SUBSTITUŢIA SUFIXALĂ ŞI SUBSTITUŢIA FINALEI CONSIDERATE CA SUFIX.

PRIVIRE COMPARATIVĂ

CRISTIAN MOROIANU

I. Substituţia de sufixe reprezintă modalitatea internă analogică de creare a noi cuvinte prin înlocuirea unui sufix, real sau aparent, cu un alt sufix (în mod evident, real), explicabilă prin necesităţi structurale sau printr-o expresivitate suplimentară. Fenomen existent încă din latină, substituţia de sufixe se manifestă, cu aceleaşi explicaţii, inclusiv în alte limbi moderne de cultură, dintre care menţionăm, în primul rând, franceza, şi are loc, din raţiuni diferite, la toate nivelurile limbii (standard, popular, familiar-argotic, în diversele terminologii etc.)1. După cum se poate deduce din definiţia generală, ceea ce numim generic “substituţie sufixală” îmbracă cel puţin două forme principale de manifestare: pe de o parte, este vorba despre înlocuirea a două sufixe reale, unul prin celălalt; pe de altă parte, de înlocuirea finalei unui cuvânt, înţeleasă sau interpretată de către vorbitori ca sufix, cu un sufix, de această dată, autentic. Pentru a putea fi încadrată în mijloacele interne de îmbogăţire şi, implicit, de sistematizare şi de nuanţare a vocabularului, această înlocuire trebuie să aibă loc la nivelul unei singure limbi, în cazul nostru, româna. Precizarea este necesară pentru a deosebi substituirea unui sufix (sau a ceea ce este considerat sufix) cu altul de fenomenul adaptării morfematice a împrumuturilor analizabile cu aspect derivativ. Prin definiţie, o bază derivativă care participă la fenomenul substituţiei sufixale este, ea însăşi, o structură analizabilă sau semianalizabilă.

I.1. Substituirea unor sufixe derivative autentice sau reale, la nivelul limbii române, se poate explica în mai multe moduri, în funcţie de nivelul de limbă la care se exercită. Ea se manifestă, deopotrivă, în derivarea de la baze secundare, la rândul lor derivate din baze moştenite (cele mai multe populare, eventual regionale) şi în derivarea de la baze secundare împrumutate (mai vechi sau mai noi), ajungând până la cele de provenienţă recentă (populare, regionale, marginale sau, dimpotrivă, aparţinând limbii literare, în diversele sale forme de manifestare). Participă la derivarea prin substituţie de sufixe toate părţile de vorbire cu sens lexical, iar rezultatul este obţinerea unor unităţi lexicale diferite prin comparaţie cu baza. Vom trece în revistă, cu exemple reprezentative2, principalele tipuri şi subtipuri. Cele mai multe dintre situaţii presupun substituirea unui sufix vechi, din structura unui cuvânt vechi, cu un alt sufix vechi, şi substituirea unui sufix neologic cu un altul, tot neologic, din structura unui neologism. Excepţiile sunt relativ puţine şi se explică prin intenţie expresivă sau ironică.

I.1.1. Baze primare moştenite derivate cu sufix real substituibil cu un alt sufix . Din categoria derivatelor de la baze primare moştenite al căror sufix real este substituit sunt de menţionat următoarele exemple: asproi, adj. „aspru” (din aspr[iu] + -oi); amăriu, adj. (rar) „amărui” (din amăr[ui] + -iu); bucăţoi, s.n. “bucată mare” (din bucăţ[ică] + -oi); butoaie s.f. (din but[oi] + -oaie); butoană, s.f. (reg.) „butoi” (din but[oaie] + -oană); căprui, adj. „căpriu” (din căpr[iu] + -ui); mâncăcilă, s.m. (din mâncăc[ios] + -ilă); molcan, adj. (reg.) „molâu” (de la molc[uţ] „moale” + -an); negriciu, adj. (din negr[icios] + -iciu); privighetor, s.m. „bărbătuşul privighetoarei” (din privighe[toare] + -tor); rândunel, s.m. „bărbătuş al rândunicii” (din 1 Despre diversele aspecte al derivării prin substituţie de sufixe, în ambele ei forme de manifestare, vezi, cu bibliografie, Moroianu 2008 a : 194-206 şi Moroianu  2009 : 281-294.2 Exemplele citate au fost selectate din DA, DEX2, MDN, DEXI, DLR sau au fost preluate din materiale de presă sau din documente de pe Internet.

1

rândun[ea] sau/şi din rândun[ică] + -el); somnorel, s.m. (bot.) „zmeoaică” (din somnor[os] + -el); somnorilă, s.m. „persoană somnoroasă” (din somnor[os] + -ilă)3; spătel, s.n. (reg.) „spătar al scaunului” (din spăt[ar] + -el); turturel, s.m. „bărbătuş al turturelei” (din turtur[ică] + -el); turturoi, s.m. (din turtur[ică] + -oi)4; urzoc, s.n. (reg.) „urzitor, urzoi” (din urz[oi] + -oc); urzor, s.n. (reg.) „urzitor, urzoi” (din urz[oi] + -or); vătărău, s.m. (reg.) „iepuroi” [din vătăr[an] (< văt/ui/ + -ăran) + -ău] etc. În perioada modernă sunt de remarcat, la nivelul exprimării relaxate şi argotice, derivate neologice ca fomism, s.n. (din fom[ist] + -ism) şi fripturism, s.n. (din friptur[ist] + -ism)5, obţinute de la baze moştenite (foame, respectiv friptură) cărora li s-au adăugat, într-o primă etapă, un sufix neologic. Dintre neologismele derivate, în epoca modernă, de la o bază primară moştenită (deci veche) derivată cu sufix real (la rândul lui, moştenit) substituibil cu un alt sufix vechi, cităm numele simpaticului personaj al lui Hans Christian Andersen, Degeţica, făcut din degeţ/el/ prin înlocuirea lui -el cu -ica.

I.1.2. Baze primare onomatopeice şi expresive derivate cu sufix real substituibil cu un alt sufix. Tot vechi, dar pasibile oricând de actualizare, sunt şi derivatele de la baze onomatopeice, ale căror sufixe, lexicale şi lexico-gramaticale, sunt substituite prin alte sufixe reale: croncar, s.m. „corb” (din cronc[an] + -ar); croncău, s.m. „corb” (din cronc[an] + -ău); dârdală, s.f. „flecar; mârţoagă, gloabă; obiect uzat” (var. dârdeală, dârdolă, dârdoală, dărdală) (din dârd[âi] + -eală); dârlău, s.m. (reg.) „pierde-vară” (din dârl[âi] + -ău); zbârnoi, s.m. (din zbârn[âi] + -oi); zumzet, s.n. (din zumz[ăi] + -et) etc.

I.1.3. Baze primare vechi împrumutate, derivate cu sufix real (vechi sau nou) substituibil cu un alt sufix. Din seria împrumuturilor analizabile mai vechi ale căror sufixe reale au fost substituite cu altele menţionăm câteva exemple ca: băbătuie, s.f. „băbătie” (din băbăt[ie] + -uie)6; Bobonel, s.m. „nume de câine” (din bobon[at] 7 + -el); boldică, s.f. „căţea mică” (din bold[ei] „câine” sau din bold/eică/ + -ică); budulan, s.m. „greu de cap” (din budul[ac]8 + -an); cioruş , s.m. „ţigan, negru ca un ţigan” (din cior[oi] + - uş 9 ); neobrăzare , s.f. „nesimţire” (din neobrăz[at] + - are ); nevăstoi , s.m. „masculul nevăstuicii” (din nevăst[uică] + - oi ); nevăstoaică , s.f. „nevăstuică” (din nevăst[uică] + - oaică ); răchitici , subst. (reg.) „răchitiş” (din răchit[iş] + - ici ) etc. Derivatele prezentate mai sus, obţinute prin înlocuirea unui sufix vechi tot cu unul vechi, sunt, după cum se observă, populare sau regionale. Cel puţin la fel de interesante sunt şi derivatele neologice formate de la baze secundare neologice derivate de la o bază primară veche: lichelist , adj. [din lichel[ism] (< lichea , pl. lichele + - ism ) + - ist ], mahalagist , adj. [din mahalag[ism] (< mahalagiu + - ism ) + - ist ]; tembelist , adj., subst., adv. [din tembel / ism / (< tembel + - ist ) + - ism ] 10 etc.

I.1.4. Baze primare neologice (derivate interne sau împrumuturi analizabile) „derivate” cu sufix real substituibil cu un alt sufix. Numeroase sunt şi derivatele de la baze neologice analizabile, prin acelaşi tip de substituţie. Caracterul lor analizabil presupune, ca şi în cazul împrumuturilor mai vechi, crearea efectivă pe teren românesc sau interpretarea lor ca împrumuturi în întregime sau parţial analizabile. Derivatele neologice sunt, cele mai multe, obţinute prin substituirea a două sufixe neologice: absolvenţă, s.f. „calitatea de a fi absolvent” (din absolv[ent] + -enţă); consultanţă, s.f. „oferirea de sfaturi calificate în materie de organizare

3 În cazul lui somnorel şi somnorilă, asistăm la o falsă segmentare a sufixului –uros în –os. Din acest punct de vedere, este o chestiune de decizie considerarea acestor situaţii în substituţia reală sau în cea a finalei considerate ca sufix.4 Nu este exclusă şi derivarea celor două masculine direct din turturea, prin înlocuirea lui –ea (înţeles ca sufix, ceea ce, la origine, şi era) cu –el, respectiv cu –oi.5 Despre derivatele în –ism şi –ist, vezi Moroianu 2008 b: 75-89.6 Indiferent de modalitatea de formare a lui băbătie, s.f., pentru care vezi DA, s.v., şi aici ne aflăm în prezenţa unui sufix greşit segmentat (vezi, supra, similar, somnorel şi somnorilă). 7 Variantă pentru gogonat derivat, la rândul lui, din gogon + -at.8 Budulac „prost” este o variantă a lui budalac, id., derivat progresiv de la budala, s.m. „prost, nătărău”.9 Vezi Pascu 1916, s.v. În DA, s.v., este considerat derivat de la cioară.10 Exemplele citate nu sunt atestate lexicografic, fiind preluate de către mine din documente existente pe Internet.

2

şi conducere” (din consult[ant] + -anţă, după engl. consulting)11; deconcertanţă, s.f. (din deconcert[ant] + -anţă); familiarist, adj. „cel care încurajează, care practică familiarismul” (din familiar[ism] + -ist); franţuzist, adj. „care foloseşte franţuzisme sau care se exprimă franţuzit” (din franţuz[ism]12 + -ist); fulguranţă, s.f. “stare fulgurantă, înflăcărare” (din fulgur[ant] + -anţă); huliganist, adj. „huliganic, caracteristic, privitor la huliganism” (din huligan[ism] sau din huligan[ic] + -ist); ghinionism, s.n. (din ghinion[ist] + -ism); idilist, adj. (din idil[ism] şi/sau din idil[ic] + -ist); orizontare, s.f. „aşezarea solului în straturi orizontale” (din orizont[al] + -are); parvenitist, adj. (din parvenit[ism] + -ist), patriotist, adj. “plin de patriotism, patriotic” (din patriot[ism] şi/sau din patriot[ic] + -ist), percutanţă, s.f. “caracter percutant” (din percut[ant] + -anţă); protocronist, adj., subst. (din protocron[ism] + -ist); somnambulist, adj., subst. (din somnambul[ism] + -ist); trepidanţă, s.f. „caracter trepidant” (din trepid[ant] + -anţă) etc.

I.2. Substituţia finalei considerate ca sufix are loc atunci când un cuvânt (moştenit sau împrumutat) este interpretat de către vorbitori ca având o structură semianalizabilă la nivelul limbii române. Prin „structură semianalizabilă” se pot înţelege, în cazul de faţă, două situaţii: una se referă la cuvintele vechi a căror structură pare a fi motivată exclusiv la nivelul finalei (interpretate, în consecinţă, ca sufix), iar alta se referă la împrumuturile neologice a căror structură este transparentă parţial la nivelul ambelor componente (radical şi sufix derivativ). Morfemul final (posibil sufix în limba de origine, în română, însă, component al cuvântului-radical) este asimilat unui sufix derivativ ataşat pe teren românesc. Acest fals sufix este înlocuit de către vorbitori, după modele analogice, cu un sufix autentic, rezultatul acestei „derivări” fiind un nou cuvânt analizabil. Substituirea finalei considerate sufix derivativ are loc prin raportare la următoarele tipuri de baze derivative:

I.2.1. Baze latineşti moştenite interpretabile, cu sau fără argumente etimologice, ca derivate cu sufixe: bălţică, s.f. (reg.) „vacă mică bălţată” (din bălţ[ată] + -ică); cheotură, s.f. „cheotoare” (din cheo[toare] + -tură); codobatelei, s.m. (reg.) „codobatură-albă” (din codobat[ură] + -elei); codobatică, s.f. (reg.) „codobatură” (din codobat[ură] + -ică); codobatiţă, s.f. (reg.) „codobatură” (din codobat[ură] + -iţă); codobator, s.m. „bărbătuşul codobaturii” (din codoba[tură] + -tor); măcilesc, adj. (înv., reg.) „de călău, de gâde” (din măcil[ar], var. pentru măcelar + -esc); mistriu, adj. „pestriţ” (din mistr[eţ] + -iu); sălbătioară, s.f. „animal sălbatic mic” (din sălbat[ică] + -ioară); sălbătişoară, s.f. „sălbătioară” (din sălbat[ică] + -işoară); vătăran, s.m. (reg.) „puiandru de iepure” (de la văt[ui] + -ăran); vătoi, s.m. (reg.) „ied; iepuroi” (de la văt[ui] + -oi) etc.

I.2.2. Baze din substrat sau împrumutate (vechi sau noi) interpretabile, cu sau fără argumente etimologice, ca derivate cu sufixe.

I.2.2.1. Dintre cele vechi, populare sau regionale, sunt de menţionat exemple ca: barabuşcă, s.f. „cartof” (din barab[oi] sau din barab[ulă] + -uşcă); bididel, s.m. „căluţ tânăr, iute şi frumos” (din bidid[iu], var. a lui bidiviu + -el); birac, s.m. (Bihor) „birău” (din bir[ău] + -ac); bituşcă, s.f. „bituşă, cojocel scurt fără mâneci” (din bit[uşă] + -uşcă); boscorosi, vb. „a scotoci” (din boscor[odi] + -osi); brustan, s.m. „brusture” (din brust[ure] + -an); buiac1, s.n. „pieptar de postav” (din bui[că] + -ac); buietic „(despre vegetaţie) abundent” (din bui[ac]2 „exuberant, sălbatic” + -atic); buimatic, adj. „buimac” (din buim[ac] + -atic); burletic, s.m. „cioban tânăr” (din burl[ac]1 + -etic); burlac² s.n. „butoi” (din burl[an] + -ac); burloi, s.n. „ulcior” (din burl[an] + -oi); burlui, s.n. „tub aplicat în vrana butoiului când fierbe vinul” (din burl[an] + -ui)13; 11 Obţinerea lui consultanţă din consult/ant/ are un caracter particular prin faptul că reprezintă, în realitate, un calc după engl. consulting, id. (împrumutat, la rândul lui, în română), obţinut prin echivalarea morfemului –ing cu sufixul abstract –anţă. Am inclus acest exemplu la substituţia sufixală reală pentru că opţiunea pentru sufixul –anţă se datorează prezenţei corespondentului masculin în –ant. În DEXI şi MDN, s.v., cuvântul este considerat derivat progresiv din consult + -anţă.12 Derivatul poate proveni inclusiv din adj. franţuzit, prin înlocuirea lui –it cu –ist (vezi perechile similare aiurist şi aiurit, divanist şi divanit).13 Majoritatea exemplelor care încep cu litera b sunt preluate din DELR, vol. I, coord. Marius Sala, aflat în fază de finalizare la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. Etimologia internă se datorează, prioritar, Laurei

3

cărăbuş, s.m. (din cărăb[aş] + -uş); clocotiş, s.m. (bot., reg.) „Staphylea pinnata, clocotici” (din clocot[ici] + -iş); coldan, s.m. „sărac, haimana, ziler, colduş” (din cold[uş] + -an); coldău, s.m. „coldan” (din cold[uş] + -ău); dovlete, s.m. „dovleac” (din dovl[eac] + -ete); făgădar, s.m. „cel ce ţine un făgădău, hangiu, cârciumar, birtaş” (din *făgăd[uş] sau din făgăd[ău] + -ar); matrapazlărie, s.f. (rar, înv.) „matrapazlâc” (din matrapazl[âc] + -ărie); osmangiu, s.m. „turc, osmanlâu” (din osman[lâu] + -giu); păstran, s.m. (reg.) „păstrăv” (din păstr[ăv] + -an); sfânţaş, s.m. (reg.) „diminutiv al lui sfanţ” (din sfânţ[ic] + -aş); zăbleac, s.m. (reg.) „prunc micuţ, nevinovat” (din zăbl[ău] „copilandru, vlăjgan” + -eac); morceală, s.f. (reg.) „noroi, fleşcăială, mocirlă; murdărie” (din morc[ilă]14 + -eală); pletişoară, s.f. „boarcă” (din plăt[ică] + -işoară); slăbănatic, adj. (reg.) „plăpând” (din slăbăn[og] + -atic); slăbănos, adj. (înv., rar) (din slăbăn[og] + -os); strădare, s.f. (înv.) „strădanie” (din străd[anie] + -are); strădănui, vb. „a se strădui” (din strădan[ie] + -ui); suvelniţă, s.f. ”suveică” (din suv[eică] + -elniţă); zăbrănit, adj. „învăluit în zăbranic” (din zăbran[ic] + -it) etc.

I.2.2.2. Dintre cele neologice, supuse mai autoritar presiunilor sistemului şi care contribuie relevant la mai buna structurare a vocabularului, amintim, de asemenea, câteva exemple: autoare, s.f. (din au[tor] + -toare); aviatoare, s.f. (din avia[tor] + -toare); bionist, s.m. „specialist în bionică” (din bion[ică] + -ist); camaraderesc, adj. „de camarad, care exprimă camaraderie” (din camarader[ie] + -esc); caustifica, vb. „a causticiza” (din caust[ic] + -ifica); contondenţă, s.f. (din contond[ent] + -enţă); delatoare, s.f. (din dela[tor] + -toare); excentrism, s.n. „caracter excentric” (din excentr[ic] + ism); exotiza, vb. „a da un caracter exotic” (din exot[ic] + .-iza); ezoteritate, s.f. (din ezoter[ic] + -itate)15; frenetiza, vb. „a deveni frenetic, a se manifesta ca un frenetic” (din frenet[ic] + -iza); interlocutoare, s.f. (din interlocu[tor] + -toare); jandarmeresc, adj. „de jandarm” (din jandarmer[ie] + -esc); legumicultor, s.m. (din legumicul[tură] + -tor)16; lenjereasă, s.f. (din lenjer[ie] + -easă); licent, adj. „licenţiat” (din lic[enţă] + -ent); litoretă, s.f. (din litor[al] + -etă); malversare, s.f. (rar) „delapidare, fraudă; malversaţie” (din malvers[aţie] + -are); melodramatism, s.n. „caracter melodramatic” (din melodramat[ic] + -ism); pirateresc, adj. „de pirat, privitor la piraţi” (din pirater[ie] + -esc); politehnist, s.m. „student sau profesor la Politehnică” (din politehn[ică] + -ist); remuşcător, -toare, adj. (rar) „care provoacă remuşcări” (din remuşc[are] + -ător); securism, s.n. (din secur[ist] şi/sau din Secur[itate] + -ism); securist, subst. (din Secur[itate] + -ist); securită, s.f. (din secur[ist] şi/sau din Secur[itate] + -ită), spectatoare, s.f. (din specta[tor] + -toare) etc. Ca exemplu de derivat neologic expresiv, obţinut prin substituirea finalei, fals sufix, vezi bomboanţă, s.f. (din bombo[ană] + -anţă). Este important de precizat că sufixele substituite sunt sufixe autentice, existente şi în limba română, dar, în situaţiile prezentate mai sus, ele nu sunt ataşate, prin derivare internă progresivă, unor baze analizabile, ci reprezintă componente morfematice ale unor împrumuturi semianalizabile.

I.2.3. Creaţii interne indiferent de originea sau vechimea bazei sau componentelor (expresive, compuse, obţinute prin contaminaţie etc.) fals analizate/segmentate de către vorbitori: bucalan, s.m. „nume de câine” (din bucăl[ai] + -an); bucălană, s.f. „bucălaie” (din bucăl[aie] + -ană); bucălav, adj. „dolofan” (din bucăl[ai] + -av); bucălău, s.m. „corespondentul feminin al bucălaiei” (din bucăl[aie] + -ău); bucăliţă, s.f. „bucălaie”(din bucăl[aie] + -iţă); uligan, s.m. „gaie, gaie neagră, şoim, erete” (din ulig[aie] + -an); uligană, s.f. „uligaie” (din ulig[aie] + -ană)17 etc.

Vasiliu. 14 Variantă pentru mocirlă, s.f.15 Considerat, în DEXI, s.v., derivat progresiv (din ezoteric + -itate).16 Deşi este corect raportat, în DEX2, DEXI şi DLR, s.v., la legumicultură (după modelul lui pomicultor, viticultor etc.), nu se precizează, în ciuda evidenţei, modalitatea derivativă. 17 Uneori, este posibilă o dublă explicaţie derivativă, fapt care poate plasa exemplul respectiv în una sau alta dintre cele două situaţii posibile. Spre ex., Ţigănucă, n. pr., este explicabil, pe de o parte, din ţigan[că] + -ucă, prin substituirea unui sufix real cu altul şi, pe de altă parte, din ţigăn[uşă] + -ucă, prin falsa segmentare a sufixului (aici, moţionalul -ă,

4

II. În urma prezentării succinte a câtorva situaţii posibile de realizare a substituţiei cu sufixe, pot fi trase mai multe concluzii:

a) Din punctul de vedere al răspândirii şi frecvenţei, derivarea reală este mai pregnantă la nivelul limbii literare, având modele analogice (interne sau externe) foarte bine reprezentate. Derivarea prin falsă substituţie se realizează atât la nivelul exprimării populare sau regionale, cât şi la nivelul limbajelor marginale, familiare şi argotice.

b) Din punctul de vedere al motivaţiei, cele două realizări ale derivării prin substituţie au aceeaşi raţiune, anume existenţa unor modele analogice (reale sau presupuse ca reale), cu posibila diferenţă că substituţia autentică are o arie mai limitată de manifestare şi o subordonare mai strictă faţă de modele. „Falsa” substituţie are o mai mare libertate de realizare, depinzând nu atât de realitatea modelului, cât de puterea asociativă a utilizatorului. Dacă într-un caz se poate vorbi de o necesitate structurală, în celălalt se poate vorbi de nevoia sau, uneori, de intenţia de expresivitate. În ambele situaţii, însă, la nivel bazal se remarcă tendinţa firească spre economie şi spre comoditate.

c) Suferă fenomenul derivării prin substituţie toate părţile de vorbire flexibile (cu excepţia numeralului), cele mai multe fiind substantivele şi adjectivele, indiferent dacă ele sunt vechi sau noi, populare/regionale sau, dimpotrivă, aparţinând limbii literare, dacă sunt folosite la nivel standard sau la nivelul diverselor limbaje, dacă sunt moştenite sau împrumutate etc. Prin ambele tipuri de substituţie, se obţin derivate din aceeaşi categorie lexico-gramaticală cu baza sau derivate care fac parte din clase morfologice diferite.

d) Dacă derivatele autentice sunt, în general, supuse presiunii sistemului lingvistic şi corespund unor necesităţi structurale, în schimb derivatele obţinute prin substituirea finalei considerate ca sufix sunt, în bună măsură, redundante. Desigur, am remarcat şi notabile excepţii (vezi autoare din autor, contondenţă din contondent, delatoare din delator, legumicultor din legumicultură, lenjereasă din lenjerie etc.). Cele mai multe, însă, reprezintă creaţii analogice care dublează, eventual expresiv, bazele derivative (vezi buimac şi buimatic, cărăbuş şi cărăbaş, cheotură şi cheotoare, malversare şi malversaţie, osmangiu şi osmanlâu, slăbănatic şi slăbănog, suvelniţă şi suveică etc.).

e) Din punct de vedere formal, baza derivativă nu este, în cazul substituţiei reale, un cuvânt-radical, ci un derivat cu ajutorul unui sufix, fapt care diferenţiază substituţia de celelalte tipuri derivative (progresivă şi regresivă), la care sufixul poate fi ataşat inclusiv unei baze primare (neanalizabile), respectiv poate fi înlăturat de la o bază similară. „Falsa” substituţie sufixală are loc prin raportare la două tipuri de baze: pe de o parte, la o bază-radical aparent analizabilă la nivelul limbii române (vezi remuşcător din remuşcare, uligană şi uligaie etc.); pe de altă parte, la o bază analizabilă în limba de origine, dar nu neapărat şi la nivelul limbii noastre (vezi sălbătioară şi sălbătişoară din sălbatică, slăbănatic şi slăbănog, strădare din strădanie etc.). Ca număr de silabe, derivarea prin ambele tipuri de substituţie duce la formarea de cuvinte care pot fi egale cu baza (vezi bălţică şi bălţată, mistriu şi mistreţ etc.), pot avea o structură mai amplă (vezi litoretă şi litoral, matrapazlărie şi matrapazlâc etc.) sau mai redusă comparativ cu baza (vezi bionist şi bionică, carent şi carenţă, licent şi licenţă etc.). Între acest ultim tip de substituţie şi derivarea regresivă morfologică, spre exemplu, se constată diferenţa esenţială că, în vreme ce prima duce la formarea de cuvinte diferite, cea de a doua contribuie la refacerea unei variante morfologice mai scurte (de multe ori, preferată de limba literară, vezi sanda şi sandală, vopsea şi vopseală etc.).

f) Din punct de vedere semantic, se constată, la ambele tipuri de substituţie, crearea de sinonime (de regulă, mai expresive, amărui şi amărui, vezi dovlete şi dovleac, slăbănos şi slăbănog etc.), realizarea moţiunii în ambele sensuri (vezi codobator şi codobatură, nevăstoi şi nevăstuică, privighetor şi privighetoare, dar şi spectatoare şi spectator etc.), întrebuinţări metaforice (somnorel /bot./ „zmeoaică”, din somnoros), crearea de diminutive (bălţică din

nu diminutivul –uşă).

5

bălţată) şi de augmentative (friptană din friptură), obţinerea agentului de la substantivul abstract (lichelist din lichelism, legumicultor din legumicultură) sau de la verb (dârdău din dârdâi), obţinerea substantivului abstract de la agent (fomism din fomist, fripturism din fripturist), a unei trăsături de la un abstract (jandarmeresc din jandarmerie, pirateresc din piraterie) etc.

La substitution suffixale et la substitution de la finale considérée comme suffixe.Regard comparatif

Cet article présente brièvement le phénomène de la substitution des suffixes, qui se manifeste dans les formes suivantes : (a) le remplacement d’un suffixe authentique par un autre suffixe et (b) le remplacement d’un faux suffixe par un autre. Le trait « suffixe faux » en roumain suppose plusieurs possibilités : (a) la présence d’un suffixe authentique dans la langue d’origine qui est faussement interprété comme étant attaché en roumain ; (b) la simple correspondance formelle entre la finale d’un mot et un suffixe authentique ; (c) la fausse segmentation d’un suffixe roumain authentique. Du point de vue formelle, les deux modalités de dérivation sont soumises au phénomène d’analogie, tandis que du point de vue sémantique, les deux contribuent à la création de synonymes, à la motion, à la création des diminutives et des augmentatives, etc.

BibliografieArticole şi volumeBejan et al. (2008) = Doina Marta Bejan, Virginia Lucatelli, Oana Cenac (coord .), Lexic comun /

Lexic specializat. Actele Conferinţei internaţionale Lexic comun / Lexic specializat (Galaţi, 17-18 septembrie 2008), Analele Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, fascicula XXIV, An 1, nr. 1, Galaţi Universiy Press.

Moroianu 2008 a  = Cristian Moroianu, Derivarea prin substituţie de afixe. Sufixe neologice, în Bejan et al. (2008), p. 194-206;

Moroianu 2008 b = Cristian Moroianu, Precizări etimologice la derivatele în –ism şi –ist, în Saramandu et al. (2008), p. 75-89;

Moroianu 2009  = Cristian Moroianu, Derivarea prin substituţie de afixe. Sufixe substantivale vechi, în Saramandu et al. (2009), p. 281-294;

Pascu 1916 = G. Pascu, Sufixele româneşti, Bucureşti, Ediţiunea Academiei Române.Saramandu et al. (2008) = Nicolae Saramandu, Manuela Nevaci, Carmen Ioana Radu (editori),

Lucrările Primului simpozion internaţional de lingvistică (Bucureşti, 13-14 noiembrie, 2007), Editura Universităţii din Bucureşti.

Saramandu et al. (2009) = Nicolae Saramandu, Manuela Nevaci, Carmen Ioana Radu (editori), Lucrările Celui de-al doilea simpozion internaţional de lingvistică (Bucureşti, 28-29 noiembrie, 2008), Editura Universităţii din Bucureşti.

Dicţionare DA = Dicţionarul limbii române. Tomul I, partea I: A–B, Bucureşti, Librăriile Socec, 1913;

Tomul I, partea II: C, Bucureşti, Tipografia ziarului „Universul”, 1940; Tomul I, partea III, fascicula I: D de, Bucureşti, „Universul”, 1949; Tomul II, partea I: F–I, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1934, Academia Română; Tomul II [partea III]: Ladă–lojniţă.

DEX2 = Dicţionarul explicativ al limbii române. Coordonatori: Ion Coteanu, Luiza Seche, Mircea Seche, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996.

MDN = Florin Marcu, Marele dicţionar de neologisme, Bucureşti, Editura Saeculum, 2000. DEXI = Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române. Coordonator ştiinţific: Eugenia Dima.

Chişinău, Editura Arc şi Editura Gunivas, 2007. DLR = Dicţionarul limbii române. Serie nouă. Redactori responsabili: acad. Iorgu Iordan, acad.

Alexandru Graur şi acad. Ion Coteanu. Din anul 2000, redactori responsabili: acad. Marius Sala şi acad. Gheorghe Mihăilă. Bucureşti, Editura Academiei. Tomul VI. Litera M: 1965–1968; Tomul VII. Partea 1. Litera N: 1971; Tomul VII. Partea a 2-a. Litera O: 1969; Tomul VIII. Litera P: 1972–1984; Tomul IX. Litera R: 1975; Tomul X. Litera S: 1986–1994; Tomul XI. Partea 1. Litera Ş: 1978; Tomul XI. Partea a 2-a şi a 3-a. Litera T: 1982–1983; Tomul XII. Partea I. Litera Ţ: 1994 ; Tomul XII. Partea a 2-a. Litera U: 2002; Tomul XIII. Partea I şi a 2-a şi a 3-a. Litera V şi literele W, X, Y: 1997–2005; Tomul XIV. Litera Z:

6

2000; Tomul I. Litera D. Părţile a 3-a şi a 4-a (2006), a 5-a (2007) şi a 6-a (2009); Tomurile IV şi V. Litera L: 2008; Partea a 7-a. Litera E: 2009.

cristian_moroianu@hotmail.comFacultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti

Str. Edgar Quinet, nr. 5-7

7