Priorităţile formării continue în evoluţia sistemului educaţional
În domeniul educaţiei moderne din ultimul deceniu, o axă de importanţă majoră este cea a
formării continue a adulţilor, care trebuie să fie în relaţie directă cu validarea în serviciu.
Gerard Vaysse, unul dintre specialiştii de vază din domeniu, face precizarea că scopul
formării continue este acela de a pregăti cetăţeni care să înveţe de-a lungul vieţii, deoarece
Europa secolului XXI va fi cea a cunoaşterii. Cercetătorul formulează ideea că acest proces
presupune o revoluţie coperniciană în conştiinţa profesională, cel implicat obţinând efecte
durabile în practicarea meseriei.
Obiectivele esenţiale ale formării continue în ţările europene sunt următoarele:
• dezvoltarea individuală şi profesională prin achiziţionarea de noi competenţe
(didactica disciplinei, iniţierea în noile tehnologii);
• sporirea calităţii sistemului educaţional;
• cunoaşterea ambianţei sociale.
În formarea continuă sunt implicate două tipuri de specialişti: specialistul care facilitează
descoperirea cunoaşterii de un anumit tip, decriptarea şi livrarea ei şi specialistul care o
acceptă ca pe un remediu pentru carenţele formării iniţiale.
Ţările europene au o variată şi bogată experienţă în domeniul instruirii continue. În Germania,
Norvegia, Islanda există două forme distinctive ale acesteia: formarea continuă care permite
perfecţionarea profesională şi formarea complementară care permite schimbarea orientării
profesionale (reprofilarea).
În Belgia, Spania, Finlanda şi Suedia formarea continuă este obligatorie. Danemarca a
introdus un cadru fix pentru coordonarea diferitelor organisme de formare, iar în Portugalia
există un organ competent care facilitează angajarea în procesul de formare continuă,
acreditează centrele specializate şi activitatea de instruire continuă. În Luxemburg, Ministerul
Educaţiei a creat un Serviciu Coordonator de cercetare şi de inovaţie pedagogică şi
tehnologică, care are ca scop şi organizarea formării continue.
Formarea continuă este un drept al fiecărui om, dar, în acelaşi timp, şi o obligaţiune morală,
ce asigură avansarea profesorului în carieră; ea constituie o miză decisivă pentru eficienţa
tuturor sistemelor educaţionale.
Sistemul de formare continuă postuniversitară se întemeiază pe decupajul realităţii, pe analiza
pieţei social-economice şi educaţionale, pe schimbările din învăţământ şi pe ideea că esenţa
educaţiei constă în acţiune, dezvoltare şi progres. Transformările ce se produc în domeniul
educaţiei generează noi noţiuni, concepte, orientări care pot fi valorificate printr-o
„intervenţie” susţinută a formatorului asupra educabilului (cadrul didactic, de exemplu).
Prin specializare, o instituţie postuniversitară de formare continuă este într-o permanentă
modernizare receptivă la schimbările din sistemul educaţional, funcţionând în virtutea unui
flux de informaţie şi experienţă. Formarea continuă determină apariţia unor idei şi restabileşte
echilibrul dintre concepţiile noi şi posibilităţile fixării lor într-o extensie practică operaţională,
pentru ca un anumit domeniu să corespundă aplicaţiilor lui reale.
Formarea continuă reprezintă o posibilitate extraordinară de afirmare profesională prin
competenţă şi acţiune de calitate. Specificul acestei activităţi se profilează, de asemenea, şi
prin valorificarea practicii educaţionale la nivelul adulţilor, şi la categorii de vârstă diferite.
Pentru adult, învăţarea nu este o problemă de acumulare sau de completare a cunoştinţelor, ci,
din contră, ea reprezintă o reorganizare, o restructurare sau chiar o dezvăţare. În procesul de
învăţare, motivaţia adultului este cu mult mai complexă decât în perioada şcolară. Adultul are
deja bine formate procesele psihice şi se poate manifesta plenar în activitatea sa profesională.
Un rol important în învăţarea adultului o are afectivitatea. Cercetătorul Gardner Murphy
afirmă că adultul face mai multe asociaţii emoţionale cu materialul factologic decât copiii. El
poate resimţi o culpă pentru anumite fapte de care copilul nu este afectat.
Influenţe majore în învăţarea adulţilor au şi aspectele sociale. Angajarea adultului depinde în
mare măsură de „managementul personal” (Stephen Covey). Un management eficient
presupune „a şti să dai prioritate priorităţilor”. Adultul are tăria de a plasa obiectivul mai
presus de efort şi neplăcere.
În educaţia adulţilor, statutul celor implicaţi este acelaşi, de aceea se lucrează într-o
colaborare conştient asumată.
Sistemul activităţii de formare continuă implică noi exigenţe strategice, tehnologii, concepţii
şi linii de acţiune. Ea este omnipenetrantă, oferind răspunsuri şi soluţii, neutralizând frustrarea
legată de incapacitatea de a face faţă noilor circumstanţe profesionale.
Situaţiile de formare sânt foarte diverse: de comunicare, în care formatorul este emiţătorul ce
realizează cursul, iar educabilii sunt receptori; de întrebări/răspunsuri, când educabilii deţin
deja un cuantum informaţional; contextuală, în care se produce simularea de atitudini şi
circumstanţe etc.
Metodele active aplicate în procesul de formare continuă sunt deosebite de cele utilizate în
formarea elevilor. De exemplu, expunerea poate fi efectuată diferit: cu oponent, cu intervenţii
aleatorii pe parcurs, dezbateri cu notiţe anticipate, întreruptă, cu intervenţii prestabilite,
deliberare, interviu etc. Printre alte metode, putem semnala următoarele: studiul situaţiilor
tipice, metoda conotaţiilor, conceptogramele, metoda ideogramelor, metoda metaforelor,
metoda riscului, discriminarea sistematică etc.
Obiectivele generale ale formării continue se circumscriu următoarelor momente:
• relaţionarea formării cu factorii sociali, economici şi comunicaţionali;
• expertiza pregătirii profesionale, instalarea profesionalismului în domeniu;
• contribuţia la realizarea schimbărilor din sistemul educaţional;
• valorificarea analitico-sintetică a noilor conţinuturi educaţionale;
• implementarea noilor strategii şi tehnologii;
• promovarea culturii educaţionale.
Principiile activităţii de formare continuă:
• compatibilitatea demersului formării cu necesităţile sociale şi educaţionale;
• reacţia la nevoile imediate în baza analizei cererii de formare şi a previziunii;
• penetrarea sistemului educaţional în baza descentralizării şi a transferului de respon-
sabilităţi;
• asigurarea ambianţei adecvate prin diversificarea metodelor de instruire, flexibilizarea
programelor de formare etc.;
• facilitarea accesului la reprofilare;
• omogenizarea metodologică;
• participarea la colaborări şi parteneriate;
• monitorizarea implicativă;
• evidenţa specificului socio-psihologic de vârstă al educabilului.
Formarea continuă a adulţilor trebuie să se desfăşoare, după cum am remarcat, în contexte
strategice bine determinate şi să implice buna organizare, derulare, finalizare - toate centrate
pe eficacitate.
Este oportună ideea cercetătoarei Rodica Niculescu de a înfiinţa centre de formare continuă cu
resurse umane specializate în acest domeniu capabile să răspundă cerinţelor socio-economico-
-educaţionale care:
1) ar analiza cererea de formare continuă;
2) ar analiza nevoile de formare concrete ale beneficiarilor;
3) ar elabora structura şi strategia de formare;
4) ar elabora şi ar pilota programele de formare;
5) ar evalua intern şi extern creşterea eficienţei propriei activităţi;
6) ar dezvolta permanent aria de activitate în cadrul unei culturi constante a unui centru de
formare.
Departamentul Perfecţionare şi Dezvoltare Profesională al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei
(I.Ş.E), în calitatea sa de centru naţional de formare continuă a cadrelor didactice, are ca
obiective analiza cererii de formare continuă şi evaluarea externă a eficienţei acesteia, pe care
le efectuează în colaborare cu Direcţiile Judeţene de Învăţământ, Tineret şi Sport.
Politica în domeniul formării continue trebuie să devină o prioritate a ministerului de resort,
iar orientările ei majore trebuie să se bazeze pe necesitatea socioprofesională a activităţii în
cauză.
În centrul activităţii de formare continuă trebuie pusă, astfel, calitatea satisfacerii nevoilor
reale ale beneficiarului pe o perioadă îndelungată de timp, prin angajarea plenară a tuturor în
obţinerea de avantaje atât pentru educabili, cât şi pentru societate, în ansamblu. Avantajele
formării continue constă în asigurarea unui profit informaţional structurat în domenii de
cunoştinţe funcţionale, un adaos de competenţe intelectuale şi acţionale concrete, un plus de
motivaţie şi atitudine reflectată în activitatea ulterioară.
Responsabilitatea pentru calitate îi revine sectorului managerial al Centrului de formare
continuă, care îşi elaborează politica în baza strategiei axate pe satisfacerea integrală a
cererilor clienţilor conform standardelor de calitate.
Centrul de formare continuă se orientează spre prestarea de servicii înalt calitative şi inovative
prin diversificarea formelor şi dimensionare multiplă, formaţională şi experienţială, prin
acreditare care asigură un înalt profesionalism în domeniu. În acest fel, se garantează calitatea
formării continue, a cărei importanţă reformatoare se impune în condiţiile necesităţii de
integrare europeană.
Activitatea sistemului de formare continuă se desfăşoară actualmente în condiţii economice
complicate şi nestabile, de finanţare bugetară insuficientă, de inexistenţă a unei baze juridice.
Lipsa unei legi privind formarea continuă în sistemul educaţional, a unei concepţii despre
evaluarea activităţii respective, a unui mecanism de licenţiere, atestare, acreditare care ar lua
în consideraţie specificul acestei activităţi, se resimte permanent.