View
100
Download
9
Category
Preview:
Citation preview
DREPTUL
TRANSPORTURILOR
DREPT AN.III- IFR
A-PDF Merger DEMO : Purchase from www.A-PDF.com to remove the watermark
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
1
I.ASPECTE INTRODUCTIVE
Activitatea de transport poate fi definită ca fiind un sistem complex constituit din
mijloace tehnice specifice, utilaje, căi de comunicaţie, etc., ce reprezintă infrastructura, deservite
de un personal specializat şi destinate deplasării în timp şi spaţiu a persoanelor şi mărfurilor.
Definită astfel, noţiunea de transport are în vedere acţiunea de strămutare a unei persoane sau a
unui lucru ceea ce presupune un mijloc necesar deplasării şi un obiect supus deplasării. Această
accepţiune, oarecum limitată, a noţiunii de transport exclude din preocupările dreptului
transportului deplasarea imaginii ori a sunetului la distanţă, ca şi transportul prin conducte ori
furnizarea energiei de orice fel, nefiind subsumate noţiunii de transport cu care operează dreptul
transporturilor.
De asemenea, dreptul transporturilor nu are în vedere transportul corespondenţei scrise şi
transportul coletelor de o anumită greutate, care deşi sunt deplasate cu mijloace convenţionale de
transport, excluderea lor este consecinţa faptului că raportul juridic nu este stabilit direct cu
transportatorul, ci cu serviciile de poştă puse la dispoziţia publicului din raţiuni sociale.
Prin urmare, dreptul transporturilor cuprinde ansamblul de norme juridice care
reglementează activitatea profesională desfăşurată de cărăuşi, cu vehicule corespunzătoare,
pentru a deplasa, pe baze contractuale şi în condiţii legale, persoane şi/sau bunuri.
Analizând această definiţie, spre a-i stabili componentele, observăm următoarele:
• Subiectele de drept sunt pe de o parte, transportatorii (cărăuşi/operatori), iar pe de altă
parte clienţii (beneficiarii), fie călători (pasageri) persoane fizice, fie expeditori şi
destinatari de mărfuri;
• Orice transport constă în esenţă într-o prestare de servicii specifice, executate cu scopul
de a deplasa de la locul de pornire la locul de sosire pasageri sau mărfuri, cu vehicule
corespunzătoare, în condiţii de siguranţă deplină. Activitatea astfel desfăşurată are
caracter comercial, fiind organizată pentru realizarea de profit.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
2
Clasificarea transporturilor
Clasificarea şi enumerarea prealabilă a felurilor de transporturi are ca scop pe de o parte,
să ofere tabolul general al transporturilor, iar pe de altă parte să delimiteze materia care urmează
a fi studiată în continuare.
� Un prim criteriu de clasificare îl constituie obiectul transportului efectuat de cărăuş. Din
acest punct de vedere distingem între transporturi de mărfuri şi de transporturi de
persoane. Transporturile de mărfuri sunt, sub aspect cantitativ şi valoric, cele mai
importante din punct de vedere economic;
� După mijloacele de transport folosite: transporturi feroviare, rutiere, navale, aeriene,
multimodale, combinate;
� După aşezarea căilor de transport, transporturile orăşeneşti pot fi: pe străzi ( tramvai,
taxi) sau în afara străzilor (metrou, caleferată, suspendate);
� După itinerariul parcurs în interiorul sau dincolo de graniţele statului, distingem între
transport intern şi internaţional;
� După cum transporturile se execută cu un singur mijloc sau cu folosirea succesivă a mai
multor mijloace de transport: transporturi efectuate cu un singur mijloc de transport
şi transporturi combinate (transportul se execută cu mai multe mijloace de transport de
către doi sau mai mulţi cărăuşi în baza unui singur contract de transport);
� În funcţie de interesul social: transport în interes public ce se execută de operatori de
transport licenţiaţi în condiţiile legii şi în temeiul unui contract de transport şi transport
în interes propriu (în folosul agenţilor economici în vederea realizării scopului lor sau
transport în interesul personal realizat de persoanele fizice cu autovehiculele proprietate
personală).
Principii comune aplicabile tuturor categoriilor de transport
Fiecare mod de transport prezintă anumite particularităţi determinate de caracterul
propriu al căii şi al mijlocului de transport utilizat care impun reglementări distincte.
În acelaşi timp, toate categoriile de transport au acelaşi obiect de activitate ceea ce
determină existenţa unor principii şi reglementări unitare aplicabile întregii activităţi de
transport:
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
3
1. Întreaga activitate de transport se desfăşoară pe baza contractului de transport încheiat
între transportator şi expeditor-călător;
2. Prin încheierea contractului de transport se urmăreşte folosirea integrală, raţională şi
eficientă a mijloacelor de transport;
3. Executarea transporturilor are întotdeauna un caracter oneros;
4. Pentru ca participanţii la activitatea de transport să-şi îndeplinească întocmai
obligaţiile care le revin, legea instituie răspunderea lor patrimonială prin plata de
penalităţi, locaţii şi despăgubiri.
II. IZVOARELE DREPTULUI TRANSPORTURILOR
Dreptul comun al transporturilor îl constituie reglementările privind raporturile
juridice izvorâte din contractul comercial de transport cuprinse în Codul comercial român în
Titlul XII „ Despre contractul de transport” (art.413 441) şi Cartea II „Despre comerţul maritim
şi despre navigaţie” (art.490-685). Dispoziţiile cuprinse în Codul comercial reprezintă izvorul de
drept comun al contractului de transport şi al regimului obligaţiilor născute din activitatea de
deplasare de mărfuri sau persoane. Conform art.1 C.com. legea civilă completează legea
comercială. In acest sens un alt izvor important al dreptului transporturilor îl constituie Codul
civil fiind aplicabile în această materie dispoziţiile cuprinse în Titlul VII „Despre contractul de
locaţiune” (art.1410 1490) sau în materia răspunderii dispoziţiile referitoare la răspunderea
contractuală şi delictuală în măsura în care nu există reguli speciale.
Includem în categoria izvoarelor comune şi dispoziţiile cuprinse în O.G. nr. 19/1997,
republicată şi modificată prin O.G. nr. 94/2000 aprobată prin Legea nr.51/2002 privind
transporturile care stabileşte normele generale aplicabile modurilor de transport rutier, feroviar,
naval şi aerian, componentele reţelei de interes naţional şi european incluse în acestea, precum şi
atribuţiile şi răspunderile autorităţilor competente de reglementare, coordonare, control, inspecţie
şi supraveghere cu privire la activităţile de transport şi la mijloacele de transport.
Potrivit art.2 O.G. nr.19/1997, sistemul naţional de transport are caracter strategic,
constituie parte integrantă a sistemului economic şi social şi are următoarele componente:
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
4
- infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval şi aerian, destinate desfăşurării
activităţilor de transport, activităţilor conexe transporturilor şi activităţilor privind
administrarea administrarea acestor infrastructuri;
- mijloacele de transport, adică mijloace mobile destinate deplasării pe o cale de
comunicaţie rutieră, feroviară, navală sau aeriană;
- operatorii de transport, respeciv transportatori români sau străini, care au acces egal şi
nediscriminatoriu la infrastructura deschisă accesului public;
- sistemele de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie.
Activitatea de transport este orientată de obiectivele sistemului naţional de transport
enumerate în art.3 O.G. nr.19/1997:
- conectarea tuturor localităţilor la reţeaua naţională de transport;
- asigurarea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor;
- asigurarea liberei circulaţii a bunurilor;
- asigurarea efectuării transporturilor care privesc siguranţa naţională;
- asigurarea racordării sistemului naţional de transport la sistemele internaţionale de
transport;
- participarea la dezvoltarea economică şi socială a ţării.
Modurile de transport avute în vedere de ordonanţă (rutier, feroviar, naval, aerian,
multimodal şi combinat) sunt coordonate într-o abordare multimodală de Ministerul
Transporturilor ţinând seama de capacităţile existente sau de cele prevăzute pentru fiecare mod
de transport şi de promovarea unei dezvoltări raţionale a transporturilor combinate, cu
respectarea reglementărilor specifice fiecărui mod de transport.
În afara reglementărilor cu caracter general există şi reglementări speciale aplicabile
anumitor categorii de transporturi, dintre care enumerăm exemplificativ următoarele:
1. Transporturi rutiere :
- O.U.G. nr.109/2005, privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări prin Legea nr.
102/2006
- Convenţia referitoare la transportul internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), Geneva,
1956, ratificată prin Decretul nr.451/1972;
- Protocolul de la Geneva din 1978, ratificat prin Decretul nr.66/1981;
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
5
- Convenţia asupra circulaţiei rutiere şi Protocolul relativ la semnalizarea rutieră, Geneva
1949, la care România a aderat prin Decretul nr. 442/1961;
- Acordul European privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi
rutiere internaţionale (A.E.T.R.), Geneva, 1970, la care România a aderat prin Legea nr.
101/1994;
- Acordul European referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase
(A.D.R.), Geneva, 1957, la care România a aderat prin Legea nr.31/1994;
2. Transporturi feroviare :
- O.G. nr. 12/1998, republicată, privind transportul pe căile ferate române şi Reorganizarea
Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificărilr următoare;
- O.G. nr.7/2005, republicată pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe căile
ferate din România;
- Convenţia privind transporturile feroviare internaţionale (COTIF), Berna, 1980, ratificată
prin Decretul nr. 100/1983, cu modificările următoare;
3. Transportul maritim :
- Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare, Hamburg, 1978,
ratificată prin Decretul nr.343/1981;
4. Transportul aerian
- O.G. nr. 29/1997, republicată privind Codul aerian civil, cu modificările următoare;
- Convenţia pentru unificarea unor reguli referitoare la transportul aerian internaţional, Montreal,
1999, ratificată prin O.G. nr.107/2000.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
6
III. DESPRE CONTRACTUL DE TRANSPORT ÎN GENERAL
3.1. Noțiune.Natura juridică
Codul comercial reglementează cu caracter general contractul de transport de mărfuri în
art.413-441. La contractul de transport se referă cu titlu incidental şi Codul civil în art. 1470
pct.2 şi art. 1473-1477.
Deşi contractul de transport reglementat de Codul comercial are în vedere transportul de
mărfuri se acceptă că prin analogie aceste norme sunt aplicabile şi transportului de persoane, în
măsura în care sunt compatibile cu specificul acestuia. Normele din Codul comercial referitoare
la contractul de transport în general au caracter supletiv, ele fiind edictate pentru a suplini voinţa
părţilor, în lipsa clauzelor experese în contract.
Art.413 C.com. prevede că operaţiunea juridică a contractului de transport are loc între
expeditor sau acela care dă însărcinarea pentru transportul unui lucru şi întreprinzătorul care
se obligă a-l face în numele său propriu şi în socoteala altuia ori între unul dintre aceştia şi
cărăuşul ce se însărcinează a-l face. Cărăuşul este persoana ce îşi ia însărcinarea ca într-un
mod oarecare să transporte sau să facă a se transporta un obiect oarecare.
Definiţia legală este însă imprecisă atât în ceea ce priveşte definirea părţilor contractului
de transport, cât şi a operaţiunii de transport în general. Astfel încât se impun următoarele
precizări:
1. expeditorul este, în general, proprietarul mărfii, el fiind în această calitate, parte în
contractul de transport. Codul comercial consideră drept parte în contractul de transport
şi persoana care acţionează în numele sau pe socoteala expeditorului, însă în realitate
acesta este un mandatar sau un comisionar;
2. în definiţia legală noţiunea de cărăuş este folosită în două sensuri diferite. În primul rând,
Codul comercial se referă la cărăuşul care exercită în mod uzual activitatea de transport
(întreprinderea de transport), în nume propriu şi cu mijloace proprii. În al doilea rând,
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
7
Codul comercial are în vedere şi persoana care „face să se transporte mărfuri”, ceea ce
înseamnă că obligaţia de a efectua transportul poate reveni nu doar celui care efectuează
în mod nemijlocit transportul, ci şi celor care intermediază această activitate
(comisionari) obligându-se în mod direct faţă de expeditor. De asemenea, dacă deplasarea
se efectuează în regim de transporturi succesive, primul cărăuş se obligă să facă să se
transporte marfa prin intermediul altor cărăuşi cu care cărăuşul iniţial se înţelege în acest
sens;
3. definiţia legală nu se referă la destinatarul mărfurilor, deşi acesta este cel care urmează a
le prelua de la cărăuş şi care dobândeşte anumite drepturi şi obligaţii din contractul de
transport.
Eliminând aceste neajunsuri, putem defini contractul comercial de transport mărfuri
ca fiind convenţia prin care transportatorul (cărăuşul) se obligă în schimbul unui preţ să
transporte sub paza sa şi înăuntrul unui termen o anumită cantitate de mărfuri şi să le
predea destinatarului indicat de expeditor.
În conformitate cu dispoziţiile din Codul civil, contractul de transport se încadrează în
sfera locaţiunii de lucrări (locatio operis faciendi), alături de contractul de muncă şi de
antrepriză. Codul civil aplică în materia transporturilor răspunderea contractuală pentru cărăuşi şi
căpitanii de corăbii în cazul pierderii mărfurilor predate, fiind exoneraţi potrivit art.1475 C.civ.
numai dacă vor putea dovedi cauzarea acstor prejudicii din motive neimputabile lor, de exemplu,
forţa majoră sau cazul fortuit. De asemenea, Codul civil asimilează pe cărăuşi şi căpitanii de
corăbii cu stăpânii de hoteluri, aplicându-li-se şi lor dispoziţiile privitoare la depozit şi sechestru,
în ce priveşte paza şi conservarea lucrurilor încredinţate lor pentru transport. Locaţiunea
lucrărilor reglementată de art.1470 C.civ. formează în prezent obiectul reglementărilor speciale
cuprinse în legislaţia muncii sau în cea referitoare la contractul de transport sau la contractul de
antrepriză. Această calificare tradiţională nu mai corespunde situaţiei actuale, deoarece a reduce
contractul de transport la o simplă închiriere de lucrări înseamnă a-i deforma semnificaţia. În
prezent se face deosebire netă între executarea de lucrări materializate în forme variate ale
contractului de antrepriză şi prestările de servicii care înglobează în sfera lor şi contractul de
transport. Prin urmare, contractul de transport nu poate fi asimilat cu o executare de lucrări,
deosebindu-se substanţial de un adevărat contract de antrepriză. Soluţia rezultă din analiza
obligaţiilor ce revin cărăuşului care se angajază în principal ca prin activitatea pe care o
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
8
desfăşoară să strămute persoane sau bunuri de la locul de pornire la cel de destinaţie. Aceasta
este prestaţia de bază predominantă în cadrul executării contractului. Ea se întregeşte în mod
necesar cu altele adiacente, cum ar fi paza lucrurilor supuse deplasării sau punerea la dispoziţie a
spaţiului pentru transport.
Operaţiunea comercială se clasifică în funcţie de sarcina primordială ce incumbă
cărăuşului în categoria contractelor de prestări de servicii, în orice transport regăsindu-se
ambele elemente ale locaţiunii de servicii, respectiv prestaţia şi remuneraţia serviciului prestat.
Transportul, fiind o specie a prestărilor de servicii prezintă unele caracteristici comune
genului din care face parte:
- prestatorul de servicii (cărăuşul) se bucură de independenţă juridică faţă de cealaltă parte
contractantă, el nu este prepusul clientului, ci execută obligaţiile asumate potrivit
modului în care înţelege să-şi organizeze propria activitate;
- prestatorul de servicii (cărăuşul) îndeplineşte contractul încheiat pe propriul risc
suportând consecinţele neexecutării;
- ca orice contract de prestări de servicii şi contractul de transport este cu titlu oneros,
remuneraţia constituind cauza care îl determină pe prestator să aducă la îndeplinire
serviciul convenit.
Pe lângă trăsăturile comune oricărei prestări de servicii, contractul de transport se
individualizează prin caracteristici proprii :
1. O activitate constând în deplasarea de persoane sau mărfuri . În materialitatea sa,
transportul constă în deplasarea în spaţiu a unor persoane sau mărfuri, strămutarea
analizându-se ca obligaţie fundamentală a cărăuşului.
2. Exercitarea activităţii de cărăuş ca o profesie de sine stătătoare. Cerinţa
profesionalismului este un factor esenţial în definirea contractului de transport şi se
întemeiază pe dispoziţiile prevăzute în art. 1476-1477C.civ. şi art.3 pct.13 C.com. care se
referă la întreprinzători de transporturi. Profesionalismul presupune repetabilitatea
obişnuită a deplasării de persoane sau de mărfuri efectuată de întreprinderea în cauză,
astfel încât transportul dobândeşte natură comercială prin săvârşirea constantă a actelor
obiective de comerţ.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
9
3. Conducerea tehnică şi comercială a operaţiunii . Deplasarea de persoane sau mărfuri
fiind o activitate complexă trebuie organizată şi supravegheată spre a se desfăşura în
condiţii normale, sens în care, întreprinederea prestatoare îşi asumă atât gestiunea
comercială (selectarea personalului, dotarea cu mijloace de transport, asigurarea
combustibilului), cât şi gestiunea tehnică ( elaborarea şi aplicarea corectă a nomativelor
pentru parcurs, verificarea bunei stări de funcţionare a mijlocului de transport).
Transportatorul exercită gestiunea comercială şi tehnică din proprie iniţiativă, sub
autoritate personală şi pe răspunderea sa.
4. Autonomia contractului de transport. Regimul său juridic nu este influenţat de
convenţiile existente între expeditor, destinatar şi terţi. Ceea ce înseamnă că pentru
transportator calitatea de proprietar al mărfii este indiferentă. În caz de litigiu, partea care
reclamă daune de la cărăuş în baza unui contract de transport trebuie să facă dovada
calităţii sale de parte contractantă în contractul de transport.
3.2. Carctere juridice
1. Contractul de transport de marfă este un contract numit, ceea ce se evidenţiază prin
existenţa dispoziţiilor prevăzute în Codul comercial, precum şi a reglementărilor speciale
care privesc diferitele categorii de transporturi;
2. Contractul de transport de marfă este un act juridic principal. Din punct de vedere
economic, transportul reprezintă o activitate accesorie. De cele mai multe ori, contractul
de transport este accesoriul necesar al unui contract de vânzare-cumpărare, când predarea
bunului vândut se face în alt loc decât locul vânzării. Operaţiunea de vânzare care face
posibil transportul, constituie raportul fundamental, care se conjugă în mod necesar cu
transportul, pentru ca mărfurile să ajungă la cumpărător. Cu toate acestea, contractul de
transport îşi păstrează autonomia, regimul său juridic nefiind influenţat de existenţa sau
valabilitatea raportului juridic fundamental. Prin urmare, din punct de vedere juridic,
contractul de transport este un act juridic principal, ceea ce înseamnă că ineficacitatea
contractului de vânzare-cumpărare nu atrage şi ineficacitatea contractului de transport.
Contractul de transport are caracter autonom chiar dacă din punct de vedere economic
este legat de alte contracte;
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
10
3. Contractul de transport este un contract sinalagmatic (bilateral). Fiind un contract
sinalagmatic dă naştere la obligaţii reciproce în sarcina părţilor contractante. Specific
acestui contract este faptul că poate da naştere la obligaţii şi în sarcina destinatarului deşi
acesta nu este parte în contract. Fiind un contract sinalagmatic, contractul de transport
produce efectele specifice contractelor sinalagmatice. Spre exemplu, anumite
reglementări speciale cunosc posibilitatea invocării excepţiei de neexecutare. De
asemenea, în privinţa suportării riscului contractului, portrivit dreptului comun, riscul
este suportat de debitorul obligaţiei imposibil de executat. În cazul contractului de
transport, cărăuşul nu mai poate pretinde preţul transportului.
4. Contractul de transport este un contract cu titlu oneros, fiecare parte contractantă
urmărind un echivalent, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei asumate. Transportul se
efectuează în schimbul unui preţ (tarif) stabilit în urma negocierilor între expeditor şi
cărăuş, sau cel mai adesea prestabilit de cărăuş;
5. Contractul de transport este un contract comutativ, existenţa şi întinderea obligaţiilor
fiind cunoscute din momentul încheierii contractului;
6. Caracterul consensual sau real al contractului de transport. În ceea ce priveşte natura
consensuală sau reală a contractului de transport de mărfuri nu există un punct de vedere
unitar. Unii autori consideră că acest contract se încheie în momentul formării acordului
de voinţă între expeditor şi cărăuş fără a fi necesar ca acesta să fie dublat de predarea
mărfii cărăuşului, în vederea transportului. În această opine care susţine caracterul
consensual al contractului de transport de mărfuri se face distincţie între momentul
încheierii contractului care poate preceda predarea mărfurilor şi momentul din care
transportatorul răspunde de marfa primită întrucât promisiunea de contract este valabilă şi
obligă cărăuşul înainte de primirea mărfii. Această opinie prezintă însă dezavantajul că
realizează o confuzie între simpla promisiune care are valoarea unui antecontract cu
efecte specifice şi contractul de transport propriu-zis. Antecontractul este în realitate un
contract care se bucură de o reglementare distinctă, cu un obiect propriu, având un
conţinut specific, iar cauza sa mediată este tocmai scopul avut în vedere de părţi, De
asemenea, din antecontract nu se naşte obligaţia de a deplasa marfa această obligaţie fiind
esenţială şi specifică contractului de transport. Alţi autori consideră contractul de
transport un contract real care nu poate lua naştere decât prin predarea efectivă a
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
11
mărfurilor către cărăuş, care îşi poate să-şi execute astfel obligaţia principală asumată faţă
de expeditor şi anume aceea de deplasare a mărfurilor la destinaţie. În sprijinul acestei
opinii sunt şi dispoziţiile cuprinse în Codul comercial şi în alte acte normative speciale
care au în vedere faptul că mărfurile au fost predate cărăuşului. Întreaga concepţie a
reglementării contractului de transport porneşte de la premiza că faptul predării
mărfurilor a fost împlinit ori că predarea se face odată cu momentul încheierii
contractului. Contractul de transport de persoane este în toate situaţiile un contract
consensual.
7. Contract de adeziune. De cele mai multe ori termenul de executare şi preţul nu poate fi
negociat de părţi, aspecte ce conduc la ideea unui contract de adeziune.
IV. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT
4.1.Părțile contractului de transport
În transporturile de persoane, contractul se încheie între cărăuş şi călător (pasager). În
transporturile de mărfuri, contractul de transport se încheie între întreprinzătorul de transport
(cărăuşul) şi expeditor, care apar în mod obişnuit ca subiecte ale contractului. Deci părţi ale
contractului de transport sunt pe de o parte cărăuşul, iar pe de altă parte expeditorul, atunci când
se transportă mărfuri sau călătorul în cazul transportului de persoane.
Principalul subiect de drept al contractului de transport este întreprinderea care se
angajează să efectueze deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri numită cărăuş. Potrivit
art.413 alin.2 C.com. se numeşte cărăuş persoana care îşi ia însărcinarea ca, într-un mod
oarecare, să transporte sau să se facă a se transporta un obiect oarecare. Deşi această definiţie se
referă numai la bunuri, ea poate fi extinsă prin interpretare şi la deplasarea de persoane.
Codul comercial foloseşte denumirea de cărăuş în două sensuri diferite:
- mai întâi are în vedere situaţia în care întreprinderea de transport îşi asumă obligaţia de a
efectua transportul în nume propriu, cu mijloacele din dotare;
- apoi atribuie calitatea de cărăuş şi întreprinderii care „face să se transporte”(transporturi
succesive).
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
12
În transportul de persoane cocontractantul cărăuşului este călătorul (pasagerul). Calitatea
sa de profesionist sau neprofesionist nu exercită nici o influentă asupra naturii raporturilor
juridice dintre părţi, deoarece în ambele situaţii contractul de transport îşi menţine caracteristicile
unui act obiectiv de comerţ.
În contractele care au ca obiect strămutarea de mărfuri, cocontractantul cărăuşului este de
regulă expeditorul (încărcătorul). Cel mai adesea, expeditorul încheie contractul de transport prin
mandatar sau comisionar. Dacă în baza mandatului parte în contract este expeditorul întrucât
mandatarul acţionează în numele şi pe seama sa, în cazul comisionului, comisionarul încheie
contractul de transport în nume propriu, dar pe seama comitentului, fiind direct obligat faţă de
cărăuş, ca şi cum ar fi afacerea sa proprie.
În cazul în care transportul de mărfuri se face în folosul unei alte persoane decât aceea a
expeditorului, atunci apare şi o altă parte numită destinatar. Destinatarul deşi nu este parte în
contract, dobândeşte anumite drepturi, motiv pentru care fundamentul juridic al poziţiei pe care o
deţine în cadrul contractului de transport a generat discuţii şi explicaţii variate în literatura de
specialitate.
În acest sens, au fost formulate mai multe teorii prin care să poată fi explicată poziţia
juridică a destinatarului, cum ar fi spre exemplu:
- teza gestiunii de afaceri -se susţine că transportatorul acţionează în interesul
destinatarului, fiind considerat gerantul acestuia;
- teza cesiunii de drepturi- expeditorul în calitate de cedent transmite drepturile ce
decurg din contractul de transport în favoarea destinatarului care devine cesionar.
- Cel mai adesea se susţine că poziţia juridică a destinatarului poate fi explicată prin
instituţia Stipulaţiei pentru altul - în cadrul acestei operaţiuni, expeditorul este stipulant,
cărăuşul promitent, iar destinatarul terţ beneficiar. Stipulaţia pentru altul produce efectul
de a crea numai drepturi în favoarea beneficiarului, nu şi obligaţii, pe când destinatarul
poate avea atât drepturi, cât şi obligaţii. În cazul stipulaţiei pentru altul terţul beneficiar
dobândeşte drepturile sale din momentul încheierii contractului între promitent şi
stipăulant, pe când în cazul contractului de transport, destinatarul dobândeşte dreptul la
eliberarea mărfii numai din momentul când marfa a ajuns la destinaţie şi este pusă la
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
13
dispoziţia sa, moment până la care expeditorul are dreptul de a dispune de marfă
schimbându-i destinaţia prin contraordin. De asemenea, în practică cel mai adesea în baza
contractului de transport cărăuşul este acţionat concomitent de expeditor şi destinatar.
Aceasta contravine instituţiei stipulaţiei pentru altul, conform căreia din momentul
aderării destinatarului la contractul de transport, expeditorul nu ar mai avea dreptul de a
acţiona pe cărăuş, deoarece prin primirea documentului de transport şi a mărfii de către
destinatar, acesta s-ar substitui expeditorului în ceea ce priveşte valorificarea oricărui
drept care derivă din contractul de transport.
Poziţia juridică a destinatarului prezintă însă o certă originalitate care îşi găseşte
reflectare mai apropiată în teoria potrivit căreia destinatarul poate fi socotit ca titular de
drepturi autonome născute nemijlocit din contractul de transport.
Destinatarul dobândeşte aceste drepturi faţă de cărăuş încă de la încheierea contractului
de transport, drepturi subordonate unui termen suspensiv şi unei condiţii rezolutorii. Astfel,
drepturile destinatarului nu pot fi exercitate împotriva cărăuşului încă de la data încheierii
contractului de transport, ele fiind suspendate până la sosirea mărfii la locul de destinaţie
(termenul suspensiv). Pe de altă parte, expeditorul poate revoca drepturile destinatarului,
înlocuindu-l cu un alt destinatar, în timpul parcursului pe care îl străbate încărcătura (condiţia
rezolutorie).
În toate situaţiile, din momentul în care îşi exercită drepturile născute din contractul de
transport, destinatarul devine subiectul anumitor obligaţii. Spre exemplu, destinatarul îi incumbă
obligaţia de a suporta o parte din preţul transportului dacă există o menţiune în acest sens în
documentul de transport, sau în lipsă de stipulaţie contrară obligaţia de a efectua descărcarea
mărfii. Drepturile destinatarului se nasc chiar din momentul încheierii contractului. Deoarece
destinatarul nu stabileşte raporturi juridice cu cărăuşul înainte de sosirea mărfurilor la destinaţie,
aceste drepturi vor putea fi valorificate numai în momentul în care marfa a sosit la destinaţie sau
la împlinirea termenului contractual.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
14
4.2. Condiții de validitate
a) Condiţii de fond
Condiţiile de fond ale contractului de transport sunt cele din dreptul comun prevăzute în
art.948 C.civ., respectiv capacitate, consimţământ, obiect, cauză.
Capacitatea păr ţilor
În privinţa capacităţii se aplică dispoziţiile din dreptul comun (art.949-952 C.civ.). În
plus, cărăuşul trabuie să aibă calitatea de comerciant, în condiţiile art.7 şi art.10 C.com. În cazul
cărăuşului persoană juridică, acesta trebuie să aibă ca obiect de activitate obişnuită transportul, în
caz contrar contractul de transport poate fi nul pentru încălcarea principiului specialităţii
capacităţii de folosinţă a persoanei juridice. În transportul de persoane capacitatea călătorului
este nesemnificativă, deoarece în mod frecvent minorii utilizează mijloace de transport în comun,
asemenea transporturi fiind considerate acte mărunte.
Consimţământul trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate prevăzute în codul
civil. În materie de transport, atât oferta cărăuşului, cât şi acceptarea cocontractantului prezintă
unele particularităţi. Astfel, cărăuşul îndeplinind un serviciu de interes general se află în stare de
ofertă permanentă faţă de public, care formează o entitate globală, cu număr nedereminat de
persoane care recurg la prestaţiile cărăuşului. Acceptarea pe care o exprimă călătorul sau
expeditorul constă într-o simplă adeziune, preţul fiind nenegociabil.
Obiectul contractului de transport constă în prestaţia cărăuşului de a transporta marfa
sau călătorul, iar pentru expeditor de a plăti preţul. Este nul contractul de transport care are ca
obiect transportul unui lucru imposibil de executat sau transportul unui lucru pentru care există o
interdicţie absolută. De asemenea, transportul trebuie să fie determinat sau determinabil în
elementele sale caracteristice şi anume: obiectul ce urmează a fi transportat; staţia de încărcare;
staţia de destinaţie; ruta.
Cauza contractului este o condiţie de validitate care trebuie să îndeplinească condiţiile
din dreptul comun.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
15
b) Condiţii de formă
Contractul de transport se încheie de regulă prin simplul acord de voinţă al părţilor, însă
dovada încheierii lui se face prin înscris. Documentul în care se materializează contractul de
transport poartă denumirea generică de document de transport.
În vederea uşurării încheierii sunt puse la dispoziţia clientelei formulare tipizate care
urmează a fi completate şi semnate de părţi. Forma, conţinutul şi denumirea documentelor de
transport variază de la o categoria la alta de transport: scrisoare de trăsură în transporturile pe
cale ferată şi fluvială, scrisoare de transport auto etc.
În fiecare gen de transport contractul încheiat cu cărăuşul prezintă anumite particularităţi.
În conformitate cu dispoziţiile art.414 alin.1 C.com. documentul de transport poartă denumirea
de scrisoare de cărat . În prezent se foloseşte expresia de scrisoare de trăsură. În transportul
maritim, vechea denumire de poliţă de încărcare reţinută în Codul comercial a încetat să mai fie
utilizată folosindu-se în locul ei termenul de conosament. În transportul de persoane se
utilizează expresia legitimaţie de călătorie, abonament, bilet.
Conţinutul documentului de transport
În conformitate cu dispoziţiile art.415 C.com., documentul de transport trebuie să
cuprindă în mod obligatoriu următoarele clauze:
� Datarea contractului. Potrivit art.415 C.com. „scrisoarea de cărat trebuie datată”.
Această menţiune este importantă deoarece determină momentul încheierii contractului,
moment în care începe în mod normal executarea obligaţiilor asumate.
� Natura documentului de transport. Art.415 alin.4 C.com. impune să fie arătat în mod
explicit dacă scrisoarea de cărat este la ordin sau la purtător. Felul documentului de
transport influenţează identificarea destinatarului.
� Păr ţile în cauză. În documentul de transport trebuie precizat numele şi sediul
expeditorului şi al cărăuşului. Transportatorul fiind parte principală în contract trebuie
nominalizat deoarece numai în acest fel destinatarul va şti pe cine poate trage la
răspundere în cazul în care marfa se pierde sau este avariată. Destinatarul este de
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
16
asemenea menţionat, cu excepţia documentului la purtător, spre a înlesni cărăuşului
identificarea persoanei îndreptăţită să pretindă marfa.
� Identificarea bunurilor transportate. La bunurile individual determinate trebuie să se
precizeze: natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de transportat. Dacă lucrurile
sunt în lăzi sau pachete trebuie specificate în plus calitatea, numărul, sigiliile sau mărcile
aplicate. Scopul principal al acestor menţiuni este înlesnirea identificării lucrurilor şi
evaluarea cuantumului despăgubirilor pe care cărăuşul le poate datora în cazul pierderii
sau avarierii. Lucrurile preţioase trimise în colete trebuie individualizate de expeditor
arătând nu mnumai felul lor ci şi valoarea exactă. În lipsa unei declaraţii exprese dată de
expeditor care să cuprindă o evaluare corespunzătoare a realităţii, acesta nu poate
pretinde de la cărăuş despăgubiri echivalente cu valoarea adevărată a acestor lucruri.
� Obligaţiile cărăuşului. În document trebuie precizat locul de destinaţie, întrucât
obligaţia principală a cărăuşului constă în deplasarea bunurilor la locul stabilit potrivit
înţelegerii părţilor. De asemenea, trebuie menţionat timpul în care trebuie efectuat
transportul.
� Plata preţului. Preţul este remuneraţia cuvenită în schimbul prestaţiei efectuate de cărăuş
şi depinde în principal de felul transportului, distanţa parcursă, natura, dimensiunile şi
greutatea lucrului deplasat. În afară de preţul propriu-zis al transportului, costul total
poate să includă şi alte sume (cheltuieli de expediţie sau de comision).
� Semnătura. În conformitate cu dispoziţiile din codul comercial, documentul de transport
trebuie semnat de expeditor, acesta manifestându-şi adeziunea necondiţionată la clauzele
contractului de transport. În ceea ce priveşte semnătura cărăuşului Codul comercial
consacră caracterul facultativ al acesteia în sensul că la cererea expeditorului acesta poate
elibera un duplicat al documentului semnat de el. În prezent se impune ca orice document
de transport nominativ să fie semnat de ambele părţi contractante. Mai mult, în cazul
documentelor la ordin sau la purtător, cerinţa semnăturii cărăuşului este o condiţie ca
înscrisul să devină susceptibil de circulaţie prin gir sau remitere.
Pe lângă menţiunile pe care în mod obligatoriu trebuie să le cuprindă documentul de
transport, acesta mai poate cuprinde unele menţiuni facultative cum ar fi itinerarul de
parcurs, clauza penală, enumerarea altor documente care însoţesc transportul.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
17
V.EFECTELE CONTRACTULUI DE TRANSPORT
5.1. Obligațiile părților la punctul de pornire
1. Obligaţiile expeditorului-îndatoririle acestuia se referă la pregătirea condiţiilor materiale
şi juridice necesare pentru efectuarea transportului:
• Alegerea mijlocului de transport-în funcţie de felul mărfii ale cărei particularităţi le
cunoaşte cel mai bine expeditorul ţinând seama totodată de eventuala înţelegere cu
destinatarul;
• Predarea mărfii în vederea transportului . Obligaţia expeditorului de a preda marfa
trebuie să fie executată la locul cuvenit, la termenul fixat, cu respectarea condiţiilor
uzuale privind determinarea cantitativă şi ambalarea obiectului transportului. Locul
predării mărfii diferă, în general, în funcţie de felul transporturilor. În transporturile
rutiere predarea se realizează loco fabrica (ex works). În transporturile feroviare,
predarea, se face de regulă la staţia CFR cea mai apropiată, fie pe rampa de încărcare, fie
în vagonul pus la dispoziţie de cărăuş. În transporturile aeriene, predarea mărfii pentru
transport în sistem cargo se realizează pe aeroport. În transporturile maritime predarea se
realizează atât pe cheu, de-a lungul navei (FAS), cât şi peste balustrada acesteia (FOB).
Data predării mărfii prevăzută în contract trebuie respectată, orice întârziere fiind
sancţionată cu penalităţi, justificate de inutilizarea în timpul întârzierii a mijlocului de
transport;
• Încărcarea mărfurilor în mijlocul de transport . Încărcarea propriu-zisă trebuie să ţină
seama de capacitatea mijlocului de transport, sub sau supra încărcarea nefiind permise;
• Colaborarea expeditorului la întocmirea documentului de transport. Perfectarea
documentului de transport impune expeditorului să pună la dispoziţia cărăuşului date
complete şi exacte privind marfa şi încărcătura;
• Plata preţului . Momentul plăţii se stabileşte prin acordul părţilor şi coincide, de regulă,
cu predarea mărfii cărăuşului. Întârzierea în plata preţului dă dreptul cărăuşului să
suspende efectuarea transportului. Plata poate fi făcută şi la destinaţie, dacă în contract
există o clauză explicită în acest sens (plată transmisă).
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
18
2. Obligaţiile cărăuşului- înainte de a trece la parcurgerea itinerariului convenit, cărăuşului
îi revin următoarele obligaţii:
• Acceptarea cererii de transport. Întrucât cărăuşul se află în stare permanentă de ofertă
de servicii adresate publicului trebuie în principiu să dea curs oricărei cereri sau comenzi
de a efectua un transport. Simpla adeziune a expeditorului la condiţiile prestabilite de
cărăuş realizează consimţământul contractual;
• Procurarea unui mijloc de transport corespunzător. Cărăuşul are obligaţia să
garanteze îndeplinirea cerinţelor tehnice din proprie iniţiativă şi independent de orice
verificare prealabilă exercitată de cocontractant, întrucât de cele mai multe ori
expeditorul nu este în măsură să verifice starea mijlocului de transport. Momentul punerii
la dispoziţie a mijlocului de transport şi locul unde se va face încărcarea mărfii se
stabilesc prin contract;
• Luarea în primire a mărfii de către cărăuş. Data şi locul acestei operaţiuni coincide cu
termenul şi locul convenit pentru predarea mărfii de către expeditor. Potrivit art.418
C.com., dacă mărfurile sunt primite fără nici o rezervă din partea cărăuşului se prezumă
că ele nu prezintă vicii aparente privind modul de încărcare în vederea transportului.
Pentru viciile aparente sau ascunse ale mărfii, art.70 C.com. prevede că destinatarul are
dreptul de a le denunţa în două zile de la primire, respectiv de la descoperire;
• Încărcarea mărfii în mijlocul de transport. Această obligaţie incumbă cărăuşului
numai dacă părţile s-au înţeles în acest sens. În toate cazurile, cărăuşul stabileşte normele
de încărcare şi stivuire;
• Eliberarea documentului de transport. Cărăuşul are obligaţia să elibereze
expeditorului documentul de transport care va cuprinde menţiunile obligatorii.
5.2. Obligațiile părților în cursul deplasării
De cele mai multe ori deplasarea mărfii decurge în condiţiile iniţial convenite. Există însă
situaţii care influenţează modul normal de desfăşurare a transportului, cum ar fi, spre exemplu,
schimbarea itinerariului sau ivirea unor împrejurări neprevăzute. Din aceste motive trebuie să
distingem din punct de vedere a executării obligaţiei de deplasare trei situaţii:
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
19
1.Transporturi efectuate în condiţiile ini ţial convenite
Obligaţiile expeditorului
În această fază, expeditorul aşteaptă ca transportatorul să-şi îndeplinească obligaţia
principală (strămutarea mărfii la destinaţie), el neavând în principiu nici o obligaţie. Prin
excepţie, poate fi ţinut să pună la dispoziţia cărăuşului însoţitori. Însoţirea mărfii este obligatorie
numai în cazul transportului de animale vii şi a mărfurilor vrac care nu se pot preda prin cântărire
sau nu pot fi recântărite la destinaţie.
Obligaţiile cărăuşului :
• Respectarea ordinii expediţiilor . Potrivit art.419 C.com. cărăuşul este dator să facă
expediţia lucrurilor de transportat în ordinea în care le-a primit. De la această regulă,
există şi excepţii, respectiv natura lucrurilor, cauza destinaţiei ce o au bunurile, cazul
fortuit sau forţa majoră;
• Parcurgerea rutei prestabilite. Se exclude modificarea traseului prin voinţa unilaterală
a cărăuşului;
• Respectarea duratei transportului. Timpul poate fi stabilit de părţi sau poate fi
subînţeles ca o clauză tacită;
• Conservarea mărfii pân ă la destinaţie. Art.1473-1475 c.civ. asimilează cărăuşul cu un
depozitar.
2.Transporturi modificate prin voin ţa expeditorului
Art.421 C.com. îngăduie în anumite condiţii modificarea contractului de transport prin
voinţa unilaterală a expeditorului exprimată printr-un act juridic numit contraordin. Temeiul
juridic al acestei schimbări rezultă din art.969 alin.2 C.civ. „ele se pot revoca din cauze
autorizate de lege”.O asemenea cauză este derogarea consacrată în art.421 C.com., întemeiată pe
motive de ordin economic. Astfel expeditorul are dreptul de a: suspenda transportul şi de a cere
restituirea mărfii; de a schimba destinatarul, ceea ce poate să ducă şi la schimbarea locului de
predare. În toate situaţiile, modificările contractului de transport pe care expeditorul le comunică
prin contraordin sunt obligatorii pentru cărăuş, expeditorul fiind obligat să repare daunele pe care
o asemenea măsură le poate cauza cărăuşului.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
20
3.Transporturi deficitare (perturbate)
Obstacolele de natură obiectivă prevăzute în Codul comercial sunt cazul fortuit şi forţa
majoră, de natură să producă întârzierea executării obligaţiilor cărăuşului sau imposibilitatea de a
le aduce la îndeplinire. Cărăuşul are obligaţia de a-l informa pe expeditor, acesta putând alege
menţinerea sau rezilierea contractului.
5.3. Obligațiile părților la destinație
Executarea contractului continuă până în momentul recepţionării mărfii de către destinatar.
Obligaţiile cărăuşului:
• Identificarea şi avizarea destinatarului. În cazul în care documentul de transport este la
purtător, calitatea de destinatar aparţine persoanei care deţine titlul. În cazul
documentului de transport la ordin, destinatar este fie beneficiarul indicat în titlu, fie
ultimul giratar care îşi justifică calitatea printr-un şir neîntrerupt de giruri. Dacă
destinatarul nu poate fi identificat, cărăuşul are obligaţia să notifice expeditorul pentru a
lua măsuri urgente. În situaţia în care expeditorul nu răspunde, cărăuşul poate cere
autorizarea instanţei pentru depozitarea mărfurilor în contul expeditorului;
• Eliberarea încărcăturii la data şi locul convenit. Cărăuşul are dreptul să refuze
eliberarea mărfurilor în următoarele cazuri:
- neplata taxelor de transport, având în acelaşi timp un drept de retenţie asupra mărfurilor;
- în cazul mărfurilor de import faţă de care s-au impus măsuri de carantină;
- în cazul în care marfa a fost sechestrată, în cursul transportului, de către un terţ, creditor
al destinatarului sau al expeditorului.
• Descărcarea mărfurilor din mijlocul de transport. De regulă, această obligaţie
incumbă destinatarului, dar aceasta poate fi şi o obligaţie a cărăuşului, din însărcinarea
expeditorului.
Obligaţiile destinatarului
Destinatarul, deşi nu este parte în contractul de transport, este ţinut să respecte clauzele
acestuia, odată ce l-a acceptat, fiind obligat:
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
21
• să ia în primirea marfa ajunsă la puncul de sosire. La luarea în primire a mărfurilor,
destinatarul verifică documentele de transport şi starea mărfii. Dacă în urma controlului
cantitativ sau calitativ se constată pierderi sau avarii se va încheia un proces verbal de
constatare, destinatarul având dreptul să ceară pe cale de ordonanţă preşedinţială şi
efectuarea unei expertize. Dacă destinatarul recepţionează marfa fără rezerve, cărăuşul
beneficiază de o prezumţie relativă că marfa a ajuns la destinaţie în condiţii normale;
• să elibereze mijlocul de transport. Descărcarea trebuie realizată în timp util stabilit prin
contract, sub sancţiunea unor penalităţi;
• să conserve acţiunile judiciare sau arbitrale împotriva cărăuşului pentru repararea
pagubelor produse în timpul transportului. Plata transportului poate fi în sarcina
destinatarului. În caz de neplată, totală sau parţială, cărăuşul poate să ceară sechestrarea
sau vânzarea mărfii transportate. În caz contrar, cărăuşul rămâne răspunzător faţă de
expeditor şi cărăuşii anteriori pentru sumele ce li se cuveneau acestora şi, în plus, pierde
dreptul de regres contra expeditorilor şi cărăuşilor anteriori (art.435 C.com.).
VI. REGIMUL JURIDIC AL M ĂRFII TRANSPORTATE
Potrivit art. 1853 C.civ., detenţia (posesia precară) constă în exercitarea unei puteri de
fapt asupra lucrului, fie cu încuviinţarea şi pe socoteala proprietarului, fie în temeiul unei
dispoziţii legale sau judecătoreşti.
Posesorul precar (detentorul) stăpâneşte bunul în fapt, dar nu pentru sine, ci pentru altul,
fiind lipsit de elementul animus. Cărăuşul este un detentor al mărfii aflate în curs de transport,
adică un posesor precar al acesteia. El dobândeşte îndreptăţirea de a exercita puterea sa asupra
mărfii în virtutea contractului de transport. Dobândirea detenţiunii mărfii de către cărăuş este
consecinţa nemijlocită a acceptării acesteia la transport, în punctul de pornire. Momentul final al
detenţiunii asupra mărfii coincide cu predarea mărfurilor la destinaţie. Cărăuşul, fiind detentorul
unor bunuri mobile, prin definiţie, nu poate fi titular al acţiunilor posesorii.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
22
6.1. Garanţiile cărăuşului pentru realizarea creanţelor născute din contractul de
transport
Dreptul de retenţie constă în prerogativa creditorului de a refuza, cât timp nu este plătit,
să restituie debitorului său un lucru, mobil sau imobil, ce-i aparţine debitorului.
Dreptul de retenţie:
- este o prerogativă pe care creditorul o dobândeşte, nu prin acordul părţilor, ci prin voinţa
legiuitorului;
- apare ca o măsură conservatorie, în virtutea căreia titularul acestui drept îşi asigură
încasarea sumei ce i se cuvine de la debitorul în cauză prin simpla pasivitate,
materializată în refuzul restituirii bunului;
- este o garanţie reală imperfectă, în sensul că titularul nu are posibilitatea de a vinde bunul
asupra căruia poartă acest drept şi nici drept de preferinţă în raport cu alţi creditori ai
aceluiaşi debitor.
În vederea exercitării acestui drept trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
1. Existenţa unei creanţe certă, lichidă şi exigibilă. Dreptul de retenţie nu este un procedeu
de plată, astfel încât, creanţa nu poate fi compensată cu datoria detentorului de a preda
bunurile, cele două obligaţii nefiind fungibile între ele;
2. Obiectul detenţiunii să fie un bun corporal, alienabil şi sesizabil, iar detenţia să fie
neviciată;
3. Existenţa unei legături, conexiuni între creanţă şi lucrul ce trebuie predat, conexitate care
poate fi obiectivă (creanţa ia naştere din faptul că s-au făcut cheltuieli cu conservarea
bunului respectiv) sau subiectivă (deţinerea lucrului şi creanţa provin din acelaşi raport
juridic).
Dreptul de retenţie al cărăuşului rezultă din dispoziţiile art.433 alin.1 C.com., potrivit cu
care cărăuşul nu este obligat să predea lucrurile transportate, până când persoana ce se prezintă a
le primi nu-şi îndeplineşte obligaţiile.
Cărăuşul poate refuza eliberarea mărfii numai cu condiţia de a avea o creanţă contra
destinatarului şi de a fi păstrat detenţiunea mărfii.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
23
În cazul în care există o neînţelegere cu privire la cuantumul datoriei, nu poate fi exercitat
dreptul de retenţie dacă destinatarul achită şi diferenţa pretinsă de cărăuş (art.433 alin.2 C.com.).
În concepţia Codului comercial, dreptul de retenţie poate fi exercitat de către cărăuş
numai pentru o creanţă care rezultă din contractul de transport, pe care destinatarul o recunoaşte
şi nu o onorează, în caz contrar refuzul eliberării mărfii ar fi abuziv.
Privilegiul cărăuşului asupra mărfii transportate
În general, privilegiul este un drept de preferinţă acordat de lege unui creditor, faţă de
ceilalţi creditori ai unui debitor, preferinţă acordată în virtutea calităţii creanţei creditorului
titular. Privilegiul, care poate fi general sau special, mobiliar sau imobiliar şi asemănător gajului
şi ipotecii face parte din categoria garanţiilor reale. Privilegiile generale pot avea ca obiect
totalitatea bunurilor debitorului mobile şi imobile sau ansamblul bunurilor debitorului.
Privilegiile speciale au ca obiect fie bunuri mobile, fie bunuri imobile. Privilegiile mobiliare
speciale se împart în trei categorii:
- privilegii care derivă din ideea de gaj;
- privilegii care derivă din faptul conservării lor de către creditor;
- privilegii care derivă din plus-valoarea dobândită de bun graţie creditorului.
Privilegiul cărăuşului derivă dintr-un gaj tacit pe care expeditorul il recunoaşte odată cu
încheierea contractului de transport şi remiterea încărcăturii spre a fi deplasată la destinaţie. În
acest sens, art.437 C.com. dispune că pentru toate creanţele rezultând din contractul de transport,
cărăuşul are privilegiul asupra lucrurilor transportate până la predarea lor destinatarului.
Privilegiul cărăuşului are ca obiect mărfurile transportate şi deci ajunse la destinaţie fiind
recunoscut atât timp cât mărfurile se află în detenţiunea cărăuşului. Spre exemplu, pentru un rest
de plată rămas dintr-un transport predat destinatarului, cărăuşul nu poate exercita privilegiul său
asupra mărfurilor din transporturile ulterioare.
Sechestrarea şi vânzarea mărfurilor
Încărcătura reprezintă o certă valoare patrimonială mai ales atunci când însumează o cantitate
însemnată. Din acest motiv, creditorii expeditorului sau destinatarului pot avea interesul să-şi
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
24
recupereze sumele ce li se datorează din valoarea mărfii aflate în tranzit, situaţie în care pot
solicita măsuri de conservare, cum ar fi instituirea sechestrului asigurator asupra încărcăturii.
Sechestrul asigurator este măsura asiguratorie destinată să indisponibilizeze bunurile
mobile sau imobile ale debitorului, până la terminarea procesului, în scopul de a garanta
creditorului posibilitatea de a-şi realiza creanţa constatată prin hotărârea ce se va pronunţa.
Pentru ca instanţa să autorizeze sechestrul la cererea unui creditor, acesta trebuie să achite o
cauţiune şi să dovedească faptul că a formulat acţiune contra debitorului.
Art.438 C.com. îl autorizează şi pe cărăuş, în anumite situaţii speciale, să solicite
sechestrarea mărfurilor transportate, deşi el este titular al dreptului de retenţie şi al privilegiului
asupra acestora.
În activitatea de transporturi, indisponibilizarea pe care o implică sechestrul asigurator
are un obiect mai restrâns decât în dreptul comun, limitându-se la mărfurile aflate în detenţia
cărăuşului din momentul preluării lor de la expeditor şi până la eliberarea către destinatar la
locul sosirii finale.
Dacă în dreptul comun, cererea de sechestru asigurator este accesorie cererii principale,
fiind condiţionată de existenţa unui proces în curs, cererea de sechestru formulată de cărăuş nu
este condiţionată de existenţa unei acţiuni în justiţie contra expeditorului sau destinatarului. De
asemenea, nu este necesară depunerea unei cauţiuni.
Pentru că orice întârziere poate avea consecinţe negative pentru cărăuş, art.438 C.com.,
pune la dispoziţia acestuia calea ordonanţei preşedinţiale pentru soluţionarea cererii de
sechestru, procedură specială, prin definiţie urgentă şi în orice caz mai rapidă decât demersul de
drept comun al creditorilor solicitanţi de sechestru asigurator.
Odată admisă cererea de sechestru, marfa se descarcă de către cărăuş pe cheltuiala
expeditorului sau destinatarului şi se depozitează urmând a fi vândută pentru acoperirea preţului
transportului.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
25
6.2. Răspunderea cărăușului
De regulă, prin încheierea unui contract de transport ambele părţi, atât transportatorul, cât
şi expeditorul (încărcătorul) îşi asumă o serie de obligaţii, a căror nerespectare atrage
răspunderea acestora.
Regimul juridic al răspunderii este guvernat în primul rând de reglementările din dreptul
comun (art.1073-1090 Cod civil referitoare la răspunderea contractulală şi art.998-1000 Cod
civil privind răspunderea delictuală) care se completează cu normele specifice de drept comercial
(art. 420, 423, 425 şi urm. Cod comercial).
Aceste dispoziţii sunt aplicabile în toate ramurile de transport dar numai în măsura în care
nu există dispoziţii speciale, deoarece în conflictul dintre norma generală şi cea specială are
prioritate ultima.
Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor rezultate din contractul
de transport angajază răspunderea contractuală a transportatorului.
Pentru a fi exonerat de răspundere, transportatorul trebuie să facă dovada că
neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiei asumate se datorează unei cauze care exclude culpa
sa.
Dispoziţiile din Codul comercial referitoare la răspunderea cărăuşului pentru
neîndeplinirea obligaţiilor, cât şi cele pentru evaluarea daunelor au caracter dispozitiv, cu două
excepţii:
- orice convenţie prin care s-ar limita răspunderea stabilită de lege este nulă (art.417
C.com.);
- nu se poate deroga de la regulile stabilite referitoare la răspundere în caz de dol sau culpă
gravă a cărăuşului (art.430 C.com.)
Potrivit art.425 C.com., cărăuşul este răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor
care i-au fost încredinţate spre transport din momentul în care le primeşte (data aplicării
ştampilei pe documentul de transport) şi până în momentul predării lor destinatarului.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
26
În transportul de mărfuri răspunderea cărăuşului poate fi antrenată pentru:
- Pierderea totală sau parţială a mărfii . Prin pierderea mărfii se înţelege neeliberarea la
destinaţie, eliberarea altei mărfi, eliberarea către un alt destinatar, folosirea mărfii de
către cărăuş sau neeliberarea în termen de 30 de zile de la scadenţa termenului tarifar de
eliberare;
- Avaria mărfii ;
- Depăşirea termenului. Potrivit art.428 C.com. în cazul unei întârzieri mai mici decât
dublul duratei convenite, cărăuşul pierde o parte din preţul transportului proporţional cu
durata întârzierii. În cazul unei întârzieri egale cu dublul duratei convenite, cărăuşul
pierde întreg preţul transportului.
Răspunderea cărăuşului în transportul de persoane este diferită, acesta având obligaţia
de a garanta securitatea acestora pe toată durata deplasării. Transportul de persoane, spre
deosebire de transportul de mărfuri pune problema unor accidente pe care persoanele le pot
suferi pe peroane, cheu, aeroport. În asemenea condiţii, cărăuşul răspunde numai dacă sunt
întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale. Exonerarea cărăuşului poate avea loc numai dacă
fapta călătorului este cauza exclusivă a accidentului.
VII. CONTRACTUL DE TRANSPORT FEROVIAR DE M ĂRFURI ÎN TRAFIC
INTERN
7.1. Aspecte generale
Principiile generale ale activităţii de transport feroviar sunt prevăzute în O.U.G. nr.
12/1998, republicată, privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii
Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificările următoare şi în Regulamentul de transport pe
căile ferate din România, aprobat prin O.G. nr. 7/2005, cu precizarea că dreptul comun al
contractului de transport este aplicabil şi acestui tip de transport, în măsura în care reglementările
speciale nu dispun altfel.
În afara acestor acte normative care stabilesc cadrul juridic general pentru reglementarea
activităţii de transport feroviar, Ministerul Transporturilor ca organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, în calitatea sa de autoritate de stat în domeniul transporturilor,
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
27
emite norme general obligatorii pentru toţi operatorii de transport şi respectiv beneficiarii
acestora, care reprezintă fie norme complementare care detaliază şi clarifică aplicarea
dispoziţiilor din legile speciale, fie reprezintă norme tehnice de siguranţă sau de acordare a
licenţelor şi autorizaţiilor prevăzute de lege.
Potrivit art.1 alin.1 din O.U.G. nr. 12/1998, prin transport feroviar se înţelege orice
deplasare de persoane şi de bunuri, realizată cu vehicule feroviare de către operatorii de transport
pe infrastructura feroviară.
Transportul feroviar poate fi public sau în interes propriu (art. 1 alin.2 O.U.G. nr.
12/1998).
Transportul feroviar public constituie, prin natura sa, un sector strategic de interes
naţional, reprezintă un serviciu public esenţial pentru societate, contribuie la libera circulaţie, la
rezolvarea unor interese majore ale economiei, la deplasarea persoanelor şi mărfurilor, în
interiorul ţării şi în trafic internaţional, cu un înalt grad de siguranţă, în condiţii ecologice,
eficiente şi îndeplineşte sarcini specifice pentru nevoile de apărare a ţării. Transporturile
feroviare publice se realizează numai pe bază de contract de transport care se încheie şi se
execută în conformitate cu prevederile Codului comercial, ale Regulamentului de transport pe
căile ferate din România şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este
parte.
Transportul feroviar în interes propriu este efectuat în interesul activităţilor proprii,
cu mijloace de transport deţinute în proprietate sau închiriate.
Deplasarea persoanelor şi mărfurilor pe căile ferate române este efectuată de către
operatori de transport feroviar, persoane juridice române, licenţiaţi în condiţiile legii. Poate fi
operator de transport feroviar orice agent economic, cu capital de stat sau privat, care a obţinut o
licenţă în conformitate cu legislaţia în vigoare, a cărui activitate principală constă în efectuarea
de prestaţii de transport de marfa şi călători pe calea ferată.
7.2.Contractul de transport feroviar. Definiţie. Părţile contractante. Obiectul contractului.
Forma contractului
Potrivit art.37 alin.1 din Regulamentului de transport pe căile ferate din România,
contractul de transport reprezintă înţelegerea dintre operatorul de transport feroviar şi client,
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
28
prin care primul se angajază să transporte marfa, cu titlu oneros, la locul de destinaţie şi să o
predea destinatarului.
Având în vedere definiţia contractului de transport în general şi dispoziţiile care
guvernează materia, vom defini contractul de transport feroviar ca fiind acel contract prin care o
parte, operatorul feroviar , se obligă în schimbul unui tarif, să transporte pe calea ferată, sub
paza sa şi înăuntrul unui termen stabilit anumite cantităţi de mărfuri, pe care le va elibera la
destinaţie destinatarului indicat de expeditor.
Contractul de transport de mărfuri pe calea ferată se încheie între cărăuşul feroviar
(operator de transport feroviar) şi expeditor.
Calitatea de operator de transport feroviar în transportul de mărfuri aparţine Societăţii
Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R.-Marfă”, cu statut de societate comercială, care
are ca obiect principal de activitate efectuarea transportului feroviar public de mărfuri (art. 47
alin.1 lit.b din O.G.nr. 12/1998, republicată, cu modificările următoare).
Cealaltă parte, expeditorul, poate fi, în principiu, orice persoană, fizică sau juridică, ale
cărei interese economice reclamă încheierea unui contract de transport pe calea ferată. Desigur,
pentru încheierea contractului de transport de mărfuri, persoana fizică trebuie să aibă capacitate
deplină de exerciţiu, iar persoana juridică poate fi orice persoană care potrivit statutului său sau
actului de înfiinţare, poate stabili raporturi juridice în care participă nemijlocit, în nume propriu
sau prin intermediari (mandatari, comisionari etc.) ca subiect de drepturi şi obligaţii.
Obiectul contractului
Obiectul oricărui contract constă în acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndreptăţite sau
de care sunt ţinute părţile.
Din punct de vedere al cărăuşului, obiectul contractului de transport constă în deplasarea
mărfurilor încredinţate de expeditor la destinaţie, iar obiectul derivat îl constituie mărfurile
transportate pe calea ferată.
În principiu orice marfă poate fi transportată pe calea ferată. De la această regulă există şi
excepţii:
- mărfuri excluse de la transport: spre exemplu, obiectele supuse regimului poştal,
inclusiv coletele izolate; mărfuri al căror transport este interzis prin dispoziţii legale
exprese sau pentru motive de ordine publică; obiecte care datorită dimensiunilor, greutăţii
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
29
sau altor însuşiri nu pot fi manipulate şi transportate cu mijloacele şi instalaţiile obişnuite
de care dispune operatorul; substanţele şi obiectele periculoase;
- mărfuri admise la transport în condiţii speciale stabilite prin dispoziţii legale:
mărfurile pentru care sunt stabilite condiţii speciale pot fi admise la transport numai dacă
aceste condiţii sunt îndeplinite (spre exemplu, însoţirea animalelor vii); anumite obiecte
şi substanţe periculoase pot fi primite la transport în condiţiile Regulamentului privind
transportul internaţional feroviar al mărfurilor periculoase etc.;
Contraprestaţia expeditorului constă în plata tarifului de transport. Taxa de transport
(tariful) se stabileşte diferenţiat, în raport cu felul expediţiei, respectiv tarif pentru vagoane
complete, pentru coletărie şi mesagerie.
Iniţiativa încheierii aparţine expeditorului, care potrivit legii trebuie adreseze operatorului
de transport feroviar o comandă scrisă prin care solicită punerea la dispoziţie a unuia sau mai
multor mijloace de transport necesare încărcării şi expedierii mărfurilor care vor face obiectul
expediţiei respective.
Comanda trebuie să conţină următoarele indicaţii:
� staţia de expediere;
� staţia de destinaţie;
� felul mărfii, cantitatea;
� data şi locul de încărcare;
� tipul mijloacelor de transport şi rechizitele necesare de încărcare (vagoane acoperite,
deschise, vagoane cu instalaţii frigorifice, vagoane cisternă etc.
Acceptarea comenzii de către operatorul de transport se confirmă prin semnătură şi ştampilă
sau prin mijloace electronice.
Potrivit art.37alin.2 din Regulament, contractul de transport se consideră încheiat dacă
sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii
1. operatorul de transport feroviar a primit marfa încărcată în mijlocul de transport, însoţit
de scrisoarea de trăsură completată de expeditor în rubricile care îi sunt rezervate,
semnată de către acesta;
2. operatorul de transport feroviar a aplicat ştampila cu data pe toate exemplarele scrisorii
de trăsură.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
30
Stampila staţiei de expediere se aplică pe toate exemplarele scrisorii de trăsură şi poate fi
înlocuită cu orice dispozitiv care imprimă pe acest document data la care s-a făcut primirea
mărfurilor spre transport.
Stabilirea momentului încheierii contractului prezintă o importanţă practică deosebită
deoarece din acest moment răspunderea pentru marfa încredinţată de expeditor revine cărăuşului
şi curge termenul de executare a contractului.
Încheierea contractului este precedată şi condiţionată de primirea integrală a mărfii care
face obiectul expediţiei, însoţită de scrisoarea de trăsură, completată şi semnată de către
expeditor, pe care transportatorul aplică ştampila sa, care conţine în toate cazurile şi data când s-
a făcut primirea mărfurilor.
Primirea mărfurilor de către cărăuş fără obiecţiuni şi acceptarea încheierii contractului
prin aplicarea ştampilei sale constituie o prezumţie legală potrivit căreia predarea/primirea
expediţiei s-a efectuat cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
Regulamentul prevede încheierea contractului de transport în formă scrisă cerută ad
probationem prin completarea unui formular tipizat care poartă denumirea de scrisoare de
tr ăsură. Forma scrisă, facilitează proba contractului, iar operaţiunea de predare/primire fiind un
fapt va putea fi dovedită cu orice mijloc de probă admis de lege. În acest sens, art.37pct.3 din
Regulament prevede că inexactităţile din scrisoarea de trăsură sau pierderea acesteia nu afectează
existenţa şi nici valabilitatea contractului de transport.
Scrisoarea de trăsură trebuie completată de expeditor sau prin grija acestuia, cu excepţia
unor rubrici care vor fi completate de operator şi constituie înscrisul doveditor al contractului.
În mod obligatoriu scrisoarea de trăsură cuprinde următoarele menţiuni:
1. data întocmirii;
2. numele şi adresa expeditorului (ca expeditor trebuie înscrisă o singură persoană fizica sau
juridică);
3. denumirea staţiilor de expediţie şi de destinaţie;
4. numele şi adresa destinatarului (se admite numele unei singure persoane numărul şi seria
sigiliilor aplicate);
5. denumirea mărfii şi a modului de ambalare;
6. enumerarea detaliată a anexelor la scrisoarea de trăsură necesare formalităţilor
administrative pe parcurs;
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
31
7. numărul mijlocului de transport;
8. masa brută a mărfii şi alte elemente de calcul care să permită determinarea cantităţii de
marfă a expediţiei, exprimată sub alte forme;
9. menţiunea privind modul de plată;
10. indicaţia că transportul este supus Regulamentului;
11. numele şi adresa operatorului de transport feroviar care a încheiat contractul de transport.
Pentru fiecare expediţie trebuie întocmită o singură scrisoare de transport. O singură
scrisoare de trăsură însoţeşte marfa încărcată într-un singur vagon sau într-o singură unitate de
transport. Cu toate acestea în baza unei singure scrisori de trăsură pot fi predate spre transport
mărfuri încărcate în mai multe vagoane, caz în care grupul de vagoane va constitui o expediţie
distinctă.
Nu pot fi predate la transport cu o singură scrisoare de trăsură:
1. mărfurile care, datorită naturii lor, nu pot fi încărcate în comun cu alte mărfuri în acelaşi
vagon;
2. mărfurile admise la transport în anumite condiţii când încărcarea lor în comun cu alte
mărfuri este interzisă;
3. mărfurile a căror încărcare este efectuată de către operatorul de transport feroviar, cu cele
a căror încărcare este în sarcina expeditorului.
Expeditorul răspunde de exactitatea indicaţiilor sale sau înscrise prin grija sa în scrisoarea
de trăsură prin suporatarea consecinţelor păgubitoare care ar rezulta din faptul că aceste
declaraţii sunt incorecte, inexacte, incomplete sau au fost înscrise în alte rubrici decât cele
rezervate special fiecăreia dintre ele în cuprinsul scrisorii de trăsură.
VIII..EXECUTAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT FEROVIAR DE MĂRFURI
Executarea obligaţiei de plată a tarifului de transport
Principala obligaţie care revine beneficiarilor de transport este plata tarifelor şi taxelor
datorate operatorului de transport feroviar având ca temei contractul de transport. Plata tarifului
reprezintă contraprestaţia datorată operatorului pentru serviciile sale şi se achită de regulă de
către expeditor în staţia de predare. Debitorul acestei obligaţii este, de regulă, expeditorul, dar
este posibil ca prin acordul părţilor această obligaţie să revină în tot sau în parte, destinatarului.
Potrivit art. 40 alin.2 din Regulament, chiar în situaţia în care tarifele sunt puse în sarcina
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
32
destinatarului, expeditorul poate fi ţinut la plata acestora în măsura în care destinatarul nu a cerut
livrarea mărfii sau predarea scrisorii de trăsură şi nici nu a modificat contractul de transport.
Dacă preţul transportului nu poate fi stabilit în momentul predării mărfii, operatorul de
transport feroviar are dreptul să pretindă depunerea unei sume reprezentând valoarea
aproximativă a acestor cheltuieli, urmând ca decontul cu expeditorul să se facă după eliberarea
mărfii în staţia de destinaţie.
Obligaţia de plată se execută după caz cu ocazia încheierii contractului, la eliberarea
mărfii sau dacă există o convenţie în acest sens periodic prin facturare.
În cazul întârzierii plăţii tarifului de transport, operatorul de transport feroviar are dreptul
să perceapă majorări de întârziere sau chiar să refuze executarea transportului.
Executarea transportului într-un anumit termen
Termenul de executare a contractului de transport este intervalul de timp în cadrul căruia
operatorul feroviar este obligat să execute transportul mărfurilor şi se calculează din momentul
predării mărfurilor de către expeditor şi până în momentul sosirii acestora în staţia de destinaţie.
În vederea executării contractului de transport feroviar, termenele sunt stabilite expres de
lege care prevede obligaţia transportatorului de a parcurge o anumită distanţă într-o anumită
perioadă de timp, în funcţie de condiţiile tehnice obiective pe care le oferă infrastructura şi în
raport de natura mărfurilor predate spre transport.
În conformitate cu art.50.alin1. din Regulament, termenul de executare a contractului este
format din termenul de expediere care este de 24 de ore, termenul de transport propriu-zis
calculat pentru fiecare fracţiune indivizibilă de 400 Km care este de 48 de ore şi un termen
suplimentar de 24 de ore care se acordă o singură dată (pentru trecerea de pe liniile principale pe
cele secundare şi invers).
Termenul de executare a contractului de transport poate fi modificat în sensul prelungirii
sau suspendării, cu excepţia cauzelor imputabile operatorului.
Conform art. 50.alin.3 din Regulament, termenele se prelungesc de drept cu durata
staţionării necesare pentru: verificarea expediţiilor; îndeplinirea formalităţilor cerute de organele
vamale sau de alte autorităţi administrative; modificarea contractului de transport; tratamente
speciale ce trebuie acordate mărfii; transbordarea sau refacerea unei încărcări efectuate defectuos
de expeditor etc. Cauza şi durata acestor prelungiri se menţionează în scrisoarea de trăsură,
putând fi dovedite prin orice mijloace de probă admise de lege.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
33
Termenul de executare a contractului de transport se suspendă sâmbăta, duminica şi în
zilele de sărbători legale, dacă operatorul nu lucrează în aceste zile şi a făcut public acest lucru.
Eliberarea mărfurilor la destinaţie
După efectuarea transportului propriu-zis, la destinaţie, marfa este predată destinatarului
indicat în scrisoarea de trăsură. În acest sens, art.52.alin 1. din Regulament prevede că obligaţia
de eliberare a mărfurilor se consideră executată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele
condiţii:
- marfa încărcată în mijlocul de transport a fost predată destinatarului. Destinatarul are
obligaţia de a descărca complet mijlocul de transport sau de a suporta cheltuielile
ocazionate de descărcare dacă acestă operaţiune se execută de către operator. În cazul în
care destinatarul constată lipsuri la marfa transportată sau dacă termenul de expediere a
fost depăşit, are posibilitatea să-şi valorifice în nume propriu drepturile ce derivă din
contractul de transport;
- scrisoarea de trăsură a fost remisă destinatarului;
- creanţele născute din contractul de transport au fost achitate. Acceptarea mărfii de către
destinatar îl obligă pe acesta să achite transportatorului eventualele sume pe care
expeditorul le-a lăsat în sarcina sa.
Locul executării obligaţiei de eliberare a mărfurilor se stabileşte prin convenţia încheiată
în acest sens de operatorul de transport feroviar cu destinatarul.
Modificarea contractului de transport poate fi iniţiată fie de expeditor, fie de destinatar, în
condiţiile prevăzute de lege.
IX.MODIFICAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT FEROVIAR
9.1.Modificarea contractului de transport de către expeditor
Expeditorul poate modifica contractul de transport prin dispoziţii ulterioare indicând:
- retragerea mărfiila staţia de expediere;
- oprirea mărfii în parcurs;
- amânarea eliberării mărfii;
- eliberarea mărfii altei persoane decât destinatarului înscris în scrisoarea de trăsură;
- eliberarea mărfii la o altă staţie decât staţia de destinaţie înscrisă în scrisoarea de trăsură;
- înapoierea mărfii la staţia de destinaţie.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
34
Toate aceste indicaţii vor fi respectate de operatorul de transport feroviar dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
1. dispoziţiile expeditorului nu au ca efect divizarea expediţiei;
2. expediţia nu a fost eliberată destinatarului;
3. dispoziţia de modificare a fost făcută în forma prestabilită de calea ferată, respectiv a fost
efectuată şi semnată de expeditor pe duplicatul scrisorii de trăsură ce trebuie prezentat
operatorului de transport feroviar. Nerespectarea condiţiei de formă atrage nulitatea
modificării.
9.2. Modificarea contractului de transport de către destinatar
Contractul de transport poate fi modificat şi din iniţiativa destinatarului dacă expeditorul
nu a luat în sarcina sa tarifele aferente transportului şi nu a făcut în scrisoarea de trăsură
menţiunea „destinatar neautorizat să dea indicaţii ulterioare”. Dacă aceste condiţii sunt
îndeplinite, destinatarul poate, prin dispoziţii ulterioare să modifice contractul de transport,
indicând:
- oprirea mărfii în parcurs;
- amânarea eliberării mărfii;
- eliberarea mărfii în staţia de destinaţie altei persoane decât destinatarul înscris în
scrisoarea de trăsură;
- modul de îndeplinire a formalităţilor vamale sau ale altor autorităţi administrative.
Sub sancţiunea nulităţii, aceste dispoziţii trebuie date printr-o declaraţie scrisă şi semnată
de destinatar pe duplicatul scrisorii de trăsură ce trebuie prezentat operatorului de transport
feroviar.
Dreptul destinatarul de a modifica contractul se stinge în momentul în care acesta a
acceptat marfa şi a preluat scrisoarea de trăsură de la operatorul de transport feroviar.
În executarea contractului de transport pot interveni anumite împrejurări care fie
împiedică începerea sau continuarea transportului pe itinerariul prevăzut, fie împiedică eliberarea
la destinaţie.
9.3.Împiedicarea la transport
Cauzele care pot constitui împiedicări la transport sunt fie calamităţi naturale (înzăpeziri,
inundaţii), fie perturbări în serviciu (accidente, deraieri şi alte evenimente asemănătoare).
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
35
În caz de împiedicare la transport, operatorul de transport feroviar are următoarele
posibilităţi:
1. să modifice itinerariul pentru a ajunge la destinaţia indicată în contract fără să perceapă
tarife suplimentare;
2. să ceară instrucţiuni de la expeditor, acesta având obligaţia de a răspunde în termen de 72
de ore. Dacă instrucţiunile primite de la expeditor modifică destinatarul sau staţia de
destinaţie ori sunt date staţiei unde se găseşte marfa, acesta trebuie să le înscrie pe
duplicatul scrisorii de trăsură şi să prezinte duplicatul operatorului de transport feroviar.
În situaţia în care operatorul dă curs instrucţiunilor fără a pretinde prezentarea
duplicatului scrisorii de trăsură, este răspunzător de paguba care rezultă din această
cauză. Dacă expeditorul, înştiinţat de împiedicarea la transport, nu dă operatorului
instrucţiuni în termen de 72 de ore, acesta va proceda potrivit normelor aplicabile în cazul
împiedicării la eliberare.
9.4.Împiedicarea la eliberare
După efectuarea transportului şi ajungerea mărfurilor la destinaţie, pot interveni anumite
situaţii care împiedică operatorul de a-şi executa obligaţia de eliberare la destinaţie a mărfurilor.
Aceste situaţii se pot datora fie refuzului destinatarului de a primi marfa, fie imposibilităţii
identificării acestuia, fie altor cauze cum ar fi sechestru, hotărâri judecătoreşti sau alte situaţii
similare.
În toate cazurile în care operatorul se confruntă cu o astfel de situaţie care determină
imposibilitatea executării obligaţiei sale de a elibera marfa la destinaţie, este obligat să îl
înştiinţeze pe expeditor fără întârziere pentru a-i cere instrucţiuni. Dacă destinatarul refuză
marfa, expeditorul este în drept să dea instrucţiuni chiar dacă nu poate prezenta duplicatul
scrisorii de trăsură. Instrucţiunile formulate de expeditor au ca efect modificarea contractului de
transport. Astfel, expeditorul are posibilitatea să solicite în scris operatorului înapoierea mărfii.
În nici un caz marfa nu va fi returnată fără consimţământul scris al expeditorului, cu excepţia
situaţiei în care există o menţiune specială în scrisoarea de trăsură în sensul ca marfa să fie
înapoiată dacă se iveşte o împiedicare la eliberare.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
36
Dacă împrejurarea care a cauzat împiedicarea la eliberare încetează înainte de sosirea
instrucţiunilor expeditorului, operatorul este îndreptăţit să elibereze mărfurile destinatarului,
comunicând fără întârziere acest fapt expeditorului.
În situaţia în care expeditorul nu răspunde solicitării operatorului de a da instrucţiuni,
acesta este în drept să valorifice marfa. Suma obţinută din vânzare după scăderea tarifelor de
transport care grevează marfa trebuie ţinută la dispoziţia expeditorului.
X.RĂSPUNDEREA OPERATORULUI DE TRANSPORT FEROVIAR
Operatorul de transport feroviar care a primit marfa împreună cu srisoarea de trăsură
răspunde pentru executarea transportului şi pentru integritatea mărfii pe întregul parcurs până la
eliberare.
Răspunderea operatorului acoperă perioada în care mărfurile se află în detenţia sa. Astfel,
dacă paguble s-au produs în intervalul cuprins între momentul primirii mărfurilor spre transport
şi momentul eliberării lor destinatarului, operatorul este prezumat a fi în culpă. Acestă prezumţie
relativă operează atât timp cât mărfurile se află în paza materială a operatorului, numai dacă
mijlocul de transport sau mărfurile transportate în mijloace de transport deschise nu au ajuns
intacte la destinaţie.
Prin derogare de la regulile generale, răspunderea cărăuşului este limitată, cuantumul
despăgubirilor fiind expres determinat de lege. De la regula că răspunderea transportatorului este
limitaă există şi excepţii în ipoteza în care se dovedeşte că prejudiciul a rezultat dintr-un fapt
comis cu intenţia de a provoca un astfel de prejudiciu.
În general, răspunderea transportatorului feroviar poate fi angajată pentru:
1. pierderea totală sau parţială a mărfii . Persoana îndreptăţită să pretindă marfa poate, fără a
avea de făcut alte dovezi, să considere că marfa ca fiind pierdută ori de câte ori aceasta nu a fost
eliberată destinatarului, sau nu a fost pusă la dispoziţia acestuia, în termen de 30 de zile calculat
după împlinirea termenului de executare a contractului de transport. În toate cazurile în care
marfa nu este eliberată în termen de 30 de zile de la împlinirea termenului de executare a
contractului de transport operează o prezumţie de pierdere a mărfii din culpa cărăuşului. Prin
derogare de la dreptul comun care instituie principiul reaparaţiei integrale a prejudiciului,
operatorul de transport feroviar va fi ţinut numai pentru paguba efectivă, nu şi pentru beneficiul
nerealizat. În acest sens, Regulamentul prevede că, în caz de pierdere totală sau parţială a mărfii,
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
37
operatorul trebuie să plătească, excluzând alte daune-interese, o despăgubire calculată după
factură sau după preţul curent al mărfii, iar în lipsa acestora, după preţul mărfurilor de aceeaşi
natură sau calitate, la locul şi data la care marfa a fost primită la transport. Pe lângă despăgubirile
efective pentru pierdere, operatorul are obligaţia de a restitui celui îndreptăţit tariful de transport,
taxele vamale şi alte sume plătite de acesta. Întrucât legea nu distinge, tariful se restituie în
totalitate, indiferent dacă marfa a fost pierdută în întregime sau în parte.
2. avarierea mărfii. Constituie avariere orice depreciere a calităţilor mărfii survenită pe
parcursul transportului, astfel încât în momentul ajungerii la destinaţie, mărfurile transportate nu
mai prezintă aceleaşi caracteristici tehnico-economice faţă de momentul predării lor la transport.
Sarcina probei că avaria s-a produs în timpul transportului şi din culpa operatorului de transport
feroviar incumbă reclamantului. Prin urmare, în această materie nu mai operează prezumţia de
culpă a transportatorului, sarcina probei fiind răsturnată. Gradul de depreciere a valorii mărfii se
stabileşte prin proces-verbal de constatare a avariei, încheiat de transportator în prezenţa
expeditorului sau destinatarului sau poate fi determinat prin expertiză al cărei obiect este
stabilirea procentului de avriere. În acest caz, despăgubirea se calculează prin aplicarea la
valoarea mărfii a procentului de avarie constatat. Dacă marfa este avariată în întregime,
despăgubirea nu poate depăşi suma la care s-ar fi ajuns în caz de pierdere totală a mărfii. Dacă
numai o parte din marfă a fost avariată, despăgubirea nu poate depăşi suma la care s-ar fi ajuns în
caz de pierdere parţială a mărfii. Operatorul este obligat în plus să restituie tariful de transport în
proporţia determinată de procentul de avariere;
3. nerespectarea termenului de executare a contractului de transport. În caz de întârziere în
executarea transportului, operatorul feroviar este obligat să plătescă 2% din tariful de transport
pentru fiecare zi de întârziere, fără ca suma totală să poată depăşi jumătate din tariful de
transport. Pentru obţinerea acestei despăgubiri nu este neceară dovada unui prejudiciu rezultat
din întârziere. Dacă însă se face dovada unui prejudiciu distinct rezultat din întârziere se poate
obţine o despăgubire mai mare, fără însă a se depăşi tariful de transport. Despăgubirile pentru
întârziere nu se pot cumula cu cele cuvenite pentru pierderea totală sau parţială a mărfurilor. În
caz de pierdere parţială, ele se vor plăti, dacă este cazul, numai pentru marfa nepierdută. În caz
de avariere despăgubirile pentru întârziere se cumulează cu cele pentru avariere.
Exonerarea de răspundere
Operatorul feroviar este scutit de răspundere în următoarele două ipoteze distincte:
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
38
1. pierderea, avarierea sau depăşirea termenului contractului de transport a avut drept cauză
o culpă a expeditorului (completarea greşită a scrisorii de trăsură), o dispoziţie dată de expeditor
(cum ar fi o instrucţiune a acestuia în vederea modificării contractului), un viciu propriu al mărfii
(deteriorarea anterioară) sau alte împrejurări pe care operatorul nu le putea evita şi ale căror
urmări nu le putea înlătura;
2. existenţa şi constatarea unei diferenţe între cântarul folosit la primirea mărfurilor spre
transport şi cel folosit la destinaţie;
În ambele ipoteze, operatorul este exonerat de răspundere co condiţia ca mijlocul de
transport închis să fi ajuns la destinaţie cu sigiliile intacte, iar mărfurile încărcate în mijlocul de
transport deschis, cu semnele sau marcajele intacte.
Regulamentul mai prevede şi alte cauze de exonerare de răspundere rezultate din riscurile
speciale inerente transportului feroviar de mărfuri. Astfel, operatorul de transport feroviar va fi
scutit de răspundere dacă prejudiciile se datorează:
- cauzelor naturale inerente transportului în vehicule deschise;
- lipsei ambalajului sau ambalării necorespunzătoare a mărfurilor de către expeditor;
- operaţiunilor de încărcare/descărcare executate de expeditor ori de către destinatar;
- îndeplinirii de către expeditor sau de destinatar ori de mandatarii acestora a formalităţilor
cerute de organele vamale sau de alte autorităţi administrative;
- declarării incorecte, inexacte sau incomplete a mărfurilor excluse de la transport ori
admise în anumite condiţii sau nerespectarea de către expeditor a măsurilor stabilite
pentru mărfurile admise în anumite condiţii;
- lipsei însoţitorului în cazul transporturilor care trebuie însoţite.
Dovada că pierederea, avarierea sau depăşirea termenului de executare a contractului se
datorează acestor cauze cade în sarcina operatorului de transport feroviar.
XI. PROCEDURA DE ANGAJARE A RASPUNDERII OPERATORULU I DE
TRANSPORT FEROVIAR
Potrivit legii, exercitarea acţiunii împotriva operatorului de transport feroviar este în mod
obligatoriu precedată de formularea unei reclamaţii administrative . Neîndeplinirea acestei
proceduri prealabile duce la respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
39
Reclamaţia administrativă poate fi introdusă numai de către persoanele care pot exercita
dreptul la acţiune împotriva operatorului de transport feroviar, care, de regulă, îşi pot justifica
calitatea de victimă, prezentând scrisoarea de trăsură. Termenul de formulare a reclamaţiei
administrative este de 3 luni de la data încheierii contractului de transport. La cererea
propriu.zisă, reclamantul are obligaţia să ataşeze exemplarul corespunzător al scrisorii de trăsură
şi orice acte doveditoare necesare pentru soluţionarea pretenţiilor sale.
Operatorul de transport feroviar are la dispoziţie 3 luni pentru a soluţiona reclamaţia,
perioadă în care cursul prescripţiei este suspendat. În cazul în care reclamaţia este respinsă sau
nu este soluţionată în termen de 3 luni, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs
anterior formulării reclamaţiei.
Dacă reclamaţia administrativă a fost respinsă persoana îndreptăţită poate să introducă
acţiune în justiţie. Dreptul la acţiune aparţine persoanei care posedă scrisoarea de trăsură, sau
care în lipsa acesteia dovedeşte dreptul său în alt mod. Acest drept aparţine expeditorului atât
timp cât are dreptul să modifice contractul de transport. Pentru exercitarea acţiunii, expeditorul
este obligat să prezinte duplicatul scrisorii de trăsură. În lipsa duplicatului, nu poate acţiona
contra operatorului decât dacă destinatarul l-a autorizat în acest sens sau dacă face dovada că
destinatarul a refuzat marfa.
Din momentul în care a primit scrisoarea de trăsură sau din momentul în care şi-a
valorificat drepturile ce-i aparţin, dreptul la acţiune aparţine destinatarului, care îşi va putea
valorifica acest drept prin prezentarea scrisorii de trăsură.
Dreptul la acţiune împotriva operatorului de transport feroviar se stinge în caz de
pierdere parţială, de avariere sau de depăşire a termenului de executare a contractului de
transport, dacă marfa a fost acceptată fără obiecţiuni. De la această regulă există şi excepţii, adică
dreptul la acţiune nu se stinge:
- în caz de pierderi parţiale sau de avariere a mărfii, dacă pierderea sau avaria a fost
constatată înaite ca cel îndreptăţit să fi primit marfa sau dacă această constatare nu a putut
fi f ăcută din culpa operatorului feroviar;
- în caz de reclamaţie pentru pagube neaparente a căror existenţă este constatată după
primirea mărfii de către cel îndreptăţit, dacă acesta cere constatarea de îndată ce a
descoperit paguba şi cel mai târziu în 5 zile de la acceptarea mărfii, şi în plus, dovedeşte
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
40
că paguba s-a produs în intervalul dintre încheierea contractului de transport şi eliberarea
expediţiei;
- în caz de depăşire a termenului de executare a contractului de transport, dacă cel
îndreptăţit în termen de 60 de zile calculate de la eliberarea mărfurilor şi-a valorificat
drepturile faţă de operatorul de transport feroviar;
- dacă cel îndreptăţit dovedeşte că paguba a avut drept cauză un dol sau o culpă gravă
imputabilă operatorului de transport feroviar.
Prescripţia dreptului la acţiune (art.68 din Regulament)
Termenul general de prescripţie în transportul feroviar intern este de un an. Prin excepţie
pentru unele dintre acţiunile determinate de Regulament termenul este de 2 ani.
Termenul de prescripţie începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, în raport
cu abaterea, potrivit următoarelor distincţii:
- pentru acţiunea în daune în cazul pierderii totale, din a 30-a zi care urmează expirării
termenului de executare a contractului de transport;
- pentru acţiunea în daune în cazul pierderii parţiale, avarierii mărfii sau depăşirii
termenului de executare a contractului de transport, din ziua în care a avut loc eliberarea
mărfii;
- în toate celelalte cazuri din ziua în care dreptul poate fi exercitat.
XII.CONTRACTUL DE TRANSPORT RUTIER DE M ĂRFURI ÎN TRAFIC
INTERN ŞI INTERNA ŢIONAL
12.1. Aspecte introductive
Transportul rutier este reglementat de O.U.G. nr. 109/2005, aprobată prin Legea
nr.102/2006, cu modificările următoare. Dispoziţiile cuprinse în acest act normativ constituie
cadrul general pentru organizarea, efectuarea şi asigurarea transporturilor rutiere de mărfuri şi
persoane, precum şi a activităţilor conexe acestora pe teritoriul României, în condiţii de siguranţă
şi calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, garantarea accesului liber şi
nediscriminatoriu la piaţa transportului rutier şi a măsurilor de protecţie amediului înconjurător, a
drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi pentru satisfacerea
necesităţilor economiei naţionale şi nevoilor de apărare ale ţării (art.1alin.1).
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
41
Activitatea de transport rutier se desfăşoară astfel încât:
- să fie respectate reglementările în vigoare privind condiţiile de lucru, de exploatare a
vehiculelor rutiere şi de utilizare a infrastructurii rutiere, precum şi condiţiile privind
siguranţa circulaţiei (art.1 alin.2);
- în toate raporturile rezultate din activitatea de transport prioritară este protecţia vieţii
umane şi a mediului înconjurător (art.1 alin.3).
Transportul rutier reprezintă operaţiunea prin care se realizează deplasarea persoanelor
sau mărfurilor cu un autovehicul ori cu un ansamblu de vehicule rutiere, pe un drum deschis
circulaţiei publice, chiar dacă vehiculele respective sunt, pe o anumită porţiune a traseului,
transportate la rândul lor pe sau de alte vehicule ori dacă autovehiculele se deplasează fără
încărcătură (art.3 alin.1 pct.41).
Transporturile rutiere se clasifică pe categorii şi tipuri după cum urmează (art.4):
1. Categorii de transport rutier:
- după aria de desfăşurare, distingem între transport rutier în trafic na ţional (se
efectuează între două localităţi situate pe teritoriul României, fără a depăşi teritoriul
statului) şi transport rutier în trafic interna ţional (se efectuează între localitatea de
plecare şi localitatea de destinaţie, situate pe teritoriu a două state diferite, cu sau fără
tranzitarea unuia sau mai multor state);
- din punct de vedere al caracterului comercial al activităţii, distingem între transporturi
rutiere publice (se efectuează de operatorii de transport rutieri înregistraţi în Registrul
operatorilor de transport rutier) şi transporturi rutiere în cont propriu ( efectuat de
întreprinderi care au obţinut un certificat de transport în cont propriu şi sunt înregistrate
în Registrul întreprinderilor).
2. Tipuri de transport rutier:
- transport rutier de mărfuri ;
- transport rutier de persoane.
Transporturile rutiere se efectuează numai în condiţiile prevăzute de acest act normativ
care se completează cu dispoziţiile prevăzute de acordurile şi convenţiile internaţionale la care
România este parte.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
42
12.2. Contractul de transport rutier de mărfuri
În conformitate cu dispoziţiile art.535din O.U.G.nr. 109/2005, transporturile rutiere
publice de mărfuri executate cu vehicule în trafic naţional se realizează potrivit dispoziţiilor
cuprinse în Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele
(CMR), semnată la Geneva, 1956, la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972.
Încheierea contractului de transport. Scrisoarea de trăsură
Contractul de transport se încheie prin oferta făcută de o parte şi acceptarea ei de către
cealaltă parte şi predarea efectivă a mărfurilor transportatorului.
Contractul de transport se constată printr-o scrisoare de trăsură întocmită în trei
exemplare originale semnate de expeditor şi transportator. Forma scrisă este cerută ad
probationem întrucât lipsa, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trăsură nu afectează nici
existenţa, nici valabilitatea contractului de transport (art.4). Primul exemplar se remite
expeditorului, al doilea însoţeşte marfa, iar al treilea se reţine de transportator. În cazul în care
marfa trebuie încărcată în vehicule diferite sau dacă urmează a se transporta loturi distincte de
marfă, expeditorul sau transportatorul au dreptul de a pretinde întocmirea de scrisori de trăsură
pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare lot de marfă.
Menţiunile pe care trebuie să le cuprindă scrisoarea de trăsură sunt prevăzute în art.6 şi
sunt grupate în trei categorii, după cum urmează:
1. Menţiuni obligatorii :
- data şi locul întocmirii scrisorii de trăsură;
- numele şi adresa expeditorului;
- numele şi adresa transportatorului;
- data şi locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberarea acesteia;
- numele şi adresa destinatarului;
- descrierea mărfii (denumire, felul ambalajului, numărul de colete, cantitatea etc.);
- cheltuielile aferente transportului;
- instrucţiunile necesare îndeplinirii anumitor formalităţi (spre exemplu, în transportul
internaţional formalităţile vamale);
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
43
- indicaţia că transportl este supus dispoziţiilor cuprinse în Convenţia CMR şi nici unei alte
clauze contrare.
2. Menţiuni circumstanţiale care trebuie incluse în scrisoarea de trăsură dacă transportul
urmează a se efectua în anumite condiţii specifice permise de Convenţia CMR:
- interzicerea transbordării;
- cheltuielile pe care transportatorul le ia asupra sa;
- totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii;
- valoarea declarată a mărfii şi suma care reprezintă interesul special la eliberare;
- instrucţiunile expeditorului cu privire la asigurarea mărfii;
- termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat;
- lista documentelor remise transportatorului.
3. Menţiuni facultative. Părţile pot insera în scrisoarea de trăsură orice altă indicaţie pe
care o consideră utilă. Spre exemplu, în transportul internaţional părţile pot insera o
clauză atributivă de jurisdicţie în favoarea unui tribunal arbitral, cu condiţia ca această
clauză să prevadă că respectivul tribunal va aplica dispoziţiile Convenţiei CMR (art.33).
Scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrară, a condiţiilor contractului şi a
primirii mărfurilor de către transportator (art.9 pct.1).
Conţinutul contractului de transport rutier de mărfuri
Drepturile şi obligaţiile expeditorului
1. Expeditorul are obligaţia completării corecte a rubricilor din scrisoarea de trăsură
fiind răspunzător pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite transportatorului din
cauza ineficienţei sau inexactităţii acestor date (art.7 pct.1);
2. Expeditorul este obligat să ambaleze corespunzător marfa, fiind răspunzător faţă de
transportator pentru daunele pricinuite persoanelor, autovehicului sau altor mărfuri,
precum şi pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea ambalajului mărfurilor,
exceptând situaţia în care viciile ambalajului au fost aparente sau cunoscute de
transportator, şi acesta nu a făcut nici o rezervă în acest sens (art.10). În absenţa unor
rezerve motivate cu privire la starea mărfii sau a ambalajului se prezumă că acestea
erau în stare aparent bună (art.9 pct.2).;
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
44
3. În transportul internaţional, expeditorul are obligaţia de a anexa la scrisoarea de
trăsură documentele necesare îndeplinirii formalităţilor vamale şi de a furniza
transportatorului toate informaţiile cerute, fiind răspunzător pentru toate daunele care
ar putea rezulta din lipsa, insuficienţa sau neregularitatea acestora (art.11),
4. Dacă la transport sunt predate mărfuri periculoase, expeditorul are obligaţia să aducă
la cunoştinţa transportatorului natura exactă a pericolului pe care mărfurile îl
prezintă, indicându-i eventual măsurile care trebuie luate (art.22 pct.1);
5. Expeditorul are dreptul să declare în scrisoarea de trăsură, contra unui supliment de
preţ convenit, o anumită valoare a mărfii, angajând în acest mod răspunderea
transportatorului peste limita stabilită de Convenţia CMR (art. 24);
6. Expeditorul este obligat să plătească preţul transportului, dacă prin contract nu s-a
prevăzut că această obligaţie incumbă destinatarului (acestă soluţie rezultă din
interpretarea art.6 pct.2 lit.b);
7. Expeditorul are dreptul să ceară verificarea de către transportator a greutăţii brute a
mărfii şi a conţinutului coletelor. În vederea efectuării acestor operaţiuni
transportatorul poate pretinde plata cheltuielor aferente verificării. Rezultatul
verificărilor se consemnează în scrisoarea de trăsură (art.8 pct.3);
8. Expeditorul are dreptul de a fixa suma care reprezintă un interes special la eliberare
pentru cazul unei pierderi sau avarii şi pentru situaţia în care se depăşeşte termenul
convenit. Acestă sumă va fi menţionată în scrisoarea de trăsură, în schimbul plăţii
unui supliment de stabilit de comun acord cu transportatorul.
Drepturile şi obligaţiile transportatorului
1. Prima obligaţie a transportatorului este aceea de a pune la dispoziţia expeditorului
autovehiculul la termenul stabilit;
2. La primirea mărfii, transportatorul este obligat să verifice exactitatea menţiunilor din
scrisoarea de trăsură referitoare la cantitatea, starea aparentă a mărfii şi a ambalajului.
Dacă cu ocazia acestor verificări transportatorul constată anumite neconcordanţe între
menţiunile înscrise în scrisoarea de trăsură şi situaţia de fapt sau dacă nu are mijloace
rezonabile pentru a verifica exactitatea menţiunilor, are dreptul de a face rezervele
corespunzătoare pe scrisoarea de trăsură;
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
45
3. În situaţia în care executarea contractului în condiţiile prevăzute de scrisoarea de trăsură
este sau devine imposibilă înainte de finalizarea transportului, transportatorul este obligat
să ceară instrucţiuni expeditorului sau destinatarului, după caz (art.14);
4. Să elibereze marfa la destinaţie persoanei îndreptăţite.
Executarea contractului de transport rutier de mărfuri
Plata tarifului de transport
În operaţiunile de transport rutier tarifele se stabilesc liber, pe bază de cerere şi ofertă
(art.55 alin.1 OUG nr. 109/2005).
Executarea contractului de transport în termenul convenit de păr ţi
Termenul în care trebuie finalizat transportul se stabileşte prin acordul părţilor. Dacă nu
există nici o menţiune în acest sens în scirsoarea de trăsură, se va lua în considerare perioada de
timp care în mod rezonabil este acordată unui transportator diligent, ţinând cont de împrejurări
(art.19 CMR).
Eliberarea mărfurilor la destina ţie
După sosirea mărfurilor la destinaţie, destinatarul are dreptul de a pretinde
transportatorului eliberarea mărfurilor împreună cu cel de al doilea exemplar al scrisorii de
trăsură (care a însoţit transportul). Pentru a-şi exercita acest drept, destinatarul este obligat să
acopere toate creanţele care rezultă din contract. În cazul în care există vreo contestaţie în
legătură cu aceste creanţe, transportatorul nu va putea să elibereze marfa decât în schimbul
depunerii de către destinatar a unei cauţiuni (art.13 CMR).
În toate situaţiile în care se ivesc impedimete legate de eliberarea mărfii, transportatorul
are obligaţia de a cere instrucţiuni de la expeditor. Astfel, dacă destinatarul refuză marfa,
expeditorul are dreptul de a dispune de aceasta. Destinatarul poate pretinde eliberarea mărfii,
chiar dacă iniţial a refuzat-o până în momentul în care expeditorul transmite alte instrucţiuni
transportatorului.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
46
Modificarea contractului de transport rutier
După încheierea contractului de transport inclusiv în cursul executării sale pot interveni
anumite împrejurări de natură să determine modificare acestuia.
Iniţiativa modificării poate să aparţină expeditorului sau destinatarului în condiţiile
prevăzute de lege. Astfel, expeditorul poate să-şi exercite acest drept până în momentul în care
cel de al doilea exemplar al scrisorii de trăsură este remis destinatarului. Acest drept poate să
aparţină destinatarului chiar din momentul întocmirii scrisorii de trăsură, dacă există o menţiune
în acest sens pe acest document.
Modificarea contractului de transport este supusă următoarelor condiţii prevăzute de art.5
CMR:
- expeditorul, sau după caz, destinatarul trebuie să prezinte transportatorului scrisoarea de
trăsură pe care să fie consemnate noile instrucţiuni;
- executarea acestor instrucţiuni trebuie să fie posibilă, să nu împiedice activitatea normală
a transportatorului şi nici să nu aducă prejudicii expeditorilor sau destinatarilor altor
transporturi;
- instrucţiunile date nu trebuie să aibă ca efect divizarea expediţiei.
Transportatorul care nu execută instrucţiunile date cu respectarea acestor condiţii sau care
se conformează instrucţiunilor fără a pretinde prezentarea scrisorii de trăsură va fi răspunzător
faţă de persoana îndreptăâită să ceară acoperirea prejudiciului cauzat de acest fapt (art.12 pct.7
CMR).
Dacă executarea contractului în condiţiile prevăzute iniţial în scrisoarea de trăsură este
sau devine imposibilă înainte ca marfa să ajungă la destinaţie, transportatorul este obligat să
ceară instrucţiuni persoanei care are dreptul să dispună de marfă. În ipoteza în care nu a obţinut
instrucţiuni în timp util, transportatorul are obligaţia de a lua măsurile pe care le consideră ca
fiind cele mai bune în interesul persoanei care poate dispune de marfă. În aceste sens,
transportatorul poate descărca marfa, o poate încredinţa unui terţ sau poate să procedeze la
vânzarea acesteia (dacă natura perisabilă sau cheltuielile legate de păstrarea mărfii sunt prea mari
raportat la valoarea mărfii).
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
47
Transportatorul are dreptul să recupereze cheltuielile legate de solicitarea de instrucţiuni
sau determinate de executarea instrucţiunilor primite, cu condiţia ca aceste cheltuieli să nu fie
consecinţa culpei sale (art.16 pct.1).
XIII. RĂSPUNDEREA OPERATORULUI DE TRANSPORT RUTIER
Potrivit art. 17 CMR, transportatorul răspunde pentru pierderea totală sau parţială sau
pentru avaria produsă între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, precum şi pentru
întârzierea în eliberare.
1. Răspunderea transportatorului pentru pierderea mărfii
Persoana îndreptăţită să pretindă marfa poate să o considere pierdută, fără a prezenta alte
dovezi, dacă acesta nu a fost eliberată în termen de 30 de zile de la expirarea termenului convenit
sau, dacă nu a fost convenit un asemenea termen, în termen de 60 de zile de la primirea mărfii de
către transportator. În această situaţie, transportatorul este obligat la plata unor despăgubiri egale
cu contravaloarea mărfii pierdute, la care se adaugă taxa de transport, taxele vamale şi alte
cheltuieli ocazionate de transportul mărfii.
Valoarea mărfii se determină pe criteriul cursului bursei de mărfuri sau, în lipsa acestuia,
pe baza preţului curent al pieţii. În lipsa ambelor criterii valoarea mărfii se determină pe baza
valorii uzuale a mărfurilor de acelaşi fel şi de aceeaşi calitate (art.23 pct.1, 2 CMR).
În transporturile rutiere interne, cuantumul despăgubirilor datorate de transportator pentru
pierderea totală sau parţială a mărfii, nu poate depăşi echivalentul în lei a 2,5 USD, per kilogram
greutate brută lipsă (art. 535alin.2O.G.nr.109/2005). În transporturile rutiere internaţionale, limita
despăgubirii este de 8,33 unităţi de cont pe kilogram lipsă din masa brută.
Răspunderea transportatorului poate depăşi aceste limite dacă în scrisoarea de trăsură
expeditorul a făcut menţiuni corespunzătoare. Astfel, expeditorul poate menţiona o valoare a
mărfii care depăşeşte limita prevăzută de Convenţia CMR (art. 24 CMR). În această situaţie,
despăgubirea se va calcula în funcţie de valoarea declarată a mărfii, acestă clauză având natura
juridică a unei clauze penale. O altă posibilitate oferită de lege expeditorului este aceea de a
declara în schimbul unui supliment de preţ, o sumă cu titlu de interes special la eliberare,
pentru cazul pierderii sau avarierii mărfii, precum şi pentru depăşirea termenului de livrare. În
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
48
acestă situaţie, suplimentar se vor acoperi pagubele suplimentare până la limita sumelor
declarate.
În plus, Convenţia CMR acordă posibilitatea celui îndreptăţit de a pretinde dobânzi de
5% pe an care curg din ziua reclamaţiei adresate în scris transportatorului, sau dacă nu a existat o
reclamaţie, din ziua introducerii acţiunii în justiţie.
Transportatorul, prepuşii săi sau orice altă persoană aflată în serviciul său, nu se va putea
exonera de răspundere şi nici nu va putea beneficia de limitarea acesteia, dacă paguba este
rezultatul dolului său sau unei culpe ce-i poate fi imputată şi care în conformitate cu legea ţării
căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat, este considerată echivalentă cu un dol (art.29
CMR).
2. Răspunderea transportatorului pentru avarierea mărfii
În caz de avarie, transportatorul va fi obligat să plătească o despăgubire corespunzătoare
contravalorii deprecierii mărfii, calculată în acelaşi mod ca şi în cazul pierderii mărfii. Dacă
marfa a fost avariată în întregime, despăgubirea nu poate depşi suma care ar fi fost plătită în
cazul pierderii totale a mărfii, iar dacă numai o parte din marfă a fost avariată, despăgubirea nu
poate depăşi suma plătibilă în caz de pierdere a părţii depreciate.
3. Răspunderea transportatorului pentru întârzierea în eliberare
Se consideră că marfa a livrată cu întârziere, dacă nu a fost eliberată în termenul convenit
sau, dacă nu a fost convenit un termen, atunci când durata efectivă a transportului depăşeşte
timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator diligent, după împrejurări (art.19
CMR). Transportatorul răspunde pentru întârziere cu condiţia ca aceasta să fi provocat celui
îndreptăţit un prejudiciu. Despăgubirea este limitată la preţul transportului.
Exonerarea de răspundere
1.Cazuri generale de exonerare
Transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea, avaria sau întârzierea a avut
drept cauză:
- o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă;
- un ordin al persoanei care dispune de marfă, fără nici o cuplă din partea transportatorului;
- un viciu propriu al mărfii;
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
49
- sau circumstanţe pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le
putea preveni.
Sarcina probei că pierderea, avaria sau întârzierea a avut drept cauză una dintre aceste
situaţii incumbă transportatorului.
2.Cazuri speciale de exonerare
De asemenea, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avarierea
mărfii rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau unora din următoarele fapte:
- folosirea de vehicule descoperite, dacă aceasta a fost convenită în mod expres şi
menţionată în scrisoarea de trăsură, cu condiţia să nu se constate o pierdere anormală sau
o pierdere de colete (art. 17 pct.4 lit.a coroborat cu art. 18 pct.2);
- lipsa sau defectuozitatea ambalajului;
- încărcarea/descărcarea mărfii de către expeditor, destinatar sau prepuşii acestora;
- natura unor mărfuri expuse, datorită cauzelor inerente naturii lor, fie la pierdere, fie la
avarie. În acest caz, transportatorul nu va fi exonerat de răspundere dacă transportul a fost
efectuat cu un vehicul special amenajat pentru protecţia mărfurilor, exceptând situaţia în
care face dovada că a luat toate măsurile şi s-a privind alegerea, întreţinerea şi folosirea
acestor amenajări şi că s-a conformat instrucţiunilor necesare ce i-au fost date (art. 17
pct.4 lit.d coroborat cu art. 18 pct.4);
- insuficienţa sau imperfecţiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;
- transportul de animale vii, dacă face dovada că toate măsurile care îi incumbă în mod
normal au fost luate şi că s-a conformat instrucţiunilor speciale primite (art. 17 pct.4 lit. f
coroborat cu art. 18 pct.).
Exercitarea acţiunilor împotriva cărăuşului trebuie precedată de formularea unor rezerve
de către destinatar.
Pierderea sau avarierea mărfii poate fi constatată în mod contradictoriu de către destinatar
şi expeditor. Dacă s-a făcut o asemenea constatare, dovada contrară rezultatului acestei constatări
nu poate fi făcută decât în următoarele condiţii:
- avariile sau pierderile a fost neaparente;
- destinatarul să fi formulat rezervele sale în scris în termen de 7 zile lucrătoare.
Dacă starea mărfii nu a fost constatată în contradictoriu cu transportatorul, destinatarul
trebuie să formuleze rezerve în scris:
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
50
- în momentul eliberării mărfii, dacă pierderile sau avariile sunt aparente;
- în termen de 7 zile lucrătoare, dacă pierderile sau avariile sunt neaparente.
În ipoteza întârzierii în executarea transportului, destinatarul nu poate pretinde
despăgubiri decât dacă a formulat în scris rezerve în termen de 21 de zile de la primirea mărfii.
Instanţa competentă
Litigiile născute din contractul de transport rutier pot fi soluţionate de o instanţă
judecătorescă sau de un tribunal arbitral.
În transporturile rutiere internaţionale părţile au posibilitatea să desemneze de comun
acord instanţa competentă să soluţioneze eventualele litigii. În lipsa unei clauze atributive de
jurisdicţie, este competentă instanţa statului pe teritoriul căruia:
- se află reşedinţa obişnuită a pârâtului, sediul său principal sau sucursala ori agenţia prin
intermediul căreia s-a încheiat contractul de transport;
- este situat locul preluării sau predării mărfurilor.
Prescripţia dreptului la acţiune
Acţiunile îndreptate împotriva transportatorului se prescriu în termen de 1 an.
Termenul de 1 an priveşte strict pretenţiile ce urmează a fi valorificate, care decurg din
pierderea parţială, avarierea sau întârzierea, şi începe să curgă din ziua în care marfa a fost
eliberată.
În caz de pierdere totală, termenul de 1 an nu se mai calculează din ziua când marfa a fost
eliberată, ci începând cu a 30 zi după expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit
nici un termen începând de la a 60 zi de la primirea mărfii de către transportator.
Pentru alte acţiuni îndreptate împotriva transportatorului având ca temei contractul de
transport (spre exemplu, plata contravalorii transportului efectuat şi neplătit), termenul de
prescripţie începe să curgă de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului
de transport.
În cazul în care prejudiciul a fost cauzat prin dol sau culpă considerată de legea ţării
căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat ca echivalentă cu dolul, termenul de prescripţie
este de 3 ani.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
51
Modificarea cursului prescripţiei
Cazurile de suspendare sau cele de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive sunt cele
prevăzute de legea ţării căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat. În transporturile rutiere
interne se aplică dispoziţiile corespunzătoare prevăzute în Decretul nr.167/1958 privind
prescripţia extinctivă.
Pe lângă cauzele generale de suspendare, CMR instituie şi o cauză specială de suspendare
a prescripţiei extinctive, pentru situaţia în care a fost formulată o reclamaţie. Potrivit art.32 pct. 2
CMR, reclamaţia scrisă suspendă prescripţia până în ziua în care transportatorul respinge
reclamaţia în scris şi restituie documentele care erau anexate. În cazul în care reclamaţia a fost
admisă în parte, prescripţia nu-şi reia cursul său decât pentru partea de reclamaţie respinsă.
Dovada primirii reclamaţiei sau a răspunsului şi a restituirii documentelor incumbă părţii
care invocă acest fapt.
XIV.CONTRACTUL DE TRANSPORT AERIAN
14.1.Generalități
Activitatea de transport aerian civil este reglementată de O.G. nr.29/1997 privind Codul
aerian civil, republicată şi prin convenţiile la care România este parte.
Dispoziţiile prevăzute în Codul aerian civil se aplică activităţilor aeronautice civile şi
persoanelor fizice sau juridice care desfăşoară aceste activităţi în spaţiul aerian naţional şi pe
teritoriul României, precum şi celor care, prin activităţile desfăşurate pot pune în pericol
siguranţa zborurilor şi securitatea aeronautică.
Operaţiunile aeriene civile care pot fi desfăşurate pe teritoriul României sunt:
- operaţiuni de transport aerian public;
- operaţiuni de aviaţie generală;
- operaţiuni de lucru aerian.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
52
Operaţiunile de transport public aerian sunt transporturile de pasageri, bagaje, mărfuri
şi/sau poştă, efectuate pe baze comerciale, prin curse regulate sau neregulate de către
transportatori aerieni.
Transporturile aeriene cu periodicitate regulată sunt executate după orare publicate pe
rute prestabilite destinate să asigure legătura între două sau mai multe aeroporturi şi în care
capacitatea comercială disponibilă este pusă la dispoziţia publicului contra cost (art.48).
Transporturile aeriene publice neregulate sunt cele executate pe rute şi în condiţii
negociate de transportatorul aerian şi client.
Transporturile aeriene publice se execută pe bază de contract, prin care transportatorul se
obligă să ducă la destinaţie pasagerii, bagajele, marfa şi/sau poşta, iar beneficiarul să plătescă
preţul transportului.
Transportatorul aerian răspunde pentru orice prejudiciu produs prin decesul sau
vătămarea sănătăţii pasagerilor ori avarierea sau pierderea bagajelor, mărfurilor şi/sau a poştei
transportate.
Pentru transporturile aeriene publice internaţionale, răspunderea transportatorului se
stabileşte în conformitate cu tratatele internaţionale la care România este parte. În cazul
transporturilor aeriene interne, regimul răspunderii transportatorului aerian este cel din dreptul
comun, în măsura în care nu s-a stabilit altfel printr-o lege spacială sau printr-un tratat
internaţional la care România este parte.
În privinţa persoanelor care pot efectua operaţiuni de transport aerian, Codul aerian
distinge între transportatorii aerieni interni şi internaţionali.
Transportatorii aerieni interni pot efectua transporturi aeriene publice interne sau
internaţionale, pe curse regulate sau neregulate, numai în condiâiile deţinerii unui certificat de
operator aerian valabil ţi aunei licenţe de transpoer aerian, eliberate de minister. Transportatorii
aerieni străini pot efectua transporturi publice în spaţiul aerian naţional în conformitate cu
drepturile de trafic acordate de minister sau în condiţiile stabilite prin tratatele internaţionale la
care România este parte (art.50 Cod aerian).
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
53
Transportul aerian internaţional este reglementat în prezent prin Convenţia pentru
unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internaţional, adoptată la Montreal,
1999, ratificată de România prin O.G.nr.107/2000, aprobată prin Legea nr. 14/2001.
Convenţia se aplică transporturilor transporturilor internaţionale aeriene de persoane,
bagaje sau mărfuri. Transportul internaţional este definit de Convenţie ca orice transport în care,
conform acordului dintre părţi, puctul de plecare şi punctul de destinaţie, indiferent dacă există
sau nu o întrerupere a transportului sau o transbordare, sunt fixate fie pe teritoriul a două state
părţi, fie pe teritoriul unui singur stat parte, în cazul în care există o escală stabilită pe teritoriul
altui stat, chiar dacă acel stat nu este un stat parte.
Convenţia se aplică şi transporturilor efectuate de mai mulţi transportatori succesivi, dacă
este considerat de părţi ca o singură operaţiune, indiferent dacă a fost convenit sub forma unui
singur contract sau a unor serii de contracte, şi dacă acesta nu-şi pierde caracterul internaţional.
De asemenea, cu anumite rezerve, Convenţia se aplică şi transporturilor combinate, respectiv
acelor transporturi efectuate parţial pe calea aerului şi parţial terestru.
14.2.Contractul de transport aerian de mărfuri
În transportul aerian de mărfuri, documentul de transport poate fi scrisoarea de transport
aerian sau chitanţa de primire a mărfii, dacă se utilizează mijloace speciale de înregistrare a
informaţiilor referitoare la transportul ce urmează a se efectua.
În mod obligatoriu în documentul de transport se vor face următoarele menţiuni:
- indicarea puctelor de plecare şi de destinaţie;
- dacă punctele de plecare şi de destinaţie sunt situate pe teritoriul unui singur stat parte şi
dacă unul sau mai multe puncte de escală sunt situate pe teritoriul unui alt stat, indicarea
a cel puţin unuia dintre aceate puncte de escală;
- indicarea greutăţii mărfii. Dacă este necesar pentru îndeplinirea formalităţilor cerute de
autorităţile vamale, de poliţie sau de alte autorităţi publice similare, expeditorului i se
poate solicita să prezinte un document care să indice natura mărfii.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
54
Scrisoarea de transport aerian este întocmită de către expeditor în trei exemplare
originale. La cererea expeditorului, scrisoarea de transport poate fi întocmită şi de transportator,
în numele acestuia.
Primul exemplar poartă menţiunea „pentru transportator” şi este semnat de expeditor. Al
doilea exemplar poartă menţiunea „pentru destinatar” şi este semnat de expeditor şi destinatar. Al
treilea exemplar este semnat de transportator şi este înmânat de acesta expeditorului, după
acceptarea mărfii.
Răspunderea pentru exactitatea şi corectitudinea indicaţiilor din documentele de transport
incumbă expeditorului. Transportatorul va răspunde doar pentru datele înscrise de el sau în
numele lui în chitanţa de primire sau în datele înregistrate electronic.
Scrisoarea de transport aerian sau chitanţa de primire a mărfii constituie, până la proba
contrară, dovada încheierii contractului, a acceptării mărfii şi a îndeplinirii condiţiilor de
transport menţionate în acesta.
Dreptul de dispoziţie asupra mărfii aparţine expeditorului, cu condiţia îndeplinirii tuturor
obligaţiilor ce-i revin în baza contractului de transport, acesta având următoarele posibilităţi:
- să retragă marfa de la aeroportul de plecare sau de destinaţie;
- să reţină marfa pe parcursul transportului la orice aterizare;
- să schimbe destinatarul stabilit iniţial;
- să solicite returnarea mărfii la aeroportul de plecare.
În exercitarea acestui drept, expeditorul nu trebuie să aducă prejudicii transportatorului
sau altor expeditori şi are obligaţia să-l dezdăuneze pe transportator pentru orice cheltuieli ce
decurg din executarea indicaţiilor primite.
În vederea executării instrucţiunilor date de expeditor, transportatorul are obligaţia de a
solicita efectuarea menţiunilor corespunzătoare pe documentul de transport, în caz contrar fiind
răspunzător de orice pagubă cauzată altor persoane.
Dreptul de dispoziţie asupra mărfii al expeditorului încetează în momentul ajungerii
mărfii la destinaţie, dacă destinatarul socicită livrarea mărfurilor şi achită cheltuielile datorate.
Înainte de livrarea mărfurilor, expeditorul are obligaţia de a furniza informaţiile şi documentele
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
55
necesare îndeplinirii formalităţilor cerute de autorităţile vamale, de poliţie sau de alte autorităţi
publice, fiind răspunzător faţă de transportator pentru toate daunele care pot surveni datorită
lipsei sau insuficienţei acestora, cu excepţia cazului în care dauna este din culpa
transportatorului, mandatarilor sau prepuşilor săi.
Dacă destinatarul refuză marfa sau nu poate fi contactat, expeditorul îşi reia dreptul de
dispoziţie asupra mărfii.
14.3.Răspunderea operatorului de transport aerian
Transportatorul aerian răspunde pentru:
1. Dauna cauzată prin distrugerea, pierderea sau deteriorarea mărfii, cu condiţia ca
evenimentul care a acuzat dauna să se fi produs în timpul transportului aerian.
Ce se înţelege prin pagubă produsă în timpul transportului aerian?
Răspunderea transportatorului aerian include perioada în care mărfurile se află în grija sa
şi nu se extinde asupra transportului terestru, maritim sau pe căi navigabile interioare, efectuat în
afara unui aeroport. Totuşi, dacă un astfel de transport se realizează în scopul executării unui
contract de transport aerian, există prezumţia că paguba este rezultatul unui evenimet ce a avut
loc în timpul transportului aerian. De asemenea, în situaţia în care fără consimţământul
expeditorului, transportatorul aerian, utilizează pentru a efectua o parte sau întregul transport, alt
mijloc de transport, întregul transport este considerat ca fiind inclus în transportul aerian.
2. Dauna survenită datorită întârzierii în livrarea mărfurilor dacă nu dovedeşte că el,
prepuşii sau mandatarii săi au luat toate măsurile pentru a evita dauna sau că le-a fost imposibil
să ia asemenea măsuri.
Exonerarea de răspundere
A.Cazuri generale
Transportatorul va fi exonerat de răspundere dacă dovedeşte că dauna a fost provocată
sau favorizată de neglijenţa sau de altă acţiune greşită sau omisiune a persoanei care reclamă
despăgubirea ori a persoanei de la care derivă drepturile acesteia.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
56
B.Cazuri speciale
Transportatorul va fi exonerat de răspundere dacă dovedeşte că distrugerea, pierderea sau
deteriorarea mărfii s-a datorat:
- unui defect al mărfii, calităţii sau viciului acesteia;
- ambalării necorespunzătoare a mărfii, efectuată de o altă persoană decât transportatorul,
prepuşii sau mandatarii acestuia;
- unei stări de război sau conflict armat;
- unei acţiuni a autorităţii publice realizate în legătură cu intrarea, ieşirea sau tranzitul
mărfii.
Evaluarea despăgubirii datorate de transportatorul aerian
Convenţia limitează răspunderea transportatorului la suma de 17 DST pe kilogram de
marfă. Această limită se aplică indiferent dacă paguba a rezultat din distrugerea, pierderea,
deteriorarea sau întârzierea în livrarea mărfurilor.
Limita cuantumului despăgubirilor datorate poate fi depăşită în următoarele situaţii:
- dacă expeditorul a făcut o declaraţie specială privind interesul în livrarea la destinaţie şi a
plătit o sumă suplimentară, dacă este necesar
- dacă dauna este rezultatul unei acţiuni sau omisiuni a transportatorului, prepuşilor sau
mandatarilor acestuia, dacă au acţionat în cadrul atribuţiilor de serviciu, făcută cu intenţia
de a provoca o daună sau din imprudenţă, precum şi în cunoştinţă de cauză că ar putea
rezulta o daună.
Limitele stabilite de Convenţie pot fi depăşite prin clauze corespunzătoare inserate în
contractul de transport, însă, în nici un caz nu sunt permise clauze care tind să-l exonereze de
răspundere pe transportator sau să stabilească o limită inferioară (nulitatea).
Acţiunile împotriva transportatorului aerian
Litigiile izvorâte din executarea contractului de transport aerian pot fi soluţionate pe cale
judiciră sau prin arbitraj.
Dreptul transporturilor-note de curs Lector univ.dr.Adina Laura Pandele
57
Introducerea unei acţiuni este condiţionată, de regulă, de existenţa unei reclamaţii
prealabile, formulate în scris şi remisă sau expediată în termenul prevăzut de Convenţie. În caz
de deteriorare a mărfii, reclamaţia trebuie adresată imediat după descoperirea deteriorării sau în
cel mult 14 zile de la primirea mărfii, iar pentru întârziere cel mai târziu în termen de 21 de zile
de la data predării mărfurilor transportatorului. În cazul în care reclamaţia nu a fost făcută în
aceste termene, nici o acţiune nu mai poate fi introdusă împotriva transportatorului, exceptând
situaţia în care ar fi vorba de frauda transportatorului. În cazul în care marfa a fost primită de
către destinatar, fără ca acesta să facă vreo reclamaţie, se prezumă până la proba contrară că
acestea au fost predate în stare bună, în conformitate cu indicaţiile din documentul de transport.
Acţiunea se poate introduce, la alegerea reclamantului, la instanţa sau la tribunalul
arbitral de la domiciliul transportatorului sau la locul sediului său principal de afaceri ori de la
locul sediului său de afaceri unde s-a încheiat contractul sau de la locul de destinaţie, procedura
urmând a fi stabilită în conformitate cu legislaţia aplicată de tribunalul sesizat.
Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 2 ani de la data sosirii la destinaţie sau de la
data la care aeronava ar fi trebuit să sosească sau de la data încetării transportului (art.35 pct.1).
Recommended