Divorţul reprezintă modalitate judiciară prin care se desface căsătoria. Prin divorţ ia sfărşti

cuplul conjugal, întrucât căsătoriei celor doi parteneri îi lipsesc elementele de fond în baza

cărora ea a fost încheiată: sentimentele reciproce de natură afectivă, relţiile de apropiere şi

prietenie, sprijin moral şi material .

În principiu căsătoria se încheie pe viţă, dar se pote desface prin divirţ dacă există motive

temeinice care au vătămat grv relaţiile dintre soţi şi căsătoria nu mai poate continua. În acest

fel, reglementare divorţului are la bază mai mult ideea divorţului-remediu decât a divorţului-

sancţiune.

De rugulă omul trece, într-o asemenaea conjunctură, prin următoarele momente de evoluţie

afectivă (după David Howe):

Şoc, neîncredere, derutare;

Negarea pierderii;

Dorinţa puternică de căutare şi regăsire a obiectivului pierdut/ fiinţei pierdute;

Mânia, resentimentele, vina (pentru pierderea suferită);

Disperare, deprimare, retragere în sine;

Acceptarea situaţiei, reorganizarea interioară a vieţii, vindecarea rănilor sufletului. 33

Criza este multidimensională, este un eveniment cre durează un anumit timp şi este marcată

de momente, faze, etape.

Aparitia unui sentiment de pierdere pe care îl poate resimti un individ la un moment dat,

sentiment asociat cu anumite schimbari în stilul de viata sau alte modificari accidentale, pot

crea un sentiment de neajutorare, de panica, o stare în care pare ca toate vechile strategii de

functionare si scheme de lucru nu mai sunt valabile, asa cum se întampla anterior. Se poate

vorbi atunci de o criza la nivel individual.

Criza pare sa fie înteleasa doar în termeni de "drama, panica, haos, criza economica"

(Coulshed,1993), în termeni care creioneaza o situatie cu caracter de urgenta, ceea ce

limiteaza sau chiar "deturneaza" întelegerea situatiilor de acest gen, si implicit, aplicarea

modelelor de interventie în acest context.

Cele trei faze ale crizei ( Caplan ):

- stadiul de impact : evenimentele neaşteptate creează şoc, confuzie şi dezorientare; apar

efecte in plan fizic, psihic si relaţional.

- stadiul de retragere : se folosesc mecanisme obişnuite de depăşire a crizei dar care

eşuează.

- ajustare şi adaptare : stadiu de “inovare” , de integrare a crizei , de acceptare a

situaţiei, de adaptare .

Etapa initiala – impactul - este una care are ca obiectiv principal acela de a transmite

sperante clientului, care pare blocat si coplesit de problema sa, careia nu reuseste sa-i faca

fata. Fragmentarea problemei globale în segmente mai mici, solutionabile, cunoscuta în

literatura de specialitate sub denumirea de partajare a problemei, are tocmai acest scop.

Odata ce în plan cognitiv si afectiv lucrurile sunt mult mai bine conturate pentru client, se va

continua în sensul restabilirii sentimentului de autonomie al acestuia, în sensul ca se va fixa o

sarcina concreta pe care o are de dus la îndeplinire pâna la întâlnirea urmatoare.

- Intervenţia de tip suportiv:

- vizează acceptare necondiţionată şi recunoaşterea demnităţii şi valorii umane a

beneficiarului;

- accentul este pus pe aspectele pozitive iar intervenţia urmăreşte soluţionarea dezechilibrelor

prin raportarea permanentă la resursele de care dispune beneficiarul;

- obiectiv final: creşterea stimei de sine.

Intervenţia de tip informativ

- vizează furnizarea de informaţii care au drept obiectiv soluţionarea parţială sau totală

adezechilibrului sau eliminarea riscurilor care se pot transforma ulterior în probleme;- are rol

preventiv în contextul riscurilor dar poate însoţi alte intervenţii reprezentând, din acest punct

de vedere, un fundament al procesului de întrajutorare şi contribuind major la ceea cenumim

rezistenţă la schimbare din partea beneficiarului.

Intervenţia de tip catharsis:

- implică aplicarea unor tehnici de comunicare din partea parcticianului care au drept obiectiv

eliberarea emoţională şi eliminarea blocajelor de factură psiho-emoţională;

- deblocarea la nivel emoţional facilitează acceptarea problemelor, dezechilibrelor şi

eliminarea riscurilor precum şi formarea unei motivaţii intrinseci de a depăşi situaţia

problematică;

- implică utilizarea de către practician a unor tehnici de comunicare şi pregătire

interdisciplinară deoarece în contextul eliberării emoţiilor pot fi extrase informaţii vitale pe

care beneficiarul nu le va oferi în contextul aplicării altor tipuri de intervenţie; iată de ce,

practicianul trebuie să aibă pregatirea, deprinderile şi abilităţile de a verifica informaţiile

extrase în acest context pentru a nu emite judecăţi false.

În faza de mijloc - pe parcursul urmatoarelor contacte, asistentul social se va concentra în

primul rând pe completarea informatiilor pe care le-a extras din prima întâlnire. Clientul va fi

încurajat sa detalieze infromatiile deja furnizate, prin exprimari de genul :"Poti sa îmi spui

mai multe despre." sau "As vrea sa povestesti mai multe despre situatia.".Desi clarificarea

cognitiva este un obiectiv la fazei initiale, si în aceasta etapa se pot realiza diferite conexiuni

explicative între conflicte mai vechi, care nu au fost puse în evidenta în faza anterioara, si

situatia de criza, ceea ce îl ajuta pe client sa formuleze o exliplicatie cauzala pertinenta a

starii de criza, în loc sa faca asocieri distorsionate sau nereale.

Explorarea resurselor nefolosite sau folosite insuficient în trecut pentru rezolvarea

problemelor contribuie la restabilirea starii de echilibru, si la dezvoltarea obisnuintei de a le

folosi în viitor.

Intervenţia de tip catalitic

- vizează accentul pus pe acele aspecte, resurse deţinute de către beneficiar în vederea

orientăriiacestuia spre soluţia potrivită în acord cu nevoile, motivaţia, doriţele, suportul formal

şi informalla care poate apela;- aplicarea acestui tip de intervenţie dezvoltă capacitatea

beneficiarului de a lua decizii după ceanterior îşi analizează contextul cu care se confruntă;-

obiectivul final constă în conturarea unei imagini de sine obiective şi a autodeterminării.

Faza finala - în momentul în care criza pare a fi depasita si s-a reusit instalarea unei stari de

echilibru, prelungirea acestui tip de interventie s-ar afla în contradictie cu ideea potrivit careia

orice fiinta poseda un potential propriu de dezvoltare si crestere. Ultimele doua întâlniri au ca

scop trecerea în revista a progreselor înregistrate si planificarea viitoarelor actiuni, ceea ce va

contribui la prevenirea instalarii dependentei clientului.

- Intervenţia de tip confruntativ

- aduce în discuţie aspecte pe care beneficiarul evită, nu doreste să le discute sau nu este

conştientde importanţa pe care acestea le au în contextul problemei sau riscurilor cu care se

confruntă;- nu poate fi aplicată dacă, în prealabil, nu există o relaţie empatică între practician

şi beneficiar,implică utilizarea de către practician a unor tehnici de comunicare şi pregătire

interdisciplinară(informaţii din sfera psihologiei clinice, sociale, psihoterapie,

psihotraumatologie);- nu poate fi aplicată în mod izolat şi trebuie ales momentul şi contextul.

- Intervenţia de tip prescriptiv

- pune accent pe schimbarea, corectarea, modificarea comportamentelor maladaptative ale

persoanelor aflate în situaţie de risc;- implică utilizarea, în prealabil, a unor tehnici de

comunicare prin intermediul cărora beneficiarulsă fie informat astfel încât să accepte

dezechilibrul în care se află, să îşi asume responsabilitateaîn raport cu starea indezirabilă;-

practicianul trebuie să fie specializat şi să aplice-în funcţie de personalitatea beneficiarului şi

demodul în care acesta îşi percepe şi înţelege problema-abordări de tip cognitiv-

comportamental