Embed Size (px)
DESCRIPTION
Aidoma întregii dezvoltări a civilizaţiei e posibil în principiu a reorienta ştiinţa sprevalorile general-umane ale strategiei noosferice. Ştiinţa şi numai ştiinţa poate să semanifeste în calitate de remediu eficace, capabil de a elabora paradigma şi strategiadezvoltării durabile, de a asigura supravieţuirea omenirii.Actualmente, în condiţiile noosferizării PTŞ, traversării spre noosferogeneză rolulştiinţei, tehnicii şi tehnologiei trebuie să se modifice radical. Aceste fenomene sunt chematesă contribuie substanţial la ecologizarea atît a conştiinţei, cît şi a societăţii în întregime, laformarea unei noi civilizaţii - societăţii ecologiceinofensive. Astăzi ştiinţa e percepută cao componentă extraordinar de importantă în elaborarea modelului de dezvoltare durabilă.Viitoarea noosferă, în principiu, nu poate fi creată atît în lipsa concepţiei dezvoltăriidurabile, cît şi prin neglijarea potenţialului ştiinţifico-tehnologice anterior. Ea (noosfera)rămîne deasemenea o utopie în absenţa reorientării priorităţilor în domeniul ştiinţei de la problemele militare şi tehnice la cele ce ţin de problematica sociotehnologică. E vorba, deci,despre transformarea paradigmei dezvoltării durabile şi a perspectivei ei noosferice într-unsistem de orientări intelectuale, profesionale, conceptuale şi practice necesare fiecărui individîn scopul dezvoltării multilaterale a tuturor locuitorilor Planetei noastre.Tranziţia spre o dezvoltare durabilă e posibilă din punct de vedere al ştiinţeicontemporane doar într-o variantă globală, iar în perspectivă în cea cosmică. Şi totuşi, fiecareţară trebuie să adopte concepţiile sale naţionale, strategia şi alte documente de pronosticarereferitoare la elaborarea şi realizarea programului de dezvoltare durabilă. La etapa actuală eimportant de a se include în această activitate cît mai operativ, de indicat rezervele existenteîn ştiinţă, tehnică, instruire, în potenţialul spiritual intelectual al poporului fiecărei ţări. Noosfera poate să devină o realitate doar în cazul cînd ea va fi solicitată, depăşind toatecelelalte forme ale activităţii sociale de ştiinţele naturale, sociale şi tehnice, de tot sistemulculturii şi învăţămîntului. Modul de abordare noosferic, noosferizarea PTŞ nu numai căradical înfluenţează asupra profunzimii investigaţiilor trecutului şi aprecierii adecvatea prezentului, dar conturează şi viitorul. S-a argumentat că dezvoltarea noosferică poate fiintensificată şi prin axiologizarea intelectualizării, compiuterizării şi scientizării sistemelor sociale, iar acest fapt poate să contribuie la supravieţuirea omenirii doar executînd oinformatizare deplină a sociumuluii în primul rînd efectuînd o realizare adecvată ainformatizării ecologice, o acumulare de forţă a posibilităţilor modelării cognitive globale a proceselor naturale şi socioeconomice, o trecere la procedurile de acumulare şi de translare“fără hîrtie” a informaţiei, crearea sistemului de comunicaţii globale, constituirea spaţiuluiunic informaţional şi ecomonitoringului planetar.Deci, ştiinţa şi tehnica contemporană, sistemul de instruire şi cultura în întregime suntchemate de a soluţiona problemele fundamentale în dezvoltarea omenirii şi anume a elaboranoi paradigme de supravieţuire a omului şi biosferei, a formula doctrine neordinare de ieşirea civilizaţiei din criza ecologică globală, a motiva, fundamenta şi argumenta concepţiadezvoltării durabile şi devenirii noosferei.E cunoscut faptul că particularitatea fundamentală a sistemului viu o constituieistorismul acestuia. Orişice organism se dezvoltă în timp şi păstrează în “memoria”samomente din evoluţia anterioară. Sinergetica ne-a argumentat că o astfel de facultate, adică prezenţa schimbărilor istorice, este proprie şi naturiianorganice.Ele (schimbările) sunt1 Ñòåïèí Â.Ñ., Ãîðîõîâ Â.Ã., Ðîçîâ Â.À.Ôèëîñîôèÿ íàóêè è òåõíèêè , c. 3062 Vezi:Teodor N.Ţîrdea Informatizarea,cunoaşterea, dirijarea socială. Eseuri filosofice.Chişinău, 1994, p.10
Citation preview
FilozofieDe la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.Puteți contribui prin adăugarea susținerii bibliografice pentru afirmațiile conținute.
„Gânditorul” Auguste Rodin
Filozofia (sau filosofia, din gr. φιλοσοφία > *phil- și sophia, etimologie: dragoste de înțelepciune) este disciplina autonomă a culturii având ca obiect cunoașterea formelor și proceselor gândirii. Filozofia este o modalitate de gândire și investigare, formată dintr-un ansamblu de noțiuni și idei, care tinde să cunoască și să înțeleagă sensul existenței sub aspectele sale cele mai generale, o concepție generală despre lume și viață.
Cuprins [ascunde]
1Ce este filozofia? 2Tematica majoră a filozofiei 3Ramuri, problematici și orientări ale filozofiei 4Metode de filozofare 5Stilurile sau manierele de filozofare 6Istoria filozofiei 7În antichitate
o 7.1Oriento 7.2Occident
8Bibliografie 9Lectură suplimentară 10Legături externe
Ce este filozofia?[modificare | modificare sursă]
Filozofia este una din principalele forme ale manifestării spiritului uman. Întrebarea cum se poate defini filozofia este chiar și ea una filozofică. Pentru introducerea conceptului putem spune că este studiul înțelesurilor și justificărilor sau credințelor despre cele mai generale sau universale aspecte ale lucrurilor, un studiu care nu este realizat prin experimente și observare atentă, ci prin formularea problemelor și oferirea soluțiilor lor, argumentarea soluțiilor oferite și discuția dialectică a tuturor acestora. Filozofia studiază concepte generale precum existența, bunătatea, cunoașterea sau frumusețea. Pune întrebări precum "Ce este bunătatea, în general?" sau "Este cunoașterea posibilă ?". În termeni generali, filozofia este studiul critic, speculativ sau analitic al exteriorului și interiorului în plus față de studiul reflectiv asupra metodei de studiere a unor asemenea subiecte. În
prezent filozofia este dominată de teme, nu de sisteme. Filozofia actuală este una orientată spre acțiunea socială, căutându-și aplicații în toate domeniile, de la afaceri și până la problemele ecologice.
Perspectiva propusă de filozofie este una:
totalizatoare (reflectă ansamblul cunoașterii umane, realitatea obiectivă, subiectivă, sensul lucrurilor, problemele și fenomenele)
auto-reflexivă (reflecția personală și autonomă vizează edificarea sinelui) antropocentrică (cunoașterea este o relație între subiectiv și realitatea obiectivă) axiologică (stabilește trepte sau priorități valorice în elaborarea sensurilor)
Tematica majoră a filozofiei[modificare | modificare sursă]
Existența și devenirea Realitatea fizică și esența lumii Spațio-temporalitatea Unitatea și infinitatea Libertatea și determinismul Necesitatea și întâmplarea Adevărul Valoarea Cauzalitatea și finalitatea Cultura și civilizația Problema fericirii Omul și condiția umană
Ramuri, problematici și orientări ale filozofiei[modificare | modificare sursă]
Jacques-Louis David - "Moartea lui Socrate" (1787)
Ontologia (teoria existenței): studiul ființei în sine; în existențialism, studiul existenței în general. Gnoseologia (teoria cunoașterii): studiul fundamentelor cunoașterii. Logica : studiul raționării în sine, abstracție făcând de materia la care se aplică și de procesele
psihologice. Axiologia (teoria generală a valorii): studiul esenței valorilor, al genezei, ierarhizării și relațiilor
dintre ele. Epistemologia : studiul naturii și condițiilor cunoașterii umane, ale rațiunii și intelectului. Etica : studiul fundamentelor și principiilor morale. Estetica : studiul principiilor și expresiilor frumosului. Filozofia științei Filozofia culturii Filozofia socială Antropologia filozofică
Metode de filozofare[modificare | modificare sursă]
(filozofice):
Maieutica Metafizica Dialectica Fenomenologia Hermeneutica Euristica Analitica
Stilurile sau manierele de filozofare[modificare | modificare sursă]
(varietatea stilistică în care a fost exprimată filozofarea):
Raffael - "Şcoala de la Atena"
Sistemul Eseul Esopicul literar Dialogul Oralitatea Poemul Jurnalul corespondența
Istoria filozofiei[modificare | modificare sursă]Articol principal: Istoria filozofiei.
Primele gânduri filozofice își află rădăcinile în mitologie, cu deosebire în cea greacă. Miturile încercau să dea răspunsuri și explicații cauzale unor lucruri și fenomene naturale încă neclare, cutremur, fulger etc., precum și despre om și univers, căutând interpretări și răspunsuri logice la aceste interogații. Primii filozofi au fost matematicieni, fizicieni și practicieni ai științelor naturale.
În antichitate[modificare | modificare sursă]
Orient[modificare | modificare sursă]Articole principale: Filozofia hindu și Filozofie chineză.
Primele texte filozofice au apărut în India, în filozofia hindusă 1500 î.e.n. Aceste cărți au fost mai întâi religioase, descriind moduri și ritualuri specifice credinței. Curentele clasice filozofice au apărut pe la 500 î.e.n., o dată cu înființarea mai multor școli pe întreg cuprinsul Indiei. Aceste cărți au rămas fără autor cunoscut, deoarece în acea vreme în India nu se obișnuia menționarea autorului unei opere. În China, aflăm trei mari tradiții filozofice: taoismul, confucianismul și budismul. Aceste trei școli au determinat găndirea filozofică a Chinei antice.
Centre culturale ale Orientului antic:
Egiptul antic: Cartea morților expune itinerariul religios ritualic al vieții de după moarte. Mesopotamia: Imperiul Sumer și Acad, Asiria: predomină problematica cosmologică. Iran: Zarathustra (gr. Zoroaster) (560 î.e.n.), a înfințat prima școală monoteistă ce-i poartă
numele, promovând credința într-un zeu unic, necreat Ahura Mazda ("zeul cel înțelept"), cu aspecte dualiste. Discipoli săi se numeau zarathustreni, iar după apariția islamului s-au numit "parsi".
Occident[modificare | modificare sursă]Articol principal: Filozofia Greciei antice.
Filozofia antică: apare aproape concomitent în intervalul secolelor VII-VI î.e.n., în Europa (Grecia) și în Orient (China sau India).
Filozofia Presocratică Democrit Școlile sceptice, cinice, cirenaice, megarice, eritreice Pyrrhon Diogene Socrate și Platon Sofiștii Aristotel Plotin Stoicismul grec și roman Epicurianismul Augustin (a cărui influență asupra filozofilor din Evul Mediu îl plasează, din punct de vedere
tematic, în categoria filozofiei medievale) și neoplatonismul creștin
Filozofia medievală: perioadă începând - simbolic - de la anul 529 e.n., când ultima școală de filozofie din Atena este desființată, și cuprinzând mileniul (sec. VI-XVI) care pune capăt Antichității, marcând într-un mod inedit, printr-o puternică amprentă neoplatonică și creștină, reprezentarea și structurile de reflecție asupra lumii.
Apologetica și Patristica Scolastica Toma d'Aquino
Europa - filosofi
Filozofia modernă: între secolele XVI și XIX, cuprinzând perioada Renașterii, a Luminilor și zorii epocii industriale.
Blaise Pascal Empirismul Raționalismul Jean-Jacques Rousseau Immanuel Kant
Georg Wilhelm Friedrich Hegel Ludwig Feuerbach Karl Marx
Filozofia contemporană: perioada, ulterioară neohegelianismului și postkantianismului, care marchează apariția unor noi premise filozofice: pozitivismul, existențialismul, materialismul senzualist, realismul idealist și filozofia vieții, circumscrisă foarte larg începând cu secolul XIX până în zilele noastre.
Pragmatismul (Charles S. Peirce, William James, John Dewey) Pozitivismul (Auguste Comte) Arthur Schopenhauer Friedrich Nietzsche Henri Bergson Filozofia Analitică (Ludwig Wittgenstein) Bertrand Russel fenomenologia (Franz Brentano, Edmund Husserl, Max Scheler, Hannah Arendt, Maurice
Merleau-Ponty, Dietrich von Hildebrand, Emmanuel Levinas.) Martin Heidegger Ayn Rand Existențialismul (Soeren Kierkegaard, Jean-Paul Sartre, Gabriel Marcel, Karl Jaspers) hermeneutica (Paul Ricoeur, Hans-Georg Gadamer) Filozofia Politică (John Stuart Mill, Friedrich Hayek, Karl Popper, Isaiah Berlin, John Rawls) Teoria Critică (Școala de la Frankfurt: Theodor W. Adorno, Herbert Marcuse, Walter
Benjamin, Erich Fromm, Jürgen Habermas, Max Horkheimer) Structuralismul și post-structuralismul (Claude Lévi-Strauss, Louis Althusser, Gilles
Deleuze, Félix Guattari, Michel Foucault, Pierre Bourdieu) Deconstructivismul (Jacques Derrida) "Noua filozofie" franceză (Bernard-Henri Lévy, Jean-Paul Dollé, Christian Jambet, Guy
Lardreau, André Glucksmann, Jean-Marie Benoist) Mediologia (Régis Debray) Tendințe și personalități actuale (Jürgen Habermas, Jean Baudrillard, Francis
Fukuyama, Samuel P. Huntington, Richard Rorty, Peter Sloterdijk, Alain Finkielkraut, Noam Chomsky, Milton Friedman, Alain Badiou, Slavoj Žižek)
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
C. Dan (coordonator), Ce este filosofia? - Confruntări de opinii, Editura Științifică, 1970
Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]
Gheorghe Vlăduțescu , O istorie a ideilor filosofice, Editura Științifică, 1990 Adriana Neacșu, Arheologia și evoluția conceptelor filosofice, Editura Universitaria, 2006
Legături externe[modificare | modificare sursă]
Portal Filozofie
Listă de filozofi în ordine alfabetică Linie temporală a filozofilor Istoria filozofiei românești ro fr Vox Philosophiae - biblioteca online de filozofie en The Internet Encyclopedia of Philosophy
en Stanford Encyclopedia of Philosophy en The Basics of Phylosophy Spiritul modern , 24 iulie 2012, Vasile Musca, CrestinOrtodox.ro
