UNIVERSITATEA DIN CRAIOVAFACULTATEA DE LITERESPECIALIZAREA: ROMÂNĂ / O LIMBĂ STRĂINĂÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
SUPORT DE CURS
DISCIPLINA : LIMBA ROMÂNĂ - Verbul în limba română actualăCurs OPŢIONAL A1
Anul al V-lea, Semestrul I TITULARUL DISCIPLINEI: Prof.univ.dr. Dumitru IVĂNUŞ
I. PREZENTAREA CURSULUI
Cursul este structurat pe două capitole mari:
I. DEFINIŢIA ŞI CLASIFICAREA VERBELOR, cu trei subcapitole : Definiţia,
clasificările morfosintactice şi semantice, locuţiunile verbale; Diateza şi tranzitivitatea, cu
definiţia diatezei, clasificările variate în diateze, statutul morfosintactic al diatezei reflexive,
diateza pasivă şi variantele ei morfologice ; tranzitivitatea verbelor în funcţie de polisemantismul
verbelor sau de diateză, cu efecte în sintaxa propoziţiei sau a frazei ; Conjugarea tradiţională
(după sufixul infinitivului – cu unele confuzii şi greşeli în paradigma verbelor de conjugările a
II-a sau a III-a) şi conjugarea structurală (în funcţie de omonimiile sufixale şi desinenţiale) :
II. ORTOGRAFIA ŞI ORTOEPIA VERBELOR
Ortografia verbelor este strâns legată şi de structura morfematică sau morfologică a grupurilor
verbale sintetice (în cadrul cărora deosebim radicalul şi sufixul – sufixele – la modurile nepersonale sau
radicalul, sufixul / sufixele şi desinenţa / desinenţele la modurile personale).
Unele elemente finale ale structurii sintetice sau altele alăturate şi legate prin cratimă au
diferite valori morfologice ţi, şi, i. Alt subcapitol îl reprezintă utilizarea principiilor ortografiei
actuale în scrierea verbelor la diferite paradigme, iar ultimul subcapitol priveşte variante ale
scrierii corecte a verbelor în cadrul diferitelor paradigme cu structuri morfematice variate.
II. DEZVOLTAREA CAPITOLELOR
1. DEFINIŢIA ŞI CLASIFICAREA VERBELOR
A. Definiţie: parte de vorbire flexibilă care exprimă acţiuni (a citi, a lucra, a merge),
stări (a sta, a şedea), existenţe (a se afla, a exista, a dăinui) sau deveniri (a deveni, a ajunge, a se
face) – toate privite ca procese în desfăşurare, văzute şi comunicate dinamic, ca procese.
Clasificarea sintactică: predicative sau autonome (care au capacitatea de a îndeplini
singure o funcţie sintactică specifică, de a forma singure nucleul unei comunicări; la un mod
personal pot fi predicate verbale: a munci, a fost la ţară, vom rămâne acasă etc.) şi nepredicative
(care, prin natura conţinutului lor, nu pot forma singure predicatul, a) având nevoie de un nume
predicativ pentru a forma predicatul nominal – este vorba de verbele copulative: a fi bun, a
deveni student, a se face doctor, a ieşi inginer, a ajunge ministru, a rămâne acelaşi, a părea
frumoasă, a munci înseamnă a te chinui – sau b) având rolul de morfeme gramaticale pentru
diateze, moduri şi timpuri analitice – este vorba de verbele auxiliare morfologice: a fi, a avea, a
vrea (a voi).
Tot o clasificare sintactică prin care numele-subiect impune sau nu acordul cu verbul-
predicat : verbe personale – realizează relaţia cu un subiect „fiinţă” sau cu o subiectivă
pronominală (Ion citeşte. Vine cine / oricine vrea.) – şi verbe impersonale – care nu admit un
subiect personal : a trebui, a rezulta, a reieşi, a urma, a decurge ; a-i plăcea / veni / conveni /
rămâne / ajunge ; a-l interesa / pasiona / durea / privi/ enerva / durea ; se cuvine, se întâmplă, se
cade, se pare, se poate ; se zice / spune / aude, vorbeşte ; îi este / i-a fost dat / scris / ursit /
sortit / destinat hărăzit).
Clasificarea morfologică :
A) după caracterul radicalului în flexiune, verbele sunt regulate (nu prezintă variaţii ale
radicalului – pot fi cel mult alternanţe fonetice sau fonologice : a cânta, a dori, a munci, a rupe)
sau neregulate (radicalul prezintă variaţii totale sau parţiale semnificative : a fi, a avea, a vrea, a
bea, a da, a lua, a mânca, a sta, a usca, a şti).
B) după caracterul complet sau incomplet al paradigmei : verbe integrale (au paradigmă
completă, se conjugă la toate modurile, timpurile, persoanele ; a citi, a zice, a face) sau defective (cu
paradigma incompletă, adică le lipseşte categoria persoanei - verbele impersonale ; fie a timpului : a
discerne, a divide, a concede – fără timpurile compuse cu participiul- ; a detracta, a radiofica –
defective de prezent) ; fie a modului : a putea, a voi, a plăcea, a şti – fără imperativ) etc.
Clasificarea semantică:
- verbe de mişcare: a merge, a veni, a intra, a se duce, a sosi, a se mişca, a porni
- verbe de declaraţie: a spune, a zice, a declara, a întreba, a răspunde
- verbe durative: a dormi, a striga etc.
- verbe momentane: a adormi, a alerga, a uda
- verbe de modalitate: a vrea, a putea, a trebui, a avea, a fi
- verbe de aspect: a începe, a porni, a se repezi, a sări, a continua, a urma; a înceta, a
sfârşi, a termina, a conteni, a se opri, a găta etc.
2
Locuţiunile verbale: grupuri de cuvinte mai mult sau mai puţin sudate care prezintă o
unitate de sens şi se comportă gramatical ca un verb predicativ, alături de care apar diverse părţi
de vorbire: a lua loc, a ţine minte, a se face foc, a se lua la harţă, a-şi lua inima în dinţi, a lua la
trei, a da pe din două; a o face lată; a lua aminte, a găsi cu cale, a-i părea bine/rău.
Verbul din locuţiune are rol gramatical, adică exprimă diateza, modul, timpul, persoana,
numărul; când este la un mod personal are funcţie de predicat verbal, iar când este la un mod
nepersonal poate fi subiect (E greu a da pe cineva pe brazdă), de nume predicativ (Plăcerea lui
este de a se da huţa), atribut verbal (I-a venit ideea de a se lua la harţă cu toţi) etc.
Locuţiunile verbale pot fi la toate diatezele; pot fi personale (vezi cele de mai sus) sau
impersonale (îmi face plăcere, nu are rost, îţi trece prin minte / cap / gând, nu-ţi şade / stă bine /
rău etc.); pot fi tranzitive (a băga de seamă, a lua în seamă, a ţine minte) sau intranzitive (a-şi
da seama, a lua aminte / seama, a avea voie / nevoie, a-i părea bine / rău etc.).
B. Diateza şi tranzitivitatea verbelor
Diateza: forma pe care o ia verbul pentru a arăta raportul dintre acţiune şi subiectul
gramatical. Diateza activă: acţiune făcută de subiectul gramatical şi suferită de altcineva: el
citeşte / scrie / a zis.
Diateza pasivă: acţiunea făcută de altcineva şi suferită de subiectul gramatical: el este
ajutat de x, ea este întrebată de y. Diateza reflexivă: acţiune făcută de subiectul gramatical şi
suferită de un complement direct / indirect exprimat prin pronumele reflexiv.
În cadrul diatezei reflexive
A) se poate stabili un raport
- obiectiv: se priveşte, se îmbracă, se sprijină, îşi dă, îşi pune, îşi spune
- reciproc: se ceartă, se întretaie, se întâlnesc, îşi zâmbesc, îşi strâng mâinile
- participativ: îşi cumpără, îşi procură, îşi pune
- factitiv: mă tund, mă operez, mă coafez
- posesiv: îşi îngrijeşte tenul, îşi bate căţelul
În cadrul acestor raporturi, pronumele reflexive neaccentuate în dativ sau în acuzativ pot
fi substituite cu alte pronume personale accentuate sau neaccentuate sau cu substantive în dativ
sau în acuzativ, de aceea aceste pronume pot avea singure funcţie sintactică de parte de
propoziţie de sine stătătoare, iar verbul poate avea singur o funcţie sintactică de predicat / sau de
altă parte de propoziţie. Verbele din cadrul celor cinci raporturi de mai sus sunt considerate a fi
la diateza activă pronominală.
B) se poate stabili şi un raport
- dinamic sau subiectiv: a se mişca, a se jura, a se uita, a-şi închipui
3
- impersonal: a se întâmpla, a se înnora, a se cuveni
- pasiv: a se demola, a se propune, a se alege
- eventiv: a se linişti, a se înveseli
În cadrul acestor raporturi, pronumele reflexive neaccentuate în acuzativ (sau, rar, în
dativ) nu pot fi substituite de pronume personale sau prin substantive în aceleaşi cazuri, de aceea
aceste pronume reflexive nu pot avea funcţii sintactice de părţi de propoziţie de sine stătătoare,
deci ele sunt morfeme ale diatezei reflexive propriu-zise.
Diateza pasivă: acţiunea este săvârşită de un autor desemnat prin complementul de agent
şi este suferită de subiectul gramatical.
Sunt două tipuri de verbe la diateza pasivă:
- structură alcătuită obligatoriu din verbul auxiliar a fi – care indică modul, timpul,
persoana şi numărul – şi din participiul verbului de conjugat; facultativ poate fi exprimat şi
complementul de agent sau se subînţelege, deci poate fi neexprimat: este ajutat (de cineva), va fi
întrebată (de toţi).
- verbele reflexive cu pronumele în acuzativ ale căror complemente de agent pot fi
exprimate sau neexprimate: se va construi (de către guvern), s-a dat alarma (de către cineva).
Tranzitivitatea sau intranzitivitatea verbelor se raportează la relaţia dintre verb şi obiectul
direct – substantiv în acuzativ.
Verbele tranzitive sau obiective au capacitatea de a guverna un complement direct –
substantiv sau substitut în acuzativ – ori o completivă directă: Văd pe oricine; Ajuţi pe oricine /
pe cine doreşte; Are de gând să...; Îşi dă seama că...
Verbele intranzitive sau subiective nu au capacitatea de a guverna un complement direct
ori o completivă directă: intră, iese, se întâmplă, a lua seama la, a avea habar de etc.
Tranzitivitatea verbelor se datorează fie sensului (în cazul verbelor polisemantice), fie
diatezei.
Astfel, verbele la diateza activă pot fi intranzitive (toate verbele copulative; unele
verbe de mişcare: a intra, a ieşi, a veni, a pleca, a se duce etc.) sau tranzitive: cu un singur
complement direct (fie al persoanei, fie al obiectului inanimat sau al acţiunii: vede (pe cineva /
ceva), ştie (pe cineva / orice / a cânta) sau concomintent cu două complemente directe sau dublu
tranzitive ( a anunţa ceva / pe cineva; a asculta ceva / pe cineva; a examina, a întreba, a învăţa,
a povăţui, a ruga, a sfătui).
Verbele la diateza reflexivă:
- cu pronumele reflexiv în dativ sunt toate tranzitive: îşi zice / îşi spune ceva, şi-l
închipuie
4
- cu pronumele reflexiv în acuzativ sunt tranzitive dacă sunt dublu tranzitive (cu
complementul direct al obiectului ori al acţiunii: el se întreabă / se roagă ceva) sau sunt
intranzitive când sunt reflexive propriu-zise, adică cele în care pronumele reflexiv nu poate fi
substituit: se întâmplă, se povesteşte, se uită. Când sunt la diateza activă pronominală sunt
intranzitive, întrucât, deşi provin din active tranzitive, pronumele reflexiv ocupă, pe verbul
tranzitiv, locul complementului direct:
Sprijină pe oricine = tranzitiv (cu complement direct)
Se sprijină pe oricine = intranzitiv (cu complement indirect)
Vede casa = tranzitiv (cu complement direct)
Se vede casa = intranzitiv (cu subiect)
Verbele la diateza pasivă:
- sunt intranzitive, dacă provin doar din verbe tranzitive cu un singur complement direct:
Ajută pe cineva = tranzitiv la diateza activă + complement direct
Este ajutat = intranzitiv la diateza pasivă.
- sunt tranzitive, dacă provin din verbe tranzitive cu două complemente directe: prin
trecerea la diateza pasivă pierd complementul direct al persoanei, dar sunt tranzitive cu cel al
obiectului sau al acţiunii:
Întreabă / roagă / învaţă ceva / pe cineva = dublu tranzitive
Este întrebat / este rugat / este învăţat ceva = tranzitive cu un complement direct
Tranzitivitatea verbelor are efect în sintaxa propoziţiei sau a frazei:
Vine (verb intranzitiv) ploaia (subiect, nu complement direct)
A trecut întâi (verb intranzitiv) o boare (subiect, nu complement direct).
„Nu-ţi pare bine (locuţiune verbală intranzitivă) când plângi (propoziţie subiectivă, nu
completivă directă)
Ne dăm seama (locuţiune verbală intranzitivă) că poţi (completivă indirectă, nu directă)
C. Conjugarea verbelor
Termenul conjugare are două accepţii:
- modificare a formei verbelor în raport cu categoriile gramaticale, adică trecerea unui
verb prin toate formele de mod, timp, persoană, număr etc.;
- grupă de verbe clasificată după sufixul infinitivului (conjugare tradiţională) sau după
omonimiile generale şi specifice, sufixale şi desinenţiale (conjugare structurală).
Conjugarea tradiţională include 4 grupe de verbe:
- Conjugarea I: sufixul infinitival: -a: a aduna, a cânta, a da, a se recrea
5
- Conjugarea a II-a: sufixul infinitival –ea: a vedea, a bea, a şedea
- Conjugarea a III-a: sufixul infinitival –e: a trece, a zice, a face
- Conjugarea a IV-a: sufixele infinitivale –i şi –î: a zidi, a veni, a fi; a coborî, a urî.
Conjugarea a II-a cuprinde verbe care sunt folosite greşit pentru conjugarea a III-a: a
plăcea > a place (greşit), a apărea, a dispărea, a cădea, a zăcea (corecte) > a apare, a dipare, a
cade, a zace (greşite), astfel încât formele verbale analitice cu infinitivul sunt exprimate greşit:
Va apare, ar apare, în loc de va apărea, ar apărea
Îmi va place, mi-ar place, în loc de îmi va plăcea, mi-ar plăcea
Va dispare, ar dispare, în loc de va dispărea, ar dispărea
Va cade, ar cade, în loc de ar cădea, va cădea
Va zace, ar zace, în loc de va zăcea, ar zăcea
Alte verbe de conjugarea a II-a: a tăcea, a părea, a dispărea, a vedea, a prevedea, a
încăpea, a scădea, a se complăcea etc.
Verbele de conjugarea a II-a au la indicativ prezent, persoanele I şi a II-a plural,
accentul pe sufixul –é (după radical), urmat de desineneţele –m sau –ţi:
Apărém, apăréţi tăcém, tăcéţi
Plăcém, plăcéţi dispărém, dispăréţi
Dispărém, dispăréţi scădém, scădéţi
Cădém, cădéţi ne complăcém, vă complăcéţi
Zăcém, zăcéţi prevedém, prevedéţi
Verbele de conjugarea a III-a au la indicativ prezent, persoanele I şi a II-a plural, accentul
pe o vocală din radical, adică înaintea grupurilor formate din sufix şi desinenţă –em, -eţi:
fácem, fáceţi
zícem, zíceţi
condúcem, condúceţi
Chiar şi unele verbe de conjugarea a III-a se confundă cu cele de conjugarea a II-a, având
accentul pe –e, din –em, -eţi:
făcém, făcéţi (greşit)
zicém, zicéţi (greşit)
De asemenea, şi verbele de conjugarea I de tipul a crea, a se recrea, a agrea (cu
terminaţia –ea hiat, deci terminate nu în diftongul –ea, specific conjugării a II-a, ci în vocala –a,
specific conjugării I), precum şi verbe de tipul a veghea, a supraveghea, a urechea, a
îngenunchea (cu sufixul –a, întrucât grupurile ghe, che reprezintă un singur sunet: k', g') sunt
6
considerate greşit, după terminaţia în scris -ea, ca fiind de conjugarea a II-a. Menţionăm că toate
aceste verbe citate se conjugă cu grupurile (sufix şi desinenţă) -ez, -ezi, -ează etc., specifice
conjugării I.
Conjugarea structurală ţine seama de omonimiile generale şi specifice, sufixale şi
desinenţiale. Sunt 10 clase flexionare sau conjugări structurale:
I. terminate în sufixul infinitival –a, fără sufixul de prezent –ez: a continua, a preceda, a
ara, a învăţa, a cânta, a aşeza
II. terminate în sufixul infinitival –a, cu sufixul de prezent –ez: a lucra, a crea, a agrea, a
veghea, a perpetua
III. terminate în sufixul infinitival –î, fără sufixul de prezent –ăsc: a coborî, a doborî, a
omorî
IV. terminate în sufixul infinitival –i, fără sufixul de prezent –esc, cu omonimia
desinenţială d3 = d6: (el ei) acoperă, mârâie, suie
V. terminate în sufixul infinitival –i, fără sufixul de prezent –esc, cu omonimia
desinenţială d1 = d6: (eu, ei) fug, sar, vin
VI. terminate în sufixul infinitivale –i, -î, cu sufixele de prezent –esc, -ăsc: a citi, a
isprăvi, a munci, a pustii; a amărî, a hotărî, a izvoră, a ură.
VII. terminate în sufixul infinitival –ea: a dispărea, a zăcea, a tăcea, a cădea, a scădea
VIII. terminate în sufixul infinitival –e, cu sufixele participiale –u-t: a cere, a cerne, a
crede, a face, a trece
IX. terminate în sufixul infinitival –e, cu sufixele participiale --s: a curge, a merge, a
pune, a spune.
X. terminate în sufixul infinitival –e, cu sufixele participiale --t: a coace, a rupe, a suge.
ELEMENTE DE AUTOEVALUARE
1. Ce sunt verbele / modurile predicative; exemplificaţi
2. Ce sunt verbele modurile nepredicative; exemplificaţi.
3. Verbele şi locuţiunile verbale impersonale la diateza activă; exemple
4. Verbele şi locuţiunile verbale impersonale la diateza reflexivă; exemplificaţi
5. Verbele şi locuţiunile verbale impersonale la diateza pasivă; exemplificaţi
6. Ce sunt verbele neregulate; exemplificaţi
7
7. Ce sunt verbele defective; exemplificaţi
8. Verbe tranzitive şi intranzitive la diateza pasivă; exemplificaţi
9. Verbe tranzitive la diateza reflexivă (activă pronominală) cu pronumele reflexive în
acuzativ; exemplificaţi
10. Raporturi în cadrul diatezei active pronominale; exemplificaţi
11. Confuzii între conjugarea I şi a II-a; exemplificaţi
12. Confuzii între conjugarea a II-a şi a III-a; exemplificaţi
13. Conjugarea structurală a verbelor; exemplificări
2. ORTOGRAFIA ŞI ORTOEPIA VERBELOR
A. Structura morfematică a verbului:
a) Modurile nepersonale au structura Radical (R) + Sufix (S)
- infinitiv: a învăţ-a, a ved-ea, a concep-e, a recit-a, a dobor-î, a cre-a, a agre-a
- gerunziu: învăţ-ând, văz-ând, concep-ând, recit-ând, recit-ind, cre-ând, agre-ând
- participiu (cu două sufixe, dintre care S2 este obligatoriu –t sau –s)
învăţ-a-t, văz-u-t, concep-u-t, recit-i-t, dobor-â-t, cre-a-t, agre-a-t; scri--s; rup--t
- supin (cu două sufixe omonime, de la participiu): de învăţ-a-t etc.
b) Modurile personale au structura: R + S + Desinenţă (de persoană şi număr)
Prezent: cre-ez, agre-ez, cre-ez-i, agre-ez-i, cre-eaz-ă, agre-eaz-ă vegh-ez- / -i / -eaz-ă
apar- - /--i / --e; apăr-é-m / - é –ţi
concep- - /--i / --e; concép-e-m / - e –ţi
înmi-esc- / -eşt-i / -eşt-e
Imperfect: cre-a-m, agre-a-m, vegh-a-m, vegh-a-i, apăr-ea-m, apăr-ea; cocep-ea-m / ea-i;
su-ia-m / -ia-i
Perfectul simplu: cre-a-i / a-şi / -ă- / -ă-ră-m
apăr-u-i / -u-şi / -u- / -u-ră-m
condu-se-i / -se-şi / -se- / -se-ră-m
su-i-i / -i-şi / -i- / -i-ră-m
Mai mult ca perfectul: cre-a-se-m / -a-se-şi / -a-se- / -a-se-ră-m
apăr-u-se-m / u-se-şi / u-se- / -u-se-ră-m
condu-se-se-m / -se-se-şi / -se-se- / -se-se-ră-m
su-i-se-m / -i-se-şi / -i / -i-se- / -se-se-ră-m
8
Statutul morfologic
ţi – pronume personal: M-am bucurat văzându-ţi realizările
- pronume reflexiv: Văzându-ţi isprăvile, te-ai ruşinat.
- desinenţă pentru persoana a II-a plural: cânt-a-ţi, ved-e-ţi
- sufix de participiu adjectival + desinenţă de număr, gen, caz: văz-u-ţ-i, cop-ţ-i, rup-ţ-i
şi - pronume reflexiv: văzându-şi, cunoscându-şi
- desinenţă de persoana a II-a singular de perfect simplu şi mai mult ca perfect:
cit-i-şi, trec-u-şi, seri-se-şi
cit-i-se-şi, trec-u-se-şi, seri-se-se-şi
- sufix de participiu adjectival + desinenţă de număr, gen, caz: sco-ş-i, seri-ş,i, uci-ş-i
i - pronume personal în D sau Ac.: zicându-i, văzându-i
- sufix modal: a citi, a veni, a fi
- sufix temporal: (el) ven-i, su-i, plut-i
- desinenţă pentru persoana a II-a singular: (tu) umbli, afli, vrei, sari, duci, veghezi
B. Aplicaţii ale principiilor ortografice actuale la verb
a) Principiul fonetic
1. suprimarea lui –u final dintr-o serie de forme verbale în care nu se mai pronunţă: (eu)
tai, în loc de (eu) taiu, (eu) voi, (eu) făcui, în loc de voiu, făcuiu etc. sau sforăi sforăiu,
contribui contribuiu etc.
2. – păstrarea consoanelor duble în verbele derivate cu prefixul în- urmat de rădăcini care
încep cu consoana n-: înnegura, înnădi, înnămoli, înnopta, înnegri, înnegura, înnebuni, înnobila,
înnoda, înnoi, înnora etc, nu însă şi înneca, înnota, înnainta care trebuie scrise cu un singur n:
îneca, înota, înainta.
- consoanele duble –cc-kč: accelera, accepta, accidenta, accesa, vaccina etc.
3. – prefixele des- şi răs- înainte de vocale şi de consoane se scriu şi se pronunţă dez-, răz-:
dezarma, dezechilibra, dezinforma, dezgusta, dezorganiza, dezumaniza, dezgheţa, dezbina,
dezmembra, dezbate, dezrobi, dezminţi, deznoda, dezorienta; răzgândi, răzbate, răzjudeca,
răzbuna,
iar înainte de consoane surde se scriu şi se pronunţă des-, răs-: descătuşa, desface,
destăinui, despăduri, deţeleni, descotora; răscoace, răscroi, răsfoi, răsplăti etc.
Fac excepţie de la regula acomodării în sonoritate derivatele al căror cuvânt de bază
începe cu consoana dentală sonoră z, iar prefixele des-, răs- îşi păstrează consoana s: deszăpezi,
9
deszăvorî, răszice; iar când cuvântul de bază începe cu cosoana dentală surdă s, prefixele pierd
consoana finală s: desăra, desăvârşi, răsufla etc.
4. e la început de cuvânt şi la început de silabă precedată de o vocală (cu excepţia lui i) se
scrie şi se pronunţă ie în formele verbale vechi şi e în cuvinte noi: ie: a ieftini, (tu) iei, (a)
ierarhiza, a ierna, a ierta, a ieşi etc.; taie, (să) steie, voieşte, suie, măcăie, râgâie
e: ecarisează, echilibrează, echipează, eclatează, echipează, economiseşte, edifică, educă,
efectuează, egalează, elaborează, emancipează, emigrează, enervează, epatează, erodează,
estimează etc.; aeriseşte, poetizează, influenţează etc.
5. n din prefixul în-, în faţa unui radical care începe cu o consoană bilabială: p sau b, se
scrie şi se pronunţă m-: îmbăta, îmbărbăta, îmbelşugat; împături, împătri, împărţi
b) Principiul etimologic
1. diftogul –oa la început de cuvânt şi de silabă precedată de vocale se pronunţă , dar
se scrie - datorită etimonului sau tradiţiei: Norma ortografică nu corespunde celei ortoepice
sau chiar o cotrazice.
2. diftongul ea la început de cuvânt şi de silabă precedată de vocalele e şi u: accentuează,
situează, diluează
3. e iniţial din formele verbului a fi se pronunţă diftongat: ie-: este ieste, eşti ieşti, era
iera, eraţi ieraţi etc.
4. scriem b conform etimonului, dar pronunţăm p : a subţia a supţia, abţine apţine,
obţine opţine, subtiliza suptiliza, absenta apsenta, absolutiza apsolutiza, observa
opserva.
5. Neologismele scrise cu litera x care reprezintă grupurile de sunete consonantice ks
sau gzconform grafiei din limbile de origine : ks: exacerba, exagera, excava, excela, excepta,
exclama, excomunica, exfolia, exhuma, exmatricula, exorciza, expedia, extrage etc; gz: exalta,
examina, exaspera, executa, exila, exista, exulta.
Cuvintele din fondul vechi al limbii, precum şi etimoanele scrise cu cs redau grupul de
sunete cs prin două litere: a ticsi, îmbâcsi, catadicsi; văcsui, cocsifica.
c) Principiul morfologic
Pentru realizarea simetriei sau a regularităţii formale în flexiune, pentru recunoaşterea
unor unităţi morfologice: radical, sufix, prefix, desinenţă, în acest fel scrierea se îndepărtează de
citire, iar uneori chiar se opune:
1. După ch, gh:
10
scriem ea nu ia (cum se pronunţă), când există forme alternante cu e
chem-cheamă, îngheţ-îngheaţă, încheg-încheagă, împerechez,-chează, îngenunchez,-ează,
veghez,-ează,
scriem ia când există forme alternante cu ie: schia – schiez, a trunchia – trunchiez, a
înjunghia-înjunghiez, aşchiez-aşchiază
2. când ş şi j sunt
- în radical, scriem e sau a: înşel – înşală, aşez – aşază, a deşela, deşală, a şedea – şade,
- la sfârşitul radicalului, scriem e sau ea: linşez – linşează, neglijez – neglijează,
greşeşte – să greşească, tânjeşte – să tânjească;
De asemenea, scriem ă sau e: îngroaşă, îngraşă, degajă; îngroşa, îngrăşa, furişa, angaja.
3. Verbele a crea (şi derivatele: a recrea, a procrea etc.) şi a agrea se conjugă după
modelul verbelor de conjugarea I: având radicalul terminat în vocala –e: -cre-, recre-, procre-,
agre- la care se adaugă sufixe gramaticale şi desinenţe: crez, recreez, procreezi, agreezi; creează,
recreează, procreează, agreează; creat, recreat, procreat, agreat; creând, recreând, procreând,
agreând;
4. Scrierea verbelor compuse:
- când elementele alcătuitoare îşi păstrează individualitatea morfologică se scriu prin
alăturare cu sau fără cratimă
- când elementele alcătuitoare nu îşi păstrează individualitatea morfologică se scriu prin
contopire sau sudare: scurtcircuita, desprimăvăra, binevoi, binecuvânta, deîmpărţit, deînmulţit,
descăzut.
d) Principiul sintactic
Scriem în două feluri ceea ce în simpla pronunţare este greu de deosebit:
(este) bine cunoscut în toată lumea / binecunoscutul său palat (celebrul)
bineînţeles (adverb) / n-a fost bine înţeles etc.
e) Principiul estetic
- păstrează exprimarea orală şi scrisă, eliminând inadvertenţele, abaterile, dezarmoniile,
semnele aglomerate:
cacofonii: el remarca cu mult tact......, ar remarca că .............
- scrierea substantivului mai-mult-ca-perfect(ul)
- evitarea scrierii cu iii a substantivelor şi a adjectivelor feminine la singular, GD,
articulat cu articolul hotărât enclitic, de tipul: câmpiii, poeziii, Mariii, cenuşiii, auriii, argintiii
(păduri)
11
f) Principiul silabic
1) cere ca literele şi grupurile de litere c, g, ch, gh, urmate de literele e, i, să facă parte din
aceeaşi silabă
2) cere ca la capăt de rând (sau la modul general) cuvintele să fie despărţite în silabe după
reguli fonetice (în funcţie de numărul consoanelor şi al vocalelor) şi/sau după reguli morfologice
(în funcţie de structura lexicală analizabilă ca derivate sau compuse)
C) Scrierea corectă a verbelor
a) cu –i, -ii, -iii
-i: a citi, el citi, el sui, nu fugi!, nu fi!
tu umbli, sufli, sufli
-ii: a se sfii, a pustii, a înmii, a-i prii
(eu) citii, suii, venii, fugii, să fii, fii!
(tu) ştii, scrii, apropii, înfurii, întârzii, perii, sfâşii, sperii, zgârii
-iii: mă sfiii, (eu) pustiii, înmiii, (îţi) priii
b) cu e/a sau cu e/ea
e/a: aşez/aşază; înşel/înşală; deşert/deşartă; deşel/deşală; şed/şade
e/ea: neglijez/-ează; linşez/-ează; reproşez/-ează; amenajez/-ează;protej/-ează; (să)
greşesc/-ească veghez/-ează; îngheţ/-eaţă; îngenunchez/-ează; blochez/-ează, parchez/-ează
o/oa: cobor/-oară, mor/moare, convoca - să convoce/convoacă – să convoace; dislocă -
să disloce/dislocă - să disloace; disecă – să disece/diseacă – să disece
ea/ia: recheamă, dezgheaţă, înmănunchează, priveghează
trunchiază, schiază, apreciază, machiază, viciază, xerografiază
e/ă: îngraşă/să îngraşe, iese/să iasă; are/să aibă
Omonime gramaticale
1. ambele literare, dar cu sensuri diferite:
acorda „a da”, „a face acordul gramatical”a acorda acordează (un instrument)
concură „a tinde spre”a concura concurează „a participa la un concurs”
contractează „a încheia un contract”, a se molipsia contracta contracta „a se strânge”, „a se micşora”
12
degajăa degaja degajează
înseamnă „a reprezenta”a însemna însemnează „a nota”
manifestăa manifesta manifestează
ordonăa ordona ordonează
reflectăa reflecta reflectează
îndoaie „a plia”, „a curba”a îndoi (se) îndoieşte „a dubla”, „a avea îndoieli”
ciuruieşte „a găuri”, „a trece prin ciur”a ciurui ciuruie „a curge cu zgomot”
mântuie „a termina”a mântui mântuieşte „a vindeca”, „a salva”
2. ambele literare, dar prima este preferată
anticipează / anticipă
înjgheabă / înjghebează
înstrună / înstrunează
înveşmântează / înveşmântă
răşchiră/ răşchirează
reanimă / reanimează
şchioapătă / şchiopătează
dibuie / dibuieşte
ELEMENTE DE AUTOEVALUARE
1. Structura verbelor la modurile nepersonale cu consecinţe asupra ortografiei;
exemplificări
13
2. Structura verbelor cu formă sintetică la indicativ; exemplificări
3. Statutul morfologic: i, şi, ţi; exemplificări
4. Aplicaţii ale principiului fonetic în ortografia verbelor; exemplificări
5. Aplicaţii ale principiului etimologic în ortografia verbelor; exemplificări
6. Aplicaţii ale principiului morfologic în ortografia verbelor; exemplificări
7. Aplicaţii ale principiului sintactic în ortografia verbelor; exemplificări
8. Aplicaţii ale principiului estetic în ortografia verbelor; exemplificări
9. Aplicaţii ale principiului silabic în ortografia verbelor; exemplificări
10. Scrierea corectă a verbelor cu i, ii, iii; exemplificări
11. Scrierea corectă a verbelor cu e/ea; e/ea; e/ă; exemplificări
12. Scrierea corectă a verbelor cu e/ea; ia/ie; e/ă; exemplificări
13. Omonime verbale gramaticale: cu două forme literare, diferenţiate semantic;
exemplificaţi
14. Omonime verbale gramaticale: cu două forme literare, dar numai una este preferată;
exemplificaţi
III. TESTE, GRILE, EXERCIŢII DE AUTOEVALUARE FINALĂ
1. În care dintre propoziţiile de mai jos, verbele sunt tranzitive:
Cad frunzele. Îţi tremură glasul. Peştii înoată. Avioanele zboară.
Vine primăvara. Timpul trece. Fetiţa râde. Apune soarele.
2. Precizaţi conjugările tradiţională şi structurală ale următoarelor verbe:
cântă, culege, cade, citeşte, aduce, amărăşte, aude, apropie, agreează, închide, pleacă,
lucrează, şterge, sparge, vede, tace, stropeşte, zice, spune, urează, tabără, porneşte, studiază,
creează, scrie, reduce
3. Ce valoare (predicativă, copulativă, auxiliar) are verbul a fi în enunţurile:
Eşti pe stradă. / Eşti foarte serios. / Eşti salutat oriunde.
Eram voios. Eram în Franţa. Eram aşteptaţi.
Să fi văzut acel spectacol! Să fii sănătos! Să fii iubit!
4. Diateza şi tranzitivitatea verbelor în contextele:
Îşi revine imediat. Şi-a amintit de mine. Îşi râde în barbă.
Ne-a amintit de acele întâmplări. Îţi revine o grea sarcină. Ne râde în faţă.
S-a supărat pe tine. Se roagă de noi. S-au discutat multe.
Este tot timpul deranjat. Este învăţat să tacă. Este rugat să tacă.
14
5. Construiţi enunţuri în care să existe (şi să le precizaţi) valorile verbului a fi: verb
predicativ personal, verb predicativ impersonal, verb copulativ personal, verb copulativ
impersonal, verb auxiliar.
6. Indicaţi seria care conţine exclusiv verbe conjugate corect la conjunctiv prezent,
persoana a III-a:
a) să arate, să deşarte, să pieptene, să provoace
b) să arate, să deşarte, să piaptene, să provoce
c) să arate, să deşerte, să piaptene, să provoce
d) să arate, să deşerte, să pieptene, să provoace
7. Enunţul: „Să fi fost solicitat, venea.” cuprinde:
a) trei verbe independente: a fi + a solicita + a veni
b) un verb la conjunctiv perfect, diateza activă + un verb la indicativ
c) un verb la conjunctiv perfect, diateza pasivă + un verb la indicativ
d) un verb la conjunctiv prezent, diateza pasivă + un verb la indicativ
8. Verbele copulative:
a) intră în alcătuirea unei locuţiuni verbale
b) nu intră
c) pot intra sau nu, în funcţie de context
d) nu intră dacă sunt la diateza pasivă
9. Scrieţi şi explicaţi 4 exemple diferite cu aplicaţii ale principiului fonetic în ortografia
actuală a limbii române.
10. Scrieţi şi explicaţi 4 exemple diferite cu aplicaţii ale principiului etimologic în
ortografia actuală a limbii române.
11. Scrieţi şi explicaţi 4 exemple diferite cu aplicaţii ale principiului morfologic în
ortografia actuală a limbii române.
12. Scrieţi câte 5 verbe sau locuţiuni verbale tranzitive a) la diateza reflexivă sau
pronumele reflexiv în Ac. şi b) la diateza pasivă.
13. Scrieţi 3 verbe diferite care se scriu cu 3 i (-iii), explicaţi structura lor morfematică
(valoarea lor morfologică).
14. Ce valoare morfologică au cei doi i(-ii) din următoarele forme verbale: (eu) suii,
venii; (tu) ştii, scrii.
15. Care forme verbale sunt corecte în limba literară: explicaţi de ce: se îndoaie / se
îndoieşte; mântuie / mântuieşte; acordă / acordează; ordonă / ordonează
16. Ce valori are verbul a fi în fraza:
„Astăzi mi-ar fi lene să fiu obligat să fiu mai harnic, dar n-ar fi drept să ...
15
17. Ce valori are verbul a fi în fraza:
„Deşi la nevoie eram în stare să nu-mi fie frică de nimic, am fost ajutat să nu fiu
dependent de cineva.”
18. Ce valori are verbul a fi în fraza:
„Le era drag ca sarea în ochi, căci om fără de lege era spânul şi deci nu era necesar să fie
agreat.”
19. Analizaţi morfologic cuvintele subliniate:
„A fost promovată Vasilica, deşi n-a fost ea cea mai bună.”
„O fi trăind, ori o să auzim altceva?”
20. Care dintre dubletele următoare sunt forme verbale corecte; explicaţi de ce:
se aşează / se aşază; neglijează / neglijează
se droghează / se droghiază; creează / creiază
21. Care dintre dubletele următoare sunt forme verbale corecte; explicaţi de ce: se înşeală
/ se înşală; încurajează / încurajază; îngheaţă / înghiaţă; agreează / agreiază
22. Care dintre dubletele următoare sunt forme verbale corecte; explicaţi de ce: (îmi) va
plăcea / (îmi) va place; mi-ar plăcea / mi-ar place; va cădea / va cade; ar scădea / ar scade; va
dispărea / va dispare; ar dispărea / ar dispare.
23. Scrieţi câte 3 verbe de conjugările I şi a III-a care se confundă cu cele de conjugarea a
II-a (Arătaţi modalităţile de dezambiguizare).
16
Recommended
