obţinute: • între 0-20% - considerate nule sau mici • între 20-40% - uşoare-moderate •între 40-60% - moderate-severe • peste 70% - severe (necesară cardiologia intervenţională sau chirurgia coronariană) Pentru determinarea a cât dinreducerea capacităţii de efort a bolnavului se datorează cardiopatieiischemice şi cât altor cauze, se compară deficitul aerobic miocardic (DAM) cudeficitul aerobic funcţional(DAF). Diferenţa dintre DAM şi DAF (primul fiind întotdeauna inferior ultimului) ne arată care estecapacitatea de efort carepoate fi câştigată prin antrenament fizic, deoarece valorile DAF nu vor fi niciodată8. sub valorile DAM, care reprezintă limita capacităţii de efort a individului respectiv, inclusiv limitaantrenamentului fizic. Deficitul aerobic funcţional(DAF): • între 0-25% - considerat minim (valori notate inclusivla individul sănătos sedentar) • între 25-30% - uşor • între 50-75% - important • peste





75% - considerat sever Capacitatea de efort se exprimă prin numărul de watts pe care bolnavul reuşeşte să-i efectueze latestul de efort, număr dewatts care corespund (inexact) consumului de oxigen al organismului (VO 2) înefortul maxim, respectiv capacitatea funcţională a acestuia. Consumulde O2 se calculează pornind de la nivelul efortului realizat, iar pentru cicloergometru, şi dela greutatea corporală a individului respectiv. Se ştie că unanumit nivel de efort necesită un anumit consumde oxigen pe unitatea de timp, consum de oxigen identic atât pentru individul sănătos cât şi pentrubolnavulcoronarian (TABELUL 3). TABELUL 3. CERINŢELE APROXIMATIVE ENERGETICE ALE UNOR ACTIVITĂŢI CARE NECESITĂ EFORT FIZIC(reproducere după W. Haskell) CATEGORIA TIPUL ACTIVITĂŢII EFORTULUI Autoângrijire, Activităţi Activităţi recreative Antrenament fizic activităţiprofesionale gospodăreşti, casnice FOARTE UŞOR spălat, îmbrăcat, stat la birou, stat în golf, biliard, tir cu mers (3 km/oră) pe 3 METs bărbierit,lucru la picioare (portar, arcul, pescuit (static) teren plat, pedalat pe 10 ml O2/kg/min birou, scris, cusut, frizer etc), condus cicloergometru (cu 4kcal/min gătit, condus maşina*, operator încărcare uşoară), maşina*, tricotat etc. maşini de calculat gimnastică ritmică uşoară UŞOR spălat ferestre,ceruit aranjare în rafturi a dans, golf, călărit, mers (4-6 km/oră) pe 3-5 METs uşor parchet, plivit, obiectelor uşoare**, volei, mers pe teren plat, ciclism11-18 ml greblat frunze, cărat tâmplărie uşoară**, bicicletă, tenis (10-12 km/oră), O2/kg/min greutăţi (6-12 kg) sudură, reparaţii auto, (dublu),badminton gimnastică ritmică 4-6 kcal/min ansamblări piese uşoară MODERAT săpat uşor în grădină, tâmplărie, săpat în tenis (simplu), mers (7,5-8km/oră) 5-7 METs urcare lentă a grădină, lopătat badminton pe teren plat, ciclism 18-25 ml scărilor, tăiat lemne, gunoiul, lucru cu (competiţie), schi(15-16 km/oră), înot O2/kg/min cărat greutăţi (15-30 unelte pneumatice (coborâre), baschet, (bras) 6-8 kcal/min kg), fotbal (amatori), patinaj, călărieGREU aceleaşi activităţi dar săpat şanţuri**, săpat canotaj**, urcat pe alergare (8 km/oră), 7-9 METs la intensităţi şi durate şi aruncat cu munte,handbal înot (craul), 23-32 ml mai mari lopata**, muncă la (intensitatea gimnastică O2/kg/min un cuptor practicării conferind acrobatică, ciclism 8-10kcal/min caracterul de moderat (18-19 km/oră), lucru sau greu al efortului) la aparate statice de vâslit FOARTE GREU cărat greutăţi pe muncăforestieră**, baschet (competiţie), alergare (10 km/oră şi peste 9 METs scară**, cărat muncă fizică grea** schi fond etc. peste), ciclism (20 32 mlO2/kg/min greutăţi peste 40 km/oră şi peste sau 10 kcal/min kg**, lopătat zopada, pe pante), sărituri cu lopătat în ritm de coarda 10x/min,aproximativ câte 10 kg.9. * activităţi care pot produce stres psihologic, care supraîncarcă efortul** activităţi care necesită utilizarea intensă a braţelor, reprezentând un efortsuplimentar pentru cord Raportând cantitatea de O2 consumată la numărul de kilograme al individului se obţine cantitatea deO2 consumată/kg/min(TABELUL 4) exprimat în ml O2 sau METs 1 METs corespunde unui consum de O2 de 3,5-4 ml O2/kg/min sau 1,2 cal/min,reprezentândenergianecesară acoperirii nevoilor organismului în condiţii bazale, de repaus. TABELUL 4. CALCULAREA ESTIMATIVĂ A VO2 ÎNCAZUL EFORTULUI PRESTAT LA CICLOERGOMETRU după Zdrenghea D., Branea I. (1995) p.68 kg OXIGEN CONSUMAT (ml/kg/min) 40 15 22,530 37,5 45 52,5 60 67,5 82,5 97,5 50 12 18 24 30 36 42 48 54 66 78 60 10 15 20 25 30 35 40 45 55 65 70 8,5 13 17 21,5 25,5 30 34,5 38,5 47 55,580 7,5 11 15 19 22,5 26 30 34 41 49 90 6,5 10 13,3 16,7 20 23,3 26,7 30 36,7 43,3 100 6 9 12 15 18 21 24 27 33 39 110 5,5 8 11 13 16,5 19 2224,5 30 35,5 120 5 7,5 10 12,5 15 17,5 20 22,5 27,5 32,5 Kgm/min 150 300 450 600 750 900 1050 120 150 1800 0 0 watts 25 50 75 100 125 150175 200 250 300 Total O2/min (kgXO2) 600 900 1200 1500 1800 2100 2400 270 330 3900 0 0 Kcal/min 3 4,5 6 7,5 9 10,5 12 13,5 16,5 19,5Capacitatea de efort sau gradul de economie a activităţii cordului se apreciază pe baza lucruluimecanic pe care musculatura scheletică îl poate




executa la o anumită frecvenţă cardiacă. • la sportivi se foloseşte determinarea capacităţii de travaliu la FC de 170/min • persoanele sănătoase potexecuta cu FC de 150/min, eforturi de următoarele intensităţi: o între 40-49 de ani: 125W cu consum de O2 de 1660 ml/min (39 ml/min/kgcorp) oîntre 50-59 de ani. 112,5W cu consum de O2 de 1580 ml/min (36 ml/min/kgcorp) • la bolnavii cardiovasculari se foloseşte testul de travaliu la FC de150/min şi mai ales cea de 130/min o la cei cu sechele de infarct miocardic, intensitatea efortului va fi: între 40-49 de ani: 102W (81% faţă desănătoşi) cu consum de O 2 de 1507 ml/min (33 ml/min/kgcorp) între 50-59 de ani. 88W (78% faţă de sănătoşi) cu consum de O2 de 1250 ml/min(30 ml/min/kgcorp) Cel mai potrivit pentru bolnavii cardiovasculari este testul de travaliu la FC de 130/min solicitând unefort mai puţin intens.Persoanele sănătoase pot executa în această situaţie eforturi de 90-110W După clasificarea funcţională elaborată de Societatea de Cardiologie dinNew York (New York HeartAssociation – NYHA) bolnavii cu afecţiuni cardiace se clasifică în următoarele patru grupe (luându-se înconsiderare şinumărul de METs realizaţi şi diferenţa DAF-DAM%): • NYHA I ≥ 7 METs; DAF-DAM=10%: cardiaci fără limitarea capacităţii obişnuite de efort. Ei potexecuta fără disconfort eforturi prelungite cu consum de energie până la 5 calorii/min sau eforturi intermitente cu o cheltuială de energie până la 6,6calorii/min • NYHA II – 5-7 METs; DAF-DAM=17%: cardiaci cu limitarea uşoară a capacităţii de efort, care prezintă simptome patologice la eforturimoderate, putând să execute eforturi prelungite10. cu cheltuială de energie de cel mult 2,5 calorii/min sau eforturi intermitente cu o cheltuială de energie de până la 4 calorii/min. • NYHA III – 3-5METs; DAF-DAM=25%: cardiaci cu limitarea mare a capacităţii de efort, care suferă chiar şi la micile eforturi ale vieţii curente. Ei pot executa doareforturi cu cheltuială de energie de 2 calorii/min sau eforturi scurte cu cheltuială de energie de 2,7 calorii/min. • NYHA VI ≤ 2 METs; DAF-DAM=31%:cardiaci care nu pot executa nici cele mai mici eforturi fără disconfort. Din punct de vedere al programelor de kinetoterapie, includerea într-o clasăNYHA are avantajul uneiaprecieri globale, pe grupe de bolnavi, a programelor de recuperare care pot fi aplicate, a intensităţii şiduratei acestora. Dinpunct de vedere al aprecierii exacte a capacităţii de efort, includerea într-o clasă NYHA esterelativ inexactă, în fiecare clasă putând fi incluşi indivizicu capacitate de efort semnificativ diferită, lucruimportant mai ales din punct de vedere a aprecierii capacităţii de muncă a bolnavilor respectivi, dar şialcapacităţii de efort care poate fi câştigată în urma antrenamentului fizic. Se recomandă ca pentru fiecare bolnav să se raporteze consumul deoxigen (VO 2) realizat înmlO2/kgcorp/min la VO2 teoretic calculat după formulele: • Activi: 50,6-(0,17xvârsta(ani)) (ml/kg/min) • Moderat activi: 45,8-(0,17xvârsta(ani)) (ml/kg/min) • Sedentari: 43,2-(0,17xvârsta(ani)) (ml/kg/min) Consumul de oxigen al organismului (VO2) realizat se raporteazăprocentual la consumul de oxigenmaximal al organismului (VO2 Mx) teoretic obţinându-se deficitul aerobic funcţional (DAF).11. II. KINETOTERAPIA ÎN CARDIOPATIA ISCHEMICĂ (CI) Definiţie: Cardiopatia ischemică este o boală care afectează arterele ce hrănesc inima -arterele coronare - careîşi micşorează calibrul, având drept consecinţă scăderea cantităţii de sânge ce irigă muşchiul inimii -miocardul - pus astfel, înimposibilitatea de a-şi satisface necesarul de oxigen, acizi graşi, glucoză.Fenomenul de reducere a fluxului de sânge prin arterele coronare a fostnumit în limbaj medical cu termenulde ischemie. Modificările cardiace produse de ischemie sunt desemnate de termenul cardiopatie. Ischemiaseexprimă clinic prin durere la nivelul pieptului, zona precordială, durere ce îmbracă mai multe caracteristici -angina pectorală .Obiective:1. educareabolnavului în vederea respectării unui regim alimentar care să tindă la normalizarea greutăţiicorporale,2. diminuarea prin autoeducare a efectelornocive ale stresurilor din viaţa curentă,3. intensificarea dozată a schimburilor metabolice,4. intensificarea activităţii sistemului de transport a O2 în





vederea solicitării dozate a cordului,5. mărirea forţei şi rezistenţei grupelor musculare ale membrelor şi trunchiului,6. îmbunătăţirea coordonării înexecutarea diferitelor acte motrice. Mijloace: - mers, bicicletă de cameră sau de exterior, alergare, urcat pe scări, elemente din sport fărăcaractercompetitiv. III. RECUPERAREA ÎN INFARCTUL MIOCARDIC ACUT (IMA) Definiţie: Infarctul micardic acut (IMA) reprezintă evoluţia gravă acardiopatiei ischemice. Această evoluţiepoate fi schimbată favorabil de o serie de factori ce ţin de pacient sau doctor. Este o necrozămiocardicăprodusă prin scăderea severă a fluxului coronarian într-o regiune miocardică (suprafaţa să fie de minin 1–2cm² pentru a putea fiidentificată cu un IMA). Este un sindrom clinic, ECG şi biologic caracterizat prinscăderea bruscă a fluxului sanguin miocardic cu necroză miocardicăconsecutivă. Fără semne clinice şi ECGobligatorii, dar cu dovezi enzimatice prezente. Faza I de recuperare (intrespitalicească) Faza I a infarctuluimiocardic debutează în unitatea de terapie coronariană intensivă, coronarianăintermediară şi se termină la nivelul sapoanelor obişnuite de spital.Treapta I începe deja la câteva ore de la internarea bolnavului, în momentul în care durerea toracică adispărut, bolnavul este stabilizat hemodinamicşi fără tulburări severe de ritm. Înaintea mobilizării trebuie săne asigurăm de fiecare dată că frecvenţa cardiacă de repaus nu depăşeşte 120 bătăi/minut (de preferat sub100 bătăi/ minut) şi că tensiunea arterială sistolică depăşeşte 90 mmHg. Obiective:1. Să se asigure bolnavului capacitatea deautoîngrijire2. Obţinerea independenţei în sensul deplasării, în spital şi înafara acestuia, fără ajutor din partea altorpersoane.3. Limitarea efectelorgenerale ale decubitului.4. Combaterea repercursiunilor psihologice ale imobilizării.5. Pregătirea funcţională a aparatului cardiovascular pentrutrecerea la următoarea etapă.12. 6.Reabilitarea constă din reluarea de către bolnav, asistat de medic, cadre medii sau kinetoterapeut, amăsurilor de autoîngrijire, a unor eforturimici, a ortostatismului şi a mersului inclusiv pe scări. Costulenergetic al etalei este redus, iniţial 1 – 2 METs, ulterior 2 – 4 METs. Mijloace: - mobilizăripasive; mobilizări active analitice ale membrelor; mers; ADL-uri; exerciţii destretching Perioada de trecere dintre faza I şi faza a-II-a de recuperare(aproximativ 1-2 săptămâni) Obiective:1. conservarea rezultatelor şi nivelul de efort atins în timpul fazei intraspitaliceşti a recuperării2. instruireafamiliei cu privire la atitudinea ce trebuie adoptată faţă de bolnav3. instruirea bolnavului în vederea monitorizării efortului prin FC, intensitateaefortului (Scala Borg)4.obţinerea efectelor psihice benefice5. instruirea privind reluarea activităţii sexuale Mijloace: - exerciţiile fizice pe care bolnavulle-a efectuat în spital, de 2 ori/ zi, 10-20 minute;prestaţii casnice, gospodăreşti: aspirat, călcat, activităţi de bucătărie, spălat cu maşina;mersulnesupravegheat Faza a II-a de recuperare Perioada de convalescenţă începe după 3 – 6 săptămâni de la debutul infarctului şicorespundecapacităţii bolnavului de a urca un etaj fără semne de intoleranţă la efort. Ea durează 8 – 10 săptămâni,interval după care, dacă evoluţiaeste favorabilă, bolnavul îşi poate relua activitatea profesională. Aceastăperioadă este cea mai importantă în recuperarea fizică, deoarece urmăreştesă redea bolnavului maximulposibil din capacitatea sa fizică, compatibilă cu starea funcţională a cordului. Obiective:1. reducerea travaliului cardiacpentru un nivel dat de efort, prin ameliorarea utilizării periferice a O2;2. creşterea capacităţii de efort maximal (VO2Mx) prin aceeaşi ameliorare autilizării periferice a O2;3. ameliorarea performanţei cardiace maxime apreciate prin debitul cardiac maximal (opţională);4. dezvoltarea circulaţieicoronariene colaterale;5. obţinerea unor efecte psihologice favorabile, care aă contribuie la recâştigarea încrederii în sine, alungarea6. îngrijorării şianxietăţii legate de reluarea activităţii profesionale şi de rezolvarea problemelor complexeale vieţii. Mijloace: - exerciţii izometrice; exerciţii derezistenţă care angajează grupe musculare mari:alergarea pe loc, urcat pe scăriţă, bicicleta ergometrică sau de exterior; jocuri recreative; exerciţii




analiticelibere; contracţii intermediare; plimbări; activităţi zilnice curente. Faza a III-a de recuperare (faza de întreţinere) Denumită şi faza demenţinere a recuperării fizice, are ca scop menţinerea şi eventual ameliorareacondiţiei fizice şi a parametrilor funcţionali caracteristici obţinuţi în fazaa II-a. Se desfăşoară în paralel cuterapia medicamentoasă cronică şi măsurile de profilaxie secundară a cardiopatiei ischemice, concurândîmpreunăcu acestea la încetinirea progresiunii arterosclerozei sau la regresiunea acesteia. Faza a III-aurmează imediat fazei a II-a a recuperării, începând deregulă la 8 – 12 săptămâni de la debutul IMA. Acestmoment este caracterizat sau definit prin mai mulţi parametri.13. Este vorba despre consumul energetic care, în momentul în care capacitatea de efort atinge 7 METs,este considerat a fi suficient de marepentru a asigura bolnavului după un accident coronarian acut sau dupăby pass aorto-coronarian, o viaţă activă, inclusiv relizarea activităţiiprofesionale Obiective:1. Menţinerea, şi chiar, creşterea capacităţii de efort maximă în raport cu severitatea afectării2. Reorientarea profesională înraport cu capacitatea maximă de efort câştigată. Mijloace: - mobilizări active; exerciţii de rezistenţă la cicloergometru; elemente din jocuri sportive-jocuri sportive dar fără caracter competiţional IV. KINETOTERAPIA ÎN ANGINA PECTORALĂ STABILĂ DE EFORT Definiţie: Angina pectorală:tulburare de irigare a miocardului; are ca semne: durerea retrosternală sau înregiunea precordială care iradiază înspre gât, umeri şi în lungulmembrului superior stâng. Această durereapare îndeosebi în timpul unui efort fizic sau intelectual scăzut. În linii principale, recuperarea bolnavilorcuangină pectorală de efort este asemănătoare fazei a II-a şi ulterior fazei a III-a de recuperare a IMA. O deosebire este notată înaintea recuperăriifizice propriu-zise, fiind adusă de evaluareaprerecuperatorie a bolnavului, evaluare făcută prin test maximal limitat de simptome. Acesta poate fi untestclasic, cuplat numai cu electrocardiografia sau poate fi cuplat cu echocardiografia, cu scintigrafia miocardicăsau angiohrafia nucleară.Obiective:1. Reducerea cât mai mare din diferenţa procentuală dintre DAM şi DAF, în sensul ideal al suprapuneriiacestora, prin reducerea DAF pânăla valoarea DAM.2. În cazul bolnavilor cu DAM sever, nu se urmăreşte decât menţinerea capacităţii de efort existente. Mijloace: - adaptareaantrenamentului fizic la nivelul capacităţii funcţionale a pacienţilor se faceidentic cu adaptarea post IMA; gimnastica igienică zilnică, care constă dincomplexe de exerciţii fizice subforma mişcărilor de trunchi şi membre, de intensitate mică şi medie, a exerciţiilor de respiraţie şi de tonifiereaabdomenului. Aceste exerciţii se pot executa din decubit, şezând sau stând; ritmul lor va fi lent şi coordonatcu respiraţia; antrenamentul derezistenţă; masajul toracelui, în special al regiunii precordiale; activităţi deagrement, plimbări. V. KINETOTERAPIA POST REVASCULARIZAREMIOCARDICĂ Recuperare post by – pass aorto-coronarian. Faza I Starea post by-pass aortocoronarian este caracterizată prin prezenţa unordepresii importante acentrilor respiratori prin analgezie profundă, de perturbarea termoreglării prin hipotermie indusă de circulaţiaextracorporală, decreşterea travaliului cardiac (cererea de O2 este dublată sau chiar triplată) şi deinstabilitatea hemodinamică (infarct perioperator, tahicardie, aritmie,puseu hipertensiv, sângerare,tamponadă, sindrom de decubit scăzut) ce duce la hipoxemie. În această etapă, kinetoterapia amplă şi profundă,completată de eforturile depuse, asigură eliminareasecreţiilor acumulate. Mobilizarea sistematică a membrelor inferioare şi superioare, completeazăşedinţa dekinetoterapie. Obiective:1. Prezentarea şi efectuarea preoperator a câtorva principii fundamentale ale kinetoterapiei2. Prevenireamicroatelectaziilor3. Mobilizarea şi eliminarea eventualelor secreţii din arborele bronşic.14. 4. Prevenirea inconvenienţelor unui decubit prelungit. Mijloace:- exerciţii de respiraţie,- exerciţii de mobilizare uşoară a toracelui şi membrelorsuperioare şi inferioare- exerciţii la bicicleta ergometrică- activităţi casnice curente, grădinărit Metodologia de recuperare intraspitalicească





Preoperator: - informaţii generale privind intervenţia chirurgicală, kinetoterapie respiratorie. Postoperator:ziua 1 – detubarea, mobilizarea membrelorinferioare şi a centurii scapulare:ziua 2 – kinetoterapie respiratorie, aşezat la marginea patului, în fotoliu, mers prin cameră;ziua 3 – mers pe culoar,însoţit;ziua 4 – mers neînsoţit;ziua 5 – începerea exerciţiilor fizice;ziua 6 – urcarea unui palier de trepte sau exerciţii compensatorii; antrenament pebicicletă;ziua 7 – urcarea unui etaj;ziua 8 – 10 – TE precoce, dacă sunt întrunite condiţiile;ziua 11 – 14 – pregătire pentru externare.REGULĂ: ritmulfiecărei faze postoperatorii este modulat în funcţie de starea pacientului. Concluzii practice ale fazei IPacientul cu boala coronatiană are o capacitatede efort scăzută datorită sedentarismului vieţii anterioare,recomandărilor de reducere a efortului fizic şi a faptului că pacientul consideră activitateafizică factoruldeclanşant al suferinţelor sale. Perioada de spitalizare trebuie să modifice această atitudine greşită faţă deefortul fizic, redândîncrederea în forţele proprii. Răspunsurile vagi, liberalizarea activităţii fizice permise,contribuie, de asemenea, la nesiguranţa pacientului, acesta fiindde obicei prea prudent, întârziind reinserţiaîntr-o viaţă normală, ori excesiv de exigent şi astfel rapid descurajabil.TE este, în acest context, pilonulesenţial al evaluării condiţiei fizice a pacientului. Testul trebuie efectuat lamai puţin de o lună după intervenţia chirurgicală, fiind absolut necesaradmiterii pacientului în faza a II-a derecuperare. Faza a II-a Pacienţii efectuează după externarea din clinica de chirurgie cardiacă o peroiadă deantrenament cudurata de 3 – 4 săptămâni. Această perioadă de tranziţie le permite revenirea la autonomia efectuăriiexerciţiilor fizice. Mijloace:-gimnastica respiratorie,- exerciţii fizice uşoare (iniţial supervizate de kinetoterapeut),- plimbări, iniţial scurte (10 – 20 de minute) repetate de 2 – 3 ori/zi.- exerciţii de relaxare Faza a III-a Cuprinde totalitatea măsurilor ce au drept scop menţinerea de lungă durată a beneficiilor obţinute înfazaprecedentă. Pacientul are în această fază o capacitate aerobă suficientă pentru desfăşurarea unei vieţinormale, atât profesional cât şi social.15. Bolnavii, pentru a-şi menţine condiţia fizică obişnuită şi chiar pentru a o îmbunătăţi, vor desfăşura încontinuare programe de antrenament,verificate periodic de kinetoterapeut. Jocurile sportive sunt indicate, evitându-se însă cele ce impun eforturi intense sau au un ritm foarterapid,nepermiţând o bună adapare cardio-vasculară (jodo, lupte, fotbal. Baschet, rugby). În faza a III-a este indicat mersul zilnic 30 – 60 de minute, cu oviteză medie de 5 km/h. Jogginguleste indicat dar trebuie efectuat progresiv, iniţial alternând cu perioade de mers, viteza de alergare făcându-seînfuncţie de controlul respirator (capacitatea de a menţine o conversaţie şi răspunsul cardiac FC). Recuperarea post angioplastie coronariană (PTCA)Angioplastia coronariană percutană este o procedură intervenţională. PTCA se aplică în cea mai mareparte bolnavilor care au indicaţie derevascularizare miocardică, inclusiv prin by-pass aortocoronarian dar lacare condiţiile locale coronariene, numărul stenozelor şi localizarea lor,permit aplicarea proceduriiintervenţionale. Indicaţii metodice:1. Recuperarea bolnavilor după PTCA începe prin supunerea acestora la un TEmaximal limitat de simptome,efectuat la 2 – 5 zile după aplicarea procedurii intervenţionale. În urma acestui test bolnavii vor fi împărţiţi îndouăcategorii: bolnavii cu TE pozitiv (cu sau fără angor) cu prag anginos ridicat şi bolnavii cu TE negativ,asimptomatici. În cazul acestor categorii, existădouă subgrupe, prima referindu-se la bolnavii decondiţionaţi fizic, cuun deficit aerobic funcţional semnificativ crescut faţă de deficitul aerobicmiocardic. A doua subgrupă este abolnavilor cu diferenţe minime între DAM şi DAF. Această subgrupă este mai rar întâlnită, având în vederecămajoritatea covârşitoare a bolnavilor supuşi angioplastiei transluminale au traversat o lungă perioadă încare efortul fizic depus a fost redus. Bolnaviicare aparţin subgrupelor cu decondiţionare fizică importantă sunt cei care vor fi supuşi înprimul rând recuperării fizice cu o durată de 6 – 12săptămâni, identică cu cea aplicată la angina pectoralăstabilă de efort sau cu cea din faza a II-a de recuperare IMA. Se va ţine cont, în fiecare caz,




de capacitatea deefort iniţială, care va condiţiona şi va determina nivelul iniţial de efort şi capacitatea de efort finală, propusăşi atinsă prinantrenament. Această recuperare se va desfăşura într-o primă perioadă de 1 – 2 săptămâniintraspitalicesc, îndeosebi pentru bolnavii cu angorrestant (dar cu prag anginos ridicat).2. După traversarea celor 6 – 12 săptămâni de antrenament fizic propriu-zis, bolnavii vor fi trecuţi în faza aIII-ade recuperare.3. În situaţia rară a bolnavilor asimptomatici şi bine condiţionaţi fizic, ei pot şi trebuie să fie incluşi de laînceput în faza a III-a demenţinere a recuperării, fiind de dori însă ca, cel puţin pentru o perioadă de câtevasăptămâni, aceasta să se desfăşoare în cadrul instituţionalizat,putând fi apoi continuată nesupravegheat.4. În toate situaţiile, bolnavul va reveni la 3 – 6 luni şi ulterior anual în serviciul cardiologic despecialitatepentru efectuarea TE care să probeze persistenţa rezultatelor angioplastiei sau să arate restenozarea. VI. KINETOTERAPIABOLNAVILOR CU DISRITMII Un procent semnificativ al subiecţilor cu cardiopatie ischemică şi indicaţie de includere în programede recuperare fizicăprezintă şi tulburări de ritm supraventriculare sau, îndeosebi, ventriculare. Acest procent crescut al bolnavilor ci IMA şi extrasistole ventriculareobligă, din raţiuni practice,economice şi financiare, ca aceşti bolnavi să depună un efort fizic semnificativ în timpul activităţii cotidiene,indiferent dacăeste vorba de subiecţi ce desfăşoară activitate profesională sau de pensionari (de vârstă sau deboală). Studiile efectuate după un accidentcoronarian acut sau la bolnavi cu alte forme de C.I., au dovedit căseveritatea tulburărilor de ritm, potenţialul letal, este direct proporţional cu doifactori: severitatea ischemiei16. miocardice şi disfuncţia ventriculară stângă. S-a dovedit că programele de recuperare fizică cresc nivelulefortului la care apare ischemiamiocardică severă sau disfuncţia ventriculară stângă clinic manifestă.Antrenamentul fizic este benefic, Obiective:1. reducerea incidenţei tulburărilorventriculare de ritm în cursul efortului moderat2. creşterea efortului maxim la care pot apare tulburări de ritm cu potenţial letal3. creşterea capacităţiide efort prestate fără simptăme4. verificarea absenţei tulburărilor de ritm (plus auscultaţie, monitorizare EKG intermitentă dar periodică şiTE)5.ameliorarea ischemiei miocardice de efort, respectiv întârzierea apariţiei subdenivelării ST şi scădereaamplitudinii acesteia, reducându-se astfelşansa apariţiei tulburărilor ventriculare de ritm în efort. Mijloace:- modalitatea de antrenament este identică cu cea din faza a II-a de recuperare IMA,cu un ritm dedesfăşurare obişnuit, zilnic, intraspitalicesc. VII. KINETOTERAPIA ÎN CARDIOPATIA ISCHEMICĂ SILENŢIOASĂ Ischemia miocardicăsilenţioasă se referă la 3 categorii de subiecţi:I. bolnavi cu infarct miocardic în antecedente, care în prezent sunt asimptomaticiII. bolnavi cu anginăpectorală, la care episoadele de ischemie dureroasă alternează cu episoade de ischemie(depistată EKG sau prin alte metode) neacompaniată dedurereIII. bolnavi total asimptomatici (clinic sănătoşi), la care, prin diverse metode şi mijloace de diagnostic, sedepistează ischemie miocardică saustenoze coronariene severe. Primele două categorii de subiecţi au indicaţia de a fi incluşi în programe de reabilitare fizică, înfuncţie de indicaţiile derecuperare ale formei de manifestare a ei: IMA sau angina pectorală stabilă de efort.Prezenţa ischemiei silenţioase, depistată la subiecţi de cele maimulte ori prin EKG ambulatorie, nu modificăprogramele de recuperare fizică la care sunt supuşi aceşti subiecţi. Din contră, apariţia acestorepisoadesilenţioase măreşte indicaţia de recuperare fizică. În ceea ce priveşte cea de-a treia categorie, respectiv subiecţii total asimptomatici, se vorlua înconsiderare aceleaşi criterii de severitate ca şi în cazul ischemiei simptomatice, nivelul efortului la care apare,severitatea, acompanierea sau nua ischemiei de fenomene de IVS sau tulburări de ritm.Fără îndoială însă, bolnavul cu ischemie silenţioasă este lipsit de un preţios semnal de alarmăîn cursulactivităţii cotidiene (inclusiv depunerea de efort fizic), şi anume acela al apariţiei durerii, care obligăbolnavul la oprirea efortului. Intrarea în




programele de recuperare fizică va fi precedată un test de stress, de obicei REMx limitat desimptome. În urma acestuia se vor delimita aceleaşi treicategorii de subiecţi ca şi în cazul anginei pectoralede efort. Metodologia practică este şi ea superpozabilă cu cea din angina pectorală de efortstabilă, fiindîndeosebi vorba de recuperarea ambulatorie. Spre deosebire de bolnavii cu angină pectorală, nivelul efortului care poate fi prestat poatefi maimare iar durata recuperării propriu-zise, mai scurtă. Având în vedere că bolnavii sunt, de cele mai multe ori „bolnavi” care se simt sănătoşi, seva puneaccentul, de la început pe adăugarea la antrenamentul propriu-zis, a unor activităţi recreative, care să atragăbolnavul şi să crească aderenţala tratament. De asemenea, antrenamentul propriu-zis va fi variat, evitându-semonotonia. În momentul atingerii capacităţii maxime de efort sau acapacităţii de efort dorite, fără ischemie,se va trece în faza de menţinere, în care accentul va fi pus pe activitatea de drumeţie şi jocuri colective.17. Se consideră că bolnavii cu cardiopatie ischemică silenţioasă au un beneficiu net de pe urma efortuluifizic nu numai prin creşterea pragului deefort la care apare ischemia miocardică, ci şi prin reducereanumărului episoadelor de ischemie silenţioasă pe parcursul activităţii cotidiene. VIII.KINETOTERAPIA ÎN INSUFICIENŢA CARDIACĂ Definiţie: Insuficienţa cardiacă reprezintă dezechilibrul care apare între nevoile de sânge oxigenatale organelorşi ţesuturilor şi eficienţa cordului de a-l furniza, precum şi imposibilitatea cordului de a face faţăhemodinamic, volumului de sânge venoscare se întoarce la inimă.Se dezvoltă progresiv, necesitând uneori ani, timp în care inima îşi micşorează treptat funcţia de pompă,lucrând astfel maipuţin eficient.În forma acută domină tulburările proceselor biochimice de producere a energiei de contzracţie fărămodificarea proprietăţilor contractileale miocardului. În forma cronică, procesele biochimice sunt normale, însă puterea de contracţie a cordului estescăzută, kinetoterapia având scopuluşurării muncii miocardului. Tratamentul insuficienţei cardiace este profilactic (urmărindu-se combaterea infecţiilor reumatice,pulmonare, tratamentulhipertensiunii şi al aterosclerozei); curativ (măsuri igienico-dietetice, repaus înpoziţiile aşezat sau semiaşezat, în funcţie de dispnee), regim alimentarhiposodat sau desodat, cu cantitatea delichid strict limitată, bogat în vitamina C şi complex B. Obiective:1. ameliorarea şi augmentarea mecanismelorperiferice de adaprate la efort,2. creşterea extracţiei arterio-venoase a O2,3. ameliorare avasodilataţiei arteriale4. creşterea capacităţii de efortprin:eliberarea, în cursul efortului fizic, a unui factor relaxant din endoteliul vascular, care contracarează efectulvasoconstrictor simpatic, determinândvasodilataţia şi creşterea debitului muscular;prin intrarea întârziată în funcţiune a mecanismelor centrale de adaptare la efort, creşterea presiuniiîncapilarul pulmonar va fi întârziată şi va apare la niveluri mai mari ale efortului;creşterea tardivă a nivelului sangvin al lactatului.5. împiedicareadecondiţionării fizice a bolnavului peste limita impusă de suferinţa cardiacă,6. creşterea capacităţii de efort, chiar într-o mică măsură Mijloace:-antrenament de rezistenţă: mersul pe jos, jogging-ul,- exerciţii izometrice În faza acută: Obiective:1. evitarea stazei venoase în extremităţi2.preîntâmpinarea formării de flebotromboze de la care pornesc frecvent emboliile la cardiaci.3. evitarea edemului pulmonar, solidarizareadiafragmuluio şi a peretelui abdominal în mecanismul general alrespiraţiei. Mijloace:- poziţii de repaus în pat sub formă de decubit, cu capul ridicatpeste nivelul extremităţilor (decubit dorsal,decubit cu capul ridicat, decubit sprijinit şi aşezat) - hipertensiune periferică, determinând o uşurare amunciiventricolului stâng.18. - exerciţii ale membrelor inferioare, în pat.- exerciţii de membre superioare corelate cu mişcările de respiraţie.În faza cronică: - mijloacelekinetoterapiei se aplică diferenţiat în stadiul compensat şi în cel decompensat. Stadiul compensat: se instituie un regim activ, în care scopul principaleste reducerea capacităţiifuncţionale a miocardului Mijloace:- exerciţii de încălzire: programul conţine 4 – 8 exerciţii simple de trunchi şi membre,





legate de mişcările derespiraţie, executate succesiv din decubit, aşezat şi stând;- masajul membrelor superioare şi inferioare;- exerciţii analitice cuefect circulator sub forma mişcărilor de membre superioare şi inferioare, executate subformă de pendulare şi balansare, alternativ cu circumducţii şiflexii;- exerciţii de respiraţie legate de mişcările membrelor superioare, inferioare şi ale trunchiului, exerciţii derespiraţie diafragmatică;- exerciţii deabdomen în special izotonice dar executate lent;- exerciţii cu obiecte portative uşoare;- exerciţii aplicative sub formă de mers ritmic sau altevariante.- terapie ocupaţională sub formă de activităţi potrivite preferinţelor şi sexuluipracticarea unor sporturi fără urmărirea realizăriiperformanţelor. Se recomandă în faza tratamentului final:ciclism de agrement, mers pe schiuri, vâslit şi unle jocuri sportive. Stadiul decompensat –se instituie un regim pasiv – relativ sau semiactiv, Obiective:1. uşurarea şi ajutorarea muncii miocadrului,2. prevenirea stazelor venoase periferice, aflebotrombozelor şi a cordului pulmonar acut şi cronic,3. îmbunătăţirea ventilaţiei pulmonare prin restabilirea activităţii giafragmului şi a musculaturiitoracice. Mijloace:- poziţii de repaus cu accent pe odihnă: decubit dorsal cu capul ridicat, decubit lateral drept, aşezat rezemat,aşezat, şi decubitdorsal cu membrele inferioare puţin peste nivelul orizontal.- exerciţii de membre inferioare efectuate în pat sub formă pasivo-activă cu amplitudineredusă şi fărăîncordare musculară,- exerciţii de respiraţie active uşoare,- exerciţii de respiraţie diafragmatică din decubit sprijinit şi aşezat sprijinit,-exerciţii de relaxare a trunchiului şi membrelor inferioare,- masajul extremităţilor,- masajul spatelui în special al toracelui, în care predominămanevrele cu caracter relaxant (efleuraj, fricţiuni,vibraţii). Problema cea mai importantă ce trebuie luată în considerare este ridicarea poziţiei joaseadiafragmului pentru combaterea emfizemului cronic, pentru a scădea sau micşora cantitatea aerului rezidualşi de rezervă, contribuind astfel lascăderea alcalozei şi a acidozei pulmonare. Pentru acesta se utilizeazăexerciţii de19. IX. KINETOTERAPIA ÎN HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ (HTA) Definiţie: HTA se poate considera presiunea sanguină, în clinostatism, ca avândvaloarea sistolicăpeste 140 mmHg şi cea diastolică peste 90 mmHg. Ca simptome caracteristice se considră: cefalee sub formaunei presiuni înregiunea occipitală; ameţeli, vâjîieli în urechi, senzaţii nedefinite în regiunea precordială. Înperioadele iniţiale HTA poate fi asimtomatică. Obiective:1.echilibrarea sistemului nervos şi influenţarea pozitivă a centrilor vasomotori;2. favorizarea vasodilataţiei periferice şi a decongestionării unorsegmente ale corpului;3. atingerea şi menţinerea unei greutăţi corporale optime;4. prevenirea fenomenelor de ateroscleroză;5. obţinereavasodilataţiei locale şi scăderea rezistenţei periferice;6. relaxare musculară şi neuro-psihică; Mijloace:- exerciţii de membre inferioare din decubit cucapul ridicat,- exerciţii de trunchi sub formă de circumducţii,- exerciţii de respiraţie cu accent pe expiraţie- exerciţii de membre superioare pentruderivarea circulaţiei toracice.- exerciţii de mobilizare analitică a tuturor segmentelor- contracţii musculare analitice izometrice sau „intermediare”-exerciţii de relaxare: balansări ale membrelor, scuturări de membre executate de pacient sau scuturăripasive executate de către kinetoterapeut,răsucirile de trunchi sau unele poziţii cu răsucirea trunchiului- exerciţii de relaxare neuro-psihică - metoda autotraining-ului a lui Schultz şi a luiEdmund Jacobson,metoda Schultz, gimnastică colectivă relaxantă recomandată de E. Gindler şi N Stoltze, metoda I. Parow,metoda A. Macagno-antrenamentul de rezistenţă: mersul, alergarea (jogging), urcatul scărilor şi pantelor, bicicleta ergometricăsau covorul rulant, înotul în piscină în apăcaldă (termală sau mezotermală), sportul terapeutic. X. KINETOTERAPIA ÎN HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂ Definiţie: Hipotensiunea arterială estestarea în care presiunea sistolică este în permanenţă sub 100mm Hg iar cea diastolică sub 60 mm Hg, fiind de două feluri: forma esenţială şiortostatică. Hipotensiuneaarterială esenţială (constituţională) este frecvent întâlnită la tipul constituţional astenic. Semne: tahicardie,leucopenie,




hipoglicemie. Mijloace:- fizioterapie (hidroterapie stimulantă)- masaj general,- exerciţii libere (active, analitice şi sintetice),- exerciţii cu obiecte uşoareportative,- exerciţii aplicative,- exerciţii de respiraţie şi de abdomen,- plimbări de durată mai lungă (60 – 90 min.),- turism, înot, schi.20. Definiţie: Hipotensiunea arterială ortostatică (scăderea presiunii sanguine la ridicarea în ortostatism)are ca semne: bradicardie, leucopenie,hipoglicemie şi lipotimie la schimbarea poziţiei corpului, mai alesdimineaţa la ridicarea din pat sau la statul prelungit în picioare. Mijloace:- gimnasticăvasculară,- gimnastică abdominală,-mobilizări active ale membrelor inferioare, efectuate din decubit şi aşezat,- masajul general şi al membrelorinferioare, forma stimulantă. XI. KINETOTERAPIA BOLNAVILOR VALVULARI Valvulopatiile realizează un real impact medico-social, pe de o parteprin limitarea funcţională indusăde insuficienţa cardiacă generată de viciul valvular ± angorul asociat iar pe de altă parte, prin direcţiileevolutive alebolii: sincope, aritmii grave, embolii periferice, accidente survenite în cursul tratamentuluianticoagulant. Recuperarea valvularilor neoperaţi Înrecuperarea bolnavilor valvulari pentru selecţionarea cazurilor ce pot beneficia de rezultatele unuiprogram de antrenament fizic, se recurge la un testde efort deliberat submaximal, definit ca un criteriulimitativ al probei: 80% din FCMxt, TAS de 200 mmHg. Determinarea unor parametri metabolici încursul efortului fizic ca şi urmărirea evoluţiei indicatorilorcardio-respiratori, ne permit concluzii cu privire nu numai la răsunetul funcţional alvalvulopatiei, ci şiaprecieri în ce priveşte o posibilă ameliorare a capacităţii cardiovasculare prin antrenament. Obiective:1. recuperarea valvularuluipoate antrena corecţia unei condiţii fizice precare, ea însăşi capabilă să amplificedispneea, prin deficitul de utilizare periferică a oxigenului. Prinameliorarea condiţiilor efortului muscular înperiferie, se poate spera la o economie de travaliu cardiac şi deci la restrângerea tahicardiei de efort.2.prin antrenamentul fizic pe termen scurt se urmăreşte menţinerea unei bune ventilaţii şi, prin aceasta,conservarea funcţiei pulmonare.3. ameliorareacapacităţii vitale şi a VEMS – ului.4. determinrea capacităţii fizice a bolnavului valvular şi / sau precizarea programului de intoleranţăfuncţională,determinate prin TE.5. evitarea efectelor nocive ale sedentarismului, în ceea ce priveşte decondiţionarea aparatului cardio-vascular şi locomotor;6.îmbunătăţirea activităţii motrice, aşa încât ea să se desfăşoare într-un mod economic, fără contracţiimusculare inutile, excesive, fără a impunecordului un efort prea mare;7. realizarea unei activităţi economice a cordului, circulaţiei periferice şi metabolismului muscular, pentru aputea executaeforturile fizice cu o solicitare cât mai mică a cordului.8. dezvoltarea mobilităţii articulare, a forţei musculare segmentare şi a coordonării motrice.Mijloace: - kinetoterapia respiratorie; exerciţii fizice globale, exerciţii analitice a tuturor segmenelorcorpului; elemente din diferite sporturi şi jocurisportive; masaj; tehnici de relaxare; antrenamentul derezistenţă realizat prin efort prelungit sau „cu intervale”, pe bicicleta ergometrică, alergare sauelemente dinsporturi.21. Recuperarea valvularilor operaţi Rezultatele postoperatorii demonstrează că, în înlocuirile valvulare aortice, ameliorareahemodinamică şiregresia volumului cardiac sunt precoce, în primele săptămâni şi mai bune în stenoză decâtîn insuficienţa aortică. În schimb, în cazul protezelormitrale, ameliorarea este mai lentă: scăderea presiunii pulmonare(scăderea rezistenţelor) şi a presiunii capilare (adaptarea VS) poate să seprelungească aproximativ 2 ani iarregresia volumului ventricular stâng este mai puţin netă.Prognosticul vital este mai nefavorabil în cazul înlocuirilorvalvulare în poziţie mitrală, comparativ cuprotezarea aortică. Desigur că şi alte complicaţii, independent de sediul protezei, pot compromiteactulchirurgical de reconstrucţie valvulară: grefa bacteriană, dezinserţii parţiale ale protezei, factorul miocardic. Înansamblu se poate afirma căprognosticul rămâne rezervat pe plan miocardic. Urmărirea cardiologicăperiodică şi explorarea funcţională – ecografie şi TE – vor permite adaptarea





cardiovasculară gradată la efortşi vor demasca, precoce, o eventuală deteriorare a funcţiei miocardice, ce reclamă o promptă intervenţieterapeutică.Pregătirea preoperatorie. Obiective:1. Elementul „recuperator” esenţial în această etapă îl reprezintă kinetoterapia respiratorie,2. sigurarea nu numaia unui drenaj bronşic eficient ci şi „învăţarea” respiraţiei diafragmatice,3. corectarea respiraţiei prin exerciţii respiratorii,4. furnizarea de informaţiigenerale privind intervenţia chirurgicală şi modalităţile de recuperarepostoperatorie. Mijloace: - gimnastică respiratorie, Postoperator. Obiective:1.asigurarea unei ventilaţii corecte2. prevenirea complicaţiilor decubitului3. readaptarea progresivă la efort4. obţinerea rapidă a autonomiei funcţionaleMijloace: - exerciţiile fizice de mobilizare a centurilor şi a membrelor, exerciţii pentru mobilizareamusculaturii respiratorii. Faza I – intraspitaliceascăObiective:1. profilaxia complicaţiilor de decubit2. asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii. Mijloace: - mobilizare pasivă a membrelor inferioare;mobilizare activă a membrelor inferioare;exerciţii respiratorii; mobilizări active ale centurilor; mers. Faza a II – a – convalescenţa Faza a II-amarchează trecerea de la perioada acută postoperatorie la revenirea la viaţa socio-profesională. Obiective:22. 1. Precizarea programului de antrenament: intensitatea, frecvenţa, durata şi tipul efortului muscular, înfuncţie de particularităţile evolutive şimodalităţile de repaus la recuperarea inişială, în perioada anterioară.2. Măsurile de profilaxie şi tratament (atenţie la riscul carditei reumaticeevolutive).3. Deprinderea, pe cât posibil, a tehnicilor de relaxare. Mijloace: - exerciţii respiratorii; exerciţii fizice globale; mobilizări analitice;antrenament derezistenţă: cicloergometru. Faza a III – a sau de întreţinereâ Această etapă va fi utilă valvularului operat ce urmează a-şi reluaactivitatea profesională. El trebuiesă depăşească momentul activităţilor fizice minime, atunci cînd starea hemodinamică o permite. Intensitateaprogramului de antrenament ales va trebui să evite o tahicardie marcată sau o ejecţiesistolică importantă. De aceea, se apreciază că o frecvenţăcardiacă de antrenament de 50 – 70% din FC,calculată potrivit răspunsului la testul de efort, este optimă. Exerciţiile fizice nu diferă de cele prevăzuteîn programul de recuperare al coronarianului. Pornind dela o pregătire fizică globală se va continua cu gimnastica respiratorie şi se va insista asupragrupelormusculare ce urmează a fi preferenţial solicitate prin profesie. XII. KINETOTERAPIA ÎN ARTERIOPATIILE PERIFERICE Aterosclerozaoblizerantă reprezintă 90% din arteriopatiile periferice. Trunchiurile arteriale cele maifrecvent interesate sunt aorta abdominală, iliacă, femurală şipoplitee. Ateroscleroza obliterantă a membrelorinferioare se caracterizează prin leziuni aterosclerotice difuze în peretele trunchiurilor arteriale marişimijlocii. Leziunile stenozante sau obstructive cu repercursiuni hemodinamice sunt segmentare. Acest fapteste de bun augur augur deoarecepermite circulaţiei colaterale să devieze curentul sanguin şi să satisfacă,într-o măsură mai mare sau mai mică necesităţile de irigare în teritoriilesituate distal faţă de segmentularterial stenozat. De obicei, stenozarea sau obstruarea unei artere periferice produce simptome ischemicesubiectivenumai în timpul efortului fizic. În repaus, debitul circulator în teritoriul muscular eferent este satisfăcător.Atunci când stenoza interesează85 – 95% din lumenul vasului, apare scăderea fluxului sanguin şi a presiuniiarteriale. În timpul contracţiei musculare, se întâmplă ca tensiuneamuşchiului să depăşească presiunea deperfuzie şi atunci fluxul sanguin este complet blocat. De obicei durerea apare după o anumită cantitatedeefort şi dispare la repaus. Obiective:1. Prelungirea considerabilă a duratei efortului până la producerea claudicaţiei,2. dezvoltarea circulaţieicolaterale în teritoriile cu circulaţie deficitară,3. Creşterea presiunii de perfuzie în timpul exerciţiilor fizice,4. Mărirea dozată a hipoxiei în musculaturaischemiată,5. Îmbunătăţirea economiei actului motor,6. ameliorarea hematozei şi facilitarea întoarcerii venoase;7. prevenirea agresiunilor cutanate,mecanice, fenomenele de maceraţie şi infecţile de la nivelul piciorului8. creşterea fluxului sanguine în musculature schetică;9. corijarea tulburărilor




de mers10. ameliorarea oxigenării locale Mijloace: - contracţii musculare de intensitate şi durată corespunzătoare; mobilizări active;exerciţiimusculare globale; exerciţiile cu rezistenţă dozată (gantere, halteer, extensor, mingi medicinale) ale23. membrelor superioare şi trunchiului; măsuri de protecţie cutanată; masajul în sensul circulaţiei arteriale sauvenoase: (efleurajul superficial reflex,presiuni alunecătoare profunde, petrisaj); contracţiile “analitice de tipintermediar” ; gimnastica respiratorie – comportă mişcări abdominale şidiafragmatice; gimnastica de posturăBurger; posturare pe patul oscilant 2 – 5 min.; termoterapia; mecanoterapia; hidroterapia la 30ºC;mersul;bicicleta ergometrică, jocul cu mingea etc. Arteriopatiile membrelor superioare Obstrucţiile arteriale ale membrelor superioare, de obiceiasociate cu cele ale membrelor inferioare şicele coronariene, apar la subiecţii cu boli metabolice (dislipidemie). Reeducarea are la bază aceleaşiprincipiişi face apel la aceleaşi tehnici. Se va face antrenament prin activităţi de ergoterapie la 2/3 din capacitateadeterminată (cicloergometru debraţe). Sunt utile exerciţiile de ridicare / coborâre a braţelor, contracţii alediferitelor grupe nusculare prin tehnici clasice de kinetoterapie (ex:gantere). Arteriopatiile distale Includ arteriopatia diabetică şi boala Bürger. Arteriopatiile diabetice interesează în mod special patulvascular distal(microangiopatie) dar pot atinge în egală măsură trunchiurile mari (macroangiopatie).Utilizarea de proteze plantare (logette, incluzii din spumă delatex) poate preveni sau trata unele complicaţii.Atingerea distală limitează considerabil eficacitatea tratamentului la mers, mai ales în caz de leziuneasociatăa marilor trunchiuri. Aceleaşi remarci sunt valabile şi pentru boala Bürger, unde circulaţia de întoarcere esteîn plus împiedicată printr-oatingere venoasă. XIII. KINETOTERAPIA ÎN AFECŢIUNILE VENOASE Obiective:1. reducerea stazei venoase şi a consecinţelor sale2. ameliorareacirculaţiei de întoarcere, ameliorarea schimburilor gazoase la nivel pulmonar3. prevenirea şi tratamentul insuficienţei venoase cronice şi asindromului posttrombotic4. stimularea circulaţiei de întoarcere prin punerea în funcţie a pompelor musculare. Mijloace: - masajul membrelorinferioare, evitând traiectele venoase, în sens centripet; mobilizareapasivă a membrelor inferioare şi ridicarea acestora deasupra planului,mobilizările active sunt însă de preferatiniţial, gimnastica respiratori, gimnastica de postură, masaj uşor cu scop hiperemiant, mersul,stimulărigalvanice, compresiuni pneumatice externe intermitente, în ritm de 5 secunde pe contracţie, cu aparatulangiomat. Tromboflebitele Definiţie:Prin tromboflebită se înţelege stânjenirea circulaţiei prin vene determinată de inflamarea pereteluivenos. Semne: - durere pe traiectul venei,accentuată în punct fix şi la palparea venei; - venă varicoasă cu eritem inflamator pe traiect, vizibil pe piele, edem şi căldură locală. Obiective:1.aplicarea măsurilor profilactice în scopul activării circulaţiei periferice2. prevenirea edemului3. activarea circulaţiei venoase4. tonifierea musculaturiiextremităţilor inferioare24. Mijloace: - mobilizărilor passive analitice a membrelor inferioare, mobilizări pasivo-active analitice,a mambrelor inferioare, poziţionareamembrului inferior în plan procliv, mobilizări active ale membrelorinferioare, exerciţii respiratori, masaj cu scop hiperemiant la nivelul circulaţieisuperficiale a extremităţiibolnave, mers În convalescenţă:- masaj uşor, progresiv, iniţial superficial apoi profund sub formă de glisări cu presiune şiperiaj de activare astazei şi edemului veno-limfatic;- contracţii statice şi mobilizări pasive ca în stadiul anterior, mobilizări active cu rezistenţă îndecubit dorsalşi ventral sau în poziţia aşezat, pentru extensia gambei pe coapsă, prin aplicarea de greutăţi;- exerciţii respiratorii;- aplicareabandajului elastic, instituindu-se mersul ca mijloc terapeutic de stimulare a circulaţiei deîntoarcere, prin punerea în funcţiune a pompelor musculare.Insuficienţa venoasă cronică Definiţie: Rezultat al obstruării venoase şi al distrugerii valvelor. În cazul în care aceastăinsuficienţă venoasă cronică se





manifestă prin edeme, se folosesc următoarele mijloace ale kinetoterapiei:- repaus la pat cu membrele inferioare ridicate în sprijin pe un suport maisus decât restul corpului de 2 – 3ori pe zi. Această poziţie trebuie să fie obligatorie în timpul nopţii;- masajul membrului inferior, manevre cu caractercirculator, executate blând deasupra regiunii bolnavepentru a uşura circulaţia de întoarcere. Membrul care se masează se va menţine în poziţiedeclivă.- se evită ortostatismul, fără mişcare o perioadă lungă de timp;- aplicarea de feşe elastice sau ciorapi elastici dimineaţa, care se menţin toatăziua;- practicarea înotului. În cazul în care insuficienţa venoasă cronică nu se manifestă prin edeme, se folosesc următoarelemijloace:- exerciţiiactive ale membrelor inferioare din poziţii în care acestea se găsesc peste nivelul trunchiului, în aşafel încât să favorizeze circulaţia de întoarcere(decuvit, patruredie, aşezat sprijinit);contracţii şi relaxări ritmice ale grupelor musculare mari la nivelul membrelor inferioare;- masajul membrelorinferioare – manevre cu efect circulator. Varicele Definiţie: Varicele sau ectazia venoasă constă din dilatarea venelor determinată deinsuficienţavalvulelor venoase. Semne: desen venos accentuat; oboseală sau dureri difuze în membre; crampe musculare,în special nocturne.Obiective:1. depistarea precoce a dilataţiilor,2. limitarea ortostatismului,3. instituirea unui regim de repaus cu membrele inferioare deasupra planuluiorizontal,4. favorizarea circulaţiei de întoarcere, Mijloace: - exerciţii de gimnastică vasculară (gimnastica Bürger), mobilizarea analitică amembrelorinferioare, mobilizări active ale membrelor inferioare din poziţii peste nivelul orizontalei, masaj25. XIV. KINETOTERAPIA POSTTRANSPLANT CARDIAC Particularităţi ale pacientului cu transplant cardiac:- FC de repaus la cordul denervat este,în general, mai crescută decât la cordul sănătos;- FC se adaptează mai lent la efort, ea nu mai reflectă la fel de fidel intensitatea efortului fizic iarrevenirea la- FC de repaus este mai lentă (până la 20 de minute),- la sfârşitul efortului maximal, transplantul are o FC inferioară celei maximaleteoretice;- instalarea metabolismului anaerob este mai precoce;- randamentul ventilator este scăzut;- rejetul moderat impune reducerea intensităţiiantrenamentului iar rejetul sever implică oprireaantrenamentului. FAZA I A. Preoperator. Obiective:- furnizarea de informaţii privind intervenţiachirurgicală- reducerea anxietăţii. B. Postoperator: După intervenţie, pacientul este internat în secţia de terapie intensivă, pentru o perioadă decâtevazile, în funcţie de evoluţia parametrilor hemodinamici. Pacienţii cu transplant cardiac au o hemodinamicăintens perturbată, cu creşterearezistenţelor vasculare sistemice şi pulmonare, prezintă deseori insuficienţărenală, ficat de stază, ascită şi deseori caşexie.Semnele de insuficienţăcardiacă nu sunt rare în primele zile postoperator. După transplantul cardiac poatesurveni o insuficienţă respiratorie majoră, în cadrul unui edempulmonar, ducând la hipoxie şi necesitateaventilaţiei asistate. Un rejet precoce sau o infecţie pulmonară pot prelungi şederea în terapia intensivă.Obiective:1. limitarea la maxim a efectelor nefaste unui decubit prelungit2. realizarea unei toalete bronşice satisfăcătoare3. începerea treptată aantrenamentului fizic Mijloace: - mobilizări pasive, mobilizări active, exerciţii de respiraţie, tusea eficientă, bicicletaergometrică, mers prin salon, pecoridor Indicaţii metodice:- durata antrenamentului va fi de 12 – 18 minute, cu încărcarea de 15 – 30 W (monitorizarea EKG).- şedinţele următoare,tot de intensitate scăzută, vor fi din ce în ce mai prelungite- programul de recuperare se va adopta în funcţie de particularităţilor fiecărui pacient.-înainte de externare, pacientului i se va efectua un bilanţ funcţional cardiorespirator printr-un test de efortlimitat de simptome, măsurând parametriirespiratori şi metabolici. FAZA II. Obiective:1. ameliorarea capacităţii aerobe2. adaptarea mai bună a debitului sanguin muscular la cerereamuşchilor activi3. revenirea la o capacitate vasodilatatoare arteriolară normală,4. limitarea atrofiei musculare şi a demineralizării osoase,5. creştereacapacităţii de efort,6. a capacităţii aerobe,7. scăderea tensiunii arteriale diastolice şi a frecvenţei cardiace la acelaşi prag de efort. Mijloace: - exerciţii




izotonice, exerciţii cu greutăţi mici, mersul pe jos, jogging-ul Indicaţii metodice:- sunt indicate trei şedinţe pe săptămână, pe o perioadă mult mailungă faţă de ceilalţi cardiaci operaţi (40 –60 şedinţe).26. - încălzirea este făcută progresiv şi lent- efortul maxim în timpul antrenamentului nu va depăşi 60% din capacitatea aerobă maximală, cualternareaintensităţii crescute şi scăzute a exerciţiilor.- în perioada de revenire efortul va fi de 30-40% din consumul de oxigen maximal.- tratamentulimunosupresor cu ciclosporină duce deseori la creşterea TA şi necesită utilizarea unuimedicament antihipertensiv. BIBLIOGRAFIE 1. Branea I.,Mancaş S. – „Exerciţiile fizice şi rolul lor în proramul complex de recuperare al bolnavilor coronarieni”, Timişoara Medicală, 1989, XXXIV, 4 2. BraneaI., Stanciu L., Mancaş S., Berinde I. – „Valoarea testului de efort submaximal precoce în programul de recuperare al bolnavilor cu infarct miocardic”,Timişoara Medicală, 1989, XXIV,2 3. Dennis A. – „Rehabilitation of patients with coronary artery disease” In: Braunwald E Heart Disease, W. B.Saunders Company Fourth Ed., 1992 4. Gherasim L., Bruckner I. – „Cardiopatia ischemică nedureroasă” În: Păun R., „Tratat de medicină internă –Bolile cardio-vasculare”, vol.III, Ed. Medicală, Bucureşti, 1992 5. Goble A.J., Hare D.L., Macdonald P.S., ş.a. – „Effect of early programmes aftertransmural myocardial infarction”, Br. Heart J., 1995, 65 6. Marcu V. – „Bazele teoretice ale exerciţiilor fizice în kinetoterapie”, Ed. UniversităţiiOradea, 1995 7. Mogoş V. – „Infarctul miocardic şi efortul fizic”, Ed. Militară, Bucureşti, 1990 8. Negoescu I., Negoescu Cheregi I. – „Recuperareamedicală complexă a bolnavului locomotor- hipertensiv, Oradea, Ed. Treira, 1889 9. Vlaicu R., Olinic N. – „Reabilitarea precoce în infarctul miocardicacut”, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1983 10. Zdrenghea D., ş.a – „Testul de efort unic ajustat în depistarea cardiopatiei ischemice”, Timişoara Medicală,1990 11. Zdrenghea D. – „Evoluţia şi tratamentul cardiopatiei ischemice silenţioase”, Practica Med. Int., 1991 12. Zdrenghea D., Branea I. –„Recuperarea bolnavilor cardio-vasculari, Ed. Clusium, 1995
