24
CRIMINOLOGIE SI PENOLOGIE Prof. univ. dr. RODICA MIHAELA STANOIU PENOLOGIE I. NOTIUNI GENERALE 1. Stiinta penitenciara Stiinta penitenciara a avut ca obiect de studiu pedepsele in mediu inchis (de penitenciar), fiind asimilata in Europa, mai ales in Franta, criminologiei. Datorita diversificarii sistemului sanctionator prin introducerea unor pedepse neprivative de libertate, dnumirea a devenit improprie, utilizandu-se cel mai adesea cea de penologie. Multi autori opteaza pentru denumirea de drept executional penal, care ar acoperi ambele domenii. In conceptia nord-americana, penologia a fost si continua sa fie inclusa in criminologie. Stiinta penitenciara este definita ca o disciplina socio-umana care studiaza pedepsele privative de libertate ce se executa in penitenciare. Stiinta penitenciara nu este o stiinta normativa, nu studiaza normele juridice privind executarea pedepselor privative de libertate, ci conditiile in care pedeapsa este eficienta, in care poate contribui la reeducarea condamnatului. In cadrul ei se studiaza organizarea sistemului penitenciar, regimul de viata in penitenciar, se elaboreaza anchete sociale si psihologice asupra detinutilor, cercetarile clarificand o serie de aspecte, dincolo de cele strict juridice, care pun in evidenta eficacitatea acestei masuri, dar si unele neajunsuri care se ivesc in executarea acestei pedepse. 2. Dreptul executarii pedepselor Dreptul executarii pedepselor sau Dreptul executional penal se poate defini ca o ramura de drept alcatuita din totalitatea normelor juridice prin care se reglementeaza relatiile sociale privind executarea sanctiunilor de drept penal. Obiectul dreptului executarii pedepselor este alcatuit dintr-un grup de

6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

CRIMINOLOGIE SI PENOLOGIE Prof univ dr RODICA MIHAELA STANOIU PENOLOGIE I NOTIUNI GENERALE 1 Stiinta penitenciara Stiinta penitenciara a avut ca obiect de studiu pedepsele in mediu inchis (de penitenciar) fiind asimilata in Europa mai ales in Franta criminologiei Datorita diversificarii sistemului sanctionator prin introducerea unor pedepse neprivative de libertate dnumirea a devenit improprie utilizandu-se cel mai adesea cea de penologie Multi autori opteaza pentru denumirea de drept executional penal care ar acoperi ambele domenii In conceptia nord-americana penologia a fost si continua sa fie inclusa in criminologie Stiinta penitenciara este definita ca o disciplina socio-umana care studiaza pedepsele privative de libertate ce se executa in penitenciare Stiinta penitenciara nu este o stiinta normativa nu studiaza normele juridice privind executarea pedepselor privative de libertate ci conditiile in care pedeapsa este eficienta in care poate contribui la reeducarea condamnatului In cadrul ei se studiaza organizarea sistemului penitenciar regimul de viata in penitenciar se elaboreaza anchete sociale si psihologice asupra detinutilor cercetarile clarificand o serie de aspecte dincolo de cele strict juridice care pun in evidenta eficacitatea acestei masuri dar si unele neajunsuri care se ivesc in executarea acestei pedepse 2 Dreptul executarii pedepselor Dreptul executarii pedepselor sau Dreptul executional penal se poate defini ca o ramura de drept alcatuita din totalitatea normelor juridice prin care se reglementeaza relatiile sociale privind executarea sanctiunilor de drept penal 1048766 Obiectul dreptului executarii pedepselor este alcatuit dintr-un grup de

relatii sociale speciale si anume cele care apar in activitatea de executare a pedepselor principale complementare etc 1048766 Domeniul dreptului executarii pedepselor ansamblul de norme juridice care reglementeaza relatiile sociale aparute in cadrul executarii sanctiunilor de drept penal 1048766 Caracterele - sistem cuprinzator de norme de drept - caracter autonom - caracter de drept public 1048766 Scopul educarea eficienta a celui care executa pedeapsa prevenirea savarsirii de noi infractiuni si apararea ordinii de drept precum si realizarea politicii penale statale privind executarea pedepselor 3 Penologia Penologia este stiinta care studiaza mijloacele de aparare sociale contra faptelor antisociale declarate infractiuni Este o disciplina nenormativa social-psihologica ce studiaza atat sanctiunile privative de libertate cat si celelalte sanctiuni alternative neprivative de libertate Deosebirile intre penologie si dreptul executarii pedepselor sunturmatoarele bull Penologia este o stiinta nenormativa cu caracter social-psihologic care studiaza evolutia pedepselor privative sau neprivative de libertate in societate in timp ce dreptul executarii pedepselor este o stiinta normativa ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale legate de executarea sanctiunilor de drept penal bull Stiinta penitenciara este tot o stiinta nenormativa care trateaza regimul pedepselor dar spre deosebire de penologie ea studiaza exclusiv executarea pedepselor in mediu inchis

Penologia ofera date despre natura functiile pedepselor studiaza evolutia pedepselor in societate modalitatile de executare a acestora aparitia de sanctiuni de drept penal noi (masuri educative) sanctiuni penale alternative si propune schimbari in sistemul executiv penal care sa apere societatea impotriva infractiunilor si sa perfectioneze mijloacele de reeducare sociala II REACTIA SOCIALA FATA DE CRIMINALITATE 1 Evolutia fenomenului de reactie sociala Reactia sociala se concretizeaza in modelele de politica penala Prin reactie sociala se intelege orice reactie de aparare a societatii impotriva celor care incalca normele de conduita general aplicabile In raport de calitatea celui care masoara intinderea si gravitatea represiunii reactia sociala poate fi clasificata in represiune privata si represiune etatizata O data cu progresele realizate de umanitate in ultimele decenii a evoluat capatand contur stiintific si problematica infractionalitatii infractorilor si a reactiei sociale Se disting preocupari in acest sens atat la nivel national cat si la nivelul celor mai inalte foruri mondiale inclusiv ONU care a constituit in cadrul Consiliului Economic si Social (ECOSOC) in februarie 1992 Comisia Interguvernamentala pentru Prevenirea Criminalitatii si Justitie penala 2 Modelele de reactie sociala 1048766 Modelul represiv A fost aplicat in doua etape a) ajuridica incluzand razbunarea privata nelimitata (legea junglei sau legea celui mai tare) si razbunarea privata limitata (predarea vinovatului pedeapsa echivalenta compozitie) b) juridica reprezentata prin represiune etatizata cea mai evoluata forma a reactiei represive Modelul represiv a fost fundamentat de reprezentantii scolii clasice de drept

penal al carei intemeietor a fost Cesare Beccaria si este caracterizat prin urmatoarele - pedeapsa trebuie proportionata cu gravitatea faptei - scopul pedepsei trebuie sa fie intimidarea individuala si colectiva respectiv prevenirea generala si speciala Cesare Beccaria prezinta in lucrarea sa Dei delitti e delle penne aspecte privind represiunea etatizata ca model de reactie sociala C Beccaria introduce ideea de utilitate sociala a pedepsei cu semnificatia ca pedeapsa trebuie sa se aplice nu pentru ispasire ci pentru a impiedica savarsirea altor bdquorelerdquo in viitor Pedeapsa trebuie sa fie proportionala cu gravitatea faptei fara a tine seama de personalitatea faptuitorului care era vazut ca o entitate abstracta atributele principale ale pedepsei fiind uniformitatea si severitatea Scopul pedepsei trebuie sa fie intimidarea individuala si colectiva Ca modalitati de individualizare pedepsele erau eliminatorii corporale pecuniare si insotite de degradari sau interdictii Beccaria s-a declarat impotriva pedepselor brutale si infamante considerand ca infractorii isi vor multiplica activitatea criminala daca isi vor da seama ca un au nimic de pierdut El s-a pronuntat impotriva pedepsei cu moartea apreciind ca aceasta trebuie aplicata numai in cazuri exceptionale 1048766 Modelul preventiv Este fundamentat pe doctrina pozitivista de la sfarsitul secolului al XIX-lea cel mai de seama reprezentant fiind E Ferri El afirma necesitatea luarii unor masuri de ordin economic si social care sa elimine si sa limiteze rolul factorilor generatori ai criminalitatii masuri denumite substitute penale (exemple iluminatul strazilor descentralizarea administrativa reducerea consumului de alcool reducerea timpului de lucru) Pedeapsa constituie un mijloc de aparare sociala cu caracter curativ prin care se urmareste vindecarea infractorului recuperarea acestuia (pe larg in lucrarile G Nistoreanu C Paun Criminologie Editura Europa Nova Bucuresti 1996 si I Iacobuta Criminologie Editura Junimea Iasi 2002)

Modelul mixt Apare dupa cel de-al razboi mondial si are ca reprezentanti pe F Grammatica in Italia Marc Ancel in Franta si T Sellin in SUA Obiectivul acestui model este resocializarea infractorului ca o consecinta a umanizarii noilor legislatii penale pe baza cunoasterii stiintifice a fenomenului infractional si a personalitatii delincventului III INFLUENTA CRIMINOLOGIEI ASUPRA MODELELOR DE POLITICA PENALA 1 Masurile de siguranta Criminologia a avut o contributie importanta la largirea mijloacelor de combatere a criminalitatii prin sustinerea introducerii in legislatia penala a masurilor de siguranta Aceste masuri sunt necesare pentru ca unor categorii de infractori nu li se pot aplica pedepse (minori persoane bolnave) iar pentru altii pedepsele aplicate (inchisoarea) nu sunt suficiente (infractorul ramane cu arme bani provenind din infractiune) Masurile de siguranta sunt sanctiuni penale masuri de constrangere Se aplica de catre instantele de judecata uneori de parchet persoanelor care au comis infractiuni Masurile de siguranta sunt reglementate in Partea generala a Codului Penal si sunt destinate sa preintampine prin inlaturarea anumitor stari de pericol social relevate de fapta savarsirea de noi infractiuni Aceste masuri sunt obligarea la tratament medical internarea medicala interzicerea de a se afla in anumite localitati expulzarea confiscarea speciala interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o durata determinata Examenul individual

Presupune un examen al personalitatii infractorului formularea unui diagnostic si elaborarea unui program de tratament in vederea resocializarii acestuia Acest examen de personalitate a infractorului se afla la baza individualizarii judiciare a pedepsei urmata de o individualizare penitenciara cu aceeasi finalitate Prima sa aplicare practica s-a realizat in anul 1907 in Argentina infiintandu-se un cabinet de psihologie clinica si experimentala in cadrul penitenciarului national Ulterior s-au luat masuri similare in Brazilia Chile Germania Austria si Franta In SUA la inchisoarea San Quentin din California s-a infiintat in anul 1944 un centru de orientare curativa care examina persoana infractorului si aviza tratamentul ce urma sa i se aplice in penitenciar 2 Terapia resocializarii Denumita si tratamentul individual de resocializare aceasta se bazeaza pe rezultatele cercetarilor criminologice clinice avand ca finalitate ameliorarea tendintelor reactionale ale infractorului valorificarea aptitudinilor acestuia reinnoirea motivatilor si modificarea atitudinii sale Programele de tratament sunt fundamentate pe metoda clinica abordand personalitatea infractorului in unitatea si dinamica sa Metoda clinica rezida in stabilirea unei relatii speciale de comunicare verbala intre terapeut si delincventi Fara a distinge intre desfasurarea tratamentului in libertate in mediu liber semiliber sau inchis tratamentul este individualizat in functie de diagnosticul pus fiecarui subiect si utilizeaza metode terapeutice psihopedagogice psihanalitice etc Aceasta terapie este valoroasa prin faptul ca implica infractorul in procesul de resocializare el e pus in situatia de a coopera la transformarea propriei personalitati 3 Noile tendinte in politica penala Neoclasica Se manifesta ca un model nou de politica penala represiva tendinta ce

trebuie sa se manifeste mai ales in cazul terorismului crimei organizate infractiunilor contra mediului inconjurator si impotriva activitatilor functionarilor publici corupti conform recomandarilor de politica penala ale celui de al VII-lea Congres al ONU de la Havana 1990 care a avut ca tema generala bdquoCooperarea internationala pentru prevenirea crimei si pentru justitia penala in perspectiva secolului XXIrdquo S-a materializat atat in legislatiile penale din tarile europene foste socialiste care isi inaspresc sanctiunile cat si in tarile occidentale (exemplu - noul cod penal francez) Moderata Consecinta a tentatiei echilibrului avand ca premise doua idei represiunea prea severa si renuntarea la sanctiunea penala vor avea drept consecinta accentuarea dificultatilor in relatiile interumane Aceasta orientare apreciaza ca reducerea disparitatilor sociale economice si culturale intre indivizi este de natura sa contribuie la o mai buna integrare sociala la implicarea cetatenilor in rezolvarea problemelor comunitatii si astfel la diminuarea criminalitatii Se preconizeaza printre altele -aplicarea mai frecventa a unor alternative la pedeapsa cum ar fi munca in serviciul comunitatii -solutionarea conflictelor penale prin mediatiune si dejuridicizare (justitie restaurativa) Radicala Cunoscuta si sub denumirea de bdquonoua criminologierdquo propune un model abolitionist de politica penala punand in discutie legitimitatea sistemului penal si necesitatea inlocuirii lui cu un sistem nepenal incluzand un ansamblu de masuri si actiuni care sa asigure protectia sociala dar si o bdquogestiunerdquo echitabila a conflictelor In acest context rolul criminologiei consta in examinarea critica a sistemului

de justitie penala existent si preconizarea unor solutii de restrangere treptata si inlocuire a intregului ilicit penal IV SCOPUL SI FUNCTIILE SANCTIUNILOR PENALE 1 Functia morala Cu toate ca pedeapsa este o masura cu caracter represiv de natura sa provoace infractorului o anumita suferinta ea are un puternic rol si efect educativ de impiedicare a repetarii conduitei antisociale de indreptare a condamnatului de formare si permanentizare in constiinta acestuia a faptului ca respectarea legii penale este o necesitate 2 Functiile utilitare 1048766 Exemplaritate Aceasta functie consta in influenta pe care pedeapsa aplicata condamnatului o exercita asupra altor persoane deoarece exista persoane care se abtin de la savarsirea de infractiuni nu din convingere ci din teama de pedeapsa 1048766 Intimidare Prin aplicarea sanctiunii se consolideaza forta de intimidare exercitata asupra destinatarilor normelor de drept penal 1048766 Readaptare sociala Prin executarea pedepsei se urmareste formarea unei atitudini corecte fata de munca fata de ordinea de drept si regulile de convietuire sociala Reeducarea condamnatului care sa conduca dupa executarea pedepsei la o deplina readaptare sociala tinde la modificarea structurii de personalitate a condamnatului la eliminarea conceptiilor si deprinderilor antisociale Sunt considerate ca fiind esentiale in procesul de readaptare sociala a condamnatilor munca folositoare din punct de vedere social educatia scolara si pregatirea profesionala in diverse meserii activitati sociale si culturale educatia religioasa Eliminare Consta in eliminarea inlaturarea condamnatului din societate Eliminarea temporara se realizeaza cand pedeapsa se executa in locuri de detinere o anumita perioada de timp eliminarea definitiva se realizeaza in cazul condamnarii la pedeapsa detentiunii pe viata

3 Scopul sanctiunii penale Scopul pedepsei consta in prevenirea savarsirii de noi infractiuni Realizarea acestui scop include atat preventia speciala adica prevenirea savarsirii de noi infractiuni de catre cel condamnat cat si preventia generala adica preintampinarea savarsirii de noi infractiuni de alte persoane predispuse sa savarseasca fapte prevazute de legea penala V REGIMUL GENERAL DE EXECUTARE A SANCTIUNILOR PENALE 1 Penitenciarul Preliminarii Penitenciarul este institutia in care se executa pedeapsa privativa de libertate un loc de detinere special amenajat care implica o imprejmuire speciala o paza speciala si camere speciale denumite celule Penitenciarele trebuie amenajate si organizate pentru a indeplini functii cum ar fi cazarea hranirea igiena asistenta medicala conditii de aplicare a regimului de detentie desfasurarea de activitati educative folosirea la munca a celor condamnati paza si supravegherea lor Dupa capacitatea lor exista penitenciare mici (200-500 locuri) mijlocii (500 -1000 locuri) mari si foarte mari (1000-2000 3000 locuri) Penitenciarele sunt coordonate la nivel central de Directia Generala a Penitenciarelor structura care face parte din Ministerul Justitiei iar la nivel local fiecare penitenciar are conducere proprie reprezentata de un director civil preferabil licentiat in drept ajutat de un director adjunct militar care raspunde de paza si securitatea penitenciarului In cadrul fiecarui penitenciar exista o comisie formata din director un educator un medic sau un psihiatru precum si seful compartimentului de evidenta si organizarea

muncii care analizeaza comportarea condamnatilor si face propuneri privind regimul si tratamentul acestora Personalul este format din personal de paza si supraveghere personal administrativ personal specializat (psihologi pedagogi etc) Repartizarea condamnatilor in penitenciare se face dupa criterii variate cum ar fi natura infractiunii natura pedepsei antecedentele penale etc In functie de durata pedepsei in penitenciar se executa pedepse pe termen scurt pedepse de durata medie si pedepse pe termen lung Regimul de detinere Formele regimului de detinere existente in Romania Regimul de detinere in comun se caracterizeaza prin aceea ca persoanele condamnate sunt tinute impreuna ziua si noaptea iau masa dorm impreuna lucreaza impreuna in ateliere comune femeile fiind tinute separat de barbati Regimul de detinere celulara consta in tinerea condamnatilor inchisi in celule separate ziua si noaptea (mananca dorm eventual lucreaza in celula) Se aplica celor condamnati pentru infractiuni grave celor condamnati la o pedeapsa de lunga durata Regimul de detinere mixt consta in tinerea condamnatului ziua in comun si noaptea izolat in celula Regimul de detinere progresiv consta in detinerea la inceput in regim celular si in masura indreptarii si comportarii bune a condamnatului in detinerea in comun apoi la o faza intermediara-regim de bdquosemilibertaterdquo iar in final trecerea la libertatea conditionata Regimul de detinere in Romania parcurge urmatoarele faze faza detinerii in carantina faza detinerii in comun (cu exceptia condamnatilor pentru infractiuni grave) faza muncii in afara penitenciarului fara paza (tot in aceasta faza unii condamnati pot fi trecuti in colonii penitenciare spitale penitenciare cu

regim de semilibertate) ultima faza de executare a pedepsei fiind cea a liberarii conditionate in termenul hotarat de instanta 1048766 Regimul de ordine si disciplina Condamnatii sunt obligati sa respecte urmatoarele reguli programul zilnic disciplina si ordine interioara sa se supuna perchezitiilor sa respecte regulile de igiena sa indeplineasca in bune conditii muncile la care sunt repartizati sa execute dispozitiile date de conducere si de personalul penitenciarului etc 1048766 Regimul de munca si calificare profesionala Munca este o componenta a regimului penitenciar o obligatie inscrisa in Codul Penal un mijloc de reeducare si este o necesitate pentru mentinerea unei stari fizice si psihice corespunzatoare a condamnatilor Condamnatii sunt repartizati in sectorul industrial in constructii sau fac munci organizate in penitenciar La repartizarea in munca se au in vedere aspecte cum ar fi sanatatea capacitatea de munca pregatirea profesionala a condamnatilor Muncile cu caracter permanent se platesc (o cota de 40 revenindu-i condamnatului) iar cele cu caracter gospodaresc din cadrul penitenciarului nu sunt platite Activitatea instructiv-educativa si de reeducare se realizeaza prin programe adecvate in cadrul carora se urmaresc cunoasterea de sine educatia morala cunoasterea defectelor si propriilor tendinte Activitatea educativa se realizeaza cu un corp de educatori instructori (profesori cu experienta psihologi psihiatri etc) Completarea studiilor condamnatilor se face prin programe de scolarizare in colaborare cu institutii de invatamant public care asigura certificate scolare 1048766 Drepturile condamnatilor sunt urmatoarele dreptul de a anunta familia despre situatia in care se afla dreptul de a se consulta cu avocatul dreptul de a primi vizite de a coresponda dreptul la ingrijire la tratament medical dreptul la instruire dreptul de a li se respecta credinta religioasa 2 Executarea in regim deschis sau semideschis

In penitenciarele cu regim semideschis cei condamnati sunt tratati cu exigenta si cu incredere fara a fi inconjurati de personal de paza in mod strict Regimul semideschis se caracterizeaza printr-o munca creativa disciplina liber consimtita care ofera condamnatului simtul responsabilitatii organizand gradual revenirea la viata normala Pot beneficia de acest regim condamnatii nerecidivisti cu pedepse de pana la 5 ani care indeplinesc o serie de conditii (au executat 17 din pedeapsa au varsta peste 21 ani manifesta regret pentru victima nu executa condamnari pentru infractiuni grave au constant o comportare pozitiva etc) Obligatiile interdictiile precum si consecintele la care se expun in caz de nerespectare se afla intr-un regulament pe care il semneaza condamnatii Obligatiile condamnatilor se refera la respectarea programului de munca indeplinirea activitatilor productive respectarea regulilor de igiena grija fata de bunurile din camerele de detinere etc Ei au o serie de drepturi in conformitate cu dispozitiile in vigoare dreptul de a circula liber in afara penitenciarului putand veni in contact cu mediul social obisnuit dreptul la echipament asistenta medicala odihna petitionare vizite corespondenta 3 Executarea in libertate Acest mod de executare a pedepsei inchisorii in libertate sau executarea in regim deschis sau in libertate se aplica in situatia in care o persoana este condamnata la o pedeapsa privativa de libertate de scurta durata Argumentele avute in vedere pentru aplicarea acestui sistem sunt urmatoarele a) executarea pedepsei inchisorii in conditii de detinere in penitenciar exercita o influenta negativa in special asupra infractorilor primari (a celor care au savarsit pentru prima data o infractiune) b) penitenciarul este un loc de executare a pedepsei care provoaca teama suspiciune si atrage oprobriul asupra celui ce a executat pedeapsa acolo constituind o piedica in calea integrarii sale in societate (casatorie profesie) c) procesul de reeducare a condamnatilor este dificil si putin eficient in penitenciar

d) costurile ridicate ale executarii pedepsei in penitenciar e) executarea pedepsei intr-un loc de detinere inseamna o rupere de familie de profesie Executarea pedepsei inchisorii fara privare de libertate se limiteaza la bull condamnati pentru comiterea unor infractiuni usoare cu un grad redus de pericol social pentru care se prevede pedeapsa inchisorii pana la cel mult un an sau doi bull condamnati care au comis infractiuni din culpa si care sunt infractori primari Acesti condamnati sunt supusi conditiei de a nu mai savarsi alte infractiuni pe o perioada de timp In cazul acestui regim se mentine pedeapsa cu inchisoarea dar ea este inlocuita substituita (spre exemplu cu executarea pedepsei la locul de munca) Executarea pedepsei inchisorii in regim deschis imbraca urmatoarele forme a) obligarea la munca fara privare de libertate (executarea pedepsei la locul de munca) b) suspendarea conditionata a executarii pedepsei c) executarea pedepsei inchisorii intr-o inchisoare militara d) liberarea conditionata e) executarea pedepsei inchisorii de catre condamnatul cetatean strain prin plata unei amenzi

Aceste forme sunt reglementate in cuprinsul legii penale si in Legea nr 231969 privind executarea pedepselor 4 Liberarea conditionata Este o forma de individualizare a executarii pedepsei Aceasta institutie complementara a regimului de executare este reglementata in Codul Penal in art 59-61 si urmareste reducerea pedepsei cu inchisoarea si punerea in libertate a persoanei inainte de termen Masura se ia la indeplinirea conditiilor exprese de acordare prevazute in lege dupa executarea unei parti din pedeapsa Conditiile pe care condamnatul trebuie sa le indeplineasca pentru a beneficia de liberare conditionata sunt - Executarea unei parti din pedeapsa aplicata - Perseverenta si disciplina in munca - Dovezi concrete de indreptare - Se iau in considerare antecedentele penale La cererea condamnatului comisia din penitenciar formata din comandantul unitatii un reprezentant al compartimentului de tratamente si siguranta detinerii un reprezentant al compartimentului de programe socioeducative si procurorul delegat analizeaza daca sunt indeplinite conditiile prevazute in Codul Penal si redacteaza un proces-verbal in acest sens Procesul verbal este trimis instantei de judecata competente sa acorde liberarea conditionata adica celei din judetul in care se afla sediul penitenciarului Efectele imediate si provizorii ale liberarii conditionate punerea in libertate a condamnatului liberare cu efect provizoriu conditionarea eliberarii perioada in care condamnatul trebuie sa aiba o conduita buna si sa nu savarseasca noi infractiuni efectul moral care consta in satisfactia condamnatului ca prin propriul efort a fost eliberat inainte de termen

Efectele finale si definitive ale liberarii conditionate in cazul cand condamnatul nu a savarsit alte infractiuni pedeapsa se considera executata iar liberarea conditionata si provizorie se transforma in liberare definitiva condamnatul fiind in stare de libertate ca si cum ar fi executat pedeapsa in intregime Daca a savarsit o infractiune in perioada de pana la implinirea termenului instanta poate dispune mentinerea sau revocarea masurii liberarii conditionate 5 Probatiunea Definitie Din punct de vedere etimologic termenul de probatiune provine din latinescul probatio care desemneaza o perioada de incercare sau iertare Probatiunea este posibilitatea acordata infractorilor condamnati de a executa pedeapsa in comunitate sub supraveghere sau reprezinta un mijloc de a asigura in acelasi timp controlul si asistenta infractorului in timp ce acesta este lasat in comunitate sub supraveghere Scopul crearii unui sistem de probatiune sprijinirea instantelor de judecata in procesul de individualizare a pedepselor prin promovarea pedepselor neprivative de libertate precum si cresterea gradului de siguranta a populatiei prin supravegherea in comunitate a infractorului Avantajele probatiunii si totodata dezavantajele sistemului de executare in penitenciar a pedepsei - Inlaturarea consecintelor negative ale pedepsei privative delibertate inclusiv prin reducerea influentelor mediului penitenciar asupra infractorilor mai ales asupra celor primari - Reducerea costurilor legate de privarea de libertate - Evitarea ruperii legaturilor cu familia cu mediul profesional - Posibilitatea de reeducare este considerabila fata de mediul penitenciar - Contributia personala a condamnatului la reintegrarea sa sociala etc - Pe un plan general contributie la diminuarea criminalitatii

Cadrul legislativ Probatiunea ca sanctiune alternativa la pedeapsa inchisorii are o vechime apreciabila in dreptul romanesc Astfel in Regulamentele Organice si spre sfarsitul secolului al XIX-lea in traditia penala prin filiera franceza si belgiana se regasesc o paleta larga de sanctiuni denumite generic alternative la incarcerare In Codul Penal actual se regasesc reglementate o serie de masuri si sanctiuni neprivative de libertate suspendarea conditionata a executarii pedepsei suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere executarea pedepsei la locul de munca eliberarea supravegheata- masura educativa aplicata primari Prin O G nr 922000 termenul de probatiune a fost inlocuit cu cel de reintegrare sociala a infractorilor si supraveghere a executarii pedepselor neprivative de libertate Prin prevederile O G nr 92 serviciile de probatiune sunt organizate ca structuri independente fata de parchet instante penitenciare in sistemul de justitie in subordinea unei directii de probatiune din Ministerul Justitiei Noutatea si avantajele pe care le aduce institutia probatiunii sunt urmatoarele - probatiunea este un proces continuu instanta incredinteaza spre supraveghere serviciului de probatiune un client in virtutea unor argumente strict juridice - supravegherea nu are caracter politienesc ci este o posibila completare intre control asistare ajutor - activitatea de probatiune este o activitate profesionista desfasurata de personal calificat - activitatea de reintegrare sociala se face prin colaborare cu organisme neguvernamentale

- misiunea principala este de protejare a societatii VI REGIMURI SPECIALE DE EXECUTARE A SANCTIUNILOR PENALE 1 Minori Codul Penal prevede pentru minorii care raspund penal un sistem mixt format din masuri educative si pedepse (inchisoarea si amenda ale caror limite se reduc la jumatate fara ca minimul pedepsei inchisorii sa poata depasi 5 ani iar daca legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata i se va aplica minorului pedeapsa inchisorii de la 5-20 ani) Masurile educative au prioritate aplicarea unei pedepse se va face atunci cand se apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru reeducarea minorului Masurile educative prevazute de Codul Penal sunt urmatoarele mustrarea libertatea supravegheata internarea intr-un centru de reeducare internarea intr-un institut medical-educativ Mustrarea este acea masura prevazuta in Codul Penal care consta in dojenirea minorului si in aratarea pericolului social al faptei savarsite in sfatuirea minorului sa se poarte astfel incat sa dea dovada de indreptare Masura se aplica in cazul unor fapte extrem de usoare si de regula trebuie sa fie luata o singura data O astfel de pedeapsa devine eficienta numai daca instanta ii asigura cadrul solemn necesar de natura sa impresioneze pe minor si totodata se adreseaza minorului cu maxima seriozitate urmarind sa influenteze cat mai mult modul sau de a privi viata si obligatiile sociale pe care si le asuma Libertatea supravegheata consta in lasarea minorului timp de un an sub supraveghere deosebita parintilor minorului tutorelui infietorului sau unei institutii insarcinate cu supravegherea minorilor Eficienta acestei masuri se realizeaza daca supravegherea in conditii corespunzatoare isi atinge scopul indreptarea minorului Masura se ia pe timp de un an si durata are valoarea unui termen de incercare astfel incat daca minorul savarseste o fapta penala instanta va putea revoca masura si o va inlocui cu masura internarii

intr-un centru de reeducare Internarea intr-un centru de reeducare este o masura privativa de libertate si se ia ca masura de reeducare a minorilor care au savarsit fapte penale de o anumita gravitate se ia pe timp nedeterminat dar nu poate dura decat pana la implinirea varstei de 18 ani Masura este eficienta daca minorul da dovezi de indreptare de sarguinta la invatatura si de insusire a cunostintelor necesare pregatirii profesionale Pentru a-si atinge scopul aceasta masura nu se poate lua decat fata de un minor caruia la data pronuntarii hotararii i-a mai ramas pana la majorat suficient timp pentru reeducare Daca in timpul liberarii minorul are o purtare necorespunzatoare instanta poate revoca liberarea Daca in perioada liberarii sau internarii minorul savarseste din nou o fapta penala instanta ii poate aplica o pedeapsa revocand masura internarii sau daca pedeapsa nu este necesara mentine internarea si revoca liberarea Internarea intr-un institut medical-educativ este o masura privativa de libertate care are un caracter mixt educativ si medical Ea se ia fata de minorul care raspunde penal care din cauza starii sale fizice sau psihice are nevoie de tratament si de un regim de instruire si reeducare adecvat starii sale Se poate lua pana la implinirea varstei de 18 ani dar ea poate fi prelungita de instanta cu cel mult 2 ani daca prelungirea este necesara pentru realizarea scopului internarii Aceasta masura presupune un subiect susceptibil de a fi educat de a-si schimba comportamentul potrivit exigentelor educatorilor Daca minorul este iresponsabil datorita afectiunilor psihice de care sufera se vor aplica prevederile art 48 Cod Penal privitoare la iresponsabilitate Daca minorul are discernamantul integral si intelectual in limite normale chiar daca prezinta tulburari pe fondul unui deficit de instructie masura aceasta nu se va aplica Masura este eficienta atunci cand starea fizica sau psihica a minorului s-a imbunatatit si acesta da dovezi de indreptare insusindu-si cunostintele necesare pregatirii profesionale si continutul disciplinelor predate Condamnatii minori se supun in primul rand regimului penitenciar general cu privire la regimul de ordine si disciplina la regimul muncii dar si unui regim special de executare Acest regim special trebuie sa tina seama de particularitatile si necesitatile fizice si psihice proprii varstei

acestora ca si de protectia si asistenta speciala ce trebuie acordate tuturor minorilor in vederea dezvoltarii lor armonioase Regimul de detinere al minorilor este mai usor pentru ca a) nu muncesc daca trebuie sa termine scolarizarea sau sunt folositi la treburi gospodaresti interne b) beneficiaza de pachete si vizite mai multe c) pot primi invoiri si permisii d) pot fi propusi pentru liberare conditionata 2 Regimul special al anumitor categorii de infractori majori 1048766 Regimul aplicat detinutilor condamnati la detentiune pe viata Pedeapsa detentiunii pe viata se aplica in cazul savarsirii unor infractiuni dintre cele mai grave (infractiuni contra capacitatii de aparare a Romaniei contra statului contra pacii si omenirii infractiuni contra vietii) si se executa in penitenciare anume destinate sau in sectii speciale existente in celelalte penitenciare Acesti condamnati au o serie de probleme specifice ca rezultat al duratei nedeterminate a condamnarii lor (exemple izolarea sociala dependenta totala sedentarism singuratatea uniformizarea si monotonia vietii) si al problemelor care stau la baza comportamentului lor criminal Cursurile de orientare si pregatire sociala programele de tratament vor urmari mentinerea relatiilor cu lumea exterioara Acesti condamnati se resemneaza cu soarta lor se adapteaza foarte bine la viata de penitenciar insa acest fenomen contravine scopului inchisorii reintegrarea sociala a delincventilor 1048766 Regimul aplicat detinutilor condamnati la pedepse pe termen lung Pedeapsa inchisorii de lunga durata se executa in penitenciare care au amenajate sectii speciale in regim inchis Condamnatii la inchisoare de lunga durata sunt o categorie dificila periculoasa iar executarea pedepsei inchisorii ridica probleme multiple - regim special de detentie mai sever

- regim de munca odihna disciplina sever - masuri de paza si supraveghere stricte - camere cu un mic numar de paturi daca este posibil Tratamentul acestor condamnati poate fi separat pe cateva domenii munca si activitati educationale activitati de relaxare activitati cu persoane din afara penitenciarului Ca particularitati unele obligatii si interdictii se accentueaza nu pot presta munca in afara locurilor de detinere pachetele vizitele corespondenta la intervale si in cantitati mai mici decat cele stabilite pentru celelalte categorii de condamnati In ceea ce priveste munca numai dupa verificarea conduitei a trasaturilor de caracter condamnatii care au o calificare pot fi folositi in domeniul respectiv De asemenea reeducarea acestora implica o munca complexa si importanta fiind necesara examinarea lor din punct de vedere fizic psihic psihiatric 1048766 Regimul aplicat tinerilor si femeilor Pentru ca activitatea de reeducare a condamnatilor cu varsta cuprinsa intre 18 si 21 ani sa fie eficienta sunt necesare cunoasterea personala (studierea dosarului penitenciar discutii individuale) precum si stabilirea unui program zilnic care sa acopere in intregime timpul condamnatului Programul va fi structurat astfel - activitati productive - instruire teoretica scolarizare calificare - activitati educative si culturale - in zilele de sambata si duminica ndash meditatii studiu individual actiuni sportive hobby Programele desfasurate in unitatile penitenciare vor fi structurate pe categorii de varsta nivel de scolarizare calificare profesionala astfel incat aplicarea lor sa determine un rezultat eficient

Din punct de vedere al regimului de detentie in principiu femeile condamnate sunt supuse aceluiasi tratament ca si ceilalti condamnati Pentru cunoasterea detinutei se studiaza dosarul penitenciar si se poarta discutii cu sociologi psihologi Programele pentru femei vor include munca ndash ele nu vor face munci grele ci o munca potrivita (croitorie tesatorie) iar cele care sunt gravide sau au copii mai mici de un an nu pot lucra mai mult de 8 orezi ndash educatia si programe speciale care sa rezolve o parte din problemele cu care femeile vin in penitenciare O problema speciala o reprezinta mamele care au copii sugari sau in varsta de pana la 2 3 ani dilema de a creste copii departe de mamele lor sau in penitenciare este de actualitate in majoritatea sistemelor penitenciare 3 Regimul special determinat de starea fizica sau psihica a condamnatului 1048766 Condamnatii inadaptati social Sunt acele persoane care au o structura psihica si o experienta de viata care le face dificil procesul de adaptare sau integrare sociala Ele sufera de psihonevroze si psihopatii acestea nefiind stari de boala psihica ci numai stari de tulburare psihica de instabilitate emotiva de control psihic insuficient Aceste persoane vin usor in conflict cu ceilalti condamnati au stari de nesiguranta au reactii disproportionate in raport cu diferite situatii in care sunt pusi Este necesara supunerea la un tratament complex si competent care sa tina seama de specificul lor moral si psihic 1048766 Condamnatii bolnavi Bolnavii fizici temporari pot fi tratati de medicii din penitenciar iar cei cronici inclusiv toxicomanii si alcoolicii au nevoie de tratament de lunga durata special Ultimii pot fi tratati in afara penitenciarului in spitale de specialitate necesitand un tratament special ulterior urmand a se intoarce in penitenciar Bolnavii psihici se caracterizeaza prin lipsa constiintei ca sunt bolnavi si a pericolului social pe care il reprezinta precum si prin lipsa vointei In cazul bolnavilor psihici (suferind de manie depresiva schizofrenie

paranoia etc) acestia vor fi examinati psihiatric psihologic si trimisi la tratament in spitale sau institutii medicale speciale si supravegheati in mod deosebit VII CONCLUZII GENERALE 1 Structura sistemului penitenciar in perioada de tranzitie Administratia Generala a Penitenciarelor astfel cum a fost organizata dupa 1990 este o institutie militara subordonata Ministerului Justitiei cu personalitate juridica Ea asigura prin activitatile desfasurate executarea pedepselor privative de libertate a masurii arestarii preventive si a masurii educative de internare a delincventilor minori in centrele de reeducare Aceasta institutie are o structura organizatorica formata din 5 directii (Siguranta Detinerii si Regim Penitenciar Educatie Studii si Psihologie Penitenciara Resurse Umane Logistica Financiara) Personalul administratiei penitenciare este alcatuit din personal de conducere de supraveghere cultural-educativ si alte categorii Organizarea si functionarea sistemului penitenciar se stabilesc prin Regulament de organizare si functionare aprobat de ministrul justitiei iar atributiile fiecarei persoane sunt stabilite prin fisa postului Activitatea de control a administratiei penitenciare se refera la control ierarhic control judiciar control administrativ si controale privind respectarea drepturilor persoanelor private de libertate Asezamintele penitenciare in numar de 43 aflate in subordinea Directiei Generale a Penitenciarelor sunt grupate in functie de volumul complexitatea sarcinilor si gradul de pericol social al detinutilor dupa cum urmeaza - penitenciare de maxima siguranta - penitenciare de categoria I Penitenciarele sunt organizate si functioneaza in baza H G nr 2122001 privind organizarea si functionarea Ministerului Justitiei fiind conduse de

un comandant militar sau director (civil) La nivelul fiecarei unitati sunt servicii si compartimente similare cu cele din administratia centrala precum si sectii de detinere pentru arestatii preventiv minori tineri bolnavi detinuti recidivisti sau foarte periculosi conduse de comandanti de sectie 2 Reforma sistemului penitenciar romanesc prin prisma regulilor europene in domeniu Normele interne in materia executarii pedepselor trebuie sa se incadreze si sa respecte reglementarile internationale in domeniu - Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de ONU la 10 decembrie 1948 - Conventia Europeana de Aparare a Drepturilor Omului adoptata de ONU la data de 4 noiembrie 1950 - Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul detinutilor adoptat prin Rezolutia nr 663 C din 31 iulie 1957 de Consiliul Economic si Social al ONU - Regulile europene pentru penitenciare adoptate prin Recomandarea R (87) 3 de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei din 12 februarie 1987 - Recomandari si rezolutii ale Consiliului Europei care reglementeaza aspecte din intreaga sfera a executarii pedepselor (Recomandarea asupra regulilor europene aplicate in comunitate Recomandarea cu privire la tratamentul detinutilor periculosi Recomandarea 1257 referitoare la conditiile de detentie aplicate in statele membre ale Consiliului Europei) Evaluarile sistemului penitenciar romanesc realizate de Andrew Barclay (Centrul International pentru studii penitenciare Londra) in anul 1998 si de Carmen Martinez Aznar (consilier de preaderare al Uniunii Europene) din anul 2002 oglindesc reforma si progresele realizate din punct de vedere al cadrului juridic de executare a pedepselor al conditiilor oferite de sistemul penitenciar romanesc dupa 1990 subliniind totodata aspectele negative pentru inlaturarea carora s-au formulat recomandari

Au fost supuse evaluarii aspecte precum cadrul juridic instruirea personalului infiintarea comisiilor de monitorizare penitenciara revizuirea codului de disciplina a detinutilor si manualul de informare a lor programele educative pentru detinuti oficiile de ajutor juridic ingrijirea sanatatii pregatirea pentru eliberare problema automutilarilor si a sinuciderilor detinutilor vizitarea acestora etc BIBLIOGRAFIE SELECTIVA 1 Rodica Mihaela Stanoiu Criminologie Editura Oscar Print Bucuresti 2002 2 Rodica Mihaela Stanoiu Introducere in criminologie Editura Academiei Bucuresti 1989 3 Rodica Mihaela Stanoiu Metode si tehnici de cercetare in criminologie Editura Academiei Bucuresti 1981 4 Ortansa Brezeanu (coord) Integrarea sociala postpenala a infractorilor intre realitate si perspectiva Editura Fundatiei Romania de Maine Bucuresti 2000 5 Ortansa Brezeanu Prevenirea criminalitatii la inceput de mileniu Editura Fundatiei Romania de Maine Bucuresti 2001

Page 2: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 3: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 4: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 5: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 6: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 7: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 8: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 9: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 10: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 11: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 12: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 13: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 14: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 15: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 16: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 17: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 18: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 19: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 20: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 21: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 22: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 23: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs

Page 24: 6 3 R Stanoiu Criminologie Si Penologie Curs