Concept vol 6/nr 1/2013 Research

FERICIREA PARADOXALĂ A OMULUI-MASĂ Maria Zărnescu UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti maria_zarnescu@hotmail.com Abstract: As predicted more than half century ago, the consumer society has been influencing human life and mentality and that includes the perception of theatrical art, too. The cultural democratization and the technological boom have a leveling effect on the impact of any cultural act. Publicity and the perpetual rush for novelty at all cost cause the existence to be deprived of any profound meaning. The present way of life - promoted by virtual communication and stimulated by euphoriants - have reduced the human being to the condition of superficial witness, incapable of focusing on anything, and seems to be concerned only to preserve the illusive state of well-being reached through the acceptance of the imperatives of the consumer society. It is in this social reality that theatre, surviving in spite of all the gloomy prospects preached by some, must find its own way of existing, between its classical foundations and the bombastic experiments of the present. Keywords: (hyper)consumerism, “mass-man”, neophilia, Gilles Lipovetsky

De-a lungul istoriei umanității, teatrul, străveche artă de sinteză, a fost influențat constant de formele de organizare și de funcționare economică ale societății. În nicio perioadă, însă, schimbările petrecute nu au avut viteza și profunzimea celor din ultimul veac. Dacă secolul al XIX-lea a schimbat total stratificarea societății și a adus în prim plan tehnologia, secolul XX, mai exact a doua sa jumătate, a modificat complet percepția și motivația ființei umane, atât la nivel de individ, cât și la nivel de societate. Or mai presus de o analiză literară, filosofică sau psihologică a teatrului în sine, adresabilitatea sa este reprezentată - finalmente - de un spectator generic, în același timp beneficiar, judecător și

167

Concept vol 6/nr 1/2013 Research

susținător al actului teatral. Schimbările de percepție suferite de acest tip de spectator pot lipsi spectacolul de teatru de una sau mai multe dintre atributele prezentate, de a fi consumat, înțeles sau finanțat.

Termenul de societate de consum a apărut abia la începutul secolului trecut, dar sistemul economic la care ne referim a luat naștere mult mai devreme, atunci când dezvoltarea tehnologică, în combinație cu dispariția ierarhiei aristocratice, a permis accesul masiv al populației la diverse bunuri și servicii. În clasificarea istorică a consumismului, sociologul francez Gilles Lipovetsky85

Acest tablou general a fost descris și comentat în nenumărate ocazii, în accepția unei profeții împlinite a unor vizionari precum Ortega y Gasset sau Konrad Lorenz. Primul deceniu al secolului XXI a luat deja sfârșit și nu a făcut decât să confirme aceste previziuni, datând încă de la jumătatea veacului trecut. Societatea contemporană continuă să traverseze o perioadă de criză, iar lumea culturală cu care ne-au obișnuit mileniile de existență a omenirii, despre care am învățat și pe care am regăsit-o în moștenirile sale – este pe cale de dispariție. Moartea termică a simțurilor, văzută de către omul de știință Konrad Lorenz ca păcat capital al omenirii civilizate, este un adevărat proces de dezumanizare, ce amenință să ducă la dispariția nu numai a culturii noastre contemporane, ci și a omenirii ca specie

distinge trei etape în motivația cumpărătorului: cea “a confortului”, cea “a diferențierii de statut” și cea actuală, “a hedonismului”. Etapa contemporană, numită și “hiperconsumism”, pleacă de la ideea că omul nu mai cumpără neapărat pentru utilitatea sau valoarea obiectului, ci pentru măsura în care acesta îi oferă senzația că se încadrează într-un scenariu propus, de viață fericită. Acest stil de viață, impus de dominația publicității și de dezvoltarea comunicării digitale, a spulberat toate tradițiile și motivațiile anterioare, impunând un individualism feroce, orientat exclusiv spre satisfacerea propriilor dorințe, combinat cu un narcisism direcționat spre modelarea fizică, spre prelungirea vieții. În plus, același Lipovetsky distinge o serie de paradigme ce descriu inteligibilitatea plăcerii și fericirii în societatea actuală: Penia (stimularea nevoilor sporește decepția și frustrarea), Dyonisos (paroxismul nevoilor multiplicate), Superman (competiția depășirii de sine), Nemesis (civilizația bunăstării intensifică sentimentele de ură și gelozie) și Narcis (cultul trupului și suprasolicitarea plăcerilor private).

86

Ori această moarte termică emoțională se aplică întregului fenomen de receptare a artelor, în general, a teatrului, în special. Cauzele sunt multiple. În primul rând, este vorba despre starea de angoasă socială – extrem de pronunțată și în plin proces de intensificare. În al doilea rând, creșterea exponențială a influenței mijloacelor de comunicare în masă a condus, paradoxal, la o eterogenizare a publicurilor și la transformări majore ale audiențelor

.

85 în vol. Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum, ed. Polirom, Iași, 2007 86 Konrad Lorenz, Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, ed. Humanitas, Buc., 2001, pag. 130

168

Concept vol 6/nr 1/2013 Research

– cantitative (număr de consumatori per gen de spectacol), dar și calitative (gust, preferințe), precum și la o puternică apetență a receptorilor pentru producțiile comerciale dedicate tocmai acestei mase. Nu în ultimul rând, este vorba și despre o anume pasivitate a consumatorilor de teatru / artă, o blazare a omului civilizat modern, considerată de același Konrad Lorenz drept adevărată boală culturală: oamenii blazați sunt necontenit în căutarea unor situații noi de stimulare.87

Ultimul sfert de secol a promovat o uriașă viteză de înnoire a produselor, de la automobile la parfumuri, de la electronice la vestimentație. Acest gen de neofilie depășește până și criteriile economice, cele mai multe dintre mărfuri având o predicție de eșec de 90%, fiind “îmbătrânite” și distruse de noile modele. Prin extrapolare, oferta pletorică, dorința de rentabilizare rapidă, puternicele dispozitive promoționale au antrenat o reducere a duratei de viață a produselor culturale. Scurtarea timpului și-a pus amprenta și asupra ritmului realizării de opere spirituale.

Practic, această neofilie este urmarea directă a progresului tehnic deja amețitor și a

dezvoltării mijloacelor de comunicare audio-vizuală. Pe de o parte, tehnica modernă permite contactul tuturor consumatorilor cu arta, perfect reproductibilă în prezent. Produsul artistic original este fotografiat / înregistrat / filmat, apoi multiplicat în serie și distribuit, astfel încât drumul acestuia către receptor intră în zona științifico-fantastică a “teleportării”. Iar sintagma “la un click distanță” își pierde caracterul de reclamă, ilustrând realitatea pură. Pe de altă parte, blazarea menționată conduce la o anume nerăbdare în înregistrarea stimulilor - în general, artistici - în special. Imaginile și sunetele se succed rapid, la intervale de ordinul fracțiunilor de secundă, iar montajul alert din videoclipurile muzicale și spoturile publicitare face deja legea în arta contemporană.

În ce măsură aplică omul hiperconsumist cele trei atribute ale sale ca spectator de teatru? În ce proporție se combină calitățile de consumator, de judecător și de susținător al actului teatral? Tot de la studiul lui Gilles Lipovetsky putem porni într-o sumară analiză. 1. Consumul

88

87 Konrad Lorenz, Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, ed. Humanitas, Buc., 2001, p. 55 88 Gilles Lipovetsky, op.cit., ed. Polirom, Iași, 2007, p. 74

În acest domeniu este de exemplificat cazul industriei filmului, unde o producție medie își realizează încasările în cel mult două săptămâni, iar un block-buster în maximum cinci-șase. Sigur că piesele de teatru nu sunt modele de mașini, iar “celebritatea” clasicilor are un cuvânt de spus, dar este foarte posibil ca noile generații, crescute și obișnuite cu acest ritm, să nu își mai dorească decât experiențe noi, fiind atrase doar de curiozitate și nu de esența artistică a actului cultural. Este deja un fapt binecunoscut: banalitatea plictisește, iar

169

Concept vol 6/nr 1/2013 Research

pentru a ne bucura cât mai mult de lucruri avem nevoie de ceva neobișnuit, de surpriză, de un anumit grad de noutate.

În continuă concurență cu oferta agresivă a altor manifestari publice - artistice sau sportive - și cu varianta din ce în ce mai extinsă a izolarii hedonistice în lumea digitală, teatrul pierde pe de o parte și câștigă pe de alta, din cauza / datorită aceluiași motiv (văzut ca handicap sau ca atu): participarea nemijlocită a spectatorului la actul teatral. Experiența spectacolului de teatru este aproape imposibil de reprodus prin mijloacele digitale actuale, dar aceasta nu înseamnă că aceia care se identifică deja cu realitatea virtuală nu ar putea fi mulțumiți și de o experiență “la mâna a doua”. Pentru a diversifica oferta, spectacolul de teatru nu se mulțumește doar cu sălile dedicate, ci se adaptează la cluburi, baruri sau alte spații așa zis “neconvenționale”, locuri în care poate să iasă în întâmpinarea spectatorului. 2. Înțelegerea

Toate aceste schimbări în societate au creat și tipare diferite de percepție a actului artistic. Vechile etaloane ale catharsis-ului se bazau pe o psihologie ce includea o filosofie a vieții, cu tradițiile și credințele ei, dar și o anumită atitudine socială. Chiar dacă gustul pentru “marile sărbatori” - organizate sau spontane - a reînviat în ultima treime a secolului trecut, iar rata crescută a consumului de droguri le apropie de anticele bacanale, hiperconsumismul individualist a pierdut latura dionisiacă a bucuriei. Omul nu mai vrea să își dizolve sinele într-o trăire colectivă, ci se mulțumește în a-și căuta satisfacțiile într-un mod separat și personal, deschiderea sa către lume având nevoie de stimulente. În prezent, recurgerea la droguri nu se rezumă la motivații hedoniste, ea este un fel de “automedicație” destinată să aplaneze dificultatea cuiva de a fi el însuși, de a se integra și de a comunica.

De altfel, toată propaganda vizuală din publicitate se bazează pe sugerarea unei lumi perfecte, cu oameni fericiți, neatinși de vreuna dintre amenințările existenței. Din această lume nu poți face parte decât cumpărând produsul sau serviciul respectiv. Conflictele din piesele de teatru, analiza părților întunecate ale psihologiei umane, destinele prezentate sau capriciile sorții sunt lucruri ce nu au nicio legătură cu lumea surâzătoare și practică spre care este îndrumat consumatorul modern. Omul prezentului nu mai vrea să empatizeze cu probleme universale, oglindite prin personaje, ci vrea doar să privească prin gaura cheii la conflicte derizorii, mulțumit că propriile probleme rămân ascunse. De aici, poate, și succesul pieselor “felii de viață”, a producțiilor de tip “reality show”, în detrimentul ficțiunilor, sau, generalizând, a știrilor în detrimentul poveștilor. Această incapacitate îl îndepărtează de lucrurile profunde și, combinată cu neofilia descrisă anterior, îl face prea puțin sensibil la deschiderea către temele complexe ale vieții.

170

Concept vol 6/nr 1/2013 Research

3. Finanțarea Ideea de consumism ar putea părea benefică pentru transformarea directă în bani a

actului artistic. Dar sistemul comercial al artelor spectacolului a fost de mult subjugat psihologiei omului-masă al lui Ortega y Gasset. În general, succesul financiar a fost direct proporțional cu alinierea la gustul “public” sau la “modă”, presupunând obligatoriu rabaturi importante la profunzime. Pentru că teatrul se joacă de regulă în spații cu capacitate modestă (ca număr de spectatori), nu poate deveni sursa unor sume impresionante, precum manifestările sportive de masă sau concertele muzicale comerciale. De aceea, în mare parte, este tributar unor forme de susținere financiară - publice sau particulare, cu implicațiile aferente asupra repertoriului, nu neapărat în direcția satisfacerii gustului publicului, cât în împlinirea altor scopuri (“Clientul nostru – stăpânul nostru.”)

În plus, epoca noastră este și una a mulțimii de “happeninguri” și de performanțe care, pulverizând țelurile frumosului și ale operei durabile, ridică principiul “fă orice” la împlinirea lui totală.89

Pe de altă parte, spectacolul de teatru nici nu mai asigură spectatorului satisfacția unei etichetări speciale a propriei persoane, o apartenență la o categorie, așa cum o fac sportul sau anumite genuri muzicale, unde cheltuiala participării la eveniment este obligatorie, indiferent de mulțumirea personală. Internet-ul, programele de editare de muzică sau de imagine au reușit ceea ce nici Cântarea României nu izbutise: de a demonstra că oricine poate fi artist și că, astfel, arta nu mai merită a fi remunerată. Din fericire, deocamdată, până și cele mai îndrăznețe montări teatrale folosesc totuși actorii. Spectatorul modern este nevoit să îşi plătească bilet. Pare că teatrul mai are o șansă. Chiar dacă operele nu mai sunt contemplate într-o atmosferă de reculegere, chiar dacă raporturile cu arta sunt tot mai supuse logicii nomadice a hiperconsumismului, nu e mai puțin adevărat că experiența estetică funcționează pentru tot mai mulți oameni ca un ingredient al fericirii.

Abundența de producții silit moderne, menite să câștige critica sau festivalurile, au îndepărtat atât publicul real consumator de teatru, cât și pe cel neofit, interesat să descopere o nouă satisfacție. Procesul este similar modului în care muzica simfonică modernă și-a îndepărtat spectatorii, în pofida unei foarte justificate (din punct de vedere teoretic) evoluții.

90

1. Connor, Steven, Cultura postmodernă. O introducere în teoriile contemporane, ed. Meridiane, Buc. 1999

Referințe bibliografice:

2. Duvignaud, Jean, Sociologia artei, ed. Meridiane, Buc. 1995

89 Gilles Lipovetsky, op.cit., ed. Polirom, Iași, 2007, pag. 312 90 Ibid., pag. 313

171

Concept vol 6/nr 1/2013 Research

3. Lipovetsky, Gilles, Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum, ed. Polirom, Iași, 2007

4. Lorenz, Konrad, Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, ed. Humanitas, Buc., 2001 5. Ortega y Gasset, José, Dezumanizarea artei şi alte eseuri de estetică, ed. Humanitas, Buc.

2000 6. Ortega y Gasset, José, Revolta maselor, ed. Humanitas, Buc., 2002 7. Sartori, Giovani, Homo Videns: Imbecilizarea prin televiziune şi post-gândirea, ed.

Humanitas, Buc., 2005 Maria Zărnescu este teatrolog, critic de teatru şi profesor asociat la UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti, doctorand al Școlii de Estetică, teorie, pedagogie și istorie a teatrului. Din 2003 scrie cronică de teatru, studii, eseuri, cronică muzicală în revistele “Critical Stages”, “Yorick”, “Teatrul AZI”, “Concept”, “Theatron” și “Time Out București”. A fost membru al juriului de nominalizări pentru Gala Premiilor UNITER 2013. În perioada 1992 – 2009 a lucrat în presa audio-vizuală, producție de evenimente şi impresariat artistic: Director de Programe Radio InfoPro, redactor-prezentator şi Director de Rețea Radio Contact Romania, redactor-colaborator TVR 1, Director Executiv MediaFest, Client Service Director Skepsis Advertising.

172