NOTE DE CURS

DREPT PROCESUAL CIVIL

Lector univ.dr. CZIKA DANIELA

Cap. I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND PROCESUL

CIVIL

I. Noţiunea dreptului procesual civil şi legătura acestuia cu dreptul

material civil

Înfăptuirea justiţiei în cauzele civile se realizează în conformitate cu

procedura stabilită de lege, pe baza unui ansamblu de norme juridice ce

reglementează această procedură.

Ramură distinctă a sistemului de drept, dreptul procesual civil

reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează activitatea de

judecată a instanţelor judecătoreşti privitoare la drepturi civile ori la interese

legitime care se pot realiza numai pe calea justiţiei, precum şi modul de

executare silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.

II. Principiile fundamentale ale dreptului procesual civil

Definiţie

Principiile organizării şi funcţionării justiţiei pot fi definite ca fiind

acele reguli cu caracter general pe baza cărora sunt structurate şi îşi exercită

atribuţiile prevăzute de lege sistemul de instituţii care compun puterea

1

judecătorească, raporturile dintre aceste instituţii precum şi relaţiile pe care le

stabilesc cu celelalte autorităţi ale statului, cu organizaţiile private şi cu

cetăţenii.

Dreptul procesul civil, ca ramură a sistemului de drept român este

constituit pe baza unor principii specifice, denumite principii fundamentale ale

dreptului procesual civil.

1. Principiul legalităţii

Acest principiu este un principiu cadru, înăuntrul căruia trebuie să se

regăsească toate celelalte principii.

Principiul legalităţii semnifică faptul că desfăşurarea întregii activităţi

procesuale, toate actele participanţilor la procesul civil, deliberarea şi

hotărârea pronunţată, trebuie să aibă loc şi să se realizeze numai în

conformitate cu prevederile legii. A se vedea Art. 124 din Constituţie .

2. Principiul aflării adevărului

Acest principiu presupune existenta unei concordanţe depline între

realitatea împrejurărilor în care s-a produs faptul prejudiciabil şi concluziile la

care a ajuns instanţa, exprimate în hotărârea dată cu privire la aceste

împrejurări. A se vedea în acest sens art.129 alin.5 C.proc.civ.

3. Principiul dreptului la apărare

Potrivit prevederilor art.24 din Constituţie dreptul la apărare este

garantat, în tot cursul procesului părţile având dreptul să fie asistate de un

avocat ales sau numit din oficiu. În acelaşi sens, art.13 din Legea 304/2004

privind organizarea judiciară dispune că:” Dreptul la apărare este garantat.

În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie reprezentate sau, după caz,

asistate de un apărător, ales sau numit din oficiu, potrivit legii”.

4. Principiul publicităţii

Publicitatea şedinţei de judecată este consacrată în art.121 din Codul de

2

procedură civilă: “şedinţele vor fi publice afară de cazurile când legea

dispune altfel”.

De la acest principiu există o excepţie: “instanţa poate sa dispună ca

dezbaterile sa se facă în şedinţă secretă, dacă dezbaterea publică ar vătăma

ordinea sau moralitatea publică sau pe părti. În acest caz, părţile vor putea fi

însoţite, în afară de apărătorii lor, de cel mult două persoane desemnate de

ele”. Hotărârea se pronunţă întotdeauna în şedinţă publică, sub sancţiunea

nulităţii.

5. Principiul oralităţii

În temeiul acestui principiu preşedintele completului are obligaţia, sub

sancţiunea nulităţii hotărârii, de a da cuvântul părţilor pentru a-şi susţine oral

pretenţiile, a discuta regularitatea actelor de procedură, a propune probe şi a

formula concluzii. Codul de procedură civilă consacră principiul oralităţii

dezbaterilor în art.127:“pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune

altfel”.

6. Principiul rolului activ al judecătorului

Principiul rolului activ al judecătorului, consacrat de art. 129 – 130 C.

proc. civ., obligă instanţa ca mai întâi de toate să dea acţiunii calificarea

juridică exactă şi în funcţie de aceasta să verifice condiţiile de admisibilitate a

cererii şi să se pronunţe apoi în concret asupra tuturor capetelor de cerere.

7. Principiul disponibilităţii

Procesul civil este caracterizat de disponibilitate în sens material şi în

sens procesual. Principiul disponibilităţii cuprinde următoarele drepturi :

- dreptul persoanei interesate de a porni sau nu procesul

civil.

- dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau

ale apărării.

3

- dreptul de a renunţa la judecată sau la dreptul subiectiv, dreptul

de achiesare şi dreptul de a stinge litigiul printr-o tranzacţie.

- dreptul de a ataca sau nu prin căile de atac legale, hotărârea

judecătorească, şi de a stărui sau nu în calea de atac exercitată.

- dreptul de a cere executarea hotărârilor judecătoreşti.

8.Principiul contradictorialităţii

Principiul contradictorialităţii se întâlneşte în raporturile dintre părţi

şi în raporturile dintre părţi şi instanţă manifestându-se în toate fazele şi

etapele procesului civil, excepţie făcând etapele deliberării şi pronunţării

hotărârii.

Contradictorialitea în procesul civil îngăduie părţilor să participe

activ la prezentarea, argumentarea şi dovedirea dreptului lor, în cursul

desfăşurării judecăţii, având dreptul de a discuta şi combate susţinerile făcute

de fiecare din ele,precum şi de a-şi expune punctul de vedere asupra

iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei

hotărâri legale şi temeinice.

Nerespectarea acestui principiu deosebit de important deoarece

asigură şi dreptul la apărare şi aflarea adevărului, este sancţionat cu nulitatea

hotărârii

9.Principiul nemijlocirii

Acest principiu constă în obligaţia instanţei de a cerceta direct şi

nemijlocit toate elementele care servesc la lămurirea împrejurărilor cauzei.

Conform legislaţiei actuale, administrarea dovezilor se face de către

completul de judecată în întregul său, fie la sediul instanţei, fie la locul unde

se găseşte proba ce urmează a fi administrată.

10.Principiul continuităţii

4

Principiul continuităţii presupune ca judecarea pricinii să se facă de la

început şi până la sfârşit de acelaşi complet de judecată, într-o singură şedinţă,

care să se încheie prin deliberarea judecătorilor şi pronunţarea hotărârii.

În legislaţia noastră acest principiu are o aplicativitate limitată la faptul

că hotărârea trebuie să fie pronunţată de aceiaşi judecători în faţa cărora s-au

pus concluziile în fond. Nerespectarea acestui principiu atrage casarea

hotărârii potrivit art.304 pct.2 C.proc.civ.

11. Principiul independentei judecatorului si al supunerii lui

numai fata de lege

Independenta judecatorului nu poate fi conceputa in lipsa unor garantii

legale corespunzatoare :

- existenta unui control judiciar adecvat de natura sa asigure respectarea

legalitatii si sa garanteze independenta judecatorilor. Institutia cailor de atac

este consacrata in marea majoritate a legislatiilor procesuale si ea are ca scop

remedierea erorilor judiciare;

- publicitatea dezbaterilor;

- secretul deliberarii;

- inamovibilitatea judecatorilor;

- raspunderea disciplinara a judecatorilor;

- autonomia instantelor judecatoresti fata de toate celelalte autoritati

statale.1

1 I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 17.

5

12.Principiul desfasurarii procedurii judiciare in limba romana

In concordanta cu dispozitiile art. 6 alin. 1 din Constitutia Romaniei,

care garanteaza persoanelor apartinand minoritatilor nationale dreptul la

"exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase", precum

si cu principiul egalitatii tuturor cetatenilor, art. 127 alin. 2 din legea

fundamentala instituie si o importanta exceptie. Potrivit acestui text:

"Cetatenii apartinand minoritatilor nationale, precum si persoanele care nu

inteleg sau nu vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate

actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii, prin

interpret; in procesele penale acest drept este asigurat in mod gratuit" .

Potrivit art. 128 din Constitutia Romaniei si art. 12 al Legii nr. 304/2004

privind organizarea judiciara, in procesul civil procedura judiciara se

desfasoara in limba romana si ca urmare in fata organelor judiciare se

asigura partilor si altor persoane chemate in proces folosirea limbii materne,

actele procedurale intocmindu-se in limba romana.2.

13.Principiul inamovibilitatii judecatorilor

Constitutia Romaniei, fidela principiilor statului de drept, dar in egala

masura si principiilor dreptului international, a consacrat in art. 124 alin. 1

inamovibilitatea judecatorilor. Potrivit textului constitutional amintit:

"Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sint inamovibili, potrivit legii".

Modul de investire in functie - alegere sau numire - nu este prin el

insusi de natura sa asigure impartialitatea judecatorilor. Mai este necesar in

acelasi timp ca magistratii sa fie constituiti intr-un corp profesional si

2 I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 26.

6

avansati pe criterii de competenta, iar raspunderea lor disciplinara sa

intervina numai in conditii care justifica declansarea unei atare proceduri. O

temeinica pregatire profesionala si impartialitatea judecatorilor sunt cerinte

esentiale ale bunei functionari a autoritatii judecatoresti intr-un stat de drept.

Fara indeplinirea acestor conditii nu se poate vorbi de o reforma reala a

justitiei, asa cum fara profesori nu pot exista nici planuri adecvate de

invatamant3.

Capitolul II.NORMELE DE PROCEDURĂ CIVILĂ

I. Definitia normelor de procedura civila

Normele de procedura civila sunt acele norme juridice care

reglementeaza modul de judecata a pricinilor civile si cele privind punerea in

executare silita a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executorii.

Există 2 mari categorii de norme civile:

-norme de drept material (norme de fond)– care reglementează

raporturile sociale cu privire la persoane, între subiectii de drept si

patrimoniul lor;

3 I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 20.

7

-norme de drept procesual –care reglementează raporturile sociale legate

de infaptuirea justitiei si punerea in executare a hotărârilor si a altor

titluri executorii.

II. Clasificarea normelor de procedura civila

a. dupa obiect:

-norme de organizare judecatorească – reglementeaza organizarea si

funcţionarea instantelor: au caracter imperativ, cu exceptia normelor

privitoare la recuzarea judecatorilor.

-norme de competenţă – reglementează sarcinile instantelor judecătoresti

faţă de atribuţiile altor organe cu activitate jurisdicţională (generală), modul

de repartizare între instanţe de drept diferit (materială) şi între instanţe de

acelaşi grad (teritorială);

Au caracter imperativ, în principiu, doar normele de competenţă

materială, cele de competenţă teritoriala au caracter dispozitiv, cu exceptia

celor care se refera la persoane si al bunuri – prev in art, 13-16 Cpc.

-norme de procedură propriu-zise - reglementeaza modul de judecare si

de executare si pot fi:

- de procedură contencioasă;

- de proceduă necontencioasă;

- de executare silita.

In principiu, au caracter imperativ cele care determină ordinea firească a

judecăţii, etapele si principiile; au caracter dispozitiv normele care stabilesc

facilităţi pentru părţi.

b. dupa întinderea câmpului de aplicare:

-norme generale – se aplică în toate cazurile şi în orice materie, dacă legea

nu prevede altfel;

8

-norme speciale – se aplică numai într-o anumită materie, cuprind dispozitii

derogatorii, de strictă interpretare şi aplicare; se aplică cu prioritate şi se

completeaza cu norma generală.

c. după caracterul conduitei pe care o prescriu:

-norme imperative – impun o anumită conduită obligatorie, de la care este

interzis să se deroge, chiar cu autorizarea instanţei; nerespectarea lor atrage

nulitatea ababsolută; aplicarea lor poate fi cerută de oricare din părtile din

proces, inclusiv din oficiu, de către instanţă; viciile unui act procedural

savârşit prin încălcarea unei norme imperative nu pot fi acoperite prin voinţa

părţilor;

-norme dispozitive (supleative) – suplinesc voinţa neexprimată a părţilor,

îngăduindu-le să îşi exercite dreptul de dispoziţie; părţile se pot înţelege, în

anumite limite. Nerespectarea lor atrage nulitatea relativă; aplicarea lor

poate fi cerută doar de către partea în favoarea căreia acţionează norma;

partea interesată poate renunţa la invocarea incălcării normei supleative.

Pentru distingerea caracterului imperativ sau dispozitiv al normelor

de procedură legiuitorul stabileşte anumite criterii:

- exprimarea legiuitorului;

- când exprimarea nu permite calificarea exactă se foloseşte criteriul

finalităţii textului; au caracter imperativ normele care, prin finalitatea

lor, depăşesc interesul personal şi vizează un interes general.

9

Capitolul III. PROCESUL CIVIL

I. Definirea procesului civil.

Persoana ale cărei drepturi subiective civile sunt contestate sau

încălcate se poate adresa instanţei de judecată competente pentru a restabili

această situaţie. Sesizarea instanţei se face prin cererea de chemare în

judecată.

Prin proces, în sens etimologic, se înţelege mers, evoluţie,

desfăşurarea unui fenomen, eveniment.

DEFINITIE :

Procesul civil este activitatea desfăşurată de către instanţă, părţi,

organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea

de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în pricinile civile, în vederea

realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii şi

executării silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii,

conform procedurii prevăzute de lege.

II. Fazele şi etapele pe care acesta le parcurge

Procesul civil parcurge două faze:

1.Faza judecăţii care se desfăşoară mai întâi în faţa instanţei de fond şi se

finalizează cu deliberarea şi pronunţarea hotărârii. Ea este declanşată prin

10

cererea de chemare în judecată care investeşte instanţa competentă. La

rândul său, această fază cuprinde mai multe etape:

Prima etapă (etapa scrisă), constă în încunoştiinţarea reciprocă a părţilor

despre pretenţiile, apărările şi probele ce urmează a fi administrate în

vederea dovedirii lor.

Cea de a doua etapă este etapa dezbaterilor în şedinţa de judecată, etapă

complexă ce se desfăşoară, de regulă, la mai multe termene de judecată,

dând posibilitatea părţilor să-şi susţină în mod real şi contradictoriu

pretenţiile şi apărările, să administreze probe şi să pună concluzii asupra

fondului cauzei . Dezbaterea este contradictorie şi este condusă şi controlată

de judecător cu respectarea unor principii fundamentale (principiul

contradictorialităţii, principiul dreptului de apărare, principiul rolului activ al

judecătorului, principiul disponibilităţii, principiul publicităţii şi principiul

oralităţii). După închiderea dezbaterilor, urmează etapa deliberării şi

pronunţării hotărârii.

Prin epuizarea acestor etape se finalizează judecata în prima instanţă, dar

partea nemulţumită poate declanşa etapa căilor de atac. Poate exista şi o

etapă a căilor extraordinare de atac, care vizează, în condiţiile legii,

hotărâri definitive sau irevocabile.

2.Faza executării silite care include activitatea instanţei de executare şi a

executorilor judecătoreşti care-si îndeplinesc atribuţiile procesuale sub

controlul instanţei.

Nu este obligatoriu ca procesul civil să parcurgă toate aceste etape, în

consecinţă se impun următoarele precizări:

-faza executării silite intervine în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse

în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului, în măsura în care

debitorul nu-şi execută de bună voie obligaţia.(de ex.o hotărâre

11

judecătorească pronunţată într-o acţiune în constatare nu este susceptibilă de

executare silită ).De asemenea, dacă debitorul îşi va executa de bună voie

obligaţia consemnată în titlu executoriu faza executării va lipsi;

-în ipoteza în care creditorul pune în executare un alt titlu executoriu decât o

hotărâre judecătorească, va exista numai faza executării;(de ex.este cazul

executării silite a unui contract de credit bancar).

-este posibil ca procesul să se termine fără o judecată propriu-zisă atunci

când reclamantul îşi retrage acţiunea, renunţă la dreptul său, tranzacţionează

ori lasă pricina în nelucrare, ori dacă partea interesată nu exercită căile de

atac împotriva hotărârii pe care o consideră legală şi temeinică.

Dispoziţiile codului de procedură civilă care reglementează desfăşurarea

procesului civil respectă normele impuse de CEDO în această materie .

Astfel ,în conformitate cu art.6 pct.1 din Convenţia Europeană a

Drepturilor Omului: “Orice persoană are dreptul să-i fie examinată cauza

sa în mod echitabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit

prin lege, care va decide asupra drepturilor şi obligaţiilor sale civile sau

asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală împotriva ei.

Hotărârea trebuie să fie pronunţată în public, dar accesul în sala de şedinţă

poate fi interzis persoanelor sau publicului în timpul întregului sau a unei

părţi din proces, în interesul moralităţii, ordinii publice sau al securităţii

naţionale într-o societate democratică, când interesele minorilor sau

protecţia vieţii private a părţilor la proces o cer sau în măsura considerată

strict necesară de către tribunal, când datorită unor împrejurări speciale

publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”.

De asemenea , Constituţia consacră ,în art.21, accesul liber la justiţie

– “orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a

12

libertăţilor şi intereselor sale legitime” – “nici o lege nu poate îngrădi acest

drept”.

CAP IV.COMPETENTA INSTANTELOR JUDECATORESTI

Termenul de competenta nu este propriu dreptului, îl întâlnim si in

alte domenii4. Dar chiar in domeniul dreptului termenul are acceptiuni

diferite. In domeniul dreptului, exercitarea atributiilor instantelor

judecatoresti in statul de drept nu se poate face fara o delimitare clara a

sarcinilor ce revin acestora in functie de gradul de ierarhie pe care se afla, fie

intre instantele judecatoresti si alte organe carora legea le confera atributii

jurisdictionale. In domeniul dreptului termenul de competenta are mai multe

acceptiuni.5

In cadrul dreptului procesual civil competenta este definita ca fiind

aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti (unui alt organ de

jurisdictie sau cu activitate jurisdictionala) de a judeca un anumit

litigiu.6Deci, vorbind de competenta ne raportam la instanta judecatoreasca

(sau la un alt organ de jurisdictie, ori cu activitate jurisdictionala) si nu la

judecatorii care simt incadrati la acea instanta.7

Privita din punct de vedere juridic, problema competentei intereseaza

toate ramurile dreptului, de justa ei rezolvare depinzand cunoasterea

4 Fl. Marcu, C.Maneca, Dictionar de neologisme, Ed. Academiei, Bucuresti, 1978, pag. 236.5 S. Ghimpu, Gh. Brehoi, Gh. Mohanu, A. Popescu, I. Urs, Dictionar juridic, Ed. Albatros, Bucuresti,1985, pag. 96; A. Iorgovan, Consideratii pe marginea unui curs universitar, Studii si Cercetari Juridice nr.3/1985, pag. 255-256; I. Deleanu, Tratat de procedura civila, vol. I, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1995, pag. 319-320.6 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag.136-137.7V. M. Ciobanu, Interesul practic al clasificarii legilor de procedura in functie de obiectul lor de reglementare, Revista Romana de Drept, nr. 4/1983, pag. 37

13

organelor chemate sa solutioneze problema privind apararea drepturilor si

intereselor persoanelor fizice si juridice in statul de drept8.

I.Clasificarea normelor de competenţă:

1. după organul jurisdicţional:

-norme de competenţă generală –reglementează activitatea tuturor

organelor jurisdicţionale. Au caracter absolut.

-norme de competenţă jurisdicţională –operează în cadrul aceluiaşi sistem

de organe; Ele reglementează activitatea fiecărui organ de jurisdicţie si se

subdvid în:

-norme de competenţă materială (care au caracter absolut) – ne

raportăm la instanţe judecătoreşti de grad diferit; Sunt reglementate de

norme imperative:

-competenţa materială funcţională – după felul atribuţiilor jurisdictionale;

-competenţa materială procesuală– în funcţie de obiect, valoare sau natura

litigiului.

-norme de competenţă teritorială –au caracter imperativ; stabilesc

competenta teritoriala in materie de stare si capacitate a persoanelor; sunt

norme pentru instante de acelasi grad:

-competenţa teritorială de drept comun - cererea de chemare în judecată se

introduce la instanţa de drept comun competentă din punct de vedere

teritorial. Au caracter relativ;

8 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Teoria generala, pag. 134; V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Ed. National, Bucuresti, 1996, pag. 371-372; Fl. Magureanu, Drept procesual civil, ed. a III-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2001, pag.135 si urm.

14

-competenţa teritorială facultativă (alternativă) – reclamantul poate alege

între mai multe instanţe. Au caracter relativ;

-competenţa teritorială exclusivă – numai la o anumită instanţă. Au caracter

absolut.

2. după caracterul normelor ce reglementează competenţa:

-competenţa absolută – reglementată prin norme imperative, obligatorii atât

pentru părţi, cât şi pentru instanţă; necompetenţa absolută a instanţei poate fi

invocată oricând, atât în faţa instanţei de fond, cât şi a instanţei de apel sau

de recurs;

-competenţa relativă –reglementată de norme dispozitive, părţile pot

deroga, încălcarea normelor nu poate fi invocată decât de către pârât şi

NUMAI prin întâmpinare sau la prima zi de judecată.

II.COMPETENTA GENERALĂ

Atunci când o lege specială nu stabileşte expres competenţa altui

organ de jurisdicţie, litigiul va fi soluţionat de către instanţele judecătoreşti.

a.Directiile generale ale finantelor publice judetene, care emit decizii –

impotriva lor –se poate face contesaţie la Ministerul Finantelor.

b.în materie de invenţii şi mărci: competent OSIM:

- contestaţiile împotriva hotărârilor OSIM sunt soluţionate de Comisia

de Reexaminare din cadrul OSIM; împotriva hotărârilor acesteia –

recurs la Tribunalul Bucureşti, în 3 luni de la comunicare;

- în competenţa instanţelor: sunt litigiile cu privire la calitatea de

inventator; anularea unui brevet de invenţie emis de OSIM, cererea

privind acordarea unei licenţe obligatorii;

c.în materia contravenţiilor:

15

- judecătoria în raza căreia a fost savârşită contravenţia – pentru

plaâgerile îpotriva p-v de sancţonare contravenţională de transformare

a amenzii în închisoare contravenţională.

d.în materia exercitării drepturilor şi îndatoririlor părinteşti:

- autoritatea tutelară – pentru vizitarea minorului în timpul căsătoriei,

când părintii sunt despărţiţi în fapt; instanţa – în timpul divorţului.

e.în materia încredinţării minorului:

- încredinţarea lor altor persoane decât părinţilor – de către comisiile

pentru ocrotirea minorilor; în timpul divorţului însă, sau ca urmare

a decăderii părinţilor din drepturile părinteşti – instanţa de judecata.

f.în materia înregistrărilor de stare civilă şi a actelor de stare civilă:

- pentru efectuarea si reconstituirea actelor de stare civilă –serviciul de

Stare Civilă; pentru anularea, rectificarea, completarea, inregistrarea

tardiva a nasterii – instanţa de judecată;

g.în materia schimbării numelui şi a prenumelui:

- pe cale administrativă –sunt competente organele de poliţie; în urma

ăronunţării divortului şi desfacerii adoptiei –este competentă

instanţa de judecată.

h.în materie succesorală:

- dacă succesorii se înţeleg –este competent notarul, daca nu se înţeleg

este competentă instanţa de judecată;

i.în materie electorală:

- tribunalul – pentru contestaţiile la constituirea Comisiilor electorale;

- tribunalele şi judecătoriile – pentru contestaţiile privind admiterea

sau respingerea candidaturilor pentru comisiile locale;

- ÎCCJ– pentru contestaţiile privind formarea şi componenţa Biroului

Electoral Central.

16

j.în materia competentei Curtii Constitutionale:

- Aceasta analizează constituţionalitatea actelor normative (controlul

anterior, controlul posterior).

k.în materia litigiilor de muncă – Este competent Tribunalul-secţia de

dreptul muncii.

l.în materia contenciosului administrativ:

- orice persoană fizică sau sau juridică, dacă se consideră vatamată în

drepturile sale printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat

(inclusiv nerăspunderea petitionarului, în temen de 30 de zile de la

înregistrarea cererii) al autoritaţii administrative de a îi rezolva

cererea, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru

anularea actului, recunoasterea dreptului pretins şi repararea pagubei

ce i-a fost cauzată.

III.COMPETENŢA MATERIALĂ A INSTANŢELOR DE

JUDECATĂ

Competenţa materială a judecătoriei

Judecatoriile judeca:

a. în primă instanţă, judecă toate cererile, în afară de cele date prin lege în

competenţa altor instanţe. Judecătoriile sunt instanţele de drept comun

pentru judecata în primă instanţă;

b. plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice sau a

altor organe cu activitate jurisdictională în cazurile prevăzute de lege (ex:

plângerile împotriva proceselor verbale de sancţionare contravenţională);

c. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor (ex: contestatia la

executarea silita).

Competenţa materială a tribunalului

17

a. în primă instanţă judecă:

- procese si cereri in materie civila, al caror obiect are o valoare mai

mare de 500.000 lei, cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a

cererilor în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a

cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept

comun, petitorii, sau, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în

drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar;

- conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa

altor instanţe;

- cereri in materie de contencios administrativ, în afara celor date în

competenţa Curţilor de Apel;

- procese şi cereri în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate

industrială;

- procese şi cereri în materie e expropriere;

- cereri pentru încuviinţarea adoptiilor, nulitatea sau desfacerea

adopţiilor;

- cereri privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare în

procese penale;

- cereri de recunoastere a hotărârilor date in ţări străine, sau de

încuviinţare a executării silite a acestor hotărâri.

b. ca instanţe de apel – judecă apelurile împotriva hotărârilor date de

judecătorii în primă instanţă;

c. ca instanţe de recurs –judecă recursurile împotriva hotărârilor

judecătoriilor care nu sunt supuse apelului;

d. în orice alte materii date, prin lege, în competenţa lor:

- căi extraordinare de atac împotriva propriilor hotărâri;

- contestaţia la executare, când tribunalul este instanţa de executare;

18

- cereri de indreptare a greşelilor materiale din propriile hotărâri;

- conflicte de competenţă între două judecătorii aflate în raza

Tribunalului, sau între o judecătorie din raza lui şi un alt organ

jurisdicţional;

- cererea de recuzare a tuturor judecătorilor de la o judecătorie din raza

sa;

TRIBUNALUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI are în

competenţă exclusivă:

- înregistrarea partidelor politice;

- în materie de inventii si mărci;

- validarea alegerii Primarului General al capitalei;

- cereri de adoptie cu element de extraneitate.

1. Competenta materiala a Curtii de Apel

a. în primă instanţă –judecă cererile în materie de contencios administrativ

privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;

b. ca instantă de apel – judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în

primă instanţă de către tribunale;

c. ca instantă de recurs – judecă recursurile împotriva hotărârilor

tribunalelor, pronunţate în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în

primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului,

precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;

d. în orice alte materii date de lege în competenţa lor:

- conflictele de competenţă între două tribunale, sau un tribunal şi o

judecătorie care se află în raza sa, între două judecătorii care nu se află

în raza aceluiaţi tribunal sau între un tribunal din raza sa ţi un alt

organ jurisdictional;

19

- contestaţiile la executarea silită, când Curtea de Apel este instanţa de

executare;

- cereri de îndereptare a greşelilor materiale din propriile hotărâri.

2. Competenta materiala a ÎCCJ

- recursuri împotriva hotărârilor Curţii de Apel si a altor hotărâri, în

cazurile prevăzute de lege;

- recursurile în interesul legii;

- în orice materii date în competenţa sa, prin lege;

- conflicte de competenţă între două curţi de apel; între două tribunale,

sau între un tribunal şi o judecătorie, sau între două judecătorii care nu

aparţin aceleiaşi curţi de apel; între o Curte de Apel si un alt organ

jurisdictional;

- cereri de recuzarea a unei Curti de Apel;

- cereri de strămutare;

- contestaţia în anulare şi revizuirea împotriva propriilor hotărâri;

- cereri de îndreptare a gresşlilor materiale din propriile hotărâri;

ÎCCJ– în Secţii Unite, judecă:

- recursuri împotriva hotărârilor sale, pronunţate în primă instanţă;

- recursuri în interesul legii şi recursuri împotriva deciziilor secţiilor

sale;

IV.COMPETENŢA TERITORIALĂ

1. competenţa teritorială de drept comun:

- cererea se face:

- la instanta de la domiciliul pârâtului. Dacă pârâtul are

domiciliul în străinîtate sau nu are domiciliul cunoscut, cererea

se face la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici

20

reşedinţă cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei

reclamantului;

În cazul în care pârâtul are, în afara domiciliului său, o

îndeletnicire profesională sau o aşezare agricolă, comercială sau

industrială, în mod statornic, cererea se poate face şi la instanţa

locului acestei aşezări, pentru obligaţiile patrimoniale care sunt

născute sau care urmează să se execute în acel loc;

- la instanta sediului principal la firmei, pentru persoane

juridice de drept privat;

Cererea poate fi formulată şi la instanţa locului unde societatea îşi

are reprezentanţa, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în

acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau

din fapte săvârşite de acesta;

- dacă pârâtul este o asociaţie sau o societate fără

personalitate juridică –este competentă instanţa de la domiciliul

persoanei careia i s-a încredinţat preşedinţia sau directoratul;

daca o astfel de persoana nu există– la instanţa domiciliului

oricăruia dintre asociati.

- domiciliu = adresa unde paratul locuieste efectiv, fara mutatie;

-la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judecţului unde

îşi are domiciliul reclamantul, pentru cererile îndreptate împotriva

statului, direcţiilor generale, regiilor publice, caselor autonome şi

administraţiilor comerciale ; În cazul în care sunt competente mai

multe judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal, cererile arătate

mai sus se introduc la judecătoria din localitatea de reşedinţă a

judeţului, iar în capitală, la judecătoria sectorului 4.

21

Cererea îndreptată împotriva ami multor pârâţi poate fi făcută la

instanţa competentă pentru oricare dintre ei.

2. Competenţa teritorială alternativă (facultativă)

Potrivit disp. art. 10 c.p.c.există 8 cazuri de competenţă

alternativă:

- pentru desfacerea unui contract – (executate, anulare,

rezoluţiune, reziliere) şi la instanţa locului prevăzut în contract

pentru executarea, chiar şi în parte, a contractului;

- în cererile ce izvorăsc dintr-un contract de locaţiune a unui

imobil, în acţiunile în justificare sau în prestaţie tabulară, – instanţa

locului unde se afla imobilul;

- cererile ce izvorăsc dintr-o cambia, cec sau billet la ordin,

instanţa locului de paltă;

- cererile privitoare la obligaţii comerciale , instanţa locului unde

obligaţia a luat naştere sau cea a locului plăţii;

- cererile izvorâte dintr-un contract de transport, instanţa locului

de plecare sau de sosire;

- în cererile împotriva unei femei căăatorite care are reşedinta

diferită de cea a soţului – instanşa resedintei femeii;

- cererile pentru pensie alimentară – instanţa domiciliului

reclamantului;

- în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit – instanţa locului unde

s-a savârşit acel fapt.

- în materie de asigurare – instanţa domiciliului asiguratului, sau unde

se afla bunurile asiguratului sau unde s-a produs accidentul;

3. Competenta teritoriala exclusivă:

- pentru imobile – instanţa unde se află imobilul;

22

- în materia moştenirii – instanţa ultimului domiciliu al defunctului

(domiciliu, reşedinţa sau ultima locuinţă efectivă);

- pentru contravenţii – instanţa de la locul savârşirii contravenţiei;

- pentru persoane:

- la divorţ:

- instanţa de la ultimul domiciliu conjugal al soţilor;

- instanţa de la domiciliul pârâtului, dacă nici unul din soţi

nu mai locuieste la domiciliul conjugal;

- instanta de la domiciliul reclamantului, daca domiciliul

paratului nu este cunoscut.

- pentru incuviintarea adoptiei:

- instanţa de la domiciliul adoptatorului;

- instanţa de la sediul unităţii de ocrotire, când copilul este

părăsit şi ocrotit;

- instanţa de la domiciliul copilului, pentru adoptiile cu

element de extraneitate.

- pentru declararea disparitiei sau a mortii – instanta de la

ultimul domiciliu al disparutului.

V.PROROGAREA COMPETENTEI

Intervine în situaţia în care o instanţă competentă să soluţioneze

cererea cu care a fost sesizată, devine competentă (în temeiul legii, a unei

hotărâri judecătoreşti pronunţată de o instanţă superioară, sau prin convenţia

părtilor) sa rezolve si cereri care, în mod obişnuit nu intră în competenţa sa.

1. Prorogarea legală de competenţă – operează în cazuri expres prevăzute

de lege:

23

- art 9c.p.c. – în cazul coparticipării procesuale pasive, reclamantul

poate introduce cererea la instanţa domiciliului oricăreia din pârâţi;

- art. 17c.p.c. – cererile accesorii şi incidentale sunt de competenţa

instanţei care judecă cererea principală:

- daca sunt mai multe capete de cerere, dintre care unele sunt

accesorii, acestea vor fi soluţionate de instanta competenta pentru

cererea principala (chiar daca erau de competenţa altei instanţe);

- cererile privind luarea măsurilor asiguratorii, pentru asigurarea

dovezilor, cereri prin care pârâtul are pretenţii proprii împotriva

reclamantului – au caracter incidental - vor fi soluţionate de

aceeaşi instanţă.

- art. 164 – conexitatea: părţile pot cere întrunirea mai multor pricini ce

se află în faţa aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite de acelasi grad,

în care sunt aceleaşi părti sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror

obiect şi cauză au o strânsă legătură (poate fi făcută la cererea părţilor

sau din oficiu); dosarul va fi trimis mai întâi instanţei care a fost

investită prima, dacă părţile nu cer trimiterea lui la una din celelalte

instanţe sau dacă una din pricini este de competenţa unei anumite

instanţe şi părţile nu o pot înlătura.

- art. 163 – litispendenţa – nimeni nu poate fi chemat în judecată

pentru aceeasi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai

multor instanţe (cererile trebuie să se afle pe rolul aceleiaşi instanţe

sau a unor instanţe diferite, dar deopotrivă competente şi de fond).

2. Prorogarea judecatorească de competenţă

a. Există în caz de delegare a instanţei;

b. în caz de recuzare a tuturor judecătorilor unei instanţe, sau când, din

cauza recuzării, nu se poate întruni completul de judecată;

24

c. în caz de strămutare a pricinilor;

d. în caz de admitere a recursului şi de casare cu trimitere la altă instanţă

decât aceea care a judecat prima oară fondul, dar egală în grad cu aceasta.

In toate aceste cazuri cauza se va soluţiona de o instanţă egală în grad,

stabilită prin hotărâre judecătorească; calea de atac asupra hotărârii

pronunţate de instanţa investită prin prorogare – de către instanţa superioară

acesteia.

3. Prorogarea conventională de competenţă

- acolo unde legea permite; prin convenţie în scris sau verbal (în faţa

instanţei alese); cu îndeplinirea unor condiţii:

- părtile – capacitate procesuală de exerciţiu, consimtământul – liber şi

neviciat;

- convenţia părţilor trebuie să fie expresă;

- în convenţie să se determine exact instanţa aleasă;

- instanţa aleasă să nu fi necompetentă absolut.

- conventia poate fi încheiată înaintea ivirii litigiului (dacă legea nu

interzice expres); dacă convenţia este încheiată după sesizarea unei

instanţe, părţile pot stabili o altă instanţă numai până la prima înfăţişare.

VI.EXCEPŢIA DE NECOMPETENŢĂ

Este mijlocul procesual prin care se invocă necompetenţa instanţei de

judecată, constată pe parcursul procesului (după sesizarea instanţei şi

înainte de pronunţarea unei hotărâri);

Daca s-a pronunţat o hotărâre în prima instanţă se poate invoca

necompetenţa prin apel;

25

Daca s-a pronunţat o hotărâre definitivă (în apel) se invocă

necompetenţa prin recurs.

Excepţia de necompetenţă absolută poate fi invoctă atunci când se

încalcă competenţa generală, materială si teritorială exclusivă. Ea poate fi

invocată de oricare din părţi, de procuror sau de instanţă, pe tot parcursul

procesului.

Exceptia de necompetenţă relativă poate fi invocată atunci când se

încalcă competenţa teritorială (mai puţin cea exclusivă).Ea poate fi invocată

numai de catre pârât.

Daca excepţia este admisă, instanţa hotărăşte care este instanta

competentă sau organul jurisdicţional competent, apoi îşi declină

competenţa în favoarea acestuia. Daca este competent un organ al statului

fără activitate jurisdicţionala, instanţa nu îşi va declina competenţa, ci va

respinge cererea ca inadmisibilă. Daca litigiul are un element de extraneitate,

admitându-se excepţia, se respinge cererea ca nefiind de competenţa

instanţelor române.

Împotriva hotărârii de dezinvestire-investire se poate face apel şi

recurs in termen de 15 zile de la pronunţare, iar dupa ce devine irevocabilă,

dosarul se trimite la instanţa competentă.

Actele de procedură făcute de instanţa necompetentă sunt nule, cu

excepţia probelor care rămân câştigate cauzei şi nu vor fi refăcute decât

pentru motive temeinice.

VII.CONFLICTELE DE COMPETENŢĂ

În cazul în care instanţa care a primit dosarul prin hotărârea de

declinare a competenţei dată de altă instanţă constată că este necompetentă şi

26

competenţa aparţine instanţei care a trimis dosarul se naşte un conflict de

competenta negativ (mai multe instanţe sesizate cu aceeasi cerere, din care

cel putin una să fie competentă, s-au declarat necompetente prin hotărâri

ramase definitive, iar declinările sunt reciproce);

Dacă se declară ambele competente – în cazul normelor de

competenţă teritorială alternativă se naşte un conflict pozitiv de

competenţă.

Conflictele de competenţă se rezolvă pe calea regulatorului de

competenţă de către instanţa superioară comună instanţelor aflate în

conflict;

Instanţa în faţa căreia s-a ivit conflictul, în cazul conflictului pozitiv,

şi ultima instanţă care s-a pronunţat asupra competenţei, în cazul conflictului

negativ – va suspenda din oficiu orice altă procedură şi va înainta dosarul

instanţei competente să soluţioneze conflictul (dreptul de a sesiza această

instanţă nu aparţine părţilor);

Instanţa competentă să soluţioneze conflictul hotărăste în camera de

consiliu, fără citarea părţilor. Trimiterea dosarului la instanţa competentă se

face numai după rămânerea irevocabilă a regulatorului (care poate fi atacat

cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cu excepţia celei pronunţate

de ÎCCJ care este irevocabilă. Instanţa căreia i se trimite dosarul nu îşi va

mai putea declina competenţa, dacă nu au apărut temeiuri noi;

Conflicte între instanţe si alte organe cu activitate jurisdictională se

rezolvă la sesizarea instanţei unde s-a ivit conflictul, de către instanţa

ierarhic superioară.

27

VIII.INCIDENTE PROCEDURALE PRIVIND

CONSTITUIREA INSTANŢEI

De regulă, instanţele de judecată soluţionează cererile care le sun date

în competenţă potrivit normelor de competenţă prevăzute de lege. Există

însă situaţii în care o cauză este judecată de o altă instanţă decât cea care este

competentă teritorial să judece acea pricină.

1.DELEGAREA INSTANTEI

Partea interesată poatre cere ÎCCJ să desemneze o altă instanţă de

acelaşi grad cu cea competentă, atunci când aceasta din urmă, datorită unor

împrejurări excepţionale este împiedicată, un timp mai îndelungat, să

funcţioneze.

2.STRAMUTAREA PRICINILOR

Aceasta se poate cere:

- pe motiv de rudenie sau de afinitate (când una din părţi are două

rude sau afini până la gradul al IV- lea printre magistraţii de la

instanţa sesizată); cererea poate fi facută de partea interesată numai

înaintea începerii oricărei dezbateri; competenţa aparţine instanţei

ierarhic superioare;

- bănuiala legitimă (se presupune că obiectivitatea poate fi ştirbită de

împrejurările cauzei, a calităţii părţilor sau a vrăjmaşiei locale);

cererea poate fi făcută de partea interesată în orice stare a pricinii;

Competenţa de solutionare apartine ÎCCJ.

28

- siguranţa publică; Cererea poate fi făcută de procurorul care pune

concluzii la ÎCCJ în orice stare a pricinii. Competenţa apartine ÎCCJ.

-

SOLUŢIONAREA CERERII

Cererea este soluţionată în secret, în camera de consiliu, cu participarea

părţilor. Preşedintele instanţei poate cere suspendarea cauzei. Hotararea

pronunţată se dă fără motivare şi nu e supusă niciunei căi de atac (de lege

lata ar trebui să fie atacată pe calea contestaţiei în anulare – dacă sunt

îndeplinite condiţiile acesteia). Dacă cererea se admite, cauza se trimite spre

judecată unei alte instanţe de acelaşi grad, arătându-se în ce măsură actele

îndeplinite de instanţă vor fi păstrate;

În cazul în care nu s-a suspendat pricina şi hotărârea de strămutare s-a

dat după ce instanţa s-a pronunţat, în literatura de specialitate s-a propus ca

hotărârea să fie considerată neavenită şi instanţa la care s-a strămutat să se

pronunţe pe fond ca şi cum prima hotărâre nu ar exista.

3.INCIDENTE PRIVIND COMPUNEREA INSTANŢEI DE

JUDECATĂ

1. INCOMPATIBILITATEA

Cazuri de incompatibilitate:

29

- Judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua

parte la judecarea aceleiasi pricini in apel sau recurs.

- Judecatorul care a pronuntat o hotarare nu poate lua parte la judecata

aceleiasi priciniin caz de rejudecare dupa casare – se are in vedere

casarea cu trimitere .

- Judecatorul nu poate solutiona o pricina in care a fost martor, expert

sau arbitru.

In doctrina si in practica s-a stabilit ca nu exista incompatibiliatate decat

daca judecatorul s-a pronuntat asupra fondului sau a altei probleme

litigioase si nu asupra unei execeptii, aceasta deoarece odata ce instanta

de control judiciar a stabilit ca exceptia a fost gresit admisa, acest

judecator nu poate sa admita din nou exceptia si sa pronunte aceeasi

solutie intrucat ar incalca autoritatea de lucru judecat.

Cauzele de incompatibilitate sunt de stricta interpretare si nu pot fi extinse

prin anaogie : Judecatorul care a fost avocat in pricina pe care urmeaza sa o

solutioneze nu este incompatibil dar poate fi recuzat.

Potrivitart.27, judecatorul poate fi recuzat:

1. cand el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au vreun interes

in judecarea pricinii sau cand este sot, rudă sau afin, până la al patrulea

grad inclusiv,cu vreuna din părţi.

2. când el este sot, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală,

până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi

sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste

30

persoane;

3. când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin a uneia din părti

până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă ori

despărţit,au rămas copii;

4. dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o

pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la

instanţa unde una din părţi este judecător;

5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală

în timp de 5 ani înaintea recuzării;

6.dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;

7.dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;

8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori

altfel de îndatoriri;

9. dacă este vrăjmaşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al

patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la

gradul al treilea inclusiv.

Potrivit art.28 c.p.c.nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai

acelora care stau în judecată ca tutore, curator sau director al unei

instituţii publice sau societati comerciale, când aceştia nu au interes

personal în judecarea pricinii.

De asemenea, nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei

secţii a acesteia.Cererile de recuzare a instanteţor ierarhic superioare

formulate la instanţa care soluţionează litigiul sunt inadmisibile.

31

Pentru aceleasi motive de recuzare nu se poate formula o noua cerere

împotriva aceluiaşi judecător.

PROCEDURA DE SOLUTIONARE A INCOMPATIBILITATII

Incompatibilitatea se invoca pe cale de exceptie. Sanctiunea este

nulitatea absolita. Asupra exceptiei instanta se pronunta prin intermediul

unei incheieri interlocutorii care se poate ataca numai impreuna cu fondul.

Incompatibilitatea mai poate fi invocata pe calea apelului, sau a recursului.

Din momentul in care hotararea a ramas irevocabila nu mai este posibila

sanctionarea acestei neregularitati procedurale. Incompatibilitatea

judecatorului care a solutionat recursul nu mai e posibila.

2.ABTINEREA si RECUZAREA

ABTINEREA este acea situaţie în care un judecător care ştie că se

află într-unul din cazurile prevăzute de lege, declară că se retrage de la

judecata unei anumite pricini. Judecătorul este dator să înstiinţeze pe şeful

lui şi să se abţină.

RECUZAREA este situaţia în care una dintre părti poate cere, în

cazurile prevăzute de lege, îndepărtarea unuia sau mai multor judecători de

la soluţionarea unei pricini.

Asemănări şi deosebiri:

Cazurile de abţinere si recuzare sunt aceleasi.

Însă , normele care reglementează abtinerea sunt imperative pe când cele cu

privire la recuzare sunt dispozitive. Cu toate astea, nerespectarea obligaţiei

32

de abţinere nu afectează valabilitatea hotărârii ci atrage sancţiuni disciplinare

pentru judecătorul respectiv.

Abţinerea poate fi propusă de judecător pe toată durata procesului, pe

când recuzarea trebuie efectuată până la începerea oricărei dezbateri, în caz

contrar atragand decăderea din dreptul de a recuza.

Apoi, spre deosebire de abţinere, care este propusă de judecător,

propunerea de recuzare se face de către partea interesată, verbal sau în scris,

motivarea acesteia trebuind să fie în scris, deoarece asupra acesteia se va

decide în camera de consiliu.

Judecătorul recuzat poate declara că se abţine,astfel că, aceasta din

urmă cerere, va fi soluţionată cu prioritate şi de ea depinde soarta cererii de

recuzare care, în cazul admiterii cererii de abţinere, ar trebui respinsă ca

ramasă fără obiect.

SOLUŢIONAREA ABŢINERII ŞI RECUZĂRII

Judecata cererii se face în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor, şi

în timpul acesta, nu se va efectua niciun act de procedură; instanţa

competentă se pronunţă asupra cererii printr-o încheiere şi va arăta şi ce acte

făcute de judecătorul care s-a abţinut sau a fost recuzat vor fi păstrate;

Încheierea prin care instanţa s-a pronunţat asupra admiterii, ca si cea prin

care a admis recuzarea – NU sunt atacabile; încheierea prin care s-a respins

recuzarea se poate ataca odată cu fondul.

CAPITOLUL V. ACŢIUNEA CIVILĂ

1.Noţiune.

Acţiunea civilă poate fi definită ca fiind ansamblul mijloacelor

33

procesuale prin care, în cadrul procesului civil, se asigură protecţia dreptului

subiectiv civil, prin recunoaşterea sau realizarea lui, în cazul în care este

încălcat sau contestat.

2. Părţile acţiunii civile

Acţiunea civilă fiind legată de dreptul subiectiv, nu poate fi concepută

fără existenţa cel puţin a unei persoane care să fie interesată în protecţia

dreptului subiectiv nesocotit sau încălcat.

În momentul în care acţiunea civilă este exercitată este nevoie de cel

puţin două persoane, una care pretinde (reclamantul) şi una care se opune

(pârâtul).

Părţile au denumiri specifice în raport cu diferitele faze ale procesului

civil.

3.Obiectul acţiunii civile

Obiectul acţiunii civile este ceea ce se cere prin acţiunea respectivă,

concretizându-se în raport cu mijlocul procesual folosit.

4.Cauza acţiunii civile

Prin cauza acţiunii civile se înţelege scopul către care se îndreaptă

voinţa celui care reclamă sau se apără, scopul care exprimă şi caracterizează

voinţa sa în justiţie, scop explicat cu împrejurările şi motivele speciale care au

determinat partea să acţioneze.

5.Condiţiile cerute pentru exerciţiul acţiunii civile

Condiţiile cerute pentru exerciţiul acţiunii civile respectiv pentru punerea în

mişcare a tuturor formelor procedurale ce intră în conţinutul acţiunii civile

(cererea de chemare în judecată,căile de atac etc.) sunt următoarele:

-afirmarea unui drept subiectiv civil ce se cere protejat;

-interesul urmărit prin punerea în mişcare a acţiunii;

34

-capacitatea procesuală;

-calitatea procesuală.

A. Dreptul

Pornind de la corelaţia dintre acţiunea civilă şi dreptul subiectiv civil

pentru punerea în mişcare a acţiunii civile se cere în primul rând existenţa

unui drept subiectiv ce se cere protejat,ori a unui interes legitim care nu se

poate realiza decât pe calea justiţiei.

Dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat trebuie sa indeplineasca anumite

conditii9:

a) sa fie recunoscut si ocrotit de lege, sa nu fie ilegal, imoral sau sa

contravina ordinii economice si sociale;

b) sa fie exercitat in limitele sale externe (de ordin material si juridic) si

interne, adica conform scopului recunoscut de lege (art. 3 alin. (2) din

Decretul nr. 31/1954);

c) sa fie exercitat cu buna-credinta (sa nu fie exercitat abuziv)10 ;

d) sa fie actual, deci sa nu fie supus unui termen sau unei conditii

suspensive. Conditia nu se cere atunci cand partea cere sa se constate dreptul

in starea in care se afla. In cazul drepturilor afectate de termen sau de

conditie suspensiva, creditorul poate cere masuri de asigurare sau

conservare, ori poate cere asigurarea dovezilor11.

9 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 295-296, V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Ed. National, Bucuresti, 1996, pag. 268-269.

10 Cu privire la exercitarea abuziva a dreptului subiectiv civil a se vedea aria Banciu, in Contributia practicii judecatoresti Ia dezvoltarea principiilor dreptului civil roman, Ed. Academiei, Bucuresti, 1978, pag. 38-56; D. Gherasim, Buna-credinta in raporturile juridice civile, Ed. Academiei, Bucuresti, 1981, pag. 104-123.11 E. Herovanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Iasi 1926, pag. 397-411.

35

Daca se invoca faptul ca dreptul nu este actual, cererea va fi respinsa ca

prematura, insa reclamantul va putea introduce o noua cerere la implinirea

termenului sau a conditiei12 .

In cazul in care se constata ca reclamantul nu justifica un drept subiectiv

cererea reclamantului - forma de manifestare a actiunii - va fi respinsa .

B. Interesul

Interesul reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmăreşte punând

în mişcare procedura judiciară pentru valorificarea dreptului subiectiv civil ce

se cere protejat.

Cerinţe pe care trebuie să le îndeplşinească interesul:13

a) sa fie nascut si actual14 , in sensul ca daca cel interesat nu ar recurge la

actiune in momentul respectiv s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu.

Daca dreptul pretins este actual si interesul este nascut si actual.

Reclamantul trebuie sa justifice o incalcare a dreptului sau material de catre

cel care-l cheama in judecata. Este posibil ca interesul desi nu este actual sa

justifice actiunea (de exemplu actiunile prevazute de art. 110 C. proc. civ.

privind predarea unui nemiscator) si pentru asigurarea dovezilor -art. 235

alin. (1) C. proc. civ.15 ;12 S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, Precizari privind institutia exceptiilor in dreptul procesual civil, Studii si Cercetari Juridice nr. 1/1983 pag. 47.C.S.J., sec. cont. ad., dec.nr.399/1994, Culegere de Decizii 1994, pag.505-506.13 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 53.14 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 299. 15 Într-adevar, art. 235 alin. (1), C. proc. civ. prevede: "oricine are interes sa constate de urgenta marturia unei persoane, parerea unui expert, starea unor lucruri miscatoare sau nemiscatoare, sau sa dobandeasca recunoasterea unui inscris, a unui fapt sau a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi daca este primejdie ca ele sa dispara sau sa fie greu de administrat in viitor". Cererea poate fi facuta chiar daca nu este primejdie in intarziere, in cazul cand paratul isi da incuviintarea. A se vedea si E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare, Institutul de arte grafice "Lupta", Bucuresti, 1932, vol. I, pag. 157-158

36

Cerinta interesului nascut si actual, enuntata uneori sub forma de "interes

legitim juridiceste proteguit", vizeaza mai putin exercitiul dreptului la

actiune, ci mai degraba priveste temeinicia sau netemeinicia pretentiei

formulate, deoarece, pentru a afla daca un interes este sau nu in conflict cu

legea, este necesar sa se dezbata fondul pretentiei. Asadar, vom intelege prin

aceasta cerinta faptul ca interesul trebuie sa fie in legatura cu pretentia

formulata, deci cu dreptul subiectiv civil afirmat, ori cu situatia juridica

legala pentru a carei realizare calea justitiei este obligatorie16 .Este insa

posibil ca dreptul sa nu mai fie actual si totusi interesul de a actiona sa

existe, sa fie actual. Astfel se intampla, de exemplu, in cazurile prevazute de

ari. 110 C. proc. civ. si in cazul asigurarii dovezilor (art.235 alin. 1 C. proc.

civ.). S-a decis ca pentru promovarea unei actiuni in constatare de catre

proprietarul bunului, urmeaza a se constata ca interesul reclamantului este

nascut si actual si in cazul in care exista pericolul ca dreptul sau de

proprietate sa fie incalcat in viitor17.

b) interesul trebuie sa fie legitim, sa nu vina in contradictie cu legea sau

cu normele morale. In literatura juridica de specialitate s-a afirmat ca

interesul trebuie sa fie si juridic . In doctrina se arata ca interesul trebuie sa

fie si juridic, pentru a se sublinia ca un interes pur economic sau pur teoretic

nu pot justifica exercitiul actiunii civile.

c) sa fie personal - in folosul celui care recurge la forma procedurala, iar

nu in folosul adversarului sau. Aceasta cerinta exista si atunci cand forma

procedurala nu este promovata de titularul dreptului, ci de alte persoane sau

Tribunalul Suprem, sec. civ., dec. nr.894/1978 Culegere de Decizii 1978 pag. 257-258.16 G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994, pag. 100.17 Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 894/1978, Culegere de Decizii 1978, pag. 257-258.

37

organe carora legea le recunoaste legitimare procesuala. Intrucat folosul

practic se produce asupra titularului . Interesul trebuie sa fie si direct in

sensul ca o persoana nu poate apara dreptul altei persoane18 . Exceptii fac:

actiunea oblica si actiunile colective exercitate, spre exemplu, de sindicate

sau de asociatiile pentru protectia consumatorilor19 .

C.Capacitatea procesuală şi sancţiunea lipsei capacităţii procesuale

Capacitatea procesuală este aptitudinea generală a persoanelor de a dobândi şi

de a exercita drepturi şi de a-şi asuma obligaţii, în plan procesual pentru a

valorifica în justiţie dreptul sau interesul în legătură cu care s-a născut litigiul.

Capacitatea procesuală de folosinţă

Capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă acea parte a capacităţii

procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi

obligaţii procesual civile.

Capacitatea procesuală de exerciţiu

Prin capacitate procesuală de exerciţiu se înţelege acea parte a

capacităţii procesuale care constă în aptitudinea unei persoane care are

folosinţa unui drept, de a exercita acest drept în justiţie .

D. Calitatea procesuală. Definiţie. Justificare. Sancţiunea lipsei

calităţii procesuale.

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana

reclamantului şi persoana care este titulara dreptului în raportul juridic dedus

judecăţii (calitate procesuală activă ) şi între persoana pârâtului şi cel obligat

18 I. Deleanu, Tratat de procedura civila, vol. I, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1995, pag. 146-147.

19 V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Ed. National, Bucuresti, 1996, pag. 272

38

în acelaşi raport juridic (calitate procesuală pasivă ).Lipsa acestei identităţi

este sancţionată prin respingerea acţiunii ca fiind formulată de o persoană

fără calitate.

Calitatea procesuala nu se confunda cu interesul. Exista situatii in care desi

unele persoane au interes nu pot exercita actiunea civila, intrucat legea

limiteaza numarul titularilor dreptului la actiune si nu recunoaste calitatea

procesuala anumitor persoane. Asa de exemplu, desfacerea casatoriei prin

divort poate fi ceruta numai de soti, tagada paternitatii poate fi facuta numai

de sotul mamei ori dreptul la actiune pentru stabilirea filiatiei fata de mama,

poate fi exercitat numai de copil20 .

6.Clasificarea actiunilor civile:

a. în funcţie de scopul material urmărit de reclamant:

- acţiuni în realizarea dreptului – cele prin care se solicită instanţei să

îl oblige pe pârât la respectarea dreptului, iar dacă acest lucru nu mai este

posibil, la despagubiri pentru repararea prejudiciului suferit;

- acţiuni în constatare dreptului –prin care se solicită să se constate

numai existenţa unui drept al reclamantului sau inexistenţa unui drept al

pârâtului împotriva sa.

- acţiuni declaratorii –prin care se cere instanţei să constate existenţa sau

inexistenţa unui raport juridic;

20 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 57.

39

- acţiuni interogatorii – prin care, titularul dreptului, în mod preventiv,

cheamă în judecată o persoană care ar putea eventual să îi conteste dreptul,

pentru a lua act dacă recunoaşte sau nu dreptul.

- actiuni în constituire de drepturi – prin care se solicită aplicarea legii la

anumite fapte şi date pe care le invocă, pentru a deduce consecintele ce se

impun, în vederea creării unor situaţii juridice noi. Hotararile pronuntate

asupra acestor actiuni se caracterizeaza prin aceea ca ele au un caracter

constitutiv de drepturi. Asadar, ele produc efecte juridice pentru viitor. Au

acest caracter, in general, actiunile care privesc starea si capacitatea

persoanelor, ca de pilda: actiunea de divort, actiunea privind punerea sub

interdictie, actiunea privind declararea disparitiei sau a mortii unei persoane.

Prin caracteristica enuntata actiunile in constituire de drepturi se deosebesc

esential de celelalte categorii de actiuni civile. De remarcat faptul ca spre

deosebire de hotararile pronuntate in actiunile in constituire de drepturi, cele

pronuntate in actiunile in realizare sau in actiunile in constatare au un

caracter declarativ21 .

b. in funcţie de natura dreptului ce se valorifică prin actiune:

acţiuni personale –prin care se valorifică un drept personal, de creanţă;

Actiunile personale sunt acele actiuni (cereri) prin care se valorifica un drept

personal, de creanta. Numarul actiunilor personale este nelimitat, deoarece

nelimitat e si numarul drepturilor de creanta. Deci au acest caracter toate

actiunile prin care se valorifica un drept de creanta care se naste dintr-un act

juridic, lege, fapt cauzator de prejudicii etc.Cu titlu de exemplu, enumeram

cateva asemenea actiuni: actiunea proprietarului pentru plata chiriei ori in

21 I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 114-115.

40

evacuare, actiunea pentru plata pensiei de intretinere, actiunea in revocarea

unei donatii, actiunea in hotarnicie, actiunea in reductiunea liberalitatilor si

cea prin care se pretinde raportul22 .

acţiuni reale – prin care se valorifică un drept real; sunt mobiliare şi

imobiliare; Actiunile reale sunt acele actiuni (cereri) prin care se valorifica

un drept real. Categoria actiunilor reale este limitata in mod natural de

numarul limitat al drepturilor reale23 .

Au acest caracter: actiunea in revendicare prin care se apara dreptul de

proprietate, actiunea confesorie si negatorie (prin care se apara, respectiv se

contesta un drept de servitute, superficie, uzufruct, uz si habitatie) 24 ,

actiunea prin care se valorifica un drept real accesoriu (actiunea ipotecara

sau actiunea creditorului gajist).

Actiunile reale sunt25 :

- mobiliare - este actiunea prin care se exercita un drept real care poarta

asupra unui bun mobil26 (exemplu actiunea in revendicare a unui bun mobil

de la posesorul de rea-credinta);

- imobiliare - cand dreptul valorificat are ca obiect un bun imobil

(exemplu actiunea in revendicare a unui bun imobil).

Actiunile imobiliare se impart la randul lor in actiuni petitorii si actiuni

posesorii, dupa cum urmaresc apararea dreptului de proprietate sau a altui

22 Trib. Supr., sec. civ., dec.nr.2338/1985, Revista Romana de Drept nr.9/1986, pag. 62-63.23 I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 115.24 Ca o actiune reala este calificata si actiunea in granituire - C. Barsan, Actiunea in granituire, Revista Romana de Drept nr.8/1984, pag. 34; P. Perju, Probleme privind actiunea in granituire, Dreptul nr.6/1991, pag. 35.25 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 6226) A se vedea, I. Deleanu, Tratat de procedura civila, vol. I, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1995, pag. 122. Pe calea unei asemenea actiuni, creditorul gajist, titular al unui drept real accesoriu, va putea obtine redobandirea unui lucru mobil care face obiectul gajului, daca deposedarea s-a facut impotriva vointei sale.

41

drept real imobiliar, ori doar posesiunea bunului imobil (deci o situatie

juridica de fapt).

acţiuni mixte. Actiunea mixta este aceea al carui obiect poarta atat asupra

unui drept real, cat si asupra unui drept de creanta .

In literatura juridica actiunile mixte sunt impartite in doua grupe27 :

a) Actiunile care urmaresc executarea unui act juridic. Exemplul clasic

este cel al actiunii in predarea unui imobil, intemeiata pe contractul de

vanzare, in sistemul contractelor consensuale din codul civil. Intr-adevar,

intr-un atare sistem, cumparatorul devine proprietar al bunului in momentul

acordului de vointe si din acest moment cumparatorul are la dispozitie

actiunea reala pentru apararea dreptului de proprietate. Dar in temeiul

contractului de vanzare, cumparatorul devine in acelasi timp, creditor al

obligatiei de predare si, cu acest titlu, dispune de o actiune personala in

predarea imobilului, in aceste conditii, intrucat cumparatorul sesizeaza

instanta in dubla sa calitate de proprietar si creditor, actiunea sa poate fi

introdusa deopotriva la instanta domiciliului vanzatorului parat sau la

instanta locului situarii imobilului. Este solutia consacrata in dreptul

nostru de art. 10 pct. 2 c. proc. civ.

b) actiunile in anulare sau rezolutiune a unui act juridic prin care se

transmite sau se constituie un drept real imobiliar, ca de exemplu actiunea in

revocare a donatiei unui imobil pentru neexecutarea de sarcini, cand

reclamantul isi valorifica un drept personal, decurgand din contract, dar in

acelasi timp urmareste si revendicarea bunului, ca o consecinta a admiterii

laturii personale a actiunii.

c. în funcţie de obiectul lor:

27 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 251.

42

-acţiuni patrimoniale, care pot fi evaluabile în bani;

-acţiuni nepatrimoniale, al căror obiect nu poate fi evaluat în bani (de ex.

Acţiunile privitoare la nume, încredinţarea minoruluio rezultat din

căsătoria părţilor). Importanţa acestei distincţii constă în stabilirea

competenţei instanţelor de judecată.

d. în funcţie de calea procedurală aleasă:

- principale;

- accesorii - a căror rezolvare depinde de soluţia din acţiunea

principală;

- incidentale – pot avea şi existenţă de sine-stătătoare, dar sunt

formulate într-un proces deja început.Î

- Acţiunea civilă în cadrul procesului penal

n Îîn f Actiunea civila, ca institutie a dreptului procesual penal, este mijlocul

legal prin care o persoana care a suferit un prejudiciu material sau moral prin

infractiune cere repararea acestuia in cadrul procesului penal. Ca actiune

judiciara, actiunea civila este, in esenta, o institutie de drept civil, devenind o

institutie a dreptului procesual in masura in care este exercitata in cadrul

unui proces penal28 .uncţie de . a) Actiuni patrimoniale -; Acele actiuni care sunt evaluabile in bani. b) Actiuni extrapatrimoniale -; Ac

28 V. Pavaleanu, Drept procesual penal, Partea generala, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2001, pag. 205

43

CAPITOLULVI. PARTICIPANŢII LA PROCESUL CIVIL

Privit in ansamblul sau, procesul civil este o activitate care se

desfasoara in timp, incepand cu cererea de chemare in judecata prin care este

sesizata instanta de judecata si incheind cu punerea in executare silita a

hotararii29 .

La activitatea de judecata a cauzelor civile si de executare a hotararilor

pronuntate in aceste cauze, participa:

- Instanta

- Partile

- Procurorul

- organul de executare

- alte persoane si organe care poarta denumirea generala de participanti la

procesul civil.

Instanta, partile, tertele persoane si organele de executare sunt

participanti procesuali principali, intrucat prin activitatea lor influenteaza

29 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 65.

44

desfasurarea si soarta procesului civil. Dintre acesti participanti instanta,

reclamantul si paratul sunt subiecti procesuali indispensabili, caci fara

"prezenta" lor nu este posibila activitatea judiciara.

In procesul civil pot participa si alte persoane, cum ar fi: martorii,

expertii, interpretii etc. Acestia sunt insa participanti procesuali auxiliari;

rolul lor este subsidiar si vizeaza doar lamurirea unor imprejurari de fapt ale

cauzei.

O pozitie aparte in procesul civil revine Ministerului Public. Acesta

participa la activitatea judiciara atat in calitate de subiect procesual, cat si ca

organ de stat specializat in asigurarea si garantarea legalitatii30 .

1.Instanţa de judecată

Instanta, ca organ al statului ce si-a insusit misiunea de a infaptui

justitia, este chemata sa rezolve litigiile care apar in circuitul civil. Fiind

sesizata cu o cerere de chemare in judecata, instanta are obligatia sa o

rezolve, deoarece potrivit art. 3 C. civ." judecatorul care va refuza sa judece,

sub cuvant ca legea nu prevede, sau ca este intunecata sau neindestulatoare,

va putea fi urmarit ca culpabil de denegare de dreptate".

Asadar instanta fiind sesizata cu o cerere de chemare in judecata, este

organul de stat imputernicit prin lege sa rezolve litigiile dintre parti31 .

Activitatea instantei cuprinde doua functii procesuale, una in

continuarea celeilalte, si anume cercetarea cauzei si solutionarea ei32 .

Indeplinirea primei functii duce la stabilirea, pe baza de probe, a situatiei de

fapt. Suveran apreciator al faptelor, judecatorul e dator inainte de toate sa le 30 I.Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 36.31 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 65.

32 A. Hilsenrad, I. Stoenescu, Procesul civil in R.P.R., Editura Stiintifica, Bucuresti, 1957, pag. 59.

45

cunoasca, astfel ca daca probele administrate de parti sunt insuficiente ori

neconcludente, e dator sa solicite administrarea altor probe, sa faca verificari

directe, sa ordone probe din oficiu, ale caror rezultate, raman opozabile si

obligatorii partilor. A doua functie consta in pronuntarea hotararii, prin

aplicarea textului de lege corespunzator situatiei de fapt stabilite.

În România funcţionează o singură instanţă supremă, denumită Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie, cu personalitate juridică şi cu sediul în capitala

ţării. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea

unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei

sale (art. 16 alin. 1 şi 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară).

Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în

circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale

specializate.

Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la

nivelul fiecărui judeţ şi în municipiul Bucureşti, având în circumscripţie

toate judecătoriile din judeţ sau, după caz, din municipiul Bucureşti.

Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care

funcţionează la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti şi au, de

regulă sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. Tribunalele specializate sunt

tribunale: pentru minori şi familie; de muncă şi asigurări sociale;

comerciale; administrative-fiscale. (art.35 din Legea 304/2004).

Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în

judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti.

46

2.COMPUNEREA INSTANŢEI DE JUDECATĂ

COMPUNEREA INSTANTEI desemnează alcătuirea instantei cu

numarul de judecatori prevazut de lege.

CONSTITUIREA INSTANTEI desemnează alcatuirea completului de

judecata cu toate persoanele si organele prevazute de lege . Participarea

grefierului, magistratului-asistent (la Inalta Curte), a procurorului precum si

a asistentilor judiciari (in conflictele de munca si asigurari sociale).

GREFIERUL

Semneaza incheierea de sedinta, semneaza alturi de presedinte

procesu-verbal de constatare a starii materiale a inscrisului defaimat, scrie

marturia dupa dictarea presedintelui, semneaza interogatoriul, semneaza

hotararea, semneaza formula executorie etc.

Grefierii se pot abtine si pot fi recuzati in aceleasi conditii ca si

judecatorii cu exceptia cazului cand si-au spus parerea cu privire la pricina

ce se judeca.

MAGISTRATUL-ASISTENT

La Inalta Curte de Casatie si Justitie rolul grefierului este indeplinit de

magistratul asistent. Acestia se bucura de stabiliate, sunt numiti si promovati

in functie de catre Consiliul Superior al Magistraturii pe baza de concurs.

47

Participa la sedintele de judecata, redacteaza inchierile, participa cu vot

consultativ la deliberari si redacteaza hotarari conform repartizarii facute de

presedinte pentru toti membrii completului de judecata.

Magistratul-asistent se poate abtine si poate fi recuzat in aceleasi

conditii ca si grefierul.

PROCURORUL

Poate sa ceara stramutarea pricinii, poate sa porneasca actiunea civila, sa

participe la dezbateri si sa exercite ai de atac, sa participe la cercetarea locala

si are dreptul de a pune intrebari celui chemat la interogatoriu.

ASISTENTUL JUDICIAR

Face parte din alcatuirea completului de judecat numai in solutionarea

conflictelor de munca si de asigurari sociale in prima instanta.

Participa la deliberare cu vot consultativsi semneaza hotararile pronuntate.

Poate fi recuzat si se poate abtine in aceleasi conditii ca si grefierul

Gresita compunere a completului inseamna ca pricina a fost judecata

de un numar mai mare sau mai mic decat cel impus de lege. Aceasta

neregularitate poate fi invocata pe calea exceptiei care este o execeptie de

procedura, dilatorie si absoluta. Instanta se pronunta asupra exceptiei printr-

o incheiere interlocutorie ( nu mai poate reveni asupra ei) care poate fi

atacata numai impreuna cu fondul. Mai poate fi invocata pe calea apelului

sau daca hotararea este definitiva pe calea recursului.

3. PĂRŢILE ÎN PROCESUL CIVIL

48

Parti în procesul civil sunt persoanele care îndeplinesc condiţiile

generale pentru exerciţiul acţiunii civile şi între care s-a legat raportul juridic

dedus judecăţii, iar nu reprezentanţii lor legali sau conventionali.

Părţilor iniţiale li se mai pot adăuga pe parcursul procesului şi terţe

persoane care intervin din proprie initiativă sau sunt introduse fortat de

reclamant, pârât sau chemat în garanţie.

Nu întotdeauna calitatea de parte revine titularului dreptului. Legea

recunoaşte legitimare procesuală şi altor persoane sau organe.

Rolul părţilor în proces este esenţial, deoarece înfăptuirea justiţiei

gravitează în jurul lor, astfel încât dacă procesul este necesar părţilor şi

părţile sunt necesare procesului, fără părţi şi fără instanţă neputând exista

proces.

Condiţiile ce se cer a fi îndeplinite pentru a fi parte în proces

Condiţiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a fi

parte în proces constituie în acelaşi timp condiţii pentru exerciţiul dreptului

la acţiune.

Indiferent de forma procesuală şi indiferent dacă este vorba de un

litigiu între două părţi sau de o coparticipare procesuală trebuie îndeplinite

cumulativ următoarele condiţii:

- dreptul;

- interesul;

- capacitatea procesuală;

- calitatea procesuală.

49

Drepturile şi îndatoririle procesuale ale părţilor. Abuzul de drept

procesual

Legea procesuală acordă o serie de drepturi părţilor pentru a garanta

exerciţiul liber al acţiunii civile. De asemenea, legea impune anumite

îndatoriri părţilor sub sancţiunile prevăzute de lege.

A. Drepturile procesuale ale părţilor

-dreptul fiecărei părţi de a adresa cereri instanţei;

-dreptul de a participa la judecata pricinii şi deci dreptul la citare;

-dreptul de apărare care implică dreptul de a răspunde celeilalte părţi, dreptul

de a administra probe, dreptul de a cunoaşte piesele dosarului, dreptul de a fi

asistat de avocat, dreptul de a recurge la interpret, etc.;

-dreptul de a participa personal la proces sau prin mandatar;

-dreptul de a recuza pe judecător, procuror, grefier, magistrat – asistent şi

experţi;

-dreptul de a ataca hotărârea şi încheierile instanţei;

-dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecată in cazul câştigării

procesului;

-dreptul de a dispune de soarta procesului prin renunţarea la judecată sau la

dreptul subiectiv, prin recunoaşterea pretenţiilor reclamantului, prin

achiesarea la hotărârea pronunţată sau prin încheierea unei tranzacţii.

B.Principalele îndatoriri ale părţilor

-îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele

prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, perimării, decăderii, etc.;

-exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credinţă şi potrivit scopului în

vederea căruia au fost recunoscute de lege. Cel ce deturnează dreptul

50

procesual de la scopul pentru care a fost recunoscut şi îl exercită cu rea-

credinţă săvârşeşte un abuz de drept procesual.

C. A buzul de drept procesual

Art.723 C.proc.civ. prevede că: “Drepturile procedurale trebuie

exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost

recunoscute de lege. Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv

răspunde pentru pagubele pricinuite”.

Abuzul de drept procesual presupune un element subiectiv constând în

exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procedural şi un element obiectiv

constând în deturnarea dreptului de la scopul social-economic pentru care a

fost recunoscut, de la finalitatea sa legală.

4.COPARTICIPAREA PROCESUALĂ

Procesul civil presupune existenţa a două părţi cu interese contrarii:

reclamant-pârât; apelant-intimat, revizuent-intimat etc. Este însă posibil ca

mai multe persoane sa fie împreună reclamante sau pârâte, dacă obiectul

pricinii este o obligaţiune comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au

aceeasi cauză.

In acest caz există o coparticipare procesuală sau litisconsorţiu.

Pentru existenţa coparticipării procesuale nu trebuie să existe

identitate de obiect sau cauză, ci este suficient ca între obiect şi cauză să

existe o strânsă legatură.

CLASIFICARI:

Coparticipare procesuală subiectivă există atunci când există o pluralitate

de persoane cu aceleaşi interese .

51

Coparticiparea procesuală obiectivă există atunci când se cere conexarea

a două sau mai multe cereri, cu condiţia să nu fie aceleaşi părţi în toate

cererile.

Coparticipare procesuală activă, pasivă sau mixtă există după cum în

proces sunt mai mulţi reclamanţi şi un singur pârât, un singur reclamant

si mai mulţi pârâţi etc.

Coparticipare procesuala facultativa este regula.

Coparticipare procesuală necesară sau obligatorie există în cazul în care

se atacă un contract la încheierea căruia au participat mai multe părţi şi

când chemarea în judecată a tuturor părţilor este obligatorie.

EFECTELE COPARTICIPARII

Fiecare coparticipant îşi exercită şi îşi asumă drepturile şi obligaţiile

procesuale specifice pozitiei sale procesuale. Renunţarea la judecată,

achiesarea, tranzacţia savârşite de unul dintre participanţii la proces vor

produce efecte numai cu privire la persoana sa , neputând fi extinse si asupra

celorlalţi.

Exceptie face cazul când între coparticipanţi există raporturi de

solidaritate sau indiviziune, când efectele se întind şi asupra

coparticipanţilor.

Coparticipantii pot avea un singur reprezentant, caz în care se va

comunica o singura copie de pe cererea de chemare in judecata, sau

întâmpinare. Actele de procedura ale coparticipantilor sunt supuse unei

singure taxe de timbru. Dacă sunt mai mulţi reclamanţi sau pâraţi, vor fi

52

obligati să plătească cheltuielile judiciare în mod egal, proporţional sau

solidar.

5.PARTICIPAREA TERTILOR IN PROCESUL CIVIL

Este posibil ca, pe parcursul procesului să apară interesul lărgirii cadrului

procesual iniţial, fixat de reclamant prin cererea de chemare în judecată,

astfel încât hotărârea ce se va pronunţa să fie opozabilă şi altor persoane

decât reclamantului sau pârâtului.

Acest interes poate sa aparţină părţilor, care pot formula o cerere de

intervenţie forţată, pentru introducerea în cauză a unei terţe persoane, sau

terţilor care pot solicita introducerea lor în cauză.

EFECTE ALE INTERVENŢIEI

Terţul devine parte în proces cu toate consecinţele ce decurg din

aceasta calitate.Hotărârea dată are autoritate de lucru judecat si faţă de

intervenient. Pe de lată parte, se prorogă competenţa instanţei şi asupra

cererii de intervenţie.

Intervenientul poate să exercite împotriva hotărârii căile de atac

prevazute pentru cererea principală, chiar dacă , formulată separat, ar fi atras

o altă cale de atac.

Cererea de intervenţie se înregistrează în dosarul constituit pentru

soluţionarea cererii de chemare în judecată iar nu într-un dosar nou.

A. INTERVENTIA VOLUNTARĂ

53

Oricine are interes poate interveni intr-o pricina ce are loc intre alte

persoane.

Interventia este in intres propriu atunci cand cel care intervine invoca un

drept al sau iar interventia este in interesul uneia dintre parti cand sprijina

numai aparararea acesteia.

Ceea ce distinge cele doua forme nu este interesul ci dreptul invocat care

fie apartine tertului fie apartine partii in favoarea careia s-a facut interventia.

Interventia voluntara = cererea unui tert de a intra intr-un proces pornit

de alte parti, pentru a-si apara un drept propriu sau pentru a apara dreptul

unei parti din acel proces.

Interventia voluntara poate fi : principala si accesorie

EX: Cererea de intreventie principala formulata de chirias intr-un proces in

care se revendica un bun a fost calificata drept cerere de interventie

accesorie in favoarea paratului, intrucat obiectul actiunii in revendicare este

dreptul de proprietate iar intervenientul nu este titularul unui astfel de drept.

1.INTERVENTIA PRINCIPALA

Este folosita de tertul care urmareste sa i se recunoasca sau stabileasca

un drept propriu. Aceasta interventie este facuta sub forma unei cereri de

chemare in judecata, avand natura juridica a acesteia si se indreapta

impotriva ambelor parti initiale din proces.

Cererea de interventie in interes propriu se poate face numai in fata

primei instante si inainte de inchiderea dezbaterilor. Prin exceptie, cu

acordul partilor (doar a acelora care sunt parti si in apel) se poate face si in

54

fata instantei de apel.Si in cazul casarii cu trimitere se poate primi o asmenea

cerere, urmand aceleasi reguli, in prima instanta pana la inchiderea

dezbaterilor, in apel cu acordul partilor.

ADMISIBILITATE

Interventia principala nu este admisibila in cererile cu caracter strict

personal: desfacerea casatoriei, tagada de paternitate etc. Este posibila numai

in situatia in care intr-un astfel de litigiu sunt formulate si cereri incidentale

sau accesorii (partajul bunurilor) In contencios administrativ este admisibilă.

Este admisibila si in materie de ordonanta presedintiala cu conditia sa nu

puna in discutie fondul ci sa urmareasca doar luarea unor masuri vremelnice.

Este inadmisibila în cazul revizuirii si a contestatiei in anulare intrucat

aceasta se poate discuta numai in prezenta celor ce au fost parti in

procesul a carui hotarare este supusa revizuirii.

PROCEDURA DE JUDECATA A INTERVENTIEI

Fiind o cerere incidentala , este de competenta instantei care judeca

cererea principala. Dupa depunerea la dosar a unei cereri de interventie

instanta trebuie sa se pronunte asupra admisibilitatii ei in principiu. Pentru

aceasta dupa ascultarea partilor si a intervenientului, instanta trebuie sa

verifice:

-Daca tertul justifica un interes si pretinde un drept propriu.

-Daca cererea sa are legatura cu cererea principala

-Daca cererea este facuta in termen, iar daca e facuta in apel trebuie sa

ceara acordul partilor

55

-Daca in raport cu litigiul dintre reclamant si parat, interventia este

admisibila.

Instanta se pronunta printr-o incheiere prin care, dupa caz, va admite in

principiu sau va respinge ca inadmisibila. Incheierea poate fi atacata numai

cu fondul (interlocutorie)

Daca cererea a fost respinsa, tertul poate ataca hotararea impreuna cu fondul

sau poate formula o cerere principala fara pericolul autoritatii de lucru

judecat.

Daca cererea a fost admisa:

- instanta este investita cu judecarea cererii tertului

- are loc o prorogare de competenta, o prelungire a competentei

instantei asupra cererii de interventie, chiar daca, in cazul formularii

cererii pe cale principala, ar fi fost de competenta altei instante.

- tertul devine parte in proces

- se intrerupe cursul prescriptiei

Cerera de interventie trebuie comunicata. Oricare dintre parti pot formula

cerere reconventionala impotriva intervenientului.

Tertul intra in proces in starea in care acesta se gaseste. Nu va putea cere

refacerea actelor de procedura efectuate inainte.

∇ Intrucat tertul are pozitia procesuala ca cea a reclamantului, poate

chema in judecata alte persoane si poate chema in garantie.

Atunci cand judecata cererii principale ar fi intarziata de judecata cererii de

interventie se poate disjunge cauza.

56

Admiterea atat a cererii principale cat si a celei de interventie nu poate avea

loc intrucat ele se exclud reciproc. Este posibila doar admiterea in parte a

amandurora.

2.INTERVENTIA ACCESORIE

Prin interventia accesorie tertul participa voluntar la judecata pentru a

apara drepturile uneia dintre partile initiale.

Intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unui drept propriu ci

urmareste ca instanta sa pronunte o solutie favorabila partii pentru care a

intervenit.El are totusi un interes propriu.Cererea de interventie accesorie se

poate face si in fata instantei de recurs

ADMISIBILITATE

Ca regula, este admisibila in orice materie, inclusiv contestatia la

executare, litigii de munca.

Nu este admisibila in pricinile cu caracter strict personal, revizuire sau

contestatie in anulare.

PROCEDURA DE SOLUTIONARE A CERERII ACCESORII

Interventia accesorie este o cerere incidentala de competenta instantei

care judeca pricina principala.

Pentru admiterea acesteia in principiu, instanta trebuie sa asculte tertul si

partile.

Daca cererea este admisa – instanta incuvinteaza cererea printr-o

interventie interlocutorie.

Efecte:

57

-Tertul devine parte in proces

-Terţul are o pozitie subordonata partii in folosul careia a intervenit

-Daca cerera este facuta in apel nu se poate cere mai mult decat a apelat

partea in faoarea careia a intervenit.

-Intervenitia accesorie se judeca intotdeauna impreuna cu cererea principala

-O singura hotarare care va fi opozabila tuturor.

-Daca reclamantul renunta la dreptul subiectiv cererea accesorie va fi

respinsa ca ramasa fara obiect.

-Daca paratul achieseaza la pretentiile reclamantului cererea de interventie

va fi respinsa ca ramasa fara obiect.

B.INTERVENTIA FORTATA

Oricare din parti poate chema in judecta o alta persoana care ar putea

sa pretinda aceleasi drepturi ca si reclamantul .

Exemplu: in cazul obligatiilor cu pluralitate de creditori, atunci cand

debitorul este chemat in judecata doar de unul dintre creditori. El poate sa

solicite introducerea in cauza a celorlalti creditori pentru a evita o posibila

ulterioara chemare in judecata.

Pot apela la aceasta forma de interventie atat paratul cat si reclamantul

Reclamantul – pana la incheierea dezbaterilor

Paratul – pana la depunerea intampinarii sau prima zi de judecata. In

cazul in care reclamantul isi reintregeste actiunea, pana la primul termen.

Sanctiunea nedepunerii acestor cereri in termenele prevazute de lege este

judecarea cererii separat..

58

Nu este admisibila in apel. Doar in cazul rejudecarii fondului.

PROCEDURA DE JUDECATA

Tertul sta in proces prin vointa reclamantului sau a paratului. Intrucat

cererea nu a fost voluntara nu ii putem atribui calitate procesuala activa,

chiar daca poate formula aceleasi drepturi ca si reclamantul

Este o cerere incidentala si este de competenta instantei care judeca cererea

principala

Cererea trebuie sa fie motivata si se comunica atata celui chemat (+

copii de pe cererea de chemare in judecata, intampinare si inscrisurile de la

dosar), cat si partii adverse Cel chemat dobandeste calitatea de intervenient

in nume propriu si hotararea ii va fo opozabila. Produce aceleasi efecte ca si

cerera de interventie voluntara principala.

1.CHEMAREA IN GARANTIE

Partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar

putea sa se indrepte, in cazul in care ar pierde procesul, cu o cerere de

chemare in garantie. Cel care ii datoreaza garantie sau despagubiri.

Poate fi folosita atat de parat cat si reclamant, in aceleasi termene de

mai sus.

Nu se poate face in apel. Etc.

Cel chemat in garantie poate la randul lui sa cheme in garantie o alta

persoana

Nu intotdeauna cererea de chemare in garantie se indreapta impotriva

unei persoane straine de proces. Aceasta poate fi facuta si de un parat

59

impotriva celuilalt daca in proces sunt mai multi parati. De asemenea si

impotriva intervenientului voluntar.

ADMISIBILITATE

Codul nu limiteaza chemarea in garantie doar la anumite materii.Se face

frecvent in materie contractuală. Daca cumparatorul s-a judecat pana la

ultima instanta cu evingatorul fara sa cheme in judecata pe vanzator, si a fost

condamnat, vanzatorul nu mai raspunde de evictiune, de va proba ca erau

mijloace sa castige judecata. Exceptio mali processus – exceptia procesului

rau condus.

Nu este admisibilă în cazul ordonanţei presedinţiale şi în litigii de muncă.

PROCEDURA DE SOLUTIONARE

Este o cerere incidentala, de competenta instantei care judeca cererea

principala.

Are natura juridica a unei cereri de chemare in judecata

Tertul se bucura de independenta procesuala

Daca este respinsa – prin incheiere interlocutorie, atacabila odata cu

fondul.

2.ARATAREA TITULARULUI DREPTULUI

Paratul care detine un lucru pentru altul sau care exercita in numele

altuia un drept , va putea arata pe acela in numele caruia detine lucrul, daca a

fost chemat in judecata de o persoana care pretinde un drept real asupra

lucrului.

60

Aratarea titularului poate fi facuta numai de catre reclamant şi numai

dacă între pârât şi terţ există un raport juridic cu privire la bunul ce

constituie obiectul litigiului.

PROCEDURA DE SOLUTIONARE

Cererea trebuie motivată si se depune odata cu intampinarea sau cel

mai tarziu la data primei infatisari. Nu trebuie sa cuprinda elementele unei

cereri de chemare in judecata Nu trebuie pusa in discutie admisibilitatea ei in

principiu.

Tertul va lua locul paratului care va fi scos din judecata. Sau va dobandi

calitatea de intervenient principal.

6.REPREZENTAREA CONVENTIONALA A

PERSOANELOR FIZICE SI JURIDICE

Reprezentarea legală – intervine in cazul persoanei fizice lipsite de

capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa; parinti,

tutore, curator.

Reprezentarea convenţională

Are la baza acordul dintre parte si reprezentant, acord in temeiul caruia

reprezentantul indeplineste actele de procedura in numelesi pe seama partii.

In mod obisnuit reprezentarea partilor in procesul civil este permisa, cu

exceptii ca: interogatoriu, divort, etc.

A.REPREZENTAREA PRIN MANDATAR NEAVOCAT

61

Daca cererea de chemare in judecata este facuta de mandatar, in cerere

trebuie mentionat acest lucru, cu indicarea numelui si caliatii mandatarului.

Justificarea calitatii de reprezentant se face cu procura care se alatura cererii

in original sau copie legalizata.

Procura – trebuie data pentru exercitiul dreptului de chemare in judecata

sau reprezentare in judecata, dupa cum poate fi pentru amandoua. Un

mandat general, pentru orice litigiu este nul, cu exceptia cazurilor cand

mandatarul nu are domiciliul in tara sau procura este data unui prepus.

Trebuie facuta in scris sub semnatura legalizata. Dreptul de reprezentare

poate fi dat si verbal, in instanta si consemnat in inchieierea de sedinta.

Punerea de concluzii de catre mandatar – mandatarul nu poate pune

concluzii decat prin avocat, cu exceptia consilierului juridic. Aceasta se

refera la punerea de concluzii in fond. 3 exceptii: cand mandatarul este

doctor sau licentiat in drept sot sau ruda pana la gradul IV.; la judecatorie

cand mandatarul este sot sau ruda gradul IV; cand dreptul de reprezentare

izvorasta din lege sau dispozitie judecatoreasca.

o Mandatul judiciar NU inceteaza prin moartea mandatarului sau daca

acesta a devenit incapabil, ci dureaza pana la retragerea lui de catre

mostenitori sau reprezentati legali.

o Renuntarea la mandat trebuie facuta cu instiintarea instantei si a

mandantului cu cel putin 15 zile inainte de infatisare sau implinire a

cailor de atac.

Magistratul poate fi reprezentat de un alt magistrat sau asistat de un

avocat, in fata sectiilor disciplinare ale Consiliului Superior al

Magistraturii.

62

B.REPREZENTAREA PRIN AVOCAT

Avocatul reprezinta partea in temeiul unui contract de asistenta

juridica, incheiat in forma scrisa de avocat si clientul sau mandatarul sau. In

baza acestui contract, avocatul se legitimeaza prin procura avocatiala,

aceasta poate fi „procura” la care se refera Codul. In contractul de asistenta

este prevazuta intinderea puterilor pe care clientul le ofera avocatului. Daca

nu se prevede altfel avocatul poate sa savraseasca orice act, specific

profesiei pe care il considera necesar pentru apararea intereselor clientului

sau.

In ceea ce priveste actele de dispozitie si avocatul are nevoie de

procura speciala, daca in contractul de asistenta juridica nu s-a precizat

expres ca poate face astfel de acte. Avocatul care a participat la o faza a

procesului poare declara orice cale de atac impotriva hotararii date.

C.REPREZENTAREA CONVENTIONALA A PERSOANELOR

JURIDICE

Persoanele juridice sunt reprezentate fie de avocat, fie de consilier

juridic.

Consilierul juridic in activitatea sa asigura consultanta si reprezentarea

autoritatii sau institutiei in serviciul careia se afla, ori a persoanei juridice in

care se afla in raport de munca, avizeaza si contrasemneaza actele cu

caracter juridic.

63

D.REPREZENTAREA ASIGURATA DE CONSILIERUL IN

PROPRIETATE INDUSTRIALA.

Activitatea de consilier in proprietate industriala consta in acordarea

de asistenta de specialitate in domeniul propreitatii industriale si

reprezentarea persoanelor fizice si juridice romane sau straine interesare in

fata Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci, precum si fata de terti in

procedurile reglementate.

In fata instantelor judecatoresti acestia sunt conditionati de a avea calitatea

de avocat sau consilier juridic.

Daca reprezentantul nu face dovada calitatii sale, instanta poate acorda un

termen pentru implinirea lipsurilor. Daca lipsurile nu se implinesc, cererea

va fi anulata.

Lipsa calitatii de reprezentant se invoca pe calea exceptiei ( de

preocedura)Ea poate fi invocata in orice stare a pricinii, dar nu direct in caile

de atac intrucat sanctiunea este nulitatea relativa iar aceasta nu poate fi

invocata pentru prima oara in caile de atac. Titularul dreptului poate ratifica

actele facute de cel care nu avea calitatea de reprezentant.

Sanctiunea nulitatii intervine numai in situatia in care cererea de chemare

in judecata a fost facuta de reprezentant in numele titularului si nu de titular

personal deoarece intr-o asemenea situatie, partea doat s-ar consemna ca

fiind absenta, nu s-ar anula cererea.

Procurorul

64

Procurorul este parte in proces in sens procesual si nu material. In acelasi

timp el isi pastreaza calitatea de organ care vegheaza la respectarea legii in

activitatea de judecata.

FORMELE PARTICIPARII PROCURORULUI LA PROCESUL

CIVIL

In cazul in care procurorul a pornit actiunea, titularul dreptului va fi

introdus in proces in calitate de reclamant. Acesta va putea sa renunte la

judecata sau la dreptul subiectiv, sa faca o tranzactie , sau, daca procurorul

intentioneaza sa retraga actiunea, poate sa ceara continuarea judecatii.

Participarea la judecata procesului civil

-Poate pune concluzii in orice proces, in orice faza a procesului, daca

apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii publice, a drepturilor si

libertatii cetatenilor, chiar si atunci cand procesul are ca obiect drepturi cu

caracter strict personal.

-Atunci cand participa la procese acesta poate ridica exceptia de

neconstitutionalitate.

- In anumite materii participarea procurorului si punerea de concluzii

este obligatorie: punerea si ridicarea interdictiei; declararea disparitiei

si a mortii pe cale judecatoreascap; expropriere; adoptie; controlul

averii demnitarilor etc.

In cazul participarii procurorului la judecata in pricinile unde aceasta este

obligatoriu, lipsa concluziilor acestuia atrage nulitatea hotararii deoarece

completul nu a fost legal constituit.

Exercitarea cailor de atac

65

Poate sa exercite cai de atac impotriva oricaror hotarari, chiar si

impotriva hotararilor pronuntare asupra unor cereri cu caracter strict

personal, indiferent daca a participat sau nu la judecarea pricinilor.

Termenele cailor de atac, pentru procuror curg de la pronuntare si nu de la

comunicare.

Cererea de punere in executare a hotararilor judecatoresti

Poate sa ceara punerea in executare a hotararilor judecatoresti dar

numai in cazurile prevazute de lege in care poate porni actiunea civila si

numai daca hotararea este in favoarea acelor persoane (minor, interzisi,

disparuti etc). Indiferent daca procesul a fost sau nu pornit de el.

66

CAPITOLUL VI. ACTELE DE PROCEDURĂ

1.Definiţie

Definim actul de procedura civila ca orice manifestare de vointa

facuta in cursul si in cadrul procesului civil, de catre instanta de judecata,

parti sau alti participanti la activitatea judiciara, in vederea producerii unor

efecte juridice determinate33 .

Procesul civil este o activitate care se desfasoara in timp si consta

dintr-un complex de acte procedurale fie ale partilor, fie ale instantei insasi,

fie ale organelor auxiliare ei. Prin mijlocirea actelor de procedura, procesul

civil ia viata, se dezvolta si se sfarseste. Este firesc ca legea sa nu lase aceste

acte sa se savarseasca la intamplare, dupa vointa si capriciul partilor si

judecatorului, ci sa reglementeze in mod precis si detaliat forma acestor acte,

conditiile in care ele trebuie indeplinite si sanctiunea incalcarii dispozitiilor

legale.34

33 I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 16634 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 409.

67

Actul de procedură poate fi definit ca o manifestare de vointa

subiectilor procesuali35 .

2.Conditiile generale ale actelor de procedura

In special majoritatea actelor dispuse de catre instantele de judecata si

de organele de executare trebuie indeplinite in forma scrisa. De la aceasta

regula trebuie facuta o importanta exceptie in privinta actelor ce reprezinta

manifestari unilaterale sau bilaterale de vointa ale partilor

Actele de procedura se supun unor reguli36:

a) de regula, actele de procedura se intocmesc in scris.

Aceasta regula este necesara deoarece astfel se poate usor dovedi

existenta actelor de procedura si se asigura conservarea lor. Se arata insa ca

exista si exceptii, citandu-se "art.82 C. proc. civ. potrivit carora la judecatorii

cererile celor domiciliati in localitati rurale se pot face si verbal, judecatorul

intocmind un proces-verbal despre aratarile partii. Din imprejurarea ca in

unele lucrari de specialitate se citeaza acest singur exemplu s-ar putea crede

ca in toate celelalte cazuri actul de procedura imbraca forma scrisa, dar

exista si alte numeroase acte de procedura care - in intelesul lor de operatii

juridice - nu mai imbraca o asemenea forma, legea precizand ca ele pot.fi

facute si verbal in fata completului de judecata. Exemplu, cererea de

recuzare a judecatorului, tranzactia, renuntarea la actiune, raspunsul la

interogatoriu, incuviintarea sau respingerea de catre instanta a unor cereri

etc., insa acestea sunt si ele consemnate in scris37 .

35 A se vedea in acest sens: D. Radu, in Dictionar de drept procesual civil; I. Les, Sanctiunile procedurale in procesul civil roman, pag. 18-21; O. Ungureanu, Actele de procedura in procesul civil, Edit. Press "Mihaela", Bucuresti, 1996, pag. 15.36 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 411-412. Pentru o posibila distinctie intre conditii de forma si de fond, a se vedea O. Ungureanu, Actele de procedura in procesul civil, Casa de editura si presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti 1994, pag. 28-39. 37 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 190.

68

b) actele de procedura trebuie sa relateze chiar in continutul lor faptul ca

au fost indeplinite cerintele legii.

Cu alte cuvinte, cuprinsul actului nu poate fi completat cu probe

extrinseci, de exemplu, cu un alt act, cu martori sau prezumtii. Astfel, daca

in procesul-verbal de predare a unei citatii nu se arata data la care predarea a

avut loc, actul de procedura este nul, fara a se putea face proba in afara

actului insusi. Aceasta insa nu inseamna - pentru a nu cadea in formalism -

ca lipsa unei mentiuni exprese nu ar putea fi inlocuita cu o alta mentiune

facuta in actul insusi .

In literatura de specialitate s-a aratat ca aceasta conditie nu este o

regula generala, obligatorie, deoarece fiind si acte ce se realizeaza in forma

orala, nu se poate respecta conditia, si, de asemenea, faptul ca legea nu

impune o asemenea cerinta pentru actele ce se intocmesc in scris de catre

parti ci numai pentru actele instantei care au ca finalitate constatarea unor

activitati procesuale.

c) o alta regula este acea ca actele de procedura trebuie indeplinite in limba

romana. Legea pentru organizarea judecatoreasca, Legea nr. 92/ 1992,

prevede la art. 6 "Procedura judiciara se desfasoara in limba romana".

3.Clasificarea actelor de procedura

Clasificarea actelor de procedura se poate face in functie de criterii

diferite:38

38 E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare, Institutul de arte grafice "Lupta", Bucuresti, 1932, vol. II, pag. 79; I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag.

69

a) in raport de organele sau persoanele care le intocmesc ori de la care

emana actele de procedura se clasifica in:

- actele partilor: cererea de chemare in judecata, intampinarea, cererea

reconventionala, cererea de exercitare a unei cai de atac, cererea de a se pune

in executare hotararea etc.;

- actele instantei: incheierile, hotararea judecatoreasca, dispozitia de

comunicare a hotararii si cea pentru punerea in executare a hotararii;

- actele organelor auxiliare ale justitiei: dovezile de comunicare a actelor

de procedura, procesele-verbale de luare a masurilor asiguratorii, actele de

executare ale organelor de executare etc.;

- actele altor participanti in proces: intocmirea si depunerea raportului de

expertiza, depozitia de martor, cererea de anulare a unei amenzi facuta de un

martor sau expert etc.

b) in functie de continut actele de procedura se clasifica in:

- acte de procedura care contin o manifestare de vointa: cererea de

chemare in judecata, intampinarea, cererea reconventioala, cererea de

exercitare a unei cai de atac, achiesarea, renuntarea, tranzactia etc.;

- acte de procedura care constata o operatie procedurala: citatia, procesul-

verbal de sechestru, comandamentul etc. Unii autori disting acte al caror

continut il formeaza o manifestare de vointa, acte al caror continut il

formeaza manifestari de cunoastere (marturia) sau de cunostinte de

specialitate (raportul de expertiza), acte al caror continut il formeaza

activitatea de perceptie, rationament si de dispozitie a instantei (perceperea

si aprecierea probelor, darea solutiei) si acte al caror continut il formeaza

aducerea la indeplinire a altor acte (actele de executare) ;

70

c) in functie de natura lor actele de procedura se clasifica in:

- acte judiciare, care se indeplinesc in fata instantei: interogatoriul partii,

depozitia martorului, pronuntarea hotararii etc.;

- acte extrajudiciare, care se indeplinesc in cadrul procesului, dar in afara

instantei: expertize, somatia, actele de executare cu exceptia procedurilor

executionale judiciare etc. Uneori actele de procedura sunt clasificate,

potrivit acestui criteriu, in acte procesuale propriu-zise si acte

extraprocesuale 39 .

d) in functie de modul de efectuare actele de procedura se clasifica in:

- acte scrise: cererea de chemare in judecata, cererea pentru exercitarea

unei cai de atac, incheierile, hotararea etc.;

- acte orale: depozitia martorilor, raspunsurile la interogatoriu, sustinerile

partilor, citirea minutei etc.

CAPITOLUL VII.TERMENELE PROCEDURALE

1.DEFINIŢIE

Termenul procedural este intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie

îndeplinit sau, după caz, este oprit să se săvârşească un anumit act de

procedură.

2.CLASIFICARE

Termenele procedurale pot fi clasificate în funcţie de mai multe

criterii:

a. în funcţie de caracterul lor, termenele sunt:

-imperative (peremptorii), înăuntrul cărora trebuie îndeplinit un act de

procedură (ex: termenul de exercitare a unei căi de atac).

39 O. Ungureanu, Actele de procedura in procesul civil, Casa de editura si presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti 1994, pag. 23.

71

-prohibitive (dilatorii), înăuntrul cărora nu poate fi săvârşit actul de

procedură.

b. în funcţie de modul în care sunt stabilite, termenele sunt:

-legale, atunci când sunt stabilite prin lege.

-judecătoreşti, stabilite de instanţă în cursul procesului;

-convenţionale, stabilite de părţi (ex: termenul arbitrajului).

c. în funcţie de sancţiunea ce intervine în caz de nerespectare, termenele

sunt:

-absolute, a căror nerespectare afectează valabilitatea actelor de procedură;

-relative, care în caz de nerespectare nu afectează valabilitatea actului de

procedură ci atrag, cel mult, sancţiuni disciplinare sau pecuniare pentru cei

vinovaţi de nerespectarea lor.

3.CALCULUI TERMENELOR PROCEDURALE

C. proc. civ. se stabileşte modul de calcul al termenelor procedurale

pe ore, zile, săptămâni, luni şi ani.

Termenul pe ore începe să curgă de la miezul nopţii zilei următoare.

Termenul se calculează pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua în

care a

început, nici ziua când s-a împlinit.

Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se împlinesc în

ziua anului,lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.

Termenul care încep la 29, 30 sau 31 ale lunii, şi se sfârşesc într-o lună care

nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ultima zi a lunii.

Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul

este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru

următoare.

72

Caracterele termenelor procesuale. Termenele joacă un rol

particular în cadrul procedurii judiciare. Ele sunt menite să disciplineze

activitatea procesuală.

Un alt caracter al termenelor este dat de faptul că ele au menirea de a

impulsiona desfăşurarea procesului civil şi de a limita toate acele situaţii

care ar putea conduce la întârzierea judecăţii. În această ordine de idei se

poate afirma că cel mai adesea termenele sunt statornicite pentru a limita în

timp exerciţiul unui drept procesual civil sau pentru a restrânge limitele de

timp în care se pot îndeplini anumite formalităţi procedurale.

Termenele procedurale trebuie să ţină seama, însă, şi de interesele părţilor

litigante, care trebuie să aibă un timp rezonabil pentru a reflecta asupra

exerciţiului drepturilor lor şi pentru realizarea efectivă a formelor de

procedură impuse sau admise de lege.

Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură

dacă legea nu dispune altfel. Termenele încep să curgă şi împotriva părţii

care a cerut comunicarea, de la data când a cerut-o.

4.SANCŢIUNI (Decăderea).

Potrivit C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi

neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage

decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea

dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile

de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele

împiedicării.

Decăderea intervine numai în caz de nerespectare a termenelor legale,

73

imperative şi absolute. Aceasta deoarece nerespectarea termenului prohibitiv

duce la nulitatea actului de procedură. Apoi, dacă nu este respectat un

termen judecătoresc, sancţiunea constă în posibilitatea judecătorului de a nu

mai acorda un nou termen pentru îndeplinirea actului de procedură care nu a

fost îndeplinit în termenul iniţial.

Decăderea intervine în următoarele cazuri:

-când prin lege este stabilit un termen fix pentru săvârşirea unui act de

procedură sau pentru exercitarea unui drept, iar partea a lăsat să expire acel

termen fără să beneficieze de el;

-când legea procesuală a stabilit că exercitarea unui drept trebuie să se

facă într-o anumită etapă a procesului sau într-un anumit moment procesual,

iar partea nu a respectat această cerinţă;

-când legea procesuală stabileşte o anumită ordine în efectuarea

actelor de procedură, pe care partea nu a respectat-o.

Sancţiunea decăderii nu intervine dacă:

- nu a fost constatată de instanţă;

-partea care putea să invoce sancţiunea, renunţă la acest drept;

-decăderea priveşte peuna din părţile legate printr-un raport de solidaritate

sau de indivizibilitate, cu condiţia ca cel puţin una dintre celelalte părţi să fi

săvârşit actul de procedură în termen;

-decăderea se acoperă, potrivit legii; partea interesată a fost împiedicată de o

împrejurare mai presus de voinţa ei să efectueze actul de procedură în

termen şi s-a admis cererea de repunere în termen.

Ca efect al decăderii, se pierde dreptul procedural care nu a fost exercitat în

termen.

74

5.Repunerea în termen

În condiţiile C. proc. civ., decăderea nu operează atunci când partea

dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa

ei să săvârşească actul de procedură în termen. în acest caz, actul de

procedură.

Pentru a se dispune repunerea în termen se cer a fi îndeplinite mai

multe condiţii:

-partea care nu a săvârşit un act de procedură înăuntrul termenului legal

imperativ trebuie să facă dovada că a fost împiedicată dintr-o împrejurare

mai presus de voinţa ei, care s-a produs înainte de împlinirea termenului;

-în termen de cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării, partea

interesată trebuie să formuleze atât cererea de repunere în termen şi să-şi

efectueze actul de procedură pe care nu l-a îndeplinit în termen.

Cererea de repunere în termen se soluţionează de instanţa competentă

să soluţioneze calea de atac sau să îndeplinească actul de procedură cu

privire la care a intervenit decăderea.

Asupra cererii de repunere în termen, instanţa se va pronunţa printr-o:

-încheiere, atunci când s-a cerut repunerea în termen cu privire la un act de

procedură care trebuia îndeplinit pe parcursul judecăţii, deci înainte de

pronunţarea unei hotărâri. Această încheiere poate fi atacată numai odată cu

fondul;

-încheiere, atunci când s-a cerut repunerea în termenul de exercitare a unei

căi de atac, şi cererea este admisă, fără ca la acelaşi termen să aibă loc şi

judecata căii de atac. încheierea poate fi atacată odată cu fondul;

-decizie, dacă s-a cerut repunerea în termenul de exercitare a unei căi de atac

şi cererea a fost admisă, la acelaşi termen judecându-se şi fondul, sau atunci

75

când cererea a fost respinsă. In acest ultim caz, cererea de repunere în

termen va fi respinsă ca tardivă sau ca nefondată, iar calea de atac ca tardivă.

Cât priveşte calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii

prin care instanţa se pronunţă asupra repunerii în termen, sunt de reţinut

următoarele:

-dacă s-a cerut repunerea în termenul de apel, decizia poate fi atacata cu

recurs;

-dacă s-a cerut repunerea în termenul de recurs, hotărârea prin care se

soluţionează cererea este irevocabilă;

CAPITOLUL VIII. SANCŢIUNILE PROCEDURALE

In materie procesual civila sanctiunile procedurale reprezinta "masuri

cu caracter de constrangere menite sa garanteze respectarea normelor

juridice care prescriu formele si conditiile dupa care trebuie sa se desfasoare

activitatea judiciara in pricinile civile"^3 .

Sanctiunile vizeaza toate actele de procedura, deci atat actele

instantei, cat si ale partilor sau altor participanti la proces. Dar, ele difera

dupa insemnatatea formei procedurale pe care o protejeaza si dupa interesul

care impune respectul acelei forme . Distingem astfel urmatoarele sanctiuni:

- nulitatea actului de procedura;

76

- decaderea din termenul prevazut pentru indeplinirea actului;

- perimarea cererii prin care a fost investita instanta;

- prescriptia dreptului de a obtine executarea silita;

- sanctiunile pecuniare;

- sanctiunile disciplinare;

- obligatia de a completa sau reface actul indeplinit fara respectarea

dispozitiilor legale;

- obligatia de. a despagubi partea vatamata prin incalcarea formelor

procedurale.

Sanctiunile procedurale au in toate situatiile un rol deosebit de important,

intrucat ele sunt destinate sa contribuie la o optima administrare a justitiei.

1.NULITATEA

Prin nulitate se desemneaza, in general, sanctiunea ce se poate aplica

in cazul nesocotirii anumitor dispozitii legale40 sau "mijlocul tehnic prevazut

de lege pentru a asigura respectarea conditiilor de validitate a actului

juridic”.

Din punct de vedere strict procedural, nulitatea este sanctiunea care

intervine in cazul actului de procedura care nu indeplineste conditiile

prevazute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l in total sau in parte de

efectele firesti. Nulitatea este cea mai importanta sanctiune pentru incalcarea

normelor procedurale este nulitatea actului, adica actul este lipsit, in total sau

40 T.Ionascu, E. Barasch, in Tratat de drept civil. Partea generala, vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1967, pag. 320-321; O. Capatina, in Tratat de drept civil, Partea generala, vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1989, pag. 212.

77

in parte, de efectele sale firesti si aceasta nulitate opereaza uneori de drept,

alteori la cererea partii vatamate; astfel ea poate constitui chiar temeiul unor

cai de atac (recurs, contestatie in anulare) .

CONDIŢII CERUTE PENTRU A INTERVENI NULITATEA

1. actul de procedura sa fie indeplinit cu neobservarea formelor legale, sau

de un functionar necompetent, indiferent daca aceste forme la care se refera

textul din cod privesc elemente exterioare actului (exemplu, forma scrisa

s.a.) sau interioare ori intrinseci (exemplu, citatia nu cuprinde mentiunea

referitoare la instanta la care trebuie sa se prezinte cel citat ori la termenul de

judecata). De asemenea, nu se cere ca respectivele forme sa fie reglementate

prin norme imperative sau dispozitive.

2. actul sa fi "pricinuit partii o vatamare", fara a intelege numai un prejudiciu

material, vatamarea urmand sa fie apreciata in concret de instanta. Uneori,

asa cum am aratat, vatamarea este prezumata de lege fara posibilitate de

dovada contrara, sau se prezuma "iris antum", realizandu-se in acest mod,

rasturnarea sarcinii probatiunii. In toate celelalte cazuri, partea urmeaza sa

probeze existenta vatamarii. Aceasta deoarece simpla incalcare a unor norme

procedurale nu este pedepsita cu nulitatea decat daca partea care o invoca a

fost vatamata.

3. vatamarea sa nu se poata inlatura decat prin anularea actului.

Art. 106 alin. 2 C. proc. civ. permite judecatorului sa dispuna indreptarea

neregularitatilor savarsite cu privire la actele de procedura, ceea ce

echivaleaza cu refacerea sau completarea actului, insa, in situatia in care

instanta dispune refacerea in intregime a actului de procedura, nu suntem in

prezenta inlaturarii vatamarii, ci instanta trebuie sa dispuna mai intai

anularea actului, iar apoi efectuarea aceluiasi act cu respectarea formelor

78

prevazute de lege. Spre exemplu, in cazul in care minuta este semnata de toti

judecatorii si numai hotararea a ramas nesemnata de unul dintre ei, se poate

evita sanctiunea nulitatii prin semnarea ulterioara; contradictia dintre minuta

si dispozitiv nu ar trebui sa duca la nulitatea hotararii, ci la refacerea

dispozitivului hotararii in sensul solutiei din minuta41 .

Alte cauze de nulitate care nu sunt prevazute de art. 105 C. proc. civ.

si care rezulta din literatura juridica mai veche, sunt cauzele extrinseci42 :

- lipsa capacitatii partilor;

- neplata taxelor de timbru;

- nerespectarea unui termen prohibitiv.

In literatura de specialitate au fost mentionate si urmatoarele cauze de

nulitate:

a) netimbrarea cererilor potrivit dispozitiilor legale.

b) compunerea nelegala a completului de judecata cu privire la numarul

de judecatori, participarea in complet a unui judecator incompatibil, a unuia

care a fost recuzat ori neparticiparea procurorului in cazurile expres

prevazute de lege;

c) nerespectarea termenelor prohibitive.

Actul procedural intocmit prematur este nul. Este o nulitate independenta

de vatamare, operanta prin simpla nerespectare a normei referitoare la

termene .

CLASIFICAREA NULITĂŢILOR

41 G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994, pag. 146.42 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 199.

79

a) nulitatile absolute (care apar daca la intocmirea actelor de procedura au

fost incalcate normele imperative) prezinta urmatoarele particularitati^2 :

- pot fi invocate in orice faza a procesului civil;

- pot fi invocate de oricare dintre parti, de procuror si de instanta din

oficiu;

- viciile unui act afectat de nulitate absoluta nu pot fi acoperite.

b) nulitati relative apar cand s-a incalcat o norma dispozitiva

Regimul lor juridic este opus fata de cel al nulitatii absolute, pot fi

invocate numai intr-un anumit termen (de regula la primul termen de

infatisare ce a urmat dupa savarsirea neregularitatii), dreptul de a le invoca

este recunoscut numai partii in favoarea careia a fost prevazuta dispozitia

legala (dispozitie ce se considera incalcata numai daca partea solicita

anularea actului), si partea interesata poate renunta la invocarea nulitatii.

Daca nulitatea relativa nu a fost invocata in termenul prevazut de lege,

pana la prima zi de infatisare ce a urmat dupa savarsirea neregularitatii si

inainte de a se pune concluzii in fond, se considera ca partea a renuntat tacit

la invocarea nulitatii si deci nu mai poate sa apeleze la acest drept. in caz

contrar, s-ar duce la tergiversarea judecatii si la sicanarea partii adverse43 .

Dupa cum sunt sau nu expres prevazute de lege, nulitatile sunt

exprese (de exemplu, art. 43, 88, 95 alin. ultim, 100 alin. penultim, 133,

161, 258 alin. 1 etc., toate din Codul de procedura civila) si virtuale,

semnificatia acestei distinctii fiind prevazuta in art. 105 alin. 2 teza finala.

Nulitatile virtuale sau tacite ori implicite sunt acelea care isi au

izvorul in nesocotirea principiilor fundamentale sau a altor reguli de drept

procesual civil. Nulitatea este incidenta, in primul rand, in cazul nesocotirii

unor reguli esentiale privitoare ia desfasurarea procesului civil. Nulitatea

43 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 202

80

trebuie considerata incidenta si in cazul nesocotirii unor reguli de o

importanta mai redusa. Aceasta indreptateste concluzia ca nulitatea se aplica

si in cazul incalcarii unor reguli prin care se urmareste numai apararea

intereselor uneia dintre parti. Prin urmare, nulitatea absoluta si nulitatea

relativa se poate exprima printr-o nulitate expresa sau printr-o nulitate

virtuala44 .

EFECTELE NULITĂŢII

Actul de procedura lovit de nulitate, ca si in dreptul material, nu mai

produce efectele juridice conferite de lege, afectând deci, atat operatiunea

juridica la care se refera, cat si actele incheiate pentru constatarea acelei

operatiuni. Asa de exemplu, daca cererea de chemare in judecata a fost

anulata, inseamna ca instanta de judecata nu a fost investita cu solutionarea

pricinii45 .

Nulitatea actului de procedura nu atrage nulitatea actului precedent si

nici a actului care urmeaza, daca acesta nu depinde de actul care a fost

anulat. Asa de exemplu, nulitatea declaratiei unui martor nu atrage nulitatea

declaratiei altui martor sau a unei expertize. Avand in vedere insa legatura

dintre actele de procedura, actul care urmeaza ar putea avea soarta celui

anulat daca acesta depinde sau are legatura cu actul anulat46 .

Cum insa, procesul civil consta dintr-un complex de acte care se fac in

timp si intre care exista legatura, anularea unui act va putea atrage si

anularea actelor care urmeaza. Este o solutie inscrisa in art. 106 alin. 1 care

44 Tr. Ionascu, E.A.Barasch, La conception de la nullite des actes juridiques dans le droit socialiste roumain, Bucuresti, Ed. Academiei si Librairie generale de droit et de jurisprudence, 1973, pag. 133.45 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag.415.

46 Idem, pag.415.

81

dispune ca anularea unui act de procedura atrage si nulitatea actelor

urmatoare, in masura in care acestea nu pot avea o existenta de sine

statatoare. Astfel, anularea citarii atrage si nulitatea hotararii care s-a

pronuntat, desi partea nu a fost regulat citata; anularea minutei atrage si

nulitatea hotararii; lipsa incheierii de dezbateri atrage si ea nulitatea

hotararii47 .

Judecatorului poate sa dispuna indreptarea neregularitatilor savarsite

cu privire la actele de procedura, ceea ce echivaleaza cu refacerea sau

completarea actului, insa, in situatia in care instanta dispune refacerea in

intregime a actului de procedura, nu suntem in prezenta inlaturarii vatamarii,

ci instanta trebuie sa dispuna mai intai anularea actului, iar apoi efectuarea

aceluiasi act cu respectarea formelor prevazute de lege. Spre exemplu, in

cazul in care minuta este semnata de toti judecatorii si numai hotararea a

ramas nesemnata de unul dintre ei, se poate evita sanctiunea nulitatii prin

semnarea ulterioara; contradictia dintre minuta si dispozitiv nu ar trebui sa

duca la nulitatea hotararii, ci la refacerea dispozitivului hotararii in sensul

solutiei din minuta48 .

Refacerea actului nul este hotarata de catre instanta si acesta isi va

putea produce efectele prevazute de lege, de la data refacerii lui49 .

In cazul in care nulitatea se constata la o instanta superioara, aceasta

va anula actele de procedura intocmite cu incalcarea legii si va dispune fie

refacerea la instanta inferioara, daca se da solutie de casare cu trimitere la

aceasta instanta pentru rejudecare, fie refacerea lor de catre insasi instanta de

47 A se vedea Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1496/1986, Revista Romana de Dreptnr.5/1987, pag. 67 si C.S.J., sec. civ., dec. nr.2322/1993, Dreptul nr.8/1994, pag. 87; a se vedea si Trib. mun. Buc, sec. III civ., dec. civ. 66/1990, Dreptul nr.3/1992, pag. 67-68.48 G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994, pag. 146.

49 6) Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 203.

82

recurs, daca a dispus casarea hotararii si retinerea pentru rejudecare. Regula

ca actul atacat nu are nici o valoare, se refera la functia procedurala a

acestuia, nu si la constatarile de fapt sau manifestarile de vointa pe care actul

le cuprinde si care se mentin, producandu-si efectele50

2.DECĂDEREA

Decaderea este o sanctiune pentru neglijenta de care a dat dovada

partea care nu si-a exercitat dreptul procesual in intervalul de timp fixat de

lege. Fara existenta acestei sanctiuni nu s-ar putea asigura finalitatea

termenelor in procesul civil, aceea de a asigura o desfasurare a procesului

intr-un timp cat mai limitat, pentru a se pune cat mai devreme capat unei

stari de fapt care tulbura bunele relatii sociale51 .

Potrivit art. 103 alin. 1 C. proc. civ. "neexercitarea oricarei cai de atac

si neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termenul legal atrage

decaderea afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand partea dovedeste

ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei". Exista si

alte texte in cod care prevad expres sanctiunea decaderii: art. 138 alin. final,

art. 170, art. 186, art.610. Alteori, legiuitorul foloseste expresii echivalente,

ca de exemplu "nu vor mai putea fi invocate in cursul judecatii" (art. 136 C.

proc. civ.) sau "nu vor mai putea fi invocate in cursul instantei" (art. 138

alin. 1 C. proc. civ.). In sfarsit, de cele mai multe ori decaderea nu este

50 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 415; E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare, Institutul de arte grafice "Lupta", Bucuresti, vol. III, 1932, pag. 93-94; Gr. Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol. I, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1960, pag. 226-227.51 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Teoria generala, pag. 429.Gr. Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol. I, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1960, pag. 216. Pentru o cercetare mai ampla vezi I. Les, Sanctiunile procedurale in procesul civil roman, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1988, pag. 163-212.

83

expres prevazuta de lege, ea ramanand ca o idee virtual continuta in norme

care fixeaza termenul52 .

Cazurile de decadere53 :

(a) cand legea de procedura stabileste un termen fix pentru indeplinirea

unui act de procedura sau pentru exercitarea unui drept, iar partea nu si-a

valorificat acel drept in termenul respectiv.

Exemplu, termenul pentru exercitarea apelului este de 15 zile de la

comunicarea hotararii daca legea nu prevede altfel (art. 284 C. proc. civ.).

Acelasi termen este prevazut de lege si pentru exercitarea recursului (art.

301 C. proc. civ.). Daca partea interesata nu a facut cerere pentru apel sau

pentru recurs in termenul legal de 15 zile, nu mai poate solicita caile

respective de atac, fiind decazuta din dreptul de a le mai invoca.

(b) cand legea procesuala stabileste ca exercitarea unui drept trebuie sa se

faca intr-o anumita etapa a procesului si partea nu respecta aceasta cerinta a

legii. Exemplu, propunerea de recuzare se va face pentru fiecare judecator in

parte, inca inainte de inceperea oricarei dezbateri (art. 29 alin. (1) C. proc.

civ.) sau, cererea de interventie in interes propriu se poate face numai in fata

primei instante si inainte de incheierea dezbaterilor (art. 50 C. proc. civ.).

(c) cand legea procesuala stabileste o ordine in efectuarea actelor de

procedura, iar partea nu a respectat-o.

Exemplu, exceptia de necompetenta relativa trebuie invocata la prima

zi de infatisare, inaintea oricaror alte exceptii de procedura (art. 136 C. proc.

civ.).

52

53 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 205.

84

Pentru a interveni decaderea, in afara conditiilor aratate, se cer a fi

indeplinite si celelalte conditii rezultate din dispozitiile articolului 103 alin.

(1) C. proc. civ :

- inexistenta unei derogari exprese de la sanctiunea decaderii;

-partea interesata sa nu dovedeasca ca a fost impiedicata printr-o

imprejurare mai presus de vointa ei sa actioneze pe intreaga durata a

termenului.

EFECTE:

Principalele efecte ale decaderii sunt:

- pierderea unui drept care nu a fost exercitat in termenul legal

imperative.54

- ineficienta actului tardiv incheiat.

Decaderea nu atinge dreptul subiectiv ce se valorifica prin actiune, dar

poate duce in mod indirect la pierderea dreptului la actiune55 . Decaderea are

ca efect principal stingerea tuturor posibilitatilor de punere in valoare a

dreptului neexercitat in termenul legal .

Decaderea lipseste actul de procedura de efectele sale firesti, insa daca

actul cuprinde manifestari de vointa, declaratii sau constatari de fapt, acestea

isi vor produce efectele (de exemplu, o cerere de exercitare a unei cai de atac

respinsa ca tardiva poate fi folosita ca o marturisire extrajudiciara sau ca un

inceput de dovada scrisa)56 .

COMPARAŢIE ÎNTRE DECĂDERE ŞI PRESCRIPŢIE

54 V.M. Ciobanu, Drept procesual civil, Vol. I, T.U.B. 1986, pag. 215.

55 D. Florescu, Cu privire la sanctiunea nerespectarii termenelor de procedura civila, A.U.B., nr. 1/1971, pag. 139.56 G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994, pag. 153.

85

A. Asemanari

a) atat decaderea cat si prescriptia fac sa se stinga drepturi procesuale care

nu au fost exercitate in termen;

b) nici prescriptia si nici decaderea nu afecteaza dreptul subiectiv;

c) ca si prescriptia, decaderile sunt de drept strict, normele ce le

reglementeaza fiind de stricta interpretare, deci ele nu pot fi stabilite pe cale

de analogie;

d) dispozitiile art.1888 C. civ. din materia prescriptiei se aplica si la

calculul termenelor de procedura imperative, dupa cum regulile inscrise in

art. 101 alin.3-5 C. proc. civ. (referitoare la calculul termenelor pe ani, luni,

saptamani si la ipoteza in care termenul se sfarseste intr-o zi de sarbatoare

legala) si in art.104 C. proc. civ. sunt valabile si in materia prescriptiei.

B. Deosebiri

a) prescriptia este o institutie de drept material, ce urmareste inlaturarea

incertitudinii din circuitul civil, pe cata vreme decaderea este o institutie a

dreptului procesual civil ce intervine in cazul nerespectari termenelor

imperative - conditii extrinseci pentru indeplinirea unor acte de procedura -,

interesand in primul rand distribuirea justitiei ,

b) prin prescriptie se pierde direct dreptul la actiune (dreptul de a obtine

condamnarea paratului), pe cand decaderea afecteaza numai indirect acest

drept;

c) termenele procedurale imperative simt mult mai scurte decat termenele

de prescriptie;

d) termenele stabilite sub pedeapsa decaderii curg atat impotriva celor cu

capacitate de exercitiu, cat si a celor lipsiti de capacitate, in timp ce cursul

prescriptiei e suspendat, in conditiile art.14 din Decretul nr. 167/1958, in

86

cazul celor fara capacitate ori cu capacitate de exercitiu restransa. De

asemenea, cursul prescriptiei este suspendat si in alte cazuri (art. 13 si 14 din

Decretul nr. 167/1958);

e) termenele de prescriptie se intrerup prin recunoastere, introducerea unei

cereri de chemare in judecata si printr-un act incepator de executare (art. 16

din Decretul nr. 167/1958), pe cand termenele procedurale sanctionate cu

decaderea se intrerup numai daca actul de procedura nu a putut fi indeplinit

dintr-o imprejurare mai presus de vointa partii;

f) forta majora constituie pentru prescriptie un caz de suspendare (art. 13

din Decretul nr. 167/1958), in timp ce pentru termenele legale imperative

reprezinta, asa cum am aratat, un caz de intrerupere (art. 103 C. proc. civ.);

g) prescriptia este reglementata intotdeauna de norme imperative, instanta

este obligata sa o constate din oficiu si nu se poate renunta la ea, in timp ce

termenele procedurale sunt stabilite si prin norme dispozitive, astfel ca

decaderea relativa poate fi invocata numai de partea interesata, iar aceasta

poate si renunta la ea.

REPUNEREA ÎN TERMEN

Repunerea in termen este posibilitatea pe care o are instanta de a

inlatura decaderea partii, atunci cand constata ca au existat motive obiective

care au impiedicat-o sa introduca actul procedural in termenul legal, in

dreptul material, art. 19 al decretului nr. 167/1958 da acest drept instantei

pentru a inlatura prescriptia dreptului la actiune57 . Textul cere numai o

57

5

I. Deleanu, Repunerea in termen in conditiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, in RR.D. nr. 9-12/1989, pag. 32; I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 436-437; V.M. CIOBANU, Drept procesual civil, voi 1, pag. 218-219; N. Dogaru si M. Bilca, Data de la care incepe sa curga termenul inauntrul caruia se poate cere repunerea in termen, "Revista Romana de Drept" nr. 8/ 1968, pag. 70.

87

"justificare temeinica", dar nu un caz de forta majora, aceasta potrivit art. 15,

avand un efect mai energic, anume suspendarea prescriptiei.

Deci, partea care a fost decazuta din dreptul de a exercita o cale de atac

sau de a indeplini un alt act de procedura, va trebui sa solicite instantei

repunerea in termen, dovedind ca a fost impiedicata de o imprejurare mai

presus de vointa ei. Asupra repunerii in termen se va pronunta instanta

competenta sa solutioneze calea de atac ori sa indeplineasca actul de

procedura cu privire la care a operat decaderea. Astfel, cererea de repunere

in termenul de recurs, se va judeca de catre instanta de recurs, desi, potrivit

art.302 C. proc. civ., cererea de recurs se depune, sub sanctiunea nulitatii, la

instanta a carei hotarare se ataca .

3.PERIMAREA

Perimarea apare astfel ca o sanctiune care se raporteaza la intreaga

activitate procesuala, iar nu doar la un act de procedura concret. O definitie a

perimarii trebuie sa tina seama de aceste realitati. In acest sens putem defini

perimarea ca o sanctiune procedurala ce determina stingerea activitatii

judiciare datorita ramanerii litigiului in nelucrare din vina partii, timp de un

an in materie civila, 6 luni in materie comerciala, precum si atunci cand

intervine in cursul executarii silite .

Conditiile ce se cer indeplinite pentru a opera perimarea58 :

a) cererea sa fi ramas in nelucrare timp de un an, in materie civila, si de 6

luni in materie comerciala; perimarea opereaza numai daca procesul a ramas

58 V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National, Bucuresti, 1997, pag. 226.

88

in nelucrare, iar nu si in cazul cand, indiferent din ce cauza, el a continuat sa

se gaseasca pe rolul instantei, deci justitia a fost activa .

b) ramanerea in nelucrare sa se datoreze culpei partii;

c) sa nu fi intervenit o cauza de intrerupere sau de suspendare a

termenului de perimare;

Repunerea dosarului pe rol constituie un act de procedura facut in

vederea judecarii pricinii, care conform art. 249 C. proc. civ., intrerupe

cursul perimarii. Acest caracter al intreruperii se pastreaza chiar daca

actiunea nu este timbrata, deoarece neplata taxelor de timbru nu poate

inlatura existenta si efectele rezolutiei judecatorului. Pe de alta parte, o

cerere de rectificare, judecata in contradictoriu, intrerupe cursul perimarii .

Dar daca pretinsul act de procedura nu are in vedere continuarea

judecatii, el nu poate intrerupe curgerea perimarii .

d) sa nu existe o cauza de stingere a procesului prevazuta de o norma

speciala. Astfel, in materia divortului, potrivit art. 618 C. proc. civ., se

prevede stingerea procesului daca partile s-au impacat. in acest caz,

prevederile art. 618 se vor aplica cu prioritate fata de cele ale art. 248.

4.AMENDA JUDICIARĂ

In afara de obligarea partii care a pierdut procesul la plata

cheltuielilor de judecata avansate de partea castigatoare si eventual la

despagubiri, in unele cazuri anume stabilite de lege o parte poate fi obligata

si la plata unei amenzi civile in favoarea statului. in toate aceste cazuri -

legea a ales pe cele mai frecvente - suntem in fata unui abuz de drept

procesual .

Conceptul de amenda evoca, in general, acea sanctiune care se

materializeaza in plata unei sume de bani. Ea se aplica pentru "neexecutarea

89

unor obligatii cu caracter administrativ, civil sau fiscal ori in cazul savarsirii

unor infractiuni"59. Prin urmare, amenda nu reprezinta o sanctiune proprie

dreptului procesual civil sau altei ramuri concrete de drept, caci ea se poate

aplica in cazul savarsirii unor abateri de natura diferita sau chiar si in cazul

transgresarii legii penale.

In dreptul procesual civil sintagma "amenda judiciara" evoca o

sanctiune determinata si care se aplica de instanta persoanei ce a nesocotit

dispozitiile legislatiei procesual civile60.

59 Mic dictionar enciclopedic, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, Editia a II-a, revazuta si adaugita, 1978, pag. 32.60 M. Costin, in Dictionar de drept procesual civil, pag. 57-58.

90

CAPITOLUL IX. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

ACTELEPROCEDURALE

Procesul civil incepe printr-o procedura scrisa, ce consta in

introducerea cererii de chemare in judecata, prin care reclamantul sesizeaza

instanta de judecata, declansand astfel procesul, si care constituie baza

raporturilor care se nasc intre reclamant si parat, precum si dintre instanta de

judecata si parti. Judecata in prima instanta, reglementata de art. 109-281 C.

proc. civ., constituie dreptul comun in ceea ce priveste judecata, ceea ce

inseamna ca dispozitiile care o reglementeaza se vor aplica si la judecata

cailor de atac, in masura in care nu sunt potrivnice prevederilor exprese din

materia cailor de atac .

1.CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

Poate fi definita ca fiind acel mijloc general prin care o persoana

solicita concursul instantelor judecatoresti in vederea ocrotirii drepturilor si

intereselor sale legale . In alta definitie, cererea de chemare in judecata este

forma de manifestare a actiunii civile prin care se investeste instanta de

judecata sau mijlocul procedural prin care cel vatamat intr-un drept civil

solicita concursul organelor specializate ale statului in vederea restabilirii

situatiei de drept incalcate61 .

61 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 454; Gr. Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol. I, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1960, pag. 181; O. Ungureanu, Actele de procedura in procesul civil, Casa de editura si presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti 1994, pag. 42; V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972, pag. 194.

91

In general, se vorbeste de cereri introductive de instanta, care sunt cele

prin care se declanseaza procesul civil si cereri incidente, ce se fac in cursul

unui proces deschis deja si care pot proveni fie de la reclamant (numite si

cereri aditionale sau modificatoare), fie de la parat, fie de la alti participanti

sau de la terte persoane.

Cuprinsul cererii de chemare in judecata

Cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda o serie de

elemente :

a. Numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele

juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz, numarul de

inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in resistrul persoanelor

juridice, codul fiscal si contul bancar.

b. Numele si calitatea celui care reprezinta partea in proces, iar in

cazul reprezentarii prin avocat, numele acestuia si sediul profesional.

O parte poate participa in procesul civil fie in nume propriu, fie in

calitate de reprezentant al uneia dintre parti. Aceasta din urma este si

acceptiunea la care se refera art. 112 alin. 2 C. proc. civ.

c. Obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului atunci

cand pretuirea este cu putinta

Legislatia noastra procesuala nu ne ofera elemente definitorii cu

privire la obiectul actiunii civile. Dincolo de teorii si definitii, conceptul de

obiect al actiunii civile se raporteaza la pretentia afirmata in justitie, adica la

ceea ce se pretinde de reclamant prin cererea de chemare in judecata, adica

plata unei sume de bani, predarea unui bun mobil sau imobil.

Determinarea obiectului cererii de chemare in judecata prezinta un

interes teoretic si practic sub multiple aspecte :

92

- in acest fel paratul este pus chiar de la inceput in situatia de a cunoaste

pretentiile adversarului si de a se putea apara;

- obiectul este un element necesar al dispozitivului hotararii, iar instanta

este chemata sa statueze numai in limitele determinate prin cererea de

chemare in judecata ( si totusi, uneori, in mod exceptional, legea, in temeiul

rolului social al judecatorului, ii ingaduie in mod expres, sau mai exact il

obliga sa se pronunte asupra unor aspecte care nu se regasesc in cererea

reclamantului. Astfel, art. 42 din Codul familiei prevede ca instanta va

hotari, cu ocazia pronuntarii divortului, cu privire la incredintarea copiilor

minori si stabilirea pensiei de intretinere pentru acestia).

- cunoasterea obiectului cererii de chemare in judecata este necesara si

pentru corecta solutionare a unor exceptii de procedura, cum sunt exceptia

puterii lucrului judecat, exceptia de conexitate si exceptia de litispendenta;

- ajuta la determinarea admisibilitatii sau inadmisibilitatii unor probe (de

exemplu, a probei cu martori).

- in cazul actiunilor reale imobiliare precizarea obiectului este necesara si

pentru determinarea competentei instantei.

Obiectul cererii de chemare in judecata trebuie sa indeplineasca

anumite cerinte :

- sa fie licit, adica sa nu contravina legii;

- sa fie posibil, adica reclamantul sa nu solicite instantei sa-1 oblige pe

parat la ceea ce nu se poate realiza, de exemplu la predarea unui bun

determinat care a pierit sau a fost distrus;

- sa fie determinat sau determinabil, deoarece in fata instantei se rezolva

o neintelegere concreta, nu o problema de principiu. S-a decis ca este

inadmisibila cererea prin care reclamantul cere sa se constate ca nu are nici

93

un fel de datorie catre parati . Obiectul cererii poate fi unic, dar se poate

concretiza si intr-un capat de cerere principal si in capete de cerere accesorii.

Valoarea obiectului cererii, atunci cand este susceptibil de pretuit o

stabileste reclamantul, insa paratul poate contesta aceasta valoare, urmand ca

in acest caz valoarea sa fie stabilita de instanta in baza probelor administrate

de parti, ori dispuse din oficiu .

Modificarea sau completarea actiunii se poate face numai in fata instantei

de fond, pana la prima zi de infatisare .

Numele, obiectul si semnatura sunt prevazute de art.133 alin. l C.

proc. civ., sub sanctiunea nulitatii si de aceea ele sunt numite esentiale. In ce

priveste nulitatea pentru lipsa semnaturii, ea poate inlaturata in tot cursul

judecatii. Daca paratul invoca lipsa de semnatura, reclamantul va trebui sa

semneze cel mai tarziu la prima zi de infatisare urmatoare, iar cand este

prezent in instanta, in chiar sedinta in care a fost invocata nulitatea (art.133

alin.2).

Si in acest caz prima zi de infatisare are o mare importanta in faza de

desfasurare a procedurii orale a procesului civil, dar ea nu trebuie

confundata cu primul termen de judecata .

Este prima zi de infatisare termenul la care sunt indeplinite cele

doua conditii, chiar daca taxele de timbru s-au achitat dupa acest termen In

schimb, termenul la care partile nu au putut pune concluzii deoarece cauza s-

a amanat pentru lipsa de aparare sau pentru ca cererea de chemare in

judecata nu a fost comunicata paratului ori pentru ca, fata de obiectul cererii,

completul de judecata nu era legal constituit nu poate fi socotit prima zi de

infatisare .

Nu poate fi considerata prima zi de infatisare termenul la care partile

nu au putut pune concluzii deoarece:

94

- cauza s-a amanat pentru lipsa de aparare ;

- cererea de chemare in judecata nu a fost comunicata paratului ;

- pentru ca fata de obiectul cererii, completul de judecata nu era legal

constituit .

Efectele cererii de chemare in judecata

Cererea de chemare in judecata este actul procedural prin care

reclamantul investeste instanta de judecata cu o pretentie civila. Intreaga

activitate de solutionare a litigiului se va derula in limitele pretentiilor

determinate de reclamant prin cererea de chemare in judecata. In aceleasi

limite va trebui si judecatorul sa statueze in final asupra pretentiilor deduse

in justitie. Judecatorul nu poate depasi limitele judecatii determinate de parti.

Doar in mod exceptional, legea, in temeiul rolului social al judecatorului, ii

ingaduie in mod expres, sau mai exact il obliga sa se pronunte asupra unor

aspecte care nu se regasesc in cererea reclamantului. Astfel, art. 42 din

Codul familiei prevede ca instanta va hotari, cu ocazia pronuntarii

divortului, cu privire la incredintarea copiilor minori si stabilirea pensiei de

intretinere pentru acestia.

Efecte :

a) cererea de chemare in judecata investeste instanta cu solutionarea

litigiului la care se refera. Din momentul inregistrarii cererii de chemare in

judecata ia nastere un nou raport juridic intre parti - un raport procesual -

care genereaza drepturi si obligatii nu numai pentru parti, ci si pentru

instanta

In mod exceptional, instanta se poate sesiza si din oficiu, atunci cand :

- persoana vatamata este o persoana fizica lipsita de capacitate de

exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa;

95

- in cazul actiunilor de desfacere a casatoriei (divort), instanta are

obligatia de a se pronunta din oficiu cu privire la incredintarea copiilor

minori si a pensiei de intretinere pentru acestia;

- punerea sub interdictie a debililor sau alienatilor mintali se poate face si

de catre instanta, din initiativa ei.

b) cererea de chemare in judecata constituie baza raportului procesual

civil ce se formeaza prin introducerea ei intre reclamatii si parat, fixand

cadrul procesual in care se va desfasura judecata cu privire la parti si la

obiectul litigiului. Instanta nu poate largi cadrul procesual prin introducerea

din oficiu a altor persoane in proces, aceasta posibilitate avand-o numai

partile, prin formele de interventie fortata si tertele persoane interesate, prin

interventia voluntara. Pe de alta parte, instanta este tinuta si de obiectul

cererii si, astfel cum am aratat deja, nu poate da altceva decat s-a cerut (extra

petila), mai mult decat s-a cerut (plus petita), deoarece ar incalca principiul

disponibilitatii .

c) in cazul competentei teritoriale alternative cererea de chemare in

judecata exprima optiunea reclamantului pentru una din instantele

competente, optiune la care ulterior nu poate reveni.

In cazul competentei teritoriale alternative, cererea de chemare

in judecata exprima optiunea reclamantului pentru una dintre

instantele deopotriva competente, iar, dupa aceasta alegere, reclamantul nu

mai poate reveni asupra ei si paratul nu poate cere declinarea competentei .

Cererea de chemare in judecata creeaza starea de litispendenta. Prin

promovarea cererii de chemare in judecata se fixeaza, in principiu, in mod

definitiv si competenta instantei de judecata. Daca se exercita o noua cerere

de chemare in judecata, in fata aceleiasi instante sau a unor instante diferite,

96

avand acelasi obiect, intre aceleasi parti si intemeiata pe o cauza identica, se

creeaza starea de litispendenta (art. 163 C. proc. civ.) .

d) cererea de chemare in judecata opereaza punerea in intarziere a

paratului, ceea ce face ca el sa fie considerat posesor de rea-credinta :

- in caz de admitere a cererii sa datoreze fructele din momentul sesizarii

instantei (in cazul actiunilor reale imobiliare sau a celor mixte);

- sa suporte riscurile pieirii bunului (in cazul cererii ce are ca obiect

predarea unui bun determinat);

- sa curga dobanzile (in cazul cererii prin care reclamantul pretinde o

suma de bani care nu era purtatoare de dobanzi);

e) introducerea cererii de chemare in judecata, chiar la o instanta

necompetenta, face sa se intrerupa prescriptia dreptului la actiune, mai exact

a dreptului de a obtine condamnarea paratului (art.16 lit. b din decretul

nr.167/1958). Este unul din efectele cele mai importante si mai energice ale

cererii de chemare in judecata. Un atare efect este recunoscut in mod expres

atat de art. 1865 pct. 1 C. civ., cat si de art. 16 alin. 1 lit. b din Decretul nr.

167/1958.

f). Cererea de chemare in judecata produce efectul transmiterii anumitor

actiuni cu caracter strict personal asupra mostenitorilor. Actiunile cu caracter

strict personal se particularizeaza de alte actiuni civile prin faptul ca ele nu

pot fi transmise asupra mostenitorilor. Cu toate acestea, exista unele actiuni

care desi sunt legate intim de persoana titularului pot fi continuate de catre

mostenitori daca ele au fost introduse in timpul vietii autorului. Au acest

caracter actiunea privind stabilirea filiatiei fata de mama (art. 52 alin. 2 C.

fam.), actiunea pentru tagada paternitatii (art. 59 alin. 2 C. fam.), actiunea

pentru stabilirea paternitatii din afara casatoriei (art. 54 alin. 2 C. fam.) si

actiunea privind revocarea unei donatii pentru ingratitudine (art. 833 C. civ.)

97

2.Citarea şi comunicarea actelor de procedură

Citarea este obligatorie in fata tuturor organelor de jurisdictie, daca

legea nu dispune altfel, inclusiv in cazul tertilor intervenienti. Rezulta deci

că :

- judecata se face de regula cu citarea partilor, exceptiile fiind prevazute in

mod expres de lege (de exemplu, in cazul ordonantelor presedintiale, cand

solutionarea cererii se poate face si fara citarea partilor), incuviintarea unor

masuri asiguratorii;

- pentru judecarea procesului civil este obligatoriu ca partile sa fie citate

legal, si nu ca ele sa fie prezente in instanta.

Cum judecata unui proces nu se face, de regula, la un singur termen, ar

urma ca pentru fiecare termen partile sa fie citate. Dar, art. 153 C. proc. civ.

prevede ca partea care a fost prezenta la infatisare, ea insasi sau prin

mandatar, chiar neimputernicit cu dreptul de a cunoaste termenul, nu va fi

citat in tot cursul instantei, fiind presupusa ca cunoaste termenele urmatoare

(Instanta are indatorirea de a se convinge ca partile prezente au luat cu

adevarat cunostinta de termenul fixat). Este o regula exprimata in practica

prin expresia "are termenul in cunostinta".

Legea prevede doua derogari de la regula ca nu se poate trece la judecata

fara citarea partilor:

a) cand partea respectiva se prezinta in instanta, desi nu fusese citata, sau

citarea fusese viciata. Procedura de citare este considerata indeplinita daca,

desi nu exista dovada de citare, a depus o cerere prin care a solicitat

amanarea judecatii pentru a-si pregati apararea, prin aceasta facand dovada

ca a cunoscut termenul de judecata.

98

b) partea care a fost prezenta la unul din termenele de judecata, este

prezumata a cunoaste toate termenele urmatoare in fata aceleiasi instante, cu

exceptia cazurilor in care judecata a fost reluata dupa ce procesul a fost

suspendat sau scos de pe rol, ori a fost repus pe rol dupa inchiderea

dezbaterilor, sau se cere chemarea partii la interogatoriu .

Dispozitiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, nerespectarea

lor atragand nulitatea hotararii pronuntate si casarea ei cu trimitere spre

rejudecare . Dupa pronuntarea hotararii nulitatea pentru necitare poate fi

invocata numai de partea care are interes, respectiv partea care nu a fost

citata .

In aceste cazuri, nu este valabila comunicarea hotararii facuta avocatului,

daca partea nu facuse alegerea de domiciliu la acesta .

Vor fi citate: partile, persoanele care au intervenit in proces, martorii,

expertii si alte categorii de persoane. Pentru paratul al carui domiciliu nu

este cunoscut, reclamantul trebuie sa faca dovada ca a facut tot posibilul sa-1

afle, si nu a fost cu putinta .

Cu privire la inmanarea citatiei pot sa apara mai multe situatii :

- partea citata se afla la domiciliu si primeste citatia, agentul va inmana

acesteia dovada pe care este obligat sa o certifice;

- cel citat se gaseste la domiciliu, dar refuza citatia sau nu vrea sa

semneze, ori nu poate, caz in care agentul ii va lasa citatia, iar in cazul

refuzului de a o primi, o va afisa pe usa locuintei, incheind despre aceasta un

proces-verbal [art. 92 alin. (1) si (2) si art. 100 C. proc. civ. cu privire la

continutul si valoarea probatorie a procesului-verbal]. Comunicarea citatiei

si a altor acte de procedura nu se poate realiza prin afisare in cazul

persoanelor juridice, precum si a asociatiilor sau societatilor care, potrivit

99

legii, pot sta in judecata, cu exceptia cazurilor in care se refuza primirea sau

daca se constata, la termen, lipsa oricarei persoane la sediul acesteia .

- cel citat nu se gaseste la domiciliu, caz in care agentul va inmana citatia

unei persoane din familie, sau altei persoane care locuieste cu cel citat, cu

exceptia minorilor sub 14 ani si a persoanelor lipsite de capacitate de

exercitiu, ori persoanei care in mod normal primeste corespondenta.

Persoana care primeste citatia va semna de primire, iar agentul va intocmi un

proces-verbal;

- daca persoanele mentionate mai sus nu pot semna adeverinta de primire,

agentul lasa citatia si incheie procesul-verbal, iar daca nu vor sa semneze sau

agentul nu gaseste pe nimeni la domiciliul celui citat, afiseaza citatia si

incheie procesul-verbal;

- daca cel citat locuieste intr-un hotel si nu este indicat apartamentul sau

nu este gasita persoana citata, agentul va lasa citatia receptionerului,

administratorului, portarului sau celor ce-i inlocuiesc, iar daca acestia refuza

sa o primeasca, va afisa citatia pe usa principala a cladirii, si va încheia

process verbal despre aceasta.

3.ÎNTÂMPINAREA

Intampinarea este actul procedural prin intermediul caruia paratul

raspunde la pretentiile formulate de reclamant, aratand totodata si apararile

sale. Ea face parte, alaturi de cererea de chemare in judecata si actiunea

reconventionala, din categoria actelor procedurale ce se intocmesc in faza

scrisa pregatitoare a procesului civil .

Este nefiresc ca in aceasta etapa scrisa reclamantul si judecatorul sa

nu fie informati de "armele" pe care paratul le va folosi in apararea sa,

pentru a permite apoi sa se treaca la dezbaterea orala a procesului, ale carui

100

linii principale trebuie sa fie trasate prin cererea de chemare in judecata si

intampinare. Altfel spus, reclamantul si judecatorul trebuie sa cunoasca

"cazul" si "modelul juridic" pe care paratul le opune celor construite prin

cererea de chemare in judecata, pentru ca primul sa-si poata pregati

raspunsul adecvat, iar cel de-al doilea sa poata compara de la inceput

pozitiile celor doua parti . Pana la urma este vorba de o "egalitate de arme

De aceea intampinarea prezinta o utilitate practica incontestabila. Ea este

destinata, cum deja am vazut, sa asigure un echilibru in situatia juridica a

partilor.

Potrivit art. 115 c. proc. civ. intampinarea trebuie sa cuprinda :

1) Exceptiile de procedura pe care paratul le ridica la cererea

reclamantului. Este vorba despre acele aparari care nu pun in discutie

fondul dreptului dedus in judecata, ci anumite cerinte de ordin formal

privitoare la actiune. De pilda, cererea de chemare in judecata nu este

semnata sau desi introdusa printr-un mandatar, acesta nu a alaturat la cerere

procura. Tot astfel, cand cererea a fost introdusa la o instanta necompetenta

etc.

Desi textul se refera numai la exceptiile de procedura, aceasta nu

inseamna ca exceptiile de fond nu trebuie sa figureze in intampinare, precum

exceptiile privind nulitatea cererii, necompetenta, lipsa de interes,

litispendenta, de prematuritate a cererii, lipsa de calitate procesuala etc .

2) Raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii. Prin acest

raspuns, paratul invoca aparari de fond, propriu-zise, care pot fi in fapt sau

in drept. De pilda, fata de pretentia reclamantului care afirma ca l-a

imprumutat pe parat cu o suma de bani, paratul raspunde ca nu a primit suma

101

de bani pretinsa - aparare in fapt - sau invoca compensatia legala - aparare in

drept.

Daca cererea de chemare in judecata are mai multe capete, paratul trebuie

sa raspunda pentru fiecare capat de cerere in parte.

Intampinarea va cuprinde si apararile de fond, pentru fiecare capat de cerere

al reclamantului, atat apararile in fapt, cat si apararile in drept. In privinta

mijloacelor de proba, daca paratul solicita dovada cu martori, va arata

numele si domiciliul acestora, iar cand cere proba prin inscrisuri, va anexa la

intampinare copii de pe inscrisuri, in atatea exemplare cati reclamanti sunt,

plus cate un exemplar pentru instanta .

3) Dovezile cu care se apara paratul impotriva fiecarui capat de cerere.

Desi art. 115 se refera numai la dovada cu martori, pentru a preciza ca

paratul va indica numele si domiciliul acestora in vederea citarii, este

neindoielnic ca se aplica si in cazul intampinarii dispozitiile procedurale

privitoare la propunerea probelor fie ca este vorba despre folosirea probei

prin inscrisuri sau despre chemarea la interogatoriu a reclamantului.

4) Semnatura. Intampinarea trebuie semnata, lipsa semnaturii atragand

aceeasi sanctiune, care opereaza in aceleasi conditii, ca si in cazul in care

cererea de chemare in judecata nu este semnata. Daca intampinarea nu este

formulata personal de catre parat, ci de catre un reprezentant al acestuia, se

va preciza aceasta imprejurare si se va alatura dovada calitatii de

reprezentant.

102

4.CEREREA RECONVENŢIONALĂ

In procesul civil, paratul nu adopta intotdeauna o pozitie defensiva,

de aparare, ci poate avea si o atitudine agresiva, ridicand pretentii proprii

impotriva reclamantului. Legea reglementeaza aceasta posibilitate prin art.

119 alin. 1 C. proc. civ., aratandu-se ca daca paratul are pretentii in legatura

cu cererea sau cu mijloacele de aparare ale reclamantului, el poate sa faca

cerere reconventionala . Asa de exemplu, in timp ce reclamantul solicita ca

prin condamnarea paratului, ce spera sa obtina, sa-l determine pe acesta sa-si

execute obligatiile dintr-un contract, paratul solicita anularea sau

rezolutiunea contractului respectiv.

In aceste cazuri, in care paratul are si el la randul lui pretentii impotriva

reclamantului, poate sa faca o cerere reconventionala . In lipsa acestei cereri,

instanta nu poate obliga pe reclamant la efectuarea prestatiilor ce le are fata

de parat, chiar daca ele exista si au fost dovedite . Prin introducerea unei

cereri reconventionale se poate urmari :

a) neutralizarea obligatiei pe care reclamantul a formulat-o impotriva

paratului, de exemplu, in cazul in care reclamantul cere executarea unui

contract incheiat cu paratul, acesta din urma solicita anularea, rezolutiunea,

rezilierea contractului respectiv;

b) atenuarea obligatiei paratului fata de reclamant , cum ar fi, cererea

paratului-debitor, care, pretinzandu-se si el creditor al reclamantului, exige

in contra acestuia lichidarea creantei sale (prin ipoteza, paratul nu ar putea

opune, pe cale de simpla aparare, compensatia legala, deoarece creanta sa nu

este inca lichida). Pe calea cererii reconventionale nu poate fi opusa

compensatia legala, inclusiv din motivul ca aceasta poate fi obtinuta pe cale

de simpla aparare in proces .

103

c) obtinerea unei obligari la plata si a reclamantului, spre exemplu,cererea

locatarului-parat, chemat in judecata de catre proprietar pentru a evacua

imobilul ce formase obiectul unui contract de locatiune, prin care se

solicita instantei sa-1 oblige pe reclamant la plata contravalorii reparatiilor

aduse la imobil; la cererea prin care proprietarul unui teren solicita

instantei sa constate ca a devenit, prin accesiune, proprietarul constructiei

edificate

104

CAPITOLUL X. EXCEPŢIILE PROCESUALE

Putem defini exceptiile procesuale ca fiind mijloacele prin care, in

conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu, invoca in

cadrul procesului civil si fara a pune in discutie fondul dreptului,

neregularitati procedurale (privitoare la compunerea instantei, competenta

acesteia ori la actele de procedura), sau lipsuri referitoare la dreptul la

actiune, urmarind, dupa caz, anularea ori respingerea cererii formulate de

reclamant .

1.CLASIFICARE

Exceptiile de procedura nu trebuie confundate cu exceptiile de drept

material. Prin intermediul acestora din urma debitorul urmareste, de regula,

sa se libereze de datorie. Asa este cazul exceptiei de plata, compensatiei,

exceptiei de nulitate a contractului etc .

Mijloacele prin care paratul invoca obiectiuni impotriva fondului

pretentiei reclamantului, urmarind respingerea cererii acestuia ca

neintemeiata (nefondata), alcatuiesc categoria apararilor de fond,

numite si aparari propriu-zise

Exceptiile de procedura propriu-zise sunt acelea care se refera la

conditiile formale ale judecatii. In aceasta categorie se incadreaza cea mai

mare parte a exceptiilor, cum sunt:

- exceptia de incompatibilitate,

- exceptia de recuzare,

- exceptia privind nulitatea actelor de procedura,

- exceptia de necompetenta.

- exceptia de litispendenta,

- exceptia de conexitate,

105

- exceptia de perimare,

- exceptia lipsei de citare sau a citarii nelegale .

Exceptiile procesuale, asa cum le-am delimitat mai sus, se clasifica, de

regula, dupa urmatoarele criterii :

a) dupa obiectul asupra caruia poarta exceptiile procesuale se clasifica in

exceptii de procedura si exceptii de fond.

Exceptiile de procedura vizeaza incalcarea regulilor procedurale

privind compunerea instantei, competenta acesteia si procedura de judecata.

Se incadreaza in aceasta categorie exceptia de incompatibilitate, exceptia de

recuzare, exceptia de necompetenta, exceptia de conexitate, exceptia de

litispendenta, exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant, exceptia lipsei

de citare sau a citarii nelegale, exceptia de perimare etc .

Exceptiile de fond privesc lipsuri referitoare la exercitiul dreptului la

actiune. Astfel cum am aratat, in conceptia-noastra. conditiile de exercitiu

ale actiunii sunt: dreptul, interesul, capacitatea procesuala si calitatea

procesuala. Strans legate, de asemenea, de exercitarea dreptului la actiune

sunt prescriptia dreptului de a obtine condamnarea paratului si puterea

lucrului judecat.

b) Dupa efectul pe care tind sa-l realizeze exceptiile procesuale se impart in

exceptii dilatorii si exceptii peremptorii (dirimante). Unii autori retin si o a

treia categorie si anume exceptiile declinatorii, adica cele care, in caz de

admitere, au ca rezultat trimiterea cauzei unei alte instante (necompetenta,

litispendenta, conexitatea), dar recunosc ca au ca efect si amanarea cauzei^ .

Exceptiile dilatatorii tind la amanarea judecatii, declinarea

competentei sau refacerea unor acte. Intra in aceasta categorie exceptia de

106

incompatibilitate, exceptia de recuzare, exceptia de conexitate, exceptia de

litispendenta, exceptia lipsei de citare etc.

Exceptiile peremptorii tind la respingerea sau anularea cererii ori la

stingerea procesului. Au acest caracter prescriptia^11 , puterea lucrului

judecat, exceptia lipsei calitatii procesuale, exceptia lipsei calitatii

procesuale, exceptia lipsei capacitatii procesuale, exceptia lipsei dovezii

calitatii de reprezentant, perimarea etc.

c) Dupa caracterul imperativ sau dispozitiv al normei incalcate exceptiile

procesuale se clasifica in exceptii absolute si exceptii relative.

Exceptiile absolute privesc incalcarea unor norme imperative si pot fi

invocate de oricare din parti, de procuror sau de instanta, din oficiu, in orice

faza a procesului, chiar si direct in apel sau recurs. Au acest caracter

exceptia de incompatibilitate, exceptia de necompetenta generala, materiala

sau teritoriala exclusiva, exceptia de prescriptie etc.

Exceptiile relative privesc incalcarea unor norme dispozitive si pot fi

invocate numai de partea interesata si numai intr-un anumit termen (prima zi

de infatisare sau termenul urmator celui in care s-a savarsit neregularitatea).

Intra in aceasta categorie, de exemplu, exceptia de recuzare sau exceptia de

necompetenta teritoriala (cand nu are caracter exclusiv) .

2.PROCEDURA DE SOLUŢIONARE

In cazul in care sunt invocate mai multe exceptii in acelasi timp,

judecatorul trebuie sa deduca aceasta ordine din caracterul si efectele pe care

le produc in proces. Exista, in literatura de specialitate, autori^4 , care arata

o anumita ordine de solutionare a exceptiilor procesuale: exceptiile legate de

107

investirea instantei, exceptia de necompetenta, exceptia puterii lucrului

judecat, exceptia de prescriptie etc. Dupa alti autori, vor fi rezolvate mai

intai exceptiile referitoare la investirea instantei (exceptia de netimbrare sau

de insuficienta timbrare), apoi exceptia de necompetenta, exceptiile privind

compunerea sau constituirea instantei, puterea de lucru judecat, prescriptia

etc. Pentru a putea rezolva exceptia puterii de lucru judecat sau prescriptiei,

instanta trebuie sa fie competenta, iar apoi, sa fie constituita potrivit legii;

inainte de a se pronunta asupra prescriptiei, instanta trebuie sa verifice daca

este in masura sa se mai pronunte in pricina respectiva, deci sa rezolve

exceptia puterii de lucru judecat etc .

In mod exceptional, exceptia va putea fi unita cu fondul, cand pentru

solutionarea lor este nevoie sa se administreze dovezi pentru dezlegarea

fondului pricinii. Exista situatii in care exceptia nu poate fi solutionata pe

baza actelor de la dosar, fiind necesara si administrarea altor dovezi. Pentru

asemenea situatii legea permite unirea exceptiilor cu fondul cauzei.

Daca exceptia invocata este gasita intemeiata, instanta o va admite,

pronuntand fie o incheiere atunci cand dispune amanarea judecatii, ori se

pronunta asupra incompatibilitatii, recuzarii, conexitatii etc, fie o hotarare -

sentinta ori decizie - atunci cand pronunta decimarea competentei,

respingerea sau anularea cererii ori perimarea. In cazul in care exceptia este

respinsa, instanta pronunta o incheiere interlocutorie si continua judecata.

Incheierea de admitere sau de respingere va putea fi atacata cu apel sau

recurs numai o data cu fondul, daca legea nu prevede expres o alta solutie

(de ex. potrivit art. 34 alin. 1 C. proc. civ. incheierea prin care s-a admis

recuzarea nu poate fi atacata prin nici o cale de atac) .

108

3.Exceptia de neconstitutionalitate

Potrivit art. 144 lit. c din Constitutie, Curtea Constitutionala hotaraste

asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind

neconstitutionalitatea legilor si ordonantelor. Deci la controlul a priori, care

vizeaza controlul legilor inainte de promulgare in conditiile stabilite de

art.144 lit. a si care constituie o prima garantie pentru evitarea intrarii in

vigoare a unor legi contrare Constitutiei, legea fundamentala adauga

controlul a posteriori, pe cale de exceptie, care are in vedere legi si

ordonante intrate in vigoare .

4.Exceptia de necompetenta

Exceptia procesuala este mijlocul procedural prin care, in conditiile

legii, partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu, invoca, in cadrul

procesului civil si fara a pune in discutie fondul dreptului, neregularitati

procedurale privitoare la compunerea si constituirea instantei, competenta

acesteia ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la exercitiul

dreptului la actiune ori, dimpotriva, aplicarea normelor legale referitoare la

acestea, urmarind, dupa caz, declinarea competentei, amanarea judecatii,

refacerea unor acte, anularea, respingerea ori perimarea cererii. In alti

termeni, intarzierea sau impiedicarea judecatii.

Exceptia de necompetenta este prin urmare mijlocul procedural prin

care partea chemata in fata instantei necompetente poate solicita acesteia sa

se desesizeze si sa trimita cauza spre solutionare la instanta de judecata sau

la organul cu atributii jurisdictionale competent potrivit legii. Cel mai

adesea, exceptia de necompetenta se invoca de catre parat, intrucat el este

mai intai afectat prin chemarea in fata altei instante decat cea competenta.

109

Exceptia de necompetenta absoluta poate fi invocata insa si de procuror si

chiar de catre instanta din oficiu .

Necompetenta poate fi invocata prin diferite mijloace procesuale, care

difera dupa momentul la care se invoca :

- daca necompetenta se invoca in cursul judecatii, mijlocul procesual este

exceptia de necompetenta;

- daca necompetenta se invoca dupa ce s-a pronuntat hotararea primei

instante, mijlocul procesual este calea apelului;

- cand necompetenta se invoca in cazul unei hotarari definitive, mijlocul

procesual este recursul.

Exceptia de necompetenta se invoca in mod diferit, dupa cum norma

de competenta ce se pretinde a fi fost incalcata are caracter imperativ sau

dispozitiv, deci in raport de faptul daca competenta este absoluta sau relativa

Exceptia de necompetenta absoluta - in cazul incalcarii competentei

generale, materiale si teritoriale exclusive -, poate fi invocata de oricare din

parti de procuror sau de instanta din oficiu, in tot cursul procesului. In fata

primei instante, exceptia poate fi opusa chiar si dupa ce instanta a rezolvat

unele probleme litigioase prin incheieri interlocutorii de care, in principiu,

este legata . Mai mult, exceptia de necompetenta absoluta poate fi invocata,

pentru prima oara, in fata instantei de recurs, desi n-a fost ridicata in fata

instantei de fond si nici n-a format obiectul unui motiv de recurs .

Necompetenta absoluta a instantelor judecatoresti prezinta

urmatoarele trasaturi :

- poate fi invocata de oricare dintre parti, de procuror si de instanta din

oficiu;

- poate fi invocata in orice faza a procesului civil, inclusiv in faza

controlului judiciar;

110

- partile nu pot deroga in nici un mod de la regulile de competenta

absoluta.

c. Invocarea celor doua categorii de exceptii

Exceptia lipsei capacitatii de exercitiu si exceptia lipsei dovezii calitatii de

reprezentant pot fi invocate in orice stadiu al pricinii si au drept consecinta

anularea actelor de procedura savarsite de cel lipsit de aceasta capacitate,

respectiv de cel ce nu si-a justificat calitatea de reprezentant al partii .

Cele doua exceptii sunt exceptii peremptorii care incep prin a avea un

efect dilatoriu, deoarece in prima faza instanta nu anuleaza cererea ci amana

judecata prin acordarea unui termen pentru indeplinirea lipsei (art. 161 C.

proc. civ.) .

5.LITISPENDENŢA

Litispendenta reprezinta situatia procesuala in care doua sau mai

multe instante de fond, deopotriva competente, sunt sesizate cu aceeasi

cauza civila . Ea reprezinta o imprejurare anormala in opera de infaptuire

a justitiei, intrucat poate determina pronuntarea unor hotarari judecatoresti

contradictorii^1 .

Mijlocul procedural destinat a inlatura o atare situatie care poate

dauna procesului firesc de administrare a justitiei este tocmai exceptia de

litispendenta. Intr-adevar, potrivit art. 163 alin. 1 C. proc. civ.: "Nimeni nu

poate fi chemat in judecata pentru aceeasi cauza, acelasi obiect si de aceeasi

parte inaintea mai multor instante".

Exceptia de litispendenta este o exceptie de procedura, dilatorie si

absoluta. Ea poate fi ridicata de oricare dintre parti sau de instanta din oficiu,

in orice stare a pricinii, in fata instantelor de fond. Daca insa, intr-una din

111

pricini judecata a ajuns in faza recursului, in fata instantei in care procesul se

judeca in fond se va invoca autoritatea de lucru judecat a hotararii definitive

ce formeaza obiectul recursului, urmand a se suspenda judecata in fond pana

la solutionarea recursului .

Litispendenta implica urmatoarele conditii, ce trebuiesc sa fie intrunite in

mod cumulativ :

a) existenta unei identitati de parti, obiect si cauza. Identitatea dintre cele

doua actiuni trebuie sa fie totala: existenta unei stranse legaturi intre cele

doua actiuni nu poate determina starea de litispendenta, ci numai aceea de

conexitate. Partile, obiectul si cauza sunt elementele esentiale prin care se

identifica orice actiune civila.

b) cele doua actiuni trebuie sa se afle pe rolul unor instante deopotriva

competente.

c) pricinile trebuie sa se afle in fata instantelor de fond.

6.CONEXITATEA

Conexitatea este reglementata de art. 164 C. proc. civ. si are in vedere

existenta a doua sau mai multor pricini ce se afla inaintea aceleiasi instante

sau a unor instante deosebite, dar de acelasi grad, in care sunt aceleasi parti

sau chiar impreuna cu alte parti, si al caror obiect si cauza au intre ele o

stransa legatura .

Din dispozitiile art. 164 C. proc. civ. pot fi desprinse si explicitate si

conditiile conexitatii. Aceste conditii se refera la :

a) existenta a doua sau mai multe cauze pendinte la aceeasi instanta, sau la

instante diferite, de acelasi grad, in care sa figureze cel putin o parte

comuna. In legatura cu aceasta conditie esentiala a conexitatii remarcam ca

112

ea vizeaza indeosebi aspectul subiectiv al institutiei, respectiv partile din

cele doua sau mai multe actiuni. Din acest punct de vedere, legea impune

cerinta ca cel putin una din parti sa fie comuna in cele doua sau mai multe

actiuni pendente in fata instantelor judecatoresti.

b) existenta unei stranse legaturi de obiect si cauza intre cele doua sau

mai multe procese. Conditia triplei identitati de parti, obiect si cauza intre

cele doua actiuni nu este ceruta in cazul conexitatii, astfel cum ea este

impusa de lege in cazul litispendentei sau al autoritatii lucrului judecat. De

aceea, trebuie remarcat ca prin conexare actiunile isi pastreaza intreaga lor

individualitate si nu se realizeaza o contopire a acestora intr-un singur

proces. Actiunile conexate sunt si raman distincte, doar judecata lor se face

de aceeasi instanta.

7.AUTORITATEA DE LUCRU JUDECAT

Pentru a exista putere de lucru judecat, trebuie sa existe tripla

identitate: de parti, de obiect si de cauza.

a. Partile. Art. 1201 C. civ. pretinde ca judecata sa aiba loc "intre aceleasi

parti, facute de ele sau contra lor in aceeasi calitate". Acest text evoca, astfel

cum judicios s-a remarcat, un principiu juridic, logic si moral^4 . Este vorba

aici de aplicatiunea principiului relativitatii lucrului judecat. Acest principiu

reprezinta o transpunere pe plan procesual a unui cunoscut principiu de drept

civil si in conformitate cu care conventiile n-au efect decat intre partile

contractante (art. 973 C.civ.).

Cele doua parti constituie elementul subiectiv al actiunii, iar fara ele

activitatea judiciara nici nu poate fi intretinuta. Dar conditia identitatii

partilor pentru existenta lucrului judecat are in vedere nu prezenta lor fizica

113

la proces, ci prezenta juridica, adica participarea la proces in nume propriu

sau in calitate de reprezentant .

b. Obiectul

Conceptul de obiect al actiunii civile se raporteaza la pretentia

afirmata in justitie, adica la ceea ce se pretinde de reclamant prin cererea de

chemare in judecata, adica plata unei sume de bani, predarea unui bun mobil

sau imobil .

In sens mai larg, obiect al procesului il constituie ceea ce partile

inteleg sa supuna judecatii, ceea ce ele pretind ca judecatorii sa verifice, sa

aprecieze, sa constate, sa judece. Deci, actiunea aduce in discutie o problema

de fapt si o problema de drept, pe care judecatorii sunt chemati sa le rezolve

prin hotarare judecatoreasca , tocmai pentru a asigura protectia dreptului

subiectiv.

Pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca obiectul din

cea de-a doua actiune sa fie identic.

c. Cauza

Cauza este un element-conditie a actiunii civile ce raspunde la

intrebarea: pentru ce se judeca partile? .

114

CAPITOLUL XI.INCIDENTE CE POT APĂREA ÎN

CURSUL JUDECĂŢII

1.SUSPENDAREA

Prin suspendare se intelege oprirea cursului judecatii datorita unor

imprejurari voite de parti, care nu mai staruie in solutionarea cauzei, sau

independente de vointa lor^1 , cand sunt in imposibilitatea fizica sau juridica

de a se prezenta la judecata. Cazurile principale de suspendare sunt grupate

in art.242-244 C. proc. civ., dar sunt si cazuri prevazute in alte texte din

Codul de procedura civila (de ex. art.21, art. 40, art.155 alin.2) .

A. Suspendarea voluntara

Acest incident intervine datorita manifestarii de vointa a partilor, care

poate fi expresa sau tacita. Art. 242 C. proc. civ. dispune ca instanta va

suspenda judecata cand amandoua partile o cer sau daca nici una din parti,

desi legal citate, nu se prezinta la termenul de judecata si nici una dintre ele

nu a cerut judecarea in lipsa.

B. Suspendarea judecatoreasca

Art.243 C. proc. civ. prevede cinci cazuri de suspendare :

a) Moartea uneia din parti. Este evident ca un asemenea eveniment

dezorganizeaza procesul, care isi pierde caracterul contradictoriu, ramanand

in instanta numai o singura parte . Mortii persoanei fizice ii corespunde

dizolvarea persoanei juridice, precum si reorganizarea ei prin comasare

(absorbtie sau fuziune) ori divizare totala. Art. 243 alin. 1 pct. 1 c. proc. civ.

are in vedere ipoteza in care partea cu care s-a legat, in mod legal, procesul a

decedat ulterior introducerii actiunii. Asa fiind, textul nu este aplicabil,

115

atunci cand la introducerea actiunii paratul nu se mai afla in viata si, deci,

raportul procesual nu se putea lega cu acesta, reclamantul trebuind sa

introduca actiunea impotriva mostenitorilor celui decedat .

Daca in momentul sesizarii instantei paratul este decedat, judecata nu se

suspenda, reclamantul urmand sa-si modifice cererea chemand in judecata

pe mostenitori .

b) Interdictia uneia dintre parti. Pana la numirea tutorelui, partea pusa sub

interdictie prin hotarare judecatoreasca definitiva, pierzand capacitatea de

exercitiu, nu mai poate sta personal in proces. Ea va fi reprezentata si. de

aceea procesul se suspenda pana la numirea tutorelui.

c) Moartea mandatarului uneia dintre parti, daca moartea s-a intamplat cu

mai putin de 15 zile inainte de ziua infatisarii. Legea presupune ca intr-un

interval atat de scurt, partea nu a avut timp .sa numeasca un alt mandatar, ba

chiar poate sa nu fi aflat despre deces.

d) Incetarea functiei tutorelui (sau curatorului). In cazul in care o persoana

lipsita de capacitate de exercitiu (de exemplu, cel pus sub interdictie),

reprezentata in proces de tutore, redobandeste capacitatea de exercitiu (prin

ridicarea interdictiei), din acel moment ea urmeaza a figura personal in

proces. In acest scop, procesul se va suspenda pentru ca partea sa fie citata

personal pentru termenele de judecata urmatoare. Tot astfel, in cazul

minorului, la implinirea varstei de 14 ani, suspendarea judecatii opereaza

pana la introducerea in proces a minorului care, de la implinirea acestei

varste, dobandind o capacitate de exercitiu restransa, va sta in proces

personal, asistat fiind de cel chemat de lege a-i incuviinta actele.

116

e) Declararea in stare de faliment (actualmente insolvabilitate - nota H.

Sasu) a uneia dintre parti. Falitul fiind desesizat de dreptul de a dispune de

bunurile din patrimoniul sau, judecata se suspenda pentru a fi introdus in

cauza judecatorul-sindic.

2.ACTELE DE DISPOZIŢIE ALE PĂRŢILOR

Principiul disponibilitatii procesuale confera partilor dreptul de a se

desista de la judecata ori de a renunta la dreptul subiectiv, iar paratului

posibilitatea de a achiesa la pretentiile reclamantului sau chiar la hotararea

pronuntata impotriva sa. De asemenea, partile pot pune capat procesului

civil printr-o tranzactie. in sistemul nostru procesual desistarea reclamantului

imbraca doua forme: renuntarea la judecata si renuntarea la dreptul subiectiv

dedus judecatii. La randul sau, achiesarea poate privi pretentiile formulate

prin actiune sau chiar hotararea pronuntata .

Fiind acte de dispozitie ele trebuie facute de parte personal sau prin

mandatar cu procura speciala. Reprezentantii legali (parinti, tutori) au nevoie

si de autorizarea autoritatii tutelare.

I.RENUNŢAREA LA JUDECATĂ

Renuntarea la judecata poate avea loc in tot cursul judecatii, in fata

primei instante sau a instantei de apel ori a celei de recurs, fie verbal in

sedinta, fie prin cerere scrisa. Cu toate ca renuntarea poate avea loc oricand,

art. 246 distinge in functie de faptul daca ea s-a facut dupa comunicarea

cererii de chemare in judecata catre parat, dar inainte de a se intra in

dezbaterea fondului, ori dupa acest moment. In prima situatie renuntarea se

117

poate face fara consimtamantul paratului, dar la cererea acestuia reclamantul

poate fi obligat la cheltuieli de judecata .

II.DESISTAREA

Desistarea se face fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa. Ea poate

fi facuta personal, de parte, sau prin mandatar cu procura speciala. Cerinta

unei procuri speciale decurge din natura renuntarii la actiune ca act de

dispozitie . Cu alte cuvinte, nu poate fi nici o deosebire, cit priveste

exercitarea dreptului prin mandatar sau reprezentant , legal, intre renuntarea

la actiune si renuntarea la drept.

Desistarea se poate face atat atunci cand partea potrivnica nu se

opune, cit si atunci cand aceasta nu justifica opunerea sa, in care caz instanta

poate sa ia act de desistare si sa inchida dosarul^ .

III.RENUNŢAREA LA DREPTUL SUBIECTIV CIVIL

Renuntarea la dreptul subiectiv se poate face oricand in cursul

judecatii, fie in fata instantelor de fond, fie in fata instantei de apel sau de

recurs. Renuntarea se face verbal in sedinta sau prin inscris autentic. in

practica judiciara se admite ca sunt opozabile partilor si renuntarile

extrajudiciare, facute prin inscris sub semnatura privata, recunoscut de catre

reclamant. Legea nu mai cere consimtamantul paratului, indiferent de

momentul la care intervine renuntarea la drept, deoarece nu mai exista riscul

de a fi chemat in judecata pentru valorificarea dreptului subiectiv la care s-a

renuntat. Renuntarea reclamantului nu are insa efect asupra solutionarii

cererii de interventie principala .

118

Renuntarea la drept sa infatiseaza ca un act procedural unilateral prin

care reclamantul renunta la dreptul subiectiv dedus in justitie. O atare

desistare prezinta urmatoarele trasaturi :

a) este un act unilateral de vointa al reclamantului. Efectele acestui act nu

sunt insa conditionate de acceptarea partii adverse. In acest sens art. 247

alin. 2 C. proc. civ. precizeaza ca renuntarea "se poate face si fara invoirea

celeilalte parti, atat in prima instanta cat si in apel".

b) este un act de dispozitie cu efecte defavorabile pentru reclamant. De

aceea, pentru a fi valabila este necesar ca reclamantul sa aiba capacitate de

exercitiu.

c) renuntarea reclamantului trebuie sa fie expresia libera si neconditionata

a consimtamantului reclamantului. Consimtamantul trebuie sa fie exprimat

intr-o forma precisa si neechivoca. In caz contrar, un asemenea act nu va

putea produce efectele vizate de art. 247 C. proc. civ.

Renuntarea la drept se poate face atat in fata instantei de fond, cat si

in fata instantei de apel in sedinta sau printr-un inscris autentic. Asadar

renuntarea la drept nu se poate presupune. Ea trebuie sa rezulte fie dintr-o

declaratie expresa din partea titularului dreptului, fie din fapte neechivoce, a

caror interpretare duce in mod necesar la o singura concluzie, aceea a

renuntarii la drept.

Nu este necesar ca desistarea sa se faca printr-un act scris, ea poate fi

facuta si verbal in fata instantei.

IV.Achiesarea

Achiesarea reprezinta un act de dispozitie prin care paratul recunoaste

pretentiile reclamantului sau adera la hotararea pronuntata impotriva sa.

Exista doua forme ale achiesarii: achiesarea la pretentiile reclamantului si

119

achiesarea la hotarare. Conditiile acestui act de dispozitie nu difera

esentialmente de cele ale renuntarii la drept. Ele se refera la capacitatea de

exercitiu a partii si la exprimarea valabila a consimtamantului. in continuare

vom analiza distinct cele doua forme ale achiesarii.

I. Achiesarea paratului

In cazul achiesarii nu este necesar consimtamantul reclamantului, fiind un

act unilateral de vointa.

Daca paratul recunoaste numai partial pretentiile reclamantului, la cererea

acestuia, instanta va putea pronunta o hotarare partiala care este executorie

de drept (art. 270 si 278 pct. 7 C. proc. civ.). O asemenea achiesare poate

avea loc si in apel .

Recunoasterea totala a pretentiilor reclamantului de catre parat se poate

face numai pe calea unei marturisiri pure si simple. Marturisirea calificata si

marturisirea complexa nu pot fi considerate ca achiesare, aceasta din urma

neputand fi dedusa nici din refuzul paratului de a raspunde sau de a se

infatisa la interogatoriu. Daca recunoasterea a avut loc la prima zi de

infatisare si paratul nu era pus in intarziere, el nu poate fi obligat la plata

cheltuielilor de judecata .

II. Achiesarea partii care a pierdut procesul se caracterizeaza prin aceea ca

partea renunta la dreptul de a ataca cu apel hotararea de prima instanta sau la

apelul declarat, hotararea devenind definitiva. Se poate renunta si la recurs,

sau se poate retrage recursul, hotararea devenind astfel irevocabila. Aceasta

forma de achiesare poate fi tacita (implicita) sau expresa .

Achiesarea la hotarare are ca efect stingerea irevocabila a procesului,

astfel ca orice posibilitate de contestare ulterioara este exclusa. Hotararea

pronuntata si la care a achiesat partea care a pierdut procesul dobandeste

putere de lucru judecat.

120

III. Achiesarea tacita

Executarea partiala a hotararii mai inseamna achiesare la intreaga

hotarare, afara de cazul in care intre capetele de cerere exista indivizibilitate.

Pe de alta parte, nu valoreaza achiesare tacita nici trecerea termenului fara sa

se exercite calea de atac impotriva hotararii, deoarece in acest caz suntem in

prezenta unei situatii in care dreptul de exercitare a caii de atac s-a pierdut in

virtutea legii, deci prin decadere .

IV. Achiesarea expresa are loc in situatia in care partea care are dreptul sa

atace hotararea declara, dupa pronuntarea hotararii, ca renunta la calea de

atac. Declaratia va fi consemnata intr-un proces verbal, semnat de presedinte

si de grefier. Renuntarea se poate face insa si ulterior, prin infatisarea partii

inaintea presedintelui sau prin inscris autentic, dupa cum este posibila si

retragerea caii de atac care a fost exercitata in conditii de regularitate

procedurala. In doctrina s-a precizat ca renuntarea la calea de atac, inainte de

a se naste acest drept, este contrara ordinii publice .

V.Tranzactia

Tranzactia este contractul prin care partile sting un proces inceput sau

preintampina nasterea unui proces prin concesii reciproce, constand in

renuntari reciproce la pretentii, ori in prestatii noi promise sau savarsite de o

parte in schimbul renuntarii de catre cealalta parte la dreptul ce este litigios

sau indoielnic .

Fiind un contract ce intervine intre parti, se cer a fi indeplinite

conditiile de fond si de forma pentru incheierea actelor juridice. Partile

trebuie sa aiba capacitatea deplina de exercitiu, sa se refere la drepturi de

care partile pot dispune si sa fie incheiata in forma autentica, daca invoiala

121

cuprinde un act solemn. Instanta judecatoreasca este datoare sa verifice daca

partile au capacitate de a incheia tranzactii, daca actul este expresia vointei

lor libere, precum si daca prin incheierea tranzactiei nu se urmareste

realizarea unor scopuri ilicite .

CAPITOLUL XII. MĂSURILE ASIGURĂTORII

1.Sechestrul judiciar

REGLEMENTARE LEGALĂ.

Instituţia sechestrului judiciar este reglementată de dispoziţiile art.598-

601cpc.

DEFINIŢIE

Sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunului şi numirea de

către instanţă a unei persoane căreia i se încredinţează, pe timpul cât durează

judecata procesului, bunul în litigiu, spre păstrare şi conservare

(administrare)62. Sechestrul se aplică asupra bunului în legătură cu care se

desfăşoară judecata63, după ce a fost dovedită necesitatea instituirii

sechestrului64.

62 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generală, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1983, pag. 257.63 A se vedea, Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 2108/1971, Culegere de Decizii 1971, pag. 199-200; Trib. Cluj, dec. civ. nr. 341/1973 cu notă de Gh. I. Petrescu, în Revista Română de Drept nr. 2/1974, pag. 129-132; Trib. jud. Timiş, dec. civ. nr. 960/1976, Revista Română de Drept nr. 12/1976, pag. 61.64 A se vedea, Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1453/1970, Revista Română de Drept nr. 10/1971, pag. 1

122

Dispoziţiile legale aplicabile sunt cuprinse în prezent în art. 598 C.

proc. civ. Potrivit alin. l, ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii

sau posesiei unui lucru mişcător sau nemişcător, sau asupra administraţiei

ori folosinţei unui lucru comun - de exemplu - într-o acţiune în revendicare,

posesorie, sau de ieşire din indiviziune65 - instanţa de judecată, la cererea

părţii interesate, poate lua măsura sechestrării bunului litigios pînă la

rezolvarea definitivă a procesului.

Bunuri asupra cărora se poate institui sechestrul

După cum precizează art. 598 alin. 1, în cazul în care procesul poartă

asupra proprietăţii sau posesiunii unui bun mişcător sau nemişcător, precum

şi în cazul în care este în litigiu numai administraţia sau folosinţa unui bun

comun ,se poate formula cerere de instituire a unui sechestru judiciar .

Cererea se rezolvă cu citarea părţilor interesate, printr-o hotărâre66

susceptibilă de recurs.

Sechestrul se aplică asupra bunului în legătură cu care se desfăşoară

judecata67, după ce a fost dovedită necesitatea instituirii sechestrului68.

Măsura sechestrului judiciar se poate lua şi numai asupra unora din

bunurile care fac obiectul litigiului69.

Simpla existenţă a unui proces cu privire la un bun nu este ,prin ea

însăşi suficientă pentru luarea acestei măsuri ,ci este necesar a se dovedi că

există pericol de dispariţie ,degradare ,înstrăinare sau risipire a bunurilor sau

chiar o proastă administrare a averii succesorale .65 Faptul că instanţa nu a instituit sechestru judiciar asupra tuturor bunurilor in litigiu, nu afectează cu nimic valabilitatea lui. A se vedea, in acest sens, Trib. Supr., Secţ. civ., dec. nr. 2108 din 30 noiembrie 1971, Culegere de Decizii pe anul 1971, pag. 199-200.66 Hotărîrea dată asupra cererii de sechestru judiciar are un caracter provizoriu, instanţa putând reveni oricând asupra ei, dacă s-au schimbat împrejurările.67 A se vedea, Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 2108/1971, Culegere de Decizii 1971, pag. 199-200; Trib. Cluj, dec. civ. nr. 341/1973 cu notă de Gh. I. Petrescu, Revista Română de Drept nr. 2/1974, pag. 129-132; Trib. Jud. Timiş, dec. civ. nr. 960/1976, Revista Română de Drept nr. 12/1976, pag. 61.68 A se vedea, Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1453/1970, Revista Română de Drept nr. 10/1971, pag. 171.69 Tribunalul Suprem, secţia civilă, dec. nr. 2108/1971, în Culegere de Decizii 1991, pag. 199-200.

123

SCOPUL INSTITUIRII SECHESTRULUI JUDICIAR

Scopul instituirii sechestrului judiciar este de a organiza păstrarea,

paza şi administrarea bunurilor în litigiu, prin însărcinarea unei persoane

determinate, care se numeşte de asemenea sechestru judiciar70. Aplicarea

sechestrului nu echivalează cu nefolosirea bunului, ci doar îl va împiedica pe

deţinător să îl înstrăineze71.

CEREREA DE INSTITUIRE A SECHESTRULUI JUDICIAR

Cererea privind sechestrul judiciar poate fi făcută de reclamantul din

acţiunea principală, dar şi de altă persoană interesată, de intervenientul

principal ori în acţiunile de partaj chiar de pârât72.

Soluţionarea cererii, care are un caracter contencios, se face cu citarea

părţilor, potrivit procedurii prevăzute de art. 598 C. proc. civ.73,

constituindu-se un dosar distinct de cel care priveşte fondul. Cererea se

rezolvă de instanţa de fond sesizată cu cererea principală, fie că aceasta se

află pe rolul său, fie ca este într-o cale de atac74. Cererea nu poate fi deci

făcută în faţa instanţei de apel sau de recurs75. Instanţa se pronunţă printr-o

hotărâre, supusă căilor de atac în condiţiile dreptului comun76 şi poate 70 E. Herovanu, Teoria execuţiunei silite, Ed. Librăriei Cioflec. Bucureşti, 1942, pag. 125.71 Trib. Mun. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, dec. nr. 942/1990, în Culegere de practică judiciară civilă a Tribunalului Bucureşti, 1990, pag. 142, nr. 193.72 G. Boroi, D. Rădescu, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. All, 1996, pag. 840.73 Măsura sechestrului judiciar nu se poate lua pe calea ordonanţei preşedinţiale - vezi E. Herovanu, Teoria execuţiunei silite, Ed.Librăriei Cioflec. Bucureşti, 1942, pag. 122-125 (cu unele nuanţe); Trib. Tutova, 8 dec. 1909, în Em. Dan, Codul de procedură civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914, pag. 960, nr. 60; N. Toacşe, O. Tudora, notă la sent.civ.nr. 769/1968 a Jud.Constanţa, Revista Română de Drept nr. 9/1969, pag. 142; nr. 219/1994, Dreptul nr. 12/1994, pag.75.74 Soluţia privind competenţa este prevăzută în mod expres în art. 14 alin. l din Legea nr. 603/1943 privind simplificarea procedurii împărţelilor judiciare. Acelaşi text stabileşte că judecata se face de urgenţă şi cu precădere, iar întâmpinarea nu este obligatorie (alin. 2 şi 3).75 Cas. l, 10 sept. 1876, în Em. Dan, Codul de procedură civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914, pag. 960, nr. 57.76 în practică, se pronunţă, chiar de către aceeaşi instanţă, uneori încheiere, iar alteori sentinţă (vezi Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1206/1971 şi nr. 2108/1971, Culegere de Decizii 1971, pag. 198-200, în care se

124

încuviinţa o execuţie vremelnică în temeiul art. 279 C. proc. civ.77.

Hotărârea are putere de lucru judecat relativă astfel încât dacă o primă cerere

a fost respinsă ea poate fi reiterată sau instanţa poate reveni asupra măsurii

dacă s-au schimbat împrejurările ce au determinat luarea ei .

Însă ,aplicarea sechestrului judiciar nu echivalează cu nefolosirea

bunului, deţinătorului fiindu-i interzis să-l înstrăineze ,nu să-l şi folosească .

În cazul în care părţile nu se înţeleg cu privire la persoana ce urmează a fi

numită sechestru judiciar, terţa persoană numită de judecător trebuie să nu

fie interesată în cauză78.

Hotărârea instanţei are putere de lucru judecat relativă, asupra ei

putându-se reveni, dacă s-au schimbat împrejurările ce au fost avute în

vedere la încuviintarea măsurii ori atunci când o primă cerere a fost respinsă.elea neevaluabile

2.Sechestrul asigurător .

Reglementare legală

Reglementată de art. 591-595 şi 597-601 C. proc. civ. măsura

sechestrului asigurător constă în indisponibilizarea unei cantităţi de bunuri

mobile ale pârâtului debitor - ce se află la el sau la un terţ -, care urmează a

fi vândute silit pentru realizarea creanţei reclamantului, dacă în momentul în

care acesta a obţinut o hotărâre definitivă, debitorul nu-şi execută de bună

voie obligaţia. Deci în acest caz obiect al măsurii îl constituie numai bunuri

mobile, ce nu formează obiect al litigiului, deoarece acesta constă în plata

unei sume de bani79.

face referiri la soluţiile Tribunalului muncipiului Bucureşti).77 E. Herovanu, Teoria execuţiunei silite, Ed.Librăriei Cioflec. Bucureşti, 1942, pag. 130.78 Trib. Suprem, secţia civ., dec. nr. 1206/1971, în Culegere de Decizii 1971, pag. 198; dec. nr. 1602/1972, în Revista Română de Drept nr. 4/1973, pag. 175.79 V. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, Ed. Naţional, Bucureşti, 1996, pag. 66.

125

Deosebiri faţă de sechestrul judiciar

1)O primă deosebire dintre sechestrul judiciar şi cel asigurător constă în

aceea că primul poartă asupra unui bun determinat care formează obiectul

litigiului dintre părţi, în timp ce sechestrul asigurător indisponibilizeazâ în

patrimoniul debitorului (pârâtului) bunuri ce nu formează obiect al litigiului,

dar care urmează să fie vândute prin executare silită pentru a satisface

creanţa creditorului, în momentul obţinerii titlului executor80.

2)O altă deosebire constă în aceea că pot fi sechestrate bunuri mobile -

lucrurile şi fructele stabileşte art. 591 alin. l - care se află în casă, moşie sau

pământul închiriat ori arendat sau cele care au fost transportate în alt loc fără

consimţământul proprietarului, conform art. 1730 C. civ. Potrivit art. 592,

pentru plata chiriei sau arenzii ce datorează chiriaşul ori arendaşul principal,

vor putea fi sechestrate şi lucrurile subchiriaşilor şi subarendaşilor care se

vor afla în locurile ocupate de dânşii şi fructele pământului ce li s-a

subarendat81.

Procedura de soluţionare

Cererea de sechestru asigurător se introduce la instanţa domiciliului

debitorului (art. 595 C. proc. civ.), dar dacă cererea principală se

soluţionează de altă instanţă, la aceasta se va adresa şi cererea de instituire a

sechestrului .

Potrivit art. 591 alin. l, înfiinţarea sechestrului asigurător poate fi cerută

de creditorul a cărui creanţă este constatată printr-un act scris82 şi este ajunsă

80 Florea Măgureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 230.81 A se vedea şi Cas. I, 12 mai 1884, în Dan Emil, Codul de procedură civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914 pag. 948, nr. 1 (sub art. 611, în prezent art. 592).82 S-a decis că prin "act scris", se înţelege numai actul constatator al creanţei, din textul căruia să rezulte, fără intervenţia unor alte împrejurări străine, elementele raportului juridic încheiat între părţi, în special existenţa datoriei şi obligaţia debitorului de a plăti o anumită sumă de bani - Cas. II, dec.nr. 297/1937, Codul 1944 pag. 247, nr. 4; Trib. Roman, 20 oct. 1899 şi 11 dec. 1919, în Dan Emil, Codul de procedură

126

la termen83 deodată cu chemarea în judecată pentru plata creanţei sale84.

În lipsa unei prevederi legale exprese, cererea pentru încuviinţarea

sechestrului asigurător se rezolvă pe cale necontencioasă, citarea părţilor

putând fi dispusă de instanţă când aceasta are nevoie de unele lămuriri85.

Asupra cererii de aplicare a sechestrului asigurător, instanţa se va

pronunţa printr-o încheiere care este supusă recursului în 5 zile de la

comunicare. Recursul se judecă de urgenţă şi cu precădere cu citarea în

termen scurt a părţilor.

Dacă cererea este admisă,măsura este adusă la îndeplinire de către

executorul judecătoresc,iar organele de executare se deplasează la domiciliul

pârâtului (debitorului) sau la locul unde se află bunurile, le inventariază şi le

declară sechestrate printr-un proces-verbal de sechestrare86.

civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914 pag. 949, nr. 15 şi pag. 951 nr. 25. S-a apreciat că cerinţa este îndeplinită chiar dacă actul sub semnătură privată este numai semnat de debitor şi nu poartă menţiunea "bun şi aprobat", deoarece forţa probantă a actului nu se judecă în cadrul cererii de sechestru asigurător - Cas. II, 14 decembrie 1912, în Dan Emil, Codul de procedură civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914, pag. 951, nr. 25. Unele instanţe (C. Galaţi II, 5 oct. 1904, în Em. Dan, op.cit, pag. 949, nr. 12) au decis că o sentinţă judecătorească, deşi supusă apelului, echivalează cel puţin cât un act scris şi cel interesat poate cere înfiinţarea măsurii, în timp ce alte instanţe au decis în sens contrar (C. Buc. III, 22 martie 1901, în Dan Emil, Codul de procedură civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914 pag. 949, nr. 13); vezi şi E. Herovanu, Teoria execuţiunei silite, Ed.Librăriei Cioflec. Bucureşti, 1942, pag. 164.83 Nu este deci suficient să se fi introdus o cerere în privinţa fondului, ci trebuie ca şi creanţa constatată prin act scris să fie exigibilă - C. Iaşi, 25 ianuarie 1907, în Dan Emil, Codul de procedură civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914 pag. 949, nr. 11.84 Aceasta nu înseamnă desigur că cererea de sechestru asigurător nu poate fi formulată şi după sesizarea instanţei cu cererea asupra fondului. Pe de altă parte, s-a decis că regula din art. 594 (fost 613), potrivit căreia sechestrul se poate cere odată cu intentarea acţiunii, se aplică cu atât mai mult când creditorul are un titlu definitiv, pe care însă nu-1 poate executa din cauză că partajul nu este definitiv - C. Buc. III, 27 oct. 1901, în Dan Emil, Codul de procedură civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914 pag. 949, nr. 6.85 T. S., s. civ., dec. nr. 1703 din 12 octombrie 1971, I. Mihuţă, Repertoriu de practică judiciară civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1969-1975, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1976, pag. 973, nr. 11986 Florea Măgureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 231. Potrivit art. 600 C.proc.civ. instanţa va putea, la nevoie şi în cazurile urgente, să dea autorităţii locale ordin scris ca, chiar înainte de deplasarea executorului judecătoresc, să oprească debitorul să scoată sau să ascundă vreun lucru din cele a căror sechestru se cere. Pe de altă parte, este de reţinut că aplicarea sechestrului nu reprezintă o dare în plată şi deci riscul pieirii bunurilor rămâne asupra proprietarului, astfel încât debitorul nu se poate considera eliberat de obligaţia la care este ţinut prin hotărârea judecătorească - Trib. Supr., sec. civ.. dec. nr. 1476/1974, Revista Română de Drept nr. 1/1975, pag. 64; a se vedea şi M. Ionescu, Efectele sechestrului în cazul concursului de creditori, Revista Română de Drept nr. 5/1967, pag. 109-114.

127

Sechestrul se aplică pe o cantitate de bunuri suficientă, după aprecierea

executorului, pentru realizarea creanţei. Aceste bunuri pot fi lăsate în

custodie debitorului sau unei terţe persoane, sau poate fi un sechestru cu

ridicata sau cu aplicare de sigilii87.

3. POPRIREA ASIGURATORIE

Reglementare.Noţiune.

Reglementată de art. 597 coroborat cu art. 592-595 C. proc. civ.,

poprirea constă în indisponibilizarea sumelor de bani sau efectelor (titluri de

valoare)88, pe care debitorul le are de primit de la un terţ debitor al său,

pentru ca ulterior, după obţinerea titlului executoriu, creditorul să-şi

îndestuleze creanţa din aceste sume/efecte. Deşi textele nu vorbesc de două

feluri de popriri, doctrina şi jurisprudenţa disting constant între poprirea

asigurătorie şi poprirea executorie (definitivă, propriu-zisă)89.

Prin înfiinţarea unei popriri asiguratorii ,se nasc trei raporturi

juridice90:

-între creditorul popritor şi debitorul poprit;

-între debitorul poprit şi terţul poprit;

-după obţinerea titlului executoriu, între creditorul popritor şi terţul poprit.

87 C.S.J., sec. com., dec. nr. 246/1995, Dreptul nr. 2/1996, pag. 117.88 A se vedea pe larg, cu privire la obiectul popririi, S.Zilberstein, V.M.Ciobanu, I.Băcanu, Drept procesual civil – Executarea silită, pag. 74-87.89 A se vedea, de exemplu D. Negulescu, Teoria popririi, ediţia V, Bucureşti, 1927, pag. 21-30; D.Sudit, Poprirea, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1936, pag. 1-4. I. Stoenescu, A. Hilsenrad, S. Zilberstein, Tratat teoretic şi practic de procedură a executării silite, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966, pag. 278; T. Pop, Valorificarea creanţelor prin poprire, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, pag. 19; Gr. Porumb, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. II, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962, pag. 261-262.90 V.M. Ciobanu, Drept procesual civil, Vol. I, T.U.B. 1986, pag. 244.

128

Caractere juridice

Poprirea asigurătorie are caracter conservatoriu. Pe acest caracter se

întemeiază dispoziţia din art. 597 C. proc. civ., care permite creditorului, ce

nu are titlu executoriu, ca odată cu introducerea acţiunii, ori ulterior, să ceară

înfiinţarea unei popriri91.

Prin sume datorate de terţul poprit, debitorului poprit, trebuie să se

înţeleagă nu numai sumele stabilite în momentul înfiinţării popririi, dar şi

cele care vor deveni exigibile şi în viitor, precum şi cele ce se vor naşte după

înfiinţarea popririi, dar din raportul juridic existent, la acea dată, între terţul

poprit şi debitorul poprit.

Subiectele popririi sunt cele care deja au fost menţionate92:

-creditorul popritor, cel care solicită luarea acestei măsuri asigurătorii;

-debitorul poprit, cel obligat faţă de creditorul popritor;

-terţul poprit, care este datornic (debitor) al debitorului poprit.

Procedură

Competentă să soluţioneze cererea de înfiinţare a popririi este

judecătoria de la domiciliul terţului poprit sau de la domiciliul debitorului .

Poprirea este înfiinţată de instanţă, fără citarea părţilor, printr-o ordonanţă

de poprire ce se comunică direct terţului poprit.Prin această ordonanţă se dă

ordin terţului poprit să nu plătească sum ape care o datorează creditorului

său .Din acest moment, terţul poprit nu mai poate face plăţi către debitor sau

către o altă persoană, din sumele datorate debitorului.

Terţul poprit răspunde pentru orice plăţi făcute, împotriva ordonanţei de

91 V. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, Ed. Naţional, Bucureşti, 1996, pag. 74.92 Florea Măgureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 232.

129

poprire dată de instanţă.

Efectele popririi

Principalul efect al popririi este efectul de indisponibilizare a sumelor

datorate de terţ , indiferent de cuantumul creanţei pentru care s-a înfiinţat

poprirea93. Acest efect total al popririi, care ar putea părea exorbitant, se

explică prin necesitatea ca creditorul popritor să se pună la adăpostul unui

concurs cu alţi creditori şi în special cu creditorii privilegiaţi sau cu cauze de

preferinţă, care ar putea interveni cu cereri de poprire până în momentul

rămânerii definitive a hotărârii de validare. Debitorul poprit va putea înlătura

efectul total al popririi, consemnând, cu afectaţiune specială, la dispoziţia

creditorului popritor, suma datorată. In felul acesta terţul va putea să-i

plătească debitorului suma datorată94.

CAPITOLUL XIII.PROBELE IN PROCESUL CIVIL

93 Bineînţeles că, în cazurile in care poprirea, se înfiinţează asupra retribuţiei pe care debitorul poprit o are de primit de la terţul poprit, indisponibilizarea operează în limitele şi condiţiile prevăzute de art. 409 c. proc. civ. Nu este vorba, astfel cum s-a susţinut (V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag. 129), despre o aplicare a art. 409 c. proc. civ., prin analogie, ci de o aplicare diretă, căci măsurile asigurătorii se aduc la îndeplinire, în vederea unei ulterioare executări silite.94 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generală. Judecata la prima instanţă. Hotărârea, ediţia a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, pag. 261-262.

130

Reclamantul este cel care invoca in sprijinul pretentiilor sale o

anumita stare de fapt. Paratul, cel putin la initierea procesului, nu solicita

schimbarea starii de fapt existente.

De aceea, inca din dreptul roman a fost consacrat principiul potrivit

caruia cel ce afirma o pretentie in justitie trebuie sa o dovedeasca. Aceasta

regula traditionala este exprimata prin adagiul latin "ei incumbit probatio qui

dicit non qui negat". Principiul enuntat este consacrat si in Codul nostru

civil: potrivit art. 1169 C. civ. "Cel ce face o propunere inaintea judecatii

trebuie sa o dovedeasca" si isi gaseste consacrare in marea majoritate a

legislatiilor civile si procesual civile.

De aceea, starea de fapt de care se bucura paratul se socoteste, pana la

dovada contrarie, corespunzatoare dreptului si, drept urmare, paratul nu are

de facut nici o dovada. Sarcina dovezii apasa, asadar, pe umerii

reclamantului.

Cu titlu de regula generala aratam mai intai ca dovezile se propun de

reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar de parat prin intampinare

sau cel mai tarziu la prima zi de infatisare. Daca partea intelege sa se

serveasca de proba cu inscrisuri acestea vor trebui depuse, in copie, in atatea

exemplare cate parti cu interese potrivnice sunt, plus un exemplar pentru

instanta.

Probele nepropuse in conditiile aratate, mai sus sau cel mai tarziu la

prima zi de infatisare nu vor mai putea fi invocate in tot cursul instantei.

Totusi sanctiunea decaderii nu opereaza in situatiile de exceptie anume

prevazute in art. 138 C. proc. civ .Potrivit textului mentionat, dovezile

neinvocate in limine litis vor putea fi propuse ulterior dar numai in una din

urmatoarele situatii:

- cand nevoia dovezii ar reiesi din dezbateri si partea nu o putea prevedea;

131

- cand administrarea dovezii nu pricinuieste amanarea judecatii;

- cand dovada nu a fost ceruta in conditiile legii "din pricina nestiintei si

lipsei de pregatire a partii"

Subiectul probei

Probele se administreaza in proces pentru a convinge pe judecator, deci

subiectul probei este judecatorul . Se spune uneori ca administrarea probei

este sinonima cu formarea convingerii judecatorului asupra existentei

faptului dovedit, proba reprezentand un fenomen subiectiv, o credinta. Dar o

credinta care nu poate fi arbitrara, o pura manifestare a increderii, ci ea

trebuie sa se sprijine pe indicii exterioare pe baza carora se construieste un

rationament, care este de tip dialectic deoarece orice proba se discuta in

contradictoriu de catre parti in fata judecatorului .

Rolul activ al instantei este un principiu aplicabil si in materia probelor;

este regula in conformitate cu care instanta de judecata chemata sa

stabileasca adevaratele raporturi dintre parti, adevarul obiectiv, are

indreptatirea si totodata indatorirea ca, fara a stirbi dreptul partilor de a-si

face probele si sustinerile lor, sa ordone din proprie initiativa administrarea

oricaror probe, sa intreprinda orice demers procesual susceptibil a duce la

descoperirea adevarului .

Obiectul probei

Obiectul probei consta in actele si faptele juridice care, in complexul

lor, tind sa dovedeasca raportul juridic litigios. In virtutea unui principiu,

unanim admis, "da mihi factum, dabo tibi jus", proba nu poarta decat asupra

existentei faptelor, care conditioneaza aplicarea regulei de drept. Fiecare

parte trebuie sa dovedeasca, conform legii, faptele necesare pentru realizarea

132

pretentiei sale, iar judecatorul va trage consecintele juridice ale faptelor

dovedite de parti. In practica, partile probeaza fapte proprii a determina

aplicarea unei reguli juridice, care apreciaza ca este favorabila. Este insa

vorba de simple sugestii, judecatorul fiind cel care va decide aplicarea unei

reguli de drept si calificarea juridica a faptelor .

Obiect al probei sunt faptele juridice in inteles larg (fapte juridice in

inteles restrans si acte juridice) care au creat, modificat sau stins raportul

juridic dedus judecatii ori faptele care au determinat ineficacitatea acestuia si

au dat dreptul de a cere constatarea nulitatii actului juridic, anularea,

rezolutiunea, rezilierea acestuia etc .

Faptele care trebuie dovedite pot fi materiale sau psihologice (dolul,

reaua-credinta etc., care se exteriorizeaza prin rezultatul lor). Faptele

materiale se exteriorizeaza in concret, pe cand cele psihologice se

materializeaza numai prin consecintele pe care le determina. Si unele si

altele pot forma obiect al probatiunii judiciare .

Clasificarea probelor

Probele sunt clasificate in raport de mai multe criterii :

a) dupa cum probele se efectueaza in fata instantei, in procesul respectiv, sau

in afara ei probele se impart in judiciare si extrajudiciare. Sunt probe

judiciare: marturisirea, depozitiile martorilor, intrucat sunt efectuate in fata

instantei. Sunt extrajudiciare: inscrisurile, expertiza sau probe administrate

in cadrul altui proces sau unei alte instante .

b) dupa criteriul naturii lor, probele se clasifica in probe personale si probe

materiale. Primele cuprind relatari ale omului facute in forme prescrise de

lege (rapoarte de expertiza, marturisirea obtinuta prin intermediul

133

interogatoriului etc.) in timp ce secundele au ca obiect fapte ce se percep

prin intermediul unui obiect material .

Cele doua categorii de probe au un anumit specific:

- Probele personale constau in fapte ale omului ce pot fi: pozitive

(declaratii consemnate in inscrisuri sau facute oral), negative sau de abtinere

(de ex. ascunderea sau distrugerea unui inscris, lipsa la interogatoriu), de

rationament (ca in cazul prezumtiilor legale si a celor simple).

- Probele materiale sunt lucruri care prin infatisarea sau starea lor, prin

insusiri sau particularitati etc. dovedesc raportul dedus judecatii sau

contribuie la dovedirea lui ;

c) dupa cum faptul probator duce sau nu direct la stabilirea faptului

principal probele se impart in directe si indirecte.

Probele directe dovedesc prin ele insele raportul dedus judecatii (de ex.

inscrisul care constata actul juridic cu privire la care exista litigiul), pe cand

probele indirecte dovedesc numai un fapt vecin si conex, din a carui

cunoastere se trage concluzia existentei raportului juridic litigios (de ex.

prezumtiile). Probele indirecte se caracterizeaza prin aceea ca intre faptul

generator de drepturi si dovada se interpune un alt fapt intermediar. Printr-un

asemenea fapt, vecin si conex, se poate ajunge la stabilirea raportului juridic

litigios.

d) O clasificare a probelor in raport de natura probelor este aceea in probe

preconstituite si probe simple libere, constituite in timpul solutionarii

litigiului.

Probele preconstituite sunt acele probe constituite anterior aparitiei

litigiului dintre parti pentru a dovedi nasterea, modificarea sau stingerea unui

raport juridic. Aceste probe sunt constituite intr-un anumit fel, in principiu,

prin acte scrise, in vederea eventualitatii unui litigiu.

134

Probele preconstituite sunt acte scrise de orice natura si de orice calitate.

ÎNSCRISURILE

Inscrisurile sunt mijloace de dovada cuprinzand constatari si declaratii

privind acte sau fapte juridice, consemnate, cu mana, prin dactilografiere,

litografiere, imprimare sau mijloace informatice, cu orice fel de litere ori

prin efectuarea de orice alte semne conventionale, pe un suport material:

hartie, carton, panza, lemn, plastic sau orice alt material .

Clasificarea inscrisurilor

Inscrisurile se pot clasifica dupa mai multe criterii.

Dintr-un prim punct de vedere deosebim inscrisurile preconstituite

(intocmite in scopul de a servi ulterior ca mijloc de dovada) si cele

nepreconstituite (confectionate ocazional, fara finalitate probatorie).

Principalele inscrisuri preconstituite sunt cele autentice si sub semnatura

privata. Prezinta caracter nepreconstituit, intre altele, registrele comerciale

precum si registrele si hartiile domestice, mentiunea facuta de creditor pe

titlul de creanta, scrisorile expediate in cadrul unei corespondente obisnuite,

rabojurile si orice bilete sau tichete eliberate pentru a dovedi o anumita

situatie

De asemenea doctrina distinge intre inscrisurile semnate si

inscrisurile nesemnate. In prima categorie amintim inscrisurile autentice si

inscrisurile sub semnatura privata, iar in cea din urma registrele comerciale,

precum si registrele sau inscrisurile casnice.

La randul lor, inscrisurile preconstituite semnate se subdivid in

primordiale (intocmite pentru a atesta incheierea, modificarea sau stingerea

135

unui act juridic), recognitive (destinate sa inlocuiasca, in cazurile prevazute

de art. 1189 C. civ. , originalul pierdut) si confirmative (folosite pentru a

valida, in conditiile statornicite de art. 1190 C. civ. , un act viciat, prin

inlaturarea imperfectiunii care il infirma) .

Criteriul distinctiv al unei atari subdiviziuni il constituie obiectul

inscrisurilor :

(a) inscrisurile originare sau primordiale sunt acele inscrisuri care sunt

intocmite spre a constata existenta unui anumit raport juridic.

(b) inscrisurile recognitive sunt intocmite cu scopul de a inlocui un inscris

originar disparut.

(c) inscrisurile con.firmative sunt acele inscrisuri care au menirea, astfel

cum o sugereaza si denumirea lor, de a ratifica un act anulabil.

Legislatia noastra face referire la toate aceste categorii de inscrisuri

preconstituite.

Un alt criteriu deosebeste inscrisurile originale de reproduceri, care

pot imbraca fie forma de duplicat, fie de copii legalizate . Acestea trebuie sa

coincida integral cu continutul originalului. Impartirea aratata prezinta

interes sub aspectul puterii doveditoare, potrivit distinctiilor stabilite de art.

1188 C. civ.

.1.ÎNSCRISURILE AUTENTICE

Puterea doveditoare a inscrisului autentic comporta insa unele

circumstantieri in functie de continutul sau. In aceasta privinta se impune sa

facem distinctie intre mentiunile referitoare la constatarile personale ale

agentului instrumentator si declaratiile propriu-zise ale partilor. Mentiunile

inscrisului privitoare la faptele materiale petrecute in fata organului

instrunlentator si constatate prin propriile sale sirnturi ("ex propriis

sensibus"). In cadrul si in limitele atributiilor sale, fac dovada pana la

136

inscrierea in fals . Astfel, de pilda, fac dovada pana la inscrierea in fals:

semnaturile partilor, semnatura agentului instrumentator, mentiunile privind

prezentarea si identificarea partilor, locul de incheiere a actului si data

incheierii inscrisului.

Cercetarea si stabilirea falsului se face de catre organele de urmarire si

instantele de judecata penale si hotararea lor, avand autoritate de lucru

judecat, este folosita de instanta civila, care de obicei suspenda judecarea

procesului pana la rezolvarea falsului in penal.

Forta juridica a inscrisului autentic fata de tertele persoane

Dar care este forta juridica a inscrisului autentic fata de tertele

persoane? In acest sens art. 1173 C. civ. precizeaza ca: "Actul autentic are

deplina credinta in privinta oricarei persoane despre dispozitiile si

conventiile ce constata". Din aceste dispozitii se poate trage concluzia ca

legea consacra opozabilitatea erga omnes a inscrisului autentic. Aceasta

opozabilitate se refera, asa cum rezulta in mod clar din art. 1173 alin. 1 C.

civ ., la "dispozitiile si conventiile" pe care le constata inscrisul. Dispozitiile

pe care inscrisul le constata isi trag taria din recunoasterea raportului juridic

de catre parti. O atare recunoastere, pe care legea o prezuma reala pana la

dovada contrara, este una si aceiasi fata de toti, adica atat fata de parti, cat si

fata de tertele persoane .

2.ÎNSCRISURILE SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ

Inscrisul sub semnatura privata este inscrisul intocmit de parti, fara

interventia autoritatii publice, notarului public sau agentului instrumentator,

137

semnat de catre participanti, indiferent ca este scris in intregime de unul din

ei, datat sau nu, suficient fiind sa fie semnat.

Un al doilea element al actului sub semnatura privata in civil este

formalitatea "multiplului exemplar" si aceea a formulei "bun si aprobat" la

actele unilaterale (art.1179-1180 Cod civil) .

Legea nu impune conditii deosebite cu privire la modul de materializare

a inscrisului sub semnatura privata. Asa fiind, inscrisul poate fi

dactilografiat, imprimat, scris de mana etc. Cerinta esentiala a oricarui

inscris sub semnatura privata este semnarea acestuia de partea care se obliga.

Incheierea actului sub semnatura privata nu este supusa asadar unor

formalitati deosebite; absenta unui formalism in aceasta privinta poate fi

desprinsa din principiile instituite de Codul civil in aceasta materie .

Inscrisurile sub semnatura privata se deosebesc prin trasaturi specifice,

atat de cele autentice, cat si de cele care cuprind atestari provenite de la terti:

a) Caracteristicile distinctive ale inscrisului sub semnatura privata fata de

cel autentic decurg din calitatea semnatarilor si, totodata, din independenta

lor.

Sub primul aspect, semnatarii se comporta ca autori personali ai

inscrisului ce constituie rezultatul cooperarii lor. Ei actioneaza in afara de

orice atributii profesionale, pe care le exercita, eventual, in activitatea

curenta social-economica.

In ce priveste forta probanta a inscrisului sub semnatura privata,

art.1177 alin. l Cod civil dispune ca acela caruia i se opune un act sub

semnatura privata este obligat sa recunoasca^1 sau sa tagaduiasca scrierea

sau semnatura sa . La fel ca si cuprinsul inscrisului ori semnatura si data

inscrisului sub semnatura privata este supusa conditiei recunoasterii.

138

Semnatura nu trebuie sa cuprinda toate elementele numelui; este suficient ca

ea sa fie data in forma in care partea semneaza in mod obisnuit. De

asemenea, legea nu cuprinde mentiuni privitoare la locul unde trebuie

asezata semnatura; ea poate fi situata la sfarsitul inscrisului, astfel cum se si

obisnuieste in practica, sau marginal daca textul a ocupat intreaga pagina.

Semnatura este o cerinta esentiala caci ea exprima consimtamantul partii la

incheierea actului juridic. De aceea, in practica se acorda o importanta

deosebita acestui element al actului sub semnatura privata .

Retinem ca actul sub semnatura privata face dovada continutului si a

datei pana la proba contrara (art.1176-1178 Cod civil). Aceasta dovada se

face, in principiu, tot printr-un inscris. Semnatura partilor este cea care da

forta probanta inscrisului. Daca o parte nu recunoaste semnatura sa, va trebui

sa recurga la procedura de verificare a scriptelor (art. 171-170 Cod

procedura civila), prin efectuarea unei expertize sau la procedura falsului

(art.180-184 Cod procedura civila). Daca se stabileste ca actul autentic sau

sub semnatura privata este fals, el isi pierde forta sa probatorie .

Verificarea de scripte - procedura aplicabila inscrisurilor sub semnatura

private.

Verificarea de scripte este procedura la care se recurge atunci cand

partea nu recunoaste scrierea sau semnatura de pe un inscris.

Cand una dintre parti declara ca nu recunoaste fie scrisul, fie

semnatura dintr-un inscris sub semnatura privata, instanta nu va respinge

inscrisul, ci va pasi la verificarea acestuia. Daca, prin urmare, inscrisul sub

semnatura privata - care nu se bucura ca inscrisul autentic de prezumtia de

validitate - nu constituie o proba, in cazul in care nu este recunoscut de

partea careia i se opune, pe de alta parte, insa, aceasta tagada nu trebuie sa

duca la inlaturarea actului, ci instanta are obligatia sa procedeze la

139

verificarea de scripte in mod direct, pe baza pieselor de comparatie produse

de parti, sau pe calea unei expertize grafice.

Procedura verificarii de scripte este reglementata in art. 177 -179 C.

proc. civ., texte care vizeaza doar inscrisurile sub serrmatura privata. Cu

toate acestea s-a apreciat, cu suficient temei, ca procedura verificarii de

scripte se poate aplica si in privinta inscrisurilor ce emana de la terte

persoane, caci pentru descoperirea adevarului si atare inscrisuri trebuie

verificate.

.Înscrierea in fals a actelor autentice si a actelor sub semnatura privata

Atat prezumtia de autenticitate, cat si puterea doveditoare pana la

inscrierea in fals, recunoscuta constatarilor aratate, deosebesc vadit inscrisul

autentic de cel sub semnatura privata, care nu se bucura de asemenea

avantaje. In schimb, in cazul ambelor categorii opereaza inscrierea in fals .

Inscrierea in fals reprezinta operatia care se declanseaza atunci cand

partea interesata declara ca un inscris este plasmuit.

Procedura de constatare a falsului este o procedura speciala si

complexa Ea este reglementata amanuntit in art. 180-185 C. proc. civ.

Aceasta procedura este aplicabila indiferent de natura falsului: material sau

intelectual . In cazul falsului material adevarul este alterat printr-o simpla

plasmuire constand in imitarea semnaturii unei persoane, modificarea datei

inscrisului, efectuarea de stersaturi sau adaugiri in cuprinsul actului etc. In

cazul falsului intelectual alterarea adevarului este rezultatul activitatii

frauduloase a insusi redactorului actului, care trece in cuprinsul acestuia,

pentru anumite mentiuni, un continut diferit fata de cel voit de parti (de ex.

notarul trece un alt pret, sau alte conditii de plata decat cele stabilite de

contractanti) .

140

Beneficiaza de forta doveditoare pana la inscrierea in fals anumite

constatari ale agentului instrumentator. Ele trebuie sa reuneasca o dubla

cerinta spre a fi supuse acestui regim: sa fie personale si, totodata, facute in

limitele atributiilor sale. In conditiile aratate, constatarile demne de crezare

pana la inscrierea in fals alcatuiesc doua grupe distincte.

O prima categorie include faptele savarsite de insusi agentul

instrumentator. Astfel, sunt datarea operatiunii prin zi, luna si an (eventual

si ora), localizarea acesteia (la sediu sau la domiciliul solicitantului), modul

cum a procedat la identificarea partilor (prin cunostinta personala sau pe

baza de acte), existenta propriei semnaturi pe incheierea de autentificare. A

doua categorie cuprinde fapte petrecute in fata agentului instrumentator si

constatate prin propriile sale simturi. In principal, acesta ia act de

prezentarea partilor in persoana sau prin mandatar valabil imputernicit, de

declaratia facuta explicit de ele ca inscrisul le reda fidel vointa si de

semnaturile lor .

Cum se declanseaza procedura inscrierii in fals?

Procedura inscrierii in fals debuteaza in urma denuntului facut de

partea interesata, personal sau printr-un mandatar cu procura speciala, asa

cum reiese potrivit art. 180 C. proc. civ.

Daca la termenul cand se face inscrierea in fals partea potrivnica nu

este de fata instanta va acorda un termen si va dispune infatisarea ambelor

parti. Cu acest prilej, partea care intelege sa foloseasca inscrisul are obligatia

de a-l infatisa in original. Presedintele instantei va constata starea materiala a

inscrisului pe care-l va preda grefei spre pastrare. Inscrisul va fi semnat, in

prealabil, spre neschimbare de presedinte, grefier si de catre parti.

Daca la termenul sorocit de instanta partea declara ca renunta la

inscris sau nu se infatiseaza instanta va inlatura acest mijloc de dovada. In

141

schimb, daca partea care a defaimat inscrisul nu se infatiseaza la termenul

stabilit de instanta sau daca prezentandu-se nu staruie in declaratia sa

privitoare la fals, inscrisul va fi considerat ca recunoscut.

Potrivit art. 112 pct. 5 C. proc. civ. , la cererea de chemare in judecata

se vor alatura atatea copii, dupa inscrisurile de care reclamantul intelege sa

se serveasca, cati parati sunt plus o copie pentru instanta Toate copiile vor fi

certificate de reclamant ca fiind conforme cu originalul. Daca inscrisurile

sunt redactate intr-o limba straina sau cu litere vechi se vor depune traduceri

sau copii cu litere latine, dupa ce acestea vor fi certificate de parte. Daca mai

multi parati au un singur reprezentant se va comunica cate o singura copie

dupa fiecare inscris.

PROBA CU MARTORI

Martorii sunt persoane străine de interesele în conflict, care relatează în

faţa instanţei de judecată fapte sau împrejurări referitoare la pricina ce se

judecă, fapte ce ar putea servi la soluţionarea ei. Mijlocul de probă este

depoziţia martorului, în care se materializează cunoştinţele acestuia despre

faptele trecute pe care le-a recepţionat şi memorat .

Regulile şi excepţiile, referitoare la probarea actelor juridice prin

declaraţiile martorilor sunt prevăzute în art.1191-1198C.civ.

Persoane care pot fi ascultate ca martor i

De regulă, orice persoană poate fi ascultată ca martor, excepţiile fiind

prevăzute expres de lege în art.189C.proc.civ.

Administrarea probei cu martori

Martorii se propun de părţi prin cererea de chemare în judecată şi prin

întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Dacă proba se solicită

142

în cursul judecăţii, în condiţiile art.138pct.2 şi 4 C.proc.civ., lista martorilor se

va depune, sub sancţiunea decăderii, în termen de 5 zile de la încuviinţare

(art.186 alin.2C.proc.civ.).

Înainte de a fi ascultat, martorul depune jurământul. Fiecare martor va

fi ascultat separat, cei neascultaţi neputând fi de faţă.

Mărturisirea

Noţiunea şi caracterele juridice ale mărturisirii.Administrarea probei

mărturisirii. Interogatoriul.

Mărturisirea este recunoaşterea de către o persoană a unui fapt pe care

adversarul său îşi întemeiază pretenţiile şi care este de natură să producă

efecte probatorii împotriva celui ce a făcut-o. Mărturisirea nu se confundă cu

mărturia întrucât ea provine de la una din părţile litigante şi nu de la un

martor, persoană ce nu este implicată direct în proces.

În prezent mărturisirea are aceeaşi valoare probantă ca şi celelalte

mijloace de probă.

Marturisirea are urmatoarele caractere95 :

a) este un act unilateral de vointa, constient, liber si irevocabil prin care o

parte recunoaste pretentia sau faptul afirmat de persoana adversa. Art. 1206

alin. (2) Cod civil prevede ca marturisirea poate fi revocata pentru eroare de

fapt. Ea exprima o vointa constienta si libera si, ca atare, il leaga pe autor,

independent de acceptarea partii adverse .

Marturisirea apare ca un act unilateral de vointa. De aici decurge

caracterul definitiv si irevocabil al marturisirii. Aceasta inseamna că autorul

recunoasterii nu mai poate face ulterior acte valabile de retractare a

95 Romul Petru Vonica, Dreptul contractelor comerciale, Editura Holding Reporter, 1999, pag.123.

143

declaratiilor sale . Exceptia revocarii marturisirii ca urmare a unei erori de

fapt a generat comentariul ca nu este vorba aici de o revocare propriu-zisa, ci

de anularea declaratiei de recunoastere pentru eroare de fapt .

Imprejurarile concrete in care a fost elaborata recunoasterea trebuie sa

excluda orice suspiciune, cu privire la existenta vreunei presiuni obiective.

b) constituie un mijloc de proba sigura, speciala contra autorului ei si in

favoarea partii care isi intemeiaza pretentiile pe actul recunoscut, incat

datorita consecintelor sale grave, cel care o face trebuie sa aiba capacitatea

necesara pentru a face acte de dispozitie. Art.1204 Cod civil o claseaza

printre prezumtii;

c) este un act personal si prin urmare, nu poate fi facuta decat de titularul

dreptului sau de un mandatar cu procura, nefiind valabila o marturisire

facuta de o alta persoana. Fiind un fapt personal, este indiferent ca este

primita sau nu de partea adversa.

d) este un act expres, neputand fi dedusa numai din tacerea partii, chiar

daca cealalta a pretins ca s-a intamplat un anumit fapt. Declaratiile unei

parti, numai atunci ii sunt opozabile, cand sunt facute cu stiinta ca ele vor

constitui o dovada contra sa; simplele afirmatii nu sunt marturisire. Nu

constituie o marturisire cu putere de dovada, sustinerea cererii sau a

exceptiei fiind un mijloc de aparare a intereselor partii, iar nu declaratii

facute pentru a fi invocate contra celui care le face.

Interogatoriul persoanei juridice

Prin exceptie, art. 222 alin. 1 C. proc. civ. prevede ca statul si

celelalte persoane juridice de drept public, precum si persoanele juridice de

drept privat vor raspunde in scris la interogatoriul ce li se va comunica,

potrivit prevederilor art. 222 alin. 2 din Codul de procedura civila -

144

societatilor comerciale de persoane, ai caror asociati cu drept de reprezentare

vor fi citati personal la interogatoriu.

Din considerente de ordin practic persoanelor juridice li se comunica

in scris punctele de pe interogatoriu, iar raspunsul se da, de asemenea, in

scris^, fiind necesar ca el sa fie semnat si parafat de organul care reprezinta

persoana juridica in mod valabil .

Prezumţiile. Noţiune. Clasificare.

Prezumţiile sunt consecinţele ce legea sau magistratul le trage dintr-un

fapt cunoscut la unul necunoscut (art.1199 C.proc.civ.)

1.Prezumţiile legale

Prezumţiile legale pot fi prezumtii relative de prezumtii absolute.

Criteriul de disociere il constituie puterea doveditoare diferita de care se

bucura fiecare dintre aceste specii.

Astfel, prezumtiile legale relative confera credibilitate faptului pretins,

de regula, pina la proba contrara, avind deci putere doveditoare iuris tantum.

Ele alcatuiesc categoria uzuala, de drept comun, a prezumtiilor legale.

Aceste mijloace de proba pot fi ilustrate prin numeroase exemple. Legea

prezuma, de asemenea, printre altele: ca exista o cauza juridica in orice

conventie (art. 907 C. civ.), ca termenul este stipulat in favoarea debitorului

(art. 1024 C. civ.), ca remiterea voluntara de catre creditor in mainile

debitorului a copiei legalizate de pe titlul creantei semnifica plata datoriei

(art. 1138 alin. 2 C. civ.), ca posesiunea unui lucru mobil corporal implica

dobandirea proprietatii acestuia (art. 1909 C. civ.) etc.

Spre deosebire de prezumtiile relative, prezumtiile absolute, denumite

si irefragabile, nu pot sa fie rasturnate prin contraproba, fiind crezute iuris et

de iure. In rindul acestor prezumtii restranse ca numar se includ cele

145

enumerate (de altfel nesistematic) de art. 1201 si 1202 alin. 2 C. civ.

Clasificarea dihotomica a suscitat obiectii, in primul rand fiindca

admisibilitatea probei contrare sufera ingradiri in cadrul anumitor prezumtii

legale relative, stirbindu-le caracteristicile firesti. Astfel, prezumtia

dobandirii prin posesie a dreptului de proprietate asupra unui bun mobil

poate fi combatuta prin dovada contrara numai daca priveste un bun pierdut

sau furat (art. 1909 alin. 2 C. civ.). Prezumtia de raspundere ce incumba,

in baza art. 1000 alin. 1 C. civ., persoanei care exercita paza juridica a unui

lucru nu poate fi rasturnata decat cu probe care atesta interventia fortei

majore, culpa victimei sau fapta unui tert .

2.Prezumtiile simple

Acest tip de prezumtii este nelimitat , fiind doar definite generic de

art. 1203 din Codul civil , legea ingaduind judecatorului sa foloseasca

experienta sa proprie, sa faca uz de puterea sa de judecata si de intelegere .

Denumite si prezumtii ale omului, acestea sunt elaborate de la caz la

caz, printr-un demers cognitiv personal, de catre subiectul probei, ca. mijloc

de a descoperi, pe cale indirecta, un fapt necunoscut, pornind de la un fapt

vecin si conext . Prin definitie, este vorba despre prezumtii din afara celor

instituite de o dispozitie legala.

Expertiza.

Expertiza reprezintă un mijloc de dovadă la care instanţa sau părţile pot

recurge atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare

cunoştinţe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate.

Expertiza este reglementată în art. 201 – 214 C.proc.civ.

Expertiza este un mijloc de proba lasat la libera apreciere a

judecatorului. Constatarile tehnico-stiintifice ale specialistului poarta numai

146

asupra elementelor de fapt supuse judecatii. Activitatea lui inceteaza acolo

unde incepe opera de valorizare de catre judecator a constatarilor de fapt ale

cauzei. Constatarile tehnico-stiintifice ale expertului nu se pot substitui

aprecierilor facute de judecator .

Instanta de judecata are calitatea sa se pronunte asupra puterii

doveditoare a expertizei, dupa ce a pus concluziile raportului expertilor in

discutia contradictorie a partilor. Judecatorul poate sa primeasca expertiza,

daca concluziile ei sunt de natura sa-i formeze convingerea, ori sa o

respinga. In ambele cazuri, judecatorul va trebui sa-si motiveze decizia. El

este insa legat de constatarile de fapt ale expertizei, data, constatarile facute

in prezenta partilor, sustinerile facute de acestea in prezenta expertilor.

Aceste mentiuni fac dovada pana la inscrierea in fals; avand in vedere ca

expertii sunt delegati ai instantei, chiar daca valoarea probatorie a expertizei

nu difera de a celorlalte mijloace de proba, aceasta calitate a expertilor face

ca expertiza sa ocupe un loc distinct in sistemul probelor .

Efectuarea expertizei este lasata la aprecierea instantei, in sensul ca

aceasta are posibilitatea de a dispune asupra necesitatii lamuririi unor

imprejurari de fapt. Exista insa si situatii in care efectuarea expertizei este

obligatorie, sub sanctiunea nulitatii hotararii :

- expertiza psihiatrica in materia punerii sub interdictie (art. 30 din

Decretul nr. 32/1954);

- expertiza medico-legala pentru stabilirea varstei, in cazul inregistrarii

tardive a nasterii;

- expertiza pretuitoare in materie de gaj, pentru stabilirea valorii

bunului gajat (art. 1689 C. civ.);

Propunerea privind efectuarea expertizei se face de catre parti, ori de

catre instanta din oficiu. Expertiza poate fi efectuata numai prin birourile

147

locale de expertiza, si numai de catre specialisti atestatj ca atare. In

domeniile strict specializate in care nu exista experti autorizati, din oficiu

sau la cererea oricareia dintre parti, judecatorul poate solicita punctul de

vedere al uneia sau mai multor personalitati ori specialisti din domeniul

respectiv.

La solicitarea instantei, dupa ce proba a fost incuviintata prin incheiere,

biroul local recomanda un numar de experti, din care instanta numeste unul

sau mai multi.

Pe langa expertul sau expertii numiti de instanta, se permite sa participe si

un expert recomandat de parte, cu conditia ca el sa figureze in evidenta

biroului local.

Cercetarea la faţa locului

Cercetarea la faţa locului este considerată o probă judiciară directă şi

reprezintă mijlocul prin care instanţa ia cunoştinţă în mod direct de starea

unor lucruri, de situaţia unui imobil sau despre alte împrejurări de fapt ce

pot avea importanţă pentru soluţionarea litigiului.

Cercetarea la faţa locului, se solicită de partea interesată sau se

dispune din oficiu de instanţă prin încheiere.

Cercetarea la fata locului duce la constatarea nemijlocita a starii si

situatiei unui obiect, locului si modului de asezare a unor lucruri etc., in

general a unor bunuri imobile sau mobile netransportabile la instanta .

CAPITOLUL XIV. ETAPA DEZBATERILOR

148

Şedinţa de judecată

Dezbaterea cauzei în şedinţă publică reprezintă cea de a doua etapă a

procesului civil.

În această etapă a procesului civil, un rol important revine revine

completului de judecată, prezidat, de regulă de judecătorul desemnat, după

caz, de preşedintele instanţei sau al secţiei. Şedinţa de judecată este condusă

de preşedinte care exercită poliţia şedinţei, putând lua măsurile necesare

pentru păstrarea ordinii şi bunei-cuviinţe.

Principalele momente în desfăşurarea judecăţii

Deschiderea şedinţei de judecată se face de preşedintele completului

de judecată. Pricinile se judecă în ordinea stabilită pe lista afişată, având

prioritate cele urgente, rămase în divergenţă (atr.125alin.2C.proc.civ.) şi

cele amânate din lipsă de timp (art.157C.proc.civ.).

Înainte de începerea dezbaterilor, părţile pot solicita amânarea pricinilor

care nu pot fi judecate, dacă aceste cereri nu provoacă dezbateri

(art.126C.proc.civ.).

• Înainte de a se intra în dezbateri, instanţa are obligaţia de a încerca

stingerea conflictului de drepturi prin împăcarea părţilor.

• Un moment procesual important îl constituie susţinerea cauzei de

către părţi, scop în care instanţa va da mai întâi cuvântul reclamantului, apoi

pârâtului.

• În desfăşurarea acestei etape a procesului civil, un moment esenţial îl

constituie prima zi de înfăţişare. Prima zi de înfăţisare este termenul la care

părţile legal citate, pot pune concluzii (art.134C.proc.civ.). A pune concluzii

în sensul art.134, nu înseamnă a pune efectiv concluzii, ci a avea

posibilitatea să se pună concluzii, ceea ce înseamnă că această cerinţă este

149

îndeplinită chiar în lipsa părţii legal citată. Din punct de vedere

procedural, prima zi de înfăţişare prezintă importanţă deosebită, deoarece

până în acest moment se pot exercita anumite drepturi procedurale şi pot

interveni modificări în structura acţiunii civile. Astfel, din punct de vedere

probatoriu, până la această dată părţile pot pronune probe, dacă nu au

propus prin cererea de chemare în judecată sau prin întâmpinare, sub

sancţiunea decăderii. Până la prima zi de înfăţişare pot fi admise cereri de

modificare a acţiunii, ulterior acestui termen admiterea cererii este

condiţionată de consimţământul pârâtului. De asemenea, în anumite situaţii,

cadrul procesual poate fi lărgit numai până la acest termen.

• Când instanţa apreciază că au fost lămurite toate aspectele de fapt şi

de drept ale cauzei declară închiderea dezbaterilor, urmând a se retrage

pentru deliberare.

CAPITOLUL XV.ETAPA DELIBERĂRII

Deliberarea şi pronunţarea hotărârii

După închiderea dezbaterilor urmează etapa deliberării şi pronunţării

hotărârii. Deliberarea reprezintă operaţia în cadrul căreia judecătorii

stabilesc soluţia ce urmează să fie pronunţată cu privire la litigiul dintre

părţi.

Deliberarea se realizează, în secret, fie în şedinţă, fie în camera de

consiliu. După deliberare, dacă completul este format din mai mulţi

judecători, preşedintele completului adună părerile judecătorilor, începând

cu cel mai nou în funcţie, el pronunţându-se cel din urmă

(art.256C.proc.civ.).

150

Dacă majoritatea legală nu se poate întruni, pricina se judecă din nou

în complet de divergenţă, în aceeaşi zi sau în cel mult 5 zile

(art.257alin.1C.proc.civ). După încheierea deliberării, se va întocmi de

îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de

către judecători şi în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a

judecătorilor rămaşi în minoritate.

Dispozitivul se pronunţă, în numele legii, de preşedinte în şedinţă

publică, chiar în lipsa părţilor (art.258alin.1 şi 2 C.proc.civ.). După

pronunţarea minutei, urmează redactarea hotărârii, cu respectarea

exigenţelor prevăzute în art.261C.proc.civ.

Hotărârea se redactează în două exemplare originale şi se comunică

părţilor în copie în cazul în care de la comunicare începe să curgă termenul

de exercitare a apelului sau recursului.

Hotărârea judecătorească

Hotărârea judecătorească reprezintă actul final şi de dispoziţie al

instanţei prin care se soluţionează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre

părţi.

După obiectul lor, hotărârile judecătoreşti se clasifică în sentinţe,

decizii şi încheieri. Sentinţele sunt hotărârile prin care instanţele rezolvă

fondul cauzei în primă instanţă sau prin care prima instanţă se dezinvesteşte

în temeiul unei excepţii procesuale. Deciziile sunt hotărârile prin care se

soluţionează apelul, recursul, precum şi recursul în interesul legii. Toate

celelalte hotărâri date de instanţă în cursul judecăţii se numesc încheieri

(art.255 C.proc.civ.).

EFECTELE HOTĂRÂRII JUDECĂTOREŞTI

Efectele hotararii judecatoresti

151

Prin efecte ale hotararii judecatoresti trebuie sa intelegem

consecintele juridice ce decurg din solutionarea litigiului dintre parti.

1) Un prim efect al hotararii judecatoresti vizeaza dezinvestirea instantei.

Acest efect se produce din momentul pronuntarii hotararii. Solutia rezulta si

din dispozitiile exprese ale art. 258 alin. 3 C. proc. civ., text potrivit caruia

dupa pronuntarea hotararii nici un judecator nu poate reveni asupra parerii

sale .

Exista insa si situatii in care instanta pronunta numai o hotarare

partiala. Art. 270 prevede ca "daca paratul recunoaste o parte din pretentiile

reclamantului, instanta, la cererea acestuia , va dai o hotarare partiala in

masura recunoasterii".

Odata pronuntata sentinta, judecatorii nu mai pot reveni asupra

fondului.

2) Al doilea efect important al hotararii este acela de a constitui un inscris

autentic. Este o consecinta a elaborarii unui act juridic cu "solemnitatile

cerute de lege, de un functionar public, care are dreptul de a functiona in

locul unde actul s-a facut" (art. 1171 C. civ.). Hotararea judecatoreasca are

astfel forta probanta a unui act autentic, astfel incat in ce priveste

constatarile personale ale judecatorilor, hotararea face dovada pana la

inscrierea in fals . Declaratiile consemnate, care, in principiu, fac dovada

pana la proba contrarie, nu pot fi rasturnate in recurs decat producandu-se

dovezi noi cu acte, deoarece alte probe sunt inadmisibile (art. 305 C. proc.

civ.) .

3) Un efect important al hotararilor judecatoresti este cel executoriu.

Potrivit art. 374 C. proc. civ. hotararile judecatoresti devin titluri executorii

numai in masura in care sunt investite cu formula executorie. Hotararea care

152

constituie titlul executoriu poate fi pusa in executare in termenul de

prescriptie^.

Hotararea prin care s-au stabilit drepturi de natura patrimoniala

trebuie pusa in executare in termenul de prescriptie de 3 ani. Punerea in

executare a hotararilor, prin care s-au stabilit drepturi personale

nepatrimoniale, se poate face in termen de 30 de ani (art. 404 C. proc. civ.).

In cazul in care hotararea nu a fost pusa in executare, la implinirea

termenului de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita, se pierde

puterea de lucru judecat, fiind posibila introducerea unei noi cereri daca

dreptul de a obtine condamnarea paratului (dreptul la actiune) nu s-a

prescris, in cadrul careia hotararea poate fi folosita ca mijloc de proba .

4) Hotararea judecatoreasca produce, de regula, si un efect declarativ, prin

urmare, hotararea doar constata existenta unui drept, acesta preexistand

judecatii. Prin exceptie, hotararea pronuntata in actiunile in constituire de

drepturi creeaza situatii juridice noi si, in principiu, isi produce efectele

numai pentru viitor. Exista si hotarari prin care se creeaza situatii juridice

noi, dar efectele se produc retroactiv (exemplu, desfiintarea casatoriei,

tagaduirea paternitatii etc.) .

5) Un alt efect al hotararilor judecatoresti vizeaza prescriptia extinctiva.

Odata pronuntata, hotararea are ca efect si schimbarea obiectului

prescriptiei. Cu alte cuvinte, prescriptia dreptului la actiune este inlocuita cu

prescriptia dreptului de a cere executarea silita. De aceea, se vorbeste in

doctrina despre o novatie sau de o noua actiune - o "actio judicati " .

6) hotararea judecatoreasca are autoritate de lucru judecat

Puterea de lucru judecat nu este reglementata in mod expres ca efect al

hotararii judecatoresti, ci ca o prezumtie legala absoluta irefragabila in

153

art.1201 C. proc. civ. si ca o exceptie de fond, peremptorie si absoluta de

art.166 C. proc. civ.

CHELTUIELILE DE JUDECATĂ

Cheltuielile de judecata reprezinta ansamblul sumelor de bani pe care

trebuie sa le suporte partile in legatura cu activitatea lor procesuala.

Partea care a pierdut procesul suporta atat cheltuielile facute de ea,

cat si cheltuielile facute de partea care a castigat deoarece este in culpa

procesuala , prin atitudinea sa in proces determinand aceste cheltuieli.

154