Universitatea Alexandru I. Cuza

Facultatea de Filosofie şi Stiinţe Social-Politice

Specializarea RISE, an III,

An universitar 2011-2012

Naşterea Europei

Saramet Vladut

Grupa 4

Cuprins:

Introducere

1. Despre Jacques le Goff

2. Constituirea conştiinţei europene şi termenul de “Europa”

3. Moştenirea lăsată de Antichitate

4. Naşterea Europei

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Formarea Europei este un proces complex şi de durată. Europa pe care o cunoaştem noi azi este

rezultatul istoriei şi a numeroaselor influenţe exercitate pe întreg teritoriul său. Ceea ce dorim noi să

arătăm în aceste rânduri este că cele patru moşteniri din Antichitate – romană, greacă, indo-europeană şi

religioasă ( dintre care cea religioasă se evidenţiază cel mai bine) au avut un rol foarte important în

conturarea Europei. După cum chiar le Goff afirmă, perioada Antichităţii şi cea a Evului Mediu(cea în

care creşinismul ia amploare pe continentul European) se fac remarcate, iar în paginile ce urmează vom

vedea prin ce anume.

1. Despre Jacques le Goff

Jacques le Goff este un istoric francez, născut pe data de 1 ianuarie 1924 in Toulon1.

In perioada anilor 1972-1977 este director al şcolii “École des hautes etudes des sciences

socials” ( Şcoala pentru studii avansate în ştiinţele sociale).

In 2004 a primit premiul “ Dr. A. H. Heineken” din partea Academiei Olandeze Regale a

Artelor şi a Ştiinţelor.

In anul 1984 a scris valoroasa lucrare “The birth of Purgatory”, iar numai câţiva ani mai târziu

“The birth of Europe”.

Din colecţia sa “The making of Europe” face parte si cartea “Evul Mediu şi Naşterea Europei”,

lucrare esenţială pentru acest eseu.

Jacques le Goff studiază în special perioada Evului Mediu, perioadă care a creat conform

concepţiei sale, o civilizaţie proprie, diferită de cea a Antichităţii greco-romane dar şi de cea a lumii

moderne. Evul Mediu este, zice el “epoca apariţiei şi genezei Europei ca realitate şi ca reprezentare”.

1 http://legoff.provincia.parma.it/page.asp?IdCategoria=1655&IDSezione=&IDOggetto=&Tipo=GENERICO , accesat la data de 1.12.2010

2. Constituirea conştiinţei europene şi termenul de “Europa”

Constituirea unei conştiinţe europene este un proces indelungat iar problema identităţii

europene este una la care se reflecteazaă de aproximativ 300 de ani.

Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brède et de Montesquieu (18 ianuarie 1689 – 10

februarie 1755), de regulă menționat doar ca Montesquieu, problematizează in “Spiritul Legilor” apărută

în 1748. In cartea I, Capitolul III, susține că "legea în general este rațiunea omenească în măsura în care

ea guvernează toate popoarele de pe pământ, iar legile politice și civile ale fiecărui popor nu trebuie să

fie decât cazuri particulare la care se aplică această rațiune omenească"2. Conform lui, tot ceea ce există

are legile sale: "Divinitatea" are legile sale, "lumea materială" și "substanțele superioare omului" au, la

rândul lor, legi proprii. Această gandire şi raţiune este specific europeană.

Alţi autori precum Friedrich Nietzsche, Georg Wilhelm Friedrich Hegel sau Paul Valéry discută

despre naşterea Europei si a conştiinţei europene.

O contribuţie majoră este adusă de grecul Hipocrat care face o diferenţiere clară între europeni

şi asiatici. Europenii sunt, zice el, curajoşi, războinici, bătăioşi, oameni care iubesc libertatea mai mult

decât orice fiind în stare să-şi dea chiar viaţa în numele ei. Asiaticii sunt în schimb cultivaţi, înţelepţi,

paşnici, persoane care acceptă uşor servitutea dacă se pot bucura de linişte şi prosperitate.

Jacque le Goff considerăcă pentru a putea discuta despre Europa şi despre istoria sa, trebuie

neapărat să stabilim genza termenului de “Europa”. “Existenţa este legată de nume” 3zice el.

Numele de “Europa” este o moştenire a Antichităţii. Acest termen aparţine mitologiei greceşti.

Europa era fiica regelui Agenor al Feniciei (Libaul de astăzi) care a fost răpită de Zeus (rege al zeilor la

greci) deoarece acesta era indrăgostit de ea. Zeus a dus-o în Creta, iar din iubirea lor a luat naştere

Minos – considerat un rege civilizator şi dătător de legi. Acesta a devenit după moartea sa judecător în

Infern.

In acest fel, “european” este cel care locuieşte în “extremitatea occidentală a continentului

Asiatic” (adică continental european de azi).

2 Ch. Montesquieu, Despre Spiritul Legilor, I, Editura Stiițifică, București, 1964, pagina 173 Jacques le Goff, Evul Mediu şi naşterea Europei, ed. Polirom, Iaşi, 2005, p.14

3. Moştenirea lăsată de Antichitate

Jacques le Goff identifică patru mari moşteniri cu care Antichitatea ne-a înzastrat : moştenirea

greacă, cea romană, moştenirea religioasă precum şi cea indo-europeană. Acum le vom lua pe fiecare în

parte şi le vom discuta.

a.Moştenirea greacă

In primul rând numele de “Europa” este cel pe care grecii ni-l lasă ca moştenire. După cum am

menţionat şi mai sus, Europa era fiica lui Agenor, rege al Feniciei care a fost răpită de Zeus, iar din

dragostea lor s-a născut Minos. In acest fel, cel care locuieşte în partea de estică a continentului Asiatic

este numit “european”.

Figura eroului este de asemenea lăsată de greci. Persoanele care deveneau martire sau sfinte

după moartea lor erau considerate ca fiind eroi.

In Antichitate se vorbeşte mult despre condiţia omenească, despre bine şi rău, despre om în

general. In acest fel ia naştere Umanismul - mișcare socială și culturală apărută în apusul Europeicare a

promovat ideea încrederii în valoarea omului și a perfecționării sale, a militat pentru dezvoltarea liberă și

multilaterală a personalității umane, pentru o cultură laică (în spiritul vechii culturi clasice).

Vinul care are o dubla semnificaţie este tot o trăsătură antică. Mai întâi, acesta reprezintă

băutura aristocraţiei, iar mai apoi este lichidul sfânt al Liturghiei creştine.

“Polisul” grecesc este reprezentativ pentru europeni: cetatea care este condusă de reguli,

anumite simboluri şi legi ce trebuiesc respectate se regăsesc şi astăzi în oraşe (cetăţi).

b.Moştenirea romană

Primul şi poate cel mai de preţ lucru moştenit de la romani este limba latină. Aceasta era

utilizată în universităţi, în biserică şi chiar şi în vocabularul ştiinţific şi filosofic al timpurilor. De

asemenea, limba latină era deseori folosita în redactarea scrisorilor personale. Astfel , putem aprecia

limba latină ca fiind un element civilizator.

Un alt element important este reprezentat de arta militară. Arhitectura este şi ea o moştenire

important. Bolta, piatra ca element de construcţie sau Bazilica sunt preluate de la romani. Aceste

elemente pot fi regăsite în filmele care fac referire la perioada Imperiului Roman precum: Iulius

Caesar, Asterix şi Obelix.

Se observă că drumurile construite în acea vreme erau drepte şi pavate ceea ce arată maiestria

romanilor dar şi că acestia au cunoştinţe tehnice superioare.

Opoziţia şi complementaritatea dintre sat şi oraş îşi au rădăcinile tot în perioada romană. Tăranii

îi considerau pe orăşeni ca având “o viaţă trândavă”4, iar aceştia la rândul lor îi considerau pe ţărani ca

fiind “neciopliţi”5. O şi mai mare barieră s-a creat între oraşe şi sate şi din cauza faptului că satele vor

mai rămâne multă vreme păgâne deoarece creştinarea a început de la oraşe. Paganus înseamnă şi păgân

dar şi ţăran.

Perioada romană ne-a înzestrat şi cu dreptul ca disciplină studiată în marile Universităţi.

Reprezentativă este Universitatea de la Bologna în care dreptul este principala disciplină de studiu.

Romanii clasifică ştiinţele şi metodele de învăţământ. În acest fel, avem:

-trivium care reprezintă arte ale cuvântului

-quatrivium care înseamnă arte ale numerelor

-arte libérale care semnifică artele sau facultatea de arte.

Numele de Cezar devine “denumirea comună a persoanei care va simboliza puterea supremă”6.

Acesta este preluat şi de alte popoare precum cel german “Kaiser” sau cel slav (ruşii, sârbii şi bulgarii)

“ţar”.

Romanii împreună cu grecii ne lasă moştenire termenul de “tiran”, opusul lui Cezar. Acesta

simbolizează un rege rău, tiranic.

c.Moştenirea biblică

Vechiul Testament reprezintă unul dintre cele mai importante elemente moştenite de la creştini.

Acesta semnifică în primul rând faptul că religia creştină este monoteistă. Prin creştinism Dumnezeu

intră în gândirea şi în istoria Europei.

De la creştinism moştenim cartea, element conservator al istoriei, al culturii, al civilizaţiei chiar.

4 Jacques le Goff, Evul Mediu şi naşterea Europei, ed. Polirom, Iaşi, 2005, p. 205 ibidem6 Ibidem, p.21

În perioada Evului Mediu Biblia (termen grecesc care înseamnă cărţile, biblos este singularul)

era văzută şi utilizată asemenea unei enciclopedii care conţine toate informaţiile şi cunoştinţele lăsate de

Dumnezeu omului.

Hegel zicea chiar că “cine nu are memorie scrisă nu are istorie”.

d.Moştenirea indo-europeană

Această înzestrare din perioada Antichităţii se regăseşte doar la Jacques le Goff. Aceasta

reprezintă elementul care îl diferenţiază pe le Goff de alţi autori, precum Paul Valéry, care vorbeşte doar

de trei mai moşteniri şi anume cea romană, cea greacă şi cea biblică.

De la indo-europeni moştenim elemente lingvistice şi mituri. De asemenea, indo-europenii ne-

au înzestrat cu acea clasificare a oamenilor pe funcţii, pe care o regăsim la Georges Dumézil în lucrarea

sa “Ideologia trifuncţională în spaţiul indo-european”. Aceste funcţii sunt ilustrate de:

1.preoţi – cei care se roagă, latinescul “oratores”;

2.războinicii – cei care se luptă, latinescul “bellatores”;

3.lucrătorii – cei ce muncesc, care produc, “laboratories” în latină.

4. Naşterea Europei

Europa de azi, cea pe care o cunoaştem noi, este rezultatul unui întreg proces. Numeroase

transformări au făcut ca Europa să fie cea pe care o vedem, o studiem, o străbatem “în lung şi-n

lat”.Europa contemporană are foarte multe elemente moştenite din trecut.

Se zice că “moartea” Imperiului Roman a fost de fapt un asasinat, iar acest asasinat a dus mai

apoi la o nouă perioadă istorică: Evul Mediu. In acest fel, s-a realizat trecerea de la Antichitate la Evul

Mediu. Tot aşa, s-a realizat trecerea de la o epocă la alta: de la Preistorie la Antichitate, de la Antichitate

la Evul Mediu, de la Evul Mediu la Epoca Modernă, de la Epoca Modernă la Epoca Contemporană.

Fiecare nouă perioadă istorică păstrază câte ceva din perioada anterioară. Astfel, Jacques le Goff

consideră că cele mai importante aspecte ale Evului Mediu precum creştinismul, cultura, invaziile, dar şi

cele ale Antichităţii(cele menţionate mai sus) au făcut ca Europa de azi să arate astfel.

European este acel popor care în cursul istoriei sale a suportat 4 mari influenţe.

Influenţa Romei sau tradiţia romană dă oamenilor spiritul politic şi juridic. Avem de-a face cu un

spirit roman caracterizat prin instituţii şi legi create şi impuse, un spirit juridic specific, spirit militar, un

spirit formalist. Roma apare astfel ca model extern al puterii organizate şi stabile.

Influenţa greacă naşte în noi un spirit ştiinţific. Matematica, filosofia, istoria, anatomia,

astrologia, metodele de cercetare şi de cunoaştere îşi au originea în omul grec.

Indo-europenii sunt “ triburi de păstori care s-au extins din stepa euroasiatică până la oceanul

Atlantic la Vest şi râul Ind la Est. Ei înălţau pretutindeni tumuluri - "Kurgane", unde îşi înhumau (apoi şi

incinerau) morţii peste care aşterneau ocru roşu-simbol al sângelui, adică al vieţii. La început toţi

indoeuropenii vorbeau aceeaşi limbă. Cu timpul, însă, contactele lor cu diverse triburi locale au dat

naştere unor mari grupuri etnice: iranienii, elinii, italicii, celţii, germanicii.”7 Urme concrete se regasesc

in Irlanda: întâlnim numeroase idei si obiceiuri atestate în India antică, prozodia este asemanatoare cu

aceea din limba sanscrita si hitita, numeroase mituri sunt păstrate8.

Influenţa creştinismului dă europeanului un spirit moral, civic. Creştinismul coincide

aproximativ cu răspândirea teritorială a Imperiului Roman. Creştinismul impune o anumită morlitate

pentru spiritual omului, ne orientează către viaţă morală, către o viaţă interioară. Astfel, omul european

se deprinde cu un spirit reflexiv.

Vom insista acum pe influenţa creştinismului deoarece are un aport foarte important în

construirea Europei. După cum zice chiar Jacques le Goff, creştinismul aduce multe elemente noi

oamenilor de pe continentul European.

Antichitatea târzie este perioada în care începe să apară Europa (sec. IV-VIII), în toiul creştinării

Imperiului Roman.

Creştinarea şi implicit apariţia Europei este strâns legată de elaborarea doctrine creştine: Biblia şi

Noul Testament. Biblia va fi tradusă în limba latină de Sfântul Ieronim (347-420); aceasta va purta

numele de “Vulgata”.

După Sfântul Pavel, Sfântul Augustin este “personajul cel mai important pentru instalarea şi

dezvoltarea creştinismului”9. Acesta se face remarcat prin două lucrări esenţiale: “Confesiuni” în care

7 http://www.enciclopedia-dacica.ro/neamul_trac/tracii.htm , accesat la data de 01.12.20108 http://www.enciclopedia-dacica.ro/neamul_trac/civilizatii_surori.htm , accesat la data de 01.12.20109 Jacques le Goff, op. cit., p. 25

notează amintiri despre convertirea sa la creştinism, şi “Cetatea lui Dumnezeu” în care plasează

sfârşitul lumii într-un viitor ştiut doar de Dumnezeu şi trasează programul relaţiilor dintre Cetatea lui

Dumnezeu şi Cetatea Pământească. Augustinismul reprezintă aşadar un strat vechi de ideologie politică

europeană pe care, la sfârşiul Evului Mediu, stratul de natură total opusă al machiavelismului (1469-

1527) nu a reuşit să-l acopere în întregime; gândirea augustină caută un echilibru între liber arbitru şi

har.

“Fondatorii culturali ai Evului Mediu”, aşa cum îi numeşte le Goff, aduc câte ceva istoriei şi

culturii europene.

Boethius (480-524) , scriitor roman, se zice că este unul dintre creatorii umanismului; a făcut,

alături de alţii, ca muzica să fie considerată un instrument superior de cultură. Se face remarcat prin

lucrarea sa “Mângâierile filosofiei”, scrisă în temniţă şi extrem de citată în Evul Mediu.

Un alt fondator cultural se consideră a fi Cassiodor(490-580) care este mediatorul dintre lumea

romano-bizantină şi lumea barbară. Italianul a propus călugărilor un nou “câmp de acţiune”- studiul ca

mijloc de perfecţionare şi de influenţare şi a oferit o adevărată enciclopedie a ştiinţelor profane destinată

călugărilor prin lucrarea sa “Institutiones divinarum et saecularium litterarum”-instrument esenţial de

învăţământ şi de cultură.

Isidor din Sevilla (570-636) spaniolul “cel mai învăţat din toate timpurile”10, scrie “Cartea

etimologiilor”. Această lucrare este văzută ca o a doua Biblie numai că în domeniul cunoaşterii profane,

opusă sacrului.

Anglo-saxonul Beda (673-736) este considerat a fi unul din ultimii Părinţi ai Bisericii. Prin opera

sa “Istoria bisericească a poporului englez” se concretizează o primă încercare de a scrie istoria unei

naţiuni. Prin lucrarea “De temporibus” Beda încearcă să dea o bază ştiinţifică măsurării timpului. “De

temporum ratione” conţine o prezentare a mecanismului mareelor legat de fazele lunii şi a elementelor

fundamentale ale ştiinţelor naturii. “Prin el, Evul Mediu se angajează pe o cale independent care va

duce spre Europa”11

Papa în 1509, prefect în jurul anilor 573, diacon numit de către Papa Pelagius al II-lea, chiar şi

ambasador resident, Grigore cel Mare dovedeşte a avea calităţi de bun organizator. Face şase mănăstiri

în Sicilia, şi una la Roma în care se va retrage în cele din urmă. Acesta se teme că sfârşitul lumii este

aproape şi vrea să facă un număr cât mai mare de creştini să poată sta în faţa Judecăţii de Apoi. El se

10 Ibidem, p. 2811 Ibidem, p.29

face remarcat şi prin activităţile întreprinse: scrie un manual pastoral, reformează cântarea Liturghiei,

activează în biserici şi în şcoli.

În Evul Mediu timpuriu Occidentul este uniformizat prin creştinare. Conducerea era exercitată de

către episcopi, a căror putere creşte treptat. Incepând cu sec. VII apare un nou grup superior, cel al

arhiepiscopilor, precum şi un nou tip de perdonaj religios – cel al călugărilor, care trăiesc în grupuri şi

îşi duc existenţa în mănăstiri isolate oarecum. In această perioadă apar şi femei care îşi dedică viaţa lui

Dumnezeu.

Eroii creştinismului sunt ilustraţi de sfinţi - creştinii cei mai remarcabili, mărturisitori - şi de

martiri - cei care pentru credinţa lor şi pentru Dumnezeu îşi dau viaţa. Sfinţii provin de cele mai multe

orin din păturile superioare ale societăţii.

Societatea creştină îşi programează activităţile în timp: perioada de post, cele şase zile

muncitoare şi una de odihnă şi rugăciune. Cu toate acestea, orele încă rămân nesigure.

Dionisie cel Mic a fixat ca origine a istoriei momentul naşterii lui Iisus Hristos. Calendarul

creştin nu este unul solar şi va asigura pentru Europa promovarea a două mari şi importante sărbători:

- Naşterea lui Iisus – Crăciunul – fixată în sec. IV pe data de 25 decembri;

- Prăznuirea Învierii lui Iisus Hristos – Paştile – care nu are dată fixă.

Celelalte zile ale anului au primit numele sfinţilor. În secolul VII este introduce clopotul şi implicit se

construiesc clopotniţe.

Creştinismul remodelează spaţiul european. Remodelarea a fost influenţată de dioceze (cele

provincii ale Imperiului Roman) şi de cultul moaştelor care a dat naştere unor pelerinaje şi a legat între

ele populaţiile extremului Occident. În acest fel, se stabilesc relaţii între monahii.

Două evenimente majore dar negative au jucat un rol foarte important în naşterea Europei între

secolele VII-XIV. În această perioadă se formează o identitate religioasă sau naţională.

Bizanţul – bizantinii voiau să domine creştinătatea , refuzau să recunoască episcopul Romei, existau

diferenţe de limbă liturgică dar şi divergenţe teologice. Aceste lucruri au creat o distanţă între creştini şi

bizantini care s-a adâncit odată ce creştinătatea apuseană a adoptat şi a venerat imaginile ca omagiu adus

lui Dumnezeu, Sfintei Fecioare şi Sfinţilor, fără a le transforma în obiect de cult.

Islamul – înaintarea musulmană pe continentul european a fost oprită în bătălia de la Poitiers din 732,

victorie văzută ca un trimf al Creştinătăţii asupra Islamismului.

La uniformizarea Extremului Occident au contribuit şi ruralizarea Europei dar şi monarhii şi

legile barbare.

Ruralizarea unei lumi ce fusese puternic urbanizată de romani duc la un regres etnic. Astfel,

locul oraşului (urbs) este luat de villa – care devine “celula economică şi socială de bază”12. Se revine

într-o măsură destul de mare la schimbul în natură, iar comerţul cu “rază lungă de acţiune” dispare

aproape în totalitate.

Uniformizarea lumii barbare se realizează în domeniul politic şi juridic. Apar regi –căpetenii de

trib ce au puteri limitate. Legile acostor regi au un caracter puternic barbar. Legilaţia barbară, construită

pe ruinele dreptului roman, a făcut ca şi în Evul Mediu să existe o Europă a dreptului.

Concluzii

“Europa se construieşte. Iată o mare speranţă care se va înfăptui numai dacă se ţine seama de

istorie: o Europă fără istorie ar fi orfană şi nenorocită […] Construcţia Europei urmăreşte să arunce

lumină asupra istoriei Europei, fără a disimula dificultăţile moştenite din trecut […] Continentul a trăit

discordii, conflicte, divizări şi contradicţii interne în tendinţa lui către unitate […]. “

Jacques le Goff

Iată astfel că ceea ce am vrut noi să demonstrăm zice le Goff în câteva rânduri. Europa, în

procesul său de construire, a cunoscut numeroase dificultăţi. Invaziile barbare, religia islamică, legile

barbare şi rolul monarhilor sunt elemente care au conturat Europa. Să nu uităm importanta contribuţie a

religiei creştine la formarea Europei. Biblia, marii fondatori culturali, modul în care este exercitată

puterea – conducerea realizată de episcopi, rolul sfinţilor, noua măsurare a timpului, remodelarea

spaţiului, ruralizarea Europei au avut fiecare în parte un rol în naşterea Europei şi în definirea

trăsăturilor spiritului european.

În acest fel, putem afirma că ceea ce am vrut noi să arătăm am îndeplinit. Cele patru moşteniri

lăsate de Antichitatea şi influenţele exercitate de Evul Mediu au dus la conturarea Europei pe care o ştim

noi în ziua de astăzi. Numeroasele culturi, tradiţii şi limbi diferite sunt rezultatul istoriei.

12 Ibidem, p. 40

Bibliografie

1. Le Goff, Jacques, Evul Mediu şi naşterea Europei”, ed. Polirom, Iaşi, 2005

2. Montesquieu, Charles-Louis, “Despre Spiritul Legilor, I”, Editura Stiițifică, București, 1964

http://legoff.provincia.parma.it

http://www.enciclopedia-dacica.ro

http://uniuneaeuropeana.ilive.ro