View
6
Download
1
Category
Preview:
Citation preview
SOCIETATEA DE MAME
Mineri spre casă
C U P R I N S U L
Figuri reprezentat ive: f Vasile Goldiş • • • Ion Clopoţel f Ştefan Cicio-Pop Ernest Armeanca
Probleme Sociale: Drama dela Viena • • • Ion Clopoţel Omul de stat şi opinia publică Const. Sudeţeanu Concepţia bergsoniană a divinităţii • • • • Ion Covrig-fionea Dilema Intelectuală fi. Radu-Pai aschivescu
Probleme ştiinţifice: Societatea de Psicologie din Cluj Or- Dim. Tudoran
Probleme economice: Mizeriile industriei forestiere în Munţii Apuseni Traian fiager Refacere sau prăbuşire? Virgil Birou
ActualitSti: Francis Delcusi, despre revizionism. Programul naturaliştilor francezi • • Qeorge Şincai Spicuiri din presă la cei zece ani ai „Societăţii de mâine'' „Vremea". — Ţara Bârsei. — Lanuri' • • Ţara inegalităţilor Horia Trandafir
Sate, oraşe , reg iuni : Multiplele nevoi ale Câmpiei Transilvaniei Vasile Bucur O vizită la fabrica de tutun din Timişoara Ion Th. Ilea
învăţământ - educajie : Femeia funcţionară, soţie de funcţionar - • Petre /• Teodorescu
Discuţii şi recenzi i : Tudor Teodorescu-Bra-nişte: „Băiatul Popii'' Damian Stănoiu: „Ucenicii Sf. Antonie'- • • Ion Tomuţa V. Barnonschi: „Nudismul". — O deziluzie la Bucureşti. Şi—altă deziluzie în Ardeal.— Un sanatoriu al ziariştilor români din Ar~ deal şi Banat • • • • • Ion Clopoţel
Pagini l i t e ra re : îngerii de fier • Ion Th. Ilea Visuri • • Ion Focseneanu Au sosit zorile (trad. din ungureşte) • • • Corneliu Albu Zări C. Miu-Lerca Primăvară Petre Pascu Prolog, Zi tocmai bună • . . . . . . ştefan Bac iu Femeii I. Al. Bran-Lemeny Besna • Qherghinescu Vania Sfârşit voevodal • C. S. Anderco Blestem •'. Qeorge Popa Singur prin pustă , • • . - Romul Fabian
Cronici culturale şi artistice: f Măria G-Dima fina Voiieanu-lilcoară Sculptorul Radu Puşcariu /0/7 Vlasiu
Fapte, idei, observaţiuni: OctavianGoga despre Vasile Goldiş. — Dece a absentat d, Iuliu Maniu. — In fruntea municipiului Timişoara. — Când ţăranul român va gusta din izvoarele culturii. — Şcoli ţărăneşti. — Prudenţă. — Un pi efect de inimă. — Un sfert de veac dela moartea lui Al. Mocioni. — •{• Dr. Constantin Pavel. — Mor atelierele grafice româneşti din Ardeal.— Redacţionale. Redacţia
Coperta Im. Profeta
Director: ION CLOPOŢEL Redacfia şi Administraţ ia:
Bucureşti, Calea Victoriei No. 31
(Tipografia Modernă)
A p a r e l u n a r
Un exemplar 30 Lei
A N U L XI
Bucureşti, Martie 1934
No. 3
ABONAMENT ANUAL; Autorităţi, birouri, bănci • 1500 Lei Societăţi culturale, şcoli • 1000 Lei Liber-profesionişti • • • • 600 Lei Punct., studenţi, muncitori • 500 Lei
In străinătate: dublu Abonamentele se plătesc anticipat
_ Fondată 1823 Dinsiincjiunea cea mai înaltă: Diplomă de onoare: BAHCEL01A 1929 -m C4PITAL SOCIAL LEI 192.000.000 B
• Fabricile de postfav
• Wilhelm S< • recomandă cu presuri
" stol • p e n t t
şi {esătfuri de modă din
cherg St C Se Braşov •
S. a . • moderate produsele lor apreciate d e : •
e de modă u d o m n i s i d a m e
• In privinţa execuţiei lor excelente, de primă clasă, nu rămân in nici un lei " • în urma celor mai bune produse streine. •
B Depozite • B R A Ş O V : P ia ţa Libertăţii B G A L A Ţ I ; Slr. Domnească,
proprii de desfacere: - - C L U J : Piaţa Unirii
1 - - T I M I Ş O A R A : Stfrad a Alba lulia B
Asigurarea obligatorie a servitorilor Cu începere dela 1 Aprilie 1934, vor fi cuprinşi în asigurarea obligatorie
toţi oamenii de serviciu (servitori) fie casnici, fie dela înstituţii particulare, cari au un salariu sub 6 0 0 0 lei lunar.
Pentru orice informaţii a se adresa la „Casa Asigurărilor Sociale Bucureşti" din Piaţa Amzei No. 3 la biroul evidenţa patronilor, camera No. 5.
Concluziunile Institutului de Conjuctură asupra anului 1934 Mersul crizei în România
Anul 1933 a fost caracterizat de existenţa unor tendinţe divergente în diferitele domenii de activitate economică a României.
Agricultura In domeniul agricol asistăm la o nouă înrăutăţire a si
tuaţiei, datorită deprecierii continue a preţurilor agricole, agravată de recolta submediocră a porumbului, consecutivă unei recolte deficitare a grâului în 1932. Urcarea relativă a preţului grâului în urma acţiunii de susţ inea a preţurilor şi a lipsei de exportaţiuni, nu a putut ameliora situaţia agricultorilor, din cauza lipsei de produse pentru vânzare, cu toate că recolta grâului a fost superioară (celei din 1932. ,- Sporirea capacităţii de consumaţie a agricultorilor din
prima jumătate a anului, provocată de degrevările fiscale, de neplata datoriilor în urma moratoriului generalizat şi de urcarea preţurilor grâului, caracteristică pentru primele luni ale anului, a fost complectamiente anihilată de scăderile intervenite ulterior şi de deficitul recoltei de porumb.
Consecinţele recoltei mediocre s'au resimţit în primul rând în evoluţia exportaţiunilor, cari sunt în scădere faţă de 1932 (14.100 mii. în 1933 faţă de 16.654 mii. în 1932). In aoelaş timp, diminuarea puterii de consumaţiune & agricultorilor din al doilea semestru, s'a repercutat şi asupra producţiei industriale.
Industria Cu toate acestea, industria, s'a bucurat de o «conjunctură
mai favorabilă în 1932 şi 1933, urmând o evoluţie deosebită de aceea a agriculturii. Trebue relevat aci, 'că influenţa atribuită în genere măsurilor respective la import în reluarea activităţii industriale a fost exagerată, deoarece importul anului 1932 a fost egal în volum cu acel al anului 1933.
Explicaţia redresării în industrie trebue căutată mai curând în evoluţia factorilor de eu totul altă natură decât contingentarea. Frica de devalorizare a leului, abţinerea prelungită dela consum, dela începutul crizei, reluarea afacerilor pe piaţa internaţională şi urcarea preţurilor materiilor prime, în fine moratoriul prelungit al datoriilor agricole momente de repriză ^pe piaţa noastră internă.
Piaţa monetară Reflexul acestei situaţii în piaţa monetară a fost o
uşoară creştere a depunerilor în bănci, cu toată scăderea dobânzilor.
In piaţa capitalului asistăm la o urcare continuă a valorilor cu venit fix şi a celor cu venit variabil, care tre-buesc atribuite mai degrabă unor cauze în afară de evoluţia procesului de producţie.
Preţurile Intru cât priveşte preţurile, asistăm la o nouă scădere
atât a celor agricole cât şi a celor industriale. De aceea, puterea de cumpărare a ţăranilor a continuat să scadă în decursul anului, indiciile real al puterii de cumpărare trecând dela 64 în 1932 la 58 în 1933.
Reducerea puterii de cumpărare a ţărănimii arată, că repriza s'a mărginit la viaţa economică a oraşelor ce îi reduce garanţiile de stabilitate.
Finanţele publice In domeniul finanţelor publice, încasările au fost la
acelaş nivel cu acelea din 1932. Schimbările conjuncturale s'au reflectat în diminuarea sensibilă (21°/o) a încasărilor din impozitele directe, şi o creştere corespunzătoare a celor indirecte. Stagnarea constatată în ultimele luni ale anului este datorată în mare parte cauzelor de ordin sezonal, precum şi recoltei deficitare şi stagnării exportului ca urmare a depresiunii de iarnă. La acestea se mai adaogă şi îngheţul timpuriu al Dunării.
Perspective In ceea ce priveşte perspectivele pentru lunile cari
vin, întreaga economie românească stă sub semnul puterii de absorbţie redusă a pieţei ţărăneşti şi a lipsei de exportaţiuni. Indiferent prin care modalitate, fără ameliorarea puterii de achiziţie a agricultorilor, producţia industrială, nu va mai putea creşte în ritmul de până acum. La oraşe este posibil ca reluarea campaniei de construcţii să dea ur. nou impuls anumitor ramuri industriale, impuls care nu se poate însă generaliza dtorită existenţei elementelor negative din celeelalte domenii.
F I G U R I
REPREZEN-
T A T I V E
VASILE GOLDIŞ — Parentare la înmormântarea din 12 Februarie —
Prea iubitul meu director, Ne părăseşti. Te-ai eliberat însfărşit de groaz
nicele chinuri cari te-au încătuşat timp de pairii ani smulgându-te dela orice activitate şi ţinânda-te departe de marile acţiuni de stat, pe cari inteligenţa d-tale excepţională putea să le judece şi să le conducă în chipul cel mai desăvârşit.
Ireparabil s'a întâmplat. In clipa sguduitoare când trebue să ne despărţim, simţim cum ne străbat fiorii reci ai morţii, cum se face un imens gol în juru-ne şi cum ne înghiaţă cuvântul pe buze.
E atât de greu să cuprindem în scurte cuvinte întregul adevăr asupra activităţii atât de multilaterale şi valoroase ale vieţii d-tale.
Cei mai încercaţi de doliu suntem noi gazetarii, pentruca cea mai mare parte a gândirii şi acţiunii d-tale ai dirijat-o prin cuvântul scris.
Ai fost un maestru al scrisului românesc, al ziaristicei cotidiane. Verbul d-tale era biciu de foc şi trâmbiţă de alarmă. Dialectica incomparabilă de polemist şi gânditor politic ai dovedit-o îndeosebi cu cei zece ani de directorat al ziarului „Românul". Ai solidarizat voinţele, ai deşteptat conştiinţele, ai mobilizat energiile pentru marea bătălie de eliberare politică — şi ai reuşit.
Cine a putut râvni o satisfacţiune mai complectă decât d-ta, care ai văzut cu ochii împlinite cele mai scumpe idealuri ale poporului român, pentru cari ±ai militat cu o ardoare, cu un devotament, si cu o documentare ştiinţifică neegalată?
Multe lucruri de preţ se vor rosti în acest ceas, însă mai presus de toate trebue să-ţi facem dreptate afirmând aci, că te-ai înălţat biruitor pe cele mai înalte culmi ale gândirii, ai formulat principii, ai stabilit o filozofie a culturii, şi o filozofie a politicii. Dela atari ascensiuni, pe cari le putea atinge numai o minte sclipitoare şi erudită şi numai un nepotolit zel în căutarea adevărului, puteai desprinde perspective cari se ascund altora.
De acolo de sus îmbrăţişai câmpurile nesfârşite ale faptelor, făceai triarea şi scoteai în evidenţă principiul luminii şi mântuirii.
Ai fost un biruitor pentruca ţiai impus aspra disciplină a muncii. învăţătura cea mai aleasă pe
care ne-o laşi moştenire acum este îndemnul la ştiinţă, la cercetare, la autocultivare.
Te înspăimântau lacunele culturii. Condamnai lenea, uşurinţa, diletantismul, bârfeala. Un român trebue să'.înveţe carte în mod ordonat, serios, continuu, făfiându-şi o cultură universală, pentruca prin contparaţiune să fie capabil a înţelege realităţile sociale ale neamului său.
Din aceeaş autodisciplină de fier ţi-ai luat splendidul şi permanentul elan de luptă, dârzenia consecinţelor, curajul opiniunitor.
Numai omul pregătit, omul de convingere şi de autocritică onestă îţi satisfăcea aşteptările.
Ai fost un om de atelier, un cercetător pasionat al problemelor, un sociolog instruit, un a-postol al ideii.
Şi în nimeni n'a avut omul de jos, omul robit de condiţiunile sociale nedrepte, un apărător mai înflăcărat şi mai hotărît ca d-ta.
Ai stabilit cea mai frumoasă ideologie In favoarea claselor sociale condamnate la mizerie şi suferinţă fără vina lor. Aceste mulţimi îţi prezintă azi omagiul din urmă, mă fac interpretul fidel al conştiinţei lor recunoscătoare.
La drama uriaşe a revoluţiei din 1918 ai fost de infinit folos, pentruca ai stat ca un stâlp d& foc în mijlocul talazurilor agitate. Ştiai să găseşti cuvintele de ordine potrivite cascadei de evenimente. Ai ştiut să închegi programele şi rezoluţiunile istorice, să îndrepţi avertismentele necesare, să redactezi textul, celebrelor hotărîri dela Alba-Iulia. A fost un efort sublim, care ţi-a încoronat opera de gazetar şi cugetător politic.
Nu mai .departe decât în ziua de Luni 29 Ianuarie m'ai primit şi mi-ai spus, pe bună dreptate că în vremea tulburărilor revoluţionare din 1918 actul d-tale cel mai curajos a fost somaţia adresată guvernului din Budapesta ca să predea consiliului naţional român puterea de stat în 26 judeţe. Atât de uimitoare a fost această somaţiune, încât guvernul intimidat a cerut 24 ore timp de gândire. Au urmat apoi tratativele cunoscute dela Arad
Problemele politice au fost aprofundate de d-ta cu un mare aparat de ştiinţă, prin ceeace ai luat
39
SOCIETATEA DE MÂINE
loc printre puţinele competinţe cu adevărat necontestate ale ţării.
Ai posedat vocabularul tehnic cel mai nuanţat, şi fti fost stăpân pe tainele subtile ale diplomaţiei, dominând ca un maestru sinuozităţile cari ar fi putut să prăbuşiască pe cei neîndeajuns de îndemânateci.
Sub văzul censurii ungureşti puteai scrie că Regele Carol 1 a fost Regele culturii tuturor românilor.
Destinul ţi-a hărăzit supremele sat isfacţiuni prin biruinţa democraţiei care ne-a întregit România.
In ţara liberă, practica politică te-a împiedecat să dai măsura calităţilor rare de bărbat de stai. Iar mai în urmă boala nemiloasă te-a izolat ş< stânjenit cu desăvârşire.
Noi gazetarii avem în d-ta exemplul nemuritor, al disciplinii şi muncii ordonate, al râvnei neîncetate după ştiinţă, al moralităţii şi cinstei pro
fesionale, precum şi al curajului opiniei în orice împrejurare. Ai fost un mare director, un distins şi autentic intelectual. Vom ţinea cu sfinţenie ia bogata zestre sufletească ce ne-o laşi nouă celor cari am avut fericirea să fim vreme îndelungată mai aproape de d-ta şi tuturor românilor cari vor să fie cu adevărat oameni de cultură.
Prin mine îşi iau rămas bun dela scumpele tale oseminte toţi ziariştii Sindicatului presei române din Ardeal şi Banat al cărui membru eşti şi în sprijinul căruia ai îndreptat un călduros apel pentru înfăptuirea unui sanator, nu mai departe decât înainte cu zece zile.
Îndemnurile vieţii d-tale idealiste ne vor că lăuzi şi de dincolo de mormânt.
ION CLOPOŢEL Preşedintele Sindicatului Presei Române din Ardeal si Banat
-iiiiiiiptiir
Primăvară Pământul şi-a schimbat vestmântul de mireasă în
sovon, Nadirul a svârlit pe cer un soare 'ntiner't Aleile prezintă pomi cu trunchiul primenit, Natura caută tonul primăverii în diapazon.
Bucuriile deschid bobocii în lumină Panglicele soarelui atârnă 'n fâlfâiri de fiecare clipă, Viaţa se deschide pretutindenea, risipă Dragostiţe 'ncheagă vorbe în surdină.
Corole, printre frunze, pregătesc buchet Pentru frumuseţea ta neprinsă în tipar, închide, avid, în suflet ca într'un erbar •— Anotimpu-acesta luminos, cochet. !•'! I • i •
De-i veni, pe cale orice floare ţi-se 'nchină îmi vei fi primăvăratic, alb tezaur; Doritoare — cum te ştiu — de aur, Am să, ţi-l trimit 'nainte pe-o albină.
PETRE PASCU
îngerii de fier Nechez de murg pe cremene de hotar, în ora când aurul holdelor se masuri m a zilei cântar, 'cău$ cerul se strânge, n baere d» foc şi apele s'opresc în vânzoliri pe loc. Vârsta zodiei — trâmbiţa in miraj, plasele albe inelează rotiri de curaj. Itela./... Vin îngerii de fier cu paloşe 'ntoarse n sus, au soarele medalie şi cuvânt amar de spus, la şold pumnale muiate C'n cucuta din grădini cu brumă, un vraci îi însoţeşte purtând pe palme inimi tăvălite'n
' . ,r , huma, Din şnurul buzelor incluse cânt de fluer ciobănesc primire dă. Păduri din piepturi hohotesc. Rămas aice — robii chemări de lacăt trimit, în arc descântat la auz zăvoare au plesnit, < ies arătări. ies morţii vii îndreptaţi pe-a vieţii cărări, şi-acum îngerii dej fier la asupritori ;
pe masa roşief pusă m revărsat de zori, un prânz din came da viperă vor da, apoi vor pleca.... vor placa....
i ION Th. ILEA.
Sfârşit voevodal Urzită din păienjeniş de stele Noaptea crescută peste trup de val Suna din goarne şi din tobe grele, Iar domolită 'n burg voevodal, Ca un acord de orgă târziu ca un final De aşteptarea multă mocnea în ea veninul. Şi burgul plin de turle, palate de opal Sorbea adânc din soarta ce i-a urzit destinul. In noaptea de 'mbătare cu flori şi primăvară Mocni prin burgul vesel, în jocul vertical. Veninul nopţii grele pe frunţile de pară Şi fulgerul privirii 'n sfârşit voevodal.
i i • , . C. S. ANDERCO
Blestem Mă simt un măr cu douăzeci de crăngi Ce-au înflorit cu anii mei de-odată, M'am irosit în florile cu râs de fată, Şi-am prins în braţe-a vântului tălăngi, Am supt tot mustul nou al primăverii De am crescut la Mijloc de grădini Cu flori, cu râsuri şi lumini, Amant prea-tânăr al Venerii Ce-a coborât blestem de toamnă 'n crăngi De aţu tăcut a vântului tălăngi, Şi am rămas brumat, cu flori amare, Să mă cuprindă braţe de 'ntomnare,
GEORGE POPA
40
SOCIETATEA DE MÂINE
O p i n i a p u b l i c ă Omul de Stat şi opinia publică
De la început am putea spune, în această privinţă, că nicăieri opinia publică nu se exercită mai mult sau nu este mai mult la ea acasă decât în viaţa politică însăşi. De ce? Răspunsul ai-fi foarte simplu, dacă, ţinem seama că viaţa politică, prin ea însăşi în complexul funcţiunilor sociale, este o funcţiune regulatoare a vieţii sociale, luând viaţa politică în înţelesul precis de activitate a guvernării grupurilor sociale.
Nimic mai firesc atunci ca opinia publică, care este o formă de control social, să se exercite mai mult în acest domeniu al vieţii politice ca funcţiune regulatoare a totalului.
Peste tot se cere omului politic ca om de guvernământ sau om de Stat să ţ ină seama de opinia publică, să o dirijeze, să urmeze curentele de o-pinie publică, etc. Lăsăm la o parte controversa dacă omul de Sta t cu adevărat mare, trebuie să anticipeze sau numai să cunoască curentele de opinie, supunându-se lor. Spre a creia el, omul de Stat, curente de opinie, care nici nu sunt latente in conştiinţa contemporanilor săi, — aceasta ar fi o altă chestiune, a cărei rezolvare ar presupune să ştim mai întâiu dacă domeniul politic este susceptibil de asemenea creiaţiuni, sau dacă creaţia politică poate fi o creiaţiune ca şi creiaţia artistică sau culturală în genere. Am fi dispuşi mai curând să credem că, în ordinea politică, primează actualitatea ca realitate imediată şi rolul omului de Sta t este să descifreze sensul adânc al acestei realităţi.
Politica este mai ales o ordine de realităţi. Dar orcum ar fi şi orunde am căuta tipul omului de Stat, în cadrul lui Macchiavelli sau aiurea, omul de Stat se defineşte în funcţie de opinia publică, adică chipul în care înţelege sau utilizează această opinie. Mai la urma urmei, aceasta este realitatea, cu care el are de-aface şi pe care trebuie s'o cunoască. Arta de a guverna sau arta politică se defineşte perfect prin raportarea la această realitate fundamentală, care este opinia publică. De aceea se cere omului politic să cunoască opinia publică, lui nu-i este permis să se închidă în „turnul de fildeş", care-1 izolează de lumea înconjurătoare. Expresii ca: pulsul ojSiniei publice materializează oarecum, la îndemâna oamenilor de a doua mână, ceeace este imponderabil în opinia publică, pe care o scrutează ochiul adevăratului om politic. Omul politic trebuie să se strecoare, este adus să treacă adesea pr intre Scyla şi Caribdă. Intre el şi opinia publică, ca intr 'un amalgan de transfuzii subtile, este o continuă întrepătrundere de gânduri şi năzuinţe, — ceeace face ca el să fie la nivelul timpului său şi, din plenitudinea fiinţei sale, apare uneori ca anticipând opera timpului. El are, mai presus de orice, îndemânarea aceasta de a preveni sau întoarce greutăţile presărate în calea lui. De aceea poate că nicăieri n 'am găsit o caracterizare mai plastică a acestei ar te decât la istoricul german Mommsen. Când în portretul lui Cezar, îi atribuie ca nedespărţi t de ca
riera sa „tactul politic cu care se navighează între posibil şi imposibil"1). Deci tactul politic, sau altfel zis, ar ta politică, înseamnă a naviga între posibil şi imposibil. Iată de ce, dacă a forma sufletele este o a r tă atât de subtilă şi de grea, nimic nu întrece în subtilitate şi greutate această altă a r tă : să fii pe culmea aspiraţiilor populare şi a le îmbina armonios în sufletul nedefinit al popoarelor. De aceea oamenii mari politici ş i de S ta t sunt apariţii atât de rare , mai mare decât într 'al te domenii de activitate omenească.
Se va zice totuş şi se pune întrebarea dacă oamenii poiltici — cei adevăraţi — cârmuiesc prin opinia publică, cum rămâne cu regimurile de stăpânire absolută, unde opinia publică este nesocotită? Sau, cu alte cuvinte, dacă omul politic poate guverna cu opinia publică, poate guverna şi împotriva ei? Nu sunt cârmuite uneori, spre fericirea lor, popoarele în afară de opinia publică?1) Apoi sunt, se zice, ţă r i de opinie şi ţ ă r i fără de opinie publică. Toate acestea sunt numai diferite expresii ale aceluiaş fapt unic, voind să spună că omul mare politic nu se susţine totdeauna prin opinia publică şi nu el datoreşte ei, ci mai curând ea lui.
Spre a înţelege mai bine cum se pune chestiunea, trebuie să amintim că opinia publică în sens adevărat este o funcţiune de control social şi deci ea ar exista numai acolo, unde îndeplineşte această funcţiune. Adică faptul acesta există numai acolo, unde îi recunoaştem acest caracter de a îndeplini funcţiunea lui esenţială. Aşa dar, opinia publică ar exista numai în guvernământul democraţiei şi astfel putem admite această definiţie a lui Lowell, care spune că, dincolo de procedură, de întinderea dreptului de vot sau maşinăria alegerilor, e-senţial „guvernământul popular, cel puţin prin-tr 'un important aspect, poate fi considerat acela, care consistă în controlul opiniei publice asupra treburilor politice"1). Insă o restricţie trebuie făcută aici, pe care o face însuş Lowell asupra formelor de guvernământ, de oarece filozofii politici nu isbutesc să vadă prin ele (să nu se o-priască la aparenţe) şi atribue formelor un înţeles, pe care de fapt ele nu-1 au. El spune: „Guvernământul popular poate exista in substanţă sub forma unei monarhii şi nu despotism autocratic poate li stabilit fără să suprime formele democraţiei". Deci, dacă suntem bine înţeleşi, nu formele de guvernământ decid de felul cum sunt guvernate popoarele, ci rolul efectiv, pr in care ele sunt împărtăşi te la controlul treburilor politice; iar a-cesta se face de opinia publică. S'ar zice atunci că formele din clasificările clasice ale guvernământului dela Aristoteles până la Montesquieu a r
1) Histoire romaine, tr. franc. E. Flammarion. voi. VI. pagina 167.
2) Se pare că avem chiar astăzi cazuri vădite de felul acesta.
3) Public opinion and popular governement, din Park-Burgess, pag. 826.
41
SOCIETATEA DE MÂINE
trebui revizuite sau cel puţin confruntate cu înţelesul real, care nu stă în formele catalogate de filozofii politici. Aceasta ne dă de gândit la u-nele s tăr i contemporane, — să fim mai puţin grăbiţi a vorbi despre democraţie, numai fiindcă am instaurat formele exterioare ale democraţiei.
Dar ceea ce vrem să a ră tăm acum este că, nu numai se poate urmări această identificare între adevărata artă politică şi opinia publică — aşa cum am susţinut mai sus, — ci mai mult că nu se poate închipui un regim cât de autocratic, care să stea în afară de orişice opinie. Ar însemna că el este suspendat în vid, căci şi cel mai neîmpăcat autocrat cârmueşte în vederea unei opinii, care să-i fie pârghia de susţinere. Chiar când un regim se exercită în afară de opinia publică, de fapt opinia publică intră în calculele deţinătorilor puterii. De aceea, chiar dacă în cazul acesta opinia publică nu controlează treburile politice, cel puţin ea este controlată. Dar şi într 'un caz şi în-tr 'al tul opinia publică există ca fapt. Se va zice poate că, în cazul acesta când ea este controlată, există mai mult fantoma opiniei publice. Vrem însă să constatăm atâta, că un regim autocratic eheltueşte multă energie, spre a menaja — cum
se zice — opinia publică; iar preocuparea continuă a acestor menajamente este dovada că opinia publică intră în calculele cârmuitorilor. De aceea cu bună dreptate spune P a r k : „Nu există şi n 'a existat probabil niciodată un guvernământ, care să nu stea pe opinia publică. Dovada cea mai bună este faptul că toate guvernămintele au căutat fără deosebire sau s'o controleze sau cel puţin s'o inspire şi s'o dirijeze"1)- Astfel el citează exemplul comuniştilor din Rusia, care au pus stăpânire pe şcoli. Căci în şcoală vor bolşevicii să împlinească sau să desăvârşească revoluţia. Adică atunci când n'au cu ei opinia generaţiei actuale, vor să aibă opinia generaţiei de mâine, pe care o pregătesc în şcoală. Alte exemple tot a tâ t de elocvente ne stau la îndemână, — cum ar fi fascismul în Italia...
Dacă ne ţinem deci la punctul acesta de vedere, omul politic sau de S ta t nu cârmuieşte niciodată în afară de orice opinie, căci el, pr in tânăra generaţie, vrea să aibă de partea lui opinia, care-l desparte de generaţia actuală.
CONST. SUDETEANU 1) Op. cit. pag. 829.
Organizaţii ştiinţifice
„Societatea de Psihologie" din Cluj In cadrul unei alte preocupări *)
subliniam faptul că Insti tutul de Psihologie al Universităţii clujene îi revine meritul de a fi iniţ iat ş i susţ inut o mişcare psihologică — ştiinţifică şi experimentală — la noi în ţară. Cele 17 volume de studii şi cercetări psihologice, apărute până în prezent în editura acestui Institut, consfti-tue, credem, o mărturie destul de vie de activitatea pe care a idestfiă-şurat-o Institutul pe tăr îm ştiinţific. Dacă uneori această activitate a fost prea puţin menţionată de cronicarii „filosofici" ai cotidianelor şi periodicelor noastre, — aceasta se datoreşte unor motive ce ies — poate — din orbita preocupării ştiinţifice...
Iniţiatorul, îndrumătorul şi susţinătorul acestei mişcări este d-1 Prof. Ştefănescu Goangă care a creiat prin propria sa muncă Institutul ce-1 conduce, vechia stăpânire ungară nelăsând absolut nimic în această privinţă. E un
1). Vezi: Mişcarea Psihologică Ja Cluj. Societatea de Mâine. Cluj. VI). 1930, p. 320.
amănunt apoi care merită să fie subliniat: Institutul posedă azi o bibliotecă de specialitate din cele mai complete (organizată în fişe pe materii , corespunzătoare diverselor ramuri ale Psihologiei), un laborator de cercetări utilat cu toate mijloacele metodice de studiu (aparate, teste, fişe de observaţie, etc) care se întâlnesc în Psihologia contimporană, precum şi un personal ştiinţific a-decuat. i ;
In vederea extinderii cercului de preocupare ştiinţifică şi în vederea deşteptării interesului publicului mare pentru cercetările psihologice, d-1 Prof. F. Ştefănescu Goangă s'a ocupat încă de acum trei ani de posibilitatea înfiinţării unei „Societăţi de Psihologie". Această preocupare a fost tradusă în fapt în ziua de 18 Martie 1931, când d-sa a convocat în o şedinţă de constituire pe membrii corpului didactic primar, secundar şi universitar care acceptaseră ideile directive expuse în-tr 'o şedinţă anterioară de consfătuire.
„Scopul acestei societăţi este să răspândească cunoştinţele psihologice şi să eontribue la studiile de psihologie teoretică ş i aplicată in toate domeniile de manifestare ale vieţii individuale şi sociale, în deosebi acelea care sunt în s trânsă legătură cu viaţa poporului român, precum şi Ia realizări practice în toate aceste domenii" (Art. 3 din Statutele societăţii). •
Ca mijloace de înfăptuire a a-fcestui scop, societatea şi-a fixat următoarele: 1) Şedinţe publice în care se vor face: a) Comunicări şi discuţii asupra diferitelor probleme psihologice, asupra posibilităţii şi modalităţi i lor de cercetare ştiinţifică precum şi asupra putinţelor de înfăptuire practică; b) Comunicări asupra lucrărilor şi aplieaţiunilor cu caracter psihologic făcute de membrii societăţii ; c) Dări de seamă asupra cărţilor şi lucrărilor ştiinţifice cu cuprins psihologic. 2) Organizarea de cercetări şi aplicări psihor logice prin cooperarea tuturor a-celora care se interesează de pro-
42
SOCIETATEA DE MÂINE
bleme de aceasta natură . 3) Conferinţe publice pent ru răspândirea cunoştinţelor psihologice. 4) Publicarea studiilor şi lucrărilor făcute de membrii societăţii.
Organizarea internă a societăţii cuprinde următoarele cinci secţiuni, corespunzătoare celor cinci mari domenii de aplicare a Psihologiei:
1. Secţia Psihologiei educaţiei (condusă de Conf. Dr. L. Rusu) ,
2. Secţia Psihologiei economice (condusă de Dr. N. Mărgineanu),
3. Secţia Psihologiei juridice (condusă de Dr. A. Roşea),
4. Secţia Psihologiei medicale (condusă de Prof. agr. Dr. M. Zolog).
Alături de acestea se prevede statornicirea unei secţii de psihologie socială. Activitatea acestor secţiuni este unificată si coordonată de către preşedintele societăţii (Prof. Univ. F. Ştefă-nescu Goangă).
Pentru a reoglindi activitatea acestei grupări în decursul celor t re i ani de funcţionare, dăm — mai jos — seria conferinţelor şi comunicărilor care s'au ţ inut în cadrul societăţii:
1931: 1. Expunerea principiilor conducătoare ale societăţii, de Prof. F. Ştefăneseu Goangă. 2. Problemele Psihologiei educaţiei, de Conf. Dr. L. Rusu. 3. Problemele Psihologiei economice, de Dr. N. MărgineanţP^OProbleniele Psihologiei juridice, de D"F. "A. Roşea. 5. Problemele Psihologiei medicale, de Prof. agr. Dr. M. Zolog.
1932.{6J Diagnosticarea deviaţiei morale la minori, de Dr. A. Roşea. 7. Fişa individuală, de Dr. L. Bologa. 8. Fişa individuală şi individualitatea criminală, de Prof. Univ. M. Kernbach. 9. Despre raţionalizare, de Dr. N. Mărgineanu.
1933: 10. Anchetă: asupra lectur i i tinerelului şcolar, de Dr. L. Bologa,. 11. Criminalul minor, de Dr. A. Roşea. 12. Criminalul major, de Prof. Univ. Dr. M. Kernbach. 13. Principiile psihologice ale Reclamei, de Dr. D. Todo-rami. r>/~\
1934 :HU (Ianuarie) Psihologia martorului, de Dr. A. Roşea.
Activitatea începută în anul în curs, va continua — fără sgomot ş i publicitate neîndreptăţi tă — în vederea realizării dezideratelor care stau la temelia acestei grupări,
Majoritatea acestor conferinţe — întemeiate în cea mai mare par te de cercetări experimentale in mediul românesc — a văzut, sub o formă întregită, lumina tiparului.
Ideea călăuzitoare a societăţii e necesitatea fundamentării ştiinţifice în vederea aplicaţiunilor practice (de orientare şi selecţie profesională) care la noi în ţ a ră n 'au început încă să preocupe în deajuns nici cercurile conducătoare nici opinia publică. Căci fără această temelie ştiinţifică toate tentativele bazate pe improvizaţie, sunt stânjenite dela început.
DR. DIM. TODORANTI
Când ţăranul român va gusta din izvoarele culturii
Citim într'o dare de seamă a d-Jui dr. Vasile Ilea preşedintele Astfel din Maramureş următoarea viziune captivantă :
„Când veţi vedea iubiţi săteni, că a-şezămintele voastre în cari vă petre-ceţi viaţa, satul, casa şi gospodăria voastră nu au înfăţişarea pe care ar trebuie să o aibă spre folosul şi desfătarea voastră şi a familiei, când veţi vedea, că munca grea vpe cana o munciţi din zori şi până târziu noaptea nu v'aduce folosul pe care J'ar aduce dacă aţi împreuna-o cu lumina minţii, când veţi vedea, că vita, pomul, stupul, arătura, ca sa fie mai de folos cer alte cunoştinţe şi alte îngrijiri de cum le-aţi dat până aci, când veţi cunoaşte, că drepturile politice nu însemnează să fii turmă mânată de orice vântură-ţară, care vrea să se ridice pe spinarea voastră pe un pahar de horincă, ci sunt arme puternice cu cari vă puteţi croi o soartă mai bună, când veţi fi tari in convingerea, că tăria românească stă în armonia, în unirea pe care ţi-o dau asociaţiile, cooperativele ţărăneşti şi în disciplina şi vigoarea trupească şi sufletească a voastră, atunci veţi dori să munciţi altfel, ca să trăiţi altfel. Cel ce a gustat odată din izvorul culturei acela nu mai doreşte să trăiască în în-tunerec şi noi suntem convinşi, că puţinul, pe care l'aţi putut câştiga la a-ceastă şcoală într'un timp destul de scurt, va fi totuşi de ajuns, ca să doriţi tot mai mult şi să câştigaţi tot ce doriţi"
ari
i
Ţâţa vacii. strânsă in loitre, priporii îi alăptează; stropi do nuist. suind la deal. drumul trudei îl botează.
când soarde, i de-amiază, ! creasta muntelui s'o troacă, pe aşternut de piatră seacă, roţile îngeamnehiază.
Iar .floreanii, cad, [ la umbră, de brad, odihnea să-Şi rumege.
Clisa 'n jar. a 'ncepiit să fumege. Rodii'-a aţipit in car.
II
Pe o stâncă, la răscruce, taica, răzimat de-o cruce, părea un uriaş stingher, proptind în pălării? întregul cer.
El a întins, din munte, o mfină. punte de vedere şi ţărână, depărtărilor, mângâiere zărilor. şi-mi spunea, şi-mi arăta: Vezi tu, aia-i Dunărea/
Un balaur, prins în lanţele de aur.
Solzii-i de argint, lacrămi strălucind, şi în cheagul viorint, îndurări de robi, tânjind, sânge. \
Cineva acolo plânge/ Cosânzenele, furate, valea şi poenele, jalea ochiului de f ra te . . .
C. MIU LEBCA
«
SOCIETATEA DE MÂINE
DRAMA DELA VIENA N'a fost eveniment social mai sguduitor in
anul acesta, decât răscoala soqialistă din Viena în filele de 12 — 16 Februarie. Lumea întreagă a fost mişcată de eroismul fără pereche al muncitorimii hotărâtă să prefere moartea, decât să cedeze fără jertfe cuceririle culturale înfăptuite de-la 1918 încoace.
Da, Vjiena rămâne întâiul mare model de civilizaţie şi cultură socialistă. După prăbuşirea tronuluji habsburgic populaţiunea marei capitale s'a rost'it, cu ttiajoritatea sufragiilor, în permanenţă pentru un regjim socialist. N'a existat deci la Viena o teroare sfilnică, o dictatură brutală, ci un reglim socialist liber consimţit. Voturile exprimate au înscăunat la munjieipiu conduceri socialiste, cari au dovedit o destoinicie neegală vreodată de primăriile burgheze. Creaţiile socialiste vieneze au stors admţinistraţiunea generală a popoarelor şi stă-ruiesc ca pilde nemuritoare ale gospodăriei colectiviste. In timp de 15 ani socialiştii auj modernizat capitala aujstriacă cu o rapiditate şi siguranţă, pe care niciodată sistemul greoi birocratic individualist şi siriecurist, capitalist n'ar fi fost capabil să-1 pună în practică.
Palatele muncitoreşti cu igiena şi confortul lor, cu grădiiniţile de copii, cu şcolile şi maternităţile lor, însemnează um bun suprem dobândit prosperităţii umane.
Ce era mai firesc, 'decât ca aceste blockhausuri uriaşe să fie apărate până la ultima picătură de sânge de muncitorimea crescută aici în curăţenie exemplara, în salubritate şi condiţiuni excelente de existenţa socială?.,
In clipa când ridicolul dictator Dollfuss s'a făcut unealta oarbă a fasciştilor şi heimwehriştilor hămesiţi şi dornici de a se substitui armatei regulate, şi a încercat să smulgă din mâna muncitorimii destinul Vienei, splendidele cetăţi proletare s'au transformat în adevărate redute de rezistenţă înarmată
Şi sângele a curs din abondenţă, zidurile au fost ciuruite de obuze şi gloanţe. Patru zile a durat groaznicul măcel, care s'a terminat bineînţeles cu înfrângerea socialiştilor insuficient pregătiţi pentru a ţinea piept cu tunurile armatei oficiale şi ale celei heimwehriste dotată din depozitele statului cu armament îndestulător. Otto Bau-er a enorat cu detalii cum s'a petrecut totul.
Nouă nu ne rămâne decât să cercetăm întinderea evenimentului şi să stăruim asupra con-cluziunilor ce se impun.
România nu putea vedea decât cu ochi buni instaurarea socialismului în Viena şi Austria. Gra
ţie cunoştiinţei cetăţeneşti în Viena socialisnnil a deţinut, dela detronarea habsburgilor încoace, puterea municipală, fiind redusă la tăcere coaliţia neputiincioasă a baronilor văduviţi de putere şi nemulţumiţi. In Austria puterea de stat a fost în mâinile altor partide, socialiştii neputând! deţine încă majorităţi absolute, — timpul însă lucra în favoarea crescândă a maselor socialiste. Ceeace a întărâtat pe adversari şi i-a unit în jurul micului potentat Dollfuss.
O republică socialistă vieneză şi austriacă ar fi însemnat pentru România, şi în general pentru democraţia europeană, un dublu dig de siguranţă: împotriva înaintării pengermanismului hit-lerist spre Orient şi împotriva oligarhiei ungureşti conspiratoare.
Nu putem 'şti cât adevăr este în afirmaţia, că răsculaţii au fost tamponaţi deopotrivă de heimwehr şi de trupe travestite ungureşti.
Este însă uri adevăr, că un pangermanism hit-lerist care forţează Anschhiss-ul sau care susţine regimuri fasciste în Austria, e un razim puternic al ungurismului revizionist. Atât pangermanismul hit-lerist cât şi ungurismul revizionist sunt în egală măsură neliniştitoare pentru România şi Mica Antantă.
Se impxinea din această realitate constituirea rapidă a unui front de protest împotriva măcelăririi muncitorimii austriece, care lupta în mod indirect pentru consolidarea păcii şi democraţiei în Orientul european.
Doar Cehoslovacia a articulat un protest singular şi de puţin efect.
Democraţia trebue să fie mai curajoasă, şi să nu se plece atât de uşor în faţa faptelor împlinite. Căci uşojr( i s'ar bănui o neputinţă, o facultate de o înghiţi orice rău, un obiceiu de a nu reactiva la timp. Şi atunci această slăbiciune va fi continuu exploatată".
Sub zidurile Vienei n'a fost înfrântă numai muncitorimea austriacă, ci însăş democraţia vremii.
Şi e păcat de revoluţionarea adâncă şi multiseculară introdusă în lume\de democratism, dacă în ceasurile când el ar trebui să-şi încoroneze opera se lasă amorţit, şi nu reacţionează unitar şi energic împotriva valurilor tulburi stârnite de ultimele rămăşiţe de forţe de cari mai dispune capitalismul vremii.
Dacă Austria lui Dollfuss nu s'a transformat într'un sângeros teatru de luptă şi dacă a fost cruţată de incursiunea batalioanelor hitleriste, a-ceasta se datoreşte numai ciocnirilor de influenţe dintre Germania şi Italia, deci un echilibru ciudat,
44
SOCIETATEA DE MAltiE
f ŞTEFAN CICIO-POP In ziua de 17 Februarie a tre
cut în veşnicie cel care în viaţă se numea Dr. Ştefan Cicio-Pop. Moartea era aşteptată de pe o zi la altă. Căci o boală necruţătoare i-a ros firul vieţii, de mult. Totuşi vestea, ce anunţa lumii că inima marelui Român a încetat să mai bată în amurgul serii din acea zi fatală, a zguduit sufletele, şi le-a umplut cu o nemărginită tristeţă. încă un uriaş şi falnic stejar din imensul codru al Românismului a fost doborât de toporul sinistrului bărdaş, de ale căror loviri nu scapă nimeni!
Ştefan Cicio-Pop, a văzut lumina zilei la 1 Aprilie 1865, în-tr'un sătuleţ din judeţul Solnoc-Dobâca. Tatăl său a fost mic moşier. In casa părintească, copilul s'a bucurat de o creştere bună, în spirit creştinesc. Nici nu se putea altfel. Doar maieă-sa era fiică de preot cucernic.
Nefiind părinţii prea bogaţi, studiile le-a făcut mai mult p!e cheltuiala inimosului luptător naţional, canonicul Vasile Pop, unchiul său. După terminarea liceului, urmează dreptul la Budapesta şi Viena. Iar în anul 1891, obţinând diploma de advocat, se stabileşte definitiv la Arad.
Era în firea lucrurilor din Ardealul de pe acea vreme, ca fii cei mai buni ai neamului să îmbrăţişeze preoţia, sau cariera de advocat. Poporul românesc de pe aceste plaiuri, la altare şi în izvor-rul nesecat al credinţei creştine îşi găsea mângâiere şi scut în existenţa sa vitregită. Bisericile, până chiar şi cele mai modeste bisericuţe de lemn, erau pavăza cea mai sigură a limbii şi a con-ştiinţii naţionale. Iar preotul, pe lângă apostolia sa de esenţă di
vină, mai cumula apostolatul nu mai puţin spinos al mântuirii de neam. In timp ce advocatul, pătrunzând ştiinţele iuridice, devenea luptătorul, şi apărătorul drepturilor şi a libertăţilor.
Orator de rassă, Ştefan Cicio-Pop a fost apărătorul oarecum din oficiu — desemnat de partidul naţional — în atâtea scandaloase procese de presă, pe cari stăpânirea le intenta gazetarilor noştri, aceşti mucenici ai scrisu» lui românesc. Calităţile sale eminente l-au împins însă tot mai nainte, în rândurile prime, alături de fruntaşi. Şi astfel, el devine advocatul neamului întreg. Aşa îl cunoaştem noi azi, aşa va intra luminoasa lui figură în istorie. Un advocat al libertăţilor naţionale şi al drepturilor omeneşti.
Acest mare Român a avut o inimă larg înţelegătoare pentru suferinţele remenilor săi. Grija faţă de cei năpăstuiţi şi revolta împotriva nedreptăţilor, i-au dat lui Ştefan Cicio-Pop, acestui caracter de bronz, energia de stâncă să reclame necontenit, cu un temperament vijelios, şi cu un lux de argumente irefutabile, libertatea neamului românesc.
Expresia nizuinţelor noastre de neam a fost el la Budapesta în Camera maghiară, ca deputat de siria, la conferinţele inerparla-mentare, precum şi în activitatea lui politică din sânul partidului naţional. Aceiaşi supremă expresie naţională a fost Ştefan Cicio-Pop când a condus adunarea deia Alba-Iulia în locul preşedintelui prea bătrân George Pop de, Bă-seşti, desbaterile ce au culminat în decretarea unirii pe vecie! Expresie a biruinţii noastre naţio
nale a fost el, după unire,' în toate însărcinările de covârşitoare răspundere, pe cari le-a primit: ca ministru de război în Consiliul Dirigent, şi organizator al legiunilor ardelene, ce au înfipt flamura românească în inima Budapestei; ca ministru de justiţie în guvernul I. C. Brătianu şi Vârto-ianu, precum şi ca preşedinte de consiliu ad-interim în guvernul Federaţiei. Aşa me va rămâne întipărit Ştefan Cicio-Pop, venerabilul preşedinte al Camerei deputaţilor din România întregită, pe ecranul amintirilor noastre duioase.
Calităţile sale publice se îmbinau armonios cu însuşirile sale de om. Farmecul său personal au captivat pe toţi acei, cari îl apropiau. In viaţa sa familiară a fost un model. Şi, ce este şi mai rar în zilele noastre, a continuat să
<4£ rămână, până 'n ultimile clipe, s . un credincios fiu al Bisericii, şi
" un îndeplinitor scrupulos al îndatoririlor sale creştineşti. Multele şi ocpleşitoarele-i ocupaţiuni nu l-au împiedecat să lucreze pentu găsindu-şi timp să participe regulat, chjar şi la celebrele funda-ţiuni suluţiane, a căror membru a fost până la sfârşit.
Ştefan Cicio-Pop ni-se înfăţişează în toate manifestările sale ca un exemplu mare. Ca la un exemplu de urmat să privim azi la el, după dispariţia sa prematură! Căci ne-a părăsit înainte de vreme, în plenitudinea tuturor facultăţilor sale, şi într'o vreme de secetă a valorilor, când inteligenţa lui încercată, şi energia lui oţelită ar mai fi putut folosi neamului, pe care 1-a iubit atât de mult. I
ERNEST ARMEANCA
stabilit din contractarea la timp la predominanţei uneia din cele două puteri:
Un cugetător politic de mâna întâi este desigur d. Beneş, care a cerut recent o generalizare a garanţiilor de neutralizare a Austriei printr'o lărgire a convenţiei din 1922.
Trebuiesc silinţi diplomatice foarte mari pentru a împiedeca Austria să devină un focar de agitaţiuni şi convulsiuni europene.
Un mare efort diplomatic a întreprins d. Ti-tulescu prin solidarizarea statelor balcanice. Scopul ar fi dublu: o contrapondere a generaţiei panger-
moniste spre Orient şi p tălăzuire a piredominanţei italiene în bazinul dunărean fără nici un scrupul în ce priveşte încurajările panmaghiare revizioniste. Tentativa întâmpină dificultăţi din partea .Bulgariei prinse î n orbita intereselor balcanice italiene.
Nimic din toate aceste frământări grave h'ar mai fi avut loc, dacă se întăria situaţiunea socialismului creator şi pacific din Viena şi Austria. Socialismul a fost şi este cea mai puternică dintre condiţiile păcii.
ION CLOPOŢEL
43
hOtlETATEA DE MÂINE
Multiplele nevoi ale Câmpiei Transilvaniei Ce ar fi de făcut pentru remedierea lor?
(Continuare şi sfârşit)
Starea- culturală şi economică a Românilor de pe Câmpie este cât se poate de precară şi asta nu numai din motive geografice dar şi din cauza şi mai cu seamă din cauza că vechea stăpânire le-â pus în calea progresului fel de fel de piedici; le-a închis aproape toate şcoalelo şt i-a pauperizat în mod sistematic.
Dacă Românii de pe Câmpie ar fi fost lăsaţi liberi să se cultive şi p-ar fi'fost sărăciţi în mod sistematic, n-ar fi rămas înapoi culturali-ceşte, căci ei au toate calităţile pentru a putea progresa: sunt buni, modeşti, cinstiţi, foarte harnici şi cru-ţ&tori.
Cât de capabili de progres sunt Românii de pe Câmpie ni-o dovedeşte faptul că, în butul vitregiei vremurilor şi al ostilităţii stăpânirii de ieri, din sânul său au ieşit un număr considerabil de cărturari şi luptători naţionali, ale căror nume face cinste nu numai Câmpiei şi Ardealului, dar chiar şi întregului Românism. Amintesc aci pe câţiva numai dintre vrednicii bărbaţi, pe care i-a 'dat neamului Câmpia oropsită: Cronicarul Gheorghe Şincai din Şamşud;, .profesorul şi istoricianul renumit, fost ,şi ministru Alexandru-Papiu-Ilarianu din Budilu; Istoriograful *şi marele luptător naţional Gheorghe Bariţiu din Jucul de jos; primul episcop |unit al Lugojului A-lexandru 'Dobra din Şopteriu; preşedintele de curte de apel, unul din redeşteptătorii Câmpenilor dela 1848 şi luptător aprig pentru drepturile neamului său în dieta Ardealului: Dumitru Moga de Chiheriul de sus din Frata; Viteazul tribun dela 1848 losif Moga din Frata; subdirectorul înaltei şcoli agronomice dela Heres-trău, Ştefan Pop.
Dintre 'conducătorii de azi ai neamului: Gheorghe Cipăianu, episcopul de Gherla P. S. S. dr., luliu Hossu şi profesorii universitari şi foşti miniştri de domnii: dr. luliu şi dr. Emil Haţiegan, în fine episcopul Băii-Mari P. S. S. Alexandru Rusu. [_
Din cele expuse până aci e uşor de •întrevăzut cam ce ar fi de făcut pentru ridicarea morală şi materială a Câmpiei, totuşi eu îmi voi lua libertatea de a indica câteva soluţii.
1. înainte de toate ar trebui să se
trimită pe Câmpie cei mai distinşi învăţători şi preoţi, fie şi cu preţul unui adaus de salar cum se dedea învăţătorilor din zona culturală, mai de mult. î
2) „Astra" ar trebui să fie rugată să desfăşoare aici o aprigă propagandă culturală, persistând mai cu seamă asupra unor teme menite să ridice conştiinţa naţională şi să purifice graiul, întru toate identic cu cel al Moldovenilor, de afurisitele: barbarisme ce s-au introdus în-ştr'însul.
3) Coastele sterile ar trebui împădurite şi în fiecare comună, pe lângă şcoală, făcută câte o pepinieră de altoi. Unde numai se poate să se facă ferme de model şi pentru conducerea; acesteia isă fie delegat câte un inginer agronom, care să aibă obligajţia a ţine şi cursuri de agronomie cu ţăranii. <•
4) Tot inginerii agronomi să fio obligaşi a înjgheba cooperative pentru lucrarea în comun a pământului, pentru procurarea de maşini a-gricole, desfacere de producte în comun, apoi bănci poporale şi cooperative de consum. Fiecare cooperativă să fie pusă sub conducerea câte u-nui absolvent de scoale superioare do comerţ, sau chiar de academii de comerţ. Prin aceasta s'ar rezolvi baremi în parte şi problema şomajului funcţionarilor particulari.
o. In fiecare comună românească să fie ^numit hotar de naţionalitatea română. Azi aproape toţi notarii şi secretarii comunali sunt minoritari.
G. Să se întregească toate posturile de ^medici cercuali şi să se cre-ieze cel puţin la 10.000 de suflete câte un post de medic.
7) Câmpia are o uriaşă forţă generatoare de energie: .gazul metan. Până azi ea de pe urma acestei bogăţii n a văzut nici cel mai mic folos. (
Să se introducă în fiecare comună gazul metan atât pentru încălzit, cât şi pentru luminat.
Să se dea avantagii deosebite pentru orice fel de industrii, care s-ar crea pe Câmpie, folosind ca forţă motrice gazul metan şi prelucrând materiile prime ale ţinutului.
îndeosebi să se încurajeze fabricile Kle Icărămidă şi ţiglă ce s-ar înfiinţa pe Câmpie şi care ar rezolvi
problema materialului de construcţie. 8. Să se acorde comunelor credite
eftine pentru a-şi face fiecare una sau, după 'trebuinţă, mai multe fântâni arteziene. ;
9. 'Să se construiască liniile ferate Miheş-Apahida şi Sărmăşel-Glierla şi să; se construiască o reţea corespunzătoare • de şosele pietruite.
10. Să se înfiinţeze judeţul Câmpiei făcând o unitate administrativă din acest ţinut. Capitala judeţului să fie Şărmaşul mare. Aici să se facă o şcoală de meserii, în care să se înveţe împletitul nuie-lelor, al paielor, papurei, etc. Tot aici să se facă şi o şcoală de a-gricultură în care să se propună vierii, horticultura, apicultură, piscicultura e tc , \un liceu şi o şcoală de menaj şi gospodărie casnică.
11. In satele care s-au descompus să se facă cantine şcolare, aşa precum a propus într'o conferinţă ţinută la „Astra" d-1 loan Clopoţel, publicist. ţ
Cam acestea ar fi după modesta mea părere cele de făcut pentru Câmpie de către stăpânirea noastră.
VASILE BUCUR.
Revista „AZI" Poetul Zaharia Stancu continuă
să ne prezinte actualitatea noastră literară prin cunoscuta d-salo revistă ),Azi".
Seriozitatea de până acum a a-cestei reviste ne face să însemnăm cu bucurie cuvinte de laudă.
In numărul depe Aprilie, colaborează: C. Noica, Andrei Tudor.Radu Boureanu, Măria Banuş, Eugen Io-nescu, Gib I. Mihăiescu, Corneliu Albu, etc.
Cronici bogate şi diverse. Exemplarul 10 Lei. Redacţia str. Mihail Cornea, 25 Bucureşti.
Talaz, versuri de I. Al. Bran-La-meny, Braşov.
Acest volum ne poartă pe alei înmiresmate de parfumul unor primăveri de altădată. Poezia e străbătută de un suflu de tinereţe.
D. I. Al. Bran-Lemeny e un întârziat în literatura de azi.
11 aşteptăm mai apropiat de actualitate.
46
SOCIETATEA DS MX1M
bergsoniană a divinităţii Concepţia (Urmare şi sfârşit)
Astfel, existenţa,unui centru vital isvor al luminilor, în sistemul berg-sonian, este evidentă, Rămâne să-i determinăm natura.
Să plecăm dela fapte. Urmând indicaţia lor, constatăm că elanul vital, traversai)! materia, s'a diferenţiat în două direcţii divergente dar complimentare, corespunzând la două moduri de cunoaştere: instinct şi inteligenţă. Instinctul este simpatetic şl 'intuitiv, îndreptat asupra interesului speţei; inteligenţa reflectează şi raţionează asupra materiei. Dar, dupăcum instinctul păstrează o licărire de inteligenţă, tot aşa inteligenţa este aureolată de intuiţie. Ca metode de cunoaştere sânt adoptate perfect scopurilor destinate de natură dar insuficiente să dea o cunoştinţă complectă a vieţii, ne-fiind capabile \si sezizeze devenirea, originea şi sensul evoluţiei conţinu creatoare a vieţii, inteligenţa lucrând asupra materiei, instinctul limitat la i interesul speţei. Ele trebuiesc întrecute spre a ne putea coborî în adâncul elanului vital spre a-i înţelege natura şi sensul evoluţiei lui. Minunea o săvârşeşte intuiţia „instinctul devenit dezinteresat, conştient de el însuşi, capabil să reflecteze asupra obiectului său şi să se (lărgească la infinit" (L ev. cr. p. 1921). Dela ea ne vine lumină când vrem să descifrăm semnificaţia elanului vital. „Căci ea este întoarsă spre interior, şi dacă o primă intensificare ne face să simţim continuitatea vieţii noastre interioare, dacă cei mai mulţi nu merg mai mai departe, o intensificare superioară o va duce până la rădăcinile fiinţei noastre şi, pe aici, până la principiul vieţii în general". (H. Bergson, Les deux 'sources dela Morale et dela Iteligion. pag. 267).
Dar privilegiul cunoaşteroi principiului vieţii, a divinităţii, nu îl are oricine. El este rezervat sufletelor alese, pregătite ele înşile printr'un lung efort. Acestea sânt sufletele mistice. (
Efortul individual al misticilor, suprapus activităţii inteligenţii, sfarmă rezistenţa opusă de instrument, triumfă asupra materialităţii şj găseşte pe Dumnezeu. Sufletul mistic „purificat de iluziile opticei interne datorite structurii inteligenţei; omeneşti". (Les deux souces p. 26) deschide ceeace este închis pentru majoritatea oamenilor, indicându-le
cale a pe care vor putea merge pentru; a cunoaşte do unde vine şi unde merge viaţa.'Porţile odată deschise, lanţul artificial al categoriilor inteligenţei rupt, zăgazurile dărâmate „rupem cu o natură însă nu cu toată natura. Se poate zice, inversând în sensul lor expresiunile spi-noziste că 'pentru a reveni la Natura naturantă ne desbărăm de Natura naturală" (Les deux sources pag. 55). Aici, în adâncul devenirii universale" sguduit <n adâncimile sale de curentul ce-1 atrage cu sine, sufletul, încetează de a se întoarce asupra lui, scăpând un moment legii care vrea ca speţa şi individul să se condiţioneze, circular, reciproc. Se opreşte ca şi când ar asculta o voce care-1 chiamă. Apoi se lasă purtat drept înainte. El nu percepe direct forţa care-1'mişcă însă îi simte prezenţa indefinibilă, unde o ghiceşte printr'o viziune simbolică. Urmează apoi o (imensitate de bucurie, extaz unde se absoarbe sau încântare care-1 copleşeşte. Dumnezeu este a-colo, şi sufletul în el. Mistere nu mai există. Problemele dispar, obscurităţile se risipesc; etse o iluminaţie". (Les deux soixrces pag. 245—6). i
* * *
Cum definim natura Divinităţii se-zizată astfel?
In termeni iiiteleetualiceşti, soluţia nu este tocmai grea. Teosofia creştină ne furnizează exemple suficiente deşi păstrează rezerve şi discută cu teamă şi respect chestiunea căci Dumnezeu r&mâne ascuns în esenţa sa şi chiar când se a-rată cuiva, o face numai parţial, mintea omenească fiind incapabilă să-1 cuprindă. Plotin din Alexandria, ticsi nu era creştin, consideră ideia de Dumnezeu ca indefinibilă şi neexprimabilă, orice formulare însemnând o limitare impusă divinităţii.
H. Bergson urmează exemplul dat de Plotin. Soluţia int"bctualistă, susţine el, concepând divinitatea ca o pinteză şi realizare a tuturor calităţilor conceptibile prin raţiunea o-menească, este o construcţie logică, un postulat a ceeace trebuie să fie nu a ceeace este Dumnezeu. Definiţia noţiunii are mai mult un caracter negativ decât unul pozitiv, con-stituindu-se în opoziţie cu sensibilitatea şi experienţa, nu de acord cu ea. Ori, un asemenea Dumnezeu, coborît întâmplător în experienţă,
47
ar rămâne necunoscut. Notele lui distinctive, deosebite de. sensibil, l-ar face insensibil; ar fi o gândire care-şi gândeşte gândirea, izolat în singurătatea lui, deosebit de luino şi dezinteresat de mersul ei, aşa cum 1-a văzut Aristotel. Un asemenea Dumnezeu, .olimpian, rece şi insesizabil, cum ar fi isvor de vieaţă şi simpatie? Dumnezeu conceput astfel este'inexistent. Căci dacă Dunir nezeu există, alta îi este natura nu cea formulată de intelectualişti. Dumnezeu „static sau dinamic, religia îl 'ţine, înainte de toate, ca o fiinţă care poate intra în raport cu noi. Ori, iată dece nu este capabil Dumnczeescul lui Aristotel, adoptat, cu câteva modificări, de cei mai mulţi dintre succesorii săi". (Les deux sources p. 258). şi în sensul indicat de religie ni se arată adevărata natură a lui Dumnezeu, centrul de ţâşnire a oceanului de vieaţă din univers.. >
Natura divinităţii, sesisată imediat de sufletul mistic în ceeace are pozitiv, „perceptibil ochilor sufletului", filosoful "o va putea repeda defini dacă va voi să puie misticismul în formulă. Dumnezeu este iubire şi este obiect al iubirii: tot aportul misticismului este aici. Descrierea sa este interminabilă pentrucă lucrul descris este inexprimabil. Insă ceea ce el afirmă clar este că iubirea divină nu este ceva dela Dumnezeu, ci este Dumnezeu însuşS". (Les deux sources pag. '270).
Textul este clar. Dumnezeu, înfăţişat de sufletul mistic ca iubire în esenţa sa, nu poate fi încadrat în formule şi leategorii logice, orice încercare de precizare însemnând o limitare şi o îngrădire. Dumnezeu trebuie simţit şi ingerat nu formulat căci „descrierea sa este intermine-bilâ pentrucă lucrul descris este inexprimabil". Sub acest raport, Bergson urmează calea trasată de Eotin din Alexandria, primul mare mistic în istoria gândirii omeneşti, urmat de aproape de misticismul creştin.
Totuşi analiza poate progresăm precizie exprimând '„inexprimabil'' — absolutul - măcar parţial dacă lin total, în cuvinte inteligibile' pentru toţi. ( '
Un Dumnezeu-iubire radiază iubire iar prin ea Isvorăsc lumile, căci iubirea este o emoţie creatoare iar în lucrurile create Dumnezeu-iubire îşi găseşte complimen-
SOCIETATEA DE MÂINE
tul său. Astfel „nimic nu împiedică pe filosof, să ducă până la sfârşit ideia unui univers care nu ar fi decât aspectul vizibil şi tangibil al iubirii şi a necesităţii de a iubi ce o sugerează misticismul, cu toate consecinţele ce urinează a-oeastă emoţie creatoare, vreau să zic cu apariţia fiinţelor vîi unde această emoţie îşi găseşte complimentul său..." (Les deux sources pag, 274). , [
Creaţie însă însemnează, acţiune şi libertate aşa că Dumnezeu este isvor de creaţie, devine „un centru de unde lumile ţâşnesc ca rachetele dintr'un imens mănunchi'. Isvor de viaţă şi simpatie, el nu este un lucru, ci „o continuitate de ţâşnire" („unc continuite de jaillisse-ment" L'ev. cr. p. 270).
Concepţia bergsoniană a divinităţii, exprimată, prin cuvinte şi categorii raţionale, se conturează în-tregindu-se. Dumnezeu, asemănat cu un centru, cu o continuitate de ţăş-inire a \noi şi noi forme de existenţă opere ale elanului vital lansat de iubirea divina „n'are nimic făcut; el este viaţă necurmată, acţiune, libertate". (L'ev, cr. p. 270). El este iubire în esenţa lui. Durata şi devenirea, evoluţia conţinu creatoare, sunt caracteristicele realităţii, iar în centrul ei, ca generator şi animator imanent al ei; este iubirea divină. Din ea şi prin ea isvoreşte elanul vital ca un imens ocean de viaţă iar prin el lumile cu formele lor fenomenale multiple şi variate, lucrurile. '{ [
* * * v "'
Se pune o întrebare: care este finalismul evoluţiei? i
Oceanul de viaţă lansat de divinitate sub forma elanului vital prin-tr'un impuls iniţial, determina apariţia formelor 'de existenţă dar fără să ştie precis ce vrea, scopul fiindu-i ascuns în negura viitorului. Unitatea vieţii este dată nu înainte ca un ţel, ci la început ca un impuls, deaceea în faţa evoluţiei porţile viitorului rămân larg deschise. Finalismul vag urmărit se descifrează abia atunci, când sufletul mistic, pregătit prin efortul personal, rupe zăgazurile materialităţii şi se apropie de divin. Atunci enigmele dispărând, scopul continuei creaţii a vieţii se arată în toată splendoarea lui. In crearea lumilor, cu formele lor de existenţă, lucruri, divinitatea îşi găseşte complimentul său şi statis-face impulsului imanent de nezăgă
zuit al iubirii sale. „Fiinţe au fost chemate la existenţa căci erau destinate să iubească şi să fie iubite, energia creatoare trebuind să se definească prin iubire. Distincte de Dumnezeu, care este această energie însăşi, ele nu puteau apare decât într'un univers, şi pentru aceasta universul a apărut" (Les deux sources pag. 276). Deci, în şi prin Dumnezeu-iubire isvor al lumilor, universul cu toate formele lui variate de existenţa, îşi are raţiunea tdla a fi.
încă o chestiune înainte de a pune punct. Am vorbi de lumi, undp o lume. Oare viaţa există numai pe planeta noastră? Nu, răspunde Bergson. Curentul do viaţă lansat d(e divinitate, nu rămâne restrâns numai la planeta locuită de noi. El se poate extinde în tot universul, dând naştere şi altor lumi, iubirea divină ca emoţie creatoare neepuizându-se prin crearea lumii noastre. Că nu există probe doveditoare pentru o atare afirmaţie, e drept; dar nu sunt nici probe contrare iar logiceşte, urmând promiselor date, ipoteza pentru câştigă teren. Existenţa vieţii în spaţiile îndepărtate ale universului este po
sibilă, peste tot vădindu-sc acelaş elan vital.
Şi atunci, viaţa depe acele planete, ce forme vă îmbrăca? Formele de viaţă vor fi deosebite de cele constatate pe planeta noastră dacă compoziţia chimică a materiei asupra căreia lucrează spiritul diferă de compoziţia chimică a planetei noastre; asemănătoare dacă materia are aceeaşi structură, căci elanul vital este, acelaş peste tot. Astfel „o 'energie creatoare care va fi iubire şi care va voi să scoată din ea însăşi fiinţe demne de a fi iubite, va 'putea astfel semăna lumi a căror materialitate, întrucât sunt opus© spiritualităţii divine, vor exprima numai distincţia între ceeace este creat şi ceeace ereiază, între notele juxtapuse ale simfoniei şi e-moţiei indivizibile care le-a lăsat să cadă înafară de ea. In fiecare dintre aceste lumi, elan vital şi materie brută vor fi două aspecte complimentare ale createi, viaţa ţinând dela materia ce o traversează subdiviziunea sa în existenţe distincte, iar puterile ce le poartă în ea rămânând confundate unele în altele în măsura în care le permite spaţia-litatea materiei ce le manifestă". (Les deux sources pag. 275).
ION COVBIG-NONEA.
»
Singur prin pustă Sunt singur ca vântul, prin pusta 'noptată, Mă stropesc măgrinii cu lacrimi de moarte şi mă latră câinii, ca pe vagabonzii ne'nţeleşi de lume şi sbiciţi de soarte.
Sunt sigur, ca arabul sub cer de Sahara Pierdut în pustia jar' strop de cărare, îmi razim gându 'n zare Ca'n apa de mare cârma corăbierul, când pe-urmă-i vine vântul şi besna de seară.
Sunt singur, ca drumul in noaptea de toamnă... Mâna 'ntind spre punctul unde doarme oraşul Ce-mi vrăjeşte gându' şi îmi cheamă pasul: Fac semne la stele, jac semne la lună: — RăHciţ-o'n pustă pe-Orăşana brună...
ROiMUL FABIAN
48
SOCIETATEA DE MÂINE
DILEMA INTELECTUALĂ i Criza intelectuală care a bântuit anii din urmă ai literaturii şi artelor poate fi considerată sfârşită, sau a-proape sfârşită. Criză, în sensul unei nelinişti, a unui veşnic tangaj, a neprecizării atitutidinii, a căutării sterpe. Era un dans'în vid, un echilibru pe frânghia întinsă până la maxim, a intelectului, cu ine'rente alunecări şi căderi. Infailibilitatea materialismului istoric se verifica: orice activitate a spiritului nefiind decât un reflex al stadiului economic. Poezia şi plastica se pierdeau în speculaţii abstracte, în purism, căutîndu-(şi o justificare şi negăsind-o.. Se persista într'un individualism acerb şi într'o epurare a operii de artă, şi tocmai acest lucru îi dădea un caracter prolix şi confuz, făcând-o să-şi piardă individualitatea şi puritatea. Reviste nenumărate apăreau odată eu frunzele
' toamnei, palide, — toate căutând un adevăr, neştiindu-1 dedesubtul lor; s'a întrebuinţat psihanalizafreu-di'ană, nu ca un remediu, ci provocator de febră poetică. Artistul, literatul, poetul, — trăia într'o aristocrată izolare, nedeprins şi refuzând munca în comun. Şi realitatea economică exista mai departe, urmată de falimentul tuturor reţetelor artistice, provocând acest faliment (ce alt era, decât o obişnuită „afacere", distribuirea autografelor în librării, metoda practicată odată cu începutul căderii într'o ireme
diabilă desuetudine, a consacraţilor Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu şi, deunăzi, Mircea Eliade?) — până când a fost remarcată; în acest sens, exemplul dat de Andre Gide este edificator — şi complect. Poezia şi pictura, (aşa cum s'au practicat până acum şi — din nefericire, — se mai practică), — au rămas îndeletniciri de agrement pentru domnişoarele bătrâne şi fetele do pension. Adolescenţi au ţipat în reviste'aidoma, răsturnări de valori şi revendicările generaţiei lor; fiindcă aduceau o viaţă şi o energie pe care nu şi-o puteau încadra în formulele moştenite, neştiind să-şi găsească una proprie; în absenţa construcţiei, căutau.să distrugă. Ţin nou gen şi-a afirmat prioritatea: eseul1). S'a discutat, se discută; pretutindeni: în ziare, pe stradă, la cafenea, în 'reuniuni familiare, în sympoziom-uri. Şi odată cu primele clarificări politice (mai apropiate şi mai susceptibile economicului) au urmat şl cele spirituale. Se mai întârzie totuşi. Se mai aşteaptă; cu neîncrederea începuturilor. Dar procesul economic e s^lbţiat până la străvederc; s'au distrus treptele intermediare, spaţiile de tangaj. Capitalismul şi socialismul stau astăzi
1) Nu vom poleniza cu D. Lascăt Se^ bastian; vom preciza numai că eseu însemnează încercare; spusă sau scrisă rămîne o încercare de clarificări şi atît
faţă *n faţă; sunt două realităţi existente: una, în descompunere,— alta, în devenire. Discuţiile s'au liniştit, s'au clarificat, — atitudinile au început să fie precizate; posibilitatea compromisurilor e din ce în ce mai mică. Ermetismul poetic echivalează cu fascismul literar: fiindcă nu e comunicativ, tocmai fiindcă o ermetic, şi nu poate însemna expresie directă, — deci cultură. Rolul intelectualului este definit; în soldat al unei armate, lup-, tând cu armele sale proprii: un soldat cultural. Procesul economic •şi politic e în desfăşurare; revoluţia socială va să .le urmeze; literatura şi arta o precedă. Istoria mărturiseşte că ăsta le-a fost" rolul din totdeauna: de anticipatori, do solii.
Şi altfel, participând direct la piaţa valorilor, — arta actuală se evaluează, se priveşte în oglindă, îşi recunoaşte fardul inutil, caducitatea. E, în potenţa artistului de-a o transforma; în integrarea lui în procesul economic; dovenind un factor productiv, distribuindu-şi arta şi în acelaş timp, valorificând-o, — pe taraba publică. Sustrăgând-o speculaţiilor abstracte, metafizice, egocentrice. Fiindcă arta aristocrată, ca şi aristocraţia însăşi, falimentează; iar debuşeurile acestei arte care încearcă! o nouă renaştere, — ale artei masselor şi în slujba masselor, — sunt inepuizabile. Nu vom arăta aici, posibilităţile! de investigaţie ideologică şi technică pe care ea le oferă; vom aminti numai filmul sovietic, i i
Dar există în ^materialismul istoric" al lui Bukharin, o precizare; despre interesele tranzitorii, proxime, — şi despre cele generale, definitive, ale claselor. Invitaţia e cum nu se poate mai făţişă: dreapta sau stânga. Şi — iată cum — ingratul rol de avangardă al intelectualului, îl pune pe acesta în delicata impos-turăj a unui binecunoscut şi didactic măgar: între paiele tranzitorii ale fascismului burghez şi obsedant de actual, — şi între găleata cu jar a socialismului. ' *
Deşi intelectualul nu poate fi an-grenat decât masselor. Rolul său de avangardă îi impune integrarea în rândurile tot mai dense ale muncitorilor. Ca şi ei, intelectualul şi producţia sa, — „nu au nimic de pierdut, ci o lume de câştigat".
. Miron Radu Paraschivescu
FEMEII Eşti ruptă dintr'un vis — o siluetă,. Cu părul val — polei de lună plină, Icoană mistică, în veci virgină... Chemarea ta nici moartea n'o regretă...
Intinde-mi mâna 'nsomnorată, fină, Mă 'nvălue 'n privirea ta cochetă, Apropie-te de mine 'ncet, discretă, Să uit o clipă voîbura de tină;
Să beau din amfora iubirii tale Eterne 'nmuguriri de viaţă nouă... Dă-mi gura ta — o cupă de petale,
S'o sorb, s'o sfarm, frângându-mă în două, Şi să renasc din focul tău cel rodnic, Tălăzuit de el, — semeţ logodnic...
10ÂN AL. BRAN-LEMENY
SOCIETATEA DE MÂINE
REFACERE, SAU PRĂBUŞIRE? Oonsideraţiuni generale asupra politicei eco
nomice a statelor europene la începutul anului 1934. Metoda este indicată demult şi dacă statele nu
o fac din cauza că nu dispun de rezervele necesare ca să oprească degringolada la nivelul dorit. Avem în faţă exemplul Angliei şi al Statelor Unite. Ambele au încercat-o. Anglia cu toate bogăţiile ei, cu toate coloniile şi comerţul într'adevăr de dimensiuni mondiale, de doi ani de zile se sbate să oprească fluctuaţiile lirei sterline şi până azi nu a reuşit să o fixeze. Iar în Statele Unite Roosevelt a fost încredinţat cu puteri dictatoriale, să se poată opri degringolada economică; în vreme ce de un an," decând s'a devalorizat dolarul, numărul şomerilor americani a crescut dela 14 milioane la 15 mii. Câtă vreme mâini particulare deţin imense aglomerări de capitaluri, nici un stat nu se va putea aventura în inflaţie, căci riscă să ^piardă tot prin jocurile nu totdeauna cinstite ale bursei.
Deaceea nu vedem azi Li nici un guvern intenţia de-a face inflaţie, şi cele cari vreau să facă o devalorizare controlată, se năzuesc, să se asigure contra surprizelor neaşteptate şi caută să-si mărească stocul metalic prin cumpărări de aur şi prin valorizarea argintului.
Mult mai grav ameninţă pericolul autarchiei. Prin acest cuvânt se denumeşte tendinţa popoarelor de a trăi izolate, aşa zicând hermetic, între graniţele lor. Înseamnă autosusţinere, înseamnă cea mai radicală formă a naţionalismului economic. Nici o ţară nu va mai cumpăra dela celelalte nimic, toate mărfurile se vor produce în interiorul graniţelor, comerţul internaţional va înceta complect. Dacă Var putea introduce aşa ceva şi dacă Europa s'ar putea descompune în 29 state izolate complect, standardul de viaţă în ele ar cobora mult sub nivelul actual, dar şi restul lumii ar suferi îngrozitor. S'ar anihila mai mult ca jumătate din comerţul mondial şi ţările ar pierde enorme sume plasate în întreprinderile şi creditele, ce le au în alte ţări. Statele Unite, do ex, ar pierde jumătate din exportul lor, cea., 320 miliarde lei pe an şi 2400 miliarde lei învestiţi în diferitele plasamente şi credite pe pieţile europene. Afară do aceea ar trebui să renunţe la o treime a importului său, Ia cea., 160 miliarde lei.
Consecinţele economice şi sociale ale unei autar-chii în Europa nici pe departe nu pot fi bănuite.
Insă nici de data asta,' dracul nu este aşa de negru.
Toate statele din Europa au făcut primii paşi spre autarhie din acelaşi motiv: frica de răsboi. Fiindu-i vie încă în amintire foametea din 1917—18, după în-cheerea marelui răsboi, germania mai întâiu a căut a t să-şi refacă agricultura. Cu toate că solul ei sărac, niciodată nu va putea produce nici pe jumătate aşa de eftin ca solul României, sau al Ucrainei, Germania a învestit capitaluri enorme în agricultură. Acelaş lucru l'au făcut şi Austria, şi Cehoslovacia. l}e cealaltă parte, ţările agrare au acordat industriei naţionale subvenţii importante tot din acelaş motiv, şi s'a mers pe această calo până acolo, încât preşedintele Miklas a putut spune: „Dacă poporul austriac s'ar putea obişnui să mănânce mai multă pâine integrală
şi mai puţină franzelă albă, Austria ar putea suprima importul de grâu complect".
Astăzi în Europa domneşte o stare de senii blocadă. Ea a fost înăsprită dela 1931, decând prăbuşirea Kreditanstaltului vienez a provocat panica de credit. In figurile panicei, din 52 de ţări ale lumii, 40 au introdus tot felul de măsuri restrictive şi au interzis, sau au restrâns comerţul cu valute streine : cu scopul ca să-şi ferească valuta defluctuaţiile bursei şi să o ferească de inflaţie. Blocada valutară a cauzat blocada comercială. Ţările au redus importul, ca moneta să le rămână în interior. Blocada comercială a introdus, la rândul său, pericolul autarhiei. îndată ce se va ridica blocada valutară, comerţul va începe din nou. *
De fapt autarchia nn a fost introdusă In Europa de nici o ţară, ca un scop intrinsec. Şi nici nu s'ar putea introduce ca scop intrinsec, pentrucă nici o ţară nu dispune de toate materiile prime, necesare standardului de viaţă actuală. Din toate ţările lumii doar Statele Unite ale Americei, Anglia şi Uniunea Sovietică, într'o "măsură oarecare, s'ar putea susţine fără import. Dar cu ce sacrificii!! Ar trebui să-şi schimbe în toate politica economică şi poate şi sistemul de producţie, atât sunt de strâns legate econo-miceşte ţările între ele. Numai o Europă Unită ar putea tinde către o autosusţinere, dar cât de departe este Europa chiar şi numai de ideea unei uniri!
Aceasta este prima piedecă, ce limitează pericolul autarchiei. . '
Al doilea fapt care se opune tendinţelor de autarhie stă însăş natura omenească, în pofta după câştig. Chiar dacă valuta a încetat să mai fie mijloc do schimb internaţional, popoarele tot vor continua comerţul prin schimb direct, prin sistemul Clearingl reciproc. In Europa Centrală şi sudostică Clearing-ul est? unica formă de schimb. Fiecare, ţară îşi limitează importul dintr'altă ţară la măsura exportului său "in acea ţară:, astfel, că cifra cea mai mică determină volumul comerţului. Această formă primitivă a circulaţiei economice are un minim, determinat de volumul comerţului total al celui mai slab membru din grupul, care formează un sistem. Acest minim însă nu s'a atins nici în Europa Centrală, unde tendinţa spre autarhie este cea mai pronunţată. Şi oricât de greoi şi nemulţumitor ar fi schimbul reciproc, el reprezintă totuş un contact minim cu ţările vecine, contact atât de important la transmiterea oricărui impuls din ţara în care a luat naştere, către ţările vecine.
Esto clar deci, că numai, frica de răsboiu nu poate duce ţările Europene spre o autarchie complectă; natura singură.s'a îngrijit, ca aşa ceva să nu se poată întâmpla;; distribuind bogăţiile sale foarte capricios, a făcut ca popoarele să fie avizate la un comerţ reciproc, fie el cât de inie, înenţinându-so astfel un contact între ele.
Azi cele mai multe ţări privesc îngrozite rezultatele acestui răsboi economic şi principala lor preocupare pare a ii căutarea unei modalităţi pentru ridicarea barierelor, pe cari singure şi-le'au impus. Problema este însă foarte grea. Conferinţa, dela Londra c'i demonstrat, că la o înţelegere obectivă nu se- poate ajunge. Rămâne soluţia, ca statele două câte două să
90
SOCIETATEA DE MĂINE
găsească între ele un „modus vivendi". Pedealtă parte influenţe oculte par a turbura tendinţele de pacificare ale lumii. O anumită presă, ce părea a fi în serviciul marilor industrii de răsboiu, ţine opinia pubHcă într'o continuă agitare. Sub masca unui patriotism de faţă dă, afişând o îngrijorare exagerată faţă de soarta „patriei", presupusă, ameninţată, prin răstrălucireu tendenţioasă a măsurilor de ordine luate de guvernele ţărilor vecine, această presă zilnic seamănă nelinişte, neîncredere şi frica de răsboi în populaţia totdeauna naivă, caro abia s'a desmeticit clin coşmarul marelui taftcel. Şi fantoma unui viitor răsboi face ,ca Franţa să
•xlte ca arsă, când Austria, atât de neputincioasă în s'uc, vrea să se anexeze Germaniei, căreia î-i aparţine în mod natural şi mai degrabă îşi lasă pierdute împrumuturile vechi, date Austriei, ba îi mai acordă şi credite noui, numai să nu vadă crescând „forţa potenţială ue răsboi" a Germaniei. Tot acea frică de răsboi face ca Franţa să cheltuiască 500 miliarde cu întărirea graniţelor de Est şi să ţină economiceşte vasale statele din centrul şi sudestul Europei prin importante sume acordate drept împrumut. Tot acel monstru apocaliptic al răsboiului face, ca toate naţiunile europene să întreţină armate enorme, poliţii, jandarmerii şi tot felul de trupe armate în mod deghizat, cu aprovizionarea şi echiparea cărora se ehel-tueşte 1 '4 — 1/3,. din buget, îndepărtând astfel câ\ mai mult posibilitatea unei refaceri şi apropiind cât mai mult falimentul.
Dar oare falimentul înseamnă prăbuşire? Foarte puţină lume ştie că în Europa în sec.
19 şi 20 unsprezece ţări au ajuns în {faliment, iiu şi-au mai îndeplinit îndatoririle lor, sau le-au redus unilate ral şi în mod arbitrar. Austria, singură a declarat faliment, de cinci ori, iar Spania da şase ori. Şi nici odată falimentul nu a advis ruina ţării respective, că — după cum a demonstrat Dr. Leopold Heinemann îtv cartea sa despre falimentele st'itolor, — dispariţia datoriilor vechi totdeauna a, îndemnat pe financiar», externi, să acorde credite noui.
Nimeni nu recomandă falimentul. Toate ţările luptă contra lui. Dar dacă unele ţări. ;wi' ajuns la marginea prăpastie!, ele au preferat falimentul - - neplata dator i i lor ' - - faţă de inflaţie, caro nu soluţionează problema datoriilor externe acestea fiind fixate la o bază de aur. Toate ţările debitoare şi-au plătit la început datoriile în aur. Când stocul de aur s'a epuizat într'atât, încât moneta naţională s'a văzut periclitată, ele au cerut credite noui. Când s'au epuizat şi acestea, statele debitoare au cerut să plătească în mărfuri, sau în alte servituti, (transporturi, concesionări, etc), prin compensaţii. Ori plata în mărfuri este posibilă numai pe lângă o balanţă comercială activă. Au forţat deci exportul, au redus importul prin taxe prohibitive, contingentări. restricţii valutare, e t c , ca balanţa să se soldeze cu un excedent. Un timp au mers. lucrurile, dar în aoelaş timp capacitatea de cumpărare a scăzut şi la naţiunile creditoare, tocmai din cauza, că nu au mai avut afluenţa de capital de mai nainte. Au răspuns deci şi ele cu restricţii vamale, e t c , scăzând prin aceasta comerţul mondial la cifrele de mai sus, iar naţiunile debitoare s'au văzut dintr'pdată -— cu toată bunăvoinţa de a plăti - la, pragul falimentului. Convenţia Stillhalte a Germaniei este o declaraţie de insolvabilitate. Moratoriile Ungariei, Austriei, Greciei, Bulgariei sunt declaraţii de insolvabilitate, cari pot duce la faliment, Tncă 6 - 7 ţări, între caii gi .România.,
luptă contra presiunii, care le sileşte către aceasta soluţie. Este o soluţie rea. dar totuş este o soluţie. Ţările cari au adoptate, sau o vor adopta, nu se vor prăbuşi. Dar nu se vor prăbuşi nici .ţările creditoare. Falimentul oferă un început nou, face posibilă ridicarea blocadei valutare şi comerciale, alungă pericolul izolării şi împrăştie atmosfera actuală viciată, care ameninţă Europa cu sufocare. Ţările creditoare înţeleg perfect, că dintr'un comerţ liber, fără restricţiuni. pot câştiga mai mult, decât din menţinere? stărilo'" actuale, dar dintr'un egoism prostesc ţin să staorcă din ţările debitoare şi ultima vlagă. îndepărtând prin aceasta tot mai mult refacerea. In loc st se înţeleagă creditorul cu debitorul, să procedeze de comun acord la operaţiei reducerii datoriilor şi la echilibrarea valutelor la o bază nouă, corespunzătoare preţurilor şi să-şi salveze măcar o parte din capital, el riscă să-'şi piardă întreg capitalul prin falimentul inevitabil. Ori problema economică a Europei, în aparenţă atât de complicată, se poate reduce, în esenţă, la' problema soluţionării balastului, de datorii interne şi externe, Cum rezolvarea prin colaborare s'a dovedit imposibilă, Europa va adopta fatalmente metoda pur automată a falimentului. Şi această metodă pare îndreptăţită într'o măsură oarecare, deoarece statele debitoare au contractat datoriile într'un timp de o activitate economică, ce nu se poate compara cu situaţia actuală Iar aplicarea ei — accentuăm din nou, — inu' Înseamnă nrăbuşirea, ci refacere lentă, dar sigură.
Sunt mulţi cari văd prăbuşirea Europei prin comunism. Situaţia actuală, plină de greutăţi economice, prin presiunea sa asupra clasei muncitoare prezint? mult; simptome, cari par a favoriza o îndreptare spre comunism. Dar Europa într'o măsură oarecare s'a a-sigurat contra unei revoluţii comuniste. întâi în nici o ţară din Europă nu există un partid comunist, ca în aoelaş timp să nu existe un contra curent de extremă dreaptă şi mai puternic, care în cele mai multe cazuri are şi posibilitatea fizică, de a nimici pe duşmanul său de extremă stângă, (cum s'a întâmplat în Germania la venirea lui Hitler). In toate ţările, îr. cari regimul democrat se clatină, fascismul ameninţă nu comunismul. Apoi în toate ţările există tendinţa de a întări mâna guvernului, şi în fine, din" cei 15 milioane de şomeri din Europa, cea., 10 milioane sunt ajutaţi de către stat în asia măsură, căjcel puţin traiul de azi pe mâine le este asigurat. Iar cei ce au de lucru, numai atunci ar dori o schimbare, dacă comunismul le-ar asigura un standard de viaţă, care întrece pe cel actual.
Prăbuşirea prin comunism nu poate ameninţa Europa, decât în cazul vinui răsboi lung-, care iar desprga-niza statele. v
O interesantă, dar totodată şi îngrijorătoare constatare se poate face în al treilea an .de crâncenă criză. Populaţia clin toate straturile sociale a devenit apatică, aproape insensibilă, faţă de criză. Funcţionari, ţăranii, comercianţi, bancheri şi muncitori (aceştia mai puţlin!), deşi „trăesc şi se mişcă în ea", nici că se mai gândesc Ia ea. Lumea s'a obişnuit şi cu bani puţini, nepăsătoare, îşi aranjază micile-i afaceri ca şi mai nainte. Fenomenul, nriv faptul că turburările şi violenţele sunt evitate, la prima veuere j.iare .liniştitor, dar prin aceea, că populaţiile nu exercită nici o presiune asupra conducătorilor, criza se prelungeşte şi refacerea întârzie. El se poate observa nu numai 'în ţările agricole, uncie este o abundenţă de alimente
SOCIETATEA DE MÂINE
şl materii prime ci chiar şi în unele ,ţări mai industriale, ca Austria. Cehoslovacia Polonia."
Cele expuse până aci ne dau o icoană destul de fidelă, a frământărilor, cari preocupau Europa în anul trecut şi a tendinţelor din prezent. Din ele putem trage, în rezumat, unele concluziuni de ordin general pentru viitorul apropiat. întâia şi cea mai importantă este: niciunul dintre [felurile de prăbuşire, cari ar putea constitui un real pericol, nu poate avea loc. Guverne cu mâna tare vor interveni, ca niciunai dintre condiţiile cerute să nu se îndeplinească. A oua: popoarele Europei, neînţelegătoare faţă de problemele
timpului, nu sunt în stare să-şi accelereze refacerea printr'o colaborare colectivă. Refacerea trebue să vină în mod automat, prelungindu-se astfel în mod inutil durata crizei. A treia concluzie: falimentul, neplata datoriilor externe, deşi este o soluţie gravă, inu atrage după sine prăbuşirea, ci 'din contră, deschide calea unei refaceri brute, dar sigure. In împrejurările date, este cea mai naturală soluţie către care inai toţi conducătorii ţărilor debitoare vor fi siliţi prin forţa lucrurilor să se îndrepte. „ ! •,
, Iug. VTRGIL BIROU
R A DU PUŞC ARIU — Tango
Zi tocmai bună Zi tocmai bună pentru cântatul pe râu de cimpoi Ziduri albe să ne prindă nostalgiile ta pumni „d® var Cânt nou adunător de inimi şi de cârpele ^din noi, Ce fug prin fumul vorbei peste buze: pălimar.
Vers frânt, şoptit pe negurările inimii ca un cerc închide în stupul stihului întregi ţinuturi de alean Ceas potrivit pentru depănatul fuiorului c e l încerc Intre degete de ţărm, şi unghii de mărgean.
Ochii tăi au devenit o reală,..ţară a visului, decând încerc târzii cetanii de stiluri noui-transilvane Şi 'nneacă'n barca gândului din fiecare rând Lujerul vinelor mele de poet, ta liane.
Au sosit Zorile de K1BED1 SANDOR
Şi noaptea se pierde în zare... Din faţa Soarelui milostiv a dispărut pasărea uriaşă cu aripele negre: Intunerecul. Au sosit Zorile... Pe ţărm milioane de oameni se scaldă in lumină. Trupurile lor desvelile se pârguesc în razele de soare; umbre s'au împrăştiat; liliecii s'au culcat. Până şi Nepăsarea, răsbufnind ne mânie, s'a 'ndepărtat de lângă mine. Au sosit Zorile, Soarele, pe care-i iubesc. E frumos, puternic şi surâde. Priviţi-L: Ochi-i strălucesc de bucurie, steagul lui roşu, de raze, flutură! Tovarăşi, de-acuma nu vă mai temeţi, Adevăr vă zic vouă: A răsărit Soarele, Au sosit Zorile!!!
Trad. din ungureşte de CORNEL1U ALBU
ŞTEFAN BACIU.
PROLOG Sunt frate bun cu fiece atom de cerneală. Ea îmi adună Gândurile împrăştiate pe câmpii de imagini Şi sufletul arcuş pe inima rostiri şi strună îmi sună zicerile de jjoem prin pagini.
Pentru a seri, îmi desbrac haina cotidiană înmoi sufletul ta gând şi tocu'n sânge Ascult cum ziua mi s'a prins în nopţi,- Sn mreji de geană Şi cu poem domesticesc hârtia ce îl plânge.
Sunt surugiu pentru nespusele legende albe, eu. Şi faur pentru vorbe ce se prind' ta horele de rimă Scriu pentru flori, şi mine, poate pentru Dumnezeu Şi ştiu să iscălesc cu loc,, hârtie, gând şi stimă:
ŞTEFAN '.BACIU,
52
SOCIETATEA DE MÂINE
SATE, ORAŞE, REGIUNI
0 vizită la fabrica de tutun din Timişoara Un colţ proletar timişorean împânziri negre coboară învă
luind cartierul. Pe linii opuse trenuri dese
aduc mirajul depărtărilor împungând văsduhul cu fluerături stridente. Un mic popas în gara Domniţa Elena e necesar. Sala de esire împarte străzilor eăl'â lori grăbiţi. Trezit tramvaiul porneşte spre oraş.
Dela gară împărţit pe lângă Bega şi linia ferată, cartierul muncii explică măreţ o întrebare.
Fabrici înălţate spre cer toarnă plumb topit peste clădirile pitice din jur.
Cu cât te deparţ i mai mult cercetând cu atât impresiile se măresc, în timp ce realitatea arată mizeria învelită în scutice murdare strivind sub capace de fier arderi potolite.
In unduiri grefate viaducte, ţin-tuesc jlraverse în răs turnăr i de zile cu fiori de leşin treptat .
Pe alături industria sfâşie vieţi in ritmul maşinilor dinţate.
Spectre se 'nsirue drumului suferinţei, drumului şomajului spre întâlnirea colţilor hidoşi ai foamei.
Căruţe cu povoară urnesc cai cu copite de foc.
Crâşme îmbie sfârşiri în alcool, ca ultim refugiu.
Pe schele ridicate, în sgomot întretăiat fiinţe livide urcă cu greutăţi mari.
Cu cât cartierul înaintează cu atât sclipiri de basm tr is t se 'nscriu pe răbojul adevărului.
Proletarul transformat în unealtă, şlefuieşte valori precupeţite capitalismului apărat de legi în desavantajul braţelor de munqă.
Te isbeşte dureros vorba cer-şitorilor plasaţi la colţuri de străzi, care uneori stoarce milă, iar dania e un pretext afişat eom-venţiunilor sociale.
Rotativul întâmplărilor se învârteşte peste acest colţ timişorean ca un tăiuş zimţat asupra frunzelor din pădure.
întârzieri precipită căderi vertiginoase.
La f a b r i c a d e tutun
Aşezată intre Bega, străzile Bo-Jintineanu şi Gh. Pop de Băseşti,
această fabrică mare se bucură de întâietate în cartier.
E ora 10 a. m. Solicit o întrevedere cu d. director. Imediat portarul mă conduce într 'un birou primitor. La masa de scris â. director Dion Mardan iscăleşte şi iar iscăleşte condici aduse de funcţionari, observându-mă îmi întinde mâna prietenos.
— Bine-ai venit amice. — O mică vizită. Aş vrea să
văd fabrica. — Cu multă plăcere îţi stau
la dispoziţie. Şi un zâmbet flutură pe buzele epigramistului. Era să spun un adevăr dar îl las pentru mai târziu, când va avea mai mult efect.
Iau loc pe-un scaun şi aştept. Pauză... Fum. Iscălituri. într 'un moment potrivit ne fu
rişăm şi pătrundem în sălile spaţioase de lucru.
Diviziunea muncii aici are un rost hotărâtor. Femeile împărţite la diverse lucrări : de impachetare a tutunului, a ţigărilor, de alegere a tutunului, a cutiilor etc. lucrează cu dexteritate neîntrecută.
Am vizitat toată clădirea, instalaţiile tehnice moderne, şcoala primară a fabricii, grădina de copii, dispensarul medical ş. a.
Aici am găsit şi un consătean printre slujbaşi, prieten din zilele copilăriei mele. Copilărie petrecută în acel sat de munte dela poalele staţiunei climaterice Coli-biţa. Trece vremea. Schimbări mari se fac şi noi contribuim...
Bunăvoinţa d-lui Ing. Mardan a fost mare, cu atât mai mare a fost admiraţia mea la cele vă̂ -zute. Notez un moment preţ ios: la şcoala de copii mici o fetiţă de 4 ani minoritară ne-a recitat în româneşte corect o poezie.
Cum se lucrează în fabrică Fabrica a fost devastată de
sârbi în 1919, refăcută de adm. R. M. S. şi C. A. M. aşa încât astăzi tae cam 5000 kgr. tutun pe zi. Face trei milioane ţ igarete; 20.000 ţ igări de foi.
In anul 1933 a avut o vânzare de 690.000.000 Lei.
Sistemul de lucru prin a înlocui omul cu maşina, randamentul maşinilor: la maşina Ex. Ra
pid, 2 lucrătoare şi 1 mecanic se fac zilnic 400.000 ţ igarete; maşina de împachetat ţ igarete cu carton, 1 lucrătoare face 60.000 ţ igarete; 3 femei împachetează la maşină ţ igarete Naţionale zilnic 560.000, Plugar 350.000.
O lucrătoare împachetează pe zi 3000 ţigări.
Atelierele sunt luminate, spaţioase şi de-o curăţenie exemplară.
Fabrica are 800 muncitori ş i îngrijeşte de 170 de copii ai lor.
Muncitorii sunt plătiţi în acord, fiecare câştigă după cât munceşte. E un sistem bun de muncă. E interesant că din 1919 încoace n'a fost niciodată grevă.
Pentru a veni în ajutorul muncitorilor, fabrica a făcut o mulţime de opere sociale: Dispensar medical cu fel de fel de aparate, raze de quarţ; examinarea ochilor, carnete medicale individuale cu date; leagăn pentru copii; grădină de copii mici; şcoală primară de stat. Copii născuţi sunt crescuţi şi pregătiţ i până intră în liceu, şcoala de meserii, iar unii intră ucenici în atelierele fabricii. Există şi cantină şcolară pentru copii, fiecare copil primeşte mâncare caldă la amiaz pent ru 1 leu şi muncitorii pentru 8 lei.
In scop cultural, este sală de teatru unde se ţin conferinţe pent ru muncitori. . Asemenea opere ne dau prilejul de a însemna o mulţumire cuvenită şi un îndemn pentru celelalte întreprinderi capitaliste particulare cari exploatează fără milă muncitorimea, fără să con-tribue la ridicarea ei.
In fabrici, în mine, muncitorii privesc zilnic cu durere cum li-se ciunteşte din bucăţica neagră de pâine, iar plozii lor mor neîngrijiţi în ghiarele mizeriei.
Iată dece lăudăm iniţiativele frumoase şi înfierăm pe acei cari se îmbogăţesc din sudoarea celor mulţi şi necăjiţi.
Omul mic, omul nevolnic n 'are cuvânt, iar când se ridică pe zăbranicul dreptăţii murmure, acelea sunt scăldate în sânge. Nu se uită băile de sânge dela Lu-peni şi atelierele C. F. R. Griviţa...
ION TH. ILEA
53
SOCIETATEA DE MAME
Femeia funcţionară, soţie de funcţionar (continuare şi sfârşit)
î. Chestiunea de mai sud a-t rage în discuţie paralelismul dintre femeia funcţionară ş i femeia bogată, în raport cu viaţa de familie. Femeia funcţionară a-duce salariul funcţiunii sale, drept aport material, pentru înlesnirea vieţii de familie; femeia bogată, în acelaş scop, aduce venitul dotei sale. Când se contestă ren-dernentul de ordin material (salariul) al capitalului intelectual (imaterial) al femeii funcţionară căsătorite, este drept să fie pus în discuţie şi venitul dotai, ea rendement al capitalului material, al femeii bogate. O latură a problemii antrenează după sine pe cea de a doua. Când se atacă problema într 'o latură a ei trebuie neapărat rezolvită şi în a doua. Altfel s'ar creia un privilegiu la căsătorie în favoarea femeii bogate.
3. O lege, prin care femeea funcţionară, căsătorită cu funcţionar, să fie îndepărtată din serviciu, s 'ar lovi ca de o stâncă de un element imponderabil, care lotus joacă rolul de căpetenie în relaţiuniie de viaţă asupra cărora legea a r fi chemată să statueze. Acest element este inrevizibil.
Pentru al ilustra, să luăm un exemplu: O femeie funcţionară, care prin căsătorie şi-a pierdut postul la Stat, trăieşte cu bărbatul ei 7—8 ani, în care t imp are 2—3 copii în sarcina ei şi fără posibilitatea de a-şi reocupa vechiul serviciu, care i-a fost de mult ocupat de altă persoană.
Iată imprevizibilul, din pricina căruia nu se poate legifera, fiindcă legea, după definiţia clasică a lui Montesquieu, are menirea de a stabili rapor tur i sigure înt re entităţi sigure. Ori imprevizibilul este elementul insezisabil ce nu poate fi prins în lege.
De obiceiu, în sprijinul unei a-semenea legi, se invoacă argumente de analogie despre legi similare în ţăr i cu un trecut de secole de evoluţie socială. Astfel de argumente, oricât de seducătoare, nu pot fi aduse în stadiul actual de desvoltare a societăţii româneşti , când aproape nici un
funcţionar cinstit nu poate câştiga — nu are salariu suficient — pentru întemeerea şi întreţinerea unei familii.
Dacă totuş, sub presiunea împrejurăr i lor din ' ce în ce mai grele ale vieţii sociale, s 'ar impune aducerea unei asemenea legi, ea va trebui, în mod imperios, să ţie seamă de următoarele postulate.
a) O compensaţie jus tă pentru despăgubirea femeii împiedicate în exerciţiul dreptului ei la muncă; această compensaţie va fi invers proporţională cu venitul (salariul) soţului — despre această măsură neputând fi vorba decât dela o anumită limită în sus a salariilor
ambilor soţi — ea putând fi redusă la o cotă infimă, în cazul când soţul, funcţionar superior, el singur u n salariu suficient a-vând pentru întreţinerea îmbelşugată, a familiei.
b) Garanţii suficiente pentru reprimirea în serviciu a femeii şi reintegrarea ei in vechile drepturi a soţului.
O astfel de lege n 'a r putea a> vea decât urmări cu totul negative. Femeea funcţionară ar prefera să divorţeze de bărbatul ei şi să continue a trăi mai departe cu el în afară de lege, mai cu seamă când vor fi şi copii la mijloc, iar fetele funcţionare înţelegând că preţul constituirei unei
—TmfTTT-8
BEZNA Noaptea oarbă clipeşte zadarnic din gene de căr
bune, Nu se mai cunoaşte 'ncotro-i miazăzi, ori soare-
apune; Neguri se-adună, apăsătoare ca'ntr'un suflet de om, Gândurile mele se lovesc in zbor de mine ca
de-un pom
Linişte umedă. Nici o amintire de lumină: Din adâncuri nu va mai apărea chip de lună plină; Nu se va mai putea spune nici „azi" de acum, nici
„mâine"... Undeva a ţipat o cucuvae, un strigoi, sau un câine.
Noaptea oarbă, cu trupul gol paralizat de igrasie, Respiră greu cenuşa negurilor; n'are să mai vie Renaşterea lumilor prin focul soarelui — din ce-
nuşe, Eu mă sintt strâns*, in mine ca un deget întors de
; j ! mânuse.
GHERGHINESCU VANIA
3%&tyşş^:
54
SOCIETATEA DE MÂINE
vieţi de familie este pierderea serviciului, unele vor visa cu părere de rău la tm cămin, aşa cum l-au văzut în casa părinţilor lor şi se vor resemna, altele vor prefera să apuce calea comodă a concubinajului, vecin cu prostituţia, ideea de familie se va sdrun-cina.
, , * * *
Mijloacele prin care s'ar putea veni în ajutorul profesorilor a-meninţaţi, dacă ar mai fi vreodată cazul, sunt de două feluri: 1. de ordin general — în cadrul larg de măsuri , la care se poate aviza pentru îndreptarea situa' ţiei financiare generale a Statukii ; 2. de ordin special — în cadrul mai res t râns de posibilităţi şi da mijloace ale învăţământului.
I. Taxa regiilor autonome şi a titanozaurilor, cari şi aşa încasează sute de mii de lei pe lună, în ţara fericiţilor deponenţi de zeci si sute de milioane în băn-
I B K
cile Elveţiei — se gândeşte oare cineva să-i controleze? In ţara Subsecretari lor de Stat şi a celor mai multe automobile oficiale,— în care nu se pomeneşte de o lege a maximului şi a minimului de salariu şi nici de legea cumulului, sau dacă sunt aceste legi nu se aplică, — există atâtea mijloace şi atâtea căi pentru realizarea de economii, că n 'ar fi fost nevoie să se suprime nici un post de învăţător şi nici o şcoală. In această direcţie tre-buesc îndreptate silinţele unanime ale întregei profesorimi secundare: Să dovedească Ţări i cât de multe şi de eficace sunt mijloacele pentru îndreptarea întregei situaţii financiare a Statului, iar nu să se recurgă la suprimări de şcoli.
2. Mijloacele în cadrul concepţiei solidarităţii de corp, fără a se admite o atingere a drepturilor vreunui membru al corpului didactic, sunt următoarele:
VISURI '> Visuri albe... Aripi de columb ce bat spre soare — Pânze in seninuri plutitoare, Prafuri sfinte peste-al vieţii 'ntins — Aripile care m'au cuprins Şi m'au smuls întregului meu lut, S'au desprins de când... şi au căzut.
Visuri roşii... Aripi de vultur ce bat în sânge — Purpuri de cezar ce'n ele plânge, Steaguri de război pe-al vieţii 'ntins — Aripile care m'au cuprins, M'au întors întregului meu lut, Apoi s'au desprins şi au căzut.
Visuri negre... Buhne mari rotind peste ruine — Aripi pentru sboruri mari depline. Flamuri la sfârşitul vieţii 'ntins — Aripile care m'au cuprins Şi m'au îngropat în lutul meu, Mă vor ţine 'n roata lor, mereu...
ION TOCŞENEANLJ
l) Din volumul de poeme .In sus!"
a) Aplicarea strictă a legii cumulului la membrii corpului didactic, in sensul ca nici un profesor, sub nici o formă, să nu poată avea la Stat mai mult de o catedră. Ori ce altă funcţiune în plus pe lângă catedră, să fie ocupată de ti traţi i fără post ai Universităţilor şi ai Academiilor de înalte studii comerciale, t i t raţ i i cari în lipsă de altă ocupaţie şi de alt mijloc de trai , vor fi bucuroşi să câştige 3.000 —3500 lei pe lună. Nici un inginer sau arhitect, care, pe lângă funcţia sa principală la altă instituţie de Stat, mai are şi ore de învăţă-
-mânt secundar, să nu mai poată preda în acest învăţământ.
b) Toate orele suplimentare din întreg învăţământul secundar, pentru care Ministerul Instrucţiunii şi al Cultelor plăteşte anual din bugetul său aproape 30 milioane lei, să fie totalizate ş i grupate în catedre după specialităţi înrudite, iar la aceste catedire să fie transferaţi profesorii în disponibilitate de pe urma suprimării de şcoli. (Se ştie că nu există liceu în ţară , sau în genere şcoală secundară, la care doi, t re i profesori să nu aibă zeci de ore suplimentare).
c) Să se înlăture abuzul practicat pe o scară întinsă de Min. lnstr . şi al Cultelor prin detaşări cari echivalează cu adevărate transferări , a femeilor profesoare la catedre în cursul superior al Liceelor de băeţi şi la şcoalele super. de Comerţ (băieţi) şi de Arte şi Meserii, eludându-se astfel legile învăţ, secundar teoretic şi practic, cari opresc funcţionarea femeilor profesoare la clasele superioare ale şeoalelor de băieţi mai sus amintite..
d) înfiinţarea pe cale de lege, pe lângă Casa Şeoalelor, a unei Eforii Centrale a Comitetelor Şcolare, la care toate comitetele şi Eforiile Şcolare ale tuturor şeoalelor secundare din ţa ră să fie obligate a vărsa anual 15, 20 sau 25"o din veniturile lor. Acest fond să stea la dispoziţia Ministerului lnst r . şi al Cultelor pen-truca din el să întregească sala* riile tuturor membrilor corpului didactic secundar, în cazul când bugetul ordinar al Ministerului n 'ar fi îndestulător.
PETRU I. TEODOEESCU^ < prof. în Braşov.
55
SOCIETATEA DE MÂINE
PROBLEME ECONOMICE
Mizeriile industriei forestiere în Munţii Apuseni Din punctul de vedere al geogra
fiei umane, Munţii Apuseni inclusiv masivul Bihorului prezintă trei zone distincte: ;
I. Zona de gospodărie complexă, cea mai întinsă, în care pe lângă păduri şi creşterea vitelor, intră ca mijloace apreciabile de traiu, agricultura forţată, dăunătoare economiei naţionale şi pomăritului.
II. Zona minieră, în care pe lângă păduri şi viaţă pastorală, bogăţia principală o formează subsolul cu zăcămintele aurifere. |
±11. Zona silvico-pastorală a depresiunilor înalte, unde pădurile cu păşunile golurilor de munte şi fâne-ţele poienilor formează unicul mijloc de traiu al populaţiei.
Precum vedem, pretutindeni, în muntele lipsit de terenuri agricole întinse, pădurile formează, "baza de existenţă a muntenilor. Din străvechi timpuri s'au exploatat lemnul, fructele şi vânatul pădurilor. îndeosebi esenţa lemnoasă a acestora a dat naştere unei bogate şi diverse industrii casnice. ,
Moţul alpin trăieşte din fazona-rea şi comercializarea vaselor de brad. Crişenii lucrează din esenţă de fag toporâşti de sapă şi de coasă, greble, furci, lopeţi şi mult material despicat în rude, pentru uzul rotarilor. Din mesteacăn se fac mături, arcuri de coviltire, rude. In regiunea Băii de Criş, se fac spete pentru războaiele de ţesut pânză, care şe \vând şi în Iugoslavia. Până ce mai texistau păduri de gorun, era în floare industria butnăritului.
Toate articolele industriei casnice se încarcă pe căruţe şi se vând pe bani ori se schimbă cu cereale în câmpie, împlinindu-se deficitul agriculturii, care în cele mai bune condi-ţiuni pe la deschizăturile văilor, a*oia acopere 20°/o din trebuinţele de cereale ale localnicilor. , ;
Lemn se găsea pretutindeni, căci până la finea sec. XIX. cu excepţia zonei miniere unde exploatarea lemnului s'a făcut din "vechime pentru legarea galeriilor din mine. Munţii Apuseni au fost copleşiţi de o vegetaţie păduroasă exuberantă. Pe dealurile regiunilor inferioare ale afluenţilor Crişului Alb, codrii de gorun în care nu erau rare exemplare de câte 1.80—2.00 m. diametru, coborau până sub streaşină caselor. Generaţiile aceste de goruni,
cari puteau să aibă vârsta de 600— ,700 ani, trebuie să fi fost pe alocu-rea mai vechi decât actualele aşezări omeneşti. (_ ;
Cu desvoltarea tehnioei moderne însă aspectul munţilor se schimbă repede. La 1887 linia ferată ce porneşte dela Oradea, peste Beiuş, a-junge în Vaşteău. La 1896, se deschide pe întreg parcursul şi linia pornită din Seghedin, peste Arad, până la Brad. Cu aceasta, masivul Bihorului este asaltat dinspre Nord şi Sud-Vest şi se începe exploatarea pădurilor prin industria capitalistă întâiu a gorunului, apoi a fagului şi a răşinoaselor. ^
întreprinderile forestiere făcându-şi complici pe atotputernicii zilei prin cooptarea în consiliile de administraţie a politicianilor, au putut să calce în picioare cele mai elementare prescripţiuni ale codului silvic, desfăşurând o activitate de exterminare a pădurilor caşi prin locurile fără de stăpân ale regiunilor exotice. Exploatările aceste barbare s'au intensificat în cursul războiului şi s'au mai potolit abia acum de efectele crizei economice.
Capitalul vagabond n'a întemeiat ţaici o industrie permanentă de prelucrare a lemnului, ci s'a străduit să-şi sporească rentabilitatea prin tragerea grăbită a unei cât mai mari cantităţi de material brut. Astfel nu s'a ţinut seamă de amenajamen-tele ştiinţifice, care prevăd revolu-ţiuni îndelungate pentru exploatarea unui masiv, prin care se asigură răgazul necesar de refacere a pădurilor. , ,
S'au exploatat rău şi pantele abrupte, tain du-se şi pădurile de protecţie. , .
Arborii mumă (de seminţă) au fost lăsaţi prea rari, aşa că întăia furtună i-a doborât. .
Ca să facă favoruri — ce pe dânşii nu-i costa nimic — au admis angajaţilor, ba au tolerat ca şi externii, să-şi păşuneze vitele în tăieturile proaspete.
N'a fost ducătoare la scop nici garanţia materială, în contul căreia jar fi trebuit să se facă replantările prin organele silvice, căci aceste sume: sau că au fost depuse în hârtii de valoare — uneori chiar acţiuni de ale băncilor, întretimp complect de-tuielile; sau că după terminarea exploatării, populaţia a fost instigată
să ceară transformarea pădurilor în izlazuri, oeeace implica scutirea de sub obligământul replantării şi restituirea sumelor plătite, un nou beneficiu pentru consiliile de administraţie. Ca să-şi vază măcar o pafte din depozitul de garanţie, au fost cazuri când firmele au oferit sătenilor atâtea sute de lei de hectar, dacă vor cere şi cumpăra solul pădurii exploatate, pentru păşunat. Ne putem închipui că aceste transacţi-uni au succes chiar şi atunci când era vorba de terenuri absolut forestiere, care după câţiva ani de pă-şunat devin complect sterile.
Astfel procedându-se după ce un masiv forestier în 10—15 ani a fost şters depe faţa pământului, începând de jos' din văi până sus în creştetul muntelui, uzina îşi strânge fierăriile şi asemenea unei păsări de pradă; se aruncă asupra altei regiuni, lăsând în urma ci munţii golaşi, expuşi degradării, iar populaţia lipsită şi de primordialele avantagii ale muntelui împădurit. Şi nici urmă de bună stare, căci sub durata exploatării mâna de lucru a indigenului a fost atât de mizerabil plătită, încât abia acoperea trebuinţele celui mai redus standard, — beneficiile de sute de milioane luând drumul centrelor bancaro-capitaliste din ţară şi străinătate. f
Atunci, ce-i mai rămâne de făcut omului sărac, decât să-şi sloboadă caprele prin runcurile proaspete şi să-şi lărgească ogoarele efemere în patrimoniul forestier pentru o problematică şi sărăcăcioasă cultură de cereale, dezastruoasă din punct de vedere al economiei naţionale, căci promovează întinderea sterilelor cari reduc posibilităţile de vieţuire, şi aşa, destul de reduse în munte. C !
In urma acestei activităţi a industriei forestiere capitaliste, în regiunea Hălmagiului din jud. Arad, — pe o întindere totală de 42,525 ha, — care conform cadastrului la anul 1895 dispunea de încă 23,429 ha, păduri de fag, rămase până în prezent în picioare numai mulţumită crizei economice. ;
Aceeaş este situaţia în regiunile Vaşcău, Băiţa, Pietroasa din jud. Bihor, ca şi la Baia de Criş în jud. Hunedoara.
Prof. TBAIAN MAGER.
5ţ>
C R OfN I C I
CULTURALE
ARTISTICE
f Măr ia G. Di (1862 — 1934)
ma Viaţa culturală a Ardealului a su
ferit din inou o grea pierdere — la 22 Februarie a plecat din viaţă după grele suferinţi, Măria G. Dima, văduva neuitatului nostru compozitor Gheorghe Dima. Greaua umbră care s'a lăsat asupra acestui început de an ptrin dispariţia celor trei mari ardeleni Vasile Goldiş, Ştefan C. Pop şi Teodor Mihaii, deviine mai opacă şi mai dureroasă încă prin trecerea din viaţă a
'acestei impunătoare figuri femenine a Ardealului dinainte de unire. Tot mai puţini rămân din acea spelndîdă generaţie de conducători spirituali ai vieţii publice a Ardealului dintre anii 1870— 1918, tot mai rar întâlneşti acele femei de elită, a căror viaţă se împleteşte până la identificare cu viaţa culturală a oraşelor româneşti din Ardealul vechiu, ca Sibiu, Braşov, Blaj, Pistriţa, Beiuş, Arad, Lugoj, etc. Şi dacă despre bărbaţii luminaţi ai acestei generaţii eroice se ştie îndestul pentruca numele lor să rămână încununat de nimbul cald al recunoştinţei şi admiraţiei generaţiilor noi, despre admirabilele femei cari au fost tovarăşile lor de viaţă, şi cari au realizat integral acea atmosferă de cultură înaltă, de artă şi civilizaţie care stăpânea societatea românească a Ardealului devenit istoric, s'a spus mult prea puţin. Nu numai recunoştinţa pentru înaintaşi ne cere imperios să recunoaştem meritele imense ale aoestor i-aeale femei pentru cauza culturală ro-mâneascăa a Ardealului de odinioară ci şi faptul ineluctabil că cu dispariţia lor — şi ni se strânge inima când vedem ce puţine mai sunt în viaţă — moare o Iunie, care a fost atât de bogată în virtute, care a realizat atât de intens idealul femenin de întotdeauna, încât trebue trecută cu toată prospeţimea în sanctuarul amintirilor, trebue fixată în suflet ca model neîntrecut al femeii române.
Personalitatea covârşitoare a Mă
riei Dima ilustrează la maximum aceste consideraţii. A întruchipat, cu generozitate toate însuşirile cari ridică femeia la înălţimea de simbol, de mit, aşa cum a fost visată întotdeauna şi în toate timpurile de chinuitoarea suferinţă a celor singuri şi părăsiţi. Tovarăşă de viaţă a neuitatului Gheorghe Dima a fost înainte de toate soţie şi mamă — şi ar trebui ca aceste două umile cuvinte să se transforme în meteori de strălucire pentru a tălmăci i-mensitatea de devotament care le este subânţeleasă. Căci viaţa n'a cruţat pe Măria Dima, şi sufletul i-a fost sfâşiat de săbii ca acela al mamei lui Isus. A suferit peste puterile lomeneşti şi a suferit aşa cum' numai cei chemaţi ştiu să sufere — când fiecare rană îţi însuteşte puterea! die iubire, de jertfă şi de uitaţre de sine.
Dar Măria Dima n'a fost numai mamă şi soţie; a mai fost şi o cântăreaţă de cea mai rară calitate. Puţini mai sunt azi din cei ce au auzit-o cântând; dar aceia mărturisesc emoţia deosebită ce se degaja din vocea admirabilă, catifelată de alt a doamnei Dima, unită cu o muzicalitate şi o expresivitate de cea mai lautentică frumuseţe. Făcuse studii serioase de canto, cu soţul său şi apoi la Leipzig cu mlaestra Auguste Goetze. De nenumărate ori, la concertele faimoase ale reuniune! corale dirijate de Gheorghe Dima la Sibiu şi Braşov, vocea ei vibrândă a interpretat cântecele soţului său precum şi capo-d-operile literaturei lied-ului. Iubea în deosebi pe Schubert — şi găsea instinctiv tonul cel mai,: just, şi mai nemeşteşugit pentru realizarea integrală a intenţiei autorului. Iar când a concertat la 1904 împreună cu soţul său la Castelul Peleş, regina-pioetă Carmen-Sylva a fost impresionată până la lacrami de arat ei minunată şi i-a repetat mereu: „Pentru ce te-am cunoscut atât de târziu, femeie admirabilă?" '
Dar nu numai atât. Măria Dima a avut şi darul poeziei în cel mai înalt grad. De o cultură puţin obicinuită, cunoscătoare în adânc a literaturei contemporane dânsa a tradus în germană cele mai multe din textele lied-urilor lui Gheorghe Dima — cât şi în româneşte pe cele cu textul original german — iar capo-d-opera realizărilor sale pe acest teren a fost traducerea integrală a operei „Walkyria" de Richard Wagner, în româneşte. Numai cine cunoaşte textul acestei gigantice lucrări în original, supraîncărcat de simboluri şi ştie cât de specifică era limba creată de Wagner în operele Sale, îşi poate da seama de greutăţile uriaşe ce-a avut de învins traducătoarea. Şi iar numai acei ce ştiu cât de precis trebue să coincidă accentul vorbit cu cel cântat, şi câtă deosebire e în alegerea unei anumite vocale care să uşureze emisia sunetului, îşi pot da seama cât de bine trebue să cunoşti limba în care traduci un text pentru canto, şi ce bogăţie de vocabular trebue să posezi. Iată două probe din traduceri în germană, din Eminescu, făcute pentru liedurile lui Gheorghe Dima de soţia sa:
Miide Voglein (Somnoroase păsărele)
Mtide Voglein fliegen leise Ihren trauten Nestem z«, Nun verstummt ist ihre Weise
• Susse Ruh!
Wenn der Wald im Schlummer lieget Seufzt allein der Quell hiernieden, Schlaf die Blumenleiber lieget :
Schlaf in Frieden!
Schwăne gleiten auf den Wellen, Durch das Rohr der Ruhe zu , Englein sich zu dir gesellen '.
Gute Ruh
57
SOCIETATEA DE MAI NE
Uber'm năciit'geu Zatiber hebeî Sich der Mond in stolzer Pracht Siisser Friede all' umschwebet
Gute Nacht!
An's Feuster Klopfen Zweige sacht. i (Şi dacă ramuri bat în geam.) An's Feuster Klopfen Zweige sacht In. Papelbaum es rauschet, Da liab'ich Liebste dein gedacht Auf deinen Schritt gelauschet. Es spiegelt sich im dunklen See Die Schaar der hellen Steme, Da dacht'ich dein und all' mein Weh Verschwand in lichter Feme. Und durch's Geăst mit mildem GJanz Sich Silberstrahlen senken, ErfUllend meine Seele ganz Mit sussem Deingedenken.
Scriu despre Radu Puşcariu fiindcă eu cred peste orice convenienţe în a-cest artist, care caută să rămână mereu un izolat. > însăşi în această izolare, care nu e nici premeditată şi nici impusă, vom găsi posibilităţi pentru o mai largă înţelegere, a epocei sale. '•[
Născut din impulsuri mai tari decât împrejurările, talentul Său s'a des-voltat, alimentându-se din însă-şi viaţa omului, Radu Puşcariu. Această Sa-îomee, în care discreţia liniei se împreună cu puritatea formei, atinge integritatea unei realizări de înaltă viaţă estetică. Aplecarea femeii peste capul bărbatului ucis este de o tristeţe atât de calmă încât e aproape metafizică. Această statică a sentimentului o vom semnala pentru o bază a observaţiei. Din această infinită linişte interioară^ au luat fiinţă planele netezite şi atât de fin unduiate. ţ Sculptura lui Radu Puşcariu, dacă problema se pune dintr'un strict punct de vedere plastic, se poate încadra — eventual — în masca decorativă. Transpunerea obiectului, analitic, în formă, în oeiace numim elemente plastice, îl aşează în linia cubiştilor şi anume în linia lui Archiprenko. Evitarea oricărui patetic al formei, acea aparentă rigiditate a formei — care în fond nu e decât puritate — ne îndreptăţeşte definiţia. Dacă Radu Puşcariu nu s'ar fi oprit la simpla stilizare a unui obiect respectat în proporţiile subiective, încercând o căutare in sensul rezolvării
Nu era însă în felul de a fi a Măriei Dima de a face vâlvă în jurul darurilor ei multiple. Trăia pentru sine şi ai săi, şi aşa se face că prea pu{ini din cei ce au cunoseut-o îşi dădeau seamă cât de complectă era personalitatea celei ce se ascundea a-proape cu frică înapoia unei modestii şi a unei politeţi aproape uitate astăzi. Trebuia s'o cunoşti în intimitate, ascultând-o vorbind cu pasiune despre muzică sau literatură, aducându-şi a-minte de timpurile primei sale tinereţi, in casa tatălui său Iacob Bologa, mare luptător naţionalist, unul din întemeietorii „Astrei" şi a băncii „Albina" fost preşedinte al Astrei, la Sibiu — unde
din acel prea cunoscut Dans, poate că terenul s'ar li lărgit nespus.
Dar Radu Puşcariu jiu-şi pune probleme. La el sculptura nu e decât o formă de viaţă -absolut incidentală, şi ignorează complect arta cu întreaga ei evoluţie. E un joc, şi e cu atât mai clar, cu cât inu încearcă nimic din afară. Acest Tango, a cărui linie creşte în largi volte mângâind pasiv aerul, subliniază atât de mult spontaneitatea care îl carecterizează. Tristeţea din Elegie, e atât de \umana încât depăşeşte umanul. O resemnare dincoace de lucruri, o teamă pe care o bănuim în emoţia gestului şi care tocmai fiindcă nu încearcă nimic, e revoltă. ( Dar e foarte greu (să vorbeşti despre fondul lucrărilor sale.
Radu Puşcariu, când vorbeşte despre sculptură e Un copil trist, nemulţumit de jucăriile sale. : ;
Bănuesc undeva tun final al lucrurilor şi al vieţei. O lume incoloră, un gri opac sau iun roz lipsit de orice febră, în care sufletele vor deveni materiale, împrumutând o formă geometrică şi o statică vecinică. Un final care nu va mai fi un sfârşit tocmai pentrucă nu va începe.
Când priveşti lucrările acestui sculptor ai în mic această lume. Se petrece în afundul tău acea 'miraculoasă revoltă când doreşti să sfâşii cu mâna proprie toate artificiile cu cari te-au împrospătat oamenii şi să devii simplu precum pietrele şi arborii. Radu Puşcariu a putut să nu mai fie om în
a cunoscut pe Gheorghe Dima, întors chiar arunci din Germania după studii strălucite, — ca să înţeleagă că sufletul acestei femei vibrează întreg şi nealterat numai în serviciul frumosului şi al binelui. Şi nu un frumos şi bine drămuit cu balanţa oportunismului, ci ideale inaccesibile, urmărite cu exaltare pe culmi de gândire şi simţire.
Ideală ca soţie şi mamă, ideală ca femeie în toată accepţiunea cuvântului, ideală ca om, prin caracterul său de o onestitate şi corecliîtudii e duse la exces, — iată ce a fost Măria G. Dima.
Odihnească în pace.
ANA VOILEANU—NICOARĂ
faţa materiei, a putut să treacă peste orice sentimentalism ieften situându-se într'o existenţă de pură spiritualitate de unde toată viaţa cu Sbaterea ei e privită cu un ochiu lucid. Până şi în subiectele cari angajează mai mult — rămâne acelaş. De ex.: Sărutul nu ese nimic din realismul a-cestui obiect. Toată sublimarea creatorului o simţi doar în virtualul mişcării, îi bănueşti existenţa, dar fără fiinţă în ceeace am fost obicinuiţi a numi materializare.
Să spunem că acest sculptor trăieşte o tragedie? Nu. Sau în orice caz tragedia aceluia care a avut viziunea unei valori pentru care însăşi fapta rămâne inutilă. O valoare !de viaţă spre care nu te poţi îndrepta decât aşteptând: cu o deplină seninătate. ; Radu Puşcariu, n'a făcut profesie din sculptură şi nu vrea să facă nici carieră cum ar putea. Şe supără când vorbeşti despre el ca sculptor, 'şi pentru ca să-ţi arate că la el sculptura nu e decât o formă de viaţă, dintr'un colţ îşi aduce violoncelul şi cântă...
Acesta e Radu Puşcariu, pe care nu ştii de unde să-1 priveşti pentrucă indiscreţia să nu-1 jeneze.
Şi ar mai fi ceva de spus pentru ochii lui albaştri, cu cari nu ştiu dacă priveşte sau îi are pentru a se risipi încet în fluidă trecere... dar asta e de domeniul poemului şi aici am voit mai puţin.
ION VLASIU
-Iimiipuil-
Sculptorul Radu Puşcariu
58
f SOCIETATEA DE MÂINE
Francis Delaisi despre revizionism D-l Francis Delaisi, care a re
prezentat Franţa la Conferinţa Economică Paneuropeană din Viena, la 2 Decembrie 1933, fiind interogat de ziaristul francez Lucien Quinet a-supra revizuirei tratatelor de pace a declarat următoarele:
1. Recunosc că tratatele de pace din 1919 sunt nedrepte şi nepotrivite. I \
2. Totuşi nu este permis a le revizui, fiindcă nimic nu ne permite a crede, că revizia le-ar face mai drepte sau mai puţin nepotrivite. Cine cutează a pretinde, că guvernele, diplomaţia şi opinia publică sunt astăzi mai puţin .oarbe şi mai puţin pasionate decât înainte cu 14 ani? ( Eămân numai frontierele, dar nici odată nu va fi posibil, nici în viitor, precum nici în trecut nu s'a putut, să coincidă exact limitele locuite de unele naţiuni cu necesităţile vie-ţei economice naţionale. Singura so luţie este, de a face frontierele invizibile. / 1
3. Perspectiva singură a unei re-viziuni oficiale ar exaspera şi mai mult pasiunile politice şi naţionale, în consecinţă, ar zădărnici orice des-armare morală, pe care o dorim cu toţii. j !
4. In starea actuală a guvernelor, delegaţii la Conferinţa Desarmării nu pot avea a l t ' mandat, decât a fixa o limită la armamente, care să nu fie superioară, ci cel puţin egală cu programele de inarmare actualmente în curs de executare. De aci însă vor rezulta alte catastrofe, ca şi — creşterea sarcinilor deja excesive ale contribuabililor.
— Agravarea crizei de încredere, care provoacă în toate ţările evadarea capitalurilor în străinătate şi tezaurizarea. Aceşti doi factori vor accelera desvoltarea criz<ei economice mondiale. Când criza economică va ajunge la paroxism, — şi va ajunge cu siguranţă, — atunci chestiunea revizuirei tratatelor nici nu se va mai pune. r \
Programul naturiştilor francezi
In preajma anului nou naturiştii francezi din grupul „Vivre Inte-gralement" la Paris, sub direcţia fondatorului lor M. Kenne de Mon-geot, au Hansat un manifest de propagandă foarte (interesant, care face cunoscute scopurile acestei organizaţii: i
— „Organizaţia „Vivre", care este
Işi acea a nudiştilor integrali, doreşte să creeze o migfcare în opinia publică franceză în favoarea sănătăţii fizice şi mentale publice, care să oblige parlamentul să asigure protecţia mai eficace a naţiunei franceze contra boalelor, contra alcoolismului, sifilisului, demenţei, tuberculozei, cancerumi şi contra degenerării fizice oii mentale".
— ,^Cere protejarea elevilor încă din şcoală, suprimarea locuinţelor mizerabile şi crearea de locuinţe clare, aerisite şi provăzute cu apa-ducte ele apă potabilă. Cere în fiecare comună stadioane mici cu băi, solarii, cu cultură fizică şi cu sporturi. In oraşe mari să se constru-.fciscă piscine publice, iar în oraşe mici stabilimente cu duşuri. In toate oraşele să fie restaurante vânzând alimente sănătoase, — administraţiile să lupte contra fraudei scandaloase a produselor de prima necesitate. Să se organizeze un curs de educaţie sexuală şi de igienă preventivă". c
— „Programul de mai sus nu seva putea realiza decât de oameni iubind libertatea şi solidaritatea u-mană, cari vor fi toleranţi şi pacifişti. Aceştia vor lupta contra scumpirii vieţei şi vor împiedeca exodul sătenilor spre oraşe. In acest scop vor crea asigurări şi cooperative cigricole, ajutând muncitorii satelor să devie mici proprietari".;
— „Progresul moral trebuie să treacă înaintea celui ştiinţific. Luptele între partidele politice trebuie să înceteze. Concepţiile sociale învechite trebuie să evolueze. "Trebuie combătută finanţa internaţională, care desconsideră individul, cumpără conştiinţe omeneşti şi subvenţionează partidele politice".
— „Cetăţenii sănătoşi şi cinstiţi trebuie să înţeleagă îndatoririle lor: trebuie să aibă un Stat egal de sănătos şi de cinstit, caro să guverneze fără să oprime şi care să nu yoiască, a se substitui organizaţiilor particulare. Scopul să fie: sănătate şi fericire fiecărui individ".
Acest program este de dorit să so urmărească şi în România Nouă spre supremul bine al naţiunei române. Sunt convins că întrucât nu avem încă nici organizaţie nici reviste pentru propagarea reformelor sociale şi naturiste organizaţia franceză „Vivre" ar fi bucuroasă să ne ajute la fondarea unei astfel de organizaţii şi în Komânia.
GEORGE ŞINCAI
Şcoli ţărăneşti Ideia sociologului D. Guşti de a pre
lungi şcolaritatea ţăranului român, ori de înfiinţa şcoli cu ţărani vrâstnici, a fost onorată şi pusă în practică tocmai la capătul de miază noapte, al ţării, în.... Maramurăş! Chiar în ţara privaţiunilor celor mai dureroase pe cari le îndură bietul nostru ţăran! Da, pentrucă acolo s'a ivit intelectualul în persoana d-lui dr., Vasile Ilea care s'a sesizat cel dintâiu de importanţa acestei şcoli. In anul trecut cu 24 ţărani, iar anul acesta cu 34 fii mai răsăriţi ai satelor s'a făcut încercarea. Subliniem şi noi această aplicaţiune, oricât ar fi de redusă ca timp şi număr de „elevi" înseamnă un necontestat progres faţă de inutilele excursiuni şi improvizatei» „conferinţe" de deunăzi. E un pas înainte. Ideia a prins şi a fost îmbrăţişată de către întreaga Astră, iar despărţământul model din Braşov a putut da „lecţiuni" unui număr permanent de 50 ţărani. Preşedintele Astrei d. Iuliu Moldovanu n'a pregetat să alerge în toate părţile ca să îndemne la înfiinţarea de şcoli superioare ţărăneşti.
Idealul ar fi şcoala constantă, locală, în sat, şi îndrumată practic potrivit nevoilor de acolo, ceeace însă ar cere înfiinţarea căminului şcolar, preconizat de noi. Vom reveni.
Prudentă Intr'o vreme de convulsiuni cavi au
mistuit state şi au provocat întorsături necunoscute în lumea veche, şi într'o vreme de adânci prefaceri la atâtea popoare, — ce poate România să î n treprindă, sau ce putem noi dori ţării noastre. Avem iierma convingere, că marile crize cari transformă sub ochii noştri viaţa ţărilor şi neamurilor, vor duce la izbândă o serie de principii ce vor impune în mod general cu putere elementară. Acele principii vor duce la statuarea unei ordine sociale superioare. Experienţele dureroase au loc la alţii, întocmai ca în 1918, când printr'o seamă de contingente externe favorabile. România a profitat şi s'a ales pe neaşteptate cu maximum dobândirilor teritoriale, tot astfel se înseilează o pres-pectivă tot mai certă, că ţara noastră se va alege, din suferinţele altora, cu o recoltă bogată. Desigur, că trebue uo efort continuu şi înţelept ca să nu se întindă corzile, să nu se caşte prăpăstiile dintre clasele sociale, să nu se stingă libertăţile publice, ci să dom-niască omenia şi democraţia onestă. Ştiind să aşteptăm în atari condiţii, roadele par a veni dela sine. E necesară prudenţa politică, pentru a dăinui fără riscuri prea mari,
59
SOCIETATEA DE MÂINE
DISCUŢII ŞI RECENZII Tudor Teodorescu Branişte: „Băiatul popii"
(Editura „Adevărul" Bucureşti) Cu romanul social „Băiatul popii"
d-1 Tudor Teodorescu Branişte ne-a introdus şi reţinut în 'societatea contimporană, prezentând vieaţa politică, firul de aur al romanului formându-1 tragedia desrădăcinării tânărului Alex. Murgu. ' Proaspăt întors în satul natal, după ani de studii la Berlin, plin de dorul unei vieţi nouă, chinuit de o platonică ambiţie, Alex. Murgu porneşte la luptă, militând pentru un ideal: distrugerea luptei dintre clase'şi alinarea mizeriei celor munciţi. Năzuinţele lui se află pe linia transformărilor sociale, militant în falanga socialistă. El se vrea lămuritor de masse şi apostol social. Intr'adevăr, Alexandru este căpetenia lucrătorilor socialişti dela sondele petrolifere din Vereşti. ) Dar... temperamentul său slab şi sensibil, abulia de care suferea, slăbiciu-nile-i intime, îl duc la abdicarea dela luptă. Grija de tatăl său — un cinstit preot de ţară şi cu mare dragoste de
Alegându-şi ca mediu de observaţie vieaţa monahală, d-1 Damian Stă-noiu a îmbogăţit vitrina librăriei cu un nou volum. O carte care aducs a-eeleaşi însuşiri scriitoriceşti ale d-lui D. St., cunoscute din lectura celorlalte cărţi cu călugări; aceleaşi daruri de povestitor liniştit, cu fraza limpede şi suplă, cu scene de un unor reţinut, din vieaţa naivilor monahi, cu acelaşi stil plin de savoare şi sobru, cu a-tâtea pasage descriptive, câte sunt necesare prezentării faptelor; calităţi ce denotă un real talent de scriitor.
„Ucenicii Sfântului Antonie" sunt cu-vioşii Ghelasie şi Ghervasie, ctiri tre-bue să se supună unui riguros post, la începutul Paresimilor. A doua zi, după lăsatul secului, după ce se scoală alene, îndemnându-se umil pe altul, a-jungând la admonestări reciproce, ia vorbe cam triviale (autorul ar fi putut cruţa pe cititori!) cei doi „ucenici" se supun asprului post. In starea lor de „naivă sfinţenie", cuvioşii întind regula postului şi asupra vietăţilor domestice, cu care stau de vorbă, pentru a uita de ispita foamei. La început, îşi petrec vremea cântând pe diferite gla-
ţărani — şi iubirea pentru fiica ministrului de interne sunt mai tari decât năzuinţele lui Alexandru. Astfel, idealul său social este învins de realităţile crude ale vieţii.
In conflict cu clasa din care ieşise, bănuit şi repudiat de clasa proletară căreia se devotase, ademenit şi apoi terfelit de burghezia politicianistă, Alexandru Murgu, la urmă, este sortit să-şi ducă traiul în vegetarea tinei profesiuni.
Fără să se piardă în prea minuţioase analize, d-I Tudor Teodorescu Branişte a făcut din Alex. Murgu o fiinţă vie, tipul caracteristic al intelectualului şovăelnic, dornic de a conduce massele, dar lipsit de voinţa dârză, necesară firilor revoluţionare. Drama şovăielilor sale între slăbiciunile-i sentimentale şi doml lui de a se menţine pe drumul idealului său este plină de realism şi vigoare.
Dar în cele aproape 400 de pagini, ale acestui puternic roman realist, a-lături de Alex. Murgu, găsim o bo-
suri şi spunând rugăciuni din diferite cărţi sfinte. Dar ispita diavolului se înfă'işează î;i cu'ând ce'or doi monahi. Chiar munca de primăvară din grădina mănăstirii este un prilej de cârtire şi nemulţumire. • După o scurtă stare de nedumerită tristeţe, cei doi motani, neînţelegând rostul postului, îşi îndestulează foamea furând. Ghelasie şi Ghervasie, după un războiu cu vrăjmaşul şi ameţiţi de chinurile foamei, se înfruptă pe rând din bunătăţile pregătite, cerând iertare dela Dumnezeu. A doua zi, deşi dintre toţi călugării mănăstirii ei postiseră mai mult timp, sunt aspru condamnaţi de consiliul duhovnicesc, pentru grea a-batere dela canoane. . Aceasta este acţiunea acestei povestiri cu întindere de roman, pe care desigur, autorul o putea comprima în-tr'o nuvelă. Cartea cuprinde câteva scene de un realism delicios: Goana pe furiş a călugărilor mănăstirii, precum şi a vietăţilor lui Ghervasie şi Ghelasie, pentru înlăturarea chinului foamei.
ION TOMUŢA.
gata galerie de tipuri veridice, cunoscute fiecăruia dintre cititori, crud descrise, tipurile rurale fiind cele mai viu prinse: primarul Boroşină, Dumitrache Pristol.
Mai găsim în acest roman social atmmosfera capitalei, a ministerelor, a satului, ori societatea dela plaja Eforiei; dar... mai ales, o epocă de alegeri, al căror regisorat este analizat cu o tăioasă ironie.
In romanul „Băiatul popii", d-1 Tudor Teodorescu Branişte şi-a afirmat din be'-.ivj calităţile de constructor, de povestitor, de bun observator şi de stilist.
Viociunea stilului, cursivitatea, schimbarea rapidă a decorului, puterea de a-naliză şi evocare, simţul umorului, care alunecă adesea pe panta ironiei necruţătoare, fac din „Băiatul popii" o lectură amuzantă.
ION TOMUŢA
Cărţi — Reviste Răspunsurile la ancheta noastră
asupra directivelor Astrei (bătrâna asociaţiune culturală din Sibiu) vor începe să apară în n-rul viitor.
„Societatea de mâine" *
* * Au apărut poemele poetului revolu
ţionar rus Serghei Esenin traduse de Zaharia Stancu.
• *
# * Reapariţia revistei Familia. Graniţa de vest, ne trimite ca
iui buchet de flori reeista Familia; somn de început de primăvară literară în Ardeal.
Scriitorul M. Gh. Samarineanu a' reuşit să grupeze în jurul ei con-dee viguroase acestei provincii, cari dec viguroasee cari vor ridica nivelul acesteei provincii în literatură.
M. Sorbul: O IUBEŞTI, roman, Ed. Cartea Românească, lei 90.
L. Ciobanu: Iuliu Huia şi 'Frământări de totdeauna, 1934, Timişoara.
Damian Stănoiu: „Ucenicii Sfântului Antonie" (Ed. „Cartea Românească* Bucureşti)
SOCIETATEA DE MÂINE
La jubileul „Societăţii de mâine"
ECOURI Hebdomadarul „Vremea" are
următoarele aprecieri: Excelenta revistă clujană, decan (nu
ştim dacă prin vârstă, în orice caz prin prestigiu) împlineşte zecs ani ca numărul 12 pe Decembrie. D. Ion Clopoţel, directorul revistei, semnează un lucid bilanţ în fruntea mortarului acesta.
D-sa se întreabă care este explicaţia succesului revistei (fiindcă succes este menţinerea timp de un deceniu şi d-sa are dreptate când crede că prin organizarea studiului şi cronicei, cu o seriozitate intelectuală care conferă „Societăţii de mâine" o fizionomie specifică între publicaţiile noastre, s'a ajuns în bună parte la captarea' interesului. Societatea de mâine" este, înlr'adevăr, un izvor aproape unic de documentare tocmai prin diversitatea intereselor, prin obiectivitatea studiilor şi nivelul academic elevat al discuţiilor. '•
Şi numărul acesta aduce un sumar bogat şi variat. Sociologia, mai ales, e bine reprezentată. D-nii Troian lier-seni, Ilie Cristea, C. Sudeţeanu şi Ernest Bernea scriu viu şi informai. Restul număr/ului aduce nume eclectic aduinate. Eugen Relgis, Zaharia Stanca, Octav Şuluţiu, Cicerone Theodorescu, Dragoş Vrânceanu, Romulus Dianu şi alte peniţe „regăţene" alături de autohtonii Emil Isac, Ion Clopoţel et j 'en passe... Şi cronici şi informaţii şi documentare — toate dovedind că o revistă bună poate prezenta un aspect regionalist, fără să facă regionalism, poate să aducă colaborări \eteroclite, fără să-şi strice unitatea armonică şi temperatura egală.
Ţara Bârsei scrie: „Societatea de Mâine" Număr jubilai:
Dec. 1933. Rar se oferă o mai eclantată şi mai
convingătoare dovadă de ceeace înseamnă muncă şi stăruinţă fiară preget, decât jubileul de lOi ani al revistei clujene, de sub conducerea drlui Ion Clopoţel. Aceste calităţi, însoţite de-o temeinică pregătire şi de mult entusiaSm, întrunite în persoana d-lui Clopoţel au zămislit în domeniul cuultural, o biruinţă naţională cu care ne putem mândri. Ce minunată ripostă pentru toţi a-ceia cari, în faţa unui urcuş, a unei trudnice sforţări, iau atitudini de inerţie şi scepticism.
„Societatea de Mâine" a avut viziunea clară a intenţiilor ei şi a sco-'pului urmărit; a avut cultul actualităţii; a ştiut să organizeze studiul şi cronica sistematizată; a fost ospitalieră faţă de scris şi scriitori şi e azi o adevărată tribună liberă. O mare parte din cele mai bune condee ardelene au fost captate ca prin farmec şi aportul acestora a ştiut să ridice nivelul revistei, prin felul occidental de a trata şi expune problemele.
Câteva nume bine cunoscute de scriitori tineri de peste munţi, câştigaţi pentru revistă, înseamnă, de sigur, o augmentare a forţelor ţie până acuma şi o impunere în cercuri tot mai largi.
Felicităm călduros pe d-nul Ion Clopoţel, dorind revistei aceeaşi amplă ascensiune, din deceniu în deceniu.
Revista „Lanuri" din Mediaş publică următoarele rânduri:
„Dl. Clopoţel trebue să fie anul dintre cei mai fericiţi directori. Datorită priceperii sale şi felului cum înţelege de a îmbrăţişa problemele la ordinea zilei a făcut ca revista să împli-niască zece ani de existenţă. Numărul de sărbătoare este bogat. Ai impresia unui copac plin de rod din care se desprind condee încercate ca Tr. Iler-seni, Aug- Maior, P. Sergescu, Octav, Şuluţiu, I. Th. llea. Emil Isac, I. Va-lerian, Dragoş Vrânceanu, Zaharia Stanca, Romulus Dianu, ,C. S. Anderco, Al. Ceuşeanu şi alţii. Un gest nobil e că scriitorii şi-au întins mâna peste Car-paţi. Aceasta nu poate decât să ne bucure.
-|inil||||llil|i-
ACTUALITAŢ1 Un sanatoriu al ziariştilor români din Ardeal şi Banat.
Manifestaţiunea gazetărească del;> 11 Februarie din Timişoara a fost de un prestigiu atât de înalt, încât ea a impresionat deopotrivă publicul mare, ca şi cercurile ziaristice din ţară, ba chiar şi autorităţile
^onsti tuite în frunte cu guvernul. Sindicatul presei române din Ar
deal şi Banat a,organizat din vreme şi sub excelente auspicii această serbare a mânuitorilor condeiului, menită să, înscrie un capitol important în istoria presei româneşti din teritoriile noi.
Intâiu de toate programul serbării a întrecut orice 'aşteptare. In sala cea mare a Teatrului municipal şase ziarişti au rostit şase conferinţe cu subiect diferit şi .atrăgător. Dl, Sever Bocu, Ion Montani, dr. A-vram Imbroane, dr. Ioachim Miloia, dr. Aurel Buteanu şi cu mine am reînsufleţit pagini glorioase din foile de altă dată cu figurile proeminente ale condeiului. ! In după amiaza zilei fruntaşii vieţii publice regionale s'au întrunit în-tr'o conferinţă care a desbătut mijloacele eficace ale construirei celui dintâiu sanatoriu al ziariştilor-mem-bri ai Sindicatului nostru în Băile Herculane. Dl, Sever Bocu, Avram Imbroane, Const. Nedelcu, apoi capii autorităţilor locale d. dr., Dimitrie Nistor prefect şi Aug. Coman primar au rostit sclipitoare cuvântai! pline de rost, a căror trecere î% luptă urmează cu certitudine.
S'a lansat apelul vibrant, semnat de toată floarea intelectualităţii ro
mâneşti din Banat în frunte cu' regretatul Vasile Goldiş.
Pusă chestiunea sanatorului dela înălţimea ideologică a zilei, evident, că ea-şi găsi soluţiunea imediată. Printr'un concurs spontan al tuturora, guvernanţi şi conducători de opinie publică, sanatoriul se va realiza. , i
Sanatoriul va încrusta în filele calendaristice încheierea unei etape de sbucium şi piatra demarcaţională pentru o operă de asistenţă socială efectivă în favoarea ziariştilor, cărora li se cer atâtea condiţiuni morale şi intelectuale de i îndeplinit, fără însă a se contribui din partea publicului mare şi a ţării cu a-porturi hotărâtoare de ameliorare a sorţii lor.
Dr. V. Barnoschi: „Nudismul"' (colecţia „Demogorgon", lei 60,—)
Autorul, scriitor înzestrat şi cu veche reputaţiune de intelectual progresist, ne face o spirituală'dedicaţie pe frantispiciul exemplarului pe care ni 1-a trimis la redacţie: „fac omagiu acest exemplar al .'unei cărţi care tratează o problemă morală de mâine—" făcând aluzie la titlul revistei noastre. Ne grăbim să împărtăşim observaţiunea noastră esenţială după întâia citire: aprobăm conţinutul „Nudismului". Şi o a doua dovadă: în corpul revistei înserăm rezumatul d-lui inginer Şincai despre campania franceză a acelui „vi-vre integralement". „Nudismul',' este o splendidă pledoare împotriva făţărniciei sociale de azi, împotriva conştiinţelor, nu numai a trupurilor.
61
SOCIETATEA DE MÂINE
[ Născut din dramă răsboiului, când nemţii au exercitat probele refacerii fizice prin cultul aerului şi luminii de soare, nudismul este tratamentul meroaselor flageluri psiho-sexuale ea neliniştea sexuală, obsesia voluptăţii, onanismul, pederastioi, sadismului, timidităţii, geloziei şi tuturor medical cel mai recomandabil; al nu-exibiţiunilor sexuale cari chinue o-menirea şi îndeamnă până şi la crimă. Intr'o formulă lapidară: nudismul este o descătuşare de sensuali-tate morbidă. Omul „să se elibereze de tirania hainei ca să-şi aerisească şi pielea şi conştiinţa" — spune un citat edificativ. Nudismul este „raiul muncitorilor şi infernul snobilor", el este o adevărată revoluţiune morală, „dă timp organizaţiei capitaliste să se transforme în socialistă mai liniştit, fără prea mari sfâşieri". O seamă de prejudecăţi sunt sfărâmate. Sensualismul este general, fiindcă „omenirea este crescută'(de) trei milenii în sera caldă a spiritualităţii cu orice preţ".
D. Barnoschi se întemeiază pe texte ştiinţifice şi adaogă farmecul unui stil înflăcărat şi plin de savoare.
Cartea „Nudismului" te primeneşte sufleteşte, e o adevărată inlia-laţie de sănătate morală.
Când vedem câtă imoralitate stăpâneşte, şi cât de mult sufere biata lume din cauza prejudecăţilor şi ipocriziilor, nu se poate să nu te a-taşezi unei concepţiuni de vigoarea morală a nudismului, dorindu-i cucerire cât mai efectivă şi mai apropiată.
Note discordante. O desiluzie Ia Bucureşti...
• Revista „Boabe de grâu" a d-lui Em. Bucuţa e nedreaptă şi sgârcită cu noi. E o revistă psichologică verificabilă: cine e sgârcit cu alţii, e prea larg cu sine însuş1. A fi larg cu tine însuţi, înseamnă a decădea cle-la principiul obiectivitătii. Ceeace însemnează că te supra-preţuieşti şi nu te poţi înălţa la acel ansamblu, care să te pună în situaţiunea de a fi drept cu toată lumea, indiferent de simpatii şi antipatii. „Societatea de mâine" a fost generoasă totdeauna în aprecieri asupra „Boabelor de grâu". Chiar şi în clipe când ne simţim jigniţi de intenţionata diminuare sau chiar trecere sub tăcere a rolului de un deceniu pe care 1-a înregistrat „Societatea de mâine" ca cea mai com
plectă expresiune a intelectualităţii româneşti transilvănene de după U-nire, noi nu micşorăm utilitatea „Boabelor de grâu" în înfăţişarea a-şa de întreagă a unor monumente şi instituţiuni ce însuma străvechi străduinţi artistice.
Dece însă d. Em. Bucuţa nu se descătuşează de obiceiul însemnărilor personale şi subiective? Maniera asta îţi strecoară în suflet bănuiala în ceeace priveşte peste tot soliditatea unei critici.
.....Şi altă. deziluzie în Ardeal. E cam un an decând apare Ia
Brad şi la Turda o minusculă şi nepretenţioasă revistă, un „abecedar" săptămânal — însă cu apariţie la 4—5 săptămâni odată. Un fel de săptămână — lunară. O excepţiune calendaristică. Asta n'ar fi nimic, căci se poate explica prin penuria grafică şi prin obişnuitele greutăţi cu cari luptă orice tipăritură românească peste munţi. Insă în afară de ceasul calendaristic, mai este linul, cu mult mai grav, prin ceeace provoacă şi lezează bunul ,simţ. Este afişarea orgolioasă, autoreclama u-nor proaspeţi veniţi în câmpul literelor. Nişte înfumuraţi plini de sfântul lor egoism, ce răneşte. Ei încă n'au creat nimic, dar au tupeul să pretindă altora totul. E stridentă atitudinea asta morală.
Să te prevalezi de o pretinsă spiritualitate care ar începe doar cu tine, — asta este exces de vorbă goală.
Nu e atât de văduv acest Ardeal de valori intelectuale. Mai toţi colaboratorii, „Abecedarului" au trecut pe la noi. Nu frapează nici-o noutate din filele abc-ului. Deci mai puţină exaltare spiritualistă!!
Dorim ca Ardealul nou să se formeze şi să exceleze, însă în semnul modestiei şi bunei cuviinţe. Nu numai noi am remarcat spiritul depărtat de reclamă şi beţia de c* vinte, ci o seamă de colaboratori condamnă spiritul celor încrezuţi, celor prea plini de ei înşişi şi goi de conţinut. Alt Ardeal dorim, muncitor, serios, ridicându-se ştiiinţific şi în cultul artei oneste... Deci: împotriva oxibiţiilor trufaşe!! Păcat de un aşa abc-u stigmatizat dintru născare do cultul tupeului!
O mândrie a ştiinţei româneşti : prof univ. Petre Sergescu. N e a căzut în mână un volum de erudiţiune cu nimb universal: >,Les sciences" în ediţiuneâ Denoel et Steele din
Paris. Ediţiuneâ are de scop să închege un tablou ştiinţific al progreselor Franţei în ultimii 30 de ani în toate domeniile. Sarcina de a scruta contribuţiunile cele mai importante ale ştiinţei matematice franceze a fost atribuită — unui profesor român! E vorba despre d. Petre Sergescu profesor la universitatea din Cluj. Pentruca să se facă o atare alegere, trebuia ca personalitatea d-lui Petre Sergescu să fie recunoscută peste frontiere ca una dintre veritabilele competinţi universale ale disciplinii matematice. Alături de două autorităţi: Bostand în ştiinţele biologice şi Boutaric în ştiinţele fizico-chimice, d. Petre Sergescu scrie un mare studiu de 18*4 pagini ocupându-se detailat cu toate inovaţiile geniului francez în materia aridă a numerelor, a algebrei, a mecanicei şi fizicei matematice, a geometriei şi astronomiei, ridicându-se sus de tot până la culmile teoriilor asupra numărului, a-supra funcţiunilor variabilelor, asupra filosofici şi istoriei matematicelor, pentruca să se opriască apoi îndelung asupra unor matematicieni celebri ca Painleve şi Poin-care. D. Petre Sergescu s a achitat în mod strălucit de încredinţarea cu care a fost onorat, având prilejul să prezinte toate omagiile meritate, marilor nume ale Franţei în ramura ştiinţelor matematice. Bo-mânia se poate felicita, că un fiu al ei s'a învrednicit de o atare o-noare excepţională. Prestigiul ştiinţific al Bomâniei a crescut prin a-ceasta.
# ION CLOPOŢEL
Un prefect de inimă este fără îndoială d. dr., Dimitrie Nistor dela Timiş-Torontal. Dealtfel d-sa a excelat totdeauna în studii, la liceu şi universitate. O minte logică fi ageră, o fire calmă şi energică,- o competinţă în materie administrativă de Stat, d. Dimitrie Nistor trebuia să fie şi un prefect excelent şi de autoritate. Corpul gazetarilor cari l-au cunoscut la Timi-mişoara, a rămas încântat'şi cu certitudinea, că garanţiile de concurs pentru cel dintâia sanatoriu al ziariştilor în Banat vor fi îndeplinite. Ii exprimăm dinainte toată gratitudinea noastră.
62
SOCIETATEA DE MÂINE
F A P Ţ j :
I D
OBSERVAŢIUNI
Ţara inegal i tă ţ i lor
Ori încotro ţi-al învârti privirile îţi hat la ochi marile inegalităţi sociale.
A! cunoaştem argumentele cari încearcă să justifice starea de azi cu vrednicia unora şi incapacitatea altora. Chipurile nici un om nu este deopotrivă •înzestrat cu semnul său.
Dar să trecem dela compar aţiunile •dintre oameni şi să lăsăm pe altă dată demonstrarea inichităţilor, cărora se datoreşte disproporţia. Şi să ne ocupăm de gospodăria statului. Nu e colţişor în acest întins Bucureşti unde să nu le jigniască splendoarea unor insti-.tufiuni şi jenanta privaţiune a altora. Ici palate minunat înzestrate, cu ultimul confort al civilizaţiei europene, iar mai încolo edificii în lamentabilă înfăţişare.
Pe deoparte clădiri monumentale ultramoderne, iar pe de altă parte Muzeul Etnografic descoperit şi cu'zidurile atacate de descompunere.
Acest stat cu mijloacele sale atât de multe, eu aspectul său administrativ vast, cu atribuţiile în plină creştere de in-tervenţionism suveran până şi în aranjarea raporturilor particulare dintre creditori şi datoraşi, nu este capabil să-şi armonizeze \ măsurile, să-şi dea o privire •unitară de ansamblu, să-şi întocmiască •un buget care să nu dea uitării institu-ţiuni de valoarea Muzeului Ecografic •dela şosea.
O! Oamenii politici sunt prea orgolioşi şi vânători de popularitate, prea vor să se afişeze cu o disinvoltură insinuantă, prea ţin la scumpul lor nume, decât să-şi bată capul cu nevoile •statului, care depăşeşte existenţele lor şi reprezintă ceva ce irebue să dăinuiască în permanenţă... v
Din cauza egoismului politicianist România persistă în a-şi susţine o faimă puţin onorabilă pentru oricare iubitor •de armonie: faima de ţară a inegalităţilor...
HORIA TRANDAFIR
Administrative.— Cu numărul do faţă redacţia şi administraţia revistei „Societatea de mâine" ci-au stabilit sediul permanent în Bucureşti, Calea Victoriei 31 (Tipografia modernă a d-lui N. Bratu, cunoscutul ziarist şi tipograf din Sibiu). Rugăm deci a ini se depune aici orice manuscris ai orice corespondenţă pen-fcru a fi ridicată, de redactorii şi personalul nostru administrativ.
Numărul de faţă, prin execuţia rapidă şi ireproşabilă technică, vorbeşte dela sine despre capacitatea grafică a „Tipografiei Moderne", N. Bratu.
Bogăţia materialului tipografic ne va ajuta să apărem în mod foarte regulat.
Rugăm întregul sprijin şi deplina încredere a cititorilor noştri constanţi timp de un deceniu.
In capitală fiind „Societatea de mâine" îşi va lua informaţiunile din surse directa şi-şi va îmmănunchia um grup de colaboratori dintre cei mai pregătiţi în domeniile sociale, ştiinţific si cultural.
Vom intensifica apoi serviciile de cronici din Ardeal şi Banat, încât „Societatea de mâine" să continue a fi expresie ei mai plină a teritoriilor în slujba cărora s*a pus din primul ceas pentru desbaterea problemelor lor specifice.
Publiciştilor români din Ardeal le stă, cel puţin în măsura trecutului la dispoziţie revista noastră ca o veritabilă tribună liberă — asia cum s a afirmat totdeauna.
Octavian Goga despre Vasile Goldiş
Un critic literar de incontestabilă autoritate îşi exprima odată îndoiala în talentul poetului Octavian Goga. Vigurosul său vers social ar amuţi încu-rând, iar însăş proza sa n'ar mai străluci prin imaginile incomparabile şi extrem de originale. Asta se petrece prin
1920. Asupra renaşterii resurselor de poezie nu ne poate da nimeni nici o lămurire. Poatecă poetul e prea activ în arena politicii şi i se confiscă răgazul inspiraţiunilor ce se cer turnate în versuri. In ce priveşte însă proza sa, Octavian Goga se păstrează încontinuu nou şi uimeşte prin verbul său scăpărător şi plastic... A fost admirat când a vorbit la Academie despre Ia-cob Negruzzi. Iar dăunăzi la catafalcul marelui cugetător Vasile Goldiş a avut prilejul să facă încă odată mărturie despre profunzimile artei sale de a caracteriza.
Luăm aci câteva din axiomele rostite; Vasile Goldiş a fost „unul dintre părinţii patriei," „una dintre acele forţe elementare prin cane poporul nostru îşi afirma dreptatea". Vasile Goldiş „ducea lupta conştientă având legitimarea unui crez şi consfinţirea unei doctrine", „ne strângea laolaltă pe aceeaş platformă abstractă". Goldiş era un „mare meşter al cuvântului, îmbibat de cultura clasică, scriitor plin de neastâmpăr şi nuanţe, temperament viforos ş i jas ionat , bun să conducă o ţară, să stârnească o revoluţie sau să croiască legi pentru o viaţă nouă." Un adevărat „Prometeu înlănţuit". Timp de „treizeci de ani de diriguitor spiritual într'o revărsare amplă şi metodică", „semănând" neagra răzvrătire totdeauna. Numai profesorul Vasile Goldiş era indicat să fie „codificatorul voinţii populare dela Alba — Iulia".
Nemuritoare caracterizări, ce nu trebuiesc niciodată uitate pentru adevărul lor grăitor şi plin de vraje.
Dece a absentat d. Iulin Maniu?
Este un mister dece d. Iuliu Maniu n'a înţeles să dea în ceasul păşiri) pragului eternităţii — lui Vasile Goldiş recunoaşterea necesară! S'ar fi cuvenit. Ba chiar trebuia. A preferat să se închidă în carapacea sufletului său care mocnia în nuştiu ce răfueli cu de-
SOCIETATEA DE MÂINE
cedatul. Dar tocmai aici un om politic era dator să se învingă, să-şi înece repulsiunile şi să-şi arate superioritatea. D. Iuliu Maniu avea prilejiul să vorbiască nu despre omul politic Gol-diş de care s'a despărţit ca partid în 1926, ci despre vechiul tovarăş de luptă dedinainte de războiu, din timpul revoluţiei şi din primii ani de după Unire. Ar fi fost un gest frumos. Era chiar o îndatorire de partid a fostului preşedinte al partidului naţional român. Un panegiric încărcat de conţinut ar fi fost instructiv pentru toate generaţiile. Omul de condeiu dela Arad, care a stat în mijlocul jocului, asumându-şi cotidian riscurile înverşunatelor atacuri pentrucă reprezenta cu dârzenie politica partidului şi populariza ideile exprimate din Paşti în Paşti ale d-lui Maniu, era în dreptul său să aştepte cuvântul lui Iuliu Maniu în ceasul din urmă. O, politica aia înăbuşitoare şi care nu renunţă la... tactică nici în pragul morţii!
In fruntea municipiului Timişoara
este pus un om aşezat şi chibzuit, un om de calcule precise şi înzestrat cu un puternic simţ al realităţilor: d. profesor Augustin Coman. Cu prilejul manifest aţiunii organizate de Sindicatul Presei române din Ardeal şi Banat în Februarie'în metropola Banatului d. primar Coman a oferit cordial gazetarilor o ospitalitate impresionantă şi i-a asigurat, că va face toate eforturile pentrucă municipiul să contribue prin inginerii săi la planul sanatoriului proiectat, şi va veai într'ajutor şi cu material de construcţie şi chiar cu mijloace băneşti. Asemeni contribuţiuni oferite de către un om obişnuit cu clipele reci d. Coman este profesor de matematici, ne îndrifcuesc să ne îneredem în apropiata realizare a scumpei idei pe care o cultivă intensiv de trei ani încoace Sindicatul ziariştilor români din Ardeal şi Banat.
Un sfert de veac dela moartea lui Alexandru Mocioni
Printre inteligenţele superioare pe cari le-a dat Banalul, Andrei şi Alexandru Mocioni ocupă rândurile prime. Şi u-nul şi cellalt membru al marei familii îşi aşteaptă reabilitarea în faţa istoriei. Ei sunt din rasa acelor macedc-români,
cari ca şi Gojdu şi Şaguna nu numai că s'au contopit cu aspiraţiunile integrale ale poporului român, ci au deţinut frânele conducerii şi au dat directivele politice şi culturale. Avea dreptate d. Sever Bocu la serbările presei dela 11 Februarie din Timişoara când vor-bia despre familia Mocioni ca despre o veritabilă dinastie a românilor bănăţeni. Andrei şi Alexandru Mocioni au fost nişte genii politice. Susţinători de Igazete ( a fost a lor „Dreptatea" din Timişoara, la care au angajat ca director pe regretatul Valeriu Branisce), ei au formulat programe politice îmbibate de un cuprinzător simţ realist. Alexandru Mocioni s'a ilustrat ca" deputat în parlamentul maghiar, ca preşedinte al Astrei şi colaborator al lui Şaguna. Se spune, că Andrei Mocioni a fost şi mai înzestrat. Despre un program al lui Alexandru Mocioni a scris ii. prof. univ. I. Lupaş în Anuarul Institutului de Istorie din Cluj: Iar d. dr., Teodor Botiş rectorul Institutului Teologic din Arad are gata o monografie preţioasă despre Alexandru Mo:-ioni; cu date inedite culese din arhiva familiei Datorăm cu monografii conştiincioase a-supra vieţii şi activităţii iluştrilor Mocioni. Şi se pare că suntem pe cale să le avem. Numai aşa ne vom arăta recunoştinţa faţă de bogata lor participa-ţiune la îndrumarea destinelor noastre de allădată.
f Dr. Constantin Pavel Profesorul din Beiuş a ; fost unul din
tre figurile cele mai luminoase ale Bihorului. S'a ilustrat ca bun pedagog, ca publicist şi ca istoric. Meritele sale cele mai importante constau în monografiile scriitorilor bihorului, despre cari se ştie atât de puţin. Bihorul n'a fost atât de sărac în figuri de marcă în viaţa culturală şi ziaristică, cum se crede. Regretabil, până acum despre publicistica românească a părţilor de vest s'a ocupat pe 'nde'.ete un scriitor ungur, istoriograful Mârki, cu onorabilă obiectivitate. Tot un istoriograf ungur ne dăduse o lucrare extrem de graţioasă despre începuturile ziaristicei româneşti din Ardeal şi Ungaria până la 1848, şi anume lakab Elek, la informaţiile căruia au recurs toţi cercetătorii noştri în frunte cu Ion Bianu, Ion Lupaş, Ilarie Chendi. N. Iorga. Constantin Pavel se însărcinase să desgroape din uitare personali
tăţi ca profesorul Alexandru Roman dela universitatea din Budapesta'şi profesorul Miron Pompdliu care la Junimea din Iaşi a iConsolidat legături cu E-minescu.' Pelângă alte studii mai mărunte, profesorul C. Pavel a scris istoria şcolilor din Beiuş şi a publicat „Contribuţiuni la Istoria linguistioei generale",, apărută în 1931. Constantin Pavel a fost un profesor erudit şi un intelectual de rasă, calităţi cari îi vor perpetua. numele.
Mor atelierele grafice româneşti din Ardeal
Acesta este strigătul gazetarilor şf scriitorilor români din Ardeal. Pe cât de încurajatoare se prezintă situaţi unea îndată după Unire, când luară fiinţă o seamă de tipografii bine înzestrate, pe atât de jalnică e starea de azi. Atelierele nu fac decât scad neîncetat In materialul tipografic, îşi reduc numărul maşinilor, concediază muncitorii. Este an fel de constemantă lichidare. Ziarele româneşti câte mai sunt îşi târăsc existenţa cu imense sacrificii.
Am cunoscut şi noi martirajul apa-rifiunii în aceste tipografii, trebuind să munceşti săptămâni dearândul zi cu zi ca să poţi apărea cu întârzieri şi o-boseli nebănuite.
Comenzi sunt. Doar acolo sunt autorităţile de Stat, instituţkinile culturale şi întreprinderile comerciale şi industriale. Şi totuş atelierul tipografic românesc nu se poate organiza şi nu poate rezista.
Pentrucă nimeni na se decide la in-vestiţiuni grafice mari după modelul ungurilor de acolo. Foile maghiare din Cluj „Keleti Ujsâg", „Ellenzek" şi ,.Uj kelet" dispun de multe linotipuri şi maşini rotative. In Arad există nu mai puţin decât cinci rotative maghiare cu minimum de tiraj de 6000 exemplare la oră!
Nu există însă pe întreg teritoriul Ardealului şi Banatului decât o singură maşină rotativă în „Tipografia românească" din Timişoara, dar şi asta rugineşte, căci tirajul ziarului „Vestul" nn reclamă punerea ei în funcţiune.
Iată o tragedie a tiparului românesc de ]peste munţi! Iată dece am fost constrânşi să ne mutăm în ultimul moment în Bucureşti, nemai putând aştepta să ne vină rândul în micul atelier românesc dela Cluj!.
Fiecare îşi zice: CE NOROC... pe capui iui VICTOR PASCU din pioeşti ŞI EL N'A FÂCUT decât să-şi cumpere odată un număr oarecare la Loteria de Sfat şi a urmat să-1 joace pe
ACELAŞ până când i-a adus câştigul de 3 , 0 0 0 . 0 0 0 l e i . NUMAI JUCĂTORII statornici pot să câştige. Şi vă vine şi mal ieftin >dacă începeţi dela clasa I-a. ÎNCERCAŢI, mai ales că acum tocmai a început Loteria V-a, a c?rei primă tragere are loc în ziua de 3 Mai. ÎNCERCAŢI, intrând chiar astăzi la oricare Colector.
Tip.' „MODERNA", Calea Victoriei, 31 Cenzurat
Recommended