View
1
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
OANA-MIRUNA STÎNGĂ
Pășind în
REGATUL BUCURIEI
DEDICAŢIE
Celor care cred că schimbarea acestei lumi începe cu
propria lor schimbare. A fi tu însuți este nu doar un
privilegiu ci un dar pe care îl faci azi lumii
Aici se inserează textul casetei CIP. Aici se inserează textul casetei
CIP. Aici se inserează textul casetei CIP.
Copyright © 2014 Nume autorToate drepturile rezervate.
ISBN:ISBN-13:
5
Pășind în Regatul BucurieiOana-Miruna Stîngă
4
MULŢUMIRI
Mulțumesc oamenilor senzaționali care fac călătoria mea
prin lume și viață tot mai plină de miracol și sens.
CUPRINS
#1 - Cum s-a născut povestea…………….....................….. 7
#2 - Oare cum arată lumea de mâine? ......................... 20
#3 - Iarba verde din Ubud………………………….......……..46
#4 - Timpul întrebărilor și binecuvântărilor…......…….72
#5 - Călătorind în viitor……………............................……98
#6 - La o cafea cu Somerset Maugham ! .................... 104
#7 - Aventură, mister și Budha de smarald……….…….112
#8 - Privind lumea în ochi………………...................……120
#9 - Stop. Inspirăm. Medităm………..................…….…132
#10 - Aventuri la triunghiul de aur………..............…….141
#11 - Hrană pentru minte și suflet…………............……157
#Epilog……………………….............................................…161
7
Pășind în Regatul Bucuriei
# 1 – CUM S-A NĂSCUT POVESTEA
Predă ceea ce tu însuți înveți, dăruiește ceea ce primești -
Maya Angelou
Astăzi simt că este cel mai potrivit moment
pentru a începe să scriu povestea. Am așteptat cîteva
luni pentru ca gândurile să se sedimenteze, să am starea
interioară, timpul bine planificat, să simt deja forma cărții
și parfumul hârtiei. Într-un fel, așteptam și îndemnul
cuiva care să-mi spună simplu și apăsat “scrie, scrie”, fapt
care s-a și întâmplat într-o zi de iarnă când aflată într-un
loc sacru căutam un răspuns la întrebările mele legate de
viitor. Doream să-mi găsesc momentul potrivit și să scriu
întreaga poveste, dintr-o suflare, într-un flux de gânduri,
Oana-Miruna Stîngă
8 9
Pășind în Regatul Bucuriei
senzații și sentimente, într-un ton unitar, complet, care să
vă ducă într-o lume fascinantă de-a dreptul. Mi-ar plăcea
ca povestea să ia forma aceea care vă va ține conectați
și pentru scurt timp va ține loc de mâncare, băutură și
somn, chiar dacă este o poveste cu un final frumos și nu
vreun policier cu mult mister și întorsături neașteptate.
Se spune că fiecare dintre noi venim pe lume cu
un talent prin care ne exprimăm într-un mod unic în fața
celorlalți. Chiar dacă mi-a luat câteva decade de viață
să-mi descopăr menirea, astăzi consider că talentul meu
este acela de a spune lumii povești de viață, pe atât de
originale pe cât de autentică sunt eu astăzi, aici în față
voastră. Povestea mea și cele ce vor urma sunt acel “je ne
sais quoi”, acel ceva unic, trăit, simțit și internalizat spus
natural, lejer și fără complicații.
Sunt momente în viață cînd interiorul și
exteriorul par să se confunde, când simți că trebuie să
călătorești departe pentru a ajunge mai aproape de tine,
când trecutul, prezentul și viitorul par a se dizolva și tot
ceea ce contează este acel “carpe diem” pe care învățătorii
spirituali din timpurile noastre îl propăvăduiesc în cărți
și speechuri, ca pe o descoperire recentă chiar dacă toate
lucrurile bune sunt mai degrabă antice.
În aceste zile, sunt într-un moment în care așez
trecutul undeva în spate și mă îndrept cu mare încredere
și iubire spre lumea pe care o descopăr creând-o pur și
simplu.
Dar să începem cu începutul. Acum 1500 de zile,
făceam pași timizi pe drumul către mine însămi și busola
ce urma să ia direcția centrului ființei mele începuse să
se activeze. În acele zile, citeam mult, căutam și exersam
asiduu sensul verbului “a descoperi”. Eram încă în perioada
în care mă atrăgea da Vinci, timp în care partea dreaptă a
creierului meu începuse să-și ceară drepturile iar partea
stângă părea să spună resemnată “ok, e rândul tău, eu mi-
am făcut datoria timp de câteva decenii”. Se întâmpla prin
2009 și început de 2010.
Într-o bună zi, în primele luni din 2010 am
continuat căutările. Citeam mult, divers și poate haotic la
vremea aceea. Întâmplător sau nu, într-o zi frumoasă zi de
mai, am dat click și am intrat în lumea lui. Îmi plăcea cum
gândea și mă simțeam aproape de el. Un poet înțelept,
Oana-Miruna Stîngă
10 11
Pășind în Regatul Bucuriei
un om ce știa multe și mă fermeca în fiecare zi în care
interacționam. Cu siguranță veți spune “ce poate fi mai
atrăgător pentru o femeie decât inteligența unui barbat”?
Zi după zi, timp de 365 de zile citeam poeziile lui și
intram într-o altă dimensiune. Părea aproape și totuși atât
de departe. Ne despărțeau peste 800 de ani.. Sper că nu
v-ați gândit că începusem vreo relație online la distanță?
Într-un fel, întâlnirea mea cu Rumi, căci despre el este
vorba poate fi considerată o relație online la distanță, însă
acel tip de întâlnire divină despre care pot spune că mi-a
schimbat întrucâtva cursul vieții.
Poezia pe care am primit-o în prima zi se numea
“Kingdom of Joy”, o lecție despre oameni, întâmplări,
bine și rău. În esență, este o scurtă lecție despre ceea ce
căutăm în viață, despre oamenii care sunt oglinda noastră
și până la urmă despre propria noastră transformare. Și
asta doar în 8 versuri, pentru care am avut nevoie de
câțiva ani pentru a le descifra, răstălmăci, înțelege și simți
în fiecare celulă a ființei mele.
If you are seeking, seek us with joy
For we live în the kingdom of joy.
Do not give your heart to anything else
But to the love of those who are clear joy,
Do not stray into the neighborhood of despair.
For there are hopes: they are real, they exist
Do not go în the direction of darkness
I tell you: suns exist
Din acel moment, am intrat în lumea lui Rumi și
am început să descopăr zi după zi lumea înțeleptului. Zi
după zi, vreme de 365 de zile îmi imaginam grădini de
trandafiri, pocale de vin, relația lui cu Shams din Tabriz
și toate acele ingrediente ce ne fac să vibrăm. In tot acest
răstimp trăiam o viață normală cu muncă, iubiri, călătorii,
despărțiri și o permanentă dorință de a ajunge într-o bună
zi în locul în care Rumi și Shams își armonizau mințile
și sufletele. Konya era numele acelui loc din Turcia,
o destinație de poveste, pe care deloc întâmplător, o
menționam adeseori în acele zile. Mintea mea știa clar
Oana-Miruna Stîngă
12 13
Pășind în Regatul Bucuriei
că sufletul meu dorea să cunoască și să simtă ceva în acel
loc ..și cum chemările puternice au ceva aparte, destinul
a făcut ca în a 366 zi să ajung la Konya. La început de
mai 2011, intenționam să descopăr un drum și să-mi dau
răgazul de a găsi singură răspunsul la o întrebare legată de
iubire. În doar 10 zile aveam să primesc nu doar răspunsul
ci și bucurie, plenitudine, lacrimi. În acele zile am întâlnit
oameni cu care pur și simplu am fost pe aceeași lungime
de undă sau, ca să mă exprim în ton cu vremurile, am fost
pe același nivel vibrațional.
Privind retrospectiv pot spune cu detașare ca
dacă nu există tristețe, nu poți aprecia bucuria, fără urât
nu există nici frumos, cunosc mirosul fricii și parfumul
curajului, știu că în unele momente nici mintea și nici
măcar inima nu-ți pot da Soluția ci doar Dumnezeu.
Astăzi, îmi duc existența în Regatul Bucuriei, după ce
inima mea a parcurs traseul complet, etapă cu etapă: frică,
compasiune, conectare și iubire. Odată parcurse etapele
mă simt mult mai ușoară și la fel că Rumi afirm fără ezitare
“într-adevăr, soarele există”.
Revenind la călătoria din mai 2011 - au fost
zece zile în locuri de poveste precum Capadochia, Efes,
Pamukale, Hierapolis, Asclepios, Konya, alături de
oameni speciali, despre care aveam să aflu pe parcurs, că
mă legau diverse preocupări, pasiuni și trăsături comune.
Turcia, acest tărâm ce te duce cu gândul la poveștile celor
1001 de nopți ne-a fascinat pe toți precum o cadână ce
stăpânește arta dansului și ne-a atras ca un magnet în acele
zile în care nimic nu părea a fi întâmplător. Am fost câțiva
oameni care au împărțit timpul și spațiul având în comun
dorința de cunoaștere, prietenie, diversitate, deschidere,
evoluție, spirit.
Bruce și Tara, pragmaticii ingineri din San
Francisco, oameni frumoși și pozitivi, cu acea atitudine
tipic americană: “sunt, deci pot”. Ea - o femeie frumoasă,
o frumusețe a la Sophia Loren, el - bărbat puternic
și deschis, din categoria bărbaților dominați de un
pozitivism suprem. Ulterior aveam să descopăr că eu și
Bruce suntem născuți în aceeași zi de decembrie. Iată și
explicația astrală, cosmică și vibrațională a comunicării
noastre perfecte.
Oana-Miruna Stîngă
14 15
Pășind în Regatul Bucuriei
Elize, Luise și Marius - trei profesori din Africa
de Sud sosiți la o conferință de literatură în Istanbul, ce
oglindeau pasiunea mea pentru literatură și atracția mea
în acele zile pentru una din cărțile lui Orhan Pamuk
numită “Muzeul Inocenței”, o carte despre iubirea
imposibilă și supremă a unui bărbat. Trei oameni creativi
și boemi, îmbinând răceala flamandă cu eleganță și umor.
Luiza și Ferrucio din Roma îmi aminteau de atracția mea
pentru istoria artei și civilizațiilor. Un cuplu de italieni în
vacanță și cam atât.
Thong, profesorul de drept din China, ne-a
demonstrat tuturor că tot bagajul pentru o săptămână
în Turcia poate încăpea într-o pungă de plastic. Părea a
ne transmite tuturor cât de important este să călătorești
prin viață “cu un bagaj ușor”, să te detașezi de material și
să admiri peisajul, bucurându-te de călătorie. De atunci
călătoresc prin lume cu un bagaj incredibil de mic pentru
o femeie și iau la mine zâmbetul, detașarea și starea de flux
pe care profesorul chinez o manifesta cu atâta naturalețe.
Mă simțeam aproape de toți acești oameni
pentru că vedem în ei oglindite părticele din mine, cea
de atunci, cea de aproape 3 ani. Preocupările, pasiunile și
felul în care vedeam viața mă ajutau să rezonez cu acești
oameni în modul cel mai firesc. Sunt clipe în viață în care
distanțele, vârsta, educația sau religia sunt doar niște
detalii în biografiile noastre. Există vacanțe oarecare și
există întîmplări orchestrate de Dumnezeu, momente în
care divinitatea face posibile întîlniri ce îți pot schimba
definitiv destinul, când gândurile, planul de viață și scopul
tău pot lua o întorsătură neașteptată. Primim semne la tot
pasul și dacă suntem deschiși la acestea, suntem deschiși
la miracole.
Întâlnirea mea cu Kathleen și Chris a fost pur și
simplu un dar foarte prețios. Primul din seria de daruri pe
care le-am primit ulterior. Astăzi trăiesc cu convingerea
că în viață există întâlniri predestinate pur și simplu.
Există oameni cu care ai senzația că te cunoști de când
lumea și cu care ai o lungă listă de subiecte comune încă
din primul moment. Așa a fost cazul nostru - simplu,
natural, ușor, fără efort. Găseam subiecte comune,
împărtășeam impresii de călătorie și simțeam că parcă mi-
aș fi regăsit sora dintr-o altă viață. La despărțire, Kathleen
Oana-Miruna Stîngă
16 17
Pășind în Regatul Bucuriei
mi-a înmânat o carte poștală pe care scrisese câteva vorbe
pline de semnificație “if God wishes, may our paths meet
again” (Dacă Dumnezeu dorește, fie ca drumurile noastre
să se intersecteze). Astăzi, după aproape 3 ani de la
călătoria mea în regatul lui Rumi pot spune că într-adevăr
Dumnezeu lucrează prin oameni.
A urmat un răstimp de 20 de luni în care am
înțeles că ceea ce trăim se leagă puternic cu relația dintre
noi și Dumnezeu, că este bine să-l accesăm pe Dumnezeul
din noi, este splendid să ne învățam lecțiile bune și rele și
să spunem cît mai des “mulțumesc”, pentru ceea ce trăim
clipă de clipă.
La 20 de luni de la despărțirea de Katheen, Chris și Shaun
am decis că a sosit momentul revederii. Simțeam că 2013
este anul în care sufletul meu vrea să întâlnească lumi
îndepărtate, civilizații străvechi, oameni profunzi, natură
sălbatică, soare, apă, prietenie, gust.
Se spune că pentru lucrurile bune merită să aștepți,
să înveți să ai răbdare învestind gând, energie și dorință.
Se pare că lecția răbdării este una din lecțiile mele de viață
și o spun zâmbind din toată inima, chiar dacă în unele
momente am simțit că totul părea încremenit și dificil.
N-aș mai face completări gen “lucrurile se întâmplă cu un
scop” pentru că deja a devenit un clișeu în lumea în care
trăiesc, ci aș spune doar atât: întâlnirile divine sunt cele ce
ne transformă cu adevărat.
Prin urmare, la început de 2013, în plină iarnă cu
nămeți și gheață eu visam cu ochii deschiși la Asia. Mă
imaginam deja în hăinuțe subțiri, cu valiza mea înflorată,
camera digitală și sufletul plin. Toate lucrurile încep în
mintea noastră când imaginația ne copleșește și începem
să visăm, visăm și iar să visăm. Dar cum visarea fără acțiune
nu face doi bani, am decis să stabilesc data plecării și să
încep să caut biletul de avion. Lucrurile au decurs mai
simplu decât mi-am putut imagina, fapt ce-mi confirmă
încă o dată că dacă un lucru trebuie să se întâmple, se
întâmplă cu mare ușurință..
Promoția de la Air France descoperită cu totul întâmplător
mi-a confirmat că planetele sunt deplin aliniate și în
rezonanță cu energia din contul bancar. Încă o validare că
sosise momentul potrivit…
Oana-Miruna Stîngă
18 19
Pășind în Regatul Bucuriei
A urmat firescul schimb de mailuri cu prietenii
mei, sugestii legate de traseu, bilete de avion, rezervări la
hotel. Pe 20 martie totul era limpede că lumina zilei: pe
5 aprilie urma să mă îmbarc spre Singapore, cu escală la
Paris și urma să petrec cele mai impredictibile, magice,
autentice zile din viața mea de până acum. Îmi doream să
găsesc acel “je ne sais quoi” pe care nu reușeam să-l găsesc
în lumea înconjurătoare și în mare parte l-am descoperit
în locuri precum Singapore, Bali, Bangkok și Chiang
Mai. Spun “în mare parte”, pentru că ulterior aveam să
descopăr lucuri uluitoare la distanțe de doar zeci și sute de
kilometri de orașul natal, semn că deja priveam lumea cu
alți ochi. Pentru drumul în Asia, mă pregătisem în toate
formele cu putință - mental, emoțional și spiritual. Mai
mult decât atât, îmi achiziționasem cel mai performant și
totuși simplu aparat foto (Nikon J1, roșu evident) pentru
a putea capta vizual și aduce cu mine lumea fascinantă pe
care aveam să o descopăr.
Povestea mea este un manifest de celebrare a vieții,
de descoperire a frumuseții de lângă noi, o poveste despre
oameni, naturalețe, cu lecții autentice despre bunătate,
generozitate, comuniune cu natura.
Împreună cu mine aș vrea să cunoașteți locuri pline
de semnificații, hrană plină de gust, muzică relaxantă,
frumusețea nemărginită a unui câmp de orez și mai ales
oameni cu suflete frumoase și inimi mari. Consider că
ceea ce am trăit este un dar primit de la Divinitate pe
care mă simt datoare să-l dau mai departe într-o formă cât
mai fascinantă, pentru ca și voi la rândul vostru să găsiți
inspirația și resursele pentru a păși pe propriul drum.
Mi-aș dori să am capacitatea de a spune lucruri importante
într-o formă simplă, care să ajungă la inimile voastre
pentru că “Viața este o aventură plină de îndrăzneală sau
nimic”, după cum bine spunea Helen Keller.
Doamnelor, domnilor a sosit momentul să
celebrăm împreună viața, ca o aventură plină de
îndrăzneală!
Oana-Miruna Stîngă
20 21
Pășind în Regatul Bucuriei
#2 OARE CUM ARATĂ LUMEA DE MÂINE?
In seara zilei de 5 aprilie, mă îmbarcam spre
Singapore via Paris cu intenția clară de a descoperi o lume
nouă și complet diferită. Încă din primul moment astrele
erau aliniate în favoarea mea și drumul se anunța presărat
cu daruri de tot felul. Primul: un upgrade la business
class în locul celui de la economy, un zbor scurt până la
Paris într-un avion arhi-plin cu femei, bărbați și mulți
bebeluși, deveniți familiari cu călătoriile cu avionul încă
din primele luni de viață. A urmat un tranzit scurt de doar
o ora pe aeroportul Charles de Gaulle, presărat cu emoții
puternice; până la urmă am ajuns la poarta de îmbarcare
și evident în avionul în care aveam să petrec cele 14 ore în
zbor spre Singapore. Un zbor de 14 ore, 6 ore de somn,
cină și mic dejun, întuneric, filme și aterizarea.
În Singapore este déjà 6 pm, 5 ore avans față de
România. Sunt emoționată, fiind la prima descindere pe
continentul asiatic, cât despre revederea cu Kat și Chris,
dragii mei prieteni ce să mai vorbim. Formalitățile de
frontieră sunt scurte și eficiente, starea de normalitate
domină, eleganța aeroportului la fel. Este o lume în care
firescul, amabilitatea și normalitatea sunt mult peste
limitele cu care suntem obișnuiți.. și această stare de
normalitate mă intrigă întrucâtva. După câteva minute
îmi iau bagajele și mă îndrept spre bunii mei prieteni care
mă așteptau cu brațele deschise. Iată-ne după doi ani, timp
ce s-a scurs fluid în clepsidra personală făcând legătura
noastră puternică și reală totodată…iată că planul virtual
și cel real s-au contopit iar emoția revederii a fost evidentă
pentru noi toți. Aceeași simplitate caracteristică, aceeași
bunătate, aceeași iubire necondiționată afișată firesc
și sublim prin gesturi simple manifestate la tot pasul.
Pentru mine, acest cuplu reprezintă însăși chintesența
iubirii, având o relație de aproape 4 decenii, un fiu la
fel de excepțional și o reală pasiune pentru starea de
Oana-Miruna Stîngă
22 23
Pășind în Regatul Bucuriei
normalitate. Ieșind din aeroport și îndreptându-ne spre
Mini-ul albastru cu care aveam să parcurgem străzile
orașului, am fost de-a dreptul copleșită de temperatura
ridicată, de aerul cald și umed totodată. Din fericire, îmi
place căldura în toate formele ei și mă adaptez ușor în
astfel de situații. Simțeam că hăinuțele din valiză au fost
bine alese pentru zilele de aprilie pe care urma să le petrec
în Singapore, Bali și Thailanda. In schimb, jeanșii pe care
îi purtam în prima zi s-au dovedit de-a dreptul inutili în
cele două săptămâni.
Incă din primele momente am avut plăcuta senzație că
m-am îmbarcat în mașina timpului, că sunt asemeni lui
H. G. Wells, într-o lume a viitorului, o lume în care
imaginația și inovația sunt la ele acasă. Tot ceea ce urma
să observ m-a determinat să reflectez și să mă întreb cum
a fost posibil, cine au fost arhitecții acestei lumi atât de
speciale.
Singapore este un oraș stat și are o suprafață de 704
kilometrii pătrați și o populație de 4.3 milioane locuitori.
O lume cosmopolită, în care la tot pasul întâlnești expați,
zgârie norii domină peisajul, iar arhitecții par să cunoască
toate secretele profesiei, creând opere desăvârșite ca niște
adevărați Michelangelo ai secolului XXI.
Micuțul Mini Blue oprește, coborâm din mașina și ne
oprim într-un loc situat pe coline de unde admirăm
panorama. Mă simt „on top of the world”, ca la începutul
unei vacanțe în care fiecare zi este un prilej de conștientizare
și uimire. Încep să cunosc sensul cuvântului „relaxare” și
în acea seară mintea mea desenează primul „r”.
Vizităm centrul și Chris își ia foarte în serios
rolul de ghid. Povestește despre comunitățile care trăiesc
în Singapore: chinezi, indieni, musulmani și despre tot
ceea ce îi unește în ciuda diferențelor etnice, culturale
și religioase. Sunt copleșită de zgârie-nori, însă observ
și cartierele modeste în care comunitățile menționate
anterior își duc existența. Chris îmi indică Hotel Raffles,
locul unde marile personalități politice și artistice ale
lumii sunt cazate atunci când vizitează Singapore. A doua
zi aveam să aflu mai multe despre domnul Raffles și ce a
însemnat venirea lui în această lume.
Urmează cina, cumpărături la supermarket, după
care ne îndreptăm spre casă. Mă simt onorată să locuiesc
Oana-Miruna Stîngă
24 25
Pășind în Regatul Bucuriei
în casa lor și învăț rapid tradiția locului. Încălțămintea
rămâne la intrare... Pătrund în casa lor, decorată după
toate regulilele feng-sui, admir stilul balinez și elementele
de decor. Livingul îți dă o stare de confort, pianul îți
indică înclinația lor spre muzică si energie pozitivă. Cât
despre bucătăria spațioasă și grădina din spatele casei,
toate acestea te fac să te simți deplin conectat cu energia
pământului. Ulterior, aveam să descopăr și camera de
muzică, atât de importantă atunci când muzica este încă
una din ancorele ce te duce mai aproape de Dumnezeul
din tine.
Cum tânărul Shaun, fiul lui Kat și Chris se afla în
program de exchange la McGill, am plăcerea să locuiesc
în camera sa pe toată durata șederii mele în Singapore. O
cameră micuță și cochetă în care mă simt ca la mine acasă.
În aceeași zi, am ocazia să descopăr și simpaticele feline
ale familiei: Boy și Girl, urmând ca în zilele următoare să
mă împrietenesc de-a dreptul cu Boy, un motan jucăuș ce
pare a cunoaște perfect regulile comunicării.
Duminica - 7 aprilie, zi plină în Singapore alături de
prietenii mei care nu vor să piardă niciun moment și să-
mi prezinte fiecare metru pătrat din Singapore. Metrii
pătrați rămăși neparcurși în prima zi, urma să-i parcurgem
în restul timpului petrecut împreună. Asta da eficiență,
veți spune, nu-i așa?
Primul stop a fost la Garden by the Bay, grădină
botanică a secolului XXII, loc în care absolut toate
plantele de pe planetă își găsesc locul și trăiesc într-o
perfectă armonie. Cum s-a născut oare un proiect grandios
precum Gardens by the Bay, iată o primă întrebare în
acea dimineață. Gardens by the Bay este parte integrantă
din strategia guvernamentală a statului Singapore de a
transforma Singapore dintr-un oraș grădină într-un oraș
situat într-o grădină. Scopul principal este de a crește
calitatea vieții prin dezvoltarea florei și a spațiilor verzi din
oraș. Din acest motiv în august 2005, Prim ministrul Lee
Hsien Loong anunța public intenția de a crea Gardens by
the Bay, cel mai important spațiu de recreere - un adevărat
icon național. A urmat apoi o competiție internațională
de design inițiată în ianuarie 2006, ce a atras peste 70
Oana-Miruna Stîngă
26 27
Pășind în Regatul Bucuriei
de proiecte aparținînd a 170 firme din 24 de țări. Grant
Associates și Gustafson Porter sunt cele două firme cărora
le-a fost acordată șansa de a proiecta cele două pavilioane
Bay South și Bay East Gardens. Parcul este extrem de
popular, înregistrând o cerere ridicată pentru evenimente,
fapt ce a determinat conducerea parcului să limiteze
numărul acestora la 3 pe săptămână.
Odată ajuns în acest loc, practic călătorești pe
toate continentele, simți pe pielea ta temperaturile cele
mai diverse, te simți copleșit de umezeală amazoniană,
te împrietenești cu baobabul și te întrebi negreșit ce
minți uimitoare pot visa și proiecta spații de o asemenea
anvergură. Indiferent de vârstă, descoperi frumusețea
naturii și te simți aproape de ea, într-un set up ce îți taie
respirația. Ești într-o lume a viitorului, un soi de avatar
plin de culoare si de spațialitate. Fac multe fotografii
pentru că mă inspiră tot ceea ce e modern. Iubesc natura și
admir mințile luminate ale planetei. Consider educația și
cultivarea inteligenței ca cel mai mare avantaj competitiv
al statelor dezvoltate. Este o lecție pe care mi-ar plăcea să o
aprofundăm mai rapid pentru a avea șansa și posibilitatea
unei vieți la un al nivel. Educația este calea. Unica.
Urmează un lunch foarte plăcut cu ciuperci,
pui cu chilli și orez. Mâncarea condimentată mă atrage
și testez permanent lucruri noi, fără nicio ezitare. Simt
gustul picant al Asiei...
Ulterior, ne propunem o vizită la Muzeul
Civilizației Asiatice. Drumul de la mașină la muzeu
transmite parfumul britanic al coloniei de odinioară,
iar podul din dreapta mea mă duce cu gândul la London
Bridge. Atmosfera mă determină să-mi imaginez colonia
britanică din timpul domnului colonel Raffles, pe lângă a
cărui statuie trec.
Muzeul este un nou prilej de explorare a acestei
lumi, de cunoaștere a oamenilor și de înțelegere a
creativității lor. Până la urmă, ceea ce creăm cu mințile,
inima și mâinile noastre este ceea ce rămâne. Admir
și fotografiez cât mai multe exponate pentru a putea
reconstitui atmosfera locului. Aș vrea să știu și să înțeleg
tot...Incerc să mă bucur de vizita la muzeu chiar dacă simt
o ușoara oboseala determinată de jet-leg , fapt oarecum
firesc în acea primă zi.
Oana-Miruna Stîngă
28 29
Pășind în Regatul Bucuriei
Muzeul Civilizației Asiatice este primul muzeu din
regiune care prezintă o perspectivă largă și bine închegată a
culturii și civilizației pan-asiatice. Fiind unul din muzeele
naționale din Singapore, sub patronajul National Heritage
Board, muzeul încearcă să promoveze cultura bogată ce
face din Singapore o societate multi-etnică. În timp ce
întemeietorii statului Singapore au venit din diverse părți
ale Asiei acum 200 de ani, culturile aduse cu ei de aceștia
au o vechime mult mai mare. Iată un aspect ce reprezintă
chintesența muzeului civlizatiei asiatice. Din acest motiv
colecția muzeului este centrată pe materialele culturale a
diverselor grupuri ce își au originea în China, Asia de Sud-
est, Asia de Sud, Asia de Vest. Primele clădiri ale muzeului,
localizat la început în strada Armeană au fost deschise
pe 21 aprilie 1997 de către vice-premierul de atunci Lee
Hsien Loong. Cum vă puteți deja imagina, două treimi
din galerii prezentau exponate aparținând civilizației
chineze. Mai târziu, muzeul a inclus și exponante din
cultura Peranakan, ce include colecții de argint, porțelan
și bijuterii și a recreat altarul monumental din reședința
uneia din cele mai înstărite familii din Singapore: familia
Peranakan. Clădirea din strada Armeană, închisă la finele
lui 2005 urma a fi renovată și transformată în noul muzeu
Peranakan, inaugurat oficial pe 25 aprilie 2008 de către
prim ministrul la acea dată Lee Hsien Loong.
Muzeul Civilizației Asiatice din Empress Place a
fost deschis pe 2 martie 2003. Cu o suprafață de 14,000
metri pătrați, recent restaurata clădire din Empress Place
găzduiește 11 galerii ce prezintă peste 1300 artefacte din
muzeu, aparținând civilizațiilor din China, Asia de Sud-
Est, Asia de Sud și de Vest. Aceste colecții includ și achiziții
recente și artefacte aparținând colecțiilor etnografice din
Asia de Sud-Est din vechiul muzeu Raffles. Vizitatorii se
pot bucura de diverse proiecte expoziționale pe parcursul
anului, de un auditoriu perfect echipat, un restaurant,
o cafenea, un magazin al muzeului precum și o cameră
funcțională, cu o panoramă spectaculoasă către râul
Singapore.
După o zi plină de noroc și o vizită la muzeu, e
timpul să ajungem la templul ce găzduiește un soi de Roata
a Norocului – o roată a rugăciunii, conform tradiției
tibetane. Oricine cunoaște mantra OM MANI PADME
HUM și recită cele 6 silabe în timp ce întoarce roata
Oana-Miruna Stîngă
30 31
Pășind în Regatul Bucuriei
dharmei este la fel de norocos ca 1000 de Budha la un
loc. Conform lui Shakyamuni Buddha „faptul că întorci
roata dharmei cel puțin o dată înseamnă mai mult decât
1, 7 sau 9 ani de retragere în liniște”. Roata rugăciunii
este un câmp foarte puternic în care acumulezi merit și
purifici obstacole. Învățătorii și yoginii budhiști precum
și locuitorii din Tibet știu că practicarea „roții rugăciunii”
reprezintă o metodă extrem de rapidă, simplă și profundă
pentru dezvoltarea compasiunii și înțelepciunii. Practic,
te armonizezi cu mediul, crești nivelul de compasiune,
încurajezi o stare mentală plină de pace și iluminare. Se
spune că recitarea mantrei Om Mani Padme Hum în timp
ce întorci roata, aduce beneficii incomensurabile, lucru
bine de știut atunci cînd veți ajunge în astfel de locuri. În
ceea ce mă privește, o voi face data viitoare, căci la prima
mea vizită n-am cunoscut toate aceste detalii. Totuși,
asemeni tututor celor aflați acolo, m-am simțit și eu
datoare să fac gestul cu pricina și pot spune cu mâna pe
inimă că îmi place idea de a chema și intoarce norocul...la
modul fizic. Experiența a fost scurtă însă vie și amuzantă
totodată. Până la urmă toți avem nevoie de noroc nu-i
așa?
După atâta cunoaștere e timpul să gustăm ceva
sau vorba lui Kat „to grab a bite”. Ajungem într-o locație
simplă numita Tiong Bahru Market, loc unde simți
multi-etnicitatea acestei lumi. Indiferent că ești chinez,
malayesian, indian sau vii de pe alte continente îți găsești
locul în acea piață, unde mâncarea simplă are gust.
Am mâncat cel mai delicios orez cu pui din Singapore,
conform verdictului dat de Anthony Bourdain. Și când
un masterchef de anvergura maestrului spune că o
mâncare e de-a dreptul excelentă, clientela acceptă cu
bucurie sfaturile și se așează la coadă. Trăim într-o lume
în care validarea exterioară, confirmarea și marketingul
fac regulilele jocului, fapt confirmat în acel loc, în acea
zi. Acum cinstind vorbind mâncarea a fost excelentă,
simplă, savuroasă, fără complicații. Ca desert alegem o
farfurie cu fructe locale, diverse. Știu...fructe după masă
n-ar fi chiar combinația optimă pentru digestie, ...cunosc
toate teoriile... să considerăm faptele cu pricina, doar o
excepție...
Ne plimbăm prin China Town și intenționăm să vizităm
Chinese Heritage Museum. În drumul spre muzeu, Chris
Oana-Miruna Stîngă
32 33
Pășind în Regatul Bucuriei
îmi indică chioșcul de cârnați, deschis de un austriac cu mai
bine de 3 decenii în urmă, ce are mare succes în acea lume
atât de diversă. Un austriac vânzând cârnați în Singapore
pare mai ceva decît Sting cântând „an Englishman în
New York”, dar iată că în viață totul e posibil. Iată încă o
lecție despre pasiune și lucru bine făcut, despre care îmi
amintesc zâmbind...
In plus, povestea acestui colț de lume numit
Chinatown merită împărtășită. Chiar și lucrurile mari și
importante precum cartierul Chinatown, au un început
umil. Încă de la întemeierea statului Singapore, emigranții
au visat să facă avere în acest loc. Pentru a asigura
dezvoltarea organizată a locului, sir Stamford Raffles
împreună cu Locotenentul Jackson, inginerul coloniei au
pus pe hârtie un plan al orașului Singapore, reorganizând
grupurile entice în divizii funcționale plasate pe malul
râului Singapore. Chinezilor, ce reprezentau 70% din
populația emigrantă, le-a fost repartizată întreaga regiune
de sud-vest a râului Singapore. Străzile au fost împărțite
primind nume strâns legate de scopul lor. Temple street
ducea spre templul Sri Mariamman, Sago Street spre
fabricile de sago (produs alimentar cu conținut de
amidon).
Influența lui Raffles a dus la alocarea diferitelor
zone pentru fiecare clan al grupului. Clanul Hokkiens s-a
așezat în dreptul zonei Telok Ayer, Teochew în dreptul
râului Singapore (cheiul Clarke), în timp ce Hakka și
Cantonezii au continuat să trăiască în zonă Kreta Ayer.
Interesant este și faptul că segregarea generată de dialecte
a avut un efect asupra comerțului din Chinatown,
oamenii de afaceri preferând să-și asigure o comunicare
confortabilă. Iată motivul pentru care preferau să
angajeze vorbitorii propriei limbi, fapt ce a determinat
activități comerciale dominate de grupuri selectate pe
bază de dialect. Hokkien fiind primii locuitori ai statului
Singapore, au preluat comerțul și au ajuns să domine
ca proprietari de business, Teochew - au făcut averi în
agricultură, Cantonezii au devenit mineri și artizani
abordând ocupații de bază precum constructori, cizmari,
tăietori de lemne, bijutieri și aurari.Hainanezii fiind
printre ultimii veniți au avut mai puține opțiuni și au intrat
în industria serviciilor, specializându-se în ocupațiile
Oana-Miruna Stîngă
34 35
Pășind în Regatul Bucuriei
asociate cu mâncarea și băutura, precum proprietari de
cafenele, brutari, barmani și chelneri. În acele vremuri
viața omului de pe stradă nu era deloc ușoară iar casele
de cele mai multe ori se rezumau la o bucată de lemn
ce le servea drept pat. Unii dintre ei închiriau spațiu de
dormit în magazine, înghesuiți cu mulți alții. În unele
cazuri același pat era împărțit de 2 oameni, unul aflat în
schimbul de noapte, celălalt muncind ziua. Bucătăriile
și toaletele erau murdare și împărțite de cei care locuiau
în același spațiu. Practic, fără vreo infrastructură pusă
la punct, toate aceste utilități normale în zilele noastre,
nu erau la acea vreme la îndemâna oamenilor; de multe
ori, toaletele erau practic o găleată, apa proaspătă era
adusă într-un car tras de boi. Pentru a face față situațiilor
emigranții au început să creeze asociații în cadrul aceluiași
dialect, ajungând astfel să-și asume un rol important în
cadrul vieții din Chinatown. Astfel, au ajuns să asigure
condițiile unui trai decent emigranților și să asigure
liniștea în cadrul grupurilor aparținând aceluiași dialect,
le-au asigurat acestora ocupații și joburi, au celebrat
împreună sărbătorile conform tradiției chineze și au jucat
rolul de intermediar în relația cu guvernul. Totuși, străzile
din Chinatown erau pline de kongsi - grupuri stradale
violente. Clanurile rivale erau la ordinea zilei, fapt
pentru care comercianții aveau nevoie de protecție. În
același timp, nevoia de distracție a emigranților a generat
prostituție, jocuri de noroc și consum de opium.
În 1942, în timpul celui de-al doilea război
mondial, Chinatown a trecut prin raidurile aeriene
japoneze. Nu existau niciun fel de adăposturi aeriene,
numărul victimelor ajungând până la 2000 pe zi. În timpul
ocupației japoneze, pierderea jobului a condus la traiul
pe străzi. După război, Chinatown și-a revenit treptat și
a înflorit pur și simplu, astfel încât putem vorbi despre
o adevărată perioadă de aur în special pentru comerț,
chiromație, festivaluri și timp petrecut cu prietenii.
Datorită activităților de tot felul, imaginea străzilor din
Chinatown a devenit populară în întreaga lume. În anii
70’-80’ Singapore începe să capete o altă față, se construiesc
apartamente și lumea începe să trăiască la alte standarde.
Oamenii nu își mai duc existența în propriile magazine
și se mută în apartamente confortabile construite de
guvern. Chinatown nu face excepție în acest sens. În ciuda
Oana-Miruna Stîngă
36 37
Pășind în Regatul Bucuriei
începuturilor umile prezentate anterior, Chinatown a
trecut prin multe etape înainte de a ajunge bijuteria de
azi. În 1989, zonelor Telok Ayer, Tankong Pagar, Bukit
Pasok și Kreta Ayer li s-a acordat statutul oficial de zone în
conservare sau zone de patrimoniu. Magazinele, saloanele
de opium, bordelurile de odinioară sunt astăzi clădiri de
birouri, magazine și restaurante, fiecare clădire plătind
un soi de tribut rădăcinilor istorice ale zonei Chinatown.
Cunoscând toate aceste detalii, simți și vezi Chinatown
cu totul diferit, amintirile derulându-se cinematografic în
față ta.
În muzeul din Chinatown, retrăim viața modestă
de odinioară, greu de imaginat în zilele noastre. Chris
îmi împărtășește amintiri din copilăria sa și modul în
care oamenii trăiau în acele vremuri. Ceea ce însă mă
impresionează pozitiv sunt vorbele sale „eram copil
și chiar dacă trăiam în sărăcie și de multe ori mă jucam
sub pat , eram fericit”. Se pare că fericirea chiar există
în interiorul nostru, și dacă reușim să ne menținem viu
copilul interior de-a lungul întregii vieți, avem șansa să ne
bucurăm frecvent de tot și de toate.
După această vizită la muzeu, ne îndreptăm spre
restaurantul din Marina Bay pentru a lua cina și a încheia
ziua splendidă începută în același loc. Vizităm elegantul
mall, trecem pe la casino și ne îndreptăm spre restaurant.
Seară cu mâncarea chinezească - dumplings cu carne
și legume. Este timpul să împărtășesc primele impresii
legate de această prima zi. Uimire combinată cu profundă
admirație – asta am simțit atunci. Asta simt și azi când scriu
aceste rânduri retrăind prin toți porii toate acele senzații.
Evident că mă întreb cum a fost posibil totul și cine este
în spatele acestei lumi. Răspunsul vine ferm direct de la
Kathleen. Lee Kuan Yew, făuritorul acestei lumi, vizionar,
un om pentru care a conjuga verbul „a iubi” este la fel de
firesc cu „a respira”. Kat îmi împărtășește impresionanta
poveste de iubire față de soția lui, Kwa Geok Choo. Are
lacrimi în ochi atunci cînd menționează faptul că îi citea
acesteia poezii, chiar și atunci când ea, aflată pe patul de
moarte trăia deja în lumea de dincolo.
Ulterior, mi-am dorit să aflu mai multe despre
acest om, am căutat materiale și cărți și am început să
citesc. Știu că invidia este un sentiment negativ, totuși
Oana-Miruna Stîngă
38 39
Pășind în Regatul Bucuriei
invidiez națiile ce au astfel de conducători. Pe de altă parte,
știu că astfel de lideri sunt doar cîțiva la nivel planetar
și accept acest fapt. Lee Kuan Yew (n. 16 septembrie
1923) este fondatorul statului Singapore modern. Cel
mai tânăr prim-ministru din Asia a deținut această
funcție fără întrerupere timp de 38 de ani. Acest fapt a
asigurat stabilitatea economică necesară unei dezvoltări
extraordinare care a transformat micul stat într-un
adevarat “tigru asiatic”. Deși visul său a fost să unifice
Malayesia cu Singapore, a trebuit să se declare învins
și să desfacă această unitate alegând pentru Singapore
calea unei dezvoltări separate. La Muzeul de Istorie din
Singapore sunt păstrate imagini de la conferința de presa
în care premierul Lee a anunțat separarea, moment când a
izbucnit efectiv în lacrimi. El deținea în anul 2001 funcția
de ministru onorific în guvernul singaporez.
Întâmplător sau nu, Singapore ca poartă de
intrare a fost cea mai potrivită alegere ca prim stop pe
continentul asiatic. Senzația de modern, cosmopolit,
high-tech, inovație, prezent întrepătruns cu viitor,
confortul secolului XXII - iata elementele ce descriu
perfect aceasta lume atât de reală. Mă simt într-o lume
deschisă spre inteligența universală, loc în care energiile
mentale se întrepătrund creând un mediu în care te simți
sigur, protejat și respectat totodată. Este un loc creat
de oameni pentru oameni, un loc în care educația este
prioritate națională. Am spus și mă repet: educația este
calea. Singura.
Am pășit în Asia cu dreptul grație prietenilor mei bucuroși
să mi-o prezinte pas cu pas. Prima mea zi în Singapore a
fost una foarte plină, fapt pentru care un somn bun este
binevenit, căci așa cum spunea tânăra Scarlett O’Harra pe
vremuri „mâine e nouă zi”
Oana-Miruna Stîngă
40 41
Pășind în Regatul Bucuriei
Oana-Miruna Stîngă
42 43
Pășind în Regatul Bucuriei
Oana-Miruna Stîngă
44 45
Pășind în Regatul Bucuriei
Oana-Miruna Stîngă
46 47
Pășind în Regatul Bucuriei
# 3 IARBA VERDE DIN UBUD
În momentul în care am aflat că vom petrece câteva zile în
Bali „Insula zeilor”, mi-am spus în gând „perfect, câteva
zile de relaxare la plajă sunt binevenite chiar și pentru
mine”. Știam puține lucruri despre Indonezia și Bali însă
din fericire am recuperat pe parcurs.
În timp ce îmi pregăteam cele 2 costume de baie mă
și imaginam lenevind la soare, undeva pe malul oceanului.
Chiar dacă pe atunci nu eram atrasă de concediile de acest
gen, puteam accepta 2-3 zile pe o plajă în Bali, undeva
pe malul oceanului Indian alegând relaxarea totală, forma
ideală de încarcare a bateriilor cu energie vitală.
În dimineața zilei de 8 aprilie am plecat spre
aeroportul Changi din Singapore, de unde urma să luăm
avionul spre Bali, la 12:15. Micul dejun a fost la fel de
surprinzător ca toate experiențele culinare trăite în Asia,
combinația de dulce și picant fiind modul ayurvedic de
a face loc gusturilor diverse în fiecare zi. La capitolul
mâncare și Ayurveda teoria pare simplă, realitatea o
descoperi testând cu încredere. Sunt deschisă experiențelor
noi în general, prin urmare ce m-ar putea opri să încerc
gusturi noi, nemaiîncercate. Mintea spune „de ce nu”,
stomacul la fel, prin urmare să explorăm gusturi cât mai
diverse. Peștele condimentat împachetat în bambus a fost
cu siguranță cel mai remarcabil moment al acelei mese,
confirmând încă o dată deschiderea mea fără limite spre
experiențe de viață în general și culinare în particular.
După o călătorie de aproximativ 2.5 ore cu Air
Asia, iată-ne ajunși în Bali, pe aeroportul Denpasar
International, unde aveam să aflu că vom lua mașina și
vom călători încă o oră, cu destinația Ubud. Cei care au
citit sau au văzut filmul „Maninca, roagă-te, iubește”
își vor aminti de Ubud, așa cum apare prezentat de Liz
Gilbert în cartea sa și de filmul ecranizat ulterior.
Oana-Miruna Stîngă
48 49
Pășind în Regatul Bucuriei
Ubud, orășel cunoscut odinioară că „paradisul
liniștit al artiștilor”, este situat la 25 de kilometri de
Denpasar. Pe vremuri, reprezenta o importantă sursă de
ierburi și plante medicinale, fapt deloc întâmplător având
în vedere că originea cuvântului „Ubud” derivă de la
„Ubad”, echivalentul balinez al cuvântului „medicament”.
Schimbările masive de după 1990, investițiile străine,
expații în căutare de locuri de relaxare, retreat și yoga și
inevitabilul trafic au făcut din Ubud o adevărată mecca
a turiștilor, cu cea mai mare concentrare de artiști din
lume. După călătoria cu mașina, iată-ne ajungi la Hotel
Biyukukung Suites and Spa (www.biyukukung.net),
locație aleasă în cunoștiință de cauză de bunii mei prieteni.
„Biyukukung” este numele unei ceremonii ținute de
fermierii din Bali atunci când cultura de orez începe să
rodească. Scopul ceremoniei, o adevărată tradiție locală
în Bali este de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru apa și
pământul roditor și a-i cere o recoltă bogată.
Odată ajunși la hotel am fost întâmpinați de Freddy,
managerul hotelului, un om ce zâmbește permanent,
având o naturalețe rar întâlnită. Simți starea lui încă din
primul moment și îți dorești pur și simplu să fii ca el.
Nu știu încă dacă deține vreun secret neprețuit sau este
ceva tipic balinez, însă am convingerea că face parte din
acea categorie de oameni care în fiecare dimineață când
se trezesc își spun sieși „viața e frumoasă”, mulțumind
divinității pentru încă o zi . Înainte de a ne pregăti de cină
am cunoscut gustul plin de savoare al cafelei balineze,
puternice, vii, destul de asemănătoare ca mod de preparare
cu cea turcească și grecească. Având în vedere conexiunea
mea cu țara lui Rumi și pasiunea pentru Turkish coffee
vă imaginați de ce vorbesc în termeni elogioși de cafeaua
din Bali. La cafea, discut cu Kat și Chris despre senzația
specială de a munci pentru tine, despre ce înseamnă a
pune semnul egal între muncă și vocație. Consider munca
izvorâtă din pasiuni o adevărată exprimare a libertății ca
valoare primordială; în fapt, creând propriul tău business
poți lucra până la vârste înaintate dăruindu-te celor din
jur și bucurându-te de recunoaștere. În acele zile de aprilie
tema sus-amintită mă preocupa intens, citeam cărți, mă
gândeam și făceam planuri. Zilele următoare aveam să
aflăm o expresie simplă și plină de impact „once you retire,
you expire”, iar cel ce rostea aceste vorbe era ferm convins
Oana-Miruna Stîngă
50 51
Pășind în Regatul Bucuriei
că munca fiecăruia dintre noi reprezintă modul unic prin
care ne aducem propria contribuție în această viață.
Prima zi în Ubud a însemnat și o ploaie din seria
„with cats and dogs”, chiar înainte de cină. Cu o umbrelă
violet foarte asortată cu T-shirtul din acea zi și cu mult
curaj am străbătut orășelul ajungând la un restaurant
extrem de pitoresc și special numit „Bistro Kebun” (vezi
www. kebunbistro.com).
Cum poate arata o seară ploioasă, la capătul lumii,
pe o terasă în stil vintage, în acordurile muzicii lui Edith
Piaf, savurând mâncare ce te duce cu gândul la sudul
Franței și la Italia? Pur și simplu memorabil, aș putea
spune. Simplitate și eleganță într-un spațiu atemporal,
despre care mi-am dorit ulterior să aflu mai multe.
Lansat în 2012, Kebun este cel mai nou restaurant din
Ubud, unde te poți răsfața cu cele mai fine vinuri, mâncare
artizanală, pâine și produse de patiserie abia scoase din
cuptor, într-o locație absolut fermecătoare.
Dintre toate bunătățile din meniu, am ales ton la grătar cu
legume și un pahar de vin alb, după care am fost curioasă
să aflu câte ceva despre oamenii „din spatele afacerii”.
M-am gândit la excepționalul fler al antreprenorilor
care au „mirosit oportunitațile” și au demarat business-
uri perfect integrate acelui loc. Discutând cu cei din
restaurant am aflat cine sunt oamenii care au pus totul
la cale. În afară de Bistro Kebun, au creat și un brand de
cafea organică locală și au în plan un mic business în piața
din Ubud.
Bistroul reflectă creativitatea vizionarei Meg,
a entuziastului chef Adi, a managerului plin de energie
Frank și a lui Dek Gun - excentricul designer de interior
pentru care anii petrecuți în Franța au constituit o reală
sursă de inspirație în decorarea locatiei.
Acest loc a fost creat cu mare grijă pentru mediu, protecția
mediului atât de fragil în Indonezia fiind un fapt important
pentru proprietarii locației. Lemnul utilizat în decorarea
restaurantului Kebun este reciclat. Suporturile pentru
pizza și brânzeturi sunt făcute din lemn de tec reciclat,
din Kalimantan. Poți vedea mobilier autentic provenit
din Java anilor 1940 și o mașină de cusut Singer, ce are
pe puțin 50 de ani, porțelanuri vechi provenind din piața
de antichități din Paris. De îndată ce intri în restaurantul
Oana-Miruna Stîngă
52 53
Pășind în Regatul Bucuriei
Kebun, accesezi o lume aparte. Pereții sunt construiți din
materiale locale, folosind metode tradiționale balineze. În
interiorul restaurantului descoperi multe obiecte create
de artizani locali, cu multă pasiune și atenție pentru
detalii. Îi poți admira și pe bucătarii bistroului, adevărați
artiști, creatorii unor experiențe culinare memorabile
și de-a dreptul transparente la propriu, grație spațiului
deschis între bucătărie și mese. Dacă vreodată veți ajunge
în Ubud, Kebun este locul perfect pentru o aventură
culinară într-un loc încântător, romantic și atemporal.
Personal, vă promit că dacă mă întorc în Ubud trec pe la
Bistro Kebun și vă trimit un update.
A doua zi dimineața, la micul dejun am
experimentat încă un episod din ceea ce îmi place să
numesc „relaxare în paradis”. În esență, lucrurile simple
sunt cele mai valoroase, pentru ca așa cum spunea
Leonardo da Vinci – „simplitatea este rafinamentul
suprem”. Se pare totuși că în viață, cei mai mulți dintre
noi căutăm căile complicate, care nu ne aduc nici un fel
de satisfacție...dacă avem noroc, mai schimbăm câte ceva
pe parcus și mai simplificăm...
Îmi începeam ziua pe acordurile muzicii balineze,
o muzică atât de diferită de tot ceea ce ascultasem până
atunci. Fiind o adevărată iubitoare a muzicii indiferent de
gen, doream să aflu mai multe despre experiența auditivă
inedită pe care o trăiam în acele zile, fapt pentru care am
început documentarea...
Muzica balineza este extrem de complexă și
vibrantă. Scopul inițial al muzicii este acela de a servi
credințelor religioase, acompaniind dansatorii sau actorii
din teatrele wayang. Orchestra tradițională balineaza,
cunoscută sub numele de gamelan, este compusă din
diverse forme de percuție, cu note ce se interpun în diverse
moduri. Există un număr de instrumente din lemn, însă
majoritatea interpreților, de la câțiva până la câteva
duzini, stau în spatele diverselor tipuri de metalofoane,
gonguri și xilofoane. Muzica din Bali a reprezentat o
sursă de inspirație pentru compozitori din toate colțurile
lumii. Bela Bartok a numit piesa sa muzicală nr 109: „Din
insula Bali”. Se spune că și Debussy, după ce a întâlnit
un muzician balinez și a văzut o orchestră balineză
performând în Europa, a rămas foarte impresionat și
Oana-Miruna Stîngă
54 55
Pășind în Regatul Bucuriei
multe din lucrările sale ulterioare conțin culorile distincte
ale muzicii balineze.
Însă Colin McPhee (1900-1964), muzician și
autor născut în Montreal, a fost cel mai mult influențat de
muzica balineza. Momentul în care a descoperit în New
York un vinil cu muzica balineza interpretată de gamelan
i-a schimbat radical întreaga viață. A venit în Bali, a învățat
și a contribuit efectiv la dezvoltarea muzicii balineze.
Dovadă stă compendiumul său de muzică balineză - o
colecție completă ce cuprinde diverse tipuri de muzică
balineză. Piesa sa „Tabuh-tabuhan” pentru orchestră
i-a adus premiul Pulitzer. 1936 este anul premierei în
Mexico a pieselor ce reprezintă o fuziune între motivele,
melodiile și ritmurile balineze, rezultând o adevarată
operă simfonică. Sunetul aparte al flautului balinez a
inspirat Nocturna, fără dubii foarte asemănătoare muzicii
din temple din zilele noastre. McPhee este omul care a
introdus muzica balineze și a gamelanul în Statele Unite,
dând alte dimensiuni pasiunii sale. Din acel moment,
multe departamente de etnomuzicologie din diverse
universități americane precum și multe grupuri de
interpreți au inclus gamelanul în curricula lor.
Acordurile muzicii instrumentale balineze,
câmpul verde de orez, în terase, mâncarea simplă, naturală
și foarte consistentă, clătitele cu banane, cafeaua balineza
cu care eram deja familiară sunt elementele unui puzzle
ce reprezintă pentru mine imaginea paradisului, despre
care îmi amintesc și vorbesc cu mare plăcere în ultimul an.
Bali - marți 9 aprilie, 2013, a fost un timp de
explorare, de descoperire și de revelații diverse în Insula
Zeilor. Am plecat în jur de 8.30 într-o excursie ce a durat
mai bine de 10 ore, ajungând în cîteva locuri pline de
semnificații și culoare locală.
Prima oprire a fost la culturile de orez, atât de
spectaculoase pentru ochiul uman dar și pentru camera
mea digitală. Verdele, culoare ce exprimă perfect starea de
fericire te copleșește întrutotul și conștientizezi că natura
este un dar divin iar momente ca acestea sunt neprețuite.
Copleșită de frumusețea dumnezeiască a culturilor de
orez, frecvent întâlnite în Bali, am vrut să aflu mai mult
în acest sens. Culturile de orez (in engl. paddy fields)
„Paddy” derivă din cuvântul „padi”, care în malaeziană
Oana-Miruna Stîngă
56 57
Pășind în Regatul Bucuriei
înseamnă „planta de orez”.
Culturile de orez (în terase) reprezintă parcele
de pământ arabil utilizate pentru creșterea de orez semi-
acvatic (a nu se crea confuzie între acesta și cultivarea
orezului de apă adâncă, care creștere în condiții de
inundații cu ape mai mari de 50 cm adâncime pentru cel
puțin o lună).
În secolul 20, culturile de orez de acese tip au
devenit formă dominantă de creștere a orezului, fiind
practicate în Cambogia, Bangladesh, China, Taiwan,
India, Indonesia, Japonia, Corea de Nord și de sud,
Malaezia, Myanmar, Nepal, Pakistan, Philipine, Sri
Lanka, Thailanda, Vietnam, Laos precum și în Piedmont
(Italia), Camargue (Franța), Haiti și Sacramento Valley în
California.
Atunci când irigarea este la îndemână, fermierii
plantează diverse soiuri de orez ce fac posibile 3 recolte pe
an. Cum fertilizantele și pesticidele sunt relativ scumpe,
fermierii plantează doar arii restrânse. La trei săptămâni
după germinare, răsadurile sunt culese și replantate la
distanțe mai mari, procedură realizată manual. Solul
vulcanic atât de fertil a făcut din arhipelagul indonezian
și în particular din insulele Java și Bali un loc prielnic
culturilor de acest tip. Pentru o bună irigare și frenare
a solului, localnicii lucrează împreună, în sistemul de
cooperare numit subak. Imaginea culturilor terasate
de orez, la prima vedere o imagine ce te atrage prin
frumusețe, spune în esență o poveste centrată pe verbul „a
te hrăni”. În acele momente mi-am hrănit sufletul cu un
peisaj splendid ce mi-a tăiat respirația și mi-a spus un alt
tip de poveste despre oamenii locului.
Ulterior am ajuns la Templul Tirta Empul (în
indoneziană Pura Tirta Empul) - templu hindu în
mijlocul insulei Bali, faimos pentru apa sfințită, loc
în care locuitorii Hindu Bali merg pentru purificare.
Templul a fost construit în 962 A.D. în timpul dinastiei
Warmadewa (între secolele X-XIV), pe locul unde se
află un izvor mare de apă. Pe partea stângă a templului
se află o vilă modernă localizată pe un deal, construită cu
ocazia vizitei președintelui Sukarno în 1954, în prezent
reședință pentru oaspeți importanți.
Cela de-a treia oprire în călătoria noastră din acea zi, a
Oana-Miruna Stîngă
58 59
Pășind în Regatul Bucuriei
fost la The Mother Temple of Besakih, situat în satul
Besakih, la poalele muntelui Agung, principalul Vulcan
din Bali, aflat în zona de est a insulei, fiind cel mai mare
și templu hindu din Bali. Templul datează foarte probabil
din secolul XIV și te uimește prin arhitectura sa, cu totul
neobișnuită. Acest templu reprezintă un complex format
din 22 de temple care stau un soi de “culmi” paralele. Au
terase la care se ajunge urcând treptele ce conduc spre
diverse curți și porți care la rândul lor conduc spre spirala
principală sau structura Meru numită Pura Penataran
Agung. Toate acestea sunt aliniate de-a lungul unei singure
axe și concepute astfel încât să ducă persoana spirituală
mai sus și mai aproape de munții considerați sacri.
Principalul sanctuar al complexului este Pura
Penataran Agung, al cărui simbol central este tronul în
formă de lotus sau padmasana, principalul spațiu de ritual
al întregului complex, datând din secolul XVII. O serie
de erupții vulcanice în muntele Agung în 1963 au omorât
aproximativ 1700 de oameni punând în pericol și Puru
Besakih. Salvarea templului este considerată de oamenii
din Bali un adevărat miracol, semn clar că zeii au vrut
să-și demonstreze puterea de data asta și să nu distrugă
monumentul ținut în picioare de credința oamenilor din
Bali.
Viața în Ubud înseamnă și festivaluri numeroase,
momente când oamenii își împărtășesc creativitatea
și bucuria de a trăi. În fiecare an se țin cel puțin 70 de
festivaluri la acest complex, aproape fiecare altar având
propria sa sărbătoare anuală. Acest ciclu se bazează pe
calendarul balinez cu 210 zile. Templul a fost denumit
World Heritage Site și aparține patrimoniului universal
încă din 1995.
După ce am vizitat cele 3 obiective turistice, un
prânz cu mâncare locală era mai mult decât binevenit.
Am ales un loc cu vedere la vulcanul Kintamani, a cărui
priveliște impunătoare mi-a rămas în amintire.
Kintamani este una din destinațiile favorite
ale turiștilor ce ajung în Bali, grație vulcanului activ al
muntelui Batur și al frumosului lac din apropiere. În timp
ce papilele mele gustative se delectau cu o porție generoasă
de pui sate, calamari și diverse bunătăți specifice locului,
admiram uimită vulcanul ce mă privea majestuos și plin
Oana-Miruna Stîngă
60 61
Pășind în Regatul Bucuriei
de personalitate. În timp ce savuram cafeaua de după
masă, am decis să privesc frumusețea autentică a acestui
loc, ce îți taie de-a dreptul respirația.
Kintamani este înconjurat de un cadru natural
captivant, constând în 6 sate foarte vechi, aproape de
Lacul Batur. Localnicii din această zonă au propria lor
cultură, casă și stil de viață.
Zona Kintamani cuprinde câteva sate printre
care Kedisan Village , Buahan, Abang, Trunyan, Songan,
South Batur, Middle Batur, North Batur, Sukawana și
Kintamani Village. 15.000 de locuitori trăiesc și muncesc
în această zonă având ocupațiile cele mai firești în acest
colț de lume: fermieri, comercianți, lucrători în turism.
Punctul culminant al excursiei noastre din acea zi a fost
vizita la templul Tanah Lot.
Tanah Lot reprezintă o formațiune în stâncă pe
țărmul insulei indoneziene Bali. Loc de pelerinaj, Pura
Tanah Lot (templul Tanah Lot) este un loc turistic,
perfect pentru iubitorii de fotografie și exotism în stare
pură.
Tanah Lot însemna “Pământul din Mare” în
limba balineză. Localizat în Tabanan, la aproximativ
20 de kilometri de Denpasar, templul se întinde pe roci
aflate în largul mării, fiind într-o continuă transformare
de-a lungul anilor, datorită valurilor mării cu care este în
permanent contact.
Se spune că Tanah Lot ar fi opera unui preot
care a trăit în secolul XV, pe nume Nirartha. În timpul
călătoriilor sale pe coasta de sud a văzut frumusețea
stâncilor de pe malul mării, fapt ce l-a determinat să
rămână aici. Câțiva pescari l-au văzut și au venit la el cu
daruri, motiv pentru care, Nirartha a decis atunci să-și
petreacă noaptea pe insulă. Mai târziu a vorbit cu pescarii
și i-a rugat să-i construiască un altar din piatră pe care l-a
considerat loc sfânt, loc în care să poată venera zeitățile
balineze ale mării.
Templul Tanah Lot a fost construit și face parte
din mitologia balineză de câteva secole, fiind unul din
cele 7 temple ale mării situate de-a lungul coastei. Fiecare
templu din mare a fost localizat astfel încât împreună cu
următorul să formeze în lanț de-a lungul coastei de sud-
Oana-Miruna Stîngă
62 63
Pășind în Regatul Bucuriei
vest. Așa cum este și firesc, într-un loc în care religia hindu
predomină, templul este strâns influențat de aceasta. La
baza insulei stâncoase, se crede că șerpi de mare otrăvitori
păzesc templul de spiritele rele și de invadatori. Se mai
spune și că templul este protejat de un șarpe uriaș, creat
din eșarfa lui Nirartha chiar în momentul stabilirii sale pe
insulă.
În 1980, stâncile templului au început să se
distrugă și aria din jurul templului a fost pusă în pericol.
Guvernul japonez a acordat guvernului indonezian
un împrumut de aproximativ 130 milioane de dolari
americani pentru a restaura templul istoric și alte locații
importante din jurului insulei Bali. În consecință, peste
o treime din stânca templului Tanah Lot este în mod
inteligent “deghizată” de rocile artificiale create prin
programul de renovare și stabilizare sus-menționat.
Zona ce te duce la templul Tanah Lot este foarte
comercială, vizitatorii parcurgând o zonă cu suveniruri,
magazine și restaurante înainte de a ajunge la stâncile din
mare.
Se spune că într-un an putem trăi 7 momente de
grație divină. Momentele petrecute la templul din mare
Tanah Lot sunt cu certitudine un astfel de moment, în
care am simțit armonia dintre oameni, mare și Dumnezeu.
Ajungând acolo cu puțin înainte de ora 5 PM, momentul
în care balinezii se pregăteau de ceremonie, am simțit că
particip la un moment a cărui magie este greu de descris
în cuvinte. Sublimul și firescul se contopesc uneori și tot
ceea ce îți rămâne de făcut este să trăiești plenar starea
de uimire, după care să spui simplu „mulțumesc lui
Dumnezeu pentru că am putut trăi un astfel de moment”.
Ceremonia balineză mi-a demonstat că sublimul există
în special în situațiile simple, firești, naturale, ce îi fac pe
oameni să vibreze. Momentele de la Tanah Lot sunt un
dar de la Dumnezeu și experiența în sine este una din cele
mai speciale din viața mea până în acest moment.
Am rezonat cu Albert Camus ale cărui vorbe
„Live to the point of tears” - „trăiește viața până simți
lacrimi în ochi” s-au născut în astfel de momente. În acele
clipe, am simțit un moment de bucurie atât de intens,
încât lacrimile îmi inundau ochii pur și simplu. M-am
simțit privilegiată și foarte norocoasă să fiu acolo chiar
Oana-Miruna Stîngă
64 65
Pășind în Regatul Bucuriei
în momentele ceremoniei, să valorizez acele clipe și să pot
împărtăși cele mai frumoase imagini pe care camera foto
le-a putut surprinde vreodată. Da, a fost un moment de
grație divină, probabil cel mai frumos, complet și autentic
din acele zile.
În primele săptămâni din 2013, grație unui
faimos fotograf canadian pe nume David du Chemin am
descoperit că ador să fotografiez oamenii, să le captez
emoțiile de pe chip, să le zâmbesc și să primesc zâmbetul
lor în schimb. Este un soi de interacțiune non-verbală care
seamăna cu un schimb de energie, un fel de a cere și primi
non-verbal, firesc, natural și foarte simplu. Genul acesta
de fotografie se armonizează cu intenția mea de a vedea
frumusețea din oameni și din lume, pe care din fericire o
descopăr tot mai frecvent în drumurile mele. Până la urmă
ce poate fi mai frumos decât chipul omului luminat de un
zâmbet larg , exprimând o paletă largă de emoții pozitive
de la bucurie, fericire, seninătate, până la pace interioară
și relaxare. Până la urmă, este exact ce caut de mulți ani și
iată că în acele clipe le-am trait pe propria piele.
În acea dimineață, aflată într-o parcare
fotografiasem doi copii balinezi a căror tristețe de pe chip
era mai mult decât evidentă. După-amiaza, am fotografiat
câteva femei de la fața locului, a căror expresivitate face
mai mult decât o mie de cuvinte. Oameni, emoții, viață –
pe scurt, despre asta este vorba într-o călătorie.
După o zi plină, în care mi-am încărcat bateriile cu
amintiri fabuloase și am parcurs multe sute de kilometri, se
făcea seară și ne pregăteam de întoarcere în Ubud. Trecem
prin fața casei lui Ketut, ghicitorul din „Eat, pray, love”, a
cărui vârstă venerabilă rămâne necunoscută pentru toată
lumea.
La început am fost tentată să-l cunosc personal și
să aflu câte ceva din ce ar urma să-mi rezerve viitorul, însă
programul lui foarte încărcat ce impunea programarea a
doua zi m-a determinat să mă răzgândesc. Până la urmă,
prefer să fiu surprinsă plăcut de viață decât să știu dinainte
ceea ce urmează să trăiesc. Un lucru este cert: indiferent
ce mi-ar fi spus Ketut, vă asigur încă de pe acum că
intenționez să revin în Ubud, Bali, dacă Dumnezeu vrea
acest lucru pentru mine. Simt că sunt încă multe lucuri
de descoperit în acest loc unde îți regăsești cu ușurință
Oana-Miruna Stîngă
66 67
Pășind în Regatul Bucuriei
zâmbetul și serenitatea, unde poți respira și crea totodată.
În acest moment asemeni unui pictor ce are în fața ochilor
o pânză albă și în dreapta sa un set nou de acuarele, mă
văd deja în lumea cu chipuri zâmbitoare, mult verde, apă,
soare, condimente și pace interioară. Imi place să visez și
să fac posibile atât de multe lucruri...
După o zi atât de plină, mi-am spus „o oră de
relaxare made în Bali” este mai mult decât binevenită.
Am profitat de o ofertă specială la masaj balinez și am
experimentat pe propria piele variantă „medie” a tehnicilor
locale de relaxare, în spa-ul hotelului Biyugugung.
Tot în acea seară i-am cunoscut pe Ohni și Eddy,
verii prietenei mele Kat, de origine indonezieni, două
persoane extrem de agreabile și comunicative, împreună
cu care aveam sa petrecem următoarele zile.
Eddy conduce câteva afaceri importante în Indonezia, se
comportă foarte firesc, elegant și primitor. La cei 60 de
ani, Eddy este un bărbat foarte activ, care iubește expresia
„once you retire, you expire”, folosind-o frecvent în
conversații. Are o energie debordantă dublată de foarte
mult umor. Avem un punct de vedere comun legat de
muncă izvorâtă din pasiuni, bucuria de a crea, construi și
contribui si discutam intens pe această temă. .
În acea seară Eddy, ca o adevărată gazdă, ne-a
propus o cină la Kagemusha, un restaurant japonez faimos
în Ubud. Kagemusha este un loc aparte unde poți vedea
o lume diversă și extrem de interesantă: de la familia de
japonezi foarte conservatoare și tradiționalistă la cupluri
new age foarte relaxate după atâta meditație, yoga și
practici de autocunoaștere.
Experiențele culinare din acele zile au fost diverse
testând o multitudine de feluri de mâncare cu pui și orez,
condimentată diferit în fiecare loc. Puiul Satay (un soi de
frigărui de pui) cu gust dulce picant, orezul împachetat în
bambus și alte minunății de acest gen create de bucătari
balinezi – toate acestea au fost testate de mine în acele
zile. La capitolul băuturi am urmat obiceiul locului - mult
ice-tea foarte rece și extrem de dulce.
In acea seară, a fost momentul mâncărurilor
japoneze de la Kagemusha, timp pentru mâncarea
tradițională gen pui teriyaki, bento, supă de ceapă și mai
ales uimitorul desert pe care îl descopeream în premieră:
Oana-Miruna Stîngă
68 69
Pășind în Regatul Bucuriei
înghețată de ceai verde, pe care o consider cel puțin
uluitoare. Fiind o mare iubitoare de înghețată gustoasă și
sănătoasă, sunt convinsă că îmi înțelegeți bucuria!
Miercuri 10 aprilie - a fost ziua în care am
descoperit Ubud, pas cu pas, din aproape în aproape, o zi
plină de frumusețe și adevărate miracole. Pentru mine a
fost ziua în care pur și simplu mi-am adresat una din cele
mai puternice întrebări de life coach: „Cum pot contribui
la binele oamenilor și al societătii în care trăiesc?” Ce m-a
determinat să-mi pun această întrebare complicată și mai
ales ce întâlnire divină mi-a marcat acele zile veți afla în
continuare. Dar să o luăm încetul cu încetul.
După mic dejunul paradisiac luat pe terasa
hotelului Biyugugung am pornit la pas prin Ubud,
admirând vitrinele boutique-urilor foarte elegante. Îmi
amintesc și astăzi de rochiile lungi vaporoase și șalurile
pashmina de la „Namaste” boutique situat la câțiva metri
de hotel...
Prima oprire a fost la adăpostul de animale pentru
o scurtă discuție cu cei preocupați de soarta patrupedelor
din zonă. A urmat o plimbare în pădurea forestieră, loc
unde poți întâlni și interacționa direct cu clanurile de
maimuțe, de toate mărimile și vârstele. Pentru cei dornici
să facă poze spectaculoase cu maimuțicile pe umăr le
recomand să ia cu ei un mănunchi de banane, calea cea
mai sigură pentru a stabili o relație chiar și pe termen
scurt cu simpaticele mamifere.
Maimuțele din Pădurea forestieră sacră din
Padangtegal sunt cunoscute sub numele de macac cu
coadă lungă, având numele științific Macaca fascicuiaris.
Macacii trăiesc în Asia de sud-est, de multe ori în zone
populate de oameni. În Bali, există populații de macaci
cu coadă lungă care trăiesc în zone fără vreun contact cu
oamenii și trupe care vin zilnic în contact cu oamenii.
Totuși în ciuda faptului că multe specii de macaci încearcă
să trăiască în zone populate de oameni este evident că
viabilitatea rasei este strâns legată de conservarea zonelor
forestiere din Bali.
În prezent există aproximativ 605 (39 masculi adulți,
38 masculi sub-adulți, 194 femele adulte, 243 copiii
și 91 nou- născuți) macaci balinezi cu coadă lungă, ce
populează Pădurea Forestieră Sacră din Padangtegal.
Oana-Miruna Stîngă
70 71
Pășind în Regatul Bucuriei
În fapt, în cadrul pădurii forestiere de maimuțe
există 4 clanuri distincte. Turiștii par a avea dificultăți
în identificarea sus numitelor clanuri. Unul din motive
este că ariile pe care fiecare din aceste trupe le ocupă în
spațiul din pădurea forestieră se schimbă cu timpul. Mare
parte din timp, macacii stau în pădurea forestieră; totuși,
uneori sunt tentați să migreze în plantațiile de orez sau în
satele învecinate.
Macacii din pădurea forestieră sacră sunt subiect
continuu de cercetare, în prezent existând un proiect
condus de Balinese Macaque Project, ce implică cercetatori
din Statele Unite, Guam și University of Udayana (Bali,
Indonesia). Până în prezent sus-numitul proiect a condus
studii în vederea determinării strategiilor de împerechere,
migrare, relațiile de dominare și habitat ale macacilor
balinezi cu coadă lungă. Scopul acestui proiect este
facilitarea dezvoltării strategiilor de conservare a speciei
în astfel de locuri. Ulterior am aflat câte ceva despre
semnificația culturală a maimuțelor pentru balinezi. În
hinduismul balinez, maimuțele întruchipează atât forțele
pozitive cât și negative. Natura duală a maimuțelor este
reflectată în special în Ramayana (poem epic indian
extrem de popular).
Maimuțele ce ocupă tempul sacru hindu din Bali precum
pădurea forestieră sacră sunt protejate de balinezi, pentru
ca la rândul lor sa poată proteja templul de spiritele rele.
Oana-Miruna Stîngă
72 73
Pășind în Regatul Bucuriei
#4 TIMPUL ÎNTREBĂRILOR ȘI BINECUVÂNTĂRILOR
Există oameni pe care îi întâlnești, cu care petreci câteva
minute, ai un scurt schimb de replici și simți cum ceva
în interiorul tău se schimbă pentru totdeauna. Există
oameni a căror charismă pare să te copleșească, a căror
aură ascunde o tonă de bunătate și pace interioară din
care simți că te alimentezi începând din acel moment.
În aceea zi de aprilie am început să caut răspunsul la
întrebarea „Cum pot contribui în cel mai bun mod posibil
în societatea în care trăiesc? Sau mai pe scurt „Care este
scopul meu în această lume?”, ce aș putea face cel mai bine
în această lume și mai ales care este de fapt talentul și
menirea mea.
Oamenii despre care vorbesc, te inspiră doar
prin simpla lor prezență și te fac să te întrebi cine ești
și ce cauți cu adevărat în această viață. În mai puțin de
jumătate de oră am pătruns într-o lume cu totul nouă, am
conștientizat și am înțeles că putem face pentru semeni
mult mai mult decât ne putem imagina la prima vedere.
Cum îmi place să spun, atunci cînd ești pe drum este bine
să fii atent la semne, iar acea întâlnire a fost un semn clar
că ceva urma să se schimbe în viața mea mai devreme sau
mai târziu.
În acea zi de 10 aprilie 2013 am ajuns împreună
cu prietenii mei la fundația Healty Mother Earth și
am cunoscut-o pe Robin Lim, o femeie a cărei forță
interioară și putere personală m-au copleșit într-un mod
greu de descris în cuvinte. În acel loc, mii de femei din
Bali dau naștere pe cale naturală, cu ajutorul lui Robin
și a echipei sale, fapt care la prima vedere poate părea un
lucru banal. Totuși, într-o țară săracă precum Indonezia
în care rata mortalității la naștere atinge cote nebănuite,
munca ei este impresionantă. Cu câteva momente înainte
de a ne cunoaște tocmai ajutase o tânără mamă din Rusia
Oana-Miruna Stîngă
74 75
Pășind în Regatul Bucuriei
să dea naștere unui băiețel. Robin transmitea acea bucurie
pe care ea, persoana care adusese pe lume mii de suflete
o experimentase deja de mii de ori. Chipul angelic,
frumusețea, bunătatea, modul plin de generozitate în
care vorbea despre tinerii din echipa ei, mi-au răscolit
serios sufletul. Întâlnirea cu Robin este încă un dar, pe
care l-am primit în drumul meu în Bali și despre care
vorbesc adeseori. Grație ei mă simt un om mai bogat, mai
generos, căci am în minte și în inimă modelul unei femei
care cunoaște la superlativ lecția generozității. De fapt,
oamenii că Robin nu își propun să te învețe nimic. Ei pur
și simplu sunt și dacă ai șansa să-i întâlnești, îi recunoști
pur și simplu.
Odată ajunsă acasă am vrut să aflu povestea acestei
femei remarcabile și am început documentarea. Simțeam
că o astfel de femeie are o poveste interesantă, care merită
spusă lumii întregi și mai ales semenilor mei care au atât
de mare nevoie de modele de viață autentice, în aceste
zile.
Robin Lim (Mama Robin sau Ibu Robin) este
moașă și fondatoarea Fundației Healthy Mother Earth
(Yayasan Bumi Sehat) a clinicii de sănătate ce oferă
îngrijire prenatală gratuită, servicii medicale la naștere
și ajutor medical pentru oricine are nevoie. Încă din
2003, Robin și echipa sa își dedică toată energia pentru
a combate rata mortalității infantile și maternale prin
centrele Bumi Sehat, special create pentru a ajuta
multe mame în dificultate. Munca sa este recunoscută
și răsplătită pe măsură. În 2011, canalul de știri CNN
i-a acordat distincția Hero of the Year, pentru ajutorul
dat miilor de femei cu venituri mici din Indonezia, pe
perioada prenatală și la naștere.
În primele 8 luni din 2011, Fundația Bumi Sehat
avea peste 20,500 de pacienți și acordă asistență la naștere
pentru aproape 400 de nou născuți. Urmare cutremurului
și tsunamiului din 2004, Lim a „translatat” proiectul în
Aceh, aflat în Oceanul Indian. Până în acest moment,
în cele 2 clinici au venit pe lume peste 5000 de bebeluși.
După respectivele cutremure, Lim a creat proiecte similare
în Yogyakarta în 2006, Padang în 2008 și Haiti în 2010
și este pregătită să acorde îngrijire mamelor și copiilor în
zone devastate, cu resurse materiale limitate.
Oana-Miruna Stîngă
76 77
Pășind în Regatul Bucuriei
Una din practicile utilizate, ce merită menționate este
legată de cordonul ombilical, pe care în loc să-l taie, îl
arde. În special în zone calamitate, aceasta este una din
practicile pe care o predă moașelor și doctorilor care și-
au pierdut instrumentele. Motivul ? Utilizarea foarfecilor
pentru a tăia cordonul ombilical atrage după sine riscul
de tetanus, în timp ce arderea reduce simțitor riscul
infecțiilor. În afară de faptul că știe cum să răspundă
tuturor cerințelor medicale, Robin și fundația sa nu au
niciun fel de afiliere religioasă, onorând toate cererile,
scopul său primordial fiind de a ajuta mamele să nască
sănătos și în siguranță.
Robin Lim este o femeie care luptă și își dedică
viața apărării drepturilor parentale. Copiii sunt adeseori
ținuți în spitalele din Indonezia până la plata serviciilor
medicale de naștere. Nefăcând față cerințelor financiare,
părinților li se refuză drepturile și copiii lor sunt adeseori
plasați spre adopție. Fundația lui Lim oferă îngrijire
prenatală gratuită, servicii de naștere și ajutor medical
oricărei persoane la nevoie din Indonezia, țara unde
venitul mediu al unei familii este echivalentul a 8 USD pe
zi și unde costul unei nașteri normale, fără complicații este
în jur de 70 USD. Rata mortalității mamelor și copiilor
este cauzată în mare parte de aceste costuri, pe care multe
femei din Indonezia nu le pot susține. Din acest motiv
viețile lor se supun unui mare risc.
În timp ce diverse celebrități și expatriați privesc centrul
Bumi Sehat ca loc „exotic”, de naștere a copiilor lor și
adeseori fac donații pentru această organizație, 80% din
familiile pe care această clinică le ajută nu plătesc aproape
nimic. Prin prisma cifrelor și a situației economice,
demersul său are o latură profund umanitară deloc
neglijabilă, fapt ce nu te poate lăsa indiferent.
Viața personală - Lim este cetățean american,
mamă a 8 copii și autoarea multor cărți despre sănătatea
mamei și a copilului. A devenit moașă după câteva tragedii
personale, incluzând moartea surorii (și a copilului său)
datorată complicațiilor pe perioada sarcinii precum și
moartea unei bune prietene și a unei moașe la nașterea
copilului său.
Lim și soțul său, William Hemmerle, și-au vândut
proprietatea din Hawaii și s-au mutat împreună cu întreaga
Oana-Miruna Stîngă
78 79
Pășind în Regatul Bucuriei
familie în Bali. Robin a crescut în USA și Philippines în
perioada în care tatăl său se afla în Vietnam împreună
cu armata americană. A urmat studiile la College City
Santa Barbara, după care odată ajunsă în Bali, a lucrat
ca voluntar pentru a ajuta femeile să nască în casele
lor. Având în vedere cererea crescută, a decis să obțină
certificarea formală de moașă, din partea Registrului
Moașelor din America de Nord. În 2003 cu ajutorul
comunității balineze și a donațiilor din partea prietenilor
din întreaga lume, Lim și colega sa, Brenda Ritchmond a
deschis prima clinică Yayasan Bumi Sehat.
Iată pe scurt povestea unei femei minunate, a
unui erou modern cu chip angelic și suflet frumos, a unei
personalități adevărate pe care sper că într-o bună zi să o
reîntâlnesc pentru a-i mulțumi. Este un model de viață
adevărat, un exemplu de determinare, de forță feminină și
putere interioară, o femeie ce cunoaște sensul cuvântului
grijă și prin gesturile și demersurile sale schimbă o lume.
În fața acestei femei mă înclin și sper ca în anii următori,
să întâlnesc tot mai multe femei ca Robin Lim dornice și
pregătite să schimbe planeta.
După atâta hrană pentru suflet, iată că a venit
momentul și pentru prânz și ce poate fi mai firesc decât un
prânz tradițional cu specialități autohtone. Mă delectez
cu câteva specialități foarte condimentate tot pe bază de
orez, carne de pui însă după cum vă puteți imagina în Asia
niciun pui cu orez nu seamănă cu altul. Dacă mâncărurile
sunt condimentate, băuturile sunt foarte dulci, însă cum
deja bine știți îmi plac experiențele diverse și foarte
ayurvedice, prin urmare dacă tot sunt în Bali este indicat
să mă comport ca balinezii, nu-i așa? Îl întreb pe Eddy
despre alte specialități ale bucătăriei balineze și îmi
menționează Babu Guling - porc crocant la cuptor cu
multe ierburi și condimente. Porcul și rața sunt la modă
în bucătăria tradițională, deci iată că proteinele conduc
în acea țară.
După masă, simțim nevoia să ne plimbăm și fiind
în căutarea unei cărți despre locurile pe care le vizitam
ne propunem să mergem la librăria Periplus, undeva pe
strada principală din Ubud. Odată ajunsă acolo m-am
simțit într-un adevărat paradis în care am descoperit cărți
de călătorie fascinante, despre țările pe care le vizitam,
Oana-Miruna Stîngă
80 81
Pășind în Regatul Bucuriei
bogate în informații legate de istoria, georgrafia și
tradițiile locurilor. Mi se deschiseseră destule ferestre ale
lui Johari (de tipul știu ce știu, ce nu știu și nu știu ce știu
și ce nu știu! ) și realizasem mai ales cât de multe lucruri
știam că nu le știu și mai ales cât de multe nu știam că nu
le știu.
În acea zi era ziua de naștere a lui Chris, pe care urma
să-l sărbătorim oficial în acea seară. Pentru Chris am ales
cartea intitulată: „Do something that matters”, în ton
cu cu discuțiile noastre din acele zile legate de profesie,
pasiune și vocație, tema de larg interes pentru mine, Kat
și Chris în acele zile.
Apoi, ne-am urcat în mașină și am explorat și alte locuri
din Bali, acest loc atât de verde, natural și autentic. Cum
povesteam anterior, Ubud este locul în care Liz Gilbert,
autoarea deja epicului și binecunoscutului „Eat, pray,
love” a petrecut 4 luni, facând din Ubud un loc mult mai
cautat de turiști. Ulterior, staruri faimoase precum Julia
Roberts și Bardem au adus și mai multă faimă poveștii
prin ecranizarea lansată în 2010. Eddy a ținut neapărat
să ne arate locul unde Julia Roberts (ce o interpretează
pe Liz Gilbert în film) și Bardem (în rolul brazilianului
Felipe) se întâlnesc - undeva pe pod în mijlocul naturii,
el cu mașina, ea pe bicicletă. Mie mi-au plăcut cartea și
filmul, fapt pentru care am reținut toate aceste detalii
de-a dreptul interesante.
Mai mult decât atât, ne-a arătat și vila în care a locuit
Julia Roberts pe durata filmărilor la „Mănâncă, roagă-te,
iubește”, situată într-o zonă foarte liniștită, înconjurată
de câmpuri de orez de o frumusețe incontestabilă.
Tot în acea după amiază, Eddy ne-a prezentat noile
sale construcții, undeva într-o zonă retrasă, exclusivistă,
în apropierea unui hotel deschis de un suedez. Dacă ar fi
să-l descriu pe Eddy l-aș încadra la categoria constructor
și grădinar, om pentru care a construi și crea înseamnă
a respira. Povestește cu entuziasm despre actualul său
proiect, călătorește mult, combină fericit pasiunea pentru
muncă cu bucuria de a trăi, vorbește cu mândrie despre
fiicele sale și mă face să mă simt acasă, chiar și la multe mii
de kilometri de România.
Așa cum menționam anterior, ziua de miercuri 10
aprilie este ziua de naștere a lui Chris. Încă o zi în care
Oana-Miruna Stîngă
82 83
Pășind în Regatul Bucuriei
vorbim din nou despre pasiunea și talentul lui de a vedea
dincolo de aparențe; în timp ce lui Kat îi plac cauzele
umanitare, mie îmi place să spun povești de viață în scris
și să vorbesc oamenilor, lui Chris îi place să transforme
obiecte vechi în adevărate bijuterii.
Ne pregătim de o aniversare cum nu mi-a mai
fost dat să văd vreodată. Seara a debutat cu Ceremonia
de binecuvântare (Blessing Ceremony), numită în Bali
„otonan” care înseamnă „a binecuvînta persoana”, cu ocazia
zilei de naștere a acesteia. Scopul respectivei ceremonii
este de „a curăța” acea persoană de toate lucrurile rele
din viața acesteia și de a-i cere lui Dumnezeu sănătate și
fericire din acel moment încolo. Pe timpul ceremoniei i
se mulțumește lui Dumnezeu (Ida Sang Hyang Widhi)
pentru toate lucrurile bune pe care i le-a dăruit. Mai mult
decât atât, există credința că pe parcursul ceremoniei,
Dumnezeu este prezent în sufletul celui care își serbează
ziua (Sang Hyang Dumadi)
Ceremonia este oficiată de un pastor Hindu-Bali
-în limba oficială „pandita/pemangku“. Am vrut să-l
sărbătorim pe Chris în cel mai balinez mod cu putință,
ținând cont că orice tip de binecuvântare este binevenit
indiferent de religia în care trăim” , a spus Eddy la final.
După respectiva ceremonie, care a durat mai bine
de 30 de minute, l-am întrebat pe Chris cum s-a simțit.
„Umil”, mi-a răspuns el, cu simplitatea și naturalețea cu
care eram deja familiară.
Ca la orice aniversare a urmat un răsfăț culinar
ce a inclus deja binecunoscutul chicken sate (un soi de
frigărui de pui cu condiment specific), orez împachetat în
bambus și diverse prăjituri pe care le-am gustat, fără a mă
simți vreun minut vinovată. Sâc... Am gustat și din tortul
trimis de Shaun, fiul lui Kathleen și a lui Chris, aflat la
studii în Canada pe care apărea 55 - vârsta pe care Chris
o împlinea în acea zi. Cunoscându-l pe Chris este greu
să-ți imaginezi că are 55 de ani, însă petrecând ceva timp
împreună mi-e ușor să înțeleg care îi sunt „secretele”:
pace interioară, gânduri pozitive, generozitate, înțelegere
- toate aceste ingrediente deloc secrete contribuie la
spiritul și aspectul său atât de tânăr.
„You look like 40” i-a spus Michael, neamțul
din Munchen sosit aici cu rucsacul în spinare, împreună
Oana-Miruna Stîngă
84 85
Pășind în Regatul Bucuriei
cu două fete din Hamburg. Cei trei călătoreau în Bali
cu rucsacul, oprindu-se în locurile care li se păreau
atrăgătoare. Cei trei învățaseră să călătorească în acest mod
de la părinții lor, încă din copilărie. Ceea ce învățasem de
la chinezul Thong în 2013 își afla o nouă validare în acele
momente. A călători este o aventură specială atunci când
pleci la drum deschis experiențelor frumoase și ai la tine
un bagaj ușor. Personal, mă gândesc la astfel de călătorii
de acum încolo căci ce poate fi mai plăcut decât să porți
cu tine lucruri puține, să simplifici totul și să te bucuri de
natură, oameni și frumusețea din jurul tău, într-un cuvânt
să trăiești puterea prezentului în toată plenitudinea
sa.
Fiind într-un loc atât de cosmopolit, experiențele
culinare de tot felul oglindesc acest fapt. După meniul
100% balinez de la prânz și gustările tipic balineze de la
ceremonia lui Chris, a urmat (chiar dacă nu mai era cazul)
și o cină în toată regula într-un loc tipic american.
În ultima vreme Ubud a devenit renumit în Bali pentru
mâncarea sa, iar Naughty Nuri este în mod cert un
restaurant din top 10. Dacă te afli în zona Jalan Raya
poți vedea norii de fum și mirosi aroma irezistibilă de
barbeque, cu mult înainte de a ajunge la Naughty Nuri. Se
știe că locația cu pricina este locul preferat al expaților și
chiar dacă nimeni nu jură cu mâna pe inimă că mâncarea
ar fi balineză, toată lumea se așează la masele de lemn
și gustă din costițele de porc, miel sau tonul proaspăt
la grătar. Atmosfera este întotdeauna vie și conform
criticilor culinari se pare că și martiniul este la fel de bun
ca mâncarea. Mai mult decât atât, același celebru chef
Anthony Bourdain, despre care aminteam în episodul
Singapore, susține că aici a băut cel mai bun martini, după
New York. Nota de plată este în limite rezonabile adica
5-6 euro de persoană, evident dacă n-ai făcut vreun pariu
legat de cât martini ești în stare să bei într-o seară.
Restaurantul acelei seri - „Naughty Nuri”- are
ca principală atracție spare ribs, adică costițe pe cât de
americane pe atât de savuroase. Ați ghicit probabil că
un alt investitor american a simțit potențialul zonei, a
dezvoltat un concept familiar, undeva într-un loc atrăgător
departe de casă, l-a promovat corespunzător în presă din
New York și a generat un business de succes. Acum m-am
Oana-Miruna Stîngă
86 87
Pășind în Regatul Bucuriei
exprimat ca un consultant de business. Ce să fac, încă am
în sânge limbajul..dehh, până la urmă din pasiuni se nasc
și afacerile nu-i așa? Privind press cut-urile de pe pereți,
cam asta am înțeles. Savurând gustoasele costițe cu ceva
salată alături, pot spune doar atât : încă un loc de nota 10.
Joi, 11 aprilie - ultima zi din Bali, a fost foarte scurtă ținând
cont ca la prînz urma să ne îmbarcăm spre Singapore. Prin
urmare, am decis să ne trezim dis de dimineață la 6 și să
vizităm împrejurimile. În ultimele zile, Eddy menționase
în repetate ori numele „Yogabarn” și sosise momentul să
aflăm despre ce e vorba. La doar 5 minute de hotel, există
un loc pe care toți adepții spiritualității New Age îl vor
aprecia cum se cuvine: Yogabarn - o piatră prețioasă într-
un paradis sacru”. Grădină zen, lotușii, studioul de yoga
precum și programul de workshop-uri și clase menite
să te apropie de spiritualitate reprezintă un motiv clar
să ajungi acolo într-o bună zi. Pe site-ul www.yogabarn.
com găsiți informații complete despre programe, retreat-
uri, tratamente holistice; chiar dacă n-am făcut fotografii
în acel loc, credeți-mă pe cuvânt: este uluitor. Mai mult
decât atât, simt că aș reveni în acel loc pentru câteva
clase de yoga în studioul primitor și foarte încăpător.
Îmi amintesc cu mare plăcere de acea oază binecuvântată
de Dumnezeu, de florile de lotus care cresc în noroi, de
invitația la clasa de yoga neonorată în acea zi, de starea
de pace și serenitate pe care acest loc o transmitea fiecărei
celule a ființei mele.
La micul dejun retrăiesc aceeași experiență
senzorială complexă ca și în zilele anterioare - câmpurile
de orez de un verde proaspat, muzică balineză, mic dejun
cu orez și clătite cu banane și nelipsita cafea balineză.
Simplitate, liniște și atât de multă frumusețe pe care o
port în suflet încă de atunci.
Ubud, Bali este locul unde aș reveni pentru un
retreat de câteva zile și multă inspirație. Sunt convinsă
că se va întâmpla într-o bună zi. Până atunci mă gândesc
să înlocuiesc orele dure de fitness, la care mă supun cu
religiozitate de ani buni, cu clase de yoga care aduc armonie
trupului și minții, conferindu-mi mai mult echilibru și
forță interioară. Cât despre hrana sănătoasă, aici am și mai
multe de povestit, căci subiectele legate de nutriție, emoții
și iubire de sine par să nu-mi mai dea pace de ceva vreme.
Oana-Miruna Stîngă
88 89
Pășind în Regatul Bucuriei
Primesc un dar frumos de la Chris - două CD-uri
cu muzică tradițională intitulate “Ritmul paradisului” și
“Flautul iubirii” , un soi de ancore auditive ce mă poartă
zilnic cu gândul la acel Eden unde îmi doresc să revin
curând.
A trecut mai bine de un an de când m-am despărțit de
acest loc binecuvântat de Dumnezeu, care m-a făcut să-mi
reevaluez toate criteriile legate de frumusețe, serenitate,
oameni și relația cu Divinitatea. Toate aceste întâlniri cu
oameni diverși mi-au provocat o discuție cu mine însămi
în încercarea permanentă de a afla care este contribuția
mea în această viață, cum pot sprijini alți oameni întru
devenirea lor, care este vocația mea reală și mai ales cum
pot servi interesele oamenilor și a lumii în care trăim.
Toate aceste întrebări par să-și găsească răspunsul pe zi ce
trece, demonstrându-mi că tot acest timp cu mine însămi
a fost necesar și important totodată. În clipa în care scriu
aceste rânduri, sunt din nou cu gândul la Ubud, Bali. Am
deja un gând puternic care sper să ma ducă într-acolo din
nou. Între timp, relația mea cu natura a devenit mult mai
strînsă iar liniștea splendidă din acea dimineață și invitația
la clasa de yoga ramasă cumva neonorată, cer un gest
concret din partea mea. Îmi pun mintea la contribuție și
creez un proiect sau mai multe, o punte invizibilă între
București și Denpasara, caci energia și atenția mea se
îndreaptă spre acel loc foarte verde. Între timp am aflat
semnificația culorii verde și legătura ei cu chakra inimii
- un semn în plus ca energia acelor oameni și modul lor
simplu de a privi viața mă cheamă într-acolo. Ca să închei
acest capitol într-o notă optimistă, aș spune - poate că ar
fi fost mai bine să am totuși discuția cu înțeleptul Ketut
ce-mi ieșise în cale cu un scop precis. Cine știe, poate că
la fel la Liz Gilbert aș fi primit un răspuns de genul ”vei
reveni în Bali” sau poate răspunsul este déjà în inima mea
și nu am nevoie de sprijinul clarvăzătorilor ci de muncă
intensă întru materializarea gândurilor și emoțiilor în
proiecte frumoase.
Citind aceste rânduri probabil că realizați că
m-am îndrăgostit definitiv și irevocabil de Bali. Ce a
făcut posibil această relație de iubire? Să fie naturalețea,
zâmbetele de pe chipurile oamenilor, frumusețea
dumnezeiască a templelor sau relaxarea artistic-spirituală
Oana-Miruna Stîngă
90 91
Pășind în Regatul Bucuriei
în care mă regăsesc sau toate la un loc.
Dar cum ziua are 24 de ore și Singapore ne
așteaptă, iată-ne din nou în avion înapoi spre casă. Spun
casă căci pentru mine Singapore este locul din Asia unde
mă simt acasă, locul unde am revenit de câteva ori în acele
săptămâni și unde m-am simțit minunat. În jurul orei
3.30 pm aterizăm la Changi, ne îmbarcăm în același Mini
Cooper albastru și ne pregăteam de un repaos scurt, de
după amiază. A fost momentul în care am intrat în magica
cameră a muzicii, locul în care Chris și tânărul Shaun
își petrec o parte din timpul liber descifrând limbajul
universal al notelor muzicale. Ascultăm muzică extrem de
diversă de la muzică balineză la colinde franțuzești de la
Simply Red până la muzica de opera.
În jurul orei 18 Kath se simte pregătită de noi
aventuri…Chris ceva mai puțin, fapt pentru care ne
conduce în locul unde eu și Kat aveam să petrecem o
seară cu totul neobișnuită: Safari by night. Începem seara
cu o cină cu chicken sate și aripioare, după care mergem
la spectacol. Dresuri de tot felul, șerpi prin tot felul de
locuri. Din fericire nu și sub scaunele noastre, ahhha,
interactivitate, oameni de toate vârstele, râsete, pe scurt
momente în care indiferent de unde vii, de datele de
pe buletin, ceea ce contează cu adevărat este să te simți
fericit. Eu și Kat ne distrăm pe cinste și simt asta din râsul
ei discret, ce o caracterizează. Eu mă simt grozav căci
alimentez copilul din mine cu noi experiențe și mă bucur
pur și simplu de tot ceea ce trăiesc. Urmează vizita propriu
zisă în safari, o altă experiență din seria “cea mai cea”.
Cum ar fi să poți vedea toate animalele de pe glob
într-un singur loc, chiar în habitatul lor ?
Experiența de la safari înseamnă ocazia unică de a vedea o
sumedenie de animale, noaptea pe înserat imaginindu-ți
că te afli într-o junglă plină de dramă și mister. Te uiți la
predatori și la locuitorii mai timizi aflați în habitatul lor
natural, sub strălucirea subtilă a nopții.
În niciun caz nu ai motive să-ți faci vreo grijă în
ceea ce privește propria siguranță căci vei călători cu un
tramvai care te duce de la est la vest, timp în care vei simți
că faci o călătorie prin zone cu habitate diverse, ce replică
mediul natural de la poalalele Himalayei până în pădurea
tropicală din Asia de sud-est și subcontinentul Indian.
Oana-Miruna Stîngă
92 93
Pășind în Regatul Bucuriei
Din nou vorbim de o experiență cum eu una nu
am mai avut până acum, fapt pentru care după primul
tur prin safari alegem să-l repetăm. A două oară a fost și
mai bine, aș spune. Chiar dacă ne întâlneam cu același
flamingo, am fost pur și simplu fascinate de tânărul ghid
care prin charisma, umorul, pasiunea și entuziasmul său
se diferenția puternic de tânăra ce ne condusese anterior
pe același drum. Citind toate acestea veți spune ca vorbesc
ca la marketing, mai urmează să spun ceva și despre
brandul personal…Ei bine da, doar prin energia pe care o
transmitem putem da acelorași vorbe o altă consistență și
transmite lumii inspirație și pasiune pentru viață. Chiar
dacă cei doi au participat la aceleași sesiuni de instruire
și au luat startul împreună am convingerea că în final
parcursul lor va fi complet diferit.
Oana-Miruna Stîngă
94 95
Pășind în Regatul Bucuriei
Oana-Miruna Stîngă
96 97
Pășind în Regatul Bucuriei
Oana-Miruna Stîngă
98 99
Pășind în Regatul Bucuriei
# 5 CĂLĂTORIND ÎN VIITOR
Vineri 12 aprilie, mă trezesc de dimineață cu
gândindu-mă pur si simplu: “Oare ce ar mai putea urma
azi?” După ce am văzut toate plantele și animalele de pe
planetă, oare ce a mai rămas de văzut. Aflu de la prietenii
mei că urmeaza să vizităm insula Sentosa.
Insula Sentosa este locul unde 365 zile pe an te
simți în vacanță deci se pare că sunt în locul potrivit la
momentul potrivit.
Dimineața urmează să vizităm Marine Life Park - cel mai
mare Oceanarium din lume, situat pe insula Sentosa.
Atunci când vorbim despre “cel mai mare”, cifrele vorbesc
de la sine: 45.000.000 litri de apă pentru 100.000
de animale marine și peste 800 de specii. Acvariul
cuprinde10 zone cu 49 de habitate. Elementul central al
acvariului este Oceanul Deschis cu peste 18.000.000 litri
de apă și 50.000 animale. Pentru cei ca mine care probabil
nu vor face niciodată scufundări, o astfel de vizită este
șansa unică de a descoperi minunile din adâncuri, pești
și animale marine în cele mai neobișnuite forme, culori
și texturi.
Dimineața petrecem ore bune la Oceanarium
locul unde și-au dat întâlnire toate speciile de pești de
pe glob. Dau frâu imaginației și mă consider un soi de
Jean-Jacques Cousteau al zilelor noastre. Apoi revin cu
picioarele pe pământ și îmi spun: “ascultă, tu nici măcar
nu știi să înoți, e cazul sa fii realistă ?!”
Chiar dacă pentru unii dintre voi scufundările și
snorkellingul sunt activități frecvente, este greu de crezut
că într-o viață de om poți vedea laolaltă toate aceste
specii, atâtea forme, culori, texturi…Există și un loc unde
poți simți textura unor pești și te poți bucura pe deplin
de această sărbătoare a simțurilor, indiferent de vârstă.
Din nou, surprind modul frumos în care părinții își educă
Oana-Miruna Stîngă
100 101
Pășind în Regatul Bucuriei
copiii spre cunoaștere, descoperire, valoare. Am în fața
mea părinți responsabili și viitori adulți, oameni ai acestei
planete ce înțeleg și respectă natura în sensul adevărat,
fapt ce mă bucură imens. Culorile, muzica, diversitatea
m-au copleșit din nou și simt că în acea zi am mai bifat
destule noutăți la capitolul cunoaștere.
Urmează o altă experiență specială, ajungem în
pavilionul în care sunt reprezentate toate țările asiatice.
Descopăr fiecare pavilion în parte și înțeleg mai mult din
istoria și geografia Asiei.
Pe unul din pereți stătea scris “the journey is the
reward”. Frumoasele vorbe m-au însoțit din acea zi, dând
cuvântului călătorie un sens mai profund, acela de viață.
Gândul mă duce la Marco Polo și la toți exploratorii
acestei lumi, la curajul lor, la dorința de a atinge noi
orizonturi. Până la urmă viața este o călătorie, nu-i așa?
Prânzul cu pui, orez și alte mirodenii specific vietnameze
reprezentă un nou episod al experiențelor culinare asiatice
similar celor anterioare. Însă ceea ce avea să se petreacă în
acea oră de prânz depășește orice imaginație pentru voi,
dragi cititori.
Eu și Kat ne-am așezat la o masă mare de 7-8
persoane în așteptarea lui Chris, care urma să cumpere
prânzul. Trei femei de vârste diferite - mamă, fiică și
bunică urmau să ne ceară permisiunea de a se așeaza în
fața noastră. Nimic neobișnuit veți spune căci la prima
vedere părea o familie obișnuită într-o zi relaxantă pe
insula Sentosa. Ceea ce face ca acea întâmplare să fie
una cu totul extraordinară este faptul că mama și fiica se
revedeau pentru prima oară după 30 de ani. În anii ‘50-‘60
era un fapt uzual pentru o mamă să-și abandoneze copiii,
din motivul pe cât de simplu pe atât de trist: sărăcie. În
acea zi, în acel loc cele două femei se revedeau și recuperau
în minute un trecut de zeci de ani. Emoțiile m-au copleșit
și atunci așa cum mă copleșesc și astăzi, când scriu aceste
rânduri. Acum câteva zile am conștientizat situațiile
similare ce se petrec și în lumea noastră din același motiv,
fapt ce mă întristează peste măsură. Sunt ani din viața
unui copil când distanțele nu se pot compensa cu bani,
când vorbele de încurajare ale mamei nu se compensează
cu jucării și haine iar încrederea în propriile forțe nu se
măsoară în cadouri de Crăciun și de Paște. Probabil că noi
toți cei care privim de pe margine avem partea noastră de
Oana-Miruna Stîngă
102 103
Pășind în Regatul Bucuriei
vină, încă nu este târziu să ne schimbăm și să schimbăm
lumea, măcar un metru pătrat în jurul nostru.
Sunt optimistă, însă am momentele mele de
revoltă, fapt pentru care va provoc la transformare
interioară și exterioară, căci doar așteptând, lumea nu se
va schimba.
Urmează o după-amiază activă împreună cu
Kathleen care pare neobosită și dornică să-mi prezinte
fiecare metru al insulei Sentosa. Urmează o plimbare cu
telecabina. Privim lumea de sus precum două staruri de la
Hollywood, aflate într-o telecabină specială doar pentru
ele. Vorbim, povestim, descoperim. Ajungem și la un
muzeu al fluturilor, ne întâlnim cu câțiva papagali colorați
și extreme de gălăgiosi. Timpul se scurge și seara mergem
la spectacolul intitulat “Song of the sea” un musical,
interpretat de actori tineri, al căror joc ușor dramatic m-a
amuzat și deconectat totodată. Spectacolul este modern,
cu lasere, fântâni, foc, animație, pe scurt o experiență
plăcută într-o seară de aprilie, rămasă în amintire.
Acestea fiind zise ne îndreptăm spre casă. Un
nou episod în Singapore se încheia, însă relația mea cu
Singapore a continuat, căci după săptămâna pe care urma
să o petrec în Thailanda, urma să revin în Singapore
pentru “examenul final”.
.
Oana-Miruna Stîngă
104 105
Pășind în Regatul Bucuriei
# 6 LA O CAFEA CU SOMERSET MAUGHAM !
Sîmbătă 13 aprilie, 2013 - Mă trezesc dis de
dimineață și simt o ușoară stare de anxietate. Este ziua
când urma să mă îmbarc spre Thailanda, loc unde voi
petrece 8 zile, de data asta singură. Prima săptămână
alături de Kat și Chris m-am simțit extrem de confortabil,
de data asta urma să “înfrunt” lumea de una singură. Urma
să călătoresc cu Air Asia, o linie low cost cu care poți
ajunge în orice colț al Asiei și nu numai (există zboruri și
spre Perth, Australia, cam la o aruncătură de băț).
Ziua începe bine. Prietenul Boy mă întâmpina
cu chef de joacă, fapt pentru care ne distrăm cu undița
cu peștișor, jucăria sa preferată. Beau o cafea, îmi strâng
bagajul și mă rog ca lucrurile să meargă bine în continuare.
La 8.30 Kat și Chris mă conduc la aeroport și îmi urează
petrecere frumoasă în Thailanda.
Iata-mă din nou pe covorul elegant și moale
din aeroportul Changi, parcurgând drumul spre poarta
de îmbarcare. Mă îmbarc într-un avion plin de tineri
malayesieni, destul de vorbăreți ca să nu spun gălăgioși.
Citesc și cele 2 ore se scurg rapid.
În drumul meu spre Asia parcursesem o carte
despre Thailanda și cu ochii minții îmi imaginam tot ceea
ce aveam să văd ulterior. Realitatea a fost cu totul alta și
nimic din ceea ce îmi imaginasem și speram să se întâmple
n-a fost așa cum gândisem. Prin urmare, am decis ca în
orice loc ajung pe viitor pur și simplu să văd lumea ”cu
ochii începatorului”, direct la locul faptei.
Thailanda este unul din locurile unde te lepezi de
orice eventual bagaj mental și emoțional, de orice fel de
bariere interioare legate de oameni și te poziționezi diferit
în această lume. Ceea ce am experimentat pe parcursul
celor 8 zile a fost o aventură despre oameni și viață. Dacă
va imaginați un sejur la 5 stele și cocktailuri cu umbreluțe
este cazul să abandonați lectura. Totuși, hai să spunem că
există un episod micuț și nesemnificativ, la un moment
Oana-Miruna Stîngă
106 107
Pășind în Regatul Bucuriei
dat în povestea mea, despre piscină și soare.
În ceea ce mă privește, au fost 8 zile în care
descopeream o lume, judecam mai puțin și chiar dacă
eram tentată să compar oamenii, locurile și situațiile, la un
moment dat am încetat să o fac. Până la urmă fiecare loc,
fiecare om și fiecare zi au propria unicitate și frumusețe
transmițând un anumit tip de mesaj, dându-ne șansa să
învățăm ceva despre noi.
Am ajuns în aeroportul Don Mueang International
din Bagkok, într-o zi de sâmbătă pe la prânz. După
finalizarea formalităților și obținerea vizei, mi-am
recuperat bagajul și am căutat un taxi care urma să mă
ducă la Hotel Holiday Inn. Prima impresie n-a fost chiar
una de 5 stele, fapt pentru care îmi place să spun că relația
mea cu Thailanda n-a fost nici pe departe una de iubire la
prima vedere ci mai degrabă genul acela de prietenie care
se dezvoltă pas cu pas pe măsură ce cunoașterea își face
loc, lăsând în urmă ignoranța și barierele mentale. Odată
ajunsă la Holiday Inn, încercam să deslușesc engleza
vorbită de băieții cu cămăși înflorate de la recepție cu care
urechile mele încercau să se obișnuiască încet încet.
Am descins în Bangkok în acea perioadă din an
când thailandezii se pregătesc de Songkran, Anul Nou
thailandez, moment din an pe care ai șanse reale să-l simți
pe propria piele, la propriu și la figurat. După un repaos
scurt de maxim o oră, luam trenul suspendat în direcția
debarcaderului pentru o scurtă croazieră pe râul Phraya.
În tren, o mulțime de tineri cu fețe vopsite în
alb și pistoale de plastic. Mulți dintre ei au părul ud și
fac gălăgie, gălăgie, gălăgie, foarte multa gălăgie. Sincer,
nu mi-a plăcut acea zi, nu-mi plăceau oamenii, limba,
tonalitatea vocii, nu eram deloc în largul meu. De data
asta călătoream singură și simțeam o ușoară teamă
nemaiîncercată anterior. Probabil că veți râde și veți
spune “tu, care pledezi pentru încredere în sine și curaj,
simți teamă?”, ei bine da, exista ceva care mă speria în acel
moment, ceva greu de definit, un soi de mică panică pe
care am experimentat-o preț de câteva minute bune. La un
moment dat, am făcut pace cu mine însămi și mi-am spus,
“voi petrece 8 zile în Thailanda, voi face tot ceea ce îmi
stă în putiință să petrec 8 zile cu adevărat memorabile”.
Și așa a și fost, până la urmă căci frumusețe în jurul meu
Oana-Miruna Stîngă
108 109
Pășind în Regatul Bucuriei
exista din belșug, ochi care să o privească de asemenea,
dorință de a cunoaște, a vedea și a înțelege ce să mai zic?!
Pe ambele maluri ale râului Chao Phraya poți vedea
temple încântătoare, clădiri cu arhitectură impresionantă
precum prima biserică presbiteriană, Compania
Maritimă Thailandeză, Vechea Vama, Grand Palace, Wat
Prayunwong, Wat Arun, Wat Rakhang, Kositaram, Royal
Boat House.
La întoarcere, m-am oprit într-unul din acele locuri
care mă atrăgea într-un mod cu totul special. Citisem
despre acel spațiu aparte și nu-mi puteam imagina trecerea
prin Bangkok fără a petrece cel puțin o oră în acel loc.
Este vorba de Salonul Autorilor, parte din clădirea veche a
hotelului Mandarin Oriental, numit inițial The Oriental,
la deschiderea sa în 1879 - loc prin care s-au perindat
mari scriitori reputați ai lumii. Atmosfera plină de șarm,
mobilierul din ratan alb, atmosfera colonială, tablourile
sepia amintind de vechiul Siam, bambușii și palmierii care
decorează locul - toate aceste elemente îmi sunt mai vii
ca oricând în amintire, chiar și azi. Joseph Conrad, Noel
Coward, Graham Green, Somerset Maugham, John le
Carré, Barbara Cartland, Tenesee Williams, sunt câțiva
dintre autorii faimoși, oaspeți ai hotelului de-a lungul
timpului.
Cât despre personalitățile ce i-au călcat pragul
i-aș menționa pe Neil Armstrong, Lauren Bacall, George
H.W. Bush, Jacques Chirac, Sean Connery, Mel Gibson,
Vaclav Havel, Audrey Hepburn, Mick Jagger, Henry
Kissinger, Helmut Kohl, David Beckam, Niki Lauda,
Sophia Loren, Yehudi Menuhin, Richard Nixon, Pele,
regina Sofia a Spaniei, Lady Di, Prințul Charles, Omar
Shariff, Elizabeth Taylor, Michael Jackson.
În timp ce mă imaginam luând cafeaua cu Somerset
Maugham, admiram fotografiile sepia ale aristocraților
din vechiul Siam și savuram un fresh de portocale cu
multe vitamine, o cafea thailandeză și câteva prăjiturele
fără egal. Priveam lumea în jur, citeam și mă încărcăm cu
energia locului. În timp ce Mandarin Oriental este un
hotel de un glam elegant, un loc al secolului XXI, decorat
foarte chic, culoarea violet foarte puternică dându-ți o
energie aparte, cafeaneaua scriitorilor era accesul către
o altă lume, un colț în care imaginarul și viața reală își
Oana-Miruna Stîngă
110 111
Pășind în Regatul Bucuriei
dau mâna. Trăiam propriul meu prezent și simțeam cum
iau cu mine ceva din trecutul acelui loc. Mă încărcăm cu
energie creativă și îmi lăsăm imaginația să zboare în lumi
și timpuri trecute. Aici este locul în care frumoasa mea
relație de prietenie pe viață cu Thailanda a început cu
adevărat. Găsisem un punct comun și din acel moment
discuțiile noastre au devenit mult mai personale. Revin la
teoriile mele cu fericirea cea făcută din momente, gesturi
simple și normalitate. Despre asta era vorba în viața mea
în acea zi.
Seara m-am întors la hotel bucuroasă că lucurile
încep să meargă pe drumul bun. Aveam planuri frumoase
pentru a doua zi, două obiective la fel de diferite precum
soarele și luna, yin și yang, ziua și noaptea: casa memorială
Jim Thompson și Grand Palace. Simt că misterul acestui
loc începe să-mi devină accesibil și mă simt deja conectată
la energia locului. În clipele în care scriu impresiile
acelei zile, zâmbesc și simt cum corpul meu emoțional
călătorește în timp; simt că parcă m-aș întoarce acolo la
un moment dat. Mii de zile am dorit să am șansa să scriu și
la un moment dat am primit inspirația, timpul și poveștile
de pus pe hartie.. Deci la muncă, mi-am zis într-o bună zi
de iarnă. Zis si făcut…
Oana-Miruna Stîngă
112 113
Pășind în Regatul Bucuriei
# 7 AVENTURĂ, MISTER SI BUDHA DE SMARALD
A doua zi m-am trezit, am luat micul dejun la
restaurantul situat la ultimul etaj al hotelului și am
plecat spre casa lui Jim Thompson, aflată la doar câteva
minute de hotel. Mă pregăteam să intru într-o lume cu
totul specială și extrem de interesantă. Aveam să aflu
povestea unui om ce a lăsat omenirii o moștenire unică,
ce-i poartă semnătura și energia căci prin ceea ce a a trăit
și creat în viața sa, Jim Thompson este un adevărat model
inspirațional pentru noi toți. Amuzant este că azi, chiar
în momentul în care scriu aceste rânduri port un T-shirt
marca Jim Thompson, cu mulți elefănței aducători de
noroc. Și știți ce se spune despre elefanți nu-i așa? Da, da,
au trompă în sus, cunosc povestea.
Atmosfera locului m-a cucerit încă din primul
moment. Cele două frumoase thailandeze, pline de grație
și feminitate întâmpinau vizitatorii cu un dans tradițional
pe cât de natural pe atât de atrăgător. Așteptând momentul
începerii turului cu ghid, mă încărcăm cu energia
locului, mă relaxam ascultând susurul apelor și intram în
atmosferă. Întreg grupul era pregătit să intre în lumea lui
Jim Thompson și să-i descopere reședința devenită între
timp muzeu. Este timpul să vă împărtășesc câte ceva din
povestea lui.
Ansamblul de case ce i-a aparținut lui Jim
Thompson reprezintă expresia autentică a tradiției,
serenității, eleganței și șarmului. Vizitând-o poți
descoperi piese cu o vechime de peste 1000 de ani, grație
cărora călătorești în spațiu și timp și accesezi o lume plină
de mister.
Spre deosebire de majoritatea caselor din
Thailanda nepictate în exterior, casa lui Jim Thompson
este colorată într-un roșu stacojiu ce exprimă puternica sa
energie. Fiecare cameră în care pășești și fiecare statuetă
ce decorează acest spațiu te poartă într-un alt secol, o altă
civilizație și un alt curent artistic, indiferent că vorbim de
Oana-Miruna Stîngă
114 115
Pășind în Regatul Bucuriei
Budha din secolul XIII, în meditație cu ochii închiși, aflat
pe coridorul principal, de zeița cmeră jumătate femeie
jumătate bărbat sau de alte statui din diverse perioade
istorice, pe care le poți descoperi pe parcurs. După cel
de-al doilea război mondial, Jim Thompson a decis să se
stabilească în acest colț de lume cu scopul de a revitaliza
industria mătăsii. Pe lângă mătase, arhitectura și picturile
thailandeze l-au fascinat întrutotul, fapt reflectat în
preocupările sale artistice atât de evidente. Colecțiile
sale din China, Birmania și Thailanda sunt mărturia
bunului său gust artistic dublat de un simț antreprenorial
incontestabil. Creativitate dublată de acțiune - iată
rețeta succesului acestui om interesant și controversat
deopotrivă.
Ansamblul de case cuprinde și o rezidență
simbolică, dedicată aducerii de ofrande împotriva
spiritelor rele, semn al credinței și relației cu divinitatea
pe care thailandezii o venerează prin gesturi concrete.
Am admirat și sufrageria, un spațiu elegant cu
obiecte de artă din secolul XVII și porțelanuri din China
de o frumusețe ce îți tăie respirația. Persoane importante
de pe planetă precum scriitorul Somerset Maugham,
Robert Kennedy, actrița Anne Baxter, Henry Luce,
fondatorul revistei “Life” au fost oaspeții magnatului
la un moment dat. Foarte mulți din cei ce l-au întâlnit
au ajuns să iubească ulterior Thailanda, lucru natural și
firesc deopotrivă.
Dispariția sa bruscă în jungla malayesiana în
1967 rămâne un mister pentru omenire. Casa sa devine
moștenire națională, fiind anual vizitată de mii de oameni.
Am fost unul dintre ei și sper că v-am dat suficiente
motive să includeți acest loc pe lista obiectivelor turistice
ce merită vizitate în această viață. Locul se află sub
patronajul Fundației James Thompson, care își propune
să conserve moștenirea culturală a Thailandei.
De îndata ce am terminat de vizitat respectiva
casa memorială, am decis să iau prânzul în acel loc și
să reflectez la tot ceea ce ascultasem în acea dimineață.
M-a impresionat destinul antreprenorului american care
văzuse cu ochii minții potențialul acelui loc și crease ceea
ce astăzi numim brandul Jim Thompson, o adevarată
expresie a creativității autentice transmise prin fluiditatea
Oana-Miruna Stîngă
116 117
Pășind în Regatul Bucuriei
mătăsii și multitudinea de culori. Din nou am rezonat și
m-am gândit cât curaj, viziune și inteligență pot încăpea
într-un singur om. Iată încă un model de viață și o sursă
de inspirație pentru mine, o descoperire fabuloasă într-un
moment în care dorința de a descoperi modele era mare.
Chiar dacă îmi place să călătoresc cu puțin bagaj,
printre amintirile din acele locuri aș menționa cu plăcere
două fețe de pernă Jim Thompson, care par a-mi reaminti
zilnic că am și eu câteva visuri de materializat în această
viață. Una din ele este cu fluturii propriei transformări,
cea de-a doua cu un elefant aducător de noroc. Dacă
reflectez asupra alegerilor făcute pot spune ca alegerile
mele nu sunt deloc întâmplătoare. Se pare că și de data
asta subconștientul și-a făcut pe deplin datoria și a ales
cum știe el mai bine…
După prânz, am plecat la Grand Palace, un
ansamblu de temple absolut uluitor. Din nou am luat
același vaporaș pe râul Chao Praya, cu intenția de a
ajunge la Grand Palace. Dacă plimbarea cu vaporașul
are farmecul ei, nu același lucru l-aș putea afirma legat
de drumul de la debarcader până la Grand Palace. Vizual,
drumul respectiv aduce cu talciocurile de pe timpuri, la
care aș mai adauga și mirosul destul de greoi și căldură cu
care deja începusem să mă obișnuiesc. Dar cum spuneam
anterior, mi-am propus sa încetez cu comparațiile, criticile
și plângerile. În viață nu poți cunoaște frumosul până nu
te întâlnești cu urâtul, prin urmare nu poți vedea Grand
Palace dacă nu treci prin zona de la debarcader la palat.
Zis și făcut.
Am făcut multe fotografii, am vizitat templele
rând pe rând încercând să captez tot mai mult din ceea
ce vedeam, simțeam și trăiam. Într-unul dintre temple se
afla faimosul “Budha de smarald” pe care pentru nimic în
lume nu l-aș fi putut rata, dar cum bine știți pentru a intra
într-un templu este obligatoriu să intri desculț. Scanând
cu privirea numărul imens de pantofi de gumă și plastic
lăsați la intrare, îmi trecea razant prin minte un mic gând
de tipul “cum ar fi dacă m-aș întoarce la hotel desculță?”.
După multe întrebări și răspunsuri dublate de dorința
clară de a-l privi în ochi pe celebrul Budha de smarald, am
decis să intru cu pantofiorii în mână. Până la urmă, eram
împăcată și liniștită…și lipsită de orice griji.
Oana-Miruna Stîngă
118 119
Pășind în Regatul Bucuriei
Câteva informații legate de Grand Palace cu
siguranță că v-ar fi utile, deci să purcedem:
Grand Palace este un complex de clădiri situate în inima
capitalei Thailandei. Palatul este reședința oficială a regilor
Siamului (ulterior Thailanda) încă din 1782. Regele,
curtea și guvernul regal își au aici cartierul general până în
1925. Actualul monarh, regele Bhumibil Adulyadej (Rama
IX) locuiește în prezent în palatul Chitralada, însă Grand
Palace este încă folosit pentru ceremoniile oficiale care se
desfășoară în acest loc în fiecare an. Palatul reprezintă cu
siguranță una din cele mai populare atracții turistice din
Thailanda, prin urmare, când spui Bangkok spui negreșit
Grand Palace. Construcția palatului începea pe 6 mai
1782 la ordinele regelui Biddha Yodfa Chulaloke (Rama
I), fondatorul dinastiei Chakri, cel care a mutat capitala
de la Thonburi la Bangkok. De-a lungul domniilor
succesive, au fost adăugate multe clădiri și structuri noi,
în special în timpul domniei regelui Chulalongkorn
(Rama V). În 1925 regele, familia regală și guvernul nu
mai locuiau permanent în palat, preferând alte reședințe.
După abolirea monarhiei absolute în 1932, toate
agențiile guvernamentale s-au mutat complet din palat.
Ca formă, complexul de palate este pătrat și se întinde pe
o suprafață de 218400 metri pătrați, fiind înconjurat de
patru ziduri. Este situat pe unul din malurile râului Chao
Phraya, în inima insulei Rattanakosin, care astăzi face
parte din districtul Phra Nakhon. Grand Palace este un
ansamblu de clădiri, holuri și pavilioane, pajiști, grădini
și curți interioare. Asimetria și stilul eclectic se datorează
dezvoltării organice, dezvoltării și reconstruirii succesive
de clădiri, la ordinul regilor ce au domnit de-a lungul a 200
de ani. Ansamblul se divide în mai multe părți: templul
lui Buddha de smarald, curtea exterioară cu multe clădiri
publice, curtea mijlocie ce include clădirile Phra Maha
Monthien, clădirile Phra Maja Prasat și Chakri Maja
Prasat, curtea interioară și grădinile Siwalai. În prezent,
Grand Palace este doar parțial deschis publicului larg ca
muzeu, fiind în primul rând spațiu de lucru, birourile
regale fiind situate în interiorul clădirii.
După vizită m-am îndreptat spre hotel și după
o trecere prin magazine și o cină foarte asiatică la
restaurantul hotelului, mă pregăteam să inchei cea de-a
doua zi în Thailanda. A doua zi dimineața devreme, urma
să-mi continui aventura în alte locuri pline de farmec.
Oana-Miruna Stîngă
120 121
Pășind în Regatul Bucuriei
# 8 PRIVIND LUMEA ÎN OCHI
Luni, 15 aprilie - mă scol dis de dimineață dat fiind
că la 7 a.m. trebuia să fiu în holul hotelului. Destinația
principală a acelei zile de luni: piața plutitoare Damnoen
Saduak. O piață plutitoare este o piață în care bunurile se
vând din bărci. Având originea în acele timpuri și locuri în
care transportul pe apă juca un rol important în viața de zi
cu zi, majoritatea piețelor plutitoare ce operează în zilele
noastre servesc mai degrabă ca atracții turistice și se găsesc
în țări precum Thailanda, Indonezia și Vietnam. Piața
plutitoare Damnoen Saduak este cea mai notabilă piață
de acest tip din regiunea Ratchaburi, fiind considerată
o importantă destinație turistică. În acest loc, practic ai
ocazia să descoperi modul tradițional de a vinde legume
și fructe precum struguri Malacca, grepfruit chinezești,
mango, banana, nuci de cocos - direct dintr-o mică barcă.
Vânzătorii se adună la ora 3 a.m. și se întorc acasă în jurul
orei 11 a.m.
Călătoresc împreună cu 8-10 oameni. Lângă mine
un cuplu tânăr și frumos, se exprimă într-o spaniolă cu
aer de Buenos Aires. Cum sunt vorbitoare de spaniolă
simt accentul de la distanță. Intru în vorbă cu ei și îmi
povestesc tot itinerariul lor. Vizitaseră deja Vietnamul, se
simțiseră copleșiți de Halong Pen, petreceau câteva zile în
Bangkok după care aveau în plan un relax total la plajă în
Pattaya.
Ne îmbarcăm pe canale și ne îndreptăm spre piața
plutitoare. Sunt în aceeași barcă cu o tânără din Filipine,
aflată în vacanță cu familia ei. Eloise, căci acesta este
numele ei, este foarte încântată de experiența thailandeza
și comunicativă de fel. Neștiind să înot, am totuși o
relație acceptabilă cu apa… în acele clipe mi-era greu să-
mi imaginez vreun scenariu negativ. Apa relativ murdară,
zona relativ saracă, oamenii în schimb pozitivi și iubitori
de libertate. Thailanda este una din puținele țări din Asia
Oana-Miruna Stîngă
122 123
Pășind în Regatul Bucuriei
care nu a fost colonie, fapt pentru care thailandezii sunt
mândri atunci când amintesc de statutul de țara liberă
condusă de regele Bhumibil Adulyadej.
Ajungem la piața plutitoare, ne îmbarcăm în alte
bărcuțe și pornim. Privesc, fotografiez și înțeleg. Văd
chipuri de femei ce par a duce cu sine o întreagă istorie.
Sunt acele femei pentru care “a hrăni”este esența propriei
existențe. Privesc chipurile împietrite de durere ce par a ne
ruga să cumpărăm ceva, nu doar să privim. În momentele
în care scriu aceste rânduri am lacrimi în ochi pentru
că înțeleg mult mai mult din zbaterea lor cotidiană.
Vând fructe, legume, condimente, obiecte artizanale și
supraviețuiesc, zi după zi. Există situații în viață în care
te bucuri, există altele în care compari și există situații și
momente când spui pur și simplu “mulțumesc”. Atunci
am trăit un astfel de moment și nu a fost singurul în
această călătorie. Pur și simplu m-am gândit la femeile
acestei lumi, la rolul și responsabilitatea lor de a crește
oameni, de a educa, de a hrăni și de a găsi calea pentru ele
și ceilalți. Piața plutitoare este un loc pe care îl parcurgi
stând în barcă și observând lumea. Nu este nici pe departe
un soi de Veneție sau Amsterdam unde conjugi verbul “a
te bucura”, ci mai degrabă un loc în care înveți semnificația
verbului “a aprecia”. Din nou am apreciat cine sunt, ce
am, ce fac; m-am gândit profund la ce pot deveni și cum
pot contribui la rândul meu, la crearea Noului Pamânt.
Aceste femei m-au impresionat prin expresia chipului
ce părea a spune o poveste de viață, dură, predictibilă și
greu de schimbat. Lumea lor era simplă, identică cu cea a
generațiilor anterioare și foarte probabil similară cu cea a
generațiilor viitoare. Povestea acelui loc are autenticitate
și tristețe în doze egale descriind esența unei lumi care
merge astfel mai departe.
După un spectacol cu cobre despre care n-aș avea
prea multe de povestit și un prânz tipic thailandez am
ajuns într-un loc numit Rose Garden pentru un spectacol
tradițional. Întotdeauna mi-au plăcut spectacolele
tradiționale pentru că spun în modul cel mai firesc
povestea locurilor, a oamenilor, dezvăluind lumii întregi
obiceiurile și istoria locului. Și ce poate fi mai frumos
decât să spui povestea țării tale unei săli de sute de oameni,
sosiți din cele mai diverse colțuri ale lumii. Artiștii, de un
Oana-Miruna Stîngă
124 125
Pășind în Regatul Bucuriei
talent incontestabil spuneau lucrul asta într-un mod pur
și simplu impecabil. La fel o făceau și micuții artiști, cu
vârste între 8 și 14 ani care urmau drumul părinților, cu
sau fără voia lor. Ceea ce m-a frapat în acele momente
era tristețea din ochii lor, într-un spectacol menit să
transmită bucuria de a trăi.
Așa s-a petrecut încă o zi lungă plină de aventură,
zi în care descopeream fațetele unei lumi superbe sub
aparența unui diamant care se cere șlefuit.
Este seară, îmi strâng bagajul și mă pregătesc pentru un
nou zbor a două zi dimineață. Voi reveni în Bangkok
vineri seară pentru încă o zi, pentru noi descoperiri și
întâmplări, cel puțin la fel de interesante.
Oana-Miruna Stîngă
126 127
Pășind în Regatul Bucuriei
Oana-Miruna Stîngă
128 129
Pășind în Regatul Bucuriei
Oana-Miruna Stîngă
130 131
Pășind în Regatul Bucuriei
Oana-Miruna Stîngă
132 133
Pășind în Regatul Bucuriei
# 9 STOP. INSPIRĂM. MEDITĂM.
Marți 16 aprilie, 2013 – este ziua în care urmează
să călătoresc la Chiang Mai, oraș situat în nordul
Thailandei.
Mă trezesc dimineața foarte devreme pentru
a ajunge la timp la aerportul Suvarnabhumi. Zborul
Bangkok Airlines către Chiang Mai este programat la
8.20, fapt pentru care planific să ajung la aeroport în jurul
orei 7. Fac check-in-ul, iau micul dejun și petrec ceva timp
la unul din standurile de cărți din aeroport. Simțeam
nevoie să aflu mai multe despre locurile spre care mă
îndreptam și despre istoria și geopolitica Asiei. Cumpăr
un ghid despre Chiang Mai destul de interesant, un ghid
despre Singapore și “A short history of south-east Asia”
scrisă de Peter Church, o carte suficient de complexă
pentru a-mi face o idee despre istoria si viața politică din
țările vizitate și nu numai.
Sunt relaxată pentru că am timp suficient până la
îmbarcare. Observ, reflectez și încep să adopt câte ceva
din comportamentul oamenilor cu care interacționez.
Sună bine, nu-i așa?
După doar o oră de zbor, iată-mă ajunsă în
fosta capitală a Thailandei, Lanna, astăzi Chiang Mai.
Comparativ cu Bangkok, am senzația că am descins într-o
cu totul altă lume, totul e mai simplu, liniștit și foarte
diferit. Iau taxiul și în aproximativ jumătate de oră ajung
la hotel Plaza, unde urma să petrec următoarele 3 nopți.
Ținând cont că check in-ul se face după ora 12:00, petrec
destul timp în holul hotelului citind. Partea bună este că
planific déjà programul pentru urmatoarele două zile și
achiziționez excursiile care mi se par interesante. Și cum
următoarele 2 zile vor fi pline de aventuri, iau o hotărâre
cu totul și cu totul specială: azi 16 aprilie, 2013 începând
de la prânz și până seară nu voi face nimic. A nu face nimic
Oana-Miruna Stîngă
134 135
Pășind în Regatul Bucuriei
este o artă pentru noi toți și mai ales pentru cei obișnuiți
să folosească fiecare minut și să descopere fiecare metru
pătrat. Ei bine, da, chiar și eu am momente când doresc
să “golesc paharul”, pentru a face loc noilor întâmplări,
descoperiri și trăiri în viața mea. Vă mai amintiți poate
despre cele 2 costume de baie pe care le luasem cu mine în
valiză. Era momentul ca unul dintre ele să vadă soarele și
lumina unei splendide zile de aprilie petrecută la piscina
hotelului Plaza, Chiang Mai unde timp de câteva ore
m-am relaxat și mi-am pus pe hârtie toate întâmplările din
zilele anterioare. Erau deja multe experiențe plăcute care
meritau împărtășite și cum nu vroiam ca voi să pierdeți
vreun detaliu, m-am pus pe scris, cu pixul și carnetul,
cum demult n-am mai făcut-o. Ulterior, m-am delectat
cu pozele din zilele anterioare, am postat una din pozele
mele preferate cu câmpurile terasate de orez, pe Facebook
și s-a lasat noaptea… Eram deja pregatită pentru noi
descoperiri.
Miercuri 17 aprilie - mă trezesc destul de devreme,
iau micul dejun și la 8.30 sunt deja în fața hotelului, gata
de îmbarcare. După încă două opriri, descopăr că voi
petrece jumătatea de zi alături de încă 4 persoane: 2 tinere
despre care aveam să aflu că sunt olandeze din Haga și
un cuplu a cărui origine părea greu de detectat la prima
vedere. Începând să discutăm, aflu că sunt din Hawaii și
numele lor sunt Rose și Byron. Byron este un bărbat calm
și foarte zen, în timp ce Rose este genul de persoană căreia
îi place să se compare și permanent pare nemulțumită de
propria viață. Pe de altă parte, Vera și Angela, tinerele
din Haga sunt genul de persoane extrem de pozitive
care văd mai ales partea plină a paharului, trăiesc deplin
puterea prezentului și se bucură de tot ceea ce trăiesc.
Îmi povestesc despre aventura lor de o lună în Thailanda,
începută în Bangkok și împrejurimi, drumul cu trenul de
la Bangkok la Chiang Mai, după care urmau să petreacă 2
săptămâni vizitând insulele din sud-Krabi, Koh Samui.
Călătoreau cu rucsacul în spate și considerau acest
tip de călătorie ca unul ideal, permițându-le accesul la cele
mai diverse excursii și experiențe cu putință.
În ceea ce mă privește, chiar dacă n-am ajuns să
simplific totul atât de mult, pot spune că sunt de acord cu
Oana-Miruna Stîngă
136 137
Pășind în Regatul Bucuriei
ele… spre asta tind și eu pe viitor.
Ghida noastră în acea zi, pe numele ei Cherry pare
mai degrabă un transsexual după gesturi și comportament,
însă dacă îți plac oamenii și diversitatea, un astfel de
detaliu nu poate decât să aducă un plus, aș putea spune.
Prima oprire este în satul Mohug unde putem
admira artizanatul local și cam atât. Niciunul din nou nu
simte nevoia de a achiziționa vreun souvenir, însă se pare
că un astfel de demers este menit să ajute comunitatea
locală.
Urmează vizita la templul Doi Suthep, o experiență
uluitoare în care simt că trăiesc încă o zi de grație divină.
Înconjur de 3 ori altarul principal și simt gratitudine
și recunostiință pentru că știu cine sunt și mă bucur de
fiecare moment.
Suntem un grup mic format din doar 5 turiști plus Cherry,
ghida noastră și comunicăm de parcă ne-am cunoaște de-o
viață. Schimbăm impresii, glumim, facem poze. Energia
grupului se contopește cu energia locului; trăim o superbă
zi de primăvară într-un loc plin de semnificații. Și pentru
că știți deja că îmi plac lucrurile bine documentate, haideți
să aflăm împreună câte ceva despre templul Doi Suthep.
Templul “Doi Suthep” poarta numele muntelui unde
este localizat. Aflat la 15 kilometri de Chiang Mai,
templul reprezintă un loc sacru pentru populația
thailandeză. Locația îți oferă posibilitatea unei panorame
impresionante a orașului, fapt pentru care este una din
destinațiile cele mai îndrăgite de turiști. Povestea exactă a
templului rămâne o legendă, existând mai multe versiuni.
Se spune ca a fost ridicat in 1383, anul când a fost construit
primul chedi (altar). Cu timpul, construcția s-a extins,
curprinzând mai multe altare. Primul drum la temple a
fost realizat in 1935. Poți ajunge la temple urcând cele
309 de trepte sau cu ajutorul unui tramvai.
Vizita la temple presupune respectarea unor reguli simple
și foarte firești în Thailanda. Este obligatoriu să te descalți
și să fii îmbrăcat corespunzător.
Templul cuprinde elemente budhiste și hinduiste
deopotrivă. Din acest motiv, aici îi poți vedea pe Buddha
de smarald și pe zeul Ganesh (de origine hindu).
Excursia a continuat cu o vizită la câteva fabrici din zonă.
În primul loc, am văzut câtă muncă și pasiune pun artizanii
Oana-Miruna Stîngă
138 139
Pășind în Regatul Bucuriei
locali în crearea bijuteriilor din pietre semi-prețioase,
jadul fiind materialul cel mai interesant și tradițional.
Apoi, am ajuns într-o fabrică de mătase unde după ce am
asistat la tot procesul tehnologic: de la vierme de mătase
la firele de mătase frumos colorate, am vizitat magazinul
fabricii si evident am plecat de acolo cu mici amintiri.
A urmat și o a treia vizită într-un magazin cu obiecte de
mătase și covoare manuale, însă de data asta niciunul din
noi nu a simțit nevoia să mai facă vreun gest, semn ca
partea spirituală a reușit să domine aria materialului…
Conștientizez că este nevoie de foarte multă
muncă, dăruire și creativitate pentru a da naștere
obiectelor frumoase pe care tocmai le văzusem. Totuși,
se pare că nici asta n-ar fi suficient, căci până la urmă
procesul de vânzare pare complicat și anevoios.
În jurul orei 3 p.m., excursia noastră se încheie
și revenim la hotel. E timpul să încep prietenia mea
adevărată cu orașul Chiang Mai, fapt pentru care iau
pentru prima oară în viață tuk-tuk-ul și mă îndrept spre
porțile centrului vechi. Descopăr o lume simplă și plină
de mister și trăiesc încă un moment de uimire de îndată
ce intru în templul Wat Chedi Luang - cel mai important
templu Buddhist din centrul istoric al orasului Chiang Mai.
Construcția templului a început în secolul XIV când
regele Saen Muang Ma a vrut ca cenușa tatălui său să
ardă în acest loc. După 10 ani de construcție a fost lăsat
neterminat, construcția fiind continuată după moartea
regelui de către văduva acestuia. Datorită problemelor de
stabilitate, construcția a fost finalizată abia la jumătatea
secolului XV pe timpul domniei regelui Tilokaraj.
Are o înălțime de 82 de metri și un diametru de
bază de 54 metri, fiind în acele timpuri cea mai mare
clădire din Lanna. În 1468, Buddha de Smarald a fost
instalat în nișa estică. În 1545, 30 de metri din structura
superioară au fost distruși de un cutremur și la puțin
timp – în 1551 Buddha de Smarald a fost mutat în Luang
Prabang.
La începutul anilor ’90 templul a fost reconstruit, cu
finanțare din partea UNESCO și a Guvernului Japonez.
În ceea ce privește rezultatul, discuțiile sunt controversate.
Conform părerilor specialiștilor, noile elemente sunt
în stil thailandez central și nu în stilul original Lanna.
Oana-Miruna Stîngă
140 141
Pășind în Regatul Bucuriei
Pentru aniversarea de 600 de ani a templului - în 1995 -
o copie a statuii reprezentându-l pe Buddha de Smarald
executată din jad negru a fost plasată în nișa estică.
Atmosfera din interiorul templului te copleșește
indiferent din ce colț de lume vii și ce religie te reprezintă.
Mă întreb dacă trăiesc încă un moment de grație divină și
în acea zi... Foarte probabil.
Chiang Mai este un loc a cărui frumusețe o
descopăr pas cu pas și pe măsură ce îl cunosc, mă încântă
tot mai mult. Mă plimb prin oraș și descopăr alte două
temple în zona centrală. Ulterior, mă opresc pentru un
ceai și o înghețată de ceai verde, după care mă plimb pe
una din străzile principale până când se face noapte. Revin
la hotel, de data asta cu un taxi.
# 10 AVENTURI LA TRIUNGHIUL DE AUR
Joi 18 aprilie – ziua aventurii supreme
Mă trezesc dis de dimineață și la ora 7 a.m. sunt deja
în holul hotelului, gata de îmbarcare. Urmează o excursie
de 14 ore și foarte probabil o zi cu totul surprinzătoare. La
7 și câteva minute, mă îmbarc în minibusul cu care aveam
să călătorim în acea zi. Facem cunoștintă cu Tuk, un tânăr
plin de umor și foarte înțelept pentru vârstă lui. Probabil
veți spune că budhismul nu are legătură cu vârsta… fapt
perfect adevărat până la urmă; oricum, mă suprinde plăcut
să descopăr atîta maturitate și înțelepciune la oameni atât
de tineri.
Grupul cu care am călătorit era extrem de divers:
Oana-Miruna Stîngă
142 143
Pășind în Regatul Bucuriei
un cuplu de italieni, un neamț stabilit în Thailanda,
cu job în hotelerie, câțiva chinezi. Oameni normali,
politicoși și cam atât; grupul este mult diferit de cel din
ziua anterioară - mult mai proaspăt, alert și viu. Dar cum
spuneam mai demult chiar nu-mi plac comparațiile. Prin
urmare, mă opresc aici cu comentariile legate de grup.
În acea zi am descoperit că aventura și frumusețea
sunt fără limite dacă înțelegi că în viață singurele bariere
sunt doar propriile tale limite. În mod cert, pot să declar
ziua de 18 aprilie 2013 cea mai aventuroasă zi din viața
mea de până acum. Iată câteva momente importante din
acea zi atât de plină de semnificații.
Vizita la Templul Alb (White Temple), Chiang
Rai: un templu budist, neconvențional situat în Chiang
Rai, creat de Chalermchai Kositpipat, pictor și artist
vizual avangardist, născut în 1955 cunoscut pentru
includerea imaginilor budiste în arta sa. Creațiile sale
extrem de avangardiste au fost cu greu acceptate în lumea
sa, însă valoarea sa a fost confirmată și de suma de 17500
USD obținută de artist în cadrul unei licitații de artă
thailandeză desfășurată la Christie’s Singapore.
Lucrările la Templul Alb au început în 1996, iar finalizarea
este preconizată în 2070. “Doar moartea poate opri visul
meu, însă nu îmi poate opri proiectul”- iată cuvintele
lui Chalermchai, ce se consideră înfăptuitorul unei
opere nemuritoare. Artistul a fost apreciat și premiat cu
Silphatorn Award, premiu creat în 2004 pentru a onora
acest artist contemporan aflat la jumătatea carierei. Dacă
mi-ar fi permis un punct de vedere personal, simt că acest
artist este un Gaudi din alte timpuri și locuri, un artist al
secolului XXI, de o uluitoare imaginație și creativitate.
Punctul culminant al acelei zile de aprilie a fost
vizitarea Triunghiului de Aur (Golden Triangle) locul
unde Thailanda, Laos și Myanmar (Burma) sunt foarte
aproape. Ne-am îmbarcat pe fluvial Mékong și am văzut
cât de apropiate sunt aceste 3 lumi în care termeni precum
“no “man’s land”, trafic de heroină și opium, cazinouri,
societăți secrete și Khun Sa, lordul opiumului sunt la
ordinea zilei. Ne îmbarcăm pe vaporaș și suntem rugați să
ne punem vestele de salvare. Oops, nu mi se pare un semn
foarte bun, ținând cont că nu știu să înot. Pe de altă parte,
tot mai bine cu vestă decât deloc, zâmbesc în sinea mea și
Oana-Miruna Stîngă
144 145
Pășind în Regatul Bucuriei
mă bucur de peisaj.
Pornim la drum si sunt foarte atentă la toate detaliile:
Mékongul mi se pare foarte murdar și nu-mi place, statuia
imensă reprezentându-l pe Budha pe care o am în fața
ochilor îmi încântă privirea. La un moment dat, am în
stânga mea Thailanda în față Burma și în stânga Laos.
Observ o lume plină de pericol, de urât și de frumos, un
colț îndepărtat de lume unde poți avea șansa să ajungi în
viața ta la un moment dat și poti trăi o experiență unică.
Am descins pentru 20 de minute pe teritoriul
Laosului, iar micul cadoul primit de la ghidul Tuk
constând în viza de Laos pe o bucată de hârtie (prin
aplicarea vizei pe pașaport se poate crea confuzie și e
nevoie de reînnoirea vizei de Thailanda) certifică trecerea
mea prin acel loc.
Un al treilea moment important a fost vizita la
Triburile Long Neck (tribul Kayan), acea minoritate etnică
din Burma ce a trecut granița în Thailanda la sfârșitul
anilor 80, începutul anilor ’90, urmare a conflictelor
cauzate de regimul militar din Burma. Femeile din tribul
Long Neck au devenit un soi de atracție turistică, iar prin
veniturile generate din vânzarea obiectelor de artizanat
create de ele, sunt astfel capabile să-și asigure un venit
suficient, fără a fi nevoie de asistență financiară. În jur de
600 astfel de femei trăiesc și își câștigă existența în sate
incluse în circuitul turistic precum Mae Hong Son sau
Ban Mai Nai Soi.
La sfârșitul acelei zile m-am simțit asemeni marilor
exploratori care încercau să descopere lumea pas cu pas,
am văzut oameni cu destine pecetluite, frumuseți ce îți
taie respirația și am înțeles forța incredibilă a naturii. Am
realizat cât de multe lucruri nu știam despre aceste nații
și mai ales cât de multe lucruri pot afla despre mine în
astfel de călătorii, doar prin expunerea la noi situații și
interacțiunea cu oameni diverși.
Vineri 19 aprilie - dacă ar fi să descriu esența zilei
de 19 aprilie aș spune doar atât: în acea zi am început
să înțeleg sensul profund al cuvântului “relaxare”. Cum
am ajuns la această constatare atât de importantă pentru
mine, veți afla în continuare.
Oana-Miruna Stîngă
146 147
Pășind în Regatul Bucuriei
Să începem cu începutul. Mic dejun, bagaje,
predarea bagajelor la recepție, tuk-tuk spre centrul
orașului. Deja eram familiară cu tuk-tukul și cu centrul
și nu mai aveam mare lucru de vizitat în Chiang Mai.
Îmi planificasem o zi de răsfăț pur feminin- manechiură,
pedichiură și masajul picioarelor. Dacă pentru
manechiură și pedichiură n-aș irosi prea multă cerneală,
despre masaj ar fi destul de menționat. Nefiind foarte
încrezătoare în talentul terapeutelor din piațetă unde se
întâmplau diversele tipuri de masaje, am preferat varianta
sigură: masaj al tălpilor și picioarelor. Masajul tailandez
al piciorului stimulează punctele folosite în acupresiune
și reflexologia tradițională. Prin urmare, în timp ce stai
relaxat și elimini tensiunea, prin presiunea aplicată
diverselor puncte terapeuta știe să activeze însănătoșirea
și echilibrarea întregului corp. Ceea ce am experimentat
în acea oră este greu de descris în cuvinte; totuși dacă ar
fi să asociez câteva cuvinte experienței de atunci acestea
ar fi: relaxare profundă, terapie reconfortantă, timp
de conștientizare a tot ceea ce a însemnat pentru mine
relaxarea de-a lungul vieții. Ulterior, mi-aș mai fi dorit
să continui cu un Thai masaj însă locurile erau déjà
rezervate. Poate altădată mi s-a răspuns. Poate altădată,
cine poate știi. Prânzul tipic italienesc constând din
salată cu ton, limonadă și înghețată, a completat pozitiv
experiența acelei zile în care niciun fel de descoperire
istorico-geografico-budistă nu-și mai avea locul în agenda
zilei. Era pur și simplu timp de stat cu mine la discuții
relaxate, la scris în jurnal și la reflecții. După încă un tur la
principalul templu din centrul orașului, mă îndrept spre
hotel, evident cu un alt tuk-tuk de mare viteză.
Odată ajunsă la aeroport realizez că timpul s-a
scurs rapid și frumos, aducându-mi amintiri ce mă fac
să mă consider azi un om bogat. Urmează să revin în
Bangkok și ulterior în Singapore. Simt că am multe de
dus cu mine și de povestit. “Până la urmă relația mea cu
Thailanda este una de iubire” – am gândit la incheierea
sejurului meu în Chiang Mai.
Mă îmbarc în Air Bangkok, aceeași linie aeriană
cu care sosisem în Chiang Mai marți dimineață și citesc
diverse cărți de pe Kindle. Odată ajunsă în aeroportul
Suvarnabhumi iau taxiul și mă îndrept spre Hotel
Holiday Inn. La vederea unui tuk-tuk în centrul orașului
Oana-Miruna Stîngă
148 149
Pășind în Regatul Bucuriei
mă amuz și încep o conversație simplă cu taximetristul.
Esența discuției noastre a fost “Bangkok beautiful, Tuk
tuk LOL”, ceea ce contează este că am râs fără oprire pe
tot traseul spre hotel.
Băieții de la recepție hotelului Holiday Inn mă
recunosc și mă întâmpină cu un zâmbet de bun venit. Se
pare că între timp am avansat la rangul de client VIP căci
am primit o cameră la etajul 20, cu o vedere panoramică
impresionantă.
Sâmbătă dimineață mă trezesc devreme și admir
orașul de sus în timp ce savurez o cafea. Am în față
stadionul național și matinalii alergători foarte dinamici
și puși pe treabă, încă de la primele ore ale dimineții.
Pacea interioară deplină învățată și practicată în ultimele
zile mă face să iau lucrurile ușor, mai ales că programul
acelei zile este unul lejer. După atâtea vizite de-a lungul
Thailandei e timpul să fac ceva simplu și la îndemână: să
descopăr partea comercială a orașului Bangkok. Planific o
zi de shopping care însă nu se dovedește atât de fructuoasă
pe cât mi-am imaginat. Totuși, zona comercială a orașului
merită câteva rânduri în această poveste… poate aveți în
plan și acest aspect. Hotelul în care am locuit - Holiday
Inn Silom , este la mică distanță de galeriile comerciale,
un adevărat paradis de magazine în care practic toate
brandurile importante din lume sunt bine reprezentate.
Shoppingul este o activitate importantă pentru localnici
și turiști, mai ales în zilele de week-end.
După un prânz la restaurantul de la parterul
hotelului, mă îmbarc spre aeroportul Don Muang.
Urmează zborul înapoi spre Singapore, locul unde cu
două săptămâni în urmă începea aventura.
Odată debarcată pe aeroportul Changi din
Singapore, mă reîntâlnesc cu dragii mei prieteni Kat și
Chris, gata de acțiune și de noi surprize.
“Kat vrea să mergem la Awfully Chocolate”, îmi
spuse Chris în momentul revederii. “Dacă trebuie, facem
și asta”, le-am răspuns eu zâmbind.
Sunt o mare mâncătoare de ciocolată în toate formele
ei posibile și imposibile: tabletă de ciocolată, tort de
ciocolată, înghețată de ciocolată, trufe, mousse, raw,
preferabil cât mai neagră, cât mai organică. Până la urmă
conform ultimelor informații din nutriție, ciocolata
Oana-Miruna Stîngă
150 151
Pășind în Regatul Bucuriei
este limitată și nu fac publicitate. Simt că dacă trebuie să
plătească pentru a spune lumii cât de buni sunt, înseamnă
că nu sunt buni cu adevărat. Proprietarii business-ului
nu își propun să vândă agresiv ci să ne lase să descoperim
Awfully Chocolate în ritmul nostru. Magazinele din
Singapore și locații precum Shanghai, Hong Kong,
Taipei, Beijing, Jakarta, Dalian, Guangzhou, Shenzhen
transmit pe deplin filozofia din spatele businessului;
alegând cu grijă locațiile vor să strălucească în totalitate
prin autenticitate.
Fiecare magazin are propriul sau „je ne sais quoi”
și își propune să nu semene cu niciun alt magazine de
prăjituri. Nu au intenționat să creeze acel tip de spațiu plin
de stil în care să transmită consumatorului impulsul de a
cumpără, ci să-i facă să se simtă vizitatori ai unui spațiu
unic, nefiind un spațiu tipic în care se vând prăjituri.
Fiecare magazin are propria sa unicitate evocând idea de
spațiu și simplitate.
Timpul petrecut în acel loc a fost o experiență
perfectă pentru o seară de sâmbătă. În acea seară, am
testat ciocolata în multe forme: 2 tipuri de prăjituri, trufe,
înghețată și rămân la părerea mea de demult - în ceea ce
privește ciocolata, nu sunt genul care renunță ușor.
este un superaliment si dacă este atent aleasă aduce
antioxidanți, endorfine pe scurt tinerețe și bucurie cât
cuprinde. Și cum asta vreau și eu, e bine și firesc să iubesc
ciocolata, nu-i așa? Pe unul din magneții mei de frigider
scrie chiar așa: aș putea renunța oricând la ciocolată însă
nu sunt genul care renunță ușor. Perfect adevărat, deci
mă supun intenției lui Kat și iată-ne ajunși la Awfully
Chocolate, undeva într-o zonă din Singapore frecventată
de tineri, un fel de Centru Vechi al lor ca să mă exprim
direct. Și dacă ar fi să vă spun povestea unui brand din
Asia cu care m-am împrietenit și conectat, aceasta ar suna
cam așa: in 1998 cei ce au fondat Awfully Chocolate au
decis că e timpul să renunțe la prăjiturile tip patiserie
franceză și e momentul să înalțe prăjitura de ciocolată
pe un piedestal la modul cel mai simplu cu putință. Au
deschis un magazin în care urmau să vândă un singur tip
de prajitură: prăjitură de ciocolată cu cremă între blaturi,
cu gust bogat și sățios, nu foarte dulce, ci mai degrabă
acel tip de prăjitură care te face să simți gustul și mai
ales plăcerea alegerii. Filozofia din spatele afacerii este
simplă și unică, focusul nefiind varietatea ci mai degrabă
calitatea. Chiar și astăzi după atâția ani linia de produse
Oana-Miruna Stîngă
152 153
Pășind în Regatul Bucuriei
Oana-Miruna Stîngă
154 155
Pășind în Regatul Bucuriei
Oana-Miruna Stîngă
156 157
Pășind în Regatul Bucuriei
# 11 HRANĂ PENTRU MINTE SI SUFLET
Duminică Singapore 21 aprilie - A 15 zi pe
continentul asiatic. Sunt alături de Kathleen și Chris,
din nou în Singapore, locul unde a început aventura.
În cele două săptămâni scurse atât de repede, am trăit
clipe neprețuite, zile unice, niciodată două zile la fel, am
înțeles, am râs, am plâns, am văzut, auzit, descoperit și
înțeles. Dacă a fost mult sau puțin tot ceea ce am trăit,
rămâne să spuneți voi, cei ce citiți aceste rânduri. În ceea
ce mă privește, acele momente mă fac să mă simt azi un
om bogat, împlinit din multe puncte de vedere, care vede
lumea cu alți ochi și crează altă paradigmă.
Ultima zi de vacanță petrecută în Singapore
Oana-Miruna Stîngă
158 159
Pășind în Regatul Bucuriei
4. Îmbrățișează un copac
5. Spune și altora toate aceste lucruri
După un mic dejun cu omletă, ciuperci, suc de
portocale și cafea am început periplul acelei dimineți,
evident cu camera foto pregătită să surprindă lumea din
jurul meu. Îmi amintesc și azi cu plăcere de grupul ce făcea
tai-chi, undeva pe iarbă, captând energia pământului
spre a deveni mai vitali și adevărați. După câteva luni am
avut șansa de a experimenta gesturile lor și a de învața
mai multe legat de cum putem depune energie în contul
energiei noastre spre a ne asigura vitalitatea pentru o viață
lungă și frumoasă. Deci, un prim episod interesant a fost
acela cu energia yin și rolul ei.
Am parcurs aleile, am fotografiat miile de specii
de orhidee, multe dintre ele având o poveste în spate. Poți
vedea specii create pentru Mrs Thatcher, Lady Di, Lee
Chaun Yew. La tot pasul ești copleșit de culoare, liniște
și mult verde. Verdele este acea culoare asociată chakrei
inimii prin urmare a iubi natura și splendoarea acelei
grădini paradisiace este gestul cel mai firesc cu putiință.
încheia splendid și seren povestea începută pe 5 aprilie.
Încă un episod al poveștii noastre urma să se deruleze
firesc în acea zi de aprilie cu soare și ploaie tropicală.
Dar să începem cu începutul: am început povestea
în Singapore într-un loc senin cu multe plante și flori. Era
firesc să creăm un final rotund și să închei jurnalul cu un alt
loc cu plante, flori și stare de bine - Grădina botanică din
Singapore, principalul obiectiv al dimineții. Am început
ziua cu un mic dejun într-o locație numită mai mult sau
mai puțin întâmplător „Food for thought”. În timp ce
Chris comanda mâncarea, eu fotografiam și analizam
vorbele interesante afișate pe pereții restaurantului. Cred
că v-ați prins deja că îmi place să analizez, să înțeleg și
să internalizez tot ce îmi iese în cale, prin urmare de ce
aș fi mai prejos într-o zi că aceasta. Ținând cont că mă
preocupa calitatea vieții și bucuria de trăi, este firesc să vă
împărtășesc cele văzute și fotografiate atunci:
1. Savurează fiecare moment
2. Bucură-te de fiecare bucățică
3. Iubește-ți familia
Oana-Miruna Stîngă
160 161
Pășind în Regatul Bucuriei
EPILOG
Astăzi, 1 iunie 2014 termin de scris povestea.
La început de aprilie 2013 îmi pregăteam bagajele și mă
pregăteam să zbor. Un vis devenea atunci realitate. Era
cel mai lung zbor de până atunci prefațând o călătorie în
lumi îndepărtate, un răstimp binemeritat de detașare și
profundă introspecție. Pot să-l numesc dar, privilegiu,
căutare sau toate la un loc. Drumul în Asia a fost un episod
major recompensând căutările mele din ultimii ani, un soi
de răsplată pe care o primești după ce înveți bine lecția
răbdării.
Am parcurs o porțiune de drum ce a semănat mai
degrabă cu un pod, construit acum multă vreme, care între
timp a ars. Îmi place să închid ochii și să-mi imaginez
ce ar urma în continuare, dând curs planurilor de viață
aprobate de inimă și plexul solar, validate cu un zâmbet.
Intuiția și imaginația sunt parte din mine, neîncercând
niciun moment să aflu în avans ce curs ar putea lua
propria mea viață. N-am vrut să aflu nimic de la Ketut
pe timpul șederii mele în Bali, nu frecventez astrologi sau
Pozez eleșteul cu statuia care îmi transmite o stare
de calm și frumos. Observ o mulțime de oameni care fac
jogging, cockeri care latră și fac multă gălăgie.. într-un
cuvânt viața în toate formele ei. Rămân cu imaginea stării
de bine în toată simplitatea ei, cu starea de normalitate
pe care o simți, trăiești și accepți. După aproape un an
de la acea zi îmi amintesc fiecare detaliu ca și cum s-ar fi
întâmplat ieri și simt energia pozitivă a acelui loc. Pacea
interioară, lumina de pe chipurile oamenilor, calmul și
firescul – iată lucrurile simple și aparent banale pe care
le-am apreciat în acele momente.
A urmat prânzul și o după-amiază de cumpărături,
vizite prin oraș și discuții interesante. În cursul serii a
urmat despărțirea de bunii mei prieteni de care doar
distanțele mă despart fizic.
A urmat drumul spre casă, Singapore – Paris –
București, cu același ireproșabil Air France. Mâncare foarte
savuroasă, filme și timp de reflecție. Am petrecut 15 zile
pline de întâmplări, daruri și senzații. Știam că urma să le
pun pe hârtie și abia așteptam să o fac. Intenționam să scriu
o poveste de viață, sută la sută autentică...și sper ca am reușit.
Oana-Miruna Stîngă
162 163
Pășind în Regatul Bucuriei
primit un dar ce merită împărtășit, am primit o poveste
ce merită spusă, am simțit că tot ce e bun și frumos se
întâmplă aici și acum.
Drumul de la da Vinci și Rumi la ființele de lumina
ce trăiesc printre noi a devenit posibil odată îmbarcată
spre Regatul Bucuriei. În acel prim an cu Rumi primisem
cadou biletul spre regat. Era un cadou atrăgător despre
care nu știam prea multe în acele clipe. Mai apoi am aflat
prețul...
Numele destinației mă atrăsese precum un magnet
chiar dacă în acel moment nu știam ce gări voi parcurge,
ce ploi și furtuni voi suporta și mai ales cât durează să
ajung la mine însămi. Știam însă că nu mai există cale de
întoarcere...iar la un moment dat am constat cu plăcere
că toate podurile lăsate în urmă au ars pur și simplu.
Într-o bună zi, drumul a devenit lin, oamenii din jur mai
armonioși, natura mai verde și soarele mai strălucitor.
Intuiesc și îmi imaginez, știu răspunsul la întrebarea cine
sunt și cine vreau să devin și restul se conturează pas cu
pas, cuvânt cu cuvânt, clipă de clipă, mai încet sau mai
repede.
clarvăzători ci mă încred în mine, cer și primesc numai
după ce daruiesc. Intreb și aflu singură răspunsul de la
divinitate.
Drumurile noastre prin lume nu sunt pure
întâmplări ci au rost, semnificație și scop. Există călătorii
de relaxare și drumuri în care încerci să afli cine ești.
Călătoriile sunt șansa noastră de a ne descoperi, simți,
iubi, pe scurt de a trăi pur și simplu. Sunt ocazia de a
observa oamenii, fără prejudecăți și fără comparații.
În acest mod simplu avem șansa de a învăța să trăim cu
fereastra deschisă spre lume, lăsând lumina să intre. Soarele
continuă să strălucească de mii de ani, gândurile ne unesc,
emoțiile ne fac să vibrăm. Ceea ce știu astăzi este că venim
pe lume cu misiunea de a învăța să iubim și să fim fericiți.
În copilărie știm toate aceste secrete și stăpânim lumea...
Apoi ne lăsăm stăpâniți de o lume întreagă...dacă ne dăm
șansa să ne oprim din alergarea fără sens, atunci învățam
să respirăm. Dacă decidem că e bine să mergem la pas
întrebând, putem afla și desluși răspunsuri nebănuite. În
ceea ce mă privește, astăzi știu că Dumnezeu a considerat
că aveam nevoie de acest timp pentru a învăța ceva. Am
Oana-Miruna Stîngă
164 165
Pășind în Regatul Bucuriei
să alegem gândurile, emoțiile și vorbele și mai ales să
decidem dacă vrem să trăim starea de zbor.
Putem zbura la mii de kilometri pentru a descoperi
noi lumi sau putem fi instructori pentru starea de zbor
spre Regatul Bucuriei, undeva aproape de casă. Ceea ce
contează cu adevărat este să să fim noi înșine, fără măști,
trucuri și false podoabe. Pur și simplu să înțelegem rostul
verbului „a fi”. Energia gândurilor frumoase, a trăirilor
la unison, simplitatea gesturilor, intensitatea trăirilor ne
unesc făcându-ne să creeam o nouă paradigmă. Îi privesc
atent pe toți cei din regat...le admir zâmbetul, graiul...sunt
fericiți pentru că semințele plantate acum ceva timp, au
trecut prin furtuni, ploi... după o vreme semințele au șanse
să rodească. Inchid ochii și văd grădină o de trandafiri...
sunt trandafirii roșii din Konya, iată-mă în lumea despre
care Rumi îmi vorbea acum câțiva ani, iată-mă în lumea
lui priviindu-mă în oglindă zâmbind. Sunt peste 1500 de zile
de când călătoresc spre acest loc magic... Întâlnirea cu Rumi
a făcut posibile toate intâlnirile ulterioare, toate revelațiile,
aproape și departe, azi și mâine, făcând imposibilul posibil,
inspirându-mă să creez și să mă re-creez.
În viață ne întâlnim cu două mari categorii de
oameni: prima categorie include oamenii ce ne provoacă
să găsim răspunsuri la întrebări dificile legate de noi
înșine și cea de a doua - oameni asemeni nouă care ne fac
să rezonăm pur și simplu. Din fericire, pe unii îi recunosc
după chip, pe ceilalți după lumina pe care o poartă cu ei
în lume. Privind în urmă cu detașare, le mulțumesc celor
ce m-au provocat să devin cea de azi și mai ales celor ce
mă învață azi lecția iubirii. Astăzi știu, recunosc și aleg
pur și simplu fără ezitare căci parfumul curajului este
mai puternic decât mirosul fricii de demult. Iertând, am
eliberat frica din mine și simt o diferență uriașă cu fiecare
zi care trece.
Trăim vremuri de renaștere, de reinventare
umană, celulă cu celulă, gând cu gând, suflet cu suflet.
Asemeni alchimiștilor din vremuri străvechi putem aduce
la suprafață aurul în fiece moment sau putem cumpăra
cuprul la prețul aurului de 24 k. În aceste zile putem alege
să fim OM sau o doar cifră în statistici oficiale, putem
să mimăm succesul sau putem să creăm propria viață, să
materializăm sau să așteptăm, să criticăm sau să iubim,
Oana-Miruna Stîngă
166 167
Pășind în Regatul Bucuriei
noastră plăsmuiește, inima valideaza, este ceea ce alegem
în fiecare clipă să fim și să devenim. Astăzi știu că între
Cer și Pămînt există un ocean de oportunități, pe care
avem menirea să le descoperim cu mintea și mai ales cu
inima.
Ca să închei în același ton, voi apela din nou la
Rumi, a cărui chemare am simțit-o profund și total acum
aproape 4 ani:
„Undeva afară, dincolo de ce e bine și dincolo de ce e rău,
există un câmp imens. Te aștept acolo”.
Doamnelor, domnilor e timpul să celebrați viața...
Vă aștept în Regatul Bucuriei!
București, 10 iunie 2014.
Dacă ar fi să descriu în 1-2 cuvinte ce a însemnat
fiecare țară pentru mine, Singapore înseamnă educație,
Bali înseamnă conectarea cu natura iar Thailanda intuiție
și creativitate. În fapt, dacă luăm în bagaj toate aceste
valori ajungem departe și putem făuri o lume cu adevărat
autentică. În mod cert, dacă vrem că lumea de mâine să
fie altfel este o reală nevoie de educație, respect pentru
natură și dorință de a crea cu mintea și mai ales cu inima.
Mă pregătesc de alte întâlniri cu dragii mei
prieteni, în acele locuri unde natura are ceva sublim, unde
zâmbetul este firesc, verdele este culoarea în tendințe
și frumusețea există la tot pasul. Într-o seară de iunie,
descopăr armonia binefăcătoare a muzicii create de
Mirabai Ceiba și simt că deja mă suprapun cu propria
mea viață. Sunt pe un drum împreună cu oameni asemeni
mie care înteleg cât de diferit arată viața când alegi să te
îmbarci spre Regatul Bucuriei.
Viața este o aventură plină de îndrăzneală, o
călătorie a simțurilor, o conversație permanentă cu
divinitatea și o cale de a ne elibera de toate obstacolele
din calea iubirii. Viața este până la urmă ceea ce mintea
Recommended