România şi Holocaustul (1941-1944). Viaţa comunitară în timpul Holocaustului

Universitatea din BucureştiFacultatea de Limbi şi Literaturi StrăineDepartamentul de Studii Iudaice, Hungarologie şi Studii Rromani

România şi Holocaustul (1941- 1944). Viaţa comunitară în timpul Holocaustului

Studentă: Sava Ioana Corina

Anul al III-lea, sem. I

1


IntroducereAm ales această temă deoarece mi s-a părut interesant

modul în care comunitatea evreiască a reacţionat în momentul

prigonirii sale de către forţele antisemite româneşti. Pentru

realizarea lucrării am decis să introduc în text mărturii ale

supravieţuitorilor din diferite regiuni istorice ale ţării şi

să mă leg şi de evenimentele politice care se întâmplau la

momentul respectiv, pentu a putea contextualiza situaţia.

Documentele pe care m-am axat în această lucrare sunt

lucrări oficiale, iar unele dintre acestea au fost scrise sub

îndrumarea Institului Naţional pentru Studierea Holocaustului

în România „Elie Wiesel”, fie a Comisiei internaţionale pentru

studierea Holocaustului în România sau fiind publicate de

către Editura Hasefer. De altfel, am decis să inserez în text

mărturii facil de găsit în mediul virtual de către toţi cei

interesaţi de istoria comunităţii din perioada 1941-1944.

În secţiunile ce urmează, voi prezenta situaţia politică,

mărturiile supravieţuitorilor şi tratamentele inumane la care

erau supuşi evreii, pentru fiecare regiune istorică în parte.

1.În MunteniaRomânia din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial

trecea printr-o situaţie de criză majoră. Pe de-o parte era

dorinţa mareşalului Ion Antonescu de a „purifica” ţara de

2


evrei, cu scopul de a-şi crea o imagine pozitivă în ochii

Fuhrer-ului – şi din acest motiv a permis crearea de închisori

şi de lagăre de muncă atât în ţară, cât şi în Transnistria,

teritoriu aflat atunci sub administraţie românească –, iar pe

de altă parte erau luptele interne care măcinau România.

Legionarii, conduşi din 1938 de către Horia Sima, deşi se

alăturaseră în septembrie 1940 guvernului antonescian, în urma

acestei acţiuni proclamându-se „Statul Naţional-legionar”, au

încercat în ianuarie 1941 o lovitură de stat împotriva lui Ion

Antonescu şi a Armatei Române. Lovitura de stat eşuând, Horia

Sima şi fruntaşii legionari s-au refugiat în Germania. Cu

toate astea, luptele de stradă au fost crâncene, soldându-se

cu victime de partea ambelor părţi.

Despre aceste evenimente vorbeşte Mihail Sebastian în

jurnalul său:

„Se trage mereu. Se aud puşti, mitraliere şi uneorilovituri de tun. Dimineaţa, zgomotele erau depărtate, păreaucă vin de la marginea oraşului. Pe urmă s-au apropiat decentru. Pe la 1, când am coborît eu, autobuzele nu maimergeau. Am avut cîteva momente de ezitare: să mă duc, saunu, spre Antim? Dincolo de Bulevardul Elisabeta circulaţianu mai părea posibilă. M-am întors deci la mine, hotărît sănu mai ies. Am mai apucat să dau un telefon acasă şi să spuncă nu vin – pe urmă au amuţit toate telefoanele. N-am pututurmări exact ce se petrecea, fiindcă toate balcoanele autrebuit să die imediat evacuate. Am văzut doar cum dinsprePalat veneau cîteva sute de manifestanţi. Am intrat încameră, lăsând doar întredeschisă uşa dinspre terasă.Detunăturile de armă nu acopereau strigătele. Se striga; secînta; se vocifera. Două-trei voci reuşeau să se desprindă

3


din tumult (mereu aceleaşi): „Nu trageţi, suntem fraţiivoştri!”

Totul a durat o oră. Pe urmă manifestanţii s-audepărtat cîntînd – fără să-mi pot da seama dacă spre Ateneu,respinşi, sau spre Finanţe, trecând peste cordon. Am ieşitpe terasă. Jos, lîngă farmacie, era un lac de sînge şi olumînare aprinsă pe trotuar. Am coborît o clipă să-l întrebpe portar ce se întâmplase exact. Spunea că un soldat fuseseucis şi că, pe urmă, trupa, care tot timpul trăsese în aer,s-a retras, lăsînd pe legionari să treacă mai departe.Strada era plină de lume, buimăcită, dezorientată şi – mi s-a părut mie? – destul de indiferentă, totuşi.”1

În conexiune cu evenimentele din data 21 ianuarie 1941,Matatias Carp adaugă, în lucrarea lui „Cartea neagră asuferinţelor evreilor din România 1940-1944”, că din acea zişi până pe 24 ianuarie 1941, au fost numărate un total de 120de cadavre în rândul populaţiei evreieşti.2 Acelaşi număr devictime este dat şi de Lya Benjamin:

„ianuarie 21-23 – Are loc pogromul legionar din Bucureşti.Din 999 de cazuri cercetate în Bucureşti de FederaţiaUniunilor de Comunităţi Evreieşti (FUCE) rezultă că au fostasasinate 120 de persoane”3

Acestei statistici i se adaugă şi numărul uriaş alclădirilor distruse, în decurs de doar câteva zile:

„[...] incendiate, dărâmate şi jefuite 25 de temple şisinagogi; au fost devastate, incendiate şi jefuite 616

1 Mihail Sebastian, Jurnal 1935 - 1944, Bucuresti, Editura Humanitas, 1996, pp. 289-2902 Cf. Carp, Matatias, Cartea neagra. Suferintele evreilor din Romania. 1940-1944, Vol. I,Atelierele Grafice SOCEC & Co., S.A.R., Bucuresti, 1946, pag. 253 Benjamin, Lya, Prigoană şi rezistenţă în istoria evreilor din România. 1940-1944. Studii, Editura Hasefer, Bucureşti, 2001, pag. 112

4


magazine, 547 de locuinţe, interesând un număr de 3.579suflete”4

Ce se întâmplase înainte de acest eveniment? Pe 10ianuarie 1941, în şedinţa Consiliului de Miniştri, Antonescudă ordin ca toţii evreii recent intraţi în ţară în modclandestin să fie băgaţi în lagăre, sub pretextul că aceştiastârneau agitaţii şi incitau populaţia la comunism. A doua zi,însă, în ultimul Consiliu de miniştri al guvernului legionar,acesta se arată îngrijorat de acţiunile „Gărzii de Fier” şi deefectele pe care acestea le aveau asupra economiei. Mecanismuleconomic legionar funcţionase până în acel moment cu scopul dea jefui. În momentul în care fondul de comerţ legionar eradistrus, economia românească era afectată în mod serios. Dinacel moment, Antonescu îşi dă seama că aparatul german aveanevoie de o susţinere economică solidă, nu de un haoseconomic, iar lichidarea evreilor avea să rezolve aceastăchestiune. De altfel, într-o întrevedere pe care Mareşalul oare cu Fuhrer-ul, pe 14 ianuarie 1941, Hitler aproape îiordonă lui Antonescu să îi extermine pe evrei.

După întoarcerea lui Antonescu din Germania, tensiuniledinte acesta şi „Garda de fier” se intensifică, în urmadesfiinţării posturilor de comisari de românizare în data de18 ianuarie 1941. Legionarii cer demiterea lui Antonescu, faptcare declanşează evenimentele armate din perioada 21-23ianuarie 1941, propaganda legionară desemnându-i tot pe evreica instigatorii conflictului dintre cele două părţi.5

Cu toate astea, restricţiile, asasinatele împotriva

evreilor începuseră deja din 1940 şi au inceput să se

accentueze înspre anul 1941, aşa cum menţionează şi Lya

4 Ibidem5 Cf. Ioanid, Radu, Holocaustul în România. Distrugerea evreilor şi romilor sub regimul Antonescu. 1940-1944, Editura Hasefer, 2006, pp. 81-85

5


Benjamin6 şi Matatias Carp: „4 evrei la Bucureşti în cursul

lunei Noemvrie; 11 evrei la Ploeşti, în noaptea de 27-28

Noemvrie [1940]; 1 evreu la Hârşova (Constanţa), la 17

Ianuarie 1941”7

Comunitatea evreiască se confrunta la tot pasul cu aceste

forme de prigoană şi începuse să fie cunoscut fenomenul

evacuării forţate. Practic, membrii comunităţii erau siliţi de

către autorităţi să-şi vândă locuinţele pe sume mult mai mici

decât valoarea reală a proprietăţilor şi apoi să semneze o

declaraţie că au vândut de bună voie imobilele respective. O

mărturie în acest sens este consemnată şi în „Cartea Neagră” a

lui Matatias Carp:

„Subsemnaţii Scheer Elemer, Leipnicker Andrei şi ŞtefanZsedely, prop cafenelei-restaurant şi hotelului „Dacia” dinArad, declarăm următoarele:

În ziua de 5 Nov. a.c., am fost chemaţi la poliţie decătre dl. Chestor Preda. D-sa ne-a întrebat dacă vrem săvindem întreprinderea. Am zis că da dacă se găseşte uncumpărător pentru 4.000.000 lei. D-sa ne-a somat să o vindempentru 1.000.000 lei, deoarece ave deja cumpărător pentrupreţul de 3.000.000 lei. D-l chestor ne-a oferit 1.000.000lei şi ne-a ameninţat.

La o săptămână s’au d-l chestor preda, a făcut personalşi cu organele oficiale 20-25 persoane, percheziţie la toţiclienţii şi mai pe urmă nouă. După terminarea percheziţiei –fără vreun motiv – sau motivare legală – au sigilat localulşi l-au declarat închis.

6 Vezi Benjamin, Lya, Prigoană şi rezistenţă în istoria evreilor din România. 1940-1944. Studii, Editura Hasefer, Bucureşti, 2001, pp. 107-1117 Carp, Matatias, Cartea neagra. Suferintele evreilor din Romania. 1940-1944, Vol. I, Atelierele Grafice SOCEC & Co., S.A.R., Bucuresti, 1946, pag. 25

6


La o săptămână s’au prezentat 3 legionari cari auordonat deschiderea biroului sigilat şi sub pretextul că amfi rupt sigiliile – pe care de fapt le-am ridicat în faţa lorşi la ordinul lor – ne-au deţinut şi transportat în pădureaoraşului, unde ne-au ţinut arestaţi în localulcinematografului de vară cinci zile nemâncaţi.

Persoane străine – afirmativ legionari – după 30 ore dearest – nemâncaţi fiind noi – s’au prezentat şi ne-auîntrebat dacă suntem de acord a vinde întreprinderea cu1.000.000 lei s’au nu. Tratativele acestea au durat 5 zilenoi fiind în stare de arest şi molestaţi în continuu ziua-noapte în diferite forme – am acceptat sub presiune ca săvindem întreprinderea ptr. 2.000.000 lei.

Părea că au acceptat acest preţ când deodată ni s’a pusîn vedere că dacă nu acceptăm preţul de un milion lei, vomrămânea pe mai departe arestaţi.

Am acceptat – forţaţi astfel – şi acest preţ derizoriupentru întreprinderea noastră de valoare reală de 4.000.000lei, să o vindem pentru un milion lei.

Am dat prima dată o declaraţie pe urmă a trebuit săfacem contract autentic la ora 2 noaptea în stare de arest,contract pe care l’a redactat d. dr. Silviu Pascutiu notrapublic în Arad, care s’a deplasat în cest scop la arestuldela Sediul Legionar. Actul notarial se găseşte în originalla Not. Public.

Preţul de un milion s’a depus la d-l Notar public, noiam fost imediat eliberaţi şi din preţul cumpărării s’auplătit creditorii întreprinderii, iar noi am rămas fărănimic. Noi n’am ridicat nimic din această sumă.

Întreprinderea a fost cumpărată de un anumit ŞereşDumitru, Pantos şi Cristea refugiaţi din Oradea, cari maiînainte cu o săptămână ne oferise 3.000.000 lei, preţ iar laîndrumarea d-lui chestor Preda au acceptat preţul redus, prinpresiuni.”8

8 Idem, pp. 363-364

7


Multe dintre sesizări au fost aduse în atenţia

Ministerului de Interne şi a Mareşalului Antonescu de către

dr. Wilhelm Filderman, preşedintele Federaţiei Uniunilor de

Comunităţi Evreieşti din România.9 Filderman a încercat, chiar

şi după terminarea războiului, să intervină în favoarea

comunităţilor evreieşti folosindu-se de „calea petiţiilor, a

audienţelor şi a stabilirii contactelor cu personalităţile

vieţii politice şi clericale româneşti cu influenţă în

cercurile guvernamentale”.10 El chiar reuşeşte să obţină o

audienţă la Conducătorul statului, unde demonstrează că

măsurile adoptate nu contraveneau legilor statului, ba chiar

creau dezechilibre economice şi sociale, instalând frica şi

neîncrederea în rândul comerciaţilor. Ceea ce primeşte, în

urma acestei audienţe, nu este decât o rugăminte şi o scuză

din partea conducătorului:

„să fie înţelegător şi să-i facă şi pe coreligionariisăi, din toată ţara, să înţeleagă că generalul Antonescu nupoate, într-o săptămână de guvernare, să facă minuni (.).Asigur pe dl. Filderman că, dacă coreligionarii D-sale nu vorsabota pe faţă şi din culise regimul, nici pe plan politic,nici pe planul economic, populaţia evreiască nu va avea desuferit. Cuvântul generalului Antonescu este cuvânt.”11

Cererile lui Filderman erau centrate pe lege şi

dreptate12, aşa cum menţionează şi în 1942, în pretextul

deportărilor în Transnistria: 9 Vezi Idem, pp. 340-35510 Comisia internaţională pentru studierea Holocaustului în România, Raport final, Polirom, Iaşi, 2004, pag. 20411 Idem, pag. 20912 Cf. Idem, pag. 208

8


„Deportarea fiind una dintre cele mai grele pedepse nuse poate da fără o garanţie a judecătorului şi fără o dovadăde recalcitranţi. Familiile n-ar trebui pedepsite, decât dacăse dovedeşte vinovăţia lor de a ascunde pe infractori, adicădacă li se poate imputa o vină directă, întrucât principiulce stă la baza dreptului penal este pedepsirea infractorilor,nu şi a altora.”13

2.În TransilvaniaAtrocităţile nu se întâmplau numai în Muntenia. În

Transilvania, situaţia era la fel de întunecată. Pe 28 aprilie

1944, a avut loc o conferinţă administrativă la Târgu Mureş,

unde Szomlenschi Laszlo (subprefectul judeţului), Kuales

Norbert (primarul oraşului) şi locotenent-colonelul Pastohi

Ernest (comandat al legiunii de jandarmi) au decis ca evreii

să fie adunaţi în lagăre şi ghetouri.

Autorităţile bistriţene i-au solicitat rabinului

Rozenfeld Aron, să trimită 50-80 de evrei, pentru a organiza,

pe Dealul Dumitrei, la 4 kilometri de oraş, o fermă pentru

porci. De fapt, acesta avea să fie un lagăr de concentrare

pentru evrei. Zvonindu-se în oraş că urmau să fie deportaţi,

în rândul populaţiei evreieşti s-a instalat panica. Pentru a

calma spiritele, primarul i-a acuzat pe evrei de răspândirea

unor zvonuri false, pentru a crea disesiuni, şi i-a ameninţat

pe făptaşi cu trimiterea în faţa Curţii Marţiale.

Totuşi, pe 2 mai 1944, a avut loc o şedinţă unde s-au

stabilit procedurile necesare trimiterii evreiilor în lagărul

13 Idem, pag. 218

9


creat pe Dealul Dumitrei. Tot în acea zi, evreii au fost

obligaţi să poarte o stea galbenă şi să nu-şi părăsească

domiciliile până pe 4 mai 1944. Din data de 3 mai 1944,

începuseră deja deportările evreilor din judeţ către lagărul

de concentrare recent creat.14

Despre acest episod vorbeşte şi Fredi Deac, preşedintele

Comunităţii Evreilor din Bistriţa, supravieţuitor al lagărului

bistriţean:

„În data de 2 mai 1944 s-a răspândit zvonul că evreiivor fi ridicaţi şi deportaţi. Primarul a dezminţit că arexista un asemenea plan, dar prefectul a dat ordinul 9112prin care a impus tuturor evreilor să poarte stea galbenă şisă nu părăsească oraşul. S-a mai pus în vederea fiecăruievreu să-şi pregătească un bagaj cu două rânduri de haine,lenjerie de pat şi alte obiecte într-un bagaj în greutatemaximă de 50 de kg, dar se interzicea, prin acelaşi ordin, săse ia hîrtii de valoare, bijuterii şi metale preţioase. Îndimineaţa zilei de 3 mai, echipele organizate au începutridicarea evreilor, inclusiv a celor bolnavi, care au fostduşi în lagărul de concentarare stabilit pe un teren viran,înconjurat cu sîrmă ghimpată. În lagăr nu exista fântână,nici condiţii de preparare a hranei. Pentru pregătirea hraneiau fost aduse căzi de baie din casele evreilor în careaceştia au fost obligaţi să-şi pregătească mîncarea. Înaceste condiţii, 300 de evrei au murit şi au fostînmormântaţi în incinta lagărului, într-o groapă comună. În10 mai 1944, comandamentul corpului 9 al armatei maghiare aordonat prefectului şi primarului oraşului Bistriţa săînceapă acţiunea de deportare a populaţiei evreieşti dinlagăre în Germania. Din lagărul din Bistriţa s-a făcut

14 Cf. http://www.rasunetul.ro/holocaustul-comemorat-si-la-bistrita-1 - accesat 27/01/2015

10

http://www.rasunetul.ro/holocaustul-comemorat-si-la-bistrita-1


deportarea în două tranşe. În prima rundă au plecat peste3100 de persoane, iar în 6 iunie s-a făcut a doua deportarecu un număr de 2875 de persoane”.15

Elena Muller (devenită Pop prin căsătorie) avea 23 de anicând a fost deportată în lagărul de lângă Bistriţa. A reuşit să se salveze ascunzându-se în fân. Deşi a stat nemâncată timpde două săptămâni, nu a crezut nicio clipă că va muri. Ea povesteşte:

„Drumul din Năsăud până la locul lagărului l-am făcutcu carele cu boi, aşa cum au fost transportaţi toţi evrei depe Someş, din Sălăuţa şi din celelalte localităţi alejudeţului. Numai aici, la Bistriţa, ne-am adunat 6300 depersoane. Am fost ţinuţi în ţarcuri cu sârmă ghimpată, păzitede santinele, pînă la 6 iunie 1944. Eu am făcut parte din celde-al doilea transport spre crematoriile de la Auschwitz.Tratamentul a fost mai degradant decât cel pentru animale.Mulţi am avut o speranţă şi eu am cutezat să mi-o păstrez.Bătăile, înfometarea, bolile netratate au dus la moartea a300 de evrei. Ei au un mormânt, cei gazaţi însă nu. Mi-a fostimposibil să accept că din cei peste 6000 de evrei care amfost deportaţi, şansa supravieţuirii ne-a mai surîs doar lavreo 700. Mă număr şi eu printrei cei norocoşi”.16

O altă poveste extraordinară este cea a Irinei Berestein,originară din Alba Iulia, care avea 20 de ani în momentuldeportării sale la Auschwitz.

„După ce Ardealul a fost ocupat, au început şi persecuţiile. Ne-au obligat să purtăm steaua galbenă - «Steaua lui David» -, apoi au început să-i adune pe băieţii care erau bănuiţi că ar fi comunişti.

La 5 martie 1944 am împlinit 20 de ani. La o lună, ne-au adunat pe toţi evreii din Cluj şi ne-au dus la «Cărămidărie». Am fost luată cu forţa, împreună cu fratele şi cumnata mea. Ne-

15 http://www.timponline.ro/e-ziua-holocaustului-amintiri-ale-putinilor-supravietuitori-din-bistrita/ - Accesat in data de 25/01/2015, 22:5616 Ibidem

11

http://www.timponline.ro/e-ziua-holocaustului-amintiri-ale-putinilor-supravietuitori-din-bistrita/



au spus că mergem la muncă, dar ne-au dus la Auschwitz. Pe bunicii mei, Roza şi Adolf Şlezinger, evrei din Bistriţa, nici nu i-au mai băgat în lagăr, că erau prea bătrâni, i-au dus direct la crematorii.

Mă uitam cu lacrimi în ochi. Îmi muşcam buzele ca să nu plâng, se auzeau gemete prelungi. Oamenii nu aveau putere să mai ţipe. Se văitau pentru ei, se văitau pentru cei dragi. Mă văitam şi eu. Nu aveam glas să mai plâng, Doamne, nu vreau să-mi amintesc! Ne-au despărţit încă de la început. Doar cumnata, aflasem, a scăpat. S-a întors în Cluj şi a murit răpusă de o boală grea. N-am mai vorbit cu ea. După tristeţea aceea, nu voiam decât să uităm.

În lagăr ardeau crematoriile după fiecare transport cu evrei. Mirosea a carne arsă şi ştiam ce se întâmplă. Se făceau apoi trieri pentru muncă şi ne rugam să nu fie de faţă doctorulMengele (supranumit «doctorul Moarte», n.r.), căruia îi plăcea să omoare şi să facă experimente pe evrei. Dormeam pe pământul gol, ne spălam cu săpun făcut din grăsimea celor ucişi, iar de mâncat mâncam nişte iarbă cu nisip în ea. Mă cufundasem într-o tăcere grea. Treceau zilnic prin faţa barăcii umbre, oameni care luau drumul morţii”17

3.În MoldovaSituaţia din Moldova devenise la fel de critică precum

era şi în restul ţării. Planul lui Antonescu era acela de a-i

îndepărta pe evreii din spatele liniilor române şi germane. El

îi considera aceştia o ameninţare la adresa armatei. La 21

iunie 1941, Marele Stat Major a transmis ordinul generalului

către Jandarmerie pentru a-i muta pe toţi evreii, domiciliaţi

între Siret şi Prut, cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani,

în lagărul de la Târgu Jiu şi în satele alăturate. Se pregătea

17 http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/marturii-infernul-auschwitz --- accesat 21/01/2014, 19:31

12

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/marturii-infernul-auschwitz%20---%20accesat%2021/01/2014

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/marturii-infernul-auschwitz%20---%20accesat%2021/01/2014


atunci atacul asupra Uniunii Sovietice, iar Iaşi-ul se afla în

zona de desfăşurare a Armatei a XI-a germane. Generalul Hans

von Salmuth preia comanda asupra tuturor unităţilor armate

române din Iaşi, iar Antonescu întăreşte securitatea în zona

Prutului şi dincolo de acestea.

Pe 25 şi 26 iunie, au avut două raiduri aeriene

sovietice, în urma cărora au fost avariate câteva clădiri,

fără pagube majore. În acel moment s-a stârnit o adevărată

paranoia, crezându-se că evreii ar fi semnalizat avioanelor

prin unde radio, cu semnale luminoase, sau fluturând pânze

roşii. De la acest eveniment până la pogrom, nu a fost nevoie

decât de un singur pas. Pe 28 iunie, poliţia a primit sesizări

referitoare la focuri de armă în oraş, care ar fi provenit de

la comunişti şi evrei. Poliţia a făcut verificări în clădirile

suspecte, fără ca să găsească trăgători sau arme. Deşi armata

germană susţinea că au fost pierderi de aproximativ 20 de

morţi şi răniţi, au refuzat ofiţerilor români să verifice.

Patrulele germane au executat ordinele de a aduna mii de

evrei, pe care i-au dus, în coloane la secţia de poliţie. 18

Despre evenimentele din acele zile vorbeşte şi Matatias

Carp:

18 Cf. Al III-lea Reich şi Holocaustul din România. 1940-1944. Documente din arhivele germane,editori Ottmar Traşcă, Dennis Deletant, Editura Institutului Naţionalpentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, 2007, pp. 53-55

13


„În zilele de 29 si 30 Iunie 1941, au fost omorîti laIaşi, la chestura de poliţie, pe străzi şi în case, de cătrepoliţişti şi soldaţi, români şi germani, câteva mii de evrei.Dintre bărbaţii salvaţi din acest măcel, au fost expediaţi4400, în două trenuri, spre un lagăr de concentrare dinMuntenia. Din cauza sufocării, fiind înghesuiţi câte 150-180oameni, în vagoane plumbuite şi cu orificiile de aerisireastupate; din cauza emanaţiunilor otrăvitoare ale unor rămăşiţede carbid păstrate în unele vagoane; din cauza lipsei de apă şidin cauza rezistenţei organice diminuate a victimelor, cari cuo zi înainte fuseseră violent maltratate, au murit pe drumaproape două treimi din evacuaţi si anume...”19

Cele două trenuri ale morţii

au pornit din Iaşi, către

Călăraşi, cu viteze foarte mici,

parcurgând în 7 ore distanţa de

40 de kilometri. Traseele lor

erau confuze, din cauza

indicaţiilor contradictorii

venite de la comandantul armatei

şi de la Ministerul de Interne.20

Iancu Ţucărman avea 19 ani

când a fost urcat, pe 30 iunie, într-unul din Trenurile

Morţii. Acesta îşi aminteşte în detaliu întâmplările petrecute

atunci, inclusiv cuiele folosite la închiderea gurilor de

aerisire ale vagonului în care se afla şi el:

19 Carp, Matatias, Cartea neagra. Suferintele evreilor din Romania. 1940-1944, Vol. I,Atelierele Grafice SOCEC & Co., S.A.R., Bucuresti, 1946, pag. 2520 Cf. Al III-lea Reich şi Holocaustul din România. 1940-1944. Documente din arhivele germane,editori Ottmar Traşcă, Dennis Deletant, Editura Institutului Naţionalpentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, 2007, pag. 56

14


„Erau cuie “de 15”. Ştiu pentru că am copilărit într-o

prăvălie de metale feroase. Cel care a bătut scândurile era un

funcţionar de gară prea zelos. Holocaustul în România, oameni ca el

l-au făcut: zeloşii şi autoritatea antonesciană. Şapca de la

uniforma ceferistului o am şi acum în faţa ochilor. Vagonul avea pe

jos un strat de bălegar de grajd, pe care era presărat praf de var

nestins. După ce trenul a pornit, bălegarul şi varul au început să

degaje o insuportabilă căldură. Toţi cei închişi în vagon am început

să ne scoatem îmbrăcămintea, unii după un timp rămănînd chiar goi.

Atunci ne-am dat seama că ceva tragic se va întîmpla cu noi. De

sete, mulţi şi-au băut propria urinã. Unii au înnebunit, aruncându-

se în neştire de la un capãt la altul al vagonului în disperare şi

delir, dupã un strop de apã sau o gurã de aer. În prima oră n-a

murit decât un singur om. Îl cunoaşteam, era un sportiv al Iaşiului,

un gimnast. Am înţeles că în condiţii extreme rezistă cel mai bine

cei cu cerinţele cele mai puţine faţă de mediul înconjurător. “Apă”

şi “aer” au fost cuvintele care s-au strigat acolo cel mai des şi în

zadar. La final, trenul a oprit “pe o linie care dădea într-un imaş.

Din vagonul meu, am trăit doar 8! Lângă mine au murit 129 de oameni!

În celalalte au fost mai mulţi supravieţuitori. Am văzut cum unii s-

au aruncat spre un iaz să bea apă. Au căzut la pământ şi nu s-au mai

ridicat!”21

4.În Bucovina si BasarabiaLa fel de precară era şi situaţia evreilor din Basarabia

şi Bucovina. Antonescu îşi continuă aici politica de

exterminare, deportându-i pe aceştia, în coloane, spre nordul

Basarabiei şi peste Nistru. Era clar că el îşi dorea să

21 http://www.survivors-romania.org/pdf_doc/6_iancu_tucarman.pdf - accesat 26/01/2015

15

http://www.survivors-romania.org/pdf_doc/6_iancu_tucarman.pdf


purifice etnic cele două provincii, sub ideea că nu dorea să

rămână evrei în spatele liniilor armate, de teamă că aceştia

ar putea reprezenta o ameninţare serioasă pentru

aprovizionarea soldaţilor.22

„De-a-lungul drumurilor de înaintare ale trupelor româneşi germane în Bucovina şi Basarabia, a fost exterminată între22 iunie şi 30 iulie 1941, aproape întreaga populaţie evreeascădin mediul rural. Astfel: la Noua Suliţă 800 ucisi, la Herţa,100 ostateci împuşcaţi şi îngropaţi în 3 gropi comune, laCiudei, întreaga populaţie evreească în număr de cca. 500 desuflete, la Vijniţa 21 de evrei, la Rostochi 140, la Edineţi500, la Văscaăuţi 20, la Hârbova toţi cei 10 locuitori evrei,la Bănila pe Siret numai câţiva evrei ucişi, dar tăiaţi înbucăţi, pentru ca cu sângele lor să se ungă osiile căruţelor,la Hliniţa şi Droşnita, 90% din populaţia evreească, laParliţi, 10 evrei ucişi în condiţiuni cari au stârnit revoltachiar a armatei, care a adresat un protest marelui Stat MajorRoman, la Briceni şi Lipcani, cifra nedeterminată, la TeuraNoua 50 evrei (42 adulti si 8 copii), ucişi de asemeni încondiţiuni cari au adus un nou protest al armatei germane, laCotmani, 10 evrei în frunte cu rabinul, la Lipcăuţi 40, laCeplăuţi, întreaga populaţie evreească de 180 de suflete, laZoniachie 139, la Rapujineţ 37, la Mărculeşti întâiu 18 evreiîn frunte cu rabinul, iar după 2 zile alţi 600.

La oraşe, masacrele au fost masive şi executate cudeosebită sălbăticie. La Storojineţ, în ziua ocupării (3Iulie), au fost ucişi 300 de evrei şi după 2 zile, alţi 15; laCernăuţi au fost ucişi, pe străzi şi în case, peste 2000 evreiîn ziua ocupării (5 Iulie) şi alţi 300 în frunte cu şefulrabin, au fost împuşcaţi după 2 zile; la Hotin, în prima zi de

22 Cf. Al III-lea Reich şi Holocaustul din România. 1940-1944. Documente din arhivele germane, editori Ottmar Traşcă, Dennis Deletant, Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, 2007, pag. 62

16


ocupaţie (7 Iulie), au fost ucişi aproape toţi evreii locuindla periferia oraşului (cca. 2000). Masacrul a continuat însă înoraş trei zile de-a-rândul.

La Chişinău, au fost omorîţi în ziua de 17 Iulie, de-a-lungul celor două drumuri de pătrundere în oraş a armatelorromâne şi germane, mai mult de 10.000 evrei.”23

Despre deportările din Transnistria vorbeşte Miriam

Bercovici care, în momentul deportării avea doar 18 ani. 24

„[ … ] 6 octombrie 1941 ….….. la 9,30 seara, tata a venit cu vestea groaznica a

evacuarii. Dar nimic nu era cert. Vineri, lumea a aflat caduminica vom fi evacuati. Si-aşa a început febra evacuarii.Plânsete, jale, împachetat, fiert, totul una-n alta, fără capşi coadă. Nu ne-am dat seama ce ne aştepta. Era un vis, - aşacredeam noi – nu ne dădeam seama ce ne aşteapta. Sâmbata,prăvăliile erau închise şi a început vânzarea clandestină şidăruitul lucrurilor. Ca nişte corbi au năvălit ţărani,orăşeni, vecini şi străini şi-ntr-o dimineaţă am golit casade lucrurile cele mai frumoase.

După masă la ora trei s-a zvonit ca totul a fost amânatpentru şase luni. Nesiguranţă, neliniste, plecam sau nu?Mamei şi tatei le-au părut rău după cele vândute şi dăruiteşi mie mi-era jale de ele. Dar în inimă aveam o îndoiala, nueram siguri de zvon. Eram gata cu împachetatul, dar aşa cumca şi cum am pleca într-o excursie. Nu ne închipuiam că s-arputea sa ne smulgă cu totul din casa noastră. Seara ne-amculcat si până azi aceasta seara e ultima de când ne-am maiculcat într-un pat. Duminica la şase dimineaţa am aflat căplecam.

23 Carp, Matatias, Cartea neagra. Suferintele evreilor din Romania. 1940-1944, Vol. I, Atelierele Grafice SOCEC & Co., S.A.R., Bucuresti, 1946, pp. 26-2724 Cf. http://www.inshr-ew.ro/media/interviuri/interviu-miriam-korber-bercovici - accesat 28/01/2015

17

http://www.inshr-ew.ro/media/interviuri/interviu-miriam-korber-bercovici



Începeam să ne dăm seama de grozăvia în care eramaruncaţi. Dar nu bănuiam nici pe departe, ce ne aşteapta,căci cine are o imaginaţie atât de neagră?! La ora 11dimineaţa au început căruţele să pornească spre gara dincapătul satului. Era prima viziune a exilului nostru. Drumlung, noroios, presărat de căruţe, pline cu saci, boccele,copii, batrâni. Pe jos, alături de căruţe, tinerii. Ţiganii oduc mai bine. Ei au căruţe, noi nici atât.

Lăsam Câmpulungul în urma noastră şi ajungem la gară.Aici e şi mai groaznic. Plânsete, jale, bagaje, ţipete,îmbarcarea în vagoane care transporta, de altfel, caii.Vagoanele sunt curăţate de paie şi ne urcam noi. 38 depersoane într-un vagon, printre care patru batrâni pesteoptzeci de ani şi un copil paralizat. Ne era teama să nu seplumbuiasca vagoanele. La gară s-au împartit pâini. Înînchipuirea noastra si dupa cele spuse, plecam spre olocalitate în fundul Basarabiei, Atachi, se zicea că vom ficolonizaţi şi vom avea un mijloc de trai. La opt seara amplecat, cu al doilea transport.

Prima noapte, parcă am fi fost în excursie, nu nedădeam seama de tristeţea situaţiei noastre şi am petrecut-ope bagaje. Luni, în tren, mâncam carne veche, beam apămurdară, dar mai râdeam şi ne certam cu batrânii. Clădeamcastele în Spania, speram că ni se va da mâncare la cazan, căvom munci, că vom învăţa agricultura. Am trecut prni Cernăuţişi intram în plină stepă. Ce mare era stepa, ce nesfârşit ecerul de stepa!

În mijlocul văicărelilor am mai văzut un minunat apusde soare. Marţi dimineaţa – 4 noiembrie – am sosit la Atachi.Până la 6 seara am stat afară şi apoi, mai departe jidove, cucăruţa până-n oraş. În drum sunt mii de oameni. Sute într-ocasa, dar ce case! Toate sunt distruse, fără acoperiş, uşi şiferestre, casele evreilor omorâţi, căci pe fiecare zid erauscrise cu cărbune numele celor ucisi. Am încaput vreo 30

18


într-o odaie, împreună cu farmacistul Garai. A fost cea maigroaznica noapte de până acum.....25

„A fost deportat tot Câmpulungul, toţi evreii dinCâmpulung, în afară de un farmacist. Erau doi farmacişti înCâmpulung şi cel mai tânăr a fost reţinut. Ulterior am auzit,după întoarcere, că şi el a fost deportat, pentru că s-a adusun alt farmacist român la Câmpulung. Cei doi farmacişti erauevrei. Am auzit foarte de curând, Saşa mi-a povestit, SaşaIonescu, că vreo doi oameni au fugit la nişte prieteni însate. Eu n-am ştiut asta. Dar au fost scoşi oamenii dinspital pe targă, operaţi, de la nou-născut până la ultimul învârstă. Toată familia noastră din Câmpulung a fost deportată:părinţii, sora mea, cei doi bunici, mătuşi, surori de-alebunicii, cu familiile lor. Mă rog, tot ce era suflareevreiască: sărac, bogat, inclusiv nebuna satului. Există olocalitate fără o nebună? Şi la Botoşani, când am fost laliceu, exista o nebună, care tot ce spunea spunea în versuri,uneori chiar bune. Îţi venea să râzi. Era critic socialfoarte aspru. Făcea crize de furie foarte periculoase. Aşaumbla hai-hui, dezbrăcată, dezgolită, mă rog, o nebunăliniştită. Aşa şi nebuna asta din Câmpulung. Nici nu cerşea.Era dintr-o familie respectabilă. O ştia lumea, îi spuneaHanţa nebuna, deşi n-aveai voie să-i spui aşa. Şi am nimeritcu ea în vagon.26

Concluzii

În concluzie, viaţa comunitară a evreilor din timpul

Holocaustului a fost una precară. Mulţi dintre evrei au murit

în lagăre, închisori, în secţii de poliţie, în timpul25 http://survivors-romania.org/pdf_doc/miriam_korber_bercovici_sr.pdf - accesat 26/01/201526 http://www.inshr-ew.ro/media/interviuri/interviu-miriam-korber-bercovici - accesat 28/01/2015

19


http://survivors-romania.org/pdf_doc/miriam_korber_bercovici_sr.pdf


deportărilor şi chiar în propriile case. Cei care au

supravieţuit Holocaustului s-au confruntat zilnic cu foamete,

frig, boli şi imagini insuportabile. Deşi au avut dreptul de a

trăi, familiile lor au fost destrămate pentru totdeauna, fără

a avea şansa de a le recupera, măcar pentru a le înmormânta

membrii cum se cuvine.

Bibliografie:1. Mihail Sebastian, Jurnal 1935 - 1944, Bucuresti, Editura

Humanitas, 1996

2. Carp, Matatias, Cartea neagra. Suferintele evreilor din Romania. 1940-

1944, Vol. I, Atelierele Grafice SOCEC & Co., S.A.R.,

Bucuresti, 1946

3. Benjamin, Lya, Prigoană şi rezistenţă în istoria evreilor din România.

1940-1944. Studii, Editura Hasefer, Bucureşti, 2001

4. Ioanid, Radu, Holocaustul în România. Distrugerea evreilor şi romilor

sub regimul Antonescu. 1940-1944, Editura Hasefer, 2006, pp. 81-

85

5. Comisia internaţională pentru studierea Holocaustului în

România, Raport final, Polirom, Iaşi, 2004

20


6. Cf. http://www.rasunetul.ro/holocaustul-comemorat-si-la-

bistrita-1 - accesat 27/01/2015

7. http://www.timponline.ro/e-ziua-holocaustului-amintiri-

ale-putinilor-supravietuitori-din-bistrita/ - Accesat in

data de 25/01/2015, 22:56

8. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/

marturii-infernul-auschwitz -- accesat 21/01/2014, 19:31

9. http://www.survivors-romania.org/pdf_doc/

6_iancu_tucarman.pdf - accesat 26/01/2015

10. Al III-lea Reich şi Holocaustul din România. 1940-1944. Documente din

arhivele germane, editori Ottmar Traşcă, Dennis Deletant,

Editura Institutului Naţional pentru Studierea

Holocaustului din România „Elie Wiesel”, 2007

11. http://www.inshr-ew.ro/media/interviuri/interviu-

miriam-korber-bercovici - accesat 28/01/2015

12. http://survivors-romania.org/pdf_doc/

miriam_korber_bercovici_sr.pdf - accesat 26/01/2015

Cuprins

Introducere..................................................2

21



http://www.inshr-ew.ro/media/interviuri/interviu-miriam-korber-bercovici%20-%20accesat%2028/01/2015

http://www.inshr-ew.ro/media/interviuri/interviu-miriam-korber-bercovici%20-%20accesat%2028/01/2015



http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/marturii-infernul-auschwitz%20--%20accesat%2021/01/2014

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/marturii-infernul-auschwitz%20--%20accesat%2021/01/2014



http://www.rasunetul.ro/holocaustul-comemorat-si-la-bistrita-1%20-%20accesat%2027/01/2015

http://www.rasunetul.ro/holocaustul-comemorat-si-la-bistrita-1%20-%20accesat%2027/01/2015


1. În Muntenia...............................................2

2. În Transilvania...........................................6

3. În Moldova................................................8

4. În Bucovina si Basarabia.................................10

Concluzii...................................................12

Bibliografie:...............................................13

22

Documents

România şi Holocaustul (1941-1944). Viaţa comunitară în timpul Holocaustului