3.1 Socializarea si integrarea sociala a adolescentului

Socializarea poate fi definita ca un “proces psihosocial de transmitere -asimilare a atitudinilor, valorilor, conceptiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunitati în vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a unei persoane. În acest sens, socializarea este un proces  interactiv de comunicare, presupunând dubla considerare a dezvoltarii individuale si a influentelor sociale, respectiv modul personal de receptare si interpretare a mesajelor sociale si dinamica variabila a intensitatii si continutului influentelor sociale. Socializarea presupune învatarea sociala ca mecanism fundamental de realizare, finalizându-se în asimilarea indivizilor în grupuri.”(Catalin Zamfir, Dictionarul de sociologie, 1993, p. 354).

Atât în familie, în scoala, cât si în grupul de prieteni sau în alte grupuri sociale de referinta, copilul de la început si tânarul de mai  târziu învata sa se comporte în mod social , acumulând gradual , o data cu înaintarea iî vârsta, cunostinte detaliate despre multitudinea de roluri pe care ceilalti oameni le îndeplinesc în jurul sau, despre cele pe care va trebui sa le îndeplineasca el însusi si despre modurile de actiune si comportament care îi vor permite sa dobândeasca, ulterior, o anumita pozitie în societate. « Oferindu-i un model cultural al comportamentului, grupul si societatea îi dezvolta, totodata, capacitatea de a discerne între conduite permise sau prohibite, între obiective legitime si ilegitime, între norme si valori dezirabile si cele indezirabile social.

Contribuind la formarea personalitatii umane si la integrarea individului în viata colectiva, procesul de socializare implica atât internalizarea valorilor cât si învatarea rolurilor sociale, împreuna cu îndeplinirea competenta a unor sarcini si actiuni cu caracter colectiv.

Suntem de accord cu autorii care precizeaza ca socializarea este o maturizare, o dezvoltare progresiva care permite identificarea cu ceilalti, dar care ofera si capacitatea de personalizare, de afirmare ca personalitate unica.

Personalitatea individului se formeaza deci prin supunerea indivizilor unui proces de învatare sociala progresiva în cadrul caruia sunt asimilate cunostinte, sunt formate aptitudini si deprinderi necesare executarii rolurilor sociale derivate din statusurile indivizilor si care , implicit, asigura convietuirea în societate.

Consideram ca integrarea sociala se manifesta si ca proces social fundamental, diferentiat de la o societate la alta, de la un nivel de organizare sociala la altul.

Ordinea sociala si procesul de integrare sociala depind în mare masura de conformitatea cu normele si valorile sociale de baza, dar în acelasi timp aceasta ordine nu este fixata definitiv, fiind supusa unor permanente schimbari si transformari.

Notiunea de integrare sociala are o natura pluridimensionala concretizata în aspecte de factura organizationala, educationala, comunicationala, relationala, atitudinala, comportamentala.

Neintegrarea sociala (forma negativa a procesului de integrare sociala) se datoreaza fie unor deficiente de adaptare, fie unor conditii sociale care favorizeaza aparitia unor comportamente dezintegrative, distructive si disfunctionale pentru stabilitatea sistemului social. Neintegrarea sociala se caracterizeaza în consecinta printr-un minus de « participare sociala », « angrenare », « angajare » si « responsabilizare » a ,reteua raporturilor sociale, în structura colectivitatii sociale, a grupurilor, conditionata de actul personalizarii sale.

La baza conduitei morale a adolescentilor se afla multiple conditionari normative si determinari valorice influentate de succesul sau esecul procesului de socializare.

Ca procese sociale fundamentale, socializarea si integrarea sociala asigura atât omogenizarea comportamentului(prin capacitatea indivizilor de a face fata situatiilor sociale cu care vor fi confruntati si a juca în mod eficient rolurile învatate) cât si omogenizarea vietii sociale (prin desfasurarea ei dupa modele prestabilite de comportament, în functie de complementaritatea diverselor roluri sociale).

Reprezentând, în ansamblul sau, acel proces început de la cea mai frageda vârsta, prin care tinerii îsi însusesc normele, valorile si regulile de conduita compatibile cu modelul etic-normativ al societatii din care fac parte, socializarea se refera la dobândirea de catre adolescenti  a unei capacitati de exercitiu prin (M. Petcu, 1999. p. 58) :

-                     abilitatea de a exercita, în mod adecvat, rolurile sociale, ghidându-se dupa reguli, norme specifice ;

-                     participarea lor în cunostinta de cauza la scopurile si idealurile societatii ;

-                     dobândirea unei capacitati de discernamânt pentru a putea distinge între conduite permise si prohibite, între mijloace legitime si ilegitime, între scopurile dezirabile si cele indezirabile din punct  de vedere social.

Un adolescent integrat pozitiv este un individ pentru care modelele normative ale grupului se articuleaza armonios cu propriile sale motivatii si care a interiorizat în structura personalitatii sale motivatia respectarii din convingere a normei. Astfel, la adolescent, din presiune exterioara, controlul social devine autocontrol, constând în întelegerea si acceptarea constienta a exigentelor normative.

În concluzie, procesul de socializare a minorilor si tinerilor are ca finalitate dobândirea creativitatii necesara pentru structurarea unui comportament moral autonom, pe deplin compatibil cu regulile normative de convietuire sociala.

Efectele socializarii negative

Scopul socializarii este integrarea sociala a individului, a adaptarii acestuia la conditiile de mediu precum si a respectarii normelor, legilor si valorilor culturale.

Socializarii negative îi urmeaza un comportament care presupune abaterea de la normele social recunoscute dar care corespunde cerintelor normelor si valorilor unui grup marginal si deviant, iar socializarea negativa apare atunci când socializarea pozitiva esueaza.

Consideram ca socializarea negativa se realizeaza de catre grupurile marginale în general, dar poate fi realizata si de alte grupuri delincvente, sau chiar de oricare dintre factorii socializarii care vin în contact cu individul. Deficitul de socializare manifestat la anumiti indivizi sau grupuri sociale sub forma necunoasterii, nereceptarii sau chiar respingerii sistemului de norme si valori sociale, conduce si la un esec al integrarilor sociale, ducând astfel la integrarea lor negativa care are un caracter antisocial, fiind în discordanta cu modelele, valorile si normele societatii globale.

Putem afirma ca esecul sau deficitul de socializare determina, implicit, o integrare sociala negativa, iar ambele genereaza acte de devianta si infractionalitate.

Nonconformismul nu reprezinta întotdeauna un rezultat al socializarii negative, deoarece negarea unor valori traditionale sau inventarea altora noi poate fi o cale de progres sau chiar de schimbare sociala, cu efecte benefice asupra indivizilor sau grupurilor dintr-o anumita societate.

Consideram ca efectele socializarii negative se concretizeaza în comportamentele deviante si delincvente ale celor care au fost socializati negativ. Aceste efecte pot avea repercursiuni asupra societatii dar si asupra indivizilor care savârsesc actele deviante si delincvente; îsi pot face lor însile rau, dar pot face rau si altora.