View
243
Download
1
Category
Preview:
Citation preview
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
1/22
1
ARGUMENT
Fenomenul schimbărilor climatice reprezintă cea mai importantă problemă de mediu fiinddenumit în mod generic încălzire global. Este una dintre cele mai fierbinţi teme ale ştiinţei
contemporane şi nu numai, dacă ne gândim la controversele politice generate de consecinţele
potenţiale imense în plan economic şi social.
Încălzirea globală este încălzirea aproape imperceptibilă a planetei, cauzată, probabil, de
activităţile umane. Noi nu percepem creşterile de temperatură, dar efectele acestora pot fi
dezastruoase.
Dacă încălzirea globală nu este cauzată de om, scenariul alternativ presupune că aceasta ar fi un
eveniment natural. Planeta a avut deja parte de mai multe glaciaţiuni, cu modificări ale
temperaturii foarte diferite între ele, şi în prezent ne aflăm într -o perioada interglaciară caldă. În
perioada pliocenă (cu 5,3 la 1,6 milioane de ani în urmă) s-a produs o încălzire accentuată a
Pământului iar nivelul mărilor era cu 30-35 m mai ridicat decât cel de astăzi. Se presupune că
glaciaţiunile au fost cauzate de modificările survenite în unghiul axei de rotaţie a Terrei şi orbit a
sa în jurul Soarelui. Încălzirea globală poate fi şi o urmare a fluctuaţiilor energiei solare, şi a
prafului vulcanic sau al celui provenit de la activităţile umane.
Schimbarea climei, rezultatul fenomenului de încălzire globală, afectează deja grav civilizaţia
umană şi mediul în care aceasta se dezvoltă. Conştientizarea pericolului tot mai evident a generat
întrebări la care savanţii au încercat să găsească răspunsur i. Se poate face ceva pentru a tempera
sau stopa acest fenomen? Există soluţii aplicabile şi cu efecte rapide de redresare a climei? Ce
ajută mai mult: plantarea pomilor sau folosirea tehnologiilor moderne?
Schimbarea climei este anunţată de fenomene meteo deosebite, ce se manifestă în ultimii ani cu
amplitudine sporită şi frecvenţă crescută. În buletinele de ştiri sunt tot mai frecvente reportajele
despre seceta sau inundaţii însoţite de alunecări de teren, uragane sau tornade, viscol şi "frig de
crapă pietrele" sau căldură de "lichefiază asfaltul". Savanţii susţin că responsabil de exacerbarea
acestor manifestări extreme este fenomenul de încălzire globală.
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
2/22
2
Fig .1. Var iaţiile temperaturilor de la suprafaţă Pământului
În cursul istoriei Pământului, clima s-a schimbat de multe ori, uneori chiar în mod dramatic.
Erele mai calde au înlocuit şi au fost înlocuite mereu de ere glaciare. Totuşi, clim a din ultimii
aproximativ 10.000 de ani a fost deosebit de stabilă. În această perioadă s-a dezvoltat şi
civilizaţia umană. În ultimii cca. 100 de ani – de la începutul industrializării – temperatura medie
la nivel global a crescut cu cca. 0,6 °C, mai repede decât oricând în ultimii 1000 de ani.
Dacă încălzirea globală nu este cauzată de om, scenariul alternativ presupune că aceasta ar fi un
eveniment natural. Planeta a avut deja parte de mai multe glaciaţiuni, cu modificări ale
temperaturii foarte diferite între ele, şi în prezent ne aflăm într -o perioada interglaciară caldă. În
perioada pliocenă (cu 5,3 la 1,6 milioane de ani în urmă) s-a produs o încălzire accentuată a
Pământului iar nivelul mărilor era cu 30-35 m mai ridicat decât cel de astăzi. Se presupune că
glaciaţiunile au fost cauzate de modificările survenite în unghiul axei de rotaţie a Terrei şi orbita
sa în jurul Soarelui. Încălzirea globală poate fi şi o urmare a fluctuaţiilor energiei solare, şi a
prafului vulcanic sau al celui provenit de la activităţile umane.
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
3/22
3
Cuprins
1. Cauzele încălzirii globale……………………………………………………….... ....4
1.1 Efectul de ser ……………………………………………………………………....4
1.1.1.Dioxidul de carbon………………………………………………...........................6
1.1.2.Gazul metan……………………………………………………………………….7
1.1.3. Protoxidul de azot …………………………………………………...…………...8
1.1.4.Vaporii de apă……………………………………………………………………..8
1.1.5.Hidrocarburile fluorurate şi clorurate, FCKW………………………………… ....8
1.1.6.Hexoflorura de sulf…………………………………………...…...........................9
1.2. Absorbţia energiei solare …………………………………………………………..9
1.3. Efectul de ser …………………………………………………........ .....................11
2. Efecte ale încălzirii globale………………………………………………………...15
3. Soluţii pentru diminuarea fenomenului…………………………………………..19
Bibliografie………………………………………………………………………... .....22
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
4/22
4
1. Cauzele încălzirii globale
Organismul mondial în sarcina căruia cade studierea acestui fenomenului încălzirii globale şi
găsirea soluţiilor care să-l stopeze este IPCC (Grupul Interguvernamental pentru
Schimbarea Climatului). Format din 500 de oameni de ştiinţă din toată lumea, grupul s-a reunit
la Paris la începutul anului 2010, pentru a formula şi publica un raport asupra încălzirii globale şi
a efectului de seră ce are rol de catalizator al acestui fenomen. Ei au identificat câţiva factori cu
rol major în producerea fenomenului de încălzire globală: prezenţa în atmosferă a unor cantităţi
din ce în ce mai mari de dioxid de carbon, metan, precum şi a altor gaze cu efect de seră şi
subţierea stratului de ozon din stratosferă. Subţierea stratului de ozon a produs de la început
efecte foarte vizibile: creşterea numărului de persoane cu arsuri severe după o expu nere
moderată la soare şi sporirea dramatică a numărului persoanelor ce suferă de cancer de piele.
1.1.Efectul de seră
Aburii din atmosferă, gazele naturale şi particulele precum dioxidul de carbon, acidul azotos,
metanul şi ozonul lasă să treacă razele scurte, pline de energie ale soarelui spre Pământ,
absorbind însă radiaţiile lungi emise de Pământ. Gazele de seră emit această energie, pe de o
parte, spre spaţiu, radiindu-le, pe de cealaltă parte, înapoi spre Pământ. Astfel, Pământul se
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
5/22
5
încălzeşte, atingând o temperatură medie de aproximativ 15°C (în loc de aproximativ –18°C) şi
făcând astfel posibilă viaţa oamenilor pe planetă noastră. Acesta este efectul natural de seră.
Activităţile umane au dus de la începutul industrializării la creşterea concentrării în atmosferă a
gazelor naturale de seră şi mai ales a dioxidului de carbon. În plus, au fost eliberate şi gazesintetice, cu efecte asupra climei, mai ales hidrocarburi halogenate. Astfel, efectul de seră a fost
potenţat, temperatura medie globală crescând. Aici vorbim aşadar despre efectul de seră (cauzat
de om). .
Efectul de seră apare ca un fenoment zonal dar cu extindere globală. Apare în zonele unde
cantităţile de gaze toxice sunt în creştere. Datorită caracterului zonal şi global , soluţiile trebuiesc
luate de factorii politici la nivel central , continental sau global. .
Un alt exemplu este angrenajul efect de seră - distrugerea stratului de ozon: prin efectul de seră,
atmosfera terestră se încălzeşte. Acest lucru duce la o scădere a temperaturii stratosferei, ceea ce
favorizează distrugerea stratului de ozon. Astfel cresc şi radiaţiile ultraviolete pe Pământ. Acest
lucru nu este nociv doar pentru oameni, ci duce şi la dispariţia accelerată a planctonului maritim
- ceea ce, iarăşi, duce la eliberarea în atmosferă a dioxidului de carbon, fapt care, din nou,
amplifică efectul de seră. Atmosfera terestră continuă astfel să se încălzească, totul devenind
astfel un cerc vicios.
În decursul industrializării şi, implicit, al creşterii populaţiei la nivel mondial, precum şi al
creşterii circulaţiei, necesarul de energie a crescut. Acest lucru a dus la arderea sporită a
substanţelor combustibile fosile. În plus, a crescut şi cererea de alimente, impunându-se şi
necesitatea asigurării unui standard de viaţă mai ridicat. Astfel, agricultură s -a intensificat, mari
suprafeţe naturale fiind transformate în suprafeţe de cultură. Această tendinţa mai poate fi
înregistrată şi astăzi.
Gazele de seră sunt gaze naturale sau sintetice care absorb razele infraroşii. Aceste gaze ajung înatmosferă prin emisii, dar sunt parţial produse şi acolo prin reacţii chimice. Majoritatea gazelor
de seră sunt gaze reziduale, care reprezintă mai puţin de 1% din volumul total de gaze.
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
6/22
6
1.1.1. Dioxidul de carbon – CO2
Dioxidul de carbon este cel mai important gaz care cauzează efectul de seră (cu o pondere de
cca. 50% din efectul de seră antropogen). Conform raportului IPCC din 2001, începând cu anul
1750 a avut loc o creştere a concentraţiei de CO2 din atmosferă cu 31%. Aproximativ 75% dinemisiile antropogene de CO2 în atmosferă din ultimii 20 de ani sunt cauzate de arderea
carburanţilor fosili.
Formare:
• arderea carburanţilor fosili (petrol, gaze naturale, cărbuni) ;
• defrişarea pădurilor ;
• eroziunea solurilor (oxidarea carbonului înmagazinat în sol).
Descompunere: oceanele şi plantele (mai ales marile suprafeţe împădurite) sustrag atmosferei
CO2 (depresiuni de CO2).
Fig.2. Emisiile de dioxid de carbon
Concentraţia medie a dioxidului de carbon în atmosfera terestră înaintea erei industriale se situa
la nivelul de 280 ppm (părţi pe milion). Astăzi ea a ajuns la 381 ppm, ceea ce înseamnă o
creştere de 100 ppm, dintre care 2,6 ppm doar în anul 2005 .
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
7/22
7
Ştim totodată, graţie analizei raportului dintre izotopii de carbon, că această creştere se datorează
aproape în întregime utilizării combustibililor fosili în scopul producerii de energie (iar restul
provine în mare măsură din defrişarea pădurilor tropicale, ceea ce duce în cele din urmă la
eliberarea carbonului blocat în biomasă).
Un alt fapt îl constituie creşterea constantă a nevoilor de energie ale omenirii: acestea au crescut
cu 15% doar în cei 5 ani scurşi de la începutul secolului 21, creşterea estimată până în 2030 fiind
de minim 60%. Această dinamică este dictată în principal de doi factori, creşterea populaţiei
globale şi dezvoltarea economică rapidă a Indiei şi Chinei, alături de alte ţări. Că să dăm un
singur exemplu, China pune în funcţiune o centrală termoelectrica (pe cărbune) în fiecare
săptămâna, puterea instalată doar anul acesta urmând să fie mai mare decât întreag a capacitate de
producţie a Marii Britanii sau aproape de 10 ori mai mare decât cea a României.
Cărbunii, petrolul şi gazele naturale constituie în momentul de faţă aproximativ 85% din sursele
primare de energie ale civilizaţiei umane, restul de 15% fiind împărţit în mod aproape egal de
energia hidroelectrica şi de cea nucleară, celelalte surse de energie, inclusiv cele regenerabile,
având o pondere neglijabilă. Previziunile pentru 2030 sunt aproape unanime în părerea că
procentul de 85% nu va suferi schimbări majore. Dacă asociem aceasta cu creşterea masivă
menţionată anterior, de 60%, a nevoilor de energie, realizăm imediat dim ensiunile enorme ale
problemei emisiilor de dioxid de carbon.
Există prea mult dioxid de carbon în atmosferă. Pământul absoarbe căldur a provenită de la soare
şi cea mai mare parte o reflectă în spaţiu. Dar în prezent, pământul reţine mai multă căldură de la
soare decât reflectă în spaţiu. În principal, este de vină dioxidului de carbon care reţine radiaţiile
solare şi nu le mai reflectă în spaţiu. Acest fenomen creează efectul de încălzire globală.
1.1.2. Gazul metan – CH4
Din 1750, concentraţia de gaz metan din atmosferă a crescut cu 151% fiind în continuare încreştere (raportul IPCC). Moleculele de gaz metan au o mare capacitate de a absoarb i căldură,
ceea ce înseamnă că şi concentratiile mai slabe au o contribuţie importantă în ceea ce priveşte
efectul de seră.
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
8/22
8
Formare: gazul metan se formează prin descompunerea bacteriană a materialului organic în
condiţii anaerobe (în lipsa oxigenului).
Surse naturale: zone mlăştinoase, animale, de exemplu termite (termitele digeră lemnul cu
ajutorul unor bacterii ce produc metan), rumegătoare.
Surse antropogene: câmpurile de orez, creşterea animalelor (bacteriile din stomacul unei vaci
produc zilnic aproximativ 100 de litri de metan), gropile de gunoi, exploatarea şi transportul
gazelor naturale, minele de cărbuni, deşeurile, reziduurile menajere.
1.1.3. Protoxidul de azot – N2O
Protoxidul de azot este de 300 de ori mai eficient în crearea efectului de seră decât CO 2.
Formare: se formează în principal prin transformarea microbiană a azotului din sol. Producţia de
N2O intensificată prin influenţă antropică poate fi explicată prin pătrunderea unei cantităţi mai
mari de azot în soluri, mai ales prin agricultură, industrie şi circulaţie rutieră.
Descompunere: prin reacţii fotochimice în stratosferă.
1.1.4. Vaporii de apă – H2O
Cu o pondere de 3%, vaporii de apă nu aparţin gazelor reziduale din atmosferă. Prin concentraţia
ridicată, vaporii de apă joacă un rol important în efectul de seră natural, deşi moleculele de apă
absorb numai o anumită parte din undele de căldură radiate de Pământ. Vaporii de apă au o
durată scurtă de existenţă în atmosferă şi se întorc prin precipitaţii înapoi pe Pământ.
1.1.5. Hidrocarburile fluorurate şi clorurate, hidrocarburi complet halogenate FCKW
Toate FCKW sunt substanţe pur sintetice (nu există în natură). Ele nu sunt doar gaze ce produc
efectul de seră, ele sunt responsabile mai ales pentru descompunerea stratului de ozon, „scutul
nostru protector anti-UV”, din stratosferă. Ca urmare a măsurilor luat prin Protocolul de la
Montreal, concentratiile de FCKW nu au mai crescut, din fericire, din 1996, aflându-se chiar pe
o pantă descendentă.
Surse FCKW: aerosoli (în spray-uri) - spumă şi substanţe izolatoare, substanţe frigorifice la
frigidere şi instalaţii de răcire, dizolvanţi şi produse de curăţare.
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
9/22
9
Descompunere: numai prin fotoliză în stratosferă, la care atomii de clor produşi induc
descompunerea ozonului.
H-FCKW - hidrocarburile fluorurate şi clorurate halogenate parţial, HFC - hidrocarburile
halogenate parţial, FKW - hidrocarburile fluorurate şi PFC - hidrocarburile perfluorurate suntfolosite în mare parte că substituenţi pentru FCKW, deoarece nu distrug stratul de ozon. Ele
produc însă efectul de seră. Concentratiile lor în atmosferă sunt deocamdată încă în creştere.
1.1.6. Hexafluorura de sulf - SF6
Acesta este un gaz foarte inert la reacţii, din acest motiv este folosit la instalaţiile de înaltă
tensiune din industria grea ca gaz de umplere la geamurile cu izolare fonică şi la anvelopele de
maşină. SF6 este gazul cu cel mai înalt potenţial de producere a efectului de seră. O tonă de SF6
poluează atmosfera într -o măsură care corespunde cca. 23.900 de tone de CO 2.
1.2. Absorbţia energiei solare
Din totalul radiaţiei venite de la Soare, doar 51% este disponibilă la nivelul solului. Această
energie este folosită pentru încălzirea suprafeţei Pământului şi a atmosferei înconjurătoare,
pentru topirea zăpezii, a gheţii şi evaporarea apei, precum şi pentru procesul de fotosinteză al
plantelor. Din restul de 49%, un procent de 4% din energie este direct reflectată înapoi în spaţiu
de către suprafaţa Pământului, 26% este reflectată în afar a planetei de către nori şi particulele
aflate în suspensie în atmosferă, iar 19% este absorbită de gazele din atmosferă şi de către
particulele de apă din nori.
Din gazele care compun atmosfera, azotul (N2 – 78.1%) şi oxigenul (O2 – 21%) nu contribuie la
încălzirea globală pentru că nu absorb radiaţia infraroşie, spre deosebire de protoxidul de azot
(N2O – 0,00005%), metan (CH4 – 0,000174%) şi dioxidul de carbon (CO2 – 0,035%).
Efectul de seră produs de aceste trei gaze se măsoară cu ajutorul indicatorului GWP (potenţial deîncălzire globală), care include atât gradul de interacţiune cu radiaţia infraroşie, cât şi perioada de
staţionare în atmosferă până la disipare.
Spre exemplu, CO2 are estimată o durată de existenţă în atmosfera variabilă (în funcţie de
cantitatea eliberată) de 250-400 de ani pentru cantităţi mici, dar mult mai mare (10.000-100.000
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
10/22
10
de ani) pentru cantităţi semnificative, metanul – 8-12 ani, iar oxidul de azot, de aproximativ 120
de ani. În schimb, potenţialul de încălzire globală pentru o perioadă de 100 de ani şi la aceeaşi
cantitate de gaz (de exemplu o tonă) este de 296 pentru oxidul de azot, de 23 pentru metan şi de
1 pentru dioxidul de carbon. Aceste proporţii sunt date de gradul diferit de absorbţie a radiaţiei
infraroşii.
Fourier a studiat încălzirea gazelor prin convecţie, în incinte închise şi a extins termenii
observaţiei asupra climei terestre (fig.3).
Fig.3. Efectul de seră
Soarele emite un spectru complet de radiaţii electromagnetice printre care şi cel numit radiaţie
optică (Ultraviolet UV, vizibil, Infraroşu IR). Pământul reflectă 30% din radiaţia primită de la
soare, restul de 70% este absorbit şi prin încălzirea suprafeţelor (pământ, oceane, vegetaţie)
acestea emit radiaţie IR în atmosferă. În acelaşi timp Pământul, fiind un corp cald, emite 70%
radiaţie termică-IR. Astfel ciclul energetic este închis.
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
11/22
11
1.3. Efectul de seră
Atmosfera este formată în cea mai mare parte din azot -N2- 78%, oxygen - O2- 21% iar 1%
constituie gaze rare şi alte gaze rezultate din procese naturale şi activităţi industriale.
După comportamentul faţă de radiaţie, acestea sunt :
• transparente pentru radiaţie - N2, O2, Ar şi alte gaze rare. Interacţionează slab cu radiaţia
infraroşie. Practic, printr-o atmosfera curată, radiaţia trece aproape în totalitate.
• absorbante pentru radiaţia IR - gazele de seră - sunt cele care absorb radiaţia IR şi se
încălzesc, apoi emit radiaţia şi încălzesc atmosfera (apa, vaporii de apă, CO2, O3, CH4,
N2O).
•
gaze care indirect duc la mărirea efectului de seră ( clorfluorcarbon CFC, clorul). Eleproduc distrugerea stratului de ozon ceea ce duce la mărirea radiaţiei UV ce ajunge pe
Pământ. Radiaţie mai multă înseamnă încălzire mai puternică a corpurilor, ceea ce duce
la emisie de căldură (radiaţie IR) mai mare şi încălzire mai puternică a atmosferei.
Distrugerea stratului de ozon duce astfel la mărirea efectului de seră.
Unele molecule de gaz din atmosferă (gazele de seră) au proprietatea de a absorbi radiaţia
termică emisă de Pământ şi de a se încălzi. Astfel se încălzeşte atmosfera. Acest mod de încălzire
se numeşte efect de seră şi el asigura condiţiile dezvoltării vieţii pe Pământ prin încălzireaatmosferei terestre. Dacă n-ar există acest fenomen de încălzire a atmosferei, temperatura medie
a planetei ar fi în jur de -10 0C.
Datorită absorbţiei radiaţiei termice de către moleculele de CO 2 şi vaporii de apă, se produce o
creştere a temperaturii medii a atmosferei la aproximativ +15 0C şi aceasta face posibilă evoluţia
vieţii.
Dacă acest efect este însă amplificat , se produc dezechilibre majore energetice care duc la
dezastre şi afectează chiar viaţa pe Pământ. Încălzirea globală cu toate efectele secundare este
unul dintre ele. Planete precum Venus, care au o atmosfera mult îmbogăţită în CO 2, dezvoltă
efecte de seră cu temperaturi foarte mari, de sute de gra de Celsius. Efectul de seră în condiţii
normale (vapori de apă şi dioxid de carbon) este cel care a făcut posibilă dezvoltarea vieţii pe
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
12/22
12
pământ. Excesul dioxidului de carbon şi al celorlalte gaze de seră duce la amplificarea acestui
fenomen, făcându-l impropriu vieţii.
În imagine se prezintă comportamentul gazelor din atmosfera faţă de radiaţia solară şi radiaţia
termică a Pământului. Efectele prezentate sunt calitative şi nu cantitative ( fig.4).
Fig.4. Comportamentul gazelor din atmosfera faţă de radiaţia solară
Echilibrul atmosferic (în condiţiile păstrării temperaturii medii favorabile vieţii) se păstrează cât
timp emisiile de gaze cu efect de seră nu se produc în exces, iar stratul de ozon nu se subţiază sau
mai grav nu mai apar găuri la nivelul acestuia. Astfel se va desfăşura procesul de formare şi
descompunee a moleculei de ozon iar razele ultraviolete vor fi absorbite chiar din atmosfera.
Ponderea gazelor de seră în efectul de seră :
• CO2 (59%) - gazele de ardere, emisii secundare, gaze de eşapament;
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
13/22
13
• CH4, metan (18%) - gaze de ardere a combustibililor fosili, gaze naturale;
• N2O, protoxid de azot (6%) - aderea combustibililor, arderea lemnului, animale;
• O3, ozonul de suprafaţă (12%) - gaze în emisii secundare a reacţiilor chimice.
Gazele ce crează efectul de seră au comportamentul unui geam pus între Pământ şi atmosferă.Ele absorb radiaţia IR şi-o reemit în atmosfera joasă şi pe Pământ. Pământul cu atmosfera, deşi
este un sistem semiînchis se comportă aproape ca un sistem închis, ca o seră.
Fig.5. Industrializarea şi efectul acesteia
Furnizorii gazelor cu efect de seră sunt industrializarea şi tehnologiile energofage şi neprotejate :
• arderea combustililor naturali, cărbune, petrol, gaz;
•
termocentralele, motoarele cu ardere internă, siderurgia;• industria chimică şi petrochimică, a îngrăşămintelor chimice;
• gropile de gunoi în degajare normală şi în ardere mocnită;
• bazinele de ape reziduale, zonele mlăştinoase;
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
14/22
14
• defrişarea, tăierea pădurilor, duce la micşorarea suprafeţelor de vegetaţie şi implicit la
reducerea absorbţiei de CO2.
Ciclurile naturale sunt şi ele un motiv al încălzirii globale. Pământul primeşte în prezent cu 30%
mai multe radiaţii solare decât primea în urmă cu 4,6 bilioane de ani. Au existat dintotdeaunacicluri ale erei glaciare şi perioade de încălzire interglaciare care se produceau în funcţie de
orbita Pământului, radiaţiile solare şi schimbările curenţilor din oceane.
Ultima era glaciară a fost între anii 1400 şi 1840 şi s -a manifestat prin temperaturi foarte scăzute.
Acest tip de evenimente fac parte din ciclurile naturale şi se produc o dată la 1500 de ani.
În prezent, Pământul este la sfârşitul unui ciclu interglaciar, încălzirea vremii fiind datorată
acestei cauze, după această încălzire urmând o nouă perioadă în care vremea ar trebui să se
răcească. Dar se pare că noi nu vom permite acest lucru deoarece contribuim la creşterea cu paşi
repezi a dioxidului de carbon. În ultimii 45 de ani nivelul dioxidului de carbon a crescut
înfiorător de mult, iar acest lucru face ca ciclurile naturale să nu se mai desfăşoare aşa cum ar
trebui.
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
15/22
15
2. Efecte ale încălzirii globale
Efectele încălzirii globale includ lipsa apei şi secete, inundaţii catastrofale, uragane şi incendii.
Există şi schimbări perceptibile în modul în care reacţionează flora şi fauna. Dar oricât de
evidente ar fi aceste semne, cauzele încălzirii globale şi măsurile de stopare a acesteia încă nu
sunt pe deplin cunoscute.
Concluzia specialiştilor este că fenomenul încălzirii globale va produce pagube mai mari şi în
ritm mult mai rapid decât se estimase, de la creşterea foametei din Africa şi Asia şi până la
creşterea nivelului oceanelor.
Consecinţele supraîncălzirii atmosferei:
• inundaţii, secetă, valuri de caniculă, viituri, dispariţia unor specii ale faunei şi florei;
• gheţarii şi gheaţă polară se topesc;
• încălzirea oceanelor şi creşterea nivelului marilor (pierderi de pământ, insulele mai mici
sunt ameninţate);
• amplificarea circuitului apelor la nivel global, la tropice se evaporă din ce în ce mai multă
apă care se transformă mai apoi în ploaie în emisfera nordică; modele de precipitaţii
modificate;
• conţinutul salin al Atlanticului de Nord scade; Golfstrom -ul şi astfel transportul de
căldură spre Europa scade în intensitate şi se poate chiar întrerupte , nu sunt excluse
schimbări climatice abrupt;
• îndesirea evenimentelor meteorologice extreme: tornade, ploi torenţiale, inundaţii, secetă;
• întinderea deşerturilor (pierderi teritoriale, refugiaţi ecologici);
• modificarea vegetaţiei: suprafeţe uriaşe de pădure ar putea dispărea şi astfel s-ar elibera
în atmosferă cantităţi uriaşe de dioxid de carbon, care ar accelera încă şi mai mult efectul
de seră conducând la o şi mai rapidă încălzire globală („efect de seră galopant” );• posibile distrugeri masive ale stratului de ozon - se bănuieşte că încălzirea Pământului va
duce la o răcire a stratosferei (parte a atmosferei, la o înălţime de 15– 25 km), care va
accelera procesul de distrugere al stratului de ozon.
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
16/22
16
• afectarea sănătăţii umane şi animale: creşterea numărului celor infectaţi cu paraziţi,
îmbătrânirea pielii, cancere cutanate, boli de ochi, scăderea imunităţii. Toate acestea duc
la creşterea cheltuielor cu sănătatea umană.
• creşterea animalelor va presupune cheltuieli majore pentru rezolvarea problemelor
veterinare nou apărute şi cheltuieli mari cu hrana.
Fig. 6. Uragan
Cauzele provocării, înmulţirii şi înteţirii uraganelor sunt legate de încălzirea globală, spun unii
cercetători americani. Alţii suţin însă contrariul. Uraganul Dean care a traversat Caraibele şi
Mexicul cu 230 de km/h s-a format din cauza temperaturii de la suprafaţă oceanului, care a ajuns
la 26 de grade Celsius. Aceasta este o ipoteză tot mai mult vehiculată în SUA, cercetătorii
întrecându-se în explicaţii. Întrebarea cea mai frecvenţa în acest context este dacă la baza
uraganelor ar sta încălzirea globală.
Specialiştii de la Massachusetts Institute of Technology au descoperit o nouă formă de a
măsură forţa uraganelor cu ajutorul căreia se poate constata că intensitatea cicloanelor a crescut
odată cu ridicarea temperaturii apelor mării în ultimele decenii. Această ipoteză este susţinută şi
de specialiştii de la Naţional Centre for Atmospheric Research din Colorado, care susţin că
numărul uraganelor din Atlantic e strict legat de schimbările de climă. Bilanţul e îngrijorător, în
opinia lor - numai în 2005 s-a înregistrat un număr record de 26 de furtuni, din care jumătate au
fost clasificate că fiind uragane.
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
17/22
17
Fig. 7. Restrângerea calotei glaciare
Imagini satelitare ale Masivului
Kilimajaro în februarie 1993 (stânga) şi
februarie 2000 arată restrângereadramatică a calotei glaciare.
Fig. 8. Ursul polar
Ursul polar, un animal dependent de gheaţa marină, este în pericol de dispariţie. Cercetările
ştiinţifice desfăşurate în ultimii ani arată că încălzirea globală afectează dramatic habitatul
acestuia, gheaţă topindu-se cu 8 până la 10 procente pe deceniu. Cu toate acestea, există şi veştibune. Potrivit unei propuneri, ursul polar va fi
protejat suplimentar de legislaţia americană, o dată
cu introducerea lui pe lista animalelor pe cale de
dispariţie de către Serviciul pentru Animale
Sălbatice şi Peşti din SUA. Acţiunea este susţinută
şi de Greenpeace şi Consiliul pentru Apărarea
Resurselor Naturale. Totul este încă în stadiul de
propunere, dar se aşteaptă materializarea în
maximum un an. Există inclusiv o cerinţă prin care agenţiile federale americane se asigura că
acţiunile susţinute, finanţate şi autorizate de guvernul Statelor Unite nu vor pune în pericol
existenţa urşilor şi nici habitatul acestora.
Directorul departamentului de cercetare din cadrul Greenpeace, Kert Davies, afirmă că SUA nu
sunt un exemplu în rezolvarea problemei încălzirii globale. Deşi reprezintă 5% din populaţia
planetei, acestea generează mai mult de 20% din emisiile care cauzează încălzirea globală.Specialiştii au prevăzut câteva scenarii climatice în care se arată că zona arctică ar putea să nu
mai fie acoperită de gheaţă vara până în anul 2040. Cercetătorii au mai observat că în unele zone
polare gheasa marina rezistă doar trei săptămâni şi ritmul de topire al gheţarilor, care este din ce
în ce mai alarmant – mai mult de un milion de mile pătrate în ultimul an.
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
18/22
18
Asupra Europei impactul modificărilor climatice va fi inegal, ţările mediteraneene vor fi afectate
de secetă şi caniculă, Alpii îşi vor pierde o treime din staţiunile de schi, ţările nordice vor
beneficia de ierni mai blânde, recolte mai bogate, dar vor fi ameninţate de inundaţii la ţărm,
potenţialul hidroenergetic va scădea în sud şi va creşte în nord , biodiversitatea speciilor va avea
de suferit.
Zona arctică va pierde o parte din gheţurile veşnice, Antarctica va avea o situaţie deocamdată
incertă, America Latină îşi va vedea diminuate cu 50% suprafeţele agricole, America de Nord va
fi lovită de valuri de caniculă şi tornade iar asupra Asiei se vor năpusti mai toate necazurile:
secetă şi inundaţii, penuria de apă dulce, eroziunea litoralurilor.
Lista relelor pe care le va aduce cu sine încălzirea atmosferei rămâne deschisă. Unele pasaje
critice ale raportului au fost eliminate, reprezentanţii celor 130 de ţări participante la elaborarearaportului au cedat presiunilor exercitate de China şi Statele Unite în special.
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
19/22
19
3. Soluţii pentru diminuarea fenomenului
Omenirea nu are prea multe soluţii de luptă împotriva schimbărilor climatice. Reîmpăduririle
rezolvă doar parţial problema dioxidului de carbon din atmosferă. Ele trebuie dublate de
utilizarea energiei alternative, de metode industriale (pomparea directă a CO 2 în apa oceanului, la
mare adâncime, sau îngroparea gazului).
Fiecare dintre noi poate contribui la arderea a cât mai puţini carburanţi fosili, economisind astfel
energie, şi, în plus, se poate strădui pentru a utiliza într -o măsură cât mai mare energiile
regenerabile.
Opinia publică identif ică drept factor principal pentru încălzirea globală şi schimbările climatic,
defrişarea pădurilor, considerând că rezolvarea problemelor constă într -un program dereîmpădurire masivă. Adevărul este că responsabile pentru emisia de dioxid de carbon în
atmosfera sunt, alături de defrişări, o multitudine de alte activităţi umane: arderea combustibililor
fosili (păcură, cărbune) pentru producţia de energie electrică şi termică, arderea combustibililor
fosili (benzină, motorină) pentru transporturi, producţia de ciment pentru construcţii (o tonă de
ciment eliberează o tonă de CO2), producţia de oţel şi de materiale sintetice, agricultură, etc., iar
soluţia problemelor nu este nici pe departe atât de simplă.
Reîmpădurirea rezolvă doar parţial problema dioxidului de carbon din atmosferă pentru că unarbore ajunge la maturitate în zeci de ani, procesul fiind lent, iar cantitatea de dioxid de carbon
stocată în trunchiul său prin fotosinteză este eliberată la loc în atmosfera după moartea copacului,
prin fenomenul de putrezire sau prin arderea materialului lemnos rezultat.
Alte soluţii:
• să evităm deodorantele de tip spray, evitând astfel emisia CFC-urilor. Să ne încurajăm
familiile să folosească mai puţin spray-urile, fixativul de păr, precum şi instalaţiile de aer
condiţionat;
• să folosim bicicleta sau transportul în comun - este un consum mai mic de carburanţi şi
deci o poluare mai mică decât dacă am folosi toţi maşinile personale ;
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
20/22
20
• să economisim hârtie pentru a salva pădurea (putând folosi hârtie reciclată cât mai mult
posibil). Copacii reţin dioxidul de carbon pe care îl producem. Să susţinem şi să
participăm la campaniile pentru salvarea pădurilor , să plantăm un copac;
• mai puţine călătorii cu avionul. Noxele ce provin de la avioane au un efect foarte nociv
asupra climei, deoarece sunt emise la mari altitudini, unde descompunerea gazelor de seră
se produce foarte încet
• a se adopta un stil de şofat care economiseşte combustibilul şi a se conduce o maşină cu
consum redus de carburant;
• închiderea aparatelor electrice (de exemplu televizorul) complet, nu lăsat pe Stand-by;
• folosirea de becuri economice;
• consumarea curentului electric din surse de energie regenerabilă (instalaţii eoliene,
solare);
• consumarea de alimente din regiuni învecinate (produse regionale). Acestea nu necesită
transporturi lungi (dăunătoare climei);
• evitaţi pe cât posibil a ambalajelor. Ambalajele poluează dublu: prin consumul de energie
la producerea lor, şi prin emisiile produse la arderea gunoaielor ;
• folosirea pe cât posibil de hârtie reciclată, astfel se poate evita defrişarea pădurilor în
scopul producerii de hârtie, păduri care în stare intactă fixează CO2.
România, printre cele mai afectate ţări
Aşezarea geografică, starea mediului, deficienţele majore privind amplasarea localităţil or,
absenţa unui sistem naţional bine structurat la reacţie şi apărare împotriva dezastrelor naturale, de
exemplu, fac că România să fie una dintre ţările europene cele mai afectate de consecinţele
schimbării climatice, mai ales în privinţa fenomenelor meteorologice extreme.
Efectele pe termen scurt ale fenomenului de încălzire globală, în ceea ce ne priveşte, se vor materializa prin ierni mai calde şi cu minime mai mari, seceta destul de severă şi, în consecinţă, o
diminuare a producţiilor agricole şi modificarea ciclurilor de vegetaţie. Pe termen mediu, că
urmare a modificării condiţiilor de existenţă, ne putem aştepta la schimbări chiar în privinţa
regimului maladiilor, modificarea modului de manifestare a celor existente şi apariţia altora noi.
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
21/22
21
Specialiştii subliniază categoric că ritmul de schimbare a climei şi mediului este mult mai rapid
decât adaptarea societăţii umane la acestea. Omul, că fiinţă, se adaptează cu greu schimbărilor
bruşte, realitate demonstrată în fiecare an, când la nivel mondial zeci de mii de oameni cad
victime fenomenelor meteorologice extreme - inundaţii, tornade, caniculă, etc.
Ne putem aştepta, ceea ce este tot mai vizibil în fiecare an, că perioadele de caniculă şi
inundaţiile să se intensifice, pagubele materiale şi umane să crească, să apară fenomene de
migraţie a populaţiei din zonele extreme către cele mai apărate. Încălzirea globală va face că în
perioadele fenomenelor meteo extreme consumul de energie să fie enorm. Toate statele trebuie
să se angajeze în procesul internaţional de reducere efectivă şi majoră a emisiilor de gaze cu
efect de seră, completat cu măsuri de dezvoltare a sistemelor nepoluante .
„Mai mult decât atât, ne lipsește componenta de conștientizare . Nu e suficient doar să
constatăm fenomenele și să ne plângem, ar trebui să în țelegem cauzele care au condus la aceste
fenomene și să avem o listă de măsuri prioritare pe care să începem să le aplicăm în cel mai
scurt timp. Durerea cea mai mare este că, de și la nivel internațional se vorbește foarte mult
despre cauzele și efectele schimbărilor climatice, în România este tăcere. Lipsa de educație și de
cercetare în acest domeniu ne face să fim din ce în ce mai vulnerabili. Educa ția și cercetarea în
domeniul schimbărilor climatice ne-ar putea aduce numeroase avantaje, nu doar că am înva ță
cum să trăim reducându-ne impactul asupra planetei, dar am afla și cum să ne adaptăm la
schimbările climatice și cum să ne construim o viziune sustenabilă și o dezvoltare economică cu
emisii reduse de carbon. Cei care azi vor face schimbarea către o astfel de economie vor fi
câstigatorii de mâine.” ( Lavinia Andrei, Fundația Terra Mileniul III)
8/18/2019 incalzirea globala bragar.pdf
22/22
22
Bibliografie
1. V. Iordache, F. Ardelean, Ecologie şi protecţia mediului, Ed.Matrixrom, 2008
2. D. Florian, C.E. Dan, Combustibili, poluare, mediu, Ed. Dacia, 2002
3. T. Gridan, Încalzire Globală sau Glaciaţiune, Ed. Didactică şi Pedagogică, 2006
4. Larrouse, Fenomene ale naturii, Ed. RAO Books, 2003
5. E.Teodoreanu, Se schimbă clima? O întrebare la început de mileniu, Ed.Paideia , 2007
6. www. Climatehotmap. Org
7. www. Globalwarming. Org
8. www. Stopglobalwarming.org
Recommended