002 tiparire

  • Upload
    hopity

  • View
    224

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

  • 8/17/2019 002 tiparire

    1/43

    Art. 6. - Produsele, serviciile şi/sau tehnologiile achiziţionate dinimport sau cele pentru care nu există documente tehnice de referinţă aprobate sepot utiliza în activitatea de transport feroviar, numai în baza unui agrement tehnic.

    Art. 7. - (1) Reglementările specifice referitoare la proiectarea,construirea, modernizarea, întreţinerea şi exploatarea tehnică ale infrastructuriiferoviare, vehiculelor feroviare, construcţiilor, instalaţiilor şi utilaelor, destinate a fi

    utilizate în desfăşurarea operaţiunilor de transport feroviar, se aprobă de cătreautoritatea de stat în transporturile feroviare.

    (2)  !n reglementările specifice, pentru  desfăşurarea încondiţii de siguranţă a operaţiunilor de transport, se prevăd responsabilităţi distinctepentru subunităţile de exploatare, de întreţinere şi/sau reparare ale gestionaruluiinfrastructurii feroviare publice, operatorilor de transport feroviar şi după caz, alealtor agenţi economici.

    Art. 8. -"iniile de cale ferată, lucrările de artă feroviare, instalaţiile desemnalizare şi de siguranţă, precum şi echipamentele de alimentare cu energieelectrică ale acestora trebuie să fie autorizate din punct de vedere tehnic, de către#utoritatea $eroviară Rom%nă & denumită în continuare AFER & cu ocazia construirii,modernizării sau reparării capitale a acestora.

    Art. 9. - 'taţiile de cale ferată trebuie să deţină autorizaţie defuncţionare din punct de vedere tehnic, acordată de către #$(R.

    Art. 10.- (1) )ehiculele feroviare trebuie să fie omologate tehnic detip şi atestate tehnic individual în vederea înmatriculării, de către #$(R.

    (2) )ehiculele feroviare aparţin%nd agenţilor economici,alţii dec%t operatorii de transport feroviar şi gestionarul infrastructurii feroviarepublice, pentru a putea circula sau a fi manevrate pe infrastructura feroviară publicătrebuie să fie autorizate din punct de vedere tehnic de către #$(R.

    (3) Prevederile de la alin.* nu se aplică vagoanelorparticulare înscrise în parcul unui operator de transport feroviar.

    Art. 11.- "ucrările care se execută în zona de siguranţă şi de

    protecţie a căii ferate se pot efectua numai în baza autorizaţiei privind efectuarea delucrări, eliberată numai de autoritatea de stat în transporturile feroviare.Art. 12.- +rganizarea şi conducerea circulaţiei trenurilor, autorizarea şi efectuareamanevrelor, conducerea vehiculelor feroviare motoare şi a celor specializate pentruconstrucţia, întreţinerea şi repararea infrastructurii feroviare, verificarea tehnică aelementelor infrastructurii

    CUPRINS

    P#R-(# ispoziţ ii generale 00000000000000000000 *P#R-(# nfrastructura feroviară 00000000000000000 1#P-+"2" 3 1ondiţii generale 000000000000000000 '(1425(# 3 (lementele infrastructurii feroviare 00000000000 '(1425(# a * & a "imitele gabaritelor de 6liberă trecere7, 61$R de vagon7 şi de6material rulant700000000000000000000000..

    8

    '(1425(# a 9 & a istanţele minime între axele liniilor de caleferată000000000000000000000000000000.

    :

    1#P-+"2" * 1onstrucţii şi instalaţii pentru desfăşurarea operaţiunilor de transport feroviar 0000000000000000000000000

    ;

    1#P-+"2" 9 1onstrucţi i feroviare 00000000000000000. ;'(1425(# 3 1onstrucţia căi i ferate ...000000000000000 ;'(1425(# a * & a Planul şi profi lul căi i ferate 000000000000 ;'(1425(# a 9 &a nfrastructura căi i ferate 0000000000000 <'(1425(# a & a 'uprastructura căi i ferate0000000000000 ='(1425(# a 8 & a #parate de cale00000000000000000 ='(1425(# a : & a -recerile la nivel cu liniile de cale ferată 0000000. 3>

    '(1425(# a ; & a -raversări ale liniilor de cale ferată....00000000.. 3*'(1425(# a < & a !ncălecări şi oncţiuni de linii de cale ferată0....0000. 3*'(1425(# a = & a ndicatoare de cale şi de semnalizare000000000 391#P-+"2" nsta laţi i feroviare000000000000000000. 3'(1425(# 3 'emnalizare şi instalaţii de semnalizare 000000000 3'(1425(# a * &a nstalaţii de centralizări şi interblocări a macazurilor şisemnalelor0000000000000000000000000000 3='(1425(# a 9 &a nstalaţii de centralizare electrodinamică00000000 *3'(1425(# a &a nstalaţii de centralizare electronică cu tehnică decalcul000000000000000000000000000000

    *3

    '(1425(# a 8 &a nstalaţii de centralizare electromecanică şi de asigurare

     cu încuietori cu chei 000.0000000000000000000..

    **

    '(1425(# a : &a nstalaţii de mecanizare şi automatizare a cocoaşelorde triere 0000000000000000000000000000..

    *9

    '(1425(# a ; & a nstalaţii de bloc de linie00000000000000 *9'(1425(# a < & a nstalaţii pentru controlul automat al vitezei trenurilorşi de autostop00000000000000000000000000

    *

    '(1425(# a = & a nstalaţii dispecer pentru conducerea circulaţiei trenurilor ... *'(1425(# a 3> & a nstalaţii de semnalizare automată a trecerilor la nivel ..0. *8'(1425(# a 33 & a !ncălzitoare ale macazurilor aparatelor de cale00000 *8

  • 8/17/2019 002 tiparire

    2/43

    '(1425(# a 3* & a nstalaţii de telecomunicaţii 00000000000. *:'(1425(# a 39 & a nstalaţii de electroalimentare00000000000. *;'(1425(# a 3 & a nstalaţii fixe de tracţiune electrică 00000000. *<1#P-+"2" 8 Revizia şi întreţinerea căii, a construcţ iilor şi instalaţiilor feroviare 00000000000000000000000000. *='(1425(# 3 Revizia şi controlul tehnic a căii, construcţiilor şiinstalaţiilor feroviare 0000000000000000000000.

    *=

    '(1425(# a * & a !ntreţinerea căii ferate , a construcţiilor şi a instalaţiilorferoviare 000000000000000000000000000 *=

    '(1425(# a 9 & a 5orme pentru executarea lucrărilor privindinfrastructura feroviară 00000.. 0000000000000000

    9*

    1#P-+"2" : 'isteme, echipamente şi produse informatice ...00000 9:P#R-(# +rganizarea circulaţiei trenurilor şi a manevrei vehiculelorferoviare 000000000000000000000000000

    9;

    1#P-+"2" 3 Planul de mers 00000000000000000 9;1#P-+"2" * Puncte de secţionare 000000000000000 9<1#P-+"2" 9 +rganizarea activităţii tehnice în staţii0000000000 >1#P-+"2" "egarea vehiculelor feroviare 000000000000 0 91#P-+"2" 8 $r%narea trenurilor00000000000000000 9

    1#P-+"2" : 1onducerea circulaţiei trenurilor000000000000 81#P-+"2" ; Primirea şi expedierea trenurilor000000000000 :1#P-+"2" < #lte reglementări privind circulaţia trenurilor0000000 <1#P-+"2" = ?iloace de restabilire a circulaţiei trenurilor0000000 =P#R-(# ) )ehicule feroviare000000000000000000. =1#P-+"2" 3 1ondi ţi i generale 0.0000000000000000 =1#P-+"2" * +sii montate0000000000000000000 831#P-+"2" 9 nstalaţia de fr%nare şi aparatele de tracţiune şi legare000. 891#P-+"2" !ntreţinerea, deservirea şi repararea vehiculelor feroviare00 8

    *

    P#R-(# DISPOZIŢII GENERALE

      Art. 1. -Regulamentul de exploatare tehnică feroviară stabileşte regulilefundamentale de desfăşurare a operaţiunilor de transport feroviar, principiile deorganizare a circulaţiei trenurilor şi de semnalizare, norme generale de construcţie,

    modernizare, exploatare tehnică, întreţinere şi reparare, precum şi condiţiile minimepe care trebuie să le îndeplinească instalaţiile, calea ferată, vehiculele feroviare şiconstrucţiile necesare desfăşurării operaţiunilor de transport feroviar.

    Art. 2. - (1) Prevederile prezentului regulament sunt obligatoriipentru toţi cei care participă la desfăşurarea operaţiunilor de transport feroviar dinRom%nia şi au scopul de a asigura funcţionarea normală şi continuă a transporturilorferoviare, pentru satisfacerea interesului public, social şi de apărare a ţării, în condiţiide siguranţă a circulaţiei trenurilor şi securitate a transporturilor, calitate a serviciilorde transport public, sănătatea oamenilor şi protecţie a mediului.

    (2) ?odul de desfăşurare a activităţii de transport feroviareste reglementat prin prezentul regulament precum şi prin alte reglementărispecifice.

    Art. 3. - (1) Prezentul regulament se aplică numai pentru liniile decale ferată din Rom%nia care au ecartamentul normal & 398 mm & şi pentru vitezemaxime de circulaţie de p%nă la 3:> @m/h.

    (2) Pentru liniile de alt ecartament sau pentru viteze decirculaţie mai mari de 3:> @m/h se vor stabili reglementări specifice.

    (3) Reglementarea circulaţiei trenurilor între staţiile defrontieră de stat şi pe liniile de peage se stabileşte prin convenţii.

    Art. . - #utoritatea de stat în transporturile feroviare aprobăreglementări specifice &regulamente, instrucţiuni şi norme tehnice & obligatorii pentrutoţi agenţii economici care desfăşoară operaţiuni de transport feroviar.

    Art. !. - +peraţiunile de transport feroviar, construire,

    modernizare, întreţinere, reparare şi exploatare tehnică a vehiculelor feroviare şi ainfrastructurii feroviare, precum şi livrarea de produse/servicii feroviare criticeutilizate pentru aceste activităţi se pot efectua numai de către agenţi economicideţinători de licenţă şi certificat de siguranţă sau autorizaţi şi supravegheaţi dinpunct de vedere tehnic, conform prevederilor legale în vigoare.

    3

  • 8/17/2019 002 tiparire

    3/43

    face numai după recepţia acestora, respectiv numai după aprobarea şi verificareacunoaşterii reglementărilor specifice de către personalul, care urmează să asigurefuncţionarea acestora.

    (3) Pe durata exploatării, se va urmări şi analiza periodic stareatehnică a liniilor, construcţiilor şi instalaţiilor, ţin%ndu&se evidenţa defectărilor, lu%ndu&se măsurile de remediere în cel mai scurt timp posibil.

    SECŢIUNEA a 2 - aLI"I#ELE GA$ARI#ELOR DE %LI$ER& #RECERE' %CFR DE

    AGON' *I DE %"A#ERIAL RULAN#'

    Art.26.- (1) Aabaritul de liberă trecere este conturul geometrictransversal limită, în plan vertical perpendicular pe axa longitudinală a căii, îninteriorul căruia, afară de materialul rulant, nu se admite să pătrundă nici o parte aconstrucţiilor, cum suntB poduri, tuneluri, pasae superioare, pasarele şi alteconstrucţii tehnologice sau a instalaţiilor fixe C semnale, coloane şi altele & şi nicimateriale sau obiecte depozitate de&a lungul liniei curente sau în staţii. Aabaritul deliberă trecere asigură circulaţia trenurilor şi manevrarea vehiculelor feroviare îndeplină siguranţă fără limitarea vitezei de circulaţiei sau alte restricţii.

    (2) 1onstrucţiile şi instalaţiile feroviare situate l%ngă caleaferată nu trebuie să intre, cu nici o parte a lor, în limitele gabaritului de liberă trecere.

    (3) $ac excepţie de la prevederile alin.D*E instalaţiile şi vehiculele

    feroviare care prin scopul şi natura funcţionării lor impun intrarea/ieşirea în/dingabaritul de liberă trecere precumB fr%nele de cale, instalaţiile liniei de contact,braţele coloanelor hidraulice, elevatoarele de cărbuni, instalaţiile de alimentare cunisip, utilaele specializate pentru întreţinerea şi repararea căii, drezinele pantograf,plugurile de zăpadă şi altele asemenea. !n stare de repaus, instalaţiile şi utilaeleamplasate în afara căii nu trebuie să intre în gabaritul de liberă trecere

    <

    feroviare şi a vehiculelor feroviare din compunerea trenurilor, precum şimanipularea instalaţiilor sau echipamentelor de siguranţă sunt permise numaipersonalului autorizat în acest scop şi numai în timpul executării serviciului.

    Art. 13.- Personalul autorizat prevăzut la art.3*, denumit încontinuare +,r/ r,+/455t5 / 5r/ 5r5,5 care urmează sădesfăşoare pe proprie răspundere activităţi specifice transportului feroviar, trebuie să

    fie atestat profesional, să fie apt medical şi psihologic şi să posede autorizaţiilenecesare exercitării funcţiei.

    Art. 1.- (1)  ?odul de pregătire, perfecţionare, examinare şiautorizare a personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei care urmează sădesfăşoare pe proprie răspundere activităţi specifice transportului feroviar, precum şiretragerea atestatelor, certificatelor, licenţelor şi autorizaţiilor, după caz, se stabilescprin reglementări specifice aprobate de autoritatea de stat în transporturile feroviare.

    (2)  Personalul cu responsabilităţi în siguranţa circulaţieipoate fi admis pentru a efectua stagiul de practică sau de acomodare, numai întimpul programului aprobat, sub supravegherea şi pe răspunderea personaluluiautorizat de serviciu.

    Art. 1!.- 'alariaţii de specialitate care asigură pregătirea,perfecţionarea şi autorizarea personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei,trebuie să fie atestat profesional de către #$(R.

    Art. 16.- (1) Personalul cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei şisecuritatea transporturilor feroviare răspunde de executarea sarcinilor ce&i revin, înlimitele atribuţiilor stabilite.

    (2) 'ubordonatul este răspunzător şi pentru activitateadesfăşurată în prezenţa superiorului său.

    Art. 17.- ntervenţiile pentru remedierea defectărilor accidentale lavehicule feroviare, la linii şi instalaţii feroviare, se vor efectua numai de cătrepersonal autorizat şi fără a se deteriora alte miloace de transport, construcţii şiinstalaţii feroviare.

    Art. 18.- (1) #ctualele construcţii, instalaţii specifice, precum şivehiculele feroviare existente, aflate în exploatare, care nu îndeplinesc în totalitateprevederile prezentului regulament, dar care nu afectează siguranţa circulaţieitrenurilor şi securitatea transporturilor, pot fi exploatate în aceste condiţii, p%nă laexecutarea lucrărilor de reparaţii capitale, modernizare, reînnoiri de echipamente şialtele similare lor, numai după luarea măsurilor specifice suplimentare de prevenire aproducerii unor evenimente feroviare.

    (2)  1u ocazia lucrărilor de reparaţii capitale, modernizare,reînnoiri de echipamente şi altele similare lor, vehiculele feroviare, construcţiile şi

  • 8/17/2019 002 tiparire

    4/43

    instalaţiile feroviare, vor îndeplini cel puţin condiţiile minime impuse de prezentulregulament.

    8

    Art. 19.- +rice precizări, modificări sau completări la prezentulregulament de exploatare tehnică feroviară, se pot efectua numai prin ordin alautorităţii de stat în transporturile feroviare, la propunerea #$(R.

    Art. 20.-  !n cazul în care diferitele aspecte ale aceleiaşi probleme

    sunt cuprinse în mai multe articole, ele trebuie să fie înţelese şi aplicate în totalitatealor.

    P#R-(#

    5$R#'-R21-2R# $(R+)#RF

    1#P-+"2" 3CONDIŢII GENERALE

    SECŢIUNEA 1

    ELEMENTELE INFRASTRUCTURII

    FEROVIARE

    Art. 21.- nfrastructura feroviară reprezintă ansamblul elementelornecesare circulaţiei trenurilor şi manevrei vehiculelor feroviare, clădirilor staţiilor decale ferată cu dotările aferente, precum şi celelalte clădiri tehnologice destinatedesfăşurării operaţiunilor de transport feroviar.

    Art. 22.- nfrastructura feroviară se compune din următoarele elementeB. liniile ferate de circulaţie, manevră, de evitare şi de

    scăpare materializate prin infrastructura căii, suprastructura căii precum şi terenurilesituate de o parte şi alta a axei căii ferate, care constituie zona de siguranţă ainfrastructurii feroviare potrivit legiiG

    4. podurile, tunelurile, viaductele şi alte lucrări de artă careau legătură cu liniile ferate deschise circulaţiei şi manevrei precum şi terenurileaferente acestoraG

    :

      .  lucrările geotehnice de protecţie şi de consolidare, plantaţiile deprotecţie a liniilor ferate şi terenurile aferente pe care sunt amplasateG  :.  instalaţiile fixe de siguranţă, de conducere operativă acirculaţiei trenurilor şi manevrei vehiculelor feroviare şi cele fixe de alimentare cu

    energie electrică a liniei de contact, construcţiile şi facilităţile aferente acestora,inclusiv terenurile pe care sunt amplasateG

    ,. clădirile staţiilor de cale ferată, cu facilităţile aferente, inclusivterenurile pe care sunt amplasateG;. staţiile de tria şi terenurile aferente acestoraG

    . alte construcţii, clădiri şi facilităţi destinate desfăşurăriioperaţiunilor de transport feroviar.

    Art. 23.- (1) (lementele infrastructurii feroviare vor fi proiectate şiexecutate astfel înc%t să asigure desfăşurarea operaţiunilor de transport feroviar încondiţii de siguranţă a circulaţiei trenurilor şi de securitate a transporturilor, lavitezele trenurilor şi masele stabilite ale acestora.

    (2) Parametrii elementelor infrastructurii feroviare din Rom%niatrebuie să corespundă normelor interne şi internaţionale sau celor stabilite prinacorduri şi convenţii internaţionale la care Rom%nia este parteG aceşti parametritrebuie să asigure compatibilitatea infrastructurii feroviare rom%ne cu reţeleleferoviare transeuropene.

    Art.2.- (1)  (lementele infrastructurii feroviare se urmăresc înexploatare, în scopul menţinerii caracteristicilor tehnico & funcţionale, pe toată duratade existenţă a acestora. ?odificările survenite se evidenţiază obligatoriu îndocumentele specifice prevăzute în normele în vigoare.

    (2)  (lementele infrastructurii feroviare vor fi întreţinute şireparate astfel înc%t să fie menţinute în limitele tehnice de funcţionare prevăzute îndocumentaţiile şi normele tehnice în vigoare.

    (3) (ste interzisă orice modificare a elementelor infrastructuriiferoviare, fără aprobarea organelor competente stabilite prin reglementările învigoare.

    Art.2!.- (1) (lementele infrastructurii feroviare nou construite,modernizate sau reparate vor fi verificate din punct de vedere tehnic şi funcţional şirecepţionate de către comisii ale gestionarului infrastructurii. 1omisiile vor urmăridacă s&a respectat documentaţia tehnică şi vor verifica calitatea lucrărilor.

    (2) Punerea în exploatare a liniilor, construcţiilor şi instalaţiilor feroviare nouconstruite sau reparate periodic sau capital, se

  • 8/17/2019 002 tiparire

    5/43

    ;

    (2)  (lementele căii ferate în plan şi în profilul în lung &aliniamente, curbe, curbe de racordare, rampe, supralărgiri, supraînălţări & auvalorile prevăzute în normativele de construcţii şi/sau în alte reglementări specifice.

    Art. 3!.- eclivitatea liniei curente la construirea de căi ferate noi,

    va fi de maxim 38 H în regiunile cu profil accidentat şi de maxim H în celelalteregiuni. eclivităţi mai mari de H se admit numai în baza documentaţiei tehniceavizate de #$(R şi cu aprobarea autorităţii de stat în transporturile feroviare.Racordarea porţiunilor de linie de declivitate diferită se face conform reglementărilorspecifice.

    Art. 36.- (1) 'taţiile de cale ferată se construiesc în aliniament şipalier. 1u aprobarea autorităţii de stat în transporturile feroviare se admiteconstruirea staţiilor de cale ferată pe linii cu declivitate de cel mult * H , precum şi încurbe cu raze care să corespundă vitezelor maxime de circulaţie şi condiţiilor impusede gabarit.

    (2) "a liniile curente noi cu pante lungi, precum şi în staţiilecare delimitează asemenea linii , se construiesc linii de scăpare, conform proiecteloravizate de către #$(R şi aprobate de autoritatea de stat în transporturile feroviare.

    Art. 37.- (1)  1u ocazia lucrărilor de sistematizare, staţiile cudeclivitatea mai mare de * H sau cu pantă de la aparatele de cale spre linia curentăvor fi prevăzute cu linii de evitare în prelungirea liniilor pe care se efectueazămanevra, în capătul spre pantă.

    (2)  !n toate cazurile, liniile de evitare vor avea lungimeastabilită prin proiecte, în funcţie de condiţiile locale şi se aprobă odată cu proiectelerespective. "ungimile liniilor de evitare se aprobă de autoritatea de stat întransporturile feroviare, în baza avizului dat de #$(R.

    SECŢIUNEA a 3-a

    INFRAS#RUC#URA C&II FERA#E

    Art. 38.- (1) nfrastructura căii ferate este alcătuită din straturile derepartiţie, terasamentele, amenaările destinate colectării şi îndepărtării apelor desuprafaţă, lucrările de artă şi terenurile de bază.

    (2)imensiunile suprafeţei superioare a platformeiterasamentelor în aliniamente şi curbe sunt reglementate prin norme tehnice.

    3*

    ()  Pentru construcţiile şi instalaţiile noi sau cu ocaziamodernizării celor existente, trebuie să se asigure în mod obligatoriu gabaritul deliberă trecere.

    Art. 27.- (1) ?ărfurile şi materialele descărcate sau depozitate

    l%ngă linie se aşează şi se asigură în aşa fel înc%t să fie respectat gabaritul de liberătrecere, să nu împiedice activitatea personalului, vizibilitatea semnalelor şiindicatoarelor, buna funcţionare a aparatelor de cale şi a semnalelor. e asemenea,limita de staţionare pentru transportul negabaritic trebuie materializată pe teren prinrepere de gabarit, conform normelor tehnice de gabarit în vigoare.

    (2) istanţele şi modul de depozitare ale materialelor faţă de liniade cale ferată se stabilesc prin reglementări specifice.

    Art. 28.- (1) Aabaritul de material rulant este conturul geometrictransversal limită aşezat în poziţie mediană într&un plan vertical perpendicular peaxul longitudinal al vehiculului feroviar, în afara căruia nu trebuie să iasă nici unpunct al materialului rulant sau al încărcăturii, at%t în staţionare c%t şi în mişcare, înaliniament şi în curbă.

    (2) Aabaritul 1$R de vagon & de încărcare & estegabaritul de material rulant admis pe liniile infrastructurii feroviare publice rom%ne, încare trebuie să se înscrie at%t vagonul c%t şi încărcătura sa.

    (3) )ehiculele feroviare, încărcate sau goale şi utilaele pentru întreţinerea căii şi a liniei de contact, în timpul staţionării sau deplasării pe linie, nutrebuie să depăşească cu nici o parte a lor şi/sau cu încărcătura, limitele gabaritului1$R de vagon & de încărcare. -ransporturile care depăşesc gabaritul 1$R de vagonC de încărcare & se admit în circulaţie numai în condiţiile stabilite prin actelenormative şi reglementările specifice în vigoare.

    SECŢIUNEA a 3 - aDIS#ANŢELE "INI"E >> mm. Pentru liniile modernizate sau nou construite distanţa trebuie să fie, deregulă, de minim .*>> mm. (xcepţii se admit numai cu aprobarea autorităţii de stat în transporturile feroviare în baza documentaţiei tehnice avizate de #$(R.

  • 8/17/2019 002 tiparire

    6/43

    (2)  "a liniile triple & linie dublă vecină cu o linie simplă & şicvadruple, distanţa dintre axele liniei a doua şi a treia în aliniament trebuie să fie decel puţin 8.>>> mm.

    =(3)  !n staţii, distanţa între axele liniilor vecine în aliniament

    trebuie să fie de cel puţin .;8> mm. Pentru liniile modernizate sau nou construite,gabaritul de liberă trecere al liniilor directe va fi cel prevăzut în normele tehnicepentru liniile curente.

    () !n cazul staţiilor care au peroane între linii, distanţa între

    axele liniilor trebuie să fie deB. minimum =.>>> mm în staţiile cu un trafic mai mare de

    *8> călători pe * de ore, pentru a rezulta un peron lat de 8 mm, în vedereaconstruirii de treceri subteraneG

    4. minimum :.*>> mm în staţiile cu un trafic mai mic de *8>de călători pe * ore. (xcepţii se admit numai cu aprobarea autorităţii de stat întransporturile feroviare.

    (!) !n staţiile situate pe cale dublă, între liniile directe nu seconstruiesc peroane.

    (6)  Pentru liniile destinate transbordării mărfurilor dintr&unvagon în altul, distanţa între axele liniilor respective, în aliniament, va fi de minim de9:>> mm.

    (7) istanţa dintre axele liniilor vecine, c%nd aceste linii sunt încurbe, at%t în staţii c%t şi în linie curentă se stabileşte în funcţie de rază şi desupraînălţarea curbei, conform actelor normative şi reglementărilor specifice.

    1#P-+"2" *CONS#RUCŢII *I INS#ALAŢII PEN#RU DESF&*URAREA

    OPERAŢIUNILOR DE #RANSPOR# FEROIAR

    Art. 30.- 2nităţile şi subunităţile care desfăşoară operaţiuni detransport feroviar trebuie să fie dotate cu construcţii, spaţii, instalaţii, aparate şi altedotări necesare desfăşurării activităţilor pentru care au fost înfiinţate.

    Art. 31.- 1onstrucţiile şi instalaţiile pentru desfăşurareaoperaţiunilor de transport feroviar vor fi astfel realizate înc%tB

    . să corespundă activităţii pentru care au fost destinateG

    4. să corespundă normelor emise de autorităţile publiceprivind protecţia mediului, igiena, protecţia muncii, calitatea serviciilor, prevenirea şistingerea incendiilor, calitatea în construcţii, urbanismulG

    3>. să asigure siguranţa şi securitatea operaţiunilor de

    transport feroviar.

    1#P-+"2" 9CONS#RUCŢII FEROIARE

    SECŢIUNEA 1

    CONS#RUCŢIA C&II FERA#E

    Art. 32- (1)-oate elementele căii ferate, aflate în exploatare,trebuie să asigure, prin rezistenţa şi stabilitatea lor, siguranţa circulaţiei trenurilor şisecuritatea transporturilor, la vitezele şi sarcinile maxime stabilite prin normeleaprobate de către autoritatea de stat în transporturile feroviare.

    (2) (xcepţie de la prevederile alin.D3E fac elementele dezafectate,scoase din funcţiune sau aflate în conservare, consemnate în evidenţe conformprevederilor legale în vigoare.

    SECŢIUNEA a 2- aPLANUL *I PROFILUL C&II FERA#E

    Art. 33.- (1) Razele curbelor, racordările între aliniamente şi curbeşi între curbe, declivităţile şi racordarea elementelor profilului în lung şi profiluriletransversale trebuie să corespundă cu planurile şi profilurile prevăzute îndocumentaţiile tehnice de execuţie şi să respecte prevederile reglementărilorspecifice în vigoare.

    (2) Profilurile în lung ale liniilor curente şi din staţii vor fiactualizate permanent de către personalul de specialitate al gestionaruluiinfrastructurii feroviare publice.

  • 8/17/2019 002 tiparire

    7/43

    Art. 3.- (1) Razele minime ale curbelor liniilor noi, trebuie săcorespundă vitezelor maxime de circulaţie şi condiţiilor impuse de gabarit, conformnormelor tehnice.

    33

    SECŢIUNEA a 6 -a

    #RECERILE LA NIEL CU LINIILE DE CALE FERA#&

    Art. 6.- (1) Punctele de intersecţie la acelaşi nivel a liniilor decale ferată cu drumuri deschise circulaţiei publice pe care se circulă cu miloace detracţiune mecanică şi/sau animală, denumite treceri la nivel, se stabilesc conformreglementărilor specifice în vigoare.

    (2)  1onstrucţia, amenaarea, sistematizarea, exploatarea şi întreţinerea trecerilor la nivel ale liniilor de cale ferată, se execută conform actelornormative şi reglementărilor specifice în vigoare.

    (3) -raversarea liniilor de cale ferată de către pietoni, vehiculesau animale se face numai prin locuri special amenaate şi numai cu respectareanormelor şi reglementărilor specifice în vigoare.

    () "a trecerile la nivel are prioritate traficul feroviar.Art. 7.- (1)  5u se admite amplasarea trecerilor la nivel cu

    intersectarea următoarelor elemente ale infrastructurii feroviareB. aparate de caleG4. liniile de cale ferată electrificate care ar urma să se

    intersecteze cu linii de tramvai sau trasee de troleibuzeG. un grup de trei sau mai multe linii de cale feratăG:. liniile de cale ferată de primire&expediere din staţiiG(2) 5u se admite amplasarea trecerilor la nivel în zona curbelor

    de cale ferată cu supraînălţare.Art. 8.- (1)-recerile la nivel cu calea ferată trebuie să fie semnalizate în

    funcţie de următoareleB. intensitatea traficului feroviar si viteza maximă de circulaţiea trenurilorG

    4. clasa tehnică a drumului sau categoria străziiG. condiţiile de vizibilitate .(2)  !n funcţie de modul în care se realizează semnalizarea

    circulaţiei feroviare şi rutiere, trecerile la nivel se clasifică înB. treceri la nivel cu bariere & tip IG4. treceri la nivel cu instalaţii automate de semnalizare rutieră

    cu semibariere Ctip I#-G

    . treceri la nivel cu instalaţii automate de semnalizare rutierăfără semibariere Ctip '#-G

    :. treceri la nivel semnalizate numai cu indicatoare rutiere Ctip R.

    (3) Poziţia normală a barierelor şi semibarierelor la trecerile la nivel este aceea înpoziţie deschisăG poziţia normală a barierelor

    3:

    (3) Platforma terasamentelor trebuie să asigure stabilitatea

    suprastructurii căii ferate, să corespundă cerinţelor de perspectivă, să permităutilizarea maşinilor grele de cale şi circulaţia personalului feroviar şi a utilaeloruşoare în lungul căii ferate.

    () Platforma terasamentelor trebuie să fie cu cel puţin >,8 m,ca înălţime, peste nivelul cel mai mare al apelor în caz de viituri puternice, stabilitprin normele tehnice în vigoare.

    (!)  -erasamentele trebuie să fie prevăzute cu sisteme dedrenare a apei, de protecţie şi de consolidare, care să asigure stabilitatea şimenţinerea lor în stare uscată.

    Art. 39.- (1)  "ucrările de artă din beton sau zidărie, precum şiinfrastructura celorlalte lucrări de artă, se vor construi la o schemă de încărcare caresă corespundă dezvoltării traficului în viitor, în raport cu sarcina pe osie, viteza şigabaritul stabilite pentru fiecare secţie de circulaţie, de către autoritatea de stat întransporturile feroviare.

    (2) Podurile metalice se vor construi cu respectarea schemelorde încărcare prevăzute în normele tehnice şi cu posibilitatea consolidării lor, pentru ale face apte unor scheme superioare, determinate de modernizarea vehiculelorferoviare.

    (3)  Pe poduri, calea ferată trebuie să fie prevăzută cucontraşini contra deraierii, conform normelor tehnice. Jinele de pe podurile metalicetrebuie să fie izolate electric pentru a nu influenţa funcţionarea normală a circuitelorde cale sau a altor instalaţii feroviare.

    ()  "ucrările de artă expuse acţiunilor dăunătoare ale unor

    agenţi naturali, trebuie să fie prevăzute cu amenaări speciale pentru apărarea lor deaceste acţiuni şi cu dispozitive pentru revizuire.(!) 1%nd podurile metalice sunt subtraversate de căi rutiere, se

    vor monta în ambele părţi laterale ale podului, la distanţa minimă de 38 metri deacestea, portale de gabarit, care să nu permită trecerea vehiculelor rutiere ce arputea lovi podurile de cale ferată.

    (6)  !n zonele cu căderi de st%nci, alunecări de teren şi/sauviituri, evidenţiate ca puncte periculoase, calea ferată va fi proteată prin lucrări deartă corespunzătoare.

  • 8/17/2019 002 tiparire

    8/43

    39

    SECŢIUNEA a 4 - a

    SUPRAS#RUC#URA C&II FERA#E

    Art. 0.- (1) 'uprastructura căii este alcătuită din prisma de piatrăspartă, traversele, şinele de cale ferată, aparatele de cale şi materialul mărunt decale.

    (2) 'uprastructura căii trebuie astfel alcătuită înc%t laconstrucţiile noi, precum şi după reconstrucţii şi refacţii, să permită, de regulă,sarcina pe osie de cel puţin *8 de toneG excepţii se aprobă numai de cătreautoritatea de stat în transporturile feroviare, cu avizul #$(R.

    Art. 1.- (1)  (cartamentul căii ferate este distanţa dintre feţeleinterioare ale şinelor, măsurată în aliniament, la 3 mm sub planul de rulare alacestora şi trebuie să fie de 398 mm.

    (2) (cartamentul căii în curbe se stabileşte în raport cu razacurbei.

    (3) -oleranţele admise la ecartament sunt cele prevăzute înactele normative şi reglementările specifice, puse de acord cu reglementărileinternaţionale.

    Art. 2.- (1)  !n aliniament şi curbe fără supraînălţare, feţelesuperioare ale ciupercii şinelor ambelor fire trebuie să fie la acelaşi nivel. -oleranţelela nivel sunt cele prevăzute în actele normative şi reglementările specifice. !n curbecu supraînălţare, şina exterioară trebuie supraînălţată faţă de şina interioară în

    funcţie de viteza maximă de circulaţie stabilită pe porţiunea de linie respectivă şiraza curbei, conform prevederilor din actele normative şi reglementările specifice.(2) )aloarea maximă a supraînălţării şinei exterioare în curbe

    este de 38> mm.

    SECŢIUNEA a 5 - aAPARA#E DE CALE

    Art. 3.- (1)  #paratele de cale trebuie să corespundădocumentaţiei tehnice aprobate şi să admită aceeaşi sarcină pe osie ca şisuprastructura liniei curente.

    (2)  #paratele de cale trebuie să aibă următoareletangente şi razeB

    3. pe liniile de primire şi expediere ale trenurilor în abatere,

    tangenta să fie de maxim 3/=, iar curba liniei abătute să aibă raza de minim 3=> mG

    aparate de cale cu tangenta mai mare sau egală cu 3/: şi curba liniei abătute cu orază mai mare de 3=> m se pot monta pe liniile de primire şi de expediere aletrenurilor, numai dacă sunt atacate de trenuri numai în poziţie pe directă, respectivpe diagonalele pentru manevrăG

    Pe liniile de primire şi expediere ale trenurilor de călători nou construite, sausistematizate, se vor introduce aparate de cale cu tangenta maximă de 3/= şiraza de cel puţin 9>> mG

    4. pe restul liniilor staţiei, tangenta să fie de maxim 3/:,: şiraza curbei liniei abătute să fie de minim 3=> mG

    . pentru punctele de ramificaţie a două direcţii de mers înlinie curentă, tangenta să nu fie mai mare de 3/3* şi curba liniei abătute să nu aibă o

    rază mai mică de 8>> mG:. la aparatele de cale simetrice, tangenta să nu fie maimare de 3/: şi raza curbei să nu fie mai mică de 3 m.

    (3) )iteza de circulaţie pe linia directă a aparatelor de caleamplasate în linie curentă sau pe liniile directe din staţii, este viteza maximă decirculaţie a liniei, cu excepţia traversărilor cu sau fără oncţiune, unde viteza selimitează la maxim 3>> @m/h. -raversările cu sau fără oncţiune amplasate pe liniiledirecte din staţii existente, se vor elimina cu ocazia lucrărilor de modernizare adispozitivelor de linii din staţii.

    () -angentele şi razele aparatelor de cale, admise în funcţiede categoria şi destinaţia liniilor de cale ferată & magistrale, principale, secundare, deramificaţie, directe, primiri & expedieri, de manevră & sunt cele prevăzute în actele

    normative şi reglementările specifice în vigoare.(!) #paratele de cale de pe liniile directe, de pe liniile de primire

    şi expediere ale trenurilor şi aparatele de cale simetrice vor fi echipate cu dispozitivede zăvor%re şi cu sisteme pentru controlul efectuării cursei complete a acului dezlipit.-ipurile de zăvor%re se stabilesc în funcţie de amplasarea şi viteza de circulaţiepeste aparatul de cale prin reglementări specifice.

    Art. .-  !n staţiile de cale ferată modificarea dispozitivului de liniise face cu avizul #$(R şi aprobarea autorităţii de stat în transporturile feroviare.

  • 8/17/2019 002 tiparire

    9/43

    ?odificarea dispozitivului de linii va fi inclusă în planul tehnic de exploatare a staţieişi în instrucţiunile de manipulare a instalaţiilor de siguranţă.

    Art. !.- #paratele  de cale necentralizate electrodinamic precumşi cele din staţiile centralizate electrodinamic fără parcursuri de manevrăcentralizate, trebuie să fie înzestrate cu indicatoare pentru poziţia macazuriloraparatelor de cale.

    38

    (9) !naintea semnalelor prevestitoare, pe linii fără bloc de linieautomat, a haltelor din linie curentă, a paletelor galbene de la restricţiile de viteză, asemnalelor de avarie a trecerilor la nivel de pe secţiile de circulaţie neînzestrate cubloc de linie automat, se amplasează balize avertizoare.

    (10) Pe liniile electrificate se amplasează indicatoare specifice aleliniei de contact.

    (11) Pentru recunoaştere, la unele semnale prevăzute înreglementările specifice se montează sau se amplasează repere de semnal.

    (12)  ndicatoarele de cale, indicatoarele de semnalizare,indicatoarele specifice liniei de contact şi reperele trebuie să corespundăprevederilor din actele normative şi reglementărilor specifice. Reperele, balizele şi

    indicatoarele, în afara celor luminoase vor fi vopsite pe partea dinspre tren cuvopsele reflectorizante sau vor fi prevăzute cu folii reflectorizante.

    1#P-+"2" INS#ALAŢII FEROIARE

    SECŢIUNEA 1

    SE"NALIZARE *I INS#ALAŢII DE SE"NALIZARE

    Art. !8.- -ipul construcţiilor şi instalaţiilor feroviare, fixe şi mobile,al rechizitelor de semnalizare utilizate la căile ferate din Rom%nia trebuie să fieaprobat de către autoritatea de stat în transporturile feroviare, cu avizul #$(R.

    Art. !9.- (1)  Prin semnal se înţelege instalaţia sau milocul cuautorul căruia se transmit sau se primesc ordine şi indicaţii de către personalul careasigură desfăşurarea traficului feroviar. !n categoria semnalelor sunt cuprinse şi

    indicatoarele care prin inscripţia, forma şi poziţia lor dau indicaţii sau completeazăindicaţiile date de semnale.

    (2)  'emnalele servesc pentru realizarea siguranţei circulaţieitrenurilor, organizarea şi efectuarea circulaţiei trenurilor şi a activităţii de manevră.

    (3)  ndicaţia semnalului este un ordin care trebuie îndeplinitnecondiţionat, prin toate miloacele posibile de către personalul care asigurădesfăşurarea traficului feroviar.

    *>

    poate fi modificată în cazuri bine ustificate, conformprevederilor legale în vigoare.

    ()  "a liniile de cale ferată electrificate, se instalează peambele părţi ale trecerii la nivel, indicatorul rutier de interzicere 6#ccesul interzisvehiculelor av%nd o înălţime mai mare de 0m.7& av%nd înscrisă pe indicator limitareade gabarit de înălţime.

    (!) "a toate trecerile la nivel cu calea ferată amenaate pentrucirculaţia trenurilor cu viteza maximă cuprinsă între 3> şi 3:> @m/h. se asigură închiderea fiecărui fir de circulaţie rutierăG în acest caz instalaţia de semnalizarerutieră tip I#- are un număr de patru semibariere.

    Art. 9.- (1) -recerile la nivel trebuie amenaate şi semnalizate conformactelor normative şi reglementărilor specifice în vigoare.(2) -recerile la nivel cu bariere acţionate manual, mecanic sau

    electric vor fi deservite de agenţi, iar barierele se iluminează pe timpul nopţii, pe timpde ceaţă, viscol sau în alte condiţii nefavorabile care reduc vizibilitatea.

    (3)-recerile la nivel dotate cu instalaţii automate desemnalizare rutieră cu sau fără semibariere, funcţionează fără agenţi.

    () Posturile de la trecerile la nivel deservite de agenţi trebuiesă fie înzestrate cu telefoane prevăzute şi cu sonerii exterioare.

    Art. !0.- 1irculaţia peste trecerile la nivel a vehiculelor cucaracteristici speciale prevăzute în actele normative privind regimul uridic aldrumurilor se admite numai cu avizul şi în condiţiile stabilite de împuternicitul secţiei

    de întreţinere a căii în funcţie de cel puţin picher şi după caz, a împuternicituluisubunităţii de electrificare, pe liniile de cale ferată electrificate.

    SECŢIUNEA a 7 - a

    #RAERS&RI ALE LINIILOR DE CALE FERA#&

    Art. !1.- -raversările noi ale liniilor de cale ferată cu alte linii decale ferată, linii de tramvaie sau troleibuze şi drumuri naţionale se execută denivelat,

  • 8/17/2019 002 tiparire

    10/43

    cu respectarea gabaritului prevăzut în actele normative şi reglementările specifice învigoare.

    Art. !2.- (1)  -raversările liniilor de cale ferată cu linii pentrutransportul energiei electrice, linii telegrafice şi telefonice, conducte de petrol,conducte de apă şi alte instalaţii aeriene sau subterane se execută pe bazaautorizaţiei eliberate de către gestionarul de infrastructură, în baza unei

    3;documentaţii, pentru fiecare caz în parte şi cu prevederea executării lucrărilor de

    protecţie a liniilor de cale ferată şi instalaţiilor feroviare. #cestea se semnalizează peteren conform actelor normative şi reglementărilor specifice în vigoare.

    (2) 'upravegherea îndeplinirii condiţiilor de la alin.D3E se facede către personalul de întreţinere a căii, de electrificare, centralizare, telecomandă şitelecomunicaţii feroviare.

    SECŢIUNEA a 8 - a

     ONCŢIUNI DE LINII DE CALE FERA#&

    Art. !3.-  !ncălecări şi oncţiuni de linii de cale ferată ale agenţiloreconomici în linie curentă, se admit numai cu avizul autorităţii de stat întransporturile feroviare şi numai dacă sunt prevăzute cu linii de evitare .

    Art. !.- (1)  Koncţiunile, traversările sau încălecările de linii decale ferată ale agenţilor economici, cu liniile de cale ferată de primire şi expediereale trenurilor, vor fi prevăzute cu linii de evitare , de cel puţin 8> m lungime utilă.

    (2) "a liniile de cale ferată ale agenţilor economici cu oncţiuni în liniile de primire şi expediere ale trenurilor, cu excepţia liniilor directe, care nuprezintă pericol de fugire a vehiculelor feroviare spre staţii şi pe care nu se

    manevrează cu vehiculele feroviare motoare aparţin%nd agenţilor economici, linia deevitare poate fi înlocuită cu saboţi de deraiere, numai cu avizul unui proiectantautorizat.

    (3) "iniile de cale ferată de evitare precum şi liniile de caleferată înfundate, trebuie să fie prevăzute la capăt cu opritor fix.

    ()  Koncţiunile, traversările sau încălecările de linii de caleferată ale agenţilor economici cu alte linii dec%t cele de primire&expediere din staţiitrebuie să fie prevăzute cu saboţi de deraiere .

    Art. !!.- "a ramificaţiile, traversările sau încălecările a două liniide cale ferată curente trebuie să se prevadă linii de cale ferată de evitare pentru liniamai puţin solicitată.

    Art. !6.- Pe liniile de cale ferată nou construite, curente duble,aparatele de cale de la oncţiunile care deservesc liniile de cale ferată ale agenţiloreconomici, vor fi amplasate astfel înc%t trenurile care circulă pe linia de cale feratănormală a sensului de mers să atace aparatul de cale pe la călc%i. (xcepţii se admitnumai cu avizul #$(R şi al unui agent economic autorizat în proiectare căi ferate.

    3<

    SECŢIUNEA a 9 - a

    INDICA#OARE DE CALE *I DE SE"NALIZARE

    Art .!7.- (1) ndicatoarele de cale şi de semnalizare se instaleazăde&a lungul liniilor de cale ferată, at%t în linie curentă c%t şi în staţii.

    (2)  ndicatoarele de semnalizare se instalează, de regulă, pepartea dreaptă a sensului de mers, iar la liniile duble pentru circulaţia pe falsă, semontează pe partea st%ngă a sensului de mers.

    (3)  ndicatoarele de semnalizare specifice semnalelor fixe saumobile se instalează pe aceeaşi parte a sensului de mers cu semnalele asociate.

    () ndicatoarele de cale se montează pe partea dreaptă a căii, în sensul de la Iucureşti, cu excepţia indicatoarelor hectometrice care, pe liniedublă, se montează alternativ, de o parte şi de alta a căii.

    (!)  "imita zonei de siguranţă a infrastructurii feroviare şiexistenţa unor lucrări subterane în această zonă se marchează cu repere speciale.

     !n zona de siguranţă a căii ferate este interzis accesul sau prezenţa oricăreipersoane, în afară de personalul autorizat pentru desfăşurarea activităţii feroviare şinumai pentru exercitarea atribuţiilor în timpul serviciului. (xecutarea lucrărilor înzona de siguranţă a infrastructurii feroviare publice se face cu avizul autorităţii destat în transporturile feroviare sau după caz, de către personalul propriu algestionarului de infrastructură feroviară publică, numai în condiţiile prevăzute innormele tehnice şi/sau reglementările specifice.

    (6)  !n punctele de oncţiune ale liniilor de cale ferată seinstalează mărci de siguranţă.

  • 8/17/2019 002 tiparire

    11/43

    (7) ?arca de siguranţă se aşează între linii, acolo undedistanţa între axele liniilor convergente este de cel puţin 9,8 m. "a aparatele de calemontate în curbe distanţa de 9,8 m se sporeşte potrivit actelor normative şi areglementărilor specifice de sporire a gabaritului.

    (8) !n cazul staţiilor cu secţiuni controlate electric, mărcile desiguranţă se vor amplasa corelat cu poziţia oantelor izolanteG aceste situaţii se vorreglementa în actele normative şi reglementările specifice.

    3=

    (3)  !n anumite cazuri, în care semnalele de intrare, deramificaţie în altă direcţie de mers şi de trecere sunt precedate de alte semnale cucare sunt în dependenţă, acestea din urmă îndeplinesc şi funcţia de semnaleprevestitoare pentru semnalele pe care le preced.

    ()  !naintea tuturor semnalelor prevestitoare, pe secţiilenedotate cu bloc de linie automat trebuie să se instaleze balize avertizoare.

    (!) Pe liniile înzestrate cu bloc de linie automat fiecare semnalluminos este prevestitor pentru semnalul luminos următor. 1%nd semnalul de trecereal blocului de linie automat precede un semnal de intrare sau de ramificaţie, el va îndeplini şi funcţia de semnal prevestitor al acestuia şi va fi prevăzut cu un reperdistinctiv.

    Art. 68.- (1) 'emnalele de ieşire sunt semnale care permit accesultrenului în linie curentă.

    (2) "iniile din staţie de la care se expediază trenuri trebuie săfie prevăzute, de regulă, cu semnale de ieşireG aceste linii pot fi prevăzute şi cusemnale de parcurs amplasate înaintea semnalului de ieşire, în funcţie deconfiguraţia staţiei.

    (3) 'emnalele de ieşire se amplasează înaintea mărcii reale de

    siguranţă a primului aparat de cale atacat pe la călc%i.() 'emnalele de parcurs se amplasează la v%rful primuluiaparat de cale atacat pe la v%rf sau înaintea mărcii reale de siguranţă a primuluiaparat de cale atacat pe la călc%i.

    (!) 'emnalele de ieşire şi de parcurs pot fi retrase faţă demarca de siguranţă, cu o distanţă de cel puţin 3>> m pentru linia directă şi 8> mpentru linia abătută, distanţe denumite drumuri de alunecare.

    (6) 'e admite instalarea semnalelor şi în următoarele cazuriB

    . semnal unic de ieşire, amplasat în afara dispozitivului delinii în cazul staţiilor înzestrate cu instalaţii de asigurare cu încuietori cu chei cu şifără blocG

    4. semnale luminoase de ieşire sau de parcurs de grup, înafară de liniile pe care se efectuează treceri fără oprireG semnalele luminoase deieşire sau de parcurs de grup trebuie să fie completate cu indicatoare de linie.

    (7) !n staţiile cu mai multe direcţii de mers, semnalele luminoasede intrare, de ieşire şi de parcurs trebuie prevăzute, după caz, cu indicatoareluminoase de direcţie.

    Art. 69.- !n staţii, distanţa între două semnale de circulaţie în acelaşi sens de merstrebuie să fie de cel puţin 9>> m. 'emnalele de

    *

    () (ste interzisă depăşirea unui semnal care ordonă oprireasau depăşirea vitezei ordonate de semnal.

    (!)  'emnalele luminoase stinse, semafoarele neiluminate,semnalele care dau indicaţii ce se contrazic, dubioase sau cu semnalizareneregulamentară, ordonă oprirea. (xcepţie de la ordinul de a opri în faţa semnalelorstinse sau cu indicaţii dubioase fac semnalele prevestitoare de pe secţiile nedotate

    cu bloc de linie automat şi semnalele repetitoare, care indică reducerea vitezei &următorul semnal ordonă oprirea, pentru a asigura oprirea la semnalul pe care îlpreced.

    (6) !n cazul semnalelor de avarie ale trecerilor la nivel şi de latuneluri & a căror stare normală este stinsă & dacă acestea dau indicaţii de oprire saudubioase, se iau măsuri de reducere a vitezei şi oprire a trenurilor înainte detrecerea la nivel sau tunel.

    (7) 'e permite depăşirea unui semnal a cărui indicaţie ordonăoprirea, cu indicaţie dubioasă sau stins, numai dacă sunt îndeplinite condiţiileprevăzute în reglementările specifice.

    Art. 60.- (1) Pe infrastructura feroviară din Rom%nia se utilizează

    semnalizarea cu două trepte de viteză şi semnalizarea cu trepte multiple de viteză,ambele completate, după caz, cu semnalizarea direcţiei, numărului liniei, ieşirii pelinia din st%nga a căii duble, lipsei distanţei de fr%nare şi valoarea vitezei.

    (2) )alorile vitezelor stabilite şi reduse sunt transmise prinindicaţii date de semafoare, semnale luminoase, indicatoare, precedate după caz debalize avertizoare.

    (3) Reglementări specifice cu privire la semnalizarea utilizatăpe infrastructura feroviară din Rom%nia se stabilesc prin Regulamentul desemnalizare 1$R, care se aprobă de autoritatea de stat în transporturile feroviare.

  • 8/17/2019 002 tiparire

    12/43

    Art. 61.- (1) 'emnificaţia culorilor de bază ale semnalelor folositela semnalizarea circulaţiei trenurilor şi executarea operaţiilor de manevră esteurmătoarea B

    . roşu & ordonă oprireaG4. galben & permite circulaţia trenurilor, ordon%nd reducerea

    vitezei în vederea opririi la semnalul următor sau continuarea mersului în cazul c%ndsemnalul următor nu indică oprireaG

    . verde & permite circulaţia trenurilor cu viteza stabilităG:. albastru & ordonă oprirea mişcărilor de manevrăG

    ,. alb lunar & permite mişcările de manevră sau circulaţiatrenurilor cu viteza redusă prevăzută în reglementările specifice.

    *3

    (2) 'e interzice, instalarea în vecinătatea liniilor de cale ferată,de panouri decorative, pancarte sau altele asemenea şi lumini care pot produceconfuzii la perceperea corectă a indicaţiilor privind semnalizarea pe infrastructuraferoviară din Rom%nia

    (3) (ste interzisă utilizarea la semnale a geamurilor şi lentilelor

    care dau o culoare ce nu corespunde normelor tehnice şi modelelor stabilite de#$(R.

    Art. 62- Punctele de secţionare, liniile încălecate, traversărileliniilor de cale ferată la acelaşi nivel, podurile cu grinzi mobile şi oncţiunile şiramificaţiile din linie curentă trebuie să fie acoperite cu semnale.

    Art. 63.- (1) 'emnalele de circulaţie şi de manevră trebuie să fieamplasate pe partea dreaptă a căii, în sensul de mers al trenurilor sau cel multdeasupra axei căii acoperite de ele.

    (2)  Pe liniile de cale ferată duble cu bloc de linie automatbanalizat, pentru circulaţia pe firul din st%nga al sensului de mers, semnalele detrecere ale blocului de linie automat, prevestitoare, de avarie la trecerile la nivel, de

    avarie la tuneluri şi de intrare se pot monta pe partea st%ngă a sensului de mers cucondiţia să nu poată fi considerate ca aparţin%nd altor linii sau direcţii de mers şi săfie amplasate uniform pe st%nga sau pe dreapta, pe intervalele dintre staţii.

    (3) !n cazul mai multor linii de cale ferată alăturate, semnalelefiecărei linii se vor instala astfel înc%t să nu poată fi considerate drept semnaleaparţin%nd liniilor de cale ferată vecine.

    ()  Pe liniile de cale ferată simple, pentru îmbunătăţireavizibilităţii, unele semnale se pot amplasa pe partea st%ngă a sensului de mers încondiţiile prevăzute în Regulamentul de semnalizare 1$R.

    (!)  !n toate cazurile, în care semnalele aferente circulaţiei pelinia din st%nga a căii duble sunt amplasate pe partea st%ngă a liniei de cale ferată, în profil cu ele, pe partea dreaptă a liniei duble se va amplasa un reper prevăzut înreglementările specifice.

    Art. 6.- ndicaţia normală a semnalelor este următoareaB. pe secţiile neînzestrate cu bloc de linie automat indicaţia

    normală a semnalelor luminoase sau mecanice de intrare, de ieşire, de parcurs şi detrecere sau de ramificaţie ale posturilor de mişcare este pe LoprireLG

    4. pe secţiile înzestrate cu bloc de linie automat indicaţia

    normală a semnalelor de trecere ale blocului de linie automat, este permisivă sau peoprire, în funcţie orientarea blocului de linie automat, iar a semnalelor de intrare, deieşire, de parcurs şi de ramificaţie este pe oprire. !n cazul în care instalaţia decentralizare electrodinamică a staţiei este trecută la regimul de continuitate al blocului

    **

    de linie automat, semnalele luminoase de intrare, de ieşire, de parcurs, la fel casemnalele luminoase de trecere ale blocului de linie automat, trebuie să dea indicaţiicorespunzătoare stării de liber sau de ocupat ale sectoarelor de bloc pe care leacoperăG

    . pe secţiile dotate cu bloc de linie automat, semnaleleluminoase sunt în mod normal aprinse, cu excepţia semnalelor de avarie de latrecerile la nivel şi de la tunele, care sunt stinse.

    Art. 6!.- (1)  !n caz de defectare, semnalele luminoase decirculaţie şi de manevră ce dau o indicaţie permisivă trebuie să treacă automat peoprire.

    (2) !n caz de rupere a transmisiei, semafoarele şi semnaleleprevestitoare mecanice trebuie să treacă automat pe oprire, respectiv pe poziţiacorespunzătoare indicaţiei de oprire a semnalului de circulaţie cu care sunt îndependenţă.

    Art. 66.- (1) 'emnalele de intrare şi de ramificaţie în altă direcţie

    de mers precedate de semnale prevestitoare trebuie să fie amplasate la cel puţin*>> m de v%rful aparatului de cale atacat pe la v%rf sau de marca de siguranţă,atunci c%nd aparatul de cale este atacat pe la călc%i.

    (2) !n cazul în care instalarea lor la cel puţin *>> m nu asigurădistanţa de vizibilitate sau c%nd condiţiile de pe teren nu permit instalarea lor la *>>m, semnalele pot fi instalate la cel mult *8> m. Pe secţiile electrificate sau care vor fielectrificate, semnalele de intrare trebuie să fie amplasate înainte de intervalele &dinspre linia curentă & care separă reţeaua de contact a liniei curente de cea astaţiei, p%nă la cel mult >> m.

  • 8/17/2019 002 tiparire

    13/43

    Art. 67.- (1) !naintea semnalelor de intrare, de ramificaţie în altădirecţie de mers, precum şi înaintea semnalelor de trecere, se instalează semnalecare prevestesc indicaţia acestora.

    (2) 'emnalul prevestitor se amplasează la o distanţă de minim3>>> m faţă de semnalul pe care îl precede cu excepţia celor care fac şi funcţia desemnal de trecere al blocului de linie automat . 'emnalul prevestitor, pe distanţelefără bloc de linie automat, se amplasează la cel mult 38>> m faţă de semnalul pecare îl precede, cu excepţia cazurilor avizate de #$(R. !n rampe mai mari de 3> H,dacă aşezarea semnalelor prevestitoare la această distanţă nu este posibilă, se

    admite instalarea lor la o distanţă mai mică, însă nu mai puţin dec%t lungimeadrumului de fr%nare corespunzătoare vitezei maxime de circulaţie admisă, plus 3>>m.

    *9

    () Pentru organizarea şi controlul iluminării răspund următoriisalariaţiB

    . şefii secţiilor de centralizare şi telecomandă, pentrusemnalele luminoase şi indicatoarele iluminate electric din instalaţiile de centralizare

    electrodinamică şi bloc de linie automatG4. şefii de staţie, pentru semafoare, semnale mecanice

    prevestitoare, semnale mecanice de manevră, indicatoare de staţie, indicatoare demacaz ale aparatelor de cale sau ale opritoarelor, saboţilor de deraiere şi alecoloanelor hidrauliceG

    . conducătorii altor unităţi şi/sau subunităţi, pentru dispozitivede semnalizare de pe liniile de cale ferată propriiG

    :. şefii de district, pentru semnalele mobile de acoperire aleporţiunilor de linie slăbite sau închise pentru lucrări sau din alte cauzeG

    ,. şefii subunităţilor zonale de electrificare, pentruindicatoarele proprii.

    (!)  ?odalităţile de aprindere şi stingere a dispozitivelor deiluminare a semnalelor mecanice prevestitoare, a indicatorului permanent deacoperire a punctelor de secţionare de pe secţiile cu conducere centralizată acirculaţiei trenurilor şi a indicatorului 6împingerea trenului încetează7 se stabilesc decătre conducătorul teritorial al subunităţii gestionare de infrastructură.

    Art. 77.- Pe catargul semaforului de intrare trebuie să se instalezesemnalul mecanic prevestitor al semaforului de ieşire & paleta prevestitoare & îndependenţă cu acesta.

    Art. 78.- (1) #mplasarea semnalelor fixe se stabileşte de către ocomisie numită de regionala de cale ferată, în prezenţa proiectantului autorizat.

    (2) 'chemele de amplasare a semnalelor fixe din staţie şi dinlinie curentă, precum şi programele de înzăvor%re a macazurilor, semnalelor şiparcursurilor se stabilesc de către un proiectant autorizat şi se avizează de #$(R.

    SECŢIUNEA a 2-aINS#ALAŢII DE CEN#RALIZ&RI *I IN#ER$LOC&RI A "ACAZURILOR *I

    SE"NALELOR

    Art. 79.- 'taţiile trebuie să fie dotate cu instalaţii de centralizare sau cu instalaţii deasigurare cu încuietori cu chei pentru

    *<

    manevră între ele c%t şi faţă de semnalele de circulaţie, se pot amplasa ladistanţe mai mici de 9>> m.

    Art. 70.- 'emnalele de manevră se amplasează în funcţie denecesităţile de exploatare, vizibilitate, gabarit şi de eventualitatea necesităţii montării

    unui sabot de deraiere.Art. 71.- (1) 'emnalele luminoase de trecere ale blocului de linie

    automat se instalează la limitele sectoarelor de bloc. "ungimea minimă a unui sectoral blocului de linie automat trebuie să fie de 3*>> m.

    (2) istanţa minimă de 3*>> m se va realiza şi între semnaleleconsecutive de intrare, de parcurs şi de ieşire de la liniile directe din staţii în ambelesensuri de mers. "a calculul distanţei se poate lua în considerare şi lungimeadrumului de alunecare. !n staţiile în care nu poate fi asigurată această distanţăminimă, instalaţiile de centralizare electrodinamică nu trebuie să permită trecerea laregimul de continuitate a blocului de linie automat.

    (3) !n baza documentaţiei tehnice avizată de #$(R se admite

    amplasarea semnalelor luminoase de trecere ale blocului de linie automat la odistanţa mai mică de 3*>> m, acolo unde aceasta nu poate fi asigurată, dar nu maipuţin dec%t drumul de fr%nare corespunzător vitezei maxime admise, plus 3>> mGsemnalele în cauză vor fi prevăzute cu un reper distinctiv.

    Art. 72.- 'emnalele de avarie de la trecerile la nivel, în liniecurentă, se amplasează la 8> m faţă de extremitatea cea mai apropiată a trecerii lanivel. acă acest lucru nu este posibil semnalele de avarie se pot amplasa la odistanţă mai mare, dar nu mai mult de 3>> m.

    Art. 73.- 'emnalele luminoase ale blocului de linie automat trebuiesă fie în dependenţă între ele, astfel înc%t să dea următoarele indicaţiiB

  • 8/17/2019 002 tiparire

    14/43

    . tr,5 5/:555?1- roşu & opreşte fără a depăşi semnalul & primul sector de

    bloc este ocupatG2& galben & liber cu viteza stabilită, atenţie, semnalul următor

    ordonă oprirea & primul sector de bloc din faţă este liber, al doilea este ocupatG3& verde & liber cu viteza stabilită, semnalul următor este pe

    liber cu viteza stabilită &cel puţin primele două sectoare de bloc sunt libere.4. +tr 5/:555?41.- roşu & opreşte fără a depăşi semnalul & primul sector de

    bloc este ocupat 42& galben & liber cu viteza stabilită, atenţie, semnalul următorordonă oprirea & primul sector de bloc din faţă este liber, al doilea este ocupatG

    43& verde & liber cu viteza stabilită, semnalul următor este peliber cu viteza stabilită cel puţin primele două sectoare de bloc sunt libereG

    *8

    4-verde clipitor & liber cu viteza stabilită, semnalul următoreste pe liber cu viteza stabilită & primele două sectoare de bloc sunt libereG

    Art. 7.- (1)  #mplasarea semnalelor se va face conformprevederilor actelor normative, cu respectarea următoarelor condiţii de vizibilitate B

    . indicaţiile semnalelor de intrare, de ramificaţie, de trecereale posturilor din linie curentă , precedate de semnale prevestitoare, precum şisemnalele luminoase de parcurs de la liniile directe, trebuie să fie distinse în modsigur, at%t ziua c%t şi noaptea pe linii cu viteza de circulaţie p%nă la 3*> @m/h de la odistanţă de cel puţin >> m, iar pe linii cu viteza de circulaţie de peste 3*> @m/h de lao distanţă de cel puţin :>> m. Pe terenuri foarte accidentate & munţi, debleuri ad%nci& se admite ca vizibilitatea acestor semnale să fie mai mică de >> m, respectiv :>>m, însă nu mai puţin de *>> m, respectiv *8> mG în aceste cazuri se vor montasemnale repetitoareG

    4. indicaţiile semnalelor de ieşire şi de parcurs de la liniiledirecte, neprecedate de o indicaţie prevestitoare, trebuie să fie distinse de la cel

    puţin > m, în care caz viteza maximă de circulaţie a trenurilor fără oprire prin staţieva fi limitată la viteza de la care se poate asigura oprirea trenuluiG dacă semnalul deintrare face funcţia şi de semnal prevestitor al semnalului de ieşire sau de parcurs dela liniile directe se admite o distanţă de cel puţin >> m, pe linii cu viteze de circulaţiep%nă la 3*> @m/h, iar pe linii cu viteze de circulaţie de peste 3*> @m/h, de la odistanţă de cel puţin :>> m. !n locurile unde situaţia nu permite asigurarea distanţeinormale, se admite ca vizibilitatea semnalului de ieşire şi de parcurs să fie mai micăde >>, m, respectiv :>> m, dar nu mai puţin de *>> m, respectiv *8> mG în acestecazuri se vor monta semnale repetitoareG

    . indicaţiile semnalelor de ieşire şi de parcurs de la liniileabătute, precum şi ale semnalelor luminoase şi mecanice de manevră trebuie săpoată fi distinse în mod sigur de la o distanţă de cel puţin *>> mG în acest caz,indicaţiile semnalelor de ieşire sau repetitoare trebuie să fie vizibile din locul undeopreşte în mod normal locomotiva trenuluiG

    :. indicaţiile semnalelor prevestitoare, semnalelorluminoase de trecere ale blocului de linie automat şi semnalelor de avarie trebuie săfie distinse în mod sigur, at%t ziua c%t şi noaptea, de la distanţa de 9>> m, pe liniilecu viteza de circulaţie p%nă la 3*> @m/h şi de la distanţa de >> m, pe liniile cu

    viteze de circulaţie mai mari de 3*> @m/h. 1%nd condiţiile de teren nu permitrespectarea distanţelor de vizibilitate, acestea se pot reduce p%nă la *>> m,respectiv *8> mG în cazul c%nd nu se pot asigura distanţele de vizibilitate stabilite,semnalele luminoase ale blocului de linie automat se vor prevedea cu semnalerepetitoareG

    *:

    ,. indicaţiile semnalelor repetitoare trebuie să fie distinse înmod sigur de la o distanţă de la care, p%nă la semnalul pe care îl preced, existădistanţa prevăzută pentru vizibilitatea normală a semnalului de circulaţie a cărei

    indicaţie o repetăG;. indicaţiile pe care le dau indicatoarele de linie trebuie să

    fie distinse în mod sigur de la aceeaşi distanţă ca şi distanţa de vizibilitate asemnalului pe care sunt montateG

    . indicaţiile luminoase pe care le dau indicatoarele deviteză utilizate la semnalizarea treptelor multiple de viteză trebuie să fie distinsesigur, at%t ziua c%t şi noaptea, de la distanţa de >> m.

    (2) !n locurile unde nu este posibil să se obţină condiţiile devizibilitate, prevăzute la alin.D3E pentru semnalele de circulaţie trebuie să se instalezesemnale repetitoare, în dependenţă cu acestea. Pe distanţa de vizibilitate precizată în prezentul articol, trebuie asigurată vizibilitatea indicaţiei semnalelor sau a

    repetitoarelor acestora.Art. 7!.- (1)  !n biroul de mişcare trebuie să existe controlulindicaţiei semnalelor de intrare. #cesta se prevede şi în staţiile în care semnalele deieşire sau semnalele repetitoare de ieşire nu se văd din dreptul biroului de mişcare.

    (2)  "uminile indicaţiilor de noapte ale semnalelor mecanicetrebuie să fie supravegheate. 'upravegherea se face, fie prin observarea indicaţiilordate de semnale, fie prin observarea luminilor de control, vizibile în partea opusăsensului de semnalizare.

  • 8/17/2019 002 tiparire

    15/43

    Art.76.& luminarea dispozitivelor de semnalizare trebuie să asigurevizibilitatea clară a semnalelor, at%t ziua c%t şi noaptea, din cabina de conducere avehiculelor feroviare motoare.

    (2) -oate dispozitivele de semnalizare care dau indicaţii denoapte, diferite de cele de zi, trebuie să fie iluminate după calendarul de iluminare.

    (3) #genţii însărcinaţi cu întreţinerea şi aprinderea semnalelorşi indicatoarelor răspund pentru iluminarea lor corespunzătoare, la timp şi fără întrerupere.

    *;

    . 'curtarea duratelor de întreţinere prin folosirea diagnozei

    computerizateG4. $acilităţi de proiectare softMare si hardMare bazate pe

    achiziţia interactivă de dateG. Posibilitatea de a realiza modificări in timpul funcţionarii

    fără întreruperi semnificative ale funcţionarii instalaţieiG:. #fişarea pe ecran să fie de tip vitalG,. 'istemul să fie de tip deschis, fiind posibil să se adauge

    funcţii noi fără afectarea siguranţei circulaţieiG;. 'istemul se va conecta sigur cu obiectele din teren prin

    interfeţe sigure, de preferinţă fără relee. 1omunicaţia dintre interfaţa şi obiectul dinteren trebuie să fie sigură si fiabilăG

    . Releele nu vor fi utilizate pentru realizarea funcţiilor logiceG@. 1ondiţii de siguranţa oferite suntB

    1& drumuri de alunecare multiple pentru un semnal & drumde alunecare fizic sau drumuri de alunecare realizate prin zăvor%rea unor secţiuni incontinuarea parcursului.

    2& drumul de alunecare 6zeroNN & lipsa drumului dealunecare fizic si imposibilitatea de a zăvorî un drum de alunecare in continuare & vaimpune o viteza de maximum *> @m/h pe parcursul respectivG

    3& circuit de siguranţă pentru supravegherea focurilor lasemnal.

    SECŢIUNEA a 5-aINS#ALAŢII DE CEN#RALIZARE ELEC#RO"ECANIC& *I DE ASIGURARE CU

     

  • 8/17/2019 002 tiparire

    16/43

    4. manevrarea macazurilor care intră în parcursul comandatprecum şi a macazurilor de acoperire a parcursului comandat sau punerea pe liber asemnalului unui parcurs incompatibil, atunci c%nd semnalul care acoperă parcursulcomandat este pus pe liberG

    . deszăvor%rea macazurilor din parcurs, înainte de a fidepăşite de către tren, chiar dacă semnalul care a comandat parcursul a fost readus în poziţia pe oprire.

    Art. 83.- ispozitivele de manevrare şi zăvor%re ale macazuriloraparatelor de cale trebuie să îndeplinească următoarele condiţiiB

    . să asigure în poziţiile extreme ale acelor macazuluilipirea şi fixarea acului de contraacG4. să nu permită zăvor%rea macazului c%nd între acul ce

    trebuie lipit şi contraacul său există un oc de mm sau mai mare, măsurat îndreptul axei barei/barelor de acţionare & conexiune & tracţiune a acelor macazuluiG

    *=. să asigure îndepărtarea celuilalt ac de contraacul său la

    o distanţă reglementată în documentaţia tehnică a tipului de aparat de cale şiprevăzută în reglementările specificeG

    :. manetele de macaz ale aparatelor de centralizareelectromecanică şi/sau p%rghiile de manevrare ale acestora trebuie să sedeosebească de cele ale semnalelor prin culoare şi formăG

    ,. indicatorul de poziţie a macazului să fie în concordanţăcu poziţia din teren a acestuia.

    Art. 8.- (1) 'aboţii de deraiere, în poziţia 6aşezat pe şinăL nutrebuie să permită trecerea vehiculelor feroviare peste ei, fără să le deraieze.

    (2) 'aboţii de deraiere trebuie să fie prevăzuţi cu felinare, caresă dea indicaţii asupra poziţiei lor, cu excepţia saboţilor centralizaţi electrodinamic.

    (3) "a trecerea peste sabotul de deraiere vehiculele feroviaretrebuie să fie deraiate spre spaţiul liber de circulaţie sau de manevră, pentru evitarea închiderii gabaritului de liberă trecere al liniei vecine.

    Art. 8!.- 'taţiile situate pe secţiile dotate cu bloc de linie automat,trebuie să fie dotate cu instalaţii care să îndeplinească următoarele funcţiuniB

    . să nu permită punerea pe liber a semnalului de intrarepentru un parcurs executat la o linie ocupatăG

    4. să asigure controlul ocupării liniilor şi aparatelor de cale,precum şi controlul executării parcursurilor, cu afişarea pe aparatul de comandăG

    . să permită înscrierea pe blocul de linie automat prinsemnale luminoase.

    Art. 86.- Ramificaţiile din linie curentă trebuie să fie acoperite cusemnale puse în dependenţă cu macazurile respective, prin instalaţii de asigurare cu încuietori cu chei sau prin instalaţii de centralizare.

    Art. 87.- (1) "a traversările şi la încălecările liniilor, dependenţa între semnale trebuie realizată astfel înc%t punerea pe liber a unuia din semnale săfie posibilă numai cu condiţia ca celelalte semnale care acoperă parcursuriincompatibile să fie pe oprire.

    (2) "a podurile cu grinzi mobile, punerea pe liber a semnalelorde acoperire nu trebuie să fie posibilă dec%t în poziţia care permite circulaţia pe pod.

    9>SECŢIUNEA a 3- a

    INS#ALAŢII DE CEN#RALIZARE ELEC#RODINA"IC&

    Art. 88.- nstalaţiile de centralizare electrodinamică & denumite încontinuare 1( & trebuie să îndeplinească, în afara condiţiilor generale impuseinstalaţiilor de centralizare a macazurilor aparatelor de cale şi a semnalelorprezentate mai sus şi următoarele condiţiiB

    . să nu permită punerea pe liber a semnalului de intraresau de parcurs pentru un parcurs executat la o linie ocupatăG

    4. să nu permită manevrarea macazurilor ocupate cuvehicule feroviare sau zăvor%te într&un parcursG

    . să asigure semnalizarea atacării în fals a macazului cupunerea simultană pe oprire a semnalelor, care acoperă parcursul din care faceparte macazul atacat în falsG

    :. să asigure controlul ocupării liniilor şi aparatelor de caleşi afişarea acestuia pe aparatul de comandăG

    ,. să asigure posibilitatea efectuării mişcărilor de manevră în concordanţă cu indicaţiile semnalelor luminoase de manevră.

    SECŢIUNEA a 4-aINS#ALAŢII DE CEN#RALIZARE ELEC#RONIC& CU #ENICA DE CALCUL

  • 8/17/2019 002 tiparire

    17/43

    Art. 89.-  nstalaţiile de centralizare electronică cu tehnică de calcul &denumite în continuare 1( & trebuie să îndeplinească, în afara condiţiilor instalaţiilorde centralizare electrodinamică impuse de conceptul de siguranţă al căii feraterom%ne, şi următoarele condiţiiB

    5.  !mbunătăţirea performanţelor conducerii circulaţieitrenurilor şi executării manevrelorG

     B.  !mbunătăţirea activităţilor auxiliare legate de controlulcirculaţiei trenurilor, numărul trenurilor, descrierea trenurilor şi memoratoareG

    .  !mbunătăţirea siguranţei circulaţiei, admiţ%ndu&se tratareaprobabilistică a siguranţei circulaţiei conform normelor europene. 5ivelul desiguranţă trebuie să fie cel impus de calea ferată romanăG

    . ?ărirea fiabilităţii instalaţiei care să permită reducereavolumului întreţinerii preventive şi a reparaţiilorG

    93

    . controlul punctual sau continuu al vitezei trenurilor în

    funcţie de categoria acestoraG4. fr%narea automată a trenului, dacă mecanicul nu&şimanifestă vigilenţaG

    . fr%narea automată a trenului, dacă în punctul şimomentul controlat, viteza reală este mai mare dec%t viteza stabilită ca limită pentrusituaţia respectivăG

    :. controlul vitezei şi fr%narea automată a trenului, în cazulnerespectării indicaţiilor corespunzătoare ale semnalelor fixe sau ale semnalelormobileG

    (2)  'istemul (-1' cu (2R+I#"O( va asigura în plus şiurmătoarele funcţiuniB

    . un sistem sigur de codare si comunicaţie intre

    echipamentul de la sol şi cel de la bordG4. detectarea eventualei lipse a echipamentului din caleG. anunţarea punctuală sau continuă, de la o distanţa

    corespunzătoare, la sistemele cu 5$"", a stării semnalului următor pentrusesizarea timpurie a schimbării indicaţiei semnalului, daca aceasta s&a produs dupădepăşirea de către tren a semnalului precedentG

    :. un sistem de calcul la bord, realizat pe principii desiguranţă, care să gestioneze curbele de fr%nareG

    (3) ?odul de funcţionare, întreţinere şi reparare a sistemelor decontrol automat al vitezei trenurilor şi de oprire automată, se prevăd în reglementărispecifice şi documentaţia tehnică a producătorului.

    SECŢIUNEA a 9 -a

    INS#ALAŢII DISPECER PEN#RU CONDUCEREA CIRCULAŢIEI#RENURILOR

    Art.103.-(1)  nstalaţia dispecer pentru conducerea circulaţiei trenurilortrebuie să asigure următoarele funcţii de bazăB

    . telecontrolul permanent al circulaţiei trenurilor şi alsituaţiei pe secţia condusă, care implică preluarea şi colectarea în postul central ainformaţiilor despre poziţia şi mişcarea trenurilor, starea şi poziţia macazurilor,semnalelor şi instalaţiilor la trecerile la nivel, ocuparea secţiunilor de macaz, a liniilordin staţii şi a sectoarelor de bloc de linie automatG

    9:

    (2) Pentru instalaţiile de centralizare electromecanică puse înfuncţiune înainte de data de 33 decembrie 3==* care nu îndeplinesc condiţiileprevăzute la alin.D3E, se admite, p%nă la data efectuării reparaţiei capitale sauscoaterii din funcţiune, ca talonarea să fie realizată la fixătorul de v%rf, în loc dep%rghie, iar în cazul ruperii transmisiei macazului, acesta să nu fie blocat în una dinpoziţiile extreme.

    Art. 91.- nstalaţiile de centralizare electromecanică şi cele deasigurare cu încuietori cu chei şi interblocare trebuie să asigure următoarelefuncţiuniB

    . controlul de către impiegatul de mişcare al pregătiriicorecte a parcursurilor de primire şi de expediere ale trenurilorG

    4. zăvor%rea parcursurilor la comanda impiegatului demişcareG

    c. zăvor%rea reciprocă a macazurilor şi semnalelorcomandate de la posturi de manevrare diferite.

    Art. 92.- nstalaţiile de asigurare cu încuietori cu chei şi bloctrebuie să asigure zăvor%rea reciprocă a macazurilor şi semnalelor prin intermediul încuietorilor de control ale macazurilor şi semnalelor.

    Art. 93.-  !ncuietorile cu chei pentru controlul poziţiei macazurilortrebuie să îndeplinească următoarele condiţiiB

  • 8/17/2019 002 tiparire

    18/43

    . să nu permită posibilitatea încuierii macazului la un oc de mm sau mai mare între acul lipit şi contraacul său măsurat în dreptul axeibarei/barelor de acţionare & conexiune & tracţiune a acelor macazuluiG

    4. să permită scoaterea cheii numai c%nd macazul este încuiatG

    . să asigure încuierea macazului numai în poziţia arătatăde cheia care se scoate din încuietoare.

    Art. 9.-  !ncuietorile cu chei trebuie să permită punerea pe liber asemnalului numai cu cheia anume destinată şi nu trebuie să permită scoaterea

    acestei chei din încuietoare c%nd semnalul se află în poziţia pe liber.Art. 9!.- 'e interzice utilizarea de încuietori cu chei pentrucontrolul poziţiei macazurilor şi semnalelor av%nd chei identice în limitele aceleiaşistaţii, iar în staţiile mari, în limitele posturilor de manevrare vecine.

    99

    SECŢIUNEA a 6- aINS#ALAŢII DE "ECANIZARE *I AU#O"A#IZARE A COCOA*ELOR DE #RIERE

    Art. 96.- nstalaţiile  de mecanizare şi automatizare a cocoaşelorde triere & denumite în continuare ?#1- & de toate tipurile trebuie să îndeplineascăurmătoarele condiţiiB

    . să permită funcţionarea în toate regimurile de triereprevăzute în proiect şi trecerea rapidă de la regimul automat la comanda manualăG

    4.   între instalaţiile 1( şi ?#1- trebuie să fie odependenţă reciprocă pentru îndeplinirea următoarelor funcţiuniB

    41& să nu se poată executa trieri fără consimţăm%ntulimpiegatului de mişcare de la instalaţia 1( care comandă ieşirea trenurilor dingrupa de primire şi apropierea lor de cocoaşăG

    42& să nu permită expedieri de trenuri prin zona de trierefără consimţăm%ntul agentului ? de la postul de comandă ?#1-G

    43& să permită mişcări de manevră în zona de triere pentrucorectarea trierilor eronate fără consimţăm%ntul impiegatului de mişcare de lainstalaţia 1(G

    . toate macazurile aparatelor de cale din zona de triere săfie echipate cu electromecanisme rapide, cu durată scurtă de manevrare, de tipulprevăzut în documentaţia aprobatăG

    :. să asigure în permanenţă pe aparatul de comandăcontrolul poziţiei macazurilor, starea secţiunilor izolate şi indicaţiile semnalelorG

    ,. să nu permită manevrarea macazurilor ocupate cu vehiculeferoviare şi a macazurilor care acoperă variantele de lucruG

    ;. macazurile aparatelor de cale din zona de triere vor fi înzestrate de regulă, cu miloace pentru îndepărtarea zăpezii & electrice sau prin

    suflare. Art. 97.- 'emnalele servesc pentru realizarea siguranţeicirculaţiei, precum şi pentru organizarea precisă a activităţii de circulaţie, de triere şide manevră.

    SECŢIUNEA a 7 - aINS#ALAŢII DE $LOC DE LINIE

    Art. 98.- (1)  nstalaţiile de bloc de linie automat C denumite încontinuare I"# & permit ocuparea liniei curente de către mai multe trenuri care

    9

    circulă în acelaşi sens de mers pe distanţa dintre două staţii vecine, prinsecţionarea acesteia în porţiuni de linie denumite sectoare de bloc de linie automat,acoperite de semnale luminoase.

    (2)  Pe unele secţii, neînzestrate cu bloc de linie automat,pentru sporirea gradului de siguranţă, sunt prevăzute instalaţii de bloc de liniesemiautomat.

    Art. 99.- nstalaţiile de bloc de linie automat sau semiautomat nutrebuie să permită punerea pe liber a unui semnal de ieşire sau de ramificaţie, înainte de eliberarea de căt re tren a sectorului de bloc de linie automat, respectiv aliniei curente în cazul blocului de linie semiautomat, pe care le acoperă.

    Art. 100.-(1) Pe liniile cu cale simplă dotate cu bloc de linie automat sausemiautomat, pe distanta dintre două staţii vecine, după punerea pe liber asemnalului de ieşire dintr&o staţie pentru un sens de mers trebuie să fie exclusăposibilitatea punerii pe liber a semnalelor de ieşire din staţia vecină c%t şi asemnalelor de trecere din linie curentă pentru sensul contrar de mers, acolo undeexistă.

    (2) 1ondiţiile stabilite la alin.D3E trebuie să fie îndeplinite şi pesecţiile cu cale dublă dotate cu bloc de linie automat sau semiautomat, pentrucirculaţia în ambele sensuri pe fiecare linie.

  • 8/17/2019 002 tiparire

    19/43

    Art.101.-(1) $iecare semnal al blocului de linie automat trebuie să treacăautomat pe oprire la intrarea trenului pe sectorul pe care îl acoperă precum şi încazul întreruperii funcţionării circuitului de cale ale acestui sector.

    (2)  "a arderea unui bec de la o indicaţie permisivă, semnalulde bloc trebuie să treacă automat pe o indicaţie mai restrictivă.

    (3) -oate semnalele blocului de linie automat trebuie să fiecompletate cu instalaţii de control punctual al vitezei trenurilor şi autostop.

    SECŢIUNEA 8 -

    INS#ALAŢII PEN#RU CON#ROLUL AU#O"A# AL I#EZEI#RENURILOR *I DE AU#OS#OP

    Art.102.-(1)Pentru controlul perceperii, interpretării şi executării corectede către mecanic a indicaţiilor date de semnale, instalaţiile de semnalizare secompletează cu sisteme de control automat al vitezei trenurilor şi de oprireautomată, în cazul nerespectării indicaţiilor semnalelor. 'istemele & 52' şi (-1'&trebuie să asigure cel puţinB

    98

    mişcare dispozitor şi formaţiile de lucru din linie curentă se pot conectaaparate telefonice speciale pentru convorbiri, în caz de necesitate, cu echipele delocomotivă.

    Art.111.-(1) !n caz de distrugeri şi deranamente ale circuitelor desemnalizare&centralizare& interblocare şi a celor de comunicaţii, restabilirea lortrebuie să se facă în următoarea ordine de urgenţăB

    . circuitele operatorilor care conduc circulaţia pe secţieG4. circuitele blocului de linieG

    . circuitele legăturilor locale privind circulaţia trenurilor,inclusiv circuitele posturilor de barieră şi circuitele dispecerului energetic de pe liniileelectrificateG

    :. circuitele legăturilor cu posturile de manevrare amacazurilor, a semnalelor şi a barierelorG

    ,. circuitele de telecomandă şi telecontrol semnalizare&centralizare&interblocare şi instalaţii fixe de tracţiune electrică.

    (2) 1onstrucţiile, instalaţiile feroviare de siguranţă şi liniile detelecomunicaţii se proteează împotriva influenţelor perturbatoare şi periculoase

    datorate descărcărilor atmosferice şi influenţei curenţilor de tracţiune electrică, şidupă caz diafoniilor în cazul liniilor de telecomunicaţiiG gradul de protecţie realizattrebuie să fie minim cel prevăzut în standardele rom%neşti în vigoare.

    SECŢIUNEA a 13-a

    INS#ALAŢII DE ELEC#ROALI"EN#ARE

    Art.112.-(1)nstalaţi ile de electroal imentare ale central izăriielectrodinamice, ale dispecerului energetic şi ale blocului de linie automat trebuie săfie astfel realizate înc%t să asigure continuitatea alimentării cu energie electrică. !nacest scop se vor prevedea două surse de alimentare distincte, o sursă principală şio sursă de rezervă, cu posibilitatea trecerii automate de pe o sursă pe alta. Pedurata comutării de pe o sursă pe alta, comenzile executate nu trebuie să seanuleze.

    (2) 'ursa de rezervă prezentată la alin.D3E este constituită dinB. în staţii & instalaţii de alimentare prin grup electrogen sau de

    alimentare din linia de contactG4.- în linie curentă la tuneluri şi instalaţii automate de semnalizare cu semibariere

    instalaţii de alimentare din baterie de

    >

    4. telecomanda din postul central a macazurilor şisemnalelor din staţiile de pe secţie, cu posibilitatea trecerii unor zone de macazuri lacomanda locală, în vederea executării manevrelor.

    (2) -elecontrolul şi telecomanda instalaţiilor dispecer cu tehnicăde calcul trebuie să realizeze următoarele funcţiuniB

    . conducerea circulaţiei trenurilor asistată de calculatorG4. memorarea şi prezentarea operativă a unor informaţii

    privind desfăşurarea circulaţiei trenurilor, funcţionarea instalaţiilor dispecer, modul deutilizare a unor resurse & vehicule feroviare, personal, linii şi instalaţiiG. schimbul de mesae între operatorii postului central şi

    mecanicii de locomotivă, respectiv personalul de la posturile locale.(3)  +rice instalaţie dispecer pentru conducerea circulaţiei

    trenurilor trebuie să asigure desfăşurarea activităţii, fără perturbaţii maore în caz dedefectare totală sau parţială a lor, pe baza unor proceduri şi instrucţiuni de lucrustabilite prin documentaţia tehnică de utilizare şi întreţinere.

  • 8/17/2019 002 tiparire

    20/43

    SECŢIUNEA 10 -

    INS#ALAŢII DE SE"NALIZARE AU#O"A#& A #RECERILOR LANIEL

    Art.10.-(1) nstalaţiile de semnalizare automată a trecerilor la nivel cusau fără semibariere trebuie să emită semnale optice şi acustice, în scopulinterzicerii circulaţiei rutiere, la intrarea trenului pe distanţa de avertizare, p%nă la

    eliberarea completă de către tren a trecerii la nivel.(2) eclanşarea semnalizării de interzicere a circulaţiei rutiere

    trebuie să se facă astfel înc%t să se asigure timpul necesar eliberării trecerii la nivelde către vehiculele rutiere, înainte de sosirea trenului în dreptul trecerii la nivel.

    (3)  'emibarierele trebuie să răm%nă în poziţia închisă, iarsemnalizarea optică să funcţioneze p%nă la eliberarea totală de către tren a treceriila nivel.

    Art.10!.-(1)  'emnalele luminoase din staţii şi din linie curentă, carecomandă circulaţia trenurilor peste trecerile la nivel, vor fi puse în dependenţă cuinstalaţiile de semnalizare automată a trecerilor la nivel.

    (2) nstalaţiile de semnalizare automată a trecerilor la nivel vorfi prevăzute cu telecomandă şi telecontrol pe pupitrul impiegatului de mişcare dinstaţia vecină cu trecerea la nivel, stabilită prin proiectul de execuţie.

    9;

    (3) otarea trecerilor la nivel cu instalaţii de semnalizare seface în conformitate cu prevederile normelor tehnice în vigoare.

    () -recerile la nivel de pe secţiile de circulaţie echipate cucentralizare dispecer vor fi dotate cu instalaţii de semnalizare automată cu sau fărăsemibariere.

    SECŢIUNEA a 11 -aINC&LZI#OARE ALE "ACAZURILOR APARA#ELOR DE CALE

    Art.106.--oate macazurile aparatelor de cale din cuprinsul liniilor deprimire şi expediere ale staţiilor înzestrate cu instalaţii de centralizareelectrodinamică şi instalaţii de centralizare electronică cu tehnică de calcul, seprevăd cu instalaţii electrice de topire a zăpezii şi a gheţii.

    SECŢIUNEA a 12 -aINS#ALAŢII DE #ELECO"UNICAŢII

    Art.107.- !n transportul feroviar din Rom%nia se utilizează un sistempropriu de telecomunicaţii & denumit în continuare -1 & care cuprinde instalaţiispecifice de telefonie, telegrafie şi radiocomunicaţii.

    Art.108.-nstalaţiile de telecomunicaţii suntB. instalaţii pentru siguranţa circulaţiei trenurilor şi a operaţiilor

    de manevrăB3& instalaţii pentru conducerea circulaţiei trenurilorG*& instalaţii pentru cererea şi obţinerea căilor libereG9& instalaţii pentru anunţarea circulaţiei trenurilorG& instalaţii pentru avizarea căderilor de st%nciG8&instalaţii pentru posturile de manevrare a macazurilor,

    semnalelor sau barierelor, amplasate în staţie sau în linie curentăG

    :& instalaţii pentru manevrăG;& instalaţii pentru dispecerul energeticG

  • 8/17/2019 002 tiparire

    21/43

    (3)  nstalaţiile de radiocomunicaţii pot fi utilizate în diriareacirculaţiei trenurilor dacă satisfac normele tehnice internaţionale şi dacă asigură înregistrarea mesaelor.

    ()  Radiocomunicaţiile se utilizează în siguranţa circulaţieitrenurilor conform reglementărilor specifice.

    Art.110.-(1) (ste interzisă utilizarea instalaţiilor de telecomunicaţii pentrusiguranţa circulaţiei trenurilor în scopul realizării de convorbiri, care nu sunt în directălegătura cu aceasta.

    (2) 'e interzice conectarea altor posturi în legăturile locale din

    incinta staţiilor pentru circulaţia trenurilor, în afara posturilor de manevrare amacazurilor, a semnalelor şi a barierelor din incinta staţiei, precum şi a impiegaţilorde mişcare. Pe circuitele operatorilor care conduc circulaţia trenurilor se permite săse conecteze numai telefoanele impiegaţilor de mişcare dispozitori, ale operatorilorcare conduc circulaţia pe secţiile vecine, ale şefilor de tură şi ale dispecerilorenergetici.

      (3) Pe circuitele utilizate pentru căile libere se permite numaiconectarea telefoanelor impiegaţilor de mişcare, care participă la cererea şiacordarea căilor libere.

      () Pe secţiile înzestrate cu bloc de linie au