PRINCIPALELE CATEGORII DE IMPOZITE 1. Impozitele directe In urma platii impozitului direct, sursa din care se plateste se diminueaza cu valoarea impozitului. Subtipuri de impozite: - impozite pe venitul persoanelor fizice - impozite pe venitul persoanelor juridice (impozit pe profit) - impozitul pe avere Impozitul pe venitul persoanelor fizice este un impozit relativ nou, introdus de abia in a doua parte a secolului al XIX-lea, odata ce salariul a dobandit pondere consistenta in ansamblul veniturilor personale. In timp, impozitul pe venitul persoanelor fizice a dobandit ponderea cea mai mare in ansamblul veniturilor bugetare putand sa ajunga pana la 80% din aceste venituri. Se pot include aici salariul, dividendele, chiriile, venituri din activitati liberale, dobanzi, drepturi de autor, uneori pensiile si orice alte venituri cu conditia sa fie prevazute in codul fiscal. Tratamentul veniturilor respective depinde de politica fiscala si modul de administrare a impozitelor. In principiu, intalnim doua practice in acest sens, si anume: impunerea separata si impunerea globala. Impunerea separata inseamna tratarea fiscala a fiecarui impozit in parte, potrivit sursei de venit. Ca urmare, contribuabilul suporta cate un impozit pentru fiecare venit pe care il incaseaza. Avantajele ar fi urmatoarele: - este relativ usor de administrat mai ales in tarile in curs de dezvoltare, acolo unde sursele de venituri sunt putin numeroase - aceste impozite se colecteaza in buna masura prin stopaj la sursa, ceea ce inseamna ca nu sunt necesare tehnici de regularizare a impozitelor Din punctul de vedere al contribuabilului presiunea fiscala este relativ unica deoarece veniturile nu se insumeaza si astfel impozitele sunt mai usor de platit. Exista si un numar de dezavantaje: - echitatea fiscala nu se indeplineste deoarce fiscul nu tine seama de situatia de ansamblu a contribuabililor, nu se practica deducerea ( ), nu se tine cont daca exista personae fara venituri in intretinerea contribuabilului - nu tine cont de totalul veniturilor si averilor pentru fiecare contribuabil in parte Impunerea globala veniturile se insumeaza aplicandu-se o singura cota de impunere asupra valorii globale. Ca urmare, contribuabilii sunt obligati sa depuna declaratia de impozit in care mentioneaza toate veniturile incasate in anul financiar respectiv. Administratia fiscala poate verifica exactitatea informatiilor deoarece toti platitorii de venituri, angajatori, banci, firme care distribuie dividende, chiriasii, declara paralel la fisc, sumele platite contribuabilului.

Odata ce sumele au fost aggregate, fiscul aplica asupra totalului deducerile legale, adica o valoare a cheltuielilor considerata normal pentru activitatea respectiva. In continuare, fiscul tine cont de nr. si situatia persoanelor aflate in intretinere astfel incat sumele dedicate acelor personae sa fie scazute din baza de impozitare. Se procedeaza in acest fel considerandu-se ca se face din partea contribuabilului un effort personal iar persoanele fara venituri nu sunt finantate din bugetul statului. Metoda prezinta principalul avantaj ce se apropie de echitatea fiscala si tine cont de situatia de ansamblu a contribuabililor. Pentru contribuabil insa presiunea fiscala este mai mare decat la metoda recedenta, deoarece cota de impozitare se aplica la o baza mai mare. Sunt avantajati contribuabilii care obtin venituri dintr-o singura sursa. D.p.d.v. al fiscului randamentul este mai mare, iar costurile sunt implicate sunt minime. Cu toate acestea, pentru o evident riguroasa, este nevoie de o retea informatica complexa astfel incat informatiile sa se poata verifica. Se practica in tarile cu economie dezvoltata. In ceea ce priveste impozitul pe profit, acesta cade in sarcina persoanelor juridice (entitati economice avand ca activitateprincipala productia, serviciile si/sau comertul). Spre deosebire de persoanele fizice, cele juridice sunt obligate sa tina evidente stricte contabile si financiare din care sa rezulte profitul sau pierderea din activitatea respectiva. Ca urmare, intr-o prima etapa, se determina profitul contabil (diferenta dintre venituri si cheltuieli). Veniturile sunt formate din urmatoarele categorii de venituri: - venituri operationale care rezulta din activitatea de baza a intreprinderilor la care se adauga venituri financiare nde se pot include: incasarile de dobanzi bancare sau diferentele favoabile de curs valutar - venituri exceptionale, care sunt intamplatoare (ex.: atunci cand se valorifica echipamente ale intreprinderii), venituri asupra carora se aplica cheltuieli corespunzatoare: cheltuieli operationale (includ cele efectiv realizate pentru realizarea veniturilor operationale, cheltuieli cu materii prime, cu salarii), financiare (tin de tranzactiile banesti ca si veniturile financiare, in principal plata dobanzilor bancare sau cursuri valutare nefavorabile), exceptionale (tin de realizarea veniturilor exceptionale-ex.: dezmembrarea echipamentelor care au fost valorificate, vandute). Dupa ce s-a determinat profitul contabil se determina profit impozabil; aici fiscul tine cont de faptul ca intreprinderea trebuie sa faca o serie de cheltuieli colaterale, conexe activitatii principale si pe care le admite ca fiind legale in limitele stabilite de lege. Pentru determinarea profitului impozabil din profitul contabil se fac scazaminte cheltuielilor deductibile fiscale la care se adauga cheltuielile nedeductibile fiscale. In componenta cheltuielilor deductibile pot sa intre, dupa caz, cheltuieli pentru promovarea produselor, cheltuieli de publicitate, cheltuieli pentru cercetare, cheltuieli pentru sponsorizari, cheltuieli de deplasare a personalului in interes de serviciu. Daca firma depaseste procentul stability pentru cheltuielile deductibile, sumele respective devin nedeductibile. Tot in cheltuielile nedeductibile intra si amenzile, penalitatile de diverse tipuri, precum si cheltuielile privind marfurile constatate lipsa la inventor.

Dupa ce s-a determinat profitul impozabil se determina impozitul pe profit, asupra caruia se aplica cota de impunere legala. Problema impozitului pe profit devine mai complexa daca este vorba de o societate pe actiuni, actionarii dorind sa li se distribuie dividende din profitul obtinut. Ca urmare, administratia fiscala ia in considerare mai multe tratamente fiscale dupa cum proprietarii, actonarii sunt considerati sau nu una si aceeasi persoana cu intreprinderea aflata in proprietate. Exista 4 regimuri de impozitare dupa cum urmeaza: - regimul entitatilor separate aici intreprinderea este privita ca persoana juridica separata, independent, careia i se recunoaste capacitatea de a crea profit actionarii la randul lor sunt considerate ca fiind persoane fizice care incaseaza venituri personale sub forma de dividende. Daca se practica acest regim, 1.intai se calculeaza profitul impozabil, 2.apoi impozitul pe profit (profit impozabil x cota de impunere) 3. profit impozabil impozit pe profit = profit net 4. profit net - reinvestitii (la firma) 40% - distribuire de dividend 60% Ca persoana fizica, fiecare actionar suporta cota de impozit pe dividend dupa metoda folosita la impunerea persoanelor fizice. Se practica aceasta metoda atunci cand autoritatiile publice doresc sa descurajeze distribuirea de dividende si o pondere mai mare sa ramana ca profit reinvestit. Altfel spus, se descurajeaza consumul si se incurajeaza investitia. - Sistemul integrarii depline. Actionarii se confunda cu intreprinderile ca si entitati astfel incat fie se impune numai profitul intreprinderii si nu se impun dividendele, fie, dimpotriva, nu se impune profitul si se impun numai dividendele. Ratiunea este aceeasi ca mai sus, fie se incurajeaza investitia, fie se incurajeaza consumul. - Sistemul intermediar. Tratamentul profitului si dividendelor facandu-se in mod diferentiat prin cotele de impunere folosite si atunci fie se impune o cota mai mica asupra profitului si o cota mai mare asupra dividendelor, fie invers. - Sistemul imputarii. Seamana cu prima metoda a entitatiilor separate dar din impozitul pe dividende se scade o parte din impozitul dj platit prin impunerea profitului. Impozitele pe avere In cazul acestor impozite se impune proprietatea si nu proprietarul. Ca urmare, asezarea impozitelor tine seama de caracteristicile tehnice ale respectivelor active (ex.: metri patrati suprafata utila, hectare in cazul terenurilor, capacitate cilindrica in cazul autovehiculelor). Desi impozitul se aseaza pe proprietate, platitorul este proprietarul, iau sursa din care se plateste este venitul adus de avere (renta, chiria) sau un alt venit al proprietarului (salariul) astfel incat sa nu se diminueze substanta averii. Impozitul este in general redus astfel incat tranzactiile cu elemente de avere sa nu fie impiedicate, distorsionate din motive fiscale. Randamentul acestor impozite este relativ unic deoarece cotele de impunere sunt reduse, iar acestea se modifica numai la interval mare de timp. Includem in categoria impozitelor pe avere urmatoarele:

Impozitele pe tranzactii cu titlu gratuit (succesiunile si donatiile). Din punctul de vedere al beneficiarului unei succesiuni sau donatii averea obtinuta are titlu gratuit deoarece nu rezulta in urma muncii depuse de catre acesta. Succesiunile se impun tinand cont tocmai de acest aspect, al gratuitatii, descurajandu-se formarea de averi fara a depune activ, o munca. Intr-o prima instanta se determina intreaga valoare a averii apoi se identifica mostenitorii si gradul de rudenie intre acestia apoi se determina partile succesorale, se distribuie averea respectiva, iar mostenitorul, suporta impozitul pentru valoarea mostenita. Randamentul este scazut deoarece necesita cheltuieli relativ mari si se practica diferentieri astfel incat rudele de gradul I pot beneficia de facilitate, cheltuieli deductibile care scad si mai mult randamentul impozitului. Donatiile sunt impuse de putin timp, o lunga perioada fiind scutita de impozit, dar pentru ca impozitul pe succesiuni era adesea evitat, prin efectuarea de donatii in timpul vietii, ele au fost supuse aceluiasi regim ca si succesiunile. Este mai sigur ca si asezare deoarece partile se cunosc si se prezinta impreuna la notar, acolo unde se face donatia. Ca urmare costurile sunt mai mici si randamentul ceva mai ridicat decat in cazul succesiunilor. Impozitele pe tranzactii cu titlu oneros (pe vanzarea-cumpararea de active de avere). In aceasta situatie cumparatorul suporta impozitul dupa ce activul respectiv supus vanzarii a fost evaluat, valoarea detrminata neputand fi mai mica decat valoarea minima impozabila. Impozitul pe plus valoare. Se suporta de catre proprietarul care vinde un activ, valoarea activului in momentul vanzarii fiind mai mare decat in momentul cumpararii fara ca proprietarul sa fi depus un efort in acest sens (ex.: la momentul t0 se cumpara un teren cu 1000 u.m., iar la momentul t1 se vinde cu 2000 u.m., valoarea suplimentara terenului rezultand prin extinderea utilitatilor publice, imbunatatirea infrastrcuturii, imbunatatiri efectuate de catre autoritatile publice) Impozitul pe castigul in urma razboiului. Se suporta de catre cei care dobandesc averi ca urmare a unui razboi, de ex. prin comercializarea de arme sau cei care vand in mod speculativ bunuri in zonele de razboi sau cei care comercializeaza obiecte de arta dobandite in urma razboiului. S-a instituit dupa primul razboi mondial, insa practica este sporadica, randamentul scazut deoarece trebuie dovedita fapta respectiva, iar evaluarea bunurilor se face adesea intr-o moneda depreciata ca urmare a inflatiei.