Această biserică datează din secolul VII și a fost inspirată de biserica Άγια Σοφία dinConstantinopol; la fel ca aceasta, Sf. Sofia din Salonic are un dom impresionant demare, sprijinit pe stâlpi cu ornamente dinmarmură. Mozaicurile au fost îmbogățite însecolul X, iar capitoliile coloanelor provin de la o clădire din secolul V. Între 1204 și1430 biserica Sf. Sofia a fost catedrală metropolitană a orașului Salonic, iar în perioadaturcă a funcționat ca moschee. După incendiul din 1890 biserica a fost restaurată și asupraviețuit neatinsă incendiului din 1917

Din fericire, în ciuda evenimentelor tumultuoase la care biserica a stat mărturie, câteva din mozaicurileoriginale s-au păstrat intacte.Unele dintre acestea, care nu conţin reprezentări umane, datează din perioadaiconoclastică a secolului al VIII-lea, când ilustrarea figurilor umane în arta religioasă era interzisă.Iconoclaştii au distrus numeroase opere de artă vechi, inclusiv icoane. Cea mai valoroasă frescămonumentală este Ridicarea la Ceruri, datând din secolul al IX-lea. O altă lucrare de excepţie o constituiemozaicul reprezentând-o pe Fecioara Maria cu pruncul Iisus

De curând, un număr impresionant de cărţi, manuscrise şi documente vechi, printre care şipicturi aparţinând secolului al IX-lea, au fost descoperite într-o încăpere a bisericii. În prezent,Biserica Sfânta Sofia se află pe lista monumentelor bizantine incluse în Patrimoniul UNESCO

Biserica Sfânta Sofia adăpostește Moaștele Sfântului VasileMărturisitorul care a trăit întimpul împăratului Leon Isaurul (717-741), cel care a luptat împotriva sfintelor icoane.Încă de tânăr a luat hotărârea să urmeze caleamonahală și să trăiască în nevoință

Este numit „Mărturisitorul" deoarece în timpul persecuției iconoclaste apropovăduit cu fermitate adevărul de credință, împreună cu Sfântul ProcopieDecapolitul, înaintea prigonitorilor sfintelor icoane. Pentru aceasta a fostînchis în temniță, pătimind multe chinuri. După moartea Împăratului LeonIsaurul, Sfântul Vasile Mărturisitorul a fost eliberat din temniță . A trăit camonah, în aspre nevoințe duhovnicești, până la mutarea sa la cele veșnice

În Viața Sfântului Vasile, scrisă de un ucenic al acestuia, Grigorie Tracul, aflăm istorisireaSfintei Teodora, despre Vămile văzduhului. Vămile din văzduh sunt foarte limpede înfățișatede Ava Isaia Pustnicul: „când va ieși sufletul, vor merge cu el îngerii și vor ieși în întâmpinarealui toate puterile întunericului, dar atunci nu îngerii vor lupta pentru el, ci faptele pe care le-afăcut”. Iar în istorisirea sa, Sf. Teodora înfățișează un numărde 20 vămi

Mănăstirea Sfintei Teodora este în centrul orașului Salonic, în spatele pieței Aristotel, pe strada ceduce în Πλατεία Άγια Σοφία - Plateia Aghia Sofia. Tot în aceeași biserică se află și MoașteleCuviosului David al Tesalonicului. În curte, este aghiasma Sfintei TeodoraAntonie, fiind protopresbiter al bisericii din Eghina și soția sa Hrisanti au adus pe lume trei copii:Evloghia, Ștefan și Agapi (viitoarea monahie Teodora). Primii doi copii au murit de tineri, Evloghiafiind monahie iar Ștefan fiind diacon

Agapi s-a născut în anul 812 când Biserica era chinuită de lupta împotriva icoanelor.Agapi nu și-a cunoscut mama. Mama preoteasă a trecut la Domnul imediat după ce onăscuse. În ziua în care mama a murit, tatăl, Antonie s-a dus la mănăstire și a lăsatcopila în îngrijirea unei bune prietene de familie, pe nume Teopisti, care era văduvă șia acceptat cu mare bucurie misiunea de a crește copila. Crescând fata, mama saadoptivă, cu consimțământul tatălui ei, monahul Antonie, a promis-o ca mireasă unuitânăr dintr-o familie de buni creștini, cea a guvernatorului insulei

Deși Agapi își dorea o viață de mănăstire, având ca exemplu pe frații ei, a acceptatsupusă să se căsătorească. Maica sa adoptivă, Teopisti a murit și după scurt timp toatăfamilia guvernatorului, în urma unei invazii a sarazinilor, a plecat la Tesalonic, undeepiscop era Antonie, care suferise mari prigoane de pe urma luptătorilor împotrivaicoanelor. Împreună cu familia guvernatorului, a plecat la Tesalonic și tatăl lui Agapi,monahul Antonie. Agapi, căsătorită fiind a avut trei copii. Prima, o fată pe care a numit-o Teopisti, în cinsteamamei sale adoptive și doi băieți gemeni

Au venit și încercările în familia lui Agapi. În urma unei epidemii au murit cei doibăieți, împreună cu socrii. A suferit enorm în urma pierderii copiilor, de aceea a hotărâtsă aducă ofrandă lui Dumnezeu pe fiica sa Teopisti. Micuța a fost dusă la șase ani laseminarul Sf. Luca din Tesalonic. Imediat după aceasta, Agapi și Ioan, soțul ei, au trăitîn curăție, în post și asceză. Agapi și-a găsit alinare în Mănăstirea Sfântului MareMucenic Ștefan. Ioan, soțul, la scurt timp după ce încredințaseră pe fiica lor laașezământul Sfantului Luca, a părăsit această lume. La numai douazeci și cinci de ani,tânăra femeie a rămas văduvă și fără sprijin

Agapi a simțit că venisemomentul cel mare în viațaei. După ce a împlinit celecuvenite la nouă zile dupamoartea soțului, împărți totce mai aveau pe la biserici șila azile de săraci, luă cu sine100 de monezi pentru SfântulȘtefan și eliberată de oricegrijă pământească plecă spremănăstire. Maica stareță aprimit-o în obște și acălugărit-o imediat, spremirarea surorilor, apoi urmăo viață plină de încercări, înascultarea deplină față destareța, care nu a cruțat-oniciodată pentru a o ajuta săsedesăvârșească

Totul a culminat cu un canon pe care l-a avut să nu vorbească timp de 15 ani cu fiica ei,Teopisti, care venise alături de mama sa în obștea mănăstirii. După moartea starețeiAna, maicile au cerut-o să fie stareță, dar a refuzat. Atunci a fost aleasă fiica ei, Teopisti.Maica Teodora, a dus o viață ascetică, de mari nevoințe, chiar și după ce obștea aeliberat-o de ascultări, ea căra ulcioarele de apă ale maicilor, pe ascuns. Apoi se duceaîn jurul mănăstirii, aduna ațe și împletea saci și sfori pentru nevoilemănăstirii. Acestaa fost ultimul lucru demână până la sfârșitul vieții

În vârstă de optzeci de ani, în anul 892, a adormit spovedită și împărtășită, în ziua de 29august, în chilia ei. Singură și-a potrivit corpul, și-a încrucișat mâinele pe piept și și-adat sufletul cu multă bucurie în mâinele Stăpânului său. Imediat clopotele mănăstiriiau început să bată singure, de trei ori, iar din chilia ei se auzea o melodie cerească. Aînceput să facă minuni încă din timpul slujbei de înmormântare, iar moaștele aurăspânditmir și bunămireasmă încă din timpul privegherii

Cuviosul David s-a născut în jurul anului 450 în nordul Mesopotomiei. Fiind deja monah, dinmotive pe care nu le cunoaştem, a venit în Tesalonic împreună cu un alt monah, Adolá.Conform autorului vieţii acestor sfinţi, Cuviosul a venit mai întâi în mănăstirea SfinţilorMucenici Teodor şi Mercurie, cea numită Koukouliatōn, a cărei aşezare era „în margineacetăţii, în apropierea zidurilor, lângă poarta Aproítōn”. Supranumele de Koukouliatōn facereferire la monahii care purtau culionul într-un mod aparte, dacă judecăm după reprezentărileiconografice ale Cuviosului, oarecum aruncat peste umeri. Aşezarea mănăstirii trebuie căutatăla nord-est de Acropole, în locul identificat prin toponimul „Grădina lui Provatás”

Exemplele sfinţilor din Vechiul Testament, mai ales acela al Proorocului şi regeluiDavid, care vreme de trei ani a cerut „bunătate, ştiinţă şi pricepere”, l-au îndemnatpe Cuviosul David să ia hotărârea de a trăi vreme de trei ani într-un migdal, pânăcând Domnul Îi va arăta voia Sa şi-i va dărui pricepere şi smerenie. La capătul celortrei ani, un înger al Domnului i s-a arătat Cuviosului, spunându-i că cererea sa a fostauzită şi că nevoinţa sa de a trăi într-un copac vreme de trei ani a luat sfârşit. Îngeruli-a spus să coboare din copac şi să-şi continue viaţa ascetică într-o chilie

Sfântul a împărtăşit această vedenie ucenicilor săi, cerându-le să-l ajute la ridicarea unei chilii. Vesteaaceasta a ajuns repede la urechile Arhiepiscopului Tesalonicului, Dorothei, fiind apoi aflată și de locuitoriiorașului. Prin Decretul său din anul 535, Neará 11, Împăratul Iustinian a mutat provinciile regiuniiIllyricum de sub jurisdicția Arhiepiscopului de Tesalonic și a ridicat regiunea sa natală la rangul dearhiepiscopie, cu numele de Iustiniana Nova. Arhiepiscopul Aristides de Tesalonic a acceptat aceastăschimbare, încercând, în schimb, să salveze importanţa politică a oraşului prin aducerea înapoi a sediuluiguvernatorului provinciei Illyricum, din Iustiniana Prima, în Tesalonic

Cu toate că întreruperea administraţiei eclesiastice nu a afectat cu nimic statutul Tesalonicului,mutarea sediului administraţiei provinciei a reprezentat o lovitură serioasă dată prestigiuluiorașului. Prin urmare, dorinţa cetățenilor oraşului, precum şi a guvernatorului Domnicus, afost aceea de a readuce la Tesalonic sediul administraţiei, idee îmbrăţişată cu entuziasm dearhiepiscopul Aristides. În acel moment a fost cerut și ajutorul Cuviosului David, pentru aaduce această problemă în atenţia împăratului Iustinian, căci, potrivit datelor din ViaţaCuviosului, arhiepiscopul nu putea „lăsa oraşul fără păstor”, drept pentru care s-a hotărâttrimiterea Sfântului David la Constantinopol

Alegerea - de către Arhiepiscop a

- Cuviosului David arată

importanţa misiunii precum şi

dificultăţile prezentării unei

asemenea cereri înaintea

Împăratului Iustinian, având în

vedere faptul că acesta abia

sfârşise ridicarea celor două

oraşe, Iustiniana Nova şi

Iustiniana Prima. După atâţia ani

de viaţă de zăvorât, Cuviosul

David a ieşit la lumina zilei.

Înfăţişarea sa se schimbase: părul

îi cădea până la brâu, iar barba îi

ajungea până la tălpi, în vreme ce

chipul îi strălucea ca soarele.

Însoţit de doi ucenici ai săi,

Teodor şi Dimitrie, Cuviosul a

pornit către capitală

Faima sa mergea înainte, aşa că, la sosirea în Constantinopol, întreg oraşul i-a ieşit înîntâmpinare. Primirea sa de către Împărăteasa Teodora, soţia lui Iustinian, onorurile şirespectul ce i se arătau au impresionat întreaga asistenţă. Teodora a intrat repede în acţiune,aşa că, la întoarcerea lui Iustinian dintr-o călătorie oficială, i-a prezentat acestuia o imaginefavorabilă a Cuviosului. Ca urmare, Iustinian l-a invitat să apară în faţa senatului. CuviosulDavid s-a prezentat în faţa Senatului ţinând în mână tămâie şi foc care nu-i ardeau carnea

Înfăţişarea Sfântului precum şi minunea pe care o văzuseră cu ochii lor au contribuitla crearea unui climat de teamă şi străpungere, iar împăratul a răspuns promptcererii Cuviosului David. Purtând aceste veşti bune, Cuviosul a plecat cătreTesalonic, dar nu avea să vadă cetatea decât de departe, căci, abia trecând vasul cucare călătorea de peninsula Halkidikí, Cuviosul şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.Aceasta s-a întâmplat între anii 535 şi 541 d.H.

Vestea aducerii sfintelor moaşte ale Cuviosului a uimit întregul oraş. Trupul Cuviosului Davida fost depus mai întâi în locul în care odihniseră sfintele moaşte ale Sfinţilor MuceniciTheodoulos şi Agathópodos, la est de port. Cu mare durere, Arhiepiscopul Aristides a anunţatfuneralii publice. Trupul Cuviosului a fost îngropat în mănăstirea Aproítōn, după dorinţa sa.La 150 de ani de la adormirea Cuviosului, între 685-690 d.H., s-a făcut o încercare de adeschide mormântul, căci egumenul Mănăstirii Aproítōn, Dimitrie, „a dorit, din multăcredinţă, să afle locul unde se aflau moaştele sfântului”

Însă, de îndată ce a fost începută această lucrare, placa ce acoperea mormântul s-a spart, iaraceastă întâmplare a fost socotit un semn din partea Sfântului, cum că nu doreşte să fie scos.Sfintele sale moaşte au rămas în locul în care au fost depuse până în epoca cruciadelor. Învremea stăpânirii casei de Montferrat asupra Tesalonicului (1204-1222), sfintele sale moaşte aufost mutate în Italia, iar în 1236 sunt consemnate ca găsindu-se la Pavia, unde au şi rămas pânăîn anul 1967. În cele din urmă, sfintele moaşte ale Cuviosului David au fost mutate în Tesalonic,fiind așezate în Mănăstirea Sf. Teodora în 16 septembrie 1978

Unul dintre principalele puncte de atracție ale orașului Tesalonic, esteBiserica Sfântului Dimitrie. Mulțime de pelerini venind aici să se inchinemoaștelor sale izvorâtoare de mir. Biserica face parte din sit-ul paleocreștin șial monumentelor bizantine din Tesalonic, fiind trecută în lista PatrimoniuluiMondial UNESCO încă din anul 1988. Prima biserică zidită pe acest loc a fostconstruită la începutul secolului al IV-lea, la scurt timp după anul 313, aceastaînlocuind o baie romană existentă în acea zonă

Un secol mai târziu, un prefect numit Leonțios - Leontie, avea să înlocuiască micabisericuță cu una mult mai mare, rezultatul fiind o basilică cu trei abside. Biserica luiLeontie avea să cadă pradă mai multor incendii până în anul 629, când un nou proiectavea să ia naștere. Între anii 629 și 634, biserica cu trei abside avea să fie reconstruită,rezultatul fiind o basilică cu cinci abside, probabil chiar mai mare decât catedralaorașului. Această biserică, aproape identică cu cea pe care o vedem astăzi, avea sădevină rapid cel mai important locaș de cult din oraș

Biserica Sf. Dimitrie din Tesalonic prezintă o particularitate interesantă, și anume modul și loculîn care sunt păstrate sfintele moaște. Într-o laterală a navei, pe partea stângă, o structurăinteresantă păstrează Sfintele Moaște: numită „ciborium”, structura hexagonală este acoperită cuun acoperiș din argint, are o ușă și un pat de piatră pe care este așezată sfânta raclă. Structura esteun fel de „biserică în miniatură”. Inițial, trupul sfântului nu era găsit, deci locul a fost construitmai mult în chip simbolic

Basilica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie este renumită și în lumea artei bizantine, înaceasta păstrându-se șase panouri cu mozaic, de undeva din perioada dintre ultimareconstruire a bisericii și inaugurarea politicii iconoclaste, în anul 730. Acestemozaicuri murale, înfățișându-l pe Sfântul Dimitrie, alături de cei responsabili curestaurarea bisericii - ctitorii, reprezintă un exemplu rar de acest fel din perioada detristă amintire ce a urmatmorții împăratului bizantin Iustinian

Una dintre inscripțiile găsite sub aceste mozaicuri dă slavă lui Dumnezeu pentruizbăvirea orașului Tesalonic din calea unui atac al slavilor păgâni, din anul 612. Restulde mozaicuri ce împodobeau interiorul bisericii au dispărut, fie în vremea celor patrusecole în care clădirea a funcționat ca moschee (1493-1912), fie în urmamarelui incendiudin anul 1917, care, alături de acoperișul și partea superioară a pereților, a distrus și omare parte din oraș. Există o serie de fotografii alb-negru ce indică valoareaneprețuituluimonument bizantin ce a pierit în urmamarelui incendiu

Pentru a restaura și a repara daunele cauzate de marele incendiu din anul 1917a fost nevoie de mai bine de câteva decenii. Excavațiile, efectuate între anii1930-1940, au scos la lumină mai multe broderii în piatră și obiecte vechi,expuse astăzi în muzeul din cripta subterană a bisericii. Restaurarea completăa bisericii s-a încheiat abia în anul 1949. În colțul sud-estic al bisericii se aflăCapela Sfântului Eftimie - Ευτύμιος

Biserica păstrează o criptăsubterană, unde, conformtradiției, a avut loc martiriulmarelui mucenic. Excavațiileau scos la lumină și ruinelebăii romane, unde se crede căSfântul MareMucenic Dimitriea fost ținut prizonier și, maiapoi, executat de către soldați.Tot aici a mai fost găsită și ofântână antică; se crede căaceasta este fântâna în caresoldații au aruncat trupulmartirului Dimitrie

Cripta Sfântului Dimitrie este considerată drept sit arheologic încă din anul1918, când a fost descoperită. Între anii 1985-1988, o serie de excavații au avutloc în partea nordică a acesteia, restaurându-se astfel încă o latură a criptei

În Biserica Sf. Dimitrie se păstrează Moaștele Sfintei Anisia care era dinTesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Maximian. A avut părinţi binecredincioşi şicu multă avere. După moartea lor, sfânta ducea viaţă singuratică şi bineplăcea luiDumnezeu prin viaţa şi faptele ei. Odată, pe când se ducea la biserică, după cum îiera obiceiul, a întâlnit pe drum un ostaş care se închina la idoli, care a apucat-o demână târând-o spre altarele idoleşti

Sfânta se împotrivea, iar el o silea şi mai mult să jertfească demonilor. Cândsfânta a mărturisit că e creştină, ostaşul s-a umplut de mânie, mai ales că sfânta îlscuipase în obraz; a scos sabia şi i-a înfipt-o în coastă. Şi aşa a primit de-apururea pomenita muceniţă fericitul sfârşit

Dragostea lui Dumnezeu a dăruit tesalonicenilor, după trecerea multor secole, în anul1980, nu doar moaştele Sfântului Dimitrie, care au fost depistate în Italia, ci şicinstitele moaşte ale Sfintei Anisia, care au fost descoperite odată cu săpăturilearheologice din strada 3 Septembrie din Tesalonic. În acelaşi an (1980) sunt găzduitemoaştele ambilor sfinţi în biserica Sfântul Dimitrie – Ocrotitorul spre mângâierea şisprijinul credincioşilor

De atunci două racle argintate, lucrări de o fină măiestrie, adăpostesc comorilenepreţuite ale celor doi sfinţi: Dimitrie şi Anisia, care au mucenicit împreună înanul 305 d. Hr. în Tesalonic, oraş al martirilor şi al sfinţilor.

Pe lângă ceea ce era odată Agora Romană, se află biserica Halkeon ea fiind ridicată înmod special pentru aramarii ce își aveau atelierele în această zonă. Maica Domnuluidin Halkeon era ocrotitoarea aramarilor și a meșterilor fierari. Lângă biserică maiexistă și astăzi unele dintre atelierele fierarilor din vechime, de la care biserica și-a trasși numele, cu secole în urmă. Datorită cărămizilor roșiatice din care sunt alcătuițipereții, localnicii o numesc și „biserica roșie”

Închinată Maicii Domnului, Panagia Halkeon a fost întemeiată de către guvernatorulcivil și militar Christophoros din Longobardia, o personalitate de seamă din lumeabizantină. Potrivit inscripției de pe placa de marmură așezată deasupra ușii de intraredin partea vestică, locașul de cult a fost înălțat în anul 1028. Biserica Halkeon este unmonument deosebit de important, atât din punct de vedere arhitectural, cat și dinpunct de vedere artistic, picturaoriginală a acesteia datând din anii 1030-1040

După cucerirea orașului Tesalonic de către turci, în anul 1430, această minunatăbiserică a fost transformată în moschee. Abia în anul 1912, odată cu eliberarea orașuluide sub jugul otoman, sfântul locaș a fost înapoiat Bisericii Ortodoxe. Biserica a fostpictată de două ori, o dată în secolul al XI-lea și o dată în secolul al XIV-lea, ambelestraturi putând fi admirate de pelerini. Odată cu eliberarea orașului de sub turci,pictura Bisericii Halkeon a fost eliberată și ea de sub tencuiala grea pusăde otomani

Monumentul cel maiimportant și simbolulSalonicului este TurnulAlb, sau Lefkos Pirgoscum îl numesc localniciiși adăpostește astăzi MuzeulBizantin, aici fiind expuseicoane vechi, ceramicăbizantină și monede dinperioada SaloniculuiBizantin

Construit ca fort de apărare în secolul al XV lea, adăugat la zidurile și

fortificațiile romano-bizantine în timpul perioadei de 200 de ani de

ocupație venețiană, turnul a fost folosit mai târziu, în perioada ocupației

otomane ca închisoare

În anul 1826 turnul a fost scena masacrului ienicerilor, de atunci turnul a fost

supranumit Turnul Sângeros. În anul 1912 turnul a fost văruit de un prizioner

în schimbul libertății sale, motiv pentru care a luat denumirea de Turnul Alb ca

după 73 de ani, în anul 1985 grecii să îndepărteze tot varul

Turnul a fost folosit apoi ca post de apărare aeriană, ca post de

observare meteo ca apoi să devină ceea ce este astăzi, respectiv Muzeu

și una dintre atracțiile turistice emblematice ale orașului Salonic