30
1 PREFAŢA Fond : Percepţia Beclean Instituţiile financiare subordonate administraţiilor financiare judeţene îşi exercitau autoritatea pe teritoriul câte unei plăşi şi aveau misiunea de constatare, urmărire şi percepere a impozitelor şi taxelor. Legislaţia apărută în perioada interbelică, Legea pentru organizarea Ministerului Finanţelor din 23 mai 1928, Legea pentru organizarea serviciilor exterioare de constatare, percepere şi control a impozitelor din 1 ianuarie 1933, Legea pentru organizarea Ministerului de Finanţe din 12 aprilie 1933, Decretul-lege pentru organizarea administraţiei exterioare a Ministerului Finanţelor din 11 septembrie, Regulamentul pentru funcţionarea serviciilor din administraţia exterioară a Ministerului finanţelor din 6 octombrie 1941 etc. nu schimbă profilul de activitate al acestor instituţii, ci dau o notă distinctă celor două principii de acţiune a acestora : constatarea şi perceperea impozitelor, fiecare operaţie fiind încredinţată unei unităţi de profil. Astfel, potrivit legii pentru organizarea serviciilor exterioare de constatare, percepere şi control a impozitelor din 1 ianuarie 1933, fiecare judeţ era împărţit în circumscripţii de constatare pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă trebuia să corespundă, în limita posibilităţilor cu cea a plăşilor administrative. Circumscripţiile de constatare pentru impozitele directe erau conduse de un controlor, secondat de unul sau mai mulţi controlori ajutori, care lucrau sub directa sa autoritate. Conform prevederilor aceleiaşi legi, pe teritoriul fiecărui judeţ funcţionau, totodată, percepţii de circumscripţii, care aveau sarcina de a urmări şi încasa toate veniturile publice, exercitându-şi atribuţiile pe o rază teritorială identică cu cea a circumscripţiilor de constatare. Nici prin legislaţia financiară de la începutul anilor ΄40 nu survin schimb[ri ]n profilul activităţii acestor instituţii. Exercitându-şi atribuţiile conferite prin legislaţie, atât circumscripţiile de constatare cât şi circumscripţiile de urmărire şi percepere îşi desfăşoară activitatea până în luna aprilie 1949, când sarcinile acestor instituţii au fost transferate spre soluţionare secţiilor financiare din cadrul comitetelor provizorii. Documentele fondului Percepţiei fiscale Beclean, cu anii extremi 1927-1949 în cantitate de 3,75 m.l. şi 773 u.a., au fost preluate de Arhivele Naţionale în anul 1981 de la Consiliul popular al municipiului Dej. Fondul a fost ordonat şi inventariat în anul 1999 de către arhivist Dana Văran. © Arhivele Naţionale ale României

Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

  • Upload
    others

  • View
    15

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

1

PREFAŢA

Fond : Percepţia Beclean

Instituţiile financiare subordonate administraţiilor financiare judeţene îşi exercitau

autoritatea pe teritoriul câte unei plăşi şi aveau misiunea de constatare, urmărire şi percepere a

impozitelor şi taxelor.

Legislaţia apărută în perioada interbelică, Legea pentru organizarea Ministerului Finanţelor

din 23 mai 1928, Legea pentru organizarea serviciilor exterioare de constatare, percepere şi control a

impozitelor din 1 ianuarie 1933, Legea pentru organizarea Ministerului de Finanţe din 12 aprilie

1933, Decretul-lege pentru organizarea administraţiei exterioare a Ministerului Finanţelor din 11

septembrie, Regulamentul pentru funcţionarea serviciilor din administraţia exterioară a Ministerului

finanţelor din 6 octombrie 1941 etc. nu schimbă profilul de activitate al acestor instituţii, ci dau o

notă distinctă celor două principii de acţiune a acestora : constatarea şi perceperea impozitelor,

fiecare operaţie fiind încredinţată unei unităţi de profil.

Astfel, potrivit legii pentru organizarea serviciilor exterioare de constatare, percepere şi

control a impozitelor din 1 ianuarie 1933, fiecare judeţ era împărţit în circumscripţii de constatare

pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă trebuia să corespundă, în limita

posibilităţilor cu cea a plăşilor administrative. Circumscripţiile de constatare pentru impozitele

directe erau conduse de un controlor, secondat de unul sau mai mulţi controlori ajutori, care lucrau

sub directa sa autoritate.

Conform prevederilor aceleiaşi legi, pe teritoriul fiecărui judeţ funcţionau, totodată,

percepţii de circumscripţii, care aveau sarcina de a urmări şi încasa toate veniturile publice,

exercitându-şi atribuţiile pe o rază teritorială identică cu cea a circumscripţiilor de constatare.

Nici prin legislaţia financiară de la începutul anilor ΄40 nu survin schimb[ri ]n profilul

activităţii acestor instituţii.

Exercitându-şi atribuţiile conferite prin legislaţie, atât circumscripţiile de constatare cât şi

circumscripţiile de urmărire şi percepere îşi desfăşoară activitatea până în luna aprilie 1949, când

sarcinile acestor instituţii au fost transferate spre soluţionare secţiilor financiare din cadrul

comitetelor provizorii.

Documentele fondului Percepţiei fiscale Beclean, cu anii extremi 1927-1949 în cantitate de

3,75 m.l. şi 773 u.a., au fost preluate de Arhivele Naţionale în anul 1981 de la Consiliul popular al

municipiului Dej. Fondul a fost ordonat şi inventariat în anul 1999 de către arhivist Dana Văran. © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 2: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

2

Informaţiile deosebit de importante oferă situaţiile şi tabelele statistice privind impunerea

firmelor înregistrate şi a contribuabililor. Documentele din această categorie furnizează numeroase

informaţii referitoare la situaţia liberilor profesionişti a comerţului, industriei, a micilor ateliere

meşteşugăreşti şi a instalaţiilor de industrie casnică, la proprietăţile agricole şi imobiliare de pe raza

de competenţă.

BIBLIOGRAFIE

C. Hamangiu, Codul General al României, vol. VII, XV-XVI, XXI, XXIX, 1901-1953

Dana Văran Bistriţa, 24 august 1999

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 3: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

3

INVENTAR

FOND : Percepţia Beclean 1927-1949

Nr. crt.

Conţinutul unităţii arhivistice Anii extremi

Nr. file

1 Tabel de evidenţă a încasărilor impozitelor în comuna Borleasa (Lonkafalva).

1940 13

2 Declaraţii individuale de impunere din Săsarm (Szeszarma). 1941 222 3 Declaraţii individuale de impunere din Beclean (Bethlen). 1943 222 4 Corespondenţă cu Administraţia Financiară a jud. Someş şi cu

notariatele plasei Beclean referitoare la preluarea activităţilor fiscale după retragerea ocupaţiei maghiare.

1944-1945 138

5 Proiectul de buget pe anul 1945. 1944 67 6 Cereri ale contribuabililor pentru eliberarea de certificate privind

achitarea impozitelor. 1945 62

7 Corespondenţă cu Administraţia Financiară Someş referitoare la efectuarea încasărilor şi plăţilor prin casierie.

1945 9

8 Corespondenţă cu Administraţia Financiară a jud. Someş-secţia contabilitate, referitoare la evidenţa veniturilor şi cheltuielilor. 1945

44

9 Corespondenţă privind personalul instituţiei. 1945 124 10 Corespondenţă şi rapoarte referitoare la taxele pentru

comercializarea băuturilor alcoolice (M.A.T.). 1945 53

11 Corespondenţă cu Administraţia Financiară Someş referitoare la plata pensiilor.

1945 81

12 Corespondenţă cu notariatele şi cu Administraţia Financiară Someş referitoare la întocmirea evidenţelor impunerilor, recensământul proprietăţilor şi stabilirea debitelor.

1945 60

13 Corespondenţă cu Administraţia Financiară Someş referitoare la încasarea taxei de timbru.

1945 15

14 Corespondenţă referitoare la încasarea impozitului excepţional. 1945 32 15 Corespondenţă cu Administraţia Financiara Someş referitoare la

impozitul pe cifra de afaceri. 1945 3

16 Corespondenţă cu Administraţia Financiara Someş referitoare la contravenţii, cercetări şi urmăriri.

1945 69

17 Procese verbale de inspecţii. 1945 6 18 Corespondenţă referitoare la impozitul pe spectacol. 1945 2 19 Statele de plată pentru care s-a încasat impozitul pe luna august. 1945 6 20 Statele de plata pentru care s-a încasat impozitul pe luna august

(exemplarul 2). 1945 7

21 Dosar cuprinzând actele taxate la impozitul de timbru în cursul lunii noiembrie (contracte de vânzare şi închiriere).

1945 6

22 Dosar cuprinzând actele taxate la impozitul de timbru in cursul lunii decembrie (contracte de vânzare şi închiriere).

1945 4

23 Ordine şi circulare emise de Administraţia Financiara Someş referitoare la preţul unor produse agricole şi animale, şi nivelul taxelor percepute pentru ele.

1945 28

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 4: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

4

24 Ordine şi corespondentă între Percepţia de circumscripţie Beclean şi Percepţia de agenţie Beclean privind activitatea fiscala în comuna Beclean.

1945-1946 335

25 Rapoarte ale percepţiilor de agenţie înaintate Percepţiei de circumscripţie Beclean referitoare la probleme fiscale şi de personal.

1946 13

26 Contracte de vânzare cumpărare şi închiriere impozitate la taxa de timbru pe anul 1946.

1946 93

27 Impozitul pe salariu (state de plată) al angajaţilor primăriilor comunale.

1946 34

28 Impozitul pe salariu (state de plată) al salariaţilor Şcolii de horticultură Beclean.

1946 4

29 Impozitul pe salariu (state de plată) al angajaţilor Întreprinderii de construcţii ing. G. Popescu din Bucureşti, şantier Viaduct 9.

1946 5

30 Impozitul pe salariu (state de plată) al angajaţilor morii lui Kohl Desideriu din Beclean.

1946 2

31 Impozitul pe salar (state de plată) al angajaţilor presei de ulei a lui Fodor Vilhelm din Şieu Odorhei.

1946 3

32 Impozitul pe salariu (state de plată) al angajaţilor de la moara ţărănească a lui Fodor Maximilian din Beclean.

1946 3

33 Acte taxabile la legea timbrului (contracte de vânzare-cumpărare, închiriere, donaţie).

1946 102

34 Corespondenţă de la Administraţia Financiară Someş adresată Percepţiei de agenţie Chiuza referitoare la nivelul impozitelor.

1946-1947 94

35 Tabele de debit pentru impozitele datorate ministerelor, regiilor autonome şi caselor speciale, pentru paza pădurilor comunale, composesorale, ale bisericilor şi şcolilor din plasa Beclean (cu suprafeţele specificate) şi pentru cheltuieli de judecată ale cetăţenilor.

1946-1947 53

36 Corespondenţă cu Administraţia Financiară Someş şi cu Percepţiile de agenţie referitoare la încasarea impozitelor, probleme de personal şi administrative (nr. înreg. 1-500).

1946-1947 563

37 Corespondenţă cu Administraţia Financiară Someş şi cu Percepţiile de agenţie referitoare la încasarea impozitelor, probleme de personal şi administrative (nr. inreg. 500-1000).

1946-1947 483

38 State de plată ale angajaţilor primăriilor comunale. 1947 25 39 Contracte de vânzare, arendare, închiriere şi donaţie taxate la

impozitul de timbru. 1947 16

40 State de plată ale angajaţilor (impozit pe salariu) lui Morariu Ioan, cârciumar din Beclean.

1947 2

41 State de plată (impozit pe salariu) ale angajaţilor lui Morar Petru, proprietar de restaurat din Beclean.

1947 2

42 State de plată (impozit pe salariu) ale angajaţilor lui Kohl Desideriu proprietar de moară şi presă de ulei din Beclean.

1947 13

43 State de plată (impozit pe salariu) ale angajaţilor lui Berkovits Samoilă, morar din Beclean.

1947 11

44 State de plată (impozit pe salariu) ale angajaţilor lui Moldovan Vasile proprietar de atelier de cutii farmaceutice din Beclean.

1947 8

45 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Bindea Gheorghe, comerciant din Beclean.

1947 4 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 5: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

5

46 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Lendvai Licher Iosif, proprietar de restaurant din Beclean.

1947 7

47 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Mihaly Abraham, tipograf din Beclean.

1947 3

48 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Talblum Iacob, proprietar de moară ţărănească din Beclean.

1947 12

49 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Zilberstein Ludovic, croitor din Beclean.

1947 3

50 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Denes Maria, croitoreasă din Beclean.

1947 3

51 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Ţărmure Maftei, pantofar din Beclean.

1947 4

52 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Balint Ştefan, pantofar din Beclean.

1947 4

53 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Puiu Augustin, cojocar din Beclean.

1947 3

54 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Denes Ioan, pantofar din Beclean.

1947 3

55 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Zichisan Ioan, rotar din Beclean.

1947 4

56 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Timbolmaş Ştefan, tâmplar din Beclean.

1947 3

57 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Szilagyi Andrei, proprietar de atelier de tricotaje din Beclean.

1947 5

58 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Diugan Samson, fierar din Beclean.

1947 3

59 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Calian Iosif, fierar din Beclean.

1947 6

60 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor văd. lui Cseko Paul, frizer din Beclean.

1947 5

61 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Husar Ludovic, frizer din Beclean.

1947 1

62 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Ecsedi Bela, croitor din Beclean.

1947 4

63 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Laszlo Adalbert, pantofar din Beclean.

1947 4

64 Stat de plată (impozit pe salariu) al angajaţilor lui Nistor Gavrilă, pantofar din Beclean.

1947 1

65 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor lui Toth David, tâmplar din Beclean.

1947 3

66 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor lui Timar Adalbert, ceasornicar din Beclean.

1947 3

67 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor lui Ersek Petru, fierar din Beclean.

1947 4

68 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor lui Bak Irimie, mecanic din Beclean.

1947 4

69 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor lui Berl (Bela) Iacob, croitor din Beclean.

1947 11

70 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor lui Daraczi Martin, tâmplar din Beclean.

1947 10 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 6: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

6

71 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor lui Berkovits şi Mendelson, pantofari din Beclean.

1947 9

72 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor văduvei Csaki Iuliana, cosar din Beclean.

1947 4

73 Stat de plată (impozit pe salar) al dr. Frid Andrei, medic din Beclean.

1947 6

74 Stat de plată (impozit pe salar) al notarului public dr. Roşca Valer din Beclean.

1947 3

75 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor lui Rus Pascu, comerciant din Beclean.

1947 5

76 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor lui Naufeld Grigore, croitor din Beclean.

1947 6

77 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor lui Szentkiraly Vasile mecanic din Beclean.

1947 4

78 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor Comunităţii Evreieşti din Beclean.

1947 5

79 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor lui Alpari Iosif, tinichigiu din Beclean.

1947 2

80 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor lui Bărluţiu Nicolae, proprietar de restaurant C.F.R. din Beclean.

1947 2

81 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor instituţiilor, servitori şi servitoare din Braniştea.

1947 13

82 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor firmei lui Marton Francisc, societate pentru electrificare din Cireşoaia.

1947 10

83 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor Cooperativei Kalaka din Cireşoaia.

1947 3

84 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Sonea Emil, proprietar de moara ţărănească din Braniştea.

1947 3

85 Stat de plată (impozit pe salar) al angajaţilor lui Balaj Francisc, pantofar din Braniştea.

1947 3

86 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Varga Andrei, fierar din Dumbrăviţa.

1947 2

87 State de plată (impozit pe salar) ale lui Ghiorghiade Gheorghe, proprietar de moara ţărănească din Ilişua.

1947 4

88 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor instituţiilor, servitori şi servitoare din Cristeştii Ciceului.

1947 25

89 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor dr. Millea Aurel, proprietar din Dobric.

1947 4

90 State de plată( impozit pe salar) ale angajaţilor lui Prejac Adalbert, fierar din Malin.

1947 1

91 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor instituţiilor, servitori şi servitoare din Spermezeu.

1947 15

92 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Fodor Vilhelm proprietar de teasc de ulei din Şieu Odorhei.

1947 7

93 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor văduvei Appel Eugenia, proprietară de moară din Şieu Odorhei.

1947 13

94 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor ing. Musath Eustache, proprietar de moară ţărănească din Şintereag.

1947 11

95 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Reman Petru, pantofar din Şintereag.

1947 2 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 7: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

7

96 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Baranyai Francisc, fierar din Şintereag.

1947 3

97 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Fridman Herman, pantofar din Şintereag.

1947 3

98 Cereri pentru calcularea şi încasarea impozitelor pentru contracte de vânzare, închiriere şi arendare, având anexate contractele respective (nr.1-219).

1947 444

99 Cereri pentru calcularea şi încasarea impozitelor pentru contracte de vânzare, închiriere şi arendare, având anexate contactele respective (nr.584-700).

1947 221

100 Procese verbale de inspecţie la Percepţiile de agenţie, primării şi contribuabili.

1947 24

101 State de plată ale personalului Percepţiei Beclean. 1947 6 102 Corespondentă cu Administraţia Financiară a jud. Someş şi cu

percepţiile de agenţie referitoare la încasarea taxelor şi impozitelor, pe probleme de personal şi administraţie (501-1000).

1947 483

103 Corespondenţă cu Administraţia Financiară şi cu percepţiile de agenţie referitoare la încasarea taxelor şi impozitelor, pe probleme de personal şi administrative (nr.1001-1510).

1947-1948 446

104 Corespondenţă primită de Percepţia de agenţie Beclean, de la Administraţia Financiară a jud. Someş, Percepţia de circumscripţie Beclean şi alte autorităţi referitoare la încasarea de impozite.

1947-1948 353

105 Corespondenţă primită de Percepţia de agenţie Beclean, de la Administraţia Financiară a jud. Someş, Percepţia de circumscripţie Beclean şi alte autorităţi referitoare la încasarea de impozite.

1947-1948 264

106 Corespondenţă cu Administraţia Financiară a judeţului Someş şi cu percepţiile de agenţie referitoare la încasarea de impozite şi taxe, probleme administrative şi de personal. (1-500)

1947-1948 423

107 Corespondenţă cu Administraţia Financiara a jud. Someş şi cu percepţiile de agenţie referitoare la încasarea de impozite şi taxe, probleme administrative şi de personal (501-1000).

1948 398

108 Rapoarte ale percepţiilor de agenţie referitoare la situaţia naţionalizărilor de întreprinderi industriale, a încasării taxelor şi privind activitatea agenţilor fiscali.

1948 47

109 Procese verbale de inspecţie la Percepţiile de agenţie. 1948 24 110 Contracte de vânzare şi închiriere taxate în cursul anului 1948. 1948 380 111 State de plată ale angajaţilor primăriei Beclean. 1947-1948 121 112 State de plată ale angajaţilor primăriei Braniştea. 1947-1948 32 113 State de plată ale angajaţilor primăriei comunei Căianu Mic. 1947-1948 15 114 State de plată ale angajaţilor primăriei Chiuza. 1947-1948 18 115 State de plată ale angajaţilor primăriei Cristeştii Ciceului. 1947-1948 18 116 State de plată ale angajaţilor primăriei Nuşeni. 1946-1948 19 117 State de plată ale angajaţilor primăriei Şieu Odorhei. 1947-1948 22 118 State de plată ale angajaţilor primăriei Şintereag. 1947-1948 121 119 State de plată ale angajaţilor primăriei Spermezeu. 1947-1948 14 120 State de plată ale servitorilor angajaţi de diverşi patroni din

comunele plasei Beclean. 1945-1948 185

121 State de plată ale angajaţilor de la R.E.A.Z.I.M. Beclean. 1947-1948 41 122 State de plată ale angajaţilor de la balastiera Coldău. 1947-1948 5 123 State de plată ale angajaţilor de la Romcereal Beclean. 1948 1

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 8: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

8

124 State de plată ale angajaţilor de la B.N.R. agenţia Beclean. 1948 4 125 State de plată ale angajaţilor Serviciului Sanitar Veterinar Beclean. 1948 3 126 State de plată ale angajaţilor Gimnaziului unic de stat Beclean. 1947-1948 3 127 State de plată ale angajaţilor Ocolului Agricol Beclean. 1947-1948 14 128 State de plată ale angajaţilor Şcolii Textile Beclean. 1947-1948 43 129 State de plată ale angajaţilor Şcolii primare de stat Şintereag. 1947-1948 4 130 State de plată ale angajaţilor lui Alpafi Iosif, tinichigiu din Beclean. 1947-1948 1 131 State de plată ale angajaţilor lui Balint Ştefan, pantofar din Beclean. 1947-1948 2 132 State de plată ale angajaţilor lui Bakk Irimie, proprietar de atelier

mecanic din Beclean. 1947-1948 1

133 State de plată ale angajaţilor lui Bărluţiu Nicolae, proprietar de restaurant din Beclean.

1947-1948 3

134 State de plată ale angajaţilor lui Berl Iacob, croitor din Beclean. 1947-1948 3 135 State de plată ale angajaţilor lui Berki Alexandru, fierar din

Beclean. 1947-1948 2

136 State de plată ale angajaţilor lui Bindea Gheorghe, comerciant din Beclean.

1947-1948 3

137 State de plată ale angajaţilor (dactilograf) d-nei Maria Boca din Beclean.

1947-1948 1

138 State de plată ale angajaţilor lui Cârcu Emil, patron de firma de construcţii din Beclean.

1948 3

139 State de plată ale angajaţilor văduvei Csaki Iuliana, proprietara de atelier de coşărit din Beclean.

1947-1948 2

140 State de plată ale angajaţilor văduvei lui Cseko Paul, frizer din Beclean.

1947-1948 5

141 State de plată ale angajaţilor lui Daroczi Martin, tâmplar din Beclean.

1947-1948 4

142 State de plată ale angajaţilor lui Denes Maria, croitoreasă din Beclean.

1947-1948 2

143 State de plată ale angajaţilor lui Denes Ioan, pantofar din Beclean. 1947-1948 2 144 State de plată ale angajaţilor lui Ersek Petru, fierar din Beclean. 1947-1948 2 145 State de plată ale angajaţilor dr. Fried Andrei tehnician dentar din

Beclean. 1947-1948 3

146 State de plată ale angajaţilor lui Friedman Herman, pantofar din Beclean.

1947-1948 2

147 State de plată ale angajaţilor (dactilograf) dr. George Ganea din Beclean.

1947-1948 1

148 State de plată ale angajaţilor lui Jurjestean Irimie, cârciumar din Beclean.

1947-1948 2

149 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Laszlo Adalbert, pantofar din Beclean.

1947-1948 3

150 State de plată ale angajaţilor lui Lendvai Lecker Iosif, proprietar de restaurant din Beclean.

1947-1948 7

151 State de plată ale angajaţilor lui Mendelsohn Baroch, pantofar din Beclean.

1947-1948 3

152 State de plată ale angajaţilor lui Mihaly Abraham, tipograf din Beclean.

1947-1948 2

153 State de plată ale angajaţilor lui Moldovan Ioan, măcelar din Beclean.

1947-1948 2 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 9: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

9

154 State de plată ale angajaţilor lui Moldovan Vasile, proprietar de atelier de cutii farmaceutice din lemn din Beclean.

1947-1948 6

155 State de plată ale angajaţilor lui Morar Petru, proprietar de restaurant din Beclean.

1947-1948 2

156 State de plată ale angajaţilor lui Nistor Gavrilă, pantofar din Beclean.

1947-1948 2

157 State de plată ale angajaţilor lui Rossemasser Simion, comerciant de fructe din Beclean.

1947-1948 3

158 State de plată ale angajaţilor notarului public dr. Valeriu Roşca din Beclean.

1947-1948 2

159 State de plată ale angajaţilor lui Rus Pascu, comerciant din Beclean. 1947-1948 1

160 State de plată ale angajaţilor lui Silagy Andrei, proprietar de atelier de tricotaje din Beclean.

1947-1948 3

161 State de plată ale angajaţilor lui Silbestein Andrei, croitor din Beclean.

1947-1948 1

162 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Silbestein Ludovic, croitor din Beclean.

1947-1948 2

163 State de plată ale angajaţilor lui Szabo Leopold, proprietar de moară ţărănească din Beclean.

1947-1948 1

164 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Szeulkiraly Vasile, mecanic din Beclean.

1948 3

165 State de plată ale angajaţilor lui Timar Adalbert, ceasornicar din Beclean.

1947-1948 2

166 State de plată ale angajaţilor lui Toth D., tâmplar din Beclean. 1947-1948 1 167 State de plată ale angajaţilor lui Ţărmure Maftei, cizmar din

Beclean. 1947-1948 1

168 State de plată ale angajaţilor lui Ţimbolmaş Ştefan, tâmplar din Beclean.

1947-1948 3

169 State de plată ale angajaţilor firmei O.I.T. proprietatea lui Weiss Francisc din Beclean.

1947-1948 1

170 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Zicheşan Ion, rotar din Beclean.

1947-1948 1

171 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Moara de stat nr.1 (fosta proprietate a lui Berkovitz Samoil) din Beclean.

1947-1948 5

172 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Moara de stat nr. 2 (moara şi presa de ulei, foste proprietăţi ale lui Kohl Desideriu din Beclean.

1947-1948 9

173 State de lpata (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Moara de stat nr.3 fosta proprietate a lui Thalblum Iancu) din Beclean.

1947-1948 7

174 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor Comunităţii Evreieşti din Beclean.

1947-1948 4

175 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Cooperativa de credit "Someşul" din Beclean.

1947-1948 4

176 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Cooperativa "Zorile" din Beclean.

1947-1948 8

177 State de plată(impozit pe salar) ale angajaţilor lui Balasz Francisc, pantofar din Braniştea.

1947-1948 3

178 State de plată (impozit pe salar)ale angajaţilor de la Uzina electrică proprietatea lui Marton Francisc si soţii "SING" din Cireşoaia.

1947-1948 11 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 10: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

10

179 State de plată(impozit pe salar) ale angajaţilor de la cooperativa "Kalaka" din Cireşoaia.

1947-1948 5

180 State de plată (impozit pe salariu ale angajaţilor dr. Millea Aurel, proprietar din Dobric.

1947-1948 7

181 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Cooperativa "Dobricana" din Dobricul Mare.

1947-1948 1

182 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Varga Andrei, fierar din Dumbrăviţa.

1947-1948 3

183 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor d-nei Lucia Ghiorghiade şi soţii, proprietară de moară ţărănească din Ilişua.

1947-1948 4

184 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Vladău Vasile, fierar din Ilişua.

1947-1948 1

185 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Prejak Adalbert, fierar din Malin.

1947-1948 1

186 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la cooperativa "Petreana" din Piatra.

1947-1948 1

187 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Baias Timoftei, pantofar din Spermezeu.

1947-1948 1

188 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Fris Herman, cojocar din Spermezeu.

1947-1948 1

189 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Mihaly Moise, proprietar de moară din Spermezeu.

1947-1948 1

190 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Weisel şi Mihaly, proprietari de presă de ulei din Spermezeu.

1947-1948 1

191 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor cooperativei "Speranţa" din Spermezeu.

1947-1948 3

192 State da plata (impozit pe salar) ale angajaţilor de la presa de ulei (fosta proprietate a lui Fodor Wilhelm) din Şieu Odorhei.

1947-1948 5

193 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Morar Mihail, fierar din Şieu Odorhei.

1947-1948 2

194 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Gospodăria văduvei Appel Eugenia din Şieu Odorhei.

1947-1948 9

195 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la cooperativa "Şieu Odorhei" din Şieu Odorhei.

1947-1948 3

196 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la cooperativa "Şieul" din Şieu Odorhei.

1947-1948 2

197 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Baranyai Francisc, fierar din Şintereag.

1947-1948 1

198 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Farcaş Vasile, proprietar de cazan de fiert ţuica din Şintereag.

1947-1948 2

199 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Muşat Eustaţiu, proprietar de moară ţărănească din Şintereag.

1947-1948 6

200 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Reman Vasile, fierar din Şintereag.

1947-1948 1

201 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la cooperativa "Înfrăţirea" din Şintereag.

1947-1948 16

202 Contracte de vânzare şi închiriere taxate în cursul anului 1948. 1947-1948 337 203 Corespondenţă cu Administraţia Financiară a judeţului Someş şi cu

percepţiile de agenţie pe probleme de personal, administrative şi privind încasarea de impozite şi taxe.

1948 341 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 11: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

11

204 Acte taxate la Legea timbrului în cursul lunii mai 1949 (contracte de vânzare şi donaţii de imobile).

1949 13

205 Acte taxate la Legea timbrului în cursul lunii iunie 1949 (contracte de vânzare şi donaţii de imobile).

1949 6

206 Acte taxate la Legea timbrului în cursul lunii iulie 1949 (contracte de închiriere şi de donaţie imobile).

1949 10

207 State de plată (impozite pe salar) ale angajaţilor salariaţilor de la Şcolile elementare româneşti şi maghiare din plasa Beclean.

1949 11

208 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor primăriei Beclean. 1949 17 209 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor primăriei Nuşeni. 1949 2 210 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor primăriei

Spermezeu. 1949 1

211 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor primăriei Şieu Odorhei.

1949 3

212 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Societatea Sovrompetrol depozit Beclean.

1949 3

213 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor Sindicatului mixt din Beclean.

1949 1

214 State de plată (impozit pe salar)ale angajaţilor de la Comcereal Beclean.

1949 2

215 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor Ocolului Silvic Beclean.

1949 44

216 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor şi zilierilor de la Ferma , Topitoria şi G.A.S. Beclean şi Ilişua.

1949 3

217 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Comlemn Beclean.

1949 3

218 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Cooperativa "Beclean" din Beclean.

1949 3

219 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Cooperativa Braniştea.

1949 1

220 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Cooperativa Căianul Mic.

1949 2

221 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Cooperativa Chiuza.

1949 1

222 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Cooperativa Cireşoaia.

1949 1

223 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Cooperativa Spermezeu.

1949 1

224 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Cooperativa Şieu Odorhei.

1949 1

225 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Cooperativa Şintereag.

1949 4

226 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor de la Tipografia naţionalizată din Beclean.

1949 1

227 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Bărluţiu Nicolae, proprietar de restaurant din Beclean.

1949 1

228 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Daroczi Martin, tâmplar din Beclean.

1949 1

229 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Esssingmann Martin, farmacist din Beclean.

1949 1 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 12: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

12

230 State de plată (impozit pe salar) ale angajaţilor lui Moldovan Vasile, proprietar de atelier de cutii din lemn farmaceutice din Beclean.

1949 1

231 Registru de intrare-ieşire al Percepţiei Beclean. 1940-1941 9 232 Registru de intrare-ieşire al Percepţiei de circumscripţie nr. 4

Beclean. 1945 179

233 Registru de intrare-ieşire al Percepţiei de agenţie Beclean. 1945-1948 201 234 Registru de intrare-ieşire al Percepţiei de agenţie Chiuza. 1948-1949 38 235 Registru de încasare a taxelor. 1940 11 234 Index alfabetic al taxelor achitate. 1941 22 237 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole a comunei Beclean. 1933 57 238 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole a comunei Târlişua. 1933 61 239 Tabel cuprinzând reducerile de impozit pentru invalizi, văduve,

orfani şi veterani de război din comuna Braniştea (Arpaşteu). 1943 2

240 Tabel cuprinzând reducerile de impozit pentru mamele cu mai mulţi copii din comuna Măluţ (Omlasalja).

1943 4

241 Tabel cuprinzând reducerile de impozit pentru mamele cu mai mulţi copii din comuna Cireşoaia (Magyardecse).

1943 3

242 Tabel cuprinzând reducerile de impozit pentru invalizi, văduve, orfani şi veterani de război din comuna Cireşoaia (Magyardecse).

1943 4

243 Tabel cuprinzând reducerile de impozit pentru mamele cu mai mulţi copii din comuna Agrieş (Egreshely).

1943 4

244 Matricola de impunere a comunei Dobricel. 1944 3 245 Matricola de impunere a comunei Dumbrăviţa. 1944 5 246 Matricola de impunere a comunei Sita. 1944 2 247 Matricola de impunere a comunei Spermezeu. 1944 8 248 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole din comuna Agrişul

de Jos. 1945-1946 2

249 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole a comunei Beclean (proprietari individuali, biserica romano-catolică, banca, comuna politică, biserica reformată).

1945-1946 24

250 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole din comuna Caianul Mic (proprietăţile individuale, bisericii greco-catolice, dotaţia învăţătorească).

1945 12

251 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole din comuna Ilişua (proprietăţile : individuale, bisericii reformate, şcolii primare, bisericii greco-catolice, lotul zootehnic, teren de tir şi sport, casa culturală, păşunea urbarială) .

1946 14

252 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole din comuna Mogoşeni (proprietăţile : individuale, bisericii greco-catolice, şcolii primare de stat, comunei politice).

1945-1946 12

253 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole a comunei Beclean (proprietăţile : individuale, bisericii romano-catolice, bisericii reformate, comunei politice, bisericii greco-catolice, comunelor Braniştea, Cireşoaia, Chiuza, Cooperativei româneşti, şcolii, CFR-ului).

1947-1948 23

254 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole din comuna Braniştea (proprietăţile : individuale, bisericii greco-catolice, bisericii reformate, şcolii primare, păşunea comunală, sesiunea învăţătorească, lotul zootehnic, teren de tir şi sport).

1947 22 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 13: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

13

255 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole a comunei Căianul Mare (proprietăţile : individuale, bisericii greco-catolice, şcolii de stat, lotul zootehnic, foştii urbarialişti, pădurea comunală).

1947 15

256 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole a comunei Căianul Mare (exemplarul 2) (proprietăţile : individuale, bisericii greco-catolice, şcoala de stat, lotul zootehnic, foştii Urbarialişti, pădurea comunală).

1947 13

257 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale comunei Căianul Mic (exemplarul 1) ( proprietăţile : individuale, cooperativa Ţibleşul, păşunea si pădurea comunală).

1947 11

258 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale comunei Căianul Mic (exemplarul 2) ( proprietăţile : individuale, cooperativa Ţibleşul, păşunea si pădurea comunală).

1947 11

259 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale comunei Chiuza (proprietăţile : individuale, biserica reformată, greco-catolică şi israelită, comitatul şcolar, comuna politică, şcoala greco-catolică).

1947-1948 28

260 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale comunei Dobric ( proprietăţile : individuale, păşunea composesorală, păşunea şi pădurea comunală, biserica greco-catolică).

1947-1948 7

261 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale comunei Dumbrăviţa (exemplarul 1) ( proprietăţile : individuale, biserica ortodoxă, păşunea composesorală, păşunea comunală, şcoala de stat, lotul zootehnic, composesoratul urbarial).

1947-1948 13

262 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale comunei Dumbrăviţa (exemplarul 2) ( proprietăţile : individuale, biserica ortodoxă, păşunea composesorală, păşunea comunală, şcoala de stat, lotul zootehnic, composesoratul urbarial).

1947-1948 14

263 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale comunei Figa ( proprietăţile : individuale, biserica greco-catolică, pădurea comunală, pădurea urbarială, terenul de tir şi sport, comunele politice Cociu si Şintereag).

1947-1948 6

264 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale satului Floreşti (proprietăţile: individuale, şcoala primară de stat, şcoala confesională, biserica greco-catolică, CFR-ul, comuna politică).

1947-1948 10

265 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale satului Mireş (exemplarul 1) (proprietăţile : individuale, bisericii greco-catolice, statului român, comitetului şcolar, composesoratul de pădure, comuna politică, composesoratul de păşune).

1947-1948 13

266 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale satului Mireş (exemplarul 2) (proprietăţile : individuale, bisericii greco-catolice, statului român, comitetului şcolar, composesoratul de pădure, comuna politică, composesoratul de păşune).

1947-1948 13

267 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale satului Perişor (exemplarul 1) ( proprietăţile : individuale, composesoratul urbarial, păşunea composesorală, comuna politică, Banca Agricolă, biserica, ortodoxă).

1947-1948 9

268 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale satului Perişor (exemplarul 2) ( proprietăţile : individuale, composesoratul urbarial, păşunea composesorală, comuna politică, Banca Agricolă, biserica ortodoxă).

1947-1948 16 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 14: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

14

269 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale comunei Piatra ( proprietăţile : bisericii greco-catolice, bisericii greco-catolice din Mocod, bisericii reformate din Nimigea, comunei politice Chiuza, comunei politice Piatra, composesoratului de păşune, composesoratului Urbarial, şcolii de stat, statului român).

1947-1948 19

270 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale satului Mogoşeni ( proprietăţile: individuale, bisericii greco-catolice, şcolii primare, comunei politice).

1947-1948 11

271 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale satului Rusul de Jos (exemplarul 1) ( proprietăţile: individuale, şcolii primare, bisericii greco-catolice, lotul zootehnic, composesoratul Urbarial de pădure, păşunea comunală, pădurea comunală, bisericii ortodoxe Beclean).

1947-1948 7

272 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale satului Rusul de Jos (exemplarul 2) ( proprietăţile: individuale, scolii primare, bisericii greco-catolice, lotul zootehnic, composesoratul Urbarial de pădure, păşunea comunală, pădurea comunală, bisericii ortodoxe Beclean).

1947-1948 7

273 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale satului Săsarm (exemplarul 1) (proprietăţile : individuale, loturile zootehnice Săsarm şi Chiuza, comunelor politice Săsarm, Căianul Mare, Mogoşeni, Beclean, Cantonierului de stat Chiuza şi Săsarm, Composesoratelor de pădure şi păşune Chiuza, statului român, şcolilor primare Chiuza şi Săsarm, teren de tir şi sport Chiuza, bisericii greco-catolice Chiuza şi Săsarm, bisericii reformate Săsarm, bisericii izraelite Săsarm).

1947-1948 26

274 Matricola de impunere a proprietăţilor agricole ale satului Săsarm (exemplarul 2) (proprietăţile : individuale, loturile zootehnice Săsarm şi Chiuza, comunelor politice Săsarm, Căianul Mare, Mogoşeni, Beclean, Cantonierului de stat Chiuza şi Săsarm, Composesoratelor de pădure si păşune Chiuza, statului român, şcolilor primare Chiuza si Săsarm, teren de tir şi sport Chiuza, bisericii greco-catolice Chiuza şi Săsarm, bisericii reformate Săsarm, bisericii izraelite Săsarm).

1947-1948 16

275 Matricola de impunere a intreprinderilor industriale, comerciale şi bancare din plasa Beclean.

1948 118

276 Extras de rol al comunei Şieu Odorhei. 1946-1947 54 277 Extras de rol al impozitului pe clădiri, comerţ şi profesional. 1947-1948 42 278 Cont de gestiune. 1945-1946 27 279 Cont de gestiune. 1946-1947 14 280 Cont de gestiune. 1948 13 281 Ordine de la Administraţia Financiară a judeţului Someş referitoare

la aplicarea legilor fiscale şi in probleme de personal. 1945-1946 17

282 Ordine de la Administraţia Financiară a judeţului Someş şi de la Ministerul de Finanţe referitoare la calcularea şi încasarea contribuţiilor directe asupra veniturilor.

1945-1946 234

283 Ordine şi corespondenţă de la Administraţia Financiară a judeţului Someş referitoare la aplicarea Legii Timbrului.

1945-1946 76

284 Ordine şi corespondenţă cu Administraţia Financiară a judeţului Someş şi cu Percepţiile de agenţie referitoare la stabilirea şi încasarea taxelor cifrei de afaceri şi excepţional.

1945 31 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 15: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

15

285 Procese verbale de evaluare a suprafeţelor agricole din comuna Mogoşeni.

1945 7

286 Cereri ale contribuabililor şi decizii ale Circumscripţiei de constatare şi control Beclean referitoare la modificarea nivelului taxelor.

1946 24

287 Corespondentă cu Administraţia Financiară a judeţului Someş şi cu contribuabilii referitoare la aplicarea taxei de consumaţie a băuturilor alcoolice.

1946-1947 269

288 Ordine şi corespondenţă cu Administraţia Financiară a judeţului Someş şi cu Percepţiile de agenţie referitoare la stabilirea şi încasarea taxelor cifrei de afaceri şi excepţional.

1946-1947 70

289 Ordine şi corespondenţă referitoare la impozitul pe cifra de afaceri. 1946-1947 92 290 Tabel cuprinzând evidenţa impunerilor la comerţ, pe branşe. 1946-1947 7 291 Tabel cuprinzând evidenţa impunerilor la meseriaşi şi liber

profesionişti, pe branşe. 1946-1947 7

292 Procese verbale de constatare şi sechestru aplicate contribuabililor insolvabili.

1946 101

293 Corespondenta cu Administraţia Financiară a judeţului Someş şi cu autorităţile locale referitoare la taxa de timbru şi de succesiune.

1947-1948 105

294 Corespondenţă cu Administraţia Financiară a judeţului Someş şi cu oficialităţile locale referitoare la M.A.T. şi taxa de consum băuturi alcoolice.

1947-1948 124

295 Ordine şi corespondenţă cu Administraţia Financiară a judeţului Someş referitoare la impozitul pe cifra de afaceri.

1947-1948 85

296 Corespondenţă cu Administraţia Financiară a jud. Someş şi cu contribuabilii referitoare la nivelul impozitelor : directe, agricole, pe clădiri, comerţ şi profesional.

1947-1948 360

297 Corespondenţă cu Administraţia Financiară a judeţului Someş referitoare la programul de lucru lunar şi probleme de personal.

1948-1949 57

298 Corespondenţă cu Administraţia Financiară a judeţului Someş şi cu contribuabilii referitoare la nivelul impozitelor directe : pe proprietăţi imobiliare, pe venit. Cereri pentru eliberarea de certificate de avere şi venit ; certificate eliberate.

1948-1949 478

299 Corespondenţă cu Administraţia Financiară a judeţului Someş referitoare la nivelul impozitului de timbru.

1948-1949 42

300 Corespondenţă cu Administraţia Financiara a judeţului Someş referitoare la stabilirea impozitului pentru consumul de băuturi alcoolice.

1948-1949 32

301 Corespondenta cu Administraţia Financiară a judeţului Someş referitoare la stabilirea impozitului pe spectacole şi automobile.

1948-1949 6

302 Corespondenţă referitoare la calcularea şi încasarea impozitului excepţional.

1948-1949 11

303 Corespondenţă cu Administraţia Financiară a judeţului Someş şi cu autorităţile locale referitoare la calcularea şi încasarea impozitului pe cifra de afaceri.

1948-1949 56

304 Procese verbale de declarare a insolvabilităţii unor contribuabili şi de sechestru a averii lor.

1948-1949 205

305 Declaraţii individuale de venit şi de stabilire a domiciliului fiscal. 1948 7 306 Procese verbale de declaraţie de venit a meseriaşilor, pentru

calcularea impozitului. 1948-1949 143 ©

Arhi

vele

Naţ

iona

le a

le R

omân

iei

Page 16: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

16

307 Cereri ale contribuabililor pentru modificarea valorii impozitului agricol.

1948 39

308 Cereri ale contribuabililor de scădere a impozitului. 1948-1949 212 309 Corespondenţă cu Administraţia Financiară referitoare la stabilirea

nivelului impozitelor directe. Cereri pentru eliberarea de certificate de avere. Certificate eliberate.

1949 41

310 Cereri respinse ale contribuabililor pentru reducerea impozitelor. 1949 14 311 Cereri ale contribuabililor pentru modificarea valorii impozitului

agricol şi acte justificative de proprietate. 1949 46

312 Procese verbale individuale de impunere pentru comuna Ilişua. 1949 34 313 Declaraţii de venit, proprietate şi pentru stabilirea domiciliului

fiscal. (vol.I) 1949 372

314 Declaraţii de venit, proprietate şi pentru stabilirea domiciliului fiscal. (vol.II)

1949 326

315 Actele de impunere pentru moara ţărănească proprietate a bisericii greco-catolice din Agrieş.

1945-1949 25

316 Actele de impunere pentru moara de apa proprietatea lui Perhaiţă Grigore din Agrieş.

1945-1948 16

317 Actele de impunere pentru moara ţărănească proprietatea soţiei lui Dobrican Vasile din Agrieş.

1945-1949 26

318 Actele de impunere pentru moara ţărănească proprietatea lui Muti Ioan din Agrieş.

1945-1949 21

319 Actele de impunere pentru băcănia proprietatea lui Opciniuc Grigore din Agrieş.

1945-1949 39

320 Actele de impunere pentru băcănia proprietatea lui Sâmboan Simion din Agrieş.

1945-1949 28

321 Actele de impunere pentru cârciuma proprietatea lui Rus Ioan din Agrieş.

1946-1948 28

322 Actele de impunere pentru cârciuma proprietatea lui Pop Alexandru din Agrieş.

1945-1948 33

323 Actele de impunere pentru Cooperativa "Unirea" din Agrieş. 1945-1948 24 324 Actele de impunere pentru maşina de treierat proprietatea lui Opriş

Gavrilă din Agrieş. 1948 4

325 Actele de impunere pentru maşina de treierat proprietatea lui Stoian Simion din Agrieş.

1948 2

326 Actele de brevet pentru băuturi spirtoase a lui Cătuna Valeriu din Agrieş.

1946-1948 29

327 Actele de brevet pentru băuturi spirtoase a lui Pop Alexandru din Agrieş.

1947 44

328 Actele de impunere pentru debitul de tutun proprietatea lui Mititean Vasile din Agrişul de sus.

1945 9

329 Actele de brevet pentru cazanul de fiert ţuica proprietatea lui Pop Vasile din Agrişul de sus.

1945-1946 7

330 Actele de impunere, pentru comerţ cu mărunţişuri, ale lui Nagy Adalbert din Beclean.

1945-1949 90

331 Actele de impunere ale dr. Iuga Aurel, medic de circumscripţie, din Beclean.

1945-1947 21

332 Actele de impunere ale lui Lichtenstein et. comp., comerciant de textile din Beclean.

1945-1946 35 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 17: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

17

333 Actele de impunere ale lui Herschovits Alexandru croitor din Beclean.

1945-1947 26

334 Actele de impunere ale lui Lichtestein Abraham, comerciant din Beclean.

1945-1947 58

335 Actele de impunere ale lui Şipos Ioan, pantofar din Beclean. 1946-1949 30 336 Actele de impunere ale lui Daroti Martin, tâmplar din Beclean. 1945-1948 28 337 Actele de impunere ale lui Weissman Moise, proprietar de depozit

de spirt, din Beclean. 1945-1946 9

338 Actele de impunere ale lui Szentkiralyi Vasile, mecanic din Beclean.

1945-1949 22

339 Actele de impunere ale dr. Moldovan Ioan, avocat din Beclean. 1945-1947 27 340 Actele de impunere ale lui Mihai Abraham, tipograf şi librar din

Beclean. 1945-1950 76

341 Actele de impunere ale lui Kahan Iuda, proprietar de băcănie din Beclean.

1945-1948 58

342 Actele de impunere pentru comerţ mixt ale lui Bindea Gheorghe din Beclean.

1945-1948 79

343 Actele de impunere pentru "Cooperativa Evreiască" din Beclean. 1945-1946 7 344 Actele de impunere ale dr. Hodiş Gavrilă notar din Beclean. 1945-1947 15 345 Actele de impunere pentru comerţ mixt, ale lui Farkas Bernath din

Beclean. 1945-1948 61

346 Actele de impunere ale lui Morar Petre (Ioan si Vasile), proprietar de restaurant din Beclean.

1945-1948 43

347 Actele de impunere ale lui Weissman Moise, proprietar de depozit de băuturi, din Beclean.

1945-1948 41

348 Actele de impunere ale lui Moldovan Vasile, proprietar de depozit de spirt, din Beclean.

1945-1946 8

349 Actele de impunere ale lui Lax Maier, proprietar de băcănie, din Beclean.

1945-1948 46

350 Actele de impunere ale lui Moldovan Vasile, proprietar de depozit de vin şi bere, din Beclean.

1945-1947 41

351 Actele de impunere ale lui Chendrean Grigore, proprietar de băcănie, din Beclean.

1949 12

352 Actele de impunere pentru Balint Ştefan, pantofar din Beclean. 1945-1947 22 353 Actele de impunere pentru dr. Fried Andrei dentist din Beclean. 1949 12 354 Actele de impunere pentru Chendrean Vasile, proprietar de

cârciumă, din Beclean. 1945-1947 16

355 Actele de impunere pentru Simon Carol, proprietar de cârciumă, din Beclean.

1945-1947 28

356 Actele de impunere pentru Balazs Gheorghe farmacist din Beclean. 1945-1947 61 357 Actele de impunere pentru Szasz Mihail, pantofar din Beclean. 1945-1948 18 358 Actele de impunere pentru Rus Gavrilă, tâmplar din Beclean. 1945-1949 31 359 Actele de impunere pentru Crişan Gheorghe preot din Beclean. 1947 4 360 Actele de impunere pentru Jurghestean Irimie, proprietar de

cârciumă din Beclean. 1945-1948 71

361 Actele de impunere pentru Moldovan Petru, zidar din Beclean. 1945-1948 29 362 Actele de impunere pentru dr. Ratiu Emil, medic din Beclean. 1945-1947 6 363 Actele de impunere pentru Szabo Rozalia, proprietară de cofetărie

din Beclean. 1945-1950 41 ©

Arhi

vele

Naţ

iona

le a

le R

omân

iei

Page 18: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

18

364 Actele de impunere pentru Figan Partenie, proprietar de cârciumă din Beclean.

1945-1950 43

365 Actele de impunere pentru Pall Martin, măcelar din Beclean. 1945-1948 24 366 Actele de impunere pentru Deutsch Mendel, comerciant cu fierărie

din Beclean. 1946-1950 72

367 Actele de impunere pentru Bărluţiu Nicolae, proprietar de restaurant in gară,din Beclean.

1947-1949 60

368 Actele de impunere pentru Voitenkovits Anton, tâmplar din Beclean.

1947-1948 6

369 Actele de impunere pentru Bătinaş Ioan, pantofar din Beclean. 1945-1948 20 370 Actele de impunere pentru Sas Ioan, pantofar din Beclean. 1947-1949 10 370 Actele de impunere pentru Câmpan Vasile, dulgher din Beclean. 1947-1948 5 372 Actele de impunere pentru Cotuţiu Nicolae, pantofar din Beclean. 1945-1948 22 373 Actele de impunere ale lui Măgheruşan Ioan din Beclean, pentru

transport de persoane cu barca. 1947 4

374 Actele de impunere pentru Mihaiu Avram, proprietar de cinematograf din Beclean.

1945-1946 14

375 Actele de impunere pentru Legradi Iosif, pantofar din Beclean. 1946-1948 21 376 Actele de impunere ale văd. Doboş Maria, pentru comerţ ambulant

cu fructe, din Beclean. 1946-1947 8

377 Actele de impunere pentru Moldovan Simion, pălărier din Beclean. 1945-1949 26 378 Actele de impunere ale lui Han Alexandru din Beclean, pentru

comerţ ambulant cu fructe. 1946-1947 7

379 Actele de brevet ale cazanului de fabricat rachiu proprietatea lui Cârcu Octavian Axente din Beclean.

1949 11

380 Actele de brevet ale cazanului de fabricat ţuica, proprietatea lui Bătinaş Ioan din Beclean.

1949 7

381 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu, proprietatea lui Cârcu Ioan din Beclean.

1948 4

382 Actele de impunere pentru Farcaş Samoilă din Beclean, proprietar de maşina de treierat

1945-1948 21

383 Actele de impunere pentru Hunyadi Bela, grădinar din Beclean. 1945-1948 19 384 Actele de impunere ale lui Coanda Ioan din Beclean, pentru comerţ

cu păsări şi oua. 1946-1950 36

385 Actele de impunere pentru Czimbolmaş Ştefan, tâmplar din Beclean.

1945-1949 30

386 Actele de impunere pentru Figan Ilie, grădinar din Beclean. 1945-1949 22 387 Actele de impunere pentru Biro Ludovic din Beclean, pompe

funebre. 1945-1950 67

388 Actele de impunere ale lui Bercovitz Iosif din Beclean, proprietar de maşina de treierat

1947 5

389 Actele de impunere ale lui Nagy Alexandru, croitor din Beclean. 1948-1949 8 390 Actele de impunere pentru Bătinaş Emil, tâmplar din Beclean. 1948-1949 4 391 Actele de impunere la comerţ ale lui Zaharia Ştefan din Beclean. 1947-1948 9 392 Actele de impunere pentru Szilagyi Andrei, proprietar de atelier de

tricotaje din Beclean. 1945-1949 28

393 Actele de impunere de impunere la comerţ pentru Racoviţă Dănuţ din Beclean.

1947-1948 10

394 Actele de impunere pentru Demeter Eugen croitor din Beclean. 1948 4 395 Actele de impunere pentru Calian Iosif fierar din Beclean. 1945-1948 20

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 19: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

19

396 Actele de impunere la comerţ pentru Thalblum David din Beclean. 1947-1948 3 397 Actele de impunere pentru Szentkiraly Vasile din Beclean,

proprietar de maşina de treierat. 1945-1948 22

398 Actele de impunere pentru Salak Martin din Beclean, proprietar de maşina de treierat.

1945-1947 24

399 Actele de impunere pentru Salak Martin, tâmplar din Beclean. 1948 4 400 Actele de impunere la comerţ pentru Morar Vasile din Beclean. 1947-1948 8 401 Actele de impunere pentru Ciui Ioan, pantofar din Beclean. 1945-1947 28 402 Actele de impunere pentru Sirianu Chiriac, comerciant de textile din

Beclean. 1946-1948 31

403 Actele de impunere pentru Laszlo Adalbert, pantofar din Beclean. 1945-1949 24 404 Actele de impunere pentru Cârcu Emil , zidar din Beclean. 1948-1949 6 405 Actele de impunere pentru ferma A.F.S.M. Beclean proprietară de

maşina de treierat. 1948 6

406 Actele de impunere Şcoala practică de textile pentru fete din Beclean, proprietară de maşina de treierat.

1948 5

407 Actele de impunere pentru Mureşan Octavian, brutar din Beclean. 1949 9 408 Actele de impunere pentru Horga Vasile brutar din Beclean. 1949 6 409 Actele de impunere pentru Kerekes Ioan dogar din Beclean. 1948-1949 6 410 Actele de impunere pentru Cocoiu Alexandru, pantofar din Beclean. 1945-1948 16 411 Actele de impunere pentru băcănia proprietatea lui Chendrean

Grigore din Beclean. 1946-1948 28

412 Actele de impunere pentru Toth David, tâmplar din Beclean. 1945-1947 17 413 Actele de impunere pentru Szabo Alexandru, cărăuş din Beclean. 1945-1947 11 414 Actele de impunere pentru Pop Ioan, cărăuş din Beclean. 1945-1947 11 415 Actele de impunere pentru Soos Ioan, cărăuş din Beclean. 1945-1946 7 416 Actele de impunere pentru Niff Ioan, cărăuş din Beclean. 1945-1946 6 417 Actele de impunere ale d-nei Matroana Circa din Beclean, pentru

comerţ cu carne friptă. 1947-1948 7

418 Actele de impunere pentru Nagy Mihai, cărăuş din Beclean. 1945-1946 6 419 Actele de impunere pentru Toth Andrei, cărăuş din Beclean. 1945-1946 7 420 Actele de impunere ale d-nei Lup Paraschiva n. Moldovan din

Beclean, pentru comerţ cu carne friptă. 1946-1948 8

421 Actele de impunere ale d-nei Mircea Ileana n. Lup din Beclean, pentru comerţ cu carne friptă.

1946-1948 8

422 Actele de impunere pentru Fustos Andrei, cărăuş din Beclean. 1945-1946 6 423 Actele de impunere pentru Berkovits Bernard, pantofar din Beclean. 1945-1949 6 424 Actele de impunere pentru Feldrihan Augustin, cărăuş din Beclean. 1945-1946 13 425 Actele de impunere pentru Rozenwaser Zoltan, comerciant de apă

gazoasă din Beclean. 1947-1948 8

426 Actele de impunere pentru Husa Iuliu, comerciant de ouă din Beclean.

1947-1948 17

427 Actele de impunere pentru Moldovan Petru, zidar din Beclean. 1948-1949 7 428 Actele de impunere pentru Banta Iuliu, cărăuş din Beclean. 1945-1946 6 429 Actele de impunere pentru Nagy Ioan, cărăuş din Beclean. 1945-1947 11 430 Actele de impunere pentru Lapicaş Margareta, croitoreasa din

Beclean. 1948-1949 6

431 Actele de impunere pentru Lauber Simion din Beclean, proprietar de depozit de produse petroliere.

1946-1948 30

432 Actele de impunere pentru Poloni Francisc, pantofar din Beclean. 1945-1946 6

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 20: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

20

433 Actele de impunere pentru Bulut Ştefan şi Nagy Andrei din Beclean, proprietari de maşina de treierat.

1947-1948 12

434 Actele de impunere pentru Madaras Andrei, croitor din Beclean. 1948-1949 6 435 Actele de impunere pentru Blaga Nicolae, cojocar din Beclean. 1948-1949 6 436 Actele de impunere pentru Dragoş Gheorghe, pantofar din Beclean. 1945-1948 19 437 Actele de impunere pentru Nathan Rudolf, tinichigiu din Beclean. 1945-1948 23 438 Actele de impunere pentru Liber Gheorghe, croitor din Beclean. 1946 15 439 Actele de impunere pentru Mureşan Ioan, zidar din Beclean. 1948-1949 5 440 Actele de impunere pentru Precup Gavrilă, pantofar din Beclean. 1945-1948 24 441 Actele de impunere pentru Sloimovits Ludovic, frizer din Beclean. 1946-1947 12 442 Actele de impunere pentru Cocoiu Emil , tâmplar din Beclean. 1946-1947 6 443 Actele de impunere pentru Moldovan Alexa, cărăuş din Beclean. 1947 4 444 Actele de impunere pentru Zicherman Leontina, croitoreasă din

Beclean. 1946-1947 7

445 Actele de impunere pentru Voiuciucov Nicolae, frizer din Beclean. 1949 4 446 Actele de impunere pentru Moldovan Romus, zidar din Beclean. 1949 4 447 Actele de impunere pentru Banta Iuliu, cărăuş din Beclean. 1946-1947 6 448 Actele de impunere pentru Bătinaş Laurenţiu, cărăuş din Beclean. 1946-1947 7 449 Actele de impunere pentru Toth Ştefan, cărăuş din Beclean. 1946-1947 7 450 Actele de impunere pentru Bretan Ioan, cărăuş din Beclean. 1947 5 451 Actele de impunere pentru Steter Rozalia, croitoreasă. 1945-1946 7 452 Actele de impunere pentru Maria Nagy, croitoreasă din Beclean. 1945-1947 22 453 Actele de impunere pentru Indig David, croitor din Beclean. 1945-1947 17 454 Actele de impunere pentru Cocoiu Ioan, zidar din Beclean. 1945-1949 18 455 Actele de impunere pentru Muranyi Ioan, pantofar din Beclean. 1945-1947 22 456 Actele de impunere pentru Kertes Simion, tinichigiu din Beclean. 1945-1947 21 457 Actele de impunere pentru Roman Ioan, pălărier din Beclean. 1945-1949 27 458 Actele de impunere pentru Kerekes Ioan, dogar din Beclean. 1945-1948 28 459 Actele de impunere pentru Pop Toma, tâmplar din Beclean. 1946-1949 15 460 Actele de impunere pentru Blaga Iacob senior, cojocar din Beclean. 1946-1948 11 461 Actele de impunere ale vad. Csaki Iuliana din Beclean, pentru

coşărit. 1946-1948 14

462 Actele de impunere pentru H. Papp Zoltan , hornar din Beclean. 1946-1949 18 463 Actele de impunere pentru Nagy Alexandru, zidar din Beclean. 1946-1949 13 464 Actele de impunere pentru comerţ cu mere ale lui Rozenwaser

Simion din Beclean. 1946-1948 35

465 Actele de impunere pentru Wartberger Ignatiu, brutar din Beclean. 1946-1949 23 466 Actele de impunere pentru Rozenwaser Iuda, comerciant de textile

din Beclean. 1946-1947 37

467 Actele de impunere pentru Mate Ştefan, tâmplar din Beclean. 1945-1946 15 468 Actele de impunere pentru Doboş Sigismund, tâmplar din Beclean. 1928-1933 9 469 Actele de impunere pentru Weinberger Leopold, comerciant din

Beclean. 1946-1947 32

470 Actele de impunere pentru comerţ cu fierărie ale d-nei Rosenberg Natalia din Beclean.

1946-1948 43

471 Actele de brevet pentru băuturi spirtoase ale restaurantului coop. Beclean.

1949-1950 41

472 Actele de declaraţie de deţinere de personal casnic ale lui Rizel Ilie din Beclean.

1949-1950 9 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 21: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

21

473 Actele de declaraţie de deţinere de personal casnic ale d-nei Madaras Margareta din Beclean.

1949-1950 3

474 Actele de declaraţie de deţinere de personal casnic ale dr. Fried Andrei.

1950 3

475 Actele de declaraţie pentru deţinere de personal casnic ale lui Frank Moise.

1950 4

476 Actele de declaraţie pentru deţinere de personal casnic ale lui Istrate Ioan.

1950 5

477 Actele de declaraţie pentru deţinere de personal casnic ale lui Szaha Grigore

1950 5

478 Actele de declaraţie pentru deţinerea de personal casnic ale lui Berkovits Iosif din Beclean.

1949 1

479 Actele de declaraţie pentru deţinerea de personal casnic pentru Berl Iacob din Beclean.

1949 6

480 Actele de declaraţie pentru deţinerea de personal casnic ale lui Dascăl Iosif din Beclean.

1949 1

481 Actele de declaraţie pentru deţinerea de personal casnic ale lui Deutch Moise din Beclean.

1949 2

482 Actele de declaraţie pentru deţinerea de personal casnic ale lui Dascăl Herman din Beclean.

1949-1950 4

483 Actele de declaraţie pentru deţinerea de personal casnic ale lui Essigman Martin din Beclean.

1949-1950 3

484 Actele de impunere pentru Baias Ioan proprietar de tutungerie din Borleasa.

1947-1948 4

485 Actele de impunere pentru Fechete Teodor, proprietar de tutungerie din Borleasa.

1947-1948 4

486 Actele de impunere pentru Bezeriţa Teodor, preot din Braniştea. 1945-1948 17 487 Actele de impunere pentru Roman Balint, tâmplar din Braniştea. 1945-1946 8 488 Actele de impunere pentru Zăpârţan Gavrilă, notar din Braniştea. 1945-1946 6 489 Actele de impunere pentru Mora Danilă, pantofar din Braniştea. 1945-1949 22 490 Actele de impunere pentru Kertesz Tiberiu, notar din Braniştea. 1947-1948 11 491 Actele de impunere pentru Pop Andrei, notar din Braniştea. 1946-1949 17 492 Actele de impunere pentru Balaj Gavrilă, potcovar din Braniştea. 1946-1949 19 493 Actele de impunere pentru Balasz Francisc, pantofar din Braniştea. 1946-1949 21 494 Actele de impunere pentru Pop Martin, tâmplar din Braniştea. 1946-1949 20 495 Actele de impunere pentru Trombitas Carol, tâmplar din Braniştea. 1946-1949 17 496 Actele de impunere pentru Ciucurean Ioan, fierar din Braniştea. 1947-1948 7 497 Actele de impunere pentru d-ra Giroldean Maria, medic de

circumscripţie din Braniştea. 1948-1949 2

498 Actele de impunere pentru Pop Gheorghe, tâmplar din Braniştea. 1948-1949 5 499 Actele de impunere pentru Pop Ştefan, rotar din Braniştea. 1948-1949 2 500 Actele de impunere pentru Felhazi Alexa, pantofar din Branişte. 1948 2 501 Actele de impunere pentru Felhazi Toma, tâmplar din Braniştea. 1948-1949 7 502 Actele de impunere pentru Motentan Leontina, proprietară de cazan

de ţuica din Braniştea. 1945-1946 7

503 Actele de impunere pentru Reman Ştefan Perji, proprietar de tutungerie din Braniştea.

1946-1947 10

504 Actele de impunere pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea lui Roman Ştefan din Bretea.

1945-1946 6 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 22: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

22

505 Actele de impunere pentru Câmpan Pavel, pantofar din Căianul Mare.

1946-1949 12

506 Actele de impunere pentru Rajos Ştefan, tâmplar din Căianul Mare. 1947-1948 5 507 Actele de impunere pentru Peter Adrian, preot greco-catolic din

Căianul Român. 1947-1948 5

508 Actele de impunere pentru Voisei Iancu, fierar din Căianul Mare. 1948 1 509 Actele de impunere pentru Boca Vasile, notar din Căianul Mare. 1945-1946 7 510 Actele de impunere pentru moara de apă, proprietatea lui Man Iacob

(moară cu doi proprietari) din Căianul Mic. 1945-1949 59

511 Actele de impunere pentru Iacob Mann, preot din Căianul Mic. 1945-1948 28 512 Actele de impunere pentru Boca Gheorghe, proprietar de moară de

apă din Căianul Mic. 1945-1949 27

513 Actele de impunere ale cooperativei "Valea Ţibleşului" din Căianul Mic.

1945-1948 48

514 Actele de impunere pentru moara de apă, proprietatea lui Boca Ioan Boja şi soţii din Căianul Mic.

1947-1949 20

515 Actele de impunere agricolă pentru Szekely Susana din Căianul Mic.

1948 3

516 Actele de impunere pentru Vidican Gheorghe din Pusta, proprietar de moară ţărănească în Căianul Mic.

1947-1948 12

517 Actele de impunere pentru Moldovan Ioan, măcelar din Căianul Mic.

1946-1949 23

518 Actele de impunere pentru Gyorgy Ioan, proprietar de batoză din Căianul Mic.

1948-1949 13

519 Actele de impunere pentru Ţărmure Gheorghe, proprietar de presă pentru ceara de albine, din Căianul Mic.

1948-1950 8

520 Actele de impunere pentru Petru Scridon, preot din Chiuza. 1945-1949 20 521 Actele de impunere pentru comerţ mixt si băuturi ale lui Bindea

Ioan din Chiuza. 1946-1949 51

522 Actele de impunere pentru Frişan Emil, croitor din Chiuza. 1945-1948 15 523 Actele pentru comerţ mixt ale lui Plaian Ioan din Chiuza. 1945-1949 48 524 Actele de impunere agricolă ale lui Plaian Ioan lui Gheorghe din

Chiuza. 1948 3

525 Actele de impunere ale lui Bindea Vasile, rotar din Chiuza. 1945-1947 13 526 Actele de impunere ale notarului comunal Laurenţiu Vicenţiu din

Chiuza. 1947-1948 6

527 Actele de impunere pentru comerţ cu sare şi petrol, ale lui Sima Ioan din Chiuza.

1946-1949 17

528 Actele de impunere pentru Plăian Petre, rotar din Chiuza. 1946-1947 6 529 Actele de impunere pentru Oprea Gavrilă, cojocar din Chiuza. 1946-1948 14 530 Actele de impunere pentru Bindea Vasile, croitor din Chiuza. 1948 2 531 Actele de impunere pentru Bindea Ioan, cojocar din Chiuza. 1948 4 532 Actele de impunere pentru cooperativa de consum "Dumbrava" din

Chiuza. 1946-1948 25

533 Actele pentru eliberarea brevetului de fabricarea a băuturilor spirtoase Chiuza.

1949 21

534 Actele de brevet pentru fabricarea rachiului ale lui Căienaru Ioan din Chiuza.

1945-1946 9

535 Actele pentru declararea de personal casnic ale lui Bungărdean Valer din Chiuza.

1949 1 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 23: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

23

536 Actele de impunere pentru Balazs Balint, pantofar din Cireşoaia. 1945-1947 15 537 Actele de impunere pentru Gaal Ştefan, pantofar din Cireşoaia. 1946-1948 10 538 Actele de impunere pentru Kis Ioan, preot reformat din Cireşoaia. 1948 8 539 Actele de impunere pentru Nemeth Ştefan, fierar din Cireşoaia. 1946-1949 20 540 Actele de impunere pentru Marton Martin, fierar din Cireşoaia. 1946-1948 20 541 Actele de impunere pentru Felhazi Alexandru, tâmplar din

Cireşoaia. 1946-1947 6

542 Actele de impunere pentru Marton Martin, rotar din Cireşoaia. 1946-1947 11 543 Actele de impunere pentru băcănia şi tutungeria lui Bernath Alexa

Zeligh din Chiuza. 1945-1947 29

544 Actele de impunere pentru Corbuli Francisc, pantofar din Coldău. 1945-1949 28 545 Actele de impunere pentru Conradi Andrei, fierar din Coldău. 1945-1948 28 546 Actele de impunere pentru Silaşi Constantin, zugrav din Coldău. 1945-1949 34 547 Actele de impunere pentru Conradi Alexandru, zidar din Coldău. 1945-1949 24 548 Actele de impunere pentru Fanta Iuliu, zidar din Coldău. 1945-1946 12 549 Actele de impunere pentru Cirai Andrei, pantofar din Coldău. 1945-1948 15 550 Actele de impunere pentru Conradi Andrei, rotar din Coldău. 1946-1947 9 551 Actele de impunere pentru Conradi Danilă, rotar din Coldău. 1947-1949 14 552 Actele de impunere pentru Pall Gheza, tâmplar din Coldău. 1947-1948 8 553 Actele de impunere pentru Sasarman Todor, tâmplar din Coldău. 1945-1946 7 554 Actele de brevet pentru fabricarea de rachiu ale d-nei Lucaci

Margareta şi David Rozalia. 1946-1947 13

555 Actele de impunere pentru Isai Vasile, pantofar din Cristeştii-Ciceului.

1945-1949 33

556 Actele de impunere pentru Fodor Grigore, preot romano-catolic din Cristeştii-Ciceului.

1945-1949 42

557 Actele de impunere pentru Bodor Ioan, fierar din Cristeştii-Ciceului. 1945-1949 28

558 Actele de impunere pentru Pop Ştefan, pantofar din Cristeştii-Ciceului.

1946 5

559 Actele de impunere pentru Pall Francisc, pantofar din Cristeştii-Ciceului.

1945-1949 33

560 Actele de impunere pentru Szasz Ioan, rotar din Cristeştii-Ciceului. 1946-1947 7

561 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu ale lui Păltineanu Ioan din Cristeştii-Ciceului.

1945-1949 21

562 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu ale d-nei Dupan Elisabeta şi Deutsch Fani din Cristeştii-Ciceului.

1946 3

563 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu ale lui Pop Alexandru din Cristeştii-Ciceului.

1945-1947 32

564 Actele de impunere pentru Talaba Gavril, fierar din Dobric. 1945-1949 28 565 Actele de impunere pentru dr. Millea Aurel, proprietar de batoză din

Dobric. 1947-1948 8

566 Actele de impunere pentru moara ţărănească proprietatea lui dr. Aurel Millea din Dobric.

1945-1946 26

567 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea dr. Millea din Dobric.

1947 4

568 Actele de impunere pentru cazanul de fabricat rachiu ale dr. Aurel Millea din Dobric.

1947-1948 6 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 24: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

24

569 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu ale lui Simion Pahone din Dobricel.

1945-1946 4

570 Actele de impunere pentru Bolbos Augustin, rotar din Dobric. 1949 4 571 Actele de impunere pentru Covaci Ioan, fierar din Dobric. 1949 8 572 Actele de impunere pentru Lazăr Gavril, fierar din Dobric. 1947-1948 7 573 Actele de impunere pentru cooperativa "Dobricana" din Dobric. 1947-1949 27 574 Actele de impunere pentru Cotuţiu Ioan, preot ortodox din

Dumbrăviţa. 1945-1948 20

575 Actele de impunere pentru Legradi Ioan, pantofar din Dumbrăviţa. 1945-1947 14 576 Actele de impunere pentru Ciuruş Alexandru, fierar din

Dumbrăviţa. 1945-1947 15

577 Actele de impunere pentru Vasile Moldovan din Dumbrăviţa, preot greco-catolic în Păltineasa şi Dobric.

1945-1947 12

578 Actele de impunere pentru tutungeria lui Ciuruş Petru din Dumbrăviţa.

1945-1947 13

579 Actele de impunere pentru cârciuma şi tutungeria proprietatea lui Păltinean Vasile din Dumbrăviţa.

1945-1948 28

580 Actele de impunere pentru moara de vale proprietatea lui Roman Gheorghe din Dumbrăviţa.

1945-1948 29

581 Actele de impunere pentru Cotuţiu Grigore, rotar din Dumbrăviţa. 1945-1948 17 582 Actele de impunere pentru moara de apă a lui Cotuţiu Teodor din

Dumbrăviţa. 1945-1948 30

583 Actele de impunere pentru moara de apă proprietatea lui Cotuţiu Vasile din Dumbrăviţa.

1945-1949 30

584 Actele de impunere pentru Varga Iacob, fierar din Dumbrăviţa. 1945-1947 18 585 Actele de impunere pentru Varga Andrei, fierar din Dumbrăviţa. 1945-1948 15 586 Actele de impunere pentru moara ţărănească proprietatea lui

Hognogi Teodor din Dumbrăviţa. 1945-1949 38

587 Actele de impunere pentru Cotuţiu Gavrilă, cojocar din Dumbrăviţa. 1945-1949 25 588 Actele de impunere pentru moara de apă proprietatea lui Coptil

Teodor şi soţii din Dumbrăviţa. 1945-1948 27

589 Actele de impunere pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea lui Cotuţiu Ioan din Dumbrăviţa.

1945-1948 26

590 Actele de impunere pentru Păltineanu Ion, tâmplar din Dumbrăviţa. 1946-1947 8

591 Actele de impunere pentru Cotuţiu Petru, fierar-potcovar din Dumbrăviţa.

1946-1947 9

592 Actele de impunere pentru comerţ mixt şi tutungerie ale d-nei Ciuruş Ileana din Dumbrăviţa.

1945-1948 58

593 Actele de impunere pentru Coroianu Ioan, fierar-potcovar din Dumbrăviţa.

1946-1947 12

594 Actele de impunere pentru Cotuţiu Ioan, fierar din Dumbrăviţa. 1946-1947 5 595 Actele de impunere pentru comerţ mixt ale lui Giurgiucă Ioan Lup

din Dumbrăviţa. 1945-1948 23

596 Actele de impunere pentru cârciumă şi tutungeria proprietatea lui Bita Zamfira din Dumbrăviţa.

1947-1948 11

597 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea lui Cotuţiu Ioan din Dumbrăviţa.

1945 3

598 Actele de impunere pentru Fodor Valeriu, preot din Feleac. 1945-1947 15 599 Actele de impunere pentru Moldovan Vasile, zidar din Feleac. 1945-1946 6

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 25: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

25

600 Actele de impunere pentru Moldovan Vasile, fierar din Feleac. 1945-1949 24 601 Actele de impunere pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea

lui Szekeli Danilă şi Ştefan din Feleac. 1945-1948 19

602 Actele de impunere pentru băcănia proprietatea lui Marcan Simion din Feleac.

1946-1948 17

603 Actele de impunere pentru Moldovan Remus, zidar din Feleac. 1949 4 604 Actele de impunere pentru Moldovan Ioan, zidar din Feleac. 1949 4 605 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea lui

Mărginean Vasile din Figa. 1946 3

606 Actele de impunere pentru Teodor Oprea, preot din Floreşti. 1945-1948 19 607 Actele de impunere pentru Miresan Toma, fierar din Floreşti. 1946-1947 9 608 Actele de impunere pentru cârciuma proprietatea vad. Rus Maria

din Floreşti. 1945-1947 25

609 Actele de impunere pentru Moldovan Vasile proprietar de cârciumă din Floreşti.

1945-1947 16

610 Actele de impunere pentru Frişan Gavrilă, dulgher din Floreşti. 1946-1948 9 611 Actele de impunere pentru Toma Grigore, rotar din Floreşti. 1946-1948 9 612 Actele de impunere pentru Iliş Gavrilă, croitor din Floreşti. 1946-1948 14 613 Actele de impunere pentru Strugar Mihailă, croitor din Floreşti. 1948 11 614 Actele de impunere pentru Horvath Eugen, tâmplar din Ilişua. 1945-1949 29 615 Actele de impunere pentru Aurel Sestraşiu, preot greco-catolic din

Ilişua. 1945-1949 21

616 Actele de impunere pentru văd. Dobrican Maria, moaşă comunală din Ilişua.

1946-1948 10

617 Actele de impunere pentru Balla Mihail, preot reformat din Ilişua. 1947-1948 6 618 Actele de impunere pentru Mechiş Ioan, cizmar din Ilişua. 1945-1949 22 619 Actele de impunere pentru Pop Ioan, pantofar din Ilişua. 1945-1949 23 620 Actele de impunere pentru Petrican Alexandru, fierar din Ilişua. 1945-1946 12 621 Actele de impunere pentru Nicolae G. Tabacu, cizmar din Ilişua. 1948-1949 4 622 Actele de impunere pentru Mehesz, croitor din Ilişua. 1945-1947 17 623 Actele de impunere pentru Vladau Vasile, fierar din Ilişua. 1945-1949 28 624 Actele de impunere pentru Bucov Pavel, pantofar din Ilişua. 1946-1948 9 625 Actele de impunere pentru Rusu Teodor, dulgher din Ilişua. 1948 2 626 Actele de impunere pentru Nagy Ioan, tâmplar din Ilişua. 1945-1946 7 627 Actele de impunere pentru Horvath Eugen, tâmplar din Ilişua. 1945-1946 7 628 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea văd.

de război Bradea Eugenia din Ilişua. 1945-1947 38

629 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea lui Petrican Alexandru din Ilişua.

1949 3

630 Actele de impunere pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea văd. Mathe Karol din Malin.

1945-1949 21

631 Actele de impunere pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea lui Muzsi Nicolae.

1945-1949 20

632 Actele de impunere pentru Săsărman Teodor, proprietar de maşina de treierat din Malin.

1947-1949 9

633 Actele de impunere pentru comerţ mixt ale lui Zommer Mendel din Malin.

1945-1948 22

634 Actele de impunere pentru Muzsi Francisc, proprietar de maşina de treierat din Malin.

1948-1949 4 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 26: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

26

635 Actele de impunere pentru debitul de tutun proprietatea lui Rus Ioan din Malin.

1946-1947 10

636 Actele de impunere pentru Vass Francisc, proprietar de maşina de treierat din Malin.

1949-1949 20

637 Actele de impunere pentru Bătinaş Ioan, proprietar de maşina de treierat din Malin.

1946-1948 5

638 Actele de impunere pentru Dudaş Eugen, preot reformat din Malin. 1947 14

639 Actele de impunere pentru Baizath Alexandru şi soţii, proprietar de maşina de treierat din Malin.

1946-1948 14

640 Actele de impunere pentru Muzsi Ioan, proprietar de maşina de treierat Malin.

1946-1949 14

641 Actele de impunere pentru Cosma Teodor, proprietar de maşina de treierat Malin.

1948 4

642 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea lui Mathe Carol (Zoltan) din Malin.

1946-1949 21

643 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea lui Muzsi Nicolae.

1945-1949 5

644 Actele de impunere pentru Sandor Alexandru, cizmar din Măluţ. 1945-1948 15 645 Actele de impunere pentru Vasile Câmpean, preot greco-catolic din

Măluţ. 1945-1948 16

646 Actele de impunere pentru Mălinaş Izidor şi Mărginean Grigore proprietari de pod plutitor din Măluţ.

1946-1948 22

647 Actele de impunere pentru Fazakas Todor proprietar de pod plutitor din Măluţ.

1946-1948 24

648 Actele de impunere pentru Bindea Ilie, tâmplar din Măluţ. 1947-1948 11 649 Actele de impunere pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea

lui Sigartău Ionaş din Mireş. 1945-1948 16

650 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea lui Sigartău Ionaş din Mireş.

1946 7

651 Actele de impunere pentru băcănia proprietatea lui Rebreanu Nicolae din Mogoşeni.

1946-1948 26

652 Actele de impunere pentru Gereb Andrei, preot reformat din Nuşeni.

1945-1949 35

653 Actele de impunere pentru Bicsak Francisc, proprietar de maşina de treierat din Nuşeni.

1945-1948 27

654 Actele de impunere pentru Teutişan Nicolae, proprietar de băcănie din Nuşeni.

1946-1948 19

655 Actele de impunere pentru cooperativa "Meleşul" din Nuşeni. 1947-1948 22 656 Actele de impunere pentru Cotuţiu Teodor, proprietar de tutungerie

din Păltineasa. 1946-1947 8

657 Actele de impunere pentru Lupan Vasile, fierar din Perişor. 1945-1948 13 658 Actele de impunere pentru Giurgiucă Andrei, preot ortodox din

Perişor. 1945-1949 20

659 Actele de impunere pentru Zoltan Ioan, tâmplar din Bretea. 1945-1949 26 660 Actele de impunere pentru Vlasin Simion, proprietar de moară

ţărănească, din Perişor. 1945-1948 25

661 Actele de impunere pentru cazanul de fiert rachiu proprietatea lui Vlasin Gheorghe din Perişor.

1945-1947 23 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 27: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

27

662 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea lui Vlasin Gheorghe din Perişor.

1946 7

663 Actele de impunere pentru maşina de treierat proprietatea lui Vlasin Gheorghe din Perişor.

1948 4

664 Actele de impunere pentru Alvari Ioan, fierar din Bretea. 1947-1948 7 665 Actele de impunere pentru Sigartău Vasile, proprietar de moară

ţărănească, din Perişor. 1945-1948 24

666 Actele de impunere pentru Leach Vasile, proprietar de moară ţărănească, din Perişor.

1945-1948 28

667 Actele de impunere pentru Brici Pompei, proprietar de moară ţărănească, din Perişor.

1945-1948 27

668 Actele de impunere pentru Leach Vasile, proprietar de maşină de treierat, din Perişor.

1948 1

669 Actele de impunere pentru Strugar Valer, cojocar din Piatra. 1945-1947 9 670 Actele de impunere pentru Arcalean Dumitru, proprietar de batoză

cu motor pe benzină,din Piatra. 1946-1948 14

671 Actele de impunere pentru Moldovan Ioan, fierar din Piatra. 1946-1948 13 672 Actele de impunere pentru moara din Piatra administrată de

C.A.S.B.I. prin administratorul oficial Maerean Gheorghe. 1946-1948 25

673 Actele de impunere pentru Plaian Nicolae, preot greco-catolic din Piatra.

1948 2

674 Actele de impunere pentru cooperativa "Petreana" din Piatra. 1947-1948 9 675 Actele de impunere pentru Maerean Gheorghe, fierar din Piatra. 1948-1949 5 676 Actele de impunere pentru Bichigean Iacob, tâmplar din Piatra. 1948 3 677 Actele de impunere pentru Maxim Ioan, preot greco-catolic din

Rusul de Jos. 1945-1948 13

678 Actele de impunere pentru moara de apă cu 2 perechi de pietre, proprietatea lui Baba Ioan şi soţii, din Rusul de Sus.

1945-1950 51

679 Actele de impunere pentru cârciuma proprietatea lui Caienar Vasile din Săsarm.

1945-1949 55

680 Actele de impunere pentru Baruch Ilie, proprietar de maşina de treierat, din Săsarm.

1946-1949 19

681 Actele de impunere pentru Bindea Toma, cizmar din Săsarm. 1945-1947 13 682 Actele de impunere pentru Caienar Mihai, pantofar din Săsarm. 1945-1946 8 683 Actele de impunere pentru cooperativa "Bunii gospodari" din

Săsarm. 1945-1948 26

684 Actele de impunere ale cooperativei "Săsarm" din Săsarm. 1948 4 685 Actele de impunere pentru Fechete Dochia, pantofar din Sita. 1945-1946 4 686 Actele de impunere pentru Alexandru Hales, notar din Spermezeu. 1945-1948 16

687 Actele de impunere pentru Ghergheli Andrei, proprietar de cazan de fabricat rachiu, din Spermezeu.

1945-1948 29

688 Actele de impunere pentru Constantin Puscasiu, preot greco-catolic din Spermezeu.

1945-1947 19

689 Actele de impunere pentru Hognogi Teodor, cojocar din Spermezeu. 1945-1947 9

690 Actele de impunere pentru Oprea Ioan, cojocar din Spermezeu, 1945-1946 30 691 Actele de impunere pentru Gherghel Ioan lui Todor, proprietar de

băcănie din Spermezeu. 1946-1949 5

692 Actele de impunere pentru Câmpean Aurica, moaşă comunală din 1946-1947 7

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 28: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

28

Spermezeu.

693 Actele de impunere pentru Cristurean Gavrilă, cărăuş din Spermezeu.

1946-1947 17

694 Actele de impunere pentru moara de apă, proprietatea lui Mihai Moise din Spermezeu.

1945-1947 22

695 Actele de impunere pentru David Hersch, comerciant ambulant de textile din Spermezeu.

1946-1948 14

696 Actele de impunere pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea av. Gherghel Grigore.

1945-1948 15

697 Actele de impunere pentru Rus Ioan (Căpuşe), tâmplar din Spermezeu.

1946-1947 5

698 Actele de impunere pentru băcănia proprietatea lui Ghergheli Ioan lui Nita din Spermezeu.

1945-1949 22

699 Actele de impunere pentru băcănia proprietatea lui Heschel Abraham din Spermezeu.

1945-1948 25

700 Actele de impunere ale contribuabilului Mihail Moise proprietar de presa de ulei din comuna Spermezeu.

1945-1948 30

701 Actele de impunere pentru Vidican Dumitru, comerciant ambulant de textile, din Spermezeu.

1946-1948 14

702 Actele de impunere pentru cârciuma proprietatea lui Gherghel Vasile lui Vasile din Spermezeu.

1946-1948 22

703 Actele de impunere pentru băcănia proprietatea lui Heschel Dezideriu din Spermezeu.

1946-1948 21

704 Actele de impunere pentru cooperativa "Speranţa" din Spermezeu. 1947-1948 10

705 Actele de impunere pentru maşina de treierat proprietatea lui Pop Maxim din Spermezeu.

1948 5

706 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea lui Spermezeu.

1946 22

707 Actele de impunere pentru Morariu Mihai, fierar din Şieu Odorhei. 1945-1949 24 708 Actele de impunere pentru Cupşa Emil, notar comunal din Şieu

Odorhei. 1945-1948 24

709 Actele de impunere pentru Pop Ioan, preot greco-catolic din Şieu Odorhei.

1945-1948 21

710 Actele de impunere pentru Kesse Atilla, preot reformat din Şieu Odorhei.

1946-1949 19

711 Actele de impunere Weingerth Geza proprietar de cârciumă din Şieu Odorhei.

1945-1946 26

712 Actele de impunere pentru Morar, fierar din Şieu Odorhei. 1946-1949 14 713 Actele de impunere pentru Năsăudean Ioan, rotar din Şieu Odorhei. 1945-1949 15

714 Actele de impunere pentru Lucaci Coloman, măcelar din Şieu Odorhei.

1946-1947 14

715 Actele de impunere pentru Moldovan Leon, proprietar de băcănie din Şieu Odorhei.

1945-1948 33

716 Actele de impunere pentru Mican Vasile, proprietar de cârciumă din Şieu Odorhei.

1945-1946 41

717 Actele pentru declararea deţinerii de personal casnic ale lui Mezei Martin din Şieu Odorhei.

1949 3 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 29: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

29

718 Actele de impunere pentru cârciuma lui Neamţu Vasile din Şintereag.

1945-1948 38

719 Actele de impunere pentru cârciuma lui Kertesz Francisc din Şintereag.

1945-1946 14

720 Actele de impunere pentru Lar Ioan, rotar din Şintereag. 1946-1948 10 721 Actele de impunere pentru Antal Iosif, pantofar din Şintereag. 1945-1948 27 722 Actele de impunere pentru Kertesz Francisc, cojocar din Şintereag. 1945-1948 15

723 Actele de impunere pentru Abraham Iosif, comerciant din Şintereag. 1947-1948 9 724 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea lui

Farkasiu Vasile din Şintereag. 1946 3

725 Actele de brevet pentru Făgărăşan Emil, proprietar de cazan de fabricat rachiu din Şintereag.

1945-1948 49

726 Actele de declaraţie pentru deţinerea de personal casnic ale lui Belciug Pompei din Şintereag.

1950 2

727 Actele de impunere pentru Rus Dumitru, comerciant din Târlişua. 1940-1941 5 728 Actele de impunere pentru moara ţărănească proprietatea lui Marc

Simion din Târlişua. 1945-1948 16

729 Actele de impunere pentru Fodor Dionisie notar din Târlişua. 1945-1947 8 730 Actele de impunere pentru moara ţărănească proprietatea lui Isidor

Goldstein din Târlişua. 1945-1949 25

731 Actele de impunere pentru tutungeria si băcănia proprietatea lui Cocian Maxim din Târlişua.

1945-1948 21

732 Actele de impunere pentru Moldovan Iulia, fabricant de cărbuni de lemn din Târlişua.

1945-1946 16

733 Actele de impunere pentru tutungeria proprietatea lui Catcovan Ioan din Târlişua.

1945-1947 19

734 Actele de impunere pentru moara şi piua proprietatea lui Man Pavel din Târlişua.

1945-1948 32

735 Actele de impunere pentru Rus Alexandru, cărăuş de cărbuni. 1946-1947 6 736 Actele de impunere pentru cooperativa "Izvorul" din Târlişua. 1948-1949 21 737 Actele de brevet pentru cazanul de fabricat rachiu proprietatea lui

Rusu Vasile din Târlişua. 1946-1947 34

738 Actele de impunere la echivalent ale bisericii greco-catolice din Apatiu.

1927-1940 17

739 Actele de impunere la echivalent ale Băncii de Agricultură şi Casa de Păstrare din Beclean.

1927-1941 22

740 Actele de impunere la echivalent ale bisericii greco-catolice din Figa.

1927-1941 9

741 Actele de impunere la echivalent ale bisericii greco-catolice din Floreşti.

1927-1941 19

742 Actele de impunere la echivalent ale bisericii reformate din Malin. 1927-1941 18 743 Actele de impunere la echivalent ale bisericii reformate din Malin. 1927-1941 16 744 Actele de impunere la echivalent ale bisericii greco-catolice din

Malin. 1927-1941 27

745 Actele de impunere la echivalent ale bisericii romano-catolice din Nuşeni.

1927-1941 15

746 Actele de impunere la echivalent ale bisericii reformate din Strugureni.

1927-1941 33

747 Dosarul de succesiune al defunctului Fechete Todor lui Androne. 1940-1941 22

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

Page 30: Ţ României - arhivelenationale.roarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/bistrita-nasaud/... · pentru impozitele directe, ale căror rază de acţiune şi reşedinţă

30

748 Dosarul de succesiune al defunctei soţia lui Casian Petru născută Mureşan Ileana din Braniştea.

1935 9

749 Dosarul de succesiune al defunctului Koo Alexandru din Braniştea. 1939-1940 8 750 Dosarul de succesiune al defunctei Mora Floarea născută Mora din

Braniştea. 1939-1940 14

751 Dosarul de succesiune al defunctului Blum Ioan din Chiraleş. 1936 12 752 Dosarul de succesiune al defunctului Bradea Scridon din Chiuza. 1936-1937 9 753 Dosarul de succesiune al defunctului Plăian Pavel din Chiuza. 1937-1938 7 754 Dosarul de succesiune al defunctului Coasa Ioan din Cristeştii

Ciceului. 1939-1940 9

755 Actele de succesiune ale defunctului Ioo Alexandru din comuna Cristeştii Ciceului.

1939-1940 11

756 Succesiuni fără avere din Floreşti. 1932-1950 130 757 Dosarul de succesiune al defunctelor Fechete Paraschiva născută

Moldovan şi Cotuţiu Ana născută Moldovan din Păltineasa. 1936-1937 9

758 Dosarul de succesiune al defunctei Mizgan Paraschiva născută Bojor din Păltineasa.

1939-1940 14

759 Dosarul de succesiune al defunctului Moldovan Ioan din Păltineasa. 1936-1937 8 760 Dosarul de succesiune al defunctului Briciu Costan din Perişor. 1938-1939 9 761 Dosarul de succesiune al defunctului Leach Andrei lui Ioan a Moisi

din Perişor. 1939-1940 16

762 Dosarul de succesiune al defunctului Sigartău Macedon din Perişor. 1936-1937 6 763 Dosarul de succesiune al defunctei Sima Irina din Perişor. 1940-1941 27 764 Dosarul de succesiune al defunctei Tohati Irina născută Leach din

Perişor. 1936-1937 4

765 Dosarul de succesiune al defunctului Vlasin Petru din Perişor. 1938-1939 8 766 Dosarul de succesiune al defunctului Bergszaza Gheorghe din

Şintereag. 1938 5

767 Dosarul de succesiune al defunctului Cocis Grigore din Şieu Odorhei.

1939 5

768 Dosarul de succesiune al defunctei Oşan Irina născută Zăpârţan din Şieu Odorhei.

1935 8

769 Dosarul de succesiune al defunctului Sekely Ioan din Şieu Odorhei. 1935 8 770 Dosarul de succesiune al defunctului Zăpârţan Ezechil din Şieu

Odorhei. 1935 23

771 Dosarul de succesiune al defunctului Andras George a lui Ioan din Târlişua.

1936-1937 6

772 Registru de intrare-ieşire a serviciului de constatare Beclean pe anul 1945.

1945 192

773 Registru de intrare-ieşire al serviciului de constatare Beclean pe anul 1949.

1949 169

Prezentul inventar conţine 30 (treieci) pagini şi 773 (şaptesuteşaptezeci şi trei) u.a. Întocmit,

Dana Văran 28 februarie 2005 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i