9
Centrul de Informare Europe Direct Bacău www.europedirectbacau.ro 0234/530.255 Newsletter Nr.6, Vol.4, 2016 Iunie Editorial Agenda urbană a Uniunii Europene. Pactul de la Amsterdam Evenimente de marcă (la nivel global, european, naţional, local) Fonduri UE pentru dezvoltarea României Premii Ziua Internaţională a Copilului Ziua Internaţională a Iei Concursuri Informaţii utile Portalul„Vocea ta în Europa”gestionat de Comisia Europeană, constituie punctul unic de acces la numeroase consultări, discuţii şi alte opţiuni prin care puteţi juca un rol activ în procesul de elaborare a politicilor europene. CUPRINS Agenda urbană a Uniunii Europene. Pactul de la Amsterdam Ideea unei Agende Urbane, lansată de Comisia Europeană în 2014 pentru a spori comunicarea între UE, statele- membre şi autorităţile regionale şi locale, devine realitate doi ani mai târziu. „Pactul de la Amsterdam” – document regăsit în por- tofoliul comisarului pentru politici regionale, Corina Creţu – a fost semnat pe 30 mai 2016. El vizează agenda urbană pentru reducerea sărăciei şi creşterea eficienţei energetice în oraşele europene. Cele 12 principii cuprinse în Agendă includ: - incluziunea migranților şi refugiaților; - calitatea aerului; - sărăcia urbană; - locuințe; - economia circulară; - locuri de muncă şi competențele forței de muncă în econo- mia locală; - adaptarea la schimbările climatice; - tranziția energetică; - utilizarea durabilă a terenurilor şi a soluțiilor bazate pe natură; - mobilitatea urbană; - tranziția digitală; - achiziții publice inovatoare şi responsabile. Agenda urbană a UE se referă la dezvoltarea a 12 par- teneriate, care permit oraşelor, statelor-membre, instituţiilor UE şi părţilor interesate (ONG-uri sau parteneri de afaceri) de a con- lucra pentru găsirea unor soluţii comune privind îmbunătăţirea unor zone urbane din UE. Dintre aceste 12 parteneriate, 4 sunt deja în derulare şi dezvoltă următoarele principii: incluziunea migranţilor (derulat de municipalitatea din Amsterdam) ; cali- tatea aerului (coordonat de Olanda); sărăcia urbană (coordonat de Belgia şi Franţa) ; locuinţele (coordonat de Slovacia). Oraşele europene sunt, potrivit declaraţiilor co- misarilor europeni, adevărate laboratoare vii care pot duce la o dezvoltare economică rapidă şi la bunăstarea cetăţenilor eu- ropeni. Ele sunt, a declarat comisarul Corina Creţu, „noduri de creativitate şi motoare pentru dezvoltarea economică a Euro- pei, dar se confruntă cu provocări majore, precum excluziunea socială, poluarea aerului sau lipsa locurilor de muncă. Trebuie să soluţionăm aceste probleme împreună.” Evenimentele cu care se confruntă UE în această perioadă – criza refugiaţilor, şomajul, mobilitatea cetăţenilor etc. – impun găsirea soluţiior care să funcţioneze eficient pen- tru spaţiul urban european. Prof.univ.dr. Doina Cmeciu Coordonator Centrul de Informare Europe Direct Bacău Surse: Reprezentanța Comisiei Europene în România Pactul de la Amsterdam (pdf ) Agenda Urbană a UE

Buletin de informare Iunie 2016

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Buletin de informare Iunie 2016

Centrul de InformareEurope Direct Bacăuwww.europedirectbacau.ro0234/530.255

NewsletterNr.6, Vol.4, 2016

Iunie

• EditorialAgenda urbană a Uniunii Europene. Pactul de la Amsterdam

• Evenimentedemarcă(lanivelglobal,european,naţional,local)

• FonduriUEpentrudezvoltareaRomâniei

• Premii• ZiuaInternaţionalăaCopilului• ZiuaInternaţionalăaIei• Concursuri• Informaţiiutile

Portalul„VoceataînEuropa”gestionatdeComisiaEuropeană,constituiepunctulunicdeacceslanumeroaseconsultări,discuţiişialteopţiuniprincareputeţijucaunrolactivînprocesuldeelaborareapoliticiloreuropene.

CUPRINS

Agenda urbană a Uniunii Europene.Pactul de la Amsterdam

Ideea unei Agende Urbane, lansată de ComisiaEuropeanăîn2014pentruasporicomunicareaîntreUE,statele-membreşiautorităţile regionaleşi locale,devine realitatedoianimaitârziu. „PactuldelaAmsterdam”–documentregăsitînpor-tofoliulcomisaruluipentrupolitici regionale,CorinaCreţu–afostsemnatpe30mai2016.Elvizeazăagendaurbanăpentrureducerea sărăciei şi creştereaeficienţei energetice înoraşeleeuropene.Cele12principiicuprinseînAgendăinclud:

-incluziuneamigranțilorşirefugiaților;-calitateaaerului;-sărăciaurbană;-locuințe;-economiacirculară;-locuridemuncăşicompetențeleforțeidemuncăînecono-mialocală;-adaptarealaschimbărileclimatice;-tranzițiaenergetică;-utilizareadurabilăaterenurilorşiasoluțiilorbazatepenatură;-mobilitateaurbană;-tranzițiadigitală;

-achizițiipubliceinovatoareşiresponsabile. AgendaurbanăaUEsereferăladezvoltareaa12par-teneriate,carepermitoraşelor,statelor-membre,instituţiilorUEşipărţilorinteresate(ONG-urisaupartenerideafaceri)deacon-lucrapentrugăsireaunorsoluţiicomuneprivindîmbunătăţireaunorzoneurbanedinUE.Dintreaceste12parteneriate,4suntdeja înderulare şidezvoltăurmătoareleprincipii: incluziuneamigranţilor (derulatdemunicipalitateadinAmsterdam) ;cali-tateaaerului(coordonatdeOlanda);sărăciaurbană(coordonatdeBelgiaşiFranţa);locuinţele(coordonatdeSlovacia). Oraşele europene sunt, potrivit declaraţiilor co-misariloreuropeni, adevărate laboratoarevii carepotduce laodezvoltareeconomicărapidăşilabunăstareacetăţeniloreu-ropeni.Elesunt,adeclaratcomisarulCorinaCreţu,„noduridecreativitateşimotoarepentrudezvoltareaeconomicăaEuro-pei,darseconfruntăcuprovocărimajore,precumexcluziuneasocială,poluareaaeruluisaulipsalocurilordemuncă.Trebuiesăsoluţionămacesteproblemeîmpreună.” Evenimentele cu care se confruntă UE în aceastăperioadă – criza refugiaţilor, şomajul, mobilitatea cetăţeniloretc.–impungăsireasoluţiiorcaresăfuncţionezeeficientpen-truspaţiulurbaneuropean.

Prof.univ.dr.DoinaCmeciuCoordonator

CentruldeInformareEuropeDirectBacău

Surse:ReprezentanțaComisieiEuropeneînRomâniaPactuldelaAmsterdam(pdf)AgendaUrbanăaUE

Page 2: Buletin de informare Iunie 2016

2

Centrul de InformareEurope Direct Bacăuwww.europedirectbacau.ro0234/530.255

Nr.6, Vol.4, 2016

Înperioada1 – 5 iunie, s-adesfăşurat, laBucureşti,Salonul Internaţional de Carte Bookfest.Evenimentulacuprinsconcerte,dezbateri (RO-MÂNIA. Agresivitatea dis-cursului contemporan), lansări de albume(Descriptio Ponti Euxini,olucraredeistoriecartografică),lansăridecarte(Todiebook, ocarte-obiectrealizatădeartistuldeorigineromână CristianTodie, lansată la SalonulCărțiide laParis în lunamartie2016)saudevolume.Sursă:ICR.ro

Pe data de 14 iunie, comisarul europeanpentru politică regională, Corina Crețu, l-a primit,laBruxelles,peministrulMuncii,Familiei,ProtecțieiSociale şi Persoanelor Vârstnice din România,Dragoş Pîslaru. Discuţiile, care au vizat Pachetulnaţionalanti-sărăcie,Agendaurbanăşiintegrareacomunităţilor marginalizate, au fost foarte impor-tante, având în vedere faptul că rata persoanelorexpuserisculuidesărăciesaudeexcluziunesocialăînRomâniaeste,conformEurostat,deaproape40%,jumătate dintre copiii din România fiind expuşirisculuidesărăcie,potrivitaceleiaşisurse.Deaceea,în perioada 2014-2020, se urmăreşte ca 75.000decopii, 10.000 de persoane cu dizabilități şi 62.000depersoanevârstnicesăbeneficiezedecondiţiideviaţă mai bune, prin reabilitarea infrastructurii deserviciisociale. Pentru îndeplinirea acestor obiective,Româniaareladispoziţiepeste572demilioanedeeuro,finanţaredinFonduleuropeandedezvoltareregională (FEDR)pentruperioada2014-2020,pen-tru proiecte ce vizează incluziunea socială şi re-ducereasărăciei.ComisarulEuropeanCorinaCreţua subliniat faptul că Pachetul naţional anti-sărăciepoate atrage fonduri din mai multe ProgrameOperaţionale, înspecialdinProgramulOperaţionalRegional şiProgramulOperaţional„CapitalUman”,pentruagăsi soluţii laprovocăriprecumpărăsireatimpurie a şcolii, sărăcia, excluziunea socială, câtşi pentru probleme din domeniul sănătăţii şi allocuinţelor.

©AureliaApostol,AMPress

©ICR

În perioada 16 – 17 iunie, comisarul european pentrupoliticăregională,CorinaCrețu,avizitatBulgariaşiRomânia,timpîncareaparticipat,înSofia,laconferințadeevaluarePolitica de coe-ziune în acțiune,axatăperealizărileacesteipoliticişipeprovocărilelacare trebuiesă răspundăpentruaobține rezultateşimaibuneînperioadadeprogramare2014-2020,şiînRuse,laconferințaSus-tenabilitatea dezvoltării turismului și a securității în regiunea Dunării.Comisarul a vizitatproiectede cooperare transfrontalieră care auprimitfinanțareeuropeanăînperioada2007-2013(Ruse)şiproiect-uleuropeanConsolidarea capacității tehnice operaționale de răspuns în situații de urgență în zona transfrontalieră Giurgiu-Ruse (Giurgiu).

©ArenaConstrucțiilor.ro

Page 3: Buletin de informare Iunie 2016

3

Centrul de InformareEurope Direct Bacăuwww.europedirectbacau.ro0234/530.255

Nr.6, Vol.4, 2016

Micro-dialog „Cine sunt EU – tânărul voluntar?” Pe data de 13 iunie, Centrul Eu-rope Direct Bacău a organizat al patru-lea focus grup, intitulat „Cine sunt EU– voluntarul?”, care s-adesfăşurat laCo-legiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu”din Bacău. În timpul discuţiilor, au fostdezbătuteaspecteprivindistoriculşibe-neficiilevoluntariatului, tipuridevolun-tariat,recunoaştereapublicăaactivităţilordesfăşurate de voluntarii din Bacău,cumpoateuncetăţeanalcomunităţiisădevină voluntar, importanţa schimbuluidebunepracticiîndomeniulvoluntaria-tului,tipurideactivităţidesfăşuratedeunvoluntar, cunoaşterea legislaţiei privindvoluntariatul. Printre soluţiile propusedeparticipanţi,menţionăm:promovareaagenţiilor, asociaţiilor, instituţiilor,organizaţiilor etc. care lucrează cu vo-luntari, promovarea voluntarilor în/prinmass-media, includerea certificatului devoluntariatîndosarulpentruadmitereînînvăţământulsuperior/angajare.

Instantanee de la focus-grupul CINE SUNT EU -TÂNĂRULVOLUNTAR?

Page 4: Buletin de informare Iunie 2016

4

Centrul de InformareEurope Direct Bacăuwww.europedirectbacau.ro0234/530.255

Nr.6, Vol.4, 2016

Pe 23 iunie 2016, în Regatul Unital Marii Britanii, a avut loc referendumulprivind apartenenţa la UE. Organizarea şiparticiparea la acest eveniment politic de-monstrează atitudinea poporului britanicfaţădeexercitareaunuidreptfundamentalal cetăţenilor, şi anume, acela de a fi deci-dent.EsterelevantădeclaraţiadatădeJoanHoey(analistseniorlaEconomist Intelligence Unit), privind importanţaunui referendum:„...Credcăreferendumulrămâneunrăspunspotrivitînfațaproblemelor.Cândvorbimdechestiunicare sunt, cumspuneam,majore,cruciale,decaredepindmultelucruri,atuncicred că toată țara trebuie chemată să răs-pundă. Problema trebuie adusă în fațade-mos-ului,astfelcapoporulsăpoatădecide.IarDavidCameron,sprelaudalui,aorgani-zatacestreferendum.Amavutalegericareaudeciscinesăguvernezețaradaracumsepune întrebarea: permite calitatea noastrădemembrualUEcapoporulsădecidăcineconducecuadevăratMareaBritanie?Pentrucăastae întrebarea:dacănucumvaUE,caentitatepolitică, auzurpatputeri suveraneaparținândMariiBritanii?Acesteasuntpro-blemele:gradulîncareUElegiferează,legileeuropenecaresuntmaiputernicedecâtcelebritanice,măsuraîncareMareaBritaniemaiare încăcontrolul asupra frontierelor, liber-tateademişcareaoamenilor ... toateaces-tea sunt elemente centrale ale dezbaterii.”Înacestreferendumistoric,MareaBritanieavotatieşireadinUEcuunprocentde51,9%.PotrivitTratatuluidefunctionareaUE,suntprevăzuţidoianidenegociereaieşiriiunuistatmembrudinUE,dupădepunereaoficia-lăacererii.Sursă:TVR.ro

©GlobalResearch

Pe data de 24 iunie 2016,aavut locaX-aediţieaNopţiiInstitutelor Culturale. Sub egida EUNIC, 15 instituţii culturale dinBucureşti au organizat peste 50de evenimente culturale: specta-coledeteatru,recitaluri,proiecteexpoziţionale,vizionăridefilme,unspectacol-lectură,dezbateri(ocazionatedecomemorareaa400deanidelamoartealuiWilliamShakespeareşialuiMigueldeCer-vantes),cursuridelimbistrăine,jocurişidezbateriinterculturale(petemadiversitățiisauastereotipurilor),atelierepentrucopiişiadulți.Sursă:ICR.RO

În perioada 9 – 12 iunie 2016,ConsiliulJudeţeanalElevilor(CJE)Bacău,înparteneriatcuAsociațiapentruPromovareaDezvoltării Personale (APDP), a derulatprima ediţie a proiectului COOLtural, unfestival-concurs de muzică, dans şi teatru,finanțatdeprogramuldevoluntariatpentruliceeniYouthBankBacău.

Page 5: Buletin de informare Iunie 2016

5

Centrul de InformareEurope Direct Bacăuwww.europedirectbacau.ro0234/530.255

Nr.6, Vol.4, 2016

Fonduri UE pentru dezvoltarea RomânieiRomâniaareladispoziție,potrivitdeclaraţiilorcomisaruluiCorinaCreţu:• 439demilioanedeeurodinFonduleuropeandedezvoltareregionalpentrueficienţaenergeticăaclădirilor

publice;• 572demilioanedeeuro,finanţaredinFonduleuropeandedezvoltare regională (FEDR)pentruperioada

2014-2020,pentruproiectecevizeazăincluziuneasocialăşireducereasărăciei;• 100demilioanedeeuroprinProgramulOperaţional2014—2020,prinaxaprivindintensificareaeconomi-

ilorlocaleprindezvoltareasustenabilăaturismului,(fiindastfelcreateaproximativ5.000delocuridemuncăfaţăde2013înacestsector);

• pentruProgramulOperaționalpentruInfrastructurăMare(POIM)2014-2020,Româniaarealocateaproxima-tiv9,4miliardedeeuroatâtprinFonduleuropeandedezvoltareregională,câtşiprinFonduldecoeziune.Maimultdejumătatedinfinanțareatotală(inclusivcofinanțareanațională)pentruPOIM–6,8miliardedeeuro–suntprevăzutepentruinfrastructuradetransport,37%pentrudezvoltareasectoruluidemediu,iar5%pentrusectorulenergetic.

Pe23iunie2016,comisaruleuropeanpentrupoliticăregională,CorinaCrețu,atransmisoscrisoaremi-nistruluiTransporturilor,DanMarianCostescu,princareasolicitataccelerareaimplementăriiproiectelordinacestdomeniu,finanţateprinFondurilestructuraleşideinvestiţiieuropene(FESI).Înaltuloficialeuropeanşi-aexprimatastfelîngrijorareaînlegăturăcuîntârzierilelaproiecteledetransportdinperioada2007-2013,darşicuprivirelalipsadenoiproiectepentruperioada2014-2020.

Surse:ȘtiriReprezentanțaComisieiEuropeneînRomâniaPortaluldeDateDeschisepentrufondurileESI2014-2020

Page 6: Buletin de informare Iunie 2016

6

Centrul de InformareEurope Direct Bacăuwww.europedirectbacau.ro0234/530.255

Nr.6, Vol.4, 2016

Zile (inter)naționale

1 Iunie este Ziua Internaţională a Co-pilului,sărbătorităînRomâniaşiînalte50deţări. Din perspectivă diacronică, sărbătorireaZilei Internaţionale a Copilului coincide cuDeclaraţia pentru Protecţia Copilului,adoptatăîn1925de54dereprezentanţidindiferiteţări,la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şiBunăstareaCopiilor,careaavutloclaGeneva. În Bacău, au avut loc diverse eveni-mente cultural-artistice pentru copii: ediţiaa XIII-a a Festivalului „Bobocel de la Bacău”,muzicădepromenadăşiexpoziţiedetehnicămilitară,călătoriiînuniverslaObservatorulAs-tronomic„Victor Anestin”, Festivalul„Arlekin”(29mai–1iunie),ogamăvariatădeactivităţipentru toți copiii ocrotiți în cadrul DGASPCBacău.Surse: DGASPC Bacău, Ziare.com,ZiaruldeBacău

Pe 24 iunie se serbează, începând din anul 2013,Ziua Internaţională a Iei. Esteo recunoaştere a faptului că iaromânească este un simbol internaţional al culturii româneşiunmodelde inpiraţiepentrumarii creatoridemodădin în-treaga lume.Fiindunprilejdepromovareatradiţiilorculturaleromâneşti,aceastăziestecelebratăşidecomunităţileromâneştidinîntreagalume.Surse:Hotnews.ro

Page 7: Buletin de informare Iunie 2016

7

Centrul de InformareEurope Direct Bacăuwww.europedirectbacau.ro0234/530.255

Nr.6, Vol.4, 2016

PREMII

Organizaţia pentru Cercetare ŞtiinţificăAplicatădinOlandaoferăpremiulSpinozaanualunui număr de patru cercetători care lucreazăînOlandaşicaresuntconsideraţicalideriîndo-meniu, potrivit unor standarde internaţionale.Este cel mai prestigios premiu acordat pentrucercetareşiafostoferitromânuluiMihaiNetea,profesordemedicinăexperimentalălaRadboudUniversityNijmegenMedicalCentre. ProfesorulNetea a reuşit să facădescoperiri semnificativeîn domeniul sistemului imunitar şi este unuldintreprimiicercetătoricarelucreazăînaceastăsferă la nivel internaţional, fiind considerat undeschizătordedrumuri îndomeniu.Premiul, învaloarede2,5milioanedeeuro,vafifolositpen-trucontinuareacercetării.

CONCURSURI Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentațieşi Agricultură (FAO) organizează un concurs de postere şifilmulețevideolanivelmondial. Tematica este axată pe schimbările climatice şiinfluențaacestoraasupraalimentațieipopulațieiîncreştereaglobuluişiaremotto-ul„Climaseschimbă.Alimenteleşiagriculturatrebuiesăseschimbeşiele”. Copiiişiadolescențiicuvârsteîntre5şi19anisuntîncurajați să se informeze despre tema Zilei Mondiale aAlimentației 2016 şi să-şi folosească imaginația pentru aelaboraunposterînformatdigital,prindesensaupictură.Dupăpreferinţă,tineriicuvârstecuprinseîntre13şi19anipotproduceunfilmulețcuoduratăcaresănudepăşească1minut, şi să-l încarce peYouTube cu hashtag-ul #WFD-2016VideoContest. Termenullimitădeînscriereînconcurseste30sep-tembrie2016.

Page 8: Buletin de informare Iunie 2016

8

Centrul de InformareEurope Direct Bacăuwww.europedirectbacau.ro0234/530.255

Nr.6, Vol.4, 2016

Portalul european pentru proiecte de investiţii

Tipuri de proiecte cu finanţare europeană

Idei de afaceri cu fonduri europene nerambursabile în 2016

Publicaţii ale Uniunii Europene

Informații utile

Page 9: Buletin de informare Iunie 2016

9

Centrul de InformareEurope Direct Bacăuwww.europedirectbacau.ro0234/530.255

Nr.6, Vol.4, 2016

ÎntrebăridespreUniuneaEuropeană?Telefonul verde UE:00 800 6 7 8 9 10 11

-deoriundedinUE-9.00-18.00CET(înzilelelucrătoare)-înoricelimbăoficialăaUE

Europa-www.europa.euSite-uloficialalUniuniiEuropenevăpuneladispoziţie:-informaţiidebazăcuprivirelaactivitateaUE-celemainoiştirişievenimentedinUE-link-uricătreinformaţiidespreUEpesite-urileinstituţiilorşiagenţiilorUE.

ReţeauaEuropeDirectDacădoriţi săobţineţi consiliere sau sprijin în zona încarelocuiţisausăgăsiţiunforumlocalcarepromoveazădialogul şi informaţiile corecte privind politicile UE,contactaţicelmaiapropiatcentrulocaldeinformare.

Structură-gazdă:Universitatea„VasileAlecsandri”dinBacău

Parteneri:

MunicipiulBacău

U.A.T.JudețulBacău

Penoinegăsițiaici:Str.SpiruHaret,Nr.8

(înincintaBiblioteciiUniversitare)