9
1 L’ombra degli Etruschi. Simboli di un popolo fra pianura e collina Umbra etruscilor. Simboluri ale unui popor situat între câmpie și deal Expoziția temporară “L’ombra degli Etruschi. Simboli di un popolo fra pianura e collina” a fost inaugurată pe 19 martie 2016, la Museo di Palazzo Pretorio (Muzeul Palatului Pretorian) din Prato, Italia și rămâne deschisă publicului până la finalul lunii iunie 2016. Situat la mai puțin de 25 km nord de Florența, Prato este un oraș ambivalent, caracterizat printr- o latură medievală, cel mai faimos monument fiind Domul, La Cattedrale di Santo Stefano (Catedrala Sfântului Ștefan a cărei structură actuală datează încă din secolul al XII-lea), și printr-o latură industrială strâns legată de tradiția prelucrării lânii și a textilelor în general. Expoziția este găzduită în trei săli de la parterul Muzeului Palatului Pretorian. Proiectul științific a fost conceput de aceeași echipă care a curatoriat parcursul expozițional, și anume: Giuseppina Carlotta Cianferoni (Polo Museale della Toscana), Paola Perazzi, Gabriella Poggesi și Susanna Sarti (Soprintendenza Archeologia della Toscana) în colaborare cu Rita Iacopino (Museo di Palazzo Pretorio). Acestă expoziție este însoțită și de un catalog editat de Paola Perazzi, Gabriella Poggesi și Susanna Sarti, apărut la Edizioni Firenze, 2016. Lucrarea conține 176 pagini și numeroase ilustrații. Scopul acestui catalog este acela de a face lumină asupra unor aspecte specifice teritoriului aflat la nord de râul Arno, care în epocă etruscă era caracterizată de o puternică omogenitate culturală, evidentă mai ales în centre importante ca Fiesole, Artimino și Gonfienti. De asemenea, pentru prima dată este publicat întregul repertoriu actualizat al pietrelor cunoscute în literatura de specialitate drept pietre fiesolane” (cca. 50 de exemplare). Realizarea acestei expoziții a presupus o colaborare susținută între instituții de cultură din Italia, o serie de artefacte fiind împrumutate de la următoarele instituții sau muzee: Museo Archeologico Nazionale di Firenze (monumentele funerare expuse provin în bună parte din colecțiile acestui muzeu: Cippo di Settimello, Stele di via di Camporella), Museo di Casa Buonarroti (Stele di Larth Ninie), Museo Archeologico di Artimino, Museo di Fiesole, Museo di Dicomano și de la Villa Medicea di Cerrato Guidi. Unele dintre obiectele expuse au fost împrumutate și de la colecționari particulari.

Cronică de expoziție - “Umbra etruscilor. Simboluri ale unui popor situat între câmpie și deal”, 19 martie - 30 iunie 2016, Museo di Palazzo Pretorio din Prato, Italia

Embed Size (px)

Citation preview

1

L’ombra degli Etruschi. Simboli di un popolo fra pianura e collina

Umbra etruscilor. Simboluri ale unui popor situat între câmpie și deal

Expoziția temporară “L’ombra degli Etruschi.

Simboli di un popolo fra pianura e collina” a fost

inaugurată pe 19 martie 2016, la Museo di

Palazzo Pretorio (Muzeul Palatului Pretorian) din

Prato, Italia și rămâne deschisă publicului până la

finalul lunii iunie 2016.

Situat la mai puțin de 25 km nord de Florența,

Prato este un oraș ambivalent, caracterizat printr-

o latură medievală, cel mai faimos monument

fiind Domul, La Cattedrale di Santo Stefano

(Catedrala Sfântului Ștefan a cărei structură

actuală datează încă din secolul al XII-lea), și

printr-o latură industrială strâns legată de tradiția

prelucrării lânii și a textilelor în general.

Expoziția este găzduită în trei săli de la parterul

Muzeului Palatului Pretorian. Proiectul științific a

fost conceput de aceeași echipă care a curatoriat

parcursul expozițional, și anume: Giuseppina

Carlotta Cianferoni (Polo Museale della Toscana), Paola Perazzi, Gabriella Poggesi și Susanna

Sarti (Soprintendenza Archeologia della Toscana) în colaborare cu Rita Iacopino (Museo di

Palazzo Pretorio).

Acestă expoziție este însoțită și de un catalog editat de Paola Perazzi, Gabriella Poggesi și

Susanna Sarti, apărut la Edizioni Firenze, 2016. Lucrarea conține 176 pagini și numeroase

ilustrații. Scopul acestui catalog este acela de a face lumină asupra unor aspecte specifice

teritoriului aflat la nord de râul Arno, care în epocă etruscă era caracterizată de o puternică

omogenitate culturală, evidentă mai ales în centre importante ca Fiesole, Artimino și Gonfienti.

De asemenea, pentru prima dată este publicat întregul repertoriu actualizat al pietrelor cunoscute

în literatura de specialitate drept “pietre fiesolane” (cca. 50 de exemplare).

Realizarea acestei expoziții a presupus o colaborare susținută între instituții de cultură din Italia,

o serie de artefacte fiind împrumutate de la următoarele instituții sau muzee: Museo

Archeologico Nazionale di Firenze (monumentele funerare expuse provin în bună parte din

colecțiile acestui muzeu: Cippo di Settimello, Stele di via di Camporella), Museo di Casa

Buonarroti (Stele di Larth Ninie), Museo Archeologico di Artimino, Museo di Fiesole, Museo di

Dicomano și de la Villa Medicea di Cerrato Guidi. Unele dintre obiectele expuse au fost

împrumutate și de la colecționari particulari.

2

Organizatorii ne invită la o călătorie în timp care explorează orizonturile sacre și ale lumii de

dincolo tocmai pentru a reînnoda rădăcinile acelei civilizații etrusce care înflorește în antichitate

pe teritoriul situat la nord de râul Arno, de-a lungul vastei câmpii aflată pe direcția Florența-

Prato-Pistoia, Mugello, Val di Sieve și Montalbano. Acest teritoriu reprezenta o zonă strategică

a cărei unitate culturală este atestată printr-o cantitate însemnată de artefacte descoperite.

Pietrele (cippi etruschi), bronzurile și stelele funerare expuse cu ocazia acestei expoziții

temporare prezintă o istorie fascinantă și plină de sugestii, ce dă glas și reconstruiește originile

culturale îndepărtate ale acestei zone din Toscana, trecând prin Prato și epicentrul etrusc de la

Gonfienti.

Gonfienti, așezarea de epocă etruscă situată în apropiere de Prato, în partea de sud, favoriza

legăturile cu Etruria meridională spre SV și coasta Adriatică spre NE.

Acestui teritoriu denumit Gonfienti îi este dedicată prima parte a expoziției “L’ombra degli

Etruschi. Simboli di un popolo fra pianura e collina”. O atenție specială este acordată universului

sacru care se deduce prin figurinele votive realizate din bronz și prin reprezentarea de pe un

important vas attic de tip kylix cu figuri în pastă roșie și atribuit celebrului pictor antenian

Douris.

Interiorul vasului

Exteriorul vasului

Cupă attică, din depozitele Administrației Arheologice a Toscanei (Soprintendenza Archeologia della Toscana).

Atribuită pictorului atenian Douris sau școlii sale, 475-470 a.Chr.

Proveniență: Gonfienti.

Decorația din interior: un cupidon în zbor încoronează un bărbat cu barbă.

Decorația din exterior pe două laturi: A. Eros înaripat într-un car tras de lebede, urmat de doi tineri armați; B. Luptă

între doi tineri armați și războinici înaripați. Poate fi reprezentarea lui Tezeu și a lui Piritoos, coborând în lumea de

dincolo pentru a o răpi pe Persefona, soția lui Hades.

3

La Gonfienti și în imediata apropiere (zona situată între acest oraș și culmea Pizzidimonte), încă

de la finalul secolului al XVIII-lea sunt identificate exemplare de figurine votive în bronz

(offerenti). Aceste obiecte votive, aparținând mai curând unei pături sociale de mijloc decât

aristocrației etrusce, erau realizate in loco și reprezentau ofranda ofertantului către divintate.

Unele dintre aceste statuete, reprezentări de femei sau bărbați, posedă o structură a zborului și a

corpului foarte simplificată. Găsim însă și obiecte mult mai elaborate. Unul din exemplarele care

se distinge prin calitatea artistică ridicată și pentru bogăția detaliilor este l’Offerente di

Pizzidimonte, conservat la British Museum, în Londra, de la finele secolului al XIX-lea și pentru

care este expusă o replică.

Statuete votive masculine din bronz

Prato, Colecția Guasti Badiani.

Produse în zona nordică a Etruriei, sec. V a.Chr.

Statuetă votivă feminină din bronz.

Prato, Colecția Guasti Badiani.

Produsă în zona nordică a Etruriei, sec. V a.Chr.

4

L’Offerente di Pizzidimonte, replica după model 3D L’Offerente di Pizzidimonte, originalul.

Descoperit în 1735 la Pizzidimonte și din

1899 conservat la British Museum.

Producție: zona nordică a Etruriei;

480-460 a. Chr.

Poate fi apreciată calitatea notabilă a obiectului. Chipul are trăsături ferme și este încadrat de o pieptănătură de tip

krobylos. Se observă liniile armonioase ale corpului, tipica pelerină etruscă semicirculară, drapată peste umărul

stâng, aranjată în cute care exaltă figura, evidențind membrele și punând în relief musculatura.

A doua secțiune a expoziției deschide orizontul asupra producției “pietrelor fiesolane” care

caracterizează atât de bine acest teritoriu vast în care se afirmă centrele: Artimino, Fiesole și

Gonfienti. În categoria “pietrelor fiesolane” intră stelele și pietrele funerare (cippi) aparținând

întregii zone de la nord de bazinul râului Arno și care erau concentrate de-a lungul rutelor

importante și în punctele de control ale străzilor. Aceste monumente erau folosite pentru

semnalarea mormintelor personajelor eminente devenind astfel un indicator al familiilor nobile.

Artefacte de epocă arhaică (sec. VI – V a.Chr.), “pietrele fiesolane” sunt importante pentru că

narează teme îndrăgite de aristocrația etruscă a acelui timp care încredințează acestor obiecte

reprezentarea sinelui și a propriilor valori. Este vorba despre imagini de animale, reale sau

fantastice, de efigii ale defuncților sau chiar reprezentări de războinici, sarcedoți sau ale unor

scene articulate precum cea a simpozionului uneori asociat unui moment de joc. Pietrele (cippi)

pot să fie de formă paralelipipedică cu coronament în formă de bulb și fețe decorate. Unele

exemplare au pur și simplu o formă sferoidală. Stele pot avea formă rectangulară sau de liră, cu

decorație în relif și coronament fitoform. Nu lipsesc nici pietrele funerare lipsite de imagini, cele

care trebuiau să transmită mesajul lor prin însăși forma lor.

5

Stele Peruzzi, Firenze, Villa Corsini a Castello.

Începutul secolului al V-lea a.Chr.

Unul din exemplarele cele mai bine conservate și lizibile.

Stelă funerară împodobită cu palmetă din șapte frunze care se sprijină pe două spirale.

Decorație pe o singură latură care se împarte în două registre suprapuse.

În planul de sus este înfățișată o scenă de simpozion cu două figuri masculine parțial întinse pe un pat de banchet

(kline), în partea stângă un servitor acoperit în mare parte de o masă cu trei picioare, deasupra mesei aflându-se

două vase mari.

În planul de jos este reprezentată o scenă de joc: doi bărbați tineri față în față, așezați fiecare pe câte un taburete, în

mijloc aflându-se o masă cu trei picioare. Personajul din dreapta întinde mâna, într-un gest care pare al cuiva care

prinde sau lasă ceva, poate zaruri de joc.

6

Stele di Londa I, Firenze, Villa Corsini a Castello.

Ultimele decenii ale secolului al VI-lea a.Chr. – începutul secolului al V-lea a.Chr.

Lespede în formă de liră, pe latura principală este înfățișată o figură feminină din profil, șezând și ținând în mână o

creangă de rodie cu trei fructe, simbol al fertilității și al morții.

Imaginile de la stânga la dreapta – pe blog textul o să vină sub fiecare iar imaginile un pic mai mari:

Cippo di San Tommaso, Firenze, Museo Archeologico Nazionale, ultimul sfert al secolului VI a.Chr.

Cippo zidit până în 1891 într-unul dintre pereții externi ai Bisericii San Tommaso din Florența, înfățișând pe latura

principală cu sarcedot cu lituus (folosit pentru marcarea unui spațiu ritualic pe cer) iar pe celelalte laturi un grifon și

doi lei rampanți.

Cippo di Settimello, Firenze, Villa Corsini a Castello, ultimul sfert al secolului VI a.Chr.

Cu coronamentul în formă de ceapă, este exemplarul cel mai monumental din întreaga serie a pietrelor fiesolane, nu

doar pentru dimensiuni dar și pentru bogăția motivelor decorative, printre care: palmete, flori de lotus și lei

rampanți pe fiecare colț.

Cippo di Artimino II, Artimino, Museo Archeologico di Artimino “Francesco Nicosia”, proprietate privată,

Final de secol VI a.Chr. – început de secol V a.Chr. Cippo cu coronament sferoidal, prezintă o decorație cu

dreptunghiuri pe fiecare latură, făcându-se poate o aluzie la poarta infernului.

7

Imaginile de la stânga la dreapta – pe blog textul o să vină sub fiecare iar imaginile un pic mai mari:

Cippo di Papiniano, Fiesole, Museo Civico Archeologico, secolul VI a.Chr.

Cippo funerar emisferic cu o decorație în relief alcătuită dintr-un motiv în formă de stea cu șase petale situată într-

un cerc deasupra.

Stele di via Camporella, Firenze, Villa Corsini a Castello,

final de secol VI a.Chr. - început de secol V a.Chr. Decorată pe ambele laturi, această stelă înfățișează defuncta

învelită într-o vestă lungă, capul îi este acoperit cu un tutulus iar în picioare are calcei repandi. În mâna dreaptă

ține o rodie. Pe cealaltă parte se află o palmetă.

Stele di Larth Ninie, Firenze, Casa Buonarroti, 530 a.Chr.

Stela înfățișează un războinic care ține o lance și un topor, simboluri ale autorității sale politice și religioase.

8

Aceste pietre au fost recuperate aproape mereu în poziție secundară, fiind reutilizate ca materiale

de construcție sau în scop decorativ.

Amenajarea expoziției se bazează pe un joc de umbre și lumini folosit pentru a evidenția nucleul

materialelor care provin din zona Prato (statuetele de bronz și cupa attică) și profilul elegant dar

auster al “pietrelor fiesolane”.

Expoziția a prilejuit și o serie de evenimente didactice și științifice, activități educative destinate

publicului larg sau persoanelor specializate. Este vorba despre vizite ghidate, conferințe tematice

(susținute de lectori importanți precum: Maria Chiara Bettini, directoare a Museo Archeologico

di Artimino “Francesco Nicosia”; Paolo Bruschetti, președinte al Museo dell’Accademia

Etrusca e della Città di Cortona”), proiecții documentare, activități dedicate familiilor.

Expoziția temporară “L’ombra degli Etruschi. Simboli di un popolo fra pianura e collina”

dezvăluie noi aspecte, până acum necunoscute, cu privire la trecutul arheologic al orașului Prato

și a regiunii Toscana.

Harta zonei de referință

9

Resurse on-line:

• Pagina web a Museo di Palazzo Pretorio: http://www.palazzopretorio.prato.it/it/

• Ghidul audio al expoziției: https://izi.travel/it/25c4-l-ombra-degli-etruschi-simboli-di-un-

popolo-fra-pianura-e-collina/it

• Interviu despre expoziție - Gabriella Poggesi (Soprintendenza Archeologica della Toscana):

https://www.youtube.com/watch?v=IHTMDMT5MlI

Articole din presa italiană on-line despre această expoziție:

• http://www.mediterraneoantico.it/articoli/estruscologia/lombra-degli-etruschi-in-mostra-a-

prato/

• http://www.zoomedia.it/Toscana/Prato/palazzo/pretorio/l_ombra_degli_etruschi/index.html

• http://iltirreno.gelocal.it/prato/tempo-libero/2016/03/16/news/l-ombra-degli-etruschi-in-

mostra-preziosi-reperti-archeologici

• http://www.intoscana.it/site/it/articolo/Le-pietre-fiesolane-degli-Etruschi-in-mostra-al-

Palazzo-Pretorio-di-Prato/

• http://www.artribune.com/2016/05/mostra-etruschi-palazzo-pretorio-prato/

Aceste referințe on-line au fost accesate pe parcursul lunii iunie 2016.

Text și fotografiile din cadrul expoziției: Corina-Ruxandra Gavriș Șteflea

Pliante muzeu