View
64
Download
11
Category
Preview:
DESCRIPTION
acupunctura
Citation preview
ACUPUNCTURA ÎN MEDICINA GENERALĂ
În ultimele decenii, medicina tradţională chineză a luat o
amplă dezvoltare, completând medicina modernă, fără însă a o
substitui, bazându-se pe stimularea resurselor proprii ale
organismului de sanogenoza.
1. Scurt istoric
Începuturile acupuncturii sunt plasate în istoria mitică a
celor trei împăraţi legendari:
-Fu Xi (cca 2953-2838 î.e.n.) – i se atribuie elaborarea
conceptelor fundamentale ale Universului, Principiul Unic Qi, cu
cele două componente ale sale Yin si Yang, opuse ca sens, dar
complementare;
-Shen Nong (2900 – 2798 î.e.n.) – i se atribuie inventarea
„celor nouă ace de acupunctură”, rămase în uz până în zilele
noastre, el fiind în acelaşi timp fondatorul fitoterapiei
-Huang Dei (2797 – 2696 î.e.n.) – i se atribuie prima şi cea
mai celebră lucrare de acupunctură „Nei Jing Su Wen”, care este
scrisă sub forma unui dialog medical, în care împăratul întreabă,
iar medicii săi răspund;
1
-Lui Bian Que (cca 500 î.e.n.), un maestru în mânuirea
acelor, i se atribuie lucarea „Nan Jing”, al doilea tratat de
acupuncutură celebru scris înaintea erei noastre şi care a ajuns
până în zilele noastre. „Zhen Jiu Jia Yi Jing” (Tratatul clasic al
acupuncturii şi moxibustiei ) a fost scris de Wang Fu Mi (215-
282 e.n), iar “Mo Jing” (Clasicul pulsurilor) a fost scris de Wang
Shuhe (265-317), ambii capi de şcoală şi medici consultanţi ai
împăratului.
În anul 752 Wang Shao redactează o lucrare valoroasă
“Wai Tai Mi Yao” – Planşele esenţiale ale meridianelor şi
punctelor, în care sunt descrise separat cele 12 meridiane şi
punctele lor. O operă fundamentală supervizată de Colegiul
Medical Imperial a fost celebra „Statuie de bronz” însoţită de
lucrarea “Tong Ren Shu Xue Zhenjiu Tu Jing” (Manualul
ilustrat al punctelor de acupunctură şi moxibustie de pe omul de
bronz), elaborată în 1072 în vederea uniformizării şi păstrării
cunoştinţelor privind localizarea punctelor.
Între 1300 şi 1644 au apărut o serie de lucrări importante. În
timpul dinastiei Qing manciuriene (1644 – 1911), deşi au apărut
o serie de lucrări valoroase, se consideră că acupunctura a intrat
deja într-o perioadă de regres.
2
Pătrunderea medicinii occidentale în China a umbrit arta
acupuncturii timp de aproape două secole, deşi ea a continuat să
fie larg utilizată în straturile de jos ale Chinei colonializate.
1.1. Acupunctura în Europa
Deşi în China acupunctura se afla în declin, aceasta a fost
perioada în care ea a fost introdusă în Europa. În 1671, Harvieu
publică la Grenoble „Secretele medicinii chineze, constând în
cunoaşterea profundă a pulsurilor”, iar Ten Rhyne, medic
olandez, publică la Londra, în 1683, o dizertaţie interesantă
asupra acupuncturii.
Acupunctura este practicată în Franţa de medici celebri,
care publică asupra ei lucrări valoroase. Lucrări asemănătoare au
apărut şi în alte ţări, semnate de medici iluştrii: Italia, Rusia.
Părintele acupuncturii moderne trebuie considerat sinologul
francez G.S. de Morant. În 1929 apare lucrarea „Acupunctura în
China şi reflexoterapia modernă”. În 1939 el publică o lucrare
monumentală, intitulată „L’acupuncture chinoise”, rămasă timp
de aproape trei decenii lucrarea de referinţă pentru cei care au
abordat această problemă în Europa.
3
Acupunctura franceză a reprezentat principala sursă de
informaţie pentru celelalte ţări europene, inclusiv pentru
Romania.
1.2. Acupunctura în România
În România, termenul de acupunctură este pentru prima
oară menţionat în 1934 de N. Vătămanu în volumul
„Reflexoterapia modernă”, apărut la Bucureşti.
În 1946, I. Bratu (1910-1965), cea mai prestigioasă figură a
acupuncturii româneşti, deschide prima practică de acupunctură
într-un serviciu medical privat. Bratu prezintă mai multe
comunicări şi lucrări, inclusiv la “Congrese Internaţionale de
Acupunctură”. Fiind cadru universitar, cu o personalitate
cunoscută în lumea medicală, în domeniul chirurgiei şi urologiei,
prezentările lui au avut un răsunet deosebit.
Datorită rigorii ştiinţifice demonstrate de cei trei pionieri ai
acupuncturii româneşti, I. Bratu, N. N. Gheorghiu şi Cristea
Dragomirescu, în 1958, Consiliul Medical al Ministerului
Sănătăţii din România recunoaşte acupunctura ca o metodă
oficială de tratament. Este prima acceptare oficială a
acupuncturii în Europa.
4
Primul Centru experimental de Acupunctură este înfiinţat în
1958 în cadrul Policlinicii Colţea de către N. N. Gheorghiu şi
Cristea Dragomirescu. Ulterior, centre de acupunctură au luat
fiinţă şi la Cluj, Călan, Galaţi, Bucureşti, Bistriţa, Herculane,
Iaşi, Techirghiol, Focşani, Timişoara.
În 1959, în cadrul Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale
este organizat primul Cerc de Acupunctură, care a devenit în
1972 Secţie de Acupunctură, iar în 1990 Societatea Română de
Acupunctură.
În 1974 este organizat primul Congres Român de
Acupunctură, la Bucureşti, la care au participat 70 de medici.
Următoarele congrese au mai fost organizate la Botoşani (1980),
Techirghiol (1982), Iaşi (1984). În 1987 a avut loc cel de al V-
lea Congres Internaţional de Acupunctură, care s-a bucurat de o
largă participare, din ţară şi din străinătate - peste 500 medici. Al
VI-lea Congres Internaţional de Acupunctură s-a desfăşurat la
Bucureşti la 1-2 Noiembrie 1991. De atunci, Congresul are loc
cu regularitate, în fiecare an.
În 1990 Ministerul Sănătăţii a inclus acupunctura printre
„competenţele medicale”, titul obţinut de medici din diferite
specialităţi, care au absolvit cele 3 cicluri de învăţământ de
acupunctură precum şi examenele finale. Programul de
5
învăţământ al Şcolii Române de Acupunctură este considerat ca
unul dintre cele mai bune din Europa.
O personalitate marcantă a acupuncturii romîneşti este dl.
C. Ionescu-Târgovişte, care, prin activitatea şi lucrările
publicate, a contribuit esenţial la introducerea şi consolidarea
acupuncturii în lumea medicală din România.
2. Meridianele
Medicina tradiţională susţine că energia Qi străbate corpul
uman prin meridiane. Cărţile tradiţionale descriu un număr de 12
meridiane obişnuite şi 8 meridiane extraordinare. Legătura între
meridiane se face prin vasele colaterale. Cercetările moderne au
infirmat multe din vechile teorii despre meridiane şi au reluevat
legăturile strânse cu nervii si vasele sanguine.
Fiecare meridian corespunde unui organ sau funcţii.
Conform tradiţiei, energia străbate pe parcursul a 24 de ore toate
cele 12 meridiane pe rând, rămânând 2 ore la nivelul fiecărui
meridian. Meridianele sunt şi ele Yin sau Yang. Cele Yin sunt
dispuse pe partea vertebrală a corpului şi pe faţa internă a
membrelor. Meridianele Yang sunt dispuse pe partea dorsală a
corpului şi pe faţa laterală a membrelor.
6
Bolile se pot manifesta prin simptome care apar la nivelul
pielii, acesta putând furniza suficiente date despre tulburările
interne.
Acupunctura, din acest punct de vedere, reprezintă o
metodă de diagnostic a bolii prin intermediul învelişului cutanat,
care a ajuns la un înalt grad de specializare. O boală poate
interesa mai multe puncte ce sunt dispuse pe meridiane şi care
sunt specifice unui anume organ sau boli.
După anticii chinezi, energia Qi parcurge meridianele în
flux constant, starea de sănătate depinde de libera circulaţie a
acestei energii. Blocarea energiei Qi determină un exces de
energie într-o parte şi un deficit în altă parte a corpului, ducând
la apariţia bolii.
În medicina tradiţională, organele, meridianele, bolile,
energia vitală sunt clasificate în două mari grupe, în funcţie de
cele două forţe fundamentale ale existenţei, Yang şi Yin. Dacă
energia malignă pătrunde în organele Yang, energia lor nu va
circula normal, va stagna, apărând un exces de Yang. Această
situaţie se va reflecta asupra organelor Yin, care vor fi
dezechilibrate, iar energia Yin se va acumula în exces.
Cele 12 meridiane le corespund 12 organe sau funcţii:
-plămân;
7
-intestin gros;
-stomac;
-pancreas;
-inimă;
-intestin subţire;
-vezică;
-rinichi;
-circulaţie-sex;
-triplu încălzitor;
-vezica biliară;
-ficatul.
Deşi organismele sunt constituite din mai multe entităţi
decât cele 12 meridiane, medicina tradiţională consideră că toate
părţile corpului sunt controlate de una din ele. Aceste 12 organe
sunt considerate de medicina tradiţională ca şi primare, iar
celelalte componente ca şi secundare omiterea de către medicina
tradiţională a creierului şi a măduvei spinării sau a unui meridian
care să reprezinte sistemul nervos reprezintă „Călcâiul lui
Achile” pentru adversarii medicinei tradiţionale.
Fiecare meridian este dispus bilateral chiar şi pentru
organele singulare.
8
Distribuţia lor topografică la nivelul corpului este
următoarea:
a). Cele 3 meridiane Yin superioare pleacă de la torace spre
degetele mâinilor, trecând pe la faţă internă a membrului
superior. Dispoziţia lor din afară spre înterior este: meridianul
plămânului, circulaţie-sex, inimă;
b). Cele 3 meridiane Yang superioare pleacă de la nivelul
degetelor membrelor superioare şi se termină la nivelul capului.
Ele parcurg faţa externă a membrelor, după următoarea
dispoziţie din exterior spre interior: intestin gros, triplu
încălzitor, intestinul subţire;
c). Cele 3 meridiane Yang inferioare debutează la nivelul capului
şi parcurge trunchiul şi faţa externă a membrelor inferioare,
terminându-se la nivelul degetelor. Dispoziţia lor din exterior
spre interior este următoarea: vezica urinară, vezica biliară,
stomacul;
d). Meridianele Yin inferioare pornesc de la nivelul degetelor
picioarelor şi ajung la nivelul toracelui. Parcurg faţa intenă a
membrului inferior după următoarea dispziţie de la exterior la
interior: rinichi, ficat, pancreas.
Când organul primar al meridianului este în suferinţa acesta
devine sensibil la presiunea digitală. suferinţa unui organ
9
secundar determină aceleaşi simptome în meridianul principal
căruia îi este asociat. Spre exemplu daca bolnavul are o colică
biliară, meridianul veziculei biliare este sensibil pe porţiunea
craniană şi gambieră a traiectului. În puseele de hipertensiune
arterială meridianul vezicii urinare este tumefiat şi sensibil pe
traiectul său cranian. În concepţia medicilor antici, vezica
urinară îndeplinea funcţia rinichiului. În unele afecţiuni alergice
sau urticarie se observă apariţia unor linii eritematoase ce
corespundeau meridianului veziculei biliare la nivelul traiectului
său gambiar. În timpul tratamentului pacientul simte o senzaţie
particulară ce se propagă în lungul meridianului, care este mult
mai pronunţată dacă meridianul este bolnav. Dispoziţia
meridianelor poate fi explicată prin legile funadamentale ale
embriologiei şi anatomiei comparate care stabilesc că filogeneza
repetă ontogeneza.
2.1. Funcţiile meridianelor
Meridianele asigură circulaţia energiei şi sângelui, căldura
şi nutriţia ţesăturilor, menţinerea intactă a structurilor, precum şi
sinergia funcţiilor organismului.
În condiţii patologice, meridianele sunt responsabile de
îmbolnăvirea şi de evoluţia bolii în organism. După teoriile
10
tradiţionale, energia vitală şi sângele circulă prin mediane într-o
anumită ordine, de unde decurg apoi relaţiile şi legile ce
guverneză, etiopatogeneza în medicina chineză.
Ordinea circulaţiei în cele 12 meridiane principale este
următoarea:
Meridianul plămânului→ Meridianul intestinului gros→
Meridianul stomacului→ Meridianul splinei→ Meridianul
inimii→ Meridianul intestinului subţire→ Meridianul vezicii
urinare→ Meridianul rinichi→ Meridianul vase-sex→
Meridianul triplu încălzitor→ Meridianul veziculă biliară→
Meridianul ficat.
Pe lângă cele 12 meridiane principale, s-au descris 8
meridiane extraordiane, 15 colaterale sau „LO”, 12 meridiane
distincte şi 12 meridionale tendino-musculare.
Cercetările moderne de neuro-anatomie şi de neuro-
fiziologie au redus din importanţa ce s-a acordat în trecut acestui
complicat sistem de meridiane. Cercetările au demonstrat că
meridianele sunt în strânsă relaţie cu sistemul nervos şi vasele
sanguine, care la rândul lor posedă o bogată inervaţie
perivasculară. În timpul tratamentului cu acupunctură s-a
identificat creşterea unui mare număr de substanţe cu rol neuro-
transmiţători care influenţează fenomenele de excitaţie şi
11
inhibiţie postsimpatică: acetilcolina, adrenalina, nonadrenalina,
dopamina, serotonina, histamina, acidul gama aminobutiric,
glicina, acidul glutamic, ergothriamina, endorfina, substanţa P,
V.I.P. (vasoactiv-intestinal-peptid).
2.2. Simptome ale meridianelor în caz de boală
a. meridianul plamânului prezintă următoarele simptome:
dispnee, hemoptizie, durere ce iradiază în lungul meridianului,
plenitudine toracică, dureri în gât, dureri ale umărului şi spatelui.
b. afectarea meridionalului intestinului gros generează
următoarele simptome:dureri abdominale, diaree, borborisme,
constipaţie, disenterie, dureri în gât, nevralgie dentară, epitaxis,
dureri în lungul meridianului.
c. meridianul stomacului prezintă următoarele
simptome:distensie abdominală, borborosime, gastralgii, edeme,
vomă, paralizie facială, epistaxis, durere în torace şi genunchi,
boli febrile, manie.
d. meridianul splină-pancreas manifestă prin: dureri şi
amorţeli ale limbii, dureri gastrice, vomă, icter, distenie
abdominală.
12
e. meridianul inimii prezintă în condiţii de afectare următoarele
simptome: dureri precordiale şi în hipocondrul icter, uscăciunea
gâtului, dureri în lungul meridianului.
f. meridianul intestinului subţire în suferinţă prezintă: dureri în
abdomenul inferior, icter, dureri în gât, afecţiuni ale feţei,
surditate.
g. meridianul vezicii urinare prezintă retenţie de urină,
enurezis, manie, cefalee, afecţiuni oculare, dureri în lungul
meridianului.
h. simptomele meridianului rinichiului sunt: hemoptizie,
dispnee, uscăciune a limbii, dureri în gât, lumbago, edeme,
constipaţie, diaree, atrofie musculară a extremităţilor.
i. meridianul vase-sex prezintă următoarele simptome: angină
pectorală, palpitaţii, iritabilitate, manie, spasm, contracturi ale
membrului superior.
j. meridianul triplu încălzitor sau parasimpatic prezintă în
îmbolnăviri următoarele simptome: distensie abdominală, edem,
enurezis, ameţeli, disfagie, dureri retroauriculare ale umărului,
cotului.
k. meridianul vezicii biliare prezintă: gust amar matinal,
cefalee, malarie, dureri maxilare, surditate, ameţeli, acufene.
13
l. îmbolnăvirea meridianului ficatului se manifestă prin: dureri
toracice, lombare, vomă, enurezis, retenţie de urină, hernie,
dureri în etalajul abdominal superior.
Meridianele extraordinare în număr de 8, nu aparţin unor
organe, ele îndeplinesc rol derivator pentru surplusul de energie
din meridianele principale:
a. Du Mai sau vasul guvernator prezntă următoarele
simptome: tremurături, convulsii, apoplexie, epilepsie, mania,
afazie, cefalee, lăcrimare, lumbago, dureri ale membrelor,
genunchilor, rigiditatea gâtului, stări febrile, disfagia, nevralgie
dentară, tetanie.
b. ren Mai sau vasul de concepţie prezintă următoarele
simptome: disenterie, hemoroizi, malarie, tuse, hemoptzie,
nevralgie dentară, disurie, dureri epigastrice şi abdominale,
lumbago, vomă, sughiţ, mastodiene, metroragie etc.
c. chang Mai sau vasul vitalităţii are următoarele indicaţii:
dureri şi balonări în epigastru, pleurită, vomă, indigestie,
borborisme, diaree, dureri periombilicale, malarie, afecţiuni
ginecologice şi renale, recoragii.
d. Dai Mai sau meridianul centurii are următoarele indicaţii:
febră, meteorism, lombalgii, paralizii după apolexie, cefalee,
redoarea gâtului, vertiji, surditate, prurit, etc.
14
e. Yangchiao Mai sau meridianul accelerator al Yangului are
următoarele indicaţii: insomnie, cefalee, artralgii, dorsalgii,
fotofobie, nevralgie supraorbitală, paralizie ale membrului
superior şi inferior, spasm, declanşarea lactaţiei, surditate,
epistaxis, epilepsie, edeme generalizate, etc.
f. Yinchiao Mai sau meridianul accelerator al Yinului are
indicaţiile: somnolenţă, atrofie musculară, dureri veziculare,
melenă, borborisme, vomă, regurgitaţii, diaree, constipaţie,
isterie, icter, etc.
g. Yangwei Mai sau meridianul moderator al Yangului are
următoarele indicaţii: febră, frisoane, artralgii, cefalee,
cervicalgii, nevralgie supraorbitară, dorsalgii, coxalgii, tetanus,
dureri calcaneene, ale genunchilor, transpiraţii nocturne.
h. Yinwei Mai sau vasul moderator al Yin-ului are
următoarele indicaţii: epigastralgii, preoordialgii, distensie
toracică, diaree, borborisme, hidrocel, regurgitaţie, pleurezie,
malarie, etc.
3. Punctele de acupunctură
După localizare sunt descrise 2 tipuri de puncte: situate pe
meridiane şi puncte înafara medianelor. Punctele de pe
meridiane sunt cele mai importante atât prin număr, cât şi prin
15
efectele pe care le generează. Punctele situate înafara
meridianelor sunt reprezentate de punctele extraordinare,
punctele „A Shi” (centrul durerii), punctele din microsistemele
de acupunctură: auriculoterapie, acupunctura feţei, mâinilor,
picioarelor.
Punctul este elementul periferic al unui complex arc reflex
cu caracter sanogenetic. Stimularea unui punct permite acţiunea
medicului asupra unei zone situate la distanţă, care nu se află în
relaţie directă vizibilă cu regiunea unde se aplică tratamentul.
Mărimea punctelor variază în funcţie de localizare, de la
câţiva milimetri, cât au punctele auriculare, şi până la câţiva
centimetri, cât au punctele din regiunea sacrală.
La palpare punctul poate da senzaţia unei depresiuni sau
dimpotrivă a unor nodozităţi de mărimi variabile. Uneori
punctele sunt vizibile sub forma unei cupole, papule, eritem sau
o mică depresiune.
Punctele sunt sensibile la palpare sau dureroase spontan.
Durerea este profundă, acută, surdă, localizată. În 1963, Nibozet
evidenţiază scăderea rezistenţei electrice sau impedenţei la
nivelul punctului. Înţeparea punctelor este urmată de o senzaţie
particulară, ce se propagă în lungul meridianelor, asemănătoare
curentului electric.
16
Punctele devin sensibile în condiţii de boală, aceleaşi pentru
o boală dată, sensibilitate care dispare odată cu amendarea
afecţiunii care a produs-o. Au acţiune la distanţă asupra
organelor interne sau a unui segment corporal de obicei durabilă
şi intensă. Cercetările de fiziologie au demonstrat că un organ
bolnav răspunde la excitaţii slabe, precum sunt cele provocate de
un ac de acupunctură, dar care acţionând asupra unui organ
sănătos rămân fără răspuns. Acţiunea locală este mai puţin
spectaculară şi mai puţin durabilă şi se adresează oaselor,
muşchilor şi nervilor.
Punctele au acţiune certă asupra tulburărilor funcţionale şi
indirect, prin acestea, asupra stărilor lezionale, acţiune care,
uneori, poate fi deosebit de importantă.
3.1. Localizarea punctelor
Succesul unui tratament prin acupunctură depinde în cea
mai mare parte de localizare precisă a punctelor. Pentru
determinarea punctelor active, decisivă este întotdeauna
constatarea sensibilităţii la pipăit. Deci, palaparea ne sugerează
cu siguranţă punctele ce sunt reacţionate într-un caz dat. Din
acest motiv, indicaţiile terapeutice date pentru fiecare punct au
numai o valoare relativă. De cele mai multe ori, dintr-o formulă
17
de puncte specifică unui organ rar sunt folosite toate, aceasta
deprizând de gradul de îmbolnăvire. Ca urmare, în acupunctură
nu există un punct absolut sigur pentru o boală anumită.
Diversele formule terapeutice trebuie privite ca nişte
recomandări ce lasă deschise şi alte posibilităţi.
Localizarea punctelor la suprafaţa corpului se face bazându-
se pe un sistem de măsură ce are ca şi unitate „cun-ul”, a cărui
dimensiune este furnizată de bolnav. Pentru localizarea precisă
se iau în consideraţie repere anatomice care vor fi precizate la
descrierea punctelor.
În ceea ce priveşte profunzimea punctelor sau adâncimea
înţepării, există diferenţe considerabile de la individ şi de la
regiune la regiune. În partea superioară a corpului şi acolo unde
pielea este aproape de os, punctul este superficial.
La persoanele obeze punctele sunt mai profunde decât la
cele slabe. La intelectuali punctele sunt mai superficiale decât la
muncitorii manuali. Cu cât boala este mai veche cu atât
înţepaătura va fi mai profundă.
3.2. Repere anatomice pentru localizarea punctelor
Reperele anatomice utilizate sunt: proeminenţe sau
depresiuni osoase, articulaţii, tendoane, muşchi, inserţia capilară,
18
marginea nasului, ombilicul, ochii, vertebrele, gura. Vertebrele
constitue repere importante în acupunctură. Prima vertebră
proeminentă la baza gâtului este a 7-a cervicală. La nivelul
unghiului supero-intern al omoplatului se află discul
intervertebral D2, D3. La nivelul unghiului inferior al
omoplatului se află discul intervertebral D7, D8. La nivelul
ombilicului se află discul intervertebral L2, L3. La nivelul
crestei iliace superioare se află a 4-a vertebră lombară.
Distanţele dintre puncte şi repere se măsoară cu unitatea
mai sus-amintită, numită „cun”.
a. Stabilirea unităţii de masură "cun" în funcţie de
mărimea degetelor
Aceasta metodă constă în localizarea punctelor luând ca etalon
degetele. Dacă talia pacientului este apropiată de cea a
acupuncturistului(-tei), acesta/aceasta va putea efectua
masurătorile cu propriile degete.
Metodele folosite pentru măsurare sunt urmatoarele:
Pentru a stabili un "cun" se măsoară distanţa dintre
cele două pliuri de flexiune ale degetului mijlociu;
Se măsoară laţimea primei falange de de la degetul
mare care echivalează cu un "cun";
19
Se ia în considerare suma laţimilor celor patru degete
de la mână, la nivelul celei de-a doua falange care
reprezintă 3 "cun". Altfel spus, laţimea unei palme = 3
"cun".
Fig. nr. 1 Stabilirea unităţii de masură "cun" în funcţie de
mărimea degetelor
b. Unităţii de măsură proporţionale
20
Unitatea de măsură proporţională se stabileşte prin
împărtirea în lungime sau lăţimea a unei anumite părţi a corpului
într-un număr determinat de părţi egale. Fiecare parte reprezintă
o unitate proporţională de
masură numită "cun" (se
citeste "tzun"). Cun-ul este
diferit de la o persoană la
alta, în funcţie de înalţime
şi constituţie. El poate fi
usor diferit chiar la aceeaşi
persoană, funcţie de partea
corpului care este
măsurată.
Fiecare punct de
acupunctură este localizat
după lungimea în "cun"
astfel obţinută, a
segmentului dintre punct şi alt reper de acupunctură. De
exemplu, pe antebraţ, distanţa între plica (cuta) cotului şi cea a
încheieturii mâinii măsoară 12 cun. Punctul Neiguan (Pe6) se
afla pe partea internă a antebraţului la 2 cun deasupra mijlocului
pliului de flexiune.
21
Fig. nr. 2 Stabilirea unităţii de masură "cun"cu ajutorul
unităţilor proporţionale
Mai jos vom enumera câteva dintre cele mai importante
măsuri proporţionale Aceasta metodă permite o localizare
precisă. a punctelor. Ea poate fi aplicată atât la adulţi cât şi la
copii, indiferent de talie sau forme anatomice. Procedeul este cel
mai precis mod de determinare a majorităţii punctelor, simplu şi
folosit curent în practică.
Regiunea capului
- de la linia frontală a părului la ceea a cefei - 12 cun;
- de la linia frontală a părului la mijlocul sprâncenelor - 3
cun;
- de la linia frontală a părului de la ceafac la apofiza spinoasă
a vretebrei a VII-a - 3 cun;
- între linia părului celor două regiuni temporale - 9 cun
22
Fig. nr. 3 Determinare majorităţii punctelor în zona capului
Regiunea toraco-abdominală
- distanţa între cele doua mameloane - 8 cun;
- de la extremitatea inferioară a sternului la ombilic - 8 cun;
- de la ombilic la marginea superioară a simfizei pubiene - 5
cun;
de la axilă la coasta XI (pe lateralul cosului pieptului) - 12
cun;
Regiunea lombo-dorsală
- de la marginea internă a omoplatului la linia mediană a
spatelui - 3 cun
Membrele superioare
- extremitatea exterioară a pliului axilar la pliul coptului - 9
cun;
23
- de la pliul de flexiune al cotului la cel al incheieturii mâinii
- 12 cun;
Membrele inferioare
- de la marele trochanter la mijlocul rotulei - 19 cun;
- din centrul rotulei la vârful maleolei externe - 16 cun;
- de la marginea superioară a simfizei pubiene la marginea
superioară a condilului intern al femurului - 18 cun;
- de la marginea inferioară a condilului intern al tibiei la
vârful maleolei interne - 15 cun.
4. Legile acupuncturii
Meridianele de care uzează medicina tradiţională nu sunt
izolate, iar funcţionalitatea lor este dependentă şi
intercondiţională. După cum medicina modernă există, în urma
unei acţiuni terapeutice, efecte indirecte secundare, tot aşa într-
un tratament prin acupunctură trebuie să se ţină cont de
eventualele efecte secundare. De asemenea, în stări de
hiperexcitabilitate, boli acute etc, nu se tratează niciodată direct
meridianul afectat, ci indirect, prin alte meridiane, cu care cel
afectat este în relaţie, conform legilor traiţionale ale medicinei
chineze. Aceste legi reflectă conexiunile şi raporturile dintre
meridiane şi diferite organe.
24
Ele păstrează încă denumirile lor exotice si anume:
legea mamă-fiu;
legea soţ-soţie
legea miezul zilei-miezul nopţii;
legea celor cinci elemente
a. Legea mamă-fiu, conform textelor antice, sună astfel:
dacă un meridian este gol, tonifică mama, iar dacă este plin
dispersează fiul.
Pentru a putea aplica această lege este necesar să se
cunoască ordinea circulaţiei energiei prin meridiane şi anume a
celui care primeşte primul energia şi meridianului căruia i se
transmite energia. Meridianul care transmite energia este
„mama” iar cel care primeşte energia este „fiul”. Energia
circulă de la plămân la intestinul gros, apoi la stomac, apoi prin
pancreas, cord etc. Dacă luăm de exemplu meridianul
intestinului gros acesta poate funcţiona fie ca mamă, fie ca şi fiu,
în funcţie de meridianele care-l preced sau succed. Intestinul
gros este „mamă” pentru stomac şi „fiu” al plămânului. Dacă se
tonifică „mama” fiul va primi un exces de energie, deci va fi
tonificat. Concomitent va fi tonificat şi meridianul care precede
„mama”, în cazul nostru plămânul. Dacă un meridian mamă este
dispersat vom obţine: sedarea fiului şi a meridianului precedent.
25
b. Legea soţ-soţie : cărţile tradiţionale speifică
următoarele: „soţ” puternic, „soţie” slabă înseamnă-siguranţă,
„soţ” slab, „soţie” puternică înseamnă distrugere.
Pentru a înţelege această lege trebuie cunoscută relaţia
dintre meridiane şi pulsurile chineze. Acestea sunt în număr de
şase pentru fiecare mână, 3 superficiale şi 3 profunde. Pulsurile
de la mâna stângă sunt Yang, cele de la mâna dreaptă sunt Yin.
Organele dispuse la nivelul pulsurilor stângi sunt considerate ca
„soţ” şi sunt împerecheate cu cele din dreapta, care reprezintă
meridianele cu funcţia de „soţie”. Interelaţiile dintre ele sunt
următoarele:
Tabelul nr.1 Interelaţiile dintre „soţ”, „soţie”
Puls stâng=”soţ”=Yang
Puls drept=”soţie”=Yin
Intestin subţire
Intestin gros
Inimă
Plămân
Vezică biliară
26
Stomacul
Ficat
Splină-pancreas
Vezică
Triplu încălzitor
Rinichi
Circulaţie-sex
După cum se observă există relaţii între cord şi plămân, ca
şi în medicina modernă. Dacă plămânul care este soţia este
dominant va distruge inima, rezultând cordul pulmonar.
c. Legea miezul zilei-miezul nopţii are la bază relaţia
dintre organele care primesc fluxul energetic maxim în perioade
de timp, opuse diametral. Pentru o bună înţelegere este necesară
cunoaşterea ritmului circadian chinezesc. După acesta, vezica
biliară are activitate maximă la ora 24, iar la ora 12 are efectul
maxim inima. Plămânul are activitate maximă la ora 4
dimineaţa, iar organul opus este vezica urinară, care are
maximum de activitate la ora 16 după-masă.
27
După această lege, dacă se tonifică plămânul se obţine
dispersia vezicii urinare, care este organul opus corelat. Efectul
este maxim dacă se stimulează un organ Yin în perioada Yin, sau
un organ Yang în perioada Yang.
Fig.nr. 4 Legea miezul zilei-miezul nopţii
d. Legea celor cinci elemente: după concepţia tradiţională
chineză, lumea materială este constituită din următoarele 5
elemente: lemn, foc, pământ, metal, apă. Între aceste elemente
există legături de intercondiţionare, de permanentă mişcare şi
transformare. Se descriu două cicluri importante şi anume un
ciclu creativ şi unul distructiv. Ciclul creativ are ca urmare
creşterea energiei în următorul sens:
lemn→foc→pământ→metal→apă→lemn.
28
Ciclul distructiv are ca urmare sedarea elementului asupra
căruia acţionează.
Fig. Nr. 5 Legea celor 5 elemente
Aplicarea celor 5 elemente la fenomenele naturale, organele
şi funcţiile corpului omenesc, interpretarea fiziologiei şi funcţiile
corpului omenesc, la interpretarea fiziologiei şi patologiei umane
poate fi clasificată după modelul din tabelul anterior.
Această teorie ne permite să explicăm prin prisma
medicinei tradiţionale evoluţia, etiologia şi mecanismul
îmbolnăvirilor.
29
Legile mai sus menţionate împreună cu teoria Yin-Yang
formează elementele rudimentare de materialism şi dialectică,
care încearcă să explice natura lucrurilor şi fenomenelor pe baza
cunoştinţelor reduse lacare ajunsese China antică în momentul
fundamentării acupuncturii şi a ştiinţei medicale.
5. Etiologia şi patogeneza în medicina tradiţională
În medicina chineză, la baza concepţiei despre boală stă
ideea că organismul uman reprezintă o unitate. Orice modificare
a unei singure părţi prin factori interni sau externi duce la
deranjarea ordinei totale şi la ivirea simptomelor de boală în alte
secţiuni ale corpului. În concepţia orientală, boala este identică
cu aspectul simptomelor respective.
Cu privire la factorii provocatori de boală trebuie să ţinem
seama de câteva cauze nocive interioare şi exterioare.
Cauzele interioare de boală sunt: emoţiile, teama, bucuria,
mânia, excesul de gândire, mâhnirea, spaima. Acestea pătrund
direact în organe. Teama şi bucuria afectează inima, excesul de
gândire splina, mâhnirea plămânii, spaima rinichii.
Cauze exterioare de boală sunt: vântul, arşiţa, umezeala,
uscăciunea, frigul. Se crede că ele pătrund prin piele în
meridiane, iar de acolo în organe, unde provoacă tulburări
30
caracteristice. Frigul atacă mai întâi plămânii, vântul atacă
ficatul, umezeala atacă rinichii, arşiţa inima, umiditatea ţesutul şi
vasele sanguine.
Vântul produce cefalee, curbatură, febră, dureri, paralizie si
convulsii musculare.
Căldura produce febră, dureri, ameţeli, vărsături, diaree,
dispnee, paralizie.
Umiditatea produce guturai, febră, lombalgii, transpiraţii,
tumefieri articulare, diaree, inflamaţia căilor urinare.
Uscăciunea duce la secarea corpuli şi infundarea vaselor
sanguine (tromboza).
Frigul este cel mai important factor de boală. Procesul de
îmbolnăvire provocat de el se scurge în 6 faze.
- În primă fază frigul atacă aşa zisul Yang mare, ce
corespunde axei vezică urinară-intestin subţire. Produce
cefaee frontală şi occipitală, rigiditatea spatelui şi a
şoldului.
- În faza a doua ajunge la nivelul Yang lumină unde produce
febră, dureri oculare, uscăciune nazală, nelinişte.
- În faza a treia ajunge la micul Yang unde produce dureri de
coaste, piept, hipoacuzie. În aceste trei etape boala este
situată superficial.
31
- În faza a patra, boala pătrunde în profunzime, la nivelul
Yin-ului Mare unde produce plenitudine în abdomenul
superior şi uscăciune a gâtlejului.
- În faza a cincea, frigul ajunge în regiunea micului Yin, ce
corespunde axei energetice inimă-rinichi. Simptomele
produse sunt: sete intensă, uscăciunea limbii şi gurii.
- În etapa a şasea, frigul atinge regiunea Yin-ului foarte mic,
ce corespunde axei energetice ficat→circulaţie→sex. Ca
urmare, avem suferinţa ficatului organelor genitale,
manifestate prin umflarea abdomenului superior şi
atrofierea organelor genitale, boli alergice, urticarie.
6. Diagnosticul în acupunctură
În medicina tradiţională nu există o diagnoză a bolilor ca şi
în medicina modernă, ci mai mult o apreciere a manifestărilor
tipice şi a modului de reacţionare a bolnavilor, deci un
diagnostic al constituţiei bolnavului.
Unele simptome izolate sau grupe de simptome sunt
semnificative pentru diferite stări constituţionale. Astfel de
diagnostice se stabilesc după aspect ţinută, glas, calitatea
pulsului, palparea abdomenului şi spatelui etc. Diagnosticele
32
stabilite doar printr-o singură metodă trebuie considerate
criticabile; numai toate împreună redau un diagnostic corect.
Examenul bolnavului este identic cu cel din medicina
modernă, cu singura deosebire că rezultatele obţinute trebuie
interpretate prin prisma celor 8 reguli diagnostice.acestea sunt:
Yang;
Yin;
Plenitudine;
Vid;
Căldură;
Frig;
Exterior;
Interior.
Diagnosticul se face prin aceeaşi metodologie ca si în
medicina modernă: anamneză, inspecţie, ascultaţie, palpare, cu
unele amănunte ce sunt specifice medicinei chineze: examenul
pulsului, examenul abdomenului, palparea spatelui şi
meridianelor.
Anamneza urmăreşte chestionarea pacientului asupra
istoriei prezente, antecedente personale şi familiare, depistarea
simptomelor patologice. Acestea sunt: febră, transpiraţie,
apetitul, preferinţe alimentare, tranzitul intestinal, urina, greaţa,
33
voma, tusea, tulburări respitratorii, menstruaţia, hemoragiile,
durerea, sunete auriculare, parastezii, disconfort, somnul,
palpitaţiile, mişcări anormale ale extermităţilor, viaţa sexuală. În
plus, în medicina orientală au valoare diagnostică cele 5 tipuri de
senzaţii gustative, 5 secreţii sau cele 5 stări emoţionale:
Tabelul nr. 2 Valoarea diagnostică a celor 5 tipuri de senzaţii
gustative
Gust Secreţie Stări
emoţionale
Element
corespunzător
Organ
intern
Acru Lacrimi Mânie Lemn Ficat
Amar Transpiraţie Bucurie Foc Inimă
Dulce Salivă Nelinişte Pământ Splină
Picant Mucus Tristeţe Metal Plămân
Sărat Urină Frică Apă Rinichi
6.1. Diagnosticul prin auscultaţie
În timpul anamnezei medicul va fi atent asupra calităţii
vocii pacientului, a sunetelor respiratorii, a sunetelor respiratorii,
a prezenţei tuselor abdominale, stănutului, căscatului, delirului.
Diferite tipuri de sunete pot fi clasificate după teoria celor 5
elemente.34
La fel, calitatea vocii umane poate fi clasificată după legea celor
5 elemente, având valoare diagnostică după cum se poate
observa în tabelul de mai jos:
Tabelul nr. 3 Calitatea vocii umane clasificată după legea celor
5 elemente
Element Organ Voce Notă
muzicală
sau sunet
Notă
muzicală
orientală
Lemn Ficat Întrebătoare Mi Chio
Foc Inimă Râs Sol Chin
Pământ Splină
pancreas
Cântat Do Kung
Metal Plămân Plânset Re Shang
Apă Rinichi Urlet La Yii
Calitatea vocii umane depinde de următoarele caracteristici:
Tonalitatea sunetului;
Lungimea;
Amplitudine;
Frecvenţă;
Mecanism de producere.35
6.2 Diagnosticul prin inspecţie
Este a treia etapă importantă de diagnosticare şi se
realizează vizual urmărin următoarele aspecte: Starea de
dezvoltare şi nutriţie; aspectul pielii şi în special al feţei, care a
luat o amplă dezvoltare în şcoala japoneză de acupuntură,
aspectul celor 5 organe de simţ sau aşa numitelor organe
„înrădăcinate”;
ochii care corespund elementului lemn şi sunt controlaţi de
ficat
limba, care este controlată de inimă şi corespunde
elementului foc;
buzele, ce sunt controlate de splină-pancreas şi corespund
elementului metal;
nasul, care este controlat de plămân şi corespunde
elementului metal;
urechea, care este controlată de rinichi şi corespunde
elementului apă;
aspectul părului şi unghiilor;
aspectul şi culoarea produselor de excreţie.
În general, un individ bine dezvoltat şi nutrit, cu coloraţie
tegumentară normală poate fi categorist ca şi un tip Yang, iar un
36
individ slab, mic de statură, palid va fi întotdeauna Yin. În afara
acestori tipuri constituţionale, care au fost dezvoltate de
acupunctorii japonezi după simptomatologia prezentată de cele
şase axe energetice şi cele 12 meridiane principale. Astfel, se
descriu tipurile constituţionale: Yang exces, Yin deficit, Yang
lumină, Yang mare, Yang-ul mic, Yin-ul mare etc., tipul
constituţional plămâni, ficat, cord etc., care la rândul lor pot fi
tipuri constituţionale cu exces sau deficit de energie.
Culoarea tegumentului şi feţei are importanţă diagnostică
după cum urmează: verdele corespunde ficatului, roşu inimii,
galbenul splinei şi pancreasului, albul plămânului, negrul
rinichiului.
Examenul ochilor furnizează, de asemenea, date asupra
funcţionalităţii interne tot prin prisma celor cinci elemente.
Tabelul nr. 4 Funcţionalitatea internă prin prisma celor cinci
elemente
Element Organ Component
ocular
Culoare
Lemn Ficat Iris Verde
Pământ Splină Pleoape Galben
37
pancreas
Foc Inimă Cantul
ochiului
Roşu
Metal Plămân Sclera Alb
Apă Rinichi Pupilă Negru
Examenul limbii este foarte important doarece în medicina
orientală diferitele sale componente reflectă starea unor organe
interne. Vârful limbii corespunde inimii şi plămânului, centrul
corespunde splinei şi stomacului, rădăcina limbii rinichiului, iar
părţile laterale ficatului şi vezicii biliare.
Fig. Nr. 6 Examenul limbii
38
La nivelul acestor sectoare se urmăreşte calitatea mucosei
linguale, mişcările, igiena, turgorul, aspectul salivei.
Examenul buzelor, gurii, nasului, urechii furinizează
suficiente date diagnostice. În ultimele decenii, la nivelul
acestora s-au imaginat posibilităţi de tratament cu caracter
speculativ şi care sunt numite ca microsisteme de acupunctură.
Eficenţa terapeutică a acestor sisteme este incertă, dacă nu chiar
iluzorie. Rezultatele mai bune se obţin în acupunctura urechii,
dar acestea sunt mediocre şi de scurtă durată, comparativ cu
acupunctura tradiţională.
6.3 Diagnosticul prin palpare
În medicina orientală diagnosticul prin palpare are aspecte
care îi sunt specifice doar ei.
Aceste metode de diagnostic sunt următoarele:
Palparea pulsului sau diagnosticul pulsului
Palparea abdomenului;
Palparea spatelui;
Palparea meridianelor;
Palparea pulsului;
Palparea pulsului a fost considerată de medicina chineză ca
şi esenţială în diagnosticul energetic. Dezvoltarea medicinei
39
moderne şi rezultatele incerte şi contradictorii obţinute prin
această metodă au dus la abandonarea ei. Deşi mulţi acupunctori
se laudă că stăpânesc metoda şi că o folosesc în practica
cotidiană, cei ce practică acupunctura ştiinţifică se îndoiesc de
veridicitatea ei. în continuare voi descrie acestă metodă doar
pentru valoare istorică şi ca omagiu adus imaginaţiei bogate şi
creative a medicilor din antichitatea chineză.
Pulsurile chinezeşti se controlează astfel: medicul şi
pacientul stau în poziţia şezând faţă în faţă, antebraţele fii
orientate cu palmele în sus. Palparea se face în trei poziţii ale
arterei radiale, bilateral şi simultant la următoarele nivele: primul
deget la nivelul pliului dintre încheietura mâinii şi antebraţ, al
doilea deget la nivelul apofizei stiloide radiale şi a treia poziţie
imediat deasupra. La palpare superficială a asrterei se obţin date
despre organele Yang, iar la palparea prfundă despre organele
Yin. Palparea pulsurilor superficiale indică că boala se găseşte în
părţile exterioare ale corpului, iar dacă pulsul se află în
profunzime alterat, atunci boala este în interiorul organismului.
Felurile pulsului:
Medicina chineză descrie 24 feluri de pulsuri, dar le vom
prezenta succint numai pe cele mai importante:
40
Puls de suprafaţă: se află superficial, este palpabil deja la
o uşoară atingere cu degetul. Boala se desfăşoară în aceste
cazuri în organele Yang. Dacă pulsul este plin este cazul
boli Yang-plin; invers, dacă este gol este cazul bolii Yang-
gol.
Puls profund: este percetibil numai dacă se apasă puternic
pe arteră, semn că boala se află în interiorul corpului, într-
un organ Yin. El poate fi la rândul său plin, boală tip Yin-
plin, sau gol, boală tip Yin deficit.
Puls rapid: este acela care are mai mult de 4 pulsaţii la o
respiraţie completă. Apare în febră, inflamaţii, stări
emoţionale.
Puls lent: mai puţin de 4 pulsaţii la o respiraţie completă.
Se întâlneşte în senzaţii de frig, tulburări circulatorii,
periferice, boli grave etc.
Puls plin: este puternic, dur şi este specific pentru stări de
hiperemie, stază sanguină sau limfatică.
Puls gol este slab perceptabil şi reprezintă stări de epuizare
nervoasă, anemie etc.
Pulsul încordat se percepe ca o sârmă la pipăit şi se iveşte
în dureri, se mai numeşte şi pulsul durerii.
Pulsul netod: este tare la pipăit şi dă senzaţia unei bile.
41
Pulsul de sarcină: se află distal de poziţia a treia a
pulsului, unde în mod normal nu se percepe pulsaţia. În
sarcină este prezent şi foarte puternic.
6.4 Examenul abdomenului
Examenul abdomenului are particularităţi specifice
medicinei orientale. În medicina orientală simptomele
abdominale ale bolilor sunt foarte importante pentru diagnostic
şi tratament, celelalte simptome fiind secundare ca importanţă.
Primele noţiuni au fost descrise în Nei Ching, dar dezvoltarea
ulterioară a metodei a avut loc în Japonia în perioada şogunatului
Tokugawa.
Valoarea pentru diagnostic constă în aceea că modificările
abdomenului sunt mai stabile decât cele ale pulsurilor. În
condiţii normale, pielea are aspect lucios, nu este sensibilă la
palpare, are temperatura constantă, musculatura are tonus
constant, nu se sesizează pulsaţiile aortei.
Un tonus ridicat şi dureri la palpare sunt semnul unui exces
energetic. O piele groasă, pergamentoasă şi un ţesut păros
constitue semne de deficit energetic.
Dacă etajul abdomenului superior este proeminet, atunci
avem splină, pancreas, stomac în exces energetic. Dacă este
excavant, atunci avem deficit energetic la acest nivel.
42
Dacă etajul abdominal inferior este proeminet avem rinichi-
vezică urinară în exces, iar dacă abdomenul este excavat există
un deficit energeric rinichi-vezică urinară.
Pe lângă aceste modificări acupunctorul va căuta şi asa-
zisele puncte nodale:
Punctul inimii: se găseşte în unghiul epigastric sub forma
unei proemineţe sensibile la palpare şi care trădează
suferinţe cardiace organice.
Punctul ficatului: se găseşte în partea stângă a etajului
abdominal superior.
Punctul splină-pancreas: se află în porţiunea mediană a
etajului abdominal superior.
Punctul plămânului: se află în hipocondrul drept şi devine
sensibil în boli ale plămânilor.
Punctul rinichiului :se află în etajul abdominal inferior şi
dă senzaţia unei bile la palpare.
Punctele de diagnostic pe abdomen şi torace ce
corespund punctelor Mo permit recunoaşterea meridianului
perturbat.
Punctele pulsatorii :
- o pulsaţie aortică sesizată prin abdomen este întotdeauna un
semn de defict energetic cu componenţă nervoasă. Cu cât
43
pulsaţia este mai superficială cu atât starea de excitaţie este
mai mare.
- o pulsaţie profundă la nivelul epigastrului sesizabilă la
nivelul punctului J.M. 15 (reuniunea centrulor vitali) este
semn de deficit energetic al inimii.
- o pulsaţie sesizată în profunzime la nivelul punctului
J.M. 12 (reuniunea celor 6 organe cavitale) înseamnă deficit
energetic al splinei. Dacă pulsaţia este sensibilă superficial
este semn de deficit energetic al stomacului.
- o pulsaţie sesizată la nivelul punctului J.M. 9 este semn de
defict energetic la nivelul rinichiului şi ficatului.
Prezenţa unei pulsaţii la nivelul punctului ST 25 () pe
stânga denotă stază venoasă în abdomen şi dacă este situat pe
partea dreaptă este semn de gastrită hiperacidă, congestie
cerebrală, agitaţie nervoasă.
Pulsaţia la nivelul punctului J.M. 3 apar în cazul
hipoacuziilor.
44
Fig. Nr. 7 Examinarea abdomenului
6.5. Palparea spatelui
Are ca şi obiective următoarele:
aprecierea elasticităţii, umidităţii şi calităţii tegumentului;
aspectul spatelui de la occipit la şold;
tonusul musculaturii
prezenţa sau absenţa durerilor.
Dacă există o tulburare energetică sau de altă natură la
nivelul organelor interne se va produce un răspuns specific
manifestat, prin dureri care vor apărea la nivelul punctelor Yu
sau de asentiment. Examinarea acestor puncte Yu constitue o
parte importantă a diagnosticului prin examinarea spatelui.
6.6. Palparea meridianelor
45
Orice tulburare la nivelul organelor interne este urmată de
un răspuns anormal la nivelul meridianelor, care se manifestă
prin: durere, indureraţii, sensibilitate excesivă, senzaţia de cald şi
frig, modificări de culoare ale pielii.
Modificările acestea se pot încadra criteriilor de exces sau
deficit energetic.
6.7. Diagnosticul prin examenul feţei
Medicina orientală împarte faţa în numeroase zone
specifice la nivelul cărora se manifestă funcţionalitatea organelor
interne:
modificările la nivelul obrajilor indică condiţiile de
funcţionare a plămânilor;
vârful nasului corespunde cordului, iar nările bronhiilor;
zona mediană sau centrală a nasului corespunde stomacului;
rădăcina nasului corespunde pancreasului;
la nivelul ochilor sunt reprezentaţi rinichii şi ovarele;
zona dintre cele 2 sprâncene corespunde ficatului;
zona situată la nivelul celor 2 tâmple corespunde splinei;
zona centrală a frunţii corespunde intestinului subţire;
zona periferică a frunţii din aproprierea inserţiei capilare
corespunde intestinului gros;
46
punctul cel mai înalt al frunţii corespunde vezicii urinare;
urechea reprezintă, de asemeni, rinichii;
buza superioară corespunde stomacului, cea inferioară
intestinului subţire şi colonului;
zona situată în juru gurii corespunde organelor genitale.
La aceste zone se urmăresc aceleaşi modificări
caracteristice Yin, Yang, plenitudine, vid: sensibilitatea,
induraţiile, depresiunile, modificările de culoare şi temperatură
etc.
7. Elemente de dietetică orientală
În medicina orientală alimentele au fost clasificate după
cele două principii fundamentale Yin şi Yang şi în funcţie de
legea celor cinci elemente.
Un consum excesiv de alimente Yin duce la transpiraţii
profunze, micţiuni frecvente. O alimentaţie abundentă duce la
instalarea unei stări constituţionale Yin.
Calitatea alimentelor consumate în timpul sarcinii şi apoi în
perioada de creştere au efect determinant pentru formarea
constituţiei caracterului, personalităţii. Un consum unilateral de
alimente ghidat după preferinţe, neechilibrat va furniza
dezvoltarea unor tendinţe morbide.
47
În cazul consumatorului de cereale, legume şi
zarzavaturi pregătite avem următoarele tendinţe:
metabolism armonios;
corp şi minte activă, echilibrată;
boli puţine;
Consumul de zarzavaturi şi rădăcini crude va genera
următoarele tendinţe:
scepticism şi sensibilitate;
tulburări ale pielii, aparatului respirator şi excretor;
tulburări intestinale;
Consumul de fructe, sucuri de fructe şi fructe uscate va
genera următoarele tendinţe:
sentimentalism, nervozitate, natura critică;
tulburări intestinale şi genitale.
Consumul de lapte şi derivaţii săi va produce urmăoarele
tendinţe:
reacţii mentale lente;
boli de piele şi alergii;
tulburări cariovasculare, hepato-biliare;
cistite, tumori şi cancere.
Consumul de carne, pasăre, ouă va genera următoarele
tendinţe:
48
schizofrene, nervozitate;
obezitate, diabet, boli de piele;
boli renale şi excretorii, tulburări genitale.
Consumul exagerat de condimente va genera următoarele
tendinţe:
irabilitate, nesiguranţă emoţională;
tulburări cardio-vasculare;
tulburări ale aparatului excretor;
boli de piele.
În concluzie alimentaţia trebuie să fie mixtă, echilibrată în
principii nutritive, alimentele de tip Yin şi cele de tip Yang să fie
în proporţii egale.
Clasificarea alimentelor după criteriile Yin-Yang este
următoarea:
Alimentele Yang se caracterizează prin producerea de
efecte de contracţie, consdensaţie, interiorizare. Acestea sunt:
sarea;
caviarul, icrele;
ouăle;
carnea de pasăre;
arnea de reptile;
peştele.
49
Alimentaţia de tip Yin se caracterizează prin efecte de
expansiune, diferenţiere, exteriorizare. Acestea sunt următoarele:
cerealele;
leguminoasele;
algele marine;
rădăcinoase;
zarzavaturi;
laptele şi derivaţiile sale;
fructele;
uleiul;
băuturi aromate şi stimulente; ceai, cafea etc.
alcoolul;
conservanţii, aditivele;
drogurile;
medicamentele.
Tabelul nr.5 Clasificarea principalelor alimente după legea celor cinci elemente este
următoarea:
Element Organ Cereală zarzavaturi Fructe de Carne Gustul
alimentelor
Lemn Ficat Grâu Germeni Primăvară Găină Acru
50
Foc Inimă Porumb Bogate în
frunze
Vară Oaie Amar
Pământ Splină
pancreas
Secară Plante
rotunde
Vară
târzie
Vită Dulce
Metal Plămân Orez Plante mici
seci
Toamnă Cal Picant
Apă Rinichi Fasole Rădăcini Iarnă Porc Sărat
8. Tehnica acupuncturii
Vechii chinezi considerau că un singur fel de ace este
insuficient pentru a obţine efectul terapeutic. Ei au creat cele 9
modele de ace clasice.
Din cele 9 tipuri de ace antice azi se folosesc numai 4: acele
subţirI, acele rotunde, acele prismatice, acele de foc. În ultimele
decenii s-au mai adăugat acele permanente, precum şi cele de
aur şi argint, mai ales în Franţa.
Acele chinezeşti sunt confecţionate din oţel inoxidabil, de
lungime variabile, cu diametre cuprinse între 0,26-0,45 mm.
Acele japoneze sunt confecţionate tot din oţel inoxidabil, cu
lungimea cuprinsă între 30 şi 90 mm şi un diametru de 0,15-0,25
mm. Ele se introduc în corp prin mijlocirea unui tubuleţ, având
avantajul că manevrele se fac uşor fără durere. Acest gen de ace
51
este recomandat pentru începători, care nu cunosc perfect
tehnica de folosire a acelor chinezeşti.
8.1. Inserţia acelor
Introducerea acelor se face astfel: mâna dreaptă ţine acul
între index şi police, iar mediusul este ţinut sub index la rădăcina
acului; cu mâna stângă se acţionează asupra punctului:
se comprimă punctul cu unghia policelui stâng în lungul
creia se introduce acul făra a atinge însă unghia. Se
utilizează la introducerea acelor scurte;
se prinde cu mâna stângă deasupra mijlocului, iar apoi cu
dreapta mânerul acului, încercându-se inserţia acului. Se
foloseşte în cazul acelor lungi.
cu policele şi indicele stâng se întinde tegumentul din jurul
punctului, iar cu mâna dreaptă se introduce acul;
policele şi indexul stâng ridică tegumentul la nivelul
punctului, iar cu mâna dreaptă se introduce acul lateral.
Această metodă se foloseşte în zonele în care pielea este
subţire.
8.2. Unghiul de introducere
52
În funcţie de locul şi scopul tratamentului, acul poate fi
introdus sub 3 unghiuri diferite:
inserţie verticală: acul se introduce perpendicular în piele;
inserţia oblică: cu un unghi de 45º. Se foloseşte în zonele în
care se găsesc organele importante;
inserţia laterală, sub un unghi de 15-25º, este folosită în
zone unde tegumentul este mai delicat.
8.3. Manipularea acelor
Există variate metode de manevrare, dar cele mai frecvent
folosite sunt:
Împingerea şi tracţiunea acului se utilizează în rgiunile unde
se găsesc organe ce pot fi lezate;
Rotaţia acului în sens orar şi antiorar, care se face cu
mişcări largi, lejer, pentru a nu produce durere;
Gratajul acului se face cu unghia indexului drept,
imprimându-se acul în acelaşi timp cu mâna stângă mişcări
anterioare;
Vibrarea acului constă în imprimarea unor mişcări rapide de
tracţiube şi pulsiune.
9. Indicaţii şi contraindicaţii
53
9.1 Indicaţiile acupuncturii sunt vaste, ea putând fi
folosită în tratamentul bolilor comune.
Acupunctura trebuie evitată în următoarele condiţii:
nu va fi practicată după cure de foame îndelungate, mese
copioase, stare de ebrietate, oboseală, ciclu etc.
se va evita folosirea la gravide a punctelor situate
subombilical;
se va evita înţeparea profundă a punctelor ce au subiect
organe vitale;
se va evita tratamentul cu acupunctură la pacienţii cu boli
febrile, ulcer duodenal cu nişe, angină pectorală, infarct
miocardic, insuficienţă cardiacă, neoplazii, traumatisme
acute, până la atenuarea simptomelor.
9.2. Complicaţiile tratamentului prin acupunctură
a. Liptomia: apare la cei supuşi prima dată tratamentului sau
după introducerea brutală a acelor. Ea este anunţată de paloare,
fixitatea privirii, transpiraţii, ameţeli, greţuri şi vărsături. În
cazuri grave, pacientul îşi pierde cunoştinţa.
În cazul acestor fenomene, acul trebuie extras cu mişcări
delicate, iar pacientul va fi aşezat în poziţia Trendelenburg. Se
practică apoi înţeparea punctelor JM25, R1, ST36.
54
b. Hematonul: după extragerea acului uneori tegumentul se
tumefiază şi se corolează în violaceu, dacă a fost lezat un vas
sangvin. Se comprimă regiunea lezată cu tampon rece.
c. Stări reziduale: după extragerea acului, pacientul acuză o
senzaţie locală neplăcută. Se datorează unor manevre grosolane.
Pentru combatere se utilizează masajul local sau moxa.
Nerespectarea normelor de asepsie duce la apariţia
complicaţiilor infecţioase locale şi generale: hepatită virală,
SIDA etc.
d. Blocajul acului: se datoreşte spasmului muscular, care
blochează acul. Extragerea acului se face prin mişcări de rotaţie.
Se pot introduce ace în relaxarea ţesuturilor locale. Acul poate fi
încarcerat între fibrele musculare mai ales când este uzat.
e. Îndoirea acului: din cauza inserţiei violente, manevre brutale,
poziţia incorectă a corpului. Pentru extragere se afectuează
rotaţii ale acului în direcţia oblică. Dacă îndoirea s-a produs prin
schimbarea poziţiei pacientului, înainte de extragerea acului este
necesară corectarea poziţiei corpului pacientului.
f. Ruperea acului: este cauzată de rotaţia forţată a acului după
inserţie, spasme musculare, modificarea poziţiei pacientului,
uzura acului. Se sfătueşte bolnavul să nu se mişte fără a-i spune
însă că acul este rupt. Dcaă iese dn piele se încearcă extragerea
55
lui cu o pensă. Dacă acul este situat în profunzimea ţesuturilor se
impune intervenţia chirurgicală. Pentru a se evita ruperea acului
se impune verificarea acestuia înainte de utilizare şi nu se va
introduce mai mult de 2/3 din lungimea sa.
10. Tratamentul bolilor prin acupunctură
Câteva din afecţiunile tratate cu succes de acupunctură sunt:
tumori benigne si maligne, noduli la sân, noduli tiroidieni,
sterilitate, tulburări de dinamica sexuală – impotenţa, tulburări
de erecţie şi frigiditate, chisturi ovariene, fibroame uterine,
dereglări ale ciclului menstrual, endometrioza, galactoree falsă,
afecţiuni ale prostatei, pietre la rinichi, chisturi renale, esofagita
de reflux, ulcer, gastrita, enterocolite, colite, afecţiuni hepatice –
hepatite sau ciroze in stadiu incipient, pietre la vezica biliară,
diabet de tip I si tip II, pancreatită, constipaţii, fisuri anale,
hemoroizi, cardiopatii, aritmii cardiace, hipertensiune si
hipotensiune arterială, infarcturi miocardice, astm cardiac, astm
pulmonar, bronşite, pneumonii , accidente vasculare cerebrale,
tumori medulare şi cerebrale benigne, stress, imunitate scăzută,
anxietate, depresie, migrene, insomnii, nevralgii, Zona Zoster,
epilepsie, hipertensiune intracraniană, disfuncţii endocrine la
nivelul hipofizei, tiroidei şi a suprarenalelor, obezitate,
56
discopatii, hernii, spondiloze, osteoporoza, reumatism,
coxartroza, vitiligo, pitiriazis, psoriazis, veruci, hirsutism, alergii
dermice, rinite alergice, faringita, laringita, sinuzita, otita,
sforăit, apnee, anemie, tromboflebita, arterita.
Cu ajutorul acupuncturii se obţin rezultate foarte bune şi în
domeniul esteticii şi al cosmeticii: tratarea ridurilor, liftinguri
faciale, tonifierea sânilor, disparitia vergeturilor şi a celulitei. Un
alt avantaj al acupuncturii este ca menţine şi întreţine starea de
sănătate a organismului, prevenind astfel apariţia bolilor. În
asociere cu alte terapii tradiţionale, acupunctura este utilizată şi
în tratamentele de revigorare a ţesuturilor şi reîntinerire a pielii.
57
Bibliografie:
Dr. Adrian P. Adam, Acupunctura în medicina generală, Ed. Gutinul, Baia Mare, 1995
http://images.google.ro/imgres?imgurl=http://www.1235.ro/admin/images/temp/2311246195817__acupunctura.jpg&imgrefurl=h
http://www.pirasan.ro/noutati/acupunctura.html
Melinte Cerasela
58
Recommended