01 Curs 1 Anat Fiz Semio Patol Ue 08.10.2015. 01

Urechea

Curs studenţi 1.

Conţinutul noţiunii de ureche

Ureche externă Ureche medie Ureche internă Calea

acustică vestibulară

Cortexul acustic vestibular

Otologia

Patologia şi clinica bolilor urechii.

Elemente de anatomie descriptivă şi topografică a urechii

Antonio Maria Valsalva (1666–1723)

Ureche externăUreche internă

Ureche medie

I. Urechea externă

Pavilion Meat acustic extern

Membrana timpanului

II. Urechea medie

Se divide în trei segmente:

II. A. Trompa fibro-cartilaginoasă

II. B. Cavităţile osoase centrale

II. C. Cavităţile osoase periferice

II. Urechea medie

II. A. Trompa fibro-cartilaginoasă

Tuba auditivă Trompa lui Eustachio

II. Urechea medie

II. B. Cavităţile osoase centrale

a.- Protimpan (3)

b.- Cutia timpanului (2)

c.- Aditus ad antrum

d.- Antrum mastoideum (1)

3

2

1

II. Urechea medie

II.C. Cavităţile osoase periferice –

Celulele pneumatice

Celulele pneumatice

a. Mastoidiene

b. Pietroase

Mastoidă pneumatică (foarte bine dezvoltată şi pneumatizată) (secţiune în axul lung al osului temporal – în planul axului piramidei)

III. Urechea internă – labirintul

situată în grosimea stîncii temporalului – capsula otică

III. Urechea internă – Labirintul

A. – Labirintul osos

B. – Labirintul membranos

C. – Spaţiile şi Lichidele labirintice

Claudius Galenus din Pergam131/129 – 201/200 d.H.

A disecat urechea internă şi a numit această structură anatomică Labirintul din Creta.


III.A. – labirintul osos

Anterior

melcul osos sau cohleea

apeductul cohleei

Posterior

Vestibulul

Apeductul vestibulului

Canalele semicirculare


III.B. Labirintul membranos

Anterior

Melcul membranos (Canalul cohlear) Cu organul lui Corti

Posterior

Vestibulul membranos

Utricula cu pata acustică sau macula

Sacula cu pata acustică sau macula

Canalul endolimfatic Sacul endolimfatic

Canalele semicirculare membranoase (cu crestele ampulare)

III.B. Labirintul membranos (schematic)


III.C. - Spaţiile şi lichidele urechii interne (labirintice)

a. - Spaţiul endolimfatic

este constituit din cavitatea labirintului membranos şi

este închis din toate părţile

conţine:

lichidul endolimfatic şi otoliţii sau statoconiile

Otoliţi din macula utriculară


b. - Spaţiul perilimfatic este alcătuit din intervalul dintre pereţii celor două tipuri

de labirint osos şi membranos

conţine perilimfa

comunică cu:

spaţiul supra-arahnoidian (subdural) spaţiul sub-arahnoidian cutia timpanului

periostul ferestrei ovale periostul ferestrei rotunde

perilimfa comunică direct cu lichidul cefalo-rahidian

ductul cohlear (melcul membranos)

organul lui Corti (spiral)

IV. calea auditivă

se divide în trei segmente:

A. - segmentul labirintic

B. - segmentul intra-cranian

C. - segmentul intra-encefalic

IV. calea auditivă


este reprezentat de:

cei doi nervi cohlear şi vestibular de la originea lor din labirintul membranos pînă la unirea lor în fundul meatului acustic intern

IV. calea auditivă: A. - segmentul labirintic

nervul cohlear (nervul audiţiei)

este constituit din fibrele ce îşi au originea (aparentă) în organul lui Corti

el traversează (aparent) ganglionul lui Corti

nervul vestibular (nervul orientării capului)

este format din trei ramuri care îşi au originea (aparentă) la nivelul maculelor şi crestelor acustice (utriculă, saculă, ampulele canalelor semicirculare);

el traversează (aparent) ganglionul lui Scarpa

IV. calea auditivă:


de subliniat că cei doi nervi (cohlear şi vestibular) sunt absolut distincţi în segmentul labirintic al căii auditive şi în consecinţă ei pot fi lezaţi independent:

leziuni ale nervului cohlear (leziuni ale melcului) manifestate prin hipoacuzie

leziuni ale nervului vestibular (leziuni ale canalelor semicirculare) manifestate prin vertij

IV.calea auditivă:

B. - segmentul intra-craniannervul auditiv propriu-zis

(acustico-vestibular sau nervul acustic)

în acest al doilea segment al căii auditive cei doi nervi cohlear şi vestibular se lipesc unul de altul şi formează trunchiul propriu-zis al nervului auditiv


B. - segmentul intra-craniannervul auditiv propriu-zis

(acustico-vestibular sau nervul acustic)

nervul auditiv împreună cu nervul facial şi intermediarul lui Wrisberg ocupă succesiv:

partea inferioară a meatului acustic intern cavitatea endocraniană unde el merge lateral de facial între endobază şi pedunculul cerebelos mijlociu; în final ajunge la puntea lui Varolio


C.- segmentul intra-encefalic

cuprinde: fibrele nervului auditiv

începînd de la intrarea în bulb pînă la sosirea lor la centrii corticali

în acest segment al căii auditive fibrele nervului cohlear sunt din nou complet separate de cele ale nervului vestibular

V. - Cortexul auditiv

Otologie

Curs studenţi

2. Noţiuni de fiziologie

Noţiuni de fiziologieIpoteze despre mecanismele audiţiei

El presupune existenţa

• unui aer interior al urechii

• (aer innatus sau aer implantus),

• total izolat de urechea externă,

• aer intern, despre care crede că

• este mediul de conducere al sunetului înăuntrul urechii.

Aristotel Stagiritul384 – 322 bC


• conform ipotezei lui Aristotel • vibraţiile aerului se pot

transmite numai aerului



• Sunetul şi funcţia urechii se supun

• principiului analogiei.



• Ipoteză admisă pînă la

• lucrările lui Antonio Cotugnio 1761.



Joseph Guichard Duverney

Împreună cu fizicianul Mariotte a avansat ipoteza rezonatorie rezonanţa cohleară Duverny-Mariotte, atribuind melcului membranos

rolul de percepţie a diferitelor tonuri

(sunete de frecvenţe diferite)

Joseph Guichard Duverney1648–1730,

Traité de l’organe de l’ouie, contenant la structure, les usages et les maladies de toutes les parties de l’oreille. Paris, E Michallet, 1683.


Joseph Guichard Duverney

Din păcate, teoria sa a fost bazată pe modelul

tonotopic invers decît cel al lui Helmholtz pe

care îl folosim şi astăzi.

Joseph Guichard Duverney1648–1730,

Traité de l’organe de l’ouie, contenant la structure, les usages et les maladies de toutes les parties de l’oreille. Paris, E Michallet, 1683.


Pe baza datelor de anatomie microscopică elaborează ipoteza rezonatorie

Hermann Ludwig Ferdinand von Helmholtz

1821 – 1894

1863


susţinînd că sunetele intră în rezonanţă cu acele fibre ale membranei bazilare care au aceeaşi frecvenţă de vibraţie cu a sunetului respectiv

Hermann Ludwig Ferdinand von Helmholtz

1821 – 1894

1863


Vizualizarea deplasărilor membranei bazilare induse de sunet făcută posibilă prin strobo-microscopie a condus la formularea ipotezei undei călătoare.

Georg Von Békésy (1899-1972)

(laureat al Premiului Nobel, 1961)


rezumat privind funcţia de transductor a cohleei

Grupa ipotezelor de loc Grupa ipotezelor de timp



Grupa ipotezelor de loc (spaţiu)(locaţie)

Pleacă de la premiza că organul lui Corti poate face analiza frecvenţei sau tonalităţii sunetului



Grupa ipotezelor de loc

Ipoteza rezonatorie Duverny-Mariotte 1683 Hermann von Helmholtz 1863

Ipoteza undei călătoare Georg Von Békésy 1928



Grupa ipotezelor de timp

Pleacă de la premiza că organul lui Corti funcţionează conform principiului telefoniei altfel spus frecvenţa şi intensitatea sunetului modulează impulsurile electrice neuronale în funcţie de timp



Grupa ipotezelor de timp Ipoteza temporală –

August Seebeck 1840.

Ipoteza frecvenţei Heinrich Adolf Rinne 1865

Ipoteza volley Ernest Glen Wever 1930

Otologie

Curs studenţi

3. Semiologie

SemiologieSimptomele bolilor urechii le clasificăm în:

simptome generale

simptome locale (principale)

Semiologie

Simptomele generale

frecvent întîlnite sunt:

starea subfebrilă febra alterarea stării generale cefaleea greaţa voma

SemiologieSimptomele principale

hipoacuzia otoreea vertijul otodinia acufenele

hipoacuzia

Scăderea acuităţii auditive

Normoacuzia

Acuitatea auditivă normală

Auzul normal se încadrează între pragurile de la 0 dB pînă la 20 dB

Evaluarea auzului

Testarea auzului se face prin audiometrie tonală

Sensibilitatea auditivă se testează pe cale: aeriană osoasă

Audiometria tonală liminară(Pure Tone Audiommetry) (PTA)

Audiometria este o metoda precisă (dar subiectivă) de evaluare a auzului

Se folosesc sunete de intensitate şi de tonalitate determinate (tonuri pure)

Rezultatul este audiograma tonală liminară

Audiometrie tonală liminară Audiograma

reprezentarea grafică a testării audiometrice

modul cel mai simplu de a vizualiza auzul unui pacient.

Audiograma

Pierderea auzului care se încadrează: între 20 şi 40 dB HL este pierdere uşoară între 41 şi 70 dB HL, pierdere moderată între 71 şi 90 dB HL, pierdere severă şi între 91 şi 125 dB HL, pierderea profundă. peste 125 dB HL, cofoză.

-100

102030405060708090

100110120130

125 250 500 1000 2000 4000 8000

Auz normal

Hipoacuzie uşoară

0-20 dB

21 – 40 dB HL

Hipoacuzie moderată

Hipoacuzie severă

Hipoacuzie profundă

Cofoză

41 – 70 dB HL

71 – 90 dB HL

91 – 120 dB HL

peste 121 dB HL

Cuantificarea pierderii auditive ASHA (American Speech and Hearing Association):

media pragurilor tonale 500 – 4000 Hz

Semiologie

Hipoacuzia sau surditatea

În funcţie de localizarea leziunii hipoacuzia poate fi de trei tipuri:

Hipoacuzia de transmisie (de conducere)

Hipoacuzia neuro-senzorială (de percepţie)

Hipoacuzia de tip mixt.

Hipoacuzie de conducere versus hipoacuzie neuro-senzorială

Există două modalităţi de pierdere a auzului.

Acestea două sunt conceptele-cheie care trebuie înţelese corect.


Prima modalitate de pierdere a auzului

este pricinuită de un obstacol în calea undelor sonore localizat în urechea externă sau în cea medie astfel încît sunetul nu ajunge la urechea internă.



Obstacolele pot fi:

dopul de cerumen ce obstruează complet meatul acustic extern;

lichidul din cutia timpanului;

fixarea osişoarelor auzului printr-un proces patologic.



Pacienţii îşi aud vocea tare în cap fenomen numit autofonie.

autofonia este deranjantă – pacienţii vorbesc încet .


Audiometru poate distinge între surditatea de conducere şi cea neurosenzorială în felul următor:

Atunci când căştile sunt fixate pe urechi pentru testare, este măsurată conducerea aeriană. Acesta este modul în care noi auzim în mod normal; undele sonore se propagă prin urechea externă apoi prin cea medie şi ajung în final la urechea internă.

calea aeriană conducerea aeriană


Deasemenea, audiometru poate măsura, conducerea osoasă.

În acest caz este plasat un transductor de conducere osoasă pe craniu înapoia urechii subiectului astfel încît sunetul este transmis prin oasele craniene direct la urechea internă ocolind urechea externă şi pe cea medie.

Conducerea osoasă măsoară cît de bine funcţionează urechea internă (cohlea, nervul, căile auditive intranevraxiale), indiferent de ceea ce se petrece în urechea externă sau cea medie.

calea osoasă Conducerea osoasă

Acuitatea auditivă normală


Exista un obstacol in calea transmiterii sunetului către urechea internă Pe audiogramă cele două curbe sunt depărtate (curba aeriana este mai proasta decat c. osoasă)

Hipoacuzia de conducere (transmisie)


această diferenţă se numeşte decalajul de aer-os (air-bone gap),

este semnul patognomonic al hipoacuziei de tip transmisie.

Pe audiogramă cele două curbe (praguri) sunt depărtate (curba aeriană este mai proastă decît curba osoasă)

Hipoacuzia de conducere (transmisie)

Hipoacuzie de transmisie bilaterală (de conducere)

SemiologieSiptomele principale

Hipoacuzia

Hipoacuzia de tip conducere (transmisie) rezultă dintr-o leziune localizată:

fie în urechea externă fie în urechea medie fie în ambele.

Hipoacuzia de transmisie (de conducere)

În hipoacuzia de tip conducere, conducerea aeriană este scăzută în timp ce conducerea osoasă rămîne normală.


Hipoacuzia

A doua modalitate de pierdere a auzului

Hipoacuzia de tip neurosenzorial (percepţie) este consecinţa unei leziuni localizate în

cohlee sau în nervul auditiv.

În hipoacuzia neurosenzorială transmisia aeriană este normală iar cea osoasă este scăzută astfel nu există decalajul aer-os.

În cele mai multe dintre situaţiile clinice unde se întîlneşte o hipoacuzie de tip neuro-senzorial aşa cum sunt presbiacuzia şi trauma sonoră sunt afectate în mod predominant frecvenţele înalte.

Consoanele sunt exprimate în frecvenţe înalte, şi astfel, aceste pierderi au tendinţa de a reduce discriminarea cuvintelor vorbite de interlocutor.

Hipoacuzia de tip mixt. un pacient poate avea atât surditate de conducere cît şi surditate de percepţie la aceeaşi ureche. Această situaţie clinică poartă numele de surditate de tip mixt.


Hipoacuzia

Hipoacuzia neurosenzorială (de percepţie)

Trauma sonoră Neurinom de acustic

Hipoacuzia de transmisie

Otita seroasă Otoscleroza

Hipoacuzia mixtă

Otomastoidita cronică Otoscleroza labirintizată

Semiologie

Otoreea sau scurgerile auriculare

Otoreea poate avea sursa:

în meatul acustic extern cum este cazul unei otite externe acute difuze cu exudat abundent,

sau în urechea medie de unde ajunge la exterior traversînd

o perforaţie a membranei timpanului şi meatul acustic extern.

Semiologie Vertijul sau ameţeala

În funcţie de localizarea leziunii vertijul poate fii de două tipuri:

periferic central

Semiologie Vertijul sau ameţeala de tip central

atunci cînd leziunea este localizată în trunchiul cerebral sau encefal

nesistematizat, intensitate mică durată lungă (zile, săptămîni)

Semiologie

Vertijul sau ameţeala de tip periferic

atunci cînd leziunea este localizată în labirintul posterior sau în nervul vestibular

sistematizat şi intens dar de durată scurtă (minute, ore)

Semiologie Durerea auriculară

Otodinia este durerea localizată (resimţită) în ureche iar cauza ei este o leziune la nivelul urechii

Otalgia este durerea localizată (resimţită) în ureche dar cauza ei este o leziune din afara urechii

cel mai frecvent pe arcada mandibulară sau în amigdala palatină

Semiologie Acufenele sau zgomotele auriculare

Cea mai utilă clasificare a lor este în două categorii: pulsatile non-pulsatile

1. asociate cu hipoacuzie 2. ne-asociate cu hipoacuzie

Otologie

Curs studenţi 4. Patologia urechii externe

PatologiePreambul

De la bun început, subliniem faptul că urechea este destul de bine compartimentată în ceea ce priveşte cele mai multe dintre bolile sale.

Patologie

Preambul

Asta nu înseamnă a spune, că urechea externă, mijlocie, şi internă au în mod strict propriile lor boli, fără nici un fel de legătură între ele.

Patologie

Preambul

Pînă la un anumit punct însă demarcaţia între patologia fiecărui segment topografic este una cît se poate de reală.

patologia urechii externe

Bolile urechii externe sunt susceptibile să provoace una sau mai multe din următoarele plângeri specifice:

prurit, otodinie, hipoacuzie de transmisie autofonie, și scurgeri auriculare (otoree).

Patologia urechii externe

Există suferinţe localizate în vecinătatea urechii care dau simptome resimţite la nivelul urechii externe şi

despre acestea vom discuta în primul rînd pentru că

pe acestea trebuie să le excludem în momentul stabilirii diagnosticului de certitudine.

Este vorba aici despre otalgie durerea reflexă resimţită în ureche dar avînd cauza într-un organ din vecinătate sau la distanţă


subliniem că atunci când există o durere de ureche inexplicabilă prin starea fizică normală a urechii cauza posibilă a durerii este:

carie pe arcada dentara mandibulară erupţia dificilă ignorată a molarului de minte de pe

arcada mandibulară flegmon periamigdalian la debut amigdalită acută cancer amigdalian ignorat cancer de cavum forma nevralgică cancer laringe, orofaringe şi hipofaringe.


Pericondrita pavilionului

Această infecţie devastatoare apare cel mai adesea ca urmare a unui traumatism, urmat de o plagă contaminată.

O alta cauză posibilă este prejudiciul iatrogen, adică, o intervenţie chirurgicală pe ureche.

La scurt timp după traumatismul contaminant pavilionul devine fierbinte, roșu, tumefiat

Pseudomonas aeruginosa

Staphylococcus aureus

Pericondrită (acută) a pavilionului. (Sursa: Becker W, Naumann HH, Pfaltz CR. Ear, Nose, and Throat Diseases. Stuttgart: Thieme; 1994)


Pericondrită





Patologia urechii externePericondrita pavilionului

Tratament

chinolonele, aminoglicozidele,

sunt eficiente atît împotriva stafilococilor cît și împotriva piocianicului.

Patologia urechii externeBolile tegumentului meatului acustic extern

Cele mai frecvente dermatoze ale urechii externe sunt:

Dermatita seboreică,

Eczema şi

Psoriazisul

patologia urechii externeBolile tegumentului meatului acustic extern

1. Dermatita seboreică

aceasta este cea mai răspîndită dintre cele trei dermatoze

se prezintă ca o decolorare a pielii, în meat și în jurul meatului acustic extern;

roz sau portocalie

tegumentele sunt acoperite difuz de

cruste şi scuame furfuracee.

deseori pielea lezată este unsuroasă,

dar alteori ea este

uscată si solzoasă.

Dermatita seboreică


2. Dermatita eczematoasă

eczema tegumentului meatului acustic extern şi ale regiunilor adiacente poate fi întîlnită la orice vîrstă.

eczema poate fi: dermatita atopică familială, eczema dobîndită


2. Dermatita eczematoasă

Leziunile încep, de obicei, ca vezicule mici, care sunt intens pruriginoase şi consecutiv intens scărpinate de unde leziunile de grataj lichenificarea şi neurodermizarea

Eczemă acută de pavilion

Eczemă acută suprainfectată (impetiginizată)

Otită externă cronică eczematoasă

(dermatită de contact)

Eczemă cronică


3. Psoriazisul

Aceasta boala a urechii externe are unele asemănări cu dermatita seboreică, dar tinde să fie mai localizată și neuniformă.

Crustele sunt mai groase, cu solzii superficiali de aspect alb micaceu.

Dedesubt, pielea este adesea de culoare roșie închis și tinde să sângereze în cazul în care solzii sunt îndepărtaţi.

Psoriazis

Patologi urechii externeBolile tegumentului meatului acustic extern

Dermatozele urechii externe, de obicei, se prezintă cu prurit şi exudat.

Unguentele cu steroizi sunt utile în tratamentul acestei afecțiuni.

Patologia urechii externeOtita externă

În acest moment, este important să se introducă două concepte clinice-cheie.

Primul concept

în cazul unei dureri acute sensibilitatea la tracţionarea pavilionului poate distinge între

otita externă acută şi otita medie acută.


Cel de-al doilea concept:

Bacteriile care determină otita externă acută sunt, de obicei,

Pseudomonas, Staphylococcus, Proteus, Enterobacter, sau alte Gramm-negative.


Cel de-al doilea concept:

bacteriile care produc otitele medii acute sunt, de obicei,

Pneumococul, Haemophilusul, şi Moraxella catarrhalis,


Otita externă acută difuză

este o infecție dureroasă a tegumentului meatului acustic

mai este cunoscută drept urechea înotătorului.

agenţii patogeni din apă produc boala



Piocianicul

este aproape în mod exlusiv la originea otitei externe acute difuze

deşi poate fi vorba uneori şi de stafilococ sau alte bacterii.



Bacteriile în dezvoltarea lor infiltrează progresiv straturile epidermice determinînd

la început prurit iar apoi durere (otodinie)

Patologia urechii externeOtita externă acută difuză

În perioada de stare a bolii, pacientul prezintă

un meat stenozat, durereos şi otoree.


Tratamentul

acestei boli este în mod tradițional centrat pe tratamentul local cu picături, și anume,

combinații de neomicină, polimixină, și hidrocortizon,

aplicate pe un pansament special numit meşă auriculară care se aplică în meatul acustic extern.


Tratamentul

Există şi părerea că o otită externă necomplicată se tratează exclusiv cu

soluţii antiseptice şi antiflogistice

aplicate pe meşa auriculară plasată în meat.


Tratamentul

Instilaţia soluţiilor peste meşa din meat se face

ritmic la 1-2 ore interval.

Pansamentul (meşa)

se schimbă la fiecare 24 de ore timp de mai multe zile consecutiv.

Otită externă acută difuză




Patologia urechii externeOtita externă acută localizată (circumscrisă)

Furunculul meatului acustic extern.

asemenea otitei externe acute difuze, se prezintă ca

o ureche foarte dureroasă.

mai este numită Furunculul meatului acustic extern.


Este o infecţie

acută necrozantă supurativă a foliculului pilosebaceu localizată în 1/3 laterală a

meatului (în vecinătatea porului acustic

exten).


Se prezintă sub forma unei tumefacţii

circumscrise de culoare roşie aprins în centrul căreia se vede burbionul

cu conţinut purulent.

Fig. 4.6. Furunculul meatului acustic extern. (Sursa: Sanna M, Russo A, DeDonato G. Color Atlas of Otoscopy. Stuttgart: Thieme; 1999)


Staphylococcus aureus este de obicei agentul cauzal aici, și prin urmare sunt indicate.

antibiotice active pe cale orală, cum ar fi cefalosporinele sau amoxicilină / clavulanat (augmentin)

preparate topice cu neomicină,

Patologia urechii externe Otita externă malignă

este, cunoscută şi sub numele de

otita externă necrotică sau osteomielita bazei craniului atunci cînd boala

se găseşte în perioada de stare.

Evident, al doilea nume este mai blând, dar celelalte două implică caracteristicile sale nefaste.

patologia urechii externe Otita externă malignă

Acest tip de infecţie este întîlnit de obicei

la diabetici vârstnici sau pacienții imuno-compromiși.

Patologia urechii externe Otita externă malignă

Se poate răspândi plecînd de la meatul acustic extern

la întreg osul temporal unde provoacă

osteomielita osului temporal boala ce poate dezvolta complicaţii potenţial

fatale.


În mod caracteristic pacientul se prezintă cu

o durere în urechea externă similară cu cea din alte forme de otită externă.

Cu toate acestea, examinarea urechii prezintă ceva particular.


Tegumentul meatului este

tumefiat şi dureros şi prezintă o mică granulaţie roşie

localizată pe peretele posteroior la unirea meatului membranos cu cel osos.

Această constatare, plus tipul de pacient descris, sunt datele pe care se sprijină diagnosticul.

Otita externă malignă



Tratamentul medical corect al diabetului zaharat și / sau imuno-deficienţei poate îmbunătăți prognosticul.

CT de craniu şi os temporal pot pune în evidenţă localizările interesate de boală.

Chiar şi cu tratament adecvat şi agresiv, infecția osoasă este devastatoare și moartea poate să apară oricînd.



Otita externă micotică

este cunoscută şi sub numele de:

otita externă fungică sau

otita externă cronică difuză.



Aceasta diferă de infecțiile menţionate anterior prin faptul că

nu este chiar așa de dureroasă, dar este persistentă.



Plângerile uzuale sunt:

hipoacuzie de transmisie, otoree groasă, durere surdă, și mâncărime.

Aceste infecţii apar mai des decât ne-am fi așteptat


Otita externă micotică Aspergillus niger

este cea mai comună infecţie fungică şi exudatul este caracteristic apare cu o parte neagră şi o parte gri-deschis

de aspect de hîrtie de sugativă umedă, localizat în partea profundă a meatului pînă la membrana timpanului.

Aspergillus niger

Aspergillus niger

Aspergillus niger



Alte specii de Aspergillus apar

cafenii (fumigatus) sau galben-portocalii (flavus) albe (speciae)

Aspergillus fumigatus



Aspergillus flavus

Aspergillus flavus

Otită externă acută micotică





Otita externă micotică candidozică

Candida albicans

Candida albicans dar şi alte specii de Candida pot fi agenții etiologici.

Exudatul acestor forme de otite externe este

alb floconos cremos,

Otita externă micotică candidozică -Candida albicans

Candida albicans

Candida albicans

Candida albicans



Candida albicans

mâncărimea este simptomul dominant

hipoacuzie de conducere apare numai dacă exudatul devine

obstruant



Candida albicans

Situaţia se observă mai ales la persoanele tratate cu antibiotice sau la cele cu imunitatea compromisă inclusiv diabet zaharat.

Documents

01 Curs 1 Anat Fiz Semio Patol Ue 08.10.2015. 01