Download pdf - Organizarea administrativ – teritorială şi evoluţia legislaţiei în

STUDII, OPINII, INFORMĂRI

Organizarea administrativ – teritorială şi evoluţialegislaţiei în domeniul administraţiei publice locale

Conf. univ. dr. Benonica VASILESCU

Facultatea de Științe Juridice și Administrative

Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”, București

Șef sector – Consiliul Legislativ

Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2013 3

care era prezidată de cel mai în vârstă dintre membri

şi se întrunea ori de câte ori prefectul o convoca.

Aceleaşi dispoziţii legale prevedeau că pre -

fectul judeţului era comisar al Guvernului pe lângă

consiliul judeţean. Prefectul sau în lipsă înlocuitorul

său asista în persoană la toate deliberările consiliului

judeţean şi la şedinţele delegaţiunii şi era ascultat ori

de câte ori cerea cuvântul.

Prefectul era capul administraţiunii judeţene

şi, în această calitate, conducea toate lucrările aces-

teia şi executa hotărârile consiliului judeţean. În

intervalul sesiunilor, prefectul reprezenta consiliul şi

pregătea toate lămuririle trebuitoare pentru chestiu -

nile ce urmau a se supune consiliului la viitoarea

sesiune. Prefectul apăra înaintea justiţiei, prin

avocatul statului, procesele în contra judeţului. În caz

de litigiu între stat şi judeţ, acţiunea era intentată sau

susţinută, în numele judeţului, de către un membru al

delegaţiunii judeţene sau şi printr-un avocat care era

desemnat de către consiliul judeţean.

Legea cuprindea, totodată, şi prevederi referi -

toare la eligibilitatea şi incompatibilităţile consilie -

rilor judeţeni, la întrunirea, atribuţiile şi modul de

deliberare a consiliului judeţean şi a delegaţiunii

judeţene, precum şi dispoziţii referitoare la conta -

bilitatea judeţeană şi încheierea conturilor ori despre

secretarul consiliului judeţean.

În privinţa comunelor, acestea erau împărţite

în urbane şi rurale, clasificarea fiind făcută prin lege,

după cererea comunei interesate, luându-se şi avizul

consiliului judeţean. Fiecare comună avea un consiliu

local şi un primar, legea reglementând şi problemele

legate de alegerea, organizarea, funcţionarea şi atri -

bu ţiile acestor organe.

1. Organizarea administrativă a teritoriului

României a cunoscut, de-a lungul timpului, formule

diverse, încercând să răspundă cerinţelor fiecărei

perioade. O scurtă trecere în revistă a unora dintre

reglementările legale existente în diferite etape

istorice este de natură a evidenţia evoluţia organizării

teritoriale a ţării. Apreciem că un astfel de demers

ştiinţific este de actualitate în contextul în care este

promovată necesitatea constituirii regiunilor, ca

unităţi administrativ-teritoriale.

Cu o valoare mai de grabă istorică, lucrarea nu

îşi propune să formuleze soluţii legislative şi nici să

sugereze modele de urmat, ci doar să evidenţieze în

mod sintetic specificul şi tradiţia organizării terito -

riale a României.

A. Astfel, primele reglementări în această ma -

terie datează din anul 1864: Legea nr. 394 din31 martie 1864 pentru comunele urbane şi rurale şiLegea nr. 396 din 31 martie 1864 pentru consiliilejudeţene. În această perioadă, teritoriul era împărţit în

judeţe, plăşi şi comune. Dintre acestea, judeţele şi

comunele aveau personalitate juridică, în timp ce

plăşile erau subdivi ziuni ale judeţelor, fără perso na -

litate juridică, conduse de subprefecţi.

Potrivit Legii pentru consiliile judeţene, în

fiecare judeţ funcţiona un consiliu care se aduna

periodic şi reprezenta interesele locale, colective şi

economice ale judeţului. Acesta se compunea din

18 membri, aleşi pe timp de 4 ani. Preşedintele con -

siliului judeţean se alegea de consiliu dintre membrii

săi. Consiliul judeţean alegea, de asemenea, 3 mem -

bri şi 3 supleanţi ce compuneau delegaţia judeţeană,

B. În anul 1925 a fost adoptată o nouă lege deorganizare administrativ-teritorială, care a urmărit

armonizarea administrativă a provinciilor unite cu

vechiul regat în 1918. Potrivit acestei legi, teritoriul

era împărţit în judeţe, plăşi şi comune – urbane şi

rurale. Această reglementare a fost înlocuită prin

Legea nr. 167/1929 pentru organizarea administra -ţiunii locale1

, care cuprindea reglementări complete

referitoare la împărţirea administrativă a teritoriului,

la organizarea şi funcţionarea comunelor urbane şi

rurale şi la organele deliberative şi executive ale

acestora, la regulamentele comunale, edilitare şi

poliţia construcţiilor, la serviciile comunale şi la

funcţionarii comunali, dar şi la teritoriul judeţului, la

administraţia judeţeană şi asociaţiile judeţene.

De asemenea, legea mai cuprindea dispoziţii

prin care erau reglementate tutela şi controlul admi -

nistraţiunilor locale, administrarea bunurilor şi lucră -

ri lor, bugetul şi execuţia bugetară, precum şi dis po ziţii

comune privind alegerile.

Prin această lege au fost create 7 directorate

ministeriale, ca centre de administraţie şi inspecţie

locală, cu sedii în Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi,

Timişoara, Chişinău şi Cernăuţi, având fiecare în raza

de activitate un număr de judeţe conduse de un

director ministerial, cu rang de subsecretar de stat,

căruia i se subordona şi prefectul, ca reprezentant al

Guvernului. Directoratele ministeriale au fost însă

desfiinţate după numai doi ani.

Legea pentru organizarea administraţiunii lo -

ca le din anul 1929 a păstrat aceeaşi împărţire admi -

nis trativă a teritoriului României: judeţe şi comune.

Judeţele erau subdivizate în plăşi, iar comunele

puteau fi subdivizate în sectoare.

Satele şi comunele din cuprinsul judeţului erau

repartizate între plăşi printr-o ordonanţă a Ministe -

rului de Interne. Judeţele, comunele şi sectoarele

comunale erau persoane juridice.

Comunele erau rurale şi urbane. Administraţia

comunelor rurale era încredinţată unui consiliu

comunal, ca organ deliberativ, şi primarului comunal

şi delegaţiunii consiliului comunal, ca organe exe -

cutive.

Alegerea şi constituirea acestor organe era

diferită în comunele rurale formate din mai multe sate

faţă de comunele rurale constituite dintr-un singur sat.

Astfel, consiliul comunal rural în comunele formatedin mai multe sate era alcătuit din consilieri aleşi prin

sufragiu universal, direct şi secret, cu reprezentarea

minorităţii şi din toţi primarii săteşti din cuprinsul

comunei sau din înlocuitorii lor. Numărul consilierilor

aleşi se stabilea în proporţie de un consilier la o mie

de locuitori. Pentru alegerea lor, satele care compuneau

comuna rurală erau grupate în circumscripţii electorale

şi fiecare alegea câte 3 consilieri.

Consiliul comunal rural alegea primarul şi

delegaţia consiliului şi numea notarul, casierul şi alţi

slujbaşi din serviciile comunale. Primarul se alegea

de consiliul comunal, cu majoritate absolută de

voturi, dintre membrii consiliului sau dintre membrii

comunei care aveau dreptul de a fi aleşi consilieri.

Delegaţia consiliului comunal era constituită

din primarul comunal şi 2 membri aleşi de consiliu.

La lucrările ei luau parte, în mod obligatoriu, cu vot

deliberativ, şi primarii săteşti din cuprinsul comunei,

în toate chestiunile care priveau satele lor.

Primarul era preşedintele consiliului comunal

şi al delegaţiunii consiliului. El convoca, prezida şi

închidea sesiunile consiliului comunal rural, precum

şi şedinţele delegaţiunii. El supraveghea pe primarii

săteşti din cuprinsul comunei şi avea dreptul să

inspecteze toate serviciile lor.

Primarul sătesc era ales în satele în care

funcţiona o adunare sătească prin votul capilor de

familie, iar în satele în care funcţiona un consiliu

sătesc, prin sufragiul universal.

Primarul satului de reşedinţă îndeplinea funcţiu -

nile de prim-ajutor al primarului comunei, pentru tot

teritoriul comunei şi îl putea înlocui în lipsă. Primarii

celorlalte sate îndeplineau sarcinile de ajutoare ale

primarului comunal, numai în satele respective.

În comunele rurale constituite dintr-un singursat, numărul consilierilor se stabilea în raport cu

populaţia comunei, variind între 8 şi 16 consilieri. În

aceste comune, primarul şi ajutorul de primar se

alegeau prin sufragiul universal direct şi secret de

alegătorii comunali, cu majoritatea absolută de

voturi, dintre membrii comunei care se bucurau de

drepturile electorale.

În oraşe şi municipii, organele deliberative erau

consiliile comunale urbane şi consiliile muni cipale,

iar organele executive erau primarul, ajutorul de

primar şi delegaţia consiliului comunal sau municipal.

Consiliul era compus din membri aleşi şi membri

de drept. Alegerea membrilor consiliilor orăşeneşti şi

municipale se făcea prin vot universal, egal, direct,

secret, obligatoriu, cu scrutin de listă, pe baza repre -

zentării proporţionale.

Studii, opinii, informări

4 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2013

1

Publicată în Monitorul Oficial nr.170 din 3 august 1929.

Numărul consilierilor se stabilea în raport cu

populaţia localităţii, variind între 16 şi 36 de consilieri.

Potrivit art.77 din lege, erau membri de dreptcu vot deliberativ în consiliile locale:

– rectorul universităţii sau conducătorul şcolii

de învăţământ superior din localitate;

– câte un reprezentant al şcolii statului din

localitate, de învăţământ primar, secundar (gimnazii,

şcoli normale, profesionale, medii) şi un reprezentant

al şcolilor secundare particulare cu drept de

publicitate, care aparţineau grupului minorităţii celei

mai numeroase din localitate, desemnaţi prin vot de

membrii corpului din care făceau parte;

– câte un reprezentant al bisericilor naţionale şi

un reprezentant al bisericii minoritare cu cel mai

mare număr de credincioşi din localitate, desemnaţi

prin vot de membrii corpului din care făceau parte;

– preşedinţii Camerelor de industrie şi comerţ

şi ai Camerelor de agricultură din localitate;

– un membru ales de către industriaşii şi co -

mercianţii din localitate, care avea dreptul de a alege

pentru Camera de comerţ şi industrie respectivă.

Desemnarea consilierilor de drept avea loc

înainte de constituirea consiliului comunal sau muni -

cipal, durata mandatului fiind de 5 ani, ca şi în cazul

consilierilor aleşi, mandatul acestora încetând dacă

pierdeau situaţia în temeiul căreia fuseseră desemnaţi.

Primarii comunelor urbane se alegeau de con -

siliul comunal cu majoritatea de două treimi de

voturi, dintre membrii aleşi ai consiliului. Dacă nici

unul dintre candidaţi nu întrunea această majoritate,

Ministerul de Interne numea primar pe unul din cei

trei candidaţi care întrunise cele mai multe voturi.

În cazul în care ministerul găsea că aceşti

candidaţi nu corespundeau intereselor siguranţei de

stat sau ordinii sociale, putea numi ca primar pe unul

din membrii consiliului comunal respectiv. Intrarea

în funcţiune a celui ales de consiliul comunal nu se

putea face fără confirmarea Ministerului de Interne.

Potrivit art.149 din lege, nu puteau fi aleşi

primari şi ajutori de primari, miniştrii diferitelor

culte, funcţionarii statului, judeţului şi comunei, cu

excepţia membrilor Corpului didactic, care „îşi luau

concediu de la catedră” pe timpul mandatului,

precum şi cu excepţia medicilor de spitale.

Calitatea de primar se pierdea pentru aceleaşi

cauze pentru care se pierdea şi calitatea de consilier,

precum şi în caz de incompatibilitate.

Legea prevedea însă, că primarul şi ajutorul de

primar puteau fi „îndepărtaţi” prin deciziunea moti -

vată a consiliului comunal, luată cu majoritatea de

două treimi de voturi din numărul total al consi -

lierilor, dacă se dovedeau în sarcina lor fapte grave

şi dăunătoare comunei.

Referitor la judeţe, Legea pentru organizarea

administraţiunii locale din anul 1929 prevedea că

judeţul cuprinde toate comunele rurale şi urbane care

se aflau pe teritoriul său, afară de municipii care, din

punct de vedere administrativ, nu făceau parte din

judeţ, constituind o unitate administrativă egală în

rang cu judeţul. Circumscripţiile judeţelor, reşedin -

ţele şi numele judeţelor, precum şi orice modificări

ale acestora se stabileau prin lege.

Administraţia judeţului era încredinţată consi -

liu lui judeţean, ca organ deliberativ, şi delegaţiei

consiliului judeţean şi preşedintelui acestuia, ca or -

gane executive.

Numărul consilierilor judeţeni aleşi se stabilea

în proporţie cu populaţia judeţului, în acest calcul

nefiind inclusă populaţia municipiilor, astfel: 42 de

consilieri – în judeţele care aveau o populaţie mai

mare de 400.000 de locuitori, 36 de consilieri – în

cele mai mari de 200.000 de locuitori şi 30 în

celelalte judeţe.

Şi la nivelul judeţului legea prevedea existenţa

membrilor de drept în cadrul consiliului judeţean,

făcând distincţie între cei cu vot deliberativ şi cei cu

vot consultativ.

În conformitate cu prevederile art.198 din lege,

erau membri de drept cu vot deliberativ primarul

oraşului sau al municipiului de reşedinţă al judeţului

şi preşedinţii Camerelor de agricultură, industrie şi

comerţ, iar cu vot consultativ: şeful serviciilor de

finanţe, de învăţământ, al sănătăţii publice şi ocro ti -

rilor sociale, al lucrărilor publice, al agriculturii şi

domeniilor cu atribuţii asupra judeţului şi cu reşe -

dinţa în judeţ; protoereii bisericilor naţionale care îşi

aveau sediul în oraşul de reşedinţă al judeţului,

precum şi cel mai înalt în grad dintre reprezentanţii

cultului minoritar cu cel mai mare număr de credin -

cioşi pe teritoriul judeţului. Durata mandatului con -

silierilor aleşi şi a mandatului consilierilor de drept

era de 5 ani.

Consiliul judeţean se întrunea în sesiune

ordinară la 1 noiembrie şi la 1 martie a fiecărui an, în

ultima sesiune fiind aleşi preşedintele şi biroul con -

siliului judeţean pe termen de un an.

Consiliul judeţean alegea dintre membrii săi o

delegaţie compusă din patru persoane. Preşedintele

delegaţiei judeţene era ales de consiliul judeţean



odată cu alegerea delegaţiei, prin vot secret, cu

majoritatea de voturi a membrilor consiliului. Acesta

putea fi şi din afara consiliului judeţean.

Consiliul avea dreptul să revoce motivat man -

da tul preşedintelui şi al membrilor delegaţiei, cu

majoritatea absolută de voturi a membrilor care îl

compuneau.

Delegaţia consiliului judeţean înlocuia consi -

liul judeţean în intervalul dintre sesiuni, decidea în

locul acestuia în limitele puterilor conferite şi asista

pe preşedintele delegaţiei în executarea hotărârilor

consiliului judeţean.

Legea prevedea şi o condiţie de studii pentru

ca o persoană să poată îndeplini funcţia de preşedinte

al delegaţiei judeţene. Astfel, aceasta trebuia să fie

licenţiată în drept, să aibă cel puţin 3 ani de practică

administrativă sau judiciară sau 5 ani practică de

avocat.

Legea pentru organizarea administraţiunii

locale din anul 1929 cuprindea şi dispoziţii referi -

toare la prefectul de judeţ. Astfel, conform art.269,

acesta era numit prin decret regal, în urma propunerii

Ministerului de Interne. Pe lângă celelalte condiţii

cerute funcţionarilor publici, prefectul „trebuia să

aibă vârsta de 30 de ani şi să posede studii univer -

sitare. Foştii senatori şi deputaţi, care au fost aleşi în

cel puţin trei legislaturi, puteau fi numiţi prefecţi fără

altă calificaţie”.

Prefectul, ca reprezentant al Guvernului, exer -

cita controlul şi supravegherea tuturor administraţiu -

nilor locale din judeţ, calitate în care putea cere

pedepsirea funcţionarilor. El era şeful poliţiei în judeţ

şi se îngrijea de menţinerea ordinii şi siguranţei pu -

blice, luând toate măsurile pentru prevenirea delic -

telor.

În fruntea plăşilor funcţiona, sub ordinele

prefectului de judeţ, câte un prim-pretor, ca repre -

zentant al prefectului, ofiţer de poliţie administrativă

şi organ de supraveghere şi control în ceea ce priveşte

administraţiunea rurală.

Prim-pretorii trebuiau să fie licenţiaţi în drept

şi să aibă 3 ani de serviciu efectiv în administraţia de

stat, judeţ sau comună. Prim-pretorii erau şefii

poliţiei din plasa lor şi auxiliari de poliţie judiciară.

Potrivit aceleiaşi legi, judeţele se puteau grupa

în asociaţii generale, pe un termen limitat, pentru

executarea sau întreţinerea lucrărilor sau instituţiilor

de folos sanitar, economic, cultural sau de lucrări

publice.

Asociaţiile judeţene generale erau persoane

juridice având ca organe administrative consiliul

asociaţiei, preşedintele delegaţiei consiliului asocia -

ţiei şi delegaţia consiliului asociaţiei.

De asemenea, legea cuprindea şi prevederi

referitoare la tutela şi controlul administraţiunilor

loca le, stabilind prin art.323 organele de tutelă admi -

nistrativă, şi anume:

– delegaţia consiliului comunei rurale formată

din mai multe sate şi primarul ei, care exercita, sub

supravegherea delegaţiunii judeţene, tutela adminis -

trativă asupra satelor din cuprinsul comunei;

– delegaţia consiliului judeţean, cu preşedin -

tele ei, care exercita tutela asupra comunelor urbane,

comunelor rurale şi asupra satelor din judeţ;

– comitetele locale de revizuire, care exercitau

tutela asupra judeţelor şi a municipiilor, în primă

instanţă, şi în a doua instanţă, asupra adminis tra -

ţiunilor inferioare;

– comitetul central de revizuire, care era instan -

ţa de apel şi control în ceea ce priveşte exerciţiul

tutelei de către comitetele locale de revizuire, asupra

judeţelor şi municipiilor;

– Ministerul de Interne şi Consiliul de Miniştri,

în cazurile şi condiţiile stabilite de lege.

Totodată, erau prevăzute reglementări referi -

toare la răspunderea membrilor organelor săteşti,

comunale şi judeţene, precum şi a funcţionarilor.

Astfel, potrivit art.508, primarul sătesc şi cel comu nal,

preşedintele delegaţiei judeţene, membrii consi li ilor

săteşti, comunale, municipale, judeţene, ai aso cia -

ţiunilor judeţene şi ai delegaţiunilor săteşti, comunale,

judeţene sau ai asociaţiilor judeţene, precum şi funcţio -

narii lor, erau obligaţi să despăgubească satul, comuna,

judeţul, asociaţia judeţeană sau pe particularii vătămaţi

de orice pagubă le-ar fi cauzat pe nedrept şi fără

competenţă, dacă dauna nu putea fi reparată pe căile de

reformare prevăzute de lege.

Membrii consiliilor săteşti, comunale, munici -

pale, judeţene şi consilierii asociaţiilor judeţene,

precum şi membrii delegaţiunii săteşti, comunale,

judeţene şi ai asociaţiei judeţene, puteau fi supuşi

judecăţii pentru faptul de a se întruni şi a delibera în

mod ilegal. Pe lângă pedeapsa unei amenzi de 200

până la 1. 000 lei şi închisoare de la 15 zile la 6 luni,

membrii culpabili pierdeau de drept mandatul şi

puteau fi declaraţi incapabili de a mai fi aleşi con -

silieri săteşti comunali, municipali şi judeţeni pe

termen de 3 ani de la pronunţarea deciziei.



C. În evoluţia reglementării administraţiei, un

alt act normativ a fost adoptat în anul 1936. Potrivit

Legii administrative din 27 martie 19362, teritoriul

României a fost împărţit, din punct de vedere admi -

nistrativ, în judeţe, iar judeţele în comune, cele două

unităţi administrativ-teritoriale având perso nalitate

juridică.

Plasa era o subdiviziune administrativă a

judeţului, fără personalitate juridică şi era compusă

din mai multe comune, având în fruntea ei un pretor,

numit prin deciziune de Ministerul de Interne.

Administrarea comunelor era încredinţată con -

si liului comunal, alcătuit din membri aleşi şi membri

de drept, precum şi primarului şi ajutorului de primar,

aleşi de consiliu dintre membrii săi.

În ceea ce priveşte prefectul, acesta era numit

şi revocat prin decret regal în urma propunerii

Ministerului de Interne. El era reprezentantul Guver -

nului şi şeful administraţiunii judeţene. Prin această

lege, atribuţiile prefectului au fost lărgite, el având

dreptul de a numi membrii de drept ai consiliului

comunal, de a controla toate serviciile publice din

judeţ, având ulterior şi dreptul de a numi primarii

comunelor urbane şi rurale nereşedinţă.

Ca şef al administraţiunii judeţene, prefectul

numea toţi funcţionarii judeţeni şi aplica pedepsele

disciplinare acestora având, totodată, şi dreptul de a

amenda pe primari şi ajutorii de primari, cu excepţia

celor de la oraşele reşedinţă şi municipii

3

.

Se observă că, în linii generale, cu excepţia

directoratelor, se păstrează împărţirea administrativ-

teritorială dispusă prin Legea pentru organizarea

administraţiei locale din 1929.

D. Sub regimul Constituţiei din 27 februarie

1938, a fost adoptată noua Lege administrativă din14 august 19384

, act normativ care a instituit o

organizare administrativă centralizată, specifică

perioadelor de criză. De această dată, în Legea

fundamentală nu se mai regăseau înscrise principii cu

privire la împărţirea administrativă a ţării, la unităţile

administrativ-teritoriale, la descentralizare, la

componenţa şi competenţa consiliilor comunale şi

judeţene, Constituţia lăsând pe seama legii ordinare

organizarea administraţiei locale.

Potrivit art.1 din această lege, administra -

ţia publică locală se exercita prin următoarele cir -

cumscripţii teritoriale: comuna, plasa, judeţul şiţinutul.

Comuna şi ţinutul erau persoane juridice, care

reprezentau interesele locale şi exercitau, în acelaşi

timp, şi atribuţiile de administraţie generală, conferite

prin lege, în timp ce plasa şi judeţul erau

circumscripţii administrative şi de control.

Comunele se îngrijeau de nevoile locale şi

executau măsurile de interes general ordonate de

organele centrale. Comunele erau rurale şi urbane,

din ultima categorie făcând parte municipiile, oraşele

reşedinţe de judeţ şi oraşele nereşedinţe de judeţ.

Municipiile erau definite de lege ca fiind reşedinţele

ţinuturilor şi oraşele care aveau o populaţie de peste

50.000 de locuitori, stabilite prin recensământul ofi -

cial şi declarate astfel prin lege.

Administraţia comunei era încredinţată prima -

rului şi consiliului comunal, în satele îndepărtate de

reşedinţa comunei autoritatea comunală fiind

reprezentată prin delegatul sătesc.

Primarul se numea dintre membrii comunei:

– de prefectul judeţului – pentru comunele

rurale şi urbane nereşedinţe;

– de rezidentul regal – pentru comunele urbane

reşedinţe de judeţ;

– prin decret regal, la propunerea ministrului

de interne – pentru staţiunile balneo-climatice şi

municipii.

Legea impunea primarului condiţii de vârstă şi

de studii. Astfel, acesta trebuia să aibă cel puţin 30 de

ani, iar pentru primarul de municipii, oraşe reşedinţă

de judeţ şi staţiuni balneo-climatice, pe lângă con -

diţiile cerute în general funcţionarilor publici, acesta

trebuia „să posede un titlu academic sau să fie ofiţer

cu gradul de cel puţin locotenent-colonel”. În oraşele

nereşedinţe, primarul trebuia să fie cel puţin absol -

vent de liceu sau al unei şcoli echivalente, în timp ce

în comunele rurale, acesta trebuia să fie cel puţin

absolvent al învăţământului primar.

Consiliul comunal se compunea din membri

aleşi şi membri de drept. Desemnarea membrilor de

drept se făcea de prefectul judeţului, pentru comunele

rurale şi urbane, şi de rezidentul regal, pentru muni -

cipii. Pentru municipiul Bucureşti, desemnarea se

făcea prin decret regal, la propunerea ministrului de

interne. Membrii de drept aveau vot consultativ, la

comunele rurale, în timp ce la comunele urbane

aceştia aveau vot deliberativ.



2

Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.73 din 27 martie

1936

3

Art.86 din Legea administrativă din 27 martie 1936

4

Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.187 din 14 august

1938

Aşa cum se arăta în Raportul la proiectul Legiiadministrative din 19385

, organizarea comunală insti -

tuită prin acest act normativ se caracteriza prin

următoarele:

– primarul era numit de puterea centrală pe

termen de 6 ani;

– atribuţiile primarului erau mult mărite, res -

ponsabilitatea sa fiind egală cu a unui funcţionar

public;

– numărul ajutorilor de primar era simţitor redus,

iar numirea acestora se făcea tot de puterea centrală;

– consiliul comunal era, de asemenea, mult

redus, iar atribuţiile lui erau limitate cu vot delibe -

rativ numai la interesele importante ale comunei;

– alegerea consiliului comunal se făcea numai

de membrii comunei care aveau vârsta de 30 de ani şi

practica efectiv una din îndeletnicirile prevăzute de

lege;

– numărul membrilor de drept reprezentaţi în

consiliul comunal se reducea;

– era simplificată formalitatea constituirii con -

si liului comunal şi desfiinţată posibilitatea de dizol -

vare a acestuia, fiind instituită răspunderea personală,

precum şi măsuri de sancţionare a membrilor con -

siliului care se făceau vinovaţi de abateri grave;

– comunelor urbane şi rurale nu li se puteau

atribui nume de persoane, afară de nume de dom ni -

tori sau de membri ai familiei regale.

Prin Legea administrativă din anul 1938 au fost

înfiinţate 10 ţinuturi6

, care aveau statut de unităţi

administrativ-teritoriale cu personalitate juridică şi

atribuţiuni economice, culturale şi sociale. Decon cen -

trarea serviciilor ministerelor se făcea în circum scripţii

care corespundeau ţinuturilor, fiecare minister având

un serviciu exterior care funcţiona pe lângă rezidentul

regal. Erau exceptate justiţia, armata, afacerile străine,

stabilimentele de învăţământ supe rior, regiile publice

autonome şi administraţiile comerciale.

Administrarea ţinutului era încredinţată rezi den -

tului regal şi consiliului său. Rezidentul regal era numit

pe 6 ani, prin decret regal, dat pe baza jurna lu lui

Consiliului de Miniştri şi la propunerea ministrului de

interne. Acesta era reprezentantul Guvernului şi admi -

nistratorul ţinutului şi avea rangul şi salariul de subse -

cretar de stat.

Rezidentul regal trebuia să fie diplomat uni -

ver sitar sau ofiţer general şi să aibă vârsta de minim

35 de ani. El îşi îndeplinea îndatoririle în cadrul

normelor generale fixate de Guvern şi executa dispo -

zi ţiile date de miniştri în chestiunile privind depar -

tamentele respective.

Rezidentul regal era şeful ierarhic al tuturor

funcţionarilor exteriori ai ministerelor şi, în această

calitate, supraveghea şi controla activitatea acestora

şi a serviciilor, exercitând şi acţiunea disciplinară prin

aplicarea mustrării şi reţinerea salariului pe 15 zile.

În acelaşi timp, rezidentul regal supraveghea

toate instituţiile culturale, de binefacere şi asistenţă

socială care depindeau de stat, ţinut sau comună,

asista la şedinţele consiliilor comunale oricând credea

de cuviinţă, părerile lui fiind trecute în procesele-

verbale ale şedinţelor.

În activitatea sa, rezidentul regal era ajutat de

un secretar general, numit tot prin decret regal,

funcţio nar de carieră, care avea gradul şi salariul unui

secretar general de minister.

Consiliul ţinutului se compunea din membri

aleşi şi membri de drept. Legea reglementa două

categorii de membri aleşi:

– de consiliile comunale din ţinut – membrii

aleşi ai consiliilor comunale din fiecare judeţ, întru -

niţi într-un singur colegiu la reşedinţa judeţului,

alegeau din sânul lor doi membri în consiliul ţinutului;

– de Camerele de agricultură, comerţ, industrie

şi muncă din ţinut – membrii aleşi ai consiliilor

Camerelor de agricultură, comerţ, industrie şi muncă



5

Colecţia C. Hamangiu, Codul General al României – Coduri,

legi, decrete-legi şi regulamente 1938, Vol.XXVI, Monitorul

Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Centrală, 1939,

pp.1550-1551

6

Potrivit art.53 din lege, cele 10 ţinuturi, reşedinţele acestora,

precum şi fostele judeţe arondate fiecăruia sunt:

1. Ţinutul Olt, cu reşedinţa la Craiova, cuprinzând fostele

judeţe: Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Romanaţi şi Olt

2. Ţinutul Bucegi, cu reşedinţa la Bucureşti, cuprinzând

fostele judeţe: Ilfov, Teleorman, Argeş, Muscel, Dâmboviţa,

Vlaşca, Prahova, Buzău, Braşov şi Trei-Scaune

3. Ţinutul Mării, cu reşedinţa la Constanţa, cuprinzând

fostele judeţe: Constanţa, Ialomiţa, Durostor şi Caliacra

4. Ţinutul Dunărea de Jos, cu reşedinţa la Galaţi, cuprinzând

fostele judeţe: Covurlui, Brăila, Tulcea, Ismail, Cahul,

Fălciu, Tutova, Tecuci, Putna şi Râmnicu-Sărat

5. Ţinutul Nistru, cu reşedinţa la Chişinău, cuprinzând

fostele judeţe: Lăpuşna, Orhei, Tighina şi Cetatea-Albă

6. Ţinutul Prut, cu reşedinţa la Iaşi, cuprinzând fostele

judeţe: Iaşi, Bacău, Neamţ, Baia, Botoşani, Bălţi, Soroca,

Vaslui şi Roman

7. Ţinutul Suceava, cu reşedinţa la Cernăuţi, cuprinzând fostele

judeţe: Cernăuţi, Hotin, Storojineţ, Rădăuţi, Câmpulung,

Suceava şi Dorohoi

8. Ţinutul Mureş, cu reşedinţa la Alba-Iulia, cuprinzând

fostele judeţe: Alba, Turda, Mureş, Ciuc, Odorhei,

Făgăraş, Târnava-Mare, Târnava-Mică şi Sibiu

9. Ţinutul Someş, cu reşedinţa la Cluj, cuprinzând fostele

judeţe: Cluj, Bihor, Someş, Sălaj, Satu-Mare, Maramureş

şi Năsăud

10. Ţinutul Timiş, cu reşedinţa la Timişoara, cuprinzând fostele

judeţe: Timiş-Torontal, Arad, Caraş, Severin şi Hunedoara.

din ţinut, formând colegii separate, alegeau fiecare,

din sânul lor, câte un membru.

Durata mandatului membrilor aleşi ai consi -

liului ţinutului era de 6 ani.

Desemnarea membrilor de drept se făcea de

ministrul de interne, pe baza propunerii rezidentului

regal, mandatul lor încetând la expirarea funcţiunii.

Consiliul ţinutului era prezidat de rezidentul

regal sau, în lipsa acestuia, de secretarul general.

Judeţul era o circumscripţie administrativă şide control fără personalitate juridică, condusă de

prefect, numit prin decret regal. El era funcţionar de

carieră şi şef ierarhic al tuturor funcţionarilor exte -

riori ai Ministerului de Interne din judeţ. La finele

anului sau când trebuinţa o cerea, prefectul adresa

rezidentului regal un raport asupra stării generale,

financiare, economice, culturale şi administrative din

cuprinsul judeţului, asupra stării opiniilor publice,

informând asupra efectelor măsurilor Guvernului.

Rezidentul regal putea suspenda sau revoca

deciziile prefectului, în caz de violare de lege sau

exces de putere.

Plasa era o subdiviziune administrativă şi decontrol, fără personalitate juridică, care cuprindea

mai multe comune. Orice modificare teritorială a

circumscripţiei plăşilor se făcea prin decizia rezi -

dentului regal, pe baza raportului prefectului.

Plasa era condusă de un pretor, numit prin

decizie ministerială. El era reprezentantul Guvernului

şi şeful poliţiei din cuprinsul plăşii, luând măsuri

pentru prevenirea infracţiunilor şi îngrijindu-se de

ordinea şi siguranţa publică. Ca organ al ţinutului,

pretorul era însărcinat cu supravegherea şi controlul

actelor de administrare a comunelor rurale şi urbane

nereşedinţă. El verifica prin inspecţiile făcute modul

cum primarii, delegaţii săteşti, notarii şi ceilalţi func -

ţio nari comunali îndeplineau atribuţiunile ce le

reveneau prin legi şi regulamente.

În perioada 1940-1941 s-a revenit la comună şi

judeţ ca unităţi administrativ-teritoriale cu persona li -

tate juridică, patrimoniu şi buget propriu, iar prefectul

îşi menţinea rolul şi atribuţiile de reprezentant al

Guvernului, numit prin decret regal, şi şef al tuturor

funcţionarilor Ministerului de Interne.

Ca şef al administraţiei judeţene, prefectul nu -

mea şi elibera din funcţie funcţionarii judeţului,

administra patrimoniul şi interesele judeţului, se în -

grijea de toate serviciile publice judeţene, semna

toate actele în numele judeţului, reprezenta judeţul în

justiţie, etc.

Ca reprezentant al Guvernului, rolul principal

al prefectului era acela de control şi supraveghere.

Astfel, prefectul controla serviciile exterioare ale mi -

nis terelor şi celorlalte instituţii publice, putând apli -

ca unele sancţiuni disciplinare funcţionarilor publici,

supraveghea şi controla comunele urbane şi rurale,

instituţiile de binefacere şi de asistenţă socială. Pe

lângă prefect funcţiona consiliul de prefectură, for -

mat, în principal, din şefii serviciilor judeţene.

E. În anul 1950 a fost adoptată Legea nr. 5pentru raionarea administrativ-economică a terito -riului Republicii Populare Române7

, potrivit căreia

teritoriul ţării a fost împărţit în regiuni, oraşe, raioane

şi comune.

În conformitate cu acest act normativ, cele 59

de judeţe compuse din 424 de plăşi au fost înlocuite

cu 28 de regiuni

8

.

Regiunea era unitatea administrativ-econo -

mică delimitată teritorial, pe care se sprijineau direct

organele centrale de stat în înfăptuirea politicii parti -

dului şi Guvernului. Aceasta era subordonată direct

organelor centrale ale statului, fiind alcătuită din

raioane şi oraşe de subordonare regională. Oraşul de



7

Publicată în Buletinul Oficial nr.77 din 8 septembrie 1950

8

Conform art.9 din Legea nr.5/1950, regiunile şi capitalele lor

erau:

1. Arad, cu capitala la Arad

2. Argeş, cu capitala la Piteşti

3. Bacău, cu capitala la Bacău

4. Baia-Mare, cu capitala la Baia-Mare

5. Bârlad, cu capitala la Bârlad

6. Bihor, cu capitala la Oradea

7. Botoşani, cu capitala la Botoşani

8. Bucureşti, cu capitala la Bucureşti

9. Buzău, cu capitala la Buzău

10. Cluj, cu capitala la Cluj

11. Constanţa, cu capitala la Constanţa

12. Dolj, cu capitala la Craiova

13. Galaţi, cu capitala la Galaţi

14. Gorj, cu capitala la Târgu-Jiu

15. Hunedoara, cu capitala la Deva

16. Ialomiţa, cu capitala la Călăraşi

17. Iaşi, cu capitala la Iaşi

18. Mureş, cu capitala la Târgu-Mureş

19. Prahova, cu capitala la Ploieşti

20. Putna, cu capitala la Focşani

21. Rodna, cu capitala la Bistriţa

22. Severin, cu capitala la Caransebeş

23. Sibiu, cu capitala la Sibiu

24. Stalin, cu capitala la Stalin (fostul Braşov)

25. Suceava, cu capitala la Câmpulung-Moldovenesc

26. Teleorman, cu capitala la Roşiorii de Vede

27. Timişoara, cu capitala la Timişoara

28.Vâlcea, cu capitala la Vâlcea

reşedinţă al Sfatului Popular de regiune era centrul

regional.

Oraşele erau de trei categorii:

– oraşe de subordonare republicană, localităţi

care, din punct de vedere economic şi politic, pre zen -

tau o importanţă deosebită pentru ţară, fiind sub -

ordonate direct organelor centrale ale statului.

Oraşele de subordonare republicană puteau fi

împărţite în raioane de oraş;

– oraşe de subordonare regională, localităţi

care, din punct de vedere economic şi politic, pre zen -

tau o importanţă deosebită pentru întreaga regiune,

fiind subordonate direct regiunii;

– oraşe de subordonare raională, localităţi

care, din punct de vedere economic şi politic, prezen -

tau o importanţă deosebită pentru întregul raion, fiind

subordonate direct raionului.

Capitala ţării, Bucureşti, era subordonată direct

organelor centrale ale statului şi era împărţită în ra-

ioa ne de oraş. Raioanele de oraş aveau menirea de a

înlesni administrarea capitalei sau a oraşelor de sub -

or donare republicană şi desfăşurarea vieţii economice

şi politice a cetăţenilor.

Raionul era o unitate teritorială, operativă din

punct de vedere economic, politic şi administrativ,

alcătuit din oraşe de subordonare raională şi comune.

El era subordonat direct regiunii.

Comuna era o unitate administrativă econo -

mică, delimitată teritorial, alcătuită din unul sau mai

multe sate apropiate, fiind direct subordonată raio -

nului.

În contextul adoptării Constituţiei din anul

1952, numărul regiunilor s-a redus la 18, pentru ca în

1956 numărul acestora să fie de 16, operându-se prin

lege modificările referitoare la limitele regiunilor.

F. Constituţia din anul 1968 a consfinţit ca

unităţi administrativ-teritoriale judeţul, oraşul şi co -

mu na, revenindu-se astfel, la organizarea adminis -

trativă tradiţională, care avea la bază comuna şi

judeţul. Noua reformă administrativă a teritoriului

ţării a fost reglementată prin Legea nr. 2/1968, act

normativ care prevedea înfiinţarea a 39 de judeţe şi

prin care 45 de oraşe erau declarate municipii, capi -

tala ţării, municipiul Bucureşti, fiind organizată în 8

sectoare. Ulterior, prin Decretul Consiliului de Stat

nr. 28 din 1 august 1979, municipiul Bucureşti s-a

reorganizează în 6 sectoare, iar prin Decretul nr. 15

din 15 ianuarie 1981, judeţele Ialomiţa şi Ilfov au fost

şi ele reorganizate, fiind înfiinţate Judeţele Călăraşi şi

Giurgiu, restul teritoriului judeţului Ilfov fiind

declarat Sector agricol, subordonat Capitalei. Prin

Legea nr. 50/1997 pentru modificarea articolului 126

din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991,

republicată

9

a fost reînfiinţat judeţul Ilfov, în limitele

fostului Sector Agricol Ilfov, acesta fiind scos de sub

tutela Municipiului Bucureşti.

Ultimul act normativ din timpul regimului

comunist referitor la organizarea administrativă a

teritoriului ţării l-a reprezentat Legea nr. 2/1989,

10

act

normativ care însă a fost abrogat prin Decretul-Lege

nr. 38/1990

11

.

2. În prezent, potrivit dispoziţiilor art.3 alin.(3)

din Constituţie, teritoriul României este organizat,

sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe,

rezultând astfel că acestea sunt singurele unităţi

administrativ-teritoriale consacrate de Legea funda -

mentală. Aceste prevederi constituţionale permit

menţinerea în vigoare a vechii organizări adminis -

trativ-teritoriale reglementate prin Legea nr. 2/1968

12

,

act normativ care datează de peste 40 de ani. Astfel,

teritoriul ţării cuprinde un număr de 41 de judeţe la

care se adaugă municipiul Bucureşti.

Trebuie precizat însă, că de-a lungul timpului,

au fost înfiinţate prin legi numeroase comune şi

oraşe, unele oraşe au fost declarate municipii, iar mai

multe oraşe şi municipii au fost declarate oraşe-

mar tir, ca urmare a rolului pe care acestea l-au avut în

Revoluţia din decembrie 1989.

Reglementarea prin lege a delimitării terito -

riale a comunelor, oraşelor şi judeţelor este prevă -

zută şi de Legea administraţiei publice locale

nr. 215/2001

13

, care în art.22 statuează că orice

modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate

efectua numai prin lege şi numai după consultarea

prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-

teritoriale respective prin referendum, care se orga -

nizează potrivit legii.

Regulile privind clasificarea localităţilor pe

ranguri, condiţiile de trecere a localităţilor de la un

rang la altul, precum şi principalii indicatori pentru



9

Legea nr.50/1997 publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr.61din 4 aprilie 1997

10

Publicată în Buletinul Oficial nr.15 din 25 aprilie 1989

11

Publicat în Monitorul oficial nr.14 din 23 ianuarie 1990

12

Legea nr.2/1968 privind organizarea administrativă a

teritoriului României, republicată în Buletinul Oficial nr.55 din

27 iulie 1981, cu modificările şi completările ulterioare

13

Legea nr.215/2001 republicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr.123 din 20 februarie 2007, cu modificările

şi completările ulterioare

ierarhizarea localităţilor urbane şi rurale sunt prevăzuţi

de Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de

amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a –

Reţeaua de localităţi

14

. Potrivit acestei legi, ierarhizarea

localităţilor pe ranguri este următoarea:

b) rangul I – municipii de importanţă naţio -

nală, cu influenţă potenţială la nivel european;

c) rangul II – municipii de importanţă inter-

judeţeană, judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua

de localităţi;

d) rangul III – oraşe;

e) rangul IV – sate reşedinţă de comună;

f) rangul V – sate componente ale comunelor

şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor.

Trecerea localităţilor de la un rang la altul se

face numai prin lege, la propunerea consiliilor locale,

cu consultarea populaţiei prin referendum, în con -

diţiile legii, şi cu respectarea principalilor indica tori

cantitativi şi calitativi minimali prevăzuţi de lege.

Pentru localităţile urbane, legea stabileşte un

număr de 16 astfel de indicatori, diferenţiaţi pentru

municipii şi oraşe. Între aceştia, primul loc îl ocupă

indicatorul referitor la populaţie, care, în cazul muni -

cipiului, trebuie să fie de cel puţin 25.000 de locui -

tori, iar în cazul oraşului de 5.000 de locuitori.

Legea nr. 351/2001 prevede că, în vederea

dezvoltării echilibrate a teritoriului din zona Capitalei

României şi a municipiilor de rangul I, unităţile

administrativ-teritoriale de bază din aceste zone se

pot asocia într-un parteneriat voluntar în scopul

înfiinţării de zone metropolitane aferente spaţiului

urban. Asocierea contribuie la întărirea comple men -

tarităţilor între aceste unităţi şi factorii de decizie

interesaţi în dezvoltarea teritoriului.

Potrivit acestui act normativ, zonele metro poli -

tane funcţionează ca entităţi independente fărăpersonalitate juridică, pe un perimetru independent

de limitele unităţilor administrativ-teritoriale, stabilit

de comun acord de autorităţile administraţiei publice

locale. Programul de dezvoltare a zonei metropoli-

tane se adoptă de asociaţia zonei metropolitane, cu

acordul consiliilor locale şi cu consultarea populaţiei

în a cărei rază teritorială s-a constituit.

Dispoziţii privind zonele metropolitane se

regăsesc şi în cuprinsul Legii administraţiei publice

locale nr. 215/2001. Astfel, în conformitate cu art.1

alin.(2) lit.j), zona metropolitană este definită ca fiind

asociaţia de dezvoltare intercomunitară constituită pe

bază de parteneriat între capitala României sau

municipiile de rangul I şi unităţile administrativ-

teritoriale aflate în zona imediată, în timp ce, potrivit

lit.c), asociaţiile de dezvoltare intercomunitară repre -

zintă structuri de cooperare cu personalitate juridică,

de drept privat, înfiinţate, în condiţiile legii, de

unităţile administrativ-teritoriale pentru realizarea în

comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal

sau regional ori furnizarea în comun a unor servicii

publice.

Faţă de cele de mai sus, rezultă că cele două

acte normative nu sunt corelate în ceea ce priveşte

zo nele metropolitane şi că norma aplicabilă se deter -

mină doar prin identificarea ultimei voinţe a legiuito -

rului. Cum alin.(2) al art.1 din Legea administraţiei

publice locale nr. 215/2001 a fost modificat prin

art.78 pct.1 din Legea nr. 35/2008, reprezentând cea

mai recentă intervenţie legislativă în legătură cu

zonele metropolitane, rezultă că aceste ultime

dispoziţii legale sunt aplicabile.

Legea administraţiei publice locale prevede în

mod expres că unităţile administrativ-teritoriale sunt

persoane juridice de drept public, cu capacitate juridi -

că deplină şi patrimoniu propriu, sunt subiecte juri -

dice de drept fiscal şi sunt titulare ale drepturilor şi

obli gaţiilor ce decurg din contractele privind admi -

nis trarea bunurilor care aparţin domeniului public şi

privat în care acestea sunt parte, precum şi din

raporturile cu alte persoane fizice sau juridice.

Trebuie să precizăm că pe teritoriul României,

în vederea desfăşurării unor activităţi eficiente, pot fi

organizate, potrivit legii, şi unele structuri care nu suntunităţi administrativ-teritoriale şi nu au per sona litatejuridică. În acest sens, amintim zonele libere, care pot

fi instituite pe teritoriul unor localităţi şi judeţe, în

special în porturile maritime şi fluviale, în lungul

Canalului Dunăre – Marea Neagră, al altor canale

navigabile şi în teritoriul din aproprierea punctelor de

trecere a frontierei de stat a României.

Actul normativ care reglementează regimul

zonelor libere este Legea nr. 84/1992

15

. Potrivit

preve derilor acestei legi, zona liberă este o zonă

geografică a teritoriului României, în care operatorii



14


Partea I, nr.408 din 24 iulie 2001, cu modificările şi completările

ulterioare

15


Partea I, nr.182 din 30 iulie 1992, modificată prin Legea

nr.244/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea

I, nr.543 din 17 iunie 2004

16


Partea I, nr.350 din 19 aprilie 2006, cu completările ulterioare

17

Legea nr.315/12004 publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr.577din 29 iunie 2004, cu modificările şi

completările ulterioare



4. Regiunea de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia,

care grupează judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi

Vâlcea

5. Regiunea de Dezvoltare Vest, care grupează

judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş

6. Regiunea de Dezvoltare Nord – Vest, care

grupează judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj,

Satu – Mare şi Maramureş

7. Regiunea de Dezvoltare Centru, care gru -

pează judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita,

Mureş şi Sibiu

8. Regiunea de Dezvoltare Bucureşti – Ilfov ,

care grupează municipiu Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare

regională în România sunt următoarele:

a) diminuarea dezechilibrelor regionale exis -

tente prin stimularea dezvoltării echilibrate, recu -

perarea accelerată a întârzierilor în domeniul economic

şi social a zonelor mai puţin dezvoltate, ca urmare a

unor condiţii istorice, geografice, economice, sociale,

politice, precum şi preîntâmpinarea producerii de noi

dezechilibre;

b) corelarea politicilor sectoriale guverna men -

tale la nivelul regiunilor prin stimularea iniţiativelor

şi prin valorificarea resurselor locale şi regionale, în

scopul dezvoltării economico-sociale durabile şi al

dezvoltării culturale a acestora;

c) stimularea cooperării interregionale, interne

şi internaţionale, transfrontaliere, inclusiv în cadrul

euroregiunilor, precum şi participarea regiunilor de

dezvoltare la structurile şi organizaţiile europene care

promovează dezvoltarea economico-socială şi institu -

ţională a acestora, în scopul realizării unor proiecte

de interes comun, în conformitate cu acordurile inter -

naţionale la care România este parte.

Sperăm că cele relatate prin acest demers

ştiinţific, elaborat pe baza legislaţiei vremii, alături

de alte lucrări de referinţă, să reprezinte o bază de

documentare în adoptarea unor soluţii legislative

coerente şi complete, care să îmbine tradiţiile în orga -

nizarea teritorială a României cu criteriile, exigen ţele

de finanţare şi modalităţile de colaborare interregio -

nală statuate la nivelul Uniunii Europene.

desfăşoară activităţi, iar mărfurile, mijloacele de

transport şi alte bunuri se supun prevederilor Legii

nr. 86/2006 privind Codul vamal al României

16

.

Scopul pentru care se instituie zonele libere

este acela de a asigura promovarea schimburilor

internaţionale şi atragerea de capital pentru creşterea

eficienţei resurselor economice naţionale şi folosirea

forţei de muncă autohtone.

Înfiinţarea şi delimitarea teritorială a zonelor

libere, înfiinţarea birourilor vamale, ale punctelor

poliţiei de frontieră se fac prin hotărâre a Guvernului,

la propunerea autorităţilor administraţiei publice

centrale şi locale interesate.

Alături de zonele libere trebuie amintite şi

regiunile de dezvoltare, care sunt reglementate prin

Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în

România

17

. Asemenea regiuni au fost instituite încă din

anul 1998, prin Legea nr. 151, prima reglementare în

materie, care a fost abrogată prin legea sus-menţionată.

Nici regiunile de dezvoltare nu sunt unităţiadministrativ-teritoriale şi nu au personalitate juridică,

ele constituindu-se în baza unor convenţii încheiate

între reprezentanţii consiliilor judeţene şi, după caz, ai

Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Regiunile de dezvoltare constituie cadrul de

elaborare, implementare şi evaluare a politicilor de

dezvoltare regională, precum şi de culegere a datelor

statistice specifice, în conformitate cu reglementările

europene emise de EUROSTAT pentru nivelul al

doilea de clasificare teritorială NUTS 2, existent în

Uniunea Europeană.

Pe teritoriul României sunt organizate 8 re -

giuni de dezvoltare, care cuprind un anumit număr

de judeţe, după cum urmează:

1. Regiunea de Dezvoltare Nord – Est, care

gru pează judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ,

Suceava şi Vaslui

2. Regiunea de Dezvoltare Sud – Est, care gru -

pează judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi,

Tulcea şi Vrancea

3. Regiunea de Dezvoltare Sud – Muntenia,

care grupează judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa,

Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman

Consideraţii teoretice și practiceprivind personalitatea juridică a sectoarelor municipiuluiBucurești din perspectiva legislaţiei civile și administrative

Lect. univ. dr. Mădălina Elena MIHĂILESCU

Universitatea « Dunărea de Jos »

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice

Departamentul de Ştiinţe Administrative şi Studii Regionale

2

Gh. Piperea: Imitaţia şi simulaţia în �oul Cod civil, apud.

www.juridice.ro, consultat la data de 24. 09.2013).

3

A. Supiot, Homo Juridicus: On the Anthropological Functionon the Law, 2007, pag. 65-66.

1

E. Lupan, Dan A. Popescu: Subiectele raportului juridic civil,Editura Argonaut, 1996, pag.186.



stătătoare, un patrimoniu distinct şi afectat realizării

unui scop determinat în acord cu interesul obştesc.

Personalitatea juridică este şi rămâne o

construcţie juridică care permite, de regulă, activi -

tatea unor persoane individuale sau în grup, legea

recunoscându-le o autonomie în raport cu alte su -

biecte de drept. Revenind la persoana juridică ea este,

conform art. 25 alin. (3) Noul Cod civil o formă de

organizare care poate fi titulară de drepturi şi de

obligaţii civile doar dacă întruneşte condiţiile cerute

de lege. Persoana juridica este o tehnică juridică

producătoare de efecte juridice; prin faptul că suferă

un proces de personificare prin încorporarea voinţei

constituenţilor, „forma de organizare” capătă vocaţia

de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii. Prin

urmare, premisele existenţei persoanei juridice sunt:

(i) organizarea de sine stătătoare; (ii) patrimoniul

propriu, afectat realizării unui scop; (iii) un scop licit

şi moral, în acord cu interesul general. Personalitatea

juridică îi conferă formei de organizare (entităţii

juridice) calitatea de subiect de drept distinct de

constituentul său

2

.

În calitate de subiect de drept, participant la

circuitul civil, persoana juridică poate dobândi

drepturi (inclusiv drepturi reale asupra unor bunuri)

şi îşi poate asuma obligaţii, în limitele capacităţii sale

juridice. De altfel, personalitatea juridică nu este

decât un mijloc prin care legea îl garantează fiecăruia

cu scopul ca acesta să îşi poată defini personalitatea

proprie, cea care va individualiza subiectul de drept

în ochii contemporanilor şi a generaţiilor viitoare

3

.

În încercarea noastră de a demonstra dacă

sectoarele municipiului Bucureşti au sau nu perso -

nalitate juridică, ni se pare firesc și mai ales util să

începem prin a pune în evidenţă acele elemente care

definesc şi marchează existenţa şi funcţionarea unei

persoane juridice, urmând mai apoi să punctăm acele

elemente care vin în ajutorul teoriei conform căreia şi

sectoarele municipiului Bucureşti au personalitate

juridică.

Doctrina definea persoana juridică drept „un

subiect colectiv de drept civil care participă de sine

stătător în raporturile juridice, cu răspundere civilă

proprie şi care urmăreşte realizarea unor interese în

acord cu interesele obşteşti”. De altfel, în literatura

mai veche de drept civil, s-a opinat că a defini

persoana juridică drept subiect de drept autonom pare

a fi o problemă dificilă, deoarece teoriile cunoscute în

aceasta privinţă influenţează nemijlocit această

operaţiune tehnică. Astfel, nu este totuna că o per -

soană juridică este autorizată sau recunoscută, ea

fiind oricum supusă controlului şi autorizării judecă -

toreşti sau administrative

1

.

Pe de altă parte, conform unei alte opinii

autorizate în materie – o definiţie cuprinzătoare şi

care ni se pare menită să reliefeze toate aspectele

legate de caracteristicile persoanei juridice este aceea

conform căreia persoana juridică este o colectivitate

umană formată direct din mai multe persoana fizice

sau din asocierea mai multor persoane juridice, care

participă în nume propriu la raporturi juridice ca

subiect de drept distinct, având o organizare de sine

Ca urmare a dobândirii personalităţii juridice orice

persoană este titulară de drepturi publice şi private

patrimoniale sau extrapatrimoniale.

Personalitatea juridică este, ca atare, aptitu -

dinea unei persoane juridice de a dobândi drepturi şi

de a-şi asuma obligaţii, încheind acte juridice, în

calitate de subiect de drept, prin reprezentanţii săi

legali. Încercând să creionăm trăsăturile persoanei

juridice de drept public, putem spune că aceasta este

cea care, potrivit legii, are personalitate juridică,

capacitate juridică şi, respectiv, un patrimoniu. În

doctrina noastră s-a învederat faptul că personalitatea

juridică este, prin urmare, aptitudinea de a fi subiect

de drept, deci aptitudinea de a fi subiect de drepturi

şi obligaţii şi nu trebuie pus semnul egalităţii între

persoană juridică şi personalitate juridică, dar, acelaşi

autor a subliniat faptul că se pune semnul egalităţii

între personalitatea juridică şi noţiunea de capacitate

juridică sau capacitate de drept

4

.

1. Dacă ar fi să ne referim la patrimoniul

propriu al sectoarelor, vom porni în primul rând dis -

cuţia nu prin a face referire la un patrimoniu efectiv,

ci prin a arăta că acestea au, în primul rând, bugete

locale, a căror echilibrare la nivelul Municipiului

Bucureşti se realizează dintr-un fond constituit din

două surse:

– sumele defalcate de la bugetul de stat -

acestea având ca destinaţie echilibrarea bugetelor

locale; şi

– cota de 22 % din venituri provenite din

impozitele încasate din taxe şi impozite.

a) În cazul municipiului Bucureşti, tocmai

faptul că suntem într-o situaţie particulară privind

bugete special alocate pentru cele 6 sectoare, ne

trimite cu gândul că se poate spune că acestea au un

buget (văzut de noi ca parte componentă dintr-un

patri moniu propriu), afectat desfăşurării unor acti -

vităţi tipic administrative, utile colectivităţii locale

arondate respectivului sector. Astfel, în cazul muni -

cipiului Bucureşti, din cota de 11 % sută direc ţionată

pentru echilibrarea bugetelor locale se alocă o cotă

de 25 % pentru bugetul local al Municipiului

Bucureşti şi o diferenţă de 75 % care se repartizează

bugetelor locale ale sectoarelor după cum urmează

5

:

85 % se repartizează prin decizie a Directorului

Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Munici -

piului Bucureşti şi 15% din această sumă se alocă

prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului

Bucureşti.

Pentru a demonstra acelaşi lucru, respectiv un

buget propriu gestionat de autorităţile locale în con -

for mitate cu urmărirea unor scopuri prealabile bine

definite de fiecare sector în parte, vom da, ca exem plu,

adoptarea de către Consiliile locale de sector (privite,

în acest context, ca fiind organe de con du cere şi

administrare a problemelor sectoarelor) a unor hotă -

râri privind probleme de ordin financiar. Începem,

spre exemplu, cu Hotărârea nr. 1/ 9 ianuarie 2013 a

Consiliului local al sectorului 1 privind aprobarea

exce dentului anului precedent pentru finanţarea

cheltuielilor secţiunii de dezvoltare

6

. La acelaşi capitol

se înscrie şi Hotărârea Consiliului local nr. 11/31. 01

2013 privind aprobarea derulării şi finanţării din

bugetul local al sectorului 6 a proiectului „Pregătirea

şi perfecţionarea cadrelor din învăţământul şcolar şi

preşcolar din sectorul 6” , hotărâre motivată şi luată în

conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. 2 lit. a) şi f) şi

art 81 alin 2 lit. d), j)

7

şi alin. (4) din Legea

nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,

republicată.

Menţionăm, în acest sens şi Hotărârea Con -

siliului local nr. 1/ 9 ianuarie 2013 prin care Consiliul

local al sectorului 1, ţinând seama de Ordinul

Ministerului Finanţelor Publice nr. 1720/2012 pentru

aprobarea Normelor metodologice privind încheierea

exerciţiului bugetar al anului 2012, a aprobat acope -

rirea definitivă din excedentul bugetului local a defi -

citului secţiunii de dezvoltare pe anul 2012, în sumă

de 76.966.085,06 lei. Drept dovadă a existenţei unui

buget propriu, aprobat – stă, de exemplu, anexa nr. 1-1

la Hotărârea Consiliului local nr. 62/8 aprilie 2013

(Publicaţia oficială – Bugetul aprobat al Consi liului

local al sectorului 1 este publică şi s-a efectuat încă

din data de 11. 04. 2013) sau Hotărârea nr. 205/25

iulie 2013 prin care Consiliul local al sectorului 1

Bucu reşti a aprobat execuţia bugetului local con -



4

G.Boroi: Drept civil. Partea generală. Persoanele, Edit. All

Beck, Bucureşti, 2001, pag. 355.

5 Centru de resurse pentru participare publică – Bugetele localeplanificate participativ. Ghid de bune practici, 2008, Bucureşti,

pag. 14

6

Conform acestui act normativ Consiliul local al sector 6 a

aprobat utilizarea excedentului anului precedent în sumă de

9.669.296,03 lei pentru acoperirea deficitului secţiunii de

dezvoltare.

7

Conform art. 81 alin. 2 lit. (d) şi (j) din Legea nr. 215/2001 a

administraţiei publice locale Consiliile locale ale sectoarelor pot

avea ca atribuţie şi aprobarea bugetelor locale, împrumuturile,

virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare,

stabilesc taxe şi impozite locale, precum şi taxe speciale în

condiţiile legii.

solidat al Consiliului local al sectorului 1 la data de

30 iunie 2013.

b) Revenind la conceptul de patrimoniu care

nu se mărgineşte la acela de buget efectiv utilizat de

un subiect de drept, menţionăm că textul legal din

sfera dreptului administrativ care defineşte patri -

moniul este cel al art. 121 din Legea nr. 215/2001,

republicată: „Constituie patrimoniul unităţii-admi nis -

trativ teritoriale bunurile mobile şi imobile care

aparţin domeniului public al acesteia, domeniului ei

privat, precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter

patrimonial. Aceasta nu este însă, o definiţie generală

a patrimoniului, indiferent de titularul său. În lipsa

unei definiţii legale generale, doctrina a definit patri -

moniul, într-un înţeles tehnic, ca fiind un „ansamblu

de drepturi şi obligaţii cu valoare economică ce

aparţin unui subiect de drept”. În cuprinsul patri mo -

niului intră numai drepturile cu conţinut economic,

evaluabile în bani, adică drepturile patrimoniale, nu

şi cele personal-nepatrimoniale. Bunurile, în materia -

litatea lor, intră în patrimoniul unei persoane numai

prin intermediul dreptului care poartă asupra lor, ca

obiect al acestui drept; în absenţa dreptului, simpla

stăpânire în fapt a bunului nu determină apartenenţa

acestuia la patrimoniul celui care îl deține. De altfel,

şi în conformitate cu art. 31 alin. (1) din Noul Cod

civil, „orice persoană fizică sau juridică este titulară

a unui patrimoniu care include toate drepturile şi

datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia.”

2. Printre atribuţiile consiliilor locale ale

sectoarelor municipiului Bucureşti, prevăzute în

dispoziţiile art. 81 alin. (2) din Legea administraţiei

publice locale, un important text care se apropie de

intenţia noastră de a demonstra că sectoarele muni -

cipiului Bucureşti au personalitate juridică este cel

prevăzut la lit.f) a articolului în cauză, care regle -

mentează printre aceste atribuţii ale consiliilor locale

ale sectoarelor (restrânse tocmai de textul legal) şi

faptul că acestea „administrează, în condiţiile legii,

bunurile proprietate publică sau privată a munici piu -

lui, de pe raza sectorului, pe baza hotărârii Consiliului

General al Municipiului Bucureşti.”

Considerăm că pentru că există atribuţii ce au

fost conferite prin lege organică respectivelor consilii

locale de sectoare se subliniază abilitatea (perfect

legală) a acestora de a administra bunuri care, în

materialitatea lor, intră în patrimoniul acestora, ceea

ce poate fi făcut numai de o structură cu capacitate

de exerciţiu, care are personalitate juridică.

Un exemplu practic în acest sens îl constituie

Hotărârea nr. 139/20 iunie 2011 a Consiliul General

al Municipiului Bucureşti (adoptată în şedinţă

ordinară din 30. 06. 2011 a Consiliului General al

Municipiului Bucureşti) prin care, la art. 1, s-a

aprobat transmiterea imobilului teren situat în

Bucureşti, şoseaua Olteniţei nr. 15 sector 4,

identificat cu nr cadastral...,denumit şi Orăşelul

Copiilor, în suprafaţă totală de 184.848 mp din

Administrarea Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti

în administrarea Consiliului Local sector 4 Bucureşti.

Această transmitere a fost realizată tocmai în baza

unor acte normative în vigoare – respectiv art. 12

alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea

publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările

şi completările ulterioare şi în baza articolelor 36 alin.

(2) lit. c), alin. (5) lit. a), art.45 alin. (3), art. 81 alin.

(2) lit. f) și alin. (3), din Legea nr. 215/2001 privind

administraţia publică locală, republicată.

Or, capacitatea de administrare şi de gestionare

a unor bunuri este legată, indisolubil, de capacitatea

de exerciţiu pe care o au persoanele fizice şi juridice

exact aşa cum este aceasta este prezentată de

dispoziţiile art.20 și art.209 din Noul Cod civil.

Conform acestui ultim text de lege invocat, persona

juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte

obligaţiile prin organele sale de administrare, de la

data constituirii lor. Au calitatea de organe de

administrare, în sensul alin. (1) persoanele fizice sau

juridice care, prin lege, act de constituire sau statut

sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, în

numele şi pe seama persoanei juridice.

3. Dacă ar fi să facem legătura între descen -

tralizare, cu atributele care o caracterizează şi

existenta unui buget propriu al sectoarelor, vom face

trimitere la cele două condiţii pe care le presupune

descentralizarea: a) prima condiţie o presupune

existenţa unei categorii distincte de probleme locale

distincte de cele generale (fie ele şi naţionale); b) a

doua condiție constă în recunoaşterea personalităţii

colectivităţilor umane locale prin care li se asigură

autonomia financiară, deoarece fără această autono -

mie nu se vor putea administra singure.

Dezvoltând şi interpretând cea de a doua

condiţie recunoscută de doctrină

8

, se poate deduce

faptul că atât timp cât sectoarele au autonomie

financiară şi îşi pot gestiona resursele financiare



8

Vasilica �egruţ: Drept administrativ, Ediţie revăzută şi

adăugită, Edit. Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pag. 49.

proprii pentru a aduce la îndeplinire scopurile şi

interesele locale ale locuitorilor, rezultă, încă o dată,

că această posibilitate le este conferită tocmai pentru

că au personalitate juridică.

Într-o lucrare valoroasă din literatura de

specialitate de drept constituţional – un alt autor

9

–

făcând vorbire despre colectivităţile locale, le definea

ca fiind elemente ale colectivităţii naţionale , având la

bază tocmai existenţa unor interese proprii ale acestor

colectivităţi sau a unor probleme locale specifice. De

altfel, în perioada interbelică, marele profesor Paul

Negulescu, referindu-se la descentralizarea adminis -

trativă făcea vorbire, în acest context, la „...îngrijirea

intereselor locale sau specifice...care să fie încredin -

ţată autorităţilor ale căror titulari, aleşi de corpul

electoral, pot stabili norme valabile pentru locuitorii

din acea localitate.

10

Recunoaşterea existenţei unor probleme

specifice ale colectivităţilor locale presupune şi

existenţa unor mijloace materiale de realizare a

acestora, cum ar fi un patrimoniu propriu (şi noi am

demonstrat existenţa lui în cazul sectoarelor), un corp

de funcţionari care să gestioneze treburile publice

(ceea ce există, din nou , atât în cazul funcţionarilor

din primării locale şi Consilii locale ale fiecărui

sector în parte – a se vedea, în acest sens, H.C.L.

nr. 4/11 februarie 2012 privind modificarea şi com -

ple tarea Planului de ocupare a funcţiilor publice

pentru aparatul de specialitate al Primarului secto -

rului 1) şi o autonomie financiară bazată pe existenţa

unui buget propriu ( din nou, demonstrat).

Pe asemenea fundamentare, colectivităţilor

locale li se acordă personalitate juridică, asigurându-

li-se posibilitatea de a participa la circuitul juridic, în

nume propriu

11

. Conform Cartei Europene din 15

octombrie 1985, sunt definite ca fiind colectivităţi

locale de bază comunele, districtele sau departa men -

tele. Conform acestui document autonomia locală

fiind înţeleasă ca principiu constituţional care conferă

acestor colectivităţi capacitatea de a rezolva şi ges -

tiona, în cadrul legii, sub propria putere şi în interesul

populaţiei acestora, exercitarea acestui drept fiind

conferită unor consilii sau adunări compuse din

membri aleşi direct, prin vot secret, liber exprimat şi

universal.

Din cele expuse şi analizate mai sus, este clar

că sectoarele dispun de consilii proprii, alese tocmai

prin vot direct şi liber exprimat, funcţionează în

cadrul legii, fiind menţionate expres de Legea admi -

nis traţiei publice locale (de exemplu art. 94 din Legea

nr. 215/2001, republicată) conform căruia autor ităţile

administraţiei publice locale din muni cipiul Bucureşti

sunt Consiliul General al Muni cipiului Bucureşti şi

consiliile locale ale sectoarelor, ca autorităţi

deliberative, precum şi primarul general al

municipiului Bucureşti şi primarii sectoarelor, ca

autorităţi executive, alese în condiţiile Legii privind

alegerile locale și au o putere proprie din vreme ce

au competenţa de a-şi administra bugetul şi de a

încheia contracte sau de a se asocia, exercitând toate

aceste atribuţii în interesul populaţiei locuitoare a

sectoarelor.

4. Capacitate de administrare, conducere proprie.

Art. 209 din Noul Cod civil, făcând vorbire

despre data dobândirii capacităţii de exerciţiu şi

funcţionarea persoanei juridice, precizează la alin. (1)

că: „Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi

îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de adminis -

trare, de la data constituirii lor”, iar la alin. (2) şi (3)

că „Au calitatea de organe de administrare, în sensul

alin. (1), persoanele fizice sau persoanele juridice

care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt

desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, indi -

vidual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei

juridice. Raporturile dintre persoana juridică şi cei

care alcătuiesc organele sale de administrare sunt

supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu

s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau

statut.

Tocmai pentru că legislaţia românească recu -

noaşte ca principii de bază a organizării şi funcţio -

nării administraţiei locale autonomia, deconcentrarea

şi descentralizarea, subliniem că, de fapt, descen tra -

lizarea administrativă – cu varianta deconcentrării –

permite colectivităţilor locale să îşi administreze

singure importante interese comune.

Chiar literatura de specialitate

12

consideră

colectivitatea locală (noi considerăm sectorul de

municipiu o subdiviziune administrativ -teritorială

care are în gestiunea sa interesele unei colectivităţi

arondate sectorului în sine) reprezintă o parte a

teritoriului naţional, cu personalitate juridică, fiind



9

Ioan Vida: Puterea executivă şi administraţia publică,

Bucureşti, 1994, pag. 19.

10

Paul �egulescu: Tratat de drept administrativ, Institutul de

arte grafice E. Marvan, 1934, pag. 610.

11

Ioan Vida, op. cit. pag. 19.

12

Emil Bălan: Drept administrativ şi procedură administrativă,

Edit. Universitară, Bucureşti, 2002, pag. 55.

sediu al unei administraţii locale. Conform aceluiaşi

autor, descentralizarea reprezintă un sistem de orga -

nizare administrativă „care permite colectivităţilor

umane teritoriale să se administreze ele însele, sub

controlul statului care le conferă personalitate juri -

dică şi le dotează cu resurse necesare. În cele din

urmă, descentralizarea administrativă se referă la

recunoaşterea colectivităţilor locale şi a drepturilor

acestora de a se administra”.

Însuşi art. 1 din Legea administraţiei publice

locale care debutează prin a defini anumiţi termeni

recunoaşte sectoarele municipiului Bucureşti ca fiind

„subdiviziuni administrativ teritoriale ale munici piu -

lui” cu un statut special – au Consiliul local propriu

-autoritate deliberativă proprie, cu membri aleşi

direct de populaţia arondată sectorului în sine, pri mă -

rii proprii, respectiv primari (în calitate de reprezen -

tanţi ai sectoarelor şi de organe executive proprii)

aleşi, de asemenea, prin vot direct şi liber exprimat de

cetăţenii locuitori ai acelor sectoare. Mai mult decât

atât, se poate remarca la nivelul fiecărui sector

bucureştean în parte existenţa unei Judecătorii

proprii, or, toate acestea, denotă o capacitate efectivă

acordată de legislaţie sectoarelor şi organelor/auto -

rităţilor din fruntea lor de a soluţiona şi de a gestiona,

în numele şi interesul colectivităţilor locale pe care

le reprezintă, treburile publice.

Ca atare, este astfel îndeplinită şi o altă con -

diţie cerută de literatura de specialitate şi legislaţie

pentru ca persoana juridică să fie subiect de drept – o

voinţă proprie şi interese proprii, pe care şi le exercită

sau, după caz, şi le gestionează prin organele proprii

(Consilii, primării).

Iată şi câteva exemple concrete care vin în

sprijinul teoriei noastre:

Prin Legea nr. 453/2001 privind modificarea

şi completarea Legii 50/1991 privind autorizarea

executării lucrărilor de construcţii s-au modificat

regulile instituite privind autorizarea construcţiilor pe

teritoriul Municipiului Bucureşti, acestea trecând în

competenţa primarilor de sector, pe baza aprobării

date de Consiliul General la propunerea consiliilor

locale ale sectoarelor. Astfel, conform art. 4 alin (1)

lit.c): „Autorizaţiile de construire se emit de primarul

general al municipiului Bucureşti, cu avizul prima -

rilor de sectoare, pentru: 1. investiţiile care se ampla -

sează pe terenuri care depăşesc limita adminis trativ-

teri torială a unui sector şi cele care se realizează în

extravilan; 2. lucrări la construcţii reprezentând

monumente istorice, cu avizul prealabil al Ministe -

rului Culturii şi Cultelor; 3. lucrări de modernizări,

reabilitări, extinderi de reţele edilitare municipale, de

transport şi de distribuţie, pentru: apă/canal, gaze,

electricitate, termoficare, comunicaţii – inclusiv fibră

optică, precum şi lucrări de modernizări şi/sau

reabilitări de străzi.

Tot primarii de sectoare sunt competenţi în

acest domeniu, atât de complet şi de important la

acest moment, pentru a-şi da avizul „pentru toate

categoriile de construcţii şi amenajări urbanistice din

cadrul sectoarelor”. (art. 4 alin. (1) lit. d) din aceeaşi

lege).

Acelaşi aspect este subliniat şi de Ordinul nr.

1867/2010 (aparţinând fostului Ministru al Dezvol -

tării Regionale) – emis în temeiul prevederilor art. I

pct. 42 din Legea nr. 261/2009 privind apro barea

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/2008

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991-

şi care, la art. 22, denumit, de altfel, „ Avizul pri ma -

rului”- subliniază importanţa deciziilor luate de

primarii de sectoare în domeniul urbanismului. În

situaţia în care emiterea certificatului de urbanism şi

a autorizaţiei de construire/desfiinţare este de

competenţa preşedintelui consiliului judeţean/prima -

rului general al municipiului Bucureşti, este necesar

avizul favorabil al primarului unităţii administrativ-

teritoriale/sectorului municipiului Bucureşti, pe al

cărei/cărui teritoriu este situat imobilul în cauză, în

care vor fi menţionate elementele caracteristice ale

regimului juridic, economic şi tehnic ale imobilului –

teren şi/sau construcţii –, rezultate din documentaţiile

de urbanism şi amenajarea teritoriului aprobate,

precum şi din hotărârile consiliului local. În aplicarea

prevederilor alin. (1), arhitectul-şef al judeţului/mu -

nicipiului Bucureşti are obligaţia de a solicita avizul

primarului/primarului de sector în termen de 3 zile

de la data înregistrării cererii”.

De altfel, chiar Legea nr. 215/2001, republi -

cată, prin art. 95 lit. f ) şi g) conferă sectoarelor

statutul de titulare de drepturi şi obligaţii. Conform

acestui text normativ ele administrează, în condiţiile

legii, bunurile proprietate publică sau privată ale

municipiului, de pe raza sectorului, pe baza hotărârii

Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi

hotărăsc cu privire la concesionarea sau închirierea

serviciilor publice de sub autoritatea lor, în condiţiile

legii.

Tocmai pentru a pune şi mai mult în evidenţă

cele susţinute vom da şi câteva exemple de hotărâri

ale Consiliilor Locale din anul 2013, hotărâri prin



care se dau, spre exemplu, imobile în folosinţa gra -

tuită a Patriarhiei Române (H.C.L. nr. 63/ 8 aprilie

2013, Consiliu sector 1) sau hotărâri prin care se

aprobă Planuri Urbanistice de Detaliu pentru con -

struc ţii de imobile pe terenuri situate în sectorul 1

(H.C.L. nr. 42/ 28 februarie 2013, Consiliu sector 1)

sau H.C.L. nr. 98/ 28 septembrie 2013 a Consiliului

local sector 2 privind transmiterea în folosinţă gratu -

ită a terenului şi construcţiilor situate în Şoseaua

Ştefan cel Mare nr. 7 către Compania Naţională de

Investiţii CNI S.A.

5. Poate unul dintre cele mai importante as -

pecte este acela al încheierii contractelor de achiziţii

publice, al organizării licitaţiilor sau încheierea unor

contracte de alt tip (cum ar fi contractele de salu bri -

tate încheiate de primăriile sectoarelor (de exemplu

REBU a avut în custodia sa salubrizarea şi desză pe -

zirea de la nivelul sectorului 4), contracte de închi -

riere imobile (de exemplu, H.C.L. nr. 92/29 iulie

2013 a Consiliului local sector 2 în vederea prelun -

girii contractelor de închiriere a locuinţelor pentru

tineri de pe str. Maior Bancilă Vasile), licitaţie publică

pentru ocuparea unui spaţiu comercial în Piaţa Amzei

(în baza H.C.L. nr. 50/ 26 martie 2013, Consiliul

sector 2) sau chiar contracte de comodat (a se vedea,

spre exemplu, contract comodat nr. 39/1 martie 2010

încheiat între Primăria sectorului 6 şi RADEF

ROMÂNIA FILM care avea ca obiect darea spre

folosinţă a comodatarului a Cinematografului Favorit,

pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea de prelungire

a contractului).

Conform literaturii de specialitate, dar şi legis -

laţiei în vigoare, – art. 1 şi art.11-17 ale Legii nr.

215/2001 privind administraţia publică locală,

republicată, unităţile administrativ-teritoriale (care au

personalitate juridică) au drept de asociere şi coo -

perare, fiind titulare de drepturi şi obligaţii care

decurg din :

– contractele încheiate prin administrarea

bunurilor care aparţin domeniul public şi

– raporturile cu alte persoane fizice sau

juridice, în condiţiile legii

13

.

Or, de vreme ce există hotărâri ale Consiliului

General al Municipiului Bucureşti (din 31 octombrie

2012) în vederea împuternicirii Consiliului local al

sectorului 3 de a hotărî cu privire la asocierea sau

cooperarea cu alte autorităţi ale administraţiei publice

locale din regiunea Bucureşti–Ilfov pentru a crea un

Forum European Educaţional pentru Management

Şcolar al Regiunii Ilfov, împuternicire dată în baza

art 81 alin 2 lit.q), alin. (3) şi ale art. 45 alin. (2) din

Legea nr. 215/2001 este clar că se subînţelege, prin

paralelă, că şi sectoarele – prin Consiliile lor locale-

pot crea asemenea asocieri doar fiindcă au perso -

nalitate juridică.

Mai mult decât atât, conform aceleiaşi legi, art.

81 lit. p) – în cazul primăriilor de sector, autorităţile

deliberative ale acestora hotărăsc, în condiţiile legii,

cu acordul Consiliului General al Municipiului

Bucureşti, cooperarea sau asocierea cu autorităţi ale

administraţiei publice din ţară şi din străinătate, pre -

cum şi aderarea la asociaţii naţionale sau inter -

naţionale.” De exemplu, în acest sens, stă mărtu rie

Dispoziţia primarului sector 1 Bucureşti nr. 1833/25

ianuarie 2013, având un articol unic, iar la pct. 6 al

acestuia se pune în discuţie chiar un proiect de

hotărâre privind aprobarea încheierii „Înţelegerii

prieteneşti de înfrăţire şi cooperare între Munici-

palitatea Beyoğlu – Istanbul, republica Turcia şi

Sectorul 1 al municipiului Bucureşti – Primarul

sectorului 1 al municipiului Bucureşti.”

În urma analizei noastre, concluzionăm că se

poate argumenta faptul că sectoarele municipiului

Bucureşti au personalitate juridică, întrucât :

a) Sunt subdiviziuni administrativ-teritoriale

ale municipiului Bucureşti, care, la rândul său are per -

sonalitate juridică; fiind subdiviziuni ale unei structuri

teritoriale cu personalitate juridică, deci parte

componentă a acesteia, normal ar fi ca şi sectoarele,

prin interpretarea textului de lege – art. 19 din Legea

nr. 215/2001, republicată conform căruia „comunele,

oraşele, municipiile, judeţele sunt persoane juridice

de drept public şi pot sta în justiţie prin reprezentanţii

lor legali, anume primarii (art. 67 alin. (1) din aceeași

lege) – să aibă, la rândul lor, personalitate juridică.

Totodată, se ridică întrebarea firească: Atât

timp cât legea conferă personalitate juridică unei

comune, care de cele mai multe ori are dimensiuni

mai mici teritoriale, locuitori mai puţini şi chiar

probleme de o complexitate mai mică decât aceea a

unui sector de ce acesta din urmă nu ar putea avea şi

el personalitate juridică? Ce anume determină această

diferenţiere, atât timp cât există din cele mai multe

puncte de vedere similitudini evidente între o comună

şi un sector din Bucureşti sub aspectul organizării,

existenţei unui buget propriu, a unor interese locale

proprii etc.



13

Al. S.Ciobanu, Fl. Coman-Kund: Caiet de seminarii, Dreptadministrativ, Edit. Universul juridic, Bucureşti, Editura

Universul Juridic, 2008, pag. 210.

b) Au atribuţii proprii conferite prin lege, chiar

dacă aceste atribuţii sunt limitate;

c) Au primari – organe executive si Consilii

locale proprii – organe deliberative proprii;

d) Atât primarii, cât şi consilierii sunt aleşi în

mod direct de către populaţia sectoarelor, căpătând

astfel statut de autoritate cu putere de a reprezenta

sectoarele ;

e) Au putere de gestionare a propriilor bugete,

Consiliile locale, putând, prin puterea conferită lor de

Legea nr. 215/2001, să îşi adopte bugetele;

f) Au interese particulare ale colectivităţii

locale /umane arondate lor, care sunt aduse la

îndeplinire prin deciziile luate de Consilii şi primării;

g) Pot stabili taxe şi impozite proprii (până şi

amen zile contravenţionale aplicate pentru aceeaşi

contra venţie pot diferi ca şi cuantum de la un sector la

altul);



h) Au un patrimoniu propriu şi, în virtutea

exis tenţei acestuia, pot administra bunurile din cadrul

acestui patrimoniu; (putere de administrare, decizie

şi gestionare);

i) Primarii acestor sectoare, în calitate de

repre zentanţi ai lor, pot fi chemaţi în judecată în

calitate de pârâţi (de fapt, acţiunea de judecată se

realizează chemând în judecată primăria, prin

intermediul primarului, precizându-se, astfel, ca sediu

al pârâtei/ pârâtului sediul Primăriei de sector ca

atare). Spre exemplu, printr-o sentinţă civilă din

2009, Judecă toria sector 1 a obligat pârâta Primăria

sector 1, (reprezentată, la acea vreme, de primar

C.A.) la plata către reclamant a sumei de 42.767 lei

(echivalentul a 10.000 Euro la data pronunţării),

reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral

pentru publicare pe internet a datelor personale ale

pârâtului

14

.

14

Părerile legate de acest ultim aspect- calitatea sau lipsa

calităţii primăriilor în acest sens, poate constitui un subiect în

sine, întrucât jurisprudenţa tinde să încline balanţa în favoarea

opiniilor conform cărora primăriile nu au personalitate juridică

şi nu pot fi ele însele chemate în judecată, ci doar unită -

ţile administrativ teritoriale. Astfel, conform Decretului

nr. 938/2012 a Tribunalului Galaţi, secţia de contencios admi -

nistrativ şi fiscal, instanţa a reţinut că art.21 din Legea

nr. 215/2001 arată că unităţile administrativ teritoriale sunt

persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină

şi patrimoniu propriu, fiind subiecte juridice titulare de

drepturi şi obligaţii, ce pot sta în justiţie reprezentate de primar

sau, după caz, de preşedintele Consiliului Judeţean. Pe consi -

derentul că aceste norme au caracter imperativ, Tribunalul nu

a recunoscut calitatea de pârât a unei primării locale, jus -

tificându-și soluţia prin faptul că într-un proces doar unitatea

administrativ teritorială poate avea calitatea de parte, fiind

singura persoană juridică cu capacitate juridică titulară de

drepturi şi obligaţii, iar nu şi primăria, care este doar o

structură ce duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi

dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale

colectivităţii locale.

Unul dintre

con silierii temporari

marcanţi ai Consi -

liu lui Legislativ a

fost VESPASIAN V.

PEL LA, calitate în

care a fost cooptat la

întocmirea nouluiCod penal al ţării din

perioada interbelică.

De remarcat că în

iunie 1928, Vespa -

sian V. Pella, ca ra -

portor al proiectului

de Cod penal în

Camera Deputaţilor,

a introdus în proiect infracţiunea de propagandă de

război, reţinută de Codul penal în 1936. La propu -

nerea sa, Consiliul Legislativ a acceptat introducerea

în Codul penal a unui capitol referitor la „Delictele

contra siguranţei statelor străine, contra dreptului păcii

şi relaţiilor internaţionale”.

Vespasian V. Pella s-a născut la 17 ianuarie

1897 la Râmnicu Sărat, într-o familie în care dreptul

se afla la mare cinste. Tatăl său, Vespasian I. Pella,

cu doctoratul în drept luat la Universitatea din

Bruxelles, a fost avocat şi ziarist. A ajuns deputat

liberal în 1901 şi primar al oraşului Râmnicu Sărat în

perioada 1902-1904, iar din 1908, an în care s-a

stabilit la Iaşi, a devenit conservator-democrat, în

partidul condus de Take Ionescu. În timp ce era elev

la liceu, a redactat revista „Şcoala”. A fondat ziarul

„Lumina” în 1895 şi a condus ziarul „Opinia”. A mai

colaborat la publicaţiile „Democratul” şi „Voinţa

Prahovei”.

După încheierea studiilor liceale, Vespasian V.

Pella a urmat Facultatea de Drept a Universităţii din


PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVde-a lungul timpului

Iaşi. S-a înscris la doctorat la Facultatea de Drept a

Universităţii din Paris, la profesorul universitar Emile

Garçon (1851-1922). Titlul de doctor în drept l-a

obţinut cu teza: Des incapacités résultant descondamnations pénales en droit international, în care

susţinea necesitatea recunoaşterii efectului universal

al hotărârilor penale de condamnare în ce priveşte

incapacităţile şi decăderile, pentru „a da pedepseiexemplaritate şi eficacitate şi pentru a-i recunoaşte oautoritate aproape universală”. Referindu-se la

această lucrare, profesorul de drept internaţional

A. Pillet, de la Facultatea de Drept a Universităţii din

Paris, remarca faptul că Pella avea spiritul unui

jurisconsult şi constata, cu o oarecare umbră de

regret, că autorul se arăta mai mult penalist decât

internaţionalist.

După studiile strălucite făcute la Paris, Ves pa -

sian V. Pella a devenit în mai 1921, după trecerea

unui concurs exigent, profesor agregat la catedra de

drept penal şi procedură penală a Facultăţii de Drept

a Universităţii din Iaşi. Din iunie 1924, a devenit

profesor titular. Cu prilejul reuniunii de la Facultatea

de Drept a Universităţii din Paris de la 28 martie

1924, în cadrul căreia

s-a constituit Asociaţia

internaţională de drept

penal, a luat cuvântul şi

Vespasian V. Pella. Iată

cum l-a descris Simon

Sasserath, unul dintre

participanţii la adu na -

rea menţionată: „aapă rut la tribună unbărbat foarte tânăr, cuun păr blond şi des,ochi lim pezi, frunte in -teligentă şi pe care cei

M e d a l i o n

VESPASIAN V. PELLA – jurist de prestigiu şi diplomat de mare fineţe

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEA�U

Preşedinte de Secție

Consiliul Legislativ

mai mulţi dintre noi îl întâlneam pentru primadată.”1.

În 1933, a intrat în activitatea diplomatică,

fiind un apropiat colaborator al lui Nicolae Titulescu,

şi a beneficiat, începând de la 1 februarie 1934, de

concediu pe tot timpul însărcinărilor diplomatice,

catedra sa de drept penal şi procedură penală fiind

suplinită de profesorul Nicolae Buzea. Fiind, ca

urmare a activităţii sale din domeniul diplomaţiei, din

ce în ce mai legat de Capitala ţării, Vespasian V. Pella

s-a transferat, de la 1 decembrie 1935, la catedra de

drept penal şi procedură penală a Facultăţii de Drept

a Universităţii din Bucureşti. Şi-a onorat cariera de

profesor universitar prin cursuri de înaltă ţinută

profesională.

O mărturie preţioasă a activităţii didactice pe

care Vespasian V. Pella a desfăşurat-o la Bucureşti,

mărturie care reprezintă una din puţinele rămase, de

altfel, peste timp, aparţine lui Iosif Constantin

Drăgan, pe care acest reputat om de cultură a publi -

cat-o în primul volum al lucrării sale Prin Europa,

după cum urmează: „Dreptul penal era predat deprofesorul Vespasian Pella, pe care toţi îl considerama fi o mare personalitate internaţională, întrucâtfuncţionase mulţi ani ca judecător la Curtea Inter -naţională de la Haga. Această consideraţie putea ficitită pe chipul tuturor auditorilor săi, stăpâniţi derespect şi seriozitate chiar din clipa în care pro-fesorul Pella intra pe uşă, ajutându-se de un baston.În semn de salut, ne ridicam în picioare şi ne aşezamnumai după ce el se aşeza pe scaun, îndărătulcatedrei, începând cursurile sale magistrale. Îl ur -mă ream cu mare atenţie, într-o linişte deplină”

2

.

A mai predat la Academia de Drept Inter -

naţional de la Haga (1926, 1930, 1935, 1939), la

Institutul de Înalte Studii Internaţionale a Facultăţii

de Drept din Paris (1927), la Institutul Universitar de

Studii Internaţionale al Universităţii din Geneva

(1928), la Universitatea Franceză din New York etc.

Pregătirea sa didactică universitară, care implica

studiu organizat, gândire sistematică şi sintetică,

fineţe a raţionamentului juridic, şi-a pus amprenta

asupra întregii sale activităţi şi asupra lucrărilor sale,

caracterizate în marea lor majoritate prin ţinută

ştiinţifică şi un stil cursiv şi atractiv. Preocupările de

ordin didactic şi ştiinţific ale lui Vespasian V. Pella

au fost completate de activităţi practice în alte

domenii importante, fiind, între altele, membru al

Consiliului general al învăţământului din România

între 1925 -1930 şi membru al Consiliului superior

penitenciar între 1929-1938.

A fost ales printre membrii a numeroase

societăţi ştiinţifice din Anglia, Franţa, Italia etc. A fost,

astfel, membru al International Law Association, al

Academiei Diplomatice Internaţionale, al Inter na -

tional Society of International Law, al Societăţii de

Legislaţie Comparată, al Societăţii Americane a

Legilor Internaţionale, membru de onoare al Comi siei

Internaţionale de Poliţie Criminală, membru în

Consiliul de direcţie al Societăţii Generale a Închi -

sorilor de la Paris, vicepreşedinte al Federaţiei

Internaţionale pentru Cooperarea Europeană, mem -

bru al Comisiei Internaţionale Penală şi Penitenciară.

În calitate de membru asociat al Academiei Diplo ma -

tice Internaţionale din Paris, a colaborat la Dicţionaruldiplomatic elaborat sub egida acestei prestigioase

instituţii.

În 1922, a intrat în viaţa politică, fiind ales

deputat în Adunarea Constituantă a României şi apoi

reales, în aceeaşi calitate, cu prilejul scrutinului

parlamentar din 1927. Pe plan politic s-a raliat

Partidului Naţional Liberal. În 1923, a activat ca

deputat de Maramureş. În Camera Deputaţilor s-a

remarcat nu doar ca un mare orator, ci mai ales ca un

remarcabil expert, contribuind nemijlocit la elabo -

rarea a numeroase proiecte de legi, fiind unul dintre

principalii colaboratori ai renumitului jurist Ion

Theodor Florescu, în opera legislativă iniţiată de

acesta în calitate de ministru al justiţiei (în perioada

19 ianuarie 1922 – 30 octombrie 1923).

În calitate de vicepreşedinte al Grupului

interparlamentar român şi de membru al Consiliului

de conducere al Uniunii Interparlamentare de la

Geneva, Vespasian V. Pella a obţinut, începând din

1925, succese de prestigiu în cadrul conferinţelor

interparlamentare care au avut loc la Washington,

Ottawa, Berlin, Geneva, Madrid, unde s-a impus cu

autoritate ca expert în materie. Leopold Boissier,

secretar general al Uniunii Interparlamentare, îl denu -

mea un pionier al dreptului şi apropierii întrepopoare. Ca o recunoaştere a operei juridico-diplo -

matice desfăşurată de tânărul profesor universitar,

Grupul interparlamentar a propus Comitetului Parla -

mentului norvegian pentru atribuirea premiului

Nobel pentru pace pe anul 1926 pe Vespasian V.

Pella, pentru activitatea sa neobosită în propagarea

ideilor pacifiste, pentru operele sale de mare valoare

şi absolut originale.

Vespasian V. Pella a dublat juristul de prestigiu

cu diplomatul de mare fineţe. Mai bine de zece ani,

din 1927 şi până în 1938, a fost delegatul României

la Societatea Naţiunilor. A avut şansa de a face parte

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului


1

Iulian Poenaru: Vespasian V. Pella: o viaţă dedicată ideii dejustiţie internaţională, Bucureşti, Editura Lumina, 1993, p.13.

2 Idem, p.17-18

din delegaţiile ofi -

ciale ale ţării noas tre

la sesi u nile a nua le

ale So cietăţii Naţiu -

nilor, alături de

Nico lae Titu les cu

(de a că rui pre ţuire

s-a bu cu rat), Nicolae

Pe trescu-Comnen,

Constan tin Anto ni a -

de, Geor ge Opre scu,

Elena Văcărescu,

Di mi trie Drăghi ces -

cu şi de mulţi alţi

frun taşi ai vieţii po -

li tice şi cultural-ştiinţifice româneşti

3

.

Vespasian V. Pella a fost de asemenea preşe -

dintele grupului român pentru Conferinţele balcanice,

membru al delegaţiei României la Conferinţa

dezarmării de la Geneva (1932-1934) şi raportor

privind problema adaptării legislaţiei interne la

stadiul dezvoltării vieţii internaţionale, preşedintele

Comitetului român pentru înţelegere europeană,

membru în Consiliul de direcţie al Biroului Interna -

ţional al Păcii, dar şi secretar general al Biroului

Internaţional pentru Unificarea Dreptului Penal.

Simon Sasserath, ajuns între timp vicepre -

şedinte al Biroului mai sus menţionat, referindu-se la

Vespasian V. Pella, declara, cu prilejul sărbătoririi la

Paris, la 28 decembrie 1938, a celei de a X-a

aniversări a Biroului Internaţional pentru Unificarea

Dreptului Penal: „Toată lumea cunoaşte juristul,profesorul, autorul de opere juridice reputate şiapreciate pe bună dreptate, diplomatul eminent [...]

Pella este bunătatea personificată, este omul care sepreocupă tot timpul să fie de folos aproapelui său, săaducă servicii, să fie agreabil, să facă bine şi le faceîntotdeauna cu o putere de a uita extraordinară, cuun dezinteres absolut, pentru că Vespasian uităîntotdeauna serviciile pe care le face Pella. [...] Pellaşi-a consacrat viaţa operei de unificare a dreptuluipenal, care v-a fost descrisă de mai multe ori astăzi,pentru că el a înţeles că unificarea dreptului este celmai important mijloc de a asigura opera de pace. Ela înţeles că unificarea dreptului în toate disciplinelepermite popoarelor să se înţeleagă mai bine, să secunoască mai bine, în consecinţă de a se apropia maibine şi se poate spune că înfăptuind opera deunificare a dreptului penal, domnul Pella a meritat

4 Idem, p.50

5 Hommage au Professeur V. V. Pella, Paris, 28 decembrie, 1938

6

Iulian Poenaru, op. cit., p.15

3

Constantin I. Turcu: Centenar Vespasian V. Pella. Un mareeuropean, în „Magazin istoric”, serie nouă, ianuarie 1997,

p.50-51



să adauge la toate titlurile, pe care le avea deja, peacela de mare european”

4

.

Cu acest prilej, Vespasian V. Pella a fost

sărbătorit pentru contribuţia sa de ansamblu la

fundamentarea şi dezvoltarea dreptului penal inter -

naţional, fiind şi un remarcabil artizan al organizării

unei justiţii penale internaţionale. I s-a înmânat o

medalie cu efigia sa, operă a sculptorului belgian P.

Theunis şi în cinstea sa s-a publicat volumul Omagiuprofesorului V. V. Pella5. Cu acest prilej, Megalos

Caloyanni, judecător ad-hoc al Greciei la Curtea

permanentă de Justiţie Internaţională şi trezorier al

Biroului menţionat, preciza în evocarea pe care a

făcut-o personalităţii lui Vespasian V. Pella că în

persoana acestuia erau întrunite simultan virtuţi

precum: „idealul, încrederea, voinţa, inteligenţa,răbdarea, prudenţa şi perseverenţa”

6

La rândul său,

celebrul profesor Georges Ripert (1880-1958), decan

în acea perioadă al Facultăţii de Drept a Universităţii

din Paris, îl considera pe Vespasian V. Pella drept

„una din gloriile ştiinţei dreptului”.

În ţară, Vespasian V. Pella a fost unul din

reprezentanţii guvernului român la Conferinţa

româno-ungară din 1928 pentru soluţionarea litigiului

optanţilor, iar mai târziu a susţinut, ca reprezentant al

guvernului român, poziţia şi cererile României în faţa

tribunalului arbitral româno-bulgar, înfiinţat în

temeiul Tratatului de la Craiova din 7 septembrie

1940, pentru interpretarea şi aplicarea acestuia.

De numele lui Vespasian V. Pella se leagă

punerea bazelor dreptului penal internaţional. Este

autorul unor studii de specialitate, de larg răsunet în

ţară şi în străinătate, consacrate criminalităţii colec -

tive a statelor, cooperării internaţionale împotriva

falsificării de monede şi a pirateriei, apărării păcii

prin mijloace de drept internaţional.

De altfel, pentru îndeplinirea unor variate

misiuni în beneficiul ţării a fost delegat de către gu -

vernul român, în 1929, la Conferinţa diplomatică a

Societăţii Naţiunilor pentru reprimarea falsului de

monedă, fiind şi raportor general al acestei reuniuni;

în 1931 a participat la Conferinţa Societăţii Naţiu -

nilor a Oficiilor centrale pentru reprimarea aceleiaşi

infracţiuni; în 1930 a fost ales în Comitetul Societăţii

Naţiunilor pentru punerea în armonie a Pactului

Societăţii Naţiunilor cu Pactul Briand Kellog; în 1933

era reprezentant al României şi raportor al Confe rin -

ţei diplomatice pentru facilitarea circulaţiei interna -

ţionale a filmelor educative; a fost raportor al celei

8 Ibidem, p.57

7 Idem, p.40



fost ministru plenipotenţiar şi trimis extraordinar al

României la Haga (15 martie 1936 – 1 octombrie

1939) şi Berna (1 septembrie 1943 – octombrie 1944).

De remarcat că Vespasian V. Pella a contribuit

la crearea instituţiilor de drept internaţional. Cu

prilejul celei de a XXII-a Conferinţe interparla -

mentare, a prezentat planul unui Cod al infracţiunilorinternaţionale, adoptat într-o Rezoluţie asuprarepresiunii internaţionale, ce cuprindea Principiilefundamentale ale unui Cod represiv al naţiunilor,

fiind pentru prima oară când o instituţie interna -

ţională îşi însuşea noţiunea de „stat criminal”.

Una dintre problemele asupra căreia şi-a

concentrat atenţia a fost cea a răspunderii statelor

pentru agresiune în dreptul internaţional, funda -

mentând juridic responsabilitatea statelor pentru

încălcarea acesteia. Încă din 1919 a conceput crearea

unei instituţii având drept obiect examinarea răs -

punderii internaţionale a statelor, cu aplicarea unui

sistem de garanţii juridice în scopul asigurării păcii

mondiale prin prevenirea şi reprimarea oricărui

atentat la securitatea popoarelor. De numele lui

Vespasian V. Pella a fost legată iniţiativa, declanşată

la primul Congres al Asociaţiei internaţionale de

drept penal de la Bruxelles, din iulie 1926, pusă apoi

sub auspiciile Societăţii Naţiunilor, privind unificarea

dreptului penal şi crearea, în acest scop, a unei Con -

ferinţe internaţionale care să discute şi să unifice

principiile care se găsesc la baza proiectelor elaborate

de către comisiile de specialitate şi să înscrie, în mă -

sura posibilului, principiile comune pentru exerci -

tarea represiunii, problemă căreia i-a consacrat o

mare parte din activitatea sa.

De altfel, în 1926, specialistul francez în drept

internaţional André Weiss scria: „În dreptul modernal �aţiunilor, în care după Grotius s-au înscris atâteaprincipii umanitare, Vespasian Pella a fost primulcare a introdus noţiunea, deloc întrevăzută, a statuluicriminal şi i-a dat o precizare singulară”

8

. La

propunerea lui Vespasian V. Pella s-a constituit, în

1928, un Birou Internaţional permanent al Confe -

rinţei pentru unificarea dreptului penal, el devenind

secretarul general al acestuia, precum şi promotorul

şi organizatorul a opt reuniuni internaţionale ale

Biroului, desfăşurate, până în 1947, la Varşovia,

Roma, Bruxelles, Paris, Madrid, Copenhaga, Cairo

şi din nou la Bruxelles.

Sub influenţa ideilor sale, Asociaţia Interna -

ţională de Drept Penal a adoptat o atitudine favorabilă

în vederea înfiinţării Curţii Penale Internaţionale (LaCour Pénal Internationale et la repression du

de a V-a Comisii asupra chestiunii prevenirii crimei

şi unificarea internaţională a dreptului penal, la

sesiunile ordinare ale Adunării Societăţii Naţiunilor

din anii 1931, 1932, 1933, 1935 şi 1936; în 1937 a

devenit delegat al României şi raportor general al

Conferinţei diplomatice a Societăţii Naţiunilor pentru

adoptarea convenţiilor privind reprimarea teroris -

mului şi crearea unei Curţi penale internaţionale; doi

ani la rând, în 1936 şi 1937, a fost delegat supleant al

României în Consiliului Societăţii Naţiunilor şi a mai

fost de asemenea: delegat permanent al României în

Comisia consultativă pentru problemele sociale,

membru în Comitetul pentru amendarea Pactului

Societăţii Naţiunilor (1937), membru al Comitetului

de experţi pentru reprimarea falsificării de monedă şi

preşedinte al Comisiei generale pentru problemele

juridice şi constituţionale a celei de a XIX-a Adunări

a Societăţii Naţiunilor (1938).

A depus o activitate susţinută ca membru al

Comitetului juriştilor Societăţii Naţiunilor pentru

reprimarea internaţională a terorismului, fiind şi

raportorul acestui comitet în anii 1935-1937, dar şi

în Comitetul juriştilor pentru reprimarea falsificării

actelor de valoare.

În articolul lui Simon Sasserath intitulat LePrésident Vespasian Pella, apărut în 1952 la Paris, în

„Revue international de droit pénal”, se arăta:

„V.V. Pella era foarte ascultat la Societatea �aţiu -nilor. Şi aceasta într-un moment când excelentespirite erau încă sceptice când se anvizaja ocooperare mondială pentru pace şi mai ales când sepreconiza sancţio narea crimelor contra umanităţiiprintr-o jurisdicţie penală internaţională”. De remar -

cat că eforturile lui Vespasian V. Pella s-au concre -

tizat în Convenţia pentru reprimarea falsificării de

monedă, încheiată la Geneva în aprilie 1929 şi în

Convenţiile asupra reprimării terorismului şi pentru

crearea unei Curţi penale internaţionale, semnate la

Geneva în 1937. De altfel, Pierre Bouzat, preşedinte

al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal, l-a

considerat, în 1938, „apostolul atât de generos alcolaborării popoarelor”7.

Nicolae Titulescu l-a numit, la 2 noiembrie

1933, pe Vespasian V. Pella în funcţia de ministru

plenipotenţiar şi delegat al României în Comisia

Internaţională Permanentă a Regimului Apelor din

Bazinul Dunării, funcţie care ulterior i-a fost recon -

firmată. A fost delegat guvernamental la Conferinţa

de la Montreaux din 1936 privind regimul strâm torilor

şi la Conferinţa de la Lyon din 1937 pentru

problemele mediteraneene. Vespasian V. Pella a mai

11

Constantin I. Turcu, op. cit., p.52.

12

Dr. Alexandru Ghişa: Un diplomat în serviciul patrieiVespasian V. Pella, în „Magazin istoric”, nr.7/2012, p.11.

V. V. Pella – fondatorul dreptului internaţional penal, în “Palatul

de Justiţie”, serie nouă, nr.8-9, 1992, p.11

10

G. I. Chiuzbaian: Strategii riscante (I), în “Palatul de Justiţie”,

serie nouă, nr.8, 2002, p.2



pronunţate de celebrul tribunal

11

. De remarcat că, în

1947, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor

Unite l-a numit membru în Comitetul de jurişti

chemat să elaboreze un proiect de convenţie pentru

prevenirea şi reprimarea genocidului. În 1950, la

solicitarea secretarului general al O.N.U., a întocmit

Memorandum sur le projet de Code répressif descrimes contre la paix et la sécurité de l’humanité.

„Finalul războiului (al doilea mondial) şiatitudinea învingătorilor faţă de România aveau să-ldezamăgească pe Vespasian V. Pella. La sfârşitulrăzboiului, fosta U.R.S.S. revine în forţă ca statînvingător şi îşi asumă un rol dominant în afaceriledunărene. Uniunea Sovietică a convocat o conferinţăa Dunării la Belgrad, pentru perioada iulie-august1948. Diplomaţia română apelează din nou laVespasian V. Pella pentru pregătirea conferinţei, deşiel se afla în S.U.A., ca expert ce participa laconstrucţia O.�.U. Vespasian V. Pella transmite laCentrala M.A.S. (Ministerul Afacerilor Străine), prinAmbasada R.P.R. la Washington DC, o informare în„Chestiunea Dunării”, aşa cum ştia el să apereinteresele României.

�oua conducere comunistă de la Bucureşti, înfrunte cu Ana Pauker ca ministru al AfacerilorStrăine, nu apreciază la justa lor valoare consi -deraţiile şi recomandările făcute de el. Profundafectat, Vespasian V. Pella nu lasă fără răspuns oasemenea evaluare a muncii sale. El adreseazăsecretarului general al M.A.S., Eduard Mezincescu,o scrisoare personală în care îşi expune activitatea înserviciul patriei, expertiza în „Chestiunea Dunării”,în domeniul relaţiilor internaţionale, în dreptul penalinternaţional – menite a argumenta poziţiile propusea fi luate de delegaţia română la Conferinţa Dunăriide la Belgrad. Expertiza sa nu mai era însă apreciatăla Bucureşti.

În consecinţă, Ana Pauker, obedientă Mos co -vei, semnează „Convenţia privind regimul navigaţieipe Dunăre” şi acceptă noul organism impus de fostaU.R.S.S., „Comisia Dunării”, care va administrafluviul de la Bratislava la Sulina. Prin aceastăatitudine s-a distrus complet, în timp de pace, totceea ce Vespasian V. Pella construise pentruRomânia în regiunea Dunării în anii grei ai celui deal doilea război mondial. La scurt timp dupăBelgrad, „tovarăşa Ana” va proceda la dispo -nibilizarea lui Vespasian V. Pella, prin pensionare”.

12

terrorisme) şi elaborării unui Cod penal inter -naţional, cu redactarea căruia a fost însărcinat, acesta

fiind aprobat în 1928. Vespasian V. Pella a propus, în

decembrie 1934, crearea Curţii Penale Internaţionale,

iar în aprilie 1935 a redactat primul text pentru

înfiinţarea acesteia. În 1935, Vespasian V. Pella a

întocmit Planul Codului represiv mondial, care

prevedea crearea Camerei Criminale în cadrul Curţii

Permanente de Justiţie Internaţională din cadrul

Societăţii Naţiunilor. Eforturile lui Vespasian V. Pella

s-au concretizat, după cum am menţionat, prin

adoptarea, la Geneva, în noiembrie 1937, sub egida

Societăţii Naţiunilor, a Convenţiei contra teroris -

mului şi a celei ce instituia Curtea penală inter -

naţională, fiind semnate de reprezentanţii a 16 state,

dar, din păcate, ratificarea lor a fost împiedicată de

declanşarea celui de al doilea război mondial. În

opinia lui Sir John Fischer Williams, delegatul

guvernului britanic la Conferinţa de la Geneva,

adoptarea documentului privind crearea unei Curţi

penale internaţionale a reprezentat pentru Vespasian

V. Pella „rezultatul triumfal al unei speranţe pe carea avut-o până într-atât în inimă şi în serviciul căruia,în timp îndelungat, a depus o energie neobosită.

9

În istoria dreptului penal internaţional „numelelui Vespasian V. Pella rămâne, aşadar, legat de ideeaunei justiţii penale internaţionale permanente şi dedefinirea războiului de agresiune drept crimă. Dealtfel, în concepţia savantului român, dreptulinternaţional trebuie să fie un drept al păcii şi nu undrept al războiului”10

.

Vespasian V. Pella a fost şi judecător la Curtea

Internaţională de la Haga. În 1946, în cadrul re -

uniunii de la Paris a Asociaţiei Internaţionale de

Drept Penal, Vespasian V. Pella a devenit preşe -

dintele acestei asociaţii, funcţie pe care a deţinut-o

tot restul vieţii.

După cel de al doilea război mondial, Vespa -

sian V. Pella a fost membru al Delegaţiei române la

Conferinţa de pace de la Paris, în perioada 1946-

1947, şi, apoi, între 1947 şi 1948, reprezentant cu

însărcinări speciale pe lângă Organizaţia Naţiunilor

Unite, pentru ca în perioada 1948-1952 să devină

expert şi consultant juridic al Naţiunilor Unite. În mai

1947 a fost invitat la Nürnberg, unde, în faţa elitei

Tribunalului internaţional, a făcut o expunere asupra

noilor sale teorii de drept penal internaţional, multe

din ideile sale fiind, apoi, regăsite în sentinţele



monnayage, Paris, 1927; Legea presei, Bucureşti,

1927; La répression de la piraterie, Paris, 1928; Lacodification du droit international, Bucarest, 1928;

Vers l’unification du droit pénal par la création d’unInstitut international auprès de la Société des�ations, Paris, 1928; La répression des crimes contrele pèrsonnalité de l’État, Paris, 1931; La protectionde la paix par le droit interne. Adaptation desconstitutions et des législations pénales au stadeactuel du développement de la vie internationale,

1933; Poincaré et Barthou, 1934; L’Union Interpar -lamentaire et le Droit pénal international, Dijon,

1939; La guerre-crime et les criminels de guerre(reflecţii asupra justiţiei penale internaţionale, ce este

şi ce ar trebui să fie, considerată de specialişti ca fiind

opera de vârf a lui V. V. Pella), Paris, Geneva, 1946;

Le Code de crimes contre la paix et la sécurité del’humanité, în publicaţia „Revue de droit interna -

tional, de sciences diplomatiques et politiques”,

Geneva , 1952; La vie juridiques des peuples, vol. IV,

Roumanie (în colaborare) (în acest volum, Vespasian

V. Pella a fost autorul Elementelor de drept penal şi

procedură penală), Paris, 1933; Expunere de motive...,Bucureşti, fără an.

A fost autor a peste 84 de lucrări, dintre care

aproape 50 priveau dreptul penal internaţional, multe

dintre ele cu caracter de pionierat, între care se

numărau şi cele scrise în engleză, franceză şi spa -

niolă, care au contribuit la cunoaşterea sa şi a ideilor

sale dincolo de hotarele ţării.

Personalitate juridică, politică şi culturală de

excepţie, recunoscută pe plan mondial, având o

activitate prestigioasă pe multiple planuri şi iniţiative

care l-au consacrat definitiv ca unul dintre creatorii

dreptului penal internaţional, Vespasian V. Pella va

rămâne pentru tot dea una înscris în pan teonul spiri -

tualităţii româneşti.

Ca urmare a prodigioasei sale activităţi în

domeniile juridic şi diplomatic, Vespasian V. Pella a

devenit, la 26 mai 1941, membru corespondent al

Academiei Române, retrăgându-i-se însă această

calitate în timpul regimului comunist. A fost repus în

drepturi post-mortem, ca membru corespondent al

Academiei Române, la 3 iulie 1990. Vespasian V.

Pella a încetat din viaţă departe de ţară, la 24 august

1952, la New York, în urma unei congestii

pulmonare, la vârsta de numai 55 de ani.

Vespasian V. Pella a fost directorul publicaţiei

„Revista de Drept penal şi ştiinţă penitenciară”,

alături de Iulian Teodorescu, iar începând cu nr. 8-

9/1936, alături de Ioan Ionescu-Dolj, fostul preşe -

dinte al Consiliului Legislativ interbelic.

De remarcat că Vespasian V. Pella a avut, în

tinereţe, preocupări literare, publicând poezii şi nu -

vele, dar şi eseuri, între care: Cercetări asupra senti -mentului de apărare a speciei, Bucureşti, 1915 şi

Urâtul în artă, Iaşi, 1916.

În cursul timpului, Vespasian V. Pella a scris

numeroase lucrări de mare valoare, precum: Delicteîngăduite (cu o prefaţă semnată de profesorul Iulian

Teodorescu, rector la un moment dat al Universităţii

din Iaşi, care considera că acest studiu făcea parte din

capitolul mare al conflictului dintre dreptul penal şi

morală), 1919; Des incapacités résultant descondamnations pénales en droit international (cu o

prefaţă de Emile Garçon), Paris, 1920; Le délit despéculation illicite, Paris, 1920; Specula ilicită demonede, 1921; Vagabondajul şi cerşetoria, Bucureşti,

1921; Explicaţiunea legii pentru înfrânarea şireprimarea speculei ilicite, 1923; Libertatea preseiîn noua Constituţie, Bucureşti, 1923; Pedeapsa cumoartea în legătură cu proiectul Constituţiei, 1923;

Raport, 1923; Viaţa şi represiunea, Bucureşti, 1924;

La criminalité collective des États et le droit pénalde l’avenir (în care Vespasian V. Pella ridica

problema delicată şi complexă a caracterului criminal

al războiului de agresiune), 1925 şi 1926; La guerred’agression et la constitution d’un droit repressif denations, Union Interparlamentaire, Geneva, 1925; LaRoumanie et le desarmement, Bucarest, 1926; Lacoopération des États dans la lutte contre le faux

NOI APARIŢII EDITORIALE

Elena Simina Tănăsescu (coordonator)

Excepţia de neconstituţionalitate în România și în Franţa

Bucureşti, Universul Juridic, 2013, 264 p.


invocării excep ției de neconstituționalitate – prof.. univ.

dr. Bianca Selejan-Guțan; Efectele controlului consti -tuțional asupra contenciosului administrativ. Efecteledeciziilor Curții Constituționale în contenciosul admi -nistrativ – dr.Iuliana Rîciu; Judecătorul de drept comuneste primul judecător constituțional? – d-nul Luc

Briand, magistrat în cadrul Ministerului de Justiție din

Franța; Controlul constituționalității normelor juridiceabrogate – cauză a conflictelor juridice de naturăconstituțională între autoritățile publice – prof. univ.

dr. Ștefan Deaconu.

Un alt modul a fost constituit din „Excepția de

neconstituționalitate și arbitrajul”, în cadrul căruia au

fost incluse materialele Un secol de control de consti -tuționalitate în România, având ca autori pe prof.

univ. dr. Ioan Muraru și lect.univ.dr. Andrei Muraru,

respectiv Excepția de neconstituționalitate și arbi -trajul comercial. Unele aspecte practice – conf. univ.

dr. Crenguța Leaua.

O a treia temă centrală este cea privind „Efi -

ciența excepției de neconstituționalitate”, cuprinzând

articolele Previzibilul, imprevizibilul și redutabilul:efectele chestiunii prioritare de constituționalitate –prof.Fabrice Hourquebie; Eficiența excepției de ne -con stituționalitate și efectele sale asupra legiferării –

Prezenta monografie abordează o temă care,

deși de acum veche în peisajul juridic românesc, este

mereu actuală și incitantă prin numeroasele aspecte,

uneori contradictorii, pe care efectele juridice ale

acesteia le presupune în aplicare: excepția de ne -

consti tuționalitate. Lucrarea vede lumina tiparului ca

urmare a dezbaterii intitulate „100 de ani de excepție

de neconstituționalitate în România”, organizată de

Centrul de drept constituțional și instituții politice al

Universității București în parteneriat cu Asociația

franco-română a juriștilor.

Volumul este coordonat de prof. univ. dr. Elena

Simina Tănăsescu, director al Cen trului de drept

constituțional și instituții politice, iar prin contribuția

unor bine cunoscuți specialiști ai dreptului constitu țional

român și francez, acesta oferă un cadru știin țific

fundamentat pentru cunoașterea și înțelegerea feno me -

nului complex al controlului constituțio nalității legilor.

Astfel, un prim modul a fost intitulat „Excepția de

neconstituționalitate între judecătorul constituțional și

cel judiciar”, în cadrul căruia au fost prezentate urmă toa -

rele teme: Excepția de neconstitu ționalitate în România– între trimitere prejudicială și excepție procedurală –prof. univ. dr. Elena Simina Tănăsescu; Câteva obser -vații privind eliminarea suspendării procesului în cazul


�oi apariții editoriale

Așadar, pe lângă caracterul aniversar, prezenta

carte este și un punct de referință documentat știin -

țific, obiectiv și pertinent în domeniul excepției de

neconstituționalitate. Și având în vedere că această

excepție este singura modalitate prin care cetățenii

pot avea acces la justiția constituțională, volumul

constituie cu siguranță un mijloc de informare esen -

țial și accesibil pentru societatea civilă, care, la finalul

lecturii, va putea cu uşurinţă să identifice sau să

distingă între anumite noţiuni şi instituţii juridice de

drept constituţional.

Luiza Manea

Director


lector univ.dr. Varga Attila; Doi ani de chestiuneprioritară de constituționalitate în Franța. Primulbilanț – prof. Richard Ghevontian; Chestiunea prio ri -tară de constituționalitate și controlul de convențio -nalitate – prof. Patrick Gaïa.

Ultima temă a constituit-o cea prezentată de

prof.univ.dr. Cristian Ionescu, respectiv Principiul

supremației Constituției. Fundamentarea științifică și

legitimitatea controlului constituționalității legilor.

Logica expunerii şi claritatea textului fiecăruia

dintre autori, multitudinea abordărilor de analiză –

comparată, istorică, legislativă, jurisprudențială –,

transformă volumul de față într-un instrument de

lucru valoros pentru înțelegerea exhaustivă a feno -

menului analizat.

Raluca Dinu

Jurisdicţia internaţională. Realităţi şi perspective

Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2013, 397 p.



Al II-lea Capitol este rezervat clasificării şi

clarificării unor noţiuni ca „diferend” sau „situaţie”,

noţiuni aparţinând mai multor domenii şi analizate în

mod comparat. Întrucât ONU în Carta sa, deşi

foloseşte ambele denumiri, nu le defineşte exact, a

fost necesară o comparaţie, pentru a se vedea unde

sunt asemănările şi deosebirile, sau în ce măsură sunt

echivalente.

Un capitol important ca întindere este Capi -

tolul III, în care autoarea ne propune o comparaţie

între instituţia arbitrajului şi reglementarea judiciară

a diferendelor internaţionale ca mijloace jurisdic -

ţionale posibile de soluţionare a conflictelor interna -

ţionale. Regulile aplicabile arbitrajului faţă în faţă cu

cele ale altor instanţe: toate sunt prezentate de o

manieră completă, uşor de urmărit şi de înţeles.

Capitolul IV este rezervat analizei fenome -

nului de „forum shopping” şi raportarea acestuia la

cazul „Delimitarea maritimă în Marea Neagră”

(România c. Ucraina, 2009).

Un loc important în alcătuirea lucrării îl

reprezintă Capitolul V, cel referitor la delimitările de

competenţe între principalele instanţe arbitrale şi

jurisdicţionale internaţionale”. În acest sens, autoarea

defineşte şi delimitează arbitrajul internaţional,

pornind de la instanţele învestite cu soluţionarea

arbitrală: Curtea Permanentă de Arbitraj, Tribunalele

arbitrale mixte, Tribunalul Internaţional pentru

Semnalăm apariţia cărţii Jurisdicţia interna -ţională – realităţi şi perspective având ca autor pe dr.

Raluca Dinu, consilier la Consiliul Legislativ, lucrare

care constituie teza sa de doctorat. Volumul de faţă

reprezintă o încununare a cercetărilor sale în dome -

niul juridic şi în acelaşi timp, o contribuţie ştiinţifică

notabilă.

Prefaţa cărţii este semnată de profesor uni -

versitar dr. Dumitru Mazilu, care semnalează printre

altele şi aspecte care reprezintă „elemente de noutateprivind preeminenţa Curţii Internaţionale de Justiţieasupra curţilor internaţionale, în care aceasta dinurmă să fie împuternicită cu competenţe de instanţăde apel pentru alte instanţe internaţionale sau cuposibilitatea de a soluţiona recursuri în interpretaredin partea altor instanţe internaţionale” sau

„reflecţiile asupra competenţei extrateritoriale şiconstituţionale a CEDO”.

Structurat în opt capitole, volumul de faţă

analizează în amănunt tema cercetată. Astfel, cu

primul capitol, studiul porneşte de la elemente de

istorie şi teorie a dreptului, începând cu cele mai

vechi încercări de reglementare a relaţiilor inter sta -

tale – de la lumea antică, evul mediu – şi continuând

cu perioada clasică şi a celei dintre cele două războaie

mondiale până în zilele noastre, în încercarea de a

surprinde momentul conturării apari ţiei dreptului

internaţional.



astfel încât cititorul să aibă imaginea unui tablou cât

mai exact al acestora.

Ultimul capitol, respectiv Capitolul VIII, este

rezervat concluziilor şi propunerilor de „lege feren -

da”. Având în faţă acest vast spaţiu care este juris -

dicţia internaţională, analizând comparativ sistemele

jurisdicţionale internaţionale de diferite grade, autoa -

rea este în măsură să supună atenţiei cititorului

completarea unor prevederi lacunare, unele soluţii

mai bine adaptate scopului rezolvării diferitelor tipuri

de neînţelegeri internaţionale.

Faţă de complexitatea fenomenului jurisdic -

ţional la care asistăm astăzi, cadrul general creat la

nivel internaţional, pus la dispoziţia celor interesaţi şi

capabil de a soluţiona litigii dintre cele mai diverse –

avem în faţă un instrument util, care jalonează

principalele instituţii, procedurile şi finalitatea lor. Din

activitatea de cercetare şi documentare a dr. Raluca

Dinu, a rezultat un material util oricărui pro fesionist

al dreptului şi oricărei persoanei interesate de evoluţia

şi stadiul acestui domeniu. Argumentările sunt

susţinute de o vastă doctrină şi jurisprudenţă, subli -

niind, o dată în plus, că instanţele chemate la soluţio -

narea cauzelor în care au fost învestite au un rol

determinant în buna conduită a statelor, contri buind

astfel la armonizarea şi echilibrul relaţiilor reciproce.

Lucica Violeta �iculae

Expert


Dreptul Mării, Curtea de Conciliere şi Arbitraj a

OSCE şi Mecanismele jurisdicţionale NAFTA.

Într-o succesiune logică, după stabilirea com -

pe tenţei instanţei, se impune cunoaşterea princi piilor

şi regulilor dreptului procesual în baza cărora se va

soluţiona conflictul. Descrierea acestora, pre cum şi a

situaţiilor de abuz sau a altor noţiuni (estoppel, buna-

credinţă, etc.) fac obiectul Capito lului VI.

Capitolul VII descrie în amănunt procedura în

faţa principalelor instanţe arbitrale şi jurisdicţionale

internaţionale, procedură care respectă anumite for -

malităţi ; astfel, procedura se derulează în două faze:

cea orală şi cea a dezbaterilor scrise. Autoarea subli -

niază „existenţa unei voinţe de egalitate strictă a

părţilor, aspect ce pare a fi „mai accentuat” în plan

internaţional decât în procedurile interne”. Tot în

cadrul acestui capitol este abordată o comparaţie între

procedura arbitrală şi cea judiciară, subliniind ase -

mănările şi deosebirile dintre ele în ceea ce priveşte

constituirea, organizarea şi durata, dreptul aplicabil,

regulile de procedură aplicabile şi sentinţa. Efectele

actului de justiţie (respectiv hotărârea) obligativitatea

lui şi interpretarea, revizuirea sau rectificarea erorilor,

sunt alte aspecte tratate în acest capitol. Alte pro -

ceduri (cum este cea specifică Tribunalului Inter -

naţional pentru Dreptul Mării sau cea în faţa Curţii

Penale Internaţionale, cea în faţa Curţii de Justiţie a

Uniunii Europene, a Tribunalului Uniunii Europene

şi a Tribunalului Funcţiei Publice, sau cea în faţa

Curţii Europene a Drepturilor Omului) sunt descrise

şi prezentate în amănunt, cu exemple şi jurisprudenţă,

Remarcăm printre multele periodice editate

de diverse asociaţii profesionale, apariţia numă -

rului 4/2013 al Buletinului editat de Uniunea

Naţională a Notarilor Publici din România.

Evenimentul ar putea trece neobservat, la

prima vedere, dar Uniunea, la 17 noiembrie 2013

a împlinit 18 ani de activitate a notarilor publici

din România.

Considerată vârsta majoratului raportat la

persoana fizică, cei 18 ani de activitatea notarială

care au trecut din anul 1995 până azi, pot fi

consideraţi, în opinia Preşedintelui Uniunii

domnul notar Dumitru Viorel Mănescu, într-o

îndrăzneaţă analogie, vârsta dobândirii capa -

cităţii depline de exerciţiu a Uniunii.

Ca orice profesie care s-a reorganizat în

România după evenimentele din decembrie

1989, şi aceasta a cunoscut momente cu urcuşuri

şi coborâşuri. Activitatea legislativului şi-a pus

cu precădere amprenta asupra activităţii nota -

riale, notarul fiind chemat printre cei din linia

întâi a frontului, în bătălia aplicării literei şi

spiritului legii.

Se regăsesc în paginile revistei publicată în

limba română şi în limba franceză, pe lângă un

articol ce evocă momente din istoria nota riatului şi

problemele de interes în desfăşurarea activităţii

curente, situaţii rezultate din practica instanţelor

sau cazuri concrete din activitatea notarială,

semnalarea de seminarii naţionale sau interna -

ţionale, de acte normative de interes general.

Ca orice revistă de specialitate, ea se adre -

sează specialiştilor, dar poate fi o lectură utilă

pentru toţi cei interesaţi de această activitate.

Mihaela Bora

Expert




Buletinul notarilor publici

Uniunea Notarilor Publici din România


S â m b ă t ă ,

19 oc tombrie 2013,

în Aula Facultăţii

de Drept a Univer -

sităţii „Constantin

Brân cuşi” din Târ -

gu-Jiu s-au desfă -

şurat lu cră rile co-

loc viului ştiinţific

cu tema GrigoreGeamănu (1903-1985) – per so na -litate fondatoa re aştiinţei drep tuluiin ternaţional în

România, consacrat aniversării a 110 ani de la

naşterea marelui jurist şi om de stat român. Orga -

nizată de Institutul de Cercetări Juridice „Acad.

Andrei Rădulescu” al Academiei Române şi Univer -

sitatea din localitate, manifestarea a oferit prilejul

unor comunicări şi evocări a operei şi personalităţii

profesorului Geamănu şi s-a bucurat de participarea

reprezen tanţilor autorităţilor locale, ICJ, a mai multor

universităţi, precum şi a numeroşi studenţi, avocaţi

şi magistraţi, membri ai familiei celui evocat.

Au adresat cuvinte de salut: Ion-Claudiu Teo -

dorescu, prefectul judeţului Gorj, Ciprian-Adrian

Florescu, vicepreşedinte al Consiliului judeţean Gorj

şi senatorul Toni Mihai Greblă.

În cuvântul de deschidere, prof. univ. dr. Moise

Bojincă, rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi”

din Târgu-Jiu a menţionat legăturile prof. Grigore

Geamănu cu judeţul Gorj, a trecut în revistă anii de

formare şcolară şi universitară ai acestuia şi a relevat

puternicul său ataşament faţă de locurile natale.

Subliniind elementele fundamentale ale perso -

nalităţii şi operei marelui profesor, care i-a fost un

adevărat mentor prof. univ. dr. Mircea Duţu, directorul

ICJ, vicepreşedinte al Uniunii Juriştilor din România,

a arătat că profesorul universitar doctor docent

Grigore Geamănu a contribuit major la constituirea şi

afirmarea unei ştiinţe juridice româneşti a dreptului

internaţional public în perioada postbelică.

La rândul său, prof. univ. dr. Ion Dogaru, membru

corespondent al Academiei Române, a ţinut să evoce

câteva momente ale activităţii prof. Grigore Geamănu,

legate de calitatea sa de decan a Facultăţii de Drept din

Bucureşti (1958-1960), legăturile cu Universitatea din

Craiova şi de competent cercetător al vieţii şi operei

ştiinţifico-diplomatice a lui Nicolae Titulescu.

MANIFESTĂRI ȘTIINŢIFICE

Colocviul ştiinţific cu tema Grigore Geamănu (1903-1985) – personalitate fondatoare a ştiinţei

dreptului internaţional în România Târgu-Jiu, 19 octombrie 2013

Manifestări științifice


Colaborator direct al marelui profesor, Sorin

Popescu, secretar de stat, Preşedinte de secţie la

Consiliul Legislativ, vicepreşedinte al Uniunii Juriş -

tilor din România, a prezentat o emoţionantă evocare

a vieţii acestuia, punctată cu fapte de viaţă şi per -

sonalităţi ale locului, secvenţe din activitatea publică

şi cariera ştiinţifică a personalităţii omagiate.

În încheierea manifestărilor, participanţii au

efectuat o vizită în comuna Turcineşti, localitatea

natală a prof. Grigore Geamănu, la casa părintească,

precum şi la şcoala generală care îi poartă numele.

Sorin POPESCU

Preşedinte de Secție


Prezentăm mai jos cuvântul domnului Sorin

Popescu.

Mărturii sentimentale despreprof. univ. Grigore Geamănu

Alături de acad. Traian Ionaşcu şi, poate, de pro fe-

sorul Constantin Stătescu, prof. univ. Grigore Gea mănu

se numără printre persoanele care mi-au marcat şi influ -

enţat decisiv existenţa, întreaga sa traiectorie.

În cuvântul meu voi aborda mai puţin traseul

profesional al omului de ştiinţă, diplomatului şi poli -

ti cianului Gr. Geamănu, rezumându-mă în a scoate

în evidenţă momentele în care acest traseu s-a inter -

sectat cu propria-mi viaţă.

Gorjean get-beget, născut în Turcineşti, în ace laşi

an, 1903, cu tatăl meu, dr. Aurelian Popescu, provenit

dintr-o familie onorabilă, cu bună reputaţie – tatăl său

era notar, apoi administrator de plasă, distins cu or -

dine şi medalii pentru fapte de arme în campania din

1913 şi în primul război mondial –, Grigore Geamănu

urmează şcoala primară în comuna natală şi apoi

cursurile reputatului Liceu Tudor Vladimirescu din

Târgu–Jiu, precum şi Facultatea de Drept din Bucu -

reşti. După care, ca mai toţi tinerii dotaţi ai generaţiei

sale, se îndreaptă spre Paris, unde obţine în 1931

diploma de doctor în drept al Universităţii Sorbona(în drept public şi în economie politică), teza sa de

doctorat tratând un subiect cât se poate de actual în

acea vreme, şi anume Dreptul la revoluţie, fiind

notată cu calificativul très bien.Revenit în ţară, Grigore Geamănu se stabileşte

la Târgu–Jiu, profesând cu succes avocatura în

Baroul Gorj şi, în acelaşi timp, practică cu asiduitate

gazetăria, devenind un corespondent permanent al

ziarului Gorjanul, aflat sub direcţia reputatului

publicist Jan Bărbulescu, după ce, înainte de plecarea

la Paris, făcuse parte din Comitetul de redacţie al

ziarului Cuvântul �ou, alături de viitoare perso na -

Părinții lui Grigore Geamănu

La concursul interșcolar „Tinerimea Română” 1923

lităţi ale oraşului Târgu–Jiu, precum Mişu Căprescu,

preotul Mălăescu, Nicolae Hânsa şi unchiul meu,

Ştefan Arjocianu, soţul sorei mamei şi tatăl verişoarei

mele primare, profesoara Florela Arjocianu,

căsătorită Cosmulescu.

Tot în această perioadă, Grigore Geamănu se

avântă în politică, devenind membru al Partidului

Naţional Ţărănesc, un apropiat al lui Grigore Iunian,

un timp chiar un fel de secretar personal al acestuia.

O fotografie din 1931 îl arată chiar în faţa casei

Iunian, din capătul bulevardului ce duce la gară, imobil

care astăzi este sediul rec toratului Uni ver sităţii

Constantin Brân cuşi. Totuşi, nu-l urmează pe Iunian

în dizidenţa pe care acesta o cre ează în 1932, pre ferând

să ră mâ nă în partid şi fiind ales, în 1936, Preşe dintele

Or gani zaţiei Ju de ţe ne Gorj a P.N.Ţ.

În această pe -

ri oadă, Grigore Gea -

mă nu va fi avo catul

familiei mele, în ar -

hiva per so nală păs -

trân du-se acte de

pro prietate sau de

altă na tură, în toc mite

de aces ta şi care

poar tă sem nă tura sa

olografă.

Din anul 1938,

Gri gore Geamănu se

sta bi leşte la Bu cu -

reşti, ală tu rân du-se

gru pului frun taşilor

naţio nal-ţă ră nişti care

formau ari pa de stânga a par -

ti dului, precum Mihail Ralea,

Mi hail Ghelme geanu, Grigore

Gafencu ş.a, care, în timpul

dictaturii re gale, vor forma

acel partid unic, numit FrontulRenaşterii �aţionale, condus

de Al. Vaida-Voievod. Lui

Grigore Geamănu i se va

încredinţa, de altfel, în 1940,

un post ministerial, devenind

Comisar al Guvernului pentru

Asigurările Sociale.

În anul 1943, când Mihail Ralea pune bazele

Partidului Ţărănesc Socialist, Grigore Geamănu îi va

sta alături, ceea ce se va dovedi decisiv în evoluţia sa

viitoare. Având în vedere legăturile sale politice şi

profesionale, Grigore Geamănu va avea un oarecare

rol în aşa-zisa „evadare” a lui Gh. Gheorghiu-Dej din

Lagărul de la Tg.-Jiu. Potrivit documentelor publicate

ulterior, avocatul Gr. Geamănu a fost contactat de Ion

Gheorghe Maurer, pentru ca, prin intermediul unei

rude a primului, să-l convingă pe col. Lioveanu,

comandantul lagărului, pentru a slăbi în seara eva -

dării – 12 august 1944 – măsurile de securitate din

zona gardului care despărţea lagărul de deţinuţi de

cimitirul oraşului. Că este aşa pledează şi faptul că,

ulterior, în anii regimului comunist, col. Lioveanu nu

a avut nimic de suferit, ba, din contră, a fost re co m -

pensat printr-o pensie spe cială acordată prin decret

individual (fiind fiu de ofiţer, ţin minte că prin 1944-

45, am parti ci pat la un „bal al copi ilor” la Cercul

militar, care a fost deschis de col. Lioveanu).

După abdicarea Rege lui Mihai, Grigore

Geamănu a ocupat im por tante funcţii, precum:

subsecretar de stat la In ter ne, pe timpul ministe riatului

lui Teohari Geor gescu, cu care a in trat însă în conflict

des chis, atât din pricina

mă su rilor represive ini -

ţiate de acesta, cât şi ca

ur ma re a faptului că

Teohari Georgescu se

căsătorise cu fosta sa

soţie; adjunct al minis -

trului lucrărilor publice,

în anii 1948-1949; cel

dintâi, în or di ne crono-

logică, prim-ar bitru de

stat, între anii 1949-

1952; secretar al nou

înfiinţatului Consiliu de

Stat, în perioada 1961-

1968. S-a distins, toto -

dată, ca un fin şi talentat



În vacanță la Târgu-Jiu, 1931

Comitetul de redacție al ziarului Cuvântul Nou

Comisar al Guvernului

pentru Asigurările Sociale

Subsecretar de stat

la Interne, 1947

diplomat, devenind ministru plenipotenţiar, şef de

misiune al ţării noastre în Confederaţia Elveţiană, între

anii 1959-1961, precum şi ambasador în Turcia, în anii

1968-1971.

Îmi amintesc că pregătindu-se să plece în acest

ultim post diplomatic, după înlocuirea sa de către

Nicolae Ceauşescu din funcţia de secretar al Con -

siliului de Stat, îmi spunea, cu tâlc, făcându-şi singur

curaj: Mă duc în ţara unde a fost ambasador şi vonPappen, ultimul cancelar german înainte de venirea

în această funcţie a lui Hitler, care şi-a exilat pre -

decesorul numindu-l ambasador în aceeaşi ţară.

Pe toată perioada facultăţii întâmplarea a făcut

să stau în gazdă în Cotroceni, pe str. Dr. Mirinescu

nr. 10, la un văr primar al profesorului, colonelul

Pompilică Geamănu, căsătorit cu una dintre surorile

Cartianu, care aveau un băiat, Florin, cu un an înaintea

mea la Drept şi care, ulterior, va ocupa, cu ajutorul

unchiului său, un post în Ministerul Afacerilor Externe.

După absolvirea facultăţii, la repartizare, deşi

eram şeful promoţiei şi atât profesorul Traian Ionaşcu,

cât şi decanul Ion Oancea mă solicitaseră pentru un post

de cercetător la Institutul de Cercetări Juridice, respectiv

de asistent la facultate, din pricina originii sociale, mi

s-au refuzat aceste opţiuni, care-mi deschideau perspec -



Primire ca ministru plenipotențial – Elveția

Profesorul Grigore Geamănu la Universitatea din București

În vizită la Președintele SenatuluiTurciei, 1971

În biroul de la Consiliul de Stat

O parte însemnată a carierei lui Grigore

Geamănu este dedicată activităţii sale profesionale şi

ştiinţifice. Cadru didactic la Universitatea Bucureşti

încă din anul 1949, va parcurge toate gradele

profesionale până la titlul de profesor universitar,

predând disciplina în care-şi luase doctoratul,

respectiv dreptul internaţional public. În anul 1960

i se acordă titlul de doctor docent. Va ocupa, de

asemenea, funcţia de decan al Facultăţii de ştiinţe

juridice din Bucureşti între anii 1954-1956, ulterior

devenind şef de catedră, conducător de doctorat, iar

după pensionare, profesor consultant, calitate pe care

o păstrează până la sfârşitul vieţii, în 1985.

Prima mea întâlnire cu profesorul Grigore

Geamănu a avut loc în vara anului 1956, pe când mă

aflam, cu părinţii, în vacanţă la Sinaia. Cum se

cunoştea bine cu tatăl meu, m-a întrebat ce facultate

vreau să urmez – peste un an trebuia să absolv liceul,

care atunci era cu termen redus, de numai 10 clase.

Auzind răspunsul meu, că voi încerca să intru la

Filologie, deşi tatăl meu, medic, mă voia la medicină,

a început să pledeze insistent pentru a urma Dreptul,

care, spunea, îmi va oferi o cu totul altă perspectivă

asupra vieţii. Nu ştiu cum m-am lăsat convins, însă

până la urmă mi-am schimbat opţiunea şi m-am

pregătit pentru intrarea la Drept, ale cărui cursuri

le-am urmat între anii 1957-1961.

tiva unei cariere ştiinţifice ori didactice, potrivite cu

aspiraţiile mele. Astfel că am fost nevoit să accept un

post de juristconsult stagiar, mai întâi la Braşov (pe un

post inexistent) şi, ulterior, la Ploieşti, în cadrul unei

întreprinderi aparţinând Ministerului Petrolului, fiind

obligat să fac aproape doi ani naveta din Bucureşti.

Cu toate acestea, atât acad. Ionaşcu, cât şi pro -

fesorul Grigore Geamănu, care devenise între timp

secretarul Consiliului de Stat, n-au renunţat la ideea

de a mă aduce la instituţiile pe care le con duceau.

Astfel încât m-am pomenit, cam în aceeaşi perioadă,

că sunt solicitat să dau concurs pentru un post de

cercetător la Institut, la Sectorul de drept al muncii, în

timp ce prof. Gr. Geamănu, dorea să mă încadreze în

noua Direcţie juridică pe care o înfiinţase la Consiliul

de Stat. Deşi doream să fac mai degrabă o carieră

ştiinţifică, nu mă prea atrăgea materia dreptului

muncii, astfel încât am cedat insistenţelor prof.

Geamănu şi ale rudelor sale şi, având în vedere că mă

săturasem de navetă, m-am prezentat la noul loc de

muncă, care pe atunci funcţiona în clădirea Marii

Adunări Naţionale, pe dealul Patriarhiei.

Profesorul Geamănu m-a repartizat iniţial pe

lângă cabinetul său, pentru rezolvarea corespondenţei

personale. Având în vedere trecutul său politic, largul

cerc de cunoscuţi din toate categoriile sociale, pre -

cum şi funcţia pe care o ocupa pe atunci, primea o

vastă corespondenţă, prin care, mai ales, i se solicita

sprijin în cele mai diverse chestiuni. Oamenii îi

cereau să inter vină pentru soluţionarea unor probleme

locative, încadrarea în muncă sau menţinerea în

serviciu, acordarea de ajutoare băneşti, graţierea unor

rude apropiate, scoaterea unor imobile de la naţio -

nalizare, procurarea de medicamente, spitalizare etc.

Eu trebuia să citesc scrisorile, câteodată dificil de

descifrat şi să fac mici rezumate, în care să arăt în

esenţă cine era petiţionarul şi în ce consta solicitarea,

pentru ca pro fesorul, în cunoştinţă de cauză, să în -

drepte petiţia, spre rezolvare, organelor competente.

Pot să afirm, fără nici o ezitare că, pe cât posibil,

profesorul Geamănu căuta să ajute pe toţi cei în ne -

voie, de cele mai multe ori oameni pe care îi

cunoscuse în perioadele anterioare şi care pe atunci

traversau o perioadă a vieţii plină de lipsuri şi neca -

zuri, din pricina regimului opresiv. Unele dintre

misive erau de-a dreptul emoţionante, chiar cutre mu -

rătoare, relatând adevărate drame personale, pro -

venind câteodată de la persoane din elita intelectuală

a ţării. Îmi amintesc, de pildă, de o scrisoare a lui

George Călinescu, care-i recomanda pe cineva ce

făcea parte dintr-o veche familie boierească, foarte

cunoscută şi în care, pe mai multe pagini, divinulcritic descria genealogia acelei persoane, precum şi

meritele în timp ale reprezentanţilor familiei

respective. Şi astăzi regret că n-am făcut o copie de

pe această scrisoare, deosebit de interesantă.

În 1964, când prof. Mihail Ralea, care era şi

membru al Consiliului de Stat, încetează subit din

viaţă la Berlin, în drum spre Copenhaga, unde urma

să participe la o conferinţă internaţională, prof.

Grigore Geamănu, care fusese numit executor testa -

men tar, fiind un apropiat al decedatului, m-a însăr -

cinat să mă ocup de unele aspecte rezultând din

testamentul acestuia. Providenţa va face ca bunicii

viitoarei mele soţii, originară din Huşi, ca şi Mihail

Ralea, să aibă în proprietate o vie care se învecina cu

cea a lui Ralea, iar tatăl soţiei, pictorul Viorel Huşi, să

fie un obişnuit al casei Ralea, care i-a achiziţionat, de

altfel, multe lucrări. La moartea acestuia, în 1972,

una dintre persoanele care i-a urmat sicriul, alături de

pictori ca Lucian Grigorescu ori Henri Catargi, a fost

Catinca Ralea, fiica prof. Ralea.

O altă coincidenţă a făcut ca într-o mapă de

lucrări rămasă de la tatăl soţiei să descopăr un desen

acuarelat al lui Traian Ionaşcu, executat în casa Ralea

de la Huşi, pe când viitorul academician era rezident

regal al Ţinutului Prut.



Mihai Ralea la tribună, Grigore Geamănu în auditoriu

În anul 1965, când încă mai avea calitatea de

secretar al Consiliului, Grigore Geamănu dă la iveală

un masiv tratat de drept internaţional contemporan,

de o deosebită valoare în epocă, când la modă erau

mai ales cursurile de drept traduse din limba rusă sau

care se limitau la surse bibliografice exclusiv din

operele autorilor sovietici. Acest tratat repune în

lumină instituţii, concepte şi noţiuni de tradiţie în

dreptul internaţional, utilizând atât experienţa auto -

rului în cadrul organizaţiilor internaţionale, cât şi

lucrările de referinţă ale specialiştilor occidentali în

materie, dintre care unii, precum Ch. Rousseau, erau

cunoscuţi ori buni prieteni cu autorul.

Pe un exemplar al acestui volum, pe care mi l-a

dăruit, prof. Geamănu mi-a scris următoarea dedicaţie,

cu scrisul său mărunt, dar ordonat, foarte lizibil:

Lui Sorinel Popescu, îndemn pentru adâncireapreocupărilor şi studiului dreptului internaţional.

(s.s.) G. Geamănu5.III./965.

Ulterior, profesorul va mai publica şi alte

volume de drept internaţional, precum Principiilefundamentale ale dreptului internaţional contem -poran (1967) ori Dreptul internaţional contemporanşi infracţiunile contemporane. A fost, de altfel, pre -

şedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii

Internaţionale (A.D.I.R.I.) şi membru activ al Aso -

ciaţiei Juriştilor din România.

Activitatea ştiinţifică şi didactică a profeso rului

Gr. Geamănu a fost fericit completată cu cea desfă şu rată

în cadrul organizaţiilor şi conferinţelor interna ţionale,

ca delegat al României la ONU, în Comitetul pentru

problemele juridice, la diversele conferinţe de drept

internaţional, cum a fost cea de la Lagonisi – Atena, în

1966 sau în calitate de confe ren ţiar la Acade mia de

Drept Internaţional de la Haga, unde va preda, în 1980,

un curs intitulat Théorie et pratique des négociationsdans le droit international, după ce cu patru decenii în

urmă fusese cursant al respectivei Academii.

Nu pot să închei relatarea mea fără să adaug

câteva cuvinte despre familia prof. Grigore Geamănu.

Neavând urmaşi direcţi, a înfiat pe fiica Măriuca a

fratelui său Ion, rămas în comuna natală şi al cărui

fiu, Trifon, botezat ca şi bunicul său, va deveni

preşedinte al Tribunalului Gorj. Fiica sa adoptivă,

căsătorită cu un reputat avocat, Dinu Mărăşescu, va

avea la rândul său o fată, Ilinca, de profesie avocat,

care împreună cu soţul, vor părăsi România, după

moartea, în 1985, a profesorului Geamănu, revenind

în ţară doar după prăbuşirea regimului comunist.

Ultimul vlăstar – deocamdată – al familiei este

fiica doamnei Ilinca, în prezent studentă la Drept,

care se pregăteşte, la rândul ei, să aducă pe lume un

strănepot al profesorului Geamănu.

Exprim pe a ceastă cale gratitu di nea mea ve ne -

ra bi lei doamne

Mă ri uca, cât şi

doam nei Ilinca

pentru fap tul de

a-mi fi pus la

dis poziţie docu -

men te şi foto -

gra fii de fa milie

ine dite, pentru a

le pre zenta as -

tăzi, în ca drul

prezen tului co -

loc viu de dicat

per so nalităţii de

ex cep ţie, cu

mul ti ple va lenţe,

a prof. univ. dr.

do cent Gri gore

Geamănu.



La conferința de drept internațional, la Lagonisi – Atena în 1966

În orice ipostază, ca profesor, diplomat, om de

ştiinţă, înalt demnitar, gorjean care nu şi-a uitat

niciodată locurile natale, Grigore Geamănu a lăsat o

amintire neştearsă, tinzând ca, prin acţiunile sale, cu

deosebire cele în plan internaţional, să contribuie la

bunul renume şi la ridicarea prestigiului patriei sale.



Centrul Internaţional de Conferinţe al Şcolii

Naţionale de Studii Politice şi Administrative din

Bucureşti a găzduit în zilele de 24 şi 25 octombrie

2013, Conferinţa internaţională a SRDE 2013 –

„Probleme actuale ale spaţiului politico-juridic al

UE” şi lansarea cărţii „Jurisdicţia internaţională.Realităţi şi perspective”, autor dr. Raluca Dinu,

consilier la Consiliul Legislativ, Secţia de Drept

Privat.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa masivă a

140 de participanţi din domeniile vieţii juridice, dar

şi a administraţiei publice, fiind salutat de repre -

zentanţi ai Tribunalului UE, Academiei de Ştiinţe din

Republica Moldova, Universităţii de Studii Politice

şi Economice Europene „Constantin Stere” din

Chişinău, Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan

Cuza” din Bucureşti, Institutului Român pentru

Drepturile Omului, Institutului de Cercetări Juridice

al Academiei Române, Ministerului de Afaceri

Externe, Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucu -

reşti, Universităţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti,

Universităţii „Valahia” din Târgovişte, Universităţii

„Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, Administraţiei

Prezidenţiale, Universităţii „León” din Spania,

Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi nu în

ultimul rând de reprezentanţi ai Şcolii Naţionale de

Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.

Conferinţa a fost deschisă de ambasadorul Ion

M. Anghel, preşedintele SRDE şi al Asociaţiei

Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră, fiind

urmat de prof. univ. dr. Vasile Cândea, Preşedintele

Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, dl.

Răzvan Horaţiu Radu, agentul guvernamental pentru

CJUE din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,

dr. Inginur Rustem, din cadrul Agenţiei UE pentru

Drepturi Fundamentale şi de prof. univ. dr. Florin

Bucur Vasilescu.

Tematica dezbaterilor a vizat „Politicile

europene în domeniul drepturilor omului: Cetă -

ţenia europeană – Implicaţiile Cartei Drepturilor

Fundamentale a UE asupra spaţiului juridic din

România”, fiind repartizată pe două axe, respectiv

„Axa I: Politici, strategii şi norme europene” şi „Axa

II: Implementarea dreptului european şi administraţia

publică”.

Susţinerea lucrărilor şi a dezbaterilor s-a făcut

de personalităţi de seamă ale vieţii universitare şi

juridice, precum: ambasadorul Ion Diaconu, prof.

univ. dr. Nicoleta Diaconu, prof. univ. dr. Augustin

Fuerea, lect. univ. dr. Cezar Corneliu Manda, lect.

univ. dr. Eduard Călinoiu, prof. univ. dr. Moise

Bojincă, conf. univ. dr. Constanţa Mătuşescu, conf.

univ. dr. Felicia Maxim, conf. univ. dr. Mihaela

Cărăuşan, conf. univ. dr. Benonica Vasilescu, lect.

univ. dr. Roxana Mariana Popescu, dr. Raluca Dinu,

conf. univ. dr. Adrian Crăciunescu, prof. univ.

dr. Tiberiu Medeanu etc.

Lucrările conferinţei au fost publicate în

Suplimentul Revistei Române de Drept European,

ediţia 2013, a Editurii Wolters Kluwer, iar dintre cele

mai interesante amintim, însă fără a ne limita la

acestea: „Drepturile omului în reglementările UE.

Conferinţa internaţională a SRDE 2013 – „Probleme actuale ale spaţiului politico-juridic al UE”

şi lansarea cărţii „Jurisdicţia internaţională. Realităţi şi perspective”



Competenţele acesteia în domeniul respectiv”,

„Unele consideraţii privind fundamentarea dreptului

şi a drepturilor omului”, „Implicaţii juridico-insti -

tuţionale ale UE în respectarea drepturilor omului de

către statele terţe”, „Noile reglementări ale Con -

venţiei Europene a Drepturilor Omului aduse prin

Protocolul nr. 15”, Drepturile fundamentale ale omu -

lui – element de contact între sisteme juridice

diferite”, „Natura juridică a Tratatului privind stabi -

litatea, coordonarea şi guvernanţa în UE”, „Feno -

menul de forum shopping în sistemul CEDO şi CJUE

în domeniul protecţiei drepturilor fundamentale.

Soluţii privind aderarea UE la Convenţia Europeană

a Drepturilor Omului”, „Cetăţenia europeană –

premisă esenţială a consolidării democraţiei locale la

nivelul colectivităţilor teritoriale din spaţiul UE”,

„Acţiunile întreprinse de Comisia Europeană pentru

asigurarea respectării Cartei drepturilor fundamentale

de către statele membre” etc.

Evenimentul care a încheiat ziua de 24 oc tom -

brie 2013 a fost lansarea cărţii „Jurisdicţia interna -ţională. Realităţi şi perspective”, autor dr. Raluca

Dinu. Volumul, publicat la Editura „Universul

Juridic”, a fost prezentat de prof. univ. dr. Nicoleta

Diaconu, şef al Catedrei de Drept Public şi Relaţii

Internaţionale a Academiei de Poliţie şi de prof. univ.

dr. Augustin Fuerea, din cadrul Facultăţii de Drept a

Universităţii Bucureşti.

Dr. Raluca Dinu

Consilier


Buna guvernare şi caracteristicile sale

1.Delimitarea şi definirea noţiunii de

guvernare

Termenul de guvernare este foarte vechi şi

provine, într-o accepţiune modernă, din adaptarea

verbului latin “rego, regere”, care înseamnă a con du -

ce, a guverna, a cârmui, la condiţiile sociale şi poli tice

ale Evului Mediu, din care dispăruse statalitatea, odată

cu dispariţia Imperiului Roman de Apus. Verbul

„regere” prezintă similitudini etimologice cu termenul

“regimen” (guvernare, conducere, coman dă, câr mu -

ire), precum şi cu cel de “gubernatio”, care, într-un

sens figurat, înseamnă tot guvernare şi conducere. La

fel s-a format adjectivul gubernabilis, cu sensul de cel

“care poate fi condus”. Expresia „gubernatio civitatis”poate fi tradusă prin “condu cerea statului”.

Potrivit dicţionarului explicativ al limbii

române, noţiunea de guvernare reprezintă “acţiuneade a guverna”, iar a guverna înseamnă “a conduce, aadministra, a dirija un stat, un popor”. De asemenea,

prin termenul de „guvernare” se desemnează ansam -

blul procedurilor instituţionale, raporturile de putere

şi tipurile de administrare publică sau privată formale

şi informale, care dirijează în special acţiunea politică

reală

1

.

Profesorii Pierre Laudell-Mills şi Ismael

Sera geldin definesc guvernarea ca fiind “utilizareaautorităţii politice, exerciţiul controlului asupra uneisocietăţi şi managementul resurselor pentru dezvol -tarea socială şi economică”

2

.

Cu alte cuvinte, termenul de guvernare

semnifică modul în care puterea este exercitată de

guvern în procesul de management al resurselor

sociale şi economice. Guvernarea nu se reduce,

totuşi, la exercitarea puterii, deşi cele două noţiuni se

întrepătrund şi se intercondiţionează. Altfel spus, nu

poţi guverna dacă nu deţii puterea, după cum, dacă o

deţii, trebuie să ştii cum să o utilizezi într-un mod

eficient. Într-un stat de drept vom spune că actul de

guvernare democratic se întemeiază pe deţinerea şi

exercitarea legitimă a puterii.

Prin guvernare se acţionează la nivel

economic, politic şi administrativ pentru a manageria

afacerile publice, utilizând resurse umane, naturale,

ştiinţifice, financiare etc. prin intermediul unor

mecanisme, procese şi instituţii aflate în slujba

cetăţenilor, într-un mediu în care sunt respectate

drepturile omului şi principiile statului democratic.

Guvernarea este un proces prin care

elementele din societate deţin puterea şi autoritatea

necesare pentru a influenţa, dispun de politici şi

decizii cu privire la viaţa publică, precum şi la

dezvoltarea economică şi socială.



1

G. Hermet: Dictionnaire de la science politique et desinstitutions politiques, Armand Colin, Paris, 2000, p.116.

2

P. Laudell-Mills şi I. Serageldin: Governance and ExternalFactor, Washington, DC, World Bank, 1991, pag. 3.

La data de 29 noiembrie 2013 a avut loc la Haga seminarul ştiinţific al Asociaţiei Consiliilor de Stat şi

a Jurisdicţiilor Administrative Supreme din Uniunea Europeană, care s-a bucurat de prezenţa a numeroase

personalităţi din cadrul instituţiilor care fac parte din Asociaţie. Din partea Consiliului Legislativ al României,

la această manifestare de prestigiu, a participat d-nul consilier, şef de sector, Cătălin Ciora.

Dezbaterile din cadrul seminarului, care a avut ca temă generală „Dezvoltarea dreptului administrativ

în Europa: convergenţă naturală sau uniformitate impusă?”, s-au desfăşurat în cadrul a două mese rotunde,

prima referitoare la „Principiile bunei guvernări comune statelor membre în materia dreptului administrativ”,

iar cea de a doua privind „Principiile comune ale protecţiei judiciare şi procedurile naţionale”.

D-nul consilier Cătălin Ciora a susţinut în cadrul lucrărilor primei mese rotunde a seminarului de la

Haga o comunicare având ca temă „Buna guvernare şi caracteristicile sale”, pe care o reproducem mai jos.

Seminarul ştiinţific al Asociaţiei Consiliilor de Stat şi a Jurisdicţiilor Administrative Supreme

din Uniunea Europeană, Haga, 29 noiembrie 2013

5

R. Charlick: The concept of Governance and its Implicationsfor AID’s Development Assistance Program in Africa, Associatesin Rural Development, Burlington, 1992, pag. 3.

3

Comisia Europeană(2001), Cartea Albă a GuvernăriiEuropene (European Governance. A White Paper.),COM(2001) 428 final, Bruxelles

4

World Bank, (1994), Governance. The World Bank’sExperience, Washington, D. C., p. 14



fost utilizat apoi de către OECD (Organizaţia pentru

Cooperare şi Dezvoltare Economică) fiind inclus în

setul de „directive” cu privire la conducerea

corporaţiilor, în aşa-numitul program de guvernare

corporativă. Ulterior, conceptul a fost preluat şi în

domeniul administraţiei.

În perioada formării statelor naţionale şi a

colonialismului, o bună guvernare era echivalentă cu

îndeplinirea obiectivelor statului naţional, în ideea că

ceea ce era bun pentru stat, respectiv popor, era

automat expresia unei bune politici de guvernare.

Abia după sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial

a apărut în istoria omenirii posibilitatea, pentru unii

chiar necesitatea, globalizării guvernării. Aceasta s-a

manifestat prin înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor

Unite şi a altor organizaţii ulterioare Conferinţei de la

Bretton Woods: Fondul Monetar Internaţional şi

Banca Mondială.

Buna guvernare reprezintă „managementulefectiv al afacerilor publice prin generarea unui setde reguli, în scopul de a promova şi a întări valorilesocietăţii căutate de indivizi şi grupuri”5

.

Priorităţile politice, sociale, economice au în

cadrul bunei guvernări un larg consens în societate.

Totodată, în procesul de adoptare a deciziilor şi

alocare a resurselor, interesele grupurilor defavorizate

sunt luate în considerare. Cu toate că se au în vedere

şi drepturile privind participarea la guvernare, în

sensul său strict, guvernarea nu este sinonima cu

dreptatea socială sau democraţia, pentru exprimarea

acestor principii apărând conceptul de „bunăguvernare”.

Sintagma „bună guvernare” a fost preluată

la nivel naţional într-o serie de documente oficiale.

În acest sens, amintim de Capitolul 3 al Programului

de guvernare 2009-2012, intitulat Angajamentul

pentru buna guvernare a României, aprobat de

Parlamentul României la sfârşitul anului 2008. De

asemenea, Strategia de securitate naţională a

României, adoptată de către Consiliul Suprem de

Apărare a Ţării prin Hotărârea nr. 62 din 17 aprilie

2006, utilizează sintagma „buna guvernare”.

3. Principalele trăsături şi principii ale

bunei guvernări

În societatea contemporană, discursul asupra

bunei guvernări este omniprezent în vocabularul

organizaţiilor internaţionale, începând cu Fondul

Monetar Internaţional şi Banca Mondială şi termi nând

cu Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite.

Guvernarea este o noţiune mai largă decât

conducerea, ale cărei elemente principale cuprind

Constituţia, legislativul, executivul şi judecătorescul.

Guvernarea presupune interacţiune între aceste

instituţii formale şi cele ale societăţii civile. Guver na -

rea nu implică, în mod automat, o conotaţie nor ma -

tivă. Cu toate acestea, criteriile tipice pentru

introducerea guvernării într-un context particular ar

putea include gradul de legitimitate, reprezenta -

tivitatea, responsabilitatea populară şi eficienţa cu

care afacerile publice sunt conduse.

Fără a-şi propune, în mod limitativ, creşterea

eficienţei în procesul de furnizare a serviciilor

publice, guvernarea se concentrează asupra felului în

care societatea îşi realizează alegerile, alocă resursele

şi fundamentează valorile comune, militând pentru

existenţa alternativelor în opţiuni, maximizarea

efectelor prin minimizarea efortului şi promovarea

noţiunii de profit social.

Platon afirma că a guverna înseamnă a exersa

arta conducerii, ori arta presupune, în acest context,

procedee, tehnici, instrumente, metode politice,

sociologice, economice, administrative şi, în primul

rând, juridice, la care recurge orice guvernant.

Potrivit Cărţii Albe a Guvernării Europene,

adoptată de Comisia Comunităţilor Europene, în anul

2001, guvernarea înseamnă „reglementări, procese şiatitudini care afectează modul în care se exercităputerea la nivel European, în special în privinţadeschiderii, participării, răspunderii, eficienţei şicoerenţei”3

.

La nivel instituţional, conceptul de guvernare

a fost definit şi de Banca Mondială ca “maniera în

care este exercitată puterea în administrarea

resurselor economice şi sociale ale unei ţări”

4

.

2. Definirea noţiunii de bună guvernare

Cât priveşte sintagma „buna guvernare”, la

început a fost întâlnită cu precădere la nivelul

instituţiilor financiare internaţionale sau la nivelul

organizaţiilor pentru dezvoltare economică.

Sintagma de „bună guvernare” datează încă

din anii 1980 fiind utilizată, la început, de către

organizaţiile internaţionale financiare ca Banca

Mondiala şi FMI, în cadrul programelor de ajutorare

a ţărilor în curs de dezvoltare, ca o descriere

favorabilă a amestecului în treburile interne ale ţărilor

în dezvoltare, în special în cele africane. Termenul a

7

Recomandarea poate fi consultată pe site-ul https://wcd.coe.int/

wcd/ViewDoc.jsp?id=1155877&Site=CM

6

Pentru detalii privind diseminarea instituţională a conceptului

de bună guvernare a se vedea E.-L. Catană: Principiile buneiguvernări – Evoluţii europene şi studii comparate, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p.44 şi următoarele



4. Delimitarea conceptelor de bună guver -

nare şi bună administrare

Pentru a avea o înţelegere deplină a con cep -

tului de bună guvernare şi a se evita orice confuzii,

este necesar să se clarifice relaţia dintre buna guver -

nare şi buna administrare, asocierea pe care o face

Banca Mondială între „buna guvernare” şi „buna ad -

mi nistrare” fiind de un real sprijin în ceea ce priveşte

clarificarea acestor două concepte aparent similare şi

care pot genera uşor confuzii terminologice, buna

administrare constituind, în accepţiunea Băncii

Mondiale, una dintre condiţiile bunei guvernări.

Accepţiunea dată de Banca Mondială cores -

punde realităţii instituite prin principiul separaţiei

puterilor în stat, funcţia guvernamentală implicând

nu numai stricta executare a legilor şi coordonarea

administraţiei publice, ci şi o serie de alte activităţi

cum ar fi cele din sfera politicului.

La nivel european, dreptul la o bună

administrare, apare menţionat la articolul 41 al Cartei

Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene,

fiind instituit ca un nou drept fundamental, aplicat

cetăţenilor şi recunoscut „oricărei persoane” care

intră în contact cu instituţiile şi organele Uniunii,

având următoarea redactare:

„Art. 41. Dreptul la buna administrare1) Orice persoană are dreptul de a beneficia,

în ceea ce priveşte problemele sale, de un tratamentimparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil dinpartea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilorUniunii.

2) Acest drept include în principal:a) dreptul oricărei persoane de a fi ascul -

tată înainte de luarea oricărei măsuriindividuale care ar putea să îi aducăatingere;

b) dreptul oricărei persoane de acces ladosarul propriu cu respectarea intere -selor legitime legate de confidenţialitatesi de secretul profesional şi comercial;

c) obligaţiile administraţiei de a-şi motivadeciziile.

3) Orice persoană are dreptul la reparareade către Uniune a prejudiciilor cauzate de către insti -tuţiile sau agenţii acesteia în exercitarea funcţiilorlor, în conformitate cu principiile generale comunelegislaţiilor statelor membre.

4) Orice persoană se poate adresa în scrisinstituţiilor Uniunii într-una din limbile Constituţieişi trebuie să primească răspuns în aceeaşi limbă.

În anul 1997, Organizaţia Naţiunilor Unite a

publicat o listă cu caracteristicile bunei guvernări,

fiind incluse următoarele trăsături:

• participare la luarea deciziilor şi realizare a

consen sului pentru îndeplinirea celui mai

înalt interes al organizaţiei;

• eficienţă şi transparenţă;

• responsabilitate, performanţe reale şi eficiente;

• echitate şi stat de drept;

• planificare strategică.

Din perspectiva Fondului Monetar Internaţional,

dar şi a Consiliului Economic şi Social al Naţiunilor

Unite, buna guvernare este fundamentată pe opt

caracteristici majore:

• permite participarea cetăţenilor la buna

funcţionare a instituţiilor publice;

• este orientată către obţinerea consensului;

• presupune asumarea deplină a răspunderii

faţă de membrii comunităţii;

• este transparentă;

• reacţionează prompt la semnalele emise de

cetăţeni prin diferite mijloace;

• livrează servicii publice în mod eficient;

• permite participarea echitabilă a tuturor

factorilor interesaţi în elaborarea şi formu -

larea politicilor;

• se bazează pe respectarea legilor şi apli -

carea regulamentelor.

Dintre aceste trăsături, sau caracteristici, res -

pectul legii este considerat aspectul cel mai impor tant

al unei bune guvernări, presupunând imple men tarea

imparţială a reglementărilor legale, protecţia drepturilor

omului şi în special a minorităţilor, existenţa unui cadru

legislativ relativ stabil, omogen, echitabil, precum şi

existenţa unui sistem coercitiv eficient, efectiv,

independent politic, respectiv o justiţie independentă şi

imparţială şi o forţă de poliţie incoruptibilă.

Banca Mondială atunci când face referire la

buna guvernare are în vedere patru condiţii esenţiale

6

:

a) Instaurarea statului de drept care să garan -

teze securitatea cetăţenilor şi respectul legilor;

b) buna administrare care cere gestionarea

corectă şi echitabilă a cheltuielilor publice;

c) responsabilitatea şi răspunderea (imputa -

bi litatea) care să determine condiţiile în care condu -

cătorii de întreprindere răspund pentru acţiunile lor

în faţa populaţiei;

d) transparenţa.

De asemenea, referiri la conceptul de „bună

administrare” regăsim şi în Recomandarea CM/Rec

(2007) 7 a Comitetului Miniştrilor din statele membre

ale Consiliului Europei.

7

Principiul şi dreptul la o bună administrare

au fost dezvoltate în principal prin jurisprudenţa

Curţii de Justiţie şi deciziile adoptate de Tribunalul

de Primă Instanţă, bazându-se pe pilonul de bază al

Comunităţii şi anume existenţa unei Comunităţi

supuse principiului legalităţii.

De asemenea, o distincţie între buna guver -

nare şi buna administrare poate fi făcută şi în ceea ce

priveşte obiectele de reglementare. Astfel, pentru a

se realiza o bună guvernare trebuie implicaţi trei

actori: statul, societatea civilă şi sectorul privat, pe

când buna administrare are ca obiect de analiză

exclusiv activitatea administraţiei publice

8

.

Referitor la buna administrare, aceasta a fost

definită ca „un principiu fundamental al adminis -

traţiei, care presupune delegarea corespunzătoare a

puterilor la fiecare nivel, cu precizarea bine deter -

minată a modului de exercitare a puterilor la aceste

niveluri, un rol important în realizarea acesteia

deţinându-l implicarea şi responsabilizarea societăţii

civile în actul guvernării”

9

.

Referitor la natura juridică a dreptului la o

bună administrare s-a precizat că „reprezintă o insti -

tuţie juridică complexă şi are natura juridică a unui

drept fundamental, cu un conţinut general care inclu -

de o multitudine de atribute referitoare la organizarea

şi funcţionarea administraţiei, recunoscute ca drepturi

de sine stătătoare”

10

.

Buna administrare, ca proces politic în ge -

neral, nu trebuie să fie un scop în sine, nefiind menită

să producă satisfacţie şi să aducă recompense guver -

nanţilor. Buna administrare este subsumată unui scop

final: dezvoltarea umană, creşterea bunăstării cetăţe -

ni lor şi a colectivităţilor. Tocmai de aceea actul de

guvernare depăşeşte sfera statalităţii – responsabilă

pentru eficienţa şi costurile guvernării – cuprinzând

într-un tot unitar statul, societatea civilă şi sectorul

privat care, într-o economie de piaţă, este principalul

furnizor de venituri pentru bugetul de stat.

Ca modalitate concretă de a deosebi buna

administrare de buna guvernare în domeniul acti -

vităţii autorităţilor administraţiei publice, menţionăm

faptul că, stabilirea mijloacelor de manifestare a

activităţii autorităţilor şi adaptarea lor în mod adecvat

este specifică bunei administrări, spre deosebire de

buna guvernare care se referă, în principal la definirea

obiectivelor (politice sau economice) ale guvernării,

precum şi la rezultatele obţinute.

Având în vedere această delimitare, apare ca

evident faptul că instituţia Consiliului Legislativ, prin

activitatea sa, intervine prin soluţiile propuse prin

avizele care le emite, în realizarea procesului de bună

administrare, şi nu în cel de bună guvernare.

În doctrină, principiile bunei administrări

menite să fixeze standardele care privesc organizarea

şi managementul administraţiei publice precum şi

funcţionarea relaţiilor dintre administraţii şi cetăţeni,

au fost sistematizate în patru grupe: încredere şi

previzibilitate, deschidere şi transparenţă, responsa -

bilitate, eficienţă şi eficacitate

11

.

Elementele unei bune administrări sunt supuse

permanentei înnoiri şi adaptări la realităţile societăţii

căreia îi este destinată. În vederea înfăptuirii unei bune

administrări trebuie să fie avut în vedere, în primul

rând existenţa unui sistem legislativ eficient, ca bază a

relaţiilor care există în cadrul instituţiilor statale.



11

Emil Bălan: Instituţii administrative, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2008, p. 31 şi urm.

8

Pentru detalii a se vedea Rhita Bousta: Essai sur la notion debonne administration en droit public, Editura L‘Harmattan, Paris,

2010 p. 229

9

Emil Bălan ş.a.: Buna administrare: de la viziune la acţiune,

Editura Comunicare.ro, 2011, p 180

10

A se vedea Emanuel Abu: Principiile dreptului la o bună admi -nistrare în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului,în Dreptul Administrativ contemporan spre o concepţie unitarăîn doctrină şi practica românească, Editura Comunicare.ro, 2008,

p. 128


Propuneri de lege ferendaextrase din articolele publicate în revistele de drept

româneşti (semestrul II 2013)

– Bibliografie indexată şi adnotată∗ –

1. BERCEA, LUCIA�. – Configurarea contractelor standard. O aplicaţie la noile acţiuni în eliminarea

clauzelor abuzive din contractele de consum. În: Curierul Judiciar. – nr. 6, 2013, p. 347-351.

Ca urmare a evacuării din contract a unei clauze abuzive, judecătorul nu mai poate de lege ferenda să rescrie clauza, pe locul

astfel vacantat vor fi plasate dispoziţiile legale incidente în materia respectivă, prin ipoteză generatoare de echilibru contractual,

fără a mai implica modificarea pe cale judiciară a clauzelor contractuale.

Subiect: clauză abuzivă ; contract ; contract de consum ; Legea nr. 193/2000

2. BODOAŞCĂ, TEODOR ; DRĂGHICI, AURELIA. – Utilizarea operei de terţe persoane fără

consimţământul titularului dreptului de autor. În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale. – nr. 1,

2013 p.30-54.

Plecând de la analiza Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, autorii fac o serie de propuneri de legeferenda: – eliminarea termenului „transmitere” din conţinutul art.33 alin. (3); – abrogarea art. 33 alin.(2) lit.b); – modificarea

art. 34 alin.1, astfel încât să facă precizarea că sunt incidente în condiţiile stipulate de art.33 alin. (1); – modificarea art.33 alin.

(1) lit.g), în sensul înlocuirii termenului „reprezentare” cu cel de „interpretare”; – modificarea art.33 alin. (1) lit.h), în sensul

de a permite utilizarea operelor pentru organizarea celebrărilor religioase sau a ceremoniilor oficiale; – modificarea art.33

alin. (1) lit.h), în sensul de a se referi fără distincţie la organele statului;

Subiect: copyright ; folosinţă ; legalitate ; Legea nr. 8/1996

3. BODOAŞCĂ, TEODOR ; MAFTEI, IULIA�. – Locuinţa familiei şi bunurile care o mobilează sau

decoreaza în statornicirea Codului civil. În: Dreptul. – nr. 6, 2013, p. 27-49.

Din analiza facută în cadrul articolului, se desprind următoarele propuneri de lege ferenda facute de autori: – modificarea

dispoziţiilor art. 321 din Codul civil astfel încât să se înlocuiască termenul „imobil” cu cel de „construcţie”; – renunţarea la

forma scrisă a consimţământului, impusă de art. 322 alin (1) din Codul civil – ar fi eliminate, astfel, situaţiile în care este

nesocotit chiar de către legiuitor clasicul principiu „nemo auditur propriam turpitudinem allegans“; – modificarea art.323

alin. (1) din Codul civil, în sensul de a abroga teza a II-a.

Subiect: bunuri care mobilează sau decorează locuinţa ; Cod civil ; locuinţa familială

4. BODOAŞCĂ, TEODOR. – Aspecte privind regimul juridic al topografiilor produselor semiconduc -

toare (II). În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale. – nr. 1, 2013, p. 125-143.

În cadrul analizei făcute în acest articol, autorul are mai multe propuneri de lege ferenda: – pentru evitarea diverselor

interpretări, să se completeze dispoziţiile Legii nr. 16/1995, în sensul de a stabili conţinutul certificatului de înregistrare a

topografiei; – pentru acurateţea normării, legiuitorul ar trebui să schimbe topografia art. 20 cu cea a art. 22 din Legea

nr. 16/1995. În acelaşi scop, în conţinutul art.20, ipoteza de la lit. a) ar trebui stipulată la lit. b) şi invers; – modificarea art. 28,

în sensul de a se referi exclusiv la drepturile patrimoniale; – modificarea dispoziţiilor art. 29 şi urm., în sensul de a se referi

exclusiv la dreptul de exploatare a topografiei de către terţe persoane; – modificarea dispoziţiilor art. 29 , în sensul de a se referi

exclusiv la licenţele „obligatorii şi neexclusive”; – să se opteze pentru o soluţie unitară de competenţă materială, având în

vedere că, în temeiul Legii nr. 16/1995, unele cauze sunt date în competenţa de primă instanţă exclusivă a Tribunalului Bucureşti

(art. 16, art. 19, art. 31, art. 32, art. 36), iar altele în competenţa generică a tribunalului (art. 39).

Subiect: creaţie intelectuală ; legalitate ; Legea nr. 16/1995 ; topografia produselor semiconductoare

* Lucrare realizată de Lucica NICULAE şi Mihaela BORA, Consiliul Legislativ

REFERI�ŢE BIBLIOGRAFICE

Referințe bibliografice


5. BODOAŞCĂ, TEODOR. – Acţiunea în contestaţia filiaţiei în reglementarea Codului civil (Legea

nr. 287/2009). În: Dreptul. – nr. 1, 2013, p.11-21.

Pentru a fi pus în acord cu art. 410 şi art. 421 C.civ. şi astfel pentru a evita interpretările diverse pe această temă, autorul

sugerează legiuitorului ca de lege ferenda să modifice art. 411 din Codul civil, astfel încât să se refere fără distincţie la „filiaţie”.

Subiect: acţiune în contestarea filiaţiei ; analiză ; noul Cod civil ; reglementare

6. BOGARU, CRISTIA� ; JEGA�, A�DRA. – Evoluţia noţiunii de mobbing în legislaţia şi practica

statelor europene şi a spaţiului comunitar. În: Revista română de dreptul muncii. – nr. 5, 2013, p. 71-90.

Autorii consideră că, de lege ferenda , fapta de hărţuire morală ar trebui să fie reglementată în mod expres şi distinct şi în

legislaţia română. În această nouă reglementare trebuie să se regăsească recomandările Parlamentului European, astfel încât

noul act normativ va trebui să cuprindă un câmp larg de relaţii sociale din ambele sectoare de activitate, atât public, cât şi privat.

Subiect: Codul muncii ; hărţuire morală ; infracţiune ; mobbing ; salariat

7. BURLACU, RADU. – Infracţiunea de contrabandă prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006

privind Codul vamal al României. În: Pandectele Române. – nr. 5, 2013, p. 114-123.

Autorul sesizează câteva inadvertenţe legate de aplicarea sancţiunii pentru infracţiunea de contrabandă prevăzută de art.270

alin.(3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României şi propune legiuitorului de lege ferenda fie: a) menţinerea în

forma actuală a incriminărilor prevăzute în art. 270 alin. (1) şi (2) şi modificarea alin.(3) prin reducerea limitelor de pedeapsă

şi introducerea unui prag valoric pentru bunurile dobândite, fie: b) înlăturarea pragurilor valorice din conţinutul incriminării

prevăzute la alin. (2) lit.a) al art. 270 Cod vamal şi implicit abrogarea contravenţiei prevăzută la art. 653 alin. (1) lit. a) şi

alin. (2) din Regulamentul vamal.

Subiect: Cod vamal ; contravenţie ; infracţiune ; infracţiune de contrabandă ; Legea nr. 86/2006 ; regulament vamal

8. CASIA�, CRISTI�A. – Medierea în relaţiile de muncă. În: Revista română de drept privat. – nr. 3, 2013,

p. 37-50.

Autoarea propune, de lege ferenda , stabilirea expresă prin lege a categoriilor de drepturi ce pot face obiectul medierii

conflictelor individuale de muncă, precum şi o unificarea a regimului juridic al medierii, atât a conflictelor colective de muncă,

cât şi a celor individuale, eliminându-se asimetria şi punându-se capăt, în practică, confuziei şi controverselor.

Subiect: conflict de muncă ; mediere ; relaţii de muncă

9. DUVAC, CO�STA�TI�. – Luarea de mită în noul Cod penal. În: Dreptul. – nr. 4, 2013, p. 88-133.

Autorul consideră că s-ar impune, de lege ferenda , renunţarea la categoriile de persoane prevăzute în art. 1 din Legea

nr. 78/2000, cu excepţia celor de la lit. f) şi , de asemenea, în art. 7 din Legea nr. 78/2000 ar trebui introdusă ca element

circumstanţial agravant ipoteza în care fapta este comisă de un funcţionar public cu atribuţii de control.

Subiect: lege penală ; mită ; noul Cod penal ; pedeapsă

10. DUVAC, CO�STA�TI�. – Constituirea unui grup infracţional organizat în concepţia noului Cod

penal. În: Dreptul. – nr. 1, 2013, p. 69-85.

Autorul consideră că de lege ferenda , în momentul intrării în vigoare a noului Cod penal, s-ar impune abrogarea: art.9 din Legea

nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, art.10 teza I din Legea nr. 143/2000 privind

prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, art.15 alin.(2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi

combaterea traficului de persoane, art. 7 din Legea nr. 39/2003, deoarece ipotezele reglementate de aceste texte din legile

speciale menţionate se regăsesc în incriminarea din art. 367 din noul Cod penal. De asemenea, autorul consideră că limitele

speciale de pedeapsă ar trebui regândite în sensul majorării la nivelul existent în reglementarea actuală.

Subiect: asociere pentru săvârşirea de infracţiuni ; drept penal ; grup infracţional organizat ; noul Cod penal ; pedeapsă

11. DUVAC, CO�STA�TI�. – Infracţiunile privind autoritatea şi frontiera de stat din perspectiva noului

Cod penal şi a codului penal în vigoare. În: Revista de drept penal. – nr. 2, 2013, p. 25-33.

Autorul consideră că, de lege ferenda , s-ar impune reintroducerea în noul Cod penal a insultei şi calomniei în conţinutul tipic

al ultrajului, aşa cum era prevăzut în Codul penal de la 1968, până la modificarea acestuia prin Legea nr. 160/2005, cu atât mai

mult cu cât o atare soluţie se regăseşte în sisteme de drept consacrate. De asemenea, în cazul infracţiunii de ultraj judiciar, delege ferenda , s-ar impune introducerea ca subiect pasiv şi a organelor de cercetare penală deoarece acestea fac parte din

organele judiciare care concură la înfăptuirea justiţiei penale, în locul termenului de „procuror” putând fi folosită expresia

„organ de urmărire penală”.

Subiect: Codul penal ; drept penal ; frontieră de stat ; infracţiune contra autorităţii ; pedeapsă

12. DUVAC, CO�STA�TI�. – Infracţiunile contra patrimoniului din perspectiva noului Cod penal şi a

Codului penal în vigoare. În: Revista de drept penal. – nr. 1, 2013, p. 54-84.

În analiza efectuată la noul Cod penal autorul are mai multe propuneri de lege ferenda – pe lângă reformularea textului art.

241, şi înlocuirea expresiei „în frauda creditorilor” cu expresia „în scopul fraudării creditorului”, pentru a înlătura orice echivoc



cu privire la înţelesul acestei sintagme – de asemenea autorul crede că ar trebui reintrodusă ca element circumstanţial de

agravare înşelăciunea prin cecuri, precum şi împrejurarea în care prin comiterea infracţiunii de înşelăciune s-au produs

consecinţe deosebit de grave, în înţelesul arătat de art. 183 – de asemenea s-ar putea introduce ca element circumstanţial de

agravare ipoteza în care se realizează scopul prevăzut în norma de incriminare (obţinerea sumei de asigurare). În acest mod,

s-ar curma eventualele controverse care ar putea să apară în ceea ce priveşte relaţia dintre cele două incriminări, prevăzute în

art. 244 şi în art. 245 – de asemenea s-ar impune înlocuirea expresiei dării cu împrumut de bani sau bunuri cu expresia

„încheierii sau executării unui act care ar produce pentru el sau pentru altul un efect juridic dăunător”, în art. 247.

Subiect: Codul penal ; drept penal ; infracţiune contra patrimoniului ; noul Cod penal ; patrimoniu ; pedeapsă ; proprietate

13. EGO�, DOR�ER PETER. – Câteva consideraţii cu privire la categoria furnizorilor prevăzută de art.

96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. În: Revista română de drept al afacerilor. –

nr. 1, 2013, p.27-43.

Autorul, în calitatea sa de practician în insolvenţă, apreciază că de lege ferenda s-ar impune ca lista furnizorilor esenţiali să

fie o anexă a declaraţiei de la art. 28 lit. h), sau să apară la descrierea modalităţilor de reorganizare avute în vedere de societatea

debitoare – art. 28 lit .i).

Subiect: condiţii de fond ; furnizorii esenţiali ; legea insolvenţei ; probleme procedurale

14. FLOREA, BUJOREL ; FLOREA, VLAD-TUDOREL. – Consideraţii asupra duratei, transmiterii şi

încetării drepturilor născute din topografiile produselor semiconductoare. În: Revista română de dreptul

proprietăţii intelectuale. – nr. 1, 2013, p. 144-161.

În cadrul articolului autorii propun, de lege ferenda , următoarele: – „remuneraţia echitabilă” să fie atribuită, în caz de

neînţelegere a părţilor, de către Tribunalul Bucureşti prin hotărârea de acordare a licenţei obligatorii de exploatare; totodată,

în cazul în care titularul topografiei pentru care s-a acordat licenţa obligatorie nu este mulţumit de cuantumul remuneraţiei

stabilite, pe care o apreciază ca non-echitabilă, să poată ataca hotărârea Tribunalului Bucureşti, supunând-o controlului judiciar,

în temeiul art. 32 alin. (3) din Legea nr. 16/1995; – calea de atac împotriva hotărârilor pronunţate de Tribunalul Bucureşti în

cauzele de acordare ori de retragere a licenţei obligatorii pentru o topografie, ar trebui să fie apelul; de aceea legiuitorul ar trebui

să modifice conţinutul art. 32 alin. (3) din Legea nr. 16/1995 reglementând că hotărârile de acordare a unei licenţe obligatorii

precum şi cele privind retragerea acesteia vor putea fi atacate „cu apel”, exercitat în termen de „30 de zile” de la comunicare,

instanţa „competentă” să judece apelul fiind Curtea de Apel Bucureşti; – formularea „publică menţiunea acestor hotărâri” din

art. 32 alin. (4) din Legea nr. 16/1995 ar trebui să fie înlocuită cu expresia „publică dispozitivul acestor hotărâri”, înlăturându-se

astfel posibilitatea unor interpretări superflue decurgând din ambiguitatea actualei formulări.

Subiect: cesiune ; Legea nr. 16/1995 ; licenţă ; noul Cod civil ; noul Cod de procedură civilă ; producţie, încetare ; topografia produselor

semiconductoare

15. FLOREA, BUJOREL. – Consideraţii asupra subiectelor şi obiectului protecţiei juridice ale

topografiilor produselor semiconductoare. În: Dreptul. – nr. 6, 2013, p. 204-219.

Autorul propune de lege ferenda unele modificări ale Legii nr. 16/1995, şi anume: – în lege să se prevadă, în mod expres,

posibilitatea protecţiei topografiilor produselor semiconductoare şi ca invenţii, în cazurile în care sunt îndeplinite condiţiile

legale pentru acest tip de protecţie, aplicabil invenţiilor; – în conţinutul Legii să fie reglementat şi dreptul de exploatare

anterioară şi personală a topografiei, ca limită a dreptului de exploatare exclusivă a acesteia; – eliminarea art. 6 alin. (3) din

lege.

Subiect: autor mediat ; Certificat de înregistrare ; produs semiconductor ; topografia produselor semiconductoare

16. GE�OIU, ILIOARA ; PĂTRAŞCU, BOGDA�. – Câteva propuneri de lege ferenda în legătură cu

dispoziţiile noului Cod civil privind moştenirea legală. În: Dreptul. – nr. 1, 2013, p. 22-32.

Autorii propun ca, de lege ferenda , să fie corelate dispoziţiile Codului civil cu cele ale art.16 alin.(5) din noul Cod penal, în

materia nedemnităţii succesorale. De asemenea prezintă mai multe propuneri de lege ferenda privind materia vocaţiei

succesorale, a reprezentării succesorale, maternitatea de substituţie, moştenirea vacantă etc., prin modificări aduse în Codul

civil.

Subiect: moştenire legală ; moştenire vacantă ; nedemnitate succesorală ; noul Cod civil ; reprezentare succesorală ; vocaţie succesorală

17. GE�OIU, ILIOARA ; PĂTRAŞCU, BOGDA�. – Câteva propuneri de lege ferenda cu privire la

devoluţiunea testamentară a moştenirii, în reglementarea Legii nr. 287/2009 (republicată). În: Dreptul. –

nr. 3, 2013, p. 49-61.

După o analiză în ceea ce priveşte materia moştenirii în actualul Cod civil, autorii atrag atenţia asupra unor aspecte pe care le

consideră insuficient sau necorespunzător reglementate, având câteva propuneri de lege ferenda: – în definiţia testamentului,

dată de art. 1034 a Codului civil, se propune inserarea în textul de lege menţionat a unei precizări referitoare la testamentul

fără legate; – la condiţiile generale de formă ale testamentului, mai precis interdicţia testamentului reciproc: considerând

denumirea acestei condiţii restrictivă, autorii propun revenirea la vechea terminologie, anume la „interdicţia testamentului



conjunct sau conjunctiv”, ori folosirea expresiei „cerinţa/condiţia actului separat”; – alte propuneri de lege ferenda sunt cu

privire la: autentificarea testamentului, legatul conjunctiv, revocarea voluntară a testamentului/legatului, revocarea judiciară

a legatului pentru ingratitudine, caducitatea legatului şi dezmoştenirea.

Subiect: dezmoştenire ; ingratitudine ; moştenire ; moştenire forţată ; testament

18. GHERDA�, SERGIU. – Privire critică asupra dispoziţiilor art. 5 noul Cod Civil vizând aplicarea

prioritară a dreptului unional. În: Pandectele Române. – nr. 2, 2013, p. 101-109.

Pentru consecvenţă în reglementare prin însuşirea aceleiaşi optici care a fost avută în vedere de către legiuitorul constituant

în cuprinsul art. 148 alin. (2) din Constituţia României republicată, precum şi de către redactorii noului Cod de procedură

civilă în cuprinsul art. 4 al acestui din urmă act normativ, autorul este de părere că s-ar impune, de lege ferenda , reformularea

dispoziţiilor art. 5 din noul Cod civil în sensul menţionării expressis verbis a priorităţii doar a acelor norme ale dreptului

unional care deţin caracter obligatoriu, forma în care autorul consideră că s-ar impune ca textul să se prezinte putând fi formulată

astfel: „în materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene cu caracter obligatoriu (s.n. – S.G.)

se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor”.

Subiect: drept european ; Noul Cod civil ; obligativitate ; soft-law ; supremaţia dreptului european

19. GROFU, �ICOLAE. – Reflecţii asupra infracţiunii de camătă în concepţia noului Cod penal. În:

Dreptul. – nr. 2, 2013, p. 55-62.

Norma de incriminarea prevăzută în art.351 din noul Cod penal este necesară pentru protecţia relaţiilor sociale privitoare la

siguranţa publică, exprimată în condiţiile legale ale circulaţiei băneşti şi a intereselor patrimoniale ale cetăţenilor, în legătură

cu normala desfăşurare a sistemului de creditare. Autorul consideră că ar fi de reflectat dacă, de lege ferenda , în conţinutul

infracţiunii de camătă ar putea fi reintroduse variantele de comitere constând în darea de bani cu dobândă mai mare decât cea

prevăzută de lege ori de dare de bani cu primirea de dobândă la dobândă.

Subiect: Banca Naţională a României ; camătă ; dobândă ; noul Cod penal

20. HOTCA, MIHAI ADRIA�. – Infracţiunea de bancrută frauduloasă în reglementarea noului Cod

penal. În: Dreptul. – nr. 3, 2013, p. 116-150.

Din analiza reglementării bancrutei frauduloase, autorii consideră că există unele „puncte slabe” şi au următoarele propuneri

de lege ferenda: – revenirea la sancţiunea existentă în Legea nr. 31/1990, respectiv închisoarea de la 3 la 12 ani, motivat de

faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile complexe trebuie să reflecte atât gradul de pericol social al faptelor

absorbite, cât şi un spor care să fie echivalentul valorii sociale lezate în principal; – referitor la răspunderea penală a persoanei

juridice, de lege ferenda ar trebui să se menţioneze în lege că aceasta răspunde penal numai dacă instanţa dispune reorganizarea

judiciară, deoarece în celelalte cazuri sancţiunea cea mai dură posibilă, în cazul acestor subiecte de drept, oricum intervine,

respectiv dizolvarea; – de lege ferenda se impune cumularea pedepsei închisorii cu pedeapsa amenzii – apare ca necesară

constituirea fondului pentru despăgubirea celor păgubiţi de către debitorii faliţi; – de asemenea, de lege ferenda în lege trebuie

să se menţioneze că în situaţia în care, ulterior începerii urmăririi penale, instanţa deschide procedura pentru faptele respective

să nu se mai poată schimba încadrarea juridică; – se impune eliminarea cerinţei fraudării, deoarece fraudarea poate fi stabilită

mai greu şi numai la finalul procedurii. O altă soluţie este definirea expresiei „în frauda creditorilor”.

Subiect: bancrută frauduloasă ; debitor insolvabil ; fraudă ; insolvenţă ; noul Cod penal

21. IO�ESCU, BUCURA. – Durata brevetului de invenţie. Premisele creării certificatului suplimentar

de protecţie. În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale. – nr. 2, 2013, p.153-171,.

Autoarea opinează că modificările aduse regulamentelor comunitare necesită o amendare a reglementării române, întrucât în

prezent pentru domeniul medicamentelor, solicitările de certificat precum şi hotărârile oficiului sunt luate în baza

regulamentului în forma codificată din 2009. De aceea, de lege ferenda ar fi necesară o altă formulare a acestei prevederi,

acoperitoare pentru situaţiile viitoare.

Subiect: brevet ; certificat suplimentar de protecţie ; drepturi din patent ; durata patentului ; extinderea duratei ; natura

legală ; produse pentru protecţia plantelor ; Regulamentul (CE) nr. 1610/1996

22. LIVĂDARIU, A�DREEA. – Regimul juridic derogator al operelor cinematografice şi audiovizuale.

În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale. – nr. 2, 2013, p. 121-140.

Autoarea propune, de lege ferenda , recalificarea operelor audiovizuale drept opere colective, pentru clarificarea statutului

acestora în Legea nr. 8/1996.

Subiect: autor ; drepturi morale ; drepturi patrimoniale ; operă audiovizuală

23. �ICULEA�U, COSTEL. – Regimul juridic al confiscării speciale în lumina noului Cod penal. În:

Dreptul. – nr. 6, 2013, p. 143-151.

De lege ferenda autorul propune modificarea art. 112 alin. (2) din noul Cod penal, astfel încât să aibă următoarea formulare:

„În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) şi c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura



şi gravitatea faptei, se poate dispune (s.n. – C.N.) confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea produsă

sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta, dar nu mai puţin de jumătate din valoarea sa (s.n. – C.N.)”.

Subiect: active ; confiscare specială ; infracţiune penală ; măsură de siguranţă ; patrimoniu

24. �ICULEA�U, COSTEL. – Regimul juridic al executării pedepsei închisorii prin suspendare sub

supraveghere în reglementările noului Cod penal. În: Dreptul. – nr. 2, 2013, p. 44-54.

În raport cu argumentele expuse în articol, de lege ferenda autorul propune ca după alin. (5) al art. 96 din noul Cod penal să

se introducă alin. (5

1

) care să aibă următorul conţinut: „În cazul când pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracţiune este

închisoarea de până la un an sau amenda, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei pe durata termenului de

supraveghere care nu poate fi mai mic decât termenul de supraveghere în timpul căruia a fost comisă noua infracţiune săvârşită”.

Subiect: noul Cod penal ; pedeapsă cu închisoare ; supraveghere ; suspendarea executării pedepsei

25. OPREA, MARIA. – �oua reglementare a infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare. În:

Revista de drept penal. – nr. 2, 2013, p.80-107.

Autoarea propune ca, de lege ferenda , în conţinutul normei din art. 268 din noul Cod penal, să se precizeze că „sesizarea penală

poate fi făcută şi prin plângere sau denunţ, chiar dacă sunt anonime sau sub nume fals”, înaintate instituţiei judiciare sau altei

instituţii decât celei căreia avea obligaţia să i se adreseze persoana care formulează această sesizare. De asemenea, autoarea

propune de lege ferenda introducerea unui nou alineat, după alin. (2), care să sancţioneze autoînvinuirea nereală, cu următorul

conţinut: „constituie infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare şi fapta persoanei care, printr-un denunţ sau

declaraţie, chiar anonime ori sub nume fals, date organelor judiciare, se acuză de o faptă prevăzută de legea penală, despre care

ştie că nu s-a comis, ori că a fost comisă de o altă persoană, ori produce sau ticluieşte probe nereale în scopul dovedirii unei

astfel de fapte, fiind pedepsită conform prevederilor alin. (1) sau (2)”. Autoarea consideră că şi alin. (2) al art. 268 ar putea

avea următorul conţinut: „se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani persoana care prezintă, direct sau indirect,

organelor judiciare probe nereale, produse sau ticluite în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori

săvârşirea acesteia de către o anumită persoană”.

Subiect: denunţ anonim ; fals în declaraţii ; inducere în eroare ; noul Cod penal ; organ judiciar

26. POPA, MA�OLE CIPRIA�. – Practică judiciară inedită în materia insolvenţei societăţilor care fac

parte dintr-un grup. În: Revista română de drept privat. – nr. 1, 2013, p.173-180.

De lege ferenda în opinia autorului, ar fi util de analizat şi actele încheiate de debitor cu alte societăţi afiliate, în dauna

creditorilor. Astfel de acte ar putea fi cerute de societatea-mamă – deţinătoare a poziţiei dominante asupra debitorului – a fi

încheiate cu alte societăţi din grup, acte care scapă obiectului reglementării.

Subiect: debitor ; procedura insolvabilităţii ; reglementări

27. POPOVICIU, ADRIA�-CLAUDIU. – Contractul individual de muncă între Codul muncii şi

directivele Uniunii Europene. În: Curierul Judiciar. – nr. 2, 2013, p. 86-93.

Autorul consideră că se impune, de lege ferenda , precizarea expresă, în Codul muncii, a accesului salariaţilor pe perioadă

determinată la şanse de formare adecvate, pentru îmbunătăţirea competenţelor profesionale, dezvoltarea carierei şi mobilitatea

profesională. De asemenea, autorul consideră că se impune, de lege ferenda , ca sfera celor care pot fi consideraţi „agent de

muncă temporară” să fie extinsă şi la persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale.

Subiect: Codul muncii ; contract individual de muncă ; munca prin agent de muncă temporară ; principiul egalităţii de tratament ;

Uniunea Europeană, directive

28. PUIE, OLIVIU. – �atura juridică a contractului de parteneriat public-privat. În: Pandectele Române. –

nr. 2, 2013, p. 88-100.

Autorul consideră că se impune, de lege ferenda, punerea de acord a dispoziţiilor Legii parteneriatului public-privat nr.

178/2010 cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în sensul calificării exprese a contractului de

parteneriat public-privat ca fiind un contract esenţialmente administrativ. În opinia autorului, această propunere de lege ferendase impune impactul pe care contractul de parteneriat public-privat şi litigiile derivate din acest contract îl au asupra

jurisprudenţei şi practicii administraţiei publice.

Subiect: contract de parteneriat public-privat ; drept naţional ; parteneriat public-privat ; proprietate privată a statului ; proprietate

publică

29. RÎŞ�IŢĂ, ALEXA�DRU. – Persoana juridică – subiect al infracţiunii de omor. În: Caiete de drept

penal. – nr. 1, 2013, p. 49-109.

De lege ferenda , autorul propune instituirea unei cauze atenuante sau chiar exoneratoare pentru persoana juridică, în cazul în

care persoanele fizice s-au folosit efectiv de persoana juridică, acţionând exclusiv în interesul lor sau al unor terţi.

Subiect: crimă organizată ; eutanasie ; omor ; persoană juridică ; produs defect ; răspundere penală ; sectă ; terorism



30. ROŞU, ŞTEFA�. – Consideraţii pe marginea interpretării dispoziţiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004 –

Legea pieţei de capital. În: Revista română de drept al afacerilor. – nr. 2, 2013, p.48-68.

Autorul apreciază de lege ferenda că reglementarea statuată de art.241 din Legea Pieţei de Capital poate fi îmbunătăţită de

legiuitor, iar această îmbunătăţire nu va face decât să uşureze munca şi efortul practicienilor dreptului, pentru a putea aplica

şi pe viitor norma juridică, în spiritul şi litera ei.

Subiect: active imobilizate ; administratori ; adunare generală extraordinară ; emitenţi ; limită de competenţă ; nulitate

31. SAVU, MARIA�A LILIA�A. – Stadiul armonizării legislative române în ceea ce priveşte drepturile

conexe ale artiştilor interpreţi sau executanţi. În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale. – nr. 2,

2013, p.77-120,.

Analizând bogata reglementare în domeniul legislaţiei drepturilor conexe, autoarea face mai multe propuneri de lege ferenda,

propuneri pe care le enumerăm în cele ce urmează: – ar fi necesară reglementarea distinctă a dreptului de punere la dispoziţie

a publicului a fonogramelor sau a prestaţiilor, respectiv modificarea art. 15 din Legea nr. 8/1996, precum şi includerea dreptului

în categoria celor gestionate colectiv facultativ, respectiv modificarea art. 123

2

din Legea nr. 8/1996; – ar trebui făcută corelarea

art. 123

1

alin. (1) lit. f) privind dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme

pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerii acestora, cu art. 123

2

alin.(1) lit. f)

privind dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea

publică şi radiodifuzarea fonogramelor în scop comercial sau a reproducerii acestora, întrucât se creează o falsă diferenţă între

fonogramele de comerţ şi fonogramele publicate în scop comercial, când în realitate toate fonogramele sunt publicare în scop

comercial; – ar fi de asemenea necesară definirea fonogramelor publicate în scop comercial, pentru a elimina orice prejudiciere

a artiştilor interpreţi sau executanţi; – limitarea dreptului de vot al artiştilor interpreţi sau executanţi care au participat la o

execuţie sau interpretare comună, la un singur, vot pare a fi o restrângere, de aceea se propune eliminarea acestei dispoziţii din

Legea nr. 8/1996 sau inserată în statutul organismelor de gestiune colectivă din domeniu; – adoptarea Tratatului de la Beijing

în legislaţia din România ar trebui să aibă în vedere: a) includerea expresiilor folclorului în definiţia artiştilor interpreţi, b)

definirea fixării audiovizuale, conform art. 2 lit. b) din Tratat, c) reglementarea distinctă a dreptului de reproducere, distribuţie,

închiriere, radiodifuzare, comunicare către public şi punere la dispoziţia publicului a prestaţiilor audiovizuale, d) aplicarea

tratamentului naţional, e) corelarea drepturilor morale ale artiştilor, e) modificarea corespunzătoare a art. 101 din Legea nr.

8/1996 prin includerea dreptului de radiodifuzare, comunicare către public şi punerea la dispoziţia publicului pentru artistul

interpret sau executant care a participat la realizarea unei opere audiovizuale a unei înregistrări audiovizuale ori a unei

înregistrări sonore, f) corelarea limitelor şi excepţiilor pentru prestaţiile audiovizuale, g) durata de protecţie a drepturilor

artiştilor interpreţi pentru prestaţiile audiovizuale de 70 de ani, h) corelarea dispoziţiilor privind măsurile tehnologice şi a celor

privind DRM cu cele privind prestaţiile audiovizuale.

Subiect: artişti ; drepturi conexe ; drepturi de autor ; executanţi ; interpreţi ; Tratatul de la Beijing ; TRIPS Agreement

32. SUCIU, ALEXA�DRU. – Unele consideraţii privind sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare

în judecată în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare

privind medierea. În: Revista română de drept privat. – nr. 2, 2013, p.195-205.

Se propune de lege ferenda corectarea inadvertenţei din cuprinsul art. 187 alin.(1), lit. f) NCPC, care sancţionează refuzul

părţii de a se prezenta la şedinţa de informare doar atunci când a acceptat să se prezinte, deci sancţiunea să intervină doar când

partea a acceptat să se prezinte, întrucât părţile pot refuza doar medierea, nu şi prezenţa la şedinţa de informare.

Subiect: constituţionalitatea procedurii de mediere ; excepţia procedurii prealabile ; inadmisibilitate ; mediere

33. ŞTEFA�, ELE�A EMILIA. – Examen asupra jurisprudenţei Curţii Constituţionale privind noţiunea

de „fapte grave” de încălcare a Constituţiei. În: Revista de drept public. – nr. 2, 2013, p. 86-93.

Datorită neprecizării în Constituţie a semnificaţiei de „fapte grave” de încălcare a Constituţiei care să justifice tragerea la

răspundere politică a Preşedintelui, sarcina explicării semnificaţiei acestei noţiuni i-a revenit Curţii Constituţionale. De legeferenda autoarea propune instituirea unei legi organice cu privire la răspunderea Preşedintelui, care să explice pentru ce fapte

poate fi tras acesta la răspundere şi în ce condiţii.

Subiect: Curtea Constituţională, jurisprudenţă ; încălcarea Constituţiei ; răspundere ; referendum

34. TÂRŞIA, A�DREEA CORI�A. – Relaţia între profesie, profesionist, funcţia publică şi conflictul de

interese. În: Pandectele Române. – nr. 5, 2013, p. 13-31.

De lege ferenda autoarea consideră că se impune reglementarea conflictului de interese episodic sau imprevizibil care trebuie

tolerat întrucât poate interveni în cursul exercitării normale a unei funcţii care nu implică putere publică şi care nu conferă

titularului calitatea de funcţionar public în sensul Legii nr. 188/1999 sau al Legii nr. 161/2003. În acelaşi timp, de lege ferenda,

este necesară stabilirea unui regim juridic comun incident conflictului de interese prin eliminarea reglementărilor dispersate

în numeroase acte normative.

Subiect: conflict de interese ; funcţionar public ; profesie ; profesionist



35. U�GUREA�U, MO�ICA EUGE�IA. – Instigarea, ca formă a participaţiei penale. În: Revista de

drept penal. – nr. 2, 2013, p. 63-79.

Autoarea consideră că, de lege ferenda , în sfera noţiunii de autor să fie cuprinsă şi persoana care săvârşeşte fapta printr-o altă

persoană, pentru a se diferenţia situaţiile în care incontestabil trebuie aplicate prevederile autorului mediat de cele în care

instigarea unei persoane iresponsabile, aflate într-o eroare esenţială sau constrânsă moral au natura unui autorat. În aceeaşi

ordine de idei, autoarea se raliază la opiniile exprimate în doctrină, în sensul renunţării la instituţia participaţiei improprii şi

revenirea la teoria autorului mediat, care răspunde mai bine implicaţiilor practice şi aliniază reglementările româneşti cu

legislaţiile penale moderne.

Subiect: autor mediat ; instigare ; instigator ; participaţie improprie

36. VIOREL, LIVIU-ALEXA�DRU. – Regula invocării concomitente sau, după caz, „de îndată” a unor

nulităţi, motive şi, respectiv, mijloace de apărare. Principiul loialităţii. În: Revista română de drept privat. –

nr. 3, 2013, p. 134-148.

Autorul apreciază că de lege ferenda, s-ar impune excluderea expresă a posibilităţii pentru instanţa de judecată de a mai invoca

unele clauze de nulitate ulterior decăderii părţii; de asemenea, în cazul probei momentului luării la cunoştinţă, propune ca

textul să fie ajustat, în sensul reglementării unei prezumţii legale care să faciliteze probaţiunea pentru cel interesat să dovedească

acest moment.

Subiect: excepţie de procedură ; mijloace de apărare ; noul Cod de procedură civilă ; nulităţi ; principiul loialităţii



* Lucrare realizată de Maria Luiza Manea şi Lucica Violeta Niculae, Consiliul Legislativ

Articole din revistele de drept străineintrate în Biblioteca Consiliului Legislativ

– Bibliografie adnotată∗ –

JOUR�AL DU DROIT I�TER�ATIO�AL

1. BERAUDO, JEA�-PAUL. – Regards sur le nouveau réglement Bruxelles I sur la compétence

judiciaire, la reconnaissance et l’exécution des décisions en matière civile et commerciale = Privire asupranoului regulament Bruxelles I referitoare la competenţa judiciară,la recunoaşterea şi executarea hotărârilorîn materie civilă şi comercială. În: Journal du droit international. – nr. 3, 2013, p.741-763.

Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 din 12 decembrie 2012 satisface în mod simbolic proiectul de eliminare a „exequatur”

solicitat prin programul de la Tampere din 1999. Astfel, o formulă executorie dată în statul de origine, este valabilă pentru întreg

teritoriul Uniunii Europene. Dar această recunoaştere este mai complicată decât toate textele anterioare. Se deschid părţii ce

se opune execuţiei recursuri ale căror număr şi fundamentare nu au precedent. Este regretabil faptul că s-a ignorat regulamentul

(CE) nr. 805/2004 care a creat titlul executoriu european şi care ar fi putut servi ca bază pentru Regulamentul (UE) nr.

1215/2012. Noua reglementare are pretenţia de a statua asupra unor probleme care n-au fost tratate anterior: atribuirea unei

priorităţi de competenţă judecătorului desemnat printr-o clauză de alegere a forului care să hotărască asupra validităţii acesteia;

instituirea desesizării pentru cauză de litispendenţă şi de conexitate în favoarea jurisdicţiei unui stat nemembru al sistemului

Bruxelles/Lugano. Dar aceste reguli, lacunare în raport cu sistemul francez de conflicte de jurisdicţie, fac să renască întrebări

referitoare la faptul de a şti dacă dreptul comun mai favorabil de cooperarea judiciară internaţională trebuie să prevaleze sau

nu asupra dreptului armonizat.

Subiect: Bruxelles I ; executare ; recunoaştere

2. BURDA, JULIE�. – Le nouveau Règlement suisse d’arbitrage international = �oul Regulament elveţiande arbitraj internaţional. În: Journal du droit international. – nr. 3, 2013, p.821-856.

Noua versiune a Regulamentului elveţian de arbitraj internaţional intrat în vigoare la 1 iunie 2012 a adus schimbări importante,

în scopul măririi flexibilităţii şi eficacităţii procedurii arbitrale. Reforma este de fapt o refacere instituţională prin crearea

„Swiss Chambers’ Arbitration Institution” şi a unei curţi de arbitraj cu puteri extinse. S-au introdus noi dispoziţii referitoare

la iniţierea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitral, desfăşurarea procedurii, chiar şi la costuri, din dorinţa de a legifera

cât mai bine activitatea de arbitraj. Regulamentul a introdus şi o procedură de urgenţă, prin care se poate dispune o măsură

conservatoare sau provizorie, care n-ar putea aştepta constituirea tribunalului arbitral. Noua versiune a Regulamentului elveţian

oferă un set de reguli moderne şi actualizate, susceptibile de a răspunde aşteptărilor practicienilor, constituind o alternativă la

reglementările altor instituţii de arbitraj.

Subiect: arbitraj ; competenţe ; Elveţia ; Regulament ; tribunal

3. CADET, FABIE�. – Le nouveau règlement Bruxelles I ou l’itinéraire d’un enfant gâté =

�oul regulament Bruxelles I sau parcursul unui copil alintat. În: Journal du droit international. – nr. 3, 2013,

p.765-790.

După doi ani de negocieri intense, Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 care modifică Regulamentul (CE) nr. 44/2001 referitor

la competenţa judiciară, la recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, a fost adoptat. Consiliul,

Comisia şi Parlamentul European au avut o atenţie specială asupra acestui proces de modificare. Acest articol analizează

dispoziţiile noii reglementări în lumina noutăţilor şi îmbunătăţirilor tehnice care au fost sugerate de Comisie în propunerea sa.

Subiect: Bruxelles I ; executare ; hotărâre ; recunoaştere ; Regulamentul (CE) nr. 2015/2012

4. MAZIAU, �ICOLAS. – La réception du droit international (public) par la Cour de cassation =

Receptarea dreptului internaţional (public) de către Curtea de Casaţie. În: Journal du droit international. –

nr. 3, 2013, p.791-819.

Deşi relativ rare raportat la numărul deciziilor, aplicarea de norme de drept internaţional public de către Curtea de Casaţie, nu

înseamnă că prezintă mai puţin interes din punct de vedere teoretic, mai ales în ce priveşte problemele tratate ca: întinderea



imunităţii conferită statelor, organelor şi agenţilor lor, condiţiile efectului direct al tratatelor sau aplicarea cutumei internaţionale

în dreptul intern. Autoritatea normativă a dreptului internaţional care recunoaşte Curtea de Casaţie şi care îşi găseşte suportul

în Constituţie, este totuşi relativă, luând în considerare factorii non-juridici care se impun oricărei curţi supreme şi care

ilustrează dezvoltarea unei interpretări autonome a dreptului internaţional.

Subiect: autonomie ; control ; Curte de casaţie ; decizie ; drept internaţional ; efectul tratatelor

REVUE CRITIQUE DE DROIT I�TER�ATIO�AL PRIVÉ

5. DAMASCELLI, DOME�ICO. – La „circulation” au sein de l’espace judiciaire européen des actes

authentiques en matière succesorale = „Circulaţia” în cadrul spaţiului judiciar european a actelor autenticeîn materie succesorală. În: Revue critique de droit international privé. – nr. 2, 2013, p.425-432.

Regimul recunoaşterii şi execuţiei hotărârilor în materie succesorală provenite dintr-un stat membru – stabilit prin articolele

39-58 din Regulamentul UE nr. 650/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 referitor la competenţă,

la legea aplicabilă, la recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi acceptarea şi executarea actelor autentice în materie de

succesiuni şi la crearea unui certificat succesoral european – este redactat având la bază dispoziţiile corespunzătoare ale

Regulamentului CE nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 referitor la competenţa judiciară, la recunoaşterea şi la

executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială. În schimb, capitolul V al Regulamentului nr. 650/2012 se dovedeşte a

fi mult mai interesant, mai ales în ceea ce priveşte actele autentice, cărora le este rezervată o reglementare cu totul inovatoare

faţă de instrumentele europene în vigoare, ţinând cont de importanţa lor în gestionarea succesiunilor.

Subiect: act autentic ; certificat de moştenitor ; recunoaştere ; succesiune ; Uniunea Europeană

6. FERRARI, FRA�CO. – Tendance insulariste et lex forisme malgré un droit uniforme de la vente =

Tendinţă de insularism şi lex forism, în ciuda unui drept uniform al vânzării. În: Revue critique de droit

international privé. – nr. 2, 2013, p.323-358.

Directiva de interpretare a articolului 7 al Convenţiei de la Viena asupra vânzărilor internaţionale de mărfuri, interzice ca, în

aplicarea acestui instrument, să se facă legături de dependenţă conceptuală cu sistemele naţionale de drept material intern şi

că, mai mult de atât, trebuie să se evite orice practică care ar evinge Convenţia în favoarea „lex fori”. Articolul evidenţiază faptul

că jurisprudenţa Statelor părţi nu respectă totdeauna aceste interdicţii, ajungând la „insularism” şi la „lex forism”; el propune

mijlocul de stopare a acestor tendinţe prejudiciabile şi îndreptarea către uniformitate a dreptului de vânzare internaţional.

Subiect: Convenţia de la Viena ; drept internaţional ; insularism ; lex fori ; vânzare internaţională

REVUE DE SCIE�CE CRIMI�ELLE ET DE DROIT PÉ�AL COMPARÉ

7. BALLOT, THOMAS. – Réflexions sur les sanctions patrimoniales à la lumière du recouvrement des

avoirs issus de la corruption transnationale = Reflecţii asupra sancţiunilor patrimoniale aplicate în vederearecuperării activelor rezultate din corupţia transnaţională. În: Revue de science criminelle et de droit pénal

comparé. – nr. 2, 2013, p.321-342.

Problema recuperării activelor ilegale poartă amprenta figurilor legate de criminalitatea organizată şi terorism, în jurul cărora

s-au dezvoltat în timp şi pentru care comunitatea internaţională şi legiuitorii naţionali nu au ezitat a pune pe deplin în aplicare

sancţiuni patrimoniale şi mecanisme de recuperare, în scopul garantării principiului „infracţionalitatea nu poate aduce venituri”.

Dar această abordare nu s-a aplicat şi în materia corupţiei transnaţionale în ciuda importanţei fluxului financiar ilicit generat

de acest fenomen infracţional globalizat. Acestea fiind constatate, articolul subliniază limitele actuale ale dispozitivului francez

de recuperare a activelor ilegale cu privire la specificitatea corupţiei transnaţionale şi prezintă unele căi de reflecţie la o posibilă

adecvare între raţiunea pedepsei şi realitatea extrem de lucrativă a corupţiei transnaţionale.

Subiect: infracţionalitate ; transfrontalier

8. Bossan, Jerôme. – Le droit pénal confronté à la diversité des intermédiaires de l’internet = Dreptulpenal confruntat cu diversitatea intermediarilor furnizori de internet. În: Revue de science criminelle et de

droit pénal comparé. – nr. 2, 2013, p.295-319.

Funcţionarea internetului implică participarea a numeroşi actori intermediari, aceştia aflându-se între internauţi, de la operatorul

de comunicaţii electronice la furnizorul de servicii, trecând prin gazda site-ului. Dacă, tehnic vorbind, concursul fiecăruia este

esenţial în cadrul reţelei mondiale de internet, intervenţia fiecăruia este specifică în realizarea infracţiunii. Această diversitate

de situaţii se măsoară atât în dreptul penal de fond, imediat ce este necesar a se determina responsabilitatea fiecăruia , cât şi

în procedura penală, participarea lor evidenţiindu-se ca necesară în lupta contra ciber-delincvenţei şi a ciber-criminalităţii.

Subiect: ciber-criminalitate ; ciber-delincvenţă ; drept penal ; furnizor de internet ; intermediar ; internet ; provider ; site



9. LOUA�, ELLIOT ; WEBA�CK, THIERRY; SE�O�, JEA�-LOUIS. – L’evaluation du malade

mental auteur d’infraction dans le système judiciaire québécois = Evaluarea bolnavului mintal autor alinfracţiunii, în sistemul juridic din Quebec. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé . – nr. 2,

2013, p.271-293.

Întâlnirea dintre bolnavul mintal, autor al infracţiunii, cu sistemul judiciar a dat naştere – în cadrul sistemelor occidentale – la

punerea în practică de tratamente judiciare inegale, mergând de la un tratament judiciar apoi penal nediferenţiat în funcţie de

infracţiune, la un tratament care ia în considerare cu atenţie rolul jucat de bolnavul mintal în comiterea infracţiunii. Sistemul

judiciar din Quebec a ales un dispozitiv care favorizează evaluarea continuă a autorului, imediat ce a intrat în procedura

judiciară, mai ales de către criminolog, al cărui rol central în evaluare este prezentat în acest material. Procesul prezentat

constituie un model de reflecţie pentru profesioniştii francezi din domeniul medical, judiciar şi penal şi oferă noi perspective

de practici profesionale, permiţând o lectură motivantă a faptelor comise de bolnavul mintal, departe de un tratament politico-

mediatic marcat de emoţia ce pare a contribui la stigmatizare continuă de către populaţie.

Subiect: autorul infracţiunii ; bolnav mintal ; închisoare ; psihiatrie ; sistem judiciar ; toleranţă zero

REVUE DU DROIT PUBLIC

10. BARELLA, XAVIER. – L’autonomie des assemblées parlementaires = Autonomia adunărilorparlamentare. În: Revue du droit public. – nr. 4, 2013, p.843-866.

Asistăm de câţiva ani la o voinţă a autorităţilor publice de a reda puterile Parlamentului. Revizuirea constituţională din 2008

referitoare la modernizarea instituţiilor răspunde aceste logici. Parlamentul are ca rol votarea de legi, aceasta fiind percepută

ca o voinţă generală. Dar această afirmaţie nu mai este adevărată începând cu Constituţia din 1958, întrucât Parlamentul nu

mai este singura autoritate rezultată din vot universal, iar legea nu mai este o normă incontestabilă.

Subiect: adunare ; autonomie ; legiferare ; Parlament

11. BECHET-GOLOVKO, KARI�E. – La dyarchie de l’exécutif en Rusie = Dualitatea executivului înRusia. În: Revue du droit public. – nr. 2, 2013, p.329-349.

Şeful statului în Rusia, ca marea majoritate a oamenilor „politici” ai acestei ţări, nu sunt supuşi „de facto” unei responsabilităţi

politice, căreia să-i dea socoteală pentru electori, şi de care să fie, dacă e cazul, sancţionaţi. Ei răspund doar în faţa aparatului

de stat, clanului, şi nu sunt sancţionaţi decât pentru trădarea clanului. Iar clanul poartă personalitatea moştenitorului, care va

prelua locul vacant , instituţie fondată de Boris Elţîn, care s-a bazat pe legitimitatea lui electorală, în favoarea lui Vladimir Putin.

Aceasta este logica de clan, care deformează profund logica instituţională rusă şi aduce atingere în mod particular raporturilor

executivului, sursa principală a puterii. În această perspectivă, elementele juridice care organizează un dualism în sânul puterii

executive, nu servesc decât la naşterea unui cadru instituţional de deformare a puterii.

Subiect: dualitate ; pluralism politic ; putere executivă ; Rusia ; viaţa politică

12. BERTHIER, LAURE�T. – L’obligation de résidence des agents publics = Condiţia de reşedinţă pentruagenţii publici. În: Revue du droit public. – nr. 2, 2013, p.261-286.

Condiţia de reşedinţă a agenţilor publici, realitate a dreptului francez, aparţine acelei categorii de obligaţii care se clădesc fără

a se putea, în realitate, explica fundamentul. Doctrina, fără a aborda problema frontal, pare, în tăcerea ei, să nu dorească o

încercare de explicare a motivelor. Condiţia de reşedinţă, de înţeles la vremea apariţiei ei, ar fi predispusă la declin astăzi, atât

timp cât nu mai face obiectul unei analize. Dar problema unei posibile învieri, dacă nu a unei supravieţuiri, merită totuşi a fi

pusă. La momentul în care Preşedintele Republicii ia în calcul varianta neinstalării sale la Palatul Elysée, impunând în acelaşi

timp miniştrilor săi să fie disponibili, nu lasă loc de reglementare a acestei condiţii de reşedinţă sub forma unei norme juridice?

Apelul la responsabilizarea agentului public permite, finalmente, asigurarea unei reînvieri a acestei condiţii, sub forma unei

sarcini inerente exerciţiului funcţiei sale.

Subiect: agent public ; funcţie ; obligaţie de reşedinţă

13. BODA, JEA�-SÉBASTIE�. – Le contentieux du remplacement des élus au Parlement européen

devant le Conseil d’Etat = Litigiul înlocuirii aleşilor în Parlamentul European în faţa Consiliului de Stat. În:

Revue du droit public. – nr. 1, 2013, p.3-26.

Este mai puţin obişnuit ca o decizie judecătorească să prezinte mai mult interes fiind vorba de soluţia pe care a adoptat-o şi de

capetele de cerere asupra cărora nu s-a pronunţat. Aceasta este şi ocazia – rară de altfel – de a se întreba asupra misiunii

judecătorului electoral, când intervine într-un litigiu distinct de cel legat de alegeri. În această dublă perspectivă, hotărârea

M. Toregrossa, dată de secţiunea contencioasă a Consiliului de Stat la 30 noiembrie 2011 asupra concluziilor contrare ale lui

D. Botteghi, se arată foarte bogată în învăţăminte. Studierea acestei hotărâri demonstrează dificultatea de interpretare a legii

din 7 iulie 1977 şi uşurinţa cu care judecătorul administrativ rămâne, în ultimul rând, maestrul jocului contencios, la graniţele

dreptului şi ale politicii.

Subiect: ales ; înlocuire ; litigiu ; Parlament european



14. CAILLOSSE, JACQUES. – Le juge administratif et la question de l’„efficacité” = Judecătoruladministrativ şi problema „eficacităţii”. În: Revue du droit public. – nr. 1, 2013, p.27-51.

În chestiuni legate de eficacitatea instanţelor administrative trebuie observat cum instituţia se transformă pentru a răspunde

noilor provocări: soluţionează mai repede cauzele, fără a face rabat de la calitatea actului de justiţie. Pentru a defini mai clar

noţiunea de eficacitate, autorul recurge la patru serii de argumente, pe cât de diverse, pe atât de posibile.

Subiect: administraţie ; eficienţă ; judecător ; lege

15. CALA�DRI, LAURE�CE. – La nature juridique et le régime contentieux des avis de l’Autorité de

la concurrence, apport d’une jurisprudence récente = �atura juridică şi regimul contencios al avizelorAutorităţii concurenţei, urmare a unei jurisprudenţe recente. În: Revue du droit public. – nr. 4, 2013,

p.771-785.

Termenul de „aviz” poate defini realităţi foarte diferite. Noţiune „înşelătoare”, doctrina constată de mai mult timp „inflaţia de

drept”, ceea ce conduce la o examinare sub alt unghi a acestor acte. Mai precis la examinarea a două hotărâri din 11 octombrie

2012, Consiliul de Stat a definit pentru prima dată natura juridică şi regimul contencios al „avizelor” Autorităţii concurenţei

(Adlc), adoptate în baza art. 462-1 alin.2 şi al L.462-4 al Codului comerţului. Înalta instanţă administrativă a fost sesizată

referitor la legalitatea celor două „avize” ale Adlc care au cunoscut un important ecou mediatic ca urmare a publicării lor pe

site-ul Autorităţii. Consiliul de Stat consideră în aceste cazuri „că luarea de poziţie şi recomandările’ Adlc „formulate cu această

ocazie nu constituie decizii atacabile.” Recursurile contencioase fiind respinse, subsecvent, cererile de verificare a chestiunii

prioritare de constituţionalitate (QPC) au fost respinse, în baza art. 61-1 al Constituţiei.

Subiect: Autoritatea concurenţei ; aviz ; Consiliul de Stat ; doctrina ; natura juridică

16. CAMBY, JEA�-PIERRE. – L’intérêt du parlamentaire à agir devant le juge administratif = Interesulparlamentarului de a acţiona în faţa judecătorului administrativ. În: Revue du droit public. – nr. 1, 2013,

p.97-106.

Între refuzul general impus de jurisprudenţă şi admiterea totală a unui interes de a acţiona în justiţie al parlamentarului, ar trebui

găsită o cale de mijloc, legată direct de exercitarea mandatului. În mod paradoxal, decizia „federaţiei naţionale de libertate a

gândirii” recunoaşte specificitatea mandatului parlamentar faţă de alte mandate politice – şi în special a mandatelor locale –

mai ales că mandatul de parlamentar privează de calea de recurs pe care o recunoaşte totuşi pentru titularul alesului local.

Subiect: drept de acţiune ; justiţiabil ; justiţie ; mandat de ales local ; mandat de parlamentar ; recurs

17. CAMGUILHEM, BE�OÎT. – L’illusoire personnalité juridique des assemblées parlementaires =

Iluzoria personalitate juridică a adunărilor parlamentare. În: Revue du droit public. – nr. 4, 2013, p.867-888.

Problema personalităţii juridice a adunărilor parlamentare este una dintre acelea care n-ar trebui a fi pusă. Organele legislative

ale Statului – adunările parlamentare – nu ar avea personalitate distinctă de acestea din urmă. Dar nu în calitate de organism

constituţional se poate pune problema personalităţii juridice a camerelor, ci mai ales ca servicii care se organizează liber şi emit

în această calitate acte juridice. Conceptul de personalitate juridică fiind „o realitate pur juridică” nu serveşte decât la

identificarea unui subiect de drept pentru domolirea dezbaterilor – aprinse uneori – dintre susţinătorii şi adversarii personalităţii

juridice a Statului, fiindcă astăzi nimeni nu mai contestă că Statul este un subiect de drept care acţionează prin organismele

sale.

Subiect: camere ; parlament ; personalitate juridică ; stat

18. DELAU�AY, BE�OÎT. – Quel juge pour les antennes relais? = Care judecător este competent să judeceacţiuni referitoare la antene de comunicaţii. În: Revue du droit public. – nr. 2, 2013, p.287-306.

Vectori de comunicare modernă, antenele sunt în acelaşi timp şi aparent paradoxal, factori de bruiaj în comunicaţii. Acest

lucru este verificat între operatorii de telefonie mobilă pe de-o parte, aflaţi mereu în căutarea de noi locuri de amplasare a

acestor instalaţii – şi colectivităţile sau asociaţiile pe de altă parte, care îşi doresc un mediu sănătos şi estetic, dar care sunt atrase

şi de redevenţa pentru ocuparea domeniului public aferent. De aici, multitudinea de acţiuni introduse la instanţe de grade

diferite, cu argumentare diferenţiată, rezultată mai ales din domeniul sănătăţii sau din principiul precauţiei, precum şi din

sumele care sunt diverse şi nu rareori considerabile.

Subiect: antene ; asociaţie ; colectivitate ; competenţă judecătorească ; comunicaţii ; litigii ; redevenţă

19. DUBOUT, EDOUARD. – L’efficacité structurelle de la question prioritaire de constitutionnalité en

question = Eficacitatea structurală a chestiunii prioritare de constituţionalitate pusă în dezbatere. În: Revue

du droit public. – nr. 1, 2013, p.107-134.

Este eficace „ceea ce produce, în condiţii normale şi fără ajutor suplimentar, efectul aşteptat”. Încercând o evaluare a eficacităţii

mecanismului chestiunii prioritare de constituţionalitate (QPC), trebuie mai întâi identificate obiectivele care au dus la crearea

lui, cu scopul de a şti în ce măsură au fost satisfăcute, sau chiar au depăşit aşteptările. În ultima vreme a devenit frecventă analiza

din punct de vedere al eficacităţii, în discursul juridic, mai ales din perspectiva legitimităţii regulilor şi mecanismelor care

compun un sistem. Obiectivul adesea invocat pentru introducerea în sistemul juridic al QPC este acela de ameliorare a protecţiei

drepturilor fundamentale. Sub acest unghi se va pune în acest studiu, problema eficacităţii QPC.

Subiect: chestiunea prioritară de constituţionalitate ; drepturi fundamentale ; eficacitate ; evaluare ; sistem



20. FROGER, CHARLES. – La sanction fiscale dans les jurisprudences constitutionnelle et européenne =

Sancţiunea fiscală în jurisprudenţa constituţională şi europeană. În: Revue du droit public. – nr. 4, 2013,

p.929-956.

Într-un interval de câteva săptămâni, Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Consiliul Constituţional au pus punct unei

dezbateri care a animat mult jurisprudenţa fiscală şi doctrina. Controversa era referitoare la întinderea exactă a puterilor

judecătorului asupra sancţiunilor date de administraţie. Cele două instanţe au afirmat consecutiv că judecătorul fiscal nu

dispune de o putere generală pentru modificarea în sensul creşterii sau reducerii sancţiunii.

Subiect: competenţa judecătorului ; control ; fiscalitate ; judecător ; sancţiune

21. HOUSER, MATTHIEU. – L’adoption des lois de programmation des finances publiques (LPFP) par

le Parlement = Adoptarea legilor de programare a finanţelor publice (LPFP) de către Parlament. În: Revue


LPFP, cum a fost definită în termenii Consiliului constituţional, „încadrează” legile finanţelor în patru mecanisme: fixarea

unui obiectiv bugetar pe termen mediu, trasarea unei căi de ajustare a situaţiei bugetare a administraţiei publice, crearea unui

mecanism de corectare pentru cazul când finanţele publice se îndepărtează de obiective şi înfiinţarea unei instituţii independente

– Înaltul Consiliu al finanţelor publice legat de Curtea de Conturi – care să intervină pe tot parcursul procesului bugetar. Pentru

unii autori, LPFP nu are valoare superioară legilor financiare şi nu se poate impune în faţa lor. Consiliul Constituţional însuşi

nu s-a pronunţat clar în această privinţă, iar ambiguitatea în ce priveşte ierarhia acestor legi dă naştere unor interpretări diferite.

Subiect: buget ; finanţe ; lege ; LPFP ; programarea finanţelor publice

22. KOUOMOU SIMO, LA�DRY. – Le temps législatif programmé à l’Assemblée nationale = Timpulprogramat pentru legiferare al Adunării �aţionale. În: Revue du droit public. – nr. 4, 2013, p.889-910.

Timpul este o dimensiune esenţială a vieţii parlamentare. Timpul de lucru de care dispune Parlamentul şi modul în care îl

foloseşte măsoară puterea lui, marcându-i locul între celelalte organisme ale Statului. În anul 2008, Adunarea Constituantă a

insistat asupra gestionării timpului în Parlament, revizuind profund procedura legislativă. În afară de contopirea „propunerii

de respingere” cu „chestiunea prealabilă” într-o „moţiune de respingere prealabilă” şi reducerea de la cinci la două minute a

timpului pentru dreptul la cuvânt alocat unor intervenţii, reforma Regulamentului Adunării naţionale din anul 2009 a instituit

o procedură originală: timpul programat pentru legiferare.

Subiect: legiferare ; parlament ; procedură parlamentară ; timp programat pentru legiferare

23. LECIS COCCO-ORTU, A��A MARIA. – L’intervention dans le cadre du contrôle „a posteriori” de

la loi en droit français et italien = Intervenţia în cadrul controlului legii „a posteriori” în dreptul francez şiitalian. În: Revue du droit public. – nr. 2, 2013, p.351-377.

Tema modurilor de participare la procesul constituţional este în centrul dezbaterilor constituţionaliştilor de zeci de ani. Ea se

înscrie de altfel, în cadrul unei chestiuni mai vaste referitoare la preocupările cele mai vechi şi recurente ale dreptului

constituţional: aceea de a şti cum să se asigure, în măsura posibilităţilor, urmărirea misiunii justiţiei constituţionale, în special

garantarea priorităţii Constituţiei şi protecţia drepturilor fundamentale. Nivelul de deschidere al contenciosului este de fapt unul

din elementele care caracterizează sistemele de justiţie constituţională, în care este greu de găsit un model unic de participare

la procesul constituţional. Dacă lărgirea căilor de acces pare, în teorie, o modalitate de asigurare a unei protecţii maximale a

drepturilor, justiţia constituţională trebuie să echilibreze în practică acest obiectiv cu exigenţele de funcţionalitate şi eficacitate.

Acest lucru face necesară adoptarea de limitări ale accesului „extern” – sesizarea –, ca şi a ceea ce s-ar putea numi accesul

„intern”, adică participarea la procesul aflat în desfăşurare.

Subiect: acces ; Constituţie ; constituţionalitate ; control ; intervenţie ; subiecte colective

24. MAG�O�, XAVIER. – La doctrine, la QPC et le Conseil constitutionnel: Quelle distance? Quelle

expertise? = Doctrina, QPC şi Consiliul constituţional: Ce distanţă? Ce expertiză? În: Revue du droit public. –

nr. 1, 2013, p.35-154.

Chestiunea prioritară de constituţionalitate (QPC) este un eveniment instituţional care dă ocazia doctrinei constituţionale de a

se (re)construi. Vizibilitatea care îi este dată impune la efort în acest sens. Trebuie sperat că doctrina constituţională va avea

timp pentru aceasta, cu scopul (pe care-l au de altfel şi alte ştiinţe) de a demonstra capacitatea sa de a răspunde mai bine

fenomenului social pe care îl reprezintă dreptul.

Subiect: Consiliul constituţional ; constituţionalitate ; discurs doctrinar ; doctrina judecătorească ; doctrina universitară ; QPC

25. MARTI�, SÉBASTIE�. – Les autorités publiques indépendantes: réflexions autour d’une nouvelle

personne publique = Autorităţile publice independente, reflecţii asupra unei noi persoane publice. În: Revue


Autoritatea administrativă independentă este un mecanism la care statul recurge din ce în ce mai des pentru îndeplinirea unor

funcţii referitoare la libertăţile fundamentale sau la activităţi economice. Multiplicarea lor şi reflecţiile juridice care decurg de

aici face obiectul unui studiu foarte important. Chiar denumirea sugerează dificultăţi în ceea ce priveşte calificarea acestor

autorităţi, fiindcă sunt, aşa cum le-a denumit J.-M. Sauvé: „expresia unui oximoron pe care l-am putea califica drept ontologic:

este uneori o autoritate administrativă (în cadrul statului), dar în acelaşi timp şi o autoritate independentă. În acest cadru,

acordarea de personalitate juridică unor autorităţi administrative independente, constituie o evoluţie deloc neglijabilă.

Subiect: autoritate administrativă independentă ; autoritate naţională ; autoritate publică independentă ; persoană publică



26. PETIT, JACQUES. – Intangibilité et ouvrage public inachevé = Intangibilitate şi lucrarea publicăneterminată. În: Revue du droit public. – nr. 1, 2013, p.79-95.

Ingenioasa construcţie a lucrării publice prin participare a permis ca o lucrare publică neterminată să devină intangibilă, graţie

supleţei metodei bilanţului, adaptând perfect intensitatea variabilă, dar per ansamblu slabă, a utilităţii sale. Odată cu hotărârea

dată în cauza Comuna de Valmeinier, lucrurile s-au schimbat, în sensul că această intangibilitate a fost atenuată, oferind

retrospectiv, puţin adevăr într-o eroare a doctrinei.

Subiect: intangibilitate ; intangibilitate atenuată ; lucrare publică

27. SIMMALA, DI GORE. – Le pouvoir de „saisine” de la Cour pénale internationale par le Conseil de

sécurité des �ations Unies: entre nécessité et légitimité = Dreptul de sesizare a Curţii Penale Internaţionalede către Consiliul de Securitate al �aţiunilor Unite: între necesitate şi legitimitate. În: Revue du droit public. –

nr. 2, 2013, p.433-452.

Paradoxul identificat în acest articol, între necesitate şi legitimitate, poate fi depăşit prin evoluţia atitudinii membrilor

permanenţi ai Consiliului de Securitate. Această evoluţie s-ar face simplu, printr-o ratificare a Tratatului de la Roma de către

cei cinci membri permanenţi, sau măcar cei trei rămaşi, adică Rusia, China şi Statele Unite. Această ratificare ar demonstra

adeziunea lor deplină şi totală la obiectul însuşi al acestui drept de sesizare, la căutarea păcii şi securităţii internaţionale, prin

reprimarea universală a crimelor internaţionale.

Subiect: Consiliul de Securitate al ONU ; CPI ; crime internaţionale ; drept ; legitimitate ; sesizare

28. TARTOUR, LAURE�CE. – Le principe de protection de la confiance légitime en droit public français =

Principiul protecţiei încrederii legitime în dreptul public francez. În: Revue du droit public. – 2, 2013,

p. 307-327.

Influenţa exponenţială a principiul protecţiei încrederii legitime asupra dreptului străin şi comunitar nu mai trebuie demonstrată.

Mulţi, însă, sunt de acord că protecţia încrederii legitime nu poate fi consacrată ca un principiu general al dreptului francez,

iar poziţia Consiliului de Stat întăreşte acest punct de vedere. Pe de altă parte, ne putem întreba dacă această poziţie poate

rezista, şi nu „se încumetă să rămână departe de un curent intelectual care priveşte ansamblul Europei juridice”. În contextul

abundenţei de acte normative, de complexificare a acestora şi de transformare a relaţiilor între actorii publici sau privaţi,

această reticenţă poate părea a fi depăşită şi ar putea fi chiar taxată de conservatorism.

Subiect: drept intern ; drept public francez ; încredere ; legitim ; principiu ; securitate juridică

29. TETA�G, FRA�C DE PAUL. – La dimension européenne des manuels de droit constitutionnel

français = Dimensiunea europeană a manualelor de drept constituţional franceze. În: Revue du droit public. –

nr. 1, 2013, p. 155-171.

Juriştii sunt în general ataşaţi curentelor şi principiilor pe care le-au studiat în timp. Aceasta face ca la un moment dat să aibă

loc confruntări între diverse curente. Concluzia studiului de faţă este aceea că se poate susţine legătura dintre disciplina drept

constituţional şi categoria Stat, legătură care este departe de a fi una ontologică şi că substituirea este măcar teoretic realizabilă.

Totuşi, ce formă poate avea un manual de drept constituţional care îşi propune o substituire cu o teorie a Europei vechi,

rezistentei si eficientei teorii a Statului care a trecut cu bine proba timpului şi a spaţiului, dovedindu-şi din plin valoarea.

Subiect: Constituţie ; drept constituţional ; Europa ; Stat ; teorie

30. Voizard, Karl-Henri. – Les sociétés publiques locales: essai de mise en perspective = Societăţile publicelocale: ce perspective? În: Revue du droit public. – nr. 4, 2013, p.787-827.

Colectivităţile locale pot, în temeiul Legii din 28 mai 2010 să creeze societăţi comerciale pe care le controlează îndeaproape;

aceste întreprinderi cu capital exclusiv public acţionează asemenea unui filtru în sensul în care dispozitivul permite sustragerea

de la cvasi-totalitatea regimurilor de drept public a actelor pe care colectivităţile acţionare le iau prin acest intermediu. Ar fi

totuşi exagerat să se afirme că acest nou gen de întreprindere publică reprezintă, în Franţa, chintesenţa însăşi a introducerii

modelului privat în gestionarea afacerilor publice. Totuşi, dacă în dreptul francez mecanismul nu este nou, el nu atingea până

acum structurile care acţionau la nivel naţional, clar delimitate.

Subiect: acţionariat ; colectivitate ; gestiune ; parţial substituibilă ; societate publică

REVUE I�TER�ATIO�ALE DE DROIT COMPARÉ

31. ABDULGHA�I, MOHAMAD ; DÉCHAUX, RAPHÄEL. – Les arrêts de la Cour Constitutionnelle

Suprême égyptienne du 14 juin 2012. La juridictionnalisation des transitions démocratiques en question =

Hotărârile Curţii Constituţionale Supreme egiptene din 14 iunie 2012. Punerea în dezbatere a hotărârilorjudecătoreşti din domeniul tranziţiilor democratice. În: Revue internationale de droit comparé. – nr. 2, 2013,

p.359-389.

Articolul propune un comentariu asupra a două hotărâri date la 14 iunie 2012 de către Curtea constituţională supremă egipteană,

în care ea declară ca neconstituţionale legile referitoare la organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale. Foarte criticată



în Egipt, această jurisprudenţă a făcut să se clatine o tranziţie democratică, exemplară până la acea dată. O lovitură de Stat

militară a fost evitată în ultima clipă, iar efectele ei se resimt încă şi astăzi. Autorii încearcă să explice cauzele şi consecinţele

acestor două hotărâri, al căror impact a fost resimţit până în Occident. Această jurisprudenţă are locul ei şi în cadrul studiului

despre „primăvara arabă” alcătuit de comparatişti. Această jurisprudenţă aduce în discuţie rolul hotărârilor judecătoreşti asupra

tranziţiilor democratice în statele post-revoluţionare. Se propune deci o discutare a argumentelor Curţii, o traducere rezumată

a celor două hotărâri şi un index cronologic a evenimentelor marcante.

Subiect: Curtea constituţională egipteană ; decizii ; democraţie ; Egipt ; hotărârile Curţii ; impact asupra tranziţiei

32. AZAR-BAUD, MARIA JOSÉ. – Le projet d’unification des Codes civil et de commerce d’Argentine =

Proiectul de unificare a Codurilor civil şi de comerţ ale Argentinei. În: Revue française de droit constitutionnel. –

nr. 2, 2013, p.259-286.

În acest moment se discută în Argentina proiectul de unificare a Codului civil cu cel comercial. Acest proiect modifică structura

şi aspectele substanţiale ale dreptului privat. Începe printr-un titlu preliminar, în care coexistă reguli, principii şi valori, destinate

a înlesni înţelegerea corpului reglementării, dar mai ales, acoperă bine lacunele legislative. Se remarcă apoi introducerea de

noţiuni şi instituţii referitoare la un drept privat colectiv şi la dreptul internaţional privat. Apar paradigme noi, referitoare la

familie în context multicultural, la protecţia persoanei umane, la nediscriminare, la dreptul consumatorilor, iar materia bunurilor

şi a responsabilităţii civile este analizată ca sistem. Urmează Fundamentarea, care se dovedeşte utilă pentru înţelegerea filozofiei

juridice şi sociale. Dacă prin acest proces de unificare unii se tem de o „civilizare” sau de o „comercializare” a raporturilor,

trebuie lăsat consumatorul să decidă, depăşind ruptura drept civil-drept comercial. Este vorba de fapt, de constituţionalizarea

dreptului privat sau altfel spus, de punere în aplicare a principiilor constituţionale, provenind în majoritate din ultima reformă

a Constituţiei (1994) care a încorporat şi a dat putere de lege unora dintre tratatele internaţionale.

Subiect: Argentina ; drept civil ; drept comercial ; încorporare tratate ; unificare

33. AZIZ DIOUF, ABDOUL. – Etude critique de l’impossibilité morale dans la preuve des actes juridiques

en Afrique noire francophone = Studiu critic asupra imposibilităţii morale de dovadă a actelor juridice înAfrica neagră francofonă. În: Revue internationale de droit comparé. – nr. 2, 2013, p. 391-418.

În sistemul juridic al „civil law”, dovada actelor juridice este marcată de formalism. Înscrisul – act autentic sau act sub

semnătură privată – este suportul probei în faţa judecătorului. Acest sistem de preconstituire a probei a fost preluat de Statele

Africii negre francofone. Paradigma înscrisului în proba actelor juridice, deschide uneori câteva excepţii, printre care şi

imposibilitatea morală. Concept faptic, imposibilitatea morală este analizată în Franţa de manieră restrictivă de către

jurisprudenţă. Ce ar fi sau ce ar trebui să fie aceasta în Africa neagră francofonă? La această întrebare încearcă să răspundă

acest studiu.

Subiect: imposibilitate morală ; înscris ; probă

34. BE� ACHOUR, SOUHAYMA. – Les conflits de procédures et de décisions en droit international

privé tunisien = Conflictele de proceduri şi de decizii în dreptul internaţional privat tunisian. În: Revue

internationale de droit comparé. – nr. 2, 2013, p.287-317.

Conflictele de proceduri şi de decizii constituie unele dintre dificultăţile majore dintre relaţiile private internaţionale. În ciuda

importanţei sale, problema n-a reţinut cu adevărat atenţia doctrinei tunisiene. Cât despre dreptul pozitiv, nu există o

reglementare globală şi satisfăcătoare în materie. Câteva reguli timide şi insuficiente sunt date de textele dreptului comun şi

de convenţiile internaţionale ratificate de Tunisia. Faţă de lacunele textelor de reglementare, tribunalele au forţat unele soluţii,

care rămân totuşi, nesigure. Faţă de o procedură străină, judecătorii se arată neîncrezători în privinţa excepţiilor de litispendenţă

şi de conexitate. Faţă de o decizie străină, atitudinea lor variază în funcţie de „valoare”. De fapt, dacă deciziile care beneficiază

de o recunoaştere imediată pot bloca o procedură naţională, cele supuse procedurii de „exequatur” sau cele revizuibile nu

permit acest lucru. Referitor la conflictul dintre o hotărâre străină şi una naţională, el va fi soluţionat în favoarea celei de-a doua.

Subiect: conflict de legi ; decizii ; doctrină ; judecător ; proceduri ; Tunisia

35. BUSSA�I, MAURO. – La responsabilité des agences de notation de crédit. Brèves remarques sur un

enjeu global = Răspunderea agenţiilor de rating. Scurte consideraţii asupra mizei globale. În: Revue


Urmare a crizei financiare, agenţiile de rating au fost criticate deschis în cadrul dezbaterilor publice şi juridice. Imaginea care

a rezultat este una conform căreia agenţiile de rating au compromis calitatea activităţii lor, cu scopul facilitării vânzării

serviciilor lor şi pentru ruperea sau apărarea unor părţi din piaţă. Şi în S.U.A. ca şi în Europa, reglementarea abordată s-a

concentrat mai ales pe utilizarea aceloraşi instrumente administrative, care, până în prezent s-au dovedit ineficiente. Din acest

motiv, cercetătorii au început să pună în discuţie responsabilitatea regimurilor actuale ale acestor agenţii şi să se întrebe dacă

este rezonabil a se păstra aceste agenţii ca organizaţii private cu scop lucrativ sau să fie transformate în organisme publice. Şi

totuşi, nu se poate răspunde la întrebarea referitoare la statutul optim şi al responsabilităţii agenţiilor decât după ce a fost luată

în considerare o perspectivă diferită, care nu creează un plan naţional sau regional destinat a izola practicile ilicite la nivel

global, ci mai degrabă creează o strategie vizând instaurarea unui model de responsabilitate practică şi eficace a agenţiilor la

nivel mondial. În această viziune, miza poate fi definită fie din punct de vedere centralizat şi politic, fie dintr-unul descentralizat

şi juridic.

Subiect: agenţie de rating ; cotaţie ; reputaţie ; responsabilitate



36. DELIYA��I-DIMITRAKOU, CHRISTI�E. – Egalité multidimensionnelle et discrimination

multiples en droit comparé = Egalitate multidimensională şi discriminare multiplă în dreptul comparat.În: Revue internationale de droit comparé. – nr. 3, 2013, p.681-718.

Acest studiu examinează problemele juridice care dau naştere discriminărilor multiple, mai precis diferenţierilor în dauna

persoanelor care rezultă din coexistenţa şi interacţiunea mai multor medii. Cauza subsecventă a acestor probleme este modul

fragmentar în care sistemele juridice au în vedere semnele identitare care formează motivele de discriminare condamnabile.

Dar abordarea multidimensională de egalitate care emană din dreptul nediscriminării al Uniunii Europene este în măsură să

promoveze o apropiere mai generală de identitatea umană. Capitolele care compun acest studiu abordează succesiv: principalele

forme de discriminare multiplă şi obstacolele de care se lovesc abordările juridice; eforturile făcute în cadrul diverselor sisteme

juridice în scopul depăşirii obstacolelor în cauză şi măsurile care trebuie adoptate la nivel naţional şi la nivelul Uniunii Europene

în scopul eficientizării luptei contra acestor discriminări.

Subiect: demnitate ; discriminare ; identitate ; individ ; mediu ; multidimensiune ; respect

37. FERRA�D, FRÉDÉRIQUE. – Droit de la famille et obligations alimentaires. Aperçu comparatif =

Dreptul familiei şi obligaţia pensiei alimentare. Studiu comparativ. În: Revue internationale de droit comparé. –

nr. 3, 2013, p.637-680.

Consecinţa oficializării unei legături familiare este solidaritatea morală şi financiară. Dispoziţiile naţionale sunt foarte

asemănătoare în ceea ce priveşte cuplurile căsătorite. Întinderea solidarităţii între partenerii care au consimţit la un parteneriat

înregistrat, este însă foarte diferit, de la o ţară la alta. În caz de divorţ, drepturile naţionale tind din ce în ce mai mult către soluţii

tip „clean break” (plata unei sume forfetare sau limitarea în timp a pensiei alimentare după divorţ), în care este favorizat

acordul soţilor asupra consecinţei separaţiei lor. Obligaţia alimentară faţă de copii este impusă în toate statele, dar diferenţe

pot exista în ceea ce priveşte debitorii (chestiunea socrilor de exemplu). O problemă importantă în caz de pluralitate de creditori

pentru alimente este cea a rangului lor şi pe care unele drepturi naţionale au rezolvat-o într-un mod foarte precis. Dispoziţii

penale şi măsuri de executare silită urmăresc facilitarea plăţii sumelor cu caracter vital. Solidaritatea familială este printre

altele întărită de solidaritatea socială prin grija Statului.

Subiect: divorţ ; întreţinere ; obligaţie ; pensie alimentară ; rang creditori

38. GAZIER, A��E. – Les notions de „services publics” en droit russe = �oţiunea de „servicii publice”în dreptul rus. În: Revue française de droit constitutionnel. – nr. 3, 2013, p.551-561.

Până nu demult, noţiunea de „servicii publice” în Rusia nu era cunoscută, dar există un tip de servicii numite „comunale”,

funcţionale din epoca ţaristă, trecând prin perioada sovietelor, ajungând până azi; totuşi, după anii 1990, odată cu reformele

din toate domeniile vieţii sociale, şi mai ales după 2004 – anul în care s-au petrecut importante reforme în domeniul

administraţiei ruse – noţiunea de „servicii publice” devine din ce în ce mai utilizată, întâi de sfera politică, apoi de mediul

juridic, pentru ca apoi să facă parte din aşa numitele „servicii statale”. Pentru că în limba rusă există o serie de expresii asociate

ideii de serviciu public, studiul de faţă îşi propune analiza acestor noi servicii publice, apoi găsirea de legături stabilite de

doctrină între utilizarea lor şi concepţiile Statului.

Subiect: reforma administrativă ; Rusia ; servicii de stat ; servicii publice ; stat

39. HARDY-DUSSAULT, MARIA��E ; Helly, Denise. – L’ordre public international québécois et les

dissolutions de mariage prononcées en pays musulmans = Ordinea publică internaţională din Quebec şidesfacerea căsătoriei pronunţată în ţări musulmane. În: Revue internationale de droit comparé. – nr. 3, 2013,

p.719-736.

Studiul de faţă este rezultatul preocupării referitoare la tratamentul aplicat de instanţele judecătoreşti normelor musulmane în

cadrul litigiilor legate de familie şi mai precis, metodelor folosite pentru recunoaşterea sau înfrângerea unei norme străine.

Intervenţia noţiunii de ordine publică aşa cum este ea înţeleasă în relaţiile internaţionale va fi abordată în cadrul materialului.

Ca şi în Franţa, în scopul asigurării respectului valorilor fundamentale ale societăţii, acest standard permite judecătorilor din

Quebec refuzarea aplicării unei legi străine sau recunoaşterea unei hotărâri date de o altă jurisdicţie. Astfel, uneori ordinea

publică se opune recunoaşterii deciziilor străine care, fondate pe o lege considerată discriminatorie, are ca efect ruperea

legăturilor matrimoniale. Utilizarea acestei noţiuni ridică totuşi unele dificultăţi pe care acest studiu încearcă să le abordeze.

Subiect: desfacerea căsătoriei ; jurisdicţie ; ordine publică internaţională ; Quebec ; regimul căsătoriei

40. IBIZA GARCIA-JU�CO, A�A MARIA. – Le Cadastre espagnol = Cadastrul spaniol. În: Revue


Cadastrul spaniol este un registru administrativ în sarcina Ministerului de Finanţe, unde sunt înregistrate toate bunurile

imobiliare ale ţării. El conţine o descriere completă a bunurilor, reprezentarea lor grafică şi valoarea lor de piaţă. Obiectivitatea

evaluării a făcut din această instituţie un pilon fundamental în gestiunea fiscalităţii imobiliare a diferitelor administraţii

teritoriale spaniole, deşi caracterul tradiţional a fost acela de funcţie fiscală. Astăzi, informaţiile fizice, economice şi juridice

ale Cadastrului sunt foarte utile, ceea ce a permis acestei instituţii situarea pe primul loc, în faţa unui alt mare registru imobiliar

al ţării, Registrul Funciar.

Subiect: cadastru ; funciar ; imobil ; impozit ; registru ; valoare de piaţă



41. KAZADI MPIA�A, JOSEPH. – La Cour Pénale Internationale (CPI) et la République Démocratique

du Congo (RDC): 10 ans après = Curtea Penală Internaţională (CPI) şi Republica Democratică Congo: după10 ani. În: Revue internationale de droit comparé. – nr. 2, 2013, p.419-462.

La 10 ani de la intrarea în vigoare a Statutului de la Roma al CPI, dreptul congolez a cunoscut reforme care au integrat în

legislaţia congoleză unele dispoziţii pertinente ale acestui Statut. Principiul cooperării între CPI şi RDC a fost pus în evidenţă

şi se manifestă prin situaţia în curs a RDC în faţa CPI. Principiul de complementaritate este acelaşi, fie că se exercită prin

reprimarea crimelor internaţionale în faţa CPI sau în faţa instanţei congoleze. Acestea au produs o jurisprudenţă prolifică şi

demnă de luat în considerare, putând a se înscrie printre contribuţiile judecătoreşti congoleze la dezvoltarea dreptului

internaţional penal şi umanitar. Acest articol îşi propune examinarea procesului de adaptare a dreptului congolez la Statutul

de la Roma al CPI, analizând avantajele şi slăbiciunile lui.

Subiect: Congo ; CPI ; drept intern congolez ; infracţiuni ; jurisprudenţă

42. MORISSETTE, YVES-MARIE. – Les caractéristiques classiquement attribuées à la common law =

Caracteristicile specifice ale „common law”. În: Revue internationale de droit comparé. – nr. 3, 2013,

p.613-636.

Articolul de faţă se concentrează pe câteva caractere specifice ale common law. Astfel, se subliniază sub forma a patru aspecte

importanţa rădăcinilor sale istorice: rolul primordial al tribunalelor regale din 1066 până în secolul al XIX-lea, lenta evoluţie

a conceptului de „equity”, locul secundar deţinut mult timp de „lege” în sensul de reglementare şi apariţia târzie a „ştiinţei

dreptului”. În a doua parte, autorul descrie influenţa în ziua de azi asupra unor instituţii şi proceduri caracteristice a acestui

common law şi tradiţia civilistă (care presupune buna-credinţă în dreptul contractelor) şi noile tendinţe contemporane creionate

de teorii savante (legal scolarship).

Subiect: common low ; dialog ; drept civil ; globalizare ; lege ; regalitate ; rege

43. TAIBI, ACHOUR. – Les limites du principe de la liberté d’investir en droit algérien = Limiteleprincipiului de libertate de investire în dreptul algerian. În: Revue internationale de droit comparé. – nr. 3,

2013, p.763-787.

Conştient de necesitatea şi beneficiile capitalului privat, în mod special al celui străin în dezvoltarea economică, guvernul

algerian caută revederea legislaţiei economice în vigoare, propunând în acest sens mai multe avantaje în materie. Începând cu

anii 80, principiul libertăţii de investire constituie, fără îndoială, dispoziţiile cele mai vizibile ale procesului. Dacă studierea

legislaţiei economice algeriene relevă cu certitudine progrese deloc neglijabile ale chestiunii în cauză, analizând încadrarea

juridică în general şi a climatului investiţional, se poate constata că principiul libertăţii de investire este relativ, mergând până

la a juca un rol decorativ. Pentru raţiuni juridice, dar şi politice, acesta este exagerat şi este greu de spus că există o veritabilă

libertate de investire. De fapt, ţinând cont de supra-reglementarea de care suferă sfera economică, de climatul investiţiilor care

domneşte în Algeria şi de ineficientul control exercitat asupra executivului, investiţiile sunt departe de a fi complet libere.

Subiect: Algeria ; capital ; cesiune ; drept ; investitor ; investiţie ; teren

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL ET DE DROIT ÉCO�OMIQUE

44. BOYSSO�, BE�OÎT DE. – De la faculté de déclarer sa créance alimentaire dans le cadre de la

procédure collective et de ses conséquences = Opţiunea declarării creanţei alimentare în cadrul proceduriiinsolvenţei şi consecinţele acesteia. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. –

nr. 2, 2013, p.191-202.

Reglementările legale în ce priveşte procedura insolvenţei evidenţiază – de la reforma din 2008 – caracterul exterior al

creanţelor alimentare. Acestea sunt ocrotite de obligarea declarării (potrivit art.L.622-24 din C.com.). N-ar fi totuşi inutil a se

întreba despre existenţa, în profitul creditorului alimentar, a unei opţiuni de declarare reziduală. Se pare că o astfel de facultate

ar putea fi admisă, conducând la un cumul de acţiuni a căror exercitare este efectivă şi aceasta pentru că nicio suspendare nu

se opune, nici în cadrul procedurii, nici în ceea ce priveşte urmările personale. Acest cumul este cu atât mai interesant cu cât

cresc considerabil şansele de plată a creanţei, bunurile ce formează patrimoniul afectat fiind diferite şi în principiu rezervate.

Subiect: creditor ; patrimoniu ; pensie alimentară ; procedura insolvenţei

45. DEHARO, GAËLLE. – Stratégie judiciaire et performance de l’entreprise: approche dynamique de

droit processuel appliquée à l’entreprise = Strategie judiciară şi performanţa întreprinderii: abordaredinamică a dreptului procesual aplicat întreprinderii. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit

économique. – nr. 2, 2013, p.177-189.

Conştientizarea importanţei dreptului în funcţionarea întreprinderilor este un fenomen recent, dar evoluţia acesteia este rapidă

şi considerabilă. În mod empiric, dreptul conduce la o mai bună gestionare a riscurilor juridice prin dezvoltarea instrumentelor

de gestiune care se sprijină pe anticiparea şi cartografierea potenţialelor riscuri. Totuşi, realizarea riscului nu poate fi exclusă

în totalitate, nici cu preţul unei prevenţii eficiente a riscurilor previzibile. Astfel, controlul riscului fiind limitat, întreprinderea

nu trebuie să se descurajeze în a întreprinde sau în a dezvolta activităţi benefice de teama unui proces: afară de prevenţie,

gestiunea riscului se sprijină şi pe gestionarea procesului şi a regulilor care îl guvernează.

Subiect: drept aplicabil ; funcţionare întreprindere ; gestionare ; performanţa întreprinderii ; proces ; strategie



46. ESCHYLLE, JEA�-FLORIA�. – La capacité commerciale du mineur émancipé = Capacitateacomercială a minorului emancipat. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. –

nr. 2, 2013, p.203-221.

Pentru a permite minorului emancipat să acceadă la statutul de comerciant, Legea nr. 2010-658 din 15 iunie 2010 a modificat

puţin dispoziţiile codului de comerţ (art.L.121-2) şi ale codului civil (art.413-8). În acest fel, legea reia o tradiţie seculară care

a fost abandonată în 1974. Dacă accederea la statutul de comerciant este relativ simplă, în schimb consecinţele acestui fapt nu

au fost avute în vedere, ceea ce înseamnă că minorul comerciant accede la o capacitate comercială de plin drept, sau altfel spus,

beneficiază de toate drepturile şi suportă toate obligaţiile proprii unui comerciant. Examinarea exhaustivă a acestor drepturi

şi obligaţii permit evidenţierea unui număr de dispoziţii care au rămas neschimbate şi în acelaşi timp ireconciliabile cu spiritul

legii. În acest caz, una din două: fie judecătorul se va strădui să şteargă incoerenţele legislative printr-o interpretare rezonabilă

sau legiuitorul va interveni pentru a completa norma, dându-i coerenţă.

Subiect: capacitate ; comerciant ; drepturi ; minor emancipat ; obligaţii

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉE�

47. BLA�C, DIDIER. – La planification des services de santé et le droit de l’Union Européenne. Vers la

reconnaissance d’une „exception sanitaire” ou l’intégration de la santé au marché? = Planificareaserviciilor de sănătate şi dreptul Uniunii Europene. Către recunoaşterea unei „excepţii sanitare” sau integrareasănătăţii pe piaţă? În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr. 2, 2013, p.217-238.

Planificarea sanitară existentă în numeroase state membre pare ameninţată de către construcţia europeană, în măsura în care

aceasta se va face prin realizarea unei vaste pieţe fără frontiere şi în condiţiile în care structura existentă este jalonată de

importante preocupări teritoriale. La nivelul statelor, planificarea alimentează sistemul de sănătate publică pentru a asigura o

reţea teritorială raţională şi coerentă. La nivel european, sănătatea este percepută ca un ansamblu de reguli care guvernează

piaţa internă, inclusiv cele care creionează un cadru derogatoriu. Întâlnirea dintre cele două a alimentat de-a lungul timpului

o jurisprudenţă echilibrată între exigenţele pieţii interne şi preocupările sanitare. În sensul unei apropieri care asimilează

serviciile de sănătate în spital cu cele ambulatorii, care evidenţiază activităţi acoperite de libera prestare de servicii, judecătorul

european pleacă de la recunoaşterea planificării spitaliceşti pentru a o extinde ansamblului de activităţi medicale. Astfel, el

conciliază planificarea îngrijirii medicale şi piaţa într-un raţionament care lasă loc unei posibile „excepţii sanitare”

Subiect: autorizare prealabilă ; drept european ; exigenţe imperative ; libertate de stabilire ; planificare ; sănătate

publică

48. DELZA�GLES, BÉATRICE. – Les affaires hongroises ou la disparition de la valeur „integration”

dans la jurisprudence de la Cour de justice = Cauzele ungureşti sau dispariţia noţiunii de „integrare” înjurisprudenţa Curţii de justiţie. În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr. 2, 2013, p.201-215.

În două hotărâri date recent contra Ungariei (Ungaria c/ Slovacia din 16 octombrie 2012 şi Comisia Europeană c/ Ungaria din

6 noiembrie 2012), Curtea de Justiţie s-a arătat mai puţin creativă decât în trecut, asupra implicaţiilor juridice şi politice ce

incumbă unui stat aparţinând Uniunii Europene. În timp ce în Ungaria se cristalizează îngrijorări ale societăţii civile, ale

instituţiilor inclusiv ale statelor membre ale Uniunii Europene, de la ajungerea la putere a lui Ludovic Orban în 2010, instanţa

europeană ratează ocazia de a-i reaminti elementele necesare construcţiei ordinii juridice europene şi renunţă la a juca rolul

său de determinant esenţial al procesului de integrare europeană.

Subiect: apartenenţa statelor la UE ; bună vecinătate ; Curtea de Justiţie ; drepturi fundamentale ; integrare ; Ungaria

49. BECHERAOUI, DOREID. – Les incidences de la Convention arabe de lutte contre le terrorisme sur

le droit interne libanais et sur le Tribunal Spécial pour le Liban = Incidenţele Convenţiei arabe de luptăcontra terorismului asupra dreptului intern libanez şi asupra Tribunalului Special pentru Liban. În: Revue


Articolul 2 din Statutul Tribunalului Special pentru Liban se referă la dispoziţiile Codului penal libanez aplicabil în materia

terorismului şi la Legea libaneză din 11 ianuarie 1958 care aspreşte pedepsele referitoare la rebeliune, război civil şi luptă

confesională. Acest Statut nu conţine nicio menţiune referitoare la aplicarea Convenţiei arabe asupra represiunii terorismului.

Se pare că redactorii Statutului nu au dorit să considere Convenţia arabă ca o sursă de drept aplicabilă în faţa TSL. De fapt, în

cursul „lucrărilor preparatorii” redactorii au prezentat punctul lor de vedere asupra aplicabilităţii Convenţiei arabe în procesele

penale de competenţa TSL care respingea vădit această posibilitate. Unele dispoziţii ale Convenţiei arabe sunt incompatibile

cu dreptul internaţional umanitar şi cu drepturile omului. Or, Rezoluţia 1664 (2006) a ONU prevede că TSL trebuie fondat pe

normele internaţionale cele mai bune ale justiţie penale. De la acest moment, deliberând asupra infracţiunilor cu care este

sesizat, TSL nu se poate sprijini pe o Convenţie care este incompatibilă cu drepturile internaţionale ale omului. De notat şi faptul

că Convenţia arabă nu a fost încorporată în sistemul juridic intern libanez. Neavând sancţiuni penale pentru infracţiunile

teroriste şi de terorism în textul său, Convenţia arabă nu este, în consecinţă, direct aplicabilă de către instanţele represive

libaneze.

Subiect: Convenţia arabă ; infracţiune ; Libia ; război ; terorism ; Tribunalul Special pentru Liban



* Lucrare realizată de Mihaela BORA, Consiliul Legislativ

Cărţi recent achiziţionate de Biblioteca Consiliului Legislativ

– Bibliografie indexată* –

1 – Administraţia publică: teste pentru licenţe / coord.: Sica Stanciu, Petre Popeangă, Anton Parlagi ... –

Bucureşti: Pro Universitaria, 2013. – 198 p. – ISBN 978-606-647-634-8: 27 lei

SUBIECT: drept administrativ; instituţii publice, management; finanţe publice; resurse umane, management.

342.9/A22

2 – ALEXA�DRU, IOA�. Ministerul Public între executiv şi justiţie / prof.univ.dr. Ioan Alexandru. –

Ed. a 2-a rev. şi adăug. – Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2013. – 146 p. – ISBN 978-606-673-088-4:

15,20 lei

SUBIECT: România; Ministerul Public; Consiliul Europei.

347.98/A39

3 – A�DREŞA�-GRIGORIU, BEATRICE ; ŞTEFA�, TUDOREL. Tratatele Uniunii Europene:

actualizat 13 septembrie 2013 / Beatrice Andreşan-Grigoriu; Tudorel Ştefan. – Bucureşti: Editura Hamangiu,

2013. – 304 p. – ISBN 978-973-1720-59-3: 19,80 lei

SUBIECT: Tratatul Comunităţii Europene; Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană; Tratatul privind instituirea Uniunii

Europene.

341.217(4)UE / A51

4 – A�GHEL, IO� M. Tratatele încheiate de România ca ultim criteriu de apreciere a politicii sale externe

(scurte consideraţii cu privire la tratatele bilaterale) / Ion M. Anghel. – Iaşi: Editura Junimea, 2013. –

724 p. – ISBN 978-973-37-1702-7: 20 lei

SUBIECT: tratat bilateral; istorie diplomatică; România.

341.7/A58

5 – A�GHE�I, SMARA�DA. Drept comercial: profesioniştii-comercianţi / prof.univ.dr. Smaranda Angheni. –

Bucureşti: Editura C. H. Beck, 2013. – XXIII+304 p. – ISBN 978-606-18-0153-4: 35,94 lei

SUBIECT: drept comercial; comerciant; fond de comerţ; societăţi comerciale; societate pe acţiuni; societate cu răspundere

limitată; grup de interes economic; lichidare.

347.7/A60

6 – AURESCU, BOGDA�. Sistemul jurisdicţiilor internaţionale / lect. univ.dr. Bogdan Aurescu. – ed. a 2-a,

revăzută şi adăugită. – Bucureşti: Editura C. H. Beck, 2013. – 350 p.- ISBN 978-606-18-0228-9: 35,94 lei

SUBIECT: drept internaţional; arbitraj şi jurisdicţie internaţională; Curtea Permanentă de Arbitraj; Curtea Internaţională de

Justiţie; Tribunalul Internaţional pentru Drepturile Mării; Curtea Penală Internaţională; Curtea Europeană a Drepturilor Omului;

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

341.6/A93

7 – BARBU, MIHAIL C. Cartea de termene în procedura civilă / Mihail C. Barbu. – ed. a 3-a, rev. –

Bucureşti: Editura C. H. Beck, 2013. – 304 p. – ISBN 978-606-18-0142-8: 23,95 lei

SUBIECT: noul Cod de procedură civilă; termen de procedură.

347.9/B30



8 – BĔLOHLÁVEK, ALEXA�DER J. Protecţia consumatorilor în procedura de arbitraj / Alexander J.

Bĕlohlávek; trad. Ludovic Mleziva. – Bucureşti: Editura C. H. Beck, 2013. – XXVI+610 p. – ISBN

978-606-18-0129-9: 119,40 lei

SUBIECT: dreptul consumatorului; arbitraj; protecţia consumatorului; drept comparat.

366/B42

9 – BODOAŞCĂ, TEODOR ; DRĂGHICI, AURELIA; PUIE, IOA�. Dreptul familiei / Teodor Bodoaşcă;

Aurelia Drăghici; Ioan Puie; Iulian Maftei. – ed. a 2-a, revăzută şi adăugită. – Bucureşti: Editura C. H. Beck,

2013. – 608 p. – ISBN 978-606-673-187-4: 52 lei

SUBIECT: drept civil; dreptul familiei; căsătorie; rudenie; filiaţie; adopţie.

347.6/B62

10 – BOGASIU, GABRIELA. Justiţia actului administrativ: o abordare biunivocă / Gabriela Bogasiu. –

Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2013. – 360 p. – ISBN 978-606-673-110-2: 28 lei

SUBIECT: administraţie; justiţie; sistem judiciar; Ministerul Public; administraţie publică; act administrativ, control;

contencios administrativ; control judecătoresc.

342.9/B63

11 – CER�EA, EMIL ; MOLCUŢ, EMIL. Istoria statului şi dreptului românesc: terminologia vechiului

drept românesc / Emil Cernea, Emil Molcuţ. – ed.rev. şi adăug. – Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2013. –

448 p. – ISBN 978-606-673-190-4: 48 lei

SUBIECT: drept; istoria dreptului; stat.

34(091)/C36

12 – CER�ICA, VIOREL. Judecată şi timp. Fenomenologia judicativului / Viorel Cernica. – Iaşi: Institutul

European, 2013. – 426 p. – ISBN 978-973-611-996-5: 58,50 lei

SUBIECT: logică juridică; filosofie juridică; filozofia dreptului; judicativ.

340.12/C35

13 – CIOBA�U, VIOREL MIHAI ; BRICIU, TRAIA�-COR�EL; DI�U, CLAUDIU CO�STA�TI�.

Drept procesual civil. Drept execuţional civil. Arbitraj. Drept notarial: Curs de bază pentru licenţă şi

masterat, seminare şi examene / prof.univ.dr. Viorel Mihai Ciobanu, conf.univ.dr. Traian Cornel Briciu; lect.

univ. dr. Claudiu Constantin Dinu. – Bucureşti: Editura Naţional, 2013. – 710 p. – ISBN 978-973-659-231-7: 139,50 lei

SUBIECT: drept procesual civil; drept execuţional civil; arbitraj; drept notarial.

347.9/C51

14 – Codul muncii adnotat. – Ediţia a III-a, actualizată la 14.03.2013. – Bucureşti: Editura Rosetti

International, 2013. – 352 p. – ISBN 978-606-93376-3-9: 17,10 lei

SUBIECT: Codul muncii; dreptul muncii.

349.2/C60

15 – Codul penal şi Codul de procedură penală: legislaţie consolidată: 25 septembrie 2013 / ed. îngrijită

de conf.univ.dr.jud. Dan Lupaşcu. – Ed. premium. – Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2013. – 522 p. –

ISBN 978-606-673-194-2: 13,94 lei

SUBIECT: Codul penal; Codul de procedură penală.

343(094.4)/C90

16 – Convenţia Europeană a Drepturilor Omului . – ed. a 9-a actualizată la 25 septembrie 2013. – Bucureşti:

Editura Hamangiu, 2013. – 176 p. – ISBN 978-606-678-667-6: 11,70 lei

SUBIECT: Convenţia europeană a drepturilor omului; Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului; legislaţie

europeană; Consiliul Europei; Curtea Europeană a Drepturilor Omului; drept european; drepturile omului.

342.7/C68

17 – DARIESCU, COSMI�. Fundamentele dreptului internaţional privat / Cosmin Dariescu. – ed. a 2-a,

rev. şi adăug. – Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2013. – 198 p. – ISBN 978-606-673-188-1: 20 lei

SUBIECT: drept internaţional privat; norme conflictuale; conflict de jurisdicţie.

341.9/D19



18 – DEACO�U, ŞTEFA�. Drept constituţional / Ştefan Deaconu. – ed. a 2-a, rev. – Bucureşti: Editura

C. H. Beck, 2013. – 264 p. – ISBN 978-606-18-0234-0: 29,94 lei

SUBIECT: drept constituţional; supremaţia Constituţiei; cetăţenie română; drepturi şi libertăţi fundamentale.

342.4/D36

19 – DEACO�U, ŞTEFA�. Metodologie juridică: Curs practic pentru studenţi / prof.univ.dr. Ştefan Deaconu. –

ed. a 3-a. – Bucureşti: Editura Hamangiu, 2013. – 148 p. – ISBN 978-606-678-793-2: 22,50 lei

SUBIECT: drept; metodologie juridică; act normativ; documentare juridică; tehnică juridică; tehnică legislativă.

340.11/D26

20 – DEAK, FRA�CISC ; POPESCU, ROMEO. Tratat de drept succesoral. Vol. I: Moştenirea legală /

prof.univ.dr. Francisc Deak; Romeo Popescu. – ed. a III-a, actualizată şi completată. – Bucureşti: Editura

Universul Juridic, 2013. – 298 p. – ISBN 978-606-673-214-7: 33,60 lei

SUBIECT: drept succesoral; dreptul familiei; moştenire.

347.6/D26

21 – DELEA�U, IO�. Tratat de procedură civilă: �oul Cod de procedură civilă / prof.univ.emerit dr. Ion

Deleanu. – Ed. rev. completată şi actualizată. – Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2013. – 3 vol. – ISBN

978-973-127-987-9 lei

Volumul I / prof.univ.emerit dr. Ion Deleanu. – Ed. rev. completată şi actualizată. – Bucureşti: Editura

Universul Juridic. – 2013. – 1116 p. – ISBN 978-973-127-988-6: 132 lei.

Volumul II / prof.univ.emerit dr. Ion Deleanu. – Ed. rev. completată şi actualizată. – Bucureşti: Editura

Universul Juridic. – 2013. – 754 p. – ISBN 978-973-127-989-3: 130 lei.

Volumul III / prof.univ.emerit dr. Ion Deleanu; Valentin Mitea; Sergiu Deleanu. – Ed. rev. completată

şi actualizată. – Bucureşti: Editura Universul Juridic. – 2013. – 878 p. – ISBN 978-606-673-012-9: 130 lei.

SUBIECT: procedură civilă; noul Cod de procedură civilă.

347.9/D28

22 – DI�U, RALUCA. Jurisdicţia internaţională: realităţi şi perspective / dr. Raluca Dinu. – Bucureşti:

Editura Universul Juridic, 2013. – 398 p. – ISBN 978-606-673-111-9: 25 lei

SUBIECT: jurisdicţie internaţională; arbitraj internaţional; Curtea Permanentă de Arbitraj; Curtea Internaţională de Justiţie;

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene; Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

34/D49

23 – Excepţia de neconstituţionalitate în România şi Franţa / coord. Elena Simina Tănăsescu. – Bucureşti :


SUBIECT: drept constituţional; excepţie de neconstituţionalitate; constituţie; constituţionalitate; control de constituţionalitate;

judecător constituţional; supremaţia Constituţiei; România; Franţa.

342.4/E97

24 – HAROSA, LIVIU-MARIUS. Drept canonic: curs universitar / Liviu-Marius Harosa. – Bucureşti:


SUBIECT: drept canonic; principiul subsidiarităţii; Biserica Ortodoxă Română; cleric.

348/H24

25 – Ion M. Anghel: profesor şi diplomat / coord.: Moise Bojincă, Dumitru-Adrian Crăciunescu. – Târgu-Jiu:

Editura Academica Brâncuşi, 2013. – 242 p. – ISBN 978-973-144-574-8: 10 lei

SUBIECT: Anghel, Ion. M; drept consular; diplomaţie.

341.7/A58

26 – IO�ESCU, CRISTIA�. Raporturile Parlamentului cu Guvernul şi Preşedintele României:

comentarii constituţionale / prof.univ.dr. Cristian Ionescu. – Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2013. –

620 p. – ISBN 978-973-127-994-7: 44 lei

SUBIECT: parlament; guvern; Preşedintele României; informare parlamentară; dizolvarea Parlamentului; referendum;

suspendarea din funcţie.

342.53/I-68



27 – Libertatea contractuală. Limite legale şi garanţii procesuale / coordonatori Irina Sferdian şi Florin

Mangu. – Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2013. – 202 p.

Volumul secţiunii Drept privat al Conferinţei Internaţionale Bienale a Facultăţii de Drept şi Ştiinţe

Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, ediţia a IX-a, 12-13 octombrie 2012 – ISBN

978-606-673-102-7: 20 lei

SUBIECT: libertate contractuală; garanţii procesuale.

341.9/L58

28 – MA�DA, CEZAR COR�ELIU. Teoria administraţiei publice / Cezar Corneliu Manda. – Bucureşti:

Editura C. H. Beck, 2013. – 232 p. – ISBN 978-606-18-0264-7: 34,90 lei

SUBIECT: administraţie publică; stat; putere executivă; drept administrativ; ştiinţa administraţiei;.

342.9/M22

29 – Medierea – oxigen pentru o societate modernă / lect.univ.dr. Alina Gorghiu (coord.); dr. Nicolae Bogdan

Codruţ Stănescu; lect.univ.dr.av. Manuela Sîrbu ... – Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2013. – 372 p. –

ISBN 978-606-673-125-6: 33,60 lei

SUBIECT: mediere; mediere judiciară; mediere penală; mediere comercială internaţională.

316.48/G70

30 – MURARU, IOA� ; TĂ�ĂSESCU, ELE�A-SIMI�A. Drept constituţional şi instituţii politice / Ioan

Muraru, Elena Simina Tănăsescu. – ediţia a 14-a. – Bucureşti: Editura C.H. BECK, 2013. – 302 p. – ISBN

978-973-115-928-7: 38,93 lei

SUBIECT: drept constituţional; constituţie; cetăţenie; drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor; puteri în stat;

partid politic; stat; sistem electoral; guvern; parlament; referendum; preşedinţie; Curtea Constituţională; autoritate

judecătorească.

342.4/M96

31 – �oul cod civil: legislaţie consolidata: 16 septembrie 2013. – Ed. premium. – Bucureşti: Editura Universul Juridic,

2013. – 714 p. – Republicat în Monitorul Oficial nr. 505 din 15 iulie 2011. – ISBN 978-606-673-196-6: 17,43 lei

SUBIECT: Noul Cod civil; Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod civil; Legea nr. 287/2009, republicată.

347(498)(094.4)/N89

32 – �oul cod civil. Studii şi comentarii. Volumul II: Cartea a III-a şi Cartea a IV-a: art. 535-1163 /

Coordonator Marilena Uliescu. – Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2013. – 1052 p. – ISBN 978-606-673-222-

2: 87,20 lei

SUBIECT: Noul Cod civil.

347(498)(094.4)/N89

33 – �oul şi vechiul Cod de procedură civilă – actualizat la 10.03.2013 / prof.univ.dr. Viorel Mihai Ciobanu

(coord.). – ed. a 2-a, rev. – Bucureşti: Editura C. H. Beck, 2013. – 694 p. – ISBN 978-606-18-0168-8: 14,93 lei

SUBIECT: noul Cod de procedură civilă; Legea nr. 76/2012; Legea nr. 134/2010; Legea nr. 2/2013; Codul de procedură civilă.

347.9/N89

34 – ORGA-DUMITRIU, GI�A. Dreptul european al contractelor: realităţi, influenţe, domeniu de aplicare /

Gina Orga-Dumitriu. – Bucureşti: Editura C. H. Beck, 2013. – 388 p. – ISBN 978-606-18-0165-7: 29,94 lei

SUBIECT: dreptul european al contractelor; globalizare economică; drept internaţional privat.

341.9/O-74

35 – SITARU, DRAGOŞ-ALEXA�DRU. Drept internaţional privat. Partea generală. Partea specială –

�ormele conflictuale în diferite ramuri şi instituţii ale dreptului privat / Dragoş-Alexandru Sitaru. –

Bucureşti: Editura C. H. Beck, 2013. – XLV+730 p. – ISBN 978-606-18-0238-8: 89,40 lei

SUBIECT: drept internaţional privat; normă conflictuală; conflict de legi.

341.9/S61

36 – TABACU, A�DREEA. Citarea şi comunicarea actelor de procedură civilă / Andreea Tabacu. –

Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2013. – 186 p. – ISBN 978-606-673-104-1: 23,20 lei

SUBIECT: Codul de procedură civilă; noul Cod de procedură civilă (Legea 134/2010); citarea; comunicare; act de procedură.

347/T11



37 – TOHĂ�EA�U, CECILIA. �oţiuni de filosofie morală / Cecilia Tohăneanu. – Bucureşti: Pro

Universitaria, 2013. – 162 p. – ISBN 978-606-647-740-6: 18 lei

SUBIECT: etică; morală.

17/T68

38 – Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene: actualizat 1.06.2013 / prof.univ.dr. Augustin Fuerea

(coord.). – Bucureşti: Editura C.H. BECK, 2013. – 368 p. – ISBN 978-606-18-0178-7: 11,95 lei

SUBIECT: Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; Tratatul privind Uniunia Europeană.

341.217(4)UE/F95

39 – ŢICLEA, ALEXA�DRU. Tratat de dreptul muncii / Alexandru Ţiclea. – Ed. a 7-a, rev. şi adăugită. –

Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2013. – 1048 p. – ISBN 978-606-673-094-5: 96 lei

SUBIECT: dreptul muncii; drept internaţional al muncii; dialog social; sindicat; patronat; piaţa muncii; contract colectiv de

muncă; formare profesională; contract individual de muncă; salarizare.

349.2/T58

40 – UŢĂ, LUCIA. �ulitatea actului juridic civil / Lucia Uţă. – Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2013. –

374 p. – ISBN 978-973-127-969-5: 36 lei

SUBIECT: drept procesual civil; act juridic civil, nulitate.

347.9/F68

Consiliul Legislativ – Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1,

Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711

Tel: 021.313.66.08 fax: 021.311.29.35 website: www.clr.ro

� Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ

Sorin Popescu, Locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ,

Preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare

�icolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat

Benonica Vasilescu, Preşedintele Secţiei de Drept Public, ad-interim

Cristian Kevorchian, Şeful Departamentului de Informatică Legislativă, ad-interim

Cezar Manda, consilier, Departamentul pentru Armonizarea Legislaţiei

cu Reglementările Uniunii Europene

� Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)

Maria Luiza Manea

Svetlana Baciu

Lucica Violeta �iculae

Mihaela Bora

� Tipografia „Monitorul Oficial“ R.A., str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București

Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei, ci doar opinii

personale ale autorilor.

ISSN 1583-3178