Transcript

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII al REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA de STAT de MEDICINĂ şi FARMACIE

“N. TESTEMIŢANU” din RM

CATEDRA NEUROLOGIE

PROGRAMA

DE INSTRUIRE POSTUNIVESITARĂ PRIN REZIDENŢIAT LA

SPECIALIZAREA “NEUROLOGIE”

CHIŞINĂU 2012

NOTĂ EXPLICATIVĂ

Neurologia ocupă un loc însemnat printre disciplinele medicale, ţinând cont de faptul

că patologia SNC condiţionează multiple dereglări ale funcţiilor organismului uman, deseori

determinând evoluţia şi pronosticul maladiilor. La rândul său bolile somatice cauzează diverse

afecţiuni ale SNC şi periferic realizând un polimorfism de sindroame somatoneurologice. Iată de

ce în alcătuirea programei de studii pentru neurologie sunt incluse cicluri conexe de studiere a

bolilor somatice. Pregătirea neurologică a medicilor prin rezidenţiat oferă cunoştinţele profunde

necesare pentru acordarea asistenţei medicale în cazul urgenţelor neurologice: bolile cerebro-

vasculare şi traumele cranio-cerebrale acute, sindromul convulsiv, starea de rău epileptic,

neuroinfecţiile (meningitele, encefalitele, mielitele), sindroamele algice de diverse origine

(neurologia trigeminală, radiculopatiile discogene etc.).

O deosebită atenţie în ultimii ani se acordă dezvoltării maladiilor ereditare-

diagnosticul prenatal la timp, profilaxia şi tratamentul bolilor genetice.La etapa contemporană a

dezvoltării medicinei o importanţă majoră în diagnosticarea maladiilor neurologice o au

metodele de explorare paraclinică şi investigaţiile de laborator.

Toate acestea determină predarea şi pregătirea cadrelor în neurologie prin rezidenţiat.

Această nouă formă v-a permite să fie mai efectivă prin temeinicul şi durată comparativ cu

formele precedente de pregătire –specializarea, internatura şi ordinatura.

Important este elaborarea şi implementarea standardelor educaţionale, ce determină

cerinţele standard faţă de planul de studii, faţă de programe de studii, de competenţe profesionale

ale viitorului specialist conform necesităţilor social-economice din ţară şi de peste hotare.

Implementarea standardului de formă profesională a medicilor în rezidenţiat la

specialitatea neurologie va permite rezolvarea problemelor ce ţin de echivalarea peste hotarele

Republicii Moldova a diplomelor la criteriile şi cerinţele europene.

Programa de studii pentru rezidenţi este alcătuită în corespundere cu planul de

învăţământ postuniversitar al USMF “N. Testemiţanu” din Republica Moldova. Potrivit acestui

plan neurologia, neurochirurgia şi genetica medicală va fi studiată pe parcursul a 3 ani de studii

în următorul volum prezentat mai jos în planul didactic general şi diferenciat de studii rezidenţiat

neurologie.

I an – semiologie, investigaţii suplimentare şi neurologie clinică (675 ore)

II an – cicluri conexe şi neurologie (330 ore)

III an – neurologie specializată (675 ore)

Total – 1680 ore.

Bazele clinice de pregătire care asigură procesul de instruire a rezidenţilor la

specialitatea neurologie sunt: SCMU în secţiile neurologie – 40 paturi, secţia de patologie

vasculară cerebrală (30 paturi), secţia neurologie de terapie intensivă – 12 paturi, reanimarea –

18 paturi, terapie intensivă – 10 paturi şi reanimare – 18 paturi. La fel funcţionează 2 secţii de

neurochirurgie. Pe un principiu de rotaţie rezidenţii au posibilitatea să studieze neurologia şi în

secţiile de neurologie a spitalului “Sfânta Treime” – 40 paturi şi recuperare – 30 paturi şi în

Spitalul Clinic Republican a Ministerului Sănătăţii – 40 paturi; centrul de genetică, policlinica nr.

1 din Chişinău.

Baza de pregătire corespunde cerinţelor de pregătire a rezidenţilor la specialitatea

neurologie.

Conform programei şi orarului de studii, pregătirea rezidenţilor va fi efectuată prin

prelegeri, seminare, pregătirea referatelor pe diferite teme care vor fi discutate şi analizate.

Durata activităţii în clinic – nu mai puţin de 36 ore pe săptămână din care 18 ore didactice.

Rezidenţii având un registru special “caietul de stagiu” unde vor înregistra baremul

activităţilor zilnice (informaţii despre bolnavi pe care-i examinează şi tratează, manifestările

practice şi investigaţiile pentru diagnostic).

Rezidenţii vor fi antrenaţi zilnic în lucrul curativ: complectarea zilnică a fişelor de

observaţie ale bolnavilor (5-6 bolnavi), zilnic dimineaţa vor participa la vizita profesorului sau

conferenţiarilor în sala de terapie intensivă, la conferinţa matinală şi la vizita săptămânală în

secţie, la discuţia pacienţilor, la conferinţele săptămânale clinice, teoretice şi clinico-anatomice,

prezentând rapoarte şi cazuri clinice.

Rezidenţii vor face sinestătător servicii nocturne (gărzi) conform graficului clinicii

nu mai puţin de 2 ori pe lună. Lucrul rezidenţilor se va discuta la şedinţa catedrei corespunzător

planului metodic a catedrei.

Planul

tematic general de studii

Nr Anul I de studii Numărul de ore

Compartimentul Durata

ciclului

Prelegeri Seminar Lucrări

practice

Total

1 Etapa de angajare. Fixarea

planului de activitate

1 săpt. 3 6 9 18

2 Metodica de examinare a

bolnavului neurologic.

Întocmirea foii de observaţie

clinico-neurologică.

1 săpt. 3 6 9 18

3 Particularităţile anatomo-

fiziologice şi semiologia

sistemului nervos.

28 1

săpt.

45 180 270 495

4 Metodele de investigaţie în

neurologie: neuroradiologie,

neurofiziologice şi de laborator.

4 săpt. 10 26 36 72

5 Sindroamele majore în

neurologie: cefalee, vertij, stări

sincopale, comele non-

traumatice şi stările

confuzionale, demenţele şi

dereglările de mers.

4 săpt. 10 26 36 72

6 Examenul de transfer în anul II

de studii.

71 244 360 675

Anul II de studii

1 Maladiile sistemului nervos

periferic.

3 săpt. 14 20 20 42

2 Neuroinfecţiile şi maladiile

parazitare ale sistemului nervos.

2,5

săpt.

8 14 20 42

3 Patologia vasculară cerebrală şi

medulară.

4 săpt. 14 22 36 72

Total 36 54 78 168

Ciclurile conexe: 8

1 Neurochirurgie 4 20 40 84 144

2 Neurologie pediatrică 4 12 20 40 72

3 Terapie generală 2 12 20 40 72

4 Cardiologie 2 8 12 16 36

5 Reumatologie 2 8 12 16 36

6 Hematologie 2 8 12 16 36

7 Farmacologie clinică 2 8 12 16 36

8 Psihiatrie, narcologie 2 8 12 16 36

9 Fizioterapie, fitoterapie 2 8 12 16 36

10 Imunoterapie 1 8 6 4 18

11 Neuroreanimare 1 4 6 8 18

12 Toxicologie 1 8 6 4 18

13 Genetică medicală 1 10 4 4 18

14 Examenul de transfer în anul III.

Anul III de studii

1 Epilepsia. Starea de rău epileptic 4 săpt. 15 25 32 72

2 Somatoneurologia şi patologia

profesională.

4,5

săpt.

18 25 37 80

3 Maladiile eredo-degenerative,

congenitale şi demielinizante ale

sistemului nervos, facomatozele.

17 săpt. 26 80 200 306

4 Patologia stării de veghe şi

somn.

2 săpt. 6 12 18 36

5 Stări de urgenţă în neurologie. 2 săpt. 6 12 18 36

6 Neurologie în condiţii de

policlinică.

8 săpt. 15 30 100 145

7 Examenul de stat 86 184 405 675

Programul de studii

a rezidenţilor la specialitatea Neurologie

1. Organizarea serviciului neurogic. Structura patologiei sistemului nervos. Realizările

contemporane în neurologie. Date referitoare la istoria neurologiei.

2. Sensibilitatea. Căile ascendente. Particularităţile anatomice a sensibilităţii superficiale

(spinotalamic) şi profunde (fascicolul Goll şi Burdah) la diverse niveluri a SN. Felurile şi

tipurile de dereglare a sensibilităţii.

3. Motilitatea. Sistemul piramidal şi motoneuronul periferic. Particularităţile anatomice şi

manifestările clinice la diferite niveluri a sistemului nervos. Sindromul Brown-Secard.

Motilitatea. Sistemul extrapiramidal. Particularităţile anatomice şi sindroamele neurologice

de afectări la diverse niveluri a sistemului nervos, sindromul hiperkinetic – hipotonic,

sindromul parkinsonian. Cerebelul. Particularităţile anatomo-topografice şi fiziologice.

Citoarhitectonica scoarţei cerebelului. Căile de conexiune a cerebelului. Sindroamele de

afectare a neocerebelului şi arhiocerebelului.

4. Trunchiul cerebral şi nervii cranieni. Mezencefalul. Particularităţile anatomice, nn

cranieni: II, III, IV, VI şi sindroamele de afectare la diverse niveluri. Sindroame alterne

mezencefalice. Protuberanţa. Particularităţile anatomice. Nervii cranieni V, VII, VIII şi

simptome de afectare la diverse niveluri. Sindroame alterne pontine. Bulbul rahidian.

Particularităţile anatomice . nervii cranieni IX, X, XI, XII şi sindroamele de afectare la

diverse niveluri: sindromul bulbar, pseudobulbar, miastenic şi altern-bulbar.

5. Sistemul vegetativ. Particularităţile anatomo-fiziologice a sistemului simpatic, parasimpatic

şi a hipotalamusului. Sindroamele de afectare a sistemului nervos periferic, segmentar,

suprasegmentar (hipotalamice). Metodica de examinare. Sindroamele de etiologie

funcţională şi organică. Diagnosticul topic şi etiopatogenetic la nivel cortical (sindrom psiho-

vegeattiv, crize vegetative, diagnostic şi diagnostic diferencial), hipotalamic, truncular (crize

vegeto-vestibulare), medular, ganglionar, plexopatic, polineuritic şi neuritic.

6. Scoarţa cerebrală. Particularităţi anatomo-fiziologice a cortexului. Funcţiile corticale

neurocognitive. Asimetria creierului. Sindroamele de afectare a lobilor frontali, parietali,

temporali, occipitali. Sistemul limbico-reticular. Structura anatomică (circuitul Papez),

funcţia şi simptomele de afectare a sistemului limbico-reticular.

7. Tulburările de limbaj şi vorbire. Participarea structurilor anatomice a sistemului nervos

(cortexul, tracturile cortico-nucleare, extrapiramidale, cerebelos) şi nervilor cranieni în

formarea limbajului şi a vorbirii. Clasificarea afaziilor şi dizartriilor. Diagnosticul topografic

şi etiopatogenetic. Particularităţile clinice a afaziilor şi dizartriilor. Principiul tratamentului.

8. Dereglări neuropsihologice cognitive şi de conştiinţă, sindrom comatos (scala Glazgow),

sincope, de memorie.

9. Tunicele cerebrale şi medulare. Simptomele meningiene.Lichidul cefalorahidian. Formarea,

circulaţia, resorbţia, fiziologia. Puncţia lombară, indicaţii, contraindicaţii. Examenul

lichidului cefalo-rahidian (probele licvoriene). Aspectul macroscopic (hemoragic, purulent).

Examenul de laborator: citologic, biochimic, bacteriologic în dependenţă de factorul

etiologic, inflamator, tumoral, vascular, parazitar. Interpretarea variantelor patologice de

laborator a LCR.

Investigaţiile suplimentare

1. Explorările radiologice (craniografia, spondilografia) în diferite patologii în practica

neurologică. Craniografia. Principii şi indicaţii în leziunile craniene (traume cranio-cerebrale,

fracturi a oaselor), hiperostoze, osteome, tumori osoase craniene, craniostenoze, HIC.

Evaluarea calcificărilor cerebrale de diferite patologii (toxoplasma, cisticercoze, unele tumori

ca meningiome, gliome). Are importanţă radiografia ţintită după Reze în gliomele nervului

optic (foramen optic lărgit), Stenvers în neurunomele de nerv acustic (miatus auditiv intern

lărgit) şi a şeii turceşti în adenom hipofizar (balonizarea şeii).

2. Metodele neuroimagistice: tomografia axială computerizată în diagnosticul etiologic,

topic şi diferenţial în diverse patologii: vasculară, tumorală, inflamatorie etc. în practica

neurologică.

TC este o metodă de diagnostic bazată pe raze R, folosind metode matematice de

reconstrucţie a imaginii în câteva proiecţii. În cadrul investigaţiei CT se efectuează secţiuni

axiale cu pasul şi grosimea necesară prin obiectul examinat (craniu, coloana vertebrală). TC

este metodă de investigaţie de elecţie în cadrul traumatismului cranio-cerebral şi

traumatismul vertebro-medular, deoarece permite de-a vizualiza strict modificările patologice

a ţesutului osos şi cerebral.în cazul patologiei cerebro-vasculare TC trebuie să fie efectuată

prealabil tuturor tentativelor terapeutice, deoarece permite de-a diferenţia un Avc ischemic

de un AVC hemoragic în primele minute de la debut. TC se indică în cadrul patologiei

infecţioase ale SNC (meningite, encefalite, parazitoze), abcese cerebrale, tumori.

Contraindicaţii absolute la TC nu există,. Din cele relative pot fi menţionate: sarcina,

perioada de lactaţie ş.a.

Tomografia prin Rezonanţa Magnetică (TRM).

Metodă modernă bazată pe fenomenul rezonanţei magnetice şi apreciază modificări în

ţesuturile corpului. TRM este metodă de elecţie în cadrul patologiei vasculare cerebrale,

traumatismului cranio-cerebral şi vertebro-medular, tumorilor cerebrale şi medulare,

patologiei degenerativ-distrofice a coloanei vertebrale, sclerozei multiple, patologiei

infecţioase.

Mielografie şi cisternografie prin RMN

Metodă neinvazivă de diagnostic, care permite vizualizarea înalt contrastată faţă de

parenchimul cerebral a spaţiului licvorian. Se foloseşte la cercetarea structurii spaţiului

licvorian, pasajului licvorian în diferite sectoare ale SNC.

Angiografia RMN – metodă de vizualizare a structurilor vasculare.

În comparaţie cu CT spiralată, angiografia obişnuită digitală, Angiografia RM permite

vizualizarea vaselor fără administrarea substanţei de contrast. Diferenţa semnalelor RM de la

conţinutul sanguin în vas şi parenchimul stabil se datoreşte fluxului sanguin. La aplicare

succesiunilor rapide de semnale magnetice şi substanţă paramagentică administrată i/v

suplimentar pot fi vizualizate structurile venoase cerebrale.

RMN prin difuzie – cel mai frecvent se foloseşte la diagnosticarea leziunilor ischemice

cerebrale. Această metodă la moment este una din cele mai informative în aprecierea

focarului ischemic în stadiul supraacut (până la 6 ore) în cadrul ischemiilor cerebrale când

persistă fereastra terapeutică pentru restabilirea ţesutului cerebral din penumbră.

RM prin perfuzie – RM prin perfuzie prin succesiuni rapide de impuls permit de-a efectua

cercetări dinamice. Metoda MR-perfuzie de apreciere a debitului sanguin diferă principial de

metodele de apreciere a circuitului arterial şi venos prin RMN angiografie.

RM de perfuzie – vizualizează şi combitativ apreciază debitul sanguin care alimentează

fiecare unitate de volum de organ sau ţesut.

Această metodă permite de a carta (aprecia) volumul debitului cerebral, debitul cerebral

local, timpul mediu de circulaţie sanguină la nivelul capilarelor.

Investigaţia RM de perfuzie durează ≈ 5 min. şi este indicată în diagnosticarea formaţiunilor

de volum intracerebrale şi patologia cerebrală vasculară, în cazul necesităţii aprecierii

cantitative a debitului cerebral în o zonă sau alta.

RMN funcţională. Aprecierea activităţii neuronale cerebrale permite vizualizarea zonelor de

activaţie neuronală care apar ca răspuns la diferiţii excitanţi (motori, senzoriali). Această

apreciere este posibilă prin metode imagiastice cu aplicarea radionuclizilor în PET şi SPECT.

Metoda dată se bazează pe faptul că majorarea activităţii neuronale ca răspuns la anumiţi

excitanţi, majorează debitul sanguin regional şi volumul de sânge circulant îmbogăţit cu

oxigen. Acest răspuns hemodinamic – majorarea nivelului de oxigenare a sângelui – se

apreciază pe parcursul a 2-3 sec. După aplicarea excitantului. În cazul RMN funcţionale se

suprapun intensitatea semnalului, înregistrat după aplicarea excitantului (activaţie) şi în lipsa

lui (control). Sectoarele de majorare a semnalului MR sunt zone de neuroactivitate sporită şi

sunt colorate conform gradării intensităţii de culoare. Pentru aprecierea localizării sectoarelor

de activitate neuronală faţă de formaţiunile patologice intracerebrale, imaginea MRI

funcţională se suprapune cu MRI în T1 la nivelul aceloraş secţiuni sau reconstrucţii

tridimensionale a suprafeţşei creierului. Aprecierea zonelor de neuroactivitate permit

aprecierea proceselor pato-fiziologice cerebrale, planificarea abordului neurochirurgical ş.a.

3. Elecroenecefalografia. Principiul metodei. Indicaţiile şi interpretarea în diagnosticul topic şi

evoluţia focarului patologic.

Este o metodă de cercetare prin intermediul registrării diferenţei potenţialelor electrice a

encefalului. EEG reflectă activitatea funcţională a creierului. Eeg în normă conţine ritm α

(frecvenţa 8-13 Hz, complituda până la 100 mnV) maximal exprimată în regiunile occipitale, în

stare de veghe, liniştită; ritm β (frecvenţa 14-40 Hz, cmplituda până la 15 mnV) mai exprimat în

derivatele contrale cu loalizare frontală.

În cazul patologiei apar unele lente Q şi Б, apar undele tip SPIKE şi unde ascuţite, cuplate

cu undele lente, ce determină activitate epileptică. Electrozii în număr de 14-24, se aplică în

regiuni strict determinate ale craniului aşa ca la înregistrarea multicanal să fie reprezentate toate

regiunile encefalului. Se folosesc scheme de derivare mono şi bipolară. În derivata monopolară

se înregistrează diferenţa de potenţial între electrodul activ, situat într-o regiune oarecare a

craniului şi electrodul de referinţă.

4. Electromiografia. Potenţialul evocat (vizual, senzitiv şi motor). Diagnosticul topic,

diferencial a patologiei medulare, sistemului nervos periferic şi bolilor neuromusculare.

Principiul. Indicaţia. Interpretarea.

Electromiografia este o parte a neurofiziologiei clinice, ce se ocupă cu cercetarea

activităţii electrice a nervilor periferici şi muşchilor. Electromiografia – metoda de cercetare a

muşchilor prin intermediul înregistrării potenţialelor. În dependenţă de caracterul cercetării se

folosesc două tipuri de derivaţii: derivarea superficială şi derivarea cu ajutorul electrozilor cu ac

introduşi în regiunea punctelor motorii. În normă, când muşchiul este relaxat nu se observă

activitate electrică. La o contracţie slabă apar potenţiale de acţiune, care odată cu creşterea

încordării musculare se intensifică formând o continuitate din unde de amplitudine mare.

Pentru cercetarea verigii periferice a sistemului neuro-muscular se folosesc metodele de

stimulare. Se înregistrează activitatea musculară ca răspuns a muşchiului la excitarea electrică a

nervului periferic.

Pentru aprecierea vitezei de conducere a excitaţiei se aplică 2 electrozi de stimulare în

proiecţia nervului distal şi proximal şi un electrod superificial de înregistrare a muşchiului

studiat. Se determină perioadele de latenţă a răspunsului motor la stimulare a electrodului distal

şi proximal şi distanţa dintre ei pentru aprecierea vitezei de conducere. La cercetarea conducerii

pe porţiunile proximale a nervului se apreciază unda F. La excitarea nervului motor impulsul se

răspândeşte de asemenea şi în direcţii proximală către motoneuron, care sub influenţa impulsului

primit generează un nou potenţial de acţiune ce se înregistrează de către electrodul miografic ca

o a doua undă de o amplitudă mai mică.

Stimularea magnetică a sistemului nervos se efectuează cu ajutorul unui impul

electromagnetic scurt, cu intensitaea 2T. Metodica standart include stimularea cortexului

emisferelor cu aplicarea electromagnitului la nivelul creştetului. Stimularea la nivelul cervical

(C5 – C6) şi la nivelul lombar (L4 – L5). Înregistrarea se efectuează cu electrozii superficiali

amplasaţi la nivelul muşchiului biceps a braţului, muşchiul abductor a policelui şi de la muşchiul

tibial anterior.

Potenţiale evocate ale sistemului nervos.

Potenţialele evocate reprezintă reacţia electrică a sistemului nervos la excitare. În practica

clinică se foloseşte stimularea receptorilor şi nervilo periferici pentru provocarea potenţialelor

evocate. Derivarea PE se efectuează cu ajutorul electrozilor, asemănători EEG. Metoda

potenţialelor evocate permite cu ajutorul electrozilor superficiali de a obţine răspuns electric,

practic, de la orice regiune a SNC, indiferent de mărime şi profunzime.

PE vizuale

Se folosesc PEV de două tipuri: lumină intensă şiinversia paternului de şah. PEV cu blic

de lumină permite cercetarea şi bolnavilor necomplianţi. Dereglarea cunoştinţei, copii mici,

stimulare. Este determinată aceasta că stimularea cu blic de lumină nu necesită fixarea privirii,

nemişcare şi acţionează chiar dacă ochii sunt închişi. PEV cu inversia paternului de şah este

foarte sensibil la acuitatea vizuală şi patologia fibrelor groase mielinizate a nervului optic.

PE somatosensoriale

Se obţin ca rezultat a stimulării electrice a receptorilor şi nervilor periferici. Ete

importantă în diagnosticul neuropatiei senzitive.

PE auditive

Se utilizează sunete scurte. La PE auditive deosebim componente timpurii şi tardive.

Componenta timpurie a primit denumirea de PE auditive a trunchiului cerebral. Se utilizează

sunete scurte. La PE auditive deosebim componente timpurii şi tardive. Componenta timpurie a

primit denumirea de PE auditive a trunchiului cerebral.

5. Dopplerografia

Dopplerultrasonografia – este o metodă neinvazivă de determinare a stării circulaţiei

sanguine, ce foloseşte drept bază efectul Doppler.

Esenţa constă în aceea că mişcarea sursei sunetului faţă de receptorul de sunet, modifică

frecvenţa sunetului cu o valoare proporţională viteuei relative de mişcare. Pentru înregistrarea

efectului Doppler se foloseşte unda de ultrasunet, îndreptată în direcţia vasului cercetat.

Reflectitându-se de eritrocitele în mişcare, unda de ultrasunet recepţionată îşi schimbă frecvenţa,

ceea ce permite a determina viteza mişcării sângelui în porţiunea de vas cercetată, direcţia de

mişcare, volumul masei sanguine şi bazându-ne pe aceşti indici se determină dereglarea

circulaţiei sanguine, starea peretelui vascular, stenozarea şi obstrucţia vasului şi aprecierea

circulaţiei colaterale.

În cazul stenozei vasului, viteza de mişcare a sângelui este proporţională gradului stenozei.

Vizual aceasta se manifestă prin creşterea amplitudinii vârfului sistolic. Imediat după zona de

stenoză apare o turbulenţă a sângelui, determinată ca manifestări spectrale mai jos de linia

“zero”. Pentru diagnosticarea dereglărilor circulaţiei vaselor intracerebrale se foloseşte

dopplerografia transcraniană. Sondarea vaselor intracraniene se efectuează prin “ferestre

acustice” – regiuni cu grosime osoasă mică, aşa ca regiunea temporală sau orificii naturale între

oase (orbitală şi suboccipitală). Prin fereastra temporală se sondează a. carotidă internă, a.

cerebrală medie, anterioară şi porţiunea iniţială a arterei cerebri posterior; prin orificiul orbital –

sifonul a. carotide interne şi a. oftalmică; prin orificiul suboccipital – arterele vertebrale şi artera

bazilară.

În afară de starea vaselor intracraniene, dopplerografia transcraniană permite obţinerea

informaţiilor adăugătoare despre caracterul schimbărilor circulaţiei intracraniene, inclusiv

circulaţia colaterală în cazul stelozelor şi trombozelor vaselor. O metodă mai performantă este

dopplerografia duplex, la care regiunea vasului studiat este sondată în acelaş timp cu un semnal

impulsiform pentru obţinerea unei imagini bidimensionale a vasului şi ţesutul înconjurător şi un

semnal ultrasonic ce permite nemijlocit evidenţierea arterei, forma ei şi aprecierea lumenului,

peretelui, determinarea trombilori, plăcilor aterosclerotice, zonelor de stenoză.

Sistemele doppler de ultimăoră folosesc scanarea triplex, la care se obţine informaţie amănunţită

referitor vitezei şi volumului circulator pe o imagine reală a vasului.

SINDROAMELE MAJORE ÎN NEUROLOGIE

1. CEFALEEA Clasificarea internaţională a cefaleelor şi algiilor faciale. Principiile clasificării,

importanţa ei clinică.

Migrena fără aură. Criteriile de diagnostic. Patogenia. Tratament. Migrena cu aură. Formele

clinice. Criterii de diagnostic. Tratament. Migrena oftalmoplegică, retinală şi hemiplegică.

Criterii de diagnostic şi tratament. Migrena ca factor de risc al accidentelor vasculare cerebrale.

Complicaţiile migrenei. Status migrenos şi ictus migrenos. Tratament.

Cefalea musculo-tonică. Formele clinice. Criterii de diagnostic. Tratament.

Cefaleele ce nu sunt legate de leziuni structurale (grupul IV a clasificaţiei internaţionale).

Formele clinice. Diagnostic, tratament.

Cefaleele posttraumatice. Patogenie, diagnostic, tratament.

Cefaleele asociate cu dereglări vasculare (AVC, malformaţii, arteriite, hipertensiunea arterială,

tromboza venoasă, ş. a.). Diagnostic, tratament.

Cefaleele asociate cu dereglări intracraniene non-vasculare (tensiunea intracraniană, infecţii

intracraniene, sarcoidoza, neoplasme). Diagnostic, tratament.

Cefaleele asociate cu îngectarea substanţelor chimice ori suspendarea utilizării lor. Diagnostic,

tratament.

Cefaleele asociate cu maladiile infecţioase extracefalice. Diagnostic, tratament.

Cefaleele asociate cu dereglări metabolice (hipoxia, hipercapnia, hipoglicemia, dializa).

Diagnostic, tratament.

Cefaleele şi durerile faciale în patologiile craniului, ochilor, urechilor, nasului, sinusurilor,

dinţilor, gurii.

Cefaleea cervicogenă. Patogenie, criterii de diagnostic, tratament.

2. VERTIJURILE ŞI CRIZELE VERTIJINOASE

Vertijul şi definiţia lui. Etiologia. Clasificarea.

Specificul examenului clinic (subiectiv, obiectiv, paraclinic) a pacientului cu vertij.Vertijul

labirintic şi formele clinice. Maladia Meniere. Manifestări clinice, tratament.Vertijul de origine

vestibulară. Formele clinice. Neuronita vestibulară. Diagnostic şi tratament.Vertijul central.

Formele clinice. Diagnostic şi tratament.

Vertijul ca simptom psihic. Diagnostic diferenţial cu vertijul organic. Tratament.

3. COMELE NON-TRAUMATICE ŞI STĂRILE CONFUZIONALE

Sindromul confuzional. Criteriile de diagnostic, tratament.

Clasificarea stărilor comatoase. Gradele de profunzime ale comei. Utilizarea scării Glazgow.

Patogenia stărilor comatoase.

Diagnosticul diferenţial al comelor cu alte tulburări ale conştiinţei.

Status vegetativ, mutism akinetic, sindromul apalic, locked-in sindrom.

Tulburările circulaţiei sangvine şi respiratorii la pacienţii în stări comatoase cerebrale şi

importanţa lor de diagnostic.

Tulburările motorii şi oculomotorii şi importanţa lor diagnostică la pacienţii în comă. Reflexul

oculocefalic şi reflexul oculovestibular.

Coma în cadrul proceselor supratentoriale. Simptomele de dislocare şi angajare.

Stările comatoase la accidentele vasculare cerebrale. Diagnostic şi tratament.

Coma la procesele subtentoriale. Manifestările clinice. simptomele de angajare.

Coma în cadrul proceselor difuze şi metabolice. Patogenia şi manifestările clinice.

Comele metabolice: glicemice: (hipoglicemia, ceto-acidozică), hidroelectrolitice (hiponatriemia,

hipernatriemia, hipercalcemia).

Comele metabolice: hepatice, uremice, respiratorii, în cadrul encefalopatiei Gayet-Wernicke,

endocrinice (hipothiroidă, insuficienţa suprarenalelor), hipotermică.

Comele toxice medicamentoase (sedative, antidepresive, substanţe atropinice).

Tulburări de conştiinţă la intoxicaţiile acute cu etanol, oxid de carbon, supradozarea drogurilor,

metalele grele, substanţe organo-fosforice.

Comele psihice (ariactivitatea psihică).

Moartea creierului. Criteriile clinice şi paraclinice.

Prognosticul şi consecinţele neuropsihologice şi neurologice a pacienţilor, care au suportat starea

comatoasă.

Consecutivitatea acţiunilor medicului în diagnosticul pacientului cu comă.

Tratamentul pacientului comatos. Tratament nespecific şi tratament etiologic.

4. DEMENŢELE

Demenţele şi clasificarea lor. Criteriile (DSM III-R) pentru diagnosticul demenţei.

Abordarea neurologică şi neuropsihologică în diagnosticul demenţei.

Demenţele transmisibile. Maladia Creuzfeld-Jacob. Maladia Straussler-Gerstmann-Scheinver,

insomnia fatală familială.

Hidrocefaleea normotenzivă.

Degenerescenţa multisistemică: AOPC, sindromul Shy-Drager, degenerescenţa strio-nigrală.

Maladia Alzheimer. Cauze şi factori de risc posibili. Patogenia.

Maladia Alzheimer. Criterii de diagnostic (DSM IV), (NINCDS/ADRA). Manifestările clinice,

evoluţie, tratament.

Maladia Pick. Manifestările clinice. Diagnosticul diferenţial cu maladia Alzheimer.

Afazia primară progresivă. Criteriile de diagnostic (Mesulam).

Demenţele frontale.

Boala cu corpi Lewy difuzi (maladia difuză Lewy body).

Demenţa în maladia parkinson.

Demenţa în paralizia supranucleară progresivă Steele-Richarrdson-Olsewski.

Demenţa în boala Huntington.

Demenţele vasculare. Etiologia, patogenia, criteriile de diagnostic (scara Hachinski).

Demenţele vasculare subcorticale. Formele clinice: Infarctele multiple, maladia Binswanger.

Demenţa în cadrul infecţiei cu virusul imunodificienţei umane (hiv).

Specificul demenţei în neurosifilis.

Demenţe metabolice şi neuroendocrine, clasificarea etiologică.

Demenţa în cadrul maladiilor endocrinice

Demenţa în cadrul maladiilor cardiace, pulmonare, renale şi hepatice.

Demenţa în cadrul maladiilor cu deficienţe vitaminice

Demenţa şi depresia. Pseudodemenţa depresivă şi diagnosticul diferenţial.

5. STĂRI SINCOPALE

Sincope vazodepresoare. Sincope ortostatice. Sincope de hiperventilaţie. Sincope legate cu tusa.

Sincope de deglutiţie. Sincope nicturice. Sincope în cadrul nevralgiei nervului hipoglos. Sincope

hipoglicemice. Sincope psihogene. Diagnosticul. Tratamentul.

6. DEREGLĂRI DE MERS

Mersul ca funcţie polimodală. Nivelele reglării funcţiei locomotorii. Examenul dereglărilor de

mers. Formele clasice ale dereglărilor de mers. Sindroame noi ale tulburărilor de mers şi postură.

Căderi. Diagnosticul topic diferenţial şi etiopatogenetic a dereglărilor de mers: mers stepat, de

raţă, miotonic, miastenic, tabetic, vestibular, cerebelos, cerebelos-tabetic, spastic, cerebelos-

spastic, parkinsonian, hiperkinetic, ataxie corticală, apraxia mersului, funcţional, simulat.

Anul II de studii

TEMA

1. Bolile sistemului nervos periferic. Clasificarea maladiilor sistemului nervos periferic.

Sindroamele de capcană a membrelor superioare şi inferioare. Tratamentul.

Polineuritele. Etiologia, clinica, tratament.

Polineuropatiile toxice, somatogene (diabetice, hepatice ş.a.) şi exogene (alcoolice, compuşi

fosfororganice ş.a.). tratamentul etiologic şi patogenic.

Sindroamele neurologice lombare vertebrogene de diverse etiologii: discogene, tumorale,

inflamatorii, traumatice.

Sindroamele neurologice cervicale vertebrogene (discogene, anomalii cranio-vertebrale,

oncospondiloartroza, traumatice, tumorale). Sindroame brahialgice reflectoare, sindromul

muşchilor pectoral minor şi scaleni, periartroza humeroscapulară, sindromul umăr-mînă,

sindromul arterei vertebrale.

Sindroamele neurologice toracale vertebrogene şi diagnosticul lor diferenţial cu maladiile

tumorale, spondilita, spondilopatia dishormonală, traumatică etc.

Principiul tratamentului sindroamelor neurologice vertebrogene.

Neuropatiile faciale: etiologia, diagnosticul topic şi tratamentul.

Neuralgiile trigeminale, glosofaringiene. Etiologia, diagnosticul diferenţial, tratamentul.

Bolile sistemului nervos vegetativ. Sindromul distoniei vegetative. Sindrom de hiperventilare.

Simpatalgia facială, simpatoganglionitele. Diagnosticul diferenţial. Angiotrofoneurozele

(sindrom Raymod etc.).

Sindroamele neurologice vegetative suprasegmentare (patologice hipotalamusului): etiologia,

tratamentul.

Patologia sistemului limbico-reticulat. Etiologia, sindroamele neurologice.

2. Neuroinfecţiile

Meningitele. Definiţia. Clasificarea etiologică şi topică.

Meningitele acute purulente: meningococică, pneumococică, listerioasă, protozoică, bacterială

recidivantă, secundară, cauzată de baciliu hemofilic.

Meningitele acute limfocitare: de viruşii Cocsackie şi ECHO, de virusul parotitei epidemice,

coreomeningita limfocitară acută (Armstrong), herpetică, în caz de mononucleoză infecţioasă,

recidivantă Mollare

Meningitele cronice: tuberculoasă, criptococică, neuroleucemia, arahnoiditele; etiologia şi

formele clinice.

Encefalitele acute: herpetică, de căpuşă (acariană), de ţânţar, epidemică Ekonomo.

Afectarea sistemului nervos în caz de spirochetoze: boala Lyme ( borelioza de căpuşă), afectarea

sistemului nervos la leptospiroză.

Afectarea parainfecţioasă şi postvaccinală a SN: encefalomielita acută diseminată, rubeolică,

varicelică, rujeolică, în caz de parotită epidemică, complicaţiile neurologice la vaccinare

antirabică, la vaccinare cu Bordetella pertusis.

Afectarea sistemului nervos la gripă şi herpetică: leucoencefalita hemoragică acută, sindromul

Reie. Encefalita în infecţia HIV SIDA.

Mielitele. Definiţia. Etiologia. ClasificareaDiagnosticul clinic. Principiile de tratament. Mielitele

primare şi secundare. Investigaţia. Mielita tranversală acută, necrotizantă (Foix et Alajouanine).

Poliomielita şi bolile asemănătoare poliomielitei. Etiologia. Patogenia. Formele clinice.

Tratament şi profilaxie.

Particularităţile clinice contemporane a neuroinfecţiilor.

3. Bolile vasculare cerebrale şi medulare

Vascularizarea creierului. Fiziologia, patologia şi sindroamele de afectare, clasificaţia. Etiologia

şi factorii de risc.

Ischemia cerebrală. Etiopatogenia. Clinica. Diagnosticul. Investigaţiile suplimentare

(examinările biochimice, dopplerografia, TC, RMN). Principiile de tratament în corespundere cu

etapele de dezvoltare a infarctului cerebral.

Hemoragia intracerebrală. Etiopatogenia. Clinica. Diagnosticul. Diagnosticul topic (emisferiale,

trunculare, ventriculare, cerebeloase). Investigaţiile suplimentare. Principiile tratamentului.

Hemoragia subarahnoidiană. Etiopatogenia. Clinica. Diagnosticul. Tratamentul conservativ şi

neurochirrugical.

Dereglările vasculare în sistemul vertebro-bazilar. Etiologia. Sindroamele neurologice.

Diagnosticul. Tratamentul.

Dereglările vasculare a vaselor magistrale carotidiene. Etiologia. Sindroamele neurologice.

Diagnosticul. Tratamentul conservativ şi neurochirugical.

Encefalopatia discirculatorie de diverse etiologii: hipertensivă, aterosclerotică, venoasă şi mixtă.

Particularităţile sindroamelor clinice în corespundere cu stadiile. Diagnosticul. Tratamentul.

Dereglările vasculare medulare. Vascularizarea măduvei spinale. Etiopatogenia infarctului

medular acut şi a mielopatiei. Sindroamele neurologice medulare la nivel topic vertical şi

transversal. Diagnosticul. Diagnosticul diferencial. Investigaţiile suplimentare. Tratamentul.

Anul III de studii

1. EPILEPSIA

Epilepsia. Etiologia. Clasificarea. Simptomatologia. Sindromul psihic interparoxistic al

bolnavilor epileptici. Diagnosticul. Investigaţiile suplimentare. Principiile de tratament. Evoluţia

şi prognosticul.

Starea de rău epileptic. Etiologia. Clasificarea. Diagnosticul. Tratamentul.

2. SOMATONEUROLOGIA

Clinica şi sindroamele neurologice în patologia cardiogenă, pulmonară, hepatică, renală,

gastrointestinală, hematologică, endocrină în timpul sarcinii, bolilor colagenoase şi neoplastice.

Patologia neurologică profesională Patologia neurologică profesională: (clasificarea

sindroamelor neurologice profesionale, narcoza, encefalopatia toxică, polineuropatiile toxice,

importanţa examenului toxicologic şi biochimic, interrelaţiile între alcoolism şi expunerea la

toxine industriale, interacţiuni cu metalele, interacţiuni metabolice, sindroame neurologice

induse de metale şi compuşii lor, intoxicaţia cu plumb (saturnism), compuşii organici ai

plumbului, intoxicaţia cu mercur, intoxicaţia prin compuşi organici de mercur, intoxicaţia cu

mangan, metaloizii, intoxicaţia cu arsen, gaze toxice, oxidul de carbon, solvenţii, sulfura de

carbon, benzina, fenolul, alcoolul metilic, substanţe pesticide, date generale şi clasificarea

pesticidelor, organofosforate, organoclorurate, suprasolicitarea sistemului nervos, nevrozele de

coordonare, paralizii de nervi periferici prin compresiune, boala de trepidaţie).

3. MALADIILE EREDO-DEGENERATIVE, CONGENITALE ŞI DEMIELINIZANTE

ALE SISTEMULUI NERVOS. FACOMATOZELE.

Maladiile SN cu afectarea preponderentă a structurilor extrapiramidale: (Boala Parkinson,

tremorul esenţial, paralizia progresivă supranucleară, atrofia multifocală, sindromul

parkinsonian, distonie musculară, distonie de torsiune, forme focale şi segmentare ale distoniei

muscular, distonie paroxismală, paraspasm facial, dischinezie tardivă, biatetoză, coreea

Huntington, senilă, minoră şi graviditas, ticurile, sindromul de la Touretta, sindromul

mioclonic, mioclonie palatină, esenţială benignă, intenţie Lain – Adams, sStart – sindrom,

mioclonus – epilepsie, boala Unferiht – Lunborg, dissinergie cerebrală Harta, distrofie hepato –

cerebrală Wilson-Коновалов, boala Forr, boala Hollervorden – Şpatz, acatizie).

Maladiile degenerative cu afectarea preponderentă a sistemelor piramidal şi cerebelos:

(paraplegia familială spastică Ştrumpel, degenerescenţa spinocerebelară, boala Friederich, ataxia

spastică ereditară, ataxia cerebelară idiopatică, atrofia familiară cerebeloolivară Holms, atrofia

tardivă corticală cerebeloasă Marie-Foix-Alajouanine, atrofia olivo – pontocerebelară, forma

ereditară Menţel, forma sporadică Dejerine – Tom, ataxii cerebeloase congenitale, ataxie

periodică).

Anomaliile congenitale; siringomielia: (dizrafizm spinal, mielodisplazia, diastamatomielia,

sindrom Clippel – Feile (gât scurt), agenezie sacro – coccigiană, anomaliile cranio vertebrale,

sindrom Arnold – Kiari, impresiune bazilară, platibazie, anomaliile de dezvoltare a trunchiului

cerebral, sindrom Meibius, sindrom Dendy Wallcher, nistagmusul dobândit, sindromul Douaine,

defecte de dezvoltare a craniului, chist arahnoidal, sindromul Lawrince – Manna – Barde –

Bidlea, siringomielia).

Facomatozele: (neurofibromatosa Reklinghausen, scleroza tuberoasă, angiomatoza

encefalotrigeminală ( sindromul Stedja – Webera), boala –Hippel – Lindau, ataxie -

teleangioectazie (Sindromul Louis – Barre), angiomatoza înnăscută a măduvei spinării şi pielii,

angiomatoza retinoopticomezencefalică, sindromul Reili – Schmidt).

4. PATOLOGIA STĂRII DE VEGHE ŞI SOMN

Fiziologia şi fiziopatologia stărilor de veghe şi somn. Structurile anatomice şi neurofiziologice

responsabile de producerea somnului. Somnul normal şi patologic. Clasificarea patologică a

somnului: hipersomniile, insomniile. Etiopatogenia. Crize de pavor noctur, enurezmul nocturn,

sindromul cleine levin. Aspecte clinice EEG. Tratamentul.

5. STĂRI DE URGENŢĂ ÎN NEUROLOGIE

- Stările comatoase cerebrale în diverse etiologii: vasculare, traumatice, tumorale, inflamatorii,

somatogene şi exogene.

- Sindromul de angajare a trunchiului cerebral.

- Sincopepe neurologice

- Epilepsia şi răul epileptic

- Stări confuzionale

- Sindromul algic acut.

6. REABILITAREA ŞI RECUPERAREA FUNCŢIILOR DEREGLATE ÎN CONTEXTUL

NEUROLOGIEI COMPORTAMENTALE

- Recuperarea bolnavilor hemiplegici

- Reeducarea afaziilor, apraxiilor, agnoziilor, alexiilor

- Reeducarea neurovizuală

- Reeducare cognitivă

- Reeducare în dereglări de respiraţie

- Reeducare în tulburări de mers

- Reeducarea funcţiilor sfincteriene

- Utilizarea metodei de biofeedback

- Profilaxia complicaţiilor dereglărilor de respiraţie (pneumonii), vegetotrofice (escariilor,

flebitelor) etc.

7. NEUROLOGIA ÎN CONDIŢII DE POLICLINICĂ

- Particularităţile asistenţei medicale specializate în condiţii de policlinică (inclusiv servicii cu

plată şi asigurare medicală).

- Expertiza validării de muncă la pacienţii neurologici în condiţii de policlinică şi

comisariatului militar.

- Concordarea asigurării asistenţei medicale specializate de către medicul neurolog şi medicul

de familie.

- Principii şi particularităţi de recuperare a pacienţilor neurologici în condiţii de policlinică şi

la domiciliu.

- Măsuri de prevenţie pentru micşorarea morbidităţii – maladii neurologice.

- Patologia neurologică profesională. Etiologia. Clasificarea sindroamelor neurologice

profesionale. Examenul toxicologic şi biochimic. Particularităţile clinice a polineuropatiilor

şi encefalopatiiilor de etiologie alcoolică, etilică, metioxid de carbon, intoxicaţii cu compuşii

metalelor grele – Pb (saturnism), benzină. Boala de vibraţie. Etiopatogenia. Clinica.

Tratamentul. Profilaxia.

- Probleme şi particularităţi de diagnostic, tratament şi dispensarizare a maladiilor neurologice

în condiţii de policlinică:

a) bolile cerebro-vasculare

b) traumele cranio-cerebrale

c) epilepsia

d) patologia sistemului nervos periferic

e) bolile somato-neurologice şi psihosomatice (neurozele)

f) neuroinfecţiile

g) maladiile ereditare

h) degenerescenţele sistemului nervos central şi maladiile demielinizante.

- Indicaţiile de spitalizare a bolnavilor neurologici.

- Stabilirea prognosticului diferitor boli neurologice.

Programa analitică

Planul

tematic al cursurilor, seminarelor şi lecţiilor practice cu distribuţia

orelor de pregătire a rezidenţilor

Nr Anul I de studii Numărul de ore

TEMA Curs Semi

nar

Lucrări

practice

1 Întocmirea foii de observaţie clinico neurologică.

Acuzele, anamneza, istoricul bolii, examenul general şi

afecţiunilor interne. Examenul neurologic: atitudinea,

mersul, motilitatea, sensibilitatea, nervii cranieni,

limbajului, praxiei.

6 12 18

2 Sensibilitatea. Căile ascendente. Particularităţile

anatomice a sensibilităţii superficiale (spinotalamic) şi

profunde (fascicolul Goll şi Burdah) la diverse niveluri

a SN. Felurile şi tipurile de dereglare a sensibilităţii.

4 16 24

3 Motilitatea. Sistemul piramidal şi motoneuronul

periferic. Particularităţile anatomice şi manifestările

clinice la diferite niveluri a sistemului nervos.

Sindromul Brown-Secard.

4 16 24

4 Motilitatea. Sistemul extrapiramidal. Particularităţile

anatomice şi sindroamele neurologice de afectări la

diverse niveluri a sistemului nervos, sindromul

hiperkinetic – hipotonic, sindromul parkinsonian.

3 12 18

5 Cerebelul. Particularităţile anatomo-topografice şi

fiziologice. Citoarhitectonica scoarţei cerebelului.

Căile de conexiune a cerebelului. Sindroamele de

afectare a neocerebelului şi arhiocerebelului.

3 12 18

6 Mezencefalul. Particularităţile anatomice, nn cranieni:

II, III, IV, VI şi sindroamele de afectare la diverse

niveluri. Sindroame alterne mezencefalice.

3 12 18

7 Protuberanţa. Particularităţile anatomice. Nervii

cranieni V, VII, VIII şi simptome de afectare la diverse

niveluri. Sindroame alterne pontine.

3 12 18

8 Bulbul rahidian. Particularităţile anatomice . nervii

cranieni IX, X, XI, XII şi sindroamele de afectare la

diverse niveluri: sindromul bulbar, pseudobulbar,

miastenic şi altern-bulbar.

3 12 18

9 Sistemul vegetativ. Particularităţile anatomo-

fiziologice a sistemului simpatic, parasimpatic şi a

hipotalamusului. Sindroamele de afectare a sistemului

nervos periferic, segmentar, suprasegmentar

(hipotalamice).

3 12 18

10 Sistemul limbico-reticular. Structura anatomică

(circuitul Papez), funcţia şi simptomele de afectare a

sistemului limbico-reticular.

3 12 18

11 Scoarţa cerebrală. Particularităţi anatomo-fiziologice a

cortexului. Sindroamele de afectare a lobilor frontali,

parietali, temporali, occipitali.

4 16 24

12 Clasificarea şi semiologia tulburărilor de vorbire,

disfaziilor şi afaziilor.

3 12 18

13 Dereglări neuropsihologice de conştiinţă, sindrom

comatos (scala Glazgow), sincope, de memorie.

3 12 18

14 Tunicele cerebrale şi medulare. Simptomele

meningiene.

3 12 18

15 Lichidul cefalorahidian. Puncţia lombară, examenul

lichidului cefalo-rahidian (probele licvoriene).

3 12 18

16 Investigaţiile neurooftalmologice şi otoneurologice. 1 2 3

17 Investigaţiile neurootoneurologice. 1 2 3

18 Explorările neuroradiologice: craniografia,

spondilografia, pneumoencefalografia,

ventriculografia, mielografia, epidurografia.

1 3 4

19 Arteriografia cerebrală. 0,5 2 3

20 Metodele neurovisuale: tomografia axială

computerizată în patologia cerebrală (vasculară,

tumori, parazitare, infecţioase).

Tomografia computerizată cu folosirea substanţei de

contrast în diagnosticul bolilor vertebrale şi medulare.

1 3 4

21 Metodele cu radionuclide: gamaencefalografia,

tomografia cu emisie de pozitroni.

Rezonanţa magnetică nucleară, licvoroscintigrafia.

1 3 4

22 Electroencefalografia. 1 2 3

23 Electomiagrafia. Potenţiale evocate vizuale,

somatosensoriale, auditive.

1 2 3

24 Ecoencefalografia, termografia. 1 2 3

25 Dopplerografia. 1 3 3

26 Reoencefalografia. 0,5 2 3

SINDROAMELE MAJORE ÎN NEUROLOGIE

CEFALEEA

1 Clasificarea internaţională a cefaleelor şi algiilor

faciale. Formele clinice. Etiologia. Clinica.

Diagnosticul. Tratamentul.

2 6 8

VERTIJURILE ŞI CRIZELE VERTIJINOASE

1 Definiţia. Clasificarea. Formele clinice. Diagnosticul

topic şi etiopatogenetic. Tratamentul.

1 3 4

COMELE NON-TRAUMATICE ŞI STĂRILE

CONFUZIONALE

1 Sindromul confuzional. Etiologia. Criteriile de

diagnostic.

STĂRILE COMATOASE

Clasificarea. Gradele de profunzime ale comei.

Utilizarea scării Glasgow. Etiologia. Patogenia.

comele de nivel supratentorial şi subtentorial.

Diagnostic diferencial a comelor cerebrale vasculare,

tumorale de comele somatogene şi exogene. Principiu

tratamentului.

3 6 10

DEMENŢELE

1 Definiţia. Clasificarea. Etiologia. Clinica.

Diagnosticul. Diagnosticul diferencial a demenţelor

transmisibile, degenrescente, vasculare, inflamatorii,

2 4 6

somatogene. Principiu tratamentului.

STĂRI SINCOPALE

1 Definiţia. Clasificarea. Formele clinice. Etiologia.

Clinica. Tratamentul.

1 3 4

DEREGLĂRI DE MERS

1 Participarea structurilor anatomice ale sistemului

nervos în formarea mersului. Diagnosticul topic şi

etiopatogenetic a diverselor forme a dereglărilor de

mers.

1 4 4

Anul II de studii

TEMA 14 20 20

1 Bolile sistemului nervos periferic. Clasificarea

maladiilor sistemului nervos periferic. Sindroamele de

capcană a membrelor superioare şi inferioare.

Tratamentul.

2 2 2

2 Polineuritele. Etiologia, clinica, tratament. 1 1 1

3 Polineuropatiile toxice, somatogene (diabetice,

hepatice ş.a.) şi exogene (alcoolice, compuşi

fosfororganice ş.a.). tratamentul etiologic şi patogenic.

1 2 2

4 Sindroamele neurologice lombare vertebrogene de

diverse etiologii: discogene, tumorale, inflamatorii,

traumatice.

1 2 2

5 Sindroamele neurologice cervicale vertebrogene

(discogene, anomalii cranio-vertebrale,

oncospondiloartroza, traumatice, tumorale). Sindroame

brahialgice reflectoare, sindromul muşchilor pectoral

minor şi scaleni, periartroza humeroscapulară,

sindromul umăr-mînă, sindromul arterei vertebrale.

1 2 2

6 Sindroamele neurologice toracale vertebrogene şi

diagnosticul lor diferenţial cu maladiile tumorale,

spondilita, spondilopatia dishormonală, traumatică etc.

1 2 2

7 Principiul tratamentului sindroamelor neurologice

vertebrogene.

1 1 1

8 Neuropatiile faciale: etiologia, diagnosticul topic şi

tratamentul.

1 1 1

9 Neuralgiile trigeminale, glosofaringiene. Etiologia,

diagnosticul diferenţial, tratamentul.

1 1 1

10 Bolile sistemului nervos vegetativ. Sindromul distoniei

vegetative. Sindrom de hiperventilare.

1 2 2

11 Simpatalgia facială, simpatoganglionitele.

Diagnosticul diferenţial. Angiotrofoneurozele

(sindrom Raymod etc.).

1 1 1

12 Sindroamele neurologice vegetative suprasegmentare

(patologice hipotalamusului): etiologia, tratamentul.

1 1 1

13 Patologia sistemului limbico-reticulat. Etiologia,

sindroamele neurologice.

1 2 2

NEUROINFECŢIILE 8 14 20

1 Meningitele acute purulente: meningococică,

pneumococică, listerioasă, protozoică, bacterială

recidivantă, secundară, cauzată de baciliu hemofilic.

1 2 3

2 Meningitele acute limfocitare: de viruşii Cocsackie şi 1 2 3

ECHO, de virusul parotitei epidemice, coreomeningita

limfocitară acută (Armstrong), herpetică, în caz de

mononucleoză infecţioasă, recidivantă Mollare

3 Meningitele cronice: tuberculoasă, criptococică,

neuroleucemia, arahnoiditele; etiologia şi formele

clinice.

0,5 1 2

4 Encefalitele acute: herpetică, de căpuşă (acariană), de

ţânţar, epidemică Ekonomo.

1 2 2

5 Poliomielita şi bolile asemănătoare poliomielitei. 1 1 2

6 Afectarea sistemului nervos în caz de spirochetoze:

boala Lyme ( borelioza de căpuşă), afectarea

sistemului nervos la leptospiroză.

1 1 2

7 Afectarea parainfecţioasă şi postvaccinală a SN:

encefalomielita acută diseminată, rubeolică, varicelică,

rujeolică, în caz de parotită epidemică, complicaţiile

neurologice la vaccinare antirabică, la vaccinare cu

Bordetella pertusis.

1 2 2

8 Afectarea sistemului nervos la gripă şi herpetică:

leucoencefalita hemoragică acută, sindromul Reie.

1 1 2

9 Mielita: tranversală acută, necrotizantă (Foix et

Alajouanine).

0,5 2 2

BOLILE VASCULARE CEREBRALE ŞI

MEDULARE

22 36 72

1 Vascularizarea creierului. Fiziologia, patologia şi

sindroamele de afectare, clasificaţia. Etiologia şi

factorii de risc.

2 4 2

2 Ischemia cerebrală. Etiopatogenia. Clinica.

Diagnosticul. Investigaţiile suplimentare (examinările

biochimice, dopplerografia, TC, RMN). Principiile de

tratament în corespundere cu etapele de dezvoltare a

infarctului cerebral.

3 5 12

3 Hemoragia intracerebrală. Etiopatogenia. Clinica.

Diagnosticul. Diagnosticul topic (emisferiale,

trunculare, ventriculare, cerebeloase). Investigaţiile

suplimentare. Principiile tratamentului.

3 5 12

4 Hemoragia subarahnoidiană. Etiopatogenia. Clinica.

Diagnosticul. Tratamentul conservativ şi

neurochirrugical.

3 4 10

5 Dereglările vasculare în sistemul vertebro-bazilar.

Etiologia. Sindroamele neurologice. Diagnosticul.

Tratamentul.

3 5 12

6 Dereglările vasculare a vaselor magistrale carotidiene.

Etiologia. Sindroamele neurologice. Diagnosticul.

Tratamentul conservativ şi neurochirugical.

3 5 10

7 Encefalopatia discirculatorie de diverse etiologii:

hipertensivă, aterosclerotică, venoasă şi mixtă.

Particularităţile sindroamelor clinice în corespundere

cu stadiile. Diagnosticul. Tratamentul.

2 4 7

8 Dereglările vasculare medulare. Vascularizarea

măduvei spinale. Etiopatogenia infarctului medular

acut şi a mielopatiei. Sindroamele neurologice

medulare la nivel topic vertical şi transversal.

3 4 7

Diagnosticul. Investigaţiile suplimentare. Tratamentul.

Anul III de studii

TEMA

EPILEPSIA 15 25 32

1 Epilepsia. Etiologia. Clasificarea. Simptomatologia.

Diagnosticul. Investigaţiile suplimentare. Principiile de

tratament.

9 15 20

2 Starea de rău epileptic. Etiologia. Clasificarea.

Diagnosticul. Tratamentul.

6 10 12

SOMATONEUROLOGIA 18 25 37

1 Clinica şi sindroamele neurologice în patologia

cardiogenă, pulmonară, hepatică, renală,

gastrointestinală, hematologică, endocrină în timpul

sarcinii, bolilor colagenoase şi neoplastice.

9 14 20

PATOLOGIA NEUROLOGICĂ

PROFESIONALĂ

1 Patologia neurologică profesională: (clasificarea

sindroamelor neurologice profesionale, narcoza,

encefalopatia toxică, polineuropatiile toxice,

importanţa examenului toxicologic şi biochimic,

interrelaţiile între alcoolism şi expunerea la toxine

industriale, interacţiuni cu metalele, interacţiuni

metabolice, sindroame neurologice induse de metale şi

compuşii lor, intoxicaţia cu plumb (saturnism),

compuşii organici ai plumbului, intoxicaţia cu mercur,

intoxicaţia prin compuşi organici de mercur,

intoxicaţia cu mangan, metaloizii, intoxicaţia cu arsen,

gaze toxice, oxidul de carbon, solvenţii, sulfura de

carbon, benzina, fenolul, alcoolul metilic, substanţe

pesticide, date generale şi clasificarea pesticidelor,

organofosforate, organoclorurate, suprasolicitarea

sistemului nervos, nevrozele de coordonare, paralizii

de nervi periferici prin compresiune, boala de

trepidaţie).

9 11 17

MALADIILE EREDO-DEGENERATIVE,

CONGENITALE ŞI DEMIELINIZANTE ALE

SISTEMULUI NERVOS. FACOMATOZELE.

26 80 200

1 Maladiile SN cu afectarea preponderentă a structurilor

extrapiramidale: (Boala Parkinson, tremorul esenţial,

paralizia progresivă supranucleară, atrofia multifocală,

sindromul parkinsonian, distonie musculară, distonie

de torsiune, forme focale şi segmentare ale distoniei

muscular, distonie paroxismală, paraspasm facial,

dischinezie tardivă, biatetoză, coreea Huntington,

senilă, minoră şi graviditas, ticurile, sindromul de la

Touretta, sindromul mioclonic, mioclonie palatină,

esenţială benignă, intenţie Lain – Adams, sStart –

sindrom, mioclonus – epilepsie, boala Unferiht –

Lunborg, dissinergie cerebrală Harta, distrofie hepato

– cerebrală Wilson-Коновалов, boala Forr, boala

Hollervorden – Şpatz, acatizie).

7 30 70

2 Maladiile degenerative cu afectarea preponderentă a

sistemelor piramidal şi cerebelos: (paraplegia familială

spastică Ştrumpel, degenerescenţa spinocerebelară,

boala Friederich, ataxia spastică ereditară, ataxia

cerebelară idiopatică, atrofia familiară cerebeloolivară

Holms, atrofia tardivă corticală cerebeloasă Marie-

Foix-Alajouanine, atrofia olivo – pontocerebelară,

forma ereditară Menţel, forma sporadică Dejerine –

Tom, ataxii cerebeloase congenitale, ataxie periodică).

7 30 70

3 Anomaliile congenitale; siringomielia: (dizrafizm

spinal, mielodisplazia, diastamatomielia, sindrom

Clippel – Feile (gât scurt), agenezie sacro –

coccigiană, anomaliile cranio vertebrale, sindrom

Arnold – Kiari, impresiune bazilară, platibazie,

anomaliile de dezvoltare a trunchiului cerebral,

sindrom Meibius, sindrom Dendy Wallcher,

nistagmusul dobândit, sindromul Douaine, defecte de

dezvoltare a craniului, chist arahnoidal, sindromul

Lawrince – Manna – Barde – Bidlea, siringomielia).

6 10 30

4 Facomatozele: (neurofibromatosa Reklinghausen,

scleroza tuberoasă, angiomatoza encefalotrigeminală (

sindromul Stedja – Webera), boala –Hippel – Lindau,

ataxie - teleangioectazie (Sindromul Louis – Barre),

angiomatoza înnăscută a măduvei spinării şi pielii,

angiomatoza retinoopticomezencefalică, sindromul

Reili – Schmidt).

6 10 30

PATOLOGIA STĂRII DE VEGHE ŞI SOMN 6 12 18

1 Fiziologia şi fiziopatologia stărilor de veghe şi somn.

Structurile anatomice şi neurofiziologice responsabile

de producerea somnului. Somnul normal şi patologic.

Clasificarea patologică a somnului: hipersomniile,

insomniile. Etiopatogenia. Crize de pavor noctur,

enurezmul nocturn, sindromul cleine levin. Aspecte

clinice EEG. Tratamentul.

STĂRI DE URGENŢĂ ÎN NEUROLOGIE 6 12 18

1 Stările comatoase. Etiologia. Patogenia. Gradul de

profunzime. Scala Glazgow. Particularităţile de

examinare a bolnavilor comatoşi. Principiul

tratamentului.

2 4 6

2 Epilepsia. Etiologia. Clasificarea. Simptomatologia.

Diagnosticul. Tratamentul.

2 4 6

3 Starea de rău epileptic. Etiologia. Clasificarea.

Diagnosticul. Tratamentul.

2 4 6

NEUROLOGIA ÎN CONDIŢII DE POLICLINICĂ 15 30 100

1 1. Particularităţile asistenţei medicale specializate în

condiţii de policlinică (inclusiv servicii cu plată şi

asigurare medicală).

2. Expertiza capacităţii vitale la pacienţii neurologici

în condiţii de policlinică şi comisariatului militar.

3. Concordarea asigurării asistenţei medicale

specializate de către medicul neurolog şi medicul

de familie.

4. Principii şi particularităţi de recuperare a

pacienţilor neurologici în condiţii de policlinică şi

la domiciliu.

5. Măsuri de prevenţie pentru micşorarea morbidităţii

– maladii neurologice.

6. Patologia neurologică profesională. Etiologia.

Clasificarea sindroamelor neurologice

profesionale. Examenul toxicologic şi biochimic.

Particularităţile clinice a polineuropatiilor şi

encefalopatiiilor de etiologie alcoolică, etilică,

metioxid de carbon, intoxicaţii cu compuşii

metalelor grele – Pb (saturnism), benzină. Boala de

vibraţie. Etiopatogenia. Clinica. Tratamentul.

Profilaxia.

7. Probleme şi particularităţi de diagnostic, tratament

şi dispensarizare a maladiilor neurologice în

condiţii de policlinică:

i) bolile cerebro-vasculare

j) traumele cranio-cerebrale

k) epilepsia

l) patologia sistemului nervos periferic

m) bolile somato-neurologice şi psihosomatice

(neurozele)

n) neuroinfecţiile

o) maladiile ereditare

p) degenerescenţele sistemului nervos central şi

maladiile demielinizante.

8. Indicaţiile de spitalizare a bolnavilor neurologici.

9. Stabilirea prognosticului diferitor boli neurologice.

Baremul activităţii practice

pentru pregătirea în rezidenţiat specialitatea “Neurologie”

DEXTERITĂŢILE MANUALE

I. Examinarea funcţiei nervilor oculomotori: poziţia globilor oculari, pupilele, fanta

palpebrală şi funcţia pleoapelor, motilitatea globilor oculari, convergenţă şi acomodare,

nistagmusul, reflexul fotopupilar (direct şi consensual).

II. Examinarea funcţiei nervului trigemen: funcţia senzitivă, funcţia motorie, reflexul

cornean, reflexul conjuctival, reflexul mandibular.

III. Examinarea funcţiei nervului facial: examenul static şi dinamic al muşchilor mimici,

reflexul nazo-palpebral, oculo-facial.

IV. Examinarea nervilor cranieni bulbari (IX, X, XII): deglutiţia, fonaţia, artria, inspecţia

vălului palatin, uvulei şi a limbii, reflexul faringean, velopalatin, oculo-cardiac.

V. Examenul motilităţii: 1. Examenul atitudinii şi a mersului (spastic, cosind, paretic, parkinsonian, cerebelos, tabetic,

talonat, de “raţă”, Todde);

2. Examinarea forţei musculare, manevra Barre, Mingazzini;

3. Examinarea tonusului muscular (hipotonia musculară, hipertonia piramidală şi

extrapiramidală);

4. Examinarea reflexelor osteo-tendinoase (tricipital, bicipital, stilo-radial, rotulian, achilian);

5. Examinarea reflexelo cutanate (abdominal superior, mijlociu şi inferior, plantar);

6. Examinarea reflexelor patologice piramidale (semnul Babinski, Oppenheim, Gordon,

Schaffer, Bechterew, Rossolimo, Jukovski, Hoffmann);

7. Examinarea clonusului patelar şi plantar;

8. Examenul reflexelor de automatism oral (semnul Marinescu-Radovici, semnul de trompă,

semnul nazo-labial, de sugere, dinstans-oral).

VI. Examenul sensibilităţii

1. Examinarea sensibilităţii superficiale (algică, tactilă, termică);

2. Examinarea sensibilităţii profunde (sensibilitatea mioartrokinetică, kinestetică, dermolexia,

stereognozia, simţul de localizare, simţul de discriminare);

3. Aprecierea felului de dereglare a sensibilităţii (anestezie, hipoestezie, hiperestezie,

hiperpatie);

4. Aprecierea tipului de dereglare a sensibilităţii (mononeuritic, multineuritic, polineuritic,

radicular, siringomielic, conductiv medular, altern, hemitip, cortical, funcţional);

5. Examenul punctelor nevralgice (n. trigemen, n. sciatic, n. occipital)

VII. Examenul funcţiei de coordonare: proba Romberg, proba indice-nas, indice-indice,

călcâi-genunchi, diadocokinezie, proba de asinergie, proba Steward-Holmes. VIII. Examenul semnelor meningiene: redoarea cefei, semnul Kernig, semnul Brudzinski

superior, mijlociu şi inferior, semnul Lessaj. IX. Examenul semnelor de elongaţie: semnul Neri, Dejerine, Lasseque, Bonnet,

Wassermann, Mazkewiecz. X. Examinarea funcţiiilor vegetative: dermografismul, reflexul pilomotor, proba

ortoclinostatică, proba de hiperventilaţie, semnul Chwostek, semnul Trousseau. XI. Examenul praxiei: apraxia ideomotorie, ideatorie, contructivă, de îmbrăcare etc.

XII. Examenul limbajului (vorbirii): vorbirea spontană, vorbirea expresivă, vorbirea

repetată, vorbirea scrisă, înţelegerea vorbirii.

1. Afazia motorie (eferentă, aferentă, dinamică)

2. Afazia senzorială (tip Weenicke)

3. Afazia semantică

4. Afazia amnestică

5. Dizartria (cerebeloasă, extrapiramidală, bulbară şi pseudobulbară)

XIII. Examenul gnozisului: agnozia auditivă, agnozia vizuală, agnozia tactilă, agnozia

spaţială, autotopagnozia, anozognozia. XIV. Examinarea neurologică a pacientului în stare de comă cerebrală: pupilele, globii

oculari, simetria feţei, reacţiile la stimuli nociceptivi, stabilirea hemiparezei, semne

patologice. XV. Să stabilească corect diagnosticul stărilor acute în neurologie (Accidente vasculare

cerebrale, traumatisme cranio-cerebrale şi vertebro-medulare; neuroinfecţii –

meningite, encefalite, mielite, polinevrite; sindromul convulsiv şi cel de rău epileptic,

sindromul algic şi asigurarea ajutorului medical).

XVI. Să cunoască, să utilizeze şi să interpreteze metodele suplimentare de diagnostic în

neurologie, să însuşească, să efectueze sinestătător puncţie lombară şi interpretarea

variatelor patologice a LCR în diverse patologii a sistemului nervos

a) Oftalmoscopie, perimetria, puncţia lombară etc;

b) Principiu şi interpretarea cranio- şi spondilografiei, EcoEG, EEG, EMG potenţialului evocat,

REG, Dooplerografia, angiografia, scintigrafia, CT, RMN.

c) Să efectueze blocajul în diverse patologii ale sistemului nervos cu sindrom algic

(radiculopatii, nevralgii ale nervilor cranieni).

XVII. Să stabilească corect diagnosticul topic şi etiologic a bolilor neurologice.

XVIII. Să cunoască şi să administreze tratamentul etiopatogenic a bolilor neurologice.

XIX. Să stabilească corect prognosticul evoluţiei diferitor boli neurologice.

XX. Să aprecieze capacitatea de muncă (principiile expertizei medicale a vitalităţii.

L I T E R A T U R A

1. Adams R. D. Principles of neurology.

2. Arseni C., Danăilă L., Arseni A. Bolile vasculare ale creierului şi măduvei spinării. Bucureşti,

1985.

3. Arseni C., Popovici L., Pascu I. Bolile vasculare ale creierului şi măduvei spinării. Bucureşti,

1992.

4. Arseni C. Tratat de neurologie. Vol. I-VIII.

5. Gh. Pendefunda. Semiologie neurologică. Iaşi 1991.

6. L. Pendefunda Neurologie practică. Iaşi, 1993.

7. L. Popoviciu, Arseni C. Enciclopedie de neurologie şi neurochirurgie. Bucureşti, 1992.

8. D. Gherman. Curs de neurologie. Chişinău, 1992.

9. J. Bogousslovsky; M-G. Bousser et al. Accidents vasculaires cerebraux. Paris, 1993.

10. C. Popa. Neurologie. Colecţia medicului de familie. Bucureşti, 1997.

11. L. Popoviciu. Neurologie. Bucureşti, 1993.

12. D. Dobrescu. Farmacoterapie practică. 1989.

13. M. A. Samuels, M. D. "Manual of Neurologic Therapeutics", 1995

14. В. Вейн. Заболевания вегетативной нервной системы. Москва, 1998.

15. Блуменау Л.В. Мозг человека. Санкт – Петербург, 1925.

16. Вантенберг Р. Диагностические тесты в неврологии. М., 1961.

17. Виленский Б.С. Неотложные состояния в неврологии. М., 1986.

18. Волошин П. В. Неотложная помощь в клинике нервных болезней. Киев,1987.

19. Карлов В. А. Терапия нервных болезней. М., 1987.

20. Маккьюсик В. Генетика человека. М., 1967.

21. Скоромец А.А. Топическая диагностика заболеваний нервной системы. Руководство

для врачей. Л., 1989

22. D. Gherman, C. Ionel Dicţionar de neurologie, 1994

23. E. Gusev Нервные болезни. Москва; 1988

24. M. Rusu Neurochirurgie. Iaşi, 1993

25. A. Constantinovici Ghid practic în neurologie, Bucureşti, 1998

26. D. Gherman Genetica medicală, Chişinău, 1992

27. H. Яхно Болезни нервной системы, Москва, 1995

28. L. Popoviciu, B. Aşghian Bazele semiologice ale practicii neurologice şi neurochirurgicale,

Bucureşti, 1994

29. L. Popoviciu, Gh. Pendefunda, I. Pascu Bolile vasculare cerebrale din sistemul vertebro-

bazilar, 1980

30. Cezar-Ionel Compedium de neurologie, Bucureşti, 1997

31. Epileptologie practică sub redacţia lui Klaus Kellermann, traducere în limba română

- redactor Prof. universitar St. Groppa, dr. A. Pruteanu, Chişinău, 1999

32. St. Groppa, L. Iuhtimovschi Migrena şi alte cefalei, Chişinău, 1999

33. D. Gherman, I. Moldovanu, G. Zapuhlâh. Neurologie şi Neurochirurgie. Chişinău, 2003

ÎNTREBARILE LA EXAMENUL

DE PROMOVARE ŞI DE STAT

Întrebările pentru examenul rezidenţiat

la neurologie anul I

Semiologia

1. Sensibilitatea. Căile ascendente. Particularităţile anatomo-fiziologice a sensibilităţii

superficiale. Metodica de examinare. Simptomele de afectare la diferite niveluri. Felurile şi

tipurile de dereglare a sensibilităţii.

2. Sensibilitatea. Căile ascendente. Particularităţile anatomo-fiziologice a sensibilităţii profunde

(fasciculul Goll şi Burdah). Metodica de examinare. Simptomele de afectare la diferite

niveluri. Felurile şi tipurile de dereglare a sensibilităţii.

3. Motilitatea. Sistemul piramidal şi motoneuronul periferic. Particularităţile anatomo-

fiziologice şi manifestările clinice la diferite niveluri a sistemului nervos.

4. Sindroamele de afectare a măduvei spinării la diverse niveluri.

5. Sindromul Brown-Secard.

6. Motilitatea. Sistemul extrapiramidal. Particularităţile anatomo-fiziologice situate la diverse

niveluri a sistemului nervos. Formele de conexiune – închise şi deschise, bucla gamma.

Sindroamele de afectare: sindromul hiperchinetic – hipotonic (felurile hiperkinezelor)

parkinsonismul.

7. Cerebelul. Particularităţile anatomo-topografice şi fiziologice, citoarhitectonica scoarţei

cerebelului. Căile de conexiune a cerebelului. Sindroamele de afectare a neocerebelului şi

arhiocerebelului.

8. Mezencefalul. Particularităţile anatomice, nervii cranieni III, IV. VI şi sindroamele de

afectare la diverse niveluri. Sindroamele alterne mezencefalice.

9. Analizatorul optic: noţiuni anatomice, semnele de afectare la diverse niveluri.

10. Protuberanţa. Particularităţile anatomice, nervii cranieni V. Metodica de examinare.

Sindroamele de afectare. Nevralgia, nevrita nervului trigemen. Diagnosticul difirencial.

11. Protuberanţa. Particularităţile anatomo-fiziologice. Nervii cranieni VII, VIII. Metodica de

examinare. Sindroamele de afectare la diverse niveluri. Sindroamele alterne.

12. Bulbulul rahidian. Particularităţile anatomo-fiziologice. Nervii cranieni IX, X, XI, XII.

Metodica de examinare. Sindroamele de afectare. Sindromul bulbar, pseudobulbar,

miastenic, diagnosticul diferencial. Sindroamele alterne.

13. Sistemul vegetativ. Particularităţile anatomo-fiziologice a sistemului simpatic, parasimpatic

şi a hipotalamusului. Metodica de examinare. Sindroamele de afectare a sistemului nervos

periferic, segmentar, suprasegmentar (hipotalamice). Paroxismele vegetative – formele

clinice. sindroamele hipotalamice.

14. Sistemul limbico-reticular. Particularităţile anatomo-fiziologice. Circuitul Papez. Sistemul

reticular ascendent şi descendent. Funcţia şi simptomele de afectare a sistemului limbico-

reticular (dereglări de veghe şi somn, de conştiinţă, formele mutismului achinetic şi

dereglărilor de emoţii).

15. Scoarţa cerebrală. Particularităţile anatomo-fiziologice a cortexului. Dereglări de conştiinţă,

memorie, intelect (scala Glazgow)

16. Sindroamele de afectare a lobului frontal.

17. Sindroamele de afectare a lobului parietal şi occipital.

18. Sindroamele de afectare a lobului temporal.

19. Clasificarea şi semiologia tulburărilor de vorbire. Diagnosticul topic a dizartriilor şi afaziilor.

20. Dereglările sfincteriene în raport cu nivelul topic de afectare.

21. Tunicile cerebrale şi medulare. simptomele meningiene. Diagnosticul diferencial între

meningism şi meningită.

22. Lichidul cefalorahidian. Examenul lichidului cefalorahidian, sindroamele variantelor

patologice.

23. Sindromul de hipertensiune intracraniană. Etiologia, clinica, diagnosticul.

24. Sindromul dislocării şi angajării trunchiului cerebral. etiologia şi clinica.

Sindroamele majore în neurologie

1. Cefaleea. Clasificarea internaţională a cefaleelor şi algiilor faciale. Diagnosticul diferencial.

2. Migrena. Clasificarea internaţională. Formele clinice. criteriile de diagnostic.

3. Migrena. Diagnosticul diferencial

4. Migrena. Patogenia şi principiul de tratament.

5. Vertijul şi crizele vertiginoase. Etiologia. Clasificarea. Diagnosticul topic şi etiologic.

Principiile de tratament.

6. Stările sincopale. Definiţie. Clasificarea sincopelor: ortostatice, vaso-depresoare,

hiperventilaţie, hiperglicemice, tusive, psihogene etc. şi particularităţile lor clinice.

Principiile de tratament.

7. Demenţele şi clasificarea lor. Criteriile pentru diagnostic. Etiologia şi formele clinice.

8. Maladia Alzheimer. Cauze, factorii de risc, manifestările clinice. Maladia Pick,

manifestările clinice. Diagnosticul.

9. Demenţele transmisibile: maladia Creunzfeld-Jacob. Maladia Straussler – Gerstmann –

Scheinver.

10. Demenţa în maladia Parkinson şi boala Huntington.

11. Demenţele vasculare. Particularităţile clinice şi diagnosticul diferencial. Principiile de

tratament.

12. Demenţele în cadrul maladiilor somatice (endocrine, cardiace, pulmonare, renale, hepatice).

Particularităţile clinice a lor.

13. Sindromul confuzional. Etiologia şi criteriile de diagnostic.

14. Stările comatoase. Clasificare. Gradele de profunzime ale comei. Utilizarea scării Glazgow.

15. Coma. Etiologia şi patogenia stărilor comatoase.

16. Diagnosticul diferencial al comelor cerebrale de comele endogene (somatogene) şi exogene.

17. Particularităţile clinice a comelor de etiologie endocrină.

18. Stările comatoase. Particularităţile clinice a comelor somatogene (renale, hepatice).

19. Stările comatoase. Particularităţile clinice a comelor exogene (medicamentoase, etilice etc.).

20. Formele clinice a dereglărilor de mers în raport cu factorul etiologic şi topic.

21. Particularităţile clinice a dereglărilor de mers şi examenul neurologic.

22. Migrena. Patogenia şi principiul de tratament.

23. Dereglări de conştiinţă, particularităţile clinice în corespundere cu nivelul de afectare a

sistemului nervos.

24. Diagnosticul diferenţial al comelor cerebrale de comele exogene şi endogene.

Utilizarea investigaţiilor paraclinice în neurologie

1. Investigaţiile neurooftalmologice: acuitatea, câmpul vizual şi fundul de ochi. Particularităţile

clinice în raport cu factorul etiologic.

2. Investigaţiile neurootoneurologice: acuitatea auditivă, sindromul vestibular şi diagnosticul

topic diferencial.

3. Investigaţiile neuroradiologice: mielografia, epidurografia, spondilografia în obiectivizarea şi

diagnosticul diferencial de diverse etiologii, traumele craniene şi vertebrale, craniostenoze,

osteohondroze, anomalii cranio-vertebrale, boala Behterev.

4. Angiografia cerebrală. Indicaţiile, premedicaţia.

5. Metodele neurovizuale: tomografia axială, tumori, parazitară, infecţioasă. TC cu folosirea

substanţei de contrast în diagnosticul bolilor vertebrale şi medulare.

6. Rezonanţa magnetică nucleară, licvoroscintigrafia.

7. Electroencefalografia.

8. Potenţiale evocate vizuale, somatosensoriale, auditive.

9. Ecoencefalografia.

10. Reoencefalografia.

11. Dopplerografia

12. Examinarea LCR. Puncţia lombară. Indicaţie, contraindicaţie, probele licvoriene. Examenul

LCR – norma şi variantele patologice în diverse patologii a sistemului nervos (inflamator,

tumoral, parazitar, vascular) sindroamele licvoriene.

13. Examinările bacteriologice şi virusologice în patologia sistemului nervos.

Întrebări la examen

pentru rezidenţii neurologi anul II

1. Maladiile sistemului nervos periferic. Clasificarea. Sindroamele neurologice vertebrogene.

2. Discopatia lombară (hernie de disc). Clinica. Diagnosticul. Diagnosticul diferenţial.

Investigaţii suplimentare. Principiul tratamentului conservativ şi neurochirurgical.

3. Sindroamele vertebrogene cervicale şi toracale: cervicalgia, toracalgia. Brahialgia, sindromul

nervului occipital, sindromul scalemus anterior, sindromul humero-scapular şi umăr-mână.

4. Sindromul “cozii de cal”. Particularităţile clinice ale diagnosticului topic şi etiologic.

Tratamentul.

5. Paraliziile nervilor periferici ale membrului superior. Nn. Radial, cubital, median şi ale

membrului inferior, nn. Sciatic, politeu intern crural, politeu extern. Etiologia. Clinica.

Diagnosticul. Tratamentul.

6. Plexitele (paraliziile de plexuri). Formele clinice cervicobrahiale şi lombosacrate. Etiologia.

Clinica. Diagnosticul. Tratamentul.

7. Polineuropatiile şi polineuritele periferice. Particularităţile clinice a polineuritei difterică,

polineuropatii în colagenoze, polineuropatia Guillain-Barre, polineuropatiile toxice

(alcoolice, diabetică, metabolică, porfirică, medicamentoase). Diagnosticul. Principii de

tratament.

8. Afecţiunile nervilor cranieni: n. optic. Etiologia. Clinica. Diagnosticul. Tratamentul.

9. Afecţiunile nervilor cranieni: n. oculomotor. Etiologia. Clinica. Diagnosticul. Tratamentul.

10. Afecţiunile nervilor cranieni: n. facial. Etiologia. Clinica. Diagnosticul. Tratamentul.

11. Meningitele. Clasificarea.

12. Meningitele seroase acute: limfocitară (Armstrong), Cocsakie şi Echi. Clinica. Diagnosticul.

Tratamentul.

13. Meningita herpetică şi gripală. Clinica. Diaghnosticul. Tratamentul.

14. Meningita tuberculoasă. Clinica. Diagnosticul. Tratamentul.

15. Meningitele purulente. Meningococică primară şi bacteriană secundară, pneumococică,

hemofolică, protozoică. Clinica. Diagnosticul. Tratamentul.

16. Arahnoiditele cerebrale. Etiologia. Clasificarea: convexitală, bazală (optico-chiasmală,

pontocerebeloasă şi fosei occipitale). Clinica. Diagnostiocul. Tratamentul.

17. Encefalitele acute. Clasificarea.

18. Encefalita herpetică. Clinica. Diagnosticul. Tratamentul.

19. Encefalita gripală. Clinica. Diagnosticul. Tratamentul.

20. Encefalita epidemică (Ekonomo). Clinica. Diagnosticul. Tratamentul.

21. Encefalita de căpuşă. Clinica. Diagnosticul. Tratamentul.

22. Encefalitele post vaccinale şi parainfecţioase (rubeolică, rujeolică, varicelică). Etiologia.

Clinica. Diagnosticul. Tratamentul.

23. Leucoencefalitele. Leucoencefalita sclerozantă subacută van Bogaert, leicoencefalita

periaxială difuză (boala Shilder şi Dawson). Encefalita indusă de prioni. Boala Lyme

(borelioza). Clinica. Diagnosticul. Tratamentul.

24. Scleroza în plăci (scleroza multiplă). Scleroza amiotrofică laterală. Etiologia. Patogenia.

Formele clinice. Diagnosticul. Tratamentul.

25. Mielita. Etiologia. Diagnosticul topic. Tratamentul.

26. Poliomielita. Etiologia. Formele clinice. Tratamentul. Profilaxia.

27. Vascularizarea creierului.

28. Bolile vasculare cerebrale. Clasificarea. Etiologia. Factorii de risc.

29. Atacul ischemic tranzitor. Etiologia. Clinica. Tratamentul.

30. Ischemia cerebrală. Etiopatogenia. Clinica. Diagnosticul. Investigaţiile suplimentare

(examinările biochimice, dopplerografia, TC, RMN). Principiile de tratament în

corespundere cu etapele de dezvoltare a infarctului cerebral.

31. Hemoragia intracerebrală. Etiopatogenia. Clinica. Diagnosticul. Diagnosticul topic

(emisferiale, trunculare, ventriculare, cerebeloase). Investigaţii suplimentare. Princpiile de

tratament.

32. Hemoragia subarahnoidiană. Etiopatogenia. Clinica. Diagnosticul. Tratamentul conservativ şi

neurochirurgical.

33. Dereglările vasculare în sistemul vertebro-bazilar. Etiologia. Sindroamele neurologice.

Diagnosticul. Tratamentul.

34. Dereglările vasculare vaselor magistrale carotidiene. Etiologia. Sindroamele neurologice.

Diagnosticul. Tratamentul conservativ şi neurochirrugical.

35. Encefalopatia discirculatorie de diverse etiologii: hipertensivă, aterosclerotică, venoasă şi

mixtă. Particularităţile sindroamelor clinice în corepundere cu stadiile. Diagnosticul.

Tratamentul.

36. Dereglările vasculare medulare. Vascularizarea măduvei spinale. Etiopatogenia infarctului

medular acut şi a mielpatiei. Sindroamele neurologice medulare la nivel topic vertical şi

transversal. Diagnosticul investigaţiile suplimenatre. Tratamentul.

37. Epilepsia. Etiologia. Clasificarea. Simptomatologia. Diagnosticul. Investigaţiile

suplimentare. Principiile de tratament.

38. Starea de rău epileptic. Etiologia. Diagnosticul. Tratamentul.

Întrebări pentru examenul de stat

1. Echoencefalografia: principiul metodei, importanţa în stabilirea diagnosticului şi evaluarea

maladiilor sistemului nervos.

2. Patogenia stărilor comatoase. Diagnosticul diferenţial al comelor cu alte tulburări ale

conştiinţei. Status vegetativ, mutism akinetic, sindromul locked-in, areactivitatea psihică.

scara Glasgow.

3. Meningita virotică: etiologia, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial, tratamentul.

4. Epilpsia: etiopatogenia, clasificarea. Principiile de administrare a remediilor

anticonvulsivante şi reacţii adverse.

5. Nevrozele. Formele clinice. Tratamentul.

6. Clasificarea tumorilor cerebrale. Simptomele generale cerebrale.

7. Potenţiale evocate motorii: principiul metodei, importanţa în stabilirea diagnosticului şi

evaluarea maladiilor sistemului nervos.

8. Migrena. Formele clinice. Criteriile de diagnostic. Patogenia. Tratament.

9. Cisticercoza sistemului nervos central: manifestările clinice, indicii de laborator, diagnosticul

diferenţial, tratamentul.

10. Distrofiile musculare progresive. Clasificarea clinică, manifestările obiective, diagnosticul,

tratamentul.

11. Rolul neuromediatorilor în fiziologia şi patologia sistemului extrapiramidal. Sistemul de

legătură închisă şi deschisă în cadrul sistemului extrapiramidal.

12. Angiografia cerebrală (carotidiană, vertebrală, selectivă, separată, totală): tehnica efectuării,

indicaţii, contraindicaţii, importanţa în stabilirea diagnosticului afecţiunilor sistemului

nervos.

13. Cefaleea cluster şi hemicrania paroxistică cronică. Criterii de diagnostic, tratament.

14. Chorea Sidenham: etiologia, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial, tratamentul.

15. Hematomielia: etiologia, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial, tratamentul.

16. Particularităţile anatomo-fiziologice ale capsulei interne. Semnele de afectare.

17. Ultrasonografia Doppler: principiul metodei, importanţa în stabilirea diagnosticului şi

evaluarea maladiilor sistemului nervos.

18. Comele toxice medicamentoase (sedative, antidepresive, substanţe atropinice). Tulburările de

conştiinţă la intoxicaţiile acute cu etanol, oxid de carbon, supradozarea drogurilor, metale

grele, substanţe organo-fosforice.

19. Neuroborelioza: manifestările clinice, indicii de laborator, diagnosticul diferenţial,

tratamentul.

20. Intoxicaţia acută cu ciuperci: etiologia, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial,

tratamentul.

21. Nervii oculomotor comun, trohlear şi abducens. Date anatomice, metodica examenului clinic,

semnele de afectare şi explicaţia mecanismelor fiziopatologice ale lor.

22. Rezonanţa magnetică nucleară: principiul metodei, importanţa în stabilirea diagnosticului şi

evaluarea maladiilor sistemului nervos.

23. Radiculopatia lombară discogenă. Clinica, diagnosticul, tratamentul conservator şi

chirurgical.

24. Dereglările vasculare cerebrale în patologia vaselor magistrale cerebrale.

25. Ictusul ischemic medular: etiologia, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial,

tratamentul.

26. Sistemul aferent şi eferent al formaţiunii reticulare: date anatomice, semnele de afectare şi

importanţa lor clinică.

27. Craniografia, spondilografia: importanţa în stabilirea diagnosticuui afecţiunilor sistemului

nervos.

28. Noţiuni de fereastră terapeutică şi penumbră ischemică în cadrul infarctului ischemic

cerebral. principiile de utilizare a remediilor antitrombotice şi fibrinolitice.

29. Encefalita herpetică: manifestările clinice, tratamentul.

30. Scleroza laterală amiotrofică: etiopatogenia, manifestările obiective, posibilităţile

tratamentului contemporan.

31. Tulburările de vorbire. Clasificarea tulburărilor afazice.

32. Examenul fundului de ochi. Importanţa manifestărilor oftalmologice în diagnosticul şi

evaluarea maladiilor sistemului nervos.

33. Neuropatia nervului facial. Etiologie, clinica, principiile de tratament.

34. Meningita tuberculoasă: manifestările clinice, indicii de laborator, diagnosticul diferenţial,

tratamentul.

35. Clinica tumorilor cerebrale supratentoriale: simptome de hipertensiune intracraniană,

simptome de localizare, simptome generale; diagnostic diferenţial, investigaţii suplimentare.

36. Grupul de nervi ai unghiului ponto-cerebelos: date anatomice, metodica examenului clinic,

semnele de afcetare.

37. Puncţia lombară: tehnica efectuării, importanţa în stabilirea diagnosticului şi evaluarea

maladiilor sistemului nervos. Componenţa normală a lichidului cefalorahidian. Sindroamele

licvoriene.

38. Demenţele şi clasificarea lor. Criteriile (DSM III-R) pentru diagnosticul demenţei. Abordarea

neurologică şi neuropsihologică în diagnosticul demenţei.

39. Encefalita cauzată de virusul gripei: manifestările clinice, diagnosticul diferenţial,

tratamentul.

40. Tumorile hipofizare: clasificarea, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial, investigaţii

suplimentare şi de laborator.

41. Tratamentul conservativ al traumei cranio-cerebrale.

42. Radioscintigrafia cerebrală. Principiul metodei, importanţa în stabilirea diagnosticului şi

evaluarea maladiilor sistemului nervos.

43. Hidrocefaleea normotensivă.

44. Sinus tromboza. Etiologia, clinica, tratamentul.

45. Ictus cerebral ischemic: clasificarea, diagnosticul diferenţial, indicii de laborator, tratamentul

în faza acută şi în faza de recuperare.

46. Particularităţile anatomo-fiziologice ale cerebelului: citoarhitectonica, conexiunile cu diverse

structuri ale encefalului şi măduvei spinării. Metodica de examinare a funcţiei cerebeloase.

Semnele de afectare ale cerebelului şi explicaţia mecanismelor fiziopatologice ale lor.

47. Potenţiale evocate vizuale, auditive, somestezice: principiul metodei, importanţa în stabilirea

diagnosticului şi evaluarea maladiilor sistemului nervos.

48. Demenţele transmisibile. Maladia Kreutzfedt-Jakob, maladia Straussler-Gerstmann-

Scheinver, insomnia fatală familială.

49. Leucoencefalitele. Formele clinice.

50. Ictusul cerebral minor: definiţia, etiologia, patogenia, manifestările clinice, diagnosticul,

tratamentul.

51. Analizatorul optic: date anatomice, metodica examenului clinic, semnele de afectare la

diverse niveluri.

52. Computer tomografia cerebrală axială: principiul metodei, importanţa în stabilirea

diagnosticului şi evaluarea maladiilor sistemului nervos.

53. Coma în cadrul proceselor supratentoriale şi subtentoriale. Simptomele de dislocare şi

angajare.

54. Fractura bolţii şi bazei craniului: manifestările clinice, tratamentul.

55. Clasificarea tulburărilor vasculare medulare. claudicaţia medulară intermitentă: manifestările

clinice, diagnosticul diferenţial, tratamentul.

56. Anatomia tunicilor cerebrale. Spaţiul subarahnoidian şi sistemul ventricular cerebral.

Drenajul normal al lichdului cefalorahidian.

57. Metodele de examinare a măduvei spinării cu folosire a substanţelo de contrast: tehnica

efectuării, indicaţii, contraindicaţii, importanţa în stabilirea diagnosticului afecţiunilor

sistemului nervos.

58. Comele metabolice: hepatice, uremice, respiratorii, în cadrul encefalopatiei Gayet-Wernicke,

endocrinice (hipothiroidă, insuficienţa suprarenalelor), hipotermică.

59. Encefalita bacterială: etilogia, manifestările clinice, indicii de laborator, diagnosticul

diferenţial, tratamentul.

60. Maladia Charcot-Marie-Toots: etiopatogenia, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial,

tratamentul.

61. Felurile de receptori. Clasificarea felurilor de sensibilitate. Căile conductorii ale sensibilităţii

superficiale şi profunde. Metodica de examinare a sensibiltăţii superficiale, profunde şi

complexe. Felurile şi tipurile de tulburare ale sensibilităţii. Punctele dureroase. Semnele de

elongaţie.

62. Electroenecefalografia: principiul metodei, importanţa în stabilirea diagnosticului şi

evaluarea maladiilor sistemului nervos.

63. Maladia Pick şi Alzheimer. Manifestările clinice. diagnostic diferenţial. Poliomielita:

etiologia, manifestările clinice, diagnosticul, tratamentul, profilaxia.

64. Poliomielita: etiologia, manifestările clinice, diagnosticul, tratamentul, profilaxia.

65. Tulburări vasculare cerebrale în afecţiunile cardiace.

66. Sindroamele de afectare ale motilităţii la diverse niveluri: scoarţă, capsulă internă, trunchi

cerebral, măduvă a spinării, plexuri, nervi periferici.

67. Sindromul confuzional. Criteriile de diagnostic, tratament.

68. Clasificarea stărilor comatoase. Gradele de profunzime ale comei. Utilizarea scării Glasgow.

69. Polineuropatiile: clasificarea etiologică, manifestările clinice, diagniâosticul diferenţial,

tratamentul.

70. Atacul ischemic tranzitoriu: etiologia, patogenia, manifestările clinice, diagnosticul,

tratamentul.

71. Tulburări ale funcţiei gnozisului şi praxisului.

72. Cefaleea musculo-tonică. Formele clinice. Criterii de diagnostic. Tratament.

73. Polineuropati demielinizantă cronică.

74. Diagnosticul diferenţial al durerilor localizate în regiunea inimii. Sindromul de cardialgie şi

sindromul de dereglare vegetativă al ritmului cardiac.

75. Morbul Parkinson: concepţii actuale referitor la patogenie, manifestările clinice, diagnosticul

diferenţial cu sindromul Parkinson, tratamentul.

76. Manifestările clinice de afectare ale lobului frontal.

77. Leucodistrofiile ereditare. Patogenia, formele clinice.

78. Sindroamele neurologice ale osteocondrozei cervicale.

79. Factorii de risc ai tulburărilor vasculare cerebrale.

80. Encefalomielopatiile perinatale. Formele clinice, tratamentul.

81. Grupul de nervi caudali (bulbari): date anatomice, metodic examenului clinic, semnele de

afectare. Diagnosticul diferenţiat între sindromul bulbar şi pseudobulbar.

82. Vertijul şi definiţia lui. Etiologia. Clasificarea.

83. Neuropatiile în intoxicaţiile cu substanţe fosfororganice.

84. Mielita bacterială: clasificarea, manifestările clinice, indicii de laborator, diagnosticul

diferenţial, tratamentul.

85. Tumorile medulare: clasificarea, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial, investigaţii

suplimentare şi de laborator.

86. Particularităţile anatomo-fiziologice ale fascicolului piramidal şi ale motoneuronului

periferic. Metodica de examinare a motilităţii.

87. Clasificarea internaţională a cefaleelor şi algiilor faciale. Principiile clasificării, importanţa ei

clinică.

88. Neuropatiile motore, senzitive şi vegetative ereditare.

89. Abcesul epidural bacterial: etiologia, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial,

tratamentul.

90. Hemoragia subarahnoidiană: etiologia, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial, indicii

de laborator, tratamentul conservativ şi chirurgical.

91. Particularităţile anatomo-fiziologice ale sistemului extrapiramidal la diverse niveluri: scoarţă,

ganglioni subcorticali, trunchi cerebral.

92. Vertijul labirintic şi formele clinice. Maladia Meniere. Manifestările clinice, tratament.

93. Polineuropatiile în bolile somatice.

94. Ictusul cerebral hemoragic (hematomul intracerebral non-traumatic): clasificarea,

diagnosticul diferenţial, tratamentul în faza acută şi în faza de recuperare.

95. Realizările ştiinţifice neurologice în cadrul decadei encefalului.

96. Concepţiile actuale despre localizarea funcţiilor cerebrale. Asimetria funcţională a scoarţei

cerebrale. Tulburări de lexie şi grafie.

97. Bolile ereditare ale sistemului extrapiramidal. Distoniile musculare deformante, boala

Huntington, tremurătura esenţială benignă.

98. Abcesul cerebral bacterial: etiologia, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial,

tratamentul.

99. Paroxismele vegetative: clasificarea contemporană, manifestările clinice, criteriile de

diagnostic diferenţial ale lor, tratamentul.

100. Scleroza multiplă: etiopatogenia, clasificarea clinică, manifestările obiective, criteriile de

diagnostic (posibil, definit), tratamentul contemporan în faza de exacerbare şi în perioada de

remisiune.

101. Nervul trigemen: date anatomice, metodica examenului clinic, semnele de afectare.

102. Stările sincopale. Formele clinice.

103. Hematomul subdural: manifestările clinice, diagnosticul, tratamentul.

104. Toxoplasmoza sistemului nervos central: manifestările clinice, indicii de laborator,

diagnosticul diferenţial, tratamentul

105. Encefalopatia hipertensivă acută: manifestările clinice, diagnosticul diferenţial,

tratamentul.

106. Manifestările clinice de afectare ale lobului parietal.

107. Sindromul CID în angioneurologie. Principiul de tratament şi monitorizare a tulburărilor

de coagulare. Înterpretarea coagulogramei desfăşurate.

108. Meningita bacterială: etiologia, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial, tratamentul.

109. Clasificarea tulburărilor vegetative. Sindromul de distonie vegetativă: manifestările

clinice, tratamentul.

110. Torticollisul spasmodic idiopatic: manifestările clinice, tratamentul contemporan.

111. Bolile parazitare ale sistemului nervos.

112. Degenerescenţa multisistemică: atrofia olivo-ponto-cerebeloasă, sindromul Shy-Drager,

degenerescenţa strio-nigrală.

113. Manifestările clinice şi tratamentul encefaloitei epidemice la etapa contemporană.

114. Sindromul de hipertensiune intracraniană. Diagnosticul şi tratamentul.

115. Starea de rău epileptic: manifestările obiective. Principul de administrare a remediilor

anticonvulsivante.

116. Facomatozele: clasificarea, manifestările clinice, tratamentul.

117. Bolile metabolice moleculare ereditare. Patogenie (legea lui Beadl Tatum), clasificarea.

118. Poliradiculonevrita infecţioasă Guillian-Barre: manifestările clinice, diagnosticul

diferenţial, tratamentul.

119. Insuficienţa circulatorie cerebrală iniţială: manifestările clinice, diagnosticul, tratamentul.

120. Tumorile de fosă craniană posterioară: manifestările clinice, diagnosticul diferenţial,

investigaţii suplimentare şi de laborator.

121. Anomalii congenitale cranio-vertebrale. Mielodisplazia, siringomielia.

122. Coma hipo- şi hiperosmolară în cadrul accidentelor vasculare cerebrale. Principiile

corecţiei farmacologice.

123. Encefalita de căpuşă. Manifestările clinice, tratamentul, profilaxia.

124. Mielopatia vasculară cronică: clasificarea, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial,

tratamentul.

125. Complicaţiile traumelor cranio-cerebrale.

126. Manifestările clinice de afectare ale lobului temporal.

127. Demenţa în paralizia supranucleară progresivă Steele Richardson-Olesewski.

128. Neurosifilisul: manifestările clinice, indicii de laborator, diagnosticul diferenţial,

tratamentul.

129. Sindromul de hiperventilaţie: particularităţile etiologice şi de patogenie, manifestările

clinice, tratament.

130. Distrofia hepato-cerebrală (morbul Willson): etiopatogenia, manifestările clinice,

diagnosticul de laborator, tratamentul.

131. Manifestările clinice de afectare ale lobului occipital.

132. Demenţele vasculare. Etiologia, patogenia, criteriile de diagnostic (scara Hachinski).

Demenţele vasculare subcorticale. Formele clinice: infarctele multiple, maladia Binswahger.

133. Comoţia cerebrală.

134. Sindroamele neuro-musculare în bolile endocrine.

135. Encefalita acută disiminată. Diagnosticul şi tratamentul.

136. Sistemul limbic: particularităţile anatomo-fiziologice, simptomele de afectare.

137. Afectarea sistemului nervos în cazul insuficienţei vitaminei B12 (ciancobalaminei):

manifestările clinice, diagnosticul diferenţial, tratamentul, profilaxia.

138. Clasificarea contemporană a tulburărilor vasculare cerebrale.

139. Paralizia cerebrală infantilă. Formele clinice. metodele de recuperare.

140. Patogenia traumei cranio-cerebrale.

141. Arahnoidita cerebrală: etiologia, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial,

tratamentul.

142. Encefalopatia discirculatorie vasculară. Stadiile şi formele clinice. principiile de

tratament.

143. Diagnosticul diferenţial dintre manifestările neurologice organice şi cele funcţionale

(psihogene).

144. Traumatismul cranio-cerebral: clasificarea.

145. Miastenia: etiopatogenia, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial, tratamentul.

146. SIDA sistemului nervos central. Manifestările clinice, indicaţii de laborator, diagnosticul

diferenţial, tactica tratamentului.

147. Concepţii actuale referitor la vascularizarea măduvei spinării. Zonele critice de

vascularizare medulară deficitară.

148. Contuzia cerebrală: semnele generale şi de focar.

149. Ataxiile ereditare: formele clinice, tratament.

150. Metodele de studiu în genetica umană.

151. Contribuţia adusă de către savanţii neurologi J. M. Charcot, A. J. Cojevnicov, J.

Babinschi, G. Rossolimo, S. N. Davidencov, G. Marinescu, B. I. Şarapov în studiul

maladiilor sistemului nervos.

152. Regiunea hipotalamică: particularităţile anatomo-fiziologice, sindroamele clinice de

afectare.

153. Algii miofasciale. Diagnostic şi tratament.

154. Encefalitele postvaccinale: clasificarea, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial,

tratamentul.

155. Durerile abdominale (abdomenalgiile) cauzate de tulburări vegetative cerebrale

(suprasegmentare): manifestările clinice, diagnosticul diferenţial, tratamentul.

156. Anatomia şi fiziologia buclei gama. Sindroamele de afectare ale sistemului

extrapiramidal. Clasificarea hiperchinezelor.

157. Neuropatiile motorii senzitive şi vegetative ereditare.

158. Concepţii actuale referitor la particularităţile hemodinamicii cerebrale la persoanele

sănătoase.

159. Maladia Raynaud: patogenia, manifestările clinice, dignosticul diferenţial, tratamentul.

160. Diagnosticul prenatal (invaziv şi noninvaziv). Indicaţii şi contraindicaţii.


Recommended