Upload
furduiclarissa
View
4
Download
1
Embed Size (px)
Citation preview
Ceramica fiind specifică artei greceşti, ea se regăseşte în viaţa de zi cu zi. Grecii fiind foarte buni
meşteşugari realizau obiecte de ceramică în număr foarte mare, de bună calitate dar şi ieftine determinând
înflorirea negoţului. Ceramica era folosită în gospodărie dar, oricare ar fi fost destinaţia ei aceasta era
întotdeauna pictată. Atelierele de pictură şi ceramică erau foarte numeroase iar vasele erau decorate de pictori
renumiţi. Datorită faptului că picturile monumentale realizate de greci nu s-au păstrat până în prezent,
ceramica pictată constituie singura dovadă a picturii greceşti prezentând asemănări de tehnică şi tematică cu
pictura. Întâlnim diverse forme de vase cu destinaţii multiple fiind folositoare în gospodărie. În perioadele de
început ale ceramicii, decorul pictat era realizat în registre suprapuse pe anumite zone sau întreaga suprafaţă a
vasului.Mai târziu, decorul pictat devine exclusiv figurativ, realizându-se pe toată suprafaţa vasului. Exemple
pot fi:„Vasele Dypilon”, „Vasul François”, „Amfora lui Exekias”, „Craterul de la Luvru”, „Craterul din
Orvieto” etc. .
Pictura monumentală nefiind cunoscută decât din descrieri şi copiile romane mai ales cele de la Pompei şi
Herculanum sau prin intermediul ceramicii pictate, era folosită pentru decorarea caselor şi mai târziu a
palatelor elenistice. Tehnica de lucru folosită este similară cu cea a frescei sau a encausticii aceasta
însemnând realizarea picturilor cu pigmenţi de culoare ce sunt amestecaţi cu ceară, aceasta conferind
culorilor calităţi speciale cum ar fi transluciditatea şi luminiozitatea. Exemple pot fi: „Lupta lui Alexandru cel
Mare cu Darius”(mozaic, copie romană). Pe lângă pictură întâlnim şi mozaicul fiind preferat pentru
strălucirea culorilor. Subiectele sunt inspirate din legende mitologice sau din viaţa coditiană iar compoziţile
sunt ample cu multe personaje, încadrate în peisaje sau interioare cu detalii realiste sugerând profunzimea
prin plasarea personajelor în planuri diferite. Pictori renumiţi se pot considera: Polignot, Exekias, şi Apelle10
Ceramica şi pictura
Vas Dypilon
Vas Hidra
11