Liceul “Radu Petrescu” – Prundu Bîrgăului24 ianuarie 2014

Unirea Principatelor Române 24 ianuarie 1859

Unirea la români Unirea a fost un obiectiv de veacuri al românilor.

Pentru realizarea ei “au trăit, au muncit, s-au jertfit şi au murit generaţii de români.”

Prima unire politică a Ţărilor Române s-a realizat în 1600 sub sceptrul lui Mihai Viteazul. În primavara anului 1600, marele voievod se intitula : “Domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi al Moldovei”.

Formulat minimal sau maximal, obiectivul unităţii naţionale apare şi în programele revoluţiei de la 1848-1849, unirea fiind caracterizată într-un program al revoluţiei moldovene drept “ cheia bolţii fără de care s-ar prăbuşi întreg edificiul naţional”.

La sfârşitul războiului Crimeii - 1856 – problema românească – dorinţa românilor de a se uni într-un

singur stat, devine o problemă internaţională, discutată în cadrul Congresului de pace de la Paris

( martie 1856). Trecându-se peste interesele contradictorii ale marilor puteri europene, s-a decis ca românii să fie consultaţi în problema unirii prin convocarea în cele două Principate a unor Adunări

ad-hoc.

Războiul Crimeei (1853-1856)

Rusia (înfrântă) Imperiul Otoman

S-au desfăşurat în 1857 la Iaşi şi Bucureşti; Alegerile pentru adunări au fost organizate de

caimacami (locţiitori ai domnului); în Moldova alegerile au fost falsificate de Nicolae

Vogoride; unioniştii protestează, iar în urma întâlnirii dintre conducătorii Angliei şi Franţei se decide reorganizarea alegerilor;

Adunările ad-hoc au avut un rol consultativ şi reprezentativ, pentru prima dată fiind admişi şi reprezentanţi ai ţăranilor.

Adunările Ad-hoc - 1857

Prin “Rezoluţiile” adoptate de cele două adunări s-a cerut printre altele şi UNIREA PRINCIPATELOR.

Hotărârile Adunărilor ad-hoc au fost prezentate în cadrul Conferinţei de la Paris – 1858;

Referitor la Principatele Române, Marile Puteri semnează o Convenţie care prevedea următoarele:

Autonomia Principatelor sub suzeranitatea Porţii şi garanţia colectivă a Marilor Puteri;

Numele statului era Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti;

Erau aleşi doi domni, două Parlamente, erau organizate două armate;

Comune erau Comisia Centrală de la Focşanişi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Convenţia de la Paris - 1858

În 1859 s-au organizat alegeri în cele două Principate: în 5 ianuarie Cuza este ales domn al Moldovei; în 24 ianuarie este ales şi domn al Ţării

Româneşti; Prin dubla alegere a lui Cuza, la Iaşi şi Bucureşti, românii au pus Marile Puteri în faţa faptuluiîmplinit, şi au realizat o unire deplină, şi nu una formală aşa cum doreau acestea.

Dubla alegere a lui Cuza - 1859

Obiectivele lui Cuza după dubla alegere au fost: Pe plan extern: recunoaşterea dublei alegeri

şi a unirii depline de către Marile puteri; Pe plan intern: desăvârşirea unirii celor două

Principate pe plan administrativ, politic şi economic

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza 1859-1866

La 11 decembrie 1861, la Iaşi Cuza rosteşte o proclamaţie prin care aducea la cunoştinţa naţiunii recunoaşterea unirii de către Marile Puteri.

„Unirea este îndeplinită.Naţionalitatea Română este întemeiată.Acest fapt măreţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor...”

Unirea Principatelor a fost recunoscută însă de Marile Puteri doar pe timpul domniei lui Cuza.

Recunoaşterea Unirii

24 ianuarie 1862 – Adunarea legislativă proclamă unirea definitivă, stabileşte capitala la Bucureşti, iar Comisia Centrală de la Focşani a fost desfiinţată;

A unificat serviciul vamal şi de poştă; A adoptat stema Principatelor unite; 24 ianuarie devine ziua naţională.

Organizarea internă a Principatelor

1863 – Legea secularizării averilor mănăstireşti - averile mănăstirilor pământene şi închinate au trecut în proprietatea statului

1864 – Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris – noua Constituţie a ţării

1864 – Legea electorală – creşte numărul alegătorilor

1864 – Legea rurală – împroprietărirea ţăranilor prin despăgubire, în funcţie de numărul vitelor deţinute

Reformele lui Cuza

1864 – Legea instrucţiunii publice – învăţământul primar devine obligatoriu şi gratuit

1864 – Legea organizării armatei – toţi românii între 20 şi 50 de ani puteau fi mobilizaţi

1864 – Codul civil – modernizează sistemul juridic; introduce căsătoria şi divorţul civil

Reformele lui Cuza

Barbu Caragiu – prim ministru

Mihail Kogălniceanu– prim ministru

Decembrie 1862 se formează o alianţă – Monstruoasa coaliţie – care avea drept scop împiedicarea instaurării unui regim autoritar;

În noaptea de 10/11 februarie 1866 Cuza a fost obligat să abdice şi să părăsească ţara;

Înainte de a urca în trăsura cu care avea să părăsească România a rostit următoarele cuvinte:

“Să dea Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine decât cu mine... Să trăiască România!”

Înlăturarea lui Cuza

După părăsirea ţării, Cuza împreună cu Doamna Elena şi cei doi copii, Alexandru şi Dimitrie, se stabilesc mai întâi la Paris, apoi la Viena, Florenţa şi în final la Heidelberg, acolo unde dorea să-şi dea copii la studii;

Din cauza sănătăţii şubrede petrece mai mult timp în staţiunile Liman, Ems si Hale (astm, probleme cardiace şi hepatice);

Moartea a fost pricinuită de un anevrism al aortei, care s-a rupt şi a produs o puternică hemoragie internă care i-a fost fatală. Alexandru Ioan Cuza a murit în ziua de 3 mai 1873 la ora unu şi jumătate noaptea, la hotelul Europa din Heidelberg, la varsta de 53 de ani;

La 15 mai 1873 sicriul cu rămăşiţele pământeşti a sosit în ţară. A fost înmormântat la Ruginoasa lângă biserică, la 17 mai 1873. 

Cuza în exil