View
23
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
NOTĂ DE FUNDAMENTARE
Secţiunea 1
Titlul prezentului proiect de act normativ
HOTĂRÂRE
privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al
Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. – Călători” – S.A.
aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
Secţiunea a 2 – a
Motivul emiterii actului normativ
1. Descrierea situaţiei actuale
Ministerul Transporturilor are sub autoritate regii autonome, societăţi comerciale,
societăţi naţionale şi companii naţionale cu capital majoritar de stat, în conformitate cu
prevederile anexei nr. 2, lit. E, la Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea
şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificarea şi completările ulterioare,
pentru care, conform prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, este necesară întocmirea bugetului de venituri şi
cheltuieli în baza art. 4, alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind
întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau
unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori
indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu
modificările şi completările ulterioare.
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. – Călători” – S.A. a fost
înfiinţată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 584/1998 şi desfăşoară
activităţi de interes public naţional, social şi pentru satisfacerea nevoilor de apărare a
tarii şi are, în principal, ca obiect de activitate:
a) efectuarea transportului feroviar public de călători;
b) efectuarea transportului de bagaje şi mesagerii;
c) organizarea şi asigurarea exploatării vagoanelor de dormit, a cuşetelor, barului
şi restaurantului, în trafic intern şi internaţional;
d) efectuarea de transporturi militare, penitenciare şi altele, în vagoane
specializate.
2. Schimbări preconizate
Bugetul de venituri şi cheltuieli al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători
„C.F.R. – Călători” – S.A. pe anul 2016 a fost întocmit cu respectarea următoarelor
prevederi legale:
- Ordinul MFP nr. 20/2016 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de
venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia;
- alocațiile de la bugetul de stat prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2016, nr.
339/2015;
- art. 11 şi 42 din Legea bugetului de stat pe anul 2016, nr. 339/2015; - art. 54, alin. (1) lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2016, nr. 339/2015 privind
stabilirea cheltuielilor de natură salarială;
- art. 54, alin. (3) lit. c) sursele proprii de finanţare a activităţii curente şi de investiţii
repartizate din profitul net, prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016, nu
sunt afectate de creșterea cheltuielilor de natură salarială;
- art. 54, alin. (6) lit. c) diminuarea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile cu scopul
creşterii câştigului mediu brut lunar pe salariat, nu afectează funcţionarea în bune
condiţii a activităţii;
- prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare
la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale
sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară,
aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
Proiectul de buget de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii Naţionale de
Transport Feroviar de Călători „C.F.R. – Călători” – S.A. a fost întocmit având la bază
direcţiile şi obiectivele stabilite prin:
- Planul de administrare, aprobat prin Hotărârea A.G.A. în data de 12.06.2013;
- Planul de management, aprobat prin Hotărâre C.A. în data de 30.07.2015.
Astfel, prin Planul de administrare şi Planul de management obiectivul principal de
îndeplinit este „Creşterea performanţelor economice în condiţiile întăririi disciplinei
financiare”.
Indicatorii principali prevăzuţi în BVC/2016 sunt:
- Venituri totale 2.232.524,00 mii lei
- Cheltuieli totale 2.231.289,00 mii lei
- Rezultatul brut 1.235,00 mii lei
Per ansamblu, veniturile totale înregistrează o creştere cu 5,74 % în 2016 faţă de
preliminatul anului 2015. Această creştere este determinată de creşterea veniturilor de
exploatare cu 5,79%, ca urmare a majorării subvenţiei de la bugetul de stat cu 11,69 %.
Venituri totale
Veniturile totale ale Societăţii sunt prognozate la valoarea de 2.232.524 mii lei, în
urmatoarea structură :
B.1. Venituri din exploatare în suma de 2.232.024 mii lei, din care :
Veniturile din transportul de calatori au fost preliminate la valoarea de
792.000 mii lei ca urmare a :
- măsurilor dispuse de societate pentru o mai buna colectare a veniturilor ;
- O.U.G. nr.83/12.12.2014, conform careia acordarea gratuitatilor la calatoria pe calea
ferata se va efectua in conformitate cu prevederile O.G. nr.112/1999 privind calatoriile
gratuite in interes de serviciu si in interes personal pe caile ferate romane.
În aceste condiţii, suma prognozată de 792.000 mii lei are următoarea structură:
Venituri din vânzarea legitimaţiilor de călătorie în transportul feroviar au fost estimate la
valoarea de 422.000 mii lei cu 1% mai mare faţă de preliminatul anului 2015. Nivelul
de încasare se va realiza printr-o mai buna colectare a veniturilor prin implementarea
măsurilor specifice de control trenuri.
1. Veniturile din prestarea serviciilor de transport feroviar public de călători diferitelor
categorii sociale conform prevederilor legale sunt prognozate la acelasi nivel faţă de
preliminările anului 2015.
Subvenţia pentru transportul feroviar de călători comunicată de Ministerul
Transporturilor pentru anul 2016, este de 1.224.310 mii lei.
Alte venituri din exploatare sunt previzionate la nivelul sumei de 215.700 mii lei şi
reprezinta 95% fata de preliminarile anului 2015, diminuare datorata in principal
urmatoarelor elemente:
Veniturile din subventii pentru investitii (din cota parte de amortizare) in suma de
170.000 mii lei au fost diminuate cu 2% fata de preliminatul anului 2015 si reprezinta
cota parte din amortizarea investitiilor in material rulant achizitionat din alocatiile de la
bugetul de stat si care, conform reglementarilor Ministerului Finantelor Publice, se
inregistreaza concomitent pe venituri si cheltuieli pe masura amortizarii mijloacelor fixe
achizitionate din alocatii de la Bugetul Statului.
Venituri din vânzari de active - sunt estimate la 125% faţă de preliminatul anului
2015, respectiv la valoarea de 2.500 mii lei. Menţionăm că, în perioada ianuarie -
noiembrie 2015 s-au organizat, prin intermediul BRM, un număr de 11 licitaţii de
vânzare material rulant disponibilizat, adjudecandu-se un numar de 4 locomotive si 5
vagoane.
Venituri din penalităţi calculate clienţilor pentru plata cu întarziere: sunt
diminuate cu 6.000 mii lei faţă de preliminatul anului 2015, întrucât pe rolul instanţelor
de judecată sunt mai putine litigii, patru dintre aceste litigii au fost solutionate de
instanţele judecătoreşti, inclusiv in calea de atac a apelului, Ministerul Transporturilor
mai poate uza de calea de atac a recursului. Ținând seama de stadiul procesual in care se
află, este probabil ca cele patru litigii sa fie solutionate definitiv pana la sfarsitul anului
2016, motiv pentru care a fost prevazuta in BVC 2016 a suma de 17.000 mii lei.
Celelalte două litigii care se află la fond si a căror valoare este de cca. 5.000 mii lei,
raportat la stadiul procesual si cadrul procesual care include trei parti, Ministerul
Finanţelor fiind chemat în garanţie de către Ministerul Transporturilor, este putin
probabil să fie soluţionate definitiv în anul 2016.
B2. Venituri financiare in suma de 500 mii lei.
Aceste venituri cuprind in proportie de 99,5% diferentele de curs valutar rezultate
din reevaluarea creditelor externe ale societatii contractate cu garantia statului si a
creantelor in valuta datorate de caile ferate straine.
C. Cheltuielile totale ale societatii sunt prognozate avand in vedere un volum de
activitate de 51.700 mii trenkm (pachet minim social) la care se adauga 1.300 mii tren
km reprezentand km tehnici si auxiliari (manevra, dirijari de garnituri la reparatii
periodice).
Cheltuielile totale ale societăţii au fost fundamentate în BVC 2016 la valoarea
de 2.231.289 mii lei şi cuprind in structura următoarele elemente de cheltuieli:
C1. Cheltuieli de exploatare in suma de 2.217.289 mii lei, astfel:
Cheltuieli cu materiale au fost dimensionate in BVC 2016 la valoarea de
50.640 mii lei, reprezentand in principal piese de schimb si alte materiale si obiecte de
inventar, dupa cum urmeaza:
- acumulatori (pt. vagoane, locomotive, automotoare) = 6.700 mii lei
- osii, anvelope, alte piese locomotive = 5.000 mii lei
- piese de schimb locomotive si Dersiro = 9.900 mii lei
- saboti de fonta pt. locomotive, vagoane, automotoare = 4.200 mii lei
- rulmenti = 1.200 mii lei
- elemente de prindere boghiuri = 1.000 mii lei
- elemente metalice de asamblare = 2.000 mii lei
- filtre (ulei, motorina, aer) = 800 mii lei
- frane si piese pt frana = 500 mii lei
- placute de frana = 470 mii lei
- alte piese si materiale = 3.230 mii lei
- imprimante pt emitere bilete in tren = 6.575 mii lei
- cartuse toner, aparatura audio-video, fotocopiatoare, telefoane mobile,
accesorii IT&TC = 1.569 mii lei
- materiale Serviciul Administrativ (hartie Xerox, accesorii birou, pneuri, piese
de schimb auto, mobilier, imprimate, aparate aer conditionat, etc)= 461 mii lei
- Achiziția de articole de îmbrăcăminte din componența uniformei de serviciu a
personalului comercial care intră în relație directă cu publicul călător: costum de vară
din lână bărbați, compus din sacou și din două perechi de pantaloni, costum de vară din
lână femei, compus din sacou și două fuste sau două perechi de pantaloni, costum de
iarnă din lână bărbați, compus din sacou și din două perechi de pantaloni, costum de
iarnă din lână femei, compus din sacou și două fuste sau două perechi de pantaloni,
cămașă mânecă scurtă, cămașă mânecă lungă, pulover mânecă scurtă, cravată/eșarfă,
haină impermeabilă ¾, șapcă/pălărie de vară, șapcă/pălărie de iarnă pentru nu număr de
4197 persoane în valoare estimată de 7.000 mii lei pe anul 2016, reprezentând doar Kit-
ul de iarnă .
Cheltuieli cu combustibilul si uleiuri = 242.000 mii lei, din care:
- cheltuieli cu combustibilul pentru tractiune material rulant = 225.000 mii lei
- Cheltuieli cu uleiuri, vaselina = 17.000 mii lei
Având în vedere că, SNTFC prognozează pentru anul 2016, o creştere medie de
cca 2.6% a volumului de transport de călători faţă de anul anterior, pentru asigurarea
continuitatii acestei activitati, estimam un necesar de 45.000 tone de motorina pentru
tractarea trenurilor de calatori in anul 2016, ceea ce presupune un necesar fonduri in
valoare de 225.000 mii lei.
Aceasta valoare estimată va fi influentata in anul 2016 de evolutia pretului la
combustibil inregistrata pe piata libera de profil.
Preţul unitar pentru achizitia motorinei in cursul anului 2016 va fi estimat atat in
functie de evolutia cotatiilor interne si internationale a produselor petroliere inregistrate
pe piata de disponibil, cat si de evolutia USD.
In concluzie, valoarea totala pentru achizitie motorina in anul 2016 nu poate fi
estimata in cifra exacta, avand in vedere ca va fi influentata de evolutia pe piata libera a
pretului combustibilului (cresteri/descresteri).
Mentionăm că, diferenţa până la 242.000 mil lei prevazută în proiectul BVC
reprezintă valoarea estimată pentru achiziţie uleiuri, vaselină, etc., necesare pentru
funcţionarea materialului rulant al SNTFC, care efectuează activitatea de transport
feroviar de călători.
Cheltuieli cu energia electrica = 130.000 mii lei, din care:
- energie electrica de tractiune = 110.000 mii lei, aferenta unui consum anual estimativ
de 315.000 MWh
- utilitati (energie electrice, termica, apa) = 20.000 mii lei
Valoarea solicitata la acest capitol este cu 5% mai mare decat valoarea estimata a
se realiza in anul 2015 (124.815 mii lei).
In conformitate cu solicitările directiei de specialitate suma solicitata la
Cheltuieli cu reparatiile si intretinerea conform normativelor feroviare, la nivelul
necesarului, este fundamentată astfel:
- Reparaţii vagoane
Având în vedere următoarele:
- Normativul feroviar AFER NF 67-006:11 ”Vehicule de cale ferată. Tipuri de revizii și
reparații planificate. Normele de timp sau normele de kilometri parcurși pentru
efectuarea reviziilor și reparațiilor planificate” aprobat prin OMTI nr. 1359/2012;
- Actele nr. 33/AP/393/26.08.2015 si nr. 33/AP/737/09.11.2015 ale Direcției Exploatare
prin care este transmis necesarul previzionat pentru activitatea de revizii și reparații
planificate la vagoane de călători și similare pentru anul 2016, în funcție de scadențarul
acestora, necesarul de parc de vagoane de călători și similare pentru asigurarea mersului
de tren 2015 – 2016 si privind situația defalcată pe serii de vagoane active/inactive a
parcului CFR Călători;
- Acordurile cadru aflate în derulare, încheiate cu agenți economici autorizați, ce au ca
obiect prestarea de servicii de revizii și reparații planificate la vagoane de călători și
similare;
- Solicitarea nr.60/1847/20.10.2015 a Direcției Logistica şi Achiziții Publice, au fost
întocmite și transmise la Direcția Logistica si Achiziții Publice proiectele de programe
pentru achiziția de servicii specifice pentru anul 2016, astfel:
- Nr. 12/1/465/23.11.2015– Anexa I. Proiect program anual de achiziții noi pentru anul
2016 – servicii de reparații planificate vagoane de călători și similare;
- Nr.12/1/466/23.11.2015– Anexa II. Activitati ce urmeaza a fi efectuate prin încheierea
contractelor subsecvente pentru anul 2016 pentru acordurile cadru aflate in derulare din
anii anteriori - servicii de reparații planificate vagoane de călători și similare.
Necesarul privind activitatea de revizii și reparații planificate vagoane de călători
și similare pentru anul 2016:
Servicii
Norma de
timp
(ani)*
Cantitate
(vag)
Valoare (lei)
Cheltuieli
care
majorează
valoarea
activului
Cheltuieli
cu
reparații
Reparație planificată tip
RP
2,5
229
12.500.000
Reparație planificată tip
RTG
2
255
22.000.000
Reparație planificată tip
RG (vag. AVA 200 CFR
seria 2190)
9 15 10.500.000
Revizie planificată tip
RTI 2
2
58
4.000.000
Lucrari suplimentare --- ---- 3.400.000
Servicii conexe
reparațiilor
-----
----
22.554.00
0
Revizie detector osii TK
99
46.000
TOTAL
557
45.000.000 30.000.00
0
TOTAL GENERAL 75.000.000
*Norma de timp (ani) = Perioada între doua reparaţii planificate consecutive, conform
Normativul feroviar AFER NF 67-006:11
- Reparatii locomotive si servicii mentenanta SCRL Brasov
Pentru respectarea Normativelor Tehnice in vigoare şi pentru asigurarea
condiţiilor de calitate, regularitate şi siguranţa a circulaţiei, este necesară executarea
reparaţiilor programate la vehiculele cu termenul de scadenţă depăşit , respectiv 600
vehicule.
Plecând de la preţurile medii de reparații şi tip de material rulant, contractate de CFR
CĂLĂTORI, în cursul anilor 2014/2015 sau anii anteriori, estimăm că pentru efectuarea
reparațţilor la locomotive, rame şi automotoare în anul 2016 ar trebui să fie alocată
suma de 542.202.432 lei.
Necesarul de fonduri pentru asigurarea întregului program de mentenanţă si reparatii
planificate la locomotive, automotoare si agregate pentru anul 2016, este:
Reparatii planificate locomotive, automotoare, rame electrice 542.202.432
Servicii mentenanta preventiva, corectiva si rep.agregate 88.269.480
TOTAL fonduri necesare 2016 630.471.912 lei, fara
TVA
Se constată că este necesară o sumă importantă pentru efectuarea reparaţiilor
scadente, mai mare decât în anii anteriori, generată în principal de faptul că se impune
executarea reparaţiilor planificate la unele din cele mai importante vehicule din parcul
CFR CALATORI, respectiv Automotoarele DESIRO SR20D şi locomotivele Diesel-
Electrice LDE 621EGM.
La momentul actual SNTFC „CFR Călători” SA are în derulare acorduri cadru cu
societati reparatoare (Remarul Cluj, Reloc Craiova, Petroutilaj Campina, Electroputere
VFU Pascani, SCRL Brasov) pentru reparații material rulant motor si agregate : reparații
planificate tip RR la LDE 2100 EGM, RG la LDH 1250 CP cu IT, RR la LE 5100kW cu
ICOL, reparaţii planificate tip RG AM 900, reparaţii planificate tip R7 şi R8 la
automotoare DESIRO, tip RR la LE 5100 kW si 3400 kW clasice, reparatii tip industrial.
De asemenea, sunt in derulare proceduri de achiziții pentru servicii de reparatii osii LE,
LDE si DESIRO, reparatii tip RR la LDE 2100 CP cu IT.
Suma bugetată pentru anul 2016 la capitolul Cheltuieli cu reparaţii şi intreţinere este
de 124.000 mii lei, cu 73% mai mare decât preliminatul la 2015, dupa cum urmează:
- Vagoane clasă de călători, vagoane de dormit, cuseta, restaurant si bar: 30.000 mii lei
- Locomotive, automotoare si rame electrice: 30.000 mii lei
- Cheltuieli cu filiala SCRL Brasov: 59.000 mii lei
- Alte cheltuieli de reparatii, în cuantum de 5.000 mii lei
Cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe este estimată la o valoare de 348.800
mii lei si reprezintă o creştere de 12 % faţă de preliminatul la 2015, determinate de
includerea în valoarea de intrare a mijloacelor fixe a reparaţiilor planificate şi
inregistrarea pe cheltuieli cu amortizarea pe perioada dintre doua reparatii planificate.
Astfel, pentru reparaţii vagoane este prevazută suma de 45.000 mii lei din care se vor
inregistra pe cheltuieli cu amortizarea in anul 2016 cca 17.000 mii lei, iar pentru
reparaţii material rulant motor este preliminată suma de 45.000 mii lei, din care 9.000
mii lei pe cheltuieli cu amortizarea.
Cheltuieli de personal sunt în valoare de 679.899 mii lei, cu următoarea componentă:
a) fondul de salarii - 505.000 mii lei.
b) cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control –
1.000 mii lei;
c) cheltuieli sociale – 10.000 mii lei reprezintă cheltuieli sociale prevăzute prin art. 21 din
Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (cadouri oferite copiilor minori ai salariaţiilor
cu ocazia Craciunului, ajutoare de naştere, ajutoare de inmormantare, ajutoare pentru
boli grave si incurabile)
d) cheltuieli cu asigurarile si protectia sociala, fondurile speciale si alte obligatii legale –
133.899 mii lei.
e) tichete de masa - 30.000 mii lei (cate un tichet pentru fiecare zi lucratoare)
- numar efectiv de personal la finele anului 2016 = 12.764 persoane
- numar mediu de personal = 12.635 persoane
În data de 18 decembrie 2015, s-a semnat Acordul între reprezentantii federatiilor
sindicale si CFR Calatori care prevede acordarea unor drepturi salariale incepand din
data de 01.12.2015.
Urmare a majorării de 10% începand cu data de 1 decembrie 2015, fondul de
salarii pentru anul 2016 poate fi majorat conform prevederilor Art. 54 alin (1) cu sumele
aferente reintregirii cheltuielilor cu salariile determinate ca urmare a acordarii unor
cresteri salariale in 2015, conditionat insa de indeplinirea urmatoarelor prevederi legale,
stipulate in In Legea nr. 339/2015 a bugetului de stat pe anul 2016:
- conform Art. 54 alin.(1) pct. b, agentii economici pot prevedea in bugetul de
venituri si cheltuieli majorarea cheltuielilor de natura salariala, fata de nivelul prevazut
in ultimul buget aprobat, cu sumele aferente reintregirii cheltuielilor cu salariile
determinate ca urmare a acordarii unor cresteri salariale in 2015, cu conditia de a
prevedea rezultatul brut cel putin la nivelul celui estimat pentru anul 2016 si avut in
vedere cu ocazia elaborarii bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2015, diminuat
cu subventiile de la buget.
Având în vedere ca societatea înregistra la 31 dec 2014 pierderi cumulate de
2.199,62 mii lei şi ca bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul 2016 a fost construit cu
un profit de 1.235 mii lei, tinând cont de prevederile Ord. 64/2001 privind repartizarea
profitului la societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu
capital integral sau majoritar de stat, din profitul contabil CFR Calatori va constitui
rezervele legale in cuantum de 5%, diferenta urmand a fi utilizata pentru acoperirea
pierderilor din anii precedenti.
- conform prevederilor Art. 54 alin.(4) pct. a., platile restante in 2016 fata de
2015 au fost diminuate dupa cum urmează:
Mii lei
Preliminat 2015 Trim I 2016 Trim II Trim III Trim IV
208.500 208.000 206.000 205.000 178.500
- conform prevederilor Art. 54 alin.(4) pct. b., bugetul de venituri şi cheltuieli
pentru 2016 prevede un profit de 1.235 mii lei ;
- conform Art. 54 alin.(4) pct. c., referitor la programarea acoperirii pierderilor
contabile înregistrate din anii precedenţi, CFR Călători respectă această prevedere, după
cum urmează:
Intrucât CFR Călători înregistra, la 31.12.2014, pierderi contabile de 2.199,62 mii
lei generata de subcompensarea serviciului public de transport feroviar, în anul 2013
conform Art. 43 din OG 17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013,
s-a alocat suma de 400.000 mii lei pt. majorarea capitalului social, iar in anul 2014
conform Art. 33 din OG 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014,
suma de 327.300 mii lei.
De asemenea, în anul 2015, prin OUG 47/2015 cu privire la rectificarea
bugetului de stat pe anul 2015 şi unele masuri bugetare, a fost acordată CFR Călători
suma de 126.000 mii lei, reprezentând contribuţia statului la capitalul social.
Conform Art. 54 alin.(6) pct a. in bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul 2016 este
permisa cresterea procentuala a castigului mediu peste indicele de crestere a
productivitatii muncii, doar cu conditia ca in anul 2015 sa nu fie inregistrata o asemenea
crestere fata de anul 2014.
Avand in vedere prevederile Art. 54 alin.(6), pct. b1 si b2, care reglementeaza
modul de calcul atat al castigului mediu, cat si al productivitatii muncii, castigul mediu
pentru anul 2014 este de 2.717 lei/persoana.
În anul 2015, caştigul mediu preliminat (fara reintregire si tichete de masa) este
de 2.900 lei/ persoana, inregistrandu-se astfel o crestere a castigului mediu in anul
2015 fata de anul 2014 cu 7%.
Productivitatea muncii în anul 2014 (calculată pe baza veniturilor totale de
exploatare diminuate cu subvenţiile) este de 71.007 lei/ persoană, iar în anul 2015 este
de 80.218 lei/persoană, calculata dupa aceleaşi principii.
Se înregistreaza astfel o creştere procentuală a productivităţii muncii în anul
2015 faţă de anul 2014 cu 13%.
Fondul de salarii prevazut in BVC 2016 in suma de 505.000 mii lei a fost
fundamentat pornind de la fondul de salarii prevazut in BVC rectificat la 2015 in suma
de 454.000 mii lei si majorat cu reintregirea aferenta majorarilor salariale acordate in
2015, respectiv cu suma de 51.000 mii lei.
Cheltuielile cu tariful de utilizare a infrastructurii feroviare au fost
determinate pe baza unui volum de activitate estimate la 53.000 mii tren km (PMS+km
tehnici) rezultand o valoare a TUI de 510.550 mii lei;
Alte cheltuieli cu infrastructura si filialele acesteia sunt in suma de 42.400 mii
lei si au fost mentinute aproximativ la nivelul anului 2015 si cuprind cheltuielile conexe
transportului feroviar de calatori si reprezinta prestatiile filialelor de infrastructura
(informatica feroviara, telecomunicatii feroviare, chirii, precum si prestatii non tui
prevazute in anexele 5 si 6 la contractul cu CFR S.A. de acces pe infrastructura feroviara
etc) si sunt compuse din:
Informatica feroviara - 8.500 mii lei
Grup Exploatare si Intretinere Palat CFR - 700 mii lei
Aceste cheltuieli reprezinta chiriile si utilitatile pentru functionarea centralului
CFR Calatori in cladirea Palat CFR
Telecomunicatii CFR SA - 1.700 mii lei
Aceste cheltuieli reprezinta contravaloarea contractului de telefonie fixa in
reteaua CFR.
Cheltuieli cu chiriile in cuantum de 5.500 mii lei
Aceste cheltuieli reprezinta contravaloarea chiriilor pentru spatii percepute de CFR SA
Cheltuielile cu tariful non-TUI de utilizare a infrastructurii feroviare au
fost estimate la valoarea de 26.000 mii lei.
Alte cheltuieli de exploatare (prestatiile executate de terti precum: remizari,
remorcari, salubrizare vagoane, automotoare, locomotive, spatii, curatatorie chimica
lenjerie utilizata la vagoanele de dormit si cuseta, paza garnituri si subunitati, utilitati,
cheltuielile de executare si de judecata aferente litigiilor de munca, chirii terti, intretinere
ISCIR centrale termice, servicii PSI, servicii bancare, cotizatii la organisme si proiecte
internationale, deplasari, asigurari, servicii informatice altele decat cele furnizate de
Centrul de Informatica CFR, etc. ) – sunt mentinute la valoarea prevazuta in BVC 2015
de 84.000 mii lei
C2). Cheltuieli financiare includ diferentele de curs valutar si dobanzile la
creditele angajate de CFR Calatori in prezent, pentru activitatea de exploatare, pentru
anul 2016 fiind prevazut un necesar in valoare de 14.000 mii lei compus din:
- dobanzi aferente creditelor de exploatare= 12.000 mii lei
- diferente de curs valutar = 2.000 mii lei
Investitiile din surse proprii , sunt estimate la valoarea de 65.000 mii lei urmand a se
prioritiza pe obiective ulterior.
Plăţile restante
La sfarşitul anului 201,5 ţinta stabilită în memorandumul cu FMI pentru valoarea
plăţilor restante este de 210 milioane lei şi va fi realizată.
În anul 2016, cuantumul arieratelor va fi influenţat de încasarea creanţelor de la
instituţii şi autoritţii publice în valoare de 280 milioane lei, din care 27 milioane lei sunt
aferente anului 2015 şi 253 milioane lei sunt aferente anului 2016.
Creanţele restante au fost estimate la o valoare de 60 milioane lei.
În aceste condiţii, bugetul de venituri şi cheltuieli al Societăţii Naţionale de Transport
Feroviar de Călători „C.F.R. – Călători” – S.A. a fost proiectat ţinându-se seama de
rezultatele obţinute în anul 2015 şi de obiectivele şi direcţiile strategice cuprinse în
planul de administrare şi planul de management menţionate anterior, cu preponderenţă
de creşterea performanţelor economice în condiţiile întăririi financiare.
Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii Naţionale de Transport
Feroviar de Călători „C.F.R. – Călători” – S.A. a fost aprobat prin Hotărârea A.GA. din
data de 07.01.2016 şi a fost supus controlului financiar de gestiune conform H.G. nr.
1151/2012 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de organizare şi
exercitare a controlului financiar de gestiune.
În conformitate cu art.6 (1) din OG 26/2013 proiectul de buget de venituri şi cheltuieli
pe anul 2016 a fost supus consultării organizaţiei de sindicat din care fac parte salariaţii
companiei.
3. Alte informaţii
Secţiunea a 3-a
Impactul socio-economic al proiectului de act normativ
1. Impact macro-economic
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
11. Impactul asupra mediului concurenţial şi domeniului ajutoarelor de stat:
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
2. Impact asupra mediului de afaceri
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
21.Impactul asupra sarcinilor administrative
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
22.Impactul asupra întreprinderilor mici și mijlocii
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
3. Impact social
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
4. Impact asupra mediului
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
5. Alte informaţii
Nu sunt
Secţiunea a 4-a
Impactul financiar asupra bugetului general consolidat,
atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani)
Proiectul de act normativ nu are impact asupra bugetului general consolidat.
- în mii lei (RON) -
Indicatori Anul
curent
Următorii
patru ani
Media pe
cinci ani
1 2 3 4 5 6 7
1. Modificări ale veniturilor bugetare,
plus/minus, din care:
a) buget de stat, din acesta:
i. impozit pe profit
ii. impozit pe venit
b) bugete locale
i. impozit pe profit
c) bugetul asigurărilor sociale de stat:
i. contribuţii de asigurări
2. Modificări ale cheltuielilor bugetare, plus/minus, din care:
a) buget de stat, din acesta:
i. cheltuieli de personal
ii. bunuri şi servicii
b) bugete locale:
i. cheltuieli de personal
ii. bunuri şi servicii
c) bugetul asigurărilor sociale de stat:
i. cheltuieli de personal
ii. bunuri şi servicii
3. Impact financiar, plus/minus, din care:
a) buget de stat
b) bugete locale
4. Propuneri pentru acoperirea creşterii
cheltuielilor bugetare
5. Propuneri pentru a compensa reducerea
veniturilor bugetare
6. Calcule detaliate privind fundamentarea
modificărilor veniturilor şi/sau cheltuielilor
bugetare
7. Alte informaţii
Nu sunt
Secţiunea a 5-a
Efectele proiectului de act normativ asupra legislaţiei în vigoare
1. Măsuri normative necesare pentru aplicarea prevederilor proiectului de act
normativ (acte normative în vigoare ce vor fi modificate sau abrogate, ca urmare a
intrării în vigoare a proiectului de act normativ):
a) acte normative care se modifică sau se abrogă ca urmare a intrării în vigoare a
proiectului de act normativ;
b) acte normative ce urmează a fi elaborate în vederea implementării noilor dispoziţii.
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
11. Compatibilitatea proiectului de act normativ cu legislația în domeniul
achizițiilor publice
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
2. Conformitatea proiectului de act normativ cu legislaţia comunitară în cazul
proiectelor ce transpun prevederi comunitare:
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
3. Măsuri normative necesare aplicării directe a actelor normative comunitare
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
4. Hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
5. Alte acte normative şi/sau documente internaţionale din care decurg
angajamente, făcându-se referire la un anume acord, o anume rezoluţie sau
recomandare internaţională ori la alt document al unei organizaţii internaţionale:
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
6. Alte informaţii
Nu sunt.
Secţiunea a 6-a
Consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normativ
1. Informaţii privind procesul de consultare cu organizaţiile neguvernamentale,
institute de cercetare şi alte organisme implicate
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
2. Fundamentarea alegerii organizaţiilor cu care a avut loc consultarea precum şi a
modului în care activitatea acestor organizaţii este legată de obiectul proiectului de
act normativ
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.
3. Consultările organizate cu autorităţile administraţiei publice locale, în situaţia în
care proiectul de act normativ are ca obiect activităţi ale acestor autorităţi, în
condiţiile Hotărârii Guvernului nr.521/2005 privind procedura de consultare a
structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea
proiectelor de acte normative
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.
4. Consultările desfăşurate în cadrul consiliilor interministeriale în conformitate cu
prevederile Hotărârii Guvernului nr.750/2005 privind constituirea consiliilor
interministeriale permanente
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect
5. Informaţii privind avizarea de către:
a) Consiliul Legislativ
b) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
c) Consiliul Economic şi Social
d) Consiliul Concurenţei
e) Curtea de Conturi
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.
6. Alte informaţii
Nu sunt.
Secţiunea a 7-a
Activităţi de informare publică privind elaborarea
şi implementarea proiectului de act normativ
1. Informarea societăţii civile cu privire la necesitatea elaborării proiectului de act
normativ
Menţionăm că au fost întreprinse demersurile legale prevăzute de art. 7 alin. 1 din
Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi
prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative,
precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea de
Guvern nr. 561/2009.
2. Informarea societăţii civile cu privire la eventualul impact asupra mediului în
urma implementării proiectului de act normativ, precum şi efectele asupra
sănătăţii şi securităţii cetăţenilor sau diversităţii biologice
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.
3. Alte informații
Nu sunt
Secţiunea a 8-a
Măsuri de implementare
1. Măsurile de punere în aplicare a proiectului de act normativ de către autorităţile
administraţiei publice centrale şi/sau locale - înfiinţarea unor noi organisme sau
extinderea competenţelor instituţiilor existente
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.
2. Alte informaţii
Nu sunt.
Faţă de cele prezentate, a fost elaborat prezentul proiect de Hotărâre de Guvern
privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii
Naţionale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. – Călători” – S.A. aflată sub
autoritatea Ministerului Transporturilor, pe care îl supunem Guvernului spre adoptare.
MINISTRUL TRANSPORTURILOR
DAN MARIAN COSTESCU
Avizăm favorabil:
Ministrul Finanțelor Publice
ANCA DANA DRAGU
Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale
şi Persoanelor Vârstnice
DRAGOŞ-NICOLAE PÎSLARU
SECRETAR DE STAT,
Marius HUMELNICU
SECRETAR GENERAL,
Dumitru Cătălin PETRESCU
DIRECŢIA JURIDICĂ
DIRECTOR,
Anişoara CORNILĂ
DIRECŢIA TRANSPORT NAVAL
DIRECTOR,
Gabriela MURGEANU
DIRECŢIA ECONOMICĂ
DIRECTOR,
Petre NEACŞA
Recommended