Upload
others
View
15
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
2 martie 2012
Nr. 42-45 Anul XIX(4080-4083)
MONITORUL OFICIAL AL REPUBLICII MOLDOVA este un produs protejat legal şi dă dreptul MOLDPRES de a-i autoriza reproducerea ori crearea altor produse derivate numai de către abonaţi, potrivit contractului de abonament, cu obligaţia acestora de a-l folosi în limitele prevăzute de contract, de a nu-i distor-siona conţinutul şi de a menţiona obligatoriu sursa „Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova”. Orice altă formă de utilizare a produsului în scopuri de multiplicare şi difuzare este interzisă. MOLDPRES îşi rezervă dreptul de a lua măsurile necesare în cazurile în care nu se respectă prevederile legale de utilizare a produselor sale.
3
EDITOR: Agenţia Informaţională de Stat “Moldpres” Director general Vladimir DARIE
Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova Redactor-şef Simion ROPOT
Editorul şi redacţia: 2012, Chişinău, str. Puşkin, 22, Casa Presei, et. 3. Numărul de înregistrare 475. Certifi cat de înregistrare a mărcii nr. 12578.Abonamentele se pot contracta la orice ofi ciu poştal. Indicele de abonare 21128. Tirajul total 5576.Telefoane: Editorul 23-34-28, fax 23-26-98; Secretarul general de redacţie: 23-44-41; e-mail: [email protected]: 23-23-09; Publicaţii ale agenţilor economici, avize, pierderi de acte: tel: 23-35-86, tel./fax 23-34-39; e-mail: [email protected]: tel. 23-37-26; e-mail: [email protected] nr. 225139709, cod EXMMMD22436, BC “Eximbank-Gruppo Veneto Banca” S.A., fi liala nr. 11.Cont nr. 222472202165, cod BSOCMD2X722, BC “Banca Socială” S.A. interraională.Cont nr. 222460149803206, cod BECOMD2X609, Banca de Economii, fi liala nr.1 Chişinău.Chişinău, Agenţia Informaţională de Stat MOLDPRES.Cod fi scal 1003600071952. Tiparul: Editura “Universul”, str. Vlaicu Pîrcălab, 45, mun. Chişinău. Comanda nr. 5031.
“Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova” nu poartă răspundere pentru veridicitatea avizelor publicate.
Actele ofi ciale pot fi publicate în alte ediţii periodice numai cu trimitere la “Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova”.
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
4
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
5
PARTEA ILegi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete
ale Preşedintelui Republicii Moldova123. Hotărîre pentru modificarea articolului 2 din Hotărîrea Parlamentului nr. 204 din 20 octombrie 2011 privind
constituirea unei comisii de anchetă a Parlamentului în legătură cu vînzarea armamentului din dotarea Forţelor Armate (nr. 10, 16 februarie 2012). ...................................................................................................................
124. Hotărîre privind eliberarea din funcţie a unui judecător al Curţii Supreme de Justiţie (nr. 21, 23 februarie 2012). ... 125. Decret privind conferirea gradului superior de calificare al judecătorului doamnei Tatiana RĂDUCANU
(nr. 531-VI, 21 februarie 2012). .........................................................................................................................126. Decret privind conferirea Ordinului „Gloria Muncii” domnului Serafim ANDRIEŞ (nr. 532-VI, 21 februarie 2012). . 127. Decret privind numirea domnului Alexandru ŞPAC în funcţia de judecător la Curtea de Apel Chişinău
(nr. 533-VI, 21 februarie 2012). .........................................................................................................................128. Decret privind conferirea de distincţii de stat unor cadre didactice de la Universitatea de Stat de Medicină
şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (nr. 534-VI, 27 februarie 2012). ..................................................................... 129. Decret privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Adelgherii LIEV (nr. 535-VI, 27 februarie 2012). 130. Decret privind conferirea de distincţii de stat (nr. 536-VI, 28 februarie 2012). ........... .............................131. Decret privind numirea domnului Iulian FRUNTAŞU, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii
Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Irlanda (nr. 538-VI, 28 februarie 2012). ........................................... ..............................
132. Decret privind numirea domnului Victor MORARU, Ambasador, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lîngă Oficiul O.N.U. la Geneva, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Confederaţia Elveţiană (nr. 539-VI, 28 februarie 2012). ........................................................ .............................
133. Decret privind acordarea cetăţeniei Republicii Moldova (nr. 540-VI, 28 februarie 2012)...........................134. Decret privind conferirea de distincţii de stat (nr. 541-VI, 28 februarie 2012)...........................................
99
99
10
101010
11
111212
AVIZAIS „Moldpres” organizează pe data de 20 martie 2012, ora 10.00, licitaţia pentru darea în arendă a unui birou
cu suprafaţa 35,1 m2 situat la et.2 al Casei Presei (primul birou). Pentru participare la licitaţie se vor prezenta: cererea, buletinul de identitate (pentru persoanele juridice – copia
certificatului de înregistrare a întreprinderii, extrasul şi procura pentru efectuarea tranzacţiei), documentul de plată, care confirmă achitarea taxei de participare în sumă de 80 lei pentru persoanele fizice şi 200 lei pentru persoanele juridice.
Acontul şi taxa de participare se transferă pe contul nr. 225139709 în B.C. „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” S.A., filiala nr. 11, Chişinău, codul băncii EXMMMD22436, cod fiscal 1003600071952. Cererile se depun nu mai tîrziu de 16 martie 2012, ora 11.00.
Preţul de pornire – conform prevederilor Legii Bugetului de Stat pentru anul 2012.Cererile pentru participarea la licitaţie pot fi depuse la Departamentul economico-financiar al AIS Moldpres. Casa
Presei, et. 3, bir. 326.
AVIZAIS „Moldpres” organizează pe data de 20 martie 2012, ora 10.00, în bir. 212, str. A. Puşkin 22, desfăşurarea
licitaţiei cu strigare de dare cu chirie a unei încăperi nelocuibile cu suprafaţa de 28,6 m.p., amplasată pe str. A. Puşkin 22, et. 1, şi a utilajului tehnic, rizograf GR – 3750.
Pentru participare la licitaţie se vor prezenta: cererea, buletinul de identitate (pentru persoanele juridice – copia certificatului de înregistrare a întreprinderii, extrasul şi procura pentru efectuarea tranzacţiei), documentul de plată, care confirmă achitarea taxei de participare în sumă de 80 lei pentru persoanele fizice şi 200 lei pentru persoanele juridice.
Acontul şi taxa de participare se transferă pe contul nr. 225139709 în B.C. „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” S.A., filiala nr. 11, Chişinău, codul băncii EXMMMD22436, cod fiscal 1003600071952. Cererile se depun nu mai tîrziu de 16 martie 2012, ora 11.00.
Informaţii suplimentare la telefonul 21.21.66.
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
6
Acte ale Curţii de Conturi a Republicii Moldova
3. Hotărîre privind rezultatele auditului gestionării patrimoniului dat/luat în locaţiune de către „Banca de Economii” S.A. pe perioada anilor 2008-2011 (nr. 5, 14 februarie 2012). .............................................................................
PARTEA IIHotărîri ale Guvernului Republicii Moldova
142. Hotărîre cu privire la aprobarea Programului naţional privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016 (nr. 100, 16 februarie 2012). ..............................................................................................................................
143. Hotărîre privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (nr. 112, 21 februarie 2012). .............................................................................................................................
144. Hotărîre pentru aprobarea proiectului de lege cu privire la stabilirea principiilor şi cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor (nr. 113, 21 februarie 2012). ...................................................................
145. Hotărîre cu privire la modul de administrare a contingentelor tarifare la importul de zahăr alb şi produse zaharoase (nr. 114, 22 februarie 2012). ...........................................................................................................
146. Hotărîre pentru aprobarea proiectului de lege privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare şi radiologice (nr. 118, 23 februarie 2012). ............................................................................................................
147. Hotărîre privind aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Amendamentelor la Memorandumul de Înţelegere cu privire la viitorul Reţelei de Sănătate în Europa de Sud-Est în cadrul Procesului de cooperare regională în Europa de Sud-Est, semnate la Banja Luka la 12 octombrie 2011 (nr. 119, 23 februarie 2012). ......................
148. Hotărîre cu privire la aprobarea Deciziei Consiliului şefilor de guverne al Comunităţii Statelor Independente privind Planul de acţiuni pentru combaterea infracţiunilor în domeniul proprietăţii intelectuale, în sprijinul etapelor de realizare a Strategiei de dezvoltare economică a Comunităţii Statelor Independente pînă în anul 2020 (nr. 120, 23 februarie 2012). ............................................................................................................................................
149. Hotărîre privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (nr. 121, 23 februarie 2012). ..............................................................................................................................
150. Hotărîre cu privire la iniţierea negocierilor asupra proiectului Amendamentului la Acordul specific între Moldova şi Suedia (nr. 122, 23 februarie 2012). .................................................................................................
151. Hotărîre privind completarea anexei nr. 2 la Hotărîrea Guvernului nr. 454 din 24 martie 2008 (nr. 123, 24 februarie 2012). ............................................................................................................................................
152. Hotărîre cu privire la iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului de finanţare între Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Agricultura Competitivă” (nr. 124, 24 februarie 2012). ............................................................................................................................................
153. Hotărîre cu privire la decernarea Premiului anula al Guvernului Republicii Moldova pentru cel mai dotat inventator al anului 2011 (nr. 125, 24 februarie 2012). ........................................................................................
154. Hotărîre privind modificarea şi completarea unor hotărîri ale Guvernului (nr. 126, 24 februarie 2012). ...... 155. Hotărîre cu privire la abrogarea unor hotărîri ale Guvernului (nr. 127, 24 februarie 2012). ........................ 156. Hotărîre cu privire la facilitarea acordării dreptului de şedere şi eliberării actelor de identitate străinilor
angajaţi în cadrul proiectelor de asistenţă externă (nr. 128, 24 februarie 2012). ................................................... 157. Hotărîre pentru aprobarea Avizului asupra proiectului de lege privind modificarea şi completarea Legii
ocrotirii sănătăţii nr. 411-XIII din 28 martie 1995 (nr. 129, 24 februarie 2012). ..................................................... 158. Hotărîre cu privire la aprobarea măsurilor adiţionale la Programul Naţional de implementare a Planului de Acţiuni
Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize (nr. 130, 24 februarie 2012). ...... 159. Hotărîre cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii Serviciului
Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale nr. 93-XVI din 5 aprilie 2007 (nr. 131, 27 februarie 2012). .................... 160. Hotărîre cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului nr. 568 din 6 mai 2008 (nr. 132,
27 februarie 2012). ............................................................................................................................................ 161. Hotărîre cu privire la aprobarea Conceptului tehnic al Sistemului informaţional automatizat de stat în domeniul
asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule (nr. 133, 27 februarie 2012). 162. Hotărîre pentru aprobarea proiectului de hotărîre a Parlamentului privind Strategia naţională pentru preve-
nirea şi controlul bolilor netransmisibile prioritare în Republica Moldova (2012-2020) (nr. 135, 27 februarie 2012). 163. Hotărîre cu privire la achitarea din bugetul de stat pentru anul 2012 a cotelor de membru şi a datoriilor
Republicii Moldova faţă de organismele internaţionale şi regionale (nr. 136, 28 februarie 2012). .......................... 164. Hotărîre cu privire la încetarea raporturilor de serviciu cu dl Grigore PRISĂCARU (nr. 138,
29 februarie 2012). ...........................................................................................................................................165. Hotărîre pentru modificarea punctului 2 din Regulamentul cu privire la Zona Economică Liberă „Ungheni-
Business” (nr. 139, 29 februarie 2012). .............................................................................................................166. Hotărîre cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului nr. 1599 din 13 decembrie 2002
(nr. 140, 29 februarie 2012). ..............................................................................................................................
13
22
36
36
36
37
37
37
38
38
38
38
393940
40
41
41
59
59
60
66
66
68
68
68
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
7
167. Hotărîre cu privire la iniţierea negocierilor asupra Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind cooperarea şi ajutorul reciproc în cazul producerii dezastrelor şi acordarea deplinelor puteri domnului Alexei ROIBU, ministru al afacerilor interne (nr. 141, 29 februarie 2012). ..............................................
168. Hotărîre privind iniţierea negocierilor asupra Protocolului de cooperare între Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din România şi acordarea deplinelor puteri doamnei Valentina BULIGA, ministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei (nr. 142, 29 februarie 2012). ...........................................................................................................................................
169. Hotărîre cu privire la acordarea deplinelor puteri domnului Anatolie ZOLOTCOV, viceministru al dezvoltării regionale şi construcţiilor (nr. 143, 29 februarie 2012). .......................................................................................
170. Hotărîre cu privire la iniţierea negocierilor asupra proiectului Memorandumului de înţelegere între Minis-terul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Statelor Unite Mexicane pentru stabilirea de consultări politice pe subiecte de interes comun (nr. 144, 29 februarie 2012). .......
171. Hotărîre cu privire la acordarea deplinelor puteri domnului Victor BARBĂNEAGRĂ, viceministru al finanţelor (nr. 145, 29 februarie 2012). ..............................................................................................................................
172. Hotărîre cu privire la imobilul din bd Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr. 167, mun. Chişinău (nr. 146, 29 februarie 2012). .. 173. Hotărîre cu privire la încheierea unui contract (nr. 147, 29 februarie 2012). ............................................ 174. Dispoziţie (nr. 17-d, 28 februarie 2012). ................................................................................................
PARTEA IIIActe ale ministerelor, departamentelor şi ale Băncii Naţionale
a Moldovei
Acte ale Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova
233. Ordin cu privire la reînvestirea cu împuterniciri de exercitare a activităţii de executare (nr. 77, 22 februarie 2012).
Acte ale Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova
234. Ordin cu privire la înregistrarea de stat a suplimentelor alimentare (nr. 19, 9 ianuarie 2012). ...................235. Ordin cu privire la înregistrarea de stat a suplimentelor alimentare (nr. 109, 13 februarie 2012). ..............236. Ordin cu privire la înregistrarea de stat a suplimentelor alimentare (nr. 110, 13 februarie 2012). .............. 237. Ordin cu privire la înregistrarea de stat a suplimentelor alimentare (nr. 111, 13 februarie 2012). .............. 238. Ordin cu privire la înregistrarea de stat a suplimentelor alimentare (nr. 112, 13 februarie 2012). .............. 239. Ordin cu privire la înregistrarea de stat a suplimentelor alimentare (nr. 113, 13 februarie 2012). ..............
Acte ale Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
240. Raportul financiar al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică pentru anul 2011. ................. 240a. Raportul auditorului independent privind rapoartele financiare ale Agenţiei Naţionale pentru Reglementare
în Energetică pentru anul 2011. ........................................................................................................................
Acte ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare
241. Hotărîre cu privire la rezultatele controlului complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. „POPINŢENI” (nr. 8/1, 17 februarie 2012). .............................................
242. Hotărîre cu privire la rezultatele controlului complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. „FĂGURAŞ-VADUL LUI ISAC” (nr. 8/2, 17 februarie 2012). .....................
243. Hotărîre cu privire la reperfectarea licenţei Întreprinderii Mixte Compania de Asigurări „VICTORIA ASIGURĂRI” S.R.L. (nr. 8/13, 17 februarie 2012). ..................................................................................................................
244. Hotărîre cu privire la reperfectarea licenţei Societăţii Cooperatiste de Asigurări „ALIANŢA MOLDCOOP” S.R.L. (nr. 8/14, 17 februarie 2012). ..................................................................................................................
245. Hotărîre cu privire la reperfectarea licenţei Societăţii Comerciale „AV BROKER DE ASIGURARE REASI-GURARE” S.R.L. (nr. 8/15, 17 februarie 2012). ...................................................................................................
246. Hotărîre cu privire la reperfectarea licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare „LUCIADA” S.R.L. (nr. 8/16, 17 februarie 2012). ............................................................................................................................................
247. Hotărîre cu privire la reperfectarea licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare „AUTOBIN-GRUP” S.R.L. (nr. 8/17, 17 februarie 2012). ............................................................................................................................
248. Hotărîre cu privire la acordarea licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare „PRO CREDO GRUP” S.R.L. (nr. 8/18, 17 februarie 2012). ............................................................................................................................
249. Hotărîre cu privire la acordarea licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare „CAPITAL-BROKER” S.R.L. (nr. 8/19, 17 februarie 2012). ............................................................................................................................
250. Ordonanţă cu privire la anularea suspendării operaţiunilor la conturile de depozit ale unor asociaţii de economii şi împrumut (nr. 8/4-O, 17 februarie 2012). .........................................................................................
68
69
69
69
70707071
72
727373737474
75
76
77
79
80
80
81
81
82
82
82
83
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
8
251. Ordonanţă cu privire la iniţierea controlului planificat privind respectarea legislaţiei în domeniul asigurărilor de către Societatea Comercială „AV BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE” S.R.L. (nr. 8/20-O, 17 februarie 2012). .
Acte ale Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare
252. Hotărîre cu privire la reacreditarea Grădinii Botanice (Institut) (nr. AC-1/1, 26 ianuarie 2012). ................. 253. Hotărîre cu privire la reacreditarea Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae
Dimo” (nr. AC-1/2, 26 ianuarie 2012). ................................................................................................................
Acte ale Consiliului Superior al Magistraturii al Republicii Moldova
254. Hotărîre privind anunţarea concursului pentru suplinirea funcţiilor de vicepreşedinte în unele instanţe judecătoreşti (nr. 88/7, 21 februarie 2012). ........................................................................................................
Acte ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova
255. Decizie cu privire la examinarea sesizărilor AO „Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe „APOLLO” (nr. 10, 31 ianuarie 2012). ....................................................................................
256. Decizie cu privire la activitatea Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova pentru anul 2011 (nr. 11, 31 ianuarie 2012). .........................................................................................................................
257. Decizie cu privire la monitorizarea unor posturi de televiziune sub aspectul calităţii limbii române (nr. 12, 10 februarie 2012). ...........................................................................................................................................
258. Decizie cu privire la Concepţia generală a serviciului de programe pentru postul „Radio Dor 93,00 FM” (nr. 13, 10 februarie 2012). ................................................................................................................................
259. Decizie cu privire la cesiunea licenţei de emisie „Eni Ai” S.R.L. către „5 TV” S.R.L. (nr. 14, 10 februarie 2012). .. 260. Decizie cu privire la retragerea licenţei de emisie a postului de televiziune prin eter „Noroc” (nr. 15,
10 februarie 2012). ............................................................................................................................................ 261. Raportul Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la activitatea economico-financiară pentru anul
2011. ................................................................................................................................................................262. Decizie cu privire la reperfectarea condiţiilor la autorizaţiile de retransmisie (nr. 17, 10 februarie 2012). ..
Acte ale Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat
263. Hotărîre cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat nr. 22 din 19 decembrie 2008 (nr. 16, 21 decembrie 2011). .....................................................
Acte ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat
264. Ordin cu privire la modificarea Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 1066 din 21 decembrie 2011 şi Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 1096 din 29 decembrie 2011 (nr. 83, 16 februarie 2012). ....
Acte ale Băncii Naţionale a Moldovei
265. Hotărîre cu privire la nivelul ratelor dobînzilor Băncii Naţionale a Moldovei şi a normei rezervelor obligatorii (nr. 38, 23 februarie 2012). ................................................................................................................................
Acte ale Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova
266. Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat. Anul 2012. ..........................................
PARTEA IV Avize funcţii publice vacante
Publicaţii ale agenţilor economici
PARTEA VAvize pierderi de acte
83
84
84
84
85
85
86
8687
87
8888
90
91
91
92
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
9
PARTEA I Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova,
decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
H O T Ă R Î R E pentru modificarea articolului 2 din Hotărîrea Parlamentului nr. 204 din 20 octombrie 2011 privind constituirea unei comisii de anchetă a Parlamentului în legătură cu vînzarea armamentului din dotarea Forţelor Armate
Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.Art. I. – La articolul 2 din Hotărîrea Parlamentului
nr. 204 din 20 octombrie 2011 privind constituirea unei comisii de anchetă a Parlamentului în legătură cu vînzarea armamentului din dotarea Forţelor Armate (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 192–196, art. 562), cu modificările ulterioare, textul „20 februarie 2012” se înlocuieşte cu textul „30 martie 2012”.
Art. II. – Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
123
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Marian LUPU
Nr. 10. Chişinău, 16 februarie 2012.
H O T Ă R Î R E privind eliberarea din funcţie a unui judecător al Curţii Supreme de Justiţie
În temeiul art. 116 alin. (5) din Constituţia Republicii Moldova, al art. 25 alin. (1) lit. d) din Legea cu privire la statutul judecătorului,
Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.
Art. 1. – Domnul Mihail MACAR se eliberează din funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie.
Art. 2. – Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Marian LUPU
Nr. 21. Chişinău, 23 februarie 2012.
124
D E C R E T privind conferirea gradului superior de calificare al judecătorului doamnei Tatiana RĂDUCANU
În temeiul art. 88 lit. h) din Constituţia Republicii Moldova,
Preşedintele Republicii Moldova d e c r e t e a z ă:
Articol unic. – Doamnei Tatiana RĂDUCANU, judecător la Curtea Supremă de Justiţie, i se conferă gradul superior de calificare al judecătorului.
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL REPUBLICII MOLDOVA Marian LUPU
Nr. 531-VI. Chişinău, 21 februarie 2012.
125
D E C R E T privind conferirea Ordinului „Gloria Muncii” domnului Serafim ANDRIEŞ
126
În temeiul art. 88 lit. a) din Constituţia Republicii Moldova şi al Legii cu privire la distincţiile de stat ale Republicii Moldova,
Preşedintele Republicii Moldova d e c r e t e a z ă:Articol unic. – Pentru merite deosebite în dezvoltarea
ştiinţei agricole, contribuţie la implementarea realizărilor ei în economia naţională şi activitate metodico-didactică prodi-gioasă, domnului Serafim ANDRIEŞ, director al Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae Dimo”, i se conferă Ordinul „Gloria Muncii”.
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL REPUBLICII MOLDOVA Marian LUPU
Nr. 532-VI. Chişinău, 21 februarie 2012.
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
10
D E C R E T privind numirea domnului Alexandru ŞPAC în funcţia de judecător la Curtea de Apel Chişinău
În temeiul art. 116 alin. (5) din Constituţia Republicii Moldova şi al art. 20 alin. (1) din Legea cu privire la statutul judecătorului,
Preşedintele Republicii Moldova d e c r e t e a z ă:
Articol unic. – Domnul Alexandru ŞPAC se numeşte, prin transfer, în funcţia de judecător la Curtea de Apel Chişinău.
127
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL REPUBLICII MOLDOVA Marian LUPU
Nr. 533-VI. Chişinău, 21 februarie 2012.
D E C R E T privind conferirea de distincţii de stat unor cadre didactice de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”
În temeiul art. 88 lit. a) din Constituţia Republicii Moldova şi al Legii cu privire la distincţiile de stat ale Republicii Moldova,
Preşedintele Republicii Moldova d e c r e t e a z ă:Articol unic. – Pentru merite deosebite în dezvoltarea
ocrotirii sănătăţii, contribuţie substanţială la pregătirea specialiştilor de înaltă calificare şi activitate metodico-di-dactică şi ştiinţifică prodigioasă, se conferă:
„Ordinul Republicii” domnilor: Pavel BÎTCA – profesor consultant Eugeniu MALOMAN – profesor consultant;
Ordinul „Gloria Muncii” domnilor: Valeriu CHICU – prorector Victor GHICAVÎI – şef de catedră Nicolae GHIDIRIM – profesor universitar.
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL REPUBLICII MOLDOVA Marian LUPU
Nr. 534-VI. Chişinău, 27 februarie 2012.
D E C R E T privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Adelgherii LIEV
În temeiul art. 88 lit. a) din Constituţia Republicii Moldova şi al Legii cu privire la distincţiile de stat ale Republicii Moldova,
Preşedintele Republicii Moldova d e c r e t e a z ă:Articol unic. – În semn de profundă gratitudine pentru
contribuţia deosebită la dezvoltarea colaborării moldo-ruse
în domeniul ocrotirii sănătăţii şi pentru merite în pregătirea cadrelor de înaltă calificare pentru instituţiile medicale din Republica Moldova, domnului Adelgherii LIEV, director al Centrului Medical de Reabilitare „Luci” din oraşul Kislo-vodsk, Federaţia Rusă, i se conferă „Ordinul de Onoare”.
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL REPUBLICII MOLDOVA Marian LUPU
Nr. 535-VI. Chişinău, 27 februarie 2012.
128
129
D E C R E T privind conferirea de distincţii de stat
În temeiul art. 88 lit. a) din Constituţia Republicii Moldova şi al Legii cu privire la distincţiile de stat ale Republicii Moldova,
Preşedintele Republicii Moldova d e c r e t e a z ă:Articol unic. – În semn de profundă gratitudine pentru
contribuţia deosebită la edificarea şi dotarea Liceului Teoretic „Elada” din satul Măcăreşti, raionul Ungheni, se conferă:
„Ordinul Republicii”Sanctităţii Sale BARTOLOMEU I (Dimitrios ARCHONDONIS) - Patriarh al Constantinopolului;
„Ordinul de Onoare” domnului Victor ŢVIRCUN - ex-Ambasador Extraordinar şi
Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Turcia, profesor univer-sitar
domnului Miltiadis ZAHARIADIS - membru al Consiliului de adminis-
traţie al Companiei „Lamda Develo-pment” SA, oraşul Atena, Republica Elenă;
130
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
11
Ordinul „Gloria Muncii”domnului Efstathios TAVRIDIS - vicepreşedinte al Companiei
„Euroconsultants” SA, oraşul Salonic, Republica Elenă.
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL REPUBLICII MOLDOVA Marian LUPU
Nr. 536-VI. Chişinău, 28 februarie 2012.
D E C R E T privind numirea domnului Iulian FRUNTAŞU, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în funcţia de Ambasador Extraordinarşi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Irlanda
131
În temeiul art.86 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova şi al art.10 alin.(2) din Legea cu privire la serviciul diplomatic,
Preşedintele Republicii Moldova d e c r e t e a z ă:Articol unic. – Domnul Iulian FRUNTAŞU, Ambasador
Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, se numeşte, prin cumul, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Pleni-potenţiar al Republicii Moldova în Irlanda, cu reşedinţa la Londra.
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL REPUBLICII MOLDOVA Marian LUPU
În temeiul art.94 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Nr. 538-VI. Chişinău, 28 februarie 2012.
D E C R E T privind numirea domnului Victor MORARU, Ambasador, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lîngă Oficiul O.N.U. la Geneva, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Confederaţia Elveţiană
În temeiul art.86 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova şi al art.10 alin.(2) din Legea cu privire la serviciul diplomatic,
Preşedintele Republicii Moldova d e c r e t e a z ă:Articol unic. – Domnul Victor MORARU, Ambasador,
Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lîngă Oficiul O.N.U. la Geneva, se numeşte, prin cumul, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Confederaţia Elveţiană, cu reşedinţa la Geneva.
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL REPUBLICII MOLDOVA Marian LUPU
În temeiul art.94 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Nr. 539-VI. Chişinău, 28 februarie 2012.
132
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
12
D E C R E T privind acordarea cetăţeniei Republicii Moldova
În temeiul art. 88 lit. c) din Constituţia Republicii Moldova şi al art. 24 alin. (2) din Legea cetăţeniei Republicii Moldova,
Preşedintele Republicii Moldova d e c r e t e a z ă:
Articol unic. – Se acordă cetăţenia Republicii Moldova domnului Mikhail KOVALKOV , născut în 1941 în Republica Belarus.
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL REPUBLICII MOLDOVA Marian LUPU
Nr. 540-VI. Chişinău, 28 februarie 2012.
133
D E C R E T privind conferirea de distincţii de stat
În temeiul art. 88 lit. a) din Constituţia Republicii Moldova şi al Legii cu privire la distincţiile de stat ale Republicii Moldova,
Preşedintele Republicii Moldova d e c r e t e a z ă:Articol unic. – Pentru activitate îndelungată şi prodi-
gioasă în domeniul culturii, merite în promovarea valorilor spirituale şi contribuţie la educarea estetică a tinerei generaţii, se conferă:
„Ordinul de Onoare” doamnei Tamara BERZOI - mentor de dicţie la Prime TVdomnului Mihail URSU - director general al Muzeului
Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală;
Ordinul „Gloria Muncii” domnului Leonid GORCEAC - şef adjunct de direcţie la Consiliul
Municipal Chişinăudomnului Ion GUŢU - director al Şcolii de Arte „Alexei
Stîrcea”, municipiul Chişinău
domnului Iuri HARMELIN - conducător artistic al Teatrului
Dramatic de Stat pentru Tineret „S Uliţî Roz”, municipiul Chişinău
domnului Eugen SAVA - director general al Muzeului
Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei;
Medalia „Meritul Civic”doamnei Zinaida IZBAŞ - redactor-prezentator la Radio
Moldova;Titlul onorific „Maestru în Artă”
domnului Alexandr ŞÎŞCHIN - actor la Teatrul Dramatic de
Stat pentru Tineret „S Uliţî Roz”, municipiul Chişinău;
Titlul onorific „Om Emerit”doamnei Olga VOZNIUC - director al Casei Muzicii Ruseşti
din Republica Moldova .
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL REPUBLICII MOLDOVA Marian LUPU
Nr. 541-VI. Chişinău, 28 februarie 2012.
134
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
13
Acte ale Curţii de Conturi a Republicii Moldova
H O T Ă R Î R E privind rezultatele auditului gestionării patrimoniului dat/luat în locaţiune de către „Banca de Economii” S.A. pe perioada anilor 2008-2011
3
Curtea de Conturi, în prezenţa, preşedintelui Consiliului „Băncii de Economii” S.A., consilier al ministrului finanţelor dl V.Mămăligă, preşedintelui „Băncii de Economii” S.A. dl Gr.Gacikevici şi vicepreşedintelui băncii dna A.Vitiu, directorului adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate dl V.Dediu, şefului Secţiei investigaţii economice a Procu-raturii Generale dl A.Nichita, directorului Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei dl V.Chetrari, directorului general al Agenţiei Proprietăţii Publice de pe lîngă Ministerul Economiei dl T.Copaci, şefului Inspecto-ratului Fiscal Principal de Stat dl N.Platon, şefului Secţiei cadastru imobil al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru dna O.Buzu, directorului Filialei nr.1 Chişinău dna E.Tcaci şi altor persoane responsabile din cadrul acestora, călăuzindu-se de art.2 alin.(1) şi art.4 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081, a examinat Raportul auditului gestionării patrimoniului dat/luat în locaţiune de către „Banca de Economii” S.A. pe perioada anilor 2008-2011.
Misiunea de audit s-a desfăşurat în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2011 şi cu Standardele de audit.
Obiectivul general al auditului a constat în evaluarea eficienţei mecanismului actual de transmitere/luare în locaţiune a patrimoniului de către „Banca de Economii” S.A., a politicilor şi procedurilor concepute şi implementate în domeniu de către bancă, cu stabilirea faptului dacă acestea au fost suficiente să asigure o gestionare eficientă şi eficace a relaţiilor de locaţiune. În particular, Curtea de Conturi a fost interesată în determinarea faptului dacă mecanismul de dare/luare în locaţiune a patrimoniului se implementează eficient şi adecvat, conform prevederilor cadrului legal în vigoare.
Auditul a fost planificat şi s-a efectuat la „Banca de Economii” S.A. Pentru a realiza obiectivele definite şi a susţine concluziile de audit, au fost solicitate şi verificate unele informaţii şi probe necesare de la: Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Chişinău; Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău; Serviciul Stare Civilă, precum şi din baza de date a Registrului de Stat (Acces).
Examinînd rezultatele auditului, audiind raportul prezentat şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţă, Curtea de Conturi
a constatat:În pachetul de acţiuni al „Băncii de Economii” S.A.
cota majoritară de 56,13% este deţinută de stat, acţiunile fiind gestionate de către Agenţia Proprietăţii Publice de pe lîngă Ministerul Economiei. Potrivit contractelor de cesiune a exercitării drepturilor de acţionar şi de administrare a proprietăţii de stat, aceasta a cesionat Ministerului Finan-ţelor exercitarea dreptului de acţionar, inclusiv a obligaţiilor şi drepturilor de reprezentare a statului în Societăţile pe Acţiuni. În conformitate cu prevederile acestui contract, Ministerul Finanţelor asigură administrarea eficientă a valorilor mobiliare ale statului din capitalul social al „Băncii de Economii” S.A.
Activitatea „Băncii de Economii” S.A. este supusă
monitoringului financiar de către Ministerul Finanţelor în temeiul art.21 din Legea nr.121-XVI din 04.05.20072 şi pct.69 lit.a) din Hotărîrea Guvernului nr.1265 din 14.11.2008 în scopul consolidării disciplinei financiare şi a sporirii efici-enţei utilizării patrimoniului3.
Verificările efectuate la „Banca de Economii” S.A. în cadrul auditului performanţei cu tema: “Există oportu-nităţi de îmbunătăţire a mecanismului de gestionare a patrimoniului dat/luat în locaţiune de către autorităţile publice şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar public şi de sporire a eficienţei administrării acestuia?”, prin prisma constatărilor expuse în Raportul de audit, au relevat existenţa mai multor neconformităţi şi nereguli în gestionarea patrimoniului dat/luat în locaţiune, utilizarea eficientă a mijloacelor financiare ale băncii la luarea în locaţiune a bunurilor imobile, care se exprimă prin următoarele:
− La procesul de transmitere în locaţiune a bunurilor:
Contrar prevederilor art.17 alin.(1) din Legea nr.121-XVI din 04.05.2007 şi pct.10 din Regulamentul cu privire la modul de dare în locaţiune a activelor neutilizate4, contractele de locaţiune n-au fost coordonate cu Ministerul Finanţelor, în consecinţă nefiind respectat termenul de transmitere în locaţiune, precum şi principiul transparenţei şi legalităţii. N-a fost definit modul de selectare a poten-ţialilor locatari, contractele fiind încheiate prin negocieri directe. N-au fost înregistrate regulamentar la organul cadastral contractele de locaţiune încheiate pe un termen mai mare de 3 ani.
Actele de predare-primire a încăperilor nu întrunesc întocmai cerinţele regulamentare, calculul cuantumului chiriei nu în toate cazurile a fost efectuat conform preve-derilor legale, fiind aplicaţi coeficienţi mai mici faţă de cei prevăzuţi de cadrul legal, ca urmare fiind ratate venituri pasibile încasării de la darea în locaţiune a spaţiilor în sumă totală de 194,7 mii lei.
Au fost aplicate contrar anexelor la legile bugetare anuale cheltuieli de regie în cuantum de 20,0% din valoarea chiriei anuale la suprafeţele transmise în locaţiune Ministerului Finanţelor, fapt ce a contribuit la majorarea cheltuielilor pentru locaţiune, efectuate de către acesta, cu 180,4 mii lei.
− La procesul de luare în locaţiune:Modul de luare în locaţiune a activelor neutilizate de
către instituţiile publice, întreprinderile de stat şi societăţile comerciale cu capital majoritar de stat de la societăţile comerciale cu capital privat, spre deosebire de cel de transmitere, nu este reglementat de cadrul legal.
Luarea în locaţiune a încăperilor de către „Banca de Economii” S.A. s-a efectuat dintr-o singură sursă, fără a fi iniţiate concursuri, deşi Regulamentul referitor la procurarea de mărfuri, servicii, lucrări de construcţie prin concurs, aprobat prin Hotărîrea Consiliului băncii la 16.07.2002 (cu modificările ulterioare), prevede că procurarea bunurilor materiale, a serviciilor, lucrărilor de construcţie cu valoarea mai mare de 50,0 mii lei se efectuează prin concurs, astfel
1 M.O., 2008, nr.237-240, art.864.2 Lege privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice nr.121-XVI din 04.05.2007 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Legea nr.121-XVI
din 04.05.2007).3 Hotărîrea Guvernului nr.1265 din 14.11.2008 ,,Cu privire la reglementarea activităţii Ministerului Finanţelor”.4 Regulament cu privire la modul de dare în locaţiune a activelor neutilizate, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.483 din 29.03.2008.
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
14
nefiind respectate cerinţele propriului Regulament. Ca urmare, au fost efectuate cheltuieli majorate şi ineficiente la luarea în locaţiune a unor încăperi, totodată nefiind exclus şi riscul de fraudă.
În contextul celor expuse, se exemplifică modul de luare în locaţiune a casei de locuit cu suprafaţa de 1479,0 m2 din str. Columna 104/1:„Banca de Economii” S.A., prin intermediul Filialei nr.1
Chişinău, a luat în locaţiune, conform contractului încheiat la 29.10.2008, pe un termen de 5 ani, casa de locuit din str. Columna 104/1, cu plata pentru locaţiune în mărime de 35 euro/lunar pentru 1 m2. Imobilul respectiv a fost procurat la 14.07.2008 contra valorii de 300,0 mii euro (echivalentul a 4,7 mil.lei) de către 4 persoane fizice (de vîrstă pensionară), care locuiesc în diferite localităţi ale Republicii Moldova (Nisporeni, Soroca, Chişinău) şi nu deţin relaţii de rudenie între ele, fiind persoane interpuse. Totodată, aceşti proprietari sînt în anumite relaţii de rudenie cu unele persoane responsabile din cadrul băncii. Imobilul respectiv a fost dat în exploatare la 29.10.2008, în ziua cînd a fost încheiat contractul de locaţiune. N-au fost delimitate şi demarcate suprafeţele imobilului între proprietari, astfel aceştia avînd interese comune. Filiala nr.1 Chişinău, potrivit clauzelor contractuale
negociate de către „Banca de Economii” S.A., a imobilizat mijloace financiare în sumă de 24,2 mil.lei, în urma achitării în avans a plăţii pentru locaţiunea imobilului menţionat pentru o perioadă de 3 ani. Se relevă că suma respectivă a fost transferată pe contul altei persoane fizice, care a încheiat contractul de locaţiune în baza procurii în numele celor 4 proprietari. Starea de lucruri menţionată a afectat situaţia economico-financiară a băncii, ţinîndu-se cont de faptul că, dacă în cazul în care mijloacele respective ar fi fost utilizate în scopul creditării unităţilor economice din sectorul real al economiei naţionale, banca ar fi obţinut venituri din activitatea de creditare, în perioada de 3 ani, în sumă de circa 9,0 mil.lei (reieşind din rata medie a dobînzii aplicate creditelor acordate pentru imobil, construcţii şi îmbunătăţirea funciară, care a constituit 18,37% în lei moldoveneşti). „Banca de Economii” S.A., nerespectînd clauzele
contractuale (care prevăd că locatorul poate acorda locatarului dreptul să efectueze reparaţia capitală în baza devizului de cheltuieli acceptat în scris de ambele părţi şi să treacă cheltuielile de reparaţie capitală din contul chiriei), a efectuat cheltuieli pentru reparaţiile capitale ale imobilului luat în locaţiune din contul mijloacelor proprii în sumă de 6,7 mil.lei, fără acceptul în scris al ambelor părţi, cheltuielile respective nefiind trecute în contul plăţii pentru locaţiune. În afară de aceasta, au fost efectuate cheltuieli, din cont propriu, în sumă de 1,0 mil.lei pentru instalarea mobilierului, în consecinţă, plata pentru locaţiune atingînd cifra de 46,0 euro/lunar pentru 1 m2.Au fost efectuate cheltuieli ineficiente în sumă de 4,0
mil.lei în urma achitării plăţii de locaţiune pentru o perioadă de 6 luni, în care s-au efectuat lucrări de reparaţie capitală în clădirea respectivă.La 14.03.2011, ¾ cote-părţi din bunul imobil respectiv
au fost comercializate unei companii străine, înregistrate în Cipru, la preţul de 225,0 mii euro (echivalentul a 3,7 mil.lei), deşi numai „Banca de Economii” S.A. a investit în acest obiect mijloace în sumă de 7,7 mil.lei, sau cu 4,0 mil.lei mai mult. „Banca de Economii” S.A., prin intermediul Filialei nr.1 Chişinău, a încheiat un nou contract de locaţiune cu compania respectivă, pe o perioadă de 3 ani, cu plata de 25,0 euro/lunar pentru 1 m2 şi achitarea trimestrială în avans a acesteia. Noul proprietar, nerespectînd preve-derile art. 163 alin. (7) din Codul fiscal5, nu a solicitat
obţinerea codului fiscal, iar drept impact al celor expuse „Banca de Economii” S.A. suportă cheltuieli suplimentare legate de TVA la importul serviciilor de locaţiune (20,0%), astfel plata pentru locaţiune constituind 30,0 euro/lunar pentru 1 m2.Neîntreprinderea măsurilor de rigoare de către Oficiul
Cadastral Teritorial Chişinău în vederea reevaluării bunului imobil menţionat, la momentul schimbării destinaţiei lui (exploatarea bunului în scopuri nelocative), precum şi lipsa interacţiunii între acesta şi Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău au generat micşorarea bazei impozabile a bunului respectiv şi neachitarea impozitului pe venit parvenit din creşterea de capital în urma comercializării bunului.
La luarea în sublocaţiune a unor încăperi nelocuibile la nivelul subsolului din bd Ştefan cel Mare 130 cu suprafaţa de 210,5 m2 au fost constatate următoarele nereguli şi deficienţe:Filiala nr.1 Chişinău a „Băncii de Economii” S.A., la
29.02.2008, a încheiat cu o persoană fizică un contract de sublocaţiune, pe o perioadă de 5 ani, pentru încăperile nelocuibile la nivelul subsolului, la preţuri majorate – de 847,0 lei pentru 1 m2/lunar (echivalentul a 50 de euro), cu achitarea în avans a sumei integrale pentru toată perioada de locaţiune, care a constituit 10,7 mil.lei şi a fost trans-ferată, la 03.03.2008, de către Filiala nr.1 Chişinău acestei persoane, care a decedat la 22.06.2009 (conform înscrie-rilor în actul de deces din cauza plăgii tăiate a mîinii stîngi). Atît din partea proprietarului bunului, cît şi a sublocatarului nu au parvenit propuneri de reîncheiere a contractului. Totodată, au fost suportate cheltuieli pentru îmbunătăţirea spaţiului luat în locaţiune în sumă de 133,3 mii lei, care nu au fost acoperite din contul plăţii pentru chirie.Persoana fizică care a contractat serviciile de sublo-
caţiune cu Filiala nr.1 Chişinău a luat în locaţiune suprafeţele respective prin intermediul unui reprezentant prin procură de la altă persoană fizică pentru o perioadă de 15 ani, achitînd lunar plata pentru chirie în mărime de 50 de euro pentru întreaga suprafaţă de 210,5 m2 (echivalentul a 844,0 lei), ceea ce este de circa 200 de ori mai puţin faţă de plata achitată de bancă. Astfel, venitul net din sublocaţiune a locatarului decedat a constituit 10,2 mil.lei.În urma imobilizării mijloacelor financiare pe termen
lung în sumă de 10,7 mil.lei, achitate în avans pentru locaţiunea spaţiului respectiv pe un termen de 5 ani, banca a ratat venituri în sumă de 8,3 mil.lei, ca urmare a neuti-lizării mijloacelor respective în scopul creditării unităţilor economice din sectorul real al economiei naţionale.
În contextul celor expuse, se concluzionează că mecanismul actual de transmitere/luare în locaţiune a patrimoniului de către „Banca de Economii” S.A. (lipsa politicilor şi procedurilor scrise în acest domeniu), nu asigură o gestionare eficientă şi eficace a relaţiilor de locaţiune, fiind efectuate tranzacţii dubioase cu persoane interpuse privind luarea în locaţiune a unor încăperi nelocuibile, care au limitat eficienţa şi efica-citatea gestionării mijloacelor financiare ale băncii, fiind afectate şi interesele acţionarilor în rezultatul imobilizării pe termen lung a mijloacelor financiare în sumă de 42,6 mil.lei, în consecinţă, nefiind obţinute venituri pasibile în sumă de 17,3 mil.lei ca urmare a neutilizării mijloacelor respective pentru creditarea unităţilor economice şi a persoanelor fizice. Totodată, la transmiterea în locaţiune a încăperilor neutilizate n-au fost aplicate nici cerinţele cadrului legal.
Cele menţionate se datorează unui management defectuos al „Băncii de Economii” S.A., neelaborării unor proceduri interne care urmau să reglementeze întregul proces de transmitere şi luare în locaţiune a
5 Legea nr.1163-XIII din 24.04.1997 Codul fiscal.
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
15
bunurilor imobile, precum şi neexercitării conforme a atribuţiilor funcţionale prevăzute de cadrul legal de către:
Ministerul Finanţelor – asupra executării monito-ringului financiar al activităţii „Băncii de Economii” S.A., precum şi asupra procesului de dare în locaţiune a activelor neutilizate, în scopul consolidării disciplinei financiare şi sporirii eficienţei utilizării patrimoniului băncii;
Consiliul băncii – privind supravegherea activităţii organului executiv în vederea asigurării unei activităţi eficiente a Societăţii;
Comisia de cenzori a băncii – privind exerci-tarea controlului asupra respectării de către bancă a legislaţiei în vigoare, a actelor normative aplicabile, ţinîndu-se cont de faptul că încălcările relevate de actuala misiune de audit nu şi-au găsit reflectare în rapoartele anuale ale acesteia.
Examinînd rezultatele auditului, audiind raportul prezentat şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţă, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) şi alin.(4), art.16 lit.c), art.34 alin.(3) şi alin.(6) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi
hotărăşte: 1. Se aprobă Raportul privind rezultatele auditului gesti-
onării patrimoniului dat/luat în locaţiune de către „Banca de Economii” S.A. pe perioada anilor 2008-2011, care se anexează la prezenta Hotărîre, precum şi Anexa la acest Raport, ce conţine date cu caracter personal şi care nu se dau publicităţii.
2. Hotărîrea şi Raportul de audit se remit autorităţilor indicate în punctele 2.1.–2.6. din prezenta Hotărîre şi se recomandă să ia atitudine, conform competenţelor, referitor la rezultatele auditului şi să întreprindă măsuri în vederea lichidării deficienţelor identificate de auditul respectiv, precum şi implementării recomandărilor expuse în acestea, după cum urmează:
2.1. „Băncii de Economii” S.A., pentru examinarea rezultatelor auditului la şedinţa Adunării generale a acţio-narilor şi Consiliului băncii, cu întreprinderea măsurilor de rigoare privind înlăturarea încălcărilor constatate;
1.2. Ministerului Finanţelor, pentru:1.2.1. informare şi exercitarea monitoringului financiar
al activităţii „Băncii de Economii” S.A. în vederea conso-lidării disciplinei financiare şi sporirii eficienţei gestionării patrimoniului public;
1.2.2. îmbunătăţirea mecanismului de dare/luare în locaţiune în vederea verificării şi avizării contractelor de locaţiune încheiate, precum şi determinării modului de selectare a locatarilor activelor neutilizate;
1.2.3. eficientizarea implementării proceselor şi proce-durilor de control intern şi audit intern;
2.3. Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, pentru verificarea onorării obligaţiunilor fiscale de către persoana fizică care a comercializat bunul imobil (achitarea impozi-tului pe venit parvenit din creşterea de capital în urma comercializării bunului din str. Columna 104/1) şi de către compania cipriotă privind nedeclararea şi nevirarea la buget a impozitului pentru bunul menţionat;
2.4. Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, pentru rectificarea înscrierilor referitoare la bunul imobil din str. Columna 104/1, cu introducerea în sistemul automatizat de evaluare a caracteristicelor tehnice, funcţionale şi economice ale bunului imobil în vederea impozitării cores-punzătoare a bunului utilizat în scopuri comerciale;
2.5. Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, precum şi Procuraturii Generale, pentru examinare, conform competenţelor, a materialelor auditului şi probelor de audit care confirmă constatările din Raportul de audit privind luarea în locaţiune a imobilului din str. Columna 104/1 şi a suprafeţelor nelocuibile din bd Ştefan cel Mare 130 în condiţii dubioase;
2.6. Preşedintelui interimar al Republicii Moldova; Parlamentului; Comisiei economie, buget şi finanţe şi Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică ale Parlamentului; Guvernului; Serviciului de Informaţii şi Securitate, pentru informare şi o posibilă luare de atitudine.
3. Despre măsurile întreprinse pentru executarea pct.1 şi subpct. 2.1.-2.5. din prezenta Hotărîre, precum şi pentru implementarea recomandărilor auditului se va informa Curtea de Conturi în termen de 6 luni.
4. Prezenta Hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.
PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI Serafim URECHEAN
Nr. 5. Chişinău, 14 februarie 2012.
Aprobat prin Hotărîrea Curţii de Conturi nr. 5 din 14 februarie 2012
RAPORTprivind rezultatele auditului gestionării patrimoniului dat/luat în locaţiune de către
“Banca de Economii” S.A. pe perioada anilor 2008-2011
I. IntroducereÎn cadrul auditului performanţei cu tema “Există
oportunităţi de îmbunătăţire a mecanismului de gesti-onare a patrimoniului dat/luat în locaţiune de către autorităţile publice şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar public şi de sporire a eficienţei administrării acestuia?”, desfăşurat în baza Programului activităţii de audit pe anul 2011, aprobat în redacţie nouă prin Hotărîrea Curţii de Conturi nr.21 din 14.07.2011, a fost realizată misiunea de audit la ,,Banca de Economii” S.A., în temeiul Dispoziţiei-informaţie nr.118 din 27.10.2011.
1.1. Obiectivele misiunii de auditObiectivul general al auditului a constat în evaluarea
eficienţei mecanismului actual de transmitere/luare în locaţiune a patrimoniului de către „Banca de Economii” S.A.
a politicilor şi procedurilor concepute şi implementate în domeniu de către bancă, cu stabilirea faptului dacă acestea au fost suficiente să asigure o gestionare eficientă şi eficace a relaţiilor de locaţiune. În particular, Curtea de Conturi a fost interesată în determinarea faptului dacă mecanismul de dare/luare în locaţiune a patrimoniului se implementează eficient şi adecvat, conform prevederilor cadrului legal în vigoare.
1.2. Domeniul de aplicare şi metodologiaAuditul vizat s-a efectuat în conformitate cu standardele
internaţionale de audit general acceptabile cu scopul de a efectua unele examinări independente şi obiective ale măsurii în care activitatea de dare/luare în locaţiune a funcţionat eficient şi eficace în condiţiile respectării normelor de drept şi ale economicităţii banilor publici. În
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
16
1 Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice nr.121-XVI din 04.05.2007 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Legea nr.121-XVI din 04.05.2007).
2 Hotărîrea Guvernului nr.1265 din 14.11.2008 „Cu privire la reglementarea activităţii Ministerului Finanţelor”.3 Hotărîrea Guvernului nr. 483 din 29.03.2008 „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de dare în locaţiune a activelor neutilizate“ (în continuare –
Regulament).
acest context, echipa de audit şi-a propus să localizeze zonele în care mecanismul actual de dare/luare în locaţiune n-a înregistrat performanţe şi să identifice cauzele acestora, urmărindu-se, în acelaşi timp, formularea unor recomandări predestinate să conducă la îmbunătăţirea managementului în domeniul respectiv.
Pe parcursul efectuării auditului au fost cuprinse opera-ţiunile de desfăşurare a întregului proces de dare/luare în locaţiune, precum şi de monitorizare a contractelor de locaţiune în anii 2008-2011. Perioada dată a fost selectată în scopul obţinerii unei informaţii mai ample şi obiective asupra modului de gestionare a patrimoniului public, a mijloacelor acumulate, precum şi asupra măsurilor întreprinse aferente activităţii de monitorizare a contractelor de locaţiune.
Examinările s-au efectuat prin teste de fond, proceduri analitice şi teste ale detaliilor tranzacţiilor şi conturilor, asupra unor proceduri de dare/luare în locaţiune, selectate prin eşantionare şi au avut drept scop obţinerea de probe relevante şi rezonabile, care să susţină concluziile şi credi-bilitatea constatărilor de audit. În cadrul auditului, prin intermediul unui interviu, au fost intervievaţi oficialii-cheie ai entităţii auditate, care şi-au expus părerea privind activitatea de dare/luare în locaţiune.
Reieşind din faptul că pe parcursul auditului au fost constatate cazuri de nerespectare a cadrului legal de către unele autorităţi publice ce ţin de bunurile luate în locaţiune de către bancă, în temeiul prevederilor Standardului de Audit C „Raportarea auditului performanţei”, care stipulează că auditorii trebuie să raporteze despre toate cazurile semnificative de nerespectare şi abuz depistate în timpul sau în legătură cu auditul, au fost verificate unele tranzacţii la Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Chişinău (în continuare – IFS pe mun. Chişinău), Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău (în continuare – OCT Chişinău), Serviciul Stare Civilă, precum şi acumulate probele necesare din baza de date a Registrului de Stat (Acces). Neregulile relevate ce ţin de aceste aspecte sînt reflectate în acest Raport de audit în scopul înaintării către autori-tăţile vizate a recomandărilor de înlăturare a acestora în vederea întreprinderii măsurilor de rigoare întru îmbunătăţirea situaţiei.
II. Constatări, concluzii şi recomandări2.1. Necesită îmbunătăţiri procesul de dare în
locaţiuneCota majoritară de 56,13% în pachetul de acţiuni al
„Băncii de Economii” S.A. este deţinută de stat, aceasta fiind gestionată de către Agenţia Proprietăţii Publice de pe lîngă Ministerul Economiei. Potrivit contractelor de cesiune a exercitării drepturilor de acţionar şi de administrare a proprietăţii de stat, Agenţia Proprietăţii Publice a cesionat Ministerului Finanţelor exercitarea dreptului de acţionar, inclusiv a obligaţiilor şi drepturilor de reprezentare a statului în Societăţile pe Acţiuni. În conformitate cu prevederile acestui contract, Ministerul Finanţelor asigură adminis-trarea eficientă a valorilor mobiliare ale statului din capitalul social al „Băncii de Economii” S.A. Prin intermediul repre-zentantului statului, desemnat de către acesta, Ministerul Finanţelor supraveghează activitatea Consiliului Societăţii şi a organului executiv al acesteia, la adoptarea deciziilor privind încheierea tranzacţiilor, inclusiv a celor de proporţii şi a celor cu conflict de interese, precum şi privind darea în locaţiune (arendă) a bunurilor Societăţii şi privind alte chestiuni.
Activitatea „Băncii de Economii” S.A. este supusă monitoringului financiar de către Ministerul Finanţelor în
temeiul art.21 din Legea nr.121-XVI din 04.05.20071 şi pct.69 lit.a) din Hotărîrea Guvernului nr.1265 din 14.11.2008 în scopul consolidării disciplinei financiare şi a sporirii efici-enţei utilizării patrimoniului2.
2.1.1. Bunurile aflate în gestiunea băncii se dau în locaţiune fără acordul autorităţii abilitate, iar modul de selectare a potenţialilor locatari nu este definit
Atît fondurile fixe, cît şi alte active pe termen lung neutilizate în procesul tehnologic de societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar public, în conformitate cu art.17 alin.(1) din Legea nr.121-XVI din 04.05.2007 pot fi date în locaţiune cu acordul prealabil al autorităţii adminis-traţiei publice centrale.
Modul de dare în locaţiune a încăperilor ce pot fi utilizate în alte scopuri decît pentru locuit este reglementat de Hotărîrea Guvernului nr.483 din 29.03.20083. Prezenta procedură se extinde asupra întreprinderilor de stat, institu-ţiilor publice şi societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar public. Deşi, potrivit prevederilor regulamentare, bunurile neutilizate de către „Banca de Economii” S.A. pot fi date în locaţiune la decizia Consiliului Societăţii cu acordul autorităţii ce administrează pachetul de acţiuni, de fapt, în perioada auditată, de către „Banca de Economii” S.A. şi filialele acesteia, au fost încheiate în medie 83 de contracte anual (inclusiv: 2008 – 87; 2009 – 94; 2010 – 78 şi 2011 – 74), cu suprafaţa de la 3,7 mii m2 – în anul 2008 pînă la 2,8 mii m2 – în anul 2011, fără a fi avizate de Ministerul Finanţelor şi, respectiv, ulterior nefiind coordonate nici modificările, nici prolongările unor contracte de locaţiune, prin ce a fost încălcat pct.10 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.483 din 29.03.2008.
Potrivit normei juridice, selectarea potenţialilor locatari se efectuează prin 2 modalităţi: de licitaţie cu „strigare” sau prin negocieri directe, iar modul de selectare se stabileşte de către autoritatea abilitată, care ulterior urmează a fi stipulat în contractul de locaţiune. Lipsa unei coordonări cu autoritatea abilitată privind acordul de dare în locaţiune a condus la neiniţierea şi nestabilirea modului de selectare a potenţialilor locatari, prin ce n-a fost respectat pct.13 din Regulament. În conse-cinţă, contractele de locaţiune au fost încheiate cu solicitantul locaţiunii la direct cu conducătorii filia-lelor, prin ce n-a fost respectat principiul transpa-renţei şi legalităţii, concomitent nefiind determinat nici modul de selectare a locatarului. Totodată, pct. 23 din Regulament prevede că autoritatea abilitată poate accepta darea bunurilor în locaţiune prin negocieri directe atunci cînd închirierea lor nu a fost solicitată la o licitaţie, cînd cheltuielile de organizare a licitaţiilor nu sînt justificate, iar conform pct. 25 întreprinderea este în drept să încheie contractul de locaţiune cu solicitantul selectat de comisia de negocieri doar după primirea acordului respectiv al autorităţii abilitate. Pe lîngă acestea, potrivit art.17 alin.(2) din Legea nr.121-XVI din 04.05.2007, contractele de locaţiune încheiate fără acordul autorităţii abilitate sînt lovite de nulitate absolută.
Se relevă că, conform pct. 25 din Regulament, negoci-erile directe privind darea în locaţiune a spaţiilor se desfă-şoară de către comisia de negocieri, instituită prin ordinul conducerii întreprinderii, în componenţa căreia, în mod obligatoriu, se include reprezentantul autorităţii abilitate. În scopul organizării lucrului referitor la transmiterea în locaţiune a încăperilor disponibile ale băncii, prin dispoziţiile preşedintelui acesteia, a fost creat grupul de lucru compus
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
17
din 6 persoane. Aceasta a avut drept scop monitorizarea activităţii în domeniul locaţiunii şi perfecţionarea procedu-rilor privind transmiterea în locaţiune a bunurilor băncii şi a mecanismului de încheiere a contractelor de locaţiune. Cu toate acestea, astfel de proceduri şi regulamente interne n-au fost elaborate şi implementate. Astfel, în anii 2008-2011, în cadrul „Băncii de Economii” S.A. iniţierea prealabilă de a transmite în locaţiune unele spaţii libere s-a efectuat la nivelul directorilor de filiale ale băncii în gestiunea cărora se află spaţiul respectiv, cu suportul Direcţiei juridice.
2.1.2. Actele de predare-primire nu întrunesc întocmai cerinţele regulamentare, unii coeficienţi s-au aplicat diferit în unul şi acelaşi local, ca urmare fiind ratate venituri pasibile de la darea în locaţiune a spaţiilor
Conform pct.19 din Regulament, transmiterea bunurilor locatarului se efectuează prin întocmirea unui act de predare-primire în locaţiune, în care se indică bunurile ce se transmit, starea lor, numărul cadastral, valoarea iniţială de bilanţ, uzura contabilă, valoarea reziduală, precum şi alte date identificate. Verificarea unui eşantion din 97 de contracte de locaţiune (ceea ce reprezintă 60,0% din numărul total de contracte încheiate) relevă că la 45 de contracte de locaţiune (46,5%) actele de predare-primire a încăperilor nu întrunesc integral cerinţele prevăzute. Acest fapt a fost condiţionat de neasigurarea unui control intern eficient, necoordonarea transmiterii în locaţiune a încăperilor cu autoritatea abilitată, atribuirea şi încheierea contractelor de locaţiune doar la nivelul conducătorilor de filiale. Lipsa datelor necesare în actele de predare-primire face imposibilă determinarea stării încăperilor la momentul transmiterii în locaţiune, amenajarea tehnică a acestora şi, în consecinţă, 3 conducători ai filialelor au transmis în locaţiune încăperi amplasate în acelaşi imobil, aplicînd diferit coeficientul amenajării tehnice a acestora. În acest context, se exemplifică Filialele nr.5 Briceni, nr.10 Bălţi, nr.17 Floreşti, la care s-a constatat aplicarea diferită a coeficientului menţionat.
2.1.3. Calculul cuantumului chiriei bunurilor băncii nu în toate cazurile a fost efectuat conform prevede-rilor legale, în consecinţă fiind ratate venituri pasibile încasării
Evaluarea şi analiza calculului cuantumului chiriei stabilit în contractele de locaţiune scot în evidenţă aplicarea incorectă a coeficientului de ramură privind utilizarea încăperii de către 9 filiale ale „Băncii de Economii” S.A. În această ordine de idei, se exemplifică încheierea a 14 contracte de locaţiune de către Filialele: nr.5 Briceni, nr.10 Bălţi, nr.11 Donduşeni, nr.17 Floreşti, nr.25 Criuleni, nr.27 Edineţ, nr.37 Rezina, nr.39 Rîşcani şi nr. 28 Făleşti, care au aplicat coeficientul de ramură (K3) mai mic faţă de cel prevăzut în anexele la legile bugetare de stat anuale. Situaţia respectivă a fost cauzată de stipularea în contractele de locaţiune a scopului de folosire a bunurilor închiriate diferit de cel prestabilit de cadrul legal (se exemplifică că în contracte este prevăzută amplasarea reprezentanţei în schimbul utilizării încăperilor în calitate de oficii), stabilirea incorectă a coeficientului vizat pentru instituţiile de asigurări, precum şi de neverificarea corectitudinii calculului cuantu-mului chiriei atît de către banca centrală, cît şi de către autoritatea abilitată. În consecinţă, n-au fost încasate venituri pasibile de la darea în locaţiune a spaţiilor nelocative în urma aplicării incorecte a acestui coefi-cient în sumă totală de 194,7 mii lei, inclusiv TVA. Totodată, se relevă că, deşi coeficientul de piaţă este stabilit de cadrul legal în mărime de nu mai puţin de 1, banca a maximizat venitul prin aplicarea unui coeficient de piaţă mai mare.
În scopul amplasării şi asigurării activităţii trezoreriilor teritoriale, în anii 2008-2011, „Banca de Economii” S.A. la nivel centralizat a încheiat cu Ministerul Finanţelor 4 contracte de locaţiune privind transmiterea spaţiilor nelocuibile de către 8 filiale – în anul 2008, 6 filiale – în anii 2009-2010 şi 5 filiale – în anul 2011. În urma rezultatului verificării corectitudinii stabilirii cuantumului chiriei, s-a constatat că suplimentar la valoarea chiriei anuale au fost incluse neregulamentar cheltuieli de regie în cuantum de 20,0% din valoarea chiriei anuale. Astfel, Banca, în urma rezultatului aplicării coeficientului numit, a calculat şi a încasat cu 180,4 mii lei (inclusiv TVA) mai mult faţă de cuantumul stabilit în anexele la legile bugetare de stat anuale, fapt ce a condiţionat majorarea cu această sumă a cheltuielilor pentru locaţiune efectuate de către Ministerul Finanţelor.
2.1.4. Termenul de dare în locaţiune a bunurilor băncii nu corespunde reglementărilor legale
Potrivit art.17 alin.(5) din Legea nr.121-XVI din 04.05.2007 şi pct.19 din Regulament, termenul de dare în locaţiune a bunurilor neutilizate ale societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar public, neincluse în listele bunurilor nepasibile de privatizare, nu poate depăşi un an. Cu toate acestea, s-a constatat că au fost încheiate 13 contracte de locaţiune la care perioada de locaţiune a depăşit un an. Totodată, din 6 contracte de locaţiune încheiate pe un termen de 3 ani, numai un contract a fost înregistrat regulamentar la organul cadastral, prin ce n-a fost respectat pct.17 din Regulament.
Generalizînd cele expuse la capitolul respectiv, se poate concluziona următoarele: Cu toate că Legea privind deetatizarea şi administrarea proprietăţii publice prevede administrarea proprietăţii publice în conformitate cu principiul eficienţei, legalităţii şi transparenţei, menite să contribuie la buna supraveghere şi gestionare a propri-etăţii publice, procesul de transmitere în locaţiune a bunurilor gestionate de către „Banca de Economii” S.A., în anii 2008-2011, a derulat fără atingerea angajamentelor de transparenţă şi cu abateri de la cadrul legal. Astfel: n-a fost definit modul de selectare a potenţialilor
locatari;în unele cazuri actele de predare-primire n-au întrunit
toate cerinţele regulamentare; contractele de locaţiune n-au fost coordonate cu
Ministerul Finanţelor, iar unele din ele n-au fost înregistrate regulamentar la organul cadastral.
Aceste deficienţe au fost determinate de: iresponsabilitatea factorilor de decizie privind domeniul
vizat, fiind considerat că activitatea de locaţiune nu reprezintă domeniul de activitate al băncii, ci doar o modalitate de a reduce cheltuielile de întreţinere a încăperilor; neelaborarea unor proceduri şi regulamente interne,
care urmau să aducă plusvaloare mecanismului de trans-mitere a bunurilor în locaţiune.
Ca rezultat, de la Ministerul Finanţelor nejustificat au fost încasate venituri în sumă de 180,4 mii lei, iar elementele transparenţei, precum şi principiile efici-enţei şi legalităţii n-au întrunit cerinţele legale.
Recomandări conducerii „Băncii de Economii” S.A.:
Recomandarea nr.1: Să elaboreze proceduri şi regulamente scrise privind reglementarea procesului de transmitere în locaţiune a bunurilor gestionate, care să întrunească toate etapele de acceptare şi avizare, precum şi în comun cu autoritatea abilitată să definească modul de selectare a potenţialilor chiriaşi în conformitate cu cadrul normativ existent.
Recomandarea nr.2: În scopul administrării în mod
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
18
eficient a patrimoniului aflat în gestiunea „Băncii de Economii” S.A., să verifice corectitudinea stabilirii coefi-cienţilor la calcularea cuantumului minim al chiriei anuale conform anexelor la legile bugetare anuale şi să aplice corespunzător coeficienţii prevăzuţi de acestea.
2.2. S-au identificat probleme în aspectul închirierii unor bunuri imobile
În perioada supusă auditului, potrivit informaţiei ,,Băncii de Economii” S.A., de către filialele acesteia au fost încheiate în medie anual cîte 433 de contracte de luare în locaţiune, cheltuielile medii anuale constituind circa 16,5 mil.lei. Numai Filiala nr.1 Chişinău, în perioada auditată, a încheiat 66 de contracte de locaţiune în valoare totală de 55,7 mil.lei, pentru deschiderea reprezentanţelor, precum şi pentru asigurarea cu birouri administrative a personalul băncii centrale şi a filialei sale, iar ariile supra-feţelor variază de la 1,0 m2 pînă la 1,5 mii m2.
Din intervievarea oficialilor băncii, rezultă că închirierea spaţiilor suplimentare a fost motivată de necesitatea expansiunii teritoriale, precum şi de obligativitatea contractuală de a asigura prezenţa „Băncii de Economii” S.A. la anumite adrese.
Se menţionează că dacă mecanismul de transmitere în locaţiune a activelor neutilizate de către instituţiile publice, întreprinderile de stat şi societăţile comerciale cu capital majoritar public este reglementat de anexele la legile bugetare anuale, Regulamentul cu privire la modul de dare în locaţiune a activelor neutilizate şi alte acte legislative şi normative, cel de luare în locaţiune de către acestea de la societăţile comerciale cu capital privat nu este reglementat. În consecinţă, luarea în locaţiune se efectuează la discreţia conducerii entităţilor, reieşind din condiţiile negociate între părţi. Ca rezultat, dacă preţul pentru transmiterea în locaţiune a 1 m2 de suprafaţă pentru diferite tipuri de încăperi la „Banca de Economii” S.A. deviază de la 8,29 lei pînă la 74,5 lei/lunar, atunci pentru unele încăperi luate în locaţiune plata a atins cifra de 846,8 lei/lunar, sau de zeci de ori mai mult.
Urmare misiunii de audit, s-a constatat efectuarea cheltuielilor ineficiente ce ţin de luarea în locaţiune a unor încăperi de către „Banca de Economii” S.A., totodată nefiind exclus şi riscul de fraudă. În contextul celor expuse, se menţionează următoarele.
Condiţiile contractuale negociate la închirierea bunului imobil din str. Columna 104/1 au generat cheltuieli considerabile, precum şi imobilizarea mijloa-celor importante din circuitul băncii
În anul 2008, „Banca de Economii” S.A., prin intermediul Filialei nr.1 Chişinău, a preluat în locaţiune bunul imobil cu suprafaţa de 1,5 mii m2 amplasat pe str. Columna 104/1, cu durata locaţiunii de 5 ani. Costul chiriei 1 m2 s-a negociat în mărime de 35 euro/lunar, cu plata în avans pentru primii 3 ani de locaţiune în sumă de 1,9 mil. euro (24,7 mil.lei), care urma a fi achitată în termen de 3 zile de la data semnării contractului. Contractul a fost încheiat de către directorul Filialei nr.1 Chişinău cu o persoană fizică, care a încheiat contractul din numele a 4 proprietari*4.Pentru următorii 2 ani mărimea chiriei urma să fie renegociată de părţi prin încheierea unui acord adiţional.
Misiunea de audit, în urma verificărilor efectuate la Î.S. „Cadastru,” a relevat că bunul imobil respectiv a fost procurat contra sumei de 4,7 mil.lei (echivalentul a 300,0 mii euro) în baza contractului de vînzare-cumpărare nr.3690 din 14.07.2008. Această construcţie, la momentul comercializării, avea gradul de finalizare de 53,0%. Bunul respectiv a fost dat în exploatare ca casă de locuit, potrivit procesului-verbal de recepţie finală din 29.10.2008.
Se menţionează că peste 4 zile de la procurarea imobi-
lului, Consiliul băncii, în baza notei informative a şefului Direcţiei economico-financiare, a modificat planul de afaceri al ,,Băncii de Economii” S.A. pentru anul 2008 la capitolul „arenda încăperilor” de la 9,2 mil.lei, aprobate iniţial, la 13,1 mil.lei, motivul fiind că la moment banca avea nevoie stringentă de spaţii pentru birouri în vederea asigurării continuităţii şi desfăşurării în condiţii normale a activităţii aparatului central şi Filialei nr.1 Chişinău. Totodată, au fost suplimentate cu 45,0 mil.lei şi investiţiile în active materiale pe termen lung.
Misiunea de audit a constatat că chestiunea privind luarea în locaţiune a sediului respectiv a fost examinată de comisia de tender a „Băncii de Economii” S.A., în baza prezentării notei informative a vicepreşedintelui băncii, cu trimitere la faptul că prin Deciziile Consiliului băncii din 18.07.2008 şi 02.10.2008 (procesul-verbal nr.21 şi procesul-verbal nr.27) de către Consiliu au fost aprobate cheltuielile aferente arendării spaţiilor suplimentare. În nota informativă a vicepre-şedintelui băncii, înaintată preşedintelui, este indicat că, luînd în consideraţie că la moment în zona dată a oraşului la cerinţele înaintate de către bancă nu au fost evidenţiate alte oferte ce ar corespunde locului de amplasare, achiziţionarea să fie efectuată dintr-o singură sursă. În această ordine de idei, comisia de tender a acceptat propunerile înaintate, fiind încheiat contractul de locaţiune nr.147 din 29.10.2008, fără a iniţia concurs în vederea achiziţionării serviciilor de locaţiune, deşi Regulamentul referitor la procurarea de mărfuri, servicii, lucrări de construcţie prin concurs, aprobat prin Hotărîrea Consiliului băncii la 16.07.2002 (cu modificările ulterioare), prevede că procurarea bunurilor materiale, a serviciilor, lucrărilor de construcţie cu valoarea mai mare de 50,0 mii lei se efectuează prin concurs, astfel nefiind respectate cerinţele propriului Regulament.
De asemenea, s-a constatat că în ziua încheierii contractului de locaţiune Filiala nr.1 Chişinău a trans-ferat mijloace băneşti în avans în sumă de 24,2 mil.lei, pentru o perioadă de 36 de luni, pe contul persoanei fizice, care a încheiat contractul de locaţiune în baza procurii din numele celor 4 proprietari, inclusiv mijloace în sumă de 21,8 mil.lei – venitul net din locaţiune şi 2,4 mil.lei – impozitul reţinut la sursa de plată. Se relevă că, deşi banca a achitat pentru locaţiunea încăperilor începînd cu luna octombrie 2008, de fapt pînă în luna martie 2009 în clădirea respectivă s-au efectuat lucrările de reparaţie capitală a acesteia, fiind efectuate cheltuieli ineficiente pentru plata de locaţiune, pe perioadă de 6 luni, în mărime de 4,0 mil.lei.
Achitarea în avans a locaţiunii a determinat imobilizarea pe termen lung a mijloacelor financiare ale băncii, ceea ce a afectat şi situaţia economico-financiară a băncii. Astfel, în cazul în care mijloacele respective ar fi fost utilizate în scopul creditării unităţilor economice din sectorul real al economiei naţionale, banca ar fi obţinut venituri din activitatea de creditare în sumă de circa 9,0 mil.lei (ţinîndu-se cont de rata medie a dobînzii aplicate creditelor acordate pentru imobil, construcţii şi îmbunătăţirea funciară, care a constituit 18,37% în lei moldoveneşti).
Se menţionează că, potrivit pct.IV.4.4. din contractul de locaţiune, locatarul are dreptul să efectueze reparaţia capitală a obiectului închiriat în termenul stabilit sau cînd reiese dintr-o necesitate stringentă. Locatorul poate acorda locatarului dreptul să efectueze reparaţia capitală în baza devizului de cheltuieli acceptat în scris de ambele părţi şi să treacă cheltuielile de reparaţie capitală din contul chiriei.
În urma auditului efectuat, s-a constatat că „Banca de Economii” S.A., în urma rezultatului desfăşurării licitaţiei, prin intermediul Filialei nr.1 Chişinău, la 02.12.2008 a încheiat cu un antreprenor**5 contractul de antrepriză nr.171, condiţiile
4 Numele persoanelor respective sînt indicate în Anexa la Raport ce conţine date cu caracter personal şi care nu se dau publicităţii (în continuare – Anexa la Raport).5 Denumirea antreprenorului este indicată în Anexa la Raport.
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
19
căruia au prevăzut că acesta se obligă să execute lucrări de construcţie generale (instalarea podurilor, montarea şi tencuiala pereţilor, instalarea pardoselii din plăci de gresie ceramică), sisteme de ventilare şi condiţionare aer, reţele de curent slab cu materialele antreprenorului, în decurs de 120 de zile calendaristice de la data transferării avansului în mărime de 70,0% din valoarea totală a contractului şi să elaboreze documentaţia de deviz a sediului respectiv în sumă totală de 3,9 mil.lei. Ulterior, la 31.12.2008, a fost încheiat Acordul adiţional nr.214 la contractul de antrepriză, în valoare de 2,5 mil.lei, care prevedea lucrări de renovare a sediului (placarea pereţilor; construcţia încăperilor sanitare; montarea cablurilor electrice; montarea sistemei termice; instalarea scării şi a uşilor),iar la 02.02.2009 s-a încheiat un alt Acord adiţional nr.2/66 aferent lucrărilor de amenajare a teritoriului, inclusiv montarea gardului şi porţii în sumă totală de 292,5 mii lei. În acelaşi timp, cu antreprenorul respectiv a fost încheiat Acordul adiţional nr.3/65 ce prevede confec-ţionarea mobilierului în sumă totală de 854,7 mii lei şi care, la 26.03.2009, a fost modificat prin majorarea costului cu 86,5 mii lei. Astfel, cheltuielile efectuate pentru finalizarea lucrărilor contractate şi pentru instalarea mobilierului au constituit 7,7 mil.lei.
Auditul a constatat că, conform proceselor-verbale de recepţie a lucrărilor executate şi facturilor fiscale livrate, valoarea totală a lucrărilor menţionate a constituit 7,7 mil.lei, mijloace achitate integral de către Filiala nr.1 Chişinău, cheltuielile respective fiind înregistrate la îmbunătăţirea mijloacelor arendate. Deşi potrivit clauzelor contractuale locatorul poate acorda locatarului dreptul să efectueze reparaţia capitală în baza devizului de cheltuieli acceptat în scris de ambele părţi şi să treacă cheltuielile de reparaţie capitală din contul chiriei, misiunea de audit a relevat că devizul de cheltuieli n-a fost acceptat în scris de ambele părţi, iar cheltuielile de reparaţie capitală n-au fost efectuate din contul plăţii chiriei achitate. În consecinţă, ţinîndu-se cont şi de cheltuielile suportate de bancă pentru reparaţii capitale, costul 1 m2 de locaţiune a constituit 46,0 euro/lunar, sau 2,5 mil. euro doar pentru 3 ani de locaţiune, echivalentul a 31,9 mil.lei, pe cînd proprietarii au procurat acest imobil cu 4,7 mil.lei, ceea ce putea să facă şi banca, economisind mijloace financiare considerabile.
Se remarcă că suprafaţa locativă a imobilului este doar de 575,9 m2, sau 38,9% din suprafaţa totală de 1499,0 m2, iar 903,1 m2 sînt suprafeţe auxiliare (coridoare, hol, grupuri sanitare etc.), ceea ce denotă că acestea din urmă nu sînt folosite eficient. Încăperile imobilului menţionat sînt destinate: amplasării parţiale a angajaţilor aparatului central al băncii şi ai Filialei nr.1 Chişinău; sălii de conferinţe; activităţii de arhivare operaţională, precum şi unor încăperi gospodăreşti. Astfel, imobilul respectiv nu este destinat deservirii clientelei băncii.
Se concluzionează că utilizarea ineficientă a mijloacelor financiare ale „Băncii de Economii” S.A. (imobilizarea mijloacelor băneşti din circuitul băncii, efectuarea cheltu-ielilor pentru reparaţii capitale din contul mijloacelor proprii fără a se ţine cont de clauzele contractuale, achiziţionarea serviciilor de luare în locaţiune dintr-o singură sursă) este urmare a unui management incorect şi defectuos al „Băncii de Economii” S.A., precum şi a unui control necorespun-zător din partea Consiliului băncii, care, în calitate de organ de conducere, supraveghează activitatea organului executiv şi este împuternicit cu atribuţii de control asupra activităţii Societăţii.
Închirierea ulterioară a bunului imobil din str.
Columna 104/1 generează cheltuieli suplimentareMisiunea de audit, în urma efectuării unor verificări la Î.S.
„Cadastru” în aspectul corectitudinii înregistrării proprietăţii asupra bunului imobil vizat, a constatat că, la 14.03.2011, 3 proprietari din cei 4 existenţi au revîndut terenul pentru construcţie cu suprafaţa de 0,05 ha şi ¾ cote-părţi din bunul imobil situat pe str. Columna 104/1 la preţul de 225,0 mii euro unei companii fondate şi înregistrate în Cipru***6, deşi conform pct.7.4 din contractul de locaţiune încheiat de către „Banca de Economii” S.A. cu persoana fizică delegată prin procură este stipulat că locatarul, adică Banca de Economii, se bucură de dreptul de preemţiune în cazul înstrăinării de către actualul locator a bunul închiriat. Astfel, „Banca de Economii” S.A. nu s-a folosit de dreptul său legal şi n-a procurat imobilul respectiv, cu toate că a investit în acest imobil mijloace financiare proprii în sumă de 7,7 mil.lei.
Totodată, conform pct.5 al contractului de vînzare-cumpărare, valoarea estimativă indicată a bunului este de 7,2 mil.lei (banca achitînd doar pentru serviciile de locaţiune pe 3 ani şi reparaţiile capitale efectuate 31,9 mil.lei, sau de 4,2 ori mai mult), nefiind indicat de către cine a fost estimat (la Oficiul Cadastral Teritorial valoarea bunului este înregistrată în sumă de 9,2 mil.lei). Vînzătorii, la momentul comercializării bunului, au declarat că acesta nu are vicii materiale şi de natură juridică, cu excepţia dreptului de locaţiune, în baza contractului de locaţiune nr.147 din 29.10.2008, modificat prin Acordul nr.1 din 20.05.2009, şi în temeiul art.900 din Codul civil noul proprietar a fost subrogat în drepturile şi obligaţiile locatorului decurgînd din contractul de locaţiune menţionat.
În contextul celor expuse, la 17.10.2011, „Banca de Economii” S.A., prin intermediul Filialei nr.1 Chişinău, a închiriat imobilul amplasat pe str. Columna 104/1, prin încheierea altor 2 contracte de locaţiune, din care 1, pentru suprafaţa de 369,75 m2 – cu persoana fizică proprietar, şi altul, 1109,25 m2 – cu noul proprietar – firma cipriotă, pe un termen de 3 ani, cu costul chiriei 1 m2 de 25 de euro/lunar şi achitarea trimestrială în avans. Din analiza informaţiei, prezentată de către conta-bilitatea Filialei nr.1 Chişinău, s-a constatat că plata pentru chirie achitată în avans pentru 2 luni ale anului 2011 a constituit 964,7 mii lei, sau cu 160,8 mii lei mai mult compa-rativ cu prevederile contractuale, fiind condiţionată de faptul că pentru proprietatea deţinută de către firma străină s-au suportat cheltuieli suplimentare la plata de chirie, aferente achitării TVA pentru serviciile de locaţiune importate, care nu au fost prevăzute în contract.
Noul proprietar, în calitate de nerezident al Republicii Moldova, urma să depună la IFS pe mun.Chişinău, în conformitate cu prevederile art.163 alin.(7) din Codul fiscal7, în termen de 3 zile lucrătoare din data apariţiei obiectului impozabil, o cerere de atribuire a codului fiscal (cu anexarea copiilor documentelor de constituire a organizaţiei şi a documentelor ce confirmă existenţa obiectului impozabil). Nerezidentul, neglijînd legislaţia fiscală a Republicii Moldova, nu a solicitat obţinerea codului fiscal, acţiune ce nu poate fi anihilată/contracarată de către organele de administrare fiscală, reieşind din prevederile cadrului legal actual.
Drept impact al celor expuse, de către nerezident la contractarea (achitarea) serviciilor de locaţiune pentru 2 luni ale anului 2011 „Banca de Economii” S.A. a fost obligată să contabilizeze serviciile menţionate prin importul din Cipru a serviciilor de locaţiune (bunul fiind în Republica Moldova). Ca rezultat, instituţia financiară a suportat cheltuieli suplimentare legate de TVA la importul serviciilor în sumă de 160,8 mii lei.
6 Persoanele care au revîndut părţile sale din imobil şi compania care le-a procurat sînt indicate în Anexa la raport.7 Legea nr.1163-XIII din 24.04.1997 Codul fiscal (în continuare – Codul fiscal).
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
20
Dacă şi în continuare nu se vor căuta modalităţi şi posibi-lităţi de perfectare a tranzacţiilor cu bunurile imobile şi nu va fi soluţionată problema în cauză, pentru toată perioada de locaţiune banca urmează să achite suplimentar la plata pentru chirie în valoare de 998,3 mii euro şi TVA la serviciile de locaţiune importate în sumă de 199,7 mii euro, iar în final costul lunar al 1 m2 efectiv va fi de 30,0 euro.
Lipsa interacţiunii dintre structurile responsabile de acumularea veniturilor la buget a contribuit la neachitarea unor impozite
Misiunea de audit, în urma verificărilor efectuate la IFS pe mun. Chişinău, a constatat că persoana fizică****8 care a comercializat terenul şi bunul imobil celor 4 proprietari a procurat, în baza contractului de vînzare-cumpărare nr. 9371, terenul destinat construcţiei casei individuale de locuit de pe str. Columna 104/1, contra sumei de 20,0 mii lei, care, la 14.07.2008, cu construcţia aferentă, au fost revîndute cu preţul de 300,0 mii euro celor 4 persoane fizice. La 29.10.2008, în urma recepţiei finale, acestea au fost evaluate în felul următor:
o teren cu suprafaţă de 0,05 ha, cu valoarea de 437,4 mii lei;
o casă de locuit cu suprafaţa la sol de 339,6 m2, cu valoarea de 9197,9 mii lei.
Se relevă că persoana fizică care a comercializat terenul cu construcţia aferentă nu a depus Declaraţia pe venit pentru anul 2008, astfel eschivîndu-se de la declararea şi achitarea impozitului pe venit parvenit din creşterea de capital în urma comercializării bunurilor.
La 19.11.2008, în baza demersului celor 4 proprietari, Consiliul municipal Chişinău a permis, conform Autori-zaţiei de schimbare a destinaţiei nr.233„id”/08, exploa-tarea bunului menţionat în scopuri nelocative (obiectiv de menire social-culturală), deşi la acel moment contractul de locaţiune era încheiat cu banca în vederea realizării activităţii economico-financiare a acesteia. În baza autori-zaţiei eliberate la 22.12.2008, OCT Chişinău perfectează modificările la capitolul modul de folosinţă a construcţiei, fiind specificat „Construcţie cu funcţii comasate”. Totodată, se menţionează că bunul fiind utilizat în scopuri comerciale nu a fost reevaluat de către OCT Chişinău, fapt ce a condus la incorectitudinea calculării de către IFS pe mun.Chişinău a impozitului pe bunul imobiliar, deoarece atît cota de impozitare, cît şi valoarea bunului imobil diferă esenţial în cazul utilizării acestuia în scopuri comerciale.
În acelaşi timp, deşi firma străină, a cumpărat ¾ din bunul imobil, acesta nu a fost delimitat în natură, nu au fost demarcate hotarele între proprietari, nu au fost efectuate măsurări la nivel de încăperi izolate, astfel încît se remarcă că atît proprietarii iniţiali, cît şi cei actuali sînt în cunoştinţă de cauză şi tolerează starea de lucruri creată, acţionînd şi avînd interese comune.
În conformitate cu prevederile art. 281 alin.(11) şi alin.(2) din Codul fiscal, persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător calculează de sine stătător suma anuală a impozitului pe bunurile imobiliare, pornindu-se de la baza impozabilă a acestora, conform situaţiei de la 1 ianuarie a anului fiscal în curs, şi, pînă la 1 iulie a aceluiaşi an, prezintă inspectoratelor fiscale terito-riale calculul impozitului pe bunurile imobiliare. Deşi noul proprietar şi-a înregistrat dreptul de proprietate asupra bunurilor la OCT Chişinău la data de 05.04.2011, acesta nu şi-a onorat obligaţia prevăzută de Codul fiscal, nedeclarînd şi nevirînd la buget impozitul pentru bunul menţionat. Se atestă că impozitul pe bunul imobil pentru anul 2011 a fost achitat integral de către foştii proprietari, în condiţiile casei
de locuit, ceea ce contravine art.279 din Codul fiscal.Urmare misiunii de audit, s-a constatat că Centrul pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a efectuat în anul 2010 un control aferent unor aspecte ce ţin de posesia şi folosirea de către „Banca de Economii” S.A. a bunului imobil amplasat pe str. Columna 104/1. În cadrul controlului au fost verificate aspectele ce ţin de procurarea şi luarea în locaţiune a imobilului. În actul de control se indică că relaţii de rudenie sau de altă natură dintre proprietarii imobilului din str. Columna 104/1 şi factorii de decizie ai „Băncii de Economii” S.A. nu au fost stabilite, respectiv, fiind constatată lipsa unor conflicte de interese la încheierea contractului de locaţiune a imobilului menţionat.
La 11.06.2010 materialul respectiv a fost înaintat Procu-raturii Anticorupţie cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale. Aceasta, analizînd circumstanţele faptice relevate în cadrul controlului, a constatat că fapta factorilor de decizie ai „Băncii de Economii” S.A. nu întruneşte elementele de infracţiune prevăzute de Codul penal, dispunînd neînce-perea urmăririi penale pe faptul cumpărării, posesiei şi folosirii de către bancă a bunului imobil respectiv.
Misiunea de audit, în urma verificărilor efectuate la Serviciul Stare Civilă, precum şi analizînd baza de date a Registrului de Stat (Acces), a constatat că participanţii la tranzacţia de vînzare-cumpărare şi luare în locaţiune a bunului imobil din str. Columna 104/1 sînt în relaţii de rudenie cu unele persoane responsabile din cadrul băncii*****9.
În contextul celor menţionate, se concluzionează că n-a fost asigurat principiul managementului financiar eficient.
Se remarcă că, în rezultatul efectuării unor analize şi verificări, s-a constatat că, la 22.10.2010, persoana fizică căreia i-a fost transferată toată suma pentru locaţiunea imobilului menţionat, a donat Fondului electoral al unui partid politic mijloace băneşti în sumă de 200,0 mii lei.
Acceptarea în sublocaţiune a bunului imobil din bd Ştefan cel Mare 130 a generat cheltuieli exagerate băncii
La 29.02.2008, pentru amplasarea reprezentanţei Filialei nr.1 Chişinău, aceasta a încheiat contractul de sublocaţiune cu o persoana fizică******10, care a transmis în subloca-ţiune încăperi nelocuibile la nivelul subsolului, cu suprafaţa de 210,5 m2, din bd Ştefan cel Mare nr.130, pe o perioadă de 60 de luni, şi care se aflau în posesia locatorului în baza contractului de locaţiune din 15.07.2007. Plata pentru locaţiune s-a negociat în sumă de 178,3 mii lei/lunar (echivalentul a 50,0 euro/lunar pentru 1m2) şi urma să fie transferată în avans pentru toată perioada de locaţiune. Misiunea de audit, în urma efectuării unei verificări şi analize a executării condiţiilor contrac-tuale, a constatat că, la 03.03.2008, de către Filiala nr.1 Chişinău suma chiriei a fost achitată în avans pentru întreaga perioadă şi a constituit 10,7 mil.lei. În afară de aceasta, din contul băncii, în anul 2008, au fost efectuate cheltuieli pentru îmbunătăţirea spaţiului luat în locaţiune în sumă de 133,3 mii lei, care nu au fost acoperite din contul plăţii pentru chirie.
Potrivit datelor organului cadastral, bunul menţionat se află în proprietatea altei persoane, care a transmis în locaţiune bunul imobil respectiv, pentru o perioadă de pînă la 15.12.2010, care ulterior, la 22.02.2008, prin acordul adiţional la contract a modificat termenul de arendă pînă la data de 15.12.2022. Conform prevederilor contractuale, destinaţia utilizării bunului este comercială, iar plata chiriei constituie 50,0 euro/lunar pentru întreaga suprafaţă de 210,5 m2 (echivalentul a 844,0 lei/lunar), pe cînd
8 Numele persoanei fizice este indicată în Anexa la Raport.9 Relaţiile de rudenie a proprietarilor imobilului cu personalul „Băncii de Economii” S.A. sînt redate în Schema nr.1 din Anexa la Raport. 10 Numele persoanei fizice este indicat în Anexa la Raport.
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
21
„Banca de Economii” S.A. a achitat doar pentru 1 m2 50,0 euro/lunar, sau de circa 200 de ori mai mult. Astfel, venitul din sublocaţiune al locatarului (în conti-nuare – sublocator) a constituit 10,2 mil.lei.
Totodată, toate cheltuielile ce ţin de înregistrarea contractului de locaţiune la OCT Chişinău, precum şi pentru înregistrarea ulterioară a acordurilor adiţionale asupra contractului de locaţiune au fost suportate din numele proprietarului, prin intermediul reprezentantului prin procură, fapt ce denotă utilizarea locatorului în calitate de persoană interpusă (care apare în actele juridice în locul adevăratului interesat) în scopul eschivării de la declararea veniturilor obţinute ulterior.
Se menţionează că contractul de bază încheiat între proprietar şi locatar nu prevedea cedarea în sublocaţiune a bunului tranzacţionat, fapt pentru care, în conformitate cu prevederile art.894 alin.(1) din Codul civil, pentru cedarea în sublocaţiune a bunului menţionat locatarul urma să obţină consimţămîntul locatorului.
Cu toate că, sublocatorul, care a transmis băncii încăperile şi a încasat plata de locaţiune în mărime de 10,7 mil.lei a decedat la 22.06.2009 (conform înscrierilor în actul de deces din cauza plăgii tăiate a mîinii stîngi), atît din partea proprietarului bunului, cît şi a sublocatarului nu a parvenit propunere de reîncheiere a contractului cu proprietarul, fapt ce denotă riscul existenţei unor alte persoane beneficiare, acesta reprezentînd interesele ultimelor.
Auditul, prin aplicarea aceluiaşi algoritm de calcul, a determinat valoarea venitului ratat, care constituie 8,3 mil.lei, ca urmare a imobilizării pe termen lung a mijloacelor financiare în sumă de 10,7 mil.lei, achitate în avans pentru locaţiunea spaţiului respectiv pe un termen de 5 ani.
Se relevă că echipa de audit, în urma efectuării auditului cu tema respectivă la Serviciul Stare Civilă,
a constatat că de către acesta, în perioada anilor 2008-2011, au fost luate în locaţiune bunuri imobile de la companii private, amplasate în centrul oraşului (str. S.Lazo, str. M.Kogălniceanu) cu preţul pentru 1 m2 de locaţiune în mărime de 13 euro/lunar, inclusiv TVA, preţul fiind constant pentru toată perioada auditată şi fără plată în avans, pe cînd preţul 1 m2 contractat de către „Banca de Economii” S.A. pentru suprafeţele la nivel de subsol este de 50,0 euro/lunar, ceea ce nu exclude riscul de fraudă.
Urmare acţiunilor de audit derulate, au fost identi-ficate tranzacţii de luare în locaţiune a bunurilor, care au limitat eficienţa şi eficacitatea gestionării mijloacelor băncii, totodată fiind afectate şi interesele acţionarilor, în rezultatul imobilizării pe termen lung a mijloacelor financiare în sumă de 42,6 mil.lei şi nefiind obţinute venituri pasibile din utilizarea raţională a mijloacelor menţionate în sumă de 17,3 mil.lei. Pe lîngă acestea, neînregistrarea de către firma cipriotă la SFS va genera în continuare suportarea cheltuielilor pentru TVA la import, fapt ce majorează cu 199,7 mii euro costul contractului de locaţiune încheiat. Relaţiile contractuale pentru perioade îndelungate de timp generează riscuri suplimentare faţă de instituţia financiară atît prin achitare în avans, cît şi prin schimbările parvenite la capitolul proprie-tarii bunurilor, ceea ce face imposibilă constatarea ultimului beneficiar al plăţii pentru chirie, precum şi scopul utilizării acestora. Toate acestea sînt cauzate de faptul că conducerea nu a fost preocupată de implementarea unor sisteme de management care să asigure o activitate eficientă şi, respectiv, o bună gestiune a resurselor financiare.
Responsabil de monitorizareadesfăşurării misiunii de audit, V. Madandirectorul Departamentului de audit IV
Echipa de audit:şeful echipei,controlor superior de stat/auditor public M. Spoialo
Membrul echipei,controlor superior de stat V. Gamurar
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
22
H O T Ă R Î R Ecu privire la aprobarea Programului naţionalprivind controlul tutunului pentru anii 2012-2016
În scopul realizării prevederilor Legii nr.124-XVI din 11 mai 2007 pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind controlul tutunului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.78-81, art.362), cu modificările ulterioare, Legii nr.278-XVI din 14 decembrie 2007 cu privire la tutun şi la articolele din tutun (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.47-48, art.139), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.67, art.183), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă: Programul naţional privind controlul tutunului pentru
anii 2012-2016, conform anexei nr.1;Componenţa nominală a Consiliului Naţional Coordo-
nator în domeniul Controlului Tutunului, conform anexei nr.2;
Regulamentul Consiliului Naţional Coordonator în domeniul Controlului Tutunului, conform anexei nr.3.
2. Ministerele şi autorităţile administrative centrale: vor întreprinde măsurile necesare pentru executarea
integrală şi în termenele stabilite a prevederilor Programului naţional privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016;
vor prevedea anual, în limita mijloacelor aprobate, alocaţii pentru realizarea acţiunilor prevăzute de Programul
sus-numit;vor informa anual, pînă la data de 30 mai, Ministerul
Sănătăţii despre executarea Programului menţionat.3. Ministerul Sănătăţii, pînă la 1 iulie, va prezenta Guver-
nului raportul anual cu privire la realizarea prevederilor Programului naţional privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016.
4. Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să întreprindă măsuri pentru elaborarea şi aprobarea planurilor locale anuale de acţiuni pentru realizarea Programului naţional privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016.
5. Se stabileşte că finanţarea acţiunilor prevăzute în Programul naţional privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016 se va efectua din contul şi în limita mijloacelor bugetului public naţional şi din alte surse financiare care nu contravin legislaţiei.
6. Se stabileşte că, în caz de eliberare din funcţiile publice deţinute a unor membri ai Consiliului, atribuţiile lor în cadrul acestuia vor fi exercitate de persoanele nou-de-semnate în funcţiile respective, fără a fi emisă o altă hotărîre de Guvern.
7. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Sănătăţii.
142
PARTEA II Hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru Mihail Moldovanu Viceprim-ministru, ministrul economiei Valeriu Lazăr Viceprim-ministru,ministrul afacerilor externe şi integrării europene Iurie LeancăMinistrul sănătăţii Andrei UsatîiMinistrul finanţelor Veaceslav NegruţaMinistrul agriculturii şi industriei alimentare Vasile BumacovMinistrul afacerilor interne Alexei Roibu Ministrul apărării Vitalie Marinuţa Ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei Valentina Buliga Ministrul educaţiei Mihail ŞleahtiţchiMinistrul tineretului şi sportului Ion Cebanu Ministrul culturii Boris Focşa
Nr. 100. Chişinău, 16 februarie 2012.
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
23
Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.100 din 16 februarie 2012
PROGRAMUL NAŢIONAL
privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016I. Introducere
1. Programul naţional privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016 (în continuare – Programul) este un document de planificare strategică a politicilor publice de control al tutunului în Republica Moldova şi stabileşte obiectivele pe termen mediu ce necesită a fi realizate în vederea implementării politicii de stat în domeniul reducerii consumului de tutun şi a impactului fumatului asupra stării de sănătate a populaţiei.
2. Programul a fost elaborat în conformitate cu preve-derile Legii nr.124-XVI din 11 mai 2007 pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind controlul tutunului (în continuare – CCCT) şi cu ghidurile adoptate de Conferinţa Părţilor, conform Legii nr.278-XVI din 14 decembrie 2007 cu privire la tutun şi la articolele din tutun, Legii nr.10-XVI din 3 februarie 2009 privind supra-vegherea de stat a sănătăţii publice, Politicii Naţionale de Sănătate, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 886 din 6 august 2007, Acordului de asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind armonizarea legislaţiei Uniunii Europene şi Republicii Moldova, Raportului Misiunii Uniunii Europene (octombrie 2010) care stă la baza acestui acord, luînd în considerare aplicarea şi armonizarea cu directivele şi recomandările Uniunii Europene şi altor documente inter-naţionale în domeniu.
3. Prezentul Program descrie situaţia curentă în domeniu şi defineşte obiectivele, acţiunile şi măsurile necesare, cu stabilirea unor responsabilităţi clare pentru toţi actorii implicaţi în activităţile de control al tutunului, inclusiv cele necesare pentru armonizarea legislaţiei naţionale în domeniul controlului tutunului, cu Directivele Uniunii Europene cu privire la tutun şi cu recomandările şi proto-coalele CCCT.
II. Identificarea problemelor4. Utilizarea tutunului este una dintre cauzele principale
evitabile ale morţii în lume. Fumatul ucide pînă la jumătate din numărul fumătorilor, fiind cauza fiecărui al zecelea deces în rîndul adulţilor şi reducînd viaţa fumătorului în medie cu 15 ani.
Fumatul reprezintă o problemă majoră a societăţii moderne, care anual produce mai multe victime decît SIDA, abuzul de alcool şi droguri, accidentele de circulaţie, crimele, suicidul şi este una dintre primele cauze de deces care poate fi prevenită. În secolul XX, epidemia de tabagism a condus la decesul a cca 100 milioane de oameni.
La nivel mondial, conform pronosticului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în anul 2012 tabagismul va ucide cca 5 milioane de oameni, inclusiv peste 1,2 milioane de europeni. Această cifră nu include alte 600 000 de oameni care vor deceda din cauza fumatului pasiv, printre care şi 150 000 de copii.
5. Cercetările ştiinţifice au demonstrat că utilizarea tutunului este cauza principală a unor maladii fatale. Fumatul este unul dintre factorii principali de risc major şi agent cauzal pentru cel puţin şase boli cronice devasta-toare: bolile cardiace, cancerul, bolile cerebrovasculare, diabetul zaharat, bolile pulmonare distructive cronice şi ateroscleroza. Tabagismul reprezintă cauza a peste 50% din tumorile maligne (din care circa 90% reprezintă cancerul pulmonar), a 80% din bronşitele-enfizemice cronice (care exacerbează simptomele asmatice); provoacă mai mult de o jumătate din bolile cardiovasculare (atacul de cord, ateroscleroza) şi cele cerebrovasculare.
Fumatul dublează infertilitatea la femei, induce dereglarea potenţei sexuale şi sterilitatea la bărbaţi. Se afirmă că fumatul la vîrsta copilăriei şi adolescenţei duce la dezvoltarea anormală a creierului, cu consecinţe nefaste, imprevizibile pentru sănătatea mintală. Situaţia devine şi mai alarmantă constatînd că fumatul tot mai frecvent se practică în rîndul copiilor şi persoanelor tinere, pe care-l iniţiază de la vîrstă din ce în ce mai fragedă. De remarcat, cu cît vîrsta de începere a fumatului este mai timpurie, cu atît devin mai devastatoare consecinţele viciului, fiind cu mult mai grave decît la persoanele mature, deoarece probabilitatea că persoanele tinere vor fuma permanent este mare, iar eventualitatea renunţării la fumat este mult mai mică. În cazul gravidelor fumătoare, se înregistrează subdezvoltarea fătului, provocată de slăbirea circulaţiei sanguine în uter şi placentă, de nivelul scăzut de oxigen în sînge. Drept urmare, creşte riscul de naştere prematură şi/sau de invaliditate a nou-născutului. Fumatul în timpul sarcinii poate cauza, de asemenea, greutate mică a fătului, naşteri premature, dezvoltarea anomaliilor, aşa ca absenţa extremităţilor.
6. Odată cu ratificarea CCCT, Republica Moldova s-a angajat să protejeze generaţiile prezente şi viitoare de consecinţele devastatoare ale consumului de tutun şi ale expunerii la fumul de tutun asupra sănătăţii, mediului încon-jurător, mediului social şi economic, prin implementarea unor măsuri de control al tutunului, cu scopul de a reduce constant şi considerabil prevalenţa utilizării tutunului şi a expunerii la fumul de tutun.
7. Astfel, Republica Moldova a elaborat un cadru legal privind anumite aspecte legate de interzicerea publicităţii, vinderea şi distribuirea produselor de tutun, interzicerea fumatului în locurile publice, în instituţiile guvernamentale, educaţionale, de sănătate, de agrement, la locul de muncă şi în transportul public. Conform prevederilor CCCT, sînt reglementate mesajele de avertizare privind dauna fumatului, care trebuie să ocupe o bună parte din ambalaj. De asemenea, este reglementat conţinutul produselor din tutun şi este interzisă comercializarea articolelor din tutun minorilor sub 18 ani. Cu toate acestea, studiile recente au demonstrat insuficienţa politicilor publice şi a acţiunilor care să reducă, constant şi considerabil, prevalenţa utilizării tutunului şi expunerii la fumul de tutun, precum şi faptul că există deficienţe în implementarea cadrului legal existent şi că acesta nu este pe deplin armonizat cu CCCT şi cu legislaţia comunitară.
8. În Republica Moldova nu au fost create servicii de consiliere şi de asistenţă necesare pentru renunţarea la fumat, iar legislaţia în domeniu nu prevede aplicarea avertismentelor combinate (textuale şi pictoriale) pe ambalaj. Conţinutul de substanţe toxice şi cancerigene în produsele de tutun este mai mare decît cel stipulat în legis-laţia comunitară. Legislaţia naţională prevede certificarea igienică (autorizarea sanitară) a ţigărilor plasate pe piaţă. De asemenea, sînt stabilite cerinţe de inofensivitate pentru produsele de tutun, care sînt recunoscute foarte clar drept nocive. Pe lîngă aspectele de control al tutunului, se conţin prevederi referitoare la producerea şi prelucrarea tutunului, precum şi la acordarea ajutorului din partea statului şi a altor facilităţi, prevăzute de lege, pentru agenţii economici care se ocupă de cultivarea şi de prelucrarea postrecoltară a tutunului. Mai mult decît atît, fumatul se permite în unele localuri şi locuri publice, dar nu sînt clar stipulate autorităţile
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
24
responsabile de punerea în aplicare a reglementărilor legale şi a responsabilităţilor fiecăreia dintre autorităţi. În acelaşi timp, legislaţia în vigoare nu prevede direcţionarea surselor obţinute din creşterea taxelor şi a preţurilor la ţigări, precum şi a celor din amenzile plătite pentru încălcarea legislaţiei în domeniul controlului tutunului la crearea serviciilor de consi-liere, de acordare a asistenţei necesare pentru renunţarea la fumat şi de promovare a sănătăţii.
9. De asemenea, monitorizarea insuficientă a consu-mului de tutun şi promovarea publicităţii fumatului sînt cauzate de colaborarea ineficientă dintre autorităţile şi agenţiile implicate în implementarea acţiunilor complexe de control al tutunului. Este insuficientă cooperarea între autorităţile şi agenţiile guvernamentale şi ONG-urile din domeniul controlului tutunului.
10. Populaţia este puţin sensibilizată în privinţa perico-lelor tutunului, consecinţelor asupra sănătăţii şi măsurilor de protejare. S-a demonstrat că prin organizarea spaţiilor pentru fumători în localurile şi locurile publice unde fumatul este interzis, populaţia nu este protejată suficient de fumul de ţigară.
11. Accesul sporit al tuturor grupurilor de populaţie la articolele din tutun accentuează că în Republica Moldova taxele şi preţurile existente la aceste produse nu contribuie la renunţarea şi/sau la micşorarea considerabilă a consu-mului de tutun. De asemenea, au fost insuficient imple-mentate activităţi de reducere a consumului de tutun de populaţia generală, cu accent special asupra tinerilor, femeilor şi categoriilor de populaţie cu venit mediu şi sub mediu, inclusiv prin impunerea interdicţiilor vaste în privinţa publicităţii şi promovării, în conformitate cu legislaţia comunitară şi cu recomandările CCCT.
12. Controlul tutunului nu a devenit realmente o problemă de sănătate publică intersectorială care să asigure măsuri de control pentru mai multe grupuri-ţintă, asemenea ca fumătorii cu rata înaltă a fumatului, grupurile supuse riscului de a începe fumatul sau de a deveni fumători permanenţi, profesioniştii care pot oferi posibilităţi de intervenţie cu fumătorii, nefumătorii actuali sau cei expuşi fumului de tutun, persoanele şi instituţiile responsabile de impunerea măsurilor legislative de control al tutunului la nivel de comunitate, autorităţile şi agenţiile cu experienţă în elucidarea problemelor de control al tutunului, care pot asista la elaborarea programelor.
Astfel, insuficienţa politicilor publice şi a acţiunilor care ar trebui să reducă rata utilizării tutunului şi expunerii la fumul de tutun, precum şi imperfecţiunea cadrului legal existent contribuie la menţinerea tendinţelor negative privind fumatul în rîndul tinerilor, femeilor şi grupurilor vulnerabile din punct de vedere socioeconomic. Conform studiului „GYTS, CDC Atlanta, SUA, 2008”, jumătate dintre elevii cu vîrsta cuprinsă între 13 şi 15 ani din Republica Moldova au început să fumeze pînă la vîrsta de 10 ani, dintre care 54,1% erau băieţi şi 40,5% fete. Este înaltă şi rata de expunere la fumatul pasiv a populaţiei în locurile publice şi la domiciliu. În total, la momentul actual, 11,3% dintre elevi şi tineri sînt fumători, dintre care 18,5% sînt băieţi şi 5,6% fete. Conform aceluiaşi studiu, 60% din intervievaţi au fost expuşi la fumul de tutun în locurile publice, iar 53,3% - la domiciliu. Potrivit Studiului Demografic şi de Sănătate din Republica Moldova din anul 2005, extinderea fumătorilor în rîndul bărbaţilor este de cca 51,1% (locul IV în Europa) şi de 7,1% în rîndul femeilor. În comparaţie cu media europeană (şi a majorităţii statelor din Europa), aceste date sînt extrem de înalte.
13. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (în conti-nuare – OMS), utilizarea tutunului continuă să rămînă o cauză globală a mortalităţii prevenibile. Aproape o treime din povara mondială a bolilor netransmisibile sînt provocate
de tutun, în special bolile cardiovasculare, cerebrovasculare şi tumorile maligne, ceea ce duce la sporirea costurilor asistenţei medicale şi la încetinirea dezvoltării economice. Există, de asemenea, dovezi că expunerea la fumul de ţigară (fumatul pasiv) reprezintă un factor cancerigen pentru om, sporeşte riscul bolilor cardiovasculare şi respiratorii la adulţi, precum şi al cancerului pulmonar, al manifestărilor alergice şi al multor tulburări în dezvoltarea normală a copiilor.
14. Fumatului şi expunerii la fumul de tutun îi revine un rol crucial în diminuarea numărului de populaţie, ceea ce reprezintă una dintre principalele provocări ale sănătăţii publice şi ale securităţii demografice a Republicii Moldova. În conformitate cu datele OMS pentru ultimii ani, morta-litatea generală în Moldova este cu circa 10% mai înaltă decît ratele medii în ţările europene din grupurile B şi C şi de circa două ori mai înaltă decît în ţările europene din grupul A. Bolile netransmisibile reprezintă cauza a circa 87% din mortalitatea generală, iar cancerul – circa 11%. Bolile cardiovasculare (în continuare – BCV) sînt cauza principală a mortalităţii în Republica Moldova, ele cauzînd circa 60% din mortalitatea generală şi sînt de 2,3 ori mai răspîndite decît media pe ţările europene din grupul A. Două treimi (41%) din mortalitatea cauzată de BCV se datorează bolii ischemice a cordului, iar cealaltă treime (16,3%) este atribuită bolilor cerebrovasculare. Estimările costurilor economice ale tutunului, legate de productivitatea pierdută din cauza deceselor premature, spitalizărilor şi tratamentului ambulatoriu al bolilor provocate de fumat au ajuns la circa 430 milioane lei în 2010, ceea ce este practic egal cu veniturile colectate în Bugetul de stat din vînzarea produselor din tutun.
15. Situaţia în domeniu din Republică Moldova necesită elaborarea şi aplicarea în continuare a măsurilor concrete privind reducerea fumatului prin politici eficiente şi crearea infrastructurii pentru realizarea lor.
III. Scopul şi obiectivele Programului16. Scopul Programului este ameliorarea stării de
sănătate a populaţiei prin reducerea consumului de tutun, precum şi asigurarea punerii în aplicare a Convenţiei-cadru la care Republica Moldova a aderat în anul 2009.
17. Implementarea Programului pînă în anul 2016 prevede realizarea următoarelor obiective:
1) alinierea, pînă în anul 2013, a legislaţiei naţionale în domeniul controlului asupra tutunului, în conformitate cu dispoziţiile CCCT şi acquis-ul comunitar;
2) instituirea, pînă în anul 2014, a unui sistem naţional de supraveghere şi monitorizare a tendinţelor privind morbi-ditatea şi mortalitatea provocate de consumul articolelor din tutun, precum şi a producerii, promovării, comercializării, politicilor de preţuri şi de taxare a articolelor din tutun şi a sancţiunilor pentru încălcarea legislaţiei în domeniu;
3) identificarea precoce şi cuprinderea în programe de consiliere pînă la 25%, către anul 2014, şi a cel puţin 50%, către anul 2016, din populaţia fumătoare, precum şi de tratament, la adresare, a persoanelor dependente de tutun;
4) informarea şi educarea populaţiei în privinţa diferi-telor aspecte de sănătate, sociale şi economice, legate de consumul de tutun, cu sporirea ponderii populaţiei generale care posedă cunoştinţe pînă la 60%, a copiilor şi tinerilor pînă la 90%, către anul 2016, comparativ cu anul 2011;
5) implementarea, către anul 2013, a interdicţiilor privind accesul la articolele din tutun al persoanelor pînă la 18 ani, fumatul în locurile publice şi crearea locurilor de muncă fără fumat;
6) introducerea, pînă în anul 2014, a pictogramelor de avertizare pe ambalajele articolelor din tutun, cu creşterea dimensiunii existente a avertismentelor cu cel puţin 50%,
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
25
în conformitate cu recomandările CCCT şi cu legislaţia comunitară, prin aplicarea interdicţiilor referitoare la înscrierea pe etichetă a informaţiilor care induc în eroare;
7) introducerea, pînă în anul 2014, a restricţiilor compre-hensive pentru toate formele de publicitate, promovarea şi sponsorizarea produselor din tutun;
8) prezentarea propunerilor Ministerului Finanţelor privind impozitarea produselor ce conţin tutun, pentru a fi examinate în cadrul elaborării Obiectivelor politicii fiscale şi vamale pe termen mediu ca parte componentă a Cadrului Bugetar pe Termen Mediu;
9) asigurarea, către anul 2016, a evidenţei importu-rilor şi reducerea cu 100% a importului ilicit de articole din tutun.
IV. Acţiunile ce urmează a fi întreprinse18. Pînă în anul 2016 vor fi depuse eforturi pentru
realizarea obiectivelor specifice de asigurare a dezvoltării capacităţilor necesare ale tuturor actorilor implicaţi în activi-tăţile de control al tutunului, prevăzînd următoarele acţiuni pe termen mediu:
1) adoptarea şi punerea în aplicare a noii legislaţii de control al tutunului pentru a oferi:
a) protejarea populaţiei de fumul de tutun. Aceasta prevede perfecţionarea legislaţiei existente de control al tutunului, cu impunerea mediilor libere de tutun şi imple-mentarea ei în conformitate cu recomandările CCCT;
b) punerea în aplicare a interdicţiilor privind publicitatea, promovarea şi sponsorizarea tutunului. Aceasta prevede armonizarea legislaţiei naţionale de control al tutunului cu punerea în aplicare a unei interdicţii comprehensive pentru toate tipurile de publicitate, promovare şi distribuire în mod gratuit a produselor de tutun, reducere promoţională a preţurilor, plasare a produselor la televiziune, pe internet şi sponsorizare de către industria naţională şi internaţională a tutunului, în conformitate cu recomandările CCCT. De asemenea, se vor pune în aplicare penalităţi mai aspre pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul controlului tutunului, se vor aplica măsuri pentru sporirea credibilităţii şi eficacităţii autorităţilor de inspecţie, precum şi fortificarea rolului Consiliului Coordonator al Audiovizualului;
c) ambalarea şi etichetarea produselor din tutun. Aceasta implică punerea în aplicare a obligaţiilor CCCT cu privire la mărirea dimensiunilor existente ale avertismentelor cu cel puţin cu 50-75% şi introducerea pictogramelor pe ambalaje;
2) impozitarea produselor din tutun. Vor fi prezentate propuneri Ministerului Finanţelor privind impozitarea produselor ce conţin tutun, pentru a fi examinate în cadrul elaborării Obiectivelor politicii fiscale şi vamale pe termen mediu ca parte componentă a Cadrului Bugetar pe Termen Mediu;
3) educaţia, comunicarea, formarea şi sensibilizarea opiniei publice. Aceasta va include elaborarea şi imple-mentarea campaniilor de sensibilizare a populaţiei-ţintă, elaborarea materialelor educaţionale şi a ghidurilor pentru educarea şi instruirea cadrelor medicale şi a altor actori implicaţi în implementarea activităţilor de prevenire a fumatului, în tratamentul dependenţei de tutun şi realizarea legislaţiei care ar impune oferirea în mod gratuit a timpului de emisie radio şi TV pentru prezentarea tuturor pericolelor cauzate de consumul de tutun şi importanţa controlului asupra tutunului;
4) renunţarea la consumul de tutun. Aceasta presupune instituirea unui sistem de acordare a asistenţei în renunţarea la consumul de tutun şi în tratamentul dependenţei de tutun, precum şi instituirea unei linii fierbinţi gratuite de renunţare la fumat pentru populaţie, cu datele de contact publicate pe ambalajele de ţigări;
5) reducerea tuturor formelor de comerţ ilicit cu produse
de tutun ca urmare a revizuirii legislaţiei relevante, în confor-mitate cu acordurile bilaterale cu ţările vecine, precum şi cu rezultatele scontate ale Protocolului CCCT privind comerţul ilicit;
6) monitorizarea consumului de tutun (a formelor clasice de consum, precum şi a celor noi, alternative, cum ar fi ţigara electronică), punerea în aplicare a politicilor publice de prevenire a fumatului. Acest lucru ar consta în folosirea datelor bazate pe dovezi pentru planificarea şi punerea în aplicare a acţiunilor în domeniul sănătăţii publice, care mizează pe îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei;
7) instituirea unui mecanism naţional de coordonare şi de control al tutunului în cadrul UNDAF, într-un context de cooperare între PNUD şi Guvernul Republicii Moldova.
V. Etapele şi termenele de implementare 19. Prezentul Program urmează a fi implementat în
două etape:1) etapa I: perioada 2012-2013 – se va axa pe perfecţio-
narea şi armonizarea cadrului legal existent (sau elaborarea de politici publice, în cazul în care nu există) în domeniul controlului tutunului, în conformitate cu Directivele UE privind tutunul şi cu recomandările şi protocoalele CCCT, precum şi dezvoltarea capacităţilor tuturor partenerilor implicaţi în activităţile de control al tutunului;
2) etapa a II-a: perioada 2014-2016 – se va axa pe implementarea politicilor publice şi a acţiunilor în scopul reducerii consumului de tutun printre toate grupurile de populaţie, reducerea morbidităţii şi mortalităţii cauzate de fumat, ameliorarea accesului la serviciile de renunţare şi crearea liniilor fierbinţi de întrerupere a fumatului, reducerea expunerii la fumul de tutun şi impunerea mediului fără fumat pentru a proteja şi a ameliora sănătatea populaţiei.
20. În conformitate cu termenele stabilite de CCCT, avertismentele de sănătate trebuie să fie introduse pînă în 2012, iar restricţiile comprehensive asupra tuturor formelor de publicitate, promovare şi sponsorizare a produselor din tutun – pînă în 2014. În acelaşi timp, în conformitate cu Acordul de aderare dintre UE şi Republica Moldova, Directivele 2001/37 şi 2003/33, conţinutul ambalajelor şi, respectiv, publicitatea produselor din tutun trebuie să fie transpuse pînă în 2014.
21. Termenele de realizare a măsurilor prevăzute în cadrul celor două etape sînt stipulate în Planul de acţiuni pentru reglementarea Programului naţional privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016, conform anexei nr.1.
VI. Responsabilii pentru implementarea Programului
22. Responsabilitatea privind coordonarea generală pentru implementarea acestui program revine Ministe-rului Sănătăţii. Autorităţile responsabile de implementarea prezentului Program sînt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Educaţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Serviciul Grăniceri, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Autorităţile responsabile pentru fiecare acţiune în parte sînt specificate în Planul de acţiuni.
23. În procesul de implementare a Programului, autorităţile responsabile vor colabora cu alte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, mass-media, precum şi cu partenerii internaţionali de dezvoltare.
VII. Estimarea generală a costurilor de realizarea acţiunilor pentru implementarea Programului
24. Estimarea costurilor pentru implementarea Planului de acţiuni privind realizarea Programului a fost precedată de analiza cost-eficienţă a acţiunilor, conform instrumentului
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
26
WHO-CHOICE, recomandat de OMS.25. Instrumentele şi sursele de finanţare a acţiunilor de
implementare a prezentului Program sînt divizate în două categorii: surse de finanţare interne şi externe. Sursele interne de finanţare sînt reprezentate, în principal, de alocările pentru acest domeniu prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv şi din fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. Finanţarea externă se constituie din asistenţa tehnică, inclusiv granturi, acordată de organismele financiare internaţionale şi de donatori.
26. Evaluarea suportului financiar pentru realizarea acţiunilor incluse în Plan se va face anual, cu înaintarea propunerilor precizate în proiectul anual al bugetului public naţional pentru sănătate, respectînd limitele cadrului de cheltuieli în vigoare.
27. Costul estimativ al prezentului Program este de 29760,0 mii lei, fiind detaliat pentru fiecare an în funcţie de sursa de finanţare, în conformitate cu activităţile Programului, şi este specificat în anexa nr.2 la prezentul Program.
VIII. Finanţarea Programului 28. Mijloacele financiare necesare pentru realizarea
prezentului Program sînt specificate în tabelul de mai jos:Acţiuni preconizate Finanţarea, mii lei
total inclusiv
bugetul de stat
fondurileasigurăriloro b l i g a t o r i i de asistenţă medicală
f i nan ţare d in p r o i e c t e ş i granturi aprobate spre finanţare
s u m a n e a c o -perită
Perfectarea legislaţiei şi capacităţilor de control al tutunului pentru implementarea obliga-ţiunilor CCCT
1960,0 - 60,0 1800,0 100,0
Monitorizarea consu-mului de tutun ş i a politicilor de prevenire
1500,0 600,0 - - 900,0
Educaţie, comunicare, formarea şi sensibili-zarea publicului
10760,0 2200,0 6420,0 - 2140,0
Protejarea populaţiei împotriva fumului de tutun
5440,0 2000,0 2000,0 - 1440,0
Ofer i rea as isten ţei pentru renunţarea la consumul de tutun
6250,0 1620,0 3900,0 - 730,0
Avertizarea în privinţa pericolelor fumatului
1500,0 600,0 - - 900,0
Reducerea accesibi-lităţii la produsele din tutun
480,0200,0 - - 280,0
Reducerea tu turor formelor de comerţ ilicit cu produse din tutun
1870,0760,0 - - 1110,0
Total 29760,0 7980,0 12380,0 1800,0 7600,0
IX. Rezultatele scontate29. Implementarea prezentului Program va contribui,
pe termen lung, la reducerea morbidităţii şi a mortalităţii cauzate de tutun, la reducerea consumului de tutun în rîndurile populaţiei şi la valorificarea optimă a serviciilor de renunţare la fumat, precum şi la informarea în vederea prevenirii riscurilor şi înlăturării afecţiunilor determinate de consumul de tutun şi de expunerea la fum.
30. Rezultatele scontate către anul 2016 sînt:1) mortalitatea redusă prin cancer (orofaringeal,
esofagului, plămînilor, laringeal, pancreatic); 2) mortalitatea prematură redusă prin boli cardiovas-
culare (boli ischemice ale inimii, atac cerebral); 3) morbiditatea redusă prin maladii pulmonare (astm
bronşic, boală pulmonară cronică obstructivă); 4) incidenţa redusă a malformaţiilor (defecte vizuale); 5) reducerea numărului de copii cu greutate mică la
naştere; 6) reducerea numărului de incendii şi leziuni traumatice
legate de consecinţele consumului de tutun; 7) stabilirea unui sistem funcţional de stat pentru monito-
rizarea consumului de tutun şi a tendinţelor privind bolile
legate de tutun;8) cunoaşterea riscurilor fumatului şi a expunerii la fumul
de tutun de către 95% din populaţie;9) asigurarea cu pînă la 100% a mediilor fără fumat la
locurile de muncă;10) excluderea pînă la 100% a expunerii la fumul de
tutun a angajaţilor la locul de muncă; 11) armonizarea legislaţiei naţionale referitoare la
controlul tutunului cu legislaţia comunitară şi cu recoman-dările CCCT;
12) reducerea, către anul 2016, a fumatului printre adulţi cu 3% anual;
13) cunoaşterea consecinţelor fumatului pentru sănătate şi economie de către 90% din populaţie;
14) oferirea serviciilor de consultare şi asistenţă persoa-nelor fumătoare de către 50% din Centrele Medicilor de Familie;
15) declararea şcolilor şi instituţiilor medicale drept medii fără fumat (100%) şi excluderea expunerii la fumatul pasiv a elevilor în mediul educaţional (100%);
16) imprimarea (100%) pe ambele părţi a pachetelor de ţigări plasate pe piaţă a avertismentelor combinate şi a mesajelor de sănătate, inclusiv a pictogramelor, conforme cu legislaţia în vigoare;
17) organizarea a 5 campanii mass-media pentru promovarea mediului fără fumat, prevenirea fumatului şi renunţarea la fumat, dintre care x din contul publicităţii sociale gratuite;
18) instituirea liniei fierbinţi funcţionale;19) consolidarea rolului Consiliului Coordonator al Audio-
vizualului în monitorizarea şi evaluarea mass-media referitor la interdicţia comprehensivă a tuturor tipurilor de publicitate, promovare şi sponsorizare de către industria tutunului;
20) aplicarea cunoştinţelor şi practicilor de accesare a donaţiilor internaţionale şi de creare a parteneriatelor;
21) prezentarea propunerilor Ministerului Finanţelor privind impozitarea produselor ce conţin tutun, pentru a fi examinate în cadrul elaborării Obiectivelor politicii fiscale şi vamale pe termen mediu ca parte componentă a Cadrului Bugetar pe Termen Mediu.
X. Indicatori 31. Pentru evaluarea gradului de atingere a rezultatelor,
se vor utiliza următorii indicatori:1) nivelul de informare a populaţiei despre riscurile
fumatului şi ale expunerii la fumul de tutun pentru sănătate;
2) rata fumătorilor în rîndul copiilor şi adulţilor;3) rata mortalităţii cauzate de consumul de tutun;4) legislaţia naţională în domeniul controlului tutunului
armonizată cu legislaţia comunitară şi cu recomandările CCCT;5) numărul de acţiuni de informare şi sensibilizare a
populaţiei referitor la măsurile de control al tutunului;6) ponderea angajaţilor expuşi la fumul de tutun la
locurile de muncă;7) numărul de cercetări ştiinţifice efectuate, inclusiv a
studiilor de prevalenţă;8) numărul de rapoarte de monitorizare realizate de
instituţia responsabilă de coordonarea implementării Programului;
9) numărul de instituţii medicale care oferă servicii de consiliere şi renunţare la fumat.
32. Rezultatele aşteptate în urma implementării Programului vor fi corelate cu indicatorii din Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, care se referă la stoparea şi reducerea incidenţei bolilor, precum cancerul, bolile cardiovasculare, cerebrovasculare etc.
XI. Procedurile de monitorizare, evaluare şi raportare
33. Coordonarea procesului de implementare a Progra-
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
27
mului va fi realizată de Consiliul de coordonare a implemen-tării Programului naţional privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016, iar procedurile de monitorizare şi evaluare a rezultatelor implementării Programului vor fi efectuate de către Ministerul Sănătăţii.
34. În cadrul procesului de monitorizare se va urmări modul de realizare a activităţilor formulate în Planul de acţiuni pentru implementarea Programului naţional privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016. Ministerul Sănătăţii va elabora o dată pe an rapoarte de monitorizare, care, pe lîngă activităţile întreprinse şi rezultatele obţinute, vor conţine informaţii despre resursele consumate pentru implementarea acţiunilor şi care ulterior vor fi prezentate Guvernului.
35. La sfîrşitul termenului de realizare a primei etape a Programului (2012-2013), Ministerul Sănătăţii va efectua
Anexa nr.1
tutunului pentru anii 2012-2016
-2016
Nr. crt. obiectivelor
Termenele de realizare
Responsabilii pentru
implementare
Costurile estimative pentru implementarea (mii lei)
Indicatorii de
2012 2013 2014 2015 2016 Total1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Obiectivul specific: armonizarea 100% a l ei e în domeniul controlului tutunului, în anul 2013, -uluicomunitar1. - relevante existente a
regulamentelor aferente pentru a le aduce în CCCT
acquis-ului comunitar; - Adoptarea revizuiteParlament;- Ajustarea privind
- Crearea Consiliului Coordonator în domeniul
Controlului Tutunului; - Consolidarea Focal în controlul tutunului controlului total al tutunului
; - Selectarea oanelor responsabile pentru controlul tutunului în alte ministere-cheie; - Introducerea în
sau indirectede alte ajutoare lor de
tutun procesatorilor;
2013 Ministerul
responsabile
1690,0 270.0 - - - 1960,0 a nprivind controlul tutunului CCCT acquis-ul comunitar, gata pentru implementare;- întruniri pe an ale Consiliului;- de personal implicat în controlul tutunului; - responsabile din alte ministere;- de
sau indirectedin partea statului pentru
procesatori aprobate prin lege; - In de
-privind normele legale cu privire la elementele constitutive ale produselor din
acquis-ul comunitar
directe sau indirectealte ajutoare din partea statului pentru
tutunaprobate prin lege;- Norme privindelementele constitutiveale produselor din tutun,aprobate prin legepuse în aplicare
Total 1690,0 270.0 - - - 1960,0Obiectivul specific: instituirea, pî
ticoleprivind2. Evaluarea impactului proiectului de control al
tutunului 2013
responsabile
25,0 25,0 - - 25,0 75,0 Raport de evaluare
3. Identificarea consolidarea sistemului de supraveghere pentru colectarea
rea datelor în elaborarea politicilor
2013,
Ministerul Economiei,
Ministerul
Industriei Alimentare, Ministerul Fi
50,0 50,0 50,0 50,0 75,0 275,0
bazelor de date în controlul tutunului
4.
consumul tutunului în toate grupurile de pîndirii
2015
Ministerul Tineretului
100,0 50,0 100,0 100,0 - 350,0 -;
-
cuprinse în studii;- Rezultatele studiilor disponibile
evaluarea intermediară, iar la sfîrşitul celei de-a doua etape (2014-2016) va realiza evaluarea finală a acestuia. Evaluarea se face în baza informaţiei colectate în procesul de monito-rizare, prin care se va stabili măsura în care obiectivele specifice au fost realizate, dacă acţiunile selectate mai sînt relevante şi dacă este necesară modificarea acestora pentru implementarea Programului.
36. Pentru a asigura coordonarea acţiunilor tuturor participanţilor la realizarea Programului, inclusiv atragerea, coordonarea, monitorizarea şi disbursarea finanţelor oferite de organizaţiile internaţionale, ca răspuns la necesităţile ţării în implementarea CCCT şi a legislaţiei comunitare, desfă-şurarea Programului, precum şi rapoartele de monitorizare şi de evaluare vor fi dezbătute în şedinţele Consiliului de coordonare a implementării Programului naţional privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016.
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
28
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 115. Efectuarea studiilor economico-financiare
asupra co impuse -
tutunului
2013,2016
- 25,0 - - 50,0 75,0 Aprecierea costurilor sociale ale fumatului pentru societateinformarea despre cost-
disponibile6.
industrieitutunului cu politicile de control al tutunului
2016 i,Ministerul
Industriei Alimentare
25,0 25,0 25,0 25,0 25,0 125,0monitorizare
7. Testareaîndirii produselor din tutun
Permanent 100,0 125,0 125,0 125,0 125,0 600,0 de
pentru identificarea de
Total 300,0 300,0 300,0 300,0 300,0 1500,0Obiectivul specific: privind consumul de tutun cu sporirea
, 60%, a , nul 2016, comparativ cu anul 20118. Implementarea de ,
comunicare a publicului cu privire la riscurile consumului de tutunexpunerii la fumul de tutun, în conformitate
CCCT
pentru informarea eidespre efectele expunerii la fumul de tutun
2016
Ministerul Tineretului
Ministerul Culturii,
50,0 50,0 50,0 50,0 50,0 250,0 - de programe elaborate;
- de programe
implementate;- de persoane instruite / sensibilizate
b) Imprimarea textelor tematice privind ,
carte, calendarelor etc.
2016 300,0 280,0 300,0 350,0 350,0 1580,0(manuale), caietelor, semnelor de carte, calendarelor cuimprimarea textelor tematice privind
- – mass-media, educatori „de la egal la egal”, l„outreach”
2016 200,0 250,0 300,0 400,0 400,0 1550,0 de persoane instruite / sensibilizate
de comunicare a riscurilor consumului de 2016
Ministerul Tineretului
Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”
400,0 400,0 410,0 600,0 600,0 2410,0 - de campanii de informarecomunicare realizate;- de persoane instruite / sensibilizate
2016
Ministerul Tineretului
responsabile
500,0 500,0 500,0 610,0 610,0 2720,0 materialelor
de popularizare a
, editate
f) Abordarea problemelor privind combaterea
repertoriul teatrelor, inclusiv al celor pentru
2016 Ministerul Culturii,
responsabile
50,0 50,0 50,0 50,0 50,0 250,0teatrale în care au fost abordate problemele
g) Organizarea programelor radio TV pentru promovarea unui stil de viaprin controlul fumatului a la fumat Audiovizualului
Compania „Teleradio-Moldova”,
,
responsabile
50,0 100,0 100,0 150,0 150,0 550,0 -radio TV pentru promovarea unui stil de viat prin controlul fumatului
a la fumat;-realizate
desene, trecerilor în rev2016
Ministerul Culturii,
50,0 100,0 100,0 100,0 100,0 450,0 -
olimpiadelor organizate;
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
29
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
, responsabile-sanitare editate
i)prin intermediul punctelor de acces public,organizate în centrele prietenoase tinerilor,
2016
Ministerul Culturii,alte responsabile
50,0 50,0 50,0 50,0 50,0 250,0acces public organizate
k) Turnarea filmelor de scurt metraj despre
demonstrarea lor la posturile de televiziune e
2016 Ministerul Culturii,
Consiliul Coordonator al Audiovizualului
50,0 50,0 50,0 50,0 50,0 250,0 -turnate despre
area la fumat;
-lansate despre
la fumat9. cu
control asupratutunului: -(4 februarie);- Ziua-cancerului (luna iunie);-cardiovasculare (26 septembrie);
Permanent
Ministerul Culturii, Compa
aAudiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”,
Ministerul
50,0 50,0 50,0 50,0 50,0 250,0organizate
- Ziua Mondial de profilaxie a diabetului (14 noiembrie);- Ziua la fumat (a treia zi de joi a lunii noiembrie);- -
privind controlul tutunului (februarie 2014)
Afacerilor Interne,în colaborare cu
neguvernamentale în -
media
10. Re a (prin adaptarea la contextulRepublicii Moldova) campaniilor anti-tutun ale Uniunii Europene
2012 25,0 25,0 25,0 25,0 25,0 125,0 N de campaniicontra fumatului re-transmise din UE puse în aplicare
Total 1800,0 1930,0 2010,0 2510,0 2510,0 10760,0Obiectiv specific: reducerea cauzate de fumat de expunerea la fumul de igar pentru toate grup , prin
nul (pî ) a locurilor11. Elaborarea unor strategii de marketing social
de tutun, 2014 ,
Ministerul Muncii,
Familiei,
în ,
a
,
Sindicatelor
200,0 200,0 200,0 - - 600,0 - de strategii
implementate;-informate
12. Punerea în aplicare afumatul în locurile publice locurile de
Permanent ii,Ministerul Muncii,
Familiei,Ministerul Afacerilor Interne,
Sindicatelor
75,0 75,0 75,0 75,0 75,0 375,0
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
30
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1113. produselor din
tutun în incinta în iPermanent Ministerul Economiei,
Ministerul Afacerilor Interne,
în colaborare cu
locale
30,0 30,0 30,0 30,0 30,0 150,0
14. Elaborarea materialelor informative pentru cadrele didactice , colegii
cu privire la impactul negativ alfumatului la fumul de tutunutilizarea lor în înt
2014 635,0 895,0 795,0 995,0 995,0 4315,0 - de materiale elaborate;
- de programe
implementate
15. Oferirea locale, care îi va ajuta la implementarea
fumatului în locurile publice
2016în colaborare cu
neguvernamentale în -
media
25,0 25,0 25,0 25,0 25,0 125,0 -
locale;-
-au oferit
Total 940,0 1200,0 1100,0 1100,0 1100,0 5440,0Obiectivul specific: i , nul 2014, , , din
plicarea tratamentului, la adresare, persoanelor dependente de tutun16. Instituirea unui sistem de acordare a
serviciilor de consiliere privind abandonarea 2016
Compania150,0 150,0 150,0 200,0 250,0 900,0 - centrelor de
consiliere privind ;
-
consiliere privind ;
-care au beneficiat de serviciile de consiliere
fumat;-care au beneficiat de tratament privind
17. gratuite pentru permanent
150,0 150,0 150,0 200,0 250,0 900,0 - Linia fierbinte de
;-care au apelat la linia
18. Ela
instruire
2016
Ministerul TineretuluiSportului
150,0 150,0 150,0 300,0 250,0 1000,0 -distribuit;-
19. Organizarea cursurilor de formare privindpentru personalul medical,
social, pentru psihologi, profesori
2016 ,,
Ministerul Muncii,i Sociale
Familiei,
în
200,0 200,0 200,0 350,0 300,0 1250,0 -instruire organizate;-care au beneficiat de instruire
20. Elaborarea campaniilor de marketing social
personal
2015
Medicin
150,0 150,0 150,0 200,0 250,0 900,0 -de marketing social,
implementate;-acoperite
21. Elaborarea materialelor punereaîn aplicare a programelor
le medicale pentrumedical privindpromovarea mediilor
2015 210,0 210,0 210,0 360,0 310,0 1300,0realizate
Total 1010,0 1010,0 1010,0 1610,0 1610,0 6250,0Obiectivul specific: introducerea, în anul 2014, a pictogramelor de avertizare pe ambalajele articolelor din tutun avertismentelor cu -75%, cu
22. Introducerea pictogramelor de avertizare pe ambalajele produselor de tutun, în
cu legisl
2013 20,0 20,0 20,0 20,0 20,0 100,0 - a în vigoare privind avertismentele
pictogramele pe
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
31
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11;
- RegulamentulMinisterului în vigoare pentru creareaunei biblioteci depictograme;- Biblioteca de
23. are la înscrierea permanent
10,0 10,0 10,0 10,0 10,0 50,0interzicerea înscrierii pe
care induc în eroare,
24.în prestarea serviciilor de prevenire a
fumatului , prin aplicareaprogramelor de formare cu privire la pericolele consumului de tutun, rea gradului
l lanivel or , în toate sferele, în special
a
2014
Ministerul Muncii,
Familiei
210,0 210,0 210,0 210,0 210,0 1050,0practicile
beneficiarilor cu privire la prevenirea fumatului
at
25. Crearea parteneriatelor durabile cu ONG-urile, APL-urile le
prevenire a consumului de tutun
Permanent în colaborare cu a
locale neguvernamentale
20,0 20,0 20,0 20,0 20,0 100,0ONG-uri partenere
26.pentru publicitatea, promovareasponsorizarea articolelor din tutun
permanentMinisterulConsiliul Coordonator al Audiovizualului
10,0 10,0 10,0 10,0 10,0 50,0 areinterzice publicitatea,
sponsorizarea produselor din tutun
27.de
acestora
permanent Ministerul Afacerilor Interne,Ministerul Agriculturii
Alimentare,
10,0 10,0 10,0 10,0 10,0 50,0
Centrul pentru Combaterea Crimelor
28. ilor i
comercializarea articolelor din tutun
2016Ministerul Afacerilor Interne
20,0 20,0 20,0 20,0 20,0 100,0
constatate
Total 300,0 300,0 300,0 300,0 300,0 1500,0Obiectiv specific: implementarea, nul 2013, privind 29. Prezentarea propunerilor Ministerului
privind impozitarea produselor ce , pentru a fi examinate în cadrul
a Cadrului Bugetar pe Termen Mediu.
2016Ministerul Economiei,
15,0 15,0 15,0 15,0 15,0 75,0 -prezentate privind armonizarea l ei
e privind taxele la produsele tutun, cu
,
30. Reducerea accesului la articolele din tutun prin
2016 Ministerul Economiei, 15,0 15,0 15,0 15,0 15,0 75,0 -
comercializare a
;-comercializare a produselor de tutun care
;-aplicate
Total 30,0 30,0 30,0 30,0 30,0 150,0
Obiectivul specific: dezvoltarea mecanismelor durabile de dezvoltarea serviciilor defumat nul 201631. Elaborarea propunerilor pentru Regulamentul
de utilizare a Fondului de profilaxie din cadrul permanent,
C50,0 50,0 50,0 50,0 50,0 250,0 -
prezentate,- Regulament aprobat
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
32
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
lorprivind abandonarea fumatului, tratamentului
modului
Total 50,0 50,0 50,0 50,0 50,0 250,0Obiectivul specific: reducerea e anul 2016, a a ponderii importului ilicit dearticole din tutun32.
n
2012 Ministerul Afacerilor Interne,Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice
10,0 10,0 10,0 10,0 10,0 50,0 adomeniul controlului tutunului,
OMS
33. Sporirea num tipurilordomeniul controlului tutunului, la toate
2016Ministerul Agriculturii
Alimentare,Ministerul Afacerilor Interne
250,0 250,0 250,0 250,0 250,0 1250,0 expertize efectuate
34. Asigurarea supravegherii vamale a articolelor din tutun aflate în regim vamal de tranzit
2016 30,0 30,0 30,0 30,0 30,0 150,0 Sistem de supraveghere
35.garete prezentarea cu regularitate a
lor(conform brandurilor), volumul
exporturilor de articole din tutun
2016
Ministerul Afacerilor Interne
10,0 10,0 10,0 10,0 10,0 50,0autohtoni carcu regularitate
36.de articole
din tutun
Permanent Ministerul Economiei,
Ministerul Afacerilor Interne
10,0 10,0 10,0 10,0 10,0 50,0statistice elaborate privind importul,
articolelor din tutun37.
aflate în tranzit
PermanentCentrul pentru Combaterea Crimelor Economice
10,0 10,0 10,0 10,0 10,0 50,0statistice privind livrarea
produselor din tutun aflate în tranzit
38. asupra a
de le din tutun reglementate
e privind interzicerea fumatului în
din tutun în teritoriile deservite
2016
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul
Industriei Alimentare,Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice
30,0 30,0 30,0 30,0 30,0 150,0 -
,;
- Ponderea
totalul controalelorefectuate;- Laboratorul de control
cadrul Centrului
Total 350,0 350,0 350,0 350,0 350,0 1750,0Obiectivul specific: c39. Colaborarea cu organismele i
UNESCO, UNDP, UNFPA, Soros – Moldova etc.), inclusiv cu mecanismul „One UN”,
combaterea fumatului
Permanent MMinisterul Afacerilor Externe Europene
- - - - - - -parteneriat schimburide practici cu alteale CCCT
a)UNDP, Soros –domeniul controlului tutunului b)crearea or-pilot pentru controlul tutunuluic) dotarea cu mijloace tehnice moderne (computere, echipamente audiovizuale,multimedia, specialitate) a
fumat
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
33
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11d) Republica Moldova la cursurileinstruire, la seminare, congrese, simpozioane etc. în domeniul controlului tutunului e) -
domeniul controlului tutunuluif) editarea literaturii specializate pentru
tutunuluiTotal - - - - - -
Obiectivul specific: c40.
,
2016
în colaborare cu
cu
neguvernamentale
40,0 40,0 40,0 40,0 40,0 200,0 Ponderea ONG-urilor
cu care s-a colaborat
Total 40,0 40,0 40,0 40,0 40,0 200,0
Anexa nr.2
tutunului pentru anii 2012-2016
2-2016 (mii lei)2012 2013 2014
Total
inclusiv
Total
inclusiv
Total
inclusiv
Bug
etul
de
stat
Fon
duri
le med
i
tgr
antu
riap
roba
te s
pre
Bug
etul
de
stat
Fon
duri
le med
i
gran
turi
apr
obat
e sp
re
Bug
etul
de
stat
Fon
duri
le med
i
gran
turi
apr
obat
e sp
re
tutunului pentru implementarea ilor CCCT
1690,0 - 40,0 1600,0 50,0 270.0 - 20,0 200,0 50,0 - - - - -
Monitorizarea consumului de oliticilor de
prevenire300,0 - - - 300,0 300,0 - - - 300,0 300,0 - - - 300,0
, comunicare,sensibilizarea
publicului1800,0 - 1200,0 - 600,0 1930,0 - 1200,0 - 730,0 2010,0 - 1200,0 - 810,0
Protejarea popuîmpotriva fumului de tutun 940,0 - 600,0 - 340,0 1200,0 - 600,0 - 600,0 1100,0 - 600,0 - 500,0
tutun1010,0 - 700,0 - 310,0 1010,0 - 800,0 - 210,0 1010,0 - 800,0 - 210,0
Avertizarea în privinpericolelor fumatului
300,0 - - - 300,0 300,0 - - - 300,0 300,0 - - - 300,0
Reducerea la produsele din tutun
80,0 - - - 80,0 100,0 - - - 100,0 100,0 - - - 100,0
Reducerea tuturor formelor de
tutun370,0 - - - 370,0 370,0 - - - 370,0 370,0 - - - 370,0
Total 6460,0 - 2540,0 1600,0 2320,0 5460,0 - 22620,,0 2200,,0 22664400,,0 5190,0 - 2600,0 - 2590,0
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
34
2015 2016 TOTAL
Total
inclusiv
Total
inclusiv
Total
inclusiv
Bug
etul
de
stat
Fond
urile
asi
med
i
gran
turi
apr
obat
e sp
re
Bug
etul
de
stat
Fon
duri
le med
i
gran
turi
apr
obat
e sp
re
Bug
etul
de
stat
Fon
duri
le med
i
gran
turi
apr
obat
e sp
re
tutunului pentru implementarea ilor CCCT
- - - - - - - - - - 1960,0 - 60,0 1800,0 100,0
Monitorizarea consumului de
prevenire300,0 300,0 - - - 300,0 300,0 - - - 1500,0 600,0 - - 900,0
, comunicare,sensibilizarea
publicului2510,0 1100,0 1410,0 - - 2510,0 1100,0 1410,0 - - 10760,0 2200,0 6420,0 - 2140,0
Protejareaîmpotriva fumului de tutun 1100,0 1000,0 100,0 - - 1100,0 1000,0 100,0 - - 5440,0 2000,0 2000,0 - 1440,0
consumul de tutun
1610,0 810,0 800,0 - - 1610,0 810,0 800,0 - - 6250,0 1620,0 3900,0 - 730,0
pericolelor fumatului300,0 300,0 - - - 300,0 300,0 - - - 1500,0 600,0 - - 900,0
Reducerea la produsele din tutun
100,0 100,0 - - - 100,0 100,0 - - - 480,0 200,0 - - 280,0
Reducerea tuturor formelor de
tutun380,0 380,0 - - - 380,0 380,0 - - - 1870,0 760,0 - - 1110,0
Total 6300,0 3990,0 2310,0 - - 6300,0 3990,0 2310,0 - - 29760,0 7980,0 12380,0 1800,0 7600,0
Anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.100din 16 februarie 2012
COMPONENŢA NOMINALĂ
a Consiliului Naţional Coordonator în domeniul Controlului Tutunului
MOLDOVANU Mihail - viceprim-ministru, preşedinte al Consiliului
USATÎI Andrei - ministru al sănătăţii, vicepreşe-dinte al Consiliului
ŞALARU Ion - medic-şef adjunct sanitar de stat, specialist principal al Ministerului Sănătăţii, prim-vicedirector general al Centrului Naţional de Sănătate Publică, secretar al Consiliului
MAGDEI Mihai - viceministru al sănătăţii, medic-şef sanitar de stat
GUŢU Viorel - viceministru al agriculturii şi industriei alimentare
BARBĂNEAGRĂ Victor - viceministru al finanţelorCALMÎC Octavian - viceministru al economieiPOTÎNG Tatiana - viceministru al educaţiei SAINCIUC Sergiu - viceministru al muncii, protecţiei
sociale şi familieiCHEPTĂNARU Iurie - viceministru al afacerilor interneBODIŞTEANU Octavian - viceministru al tineretului şi
sportuluiŞCOLA Dona - viceministru al tehnologiei infor-
maţiei şi comunicaţiilor POSTICĂ Gheorghe - viceministru al culturii
PLATON Nicolae - şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat
FURDUI Teodor - vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
OSOIANU Iurie - vicedirector general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină
BALIŢCHI Tudor - director general al Serviciului Vamal
POCAZNOI Marian - preşedinte al Consiliului Coordo-nator al Audiovizualului
DARIE Vladimir - director general al Agenţiei Infor-maţionale de Stat „Moldpres”
JOSAN Efim - preşedinte al Instituţiei Publice Na ţ i ona le a Aud iov i zua lu lu i Compania „Teleradio-Moldova”
ABABII Ion - rector al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”
MOŞNEAGA Andrei - director al Centrului de Politici în Sănătate (PAS)
FONARI Antoniţa - director executiv al Centrului de Resurse „Tineri şi Liberi”
BENU Victor - preşedinte a l S indicatu lu i „Sănătatea”
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
35
Anexa nr.3la Hotărîrea Guvernului nr.100 din 16 februarie 2012
REGULAMENTULConsiliului Naţional Coordonator în domeniul Controlului Tutunului
I. Dispoziţii generale1. Consiliul Naţional Coordonator în domeniul Controlului
Tutunului (în continuare – Consiliu) este creat în calitate de organ consultativ, fără statut de persoană juridică, pentru coordonarea tuturor proceselor necesare organizării eficiente a acţiunilor în domeniul controlului tutunului şi combaterea efectelor negative ale consumului de tutun asupra sănătăţii.
2. Misiunea Consiliului este de a eficientiza comunicarea şi colaborarea intersectorială în fortificarea cadrului legal în domeniul controlului tutunului, conforme cu prevederile Conven-ţiei-cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind controlul tutunului (în continuare – CCCT) şi cu legislaţia comunitară, precum şi stabilirea unui mecanism de implementare eficientă a activităţilor în domeniul controlului tutunului.
3. Consiliul îşi desfăşoară activitatea în baza legislaţiei în vigoare şi a prezentului Regulament.
II. Atribuţiile de bază ale Consiliului4. Consiliul exercită următoarele atribuţii: 1) coordonează implementarea Programului Naţional privind
controlul tutunului;2) asigură participarea părţilor interesate în procesul de
elaborare, monitorizare şi implementare a activităţilor de control al tutunului în Republica Moldova şi contribuie la stabilirea legăturilor durabile între toţi factorii-cheie de decizie, implicaţi în elaborarea, promovarea şi implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în domeniul controlului tutunului;
3) promovează parteneriatul intersectorial între instituţiile de stat, internaţionale şi neguvernamentale pentru un mai bun control al tutunului şi asigură dialogul reciproc eficient între organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale din Moldova şi de peste hotare;
4) coordonează procesul de elaborare şi de ajustare a legislaţiei în domeniul controlului tutunului la prevederile CCCT şi la legislaţia comunitară, precum şi procesul de implementare a legislaţiei şi a documentelor de politici în domeniu;
5) facilitează colaborarea intersectorială pentru elaborarea politicilor publice destinate supravegherii şi controlului asupra consumului de tutun, prevenirii morbidităţii şi mortalităţii legate de consumul de tutun, coordonînd punerea în aplicare ale acestora.
III. Atribuţiile conducerii şi membrilor Consiliului5.Preşedintele Consiliului exercită următoarele atribuţii: 1) convoacă şedinţele Consiliului;2) conduce activitatea Consiliului; 3) semnează deciziile Consiliului şi exercită controlul execu-
tării acestora; 4) exercită şi alte funcţii în conformitate cu prezentul
Regulament.
6. Secretarul Consiliului asigură: 1) pregătirea materialelor pentru şedinţele Consiliului; 2) difuzarea deciziilor Consiliului membrilor acestuia,
ministerelor, altor autorităţi administrative centrale şi instituţii interesate;
3) generalizarea rezultatelor privind executarea deciziilor adoptate şi informarea preşedintelui Consiliului despre aceasta;
4) elaborarea planurilor de activitate a Consiliului în baza propunerilor preşedintelui (vicepreşedintelui), membrilor Consiliului şi autorităţilor publice, inclusiv prezentarea lor spre examinare la şedinţele Consiliului;
5) altă activitate a Consiliului sub aspect organizatoric, analitic
şi informativ.7. Membrii Consiliului sînt obligaţi:1) să-şi exercite atribuţiile în conformitate cu prezentul
Regulament;2) să participe la şedinţele Consiliului;3) să informeze conducerea instituţiilor pe care le reprezintă
despre deciziile adoptate în cadrul şedinţelor.IV. Organizarea activităţii Consiliului
8. Consiliul îşi desfăşoară activitatea în şedinţe plenare, organizate cel puţin o dată în semestru.
9. Şedinţele Consiliului sînt deliberative dacă la ele participă majoritatea membrilor acestuia.
10. La şedinţele Consiliului pot participa ca invitaţi şi alte persoane, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, întreprinderilor, mass-media, organizaţiilor nonguvernamentale, organizaţiilor internaţionale şi ai altor benefi-ciari de informaţie, fără drept de vot.
11. Lucrările tehnice de secretariat se asigură de Centrul Naţional de Sănătate Publică.
12. Pentru realizarea misiunii sale, Consiliul instiuie grupuri tehnice de lucru pe diferite domenii specifice, care întrunesc specialişti în domeniul controlului asupra tutunului din sectorul de stat, neguvernamental, precum şi parteneri pentru dezvoltare.
13. Sarcinile grupurilor tehnice de lucru constau în:1) oferirea suportului tehnic în procesul ajustării cadrului
legal în domeniul controlului tutunului la prevederile CCCT şi la legislaţia comunitară;
2) realizarea activităţilor de pledoarie pentru fortificarea cadrului legal în domeniul controlului tutunului, conforme cu prevederile CCCT şi cu legislaţia comunitară;
3) asigurarea transparenţei activităţii Consiliului prin oferirea informaţiilor şi elaborarea materialelor pentru mass-media;
4) monitorizarea şi evaluarea situaţiei din domeniul controlului tutunului şi a implementării legislaţiei şi a documentelor de politici, identificarea problemelor de sănătate şi participarea la elaborarea politicilor publice în domeniul controlului tutunului.
V. Şedinţele Consiliului14. Şedinţele Consiliului sînt organizate la iniţiativa preşe-
dintelui sau secretariatului Consiliului ori la solicitarea a 1/3 din membrii acestuia, cu informarea secretariatului cu o lună înainte despre această intenţie.
15. Ordinea de zi a şedinţelor Consiliului se întocmeşte de către secretar, la propunerea preşedintelui, şi se prezintă membrilor Consiliului pentru completări şi modificări cu cel puţin 14 zile înainte de convocarea şedinţei, după care se prezintă spre aprobare preşedintelui Consiliului cu cel puţin 7 zile înainte de convocarea şedinţei.
16. Ordinea de zi definitivată se aduce la cunoştinţa membrilor Consiliului şi, după caz, persoanelor invitate cu cel puţin 5 zile înainte de convocarea şedinţei.
17. Şedinţele sînt prezidate de preşedintele Consiliului, iar în cazul absenţei acestuia – de vicepreşedinte.
18. Procesul-verbal al şedinţei Consiliului se întocmeşte de către secretarul acestuia, în termen de cel mult 2 zile de la data desfăşurării şedinţei şi se semnează de către preşedintele şi secretarul Consiliului.
VI. Deciziile Consiliului19. În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul adoptă decizii în
problemele ce ţin de competenţa sa.20. Deciziile Consiliului se adoptă cu votul majorităţii
membrilor Consiliului prezenţi la şedinţă. Membrii Consiliului sînt
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
36
parteneri egali, cu drepturi depline de participare şi implicare în procesul de luare a deciziilor şi au dreptul de a-şi delega votul reprezentanţilor autorizaţi de ei.
21. Deciziile Consiliului sînt semnate de către preşedintele acestuia.
22. Deciziile Consiliului au un caracter consultativ pentru
toate autorităţile publice participante la implementarea Progra-mului naţional privind controlul tutunului, la ajustarea cadrului legal în domeniul controlului tutunului la prevederile CCCT şi la legislaţia comunitară, precum şi la stabilirea unui mecanism de implementare eficientă a activităţilor în domeniul controlului tutunului.
H O T Ă R Î R Eprivind aprobarea proiectului de lege pentru modificareaşi completarea unor acte legislative
143
Guvernul HOTĂRĂŞTE: Se aprobă şi se prezintă Parlamentului spre examinare
proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Ministrul justiţiei Oleg Efrim
Nr. 112. Chişinău, 21 februarie 2012.
H O T Ă R Î R Epentru aprobarea proiectului de lege cu privire la stabilirea principiilor şi cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor
Guvernul HOTĂRĂŞTE:Se aprobă şi se prezintă Parlamentului spre examinare
proiectul de lege cu privire la stabilirea principiilor şi cerin-ţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru, ministrul economiei Valeriu Lazăr Ministrul agriculturii şi industriei alimentare Vasile Bumacov Ministrul sănătăţii Andrei Usatîi Ministrul finanţelor Veaceslav Negruţa Ministrul justiţiei Oleg Efrim
Nr. 113. Chişinău, 21 februarie 2012.
144
H O T Ă R Î R Ecu privire la modul de administrare a contingentelortarifare la importul de zahăr alb şi produse zaharoase
În conformitate cu prevederile Legii nr.218-XV din 1 iunie 2001 pentru aderarea Republicii Moldova la Organi-zaţia Mondială a Comerţului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.59-61, art.397), Legii nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, ediţie specială), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru simplificarea mecanismului de administrare a contingentelor tarifare la importul de zahăr alb şi produse zaharoase, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Taxa vamală la importul mărfurilor clasificate la poziţiile tarifare 1701 şi 1702, prevăzută în limitele contingentelor tarifare stabilite, se aplică în baza principiului „primul venit – primul servit” şi în limitele cantităţilor disponibile, conform anexei nr.1 la Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal.
2. Evidenţa cantităţilor mărfurilor clasificate la poziţiile
tarifare 1701 şi 1702, importate în limitele contingentelor tarifare stabilite conform anexei nr.1 la Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, se va ţine în cadrul Serviciului Vamal pe măsura plasării produselor respective în regim vamal de import.
3. Taxa vamală preferenţială la import în mărime de 10% se aplică pentru fiecare tranzacţie de import al zahărului şi produselor zaharoase în limita de zece la sută a contingen-tului cantitativ stabilit de legislaţia în vigoare.
4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Finanţelor.
5. Se abrogă Hotărîrea Guvernului nr.563 din 10 septembrie 2009 „Pentru aprobarea Regulamentului privind modul de administrare a contingentelor tarifare la importul de zahăr alb şi produse zaharoase” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 142, art. 625).
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru, ministrul economiei Valeriu Lazăr Ministrul agriculturii şi industriei alimentare Vasile BumacovMinistrul finanţelor Veaceslav Negruţa
Nr. 114. Chişinău, 22 februarie 2012.
145
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
37
H O T Ă R Î R Epentru aprobarea proiectului de lege privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare şi radiologice
146
Guvernul HOTĂRĂŞTE:Se aprobă şi se prezintă Parlamentului spre examinare
proiectul de lege privind desfăşurarea în siguranţă a activi-tăţilor nucleare şi radiologice.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru, ministrul economiei Valeriu Lazăr Ministrul mediului Gheorghe Şalaru Ministrul sănătăţii Andrei UsatîiMinistrul finanţelor Veaceslav NegruţaMinistrul justiţiei Oleg Efrim
Nr. 118. Chişinău, 23 februarie 2012.
H O T Ă R Î R Eprivind aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Amendamentelor la Memorandumul de Înţelegere cu privire la viitorul Reţelei de Sănătate în Europa de Sud-Est în cadrul Procesului de cooperare regională în Europa de Sud-Est, semnate la Banja Luka la 12 octombrie 2011
Guvernul HOTĂRĂŞTE:Se aprobă şi se prezintă Parlamentului Republicii
Moldova spre examinare proiectul de lege pentru ratificarea Amendamentelor la Memorandumul de Înţelegere cu privire
la viitorul Reţelei de Sănătate în Europa de Sud-Est în cadrul Procesului de cooperare regională în Europa de Sud-Est, semnatе la Banja Luka la 12 octombrie 2011.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru,ministrul afacerilor externe şi integrării europene Iurie LeancăMinistrul sănătăţii Andrei UsatîiMinistrul justiţiei Oleg Efrim Ministrul finanţelor Veaceslav Negruţa
Nr. 119. Chişinău, 23 februarie 2012.
147
H O T Ă R Î R Ecu privire la aprobarea Deciziei Consiliului şefilor de guverne al Comunităţii Statelor Independente privind Planul de acţiuni pentru combaterea infracţiunilor în domeniul proprietăţii intelectuale, în sprijinul etapelor de realizare a Strategiei de dezvoltare economică a Comunităţii Statelor Independente pînă în anul 2020
Guvernul HOTĂRĂŞTE:1. Se aprobă şi se prezintă Parlamentului spre informare
Decizia Consiliului şefilor de guverne al Comunităţii Statelor Independente privind Planul de acţiuni pentru combaterea infracţiunilor în domeniul proprietăţii intelectuale, în sprijinul etapelor de realizare a Strategiei de dezvoltare economică a Comunităţii Statelor Independente pînă în anul 2020, semnată la 19 mai 2011 la Minsk, cu următoarele rezerve:
„Republica Moldova nu se consideră angajată prin stipu-lările din Planul de acţiuni privind armonizarea legislaţiei.
Republica Moldova va lua decizii de participare la acţiunile incluse în Plan separat pentru fiecare caz concret.”.
2. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va notifica Comitetul Executiv al Comunităţii Statelor Indepen-dente despre aprobarea Deciziei menţionate.
3. Autorităţile publice responsabile de executarea acţiu-nilor incluse în Plan, la care Republica Moldova va participa, vor întreprinde măsurile necesare pentru realizarea preve-derilor Deciziei nominalizate.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru,ministrul afacerilor externe şi integrării europene Iurie LeancăMinistrul afacerilor interne Alexei Roibu Ministrul finanţelor Veaceslav Negruţa
Nr. 120. Chişinău, 23 februarie 2012.
148
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
38
H O T Ă R Î R Eprivind aprobarea proiectului de lege pentrumodificarea şi completarea unor acte legislative
149
Guvernul HOTĂRĂŞTE:Se aprobă şi se prezintă Parlamentului spre examinare
proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Ministrul justiţiei Oleg Efrim
Nr. 121. Chişinău, 23 februarie 2012.
H O T Ă R Î R Ecu privire la iniţierea negocierilor asupra proiectuluiAmendamentului la Acordul specific între Moldova şi Suedia
150
Guvernul HOTĂRĂŞTE:1. Se ia act de proiectul Amendamentului la Acordul
specific între Moldova şi Suedia.
2. Se iniţiază negocierile asupra proiectului Amendamen-tului la Acordul specific între Moldova şi Suedia.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru,ministrul afacerilor externe şi integrării europene Iurie LeancăMinistrul finanţelor Veaceslav NegruţaMinistrul sănătăţii Andrei Usatîi
Nr. 122. Chişinău, 23 februarie 2012.
H O T Ă R Î R Eprivind completarea anexei nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr. 454 din 24 martie 2008
În temeiul art. 2 din Legea nr. 212 din 9 septembrie 2010 pentru ratificarea Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 190, art. 624), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr. 454 din 24 martie 2008 „Cu privire la optimizarea participării organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, precum şi a altor autorităţi administrative centrale la executarea angajamen-
telor asumate faţă de organizaţiile internaţionale” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 66-68, art. 434), cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu poziţia 574 care va avea următorul cuprins:
„574 Curtea Penală Internaţională Ministerul Justiţiei***
*** Cooperarea cu Curtea Penală Internaţională este
asigurată în comun cu Procuratura Generală.”.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru,ministrul afacerilor externe şi integrării europene Iurie LeancăMinistrul justiţiei Oleg Efrim Ministrul finanţelor Veaceslav Negruţa
Nr. 123. Chişinău, 24 februarie 2012.
151
H O T Ă R Î R Ecu privire la iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului de finanţare între Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Agricultura Competitivă”
Guvernul HOTĂRĂŞTE: 1. Se iniţiază negocierile asupra proiectului Acordului
de finanţare între Republica Moldova şi Asociaţia Interna-ţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Agricultura Competitivă”.
2. Se instituie Grupul de negociatori pentru purtarea negocierilor asupra proiectului Acordului de finanţare între Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Agricultura Competitivă”, în următoarea componenţă:
152
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
39
GUŢU Viorel - viceministru al agriculturii şi industriei alimentare, conducătorul Grupului de negociatori
BAJUREANU Rodion - viceministru al mediuluiBODIU Victor - Secretar general al GuvernuluiMATVEEVA Elena - director al Direcţiei generale datorii
publice, Ministerul FinanţelorSAINCIUC Olga - coordonator dezvoltarea aface-
rilor rurale, director adjunct al Unităţii Consolidate pentru Imple-mentarea şi Monitorizarea Proiec-telor în domeniul Agriculturii
ŞOCHIN Veaceslav - specialist procurări al Unităţii Consolidate pentru Implementarea
şi Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agriculturii.
3. Grupul de negociatori va purta negocieri cu reprezen-tanţii Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare, în vederea alocării finanţării în termeni cît mai restrînşi şi la condiţii reciproc avantajoase.
4. Se acordă depline puteri domnului Viorel GUŢU, conducător al Grupului de negociatori, pentru semnarea procesului-verbal al negocierilor şi altor documente relevante negocierilor în cauză.
5. Cheltuielile aferente deplasării Grupului de negoci-atori la sediul central al Băncii Mondiale, Washington D.C., Statele Unite ale Americii, vor fi suportate din contul surselor Proiectului RISP II.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Ministrul finanţelor Veaceslav NegruţaMinistrul agriculturii şi industriei alimentare Vasile BumacovMinistrul mediului Gheorghe Şalaru
Nr. 124. Chişinău, 24 februarie 2012.
H O T Ă R Î R Ecu privire la decernarea Premiului anual al GuvernuluiRepublicii Moldova pentru cel mai dotat inventatoral anului 2011
În scopul stimulării activităţii inovaţionale, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se decernează, în baza deciziei Juriului Expoziţiei Internaţionale Specializate „Infoinvent”, Premiul anual al Guvernului Republicii Moldova pentru cel mai dotat inven-tator al anului 2011 domnului Ion Hăbăşescu, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, director al Institutului de Tehnică Agricolă „MECAGRO”, pentru
ciclul de invenţii „Maşini de stropit şi utilaje pentru sectorul zootehnic”.
2. Se alocă, din fondul de rezervă al Guvernului, Ministe-rului Agriculturii şi Industriei Alimentare pentru Institutul de Tehnică Agricolă „MECAGRO” 5000 (cinci mii) lei în vederea achitării Premiului anual al Guvernului Republicii Moldova pentru cel mai dotat inventator al anului 2011.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Ministrul finanţelor Veaceslav Negruţa
Nr. 125. Chişinău, 24 februarie 2012.
153
H O T Ă R Î R Eprivind modificarea şi completarea unor hotărîri ale Guvernului
154
Guvernul HOTĂRĂŞTE: 1. Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr. 515 din 22 iunie
2010 „Cu privire la Comisia Unificată de Control din partea Republicii Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 107, art. 595) se modifică şi se completează după cum urmează:
1) se completează cu următoarele poziţii: „BODRUG Ion - şef adjunct al Departamentului
poliţie, Ministerul Afacerilor Interne, membru al Comisiei
FONDOS Aurel - consultant principal, Direcţia analiză şi planificare, Biroul pentru reintegrare, Cancelaria de Stat, membru al Comisiei
BĂLAN Gheorghe - şef al Biroului pentru reintegrare, Cancelaria de Stat, expert cu statut permanent
CUC Vladimir - şef al Direcţiei OSCE şi securitate internaţională din cadrul Direcţiei generale cooperare multilaterală,
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, expert cu statut permanent
DIACONU Vitalie - secretar I, Direcţia OSCE şi securitate internaţională din cadrul Direcţiei generale cooperare multila-terală, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, expert cu statut permanent
CHISNENCO Dumitru - şef adjunct al Direcţiei cooperare internaţională şi integrare europeană, Ministerul Afacerilor Interne, expert cu statut permanent”;
2) poziţiile „Cerba Valeriu” şi „Valcov Serghei” se exclud.
2. Regulamentul cu privire la activitatea delegaţiei Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 744 din 3 octombrie 2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.166-169, art.818), se modifică după cum urmează:
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
40
1) la punctul 6, cuvintele „şi experţii” se substituie prin cuvintele „ , experţi cu statut permanent şi alţi experţi”;
2) la punctul 15, cuvintele „experţi, cu statut permanent sau” se substituie prin cuvintele „şi alţi experţi”.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru Eugen Carpov
Nr. 126. Chişinău, 24 februarie 2012.
H O T Ă R Î R Ecu privire la facilitarea acordării dreptului de şedere şi eliberării actelor de identitate străinilor angajaţi în cadrul proiectelor de asistenţă externă
În temeiul articolului 88 alineatul (2) al Legii nr. 200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 179-181, art. 610), precum şi pentru a facilita acordarea dreptului de şedere şi eliberarea actelor de identitate străinilor angajaţi în cadrul proiectelor de asistenţă externă, primită de Republica Moldova din partea organizaţiilor internaţionale şi a ţărilor donatoare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Biroul migraţie şi azil al Ministerului Afacerilor Interne, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, va acorda dreptul de şedere şi va elibera acte de identitate străinilor angajaţi în cadrul proiectelor de asistenţă externă şi, după caz, membrilor de familie ai acestora, dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel.
2. Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru” a Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Teleco-municaţiilor va perfecta acte de identitate străinilor care
sînt angajaţi în cadrul proiectelor de asistenţă externă şi membrilor de familie ai acestora, dacă tratatele interna-ţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel.
3. Se aprobă lista actelor care urmează a fi prezentate la Biroul migraţie şi azil al Ministerului Afacerilor Interne de către străinii angajaţi în cadrul proiectelor de asistenţă externă, primită de Republica Moldova din partea organi-zaţiilor internaţionale şi a ţărilor donatoare, şi membrii de familie ai acestora (se anexează).
4. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va informa misiunile diplomatice, oficiile consulare, precum şi misiunile şi reprezentanţele organizaţiilor internaţionale acreditate în Republica Moldova privind procedura de documentare cu acte de identitate a străinilor angajaţi în cadrul proiectelor de asistenţă externă, primită de Republica Moldova din partea organizaţiilor internaţionale şi a ţărilor donatoare.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru,ministrul afacerilor externe şi integrării europene Iurie LeancăMinistrul afacerilor interne Alexei Roibu
Nr. 128. Chişinău, 24 februarie 2012.
156
H O T Ă R Î R Ecu privire la abrogarea unor hotărîri ale Guvernului
Guvernul HOTĂRĂŞTE:Se abrogă:Hotărîrea Guvernului nr.1330 din 1 decembrie 2004
„Pentru aprobarea Regulamentului privind modul de administrare a obligaţiilor fiscale ale agenţilor economici amplasaţi în localităţile din stînga Nistrului şi în mun. Bender”
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.233-236, art.1540);
Hotărîrea Guvernului nr.299 din 22 martie 2006 „Cu privire la completarea Hotărîrii Guvernului nr. 1330 din 1 decembrie 2004” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.47-50, art. 329).
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru Eugen CarpovViceprim-ministru, ministrul economiei Valeriu Lazăr Ministrul finanţelor Veaceslav Negruţa
Nr. 127. Chişinău, 24 februarie 2012.
155
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
41
Aprobatăprin Hotărîrea Guvernului nr. 128din 24 februarie 2012
LISTAactelor prezentate la Biroul migraţie şi azil al Ministerului
Afacerilor Interne de către străinii angajaţi în cadrul proiectelorde asistenţă externă, primită de Republica Moldova din parteaorganizaţiilor internaţionale şi a ţărilor donatoare, şi membrii
de familie ai acestora
1. Cererea-chestionar (de modelul stabilit).2. Demersul autorităţii administraţiei publice/instituţiei/
organizaţiei beneficiar sau implementator de proiect (de modelul stabilit).
3. Copia documentului de trecere a frontierei de stat al străinului solicitant.
4. Copia de pe dovada asigurării medicale.5. O fotografie 3x4.
H O T Ă R Î R Epentru aprobarea Avizului asupra proiectului de legeprivind modificarea şi completarea Legii ocrotiriisănătăţii nr.411-XIII din 28 martie 1995
Guvernul HOTĂRĂŞTE: Se aprobă şi se prezintă Parlamentului Avizul asupra
proiectului de lege privind modificarea şi completarea Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28 martie 1995.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Ministrul sănătăţii Andrei UsatîiMinistrul finanţelor Veaceslav NegruţaMinistrul justiţiei Oleg Efrim
Nr. 129. Chişinău, 24 februarie 2012.
157
H O T Ă R Î R Ecu privire la aprobarea măsurilor adiţionale la Programul Naţional de implementare a Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize
În scopul realizării condiţionalităţilor fazei II a Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă măsurile adiţionale la Programul Naţional de implementare a Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize (se anexează).
2. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale vor asigura, conform competenţelor, respectînd strict
termenele fixate, realizarea măsurilor adiţionale aprobate şi vor prezenta Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, lunar, pînă la data de 10 a lunii următoare, rapoarte pe domeniile de activitate.
3. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va prezenta Guvernului Raportul despre executarea Progra-mului la 15 iulie şi 15 decembrie 2012.
4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru,ministrul afacerilor externe şi integrării europene Iurie LeancăMinistrul justiţiei Oleg Efrim Ministrul afacerilor interne Alexei Roibu Ministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor Pavel Filip Ministrul finanţelor Veaceslav Negruţa
Nr. 130. Chişinău, 24 februarie 2012.
158
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
42
Aprobateprin Hotărîrea Guvernului nr. 130din 24 februarie 2012
MĂSURILE ADIŢIONALE la Programul naţional de implementare a Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană
în domeniul liberalizării regimului de vize
Nr.d/o
a Termenele de realizare
1 2 3 4 5BLOCUL 1
iv în cadrul me cu normele ICAO
1.
28 aprilie 2010
Finalizareacu cip integrat
MMinisterul Tehnologiei
Ministerul Afacerilor Interne
Aprilie 2012
Ministerul Tehnologiei
Securitate,Ministerul Afacerilor
Europene
Decembrie 2012
tarea
2.r
codurilor de e
documentare a popul
Ministerul Tehnologiei
Ministerul Afacerilor Interne,Ministerul Afacerilor
Europene,
Permanent
administrarea proceselor de
Ministerul Tehnologiei
Ministerul Afacerilor Interne
Permanent
-
-eliberare a documentelor
Ministerul Tehnologiei
Comun
Ministerul Afacerilor
Europene
Semestrial, prima instruire –
Ministerul Tehnologiei
Ministerul Afacerilor
Europene,
Trimestrul I 2012
Implementarea planului de gestionare a riscurilor de Ministerul Tehnologiei
Ministerul Afacerilor
Europene,
Pe parcursul anului 2012
i editarea ghidului “tehnologiile noi de securitate”
Ministerul Tehnologiei Decembrie 2012
3. Asigurarea infrastructurii de preluare a
icii Moldova peste hotare
Ministerul Tehnologiei
Ministerul Afacerilor
Martie 2012
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
43
1 2 3 4 5
Europene, Ministerul Afacerilor Interne,
non-Ministerul Tehnologiei Permanent, cu raport
semestrial
4. terea gradului de securitate a documentelor eliberate diplomatice cu date biometrice
Ministerul Afacerilor
Europene,Ministerul Tehnologiei
ilor
Aprilie 2012
a bucletelor Ministerul Afacerilor
Europene,Ministerul Tehnologiei
,
Semestrul I 2012
oate categoriile de Ministerul Tehnologiei
Ministerul Afacerilor
Europene
Decembrie 2012
documente primare5. Ministerul Tehnologiei
Ministerul Afacerilor Interne
Decembrie 2012
6.biometrice, în scopul carnetelor de pa apoarte cu cip integrat
Ministerul Tehnologiei Decembrie 2012
7.r Ministerul Tehnologiei
Noiembrie 2012
Ministerul Afacerilor
Europene
Ministerul Tehnologiei Infor
Decembrie 2012
8. Consolidarea mecanismului de comunicare
Afacerilor Interne sau furate
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tehnologiei
Comunica
Securitate,
Permanent
(pentru executarea prevederilor Legii nr. 216-XV din 29 mai zat de
au
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tehnologiei Infor
30 iunie 2012
Implementarea mecanismului de verificare automatizate privind enilor RM a
documentel
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tehnologiei
alte institu ii responsabile
Iulie 2012
9.
Chimbului
reciproc de date cu Interpol privind
Asigurarea în urma conexiunii la sistemul Interpol I-24/7INSYST de raportare electro
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tehnologiei
Securitate,
Permanent
Asigurarea unui schimb regulat de specim10. Informarea statelor-membre ale UE privind
rin canalul stabilit: Ministerul Tehnologiei Ministerul Afacerilor
septembrie
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
44
1 2 3 4 5–
– misiunile diplomatice ale statelor Uniunii Europene
Europene, Ministerul Tehnologiei
BLOCUL 2
MANAGEMENTUL FRONTIEREIConsolidarea cadrului legal în domeniul managementului frontierei, inclusiv prin adoptarea unei noi Legi cu privir
11. Consolidarea cadrului legal în domeniul managementului frontierei
Adoptarea legii de modificare a Legii nr.200 din 16 iulie 2010 1 iulie 2012
Ministerul Transporturilor Infrastructurii
Drumurilor,Ministerul Afacerilor Interne
1 iulie 2012
a
12.egii cu privire la
frontiera de stat Legeanr.215 din 4 noiembrie 2011 privind frontiera de stat a Republicii Moldova (peste 40 de legi mo
1 iulie 2012
proiectului h
în special:-pe indicatoare în punctele de trecere a frontierei de stat;-
-frontierei de sta- regulile specifice de control pentru anumite categorii de persoane;- regulile specifice de trecere a frontierei de stat pentru diferitele
- regulile cu privire la înregistra-
1 iulie 2012
ransportatorih
privire la modificarea, completaLegii nr.215 din 4
noiembrie 2011 privind frontiera de stat a Republicii Moldova (
1 iulie 2012
Elaborar Departamentului Legii nr.215 din 4
noiembrie 2011 privind frontiera de stat a Republicii Moldova
-- stabilireMoldova
1 iulie 2012
Realizarea sistemului informatic on-line al Serviciului
la frontiera de stat, inclusiv implementarea tehnologiilor de verificare a actelor de identitate cu date biometrice în punctele de trecere a frontierei de stat,inclusiv a dispozitivelor de tr -Gate)
Ministerul Tehnologiei Semestrul I 2012
13.
Legii (peste 40 de acte legislative)
1 iulie 2012
Elabor Ordinului Departamentului 1 iulie 2012
decret cu privire la
nr.2327-IV din 3 septembrie 2009 privind aprobarea r ale Republicii Moldova
1 iulie 2012
iiorganizatorice
1 iulie 2012
h
mai
1 iulie 2012
h 1 iulie 2012
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
45
1 2 3 4 5
Elab Ordinului Directorului Departamentului 1 iulie 2012
Ordinului Directorului Departamentului
abrogarea unor ordine (mai mult de 100 de ordine modificate,
ii nr.215 din 4 noiembrie 2011 privind frontiera de stat a Republicii Moldova
1 iulie 2012
14.sistemului de
i
Serviciul Vamal Trimestrul IV 2012
în conformitate cu Strategia de management integ15.
echipamentului tehnic sistemelor ITImplementarea Planului de dezvoltare a Infrastructurii frontierei de stat pentru anii 2012-2014,nr.476 din 28 iunie 2011
2012
de trecere a frontierei de stat (inclusiv a punctelor de control comun auto),
2012
Dotarea subdiviziunilor de suprav
punctelor de contact locale, canalelor de comunicare securizate
specifice, sisteme informatice, mijloace autonome de producere a energiei etc.
2012
Realizarea sistemului informatic on-interconectarea acestuia cu sistemele informatice ale
statMinisterul Afacerilor Interne,
Semestrul II 2012
de stat2012
Crearea centrului de examinare a documentelor Semestrul I 2012
demarcare a frontierei de statMinisterul Afacerilor
Europene,
Cadastru
2011-2013
Implementarea fazei II a Proiectului „Fixed and Mobile Communication Network for Moldovan Border Guards Service” Ministerul Afacerilor
Interne
2012
16.frontierei de stat
echipamentului
Serviciul Vamal 2012
Implementarea sistemului de monitorizare în regim on-line a traficului mijloacelor de transport la punctele de trecere a frontierei
Serviciul Vamal Trimestrul I 2012
17. Se
Ministerul Afacerilor Interne,
2012
contract)M
Mai 2012
eficient al frontierei de stat
Mai 2012
18. Stabilirea unui mecanism eficient de eliberare a vizelor de intrare –Moldova
Automatizat „CONSUL”Ministerul Afacerilor
Europene
Trimestrul IV 2012
le Ministerului Ministerului
Afacerilor Interne,
Ministerul Afacerilor
Europene,Ministerul Afacerilor Interne,Ministerul Tehnologiei
Trimestrul IV 2012
Stabilirea cadrului juridic interministerial de reglementare a
eliberare a vizelor de intrare –
Ministerul Afacerilor
Europene, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tehnologiei
Trimestrul IV 2012
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
46
1 2 3 4 519. Stabilirea unui mecanism eficient de
elibreîntoarcerea în Republica Moldova
Ministerul Afacerilor
EuropeneSemestrul I 2012
Creare din Sistemul Ministerul Afacerilor
EuropeneSemestrul II 2012
Ministerului Ministerul Afacerilor
Europene, Ministerul Tehnologiei Semestrul II 2012
Stabilirea cadrului juridic interministerial de reglementare a modului de verific le
Ministerul Afacerilor
Europene,Ministerul Tehnologiei
S
Semestrul II 2012
20.
permanent peste hotare
Sistemul l Automatizat „CONSUL”
Ministerul Afacerilor
Europene
Semestrul II 2012
porar sau
Ministerul Afacerilor
Europene
Semestrul II 2012
area intern
21.incinta Serviciului
punctelor de contact locale
2012
22. Interconex Ministerului , Ministerului
Afacerilor Interne
Ministerul Afacerilor
Europene,Ministerul Afacerilor Interne,
,Min
Semestrul II 2012
bazelor de dateMinisterul Afacerilor Semestrul II 2012
Europene,Ministerul Afacerilor Interne,
23. Dezvolt Implementarea prevederilor planurilor de cooperare între serviciile de
2012
-
punctelor de contact la frontiera de stat moldo-
,Ministerul Afacerilor
Europene
2012
-
-za Acordului între Guvernul Republicii
-ucrainene, încheiat la Odesa la 20 decembrie 2011)
Ministerul Afacerilor rii
Europene
2012
-
la 31 mai 2011)
Ministerul Afacerilor
Europene
2012
Implementarea prevederilor Protocolului între Serviciul
realizarea experimentului de efectuare a controlului în comun în punctul de trecere „Briceni-semnat la Odesa la 20 decembrie 2011-trecere: „Criva-„Palanca- Maiaki-Udobnoe” (pe teritoriul Republicii Moldova)
,Serviciul Vamal
2012
ImplementarActivitate al Parteneriatului Estic pentru anii 2011-2012, Panelul „Managementul Integrat al Frontierei
Ministerul Afacerilor
Europene
2012
Implementarea
anul 2012 (9 Phase Action Plan)
2012
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
47
1 2 3 4 5Implementarea Planului de cooperare între Serviciul Vamal al Serviciul Vamal Trimestrul III 2012
24. Implementarea aranjamentul de lucru cu FRONTEX la un nivel înalt de eficacitate
Implementara FRONTEX
pentru anii 2012-2014Ministerul Afacerilor
Europene
2012
comune terestre, proiectul-parti
2012
za de risc, depistarea vehiculelor furate, depistarea documentelor
umane, drepturile fundamentale, combaterea traficului de fiiumane
2012
ea cu conceptul „Smart Borders”
Ministerul Afacerilor
Europene
2012
în baza Acordului
25. Dezvol
în baza acordurilor de readmisie)
(reînt
readmisia persoanelor aflat
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii,
Familiei,Ministerul Afacerilor
Europene, Ministerul Economiei,
2012
statele de dest
Ministerul Muncii,
Familiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor
2012
Europene,
26. Consolidarea mecanismului de gestionare a Grupul tehnic de lucru
Extins în cooperare cu ei
(Ministerul Muncii,
Familiei, Ministerul Afacerilor Interne, Biroul
Ministerul Afacerilor
Europene,
Semestrul I 2012
27. Def -
Ministerul Muncii, pentru de ), Ministerul
Ministerul Afacerilor
Europene, Ministerul Muncii,
Familiei, ServiSecuritate,
, alte
Semestrul II 2012
- ova (care se întorc în mod voluntar sau sînt28.
readmisie cu statele-Efectuarea procedurilor de readmisie în baza Acordului dintre
ia persoanelor aflate Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor
Europene
Permanent
-membre UE a protocoalelor Moldova privind
(prioritar pentru 2012: Polonia, Italia, Spania, Portugalia, Benelux)
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor
Europene
Decembrie 2012
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
48
1 2 3 4 5Nego Ministerul Afacerilor
Interne, Ministerul Afacerilor
Europene
Decembrie 2012
e Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor
Europene
Semestrul II2012
i
29. Imple
consconformitate cu standardele europene)
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii,
Familiei, Ministerul Afacerilor
Europene, Ministerul Tehnologiei
Ministerul Transporturilor
Drumurilor , Ministerul
Interetnice,
Semestrul II 2012
centreBiroului Azil (g
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii,
Familiei, Ministerul Afacerilor
Europene, Ministerul Tehnologiei
Semestrul II 2012
Ministerul Economiei,
BMA (integrarea în SIIAMA), dezvoltarea site- -serviciilor
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii,
Familiei, Ministerul Afacerilor
Europene, Ministerul Tehnologiei
Comu
Ministerul Economiei,
Semestrul II 2012
-uri, seminare, vizite de studiu, preluarea practicilor statelor membre
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii,
Familiei, Ministerul Afacerilor
Europene, Ministerul Tehnologiei
Pe parcursul anului 2012
crearea unei
în Republica Moldova pentru a fi prezentat Comisiei
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii, ProFamiliei,
Pe parcursul anului 2012
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
49
1 2 3 4 5apublice locale
30.
dreptului de proprietate asupra
h Cu privire la aprobarea Listei indicatorilor Extins ”
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii,
Familiei, Ministerul Afacerilor
Europene, Ministerul Tehnologiei
Trimestrul I 2012
Crearea în cadrul Biroului Azil re a Profilului Migra ional Extins
Ministerul Afacerilor Interne,
Semestrul I 2012
31.
Moldova
Ministerul Afacerilor
Europene
Semestrul II 2012
consulatelor Republicii Moldova
Ministerul Afacerilor
Europene
Semestrul II 2012
32. metodologiilor de depistare a Ministerul Afacerilor Interne,
ceri
2012
Moldova
Ministerul Afacerilor
Europene, Ministerul Tehnologiei
r,
Ministerul Economiei,
Semestrul II 2012
Crearea în cadrul Biroului Azil al Ministerului Afacerilor Interne
Ministerul Afacerilor Interne,
Semestrul II 2012
Elaborarea mecanismului de cooperare între
com în cadrul procedurilor de imigrare, în conformitate cu Legea nr.200 din 16 iulie 2010 privind regimul
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii,
Familiei, Ministerul Afacerilor
Europene, Ministerul Tehnologiei
eri,
Securitate
Semestrul II 2012
tranzit a res33.
instruiri, vizite de studiu, instruirea formatorilor
Ministerul Afacerilor Interne,
2012
34. Programe de instruire cont
azilului, analiza riscurilor, combaterea
Instruirea
instruiri, vizite de studiu, instruirea formatorilor
Ministerul Afacerilor Interne
2012
in politici de cadre coerente
Ministerul Afacerilor Interne
2012
POLITICI DE AZIL
35.completarea actelor legislative în vederea aducerii în
rivind integrarea
Ministerul Afacerilor Interne,
,Ministerul Muncii
Familiei, Ministerul , Ministerul
Semestrul I 2012
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
50
1 2 3 4 5
Crearea în cadrul a unei noi uniresponsabile
Ministerul Afacerilor Interne,
Semestrul I2012
r responsabile
36. Implementarea Legii nr.270-XVI din 18 decembrie 2008 privind azilul în Republica Moldova
Ministerul Afacerilor Interne
2012
iMinisterul Tehnologiei
Ministerul AfacerilorInterne
2012
cazurile speciale
Ministerul Afacerilor Interne
2012
Implementarea standardelor de calitate în procedura de azil în Ministerul Afacerilor Interne
Semestrul II 2012
privind determinarea statutului de apatridMinisterul Afacerilor Interne,Ministerul F
Semestrul I 2012
BLOCUL 3
37.e implementarea
procesului de înregistrare a operatorilor de date cu caracter personal în registrul public
de stat al operatorilor de date cu caracter personalpentru
a Datelor cu Caracter Personal,Cancelaria de Stat
Trimestrul I 2012
de stat al operatorilor de date cu caracter personal”Caracter Personal,Cancelaria de Stat
2012
38.
,
Legii nr.20-XVI din 3 februarie 2011 combat
Ministerul Tehnologiei 2012
2002/58 privind prelucrarea datelor personale
iilor de
sa
Caracter Personal,Cancelaria de Stat
39. Crearea mecanismelor de promovare a ice prin spoturi publicitare
(audio, video); emisiuni TV, r-
Caracter Personal,ononguvernamentale
2012-2013
Elaborani de implementare a
Strategiei Caracter Personal
2012-2013
e prelucrarea în diferite sectoare a datelor cu caracter personal
Caracter Personal
2012-2013
Derularea procedurilor de înregistrare a operatorilor de date cu caracter personal ia Datelor cu
Caracter Personal
Semestrul I, 2012
cu caracter personal, aprobate prin nr.1123 din 14 decembrie 2010
Caracter Personal
Semestrul I, 2012
40.
cu Caracter Personal seminare, training-
Caracter Personal
2012-2013
Datelor cu Caracter Personal (dotarea IT, sisteme informatice, mijloace de transport) Caracter Personal
2012-2013
Cooperarea cu EUROJUST41.
datelor cu caracter personal în vasupra Acordului de cooperare cu EUROJUST
Ministerul Afacerilor
Europene,
I Semestru 2012
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
51
1 2 3 4 5
Procu 2012
Permanent
Efectuarea vizitei de studiu la EUROJUST pentru familiarizareacu procedurile de activitate
Caracter Personal
disponibilitatea EUROJUST)
42. Completarea cadrului legal în domeniul Ministerul Afacerilor Interne
2012
43.
colaborare în echipe comune de lucru
Realizarea proiectului “Echipelor Comune de Investigare pentru combaterea traficului
-Est”
Pe parcursul anului 2012
Revizuirea programelor de lucru, pe domenii de activitate, în
comunetrafic de fiin erea traficului de droguri etc.), regional etc.
Semestrul I 2012
Aderarea la cel de-al II-44. Ratificarea celui de-al II-lea Protocol la
(*ratificarea mecanismului
penale)
Semnarea celui de-al II- Semestrul I 2012
Elaborarea proiectului de lege privind ratificarea celui de-al II- Semestrul II 2012
Aproba ege privind ratificarea celui de-al II-
Guvernul Semestrul I 2012
Prezentarea proiectului de lege spre examinare Parlamentului Guvernul Semestrul II 2012
celui de-al II-Parlamentul Semestrul II 2012
45.
area banilor, criminalitate cibernetic
Ministerul Afacerilor Interne, Centrul pentru Combaterea
Permanent
-al II-lea Protocol la Ministerul Afacerilor Interne, Centrul pentru Combaterea
,Serviciul Vamal
Permanent
-membre ale Uniunii Europene46.
procurorilor din statele-membre UE, privind
realizate în procesul de reformare
Republica Moldova Permanent
Proc Permanent
COOPERAREA ÎN EXECUTAREA LEGII
47. Stabilirea unui mecanism de coordonare eficient între subdiviziunile de combatere a crimei organizate
Ministerului Afacerilor Interne, grupele teritoriale antidrog)
Ministerul Afacerilor Interne,
al2012
de persoane,
economice etc.)
Ministerul Afacerilor Interne,
Securitate,Centrul pentru Combaterea
,Serviciul Vamal,Serviciul G ,a
2012
combatere a crimei organizateMinisterul Afacerilor Interne,
a
2012
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
52
1 2 3 4 5
domeniul actMinisterul Afacerilor Interne, Centrul pentru Combaterea
,Serviciul Vamal,a
2012
cadrul Ministerului Afacerilor Interne
Ministerul Afacerilor Interne
2012
48. Realizarea unui mecanism de coordonare a
a crimei organizate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne Procuraturii Generale
Specializarea procurorilor din cadrul subdiviziunilor Procuraturii Generale
Ministerului Afacerilor Interne
Semestrul I 2012
49. CreMinisterului
Afacerilor Interne operative
Ministerul Afacerilor Intern Semestrul II 2012
Ministerul Afacerilor Interne
Trimestrul II 2012
Ministerul Afacerilor Interne
Semestrul I 2012
Ministerul Afacerilor Interne,
Semestrul I 2012
Ministerul Afacerilor Interne
Semestrul II 2012
50. Consolidarea dialogului dintre Republica
EUROPOL
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor
Europene
Semestrul II 2012
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor
Europene,
Semestrul II 2012
Participar ale EUROPOL destinate statelor
Ministerul Afacerilor Interne
Semestrul II 2012
Invitarea misiunii de evaluare din partea EUROPOL în vederea Ministerul Afacerilor Semestrul I 2012Interne,
Caracter Personal,Ministerul Afacerilor
Europene
-ul de Management al EUROPOL, ca urmare a Ministerul Afacerilor
Europene, Ministerul Afacerilor Interne,
Caracter Personal
2012
mbaterea
51. Parlamentul Semestrul I 2012
convorbirilor telefoniceParlamentul Semestrul I 2012
unor acte legislativeMinisterul JuMinisterul Afacerilor Interne
de lege privind activitatea
Legii pentru modificarea
Elaborarea actelor departamentale în vederea execut Legii privind activit e
,Ministerul Afacerilor Interne,Centrul pentru combaterea
iSecuritate,
de lege privind activitatea
,,
Ministerul Afacerilor Interne,Centrul pentru combaterea
de lege privind activitatea
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
53
1 2 3 4 5i
iSecuritate,
pentru implemen,
Ministerul Afacerilor Interne,Centrul pentru combaterea
iSecuritate,
lui de lege privind activitatea
–cooperarea cu auto52.
asigurareaMinisterul Tehnologiei
Centrul pentru Combaterea
Ministerul Afacerilor Interne,
Serviciul Vamal,,
SeSecuritate,
,
Semestrul II 2012
Permanent 53.
subdiviziunilor mixte existente (SECI/GUAM, Ministerul Afacerilor Interne,
Securitate, Centrul pentru Combaterea
Permanent
Serviciul Vamal,
Ministerul Afacerilor Interne,
Securitate, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice
Serviciul Vamal,
Permanent
Reorganizarea CNV SECI al Ministerului Afacerilor Interne în Ministerul Afacerilor Interne,
Semestrul II 2012
competente de executare a legii din statele-membre ale Uniunii Europene54. Consolidarea cadrului legal pentru cooperare
re a unui mecanism de implementare,
Ministerul Afacerilor Interne,Centrul pentru Combaterea
iciul
Serviciul Vamal,
Securitate,
Permanent
domen
în Europa de Sud-Est)
Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal, a
Semestrul I 2012
PRV
55. Consolidarea cadrului legislativ privind Adoptarea proiectuluiunor acte în vederea implemRepublicii Moldova în runda II de evaluare GRECO
Centrul pentru Combaterea Trimestrul I 2012
56. Centrului pentru
în
Adoptarea Strategiei de reformare a Centrului pentru Centrul pentru Combaterea Trimestrul I 2012
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
54
1 2 3 4 5
elaborarea codurilor
57.Integritate
Semestrul I 2012
58. Implementarea Strategiei de reformare a Centrului pentru Combaterea Crimelor
Centrului pentru în corespundere
cu noile atr
Centrul pentru Combaterea 2012
Centrul pentru Combaterea 2012
Centrul pentru Combaterea 2012
pentru colaboratorii Centrului pentru Combaterea Crimelor Centrul pentru Combaterea 2012
59.Centrului pentru Combaterea Crimelor
Dezvopublicul
Centrul pentru Combaterea 2012
60. Sporirea nivelului de profesionalism în
judiciar
Centrul pentru Combaterea
Afacerilor Interne, Serviciul Vamal, Serviciul
Procuratura Generaal
i
2012
scarea bunurilor criminalilor (inclusiv prevederile privind aspectele transfrontaliere)
61. Evaluarea impactului Strategiei de Actualizarea Strategiei
concret de implementare
Centrul pentru Combaterea Trimestrul IV 2012
aterorismului
Centrul pentru Combaterea Trimestrul IV 2012
62.confiscarea veniturilor provenite din
Centrul pentru Combaterea
Afacerilor Interne, Serviciul Vamal,
2012
R Trimestrul I 2012
un cadru temporal,
63.organizate
Ministerul Afacerilor Interne,
Securitate,
Semestrul I 2012
obiective s64. iul Ministerul Afacerilor
Interne, Ministerul Afacerilor
Europene,
Decembrie 2012
,Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor
Europene,
Semestrul I 2012
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
55
1 2 3 4 5
,Ministerul Afacerilor Interne, o lenonguvernamentale
Permanent
Toxicomaniei)65. Sporirea parteneriatului în domeniul antidrog Semnarea unui memorandum de colaborare cu EMCDDA Semestrul II 2012
Ministerul Afacerilor Interne
Semestrul I 2012
Ministerul Afacerilor Interne
Permanent
consec Antidrog,Ministerul Afacerilor Interne,
,
Permanent
66.în combaterea traficului de droguri Droguri
2012
anii 2011- -2013
Antidrog,Ministerul Afacerilor Interne,
,a
Permanent
67. de organizate
Ministerul Afacerilor Interne,Centrul pentru Combaterea
Securitate, Serviciul Vamal,
2012
Implementarea Strategiei de precrimei organizate anii 2011- -2013 prin racordarea regulamentelor interne, ordinelor organelor de drept în conformitate cu noul cadru legal adoptat în domeniul
Ministerul Afacerilor Interne,Centrul pentru Combaterea
Securitate, Serviciul Vamal,
2012
anismului de conlucrare dintre organele de e cu
Ministerul Afacerilor Interne,Centrul pentru Combaterea
Serviciul de InformSecuritate, Serviciul Vamal,
Permanent
68.e
Ministerul Afacerilor Interne,Centrul pentru Combaterea
ali,
,a
2012
celor mai bune practici în domeniul tehnicilor speciale de e
Ministerul Afacerilor Interne,Centrul pentru Combaterea
Securitate, Serviciul Vamal,Servic
2012
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
56
1 2 3 4 5
Ministerul Afacerilor Interne,
2012
69. -legale ale laboratoarelor
Studiu de fezabilitate privind implementarea în Republica Moldova a analizei ADN ,
Ministerul Afacerilor Interne,a
Semestrul II 2012
medico-practici în domeniu
Ministerul Afacerilor Interne,a
Permanent
victimelor traficului de persoane, în special a copiilor70. Asigurarea unui mecanism eficient de
ONG-urile implicate prin încheierea acordurilor de colaborare cu ONG-urile interesate Ministerul Afacerilor
Interne,ONG-urile implicate,
Permanent
Organizare Ministerul Afacerilor Interne,
,a ,s
2012
cru în
practici de contracarare a fenomenului
Ministerul Afacerilor Interne,a
2012
Ministerul Afacerilor Interne
2012
Elaborarea raportului de monitorizare pentru anul 2011 Ministerul Muncii, i
Familiei
2012
prin organizarea forumurilor anuale
Centrul de Combatere a Traficului de Persoane,
Consiliul Superior al Magistraturii
2012
71. Implementpe anii 2011 - 2018 2011-
antidrog pe anii 2011-2018”
Ministerul Afacerilor Interne,
2012
72.antidrog
CAntidrog,s
Semestrul II 2012
73. Consolidarea mecanismului inter-de colaborare în domeniul luptei cu traficul de droguri
cazurile de trafic ilicit de droguri
Ministerul Afacerilor Interne,
,Centrul pentru Combaterea
a
Trimestrul IV 2012
74. Ratificareaa copiilor împotriva
octombrie 2007
de
ie 2007
Ministerul Afacerilor Interne,
Ministerul Afacerilor
Europene,
Ministerul Muncii,
Trimestru I 2012
75. CoE de la de Sta ,
,,
,Ministerul Afacerilor Interne,s
2012
Ministerul Afacerilor Interne,Ministerul Muncii
Familiei,
Trimestrul III 2012
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
57
1 2 3 4 5,
,,
sBLOCUL 4
onsiliului Europei
76. Adoptarea proiectului de lege privind în
Republica Moldova
Semestrul I 2012
Prezentarea proiectului de lege spre examinare Parlamentului Semestrul I 2012
Adoptarea de Semestrul II 2012
77. Promovarea campaniilor de sensibilizare a opiniei publicecentrale,Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova
2012
Sfenomenului discr centrale,
Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova
2012
78.a romilor în toate sferele sociale anii 2011-2015
Semestrul I 2012
-culturale (festivaluri, zile ale limbii materne, zile ale culturii etc.)
etnice 2011 - 2014
79. -XVI din 1 martie 2007 cu privire la combaterea
Elaborarea Conceptului Centrului de reabilitare a victimelor agresiunii în familie
Ministerul Muncii
Familiei,Ministerul Afacerilor Interne,
,,
,s
Trimestrul III 2012
Organizareaii lie
Ministerul Muncii
Familiei,Ministerul Afacerilor Interne,
,,
Trimestrial 2012
,s
80. Respectarea drepturilor copiilor lor în procesul
de audiere
Crearea camerelor de audieri pentru copii victime/martori ale ,
Ministerul Muncii,
Familiei,ei,
,Ministerul Afacerilor Interne
Decembrie 2012
onsiliului Europei81.
ror formelor discriminare rasiala
Semestrul I 2012
e privind prevenirea
82. Examinarea cadrului legislativ în vederea Elaborar a proiectului de lege pentru modificarea *Posibil de realizat în cazul
83. Elaborarea proiectului Regulamentului de activitate a *Posibil de realizat în cazul
84. Crearea mecanismul de monitorizare a
2011-2014
Aprobarea proiectului hinstituirea Comisiei pentru implementarea Planului n
-2014
Guvernul Ianuarie 2012
85.
drepturilor omului pe anii 2011-2014
Prezentarea Cancelariei de Stat a inform
iuni
1 martie 2012
Prezentarea în Parlament a raportului consolidat de progres în implementarea Planul
Guvernul 1 aprilie 2012
drepturilor omului pe anii 2011-2014 a modului de realizare aobiectivelor statuate în Plan
Comisia pentru implementarea Planului
adomeniul drepturilor omului pe anii 2011-2014
Trimestrial
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
58
1 2 3 4 586. Sensibilizarea opiniei publice referitor la
nediscri Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova
2012
O altor ,Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova
2012
87. Respectarea drepturilor copiilor
de audiere dificultate, inclusiv a copiilor afe
Ministerul Muncii,
Familiei,Ministerul Tehnologiei
Ministerul Afacerilor Interne,
2012
88. Consolidarea cadrului legal în acest domeniu Ministerul Afacerilor Interne
2012
Monitorizarea mecanismului de garantare a drepturilor la libera Ministerul AfacerilorInterne
2012
Revizuirea cadrului juridic în procesul de documentare privind ilor Republicii Moldova la libera
art. 8 al Legii nr. 269-XIII din 9 noiembrie 1994 cu privire la )
Ministerul Tehnologiei
, Ministerul Afacerilor Interne,Ministerul Afacerilor
iEuropene, Ministerul
, Ministerul , Serviciul , alt
interesate
2012
a, inclusiv femei, copii, persoane cu handicap, persoane
89. Ministerul Tehnologiei
Ministerul Afacerilor Interne
Semestrul II 2012
documentare a minoriMinisterul Tehnologiei
Ministerul Afacerilor Interne
Semestrul II 2012
ului necesar Ministerul Tehnologiei
Ministerul Afacerilor Interne
Semestrul II 2012
servicii)
Ministerul Tehnologiei
Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii,
Familiei
Semestrul II 2012
documente, pentru toate categoriile de persoane, inclusiv femei, copii, persoane cu diza
locuitorilor regiunii transnistrene)
Ministerul Tehnologiei
Ministerul Afacerilor Interne, Se
Permanent, raport semestrial
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
59
1 2 3 4 5
90.Moldova nr. 1024-XIV din 2 iunie 2000
septembrie 2005 „C
din stînga Nistrului (Transnistria)”
Ministerul Tehnologiei Permanent
Implementarea procedurilor de identificare la prima
solicitarea suplimenta
etc.)
Ministerul Tehnologiei
Ministerul Afacerilor Interne
Semestrul II 2012
H O T Ă R Î R Ecu privire la aprobarea proiectului de lege pentrumodificarea şi completarea Legii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale nr.93-XVI din 5 aprilie 2007
159
Guvernul HOTĂRĂŞTE: Se aprobă şi se prezintă Parlamentului spre examinare
proiectul de lege pentru modificarea şi completarea
Legii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale nr.93-XVI din 5 aprilie 2007.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Ministrul afacerilor interne Alexei Roibu Ministrul justiţiei Oleg Efrim Ministrul finanţelor Veaceslav Negruţa
Nr. 131. Chişinău, 27 februarie 2012.
H O T Ă R Î R Ecu privire la modificarea şi completarea HotărîriiGuvernului nr.568 din 6 mai 2008
160
În temeiul lit. h) alin.(3) art.7 şi lit. i) alin.(1) art.8 din Legea nr.121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în scopul asigurării prezentării în termen a rapoartelor anuale privind rezultatele administrării proprietăţii publice, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Hotărîrea Guvernului nr.568 din 6 mai 2008 „Cu privire la organizarea evidenţei proprietăţii publice şi circulaţia acesteia” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.86-87, art.556) se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Punctul 2 al hotărîrii va avea următorul cuprins:„2. Autorităţile publice centrale vor acumula, întocmi şi
prezenta Guvernului şi Agenţiei Proprietăţii Publice, pînă la 25 aprilie a fiecărui an, rapoartele anuale privind adminis-trarea proprietăţii publice din ramura respectivă pentru anul precedent celui gestionar.”.
2. Hotărîrea se completează cu un nou punct, 21, cu următorul cuprins:
„21. Agenţia Proprietăţii Publice va generaliza şi va prezenta Guvernului, pînă la 25 mai a fiecărui an, raportul privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice.”.
3. Anexa nr.1:a) Darea de seamă privind mărimea şi circulaţia propri-
etăţii pentru anul 20_____ :la poziţia 6, cuvintele „la valoarea de bilanţ” se exclud;se completează cu poziţiile 61, 62, 63 şi 64 cu următorul
cuprins:
„61. Valoarea de bilanţ a activelor materiale pe termen lung
061
62. Total active pe termen lung 062
63. Total active curente 063
64. Total general activ 064”;
poziţiile 7 şi 8 vor avea următorul cuprins:
„7. Datorii pe termen lung, total 070
inclusiv : datorii financiare 071
datorii calculate 072
8. Datorii pe termen scurt, total 080
inclusiv : datorii financiare 081
datorii comerciale 082
datorii calculate 083”;
se completează cu poziţiile 91, 92, 93 şi 94 cu următorul cuprins:
„91. Creanţe pe termen lung 091
92. Venitul din vînzări 092
93. Profitul brut (pierdere globală) 093
94. Profitul (pierderea) perioadei de gestiune pînă la impozitare
094”;
poziţia 10 va avea următorul cuprins:„10. Alte venituri operaţionale 100”;b) Indicaţii pentru completarea dării de seamă privind
mărimea şi circulaţia proprietăţii:la punctul 4, cuvintele „(rîndul 090 din bilanţul contabil)”
se substituie cu cuvintele „(datele indicate în anexa nr.4 la bilanţul contabil, subcapitolul 1.2. „Active materiale”, rîndul 120 „Mijloace fixe, total”, coloana 11 „Valoarea de bilanţ)”;
la punctul 9, cuvintele „bilanţ a mijloacelor fixe intrate” se substituie cu cuvintele „intrare a mijloacelor fixe”;
se completează cu punctele 91, 92, 93 şi 94 cu următorul cuprins:
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
60
„91. În rîndul 061 se indică valoarea de bilanţ a activelor materiale pe termen lung (rîndul 090 din bilanţul contabil).
92. În rîndul 062 se indică activele pe termen lung (rîndul 180 din bilanţul contabil).
93. În rîndul 063 se indică activele curente (rîndul 460 din bilanţul contabil).
94. În rîndul 064 se indică totalul general activ (rîndul 470 din bilanţul contabil).”;
punctul 10 va avea următorul cuprins:„10. În rîndul 070 se indică datoriile pe termen lung
(rîndul 770 din bilanţul contabil).”;se completează cu punctele 101 şi 102 cu următorul
cuprins:„101. În rîndul 071 se indică datoriile financiare pe termen
lung (rîndul 690 din bilanţul contabil).102. În rîndul 072 se indică datoriile pe termen lung
calculate (rîndul 760 din bilanţul contabil).”;punctul 11 va avea următorul cuprins:„11. În rîndul 080 se indică datoriile pe termen scurt
(rîndul 970 din bilanţul contabil).”;se completează cu punctele 111, 112 şi 113 cu următorul
cuprins:„111. În rîndul 081 se indică datoriile financiare pe termen
scurt (rîndul 820 din bilanţul contabil).112. În rîndul 082 se indică datoriile comerciale pe
termen scurt (rîndul 860 din bilanţul contabil).113. În rîndul 083 se indică datoriile pe termen scurt
calculate (rîndul 960 din bilanţul contabil).”;se completează cu punctele 121, 122, 123 şi 124 cu
următorul cuprins:„121. În rîndul 091 se indică creanţele pe termen lung
(rîndul 130 din bilanţul contabil).122. În rîndul 092 se indică venitul din vînzări (rîndul 010
din raportul de profit şi pierderi).123. În rîndul 093 se indică profitul brut (pierderea
globală) (rîndul 030 din raportul de profit şi pierderi).124. În rîndul 094 se indică profitul (pierderea) perioadei
de gestiune pînă la impozitare (rîndul 130 din raportul de profit şi pierderi).”;
la punctul 13, cuvîntele „venitul din activitatea operaţi-onală” se substituie cu cuvintele „alte venituri operaţionale”, iar cuvintele „(suma rîndurilor 010 şi 040 din raportul privind rezultatele financiare)” se substituie cu cuvintele „(rîndul 040 din raportul de profit şi pierderi)”;
la punctul 14, cuvintele „(rîndul 590 din bilanţul contabil)” se substituie cu cuvintele „(rîndul 150 din raportul de profit şi pierderi)”.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru, ministrul economiei Valeriu Lazăr Ministrul finanţelor Veaceslav Negruţa
Nr. 132. Chişinău, 27 februarie 2012.
H O T Ă R Î R Ecu privire la aprobarea Conceptului tehnic al Sistemului informaţional automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule
161
În temeiul prevederilor art. 22 din Legea nr. 467-XV din 21 noiembrie 2003 cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.6-12, art. 44), cu modificările ulterioare, şi pct. 2 din Hotărîrea Guvernului nr. 562 din 22 mai 2006 „Cu privire la crearea sistemelor şi resurselor informaţionale automatizate de stat” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 79-82, art. 591), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Conceptul tehnic al Sistemului informa-ţional automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autove-hicule (se anexează).
2. Se desemnează Comisia Naţională a Pieţei Financiare în calitate de posesor al Sistemului informaţional automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule.
3. Comisia Naţională a Pieţei Financiare va asigura
implementarea, funcţionarea, dezvoltarea şi administrarea Sistemului informaţional automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule.
4. Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor vor asigura schimbul permanent de informaţii necesare funcţionării Sistemului informaţional automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, prin intermediul Sistemului de telecomunicaţii al autorităţilor administraţiei publice.
5. Serviciul Grăniceri va asigura controlul asupra deţinerii de către utilizatorii de autovehicule a asigurării obligatorii de răspundere civilă externă la punctele de trecere a frontierei de stat a Republicii Moldova, prin utilizarea Sistemului informaţional automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Ministrul tehnologiei informaţieişi comunicaţiilor Pavel Filip Ministrul afacerilor interne Alexei Roibu
Nr. 133. Chişinău, 27 februarie 2012.
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
61
Aprobatla Hotărîrea Guvernului nr.133din 27 februarie 2012
CONCEPTUL TEHNICal Sistemului informaţional automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă
pentru pagube produse de autovehicule
Capitolul I. Introducere Asigurătorii care practică asigurare obligatorie de
răspundere civilă auto, precum şi intermediarii în asigurări, deţin, de regulă, sisteme informaţionale proprii care creează anumite resurse informaţionale. Sistemele informaţionale proprii cuprind fragmentar activitatea asigurătorilor şi inter-mediarilor în asigurări, adică evidenţa parţial este ţinută pe suport de hîrtie (fişe, registre), parţial este automatizată. Sistemele existente funcţionează autonom, fără integrare reciprocă, dublînd evidenţa unora şi aceloraşi obiecte informaţionale.
Dezintegrarea resurselor informaţionale nu permite utili-zarea eficientă a informaţiei stocate în evidenţa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto, precum şi suprave-gherea de către organele abilitate a aplicării corecte şi încasării integrale a primelor de asigurare, inclusiv aplicarea la nivel naţional a sistemului bonus-malus, răspîndit pe larg în spaţiul european. Soluţia optimă în această situaţie este crearea resursei informaţionale unice, a cărui formare ar fi asigurată atît de sistemele informaţionale departamentale, cît şi de sistemele informaţionale specializate.
Capitolul II. Generalităţi 1. În sensul prezentului Concept, noţiunile de bază
utilizate semnifică următoarele:Sistemul informaţional automatizat de stat în domeniul
asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule (în continuare – Sistem) - totalitatea mijloacelor software, hardware, informaţionale, organizaţi-onale, sistemelor de transmitere a datelor, tehnologiilor de utilizare a lor, normelor de drept şi infrastructurii, destinate pentru susţinerea informaţională a activităţii organelor de stat.
Ca rezultat al funcţionării Sistemului, se formează resursa informaţională unică a acestor organe din ţară. Resursa respectivă este parte integrantă a Resurselor informaţionale de stat ale Republicii Moldova pe segmentul „Administrarea şi controlul de stat”;
autovehicul – sistem mecanic terestru cu autopropulsie, cu excepţia celui care circulă pe şine, pentru transportul de călători, bagaje şi mărfuri sau care execută orice alte lucrări şi servicii aferente transporturilor – autoturisme, autobuze, microautobuze, troleibuze, autocamioane, inclusiv specia-lizate, motocicluri, tractoare;
caz asigurat – risc asigurat, prevăzut în contractul de asigurare, a cărui producere conferă asiguratului dreptul de a fi indemnizat sau despăgubit de către asigurător;
pagubă – efect negativ suferit de persoana fizică sau de persoana juridică păgubită în urma producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto;
poliţa de asigurare RCA – poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto cu valabilitate în limitele teritoriului Republicii Moldova, care probează încheierea contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto;
poliţa de asigurare„Carte Verde” – document interna-ţional de asigurare, eliberat în numele unui birou naţional, care atestă existenţa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto cu valabilitate în afara teritoriului ţării emitente, în conformitate cu Recomandarea nr.5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul de Transport Rutier al Comitetului de Transporturi Interioare din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite;
sistem de securitate informaţională – ansamblul unitar
al normelor de drept şi etico-morale, al măsurilor organiza-torico-administrative şi al mijloacelor tehnice de program, orientate spre contracararea pericolelor ce ameninţă Sistemul şi spre minimizarea eventualelor prejudicii care ar putea fi cauzate posesorilor şi utilizatorilor de informaţii.
2. Destinaţia SistemuluiPrezentul Sistem are drept scop asigurarea formării
resursei informaţionale în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, fiind destinat autorităţilor publice pentru automatizarea unor funcţii ale acestora, precum şi beneficiarilor serviciilor de asigurare.
3. Obiectivele SistemuluiPrin crearea Sistemului vor fi atinse următoarele
obiective:a) formarea unei baze informaţionale în domeniul
asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule;
b) asigurarea interacţiunii şi schimbului de date cu alte sisteme informaţionale ale autorităţilor publice, prin intermediul Sistemului de telecomunicaţii al autorităţilor administraţiei publice;
c) oferirea posibilităţi cetăţenilor şi mediului de afaceri de a verifica (on-line sau prin intermediul dispozitivelor mobile) statutul poliţei de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) şi poliţei „Carte Verde”;
d) oferirea interfeţelor programabile pentru publicarea datelor pe portalul datelor guvernamentale cu caracter public www.date.gov.md;
e) virtualizarea şi integrarea în platforma tehnologică guvernamentală comună (M-Cloud)
4. Sarcinile SistemuluiSarcina de bază a Sistemului este înregistrarea,
colectarea, acumularea, actualizarea, controlul şi analiza informaţiei cu privire la contractele de asigurări, poliţele RCA şi „Carte Verde”, la persoanele asigurate, la persoanele păgubite, dosarele de daune şi despăgubirile de asigurare.
Sistemul trebuie să contribuie la soluţionarea următoa-relor sarcini:
a) automatizarea procesului de încheiere a contractelor de asigurare şi emitere electronică a poliţelor de asigurare RCA şi „Carte Verde”;
b) automatizarea procesului de evidenţă a dosarelor de daune;
c) colectarea, acumularea şi formarea informaţiei statistice;
d) prestarea serviciilor on-line pentru cetăţenii Republicii Moldova, mediul de afaceri şi sectorul public gratuit la etapa de testare şi implementare.
Capitolul III. Cadrul juridico-normativ de funcţionare a Sistemului
5. Cadrul normativ-juridic aferent Sistemului este constituit din legislaţia naţională în vigoare, tratatele şi convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte. Crearea şi funcţionarea Sistemului sînt reglementate de următoarele acte legislative şi normative:
Constituţia Republicii Moldova; Legea nr.414-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la
asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.32-35, art.112);
Legea nr.467-XV din 21 noiembrie 2003 cu privire la
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
62
informatizare şi la resursele informaţionale de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.6-12, art.44);
Legea nr.264-XV din 15 iulie 2004 cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.132-137, art.710);
Legea nr.982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.88-90, art.664);
Legea nr. 17-XVI din 15 februarie 2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.107-111, art.468);
Legea nr. 71-XVI din 22 martie 2007 cu privire la registre (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.70-73, art.314);
Hotărîrea Guvernului nr. 632 din 8 iunie 2004 „Despre aprobarea Politicii de edificare a societăţii informaţionale în Republica Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.96-99, art.789);
Hotărîrea Guvernului nr. 255 din 9 martie 2005 „Privind Strategia Naţională de edificare a societăţii informaţionale – „Moldova electronică” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.46-50, art.336);
Hotărîrea Guvernului nr. 562 din 22 mai 2006 „Cu privire la crearea sistemelor şi resurselor informaţionale automa-tizate de stat” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.79-82, art.591);
Hotărîrea Guvernului nr. 733 din 28 iunie 2006 “Cu privire la Concepţia guvernării electronice” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.106-111, art.799);
Hotărîrea Guvernului nr. 318 din 17 martie 2008 „Cu privire la aprobarea Metodologiei de calcul al primei de asigurare de bază şi al coeficienţilor de rectificare pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.61-62, art.392);
Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 13/2 din 3 aprilie 2008 „Pentru aprobarea Regulamentului privind aplicarea sistemului bonus-malus la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.90, art.275);
Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 20/5 din 16 mai 2008 „Cu privire la aprobarea formei şi conţinutului cererilor de asigurare, contractelor de asigurare şi poliţelor de asigurare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.143-144, art.410);
Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 53/5 din 31 octombrie 2008 „Privind stabilirea primei de asigurare de bază şi valoarea coeficienţilor de rectificare aferenţi asigurării obligatorii de răspundere civilă auto internă şi externă” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.226-229, art.669);
Hotărîrea Guvernului nr. 546 din 20 iulie 2011 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire la acordarea serviciilor Sistemului de telecomunicaţii al autorităţilor administraţiei publice şi operarea modificărilor în unele hotărîri ale Guver-nului (Monitorul Oficial, 2011, nr.118-121, art.614);
Hotărîrea Guvernului nr. 710 din 20 septembrie 2011 „Cu privire la aprobarea Programului strategic de modernizare tehnologică a guvernării (e-Transformare) (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.156-159, art.780)”.
Implementarea Sistemului va crea premise pentru exclu-derea obligaţiei şoferilor de a purta poliţa de asigurare RCA sau, în general, a necesităţii acesteia – fapt datorat posibi-lităţii agenţilor rutieri de a verifica existenta şi valabilitatea contractelor de asigurare obligatorie RCA în regim on-line prin intermediul sistemului informaţional.
Capitolul IV. Contururile funcţionale ale Sistemului6. Sistemul include următoarele contururi funcţi-
onale:a) conturul evidenţei automatizate a poliţelor de
asigurare RCA; b) conturul evidenţei automatizate a poliţelor de
asigurare “Carte Verde”;c) conturul evidenţei automatizate a dosarului de daune.La rîndul său, fiecare contur funcţional îndeplineşte un
şir de funcţii de nivel inferior:conturul evidenţei automatizate a poliţelor de asigurare
RCA – evidenţa conţinutului poliţiei de asigurare RCA privind seria, numărul, data emiterii, datele persoanei cu funcţie de răspundere care a emis poliţa, datele asigurătorului, repre-zentanţa sau altă subdiviziune separată (adresa juridică, telefonul), datele persoanei asigurate şi ale utilizatorilor de autovehicul (numele, prenumele, patronimicul, data naşterii, codul personal, domiciliul), datele vehiculului asigurat (marca, modelul, numărul de înmatriculare, capacitatea cilindrică, tipul, puterea motorului), perioada de asigurare, prima de asigurare;
conturul evidenţei automatizate a poliţelor de asigurare “Carte Verde” – evidenţa conţinutului poliţiei de asigurare privind seria, numărul, data emiterii, datele persoanei cu funcţie de răspundere care a emis poliţa, datele asigură-torului (reprezentanţa, adresa juridică, telefonul), datele asiguratului (numele, prenumele, patronimicul, data naşterii, codul personal, domiciliul), datele vehiculului asigurat (marca, modelul, numărul de înmatriculare, capacitatea cilindrică, tipul, puterea, motorului), perioada de asigurare, cuantumul şi data plăţii primei de asigurare;
conturul evidenţei automatizate a dosarului de daune - evidenţa informaţiei despre persoanele îndreptăţite să beneficieze de despăgubire de asigurare pentru orice pagubă sau vătămare corporală provocată în urma unui accident de autovehicul, date privind cererea de despă-gubire, cuantumul pagubei şi data plăţii despăgubirii de asigurare.
Capitolul V. Structura organizatorică 7. Posesorul SistemuluiPosesor al Sistemului este Comisia Naţională a Pieţei
Financiare.Furnizorii de state ai Sistemului sînt:a) companiile de asigurare prin personalul propriu,
precum şi reprezentanţii săi (agenţii de asigurare), care efectuează introducerea în Sistem a informaţiei primare privind contractele de asigurare, poliţele de asigurare RCA şi „Carte Verde” emise şi dosarele de daune instrumentate;
b) brokerii şi agenţii de asigurare, care efectuează intro-ducerea în Sistem a informaţiei primare privind contractele de asigurare, poliţele de asigurare RCA şi „Carte Verde” emise pentru companiile de asigurare cu care au încheiate contracte de prestare a serviciilor de intermediere în asigurări.
Deţinătorul registrului este Comisia Naţională a Pieţei Financiare.
Destinatarii datelor din registru sînt Comisia Naţională a Pieţei Financiare, autorităţile publice şi beneficiarii serviciilor de asigurare.
Capitolul VI. Documentele Sistemului8. Documentele utilizate de Sistem pot fi clasificate în următoarele grupuri: a) documente tehnologice de intrare:cerere de asigurare;cerere de despăgubire;notă cu privire la modificarea cuantumului despăgu-
birii;decizia asigurătorului privind cuantumul şi plata despă-
gubirii de asigurare;
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
63
b) documente tehnologice împrumutate de la alte sisteme informaţionale:
documente de identificare a persoanelor;documente de înregistrare a unităţilor de drept;licenţe şi autorizaţii de activitate;permise de conducere;documente de înmatriculare a mij loacelor de
transport;rapoarte de testare tehnică a mijloacelor de transport;deciziile adoptate de agenţii constatatori, instanţele de
judecată şi alte organe competente referitor la cazurile cu privire la comiterea accidentelor rutiere;
c) documente tehnologice de ieşire:cerere de asigurare în format electronic;contract de asigurare în format electronic;poliţă de asigurare RCA în format electronic;poliţă de asigurare „Carte Verde” în format electronic;rapoarte statistice ş i dări de seamă în format
electronic;extras din dosarul de daune.Capitolul VII. Spaţiul informaţional al Sistemului
9. Obiectele informaţionale ale Sistemului sînt:a) păgubiţi:persoane fizice – proprietari şi posesori de autove-
hicule;persoane juridice – proprietari şi posesori de autove-
hicule;b) asigurători:persoane juridice – companiile de asigurări;c) autovehicule:ai căror posesori au obligaţia de asigurare de răspundere
civilă;implicate în accidente rutiere;dosarele de daune ale autovehiculului;d) contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă
pentru pagubele produse de autovehicule;e) documente:actul de identitate al persoanei asigurate;documente ce confirmă dreptul de proprietate (posesie)
al persoanei asigurate asupra autovehiculului: certificatul de înmatriculare al autovehiculului, contractul de locaţiune, de leasing etc.;
permisul de conducere; documente ce confirmă plata primei de asigurare: cecul
din aparatul de casă cu memorie fiscală sau ordinul de plată prin virament acceptat de banca comercială autorizată;
documente de confirmare a daunelor cauzate;poliţa de asigurare RCA;poliţa de asigurare „Carte verde”.În conformitate cu reglementările tehnice pentru
sistemele informaţionale automatizate, Sistemul conţine două obiecte informaţionale obligatorii:
f) eveniment;g) formular.10. Identificarea obiectelor se efectuează cu utilizarea numerelor de identificare de stat,
după cum urmează:a) identificator al obiectului informaţional „contract de
asigurare de răspundere civilă” este codul IDNV al autove-hiculului + numărul de ordine al contractului de asigurare RCA;
b) identificator al obiectului informaţional „contract de asigurare „Carte verde” este codul IDNV al autovehiculului + numărul de ordine al contractului de asigurare „Carte Verde”;
c) identificator al obiectului informaţional „persoană fizică” este numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) din Registrul de stat al populaţiei;
d) identificator al obiectului informaţional „unitate de
drept” este numărul de identificare de stat al unităţii de drept (IDNO) din Registrul de stat al unităţilor de drept (RSUD);
e) identificator al obiectului informaţional „autovehicul” este numărul de identificare de stat al autovehiculului (IDNV) din Registrul de stat al transporturilor (RST);
f) identificator al obiectului informaţional „document” reprezintă o cheie combinată, care are următoarea structură:
„codul documentului”+”seria”+”numărul”;g) identificator al obiectului informaţional “eveniment”
este numărul de ordine;h) identificator al obiectului informaţional “formular” este
numărul de ordine;i) identificator al obiectului informaţional „dosar de
daune” este numărul de ordine.11. Scenariile de bazăScenariul de bază include o listă a evenimentelor ce
se produc cu referinţă la obiectul informaţional şi se ţin la evidenţă în Sistem. În Sistem scenariul de bază include reali-zarea funcţiilor sale legate de introducerea şi actualizarea informaţiei, transferarea acesteia în arhivă după încheierea perioadei de dare de seamă, după cu urmează:
a) pentru obiectul informaţional „poliţă de asigurare RCA”:
Reflectarea în evidenţa primară se efectuează la înche-ierea contractului de asigurare RCA, prin procesarea infor-maţiei din documentele aferente cererii de asigurare.
Actualizarea datelor se efectuează în cazul:modificării contractului de asigurare;anulării contractului de asigurare;b) pentru obiectul informaţional „poliţă de asigurare
Carte Verde”:Reflectarea în evidenţa primară se efectuează la înche-
ierea contractului de asigurare „Carte Verde”.Actualizarea datelor se efectuează în cazurile:modificării contractului de asigurare;anulării contractului de asigurare.Excluderea de la evidenţă şi transferarea datelor în arhivă
se efectuează după luarea hotărîrii definitive la încheierea perioadei de dare de seamă, după cum urmează:
c) pentru obiectul informaţional „persoană fizică”:Reflectarea în evidenţa primară se efectuează în cazul
atribuirii statutului de asigurat.Actualizarea datelor se efectuează în cazul:modificării datelor personale de evidenţă;pierderii dreptului de proprietate asupra autovehicu-
lului.Excluderea de la evidenţă şi transferarea datelor în
arhivă se efectuează la parvenirea informaţiei privind decesul persoanei;
d) pentru obiectul informaţional „unitate de drept”:Reflectarea în evidenţa primară se efectuează în
cazul:atribuirii dreptului de asigurător;atribuirii statutului de asigurat.Actualizarea datelor se efectuează în cazul:modificării datelor de evidenţă;retragerii licenţei de activitate a asigurătorului.Excluderea de la evidenţă şi transferarea datelor în
arhivă se efectuează la parvenirea informaţiei privind încetarea activităţii unităţii de drept;
e) pentru obiectul informaţional „autovehicul”:Reflectarea în evidenţa primară se efectuează în cazul
constatării autovehiculului drept mijloc de transport pentru exploatarea căruia posesorul şi-a asigurat răspunderea civilă.
Actualizarea datelor se efectuează în cazul parvenirii informaţiei suplimentare privind modificarea datelor de înmatriculare ale autovehiculului.
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
64
Excluderea de la evidenţă şi transferarea datelor în arhivă se efectuează la primirea informaţiei privind radierea autovehiculului;
f) pentru obiectul informaţional „document”:Reflectarea în evidenţa primară se efectuează în cazul
prezentării documentului aferent cererii de asigurare.Actualizarea datelor se efectuează în cazul modificării
datelor de evidenţă.Excluderea din evidenţă şi transferarea datelor în arhivă
se efectuează la finisarea procedurii pe cauză;g) pentru obiectele informaţionale „eveniment” şi
„formular”:Reflectarea în evidenţa primară se efectuează la înregis-
trarea evenimentului, totodată se perfectează formularul corespunzător;
h) pentru obiectul informaţional „dosar de daune”:Reflectarea în evidenţa primară se efectuează la înregis-
trarea evenimentului, totodată se perfectează formularul corespunzător.
Actualizarea datelor se efectuează la luarea deciziilor corespunzătoare cu privire la formularul respectiv.
Excluderea din evidenţă se efectuează la anularea evenimentului sau după expirarea actualităţii informaţiei cu privire la eveniment.
12. Datele SistemuluiDatele Sistemului reprezintă totalitatea de atribute ce
caracterizează obiectele informaţionale şi includ: a) datele obiectului informaţional „poliţă de asigurare
RCA”;codul de evidenţă al asigurătorului (IDNO);seria şi numărul poliţei de asigurare; ziua, luna, anul eliberării;numărul contractului de asigurare;numărul de identificare de stat (IDNO) al unităţii de
drept-asigurător;numărul de identificare de stat (IDNO) al unităţii de
drept-asigurat;numărul de identificare de stat (IDNP) al persoanei
fizice-asigurat;numărul de identificare de stat al autovehiculului pentru
care se asigură răspunderea civilă (IDNV);termenul de asigurare;prima de asigurare;seria şi numărul cecului de la aparatul de casă cu
memorie fiscală;data plăţii primei de asigurare;numărul de identificare de stat (IDNO) al unităţii
de drept-intermediar în asigurări (broker sau agent de asigurare);
numerele de identificare ale documentelor aferente poliţiei de asigurare RCA;
b) datele obiectului informaţional „poliţă de asigurare „Carte Verde””:
codul ţării (Republica Moldova) în Sistemul internaţional de asigurare „Carte Verde”;
seria şi numărul poliţei de asigurare;ziua, luna, anul eliberării;numărul contractului de asigurare;numărul de identificare de stat (IDNO) al unităţii de
drept-asigurător;numărul de identificare de stat (IDNO) al unităţii de
drept-asigurat;numărul de identificare de stat (IDNP) al persoanei
fizice-asigurat;numărul de identificare de stat al autovehiculului (IDNV)
pentru care se asigură răspunderea civilă;termenul de asigurare;acoperirea teritorială (zone) prevăzută de poliţa de
asigurare „Carte Verde”;
prima de asigurare;seria şi numărul cecului de la aparatul de casă cu
memorie fiscală;data plăţii primei de asigurare;numărul de identificare de stat (IDNO) al unităţii de
drept - intermediar în asigurări (broker sau agent de asigurare);
numerele de identificare ale documentelor aferente poliţiei de asigurare „Carte Verde”;
c) datele obiectului informaţional „persoană fizică”:numărul de identificare (IDNP) al persoanei fizice; numele, prenumele, patronimicul;data naşterii;adresa domiciliului;d) datele obiectului informaţional „unitate de drept”:numărul de identificare (IDNO) al unităţii de drept;denumirea;adresa juridică;e) datele obiectului informaţional „autovehicul”:numărul de identificare (IDNV);numărul de înmatriculare de stat;tipul certificatului de înmatriculare;seria, numărul şi data eliberării certificatului de înmatri-
culare;marca, modelul autovehiculului;tipul vehiculului;destinaţia autovehiculului;numărul de identificare de stat al persoanei fizice
(IDNP)-posesor;numărul de identificare de stat al unităţii de drept
(IDNO)-posesor;numărul de identificare de stat al conducătorului auto
(IDNP).f) datele obiectului informaţional „document”:identificatorul documentului;tipul, seria, numărul şi data, organul ce a emis
documentul;termenul de valabilitate;numărul de identificare (IDNP) al persoanei fizice-titular
al documentului;numărul de identificare (IDNO) al persoanei juridice-
titular al documentului;categoriile permise (pentru permisele de conducere);domeniile permise de activitate (pentru licenţe şi
autorizări).g) datele obiectului informaţional „eveniment”: identificatorul evenimentului; tipul evenimentului;data înregistrării evenimentului;h) date despre obiectul informaţional „formular”:numărul formularului;motivul formularului;codul oficiului;persoana care a luat decizia cu privire la formular;menţiuni despre circulaţia formularului;i) date despre obiectul informaţional „dosar de
daune”:ID - numărul de identificare al dosarului de daune;numărul de identificare de stat (IDNO) al unităţii de
drept-asigurător care gestionează dosarul de daune;numărul de identificare al cererii de despăgubire;data înregistrării cererii de despăgubire;numărul de identificare de stat (IDNP) al persoanei fizice
îndreptăţite să primească despăgubire;numărul de identificare de stat (IDNO) al unităţii de drept
îndreptăţite să primească despăgubire;numărul de identificare de stat al autovehiculului (IDNV),
pentru defectarea căruia se solicită despăgubire;numărul contractului de asigurare ce a servit temei
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
65
pentru cererea de despăgubire;numărul de identificare de stat al autovehiculului (IDNV)
asigurat;numărul de identificare de stat (IDNP) al persoanei
fizice-asigurat;numărul de identificare de stat (IDNO) al unităţii de
drept-asigurat;identificatorul documentului de confirmare a daunei;suma daunei conform documentului de confirmare;suma tota lă a despăgubir i i conf i rmate pr in
documente;suma totală a despăgubirii solicitate;cuantumul pagubei;identificatorul deciziei cu privire la plata despăgubirii
de asigurare;suma decisă a despăgubirii de asigurare;data deciziei cu privire la plata despăgubirii de
asigurare;data plăţii despăgubirii de asigurare.13. Clasificatoarele SistemuluiÎn scopul asigurării autenticităţii şi reducerii volumului
informaţiei stocate în Sistem, se utilizează sistemul de clasificatoare. Clasificatoarele se divizează în trei grupe: internaţionale, naţionale şi departamentale.
Clasificatoarele departamentale se elaborează şi se utilizează în cadrul Sistemului numai în cazul lipsei clasifi-catoarelor internaţionale şi naţionale aprobate.
14. Interacţiunea Sistemului cu alte sisteme informaţionalePentru asigurarea formării corecte a resursei infor-
maţionale este necesară organizarea accesului, în modul stabilit, la resursele informaţionale ale următoarelor sisteme informaţionale automatizate:
SIA „Registrul accidentelor rutiere” – acordă acces la datele despre accidentele rutiere, mijloacele de transport şi persoanele participante la ele;
SIA „Registrul de stat al populaţiei” – acordă acces la datele despre persoane fizice, adresa de domiciliu şi documentele care le-au fost eliberate;
SIA „Registrul de stat al unităţilor de drept” - acordă acces la datele despre toate categoriile de unităţi de drept, constituite în bază legală, adresa juridică, drepturile de a exercita diverse activităţi licenţiate;
SIA „Registrul de stat al transportului” – acordă acces la datele despre mijloace de transport (inclusiv agregatele cu număr de identificare), proprietarii acestora şi alte persoane împuternicite, documentele şi numerele de înmatriculare;
SIA „Registrul de stat al conducătorilor de vehicule” – acordă acces la datele despre dreptul persoanei fizice de conducere a autovehiculului corespunzător.
Sistemul va oferi posibilitatea de interacţiune cu serviciile naţionale de platformă, cum ar fi: Serviciul autentificare şi control al accesului, Serviciul guvernamental de notificare, Serviciul guvernamental de jurnalizare etc.
Capitolul VIII. Spaţiul tehnologic al Sistemului15. Banca centrală de dateComplexul informaţional-telecomunicaţional asigură funcţi-
onarea spaţiului informaţional unic şi este compus din:a) banca de date a Sistemului, care asigură colectarea,
acumularea, prelucrarea, păstrarea, actualizarea, securi-tatea şi integritatea informaţiei stocate, precum şi previne accesul neautorizat la aceasta;
b) depozitul de date, utilizat pentru păstrarea perma-nentă şi în volum deplin a informaţiei despre obiectele de evidenţă şi control, inclusiv a istoriei despre modificarea acestora la toate etapele de adoptare a deciziilor;
c) baza de formate, destinată pentru asigurarea securităţii în procesul de lucru cu utilizatorii de la distanţă, precum şi pentru păstrarea clasificatoarelor şi determi-
narea dreptului de acces al fiecărui utilizator la o anumită informaţie;
d) bazele tehnologice de date, destinate pentru păstrarea provizorie a informaţiilor parvenite de la nivelurile inferioare, care implică adoptarea unor decizii de către colaboratorii împuterniciţi, precum şi pentru realizarea tuturor verificărilor necesare la luarea deciziilor;
e) vitrina de date ce reprezintă baze de date secţionate din depozitul central şi asigură utilizatorilor accesul rapid şi oportun la informaţia necesară, fără a li se acorda acces la depozitul de date. Vitrinele de date pot furniza anumitor categorii de utilizatori informaţie în forma cea mai conve-nabilă pentru utilizare. Concomitent, ele constituie unul din elementele de protecţie a informaţiilor de accesul neauto-rizat, deoarece conţin numai volumul de date accesibile utilizatorului. Actualizarea vitrinelor de date se efectuează automat, concomitent cu modificarea informaţiilor din depozitul de date.
Capitolul IX. Protecţia informaţiei16. Scopul protecţiei informaţieiScopul de bază urmărit prin protecţia informaţiilor
constă în prevenirea oricăror intervenţii neautorizate în funcţionarea Sistemului, precum şi a tuturor tentativelor de sustragere şi modificare a datelor, de scoatere din funcţiune sau distrugere a elementelor structurale, adică în securizarea, protejarea tuturor componentelor Sistemului, echipamentelor, utilajelor, produselor de program, datelor şi personalului.
17. Pericolele ce ameninţă securitatea SistemuluiPericole principale pentru securitatea informaţională a
Sistemului sînt:colectarea şi utilizarea ilegală a informaţiei din Sistem;încălcarea tehnologiei de prelucrare a informaţiei;elaborarea şi răspîndirea programelor care afectează
funcţionarea normală a Sistemului;nimicirea, deteriorarea, suprimarea mijloacelor de
telecomunicaţii;scurgerea informaţiei;accesul nesancţionat la resursele informaţionale;încălcarea restricţiilor legale privind răspîndirea infor-
maţiei.18. Prescripţii generale de securitateSarcinile de bază ale asigurării securităţii informaţionale
sînt: asigurarea confidenţialităţii informaţiei;asigurarea integrităţii informaţiei;asigurarea integrităţii fizice a informaţiei;asigurarea protecţiei infrastructurii informaţiei.19. Protecţia informaţiilor de accesul neautorizatSistemul de protecţie a informaţiilor de accesul neauto-
rizat include măsuri organizaţionale, echipamente şi produse de program, care asigură blocarea:
scurgerii informaţiei în canalele tehnice; accesul neautorizat la resursele reţelei.
ÎncheiereCrearea Sistemului necesită alocarea mijloacelor finan-
ciare, deoarece funcţionarea acestuia este condiţionată de edificarea infrastructurii corespunzătoare. Totodată, Sistemul va asigura controlul permanent asupra activităţii de asigurare de către organul de supraveghere, ceea ce va contribui la reducerea la minimum a fraudelor în domeniul vizat.
Exploatarea Sistemului poate fi facilitată, în mare măsură, prin organizarea accesului la resursele informa-ţionale ale Registrului de stat al populaţiei, Registrului de stat al conducătorilor auto şi Registrului de stat al trans-porturilor deja existente. Este raţională implementarea pe etape a Sistemului, pe măsura finisării procesului de informatizare a activităţii anumitor instituţii şi creării infras-tructurii respective.
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
66
H O T Ă R Î R E pentru aprobarea proiectului de hotărîre a Parlamentuluiprivind Strategia naţională pentru prevenirea şi controlulbolilor netransmisibile prioritare în Republica Moldova(2012-2020)
162
Guvernul HOTĂRĂŞTE:Se aprobă şi se prezintă Parlamentului spre examinare
proiectul de hotărîre a Parlamentului privind Strategia
naţională pentru prevenirea şi controlul bolilor netransmi-sibile prioritare în Republica Moldova (2012-2020).
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru, ministrul economiei Valeriu Lazăr Ministrul sănătăţii Andrei UsatîiMinistrul finanţelor Veaceslav NegruţaMinistrul agriculturii şi industriei alimentare Vasile BumacovMinistrul justiţiei Oleg Efrim
Nr. 135. Chişinău, 27 februarie 2012.
H O T Ă R Î R E cu privire la achitarea din bugetul de stat pentru anul 2012 a cotelor de membru şi a datoriilor Republicii Moldova faţă de organismele internaţionale şi regionale
În scopul îndeplinirii angajamentelor financiare faţă de organismele internaţionale şi regionale la care Republica Moldova este parte, precum şi în vederea consolidării cooperării cu structurile internaţionale şi regionale, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă, conform anexei, Lista organismelor inter-
naţionale şi regionale cărora Republica Moldova urmează să achite cotele de membru şi datoriile din bugetul de stat pentru anul 2012.
2. Ministerul Finanţelor va asigura transferul mijloacelor financiare prevăzute în Lista menţionată din bugetul de stat pentru anul 2012.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru,ministrul afacerilor externe şi integrării europene Iurie LeancăMinistrul finanţelor Veaceslav Negruţa
Nr. 136. Chişinău, 28 februarie 2012.
163
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
67
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
68
H O T Ă R Î R Ecu privire la încetarea raporturilor de serviciu cu dl Grigore PRISĂCARU
În temeiul lit.h) alin. (1) art.62 din Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Încetează raporturile de serviciu cu dl Grigore
PRISĂCARU, şef al Inspectoratului Ecologic de Stat.2. Hotărîrea intră în vigoare la data încheierii concediului
medical al dlui Grigore Prisăcaru.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Nr. 138. Chişinău, 29 februarie 2012.
164
H O T Ă R Î R Epentru modificarea punctului 2 din Regulamentulcu privire la Zona Economică Liberă „Ungheni-Business”
În temeiul articolului 1 alineatul (1) al Legii nr.1295-XV din 25 iulie 2002 privind Zona Economică Liberă „Ungheni-Business” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.113-114, art.898), cu modificările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
La punctul 2 al Regulamentului cu privire la Zona
Economică Liberă „Ungheni-Business”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1378 din 28 octombrie 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.146-148, art.1514), cuvintele „a fost creată” se substituie cu cuvintele „este creată”, iar cifra „25” se substituie cu cifra „42”.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru, ministrul economiei Valeriu Lazăr
Nr. 139. Chişinău, 29 februarie 2012.
165
H O T Ă R Î R Ecu privire la modificarea şi completarea HotărîriiGuvernului nr.1599 din 13 decembrie 2002
166
Guvernul HOTĂRĂŞTE:Hotărîrea Guvernului nr.1599 din 13 decembrie 2002
„Cu privire la regulile de origine a mărfurilor” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.174-176, art.1755), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1) la punctul 1 alineatul doi, după cuvintele „(certificate de forma „A”, „CT-1”, „EUR.1”)” se introduc cuvintele „ , cu eliberarea certificatelor de origine supleante la punerea în circulaţie liberă a mărfurilor, anterior introduse pe teritoriul
Republicii Moldova şi plasate sub supraveghere vamală în baza unui certificat de origine preferenţial, precum”;
2) la punctul 3, cuvintele „Departamentul Vamal” se substituie prin cuvintele „Serviciul Vamal”;
3) la punctul 4 din hotărîre şi în textul Regulamentului cu privire la regulile de origine a mărfurilor, cuvintele „Minis-terul Economiei şi Comerţului”, la orice caz gramatical, se substituie cu cuvintele „Ministerul Economiei”, la cazul gramatical corespunzător.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru, ministrul economiei Valeriu Lazăr Ministrul finanţelor Veaceslav Negruţa
Nr. 140. Chişinău, 29 februarie 2012.
H O T Ă R Î R Ecu privire la iniţierea negocierilor asupra Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind cooperarea şi ajutorul reciproc în cazul producerii dezastrelor şi acordarea deplinelor puteri domnului Alexei ROIBU, ministru al afacerilor interne
Guvernul HOTĂRĂŞTE:1. Se ia act de proiectul Acordului între Guvernul
Republicii Moldova şi Guvernul României privind cooperarea şi ajutorul reciproc în cazul producerii dezastrelor.
2. Se iniţiază negocierile asupra proiectului Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind coope-rarea şi ajutorul reciproc în cazul producerii dezastrelor.
3. Se acordă depline puteri domnului Alexei ROIBU,
167
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
69
ministru al afacerilor interne, pentru semnarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României
privind cooperarea şi ajutorul reciproc în cazul producerii dezastrelor.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru,ministrul afacerilor externe şi integrării europene Iurie Leancă
Nr. 141. Chişinău, 29 februarie 2012.
H O T Ă R Î R Eprivind iniţierea negocierilor asupra Protocolului de cooperare între Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din România şi acordarea deplinelor puteri doamnei Valentina BULIGA,ministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei
Guvernul HOTĂRĂŞTE:1. Se ia act de proiectul Protocolului de cooperare între
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din România.
2. Se iniţiază negocierile asupra proiectului Protocolului de cooperare între Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi
Familiei al Republicii Moldova şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din România.
3. Se acordă depline puteri doamnei Valentina BULIGA, ministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei, pentru semnarea Protocolului de cooperare între Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova şi Minis-terul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din România.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru,ministrul afacerilor externe şi integrării europene Iurie Leancă
Nr. 142. Chişinău, 29 februarie 2012.
168
H O T Ă R Î R Ecu privire la acordarea deplinelor puteridomnului Anatolie ZOLOTCOV, viceministrual dezvoltării regionale şi construcţiilor
Guvernul HOTĂRĂŞTE:Se acordă depline puteri domnului Anatolie ZOLOTCOV,
viceministru al dezvoltării regionale şi construcţiilor, pentru
semnarea Acordului de colaborare între Ministerul Dezvol-tării Regionale şi Construcţiilor al Republicii Moldova şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului al României.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru,ministrul afacerilor externe şi integrării europene Iurie LeancăMinistrul dezvoltării regionale şi construcţiilor Marcel Răducan
Nr. 143. Chişinău, 29 februarie 2012.
169
H O T Ă R Î R Ecu privire la iniţierea negocierilor asupra proiectului Memorandumului de înţelegere între Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Statelor Unite Mexicane pentru stabilirea de consultări politice pe subiecte de interes comun
Guvernul HOTĂRĂŞTE:1. Se ia act de proiectul Memorandumului de înţelegere
între Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Statelor
Unite Mexicane pentru stabilirea de consultări politice pe subiecte de interes comun.
2. Se iniţiază negocierile asupra proiectului Memoran-dumului de înţelegere între Ministerul Afacerilor Externe
170
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
70
şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Statelor Unite Mexicane pentru stabi-
lirea de consultări politice pe subiecte de interes comun.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru,ministrul afacerilor externe şi integrării europene Iurie Leancă
Nr. 144. Chişinău, 29 februarie 2012.
H O T Ă R Î R Ecu privire la acordarea deplinelor puteri domnului Victor BARBĂNEAGRĂ, viceministru al finanţelor
Guvernul HOTĂRĂŞTE:Se acordă depline puteri domnului Victor BARBĂNEAGRĂ,
viceministru al finanţelor, pentru negocierea şi parafarea Convenţiei între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul
Republicii Malta pentru evitarea dublei impuneri şi preve-nirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Viceprim-ministru,ministrul afacerilor externe şi integrării europene Iurie LeancăMinistrul finanţelor Veaceslav Negruţa
Nr. 145. Chişinău, 29 februarie 2012.
171
H O T Ă R Î R Ecu privire la imobilul din bd Ştefan cel Mare şi Sfînt,nr. 167, mun. Chişinău
În temeiul art.8 alin.(3) al Legii nr.523-XIV din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor adminis-trativ-teritoriale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.124-125, art.611), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Se propune Consiliului municipal Chişinău să transmită,
din proprietatea publică a municipiului Chişinău în propri-etatea publică a statului, în gestiunea Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, imobilul cu numărul cadastral 0100517.184.01, situat pe bd Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr.167.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Nr. 146. Chişinău, 29 februarie 2012.
172
H O T Ă R Î R Ecu privire la încheierea unui contract
Guvernul HOTĂRĂŞTE:1. Se ia act de rezultatele selecţiei companiei de
avocatură, realizată în temeiul Hotărîrii Guvernului nr. 1038 din 31 decembrie 2011 „Cu privire la crearea Comisiei guvernamentale pentru selectarea companiei de avocatură care va reprezenta interesele Guvernului Republicii Moldova în cauza Franck Charles Arif versus Moldova, pendinte pe rolul Centrului Internaţional pentru Soluţionarea Disputelor Investiţionale”.
2. Ministerul Justiţiei va definitiva, în regim de urgenţă,
proiectul contractului de reprezentare în procedura de arbitraj internaţional cu compania de avocatură „DLA Piper”.
3. Domnul Oleg EFRIM, ministru al justiţiei, se împuter-niceşte să negocieze şi să semneze, în numele Guvernului, contractul de reprezentare în procedura de arbitraj inter-naţional, precum şi actele, acordurile şi procesele-verbale necesare pentru buna executare şi realizare a contractului numit.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Contrasemnează:Ministrul justiţiei Oleg Efrim
Nr. 147. Chişinău, 29 februarie 2012.
173
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
71
D I S P O Z I Ţ I EÎn scopul demarării procesului de interconectare a
sistemului energetic al Republicii Moldova la sistemul unic european de transport al energiei electrice, precum şi a atragerii finanţării necesare realizării Proiectului de reabilitare a reţelelor electrice de transport în Republica Moldova:
1. Se instituie Grupul de negociere privind atragerea finanţării necesare realizării Proiectului de reabilitare a reţelelor electrice de transport în Republica Moldova şi se aprobă, conform anexei, componenţa nominală a acestuia.
2. Grupul nominalizat va negocia cu instituţiile finan-ciare europene (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare, Banca Europeană pentru Investiţii şi Fondul de Investiţii în Vecinătate), în condiţii reciproc avantajoase:
condiţiile financiare şi tehnice privind finanţarea Proiec-tului de reabilitare a reţelelor electrice de transport în Republica Moldova;
proiectele acordurilor de finanţare cu instituţiile finan-ciare europene (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană pentru Investiţii şi Fondul de Investiţii în Vecinătate) privind Proiectul de reabilitare a reţelelor electrice de transport în Republica Moldova.
3. Se împuterniceşte domnul Veaceslav Negruţa, ministru al finanţelor, pentru semnarea proceselor-verbale ale negocierilor în cauză.
PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT
Nr. 17-d. Chişinău, 28 februarie 2012.
Anexă la Dispoziţia Guvernului nr. 17-ddin 28 februarie 2012
COMPONENŢA NOMINALĂ a Grupului de negociere privind atragerea finanţării necesare realizării Proiectului de reabilitare
a reţelelor electrice de transport în Republica Moldova
NEGRUŢA Veaceslav - ministru al finanţelor, conducător al Grupului de negociere
MATVEEVA Elena - şef al Direcţiei generale datorii publice, Ministerul Finanţelor
CEBAN Vadim - şef al Direcţiei generale securitate şi eficienţă energetică, Ministerul Economiei
UDREA Dumitru - consilier al Secretarului general al Guvernului
MOLDOVAN Valeriu - inginer şef al Î.S.” Moldelec-trica”
174
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
72
PARTEA IIIActe ale ministerelor, departamentelor şi ale Băncii Naţionale a Moldovei
O R D I N cu privire la reînvestirea cu împuterniciri de exercitare a activităţii de executare
Acte ale Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova
În temeiul art.18 alin.(7) din Legea nr.113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătoreşti, deciziei Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 9 februarie 2012, cererii personale,
ORDON:1. Se reînvesteşte executorul judecătoresc Boţan
George (teritoriul de activitate mun. Chişinău, Licenţa LE 065) cu împuterniciri de exercitare a activităţii de executare şi se efectuează menţiunea în Registrul executorilor judecătoreşti.
2. În termen de 10 zile, după reluarea activităţii de
executor judecătoresc, Camera teritorială a executorilor judecătoreşti Centru va organiza transmiterea sigiliului, legitimaţiei, procedurile de executare, arhiva şi registrele de evidenţă destinate circumscripţiei în care îşi are biroul executorul judecătoresc Boţan George.
3. Ordinul se aduce la cunoştinţă Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi instanţei de judecată în a cărei circumscripţie executorul judecătoresc îşi are biroul.
4. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
MINISTRUL JUSTIŢIEI Oleg EFRIM
Nr. 77. Chişinău, 22 februarie 2012.
233
Acte ale Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova
O R D I Ncu privire la înregistrarea de stat a suplimentelor alimentare
În conformitate cu prevederile art.24 al Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice nr. 10-XVI din 03.02.2009 (Monitorul Oficial nr.67/183 din 03.04.2009), Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 538 din 02.09.2009 “Pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind suplimentele alimentare” (Monitorul Oficial nr.138-139/603 din 08.09.2009), Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 533 din 13.07.2011 “Cu privire la aprobarea Listei şi tarifelor serviciilor contracost din sfera sănătăţii publice prestate persoanelor fizice şi juridice” (Monitorul Oficial nr. 118-121 din 22.07.2011), ordinului Ministerului Sănătăţii nr.489 din 14.12.2009 „Cu privire la implementarea Hotărîrii Guvernului nr. 538 din 02.09.2009” cu modificările ulterioare nr.543 din 06.08.2010, în baza deciziei pozitive a Comisiei de experţi pentru evaluarea materialelor în vederea înregistrării suplimentelor alimentare, substanţelor cu scop nutriţional sau fiziologic, plantelor şi preparatelor din plante, destinate fabricării suplimentelor alimentare din cadrul
Centrului Naţional de Sănătate Publică (proces – verbal nr. 14 din 21.12.2011), şi în temeiul pct.8 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin HG 397 din 31.05.2011;
O R D O N:1. A înregistra şi a permite utilizarea pe teritoriul
Republicii Moldova a produselor cu destinaţia supliment alimentar: Гепартм актив, producător - ООО «Компания Гольфстрим», or. Sankt Petersburg, Rusia, Альгинат Кальция, producător - ООО «Фитолон-Наука», or.Libceni, reg.Moscova, Rusia.
2. A include produsele Альгинат Кальция, Гепартм
актив în Lista suplimentelor alimentare înregistrate.3. A publica prezentul ordin în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova.Controlul executării prezentului ordin se pune în sarcina
viceministrului, medicului-şef sanitar de stat al Republicii Moldova Mihai Magdei.
MINISTRUL SĂNĂTĂŢII Andrei USATÎI
Nr. 19. Chişinău, 9 ianuarie 2012.
234
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
73
O R D I Ncu privire la înregistrarea de stat a suplimentelor alimentare
În conformitate cu prevederile art.24 al Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice nr. 10-XVI din 03.02.2009 (Monitorul Oficial nr.67/183 din 03.04.2009), Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 538 din 02.09.2009 “Pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind suplimentele alimentare” (Monitorul Oficial nr.138-139/603 din 08.09.2009), Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 533 din 13.07.2011 “Cu privire la aprobarea Listei şi tarifelor serviciilor contracost din sfera sănătăţii publice prestate persoanelor fizice şi juridice” (Monitorul Oficial nr. 118-121 din 22.07.2011), ordinului Ministerului Sănătăţii nr.489 din 14.12.2009 „Cu privire la implementarea Hotărîrii Guvernului nr. 538 din 02.09.2009” cu modificările ulterioare nr.543 din 06.08.2010, în baza deciziei pozitive a Comisiei de experţi pentru evaluarea materialelor în vederea înregistrării suplimentelor alimentare, substanţelor cu scop nutriţional sau fiziologic, plantelor şi preparatelor din plante, destinate fabricării suplimentelor alimentare din cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică (proces – verbal nr. 15 din 03.02.2012), şi în temeiul pct.8 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin HG 397 din 31.05.2011;
O R D O N:1. A înregistra şi a permite utilizarea pe teritoriul
Republicii Moldova a produselor cu destinaţia supliment alimentar: Forever Ginkgo Plus, Forever Nature-min, Forever Calcium, Forever Garcinia Plus, Absorbent-C, Forever Nature’S 18, Forever Lean, Forever Echinacea Supreme, Forever Royal Jelly, Forever Bee Pollen, Arctic-Sea, Forever Active Ha, Forever Pomesteen Power, producător – Aloe Vera of. America, Dallas, SUA.
2. A include produsele Forever Ginkgo Plus, Forever Nature-min, Forever Calcium, Forever Garcinia Plus, Absorbent-C, Forever Nature’S 18, Forever Lean, Forever Echinacea Supreme, Forever Royal Jelly, Forever Bee Pollen, Arctic-Sea, Forever Active Ha, Forever Pomesteen Power în Lista suplimentelor alimentare înregistrate.
3. A publica prezentul ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Controlul executării prezentului ordin se pune în sarcina viceministrului, medicului-şef sanitar de stat al Republicii Moldova Mihai Magdei.
MINISTRUL SĂNĂTĂŢII Andrei USATÎI
Nr. 109. Chişinău, 13 februarie 2012.
235
O R D I Ncu privire la înregistrarea de stat a suplimentelor alimentare
236
În conformitate cu prevederile art.24 al Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice nr. 10-XVI din 03.02.2009 (Monitorul Oficial nr.67/183 din 03.04.2009), Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 538 din 02.09.2009 “Pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind suplimentele alimentare” (Monitorul Oficial nr.138-139/603 din 08.09.2009), Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 533 din 13.07.2011 “Cu privire la aprobarea Listei şi tarifelor serviciilor contracost din sfera sănătăţii publice prestate persoanelor fizice şi juridice” (Monitorul Oficial nr. 118-121 din 22.07.2011), ordinului Ministerului Sănătăţii nr.489 din 14.12.2009 „Cu privire la implementarea Hotărîrii Guvernului nr. 538 din 02.09.2009” cu modificările ulterioare nr.543 din 06.08.2010, în baza deciziei pozitive a Comisiei de experţi pentru evaluarea materialelor în vederea înregistrării suplimentelor alimentare, substanţelor cu scop nutriţional sau fiziologic, plantelor şi preparatelor din plante,
destinate fabricării suplimentelor alimentare din cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică (proces – verbal nr. 15 din 03.02.2012), şi în temeiul pct.8 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin HG 397 din 31.05.2011;
O R D O N:1. A înregistra şi a permite utilizarea pe teritoriul
Republicii Moldova a produselor cu destinaţia supliment alimentar: Eubiotic sinbio, Eubiotic imuno, producător – Chr. Hansen A/S, Danemarca.
2. A include produsele Eubiotic sinbio, Eubiotic imuno în Lista suplimentelor alimentare înregistrate.
3. A publica prezentul ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Controlul executării prezentului ordin se pune în sarcina viceministrului, medicului-şef sanitar de stat al Republicii Moldova Mihai Magdei.
MINISTRUL SĂNĂTĂŢII Andrei USATÎI
Nr. 110. Chişinău, 13 februarie 2012.
O R D I Ncu privire la înregistrarea de stat a suplimentelor alimentare
În conformitate cu prevederile art.24 al Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice nr. 10-XVI din 03.02.2009 (Monitorul Oficial nr.67/183 din 03.04.2009), Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 538 din 02.09.2009 “Pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind suplimentele alimentare” (Monitorul Oficial nr.138-139/603 din 08.09.2009), Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 533 din 13.07.2011 “Cu privire la aprobarea Listei şi tarifelor serviciilor contracost din sfera sănătăţii
publice prestate persoanelor fizice şi juridice” (Monitorul Oficial nr. 118-121 din 22.07.2011), ordinului Ministerului Sănătăţii nr.489 din 14.12.2009 „Cu privire la implementarea Hotărîrii Guvernului nr. 538 din 02.09.2009” cu modificările ulterioare nr.543 din 06.08.2010, în baza deciziei pozitive a Comisiei de experţi pentru evaluarea materialelor în vederea înregistrării suplimentelor alimentare, substanţelor cu scop nutriţional sau fiziologic, plantelor şi preparatelor din plante, destinate fabricării suplimentelor alimentare din cadrul
237
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
74
MINISTRUL SĂNĂTĂŢII Andrei USATÎI
Nr. 111. Chişinău, 13 februarie 2012.
O R D I Ncu privire la înregistrarea de stat a suplimentelor alimentare
În conformitate cu prevederile art.24 al Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice nr. 10-XVI din 03.02.2009 (Monitorul Oficial nr.67/183 din 03.04.2009), Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 538 din 02.09.2009 “Pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind suplimentele alimentare” (Monitorul Oficial nr.138-139/603 din 08.09.2009), Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 533 din 13.07.2011 “Cu privire la aprobarea Listei şi tarifelor serviciilor contracost din sfera sănătăţii publice prestate persoanelor fizice şi juridice” (Monitorul Oficial nr. 118-121 din 22.07.2011), ordinului Ministerului Sănătăţii nr.489 din 14.12.2009 „Cu privire la implementarea Hotărîrii Guvernului nr. 538 din 02.09.2009” cu modificările ulterioare nr.543 din 06.08.2010, în baza deciziei pozitive a Comisiei de experţi pentru evaluarea materialelor în vederea înregistrării suplimentelor alimentare, substanţelor cu scop nutriţional sau fiziologic, plantelor şi preparatelor din plante,
destinate fabricării suplimentelor alimentare din cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică (proces – verbal nr. 15 din 03.02.2012), şi în temeiul pct.8 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin HG 397 din 31.05.2011;
O R D O N:1. A înregistra şi a permite utilizarea pe teritoriul
Republicii Moldova a produselor cu destinaţia supliment alimentar: Fier Biologic, Emetin Forte, producător – SC Laboratoarele Medicale SRL, Otopeni, Romînia.
2. A include produsele Fier Biologic, Emetin Forte în Lista suplimentelor alimentare înregistrate.
3. A publica prezentul ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Controlul executării prezentului ordin se pune în sarcina viceministrului, medicului-şef sanitar de stat al Republicii Moldova Mihai Magdei.
MINISTRUL SĂNĂTĂŢII Andrei USATÎI
Nr. 112. Chişinău, 13 februarie 2012.
238
Centrului Naţional de Sănătate Publică (proces – verbal nr. 15 din 03.02.2012), şi în temeiul pct.8 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin HG 397 din 31.05.2011;
O R D O N:1. A înregistra şi a permite utilizarea pe teritoriul Republicii
Moldova a produselor cu destinaţia supliment alimentar: Lactofiltrum Eco pastile, Lactofiltrum Eco pulbere, producător – OAO or.Kirov, Rusia, Urisan (Murat), Insulat
(Kenis) – Industry Jamu Borobudur, PT, Indonesia.2. A include produsele Lactofiltrum Eco pastile,
Lactofiltrum Eco pulbere, Urisan (Murat), Insulat (Kenis) în Lista suplimentelor alimentare înregistrate.
3. A publica prezentul ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Controlul executării prezentului ordin se pune în sarcina viceministrului, medicului-şef sanitar de stat al Republicii Moldova Mihai Magdei.
O R D I Ncu privire la înregistrarea de stat a suplimentelor alimentare
În conformitate cu prevederile art.24 al Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice nr. 10-XVI din 03.02.2009 (Monitorul Oficial nr.67/183 din 03.04.2009), Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 538 din 02.09.2009 “Pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind suplimentele alimentare” (Monitorul Oficial nr.138-139/603 din 08.09.2009), Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 533 din 13.07.2011 “Cu privire la aprobarea Listei şi tarifelor serviciilor contracost din sfera sănătăţii publice prestate persoanelor fizice şi juridice” (Monitorul Oficial nr. 118-121 din 22.07.2011), ordinului Ministerului Sănătăţii nr.489 din 14.12.2009 „Cu privire la implementarea Hotărîrii Guvernului nr. 538 din 02.09.2009” cu modificările ulterioare nr.543 din 06.08.2010, în baza deciziei pozitive a Comisiei de experţi pentru evaluarea materialelor în vederea înregistrării suplimentelor alimentare, substanţelor cu scop nutriţional sau fiziologic, plantelor şi preparatelor din plante, destinate fabricării suplimentelor alimentare din cadrul
Centrului Naţional de Sănătate Publică (proces – verbal nr. 15 din 03.02.2012), şi în temeiul pct.8 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin HG 397 din 31.05.2011;
O R D O N:1. A înregistra şi a permite utilizarea pe teritoriul
Republicii Moldova a produselor cu destinaţia supliment alimentar: Ubiquinona, Ginkgo Biloba, Osteosante, producător – Longmont Colorado, SUA.
2. A include produsele Ubiquinona, Ginkgo Biloba, Osteosante în Lista suplimentelor alimentare înregis-trate.
3. A publica prezentul ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Controlul executării prezentului ordin se pune în sarcina viceministrului, medicului-şef sanitar de stat al Republicii Moldova Mihai Magdei.
MINISTRUL SĂNĂTĂŢII Andrei USATÎI
Nr. 113. Chişinău, 13 februarie 2012.
239
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
75
R A P O R T U L F I N A N C I A Ral Agenţiei Naţionale pentru Reglementareîn Energetică pentru anul 2011
1. Bilanţul executării bugetului la 31.12.2011mii lei
La început de an La sfîrşit de an
pînă la închiderea anuală
după închi-derea anuală
Activ
Mijloace fixe 3995.3 4550.3 4550.3
Stocuri de materiale 109.2 128.4 128.4
Obiecte de mică valoare şi scurtă durată 752.8 1043.8 1043.8
Mijloace băneşti 4097.0 6954.8 6954.8
Decontări 686.3 2135.4 2135.4
Cheltuieli - 18917.0 -
Venituri 0,0 0,0 0,0
Total activ 9640.6 33729.7 14812.7
Pasiv
Fonduri şi mijloace cu destinaţia specială 4748.1 5594.1 5594.1
Decontări 22.6 353.1 353.1
Venituri 4869.9 22912.6 8865.5
Total pasiv 9640.6 28859.8 14812.7
2. Raport privind încasarea şi utilizarea mijloacelor speciale pentru anul 2011 mii lei
Denumirea Aprobat
iniţial pe anPlan
precizatpe an
Precizat pe perioada de
gestiune
Executat în perioada de gestiune
Datorii
Venituri / cheltuieli de
casă
Venituri / cheltuieli efective
TOTAL
Debitoare Creditoare
A 5 6 7 8 9 10 11
I. VENITURI, TOTAL 18917.0 18917.0 18917.0 21529.6 22912.6 2097.3 56.6
II. CHELTUIELI, TOTAL 18917.0 18917.0 18917.0 18698.7 18917.0 38.4 296.8
Retribuirea muncii 11400.0 11175.8 11175.8 11302.1 11175.8 3.8 6.8
Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii
2550.0 2531.7 2531.7 2425.8 2531.7 26.3 -
Plata mărfurilor şi serviciilor 3437.0 3467.4 3467.4 3339.9 3467.4 6.7 180.1
Deplasările în interes de serviciu 560.0 556.9 556.9 554.1 556.9
Contribuţii de asigurări medicale de stat obligatorii
370.0 369.8 369.8 369.9 369.8 0.1 -
Alte transferuri către populaţie - 222.3 222.3 223.8 222.3 1.5 -
Indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă achitate din mijloacele angajatorului
- 0.6 0.6 0.6 0.6
Procurarea mijloacelor fixe 600.0 592.5 592.5 482.5 592.5 - 109.9
Excedent (+)/Deficit (-) 2830.9 3995.6 X X
Soldul la începutul perioadei de gestiune
4082.7 4869.9 X X
Soldul la sfîrşitul perioadei de gestiune 6913.6 8865.5 X X
DIRECTORUL GENERAL AL ANRE Victor PARLICOV
Contabilul-şef Natalia Dvornic
Acte ale Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică
240
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
76
R A P O R T U L auditorului independent privind rapoartele financiare ale Agenţiei Naţionale
pentru Reglementare în Energetică pentru anul 2011
240 a
Noi am efectuat auditul independent al bilanţului execu-tării bugetului autorităţilor/instituţiilor publice al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică la situaţia din 31 decembrie 2011, precum şi al raportului privind încasarea şi utilizarea mijloacelor speciale la această dată.
Responsabilitatea pentru aceste rapoarte financiare o poartă conducerea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică.
Responsabilitatea noastră constă în exprimarea opiniei în vederea rapoartelor financiare în baza auditului efectuat de către noi.
Auditul a fost efectuat în conformitate cu Legea privind activitatea de audit nr. 61-XVI din 16.03.2007, Standardele Naţionale de Audit. Conform cerinţelor standardelor auditul a fost planificat cu scopul asigurării unei certitudini rezonabile că rapoartele financiare nu conţin denaturări semnificative. Auditul include studierea în baza testelor
a probelor ce confirmă datele rapoartelor financiare şi dezvăluirea informaţiei. Un audit, de asemenea, include estimarea principiilor evidenţei contabile aplicate, precum şi estimarea rapoartelor financiare prezentate în general. Noi considerăm că auditul efectuat asigură o bază suficientă pentru exprimarea opiniei noastre.
În opinia noastră, rapoartele financiare reflectă în mod sincer şi fidel, în toate aspectele semnificative, situaţia financiară a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică la 31 decembrie 2011 în conformitate cu Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007 şi normele metodologice elaborate şi aprobate de Ministerul Finanţelor pentru instituţiile publice (Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice aprobată prin Ordinul Minis-terului Finanţelor nr. 93 din 19 iulie 2010 cu modificările şi completările ulterioare).
DIRECTORUL GENERAL AL „MOLDAUDITING” S.R.L., AUDITOR P. BODAREV
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
77
Acte ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare
H O T Ă R Î R E cu privire la rezultatele controlului complexprivind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. „POPINŢENI”
În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Finan-ciare (C.N.P.F.) nr. 48/7-O din 13.10.20111 şi Ordinului vicepreşedintelui C.N.P.F nr. 133 din 18.10.2011, a fost efectuat controlul complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. „POPINŢENI” (s. Bălăneşti, r-nul Nisporeni) pentru perioada de activitate 01.01.2009 – 30.09.2011.
A.E.Î. „POPINŢENI” (în continuare - asociaţia) a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat cu nr. 1003609005451, certificatul de înregistrare de stat seria MD nr. 0087626 din 08.04.2003 şi deţine licenţa de categoria B seria C.N.P.F. nr. 000432, eliberată la data de 05.06.2009.
Conform datelor din rapoartele financiare şi specializate aferente perioadei supuse controlului, asociaţia a înregistrat deficite faţă de anumiţi indicatori normativi caracteristici activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul de mai jos:
(mii lei)
Perioada Valoarea înregistrată
Normativul stabilit Abaterea absolută (- +)
Rezerva instituţională
31.03.2009 195,3 314,2 - 118,9
31.05.2009 189,2 321,5 - 132,3
31.12.2009 46,4 163,5 - 117,1
31.01.2010 52,5 159,4 - 106,9
31.07.2011 - 56,5 18,1 - 74,6
31.08.2011 - 47,5 17,8 - 65,3
30.09.2011 - 39,4 16,6 - 56, 0
Plasarea rezervei instituţionale
28.02.2011 0 25,3 -25,3
31.03.2011 15,0 24,3 - 9,3
30.04.2011 15,0 23,2 - 8,2
31.05.2011 15,0 23,0 - 8,0
30.06.2011 15,0 22,0 - 7,0
Plasarea lichidităţilor obligatorii
31.03.2011 0,9 8, 9 - 8,0
30.04.2011 0,09 8,6 - 8,5
31.05.2011 0,1 8,6 - 8,5
30.06.2011 1,3 8,1 - 6,8
30.09.2011 5,3 7,3 - 2,0
Din rezultatele reflectate se constată că în perioada 01.07.2011 – 30.09.2011 administratorii asociaţiei nu au asigurat respectarea cerinţelor art. 33 alin. (3) lit. e) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr. 139-XVI din 21.06.20072 (în continuare - Legea nr. 139-XVI din 21.06.2007) şi pct. 4 din Normele de prudenţă financiară a asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobate prin Hotărîrea C.N.P.F. nr. 17/8 din 30.04.20083 (în conti-nuare - Normele de prudenţă financiară), conform cărora asociaţia care deţine licenţă de categoria B este obligată
să deţină şi să menţină rezerva instituţională în raport cu valoarea activelor la orice dată de minimum 10 la sută începînd cu al şaselea an de activitate. Totodată, ca rezultat al nerespectării prevederilor pct. 56 din Normele de prudenţă financiară privind contabilizarea surselor financiare din contul “Rezerve stabilite de legislaţie” în contul “Profit nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi”, la situaţia din 31.03.2009, 31.05.2009 şi în perioada 01.12.2009 - 31.01.2010 de asemenea se atestă nerespectarea cerinţelor susmenţionate. În contextul valorii insuficiente şi negative a rezervei instituţionale, valoarea totală a cotelor de membru ale asociaţiei în perioadele corespunzătoare a depăşit limita de 20 la sută din rezerva instituţională, ceea ce contravine prevederilor pct. 7 din Normele de prudenţă financiară. În perioada 01.02.2011 - 30.06.2011 nu au fost respectate cerinţele pct. 12 din Normele de prudenţă financiară, conform cărora asociaţia care deţine licenţă de categoria B este obligată să asigure plasarea şi menţinerea rezervei instituţionale de minimum 4 la sută din active în conturi bancare de depozit la termen şi/sau în valori mobiliare de stat. Contrar cerinţelor pct. 13 din Normele de prudenţă financiară, în perioada 01.03.2011 – 30.06.2011 şi la situaţia din 30.09.2011 administratorii asociaţiei nu au constituit şi menţinut la orice dată active lichide în mărime de minimum 10 la sută din valoarea totală a depunerilor de economii.
Analiza evoluţiei principalilor indicatori ai activităţii asoci-aţiei de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul de mai jos, constată diminuarea tuturor indicatorilor înregistraţi. Diminuarea activelor cu circa 86,9 la sută a fost condiţionată de micşorarea portofoliului de împrumuturi şi majorarea semnificativă a valorii provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi concomitent cu descreşterea substanţială a surselor atrase: creditelor bancare şi depunerilor de economii.
(mii lei)
Nr. Indicatorii 30.09.2010 30.09.2011 2011 faţă de 2010
(-, +)
2011 faţă de 2010
(%)
1. Împrumuturi acordate 973,5 277,0 - 696,5 28,5
2. Provizioane pentru pierderi din împru-muturi
-9,7 - 277,0 + 267,3 Creştere de 29,6 ori
3. Total active 1265,1 166,2 - 1098,9 13,1
4. Credite bancare şi împrumuturi primite
628,5 0 - 628,5 -
5. Depuneri de economii
111,6 72,8 - 38,8 65,2
6. Profit net (pierdere netă)
2,5 -382,7 - 385,2 Diminuare de 154,1 ori
Un membru al consiliului, precum şi membrii comisiei de cenzori, aleşi la adunarea generală a membrilor din 12.11.2008, îşi exercită atribuţiile cu încălcarea cerinţelor art. 36 alin. (2) lit. c), art. 41 alin. (2) şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 139-XVI din 21.06.2007, împuternicirile acestora fiind expirate începînd cu data de 12.11.2011.
Deţinînd licenţa de categoria B, contrar prevederilor art. 7 alin. (4), art. 9 alin. (2), art. 10 lit. a), art. 29 alin. (3)
241
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 182 - 186, art. 17052 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 112-116, art. 5063 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 131-133, art. 381
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
78
din Legea nr. 139-XVI din 21.06.2007, asociaţia a desfă-şurat activitate în afara limitei unităţii administrativ-terito-riale de nivelul al doilea pentru care este valabilă licenţa acordată, consiliul asociaţiei adoptînd hotărîrea privind primirea în calitate de membru a unei persoane fără viză de reşedinţă în aria de activitate stabilită conform licenţei deţinute, cu acordarea acestuia a unui împrumut în valoare de 30,0 mii lei.
Contrar prevederilor art. 9 alin. (2) lit. b), art. 44 alin. (1) din Legea nr. 139-XVI din 21.06.2007 şi art. 29 alin. (6) din Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.20074 (în continuare – Legea nr. 113-XVI din 27.04.2007), rapoartele financiare şi specializate ale asociaţiei nu reflectă imaginea reală şi fidelă a elementelor contabile ale asociaţiei. Ca rezultat al nerespectării cerinţelor privind constituirea şi utilizarea provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi, precum şi privind împrumuturile expirate, stabilite la pct. 27, pct. 28 şi pct. 37 din Normele de prudenţă financiară, la situaţia din 31.12.2010 asociaţia nu a clasificat corect împrumuturile şi dobînzile expirate în categoria suprave-gheat, respectiv nu a constituit corect provizioane pentru acoperirea pierderilor la împrumuturile şi dobînzile expirate în mărime de 0,4 mii lei, de asemenea nu a contabilizat la conturile extrabilanţiere împrumuturile şi dobînzile aferente ce urmau a fi clasificate „compromise” în mărime de 324,5 mii lei, astfel rezultatul financiar al asociaţiei în perioada respectivă a fost majorat nejustificat cu circa 324,9 mii lei. Nerespectînd cerinţele art. 18 lit. a), art. 23 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 113-XVI din 27.04.2007, nu au fost întocmite documente de evidenţă cum ar fi Cartea Mare sau balanţa de verificare şi alte registre centraliza-toare destinate evidenţei conturilor de venituri şi cheltuieli, totodată unele date din raportul specializat al asociaţiei la situaţia de 30.09.2011 nu corespund valorilor înregistrate în registrele contabile obligatorii ce au servit drept bază pentru întocmirea raportului în cauză.
Contrar cerinţelor pct. 16, pct. 20 şi pct. 44 din Normele de prudenţă financiară, consiliul asociaţiei nu a asigurat revizuirea în anii 2010 şi 2011 a politicii de împrumut, a politicii de gestiune a activelor şi datoriilor şi a politicii de investiţii. Contrar prevederilor pсt. 36 din Normele de prudenţă financiară, administratorii asociaţiei nu au asigurat respectarea cerinţelor privind împrumuturile expirate şi dobînzile aferente, fiind constatate cazuri în care asociaţia nu s-a adresat în instanţa de judecată pentru împrumuturile expirate mai mult de 90 de zile. Verificarea contractelor de împrumut a constatat cazuri de aplicare a dobînzilor de întîrziere la dobînzi, ceea ce contravine prevederilor art. 619 alin.(4) din Codul civil al Republicii Moldova5.
Contrar cerinţelor art. 13 alin. (2) lit. e), art. 24 alin. (1) din Legea nr. 113-XVI din 27.04.2007, directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat efectuarea inventarierii patrimo-niului asociaţiei pentru anii 2009 şi 2010. Nerespectînd prevederile pct. 29 şi pct. 37 din Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă în economia naţională a Republicii Moldova, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 764 din 25.11.19926 (în continuare - Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă), nu au fost respectate cerinţele privind efectuarea reviziilor inopinate ale casieriei cel puţin o dată în trimestru şi privind modul de amenajare a casieriei asociaţiei, lipseşte încăperea specială amenajată şi izolată, destinată primirii, eliberării şi păstrării provizorii a numerarului. Nerespectînd cerinţele
pct. 30 din Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă, asociaţia nu dispune de un dulap metalic antiincendiar pentru păstrarea numerarului deţinut în casieria asociaţiei. Politica de contabilitate a asociaţiei, aprobată la şedinţa consiliului din 10.02.2010, nu a fost conformată prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 139-XVI din 21.06.2007, art. 13 alin. (2) lit. b), art. 16 alin. (1) din Legea nr. 113-XVI din 27.04.2007 şi Standardului Naţional de Contabilitate nr. 63 “Prezentarea informaţiilor în rapoartele financiare ale asociaţiilor de economii şi împrumut şi ale altor instituţii similare”, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 89 din 28.10.20027.
În perioada supusă controlului organele de conducere ale asociaţiei nu au asigurat în deplină măsură respec-tarea procedurii de desfăşurare a adunărilor generale ale membrilor. Adunările generale ale membrilor din perioada de referinţă au fost desfăşurate cu încălcarea cerinţelor art. 36 alin. (2) lit. d) şi art. 38 alin. (6) din Legea nr. 139-XVI din 21.06.2007, nefiind aleasă comisia de numărare a voturilor şi întocmite procesele-verbale respective. La procesele-verbale ale adunărilor în cauză nu a fost anexată confirmarea înştiinţării membrilor privind convocarea adunării generale şi lista membrilor asociaţiei înregistraţi la adunare cu semnă-turile respective, astfel fiind încălcate prevederile art. 38 alin. (8) lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 139-XVI din 21.06.2007. Nerespectînd cerinţele art. 36 alin. (2) lit. g) şi art. 41 alin. (7) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, consiliul asociaţiei nu a prezentat adunării generale a membrilor din 10.03.2011 raportul anual privind executarea bugetului.
Contrar cerinţelor pct. 6 din Regulamentul cu privire la dezvăluirea de către participanţii profesionişti la piaţa finan-ciară nebancară a informaţiei privind acordarea serviciilor, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr. 8/6 din 26.02.20108
(în continuare - Regulament), la momentul efectuării controlului asociaţia nu avea afişată pe panoul informativ informaţia privind activitatea acesteia prevăzută la pct. 5 subpct. (1) - (11) din Regulament. Nerespectînd cerinţele pct. 12 din Regulament, asociaţia nu asigură ţinerea unui registru special în care clienţii, la încheierea contractului, prin semnătură, vor confirma faptul că au luat cunoştinţă de informaţia prevăzută în Regulament.
Reieşind din cele expuse, în temeiul prevederilor art. 8 lit. b) şi lit. f), art. 9 alin. (1) lit. d), art. 25 alin. (2) din Legea nr. 192-XIV din 12.11.1998 „Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare”9, art. 9 alin. (2), art. 46 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5), art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 139-XVI din 21.06.2007, Normelor de prudenţă financiară,
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE HOTĂRĂŞTE:
1. Se iniţiază procedura de tragere la răspundere contra-venţională a directorului executiv al A.E.Î. „POPINŢENI”, conform Codului contravenţional al Republicii Moldova.
2. Se prescrie administratorilor A.E.Î. „POPINŢENI” întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control şi respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative.
3. Se ia act de înlăturarea de către A.E.Î. „POPINŢENI” a încălcării ce ţine de reflectarea în raportul specializat pentru luna noiembrie 2011 a valorilor ajustate normelor de prudenţă financiară privind clasificarea împrumuturilor şi dobînzilor aferente în scopul constituirii şi utilizării provi-zioanelor pentru pierderi din împrumuturi, precum şi privind împrumuturile expirate şi plasarea şi menţinerea rezervei
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 90-93, art. 3995 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86, art. 6616 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1992, nr. 11, art. 3517 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 151-153, art. 3548 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.81-83, art.3109 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 117-126 BIS
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
79
instituţionale de minimum 4 la sută din active în conturi bancare de depozit la termen şi/sau în valori mobiliare de stat.
4. A.E.Î. „POPINŢENI” va informa lunar Comisia Naţională a Pieţei Financiare despre măsurile întreprinse în vederea executării pct. 2, cu anexarea copiilor documentelor
justificative.5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se
pune în sarcina Direcţiei generale plasamente colective şi microfinanţare.
6. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
VICEPREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE Victor CAPTARI
Nr. 8/1. Chişinău, 17 februarie 2012.
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 182-186, art. 17052 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 131-133, art. 3813 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 112-116, art. 5064 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 90-93, art. 3995 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1992, nr. 11, art. 351
H O T Ă R Î R Ecu privire la rezultatele controlului complexprivind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. „FĂGURAŞ-VADUL LUI ISAC”
În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Finan-ciare (C.N.P.F.) nr. 48/7-O din 13.10.20111 şi Ordinului Vicepreşedintelui C.N.P.F. nr. 132 din 18.10.2011, a fost efectuat controlul complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. „FĂGURAŞ-VADUL LUI ISAC” (s. Vadul lui Isac, r-nul Cahul) pentru perioada de activitate 01.01.2009 - 30.09.2011.
A.E.Î. „FĂGURAŞ-VADUL LUI ISAC” (în continuare - asociaţia) a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat cu nr. 1003603010237, certificat de înregistrare de stat seria MD nr. 0071431 din 18.03.1998, şi deţine licenţa de categoria B seria C.N.P.F. nr. 000013, eliberată la data de 20.11.2008.
Conform raportului specializat la situaţia din 30.09.2011 se atestă că asociaţia a înregistrat excedente faţă de unii indicatori normativi caracteristici activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul ce urmează:
(mii lei)
Nr. Indicatorii normativi Valoarea înregis-
trată
Norma-tivul
stabilit
Abaterea absolută
(+, -)
1. Rezerva instituţională 638,6 224,6 +414,0
2. Plasarea rezervei insti-tuţionale
200,0 89,8 +110,2
3. Plasarea lichidităţilor obligatorii
113,5 129,8 -16,3
Totodată, în perioada corespunzătoare nu a fost asigurată constituirea şi menţinerea la orice dată a activelor lichide în mărime de minimum 10 la sută din valoarea totală a depunerilor de economii, deficitul înregistrat fiind de circa 16,3 mii lei, încălcîndu-se astfel prevederile pct. 13 din Normele de prudenţă financiară a asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobate prin Hotărîrea C.N.P.F. nr. 17/8 din 30.04.20082 (în continuare – Normele de prudenţă financiară).
Analiza evoluţiei principalilor indicatori ai activităţii asoci-aţiei de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul ce urmează, constată majorarea valorii împrumuturilor acordate cu 49,6 la sută din contul creşterii depunerilor de economii cu 74,8 la sută. Creşterea profitului net cu 76,1 la sută a fost condiţionată de diminuarea provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi cu 80,4 la sută.
(mii lei)
Nr. Indicatorii 30.09.2010 30.09.2011 2011 faţă de 2010(-, +)
2011 faţă de
2010 (%)
1. Împrumuturi acordate 1286,9 1925,4 +638,5 149,6
2. Provizioane pentru pierderi din împru-muturi
-128,3 -25,1 -103,2 19,6
3. Total active 1608,5 2245,6 +637,1 139,6
4. Credite bancare şi împrumuturi primite
326,1 283,5 -42,6 86,9
5. Depuneri de economii 742,3 1297,9 +555,6 174,8
6. Profit net (pierdere netă)
76,6 134,9 +58,3 176,1
Un membru al consiliului, ales la adunarea generală a membrilor din 26.07.2009, îşi exercită atribuţiile cu încăl-carea cerinţelor art. 36 alin. (2) lit. c) şi art. 41 alin. (2) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr. 139-XVI din 21.06.20073 (în continuare – Legea nr. 139-XVI din 21.06.2007), împuternicirile acestuia fiind expirate începînd cu perioada corespunzătoare a anului 2011.
Contrar prevederilor art. 9 alin. (2) lit. b), art. 44 alin. (1) din Legea nr. 139-XVI din 21.06.2007 şi art. 29 alin. (6) din Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.20074 (în continuare - Legea nr. 113-XVI din 27.04.2007), raportul specializat al asociaţiei la situaţia din 31.03.2009 nu reflectă imaginea reală şi fidelă a elementelor contabile ale asociaţiei. Ca rezultat al nerespectării cerinţelor privind constituirea şi utilizarea provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi, stabilite la pct. 27 şi pct. 28 din Normele de prudenţă financiară, asociaţia urma să constituie provizioane pentru împrumuturile şi dobînzile aferente, clasificate în una din categoriile “standarde – compromise”, în mărime de 2,9 mii lei, astfel rezultatul financiar al asociaţiei în perioada corespunzătoare a fost majorat nejustificat cu suma respectivă.
Nerespectînd cerinţele art. 13 alin. (2) lit. e) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 113-XVI din 27.04.2007, pct. 37 din Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă în economia naţională a Republicii Moldova, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 764 din 25.11.19925 (în continuare – Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă), directorul executiv nu a asigurat efectuarea inventarierii patrimoniului asociaţiei pe parcursul perioadei supuse controlului, precum şi efectuarea reviziilor inopinate ale casieriei în anul 2009 cel puţin o dată în trimestru. Contabilul-şef al asociaţiei nu a respectat cerinţele de întocmire a documentelor primare ale asociaţiei conform prevederilor art. 19 alin. (12) din Legea nr. 113-XVI din 27.04.2007 şi pct. 12 din Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă, fiind constatată lipsa ştampilei în unele dispoziţii de încasare a numerarului. Totodată, unei persoane i-a fost returnată cota de membru pe care a
242
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
80
depus-o, ceea ce contravine prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 139-XVI din 21.06.2007.
Nerespectînd cerinţele Hotărîrii C.N.P.F. nr. 20/3 din 20.05.2010 „Cu privire la rezultatele examinării şi analizei datelor din rapoartele financiare ale asociaţiilor de economii şi împrumut pentru anul 2009”6, asociaţia a admis încasarea de la membri în luna iulie 2010 a depunerilor de economii în mărime de 93,5 mii lei în condiţiile în care ponderea împru-muturilor şi dobînzilor aferente restante mai mult de 30 de zile în total portofoliul de împrumut la situaţia din 30.06.2010 a constituit 23,25 la sută, iar depunerile de economii au depăşit valoarea dublă a rezervei instituţionale.
În perioada supusă controlului organele de conducere ale asociaţiei nu au asigurat în deplină măsură respec-tarea procedurii de convocare şi desfăşurare a adunărilor generale ale membrilor. Directorul executiv şi preşedintele consiliului nu au convocat adunarea generală a membrilor din anul 2009 în termen de 3 luni de la finele anului gestionar, fiind astfel încălcate prevederile art. 37 alin (2) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007. Contrar cerinţelor art. 37 alin. (5) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, nu a fost respectat termenul stabilit de legislaţie privind infor-marea membrilor despre convocarea adunărilor generale ale membrilor desfăşurate în perioada supusă controlului.
Reieşind din cele expuse, în temeiul prevederilor art. 8 lit. b) şi lit. f), art. 9 alin. (1) lit. d), art. 25 alin. (2) din Legea nr. 192-XIV din 12.11.1998 „Privind Comisia Naţională a
Pieţei Financiare”7, art. 9 alin. (2), art. 46 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5), art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 139-XVI din 21.06.2007, Normelor de prudenţă financiară,
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE HOTĂRĂŞTE:
1. Se iniţiază procedura de tragere la răspundere contra-venţională a directorului executiv al A.E.Î. „FĂGURAŞ-VADUL LUI ISAC” conform Codului contravenţional al Republicii Moldova.
2. Se prescrie administratorilor A.E.Î. „FĂGURAŞ-VADUL LUI ISAC” întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încăl-cărilor reflectate în actul de control şi respectarea necondi-ţionată a prevederilor actelor legislative şi normative.
3. Se ia act de reflectarea în raportul specializat al A.E.Î. „FĂGURAŞ-VADUL LUI ISAC” pentru luna noiembrie 2011 a valorilor ajustate normelor de prudenţă financiară privind constituirea şi menţinerea la orice dată a activelor lichide în mărime de minimum 10 la sută din valoarea totală a depunerilor de economii.
4. Despre măsurile întreprinse în vederea executării pct. 2 A.E.Î. „FĂGURAŞ-VADUL LUI ISAC” va informa lunar Comisia Naţională a Pieţei Financiare, cu anexarea copiilor documentelor justificative.
5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale plasamente colective şi microfinanţare.
6. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
VICEPREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE Victor CAPTARI
Nr. 8/2. Chişinău, 17 februarie 2012.
6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 83-84, art. 3147 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 117-126 BIS
H O T Ă R Î R Ecu privire la reperfectarea licenţeiÎntreprinderii Mixte Compania de Asigurări“VICTORIA ASIGURĂRI” S.R.L.
Urmare a examinării cererii de reperfectare a licenţei Întreprinderii Mixte Compania de Asigurări ,,VICTORIA ASIGURĂRI” S.R.L. (mun. Chişinău, str. Romană, 8, IDNO 1002600029347) privind includerea unei subdiviziuni separate noi în anexa la licenţă, în temeiul prevederilor art.8 lit.c) şi art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 “Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.14 alin.(6), art.15, art.18 alin.(6) şi alin.(8) din Legea nr.451-XV din 30.07.2001 “Privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 26-28, art. 95),
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE HOTĂRĂŞTE:
1. Se reperfectează licenţa Întreprinderii Mixte Compania
de Asigurări ,,VICTORIA ASIGURĂRI” S.R.L. seria C.N.P.F. nr. 000004, eliberată la 16 ianuarie 2009 pentru dreptul de a desfăşura activitate în domeniul asigurărilor, asigurări generale, prin substituirea anexei la licenţă cu includerea subdiviziunii separate noi amplasată pe adresa mun. Chişinău, str. A. Doga, 24, pentru desfăşurarea activităţii licenţiate, cu excepţia clasei 10 „Asigurările de răspundere civilă auto, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse de autovehicule”.
2. Taxa pentru reperfectarea licenţei în mărime de 450 lei şi taxa pentru eliberarea unei copii de pe licenţă în mărime de 450 lei se varsă la bugetul de stat.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
VICEPREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE Victor CAPTARI
Nr. 8/13. Chişinău, 17 februarie 2012.
243
H O T Ă R Î R Ecu privire la reperfectarea licenţei Societăţii Cooperatiste de Asigurări “ALIANŢA MOLDCOOP” S.R.L.
Urmare a examinării cererii de reperfectare a licenţei Societăţii Cooperatiste de Asigurări „ALIANŢA MOLDCOOP” S.R.L. (mun. Chişinău, bd Ştefan cel Mare, 67, of. 304, IDNO 1003600005883), în temeiul prevederilor art.8 lit.c),
art. 25 alin. (2) din Legea nr. 192-XIV din 12.11.1998 „Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 117-126 BIS), art.24 alin.(5) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 „Cu
244
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
81
privire la asigurări” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47-49, art.213), art.15, art.18 alin.(6) şi alin.(8) din Legea nr. 451-XV din 30.07.2001 „Privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 26-28, art. 95), Regulamentul privind cerinţele faţă de conţi-nutul condiţiilor de asigurare pentru clasele de asigurare benevolă, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.55/6 din 08.11.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.198-202, art.719), pct.5 lit.c) şi pct.7.3 lit.f) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 48/5 din 27.09.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 157-160, art. 587),
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE HOTĂRĂŞTE:
1. Se reperfectează licenţa Societăţii Cooperatiste de
Asigurări „ALIANŢA MOLDCOOP” S.R.L. seria CNPF nr. 000105, eliberată la 30 aprilie 2009 pentru dreptul de a desfăşura activitatea în domeniul asigurărilor (asigurări generale), prin substituirea anexei la licenţă cu includerea claselor noi de asigurări după cum urmează:
Clasa 8 Asigurările de incendiu şi de alte calamităţi naturale, condiţii generale ale asigurărilor de bunuri;
Clasa 9 Alte asigurări de bunuri, condiţii generale ale asigurărilor de bunuri;
Clasa 10 Asigurările de răspundere civilă auto, asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicole.
2. Taxa pentru reperfectarea licenţei în mărime de 450 lei se varsă la bugetul de stat.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
VICEPREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE Victor CAPTARI
Nr. 8/14. Chişinău, 17 februarie 2012.
H O T Ă R Î R E cu privire la reperfectarea licenţeiSocietăţii Comerciale “AV BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE” S.R.L.
Urmare a examinării cererii de reperfectare a licenţei Societăţii Comerciale “AV BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE” S.R.L. (mun. Chişinău, str. Dosoftei 126, IDNO 1006600009516) privind includerea unei subdiviziuni separate noi în anexa la licenţă, în temeiul prevederilor art.8 lit.c) şi art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 „Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.14 alin.(6), art.15, art.18 alin.(6) şi alin.(8) din Legea nr.451-XV din 30.07.2001 „Privind reglementarea prin licen-ţiere a activităţii de întreprinzător” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.26-28, art.95),
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE HOTĂRĂŞTE:
1. Se reperfectează licenţa Societăţii Comerciale “AV BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE” S.R.L. seria CNPF nr.000623, eliberată la 10 august 2010 pentru dreptul de a desfăşura activitatea de intermediere în asigurări şi/sau reasigurări a brokerului, prin substituirea anexei la licenţă cu includerea subdiviziunii separate noi amplasate pe adresa: mun. Chişinău, str. N. Dimo, colţ cu str. Studenţilor.
2. Taxa pentru reperfectarea licenţei în mărime de 250 lei şi taxa pentru eliberarea a două copii de pe licenţă în mărime de 500 lei se varsă la bugetul de stat.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
VICEPREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE Victor CAPTARI
Nr. 8/15. Chişinău, 17 februarie 2012.
245
H O T Ă R Î R Ecu privire la reperfectarea licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare„LUCIADA ” S.R.L.
Urmare a examinării cererii de reperfectare a licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare ,,LUCIADA” S.R.L. (mun. Chişinău, str. Kogălniceanu, nr.61, IDNO 1005600049214) privind includerea unei subdiviziuni separate noi, în temeiul prevederilor art.8 lit.c) şi art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 „Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 117-126 BIS), art.14 alin.(6), art.15, art.18 alin.(6) şi alin.(8) din Legea nr.451-XV din 30.07.2001 „Privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 26-28, art. 95), pct. 5 lit. c) şi pct. 7.3 lit. f) din Regulamentul privind organizarea şi
funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.48/5 din 27.09.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.157-160, art.587),
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE HOTĂRĂŞTE:
1. Se reperfectează licenţa Brokerului de Asigurare-Rea-sigurare “LUCIADA” S.R.L. seria CNPF nr.000663, eliberată la 22 aprilie 2008 pentru dreptul de a desfăşura activitatea de intermediere în asigurări şi/sau reasigurări a brokerului, prin includerea unei subdiviziuni separate noi amplasată pe adresa mun. Chişinău, str. Pietrăriei, 1/1.
2. Taxa pentru reperfectarea licenţei în mărime de 250
246
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
82
lei şi taxa pentru eliberarea a unei copii de pe licenţă în mărime de 250 lei se varsă la bugetul de stat.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune
în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări. 4. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
VICEPREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE Victor CAPTARI
Nr. 8/16. Chişinău, 17 februarie 2012.
H O T Ă R Î R Ecu privire la reperfectarea licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare„AUTOBIN-GRUP ” S.R.L.
Urmare a examinării cererii de reperfectare a licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare “AUTOBIN-GRUP” S.R.L. (mun. Chişinău, str. Petru Rareş 39/1, ap.63, IDNO 1008600058448) privind modificarea adresei subdiviziunii incluse în anexa la licenţă, în temeiul prevederilor art.8 lit.c) şi art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 „Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 117-126 BIS), art.14 alin.(6), art.15, art.18 alin.(6) şi alin.(8) din Legea nr.451-XV din 30.07.2001 „Privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 26-28, art. 95), pct. 5 lit. c) şi pct. 7.3 lit. f) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.48/5 din 27.09.2007 (Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 2007, nr.157-160, art.587), COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
HOTĂRĂŞTE:1. Se reperfectează licenţa Brokerului de Asigurare-Re-
asigurare “AUTOBIN-GRUP” S.R.L. seria CNPF nr.000101, eliberată la 19 martie 2009 pentru dreptul de a desfăşura activitatea de intermediere în asigurări şi/sau reasigurări a brokerului, prin modificarea adresei subdiviziunii din mun. Chişinău, str. Ion Creangă 22/2 în mun. Chişinău, str. Socoleni 31.
2. Taxa pentru reperfectarea licenţei în mărime de 250 lei şi taxa pentru eliberarea a unei copii de pe licenţă în mărime de 250 lei se varsă la bugetul de stat.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
VICEPREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE Victor CAPTARI
Nr. 8/17. Chişinău, 17 februarie 2012.
247
H O T Ă R Î R Ecu privire la acordarea licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare “PRO CREDO GRUP” S.R.L.
Urmare a examinării declaraţiei pentru eliberarea licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare “PRO CREDO GRUP” S.R.L. (mun. Chişinău, str.Armenească 27/11, IDNO 1011600030073), în temeiul prevederilor art. 8 lit. c), art.25 alin.(2) din Legea nr. 192-XIV din 12.11.1998 „Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 117-126 BIS), art. 8 alin. (1) lit. c) pct. 34), art.10 alin. (1) şi alin. (2), art. 18 alin.(5) şi alin. (8) din Legea nr. 451-XV din 30.07.2001 „Privind reglementarea prin licenţiere a activi-tăţii de întreprinzător” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 26-28, art. 95), art. 50 din Legea nr. 407-XVI din 21.12.2006 “Cu privire la asigurări”
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 47-49, art. 213),
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE HOTĂRĂŞTE:
1. Se acordă Brokerului de Asigurare-Reasigurare “PRO CREDO GRUP” S.R.L. licenţă pentru dreptul de a desfăşura activitate de intermediere în asigurări şi/sau reasigurări a brokerului pe termen de 5 ani.
2. Taxa pentru eliberarea licenţei în mărime de 2500 lei se varsă la bugetul de stat.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
VICEPREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE Victor CAPTARI
Nr. 8/18. Chişinău, 17 februarie 2012.
248
H O T Ă R Î R Ecu privire la acordarea licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare “CAPITAL-BROKER” S.R.L.
249
Urmare a examinării declaraţiei pentru eliberarea licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare “CAPITAL-BROKER” S.R.L. (mun. Chişinău, str. Calea Orheiului 89/1, ap.73, IDNO 1012600001797), în temeiul prevederilor art. 8 lit. c), art. 25 alin. (2) din Legea nr. 192-XIV din 12.11.1998 „Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare” (republicată
în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 117-126 BIS), art. 8 alin. (1) lit. c) pct. 34), art.10 alin. (1) şi alin. (2), art. 18 alin. (5) şi alin. (8) din Legea nr. 451-XV din 30.07.2001 „Privind reglementarea prin licenţiere a activi-tăţii de întreprinzător” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 26-28, art. 95), art. 50 din
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
83
Legea nr. 407-XVI din 21.12.2006 “Cu privire la asigurări” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 47-49, art. 213),
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE HOTĂRĂŞTE:
1. Se acordă Brokerului de Asigurare-Reasigurare “CAPITAL-BROKER” S.R.L. licenţă pentru dreptul de a
desfăşura activitate de intermediere în asigurări şi/sau reasigurări pe termen de 5 ani.
2. Taxa pentru eliberarea licenţei în mărime de 2500 lei se varsă la bugetul de stat.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
VICEPREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE Victor CAPTARI
Nr. 8/19. Chişinău, 17 februarie 2012.
O R D O N A N Ţ Ăcu privire la anularea suspendării operaţiunilor la conturile de depozit ale unorasociaţii de economii şi împrumut
Ca rezultat al conformării Asociaţiei de Economii şi Împrumut „CREDITE-HĂDĂRĂUŢI” şi Asociaţiei de Economii şi Împrumut „TEŢCANI” cerinţelor legislaţiei privind rezerva instituţională şi înregistrarea ponderii împrumuturilor şi dobînzilor aferente cu termen expirat mai mult de 30 de zile în total portofoliul de împrumuturi de pînă la 5,0 la sută, în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 192-XIV din 12.11.1998 „Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 117-126 BIS), art. 46 alin. (1) şi alin. (2) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr. 139-XVI din 21.06.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 112-116, art. 506),
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE DECIDE:
1. Se anulează suspendarea operaţiunilor la conturile de depozit ale Asociaţiei de Economii şi Împrumut „CREDI-TE-HĂDĂRĂUŢI” (IDNO 1002604000638, satul Hădărăuţi, raionul Ocniţa) şi Asociaţiei de Economii şi Împrumut „TEŢCANI” (IDNO 1003604150758, satul Teţcani, raionul Briceni), aplicată prin Ordonanţa Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 56/7-O din 16.12.2010 „Cu privire la suspen-darea operaţiunilor la conturile de depozit ale unor asociaţii de economii şi împrumut” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 254-256, art. 995).
2. Controlul asupra executării prezentei ordonanţe se pune în sarcina Direcţiei generale plasamente colective şi microfinanţare.
3. Prezenta ordonanţă intră în vigoare la data adoptării.
VICEPREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE Victor CAPTARI
Nr. 8/4-O. Chişinău, 17 februarie 2012.
250
O R D O N A N Ţ Ă cu privire la iniţierea controlului planificatprivind respectarea legislaţiei în domeniul asigurărilor de către Societatea Comercială “AV BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE” S.R.L.
251
În scopul verificării respectării legislaţiei în domeniul asigurărilor de către Societatea Comercială “AV BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE” S.R.L., în conformitate cu Planul de activitate a Comisiei Naţionale a Pieţei Finan-ciare pentru anul 2012, în temeiul prevederilor art.8 lit.f) şi art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 „Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.55 alin.(1), alin.(3) şi alin.(5) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 „Cu privire la asigurări” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47-49, art.213),
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE DECIDE:
1. Se iniţiază controlul planificat privind respectarea legis-laţiei în domeniul asigurărilor de către Societatea Comercială “AV BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE” S.R.L. pentru perioada de activitate 11.03.2008 – 31.01.2012.
2. Controlul va fi efectuat de către angajaţii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare numiţi prin ordinul vicepreşe-dintelui Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.
3. Societatea Comercială “AV BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE” S.R.L. va asigura accesul membrilor grupului de control la toate documentele şi la alte surse de informaţie necesare controlului.
4. Prezenta ordonanţă intră în vigoare la data adoptării.
VICEPREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE Victor CAPTARI
Nr. 8/20-O. Chişinău, 17 februarie 2012.
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
84
H O T Ă R Î R E cu privire la reacreditarea Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae Dimo”
Acte ale Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare
H O T Ă R Î R E cu privire la reacreditarea Grădinii Botanice (Institut)
În temeiul art. 97 lit. e) şi f) din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova nr. 259-XV din 15 iulie 2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 125-129 din 30 iulie 2004, art.663), cu modificările şi completările ulterioare, punctelor 27-29 din Regulamentul privind activitatea comisiilor specializate de evaluare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, aprobat prin Hotărîrea nr.AC-03/1 din 27 mai 2010, ţinînd cont de rezultatele evaluării Grădinii Botanice (Institut), prezentate de către Comisia specializată de evaluare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, Comisia de acreditare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării a Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare
HOTĂRĂŞTE:1. Se reacreditează Grădina Botanică (Institut) pe profilul
de cercetare Botanica, introducerea şi conservarea diver-sităţii vegetale.
2. Se apreciază performanţa profilului de cercetare Botanica, introducerea şi conservarea diversităţii vegetale – bine.
3. Se acordă Grădinii Botanice (Institut) calificativul - organizaţie competitivă pe plan internaţional (categoria B).
4. Se eliberează Certificatul de acreditare seria I nr.031 Grădinii Botanice (Institut).
PREŞEDINTELE CONSILIULUI NAŢIONALPENTRU ACREDITARE ŞI ATESTARE, ACADEMICIAN Valeriu CANŢER
Secretarul ştiinţific, profesor universitar Gheorghe Gladchi
Nr. AC-1/1. Chişinău, 26 ianuarie 2012.
În temeiul art. 97 lit. e) şi f) din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova nr. 259-XV din 15 iulie 2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 125-129 din 30 iulie 2004, art.663), cu modificările şi completările ulterioare, punctelor 27-29 din Regulamentul privind activi-tatea comisiilor specializate de evaluare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, aprobat prin Hotărîrea nr.AC-03/1 din 27 mai 2010, ţinînd cont de rezultatele evaluării Insti-tutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae Dimo”, prezentate de către Comisia specializată de evaluare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, Comisia de acreditare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării a Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se reacreditează Institutul de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae Dimo” pe profilul de cercetare Resursele de sol: evaluarea, protecţia şi sporirea fertilităţii solurilor.
2. Se apreciază performanţa profilului de cercetare Resursele de sol: evaluarea, protecţia şi sporirea fertilităţii solurilor – bine.
3. Se acordă Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae Dimo” calificativul - organizaţie competitivă pe plan internaţional (categoria B).
4. Se eliberează Certificatul de acreditare seria P nr.050 Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae Dimo”.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI NAŢIONALPENTRU ACREDITARE ŞI ATESTARE, ACADEMICIAN Valeriu CANŢER
Secretarul ştiinţific, profesor universitar Gheorghe Gladchi
Nr. AC-1/2. Chişinău, 26 ianuarie 2012.
252
253
H O T Ă R Î R E privind anunţarea concursului pentru suplinirea funcţiilorde vicepreşedinte în unele instanţe judecătoreşti
Acte ale Consiliului Superior al Magistraturii al Republicii Moldova
Examinînd chestiunea privind anunţarea concursului pentru suplinirea funcţiilor de vicepreşedinte în unele instanţe judecătoreşti, audiind informaţia domnului Nicolae Timofti, Consiliul Superior al Magistraturii, conform preve-derilor art. 20 alin. (1) din Legea cu privire la statutul judecătorului, art. 4, 19 alin. (2) şi 24 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii,
H O T Ă R Ă Ş T E:1. A anunţa concursul pentru suplinirea funcţiilor de
vicepreşedinte la Judecătoriile Ialoveni, Edineţ, Floreşti, Ocniţa, Rezina, Sîngerei şi Taraclia.
2. Judecătorii vor anexa la cererea de participare la concurs caracteristica, nota informativă privind activitatea
în ultimii 3 ani, anexele completate conform Legii privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice nr. 271-XVI din 18 decembrie 2008, două fotografii color 4x5 cm.
3. Cererile de participare la concurs se prezintă preşe-dintelui Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 30 de zile din data publicării prezentei hotărîri în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
4. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la Aparatul Consiliului Superior al Magistraturii (mun. Chişinău, str. Kogălniceanu 70, tel.: 22-30-79, 22-30-76).
5. Hotărîrea se publică în Monitorul Oficial şi pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii (www.csm.md).
PREŞEDINTELE CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII Nicolae TIMOFTI
Nr. 88/7. Chişinău, 21 februarie 2012.
254
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
85
Acte ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova
D E C I Z I Ecu privire la examinarea sesizărilor AO „Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe „APOLLO”
Prin sesizările AO „Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe „APOLLO” nr. 225, 226, 227, 228, 229, 230 şi 231 din 05.01.2012 (parvenite repetat şi de la Guvern, ca urmare a adresării „APOLLO” nr. 232 din 05.01.2012), nr. 233 din 10.01.2012 şi nr. 241 din 13.01.2012 Consiliului Coordonator al Audio-vizualului i-a fost solicitat examinarea şi documentarea cazurilor, precum şi sancţionarea posturilor de televiziune „NIT”, „Bravo TV”, „TV Dixi”, „Euro-TV Chişinău”, „2 Plus”, „Prime”, „TV 7”, „Accent TV” şi „Moldova 1” pentru utilizarea ilegală a semnalelor şi siglei unui alt radiodifuzor, difuzarea serviciilor de programe fără autorizaţie de retransmisie şi retransmisia serviciilor de programe cu încălcarea preve-derilor art. 28-30 ale Codului audiovizualului.
Ca urmare a examinării respectivelor sesizări, s-a constatat că solicitările AO „Asociaţia pentru Dezvol-tarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe „APOLLO” sînt neîntemeiate şi pasibile respingerii, reieşind din următoarele considerente:
În primul rînd, autorii sesizărilor aduc învinuiri postu-rilor de televiziune nominalizate că practică retransmisia, fără însă a lua în consideraţie noţiunea indicată în art. 2 al Codului audiovizualului, conform căreia:
„retransmisie - captare şi transmitere simultană a serviciilor de programe sau a unor părţi importante din asemenea servicii, prin orice mijloace tehnice, în integrali-tatea lor şi fără nici o modificare, difuzate de radiodifuzori şi destinate recepţionării de către public”.
S-a constatat că posturile de televiziune „NIT”, „Bravo TV”, „TV Dixi”, „Euro-TV Chişinău”, „2 Plus”, „Prime”, „TV 7”, „Accent TV” şi „Moldova 1” fac parte din categoria radiodifuzorilor care difuzează serviciul de programe în
corespundere cu prevederile concepţiilor generale ale servi-ciilor de programe respective. Toate posturile menţionate nu efectuează retransmiteri, întrucît preluarea şi difuzarea programelor unor radiodifuzori terţi nu se face simultan, în integralitate şi fără nici o modificare. Astfel că, cele invocate în sesizări nu s-au confirmat.
Pe de altă parte, sesizările conţin noţiunea de opere neautohtone, care, de altfel, nu se regăseşte în conţinutul Codului audiovizualului.
Mai mult decît atît, Codul audiovizualului nu stabileşte faptul că în cazul preluării unor programe de la alţi radiodi-fuzori este interzisă plasarea siglei acestora din urmă.
Ca urmare a examinării publice a sesizărilor, vizionării materialelor anexate, verificării actelor din dosarele de licenţiere, în temeiul Codului audiovizualului nr. 260-XVI din 27.07.2006, Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea nr. 433-XVI din 28.12.2006 a Parlamentului Republicii Moldova, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:Art. 1. A respinge ca nefondate sesizările AO „Asociaţia
pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe „APOLLO” nr. 225, 226, 227, 228, 229, 230 şi 231 din 05.01.2012, nr. 233 din 10.01.2012 şi nr. 241 din 13.01.2012 privind sancţionarea posturilor de televiziune „NIT”, „Bravo TV”, „TV Dixi”, „Euro-TV Chişinău”, „2 Plus”, „Prime”, „TV 7”, „Accent TV” şi „Moldova 1” pentru utilizarea ilegală a semnalelor şi siglei unui alt radiodifuzor, difuzarea serviciilor de programe fără autorizaţie de retransmisie şi retransmisia serviciilor de programe cu încălcarea preve-derilor art. 28-30 ale Codului audiovizualului.
Art. 2. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
PREŞEDINTELECONSILIULUI COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI Marian POCAZNOI
Secretar Dorina Curnic
Nr. 10. Chişinău, 31 ianuarie 2012.
255
D E C I Z I Ecu privire la activitatea Consiliului Coordonatoral Audiovizualului din Republica Moldova pentru anul 2011
În conformitate cu art. 49 (2) din Codul audiovizua-lului nr. 260-XVI din 27.07.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:Art. 1. A aproba Raportul cu privire la activitatea Consi-
liului Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova pentru anul 2011.
Art. 2. Raportul cu privire la activitatea Consiliului Coordo-nator al Audiovizualului din Republica Moldova pentru anul
2011 va fi prezentat Parlamentului Republicii Moldova. Art. 3. Raportul cu privire la activitatea Consiliului
Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova pentru anul 2011 va fi publicat pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului (www.cca.md).
Art. 4. Controlul privind executarea prezentei decizii îl exercită Preşedintele CCA (dl Marian POCAZNOI ).
Art. 5. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
PREŞEDINTELECONSILIULUI COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI Marian POCAZNOI
Secretar Dorina Curnic
Nr. 11. Chişinău, 31 ianuarie 2012.
256
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
86
D E C I Z I Ecu privire la monitorizarea unor posturi de televiziune sub aspectul calităţii limbii române
Pentru a asigura protejarea patrimoniului lingvistic şi cultural naţional, obligaţie ce îi revine CCA prin lege: art. 41, alin. (1), lit. e) din Codul audiovizualului, autoritatea de reglementare a iniţiat o campanie de monitorizare a calităţii limbii române în emisiunile televizate. Monitorizarea s-a desfăşurat în perioada octombrie-noiembrie 2011, în cadrul unui proiect comun de colaborare cu Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a avut ca obiective principale evaluarea calităţii limbii române în instituţiile mass-media ale audiovizualului, identificarea celor mai grave şi mai frecvente greşeli de exprimare, responsabilizarea radiodifuzorilor faţă de calitatea limbii utilizate în emisiuni şi corectarea erorilor prin indicarea variantelor corecte.
Astfel, au fost supuse monitorizării 13 posturi de televi-ziune: „Moldova 1”, „Prime”, „2 PLUS”, „NIT”, „EURO-TV CHIŞINĂU”, „Super TV”, „PRO TV CHIŞINĂU”, „TV Dixi”, „N 4”, „TV 7”, „PUBLIKA TV”, „Jurnal TV” şi „TVC 21”. Posturile TV au fost selectate în funcţie de aria de acoperire şi de ponderea emisiunilor informative şi de divertisment. Au fost urmărite sub aspect lingvistic emisiunile de ştiri, emisiunile matinale şi filmele dublate sau cu subtitrări. Nu au fost monitorizate intervenţiile şi secvenţele verbale aparţinînd invitaţilor în platou, persoanelor intervievate în cadrul reportajelor.
Rezultatele monitorizării au atestat mai multe erori şi abateri de la normele ortografice, ortoepice şi morfologice verificabile (în dicţionare, gramatici, lucrări de cultivare a limbii ş.a.), precum şi unele greşeli accidentale, care s-ar putea extinde în mod nedorit. Tabelele cu erorile atestate
şi corectate sunt plasate pe pagina web a CCA pentru a fi consultate, în calitate de instrument de lucru, de către reali-zatorii de emisiuni şi de persoanele interesate. Eliminarea greşelilor va conduce la îmbunătăţirea calităţii emisiunilor sub aspect lingvistic şi la promovarea limbii literare în rîndul consumatorilor de programe televizate.
În temeiul celor constatate, ca urmare a dezbaterilor publice şi în conformitate cu prevederile art. 40, 41 din Codul audiovizualului nr. 260-XVI din 27.07.2006, Statutul CCA, Regulamentul cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retrans-misie, aprobate prin Hotărîrea nr. 433-XVI din 28.12.2006 a Parlamentului Republicii Moldova, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:Art. 1. A lua act de raportul de monitorizare a postu-
rilor de televiziune: „Moldova 1”, „Prime”, „2 PLUS”, „NIT”, „EURO-TV CHIŞINĂU”, „Super TV”, „PRO TV CHIŞINĂU”, „TV Dixi”, „N 4”, „TV 7”, „PUBLIKA TV”, „Jurnal TV” şi „TVC 21” sub aspectul calităţii limbii române.
Art. 2. A recomanda tuturor radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova să asigure în cadrul serviciilor de programe respectarea normelor ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române.
Art. 3. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia monitorizare.
Art. 4. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
PREŞEDINTELECONSILIULUI COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI Marian POCAZNOI
Secretar Dorina Curnic
Nr. 12. Chişinău, 10 februarie 2012.
257
D E C I Z I Ecu privire la Concepţia generală a serviciului de programe pentru postul „Radio Dor 93,00 FM”
Întreprinderea „Univers-Prim” SRL a solicitat Consi-liului Coordonator al Audiovizualului aprobarea Concepţiei generale a serviciului de programe modificată pentru postul „Radio Dor 93,00 FM”, la care a fost anexată şi grila de programe săptămînală.
Formatul de principiu şi structura serviciului de programe „Radio Dor 93,00 FM”:
B. 1. Formatul de principiu: generalistB. 2. Structura programelor după surse de prove-
nienţă:2.1 Producţie autohtonă: 80 %2.2 Producţie proprie: 100 %2.3 Producţie retransmisă: 0 %
B. 3. Opere europene: 20 %B. 4. Structura serviciului de programe pe tipuri de programe/emisiuni4.1 Programe informative şi analitice 11,88 %4.2 Programe educaţionale şi culturale 23,97 %
4.3 Filme (anterior – 0 %) 0 %4.3 Alte tipuri de programe 64,15 %În conformitate cu prevederile art. 39-41 şi 66 (8) din
Codul audiovizualului nr. 260-XVI din 27.07.2006, Statutului CCA, Regulamentului cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retrans-misie, aprobate prin Hotărîrea nr. 433-XVI din 28.12.2006 a Parlamentului Republicii Moldova, deciziilor CCA nr. 83 din 30.09.2008, nr. 53 din 21.05.2009 şi în temeiul actelor prezentate de către întreprinderea nominalizată, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:Art. 1. A aproba Concepţia generală a serviciului de
programe al postului „Radio Dor 93,00 FM”.Art. 2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl
exercită Direcţia monitorizare.Art. 3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
PREŞEDINTELECONSILIULUI COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI Marian POCAZNOI
Secretar Dorina Curnic
Nr. 13. Chişinău, 10 februarie 2012.
258
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
87
D E C I Z I Ecu privire la cesiunea licenţei de emisie „Eni Ai” SRL către „5 TV” SRL
Întreprinderile „Eni Ai” SRL şi „5 TV” SRL au solicitat Consiliului Coordonator al Audiovizualului cesionarea Licenţei de emisie seria AA, nr. 073668 din 13.10.2009, eliberată pentru studioul TV prin sistemul MMDS „Eni Ai”, către întreprinderea „5 TV” SRL. Cedentul garantează punerea la dispoziţia cesionarului a echipamentului şi utila-jului tehnic necesar retransmisiei serviciilor de programe.
Cesionarul îşi asumă toate obligaţiunile ce decurg din licenţa de emisie.
În conformitate cu prevederile art. 26, 27 şi 39-41 ale Codului audiovizualului nr. 260-XVI din 27.07.2006, Statutului CCA, art. 25, 28 ale Regulamentului cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie, aprobate prin Hotărîrea nr. 433-XVI din 28.12.2006 a Parlamentului Republicii Moldova, şi în temeiul actelor prezentate de către întreprinderile nominalizate, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:Art. 1. A aproba cesionarea Licenţei de emisie seria AA,
nr. 073668 din 13.10.2009, eliberată întreprinderii „Eni Ai” SRL pentru studioul TV prin sistemul MMDS „Eni Ai”, către întreprinderea „5 TV” SRL.
Art. 2. A elibera licenţă de emisie (cu eliberarea unui formular nou) întreprinderii „5 TV” SRL pentru studioul TV
prin sistemul MMDS „5 TV ”. Art. 3. A aproba oferta serviciilor de programe
retransmise (cu eliberarea unui formular nou Anexa nr. 1 - 36 de canale) pentru studioul TV prin sistemul MMDS „5 TV” din or. Comrat şi Ceadîr-Lunga: Moldova 1, GRT, Eni Ai, NIT, Prime, 2 Plus, 1 Muzic Moldova, Publika TV, Euro TV Chişinău, Pro TV Chişinău, Favorit TV, Naţional TV, N 24, Belarus TV, TV XXI, Mir, Dom Kino, Zdorovoie TV, Ohota i Rîbalka, Karuseli, India TV, Mnogo TV, 365 Dnei, Vremea, Interesnoie TV, Komedia TV, Comedy TV, Auto +, Kuhnea TV, Park razvlecenii, Pervîi alternativnîi, Muzîca pervogo, TV 5, DW şi Kanal 24.
Art. 4. Licenţa de emisie seria AA, nr. 073668 din 13.10.2009, eliberată întreprinderii „Eni Ai” SRL pentru studioul TV prin sistemul MMDS „Eni Ai”, este declarată nevalabilă.
Art. 5. „5 TV” SRL va prezenta CCA, în termen legal, licenţa de utilizare reperfectată.
Art. 6. Pentru reperfectarea licenţei de emisie, „5 TV” SRL va achita o taxă în valoare de 250 de lei.
Art. 7. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia expertiză şi licenţiere.
Art. 8. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
PREŞEDINTELECONSILIULUI COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI Marian POCAZNOI
Secretar Dorina Curnic
Nr. 14. Chişinău, 10 februarie 2012.
259
D E C I Z I Ecu privire la retragerea licenţei de emisie a postului de televiziune prin eter „Noroc”
Întreprinderea „Noroc Media” SRL a solicitat Consiliului Coordonator al Audiovizualului retragerea Licenţei de emisie seria AA, nr. 082540 din 21.04.11, eliberată pentru postul de televiziune cu emisie prin eter „Noroc”, canalele TV 26 – Călăraşi, 38 –Tvardiţa, 30 – Valea Perjei şi 23 – Corten (Scr. nr. 07 din 01.02.2011).
În conformitate cu prevederile art. 27, alin. (1), lit. h) din Codul audiovizualului nr. 260-XVI din 27.07.2006, Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea nr. 433-XVI din 28.12.2006 a Parlamentului Republicii Moldova, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:Art. 1. A retrage Licenţa de emisie seria AA, nr. 082540
din 21.04.11, eliberată pentru postul de televiziune cu emisie prin eter „Noroc”.
Art. 2. Licenţa de emisie seria AA, nr. 082540 din 21.04.11, eliberată pentru postul de televiziune cu emisie prin eter „Noroc”, este declarată nulă. Modificarea respectivă va fi introdusă în Registrul de licenţiere. Dosarul postului de televiziune nominalizat va fi transmis în arhivă.
Art. 3. Canalele TV 26 – Călăraşi, 38 – Tvardiţa, 30 – Valea Perjei şi 23 - Corten vor fi scoase la concurs.
Art. 4. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia expertiză şi licenţiere.
Art. 5. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
PREŞEDINTELECONSILIULUI COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI Marian POCAZNOI
Secretar Dorina Curnic
Nr. 15. Chişinău, 10 februarie 2012.
260
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
88
R A P O R T U L CONSILIULUI COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA ECONOMICO -
FINANCIARĂ PENTRU ANUL 2011
Pentru anul 2011 devizul de cheltuieli al Consiliului Coordonator al Audiovizualului a fost aprobat în sumă de 4710,8 mii lei (2510,8 mii lei din contul mijloacelor bugetare şi 2200 mii lei din contul mijloacelor speciale). În urma rectificării Legii bugetului de stat pentru anul 2011 bugetul Consiliului Coordonator al Audiovizualului a fost majorat cu 147,7 mii lei, astfel bugetul din contul cheltuielilor de bază a alcătuit 2658,5 mii lei. Pentru salarizarea a 41 unităţi de personal s-au utilizat 1967,6 mii lei (inclusiv contribuţii de asigurări sociale de stat în sumă de 344,7 mii lei şi prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de patron în valoare de 52,2 mii lei), ceea ce constituie 74% din suma anuală precizată pentru anul 2011 din contul mijloacelor bugetare.
Pentru plata mărfurilor şi serviciilor s-au cheltuit 646,7 mii lei (24,3% din suma anuală precizată), mai mult cu 160,4 mii lei faţă de anul 2010. În scopul deplasărilor în interes de serviciu s-au cheltuit 5,5 mii lei (0,2% din suma anuală precizată). În scopul achitării indemnizaţiilor la încetarea raporturilor de muncă, au fost cheltuite 24,5 mii lei (0,9 % din suma anuală precizată). Pentru achiziţionarea mijloa-celor fixe s-au utilizat 4,1 mii lei (0,15 % din suma anuală precizată a cheltuielilor bugetare).
La situaţia din 31 decembrie 2011, Consiliul Coordonator al Audiovizualului nu are datorii creditoare cu termenul de achitare expirat.
Efectivul de angajaţi la 1 ianuarie 2012 constituie 37 unităţi.
Mijloacele speciale ale CCA pentru anul 2011 au fost aprobate în mărime de 2200 mii lei şi precizate ulterior în mărime de 2419 mii lei.
Pe parcursul anului 2011 în Fondul de susţinere a radio-difuzorilor au fost acumulate 2223,6 mii lei (113,6 mii lei din contul licenţelor obţinute de către radiodifuzori şi 2110 mii lei – 1 % din cifra de afaceri anuală a radiodifuzorilor).
În luna ianuarie 2011 a fost definitivată baza de date pentru sistemul de monitorizare radio şi TV al CCA, pentru care, din fondul de susţinere a radiodifuzorilor, a fost achitată suma de 290,5 mii lei.
În vederea executării Deciziei CCA nr. 90 din 03.06.2011 „Cu privire la alocarea mijloacelor financiare din Fondul
de susţinere a radiodifuzorilor în scopul organizării mesei rotunde „Dezbateri publice privind Strategia de acoperire a teritoriului naţional cu servicii de programe audiovizuale pentru anii 2011-2015” s-au cheltuit 22,8 mii lei.
Pentru executarea Deciziei CCA nr.148 din 18 octombrie 2011 „Cu privire la alocarea mijloacelor financiare necesare din Fondul de susţinere a radiodifuzorilor pentru realizarea proiectului de monitorizare a calităţii limbii române în cadrul programelor TV”, adoptată în baza acordului de colaborare încheiat între Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi Academia de Ştiinţe a Moldovei privind monitorizarea posturilor de televiziune şi radio din Republica Moldova sub aspectul corectitudinii limbii române, au fost utilizate 64,5 mii lei.
Conform Deciziei CCA nr.149 din 18.10.2011 „Cu privire la alocarea mijloacelor financiare necesare din Fondul de susţinere a radiodifuzorilor în scopul dotării tehnico-mate-riale a Consiliului Coordonator al Audiovizualului” au fost alocate mijloace financiare în mărime de 1041,3 mii lei.
În luna decembrie 2011, cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate a CCA, Consiliul Coordonator al Audiovizua-lului a organizat un concurs pentru radiodifuzorii locali din afara mun. Chişinău şi Bălţi cu decernarea premiilor sub formă de echipament tehnic. În acest sens, a fost adoptată Decizia CCA nr.161 din 11.11.2011 „Cu privire la organi-zarea conferinţei naţionale „15 ani de activitate a CCA” şi desfăşurarea concursului serviciilor de programe ale radiodifuzorilor autohtoni locali, cu decernarea premiilor”. În 2011, în vederea organizării conferinţei naţionale s-au cheltuit 160,4 mii lei, iar pentru achiziţionarea premiilor sub formă de diplome şi echipament tehnic s-au utilizat 671,5 mii lei. În anul 2012 urmează să fie achitată suma de 579 mii lei.
Pe parcursul anului 2011, din contul mijloacelor speciale au fost folosite 120,8 mii lei în scopul onorării obligaţiunilor faţă de organismele şi structurile internaţionale specializate în domeniul audiovizualului, la care Consiliul Coordonator al Audiovizualului este parte, inclusiv detaşarea membrilor CCA pentru participări la reuniunile internaţionale.
Soldul mijloacelor speciale la 1 ianuarie 2012 este de 3080 mii lei.
PREŞEDINTELECONSILIULUI COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI Marian POCAZNOI
Contabil-şef Alina Ţurcanu
D E C I Z I Ecu privire la reperfectarea condiţiilor la autorizaţiile de retransmisie
S.C. „IURTAŞ-NORD” S.R.L., în calitatea sa de fonda-toare a studioului TV prin cablu „Iu-TV”, a solicitat CCA reperfectarea condiţiilor la Autorizaţia de retransmisie seria AB, nr. 000095 din 11.02.2010, prin aprobarea ofertei serviciilor de programe retransmise.
S.C. „Maninic-TV Com” S.R.L., în calitatea sa de fonda-toare a studioului TV prin cablu „TV-MAX”, a solicitat CCA reperfectarea condiţiilor la Autorizaţia de retransmisie seria AB, nr. 000096 din 11.02.2010, prin aprobarea ofertei serviciilor de programe retransmise.
În cadrul şedinţei, directorul S.C. „Maninic-TV Com” S.R.L. a asigurat membrii CCA că în termen de 45 de zile va include în oferta serviciilor de programe retransmise de
către studioul TV prin cablu „TV-MAX” din satele Stolniceni, Bobeica şi Logăneşti, r-nul Hînceşti, un canal pentru copii în limba română.
S.C. „Andridan Impex” S.R.L., în calitatea sa de fonda-toare a studioului TV prin cablu „Andridan-TV”, a solicitat CCA reperfectarea condiţiilor la Autorizaţia de retransmisie seria AB, nr. 000099 din 18.03.2010, prin aprobarea ofertei serviciilor de programe retransmise.
S.C. „DOLMAR-IMPEX” S.R.L., în calitatea sa de fonda-toare a studioului TV prin cablu „DOLMAR-IMPEX”, a solicitat CCA reperfectarea condiţiilor la Autorizaţia de retransmisie seria AB, nr. 000100 din 30.03.2010, prin aprobarea ofertei serviciilor de programe retransmise.
262
261
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
89
Conform prevederilor art. 28 şi 40 din Codul audiovizua-lului nr. 260-XVI din 27.07.2006, Statutului CCA, art. 36, alin. (2) al Regulamentului cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retrans-misie, aprobate prin Hotărîrea nr. 433-XVI din 28.12.2006 a Parlamentului Republicii Moldova, şi în temeiul actelor prezentate de către întreprinderile nominalizate, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:Art. 1. A respinge cererea privind reperfectarea condi-
ţiilor la Autorizaţia de retransmisie seria AB, nr. 000095 din 11.02.2010, eliberată S.C. „IURTAŞ-NORD” S.R.L., prin aprobarea ofertei serviciilor de programe retransmise (cu eliberarea unui formular nou: Anexa nr. 1 - 25 de canale) pentru studioul TV prin cablu „Iu-TV” din oraşul Lipcani, satele Baraboi, rn. Donduşeni, şi Costeşti, r-nul Rîşcani: Moldova 1, Moldova Internaţional, Pro TV Chişinău, Prime, 1 Music Moldova, NIT, TV Dixi, N 4, Euro TV Chişinău, Muzica TV, Bravo, 2 Plus, TV 7, Jurnal TV, Publika TV, Super TV, Moia Planeta, Multimania, TV Com, TV-5, Inter+, Mir, India TV, Ohota i rîbalka, Ru TV Moldova.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului recomandă conducerii S.C. „IURTAŞ-NORD” S.R.L. includerea în oferta serviciilor de programe retransmise de către studioul TV prin cablu „Iu-TV” din oraşul Lipcani, satele Baraboi, r-nul Donduşeni, şi Costeşti, r-nul Rîşcani, a unui canal pentru copii în limba română.
Art. 2. A reperfecta condiţiile la Autorizaţia de retrans-misie seria AB, nr. 000096 din 11.02.2010, eliberată S.C. „Maninic-TV Com” S.R.L., prin aprobarea ofertei serviciilor de programe retransmise (cu eliberarea unui formular nou: Anexa nr. 1 - 27 de canale) pentru studioul TV cu emisie prin cablu „TV-MAX” din satele Stolniceni, Bobeica şi Logăneşti, rn. Hînceşti: Moldova 1, Publika TV, RBK, Rossia 24, TV Com, N 4, India TV, Komedia TV, TV 7, Moia Planeta, TV Dixi, Sarafan, NIT, Jurnal TV, Pro TV Chişinău, Prime, 1 Music Moldova, Noroc TV, 2 Plus, Mir, Naţional TV, N 24, Favorit TV, Euro TV Chişinău, Muzica TV, TV-5 şi Belarus TV.
În termen de 45 de zile S.C. „Maninic-TV Com” S.R.L. va include în oferta serviciilor de programe retransmise un post de televiziune destinat copiilor în limba română.
Art. 3. A reperfecta condiţiile la Autorizaţia de retrans-misie seria AB, nr. 000099 din 18.03.2010, eliberată S.C. „Andridan Impex” S.R.L., prin aprobarea ofertei serviciilor
de programe retransmise (cu eliberarea unui formular nou: Anexa nr. 1 - 40 de canale) pentru studioul TV cu emisie prin cablu „Andridan-TV” din s. Băcioi, Mileştii Mici, Brăila şi Piatra Albă: Moldova 1, Prime, Pro TV Chişinău, Ren TV, 1 Music Moldova, TV 1000 Action/TV X, History, N 4, Evro Kino, TV Dixi, Alt TV, RBK, Fenix+Kino, Ohota i Rîbalka, India TV, Komedia TV, Teleseria TV, Naşe Kino, Kuhnea TV, TV Com, TV 7, Bravo, Acasă, Setanta Sport, Naţional TV, Favorit TV, N 24, Minimax, Muzica TV, 2 Plus, Euro TV Chişinău, NIT, TVC 21, Discovery Channel, Eurosport, Animal Planet, Noroc TV, TV-5, Jurnal TV şi Publika TV.
Art. 4. A respinge cererea privind reperfectarea condi-ţiilor la Autorizaţia de retransmisie seria AB, nr. 000100 din 30.03.10, eliberată S.C. „DOLMAR-IMPEX” S.R.L., prin aprobarea ofertei serviciilor de programe retransmise (cu eliberarea unui formular nou: Anexa nr. 1 - 27 de canale) pentru studioul TV cu emisie prin cablu „DOLMAR-IMPEX” din s. Mingir, r-nul Hînceşti: Moldova 1, Moldova Interna-ţional, Pro TV Chişinău, Prime, 2 Plus, 1 Music Moldova, Ren TV, Bravo, TV 7, NIT, India TV, Jurnal TV, Euro TV Chişinău, TV Dixi, 365 Dnei, N 4, Naţional TV, N 24, Favorit TV, Belarus TV, A-One, Super TV, Noroc TV, Soiuz TV, Alfa&Omega TV, Ru TV Moldova şi Publika TV.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului recomandă conducerii S.C. „DOLMAR-IMPEX” S.R.L. includerea în oferta serviciilor de programe retransmise de către studioul TV prin cablu „DOLMAR-IMPEX” din s. Mingir, r-nul Hînceşti, a unui canal pentru copii în limba română.
Art. 5. Pentru reperfectarea condiţiilor la autorizaţiile de retransmisie, întreprinderile „Maninic-TV Com” S.R.L. şi S.C. „Andridan Impex” S.R.L. vor achita o taxă în valoare de 250 de lei.
Art. 6. Anexele nr. 2 la autorizaţiile de retransmisie seria AB, nr. 000096 din 11.02.2010, eliberată S.C. „Maninic-TV Com” S.R.L., şi seria AB, nr. 000099 din 18.03.2010, eliberată S.C. „Andridan Impex” S.R.L, sînt declarate nevalabile.
Art. 7. Ofertele serviciilor de programe vechi se păstrează în dosarul titularului.
Art. 8. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia expertiză şi licenţiere şi contabilul-şef.
Art. 9. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
PREŞEDINTELECONSILIULUI COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI Marian POCAZNOI
Secretar Dorina Curnic
Nr. 17. Chişinău, 10 februarie 2012.
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
90
H O T Ă R Î R Ecu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat nr. 22 din 19 decembrie 2008
ÎNREGISTRAT: Ministerul Justiţiei nr.868 din 21 februarie 2012 Ministru___________Oleg EFRIM
Acte ale Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat
Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat HOTĂRĂŞTE:
1. Regulamentul cu privire la mărimea şi modul de remunerare a avocaţilor pentru acordarea asistenţei juridice calificate garantate de stat, aprobat prin Hotărîrea Consi-liului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat nr. 22 din 19 decembrie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 10-11, art.29) înregistrat la Ministerul Justiţiei la 16 ianuarie 2009 cu numărul 640, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La punctul 31) subpunctul 2) a) la alineatul 2 se completează cu textul „penală pe tot
parcursul procesului, iar pe cauze civile, contravenţionale şi de contencios administrativ nu mai mult de o întîlnire pentru fiecare fază a procesului (prima instanţă, apel, recurs, executarea silită)”;
b) alineatul 6 va avea următorul cuprins: „luarea de cunoştinţă cu hotărîrea judecătorească redactată şi expli-carea conţinutului hotărîrii judecătoreşti beneficiarului de asistenţă juridică calificată”;
2) subpunctul 3) va avea următorul cuprins „3 unităţi convenţionale pentru întocmirea şi depunerea cererilor
legate de desfăşurarea acţiunilor procesuale”; 3) subpunctul 3) se completează cu un nou subpunct
31) cu următorul cuprins:„10 unităţi convenţionale pentru întocmirea şi depunerea
de către avocat a cererii de chemare în judecată şi altor cereri similare acesteia, cererii reconvenţionale, referinţei, cererii de apel, cererii de recurs, cererii de revizuire”
4) subpunctul 4) va avea următorul cuprins: „5 unităţi convenţionale pentru admiterea integrală a cererii de chemare în judecată în cazul în care beneficiarul asistenţei juridice a avut calitatea de reclamant sau respingerea integrală a cererii de chemare în judecată în cazul în care beneficiarul asistenţei juridice a avut calitatea de pîrît, a cererii de apel, a cererii de recurs sau revizuire, întocmite şi depuse de avocat”;
2. Secretarul Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat va aduce la cunoştinţă prezenta hotărîre coordonatorilor oficiilor teritoriale, subiecţilor autorizaţi să acorde asistenţă juridică garantată de stat şi o plasează pe pagina web a Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat.
3. А publica prezenta hotărîre în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU ASISTENŢĂ JURIDICĂ GARANTATĂ DE STAT Victor ZAHARIA
Secretarul Consiliului Andrei Bătrînac
Nr. 16. Chişinău, 21 decembrie 2011.
263
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
91
O R D I Ncu privire la modificarea Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.1066 din 21 decembrie 2011 şi Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 1096 din 29 decembrie 2011
Acte ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat
În temeiul art.133 alin. (1) lit. c) al Codului fiscal, nr. 1163- XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007) cu modificările ulterioare,
ORDON: 1. În titlul Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal
de Stat nr.1066 din 21 decembrie 2011 „Suplimentar la Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 949 din 01.12.2011” (Monitorul Oficial nr. 238-242/2150 din 30.12.2011) sintagma „Suplimentar la Ordinul” se substituie cu sintagma „Cu privire la completarea pct.1 al Ordinului”.
2. În titlul Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal
de Stat nr. 1096 din 29 decembrie 2011 „Suplimentar la Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 949 din 01.12.2011” (Monitorul Oficial nr. 1-6/32 din 06.01.2012) sintagma „Suplimentar la Ordinul” se substituie cu sintagma „Cu privire la completarea pct.1 al Ordinului”.
3. Secţia gestionarea documentelor şi arhivare va aduce prezentul ordin la cunoştinţa tuturor inspectoratelor fiscale de stat teritoriale, subdiviziunilor structurale ale Inspecto-ratului Fiscal Principal de Stat.
4. Direcţia metodologia administrării fiscale va asigura publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
ŞEFUL INSPECTORATULUI FISCAL PRINCIPAL DE STAT Nicolae PLATON
Nr. 83. Chişinău, 16 februarie 2012.
264
H O T Ă R Î R Ecu privire la nivelul ratelor dobînzilor Băncii Naţionale a Moldovei şi a normei rezervelor obligatorii
Acte ale Băncii Naţionale a Moldovei
265
În temeiul art. 26 lit. a) din Legea nr. 548-XIII din 21 iulie 1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 56-57, art. 624), cu modificările şi completările ulterioare şi prevederilor Strategiei Politicii Monetare a Băncii Naţionale a Moldovei pentru 2010-2012 (aprobată prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr. 292 din 29 decembrie 2009), luînd în consideraţie Raportul lunar de situaţie macroeconomică, februarie 2012, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:1. Se diminuează rata de bază aplicată la principalele
operaţiuni de politică monetară pe termen scurt cu 2.0 puncte procentuale, de la 6.5 pînă la 4.5 la sută anual.
2. Se diminuează ratele de dobîndă:
a) la creditele overnight cu 2.0 puncte procentuale, de la 9.5 pînă la 7.5 la sută anual;
b) la depozitele overnight cu 2.0 puncte procentuale, de la 3.5 pînă la 1.5 la sută anual.
3. Ratele nominalizate la punctele 1 şi 2 se aplică începînd cu data intrării în vigoare a prezentei hotărîri pînă la data intrării în vigoare a ratelor noi.
4. Se menţine norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti şi în valută neconvertibilă, precum şi norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă în mărime de 14.0 la sută din baza de calcul.
5. Următoarea şedinţă a Consiliului de administraţie cu privire la politica monetară va avea loc pe data de 29 martie 2012 în conformitate cu calendarul aprobat.
PREŞEDINTELECONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIEAL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI Dorin DRĂGUŢANU
Nr. 38. Chişinău, 23 februarie 2012.
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
92
Nr.
de
ordi
nepr
enum
ele
avoc
atul
uide
în
regi
stra
re
Dat
a
1.A
babi
i Lili
a99
412
.12.
022.
Ada
m A
lexa
ndru
1509
16.0
6.08
3.11
928
.09.
014.
Afa
nas
Mar
in18
5511
.03.
105.
Aga
chi S
ergi
u22
1230
.05.
2011
6.A
hmed
ov R
usla
n13
7227
.12.
077.
Ailo
i Ion
1795
11.0
1.10
8.A
irap
etea
n A
rtur
1490
16.0
6.08
9.A
lado
va A
nna
1577
11.1
2.08
10.
Alb
u In
ga
1600
16.1
2.08
11.
Alb
u Io
n20
8901
.02.
2011
12.
Alb
u V
asile
1007
12.1
2.02
13.
Ale
xa I
urie
1659
17.0
6.09
14.
Ale
xand
ru M
ihai
l57
222
.03.
0215
.A
lexe
ev V
eron
ica
1693
19.0
6.09
16.
Am
bros
Igo
r23
0021
.12.
2011
17.
Am
ihal
achi
oaie
Ghe
orgh
e66
005
.08.
0218
.12
3827
.12.
0619
.16
4912
.06.
0920
.A
ndro
nic
Nic
olae
2113
.07.
0121
.A
ndro
nic
Serg
hei
1584
17.0
6.09
22.
And
roni
c T
udor
1519
16.0
6.08
23.
And
roni
c V
aler
iu11
13.0
7.01
24.
1466
10.0
6.08
25.
Ant
oci M
aria
2210
30.0
5.20
1126
.A
nton
Vas
ile20
0213
.12.
2010
27.
Apo
stu
Vit
alie
2263
02.0
9.20
1128
.A
raba
dji C
onst
antin
1251
16.0
2.07
29.
Ara
badj
i Mar
ia18
2413
.01.
1030
.67
002
.10.
0231
.20
6516
.12.
2010
32.
Ara
pu E
lena
2189
27.0
5.20
1133
.A
rdov
ean
Lud
mila
219
20.1
2.01
34.
Arh
iliuc
Ale
xand
ru74
519
.11.
0235
.A
rhili
uc G
heor
ghe
209
19.1
2.01
36.
Arh
iliuc
Ser
giu
1657
17.0
6.09
37.
Arm
anu-
Ghe
mu
Lud
mila
2063
16.1
2.20
1038
.20
0713
.12.
2010
39.
Arn
aut A
lexa
ndru
163
01.1
1.01
40.
Arn
aut N
icol
ai69
604
.11.
0241
.A
rnau
t Val
entin
a23
221
.12.
01
42.
Arn
aut V
icto
r11
1505
.05.
0443
.A
rono
v R
oman
1932
25.0
6.10
44.
Arp
enti
Lili
ana
1101
17.1
1.03
45.
Ars
enii
Lid
ia
2086
10.0
1.20
1146
.A
rtem
ii V
alen
tin50
225
.02.
0247
.A
rten
e Se
rgiu
1731
18.0
9.09
48.
Asa
ndei
Dor
in11
1407
.04.
0449
.A
staf
iev
Val
eri
2171
26.0
5.20
1150
.A
vorn
ic G
heor
ghe
308
02.0
1.02
51.
Avr
amov
Vea
cesl
av
2158
26.0
5.20
1152
.A
xent
ii A
uric
a77
902
.12.
0253
.A
xînt
e A
ndre
i20
1513
.12.
2010
54.
Bab
alic
i Val
entin
3523
.07.
0155
.78
002
.12.
0256
.68
102
.10.
0257
.12
6016
.05.
0758
.10
3012
.12.
0259
.55
720
.03.
0260
.92
011
.12.
0261
.B
abci
nsch
i Nin
el75
427
.11.
0262
.B
abei
Ion
562
21.0
3.02
63.
Bab
in A
ndre
i10
5912
.12.
0264
.B
acal
âm A
nato
lie13
4110
.12.
0765
.B
aciu
Sav
a10
8206
.06.
0366
.B
adan
ova
Irin
a20
0913
.12.
2010
67.
Bad
ea M
arga
reta
710
04.1
1.02
68.
Bad
ii D
an68
002
.10.
0269
.B
aghi
ci L
ilian
a17
6231
.12.
0970
.B
ailo
Vic
tor
116
20.0
9.01
71.
Baj
urea
n G
hena
die
749
27.1
1.02
72.
Baj
urea
n Si
lvia
1506
16.0
6.08
73.
Bal
aban
Gal
ina
782
02.1
2.02
74.
Bal
aban
Nat
alia
1864
23.0
6.10
75.
Bal
an A
lina
1842
18.0
1.10
76.
Bal
an A
ngel
a11
3029
.06.
0477
.B
alan
Iul
ian
1445
03.0
6.08
78.
Bal
an I
van
282
27.1
2.01
79.
Bal
an O
ctav
ian
1670
17.0
6.09
80.
Bal
an O
leg
333
14.0
1.02
81.
Bal
an P
etru
2166
26.0
5.20
1182
.B
alan
Ser
giu
1431
20.0
3.08
83.
Bal
an V
alen
tin12
7602
.07.
0784
.B
alau
r Se
rgiu
1353
10.1
2.07
85.
1472
10.0
6.08
86.
1336
10.1
2.07
87.
Bam
bule
ac G
hena
die
2302
21.1
2.20
1188
.B
ancu
Cri
stin
a 22
1330
.05.
2011
89.
Ban
dala
c M
aria
na13
4510
.12.
0790
.21
7826
.05.
2011
91.
2091
01.0
2.20
11
L I S
T A
avo
caţilo
r care
au d
reptu
l de a
exerc
ita p
rofe
sia
de a
vocat
Anul 2012
266
Acte
ale
Uniu
nii A
vocaţilo
r din
Republica M
old
ova
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
93
92.
Bar
an V
icto
r18
7023
.06.
1093
.B
arba
car
Ana
tolie
906
11.1
2.02
94.
Bar
baca
ru Z
inai
da27
927
.12.
0195
.83
212
.12.
0296
.91
411
.12.
0297
.20
9309
.02.
2011
98.
456
22.0
2.02
99.
1713
.07.
0110
0.18
1413
.01.
1010
1.11
8713
.07.
0610
2.B
arca
ri V
eron
ica
500
25.0
2.02
103.
Bar
gan
Gri
gore
1681
17.0
6.09
104.
Bar
gan
Iuri
e18
9023
.06.
1010
5.B
atîr
Val
eriu
1194
13.1
2.06
106.
Bay
ram
Nat
alia
1262
07.0
6.07
107.
Baz
atin
Inn
a23
2522
.12.
2011
108.
248
26.1
2.01
109.
582
27.0
3.02
110.
470
22.0
2.02
111.
Bei
u Ir
ina
1485
16.0
6.08
112.
Bel
eaev
a N
adej
da12
4128
.12.
0611
3.B
elic
iuc
Vita
lie15
2626
.06.
0811
4.B
elin
schi
Max
im15
4208
.12.
0811
5.B
elîi
Nic
olai
942
11.1
2.02
116.
Bel
ous
Efi
m48
121
.02.
0211
7.B
elou
s M
ihai
l48
221
.02.
0211
8.B
elou
sov
Ale
xand
r35
801
.02.
0211
9.B
elou
sov
And
rei
1857
12.0
3.10
120.
Ber
deu
Rus
lan
1452
03.0
6.08
121.
Ber
escu
Vas
ile12
7502
.07.
0712
2.B
erez
ovsc
hi A
nna
1992
13.1
2.20
1012
3.B
erez
ovsc
hi V
ladi
slav
1938
13.0
7.10
124.
Ber
iozc
hin
Ana
737
19.1
1.02
125.
Ber
lade
an (
Gro
mov
enco
) L
ilia
1167
01.0
6.06
126.
Ber
linsk
i Vic
tor
2523
.07.
0112
7.B
erna
z A
lexa
ndru
2102
20.0
4.20
1112
8.B
erni
cov
Ana
tolie
728
19.1
1.02
129.
Ber
nico
va M
arin
a11
2929
.06.
0413
0.90
511
.12.
0213
1.B
erzo
i Rus
lan
1493
16.0
6.08
132.
1179
13.0
7.06
133.
Bev
za D
umitr
u10
3412
.12.
0213
4.B
evzi
uc R
odic
a76
127
.11.
0213
5.B
ezed
e C
rist
in22
1902
.06.
2011
136.
Bez
verh
nii A
liona
1867
23.0
6.10
137.
Bir
iuco
v Sv
eato
slav
2175
26.0
5.20
1113
8.B
ivol
Ser
giu
1175
13.0
7.06
139.
Biv
ol T
atia
na15
7916
.12.
0814
0.B
înza
ri L
ilian
a80
410
.12.
02
141.
983
12.1
2.02
142.
264
26.1
2.01
143.
2142
23.0
5.20
1114
4.19
5622
.11.
2010
145.
Bîz
gu I
gor
463
21.0
2.02
146.
Bla
novs
chi V
isar
ion
1002
12.1
2.02
147.
Ble
ah A
liona
2070
23.1
2.20
1014
8.B
oagh
e V
asile
1945
22.1
0.10
149.
Bob
eica
Gri
gore
795
10.1
2.02
150.
798
10.1
2.02
151.
Bob
u A
nato
lie17
612
.11.
0115
2.B
obu
Petr
u70
304
.11.
0215
3.B
obu
Val
entin
177
12.1
1.01
154.
Bod
arev
Ser
ghei
595
27.0
3.02
155.
Bod
nari
uc A
lexa
ndr
284
27.1
2.01
156.
Bod
rug
Ale
xand
ru55
820
.03.
0215
7.B
ogac
i Olg
a49
23.0
7.01
158.
1735
18.0
9.09
159.
Bog
dan
Ale
xand
ru19
0023
.06.
1016
0.B
oghe
an A
ndre
i11
7013
.07.
0616
1.B
ogos
Ale
xand
ru18
13.0
7.01
162.
Bog
os A
lexa
ndru
15
9016
.12.
0816
3.76
810
.12.
0216
4.B
olde
scu
Ale
xand
r20
4414
.12.
2010
165.
2206
27.0
5.20
1116
6.B
olga
r V
alen
tina
1622
23.0
1.09
167.
Bol
ogan
Ang
ela
757
27.1
1.02
168.
Bon
dare
nco
Edu
ard
1538
06.1
0.08
169.
Bon
dare
nco
Ole
g14
5910
.06.
0817
0.B
orde
i Mih
ail
566
22.0
3.02
171.
Bor
dei T
eodo
r31
202
.01.
0217
2.B
orde
ianu
Val
eria
n63
516
.04.
0217
3.B
orde
niuc
Iur
ii11
4504
.02.
0517
4.B
orde
niuc
Ser
ghei
1512
16.0
6.08
175.
Bor
ta A
la18
8023
.06.
1017
6.22
0727
.05.
2011
177.
Bos
îi D
umitr
u16
9619
.06.
0917
8.B
osîi
Ion
702
04.1
1.02
179.
Bos
îi N
adej
da58
327
.03.
0218
0.B
osta
n A
lexa
ndru
1800
11.0
1.10
181.
Bos
tan
Gal
ina
1707
19.0
6.09
182.
Bos
tan
Serg
iu21
319
.12.
0118
3.B
osta
nica
Igo
r89
810
.12.
0218
4.B
otez
atu
Ghe
orgh
e17
9211
.01.
1018
5.B
otez
atu
Prof
ir23
621
.12.
0118
6.B
otna
ri C
onst
antin
508
25.0
2.02
187.
Bot
nari
Doi
na14
1314
.01.
0818
8.B
otna
ri M
aria
na19
8110
.12.
2010
189.
Bot
nari
Ole
g13
1127
.11.
0719
0.B
otna
ri V
aler
iu18
5924
.03.
10
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
94
191.
Bot
nari
Vita
lie16
9519
.06.
0919
2.B
otna
ru I
on13
9027
.12.
0719
3.B
radu
Rom
an17
3601
.10.
0919
4.B
rago
i And
rei
9120
.09.
0119
5.96
212
.12.
0219
6.B
ratu
Ana
1161
01.0
6.06
197.
1906
23.0
6.10
198.
Bre
azu
Eug
eniu
535
14.0
3.02
199.
Bre
azu
Serg
iu14
2920
.03.
0820
0.B
ria
Con
stan
tin
1801
11.0
1.10
201.
Bri
ceac
And
rei
1912
25.0
6.10
202.
Bri
ceag
Em
ilian
822
12.1
2.02
203.
Brî
nza
Con
stan
tin21
3923
.05.
2011
204.
Brî
nza
Lud
mila
727
27.1
1.02
205.
Brî
nzan
Pet
ru20
4114
.12.
2010
206.
968
12.1
2.02
207.
1028
12.1
2.02
208.
1929
25.0
6.10
209.
Bru
ma
Ana
tolie
2131
23.0
5.20
1121
0.B
ubui
oc S
vetla
na11
4021
.07.
0421
1.B
ubui
oc V
eron
ica
1533
14.0
7.08
212.
Buc
atar
u Se
rghe
i12
1020
.12.
0621
3.B
ucat
ca V
adim
1567
08.1
2.08
214.
1395
27.1
2.07
215.
Buc
icov
Ser
giu
1477
10.0
6.08
216.
915
11.1
2.02
217.
Buf
teac
Tat
iana
1763
31.1
2.09
218.
Bug
a M
ihae
la21
3423
.05.
2011
219.
Bug
a V
ladi
mir
497
11.0
3.02
220.
Bug
aesc
u T
udor
518
13.0
3.02
221.
1587
16.1
2.08
222.
Buh
na N
atal
ia22
8221
.12.
2011
223.
Buh
naci
Ian
a 55
014
.03.
0222
4.B
ujac
Ing
a14
5503
.06.
0822
5.B
ujac
Ser
giu
378
25.0
2.02
226.
Bul
aru
Serg
iu16
3002
.04.
0922
7.B
ular
uSv
etla
na
2314
21.1
2.20
1122
8.B
ulat
Ale
xand
ru12
5415
.03.
0722
9.B
ulbu
c B
oris
1611
16.1
2.08
230.
Bul
gari
Ana
tolie
1918
25.0
6.20
1023
1.B
ulga
ru A
nato
lie16
912
.11.
0123
2.B
ulig
a Io
n19
6926
.11.
2010
233.
Bul
iga
Ole
g60
827
.03.
0223
4.B
umbu
Adr
ian
1471
10.0
6.08
235.
Bun
acal
ea T
udor
469
21.0
2.02
236.
Bur
ac I
rina
2313
21.1
2.20
1123
7.B
urac
Vic
tor
496
11.0
3.02
238.
Bur
duja
Ser
giu
976
12.1
2.02
239.
Bur
duja
Vic
tori
a19
2125
.06.
1024
0.22
2102
.06.
2011
241.
Bur
lacu
Silv
iu76
327
.11.
0224
2.B
urui
ana
Mih
ail
6223
.07.
0124
3.13
8027
.12.
0724
4.B
usul
eac
Mih
ail
2033
14.1
2.20
1024
5.B
utna
ri M
ihai
l45
019
.02.
0224
6.B
utna
ru M
ihai
l18
5411
.03.
1024
7.B
utna
ru V
lad
1332
10.1
2.07
248.
Buz
a N
icol
ae17
7711
.01.
1024
9.B
uzad
jî C
onst
antin
270
27.1
2.01
250.
Buz
u A
lexa
ndru
241
21.1
2.01
251.
Buz
u N
icol
ae57
022
.03.
0225
2.C
acia
rin
Rus
lan
1775
11.0
1.10
253.
Cac
iur
Ale
xand
ru13
8427
.12.
0725
4.C
alai
da D
enis
2032
14.1
2.20
1025
5.C
aldî
ba V
eron
ica
1606
16.1
2.08
256.
Cal
dîba
Vita
lie23
121
.12.
0125
7.C
alia
n Ig
or97
311
.12.
0225
8.21
1623
.05.
2011
259.
Cam
insc
aia
Alio
na47
821
.02.
0226
0.C
anan
enco
Val
eriu
690
22.1
0.02
261.
1993
13.1
2.20
1026
2.22
7510
.10.
2011
263.
Cap
cele
a R
odio
n16
6117
.06.
0926
4.C
apm
oale
Ang
ela
1093
30.0
7.03
265.
Cap
moa
le N
icol
ae16
3207
.05.
0926
6.C
apra
nov
Rod
ion
1572
08.1
2.08
267.
Cap
rova
ia O
lga
1313
.07.
0126
8.C
ara
Ilia
1539
06.1
0.08
269.
2105
13.0
5.20
1127
0.C
arac
uian
Vic
tori
a22
2502
.06.
2011
271.
Car
afiz
i Nic
olai
2265
02.0
9.20
1127
2.C
arag
hiau
r Iv
an22
920
.12.
0127
3.C
arag
ia E
lisav
eta
1837
16.0
1.10
274.
Car
agia
Vea
cesl
av16
4012
.06.
0927
5.C
arai
man
Mar
iann
a12
820
.09.
0127
6.C
aram
an I
gor
2357
12.0
1.20
1227
7.C
aram
an I
urie
1748
07.1
2.09
278.
Car
amel
ea N
icol
ae63
416
.04.
0227
9.C
arap
asca
l Mar
iana
2010
13.1
2.20
1028
0.C
arap
unar
lî A
lexa
ndru
1362
10.1
2.07
281.
Car
asen
i Gav
riil
812
10.1
2.02
282.
1998
13.1
2.20
10
283.
1453
03.0
6.08
284.
Car
man
schi
Vita
lie16
0116
.12.
0828
5.C
asia
n Ia
na26
23.0
7.01
286.
Cas
ian
Ion
313
.07.
0128
7.C
asia
n T
amar
a22
3502
.06.
2011
288.
1743
07.1
2.20
0928
9.18
1613
.01.
10
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
95
290.
1098
29.0
9.03
291.
Cat
ana
Nic
olae
1437
01.0
4.08
292.
1303
26.1
0.07
293.
699
04.1
1.02
294.
1330
10.1
2.07
295.
Cat
arag
a Iv
an95
912
.12.
0229
6.C
atar
ama
Rod
ica
396
06.0
2.02
297.
Caz
ac O
ctav
ian
1350
10.1
2.07
298.
Caz
ac S
veat
osla
v87
610
.12.
0229
9.C
azac
Tat
iana
1672
17.0
6.09
300.
Caz
acu
Din
u21
7326
.05.
2011
301.
Caz
acu
Dor
in17
0419
.06.
0930
2.C
azac
u D
umitr
u23
321
.12.
0130
3.C
azac
u D
umitr
u21
3323
.05.
2011
304.
Caz
acu
Leo
nid
867
10.1
2.02
305.
Caz
acu
Val
entin
1972
26.1
1.20
1030
6.C
azac
u V
eace
slav
1584
16.1
2.08
307.
Caz
anir
Vita
lii69
02.0
8.01
308.
Caz
mal
î Vla
dim
ir22
9721
.12.
2011
309.
251
26.1
2.01
310.
1596
16.1
2.08
311.
491
11.0
3.02
312.
1545
08.1
2.08
313.
921
11.1
2.02
314.
1454
03.0
6.08
315.
Cea
chir
Ana
tolie
831
12.1
2.02
316.
Cea
chir
Rom
an35
330
.01.
0231
7.C
ealic
Dia
na14
6310
.06.
0831
8.C
eban
Ale
xand
ru
2030
14.1
2.20
1031
9.C
eban
Ilie
1841
18.0
1.10
320.
Ceb
an I
on35
230
.01.
0232
1.C
eban
Vic
tor
2234
02.0
6.20
1132
2.16
4412
.06.
0932
3.C
eban
u V
eace
slav
1218
22.1
2.06
324.
Ceb
otar
i Rad
u21
1523
.05.
2011
325.
Ceb
otar
iSer
ghei
1892
23.0
6.10
326.
Ceb
otar
i Ste
la23
4128
.12.
2011
327.
Cec
an I
gor
1441
29.0
5.08
328.
Cec
hir
Vio
rela
1369
27.1
2.07
329.
Cec
lu N
icol
ae36
02.0
7.01
330.
Cec
lu V
asile
191
12.1
1.01
331.
Cem
îrta
n D
orin
a20
0513
.12.
2010
332.
Ceo
rnea
Edu
ard
900
10.1
2.02
333.
Cep
oi L
udm
ila12
3927
.12.
0633
4.C
erba
Val
eriu
2274
10.1
0.20
1133
5.C
eren
ciuc
Gal
ina
6702
.08.
0133
6.C
erga
Ion
460
22.0
2.02
337.
Cer
ga I
on67
302
.10.
0233
8.C
erga
Mih
ail
1138
29.0
6.04
339.
Cer
navc
a A
lexa
ndru
2359
16.0
1.20
12
340.
Cer
neav
schi
Tat
iana
623
15.0
4.02
341.
Cer
nei M
ihai
l23
4528
.12.
2011
342.
Cer
nei N
ina
760
15.1
1.02
343.
Cer
nenc
o T
udor
945
11.1
2.02
344.
Cer
nit T
aisi
a13
3510
.12.
0734
5.C
erno
lev
Ion
1209
20.1
2.06
346.
2095
09.0
2.20
1134
7.C
evda
ri V
ladi
mir
243
26.1
2.01
348.
Che
bac
Alla
155
01.1
1.01
349.
2020
13.1
2.20
1035
0.12
5215
.03.
0735
1.C
hian
Ana
1095
29.0
9.03
352.
Chi
bac
Isai
442
19.0
2.02
353.
Chi
cu O
leg
834
12.1
2.02
354.
Chi
fiac
Iur
ie16
6617
.06.
0935
5.C
hiha
i Mih
ail
1202
20.1
2.06
356.
Chi
jicen
co R
adu
896
10.1
2.02
357.
Chi
lari
Mih
ail
2321
21.1
2.20
1135
8.C
hila
t Vic
tor
376
25.0
2.02
359.
Chi
osa
Serg
hei
1180
13.0
7.06
360.
Chi
riac
And
rei
884
10.1
2.02
361.
Chi
riac
And
rei
2273
03.1
0.20
1136
2.C
hiri
ac S
tela
1136
29.0
6.04
363.
Chi
riac
Tat
iana
1442
29.0
5.08
364.
Chi
riac
Val
entin
2241
10.0
6.20
1136
5.C
hiri
acov
Gri
gore
159
01.1
1.01
366.
895
10.1
2.02
367.
Chi
rile
nco
Svet
lana
1895
23.0
6.10
368.
Chi
rona
chi V
ladi
mir
2031
14.1
2.20
1036
9.19
4418
.10.
1037
0.19
4318
.10.
2010
371.
Chi
rsan
ov E
ugen
iu11
328
.09.
0137
2.21
5526
.05.
2011
373.
792
10.1
2.02
374.
1499
16.0
6.08
375.
1430
20.0
3.08
376.
Chi
stru
ga A
liona
1904
23.0
6.10
377.
2299
21.1
2.20
1137
8.C
hita
ev P
etru
1213
.07.
0137
9.12
9603
.10.
0738
0.C
hizi
lov
Rom
an13
4610
.12.
0738
1.C
iach
ir C
onst
antin
318
09.0
1.02
382.
Cib
otar
i Sta
nisl
av16
5817
.06.
0938
3.C
ibri
c R
usla
n21
6226
.05.
2011
384.
Cili
nghi
r A
fana
si10
320
.09.
0138
5.C
imil
Dor
in84
012
.12.
0238
6.C
impo
i Mar
iana
343
01.0
2.02
387.
Cio
banu
Cor
neliu
759
27.1
1.02
388.
Cio
banu
Gri
gore
1312
27.1
1.07
389.
Cio
banu
Igo
r52
914
.03.
02
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
96
390.
Cio
banu
Ion
1035
12.1
2.02
391.
Cio
banu
Mar
ina
222
20.1
2.01
392.
Cio
banu
-79
612
.12.
0239
3.C
ioba
nu S
tani
slav
2358
23.0
1.20
1239
4.C
iocâ
rlan
Luc
ia12
6407
.06.
0739
5.C
ioco
i Igo
r93
911
.12.
0239
6.C
iofu
Ion
982
12.1
2.02
397.
Cio
fu V
italie
2132
23.0
5.20
1139
8.C
iola
cu S
ergh
ei21
5726
.05.
2011
399.
Cio
rba
Ale
xand
ru15
4014
.10.
0840
0.20
6416
.12.
2010
401.
Cio
rici
Nat
alia
1926
25.0
6.10
402.
Cir
impe
i Ale
n48
922
.02.
0240
3.C
irim
pei R
adu
317
14.0
1.02
404.
Ciu
bota
ru P
avel
714
07.1
1.02
405.
Ciu
bota
ru R
odic
a22
4413
.06.
2011
406.
Ciu
buc
Gri
gore
1197
13.1
2.06
407.
Ciu
chitu
Gal
ina
439
19.0
2.02
408.
Ciu
chitu
Pet
ru14
1717
.01.
0840
9.C
iuch
itu V
italie
1501
16.0
6.08
410.
Ciu
gure
anu
Nin
a15
1316
.06.
0841
1.C
iuhr
ii V
alen
tin21
5926
.05.
2011
412.
Ciu
mac
Ion
2196
27.0
5.20
1141
3.C
ium
ac N
atal
ia18
9823
.06.
1041
4.C
ium
ac N
icol
ae21
7726
.05.
2011
415.
Ciu
rea
Dor
in38
825
.02.
0241
6.C
îrbo
ba H
arla
mpi
821
12.1
2.02
417.
Cîr
lan
Tat
iana
2055
14.1
2.20
1041
8.C
îrlig
Ion
1113
07.0
4.04
419.
Cîr
lig S
ergh
ei28
827
.12.
0142
0.C
îrlig
Tat
iana
1084
04.0
7.03
421.
856
10.1
2.02
422.
Cle
vadî
Igo
r17
1019
.06.
0942
3.C
lima
Igor
687
02.1
0.02
424.
Clim
ova
Ala
441
19.0
2.02
425.
Clip
a Ig
or19
2825
.06.
1042
6.23
1221
.12.
2011
427.
2231
02.0
6.20
1142
8.74
119
.11.
0242
9.59
27.0
7.01
430.
Cob
an I
gor
1475
10.0
6.08
431.
Cob
zac
Dan
iel
1393
27.1
2.07
432.
Cob
zac
Ghe
orgh
e19
6826
.11.
2010
433.
1585
16.1
2.08
434.
1482
10.0
6.08
435.
Cod
ru O
lese
a13
4910
.12.
0743
6.C
ojoc
ar R
odic
a23
3126
.12.
2011
437.
Coj
ocar
i Dum
itru
1989
10.1
2.20
1043
8.C
ojoc
ari F
iodo
r46
525
.02.
0243
9.C
ojoc
ari I
on17
5831
.12.
09
440.
Coj
ocar
i Vic
tor
4023
.07.
0144
1.C
ojoc
aru
Adr
ian
1605
16.1
2.08
442.
Coj
ocar
u A
ndre
i14
8110
.06.
0844
3.C
ojoc
aru
Cri
stin
a18
3916
.01.
1044
4.C
ojoc
aru
Cri
stin
a21
8326
.05.
2011
445.
Coj
ocar
u D
anie
la62
715
.04.
0244
6.C
ojoc
aru
Ele
na16
0416
.12.
0844
7.C
ojoc
aru
Val
eriu
940
11.1
2.02
448.
Coj
uhar
i Pav
el22
3907
.06.
2011
449.
Col
esni
c N
atal
ia18
1813
.01.
1045
0.C
olod
rovs
chi V
italie
776
02.1
2.02
451.
1782
11.0
1.10
452.
Col
un V
alen
tin73
019
.11.
0245
3.C
oman
dari
Vas
ile11
8313
.07.
0645
4.50
23.0
7.01
455.
Con
stan
tinov
Ana
188
12.1
1.01
456.
Con
stan
tinov
Vic
tor
515
06.0
3.02
457.
349
30.0
1.02
458.
Cop
acin
schi
Par
asco
via
1287
24.0
7.07
459.
Cop
tu S
ergi
u96
912
.12.
0246
0.C
orce
vaia
Elv
ira
2019
13.1
2.20
1046
1.C
orne
eva
Nad
ejda
913
11.1
2.02
462.
294
02.0
1.02
463.
Cor
olev
schi
Gab
riel
a36
605
.02.
0246
4.C
orta
c N
icol
ae15
9416
.12.
0846
5.14
6410
.06.
0846
6.C
oste
a Ir
ina
2186
27.0
5.20
1146
7.C
ostin
Ser
ghei
1638
08.0
6.09
468.
Cos
tiuc
Iuri
e32
514
.01.
0246
9.C
ostr
u T
atia
na21
7926
.05.
2011
470.
1680
17.0
6.09
471.
637
26.0
4.02
472.
454
22.0
2.02
473.
476
25.0
2.02
474.
Cot
ar M
ihai
l11
4121
.07.
0447
5.C
otel
ea M
aria
na23
0321
.12.
2011
476.
Cot
elea
Par
asco
via
1616
24.1
2.08
477.
Cot
orob
ai S
vetla
na
1781
11.0
1.10
478.
Cot
ovic
i Eug
eniu
2035
14.1
2.20
1047
9.C
otov
ici I
urie
1107
10.1
2.03
480.
2151
26.0
5.20
1148
1.14
1614
.01.
0848
2.C
oval
enco
Ser
ghei
933
11.1
2.02
483.
Cov
alic
iuc
Ale
xei
390
04.0
2.02
484.
Cov
alio
v N
atal
ia23
4428
.12.
2011
485.
Cov
aliu
Ghe
orgh
e18
512
.11.
0148
6.26
526
.12.
0148
7.C
ovdi
i Ale
xand
ru86
210
.12.
0248
8.20
2813
.12.
2010
489.
Coz
ma
Serg
hei
361
31.0
1.02
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
97
490.
Cra
inic
Arc
adii
2106
13.0
5.20
1149
1.C
raiu
Tat
iana
770
27.1
1.02
492.
Cra
snos
tan
And
rei
1812
13.0
1.10
493.
Cra
vcen
co V
adim
1474
10.0
6.08
494.
966
12.1
2.02
495.
1250
16.0
2.07
496.
Cre
cico
vsch
i Dor
ian
2114
23.0
5.20
1149
7.C
reci
un N
atal
ia18
8523
.06.
1049
8.55
520
.03.
0249
9.15
2116
.06.
0850
0.22
0827
.05.
2011
501.
1021
12.1
2.02
502.
Cri
cliv
aia
Mar
iana
1156
11.0
1.06
503.
Cri
stea
Val
entin
1131
29.0
6.04
504.
Cri
venc
o R
oman
2057
14.1
2.20
1050
5.C
rivo
i Nic
olae
7502
.08.
0150
6.C
rivo
ruci
ca I
urie
2152
26.0
5.20
1150
7.21
3523
.05.
2011
508.
2339
28.1
2.20
1150
9.C
roito
r Ir
ina
1759
31.1
2.09
510.
Cro
itoru
Mih
ail
1734
18.0
9.09
511.
Cru
du G
heor
ghe
175
12.1
1.01
512.
Cru
tco
Serg
iu22
8121
.12.
2011
513.
Cuc
erea
nu E
ugen
ia41
025
.02.
0251
4.C
uciu
c Iu
rie
919
11.1
2.02
515.
1949
22.1
0.10
516.
Cuc
os V
italie
1302
26.1
0.07
517.
998
12.1
2.02
518.
Cuc
u Pa
vel
365
05.0
2.02
519.
7708
.09.
0152
0.C
ulav
a Ig
or20
4314
.12.
2010
521.
Cul
axiz
Vea
cesl
av39
321
.02.
0252
2.65
129
.05.
0252
3.C
ulea
c N
atal
ia13
6310
.12.
0752
4.C
ulic
ov S
ergh
ei22
1630
.05.
2011
525.
Cul
inca
Eug
enia
2195
27.0
5.20
1152
6.61
329
.03.
0252
7.C
upci
c Ia
cob
1273
02.0
7.07
528.
Cur
mei
Gal
ina
292
27.1
2.01
529.
Cur
mel
i Vla
dim
ir51
406
.03.
0253
0.C
urte
v A
lexa
ndr
2291
21.1
2.20
1153
1.20
0013
.12.
2010
532.
2092
07.0
2.20
1153
3.21
019
.12.
0153
4.14
9816
.06.
0853
5.20
7827
.12.
2010
536.
1848
02.0
3.10
537.
Dan
ciuc
Ghe
nadi
e21
2323
.05.
2011
538.
Dan
ila V
italie
1983
10.1
2.20
1053
9.D
anile
scu
Ion
389
21.0
2.02
540.
Dan
iliuc
Nic
olae
1991
10.1
2.20
1054
1.D
anilo
v C
hiri
l78
602
.12.
0254
2.D
arie
v B
oris
686
02.1
0.02
543.
Dar
ii V
ladi
mir
1830
13.0
1.10
544.
av61
429
.03.
0254
5.19
612
.11.
0154
6.D
elija
n V
icto
r13
0914
.11.
0754
7.D
eliu
Lili
an12
5715
.03.
0754
8.D
emia
n G
rigo
re77
702
.12.
0254
9.D
esca
lui C
onst
antin
9020
.09.
0155
0.D
iaco
nov
Val
eriu
1357
10.1
2.07
551.
Dia
cono
v V
ladi
mir
474
22.0
2.02
552.
Dia
conu
Doi
na23
3528
.12.
2011
553.
Dia
conu
Dor
ian
1186
13.0
7.06
554.
Dia
conu
Lar
isa
480
21.0
2.02
555.
Did
ilica
Ste
pan
2085
10.0
1.20
1155
6.83
712
.12.
0255
7.D
igor
Fili
p32
814
.01.
0255
8.D
igor
e E
duar
d12
6107
.06.
0755
9.D
igor
i Dum
itru
256
26.1
2.01
560.
Dili
on D
orin
a19
9713
.12.
2010
561.
Dim
itrov
Iur
ii10
6606
.06.
0356
2.D
imov
Iva
n14
225
.10.
0156
3.D
iord
eici
uc V
era
1421
25.0
1.08
564.
297
02.0
1.02
565.
Dlu
jans
chi E
lic74
219
.11.
0256
6.D
obre
Lili
a22
0227
.05.
2011
567.
Dob
rea
Ole
g21
4623
.05.
2011
568.
Dob
riog
lo D
enis
2191
27.0
5.20
1156
9.D
obro
vice
anu-
Mut
avci
V
alen
tina
1753
07.1
2.09
570.
Dob
rovo
lsch
i Ver
a28
927
.12.
0157
1.D
odan
Vio
rel
1787
11.0
1.10
572.
Dod
ica
Rus
lan
2098
24.0
3.20
1157
3.D
odic
a V
icto
ria
1607
16.1
2.08
574.
Dod
on E
lena
773
27.1
1.02
575.
Dod
on I
on21
3023
.05.
2011
576.
Dod
on N
icol
ae23
1721
.12.
2011
577.
Dod
on V
icto
r88
310
.12.
0257
8.D
ogot
ari I
an18
1713
.01.
1057
9.D
oico
v Ig
or77
427
.11.
0258
0.D
olgh
i Vic
tor
1428
20.0
3.08
581.
Dol
ghie
ru V
asile
511
26.0
2.02
582.
Dol
gote
r G
heor
ghe
200
20.1
1.01
583.
1566
08.1
2.08
584.
Dom
ente
Mar
in18
1011
.01.
1058
5.D
omni
cu I
gor
145
25.1
0.01
586.
Don
ea S
vetla
na23
4905
.01.
2012
587.
753
27.1
1.02
588.
Dor
man
Igo
r17
5007
.12.
09
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
98
589.
Dor
ogan
And
rei
1599
16.1
2.08
590.
Dor
ogan
Nin
a62
515
.04.
0259
1.D
oron
cean
u O
lese
a11
6601
.06.
0659
2.24
426
.12.
0159
3.D
raga
n N
atal
ia21
4023
.05.
2011
594.
Dra
gom
ir A
liona
271
27.1
2.01
595.
Dra
gom
ir S
ergi
u19
8610
.12.
2010
596.
Ivan
1973
26.1
1.20
1059
7.19
9413
.12.
2010
598.
556
20.0
3.02
599.
eru
Vas
ile36
805
.02.
0260
0.D
ron
Ion
1221
22.1
2.06
601.
2332
26.1
2.20
1160
2.D
ub E
lena
341
01.0
2.02
603.
Dud
ulic
a L
iubo
mir
1110
07.0
4.04
604.
Dul
ghie
ru D
iana
1230
25.1
2.06
605.
203
19.1
2.01
606.
1764
31.1
2.09
607.
Dum
itran
Ign
at88
710
.12.
0260
8.D
umne
anu
Tat
iana
2224
02.0
6.20
1160
9.D
unas
And
rei
1643
12.0
6.09
610.
504
21.0
2.02
611.
503
21.0
2.02
612.
Dur
nesc
u M
ihai
l22
3607
.06.
2011
613.
Dzi
covs
caia
Ode
tta11
7713
.07.
0661
4.E
deni
uc N
icol
ai12
7402
.07.
0761
5.E
frat
ova
Dal
ila20
619
.12.
0161
6.E
nach
i Tud
or95
20.0
9.01
617.
Ena
chi V
alen
tin32
914
.01.
0261
8.E
nach
i Vita
lie14
8010
.06.
0861
9.E
ni O
leg
357
01.0
2.02
620.
Eni
Olg
a18
012
.11.
0162
1.E
ni V
eron
ica
2355
12.0
1.20
1262
2.E
rem
ei S
ergi
u 17
9111
.01.
1062
3.E
rhan
And
rei
1012
12.1
2.02
624.
1948
22.1
0.10
625.
946
11.1
2.02
626.
664
25.0
9.02
627.
Faig
her
Ana
toli
e22
7928
.11.
2011
628.
Fedi
uc I
on61
027
.03.
0262
9.Fe
diuc
Val
entin
1813
13.0
1.10
630.
Fedo
senc
o M
arga
rita
195
12.1
1.01
631.
2153
26.0
5.20
1163
2.Fe
niuc
Leo
ntir
578
27.0
3.02
633.
Fila
t Cri
stin
a37
005
.02.
0263
4.Fi
lato
v Se
rghe
i22
8006
.12.
2011
635.
Filip
Igo
r17
8311
.01.
1063
6.Fi
lipov
Vad
im22
3302
.06.
2011
637.
Fiod
orov
a V
alen
tina
154
01.1
1.01
638.
Flor
ea E
vghe
nii
2181
26.0
5.20
11
639.
Flor
ea I
urii
1062
12.1
2.02
640.
Flor
ea M
aria
22
3002
.06.
2011
641.
1033
12.1
2.02
642.
Fode
a A
dria
n21
3623
.05.
2011
643.
Fort
una
Ghe
nadi
e84
410
.12.
0264
4.Fo
tesc
u M
ihai
l10
2912
.12.
0264
5.21
7426
.05.
2011
646.
2217
30.0
5.20
1164
7.Fr
umus
achi
Sim
ion
1496
16.0
6.08
648.
629
15.0
4.02
649.
Frun
ze A
lexe
i89
710
.12.
0265
0.Fu
ior
Silv
ia27
427
.12.
0165
1.Fu
rdui
Ghe
orgh
e 17
7611
.01.
1065
2.Fu
rdui
Vas
ile82
412
.12.
0265
3.20
5314
.12.
2010
654.
1573
08.1
2.08
655.
2144
23.0
5.20
1165
6.Fu
su I
lie78
402
.12.
0265
7.G
aeva
Tat
iana
78
02-0
8-01
658.
Gaf
ton
Mih
ail
367
05.0
2.02
659.
Gaf
ton
Vas
ile
1285
17.0
7.07
660.
Gag
auz
Ilia
1047
12.1
2.02
661.
Gag
iu I
on19
4218
.10.
1066
2.G
aina
Nat
alia
775
27.1
1.02
663.
Gaj
iu I
on11
8513
.07.
0666
4.G
ajiu
Zin
ovia
800
10.1
2.02
665.
1397
27.1
2.07
666.
Gal
er V
aler
iu72
407
.11.
0266
7.G
ales
cu V
asile
1051
12.1
2.02
668.
Gal
iuc
Iuri
e17
1519
.06.
0966
9.G
alup
a M
arin
a88
110
.12.
0267
0.11
4604
.02.
0567
1.G
andr
abur
Igo
r10
4812
.12.
0267
2.G
andr
abur
Sve
tlana
1128
18.0
6.04
673.
Gan
drab
ur V
aler
iu23
2221
.12.
2011
674.
Gan
ea V
alen
tin12
3225
.12.
0667
5.G
angu
ra G
rigo
re37
23.0
7.01
676.
Gan
tea
Vas
ile14
6010
.06.
0867
7.46
421
.02.
0267
8.G
arbu
z M
arin
1668
17.0
6.09
679.
Gar
goto
v G
rigo
re67
802
.10.
0268
0.G
arin
Pav
el33
414
.01.
0268
1.14
5603
.06.
0868
2.11
9213
.12.
0668
3.G
avaj
uc S
tela
1960
26.1
1.20
1068
4.G
avri
liuc
Ion
1289
23.0
8.07
685.
Gav
riliu
c Se
rghe
i10
1712
.12.
0268
6.13
4210
.12.
0768
7.12
6807
.06.
0768
8.11
7213
.07.
06
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
99
689.
1204
20.1
2.06
690.
868
10.1
2.02
691.
1347
10.1
2.07
692.
Ger
u V
asile
2340
28.1
2.20
1169
3.G
hedr
ovic
i Nic
olae
2018
13.1
2.20
1069
4.99
112
.12.
0269
5.15
3126
.06.
0869
6.G
hera
sim
Ang
ela
1137
29.0
6.04
697.
Ghe
rman
Edu
ard
1586
16.1
2.08
698.
Ghe
rman
Lili
a13
7727
.12.
0769
9.G
herm
an M
aria
n19
3918
.10.
1070
0.G
Mar
iana
2126
23.0
5.20
1170
1.12
1522
.12.
0670
2.33
814
.01.
0270
3.G
îlca
Con
stan
tin69
401
.11.
0270
4.G
îlca
Ilie
1508
16.0
6.08
705.
1077
06.0
6.03
706.
1955
22.1
1.20
1070
7.G
lade
i Rog
er13
9427
.12.
0770
8.11
3529
.06.
0470
9.22
5820
.08.
2011
710.
Glig
or V
adim
1620
23.0
1.09
711.
Glig
or V
asile
1860
07.0
4.10
712.
Glig
or V
iori
ca22
5324
.06.
2011
713.
Gni
p Se
rgiu
817
10.1
2.02
714.
Gob
jila
Ale
xand
ru71
907
.11.
0271
5.G
odon
oaga
And
rian
1699
19.0
6.09
716.
God
unov
Ser
ghei
126
20.0
9.01
717.
Goi
man
Ale
xand
ru21
1123
.05.
2011
718.
Gol
ban
Serg
hei
909
11.1
2.02
719.
1774
11.0
1.10
720.
1116
05.0
5.04
721.
Gol
ubci
uc V
alen
tin13
1427
.11.
0772
2.G
once
ar C
onst
antin
1675
17.0
6.09
723.
Gon
cear
Ion
1995
13.1
2.20
1072
4.G
once
ar M
aria
183
12.1
1.01
725.
Gon
cear
Vas
ile19
8003
.12.
2010
726.
2348
03.0
1.20
1272
7.G
orba
novs
chii
Est
era
1371
27.1
2.07
728.
340
14.0
1.02
729.
Gor
ea E
lena
400
25.0
2.02
730.
Gor
ea N
icol
ae43
23.0
7.01
731.
Gor
ea T
atia
na17
9411
.01.
1073
2.G
orea
ciuc
Nin
a17
6531
.12.
0973
3.G
orin
cioi
Mih
ail
125
20.0
9.01
734.
Gor
lenc
o O
leg
1832
13.0
1.10
735.
Gor
odin
schi
And
rei
1660
17.0
6.09
736.
2320
21.1
2.20
1173
7.G
rajd
an I
ulia
n57
927
.03.
0273
8.G
rajd
an V
iore
l58
127
.03.
02
739.
Gra
nici
And
rei
161
01.1
1.01
740.
Gra
nici
Ser
giu
1320
10.1
2.07
741.
Gra
tii N
atal
ia11
1207
.04.
0474
2.G
ratin
ici E
lena
655
12.0
6.02
743.
Gra
ur I
on15
0316
.06.
0874
4.G
raur
Nic
olae
747
19.1
1.02
745.
u M
ihai
l22
3707
.06.
2011
746.
Gre
cu D
enis
1370
27.1
2.07
747.
Gre
cu D
iana
1865
23.0
6.10
748.
Gre
cu I
on12
6307
.06.
0774
9.G
recu
Ion
1612
24.1
2.08
750.
Gre
cu R
adu
1091
30.0
7.03
751.
Gre
cu V
iori
ca13
6527
.12.
0775
2.G
ribi
ncea
Nic
olae
4523
.07.
0175
3.G
ribi
ncea
Vla
disl
av15
0716
.06.
0875
4.17
1219
.06.
0975
5.21
1023
.05.
2011
756.
2016
13.1
2.20
1075
7.12
0013
.12.
0675
8.89
910
.12.
0275
9.14
9716
.06.
0876
0.20
2513
.12.
2010
761.
1772
11.0
1.10
762.
413
.07.
0176
3.G
rivn
eac
Mih
ail
421
22.0
2.02
764.
Gro
mov
enco
Vla
dim
ir17
0019
.06.
0976
5.G
ross
u-18
8823
.06.
1076
6.G
rosu
Aur
el16
1524
.12.
0876
7.G
rosu
Eug
eniu
1551
08.1
2.08
768.
Gro
su I
gor
2264
02.0
9.20
1176
9.G
rosu
Ole
g21
9227
.05.
2011
770.
Gro
zova
Liu
dmil
a23
0121
.12.
2011
771.
7102
.08.
0177
2.G
ujum
an F
iodo
r84
910
.12.
0277
3.G
ulca
Lili
a17
1619
.06.
0977
4.G
ulca
-Ojo
g V
eron
ica
1705
19.0
6.09
775.
Gum
eniu
c Io
n16
4212
.06.
0977
6.G
umin
iuk
Nic
olae
1682
17.0
6.09
777.
Gur
iev
Iuri
e55
27.0
7.01
778.
Gur
in C
orne
liu18
3416
.01.
1077
9.19
7701
.12.
2010
780.
1438
01.0
4.08
781.
Gus
tiuc
And
rei
1975
26.1
1.20
1078
2.27
227
.12.
0178
3.G
utiu
m G
alin
a15
8916
.12.
0878
4.G
utiu
m M
ihai
l23
5205
.01.
2012
785.
2350
05.0
1.20
1278
6.22
3202
.06.
2011
787.
1769
11.0
1.10
788.
2029
14.1
2.20
10
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
100
789.
1580
16.1
2.08
790.
1038
12.1
2.02
791.
121
20.0
9.01
792.
1040
12.1
2.02
793.
527
14.0
3.02
794.
1102
17.1
1.03
795.
733
19.1
1.02
796.
2023
13.1
2.20
1079
7.38
025
.02.
0279
8.47
23.0
7.01
799.
416
21.0
2.02
800.
2353
05.0
1.20
1280
1.G
uzun
And
rian
1510
16.0
6.08
802.
Guz
un C
rist
ina
2197
27.0
5.20
1180
3.G
uzun
Iva
n11
1726
.05.
0480
4.G
uzun
Vas
ile66
223
.08.
0280
5.G
uzun
Vla
dim
ir93
611
.12.
0280
6.H
abra
van
And
rei
1378
27.1
2.07
807.
1950
22.1
0.10
808.
2259
20.0
8.20
1180
9.H
adji
Ghe
orgh
e68
802
.10.
0281
0.H
amur
eac
Oxa
na12
6916
.06.
0781
1.H
anga
nu J
anet
a13
5110
.12.
0781
2.H
area
–M
anol
e M
aria
na19
0923
.06.
1081
3.H
area
Dum
itru
1724
20.0
7.09
814.
Har
ea V
alen
tin18
612
.11.
0181
5.H
argh
el A
ndre
i73
619
.11.
0281
6.H
arja
n N
atal
ia52
614
.03.
0281
7.H
arja
n V
icto
r12
3627
.12.
0681
8.H
avru
n A
lexa
ndru
1229
25.1
2.06
819.
Hîn
cu S
ergi
u12
2825
.12.
0682
0.H
odor
ogea
Eca
teri
na13
1810
.12.
0782
1.H
olba
n R
adu
1907
23.0
6.10
822.
Hot
inea
nu A
nato
lie18
6823
.06.
1082
3.H
ram
cenc
o A
lexa
ndr
1647
12.0
6.09
824.
Hri
pliv
aia
Val
entin
a13
9627
.12.
0782
5.H
ripl
ivîi
Nic
olet
a10
9230
.07.
0382
6.H
ript
ievs
chi N
adej
da22
2202
.06.
2011
827.
Iach
imov
Cri
stin
a18
7723
.06.
1082
8.Ia
rovo
i Mar
ia13
112
.10.
0182
9.22
0027
.05.
2011
830.
226
20.1
2.01
831.
1398
27.1
2.07
832.
Iavo
rski
-Bai
daus
Ana
2334
26.1
2.20
1183
3.Ic
sari
Nic
olae
951
11.1
2.02
834.
Ifto
di E
lvir
a19
3425
.06.
1083
5.If
todi
i Edu
ard
2187
27.0
5.20
1183
6.Il
chin
Pav
el21
9927
.05.
2011
837.
Iles
cu E
lena
2205
27.0
5.20
1183
8.42
906
.02.
02
839.
1283
02.0
7.07
840.
1119
01.0
6.04
841.
Iord
achi
Ale
xand
ru19
0123
.06.
1084
2.Io
rdac
hi V
italie
1267
07.0
6.07
843.
Iorg
a E
mil
1798
11.0
1.10
844.
Iorg
a Iu
lian
2296
21.1
2.20
1184
5.Io
sob
Silv
ia20
1713
.12.
2010
846.
Isac
Igo
r13
4810
.12.
0784
7.Is
ium
beli
Val
eriu
6402
.08.
0184
8.Is
trat
e A
nato
lie16
2123
.01.
0984
9.Is
trat
e A
ngel
a21
119
.12.
0185
0.Is
trat
e Ia
rosl
av13
2110
.12.
0785
1.Is
trat
i Adr
ian
138
25.1
0.01
852.
Istr
ati I
on35
410
.06.
0285
3.Is
trat
i Mar
ia19
5722
.11.
2010
854.
Istr
ati S
ergh
ei98
604
.02.
0485
5.Is
trat
ii V
asile
2261
20.0
8.20
1185
6.15
801
.11.
0185
7.Iu
rkov
ski V
ladi
mir
1555
08.1
2.08
858.
Ivan
ov R
oman
2204
27.0
5.20
1185
9.Iv
anov
Vla
dim
ir12
8202
.07.
0786
0.Iz
veco
v Ig
or16
3102
.04.
0986
1.Ja
rcov
Eug
eniu
1298
03.1
0.07
862.
Jaro
vlea
Vea
cesl
av21
5026
.05.
2011
863.
Jere
ghi A
nato
lie17
6131
.12.
0986
4.Je
regh
i Nic
olae
1074
06.0
6.03
865.
2052
14.1
2.20
1086
6.Ji
mbe
i Ina
2283
21.1
2.20
1186
7.Ji
zdan
Lili
ana
605
27.0
3.02
868.
Jole
a G
heor
ghe
377
25.0
2.02
869.
Josa
n D
umitr
u45
722
.02.
0287
0.Jo
san
Vas
ile21
2923
.05.
2011
871.
Josa
n V
iore
l16
6717
.06.
0987
2.Jo
su G
heor
ghe
717
07.1
1.02
873.
Josu
Liu
ba14
9216
.06.
0887
4.Jo
vmir
Ghe
nadi
e18
8123
.06.
1087
5.Jo
vmir
Iul
ian
2024
13.1
2.20
1087
6.K
arag
heau
r L
eoni
d21
4323
.05.
2011
877.
Kir
ilenc
o O
lga
622
15.0
4.02
878.
Kov
ali V
ladi
mir
1479
10.0
6.08
879.
Kov
alio
v T
imur
1648
12.0
6.09
880.
Kus
turo
v Se
rghe
i10
8304
.07.
0388
1.18
8623
.06.
2010
882.
1294
03.1
0.07
883.
Lam
bov
Piot
r12
1220
.12.
0688
4.L
anov
enco
Iri
na14
0427
.12.
0788
5.L
anov
enco
Vic
tor
1720
19.0
6.09
886.
Lav
ric
And
rei
1581
16.1
2.08
887.
644
17.0
5.02
888.
2071
23.1
2.20
10
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
101
889.
324
14.0
1.02
890.
Lea
nca
Ele
na11
6301
.06.
0689
1.L
eanc
a L
ilian
a28
627
.12.
0189
2.L
ebed
insc
hi A
dria
n18
7823
.06.
1089
3.L
ebed
insc
hi M
axim
1778
11.0
1.10
894.
Leb
edin
schi
Mih
ail
438
19.0
2.02
895.
Lec
a Io
n25
826
.12.
0189
6.L
efte
r D
enis
1676
17.0
6.09
897.
Lef
ter
Stel
a15
0416
.06.
0889
8.L
epilo
v N
atal
ia20
8817
.01.
2011
899.
Lep
orda
Vas
ilii
861
10.1
2.02
900.
Lep
orda
Zin
aida
451
19.0
2.02
901.
Les
nic
Den
is21
1823
.05.
2011
902.
2068
17.1
2.20
1090
3.11
4321
.07.
0490
4.10
1312
.12.
0290
5.na
die
2161
26.0
5.20
1190
6.L
eu V
asil
e23
4228
.12.
2011
907.
Lev
insc
hi A
lexa
ndru
2180
26.0
5.20
1190
8.45
522
.02.
0290
9.27
727
.12.
0191
0.L
ichi
i Bor
is14
825
.10.
0191
1.L
ichi
i Mar
ia23
2722
.12.
2011
912.
1154
28.1
2.05
913.
1683
17.0
6.09
914.
1188
25.0
7.06
915.
Loz
an N
ina
2723
.07.
0191
6.L
ozan
Ole
g8
26.0
7.01
917.
Loz
insc
hi A
ndre
i16
7117
.06.
0991
8.L
ozov
anu
Olg
a17
5531
.12.
0991
9.L
ozov
scai
a T
atia
na15
7108
.12.
0892
0.L
uca
Ale
xand
ru
1338
10.1
2.07
921.
Luc
a G
heor
ghe
791
10.1
2.02
922.
Luc
hian
Ion
1426
05.0
3.08
923.
Lun
ga G
alin
a12
2022
.12.
0692
4.L
ungu
Adr
ian
1891
23.0
6.10
925.
Lun
gu A
ndre
i20
4914
.12.
2010
926.
Lun
gu A
rtur
1385
27.1
2.07
927.
Lun
gu F
ilip
993
12.1
2.02
928.
Lun
gu R
usla
n15
5208
.12.
0892
9.L
ungu
Vas
ile12
028
.09.
0193
0.L
ungu
Vas
ile20
7424
.12.
2010
931.
223
20.1
2.01
932.
808
10.1
2.02
933.
839
12.1
2.02
934.
Lup
ea G
eorg
eta
493
11.0
3.02
935.
Lup
ea V
italie
805
10.1
2.02
936.
Lup
u M
ihai
l10
8830
.07.
0393
7.14
0027
.12.
0793
8.L
uten
co P
avel
144
25.1
0.01
939.
Lvo
vsch
i Mih
ail
1159
11.0
1.06
940.
Mac
ar A
lexa
ndru
2330
26.1
2.20
1194
1.M
acar
evic
i Val
eriu
646
17.0
5.02
942.
Mac
ovei
Art
ur20
0113
.12.
2010
943.
Mac
ovei
Ghe
orgh
e13
2510
.12.
0794
4.M
acov
ei M
irce
a21
419
.12.
0194
5.M
acov
schi
Ole
g18
5002
.03.
1094
6.M
acri
nici
Sor
ina
1564
08.1
2.08
947.
Mad
an G
hena
die
136
25.1
0.01
948.
Mag
alea
s V
italie
649
29.0
5.02
949.
Mah
u Si
lvia
n21
4723
.05.
2011
950.
Mal
ai M
ihai
l17
1919
.06.
0995
1.M
alai
Ser
giu
713
07.1
1.02
952.
Mal
ai T
atia
na89
210
.12.
0295
3.63
116
.04.
0295
4.M
alan
ciuc
Ion
431
06.0
2.02
955.
Mal
anci
uc I
urie
833
12.1
2.02
956.
Mal
anci
uc N
icol
ae43
206
.02.
0295
7.M
alan
ciuc
Rad
u89
010
.12.
0295
8.M
alan
ciuc
Ste
la16
5112
.06.
0995
9.M
alan
ciuc
Vio
rel
1714
19.0
6.09
960.
Mal
iga
Lili
an11
4904
.02.
0596
1.M
aliu
ta A
nato
lie31
002
.01.
0296
2.M
ance
vsch
i Ole
g29
23.0
7.01
963.
Man
ea V
lad
1381
27.1
2.07
964.
Man
ea V
ladi
slav
1966
26.1
1.20
1096
5.M
anol
ache
Adr
ian
2223
02.0
6.20
1196
6.M
anol
i Gri
gore
1811
11.0
1.10
967.
Mar
andi
ci N
icol
ae14
0914
.01.
0896
8.M
arch
itan
Vad
im
2226
02.0
6.20
1196
9.M
arcu
Vic
tor
538
14.0
3.02
970.
Mar
dari
Ale
xand
ru23
1821
.12.
2011
971.
Mar
dari
Ios
if40
506
.02.
0297
2.M
arda
ri N
atal
ia68
202
.10.
0297
3.M
arda
ri V
alen
tin
2308
21.1
2.20
1197
4.M
arda
ri V
aler
iu96
114
.05.
0397
5.M
aria
n Io
n15
2726
.06.
0897
6.M
aria
n Se
rgiu
11
8925
.07.
0697
7.M
aria
n Si
lvia
2268
09.0
9.20
1197
8.16
9019
.06.
0997
9.M
arta
log
Mar
iana
1414
14.0
1.08
980.
Mar
talo
g V
iori
ca14
3420
.03.
0898
1.M
artin
Cri
stin
a30
302
.01.
0298
2.M
artin
Dan
iel
304
02.0
1.02
983.
Mar
tin V
asile
539
14.0
3.02
984.
Mas
lov
Ale
xand
ru55
214
.03.
0298
5.M
atco
vsch
i And
rian
2073
23.1
2.20
1098
6.M
atco
vsch
i Mar
ian
1231
25.1
2.06
987.
Mat
covs
chi V
eace
slav
603
27.0
3.02
988.
Max
im L
aris
a13
4010
.12.
07
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
102
989.
Max
imen
co S
ergh
ei51
206
.03.
0299
0.M
axim
ov G
hena
die
639
26.0
4.02
991.
Max
imov
Vea
cesl
av80
310
.12.
0299
2.M
azar
enco
Gri
gori
i11
3429
.06.
0499
3.M
azni
uc V
aler
ii60
127
.03.
0299
4.M
azni
uc V
icto
r14
3901
.04.
0899
5.M
azur
Iri
na
127
12.1
0.01
996.
Maz
ur S
vetla
na15
0016
.06.
0899
7.12
428
.09.
0199
8.19
012
.11.
0199
9.M
edel
eanu
Gab
riel
a22
8821
.12.
2011
1000
.M
edel
eanu
Rom
an13
5610
.12.
0710
01.
Mel
eca
Nad
ejda
2050
14.1
2.20
1010
02.
Mel
ega
Ana
stas
ia21
2023
.05.
2011
1003
.20
3914
.12.
2010
1004
.M
elin
tean
u D
orin
1181
13.0
7.06
1005
.M
elni
c E
duar
d79
18.0
9.01
1006
.M
elni
c O
xana
1768
11.0
1.10
1007
.M
elni
c Pe
tru
1913
.07.
0110
08.
Mel
nico
v T
atia
na42
225
.02.
0210
09.
Mer
eacr
e T
atia
na13
2710
.12.
0710
10.
1104
10.1
2.03
1011
.M
icu
Nic
olae
641
14.0
4.02
1012
.M
idri
gan
Pave
l51
23.0
7.01
1013
.M
idri
gan
Svet
lana
471
22.0
2.02
1014
.M
ihai
lenc
o E
lena
1963
26.1
1.20
1010
15.
Mih
ailo
v G
heor
ghe
320
09.0
1.02
1016
.M
ihai
lov
Ver
onic
a12
4027
.12.
0610
17.
Mih
ailo
vici
Mar
tîn41
521
.02.
0210
18.
Mih
alac
he I
urie
2272
23.0
9.20
1110
19.
Mih
alac
hi I
urie
564
21.0
3.02
1020
.M
ihal
ciuc
Ann
a86
510
.12.
0210
21.
118
28.0
9.01
1022
.13
2310
.12.
0710
23.
ana
2306
21.1
2.20
1110
24.
Mir
oliu
bov
Rod
ica
1234
25.1
2.06
1025
.M
iron
Adr
iana
2097
15.0
2.20
1110
26.
Mir
on E
ugen
iu10
7206
.06.
0310
27.
750
25.1
1.02
1028
.22
4801
.03.
2011
1029
.19
6226
.11.
2010
1030
.M
înza
t Ghe
orgh
e67
602
.10.
0210
31.
Mîn
zat V
aler
ian
2304
21.1
2.20
1110
32.
Mîr
za D
anie
la11
5226
.12.
0510
33.
Mîr
za O
ctav
ian
2060
16.1
2.20
1010
34.
Mîr
za T
udor
4423
.07.
0110
35.
Mîr
zac
Dum
itru
2176
26.0
5.20
1110
36.
Mîr
zac
Ghe
orgh
e11
0803
.03.
0410
37.
Mîr
zenc
o Iu
rie
938
11.1
2.02
1038
.M
îrzî
ncu
Aur
elia
1889
23.0
6.10
1039
.18
6623
.06.
1010
40.
M17
7011
.01.
1010
41.
2077
27.1
2.20
1010
42.
1733
18.0
9.09
1043
.10
1612
.12.
0210
44.
347
01.0
2.02
1045
.M
ocan
u Il
ie11
9813
.12.
0610
46.
Moc
anu
Lili
a16
5212
.06.
0910
47.
Moc
anu
Serg
hei
2163
26.0
5.20
1110
48.
Moc
anu
Val
entin
1896
23.0
6.10
1049
.M
odva
l Ion
1894
23.0
6.10
1050
.M
ogîld
ea-B
urac
icov
schi
L
udm
ila
2054
14.1
2.20
10
1051
.M
oise
i Vla
dim
ir21
2423
.05.
2011
1052
.M
oldo
van
Eug
enia
199
20.1
1.01
1053
.M
olom
an A
lexa
ndru
1491
16.0
6.08
1054
.11
6501
.06.
0610
55.
Mor
ari V
irgi
l58
527
.03.
0210
56.
Mor
aru
Adr
ian
2042
14.1
2.20
1010
57.
Mor
aru
Dan
iela
1376
27.1
2.07
1058
.M
orar
u Io
n10
6514
.05.
0310
59.
Mor
aru
Mar
in
2247
15.0
6.20
1110
60.
Mor
aru
Pave
l36
305
.02.
0210
61.
Mor
aru
Serg
iu22
5401
.07.
2011
1062
.M
orar
u Sv
etla
na12
3325
.12.
0610
63.
Mor
aru
Svet
lana
1674
17.0
6.09
1064
.M
orar
u V
icto
r70
504
.11.
0210
65.
Mor
ozov
Ser
giu
1124
18.0
6.04
1066
.M
oruz
Ole
g18
5202
.03.
1010
67.
2184
27.0
5.20
1110
68.
521
14.0
3.02
1069
.85
18.0
9.01
1070
.M
unte
an B
oris
194
12.1
1.01
1071
.M
unte
an E
lena
894
10.1
2.02
1072
.M
unte
an I
ulia
n 22
6607
.09.
2011
1073
.M
unte
an O
leg
577
22.0
3.02
1074
.M
unte
an T
atia
na95
212
.12.
0210
75.
Mun
tean
u A
lexa
ndru
2333
26.1
2.20
1110
76.
Mun
tean
u A
ngel
a11
7813
.07.
0610
77.
Mun
tean
u Fe
odor
948
17.1
2.02
1078
.M
unte
anu
Petr
u28
527
.12.
0110
79.
Mun
tean
u V
asile
588
27.0
3.02
1080
.M
unte
anu
Vio
leta
2284
21.1
2.20
1110
81.
Mur
a L
eoni
d18
4902
.03.
1010
82.
Mur
ea I
na78
802
.12.
0210
83.
1820
13.0
1.10
1084
.M
uruz
iuc
Vic
tor
1636
08.0
6.09
1085
.M
urza
c A
ngel
a21
820
.12.
0110
86.
Mur
zac
Mih
ail
1413
.07.
0110
87.
Mus
tea
Mar
ia35
530
.01.
02
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
103
1088
.16
201
.11.
0110
89.
1286
17.0
7.07
1090
.17
7911
.01.
1010
91.
Nag
acev
schi
Fad
ei
1591
16.1
2.08
1092
.N
agac
evsc
hi V
italie
227
20.1
2.01
1093
.N
ani A
na18
0311
.01.
1010
94.
Nas
tas
Tat
iana
382
25.0
2.02
1095
.N
asta
s V
icto
r13
2910
.12.
0710
96.
Ned
ov G
heor
ghe
1068
06.0
6.03
1097
.N
eghe
rnea
c D
umitr
u22
2802
.06.
2011
1098
.19
8710
.12.
2010
1099
.N
egru
And
rei
851
10.1
2.02
1100
.N
egru
Cri
stin
a20
5114
.12.
2010
1101
.N
egru
Ole
sea
1383
27.1
2.07
1102
.N
egru
Vea
cesl
av14
9516
.06.
0811
03.
568
22.0
3.02
1104
.21
5426
.05.
2011
1105
.N
egur
a N
atal
ia17
1819
.06.
0911
06.
235
21.1
2.01
1107
.23
421
.12.
0111
08.
204
19.1
2.01
1109
.15
5408
.12.
0811
10.
Nem
eren
co V
eace
slav
1111
07.0
4.04
1111
.N
este
rova
Val
entin
a18
3113
.01.
1011
12.
Nev
rean
schi
Vla
disl
av16
7817
.06.
0911
13.
Nic
hita
Ina
2227
02.0
6.20
1111
14.
Nic
hita
Sve
tlana
530
14.0
3.02
1115
.N
ichi
toi I
urie
1789
11.0
1.10
1116
.N
icoa
ra V
asili
i52
27.0
7.01
1117
.N
icol
aev
Ang
ela
1698
19.0
6.09
1118
.N
icul
a Il
ona
2211
30.0
5.20
1111
19.
Nic
ula
Vea
cesl
av12
4901
.02.
0711
20.
Nic
ulce
a E
dgar
1916
25.0
6.10
1121
.N
icul
cea
Lud
mila
332
14.0
1.02
1122
.N
isto
r V
iole
ta23
921
.12.
0111
23.
193
12.1
1.01
1124
.N
ogai
Bor
is21
0718
.05.
2011
1125
.16
8517
.06.
0911
26.
Oan
cea
Iuri
e13
7527
.12.
0711
27.
Oce
redn
aia
Lar
isa
419
22.0
2.02
1128
.O
dobe
scu
Ghe
nadi
e15
3412
.09.
0811
29.
Ojo
g O
lga
1536
12.0
9.08
1130
.O
jog
Val
eriu
2061
16.1
2.20
1011
31.
Ola
ri S
vetla
na14
6210
.06.
0811
32.
Ola
ru E
duar
d 12
9129
.08.
0711
33.
132
15.1
0.01
1134
.O
ltean
u T
atia
na10
8930
.07.
0311
35.
Oltu
Vad
im89
310
.12.
0211
36.
Onc
ea A
urel
iu18
0911
.01.
1011
37.
One
a V
asile
424
04.0
2.02
1138
.O
nei-
Cup
cenc
o V
ladl
ena
2309
21.1
2.20
1111
39.
Oni
ca B
oris
597
27.0
3.02
1140
.O
noic
o V
icto
r83
18.0
9.01
1141
.O
prea
Nic
olae
1270
28.0
6.07
1142
.O
rgan
Ele
na18
4626
.01.
1011
43.
Orl
ov M
aria
2271
23.0
9.20
1111
44.
Orm
anjî
Ivan
351
30.0
1.02
1145
.O
sadc
enco
Iul
ia20
2113
.12.
2010
1146
.O
sipo
va A
urel
ia77
802
.12.
0211
47.
Osm
oche
scu
Nad
ejda
1665
17.0
6.09
1148
.O
soia
nuT
udor
107
26.0
9.01
1149
.O
uatu
Ghe
orgh
e17
4707
.12.
0911
50.
Pace
rnin
Iri
na16
7717
.06.
0911
51.
1280
02.0
7.07
1152
.17
0819
.06.
0911
53.
Paho
pol N
atal
ia12
2725
.12.
0611
54.
Pala
de I
urie
847
10.1
2.02
1155
.Pa
ladi
i And
rian
2094
09.0
2.20
1111
56.
Pala
ncic
a V
icto
r17
6031
.12.
0911
57.
Pale
ncu
Vic
tori
a12
2222
.12.
0611
58.
Palii
Ion
1754
28.1
2.09
1159
.Pa
lii N
icol
ae50
622
.02.
0211
60.
Palii
Ole
g11
428
.09.
0111
61.
Pana
ghiu
Ale
xand
ru13
8627
.12.
0711
62.
Pana
inte
Vic
tor
559
20.0
3.02
1163
.Pa
ncu
Val
eriu
554
20.0
3.02
1164
.Pa
nin
Evg
heni
i15
6308
.12.
0811
65.
Panî
Vio
rica
2328
26.1
2.20
1111
66.
Pano
v D
iana
1663
17.0
6.09
1167
.Pa
ntaz
Vla
disl
av17
0119
.06.
0911
68.
Pânt
ea M
arin
1514
16.0
6.08
1169
.Pa
ntel
eev
Chi
ril
9720
.09.
0111
70.
1446
03.0
6.08
1171
.11
0610
.12.
0311
72.
Parf
ene
Art
ur20
4714
.12.
2010
1173
.Pa
rfen
i Lili
a16
8717
.06.
0911
74.
Pasc
al L
ilia
1838
16.0
1.10
1175
.Pa
scal
Ver
onic
a13
7427
.12.
0711
76.
Pasc
alov
Ste
pan
517
13.0
3.02
1177
.Pa
scar
i Cor
neliu
987
12.1
2.04
1178
.Pa
scar
i Ghe
nadi
e40
825
.02.
0211
79.
Pasc
ari I
ulia
n13
5510
.12.
0711
80.
Pasc
ari L
iom
id98
112
.12.
0211
81.
Pasc
ari R
oman
789
06.1
2.02
1182
.Pa
scar
i Vas
ile17
4407
.12.
0911
83.
Pasc
ari V
asile
1978
01.1
2.20
1011
84.
Pasc
ari V
eace
slav
1543
08.1
2.08
1185
.Pa
scar
u V
aler
iu12
0720
.12.
0611
86.
2170
26.0
5.20
1111
87.
2083
03.0
1.20
11
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
104
1188
.21
3723
.05.
2011
1189
.20
9924
.03.
2011
1190
.Pa
vala
chi A
lexe
i63
216
.04.
0211
91.
Pava
lach
i Vad
im12
6607
.06.
0711
92.
Pava
latii
Ale
xand
ru19
8510
.12.
2010
1193
.Pa
vlen
co L
iudm
ila
2294
21.1
2.20
1111
94.
Pavl
enco
Tat
iana
1833
13.0
1.10
1195
.Pa
vliu
c G
hena
die
1537
12.0
9.08
1196
.Pa
vlov
Nat
alia
1160
01.0
6.06
1197
.Pa
vlov
Vic
tor
1903
23.0
6.10
1198
.Pa
vlov
schi
Sta
nisl
av14
4329
.05.
0811
99.
–G
agiu
Olg
a19
2025
.06.
1012
00.
1424
01.0
2.08
1201
.44
419
.02.
0212
02.
381
25.0
2.02
1203
.92
20.0
9.01
1204
.22
0127
.05.
2011
1205
.P
lach
e Iv
an12
0113
.12.
0612
06.
Pele
veni
uc A
lla12
7702
.07.
0712
07.
Pelin
Val
entin
2311
21.1
2.20
1112
08.
Pelin
Val
eriu
606
27.0
3.02
1209
.Pe
lin V
eace
slav
335
14.0
1.02
1210
.Pe
rciu
n V
aler
iu79
010
.12.
0212
11.
Pere
an O
lese
a23
2926
.12.
2011
1212
.Pe
relig
hin
Dm
itri
281
27.1
2.01
1213
.20
5815
.12.
2010
1214
.Pe
tcov
Ion
1544
08.1
2.08
1215
.Pe
trac
hi M
irce
a 22
0327
.05.
2011
1216
.Pe
trac
hi S
ergi
u11
0510
.12.
0312
17.
Petr
enco
Ale
xand
ru66
702
.10.
0212
18.
Petr
enov
Pet
ru23
23.0
7.01
1219
.Pe
trov
Vas
ile17
7311
.01.
1012
20.
1902
23.0
6.10
1221
.Pe
tuho
v A
ndre
i74
319
.11.
0212
22.
Pite
l Vic
tor
1732
18.0
9.09
1223
.18
9923
.06.
1012
24.
Pînz
ari V
eace
slav
781
02.1
2.02
1225
.18
4418
.01.
1012
26.
399
25.0
2.02
1227
.Pî
rvan
Dio
nisi
e18
0611
.01.
1012
28.
Pîrv
an D
umitr
u15
325
.10.
0112
29.
Pîrv
an V
iore
l 18
0511
.01.
1012
30.
Pîsl
ariu
c V
italie
1924
25.0
6.10
1231
.Pî
slar
u V
eace
slav
2324
22.1
2.20
1112
32.
Pîsl
aru
Vita
lii
988
12.1
2.02
1233
.Pl
acin
ta G
rigo
rii
1313
27.1
1.07
1234
.Pl
amad
eala
Pet
ru18
9723
.06.
1012
35.
Plat
on A
ngel
a10
9629
.09.
0312
36.
1120
01.0
6.04
1237
.56
120
.03.
02
1238
.80
18.0
9.01
1239
.23
5105
.01.
2012
1240
.19
1325
.06.
1012
41.
560
20.0
3.02
1242
.61
927
.03.
0212
43.
1090
30.0
7.03
1244
.93
20.0
9.01
1245
.12
2525
.12.
0612
46.
Plet
osu
Ivan
835
12.1
2.02
1247
.2
13.0
7.01
1248
.Po
alel
ungi
Vla
dim
ir18
1913
.01.
1012
49.
Poca
znoi
Rod
ica
2193
27.0
5.20
1112
50.
Poda
ru I
on17
412
.11.
0112
51.
Podl
esno
v A
lexa
ndr
1746
07.1
2.09
1252
.Po
dopr
îgor
a T
atia
na20
8717
.01.
2011
1253
.28
727
.12.
0112
54.
459
22.0
2.02
1255
.Po
pa A
la14
5810
.06.
0812
56.
Popa
Gri
gore
1875
23.0
6.10
1257
.Po
pa I
gor
1528
26.0
6.08
1258
.Po
pa M
arin
2260
20.0
8.20
1112
59.
Popa
Pau
lian
752
27.1
1.02
1260
.Po
pa S
tepa
n87
110
.12.
0212
61.
Pope
scu
Dor
in49
511
.03.
0212
62.
Pope
scu
Ion
238
21.1
2.01
1263
.Po
pesc
u M
arce
l90
711
.12.
0212
64.
Pope
scu
Mih
ai24
526
.12.
0112
65.
Pope
scu
Nic
olae
122
20.0
9.01
1266
.Po
pov
Vea
cesl
av19
1525
.06.
1012
67.
Popo
vici
Ole
g50
925
.02.
0212
68.
1914
25.0
6.10
1269
.Po
rum
besc
u 13
8827
.12.
0712
70.
Post
ica
Ale
xand
ru12
1722
.12.
0612
71.
Post
oico
Sve
tlana
6502
.08.
0112
72.
Post
olac
he G
heor
ghe
944
11.1
2.02
1273
.Po
stol
ache
Vita
lie10
9729
.09.
0312
74.
Post
olac
hi N
icol
ae78
702
.12.
0212
75.
Post
oron
ca I
on21
0313
.05.
2011
1276
.13
3410
.12.
0712
77.
Post
ovan
Dum
itru
1206
20.1
2.06
1278
.Po
stu
Alin
a14
8816
.06.
0812
79.
Post
u A
liona
1548
08.1
2.08
1280
.Po
stu
Ion
863
10.1
2.02
1281
.Po
stur
usu
Nic
olae
2148
26.0
5.20
1112
82.
4623
.07.
0112
83.
Potîr
co V
aler
ii95
511
.12.
0212
84.
Potlo
g V
icto
r13
0814
.11.
0712
85.
943
11.1
2.02
1286
.Pr
ahov
a L
udm
ila54
314
.03.
0212
87.
2164
26.0
5.20
11
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
105
1288
.Pr
alea
Gri
gore
115
28.0
9.01
1289
.11
6801
.06.
0612
90.
Pric
opne
ac N
icol
ae11
1801
.06.
0412
91.
Prim
ac A
lexa
ndru
507
25.0
2.02
1292
.Pr
isac
Ale
xand
ru18
8323
.06.
1012
93.
Pri
saca
ri I
on14
2301
.02.
0812
94.
Proc
opci
uc A
ngel
a18
2713
.01.
1012
95.
Proc
opi P
aulin
a14
025
.10.
0112
96.
Proc
opii
Vio
rel
247
26.1
2.01
1297
.Pr
ocop
ovic
i Aug
ustin
1887
23.0
6.10
1298
.Pr
odan
And
rei
2292
21.1
2.20
1112
99.
Prod
an L
ilia
975
12.1
2.02
1300
.Pr
odan
Ser
giu
1468
10.0
6.08
1301
.Pr
odan
Sve
tlana
1967
26.1
1.20
1013
02.
Pron
i Alio
na22
4924
.06.
2011
1303
.10
7906
.06.
0313
04.
Prut
ean
Lili
an18
7623
.06.
1013
05.
Prut
eanu
Gal
ina
1582
16.1
2.08
1306
.Pr
utea
nu I
gor
104
20.0
9.01
1307
.Pr
utea
nu N
atal
ia11
6401
.06.
0613
08.
Prut
eanu
Nat
alia
1863
08.0
6.10
1309
.Pr
utea
nu S
piri
don
1208
20.1
2.06
1310
.Pr
utea
nu V
asile
1547
08.1
2.08
1311
.26
926
.12.
0113
12.
Puca
s In
a11
3921
.07.
0413
13.
Puic
a V
aler
iu16
1824
.12.
0813
14.
Puiu
Tat
iana
1609
16.1
2.08
1315
.Pu
rcel
Ser
giu
2127
23.0
5.20
1113
16.
1364
10.1
2.07
1317
.R
aciu
la A
lexa
ndru
2262
02.0
9.20
1113
18.
593
27.0
3.02
1319
.R
adu
Dum
itru
2080
03.0
1.20
1113
20.
Rae
vsch
i Ala
692
01.1
1.02
1321
.R
aile
an A
nast
as22
13.0
7.01
1322
.R
aile
an A
rcad
ii22
9021
.12.
2011
1323
.R
anga
Ghe
orgh
e26
626
.12.
0113
24.
Ras
cato
va S
vetla
na11
015
.10.
0113
25.
2326
22.1
2.20
1113
26.
Raz
doro
jnai
a T
atia
na28
027
.12.
0113
27.
1996
13.1
2.20
1013
28.
997
12.1
2.02
1329
.21
0823
.05.
2011
1330
.18
7923
.06.
1013
31.
Rev
enco
Edu
ard
903
10.1
2.02
1332
.R
îhle
a V
asile
133
25.1
0.01
1333
.R
obu
Tat
iana
2289
21.1
2.20
1113
34.
Rog
ac A
ndre
i22
8621
.12.
2011
1335
.R
ogac
Luc
ian
1360
10.1
2.07
1336
.R
ogac
Mih
ail
173
12.1
1.01
1337
.R
ogoj
an L
iubo
v29
327
.12.
01
1338
.R
ogoz
ina
Olg
a31
504
.01.
0213
39.
Rog
ut A
nato
lii49
205
.03.
0213
40.
Roh
ac I
on64
817
.05.
0213
41.
Roi
bu T
atia
na11
6913
.07.
0613
42.
Roi
bu V
asile
1626
10.0
3.09
1343
.R
oic
–B
otez
atu
Lili
a16
0816
.12.
0813
44.
Rom
an A
nato
lie33
23.0
7.01
1345
.15
6008
.12.
0813
46.
Rop
ot V
eace
slav
2036
14.1
2.20
1013
47.
999
12.1
2.02
1348
.In
ga22
2002
.06.
2011
1349
.16
3429
.05.
0913
50.
2323
21.1
2.20
1113
51.
1847
26.0
1.20
1013
52.
337
14.0
1.02
1353
.13
3710
.12.
0713
54.
Rot
ari A
lexa
ndru
1516
16.0
6.08
1355
.R
otar
i Oxa
na19
4018
.10.
1013
56.
Rot
ari V
italie
1823
13.0
1.10
1357
.R
otar
u A
na19
3530
.06.
1013
58.
Rot
aru
Dor
el16
0216
.12.
0813
59.
Rot
aru
Iaco
b81
507
.04.
0413
60.
Rot
aru
Tam
ara
276
27.1
2.01
1361
.R
ozlo
van
Alio
na
1797
11.0
1.10
1362
.R
uden
co E
duar
d51
614
.03.
0213
63.
Rud
enco
Mih
ai57
27.0
7.01
1364
.R
udoi
Ann
a10
0812
.12.
0213
65.
Rus
anov
schi
Rad
u22
0927
.05.
2011
1366
.R
usna
c A
liona
2141
23.0
5.20
1113
67.
Rus
s Se
rgiu
1176
13.0
7.06
1368
.R
ussu
Iva
n16
6417
.06.
0913
69.
Rus
su R
aisa
594
27.0
3.02
1370
.R
ussu
Ser
ghei
1513
.07.
0113
71.
Rus
su V
italie
1070
06.0
6.03
1372
.R
usu
Dor
el23
1621
.12.
2011
1373
.R
usu
Gal
ina
1737
01.1
0.09
1374
.R
usu
Gri
gore
1045
12.1
2.02
1375
.R
usu
Mar
gare
ta17
5207
.12.
0913
76.
Rus
u Sa
va24
626
.12.
0113
77.
342
01.0
2.02
1378
.R
usu
Vas
ile12
4809
.01.
0713
79.
Rus
u V
icto
r19
8810
.12.
2010
1380
.R
usu
Vio
rel
722
07.1
1.02
1381
.R
usu
Vir
giliu
1174
13.0
7.06
1382
.R
usu
Vita
lie19
7903
.12.
2010
1383
.Sa
cara
Ion
9420
.09.
0113
84.
Saga
nsca
ia O
xana
1494
16.0
6.08
1385
.17
4207
.12.
0913
86.
Sam
burs
caia
Nat
alia
129
12.1
0.01
1387
.Sa
mbu
rski
Sta
nisl
av39
23.0
7.01
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
106
1388
.Sa
ndu
Dan
iela
891
10.1
2.02
1389
.Sa
ndu
Val
eria
n19
812
.11.
0113
90.
Sand
ulea
c D
iana
1366
27.1
2.07
1391
.20
7223
.12.
2010
1392
.Sa
pona
ri T
atia
na21
1323
.05.
2011
1393
.Sa
rsam
an G
rigo
re11
2718
.06.
0413
94.
Sars
aman
Tam
ara
1874
23.0
6.10
1395
.Sa
vosc
hin
Val
eriu
1292
03.1
0.07
1396
.Sa
vva
Ale
xand
ru19
3325
.06.
1013
97.
Savv
a V
iore
l13
3310
.12.
0713
98.
Schi
bin
Din
a14
2201
.02.
0813
99.
314
02.0
1.02
1400
.22
1430
.05.
2011
1401
.50
521
.02.
0214
02.
Scri
pnic
Rom
an23
3628
.12.
2011
1403
.Sc
rob
Mih
ail
1099
29.0
9.03
1404
.Sc
urtu
Ing
a15
2416
.06.
0814
05.
Scur
tu V
eron
ica
1713
19.0
6.09
1406
.Sc
utar
u (L
uca)
Ana
1804
11.0
1.10
1407
.Sc
utel
nic
Con
stan
tin12
1622
.12.
0614
08.
Scut
elni
c V
aler
iu31
909
.01.
0214
09.
Secr
ieru
Oxa
na21
6026
.05.
2011
1410
.24
926
.12.
0114
11.
Selc
hin
Igor
1692
19.0
6.09
1412
.Se
lifan
ov V
icto
r96
20.0
9.01
1413
.Se
min
ciuc
Val
eriu
217
20.1
2.01
1414
.Se
rben
co E
duar
d81
02.0
8.01
1415
.63
016
.04.
0214
16.
467
25.0
2.02
1417
.Si
cins
ki A
lexa
ndr
1419
25.0
1.08
1418
.Si
doro
vici
Con
stan
tin61
229
.03.
0214
19.
Sim
onov
Ser
ghei
772
27.1
1.02
1420
.Sî
mbo
tean
u Io
n22
2902
.06.
2011
1421
.Sî
rbu
Con
stan
tin22
7610
.10.
2011
1422
.Sî
rbu
Irin
a20
1113
.12.
2010
1423
.Sî
rbu-
2145
23.0
5.20
1114
24.
Sîrg
hi V
iore
l38
325
.02.
0214
25.
Slab
u V
iore
l68
02.0
8.01
1426
.Sl
epen
ski B
oris
1057
12.1
2.02
1427
.Sl
iusa
renc
o D
umitr
u21
8226
.05.
2011
1428
.Sl
obod
zean
Silv
ia20
3414
.12.
2010
1429
.Sl
utu
Nic
olae
1961
26.1
1.20
1014
30.
Smoc
hina
Val
eria
n21
0028
.03.
2011
1431
.So
chir
ca S
tela
1593
16.1
2.08
1432
.19
4622
.10.
1014
33.
Soco
lova
Tat
iana
531
14.0
3.02
1434
.So
colo
va V
era
1064
14.0
5.03
1435
.So
fron
i Ana
1162
01.0
6.06
1436
.So
fron
i Ser
giu
2347
28.1
2.20
1114
37.
Solta
n V
adim
135
25.1
0.01
1438
.So
mov
Edu
ard
4823
.07.
0114
39.
Soro
cean
u A
ndri
an22
4210
.06.
2011
1440
.Sp
alat
u V
eace
slav
1406
27.1
2.07
1441
.Sp
inei
And
rei
1226
25.1
2.06
1442
.Sp
înu
Igor
1726
20.0
7.09
1443
.Sp
înu
Iuri
e15
5608
.12.
0814
44.
Spîn
u L
udm
ila93
411
.12.
0214
45.
Spîn
u O
leg
1301
26.1
0.07
1446
.22
9321
.12.
2011
1447
.21
2523
.05.
2011
1448
.Sp
rinc
ean
Nat
alia
1815
13.0
1.10
1449
.St
amat
e O
lese
a22
4310
.06.
2011
1450
.19
5205
.11.
1014
51.
Stan
ila
Mar
iana
2315
21.1
2.20
1114
52.
St81
410
.12.
0214
53.
Star
odub
ova
Ver
a61
127
.03.
0214
54.
1399
27.1
2.07
1455
.St
aver
Dia
na23
0721
.12.
2011
1456
.13
725
.10.
0114
57.
1550
08.1
2.08
1458
.St
egar
escu
Ion
17
8611
.01.
1014
59.
1343
10.1
2.07
1460
.13
4410
.12.
0714
61.
569
22.0
3.02
1462
.St
ialid
i Vla
dim
ir21
6826
.05.
2011
1463
.St
oian
Ion
882
10.1
2.02
1464
.St
oian
ov L
udm
ila21
4926
.05.
2011
1465
.St
rais
tari
Ale
xand
ru16
8817
.06.
0914
66.
Stra
tan
Cor
ina
1578
16.1
2.08
1467
.St
rata
n G
heor
ghe
1829
13.0
1.10
1468
.St
rata
n Ig
or21
3823
.05.
2011
1469
.St
rata
n M
aria
na15
9716
.12.
0814
70.
Stra
tu A
ndre
i20
2713
.12.
2010
1471
.St
ratu
Ghe
orgh
e18
3616
.01.
1014
72.
879
10.1
2.02
1473
.-I
oana
2040
14.1
2.20
1014
74.
267
26.1
2.01
1475
.18
3516
.01.
1014
76.
Stru
lea
Nic
olae
2298
21.1
2.20
1114
77.
Stru
na P
avel
2285
21.1
2.20
1114
78.
Sudu
c M
aria
n18
5812
.03.
1014
79.
Sulta
n C
rist
ina
2338
28.1
2.20
1114
80.
Susa
renc
o G
heor
ghe
149
25.1
0.01
1481
.Su
veic
a N
elea
2075
24.1
2.20
1014
82.
Suve
ica
Tud
or14
3601
.04.
0814
83.
1559
08.1
2.08
1484
.12
9023
.08.
0714
85.
1614
24.1
2.08
1486
.42
23.0
7.01
1487
.21
2223
.05.
2011
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
107
1488
.87
810
.12.
0214
89.
1278
02.0
7.07
1490
.19
7026
.11.
2010
1491
.17
0619
.06.
0914
92.
2112
23.0
5.20
1114
93.
924
11.1
2.02
1494
.49
911
.03.
0214
95.
1679
17.0
6.09
1496
.14
4703
.06.
0814
97.
1788
11.0
1.10
1498
.tic
i Silv
ia10
7806
.06.
0314
99.
618
27.0
3.02
1500
.17
2707
.09.
0915
01.
528
14.0
3.02
1502
.23
4328
.12.
2011
1503
.10
020
.09.
0115
04.
2198
27.0
5.20
1115
05.
2310
21.1
2.20
1115
06.
ihai
l80
710
.12.
0215
07.
Tab
arce
a Iu
rie
841
12.1
2.02
1508
.11
3229
.06.
0415
09.
307
02.0
1.02
1510
.16
5312
.06.
0915
11.
106
20.0
9.01
1512
.T
alm
aci I
ana
1525
16.0
6.08
1513
.T
alm
aci M
aria
na14
8310
.06.
0815
14.
Tan
ase
Con
stan
tin10
120
.09.
0115
15.
Tan
asie
va L
udm
ila22
520
.12.
0115
16.
Tam
ciuc
Lar
isa
671
02.1
0.02
1517
.16
5417
.06.
0915
18.
Tar
novs
chi V
asile
1403
27.1
2.07
1519
.T
arsî
na V
asile
1450
03.0
6.08
1520
.21
1723
.05.
2011
1521
.T
atar
Ghe
nadi
e7
13.0
7.01
1522
.T
atar
Sve
tlana
111
20.0
9.01
1523
.T
atar
ciuc
Ghe
nadi
e14
6910
.06.
0815
24.
Tat
arci
uc V
icto
r10
5212
.12.
0215
25.
Tat
aru
Vas
ile81
910
.12.
0215
26.
Tat
omir
ov V
icto
r12
1422
.12.
0615
27.
1702
19.0
6.09
1528
.17
9011
.01.
1015
29.
519
13.0
3.02
1530
.Io
n57
521
.03.
0215
31.
Tca
cenc
o L
iuba
9920
.09.
0115
32.
Tel
eba
Snej
ana
1094
30.0
7.03
1533
.23
4628
.12.
2011
1534
.T
elev
ca O
leg
845
10.1
2.02
1535
.T
emir
ov V
aler
i15
3512
.09.
0815
36.
1339
10.1
2.07
1537
.T
erpa
n O
lga
1756
31.1
2.09
1538
.T
err
Val
eriu
1541
05.1
1.08
1539
.T
etel
ea E
ugen
102
20.0
9.01
1540
.T
etel
ea M
arce
l21
2123
.05.
2011
1541
.T
etel
ea M
aria
739
19.1
1.02
1542
.T
etel
ea M
ihae
la23
1921
.12.
2011
1543
.T
etiu
Vea
cesl
av11
2518
.06.
0415
44.
Teu
t Chi
ril
1728
09.0
9.09
1545
.T
ighi
nean
Ale
xei
221
20.1
2.01
1546
.T
ighi
nean
u V
icto
r22
6707
.09.
2011
1547
.T
imof
ei S
orin
2354
12.0
1.20
1215
48.
Tim
ofei
Ver
onic
a22
4513
.06.
2011
1549
.T
imof
ti A
lexe
i73
219
.11.
0215
50.
Tim
ofti
Con
stan
tin72
519
.11.
0215
51.
Tim
ofti
Mir
on13
0505
.11.
0715
52.
1470
10.0
6.08
1553
.T
imot
in M
aria
na22
5124
.06.
2011
1554
.62
415
.04.
0215
55.
Tin
cova
n Iu
rie
2156
26.0
5.20
1115
56.
Tip
a G
heor
ghe
1872
23.0
6.10
1557
.T
iron
Leo
n71
207
.11.
0215
58.
Tito
v O
leg
362
01.0
2.02
1559
.T
îltu
Dum
itru
718
07.1
1.02
1560
.T
îmbu
r Io
n41
722
.02.
0215
61.
Tîm
bur
Serg
iu19
212
.11.
0115
62.
Tîr
ziu
Ole
g32
614
.01.
0215
63.
628
15.0
4.02
1564
.T
ocan
Iri
na17
9311
.01.
1015
65.
Toc
an R
odio
n91
011
.12.
0215
66.
Toc
ari S
ofia
na20
0313
.12.
2010
1567
.11
9613
.12.
0615
68.
Tod
eren
co E
fem
ia
2257
20.0
8.20
1115
69.
Tol
mac
iov
Alio
na13
6727
.12.
0715
70.
Tom
a Io
n84
18.0
9.01
1571
.N
atal
ia11
7313
.07.
06
1572
.T
oma
Vas
ile31
302
.01.
0215
73.
1843
18.0
1.10
Schi
mba
t num
ele
de
fam
ilie
din
„M
atve
eva”
în
nr. C
S-V
078
7926
, el
iber
at d
e O
SC
la d
ata
de 2
3 ia
nuar
ie
din
11.0
2.10
.15
74.
Tom
uz V
adim
1871
23.0
6.10
1575
.T
onu
Ale
xand
ru21
0923
.05.
2011
1576
.T
opal
Fio
dor
501
25.0
2.02
1577
.15
1716
.06.
0815
78.
Tos
toga
n V
icto
r14
4903
.06.
0815
79.
Tre
tiaco
v O
lga
2255
01.0
7.20
11
Nr. 42-45 (4080-4083) 2 martie 2012
108
1580
.T
ribo
i Nat
alia
1925
25.0
6.10
1581
.T
ripa
c V
asile
2172
26.0
5.20
1115
82.
Tro
cin
Ole
g11
7113
.07.
0615
83.
Tuc
eac
Ale
xand
r20
1213
.12.
2010
1584
.T
udor
ica
And
rei
5427
.07.
0115
85.
Tuf
an A
lion
a22
9521
.12.
2011
1586
.T
uhar
i Igo
r63
316
.04.
0215
87.
Tur
ceac
Iva
n20
0413
.12.
2010
1588
.T
urch
in A
nato
l21
6926
.05.
2011
1589
.15
5808
.12.
0815
90.
Tve
rdoh
leb
Vita
lie13
6110
.12.
0715
91.
Tve
rdun
Leo
nid
675
27.0
9.02
1592
.22
7828
.11.
2011
1593
.18
8223
.06.
1015
94.
963
12.1
2.02
1595
.G
hena
die
1767
31.1
2.09
1596
.20
0813
.12.
2010
1597
.20
3714
.12.
2010
1598
.55
314
.03.
0215
99.
1520
16.0
6.08
1600
.72
307
.11.
0216
01.
1242
28.1
2.06
1602
.18
0711
.01.
1016
03.
lov
Ivan
1069
06.0
6.03
1604
.90
411
.12.
0216
05.
609
27.0
3.02
1606
.21
1923
.05.
2011
1607
.16
2802
.04.
0916
08.
1031
12.1
2.02
1609
.84
610
.12.
0216
10.
522
14.0
3.02
1611
.19
5410
.11.
2010
1612
.31
102
.01.
0216
13.
187
12.1
1.01
1614
.14
4429
.05.
0816
15.
468
22.0
2.02
1616
.20
4814
.12.
2010
1617
.16
1016
.12.
0816
18.
1247
24.0
1.07
1619
.11
5711
.01.
0616
20.
9820
.09.
0116
21.
2022
13.1
2.20
1016
22.
1546
08.1
2.08
1623
.U
lano
v D
enis
2076
27.1
2.20
1016
24.
Ulia
novs
chi G
heor
ghe
668
02.1
0.02
1625
.U
linic
i Mar
iana
446
19.0
2.02
1626
.U
ngur
ean
Mar
ia98
512
.12.
0216
27.
Ung
urea
nu A
la52
314
.03.
0216
28.
Ung
urea
nu I
on10
8630
.07.
0316
29.
Ung
urea
nu T
udor
268
26.1
2.01
1630
.18
2213
.01.
1016
31.
Urî
tu N
icol
ae12
2425
.12.
0616
32.
Urs
achi
Ale
xand
ru11
5628
.12.
0516
33.
Urs
achi
Ana
259
26.1
2.01
1634
.U
rsac
hi A
ndre
i23
0521
.12.
2011
1635
.U
rsch
i Lau
ra16
0316
.12.
0816
36.
Urs
u E
ugen
ia77
127
.11.
0216
37.
Urs
u Ir
aida
2014
13.1
2.20
1016
38.
Urs
u N
icol
ae20
13.0
7.01
1639
.U
rsu
Olg
a15
5308
.12.
0816
40.
Urs
u Pe
tru
802
10.1
2.02
1641
.U
rsu
Serg
iu14
6710
.06.
0816
42.
Urs
u So
rin
1729
18.0
9.09
1643
.U
rsu
Vad
im17
2225
.06.
0916
44.
Usc
ov R
usla
n19
7601
.12.
2010
1645
.V
acar
ciuc
Ghe
nadi
e
448
19.0
2.02
1646
.V
acar
enco
Ion
1326
10.1
2.07
1647
.V
acar
enco
Ole
sea
1592
16.1
2.08
1648
.V
acar
i Iur
ie14
0814
.01.
0816
49.
Vac
ari V
eace
slav
1203
20.1
2.06
1650
.V
ahno
van
Ana
tolie
375
25.0
2.02
1651
.V
alah
Alin
a40
622
.02.
0216
52.
Val
ah C
ipri
an40
422
.02.
0216
53.
1004
12.1
2.02
1654
.V
angh
eli I
on14
1114
.01.
0816
55.
Van
ghel
i Vita
lie14
2720
.03.
0816
56.
Vâr
lan
Oct
avia
n87
310
.12.
0216
57.
1256
15.0
3.07
1658
.V
asila
che
Sera
fim
1845
26.0
1.10
1659
.V
asila
chi S
ergi
u88
510
.12.
0216
60.
Vas
ilev
Vad
im18
9323
.06.
1016
61.
1565
08.1
2.08
1662
.V
aslu
ian
Ghe
nadi
i73
819
.11.
0216
63.
Vat
avu-
Josa
n T
atia
na14
0727
.12.
0716
64.
Vei
sa A
nna
2128
23.0
5.20
1116
65.
Vel
cev
Ale
xand
ru11
228
.09.
0116
66.
Vel
ev V
icto
r81
110
.12.
0216
67.
Ver
ejan
Val
eriu
411
08.0
2.02
1668
.V
erm
eiuc
Em
ilia
130
12.1
0.01
1669
.V
icol
And
rei
1300
26.1
0.07
1670
.V
icol
And
rei
2045
14.1
2.20
1016
71.
Vic
ol I
on18
5302
.03.
1016
72.
Vid
aicu
Mih
aela
1965
26.1
1.20
1016
73.
Vie
ru V
icto
r5
13.0
7.01
1674
.V
ieru
Vas
ile12
3525
.12.
0616
75.
5827
.07.
0116
76.
Viti
on D
ioni
sie
1947
22.1
0.10
1677
.V
izdo
ga I
on69
501
.11.
0216
78.
Viz
itiu
Vic
tor
1379
27.1
2.07
1679
.V
întu
Vas
ile65
719
.06.
02
Nr. 42-45 (4080-4083)2 martie 2012
109
1680. Vîrlan Ion 207 19.12.011681. Vîrlan Vasile 1354 10.12.071682. 658 31.07.021683. Vîzdoaga Tatiana 1024 12.12.021684. Vladimirov Natalia 1019 12.12.021685. Vlah Victor 1917 25.06.101686. Vlaicu Vlad 2079 27.12.20101687. Vlas Gheorghe 296 02.01.021688. 1352 10.12.071689. Voitic Aurel 423 05.02.021690. Volcov Vladimir 299 02.01.021691. Volcovschi Ion 2066 16.12.20101692. Volghin Alexandru 373 05.02.021693. Volghin Larisa 374 25.02.021694. Volkova Vera 472 22.02.021695. 510 06.03.021696. Vornicescu Constantin 66 02.08.011697. Voronovschi Iurii 1009 12.12.021698. Vozniuc Filipp 650 29.05.021699. Vrabie Corneliu 1771 11.01.101700. rei 2270 23.09.20111701. Zabulica Mihail 420 22.02.021702. Zadoinov Roman 120 20.12.011703. Zadorojnîi Andrei 409 22.02.021704. Zagaican Tudor 1244 03.01.071705. Zagaican Vasile 2287 21.12.20111706. Zagaiciuc Victor 1766 31.12.091707. Zagorneanu Artur 2013 13.12.20101708. Zaharia Procopie 872 10.12.021709. Zaharia Sergiu 1518 16.06.081710. Zahariuc Vladimir 1440 16.05.081711. Zaharov Vladimir 545 14.03.021712. 2356 12.01.20121713. Zama Vitalie 1595 16.12.081714. Zamfir Natalia 1930 25.06.101715. Zamfir Pavel 836 12.12.021716. Zamisnîi Gheorghe 1562 08.12.081717. Zaporojan Vasilisa 275 27.12.011718. Zavorotnîi Victor 1828 13.01.101719. Zelinscaia Irina 1005 12.12.021720. Zgherea Victoria 1489 16.06.081721. 16 13.07.011722. Zmeu Alexandru 1669 17.06.091723. Zolotco Ion 462 22.02.021724. Zubcov Ludmila 698 04.11.021725. Zumbreanu Feodot 32 23.07.011726. Zumbreanu Tatiana 1583 16.12.08