1

Cuviosului Monah Evagrie, scurtă cuvântare despre scrierile ce se află aici

Evagrie înţeleptul şi prea cuvântăreţul bărbat au înflorit adică, pe la anii

380, de la Hristos şi de Marele Vasilie. s-au suit la treapta citeţului; iar de fratele său Grigorie Nisis s-au hirotonisit Diacon; iară Sfintele cuvinte, supt Sfântul Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul s-au învăţat, al căruia şi Arhidiacon au fost, când Epitropia Bisericii cei din Ţarigrad o avea, după Nichifor Calistul, în Cartea 11. Cap. 42. Iară mai pe urmă de toate din cele din lume lepădându-se, întru viaţă Monahicească s-au îmbrăcat. Deci subţire fiind a înţelege, a tâlcui pe cea înţeleasă foarte iscusit, multe şi de multe feluri de Scripturi a lăsat, dintre care este şi acest cuvânt de faţă, către cei ce se liniştesc şi capetele cele pentru desluşirea patimilor şi a gândurilor, punându-le înainte ca nişte trebuincioase şi folositoare.

Scrierile acestui cuvios ce sunt notate în Filocalia Rusească: - Capete pentru viaţa lucrătoare, către Anatolie. -100, idem, idem. - Chipul vieţii monahiceşti. -33 capete, Analoghie. - Ziceri după alfa vita, pentru duhovniceasca viaţă. - Alte ziceri. - Pentru 8 gânduri, către Anatolie. - Idem. (asemenea). - Învăţături pentru chinovie.• - Învăţături pentru feciorie. - Învăţături pentru deosebirea patimilor, 23 capete. - Alte ziceri.

Închipuirea vieţii monahiceşti după Evagrie Monahul, care învaţă

cum se cade a se nevoi şi a se linişti monahul

1.• La Ieremia s-au zis: „şi tu să nu-ţi iei ţie muiere în locul acesta. Că acestea zice Domnul pentru fiii şi pentru ficele ce se nasc în locul acesta, că cu moarte bolnăvicioasă vor peri” (Ier. 16,1-4)1 Aceasta arătându-o cuvântul, că şi Apostolul zice: „omul cel însurat, grijeşte de ale lumii, cum să placă

• chinovie, chinovii, mănăstire în care călugării au viaţa organizată în comun. Din sl. kinovija, DEX, ed. cil., p. 170. • Cuvântul acesta, în cea elinească, este fără numere, iar în cea slavonă, este împărţit, a căruia împărţire am urmat-o şi noi, spre mai multă înlesnire cititorului, (nota traducătorului Filocaliei în limba română). 1 Ieremia, 16,1-4: „1. Şi a fost cuvântul Domnului către mine: 2. Să nu-ţi iei femeie şi să nu ai nici fii, nici fiice în locul acesta. 3. Deoarece aşa grăieşte Domnul despre fiii şi fiicele care se vor naşte în locul acesta, despre mamele care îi vor naşte şi despre părinţii care îi vor face pe pământul acesta: 4. Vor muri de moarte grea şi nu vor fi nici bociţi, nici îngropaţi, ci vor fi ca gunoiul pe faţa pământului; vor fi pierduţi prin sabie şi foamete şi trupurile lor vor fi mâncarea păsărilor cerului şi fiarelor pământului”.

2

muierii... Şi muierea cea măritată, grijeşte de ale lumii, cum să placă bărbatului” (I Cor. 7,33-34.).2 Şi arătat este, că nu numai pentru fiii şi ficele, ce vor fi întru viaţa cea însurată, s-au zis întru Proorocul aceea, că adică, „cu moarte bolnăvicioasă vor muri”, ci şi pentru fiii şi ficele ce se nasc în inimile lor, care este pentru gândurile şi poftele cele trupeşti, ca într-un bolnăvicios şi neputincios şi slăbănog cuget al lumii acesteia vor muri şi viaţa cerească şi veşnică, nu o vor dobândi. Iară „cel neînsurat, zice, se grijeşte de ale Domnului, cum să placă Domnului” (I Cor. 7,32.)3 şi cum pe roadele cele de-a pururea înfrunzite şi nemuritoare ale vieţii veşnice le va face.

2. Unul ca acesta este monahul, şi aşa se cuvine să fie Monahul, să se depărteze de muiere, şi să nu facă fii sau fete în locul cel mai înainte zis. Şi nu numai aceasta, ci şi ostaş a lui Hristos nematerialnic şi fără de grijă se fie, afară de toată cugetarea şi fapta neguţătorească, după cum şi Apostolul zice: „nimenea ostaş fiind, se amestecă cu lucruri lumeşti, ca voievodului să fie plăcut” (II. Tim. 2,4).4 Întru acestea să petreacă monahul, mai ales cela ce pe toată materia lumii acesteia o au părăsit, şi către biruinţele cele frumoase şi bune ale liniştii aleargă. Căci cât de frumoasă şi bună este nevoinţa liniştii! Cât este de frumoasă cu adevărat şi bună! „că jugul acesta este bun, şi sarcina uşoară” (Mt. 11,30).5 Dulce este viaţa şi lucrarea veselitoare.

3. Voieşti, o iubite, viaţă singuratică, precum se cuvine se iei asupra-ţi, şi către biruinţele liniştii se alergi? Lasă acolo pe grijile lumii şi pe dregătoriile şi stăpânirile cele ce sunt întru acestea, adică, fă-te nematerialnic, nepătimaş, afară de toată pofta; ca de înconjurarea acestora făcându-te străin, se poţi a te linişti bine. Că de nu se va depărta cineva de acestea pe sineşi, nu va putea să isprăvească petrecerea aceasta. Şi puţine şi proaste bucate să primeşti, nu multe şi bine grijite. Iară dacă şi ca pentru iubirea de străini, împrejurul celor scumpe gândul s-ar învălui, lasă-l pe acesta acolo, nicidecum să nu te pleci Lui. Că te pândeşte prin aceasta protivnicul, ca să te depărteze de linişte. Ai pe Domnul Iisus impunând oarecum Martei, adică sufletului celui ce spre unele ca acestea se sârguieşte, şi zicându-i: „te grijeşti, şi spre multe te sileşti; ci un lucru trebuie” (Lc. 10,41)6, adică de a asculta, ce zice, Dumnezeiescul Cuvânt. Şi după acestea să te mulţumeşti cu tot ce se află. Pentru aceea şi îndată adaugă pe urmă zicând: „iară Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la dânsa” (stih 42)7 Ai pilda încă şi a văduvei cea din Sarepta•, cu care aceasta pe Proorocul l-au primit şi l-au

2 Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 7,33-34: Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie Sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s-a măritat, poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului”. 3 Idem, 7,32: „Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului”. 4 Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, 2,4: „Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii ca să fie pe plac celui care strânge oaste”. 5 Sfânta Evanghelie după Matei, 11,30: „Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară”. 6 Sfânta Evanghelie după Luca, 10,41: „Şi răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti”. 7 Idem, 10,42: „Dar un lucru trebuie: căci Maria, partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.” • în mss. traducerii apare scris Sareta nu Sarepta cum este corect.

3

ospătat (III Împ. 17,10)8 măcar deşi numai pâine, sare şi apă ai, poţi cu acestea se dobândeşti plata iubirii de străini. Iară dacă şi pe acestea nu le ai, şi cu voirea cea bună numai, vei primi pe străinul, şi îi vei da lui cuvânt bun, aşişderea poţi a câştiga plata iubirii de străini. Că mai bun, zice, e cuvântul, decât darul (Sirah. 18,16)9.

4. Unele ca acestea se cade ţie să le gândeşti pentru milostenie. Deci vezi să nu pofteşti a avea bogăţie, spre împărţirea la săraci; că este şi aceasta amăgire a celui rău, care înspre slava deşartă de multe ori se apropie, şi întru pricina multei iscodiri aruncă pe minte. Ai pe văduva cea mărturisită de Domnul Iisus în Evanghelie, care, prin doi bănişori numai, au covârşit pe cei bogaţi cu voirea şi cu puterea. Că aceia adică, zice: „din prisosinţă au aruncat în vistierie, iar aceasta toată avuţia sa” (Lc. 21,4).10 Iară pentru haine, să nu pofteşti a avea haine de prisos, ci numai de cele ce sunt destule nevoii trupului grijeşte-te. Aruncă spre Domnul, mai vârtos, grija ta, şi El va purta grijă pentru tine” (Ps. 54,25).11 Că Lui, zice, „îi pasă pentru noi” (I Ptr. 5,7).12 Dacă ai trebuinţă de hrană, sau de haine, să nu te ruşinezi pe cele de la alţii aduse ţie a le primi, că aceasta este un fel de mândrie. Iară, dacă şi tu întru acestea ai de prisosit, dă celui lipsit; aşa vorbeşte Dumnezeu să se iconomisească fiii Lui. Pentru aceasta şi Apostolul, către Corinteni scriind zice: „— pentru cei lipsiţi - ca prisosinţa voastră, să plinească lipsa acelor; ca şi prisosinţa acelora, să plinească lipsa voastră, ca să fie întocmire, precum este scris: celui cu mult, nu i-au prisosit, şi celui cu puţin, nu i-au lipsit” (II Cor. 8,14).13 Deci având cele trebuincioase vremii de faţă, în vremea ce va să fie, să nu te grijeşti; adică, de o zi, sau de o săptămână, sau de o lună, sau de un an. Că sosind de faţă vremea cea de mâine, ea îţi va dărui cele trebuincioase, dacă vei căuta tu mai ales Împărăţia Cerurilor, şi dreptatea lui Dumnezeu: „căutaţi, zice Domnul, mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi dreptatea Lui, şi acestea toate se vor adăuga vouă” (Mat. 6,33).14

5. Să nu primeşti tu copil, ca nu cumva protivnicul, prin acesta, să pornească vreo sminteală şi să tulbure cugetul tău ca să se îngrijească de bucatele cele prea scumpe. Că nu vei mai putea să te grijeşti numai de sine-ţi, măcar deşi ca pentru odihna trupească ţi-ar veni ţie gând. Însă tu pe cel mai bun înţelege şi socoteşte, zic de odihna cea duhovnicească. Că mai bună este cu adevărat odihna cea Duhovnicească decât cea trupească măcar deşi

8 Cartea a treia a Regilor (sau împăraţilor), 17,10: „Şi s-a sculat el şi s-a dus la Sarepta. Şi când a ajuns la porţile cetăţii, iată o femeie văduvă aduna vreascuri şi a chemat-o Ilie şi i-a zis: Adu-mi puţină apă ca se beau!”. 9 Cartea înţelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah (Ecclesiaslicul), 18,16: „Oare nu rouă răcoreşte căldura? Aşa, mai bun este cuvântul decât darea”. 10 Sfânta Evanghelie după Luca, 21,4: „Căci toţi aceştia din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viaţă”. 11 Psalmii, 54,25: „Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului”. 12 Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, 5,7: „Lăsaţi-I Lui toată grija voastră căci El are grijă de voi”. 13 Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 8, 14: „Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosinţa lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire”. 14 Sfânta Evanghelie după Matei, 6,33: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”.

4

pentru folosul copilului ai primi în socoteală să nu te pleci lui. Că nu este acesta lucrul nostru, al altora este, al Sfinţilor Părinţi, celor din viaţa de obşte. Tu grijeşte-te de singur folosul tău, şi pe chipul liniştei păzeşte-l. Să nu iubeşti a te sălăşlui cu oameni materialnici şi limbuţi, ori trăieşte singur, ori cu fraţii cei nematerialnici şi de un gând cu tine. Că cela ce împreună cu oameni materialnici şi înconjurători locuieşte, negreşit că se va împărtăşi, şi el de înconjurarea, nevoia, şi primejdia acelora, şi va sluji obiceiurilor omeneşti, şi grăiţilor celor deşarte, şi tuturor celorlalte lucruri rele: mâniei, scârbei, nebuniei, fricii şi smintelilor. Şi de grijile părinteşti, sau de prieteniile rudeniilor, să nu te tragi, sau să te robeşti. Ci încă şi de desele vorbiri şi întâlnirile cele cu aceştia, leapădă-te, ca nu cumva să te jefuiască de liniştea ta cea din chilie, şi către înconjurările şi nevoile lor să te aducă. Lasă, zice Domnul „pe morţi, să-şi îngroape pe ai săi morţi; iară tu vino de-mi urmează mie” (Mt. 8,22).15 Iară dacă şi chilia întru care şezi, mult tulburătoare este, fugi, şi să nu-ţi fie jale de dânsa, şi să nu te slăbănogeşti de dragostea ei. Pe toate fă-le, pe toate lucrează-le, ca să poţi a te îndeletnici, şi a te linişti, şi a te sârgui de una: cum să petreci în voia lui Dumnezeu, şi cu reuşită a te lupta cu nevăzutele puteri.

6. Dacă nu poţi cu lesnire a te linişti în părţile şi în locurile tale, dă-ţi voirea şi înainte punerea ta în străinătate, şi spre aceasta sileşte pe gândul tău. Fă-te ca un iscusit neguţător, care pe toate le cearcă pentru linişte, şi pe cele liniştitoare spre aceasta şi folositoare prin toate ţiindu-le. Însă zic ţie, pe străinătate iubeşti-o; că te izbăveşte pe tine de înconjurările şi nevoile cele dintru a ta latură şi ţară, şi numai de folosul cel din linişte te face să te îndulceşti. De petrecerile şi vorbirile cele prin cetate, fugi, şi întru cele din pustie îngăduieşte. Că iată, zice Sfântul Pr. David: „m-am îndepărtat fugind, şi m-am sălăşluit în pustie” (Ps. 54,7)16. De-ţi este cu putinţă, în cetate nicidecum să nu mergi, că nimic bun, nimic trebuincios, nimic folositor petrecerii tale vei vedea acolo. „Am văzut, zice iarăşi Sfântul, fărădelege şi pricire• în cetate” (Ps. 54,9)17. Deci pe locurile cele nerăspânditoare şi osebite caută-le, şi să nu te temi a locui în ele; deşi năluciri ale dracilor vei vedea acolo, să nu te sperii, nici să fugi din locul cel de nevoinţă al folosului tău. Rabdă fără de frică, şi vei vedea măririle lui Dumnezeu, sprijinul, purtarea de grijă şi pe toată cealaltă deplin adeverirea cea întru ___________________________________ mântuire. „Că, aşteptat-am, zice Fericitul bărbat, pe Dumnezeu, cel ce mânuieşte de împuţinarea sufletului şi de vifor” (Ps. 54,8)18. Să nu biruiască pofta răspândirii pe voia ta, că, neînfrânarea poftei schimbă mintea cea fără de răutate (Înţ. Sol. 4,12)19. Multe sunt pentru aceasta ispitele. Teme-te de căderi şi în chilia ta fii întemeiat. 15 Idem, 8,22: „Iar Iisus a zis: Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor”. 16 Psalmii, 54,7: „Iată m-aş îndepărta fugind şi m-aş sălăşlui în pustiu”. • pricire, dezbinare, ceartă, sfadă, DEX, ed. cit., p. 848. 17 Psalmii, 54,9: „Nimiceşte-i, Doamne şi împarte limbile lor, că am văzut fărădelege şi dezbinare în cetate”. 18 Idem, 54,8 (în mss. e dat greşit stihul 9 în loc de 8): „Aşteptat-am pe Dumnezeu, Cel ce mă mântuieşte de puţinătatea sufletului şi de vifor”. 19 Cartea înţelepciunii lui Solomon, 4,12: „Căci vraja viciului întunecă cele bune şi ameţeala poftei schimbă gândul cel fără de răutate”.

5

7. Dacă ai prieteni, fugi de desele întâlniri şi vorbiri ale acestora, că după multă vreme cu dânşii vorbind, va fi şi pentru tine, şi pentru ei, mai de folos. Iar dacă şi vei cunoaşte, că prin însăşi acestea se pricinuieşte ţie vătămare, nicidecum se te apropii de dânşii. Că prieteni ţi se cuvine ţie se ai pe cei folositori, şi care ajută petrecerii tale. Fugi şi de întâlnirile oamenilor celor vicleni şi sfadnici, şi cu nici unul dintru aceştia să locuieşti împreună; ci încă şi de vorbirile lor cele rele te leapădă, că nici lui Dumnezeu nu slujesc, nici pentru Dânsul trăiesc. Bărbaţi păciuitori fie prietenii tăi, fraţi Duhovniceşti, părinţi Sfinţi. Că aşa şi Domnul îi numeşte pe aceştia zicând: „Muma mea şi fraţii mei, şi părinţii aceştia sunt, care fac voia Tatălui Meu celui din ceruri (Mt. 12,5020. Mc. 3,35)21. Cu cei ce se învăluiesc şi se îngrijesc, să nu te sălăşluieşti împreună, nici să mergi la ospăţ cu dânşii; ca nu cumva întru a lor înşelăciune să te tragă pe tine, şi de la ştiinţa şi meşteşugul liniştii să te depărteze pe tine. Că patima aceasta este întru dânşii. Să nu-ţi pleci urechea ta la cuvintele lor, şi nu primi cugetul inimii lor, că sunt cu adevărat prea păgubitoare. Către credincioşii pământului fie-ţi ţie durerea şi dorirea inimii tale, spre râvna plânsului lor. Că „ochii mei, zice, peste credincioşii pământului, ca să şadă ei împreună cu mine” (Ps. 100,8).22 Iară dacă cineva din cei ce petrec după dragostea lui Dumnezeu, viind la tine, te va chema să mănânci la dânsul, şi vrei să te duci, du-te adică, dar degrabă în chilia ta întoarce-te. De-ţi este cu putinţă afară de chilie niciodată să nu dormi, ca totdeauna darul plângerii să rămână lângă tine şi de punerea şi sârguinţa cea dintru dânsa neîmpiedicată vei avea slujba ta.

8. Nu te face poftitor de bucate bune, şi de amăgirile cele ce se pricinuiesc din ospeţe; că cei ce benchetuiesc, vii fiind au murit, după cum a zis şi Apostolul (I Tim. 5,6)23 Să nu-ţi saturi pântecele tău de bucatele străinilor ca să nu te împătimeşti către ele, şi să nu îţi faci deprindere a cina adeseori în laturi. Că s-au zis: „să nu vă amăgiţi cu săturarea pântecelui”• Iară dacă şi adesea ori afară de chilia ta vei vedea pe sine-ţi chemat, lepădă-te; că este păgubitoare de a sa zăbovire afară de chilia ta. Aceasta jefuieşte darul, întunecă cugetul, veştejeşte dorirea. Vezi vinul cum este că zăbovind întru un loc, şi neclătit petrecând, cum se face de strălucit, aşezat şi bine mirositor; iar dacă aicea şi acolo se poartă, îl face tulburat, ştiros, şi la gust neplăcut, şi arătând toată răutatea cea din drojdie pricinuită. Deci cu acesta asemănându-te pe sine-ţi, ia iscusinţă de folos. Taie tovărăşiile celor mulţi, ca să nu se răspândească mintea ta cu cugetele, şi îţi va tulbura chipul liniştii tale. De lucrarea mâinilor tale grijeşte-te, şi aceasta de este cu putinţă noaptea şi ziua, pentru ca să nu îngreuiezi pe cineva; iară mai vârtos, şi pentru ca să dai cu împărtăşire, după cum şi Apostolul Pavel porunceşte (II

20 Sfânta Evanghelie după Matei, 12,50: „Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă”. 21 Sfânta Evanghelie după Marcu, 3,35: „Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea”. 22 Psalmii, 100,8: „Ochii mei sunt peste credincioşii pământului, ca se şadă ei împreună cu mine. Cel ce umblă pe cale fără prihană, acela îmi slujea”. 23 Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, 5,6: „Iar cea care trăieşte în desfătări, deşi vie, e moartă”. • apare o trimitere greşită în mss. la Pilde 24,15, dar citatul nu face parte din Pildele lui Solomon, capitolul 24, paragraful 15.

6

Tes. 3,1224. Ef. 4,28)25. Şi ca şi întru aceasta să biruieşti pe dracul trândăviei, şi pe toate poftele duşmanului să le rupi. Că s-au obişnuit dracul urâciunii, a năpădi asupra celor deşerţi. Şi „întru pofte se află, precum zice Scriptura, tot cel nelucrător” (Pil. 13,4)26. Din dare şi din luare nu vei scăpa de păcat. Deci, ori de vinzi, ori de cumperi, puţin din preţul cel ce se cuvine, păgubeşte-te pe sine-ţi, ca nu băgându-te şi vârându-te în chipurile cele cu de-adinsul ale iubirii de câştig cel împrejurul preţului, întru prihănirile cele vătămătoare de suflet să cazi: cu prigoniri, cu jurământuri strâmbe, cu schimbările cuvintelor tale, şi cu unele ca acestea, pe vrednicia cea cinstită a înainte punerii tale, să o necinsteşti şi să o ruşinezi. Aşa şi tu gândind, despre darea ta şi despre luare, fereşte-te cu luare aminte. Iară dacă pe cel mai bun îl alegi, şi îţi este ţie cu putinţă acest lucru, asupra altui oarecare bărbat credincios aruncă grija ta. Că aşa cu bun suflet făcându-te, te vei umple de bucurie şi veselitoare nădejdi.

9. Acestea aşa ştie să te sfătuiască pe tine cele trebuincioase, chipul liniştii. Deci vino şi pe mintea lucrurilor acelor ce de aicea înainte se aduc pe urmă întru dânsa, să o pun înainte ţie. Şezând în chilia ta, adună-ţi mintea ta, adu-ţi aminte de ziua morţii. Vezi atunci mortăciunea trupului, înţelege primejdia (în care se află sufletul), ia în minte durerea; defaimă deşertăciunea cea din lumea aceasta, şi linguşirea şi sârguinţa, ca să poţi totdeauna a rămâne întru acelaşi scopos al liniştii, şi să nu slăbeşti. Adu-ţi aminte încă şi de aşezarea care este acum în iad; gândeşte aceea: cum oare se află acolo sufletele? Întru care prea amară tăcere? Sau în care suspin prea cumplit? Întru care frică? Sau întru câtă îngrijire? Sau întru care aşteptare? Gândeşte chinuirea cea neîncetată, lacrimile cele sufleteşti şi nemărginite. Încă şi pe ziua învierii, şi a stării înaintea lui Dumnezeu, pomeneşte-o: Închipuieşte înfricoşatul acela şi groaznicul divan. Adu în mijloc, pe cele gătite celor ce păcătuiesc, pe ruşinea cea înaintea lui Dumnezeu şi a Hristosului lui, cea înaintea Îngerilor, a Arhanghelilor, a Stăpâniilor, şi a tuturor oamenilor. Şi muncile toate, focul cel veşnic, viermele cel fără de sfârşit, tartarul, întunerecul, scrâşnirea dinţilor, şi cea mai presus de toate acestea, fricile şi pedepsele. Adă încă şi pe bunătăţile cele gătite drepţilor, îndrăzneala cea către Dumnezeu Tatăl, şi cea către Hristosul lui, petrecerea cea cu Îngerii, cu Arhanghelii, cu Stăpâniile, şi cea cu toate cetele Sfinţilor. Împărăţia şi aceste daruri, bucuria şi desfătarea. Pe pomenirea amândorora acestora, adu-o întru sine-ţi. Şi pentru judecata adică, a păcatelor, suspină, lăcrimează-te, îmbracă-te în haina plânsului, temându-te nu cumva şi tu însuţi întru acestea se te duci. Iar pentru bunătăţile cele gătite drepţilor: bucură-te, dănţuieşte şi te veseleşte. Şi pe acestea adică, sârguieşte-te a le dobândi, iar despre acelea, a te înstrăina. Vezi, să nu le uiţi pe acestea niciodată, măcar înlăuntru chiliei tale de eşti, ori afară, pomenirea acestora 24 Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, 3,12: „Dar unora ca aceştia le poruncim şi-i rugăm, în Domnul Iisus Hristos, ca să muncească în linişte şi să-şi mănânce pâinea lor”. 25 Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, 4,28: „Cel ce fură să nu mai fure, ci mai vârtos să se ostenească lucrând cu mâinile sale lucrul cel bun, ca să aibă să dea şi celui ce are nevoie”. 26 Pildele lui Solomon, 13,4: „Sufletul celui leneş pofteşte, însă în zadar. Numai sufletul celor silitori este îndestulat”.

7

să nu slobozi a ieşi din mintea ta. Că măcar prin acestea să scapi de gândurile cele întinate şi vătămătoare.

10. Ajunarea• fie-ţi ţie, după câtă putere ai înaintea feţii Domnului; aceasta fărădelegile tale şi păcatele tale le va curaţi, face cinstit pe suflet, sfinţeşte pe cuget, pe draci îi goneşte, de Dumnezeu te face aproape să fii. Şi o dată pe zi mâncând, al doilea rând să nu mai pofteşti, ca nu mult să te cheltuieşti şi să tulburi pe mintea ta. De aicea vei putea totdeauna bine să călătoreşti către lucrurile facerii de bine, şi spre a omori pe însăşi patimile trupului tău. Iar când s-ar întâmpla să vie vreunii din fraţi, şi este trebuinţă ca şi al doilea şi al treilea rând să mănânci tu, să nu te întristezi, nici să te mâhneşti; ci te bucură mai vârtos că te-ai făcut slujitor al trebuinţei fraţilor. Şi al doilea rând şi al treilea mâncând, mulţumeşte lui Dumnezeu că pe legea dragostei o ai împlinit, şi cu adevărat pe însuşi Dumnezeu îl vei avea econom al vieţii tale. Uneori încă şi boală a trupului se întâmplă, şi ar fi trebuinţă şi a doua oară, şi a treia oară şi de multe ori a mânca, nu te tulbura cu gândul. Că nici se cuvine ostenelile cele trupeşti ale vieţii noastre, a le ţinea cu asprime şi în vremea bolii, ci întru oarecare a face pogorământ, ca mai curând să te faci sănătos, ca iarăşi se începi ostenelile pusniciei. Iară pentru depărtarea de bucate, nu ne-au oprit de ceva a nu mânca dumnezeiescul Cuvânt, ci au zis: „iată am dat vouă toate, ca pe nişte verdeţuri de ierburi• să le mâncaţi, nimic îndoindu-vă (Fac. 9,3.27; I Cor. 10,25-27)28. Şi iarăşi: „Nu cele ce intră în gură spurcă pe om” (Mt. 15,11.)29. Deci a ne înfrâna de oarecare bucate, acest lucru al voii noastre poate să fie, totdeauna din buna plăcere a nevoinţei sufletului.

11. Privigherea şi culcarea pe jos, şi toate celelalte rele pătimiri, cu dulceaţă suferă-le, căutând la slava ceea ce va să se descopere ţie, împreună cu toţi Sfinţii. Că nu sunt, vrednice zice, pătimirile vremii de acum, către slava ceea ce va să se descopere nouă (Rom. 8,18)30. Dacă te vei mâhni, roagă-te, după cum este

• ajuna, ajunez (în practicile religioase). A nu mânca nimic, a ţine post complet, a răbda de foame (figurativ şi în context laic). Din latina, adjunare, DEX, ed. cit., p. 22. • Unii citind cuvântul acestui cuvios, stau asupra cu îndreptarea, zicând: iată că nu e oprit monahilor a mânca carne; cărora pentru a lor neînţelegere, le aducem aminte: că deşi întru începutul vieţii monahiceşti, când încă nu era întărită întru toate cu predaniile şi cu aşezămintele Sfinţilor Părinţi, a avut zic obiceiu, unele din Monastiri din oraşe, a mânca carne, însă nu şi în pustie şi schituri. Iar Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul, Părintele nostru, Sava Sfinţitul, a aşezat ca monahii, nicidecum să nu mănânce carne, şi care aşezământ l-a primit, şi l-a întărit ca pe o lege neclătită, toată Biserica Ortodoxă de răsărit, din toată lumea. Iar pentru mai luminată înţelegere, rugăm pe cititor, a citi cuvântul Stareţului Vasilie de la Poiana Mărului, asemenea şi cuvântul stareţului Paisie, în cartea ascultării. Vezi şi la Pidalion, pagina 49 în mss., unde pe larg se arată pricina pentru ce monahii nu mănâncă carne, (nota traducătorilor). 27 Facerea, 9,3: „Tot ce se mişcă şi trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde”. 28 Întâia epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 10,25-27: „Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru. „Căci al Domnului este pământul şi plinirea lui”. „Dacă cineva dintre necredincioşi vă cheamă pe voi la masă şi voiţi să vă duceţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, fără să întrebaţi nimic pentru conştiinţă”. 29 Sfânta Evanghelie după Matei, 15,11: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om”. 30 Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, 8,18: „Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi”.

8

scris: (Iac. 5,13)31. Însă roagă-te cu frică, cu cutremur, cu durerea inimii, cu trezvire şi privighere. Aşa, se cade a te ruga, mai ales pentru nevăzuţii vrăjmaşi cei cumpliţi, care totdeauna se ispitesc a ne pricinui nouă tulburare în fapta aceasta. Când ei ne vor vedea pe noi întru rugăciune stând, atunci cu adevărat şi ei cu sârguinţă stau asupra noastră, pe acelea supunându-le şi vârându-le în mintea noastră, care nu se cade a le aduce aminte, sau a le gândi în vremea când ne rugăm; ca robită pe mintea noastră să o ducă şi nelucrătoare, şi deşartă, şi nefolositoare, pe cererea şi rugăciunea noastră să o facă. Deşartă şi nefolositoare este cererea şi ruga, când nu precum s-au zis mai înainte, cu frică, şi cu cutremur, şi cu trezvire şi cu privighere se săvârşeşte. Dacă la împăratul apropiindu-se omul, fiecare îşi pune cererea sa, cu frică, şi cu cutremur, şi cu toată luarea aminte; au nu cu mult mai vârtos, asemenea se cade se stăm înaintea lui Dumnezeu Stăpânului tuturor şi lui Hristos, împăratul împăraţilor şi Domnul Domnilor, şi asemenea pe cererea şi ruga noastră a o face; încă şi de mai multă frică este trebuinţă? Că Lui şi toată mulţimea cea gândită a cetelor Îngerilor, cu frică slujind şi cu cutremur slavoslovindu-L•, neîncetat îi înalţă cântare de laudă, împreună şi celui fără de început al Lui Părinte, şi prea Sfântului şi de viaţă făcătorului său Duh, acum şi de-a pururi şi în vecii vecilor, AMIN.

31 „Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, 5,13: „Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi”. • slavoslovi, v. IV tranz. în limbaj bisericesc. A slăvi, a preamări pe Dumnezeu. Din sl. slavosloviti, DEX, ed. cit., p. 995.

9

Ale acestuiaşi Evagrie Monahul, capete pentru desluşirea patimilor şi a gândurilor

1. Dintre dracii cei ce se împotrivesc vieţii lucrătoare, cei întâi la război

împreună se scoală, aceea cărora le sunt încredinţate: poftele lăcomiei pântecelui, cei ce ne sfătuiesc pe noi iubirea de argint, şi cei ce spre căutarea slavei omeneşti ne cheamă pe noi. Iar ceilalţi, toţi în urma acestora umblând, pe cei pătimaşi şi răniţi de aceştia îi iau în primire. Că nu este cu putinţă a cădea în mâinile duhului curviei, cel ce nu s-au biruit mai întâi de lăcomia pântecelui. Şi nu este cu putinţă a-l tulbura mânia, pe cel ce pentru bucate, sau pentru bani, sau pentru slavă nu se luptă. Şi nu este cu putinţă a scăpa de dracul mâhnirii, cela ce nu a pătimit lipsirea tuturor acestora; nici de mândrie va scăpa, de această primă naştere diavolească, cel ce pe rădăcina tuturor relelor, adică pe iubirea de argint nu o au surghiunit (I Tim. 6,10)32, fiindcă şi sărăcia smereşte pe om (Pilde, 10,4).33 Şi în scurt să zic, nu este cu putinţă să cadă omul în mâinile oricărui drac, dacă nu mai întâi se va răni de întâi stătătorii aceia. Pentru aceea şi diavolul pe aceste trei gânduri, atuncea la Mântuitorul le-au adus. Întâi adică, rugându-se, ca pietrele să se facă pâini, al doilea, şi pe toată lumea i-au făgăduit-o, dacă va cădea şi i se va închina lui; şi al treilea zicându-i: că dacă îl va asculta, îl va proslăvi, şi nimic dintru atâta cădere nu va pătimi. Decât care Domnul nostru mai bun, şi mai înalt arătându-se, au poruncit diavolului dinapoia Lui să se ducă, învăţându-ne pe noi prin acestea, că nu este cu putinţă a împinge pe diavolul, dacă pe aceste trei gânduri nu le vom defăima.

2. Toate gândurile cele drăceşti, noime, adică înţelegeri, ale lucrurilor celor simţite aduc în suflet, întru care tipărindu-se, mintea pe chipurile lucrurilor acelora le poartă întru sineşi. Prin urmare, dintru însuşi lucrul gândului, putem a cunoaşte ce drac s-a apropiat de noi. Adică, dacă faţa celui ce m-au păgubit pe mine, sau m-au necinstit, în mintea mea ar veni, se vădeşte, că, dracul pomenirii de rău, e cel ce a venit. Dacă iarăşi, aducere aminte de bani, sau de slavă, s-ar face în gândul nostru, din semnul acesta, putem a cunoaşte cine ne tulbură; asemenea şi la celelalte gânduri, din semnul acesta vei afla pe cel ce stă lângă tine şi te sfătuieşte. Însă nu toate pomenirile unor lucruri ca acestora zic, cum că toate de la draci se întâmplă; fiindcă are fire şi însăşi mintea, mişcându-se şi pomenindu-se de om, pe nălucirile lucrurilor celor făcute, să le aducă înlăuntru; ci câte pe mânie, sau pe poftă, afară de fire, împreună după sineşi o trag. Că pentru tulburarea dracilor acestora, mintea în cugetul său preacurveşte şi se luptă, neputând să primească pe gândirea lui Dumnezeu celui ce i-au legiuit ei, fiindcă strălucirea aceea (netulburata gândire de Dumnezeu) prin lipsirea noimelor celor ce se află întru lucruri, în vremea rugăciunii, părţii cei stăpânitoare, întunecată se arată.

3. Nu va putea omul, de la sineşi pe pomenirile cele pătimaşe a le lepăda,

32 Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, 6,10: „Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri”. 33 Pildele lui Solomon, 10, 4: „Mâna leneşilor pricinuieşte sărăcie, iar mâna celor înţelepţi adună avuţii”.

10

dacă nu va face purtare de grijă pentru vindecarea părţii poftitoare şi mânioase. Pe poftă adică, prin postiri, privigheri şi culcare pe jos cheltuindu-o; iară pe mânie, prin îndelungi răbdări, suferirea de rele, nepomenirea de rău, şi prin milostenie îmblânzindu-o. Că dintru acestea două patimi, mai toate gândurile cele drăceşti se alcătuiesc şi se înfiinţează, care pe minte o aruncă întru pieire şi pierzare. Şi cu neputinţă este nouă a birui patimile acestea, netrecând cu vederea cu totul desăvârşit; bucatele, banii, şi slava, şi încă şi pe însuşi trupul, pentru gândurile cele ce de multe ori se ispitesc să-l pălmuiască pe el. Deci toată nevoia noastră este, a urma noi pe cei ce se primejduiesc în mare, şi îşi leapădă vasele din corabie, pentru sila vânturilor şi a valurilor celor ce se ridică asupra lor. Însă aicea se cuvine a lua aminte cu de-adinsul, că nu lepădarea vaselor făcând noi, să o facem aceasta ca să fim văzuţi de oameni; că apoi pierdem plata noastră, şi altă spargere de corbie ne va primi pe noi, mai cumplită decât cea dintâi, când duhul dracului slavei deşarte va sufla împotrivă. Pentru aceea, şi Domnul nostru, în Evanghelie pe cârmaciul mintea învăţându-l zice: „Luaţi aminte, milostenia voastră să nu o faceţi înaintea oamenilor ca să vadă ei: iară de nu, plată nu aveţi de la Tatăl vostru, care este în ceruri” (Mt. 6,1).34 Şi iarăşi: „Şi când te rogi, nu fii ca făţarnicii, că iubesc în adunări, şi în unghiurile uliţelor să se roage, ca să se arate oamenilor: adevăr zic vouă, căci iau plata lor” (stih 5).35 „Şi, când posteşti, nu vă faceţi ca cei făţarnici, trişti, că îşi smolesc feţele lor, ca să se arate oamenilor că postesc: adevăr zic vouă, că îşi iau plata lor” (stih16).36 Şi se cuvine a lua aminte aicea la Doftorul sufletelor, cum adică, prin milostenie, tămăduieşte pe mânie; iară prin rugăciune, pe minte o curăţeşte; Şi iarăşi, prin postire, pe poftă o veştejeşte, din care se alcătuieşte şi se înfiinţează noul Adam, care de a doua oară se înnoieşte, după chipul celui ce l-au zidit pe el (Col. 3,10)37. Întru care, pentru nepătimire, nu este parte bărbătească sau femeiască; şi din pricina unirii credinţei şi a dragostei, nu Elin şi Iudeu; tăiere împrejur şi netăiere împrejur; varvar, scit. rob şi slobod. Ci toate şi întru toate Iisus Hristos (Gal. 3,28).38

Patru visuri

4. Se cuvine a căuta, cum dracii în nălucirile cele din somn tipăresc

chipuri, în partea cea stăpânitoare a minţii noastre. Că un lucru ca acesta se pare că se întâmplă cu mintea şi la arătare; când ori cu ochii vede, ori cu

34 Sfânta Evanghelie după Matei, 6,1: „Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri”. 35 Idem, 6,5: „Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor”. 36 idem, 6,16: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor”. 37 Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, 3,10: „Şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit”. 38 Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, 3,28: „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus”.

11

urechile aude, sau ori cu altă simţire, primeşte cea din afară şi o ţine pe aceea în pomenire, iar pomenirea aducându-le în mişcare, ce au primit prin trup, duce chipuri în partea cea stăpânitoare. Deci dracii, mi se pare mie, că pe pomenire mişcându-o, tipăresc pe partea cea stăpânitoare, pentru că organele simţirii în vremea aceea, de somn sunt ţinute nelucrătoare. Dar cum iarăşi pe pomenire o mişcă? Se cuvine a căuta. Au poate prin a patimilor mijlocire? Şi aceasta este arătată, căci cei curaţi şi nepătimaşi, nu mai pătimesc nimic întru acest fel. Este încă şi oarecare mişcare a pomenirii simple şi nepătimaşă, care de la noi se face, ori de la Sfintele puteri, prin care cu Sfinţii vorbim şi împreună ne ospătăm. Însă a lua aminte ni se cuvine, că pe chipurile pe care împreună cu trupul, le primeşte înlăuntru sufletul, pe acestea afară de trup, pomenirea le mişcă, cu patimă ori fără patimă. Şi acest lucru este arătat, căci de multe ori şi în somnuri pătimim noi aceasta, trupul liniştindu-se. Că precum este cu putinţă a pomeni apa, şi cu sete şi fără sete; aşa este cu putinţă a pomeni aurul, şi cu lăcomie şi fără lăcomie. Încă şi întru celelalte materii, asemenea. Iară aceea adică, întru acest fel, sau în altul, a afla deosebirile nălucirilor ale relei meşteşugiri al acelora, este semnul şi cunoaşterea. Împreună încă şi aceasta a o şti ni se cuvine, că şi pe lucrurile cele din afară le uneltesc dracii, spre a pricinui nălucire, adică, pe urletul valurilor la cel ce înoată.

5. Foarte ajută mânia noastră scoposului dracilor, când afară de fire se porneşte, şi spre toată reaua meşteşugire a lor se face prea trebuincioasă. Pentru aceea, noaptea şi în fiecare zi, a o tulbura pe aceasta, nici unul dintr-înşii nu se leapădă. Însă când o vor vedea pe dânsa legată cu blândeţa, atuncea pentru drepte pricini îndată o slobozesc pe dânsa, ca prea iute şi ascuţită făcându-se, către gândurile lor cele sălbatece să se facă trebuincioasă. Pentru aceea nevoia urmează, ca nici pentru drepte, nici pentru nedrepte lucruri, să nu o zădărâm pe dânsa, nici sabie primejdioasă să-i dăm celor ce ne sfătuiesc, care lucru ştiu că mult de multe ori îl fac şi mai mult decât se cuvine, pentru mici pricini aprinzându-se de mânie. Că pentru ce, spune-mi mie, cazi degrabă în luptă şi în sfadă? Dacă bucatele şi banii şi slava o ai defăimat? Şi pentru ce hrăneşti câinele, după ce te-ai făgăduit ca nimic se ai? Iar dacă acesta latră şi asupra oamenilor năvăleşte arătat este, că ai tu ceva înlăuntru, şi pe acestea voieşte să le păzească. Însă eu pe unul ca acesta, departe de rugăciunea cea curată îl socotesc că este, ştiind că mânia este pierzătoare a unei rugăciuni ca aceasta. Încă mai mult mă minunez, cum a uitat el şi pe Sfinţi, pe David adică, care strigă: „Părăseşte-te de iuţime, şi lasă mânia (Ps. 36,8).39 Iară pe Eclesiasticul care porunceşte: „Depărtează-ţi mânia de la inima ta, şi goneşte răutatea de la trupul tău” (11,10). Iară pe Apostolul care ne porunceşte: „a ridica în toată vremea şi în tot locul mâini cuvioase, fără de mânie, şi fără de gânduri” (I Tim. 2,8).40 Şi de ce nu ne învăţăm de la tainica şi vechea obişnuinţă a oamenilor, care gonea din case pe câini în vremea rugăciunii? Fiindcă aceasta însemnează, că nu se cade să fie de faţă mânia, la cel ce se roagă. „Şi mânie de balaur, este vinul lor. Iară Nazireii de vin se depărtau”. Iară pentru că nu se cade a ne griji de 39 Psalmii, 36,8: „Părăseşte mânia şi lasă iuţimea; nu căuta să vicleneşti”. 40 Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, 2,8: „Vreau deci ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie şi fără şovăire”.

12

haine şi de bucate, socotesc că de prisosit este a scrie, fiindcă însuşi Mântuitorul în Evanghelie ne opreşte: „nu vă grijiţi cu sufletul vostru, ce să mâncaţi şi ce să beţi, nici cu trupul vostru cu ce să vă îmbrăcaţi” (Mt. 6,25).41 Că a neamurilor este arătat acest lucru, şi al celor ce nu cred, şi al celor ce nu primesc purtarea de grijă a Stăpânului, şi de Ziditorul se leapădă (stih. 32). Iară de creştini, un lucru ca acesta, cu totul desăvârşit este străin, de îndată ce a crezut; că şi cele două păsărele vândute pe un asariu, sub purtarea de grijă a Sfinţilor Îngeri sunt. Însă au dracii şi acest obicei, că după gândurile cele necurate, să arunce întru noi, şi alte multe grijiri. Că se dă în laturi Iisus, amestecare de noime şi de înţelegeri în locul minţii fiind, şi neroditor se face cuvântul, înecându-se de grijile cele prin gânduri (Mt. 13,22)42. Deci lepădându-le pe dânsele, ia să aruncăm grija noastră spre Domnul (Ps. 54,2543. Evr. 13,544) cu cele de faţă îndestulându-ne, şi viaţă sărăcăcioasă petrecând, şi haină proastă purtând, şi de născătorii slavei deşarte să ne dezbrăcăm în fiecare zi. Iară dacă cineva socoteşte că se ruşinează pentru haina cea sărăcăcioasă, vadă pe Sfântul Apostol Pavel în frig şi în golătate, pe cununa dreptăţii aşteptându-o (II Tim. 4,8).45 Dar de vreme ce privelişte, şi loc de nevoinţă au numit Apostolul pe lumea aceasta, (I Cor. 9,24)46 să vedem de este cu putinţă, cel ce s-a îmbrăcat cu gândurile grijii, a alerga către celenchiul cel de sus a lui Dumnezeu (Fil. 3,14)47, şi a se lupta împotriva stăpâniilor, şi a domniilor, şi asupra stăpâniilor veacului acestuia (Ef. 6,12)48. Sau adică, nu ştiu şi din istoria cea simţită învăţându-mă, că se va împiedeca adică, luptătorul de haină, împrejur trăgându-se, precum mintea de gândurile grijii. Fiindcă adevărat este cuvântul cel ce zice: că mintea să îngăduiască în vistieria sa nedezlipită „că unde e comoara voastră, zice, acolo va fi şi inima voastră (Mt. 6,21).49

6. Din gânduri, unele adică taie, iară altele se taie; şi taie adică, cele rele pe cele bune, dar se taie iarăşi, cele rele de cele bune. Deci Duhul cel Sfânt la

41 Sfânta Evanghelie după Matei, 6,25: „De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?”. 42 Idem, 13,22: „Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă cuvântul şi îl face neroditor”. 43 Psalmii, 54,25: „Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului”. 44 Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, 13,5: „Feriţi-vă de iubirea de argint şi îndestulaţi-vă cu cele ce aveţi, căci însuşi Dumnezeu a zis: Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi”. 45 Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, 4,8: „De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui”. 46 Întâia Epistolă către Corinteni a Sfanţului Apostol Pavel, 9,24: „Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi”. 47 Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, 3,14: „Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus”. 48 Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, 6,12: „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătorilor, împotriva stăpânirilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri”. 49 Sfânta Evanghelie după Matei, 6,21: „Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”.

13

gândul cel ce s-a pus mai întâi ia aminte, şi după acela ne judecă pe noi, sau ne primeşte. Iar ceea ce o zic, întru acest fel este. Am oarecare gând de iubire de străini, şi îl am cu adevărat pentru Domnul; însă acestuia venindu-i asupra ispititorul, se taie, dacă îl sfătuieşte pentru slavă să primească pe străini. Şi iarăşi: am gând de iubire de străini, ca să mă arat oamenilor, dar şi acestuia venindu-i asupra gândul cel mai bun, se taie, fiindcă către Domnul mai vârtos, pe fapta bună a noastră o îndreaptă, şi nu ne sileşte pe noi, ca pentru oameni să lucrăm acestea.

7. Între gândurile cele îngereşti şi între cele omeneşti, şi între cele de la draci, această deosebire cu multă pândire am cunoscut că este: Că întâi adică, gândurile cele îngereşti pe firile lucrurilor le iscodesc, şi pe cuvintele lor cele Duhovniceşti le urmează. Adică: pentru ce s-a făcut aurul, şi pentru ce ca nisipul jos pe oare unde în părţile pământului s-au semănat? Şi cu multă osteneală şi durere se află; Şi cum după ce s-au aflat, cu apă se spală şi focului se dă, şi apoi aşa în mâinile meşterului se pune, ale celui ce face pe sfeşnicul cortului, şi cădelniţa, şi căţuile, şi paharele, dintru care nu mai bea acum, pentru darul Mântuitorului nostru, babilonianul împărat (Dan. 5,3).50 Iară Cleopa, aduce inima arzând de tainele acestea (Lc. 24,32).51 Iară gândul cel drăcesc, pe acestea nici le vede, nici le ştie, ci numai pe singură câştigarea aurului celui simţit, cu obrăznicie o vâră în mintea noastră, şi pe desfătarea şi pe slava ceea ce va să fie dintru acesta, mai înainte ne-o spune. Iară gândul cel omenesc, nici pe câştigare o caută, nici iscodeşte să cunoască, a cui semn este aurul, fără numai pe chipul aurului gol, de patimă şi de lăcomie despărţit, îl aduce în minte. Acelaşi cuvânt şi pentru celelalte lucruri se va zice, după canonul acesta, tainic iscodindu-se şi cercându-se.

8. Este un drac, care se numeşte amăgitor, şi dimineaţa despre ziuă mai ales se arată fraţilor, care duce pe mintea lor din cetate în cetate, şi din sat în sat, şi din casă în casă, ca şi când goale făcând vorbirile şi întâlnirile, şi cu care cunoscuţi vorbind mai lung. Şi pe aşa aşezare cu cei ce îi întimpină şi stricându-o, şi câte puţin câte puţin, departe făcându-se de cunoştinţa lui Dumnezeu şi de fapta bună, şi de aşa făgăduinţă şi chemare uitând. Deci se cade pusnicul, să-l pândească pe acesta, de unde vine şi unde se aşează, că nu în zadar, nici cum s-ar întâmpla pe lunga această încunjurare o lucrează, ci ca pe aşezarea pusnicului vrând să o strice face aceasta; că aprinzându-se mintea dintru acestea şi din multele vorbiri, îmbătându-se, îndată întru dracul curviei, sau întru al mâniei, sau întru al scârbei să cadă, care mai ales vatămă pe strălucirea aşezării lui. Iar noi, dacă avem scop ca să cunoaştem mai lămurit viclenia şi măiestria dracului acestuia, să nu grăim degrabă către dânsul, nici să-i vestim pe cele ce se fac, cum adică lucrează el în minte vorbirile, şi în ce chip câte puţin goneşte pe minte spre moarte, că apoi va fugi de la noi; că nu primeşte el să fie văzut când lucrează acestea, şi nimic dintru aceea nu vom şti de acelea care ne-am sârguit a ne învăţa; ci şi altă zi, şi două să-i slobozim lui a săvârşi lucrarea aceasta. Că cu de-adinsul

50 Daniel, 5,3: „Atunci au fost aduse vasele de aur şi de argint care fuseseră luate din templul lui Dumnezeu din Ierusalim şi au băut din ele regele şi dregătorii săi, femeile sale şi concubinele sale”. 51 Sfânta Evanghelie după Luca, 24,32: „Şi au zis unul către altul: Oare nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?”.

14

învăţându-ne vicleşugul lui, pe urmă cu un singur cuvânt să-l întoarcem în fugă. Dar de vreme ce după vremea ispitei, se întâmplă ca mintea tulburată fiind, de nu poate să vadă cu de-adinsul∗ pe cele ce se fac, după ducerea dracului acestuia, aceasta facă-se: Şezând, adu-ţi aminte întru sine-ţi de lucrurile cele ce s-au întâmplat ţie, şi de unde ai început, şi unde te-ai dus, şi în care loc te-ai prins de duhul curviei, sau de al scârbei, sau de al mâniei, şi cum iarăşi s-au făcut cele făcute. Acestea învaţă-le, şi dă-le pomenirii, ca să poţi a-l mustra pe el când va veni, şi pe locul cel ascuns de dânsul vesteşte-l şi de aicea nu vei mai urma lui. Iară dacă voieşti şi întru nebunie a-l chema pe el şi a-l arunca, mustră-l pe dânsul îndată când stă de faţă, şi pe întâiul loc în care ai intrat, şi pe al doilea,şi pe al treilea cu cuvântul arată-i-l; că foarte se îngreuiază nesuferind ruşinea. Şi dovadă că la bună vreme ai răspuns către dânsul, fie-ţi ţie aceasta, că a fugit gândul de la tine; că nu este cu putinţă să stea, la arătare mustrându-se. După biruinţa dracului acestuia urmează un somn prea greu, şi o amorţire cu răceală multă a genelor, şi căscări nenumărate, şi umeri îngreuiaţi, pe care pe toate acestea prin rugăciune întinsă, le risipeşte Duhul cel Sfânt.

9. Urâciunea cea asupra dracilor, foarte ne ajută nouă către mântuire, şi către lucrarea faptei bune e îndemânatică, şi pe aceasta a o hrăni în noi înşine, ca pe oarecare naştere bună, nu putem, fiindcă duhurile iubirilor de dulceţi o luptă pe dânsa, şi către prietenie şi obişnuinţă pe suflet iarăşi îl cheamă. Ci pe prietenia aceasta, iară mai vârtos, şi pe cangrena cea mai greu de vindecat, Doftorul sufletelor prin părăsire o tămăduieşte; că slobode să pătimim noi de la dânşii oarece lucru înfricoşat, noaptea şi ziua. Şi iarăşi sufletul către urâciunea cea dintâi se întoarce, învăţându-se a zice către Domnul ca David: „cu urâciune desăvârşit i-am urât pe dânşii, întru neprieteni mi s-au făcut mie” (Ps. 138,21).52 Că acesta este cel ce cu urâciune desăvârşit pe vrăjmaşi i-au urât, cine nici cu lucrarea, nici cu gândul păcătuieşte, care al prea marii şi întâii nepătimiri este semnul.

Pentru duhul nesimţirii

10. Iară pentru dracul care pe suflet îl face nesimţitor, ce se cade şi să zic?

Că eu mă tem, a scrie pentru dânsul. Cum sufletul îşi iese dintru aşa aşezare, şi de frica lui Dumnezeu şi de evlavie se dezbracă, şi pe păcat nu îl socoteşte păcat, şi pe fărădelege n-o socoteşte fărădelege? Iară pe muncă şi pe judecata cea veşnică, ca pe un grai gol le pomeneşte. Şi îşi râde cu adevărat de cutremurul cel de foc purtător. Şi pe Dumnezeu măcar că îl mărturiseşte, iar poruncile Lui nici a şti voieşte, îl bate pe el în piept când se porneşte spre păcat, şi el nu simte, din Scripturi îi vorbeşte, şi el ca un orbit nu vede, şi ca un surd nu aude. Pe ocara cea de la oameni i-o aduce lui, şi el nu o socoteşte întru nimic, pe ruşinea cea înaintea oamenilor, şi el nu pricepe ca un porc ce a mijit şi gardul l-a rupt. Şi pe dracul acesta, gândurile slavei deşarte zăbovidu-se, îl aduce asupra; ale căruia de nu s-ar fi scurtat zilele acelea, nu s-ar fi mântuit tot trupul (Mt. 24,22).53 Că acelor ce rar vin la fraţi în chinovie 52 Psalmii, 138,21: „Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit?”. 53 Sfânta Evanghelie după Matei, 24, 22: „Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici

15

este dracul acesta, şi pricina este arătată: că pentru primejdiile altora, şi ale celor ce se sunt în boale, sau în temniţe pătimesc rele norociri, sau ale celor ce cad în moarte fără de veste şi grabnică, el îndată se apucă de fugă, fiindcă sufletul umplându-se de pătimire, vine întru umilinţă, după care întunecarea ce de la dracul s-a alcătuit, să risipeşte. De care noi (pustnicii suntem lipsiţi pentru pustietate, şi pentru rărimea bolnavilor celor ce se află la noi. Pe dracul acesta mai ales izgonindu-l Domnul, în Evanghelie a poruncit, să cercetăm pe cei bolnavi, şi pe cei din temniţă. Că „bolnav, zice, am fost, şi aţi venit la mine” (Mt. 25,36).54 Pe lângă aceasta a şti ni se cuvine, dacă cineva din pustnici, după ce au căzut în mâinile dracului acestuia, nu a primit gânduri curveşti, ori chilia pentru trândăvie nu o au părăsit, aceasta însemnează, că, răbdare şi întreagă înţelepciune, care s-au pogorât din ceruri, a primit; şi fericit este pentru o nepătimire ca aceasta. Iar când din cei ce s-au făgăduit să se nevoiască întru cinstirea de Dumnezeu, şi voiesc a se sălăşlui cu mirenii, păzească-se de dracul acesta; că eu pentru dânsul a zice, sau mai mult a scrie, şi de oameni mă ruşinez.

Pentru duhul mâhniciunii 11. Iară dracii învaţă pe suflet a fi iubitor de dulceţi, numai singur dracul

scârbei, nu voieşte a face aceasta, ci pe gândurile celor ce au intrat în pustie le strică, şi pe dulceaţa şi dezmierdarea sufletului o curmă, şi prin scârbă-l usucă; „fiindcă oasele bărbatului mâhnicios se usucă” (Pilde, 17.23).55 Şi cu măsură adică dându-i război, iscusit pe pustnic îl lucrează: că îl pleacă, nimic din lumea acesta să primească, şi despre toată dulceaţa şi mângâierea a se întoarce. Iar când mai mult îngăduieşte, naşte gânduri care sfătuiesc pe suflet să iasă pe ascuns, sau îl silesc să fugă departe de locul unde locuieşte. Care lucru l-au socotit oarecând şi l-au pătimit. Sfântul Iov, de dracul acesta supărat fiind, „Că o! de aşi fi putut, zice, eu pe sine-mi să mă omor, sau să mă rog de altul să-mi facă mie aceasta” (Iov. 30,24).56 Închipuirea dracului acestuia este fiara ce se numeşte, Ehidnă (viperă) a căruia venin în puţină măsură fiind dat, strică toate veninurile celorlalte fiare; iară când fără măsură se primeşte, şi însuşi jivina aceasta se strică. Dracului acestuia au dat Pavel pe cela ce au nelegiuit în Corint. Pentru că iarăşi degrabă au scris, zicând: „întăriţi Corintenilor către dânsul dragoste, ca nu cumva de mai multă scârbă să se înghită unul ca acesta” (II Cor. 2,7-8).57 Însă ştie duhul acesta, că necăjind pe oameni pricinuitori de nevoinţă bună să se facă. De unde şi Sfântul Ioan Botezătorul, pe cei înveninaţi de duhul acesta, şi năzuiau la Dumnezeu „Pui de vipere, îi numea zicând, cine v-au arătat vouă, să fugiţi de mânia ceea ce va să fie? Faceţi dar roduri vrednice de pocăinţă. Şi un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile”. 54 Idem, 25,36: „Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. 55 Pildele lui Solomon, 17,22: „O inimă veselă este un leac minunat, pe când un duh fără curaj usucă oasele”. 56 Cartea lui Iov, 30,24. Trimiterea din mss. nu corespunde. 57 Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 2,7-8: „Aşa, încât voi, dimpotrivă, mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta. De aceea vă îndemn se întăriţi în el dragostea”.

16

să nu vă lăudaţi între voi înşivă zicând: tată avem pe Avraam”. (Mt. 3,7-9)58. Cu toate acestea, tot cel ce a urmat pe Avraam, şi a ieşit din pământul său şi din rudenia sa, el şi decât dracul acesta s-a făcut mai tare.

Pentru mânie

12. Cine a biruit mânia, aceasta pe draci i-au biruit, iar dacă cineva s-au

robit de aceasta, acesta de viaţa monahicească este strein, şi răsleţit de căile Mântuitorului nostru, fiindcă însuşi Domnul, zice că: „învaţă pe cei blânzi căile sale” (Ps. 24,10).59 Pentru aceea şi cu greu de vânat se face mintea pustnicilor, care în câmpul blândeţii scapă. Că mai de nici una din faptele bune nu se tem dracii, ca de blândeţe. Pe aceasta Marele Moisi acela o au câştigat, care mai blând decât toţi oamenii s-au numit (Num. 12,3).60 Şi Sfântul David o au hotărât că este vrednică de pomenirea lui Dumnezeu, zicând: „Adu-ţi aminte Doamne de David, şi de toate blândeţile lui” (Ps. 131,1).61 Încă şi singur Mântuitorul nostru, ne au poruncit nouă, să ne facem următori blândeţii Lui zicând: „învăţaţi-vă de la mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Mt. 11,29).62 Iar dacă cineva de bucate şi de băutură se va înfrâna, dar pe mânie prin gânduri rele o zădăreşte întru sine, asemenea este acesta unei corăbii ce călătoreşte pe marea pontului, şi are pe un drac cârmaciu. Pentru aceea a lua aminte ni se cuvine cu toată puterea la câinele nostru, şi a-l învăţa pe dânsul, ca numai pe lupi să-i rupă, iară pe oi să nu le mănânce, ci pe toată blândeţea să o arate către toţi oamenii.

Pentru slava deşartă

13. Din gânduri, numai singur al slavei deşarte este cu mult mai

materialnic, şi care mai pe toată lumea o cuprinde, şi tuturor dracilor le deschide uşile, ca un oarecare vânzător rău al cetăţii făcându-se. Pentru aceasta foarte smereşte pe mintea pustnicului (adică, o vatămă) de multe cuvinte şi bucurii umplându-o pe dânsa; şi pe rugăciunile lui vătămându-le, prin care pe toate rănile sufletului său a le tămădui se sârguieşte. Pe gândul acesta toţi dracii biruindu-se, împreună îl cresc; şi iarăşi printr-însul apucă toţi intrare în suflet; făcând ei pe cele mai de pe urmă, mai rele decât cele dintâi (Lc. 11,26).63 Din gândul acesta se naşte şi cel al mândriei, cela ce pe

58 Sfânta Evanghelie după Matei, 3,7-9: „Dar văzând Ioan Botezătorul pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: Pui de vipere, cine v-a arătat se fugiţi de mânia ce va se fie? Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă. Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam”. 59 Psalmii, 27,10: „Îndrepta-va pe cei blânzi la judecată, învăţa-va pe cei blânzi căile Sale”. 60 Numeri, 12,3: „Moise însă era omul cel mai blând dintre toţi oamenii de pe pământ”. 61 Psalmii, 131,1: „Adu-ţi aminte, Doamne, de David şi de toate blândeţile lui”. 62 Sfânta Evanghelie după Matei, 11,29: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre”. 63 Sfânta Evanghelie după Luca, 11,26: „Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi”.

17

pecetea asemănării, şi pe cununa frumuseţii, din ceruri îndată o au scuturat pe pământ (Iez. 28,12).64 Ci să te depărtezi de la aceasta, şi să nu întârzii, ca să nu vindem altora viaţa şi traiul nostru celor nemilostivi (Pil. 5,9).65 Iar pe dracul acesta îl izgoneşte rugăciunea cea întinsă, şi nimic a face, sau a zice de voie, celor ce ajută către slava cea deşartă şi blestemată.

14. Când mintea pustnicilor va câştiga puţină nepătimire, atunci pe calul slavei deşarte luându-l, îndată aleargă prin cetăţi, săturându-se de laudă neţinută şi nesăţioasă, cea din slava deşartă pricinuită. Pe care după iconomie, întâmpinându-o duhul curviei, şi întru-n vifor cu vârtej pe acesta încuindu-o, o învaţă pe dânsa să nu mai părăsească patul, mai înainte de sănătatea cea desăvârşit, nici pe bolnavii cei fără de rânduială să-i urmeze, care încă rămăşiţă de boală având întru sine, se dau pe sineşi căilor şi băilor fără de vreme, şi în boalele cele de întoarcere cad. Pentru aceea şezând noi în chilie, să luăm aminte întru înşine mai vârtos, ca sporind adică întru fapta bună, cu greu porniţi către răutate să ne facem. Şi înnoindu-ne întru cunoştinţă, mulţime de priviri de multe feluri vom lua; şi înălţându-ne întru rugăciune, mai luminată pe lumina Mântuitorului o vom vedea.

15. Pe toate adică relele lucruri şi furtişagurile dracilor a le scrie, nu pot; şi pe toate relele meşteşugiri ale lor a le număra mă ruşinez, totodată mă tem şi de cititorii cei simpli. Dar însă auzi pe viclenia duhului curviei. Când cineva pe nepătimirea părţii cel poftitoare o va câştiga, şi gândurile cele spurcate şi urâte cam reci se vor face, atunci aduce înlăuntru în gândul lor,bărbaţi şi muieri jucându-se unii cu alţii, şi fac pe pustnici văzători de lucruri de ruşine şi de chipuri grozave. Însă ispita aceasta, nu este din numărul celor ce zăbovesc în minte, că rugăciunea cea cu luare aminte, şi dietă (ajunare) prea strâmtorată, cu privighere şi cu iscusinţa vederilor celor Duhovniceşti, ca pe un nour fără de apă o goneşte pe dânsa. Însă se întâmplă uneori de se atinge şi de trupuri, şi către înfocare necuvântătoare pe dânsele le slăbănogeşte. Încă şi altele nenumărate meşteşuguri alcătuieşte vicleanul acesta, care nu e de nevoie a le publica şi a le da scrisorii. Ajută şi împotriva unor gânduri ca acestea şi fierbinţeala mâniei, care împotriva dracului acestuia se porneşte. De care mânie el mai mult se teme, şi de gândurile acestea el se tulbură, şi îi strică noimele şi socotelile lui. Şi aceasta este aceea: „mâniaţi-vă şi nu greşiţi” (Ps. 4,4)66 folositoare doftorie întru ispite aducând sufletului. Urmează încă şi dracul mâniei pe dracul acesta, şi formăluieşte şi el pe oarecare din născători, ori din prieteni, ori din rudenii, ocărâţi ca de nişte nevrednici; şi pe mânia pustnicului o porneşte, ca să grăiască vreun cuvânt rău, sau să facă, către cei ce se arată în minte. La care de nevoie lucru este, a lua aminte, şi degrab a răpi pe minte, de la nişte idoli ca aceştia, ca nu zăbovindu-se întru dânşii, să se facă în vremea rugăciunii tăciune fumegând. Însă întru ispitele acestea cad mai ales cei mânioşi şi care cu lesnire spre pornire se aprind: Carii sunt departe de rugăciunea cea curată şi de cunoştinţa Mântuitorului Iisus Hristos.

64 Iezechiel, 28,12: „Fiul omului, plânge pe regele Tirului şi-i spune. Aşa zice Domnul Dumnezeu: Tu erai pecetea desăvârşirii, deplinătatea înţelepciunii şi cununa frumuseţii”. 65 Pildele lui Solomon, 5,9: „Ca să nu dai virtutea ta altora şi anii tăi unuia fără de milă”. 66 Psalmii, 4,4: „Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi, de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre, vă căiţi”, (în mss. indicaţia era greşită. Trimitea la Psalmul 4, stihul 5).

18

16. Pe noimele şi înţelegerile veacului acestuia, Domnul, ca pe nişte oi, omului, păstorului celui bun le-au dat. Şi scris este: că fiecărui om s-au dat chibzuire întru inima sa, înjugând cu dânsul pe poftă şi pe mânie spre ajutor: ca prin mânie adică, să izgonească pe noimele lupilor, iar prin poftă, să iubească oile (bunele cugetări) şi când de ploi şi de vânturi se bate de multe ori. I-au dat lângă acestea şi lege, ca să pască oile; şi loc de verdeaţă şi apă de odihnă (Ps. 22,2)67, şi psaltire şi alăută, şi toiag şi varga, ca din turma aceasta, şi să se hrănească şi să se îmbrace, şi iarbă de munte să adune (Pil. 27,25).68 Că, cine zice: „paşte turma, şi din laptele turmei nu mănâncă?” (I Cor. 9,7).69 Deci se cade pustnicului, ziua şi noaptea să-şi păzască turma aceasta; ca nu vreuna din turmă să se facă răpită de fiare, sau în mâinile tâlharilor să cadă. Iar dacă şi ceva de acest fel s-ar întâmpla în vreo vale, îndată să o răpească din gura leului sau din a ursului, (I. Împ. 17,34).70 Şi să face noima cea pentru fratele de fiară răpită, dacă cu urâciune s-ar paşte între noi; şi cea pentru muiere, dacă cu poftă urâtă s-ar învârti întru noi, şi cea a aurului şi a argintului, dacă cu lăcomie s-ar sălăşlui întru noi; şi noimele Sfintelor daruri, dacă cu slavă deşartă s-ar paşte în noi. Şi cu celelalte noime aşişderea se va întâmpla dacă se vor fura de patimi. Şi nu numai ziua se cade a păzi această turmă, ci şi noaptea privighind a le străjui. Că se întâmplă şi nălucindu-se pustnicul, cu ruşine şi cu vicleşug să piardă tot. Şi aceasta este cea de Sfântul Iacob zisă: „nu ţi-am adus ţie oaie de fiară răpită: Eu am plătit furtişagurile cele de ziuă şi furtişagurile de noapte, şi m-am ars de arşiţa zilei şi de îngheţul nopţii. Şi somnul s-a depărtat de la ochii mei” (Fac. 31,38-40).71 Iar dacă din osteneală vreo trândăvie s-ar întâmpla nouă, puţin alergând noi în sus la piatra cunoştinţei, cu psaltirea să vorbim, lovind prin faptele bune ale cunoştinţei coardele ei. Şi să paştem iarăşi pe sub Muntele Sionului oile noastre, ca Dumnezeul Părinţilor noştri, şi pe noi din rug să ne cheme (Ieş. 3,1-2)72 şi pe puterea semnelor şi a minunilor să ne dăruiască nouă.

17. Pe firea cea cuvântătoare, care de patimi s-a omorât o înviază Hristos prin privirea tuturor veacurilor, Iar Tatăl Acestuia, pe sufletul cel ce a murit cu moartea lui Hristos îl înviază prin cunoştinţa Sa. Şi aceasta este cea de Sfântul Apostol Pavel zisă: „Că de am murit cu Hristos credem, că vom şi învia cu Dânsul” (Rom. 6,8).73

67 Psalmii, 22,2: „La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit”. 68 Pildele lui Solomon, 27,25: „Când iarba s-a trecut şi păşunea s-a isprăvit şi fânul de pe dealuri s-a strâns”. 69 Trimitere greşită. E vorba de fapt de un citat extras tot din Pildele lui Solomon. 70 Cartea întâi a Regilor, 17,34: „David însă a zis către Saul: Robul tău a păscut oile tatălui său şi când se întâmpla să vină leul sau ursul să ia vreo oaie din turmă”. în stihul următor 35: „Atunci eu alergam după el şi i-o luam din gura lui...” 71 Facerea, 31,38-40: „Iată douăzeci de ani am stat la tine: oile tale şi caprele tale n-au lepădat; berbecii oilor tale nu ţi i-am mâncat. Vite sfâşiate de fiare nu ţi-am adus: acestea au fost paguba mea. Din mâna mea ai cerut ceea ce se furase în timpul zilei şi în vremea nopţii. Ziua eram mistuit de căldură, iar noaptea de frig şi somnul nu se lipea de ochii mei”. 72 Ieşirea, 3,1-2: „În vremea aceea, Moise păştea oile lui Ietro, preotul din Madian, socrul său. Şi depărtându-se odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; Iar acolo i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug: şi a văzut că rugul ardea dar nu se mistuia”. 73 Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, 6,8: „Iar dacă am murit împreună cu

19

18. Când mintea de omul cel vechi se va dezbrăca, şi întru cel al darului se va îmbrăca, atunci şi pe a sa aşezare o va vedea în vremea rugăciunii, asemănată safirului şi vopselei cereşti. Pe care şi loc al lui Dumnezeu, Scriptura o numeşte, care de cei bătrâni, s-a văzut pe Muntele Sionului (Ieş. 24,10).74

19. Din necuraţii draci, unii adică pe om, ca pe un om îl ispitesc; iar alţii pe om, ca pe o vită necuvântătoare îl turbură. Şi cei dintâi adică venind, pe noimele slavei deşarte, sau ale mândriei, sau ale pizmei, sau pe ale grăirii de rău, le bagă întru noi; care noime, de nici una din vitele cele necuvântătoare nu se atinge. Iar cei de al doilea apropiindu-se, mânie sau poftă afară de fire pornesc întru om; Că patimile acestea de obşte sunt ale noastre şi ale vitelor celor necuvântătoare, care patimi sub firea cea cuvântătoare sunt acoperite. Pentru aceea zice Duhul cel Sfânt către gândurile adică cele ce se întâmplă oamenilor „Eu am zis, Dumnezei sunteţi şi fii ai Celui prea înalt toţi, iar voi ca nişte oameni muriţi, şi ca unul din boieri cădeţi” (Ps. 81,6-7).75 Iar către cele ce se pornesc cu necuvântare, ce zice? „Nu fiţi ca un cal şi ca un catâr, întru care nu este pricepere” (Ps. 31,10).76 În strună şi în zăbală vei strânge fălcile lor, celor ce nu se apropie către tine; iar sufletul cel păcătuitor, acesta va muri.

Arătat este, că oamenii adică ca nişte oameni mor, şi de oameni se îngroapă; iar cei necuvântători omorându-se, adică căzând, de vulturi şi de corbi se vor mânca, ai căror pui, unii cheamă pe Domnul, iară alţii se frământă în sânge. Cel ce are urechi de auzit, audă!

20. Când vreunul din duşmanii tăi venind, te-ar răni pe tine, şi tu voieşti ca sabia lui să o întorci, după cea scrisă, în inima lui (Ps. 36,15)77 fă aşa precum îţi zicem: Desparte întru sine-ţi, pe gândul cel de dânsul aruncat întru tine, oricare ar fi el, şi din câte lucruri s-au alcătuit, şi ce fel este acesta, care mai ales năcăjeşte pe minte. Iară ceea ce o zic, întru acest fel este: Fie gândul cel trimis de dânsul al iubirii de argint; pe acesta desparte-l şi în mintea ceea ce l-au primit pe el, şi în noima aurului; şi pe însuşi aurul, şi pe patima iubirii de argint. De aceea întreabă-le: Ce păcat este dintru acestea? - mintea -? şi apoi cum este chip a lui Dumnezeu? Dar noima aurului? Şi aceasta, cine o ar fi zis cândva minte având? Dar însuşi aurul este păcat? şi pentru ce s-a făcut? Deci urmează să fie pricina cea a patra a păcatului (iubirea de argint) care nu este lucru înfiinţat după fiinţă, nici noimă a vreunui lucru, ci oarecare dulceaţă urătoare de om, care dintru stăpânirea de sine se naşte, şi care sileşte pe minte să uneltească rău pe zidirile lui Dumnezeu; Pe care dulceaţă, porunceşte legea lui Dumnezeu a o tăia. Şi acestea tu iscodindu-le, se va strica adică gândul, întru a sa privire risipindu-se; iar dracul va fugi de la tine, după ce mintea ta, de cunoştinţa aceasta la înălţime se va ridica. Iar dacă nu voieşti să unelteşti împotriva aceluia pe sabia lui, dar voieşti întâi cu praştia pe acesta să-l răneşti, scoate şi tu o piatră din traista ta cea păstorească, şi Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El”. 74 Ieşirea, 24,10: „Şi au văzut locul unde stătea Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era ceva, ce semăna cu un lucru de safir, curat şi limpede ca seninul cerului.” 75 Psalmii, 81,6-7: „Eu am zis: Dumnezeu sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt. Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi”. 76 Idem, 31,10: „Nu fi ca un cal şi ca un catâr, la care nu este pricepere; cu zăbală şi cu frâu fălcile lor voi strânge ca să nu se apropie de tine”. 77 Idem, 36,15: „Sabia lor să intre în inima lor şi arcurile lor să se frângă”.

20

caută a cuvântului acestuia privirea. Cum îngerii şi dracii vin în lumea noastră, iar noi în lumea lor nu ne ducem. Că nici putem mai mult pe îngeri să-i unim cu Dumnezeu, nici pe draci mai necuraţi voim să-i facem. Şi cum luceafărul care de dimineaţă răsărea, în pământ s-a lepădat, şi socoteşte adecă, marea, ca pe un alabastru cu mir, iar pe tartarul adâncului, ca pe un robit, şi fierbe pământul ca pe o aramă, şi pe toţi îi tulbură cu răutatea lui, şi pe toţi voieşte să-i stăpânească (Iov 41,21)?78 Că privirea lucrurilor acestora, foarte pe dracul îl răneşte şi pe toată tabăra lui o izgoneşte. Însă acestea la cei ce încetinel şi pe taină se curăţesc, şi văd pricinile lucrurilor celor făcute, se întâmplă; iar cei necuraţi, pe privirea acestora nu o ştiu. Şi dacă s-ar fi şi învăţat de la alţii şi s-ar fi descântat, nu vor auzi, mult praf şi tulburare, pentru patimi, adunându-se şi strângându-se în vremea războiului înlăuntru lor. Că se cade negreşit, tabăra celor de altă seminţie să stea pe loc şi să se liniştească, ca numai Goliat să se întâmpine cu Davidul nostru. Aşişderea şi pe despărţirea încă şi pe felul războiului, îl vom arăta şi îl vom descoperi, şi pentru toate gândurile cele necurate.

21. Când oarecare din gândurile cele necurate degrabă se vor alunga, să căutăm pricinile, de unde s-a întâmplat aceasta. Care din două; pentru rărimea lucrului s-au întâmplat, de este materia gândului cu greu de aflat, sau pentru nepătimirea care este întru noi, nu au putut împotriva noastră duşmanul. Adică, dacă cineva din pustnici au gândit, ca să i se încredinţeze Duhovnicească ocârmuire a vreunei cetăţi de căpitenie, nu lasă să întârzie nălucind pe gândul acesta, şi se face cunoscut din cele mai înainte zise. Iar dacă cineva al vreunei cetăţi, şi al fiecăruia după cum s-ar întâmpla s-ar fi făcut ocârmuitor, şi asemenea gândeşte, acesta fericit este pentru nepătimire. Aşişderea şi pentru celelalte gânduri se vor afla, dacă vom întrebuinţa acelaşi mijloc de cercetare. Aceasta de nevoie este a o şti pentru învierea sârguinţei şi a puterii noastre. Ca să vedem de am trecut Iordanul, şi de suntem aproape de Fenicieni, ori încă în pustie petrecem, şi de cei de altă seminţie ne batem. Că foarte pestriţ şi în multe feluri, mi se arată mie dracul iubirii de argint, şi întru amăgire nebiruit. Care de multe ori strâmtorat fiind, de tăcerea cea desăvârşit, pe economul îndată şi iubitor de săraci îl făţărniceşte; şi pe străinii cei ce încă nu sunt de faţă, îl primeşte mai cu bucurie, şi altora care sunt lipsiţi le trimite cele de nevoie, şi temniţele cetăţile cercetează, şi pe cei vânduţi ca cum îi răscumpără, şi muierile celor bogate le arată pe taină că se vor munci, pe alţii iarăşi îi sfătuieşte a se supune, care au punga groasă. Şi aşa câte puţin amăgind pe suflet, cu gândurile iubirii de argint îl înfăşură pe dânsul, şi dracului slavei deşarte îl dă. Care mulţime de cei ce slăvesc pe Domnul, pentru iconomiile acestea, le aduce înlăuntru. Şi câte puţin economiseşte, pe oarecare să grăiască unii cu alţii pentru preoţie, şi pe moartea Preotului celui ce este, mai înainte i-o vrăjeşte, şi îi pune înainte că nu va putea să scape, că au făcut nenumărate bunătăţi; şi aşa ticăloasa minte legându-se şi încurcându-se în gândurile acestea, cu oamenii cei ce nu le primesc se luptă. Iară celor ce le primesc, cu osârdie le dăruieşte daruri, şi îi laudă pe dânşii pentru buna cunoştinţă; iar pe aceea care se rădică cu zurbă, îl dă Judecătorului şi porunceşte să se

78 Cartea lui Iov, 41,21: „Răsuflarea lui este de cărbuni aprinşi şi din gura lui ţâşnesc flăcări”.

21

surghiunească din cetate. Şi de aceea gândurile acestea înlăuntru fiind şi întorcându-se, îndată dracul mândriei îi stă de faţă, fulgere dese brăzdează prin văzduhul chiliei, şi balauri întraripaţi trimiţându-i, şi mai pe urmă lipsire a minţii lucrându-i. Dar noi rugându-ne ca să piară gândurile acestea, cu mulţumire întru sărăcie să trăim, că nimic n-am adus în lume, arătat este deci, că nici putem să scoatem ceva. „Şi având hrană şi acoperământuri, cu acestea ne vom îndestula” (I Tim. 6,8)79 aducându-ne aminte de Sfântul Apostol Pavel care zice: „că rădăcina a tuturor relelor, este iubirea de argint” (stih 10).

22. Toate gândurile cele necurate, pentru patimi zăbovind întru noi, pogoară pe mintea noastră, întru pieire şi întru pierzare. Că precum pomenirea pâinii zăboveşte întru cel flămând, şi pomenirea apei întru cel însetat, pentru sete; aşa şi pomenirea banilor şi ale gândurilor celor necurate, care se nasc din grasele bucate, zăbovesc întru noi, pentru patimi. Încă şi pentru gândurile slavei deşarte, şi pentru celelalte noime şi pomeniri, asemenea se va arăta. Că nu este cu putinţă mintea ceea ce se sugrumă de nişte gânduri ca acestea, să stea înaintea lui Dumnezeu, şi cu cununa dreptăţii să se încununeze. Că de aceste gânduri fiind înghiţită, de trei ori ticăloasa aceea minte, care, după pilda Evangheliei, s-au lepădat de la cina cunoştinţei lui Dumnezeu (Lc. 14,18).80 Şi iarăşi, cel legat de mâini şi de picioare, şi întru întunerecul cel mai din afară aruncat, din gândurile acestea îşi avea haina ţesută; pe care cel ce l-au chemat, o au hotărât că nu este vrednic de nişte nunţi ca acestea (Mt. 22,11).81 Pentru că haină de nuntă, este nepătimirea sufletului celui cuvântător, care de poftele cele lumeşti s-au lepădat. Dar care este şi pricina, că noimele lucrurilor celor simţite zăboveşte în minte, şi strică pe cunoştinţă, în capetele cele pentru rugăciune s-au zis.

23. Ai dracilor celor ce se împotrivesc părţii lucrătoare, trei sunt mai stătători; cărora le urmează toată tabăra celor de altă seminţie: Care întâi şi în frunte la război stau, şi pe suflet prin gândurile cele necurate către răutate îl cheamă. Întâi adică, aceea cărora poftele lăcomiei de pântece le sunt încredinţate; al doilea, care iubirea de argint ne sfătuieşte pe noi; şi al treilea, care ne arată nouă a căuta slava cea omenească. Deci tu poftind curată rugăciune, păzeşte-te de mânie; şi iubind întreaga înţelepciune, stăpâneşte-ţi pântecele. Şi să nu dai pântecelui tău pâine întru saţiu, şi cu setea necăjeşte-l pe el. Privighează întru rugăciune, şi pomenirea de rău departe izgoneşte-o de la tine. Cuvintele Sfântului Duh, să nu lipsească de la tine, şi în uşile Scripturilor bate cu mâinile faptelor bune. Atuncea îţi va răsări ţie nepătimirea inimii, şi pe minte cu chip de stea o vei vedea în vremea rugăciunii tale.

Ale acestuiaşi, din capetele cele trezvitoare

79 Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, 6,8: „Ci având hrană şi îmbrăcăminte cu acestea vom fi îndestulaţi”. Trimitere corectată faţă de mss., unde apare I Tim., 6,7. 80 Sfânta Evanghelie după Luca, 14,18: „Şi au început toţi, câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: ţarină am cumpărat şi mă duc să o încerc: te rog iartă-mă”. 81 Sfânta Evanghelie după Matei, 22,11: „Iar intrând împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”.

22

1. Aşa se cade de-a pururi să se afle Monahul, ca cum dimineaţă va să

moară, şi aşa iarăşi pe trup se cade să-l uneltească ca cum întru mulţi ani ar avea să trăiască. Că aceea adică, pe gândurile trândăviei, de prin prejur le taie şi le curmă, şi mai sârguitor îl face să fie monahul; iar aceea întreg păzeşte pe trup, şi deopotrivă păzeşte pe înfrânare.

2. Cela ce cunoştinţă a agonisit, şi pe dulceaţa ceea dintru aceasta o au dobândit, nu se va mai pleca, nici se va mai supune dracului slavei deşarte, celui ce pe toate dulceţile lumii le aduce lui. Că ce şi i-ar fi îngăduit mai mare decât vederea cea Duhovnicească? Iar în câtă vreme suntem negustaţi din cunoştinţă, pe fapta cea lucrătoare, cu osârdie să o arătăm şi să o lucrăm, şi pe scoposul nostru lui Dumnezeu să-l arătăm, că pe toate le facem, pentru cunoştinţa Lui.

3. De nevoie lucru este ca pe căile monahilor celor ce mai înainte au călătorit, a le pomeni şi a le povesti, şi către dânsele a se îndrepta. Că multe sunt de dânşii şi lucrate şi grăite bine; între care şi aceasta o zice oarecare dintr-înşii: că cea uscată, şi nu nepotrivită dietă, cu dragostea înjugată fiind, degrabă bagă pe monah întru limanul nepătimirii.

4. Am mers odată spre statornica amiază-zi la Sfântul Macarie, şi foarte de sete arzându-mă, ceream apă să beau, care el mi-a zis: îndestulează-te cu umbra, că mulţi călătorind acum, şi înotând, şi de aceasta sunt lipsiţi. Apoi eu întru gândurile cele pentru înfrânare, cu de-adinsul iscusindu-mă, cutează, mi-a zis, o, fiule; că eu întru 20 de ani întregi, nici de pâine, nici de apă, nici de somn nu m-am săturat. Ci pâinea mea adică, o mâncam cu cumpănă, şi apa o beam cu măsură, şi de pereţi puţin rezemându-mă, puţină oarecare parte de somn răpeam.

5. Pe mintea adică, ceea ce se rătăceşte, o opreşte citirea, privigherea şi rugăciunea, iară pe pofta ceea ce se aprinde o veştejeşte foamea, osteneala şi depărtarea de oameni; Iară pe mânia ceea ce clocoteşte, cântarea de psalmi, îndelungă răbdarea şi mila. Că cele fără de măsură şi fără de vreme, şi care la puţină vreme se uneltesc, sunt vătămătoare mai vârtos şi nu folositoare.

Sfârşit.