01.DEFINITIA SI FUNCTIILE MEDICINEI DE FAMILIE- Complexitatea disciplinei de MF- Dificultatea definirii MF- Descrierea activităţii mf- Asigurarea accesibilităţii nediscriminatorii- Abordarea comprehensivă a problemelor- Resposabilitatea deciziei iniţiale- Asigurarea continuităţii asistenţei medicale- Asistenţa medicală a familiei- Asistenţa medicală a colectivităţii- Necesitatea elaborării unei definiţii noi- Disciplină academică şi ştiinţifică- Conţinut educaţional propriu- Predominent clinică- Bazată pe dovezi- Orientată spre asistenţa medicală primară

Medicina de familie este o disciplină ştiinţifică care asigură asistenţa primară şi continuă a populaţiei. Ea contribuie prin acţiuni educaţionale, preventive şi terapeutice la păstrarea stării de sănătate a individului, familiei şi a colectivităţii (A. Restian).

2.FUNCŢIILE MEDICINEI DE FAMILIE- Despre funcţiile MF- MF la graniţa dintre sistemul medical şi societate- Influenţele sociale asupra MF- Funcţii sociale- Funcţii medicale- Funcţia de asigurare a accesibilităţii- Funcţia de supraveghere a sănătăţii- Funcţia de prevenţie primară- Funcţia de promovare a sănătăţii- Funcţia de prevenţie specifică- Funcţia de acordare a îngrijirilor medicale curente- Funcţia de abordare integrală a pacientului- Funcţia de adoptare a deciziei iniţiale- Funcţia de facilitare a intrării pacientului în asistenţa secundară- Funcţia de sinteză diagnostică şi terapeutică- Funcţia de coordonare a serviciilor necesare bolnavului- Funcţia de asistenţă medicală continuă- Funcţia de asistenţă a familiei şi a colectivităţii- Funţia de recuperare- Funcţia de acordare a îngrijirilor medicale paliative- Funcţia de cercetare specifică

MF a fost reactualizată pentru a compensa într-o oarecare măsură dezavantajele specializării şi ultraspecializării asupra asistenţei medicale a populaţiei. De aceea funcţiile MF se deosebesc de funcţiile tuturor celorlalte specialităţi.

La prima vedere s-ar putea crede că MF are în primul rând funcţia de a sigura asistenţa medicală curentă a populaţiei, fie rezolvând singur problemele medicale ale pacientului, fie trimiţând pacientul la specialistul de profil. Alţii cred că MF are mai ales funcţia de a supraveghea starea de sănătate a populaţiei şi de a preveni apariţia îmbolnăvirilor.

în realitate pentru a-şi putea îndeplini funcţiile sale, MF trebuie să îndeplinească în primul rând funcţia de asigurare a accesibilităţii la asistenţă medicală a populaţiei. Şi numai după ce reuşeşte să asigure accesibilitatea la asistenţă medicală a populaţiei se va putea vorbi de îndeplinirea celorlalte funcţii ale MF (tabel 2.6.1TABEL 2.6.1

Pagină 1 din 7

Funcţiile MF1. Asigurarea accesibilităţii la asistenţă medicală a populaţiei2. Supravegherea stării de sănătate a populaţiei3. Prevenţia primară, secundară şi terţiară4. Aplicarea măsurilor de promovare a sănătăţii5. Efectuarea prevenţiei specifice6. Asigurarea îngrijirilor medicale curente7. Abordarea integrală a bolnavului8. Adoptarea deciziei iniţiale9. Facilitarea intrării bolnavului în asistenţa medicală secundară10. Sinteza diagnostică şi terapeutică11. Asigurarea continuităţii asistenţei medicale12. Coordonarea serviciilor medicale în funcţie de nevoile bolnavului13. Asistenţa medicală a familiei14. Asistenţa medicală a comunităţii15. Recuperarea şi reabilitarea bolnavilor16. Asigurarea îngrijirilor medicale terminale şi paliative17. Efectuarea cercetării medicale specifice

1. Funcţia de asigurare a accesibilităţii nediscriminatorii Ia asistenţă medicală a populaţiei. Deoarece la mf poate veni orice bolnav, cu orice boală, el asigură o accesibilitate nediscriminatorie a popu-aţiei la asistenţa medicală. Această funcţie situează MF la intersecţia dintre sistemul medical şi sistemul social şi la intersecţia dintre asistenţa medicală primară si asistenta medicală secundara. Lucrând in cabinete medicale raspandite în teritoriu, mf se afla cel mai aproape de pacienţii săi. înainte de a păzi poarta de intrare a sistemului medical, sau chiar şi pentru a păzi poarta sistemului medical, mf trebuie să fie accesibil. Aşa spre exemplu, dacă un pacient are o viroză respiratorie, sau o colică renală, el se poate adresa mf. Acesta va vedea mai întâi despre ce este vorba. Dacă bolnavul nu pune probleme deosebite, mf va încerca să-l trateze singur, ceea ce reuşeşte în 80% dintre cazuri. Dacă bolnavul pune probleme deosebite şi nu reuşeşte să-l trateze singur, atunci va apela la ajutorul unui specialist. Iar dacă bolnavul pune probleme cu totul deosebite atunci îl va interna în spital. Din acest punct de vedere, pacienţii mf pot fi împărţiţi pe patru nivele. Pe primul nivel se află pacienţii, sănătoşi sau aparent sănătoşi, care nu pun nici un fel de probleme de sănătate. Pe al doilea nivel se află pacienţii ale căror probleme pot fi rezolvate de mf. Pe al treilea nivel se află pacienţii pentru a căror îngrijire este nevoie de ajutorul medicilor de specialitate. Iar pe al patrulea nivel se află pacienţii care necesită internare în spital (tabel 2.6.2)

TABEL 2.6.2Repartizarea pacienţilor pe mai multe nivele în funcţie de problemele medicale pe care Ie au şi de

posibilităţile de rezolvare ale mfNivelul zero Pacienţii care nu acuză nici o problemă de sănătate

Nivelul 1 Pacienţii care au probleme ce pot fi rezolvate de mfNivelul 2 Pacienţii ale căror probleme pot fi rezolvate de mf cu medicii specialiştiNivelul 3 Pacienţii care necesită internare în spital

Desigur că această repartizare se modifică în fiecare zi. Dar mf cunoaşte această situaţie deoarece la el se prezintă pacienţii cu orice probleme medicale.

Tocmai pentru a putea asigura accesibilitatea pacienţilor la asistenţă medicală, numărul de mf este mai mare decât al celorlalţi specialişti. Cabinetele de MF sunt răspândite în teritoriu, cât mai aproape de domiciliul pacienţilor, iar la mf se poate prezenta orice pacient cu orice problemă de sănătate (fig. 2.6.1).

Fig. 2.6.1 - Pentru a putea asigura accesibilitatea pacienţilor la asistenţă medicală sunt necesari mai mulţi mf. Este necesar un mf la 2-3000 de pacienţi. în această situaţie, mf poate rezolva aproximativ 80% din problemele medicale curente ale pacienţilor săi. Pentru a putea rezolva celelalte 20% dintre problemele pacienţilor, este necesar un număr mai mic de medici specialişti (MS), de cardiologi, de neurologi, de oftalmologi sau de ginecologi. De aceea un MS ar putea deservi de Ia 10000 la 50000 de pacienţi.

2. Funcţia de supraveghere a stării de sănătate a populaţiei.Fiind medicul persoanei, al familiei şi al colectivităţii şi având pe lista lui de asiguraţi atât oameni sănătoşi cât şi oameni bolnavi, mf îngrijeşte pacienţii săi chiar înainte de a fi bolnavi şi urmăreşte prevenirea bolilor. Adică, înainte de a asigura asistenţa medicală curentă, sau intrarea bolnavului în sistemul sanitar, mf are grijă de individul sănătos şi de starea de sănătate a comunităţii. De aceea, am putea spune că cea de a doua funcţie a MF este aceea de supraveghere a stării de sănătate a individului, a familiei şi a colectivităţii. Pentru că, mf are în orice moment, în supraveghere mai mulţi oameni sănătoşi decât bolnavi şi, de aceea, am putea spune că supravegherea sănătăţii este, pentru mf, spre deosebire de ceilalţi specialişti, dacă nu mai importantă, cel puţin la fel de importantă ca şi funcţia de îngrijire a bolnavilor.

De aceea, spre deosebire de ceilalţi specialişti, mf nu aşteaptă ca pacienţii săi să se îmbolnăvească pentru a-i trata sau pentru a media intrarea lor în sistemul sanitar, ci le supraveghează starea de sănătate pentru a-i feri de îmbolnăvire.

Am văzut că omul sănătos reprezintă unul dintre domeniile de activitate ale MF, de care nu se ocupă celelalte specialităţi. Şi de aceea, este firesc ca supravegherea stării de sănătate să fie una dintre funcţiile de bază ale MF, prin intermediul căreia MF îşi îndeplineşte nu numai un deziderat medical, ci şi unul social.

3. Funcţia de prevenţie primară, secundară şi terţiară. Sănătatea individului este în permanenţă ameninţată de o serie întreagă de factori patogeni. Şi nu numai microbii, toxinele şi radiaţiile, ci şi aerul, apa şi hrana, atât de necesare, pot deveni, în anumite situaţii, nişte factori de risc.

Se cunoaşte foarte bine rolul pe care factorii de risc, interni şi externi, aşa cum ar fi excesul de sare şi de grăsimi, fumatul, alcoolul, sedentarismul şi altele, îl pot avea în apariţia unor boli foarte frecvente, aşa cum ar fi hipertensiunea arterială, tuberculoza şi cancerul. De aceea, mf trebuie să combată factorii de risc, să cultive factorii sanogenetici şi să contribuie la promovarea sănătăţii. Prin combaterea fumatului şi a consumului de alcool şi cultivând exerciţiul fizic şi o alimentaţie raţională, mf va putea face o prevenţie primară. Iar atunci când boala a apărut, mf va încerca să o depisteze cât mai repede şi să facă astfel o prevenţie secundară.

4. Funcţia de promovare a sănătăţii. Pe lângă măsurile de prevenire a bolilor, MF trebuie să aplice o serie întreagă de măsuri de promovare a sănătăţii. Aceasta înseamnă nu numai combaterea factorilor patogeni sau a factorilor de risc, ci şi promovarea unor factori sanogenetici, prin implicarea individului şi a colectivităţii la promovarea propriei sale sănătăţi. Desigur că măsurile de promovare a

Pagină 3 din 7

sănătăţii trebuie adaptate la problemele concrete ale individului şi ale colectivităţii, precum şi la etapele de viaţă ale individului respectiv.

5. Funcţia de prevenţie specifică. Desigur că atunci când anumiţi factori patogeni au o răspândire mai mare şi există posibilitatea unei prevenţii concrete, mf va trebui să ia o serie de măsuri de prevenire specifică. Adică, să intervină cu măsuri de prevenire specifică în bolile respective. Aşa cum ar fi vaccinările pentru prevenirea bolilor infecţioase, sau administrarea de vitamina D pentru prevenirea rahitismului. în acest sens, încă din primele luni de viaţă, copilul este vaccinat antituberculos, antidifteric, antitetanic, antipertusis, antipoliomielitic, antirujeolic şi aşa mai departe. Tot în acest sens mf va administra fier pentru prevenirea anemiei feriprive la gravide, va administra iod pentru prevenirea guşei endemice tireopate, va administra vitamina D pentru prevenirea rahitismului şi aşa mai departe.

Chiar şi fără a creşte numărul de cazuri de hepatită, de dizenterie, de toxiinfecţie, sau de silicoză, mf trebuie să ia toate măsurile de prevenire specifică. Aşa spre exemplu, el va trebui să supravegheze sistemul de alimentaţie cu apă din şcoli şi din alte colectivităţi, să supravegheze modul de preparare a alimentelor la cantine şi la restaurante, precum şi modul de asigurare a ventilaţiei în secţiile de turnătorie şi aşa mai departe.

Dacă într-o colectivitate predomină anumite boli, mf trebuie să ia anumite măsuri specifice de prevenire a acestor boli.

Primele funcţii ale MF sunt, deci, de ordin preventiv. De aceea, mf trebuie să gândească nu numai din punct de vedere curativ, ci şi din punct de vedere profilactic. Mai întâi el trebuie să aplice toate măsurile de prevenţie primară, de prevenţie secundară şi terţiară. Pentru că, chiar dacă pre-venţia este dificilă şi mai puţin spectaculoasă, ea este totuşi absolut necesară, nobilă şi umanitară.

6. Funcţia de acordare a îngrijirilor medicale curente. Atunci când promovarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor au fost depăşite şi individul s-a îmbolnăvit, mf trebuie să recurgă la o activitatea curativă de diagnostic şi tratament a bolilor respective. El va încerca să depisteze bolile cât mai precoce posibil. Desigur că în activitatea curativă curentă, mf va încerca să trateze el însuşi o parte din bolnavii pe care îi depistează. Şi el reuşeşte să rezolve singur peste 80% din problemele de sănătate curente ale pacienţilor săi, îndeplinindu-şi funcţia de asigurare a îngrijirilor medicale curente.

Cea mai mare parte a activităţii mf este reprezentată tocmai de această activitate curativă curentă. Adevăratul mf nu trebuie să fie un dispecer, ci un medic care caută să rezolve el însuşi preblemele medicale curente ale pacienţilor săi şi nu să-i trimită la diferiţi specialişti, înainte de a încerca să rezolve el însuşi aceste probleme. Dar el nu trebuie să amâne colaborarea cu specialiştii atunci când problemele pacientului impun acest lucru.

7. Funcţia de abordare integrală a pacientului. Deoarece în calitatea lui de medic de prim contact, la mf se poate prezenta orice bolnav cu orice boală, pentru a putea stabili despre ce boală este vorba, el trebuie să realizeze o abordare integrală a pacientului.

Aşa spre exemplu, pentru a putea stabili dacă ameţeala bolnavului este determinată de o boală neurologică, de o boală cardiovasculară, de o boală psihică, de o boală de ochi, de boală ORL, sau de o anemie, mf va trebuie să realizeze o abordare integrală a bolnavului.

Şi acest lucru este valabil la majoritatea pacienţilor şi chiar a indivizilor sănătoşi care se prezintă pentru un examen de bilanţ.

8. Funcţia de adoptare a deciziei iniţiale în toate problemele medicale ale pacientului. Deoarece în calitatea lui de medic de prim contact, la mf poate veni orice bolnav, cu orice boală, pentru a putea rezolva în mod concret problema şi pentru a putea coordona serviciile medicale în funcţie de nevoile concrete ale pacientului, el trebuie să adopte decizia iniţială în orice problemă medicală a bolnavului, indiferent că este vorba de boală internă, de o boală de ochi, de o boală psihică, sau de o boală genitală. Aceasta nu înseamnă că el trebuie să trateze singur toate aceste boli, ci înseamnă că el trebuie să ia o decizie iniţială în toate aceste cazuri, fie că va trata singur bolnavul, fie că va trimite bolnavul la specialistul de profil, fie că va interna bolnavul în spital. Iar atunci când este vorba de o urgenţă medico-chirurgicală, el va trebui de asemenea să ia decizia

iniţială a tratamentului de primă intenţie, uneori chiar Iară a dispune de toate informaţiile necesare, care nu vor putea fi obţinute decât de medicii din spital prin investigaţiile paraclinice corespunzătoare.

9. Funcţia de facilitare a intrării şi a medierii pacientului prin sistemul medical . Deoarece mf nu poate rezolva singur toate problemele pacienţilor săi, el este obligat să recurgă uneori la trimiterea bolnavului la specialist, sau chiar la internarea bolnavului în spital. în felul acesta, el înde-plineşte funcţia de intrare şi de mediere a pacientului în sistemul medical, care a devenit foarte complicat şi în care bolnavul nu s-ar putea descurca singur. Bolnavul care are o durere abdominală nu poate şti singur când şi la ce specialist să se ducă. De aceea, el trebuie ajutat. Aşa spre exemplu, dacă mf suspectează o hepatită cronică, o pancreatită acută, sau un cancer uterin, el trebuie să trimită pacientul la specialiştii de profil, facilitând accesul pacientului în timp util la specialiştii corespunzători, urmărind apoi, într-un fel sau altul, traseul pacientului prin sistemul medical.

Hepatita cronică nu poate fi diagnosticată fară nişte investigaţii paraclinice, pentru efectuarea cărora trebuie de multe ori să colaboreze cu gastro- enterologul. Pancreatita acută nu poate fi tratată la domiciliu, ci trebuie internată în spital pentru o eventuală intervenţie chirurgicală. De asemenea, tumora uterină trebuie investigată paraclinic şi apoi, dacă este cazul, trebuie internată pentru operaţie. Iar mf ar trebui să urmărească rezultatele investigaţiilor, in- tinerariul pacientului şi rezultatele tratamentului.

în felul acesta, mf are ocazia de a-şi verifica ipotezele, de a-şi îmbogăţi cunoştinţele şi de a stabili relaţii de colaborare cu ceilalţi specialişti.

10. Funcţia de sinteză diagnostică şi terapeutică. Fiind medicul persoanei, mf trebuie să ia în condsiderare toate bolile pacienţilor săi. Pacienţii trimişi la policlinică pot fi consultaţi de mai mulţi specialişti, iar pacienţii internaţi pot fi transferaţi dintr-o secţie în alta. Ei se pot înapoia la mf cu mai multe diagnostice şi cu mai multe recomandări.

De asemenea, bolnavii cronici pot cumula, cu timpul, mai multe boli care se pot influenţa reciproc, aşa cum este cazul diabetului zaharat, al hipertensiunii arteriale şi al cardiopatiei ischenice, care pun probleme deosebite de prevenire şi tratament. De aceea, în toate aceste cazuri, mf este obligat să realizeze o sinteză diagnostică şi terapeutică.

Această sinteză este necesară pentru că mf nu îngrijeşte boli, ci bolnavi. El nu este medicul unei boli, sau al unor categorii de boli, ci este medicul bolnavului şi al persoanei. De aceea, el trebuie să realizeze o sinteză a tuturor factorilor bilogici, psihologici şi sociali, care privesc, într-un fel sau altul, persoana pacientului. Pentru aceasta, mf trebuie să aibă nu numai cunoştinţele necesare din celelalte specialităţi, ci şi o concepţie sistemică integratoare. El trebuie să aibă capacitatea de a realiza în fiecare moment un inventar al tuturor bolilor de care suferă bolnavul, de a sesiza legăturile dintre aceste boli, să facă o ierarhizare a bolilor de care suferă bolnavul şi să ia de fiecare dată decizia corespunzătoare ţinând seama de toţi factorii implicaţi.

11. Funcţia de coordonare a serviciilor medicale în funcţie de nevoile pacientului . Fiind medicul bolnavului cu toate bolile sale, mf trebuie să realizeze o coordonare a serviciilor medicale necesare bolnavului respectiv. Dacă un bolnav are o fractură, mf îi acordă primul ajutor, îi aplică o atelă şi solicită salvarea pentru a-1 transporta la spital. Dacă un bolnav are o tuse cronică, o stare de oboseală şi o dispnee, va solicita un examen radiologie, îl va trimite la penumolog şi eventual la oncolog. Adică mf stabileşte de fiecare dată ce specialişti şi ce servicii trebuie să intervină în funcţie de nevoile concrete ale bolnavului respectiv (fig. 2.6.2).

12. Funcţia de asigurare a continuităţii asistenţei medicale. Dar nu toate bolile se vindecă. Dimpotrivă, unele boli, aşa cum ar fi hipertensiunea arterială, astmul bronşic, ateroscleroza, epilepsia, schizofrenia şi multe altele, au o evoluţie cronică. Altele, aşa cum ar fi pielonefrita, bronşita, hepatita şi multe altele, se pot croniciza. De aceea, mf trebuie să asigure continuitatea îngrijirilor medicale în aceste boli. Şi nici un alt specialist nu ar putea să o facă mai bine decât o face mf, care are în îngrijire pacientul, de la naştere şi până la moarte, indiferent dacă el este sănătos sau bolnav. De aceea, o altă funcţie a mf este aceea de supraveghere medicală continuă a individului, a familiei şi a colectivităţii. în acest sens, trebuie remarcat că asistenta medicală începe încă cu

Pagină 5 din 7

prevenirea bolilor şi se continuă cu depistarea cât mai precoce, cu tratamentul şi cu recuperarea bolilor apărute. De aceea, mf este cel care supraveghează tratamentul, ţine evidenţa şi apreciază periodic evoluţia bolilor cronice ale individului, precum şi evoluţia diferitelor boli la nivelul familiei şi a colectivităţii pe care o îngrijeşte.13. Asistenţa medicală a familiei. Am văzut că individul se naşte, se dezvoltă, trăieşte, se îmbolnăveşte, se vindecă, sau moare, într-o familie şi că starea de sănătate este influenţată de factorii familiali. Pe de altă parte, familia poate avea, ea însăşi patologia ei. De aceea familia reprezintă obiectul de activitate al mf, iar asistenţa medicală a familiei este una din funcţiile cele mai importante ale mf.

Fig. 2.6.2 - Deoarece el cunoaşte cel mai bine toate problemele medicale ale pacientului, mf este cel care coordonează intervenţia serviciilor medicale în funcţie de nevoile medicale concrete ale bolnavului.

14. Asistenţa medicală comunitară. Individul trăieşte într-o familie, iar familia într-o colectivitate umană, care poate influenţa şi ea starea de sănătate a individului. De aceea mf trebuie să se ocupe şi de starea de sănătate a comunităţii. El trebuie să ţină seama de modul în care factorii sociali pot influenţa starea de sănătate a familiei şi a individului, să evite influenţele negative şi să cultive influenţele pozitive ale mediului social asupra stării de sănătate a individului.

15. Funcţia de recuperare şi reabilitare. în cadrul supravegherii continue a bolnavului, mf ia toate măsurile necesare de tratament, din cadrul cărora fac parte, desigur, şi măsurile de recuperare, de reabilitare şi de integrare familială şi socială a bolnavului. Multe din rezultatele obţinute în spital, de către chirurg, de către ortoped, sau de către psihiatru, vor putea fi pierdute, dacă mf nu insistă asupra măsurilor de recuperare şi de reabilitare a bolnavului. După ieşirea din spital s-ar putea ca pacientul să nu fie încă complet vindecat. Pentru vindecarea lui, s-ar putea să mai fie necesar un tratament fizioterapie, sau un tratament balnear. S-ar putea ca nici după efectuarea tratamentului de recuperare, pacientul să nu fie în stare de eforturile pe care le solicită munca lui şi pe care le putea efectua înainte de boală. De aceea, mf trebuie să urmărească modul de integrare a pacientului în muncă, în familie şi în societate. De aceea, recuperarea, reabilitarea şi integrarea pacientului reprezintă o altă funcţie a MF.

16. Functia de acordare a îngrijirilor medicale paliative şi terminale. Din păcate, însă, foarte multe boli, aşa cum ar fi cancerul, ateroscleroza, ciroza, silicoza, insuficienţele organice ireversibile şi altele, au o evoluţie inexorabilă, spre deces. în toate aceste cazuri, mf trebuie să facă tot ce este posibil pentru a asigura o minimă calitate a vieţii bolnavului, în perioadele de sfârşit, să combată durerile, să asigure desfăşurarea funcţiilor vitale, a autoservirii bolnavului şi aşa mai departe.

17. Funcţia de cercetare ştiinţifică. în sfârşit, dacă MF este o disciplină ştiinţifică, care are un anumit specific, ea va trebui să-şi dezvolte în permanenţă domeniul ei de activitate. Pentru aceasta, ea trebuie să desfăşoare, ca şi celelalte specialităţi, o activitate de cercetare ştiinţifică. De aceea, una din funcţiile MF este aceea de cercetare ştiinţifică. Desigur că, cercetarea pe care o desfăşoară MF este legată de obiectul şi metodele sale de studiu. De aceea, cercetarea din MF este legată mai ales de abordarea globală a individului, de problemele persoanei, ale familiei, ale colectivităţii, ale omului sănătos, ale factorilor de risc, ale mecanismelor de trecere de la starea de sănătate la starea de boală, de problemele asistenţei de prim contact, ale asistenţei medicale continui, ale colaborării cu ceilalţi specialişti şi aşa mai departe.

Desigur că aceste funcţii nu sunt exhaustive. Ele ar putea fi reformulate şi poate chiar completate. Ele variază de la o ţară la alta, în funcţie de situaţia economică, de tradiţiile socio-culturale şi de sistemul de sănătate. Dar esenţa lor va rămâne, în toate ţările şi în toate societăţile, aceeaşi. Pentru că, mf îndeplineşte nişte funcţii socio-medicale care derivă din specificul ei şi pe care nu le poate îndeplini nici o altă specialitate. Şi aceste funcţii sunt vitale pentru orice societate umană. Sănătatea şi vigoarea unei societăţi depinde în mare măsură de modul în care mf îşi îndeplineşte funcţiile sale.

Pagină 7 din 7