95984925 008 Intalnire La Elisee

RODICA OJOG-BRASOVEANU ÎNTÂLNIRE LA ELYSÉE


Gabrielei Razu Georgescu

CAPITOLUL I

— La ordinele dumneavoastr , domnule colonel.ă— Nu sunt colonel, sunt maistrul Theodor Mih ilescu, fotograf peă Strada Umbrei1. Mi-am pierdut identitatea aşa cum i-o pierzi şiţ dumneata acum, aici, începând chiar din momentul acesta. Tenez- vous-le pour dit, c pitane!ă— Am în eles.ţ— Stai jos. Ai în spate un fotoliu. Curând o s te obişnuieşti cu întuă -nericul.În oglinda fixat pe t blia şifonierului, c pitanul îi distingea vag siluă ă ă -eta. Sub ire, elegant , acuzând o nep sare distins . Ani de zile înainteţ ă ă ă de r zboi, un Bucureşti întreg îl v zuse în aceeaşi atitudine la Capşaă ă sau Confiseria din Pasajul Villacros. Un domn de vârst mijlocie, cuă alur de dană dy şi privire indiferent , sorbindu-şi marghilomanul într-ăun nor de trabuc Flor-Fina. Seara putea fi întâlnit la Teatrul Liric şi cel mai des la turf.C pitanul surâse. Nu existau zece inşi în toat ara care s cunoască ă ţ ă ă adev rata carte de vizit a costumelor croite la Worth sau s -şiă ă ă închipuie c melonul gris-perle se plimb pe capul cel mai original ală ă Serviciului de Informa iuni Român.ţTropot de cizme r sun în strad .ă ă ă— Patrulele, mârâi colonelul.Invadaser oraşul, le puteai întâlni la aproape fiecare sut de metri, înă ă aceeaşi forma ie: doi poli işti nem i, înso i i de un gardist român,ţ ţ ţ ţ ţ acesta din urm f r arm . B ştinaşii nu prezentau încredere.ă ă ă ă ă— S ne gr bim, propuse colonelul. Nu mai e mult pân la ora 8.ă ă ă— Se poate circula pân la 10.ă— Au modificat ora. Ordinul a ap rut azi-diminea , în Bukaresteră ţă Tageblatt2 şi în Lumina. Porcul de Verzea e autorul. Demonstra ii deţ devotament, în elegi... Uite despre ce e vorba, mon cher. Urmeaz sţ ă ă pleci într-o misiune extrem de delicat în Moldova.ă— Mai delicat mi se pare a dumneavoastr , surâse c pitanul. Preă ă ă miul oferit de Hentsch pe capul colonelului Roman e afişat pe toate gardu-rile.— Zece mii de lei. Un fleac, dragul meu! Teutonii nu-şi dezmint avari-ia, şi asta dup ce au pus mâna pe şapte milioane lei aur.ţ ă

1 Azi, Biserica Alb .ă2 Gazeta Bucureştiului, care ap rea în timpul ocupa iei germane din 1916-1918ă ţ

- 1 -


— Şapte milioane?!— Cifra e eminamente exact . Acelaşi amic Verzea le-a f cut cadoulă ă împreun cu o sum de secrete ale ap r rii noastre. Iat ce seă ă ă ă ă cheam s fii poştaş cu voca ie de tr d tor.ă ă ţ ă ăC pitanul râse încetişor. "Poştaşul" era directorul general al Poştelor şiă telecomunica iilor. Gra ie postului, interceptase şi copiase coresponţ ţ -den a dintre şefii militari, iar în timpul retragerii întârziase m surile deţ ă evacuare a personalului şi materialului telegrafopoştal.— O captur frumoas pentru boşi, nu? M roade totuşi meschin riaă ă ă ă sumei! Mi se p rea c merit ceva mai mult decât zece mii. Milady m-aă ă inut cinşpe mii, în '910! Caraghios s valorezi mai pu in decât o iap ,ţ ă ţ ă

chiar dac e pur sânge... Vezi, dragul meu, suntem totdeauna înclina iă ţ s ne suă praevalu m... Da, mul umesc. Retez cap tul trabucului şi seă ţ ă ă aplec în fa . La flac ra brichetei, c pitanul îi z ri câteva secundeă ţă ă ă ă chipul cu linii nobile, uşor înc run it la tâmple.ă ţ— S ne întoarcem la misiunea dumitale din Moldova. Dup cum ştii,ă ă preg tim împreun cu ruşii marea ofensiv de var . De chestiune seă ă ă ă ocup intens Averescu, Razu, Grigorescu. În fine, nu intru în detalii.ă Sarcina noastr este s prevenim şi s contracar m orice ac iune deă ă ă ă ţ tr dare. Miza e mult prea important , preg tirile colosale, nu neă ă ă putem îng dui nici o impruden . Vânzarea lui Sturdza, Cr iniceanu şiă ţă ă Wachmann a constituit o catastrof . Alia ii sunt contraria i, gogom nieă ţ ţ ă evident — unul, doi sau trei ofi eri nu înseamn o oştire — moralulţ ă armatei e serios afectat. Nu vom supravie ui unui al doilea dezastru.ţ— N-am s în eleg niciodat ra iunea pentru care a dezertat Sturdza.ă ţ ă ţ in minte, l-am v zut la o parad de 10 Mai... M-a impresionat teribil...Ţ ă ă

— Impresiona pe toat lumea. Gândesc c suntem prea buim ci i deă ă ă ţ evenimente pentru a le considera corect. De vin -i poate educa iaă ţ prusac , şcoala militar absolvit la ei, mitul despre invincibilitatea şiă ă ă inegalabilul armatei germane. Poate — smintit şi grandoman — îşi închipuie c Wilă helm, recunosc tor, o s -l ung guvernator ală ă ă României devenite protectorat prusac. Pe el sau pe "poştaş", în func ieţ de valoarea serviciilor. N-ar fi singurul care s împ rt şească ă ă ă abera iile nem ofililor visând la o Moldo-Valahie colonie german . Unţ ţ ă cretin scria deun zi în Lumina: "În genunchi ar trebui s -l rug m peă ă ă împ ratul Wilhelm s primeasc coroana Româă ă ă niei. Greutatea mare este c el nu vrea..." Râse sardonic: la cretin, ilal i bandi i!ă Ă ă ţ ţ— Crede i... C pitanul îşi c uta cuvintele: Crede i c şi la Turtucaia aţ ă ă ţ ă fost tr dare?ă— Nu, deşi unii o sus in. Catastrofa din Dobrogea se datoreaz excluţ ă -siv lipsei de inspira ie. Zaioncicovski şi Basarabescu intr în istorie caţ ă aşi, câştig tori de Derby în materie de incompeten . Fii sigur,ă ţă viitorimea îi va consacra ca atare.O pendul mic fran uzeasc , abia desluşit pe peretele îmbr cat înă ă ţ ă ă ă m tase Liberty, fredon un fragment dintr-o arie de Lully.ă ă— 7,30! exclam colonelul. Deja! în zece minute, cel mai târziu, trebuă -

- 2 -


ie s ne desp r im. R mâne stabilit! Mâine pleci în Moldova la N.,ă ă ţ ă sediul Statului-Major al Diviziei 8 infanterie, Armata de opera iuni.ţ Vedeta meleagului e generalul Dimitrie Dabija. Cam sec, cam f ră ă humor, dar ceea ce numesc capşiştii noştri un monsieur care întâmpl tor ine pe umeri un cap. Îi vei supraveghea anturajul, pe elă ţ însuşi, aerul pe care-l respir . Sună tem pozitiv informa i c Sturdza şi-aţ ă l sat succesor. Ceea ce a ratat el înă suşi — o ac iune de sabotaj peţ frontul de lupt — urmeaz s fie realizat de acoli ii lui. În ultimaă ă ă ţ vreme, acest triste individu se epuizeaz în apeluri c tre ofi eri şiă ă ţ solda i pentru ca împreun cu prizonierii din spatele frontuţ ă lui român s se ralieze for elor germane.ă ţ— Am citit manifestul adresat ostaşilor din tranşee...— O oroare! exclam colonelul.ăSe ridic . Un b rbat mai degrab scund pe care, în ciuda mantalei dină ă ă postav grosolan, vopsite în cafeniu, îl sim eai elastic, puternic, numaiţ nerv şi fibr , cu reflexe minunate. Cândva, la-o prob de sânge receă ă dat la Casă telul Negru din Sco ia, fusese singurul care nici m car nuţ ă clipise când explodase o min în spatele lui. O min m sluit , dară ă ă ă Roman n-avea de unde s-o ştie. Englezii, deprinşi cu performan ele,ţ nu-şi camuflaser sură priza: All right, mister Roman, n-a i ieşit preaţ r u.ăÎmpunse cu degetul macferlanul c pitanului şi rosti pe gânduri:ă— Exist mai mul i agen i ai lui Hentsch strecura i pe lâng şefii Staă ţ ţ ţ ă -telor-Majore ale armatelor de opera iuni. Mi-aş da mâna dreapt s -iţ ă ă pot depista. În elegi?ţC pitanul nu-şi putu st pâni tulburarea. Şopti r guşit:ă ă ă— În eleg, domnule col... Mih ilescu.ţ ă— E bine, dragul meu... E bine. S-ar putea, dac -i detectezi, s te aă ă legi cu o statuie... Deşi nu ştiu cu ce te-ar înc lzi, mon ami! Important, amă socotit totdeauna, e s te sim i tu bine. Tu cu tine însu i. A sosit timpulă ţ ţ s ne lu m r mas-bun. Aici în map ai toate documentele necesare.ă ă ă ă Noua dumitale identitate, împuternicirea semnat de Ferdinand peă lâng Dabiă ja... În principiu, eşti bine acoperit. Ai lipsit mult din ar , nuţ ă te cunoaşte nimeni. Şansa face ca întreg anturajul apropiat lui Dabija s fie compus din oameni noi. Dup tr darea lui Sturdza, era şi firesc.ă ă ă Nu te vei distinge deci în mod special, ca proasp t sosit.ă— Cum voi lua leg tura cu dumneavoastr ?ă ă— Cu mine dup r zboi, b trâne, dac Providen a e generoas . Ră ă ă ă ţ ă ămân aici, pe baricade, s duelez cu colonelul Hentsch. Contactul îl vomă p stra printr-un agent, o persoan foarte bine, care a fost informat deă ă sosirea dumitale şi te va c uta. Acest domn — Mareş — o s te pună ă ă la curent cu atmosfera din oraş dar mai ales de la Statul-Major, î i vaţ face introducerile de rigoare. Prietene, nu-mi r mâne decât s - i ureză ă ţ noroc. Colat cu pruden a, d rezultate miraculoase.ţ ăAp sase în mod ciudat asupra cuvintelor, aproape le silabisise şi c piă ă -tanul îşi a inti privirea încercând s -i descifreze figura.ţ ă

- 3 -


— Pruden , natural... Am sentimentul îns c v gândi i la ceva anuţă ă ă ă ţ -me...— Hentsch e un inamic redutabil. Pun r m şag c agentul lui adulă ă ă me-c deja meleagul, supraveghindu-i pe eventualii şi prezumtiviiă tr d tori — tic loşia teme netrebnicia — ferindu-i de posibile gafe sauă ă ă de interven iile nedorite ale Serviciului de Informa iuni. În spe ,ţ ţ ţă dumneata. Natural, acestea sunt simple supozi ii... Ai o misiuneţ complicat , c pitane! Trebuie s - i descoperi adversarul, plus şacaliiă ă ă ţ cu epole i de ofi eri români şi în aţ ţ celaşi timp s r mâi perfectă ă camuflat. Orice impruden te cost capul. Coţă ă lonelul Nicolaj3 şi-a dresat bine înv ceii. E un am nunt de care ar fi bine s ii seama.ăţă ă ă ţ Zvârli trabucul în soba stins şi-i întinse mâna. La reveă dere, c pitane.ă Ne vedem dup r zboi, la Elysée. O s ai câte ceva s -mi povesteşti.ă ă ă ă Masa mea e lâng pupitrul casieri ei. D'ailleurs, elle n'est pas mal...ă ţ Mda... Ai vreo întrebare?— Nu mi-a i spus numele casieri ei.ţ ţ— Ai dreptate, dragule... Uit totdeauna esen ialul: domnişoara Juliţ ette.

*

P r sind locuin a conspirativ din Strada Clemen eiă ă ţ ă ţ 4 , colonelul Roman retez Pia a Universit ii şi, dup o scurt ezitare, se îndrept spreă ţ ăţ ă ă ă Calea Victoriei. În ciuda vuitului aspru, nu ridicase gulerul mantalei, căciula nu dep şea tivul urechilor. De câteva luni, nem ii deveniseră ţ ă suspicioşi pân la isterie, trec torii erau opri i şi legitima i la tot pasul,ă ă ţ ţ descinderile în plin noapte, de fapt la orice or din zi, nu conteneau.ă ă"Boşii, îşi zise Roman, pe care-i ştiam lipsi i de fantezie, de când coţ -lec ioneaz suspec i, par inepuizabili..."ţ ă ţOrice le stârnea b nuiala: o p l rie tras pe frunte, ochelarii negri aiă ă ă ă orbului care cerşea în Pia a Teatrului, rezemat de zidurile magazinuluiţ Élite sau Doré, coşurile anemice ale gospodinelor, un mers prea gr bit, sau dimpotriv pasul leneş, de promenad , al bucureşteanuluiă ă ă care flana înainte de r zboi între Capsa şi atelierul fotografic al luiă Korn din cap tul Poă dului. Nu erau scutite de perchezi ii grosolane niciţ carele mortuare. Un zâmbet alunec pe figura unghiular aă ă colonelului. Isprava cupe ului craţ iovean f cuse ocolul Bucureştilor,ă stârnind o und de veselie şi în cugetele cele mai mâhnite. Era oă foamete cumplit în iarna sumbrului 1917. Ra ia de pâine — jum tateă ţ ă grâu, jum tate m lai — ajunsese la 180 de grame pe zi, carnea 240ă ă grame pe s pt mân , se pedepsea aspru fabricarea s puă ă ă ă nului, iar ou le, untul, zah rul ajunseser dulci amintiri.ă ă ăDe câteva luni, M.V.R.5 interzisese "importul" alimentelor din provincie

3 Şeful Serviciului de Contrainforma ii german în primul r zboi mondial.ţ ă4 Azi, CA. Rosetti5 Prescurtare de la Militärverw altung in Rumänien — Administra ia militarţ ă (german ) din România (ocupat ).ă ă

- 4 -


spre Capital , instituind un control foarte strict.ă"Magnific ideea olteanului!" Roman se opri lâng un felinar, ferindă ă flac ra chibritului. "Da, da, absolut remarcabil ." Îmb tase doi porci cuă ă ă uic şi-i culcase în dric, lâng coşciugul ocupat de locatar. Dinţ ă ă

nefericire, unul din dobitoace se trezise înainte de vreme şi începuse s gui e. Familia îndoliat , preotul, întreaga asisten o luase laă ţ ă ţă goan , cuprins de spaiă ă m ...ăO pagin rupt din Gazeta Bucureştilor, gonit de vânt, i se ag deă ă ă ăţă poalele mantalei. Roman se descotorosi, c lcând-o sub ghete. Oă impruden , f r îndoial , agen ii Militärverwältungspolizeiţă ă ă ă ţ 6 mişunau, se dovedeau mai înverşuna i decât gardiştii obişnui i.ţ ţDoi b trâni îl cercetar ului i. L sar capetele în jos iu ind pasul.ă ă ţ ă ă ţ"Inseparabilii", râse colonelul. Îi cunoştea, îi cunoştea un Bucureşti. În cincizeci de ani de când se c s toriser , nu fuseser v zu i decâtă ă ă ă ă ţ împreun . La plimbare, în vizit , la şosea, la birtul lui Dobric , peă ă ă Rahovei, unde decava i, luau un dejun modest.ţ"Chiar! Ce-or mânca nenoroci ii acum?..."ţSingurul regal pe care şi-l îng duiau în vremuri normale erau spectaă -colele lui Novelli şi Armagnacul b trânului, înainte de prânz...ăArmagnac... Cognac des Ducs, Martell, Cointreau, ba chiar şi absyn-thul verde adânc, ca veninul, verde mineral şi r coritor adus înă p h ru e înguste cu pere i drep i...ă ă ţ ţ ţColonelul Roman îşi trecu limba peste buzele arse de ger şi privi reflex ferestrele luminate de la Capşa. În untru, la mesele de mahon cu pl ciă ă de marmur — o marmur stins , tandr la pip it, îşi aminti colonelulă ă ă ă ă — acum murdar , plesnit , acoperit cu ziare, chefuiau ofi eri dină ă ă ţ armata de ocupa ie.ţ"Hm, alia ii bulgari!... Ca şi cum nu ne ajungeau doar s lbaticii cu coifţ ă ai lui Wilhelm. Te salut, nenorocire, atunci când vii singur !... Trebuiaă s înc run esc ca s -i pricep pe fran uji..."ă ă ţ ă ţCapete grosolane cu obrajii dogori i de b utur r cneau cântece deşuţ ă ă ă -chiate r sturnând pe gât b rdace. Peste priveliştea sinistr , lustra,ă ă ă vechea lustr a cafenelei Capşa înc intact , îşi rev rsa cu ironieă ă ă ă sumbr cascada de diamanticale.ă"Uite cine ne-a adus civiliza ia!" scrâşni Roman. Civiliza ia milenar aţ ţ ă ocupantului generos, transplantat pe meleagurile valahe.ăUn val de ur îi n p di întreaga fiin . Halal civiliza ie! Asasinase suă ă ă ţă ţ -fletul oraşului, îi arsese în pojar n prasnic pitorescul, veselia str zii,ă ă învăluise în lin oliu cernit case, gr dini, chipul soarelui, al oamenilor.ţ ăPieriser ca alungate de blestem tr surile falnice şi velocipedele,ă ă tramvaiele electrice, motociclurile şi automobilele Pipe şi Fiat de 25 HP, muriser florile din coşurile ig ncilor. Pentru câ iva lei î i umpleauă ţ ă ţ ţ bra ele cu grţ ădin de liliac, roze sau crizanteme Turner. Ochioasele seă aflau pretutindeni: ciorchine, în Pia a Teatrului, la Luvru pe S rindar,ţ ă c utând umbr sub copertinele lui Dortheimer, coaforul, în gangul luiă ă

6 Poli ia Administra iei militareţ ţ- 5 -


Mandi, fotograful Cur ii Regale... Seara, trandafiri galbeni înflori i peţ ţ gardinile florentinelor de dantel sau la butonierele vestoanelor dină m tase brut , nuan a Isaă ă ţ belle, îmb ls mau Calea Victoriei. Fluvii deă ă Azureea, Cuir de Russie, Floramyte, Trèfle Incarnat şi Coeur de Jeanette, şi Violette de Peleş, şi Mon Idéal aninau trene de arome frumoaselor îmbr cate la Luvru, Micul Parizian şi Au bon Goût... Tineriă dandy, cu musta a suli , le înso eau, p strând un pas în urm . Înţ ţă ţ ă ă lumina fanarelor, a firmelor, a devanturilor şi a localurilor de petrecere — Bucureştii p reau incendia i de focurile bengale ale unui neîntreruptă ţ carnaval — str luceau taftalele coucher de soleil, p l riile înală ă ă te din m tase şi ghetele de lac cu elastic ale domnilor.ăRiviere de briliante, solitari, inele i ite din mitenele dantelate sc p rauţ ă ă licurici, la Djabourov, poli de aur cu efigia lui Carol I, icusari, mahmudele şi napoleoni austrieci luceau cald între Gallé-uri elegante, Daum-uri, vase de Vez şi Copenhaga... Amu iser şi gramofoanele dinţ ă stabilimentul de muzic al lui Jean Feder. În fiecare sear , un minavetă ă instalat în vitrin oferea trec torilor de pe Calea Victoriei melodiiă ă celebre de pe discurile nu mai pu in celebrilor Adelina Patti, Tamagno,ţ Caruso, Melba, Battistini, Kurz...Colonelul Roman îşi înnod strâns fularul. Viscolul se în sprise, fulgiiă ă isca i dintr-o dat îi înfigeau ace în obraji. De când turcii ridicaser deţ ă ă la Palatul Regal tunurile capturate în 1877 de c tre armatele române,ă pia a p rea pustie, amputat . Confiscaser si balmuzurile de la statuiaţ ă ă ă lui Mihai Viteazul. Pesemne socoteau c restituirea for at a trofeeloră ţ ă c l raşilor şi doroban ilor sp la dezonoarea otoman de la Plevna...ă ă ţ ă ăLa intrarea Hotelului Athénée Palace, dou santinele epene, în pozi ieă ţ ţ de drep i, scrutau seara f r s clipeasc .ţ ă ă ă ă"Cretinii se cred statui, parole! Aşa i-a înv at papa Bismarck! Cap păţ ă-trat sub casc de fier. Ca şi cum dac ai lua pe loc repaus, n-ai puteaă ă apăsa la fel de repede pe tr gaci..."ăRoman ridic ochii spre ferestrele puternic luminate. Aici îşi instalaseă Mackensen Marele Cartier, Ober-Kommando Mackensen. Tot aici, într-un apartament de la etajul întâi, colonelul Hentsch, şeful Biroului de informa ii al Marelui Cartier german, veghea la "civilizarea" României:ţ" sta n-are cap p trat, nu, nu, au contraire, în schimb îi zumz ie subĂ ă ă melon tot felul de idei. Teutonii, st pâni ai întregii Europe, iar elă Şahinşah, Negus, Kediv sau cine ştie ce alt dr cie, în competi ie cuă ă ţ sminti ii autohţ toni... Str bunii din Pomerania aveau aspira ii maiă ţ modeste. Bunicu-s u s-a mul umit cu Ordinul Sfântului Ion dină ţ Ierusalim, un unchi mare din partea maic -sii cu Vulturul Roşu clasa aă Ii-a..."Colonelul Roman îşi lu r mas-bun de la geamurile luminate şi intră ă ă gr bit în Strada Umbrei.ăPe zidul cenuşiu al unei cl diri din spatele Bisericii Albe, cu ornamenă -tele de ghips cariate, atârna un anun modest scris de mân : "Theodorţ ă Mih ilescu — atelier fotoartistic. Amateur portrait şi Princess portrait."ă

- 6 -


Dedesubt, cl n nea nec jit de vânt firma unui chirurg dentist,ă ţă ă ă diplomat al Facult ii din Odesa, "specialist în lucr ri operative şiăţ ă technice în aur, platin şi cauciuc. Se mai execut înt rirea din iloră ă ă ţ care se mişc şi regularea din ilor".ă ţDeschise uşa cu carouri de sticl şi arabescuri din fier forjat, aruncă ă înc o privire zidurilor albe ale hotelului. Un zâmbet r ut cios îiă ă ă strâmba col urile gurii:ţ— Între noi doi, domnule Hentsch!

*

Într-un salon de la etajul întâi al Hotelului Athénée Palace, unde de doi ani se instalase Marele Cartier al Grupului de armate Mackensen, trei domni în haine de sear şi cu paharele în mân discutau aprins.ă ă Siluetele elegante înveşmântate la fel, în jachet , pantaloni întinşi deă sous-pieds-uri şi cravate negre înalte, se desluşeau perfect pe pere iiţ îmbr ca i în tapet cu dungi, argint şi Vert Nil.ă ţLâng soba de por elan, pe o causeus , st tea picior peste picior coloă ţ ă ă -nelul Hentsch, cercetând gânditor tavanul pictat: un cer azuriu pe care pluteau nori, nimfe şi flori. Era un b rbat în puterea vârstei, voinic f ră ă ă a fi gras, agil. Figura p trat f cea o impresie bizar . Emanaă ă ă ă inteligen , blânde e şi arogan , şi în ciuda gurii lacome, pofticioase,ţă ţ ţă mult st pânire de sine.ă ăBuchetul îngrijora, era dintre oamenii — îşi spunea domnul Quintescu rezemat de consola sus inut de doi putti — dinaintea c rora instinctivţ ă ă î i cenzurezi fiecare cuvânt.ţÎl vedea poate a zecea oar şi mereu încerca aceeaşi senza ie: "Nimică ţ nu se asorteaz în persoana individului. Ochii de cadân pe fa a deă ă ţ

ran bavarez care se îndoap cu chiftelu e de cartofi, b rbia brutalţă ă ţ ă ă şi vocea de sopran à la Selma, gra ia elastic altoit pe un trup deă ţ ă ă urangutan..."Sim i privirea a intit a celui de al treilea personaj şi se foi nelaîndeţ ţ ă -mân , schimbându-şi vag pozi ia. "Un b rbat tân r, despre care n-aiă ţ ă ă putea afirma nimic special..." Cel pu in asta era p rerea domnuluiţ ă Quintescu. Un observator fin ar fi z bovit poate asupra privirii. Aveaă un lic r particular, ironie discret — ochii zâmbeau continuu f r s iă ă ă ă ă se mişte un singur muşchi al fe ei — generat de un cert sentiment deţ ă superioritate, dar şi acela bine camuflat: "Ştiu tot despre voi, şi în general mult mai multe decât şti i voi, în vreme ce voi şti i foarteţ ţ pu ine despre mine... Atât cât vreau eu s şti i..."ţ ă ţColonelul Hentsch îşi dezlipi în sfârşit ochii de nimfele rubensiene r stignite pe antablamentele adânci şi privi fundul paharului gol. P ruă ă nedumerit, îl învârti câteva clipe între degete, în aşteptare parc , şi-lă puse în sfârşit pe marginea birouaşului Henri II sculptat cu lei şi m ştiă de satir.Domnul Quintescu strâmb imperceptibil buzele şi ciocul negru, luă -

- 7 -


cios, bine îngrijit, zvâcni ca o pendul .ă"Dac -şi închipuie c-o s i-l umplu eu, se înşal amarnic. Nu-s valet."ă ă ăEra agitat, îşi st pânea greu mişc rile şi, fire irascibil , nervoas , nuă ă ă ă suporta discu iile care lâncezesc, cu pauze mari între replici.ţÎşi umplu paharul cu o mân nesigur din pricina febrilit ii, v rsândă ă ăţ ă zdrav n pe de l turi. Trecuser pe pu in cinci minute de când înă ă ă ţ înc pere se pronun ase ultimul cuvânt. Izbucni:ă ţ— Ce facem, domnilor? Ne contempl m? Pe dumnealui l-am fotograă -fiat, pe dumneata te cunosc, colonele...Hentsch surâse:— Crezi?— Parc n-ar fi r zboi, parc n-ar fi situa ia îndeajuns de grav ! Ceă ă ă ţ ă aştepta i? S intre ruşii în Bucureşti? S v fac Tommy toateţ ă ă ă ă zeppelinele ferfeni ? Se f lea Kaiserul c va "trimite jandarmeria dinţă ă ă Berlin s aresă teze minuscula armat englez ". Ei, uite c nu-i aşa!ă ă ă— Probabil n-a avut timp, surâse la fel de calm Hentsch. Domnul Quintescu rânji:— Era la vân toare, bineîn eles. Dumnezeule, ça vous fiche le cafard!ă ţColonelul îi îndrept o privire îng duitoare. În ciuda defectelor — priă ă -pit, lipsit de sim ul propor iilor şi al m surii — era inteligent, energic şiţ ţ ă întreprinz tor, sincer devotat germanilor. Cu totul altceva decâtă domnul Marghiloman, un oportunist pasionat al turfului şi al recep iilorţ somptuoase. Victoria nem ilor i-ar fi adus şefia Partidului Conservatorţ dup care tânjea şi de aceea pariase pe calul german. În rest, totul îiă era indiferent, nu ştia s pronun e în limba "boşilor" nici m car aufă ţ ă wiedersehen. Un am nunt în fond lipsit de importan . Dintre to iă ţă ţ anglofilii înverşuna i, şi se aflau mul i, prea mul i în cercurile înalte dinţ ţ ţ col ul sta de Balcani, doar Take Ionescu şi Jean Duca vorbeauţ ă engleza.— ia preg tesc o ofensiv formidabil ! Ceva nemaiv zut şi nemaiauĂ ă ă ă ă -zit în istorie, domnilor! Românii şi ruşii aici, dincolo...— Ştiu, domnule Quintescu, acesta este motivul pentru care ne-am întâlnit ast -sear , de aceea l-am invitat pe dumnealui.ă ăTân rul zâmbi înclinând uşor capul. Hentsch continu :ă ă— Se preg teşte într-adev r o ofensiv de mare amploare pe care oă ă ă vom sabota prin toate mijloacele, şi în toate direc iile: muni ii,ţ ţ echipament, hran vor deveni inutilizabile sau vor lipsi cu des vârşire,ă ă vom demobiliza ostaşii, îi vom cump ra pe ofi eri, îi vom sili la tr dare.ă ţ ă Avem peste tot oameni puternici, capabili s o fac ... Un singur sector-ă ăcheie ridic probleme, cel al generalului Dabija. Misiuneaă dumneavoastr , domnule Porta, vizeaz deci Statul-Major al Diviziei 8ă ă infanterie. Avem şi acolo un prieten dar nu este suficient c ci toateă for ele Serviciului de Informa iuni Român — preciţ ţ z cu dispre : mă ţ ă rog, ceea ce a r mas din acest serviciu — se vor concenă tra în acel perimetru.— A r mas Roman şi-i de-ajuns, morm i Quintescu.ă ă

- 8 -


Hentsch se ridic de pe causeus , travers înc perea şi se opri lângă ă ă ă ă fereastr , cu mâinile la spate.ă— Tocmai pentru c am mult stim pentru colonelul Roman, socot că ă ă ă sectorul Dabija, fiind vulnerabil în urma dezert rii lui Sturdza, trebuie,ă în ceea ce ne priveşte, excelent acoperit. Sarcina dumitale, domnule Porta, este s -l g seşti pe agentul lui Roman, s -l împiedici să ă ă ă ac ioneze, s -l liţ ă chidezi. Deranjat de o umbr care-l talonează ă permanent, prietenul nostru s-ar afla în imposibilitatea de a înf ptuiă dezideratele supreme ale Reichului: sl birea poten ialului armateiă ţ inamice, informa ii cât mai exacte asuţ pra planurilor ofensivei de var .ă— Mi se pare cât se poate de limpede, colonele.Domnul Quintescu tres ri. Pân acum vorbiser în francez , habară ă ă ă n-avea c tinerelul sta mut, cu ochi de viezure, ştie româneşte.ă ă— Un sfat, domnule Porta. Una din greşelile cele mai grave, fatale, comise de vesti i conduc tori de oşti a fost subapreciereaţ ă adversarului.Porta d du din cap, cu mişcarea lui caracteristic .ă ă— În eleg. Un colonel Roman va trimite în preajma lui Dabija un eleţ -ment pe m sura şcolii sale, nu un blanc-bec.ă— Exact. Surâse nostalgic: Am auzit de Roman înc de pe când eraă elev la Castelul Negru din Sco ia. Un agent dublu ne-a pomenit primaţ oar despre el în biroul colonelului Nicolaj. Nu ascund — îmi sunte iă ţ prieteni — c am încercat s -l cump r m.ă ă ă ă— Şi? întreb Porta.ă— Ne-a râs în nas! Cu hohote!— Ça, par exemple! exclam domnul Quintescu. Marele Frederic parcă ă pretindea c orice individ are pre ul lui. Probabil nu i-a i oferit destul.ă ţ ţHentsch îşi mut privirea catifelie asupra lui Quintescu. Rosti f r nuă ă ă -an e:ţ— Dumitale nu i-am oferit nimic.ţ— Pardon, mon cher! Eu sunt boier, nu v taf! Iar ceea ce fac nu-i cuă simbrie! Am sus inut totdeauna c unica şans de izb vire a acesteiţ ă ă ă

ri este o politic inteligent care s rimeze cu cea a Germaniei.ţă ă ă ă Oricine gândeşte altfel e complet inconştient. A-i ajuta pe ruşi să înving înseamn s le faci cadou Bosforul şi Dardanelele. Adic s neă ă ă ă ă strangul m cu propriile noastre mâini, s ne punem singuri juv ul deă ă ăţ gât! Aminteşte- i de testaţ mentul lui Petru cel Mare...Hentsch îl cercet cu ochi inexpresivi, gândindu-se la altceva. De altă fel ştia c nu minte. Quintescu era sincer, dar în dezacord cu aspira iile şiă ţ mentalitatea compatrio ilor s i şi, în consecin , detestat. Trimiseseţ ă ţă doi fii pe front şi cu toate acestea n zuia, mai mult complota, caă oştirea român s fie înfrânt , crezând cu fanatism c doar astfel " araă ă ă ă ţ va sc pa de la pieiă re".Colonelul îl aştept s -şi încheie tirada, uitându-se din nou în fundulă ă paharului. De fapt, nu-l l sa nici o secund din mân . Plin sau gol.ă ă ă— Domnule Quintescu, am inut mult s asişti la întrevederea cu domţ ă -

- 9 -


nul Porta. Unul din fiii dumitale, cel mai mic — informa ia este de ultiţ -m or — a fost detaşat la Statul-Major al lui Dabija.ă ă— Adev rat?ă— Pozitiv. Crezi c ne-ar putea fi de vreun folos?ăQuintescu scutur violent capul.ă— Niciodat ! Sunt mâhnit pentru cauza care m-a adus în barca dumă -neavoastr , m bucur îns ca membru al clanului. Suntem poateă ă ă opaci, nu anvizaj m totdeauna corect viitorul, dar r mânem fermi şiă ă cinsti i cu convingerile noastre. Pentru Pavel, fiu-meu, Br tianu şi Takeţ ă Ionescu sunt bronzuri care şi-au g sit deja locul în Panteon.ăHentsch îşi trecu degetele peste b rbia de buldog. Declar repede, puă ă -in prea repede:ţ

— A da... Perfect.. De fapt, n-are nici o importan ... Domnule Porta,ţă celelalte am nunte le-am pus la punct. Sunte i liber. Dac ...ă ţ ăUn cioc nit în uş îi smulse cuvintele de pe buze. Un feldwebel îşiă ă pocni strident c lcâiele şi-i întinse un plic sigilat. Colonelul desf cuă ă sigiliul cu un cu itaş de aur, f r s -l f râme. Citi şi un zâmbet sub ireţ ă ă ă ă ţ îi întinse gura.— Domnul colonel Roman... Amicul meu, colonelul Roman, ine cu totţ dinadinsul s m supere.ă ă— Adic ?ă— A intrat în leg tur cu lucr torii de la Letea şi Lemaître. Hârtia e deă ă ă la poli ia militar .ţ ă— Cu uvrierii? se mir Quintescu.ă— Cu ei. Face agita ie, îi înva cum s saboteze produc ia de r zboiţ ţă ă ţ ă german .ă— Parc ia nu ştiu s-o fac singuri, o sc p Quintescu! Il est complèă ă ă ă ă -tement toqué.— Deloc. Atac pe toate fronturile, cu for e combinate, aşa cum intenă ţ -ion m s-o facem şi noi în Moldova... Perfect, colonele Roman! Da, da,ţ ă

perfect...Domnul Quintescu se crisp . Presupunea ce avea s urmeze. Iar aresă ă -t ri abuzive, condamn ri la moarte, pedepse şi restric ii absurde,ă ă ţ îndurate de un oraş în agonie.Îşi ciupi ciocul şi reflect acceptând fatalitatea:ă"Asta e! Les jeux sont faits..."

CAPITOLUL II

Prin ferestrele înalte, à la française, str juite de aripile desf şurate aleă ă unor îngeri din ghips, cu pleoapele somnoroase, se vedeau Strada Unirii, în toat lungimea ei, o felie din gr dina neîngrijit a coaneiă ă ă Aristi a Vernesţ cu şi statuia-fântân , o fantezie baroc , a lui Vod -ă ă ăGrigore Ghica.Seara, dou fanare cu gaz aerian în epau întunericul şi, în luminaă ţ

- 10 -


g lbuie, casa amintea câte ceva din str lucirea de alt dat . Gardulă ă ă ă înalt, cu bolt , din fier forjat, nu mai p rea strâmb, umbra ocroteaă ă nasul ciuntit al îngeraşului de la prima fereastr , aripile involte dară ciugulite c p tau importan , cenuşiul zidurilor murdare plânse deă ă ţă streşini stricate dobândea în ochii trec torului întâmpl tor prestan aă ă ţ impresionant a granitului.ăCasa — un singur cat, un pavilion ce-i rezema spinarea, opt od i şiă atenanse — fusese ridicat de dumnealui, bunicul Iancu Algiu înă vremea lui Vod Cuza, moştenit apoi de fecioru-s u, Iliu ,ă ă ă ţă preşedintele tribunalului din N., şi l sat de acesta cu diat întocmită ă ă ă la notar şi limb încleă iat de mastic celor trei fete cu care-lă ă pricopsiser Ziditorul şi cucoana Elena: Zoe, Zinca şi Zizine.ăZânele, dup cum le dezmierda târgul, r m seser nem ritate. Tr iauă ă ă ă ă ă împreun în casa p rinteasc (femei de şaizeci şi trei, şaizeci şi patruă ă ă şi şaizeci şi şapte de ani), îşi încleiau zulufii — melcişori gr m di i peă ă ţ frunte — cu sacâz, ineau post miercurea şi vinerea, puneau busuiocţ sfin it sub pern în noaptea Sfântului Andrei, iscodeau sor ii în bobi,ţ ă ţ c r i şi aburi de cafea, şi-l r sf au pe Bijulic , un motan saşiu cuă ţ ă ăţ ă blana t rcat .ă ăMai aveau sumedenie de sl biciuni, ca de pild scordoleaua de raci,ă ă rochiile mohorâte plouate cu jeuri, br rile vechi, turceşti, albumeleăţă de suveniruri, un p h rel cu vin de m criş, igaretele turceşti fumateă ă ă ţ într-ascuns chiar de slujnic şi ceasurile petrecute în companiaă domnului Cicerone Butculescu.Acesta era un b rbat de vârst nedefinit , şaizeci, poate şaptezeci deă ă ă ani, cu p r cânepiu, obraji rumeni, buc la i şi o permanent expresieă ă ţ ă de team , de fapt nesiguran , în ochii f r culoare precis . Un inel cuă ţă ă ă ă smarald sclipea pe ar t torul mâinii stângi, sc fârlia de diamant aă ă ă unui ac însufle ea lavaliera ostenit . Proprietar cuprins cândva, acumţ ă aproape scăpătat, domnul Butculescu avea veleit i artistice, adora înăţ secret s fie conă siderat un original, iar existen a m runt , osândit deţ ă ă ă s r ciri succesiă ă ve, s fie taxat drept boem .ă ă ă— Ce-a i mai scris, domnule Cicerone? se interes cu triluri de ciocârţ ă -lie Zinca.inea sprâncenele ridicate — "aceast mimic expresiv v face sŢ ă ă ă ă ă

păre i mult mai tân r ", asigura C.T. în La Roumanie, journalţ ă ă conservateur démocrate, directeur politique Thomas Comarashesco — degetele f r asă ă tâmp r încurcau ciucurii centurii de m tase.ă ăZoe şi Zizine, aceiaşi zulufi, aceleaşi rochii, aceleaşi expresii mirate, întinser girurile înainte:ă— Ce-ai mai scris, domnule Cicerone? Ah, citeşte-ne, pur şi simplu nu mai avem r bdare.ă— Nu mai avem r bdare, relu Zinca.ă ăZoe presupuse timid , fluturând genele:ă— Ceva delicat şi suav ca de obicei...— Suav, şopti Zizine.

- 11 -


— Suav, relu ca un ecou Zoe.ăCicerone Butculescu, umflat p un, încerc s se apere:ă ă ă— M r sf a i, doamnele mele, sunte i prea bune. V r mân îns reă ă ăţ ţ ţ ă ă ă -cunosc tor, ca p rinte al unor modeste încerc ri...ă ă ă— Modeste? se mir Zoe.ăZinca repet , ridicând pu in diapazonul:ă ţ— Modeste?!— Auzi, modeste! p ru consternat Zizine. Dumneata eşti prea moă ă -dest, domnule Cicerone. Haide, citeşte, nimic nu te poate sc pa deă corvoad , iar pe noi nu ai dreptul s ne lipseşti de-un regal.ă ă— Nimic, suflar Zinca şi Zoe.ăButculescu, fericit, scoase o hârtie din buzunarul de la piept.— Dinaintea unor f pturi atât de gra ioase nu pot opune nici un fel deă ţ rezisten . Sunt total dezarmat.ţăZoe, Zinca şi Zizine se privir fermecate:ă"E des vârşit! Cât gentile e, cât apropou!"ă ă ţButculescu, rotund, ponosit dar elegant, se scuz parafrazând cu ipoă -crizie naiv :ă— A i vrut-o, doamnele mele.ţ— Am vrut-o, chicoti Zinca, şi o s-o vrem totdeauna.— Totdeauna, totdeauna...— Ei bine, asculta i... Stihurile le-am încropit azi-noapte, când am bţ ă-gat de seam c am pierdut un nasture.ă ă— Un nasture?— Un nasture?!— Un nasture! se pr p di de uimire Zoe.ă ăDomnul Cicerone încerc s râd filozofic:ă ă ă— Nasture! Şi asta n-ar fi fost o dram , s zicem c împrumutam uă ă ă nul de la alt veston. Dezolant era c nici m car n-aveam ac cu a . Dină ă ţă deruta, din descump nirea mea, s-au iscat atunci versurile singure!ăZinca se extazie:— Ce artist! Dintr-un am nunt pe care unii l-ar putea socoti vulgar...ăO oprir privirile Zoei şi ale Zizinei.ă— Vroiam s spun...ăCicerone Butculescu zâmbi superior şi decret :ă— Totul devine vulgar într-o epoc vulgar . Sim mintele alese însă ă ţă ă înnobileaz pân şi pietrele pe care p şim.ă ă ăAlgiencele c zur simultan pe spatele canapelei Biedermeyer, îşi pocă ă -nir simultan palmele. Zoe îşi reveni prima.ă— Hot rât, domnule Cicerone, ai ast zi o zi extraordinar . N-am auzită ă ă în via a mea atâtea panseuri pline de miez.ţ— Pline de miez, sublinie Zinca. Zoe a exprimat minunat ceea ce sim-im.ţ

Zizine îşi cl tin zulufii:ă ă— Minunat! Zoe e o filozoaf . Papa gândea la fel.ăSperiat ca observa iile legate de propria-i persoan s nu sece, ner bţ ă ă ă -

- 12 -


d tor s culeag aplauze, domnul Butculescu se ridic şi îşi dreseă ă ă ă glasul. C ut felia de perete nud, între o cadr cu zeci de fotografiiă ă ă mici şi un orologiu cu flori de alam , şi ridic un bra arc deasupraă ă ţ capului — mişcarea bine cunoscut a actri ei Vanda de Bonza de laă ţ Comedia Francez .ă

— Voi ese un mantou iubitei mele!ţStof îmi vor rostui cocorii, ciugulind norii,ăDantel voi fura din spuma m rii!ă ăNasturii îi voi încropi din stele,C ptuşeal din negura serii,ă ăIar la butonier , deasupra inimiiăF ptura mea, trandafir roşu Crimson-Glory!ă

— Minunat! exclam sincer fermecat Zizine. Ah, sunte i mai straşnică ă ţ decât însuşi Ermette Novelli. L-am v zut în Kean la Teatrul Liric şi nuă m-am sim it nici pe departe atât de emo ionat .ţ ţ ă— Nici pe departe... Fruntea Zinc i se încre i. Asta s-a întâmplat înă ţ 1907.— 1908, corect Zoe. 14 decembrie. Era ziua lui nenea L sc ruş. Nu iiă ă ă ţ minte? Dup aceea ne-a dus la Capşa. Doamna Miclescu avea oă p l rie cam excentric . Am mâncat tripes à la mode de Caen şi amă ă ă b ut o sticl de Veuve Binet sec. Am avut dup aceea, toate trei, oă ă ă noapte grozav de neliniştit . Pân n-am luat un clistir...ă ăAmu i brusc şi se f cu roşie sfecl . Zinca şi Zizine o privir consterţ ă ă ă na-te. Butculescu, bine crescut, încerc s treac peste incident.ă ă ă— Evident, sunt versuri uşoare, f r preten ii. Evenimentele îns peă ă ţ ă care suntem obliga i s le tr im, s le suport m zilnic...ţ ă ă ă ă— Adev rat! s ri Zinca. Suport m! Supor i dar nu te obişnuieşti nicioă ă ă ţ -dat ...ă— ...pot totuşi genera emo iuni artistice.ţZizine îşi îndrept ochii spre col ul icoanelor.ă ţ— Poate c Providen a nu ne-a h r zit întâmpl tor asemenea înceră ţ ă ă ă -c ri. Suferin a îi face pe oameni mai buni...ă ţ— Iat un mod de a cugeta extrem de în elept! emise domnulă ţ Cicerone, care cultiva cu perseveren stilul aforistic. S te îmbe i deţă ă ţ aroma rozelor, ignorându-le spinii.Zinca, uşor geloas , îşi netezi faldurile rochiei de canav . Jeurile şiă ăţ lan urile zorn ir clopo ei de sanie.ţ ă ă ţ— Nu ştiu ca vreuna din noi s fi fost o singur dat în via a ei tică ă ă ţ ăloa-s şi nu v d cum am deveni mai bune pl tind ast zi kiloul de untă ă ă ă proasp t 20 de lei, cafeaua 40, orezul 15, nucile patru lei suta deă buc i. Ultima coliv pentru papa a fost o ruşine...ăţ ăZoe şi Zizine se privir consternate. O cucoan adev rat nu-şi etaă ă ă ă -leaz în public niciodat jena financiar , mai ales în prezen a unuiă ă ă ţ domn. Po i fi cât de fl mând , dar n-ai s iei mai mult de dou ori dinţ ă ă ă ă

- 13 -


farfurioara cu pr jiturele uscate, discu iile vor r mâne suave şiă ţ ă spirituale, de pild : a înflorit livada, nop ile sunt epatante, licuriciiă ţ aga cercei în tufişurile de l mâi sau, ah!, am citit o carte profundţă ă ţă interesant "Ceea ce pot s spun", de Arthur Meyer. Ce pagini pline deă ă via ! Un trecut întreg atât de recent şi totuşi atât de dep rtat —ţă ă diferen a fa de ziua de azi îl îndep rţ ţă ă teaz — î i defileaz dinainteaă ţ ă ochilor. Odinioar st pâneau evantaiul şi dantela, ast zi argintul,ă ă ă banul brut v duvit de orice eufemisme care-l fă ăceau politicos...Ce rost are s vorbeşti despre soba rece şi persoanele vulgareă întâlnite la tot pasul, de ghetele cump rate cândva la Royal Shoe,ă ast zi lamentaă bile, g urite, nu po i ieşi din cas dac plou , despreă ţ ă ă ă obr znicia Anic i, flă ă ămând ca şi st pânele ei şi care n-au mai mâncată ă o arip de pui de... Oh, nu, ce rost are s - i aduci aminte! E ca şi cumă ă ţ ai pomeni despre sacoul ponosit al domnului Cicerone, ca şi cum i-ai observa manşetele fr njuă rite, pantalonii osteni i, paltonul transformatţ dintr-o uniform bleu-horiă zon. O doamn trece cu delicate e pesteă ţ asemenea am nunte, nu le obseră v , ochii nu coboar mai jos deă ă b rbia interlocutorului, spre a nu-l pune în încurc tur .ă ă ă— E nemaiauzit! exclam Zinca. M-am întâlnit cu Mathilde la poşt ...ă ă Mathilde Filitti. Mi-a povestit ceva extraordinar!Zoe şi Zizine îşi încordar gâturile de stârc, domnul Butculescu, afecă -tând o indiferen filozofic dar amabil — "m intereseaz tot ceţă ă ă ă ă spune i pentru c sunt un gentilom iar doamnele, indiferent de vârst ,ţ ă ă c prioare firave ce trebuie tratate cu condescenden " — arbor ună ţă ă surâs îng duitor care friza aten ia.ă ţ— Ce i-a povestit? întreb sufocat Zoe.ţ ă ă— Ce i-a povestit?ţ— Ei bine! izbucni Zinca, la ceaiul Michettei Lahovary, cucoanele au venit cu linguri a de zah r în poşet . A fost o hot râre spontan .ţ ă ă ă ăCicerone Butculescu îşi pip i fluturele de la gât, apoi cotle ii ninşi,ă ţ parc lipi i sub tâmplele de vanilie ale blondului înc run it.ă ţ ă ţ— Natural! Zah rul a ajuns dou zeci de lei şi numai dac -l g seşti. Nuă ă ă ă m pot împiedica s reflectez! În '906, intendentul nostru primea o suă ă -t cincizeci de lei pe lun . Şi nu exagerez când afirm c o duzin deă ă ă ă ou costa cinci parale, cu un leu umpleai un sac de pâine, patru lei eraă kilogramul de lumân ri de biseric ...ă ă— Acum au ajuns treizeci, suspin Zinca. A fost o epoc de aur pe caă ă -re mi-e team c n-am apreciat-o îndeajuns. ii minte, Zizine, cândă ă Ţ ne-a dus papa la iarmarocul din B lteşti? Am dejunat la birtul acela dină Pia a Mare... N-o s m crede i, domnule Cicerone, dar cu nou zeci deţ ă ă ţ ă bani am mâncat patru persoane, pe s turate. Aveam sentimentul că ă m-am umflat ca broasca aceea a lui La Fontaine.Zoe oft cu ochii înfip i în tavan:ă ţ— Se vor mai întoarce vreodat vremurile acelea? Vom mai apuca să ă tr im ca înainte?ă— Vom mai apuca? repetar Zinca şi Zizine.ă

- 14 -


Domnul Butculescu îşi drese glasul şi emise sibilinic:— Nimic şi niciodat nu e ca mai înainte, atunci când avem de-a face,ă nu-i aşa, cu un eveniment, un deces important, un r zboi, o hot râreă ă capital .ă— Ah, domnule Cicerone, ciripi Zoe, nu v îng dui s fi i atât de pesiă ă ă ţ -mist, c ci am ajuns s ne hr nim doar cu speran e.ă ă ă ţ— Speran e..., îngânar Zinca şi Zizine.ţ ă— Doamnele mele, v-am dat o lege ştiin ific , implacabil şi nu cuţ ă ă nosc nimic care ar putea-o determina s fie mai blând .ă ă— Ce faci, Butculescule? Iar filozoficeşti?Algiencele tres rir puternic şi întoarser capetele spre uş . O b trâă ă ă ă ă nă de vreo şaptezeci de ani înaint spre mijlocul od ii. Era înalt , noduă ă ă -roas şi, deşi se ajuta de un baston cu m ciulie de argint, o sim eaiă ă ţ puternic şi plin de vlag .ă ă ăButculescu, fâstâcit, îşi pierdu instantaneu aplombul. Se ridic îndoă -indu-şi mijlocul gr sun.ă— S rut mâinile, coan Aristi .ă ă ţăAr fi zbughit-o pe uş , abia-şi st pânea tremurul picioarelor. Toată ă ă pl cerea vizitelor zilnice la surorile Algiu era stricat de spaimaă ă acestor apari ii inopinate ale Verneasc i. Nu putea fi ocolit , pica dinţ ă ă senin când avea chef şi te bombarda cu observa ii dezagreabile totţ dup chef.ăB trâna f cu un semn cu mâna "nu-mi bate capul" şi se l s greoaieă ă ă ă într-unui din cele dou fotolii, cu ciucuri de m tase.ă ăZoe, Zinca şi Zizine o priveau consternate, gândind la unison:"Ah, obiceiul sta detestabil al Anic i de a l sa uşile vraişte! Am ajunsă ă ă la cheremul slugilor..."Femeia de fapt nu era vinovat . Verneasca d duse buzna în cas şi-oă ă ă împiedicase s -i anun e sosirea. "Las farafastâcurile, fetico!"ă ţ ăAristi Vernescu îşi înnod degetele pe m ciulia bastonului proptitţă ă ă între genunchi şi le azvârli o privire sarcastic :ă— Şi voi ce-a i amu it aşa, c prioarelor? Sau v-or fi ame it cuget rileţ ţ ă ţ ă dumnealui? Ia mai cuget , Butculescule, s te auz şi maica. Mi-eraă ă ă chiar dor de o conversa ie inteligent , de niscai stihuri, aşa cum ştii sţ ă ă le potriveşti.Zoe se ag fericit de propunerea Verneasc i:ăţă ă ă— Oh, Aristi a, ne-a citit domnul Cicerone o poezie adorabil . De multţ ă n-am auzit ceva atât de inspirat...— I-auzi! se mir b trâna. Te-ascult, f tul meu.ă ă ăButculescu, roşu, cu r suflarea t iat de jen , încerca s se trag spreă ă ă ă ă ă uş :ă— Scuz -m , coan Aristi a, trebuie negreşit s plec. O afacere exă ă ă ţ ă trem de important ...ă— Foutez-moi la paix! N-ai avut în via a ta o singur daravel imporţ ă ă -tant . Ai schimbat cr v i, ai t iat bonuri şi-ai plimbat câinele pe uli aă ă ăţ ă ţ mare. Te g si acuma zorul!ă

- 15 -


— Aristi o! sufl speriat Zinca.ţ ă ăZoe şi Zizine deschiser doar gura, incapabile s articuleze vreun suă ă -net. Butculescu f cu un ultim pas spre uş . Încerc s zâmbeasc :ă ă ă ă ă— Aşa e dumneaei, coana Aristi a! Mali ioas . Ştim cu to ii îns ceţ ţ ă ţ ă inim are...ă— De gâde care trage în eap ! i-o retez Verneasca. Spui, domnule,ţ ă ă poezioara aia sau aştep i s te îmbii cu ciomagul?ţ ă— Alt dat ... V rog, alt dat ... Sunt în mare întârziere... Omagiileă ă ă ă ă mele... S rut mâinile... V mul umesc pentru amabila recep ie...ă ă ţ ţReuşi s deschid uşa şi de pe coridor i se auzir paşii precipita i.ă ă ă ţ B trâna d du din umeri.ă ă— sta-i z lud.Ă ă— E un b rbat extrem de loial, cu o via cât se poate de onorabil ,ă ţă ă îndr zni Zinca. Nu ştiu ce i se poate reproşa în afar de o polite eă ă ţ des vâră şit .ă— Neghiobia, fata mea. Cu cât are, semeni o moşioar potrivit ... Iaă ă ascult , parc -l auzii pe n tântocul la pomenind de "amabilaă ă ă ă recep ie". Cu ce l-a i tratarisit?ţ ţSurorile se privir stânjenite. Asta era Aristi a, te punea totdeauna înă ţ situa ii extraordinare. Cine, din tot târgul, îşi mai putea permite sţ ă ofere oaspe ilor m car o cafea Franck — surogatul acela oribil — câtţ ă de cât îndulcit ? Situa ia era unanim acceptat şi în vizit ezitai să ţ ă ă ă ceri chiar un pahar cu ap , pentru a nu sili gazda jenat s i-l aducă ă ă ţ ă pe o tav complet cheal .ă ăZoe îşi frânse inconştient degetele:— Parc mai avem un rest de dulcea de afine.ă ţăAsta vrusese s-aud şi Verneasca.ă— Bun şi aia! Nu-ş ce am de la o vreme, dar m scol tot cu limba înă ă -cleiat .ăZoe p r si înc perea cu paşi târşi i. B trâna se mir :ă ă ă ţ ă ă— Da' ce, voi nu mai ave i slujnic ? Sau o ine i doar s aib cu cineţ ă ţ ţ ă ă se întinde ordon n ile?ă ţZinca şi Zizine îşi muşcar buzele. Cum s laşi servanta s umble laă ă ă singurul borcan de dulcea din cas p strat cu sfin enie pentru colitaţă ă ă ţ rebel a Zinc i? Nici prafurile de la spi erie n-o încuiau mai vârtos...ă ă ţZoe puse t vi a pe o m su scund şi se retrase sfioas lâng feă ţ ă ţă ă ă ă -reastr . Verneasca privi farfurioara strâmbându-se:ă— Bine faci, feti o, c eşti chibzuit . Ce-i drept, a risipit taic -t u desţ ă ă ă ă -tul şi pentru voi...Zizine începu s fr mânte cap tul şnurului de la centur . Rosti luână ă ă ă du-şi inima în din i:ţ— Aşa au fost dumnealor în familie. Nici unchiul Mandache n-a l sată mare lucru...B trâna s ri ars , abandonând cu zgomot farfurioara şi linguri a.ă ă ă ţ— Ba, pardon! Când m-am m ritat cu Grigore, tata mi-a dat Dobrenii,ă Lunca şi Frumuşica, başca dou rânduri de case şi o mie de poli deă

- 16 -


aur. M-a scos la covrigi calici Grigore cu specula iile dumnealui.ţ— L-ai iubit mult, şopti Zoe, fericit c poate domoli printr-o observaă ă -ie amabil înverşunarea b trânei.ţ ă ă

Aristi a Vernescu s lt dispre uitoare din umeri:ţ ă ă ţ— Pe dracu' ! Eram oaie şi m uitam în gura lui ca la pop ... Camă ă rânced !ăZoe, Zinca şi Zizine s ltar nedumerite capetele.ă ă— Ce?!— Dulcea a... îmi coclii gura!... Da' ce-auzii în târg! C-a i cheltuit oţ ţ gr mad de parale la Mandy. De poze v arde vou acum? Umbla i cuă ă ă ă ţ botinele sparte, rochiile atârn pe voi ciugulite de ciori şi v face iă ă ţ portrete.— Ce vezi r u aici, Aristi o? întreb Zoe. O buclişoar încleiat cu saă ţ ă ă ă -câz i se desprinsese şi atârna ca un melcişor pe frunte. Peste două luni e ziua lui tanti Nathalia şi ne-am gândit s -i facem o surpriz .ă ă— Da, o surpriz , relu Zinca însufle it . Îi d ruim fotografiile noastreă ă ţ ă ă în rame brodate cu fir de argint. Motivele sunt deosebite, desigur. Eu am ales crini albi, Zoica miozotişi şi Zizine brânduşe. Încastr m laă col uri şi câte o pierre de lune.ţVerneasca pufni pe n ri:ă— Uite la ce fleacuri le taie capul! O in şalele pe moşneag de chipu-ţ ările voastre! Mai bine i-a i trânti colea o ciozvârt de miel şi o kil deţ ă ă mastic şi încaltea ar avea o bucurie!ă— Cred c azi eşti prost dispus , spuse Zoe ofensat . Exist în viaă ă ă ă ţă lucruri în l toare...ă ţăAristi a Vernescu o întrerupse izbind cu pumnul în gheridon.ţ— Nimic nu-i mai în l tor decât stomahul, c eşti crai ori opinc ! Şi p-ă ţă ă ăorm nu pricep, de ce a trebuit s v trage i toate în poz ? N-ajungeaă ă ă ţ ă una singur ? Cru a i-v fr ncule ii, dragele mele.ă ţ ţ ă ă ţ— Cum adic ajungea una singur ? Suntem trei.ă ă— Toate trei, aceeaşi c p ân de vrabie. Nu v holba i la mine, holă ăţ ă ă ţ -ba i-v în miraz ! V ştie o urbe întreag : "Zânele sau caii de dric", cţ ă ă ă ă ă prea zorn i i din toate încheieturile şi umbla i cernite ca cioclii. Vă ţ ţ ă imita deun zi Cati a grecoteiului. Ce Novelli, ce Granier! Acolo s fiă ţ ă v zut teatru! Îşi strâmb vocea, încercând s reproduc ciripitulă ă ă ă Algiencelor: Bun ziua... Bun ziua... Bun ziua... Am venit... Amă ă ă venit... Am venit... S v spuă ă nem... S v spunem... S v spunem...ă ă ă ă C lui papa... lui papa... lui paă pa... I-a intrat un bondar în şezut!— Ce oroare! exclam Zinca abia st pânindu-şi lacrimile. Nu mi-o înă ă -chipuiam pe Cati a atât de lipsit de inim .ţ ă ă— Lipsit de...ăZoe îşi muşc buzele.ă— Zi mai departe, fata mea! hohoti Verneasca. Fiecare din voi cugetă cu miez, ca şi n tângul la de monsieur Cicerone... A cheltuit taic -t uă ă ă ă cu voi un sac de galbeni s v ie prin pensioane — numai eu ştiu câtă ă ţ îl costa belgianca aia din Iaşi — s v scoat , vezi Doamne, cu c r iă ă ă ă ţ

- 17 -


pecetluite şi ce-a izbutit? Trei netoate care se izmenesc pe fran uzeşteţ şi n-au fost în stare s arc neasc un singur crac de izman înă ă ă ă b t tur .ă ă ăZizine izbucni în plâns.— Eu nu mai suport...— Istericale! Şi nu mieuna c m enerveaz .ă ă ăÎn realitate era fl mând şi furioas . O pornise de diminea într-ună ă ă ţă turneu de vizite şi nu izbutise s se aleag decât cu o linguri mânjită ă ţă ă cu dulcea . Tr sese n dejdea ca m car la Algience s -şi ame eascţă ă ă ă ă ţ ă foamea. "Un blid cu ceva cald acolo, şi o buc ic de mestecat... Şiăţ ă doar am v zut fiertur pe plit . S-au calicit şi proastele astea..."ă ă ăUşa deschis de o mân hot rât o f cu s -şi uite nemul umirea. Ună ă ă ă ă ă ţ b rbat de vârst mijlocie, în uniform de general, destul de înalt, secă ă ă şi sub ire, se opri în prag, cuprinzând dintr-o singur privire înc perea.ţ ă ă B ră bia înc p ânat , nasul fin cu n ri nervoase, ochii duri, f r umbră ăţ ă ă ă ă ă de zâmbet, impuneau. Îşi înfipse monoclul sub sprinceana stâng şi seă uit ostentativ la Aristi a Vernescu.ă ţB trâna îi zâmbi cu ironie mieroas .ă ă— Da, mon cher neveu, sunt chiar eu, tante Aristi a, sora m -tii.ţ ăB rbatul nu se clinti, cercetând-o cu insolen studiat . Algiencele,ă ţă ă sufocate de surpriz , încremeniser pe canapea.ă ă— M devizajezi cu mult interes şi m simt flatarisit . Dar uitaşi s teă ă ă ă închini de bun g sit, nepoate, ori printre r cani nu-i de bon ton?ă ăParc satisf cut de ceea ce constatase, generalul îşi scoase monoclulă ă şi înaint câ iva paşi. Se adres t ios Algiencelor:ă ţ ă ă— De ce o primi i pe scorpia asta? Da i-o afar ! Acum, imediat!ţ ţ ăZoe, Zinca şi Zizine se f cur mototol icnind:ă ă— Dimitrie!Iritat, generalul se r suci spre b trân , poruncind scurt:ă ă ă— Ieşi!O flac r verde retez c ut tura Verneasc i.ă ă ă ă ă ă— Ap i, f tul meu, nu domnia ta îmi porunceşte c r rile!ă ă ă ă— Ba i le poruncesc! Ieşi, ori pun ostaşul s te scoat în pinteni.ţ ă ăB trâna se ridic greoaie.ă ă— Hm, chibzuiam c te-ai mai sub iat prin cele str in t i, dar v d că ţ ă ă ăţ ă ă ai r mas hapsân şi mojic ca şi tac'tu. M duc, nepoate, dar ine minteă ă ţ c rândul viitor te sco eu. Şi nu în pinteni! Ba cu biciul, ca pe ho ii deă ţ ţ cai şi iganii robi!ţ

Se auzea doar pendula. Surorile Algiu, atât de tulburate încât p reauă epene, îşi ineau r suflarea, nu îndr zneau s fac cea mai micţ ţ ă ă ă ă ă

mişcare. Prin botinele din piele moale de Rusia, acum sparte şi ponosite, generalul Dimitrie Dabija le vedea degetele chircite de aşteptare. Le cânt ri cu o priă vire rece. R m seser la fel deă ă ă caraghioase ca şi în copil ria lui. Aceleaşi expresii de cocostârcă

- 18 -


speriat, aceleaşi rochii odioase plouate cu jeuri, mereu lan uri şiţ l n ujele, tot "anglaisele" lansate de Eugenia de Montijo acă ţ um patruzeci şi mai bine de ani."Nişte nenorocite!" reflect Dabija l sându-şi ochii s alunece în lună ă ă gul pere ilor. Într-o cadr de bronz, aşezat lâng fereastra înalt ,ţ ă ă ă ă perdeluit de draperii groase cu ciucuri albaştri, priveau — din vreoă treizeci de fotografii mici şi ovale — figuri epene cu aerul deţ neconfundat al celuilalt veac."Galeria str bunilor", rânji Dabija. Nenea Iliu , gras, jovial şi cu zâmă ţă -bet parşiv, tat l cretinelor care tremur acum pe canapea... sta-iă ă Ă bunicul, proprietar a opt mii de f lci, prieten cu Theodor Diamant şi laă fel de icnit. la a dat faliment la Sc ieni, iar pe bunicul l-au pusţ Ă ă neamurile sub interdic ie. Uite-l şi pe unchiul mare Ionaş, hauptmanţ într-un regiment de ulani. A murit la Essen, însurat cu o Gertrude oarecare... Aici e mama, nepoata lui nenea Iliu şi sor cu vipera astaţă ă de Aristi a. Supl , distins , reţ ă ă ce şi indiferent ... Spre deosebire deă ceilal i e extrem de natural . Poate pentru c toat via a a p rutţ ă ă ă ţ ă neînsufle it . Bucata de carton, dep rtarea, nefâin a n-au avut ce s -iţ ă ă ţ ă ia... O chema Zaïr. O pasiune scurt şi întâmă plătoare a bunicii pentru Voltaire... Bunica, alt zurlie. Îşi închipuia c seam n cu Flora luiă ă ă ă Tizian şi scandaliza lumea umblând pe la baluri aproape despuiat , cuă roze în plete. Îşi inventase un gen, îşi exagerase pasiunea pentru flori, invita iile le semna Flore, déesse des Jardins et mère du Printemps...ţ Fetele, Zaïr şi Aristi a, nu i-au sem nat.ţ ăSe r suci brusc spre b trâne:ă ă— S n-o mai primi i pe Aristi a!ă ţ ţB trânele, încremenite pân acum, tres rir . Zoe cutez :ă ă ă ă ă— Dar, Dimitrie, gândeşte-te! E verişoara noastr ...ă— Sora lui Zaïr, complet Zinca.ăZizine preciz :ă— A mamei tale.— De-ajuns! Îmi cunosc neamurile, nu trebuie s -mi face i acum ină ţ -troducerile. Femeia asta e un monstru. De când o cunosc spioneaz ,ă colporteaz , vâr intrigi, cerşeşte, trişeaz la c r i. Scurt, nu vreau s-oă ă ă ă ţ mai v d pe aici.ă— Ai de gând s mai...ăZinca îşi înghi i cuvintele. Totdeauna le impresionase nepotul sta,ţ ă nepot de var , aşa cum le impresionau un glas autoritar, o fireă voluntar sau prea impulsiv , izbucnirile de personalitate indiferentă ă din partea cui ar fi venit.— Da, râse scurt generalul Dabija, am de gând s mai vin. V suntă ă nepot, trebuie s am grij de voi.ă ăB trânele clipir emo ionate. Nu sim eau sarcasmul şi orice inten ieă ă ţ ţ ţ de gentile e, cât de firav , le mişca pân la lacrimi. Zizine suspin şi,ţ ă ă ă ca s -şi ascund tulburarea, aprinse lampa cu gaz aerian. Se întoarseă ă spre surori:

- 19 -


— Bun seara.ăZinca şi Zoe se ridicar automat şi, f cându-şi reveren e reciproce, îşiă ă ţ d dur bine e una alteia:ă ă ţ— Bun seara.ă— Bun seara...ăinându-şi gra ios faldurile rochiilor, se înclinar şi în fa a generaluŢ ţ ă ţ lui,

rostind în cor:— Bun seara.ă— Mda, morm i Dabija. Bun seara... Altfel cum o mai duce i?ă ă ţ— Aşa cum ştii, Dimitrie, spuse Zinca, aşezându-se. Nimic nou. În via aţ noastr nu se întâmpl nimic extraordinar.ă ăGeneralul o privi fix: "Nimic extraordinar... E r zboi, un r zboi crână ă cen, cumplit, s-a r sturnat lumea şi nimic nu s-a întâmplat nou pentru eleă în cinci sau şase ani de când nu ne-am v zut. Exact şase ani! La nuntaă Colettei..."Se uit ostentativ la pere ii cu tapetul jumulit, la lampa ciobit , laă ţ ă poltroanele cu ciucuri ştirbi.— Se pare c n-o duce i str lucit.ă ţ ăB trânele roşir . Zizine rosti cu ochii în Hamadahul stins de pe podeă ă le:— Da, n-am putea sus ine lucrul acesta f r a exagera pu in.ţ ă ă ţ— ...pu in, repet Zinca.ţ ăZoe vorbi cu glas tremurat:— Ştii, Dimitrie, c papa nu ne-a l sat mare lucru şi poate nici noiă ă n-am fost nişte administratoare abile. Iar r zboiul ne-a... ne-a camă dezechilibrat.— Asta mi-am şi închipuit şi m-am gândit s v procur un venit suă ă -plimentar.B trânele îşi întinser girurile înnodate. Zinca şopti:ă ă— Î i suntem recunosc toare, Dimitrie, dar nu trebuie s faci sacrificiiţ ă ă pentru noi...— ...pentru noi, se tânguir celelalte.ăDabija d du sâcâit din mân . Mutra Anic i, rotund , moroc noas , cuă ă ă ă ă ă un tulpan g lbui alunecat pe o ureche, se ivi în cr p tura uşii:ă ă ă— Mânca i ast -sear ori ba?ţ ă ăGeneralul, iritat, întreb t ios:ă ă— Asta n-a înv at c trebuie s bat la uş ? Afar !ăţ ă ă ă ă ăAnica pieri înainte de a fi auzit ultima silab . Zinca explic fâstâcit :ă ă ă— Poate c am obişnuit-o prost, dar noi nu avem secrete. Iar ast zi eă ă foarte greu s g seşti o slujnic stilat .ă ă ă ăDabija n-o mai ascult . Se aşez într-un fotoliu cu spinarea în form deă ă ă lir şi îşi aprinse o igaret .ă ţ ă— Ce face i voi cu aripa din spatele casei?ţ— Am încuiat-o imediat dup moartea lui papa. Era greu de între inută ţ şi apoi noi nu d m recep ii, nu vin mai mult de dou sau trei persoaneă ţ ă s ne vad . Ne ajung od ile de aici, din fa . O dat pe an deretică ă ă ţă ă ă Anica, ştii, ca s nu se degradeze prea tare...ă

- 20 -


— În eleg. O închiriez eu.ţ— Vrei s locuieşti împreun cu noi?ă ăGeneralul evit r spunsul. Se interes sec:ă ă ă— Ce preten ii ave i?ţ ţB trânele se privir speriate. Dumnezeule, prea multe evenimenteă ă pentru o singur zi!ă— Dar nu ne-am decis înc , susur Zizine.ă ă— Atunci gr bi i-v . Peste jum tate de ceas trebuie s fiu la Statul-ă ţ ă ă ăMajor.— Cred... Zoe îşi c uta cuvintele: Poate c ar trebui s ne mai gândimă ă ă pu in înainte de a lua o hot râre atât de important .ţ ă ăZinca inu isonul:ţ— Ne-am obişnuit s tr im singure, Dimitrie.ă ă— Şti i perfect de bine, spuse Dabija, c nu pute i fi deranjate, aripa eţ ă ţ complet separat , are intrarea şi atenansele ei...ăComplet în gând: "Doar nu era s -şi primeasc nenea Iliu dameleă ă ă ţă aici, sub patronajul vostru..."Scoase o pung din piele fin şi num r cinci poli de aur.ă ă ă ă— Ave i aici chiria anticipat pe dou luni.ţ ă ăB trânele se d dur înapoi, arse parc de str lucirea metalului.ă ă ă ă ă— Dimitrie, dar...— E un fapt stabilit. Vreau cheile!Zinca se ridic împleticit şi deschise cu mâini tremurânde un taberă ă -nacol uriaş, monstru sumbru care domina peretele opus ferestrei, întinse colanul desluşind:— Uite, asta e de la uşa cu marchiz ... Asta de la biroul lui papa... Ştiiă cât îi pl cea s fac pe misteriosul... Am p strat şi cheia de la Fichet-ă ă ă ăul lui. Dac te intereseaz ...ă ăDabija le vârî în buzunarul mantalei — acum b gar de seam c niciă ă ă ă m car nu se dezbr case — cu un gest neglijent.ă ă— Mai avem de pus la punct dou chestiuni! Nimeni nu trebuie s afă ă le de aranjamentul nostru. Re ine i! Absolut nimeni, nici m car slujnica.ţ ţ ă— Chibzuiam s-o punem mâine s scuture, s deretice ni eluş, s freă ă ţ ă -ce argint ria de la Berlin... Am folosit-o ultima oar la parastasul luiă ă papa de şapte ani...Dabija declar r spicat:ă ă— Nu e necesar. A doua problem : pretind o lips de curiozitate f ră ă ă ă prilej de abatere. Nu iscodi i, nu lipi i ochiul servantei de gaura cheii.ţ ţ Stăpâni i-v nedumeririle. Sili i-v s v fie indiferent cine vine, sau deţ ă ţ ă ă ă ce vine, considera i pentru o bucat de vreme c aripa din spate nuţ ă ă exist !ăZizine exclam gâtuit :ă ă— Drept cine ne iei, Dimitrie?!— Drept cine?!— Papa a tr it treizeci de ani retras acolo, şi noi n-am ridicat nici mă ă-car col ul perdelei, când ştiam c se întoarce acas acompaniat.ţ ă ă

- 21 -


— Perfect! spuse Dabija culegându-şi chipiul de pe gheridon. Încerca iţ s nu v schimba i obiceiurile. S rut mâinile.ă ă ţ ă

CAPITOLUL III

Popota ofi erilor din Divizia 8 infanterie fusese instalat în "parloarul"ţ ă fostului pensionat de fete din N., Domni a Ruxandra. Era o salţ ă rotund cu trei ferestre largi, care d deau spre gr din şi vreoă ă ă ă dou zeci de mese rechizi ionate de la confiseria Minerva, "cas vecheă ţ ă şi de mare încredere, având colaborarea pre ioas a simpaticeiţ ă Duduia Olimpia". Pe ziduri fuseser uitate tablourile corpului didactică — în general femei an oşe, pieptoaţ ţ se şi înfoiate, dând impresia că toate au fost imortalizate pe pânz la impoă sibila vârst de mijloc — şiă fotografiile Princess-Portrait ale premiantelor. Chipuri cumin i cu obrajiţ puri, şi aerul melancolic al bolnavilor de plămâni. Frun ile sunt încinseţ în cununi e de flori, fetele au în poale câte o carte de rug ciuni.ţ ă Degetul ar t tor e inut prizonier între file, ca semn...ă ă ţÎnc perea era aproape plin . St ruiau un fum uşor, alb strui, parcă ă ă ă ă mai des în preajma pântecelui de sticl al l mpilor de gaz, o rumoareă ă specific de discu ii purtate pe ton moderat şi clinchet de vesel şiă ţ ă tacâmuri.La una din mese, trei b rba i cam de aceeaşi vârst — dou zeci şi optă ţ ă ă sau treizeci de ani — fumau gânditori, observându-se cu interes abia camuflat. Cel mai înalt, chipeş, foarte brun, cu o figur specific deă ă meridional şi epole i de c pitan, îşi privi înc o dat ceasul.ţ ă ă ă— Mi s-a spus c nu întârzie.ăCel din fa a lui, un maior buc liu, având o expresie de permanentţ ă ă bun dispozi ie, surâse:ă ţ— Am c p tat exact aceeaşi informa ie.ă ă ţ— Mai sunt şase minute, observ cel de al treilea, un b rbat sub ireă ă ţ pân la str veziu.ă ăCapul de berbec, îngust, avea distinc ie, mâinile delicate şi nervoaseţ erau de muzicant. P rea şi se sim ea de fapt nelaîndemân înă ţ ă uniforma de maior, îşi r sucea mereu gâtul cu o mişcareă caracteristic , încercând s se elibereze din strânsoarea tunicii.ă ăC pitanul îi strecur o privire scurt :ă ă ă"Aş fi curios s -l v d pe sta cum ine o puşc ... Şi numele-i de l uă ă ă ţ ă ă -tar... Teodorini parc a spus... Exact, Valeriu Teodorini. L utară ă sub ire..."ţÎşi mut privirea spre cel lalt, care-l cerceta la rândul lui pe fa ,ă ă ţă zâmbind."Ce-o fi cu individul de-i arde de râs?! Parc-ar auzi tot timpul butade şi nu Dicke Berthele lui Wilhelm... Inginer cartograf... Hm! Acuma-i r zboi, dar ce dracu' faci în ivilie cu asemenea profesie?... Am avut ună ţ coleg la Laz r, Roşianu, m întreb dac or fi neamuri..."ă ă ă

- 22 -


— Mai e un minut, anun Teodorini.ţăUn colonel de la o mas vecin îl auzi. Îi surâse peste um r.ă ă ă— Peste exact cincizeci de secunde se va deschide usa. ii un r mŢ ă ă-şag?— Nu fi neloaial, drag , râse cineva. Ştii bine c b iatul pierde chiară ă ă dac ...ăAmu i. Dimitrie Dabija traversa înc perea.ţ ă"În pas de defilare", fu ultima reflec ie a c pitanului, s rind în picioaţ ă ă re. Un zgomot general, scaune date la o parte şi cizme înfipte în duşumea simultan spuneau mai multe despre autoritatea sumbr a lui Dabija,ă decât toate legendele care circulau printre grada ii armatei române.ţDabija salut scurt, având aerul c nu vede pe nimeni. Un gest evazivă ă invit ofi erii s -şi reia locurile la mas . Îi scrut rapid pe cei trei şi îşiă ţ ă ă ă prinse gânditor b rbia în palm . Pe mâna masculin , puternic dar cuă ă ă ă articula ii fine, str lucea un inel sigiliu; o urm de schij , adânc , îiţ ă ă ă ă g urea încheietura, lâng ceasul-br ar .ă ă ăţ ă— Domnii mei, începu pe un ton sc zut — glasul în ciuda liniştii pă ărea c vibreaz — v-am convocat aici pentru a face cunoştin cuă ă ţă dumneavoastr , colaboratorii mei, cu câteva ceasuri mai devreme.ă Din câte sunt informat, a i sosit în cursul zilei de azi.ţ— Da, domnule general.Dabija cercet chipul b rb tesc, de o masculinitate agresiv si tuşiă ă ă ă uşor:— Dumneata eşti c pitanul Ioanid... Alexandru Ioanid, noul meu aă -ghiotant.— La ordinele dumneavoastr !ă— Mda... Perfect. Sper s fii la în l imea importantei dumitale func ii.ă ă ţ ţ Pretind competen , onestitate, conştiinciozitate şi promptitudine.ţă— Am în eles, domnule general.ţÎşi mut privirea:ă— Maiorul Gheorghe Roşianu... Tonul era ambiguu, oscila între inte-roga ie şi precizare.ţ— La ordin...— Las !ă— Permite i-mi o mic rectificare. Sunt maiorul Gogu Roşianu şi nuţ ă Gheorghe. S-ar putea crea confuzii nedorite.În ochi îi st ruia o scânteie de râs. Ai fi zis c g seşte situa ia extremă ă ă ţ de comic , amuzante în general toate fenomenele, determin rile şiă ă categoriile din spa iul finit şi infinit: aici, sau o sut de kilometri mai laţ ă sud — pe linia frontului — în Europa, în lume, în Univers.Generalul Dabija, pe care nimeni nu-l v zuse zâmbind din copil rie, îlă ă înv lui într-o privire de ghea :ă ţă— Nu-mi plac subalternii veseli. Unde ai f cut studiile?ă— În Germania, la Tübingen, promo ia 1911.ţ— Au dasc li buni, observ Dabija f r nuan e.ă ă ă ă ţ"Şcolarii-s imbecili, complet în gând c pitanul Ioanid. Asta a vrut să ă ă

- 23 -


spun ..."ăÎn sala de mese, liniştea era des vârşit . Ofi erii r m seser cu ig riă ă ţ ă ă ă ţ ă -le neaprinse între degete, nu îndr zneau s frece chibriturile. Dabijaă ă p ru dintr-o dat absent, ascultând f r s aud desluşirile maioruluiă ă ă ă ă ă Valeriu Teodorini....Ofi er de contrainforma ii... absolvent al Conservatorului din Grenoţ ţ -ble... "Hm, Grenoble! De ce Grenoble şi nu Paris, dac tot au avut baniă tat'su şi m -sa s -l trimit în str in tate...?!" ...Detaşat de la Statul-ă ă ă ă ăMajor al Diviziei 5...— V mul umesc, domnilor, mâine diminea v ve i lua în primireă ţ ţă ă ţ posturile. Dumneata, c pitane, m vei înso i într-o misiune, la Mareleă ă ţ Cartier General. Plecarea — îşi consult ceasul — la ora 5,33.ăSchi aceeaşi mişcare rigid din cap şi se ridic .ţă ă ăCând uşa se închise, o r suflare unanim însufle i brusc popota. Chiă ă ţ -brituri sc p rate cu ner bdarea viciului, picioare des epenite, trupuriă ă ă ţ care se relaxeaz în scaunele şubrede, din nou zvon de glasuri.ăMaiorul Roşianu îşi pocni o palm peste frunte şi îşi privi consternată colegii:— Ce num r, domnule, ce num r! Vorbim între noi, amical. Auzi! Oraă ă 5,33. De ce nu 5,30, de ce nu 5,45? Nici chefereul n-are ore atât de fistichii! E nebun! Nebun de-a binelea!— În locul dumitale, spuse Ioanid, tot amical vorbind, aş fi mai pru-dent.— Adic ce? O s m raporteze dumnealui — ar t spre Teodorini —ă ă ă ă ă pentru c e de la contrainforma ii? Şi ce-o s -mi fac ? M trimite înă ţ ă ă ă linia întâi şi basta! Dar scap, domnule, de balaur! Brr! Ce frig mi s-a f cut!ă— A în sprit probabil disciplina dup festa lui Sturdza.ă ă— Şi de-aia face cu noi dresur de circ? Fugi d-acilea, mon cher! să Ă ta-i vestit de tân r printre to i pintena ii Moldo-Valahiei. Nu l-a apucat aă ţ ţ -cuma...Maiorul Teodorini îşi dezmierd degetele lungi.ă— E un ostaş eminent, o capacitate. Dur, necru tor, dar a scos, f rţă ă ă îndoial , cele mai bune serii de ofi eri infanterişti din tar .ă ţ ă— Cu picioarele înainte, mersi!C pitanul Alexandru Ioanid râse încetişor:ă— Are obsesia disciplinei şi a meticulozit ii. De, şcoal nem easc !ăţ ă ţ ă Academia de R zboi din Berlin.ă— Şi d-aia s-a strâmbat când a auzit c am studiat la Tübingen? Ună de poftea s fac ingineria? La Chitila?ă— Nu s-a strâmbat, interveni Teodorini. Ad ug gânditor: De altfel,ă ă acum îmi dau seama c practic nu-şi schimb niciodat expresia. Nuă ă ă zâmbeşte, nu se încrunt , nu se mir . Priveşte, atât!ă ăGogu Roşianu d du din cap:ă— Şi atunci î i vine s-o iei la goan şi, oriunde ai face halt , nu i seţ ă ă ţ pare c ai ajuns destul de departe.ă

- 24 -


— Hm, f cu Ioanid... Nu sus in c -i un b rbat în compania c ruia s teă ţ ă ă ă ă sim i la îndemân şi totuşi s nu uit m c el a cerut primulţ ă ă ă ă desfiin area b t ii în armat .ţ ă ă ă— Aşa e, confirm Teodorini. În '901.ăMaiorul Roşianu ridic din umeri:ă— Te cred şi eu! Ce s se mai osteneasc , când te ucide doar cu r suă ă ă -flarea? Auzi, c -s vesel!ăCeilal i doi râser şi Roşianu continu :ţ ă ă— De unde ştie dumnealui c -s vesel? Frate-meu a c zut prizonier laă ă Neajlov, maic -mea moare de foame la Bucureşti, b rbatul sor -mi aă ă ă murit la Bazargic — era aghiotantul lui Basarabescu, alt geniu militar — şi eu chiui de bucurie!— Ar trebui s - i controlezi expresia, spuse c pitanul Ioanid, conştiă ţ ă ent c emite o abera ie.ă ţ— Cum s-o controlez, dom'le?! Asta-i fizionomia mea, zâmb rea . Şiă ţă la nunt şi la parastas tot la-s! Acum c m-a luat în grip , s vezi că ă ă ă ă ă se ine de capul meu!ţ— Asta în nici un caz, respinse Valeriu Teodorini. Nimeni n-a contestat vreodat corectitudinea absolut a lui Dabija. De altfel, e atât de egală ă în conduit , încât nu- i po i da seama pe cine are în gra ie şi cine-i eă ţ ţ ţ dezagreabil. Pu in îi pas ce sentimente nutreşti vizavi de el. Pretindeţ ă doar serviciu ireproşabil.Gogu Roşianu cl tin sceptic din cap. Ioanid îşi pip i instinctiv piep iiă ă ă ţ tunicii, îşi lu cutia de ig ri Macedonia de pe mas şi se ridic .ă ţ ă ă ă— Eu v salut. Am c l torit toat noaptea, în condi ii mizerabile...ă ă ă ă ţ— Ce spui?! se mir Gogu Roşianu. Eu am picat în caleaşc à la Dauă ă -mont, tras de arm sari Lipizaner...ă ăC pitanul Ioanid râse.ă— ...şi mâine, m scol în zori.ă— Nu uita! strig în urma lui Gogu Roşianu. Ora 5,33, precisamente!ăR mase câteva clipe cu ochii la uşa pe care disp ruse Ioanid, apoi seă ă întoarse spre Teodorini.— Pare un tip bine, deşi ştia care r pun dintr-o privire o oaste deă ă muieri sunt de obicei antipatici şi cam s r cu i cu duhul. Ce zicea că ă ţ ă face în civilie?— E aviator... Un as în materie. A fost al doilea dup Blériot care aă traversat Canalul Mânecii în avion. Au scris şi gazetele despre el...— Ca s vezi! Nu seam n deloc. Mi-am închipuit c -i artist.ă ă ă ă— Nici unul nu sem n m cu ceea ce suntem în realitate, declar Teoă ă ă -dorini.— Poate, f cu maiorul Roşianu maşinal. Mi-e o sete teribil ... Auzi, aşă ă da un an din via acum, pentru o sticl Elite-Sec-Binet.ţă ăValeriu Teodorini privi lung înainte. El l-ar fi dat pentru cu totul alt-ceva.

*

- 25 -


Mâna generalului Averescu alerga uimitor de repede, umplând fil duă -p fil cu un scris înalt, strâns şi ascu it. "E mai iute decât un copist deă ă ţ can ilerie încercat", îşi spuneau între ei subalternii cronometrândţ discret timpul rezervat unei singure pagini: dou minute şi jum tate.ă ăDin când în când, capul usc iv, c runt, cu nas nervos, musta deaăţ ă ţă să risipit în evantai şi un cioc sub ire şi ascu it amintind imaginea tradiă ţ ţ -ional a Satanei zugr vit pe ziduri de biseric , se ridica şi ochii cuţ ă ă ă ă

t ieă tur mongoloid se opreau asupra portretelor regelui şi al reginei.ă ă Ferdinand din profil, pentru a-şi camufla urechile c rnoase, de liliac,ă gata parc s zboare, cu pieptul ticsit de decora ii, Maria splendid , înă ă ţ ă mare toalet cu sautoir-ul de perle al bunic -sii, Victoria, şi bra ele —ă ă ţ prea groase — retuşate de fotograful Cur ii Regale.ţÎn biroul auster — mobil sumbr , dreapt şi incomod , copiat pară ă ă ă ă că dup trapezele mân stirilor papist şeşti — se auzeau tricotatul monoă ă ă -ton al unei pendule englezeşti, scâr âitul nervos al peni ei, paşiiţ ţ ofi erilor de Stat-Major pe culoar, uşi trântite, iar de afar zgomoteleţ ă v tuite ale diă mine ii geroase de februarie.ţCând pendula începu s bat de ora 9, aghiotantul p trunse în birouă ă ă anun ând sosirea generalului Dabija.ţAverescu abandon tocul şi îşi îndrept privirea spre uş . Cercet câă ă ă ă -teva clipe silueta supl a generalului, pasul sprinten şi totuşi rigid,ă acea c lc tur de neconfundat a militarului, fa a dur şiă ă ă ţ ă impenetrabil . Îi plă ăcea Dabija, "ostaş veritabil", îi cunoştea posibilit ile, loialitatea care nu-i putea fi pus la îndoial . Loialitate,ăţ ă ă un cuvânt mai des pomenit azi decât se f cuse vreodat înainte, maiă ă des, cu alt tâlc şi cu alte temeri decât s-ar fi cuvenit."Sturdza... Hm! Cine şi-ar fi închipuit? Din nefericire, nu ştim niciodată din ce direc ie vine glon ul."ţ ţPe 29 ianuarie, când dezertarea lui devenise o certitudine, îşi notase în jurnal:"Oribil!... Colonelul Sturdza a trecut la inamic!Ast zi au fost prinşi mai mul i solda i de ai noştri prizonieri, trimişi deă ţ ţ Sturdza cu manifeste prin care îndeamn trupele s treac la duşman!ă ă ă Locotenent-colonelul Cr iniceanu, comandantul Regimentului 25ă Infanterie, a fost arestat pentru c a avut o întrevedere cu Sturdzaă între linii şi s-a înapoiat cu un sul de manifeste! Ambii aceşti ofi eriţ erau eroii generalului Grigorescu... O pagin urât pentru noi..."ă ă— Am onoarea s v salut, domnule general!ă ăAverescu îi indic scaunul de lâng birou şi îi întinse un manifest,ă ă format mic, imprimat pe hârtie g lbuie. Îl urm ri, mereu gânditor, înă ă vreme ce citea. Da, un soldat bun, excelent, admirat. Din p cate, doară temut, uneori chiar detestat, niciodat îndr git. "De pild , reflectă ă ă ă Averescu, de dragul lui Razu sau Prezan, ostaşii înfrunt şi ostileă iadului. Nici ai lui Dabija nu dau înd r t, dar numai pentru c sunt bineă ă ă struni i."ţ

- 26 -


— Cunoşteam con inutul, spuse Dabija, dar pân azi nu am avut priţ ă -lejul s in în mân vreun exemplar. În fond, este o instigare laă ţ ă dezertare general . S sper m c apelul nu va da rezultate.ă ă ă ă— Vreau s fiu încredin at. O fuziune, aşa cum încearc s realizezeă ţ ă ă Sturdza, între ofi erii de pe front şi oştenii români prizonieri în spateleţ frontului nostru, pentru a mobiliza o armat care s mearg al turi deă ă ă ă nem i, ar constitui o tragedie.ţ— Ca orice fenomen, tr darea are dimensiunile ei, domnule general.ăAverescu îşi a inti privirea albastr asupra lui Dabija.ţ ă— Tr dare... Un termen extrem de riscat. Ascult -m , generale, dumă ă ă -neata l-ai cunoscut bine pe Sturdza, a i fost colegi la Kriegsschule. Ceţ crezi c l-a determinat s ia aceast hot râre disperat , crucial , ceaă ă ă ă ă ă mai grav şi dezonorant din cariera unui soldat?ă ăDabija îşi strânse buzele sub iri, privirea, înghe at de obicei, deveniţ ţ ă nemiloas .ă— De o lun de zile, adic exact de la 20 ianuarie, când Sturdza a treă ă -cut la inamic, sunt forfecate toate ipotezele posibile. Indiferent de ra iunea care l-a împins, c lcarea jur mântului fa de Patrie şi Tron,ţ ă ă ţă dezertarea în rândurile vr jmaşului nu pot avea decât un singură calificativ. Iar când aţ ra, soarta r zboiului se afl în cump n , tr dareaă ă ă ă ă devine odioas .ă— Mda... Soarta r zboiului se afl în cump n . Gândesc c pe aici treă ă ă ă ă -buie c utat logica lui Sturdza. Catastrofele-lan i-au deformată ă ţ perspectiva: eşecurile de la Turtucaia şi Neajlov, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia ocupate, Capitala... Acum tulbur rile din armata rus ,ă ă r scoala armatei franceze...ă— În consecin , s-a gr bit s sar în barca biruitorului.ţă ă ă ă— Cu ce scop? S -l fac Wilhelm general? Pentru o litr de decora ii?ă ă ă ţ Ordinul Grifonului din Mecklenburg, Ordinul saxon Albert sau Ordinul bavarez de merit Sfântul Mihai? În elege-m bine, generale. Mâine,ţ ă avându-l pe Sturdza aici, l-aş împuşca, f r remuşc ri, cu mâna mea,ă ă ă încredin at c împlinesc un act de justi ie pentru care aş fi gata sţ ă ţ ă r spund şi înaă intea lui Dumnezeu.— Atunci? Permite i-mi, domnule general, s v întreb: de ce a f cuţ ă ă ă -t-o?Averescu îşi încruciş mâinile peste b rbu a de faun şi privi lung înaă ă ţ -inte, încercând parc s str pung negurile.ă ă ă ă— Smintitul şi-a închipuit c , deşi mergând împotriva n zuin eloră ă ţ neamului, a ales totuşi singura cale de a-l salva de la pieire.— Megaloman?— Orb. Unul dintre agen ii noştri ne-a furnizat urm toarea informaţ ă ie:ţ când Sturdza a ajuns dincolo, împreun cu Wachmann, au fost primi iă ţ la comandantul diviziei şi li s-a oferit un soi de dineu. Wachmann era vesel, a mâncat şi a b ut zdrav n, în vreme ce Sturdza p rea ab tut,ă ă ă ă preocupat, se plimba ca o fiar arc nit în cuşc . În cele din urm , s-aă ă ă ă ă dus s se culce. Înainte de a p r si sala, un maior austriac i-a spusă ă ă

- 27 -


câteva cuvinte care mi se par memorabile: "Domnule colonel, când un ofi er ia o hot râre ca a dumneavoastr cu o mân , în cealalt trebuieţ ă ă ă ă s in revolverul la tâmpl ..."ă ţ ă ă— Interesant, aprecie Dabija, în fond nu prea impresionat.— Iat momente, spuse generalul Averescu, pe care nu mi-aş dori să ă le tr iesc. Natural, discu ia noastr are un caracter confiden ial.ă ţ ă ţ R mâne în sarcina viitorului s desluşeasc tainele prezentului.ă ă ă Motivul pentru care te-am convocat este altul...— La ordinele dumneavoastr , domnule general.ă— Ca s m în elegi foarte bine, te voi pune întâi la curent cu câtevaă ă ţ informa ii proaspete privind frontul de vest. Luna trecut , din ordinulţ ă Kaiserului, ministrul de Externe german a telegrafiat Mexicului propunându-le s invadeze teritoriul Statelor Unite.ă— E nebun?— Cred c da. Obiectivul ar fi recucerirea de c tre Mexic a Texasului,ă ă New-Mexicului şi a Arizonei. Propriilor s i sfetnici, stupefia i, Wilhelmă ţ le-a explicat c , sili i s lupte pe teritoriul lor împotriva invadatoriloră ţ ă mexicani, americanii nu ar mai avea energia, oamenii şi materialul necesar pentru a trece de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale.Generalul Dabija, sincer uimit, îşi vârî monoclul sub sprâncean deă parc am nuntul în sine l-ar fi ajutat s se dezmeticeasc . Averescu îşiă ă ă ă aprinse una din pu inele igarete pe care şi le îng duia într-o zi.ţ ţ ă— În consecin , urm , Pumpernickelţă ă 7 se va putea lansa cu toate for-ele într-o ofensiv , à outrance care îi va aduce victoria în câteva luni.ţ ă

Spre ghinionul Kaiserului, telegrama a fost descifrat de englezi şiă publicat în toate gazetele din Statele Unite. E lesne de închipuită reac ia americanilor şi mai cu seam a texanilor. În paralel, cele 148ţ ă de submarine Krupp au invadat apele Atlanticului, scufundând vasele comerciale americane care încearc s sparg blocada. Cuprinziă ă ă dimensiunile gafei, generale?— Fireşte. Tunurile de 420 ale lui Krupp au f cut ravagii la Liège, laă Somme şi Verdun, submarinele lui au aceeaşi misiune, în Atlantic... îi dau pur şi simplu brânci preşedintelui Wilson s declare r zboiă ă Germaniei...— Exact, spuse Averescu, parc satisf cut c a fost în eles. Iar aceasă ă ă ţ -ta se va întâmpla cât de curând, poate chiar la începutul prim verii...ăDabija îşi scoase monoclul, edificat.— Ceea ce deschide cu totul alte perspective frontului de r s rit.ă ă— Aici doream s ajung. În conjunctura actual , şansele ofensiveiă ă noastre de var sporesc, echivalând aproape izbânda. Avem o singură ă misiune: s ne coordon m eforturile cu cele ale alia ilor pentru aă ă ţ putea lovi simultan. Preg tirea trebuie s fie meticuloas , nici ună ă ă detaliu nu trebuie omis. i-aminteşti cuvintele lui Berthelot dupŢ ă primele inspec ii efectuate pe câmpurile noastre de instruc ie?ţ ţ

7 Pâine de Westfalia, f cut din secar şi care simboliza Germania.ă ă ă- 28 -


Generalul d du din cap. Rosti cu lips de pl cere evident :ă ă ă ă— Vous êtes admirablement désorganisés.— Slav cerului, situa ia s-a schimbat. Avem echipament, "scule" buă ţ -ne, cum spun ostaşii din tranşee, muni ie, moral extraordinar, şi amţ mai înv at câte ceva Totul depinde acum de noi, de realismul şiăţ eficacitatea planurilor pe care le vom întocmi. Va fi o b t lie decisiv ,ă ă ă pe un adev rat teatru de lupt şi nu într-un Jahrmarktsbudenă ă 8 ca să folosesc expresia lui Ludendorff.F r s se ridice, generalul Averescu deschise safeul de lâng birou şiă ă ă ă scoase un dosar roşu. Pe un col se putea citi, scris cu majuscule,ţ ultrasecret.— Este un exemplar, explic , al planului general de ofensiv . Mareaă ă noastr ofensiv de var , bineîn eles. Celelalte patru le-am predat luiă ă ă ţ Grigorescu, Razu, Sc rişoreanu şi Bunescu. Vreau s -l studiezi cuă ă toat atenă ia iar peste o s pt mân s -mi prezin i un raport scris cuţ ă ă ă ă ţ obiec iile şi soţ lu iile pe care le propui. Odat întrunite şi puse de acordţ ă toate opiniile, planul va fi discutat în Consiliul de Coroan . Inutil s - iă ă ţ atrag aten ia asuţ pra caracterului ultrasecret al dosarului. E suficient ca vr jmaşul s aib cunoştin de con inutul unei singure file, pentruă ă ă ţă ţ a ne asigura eşecul. Şi pune semnul egal între eşec şi cataclism.— Am în eles, domnule general.ţ— M gândesc de multe ori c Roman ar fi fost poate mult mai util aă ă ici decât la Bucureşti. De-ajuns c trebuie s - i înfrun i inamicul din fa .ă ă ţ ţ ţă S te ui i tot timpul şi în spate devine incomod. În sfârşit, probabil că ţ ă el a ştiut mai bine ce face. De altfel, l-au sus inut cu înverşunareţ Br tianu şi Berthelot... Apropo, cum îi g seşti pe noii dumitaleă ă colaboratori?— N-am avut înc vreme s -i cunosc. Au sosit în cursul zilei de ieri.ă ă Sper c va fi o colaborare fructuoas .ă ăAverescu se ridic . Îi întinse mâna surâzând:ă— O sper pentru ei.

CAPITOLUL IV

— M-a i chemat, coni ?ţ ţă— Da, Sevast . Aprinde, te rog, lampa. Când e lumin , parc se faceă ă ă mai cald.Glasul r sunase limpede, liniştit, cu rezonan e cristaline bine acordaă ţ te vreme de opt ani într-un pension din Elve ia.ţ"Parc ar fi clopo elul de argint cu care-şi cheam Dumnezeu îngerii laă ţ ă mas , îşi zise Sevasta... Aoleu, daica mea! Ce-o fi având muiereaă asta?! Cât se uit la mine şi m podideşte plânsul..."ă ă— De-ar ine-o Dumnezeu...ţ— Pe cine, Sevast ?ă

8 Dughean de bâlciă- 29 -


Slujnica, o argeşeanc scundac şi îndesat , la vreo cincizeci de ani,ă ă ă cu broboad şi pestelc încre it , tres ri. F r a-şi lua seama, ultimeleă ă ţ ă ă ă ă cuvinte le spusese cu voce tare. Încerc s -şi ascund tulburarea,ă ă ă r spună zând moroc noas :ă ă— Parc eu ştiu? M gândeam aşa, la ale mele. Nu lua seama la bă ă ătrâ-ne e, c-ai vreme berechet s -i treci hotarul.ţ ă— Bine, Sevast . Cum zici dumneata.ăFemeia moşmondi o vreme pe lâng lamp , potrivind flac ra. Luminaă ă ă îmbujor odaia, scotocind cotloanele.ă— Coni Alexandrina...ţă— Da.— N-ai pus nimic în gur de azi-diminea ... Nici schimnicii nu ajuă ţă nea-z mai abitir. S i-aduc baba ceva.ă ă ţ ăAlexandrina Cerchez surâse:— Mul umesc, dar nu mi-e foame.ţ— Numa' o âric , s te îndulceşti la inim . Am eu ceva în buc t rie,ţ ă ă ă ă ă între sob .ă— Poate mai târziu... Unde-i Adelu a?ţ— Iac , afar , se zbenguie cu to i puii de igani. Parc n-ar fi fata duă ă ţ ţ ă -mitale.— Las-o s se joace şi pentru mine, zâmbi Alexandrina, acum e vreă -mea ei.— C parc a dumitale a trecut! Nu-l mânia pe Dumnezeu, c ce i-aă ă ă ţ dat c-o mân î i ia cu dou . Eu, cucoan , am fost a mai slut fat de laă ţ ă ă ă ă noi din sat, mi-s din Cocoreni.Alexandrina râse:— Nu te cred.— Ba s crezi, c baba nu minte. Slut de muica-mi zicea s umblu totă ă ă ă cu nasu'n p mânt. Slut r u, dar prima la hor ! Uite aşa îmi sfârâiauă ă ă ă picioarele astea, de zici acum c -s bulumacii podului de la Argeş!ăSlujnica începu s joace şi s chiuie, cu fustele ridicate pân la geă ă ă -nunchi. Alexandrina Cerchez, lipit de soba de faian stropit cuă ţă ă floricele alb strui, izbucni în râs. Hohotele îi cutremurau trupul firav.ă— Şi-uite aşa, gâfâi slujnica, la paişpe ani, îmi f cu Gheorghe conciul.ă Neghiobul s-a pr p dit în crucea tinere ii. P-orm , tot slut r mânândă ă ţ ă ă ă de felul meu, am mai inut trei b rba i, cu cununie. Cruceşte-te,ţ ă ţ cucoan , c s-au mai crucit şi al ii! Doamne, unde n-am avut euă ă ţ mândre e de chip ca la dumneatale!... Ei, ce zici? i-aduce baba unţ Ţ bulzişor de oarece, cât s iei de dou ori?ă ăAlexandrina Cerchez îşi şterse lacrimile, scuturând din cap.— Te rog, Sevast . Nu acum. Vrei s-o aduci pe Adelu a? Se joac deă ţ ă trei ceasuri în ger şi mi-e team s nu capete vreun gutunar.ă ăSlujnica se holb şi îşi f cu cruce:ă ă— Doamne fereşte, coni ! M-oi fi crezând arhanghel sau zipilin? la-iţă Ă ipar, nu-i vine de hac nici o oaste de draci... Da' v z c m-am pus laţ ă ă

taifet. M duc într-ale mele...ă

- 30 -


Alexandrina îşi strânse şalul în jurul umerilor. Peste câteva clipe, auzi glasul Sevastei în curte:— Adelu a... Adelu ! Vin-la baba s - i dea candel!... Z u c am...ţ ţă ă ţ ă ăAlexandrina surâse şi se îndrept spre clavirul alb, cu ghirlande sculpă -tate de trandafiri roz. Se aşez pe taburet potrivindu-şi faldurile roă -chiei din catifea gris-perle, cu garnitur de şiret verde otrav , şi îşiă ă plimb degetele — stol de rândunici, zicea Sevasta — în lungulă claviaturii. Oglinda florentin îi prindea chipul ca într-o cadr . O figură ă ă diafan , cu ochi catiă felii de un negru adânc, de antracit şi buze sensibile, mobile, uşor umflate, o gur parc atunci smuls dină ă ă s rut ri sfâşietoare. Gura era am nuntul caracteristic al fizionomieiă ă ă doamnei Cerchez şi de la care în general privirile, sau anumite priviri, se desprindeau anevoie. P rul blond cenuşiu — vara vârstat de şuvi eă ţ de un aur roşu, s lbatic — bine întins peste cap şi strâns într-un conciă greu, pe ceaf , l sa liber fruntea înalt şi boltit .ă ă ă ă ă

— ...Viens! Sur mes genoux reste assiseNous serons bien seuls, tout seulsAu souffle pur de la brisePleuvent les fleurs des tilleulsTon front qu'un nimbe auréoleSur mon coeur reposera;Ta bouche à ma lèvre folleDe baisers s'enivrera...

Glasul amplu, din piept, înfior ploi a de cristal a sfeşnicelor vieneze,ă ţ îngânându-l eu clinchet argintiu.— Dors! l'harmonie est profonde...— Coni !... Coni !...ţă ţăAlexandrina Cerchez îşi culc mâinile pe clape şi r suci capul. Sevasă ă ta st tea stâlp în uş , rezemat cu toat greutatea, de parc cineva ar fiă ă ă ă ă încercat s intre cu de-a sila.ă— Coni , şuier , a venit şpioanca!ţă ăSprâncenele Alexandrinei, înalte şi fine, se ridicar a mirare.ăÎntreb zâmbind:ă— Care spioanc ?ă— Coana Aristi a Verneasca. Grijeşte la ce vorbeşti c asta-i izaltatţ ă ă r u! Şerpoaic b trân .ă ă ă ăDe partea cealalt se auzeau bufnituri, clan a scuturat cu furie.ă ţ ă— D -i drumul, şopti doamna Cerchez şi slujnica s ri uşoar în lă ă ă ături.Aristi a Vernescu intr ca o furie, m t h loas , cu p l rie şi mantaţ ă ă ă ă ă ă ă larg de canav , b tând cu bastonul. Sem na cu o corabieă ăţ ă ă neguroas .ă— Da' ce, ma chère, a i c piat? V pune i doroban santinel pe laţ ă ă ţ ţ ă por i? De când e moda asta s faci anticamer în n me i? Ajunsei s -ţ ă ă ă ţ ămi dea ausweiss servitoarea.

- 31 -


— Nu-i vina ei, tanti. Iorgu a înv at-o s nu dea drumul oricui. Îi eăţ ă fric şi lui de tâlhari, de oameni r i...ă ă— Adic telea, eu sunt oricine? O cunosc pe m -ta de când umbla tetaă ă cu ucalul dup ea şi pe tine...ţ ă— Ştiu, tanti, o întrerupse Alexandrina roşind pân în albul ochilor.ă Sevasta e cam surd , n-o fi priceput imediat...ăNu suporta expresiile grosolane, ocolea instinctiv tot ce era dur, brutal şi urât, uneori îşi detesta propriul trup.— Ei comédie! bodog ni Verneasca descotorosindu-se de şal şi deă manta. În locul vostru, aş cârpi-o, de i-aş destupa urechile... D -iă porunc s -mi aduc ceva cald, c-am înghe at r ca orbe ii la uşileă ă ă ţ ă ă ţ voastre...— Sevast , grijeşte te rog de ceai.ă— Cu jamaic ! preciz b trâna f r s se uite la slujnic . Şi vezi s fieă ă ă ă ă ă ă ă f cut cumsecade, c de l turi mi-s s tul pân în cercei.ă ă ă ă ă ă— Stai jos, tanti.— Stau. Şi zi aşa, cântai de inim albastr ! Cu gândul la Iorgu, bună ă în eles. Nu- i înghea mâinile, fata mea, tot fluturându-le pesteţ ţ ţă ambal?ţ

Alexandrina, tulburat , îşi plec pleoapele. Îngân în şoapt :ă ă ă ă— Nu-mi înghea . Când cân i, ui i de toate. R zboiul, celelalte...ţă ţ ţ ăB trâna o cercet cu aten ie:ă ă ţ— Da' ce te fâstâcişi aşa, fat ? Ia uit -te la mine!ă ă— i se pare dumitale... Nu-s fâstâcit ... Mai bine spune-mi ce-i nouŢ ă prin oraş, pe cine ai mai v zut...ă— Pe cin' s v z? Tot ia, parc nu-i ştii? Cati a Vanghelatului — i-auă ă ă ă ţ crescut grecului nişte coarne de str pung bagdadia, nu-l mai cuprindeă canotiera —, Butculescu, neghiob de rage, cum îl ştii, fusei şi pe la oile alea.— Care oi, tanti?— Picaşi din nori! Care oi! Toantele târgului, caii de dric. Zoe, Zinca şi Zizine. Bonjour, bonjour, bonjour... Am venit... Am venit... Am venit...Alexandrina îşi trecu degetele peste fruntea boltit . Întreb maşinal,ă ă cu gândul aiurea:— Ce mai fac? Nici nu in minte de când nu le-am v zut... Nu ies deţ ă -loc?— Cum s ias cu t lpile rânjite? Îs numai zdren e şi petice, în schimb,ă ă ă ţ au vizite interesante. Butculescu care le filozoficeşte mai abitir ca un sobor de dasc li greci, l lalt de le vine nepot...ă ă ă— Cine, tanti?— Dabija, r spunse scurt b trâna cu buzele strânse.ă ăPleoapele Alexandrinei tres rir . Lu la întâmplare un evantai de peă ă ă clavir şi începu s -şi fac vânt. Verneasca se mir :ă ă ă— i-o fi cald!Ţ— Am uneori fierbin eli...ţ— Vezi s nu dai în oftic . Biata m -ta tot aşa se pr p di. Ori i-o fiă ă ă ă ă ţ

- 32 -


îmbobocit inima...Alexandrina râse silit:— Nostim mai eşti, tanti... M întreb câteodat : nu osteneşti s fiiă ă ă ă mereu mânioas ?ă— Sunt apelpisit , fata mea, nu mânioas . S rit din cump t înc nuă ă ă ă ă ă m-ai v zut şi zi fereşte şi vai acelei zile!ăSe auzi un cioc nit şi Sevasta intr în odaie împingând uşa cu umă ă ărul. Depuse o tipsie dinaintea b trânei şi se retrase moroc noas câ ivaă ă ă ţ paşi.Verneasca inventarie dintr-o privire con inutul t vii: o ceaşc de ceaiţ ă ă din por elan englezesc, un flacon de cristal cu jamaic , câtevaţ ă pr jiturele uscate — hm! Vreascuri! Pe un fund de farfurie...ă— Scuipaşi în zeam , f ?ă ăSevasta c sc ochii. Se interes , încredin at c o lep daser urechiă ă ă ţ ă ă ă ă -le:— Cum?!— Grigore, desluşi Aristi a Vernescu, avea o vorb : în birtul unde te-aiţ ă certat cu chelnerul ori n-ai dat bacşiş, s nu mai intri c - i stupeşte înă ă ţ bucate.— Ce oroare! exclam palid Alexandrina.ă ăVerneasca se enerv :ă— Şi la privat când te îndemni, nu-i tot oroare? Via a nu-i doar zamă ţ -bil şi stihurile Butculescului.ăSevasta, vân t de indignare, se adres Alexandrinei Cerchez:ă ă ă— Domnişoara Adelu a vrea s v spun noapte bun .ţ ă ă ă ă— Las' c doarme neîntoars şi f r mofturi din astea, interveni bă ă ă ă ă-trâna.— E obişnuit s-o s rut, înainte de-şi face rug ciunea.ă ă ă— Prostii! O deprinzi cu farafastâcuri ca s ias baleg moale ca tine.ă ă ăFa a Alexandrinei se contract . Rosti cu din ii încleşta i:ţ ă ţ ţ— Ad-o aicea, Sevast !ăFeti a, blond , gr sun , cu bucle englezeşti care zburdau pe guleraşulţ ă ă ă de tafta pepit, n v li zgomotoas în înc pere. Schi o reverenă ă ă ă ţă ţă gr bit dinaintea b trânei şi se refugie în bra ele Alexandrinei:ă ă ă ţ— Mam , te-ai uitat pe geam? Am f cut un moş de z pad uite atâta!ă ă ă ă întinse bra ele care nu-i ajungeau: Z u, mam ! E mai voinic şi maiţ ă ă gros decât Vasile, surugiul... Mai gros decât... decât doamna asta. A zis şi Sevasta: izbutişi o dihanie, pe potriva cucoanei Aristi a...ţAlexandrina, înghe at , încerc s -i st pâneasc n vala cuvintelor:ţ ă ă ă ă ă ă— Desigur, Adelu , du-te şi te culc .ţă ă— Dar nu te-ai uitat, mam !ă— Avem vreme mâine diminea . O s ne juc m împreun , to i trei:ţă ă ă ă ţ tu, cu mine şi cu moşul de z pad .ă ăFeti a b tu fericit din palme şi se l s condus pân la uş . Îşi luţ ă ă ă ă ă ă ă ă r mas-bun cu acelaşi knix eap n, apoi i se auzi trop itul botinelor peă ţ ă ă coridor.

- 33 -


Verneasca lep d ceaşca în care turnase câteva degete de rom.ă ă— Halal de creştere aleas , Alexandrino, n-am ce zice! Şi dup ceă ă trânteşte mojicia, o mai şi dezmierzi... Îngân glasul doamnei Cerchez:ă O s ne juc m mâine împreun ... Aferim, soro!ă ă ăAlexandrina se aşez stânjenit pe o margine de scaun fr mântână ă ă -du-şi degetele neliniştite:— Îmi pare r u, tanti... E un copil de cinci ani, nu ştie ce vorbeşte.ă— Trei scatoalce dup ceaf şi înva la repezeal .ă ă ţă ă— Nu st în principiile mele şi nici ale lui Iorgu s-o batem. Exist alteă ă metode de corec iune.ţ— Am v zut. La o urm , treaba voastr , doar c mâine-poimâine s nuă ă ă ă ă te miri dac i-o îmb trâni în b t tur împletind cosi alb . B rbatuă ţ ă ă ă ă ţă ă ă lui îi place muierea gingaş , supus , de sfioas ascult ric .ă ă ă ă ă— Ca dumneatale, zâmbi Alexandrina.— Ap i eu, fat , s ri Aristi a, nu mi-s de m ritat. La vremea mea amă ă ă ţ ă ştiut har Domnului cum s m port, iar acuma altele mi-s rosturile, nuă ă s fac pe brânduşa de p dure.ă ăAlexandrina îşi coborî pleoapele. Ştia tot târgul cum îşi luase Vernescu lumea în cap. Dup cinci ani de însur toare, cuprins de sa din pricinaă ă ţ firii asupritoare a Aristi ei, fugise la Bucureşti. Murise târziu printreţ străini, pomenind cu limb de moarte ca nevast -sa s nu fieă ă ă îng duit la înă ă mormântare...B trâna îşi turn restul de jamaic în ceaşca golit şi trase un gâtă ă ă ă zdrav n.ă— Parc m mai dezmor ii ni el... Dar cu Iorgu ce-o fi de nu pic ?ă ă ţ ţ ă Mi-era dor s -i v z ochişorii.ă ă— Cu afacerile dumnealui, oft doamna Cerchez. Parc nu-l ştii, tot peă ă drumuri. Ba la moşie, ba la Iaşi...— Las c-aşa trebuie s fie b rbatul! B t tarnic nu mototol, s-aştepteă ă ă ă s -i plou cu lipii calde şi poame de la Rusalim... Ia stai! Parcă ă ă foşneşte careva pe la geamuri.— i se pare, tanti. O fi vântul.Ţ— Ci las-o p catelor! Vânt înc l at în cizme. N-auzi? Trop ie ca o heră ă ţ ă -ghelie.Sevasta îşi vârî nasul pe uş :ă— Coni , te cerceteaz cineva... Nu vrea s intre c -i zorit.ţă ă ă ăAlexandrina se ridic tulburat . Gr bi spre uş în forfot de fuste foşă ă ă ă ă -nitoare.— Iart -m , tanti, un minut.ă ăRetez fulger coridorul rece şi se opri în vestibulul cu marchiz . Ună ă ostaş tân r şi îndesat, cu promoroac în musta a b lan , salut şiă ă ţ ă ă ă începu s scotoceasc în piep ii mantalei. Scoase un plic violet,ă ă ţ exclamând cu satisfac ie:ţ— sta e! Am primit ordin s vi-l aduc ast -sear negreşit şi s nu-lĂ ă ă ă ă depui decât în mâna dumneavoastr .ă— Mul umesc, şopti doamna Cerchez.ţ

- 34 -


Era tulburat , tr gea cu urechea spre od ile din fa , f r s nimeă ă ă ţă ă ă ă -reasc buzunarul rochiei. Dibui câteva monede şi le vârî în palmaă soldatului. O b ncu se rostogoli pe preşul c r miziu. Omul d du să ţă ă ă ă ă se aplece, dar Alexandrina, gâtuit de spaim , îl opri:ă ă— Las ... Du-te acum...ă— Port vreun r spuns?ă— Nu... E cineva în vizit ... Du-te, du-te.ăÎşi muşc buzele. S te confesezi necunoscu ilor, uite unde ajunsese...ă ă ţDup ce închise uşa, se lipi de perete, aşteptând s i se domolească ă ă b t ile inimii. O lu ame it spre salon. P şea ca beat , cu genunchiă ă ă ţ ă ă ă moi, pe duşumea nesigur . Aristi a Vernescu o m sur scurt:ă ţ ă ă— Da' ce p işi, Alexandrino? Eşti alb brânz de Br ila.ăţ ă ă ă— N-am nimic.— Şi la ce vruse?ă— Care la?ă— Nu te f proast , c eşti de-ajuns. Ostaşul...ă ă ă— A, nimic important... A f g duit Iorgu un car de lemne pentru coă ă -menduire... I-am zis s vin poimâine.ă ăÎi ocolea privirea iscoditoare, a intind covorul, tablourile de pe pere i.ţ ţ— Hm! Î i alearg ochii zici c -s l custe. Şi-n r vaş ce zice?ţ ă ă ă ă— N-am primit nici un r vaş, spuse Alexandrina gata s plâng .ă ă ă— Aşa o fi dac zici tu, da' mie mi s-a p rut altfel...ă ă— i s-a p rut, îngân doamna Cerchez.Ţ ă ăB trâna oft , ridicându-se anevoie:ă ă— Eh, tinere e, tinere e... La bun vedere, draga mea, şi cru - i iniţ ţ ă ţă ţ -mioara. Pe Iorgu trec eu s -l v z dup ce şi-o ispr vi daravelele...ă ă ă ăCând auzi gâfâitul por ilor de fier ale cur ii, Alexandrina izbucni înţ ţ plâns. Scoase din corsaj scrisoarea şi se apropie împleticit de lamp .ă ă Flac ra muşca pere ii de sticl cu zvârcoliri de şarpe. Citi printreă ţ ă lacrimi câteva rânduri aşternute în grab :ă

"Adorata mea,Te ştiu singur pân poimâine şi-mi îng dui s - i tulbur liniştea. Diă ă ă ă ţ -minea , te-am z rit pe Strada Unirii. Am încercat emo ii de licean.ţă ă ţ Cine şi-ar fi închipuit?... Câteva versuri, deprinse în copil rie, îmi vin înă minte. i le trimit:Ţ

..Si l'enfant repose,Un ange tout roseQue la nuit seule on peut voir,Viendra lui dire: «Bonsoir!»...

Am vrut s - i spun noapte bun . Noapte bun , Sandrela..."ă ţ ă ă

Alexandrina Cerchez, zguduit de plâns, încuie scrisoarea în sipe elulă ţ chinezesc. Într-un târziu, lu lampa şi se târî anevoie în iatac. Laă

- 35 -


fereşti, gâfâia viscolul.

*

Diminea a era geroas . În spatele perdelelor ciuruite pe alocuri suroţ ă -rile Algiu tremurau cu mâinile vârâte în manşoane de foc . Se priveau,ă păs ri speriate, şi din când în când tr geau cu ochiul spre carteaă ă poştal miă litar , pus la vedere pe m su a turceasc b tut în cioburiă ă ă ţ ă ă ă de fildeş.Zoe rosti în cele din urm , dregându-şi glasul:ă— Cred... cred c înainte de a lua o hot râre, va trebui s ne înt rimă ă ă ă pu in. Câte o pic tur din Armagnacul lui papa nu poate s ne strice...ţ ă ă ă— N-ar trebui s exager m, spuse Zizine şi glasul se prelinse firav caă ă un firicel de fum. Dac începi s te obişnuieşti, i-e foarte greu s maiă ă ţ ă re-nun i. În dou luni am consumat mai bine de o jum tate de sticl .ţ ă ă ă— Adev rat, observ Zinca, dar gândeşte-te c evenimentele din ultiă ă ă -ma vreme ar fi doborât persoane mult mai voinice decât noi. Nu ştiu cum am rezistat. Totuşi, ar fi bine ca Anica s nu bage de seam .ă ă Asemenea deprinderi, dac se afl despre ele, te compromit.ă ăZoe, cea mai expeditiv , scoase trei p h ru e de cristal cât cochiliaă ă ă ţ unui melc şi le umplu cu mân tremurând .ă ă— Mi-a luat gura foc, declar Zizine, dar trebuie s recunosc c acumă ă ă m simt mai puternic .ă ăZinca apuc nesigur cartea poştal şi lorgnonul. O citeau a două ă ă ăspre-zecea oar de la avertismentele tip rite cu litere de o şchioap — "Nuă ă ă se scrie nimic privitor la armat ", "Nu se pune nici data, niciă localitatea" — pân la semn tur : Tudorel.ă ă ă— E în Regimentul 11 Roşiori...— Locotenent, completar Zoe şi Zizine.ă— M întreb cine o fi acest domn Mareş, şi în ce m sur îi putem fi noiă ă ă de folos.— "...v rog fi i amabile, cit din memorie Zinca, şi servi i-l, îi suntă ţ ă ţ mult, nici nu v imagina i cât de mult, îndatorat..."ă ţZoe clipi nervoas :ă— Aş fi dezolat dac aş şti c Tudorel joac . E mult prea tân r penă ă ă ă ă tru a c p ta asemenea n ravuri.ă ă ă— Dac nu m înşel, Radu era la fel de tân r când a trebuit s vândă ă ă ă ă Sc ienii.ăZizine îşi duse mâna la frunte.— Nu z u, Zincu o, ce rost are s ne amintim acum toate istoriile neă ţ ă -pl cute din familie?ă— "...eu sunt acum bolnav de dizenterie, urm Zinca de ast dat ciă ă ă -tind, dar încolo — vorba iganului — s n tos tun..." Oare ce-o fi vrândţ ă ă s spun ?ă ă— Probabil c acum e în convalescen , presupuse Zizine.ă ţăZoe îşi netezi poalele sc moşate.ă

- 36 -


— În orice caz, foloseşte expresii oarecum ciudate... "M plictisesc deă moarte, ferici i ofi erii însura i care sunt aici cu nevestele lor. Cel pu inţ ţ ţ ţ se amuz noaptea..."ă— Doamne, Zoe! exclam Zinca ducându-şi palmele la ochi. Cum po iă ţ repeta asemenea orori?Zinca suspin cu nostalgie:ă— ii minte ce copil dr g laş era? Ca o feti . Parc -l v d cu bucle şi înŢ ă ă ţă ă ă şor ule de dantel . Îi simt înc greutatea în bra e... A fost totdeaunaţ ţ ă ă ţ nepotul meu preferat.— Toate acestea sunt din pricina r zboiului, decret Zizine.ă ă— Nu crede i c ar trebui s ne consult m cu Dimitrie? E un b rbatţ ă ă ă ă atât de hot rât!ăZinca îşi r suci inelul sub ire cu opal.ă ţ— Dar dac acest domn Mareş se prezint mai înainte de a fi apucată ă s vorbim cu Dimitrie? Şi apoi, nici m car nu ştim ce doreşte de la noi.ă ă— Simt c m doare capul, se plânse Zizine. Hot rât, asemenea emo iiă ă ă ţ sunt peste puterile mele. Cred c am s m întind pu in...ă ă ă ţ— Nu te mai întinde, cucoan , c - i pic pe itor de soi.ă ă ţ ă ţSurorile Algiu s rir arse. Ah, obiceiul Anic i de a asculta pe la uşi, deă ă ă a se strecura în od i cu paşi pisiceşti.ă— Cine a venit?Slujitoarea s lt din umeri.ă ă— El ştie ce a b lm jit acolo. Parc ine în gur trei prune şi o nuc .ă ă ă ţ ă ă— I-ai spus c suntem acas ?ă ă— Ba nu, la hor ! Aşteapt aci, în antret.ă ăB trânele se privir contrariate.ă ă— S ... intre, sufl Zoe cu inima purice.ă ă

Zoe, Zinca şi Zizine priveau cu gurile c scate. B rbatul din fa a lor nuă ă ţ sem na cu nimic din ceea ce avuseser ele vreodat ocazia să ă ă ă întâlneasc pe strad , în familie, la teatru ori pu inele serate la careă ă ţ participaser vreă me de peste cinci decenii. Era natural, direct, lipsit total de convenien e, f r a fi comis de fapt nimic deplasat, se mişcaţ ă ă dezinvolt prin înc pere şi d dea impresia c le cunoaşte de o via .ă ă ă ţă— M numesc Mareş.ăExclama iile de groaz ale b trânelor fuseser atât de perfect identiceţ ă ă ă — ton, intensitate, emitere simultan — încât str inul izbucni în râs.ă ă— Se pare c eram aşteptat...ăPrivirea b trânelor alunec instinctiv spre cartea poştal abandonată ă ă ă pe gheridon. Mareş se uit scurt în aceeaşi direc ie şi un surâs cald îiă ţ lumin toat fa a.ă ă ţ— V-a scris Tudor, presupun. M rturisesc, mi-era team c sunt preaă ă ă gr bit, ar t spre misiv : Veşti bune?ă ă ă ă— Da, îng im Zoe f r s se gândeasc , e bolnav de dizenterie.ă ă ă ă ă ă— Dizenterie, repet Zinca.ă

- 37 -


Mareş arbor o expresie de circumstan :ă ţă— Bietul b iat. S sper m c nu-i grav.ă ă ă ă— S sper m... ... Lua i loc... P l ria pute i s-o pune i în spateleă ă Ăăă ţ ă ă ţ ţ dumneavoastr ... Da, da... Pe canapelu .ă ţăCâteva clipe se cercetar în t cere. Mareş cu o privire cald , înv luiă ă ă ă -toare, care cucerea spontan, b trânele emo ionate, la pând ,ă ţ ă încercând s în eleag ce se întâmpl .ă ţ ă ă— Ce mai face i? întreb Mareş zâmbind, de parc nu s-ar fi v zut de oţ ă ă ă s pt mân , de o lun sau de un an, dar erau îndeajuns de buneă ă ă ă cunoştin e pentru ca întrebarea s sune firesc.ţ ă— Bine, spuse nesigur Zizine.ăNu-l sc pa din priviri, constatând cu stupefac ie c respir mai uşor,ă ţ ă ă c da, str inul acesta cu figur de roturier o captiva, c se simteă ă ă ă neaşteptat de bine în prezen a lui. Se uit cu coada ochiului spre Zoeţ ă şi Zinca. Şi ele p reau mai însufle ite, obrajii prinseser oleac deă ţ ă ă culoare.— A! exclam Mareş. Bine c mi-am adus aminte... Am ceva pentruă ă dumneavoastr ...ăScotoci în buzunarul interior al macferlanului cenuşiu şi scoase trei cutioare mici, rotunde. Pe capacele emailate, nimfe roz, dolofane, p reau s galopeze pe cai invizibili.ă ăObrajii Zinc i se îmbujorar :ă ă— Oh! Bombons Élite. Nu le-am mai v zut dinainte de r zboi...ă ă— Permite i-mi s vi le ofer cu regretul de a nu fi g sit ceva mai — cţ ă ă ă-ut cuvântul potrivit — interesant.ăZoe îşi îndrept spinarea şi rosti din vârful buzelor:ă— Sunte i foarte gentil, dar poate c nu ne cunoaştem îndeajuns deţ ă bine pentru a putea accepta cadouri din partea dumneavoastr .ă— Cadouri... relu Zizine cu gura ap .ă ăErau nişte bomboane parfumate, colorate delicios. Deşi mici, puteai suge o jum tate de ceas o singur m rgic .ă ă ă ăDup ce împliniser paisprezece ani, maman le d sc lise: "Drageleă ă ă ă mele, nu se primesc daruri de la necunoscu i. Iar când un tân rţ ă începe... enfin, s se intereseze de tine po i accepta flori, bomboane,ă ţ un m r işor sau un album de suveniruri. Dup logodn , lucrurile seă ţ ă ă schimb , totuşi obiectele intime r mân inadmisibile..."ă ăCuvintele r sunau acum în mintea b trânelor.ă ă— Dar eu v cunosc de mult, zâmbi Mareş punând cutiu ele pe m suă ţ ă -

. Nu v închipui i câte mi-a povestit Tudor despre dumneavoastr .ţă ă ţ ă ine mult la m tuşile lui.Ţ ă

Mişcate, Algiencele începur s tremure. Jeurile şi l n işoarele umplă ă ă ţ -ur odaia cu cântecel de greier.ă— Mi-a vorbit de gra ia şi ging şia dumneavoastr , urm Mares, şi bagţ ă ă ă de seam c nu mi-a vorbit destul, mi-a povestit cât sunte i de blânde,ă ă ţ politicoase şi îndatoritoare.— Tudorel exagereaz , spuse Zoe în pragul lacrimilor.ă

- 38 -


— Câtuşi de pu in. V aseam n mereu cu florile sfioase ale începuţ ă ă ă -tului de prim var .ă ăZinca îşi duse prima batista la ochi:— Bietul copil. Mi-am dat totdeauna seama c e un b ie aş sensibil.ă ă ţ— Datorit lui, v cunosc ast zi atât de bine. De pild , doamna Zizineă ă ă ă face acuarele încânt toare, doamna Zinca brodeaz minunat laă ă gherghef, dup cum doamna Zoe compune mici câhtece extrem deă inspirate... Îmi pare r u c v tulbur.ă ă ăB trânele plângeau de-a binelea tamponându-şi ochii şi nasurile. Ziă -zine izbuti s vorbeasc cea dintâi:ă ă— V mul umim, domnule Mareş. V mul umim pentru toate acesteă ţ ă ţ cuvinte frumoase. În zilele noastre auzi atât de rar lucruri care s - iă ţ fac pl cere...ă ă— Atât de rar...Dezghe at , din nou la îndemân în salonul ei, Zinca se interes :ţ ă ă ă— Cum a i izbutit s -l cunoaşte i atât de bine pe Tudorel, domnuleţ ă ţ Mareş?— Simplu. Datorit unui gânsac.ăSurorile Algiu f cur ochii mari şi b tur din palme:ă ă ă ă— Un gânsac? N-am mai auzit de aşa ceva!— Povesti i-ne mai repede. Suntem atât de ner bd toare...ţ ă ăOchii le str luceau de curiozitate, îi sorbeau cu l comie cuvintele.ă ă— Îmi permite i s aprind o igaret ?ţ ă ţ ă— Dar bineîn eles! Nu ne sup r deloc. Mirosul de tutun este atât deţ ă ă b rb tesc şi învior tor!ă ă ăMareş trase dou fumuri zâmbind aducerii aminte.ă— Sunt negustor, angrosist, m ocup de aprovizionarea armatei, înaă -inte de r zboi f ceam cu totul altceva... În sfârşit. Deci cump r şi vândă ă ă cu toptanul ori cu bucata, dup cum se iveşte prilejul. Într-o zi, mă ă opreşte un ostaş în pia — m aflam la Bac u — şi-mi ofer unţă ă ă ă gânsac de toat frumuse ea. V spun sincer, m-am gândit s -l iauă ţ ă ă pentru mine.— Cu varz sau castane e delicios! suspin nostalgic Zinca.ă ă ăZizine aprob .ă— Delicios! Anica îl prepara admirabil... Ah, ierta i-ne, domnule Maţ reş. Suntem nişte co ofene guralive. V rog s continua i.ţ ă ă ţ— I-am dat cincizeci de lei creştinului şi mi-am v zut de treburi. Camă peste un ceas, m trezesc acas , la gazda unde tr sesem, cu ună ă ă locotenent teribil de agitat care m întreab de gânsac. Pe scurt, seă ă ofer s -l r scumă ă ă pere la indiferent ce pre . Dar ce zic se ofer ! Mţ ă ă implor pur şi simplu, ai fi zis c soarta lui, a r zboiului, a lumii întregiă ă ă depinde de or tanie... Dup cum a i ghicit probabil, locotenentul eraă ă ţ Tudor.— Nu în eleg, spuse Zizine, vreau s spun, nu mi-amintesc ca Tudorelţ ă s fi avut vreun penchant special pentru gâşte...ăMareş începu s râd .ă ă

- 39 -


— Gânsacul este mascota Regimentului 11 Roşiori. Îl urmeaz pretuă -tindeni, pe câmpul de lupt sau în spatele frontului, şi pot afirma c eă ă fiin a cea mai r sf at şi bine hr nit de pe teritoriul României.ţ ă ăţ ă ă ă Ostaşul, un am rât de prin Gorj, îl furase gândind s fac rost deă ă ă câ iva poli.ţB trânele izbucnir în râs. Râdeau cu umerii firavi, cu ochii înl criă ă ă ma i,ţ cu zulufii descleia i, cu mul imea de lan uri şi m rgeluşe.ţ ţ ţ ăAnica, contrariat , deschise uşa:ă— Aferim! Da' ştiu c v veseli i!ă ă ţ— Porte-bonheurul regimentului! sughi Zinca. Doamne, ce copii n zţă ă -dr vani!ă— Bineîn eles, conchise Mareş stingând igareta, am f cut haz împreţ ţ ă -un şi m-am bucurat c gazda nu apucase s sacrifice pas rea. După ă ă ă ă aceea, ne-am v zut mereu. Afacerile m-au inut trei luni la Bac u...ă ţ ă— Şi acum? întreb Zoe. V-a i mutat în târguşorul nostru?ă ţMareş îşi desf cu bra ele.ă ţ— S zicem mutat. Oricum, interesele m-au adus în oraş pentru o peă -rioad mai lung . Aşa îmi închipui. Evenimentele o vor hot rî.ă ă ă— Unde ve i locui?ţB rbatul surâse plecându-şi pleoapele. Declar cu jen bine jucat :ă ă ă ă— Aici este problema. Îndr znisem s sper c m-a i putea g zduiă ă ă ţ ă dumneavoastr .ă— Noi?!— Nu v speria i, surâse Mareş. Nimeni nu v poate obliga s m priă ţ ă ă ă -mi i. Încerc s v explic cum stau lucrurile: Afacerile mele presupunţ ă ă un program s -i zic... mai excentric. Plec în zorii zilei, alt dat abiaă ă ă spre amiezi, m întorc la ore neaşteptate. Am nevoie deci de oă camer izolat penă ă tru a nu deranja gazdele. Dup cum şti i, cea maiă ţ mare parte a caselor din oraş sunt construite în stil vagon. Afar deă aceasta, afacerile mele necesit mult discre ie. Sunt dou condi iiă ă ţ ă ţ greu de realizat în persoana unui singur proprietar, dar Tudor m-a asigurat c domniile voastre le întruni i pe amândou ...ă ţ ăB trânele se privir uimite. Ca totdeauna, tulburarea sau nedumeriă ă rea li se citea în zbuciumul pleoapelor.— Probabil acesta este serviciul la care se referea Tudorel în cartea lui poştal , rosti Zinca. Nu reuşeam s ghicim deloc... Suntem silite să ă ă recunoaştem c nu ne-am gândit niciodat s închiriem...ă ă ăÎşi muşc buzele strecurând o privire vinovat . Îl uitase pe Dimitrie...ă ă— Fac o completare. Mareş ridic degetul. Pre ul chiriei îl stabili iă ţ ţ dumneavoastr . De asemenea, mi-ar face pl cere s v ajut pe cât îmiă ă ă ă va fi posibil, în chestiunea aprovizion rii.ăZoe îşi privi stânjenit mâinile.ă— Nu suntem nişte fiin e mercantile, domnule Mareş. Dar pur şi simţ -plu, nu v d cum...ă— Tudor îmi vorbea despre o arip a cl dirii complet separat , o întreă ă ă -rupse Mareş.

- 40 -


B trânele s rir într-un glas:ă ă ă— Acolo nu se poate!— Nu, nici gând, ad ug Zizine speriat .ă ă ăMareş le strecur o privire ascu it . T cu.ă ţ ă ă— Poate... îng im Zinca nesigur ... Cred c am putea încerca în odaă ă ă ă ia lui Jean.— Jean? întreb Zoe neatent .ă ă— Da, fostul fecior al lui papa... Dar nu, e mult prea modest ...ă— Nu sunt preten ios, doamn , interveni Mareş. Îmi permite i s-o v d?ţ ă ţ ăZinca se ridic s -l conduc . Zoe şi Zizine, în epenite pe causeus , seă ă ă ţ ă uitar una la alta.ă— N-o ştiam aşa de curajoas , şopti Zoe.ă— Ba da... În realitate a fost totdeauna cea mai îndr znea dintre noi.ă ţă ii minte, când eram mici, la Blidari? Zinca a fost singura care a cuteŢ -

zat s -şi bage picioarele goale în havuz, deşi mademoiselle Denis ne-oă interzisese cu des vârşire.ă— Ştia c e plecat la poşt .ă ă ă— O ştiam şi noi... Totuşi mi-e team , Zoico! Ce-o s spun Dimitrie?ă ă ă Oare am procedat în elept?ţZoe îşi duse mâna la frunte.— Ah! Nu m pot gândi la atâtea lucruri dintr-o dat . Şi în definitiv, nuă ă v d cu ce l-ar putea stingheri pe Dimitrie. Domnul Mareş va folosi uşaă de la buc t ria de var . Mi se pare de altfel o persoan foarte bine.ă ă ă ă— Foarte bine. Îl g sesc s ritor şi spontan. Ştii, îmi plac oamenii înă ă mintea c rora î i dai seama c nu se petrece nimic ascuns. Presimt că ţ ă ă domnul Mareş este un astfel de b rbat.ăCei doi se întoarser cu expresii vizibil încântate.ă— Dragele mele, domnului Mareş îi convine odaia. V-a i fi închipuit?ţ— E cu mult mai confortabil decât îndr zneam s sper şi v sunt aă ă ă ă -dânc recunosc tor. V deranjeaz dac m mut imediat?ă ă ă ă ă— Dimpotriv , ne face pl cere.ă ăMareş mul umi înclinându-se. Se îndrept spre uş str duindu-se sţ ă ă ă ă p şeasc f r zgomot. Deschise brusc. La cap tul coridorului se topeaă ă ă ă ă o siluet masiv .ă ă"B rbat? Femeie? Interesant..."ăP r si curtea surorilor Algiu preocupat, cu capul înghesuit între uă ă meri şi b rbia rezemat în piept.ă ă

CAPITOLUL V

— P rerea mea e s - i îmbraci tunica, spuse c pitanul Alexandru Ioă ă ţ ă -anid închizând un dosar cu copertele roşii.Aprinse o igar şi f cu doi-trei paşi prin înc pere încercând s se dezţ ă ă ă ă -mor easc . P rea impecabil chiar şi în uniforma de campanie bleu-hoţ ă ă -rizon, genul de b rbat seduc tor şi des vârşit elegant oriunde, înă ă ă

- 41 -


foaierul unui teatru sau aici, într-un birou mohorât, cu pere ii verzi, deţ la Cartierul General.Gogu Roşianu, doar în c maş cu mânecile suflecate, manevrândă ă compasul deasupra unei h r i uriaşe, îl m sur din cap pân înă ţ ă ă ă picioare.— Dom'le, dumneata f ceai avere ca gigolo. Problema e c nu putemă ă s - i sem n m to i. Aşa a l sat Dumnezeu! Frumoşi ca dumneata oriă ţ ă ă ţ ă simpatici ca mine.— Sau slu i ca subsemnatul, zâmbi Teodorini.ţStudia un nomenclator sosit chiar în diminea a aceea şi lua note peţ nişte fişe înguste pe care le completa cu un scris nervos şi ascu it,ţ amintind grafismul gotic.Ioanid replic liniştit:ă— Nu era vorba despre mine. Îmi cunosc fotografia şi voca ia. Î i atragţ ţ doar aten ia c o s ai nepl ceri dac Dabija te g seşte într-o inutţ ă ă ă ă ă ţ ă necorespunz toare.ă— Suntem în r zboi, nu m duc în audien la Palat! spuse Roşianu. Înă ă ţă consecin , exist afaceri mai serioase care ar trebui s -l preocupe.ţă ă ă— Când î i va fi subaltern, s -i comunici punctul t u de vedere. Deoţ ă ă -camdat nu cred c l-ar interesa în mod special.ă ăValeriu Teodorini not pe fiş : "Div. 5 şi 9. gen. Razu şi Sc rişoreanuă ă ă — corp 6 Arm. com. gen. E. Grigorescu..." Îşi ridic privirea adresându-ăse maiorului Roşianu:— Ioanid are dreptate. Lui Dabija îi e perfect egal dac te afli în trană -şee sau la bal. Pretinde inut f r cusur. Pentru el e o chestiune deţ ă ă ă principiu, mai exact de disciplin , şi mai exact, de autodisciplin .ă ăGogu Roşianu azvârli enervat compasul:— Te felicit, mon cher, eşti al dracului de tare la teorie! Încearc teă rog s tragi o singur linie, la o hart cât un cearşaf, într-o cutie deă ă ă chibrituri ca asta de patru pe patru, unde mai lucreaz doi inşi, strânsă în chingi ca un cruciat. Care-i deşteptul care a n scocit gulerele astea,ă c l-aş pune aă cum la zid! Nu po i s - i priveşti buricul, f r s - iţ ă ţ ă ă ă ţ fracturezi b rbia sau maxilarul!ă— Cum crezi! spuse Ioanid, apropiindu-se alene de fereastr .ăSe vedea o parte din pia a lipsit de vioiciune, de anima ia cump rţ ă ţ ă ă-torilor, de larma or t niilor şi-a cupe ilor care-şi f lesc marfa în versuriă ă ţ ă şi cu glasuri automatizate, de culorile vii care- i înveseleau ochii peţ tarabele de alt dat : orange-ul morcovilor şi portocalelor, verdele înă ă palet compleă t al legumelor proaspete, coşul sângeriu al merelor sauă al unei creste de cocoş, galbenul dulce, de par pergamut sau brumaă ă violetelor de Parma a strugurilor p stra i peste iarn ...ă ţ ăCâteva babe st teau pe vine, dinaintea unor s cule e s r cu e. Broă ă ţ ă ă ţ -boadele le înf şurau capul şi trupul pân jos, peste ciubote. Nemişcateă ă şi mohorâte, sem nau cu nişte muşuroaie uriaşe de furnici. Ună moşneag plimba de colo-colo o funie pleşuv de usturoi, un b ietan nuă ă prea r s rit înghe ase cu un coşule de semin e atârnat de toartaă ă ţ ţ ţ

- 42 -


bra ului.ţTrec torii rari mergeau cu trupurile încordate de frig, p rea c to i seă ă ă ţ gr besc, undeva anume, negreşit anume...ă"M car de ar şti unde..." reflect Ioanid, desprinzându-se de geam. Peă ă sticl , aburul respira iei se chirci pân ajunse cât un irmilic, apoi pieriă ţ ă ca o p rere.ăBodog nind, cu mişc ri bruşte, ostentative, maiorul Rosianu smulseă ă tunica de pe sp tarul scaunului şi o îmbr c .ă ă ăTeodorini zrmbi vag. Îşi v zu de lucru f r s comenteze.ă ă ă ă"...Div. 13-a gen. Popescu, aghiot. cpt. Miclea, Div. 14 gen. Bunescu... col. Fr il (?)..."ăţ ăÎl trecu înc o dat pe fiş separat , subliniind numele şi repetândă ă ă ă semnul de întrebare.Ioanid ap s ca din întâmplare clan a uşii de la biroul generalului Daă ă ţ -bija, apoi se propti dinaintea lui Roşianu inând mâinile la spate. P reaţ ă că-l urm reşte cu toat aten ia.ă ă ţ— M treci în revist ?ă ăIoanid aprob dând din cap:ă— Ai procedat foarte cuminte. De altfel e destul de frig aici.— Mie mi-e cald.— Apropo, dac tot te-ai ostenit, închide bumbul de la guler şi înă -dreapt clapa buzunarului stâng.ăValeriu Teodorini se l s pe sp tarul scaunului, cu mâinile abandoă ă ă nate din cot pe birou, şi începu s râd :ă ă— Nu sunte i serioşi defel! Ce rost are s v ciond ni i?ţ ă ă ă ţ— Eu nu m dond nesc, spuse c pitanul Ioanid. Remarc. Şi dac aă ă ă ă -micul Roşianu e sincer, ar trebui s recunoasc , cel pu in fa de elă ă ţ ţă însuşi, c -i fac un serviciu dezinteresat. Am cunoscut ună sublocotenent la R zoaă re sanc ionat de Dabija numai pentru c aveaţ ă p rul crescut cu jum tate de centimetru peste lungimeaă ă regulamentar !ă— Absolut exact! se auzi glasul de ghea al generalului.ţăIoanid încremeni cu capul întors. O singur secund , dup care Roşiă ă ă -anu şi Teodorini s rir de pe scaune. C pitanul, încordat arc în pozi ieă ă ă ţ de drep i, îşi muşc imperceptibil buza.ţ ă"Ce naiba?! Ascult pe la uşi? Ştiam c -i boier..."ă ăDabija îi cânt ri cu o privire lipsit de expresie.ă ă— Nu, domnilor! Nu ascult la uşi. Am g sit-o întredeschis , fapt peă ă care-l consider impardonabil pentru un ofi er de Stat-Major... Maiorţ Roşianu!— Ordona i!ţ— inuta dumitale nu se supune nici unui regulament. Nu obişnuiescŢ s atrag niciodat aten ia de dou ori asupra aceluiaşi fapt! Te afli aiciă ă ţ ă în serviciul maiest ii sale şi nu la birt. Secundo! Lucrarea pe care mi-ăţai prezentat-o ieri este necorespunz toare, efectuat la o scară ă ă fantezist .ă

- 43 -


Gogu Roşianu înghi i nodul din gât:ţ— Permite i-mi, domnule general, am respectat indica ia din legend .ţ ţ ă— Dumneata eşti tehnician diplomat, nu copist. Nu m interesează ă somnambuli care se supun ordinelor, ci specialişti care gândesc în timp ce le execut . La ora 14,01 îmi prezin i lucrarea revizuit . Maioră ţ ă Teodorini! La 14,16 minute aştept documenta ia complet .ţ ăF cu doi paşi şi se opri brusc.ă— Cineva a încercat s p trund în biroul meu.ă ă ăTeodorini, Ioanid şi Roşianu se privir stupefia i.ă ţ— Imposibil, domnule general, declar Valeriu Teodorini. Nici unul dină noi n-a p r sit o singur secund aceast înc pere. Dac ...ă ă ă ă ă ă ăDabija îl fulger cu privirea f cându-l s -şi înghit restul cuvintelor.ă ă ă ă Spuse r spicat:ă— Cineva a încercat uşa, ap sând pe clan . Când am plecat, am lă ţă ă-sat-o la locul ei.C pitanul Ioanid, fâstâcit, încerc s râd :ă ă ă ă— Scuza i-m , domnule general... Am avut o uşoar ame eal şi mţ ă ă ţ ă -am rezemat de uş , deplasând probabil clan a.ă ţ— Pe viitor s - i reglezi mai bine vertijele.ă ţScoase o cheie mic de Fichet şi deschise biroul. C pitanul Ioanid îlă ă urm cu dosarul roşu sub bra .ă ţGogu Roşianu se l s s cad pe scaun. Îşi cuprinse tâmplele întreă ă ă ă palme, înfigându-şi degetele în p rul castaniu.ăSufl istovit:ă— Ora 14,01! Dumnezeule!

*

— Ne vedem la Tata Nicu şi-i aduci şi pe amici... N-or s refuze, te aă -sigur... Sunt curios s -i cunosc, mai ştii?! Poate am vreo inspira ie...ă ţ De pe margine vezi mai lucid. Da, da, aşa r mâne: pe ast -sear .ă ă ăDomnul Mareş puse receptorul în furc şi-i mul umi domnişoarei Auă ţ -rica, telefonista, o fat vis toare cam de treizeci de ani, cu p rulă ă ă strâns melc în creştetul capului şi guleraş de gupur . Coborî trepteleă poştei, aspirând cu pl cere aerul rece. Seara era geroas , cerul v tuit,ă ă ă greu, st ruia amenin tor deasupra oraşului. Câteva ferestre, cuă ţă lumin s rac , g lbuie, sporeau triste ea str zii. Mareş ocoli atent oă ă ă ă ţ ă mic pârtie de ghea , f cut de copii, şi intr pe Unirii. Casa Algiu,ă ţă ă ă ă înalt , cu fronton triunghiular şi un salcâm cu bra e desc rnate,ă ţ ă încremenite de frig, se vedea din cap tul stră ăzii. Parcurse dou zeciă sau treizeci de metri şi se opri brusc sco ând o mic exclama ie. Laţ ă ţ una din ferestrele aripii nelocuite se târa anevoie un firicel de lumin .ă Mareş arunc o privire atent în lungul str zii pustii. O femeie scundă ă ă ă şi masiv , c rând o paporni cadrilat , disp rea într-o curte. Cală ă ţă ă ă culă rapid c intrând pe potec ar fi fost imposibil s treac neobservat.ă ă ă ă Tânguitul fierului ruginit, mai sigur decât cea mai sistematic sonerieă

- 44 -


nem easc , o aducea totdeauna şi negreşit pe Anica în pragulţ ă buc t riei. Îşi propti gheata în trunchiul salcâmului şi izbuti s apuceă ă ă unul din stâlpii la i de piatr care încingeau dimpreun cu nenum rateţ ă ă ă suli i de fier cl diţ ă rea. Îşi lu avânt şi, s ltându-se în mâini, f cu o rotireă ă ă dându-şi drumul de partea cealalt a gardului. R mase câtevaă ă momente în z pad , atent la zgomotele str zii. Un ciob de lună ă ă ă opintea s -şi limpezeasc obrazul prină ă tre nori, o cioar n p dit deă ă ă ă somn ciugulea v zduhul cu cronc nit lipsit de vlag .ă ă ăMareş trecu pe sub ferestrele b trânelor îndoindu-şi spinarea, ocoli oă statuie de piatr nu prea înalt — o zei goal cu bra ul ridicat gra iosă ă ţă ă ţ ţ şi capul culcat pe um r — şi, str duindu-se s calce doar pe z padă ă ă ă ă afânat , se furiş spre aripa din spatele cl dirii. Prin cr p tura mic , oă ă ă ă ă ă pan de luă min strecurat între faldurile draperiei, z ri col ul unuiă ă ă ţ birou masiv, baroc, un fragment din marginea buclat a unei rameă florentine, un vârf de botin îngust şi elegant .ă ă ăMareş, iritat, îşi ciupi obrazul aspru. Îi venea s sparg geamul, să ă ă trag draperia cu o singur mişcare. Încerca aceeaşi irezistibilă ă ă dorin de a şti pe care o încercase demult, în copil rie, când cu oţă ă lovitur de ciocan sp rsese pendulul din salon. Cineva îi spusese că ă ă feti ei care se leg na veţ ă sel , în scrânciob de bronz, sub cununi deă ţă trandafiri, îi face vânt un pitic ascuns în pântecele ceasornicului. Zile întregi reflectase la modalitatea de a-i face cunoştin .ţăAştept o bucat de vreme, dar cioburile de imagine r maser aceă ă ă ă -leaşi, ca într-un caleidoscop stricat.S lt din umeri şi se îndep rt . Câhd ieşi în curte îşi privi ceasul. 6,10.ă ă ă ă Iu i pasul, înfundându-şi mâinile în buzunarele macferlanului.ţ"Interesant.. Din ce în ce mai interesant... Cine o fi cucoana?"

*

Tata Nicu Teodoru, jovial, cu musta a pleoştit mereu ud şi şor verţ ă ă ţ -de de piele peste pântecele gogonat — "cum naiba e aşa de gras, domnule! Ce o fi vârând în el pe seceta asta?!" era întrebarea predilect a muşteriilor — cur masa de scrum b tând-o cu o cârpă ăţă ă ă uscat .ă— Mai aducem un rând, domnu' Mareş?— Da... Da.R spunsese maşinal, f r a-i consulta pe ceilal i, ca şi cum problemaă ă ă ţ se în elegea de la sine: "Ce mai întrebi?"ţGogu Roşianu b u ultimele pic turi de vin roşu, cu o grimas de neă ă ă -pl cere.ă— Poşirc ! Acru de i se încre esc din ii.ă ţ ţ ţValeriu Teodorini surâse cu blânde e:ţ— Ştii altul mai bun?— Nu m incita! Dac -i dau cep, o in pân mâine diminea . Am oă ă ţ ă ţă cultur solid , aş zice impresionant , în materie.ă ă ă

- 45 -


C pitanul Ioanid aprinse a patra igaret . Declar vis tor:ă ţ ă ă ă— Ca s vezi! Alt dat m strâmbam când vedeam Byrrh pe mas .ă ă ă ă ă Avea mama o idee fix c -i un aperitiv s n tos...ă ă ă ă— Bun vin, aprecie competent Mareş. A luat optzeci şi dou de medaă lii şi diploma de onoare la expozi ia general româneasc din '906.ţ ă ă— O fi, nene, conced Gogu Roşianu, dar Chablis-ul îl bate. Baremi laă o cutie de caviar, mâncat aşa, de poft bun , exclude oriceă ă ă concuren .ţăVorbea cu gura plin , nu trebuia s -l priveşti de dou ori ca s i-l înă ă ă ă ţ -chipui atacând o mas compus din paisprezece feluri.ă ăMaiorul Teodorini îşi plimb ochii prin bodeg , un stabiliment f ră ă ă ă preten ii, de cartier m rginaş, cu dever în vremuri bune. O buc t rieţ ă ă ă suculent , probabil toc ni e, mici şi tuslamale "memorabile", ciorbeă ă ţ grase iu i şi aprige "imbatabile", uger de v cu cu usturoiţ ă ţă "inegalabil", asigura o clientel fidel de gurmanzi. Oalele aşezate peă ă poli e, ar m ria, scaunele rţ ă ă ţă ăneşti, cu trei picioare şi f r sp tar, îiă ă ă aminteau faimoasa cârcium bucuă reştean aşezat peste drum deă ă Cimitirul Bellu "Mai bine aci ca vizavi".Lumea pu in din local, câ iva b trânei având aer de amploaia i laţ ă ţ ă ţ pensie şi trei rani cu paporni ele îndoite din genunchi, îşi sorbeauţă ţ molanul ra ionalizându-şi înghi iturile. Erau cenuşii, mohorâ i, absen i.ţ ţ ţ ţ— Cred c niciodat nu s-a vorbit atâta despre mâncare, constat Teă ă ă -odorini netezindu-şi p rul pe tâmpl . Cel pu in eu unul n-am auzit.ă ă ţ Natural, n-o pun pe m tuş -mea, sora mamei, la socoteal . N-a avută ă ă în via a ei alt preocupare. O g man de 98 de kilograme cu cea maiţ ă ă ă bogat colec ie de re ete culinare din Regat...ă ţ ţRoşianu s lt din umeri:ă ă— Ce i se pare curios? Când i-e foame, te gândeşti la bucate.ţ ţ— E curios totuşi, îşi urm Teodorini ideea. Dup dezastrul de la Tură ă -tucaia, to i, dar absolut to i, ostaşi cu un singur bumb sau ditamaiţ ţ ofi eri, îşi comunicau unul altuia ce-ar pofti s m nânce, colaborau laţ ă ă întocmirea unor menuuri pantagruelice, care mai de care mai abracadabrant.— Firesc! coment Mareş. E o reac ie animalic , o manifestare a ină ţ ă -stinctului de conservare. Cei mai mul i oameni când sunt nec ji i auţ ă ţ un apetit disperat Uit -te la înmormânt ri şi parastase! Familiaă ă îndoliat se îndoap pe întrecute cu oaspe ii. Şi sunt sincer îndurera i.ă ă ţ ţTeodorini d du din cap sceptic:ă— Poate. Mi s-a p rut totuşi extrem de straniu, dup ce pierduser mă ă ă treizeci de mii de oameni, nu mai vorbesc de imensul material de r zboi capturat, s -l aud pe unul sau altul explicând cu gura ap cumă ă ă se face mielul haiducesc ori cel mai rafinat bombe d'amour, cu sos de Curaçao.— O fi fost Grigu , buc tarul de la Capsa, râse maiorul Roşianu. Treţă ă -buia s te ui i mai atent la el, monşer! Când a n scut nevast -sa şi l-ă ţ ă ăau chemat s dea o mân de ajutor — trebuiau c rate hârdaie cu apă ă ă ă

- 46 -


clocotit , în fine nu cunosc mecanismul — cic le-a zis lora: "S-ă ă ăaştepte Ileana numai o âr , c mi se arde vol-au-ventul".ţ ă ă— Dac pofteau atunci, interveni Ioanid, la numai zece zile de la ină tra-rea noastr în r zboi, ce-o fi acum!ă ăMareş îl privi lung pe Teodorini:— Ai luptat la Turtucaia?Maiorul duse paharul la buze. Bea pu in, cel mai pu in dintre to i, cuţ ţ ţ v dit lips de aplica ie, persoan politicoas care nu vrea s facă ă ă ţ ă ă ă ă not discordant .ă ăUn b trânel se ridic de la mas şi se apropie de tejghea târşindu-şiă ă ă picioarele. Articula greu, cânt rindu-şi parc în palm fiecare cuvânt:ă ă ă— Înc ... înc o regal , dom' Nicu.ă ă ăinea în mân o sfoar de care era legat un motan uriaş, cu blanŢ ă ă ă

stufoas .ăRoşianu f cu ochii mari:ă— Ei uite, una ca asta n-am mai pomenit! V zusem dobitocul, nu şiă frânghia, şi mi-am închipuit c face parte din decorul stabilimentului.ă A c piat toat lumea!ă ăMareş continua s -l priveasc pe Teodorini.ă ă— Da, spuse silnic maiorul într-un târziu. Am luptat...C pitanul Alexandru Ioanid oft şi se l s pe spate, uitând c st peă ă ă ă ă ă un taburet de lemn.— A fost un coşmar. Dup Bazargic, mi-am dat seama c am pierdută ă manşa.— Ei da! exclam maiorul Roşianu. Trebuia ce-i drept s fii Wellingtonă ă ca s sesizezi rahatul! În materie de cretinism, c peteniile nu merg cuă ă linguri a. Cât ai fi de tembel, nu se poate s nu te dezmeticeascţ ă ă zdrobirea vertiginoas a unei Belgii sau iadul de la Verdun!ă Zaioncicovski şi Basarabescu şi-au imaginat probabil c se joacă ă manevrând solda i de plumb. Iar l lalt, comandantul Armatei a IlI-a, aţ ă ă dus basmul mai departe, nici m car nu s-a deplasat pe front, vedeaă piesa de la Bucureşti. Ce s mai discut m, domnule, c mi-e grea !ă ă ă ţă— Belgia şi Verdunul sunt opera lui Krupp, declar Ioanid. Tunurileă Dicke Bertha au f cut ravagii, ca s nu mai amintim de obuzierul deă ă 420. Când au atacat fortul Pontisse, norul de beton, o el şi m dulareţ ă omeneşti s-a ridicat la trei sute de metri.— Trebuia s-avem şi noi un Krupp! replic b t ios Gogu Roşianu. Daă ă ă că asta-i regula jocului, de ce nu-l avem?C pitanul Ioanid zâmbi:ă— Postu-i liber şi momentul oportun. F -l dumneata pe Krupp.ă— Am s m ocup de chestiunea asta chiar mâine diminea ! Cândă ă ţă mi-amintesc cum a scos de poman untul din noi Zaioncicovski, îmiă vine s -l strâng de gât. D -i cu marşuri şi contramarşuri de colo-coloă ă — ziceai c -l intereseaz priveliştile — ne-a f râmi at prin toată ă ă ţ ă Dobrogea, şi când d deam ochi cu inamicul eram epuiza i, storşiă ţ literalmente şi totdeauna în inferioritate numeric .ă

- 47 -


— Oricum ne aflam în inferioritate, observ Ioanid rotind paharul peă mas . Au fost dou zeci şi opt de batalioane vr jmaşe împotriva aă ă ă nou -spreă zece româneşti...Roşianu îşi umfl dubla b rbie: "Ce i-am spus eu!"ă ă ţ— ...şi alea risipite între Turtucaia şi Silistra. Şaizeci de kilometri, domnule! Şaizeci, repet sufocat.ă— Aici a fost marea greşeal , spuse maiorul Teodorini privind mereuă în gol. Trebuia s ne retragem spre Silistra unde, împreun cu Diviziaă ă 9, s prelungim rezisten a. Bineîn eles, neinspirat a fost şi trimitereaă ţ ţ ă diviziilor nu în bloc ci "pachet cu pachet". Brig zi, regimente,ă batalioane, companii picau într-o mare de trupe demoralizate.— Neinspirat ! pufni Roşianu. Eşti prea dulce, mon cher! Imbecil !ă ăMares îşi ridic coatele pe mas şi îşi rezem b rbia. inea igara ciuă ă ă ă Ţ ţ -dat, chiar la îmbuc tura dintre ar t tor şi degetul mijlociu.ă ă ă— E târziu, constat c pitanul Ioanid uitându-se la ceas.ă ăRoşianu explod :ă— M-a i înnebunit cu orologiile, oameni buni! Asta de la papa Dabija viţ se trage.— E chiar atât de ortodox? se interes râzând Mareş. Începusem să ă cred c -i o legend ...ă ă— Ortodox pe dracu'! Un nebun care a împ r it lumea în dou : r caă ţ ă ă nii, adic deştep ii, singurele fiin e care merit s fie luate în considerare,ă ţ ţ ă ă şi ilal i — ivilii — to i f r excep ie dobitoci nedisciplina i. D -lă ţ ţ ţ ă ă ţ ţ ă dracului! Ascult , mon cher, mi s-a f cut o sete n prasnic . Când neă ă ă ă virezi marfa aia?— Mâine la 6. R mâne deci stabilit: patru sticle de Martell, dou deă ă Armagnac şi zece cutii Flor-Fina.— Ai o memorie remarcabil . Ştii ceva, mai pune una de Armagnac...ă Voi ce zice i?ţ— Cum vrei, f cu Ioanid, încheindu-şi nasturii mantalei. Mergem?ăTeodorini, cu gândul în alt parte, nu r spunse.ă ăSe desp r ir în fa a bodegii, sub firma lui Tata Nicu Teodoru. Pe tabă ţ ă ţ la vopsit cu ripolin verde, un ran radios, cu un ochi închis, îşi muiaă ţă must ile într-o halb uriaş din care se rev rsa spuma.ăţ ă ă ăMareş privi lung în urma lor. C pitanul Ioanid, siluet de gladiator cuă ă elegan de dansator profesionist, Teodorini, sub ire p şind stânjenitţă ţ ă cumva, lipsit de armonie, cel lalt rotofei pe punctul de a deveni gras,ă prototipul capşistului, care umbl dup coada prepeli ei pe Caleaă ă ţ Victoriei cu p l ria dat pe ceaf , pendulându-şi bastonul pe şezut,ă ă ă ă caraghios în uniform miă litar . Glasul caracteristic, impregnat de oă permanent indignare jovial , se auzea de departe, mai r zb tu chiară ă ă ă şi dup ce disp rur la col ul uli ei.ă ă ă ţ ţMareş se îndep rt adâncit în gânduri.ă ă"Care din ei? Amândoi par la fel de suspec i sau la fel de nevinova i,ţ ţ doi ofi eri obişnui i... Mda, colonelul meu ştie s -şi dreseze oamenii..."ţ ţ ăPeste un sfert de or era acas . O a de lumin — faldurile înghi iseă ă ţă ă ţ ră

- 48 -


cr p tura — st ruia în chenarul ferestrei. Deci, reflect Mareş, botinaă ă ă ă îngust şi elegant z bovea înc în aripa nelocuit a casei Algiu.ă ă ă ă ă Poarta de fier gemu şi p trunse în curte, preocupat de o idee. Trebuiaă s afle neapă ărat ce se ascunde în odaia cu geamuri camuflate."Cât e de caraghioas via a, gândi pip indu-şi cheia în buzunar. Luă ţ ă -cruri despre care vrem cu adev rat s se afle, s le ştie un târg, oă ă ă lume, o ar , se împotmolesc pe drum, mor undeva într-un sertar. Şi eţ ă de ajuns s încerci s ascunzi ceva, pentru ca faptul în sine s devină ă ă ă imposibil. Tainele s l şluiesc în case cu ziduri de sticl ... Hm! Iat -mă ă ă ă ă şi filozof..."Trecu prin buc t ria de var şi intr în camera lui, cu un vag sentiă ă ă ă -ment de nemul umire.ţ

*

Generalul Dabija, rezemat în picioare de biroul baroc, fuma vis tor. Peă peretele din spate, dominând înc perea, atârna prins în h uri puterniă ăţ -ce de şnur roşu împletit tabloul cu ram baroc al lui Iliu Algiu. Deşiă ă ţă în rob şi cu degetul ar t tor stâlpit într-un vraf impresionant deă ă ă coduri cu cotoarele aurite, aerul mucalit de bonviveur tolerant şi hedonist transp rea în fiecare tuş de pensul . În fa a oglinzii vieneze,ă ă ă ţ chen ruit de flori din cristal g lbui ca r şina, Alexandrina Cerchez îşiă ă ă ă încheia cu degete nervoase, împiedicate de grab , nasturii rochiei dină catifea neagr cu jabou bogat de dantel Valenciennes. Când începuă ă s -şi înnoade cocul, Dabija abandoă n igareta şi, cu paşi de lup, oă ţ cuprinse în bra e.ţ— Înc nu, Sandra, şopti, c utându-i ceafa cu buzele, mai r mâi te rogă ă ă aşa... Eşti atât de frumoas !ăFemeia, prizonier , încerc s se elibereze.ă ă ă— Trebuie s plec... S-a f cut târziu.ă ă— Nu, se împotrivi generalul, nu-i nici şapte. Te rog...Alexandrina i se r suci moale în bra e, îl privi în fa cu ochii negri,ă ţ ţă umezi, larg deschişi.Se observar în t cere, lacomi, tremurând, singuri într-o lume a lor,ă ă catapulta i undeva departe, departe de suferin ele r zboiului, deţ ţ ă or şelul mohorât, de biroul sumbru cu arome vechi al lui Iliu Algiu.ă ţăDabija, ame it, îi c ut gura. O s rutare lung , s lbatic , încleştat .ţ ă ă ă ă ă ă ă Doamna Cerchez, sfârşit , se l s moale pe canapea. inea ochiiă ă ă Ţ închişi, respirând precipitat şi generalul, în genunchi la picioarele ei, pres rându-i palmele cu s rut ri, îşi zise c era cea mai frumoasă ă ă ă ă femeie pe care o întâlnise în via a lui.ţFigura fin p rea şi mai diafan între buclele n valnice, o cascad deă ă ă ă ă aur alb şi roşu care-i aluneca pân aproape de centur , guraă ă însângerat , smuls din s rut ri, zvonea volupt i dulci şi aprige,ă ă ă ă ăţ neb nuite. "Poam dat în pârg" erau cuvinte care c p tau pentruă ă ă ă ă prima oar semnifica ie în mintea lui Dabija.ă ţ

- 49 -


— M istoveşti, dragul meu, şopti Alexandrina deschizând ochii. După ă fiecare... dup fiecare întâlnire zac în iatac dou zile. Dar sunt atât deă ă fericit ! Mi-ar pl cea s mor de fericire.ă ă ăGeneralul îi dezmierd conturând cu deget şov ielnic aripa îndr zneaă ă ă -

a sprâncenelor.ţă— Bucuria mea, îng im culcându-şi capul în poalele de catifea. Cândă ă te-am v zut prima oar , atunci la Teatrul Liric...ă ă— "Doamna în violet" îşi aminti surâzând amintirii Alexandrina, cu Jane Harding şi Granier.— ...mi s-a p rut c visez, nu-mi închipuisem niciodat c asemeneaă ă ă ă f pturi exist . O zân în mare toalet de moar alb stropit cu violeteă ă ă ă ă de pădure.— Rochia mea Marguerite Gauthier, zâmbi doamna Cerchez.Dabija o cercet amuzat şi Alexandrina desluşi cuprins de o veselieă ă neaşteptat :ă— Îmi botez toaletele. O fac din pension. Toate rochiile mele au câte un nume. Asta de acum e Anna Karenina, catifea neagr cu dantelă ă alb , cea de rândul trecut la care asortez de obicei un turban roşu seă numeşte Esther, dup eroina lui Balzac, cea din m tase cu dungiă ă Liberty e Abraham Lincoln...Dabija o strânse în bra e cu duioşie:ţ— Dumnezeule! Cât po i fi de copil! Un copil splendid care mi-a furatţ inima doar cât a clipit o dat , şi acum se joac ...ă ă— Nu m joc, Dimitrie, spuse Alexandrina dintr-o dat serioas , şi tu oă ă ă ştii.— Ştiu, Sandrela. Şi am ştiut-o din prima secund . Pe vremea aceeaă nici m car nu îndr zneam s sper c într-o zi... Când am aflat c eştiă ă ă ă ă măritat , am avut sentimentul c s-a pr buşit întregul univers. Suntă ă ă şase ani de atunci, Sandra, şi iubeam pentru prima oar ...ăAlexandrina se aplec s rutându-i tâmpla. Cine ar fi putut b nui că ă ă ă ofi erul acesta matur, de o frumuse e aspr , aproape preaţ ţ ă b rb teasc , puă ă ă ternic şi sumbru, totul numai voin , for şi hot râre,ţă ţă ă omul în fa a cţ ăruia tremura o armat , punându-şi uneoriă nelaîndemân chiar superiorii, poate iubi cu prospe imea şiă ţ spontaneitatea unui b ie el de cincisprezece ani?! Cine ar ghici înă ţ ofi erul de carier Dimitrie Dabija dur şi sobru, pe care nimeni nu l-aţ ă z rit surâzând de pe vremea când purta ciorapi trei sferturi, imenseleă rezerve de tandre e, sufletul bogat, for a, s lb ticia şi poţ ţ ă ă ezia cu care poate iubi...Dabija se ridic şi-i îmbr iş umerii. O întoarse cu fa a spre el, priă ăţ ă ţ vin-d-o înfrigurat.— Eşti înc aici şi mi-e dor de tine. Dac n-am fi în r zboi, nu te-aş maiă ă ă l sa s pleci acas ...ă ă ăAlexandrina i se tupil în bra e, zâmbind blând.ă ţ— Aşa ceva n-ar fi posibil chiar în vremuri normale. Nu sunt dintre femeile care îndr znesc s înfrunte lumea, prejudec ile ei.ă ă ăţ

- 50 -


— Sunt eu în stare pentru amândoi, scrâşni generalul. Am patruzeci şi cinci de ani şi am f cut, fac destul pentru societate ca s -mi fi câştigată ă dreptul la fericire.— Din p cate, suspin Alexandrina, lumea n-o îndrep i cu um rul, iară ă ţ ă noi suntem sili i s tr im în mijlocul ei, fiindc alta nu s-a inventat înţ ă ă ă -c .ă— Asta se cheam în elepciune?ă ţ— O ii minte pe Frumuşica Filitti? Dup ce a fugit cu c pitanul la —ţ ă ă ă Vl doianu parc — n-a mai putut s intre într-un singur salon, n-o maiă ă ă saluta nimeni, toat lumea bine i-a închis uşa.ăChipul generalului se în spri.ă— Ştiu eu cât face toat lumea asta bine! Ascult -m , Sandra, spuseă ă ă brusc Dabija cuprinzându-i capul între palme. Ascult -m bine! Înă ă prima zi de pace, dac mi-ajut Dumnezeu s r zbesc pân acolo, îlă ă ă ă ă p r seşti pe Cerchez. Şi dac n-o faci singur , vin eu şi te iau pe sus.ă ă ă ă— Nu-mi vorbi pe tonul sta, spuse înfiorat Alexandrina. Mi-e fric ...ă ă ă Nu vreau s -mi fie fric de tine, Dimitrie.ă ă— Ba s - i fie! Eşti via a, eşti bucuria, eşti ra iunea mea de a exista.ă ţ ţ ţ Victoria şi Sandrela reprezint tot universul meu. Dup cum vezi,ă ă amândou sunt femei.ă— M însp imân i!ă ă ţ— Te-ai însp imânta mai tare dac ai putea s vezi ce se petrece înă ă ă sufletul meu când m gândesc c te duci acas , în casa lui Cerchez,ă ă ă c str inul acela are cheia de la dormitorul t u, c are dreptul,ă ă ă ă blestematul drept legitim, s dispun de trupul... de... de... Îşi înfipseă ă mâinile în p r. M cutremur! Auzi, strig , îmi vine s -mi trag un glonă ă ă ă ţ în cap. Dumnezeule, nop ile mele de coşmar când...ţSe întrerupse muşcându-şi pumnii. Alexandrina îi auzi pârâitul m seă -lelor şi se înfior . Rosti speriat :ă ă— E b rbatul meu, Dimitrie. Şi e bun cu mine, m iubeşte, o avem peă ă Adelu a. De ce e vinovat?ţ— Nu-mi pas ! strig Dabija. Nu te poate iubi atât cât te iubesc eu.ă ă Mai presus de orice! Orice!Alexandrina izbucni în plâns:— Ce vrei de la mine, Dimitrie? Pentru numele lui Dumnezeu, de ce m chinui? Iorgu e cel mai cumsecade om de pe fa a p mântului. Ună ţ ă nefericit care a avut neşansa ca nevast -sa s -l iubeasc pe altul... şiă ă ă şansa s n-o afle. Dar chiar aşa, nu crezi c -i îndeajuns de r nit?ă ă ă Gândeşte-te c ai putea fi tu în locul lui. Ce ai face? Izbucni cu patim :ă ă Ce-ai face?!?Dabija o privi uscat. Rosti aproape f r s -şi mişte buzele:ă ă ă— Te-aş ucide, Sandra. Şi în orice revolver încap dou gloan e.ă ţAlexandrina îşi ascunse fa a în îndoitura cotului. Trupul, cutremurat deţ suspine, era fragil, vulnerabil, abandonat şi generalul, din nou tulburat şi umil, îi mângâie p rul.ă— Iart -m , bucuria mea! Te iubesc. E singurul meu p cat. Iart -m .ă ă ă ă ă

- 51 -


— Iubeşte-m frumos! Las -m s fiu fericit . De câte ori ne vedem,ă ă ă ă ă trebuie s sfârşim la fel. Reproşuri, lacrimi, amenin ri. M zbuciumă ţă ă destul acas ! Remuşc rile, spaimele, ruşinea m ucid! Îng duie-miă ă ă ă ceasurile noastre de fericire, Dimitrie! Las -mi-le întregi! Nu mi leă s r ci! Hohotele o înecau. Spune-mi tu ce vrei s fac! Te conjur,ă ă ă spune-mi şi s ispr vim!ă ă— Calm, Sandra, articul cu mânie st pânit , inându-i bra ele prizoă ă ă ţ ţ -niere. Calm!Dezl n uit , la cap tul puterilor, Alexandrina scutur din cap. Seă ţ ă ă ă smulse cu putere neaşteptat şi se d du câ iva paşi înapoi.ă ă ţ— Vorbeşte, Dimitrie! Vrei s r mân acum cu tine? R mân! Uite, ră ă ă ă-mân! Nu mai îmi pas de nimic. Aleag -se ce o vrea Domnul!ă ăÎncepu s -şi dezbumbe nasturii, zburau spelcile în zbuciumul degeteă -lor, dantela Valenciennes a jaboului se f cu ferfeni .ă ţăDabija se apropie liniştit, cu paşi m run i. Doar ochii erau arşi de flă ţ ă-c ri amenin toare. O trase pe Alexandrina lâng el, cu violen .ă ţă ă ţă Femeia gemu de durere.— Spune-mi, Sandra, ii neap rat s te bat?ţ ă ăErau de toate în glasul acela: dulcea , mânie abia st pânit , ciudatţă ă ă ă tandre e, presim irea mâinilor puternice, pricepute în dezmierd ri şiţ ţ ă totuşi gata s zdrobeasc , tot din dragoste s lbatic , trupul iubitei.ă ă ă ăAlexandrina, r v şit , puf de p p die alungat de vânt între bucurie şiă ă ă ă ă nefericire, la fel de adânci, la fel de intense, la fel de imposibile, îşi ridic obrazul ud de lacrimi. Copil ria petrecut la moşie îi treziă ă ă aducerea aminte.— Vrei s -i semeni lui Vasilic , v taful nostru de la Ciuceni? Tot aşa, îşiă ă ă strivea ibovnica în pumni. Hai, loveşte-m !ă— Sandra, scrâşni Dabija, nervii mei au un hotar. Nu mi-eşti ibovnic .ă Detest cuvântul, ur sc semnifica iile triviale pe care le presupune.ă ţ— Şi crezi c -i de-ajuns s -l ocoleşti pentru ca rela iile dintre noi să ă ţ ă însemne altceva? Te ştiam destul de curajos ca s priveşti lucrurile înă fa . Asta suntem, aman i, iar pentru tot târgul, dac s-ar afla ce fac, oţă ţ ă prostituat . Da, url , o prostituat ! O cocot ordinar !ă ă ă ă ăNu v zu plecând palma generalului, care o plesni cu toat putereaă ă peste fa . Încet brusc s plâng , cu ochii negri l rgi i, prea uluitţă ă ă ă ă ţ ă pentru a putea reac iona. Dabija nu-i l s timp s se dezmeticeasc . Oţ ă ă ă ă lu în braă e şi se aşez pe canapea leg nâhd-o ca pe un prunc. Îi vorbiţ ă ă cu dulcea :ţă— Copiii neascult tori au totdeauna urechile prea lungi.ăAlexandrina, înc n uc , îşi pip i obrazul înfierbântat. Generalul îiă ă ă ă s rut mâna şi, dându-i-o uşor la o parte, fa a lovit .ă ă ţ ă— Nu doare... Nu mai doare... Habar nu ai cât m doare pe mine suă -fletul, ad ug strângând-o cu disperare.ă ăAlexandrina vorbi ca din trans , cu ochii fixa i în tavan:ă ţ— E prima palm pe care o primesc în dou zeci şi cinci de ani... Nu m-ă ăa lovit nimeni... Niciodat ...ă

- 52 -


— Uit -te la mine! Nu pe pere i! La mine! Auzi ce- i spun?... Aşa!ă ţ ţ Te-am lovit eu, b rbatul care te iubeşte cum nu a fost iubit nici oă ă femeie pe lumea asta. Şi am f cut-o pentru c nu- i îng dui nici chiară ă ţ ă ie s pânţ ă g reşti dragostea noastr ! În conştiin a, în mintea şi în inimaă ă ţ

mea îmi eşti nevast . Şi vei fi şi în fa a lui Dumnezeu şi a oameniloră ţ îndat ce r zboiul acesta blestemat se va fi ispr vit... i-am spus s teă ă ă Ţ ă ui i la mine! Ascult bine ce- i spun! Am s te bat, dar b taie, nuţ ă ţ ă ă hârjoan , ca pe geambaşi, ori de câte ori vei încerca s întinezi tot ceă ă am mai scump.— Asta îmi f g duieşti, c s torindu-m cu tine?ă ă ă ă ăÎncepu iar s plâng . Plângea frumos, lin, cu o fa neschimonosit ,ă ă ţă ă f r nas roşu şi f r batist . Inconştient, i se ghemuise în bra eă ă ă ă ă ţ c utând parc ocrotire, se l sa alinat , dorlotat de mâna care oă ă ă ă ă izbise, sim ind o voluptate stranie, necunoscut .ţ ă— Nu- i dau voie s gândeşti urât, Sandra, în mintea ta lucrurile treţ ă -buie s fie frumoase, aşa cum sunt de fapt ele. Tot ce se petrece întreă noi e minunat.Cuvintele se pierdur în şoapt . Buze înfierbântate îi c utau gâtul, vadă ă ă spre dantela alb a corsajului. Degetele puternice descopciau nasturiiă de cristal ai rochiei, r suflarea de j ratic înfior trupul fetei.ă ă ă— Mai stai pu in, iubito, nu-i aşa?... Înc pu in. Nu-i târziu...ţ ă ţToropit , f r putere, doamna Cerchez se l s purtat în iatacul luiă ă ă ă ă ă Iliu Algiu. Coama de aur roşu şi alb se risipi în aşternutul r v şit.ţă ă ă Aici, între s rut ri sfâşietoare, orbec ind bezmetic de fericit peă ă ă ă limane neştiute cu dimine i ner s rite pân atunci, Dabija îi smulseţ ă ă ă f g duiala.ă ă— Ai s - i încui iatacul, da, Sandra? Jur -mi!ă ţ ăCu buzele arse, în extaz, devorat , un singur trup cu Dabija, doamnaă Cerchez jur .ăAlexandrina se înf şur în pelerina neagr c ptuşit cu vulpe ruseasă ă ă ă ă -c , încercând s -şi înghesuie p rul blond sub glug . R v şite, şuvi eleă ă ă ă ă ă ţ scăpau pe obraz, exasperând-o.— Tine- i firea, iubito, spuse generalul întinzându-i dou agrafe culeţ ă se de pe covor.— Niciodat n-am întârziat... Dac a venit Iorgu?ă ă— Era vorba c soseşte abia mâine.ă— Ah! Nu po i s ştii totdeauna... Şi Sevastei ce-i spun? Cum e prţ ă ăp să -tioas , o fi ridicat mahalaua! Doamne Dumnezeule!ăSe mişca agitat prin înc pere, c utându-şi m nuşile, poşeta — ună ă ă ă s cule mic de m rgele — şalul. Generalul îi puse mâinile pe umeri:ă ţ ă— P streaz - i calmul, draga mea. Pun r m şag c nu s-a întâmplată ă ţ ă ă ă nimic acas . Cerchez n-a venit...ă— Şi dac a venit?ăDabija zâmbi:— Mi-ai spus doar c nu te-a b tut niciodat . Glumesc, scumpa mea.ă ă ă Sevastei ai s -i istoriseşti c le-ai vizitat pe Algience. Am eu grij să ă ă ă

- 53 -


confirme, deşi nu e cazul. Suntem cumin i, da?ţAlexandrina d du maşinal din cap, se l s s rutat pe frunte.ă ă ă ă ă— Te iubesc, Sandrela.O privi lung, f r s se sature, aşteptând r spunsul.ă ă ă ăIeşir prin porti a dosnic , pe unde alt dat intrau auzindu-şi b t ileă ţ ă ă ă ă ă inimii dame voalate, şi în dispozi ii mai degajate amicii de chef aiţ cuconului Iliu . Ajunser într-o ulicioar pietruit , paralel cu Stradaţă ă ă ă ă Unirii.Dabija cercet scurt împrejurimile şi lu bra ul doamnei Cerchez. Seă ă ţ îndep rtar cu paşi gr bi i.ă ă ă ţ

*

Mareş se desprinse surâzând de peretele rotund, din tabl , al unuiă chioşc cu ziare."Dabija! Extraordinar! Ultimul tip pe care mi-l închipuiam erou de a-venturi galante..."La câ iva metri de el, o siluet ascuns în şopronul abandonat al unuiţ ă ă pantofar aştept plecarea lui Mareş, apoi ieşi în uli .ă ţăPieri la un cot, înghi it de negur .ţ ă ă

CAPITOLUL VI

Omul care îl înso ea vorbea pu in, era mohorât, cu un obraz întunecatţ ţ şi o expresie de suferin permanent care-i stâlcea tr s turile, i leţă ă ă ă bo ea, adunându-le cumva spre b rbia ascu it . Figura, socoteaţ ă ţ ă colonelul Roman, caracteristic subnutritului, adultului r u hr nit înă ă ă copil rie sau bolă navului cronic de pl mâni. Privirea dogoritoare,ă c utând mai ales pă ământul, se l sa rar surprins şi atunci colonelul seă ă sim ea tulburat, ars de patima a ceea ce el traducea drept vâlv taiaţ ă din ochii unui fanatic. Şi, cu intui ia momentului, desluşi dintr-o datţ ă certitudinea b rbatului usc iv, prost îmbr cat şi sfâsietor de trist careă ăţ ă p şea al turi de el c va muri cuă ă ă rând şi c , odat acceptat ideea,ă ă ă nefericitul avea poft , o poft s lbatic s-o fac nu pe saltelele de câl iă ă ă ă ă ţ de la Filaret, ci într-un mod unic, cutremur tor.ă— Hm! reflect Roman cu voce tare, nu eşti prea vesel, prietene.ăCapul b rbatului zvâcni scurt spre dreapta.ă— Dumneavoastr sunte i?ă ţ— Aşa şi aşa. Azi sunt mai vesel decât ieri şi cu siguran mâine voiţă avea motive s fiu mai voios decât ast zi.ă ă— Pesemne, perspectivele noastre nu coincid."Ia te uit ! surâse în gând Roman. Voce cultivat , langaj sp l el. P -ă ă ă ăţ ăcat c -i aşa de acrit nefericitul..."ăMergeau pe str du ele întortocheate din spatele Cimitirului Bellu, luă ţ -minate la intervale rare de felinare strâmbe şi o lun de sticl ,ă ă

- 54 -


înghe at . Frigul aspru, dens, le ardea obrajii, v zduhul încremenit deţ ă ă ger p rea corp solid, le strivea umerii, opunea rezisten , trebuiaă ţă str puns, spintecat. În stânga şi dreapta uli elor bolov nite cu chifleă ţ ă rotunde de piatr , c su e cuă ă ţ rate şi modeste, împrejmuite cu uluci albe, î i purtau gândul spre un sat mai r s rit din jude ele de deal.ţ ă ă ţ Liniile aveau nume pitoreşti, Ghiocei, Fântâna Doamnei, Licurici, Miracolului sau Livada Alb , tei şi castani iar la riă gol , ici-colo, cişmeleă de lemn v ruite, cu clon uri scurte. Cercetând locuă ţ rile, colonelul îşi zise c mahalaua e în esat probabil de cârciumioarele aceleaă ţ ă romantice, cu coviltir de vi de vie, unde odinioar cântau scripcariţă ă falimentari la viori cu dou corzi, fleicile şi micii à la coana Frosa —ă specialitatea Bucureştilor m rginaşi — se mâncau pe talgere de lemn,ă iar tuslamaua, în castroane de p mânt cu linguri r neşti.ă ţă ăB rbatul se opri brusc şi Roman în elese c ajunseser la destina ie.ă ţ ă ă ţ Gospod ria era aidoma celorlalte: o c su joas , c zut parc în geă ă ţă ă ă ă ă -nunchi, cu acoperiş cuşm înalt tuflit pe sprinceana ferestreloră ă ă ocrotite de perdele lucrate în igli , o palm de gr din stufoas , puţă ă ă ă ă ţ american în curte şi g rdule v ruit. Lâng porti , atârnau num rulă ţ ă ă ţă ă scris pe o bucat de tabl : 5, şi cutia poştal verde cu un deget albă ă ă îndreptat spre gaur .ă— Aici, spuse omul. Veni i dup mine.ţ ă— Intr m aşa, ca la moar ? întreb colonelul. Nu avertizezi întâi gază ă ă -da?Cel lalt râse scurt:ă— V e team ?ă ă— Sunt prudent, amice. N-am venit în vizit , s beau o uic cu neaă ă ţ ă Fane, ci la o întâlnire clandestin .ăÎşi muşc înciudat musta a: "Stai acuma şi explic -i stuia ce va să ţ ă ă ă zic conspirativitate..."ă— Ştiu, domnule Roman.— Ştii al dracului de multe! rican colonelul.ăB rbatul râse din nou:ă— Chipul dumneavoastr e lipit pe toate gardurile, din zece în zeceă metri. Intre timp, v-a crescut cota: 20.000. V-ar recunoaşte şi un copil.— La pre ul sta?ţ ă— Am vrut s spun altceva... Fi i liniştit, v afla i în deplin sigurană ţ ă ţ ă .ţăUrcar trei trepte, în tinda cu stâlpişori de ghips, şi se scuturar deă ă z pad cu o m turic , aflat la îndemân , lâng preşul din petice. Uşaă ă ă ă ă ă ă se deschise şi un b rbat cam la cincizeci-cincizeci şi cinci de ani,ă c runt, în cojocel şi o c maş groas , de barchet, f r guler, îi b gă ă ă ă ă ă ă ă în untru.ăP trunser într-o s li rece şi întunecat apoi în "odaia bun ", o înă ă ă ţă ă ă -c pere scund , curat , destul de confortabil .ă ă ă ăColonelul îşi roti ochii.— Exist şi alt intrare?ă ăGazda zâmbi:

- 55 -


— N-ave i grij . Sunte i aici mai în fereal chiar decât la Marele Cartiţ ă ţ ă er al lui Mackensen.— Aşa n d jduiesc, spuse mecanic colonelul cânt rindu-l cu o privireă ă ă scurt , ascu it .ă ţ ăP rea un lucr tor mai sub ire — "un uvrier devotat", b tea câmpiiă ă ţ ă Marghiloman în Parlament, sub Dimitrie Sturdza — bunic probabil la mai pu in de cincizeci de ani, mul umit de soart şi încredin at c aţ ţ ă ţ ă f cut sufiă cient pentru a fi câştigat considera ia neamurilor, aţ tovar şilor de breasl şi a mahalagiilor care i se adresau reveren iosă ă ţ "b , nea Fane!"ă"Înşel toare aparen e! gândi Roman aşteptând s i se ofere un scaun.ă ţ ă Personajul a organizat sabotajele de la Letea şi Lemaître, a pus la cale «accidentul» personalului de Craiova care transporta un tren de muni ii şi specialişti nem i, şi, spre deosebire de mine, nu-i c utat deţ ţ ă Hentsch. Am ajuns o paia , un Jolly Jocker, tot ce se întâmpl mi seţă ă pune în cârc , cretinii ignor c individul — nea Dobre, cojocarul dină ă ă Bellu — exist , acă ioneaz , îi torpileaz , c are oameni, suflu şiţ ă ă ă energie, şi se in de capul meu, îmi adulmec c lcâiele... Gândul îlţ ă ă f cu s râd : Sunt un paratr să ă ă ă net... La urma urmelor tot e ceva! Ce mi se pare singular, e c şi stuia îi vine s râd , dar are prea mult bun-ă ă ă ăsim ca s-o fac în nasul meu. Cum gl suiau novelele din Evul Mediu?ţ ă ă Eu ştiu, c el ştie, c eu ştiu, c el ştie... Perfect! Îmi plac parteneriiă ă ă inteligen i şi cu bosa humorului..."ţ— V aştept afar , domnule Roman.ă ăB rbatul care-l înso ise pân aici, în Ghiocei 5, o ulicioar din preajă ţ ă ă ma Cimitirului Bellu, ieşi cu un zâmbet chinuit. Nea Fane îl înso i pe s liţ ă ţă şi se întoarse cu aceeaşi figur radioas .ă ă— Cine-i dumnealui? se interes Roman.ăDobre p ru întâi surprins de întrebare "cine nu-l ştie pe...", apoi r să ă -punse evaziv:— Anton... Om cumsecade.— Pare şcolit, iscodi colonelul.— Da, da... Citeşte b iatul. Are gur de aur, când se urneşte, zici c -iă ă ă pop !ă— Probabil, spuse Roman. Cu mine nu s-a urnit defel.— L-o i fi tulburat din cale afar . Ce-i de colea s -l cunoşti pe coloneţ ă ă lul Roman?Roman îl privi iute, îi surprinse c ut tura blajin fulgerat de un lic ră ă ă ă ă mali ios, bine camuflat. Un gând bizar îi trecu prin minte:ţ" sta-şi bate joc de mine. Individul era tulburat aşa cum sunt eu IsaĂ -bela de Castilia şi el episcopul de Canterburry."— Da' nu sta i jos? Şi cu iertare s ne fie, c de, la noi, şti i dumneaţ ă ă ţ -voastr , ca la mahala...ăColonelul se aşez pe un scaun de lemn cu sp tarul încovrigat, ca oă ă ureche, şi îşi roti ochii prin înc pere. În spatele perdelelor cu ochiuriă mari, i ite din igli — Pierrot şi Columbina — iscau c pe ele purpuriiţ ţă ă ţ

- 56 -


muşcate şi cerceluşi. În stânga şi dreapta, scoase din almanahurile gazetelor La Roumanie şi L'Indépendance roumaine, pe anii '909 sau '910, dou poze înră ămate: Napoleon, scund, gr sun, cu tricorn,ă mantaua deschis şi buza infeă rioar umflat agresiv, cutremur tor deă ă ă trist în mijlocul leşurilor la Waterloo, şi Kriemhilde, odrasla Niebelungilor, pe jum tate despuiat , bine îmă ă plinit în umeri şiă şolduri, implorând mila cerului într-un peisaj exotic. Pereche le f ceau,ă pe peretele din fa , Genoveva de Brabant şi Scara vie ii.ţă ţCompletau interiorul o lamp de bronz cu abajur l ptos, un şifonier cuă ă oglind , dou canapelu e clasice, de zestre, pe care nu se aşezauă ă ţ decât oaspe ii, când veneau prima oar , o mas oval , important , peţ ă ă ă ă un singur picior. Era aşternut cu un covor de pluş, chen ruit deă ă ciucuri, peste care se aflau, dispuse simetric, un vas de sticl suveniră din Constan a, un ghioc ar tos, utilizat ca scrumier , şi o cutie deţ ă ă lucru încropit din cartoaă nele ig rilor Macedonia.ţ ă— Mda... f cu Roman, l sându-se pe sp tarul scaunului şi întinzână ă ă du-şi comod picioarele sub mas .ăGazda se interes zâmbind:ă— Adic ce?ă— Domnule Dobre...— Spune i-mi nea Fane. Aşa m-am deprins... Îl v zu învârtind igaretaţ ă ţ între degete şi-i întinse ghiocul: Dac vre i s fuma i...ă ţ ă ţ— Mul umesc... Rosti pe gânduri, privind m ciulia aprins a ig rii: Aiţ ă ă ţ ă auzit probabil despre marea ofensiv de var pe care o preg timă ă ă împreun cu ruşii.ă— Au auzit to i, râse nea Fane, pân şi nem ii.ţ ă ţ— Da... Perfect... Normal! Am inut s iau leg tura cu dumneata penţ ă ă -tru c socot firesc ca în momente de mare cump n — aşa cum suntă ă ă cele pe care le tr im azi — s contribuim cu to ii la r punereaă ă ţ ă vr jmaşului. Eu te cunosc de mult, nea Fane...ăDobre d du din cap cu acelaşi surâs moale.ă— Şi eu, domnule Roman.— Înc de la începutul r zboiului. Ştiu ce rol ai jucat în sabotareaă ă maşinii de r zboi germane, i-am apreciat for a, pentru c eşti o for ,ă ţ ţ ă ţă nea Fane, talentul de organizator, considera ia de care te bucuri înţ lumea meşteşugarilor. Nu-i în inten ia mea s te flatez... adic , s teţ ă ă ă m gulesc...ă— Nu trebuie s -mi t lm ci i, spuse blând Dobre. V pricep, chiar dacă ă ă ţ ă ă nu rostim aceleaşi cuvinte.Roman se ar t încântat:ă ă— Splendid! Voiam dar s - i spun, s - i propun de fapt, o colaborare!ă ă ţ ă ţ De vreme ce tot lupt m fiecare în perimetrul nostru, de ce s n-oă ă facem împreun ? Averescu pe front, eu la Informa ii, dumneata înă ţ fruntea breslelor de meseriaşi.Dobre d du din umeri. Netezi pluşul fe ei de mas :ă ţ ă— Nu eu mi-s în frunte...

- 57 -


— N-are importan , ceea ce m intereseaz , ne intereseaz pe to i,ţă ă ă ă ţ sunt încredin at, este coordonarea tuturor for elor în vederea unuiţ ţ efort comun. S avem un el, acelaşi — victoria — şi s ac ion mă ţ ă ţ ă simultan.Dobre se ridic , retez odaia cu pas greoi, drese inutil perdeaua tră ă ă-gând-o de margini, dup aceea, la fel de tic it, scormoni cu v traiul înă ă ă sob .ăRoman îi urm rea atent mişc rile, f r s -şi ascund surâsul. "Tipul,ă ă ă ă ă ă desigur, are o capacitate de disimulare cu totul particular ! Pân maiă ă adineauri era sprinten ca o ciut , pun pariu c - i escaladeaz treiă ă ţ ă garduri f r s -şi trag m car sufletul, şi acum când întârzieă ă ă ă ă r spunsul, dracu' ştie de ce!, abia-şi târ şte picioarele, zici c -i ghiuj,ă ă ă contemporan cu domnul Kog lă niceanu..."— Noi ac ion m, declar brusc nea Fane, când colonelul se aştepta celţ ă ă mai pu in s -i aud glasul. O facem neîntrerupt... Complet fin: Vreauţ ă ă ă s zic, continuu.ăRoman, pricepând jocul, d du din cap:ă— Nu-i nevoie s -mi t lm ceşti... adic traduci, nea Fane.ă ă ă ă— Aşa... E bine c ne în elegem. Ne afl m vas zic în F urar... Lunaă ţ ă ă ă ă trecut , dac -s trei s pt mâni de atunci, scria în jurnalele englezeştiă ă ă ă c uzinele din Essen, Rheinhausen, Annen, Kiel, Hamm şi Magdeburgă n-au dat nici jum tate din tunurile şi obuzierele pe care se bizuiaă Kaiserul.Sprâncenele colonelului s ltar spre r d cina p rului.ă ă ă ă ă— De unde ai c p tat dumneata asemenea informa ii?ă ă ţNea Fane scotoci buzunarul jiletcii şi scoase o igar mototolit . Dibuiţ ă ă cu v traiul un miez de j ratic ca inima de harbuz şi trase fumul înă ă piept.— Îi a doua pe ziua de azi. Tuşesc noaptea şi de..., îmi "deranjez" mu-ierea. Urm , ocolind întrebarea lui Roman. Vagoanele de cupru şiă nichel ce se dovedesc prea trebuincioase la c lirea aliajului de o el ală ţ lui Krupp au s rit în aer la Ploieşti. Îşi drese glasul cu ochii în scoar aă ţ chindisit cu flori şi p s ri verzi: De, luar m pild de la olandeji...ă ă ă ă ă— Bun pild , râse Roman.ă ăDobre accept modest:ă— Aşa am socotit şi noi... Nici merindea n-a ajuns în tranşeele nem iţ -lor. F ina, lumân rile, sl nina, g inile, zah rul şi barabulele — că ă ă ă ă ă m laiul le strâmb stora nasul — s-au fost întors pe c i viclene înă ă ă ă gospod riile urgisi ilor. Îşi ridic ochii albaştri: Aşa c , domnuleă ţ ă ă Roman, noi ac ion m...ţ ăAccentuase ultimul cuvânt şi colonelul pricepu tâlcul: "Dar ce dracu' face i voi?"ţCojocarul, neridicându-şi ochii din p mânt, ad ug :ă ă ă— Şi când o fi, la o nevoie, scoatem flinte, topoare, desfund m uli eleă ţ şi pe fa , ori din spate, om şti "s colabor m".ţă ă ăRoman, într-un acces de spontaneitate, îi prinse mâna peste mas .ă

- 58 -


Mişcarea brusc r sturn ghiocul. Scrumul se împr ştie pe mas .ă ă ă ă ă Jenat, colonelul vru s repare accidentul. Dobre îl opri:ă— Are grij muierea... A ostenit c scând.ă ă— Îmi placi, nea Fane!Dobre surâse şi-l privi cu ochi blajini.— Când vulpea a avut nevoie de urs, dintâi i-a toloc nit c seam nă ă ă ă cu F t-Frumos. Nici mie nu-mi sunte i urât, domnule Roman.ă ţColonelul îi zvârli c ut tur hâtr :ă ă ă ă— Cunosc şi eu vorb cu tâlc: şoarecele cu o singur gaur , lesne îlă ă ă dibuie pisica.— Adev rat este, râse sincer Dobre, c cercetându-v urmele, nem iiă ă ă ţ nu se istovesc adulmecându-ne pe noi. Şi tot adev r gr iesc, l sând laă ă ă o parte şaga, domnule Roman, c v dovedi i nechibzuit. Toat poteraă ă ţ ă nem easc vi se afl pe urme, 20.000 v e pre ul iar s mân deţ ă ă ă ţ ă ţă tic loşie se gă ăseşte pretutindeni.Colonelul s lt din umeri cu ochii pe fereastr .ă ă ă— Ce-ai pofti s fac? S m ascund în gaur de şarpe?ă ă ă ăDobre îl privi lung. Rosti în şoapt r spicat:ă ă— S nu-i asmu i i. La ce îl stârni i pe Hentsch? Nu-i om s nu v ştieă ţ ţ ţ ă ă dup chip, pân şi în mahalaua noastr pric jit plou cu afişe, şiă ă ă ă ă ă dumneavoastr v plimba i bimbaş prin tot oraşul, v vântura i înă ă ţ ă ă ţ v zul tutuă ror de parc v-a i g ti de însur toare. Iar locuin v-a i g sită ţ ă ă ţă ţ ă taman lâng Marele Cartier al lui Mackensen...ăSurpriza pict obrazul colonelului. Dep şindu-şi un moment de neă ă plă-cere, se interes vag amuzat:ă— De unde ştii unde stau?— Avem şi noi iscoade bunicele, domnule Roman, chiar dac nu-să şcoli i în str in tate. Şi zic eu, afl tori oleac mai de soi decât aiţ ă ă ă ă nem ilor, de vreme ce noi v-am dibuit iar ei orbec ie.ţ ăRoman râse cu poft . Îl cerceta încântat, ochii îi luceau.ă— Ia zi, nea Fane, care-i pricina pentru care mi-a i cercetat urmele?ţ— P i, e lesne de ghicit. Ştim cam ce fel de treburi v-au intuit în Buă ţ -cureşti şi câte atârn de izbânda lor. Ştiu şi nem ii şi de aceea v-auă ţ scos capul la mezat.— Tot nu în eleg!ţDobre îşi deschise palmele mari. Erau uscate, înc p toare cât s cuă ă ă -prind un cap de prunc, ar t torul drept, ştirbit de o falang , st teaă ă ă ă ă tot timpul îndoit.— Mai desluşit decât atâta!... V pândim c r rile pentru a v feri deă ă ă ă nechibzuin a dumneavoastr şi de mâna vr jmaşului. Cinci inşi auţ ă ă primit sarcin s v ocroteasc , s in piept la o nevoie neam ului,ă ă ă ă ă ţ ă ţ pân o i iză ţ buti dumneavoastr s-o lua i la s n toasa. Anton, b iatul deă ţ ă ă ă adineauri, e unul dintre ei...Impresionat, Roman îşi c ut cutia cu igarete. Rosti cu voce nesiguă ă ţ r :ă— Bine, dar e... E de-a dreptul extraordinar! N-am sim it niciodat cţ ă ă sunt filat.

- 59 -


— Oamenii cunosc meşteşugul şi apoi dumneavoastr v feri i deă ă ţ nem i, nu de ai noştri... Asta e! Sunte i p zit zi şi noapte cu schimbul.ţ ţ ă Pe strad , acas , în Strada Umbrei, ba şi dincolo în Vergului, pe Teiulă ă Doamnei, în Colentina, pe unde v ave i vizuinile.ă ţColonelul încerc s -şi camufleze tulburarea. Trase un fum pe care,ă ă ner bd tor, îl expir o dat cu vorbele. Întreb pe un ton uşurel:ă ă ă ă ă— Ascult , nea Fane, mucenicii ştia ai dumitale îşi dau seama la ceă ă se expun? Admitem c sunt acroşat... ... ag at de o patrulă ăă ăţ ă german . ştia sar s m elibereze, îmi dau posibilitatea s fug. Înă Ă ă ă ă schimb ei sunt prinşi.— Şi?— Îi împuşc nem ii înainte de a apuca s se închine.ă ţ ăDobre s lt din umeri:ă ă— Asta-i grija noastr . Şi dac v pas de mucenici, nu-i lep da i peă ă ă ă ă ţ mâna sfin ilor. Fiind dumneavoastr mai cu luare aminte, s-ar afla şiţ ă pândaşii în fereal .ă— Am în eles, nea Fane.ţÎl întrerupse un cioc nit discret în geam. Cojocarul f cu un semn liă ă -niştitor cu mâna.— E Anton. Ne d de veste c nem ii au început raziile în Bellu. Domă ă ţ -nule colonel, umbl s n tos şi la o adic ştii unde m g seşti de acumă ă ă ă ă ă încolo.Roman îi strânse mâna cu putere.— Am aflat mai mult: pe cine m pot bizui.ă— Pe Ghiocei, risca i s c de i în bra ele nem ilor, spuse Anton. Îşi înţ ă ă ţ ţ ţ -cep razia din cap tul str zii. Lua i-o în direc ia opus . Când ajunge iă ă ţ ţ ă ţ pe Suspinelor, o ine i drept înainte, ocoli i bodega "La sfin ii cu nasulţ ţ ţ ţ roşu" şi dup o sut de metri, intra i în Şerban Vod .ă ă ţ ăColonelul îl cercet cu o curiozitate nou . Îi venea s râd . El, Roman,ă ă ă ă diplomat — şef de promo ie — al Şcolii de informa ii de la Castelulţ ţ Negru, şi cap de afiş în agenda lui Hentsch şi pe listele Militärverwaltungspolizei, filat luni de zile ca o mazet de nişteă ageamii.— Mul umesc... Sper s re in... Mi-am închipuit c m înso eşti. Sauţ ă ţ ă ă ţ tov r şia mea nu- i face pl cere...ă ă ţ ăAnton r spunse cu mali ie:ă ţ— Dimpotriv , compania dumneavoastr e cât se poate deă ă îmbietoare. Cum îns n-a i venit aici ca s be i o uic cu nea Fane, ciă ţ ă ţ ţ ă la o întâlnire clandestin , voi r mâne zece paşi în urm . Am onoareaă ă ă s v salut, domă ă nule colonel.Roman zâmbi. Duse dou degete la un chipiu imaginar şi se r suci peă ă c lcâie. Înainte de a intra pe Strada Suspinelor, incapabil s rezisteă ă tenta iei, întoarse capul. Nu se vedea nimeni. Râse încetişor:ţ"Uite-al dracului!"

- 60 -


CAPITOLUL VII

Uşa fu izbit de zid cu atâta putere, încât z ng nir geamurile, iar câă ă ă ă -teva hârtii, luate de curent, palpitar scurt şi c zur pe duşumeauaă ă ă c ră ămizie dat cu bradolin . Ioanid şi Teodorini, n uci i de intrareaă ă ă ţ vijelioas , r maser cu condeiele în aer. Maiorul Gogu Roşianu trântiă ă ă mapa pe mas şi prinzându-şi mâinile la spate se propti în picioareleă r şchirate.ă— Uite, monşericilor, cum devine chestiunea! Dac -l mai prind pe uă nul c -mi scotoceşte sertarele, îi f râm easta. Simplu! Nu ies la raport,ă ă ţ nu-mi pr p desc vremea cu reclama ii. Îi sparg capul!ă ă ţ— Ia-o domol, spuse calm c pitanul Ioanid. Biroul e încuiat cu cheie deă safe şi de când te cunosc, n-ai scos-o niciodat din lan ul de la ceas.ă ţRoşianu îl fulger cu privirea:ă— Eşti candid sau m crezi pe mine? Ai auzit în via a dumitale de cheiă ţ potrivite?— Ca s le faci, trebuie s posezi originalul.ă ă— Impedimentul cade când ai de-a face cu borfaşi! Nu exist cheie caă -re s reziste unui tâlhar profesionist.ăIoanid se crisp . Maxilarele îi jucau sub piele:ă— Domnule Roşianu, cenzureaz -te!ă— N-am chef! Şi în orice caz, nu primesc ordine de la dumneata.Valeriu Teodorini, consternat, aranja mecanic teancul hârtiilor dintr-un dosar.— Dac lucrurile stau într-adev r aşa, e foarte grav. Sper totuşi c eă ă ă vorba doar de o impresie... m rog, o neîn elegere.ă ţGogu Roşianu îşi întoarse fa a congestionat . Mânia îi bulbuşase oţ ă chii, îi ciump vise glasul care r sun hodorogit:ă ă ă— Insinuezi c am halucina ii? Mi-am g sit hârtiile alandala, sucite şiă ţ ă r sucite, întoarse cu fundul în sus! Sunt z p cit în inut , m anfişeză ă ă ţ ă ă de distan a reglementar dintre epole i, dar ştiu s -mi in lucr rile.ţ ă ţ ă ţ ă

sta-i plicul cu date secrete de la Cartierul lui Averescu! F -mi plezirulĂ ă şi uit -te la sigiliu.ă— E rupt, constat Teodorini. L-ai rupt alalt ieri când l-ai primit. Teă ă -am v zut cu ochii mei.ă— Pardon! L-am desprins cu coupe-papier-ul, dar l-am l sat intact.ă Acum e frânt şi jum tate din el evaporat.ă— Borfaşul, observ Ioanid pref cându-se c îşi continu lucrul, o fiă ă ă ă colectionând suveniruri. Pecetea lui Averescu reprezint o piesă ă important .ăGogu Roşianu îl m sur furios:ă ă— Eşti al dracului de spiritual, domnule!— Interesant! Nu mi-a mai spus-o nimeni. Îşi s lt capul iritat: În deă ă fi-nitiv, ce acuza ie ne aduci?ţMaiorul Roşianu rânji:— Î i dau voie s ghiceşti de trei ori.ţ ă

- 61 -


— Ne crezi spioni? Tr d tori? În cazul sta ne eşti complice sau în celă ă ă mai bun caz inconştient dac nu-i raportezi chestiunea generaluluiă Dabija. E în biroul lui şi nes ios de veşti bune.ăţ— Cred c aşa trebuie procedat, interveni Teodorini cu un aer grav. Caă ofi er de contrainforma ii, am obliga ia s cercetez cazul şi s -l aduc laţ ţ ţ ă ă cunoştin a superiorilor.ţ— Foarte bine! spuse Roşianu pe tonul omului care se spal pe mâini.ă Şi ar fi bine s depui în cestiune m car jum tate din sârgul cheltuită ă ă întru urm rirea neînsemnatei mele persoane. Î i pr p deşti vremeaă ţ ă ă talonându-m , de r ul dumitale nu m pot duce nici pân la privat ,ă ă ă ă ă sau nu pot intra la dam , iar aici, unde i-e locul, domneşte vraiştea.ă ţ Halal!Valeriu Teodorini, palid, cu mâinile zvâcnind de emo ie, se ridic osţ ă -tentativ.— Constat c ai o zi proast şi, în orice caz, e împotriva principiiloră ă mele s port o discu ie în condi iile şi termenii pe care-i propui.ă ţ ţ Scuza i-m .ţ ăDup ce închise uşa, Roşianu, pleoştit dintr-o dat , îşi d du drumulă ă ă eap n pe scaun. C pitanul Ioanid îl contempl câteva momente înţ ă ă ă

linişte. Declar pe un ton obişnuit, f r umbr de sup rare:ă ă ă ă ă— Înc unul cu care te-ai pus bine! Şi cel mai cumsecade.ăGogu Roşianu, încercând s p streze ceva din indignarea exploziv deă ă ă adineauri, epuizat acum şi f r energie, izbi cu palma în mas .ă ă ă ă— M enerveaz , domnule! Se ine scai de capul meu în târg, i-o fi că ă ţ ă-şunat c -s spionul secolului — pesemne c am visage, am s m uită ă ă ă mai atent în oglind — şi aici mi se d iama în dosare ultrasecrete.ă ă Inadmisibil!— Ai grij ce-i spui lui Dabija.ă— Ce s -i spun?! Exact ce-am p it şi punct. Nu încap floricele. Îmi v dă ăţ ă conştiincios de treab , m dau peste cap s -l mul umesc. Ordin să ă ă ţ ă dorm aici, la uşa cabinetului, înc n-am primit.ă— Mai gândeşte-te totuşi, vezi dac nu se strecoar pe undeva vreună ă am nunt ce i se poate reproşa. În privin a asta, este un exploratoră ţ ţ desăvârşit. Poate te intereseaz unul din aforismele pe care le cultivă ă cu str şă nicie: vinovat e totdeauna victima...ă— Mde, o fi ştiind el ceva...Peste câteva minute, se aflau to i trei în biroul generalului.ţ

Dabija îi primi în picioare, lâng masa de lucru, într-o atitudine care-iă era caracteristic : drept lumânare, eap n, f r s se rezeme cuă ţ ă ă ă ă mâna, ori leneş, în cot şi şolduri, de vreo mobil . Emana atâta vigoare,ă hot râre şi un anume soi de mânie st pânit — f r r gete şi gestică ă ă ă ă ă ă dezordonat — de fapt mânia în forma ei cea mai primejdioas , încâtă ă c pitanul Alexandru Ioanid, în admira ie sincer , încerc , pentru primaă ţ ă ă oar de când se cunoşă tea, impulsul sincer de a-şi scoate p l riaă ă

- 62 -


dinaintea cuiva care nu era întins pe n s lie.ă ă— Am fost informat, domnilor, începu cu o voce care f cu urechile ceă -lorlal i s vâjâie, nu din pricina acutelor ci a intensit ii înfrânate,ţ ă ăţ despre faptul deosebit de grav petrecut în biroul dumneavoastr .ă Consecin ele uţ nui atare incident nu prezint dubii pentru nişte ofi eriă ţ de Stat-Major. Cert este c sunte i to i trei culpabili în aceeaşi m sur .ă ţ ţ ă ăGogu Roşianu încerc s profite de pauz :ă ă ă— Permite i-mi, domnule general, sunt cât se poate de atent cu docuţ -menta ia secret . Hârtiile se afl permanent sub cheie, nimeni nu areţ ă ă acces, nici m car colegii mei.ăDabija îl întrerupse pe un ton categoric:— Realitatea a demonstrat contrariul. Bizar mi se pare c dumitale iă ţ se întâmpl totdeauna câte ceva.ă— Dac neşansa mi-ar fi subaltern , aş şti s -i dau ordine. Sunt ghiă ă ă -nionist...Îşi pierduse cump tul, pumnii i se încleştau şi descleştau spasmodic.ă Ioanid îl privi speriat: "Ce-i cu el, a înnebunit?"Generalul replic înghe at:ă ţ— Nu cred în ghinion, domnule maior, ci doar în rea-credin şi imbeţă -cilitate. Şi dac aş crede, aş proceda ca Bonaparte: pe ghinionişti i-aşă înlătura din drumul meu.— Permite i-mi s raportez, nu eu mi-am semnat ordinul de numire laţ ă Statul-Major.— Constat îns c - i isc leşti destituirea! De-ajuns! C pitane Ioanid,ă ă ţ ă ă eşti vinovat de lips de vigilen . Trebuie s fii atent la tot ce seă ţă ă petrece în jur şi nu doar la lucr rile de sub nasul dumitale. Ochelariiă de cal n-au ce c uta în acest cabinet.ă— Am în eles, domnule general.ţPrivirea dur îl c ut pe Teodorini, care aştepta cu fa şi mâini deă ă ă ţă cear , neîndr znind s -şi ridice ochii mai sus de centura lui Dabijaă ă ă— P rerea mea despre felul cum i-ai îndeplinit misiunea de ofi er deă ţ ţ informa iuni i-am comunicat-o acum câteva minute. Cuierul dinţ ţ spatele dumitale s-a dovedit mai folositor... Domnilor, ne afl m în ziuaă de 11 februarie, ceasurile 12,15. Ave i la dispozi ie, din clipa aceasta,ţ ţ şaptezeci şi dou de ore şi un minut pentru descoperirea celui care aă violat biroul maiorului Roşianu. Aştept deci rezultatul joi, 14 februarie, ora 12,16. În caz de eşec, ve i fi deferi i Cur ii Mar iale. Sunte i liberi!ţ ţ ţ ţ ţ

C pitanul Alexandru Ioanid tr gea nervos din igar .ă ă ţ ă— Uite ce ai izbutit!...Roşianu îl cercet ab tut:ă ă— Parc ziceai c -s inconştient dac nu semnalez un incident care miă ă ă se pare suspect. Or, aici e categoric vorba de o mân criminal . Şi, înă ă definitiv, nu eu am ieşit la raport.Maiorul Teodorini t cea, adâncit în gânduri.ă

- 63 -


— Curtea Mar ial , spuse pentru el Ioanid. Ei uite, eventualitatea astaţ ă n-am prev zut-o.ă— Cum ne-o fi scris! s lt Roşianu din umeri. Dac or fi şi ia la fel deă ă ă ă sminti i s ne condamne pe simple supozi ii, îmi pierd orice iluzie desţ ă ţ -pre ar , neam şi dinastie.ţ ă— Ai grij s -i avertizezi chiar de la începutul instruc iei... Ei, fir-ar ală ă ţ dracului! Se uit la Teodorini: Cum proced m? Î i spun sincer, n-amă ă ţ nici o idee.Cel lalt ridic o privire goal :ă ă ă— M gândesc.ăRoşianu închise toate dosarele, ca unul care şi-a ispr vit treburile:ă— Eu n-am la ce s m gândesc. N-am talente de poli ist şi ce-i esenă ă ţ -ial, ştiu precis c nu eu mi-am dezvirginat propriul birou ca pe urmţ ă ă

tot eu s fac tapaj. Nu-s icnit şi nici pervers. În concluzie, dac nu s-aă ţ ă strecurat cineva de afar , "curiosul" e unul din voi doi. Personal, suntă scos din cauz .ăC pitanul Ioanid strivi igara cu o mişcare ap sat .ă ţ ă ă— Nu se ştie niciodat ...ă

*

Smaraldul de pe degetul domnului Cicerone Butculescu se asorta cu ur urii de la veilleusa otoman , o "antic " achizi ionat în bazarulţ ţ ă ă ţ ă

Constantinopolelui acum vreo şase decenii. Din pricina ochilor de sticl diferit colorat care g ureau abajurul de bronz — şi careă ă ă îmbr cau un altul de fapt, din cleştar — lampa împestri a odaia cuă ţ pete juc uşe roşii, albastre, verzi, chihlimbarii şi violet.ăTot interiorul, în general, ambi iona spre o ambian oriental : puzţ ţă ă -deria de chilimuri, tabrizuri, ispahanuri şi ghiordezuri, seturile complicate de narghilele iscate în argint şi fildeş, de pe pere i,ţ mescioarele cât roata carului, dar scunde, o şchioap de la p mânt,ă ă un tandur, glastrele pântecoase de faian din care aromeau alt datţă ă ă doar flori "islamice": chiparoase, laleaua mult îndr git de Profet,ă ă trandafiri ghiordii... inuta de cas a domnului Butculescu se înscria înŢ ă aceeaşi atmosfer : halat din brocart (acum vestejit) lung şi larg ca ună caftan, fes roşu, papuci cu nasul ridicat, amintind de cor biile pira iloră ţ vikingi.Adorând s fie socotit un original, lui Cicerone Butculescu i se p reaă ă extrem de rafinat s îmbine ceea ce îşi închipuia c ar putea fi gusturiă ă bizantine (practicate acas ) cu cele ale civiliza iei apusene, arborateă ţ pe strada principal şi în vizite.ăPe m su a fran uzeasc — excep ie care prin striden f cea not piă ţ ţ ă ţ ţă ă ă -cant — se aflau trei albumaşe îmbr cate în piele, o plumier deă ă ă cristal umplut cu trei feluri de cerneal şi o pip . Domnul Cicerone nuă ă ă fuma niciodat , dar îi pl cea s -şi imagineze c o face, puf ind în golă ă ă ă ă din lulele autopsiate.

- 64 -


Lu primul album, al Zoei Algiu — albastru, cu chipul lui Goethe înă medalion, nervos şi n p dit de o barb zburlit de vânt — îl deschise,ă ă ă ă îşi lu avânt rotind de câteva ori mâna în aer şi începu s scrie cu oă ă caligrafie l b r at şi Miori :ă ă ţ ă ţă"Am r stignit pe crucea vremii câteva clipe pentru tine. Las -le înă ă cump na timpului, s - i vorbeasc mâine, din negura trecutului. Dacă ă ţ ă ă azi n-au farmecul lor, îl vei sim i mai târziu..."ţB trânul reciti cu glas tare rândurile şi, radiind de mul umire, lu celă ţ ă de al doilea album — nuan Isabel cu miozotişi azurii, fireşte, Zizine eţă cea mai romantic — şi, trudind întru acelaşi grafism gra ios, copieă ţ dup cioră n :ă"Precum dintr-o scânteie se naşte un incendiu / Tot aşa dintr-o privire / Se naşte o iubire... Je t'aime trop, pour te parler d'amour..."Cicerone Butculescu contempl încântat pagina şi reflect tare, cuă ă nostalgie:— De ce n-am ştiut s perseverez?! Din nefericire, am fost totdeaunaă prea modest.Suspin , deschizând albumul Zinc i ocupat de Cupidoni rozalbi gataă ă s -şi sloboad s ge ile spre cer.ă ă ă ţ"Nu e mort acel care tr ieşte mort în sufletul celor care l-au iubit, ci eă mort acel care tr ieşte uitat...ăDin amintiri parc prev d / C n-ai s p strezi nici una / C ci ochii careă ă ă ă ă ă nu se v d se uit întotdeauna..."ă ăRidic instinctiv privirea şi r mase încremenit. Coana Aristi a Vernesă ă ţ cu — când, cum, în ce fel, atât de m t h loas , intrase f r s suspineă ă ă ă ă ă ă duşumelele ori m car uşa?! — îl cerceta cu o mân în şold, şi cealaltă ă ă rezemat în cortel:ă— Iar stihuieşti, Cicerone, fiule?Butculescu închise precipitat albumele şi se ridic .ă— Poftim, cucoan Aristi , poftim! Iertare de neglijeu!ă ţă— Bat -te mântuirea s te bat , Butculescule! zâmb ri Verneasca,ă ă ă ă înaintând. Vas zic tot crai, nu te laşi! Suceşti inimile cucoanelor, leă ă strâmbi cugetele, le faci s ofteze la lun proast precum cotorlanii înă ă ă s pă t mâna brânzei? Nu i-i team c te-o tr sni Cel de Sus?ă ţ ă ă ăButculescu, m gulit în fond — uite unde era craiul târgului, corupă ă-torul de suflete feciorelnice şi coapte! — se împiedic în cuvinte:ă— Aşa eşti dumneatale, coan Aristi ! Necru toare cu neghiobii.ă ţă ţă— Phii! Adev r gr it-ai, fiule! Te pomeni c s-a întors lumea cu craciiă ă ă în sus de-ai început s slobozi în elepciune... Ia d -mi un scaună ţ ă ac t rii c farafastâcurile astea îs de fasonate cu şezutul un urliu.ă ă ă ţ ţ— Da' cum nu, coan Aristi ! îndat ...ă ţă ăSe repezi alergând cu pasul specific b trânilor, m runt şi prudent,ă ă spre fundul înc perii. Verneasca îl urm rea ironic : "Un caraghios şiă ă ă prost l u peste toate! Nu l-aş ine în cur ile mele nici câine la cote ".ă ă ţ ţ ţ— Mul umesc, rosti aşezându-se greoaie. Tare m mai in picioarele.ţ ă ţ De, voi ştia tinerii nu cunoaşte i metehnele moşnegilor... Aşa se şiă ţ

- 65 -


cuvine.Cicerone Butculescu, care se ştia doar cu câ iva ani mai tân r, oscilaţ ă între adev r şi acceptarea unei p reri false dar m gulitoare. Învinseă ă ă cochet ria de Casanova a unui b trânel care nu fusese în via a lui ună ă ţ Don Juan, ci doar un individ cumsecade, inofensiv şi inutil, azi pr fuită şi demodat. Dac avea s supravie uiasc din întâmplare r zboiului,ă ă ţ ă ă va reprezenta pentru ultimii romantici ai începutului de secol o piesă de muzeu, o mostr înduioş toare a ce va s zic "vremile deă ă ă ă alt dat ..." O mostr a manieă ă ă relor parfumate, a bunului sim cu jabouţ de dantel , a lipsei de griji cu deă s vârşit accent parizian, aă generozit ilor de nabab s vârşite cu discre ie şi gra ie, în pas deăţ ă ţ ţ gavot ...ăVerneasca înregistr satisf cut gâfâitul b trânului, potrivindu-şi bi-neă ă ă ă în scaunul de lemn, cu sp tar înalt — "parc -i stran bisericeasc " —ă ă ă ă şoldurile late.— Ci stai locului odat , nu te foi ca un limbric!ăButculescu se execut f r s crâcneasc , zâmbind tâmp. Ca şi peă ă ă ă ă surorile Algiu, îl impresionau firile autoritare, orice voce ridicat îlă inhiba paralizându-l pur şi simplu, orice vorb r stit deveneaă ă ă porunc . De pild , ar fi putut s-o dea afar pe Verneasca, obraznic şiă ă ă ă nepoftit , dar numai ideea în sine îl îngrozea. Şi iar şi, ca şi Zoe, Zincaă ă şi Zizine, se l sa teroriă zat, infirm, din pricina unei delicate i excesive,ţ de c tre o b trân f r semă ă ă ă ă nifica ie social , ruinat şi care vegetaţ ă ă tr gându-şi seva din propria oă trav , colportând, mânjind cu dohot,ă adulmecând neobosit tot ce semenii încearc s in ascuns înă ă ă ţ ă besactea cu trei lac te.ă— Ce se mai aude?Butculescu lu un aer conspirativ:ă— Ne prepar m de ofensiv , coan Aristi .ă ă ă ţă— I-auzi! Şi cum te prepari tu, f tul meu?ăDomnul Cicerone, zdrobit totdeauna de întreb rile directe, l s nasulă ă ă în jos. Verneasca urm :ă— Prin târg ai mai ieşit?— Mai pu in... Adic din ce în ce mai pu in. M deprim peisajul, coaţ ă ţ ă ă nă Aristi . Prea mult cenuşiu, prea mult triste e. Stau în cas , meditez...ţă ă ţ ă Abia când eşti în suferin reflectezi c exist şi un au delà.ţă ă ă— Socoteşti s - i lepezi potcoavele, puiule?ă ţCicerone Butculescu ridic bra ele spre tavan:ă ţ— Este marea încercare pentru care trebuie s fim gata în orice clip .ă ăVerneasca se strâmb :ă— Eu nu sunt gata.— Mare p cat, coan Aristi , surâse superior amabil domnul Ciceroă ă ţă -ne. Un bun creştin trebuie s fie totdeauna preg tit pentru a da ochiă ă cu Tat l Atotputernic.ă— Şi cum adic s m preg tesc?! S -mi fac geamantanul şi s iau ună ă ă ă ă ă pui rece la paneraş? Ei nu, c -mi placi! M-oi ine de picnicuri în fund deă ţ

- 66 -


groap cu Grigore şi bietul tata! Du-te la vale, Butculescule, c mă ă ă ame işi cu neroziile! Zi, mai bine, pe la zâne trecuşi?ţ— A! Domnişoarele Algiu?— Chiar aşa!— N... nu le-am v zut cam de multişor.ăAristi a cl tin din cap a mustrare:ţ ă ă— Butculescule, Butculescule! Un bun creştin nu minte, ori vreai s teă trag de urechi ca acum şaizeci de ani, când ai dat iama în chitrii din gr dina noastr ?ă ăDomnul Cicerone, cu obrajii buc lii par , îşi fr mânta mâinile gr suă ă ă ă e.ţ Se sim ea la fel de jenat, prins în greşeal , ca în urm cu şase deceniiţ ă ă când, b ie el de zece ani, în costumaş de marinar danez cu pantaloniă ţ pân la genunchi şi cr v ic lat , sugrumat într-un anou de o el,ă ă ăţ ă ă ă ţ fugise plângând din livada Verneştilor inându-se de şezut. Îng imţ ă ă aiurea:— P i, dumneatale, coan Aristi ...ă ă ţă— Eu, ce? Nu mi-oi fi vreo filozoaf , dar nici n tâng de tot. Le umpliă ă ă cu z p celi albumaşele, uite-le colea, pe mas , şi-mi toloc neşti c nuă ă ă ă ă le ştii de rost. Aferim, fl c ule! Din patru urechea i, izbutir i două ă ţ ăţ ă perechi de m gari.ăOfensat pân în adâncul sufletului, Cicerone Butculescu rosti moale:ă— Aşa ne-a l sat Dumnezeu...ăVerneasca râse gros:— i-am zis eu c te f cuşi cuget tor. Cam târzior, la plete albe — nuŢ ă ă ă te holba, ştie un târg c te c neşti, mi-a zis spi erul şi ce chimicale puiă ă ţ — dar tot e o scofal . Şi-acu', spovedeşte-te, fiule: ce fac oile alea?ă— Bine...— Bine de se r suceşte Algiu în mormânt. Auzii c-au deschis tractir înă cas !ăConsternat pân la lacrimi, Butculescu abia izbuti s sufle:ă ă— Coan Aristi !...ă ţă— Chiar eu mi-s! Te faci prost, ori nu ştii ce vas zic la bordel? Teă ă ă pomeni c-ai r mas neînceput la şaptezeci de ani, precum Sfântulă Grigorie Decapolitul?F r grai, sc ldat în sudori de ruşine, domnul Cicerone îşi privea geă ă ă -nunchii în care îşi încleştase mâinile ude. Verneasca urm f r s seă ă ă ă sinchiseasc :ă— Vuieşte târgul c -i la Algience un du-te-vino de craidoni şi dameze,ă mai dihai ca la lupanar. Cic le lipsesc doar vreo dou tipese înă ă fustişoare scurte, ca la Moulin Rouge, şi fanar roşu în zidul casei! Da' mai bine povesteşte tu, c te ai bine cu ele, de, ca mai intim...ă— Nu ştiu, coan Aristi ... Nu ştiu despre ce vorbeşti... Domnişoareleă ţă Algiu sunt singure şi neajutorate... Am s r cit cu to ii. Or fi închiriat şiă ă ţ ele o odaie, dou ... Asta nu înseamn îns ... Nu, nu înseamn deloc...ă ă ă ă— Cui au închiriat?Încurcat, domnul Cicerone d dea din col în col :ă ţ ţ

- 67 -


— N-am întrebat... E nedelicat s insişti, nu-i aşa... Sunt chestiuniă personale...Necru toare, Verneasca nu-l sc pa din h uri. Emise ca pe o certituţă ă ăţ di-ne, inându-l în priviri:ţ— Aripa lui nenea Iliu i-au dat-o lui Dabija...ţăButculescu r sufl uşurat: "De vreme ce tot ştie..."ă ă— Le e nepot de var şi dumneatale nepot bun... Nu v d nimic neconă ă -venabil.Cucoana Aristi îşi ascunse satisfac ia. Asta vroise s afle. Se intereţă ţ ă să în continuare pe un ton uşurel, f r interes şi doar ca s abat aten iaă ă ă ă ţ b trânului:ă— Şi l lalt cine-i?ă ă— Care l lalt?ă ă— Chiriaşul din od i a feciorului.ă ţDomnul Cicerone îşi uguie buzele:ţ— A... un negustor mi se pare... Cineva destul de modest, lipsit de importan .ţăVerneasca îşi mestec şoldurile pl vane în scaun.ă ă"...pe m -ta de prost! Parc ştii tu cine-i important!"ă ăSe uit prin odaie inventariind obiectele. Se apropia ora dejunului, dară b trâna ştia c în casa lui Butculescu nu-i rost nici m car de un ceai.ă ă ă Mânca pe sponci din ce rostuia un slujitor b trân şi surd — fidel luiă Cicerone din obişnuin , tembelism, n-am ce face şi încotro m duceţă ă — şi care avea neamuri destul de ortomane într-un sat din apropiere. Dintr-o g in , mâncau amândoi o s pt mân , dintr-o gâsc , dou .ă ă ă ă ă ă ă Cucoana Aristi ştia, dup cum ştia tot ce se întâmpl în fiecare casţă ă ă ă din oraş. Cum ar fi rezistat altfel f r le caie de mai bine de patruzeciă ă ţ de ani? Colportajul, pe itorţ lâcul, micul şantaj îi aduceau venituri aleatorii dar nu rareori substan iale. Când o g sise pe Cati aţ ă ţ grecoteiului în iatacul lui Miti Rateş, judele de la ocol — z p ciseţă ă ă slugile cu pr ştin şi intrase nestingherit în od i — se alesese cuă ă ă ă zece mii de lei. Mândru a îi strecurase plicul gra ioas şi dezinţ ţ ă volt :ă— Un mic cadou pentru dumneatale, coan Aristi . Am primit o moşă ţă -tenire şi se întâmpl s fiu oleac mai înlesnit . Tot te plângeai c teă ă ă ă ă necăjesc din ii şi aud c dentistul cel neam care s-a aciuat la noi faceţ ă ţ toate paralele...Verneasca o cercetase cu c ut tur de geambaş:ă ă ă— M sele vreai s -mi cump r, Cati o, ori botni ?ă ă ă ţ ţăDesfrânata râsese cu gura pân la cercei:ă— Dintotdeauna am socotit c dou îs mai bune ca una...ă ăHot rând s se urneasc , prost dispus din pricina pântecelui sleit şi aă ă ă ă viscolului care opintea s smulg jaluzelele de la fereştile luiă ă Butculescu, b trâna cercet în jur dup baston.ă ă ă— Pe sear , la 6, vin şi te iau. Grijeşte s fii gata g tit, c -s negreşită ă ă ă ă la ceasuri!Domnul Cicerone se sperie:

- 68 -


— Unde s m iei, coan Aristi ?ă ă ă ţă— Nu la cimitir, domoleşte- i teama! Înc nu... La vremea cuvenit ,ţ ă ă te-oi înso i şi pân acolo... Trag n dejdea, coliva s - i fie de soi...ţ ă ă ă ţ Desear mergem la Algience.ă— Coan Aristi ... Mi-e peste poate... Am un alt aranjament...ă ţă— Ai pe dracu'! i-o retez Verneasca dispre uitoare.ă ţButculescu încerca s se apere din r sputeri.ă ă— Nu te în eleg, coan Aristi ! Pe cuvânt dac te în eleg. Du-te dumţ ă ţă ă ţ -neatale singur . Or s se bucure grozav, chiar se întrebau zileleă ă trecute — invent disperat — de ce le ocoleşti în ultima vreme. N-aiă nevoie de mine...— Ba dimpotriv ! Îmi lipseşte un paj. Rânji: Te ştiam gentilom, Bută -culescule! Cum ai s laşi o b trân singur s opinteasc în n me i laă ă ă ă ă ă ă ţ vreme de sear ?ăR pus de argument, domnul Cicerone t cu. B trâna îi întoarse spateă ă ă le uriaş. Picioarele umflate, greoaie, îi smulser un geam t, îngânat deă ă vaietul duşumelelor."Aşa, nepoate! Le poruncişi oilor alea s nu m mai primeasc . Ei iată ă ă ă c -mi sticlesc ochii tot pe unde poftesc eu! S-o v z numa' peă ă servitoare c -l vâr în cas pe Butculescu şi c mie-mi zice zât!"ă ă ă ăR mas singur, domnul Cicerone se azvârli pe sofa cu pumnii în gur .ă ă Se dusese de râp frumoasa lui sear pe care şi-o f g duise la surorileă ă ă ă Algiu. Bun r mas ceasuri pl cute, de o bucurie domoal , gingaş , întreă ă ă ă prietene dragi, stihuri delicate şi amintiri vechi; siluete elegante în crinoline uşoare de muselin , cu umbrelu e juc uşe, ca nişte fluturaşi,ă ţ ă domni impozan i în redingote albastre, din postav de Flandra, ba maiţ departe, în cotlon neguros, un caftan de canav , peste halat din taftaăţ florie şi brâu cu dou pumnale persane... Umbre topite în foileă calendarului, definitiv şi iremediabil pierite pentru c nu-şi maiă aminteşte nimeni de ele. Nimeni în afar de domnul Butculescu, deă Zoe, Zinca şi Zizine."Cred c suntem singurele persoane din lumea asta care o in minteă ţ pe Eugeni a Varlam. A murit la nou zeci şi unu de ani pe vremea cândţ ă nenea L sc ruş era caimacam... Se d dea în vânt dup crema aceeaă ă ă ă alb , foarte dulce... Exact! Dame blanche Montreaux..."ăDomnul Butculescu îşi şterse o lacrim şi în curând adormi.ă

*

— Mai cu seam , nu te expune... spuse domnul Mareş cu ochii laă domnişoara Aurica. Fata c sca de zor. F r impruden e gratuite...ă ă ă ţ Bineîn eles, po i face unele cercet ri pe cont propriu... Sunt justificate,ţ ţ ă mai ales dup discu ia cu Dabija... Fii atent în special noaptea! La ceaă ţ mai mic bă ănuial , nu va şov i s te lichideze... Da, da, ca de obicei...ă ă ă Deocamdat , e recomandabil s nu ne vedem... In extremis, ştii undeă ă m g seşti. Noroc şi nu uita! Fereşte- i spatele şi uit -te bine pe undeă ă ţ ă

- 69 -


calci.

*

— Te aşteptam abia peste câteva zile, rosti generalul Averescu intindţ un punct pe harta Europei. Al turi, atârna, la fel de mare, cea aă României, o ciubot scurt fulgerat de s ge i albastre şi roşii. Seă ă ă ă ţ întoarse cu fa a la Dabija: Cum i se par planurile în ansamblu?ţ ţ— N-am izbutit înc , domnule general, s le studiez în întregime. Ve iă ă ţ avea raportul meu detaliat, mar ea viitoare la ceasurile 9. În principiu,ţ am propuneri privind o mai mare elasticitate a Armatelor a II-a şi a IlI-a, mai multe variante pentru eventuale jonc iuni şi replieri, m suriţ ă care s ne asiă gure coeziunea. S nu c dem iar în greşeala din toamnaă ă lui '916 când Armata a II-a n-a ajutat Corpul de la Olt, iar armata din nord s-a aflat în imposibilitate de a-i sprijini pe ceilal i.ţ— Mda, f cu Averescu ciupindu-şi b rbu a c runt . Toamna de tristă ă ţ ă ă ă amintire... Dac aş fi supersti ios, aş zice c e anotimpul favorabilă ţ ă nem iţ lor. În octombrie 1914, Hindenburg îi bate pe ruşi în Prusia Oriental , în 1916 Falkenhayn d lovitur dup lovitur în Ardeal,ă ă ă ă ă Mackensen ocup Dobrogea... În sfârşit!... Îmi pare bine c ai venit,ă ă generale. Am primit planurile de ofensiv coordonat ale lui Alexeievă ă şi Saharov. Vreau s le studiă ezi şi s - i întocmeşti raportul pe bazaă ţ întregului material. Acesta este dosarul... Şi acum te ascult! Despre ce e vorba?Generalul Dabija îşi drese glasul şi la invita ia lui Averescu scoase taţ -bachera şi o igaret . N-o aprinse, b tându-i cap tul uşor în t blia deţ ă ă ă ă argint.— Domnule general, am certitudinea c la Statul meu Major s-a streă -curat un tr d tor.ă ăAverescu se l s pe spatele scaunului şi-l cercet lung, cu privireaă ă ă îngustat .ă— Iar şi?! Ce se întâmpl cu unitatea asta, generale? E blestemat ?ă ă ăDabija relat succint şi sec faptele pe un ton care voia s arate c nuă ă ă comenteaz , ci se mul umeşte doar s nareze incidentul brut.ă ţ ă— Eşti încredin at c nu exagerezi? Ştii cum se întâmpl cu individulţ ă ă p it... Acum, dup nenorocirea cu Sturdza, suntem speria i, înclina iăţ ă ţ ţ s d m propor ii.ă ă ţ— Tr im evenimente mult prea grave, domnule general, trudim întruă preg tirea unei b t lii de importan vital în istoria acestui neam,ă ă ă ţă ă pentru a putea trece cu superficialitate peste asemenea fapte. În orice şoapt , spuă nea bunicul meu, exist şi o diavolie. For area unui birouă ţ de Stat-Major în focul unor momente încleştate mi se pare mai mult decât o şoapt .ă— F r îndoial . Suspicionezi pe cineva anume?ă ă ăDabija reflect câteva secunde îndreptându-şi pe deget inelul sigiliu.ă— Nu. To i trei au venit cu recomand ri excep ionale, sunt mai presusţ ă ţ

- 70 -


de orice b nuial . Poate c nu-s de acord cu... s zicemă ă ă ă temperamentul maiorului Roşianu, fac eforturi îns s -mi amintesc că ă ă nu-i absolvent de şcoal militar , îndur anevoie unele rigori şi c eă ă ă ă categoric un tehnician capabil. Fa de Ioanid şi Teodorini nu pot ridicaţă nici o obiec ie.ţ— Ai luat m suri?ă— Le-am acordat trei zile pentru descoperirea f ptaşului. Vinovatulă sau Curtea Mar ial .ţ ă— Cam dur, generale, nu g seşti?ă— Ave i o solu ie mai bun ?ţ ţ ăAverescu începu s tamburineze nervos coperta dosarului.ă— Fir-ar s fie! Suntem nevoi i s facem acum şi poli ie! sta nu mai eă ţ ă ţ Ă r zboi serios! E hinghereal dup cambrioleuri pe cheiurile Senei sauă ă ă în Soho.— Spioni au existat dintotdeauna, domnule general, şi avem şi noi. Pe vremea lui Hannibal, iscoadelor rase în cap li se scriau pe piele informa iile secrete cu cerneluri speciale rezistente, se aşteptaţ creşterea p rului, dup care îndeplineau slujba de curieri, traversândă ă linişti i taberele vr jmaşe.ţ ă— Hm! Aveau timp dumnealor! ştia de acum sunt mai rapizi... OriĂ -cum, aşa nu mai merge. Din câte ştiu eu, nici cartaginezul, nici Wellington, nici Suvorov n-au fost ipista i. Voi solicita chiar aziţ chemarea urgent a colonelului Roman aici.ăDabija îşi coborî pleoapele. "Deci, Averescu contra Berthelot şi Br tiaă -nu. S vedem cine-i mai tare..."ă

CAPITOLUL VIII

C pitanul Alexandru Ioanid deschise geamul şi aspir de câteva oriă ă aerul înghe at. Pale de z pad purtate de viscol muşcau din igaraţ ă ă ţ aprins , un ur ure atârna lacrim lung la marginea streşinii. Ioanid îlă ţ ţ ă ă rupse şi-l p str în palma fierbinte. Îi amintea anii de şcoal când ei,ă ă ă copiii, îi vânau ca pe nişte trofee. Îi sugeau ferici i şi acum, dup maiţ ă bine de dou zeci şi cinci de ani, c pitanul sim ea înc gustul deă ă ţ ă ghea cu miros de lân ud şi aspr . Purta m nuşi croşetate, cu unţă ă ă ă ă deget, inute pereche de un şnur trainic care-i rodea gâtul deasupraţ gulerasului de uniform . Se sim ise "mare", abia într-a patra, cândă ţ maic -sa îi îng duise primele m nuşi cu cinci degete, f r "sfoar "...ă ă ă ă ă ă Înv ase la Matei Basarab şi câteva case mai la vale, pe C l raşi,ăţ ă ă exista o ghimirlie cu acoperiş scund unde ur urii "creşţ ţ teau" unul lâng altul amintind frânghiile oltenilor pe care atârnau c p âă ă ăţ nile de usturoi ca o colec ie de scalpuri.ţAzi, din Liceul Matei Basarab nem ii f cuser spital de prostituate...ţ ă ă Lui Ioanid îi venea greu s -şi imagineze transformate în lazaret s lileă ă de clas austere, cu pupitre cafenii, care aveau capac dup modelulă ă

- 71 -


Liceului Louis le Grand din Paris, laboratorul de ştiin e naturale, undeţ fascina — mai ales pe cei mici — un urangutan, împ rat peste ceilal iă ţ monştri prizonieri în dulapurile de sticl , sala de gimnastic . Acoloă ă aveau loc şi serb rile de sfârşit de an. B ie ii jucau în travesti şiă ă ţ rolurile de fecioar , dar pe miă cul Alexandru cel mai mult îl interesau nu versurile alexandrine recitate cu patos, nici drama Ximenei ori tribula iile lui Cyrano, ci mingile de oiţ n ... Monsieur Lafôret, dasc lulă ă de francez , îi obliga s înve e pe de rost pagini întregi din proza luiă ă ţ Balzac, Maupassant şi Paul Geraldy pentru a-i deprinde cu sinuozit ileăţ limbii... Ionic Bunescu, de geografie, era adept al metodei intuitive.ă Prim vara, îi scotea în curtea liceului, zgâria râna cu un bă ţă ăţ conturând harta României, principalele fluvii şi râuri. Un ulcior plin îi st tea totdeauna la îndemân . Turna apa în ş n ule e cu picurişul,ă ă ă ţ ţ explicând de unde izvor sc Oltul, Trotuşul, Mureşul, cum ajung de seă îmbin , haltele pân la gurile Dun rii şi Marea cea mare... Ioanid sim iă ă ă ţ c i se face frig şi îşi strânse la gât mantaua. În odaie avea s fie oă ă atmosfer polar , dar cel pu in n-o s -l sufoce mirosul de tutun rece,ă ă ţ ă de odaie s raă c , neaerisit la vreme de iarn , specific mizerieiă ă ă ă mansardelor studen eşti. O miasm special de ig ri ieftine, aşternutţ ă ă ţ ă cenuşiu şi mototolit, parc totdeauna umed, înc l minte veche şiă ă ţă picioare neîngrijite..."Înc trei fumuri şi închid..."ăO lun trândav , de vat , se târa moşnegeşte opintind s spintece nă ă ă ă ă-me ii cerului. Nu ostenise nici viscolul. Din susur de şarpe deveniseţ urlet înfricoş tor, de fiar înfometat . Poate de aceea, c pitanul Ioanidă ă ă ă nu auzi vaietul v zduhului sfâşiat. Limba de o el se înfipse în uşorulă ţ ferestrei, p să trând o clip tremurul mâinii din care âşnise.ă ţBuim cit, c pitanul scrut întunericul. O singur clip . Priveliştea eraă ă ă ă ă cuminte ca în felicit rile de Cr ciun catolice şi poveştile lui Andersen;ă ă c su e care trudeau sub c pi e de om t şi viscolul, mereu viscolulă ţ ă ţ ă amplificând voluptatea închipuitului c min cu sob cald , papuci deă ă ă pâsl şi oale de aram spânzurate în buc t ria vesel unde roboteşteă ă ă ă ă "mama" gr sun , cald , rumen ... Scufi a alb seam n cu o conopidă ă ă ă ţ ă ă ă ă bine scrobit ...ăCu o mişcare precipitat , Ioanid închise ferestrele oblonite şi smulseă cu itul din blana de lemn. Îl puse pe mas ca pe un corp str in ciudat,ţ ă ă care simultan î i stârneşte repulsie dar şi nest pânit curiozitateţ ă ă ştiin ific .ţ ăÎncet, l sând clipe lungi s treac între un nasture şi altul, îşi deză ă ă bum-b tunica, apoi c maşa. În pijama — sminteal importat din papistă ă ă ă ă-şime, pufnea mam -sa care, socotind c -şi însoar azi-mâine feciorul,ă ă ă comandase la c lug ri ele Agapiei dou duzini de c m şi cu râuri —ă ă ţ ă ă ă se strecur sub pilota de puf a coanei Ecaterina. Era un pat înalt, cuă perne multe, atât de gogonate, încât Ioanid avea mereu sentimentul c doarme înă tr-un hamac. Îşi puse mâinile sub ceaf , încercând s -şiă ă orânduiasc imă presiile.

- 72 -


Ochii r t ceau printre boscâr ele gazdei f r luare aminte, cercetândă ă ţ ă ă alte c r ri.ă ă...Un ceas cu cuc — din cottage-ul elve ian, n p dit de gu-guştiuci şiţ ă ă p s rele scotea capul o sc fârlie roşie cât o m slin cântând cu-cu peă ă ă ă ă nem eşte — şi un corn al abunden ei de por elan albastru unde coanaţ ţ ţ Ecaterina p stra "chit n ile"...ă ă ţ"Doar doi centimetri şi m achita. Ceasul r u, zicea mama. S dai liă ă ă -turghie la biseric şi s-aprinzi lumân ri vreme de şase s pt mâniă ă ă ă Sfântului Neculai, izb vitorul de primejdie şi vr jmaşi la drum."ă ă...Dagherotipul c pitanului Anghel Vântu, b rbatul coanei Ecaterina,ă ă mort la Grivi a. E trist, îndep rtat, de parc ar şti, "pozând" italianului,ţ ă ă c n-apuc Rusaliile...ă ă"Cine?... Cine poate s fie?... N-am stat la geam mai mult de şapte sauă opt minute... A trecut din întâmplare, ori m aştepta?..."ă...O poli din cireş cu un ceainic de argint şi trei c r i: Cuget rile luiţă ă ţ ă Efrim Sirul — fratele cucoanei Ecaterina e ieromonah la Cernica — Istoria Bucurescilor de Ionescu Gion edi ie princeps 1895 şi Almanahulţ g l ean al Damelor Române: re ete ieftine, îndreptar de tinereă ăţ ţ gospodine, pov uiăţ tor întru toate nevoile şi rânduielile bisericeşti. Motto: De mâncarea-i bun acas , lesne so ul birtul las , de ibovniceă ă ţ ă nu-i pas !...ă"Am fost avertizat şi totuşi... Accept m teoretic aproape totul, şi maiă ales când este vorba de al ii, surpriza noastr nu dep şeşte parametriiţ ă ă normalului. Când întâmplarea îns ne loveşte, intr m în fantastic.ă ă Cu itul sta — uite-l acolo, pe mas — pare pierdut de o fantom ..."ţ ă ă ă...Un bufet vienez înalt, trist şi practic, aducând cu un sarcofag, în rafturile laterale, ca nişte terase rezemate pe colonete fuselate, zburd f r s fug o c prioar , suvenir din Borsec, ultima cutie deă ă ă ă ă ă ă ig ri Kuru-Cişme, cu cartonul îng lbenit, pe care o atinsese c pitanulţ ă ă ă

Anghel, o ulcic de lut cu trei narcise de tul, o cutioar emailată ă ă pentru ace de g m lie şi fotograă ă fia unei fete saşii, piept nate şiă îmbr cate dup moda anilor 1880. În conă ă ciul c rat pe creştet e înfiptăţă un trandafir înflorit, umerii c zu i, à la Euă ţ genia de Montijo, sunt goi, chen rui i cu gupur , din dreptul sub iorilor, pân la vâlcica dintreă ţ ă ţ ă sâni. Figura e trist , sceptic , f r poft de via , în ciudaă ă ă ă ă ţă sprâncenelor groase haiduceşti, îmbinate, şi a gurii cu col urile riţ -dicate."Trebuie s fiu atent... De fapt, ce înseamn s fiu atent? Nu te po iă ă ă ţ feri de un glon când nu ştii din ce direc ie vine, nu- i po iţ ţ ţ ţ supraveghea în permanen spatele... Un lucru e limpede: nu voiţă pomeni nim nui de aă tentat, mi-ar ploua doar cu ponoase. Trebuie s -ămi port singur de grij ... O ştim cu to ii, de mult, dar practic n-oă ţ înv m niciodat ... Hm! Un cu it..."ăţă ă ţ...În ungherul dinspre r s rit, deasupra crivatului, cruci, icoane disă ă -puse simetric. Lemnul vechi a plesnit, cicatrice pe obrazul Sfântului Ioan cel Mare, anii au însemnat sânul Preacuratei de la Olari, mâna

- 73 -


eap n a Sfântului Elefterie, t m duitorul de din i. O candel dinţ ă ă ă ă ţ ă sticl de Bohemia, în z brea de argint, vie uieşte anevoie. Muculă ă ţ fitilului, cât capul de bondar, abia clipeşte. Când c pitanul Ioanid suflă ă în gazorni , licuriciul candelei spânzur noaptea od ii într-un cuiţă ă ă albastru..."Un cu it azvârlit cu adres de circar sau v car aventurier care strţ ă ă ăba-te, fredonând melodii stranii şi s lbatice, preeriile texane... Da...ă Procedeul nu sun româneşte, nu-i iscat pe t râmurile miloase aleă ă Dâmbovi ei..."ţ...O carte poştal ilustrat , înfipt în rama de stejar a oglinzii de deaă ă ă -supra lavaboului. Destinatar — coana Ecaterina. Expeditor — c pitanulă Vântu Anghel, în tratament la Covasna, august 1875: "Scumpă consoart , eu mi-s bine, dumneatale — raporteaz ordonan a — totă ă ţ bine, roibul bine. Şi ara tot bine! Auzii la Cazino, de la inşi deştep i, c-ţ ţo s caz guvernul. E bine. Cu bine..."ă ă

*

Într-o c su din Fund tura Doamnei, maiorul Gogu Roşianu şi Valeă ţă ă riu Teodorini îşi sorbeau coniacul din p h ru e de sticl verde. În sob miă ă ţ ă ă -jea foc molcom, odaia mirosea a lemn de brad, rufe scrobite, fructe inute peste iarn , a "bunici"... Pe figura maiorului Teodorini st ruia unţ ă ă

zâmbet incert, ochii aburi i de dispozi ie duioas cercetau uli eleţ ţ ă ţ acelea f r nume, des elenite de mult şi care nu se las str b tuteă ă ţ ă ă ă decât o singur dat : "Aă ă cum dou zeci şi cinci de ani... Sunt cinşpe aniă de atunci... Purtam scufi de dantel şi cior pei cu ciucuri când..."ţă ă ă Bunicul avea un ceas mare de argint, cu capacele bombate, pivni aţ era uriaş şi bântuit de stafii — acolo, cu sufletul înghe at de spaim ,ă ă ţ ă citise micul Valeriu romanele domnului Walter Scott — bunica, sl bu , pr p stioas , mereu gata s plâng , arună ţă ă ă ă ă ă ca în ungherul od ilor, dup obiceiul jupâneselor valahe, ierburi aromiă ă toare: jaleş, mint , iasmin. Tot ea cânta la clavir cu degete şubrede, uscate, arseă în dulce uri şi doar când bunicul lipsea — "dac mi-e dor de ambal,ţ ă ţ fac chef cu l utari sau m duc la şantan" — tapa f r cine ştie ceă ă ă ă aptitudini dar punând suflet melodii cu arom de trandafiri albaştri:ă muzicile domnului Lully, lieduri, Amorul unei fecioare... Bunica suferea c s-a n să ă cut prea târziu, tânjea dup anii Rococo, nu-i p sa c înă ă ă epoc lipsea să ăpunul sau se murea "din apendicit " — cine are zile,ă tr ieşte — îi d deau lacrimile când privea tête-à-tête-ul din por elană ă ţ de Sèvres unde doamne gra ioase cu talii s le prinzi într-un cercel,ţ ă mereu dansând, primesc omagiile unor cavaleri elegan i,ţ îngenunchea i şi împov ra i de p l rii ninse cu pene de stru . Culorileţ ă ţ ă ă ţ veşmintelor sunt rose şi bleu — minunat îngemănate cândva de doamna de Pompadour — bol ile de trandafiri, aurii... Meţ lodia preferat , "Plaisir d'amour", n-o cânta decât când era r cit . Atunci,ă ă ă dup dou chinine şi un p h rel de vin tonic, se g sea într-o dispozi ieă ă ă ă ă ţ

- 74 -


uşoar , vaporoas , pus pe şoltic rii. Îşi plimba degetele pe clapele deă ă ă ă fildeş cu sentimentul c s vârşeşte un lucru neîng duit — hot râtă ă ă ă cântecul era mult prea îndr zne , aproape frivol — a doua zi, seă ţ m rturisea duhovnicuă lui... Credea în bobi, descântece, vr ji, ghioc,ă semne, vise, cheie de argint vârât în Biblia deschis la întâmplare.ă ă— Ce faci, mon cher? Ai venit s t cem împreun ?ă ă ăGogu Roşianu îi turn în pahar, umplându-l pân la buz : "adic teleaă ă ă ă de ce s m ostenesc de dou ori?"ă ă ăTeodorini ciocni de form , nu era b utor dar ştia s dea impresia că ă ă ă bea. Roşianu, expert, nu se l s înşelat.ă ă— Î i arde domniei tale de rachiu, cum am chef eu acum s dansezţ ă cotillon.Valeriu Teodorini surâse blând. Avea obrajii uşor îmbujora i.ţ— Chiar nu- i arde? Faci parte dintre ferici ii pentru care negrul nu eţ ţ niciodat chiar negru. Pe ici pe colo, m car la chenar, şi tot seă ă întrevede oleac de roz.ă— Ce vorbeşti, dom'le?! simul Roşianu stupefac ia.ă ţ— Pentru tine, râse Teodorini de parc simpla constatare îl încânta laă culme, viscolul e alizeu, n me ii — covoraş de bl ni alb , pantera —ă ţ ă ţă ă cotoi siamez cu panglic roşie la gât care se "asorteaz " cu o canapeaă ă Biedermeyer, moartea... Moartea, un sejur mai mult sau mai pu inţ amuzant pe moşiile cu maci şi alb stri e ale Domnului. Exist sau nuă ţ ă exist acolo şamă panie Binet...— I-auzi! se mir Roşianu. În capul t u s l şluieşte ideea c dac priă ă ă ă ă ă -mesc o carte poştal "mon cher, nu z bovi, sunt acilea birturi bineă ă asortate, serviciu prompt, ireproşabil şi gratuit", iau acceleratul laă f r retur ca s -i strâng mâna lui Dumnezeu?!ă ă ăUn râs tâmp despic obrazul lui Teodorini:ă— Chestiunea e c n-o primeşti. Nu s-a inventat înc serviciu poştal peă ă ruta asta.Gogu Roşianu îl cercet cu aten ie.ă ţ— Beat nu eşti, şi nici nu e genul t u s te ame eşti. Am s - i fac oă ă ţ ă ţ m rturisire: cu excep ia whistului, mausului şi a pokerului — alte jocuriă ţ nici nu cunosc — obişnuiesc s joc cu c r ile pe mas . În concluzie! Ceă ă ţ ă vrei de la mine? M suspectezi de ceva? Întreab -m ! Dac am chefă ă ă ă sau îmi convine î i r spund, dac nu, treaba ta. Detest pisicile, maiţ ă ă ales când am impresia c eu sunt şoarece.ăValeriu Teodorini îşi descheie un nasture de la tunic şi îşi vârî mânaă în untru, în dreptul inimii. Rosti liniştit, f r înverşunare, dintr-o dată ă ă ă straniu de detaşat:— Nu te suspectez... Eşti inteligent, jovial, amuzant, dar nu tic los...ă Ca s fii foarte bun, sau foarte r u, î i trebuie o anumit for ... Tu nuă ă ţ ă ţă o ai... Scuz -m , nu o ai!ă ă— Iat un punct câştigat. Nu am for a exceselor, sunt de acord cu tiă ţ ne. Nu m intereseaz s fiu nici m car cu un centimetru peste ce a fostă ă ă ă bietul t ic -meu: un om cumsecade şi înlesnit, într-o urbe liniştit . Amă ă ă

- 75 -


c zut deci de acord! Te întreb atunci, ce dracu' vrei de la mine?ă— Faptul c nu te consider un tip malefic nu m împiedic s sesizeză ă ă ă c ai bun-sim , perspicacitate, sim de observa iune. Care-i p rerea taă ţ ţ ţ ă despre Ioanid?— E un cretin, mai pu in cretin decât al i frumoşi — întâmpl tor sunt şiţ ţ ă onest, am nuntul sta l-ai omis — cretin şi superb. Curajul, ca tuturoră ă imbecililor, îndeobşte lipsi i de imagina ie, nu-i lipseşte. Nu-i amarnic,ţ ţ se socoate buricul p mântului şi de-ar fi s grindine cu bombe în jurulă ă lui, înainte de a suspina amin, îşi va des vârşi manichiura. Dup mineă ă nu gândeşte, l-a greşit m -sa frumos, şi de aici i se trage totul. Nuă contest c e un cutez tor. I-a mers îns din plin şi s-a obişnuit s aibă ă ă ă ă noroc.— Cred c exagerezi.ăRoşianu sorbi lung din pahar, rezemându-şi nasul în marginea de sticl .ă— Sunt încredin at c nu. În orice caz, nu o fac conştient. Atâta mţ ă ă duc lumina şi în elepciunea. Ascult -m , Teodorini! Nu sunt invidios şiţ ă ă n-am fost niciodat . Ştii de ce?ă— Ştiu, râse Teodorini, ai o p rere excelent despre tine şi în plus,ă ă probabil, nu i-ai dorit alt soart .ţ ă ă— Exact! M-am sim it totdeauna — nu vorbesc de rahatul acestuiţ rezbel — splendid în pielea mea. Iar dac î i închipui c Ioanid ar fiă ţ ă vreun spion neam , încredin at sunt c te înşeli. N-are stof !ţ ţ ă ă— Tu ai?Gogu Roşianu se înghesui. Între umeri. Declar pe un ton ciudat, careă nu-i sem na:ă— Nu... Sincer cred c nu... Deşi... M-am rugat totdeauna lui Dumă -nezeu: Fere-m , Doamne, de momente cruciale... Momentele aceleaă când nu ştii încotro s-o apuci... Cum trebuie s procedezi... S r mâiă ă ă împ cat cu lumea, cu ce-ai înv at în poala de tafta sau stamb aă ăţ ă mamei şi la şcoli a din mahala.. S - i po i privi obrazul cl bucit înţ ă ţ ţ ă oglind ... În eleptul, spun chinezii, nu dispre uieşte nimic, în elegeă ţ ţ ţ orice...— Şi tr darea?ăRoşianu cl tin trist capul.ă ă— Şi!

— Ce înseamn tr dare? întreb într-un târziu Gogu Roşianu.ă ă ăAvea o be ie ciudat , trist , care inea de starea de spirit "îmi vine sţ ă ă ţ ă m spânzur" sau pur şi simplu "vreau s m îmb t, uite aşa, de-ală ă ă ă dracului!" şi nu de cantitatea de alcool consumat. Cu dou p h ru eă ă ă ţ de Martell nu-l vâra nimeni sub mas , iar la Tübingen era un as ală campionatelor bahice. Cincizeci de halbe ingerate într-o or , sau oă caraf de Kirsch, b ut dintr-o r suflare. Dup aceea, slalomă ă ă ă ă demonstrativ printre dou sprezece sticle goale înşirate în lungulă

- 76 -


salonului. Dac ar fi r sturnat o singur glaă ă ă j , era obligat s pl tească ă ă ă întreaga consuma ie. Nu pl tise niciodat ...ţ ă ă— Ce înseamn tr dare? repet privind fix iconostasul dintre ferestre.ă ă ă Pe una din laturi, spânzurau m t nii de fildeş vârfuite de o cruceă ă emailat turquoise, cu bra ele în trifoi. Ce dracu' înseamn tr dare?ă ţ ă ăTeodorini s lt din umeri. Socotea c întrebarea, pur retoric , nu meă ă ă ă -rita, sau nu aştepta r spuns.ă"Are chef de ditirambe, sta e doar semnalul de pornire, o s -mi in oă ă ţ ă prelegere acum despre ideea de felonie, concept filozofic, politic, social... Nu-mi arde de discursuri inteligente, de cuvânt re iă ţ în elep i..."ţ ţ— Dac te plictiseşti, spuse brusc Roşianu, de ce nu te duci acas ?ă ăPe chipul maiorului Teodorini se aşternu expresia imbecil care-i pă ăcă-lea pe mul i. Surprins de perspicacitatea g manului, începu s râd .ţ ă ă ă Un râs scurt, din gât, ca un beh it.ă— Nu m plictisesc... îmi placi... îmi placi mult...ă— Mie nu, se strâmb Gogu Roşianu. Vreau s zic c nu-mi placi tu. Cuă ă ă mine m-am împ cat de mult.ăTeodorini râse încântat. Timid în fond, îl stinghereau gentile urile osţ -tentative, roşea la cel mai inofensiv compliment, prefera o sinceritate brutal care nu-l obliga.ă— Nu-mi placi, urm Roşianu ştergându-şi ceafa asudat . Eşti preaă ă intelectual pentru mine... Nu m refer la kilogramele de tomuriă îngurgitate. Am p scut şi eu destul, am fost îndeajuns de imbecil caă s -mi dau şi docă toratul. Rahat! Chestiunea e c sim i prea intelectual.ă ţ Cum zicea prostul la, Kant...ă— Las -l pe Kant, spuse Teodorini amuzat.ă— Îl las. Uite ce vreau s zic. De pild , presupunem c dumneata îmiă ă ă salvezi via a. O s - i ridic osanale, am s - i aprind lumân ri, o s leţ ă ţ ă ţ ă ă p lă ăvr gesc şi r snepo ilor despre maiorul Valeriu Teodorini.ă ă ţ— N-ar fi cazul.— Ba da, pentru la salvatul. Tr nc nind ode şi ridicând osanale luă ă ă ă ia de i-a fost binef c tor, ai sentimentul c i-ai mai achitat din datorie.ţ ă ă ă ţ Te sim i mai pu in meschin, pentru c în definitiv, superioritateaţ ţ ă categoric a unui semen de-al nostru ajunge s ne osteneasc ,ă ă ă admira ia începe s ia nuan a şofranie a lalelei ce se cheam invidie...ţ ă ţ ă Apropo, ştiai c boşii sunt singura na ie care are un zeu al pizmei?ă ţ Am nuntul mi se pare semă nificativ.— Te-ai îmb tat.ă— Dac da, profit ! Profit de singurele momente când sunt peă ă ă de-a-ntregul sincer. Şi-acu' s - i zic de ce nu-mi placi. Nu m simt laă ţ ă îndemân în prezen a ta, şi dac ar fi s fac un chef ai fi ultimul omă ţ ă ă care ar figura pe lista mea de oaspe i. Îmi plac tipii bine dispuşi cuţ care s pot peă trece într-o crâşm din Vergului, cu bucate mitoc neşti:ă ă uger de v cu bine usturoiat, tuslama, ciorbi la minut, în vreme ceă ţă ţă l utarii balaoacheşi îmi cânt "Of, dorule!" ori o Cor bierească ă ă ă

- 77 -


îndr cit . Pe dumneata, sclifoă ă sit, nu pentru c vrei, dar aşa i-eă ţ fizionomia, te v d doar la Capşa, consuă mând şal u à la Victor Hugo,ă truites aux amandes, homari rococo, gigot de p un, leb d sau colibriă ă ă isteric...— Am ulcer, surâse Teodorini, şi în consecin gusturi mai pu in comţă ţ -plicate.— Cum e mai r u! Deci — îşi uguie buzele — o arip de pui rece şiă ţ ă cartofi natur! La care se asorteaz , bineîn eles, un pizzicato în reă ţ major, Berceusa de Mozart — asta ca moment frivol — sau nu ştiu ce z p ceal a lui Paganini! Mersi! Domnul cu tine!ă ă ăTeodorini continua s se amuze.ă— Ai uitat damele...— Exact! Dup trei fleici şi patru-cinci flacoane de t mâioas , colea,ă ă ă eu m duc s -mi sting ardoarea la Madama Clemansa, pe Şepcari, înă ă vreme ce tu fredonezi de inim portocalie versuri bleumarine dină Rimbaud. Frumoasa inimii matale are ochi ca cicoarea — scuz -l peă ca-ci — cosi de m tase blond şi degetul împiedicat în novelele bleuţă ă ă din Bibliothèque Rose. Metresa mea — azi a altuia — are sub iorile şiţ cracii goi, jartiere negre... Începu s cânte pe nas: "Ce picioruşă nebun, / Ce elegant col un / S jur c i-am v zut şi cal aveta." ...Adicţ ă ă ă ţ ă nu, ascult pe sta! "Numai o noapă ă te s fii a mea, dar pân în zori deă ă zi / Dorin a-mi te cheam acum, pe-aţ ă celaşi splendid drum / C ci teă ador ştii bine..."— Nu mai am nici un dubiu, oft Valeriu Teodorini, te-ai afumat! Credă c am s plec...ă ăGogu Roşianu replic pe melodie:ă— Pleac !... "Noaptea când r sare tainic, chiar şi în vis, eu te z rescă ă ă mereu / Şi m obsedeaz neîncetat, dragostea ce mi-ai jurat..."ă ă Continu pe ton obişnuit: Dar n-ai s pleci!ă ă— Crezi? râse Teodorini.— Precis. Dup expresia amicului Clayaux, ucis de o grenad la Praă ă lea, nu mi-ai scos înc viermii din nas. Tot mai speri s trec la m rturisiriă ă ă complete.Valeriu Teodorini îşi grebl p rul pe tâmple. Degetele lungi, sensibile,ă ă alunecar spre ceaf . Şi-o mas uşor, rotind capul de câteva ori.ă ă ă— M-ai ucis cu citatele şi poezioarele.— Cunosc şi altele. Uite, de pild asta, a lui Adain, doftorul, mi s-aă p rut foarte învior toare. Ştii, à la Bolintineanu: ...En dix-neuf-cent-ă ădix-sept, au Roumain victorieux / Le Français pourra dire, en faisant ses adieux: / Je n'en connaissais qu'une, et j'avais deux patries: /La France mon pays, et puis, la Roumanie... Mai vrei mostre, mon cher?— Su-fi-cient! Se ridic nesigur: M duc s m culc.ă ă ă ă— Ura! Î i spun sincer, abia aştept s r mân singur. M distrez maiţ ă ă ă bine.Teodorini chicoti:— De ce dracu' nu mi-ai spus-o mai devreme?

- 78 -


— La ce bun? Ai ştiut din prima clip c nu- i duc dorul, iar ca s teă ă ţ ă dau de umeri afar , tot nu puteam. Sunt prea bine crescut pentruă asta.— Hm, bine crescut! Supersti ie! Supersti ia bunei educa ii. O floriciţ ţ ţ că inutil , mofturoas şi incomod .ă ă ă— De acord, dar tr ieşte în fiecare gr dini , precum muşcatele dină ă ţă fereşti... Ce faci, n-ai plecat?Teodorini râse cu poft :ă— Asta, apropo de etichet ?ă— Nu, dragule, mi-e pur şi simplu somn, iar înainte de a face nani, am chef s discut cu Gogu Roşianu în tête-à-tête... Ca s - i fie somnul lin,ă ă ţ te asigur, î i dau cuvântul de onoare c nu sunt agent german, bref, cţ ă ă nu-s omul pe care-l cau i. Bate alte c r ri, cioc neşte la alte uşi!ţ ă ă ă— Dac - i dai cuvântul de onoare...ă ţTotul se petrecu instantaneu. Prin geamul nd rit cu zgomot p trunţă ă ă -se o par mic , metalic , de culoare verzuie dup cum b g de seamă ă ă ă ă ă ă Teodorini într-o frac iune de secund , nimerind în pânteceleţ ă şifonierului cu oglind .ăExplozia îi asurzi şi se f cu întuneric.ă

CAPITOLUL IX

— Bine ai venit la noi, coan Aristi ! Închin m o tescovin ori o jaă ţă ă ă -maic ?ă— M mul umesc cu un Cointreau, c- lelalte m dau de-a dura.ă ţ ă ăOchii lui Iorgu Cerchez surâdeau sub sprâncenele groase. Avea un o-braz mereu sfecliu, cuprinz tor, pe care tr s turile l t re e se l f iauă ă ă ă ă ţ ă ă în voie. Trupul masiv, întreaga f ptur emanau cumsec denie, oă ă ă bun tate imposibil de alterat — chiar r stignit pe ghilotin şi-ar fiă ă ă scuzat gâdele "de, îşi face şi el slujba, s racul!" — nimic nu-i mutilaă dispozi ia: o zi mohorât , ani de secet , vicleniile arendaşilor pe careţ ă ă se jena s le dea în vileag, o moştenire ratat ori r ut ile semenilor.ă ă ă ăţ Hainii, firile meschine nu suport bucuria altora, mânjesc cu dohotă surâsul pruncului din leag n, un cais înflorit, aroma zambilelor dină duminica Paştilor. Iorgu Cerchez avea excelenta umoare pe care o genereaz de obicei — dup cum opina profesorul Charcot — oă ă digestie f r cusur. R ut ile coanei Aristi a le socotea de pilă ă ă ăţ ţ dă badinerii, "adic telea de ce nu ne-am amuza oleac ?", intrigile, colporă ă -t rile tenden ioase, nişte "n-am ce face, trebuie s tr nc nim laă ţ ă ă ă cafelu " sau "tot nu citesc gazeta — numai minciuni — mai aflu ce seţă petrece în lume..."Acum hohoti gros:— Te dezmierzi, cucoan , parole! N-am întâlnit înc ins, ar tare de visă ă ă ori te miri ce, s te dea pe dumneata de-a dura! Ai vlag cât să ă ă înfrângi un regiment de doroban i!ţ

- 79 -


Verneasca îşi încruciş picioarele butuc noase gemând:ă ă— Ei, f tul meu, aşa şi aşa! Mi s-au trecut vremile cele vârtoase, de-aă -cuma-s numai r m şi e! Eşti tu blajin la cuget şi opinteşti s -mi dai ună ă ţ ă curaj, şi iac trebuşoar pentru care- i aduc mul mit !... Dar iar şiă ă ţ ţă ă ă s tuă l mi-s de betegi şi drag mi-e s -mi bucur sufletul cu privelişteă ă învior toaă re. De s-ar încumeta Alexandrina s -şi arate ochişorii, multă ă dezmierdare inimii şi c ut turii ostenite mi-ar aduce.ă ăÎn privirea lui Iorgu Cerchez înflori livad de cireşi. Alexandrina şi Aă de-lu a, dar mai dintâi şi dintâi, şi iar şi dintâi, Alexandrina, iac stâlpişoţ ă ă -rii pe care-şi rezema vie işoara.ţ— Alexandrina z boveşte în iatac, desluşi cu voce aromit de duioşie.ă ă În ultimele zile, parc tot nu i-a fost la îndemân ... De, cucoană ă ă Aristi , îi f ptur gingaş h r zit meleagului însorit şi vremilor dulci.ţă ă ă ă ă ă ă Zilele înverşunate nu-i sunt pe potriv şi iac , l mai m runt zvon ceă ă ă ă stârneşte spaim ori jale o zvârle z caş .ă ă ăOchii Verneasc i cercetar dintâi spre vârful nasului. Trase aer înă ă piept înainte de a gl sui:ă— Şi de când zici c boleşte, Iorgule, maic ?ă ă— De alalt ieri, oft Cerchez. M-am întors de la Stoiceşti spre n mieziă ă ă şi-am g sit-o lâncezind pe sofaua din salon. Ochii i se umezir şi şoptiă ă cu voce sc zut , ferind urechea zidurilor: Mi-i team s n-o r pună ă ă ă ă ă pieptul, coan Aristi . Cunoşti doar c acesta e beteşugul neamuluiă ţă ă ă care n-a cru at-o nici pe soacr -mea, cucoana Raluca, şi nici peţ ă bunic -sa...ăPrea tulburat ca s continue, începu s dezmierde lan ul ceasornicuă ă ţ lui, de parc ar fi fost m t nii. B trâna, potrivindu-şi şoldurile în jil , seă ă ă ă ţ strâmb plictisit .ă ă— sta s - i fie necazul, Iorgule! Alexandrina e pl mad vârtoas , nuĂ ă ţ ă ă ă s-a izbit m -sii, aşa c grija i-e zadarnic . Poate îns c alte aleanuri îiă ă ţ ă ă ă cearc sufle elul. Nu-i lesne, de pild , s oftezi întruna dup omulă ţ ă ă ă dorit...Nu-şi urm vorba, zvârlindu-i privire pieziş . Iorgu Cerchez ridic chiă ă ă -pul însufle it.ţ— Doar afacerile m mân de colo-colo, coan Aristi , şi Alexandrinaă ă ă ţă a priceput-o. Opintesc s le fac trai lesnicios — ei şi Adelu ei — pe câtă ţ îi cu putin , în vremi vr jmaşe. i s-a m rturisit oare c aceasta eţă ă Ţ ă ă pricina care o încearc ?ăVerneasca îşi ciupi nervoas un neg r s rit lâng aripa nasului.ă ă ă ă"T nt l u eşti, fiule! Oare trebui s - i vâr degetul în ochi ca s priă ă ă ă ţ ă -cepi?..."Se mul umi s rosteasc în doi peri, înconjurând cu degetul margineaţ ă ă p h ru ului de Cointreau:ă ă ţ— E greu, muiere tân r şi singur ...ă ă ă— Adev rat, dar cine-i vinovat? Oare am n scocit eu r zboiul? Se află ă ă ă doar Alexandrina tân r şi singur ?ă ă ă— Mai ad ugeşte, fiule: atât de chipeş , tân r şi singur . Spun drept,ă ă ă ă ă

- 80 -


Iorgule, nu ştiu cum te-a p lit norocul, c ci nu eşti iscat pentru aseă ă -menea mândre e de muiere. Rupt din soare, avut şi de neam, z uţ ă ă ă c i se cuvenea ceva mai de soi!ăCerchez d du din cap surâzând fericit.ă— Adev rat, cucoan Aristi . Îmi cunosc belşugul de cusururi şi nuă ă ţă ostenesc a mul mi cerului c ci Alexandrina mi-e norocul şi bucuria...ţă ă— Ei, iaca noroc şi bucurie dup care jinduiesc şi al ii. Nu poate ieşiă ţ biata în uli , f r a nu trage dup ea turm de craidoni, c aşa-iţă ă ă ă ă ă românul nostru, bat -l mântuirea! Într-o mân ine flinta, iar cuă ă ţ cealalt cerceteaz şezut de muiere.ă ă— Coan Aristi !ă ţă— Ce coan Aristi ! Eu zic s caşti ochii c azi, mâine cum eşti tuă ţă ă ă tont, şi mereu urnit din b t tur , umblând dup frunza fr sinelului, iară ă ă ă ă nevast -ta, bleag mioar , i-o salt unul în şea şi du-te de-i caut înă ă ă ţ ă ă cea parte de lume!Iorgu Cerchez oft cu triste e.ă ţ— Amarnic î i mai place s nec jeşti oamenii, coan Aristi ...ţ ă ă ă ţă— Pentru c v-a i deprins cu minciuni şi adev rul v e nesuferit. Zi-iă ţ ă ă slutului c -i frumos şi cornoratului c s-a însurat cu Prea Curata şi să ă ă vezi cum le râde fa a şi te-mbie doar la vin dulce şi mieji de nuc .ţ ăIorgu Cerchez îşi înfipse mâinile în bra ele jil ului.ţ ţ— Nu- i îng dui, cucoan Aristi , s insinuezi lucruri abjecte despreţ ă ă ţă ă so ia mea.ţB trâna îi râse în nas.ă— Nu- i cer eu ie învoial , f tul meu, dup cum nu i-oi cere nici luiţ ţ ă ă ă Vod , oricare ar fi pricina. De tot hazul e c nu i-o cere nici nevast -ă ă ţ ăta! À bon entendeur, salut!

Doamna Cerchez lâncezea în balansoarul de lâng sob , cu o broderieă ă uitat în poale. Faldurile rochiei de cas , alb cu panglici din satină ă ă bleu, se desf cuser . Alexandrina inea picioarele pe gr tar şi sim eaă ă ţ ă ţ c ldura ară zându-i genunchii, apoi urcând lacom şi cuprinzându-i totă trupul. Era toropit şi gândurile îi r t ceau — senza ia fizică ă ă ţ ă asem n toare alegea că ă ărările — la augustul petrecut în vara lui 1910 la Carmen Sylva. Divine zilele acelea cu soare necru tor care- i d deaţă ţ ă brânci s te scalzi în valurile diaă mantine, r coroase ca o oranjadă ă b ut pe ner suflate în zi de arşi , deliă ă ă ţă cioas halvi a şi feliile deă ţ harbuz vândute pe plaj de t t ruşi ochioşi, mă ă ă ărişori, ia! cât un deget... Splendide nop ile cu lun portocalie petrecute pe verandaţ ă larg , argintuit de puzderia stelelor. Din pâlnia gramofonului, urecheă ă uriaş de animal preistoric, glasul Adelinei Patti viersuia despreă frumuse ea unor meleaguri îndep rtate, cu b rba i aprigi şi inimiţ ă ă ţ fierbin i, condottieri care ştiu s iubeasc şi s ucid , firi neguroase,ţ ă ă ă ă s lbatice, iscaă te pe t râm binecuvântat de Dumnezeu cu poame aurii,ă mult soare şi arom de chiparoase. Dimitrie le sem na... Îşi duseă ă

- 81 -


reflex mâna la obrazul p lmuit, dar gândul nu z bovi, cercet din nouă ă ă alte c r ri. Cât nefericire s -i fi intrat în via atât de târziu!ă ă ă ă ţă Cuvintele sorei Angèle trâmbi au — trâmbi ele de argint aleţ ţ arhanghelilor în cele zile de apocalips — remuşc ri, presim iri funeste.ă ţ Tâmplele Alexandrinei zvâcneau: "Adulterul, crim f r iertare... Ce-aă ă ă legat Dumnezeu nu-i e îng duit nim nui s deznoade... S neă ă ă ă supunem! Judecata şi deciziile Atotputernicului, uneori de nepătruns, sunt definitive şi le vom în elege la vremea cuvenit ... Fericirea truţ ă -peasc , o turpitudine... Femeia, unealt a lui Dumnezeu întru înmul ireă ă ţ şi continuitate..."Aşa ar fi fost, dac nu l-ar fi cunoscut pe Dimitrie. Cu Iorgu, nop ileă ţ fuseser cumin i, blânde, obligatorii. La început penibile, apoiă ţ plictisitoare. Aşa se fac copiii! P cat c mecanismul e dezgust tor...ă ă ăCând o s rutase Dimitrie prima oar ... Obrajii Alexandrinei luar foc,ă ă ă inima începu s -i bat . Erau la Iaşi — câteva luni dup refugiu — înă ă ă casa Anei Racovi . Serat lipsit de str lucire cu ceai şi biscui iţă ă ă ă ţ economici, mult îngrijorare, fe e adumbrite.ă ţ"Marghiloman a spus... Br tianu pretinde... Regina nu va tolera...ă Averescu, eroul de la Oituz... N-avem echipament.. 20 de franci, kilogramul de unt... Mackensen e tare, n-avem generali pe potriv !...ă Catastrofa de la Rahova — Cobadin — Tuzla... arul Ferdinand deŢ Coburg, un nebun!..."Alexandrina se plictisea. Auzise de zece ori, de o sut de ori aceleaşiă lucruri. Şi o dureau liniştea din jur, s r cia, rochiile negre de doliu —ă ă Ilinca Voevozeanu, v duv la dou zeci şi doi ani —ceaiul s lciu,ă ă ă ă mizeria, obrazul sfâşietor de trist al lui Iorgu, cu atât mai trist, cu cât îndeobşte vesel, robust, optimist, era de-ajuns s -l priveşti ca s - iă ă ţ închipui c vine Paşteă le......Purta o rochie gris-souris, cu manşete mousquetaire din dantel roz-ăpal. Îşi muşca buza de jos, fascinat , iar ochii umezi c utau spre vârfulă ă pantofilor de satin. Îi sim ise privirea. Fix , cutez toare, fierbinte.ţ ă ă Tandr şi în acelaşi timp necru toare. Un ofi er usc iv, elegant,ă ţă ţ ăţ sobru. Emana o b rb ie care- i t ia respira ia. Se uitase la elă ăţ ţ ă ţ nedumerit , cuprins de o emo ie neobişnuit . F r s schimbe ună ă ţ ă ă ă ă cuvânt, se retr seser amândoi în salonul turcesc. Erau singuri şi,ă ă am nunt caraghios, Alexandrina remară case un cârlig desprins la draperia de brocart albastru brodat cu irişi.— M numesc Dabija.ăAlexandrina îşi îng im numele cu glas şov itor.ă ă ă— Ştiu, o întrerupse generalul. Ştiu tot ce se poate şti în leg tur cuă ă persoana dumneavoastr .ăTulburat , nu-şi g sea cuvintele. Încercase s fie cochet :ă ă ă ă— Oare?— Sigur. Acum o lun , s-au împlinit cinci ani de când v-am v zut priă ă ma oar . Sunt cinci ani de când v iubesc.ă ăN-o l sase s -şi macine uimirea. Cu o îndr zneal de pirat, înnebunită ă ă ă

- 82 -


de patim , într-o odaie, la trei metri de oaspe i, unde în fiece clipă ţ ă putea intra cineva, gazd , slugi, Cerchez însuşi sau oricare musafir, oă cuprinsese s lbatic în bra e şi o s rutase devorându-i buzele.ă ţ ăPân atunci, Alexandrina avusese sentimentul c buzele îi sunt deă ă lemn... Dup îmbr iş rile lui Iorgu, îşi sp la îndelung gura cu ap deă ăţ ă ă ă lavand .ă"Dimitrie! şopti, cu trupul tot o flac r . Mi-e dor de tine! M-ai jignit, m-ă ăai înfricoşat, m-ai lovit, dar ai f cut din mine femeia ta... Şi mi-e dor deă tine..."— Porumbi !ţăDoamna Cerchez întoarse capul, smuls din vis.ă— Ah! Tu erai, Iorgule...Cerchez îi s rut mâna, se aşez pe un taburet la picioarele ei.ă ă ă— Cum te sim i, iubito?ţ— Bine, surâse femeia chinuit. Bine de tot. Nu trebuie s fii îngrijorată din cauza mea. Adelu a s-a culcat?ţ— S-a culcat... Era trist c nu te poate s ruta.ă ă ă— Trebuia s-o laşi.— N-am vrut s te tulbure.ăAlexandrina îi mângâie uşor tâmpla.— Cine a fost la noi? Parc am auzit glasuri.ăFigura lui Cerchez se înnegur . S lt din umeri scârbit.ă ă ă— Coana Aristi a Verneasca...ţAlexandrina îi zvârli o privire scurt . Rosti cu glas nesigur:ă— Îmi pare bine c nu m-ai chemat. Doamne, cât ştie femeia aceastaă s - i adumbreasc sufletul!ă ţ ă— Nu trebuie s-o bagi în seam , spuse Cerchez s rutându-i vârfulă ă fiec rui deget.ă— Trebuie s po i.ă ţ— Eu pot.Alexandrina îi observ surâsul silnic.ă— Ce i-a spus? Ce-a mai n scocit? Zi, Iorgule, ie nu- i st bine s faciţ ă ţ ţ ă ă pe misteriosul.— Habar n-am... Nu-mi pas ... Îi s rut palmele reci: Te iubesc, Aleă ă ă -xandrin . Lucrurile acestea s-au spus de mii de ori, dar n-am avută vreodat preten ia de a fi original. Te ador şi încredin at sunt, îiă ţ ţ singurul meu merit.Doamna Cerchez îi sim ea greutatea capului pe genunchi. Înduioşat ,ţ ă stoars de mil , îi trecu degetele prin p r, alintându-l ca pe un copil.ă ă ă El, Iorgu, şi Adelu a tot una erau în sufletul ei.ţ— Eşti prea modest... Ar trebui s ceri mult... Mult mai mult.ăIorgu îşi ridic fruntea. Ochii cerşetoreau, cercetând chipul nevestei cuă adora ie.ţ— Cer imens! Nem surat de mult... s - i fiu mereu în preajm .ă ă ţ ă— Acesta e doar fapt împlinit, Iorgule!— Nu putem nimica hot rî peste vrerea Proniei Cereşti... Ad ug îmă ă ă -

- 83 -


piedicat: Şi a ta...Alexandrina îl scrut cu aten ie. Alt dat , asemenea vorbe ar fi umă ţ ă ă -plut-o de spaim . Acum sim ea doar durere, intuind suferin iă ţ ţ nemeritate ce aveau s cutremure via a, întreg universul lui Cerchez.ă ţ Şi-i era team nu de blestemul lui Iorgu — îi va s ruta pân la cap tulă ă ă ă zilelor batistele r mase în garderob doar la gândul c au fost atinseă ă cândva de ea, o m nuă ş desperecheat , fotografiile de la Mandy,ă ă pân şi umbra... — ci de fulgeă rele Ziditorului. "Nimeni, decreta tot sora Angèle, nu-şi poate n scoci feriă cirea sp lându-şi mâinile cu lacrimileă altora..."Îl apuc de urechi ca pe un c eluş şi-l întreb , surâzând cu dulcea :ă ăţ ă ţă— Ia zi tu, Iorgule, ce i-a b snit Verneasca?ţ ă— Nu-mi pas .ă— Aceasta mi-ai mai spus-o.Cerchez i se smulse uşurel din strânsoarea palmelor, întoarse capul, ocolindu-i c ut tura. Glasul r sun , n pustit de lacrim :ă ă ă ă ă ă— Cândva, cineva mi te va desprinde... F t-Frumos ce te va s lta peă ă şeaua calului într-aripat, de poveste, r pindu-te spre alt cap t deă ă p mânt. Departe de mine... Lucru ce negreşit se va împlini, c ci preaă ă mi-s s rac de însuşiri...ăBuzele Alexandrinei începur s tremure. Plângea, cum numai ea ştiaă ă s plâng , p strând chip neted de madon . Lui Cerchez îi r s riă ă ă ă ă ă dinainte icoana Prea Curatei de la Schitul Vechi, pictat de un rusă osândit la Siberia şi care izbutise prin vicleşug s se slobozeasc . Îşiă ă m cinase traiul, pâă n la cel din urm suspin, g sind linişte şi alin înă ă ă sfânt mân stire din Moldova. Chipul Fecioarei, neasemuit de frumos,ă ă r s rea între m rg ritare şi catifele albastre. Dou lacrimi însufle iteă ă ă ă ă ţ — s întinzi degetul s le culegi —periau obrazul diafan.ă ă— Doamne, Iorgule!...— Nu plânge, iubita mea! Numai nu plânge... Un lucru, te rog, ine-lţ minte... Îng duit i-e orice greşeal , c ci eşti din f pturile alese ceă ă ţ ă ă ă pot fura cireşe chiar şi din livezile cerului f r a nec ji Prea Sfin ii...ă ă ă ţ— Ce vrei s spui, Iorgule? îng im femeia.ă ă ă— Doar una! Nu m lep da.ă ă

— Pot s r mân, Alexandrin ?ă ă ăOchii doamnei Cerchez alergar instinctiv spre patul n buşit de horă ă -bot înspumat şi se crisp . Ocoli privirea b rbatului — Doamne, câteă ă ă ă nu se citeau acolo! implorare, dor, tot aleanul unui suflet însp imântată — şi îngân înfigându-şi unghiile în palme.ă— M simt înc lipsit de puteri. Cru -m ...ă ă ă ţă ăIorgu Cerchez o privi lung, apoi îşi coborî pleoapele. P r si odaia cuă ă umeri osteni i. Îi desluşeai pe spinare — imaginea o fulger peţ ă Alexandrina — obida şi lacrima din cuget. Mare, blând, sem na cu ună câine Saint Bernard oc rit pentru a fi înfruntat n me i vr jmaşi, pentruă ă ţ ă

- 84 -


a fi smuls mor ii unul, doi ori nou temerari ai piscurilor.ţ ăOchii Alexandrinei, n p di i de lacrimi, cercetau arabescurile drapeă ă ţ riei de pluş albastru."Doamne! De ce nu l-ai n scocit aprig? Crunt şi tic los? E nevolnic, cuă ă inima toat o ran , iar eu mânuiesc gârbaciul ca un gâde..."ă ăVisase deun zi c peste piersic de april, înflorit în livad , turnase ună ă ă ciub r de ap clocotit . Copacul zâmbise chinuit şi, cu ultim suflare,ă ă ă ă florile catifelii îi dezmierdaser mâna.ă"Asta trebuie s fie", îşi zise doamna Cerchez. Se ridic anevoie dină ă balansoar şi se târî spre gheridonul de lâng pat. Sorbi pân la ultimaă ă pic tur paharul cu licoare întocmit de Sevasta spre a da brânciă ă ă somnului.Afar , noaptea se zvârcolea, c znit de viscol.ă ă ă

*

— Doar nu v-o fi somn! se mir coana Aristi a. Îs abia ceasurile 9!ă ţCicerone Butculescu, numai o ap — toat seara îl d duse Verneascaă ă ă în und , nu-i îng duise clip de r gaz — îndr zni s cârteasc :ă ă ă ă ă ă ă— Şi dou de când ne afl m în vizit . Parole, coan Aristi , n-ar treă ă ă ă ţă bui s exager m. Doamnele sunt ostenite.ă ăD du s se ridice dar b trâna îl opri autoritar , atingându-i um rul cuă ă ă ă ă bastonul.— Stai jos, Butculescule! Ia zice i, fetelor! A i tras ast zi la plug?ţ ţ ăZoe, Zinca şi Zizine încercar s zâmbeasc . Dup o sear întreag deă ă ă ă ă ă emo ii, se sim eau literalmente epuizate. Dintâi, sosirea intempestivţ ţ ă a coanei Aristi a, care o silise pe Anica s înfrâng porunca lui Dabija,ţ ă ă strecurându-se tâlh reşte în cas . V zându-l pe domnul Cicerone,ă ă ă slujnica deschisese. Când s închid , uşa se împiedicase în bastonulă ă Verneasc i. Uluit , înl turat din prag ca o musc , Anica îşi f cuseă ă ă ă ă ă cruce:— Doamne fereşte, cucoan ! Parc ai fi Fanache, majurul de la poli ie!ă ă ţ Halal boieroaic !ă— Gura, f , c te croiesc! Şi grijeşte repejor de o dulcea şi o cafea...ă ă ţă Hai, hai, ştiu c v-a i chivernisit!ă ţSlujnica, nedus la biseric şi f r fric de st pâne, îi inu piept:ă ă ă ă ă ă ţ— Da' ce, cucoan , mi-ai p zit borşul pe plit , de cunoşti ce am înă ă ă oale?— V-am v zut gunoiul în curte, toanto! exclam cu satisfac ie b trâă ă ţ ă na. Una s înve i! Dup ordurile pe care le arunc omul, îi afli belşugul dină ţ ă ă cas . Şi-acum lipseşti din fa a mea, c nu fac taifet cu slugile.ă ţ ăStupoarea surorilor Algiu când Verneasca le intrase în salon nu fusese egalat decât de jena Butculescului care, vân t de confuzie, încercaseă ă s explice eufemistic ini iativa b trânei. Coana Aristi a i-o retezase cuă ţ ă ţ brutalitate:— Ci vorbeşte verde, Butculescu, şi nu te foi în izmene! Da, am vrut

- 85 -


s -mi v d neamurile — suntem vere drepte — şi când eu poftesc ceva,ă ă nu s-a n scut înc la care s m împiedice s-o fac, chiar dac -iă ă ă ă ă ă ghin rar şi-l cheam Dabija. Când l-o i vedea, s -i zice i c ausweiss-ulă ă ţ ă ţ ă lui îl folosesc în privat , dup ce-mi iau clistirul...ă ăDe dou ceasuri surorile Algiu tremurau închinând aceeaşi rug ciuneă ă mut Cerului: "Doamne! De n-ar pica Dimitrie chiar ast zi!..."ă ăVerneasca, dimpotriv , se sim ea excelent, sorbise cu poft cafeaua şiă ţ ă ceruse al doilea rând de dulcea cu biscui i s ra i: "Prea multţă ţ ă ţ ă z h real m îhgre oşeaz ..."ă ă ă ă ţ ă— Ai ficatul sensibil, coan Aristi , observ domnul Cicerone ca s seă ţă ă ă afle în treab .ă— Pe dracu', sensibil! Zi c mi-e dor de un mizilic, ceva! Icrişoare neă -tescuite, o felioar dou de ghiudem... Chiar! Voi n-ave i prin casă ă ţ ă niscai leb r din la musc lescul, în fine, ceva moale? Îşi supse ună ă ă dinte g unos, explicând: str nutai azi-diminea şi mi-a s rit s r ciaă ă ţă ă ă ă de protez pe iment. A plesnit. De-acu' ce s fac?ă ţ ăDistrat, domnul Cicerone suger aiurea:ă— S nu mai r ceşti, coan Aristi ...ă ă ă ţăVerneasca nu-i d du aten ie:ă ţ— Voi ce-a i adormit? O chema i ori nu pe toanta aia de la buc t rie?ţ ţ ă ăZizine se interes , timid :ă ă— Ai nevoie de Anica?— Ei nu, c eşti picat din lun ! Nu- i spusei adineauri c poftesc ceă ă ă ţ ă va s r tur ? Numa' moale s fie c - i povestii dandanaua cu din ii. Nişteă ă ă ă ă ţ ţ sardelu e de Lissa ar fi bune...ţ— De unde sardele, Aristi ? se holb Zoe.ţă ă— Hai nu te miorl i! Cu atâ ia craidoni în cas , numai fe e luminate,ă ţ ă ţ v geme c mara!ă ăZinca şi Zizine se mirar într-un glas:ă— Craidoni?!— Da' cum le zice lora de vin la bordel cu dame mascate? Arhană -gheli?Pe Zoe o podidir lacrimile.ă— Cum po i s vorbeşti aşa? Mi-e... mi-e ruşine pentru tine!ţ ă— Ba pentru voi s v fie, fata mea, c nu eu am deschis în cas tracă ă ă ă -tir.De ruşine, Butculescu îşi vârî capul între umeri. intea aceeaşi patŢ ă cafenie de pe covor, neîndr znind s ridice ochii.ă ă"Ce langaj de precupea ! Nici pe surugii nu i-am auzit folosind aseţă -menea expresii triviale. Poate doar pesc resele din halele Parisului s -ă ăi ajung în dreptul um rului. Ce calvar pentru domnişoarele Algiu!..."ă ă— Degeaba ai r mas cu nasul în rân , Cicerone fiule, c nu la tineă ţă ă ă m-am referit. Damezele voalate nu-s de nasul claponilor! În toat via aă ţ n-ai inut în aşternut decât c r mizi calde şi plosca!ţ ă ăButculescu, tremurând de ruşine şi umilin , se ridic . Rosti într-oţă ă încercare disperat de a salva ceva din demnitatea ferfeni it :ă ţ ă

- 86 -


— Îmi pare r u, coan Aristi , dar m v d silit s m retrag. Glumaă ă ţă ă ă ă ă are şi ea o margine.B trâna râse gros.ă— Dac - i închipui c -mi pr p desc vremea stând de şag cu tine,ă ţ ă ă ă ă ap i eşti mai n tântoc decât mi-am închipuit.ă ă— Omagiile mele! spuse bâlbâit Butculescu luând-o spre uş .ă— Stai jos! Pleci când î i spui eu.ţDomnul Cicerone, însp imântat s nu-l apuce de poale, retez încă ă ă ăpe-rea şi ieşi precipitat.Surorile Algiu plângeau ghemuite pe canapea.— L-ai gonit! suspin Zinca. Pur şi simplu l-ai dat afar din cas .ă ă ă— ...afar din cas , hohotir Zoe şi Zizine.ă ă ă— Pâr ! f cu b trâna reproducând cu buzele s race zgomotul. Mi-sţ ă ă ă dragi proştii ca izmenele de sâmb t !ă ă— Nu i-or fi ie, spuse Zinca.ţ ţ— Dar v e vou . Aferim! Trage i n dejde c se însoar ? P i sta n-aă ă ţ ă ă ă ă ă fost nici la dou zeci de ani b rbat cum nu m-a greşit mama pe mineă ă Cosânzeana! Una la mân ! A doua, tot nu se poate însura cu toateă trei.Ochii roşii ai Zoei clipir m runt:ă ă— Ştii bine c n-am umblat niciodat dup m ritiş. Ne-am opus chiară ă ă ă atunci când papa a insistat...— Cu al ii, feti o! Zi-mi mie unul singur care v-a cerut şi voi i-a i zâmţ ţ ţ -b rit, dup cum v înv ar la pension, c v sim i i onorate dară ă ă ăţ ă ă ă ţ ţ inimioarele v bat pe alte uli e!ă ţZinca, zdrobit de ofense, prinse curaj:ă— În definitiv, sunt chestiuni care ne privesc pe noi. N-aveai dreptul s -l alungi pe domnul Cicerone...ă— ...n-avem atât de mul i prieteni ca s ne putem îng dui s -i pierţ ă ă ă -dem.Verneasca o cercet surprins :ă ă— Ia te uit , ai f cut gât! Vezi- i lungul nasului, Zinco, atâta î i spun!ă ă ţ ţ Sunt verişoara voastr mai mare şi nenea Iliu v-a l sat în grija mea.ă ţă ă— De aia, sughi Zizine, plângem de câte ori vii la noi şi z cem cuţă ă migren o s pt mân .ă ă ă ăZoe interveni:— Dac nu- i place domnul Cicerone, n-ai decât s nu-l primeşti la tineă ţ ă acas , nicicum s -l expediezi de la noi ca pe un argat.ă ă— ...ca pe un argat!— Voi a i c piat? rânji b trâna. L-am zvârlit eu pe uş sau a fugit el caţ ă ă ă un iepure cu o alic în şezut? Dezmetici i-v !ă ţ ăSpumeg câteva clipe, zvârlindu-le priviri nimicitoare, apoi s ri de peă ă scaun ca muşcat de bondar.ă— M-am s turat de bâzâit şi v ic real . Întinse mâna: Cheile!ă ă ă ăDe uimire, plânsul surorilor Algiu încet instantaneu. C scar ochiiă ă ă roşii:

- 87 -


— Care chei?!— De la pavilionul lui nenea Iliu ! Iute c m-am sastisit. La turm deţă ă ă oi st bine doar m garului.ă ă— Pentru ce ai nevoie de chei?— Uite-aşa, vreau s v d şantanul iscat în casele lui unchiu-meu!ă ă— Aristi !ţă— Nici o Aristi ! Fuga marş, ori le iau singur ?ţă ă— N-ai s faci asta! rosti cu glas pi ig iat Zinca.ă ţ ă— Ba pe mântuirea mea c-o fac! Urm agresiv : Nu trei moşnege neă ă -putincioase or s m împiedice şi nici m car un ghin rar curvar careă ă ă ă umbl dup mândru ele altora şi sparge case de oameni cumsecade.ă ă ţZoe sufl palid de încordare:ă ă— Î i îng dui... iart -m , dar î i îng dui cu mult peste ceea ce se cuţ ă ă ă ţ ă -vine.— Parc şti i voi ce se cuvine! Îmi da i ori nu cheile?ă ţ ţZizine spuse prima minciun din via a ei:ă ţ— Sunt... sunt la chiriaş. Iar cel lalt rând l-am r t cit dup moartea luiă ă ă ă papa. Eram atât de tulburate.Zinca şi Zoe o privir cu admira ie. Ce minunat o ticluise! Nu z u, Ziă ţ ă -zine are uneori nişte spontaneit i...ăţ— Aşa? f cu Verneasca furioas . Ei bine, las' c le g sesc eu.ă ă ă ăDin doi paşi uriaşi, fu în fa a tabernacolului. Deschise uşi a de cristal şiţ ţ vârî mâna în untru. Se r suci, triumf toare, agitând ca pe un clopotă ă ă colanul zorn itor.ă— Las -le acolo! gâfâi Zoe.ă— Las -le.ăVerneasca râse:— Ştii c ave i haz? Dup ce m-am opintit s le g sesc?ă ţ ă ă ă— O sun pe Anica!— M doare în spate de şuia aia! Nu bâzâi i c m întorc degrab'.ă ţ ă ă Drumul îl ştiu singur .ăSe strecur pe uş , iute şopârl . Atât de iute, încât Anica abia avuă ă ă timp s se ascund în oficiul de lâng buc t rie.ă ă ă ă ă

Verneasca aprinse lampa de pe birou. Se descurca lesne, cunoştea locurile. De câte ori nu t if suise aici, dinaintea samovarului, cu neneaă ă Iliu ! Pe b trânul Algiu îl amuzau r ut ile Aristi ei — nu se afla în totţă ă ă ăţ ţ târgul limb mai dibace în cleveteal — iar Verneasca, abandonată ă ă timpuriu de b rbat, se plictisea acas . În plus, vizitele la nenea Iliu ,ă ă ţă jovial şi filotim, îi rotunjeau portofelul, acoperindu-i pentru o s pt mân cheltuă ă ă ielile de coşni . Nu erau de lep dat niciţă ă nenum ratele ceaiuri cu mult rom, gust rile delicate pe care batrânulă ă le poruncea aduse în birou. Algiu era gurmand şi se d dea în vântă dup hors-d'oeuvres-urile rafinate. Nică ăieri nu mai mâncase Verneasca sup de moluşte picant şi delicioas sau pulp de leb dă ă ă ă ă ă

- 88 -


fiart în şampanie şi ienibahar şi t iat în felioare transă ă ă parente. Dar drobul de p un stropit cu vinul acela spumos, uşor acidulat, deă culoarea topazului...De poft , coanei Aristi a îi salivar şi ochii. Oft aducerii aminte. Înă ţ ă ă od i — birou şi iatac — mirosea a tutun bun, a piele şi a Chypre. "Hm,ă ai v zut fante s nu duhneasc a spi erie? Pân şi ordonan ele auă ă ă ţ ă ţ ajuns s dea cu odicolon..."ăPe m su a volant din stânga biroului g si dou sticle de Martell înă ţ ă ă ă -cepute, o alta cu rachiu de Chios, o caraf de cristal în care Verneascaă reper , întâi dup miros, apoi tr gând trei-patru gâturi zdravene,ă ă ă mastic .ă— Tot spirturi! bomb ni cu o satisfac ie ciudat . Dintr-o singur înă ţ ă ă -ghi itur , rândunica e r pus . Cine ar fi crezut c mamelucul sta deţ ă ă ă ă ă Dimitrie e un Casanova! Ziceai c în afar de flint şi "drep i, r cane!"ă ă ă ţ ă nu-l taie capul la altceva.Când p trunse în iatac, un zâmbet unsuros îi l b r obrazul. O inciă ă ă ţă ta patul mototolit, harababura de dantel fin care se înfoia spumoasă ă ă ca un albuş de ou bine b tut. Savura mai ales cu deliciu panglicileă desf cute iar o bucat de horbot sfâşiat , la cearşaf, îi aprinse în ochiă ă ă ă luciri lubrice.— Brava! În patul lui nenea Iliu ... Cum s-ar zice, dumnealui, r poţă ă -satul, gazda, nepo elul cu bacanalele şi tuşa Aristi a care vegheaz laţ ţ ă fericirea guguştiucilor... Da, da... veghez eu s v fie moale... Şi o s - iă ă ă ţ fie, nepoate, f g duin fac!... Suntem doar în familie...ă ă ţăB trâna, mereu neaşteptat de sprinten , se strecur în spatele paraă ă ă -vanului. Pe un fond azuriu, gheişe împiedicate, cu ghiozdane în spinare şi ochii sub ia i de parc ar fi cercetat mereu c tre soare,ţ ţ ă ă miroseau flori. Inventarie cu un ochi expert ştergarele, s punul fină "Fleurs de Nice", lavaboul de por elan, dou perii de cap şi pieptenulţ ă de baga."Boscâr e cur ele, cu cheltuial , dar în cumplit neorânduial ! Peţ ăţ ă ă ă -semne c nici Anica nu are îng duin s -şi vâre nasul... Ia te uit !..."ă ă ţă ă ăOchii Verneasc i str lucir şi mul umire f r seam n îi înv p ie oă ă ă ţ ă ă ă ă ă bra-zul g lbinicios. O spelc de aur cu c pe el de safir, r t cit în grab —ă ă ă ţ ă ă ă ă v zut-a cineva ibovnici s le ajung vremea, s nu soarb din bardacaă ă ă ă ă bucuriei nelegiuite pân la cea din urm lacrim , mereu nes tui,ă ă ă ă mereu cu sufletul la gur c ci ceasul nu mai e ceas ci minut ? —ă ă ă str lucea pe mară ginea lavaboului.B trâna o înşf c lacom . Cunoştea podoaba, adus m r işor de Ioră ă ă ă ă ă ţ gu în cel dintâi an al r zboiului. Alexandrina o purta sub conci, adunândă p rul scurt de pe ceaf .ă ăO vârî în buzunarul adânc, unde-şi mai g sir loc dou linguri e deă ă ă ţ argint şi o tabacher emailat — "ce nu prinde bine la o cas deă ă ă v duvoaă ie?" — mai z bovi adulmecând prin cabinetul de lucru ală b trânului Algiu şi unde acesta nu lucrase niciodat .ă ăLa o vreme, socotind c a scotocit îndeajuns, deschise fereastra iataă -

- 89 -


cului. Cu coupe-papier-ul de pe biroul fostului prezident de tribunal desprinse la un cap t una din stinghiile jaluzelei de lemn, închise,ă trase cu grij perdelele de muselin şi sufl în lamp .ă ă ă ă

— Nu v mai deranjez! Îmi iau bastonul şi cale sprâncenat , coană ă ă Aristi !ţăZoe, Zinca şi Zizine, galbene, pr buşite se uitau la ea ca la un strigoi.ă Când b trâna le întoarse spinarea de muscal, îng imar într-un glas:ă ă ă— Cheile!Verneasca rânji. Proteza, sl bit , se deplas şi coana Aristi a o puse laă ă ă ţ loc, împingând-o cu buza inferioar .ă— A! Cheile! P i pe alea le p streaz baba suvenir, zânelor! Pagubă ă ă ă mare nu v fac şi vorba aia, tot nu v-a i spetit cu pomeni laă ţ parastasele lui nenea Iliu .ţăSe regal câteva momente constatând efectul produs de cuvintele eiă şi ad ug cu o bun dispozi ie sarcastic :ă ă ă ţ ă— Asculta i pova în eleapt ! Dac pofti i m car un singur zuluf înţ ţă ţ ă ă ţ ă -treg şi nu frun i pleşuve, nu sufla i cuvin el ghin rarului. La mânie, nu-ţ ţ ţ ăl întrec nici t tarii cei înverşuna i... La bun vedere, sau vorbaă ţ ă Butculescului, mes hommages!În uli , Verneasca hot rî râzând în guş : "Am s m nânc un cârnat cuţă ă ă ă ă usturoi. Dar înainte-i trag o c n uie cu rachie. Mi-au deschis apetitulă ăţ delicatesurile lui nepotu-meu!... Halal s - i fie, coan Aristi !..."ă ţ ă ţă

CAPITOLUL X

Pe malul drept al Dâmbovi ei, între Podul Mihai Vod şi mân stirea cuţ ă ă acelaşi nume ridicat pe vârf de gorgan şi strâns în cing toare înaltă ă ă ă din piatr de codru, şerpuiau scurt, cu convulsii neaşteptate,ă ulicioarele uneia dintre cele mai vechi mahalale ale Bucureştilor. Str zile Sapien ei, Pacien ei, Bateriilor, Dumbravei şi Brutus seă ţ ţ împleteau cu uli a Sfin ilor Apostoli care le reteza de-a curmezişul,ţ ţ dându-şi suspinul în Calea Rahovei. Aici, pe o palm de loc, seă îmbulzeau ghimirlii m runte, coşcovite, cu z vozi r i în curte, amiciă ă ă roşu ag at în copaci de m r işor, iar vara, miros iute, a â tor deăţ ă ţ ţ ţă fleici fripte pe j ratic sub oghial de cimbru. Şi tot aici, înă tre muzici de scripcar cu pieptul scobit de oftic , vaiet de fecioar neiubit ori ip tă ă ă ţ ă de liubovnic osândit pentru necredin , mişuna o lume ciudat ,ă ă ţă ă aprig pe care ipista ii o socoteau primejdioas ocolind-o îndat ceă ţ ă ă pogora înserarea, iar şcoli ii c l tori i o asem nau acelei cumpliteţ ă ă ţ ă Cur i a Miraţ colelor9 care pâng rea Parisul Rig i Soare.ă ăStr b tând mahalaua, colonelul Roman cerceta numerele caselor înă ă -semnate cu vopsea de-a dreptul pe pieptul coşmeliilor. Se întreba

9 Cartier r u famat din Paris — în secolul al XVIII-lea.ă- 90 -


amuzat pe unde s-or ascunde camarazii lui Dobre, cojocarul, umbrele lui fidele. Din curiozitate strict profesional , întoarse de dou ori capul.ă ă Nu z rise decât chivu e scociorând prin l zi de gunoi, un vidanjoră ţ ă potrivindu-şi igaţ ra în hârtie de gazet , prunci cu nasul mânjit...ăGu Ac — de ce ac? Era sub ire? Avea replic acid ? În epa cu şişul?ţă ţ ă ă ţ — starostele cambrioleurilor şi al milogilor din Bucureşti, personaj respectat în lumea interlop şi chiar printre vardişti — urma s -lă ă aştepte într-o cocioab de la poalele Mân stirii Mihai Vod ...ă ă ăColonelul îi strânse mâna —"maman Roman, trag n dejde c acum,ă ă acolo, în livezile de piersici şi caişi înflori i ale Domnului, dormi sau iiţ ţ capul întors" — cânt rindu-l cu o privire curioas . Corespunzândă ă aştept riă lor, Gu Ac era zvelt, cam la vreo treizeci şi cinci de ani,ţă frumuşel, oacheş, ml diu. Deranja, obosind o vioiciune excesiv , oă ă mobilitate de argint viu; ochii, buzele, mâinile, ultima fibr îiă zvâcneau, neastâmp rate, întreaga f ptur era scuturat de ună ă ă ă permanent fream t.ă— Cred c pricep, râse Roman, de ce i se spune Gu Ac.ă ţ ţă— Eu nu cred.Avea o voce cultivat , surprinz toare, bine timbrat .ă ă ă"Extraordinar! sta îl bate pe Battistini, domnule! A ratat o carierĂ ă unic la Scala din Milano!"ă— De ce?— Nu-mi zice Ac ori Spelc fiin' c -s câine ogar.ă ă— Dar?— Smulg potcoavele cu bold de p l rie. O spun verde, nu mi-e team .ă ă ă Eu i-s de trebuin dumitale şi nu dumneatale mie. Umbla i dupţ ţă ţ ă prad mai de soi decât niscai şuieri.ă— De unde ştii?Pungaşul râse scurt.— Ştiu. Şi acum sloboade-te, coane! Care i-e dorul ori oftatul? D mţ ă gaur ?ăColonelul Roman îl cercet dintr-o parte, sub iind ochiul cu privire maiă ţ slab . Şi-ar fi pus monoclul, dar nu trebuia s fii un psiholog fin ca să ă ă intuieşti genul de observa ii pe care l-ar fi generat am nuntul, aici, înţ ă parohia lui Spelc . Îl surprindea contrastul dintre vocea armonioas şiă ă limbajul de şu , îl amuza decorul. Al turi de obiecte caracteristice, deţ ă mahala, r s reau în chip neaşteptat, şocând ca un nuf r proasp t i ită ă ă ă ţ într-o pubel , mobile de pre , piese scumpe, "fleacuri" rafinate. Deă ţ pild în blidarul rudimentar s l şluiau dimpreun bibelouri de Oboră ă ă ă sau cump rate de la Moşi şi un Gallé elegant, pe lai a îmbr cat cu oă ţ ă ă scoar p rea uitat o Bibţă ă ă lie rar în veşmânt de argint, în bahut-ulă florentin unicat, cum nu se aflau poate zece în toat ara, împ r eaă ţ ă ăţ un cocoş-puşculi uriaş, strident vopsit.ţă— Manglite, desluşi scurt Gu Ac, urm rind privirea colonelului.ţă ăRoman surâse amuzat:— Citeşti în stele?

- 91 -


— Nici m car în gazete. Îs neşcolit, coane, semnez cu degetul.ă— P cat...ă— De ce? Dac se isc ceva mai cu chichirez în lume, aflu oricum sauă ă vin al ii s mi-o toarne. De-o pild dumneata...ţ ă ă— Eu n-am venit s te informez.ă— Ştiu. Ti-i de trebuin mandea.ţă— Nu te înşeli. Uite... Roman ezit o clip neg sind apelativul potrivit.ă ă ă Se hot rî: Uite, domnule Gu , tr im momente grele, zile în care seă ţă ă hotăr şte soarta r zboiului...ă ăSe întrerupse, ciupindu-şi uşor buza de jos. Cuvintele i se p reauă searb de, situa ia — dintr-o dat ilar , şi se întreb dac nu cumva el,ă ţ ă ă ă ă Roman, şi-a pierdut bunul-sim . S faci declara ii patriotarde unuiţ ă ţ pungaş, s -i vorbeşti despre neam, tron şi dinastie era absurd, smintit,ă de un ridicol monumental. Sim i privirea a intit a gaborului şi, oftândţ ţ ă impercepti-bil, continu :ă— M-am gândit c în aceste împrejur ri dumneata ne-ai putea fi deă ă mare folos. Complet flatându-l: Mai mare decât î i închipui.ă ţ— Ia te uit ! râse Gu Ac. Ajunsei şi ziua aia s strige sticle ii la mineă ţă ă ţ S.O.S.!— Nu sunt sticlete.— Dar?— Ofi er. Un ofi er cu îndeletniciri mai... speciale s zicem.ţ ţ ă— Aha! Ginitor! Tot nu plivim în aceeaşi jum tate de Bucureşti. Cumă de m-a i luat în telescop?ţ— Eşti un om inteligent, cu o mare influen asupra... prietenilor duţă -mitale.— Zi-le şuleri, şi intri în gar . Hai s-o lu m pe scurt tur , coane! Daă ă ă ă că am priceput bine, i-s de trebuin lumea şu ilor şi c petenia... De ce?ţ ţă ţ ă— Ne afl m sub ocupa ie, orice om poate fi util, atunci când str daniaă ţ ă lui se al tur unui efort general.ă ă— Şi ce s facem? S v muim şoac ii?ă ă ă ăţRoman îl privi lung:— Şi asta.— Şi mai ce?Colonelul se l s pe sp tarul în form de trifoi. Scoase cutia de ig ri.ă ă ă ă ţ ă Spelc îi f cu semn s aştepte. Întinse mâna şi dibui în blidar ună ă ă pachet de ig ri auriu.ţ ă— Ia d-acilea, cu fumegante egiptene. Nu fac macedoniile de fotografia matale.Roman râse încetişor, mirosi cu pl cere igareta.ă ţ— Le ştiu. Sunt excelente.— Te cred. Am ciordit un sac de la maiorul la neam care st acum înă ţ ă casa Lahovary. Dup cum vezi, coane, gând la gând cu bucurie.ă— M bucur c ne în elegem.ă ă ţ— Vas zic d m cu palma în cote ele Fritzilor. Dup ce marf ?ă ă ă ţ ă ă— Oricare. Fura i tot ce v cade în mân : bani, ig ri, stilouri, uniforţ ă ă ţ ă -

- 92 -


me, chipie, alimente, ceasornice, aşternutul, cizmele din picioare, patul de sub ei. Umbra şi surâsul...Dintâi, ho ul îl m sur n uc apoi o scânteie de lumin îi fulger priţ ă ă ă ă ă -virea. Fluier lung:ă— S-a aprins semaforul, boierule! Nu boscâr ele te intereseaz , ci viaţ ă -a am r lu !ţ ă ă ţă

— Ai priceput. Via a am r lu , şicane cu orice chip. Un cerşetor piţ ă ă ţă să-log şi resping tor care se ine de poalele lor, un flaşnetar care nu-iă ţ las s doarm , sonerii care iuie în miez de noapte, şoareci, şobolaniă ă ă ţ şi ploşni e care le invadeaz casele, l zi cu gunoaie r sturnate în prag,ţ ă ă ă fire telefonice t iate, lemne şi c rbuni uzi în pivni , pântec raie, boliă ă ţă ă lumeşti, tot ce v trece prin minte, cât de mult, mereu, sistematic.ă Orice, numai s tură beze, zilele, nop ile s le devin imposibile!ţ ă ă— Uşurel, coane! spuse râzând Spelc . Le-am priceput pe toate, nu şiă trebuşoara cu pântec raia şi bolile lumeşti. Cum o întoarcem aici?ă— Nu i-e str in tagma cerşetorilor, nu i-s str ine nici cocotele de peţ ă ă ţ ă Cheiul Dâmbovi ei şi din Crucea de Piatr .ţ ă— Surori! Şi?Roman zâmbi.— i-ar fi greu de pild s -l pov uieşti pe Fane Orbul — orb fie vorbaŢ ă ă ăţ între noi — ca atunci când cutreier localurile încercând s -şi vândă ă ă şoriceii de catifea s dea o rait şi pe la buc t rie? Cât scocior şteă ă ă ă ă şeful prin oale s -i mânjeasc blidul de milog, amicul n-are decât să ă ă arunce un pumn cu praf de cur enie în cazanul cu merinde de peăţ plit .ăGu Ac fluier din nou admirativ:ţă ă— Ai ceva glagorie, neamule, s nu- i fie de deochi!ă ţ— Aşa şi aşa, conced surâzând Roman. În chestiunea cealalt , e şiă ă mai simplu. N-ai decât s vorbeşti cu patroanele de la Papagalul Roşuă şi Acas , la m mica, respectiv madamele Margareta şi Eleonora.ă ă Astea-s bordelurile preferate de nem i. Când vin în petrecere, s leţ ă paseze doar "atinsele". Î i pot oferi câteva nume: Nu a portjartier,ţ ţ Iapa, Contesa, Mili Buric, Gigeta..Spelc râse dând din cap:ă— Ai o inim , s tai geamuri cu ea! Mili, Gigeta, Iapa... Crup şi gogiă ă ă re s umpli toat nem imea... Da' dac le ştii pe de-a rostul, de ce nu leă ă ţ ă iei dumneatale la o parol ?ăColonelul îşi r suci palma deschis , într-un gest de neputin :ă ă ţă— i-am explicat! Te bucuri de o influen pe care noi nu o avem.Ţ ţă— Las-o balt , jupâne! M-ai periat îndeajuns, nu mai trebuie s -mi faciă ă şi zulufi. Drotu-i bun, pân nu te arde...ă— Mai e o problem , îl întrerupse Roman. Oamenii dumitale, "şuieri"ă ori de bogdaproste, mişun pretutindeni: pe strad , în birturi, pr v lii,ă ă ă ă la gar , în biserici şi cimitire. Roag -i s deschid bine ochii şiă ă ă ă urechile. Orice informa ie e pre ioas , oricât de m runt .ţ ţ ă ă ăSpelc îşi înfipse mâinile în şoldurile înguste:ă

- 93 -


— Da ce- i închipui matale, coane, c şu ii din meleag, alde Nicuţ ă ţ Tramvaistul, Zul Mormânt, Sile Barosanu', Nae Picior mic, Gore Pâră ţ ori Ghi Recrea ie — îi lipsesc trei din i la streaşin de sus — or fiţă ţ ţ ă niscai Sorbonişti? C pricep nem easca?! Poa' s dea din urechi până ţ ă ă în cea zi, c tot p s reasc aud.ă ă ă ă— Pesemne n-am fost îndeajuns de desluşit, spuse colonelul. Nu tre-buie s vorbeşti germana ca s po i culege unele informa ii: deă ă ţ ţ exemplu s numeri câte trenuri militare pleac din Gara de Nord, câteă ă vagoane de muni ii... Când e vorba de transporturi speciale, peroaneleţ sunt deşertate, civilii alunga i. De ologi, schilozi, moşnegi cu mânaţ întins nu in seam , socotindu-i orbi şi neghiobi. Şi iar nu trebuie să ţ ă ă le pricepi graiul ca s te ui i în farfuriile cu mâncare din popote, să ţ ă vezi soiul de merinde şi s - i dai seama în ce m sur sunt mul umi iă ţ ă ă ţ ţ ori nemul umi i ofi erii şi ostaşii. Ori s -l tragi de limb pe buc tar —ţ ţ ţ ă ă ă de obicei român — sau doar s re ii ce discut cu ajutoarele lui.ă ţ ă Bineîn eles, atât dumneata cât şi oamenii care te vor ajuta ve i fiţ ţ r spl ti i. Iat deocamdat o arvun , pentru primele chelă ă ţ ă ă ă tuieli.Gu Ac se uit la teşchereaua de pânz cenuşie care p rea ticsit . Oţă ă ă ă ă expedie cu un bobârnac puternic în fa a colonelului:ţ— Ia talerii, c ci nu-mi fac trebuin , ine-i pentru al ii, mai neproă ţă ţ ţ cop-si i.ţColonelul îl privi derutat:— Ce trebuie s în eleg?ă ţ— Taman ce- i zisei. Ni-s de prisos, mai cu seam c ne vom r spl tiţ ă ă ă ă pe s turate din lipsc nia cu şoac ii. Doar dou ceasornice babaneă ă ăţ ă ciordite într-o zi, şi dac mai ine halimaua lui Wilhelm şase luni, la ziă ţ de pace suntem to i chiaburi.ţ— Mda, surâse Roman. E o socoteal ...ă— Mai e una! B nui c sticle ii ne cunosc învoiala. Altfel greu de ră ă ţ ăzbit cu dou rânduri de vardişti în spinare: şi-ai noştri şi ai nem ilor.ă ţ— Se în elege de la sine c poli ia va fi avertizat .ţ ă ţ ăGu Ac îl scoase în uli . Îşi plimb privirea peste cur ile n p dite deţă ţă ă ţ ă ă verdea şi-i strecur printre din i, având grij s p streze expresiaţă ă ţ ă ă ă jovial a gazdei care-şi ia r mas-bun:ă ă— Ai trei ginitori pe urme, coane. Te-au adus pân aici şi bag de seaă -m c înc nu s-au plictisit. Zi o vorb şi te sp l de umbre.ă ă ă ă ăRoman cercet surprins împrejurimile. Ho ul avea categoric ochi deă ţ linx.— Mul umesc, dar nu e nevoie. Las -i în pace, îmi sunt... prieteni.ţ ăSpelc ridic din umeri:ă ă— Cum i-i voia şi nevoia. Una s ii minte! Când oi fi la ananghie, vinoţ ă ţ la Gu Ac ca la tetea. S-auzim de bine.ţăRoman îşi scoase m nuşile şi aprinse o igar ferind flac ra chibrituă ţ ă ă lui. Un vânt, sub ire-a , t ia Bucureştii în felii.ţ ţă ă"Mai ai de înv at, mon colonel!"ăţŞi se sim ea ciudat de liniştit.ţ

- 94 -


*

Domnule general,V aducem la cunoştin c , în urma unui schimb de mesagii cu Bucuă ţă ă -reştiul, Consiliul de Coroan a respins cererea dumneavoastr privindă ă transferul colonelului de informa iuni Roman în Moldova, prezen aţ ţ domniei sale fiind indispensabil pe teritoriul ocupat. Cu stim ...ă ă

Averescu mototoli furios hârtia. O inu câteva clipe strâns în pumn,ţ ă apoi d du drumul ghemotocului pe birou. Aprinse una din rareleă igarete pe care şi le îng duia — una la patru, cinci sau chiar şase zileţ ă

— şi o puse pe marginea scrumierei. Tutunul îi f cea r u, şi în generală ă nu tr gea mai mult de trei fumuri, l sând igareta s se consumeă ă ţ ă singur .ă"În orice caz, au lucrat repede. Nu-s nici trei zile de când am discutat cu Dabija..." reflect uitându-se gânditor la harta ciopâr it aă ţ ă României. Fuseser folosi i desigur porumbei c l tori. Slav Domnului,ă ţ ă ă ă în debandada plec rii, cel pu in p s rile acestea atât de pre ioase nuă ţ ă ă ţ fuseser uitate. În '914, când nem ii invadaser Belgia, serviciul deă ţ ă contrainforma ii ordonase uciderea a 30.000 de porumbei pentru a nuţ putea fi folosi i de nem i. Aţ ţ cum, în Anglia existau peste 6.000 de asemenea "poştaşi". Porumbeii se dovediser cei mai rapizi, siguri şiă fideli curieri. În timpul luptelor de la Oituz, unul din ei r nit, aproapeă pe moarte, s-a târât dou zile pentru a ajunge la porumbar, aducândă un mesaj de importan capital .ţă ăDa, iu i, incoruptibili, mai siguri decât câinii. Istorisea de pild Berţ ă -thelot, cât b taie de cap pricinuise spionajului aliat câinele ciob nescă ă ă prusac Fritz. Uneori trecea linia frontului şi de dou -trei ori pe ziă purtând comunic rile agen ilor germani. S-a l sat pân la urmă ţ ă ă ă capturat, cedând farmecelor unei domnişoare, c eluşa Rosi, care îiăţ fusese scoas în cale...ăTot datorit unei muieri puseser mâna şi pe Schneider, acel tip cuă ă fantezie n r vaş ... F cea o incizie în pântecele unui peşte viu undeă ă ă ă îşi vâra mesajul, apoi îl slobozea în râu. Peştele era ulterior pescuit în perimetrul pozi iilor nem eşti...ţ ţ"Fleacuri!" se smulse din visare Averescu. Problema e ce fac cu Dabi-ja... Hm! Mi-e team c va trebui s ne descurc m singuri..."ă ă ă ăStrivi igara şi ridicând receptorul ceru centralistului leg tura cu N.ţ ă

*

— Mai avem exact dou zeci şi dou de ore, trei minute şi unsprezeceă ă secunde, pân la expirarea termenului.ăMaiorul Gogu Roşianu îşi pendul ostentativ ceasornicul, inându-l deă ţ cap tul lan ului.ă ţ

- 95 -


— Şi? întreb posac Alexandru Ioanid.ă— Ce-i recit m luia?ă ă— "Câinele soldatului".— M rog... Cum zici dumneata, nene...ăValeriu Teodorini se b tu uşor cu pumnul peste gur .ă ă— Oricum, bag de seam c eşti bine dispus.ă ăRoşianu se strâmb plictisit:ă— i-am explicat, mon cher, c asta-i fizionomia mea, c -i rezbel oriŢ ă ă b taie de flori la şosea. Mai am o nel murire: îi spunem lui Dabija c aă ă ă încercat cineva s ne smulg potcoavele?ă ăTeodorini împinse scrumiera spre cap tul mesei.ă— Este de datoria noastr s -l inform m. În orice caz, a mea.ă ă ă— În locul t u, interveni Ioanid, mi-aş vedea de treab . Ai v zut ce s-aă ă ă întâmplat cu sertarul lui Roşianu. Nu ghicesc deloc ce ai realiza povestindu-i lui Dabija c era s s ri i în aer. Suntem destul de mari caă ă ă ţ s ne pură t m singuri de grij .ă ăRoşianu îşi deschise bumbul de la tunic . Trase de guler încercândă parc s -l l rgeasc .ă ă ă ă— Scuz -m , iubitule, dar ra ionamentul matale nu-i faimos. Balauă ă ţ rul afl oricum de explozie. E genul de am nunt pe care nu-l po i ascundeă ă ţ în buzunarul de la vest .ă— Natural, spuse Teodorini. Casa-i ferfeni iar pe uli , pelerinaj deţă ţă târgove i, gur -casc şi n-am ce face, care vin s vad ravagiileţ ă ă ă ă produse de bomb la acareturile madamei Tulnic.ăIoanid ridic din umeri.ă— La urma urmelor, v priveşte. Eu unul...ăNu continu . El unul ştia ce are de f cut. N-avea s -i povesteasc niciă ă ă ă lui Dabija, nici altcuiva c se atentase la via a lui. Stiletul, înf şurat înă ţ ă hârtie sub ire, de m tase, îl ascunsese pe fundul l zii de campanie.ţ ă ă— Când se întoarce Dabija? întreb Roşianu.ăTeodorini se uit instinctiv pe calendarul de birou.ă— Mâine. Au telefonat de la Cartier.— Trebuia s vin azi, observ Ioanid.ă ă ă— L-au re inut probabil din cauza incendiului de la Plopi a. Î i daiţ ţ ţ seama, dou hangare distruse şi cinci dirijabile f cute arşice.ă ăRoşianu c sc ochii:ă ă— Ce vorbeşti, dom'le! sta-i sabotaj, clarisim!Ă— Nu zic nu, rosti doctoral Ioanid, îns nici un accident nu-i exclus.ă Cunosc tipul de aparate. Sunt umplute cu hidrogen care e uşor inflamabil. De-ajuns o mic scurgere de gaz şi... Scoase un şuierată caracteristic, sugerând explozia.— N-au p it tot aşa şi nem ii pe aerodromul din Alhorn? Şi n-a fostăţ ţ diversiune...— Aici te înşeli, interveni Teodorini. Isprava apar ine unei echipe deţ agen i belgieni. Nem ii au pus mâna pe un b trân invalid care seţ ţ ă balada cam mult în jurul aeroportului. Au început s -l scotoceasc şi i-ă ă

- 96 -


au g sit în protez "raportul" b ie ilor despre îndeplinirea misiunii. Oă ă ă ţ compunere în toat regula, cu lux de am nunte.ă ăGogu Roşianu se ridic plictisit:ă— Dobitocii! Le-a fost team c explozia nu s-a auzit destul de depară ă -te?!— Pesemne.C pitanul Ioanid închise cu zgomot încuietoarea metalic a servietei,ă ă apoi tacticos cureluşele de piele.— Ce face i?ţ— Nu vezi? se hlizi Roşianu. Ne plimb m cu bicicleta.ă— Hm, p rerea mea e c în timp ce da i din picioare s reflecta i şi laă ă ţ ă ţ raportul de mâine. Am onoarea s v salut.ă ăTeodorini se uit lung în urma lui. Declar gânditor:ă ă— Nu exist decât dou posibilit i: biroul i l-a scotocit o persoană ă ăţ ţ ă str in , aceeaşi care a încercat ulterior s ne lichideze, sau...ă ă ă— Sau?Teodorini îl cercet cu o privire concentrat :ă ă— Sau i l-ai "aranjat" singur ca s creezi probleme. Eu ori Ioanid teţ ă deranj m într-un fel, şi în ipoteza asta ai încercat s te debarasezi deă ă noi.Roşianu se holb perplex:ă— Ai c piat?!ă— Nu înc , zâmbi silnic Teodorini. Ofer -mi dumneata alt variant !ă ă ă ă— De ce s - i ofer? se bâlbâi vân t de furie Gogu Roşianu. N-ai decâtă ţ ă s i le n scoceşti singur. În via a mea n-am auzit asemenea abera ie!ă ţ ă ţ ţ Vas zic întâi îmi sulemenesc biroul ca s -l scot din â âni pe Dabija,ă ă ă ţ ţ de parc eu aş naviga în alt barc — şi pe urm , stând cu dumneataă ă ă ă de vorb îmi trimit alter-ego-ul în ograd ca s -mi azvârle tot mie oă ă ă bomb în east . Du-te, domnule, şi f - i Wassermanul, m îngrijorezi!ă ţ ă ă ţ ăTrase ostentativ de poalele tunicii şi îşi puse chipiul.Teodorini continu s surâd la fel de liniştit:ă ă ă— De ce un alter-ego şi nu un complice? Argumentul e lipsit de rele-van .ţă— I-auzi! Adic îl pl tesc pe unul s m achite numai aşa, fiindcă ă ă ă ă tînjesc s m înf işez Celui Veşnic de mân cu dumneata?ă ă ăţ ă— Poate c persoana a f cut exces de zel, erorile nu-s excluse. Sau, şiă ă mai probabil, s-a gândit s scape cu ocazia asta şi de tine.ăGogu Roşianu îşi trimise cu un bobârnac chipiul pe ceaf .ă— Foarte interesant ipoteza, mon cher, şi- i f g duiesc c-o s cugetă ţ ă ă ă la ea pe îndelete. Mi se pare îns c exist un punct nevralgic. Eă ă ă valabil nu numai pentru subsemnatul. Adic telea de ce individul careă ă a tras cu praştia n-ar fi amicul matale?Teodorini îşi ciupi uşor vârful nasului, apoi degetele îi alunecar spreă b rbie, replic pe un ton categoric:ă ă— Pentru c eu ştiu c necunoscutul nu e complicele meu.ă ă— Halal logic ! Auzi, nene! Cine te-a f cut pe dumneata ofi er de conă ă ţ -

- 97 -


trainforma ii era beat mort sau pocnit cu o c r mid în cap. Dac stauţ ă ă ă ă şi m gândesc, în fond n-ai nici o vin .ă ă— Am sus inut aceeaşi teorie, acum câteva clipe. Nu v d de ce teţ ă enervezi.Gogu Roşianu d du din mân edificat:ă ă— Adio şi n-am parole!Teodorini îl urm ri pe fereastr . Surâsul înghesuit între col urile buă ă ţ -zelor s race nu-i p r sea obrazul. Când silueta bondoac a lui Roşianuă ă ă ă pieri, înghi it de uli a strâmb , se întoarse la masa de lucru. Scoaseţ ă ţ ă din buzunar un pache el minuscul. Desp turi atent hârtia de m tase şiţ ă ă privi cu aten ie bobi ele negre-argintii. Erau dou . Dizolvate în ap ,ţ ţ ă ă d deau o cerneal simpatic .ă ă ă"Collargol! Cum naiba or fi ajuns aici?... Dar mai ales, cine le-a r tă ă-cit?..."

*

Un rânjet untdelemniu l b r a tr s turile coanei Aristi a Verneasca.ă ă ţ ă ă ţ Sem na acum — iac t-o în lumina firav a dimine ii de F urar — cu ună ă ă ţ ă bulibaş tic loşit în f r delegi, cu madamele sulemenite de peă ă ă ă cheiurile cele spurcate ale Dâmbovi ei. R s reau dinaintea porti elorţ ă ă ţ str juite de f n raş stacojiu la ceasul când luceaf rul deschide ochiă ă ă ă albastru, ademenind muşterii puicu elor despuiate din salonul cuţ oglind scorojit , persiă ă ene uzate şi foteluri cârmâzii tari tapi ate cu p rţ ă de cal.Sub cârpa ud , t v lit prin cenuş , straiul de argint al Prea Curateiă ă ă ă ă dobândea o culoare cald . Frecând cu n dejde, b trâna chicotea —ă ă ă ziceai c beh ie — chibzuind la cele ce ascundeau h inu a icoanei. Oă ă ă ţ aflase de mult, când, vrând s-o cure e mai destoinic, desprinseseţ veşmântul din inţ tişoare. R m sese cu bucata de lemn în mân ,ă ă ă holbând ochii cât blidele la muierea zugr vit aproape goal , înă ă ă fustişoar scurt de baletist . Spură ă ă case pictorul desfrânat şi p gân,ă dar la o urm începuse s râd . Încopciase din nou icoana şi seă ă ă veselea nespus mai cu seam când îi poposea în case p rinteleă ă Ştefanache cu botezul.Ridic ochii spre pendula înalt care str juia blidarul vienez şi se miă ă ă ră în gura mare:— 11! Teribil mai fuge vremea! Acum era abia 9... mai ieri a fost dumi-nic , ne afl m în zi de vineri.ă ăObişnuia s vorbeasc singur , deprindere veche c p tat din anii tiă ă ă ă ă ă -nere ii şi care amarnic îl mai vâra în toate n b d ile pe Grigore. Totţ ă ă ă pere ilor vorbea şi tat -s u, cuconu Tase, dup cum tot dumnealui, înţ ă ă ă asfin iţ tul vie ii ajunsese cu spaim de calendar. Fusese om ciudat, cuţ ă hachi e cât s saturi un azil de b trâne, altfel croit decât frate-s u.ţ ă ă ă Nenea Iliu , buţă curia târgului — de-ajuns s -l vezi şi r s rea soareleă ă ă ori irmilicul lunii — numai voie bun şi risip , şi drag de via ocoleaă ă ţă

- 98 -


casele lui frate-s u. Se vedeau rar, la înmormânt ri şi atunci Ilie aveaă ă grij s -şi încrucişeze degeă ă tele spre a alunga piaza rea Tase îl c utaă îns cu dinadinsul, şi mai cu seam la tribunal, unde Iliu , ca s nuă ă ţă ă intre în gura aprozilor, era silit să-l primeasc în cabinetul înalt,ă tapetat cu m tase vişinie.ăAristi a îi moştenise c rp noşenia şi cugetul neguros, îi pricepuse iniţ ă ă -ma închis semenilor, c ci sim ea la fel. Nu îndr gise pe nimeni într-oă ă ţ ă via , nici m car pe Grigore. Îl luase doar "ca s -şi fac rândul". Deţă ă ă ă în eles îns , se în elegea cu nenea Iliu .ţ ă ţ ţăGemând, cu durere aprig în m dularele grele, Verneasca îşi trase peă ă umeri o mantelu veche c ptuşit cu biber. Era frig şi umed în iatacţă ă ă — celelalte od i le inea încuiate înc dinainte de r zboi spre a seă ţ ă ă descotorosi de slugi "vr jmaşi cu simbrie şi pântece de iap " — apaă ă din caraf prinsese pojghi sub ire de ghea .ă ţă ţ ţăChibzuind la ceasul dejunului, b trâna începu s scociorasc în rafă ă ă tu-rile blidarului."Merindea de calic!", oft dibuind doi cartofi cop i, cu pielea zbârciţă ă ţ -t , r maşi din ajun, o lingur de jum ri — noroc cu parastasulă ă ă ă Corneliei, tot au şi ştia un bun în neam, mor ca muştele — şi oă jum tate de ceap . R mase cu solni a în mân , r sucind urecheaă ă ă ţ ă ă teaf r spre curte. Cineva zgâl âna por ile cu n dejde şi lips deă ă ţ ţ ă ă r bdare.ă— Ho! C le d râmi! url mânioas .ă ă ă ăZvârli un ştergar peste bucate, cercet odaia dintr-o privire şi ieşi înă coridorul întunecat, tabular ca un burlan.— S rut mâinile, doamn Vernescu.ă ăB trâna r mase pironit în prag, uluit de polite ea onctuoas a glaă ă ă ă ţ ă -sului. Ai fi zis c altcineva îi zdruncinase por ile.ă ţ— V rog s -mi scuza i ... impetuozitatea! Mareş surâse fermecă ă ţ ăăă ă-tor. Am avut impresia c nu auzi i.ă ţ— Po i fi încredin at, mârâi Verneasca, dar tot nu-i rezon s -mi dţ ţ ă ărâmi casa. Intr , te cunosc...ăMareş încerc s par pl cut surprins.ă ă ă ă— N-aş fi îndr znit s -mi închipui c v-am atras aten ia. Sunt încână ă ă ţ tat.— Las mofturile c nu te prind! Eşti chiriaşul Algiencelor.ă ă— Adev rat... Cum îns n-am avut pl cerea s v fiu prezentat...ă ă ă ă ă— Când m intereseaz pe mine cineva, n-am nevoie de carte de viziă ă -t , nici de introduceri speciale. Stai jos... Nu în la c -i desfundat. De-ă ă ăajuns c ai t b rât pe por i, baremi lemnele s r mân întregi.ă ă ă ţ ă ă ăMareş o urm rea cu interes, ascunzându-şi zâmbetul. B trâna îl aă ă mu-za copios şi-i stârnea curiozitatea. Îşi roti ochii prin înc pere, f r aă ă ă avea aerul c inventariaz . Iatacul era trist, fiecare ungher aromeaă ă b trâă ne e. Fotografiile sepia de pe pere i, chilimul cu culorile stinse,ţ ţ hapurile de pe gheridon, cauciucul roşu, impudic al clistirului care se z rea dup paă ă ravan.Coana Aristi a întreb brusc:ţ ă

- 99 -


— Ce ai în paporni ?ţăMareş i-o întinse, zâmbind mereu:— O mic provizie de alimente... Vremurile strâmb canoanele. Altă ă ă-dat se venea cu flori...ă— N-am p scut niciodat ! Ai chibzuit bine, fiule. Nu ştiu ce gânduri te-ă ăau mânat în b t tura mea, dar mi-s pe jum tate câştigat . Ia zi, ceă ă ă ă vrei? De cas n-ai nevoie, stai la tutele alea, tân r nu-s s - i pese ceă ă ă ă ţ culoare in la camizol, bani n-am!ţMareş începu s râd :ă ă— Poate c ave i şi nu şti i.ă ţ ţ— Aici te înşeli, c ci buzun rile mi le-am cunoscut bine dintotdeauna.ă ă Iar când le osândeşte criv ul, ii socoat şi de o b ncu .ăţ ţ ă ă ţăTotuşi ochii îi sc p rau, îl cerceta lacom cu gura uşor întredeschis .ă ă ă ă— Stimat doamn , începu Mareş şov itor, simulând c s-ar sim iă ă ă ă ţ stânjenit, tr im timpuri aspre...ă— Pe acestea le cunosc, c ci avan le mai îndur. D -mi novele...ă ăB rbatul f cu un gest cu mâna, vezi Doamne, inten ionase s-o menaă ă ţ -jeze, dar dac doamna Vernescu gândea astfel, cu atât mai bine...ă— V explicam c nu mi-aş fi permis niciodat s v fac o propunere,ă ă ă ă ă socotit alt dat drept jignitoare. Din câte sunt informat, poseda i oă ă ă ţ interesant colec ie de monede. Dac sunte i dispus s v desp r i iă ţ ă ţ ă ă ă ă ţ ţ de ea, urmeaz s fixa i pre ul şi v stau la dispozi ie.ă ă ţ ţ ă ţCoana Aristi a îşi uguie buzele, cânt rindu-l lung, ca un pre luitor:ţ ţ ă ţă— Cine te-a informat?— Domnişoarele Algiu. N d jduiesc s n-o considera i drept indiscreă ă ă ţ -ie.ţ

B trâna s lt din umeri cu dispre :ă ă ă ţ— Nu exist indiscre ii într-o urbe unde toat lumea ştie de câte ori înă ţ ă zi ieşi la privat şi cât de vrednic se dovedeşte în iatac fiecare purt toră ă de n dragi.ă— Ave i un mod de a v exprima foarte direct, râse Mareş.ţ ă— N-am alc tuit stihuri nici la dou zeci de ani. Alta, f tul meu! Cine-iă ă ă nababul la de-i arde acum s -şi vâre paralele într-un s cule e deă ă ă ţ tinichele?— Un colonel rus, încartiruit la Bac u, colec ionar pasionat.ă ţ— Îhî, f cu b trâna ridicându-se anevoie.ă ăDeschise şifonierul cu oglind plesnit . Înc perea se umplu cu o miă ă ă as-m iute dulceag . Mirosea a paciuli, lev n ic , straie vechi neaerisite,ă ă ă ţ ă sudoare mocnit , ruf muşcat de rugin .ă ă ă ăB trâna deşert o veche pung de tutun împr ştiind monedele peă ă ă ă mescioar , dinaintea negustorului. Mareş le aprecie dintr-o privire, leă pip i simulând interesul. Erau f r valoare, piese obişnuite strânseă ă ă f r nici un discern mânt, fireşte de c tre un novice. Coana Aristi a îlă ă ă ă ţ urm rea sară castic :ă— Straşnice, fiule, nu-i aşa? Mahmudele, icusari, napoleoni austrieci şi alte n zbâtii de pe vremea lui tata Traian.ă

- 100 -


Cu o mişcare brusc le m tur furioas de pe mas . Monedele se rosă ă ă ă ă -togolir cu zgomot prin unghere.ă— Eu nu m pricep, se scuz Mareş surprins de violen a gestului. Nuă ă ţ v d îns de ce nu le-am ar ta clientului. Au fost nenum rate cazuri,ă ă ă ă când piese considerate total lipsite de valoare s-au dovedit de pre .ţ De aceea exist exper i...ă ţ— Înaintea lor a existat b rbatu-meu, domnule! A ştiut ce vinde şi ceă toac , iar Algiencele, cât îs de netoate, n-au uitat-o. Prostul are inereă ţ de minte...Striga dezl n uit , mânioas peste m sur , şi Mareş schi inten ia deă ţ ă ă ă ă ţă ţ a se retrage. Se ridic în mâini pe bra ele je ului. Glasul, bubuit de tuă ţ ţ -net, al Verneasc i îl opri. R mase sprijinit în palme, cu genunchiiă ă îndoi i.ţ— Ci stai locului! M-ai deranjarisit, dator mi-eşti desluşire. Cu ce gând tainic mi-ai b tut la por i, bogasierule?ă ţMareş se l s moale pe sp tarul fotoliului. Verneasca era nebun , fă ă ă ă ără îndoial , dar cu minte viclean , supl , iute şopârl .ă ă ă ă"Vrea s m enerveze. Ei bine..." Zâmbi larg:ă ă— Şi dac nu vreau s v spun? În definitiv — bag de seam c sta-iă ă ă ă ă ă limbajul care v convine — eram dispus s v fac o poman . Nu cineă ă ă ă ştie ce, rânji. Vreo cinci-şase mii. Am deghizat-o într-o ofertă onorabil . De ce? Nu ştiu. M-am trezit peste noapte milostivulă samaritean. V-am observat adulmecând plita surorilor Algiu, b tândă cimitirul la înmormânt ri şi parasă tase. Dou -trei ceremonii dintr-ăacestea pe s pt mân şi v-a i asigurat meă ă ă ţ nu-ul zilnic.— M-ai spionat, vas zic ! r cni b trâna.ă ă ă ăMareş, calm, îşi aprinse un trabuc f r s cear permisiune. Replică ă ă ă ă liniştit:— Am f cut exact ceea ce face i dumneavoastr de cel pu in cinciă ţ ă ţ decenii în acest târg.Coana Aristi a, vân t , mugi:ţ ă ă— Nu- i îng dui, telalule! Eu mi-s vl star de boieri p mânteni. Cândţ ă ă ă muic -ta şi str muic -ta es lau vacile st pânului, moşii mei hot rauă ă ă ţ ă ă ă sor ii stei ri. Por i ciubote dar c lcâiele i-s cr pate. arina şi balegaţ ă ţă ţ ă ţ ă Ţ de la bordeiul lui tac'tu! Neam de neamul meu n-a coborât din tr sur ...ă ăMareş o întrerupse insolent:— Erau birjari?Coana Aristi a ridic pumnii, gata s tabere asupra lui Mareş:ţ ă ă— Afar ! Ieşi afar , golanule!ă ăMareş îşi potrivi cuşma pân în dreptul urechilor surâzând. Îşi mişcaă buzele şi obrajii de parc şi-ar fi cl tit gura cu o b utur delicioas .ă ă ă ă ă Ar t spre monedele risipite pe covor:ă ă— Aveam inten ia s v ofer pe... "mahmudelele şi icusarii" dumneaţ ă ă -voastr cinci mii de lei... Ce zice i, facem târgul?ă ţVerneasca îi zvârli o c ut tur galben şi negustorul urm degajat:ă ă ă ă ă

- 101 -


— Mi-ar conveni un r spuns imediat. Din câte am auzit, intrarea înă casa domnişoarelor Algiu v este formal interzis , iar eu mâine plec laă ă Bac u... Aştept, stimat doamn .ă ă ăB trâna gâfâi. Nu-i trecuse mânia. Dar peste ifosele de boieroaic , peă ă care le tr ia autentic, peste deprinderea veche de a st pâni şiă ă însp imânta neamuri, b rbat, cunoştin e, o urbe, împ r ea l comia.ă ă ţ ă ăţ ă Ochii plini de otrav salivau. Gemu:ă— Ce vreai de la mine, tic losule?ăDar vocea r guşit nu mai avea vlag . Mareş, surâz tor, se aşez dină ă ă ă ă nou. Picior peste picior, gentil, afabil, ca într-un salon plin de dame gra iţ oase, îmbr cate în toalete de bal.ă— Aşa, coan Aristi ! Acum putem discuta.ă ţăÎn ograda pustiit de frig, ciori h mesite ciuguleau liniştea.ă ă

CAPITOLUL XI

Trântit leneş în fotoliul baroc, colonelul Hentsch privea gânditor foto-grafia înr mat a lui Ferdinand de Coburg, arul bulgarilor. Tr s turileă ă ţ ă ă moi, vag orientale, ale neam ului erau animate de un suris îng duitor.ţ ă De cealalt parte a biroului, domnul Quintescu, elegant şi scrobit, îşiă st pâă nea greu iritarea. Colonelul îi auzea respira ia precipitat ,ţ ă înregistra calm scâr âitul scaunului care îndura gemând ner bdareaţ ă fostului ministru şi continua s priveasc figura arului. Era o poză ă ţ ă caracteristic , la fel şi iă postaza arborat . În costum de suverană spaniol, din catifea neagr cu buă toni de aur şi un cl buc de dantelă ă Frivolité, inea o mân în şold, iar cea-lalt rezemat într-o spadţ ă ă ă ă splendid . Pe degetele cu unghii lungi, abun-dau pietrele pre ioase, înă ţ urechea sting str lucea un cercel. Sub ochii de viezure nasulă ă exagerat de mare, c rnos, s ltat trufaş tr da pofte nedomoli-te,ă ă ă dorin p timaş , patologic de putere. Grand seigneur pân la decaţă ă ă ă ă -den , era iubitor de arte, causerie fin şi arlechinade, fiind el însuşiţă ă de altfel, în via , un excelent actor.ţă"Ce-o fi contemplând atâta poza aia?" se întreba domnul Quintescu gata s explodeze.ăHentsch împinse în sfârşit rama înzorzonat spre marginea mesei.ă Coment surâzând:ă— Am primit-o azi de diminea , în semn de omagiu şi pre uire.ţă ţ— I-au ajuns probabil la urechi, rican Quintescu, ultimele şi r sună ă ă-toarele dumneavoastr succese.ă— Aşa mi-am închipuit şi eu. În orice caz ipoteza nu-i exclus . Îi înă tinse peste mas cutia cu trabuce. De fapt ce v sup r ?ă ă ă ă— Ce m sup r ?! Asta-i culmea! explod Quintescu. Au trecut treiă ă ă ă s pt mâni de când Porta a plecat în Moldova şi n-avem nici o vesteă ă pozitiv .ă— Activitatea unui agent de contrainforma ii presupune calm, r bdareţ ă

- 102 -


şi oportunitate. Impetuozitatea nu-i cea mai pre ioas însuşire într-oţ ă astfel de munc . Mai ine i seama şi de faptul c Porta ac ioneaz peă ţ ţ ă ţ ă teren inamic, unde nu poate miza pe aproape nici un ajutor.Quintescu s lt dispre uitor din umeri:ă ă ţ— La naiba, inamic! Voi ac iona i aici, pe teritoriu ocupat...ţ ţ— Ceea ce se cheam tot vr jmaş, zâmbi liniştit Hentsch. Sentimenteă ă -le dumneavoastr progermane, pentru care v felicit şi pentru care vă ă ă suntem recunosc tori, v împiedic s sesiza i realitatea. Suntemă ă ă ă ţ categoric detesta i, simpatia românilor îndreptându-se de secole —ţ fapt bine cunoscut — spre Fran a.ţ— La foule! Nu plebea face destinul unei ri. Românii sunt neghiobi,ţă nu-şi cunosc interesele.— Probabil c dumneavoastr n-a i ştiut s le explica i îndeajuns deă ă ţ ă ţ bine.O spusese uşor, f r nuan e, privindu-l pe sub gene.ă ă ţ— Explica ii! se enerv domnul Quintescu. Când ii flinta în mân , nţ ă ţ ă -ai nevoie s te justifici nici dinaintea lui Dumnezeu Tat l.ă ă— Adev rat, Isus n-avea decât bici... S l s m parabolele, domnuleă ă ă ă Quintescu. Cu o puşc sau o mie, e greu de luptat împotriva aă dou spreă zece milioane de oameni, care nutresc o singur dorin şiă ţă ştiu s se bat pentru ea: s scape de noi, boşii...ă ă ă— Scuza i-m , colonele, îl întrerupse Quintescu. Dou sprezece miliţ ă ă -oane suntem cu to ii, dintre care o bun parte se afl aici, în teritoriulţ ă ă ocupat.— Ceea ce nu-i face mai pu in primejdioşi. Nu mai pomenesc de acteleţ de sabotaj zilnice, dar, de circa o s pt mân , s-a declanşat un nouă ă ă r zboi, al nervilor, perfid şi tenace, la care presupun c e antrenată ă ă toat populaă ia.ţDomnul Quintescu îl cercet surprins. Lu mecanic un trabuc şi scoaă ă se din veston forfecelul. Îi t ie atent cap tul.ă ă— Habar n-am la ce v referi i.ă ţ— Înseamn c a i avut noroc, râse scurt Hentsch, dac n-a i b gat deă ă ţ ă ţ ă seam c via a în Bucureştiul ocupat a devenit pentru nem i şiă ă ţ ţ prietenii lor un iad. Mijloacele la care se recurge sunt neaşteptate, aş zice absurde şi ilare, dar extrem de eficace. Scopul: s ni se creeze oă stare de nervi permanent , s fim sistematic persecuta i, s neă ă ţ ă pierdem somnul, r bdarea, timpul. F când bilan ul unei s pt mâhi deă ă ţ ă ă "tratament", n-aş zice c româă nii dumneavoastr suit tocmai proşti...ă— Tot nu în eleg. Oferi i-mi câteva exemple.ţ ţ— Am la dispozi ie nenum rate, o colec ie, se poate afirma f r exagţ ă ţ ă ă -erare, impresionant . De pild , toate localurile ocupate în momentulă ă de fa de c tre autorit ile germane, locuin ele ofi erilor superiori şiţă ă ăţ ţ ţ chiar Cartierul nostru General, da, domnule Quintescu, această cl dire, au fost invadate de şobolani. Sute şi mii de şobolani mişun ,ă ă forfotesc în birouri, sub paturi, în cizme, la popote, în cazanele cu mâncare. Suficient s v spun c func ionarele noastre se afl înă ă ă ţ ă

- 103 -


pragul isteriei. Şi evident, toate pisicile au disp rut. Am ajuns să ă oferim o sut de m rci pentru un singur exemplar, f r nici ună ă ă ă rezultat. Cet enii le in probabil sechestrate în caăţ ţ s , o s fim sili i —ă ă ţ oricât ar p rea de caraghios — s trecem la rechizi ioă ă ţ n ri.ăQuintescu, sufocat de râs, îşi scoase pince-nez-ul şi îşi şterse ochii de lacrimi.— Dumnezeule mare! Viteaza armat a Kaiserului împotriva oştiriloră de şobolani.— V-am spus c e vesel şi în acelaşi timp nu m pot împiedica s a-ă ă ăpreciez fantezia inepuizabil a cona ionalilor dumneavoastră ţ ă "n tângi". S v mai dau câteva mostre: în fiecare noapte suntemă ă ă trezi i de câteva ori de ârâitul soneriei sau apeluri telefonice. Zeci deţ ţ echipe de l utari colind oraşul în orele de siest cântând, dar ce spună ă ă cântând, urlând de inim albastr . Nevestele ofi erilor noştri primescă ă ţ scrisori anonime în care li se comunic infidelit ile so ilor, numeleă ăţ ţ amantei sau al bordelului pe care-l frecventeaz . Dinaintea locuin eloră ţ g sim în fiece diminea hârdaie pestiă ţă len iale care ar fi trebuitţ deşertate la canal, hoituri, putreziciuni, tot soiul de murd rii.ă— Ah! hohoti Quintescu. Ça c'est plus fort que tout. De neînchipuit!— B nuiesc, urm Hentsch, c au fost mobiliza i şi borfaşii, şi în aă ă ă ţ -ceast privin îmi vine s cred c românii sunt extrem de dota i, seă ţă ă ă ţ dovedesc talente autentice, concurând strâns cu rudele lor, italienii. În afar de spargeri — şi aici se simte şicana, se fur orice, bijuterii,ă ă arme, proteza dintr-un pahar cu ap sau limba de pantofi — furturileă în plin strad au ajuns o calamitate. Ne dispar din senin actele,ă ă cheile, ig rile, ceasul, ocheţ ă larii.Pe Quintescu îl dureau f lcile.ă— N-am mai râs atât de la spectacolele lui Karatis! Borfaşii, ce idee!— Nu numai ei, domnule Quintescu. Borfaşi, milogi, surugii, copii şi b trâni, femeile, uvrierii, intelectualii, întreaga popula ie civil . Ieri,ă ţ ă to i oţ fi erii care au luat masa la popota Continentalului s-au îmboln vitţ ă de diaree. Cozile de la toalete ofereau un spectacol îndeajuns de penibil.— Bine, reuşi s îngaime Quintescu, dar aici e o mân diabolic .ă ă ă— V mai îndoi i? zâmbi amar Hentsch. Un creier machiavelic care aă ţ n scocit tot acest bâlci şi care totodat îl coordoneaz . Rezultatulă ă ă este, din punctul de vedere al inamicului, excelent. De o s pt mân înă ă ă birourile noastre practic nu se mai lucreaz , nu po i deschide o uşă ţ ă f r s dai de figuri galbene, nedormite, cu nervii în vârful degetelor,ă ă ă sau care orbec ie neputincioşi printre hârtii pentru c le-au disp rută ă ă ochelarii. Ca vechi juc tor de tenis, obişnuit s -mi apreciez ună ă adversar de valoare, nu pot decât s -l felicit pe colonelul Roman.ă— El e autorul?— Dar bineîn eles. Toat aceast mascarad îi poart semn tura.ţ ă ă ă ă ăDomnul Quintescu redeveni serios:— Mi se pare fantastic c înc n-a i reuşit s -i veni i de hac. Cu atâ iaă ă ţ ă ţ ţ

- 104 -


oameni mobiliza i pe urmele lui, cu chipul pe toate zidurile, cu toatţ ă recompensa promis , hot rât e fantastic!ă ă— Nu chiar, replic placid Hentsch. În afar de faptul c avem de-aă ă ă face cu un personaj redutabil din multe puncte de vedere, se bucură în plus de sprijinul devotat al popula iei. E ap rat, ascuns, înso it deţ ă ţ g rzi personale discrete — în privin a aceasta posed informa ii exacte,ă ţ ţ am un agent care i-a adulmecat în fine urma şi a c rui soart , sincer,ă ă o tem — dispune de nenum rate locuin e conspirative.ă ţ— Şi totuşi ce ave i de gând s face i? Omul acesta pur şi simplu sfiţ ă ţ -deaz , mai mult, ridiculizeaz autoritatea Administra iei Militareă ă ţ germane.— E inutil, domnule Quintescu, s ne biciui i orgoliul. Sim im singuriă ţ ţ greutatea palmei. Deocamdat urm rim pista dibuit de spionulă ă ă nostru. Trebuie lucrat cu mult tact şi delicate e. Încerc m s prindemţ ă ă o vulpe extrem de abil .ăÎl întrerupse un cioc nit uşor şi uşa se deschise f r zgomot. Un ofi eră ă ă ţ înalt, sfrijit, cu expresie n uc , de lunatic, b tu puternic din c lcâie.ă ă ă ă— Dac a venit generalul von Lewetzov, spuse Hentsch, pofteşte-l.ă— Tocmai... Tocmai c nu poate veni, Werner de la magazie a dispă ă-rut.Fruntea colonelului se încrunt :ă— Nu eşti în toate min ile? Ce naiba am eu cu feldwebelul de la magaţ -zie? Vorbesc de generalul von Lewetzov.— Am în eles, domnule colonel, dar f r Werner nu poate veni. Doarţ ă ă dac spargem magazia.ă— S sparge i magazia?!ă ţ— Permite i s raportez! Domnului general i s-au furat pantalonii de laţ ă toate uniformele. Şase perechi. Sus ine c nu se poate prezenta la Maţ ă -rele Cartier al Grupului de Armate Mackensen doar în tunic şi cizme.ăHentsch se uit semnificativ la Quintescu. Era vân t de râs, şi coloă ă -nelului îi fu team c fostul ministru ar putea avea un atac.ă ă

În aceeaşi dup -amiaz , bucureştenii citeau afişe lipite pe fiecare aă ă zecea cl dire. Erau negre, literele uriaşe albe, iar chipul coloneluluiă Roman impertinent de vesel — singura fotografie de care dispuneau nem ii — zâmbea într-un chenar roşu.ţ

Acest criminal deosebit de primejdios este c utat de poli ia militară ţ ă german şi de poli ia român . inând seama de pericolul excep ională ţ ă Ţ ţ pe care-l prezint , pentru orice informa ie care ar duce la prindereaă ţ numitului Barbu Roman autorit ile germane instituie un premiu deăţ 25.000 de lei. Recompensa pentru capturarea lui, viu sau mort, este de 50.000.Administra ia Militar de Ocupa ie în România.ţ ă ţ

- 105 -


Un domn în vârst , fost profesor de limba latin la Colegiul Sfântulă ă Sava, întoarse spatele grupului mut care citea afişul — oamenii nu îndr ză neau s vorbeasc , comentau doar din priviri —şi lu viscolul înă ă ă fa pe Strada Academiei.ţă"Cretinii! Criminal primejdios! Nimeni n-a oferit vreodat 50.000 — oă cas ! — pentru un Terente sau Suc , ucigaşul din Tei. Roman staă ă ă trebuie s fie un copil brav. Am avut în '899 un elev, Roman, camă zurbagiu. Nem ii n-au avut niciodat psihologie. Cu asemenea tactic ,ţ ă ă nu pui în veci mâna pe omul râvnit. Vox clamantis in deserto... Da, da, acum mi-l amintesc bine. Avea o cravat în pic ele şi o colec ie deă ăţ ţ broscu e de tabl ... Gerundiţ ă vul îi d dea mereu de furc ..."ă ăÎncepu s -şi caute cheile şi-l uit .ă ă

*

Îi scoase cu gesturi delicate gluga şi-i r v şi p rul care se desprinseă ă ă din coc înv luindu-i umerii. Spelcile se risipir pe covor, dar nici unulă ă nu le lu în seam .ă ă— Ce-i cu tine, Sandrela? Pari foarte tulburat .ăDabija scrut atent chipul palid, ochii muşca i de cearc ne viorii, buă ţ ă -zele neliniştite, b rbia care tremura a plâns. O lu în bra e şoptindu-i:ă ă ţ— Mi-a fost îngrozitor de greu f r tine. Şase zile de cazn ...ă ă ăEra ostenit, figura cu tr s turi dure, unghiulare, p rea şi mai conă ă ă trac-tat ca de obicei. Ar ta îns puternic, sigur de el. Proasp t îmb iat,ă ă ă ă ă trupul emana o arom uşoar Chypre.ă ă— Abia am sc pat, bolborosi doamna Cerchez. Nu stau mult... Mi-eă îngrozitor de fric ...ăGeneralul îi astup gura cu palma.ă— St! Ai s -mi povesteşti totul. Spune-mi întâi c m iubeşti...ă ă ăSe cuprinser într-o îmbr işare disperat . Alexandrina îi tremura înă ăţ ă bra e, rândunic r pus . Când o depuse în jil ul b trânului Algiu, sim iţ ă ă ă ţ ă ţ cum i se strânge inima. I se p rea fragil , gingaş , prea gingaşă ă ă ă pentru tot ce o înconjura: vremurile aspre, r zboiul, oamenii, iarnaă care se zgâia în fereşti, biroul lui nenea Iliu cu arom de crai b trânţă ă ă şi bon-viveur, pentru el, Dabija, prea puternic, nedomolit, excesiv, autoritar.Îi duse la buze un p h rel cu Cointreau. Doamna Cerchez deschiseă ă ochii şi se strâmb .ă— Bea-l! o încuraj surâzând generalul. Te rog eu. Tot şi dintr-o dat .ă ă O s te sim i dup aceea mult mai bine. Aşa... Şi-acuma spune-mi ceă ţ ă s-a întâmplat.— Iorgu ştie, sufl Alexandrina şi ochii i se umplur instantaneu deă ă lacrimi.Dabija o cercet lung, parc încercând s în eleag . Dintr-o dat , chiă ă ă ţ ă ă -pul i se destinse.— A! Aşa... Perfect. Asta uşureaz considerabil lucrurile.ă

- 106 -


— Te implor, Dimitrie, înceteaz . Nu suport s te v d atât de crud.ă ă ă— Las -m pe mine acum. Avem timp s discut m subiectul. Cum aă ă ă ă aflat? Ce i-a spus concret?ţ— Nimic. M-a implorat doar s nu-l p r sesc. Orice s-ar întâmpla...ă ă ă"Hm! B rbat! gândi Dabija. Eu te-aş omorî..."ăDar nu spuse nimic.— Trebuia s -i vezi ochii! Nu, aşa ceva nu se poate îndura!ăÎncepu s clatine zbuciumat din cap şi îşi ascunse chipul în palme.ă— Calm, feti o. i-a mai spus şi altceva?ţ Ţ— Nu-i de-ajuns? ip Alexandrina. Voiai s m biciuiasc la scar cumţ ă ă ă ă ă a f cut bunicul cu prima lui nevast ?ă ă— Am în eles c eşti m ritat cu un gentilom, nu cu un rândaş.ţ ă ă ăUn rictus schimonosi chipul femeii.— Şi boier Manole ce era? igan rob? Dar tu? Tu??ŢDabija îi mângâie obrajii uzi.— Nu-i bine, Sandra, s - i laşi nervii s-o ia razna.ă ţDoamna Cerchez începu s se plimbe agitat prin odaie.ă ă— Nu mai pot, Dimitrie... Nu mai pot! Dac l-ai vedea cum se uit laă ă mine! Cu ce privire chinuit ! Şi nu spune un singur cuvânt. Aş fiă preferat s m smulg de conci, s m ture ograda cu mine... S mă ă ă ă ă ă ă fac s -l deă ă test. Aşa, m simt de parc l-aş fi înjunghiat pe Cristos.ă ăCând ajunse în dreptul lui, generalul încerc s-o prind de mân , dară ă ă Alexandrina se feri.— Vino, iubito...— Nu, nu acuma. Las -m .ă ă— Şi r gazul care ne e îng duit s -l petrecem împreun îl stric m. Î iă ă ă ă ă ţ dai seama, Sandra? De la o vreme, ne nec jim mereu.ă— Eu sunt de vin ? Dinaintea cui vrei s m m rturisesc?ă ă ă ă— Eşti prea sim itoare şi acum, tulburat , oft Dabija aprinzându-şiţ ă ă igareta. Dac ai încerca doar o clip s fii lucid , ai în elege singurţ ă ă ă ă ţ ă

c toă tuşi situa ia s-a simplificat. Cunosc nenum rate perechi care,ţ ă continuând s r mân împreun , au tr it de fapt separat, aşteptândă ă ă ă ă momentul potrivit ca s se despart .ă ăO lumin r ut cioas aprinse ochii minuna i ai doamnei Cerchez.ă ă ă ă ţ— Adic , Iorgu ar trebui s aştepte t când mâlc sfârşitul r zboiuluiă ă ă ă pân m po i lua tu, şi în vremea asta s ne patroneze leg tura Poateă ă ţ ă ă chiar s m conduc pur la întâlnire, s-aştepte vreo dou ceasuri subă ă ă ă ă şopron, iar dup aceea s m înso easc acas . Aşa ai face tu,ă ă ă ţ ă ă Dimitrie?Generalul scutur iritat igareta într-o scrumier de argint, un cap deă ţ ă tigru cât o portocal , cu gura c scat .ă ă ă— Nu te recunosc, draga mea. Ai un mod de a pune tema de la o vre-me, c m însp imân i. A r mâne în rela ii civilizate cu cineva, strictă ă ă ţ ă ţ camaradereşti, nu înseamn a face codoşlâc.ăAlexandrina i se al tur ostenit pe canapea.ă ă ă— Eşti inepuizabil când trebuie s - i aperi propria cauz . C -i spuiă ţ ă ă

- 107 -


rela ii civilizate, c -i zici codoşlâc, esen a e aceeaşi.ţ ă ţGeneralul îi prinse umerii. Buzele fierbin i scotoceau printre bucle,ţ c utându-i gâtul.ă— Te fr mân i prea mult... Las totul în seama mea... O s fie bine.ă ţ ă ăAlexandrina suspin . Urm , cu ochii pironi i în obrajii buc la i aiă ă ţ ă ţ fostului preşedinte de tribunal:— Nu i-am spus înc totul... Exist cineva în oraş care a aflat de leţ ă ă gă-tura noastr ... Ştie cine eşti, unde ne întâlnim.ăÎşi întoarse fa a însp imântat . Dabija, f r s-o lase din bra e, s ltţ ă ă ă ă ţ ă ă totuşi capul.— Nu-i iar vreo idee de-a ta?Femeia râse silnic.— Idei de ale mele! Am primit mar i o scrisoare. N-am p strat-o, mi-aţ ă fost team . Dar o ştiu pe dinafar : Doamn , cunosc amorul dumitaleă ă ă pentru generalul Dabija pe care-l întâlneşti în casa Algiu. Dac vrei caă taina s fie p strat , depune pân la finele s pt mânii zece mii de leiă ă ă ă ă ă în ocni a cavoului Dobrot . Dac te împotriveşti, vor fi informa iţ ă ă ţ despre bacanalele ce au loc în Strada Unirii domnul Iorgu Cerchez, superiorii ibovnicului dumitale ca şi întreg oraşul. Biciul lui Dumnezeu!Generalul îşi încleşt pumnii, pân albir . Scrâşni:ă ă ă— Biciul lui Dumnezeu... Ce mascarad murdar ! Ce-ai f cut? Ai deă ă ă pus banii?Alexandrina cl tin din cap.ă ă— Nu, nu înc ... Mai am timp pân duminic . Am vrut s m sf tuă ă ă ă ă ă iesc întâi cu tine.Dabija, atât de furios încât îi tremurau mâinile, îşi turn un pahar plin.ă Îl b u cu o singur mişcare din cot, îl umplu a doua oar . Trase dină ă ă igaret şi se opri amenin tor în fa a doamnei Cerchez. Respirţ ă ţă ţ ă

adânc, cu zgomot, p rând s numere pân la zece, înainte de a vorbi.ă ă ă— Ascult , Sandra! Ascult -m bine! N-ai s depui nici m car o centiă ă ă ă ă -m .ă— Dimitrie! şopti însp imântat femeia. Am bani... I-am preg tit.ă ă ă— Pu in îmi pas de bani! Zece mii! Merde! La pre urile de azi, trei goţ ă ţ -daci costelivi. Pentru tine aş fi în stare s sacrific totul. O sut de mii,ă ă un milion, via a mea! Dar nu sunt dispus s m las şantajat în modţ ă ă vulgar de o canalie. De tot ce a dat mai abject, în materie de excremente, natura uman .ă— M nenoroceşti, nu- i dai seama? Luni o s urle târgul, n-am s maiă ţ ă ă pot scoate capul în lume, î i distrugi cariera şi asasinezi viitorul Adeţ -lu ei. Fiica unei desfrânate...ţNegru de mânie, generalul azvârli paharul de cristal în perete, f cână -du-l nd ri.ţă ă— La dracu' cu lumea! Pu in îmi pas de câteva n t fle e! Oamenii cuţ ă ă ă ţ cap au griji mai importante: r zboiul, foametea, nem ii care ne stau înă ţ cârc , tifosul! Ah! Ce n-aş da s ştiu cine e canalia!ă ă— Dimitrie, te conjur, nu m supune la asemenea încercare. N-am s-oă

- 108 -


pot înfrunta, e peste puterile mele. Mai bine omoar -m ! Omoar -m !ă ă ă ăHohotele îi scuturau f ptura firav . Impresionat, Dabija se l s în geă ă ă ă -nunchi. Îi d du la o parte p rul de pe fruntea asudat . Rosti cu o voceă ă ă care tremura din pricina enerv rii, dar pe îndelete, desluşit, ca unuiă copil:— Iubita mea, tu nu ştii ce-i la şantaj. E ca o mocirl care te trageă ă încetul cu încetul la fund, pân te distruge. Odat acceptat, nu maiă ă po i da înapoi. Azi ne-a cerut zece mii, mâine o s pretind o sut ,ţ ă ă ă luna viitoare, un geamantan cu documente secrete de la Statul-Major.— Înc n-am ajuns la documente.ă— Dar vom ajunge negreşit.— Ob inem totuşi o amânare. Se poate întâmpla orice între timp. Cevaţ care s ne scoat din impas.ă ă— Nimic, decât dac mizerabilul crap . Dar ştia nu crap singuri!ă ă ă ă Doamne, cum l-aş ucide! Dar cine poate fi? Cine? Nu b nuieşti peă nimeni? Gândeşte-te!— Mi-e team , Dimitrie...ă— De ce i-e team ? întreb neatent. S încerc m s detect mţ ă ă ă ă ă ă persoana. Surorile Algiu sunt excluse din capul locului. Au suflete de mucenice şi creier de pas re. Slujnica lor, o balcâz redus mintal...ă ă ă Te-ai dest inuit cuiva? Poate Mili ei Rareş sau Elizei Cantuniari... A iă ţ ţ fost colege de pension...— Nu... Nici m car nu le-am v zut de ast -var . Sunt amândou laă ă ă ă ă Iaşi. Stau cu Marta Florescu... De ce te gândeşti neap rat la o femeie?ă— În materie de scorpii, iart -m , iubito, dau exemplarele cele maiă ă izbutite. Mai ales când e vorba s -şi vâre nasul sub plapumaă oamenilor.— Cred...Doamna Cerchez şov ia. Dabija, sim indu-i ezitarea, o scutur deă ţ ă um r.ă— Ce crezi?— Nu sunt sigur ... S-ar putea s greşesc.ă ă— Spune...— Coana Aristi a Vernescu... Ultima oar mi-a f cut tot soiul de aluţ ă ă zii. Dar parc nu-mi vine s cred.ă ăOchii generalului str lucir . Îşi izbi pumnul în palm .ă ă ă— Asta e vipera! Precis! Mai ales c am dat-o afar din casa Algienceă ă -lor. Cum nu mi-a trecut mai devreme prin minte?— Totuşi nu se poate, Dimitrie. O fi ea inim pestri , i-e totuşi mă ţă ţ ă-tuş , a fost prietena mamei.ă— N-o cunoşti... R mâne stabilit, Sandra! Nici un leu, nici o centim !ă ăAlexandrina îl cercet cu spaim :ă ă— Ce-ai de gând?— Fii liniştit , totul se va aranja cum e mai bine. În orice caz, o s -iă ă plac !ăOchii şi din ii îi sclipeau, sprâncenele întunecate se înnodaser într-oţ ă

- 109 -


panglic îngust şi neagr .ă ă ă— Ce-ai de gând, Dimitrie?Generalul Dabija nu r spunse. O lu în bra e, astupându-i guraă ă ţ

*

Înainte de a ieşi pe poarta pr v liei, Dobre cojocarul z ri silueta sfrijiă ă ă tă a lui Anton rezemând un chioşc rotund de ziare. Sub Gazeta Bucureşti-lor proasp t lipit şi afişele de propagand nem eşti se mai z reau ici-ă ă ă ţ ăcolo fragmente din titlurile jurnalelor de alt dat , câteva litere din Laă ă Roumanie, alte câteva din L'indépendance roumaine, steaua cu semilun şi mă ajuscula "Stamboul"-ului.Anton p rea bolnav, înfrigurat, lihnit. Nu de foame, o foame imediat .ă ă Lihnit pur şi simplu. Când îl v zu pe Dobre, mai trase o dat dină ă chiştoc şi-l azvârli, strivindu-l din obişnuin sub talp . Cojocarulţă ă arunc o privire scurt în jur. Nimeni nu-i lua în seam . Târgove ii îşiă ă ă ţ vedeau de ale lor, osteni i, cu frig îi oase, gr bi i s ajung fiecare înţ ă ţ ă ă b t tura lui. Întinse mâna tân rului şi observ nec jit:ă ă ă ă ă— Tutun î i trebuie ie, m i b iete?ţ ţ ă ăBuzele lui Anton zvâcnir a plictiseal .ă ă— Las-o balt , nea Fane! Baremi de mahorc s mor s tul. Vreau să ă ă ă ă- iţ vorbesc despre Roman...Cel lalt întoarse iute capul.ă— L-au prins?— Înc nu, dar ceasurile îi sunt num rate.ă ăMergeau pe Lân riei. C su ele coşcovite p reau şi mai turtite acum, înă ă ţ ă ceasul aburit al înser rii. Într-o curte, un b trân cu şal cadrilat pe uă ă -meri încerca s sparg cu lopata z pada înghe at . Dobre privi reflexă ă ă ţ ă acoperişul. Din coş nu ieşea a de fum. Şi lui îi era frig, îl sim ea pânţă ţ ă în inim , parc nu fusese niciodat var .ă ă ă ă— Nu te mai urnesc pân în Bellu, Antoane. E frig al dracului! Lu m oă ă uic aici, la Costache. Ne mai înc lzim.ţ ă ă

Anton îşi muie buzele în lichidul tulbure şi se schimonosi cumplit.— Otrav , nea Fane.ăDobre îl corect zâmbind:ă— Pr ştin .ă ăÎl cerceta cu inima strâns . "Vai de capul lui. Om de dou zeci şi şaseă ă de ani! N-a b ut, n-a iubit... A citit şi şi-a scuipat pl mânii..."ă ă— Zi, fl c ule, ce-i cu Roman? ă ăChipul tân rului se întunec :ă ă— Nea Fane, eu zic c omul sta e nebun. Sau îşi bate joc de via a lui,ă ă ţ dar şi de a noastr . Propun s -l lep d m p catelor şi s ne vedem deă ă ă ă ă ă treab . Nu-i drept şi nu-i cinstit s ne risc m via a cinci inşi pentru ună ă ă ţ pehlivan. sta-i colonelul dumitale: un boscar de iarmaroc.ĂCojocarul surâse:— Eşti aspru.

- 110 -


— Îs treaz.— Ce-a f cut?ăAnton mai lu o înghi itur . Nu-i pl cea dar începuse s simt sângeă ţ ă ă ă ă le gonindu-i prin vine. Pome ii palizi prinseser culoare cireşie. Izbucni cuţ ă patim :ă— Procedeaz exact ca un comediant care joac pentru hazul galeriei.ă ă Nu-i pas de misiunea lui şi risc prosteşte, doar ca s -i enerveze peă ă ă nem i, s le dovedeasc c nu-i e team , c le d cu tifla, c el,ţ ă ă ă ă ă ă ă colonelul Roman, e cel mai deştept.— Adic ?ă— Alalt ieri, l-a oprit pe c pitanul Fleischer de la cifru în plin Caleaă ă ă Victoriei ca s -şi aprind igara de la trabucul luia. Am r masă ă ţ ă ă încremenit. Cred c neam ul e ori chior, ori era beat de nu l-aă ţ recunoscut. L-am ajuns din urm dup zece paşi. "Ce-a fost asta,ă ă domnule colonel?" A început s râd . "O butad nevinovat , monă ă ă ă cher. Disear îi telefonez, ca s -i spun c mi-a oferit foc... O s scoată ă ă ă ă fl c ri..."ă ă— Oleac de curaj are, trebuie s recunoşti...ă ă— Sminteal ! În eleg s - i joci via a şi libertatea pentru o cauz , penă ţ ă ţ ţ ă -tru un prieten c zut, pentru familie, dar nu din fal deşart ! Azi, altaă ă ă mai gogonat ! Trecea tocmai prin fa a Marelui Cartier al luiă ţ Mackensen. Vreo cinci inşi desc rcau c rbuni. S-a vârât printre ia,ă ă ă sub ochii santinelei, care, alt orbete, cu afişul mare lâng el, nu l-aă mirosit, ba d dea din cap rânjind "ce s ritori sunt românii, uite la staă ă ă cum ajut , f r simbrie, aşa, din drag pentru şoac i"... A c rat ce aă ă ă ăţ ă c rat la brichete şi, pân s m dezmeticesc, bag de seam c Romană ă ă ă ă ă nu mai e. Am aşteptat cam la jumătate de ceas ascuns în coasta pr v liei lui Moşoiu. A ieşit liniştit, pe poarta mare, nici Mackensen n-ă ăar fi fost mai calm, a dat mâna cu santinela şi a luat-o agale spre cas .ă "Asta ce mai fu, domnule colonel? Tot butad ?" Miă -a f cut cu ochiul:ă "M-am dus în sala cazanelor şi le-am l sat un cadou. O mică ă înc rc tur de exploziv. Regret c n-am avut mai mult la mine. O s -iă ă ă ă ă zgâl âie în orice caz şi adio ap şi «chauffage, meine Herren...»."ţ ă Avem sarcina, ca indiferent ce vi s-ar întâmpla, s v venim în ajutor.ă ă V da i seama în ce m sur ne expune i? De fapt, ne sacrifica i f ră ţ ă ă ţ ţ ă ă scrupule. Nu-i drept..." "Sunt dezolat, dar am şi eu misiunile mele. Spune-le alor dumitale c le mul umesc, dar nu m pot abate de laă ţ ă ceea ce consider c sunt dator s fac. Iar voi, copii, vede i-v deă ă ţ ă treburi. Cine nu ştie s -şi poarte singur de grij nu merit ajutat... S-ară ă ă putea s fie cazul meu."ăAnton d du ultima pic tur pe gât. De indignare aproape c -i d duseă ă ă ă ă -r lacrimile.ă— Mda, f cu Dobre cioc nind uşor cu unghia în doroban ul de sticlă ă ţ ă groas , cenuşie. Aşa-s ştia tr i i uşor. Se cred n scu i cu mâna luiă ă ă ţ ă ţ Dumnezeu pe fes, iau totul în glum , socot via a o joac . Ce-a f cut elă ţ ă ă îns e luă cru bun. Primejdios, dar bun.

- 111 -


— Se putea s vârşi altfel, nu pe fa şi nu cu mâna lui. Mai cred că ţă ă nem ii au început s -i adulmece urma. A fost descoperit una dinţ ă ă locuin ele lui conspirative. Hardughia din Luminei, ştii matale, col cuţ ţ Smârdan. Pr p d au f cut acolo. Cum o fi aflat Roman c vine poli iaă ă ă ă ţ militar peste el, nu ştiu. A p r sit casa doar cu jum tate de ceasă ă ă ă înainte. Bineîn eles, a avut grij şi de data asta s -i stârneasc . A l satţ ă ă ă ă pe mas dou c şti nemă ă ă eşti umplute cu baleg şi un bile elţ ă ţ explicativ: "Colonelului Hentsch, generalului Mackensen, omagiul colonelului Roman".Cojocarul începu s râd :ă ă— Mi-e limpede, b iete! Omul nu-i în toate min ile.ă ţ— P i eu ce ziceam, nea Fane? Umbl m dup un zevzec când avem deă ă ă f cut atâtea! V d cum pleac trenurile nem eşti din Gara de Nord şi-ă ă ă ţmi vine s m zvârl sub ele.ă ă— Nu le putem arunca în aer chiar pe toate. Iar Roman nu-i de tot zevzec, a f cut destule şi bune.ăMai luar câte o pr ştin şi vorbir despre altceva. Anton se sim eaă ă ă ă ţ îngrozitor de trist.

CAPITOLUL XII

Maiorul Valeriu Teodorini îşi îng dui o singur privire, scurt , apoiă ă ă coborî ochii încet, intuind epole ii generalului Dabija. Ceea ce v zuseţ ţ ă îns fusese de-ajuns şi gâhdul se formul singur:ă ă"Neguros al dracului! Fa de cum arat , dispozi ia lui normal pareţă ă ţ ă joc de c luşari!"ăEra joi, 14 februarie, ora 12,16 exact şi, spre surpriza lui, fusese che-mat singur la cabinetul lui Dabija. Ioanid şi Roşianu, în inutţ ă ultrareglementar , aşteptau nedumeri i, pe scaune de ace, al turi.ă ţ ăDabija, crunt, uscat, glacial — Teodorini, încremenit în pozi ie deţ drep i, frunz rea inconştient peisaje lapone cu iceberguri, fociţ ă must cioase şi urşi polari — arunc înc o privire pe nota expediată ă ă ă din Bac u de geneă ralul Averescu. Con inutul era succint şi cât seţ poate de clar. Ar fi trebuit s -şi rezolve singuri problemele, colonelulă Roman nu putea p r si sub nici un motiv Bucureştii unde-l re ineauă ă ţ interese majore.N rile lui Dabija palpitar : "Interese majore! Aş vrea s -mi explice ciă ă ă -neva cestiune mai major , cu spor de importan fa de secretulă ţă ţă planurilor coordonate ale ofensivei aliate, şi atunci eu sunt un n t r u."ă ă ăTrase plictisit sertarul biroului azvârlind în untru nota generalului.ă Rosti cu ochii pe ceasornic:— Mda... Ora 12,18. Care-i concluzia investiga iilor dumneavoastr ,ţ ă maior Teodorini?— Permite i-mi s raportez, domnule general... Este vorba despre unţ ă

- 112 -


caz special, concluziile ferme sunt riscante... Cred...— Aha! îl întrerupse Dabija. Deci din nou ipoteze, supozi ii, şuet deţ ă cafenea.— În materie de contrainforma ii, timpul şi r bdarea reprezint adeseţ ă ă -ori alia i pre ioşi.ţ ţ— Aforisme...— Generate de o experien milenar .ţă ă— Istorie! Nu m intereseaz ! Fapte concrete!ă ă— Ierta i-m , domnule general, dar în şaptezeci şi dou de ore şi unţ ă ă minut este dificil s descâlceşti ceea ce adversarul a urzit vreme deă s ptă ămâni, poate luni de zile. Doar dac nu-şi isc leşte operaă ă s vârşind erori imbecile.ă— Teorii! De altfel, mi se pare îndeajuns de imbecil s violezi un sertară cu documente secrete şi s laşi urme grosolane.ă— Nu atunci când te soco i invulnerabil.ţ— Nimeni nu este invulnerabil.Teodorini îşi înghi i replica: "Parc nu v interesau aforismele!" Seţ ă ă mul umi s r spund :ţ ă ă ă— Unii se consider totuşi ca atare şi, pân la un anumit hotar deteră ă -minat de împrejur ri şi abilitatea adversarului, nu se înşal .ă ăDabija cur cu muchia palmei cristalul mesei de lucru într-o mişcaăţă re brusc , larg , nervoas .ă ă ă— Prelegeri, domnule maior! Practic, la ce rezultat a i ajuns?ţ— Înclin s cred, sunt aproape încredin at, c persoana care a for ată ţ ă ţ biroului maiorului Roşianu este un individ str in de cabinetul nostru.ă Poate fi vorba despre un alt ofi er al Statului-Major, sau chiar de unţ necunoscut, s -i zicem civil, care a izbutit s p trund fraudulos înă ă ă ă aceast cl diă ă re.Generalul Dabija îşi îng dui un surâs ironic:ă— Cum, domnule maior? Cu câte dou santinele la fiecare intrare,ă gratii cu un diametru de patru centimetri la toate ferestrele şi pază interioar ? Cum? Când? Cine?ă— Ar fi suficient s pot r spunde la o singur întrebare, surâse tristă ă ă Teodorini, pentru a v satisface şi în leg tur cu celelalte dou . Maiă ă ă ă acorda i-mi un r gaz, domnule general, sunt încredin at c m aflu peţ ă ţ ă ă o pist bun .ă ă— Ce m suri a i luat pentru ca faptul s nu se repete?ă ţ ăMaiorul rosti scurt:— Dorm aici.Dabija se încrunt . Recapitul , s ltând câte un deget:ă ă ă— Aforisme, istorie, teorii! A i trecut la spirite?ţ— Dorm aici, repet Teodorini. Santinelele şi paza interioar v-o potă ă confirma. De altfel, pentru moment, nici nu am alt solu ie.ă ţGeneralul întreb cu o simpl zvâcnire a capului: "Cum adic ?"ă ă ă— Am locuit împreun cu maiorul Roşianu — ocupând fireşte două ă camere — pe Strada Sulfinei, la doamna Tulnic. Asta pân alalt ieriă ă

- 113 -


sear , când casa a s rit în aer. Cineva a aruncat o grenad peă ă ă fereastr . Cum de am sc pat amândoi ine de miracol.ă ă ţDabija lu tocul din c limar şi grifon ceva într-un carne el îmbr cată ă ă ă ţ ă în marochin galben.— Aşa vas zic ... Presupun c a i întreprins cercet ri...ă ă ă ţ ă— Din nefericire, nu îndeajuns de rapide. În asemenea cazuri, ideal e s sari imediat pe fereastr şi s investighezi împrejurimile. Pân m-ă ă ă ăam dezmeticit îns , pân am izbutit s ies dintre d râm turi şi să ă ă ă ă ă constat c şi Roşianu-i teaf r, era tardiv.ă ă— B nui i pe cineva?ă ţ— Nu pot pronun a nici un nune. Am o singur certitudine: aceeaşiţ ă mân care a azvârlit grenada a for at şi biroul maiorului Roşianu.ă ţ— Hm, destul de pu in. Dabija începu s bat cu unghia în carne elulţ ă ă ţ g lbui. Domnule maior, nu vreau s pomenesc cuvântul incapacitate.ă ă Nu înc , sublinie. Se petrec dou incidente grave într-un intervală ă extrem de scurt, iar dumneavoastr , ofi er de contrainforma ii, nu-miă ţ ţ pute i oferi nici o explica ie, nici o solu ie cât de cât satisf c toare.ţ ţ ţ ă ăTeodorini îşi încord trupul. Îşi sim ea tâmplele zvâcnind, inima boloă ţ -van nebun for ând din r sputeri cuşca pieptului.ţ ă— Sunt la ordinele dumneavoastr , domnule general.ăDabija arunc plictisit carnetul spre marginea mesei:ă— Fanfaronad . Vre i s -mi spune i c sunte i gata s pleca i pe liniaă ţ ă ţ ă ţ ă ţ întâi. Voi lua aceast hot râre, la momentul oportun, f r s mi-oă ă ă ă ă sugera i. Deocamdat nu v cer decât operativitate şi competen .ţ ă ă ţă— M str duiesc.ă ă— N-am b gat de seam . Am sentimentul, maior Teodorini, c ceea ceă ă ă v lipseşte în primul rând este elanul, devotamentul pentru cauzaă noastr . Nu sunt absurd şi nu v pretind fanatisme à la conteleă ă mareşal Nogi, eroul din Manciuria, care la moartea Mikadoului s-a sinucis..."Banzai10! exclam în gând Teodorini. Respira precipitat: Asta-mi placeă cel mai mult! Ce pild poate s -i treac prin minte! Nogi!!"ă ă ă— ...dar, urm Dabija rece, în circumstan ele date, ar fi de dorit să ţ ă ave i o atitudine mai... angajat , aş zice. În sfârşit, v acord r gazulţ ă ă ă solicitat. Precizez c nu este hot rârea mea, ci a generalului Averescu.ă ăTeodorini clipi m runt: "Mie-mi spui! Dac era dup tine, ne tr geai înă ă ă ă eap ..."ţ ă

— Str dui i-v , domnule maior, s nu-l dezam gi i, s nu-i înşela i înă ţ ă ă ă ţ ă ţ -crederea. În ce m priveşte, nu operez cu iluzii, ci doar cu certitudini.ă M aflu în posesia lor.ă— Am în eles, domnule general.ţ— De obicei m exprim destul de clar. Presupun c nu are sens s maiă ă ă discut cu Ioanid şi Roşianu.— R mâne la aprecierea dumneavoastr .ă ă— Perfect. Timpul mi-l dr muiesc cu zgârcenie. V aştept cât de cuă ă -

10 Strig tul de lupt al solda ilor japoneziă ă ţ- 114 -


rând, la raport. Nu v fixez un termen exact, ceea ce constituie dină partea mea un act de indulgen , ca s nu spun sl biciune. Totodatţă ă ă ă ar trebui s fie un stimulent pentru dumneavoastr , al turi deă ă ă importan a covârşitoare a misiunii care ni s-a încredin at. Sunte i liber.ţ ţ ţIoanid şi Roşianu âşnir ca la un semnal de pe scaune.ţ ă— Ei?Teodorini se rezem de zid, ştergându-şi sudoarea cu dosul palmei.ă Roşianu, deşi emo ionat, suger ironic:ţ ă— Ia un pahar cu ap .ă— Cum st chestia? se interes Ioanid.ă ă— Remiz .ă— Adic ?ă— Cu voi nu mai discut , cic -şi "dr muieşte timpul cu zgârcenie".ă ă ă— Aha! exclam uşurat Roşianu din nou zâmb re . Ne-a s rit, socoă ă ţ ă -tindu-ne prea proşti.Teodorini confirm :ă— Cam pe-aici. Mie mi-a mai acordat o p suire.ă— Ora şi minutul! se interes Roşianu.ă— F r .ă ă— Ce-a p it?!ăţ— Zice c -i indulgent. În rest, decizia lui Averescu...ă— E bine, r sufl Ioanid. E bine şi aşa... V spun sincer, m şi veă ă ă ă deam la Curtea Mar ial .ţ ăGogu Roşianu se l s s alunece în fotoliu. Îşi încruciş picioarele subă ă ă ă mas , în toat lungimea lor.ă ă— Prea le iei în tragic, mon cher. Nu zic c nu era în stare s ne trimiă ă tă la Curtea Mar ial , asta nu înseamn îns c ia ne-ar fi şi condamnat.ţ ă ă ă ă ă Ce, sunt to i c pia i?ţ ă ţ— Nu ştii ce pozi ie şi ce cuvânt greu are Dabija, altfel n-ai vorbi aşa.ţ Noroc c l-a domolit B trânul.ă ăRoşianu râse:— Alah alung musca de pe spinarea vacii f r coad .ă ă ă ăTeodorini, incapabil s -şi revin , îşi prinse capul în mâini:ă ă— Ce om, domnule, ce om! Auzi, c nu-s îndeajuns de devotat, n-amă suficient elan.— Nu i-ai spus c ai r mas corigent la gimnastic ?ă ă ăTeodorini nu-i r spunse, urmându-şi gândul:ă— Sunt literalmente n ucit. Fii atent ce pild şi-a g sit s -mi dea: maă ă ă ă -reşalul Nogi care s-a sinucis la moartea Mikadoului.— De ce? întreb Ioanid.ă— N-auzi? Din devotament. Sluga trebuie s -şi urmeze st pânul preă ă -tutindeni, chiar şi pe lumea cealalt .ă— Adic , explic Roşianu, s-ar putea ca împ ratul s-aib nevoie deă ă ă ă serviciile mareşalului şi "dincolo", printre arhangheli. Parole, dac gluă -mesc, înseamn c nu m cheam Gogu Roşianu.ă ă ă ă— Poate c într-adev r nu te cheam , spuse încet, parc absent, Teoă ă ă ă -

- 115 -


dorini.Roşianu f cu ochii mari, oscilând între amuzament şi consternare:ă— Credeam c -i un bâzdâc de moment, dar v d c ai fixa ii. Aşadar totă ă ă ţ m mai suspectezi?ă— Bineîn eles!ţC pitanul Ioanid îi privi lung, pe amândoi:ă"Care dintre ei minte?"

*

— Ce a c utat Fr il la noi? întreb Alexandrina Cerchez.ă ăţ ă ăRochia de cas vişinie, cu dantel bogat Valenciennes la piept şi mâă ă ă -neci, îi accentua paloarea. Iorgu Cerchez privi în l turi şi r spunseă ă repede:— Daraveli lipsite de însemn tate, porumbi , f r prilej de fr mână ţă ă ă ă -tare.Alexandrina îşi cercet atent b rbatul. Nu era în apele lui, pe tr să ă ă ă ă-turile mari st ruia un zâmbet şov ielnic, vag vinovat. De când îşiă ă încuiase iatacul, Iorgu se schimbase, luând deprinderi ciudate. N-o mai privea în ochi, p rea s se furişeze ştergând zidurile, ca într-o casă ă ă str in , întreaga comportare era a unui om care-şi cere în permanenă ă ţă scuze, recunosc tor unei situa ii de tolerat.ă ţ— Nu chiar lipsite de însemn tate, încerc Alexandrina s ia un tonă ă ă uşurel, de vreme ce a i întârziat în birou mai bine de trei ceasuri.ţ— Ne-am îng duit a z bovi la o cafelu straşnic , stropit cu jamaică ă ţă ă ă ă — Sevasta-i meşter neîntrecut — şi la o tacla ca între b rba i. Teă ă ă ţ supăr ?ăFemeia ridic din umeri surâzând cu blânde e:ă ţ— Eşti singurul om care nu m-a sup rat niciodat , Iorgule. M-a sură ă -prins doar, neştiindu-te cine ştie ce prieten cu Fr il . Şi apoi, când î iăţ ă ţ intr notarul în cas , te sim i cuprins de tot felul de idei n struşnice.ă ă ţ ă— Alung -le, porumbi .ă ţă— Le alung. Îl cercet dintr-o privire. Ai de gând s ieşi? V d c te-aiă ă ă ă îmbr cat.ă— Doar pentru un ceas. M duc la domnişoarele Algiu.ăAlexandrina îşi sim i inima b tându-i cu putere, o boare purpurie îiţ ă color obrajii.ă— Tot daraveli?— Tot. Cred c vor s vând felioara aceea de vie de la Stoic neşti.ă ă ă ăCoborâse reflex privirea. Alexandrina îşi înfipse unghiile în dantela de la gât. "Minte." Spuse moale:— Bine, Iorgule. Atunci, te aştept m cu dejunul. S rut -le pe b trâneă ă ă ă şi... Ad ug cu un efort: Spune-le c am s trec mâine, poimâine s leă ă ă ă ă v d...ăÎn urma lui, n v li în salon trop ind din botine Adelu a. Era cu bl niă ă ă ţ ă aţ şi ionatane pârguite în obrajii înghe a i.ţ ţ

- 116 -


— M mic , Vasile a înh mat caii la sanie. Merge la Ciuceni şi ne ia cuă ă ă dânsul. Gr beşte!ăAlexandrina îi îndrept p rul sub c ciuli .ă ă ă ţă— Du-te singur , iubito. Pe m mica o doare capul...ă ăÎşi muşc buzele: "Notarul... Casa Algiu..." Se sim ea incapabil s seă ţ ă ă gândeasc la altceva.ăAdelu a ieşi strâmbând din nas. De la o vreme, pe m mica o dureaţ ă mereu capul, t ticu avea afaceri. Noroc de Sevasta şi moşii de z pad ,ă ă ă prieteni de n dejde dimpreun cu Iliu , iepuraşul cel de pluş şofraniu.ă ă ţă

*

Domnişoarele Algiu se pr p deau de emo ie. Le tremurau mâinile,ă ă ţ b rbiile ascu ite, f lcile desc rnate; le zorn iau cerceii, lan urile,ă ţ ă ă ă ţ jeurile.Zinca, cea mai spontan , izbuti s deschid gura:ă ă ă— Iorgu! Ce surpriz extraordinar !ă ă— Extraordinar !... Extraordinar !ă ăN p dir asupra lui ciripind, exclamând, mirându-se, bucurându-se,ă ă ă încercând s -l ajute — aici m nuşile, da, haina... uite acolo! C ciula...ă ă ă bastonul — de fapt încurcându-l, f cându-l s se fâstâceasc .ă ă ăÎl înconjurau cu bucurie sincer , dar mai ales cu solicitudinea aceeaă caracteristic fetelor b trâne, neîn crite de statutul lor civil,ă ă ă handicapate totuşi de o situa ie în mod nem rturisit socotitţ ă ă umilitoare. Îşi rev rsau în efluvii f işe sentimentele refulate, simpatiaă ăţ entuziast pentru Iorgu şi nici m car sufletul cel mai negru nu le-ar fiă ă putut considera altfel decât inofensive, libere de orice suspiciune.Îl aşezar , îl r sf ar , poruncir cafelu . Nu din cea de secar , ci dină ă ăţ ă ă ţă ă cea rezervat — sunt doi ani de atunci — pu inelor zile de s rb toareă ţ ă ă şi oaspe ilor într-adev r dragi. Din când în când, domnul Ciceroneţ ă Butculescu avea privilegiul s se bucure de acelaşi tratament.ăPe Iorgu îl iubeau din adâncul sufletului, ca pe copilul lor, ca pe Tu-dorel. Îl ştiau de când se afla de-o şchioap , cu mo cârlion at din drot,ă ţ ţ împiedicându-se în fustişoarele de muselin , cu prisos de panglici.ă Aşa-l purta m -sa Agl i a, oftând la al cincilea fecior c dou feti eă ă ţ ă ă ţ gemene îi fuseser smulse din leag n de farmecele şi blestemele uneiă ă ig nci alungate pentru furtişag din cur ile dumneaei.ţ ă ţ

Iorgu luase de la mum -sa tr s turile l t re e, belşugul de bun tate,ă ă ă ă ă ţ ă se cam afla rob bucuriilor pântecelui şi se dovedea prea încrez tor. Luiă tat -s u, Saşa Cerchez, i se izbise într-altele: c dea lesne triste iiă ă ă ţ l sându-se n p dit de negrea necazului, se socotea mereu maiă ă ă ţă prejos de al ii, în orice zâmbet şi vorb bun vedea daruri nemeritate,ţ ă ă ce trebuiau r spl tite îndoit, se afla iub re pe via de o singură ă ă ţ ţă ă f ptur . În neamul lui conu' Saşa, atât cât se ineau minte, pân laă ă ţ ă str -str bunelul, b rba ii nu cerceă ă ă ţ taser niciodat mai departe deă ă catrin a muierii legiuite cu care, dreptu-i, se înso iser din drag. Or'ţ ţ ă

- 117 -


ştiut e c creştinul f r ibovnic — spun tot cuă ă ă ă coanele, îns iar dreptu-ăi, coapte — îi ca popa f r biseric , alivanca f r brânz şi piftia f ră ă ă ă ă ă ă ă usturoi.Alexandrina, chibzuiau surorile Algiu, i se potrivea alifie pe ran şi seă bucuraser nespus de înso ire. Chipeş icoan , blajin mioara luiă ţ ă ă ă Dumnezeu, cu fustele b tându-i-se de glezne şi nu s ltate în creştetulă ă capului."Edelweiss de argint", şopteau dumnealor în ceasurile de plictis aştep-tând în arom de bujori şi roze timpurii, ori de gutui, ori butuc h p ită ă ă de flac r , masa poruncit de Anica. Poate cam neînsufle it , parcă ă ă ţ ă ă tot doborât de triste e, de alean f r pricin , cu râs pu in lipsit deă ţ ă ă ă ţ prim var , dar supus , suav , stârnind cu chipu-i neasemuit bucurieă ă ă ă ochiului.— P cat c n-are temperament! comentase cândva Cati aă ă ţ grecoteiului. E ca o balt ... Frumoas , dar balt . Îi lipsesc numaiă ă ă ra ele... M rog, lebeţ ă dele...Coana Aristi a Verneasca rânjise:ţ— Eşti crud , f tuc , n-ai apucat a vedea înc b l i s lb ticite. De-aă ă ă ă ă ţ ă ă -juns oleac de vânt...ăIorgu Cerchez, impresionat de primirea festiv , îşi mototolea pesteă pântece degetele groase cu dou inele: veriga şi un onix cu ini ialeleă ţ lui, b tute în spinele.ă— Ce mai face i?ţ— Ce s facem noi, Iorgule? chicoti Zizine. Parc nu ştii? Mai cu gheră ă -gheful, mai cu visele, mai cu frigul...— Frigul! râser Zoe şi Zinca. Chiar aşa! Lui papa îi pl cea grozavă ă c ldura, continu Zoe. ine i minte, în mai f ceam înc focul. Nu-miă ă Ţ ţ ă ă vine s cred c zilele acelea au existat aevea...ă ăZinca se plec înainte. Clipea din ochii rotunji i de curiozitate ca pă ţ ă-puşile nem eşti care spun "mama".ţ— Cum se simte draga de Alexandrina? N-am v zut-o din noiembrie...ă Exact! Ne-am întâlnit la biseric de Sfin ii Victor, Mina şi Vichentie.ă ţ Purta un compleu extrem de chic: poitrine de crapaud şi un şal rose-pal. Conchise cu satisfac ie: N-am v zut niciodat ceva mai rafinatţ ă ă— Alexandrina are stil, decret cu nasul sus Zoe. Oriunde s-ar duce,ă ebluiseaz prin simpla ei prezen . Tot nu ne-ai spus, Iorgule, cum seă ţă simte?Domnul Cerchez r spunse greoi:ă— Bine, tanti Zoe. Aşa socot eu... Şi Adeluta, mul umim cerului, totţ bine...— Ce feti dr g laş ! se extazie Zizine. Un adev rat bibelou...ţă ă ă ă ă— ...bibelou, reluar în cor Zoe şi Zinca.ă— ...mi-aminteşte de infanta Margarita a lui Velasquez. ine i minte,Ţ ţ fetelor? Am v zut-o cu papa la Viena...ă— Viena... repet Zoe. La Kunsthistorisches Museum... Când au treă cut treizeci de ani? Papa n-avea r bdare, nu-i pl ceau muzeele, zicea c -lă ă ă

- 118 -


intereseaz oraşul, strada, via a care pulseaz şi dac are poft deă ţ ă ă ă mor i, atunci se duce la cimitir; ne aştepta în ber ria aceea cu numeţ ă caraghios, am uitat cum îi spune...— "Kaiserul beat", sufl Zinca pudic . Birtaşul pretindea c acolo s-ară ă ă fi ciupit într-o zi însuşi împ ratul Franz-Iosef...ăZizine interveni energic :ă— Suntem nişte b trâne guralive şi egoiste. De jum tate de ceasă ă flecărim numai despre noi. Vorbeşte-ne despre tine, Iorgule. Ne vedem atât de rar...— Atât de rar... Atât de rar...Domnul Cerchez scoase din buzunarul de la piept un plic g lbui, sigiă -lat. Îl puse pe mas , îl netezi, îl b tu uşor cu palma. Îşi drese glasul oă ă dat , de dou ori, hot rându-se greu s vorbeasc . Surorile Algiu îlă ă ă ă ă ineau în priviri, cu r sufl rile t iate, avide, stoarse de curiozitate.ţ ă ă ă

— Am venit în casele dumneavoastr cu o mare rug minte, rosti r guă ă ă -şit de emo ie.ţB trânele, flatate, îşi îndreptar trupurile şubrede. Se sim eau dintr-oă ă ţ dat importante, erau luate în seam , deveneau confidente şi —ă ă sentiment picant, a â tor — complice.ţ ţă— Sunte i singurele persoane din oraş, continu Iorgu lac de sudoare,ţ ă poate din via a mea, în care am deplin încredere.ţ ăZinca exclam speriat :ă ă— Şi Alexandrina?— Cu ea... Cu ea e altceva. Nu vreau s-o înfricoşez f r pricin . Aici...ă ă ă Da, aici se afl diata mea. Acum pricepe i, ispr vi brusc.ă ţ ăSurorile Algiu, perplexe, în epeniser . Zinc i îi d dur lacrimile.ţ ă ă ă ă— Ce înseamn asta, Iorgule? Testament la vârsta ta? Papa împliniseă şaptezeci de ani şi tot nu şi-l întocmise.— Adev rat, confirm Zizine. Nici de cavou nu se îngrijea. Trebuia reă ă -parat dar nu-i p sa. Spunea c n-a pomenit mort pe gard. Pentru noiă ă era nedelicat s insist m, î i dai seama...ă ă ţ— Nu-i vorba de noi acum, i-o t ie Zoe. Întreb cu glas sugrumat: Eştiă ă bolnav, Iorgule?Cerchez îşi trecu palma peste fruntea încre it .ţ ă— Vreau s m în elege i... Sunt vremuri grele, oricând ni se poate înă ă ţ ţ -tâmpla te miri ce necaz. Via a omului, ca oul în mâna pruncului,ţ nimeni nu ştie ce-i e h r zit. Dea Domnul s tr im laolalt zile multe şiă ă ă ă ă îmbelşugate, dar h urile nu noi le inem. Vreau, oricum mi-or fiăţ ţ descântat ursitoarele, ca Alexandrina şi Adelu a s fie ocrotite pe câtţ ă îmi st în puteri de vr jm şiile sor ii.ă ă ă ţB trânele îşi pudrau obrajii cu batista, culegând lacrimile.ă— L-am ticluit în dou exemplare. Cel dintâi se afl , cu pece i în reguă ă ţ -l , la notarul Fr il . Pe al doilea vi-l încredin ez vou , c ci de-ajuns ună ăţ ă ţ ă ă foc la prim rie şi totu-i dus de râp .ă ă— Acas n-ai nici unul? întreb Zizine.ă ă— Nu, respir greu Iorgu Cerchez. Mi-a fost team s nu-l dibuiască ă ă ă

- 119 -


Alexandrina, s n-o înfricoşez. Explic : Nu in chei la birou, între noi nuă ă ţ s-au aflat niciodat taine.ă"Ce om fin!" gândir la unison b trânele.ă ă— Cam pentru acestea v-am nec jit, încheie Cerchez, r suflând uşuă ă ratZinca, mereu cea mai spontan , în admira ia surorilor înl crimate, luă ţ ă ă plicul şi-l strânse la piept:— Îl vom p stra cu sfin enie, Iorgule, în sipe elul mamei. Bineîn eles,ă ţ ţ ţ încerc s râd dar vocea îi tremura iar lacrimile îi alunecau în voie,ă ă ă noi vom fi moarte de mult, când tu ai s - i aminteşti de testamentulă ţ acesta ca de o... de o idee original . O n zbâtie.ă ă— ...n zbâtie, hohotir Zoe şi Zizine la cap tul puterilor.ă ă ăCerchez, mişcat de emo ia b trânelor, arbor o min tonic :ţ ă ă ă ă— Ci l sa i-o p catelor de triste e! Nu mi-e gândul nici la bolişte, niciă ţ ă ţ la îngrop ciune. Mi-s grijuliu şi atât! S ne veselim oleac , s maiă ă ă ă vorovim şi despre altele. Ce mai drege cuconu' Butculescu, ce mai cleveteşte coana Aristi a?ţSurorile Algiu, dezmeticite dintr-o dat , se consultar cu priviri scură ă te. De ast dat , Zoe lu ini iativa rostind cu un oftat lung:ă ă ă ţ— Iorgule, ne-ai dovedit încredere...— Dup cum s-a ar tat, surâse Cerchez.ă ă— Ei bine... Ezit , se uit înc o dat la Zinca şi Zizine, în cele din ură ă ă ă -m se decise. Izbucni: Confiden pentru confiden .ă ţă ţă— Sluga matale, tanti Zoe, spuse amuzat Iorgu.Ce secrete extraordinare puteau s aib zânele, gândi cu compasiune.ă ă Cine ştie ce nimicuri, m run işuri impresionante prin nevinov ia şiă ţ ăţ lipsa lor de miz , necazuri de gospod rie s rman — vecinii fur ou leă ă ă ă ă ă Mo atei, Anica, slujnica, prea s-a obr znicit, Vasiliade ne-a ciuntitţ ă cireşul, zice c n-are lumin ... — st pânite de trei b trâneă ă ă ă neputincioase, f r crac de iză ă man , ar fi spus Verneasca, în b t tur .ă ă ă ă Un zâmbet îng duitor cernea liă nişte în ochii c prui, pe figura cuă tr s turi masive. Sem na cu un mucenic gras şi blând. Îşi împletiă ă ă degetele peste pântecele rotunjor, preg tit s asă ă culte o istorioară naiv , recitat pe ton de tragedie. Avea cu ce s-o veseă ă leasc peă Alexandrina la dejun...— Vorbesc eu? întreb Zoe p truns de importan a momentului.ă ă ă ţZinca şi Zizine aprobar repede, scuturându-şi capetele.ă— Da, da... Vorbeşte tu.— E un secret mare, începu Zoe şi glasul îi tremura de emo ie, pe careţ nu trebuie s -l afle nimeni...ă— Nimeni... nimeni, cronc nir Zinca si Zizine.ă ă— ...pe tine te socotim fiul nostru şi de aceea cutez m. Explod : Amă ă închiriat pavilionul lui papa.Iorgu Cerchez le m sur nedumerit. "Şi ce-i cu asta? Toat lumea proă ă ă -cedeaz la fel... Nimic degradant..."ă— Acum, sufl Zoe roşie la fa , urmeaz un secret şi mai mare! Îşiă ţă ă adun puterile: L-am închiriat lui Dimitrie... Dimitrie Dabija, nepotulă

- 120 -


nostru... R spunse privirii lui Cerchez. Feciorul lui Zaïr, sor cu Aristi a.ă ă ţ— Îl cunosc, tanti Zoe.— E un b rbat extrem de... autoritar, suspin Zinca. De câte ori îl v d,ă ă ă mi se face frig.Iorgu Cerchez nu pricepea nimic. Le lu cu duhul blânde ii.ă ţ— Pân aici, nu v d pricin de dihonie.ă ă ăZoe îi f cu semn cu mâna s aştepte:ă ă— Dimitrie ne-a avertizat c nu trebuie s cunoasc nimeni aranjaă ă ă -mentul nostru.— De ce?!— Nu ştim. Aristi a îns , cum e ea iscoditoare din fire, a aflat şi ne-aţ ă furat cheile pavilionului. Al doilea rând. Vine mereu în lipsa lui Dimitrie şi tot scotoceşte od ile.ăÎl privi consternat . Zinca şi Zizine, cu mâinile pe inim , gata s plână ă ă -g , aşteptau reac ia lui Cerchez.ă ţ— N-am îndr znit s ne sf tuim cu nimeni, continu Zoe întrerupândă ă ă ă t cerea. Eşti singura persoan fa de care ne deschidem inimile. Ceă ă ţă părere ai?— Adic ?ă— Ce trebuie s facem? Pe Aristi a n-o poate opri nimeni dintr-ale ei,ă ţ mai ales când are cheia în geant ...ăCerchez ridic din umeri:ă— Istorisi i-i lui Dabija t r şenia şi s-o griji el de cucoana Verneasca.ţ ă ă Iac beleaua!ăB trânele holbar ochii şi se l sar pe spate ipând:ă ă ă ă ţ— N-o s îndr znim niciodat !ă ă ă— ...e atât de impulsiv!— Presimt de pe acum c o s mi se fac r u!ă ă ă ă— Nu-l cunoşti pe Dimitrie, gâfâi Zoe. Doar ne-a atras aten ia c treţ ă -buie s fim discrete, iar pe Aristi a a dat-o afar din cas şi ne-aă ţ ă ă poruncit s n-o mai primim.ăIorgu îşi deschise bra ele:ţ— Cum vre i s-o drege i atunci?ţ ţ— Nu ştiu, se lament Zinca, dar simt c Dimitrie trebuie s afle ce seă ă ă întâmpl în lipsa lui.ă— Am priceput c doarme aici...ă— A, nu! Vine doar o dat sau de dou ori pe s pt mân , pe înserate.ă ă ă ă ă Nu-l spion m, fereasc sfântul, ştii cât îi pl cea lui papa s nu seă ă ă ă amestece nimeni în via a lui şi ne-am deprins s fim discrete, dar dinţ ă iatacul Zizinei se vede când e lumin în pavilion.ă— Socoti i musai ca Dabija s afle de iscodelile Verneasc i? Atunceaţ ă ă slobozi i-i adev rul. Dac nu v încumeta i, pune i pe altul. De pild ,ţ ă ă ă ţ ţ ă cu-conu' Butculescu.— E o idee! se bucur Zinca. Mai cu seam c Aristi a a fost atât deă ă ă ţ grosier cu el. Închipuie- i, Iorgule, l-a alungat din cas . Din casaă ţ ă noastr !ă

- 121 -


Zoe p ru s se îndoiasc :ă ă ă— Nu ştiu... dac putem apela la domnul Cicerone. E o persoan deliă ă -cat care evit ... lucrurile dezagreabile. ine i minte? A preferat să ă Ţ ţ ă piard p durea Ciucea, numai ca s nu se poarte prin judec i. Credă ă ă ăţ c ar fi o înă dr zneal din partea noastr s -i pretindem asemeneaă ă ă ă demersuri. Poate...L s ochii în jos, plimbându-şi unghiile peste jeurile de la piept.ă ă— Poate?!... Poate?! exclamar Zinca şi Zizine cu ochi l rgi i.ă ă ţ— Poate, îşi lu Zoe inima în din i, poate c Iorgu ar fi dispus s înă ţ ă ă cer-ce.Cerchez începu s râd :ă ă— Vrei s spui, tanti Zoe, c eu sunt îndeajuns de grosier pentru a mă ă ă urni la trebuşoar "dezagreabil "?ă ă— Vai, nu! ip Zoe. Nu s-a n scut persoan mai bine crescut şi finţ ă ă ă ă ă ca tine. Eşti îns atât de energic, de abil... de întreprinz tor... Domnulă ă Cicerone, ca orice poet, în chestiunile practice e la, fel de neîndemânatic ca un copil...— ...ca un copil, scâncir înduioşate Zinca şi Zizine.ăOdat spuse lucrurilor pe nume, Zoe dobândise curaj. Brusc, se sim iă ţ îndr znea , cutez toare, încercând o stare fizic special , despreă ţă ă ă ă care îşi închipuise c o uitase de mult. Era copil, feti de şapte, poateă ţă opt ani şi bunicii o duseser la bâlciul Sânzienelor. Se d duse înă ă c luşei şi la un moă ment dat imaginile — mama mare, femeie pe atunci coapt , în rochie cu pazmanterii bogate şi o pleureus havan garnisită ă ă cu roze şi rândunici, un papa impozant, burtos, cu musta agresiv şiţă ă saşiu, mul imea vesel , zgoţ ă motoas , felurit — deveniser ună ă ă curcubeu, un caleidoscop nebun, o centur de culori ondulând valuriă poliforme, spinare de şarpe în veşmânt pestri at. Şi râdea, şi eraţ ame it , uimit de propria-i îndr zneal . Zinca şi Ziţ ă ă ă ă zine, aninate de umbrela bunicii şi bastonul din bambus al lui papa, o urm reauă sufocate de admira ie. Fusese eroina zilei şi mâncase trei înghe ate cuţ ţ fistic başca un bombe d'amour — premiul special al bunicului — la co-fet ria "Franceza". Ei, da, se sim ea acum la fel de viteaz : Iorgu,ă ţ ă acest copil încânt tor, avea s le scoat din încurc tur , iar ini iativaă ă ă ă ă ţ — nu z u, ce curaj pe tine, Zoe! — îi apar inea ei.ă ţIorgu Cerchez se sim ea încurcat dar în acelaşi timp incapabil s leţ ă refuze. Îl cunoştea superficial pe Dabija, îl întâlnise la câteva soarele, dar mai mult de bine e şi strângeri de mân nu schimbaser . Cerchezţ ă ă f cea parte din specia indivizilor care nu detest pe nimeni, nuă ă dispre uiesc, gţ ăsesc în elegere acolo unde şi un sfânt cerceteazţ ă împrejur dup un satâr, dar asta nu-l împiedica s încerce repulsieă ă organic pentru anumi i indiă ţ vizi. Generalul Dabija, hot rât, nu-iă pl cea. Ocolea instinctiv oamenii duri, usca i, incapabili s l crimeze,ă ţ ă ă l'aguerissement, "o elirea" atât de cântat de Saint-Cyr-işti îl crispa, oţ ă partid de vân toare îl deprima pân la indisă ă ă pozi ie fizic . Iorgu, deţ ă fapt un hedonist cumsecade şi caritabil, îl intuia pe Dabija ca

- 122 -


apar inând cu totul altei specii, inea de o faun din care el, Cerţ ţ ă chez, era exclus dar mai întâi de toate se excludea singur.Zinca, vag invidioas , vrând s se afirme, prelu tirul:ă ă ă— Ce crezi, Iorgule, ai putea s ...ăCerchez, ab tut — toat via a f cuse numai ce-i pl cea şi un destină ă ţ ă ă amabil nu-l silise înc la conflicte cu lumea, cu sine însuşi — se uit laă ă b trâne. În ochii lor palizi, cenuş cl tit de ploaie, spaima,ă ă ă ă sentimentul neputin ei, n dejdea, ner bdarea, de pe acumţ ă ă recunoştin a înfipseser buchete înfl c rate.ţ ă ă ăRosti cu inima strâhs :ă— Am s vorbesc cu Dabija.ă

— Totdeauna am afirmat c Iorgu e un b iat şarmant, chi i Zinca.ă ă ţăZoe, dornic de aplauze, observ parc în treac t:ă ă ă ă— Îmi închipui c am fost destul de conving toare.ă ă— De-a dreptul extraordinar ! se extazie Zizine. ii minte, papa spuă Ţ -nea totdeauna c eşti cea mai diplomat dintre noi.ă ăErau mul umite de ele, mişunau prin salon, nu-şi g seau locul.ţ ă— Cred, spuse Zinca, îndreptând inutil bibelourile de pe o etajer , că ă ar merita o mic aten ie din partea noastr .ă ţ ăZoe şi Zizine se oprir din forfoteal :ă ă— Ce-am putea s -i oferim noi, Zinca? Te-ai gândit?ăZinca, încredin at de efect, îşi înfipse b rbia în guşa crea . Era atâtţ ă ă ţă de înfrigurat , conştient de sacrificiul pe care-l propunea, încât seă ă bâlbâi:— M-am gândit s -i facem cadou poza lui papa în costum de doroă ban .ţ Şti i, când a cerut capitularea lui Osman la Vidin...ţ— La Plevna, o corect Zoe. Nu-mi dau seama, Zincu o... E amintireaă ţ noastr cea mai de pre . Şti i cât inea papa la ea...ă ţ ţ ţ— Tocmai de aceea. Cred c Iorgu o s se simt impresionat.ă ă ăUşa se trânti de perete şi Anica, ursuz , porunci:ă— La mas ! Nu v-a i mai s turat de taifet?ă ţ ăSe întoarse în buc t rie bomb nind:ă ă ă— Toat ziua tr nc neal cu mâinile în poale! Trei bufni e în cetate...ă ă ă ă ţ Aferim!În ziua aceea, Zoe, Zinca şi Zizine mâncar totuşi cu poft . Dup -aă ă ă -miaza şi-o petrecur admirând fotografia sepia a doroban ului Ilieă ţ Algiu, unul din curierii generalului M r cineanu, în anul de gra ieă ă ţ 1877, luna iulie."Doamne! gândeau, numai de-ar primi-o Iorgu! Oamenii delica i nuţ admit s te jertfeşti pentru ei, s accepte aten ii prea... importante..."ă ă ţ

*

Duminic diminea — dormise numai trei ceasuri lucrând pân târă ţă ă ziu,

- 123 -


dup miezul nop ii, în biroul lui de la Statul-Major — generalul Dabijaă ţ str b tea strada mare, Alexandru Ioan Cuza, cu paşi ap sa i. Era înă ă ă ţ uniform de campanie, aspru, uscat, gr bit. Silueta sub ire p rea că ă ţ ă ă despic secure cea a dimine ii, pe figura sumbr se citeau hot râre şiă ţ ţ ă ă mânie re iţ nut . Rarii trec tori întorceau capul dup ofi erul cu chipă ă ă ţ întunecat, al cărui pas ritmic şi egal tr da anii petrecu i la şcoala deă ţ r zboi din Berlin, pură ta gândul spre paradele militare din Heidelberg când floarea oştirii prusace defila dinaintea Kaiserului. Zâmbetul trufaş al împ ratului şi dineul oferit la prim rie r spl teau cuă ă ă ă prisosin cumplitele ceasuri de instruc ie. Menu-ul, mereu acelaşi,ţă ţ inând seama de gusturile lui Wilhelm — cârna i pe varz , papricaş deţ ţ ă

berbec (oroare! exclamase contele de Chantilly invitat la una din festivit i; s pt mâni dup aceea îi st ruise în cerul gurii, în haine,ăţ ă ă ă ă chiar şi în aroma florilor, izul de oaie de mult în rcat ) şi budinci cuţă ă zmeur şi agrişe — nu stârnea nici un fel de comentarii. Dimpotriv ,ă ă erau apreciate gusturile simple ale Kaiserului, militarii se gândeau emo ioţ na i la austeritatea vie ii de împ rat. Mul i dintre ei îşi hr neauţ ţ ă ţ ă slugile cu bucate mai de soi. Lordul Craven, supus şi intim al Maiest iiăţ sale George al V-lea de Saxa-Coburg — se zvonea c va schimbaă numele dinastiei în de Windsor — d duse în 1912 am nunte înă ă leg tur cu un festin la care pară ă ticipase: "O mas captivant . Nimeniă ă nu mânca nimic, cu excep ia lui Wilţ helm. Se pref ceau îns c o fac,ă ă ă cu un talent care m-a fascinat. Cantitatea de mâncare adunat ulterioră de slugi de pe mese, dar mai ales de sub ele, era cu totul remarcabil ..."ăGeneralul Dabija încerc clan a marchizei care nu ced . Era ora 7,30ă ţ ă diminea a, paracliserul de la Biserica Sfânta Treime se preg tea sţ ă ă urce în clopotni , peste drum, la domnişoarele Algiu, ferestrele încţă ă dormeau ocrotite de transperante ştirbe.Dabija, f r clip de şov ial , lovi scurt în vitroul de lâng clan . Ină ă ă ă ă ă ţă -troduse mâna printre cioburi şi deschise. Pe m nuşa neagr , un dinteă ă de sticl l s dâr alb . La fel de sigur, travers un oficiu umed, cuă ă ă ă ă ă miros de şoareci şi cauciuc ars, ocoli biroul unde nenea Grigore "lucra" alt dat , aă ă dic citea Petite illustration, c sca, dormea, se exersa înă ă amestecatul artistic al c r ilor de joc — acestea literalmente zburauă ţ prin aer, se hot rau s ia contact cu masa dup volte într-aripate, înă ă ă fluieratul admirativ al asisten ei — şi cel mai adesea se îmb ta cuc, cuţ ă lichioruri dulci, grele, uleioase şi mastic de la Pireu. Pe urm , dormeaă ă eap n câteva ceasuri, scutit de glasul de goarn al Aristi ei. Şi eraţ ă ă ţ

fericit! Când n-a mai fost, şi-a luat t lă p şi a, ca un elev care chiuleşteă ţ de la şcoal . "L'école buissonière..." Plecase cu to i banii din cas ,ă ţ ă bijuteriile Aristi ei, macferlanul şi bastonul. "Plevuşţ c , lichelu , î iă ţă ţ aminti Dabija, dar f r îndoial simpatic şi cu umor. Un prin ală ă ă ţ petrecerilor, voevod al bulevardelor şi cafenelelor, un fantast al exis-ten ei. N-am ştiut totdeauna exact cum s-a pr p dit. Nici nu mţ ă ă ă intereseaz ..."ă

- 124 -


D du buzna în iatacul Verneasc i brutal, ostentativ zgomotos, f ră ă ă ă menajamente. Mirosul îngrozitor îl f cu s reculeze, dar instantaneu îşiă ă înfrânse grea a. Verneasca, în pat înc , s ri cu agilitate de baletist .ţ ă ă ă Era mare, hidoas , f r protez , într-o c maş de noapte b rb teasc ,ă ă ă ă ă ă ă ă ă încins peste şale cu o spinare veche de oaie. Url sugrumat de furie:ă ă ă— Ai înnebunit, r cane? Intri aici ca în stâna lui tac'tu?ăEra atât de mânioas , încât nu mai avu timp s -şi consume surpriza.ă ă Dabija, imperturbabil, se uit în jur şi apuc o polcu cu vârfulă ă ţă degetelor înm nuşate. Îi era sil şi n-o ascundea. Zvârli trean a peă ă ţ pat:— Acoper - i sl nina. Mi-e grea .ă ţ ă ţă— Ieşi afar ! r cni b trâna.ă ă ăGeneralul o cercet cu privire de ghea :ă ţă— Nu înainte de a- i spune ce am de spus, şi când poftesc eu!ţB trâna amu i, f r aer. F cea eforturi s -şi revin . Gâfâia, pieptulă ţ ă ă ă ă ă uriaş, dou lubeni e moi, trecute, care c utau spre centur , seă ţ ă ă zbuciuma, avea parc o via a lui, aparte sub pânza n lbit . Seă ţă ă ă înf şur într-un şal cafeniu şi se l s în jil ul cu sp tar de paie ciuruit.ă ă ă ă ţ ă Îndura greu clipele acelea, prezen a generalului. Obişnuit sţ ă ă st pâneasc , s înfricoşeze, s se in seama de ea, s spună ă ă ă ţ ă ă ă totdeauna şi pretutindeni tot ce-i trecea prin minte, întâmpina pentru prima oar o personalitate cel pu in la fel de puă ţ ternic , o voină ţă îndârjit . Iar cel mai greu digera dispre ul lui Dabija, fapă ţ tul c nu-i eraă team de ea, desconsiderarea total , nimicitoare, care emaă ă na din întreaga lui f ptur .ă ă"Se uit la mine ca la un melc, ca la o ploşni . Alta nu ştii îns , fiule!ă ţă ă Urma alege..."Schimb vertiginos tonul, opintind s -l scoat din fire:ă ă ă— Şi zi aşa, cocoşelule, r pus de dorul m tuşi-tii venişi s -i dai bine eă ă ă ţ în zori.— M numesc generalul Dabija. Scuteşte-m de familiarisme.ă ă— Eu te-oi scuti, rânji b trâna, dar tot neamuri r mânem. Sunt soraă ă m -tii...ă— Simpl eroare a întâmpl rii.ă ă— ...pe care nici Dumnezeu n-o poate îndrepta. Dar mai ştii! Poate că tu cunoşti alt legiuial .ă ă— Nu te înşeli. Pentru mine exişti doar ca o scorpie care trebuie stri-vit . Un act de asanare social .ă ăB trâna primi din plin lovitura dar continu s rânjeasc :ă ă ă ă— Duioase vorbe ai deprins tu prin str in t i, nepoate. Mai ştii şi ală ă ăţ -tele?Dabija f cu un pas înainte. Era adeptul metodelor directe, nu practicaă niciodat , în rela iile cu oamenii, tactici de înv luire. Declar brusc:ă ţ ă ă— Las-o în pace pe doamna Alexandrina Cerchez. Dac nu încetezi cuă scrisorile dumitale murdare, cu acest şantaj, te strivesc. În elegi?ţCoana Aristi a şov i o singur clip . Se hot rî s accepte jocul desţ ă ă ă ă ă chis,

- 125 -


cu c r ile pe fa .ă ţ ţă— Oi fi eu scorpie, dar ie cum î i zice? Bietul Iorgu nu se mai poateţ ţ cerceta în oglind , o sparge cu coarnele. Mâine-poimâine o s umbleă ă de-a buşilea, s nu f râme lustrele... De, puicu , ce s mai zic?ă ă ţă ă Pesemne c aşa predic acum popa în altar: împarte cu r canii ce-iă ă ă cuvenit doar b ră batului, c ci Dumnezeu a poruncit s - i aju iă ă ţ ţ aproapele...Generalul Dabija încleşt mâna pe sabie. Şuier :ă ă— Hoaşc scârbavnic ! Nu- i îng dui nici s -i pomeneşti numele.ă ă ţ ă ă"Aşa, nepoate! jubil Verneasca. i-ai ieşit din â âni. Las' c - i faceă Ţ ţ ţ ă ţ bine o frec ie..." Rosti liniştit :ţ ă— Pentru aste cuvinte şi altele asemenea, ai s - i muşti mâinile, f tulă ţ ă meu.— Nu înainte de a-mi fi s turat câinii cu ale tale. Bag - i min ile în cap!ă ă ţ ţ Cea mai mic sup rare pe care i-o vei pricinui de azi mainte doamneiă ă Cerchez te cost scump. Atât cât nu po i duce în spinarea aia deă ţ dihanie.— Ce-ai s -mi faci, fiule? Aşa, de o curiozitate. M strângi de gât?ă ă— Şi asta la nevoie. Î i dau un sfat, singurul bun pe care îl po i primi:ţ ţ nu m stârni. Te distrug, te alung din oraş cu pietre şi lovituri deă picior.— Foarte frumos... Ascult -m , nepoate! Oi fi tu mare şi tare, te sim iă ă ţ neasemuit de parc ai purta coroan pe tigv , dar sunt al ii maiă ă ă ţ presus, cu ureche r bdurie şi fl mând . Şi au şi aceia o uş la care seă ă ă ă poate bate.— Încearc !ăIeşi trântind uşa din r sputeri. Un p h ru de cristal, ultimul dină ă ă ţ tr-un serviciu simandicos cândva, c zu de pe poli a blidarului, f cându-seă ţ ă

nd ri. B trâna îl privi minute lungi, respirând sacadat. Întinse mânaţă ă ă orbec ind dup o sticlu cu pic turi calmante.ă ă ţă ăTrase un gât f r a mai c uta linguri a. Se urni din jil şi lu de lângă ă ă ţ ţ ă ă sob m tura şi f raşul. Strânse cioburile încet, cu aten ie, de parcă ă ă ţ ă fiecare nd r a fi avut pre ul şi însemn tatea lui.ţă ă ţ ă— Şi pe sta o s -l pl teşti, nepoate!ă ă ă

CAPITOLUL XIII

"Ce carte încânt toare! reflect suspinând domnul Cicerone Butcuă ă -lescu. Profund interesant , stilul e de un farmec cuceritor..."ăEra atât de emo ionat, încât sim i nevoia s -şi noteze imediat impresiţ ţ ă -ile în jurnal. Pendulul mic fredon Berceusa de Mozart. La ora două ă noaptea, b trânul, tremurând de frig, însemna:ă"Sunt vr jit. Tocmai am terminat volumul lui Arthur Meyer Ce que jeă peux dire. Inima mi-e plin de recunoştin pentru ceasurile de regală ţă pe care acest autor le ofer cu atâta generozitate. Toat societateaă ă

- 126 -


celebrită ilor din secolul XIX şi începutul celui de al XX-lea defileaz ,ţ ă pus minunat în valoare de o pan inspirat savant . Fiecare pagin eă ă ă ă plin de via , reă ţă împrosp teaz un trecut minunat... Cartea aă ă apar inut bietului Nicu Orţ leanu. Semn tura lui pe prima pagin , datată ă ă 11 februarie 1901, mi-a trezit duioase aduceri aminte, m las cuprins,ă înv luit de nostalgie..."ăTremurând, cu ochi umezi, se b g din nou în pat. De la o vreme n-aă ă -vea somn, ieşea rar din cas din pricina frigului, a ghetelor cu nasturiă în care degera; de teama Verneasc i, nu mai c lcase nici pe laă ă Algience. Îşi petrecea ziua citind, f când nota ii în jurnal. Se sim ea înă ţ ţ dispozi ie filozoţ fic şi îşi încredin a hârtiei panseurile, având grij să ţ ă ă nu uite, s nu risiă peasc nimic. Le b nuia doldora de în elepciune,ă ă ţ adev ruri insolite, sufiă cient s fie rostite cu tonul acela uşurel, deă glum , al gentilomului spirituă al, pentru a seduce saloanele cele mai fine. Când nu cugeta, îşi amintea de întâmpl ri şi prieteni vechi. Nicuă Orleanu de pild ... Ce b iat admirabil! Ager, spontan, plin de humor!ă ă Negricios şi scund — umbl în picioare pe sub pat, spunea coanaă Aristi a — sem na cu un spiriduş. În general, avea idei bizare pe careţ ă se gr bea s le pun în practic , cu efecte neaşteptate care f ceauă ă ă ă ă deliciul unui oraş. Cât se râsese atunci când introdusese lumină electric în cote ele de la ferma lui din Orzeni! Arga ii aveau poruncă ţ ţ ă s-o aprind de câteva ori pe noapte. Cocoşii, deruta i, crezând c s-aă ţ ă f cut ziu , munceau mai cu spor, g inile se ouau de trei-patru ori peă ă ă zi. Orleanu exulta, ame it de eficien a inova iei... Dup o lun de zile,ţ ţ ţ ă ă ostenite de munc împ trit , lipsite de somn, p s rile — cinci mii deă ă ă ă ă cocoşi şi g ini — îşi d duser duhul. Asurzit şi excedat de hohoteleă ă ă oraşului, Orleanu luase primul tren spre Paris. "Mi-e dor de Fran a, seţ justificase. O iubesc ca pe o femeie..." Acolo o cunoscuse pe Natalia Racoviceanu. Dup o lun , erau că ă ăs tori i.ă ţ"Cea mai fericit c snicie din câte mi-a fost dat s întâlnesc în via aă ă ă ţ mea!" îşi aminti Butculescu. Natalia îl considera un geniu, şi dovedea la rându-i mult geniu când trebuia s justifice cu naturale e boac neleă ţ ă lui b rbatu-s u. Orleanu murise tân r, dintr-o infec ie, pretindeauă ă ă ţ medicii. O or mai târziu, Natalia îşi tr gea un glon în inim , după ă ţ ă ă exemplul doamnei Sembat. Urmând acelaşi exemplu, l sase un biletă pe coafeza din budoarul ei: "Iart -m , dragul meu, c am întârziat ună ă ă ceas de la rendez-vous-ul nostru..."— Unde se mai nasc ast zi asemenea femei? reflect cu voce tareă ă domnul Butculescu. Aspasia din Milet, Cornelia, Livia Augusta, Pompeia Plotina, Atossa, iat galeria de excep ie unde s-ar cuveni să ţ ă fie omagiat portretul Nataliei...Se întrerupse brusc, privind duşumeaua. Auzise glasuri sau fusese doar o p rere? "Ce idee! râse singur... Glasuri care vin din p mânt...ă ă Hot rât, sunt surmenat..."ăNu încerc s analizeze cauzele epuiz rii, la urma urmelor nu f ceaă ă ă ă decât s citeasc , s somnoleze, s trag din luleaua goal şi să ă ă ă ă ă ă

- 127 -


"mediteze", dar şi istoveala era o explica ie la fel de bun ca oricareţ ă alta.Îşi c ut locul în aşternut sim ind cum somnul îi d târcoale cu paşi deă ă ţ ă pisic . Gândurile, pestri e, îmbuc t ite, z boveau înc asupra Orleniă ţ ă ăţ ă ă -lor. Cine avea s uite vreodat petrecerile de la conacul lui Ghiă ă ţă Racoviceanu, tat l Natali ei?... Dup dou zeci de ani, domnul Ciceroneă ţ ă ă se întâlnise la Borsec cu un profesor vienez. B trânelul, specialist înă egiptologie şi arheologie semitic , cumsecade, vorb re , de o veselieă ă ţ naiv specific , îşi amintea, cu ochi str lucitori şi o precizie deă ă ă am nunt tr dând puterea imă ă presiei, de un asemenea dineu, oferit la conacul lui conu' Ghi .ţă"Ah! Le in minte, de parc aş avea acum, în fa a ochilor toate aceleţ ă ţ bun t i. V aminti i, Herr Butculescu, porcii umplu i şi gâşteleă ăţ ă ţ ţ împ nate? Homarii şi langustele care înotau în aspic verde? Dară compozi ia aceea de nuga şi zah r roşu, macheta conacului? Oţ ă capodoper ! Nu, lucrurile acesă tea nu se pot uita. Pot s v spun c aă ă ă fost masa cea mai rafinat , cea mai fantastic la care am participat..."ă ăAdev rat, surâse Butculescu aducerii aminte, mesele oferite de b trâă ă -nul Racoviceanu constituiau totdeauna evenimentul sezonului. Era g man mare, angaja buc tari scumpi, mai bine pl ti i decât trei lefegiiă ă ă ţ clasa I, înc run i i în slujbe, ştia s porunceasc . De altfel, din l comieă ţ ţ ă ă ă i s-a tras sfârşitul. Urnit de doctori la Bagdastein, pentru cur deă sl bire, dup o s pt mân a sim it c nu mai poate îndura n prasnicaă ă ă ă ă ţ ă ă leşuial . A intrat într-un birt, şi, spre uluiala hangiului, a dat gata înă mai pu in de un ceas dou gâşte cu trufe. Atacul l-a avut în drum spreţ ă hotel...Domnul Cicerone s ri ars. Nu mai înc pea îndoial , glasuri înfundateă ă ă veneau din p mânt. Îşi încord urechea dar b t ile inimii, zvâcnetulă ă ă ă tâmplelor îl împiedicau s desluşeasc vorbele. Fixa covorul roşu,ă ă încremenit de spaim . F r s-o m rturiseasc — m societate îşiă ă ă ă ă îng duia s zâmbeasă ă c amabil, condescendent, când cucoaneleă povesteau întâmpl ri stranii, frizând supranaturalul — domnulă Cicerone credea în stafii, în duhuri, într-o existen de "dincolo", foarteţă concret . În tinere e, frecventase asiduu o societate de spiritişti.ă ţ Emo iile încercate la fiecare şedin fiind îns peste puterile lui,ţ ţă ă renun ase. Acum, lac de sudoare, cu pielea încre it de spaiţ ţ ă m , îşiă aminti un am nunt la care nu se gândise de mult vreme. Casa, deă ă fapt toat strada, fusese construit pe locul unui vechi cimitir. Înă ă vremea lui Vod Ioni Sturdza, adic pe la 1825, mai exista şi b trâniiă ţă ă ă istoriseau c aici fusese înmormântat vestita Marghioala Hizichioaia,ă ă ibovnica lui Pendedeca, omul de încredere al lui Ipsilanti...O bufnitur surd îl f cu s sar din pat. Nu mai sim ea frigul, nu auă ă ă ă ă ţ zi nici pendulul care b tu de ora 3. Privea hipnotizat podeaua, îi veneaă s plâng , îi venea s urle. La a doua bufnitur începu s se îmbrace;ă ă ă ă ă ini iativ reflex , f r noim . Tr gea de haine, le punea de-a-ţ ă ă ă ă ă ăndoaselea, nu nimerea ghetele.

- 128 -


Gândurile fragmentate, febrile, se întret iau:ă"...Dedesubt nu-i pivni ... mor ii se întorc totdeauna în locurile undeţă ţ au tr it... numai cealalt arip are beci... s nu tulburi sufleteleă ă ă ă adormi ilor, se r zbun amarnic... Sunt singur în toat casa, chiar dacţ ă ă ă ă strig, nu m aude nimeni... Pe lespede, atunci când au f cut funda ia,ă ă ţ se mai putea citi «Negru Varlam 1698-17»... litere chirilice... Trebuie s mai fie undeva, în gr din , n p dit de buruieni... Eu n-am avut niciă ă ă ă ă ă o vin , eram copil... Ce vor de la mine?..."ăZvonul îndep rtat str punse din nou din adâncuri.ă ăDomnul Butculescu înşf c paltonul şi trântind toate uşile p r si înă ă ă ă -grozit casa. Gonea cu capul gol, pe uli ele înghe ate şi pustii,ţ ţ despicând în noapte drum bezmetic, despre care ştia c nu duceă nic ieri.ă

Pe verso-ul unei scrisori cu con inut oarecare — "M simt bine, darţ ă zilele îmi par lungi, se petrec prea multe în decurs de dou zeci şiă patru de ore, cât aş aprecia acum via a monoton a vacan elor de laţ ă ţ Buz u, v-am trimis o mie de lei din economiile mele, îmi pare r u c ,ă ă ă din cauza mamei, Maria a r mas la Bucureşti..." — maiorul Goguă Roşianu scria cu cerneal simpatic :ă ă"Situa ie dificil , sunt suspectat, urm rit pas cu pas. Tot Statul-Majorţ ă ă pare îmbâcsit de agen i. Mi-e greu s ac ionez. Dabija, personajţ ă ţ infernal de care nu te po i apropia. Deci din nou, imposibilitate deţ mişcare. Aştept directive..."Ieşi în zori. Scrisoarea trebuia depus în cutie oarb , urmând s fieă ă ă preluat de un necunoscut... poate necunoscut , pân la ora 6ă ă ă diminea a. Un frig aspru i se strecura pe sub manta p trunzându-i înţ ă oase, îşi sim ea dureros vârful urechilor. Retez centrul oraşului şi,ţ ă luând-o prin spatele Bibliotecii publice Costache Negri, intr înă mahalaua O etari. Aici, ridicat pe un t pşan, se afla Biserica Sfin iiţ ă ă ţ doctori f r' de argin i, Cosma şi Damiă ţ an. Îşi avea surat , mai bine zisă tiz , la Roma, nu departe de Coloseum, ascuns într-o gr diniă ă ă ţă gra ioas , cu un havuz şi p s ri minunate, toate soprane. Roşianu oţ ă ă ă vizitase în 1912, cu prilejul unei excursii studen eşti. Îi pl cuse pentruţ ă c era "proasp t ", f r patin , era ea îns şi, deosebit de celelalteă ă ă ă ă ă ă ă edificii. "M-am s turat, dom'le, de ruine! Aici, orice d râm tur seă ă ă ă cheam istorie..."ăDeşi devreme, biserica era deschis , în altar ardeau lumân ri, o bă ă ă-trân cu spinarea încovoiat b tea m t nii la icoana Cuvioaseiă ă ă ă ă Paraschiva.Gogu Roşianu cercet cotloanele întunecate şi se apropie de cutia miă -lei. Strecur în untru, o dat cu câteva monede, plicul îndoit. Seă ă ă închin şi ieşi în aerul înghe at al dimine ii.ă ţ ţ

- 129 -


— Ai fost matinal azi, constat c pitanul Ioanid, încre indu-şi ochii dină ă ţ pricina gerului.De trei zile locuiau la aceeaşi gazd şi diminea a f ceau împreună ţ ă ă drumul pân la Statul-Major.ăRoşianu t cu şi Ioanid, surprins c nu r spunde — flec reala era staă ă ă ă -rea natural a maiorului, de multe ori se întreba dac tr nc neşte şiă ă ă ă când face dragoste — se explic :ă— Te-am auzit când ai ieşit, pe urm te-ai întors.ă— N-ai somn? întreb sec Gogu Roşianu.ă— Uite ce e, dac eşti prost dispus, avertizeaz -m . Nu-mi place să ă ă ă beau şi s m cert pe stomacul gol. I-a fost r u g zdoiului şi nevast -ă ă ă ă ăsa a mişunat tot timpul prin cas . Odaia mea e perete în perete cuă dormitorul lor. În fond, nu în eleg de ce m justific.ţ ă— M-am s turat, domnule! explod Roşianu. Toat lumea spionează ă ă ă pe toat lumea, nu mai ştie nimeni s conjuge alt verb.ă ăAlexandru Ioanid respinse glacial afirma ia.ţ— Eu nu spionez.— Las-o balt , mon cher! De-aia adulmeci toat ziua prin birou, î i bagiă ă ţ nasul prin hârtiile lui Teodorini, ascul i convorbiri confiden iale...ţ ţ— Trei sferturi din ceea ce sus ii sunt fabula ii — restul reprezintţ ţ ă simple m suri de ap rare. Instinctul de conservare îmi func ionează ă ţ ă înc .ăRoşianu ridic din umeri:ă— Boteaz -l cum î i place, mi-e absolut egal. Eu îi zic îns altfel.ă ţ ă— Te priveşte.Îşi continuar drumul în t cere. La ferestre ap ruser primele capeteă ă ă ă de b trâni. Desfigura i de frig, jig ri i, aproape desc rna i, p reau înă ţ ă ţ ă ţ ă lumina zgârcit , leşioas , a dimine ii mumii expuse în vitrine deă ă ţ magazin falimentar.— Stau şi m tot uit la dumneata, relu dup o vreme Roşianu.ă ă ă— Eşti un tip ocupat, am b gat de seam . Dac preferi profilul, s -miă ă ă ă spui. Schimb pozi ia biroului.ţGogu Roşianu nu-l lu în seam . Exclam iritat:ă ă ă— N-ai mutr , domnule, asta e! N-ai mutr .ă ă— Ce mutr ?!ă— De spion, de agent, de cum vrei s -i spui.ă— Constat c pedalezi pe acelaşi verb...ă— M-am molipsit de la al ii mai inteligen i. Eşti prea fercheş, prea giţ ţ -golo, pari — iart -m c i-o spun, dar aşa sunt eu, franc — preaă ă ă ţ g g u ca s te ocupi de chestii din astea mai subtile. Te-oi fiă ă ţă ă pricepând la avioane — apropo, de ce astea ale nem ilor sunt toateţ albe? las c -mi explici altă ă ădat — vorba aia ce barz , ce rândunea,ă ă ce cocori — matadori, le-ai luat pe toate, dar nu v d s te taie capul laă ă mai mult.Ioanid începu s râd :ă ă— Sunt perfect de acord. Nu m taie şi nici nu m intereseaz altcevaă ă ă

- 130 -


decât aeroplanele.— Eu m-aş ambeta de unul singur acolo, dar m rog, fiecare cu damă -blaua lui... De Teodorini ce zici?— N-am nici o impresie.— Chiar aşa?— Pot s - i dau cuvântul de onoare. M plictiseşte, aşa cum m plică ţ ă ă -tiseşti şi dumneata. Apropo de franche e, f r s fie o poli . Poate cţ ă ă ă ţă ă sunte i nişte indivizi foarte cumsecade, capabili, cet eni de n dejdeţ ăţ ă ai gliei str moşeşti, dar pe mine personal nu m "tulbura i" dacă ă ţ ă în elegi ce vreau s zic. Nu-mi spune i nimic, şi în vremuri normale n-ţ ă ţaş accepta s pierd nici m car jum tate de ceas cu voi la o halb .ă ă ă ăGogu Roşianu îl m sur înveselit:ă ă— Adic nici eu nu- i fac nici o impresie? M car una proast , domnuă ţ ă ă le, dar s nu m simt invizibil.ă ă— Dac insişti, pot medita.ă— Mediteaz , mon cher! Parole, m-ai f cut curios.ă ă— Ei bine, f r s fiu vreun psiholog, dumneata prezin i dou alteră ă ă ţ ă na-tive. Ori eşti o lichea f r egal, extrem de primejdioas tocmai pentruă ă ă c pari inofensiv, ori un z p cit cumsecade care-şi va rupe gâtul cuă ă ă proxima ocazie. Mul umit?ţ— Bineîn eles, râse Gogu Roşianu. În ambele ipostaze posibile, r mânţ ă un tip pozitiv.— Îmi închipui c acesta trebuie s fie un motiv de permanent satisă ă ă -fac ie pentru dumneata.ţMaiorul Roşianu scoase o igaret şi o b tu de dosul palmei. Treceauţ ă ă prin pia a s rac , lipsit de culoare. Câteva gr mezi de cartofi rebegi iţ ă ă ă ă ţ — negustorii ref ceau mereu muşuroiul, grijulii s nu se pr p dească ă ă ă ă o singur barabul — ceap ruginit , un singur cupe cu treiă ă ă ă ţ g v noşele de miere şi, marf rar , de lux, ulei în sticlu e de două ă ă ă ţ ă sute de grame. Al turi, un târgove mohorât p zea mai mul i şoriceiă ţ ă ţ f lcoşi, cu bur i uguiate şi l bu e cu degete, ca nişte mâini, prizonieriă ţ ţ ă ţ într-o cutie veche de pantofi.Roşianu se opri uimit, dându-şi chipiul pe ceaf :ă— Hamsteri! Ce p rere ai, domnule?!ăIoanid îşi întoarse ochii. Îi f ceau sil , nu le suporta nici neamurile,ă ă şoarecii c rturari c ra i pe minavete. Când era copil, doar glasulă ăţă ţ flaşnetarului "Planeta! Ia planeta!" îi d dea senza ie de vom .ă ţ ăGogu Roşianu continua s se mire:ă— Cine cump r , nene, lighioanele astea?ă ăOmul rosti cu o moroc noşenie absent , care n-avea leg tur cu niă ă ă ă mic din ceea ce se petrecea acum în jurul lui, cu ofi erul jovial, cu frigul, cuţ diminea a scund şi ostil :ţ ă ă— Îi dau ieftin... Şapte lei perechea...— Ce s fac cu ei, neamule?ăAzvârli o b ncu de cinci lei în cutie, "s fie de saftea", şi se gr bi s -lă ţă ă ă ă ajung din urm pe Ioanid.ă ă

- 131 -


— Stai, dom'le, ce fugi aşa?— Nu pot s -i v d, mi-e scârb .ă ă ă— C parc mie-mi vine s -i m nânc! M intereseaz îns ciud eniă ă ă ă ă ă ă ăţ ile, tot ceea ce ofer natura uman ca bizar.ă ă— Ei, atuncea ai la ce s te ui i în fiecare zi.ă ţ— Da, nu m plictisesc. De-aia, cum î i spuneam, te contemplu şi peă ţ dumneata.— Iar începi?— N-am ispr vit. Ziceam c nu faci impresia vreunui sprinten la mină ă te, unul din ia care croşeteaz machiaverlâcuri. Şi totuşi...ă ă— Totuşi? întreb f r interes Ioanid.ă ă ă— Exist ceva în dumneata, insesizabil, care îngrijoreaz . Nu pot deă ă -fini, dar exist . O anumit sclipire particular a ochilor, o rezervă ă ă ă permanent , o for interioar bine strunit . Poate, nu ştiu...ă ţă ă ăC pitanul Ioanid ridic din umeri.ă ă— Mai studiaz .ăRoşianu îşi urm rea gândul, tr gând avid, des, din igaret .ă ă ţ ă— Cred c m influen eaz şi faptul c în civilie ai o profesie pozitiv .ă ă ţ ă ă ă De obicei, ştia cu tehnica sunt mai to i nem ofili. Prejudecat dacă ţ ţ ă ă vrei, dar aşa se întâmpl .ă— Caraghios! Demonstra ia te vizeaz în primul rând. Eşti inginer, înţ ă plus, cu studiile f cute în Germania.ă— Da', dar nu despre mine discutam. Î i vorbeam de impresia aceeaţ de insesizabil. Încerc s m exprim mai limpede: eşti omul de la careă ă te po i aştepta la orice. Da, asta e! Orice aş auzi despre dumneata nuţ m-ar surprinde.— Interesant.— Nu cine ştie cât, dar subiectul, acum, la 6,50, m captiveaz . Dacă ă ă aş fi femeie, nu te-aş lua pentru nimic în lume în c s torie.ă ă— Şi ai proceda extrem de cuminte.— Te v d foarte bine, de exemplu, plecând dup igarete, cu trenciulă ă ţ pe umeri şi disp rut f r vorb , f r urm . Eventual, dup cinci ani,ă ă ă ă ă ă ă ă cucoana primeşte o ilustrat de Cr ciun, superb şi exotic , din Mexic.ă ă ă ă "Salut ri, iepuraşul!", sau m rog, cum i-o fi pl când s fiiă ă ţ ă ă dezmierdat.— Aşa e, f cu maşinal Ioanid. Tot ce spui e eminent, dar îmi povesă teşti şi alt dat ... Am ajuns.ă ăR spunser scurt la salutul santinelelor şi p trunser în vestibulul cuă ă ă ă trepte mozaicate al fostului pensionat de domnişoare "Domni aţ Ruxandra". Roşianu strâmb din nas:ă— Nu m pot obişnui, domnule, cu duhoarea asta! Ce nu izbutesc să ă pricep e altceva! Baraca a fost rechizi ionat de Statul-Major de maiţ ă bine de un an şi tot miroase a domnişoare neîngrijite şi a mâncare de cazan.— Eşti prea sensibil.— Aşa mi-a spus şi mama.

- 132 -


"Ce dracu' vrea?" se întreb Ioanid descheindu-şi nasturii mantalei.ăGogu Roşianu zvârli din mers igara în scuip toarea înalt .ţ ă ă"Nu po i scoate nimic de la sta. Cu cleştele sau cu tirbuşonul, totţ ă nimic..."

La 10, sosi maiorul Valeriu Teodorini. Respira greu, de parc pân laă ă Statul-Major ar fi inut-o într-o goan , p rea grozav de afectat.ţ ă ăC pitanul Ioanid îşi privi ostentativ ceasul. Continu s lucreze îns ,ă ă ă ă f r comentarii.ă ă— Pân la urm torul raport, se justific Teodorini, am permisiunea să ă ă ă întârzii sau s nu vin deloc la slujb .ă ăRoşianu îşi ridic ochii de pe hart , abandonând compasul.ă ă— Te-a întrebat cineva de s n tate, nene?ă ăAvea însuşirea ca, indiferent de violen a discu iei purtate cu un ter şiţ ţ ţ de cantitatea lucrurilor dezagreabile comunicate, s -l abordeze înă întâlniri ulterioare direct, cotidian, mereu bine dispus şi afabil. Faptul în sine lua prin surprindere, descump nea, dar re eta se dovediseă ţ excelent . Nimeni pân acum nu-i întorsese spatele, rela iileă ă ţ redevenind fireşti, f r momente penibile, în genere anevoie deă ă escaladat.— Nu m-a întrebat nimeni, replic Teodorini, dar nu-mi plac suspiciuă -nile.Roşianu zâmbi cu ulc:— Hm! N-aş fi zis...Muie compasul în tuş şi îşi relu lucrul. Îl întrerupse din nou glasul luiă Teodorini, alterat de emo ia faptului excep ional.ţ ţ— Trebuie s v spun ceva...ă ăContinuând s scrie, Ioanid îi f cu semn s aştepte câteva clipe: "isă ă ă -pr vesc îndat ..." Roşianu, rezemat în b rbie şi coate, se uita amuzată ă ă la Teodorini. M rul lui Adam forfotea pe gâtul slab, de recrut în olit înă ţ uniform prea larg .ă ă— Ceva îngrozitor şi totodat extraordinar, gâfâi Teodorini. Oribil şiă magnific! De un teribil grandios! Moment zguduitor de tragedie antic !ă— Cunoşti ceva adjective, aprecie Roşianu. Zi mai repede, s ne miă -r m şi noi.ă— S-a judecat procesul locotenent-colonelului Cr iniceanu la Iaşi...ă— Da, şi? Au hot rât probabil s -i fac dou sprezece butoniere la tuă ă ă ă -nica f r pole i. Mai corect, spus, rup i. Te aşteptai la altceva?ă ă ţ ţ— Normal, interveni Ioanid. S-a dovedit în mod categoric c s-a întâlă nit cu Sturdza între linii, c a luat în primire un sul de manifeste şi le-aă împ r it în tranşee. Ce mai vrei?!ă ţ— Cleveti i ca babele! se enerv Teodorini. Întâi c sentin a înc nuţ ă ă ţ ă s-a dat. Alta-i chestia formidabil . Averescu, din considera ie pentruă ţ taică-su, generalul, ca s -l scuteasc de toat mascarada unui procesă ă ă îngrozitor, i-a oferit şansa s se sinucid . Duse degetul ar t tor laă ă ă ă

- 133 -


tâmpl înă tr-un gest semnificativ: Pac! şi gata.'— Cine s se sinucid ? întreb Ioanid. B trânul?ă ă ă ă— Ti-a luat Dumnezeu min ile?! Auzi, cine! Fiu-s u, colonelul, fireşte!ţ ă Averescu îşi închipuia c taic -s u o s -l conving s-o fac . Maiă ă ă ă ă ă elegant şi mai demn s-o fac singur, decât plutonul de execu ie. I-aă ţ scris în sensul sta b trânului prin generalul M rd rescu. Adic s vină ă ă ă ă ă ă la Bac u şi s discute afacerea.ă ă— Şi?— Ei bine, Cr iniceanu senior a refuzat categoric. Mai mult, aproapeă strig Teodorini cu ochi str lucitori, a trimis o epistol cutremur toareă ă ă ă Cur ii în care cere pedeapsa capital pentru fecioru-s u: "Între patrieţ ă ă şi fiul meu, nu ezit s -mi fac datoria fa de patrie!"ă ţă— Într-adev r, spuse încet Roşianu, grandios num r b trânul! N-amă ă ă copii, dar spun sincer, nu cred c aş fi fost în stare s procedez la fel.ă ă— Ce spuneam eu! V da i seama ce-i în sufletul lui, durerea şi ruşiă ţ nea pe care le îndur , bocetele din familie, reproşurile nevesti-sii?!ă Femeile simt şi judec altfel...ă— Doar dac n-o fi din spi a Oi ei, mama lui Ştefan cel Mare, observă ţ ţ ă Roşianu.Ioanid reflect pe gânduri:ă— M-am rugat totdeauna Cerului s nu fiu pus în situa ii-cheie, când aă ţ lua o hot râre presupune jungher într-o mân şi pistol în cealalt . Bă ă ă ă-trânul este într-adev r extraordinar...ăŞi-l amintea falnic, cu must i b t ioase, foarte "gard imperial " la oăţ ă ă ă ă defilare de 10 Mai. Şi mai proasp t , surpriza pe care o încercaseă ă rev zână du-l în acelaşi an la Baden, unde urma probabil o cur .ă Despuiat de prestan a uniformei, nelaîndemân într-o jachet stilţ ă ă 1900, cu burticic uguă ţ iat sub o vest de m tase soricie (picioarele,ă ă ă restul trupului fiind firave, apropia ii îi spuneau "greierele bor os"),ţ ţ sem na mai degrab cu un ipistat scos la pensie.ă ăIoanid ştia de mult c for a interioar nu are neap rat ceaf de taur şiă ţ ă ă ă nici muşchii omului care rupe lan uri la circ, şi totuşi se sim eaţ ţ incapabil s fac apropiere între gestul de tragedie antic ală ă ă b trânului şi f ptura anodin de func ionar m runt, care m nânc deă ă ă ţ ă ă ă dou ori pe s pt mân ieftin — peşte şi m sline — iar din dou înă ă ă ă ă ă dou duminici, o g in arc nit din ograda lui (fireşte, dintre cele careă ă ă ă ă nu ou ) fript în igl ...ă ă ţ ă— Asta e! conchise maşinal b tând cu coupe-papier-ul de ivoriu în că ă-limar . Halal s -i fie! De, nu fiec ruia îi e scris s aib statuie în pia aă ă ă ă ă ţ mare.Roşianu complet :ă— Vizavi de vespasian. Vorbesc cât se poate de serios, domnule! Edilii noştri sunt cretini! Am constatat matematic în toate târgurile prin care am trecut: latrinele sunt construite peste drum de bronzurile marilor fii ai urbei respective.— Exist un soi de post-scriptum oral la scrisoarea generalului, spuseă

- 134 -


Teodorini, r sfirând cu dou degete topul de hârtie, în toat grosimeaă ă ă lui. E în firea lucrurilor şi în conformitate cu orice norm de conduită ă moral şi militar ca fecioru-s u s -şi primeasc pedeapsa. Mai există ă ă ă ă ă îns un tră ăd tor, în afar de Sturdza şi Wachmann, la fel de vinovat şi,ă ă în momentul de fa , însutit mai primejdios întrucât n-a fost încţă ă descoperit Socoate echitabil şi în spiritul necesar al onoarei militare ca şi acesta s fie r stigă ă nit, judecat şi osândit dup legiuial şi dreptate...ă ăGogu Roşianu oft şi se aplec deasupra h r ii.ă ă ă ţ— R stigneşte-l, fiule.ă— Am s-o fac, şopti Teodorini.Ioanid muşc uşor cap tul tocului:ă ă" sta-i fanatic... Sau farsor.".Ă

*— Nu, respinse domnul Mareş astupând receptorul cu mâna. E riscant s fim v zu i împreun , numai noi doi. Mai ales acum, când atmosă ă ţ ă fera e atât de fierbinte... Bineîn eles... La dumneata în nici un caz, iar laţ mine exist trei intr ri cu tot atâtea rânduri de ochi... În caz deă ă extrem necesitate, ştii cum procedezi... Varianta a doua, M-ul cuă cret alb pe poart ... exact! Cred c am prins un fir, s vedem undeă ă ă ă ă duce. Ai grij , conă sider -te în permanen supravegheat... Da, da...ă ţă Am s te caut.ăDomnul Mareş îşi tampon fruntea şi obrajii — ca to i oamenii masiviă ţ transpira gros, mai ales când venea de afar — şi se opri în fa aă ţ domnişoarei Aurica.— Bine c mi-am amintit, zâmbi larg, pip indu-şi buzunarul. Era să ă ă plec cu ea...Îi întinse o cutie rotund , roşie, cu o dansatoare spaniol surprinsă ă ă într-o fandare avântat .ăDomnişoara Aurica roşi de pl cere:ă— Ah! E chiar "Carmencita", pudra mea preferat . Vai, domnule Maă -reş, sunte i nemaipomenit!ţ— M bucur c am putut s v fac o mic pl cere.ă ă ă ă ă ă— Mul umesc din suflet... Cât...ţMareş îşi duse mâna la piept:— M jigni i şi nu merit. S rut mâinile...ă ţ ă— La revedere... În problema cealalt , s n-ave i nici o grij ... Noteză ă ţ ă ori de câte ori sunte i c utat... Mi-am f cut un carne el special.ţ ă ă ţ"Gâsca!" gândi domnul Mareş şi se pierdu printre trec tori.ă

*

La masa oval , în echilibru precar pe un singur picior, acoperit cu ună ă covor roşu, st tea colonelul Verzea, mare, greoi, cu bra e uriaşe şiă ţ tenul pictat de cuperoz . În fa a lui se afla un b rbat pirpiriu, de vreoă ţ ă treizeci de ani, îmbr cat în haine s r cu e care încercau s pară ă ă ţ ă ă

- 135 -


elegante. Ghiceai, cercetându-le atent, eforturile impresionante depuse de tinerel pentru a copia cu mijloace dramatic insuficiente şicul filfizonilor parizieni care hoin reau înainte de r zboi, cu aceaă ă nonşalan inaccesibil altor p mânteni, pe Champs-Elysées sau înţă ă ă Bois de Boulogne.Colonelul Hentsch, aşezat cumva mai la o parte, între sob şi fereasă -tr , pe o canapelu , definindu-şi astfel precis statutul — martor şi nuă ţă participant — încerca s descifreze figura agentului. Avea o figură ă derutant , de domnişoar , cu obraji netezi, priviri limpezi şi p r buclat.ă ă ă Un gen foarte gustat în epoc , biruitor de inimi, irezistibil colec ionară ţ de victime printre codanele consumatoare de roman e cântate dinţ gur şi la pian. Mâă na stâng improvizeaz totdeauna acelaşiă ă acompaniament, de tob , indifeă rent de "bucat "...ăTân rul era agentul lui Verzea — directorul Poştelor. El aranjase înă tâl-nirea din c su a aceasta liliputan de pe Strada Frumoas ,ă ţ ă ă ambi ionând s -i demonstreze lui Hentsch c -i mai abil decât toatţ ă ă ă poli ia, şi c dac el, Verzea, îşi pune ceva în cap, ap i musaiţ ă ă ă izbândeşte! Practica de fapt un soi de detectivism pe cont propriu, suportând personal plata şi cheltuielile agentului.Hentsch, c ruia i se f g duise c de ast dat veştile sunt de soi şi că ă ă ă ă ă ă prinderea lui Roman e o chestiune de zile, dac nu de ceasuri, seă hot râse s asiste la întrevedere. Colonelul Verzea traducea ceea ce iă ă se p rea esenă ial. Între timp, neam ul inventarie interiorul. Eraţ ţ oarecare, comod, burghez (apar inea unei rude îndep rtate aţ ă directorului Poştei, refugiate în Moldova) şi-i amintea de locuin aţ gazdei lui din studen ie. Da, da, te puteai foarte bine crede într-unţ or şel cuminte din Prusia, în casa unui func ioă ţ nar mijlociu. Aceleaşi cus turi de mân , scaunele epene, albumul de faă ă ţ milie legat în pluş roşu închis sau verde-olive.— Cred c am pus mâna pe recompens , dom' colonel, zâmbi mul uă ă ţ -mit tân rul. Al nostru e...ăVerzea îl cercet neîncrez tor. Rosti cu pronun at accent ardelenesc:ă ă ţ— Numa' de nu te-ai f li în van! Mul i s-or vitejit c -i vin de hac. Şiă ţ ă aceia or fost domni cu înv tur şi praxis. Au izbutit taman ca ra aăţă ă ţ care opinteşte s arc neasc uliul.ă ă ă— Nu m f lesc. I-am dibuit cotlonul.ă ă— Ce vorbeşti, m ? P i sta are vreo dou zeci numai din câte a dibuită ă ă ă poli ia.ţAgentul îşi scutur capul.ă— Ştiu ce vorbesc. Casa de care v spun e refugiul lui cel mai sigur.ă De o s pt mân îi in umbra, dar n-am izbutit niciodat s ajung până ă ă ţ ă ă ă la cap t F cea ce f cea şi-mi aluneca printre degete.ă ă ăVerzea îl cercet cu aten ie:ă ţ— Şi unde zici c -i vizuina, Dincule?ăTân rul râse, contând dinainte pe efect:ă— În Strada Umbrei.

- 136 -


Verzea, n ucit, c zu cu trupul peste mas .ă ă ă— Unde, m ?! În spatele lui Mackensen?! La nici doi stânjeni?!ăColonelul Hentsch, intrigat de reac ia lui Verzea, se interes :ţ ă— Ce spune?Directorul Poştei întoarse un cap uluit:— Roman locuieşte pe Umbrei, la zece metri de Ober-Kommando Mackensen.Colonelul nu-şi disimul surpriza.ă— Mda... îi seam n ... Remarcabil.ă ă— Domnule colonel, mie nu-mi vine s cred.ă— Mie da, zâmbi neam ul. Exact aşa ar fi procedat colonelul Roman,ţ omul pe care-l cunosc eu.Verzea se adres lui Dincu:ă— Când ai aflat?— Asear .ăOchii lui Verzea p rur dintr-o dat c -şi ies din bolboaşe.ă ă ă ă— Mânca-te-ar g lbeaza de neghiob! Şi-ai ad stat ca baliga în ploaieă ă amar de ceasuri? Te dureau înc l rile s dai o goan pân la Athénéeă ţă ă ă ă Palace, s vorbeşti cu primul ofi er?ă ţ— Nu v înfuria i, domnule colonel. Roman e şiret ca o vulpe. În afară ţ ă de asta, are vreo cinci inşi care-l p zesc ca pe sfintele moaşte.ă— Ei şi? N-avem destul poter ca s înh m şase inşi?ă ă ă ăţă— Poter se afl , numa' c oamenii ştia îs puşi s lupte pân la ultiă ă ă ă ă ă -mul glon ca s asigure retragerea lui Roman. Şi odat sc pat, nu-lţ ă ă ă mai găsim pân n-o vrea el s ne strâng mâna. Asculta i-m pe mine,ă ă ă ţ ă domnule colonel, ca s -l priponi i pe Roman, trebuie s organiza iă ţ ă ţ ac iunea pâţ n în cele mai mici am nunte şi s folosi i oamenii cei maiă ă ă ţ buni. Am lucrat şi eu în poli ie...ţ— Tot nu pricep, m i n tântocule, de ce ai aşteptat pân acum?ă ă ă— Unde s v caut noaptea? întreb Dincu l sând ochii în jos.ă ă ă ăŞtia perfect unde l-ar fi putut g si — descoperise adresa lui de acasă ă ca şi a amantei de altfel, o mândru durdulie celebr în Bucureşti —ţă ă dar Verzea nu trebuia s simt cât e de informată ă— ...iar azi-diminea , nu v-am g sit la slujb .ţă ă ăDirectorul Poştei îi f cu semn s se opreasc şi-l puse la curent pe coă ă ă -lonelul Hentsch cu situa ia. Neam ul ascult încordat, aprobând dinţ ţ ă când în când.— Agentul dumneavoastr are dreptate, conchise în final. A f cut bineă ă c nu s-a pripit şi nici noi n-avem voie s proced m altfel. Un colonelă ă ă Roman nu muşc din orice nad , nu cade în orice capcan . Şi,ă ă ă bineîn eles, vom mobiliza oamenii cei mai competen i. Important esteţ ţ c ştim unde îşi are "sediul", unde se simte în cea mai mare siguran .ă ţă"Sediu, pe dracu' !" reflect Verzea. Ceapcânul sta de Roman aveaă ă nenum rate. Ce anume le dovedeşte lor c locuin a din Umbrei îi maiă ă ţ cu chichirez decât celelalte? Începuse totuşi s se uite cu un soi deă admira ie la Dincu, instinctiv îşi revizuise tonul. Ba, fu gata s se ridiceţ ă

- 137 -


în picioare, când îl auzi pe Hentsch:— Agentul dumneavoastr , domnule colonel, este un tân r capabil.ă ă Dac izbuteşte s nu fie lichidat de patrio ii români pân câştig m noiă ă ţ ă ă r ză boiul, va face carier . Nu e necesar s -i comunica i chiar tot ce v-ă ă ţam spus. Apropo de riscuri... În orice caz, va participa la ac iuneaţ organizat împoă triva colonelului Roman.

CAPITOLUL XIV

Când ieşi din Strada Sfin ii Voevozi, colonelul Roman travers Caleaţ ă Victoriei şi, dup un scurt moment de nehot râre, intr în Cimitirulă ă ă Mogoşeni, acolo unde peste câ iva ani avea s r sar un p rcule întreţ ă ă ă ă ţ casa Ghica, impun toare, cu brâu muşcat de c p âni de lei, şiă ă ăţ cl direa care în preajma celui de-al doilea r zboi mondial va deveniă ă Ambasada Germaniei. Era devreme, abia 9 diminea a, cea a alburie,ţ ţ umed , se ridica greu din meleag, st ruind înc pe bra ele crucilor, înă ă ă ţ aripile arhanghelilor, trudind s osteneasc fl c ruia candelelor.ă ă ă ăColonelul Roman, tr gând din igareta priponit între buze, f r s -şiă ţ ă ă ă ă foloseasc mâinile (le inea adânc înfipte în buzunar) aşa cum ştiu să ţ ă fac doar fran ujii, îşi aminti amuzat de preceptele-maxim ale luiă ţ ă Archibald Wells, profesor de tactic la Castelul Negru: "Nu intraă nic ieri înainte de aă - i asigura ieşirea... Un adversar aflat în spateleţ t u e de patru ori şi juă mătate (de ce şi jum tate?) mai primejdiosă decât cel pe care-l ai în fa . În consecin , preocuparea major a unuiţă ţă ă agent o constituie asigurarea cefei şi debarasarea de umbr ... Nu teă avânta niciodat într-un spa iu cu vizibiă ţ litate redus . Un singură centimetru mai departe de locul unde ochiul t u poate p trunde eă ă adeseori fatal...""Dibaci oncle Archie, zâmbea Roman str b tând aleea central , dară ă ă cam didactic şi oleac fat b trân , ca to i celibatarii de la o anumită ă ă ă ţ ă vârst ... O mai fi tr ind?"ă ăCoti la dreapta, apoi la sting şi se opri lâng un mormânt cu cruce deă ă marmur bizantin : I.N.R.I. Tudor Roman — n scut 1840 — repauzată ă ă la 20 april 1888.Colonelul control dac arde candela, culese câteva frunze uscate deă ă pe stilovatul de marmur şi se aşez pe o b ncu , la câ iva metri deă ă ă ţă ţ monument. Chipul lui taic -s u, zâmbitor — era singurul repauzată ă vesel din cimitir; de neîn eles mentalitatea supravie uitorilor care alegţ ţ pentru morminte fotografiile cele mai sumbre, de parc toat via aă ă ţ deceda ii ar fi avut crampe ori cuie în pantofi — p rea c -i face cuţ ă ă ochiul, din alt lume.ăDe altfel, fusese un om vesel, optimist, teribil de tonic. În prezen a lui,ţ totul devenea posibil, agreabil, via a, o glum excelent , c p ta culoriţ ă ă ă ă s ră b toreşti. Era generos pân la excentric, dar mai cu seam ună ă ă mare original. Şapte-opt luni pe an lipsea din ar , vorba aceea: aziţ ă

- 138 -


aici, mâine în Calcutta, sclav al unei nelinişti speciale, generate de un anume neastâmp r şi apetituri dintre cele mai bizare. În fiecare vară ă pleca în Africa, la vân toare de lei, fusese singurul român — în oriceă caz dintre pu inii, presuţ punea colonelul — care încercase s for ezeă ţ jungla Amazoanelor în 1875. La un moment dat, îi intrase în cap c eă îndeajuns de iste pentru a putea descoperi celebra comoar dinţ ă insula Cocotierilor şi plecase în expedi ie cu înc doi fran uji, suficientţ ă ţ de sminti i pentru a se l sa antrena i într-o aţ ă ţ semenea întreprindere. Una din fixa iile cele mai tr snite o constituia îns cimitirul din Verona.ţ ă ă Colonelul n-avea s uite niciodat augustul acela fierbinte şi pr fos,ă ă ă când taic -s u, întors dintr-unul din faimoasele sale "turnee",ă ă povestise buimac familiei nu mai pu in buimace c se întâlnise pe elţ ă însuşi printre mor ii veronezi.ţ— Aceasta este doar una din obişnuitele tale tr sneli, respinsese sor -ă ăsa, tanti Sofia, o femeie s n toas din toate punctele de vedere,ă ă ă prozaic şi pentru care unu şi cu unu fac totdeauna doi.ă— Î i dau cuvântul meu de onoare, Sofia. M plimbam pur şi simplu peţ ă aleile cimitirului, c utându-i pe Romeo şi Julieta. Habar n-aveam c auă ă mormintele în alt parte... În fine, n-are importan . Hoin ream, deci,ă ţă ă f r treab când deodat mi-am v zut fotografia, fotografia mea,ă ă ă ă ă oameni buni!, fixat pe o cruce, iar dedesubt numele subsemnatului:ă Tudor Roman. Data mor ii coincide cu anul când m-am n scut: 1840.ţ ă— Prostii! De fiecare dat vii cu alte fleacuri. Vrei cu tot dinadinsul să ă te faci interesant.— Jur! Nu- i po i închipui ce şoc am avut.ţ ţSofia, calm , îşi înfundase nara cu tabac — astea erau sl biciunile ei:ă ă prizatul, partidele de maus şi şalurile spaniole zvârlite pe umeri, pe pian, pe divane, oriunde — şi se interes sarcastic:ă— Şi la ce concluzie ai ajuns? Care e teoria ta, în fond?Tudor Roman replicase cu ton de sentin :ţă— În chip neîndoielnic, am mai tr it cândva în acele locuri. Câ i roă ţ mâni în definitiv nu s-au stabilit în Fran a sau Italia? Presupun, aşa cum mţ ă cunosc, c am fost exilat, sau, poate sastisit de cretinismul unui domă -nitor Ghica ori Mavrocordat ori Popescu Vod , m-am autoexilat.ă— Aha! Şi i-ai schimbat iar adresa, cu ocazia celei de-a doua exisţ ten-e. Delirezi, mon petit! Sau, ar mai fi o explica ie. Ori erai atunci beatţ ţ

cuc, ori acum. Eşti la al cincilea p h ru de tescovin . În orice caz, nu-iă ă ţ ă povesti fantezia lui tanti Matilda, e în stare s aib un atac.ă ăFapt cert r mânea îns c ulterior, fie convins, fie cultivând o legendă ă ă ă extravagant , Tudor Roman mergea în fiecare an în Italia s -şi aprindă ă ă o lumânare şi s depun flori la propriul mormânt.ă ăMai târziu, colonelul Roman, purtând în spinare aceeaşi bos a vagaă -bondajului — "tu ca şi taic -tu, spunea tanti Sofia, ai voca ie de factoră ţ poştal" — îşi propusese s viziteze cimitirul din Verona spre a-l verificaă pe b trân. Întâmplarea îns care-l azvârlea de fiecare dat de la ună ă ă cap t la altul al Europei îl împiedicase.ă

- 139 -


"Şi totuşi într-o zi am s-o fac! Primul meu drum în str in tate, după ă ă r zboi, va trece prin Verona..."ă— Te mai înconversezi mult cu dumnealui, coane?Colonelul îşi st pâni tres rirea. Întoarse calculat încet capul şi începuă ă s râd . Gu Ac, zis Spelc , rezema un copac. inea mâinile înă ă ţă ă Ţ buzunarele scurtei îmbl nite şi un chiştoc lipit în col ul gurii. P reaă ţ ă dezinvolt, bine dispus şi elegant şi, ciud enie în peisajul cotidian alăţ iernii bucureştene, umbla cu capul gol.— Jupânul, presupun — ar t cu b rbia spre mormânt — e babaculă ă ă matale. N-am p l rie s-o salt de pe east , dar îmi exprim respectele.ă ă ţ ăSe apropie de mormânt, îşi f cu cruce şi scoase de sub hain o criă ă zan-tem galben , Turner. Era splendid şi pe placa de marmur p rea că ă ă ă ă ă se r t cise o portocal de aur.ă ă ă— Am zulit-o, explic scurt Spelc . Aici, în spate, a fost îngrop ciuneă ă ă de granguri. Pesemne, pretenari de-ai nem ilor. Zici c -i chermez cuţ ă ă b taă ie de flori, nu bordei de veci.Se mai închin o dat şi urm , scuzându-se parc :ă ă ă ă— N-am ştiut c facem halt acilea, c aduceam dou coşuri.ă ă ă ăRoman, impresionat, îi zâmbi cald:— Chiar, domnule Gu , cu ce ocazie ai venit la cimitir?ţă— Ai haz, nene! râse ho ul, î i calc pe c lcâie de diminea .ţ ţ ă ţăColonelul se încrunt imperceptibil: "Nu e bine! M fileaz oamenii luiă ă ă Dobre şi nu-i simt, îmi ine umbra st lalt şi eu habar n-am...ţ ă ă Sentimentul de invulnerabilitate, pe care-l cap t la un moment dată ă agentul, spunea oncle Archie, generat de abilitatea acestuia, dar cel mai adesea de şans , îi semneaz actul de deces. Pruden a şiă ă ţ clarviziunea, camarazii s i fideli, se r t cesc pe drum, eficien a loră ă ă ţ începe s oscileze spre zero. În acest moă ment, agentul este mai expus decât un încep tor, iar adversarul poate în principiu s dea dispozi ieă ă ţ pentru mobilizarea plutonului de execu ie..."ţÎşi alung gândurile nepl cute şi zâmbi:ă ă— Presupun c vrei s -mi vorbeşti, domnule Gu . Înainte de asta înă ă ţă -s , in s - i mul umesc, camarazii dumitale fac o treab pe cinste. Dină ţ ă ţ ţ ă câte sunt informat, din cauza şicanelor şi micilor mizerii, nem ii auţ ajuns la cap tul puterilor, se pare c Marele Cartier s-a transformată ă pur şi simplu în balamuc.— B ie ii v d ceva meserie, coane. Aveam unul în tagm , Ghi Floareă ţ ă ă ţă — m -sa era flor reas şi pe fecioru-s u tot aşa-l f cuse, pe t pşan deă ă ă ă ă ă lalele — bun caramangiu, nu zic, dar i-o luau mul i pe dinainte. Într-oţ toamn , i s-a f cut de duc . Avea creştinul pipot la colindat. Acuma-iă ă ă ă la Paris. Zicea un şu care le cunoaşte slovele c-a citit în gazet despreţ ă el. Cic ar fi ajuns împ rat peste gaborii b ştinaşi, îi înva meserie. Aă ă ă ţă asmu it toat potera, nu-i s pt mân s nu scrie la jurnal despre...ţ ă ă ă ă ă Pocni din degete căutând: sta e! Gigi Fleur.ĂRoman râse:— Avem talente în toate domeniile. Ce voiai s -mi spui, domnule Guă -

- 140 -


?ţăSpelc deveni brusc serios. Îşi trecu degetele peste buza superioar ,ă ă potrivindu-şi o musta inexistent .ţă ă— Te trag de poale, coane, şi- i vâr parul în ochi! Grijeşte c ci te-a-mţ ă -presurat nem imea, te in în faruri f r s te sl beasc .ţ ţ ă ă ă ă ăO lumin blând se aprinse în ochii colonelului.ă ă— Eşti un om de n dejde, domnule Gu , şi de la început mi-am dată ţă seama c se poate pleca la drum cu dumneata. Te rog s m crezi că ă ă ă nu despre mul i am f cut aceast afirma ie în via a mea. Suntţ ă ă ţ ţ convins, îns , c de ast dat te-ai neliniştit degeaba. Am... hai s -iă ă ă ă ă zicem, o gard peră sonal , cinci sau şase prieteni care m urmează ă ă pretutindeni şi pe care i-ai luat drept agen i.ţ— Las -i pe ia, nene, se strâmb Spelc . Pe oamenii lui Dobre îi ştiu.ă ă ă ă Forfotesc şi acuma printre morminte. Unu-i chiar în fa a dumitale, nuţ i-l ar t cu degetul. M-a înv at guvernanta c nu-i frumos! Uite-lţ ă ăţ ă

acolo, lâng goarna îngeraşului. Are streaşin pe east .ă ă ţ ă— Mda, f cu amuzat Roman. Îi v d şapca.ă ă— la-i! Dac vrei, i-i dibui accelerat şi p- ilal i. De vreo s pt mânĂ ă ţ ă ţ ă ă ă îns , î i sufl în ceaf un limbric cu muian de fecioar . Când îl vezi, nuă ţ ă ă ă scuipi dou patace pe coaja lui, zici c -i unul d- la poponar, dar i-oă ă ă ţ spune mandea: are stof de sticlete, e dibaci şi cu mân uşoar .ă ă ăColonelul Roman se încrunt , sim ea s începe s se enerveze. Totă ţ ă ă -deauna, de copil, obişnuit s fie admirat pân la exces, iubit,ă ă înregistrând succese r sun toare indiferent ce ar fi întreprins, să ă ă epateze reducând imposibilul la propor iile posibilului, îndura greuţ sentimentul de autonemul umire. În asemenea zile, evita s se uite înţ ă oglind , nu se b rbierea, înceră ă ca mânii de fiar r nit şi uneori seă ă ă îmb ta.ă"Ce se întâmpl cu mine? Mi-am pierdut reflexele? Sunt prea b trână ă pentru jocul sta ori am devenit imbecil? E inadmisibil s m las dusă ă ă de orice ageamiu, chiar dac are har..."ă— Zici c -i o s pt mân de când m urm reşte?ă ă ă ă ă ă— Rotund şi întreag ca poama. Remarc tulburarea colonelului şiă ă ă ad ug : Acu' n-o lua nici matale în bern , coane... Voiam doar s - iă ă ă ă ţ spun c trebuie s fii cu mare luare aminte. Mai alalt ieri, limbricul te-ă ă ăa dus pân acas , în Umbrei. S-a uitat la firm , a strecurat un ochi şi-nă ă ă curte, ca la care n-are ce face, si si-a v zut de drum...ă ăColonelul îşi aprinse nervos igara. Vas zic nem ii îi descoperiserţ ă ă ţ ă locuin a din spatele Athénée Palace-ului, refugiul lui cel mai sigur.ţ Fusese o simpl întâmplare c nu trecuse pe acolo de dou zile. Iară ă ă faptul c toă tuşi poli ia militar înc nu reac ionase dovedea c seţ ă ă ţ ă preg teşte o ac iune meticulos pus la punct, se împleteşte un n vodă ţ ă ă cu ochiuri strânse...— Te-au filat şi azi, relu Gu Ac. Limbricu' şi înc trei ivili. De laă ţă ă ţ gar şi pân-acilea, în cimitir.ă— Azi?!

- 141 -


— Stai blajin, c te-au scos din primejdie şuierii mei.ă— Cum adic ?ă— I-au culcat, râse Spelc . Nu parastas, fereasc sfântul, doar somnă ă eap n un ceas-dou , în mijlocul naturii.ţ ă ă

Îşi lovi ceafa cu muchia palmei, într-un gest semnificativ. Conchise:— Aşa c miriştea-i curat , po i da bice bidiviilor.ă ă ţSe desp r ir la cap tul aleii centrale. Roman îi întinse mâna. Spelc ,ă ţ ă ă ă de surpriz , scuip chiştocul şi, reflex, îşi şterse palma de poaleleă ă surtucului. Era atât de impresionat, încât abia atinse degetele colonelului.— Belşug s-auzim, coane!Pieri n luc , urm rit de privirea gânditoare a lui Roman. "Iat -m şiă ă ă ă ă protejatul apaşilor!..."Ieşi din cimitir şi r mase câteva clipe în cump n , neştiind încotro s-oă ă ă ia. La casele din fa , o slujnic cu tulpan verzui b tea perne gogonateţă ă ă dinaintea ferestrelor deschise. În untru se vedea o pendul înalt —ă ă ă 9,45 — un col de bibliotec baroc . O cunoştea bine c ci nu o datţ ă ă ă ă discutase acolo împreun cu conu Manolic , înfunda i în fotoliiă ă ţ englezeşti de piele — singurele comode din Bucureşti — politică sub ire. Verneştii, proprietarii, se refu-giaser la Iaşi, iar casa fuseseţ ă rechizi ionat de adjunctul lui Macţ ă kensen.Se hot rî brusc şi o lu la vale, pe Calea Victoriei:ă ă"Cât pe-aci s câştigi o manş important , Herr Hentsch... Sunt obişă ă ă -nuit s -i trag de urechi pe insolen i. Nu v d deloc de ce aş procedaă ţ ă altfel acum..."

Anton întoarse capul spre oamenii lui şi ridic din umeri ab tut. "Vă ă -am spus c -i nebun!" Oft şi se lu dup colonel.ă ă ă ă

*

Aşezat la secret raşul din salon — de la o vreme, din pricina lemneloră tot mai scumpe (trei mii de lei o c ru ig neasc ) şi a s r ciei deă ţă ţ ă ă ă ă c rbuni, nu se mai f cea foc decât în iatac, salonaş şi odaia Adelu eiă ă ţ — Iorgu Cerchez verifica şiruri lungi de socoteli. Pe fa a mare, uşorţ bovin , se citea conă centrare. Respira ia greoaie, caracteristicţ ă indivizilor corpolen i, înso ea mişcarea tocului plimbat în toatţ ţ ă lungimea foilor comerciale.Din când în când, ridica ochii spre nevast -sa. Se foia prin înc pere,ă ă p rând s -şi fac de treab . Muta bibelourile de pe consol , îndreptaă ă ă ă ă câte un tablou şi numai lustra o ştersese de praf cu plumeau-ul de vreo patru ori. La r stimpuri din ce în ce mai dese, îşi arunca ochii peă fereastr . Maă nevra se repeta de câteva zile, la aceeaşi or , în toată ă diminea a, dup caţ ă re, constatase Cerchez, lucrurile reintrau în normal. Alexandrina se liniştea urmându-şi programul obişnuit: lectur , reverii,ă

- 142 -


joac şi râs cu Adeluă a. F r s fi fost un subtil, lui Cerchez nu-i fuseseţ ă ă ă greu s -şi dea seama c agita ia nevesti-sii e legat de sosireaă ă ţ ă factorului poştal, c ruia, ca nicioă dat înainte, îi ieşea în cale,ă nemail sând-o pe Sevasta s primeasc jură ă ă nalul şi coresponden a.ţIorgu Cerchez, evitând explica iile — presim ea adev ruri fatale, urţ ţ ă -mate ca o consecin fireasc de hot râri care precis nu i-ar fiţă ă ă apar inut — simula c nu observ nimic.ţ ă ăL s tocul în plumier şi aranj hârtiile într-un dosar roşiatic. Aleă ă ă ă xan-drina, din nou cu capul între perdele, b tea din picior f r s -şi deaă ă ă ă seama. C lcâiul pantofului toca m runt duşumeaua şi Cerchez,ă ă luându-şi inima în din i, se interes parc într-o doar :ţ ă ă ă— Aştep i pe cineva, porumbi ?ţ ţăAlexandrina s ri ca ars şi întoarse un obraz înv p iat:ă ă ă ă— Eu?! Ce idee! Încerc s râd : Pe cine s aştept?ă ă ă ă— Nu ştiu... Am întrebat. Aşa am avut impresia. Vrei s porunceştiă Sevastei s -mi aduc şoşonii?ă ă— Unde pleci?Iorgu Cerchez îşi îng dui oftat pân în adâncul pieptului:ă ă— Nu m-aş mai urni! M duc s împlinesc slujb afurisit de p c toaă ă ă ă ă s .ă M-au rugat domnişoarele Algiu şi mi-a fost anevoie s m pun de-aă ă curmezişul, zicând ba!Nevast -sa zâmbi cu îng duin :ă ă ţă— Ce te-au rugat? Bietele b trâne! Nu fi sup rat pe ele. N-au toiag —ă ă neam! şi în lips se reaz m şi într-o nuia. Bat la toate uşile după ă ă ă ajutor.— Aşa am socotit şi eu. Când m gândesc îns s dau ochi cu c pcă ă ă ă ău-nul cela de Dabija, simt criv în pântece.ăţAlexandrina p li, ochii negri se dilatar de spaim :ă ă ă— Dabija!?... Ce s cau i tu la Dabija?ă ţCerchez îi sesiz tulburarea.ă— i-i r u?Ţ ă— N-am nimic... ame elile mele obişnuite... Nu, nu... nu te îngriji...ţ Uite, stau jos.Iorgu o cercet cu îndoial . Nu putea s nu lege tulburarea Alexandriă ă ă -nei de pronun area unui simplu nume, cunoştin ocazional pentru aţ ţă ă -mândoi: Dabija. O idee tulbure, o spaim nedesluşit care-i strângeaă ă inima începur s mijeasc în cugetul lui Cerchez. În ambian a stranieă ă ă ţ din cas , generat exclusiv de oscila iile Alexandrinei — cândă ă ţ doborât de mâhniciuă ne neguroas , când zburdalnic veveri , de oă ă ţă veselie prim v ratic , aici cuprins de spaim mut ce-i înfigea tor eă ă ă ă ă ă ţ în ochii catifelii, aici sleit de amor eal — temerile şi neliniştea luiă ţ ă Cerchez c p tau alte propor ii.ă ă ţScociorând cu vârful ghetei printre franjurile covorului, b rbatul rostiă în sil :ă— Au un necaz cu coana Aristi a Verneasca.ţNevast -sa îşi muşc buzele s nu ipe. Întreb cu limb încleiat :ă ă ă ţ ă ă ă

- 143 -


— Ce soi de necazuri?— Dabija e chiriaşul b trânelor. Verneasca a pus mâna cu japca peă cheile de la pavilion şi în lipsa generalului nu'ş ce drac' scotoceşte prin od i.ă— Tot nu pricep... Ce vor de la tine?Iorgu Cerchez s lt umerii masivi:ă ă— Nu cuteaz s -i spun adev rul. Când a arvunit od ile, generalul le-ă ă ă ă ăa poruncit s nu pomeneasc nim nui despre afacerea aceasta Acum,ă ă ă nu numai c Verneasca a prins t r şenia, dar îi mai şi cercetează ă ă ă casa. Le e team s nu se petreac te miri ce pocinog şi socot c eă ă ă ă mai bine ca Dabija s aib ştiin de toat pozna.ă ă ţă ăAlexandrina îşi prinse gâtul între degetele înfrigurate.— De... de ce s-au gândit tocmai la tine?Cerchez râse amar:— Taman ce spuneai tu adineauri, porumbi . N-au toiag şi se reazţă ă-m de un fir de iarb .ă ă— Bine... dar e absurd, Iorgule. Tu nici nu-l cunoşti pe Dabija. Mi se pare de-a dreptul caraghios s te introduci în chestiuni atât de intime.ă— Ce vrei s fac? oft b rbatul. Nici mie nu-mi place, ast zi şi mai puă ă ă ă -in decât alalt ieri, dar n-am încotro. Când le-am v zut neajutorate,ţ ă ă

şubrede surcele, cu ochi plânşi, mi s-a muiat inima şi am f g duit s-oă ă s vâră şesc şi pe aceasta.Alexandrina se apuc de bra ele jil ului:ă ţ ţ— S nu te duci, Iorgule... Te rog...ă— De ce? Mi-i nelaîndemân , bun în eles, dar la o urm , le fac un seră ţ ă -viciu. Z bovesc cinci minute, slobod ce am de slobozit şi-mi pună cuşma.— Nu! ip Alexandrina. Nu e bine. Nu m întreba de ce, dar simt cţ ă ă ă nu-i bine. Dabija îi om ciudat, aspru, care-mi stârneşte team . Nu te aă -mesteca, Iorgule...Cerchez îi mângâie înduioşat creştetul capului. Rosti cu glas sugrumat de tandre e:ţ— Eşti prea sim itoare, porumbi . Domoleşte- i teama c ci nu are sţ ţă ţ ă ă se petreac nimic r u. Gândeşte-te la s rmanele b trâne...ă ă ă ăBuzele Alexandrinei, albe, tremurau. Şopti:— Cum se întâmpl , aşa e bine...ăIorgu Cerchez încerc s par vesel:ă ă ă— M întorc peste un ceas. Hai, Alexandrin , fii în eleapt . O ridic dină ă ţ ă ă fotoliu şi o strânse în bra ele de urs. Cât vreme m îndr geşti, mţ ă ă ă ă aflu în fereal de orice primejdie. Tu eşti îngerul meu cel bun... Cândă m întorc, poftesc s bem dimpreun un pahar de vin vechi. Îndreaptă ă ă ă rugăciune Sevastei s scoat din sticlele celea colbuite, ocrotite înă ă r cli e de r chit ...ă ţ ă ă

*

- 144 -


Anica fiind dus prin vecini — "Doamne, exact când ai nevoie de ea,ă nu este niciodat acas ", se lamenta Zizine, care de altfel nuă ă îndr znea s cârteasc în fa a slujnicei — deschise uşa Zoe. Din primaă ă ă ţ clip îşi d du seama c "ce cher monsieur Cicerone" nu se afl înă ă ă ă apele lui, mai mult c i s-a întâmplat ceva teribil. Avur aceeaşiă ă senza ie, când le p trunse în saţ ă lon, şi celelalte dou domnişoare Algiu.ăDomnul Butculescu, desfigurat, r t cit, gata s plâng , îşi d du druă ă ă ă ă -mul ca un sac de nisip pe prima canapelu ieşit în cale. Era rebegitţă ă şi şuvi ele de p r c runt, pline de promoroac , începur s -i plâng peţ ă ă ă ă ă ă tâmple şi frunte. Buzele în epenite de frig, vinete, articulau greuţ cuvintele:— Am aşteptat s se fac o or convenabil ... Cât s fie ceasul? 9?ă ă ă ă ă 10?... Nu ştiu... Bat uli ele de la 3 diminea a... A fost destul deţ ţ nepl cut... Iert ciune, dac v-am deranjat. Sper c nu v-am trezit dină ă ă ă somn. E inadmisibil s prezin i omagii unei doamne înainte de 12... Leă ţ lever, toaleta... Chicoti: Cel mult î i po i depune cartea de vizit ...ţ ţ ăB trânele îl priveau interzise. Zinca sufl :ă ă— Delireaz . Ar trebui s -l chem m pe doctorul Ciurea.ă ă ăB rbia domnului Cicerone începu s tremure.ă ă— Nu sunt bolnav. Am venit... Am venit...— Nici un cuvânt în plus! interveni energic Zinca. Ve i lua întâi ună ţ chaudeau ca s prinde i putere şi dup aceea vom putea sta linişti iă ţ ă ţ de vorb .ă— Chiar aşa! confirm Zoe. Zâmbi cochet: Ar trebui, de fapt, s v puă ă ă -nem la col ! Nu sunte i deloc cuminte! Auzi n zdr v nie, s umbli deţ ţ ă ă ă ă la 3 diminea a, pe un ger imposibil şi f r nimic pe cap... Zizine, vreiţ ă ă s prepari tu b utura aceea înt ritoare? În aceste chestiuni, tu ai fostă ă ă totdeauna cea mai îndemânatic dintre noi...ă— ...cea mai îndemânatic , înt ri Zinca.ă ăZizine, îndeobşte docil , se zburli. Întâi, era curioas s aud ce spuă ă ă ă ne domnul Cicerone; al doilea, ce înseamn "cea mai îndemânatic dintreă ă noi în asemenea chestiuni?" Vas zic , într-un cuvânt, cea maiă ă buc t reas dintre surori, specialist în îndeletniciri grobiene... Merci!ă ă ă ă Al treilea, cum se prepar chaudeaul? Nu mai b use combina ia aceeaă ă ţ fierbinte, calin , insinuant , de când se pr p dise papa şi fuseseră ă ă ă ă silite s concedieze buă c tarul, un "specialist" cu mult prea costisitor.ă— Nu vreau chaudeau, scânci ca un copil domnul Cicerone. Nu vreau...Zoe, cu degetele încurcate în m rgelele de la gât, se sili s râd :ă ă ă— Nimeni nu v întreab ce vre i. Un hap şi un chaudeau...ă ă ţ— Când era r cit, o întrerupse Zinca, papa lua un grog. Rom dat înă und , îndoit cu ap şi zah r cât cuprinde... Cea mai indicat eă ă ă ă jamaica...Domnul Butculescu, zgrep nându-şi cu unghiile genunchii r ri i aiţă ă ţ pantalonilor, cl tin capul ca o pendul . Îngân , parc f r leg tur :ă ă ă ă ă ă ă ă ă— Nu-mi plac marinarii... Sunt persoane atât de violente... Le privi tulbure: Când am fost la Marseilles în '891... Înghi i în sec: Ce-am vrutţ

- 145 -


s v spun?! A, da!... Se afla acolo o persoan extrem deă ă ă primejdioas ... O chema Madeleine... Era slab ca o scândur , v psită ă ă ă ă din gros pe pleoape, avea obrajii scobi i şi pome ii ca dou nuci...ţ ţ ă Purta tricouri marinar, pantaloni roşii şi espadrile... O persoan cam...ă neaşteptat , dar fascinant ... Bea absynth, priza opium şi în fiecareă ă sear se afla la barul "Cortez"... Avea un prieten, marinar... Ună corsican, Giulio... Chicoti: O b tea la şapte coaste, dar ea îl iubea... iară hotelul acela mirosea totdeauna dulce-acrisor. "Chez tantine"... La m tuşica... in minte şi strada: 42, Rue des Oiseaux... Îşi holb ochiiă Ţ ă sticloşi: A fost singura mea dragoste... O iubesc şi azi pe Madeleine... A murit probabil la spitalul prostituatelor, dac nu într-o rigoă l , dar euă o iubesc, o iubesc... Ea, surâse, m dezmierda: "Mon vieux blanc-ăbec..."Surorile Algiu, consternate, îl urm reau cu sufletul la gur . Domnulă ă Cicerone Butculescu urm ca din trans :ă ă— Am vrut s-o iau în c s torie... am conjurat-o... Ierta i-m ... ce vă ă ţ ă ă spuneam? Sunte i singurii mei prieteni... Hohoti... Iubite domnişoareţ Algiu, v implor, acorda i-mi azil! Lua i-m sub protec iaă ţ ţ ă ţ dumneavoastr .ă

Sorbea cu înghi ituri mici şi dese, înc lzindu-şi palmele pe pânteceleţ ă ceştii de ceramic olandez . În salonul domnişoarelor Algiu era linişte.ă ă Se auzeau doar tic-tac-ul orologiului, zgomotele întâmpl toare aleă str zii, zoră n itul delicat al jeurilor înso ind respira ia b trânelor,ă ţ ţ ă uimirea — mâna la falc , ner bdarea — netezitul nervos al poalelor,ă ă neliniştea — foitul pe canapea, stupefac ia — mâna la r d cinaţ ă ă gâtului.— Ştiu c preten ia mea e nes buit , declar domnul Butculescu, iară ţ ă ă ă glasul firav, destr mat, îi suger în mod straniu Zinc i firicelul de fumă ă ă al unei ig ri. Eu sunt cel care ar trebui s acord protec ie unorţ ă ă ţ doamne... N-am fost prea... prea viteaz niciodat , dar acum... Acumă am ajuns la capătul puterilor.Zoe exclam :ă— Dar pentru numele lui Dumnezeu, domnule Cicerone, ce s-a întâm-plat? Presimt c e ceva îngrozitor.ă— Las -l s -şi vin pu in în fire! exclam Zizine. Permite i-mi, domnuă ă ă ţ ă ţ le Cicerone, s v umplu din nou ceaşca. Ve i putea constata singur câtă ă ţ de învior tor este efectul acestei fierturi.ăZinca, vag geloas , suger :ă ă— Poate c totuşi o tizan ar fi fost mai indicat . E calmant şi inoă ă ă ă fen-siv .ă— Nu cred c tizana, decret important Zizine, ar fi o b utur potriă ă ă ă ă vi-t pentru un b rbat.ă ăButculescu ridic o privire jalnic .ă ă— Nu sunt b rbat... Coana Aristi a are dreptate... Declar brusc: Amă ţ ă

- 146 -


fugit de acas ...ăDe uimire, b trânele nu mai respirau. Îl intuiau perplexe, în gurileă ţ c scate str luceau trei rânduri de proteze, prea largi. Zoe, p it , şi-oă ă ăţ ă fix reflex, rezemând-o pe buza inferioar .ă ă— Acas nu m mai întorc, spuse neaşteptat de hot rât b trânul. Daă ă ă ă -c nu m primi i dumneavoastr , sunt silit s dorm în uli ...ă ă ţ ă ă ţă— Cine v-a dat afar din cas ? întreb Zizine.ă ă ăUn fior scutur trupul gr su al lui Butculescu. R spunsul c zu ca oă ă ţ ă ă ghiulea:— Spiritele.Surorile Algiu se prinser instinctiv de mân . Zinca, n d jduind c nă ă ă ă ă -a în eles bine, se interes cu voce sugrumat :ţ ă ă— Cine?!— Spiritele. Duhul r zbun tor al sufletelor neadormite c rora le-a fostă ă ă tulburat odihna.ăZoe sufl :ă— V-au vizitat stafiile, domnule Cicerone?— Glasurile lor... Le-am auzit, sub podele. Aş putea afirma c aveau oă conversa ie destul de... vioaie.ţ— B nuiesc c a fost un coşmar, suger Zoe.ă ă ă— Nu dormeam, explic înfiorat b trânul. Citeam şi dintr-o dat amă ă ă auzit vocile acelea r zvr tite... Teribil... Au urmat dup aceea trei sauă ă ă patru bufnituri, de parc acolo, în fundul p mântului, ar fi avut loc oă ă busculad .ăZizine scoase din buzunar un flacon cu s ruri. Trase adânc pe n ri,ă ă pân îi d dur lacrimile.ă ă ă— Am ştiut dintotdeauna, declar trecând sticlu a Zoei, c eu nu suntă ţ ă o persoan prea inteligent ... Explica i-mi, v rog, de ce au trebuit să ă ţ ă ă v viziteze tocmai pe dumneavoastr ? Nu cunosc în tot oraşul oă ă persoan mai pioas şi cumsecade, cu un suflet mai generos...ă ăZinca şi Zoe aprobar într-o inim :ă ă— Aşa e... Nu exist cineva care s v egaleze.ă ă ăDomnul Butculescu îşi sufl nasul plâns în col ul unei batiste camă ţ dubioase. Surorile Algiu îşi întoarser delicat ochii, contemplând cuă interes brusc perdeaua şi o veche tapiserie lucrat în petit point.ă— Aşa mi-am închipuit şi eu, rosti b trânul, şi-mi spuneam mereu c ,ă ă dac altfel nu e mare lucru de capul meu, Dumnezeu mi-a acordat celă pu in acest privilegiu: un suflet onest, în stare s vibreze de dragulţ ă aproapelui... Dar pesemne c morala noastr nu este valabil şi...ă ă ă dincolo. Judecătorii care ne cânt resc faptele şi ni le osândesc de laă catedra eternit ii sunt mult mai severi.ăţ— Dar ce vi se poate reproşa?— În primul rând, spuse Butculescu sorbind din fundul ceştii, nu ştiu dac sunte i informate c locuin a mea este construit pe locurile unuiă ţ ă ţ ă fost cimitir.— Ce oroare!

- 147 -


— Aceast situa ie probabil c deranjeaz anumite... sfere.ă ţ ă ă— Papa, îşi aminti Zizine, pretindea c toat lumea este edificat , eă ă ă -xact sta-i termenul, edificat pe ruinele unor oraşe care alt dată ă ă ă trepidau de via şi de viguroas frumuse e. Mi se pare c este acelaşiţă ă ţ ă lucru...— Nu peste tot, opin Zinca, oamenii sunt la fel de în eleg tori. Dacă ţ ă ă nu cunoşti anumite am nunte este ca şi cum n-ar exista. Nu uita că ă papa era un b rbat cult. Cei... cei care-l deranjeaz acum pe domnulă ă Butculescu poate c n-au beneficiat de aceeaşi instruc iune.ă ţB trânul, uşor ame it, le urm rea pendulându-şi capul cu o mişcareă ţ ă caracteristic , senil .ă ă— Mai exist o întâmplare din via a mea care m obsedeaz ... Trebuieă ţ ă ă s v vorbesc despre ea c ci simt nevoia s m eliberez..! N-amă ă ă ă ă pomenit înc nim nui nici un cuvânt... Dac ve i socoti dup aceea că ă ă ţ ă ă nu mai merit nici m car indulgen a dumneavoastr , ave i dreptul să ţ ă ţ ă m alunga i pentru totdeauna.ă ţSurorile Algiu întinser gâturile, încordate, aşteptând parc s fie ghiă ă ă -lotinate. "Ce via extraordinar , bogat în evenimente, a avutţă ă ă domnul Cicerone! Nu z u, un adev rat aventurier... Aproape ună ă corsar... Şi Madeleine!!..." Istoria aceea aveau s-o mistuie pe îndelete mai târziu...— Trebuie s şti i, se hot rî în sfârşit domnul Cicerone, c eu am conă ţ ă ă -tribuit la nefericirea coanei Aristi a... Sunt autorul acestei tragedii şiţ nu voi înceta vreodat s m simt vinovat fa de ea.ă ă ă ţăAvea obrajii uzi de lacrimi. Zizine se lament :ă— E prea mult, n-am putea continua mâine când ne vom sim i cu to iiţ ţ mai înt ri i?ă ţ— Ierta i-m , dar simt c nu mai pot s tac... E o povar pe care o portţ ă ă ă ă de cincizeci de ani... Eu l-am ajutat pe Grigore s fug de acas ... S-oă ă ă p r seasc pe Aristi a.ă ă ă ţ— Dumneavoastr !ă— Eu, l s vinovat capul în piept b trânul. Eram prieten cu Grigoriă ă ă ţă din şcoala primar . L-am inut ascuns la mine vreme de câteva zile şiă ţ i-am dat bani — toat recolta de pe Jitni a — ca s poat rezista laă ţ ă ă Bucureşti. Sunte i libere s m condamna i...ţ ă ă ţB trânele se uitar una la alta, dep şite de tot ce aflaser . Vorbi Zină ă ă ă -ca, pu in nesigur :ţ ă— Cine suntem noi, domnule Cicerone, ca s v putem judeca? Ar înă ă -semna s ne credem cu mult mai presus decât suntem cu adev rat..ă ă Cred îns c acum ar fi bine s ne odihnim cu to ii...ă ă ă ţZoe şi Zizine se ag ar fericite de idee:ăţ ă— Da... da... s ne odihnim.ă— Sper c sunt în asentimentul surorilor mele, urm Zinca, oferină ă -du-v ad post în camera mea. Decise, conştient de propriulă ă ă sacrificiu: Deocamdat , îmi voi încropi un culcuş în oficiul de lângă ă odaia Zizinei...

- 148 -


— Dumnezeu s v ajute! sufl domnul Cicerone cu ultime puteri şiă ă ă izbucni în plâns.

Vântul b tea cu degete de ghea în obloanele şubrede. Anica îşiă ţă dezlipi urechea de uş .ă"Moşnege şui şi smintite! Proast aia de-o slug ri la azil de neputină ă -cioşi!..."Mânioas , scoase oalele cu fiertur de pe plit şi stinse focul. Se trână ă ă ti pe lai cu şezutul spre uş , hot rând somn dulce pân la n miezi.ţă ă ă ă ă"De-acu' s m nânce roman uri şi omagiile Butculescului."ă ă ţÎnainte de a adormi, chibzui cu nesa la taifetul ce avea s -l poarte cuţ ă coana Aristi a Verneasca îndat , dup chindie. Dac nici acestea nuţ ă ă ă erau noveluri de soi, ap i ea îşi înghi ea tulpanul.ă ţ

*

Când o v zu pe coana Aristi a Vernescu intrând, domnul Mareş se riă ţ -dic de la mas şi-i ieşi în întâmpinare. B trâna îl opri ridicândă ă ă cortelul:— Nu te osteni în van, negustoriile. La câte ne-am spus, nu mai e loc de farafastâcuri. Creşterea aleas altfel s mi-o dovedeşti.ă ă— Îmi închipui, zâmbi Mareş, c recomandarea e valabil pentru aă ă -mândoi.— Asta s-o crezi dumneatale. Boieroaic cu hram vechi n-o s priă ă -measc înv tur de la un bogasier.ă ăţă ă— Hm, constat c nu sunte i în dispozi ia cea mai bun .ă ţ ţ ă— Te cred şi eu. Asta-i vreme câineasc , nu de promenad .ă ă— Dac mi-amintesc bine, dumneavoastr a i propus s ne vedem înă ă ţ ă oraş...— Dar nu la dracu' în praznic şi înc la lupanar. Se uit în jur cu sil :ă ă ă Vas zic asta e biserica unde te închini?ă ă— Şi asta..Verneasca se foi greoaie pe sc unaşul incomod cu trei picioare. Bodeă -ga era pustie, nu se vedea nici m car cârciumarul. La tejghea picoteaă nevast -sa, o muiere scundac , s rit din tinere e, cu grumajiiă ă ă ă ţ m rgelui i de negi. Deasupra capului, înfipt în zid, ardea un fanar cuă ţ sticl tulbure, până g rit de muştele celeilalte veri.ă ă— Am degerat de tot, spuse ar goas coana Aristi a. Îi rost ori ba deţă ă ţ ucsuial în stabilimentul sta? Da' ceva mai de soi, vreo tescovinţ ă ă ă

sau vişinaps c ci m-a str puns geruiala pân în pântece. Ar t spreă ă ă ă ă c n uia lui Mareş: Ce âşpoac uic reşti acolo?ă ăţ ţ ă ţ ă— Sec ric .ă ă— Toarn -mi şi mie.ăB trâna goli stacana cu o vigoare care stârni admira ia lui Mareş. I-oă ţ umplu a doua oar . Verneasca se mul umi de ast dat doar cu oă ţ ă ă

- 149 -


înghi iţ tur zdrav n . Îşi cl ti gura înainte de a-i da drumul pe gât şiă ă ă ă oft mul uă ţ mit .ă— Cam ap de sap , dar merge.ă ăMareş, c ruia pântecele îi luase foc, începu s râd :ă ă ă— Dovedi i mult b rb ie...ţ ă ă ăţ— Dreptu-i, nu m fac coc dintr-un p h ru . La b trâne e, nu- i ră ă ă ă ţ ă ţ ţ ă-mân multe: Junghiul, biserica, mor ii care- i bântuie visele, basamaculţ ţ ce- i mai îndulceşte via a tic loas .ţ ţ ă ăMareş zâmbea, tamburinând cu degetele pe mas . Spuse absent:ă— Aşa e, coan Aristi a... În problema pe care am discutat-o ce a i fă ţ ţ ă-cut? A trecut o s pt mân ...ă ă ă— Fii mai r bduriu, negustorule, c ci ceea ce cutez m noi acum e treă ă ă -buşoar gingaş , unde graba şi pripa îs primejdioase. Câte ceva însă ă ă tot am izbutit...— Adic ?ăÎn ochii Verneasc i se aprinse o sclipire viclean .ă ă— Peştişorul de aur a muşcat din nad .ăMareş clipi nervos. Nu de parabolele b trânei îi ardea acum. Rosti,ă st pânindu-şi iritarea:ă— Vre i s fi i mai desluşit ?ţ ă ţ ă— Îs limpede, ap de izvor. Puicu a a pl tit. Am fost ieri la cimitir şiă ţ ă -am g sit teşchereaua în ocni , cu paralele poruncite.ă ţăMareş îşi îndrept spatele, privindu-şi îndelung mâinile, ca şi cum eleă în sine ar fi constituit obiectul unui studiu interesant.— Aşa vas zic ... A pl tit.ă ă ăÎşi ridic ochii spre b trân . Jubila, guşa moale îi gâlgâia de satisfacă ă ă ie.ţ inând b rd cu a plin ochi în mân , tic loas , roşie, cu privirea cleŢ ă ă ţ ă ă ă ă -

ioas , aprins de holerc şi triumf, emanând un miros greu, specific,ă ă ă semăna cu madamele, codoaşele resping toare din Pigalle sau Placeă Blanche. Mareş v zuse la Paris un desen de Toulouse Lautrec. Un colă ţ de cârcium ordinar , "une boîte"... O târf îngust în şolduri,ă ă ă ă sulemenit , cu piă cioare nem surat de lungi, îşi pl teşte tainulă ă patroanei. Pe obrazul lubric al b trânei se desluşesc viciul, be ia,ă ţ desfrânarea, decrepitudinea împins pân la limita maxim , mânaă ă ă care primeşte banii tremur de l comie... În buşindu-şi grea a, Mareşă ă ă ţ se uit la coana Aristi a. Asem narea i se pă ţ ă ărea izbitoare, surată modelului, cu o tuş de abject în plus.ăÎntreb încet:ă— Crede i c a f cut-o cu acordul lui Dabija?ţ ă ăCoana Aristi a râse l b r at:ţ ă ă ţ— Acord pe dracu'! R canul a dat buzna la mine, prepuind c m vâă ă ă ră în sperie i. Cic s -i las ibovnica în pace, ori m taie!ţ ă ă ă— E clar, conchise Mareş desf când cuvintele. Dac generalul ar fiă ă acceptat şantajul, nu mai venea s fac scandal. Se mul umea să ă ţ ă pl teasă c şi atât. Doamna Cerchez a ac ionat de una singur ...ă ţ ă— Şi tot asemenea va s vârşi o bucat de vreme. Îşi ar t palma g lă ă ă ă ă -

- 150 -


buie cu degetele pline de noduri. Ca to i avarii, le inea alipite. Uiteţ ţ aici in mândru a şi, umblându-i dup catrin , tot aici nimereşte şiţ ţ ă ţă ghin rarul.ă— Oare? o stârni Mareş.— Încredin at -s ca de moarte. O iubeşte nebun, iar eu, negustorule,ţ ă îmi cunosc b rba ii din neam. Când se las cuprinşi de patim , ap iă ţ ă ă ă ard vâlv taie. În vremi vechi, un str bun de-al lui Dabija a f cută ă ă uciganie de dragul unei leli e, mai încoace, paharnicul Niculae şi-aţ furat ibovnica de la b rbatul legiuit şi-au sc p rat în lume, pribegindă ă ă venetici pe la cur ile itaţ lieneşti. Aşa au fost to i. Iubesc o singur datţ ă ă şi o singur muiere, nă ăprasnici, gata s înşeueze ori s scoată ă ă jungherul. Nepotu-meu, Dimitrie, se dovedeşte întru totul a fi din aceeaşi stirpe. De dragul Alexandrinei, va îndura şi s vârşi multe...ă— S sper m, spuse evaziv Mareş.ă ăSe sim ea cutremurat de tic loşia b trânei si se întreba, cu un interesţ ă ă abstract, dac exista în toat lumea aceasta, în tot universul, oă ă singur f ptur , fenomen, idee, amintire ori icoan pe care Verneascaă ă ă ă s nu le saă crifice f r s clipeasc de dragul unei pungi cu galbeni.ă ă ă ă— Am zis totdeauna, chicoti Aristi a uşor ame it , c la aceeaşi intţ ţ ă ă ţ ă duc mai multe c r ri.ă ă— Ce vre i s spune i?ţ ă ţ— Când mâinile mi se odihnesc în poale, mintea îmi roboteşte. Afl ,ă negustorule, c am dibuit înc o potecu la cap tul c reia aşteapt ,ă ă ţă ă ă ă eaţ p n plop, ştreangul lui Dabija.ă

— Adic ?ă— i-oi spune când oi socoti de cuviin . Doar c la alt marf , alteŢ ţă ă ă ă parale...Domnul Mareş sim i brusc c nu mai rezist .ţ ă ă— Pe viitor, lu m leg tura în acelaşi fel... Îmi pare r u, dar trebuie să ă ă ă plec... Mai sta i?ţVerneasca se uit la clondirul înc nedeşertat.ă ă— Ai pl tit?ă— Bineîn eles.ţ— Atunci mai r mân s mântui şi s r cia asta de holerc . Umbl să ă ă ă ă ă ă-n tos, negustorule.ăCoana Aristi a d du duşc b rd cu a. Avea chef de vorb şi se adresţ ă ă ă ă ţ ă ă crâşm ri ei:ă ţ— I-ascult , f , parc te cunosc! N-a fost tac'tu v taf la mine, laă ă ă ă Stânci? Stana te cheam ... Vin oleac încoa s ciocnim pentru celeă ă ă vremuri... S nu uit... Grijeşte de o butâlc dintr-acestea, ca s-o iauă ă acas ... Parc m-au mai l sat şalele...ă ă ăPlec târziu, spre prânzul cel bun, cherchelit , într-o dispozi ie straşă ă ţ -nic , cântând pe nas uli elor deşarte:ă ţ— "Rândunea cu dalb creast / Nu mai bate la fereastr / C nu-să ă ă ă fat , şi-s nevast "...ă ăPeste târg, veghea soare îmbrobodit. Din când în când, nec jit de vifoă -

- 151 -


real , c sca ochi orb, v t mat de albea .ă ă ă ă ţă

CAPITOLUL XV

Diminea , generalul Dabija lipsind de la Statul-Major, Iorgu Cerchezţă îşi v zu de afaceri m runte prin oraş şi se întoarse abia c tre ceasurileă ă ă 12.Se anun la biroul de informa iuni şi aştept vreo zece minute într-oţă ţ ă înc pere lung cu ferestre înalte, despre care îşi închipuia c trebuieă ă ă s fi fost sala de ştiin e naturale a pensionatului. Zidurile erau pline deă ţ planşe, animale şi plante şi Cerchez, aşteptând cu emo ie s fie primitţ ă de general, încerca s descifreze denumirile şi explica iile careă ţ înso eau desenele: "...Mus decumanus... Şobolanul... E curagios şiţ tiran... Originea lui este asiatic ... În Europa a venit ca oaspete înă 1727 când o trup numeroas a trecut înot fluviul Volga. Din Europa,ă ă cor biile l-au transportat în celelalte p r i ale p mântului... Camelusă ă ţ ă bactrianus — c mila cu dou cocoaşe. Este singurul animal care poateă ă s str bat deşerturile. De aceea i s-a dat numele de Corabiaă ă ă deşerturilor, nume binemeritat c ci aceia care nu sunt obişnui i să ţ ă umble c lare pe ea se boln vesc de boala numit r u de mare, ca şiă ă ă ă cum s-ar afla într-o corabie care ar pluti pe mare... Bisonul de Ameri-ca... B rbatul este foarte fioros şi femeia aşa de tiran încât îşiă ă omoar viă elul care a fost atins de mân de om..."ţ ă— Domnul general v aşteapt .ă ă— A, da! tres ri Cerchez. V mul umesc.ă ă ţ— Dac vre i s m urma i.ă ţ ă ă ţDin pricina tracului, îi vâjâiau urechile şi ulterior, încercând s reconă -stituie pe faze întâlnirea cu Dabija, Iorgu Cerchez n-avea s -şiă aminteasc decât tulbure itinerarul parcurs. Coridoare lungi,ă întortocheate, mult "la stânga" şi "la dreapta", siluete suple de ofi eri,ţ figuri crunte, concentrate, iz specific de aşez mânt frecventat doar deă b rba i: mirosea a piele v csuit , a tutun, a gazolin şi s pun "Pisica".ă ţ ă ă ă ăDabija îl primi în picioare, şi-l cânt ri cu o privire ascu it . Cerchez seă ţ ă sim i stânjenit pân la durere fizic , avu dintr-o dat sentimentul c eţ ă ă ă ă gol, complet despuiat în fa a acestui str in al c rui chip uscat î i purtaţ ă ă ţ gândul la lama lung şi flexibil a unui stilet. Nici glasul nu p rea maiă ă ă duios. Invita ia de a lua loc sem na a porunc , n-avea nimic din actulţ ă ă de curtoazie firesc, datorat circumstan ei.ţDin prima clip , Iorgu Cerchez retr i vechea impresie. Omul acestaă ă era insuportabil, îl indispunea organic şi în ce-l privea nutrea o singură dorin : acum şi în veci ei doi s tr iasc la capete opuse de lume. Caţă ă ă ă totdeauna direct, generalul se interes :ă— C rui prilej datorez vizita dumneavoastr ?ă ăIorgu Cerchez îşi umezi buzele. Surâse, încercând s par cât mai naă ă -tural.

- 152 -


— Nu ştiu dac v aminti i... Ne-am cunoscut în toamn , la serataă ă ţ ă doamnei...— Îmi amintesc, i-o scurt generalul.ăFâstâcit, Cerchez t cu câteva momente.ă— V stânjenesc, supunându-m rug ciunii ce mi-au îndreptat-o mă ă ă ă-tuşile dumneavoastr ... domnişoarele Algiu.ăDabija încrunt sprâncenele:ă— Nu în eleg de ce au apelat la serviciile unui ter . Puteau s mi seţ ţ ă adreseze direct, f r oficiile unui intermediar.ă ăIorgu Cerchez era un b rbat blajin, bun azim scoas din cuptor, cuă ă ă oroare de discu ii dezagreabile, îns susceptibil şi conştient, la modulţ ă discret, de autentic gentilom, c -i de neam ales, cu nimic mai prejosă decât al altora. Îşi cinstea numele şi socotea de datoria lui s nuă îng duie nim nui a-l batjocori. Dabija îi vorbea ca ultimului rândaşă ă care cerşetorea spor de simbrie, ori un sac de p puşoi, miluial până ă ă dup secere. Ripost , cu oă ă brajii înv p ia i:ă ă ţ— M-am înf işat domniei voastre, domnule general, nu spre a dobânăţ -di mie vreo binefacere, ci spre a le ajuta s ias din necaz peă ă domnişoarele Algiu. Şi lua i aminte, v rog, c -mi îndeplinesc slujbaţ ă ă f r bucurie şi doar înduplecat de rug minte fierbinte.ă ă ăGeneralul Dabija îşi înfipse monoclul în arcada ochiului stâng, cerce-tându-l surprins."De unde a picat sta, domnule? B rbat tân r, vorbeşte ca mama maă ă ă -re, zici c citeşte din ceaslov."ăÎşi aminti de ceea ce-i povestise cândva Alexandrina:"Iorgu a r mas orfan de mititel. A tr it mai mult la moşie, cu b trânii.ă ă ă La paisprezece ani l-au trimis la Viena unde a terminat liceul..."— Am re inut, spuse sec. Despre ce anume este vorba?ţ— Scurt şi neted, domnişoarele Algiu au necazuri cu cealalt m tuş aă ă ă dumneavoastr , coana Aristi a Verneasca. A dibuit cheile de laă ţ pavilionul pe care-l ocupa i şi când lipsi i, îl viziteaz . Am priceput c-oţ ţ ă face adeseori şi c z boveşte cam multişor în od i.ă ă ăDabija sim i c i se face negru înaintea ochilor. "Din nou scorpia! Eviţ ă -dent! De vr jmaş ori nu te atingi, ori îl striveşti..."ă— Asta e tot, ispr vi Iorgu Cerchez dând s se ridice. Domnişoareleă ă Algiu n-au cutezat s v vorbeasc şi de aceea m-au îns rcinat peă ă ă ă mine, ca prieteni vechi ce ne afl m.ă— V mul umesc, voi lua m surile de rigoare... Nu pleca i... V rog să ţ ă ţ ă ă mai sta i câteva minute. Fuma i?ţ ţ— Nu, f cu z p cit Cerchez.ă ă ăClipea nedumerit, încercând s ghiceasc ce avea s -i mai spun luiă ă ă ă omul acesta ciudat cu c ut tur şi cuvânt de ghea .ă ă ă ţăDabija, ac ionând ca de obicei sub imperiul unei hot râri bruşte, înţ ă ce-pu s vorbeasc , intuind obrazul lui Cerchez:ă ă ţ— Vreau s discut cu dumneavoastr ca între doi b rba i de lume.ă ă ă ţ Problema e delicat , dar mie îmi plac situa iile limpezi, detestă ţ

- 153 -


ipocrizia, falsul, minciuna.F r motiv, Iorgu se sim i cuprins de panic , tr i dintr-o dat sentiă ă ţ ă ă ă -mentul acut c avea s se întâmple o nenorocire. Ar fi vrut s astupeă ă ă cu câl i gura lui Dabija, s fug departe, s nu aud nimic.ţ ă ă ă ă— Presupun, rosti generalul, c nu sunte i informat de rela iile careă ţ ţ exist între mine şi doamna Alexandrina Cerchez.ă— Ce fel de re... rela ii?ţR spunsul lui Dabija r sun sigur, rotund, implacabil, f r umbr deă ă ă ă ă ă jen , ori de şov ial :ă ă ă— Rela iile normale dintre un b rbat şi o femeie care se iubesc.ţ ăPocnit în moalele capului, Cerchez îndrept spre chipul generalului oă privire bovin . Repet f r s -şi dea seama:ă ă ă ă ă— ...se iubesc.— Da, se iubesc. Domnule Cerchez, îmi dau seama c este o lovitură ă pentru dumneavoastr , dar nu m îndoiesc c stau de vorb cu ună ă ă ă b rbat. Din respect pentru acest b rbat şi pentru a nu înceta s mă ă ă ă respect pe mine însumi, am preferat calea adev rului. Este dur , dară ă ne scuteşte pe to i de umilin a minciunii.ţ ţ"Ce vrea? se întreb aiurit Cerchez, s -i mul umesc?"ă ă ţRosti anevoie:— Alexan... Vreau s spun, so ia mea este informat c a i... a i alesă ţ ă ă ţ ţ aceast cale?ă— Nu, r spunse hot rât Dimitrie Dabija, dar sunt încredin at, aşa cumă ă ţ o cunosc, c sunt în asentimentul ei. Nu contest c evenimentele auă ă precipitat... Pocni din degete: ...Hai s -i zicem m rturisirea mea.ă ăCerchez, doborât dar oleac mai liniştit — vine lupul, vine lupul... înă sfârşit, bine c-a venit! — se interes cu un sarcasm blând, de care elă însuşi nu era conştient:— Nu socoti i oare, c mai cuvenit era s -i fiu ei duhovnic şi nu dumţ ă ă -neavoastr ?ă— Domnule Cerchez, ripost generalul f r s se tulbure, nu contestă ă ă ă c am for at nota, dar am f cut-o presat de evenimente. Doamnaă ţ ă Alexandrina Cerchez, aceast f ptur ireal în puritatea ei, atât de...ă ă ă ă— L sa i, îl întrerupse Iorgu surâzând trudnic, nu-i nevoie s mi-oă ţ ă descrie i mie pe nevast -mea...ţ ăDabija îl m sur o clip descump nit. Relu cu un ton imperceptibilă ă ă ă ă mai ridicat:— Perfect. Vreau s v informez c doamna este în momentul de faă ă ă ţă victima celui mai odios şantaj. O creatur de ultim spe pe care oă ă ţă cunoaştem amândoi, sub amenin area divulg rii în public şi implicitţ ă dumneavoastr a secretului leg turii noastre, îi stoarce importanteă ă sume de bani.— Cine e persoana? întreb chinuit Cerchez.ăObrazul lui Dabija se crisp , i se auzi scrâşnetul m selelor.ă ă— Aristi a Vernescu. Evident, nu chestiunea financiar conteaz aici, ciţ ă ă starea de tensiune permanent , tortura de fiecare clip îndurat deă ă ă

- 154 -


doamna Cerchez. Consider de datoria noastr , a amândurora, s-oă ap r m.ă ăIorgu Cerchez îşi ridic ochii blânzi în care se citea o triste e sfâşieă ţ -toare:— Şi cum anume socoti i dumneavoastr , domnule general, s-o fac?ţ ă Îmi pot ocroti nevasta, aşa cum am pomenit de la moşii mei, cât de lung aş cerceta în urm , lipsind-o de nevoi, aşternându-i mereu covoră moale sub conduri, jertfindu-i mâna mea dreapt , ochii, via a. Dar ceă ţ pot s vârşi eu, b rbat legiuit — Dumnezeu m osândeasc dacă ă ă ă ă vorbele-mi aduc a mustrare — ce pot face eu, zic, dinaintea unei fapte socotite nelegiuite?Dabija trase nervos din igar . Realiz absurdul, prostul gust al situaţ ă ă -iei, c ci lipseau doar câ iva ambalagii pentru ca s se afle în plinţ ă ţ ţ ă

vodevil. Alung câteva fire de tutun c zute pe birou şi îşi drese glasul.ă ă— Atâta timp cât doamna Cerchez se mai afl sub scutul dumneaă voas-tr , sper nu pentru mult vreme, dispune i de nenum rate posibilit i.ă ă ţ ă ăţ E suficient s stârpi i din r d cin orice vorb tenden ioas , să ţ ă ă ă ă ţ ă ă infirma i orice zvon murdar. În locul dumneavoastr , aş p lmui înţ ă ă public aceast b trân odioas .ă ă ă ă— Domnule general, oft Cerchez, în neamul meu nu s-au fost p lmuă ă it niciodat muierile, mai cu seam istovite de ani, nici chiar dac seă ă ă aflau slugi la cur ile noastre.ţDabija replic iritat:ă— Nu avem de-a face aici cu — ap s sarcastic — "o muiere istovită ă ă de ani", ci cu un monstru, aşa c scrupulele dumneavoastr suntă ă zadarnice.— Zadarnic ar fi şi înfrângerea obiceiului din b trâni. Ce aş izbutiă ă f râmând-o în pumni pe coana Aristi a, decât s sporesc bobotaiaă ţ ă vâlvei? Şi am s v mai spun c dac Verneasca are ştiin despreă ă ă ă ţă tain , ap i aă ă ceasta a devenit azi secretul lui Polichinelle.Generalul se ridic , marcând terminarea audien ei.ă ţ— Ve i proceda cum crede i de cuviin .ţ ţ ţă— Aşa socot şi eu şi încredin at fi i c voi pune mereu deasupra feriţ ţ ă ci-rea doamnei Cerchez. O desluşire, domnule general...— Pofti i!ţ— Pricep din cele vorovite c so ia mea are s cear desp r enie, ură ţ ă ă ă ţ -mând apoi...— S ne c s torim, complet Dabija. Este dorin a noastr cea mai ară ă ă ă ţ ă -z toare, îndat ce r zboiul se va fi ispr vit. N d jduiesc, ad ug cuă ă ă ă ă ă ă ă tâlc, s nu întâmpin m nici un fel de dificult i.ă ă ăţ— Fi i liniştit, d du din cap Iorgu. Nimeni nu m-a întrebat nimic pânţ ă ă acum şi nu mi-a cerut îng duin , nu aştept nici de aci înainte s se înă ţă ă -tâmple altfel. Voia so iei mele îmi va fi veşnic porunc , binele ei, crezţ ă în via . R mas-bun, domnule general.ţă ă— Hm! exclam Dabija, caraghiosul!ăR mase o vreme pe gânduri, cu ochii la uşa închis .ă ă

- 155 -


În strad , Iorgu Cerchez îşi puse cuşma şi o lu încet spre cas . Umă ă ă bla cu capul în p mânt şi durere ascu it în inima grea de lacrimi.ă ţ ă"Ce om!... Biata Alexandrina!..."În salonaş, masa aşternut cu r sf fusese întins pentru dou peră ă ăţ ă ă -soane. Sclipeau fa a alb chindisit cu fir de aur şi argint de m icu eleţ ă ă ă ţ de la V ratec, tacâmurile din zestrea Alexandrinei, sfeşnicul deă por elan cu luţ mânare rumen , într-un v scior de cobalt cât sâ-lă ă cuprinzi în c uşul pală mei scorneau lacrimi sângerii câteva crengu e deţ m cieş.ă"Vai de inimioara ei! gândi Iorgu Cerchez cuprinzând ansamblul dintr-o privire. Adelu ei i-a dat s m nânce înainte, nu ştie ce s-a petrecut, i-eţ ă ă team de sfad ."ă ăPe o mescioar volant , împ r ea frapiera cea mic din argint cu doă ă ă ăţ ă -u sticle de vin vechi, îngropate în z pad .ă ă ăAlexandrina, frumoas cadr în robe de chambre de catifea zmeurie,ă ă încerca s -i desluşeasc chipul.ă ă— Ai z bovit, Iorgule. Nu ştiam ce s mai gândesc.ă ă— F r pricin , porumbi . Generalul îi om de seam şi îndatoririle iă ă ă ţă ă -s pe potriv şi multe. Nu m-a putut primi de îndat .ă ă— Cum a fost? Ce-a zis? Istoriseşte-mi tot.Cerchez, cu col i de fier înfip i în grumaji — gândul s ri z plazurile aţ ţ ă ă -nilor la "c eaua cu m sele de o el a Sfintei Miercuri... sau Vineri?" —ăţ ă ţ izbuti s râd ...ă ă— Ap i mare lucru nu am a toloc ni. I-am dep nat în dou vorbe şi ună ă ă ă suspin daravela cu madama Aristi a şi-apoi, dând bun ziua, mi-amţ ă luat t r bu ele. Hai şi-om ciocni, c ci gura mi-e iasc .ă ă ţ ă ăDestup sticla şi umplu cupele. Lichidul auriu-roşcat — zeama deă struguri fusese dreas dup moda greceasc cu r şin — curgea maiă ă ă ă ă anevoie ca untdelemnul.Doamna Cerchez, evident mai liniştit , nu-l sl bea din priviri.ă ă— Ce-a zis el? Trebuie s fi spus ceva!... Z u, Iorgule, dac mai priă ă ă -cep... Orice voroav cu v taful, cu maica ta, sau domşoarele Algiu mi-ă ăo istoriseşti din fir a p r, nu ne ajunge o zi întreag , şi acum stai mută ă pl tic .ă ăCerchez surâse vinovat:— Generalul nu-i om s se întind la cleveteal . I-am zis, a aflat, mi-aă ă ă mul umit şi pe uş am plecat. Atâta doar, c l-am sim it mânios dinţ ă ă ţ cale afar şi cât m mân pe mine în elepciunea s rman , c ciă ă ă ţ ă ă ă ursitoarele mi s-au dovedit n naşe zgârcite, pot jurui c madameiă ă Aristi a doar moale nu i-o fi de azi înainte. Bem, porumbi ?ţ ţăAlexandrina ridic pocalul uşurat . Pentru o vreme, avea s aib liă ă ă ă niş-te. Pl tise Verneasc i, întrevederea cu Dabija ocolise — har Domnului!ă ă — primejdia. Iorgu deşert cupa pân la cea din urm pic tur .ă ă ă ă ă— Nectar! Acestui-i vin italienesc, de la 1865, frate bun — eu zic şi

- 156 -


mai bun — cu "Lacrima Christi"... Am tot n zuit, de când ne-am înso it,ă ţ s ne desf t m cu asemenea licoare de serafimi la Vene ia oriă ă ă ţ Florintia.Alexandrina îşi muşc buzele. Rosti moale, f r convingere:ă ă ă— Poate ne-o ajuta Dumnezeu...Iorgu Cerchez îndrept spre cer alt rug , cu credin fierbinte: s nuă ă ă ţă ă înceap s plâng .ă ă ă

*

Dup ce p r si Cimitirul Mogoşeni, colonelul Roman str b tu întreaă ă ă ă ă gă Calea Victoriei — f r s uite a saluta santinelele germane de laă ă ă Cartierul lui Mackensen care r spunser cu pocnet scurt de c lcâie,ă ă ă încântate de polite e — şi inând-o tot la vale, ajunse pe malulţ ţ Dâmbovi ei. Câ iva antiţ ţ cari, rebegi i de gerurile lui F urar, str juiauţ ă ă cheiul dimpreun cu marfa pu intic şi s rman . Câteva scoar eă ţ ă ă ă ţ zvârlite pe drugii rotunzi de fier, jurnale vechi, dou -trei stampe, c r iă ă ţ poştale ilustrate trimise din Anvers, Paris, Bruxelles, Milano sau Londra acum dou zeci-treizeci şi patruzeci de ani, caietele de modă ă ale domnişoarei Martin din Rue Tablettière care inea înainte de r zboiţ ă cea mai şic maison de haute couture din Paris.Anticarii purtar gândul lui Roman spre bouquiniştii de pe malurileă Senei, figurile acelea atât de pitoreşti! Sem nau între ei, p reau deă ă aceeaşi vârst , to i f r excep ie calmi, indiferen i, absen i. Fumau,ă ţ ă ă ţ ţ ţ citeau sau picoteau la soare, nu tr geau muşteriii de mânec . Marfaă ă bizar — fiecare obiect avea pre ul s u scris clar pe un cartonaş,ă ţ ă evitând astfel la maximum tulburarea negustorului cu aer de filozof din ceea ce p rea s se numeasc contemplarea fenomenului via —ă ă ă ţă fascina prin diversitate, mult, inutil şi eterogen. De pild , se întrebaă aiurit Roman trecând în revist amalgamul isteric de obiecte, care-iă nebunul la s cumpere fotografia de acum o sut de ani a bunicii luiă ă ă Durand ori Dupont pe care nu-l cunoaşte, sau a m tuă şii verişoarei lui Alice, Hélène, Josette, azi to i locatari extrem de linişti i ai Pèreţ ţ Lachaise-ului?Cine-i nebunul şi ce face cu ele? Sau teancul de scrisori vechi care nu poart autograful lui Nelson, nici al lui Charlemagne sau al Eleonoreiă Duse... Sentimentul colonelului era c ocupa ia principal a acestoră ţ ă negustori consta de fapt în scotocirea podurilor p duchioase undeă nimeni nu se încumetase înc s scuture zdrav n. Altfel de undeă ă ă atâtea carnete de bal jerpelite completate de contemporanele contesei de Ségur, cutii vechi de bomboane sau de chibrituri, kilograme de decora ii f r valoare — Napoleon era foarte generos —ţ ă ă bigudiuri din vremea bunicii, aducând a instrumente de tortur ,ă acuarele veştede, neîndemânati-ce, industria harnic a pensioă natelor din veacul trecut?...Spre stupefac ia lui Roman, existau îns amatori — şi într-o dimineaţ ă ţă

- 157 -


de prim var , cum întâlneşti doar la Paris şi în pânzele lui Corot, asisă ă -tase chiar la o vânzare en gros. Un englez, cu aerul excentric pe care-l capăt to i supuşii gra ioasei sale maiest i britanice în peisajulă ţ ţ ăţ parizian — nu-i mai pu in adev rat c în materie de originali, Angliaţ ă ă are legiuni —, achizi ionase tot stocul de fotografii vechi aleţ negustorului şi dou teancuri impresionante de scrisori. Deşiă familiarizat cu repulsia englezului fa de necunoscu i, oroareaţă ţ organic a acestuia de a fi acostat, Roman nu rezisă tase tenta iei:ţ— Scuza i-m ! La ce v folosesc toate aceste... obiecte?ţ ă ăTom, ori John, ori Bill începuse s beh ie, de parc în toat via a lui nuă ă ă ă ţ auzise o glum mai reuşit .ă ă— M uit la fotografii, citesc scrisorile.ă— În ce scop?— Dar îmi fac pl cere, omule! M învioreaz grozav s m gândesc că ă ă ă ă ă to i indivizii aceştia au murit. Cioc nise cu pipa în scrisori. Ei aveauţ ă probleme foarte asem n toare cu ale noastre şi, indiferent dac le-auă ă ă rezolvat sau nu, tot au murit. Dac izbuteşti s în elegi acest am nuntă ă ţ ă po i privi via a dintr-o perspectiv nou , învior toare.ţ ţ ă ă ă"E clar!" conchise Roman mul umindu-i şi îndep rtându-se suspect deţ ă repede. La rându-i, englezul, nedumerit de plecarea precipitat ,ă conchise c la Paris şi-au dat întâlnire to i evada ii din ospiciileă ţ ţ continentului european, începând s fie puternic concura i de b ie iiă ţ ă ţ buni de peste ocean..."Ce-o fi f când Tommy acum? se întreb colonelul intrând în Stradaă ă Cr i elor. Era îndeajuns de tân r pentru a fi mobilizat. Sunt curios înă ţ ă ce m sur îl ajut pe el azi fotografiile şi epistolele deceda ilor, chiară ă ă ţ dac au fost scrise la Waterloo, s priveasc via a dintr-o perspectivă ă ă ţ ă învior toaă re..."

B rbatul care-i deschise era scund, sub ire, cu fa a ascu it ispr vită ţ ţ ţ ă ă ă într-o b rbie despre care francezii obişnuiesc s spun galoş. Seă ă ă apropia de patruzeci de ani, dar p rea mult mai tân r din pricinaă ă siluetei b ie eşti şi a ochilor negri extrem de vii.ă ţ— Bag de seam , Luigi, râse Roman, ai început s te îngraşi.ă ă ă— Patru'ş cinci de kile juma', parol, dom' colonel!— Te preg teşti pentru derby?ăChipul lui Luigi se bo i:ţ— N-am pomenit na ie de oameni mai necivilizat ca fri ii! S trateziţ ă ţ ă de mâr oage cai pur-sânge, s -i înhami la Dicke Bertha. ine i minte,ţ ă Ţ ţ dom' colonel, ştia pierd r zboiul pentru c sunt peizani. N-au clas , n-ă ă ă ăau ras ! Asta e!ăLuigi, unul din ce mai buni jochei ai lui Marghiloman, pân la izbucă -nirea r zboiului, tremura de indignare. Pere ii înc perii uriaşe —ă ţ ă "studioul meu", se exprima modest Luigi — erau invada i de fotografiiţ înr mate. Roă man recunoscu cu nostalgie marile vedete ale

- 158 -


hipodromului bucureştean....Ducesa! O iap murg , de prim clas , irlandez , descinzând din liă ă ă ă ă -nia Diomedia. Capricioas şi derutant , era mai rapid la ultimaă ă ă şaisprezecime decât la prima... Roman pariase enorm pe Stea de Argint şi se cură ase. Primise pontul de la un antrenor, şi pe vremeaţ aceea mai era destul de naiv ca s cread orbeşte în "fixuri",ă ă indiferent c i le d dea bunica sau stare a de la Schitul Maicilor. Uite-lă ă ţ şi pe Lord... Avea copitele mici şi îi conveneau pistele tari. La un an şi jum tate, alerga ca un arm sar de trei... Trofeul de Aur... Ce vremuriă ă frumoase!...— Mda, oft colonelul şi se aşez pe o canapea de piele. Era veche,ă ă roas , dar extrem de confortabil . Ce mai faci tu, Luigi? Credeam c-aiă ă păr sit Bucureştiul.ă— Fac ceac-pac! De plecat, n-am plecat c n-aveam unde s m duc.ă ă ă Am tras la umbr , dau la peşte şi aştept.ă— Ce aştep i?ţ— S rateze proştii ştia şi s -mi ias favoritul.ă ă ă ăColonelul îi azvârli o privire plin de miez:ă— Şi dac se trucheaz cursa?ă ă— Dom'le colonel, a i pierdut prea mul i bani în c pr ria noastr ca sţ ţ ă ă ă ă nu fi înv at c nimic nu e niciodat sigur.ăţ ă ăColonelul râse:— Aşa o fi!... Şi dup aia, ce ai de gând?ă— Scot steagurile şi diii... c lu !ă ţ— Ai de gând s mai încaleci?ă— Dar bineîn eles! se indign Luigi. M simt într-o form excep ionalţ ă ă ă ţ ă şi, pân la cincizeci de ani, nici prin gând nu-mi trece s -mi vând şauaă ă şi chipiul în Taica Laz r.ă— Bravo, Luigi! Şi cu teatrul cum mai stai?Chipul jocheului se întunec . Întrebarea colonelului r scolea amintiriă ă nepl cute. Cu vrei zece ani în urm , se certase cu Marghiloman şiă ă "demisionase". Fostul ministru, ranchiunos şi vrând i-l întoarc , seă aranjase cu to i proprietarii de cai din Bucureşti s nu-l angajeze.ţ ă Disperat, f r bani, acceptase s "joace" câteva luni în spectacolulă ă ă "Chef la toart " de la Gr diă ă na Ambasador. Interpreta cu har cimpanzeul unei doamne excentrice şi directorul trupei recunoştea că în toat cariera nu f cuse succes mai mare; se juca sear de sear cuă ă ă ă casa închis . De fapt, Luigi mutase hipodromul la Ambasador şi eraă aplaudat frenetic de foştii lui spectatori care îi aruncau alune şi portocale pe scen , îl tr geau de coad , îl dezmierdau. Umilină ă ă a acelorţ seri îi d dea şi ast zi coşmaruri.ă ă— De ce ine i cu tot dinadinsul s m indispune i, domnule colonel?ţ ţ ă ă ţ— Glumeam, râse Roman. În realitate am venit s te întreb dac eştiă ă dispus s m aju i într-o anumit chestiune mai... special . Apropo,ă ă ţ ă ă cum stai cu banii?— Sunt pe geant r u, dom' colonel, dar de dragul dumneavoastr ,ă ă ă

- 159 -


dau reprezenta ie în beneficiu.ţOchii lui Roman sclipir . O lumin vesel care îl f cea s par extremă ă ă ă ă ă de tân r.ă— Mi-e team c de ast dat trebuie s evoluezi într-un num r deă ă ă ă ă ă circ.— S-auzim de bine! Prefer s fac pe vidanjorul.ă— Ai r bdare, nu te aprinde. Am nevoie de o persoan sub ire ca ună ă ţ ipar şi agil ca o panter care s poat trece printr-o anumitţ ă ă ă ă ă

fereastr de dimensiuni extrem de reduse.ă— Deci borfaş! Din ce în ce mai bine! Unde ai ajuns, signor Luigi!— Cu mult mai bine, în orice caz, decât se aştepta taic -tu.ă— B trânul n-avea imagina ie! Pute i s -mi spune i cui apar ine feă ţ ţ ă ţ ţ -reastra aceea?— Unei doamne al c rei nume nu cred s - i spune prea multe. Valenă ă ţ -tina Fulga. Starea civil — v duv tân r . Ocupa ia — actuala metresă ă ă ă ă ţ ă a colonelului Hentsch.— Grangurul l mare? întreb Luigi deşi auzise foarte bine.ă ă— la. Înc o informa ie pre ioas : casa în chestiune reprezint locuĂ ă ţ ţ ă ă -in a provizorie a neam ului. La Athénée Palace clima a devenitţ ţ neprielnic , atenansele sunt scoase din uz, nu func ioneaz apa,ă ţ ă c ldur ca în Siberia! Lucreaz boşii la birou cu m nuşi îmbl nite.ă ă ă ă ă— Încep s pricep unde bate i, domnule colonel. Ferestruica aceeaă ţ dr g laş v intereseaz nu pentru c apar ine doamnei Fulga, ciă ă ă ă ă ă ţ pentru c acolo locuieşte Hentsch.ă— Exact.— Presupun c imobilul e p zit din cinci în cinci metri de santinele cuă ă cinci rânduri de flinte şi un cu it între din i.ţ ţ— Inexact. Pentru a nu atrage aten ia asupra casei, Hentsch n-a instiţ -tuit nici un fel de paz . A luat toate m surile ca aceast locuin să ă ă ţă ă r mâă n secret . Nu pleac niciodat de acas şi nu se întoarce cuă ă ă ă ă maşina. Mai precizez: nu exist slugi, exceptând o femeie cam slabă ă de minte care vine diminea a şi deretic , iar imediat dup prânz, faceţ ă ă bezele de adio.— Şi gonzesa? În eleg, madam Fulga.ţ— Nici o problem . În orice sear , negreşit, joac chemin de fer la Migă ă ă -non. Lipseşte între ceasurile 10 şi 2 dup miezul nop ii. Hentsch oă ţ înso eşţ te totdeauna.Ochii lui Luigi alergau pe chipul colonelului, p reau incapabili s seă ă fixeze.— Cum s-ar zice, nici un risc.— Aproape. Vorba ta, niciodat nu po i fi absolut sigur, oricând poateă ţ interveni ceva. Dac Providen a ne scuteşte de acest ceva neprev zută ţ ă sau neaşteptat, eşti mai asigurat decât cofrat într-un safe, la Banca Angliei. Sunt cinstit cu tine, Luigi...— Ce trebuie s fac?ă— Înseamn c eşti de acord.ă ă

- 160 -


— Da. Pentru dumneavoastr , domnule colonel, şi pentru c au "moă ă -bilizat-o" pe Edelweiss. Brutele nici m car n-au inut cont c e domniă ţ ă -şoar . Când am v zut-o înh mat la un car cu muni ii, am z cut oă ă ă ă ţ ă lun . M gândesc mereu cum o hr neam cu biberonul şi îmi dauă ă ă lacrimile. O iubeam ca pe copilul meu... Eh! La dracu'! Spune i-mi,ţ domnule colonel: Ce? Unde şi când?Roman îşi ridic piciorul peste cel lalt, bra ul spânzura neglijent peă ă ţ sp tarul canapelei. Luigi surâse. Recunoştea atitudinea plin deă ă elegan a colonelului. Chiar şi în hainele astea grosolane deţă precupe , cu ciubotele grele de noroi, reg seai lesne craiul deţ ă alt dat , nelipsit din tribunele hipoă ă dromului, în stare s piard greu,ă ă f r s clipeasc , g sind puterea s suă ă ă ă ă ă râd şi s ofere, dup lovituriă ă ă dure, doamnei care-l înso ea un supeu fin pentru care doar florileţ costaser mii de lei. Şi r mânea mereu încânt tor, spiritual,ă ă ă inepuizabil dar mai cu seam b rbat cu cert voca ie de galant,ă ă ă ţ d ruind partenerei o sear "inubliabil "...ă ă ăFusese însurat cu o zân transparent , diafan , toat numai ochi şiă ă ă ă plete-ntunecate. Luigi o inea minte. Pe atunci, el mai era copil deţ mingi pe terenurile de tenis de la lacuri. Când te uitai la ea, î i veneaţ s crezi c-o po i doborî cu un ghiocel, nu concepeai — Luigi îşiă ţ închipuise c aceasta trebuie s fi fost principala ei însuşire, n-o maiă ă întâlnise la nimeni — c pe lume exist lucruri urâte: rufe murdare, deă ă sâmb t , o dantur neîngrijit , baleg pe uli i, sudalmele muscalilor...ă ă ă ă ă ţ Zâna se dovedise îns neaşteptat de energic şi apucase h urile cuă ă ăţ amândou mâinile. Roman le îndurase doi ani de zile dup care "adioă ă draga mea, eu nu te voi uita, p streaz intact miozotisul amintirii înă ă inima ta"! În aceeaşi noapte, la hotel, îşi lipea trei plasturi lungi pe obrazul drept...— Dragul meu, î i voi r spunde în ordine invers . Când? Ast -sear . Eţ ă ă ă ă mare recep ie la Carp. Printre invita i, to i de marc , de fapt în cinsteaţ ţ ţ ă lui se organizeaz t mb l ul, e şi arul bulgarilor, Ferdinand, venită ă ă ă ţ împreun cu suita în vizit oficial . Or s joace chemin de fer până ă ă ă ă mâine la prânz, î i garantez. Lumin ia sa când vede o mas verde...ţ ăţ ă În orice caz, Hentsch şi dama nu vor lipsi. Consider c n-avem voie să ă sc p m un prilej unic.ă ăLuigi zâmbi.— Uite ce va s zic un fix... S-ar putea ca de data asta s nu v înă ă ă ă şe-la i.ţ— Trag n dejde... A doua întrebare, unde? Pe Strada Antim, col cuă ţ Palas. E o cl dire impun toare din piatr , cu foişor. Ferestruica despreă ă ă care- i vorbeam e în spatele cl dirii şi d într-un oficiu lipit deţ ă ă buc t rie. Pe noi ne intereseaz biroul ce a fost cândva al domnuluiă ă ă Alcibiade Fulga, în momentul de fa , cabinetul colonelului Hentsch.ţă Am nunt important: în toat casa nu exist nici un safe...ă ă ăLuigi se încovoie reflex, aşa cum f cea alt dat când, aplecat pesteă ă ă coama calului, aştepta, arc, semnalul de plecare.

- 161 -


— Ce trebuie s în eleg?ă ţ— Sp rg torul nu trebuie s -l dubleze pe acrobat. De fapt, ajungemă ă ă aici la cel de al treilea r spuns. Ce urmeaz s faci... Din pricinaă ă ă condi iilor proaste de la Athénée Palace, Hentsch lucreaz acas . Î iţ ă ă ţ po i închipui lesţ ne c materialele la care opinteşte şi asud şefulă ă Biroului de informa ii al Marelui Cartier german trebuie s fie extremţ ă de interesante.Luigi holb ochii cât blidele de parastas.ă— S le fur?ă— Nu pe toate, zâmbi îng duitor colonelul. M intereseaz un singură ă ă document, imprimat pe dou sau trei coli de hârtie roşie. Re ine, roşieă ţ ca... stai, am o prob !ăScoase din buzunarul de la piept o mostr cât o cutie de chibrituri:ă— Uit -te bine la ea. E uşor creponat , hârtie natural de proast caliă ă ă -tate, spre a nu putea fi falsificat uşor — culoarea sfecl .ă ăLuigi îşi ridic ochii. Dintr-o dat , accentul, limbajul se schimbar . Ieă ă ă -şeau la suprafa anii copil riei petrecute în mahalaua Scaune, undeţă ă tat -s u, jupân' Ghi , dubea piei de vac , bivol, oaie, nevast şiă ă ţă ă ă fecior. Luigi, pe atunci Lixandru, fugise la doisprezece ani şi nu consim ise s mai dea pe acas decât la parastasul de patruzeci deţ ă ă zile al cojocarului. "Nu po i fi sigur niciodat , spunea înc din vâfstţ ă ă ă crud . E în stare s sar de pe nă ă ă ăsălie şi s m alerge prin curte cuă ă vâna de bou. Acum, dup şase s ptă ă ămâni, mai greu, c doar n-o fiă Cristos!"— Auzi, boierule, am aşa o impresie c matale nu mergi cu linguri a.ă ţ Chestia-i c eu nu cunosc boab din p s reasca şoac ilor... Fransé şiă ă ă ă ăţ ingliş ce-am deprins.— Şi le-ai deprins bine. Nu- i bate capul, mon cher. Cercetezi doar duţ -p colile roşii. Înc un detaliu care i-ar putea fi de folos: foile nu depă ă ţ ă-şesc jum tatea unei pagini de caiet mare, de dictando... Hai c -l ştii!ă ă Pe unul din sta îşi însemna pariurile Mardare.ă— Aha!— În col ul din stânga, apare totdeauna o ştampil neagr , pus obţ ă ă ă -lic... E limpede?— Limpede.— Înc ceva. Când pleci — Roman deschise din nou portefeuille-ul —ă laşi plicul sta pe birou. Ai grij s nu ui i...ă ă ă ţLuigi îl cercet lung, pe toate p r ile. Descifr cu voce tare:ă ă ţ ă— Doamna Fulga. Mda... Pomenea i mai 'nainte de b trânul meu, juţ ă -pân' Ghi ... C-am ajuns mai bine decât se-aştepta. Nu v sup ra i,ţă ă ă ţ dom' colonel! T ticul dumneavoastr ce zice?ă ă

*

Plicul îl primise prin intermediul unei sectante, o biat pas re r t cită ă ă ă ă care vagabonda în lungul rii propov duind cuvântul Domnului. Eraţă ă

- 162 -


slab , cu pleoapele veşnic coborâte — chiar când se mira, nu seă vedeau mai mult de jum tate din iris şi pupile — şi o figur sepulcral ,ă ă ă dezagreabil nu atât prin culoarea de mormânt, cât prin expresia deă umilin ostentaţă tiv , vâscoas , arborat în permanen . În prezen a eiă ă ă ţă ţ sim eai — şi Teodoţ rini nu f cea excep ie — repulsie, nelinişte,ă ţ neîncredere şi, dincolo de masca unui cuget în veşnic peniten ,ă ţă intuiai iscusin mirean , dus pân la tic loşie.ţă ă ă ă ăMesajul îl inuse "ascuns" — prevenind controalele inamicului — laţ vedere, lipit pe spatele t bli ei care-i atârna la gât: "Închina i-vă ţ ţ ă Ziditorului, nu-l sluji i pe Mamon... Mi s-au fost luate darurile, graiul şiţ auzul, dar nu şi voinicia de a-l sluji pe Domnul nostru Cristos..."În interiorul anvelopei, Teodorini g sise al doilea plic. Bucureştii r să ă -pundeau întreb rilor sale:ă

"Despre c pitanul Alexandru Ioanid:ăCapabil, instruit, curajos, excelent tehnician. Mare vedet a Europei,ă dup Blériot. Provine dintr-o familie de intelectuali mijlocii. Tat l,ă ă diriginte de poşt la Gala i, decedat timpuriu. Mama — descendentaă ţ unei familii de boiernaşi — se mut la Bucureşti împreun cu fiul ei,ă ă Alexandru, în 1899. Ioanid nu manifest simpatii stridente fa de niciă ţă o putere str in , pare preocupat doar de performan ele sale aviatice.ă ă ţ Înainte de r zboi, viziteaz cu egal interes Anglia, Fran a, Prusia,ă ă ţ c utând sprijin, teren prielnic penă tru desf şurarea intens , productivă ă ă a activit ii sale. Nu are vicii, deşi seăţ duc tor, aventurile sale suntă neînsemnate pân în prim vara lui 1914 când o cunoaşte pe Andraă ă Varlam, demimonden primejdioas . So ul ei, pictorul Petre Varlam,ă ă ţ nepotul de var al marelui Rosenthal, cu dou zeci de ani mai înă ă vârst , nu dispune de nici un fel de autoritate în c snicie. Am nuntă ă ă pitoresc: în lumea artistic a Bucureştilor se afirm c Varlam,ă ă ă nepotul, «face Rosenthali mai buni decât însuşi Rosenthal...» Nu are cot , primeşte îns comenzi importante datorit favorurilor împ r iteă ă ă ă ţ de so ia lui potenta ilor zilei. Andra Varlam, fermec toare caţ ţ ă înf işare, reprezint proăţ ă totipul de femeie fatal : distruge cu gra ieă ţ vie i, cariere, topeşte cu voraciţ tate averi. Generalul Berthelot care a cunoscut-o la un bal mascat înainte de r zboi (Andra Varlam evoluaă într-o rochie îndr znea din blan de feliă ţă ă n ) s-a interesat: «Câ i... leiă ţ m nânc tigresa asta?» V reproducem aceste am nunte pentru aă ă ă ă în elege pasiunea devorant a lui Ioanid. Cercet rile, credem, arţ ă ă trebui îndreptate în direc ia aceasta. Ioanid, deşi a câştigat bine caţ pilot de performan , este departe de a fi un nabab şi, din pricina chelţă -tuielilor nes buite, contul s u la banc a fost de mult epuizat deă ă ă dragul Andrei Varlam. De team s n-o piard , este sau ar putea fiă ă ă cump rat. Creă dem c totul depinde de suma oferit ."ă ă

"Despre maiorul Gogu Roşianu:Provine dintr-o familie cu oarecare stare, datorit unei împrejur riă ă

- 163 -


speciale. Mama — Cleopatra Tulbure — este a dou sprezecea fiic aă ă unui ran avut din împrejurimile Bac ului. Când a împlinit şaisprezeceţă ă ani, întreaga familie plecat la o nunt peste Siret s-a înecat în apeleă ă stârnite de furtun . O dat cu podul, s-au pr buşit în viitoare nouă ă ă ă tr suri pline ochi. intuit acas de un v rsat de vânt, Cleopatraă Ţ ă ă ă r mâne, la o anumit scar a preten iilor, moştenitoare bogată ă ă ţ ă stârnind interesul lui Manole Roşianu, tân r magistrat.ăDin aceast c s torie, rezult trei copii: Ion, c zut la Turtucaia, Mariaă ă ă ă ă r mas în teritoriul ocupat, v duv azi, şi Gogu.ă ă ă ăDe re inut: Gogu Roşianu face studiile de inginerie la Tübingen — hoţ -t rât, în aceast familie bucuriile r sar din cenuşa şi pe ruineleă ă ă tragediei — prin bun voin a generoas a unei m tuşi îndep rtateă ţ ă ă ă stabilite pe vremea lui Cuza în Prusia Oriental . Unicul ei fiu — Georgă — piere într-un accident de c l rie şi similitudinea de nume, plus anulă ă naşterii identic cu al nepotului din România o determin s -l ia peă ă acesta sub obl duirea ei. Cei şase ani petrecu i de maiorul Goguă ţ Roşianu într-o Germanie înc amaă bil cu str inii, în mediul studen escă ă ţ caracteristic, subven ionat comod de o m tuş providen ial şiţ ă ă ţ ă culant , nu trebuie s constituie o prejudecat , dar ar putea explica,ă ă ă bineîn eles coroborat cu indicii ferme, anumite încliţ na ii şi chiarţ simpatii. Nota bene! Roşianu e un seduc tor. În alt sens deă cât Ioanid, dar mult mai primejdios c ci farmecul lui nu ac ioneaz doar asupraă ţ ă femeilor, ci asupra unei mase mult mai largi. Ca date personale, îl socotim idealul agentului dublu."

Maiorul Valeriu Teodorini abandon hârtiile — mai avea de parcurs oă singur pagin — şi se ridic de la mas dezmor indu-şi trupul. Seă ă ă ă ţ sim ea obosit şi încerca un vag sentiment de nemul umire.ţ ţ Bineîn eles, informa iţ ţ ile primite de la Bucureşti completau, îi rotunjeau imaginile despre Ioanid şi Roşianu, dar r mâneau simple fotografii.ă"Din toat compunerea rezult dou chestiuni: c Ioanid de dragulă ă ă ă şoim ri ei e în stare la o adic s devalizeze o banc , s -şi vândă ţ ă ă ă ă ă mam , tat , patrie adorat şi c st lalt, Roşianu, poate s procedezeă ă ă ă ă ă ă aşijderea pentru c a cr pat pe s turate la Tübingen cârna i pe varză ă ă ţ ă şi s-a umflat cu bere..."Când relu hârtiile, nemul umirea se transform în stupefac ie gras .ă ţ ă ţ ă Citi, având sentimentul c viseaz :ă ă

"Despre maiorul de contrainforma ii Valeriu Teodorini:ţFiu al profesorului universitar Iulius Teodorini, şef de catedr la sec iă ţ a chirurgie a Facult ii de Medicin din Iaşi, şi-a f cut studiile muzicaleăţ ă ă la Conservatorul din Bucureşti, completate ulterior în Belgia, Italia şi Fran a. Inteligent, perseverent, cult, chiar rafinat, intuitiv şi bunţ psiholog, pare predestinat activit ii de contrainforma ii.ăţ ţVulnerabil (ATEN IE!!) din cauza unui orgoliu patologic. Ambi ia de a fiŢ ţ mereu cel dintâi, cel mai bun, cel ova ionat indiferent c evolueaz laţ ă ă

- 164 -


pian, pe un teren de tenis, de oin sau pe cel atât de nesigur ală informa iilor, îl poate duce la întreprinderi riscante. To i agen ii careţ ţ ţ au ambi ionat s fie spionii secolului au fost de obicei si cei mai mariţ ă tr d tori. Deci, din nou, ACHTUNG! !!..."ă ă

Teodorini r mase cu foaia în mân , golit de orice judecat . "Cum vineă ă ă asta? Au c piat?! Adic m avertizeaz pe mine, Teodorini, s fiuă ă ă ă ă atent cu alter-ego-ul meu, Teodorini virtual tr d tor?!"ă ăNu mai pricepea nimic.

*

— Domnilor! exclam Gogu Roşianu trântind o map cu documente peă ă mas , pentru mine nu mai exist nici un dubiu. În lipsa noastr , oriă ă ă doar a mea, cineva intr în acest birou nenorocit şi se distreaz cum îiă ă place.C pitanul Ioanid, r cit, îşi turn ceai fierbinte dintr-un termos. Înghi i oă ă ă ţ pastil de chinin şi îşi şterse buzele umede cu batista. Rosti vorbeleă ă cu indiferen , vag plictisit:ţă— În sfârşit, bine c te-ai convins.ăTeodorini, copleşit înc de nota informativ primit în cursul aceleiaşiă ă ă dimine i, întreb cu voce nesigur :ţ ă ă— Ce s-a mai întâmplat?— Ce s-a întâmplat, ce nu s-a întâmplat, explod Roşianu, pentru miă ne este limpede. De zece zile num rate îmi notez în carnet ordinea în caă -re-mi aşez hârtiile din sertare. Fiind un iste , mai întind şi capcane: deţ pild planşa cinci are col ul din dreapta sus scos în afar sau, laă ţ ă num rul opt, am ag at o clam ori un hipopotam... Uita i-v , sta eă ăţ ă ţ ă ă carnetul, completat pe zile!Le flutur dinaintea ochilor blocnotesul, dup care-l arunc scârbit peă ă ă masa lui Teodorini.— Cred c am s -l trimit bunic -mii s -şi fac papiote din el.ă ă ă ă ăTeodorini îl r sfoi maşinal.ă— Şi?— Ce vrei mai clar? rânji Ioanid. Îşi aranjeaz azi biroul într-un fel şiă mâine îl g seşte altfel.ă— V place? continu Roşianu. Un lucru îns , domnule, n-am s -l înă ă ă ă -eleg în ruptul capului. Tipul de-mi v rz reşte hârtiile e un ageamiu,ţ ă ă

comite greşeli grosolane, n-are stil, n-are metod , îşi las degeteleă ă amintire peste tot!... Uita i-v numai la harta asta! Zici c şi-a vârâtţ ă ă special mâna în funifigine... Şi totuşi nu se d prins. Cum intr aici? Peă ă unde iese? Omul invizibil?Teodorini, consternat, galben, îşi scoase ochelarii aburi i:ţ— Şi totuşi nu se poate... Este practic imposibil... Am dormit aici pe culoar patru zile, p zind uşa z vorât .ă ă ă— Aia e! se hlizi Roşianu, c ai dormit!ă

- 165 -


Ioanid interveni:— Admit ipoteza dumitale c Teodorini a dormit. Somn greu, f r vise,ă ă ă lemn, cum vrei, deşi nu-mi pot închipui performan a stând ghemuit peţ o canapelu desfundat , cu picioarele atârnând şi mantaua trasţă ă ă pân la b rbie în loc de plapum . S admitem, totuşi c , r pus deă ă ă ă ă ă oboseal , a iză butit. Pe unde a intrat totuşi persoana? Uşa n-a fost for at şi orice tentaţ ă tiv în sensul sta, cât de delicat , l-ar fi trezit,ă ă ă ferestrele sunt intacte.— Nu ştiu, ridic din umeri Roşianu. Eu nu sunt un tip deştept, niciă cititor în stele. V spun doar ce am constatat. În rest, proceda i cumă ţ v taă ie capul. Sunt gata s plec oricând din balamucul sta, mai alesă ă de când au început s intre în aren şi fantomele.ă ă— Când eram în liceu, spuse cu o voce îndep rtat Teodorini privindă ă fix plumiera şi vorbind parc doar pentru el, am citit o carte... Misterulă camerei galbene... O crim comis între pere ii unei înc peri cu uşa şiă ă ţ ă ferestrele închise pe din untru.ă— Eu am citit Scufi a Roşie, se enerv Roşianu, dar n-am întâlnit-oţ ă niciodat . E, în sfârşit, cazul s fim serioşi!ă ăTeodorini ridic o privire ostenit . P rea în trans şi Ioanid îi puse mâă ă ă ă -na pe um r:ă— Ce-i cu dumneata? Eşti bolnav?Cel lalt se scutur moale, continuând s -l fixeze pe Roşianu.ă ă ă— M întreb dac cineva ar putea împinge atât de departe simpatia luiă ă pentru nem i, chiar dac -i legitim , încât s -i sacrifice pe ai lui...ţ ă ă ăRoşianu îl cercet o secund nedumerit, apoi îşi înfipse mâinile în p r,ă ă ă exasperat. Se adres lui Ioanid:ă— sta-i schizofrenic, f cea carier în azilul lui Charcot! M i omule,Ă ă ă ă sunt singurul care a înv at la nem i? Care a avut o burs nenorocit ?ăţ ţ ă ă De ce nu-l iei la întreb ri pe Dabija, vorba aia, şef de promo ie, înă ţ fiecare an a luat premiul întâi cu cununi ?!ţăIoanid se ridic şi se duse la chiuvet s spele ceaşca:ă ă ă— L sa i-o dracului! Nu realiz m nimic azvârlindu-ne învinuiri unulă ţ ă altuia.— M-a înnebunit! se ambal Roşianu. Îmi perchezi ioneaz toat ziuaă ţ ă ă odaia, îmi umbl prin buzunare, se ine dup mine şi la latrin .ă ţ ă ăIoanid râse pe nas, f r s -şi dezlipeasc buzele:ă ă ă ă— Dac -i aşa, Teodorini, cred c exagerezi pu intel.ă ă ţGlasul lui Teodorini r sun isteric:ă ă— Deloc! Este obliga ia mea ca ofi er de contrainforma ii s fiu atent,ţ ţ ţ ă s suspectez pe toat lumea.ă ă— Hm! f cu Roşianu, mentalitate tipic de flic de provincie.ă ă— Şi pe dumneata te suspectez, spuse Teodorini împungând cu dege-tul spre Ioanid. În decurs de unsprezece zile ai trimis dou mandate aă câte cinci şi respectiv şase mii de lei pe adresa doamnei Varlam refugiat îmă preun cu so ul ei la Iaşi, Strada Lasc r Catargi nr. 11. Po iă ţ ă ţ contesta? De unde ai dumneata aceşti bani când primeşti o sold deă

- 166 -


şase sute de lei pe lun ?ăRoşianu chicoti:— O mic aten ie din partea Kaiserului.ă ţIoanid, palid, îşi încleşt pumnii uzi. Îl sim eai enervat la maximum,ă ţ încordat ca o panter , gata s sar în grumajii lui Teodorini. Goguă ă ă Roşianu, speriat — nu-l v zuse înc pierzându-şi cump tul — şi avândă ă ă imaginea concret a mâinilor puternice înfipte în beregata luiă Teodorini, se vârî între ei:— Stai cuminte, mon cher. În definitiv...Se opri neştiind ce s spun . Ioanid îl d du cu o singur mân la oă ă ă ă ă parte, f r efort, ca pe o cârp .ă ă ă— Nu- i îng dui s te amesteci în via a mea privat .ţ ă ă ţ ăTeodorini râse isteric, ai fi zis c vrea s -l provoace cu tot dinadinsul.ă ă— Am vorbit de bani, nu c -i pui coarne pictorului. B rbatu-i pictor, îiă ă explic lui Roşianu, deseneaz dup c r i poştale ilustrate şi areă ă ă ă ţ dever, doamna-i face rost de comenzi.— Ai înnebunit? exclam speriat Roşianu. Eşti beat? Dac intr sta înă ă ă ă tine, te-adun cu pipeta...Oasele c pitanului Ioanid pârâir .ă ă— Fii liniştit, n-am s -l lovesc. Nu m-am murd rit niciodat atingând oă ă ă scârn vie. S in minte îns c nu toat lumea îmi seam n . Unii auă ă ţ ă ă ă ă ă ă ar t torul mai nervos.ă ăTeodorini continua s râd ca o paia beat .ă ă ţă ă— M amenin i?ă ţIoanid nu r spunse. Gogu Roşianu se uit la Valeriu Teodorini şi seă ă sim i copleşit de o certitudine stranie. "Nu mai are zile multe."ţ

CAPITOLUL XVI

Doamna Valentina Fulga îşi arunc pe spatele canapelei blana sompă -tuoas de vulpe albastr , r mânând într-o rochie din brocart argintie,ă ă ă cu spatele gol. O diadem b tut în safire îi strângea coama castaniu-ă ă ăroşcat , dând str lucire special ochilor brida i, traşi spre tâmple, deă ă ă ţ un albastru-astral. Era înalt , cu umeri superbi. N rile nervoase şiă ă buzele pline, tivite, spuneau totul despre temperamentul şi coordonatele existen ei doamnei Fulga. Câ iva pistrui aurii, risipi i caţ ţ ţ în joac pe pome ii proeminen i, puncă ţ ţ tau pieli a neasemuit aţ ă obrazului, vestit în Bucureştii acelor ani. Avea mişc ri ondulate, de oă ă gra ie regal , şi colonelul Hentsch, ame it, o privea încredin at c nuţ ă ţ ţ ă v zuse niciodat un exemplar mai reuşit. Înc din primele s pt mâhiă ă ă ă ă ale leg turii lor, ştiuse c se va însura cu ea, oricât de imprudent i s-ă ă ăar fi p rut hot rârea. Îşi aprinse o havan :ă ă ă— Aş mai bea ceva.— E o idee...Vocea era bine pozat , cult , din piept.ă ă

- 167 -


Hentsch îşi muie buzele şi se uit la ceas. Plecaser la mijlocul seraă ă tei, având de lucru acas . Acum îşi îng duia un scurt r gaz al turi de Vaă ă ă ă -lentina, mainte de a intra în cabinet.— Ai pierdut? se interes doamna Fulga aşezându-se cumva oblic,ă de-a lungul canapelei.P rea un animal superb, auriu.ă— Bineîn eles, râse Hentsch. Când joci cu regii şi împ ra ii e în eleptţ ă ţ ţ s pui piedic norocului.ă ăValentina Fulga decret :ă— Nu-mi place Ferdinand. E ca un satir. Îl simt pervers şi dec zut pâă nă în vârful unghiilor.Se scutur de sil , uguindu-şi buzele. Hentsch râse:ă ă ţ— E şi dec zut, şi pervers, şi viclean, şi smintit, îns -i aliatul nostru.ă ă Avem nevoie de Bulgaria. Tu ce-ai f cut?ă— Am câştigat. Râse leneş: Dup cum vezi, dragul meu, tu îmi ajungi,ă nu am nevoie de alia i şi, în consecin , nu-mi strunesc norocul.ţ ţăColonelul surâse recunosc tor şi îi s rut bra ul, deasupra cotului.ă ă ă ţValentina îi ar t paharul:ă ă— Mai vrei?— Mul umesc, nu. Am înc de lucru.ţ ă— Te aştept?Doamna Fulga îi citi r spunsul în ochi şi-i zâmbi cu surâsul şi dantuă ra care f cuser din Pola Negri, mic-burgheza neînsemnat , oă ă ă celebritate. Se ridic , îndep rtându-se lasciv , insinuant , dar f ră ă ă ă ă ă ostenta ie — câte femei coco ate pe tocuri de cincisprezeceţ ţ centimentri izbutesc pasul acesta de cadân ? — spre uşa îmbr cat înă ă ă draperii. Trupul — şi iar şi, câte feă mei sunt cu adev rat frumoaseă privite din spate? — avea unduiri elegante, trestie mângâiat deă adierile nop ii.ţHentsch, congestionat, deşert paharul şi sco ându-şi din mers jacheă ţ -ta intr bine dispus, f r umbr de oboseal , în cabinet. Se sim eaă ă ă ă ă ţ îndrăgostit ca la şaisprezece ani. Era o Milly oarecare, fiica unui profesor de gimnaziu, roz proasp t , colec ionar înverşunat deă ă ă ţ ă ă re ete de pr jituri. Azi, sentimentul se des vârşea, fericirea lui eraţ ă ă întreag , perfect şi roă ă tund ca o portocal , c ci dragostea, gândeaă ă ă Hentsch, nu poate atinge valorile sale maxime decât într-un climat de siguran , iar acesta i-l poate da nuţă ţ mai "proprietatea"... Se sim eaţ proprietarul Valentinei, am nunt ce-l f cea s exulte c ci v duva luiă ă ă ă ă Fulga nu era o femeie de toate zilele... S st pâă ă neşti, pân la a- iă ţ ciuguli din palm , o fiin dârz , voluntar , plin de peră ţă ă ă ă sonalitate despre care colonelul îşi închipuia c ar fi suficient s clipeasc pentruă ă ă a avea la vârful pantofilor de atlas to i regii lumii, prin sânge sau aur,ţ nu era pu in lucru.ţCandelabrul de cleştar — Hentsch iubea înc perile luminate a giorno,ă f r întrerupere, detesta întunericul — umplea cabinetul de soareă ă argintiu. Îşi plimb instinctiv privirea asupra decorului devenit familiar.ă

- 168 -


Pe masa de lucru, un birou autentic Buhl, z ri rezemat de cutia cuă havane un plic alb, format mic. Dintâi, nedumerit, apoi cuprins de nelinişte, îl deschise nervos. În untru, o carte de vizit obişnuit şiă ă ă câteva rânduri aşternute cu un grafism elegant, energic, simplu, f ră ă zorzoanele, zulufii şi parafele complicate de copist, atât de gustate în epoc .ă

"Mi-am îng duit s împrumut de la dumneavoastr un document reă ă ă -lativ interesant, gândindu-m c s-ar putea s -mi stimuleze somnul. Eă ă ă vorba despre cele trei coli de hârtie roşie. În cursul zilei de mâine vi le voi restitui. V-aş fi îndeobşte recunosc tor, dac a i avea amabilitateaă ă ţ s -mi preg ti i, pentru aceeaşi dat , un nou material. Cu mul umiri,ă ă ţ ă ţ colonelul Roman."

Hentsch sim i c i se face negru dinaintea ochilor. Furios, izbi cu pumţ ă -nul în lampa de birou, un Hercule turnat în argint opintind s rezemeă un abajur imens de atlas violet cu ciucuri aurii. Lovitura n prasnică ă turti armonic ciuperca de m tase şi strâmb bra ul zeului. Colonelul,ă ă ă ţ deşi rănit, nu sim i durerea.ţ"Dumnezeule! şopti îngrozit. Colile roşii ultrasecrete! Cum am putut fi atât de imprudent?"De fapt, ştia. Se bizuise pe taina — şi o închipuise absolut —locuină eiţ doamnei Fulga; în dou luni de când dura aceast leg tur , îşi interziă ă ă ă -sese orice impruden sau indiscre ie. Automobila — o Pipe 25 HPţă ţ 1914 — urma de fiecare dat un itinerar complicat şi derutant, nu-l luaă şi nu-l l sa niciodat acas ; nu frecventa cu Valentina localuri publice,ă ă ă evita chiar s se apropie de ferestre atunci când erau neperdeluite.ă"Documentele roşii!" Doar el, Hentsch, Roman şi înc o mân de ini iă ă ţ -a i erau în stare s aprecieze parametrii reali ai dezastrului pe care-lţ ă putea provoca o asemenea lovitur în cadrul unui serviciu deă informa ii. Celeţ brele documente roşii, ultrasecrete, cuprindeau lista tuturor spionilor şi colaboratorilor — peste o sut — care ac ionau înă ţ Moldova înc liber . Dină ă tr-un foc, Roman — Dumnezeu ştie cum se strecurase în cabinet, dar acum pu in îi p sa, avea s cerceteze maiţ ă ă târziu — strangula, desfiin a pur şi simplu, o re ea anevoie pus laţ ţ ă punct cu cheltuial de timp, energie, aă bilitate şi bani. Şi tot dintr-o singur lovitur , le distrugea toate leg turile, orice posibilitate deă ă ă informare asupra mişc rilor inamicului, ridica efectiv un zid pân laă ă cer între ei, nem ii biruitori, şi teritoriul liber.ţSmulse receptorul şi începu s bat isteric în furc .ă ă ăCeru centralistul de serviciu neam şi url :ţ ă— Casa colonelului Verzea!Atras de zgomot, Valentina Fulga intr în birou. Pe kimonoul vapoă ă ros, bleu de nuit, coama s lbatic desprins din ace rev rsa un aur greu,ă ă ă ă roşu. Se interes cu glas r guşit de somn:ă ă— Ceva nepl cut, dragul meu? Te-am auzit strigând...ă

- 169 -


Hentsch se întoarse. Avea fulgere în ochi. F cu eforturi s zâmbeasc .ă ă ă— De ast dat a izbutit s m enerveze bine. Po i paria c în trei zile,ă ă ă ă ţ ă atâtea îi acord, trei zile, acest balcanic impertinent va deveni o simplă legend ... M-am s turat. Îl vreau viu sau mort!ă ăPrivirea Valentinei Fulga, aburit de nostalgie, c ut dincolo de feă ă ă res-tre. Şopti, zâmbind amintirii, f r ca Hentsch care r cnea în receptoră ă ă s-aud :ă— Barbu Roman... P cat!... E un b rbat şarmant...ă ă

*

Mar i 26 februarie, la ceasurile 8,30, generalul Dabija intra în Bac u.ţ ă La 9, f r clip de abatere, se afla în biroul lui Averescu şi-i depuneaă ă ă pe mas o map impresionant , verzuie, cam de trei centimetriă ă ă grosime.— Ave i aici, explic , raportul meu pe marginea materialului primit;ţ ă planurile noastre par iale şi cele de ofensiv coordonat ale ruşilor.ţ ă ă— Voi studia mai târziu documentul. M intereseaz acum care-i pă ă ă-rerea dumneavoastr de ansamblu.ăDabija, eap n, corect şi sec, îşi înfipse monoclul.ţ ă— Exprimându-m în formul concentrat , aş spune, mediocr . Plaă ă ă ă -nurile noastre sufer de bizantinism şi rigiditate, cele ale ruşilor mi seă par fanteziste...— Nu-i o noutate, domnule general. Dup celebra telegram a lui Aleă ă -xeiev din 4 octombrie, n-am mai încercat surprize şi nici iluzii. Surâse: Ce-i îns cu "bizantinismul" nostru?ă— Din principiu, nu sunt de acord cu o politic de linguşire, favoriă tism şi menajament r u în eles. A o practica acum mi se pare dac nu criă ţ ă -minal, cel pu in iresponsabil. Sc rişoreanu este de acord cuţ ă Grigorescu din motive cunoscute, Razu obligat celui din urm nuă poate face not aă parte, Bunescu vine dup ei câine în lan , c ci i-auă ţ ă fost superiori.Chipul lui Averescu se încre i a râs. Sem na cu un cimpanzeu inteliţ ă -gent. Impresia devenea strident când se afla lâng nevast -sa,ă ă ă Clotilda, o femeie impozant , cu un cap mai înalt decât generalul.ă ă Statura impresionant şi rochiile maiestuoase îi d deau o prestană ă ţă regal , în contrast cu figura blând dar lipsit de frumuse e, niciodată ă ă ţ ă sulemenit şi conciul că ărunt care o f cea s semene cu o înv toareă ă ăţă de sat mai chivernisit.Generalul Dimitrie Dabija îşi încruciş mâinile peste pântecele supt şiă continu :ă— Norocul nostru este altul. Şi sper c nu m înşel...ă ăAverescu îl cercet cu ochii încre i i de interes.ă ţ ţ— Adic ?ă— Moralul oştirii e deosebit de bun.— Interesant...

- 170 -


— Dup loviturile primite — catastrofele s-au inut lan — îmi închiă ţ ţ pu-iam c problema noastr num rul unu o va constitui starea de spirit aă ă ă ostaşilor. Am fost alalt ieri pe linia întâi la Domneşti...ăF cu o pauz . Averescu îl urm rea respirând zgomotos pe o singură ă ă ă nar din pricina devia iei de sept.ă ţ— Şi?Dabija îşi a inti privirea peste umerii generalului. Reg sea privelişteaţ ă cenuşie a tranşeelor. Peisajul p rea alc tuit din sârm ghimpat . Oă ă ă ă întâlneai pretutindeni: delimitând fruntariile zonei libere, în bra eleţ disperate ale copacilor care c utau cerul cu degete r şchirate, înă ă cronc nitul ciorilor, zgâriind v zduhul înghe at. Parc le vedeaiă ă ţ ă clon urile brodând motive soţ nore t cerii încremenite. Ostaşii lua i prină ţ surprindere (Dabija detesta vizitele aranjate) îşi vedeau de ale lor; vorbeau liber ca în sat la ei, când se încingea hora, la fântân oriă dinaintea prim riei.ă— M ! gl suia un negricios din Vlaşca. Nu mi-e de papara nem ilor...ă ă ţ— Da' a cui?— Mi-e de p duchi. ştia ne ispr vesc... Muica, in minte, ne grijea cuă Ă ă ţ gaz şi fiere de vac . "Repauzau" lighioanele în f râm de ceas.ă ă ă— ...Frate-meu e în Ardeal... M aşteapt ca pe Cristos.ă ă— Eşti prost!— De ce sunt prost, m ?ăOstaşul, un caporal cu ochii albaştri, f râmi de faian olandez ,ă ţă ţă ă cerceta în jur nedumerit. Dabija îl sim ea cuminte, blajin, f r dor deţ ă ă sfad .ă— Nu pe tine te aşteapt .ă— Da' pe cine?— Pe noi ştia.ă— Care ştia? I-o i fi cumetri...ă ţ— Hai c iar eşti prost! Vrem România Maie, rotund ... Vrem to i!ă ă ţ— Aşa-i, intervenise o matahal de la gurile Dun rii. Acuma, c avemă ă ă şi noi scule ac t rii, le-om veni de hac.ă ăUn locotenent sub irel, cu urechile ciulite, îşi sorbea ceaiul incolor:ţ— România Mare... Dup ce am pierdut Dobrogea şi Oltenia, dup ce aă ă fost ocupat Bucureştiul, nu mai n d jduiesc nimic.ă ă— Fleacuri! se auzi o voce groas . Ce înseamn c nu mai n d jduă ă ă ă ă ieşti nimic? Asta-i dezertare. Sunt o mie de ani de când ne aşteapt fra iiă ţ din Ardeal...— Gl suieşti ca din gazete.ă— Când nu-s minciuni, nu-i bai! Ş-ap i înfrângerea ruşinoas cereă ă sopon şi leşie.— Bazic, r zbunare! Şoac i şi fesuri ne-au pus cu botul pe labe! Cuă ăţ iertare fie-mi, dar acestea se cer r scump rate...ă ă...Dabija îşi drese glasul:— În alt ordine de idei, nu sunt de acord nici cu parametrii mult preaă rigizi în care este anvizajat ofensiva. Se merge pe un sistem liniară

- 171 -


tradi ional, care nu îng duie replieri, fand ri, revirimente de 180°,ţ ă ă impuse la un moment dat de frontul viu. S nu uit m c germanii suntă ă ă tacticieni des vârşi i, vin în permanen cu arme noi — au un Kruppă ţ ţă care nou şi alia ilor noştri ne lipseşte — şi c niciodat nu se potă ţ ă ă prevedea condi iile desf şur rii unei viitoare campanii. Dac oameniiţ ă ă ă au memorie fragil , conă duc torilor lor nu le este îng duit s greşească ă ă ă la fel, iar istoria militar e plin de pilde. În r zboiul de secesiune,ă ă ă trupele engleze şi germane, credincioase tipicurilor tacticii liniare, formaliste, au fost incapabile s opereze în regiunile ml ştinoase şiă ă p duroase nord-americane. Din aceeaşi cauz au fost prusienii înfrân iă ă ţ la Saafeld, Jena şi Auerstedt. A folosi dup caz focul, terenul sau calul,ă f r a te lega de scheme, iat lec ia pe care au dat-o buă ă ă ţ rii englezilor şi din care generalii noştri ar trebui s -nve e.ă ţ— Ave i vreo propunere concret ?ţ ă— Lucrez de un an de zile la un plan de ofensiv orientat pe coordoă na-te mai elastice şi care s îng duie revirimente eficace într-un num ră ă ă de situa ii logic previzibile. Socot c vi-l voi putea supune spreţ ă consultare înainte de sfârşitul lunii martie, mai exact în 20.Averescu se interes surâzând cu tâlc:ă— Ora?Dabija r spunse prompt, uitându-se la ceas:ă— 12,32.— V aştept cu cel mai mare interes. Apropo, cunoaşte i sentin a proă ţ ţ -nun at în procesul Sturdza-Cr iniceanu?ţ ă ăDabija se încrunt .ă— N-o cunosc. Capital , presupun, nu?ăAverescu cl tin din cap:ă ă— Culmea, nu! Cincisprezece ani munc silnic . De-a dreptul monă ă -struos! Un adev rat nonsens, un scandal, când un simplu soldat, cuă aceeaşi vin , este condamnat la moarte.ă— Înc o prim de încurajare acordat tr d torilor. Probabil au vrut să ă ă ă ă ă fie milostivi cu b trânul Cr iniceanu.ă ă— Milostivenie pe care generalul n-a cerut-o. R splata clemen ei —ă ţ Sturdza continu s ne bombardeze cu manifestele lui. În replic , amă ă ă ordonat un atac asupra Momâiei. Din p cate, asta înseamn preaă ă pu in.ţGeneralul Dabija îşi ciupi uşor buza inferioar .ă— Îmi închipui c sentin a, care pare dat de mântuial , se datorează ţ ă ă ă în mare parte tulbur rii provocate de revolu ia din Rusia, tr darea luiă ţ ă Sturdza trecând pe un plan cu totul complementar.— Nu-i exclus, oft Averescu. În realitate, nu trebuie s fii un geniuă ă politic pentru a- i da seama c r zmeri a mujicilor echivaleaz pentruţ ă ă ţ ă noi cu o catastrof . Şi mi-e tare team c situa ia nu se va redresa.ă ă ă ţ Ignor ce suprafa are Marele Duce Mihail şi de cât energie esteţă ă animat, dar un lucru îl ştiu cu certitudine: Marele Duce Nicolai, omul cu pumnul de fier al Rusiei contemporane, nu numai c nu areă

- 172 -


simpatii în armat , dar e literală mente detestat. Exact în aceeaşi chestiune — situa ia noastr e legat , aş zice determinat , deţ ă ă ă evenimentele din Rusia — am fost ieri noapte la Teţcani ca s-o v d peă prin esa Maruca Cantacuzino...ţT cu şi în ochii lui Dabija se aprinse o lumin şireat . Îşi permise uă ă ă nul din rarele lui zâmbete:— Şi... a i primit?ţ— Constat c eşti bine informat, râse Averescu. De altfel, nu era greuă de ghicit. Prin esa nu convoac decât în numele Regelui...ţ ăDabija insist :ă— A i primit?ţAverescu îşi împinse buza inferioar înainte:ă— V spun sincer, m simt extrem de ambarasat. Nu m v d în iposă ă ă ă -taza de şef al guvernului în împrejur ri atât de grele şi mai cu seamă ă f r nici un fel de noviciat.ă ă— Sunt încredin at c a i ine bine cârma.ţ ă ţ ţ— Mul umesc... Ştiu c o crede i, în general nu r sf a i pe nimeni cuţ ă ţ ă ăţ ţ curtoazii gratuite. Mi-e team îns s nu mi se exagereze însuşirileă ă ă c ci nu-mi place ca în urm s aib lumea decep ii. În sfârşit, amă ă ă ă ţ câteva zile r gaz de chibzuit. Dar despre mine, de-ajuns! Ce a iă ţ rezolvat în chestiunea prezumtivului spion de la Statul-Major?— La sugestia dumneavoastr , m-am înarmat cu r bdare. Aştept reă ă -zultatul cercet rilor.ă— E foarte bine... Cum v spuneam şi rândul trecut, s nu alunec mă ă ă pe panta totalei neîncrederi. Din informa iile mele, primite de la Palat,ţ colonelul Roman înregistreaz succese remarcabile la Bucureşti, careă — am fost asigurat — ne vor fi de mare folos. S pt mâna viitoare esteă ă aşteptat la Iaşi.Dabija se învior :ă— Vas zic totuşi vine?ă ă— Pentru a primi din mâna generalului Berthelot însemnele Legiunii de Onoare în gradul de mare ofi er... Râse şi ciocule ul c runt tremur :ţ ţ ă ă N-am întâlnit un personaj mai original. A r spuns invita iei cu oă ţ întrebare: "Ar incomoda pe cineva, ar p rea neconvenabil dac laă ă ceremonie va participa şi colonelul Hentsch?" E în stare s -l aduc înă ă valiz ...ăDabija îngân pe gânduri:ă— Da... E în stare.

*

În ciuda frigului, Anica, slujnica surorilor Algiu, scotea mereu capul pe uşa buc t riei pândind sosirea coanei Aristi a. În c mara lung şi lat ,ă ă ţ ă ă ă s -ntorci carul cu boi, cuptorul ocupa în întregime unul din ziduri.ă Ehei! Unde erau vremurile când, doar pentru a astâmp ra gurile casei,ă se coceau o sut de pâini? Oaste de slujitori ineau Algiii: numaiă ţ

- 173 -


buc tari trei, başca şase g in ri e, opt c m raşi, chel rese,ă ă ă ţ ă ă ă sumedenie de arga i şi argţ ă ei, v tafi, vornicei şi cine le mai ştiaţ ă rostul? Oameni cu buzunarele pline dar şi degete r şchirate ineauă ţ vraişte por ile şi, din şapte zile cât num r s pt mâna, opt aveauţ ă ă ă ă oaspe i. Iar dup obiceiul moldovenilor cei vechi, nu se întâmplaţ ă s mân de str in prin târg, care s nu fie poftit cu temenele a lep daă ţă ă ă ă p catelor hanul spre a trage la casele Algiu. Apoi aceştia z boveau cuă ă s pt mânile, gazdele având prilejul s afle câte se petrec în lume, ia,ă ă ă ciud enii şi n ravuri de prin burgurile papist şeşti ori te miri din ceăţ ă ă col de meleag colindat de oaspete în c l toriile domniei sale.ţ ă ăDe-acele vremi îns abia îşi aminteau Zoe, Zinca şi Zizine, pe atunciă copili e cu fustişoare scurte şi gâ e b l ng nind pe umeri, cât codi aţ ţ ă ă ă ţ de şoricel.Azi, cuhnia prea mare p rea pustie, zidurile afumate l crimau din priă ă -cina acoperişului nedres, pe plit d deau în und mai mult c z neleă ă ă ă ă cu ap , c ci vorba ceea, în oala acoperit nimeni nu ştie ce fierbe.ă ă ă Tingirile de aram , spânzurate în blidar, de plictisul nefolosin eiă ţ ajunseser negre tuci; la icoana Prea Sfintei, candela ostenise subă crust groas de colb...ă ăBun în eles, de când se prip şise în b t tur domnul Mareş, se maiţ ă ă ă ă g sea leac de merinde, dar acestea erau v muite de slujitoare, careleă ă îi făcea tain şi coanei Aristi a.ţÎnfrângând porunca lui Dabija şi a b trânelor, de cum o z ri dinainteaă ă cur ilor pe Verneasca, Anica s ri zvârlug şi alerg s -i deschid .ţ ă ă ă ă ă B trâna îi vârî în mân o leg turic , având grij s apese:ă ă ă ă ă ă— Te-am v zut f r broboad ! i-am adus, s ai cu ce- i ocroti oaseă ă ă ă Ţ ă ţ -le... Ai grij , f , c sta-i lucru vechi, boieresc...ă ă ă ăSocotind c astfel îşi asigur serviciile şi credin a slugii, Verneasca seă ă ţ deprinsese a o milui cu tot soiul de tren e netrebnice, pe care le s ltaţ ă în sl vi, n scocindu-le însuşiri simandicoase: "Îi lucru boieresc, îi de laă ă Viena, uite aşa se purtau muierile pe vremea mea, sau a fost a lui bunelul, boier Tudor Dumşa..." Slujitoarea, care n-ar fi c zut pe spateă nici dac bosă câr a ar fi apar inut cândva lui Vladislav Iagelo, seţ ţ sinchisea şi mai pu in de col unii, ori pungu a de tutun a buniculuiţ ţ ţ Verneasc i, azi o mân de oase, în fund de gropni . Şi dac purtaă ă ţă ă vorba din cas o f cea nici m car din tic loşie, ci din plictis, socotindă ă ă ă c vizitele coanei Aristi a mai zgâl âie oleac zilele mohorâte şi parcă ţ ţ ă ă tot aceleaşi de nu mai ştii c -i luni ori joi, Cuptor sau Brum rel. " sta-iă ă Ă fteatrul meu", râdea pe la cumetre, cu palma peste gura ştirb .ăChibzuind c azi se va desf ta cu "sear de gal ", o aştept pe b trâă ă ă ă ă ă -n s intre în salon şi îşi aduse sc unaş lâng uş . Se aşeză ă ă ă ă ă mul umit , cu mâinile încrucişate peste pântece şi urechea lipit deţ ă ă uş . Precau ie inuă ţ til , c ci glasul Verneasc i bubuia, cu nimic maiă ă ă prejos decât clopotul de bronz de la Biserica Sfântului Ierarh Neculai.— Singurei?Verneasca îşi roti ochii prin odaie. Lipseau Zinca şi Zoe, Zizine şi But-

- 174 -


culescu z bovind dinaintea unui samovar rece.ă— Vas zic t if sui i pe lumin albastr .ă ă ă ă ţ ă ăOripilat — domnul Cicerone, ca de obicei, înghe ase — Zizine îngân :ă ţ ă— Zinca şi Zoe sunt la biseric . Fac o mic pomenire... Sunt optspreă ă -zece ani de la moartea lui papa...— ...şi patru sute de când a murit Soliman Magnificul, se strâmb Veră -neasca. Pe sta de ce nu-l pomeni i?ă ţ— Nu ne-a trecut prin minte, suspin Zizine.ă— Tu nu te-ai dus?— Am f cut o grip . Ştii cum sunt eu uneori imprudent ... Dar nu-iă ă ă nimic grav.— Ei vezi, c m ineau şalele de grij . De-ajuns cu z cutul, cu v ică ă ţ ă ă ă ă-ritul şi cu r posa ii! Am venit în pe it, vreau s m veselesc...ă ţ ţ ă ăZizine f cu ochii mari şi chiar şi Butculescu p ru s se anime.ă ă ă— În pe it?!ţ— Chiar aşa! Cicerone, puiule, g teşte-te de nunt .ă ă— Cine se c s toreşte, coan Aristi a?ă ă ă ţPrinsese oleac de curaj, sim ind-o în toane bune şi arbor un zâmbetă ţ ă slugarnic. Verneasca îl cânt ri cu ochi de pre luitor în iarmaroculă ţă Sânzienelor.— Chiar dumneatale, f tul meu, si mul umeşte Cerului de noroc neă ţ -aşteptat.Butculescu, z p cit, încerc s râd . Izbuti jalnic:ă ă ă ă ă— Iar i-e de şag , coan Aristi ... Lin oliul e de mine, nu pirostriile.ţ ă ă ţă ţ— Aceasta n-o hot r şti tu. Zic, naş s ne fie Zizine, ca fiind cea dină ă ă ă -tâi ce afl veste bucuroas .ă ăDomnişoara Algiu, care nu în elese exact despre ce este vorba,ţ obiect palid:ă— Eu... bineîn eles... Cu pl cere... Regret doar c venitul nostru nu eţ ă ă ceva mai confortabil. Sper îns ...ăPe Verneasca n-o interesa ce sper Zizine şi interveni cu autoritate:ă— E zi de joi... chibzuiesc c duminic s ne înf iş m p rintelui Şteă ă ă ăţ ă ă -fanache, iar luni la prim rie. Ce zici, Butculescule? Bun în eles, nuă ţ facem nunt cu zurg l i, c ci nu ne-o îng duie rezbelul şi nici etatea.ă ă ă ă ă Eu — se umfl în guş — nu m dau pe una de patruzeci de ani, dară ă ă nici floare de mirt în cosi nu mi se mai cade...ţăDomnul Cicerone, siderat, în pragul lacrimilor, îşi c uta disperat cuă -vintele.— Coan Aristi , onoarea e prea mare... Nu m simt îns îndeajunsă ţă ă ă de vrednic pentru a râvni la asemenea cinste... Nu z u, hazul domnieiă tale nu-şi afl pereche în târg.ăVerneasca p ru s se mânie:ă ă— Uite, Butculescule, mie nu-mi arde nici de şuguial , nici de pozne,ă iar vorba r spicat mi-a fost crez de când m ştiu. Duminic facemă ă ă ă înso iţ re legiuit , iar luni megem la prim rie dup hârtie cu pecete.ă ă ăDomnul Cicerone, la cap tul puterilor, lipsit de argumente, izbucni caă

- 175 -


un copil:— Nu m duc...ă— Ce? url Verneasca. Aud?!ă— Nu m duc...ă— Îndr zneşti, chi oran tic los? Mi-ai f râmat traiul în rând cu oameă ţ ă ă nii odat , dator eşti s - i îndrep i netrebnicia. Din pricina ta, m-a lep dat,ă ă ţ ţ ă muiere în crucea tinere ii, Grigore.ţ— El a vrut s plece, scânci Butculescu. Eu i-am dat doar banii.ă— De-ajuns! r cni Verneasca. I-ai înlesnit fuga la clip de r t cire peă ă ă ă care şi-ar fi mistuit-o în r spas scurt, dac n-ar fi fost talerii t i.ă ă ă Trecând îns vreme prea îndelungat , stâlpit de belşug, i-a fost ruşineă ă şi prea anevoie s -şi întoarc paşii. Te bate Dumnezeu, Butculescule,ă ă pentru strivirea aproapelui. Dar înaintea Ziditorului nu i-o îng dui eu,ţ ă Aristi a Verneasca!ţZizine, neştiind ce s spun , rosti împiedicat:ă ă— Creştineşte este s te gândeşti la cei din jur. V-aş putea oferi o vişiă -nat . Cred c a r mas ceva pe fundul sticlei.ă ă ă— Aia ne-o dai la nunt !ă— Nu m însor...ă— Una din dou ! strig Verneasca împroşcând stropi de saliv . Nu vreiă ă ă s te însori, îmi treci casa pe numele meu. E o cocioab , dar mi-s deă ă -prins s treac de la mine. Aştept repara ie şi r spuns, acum, pe loc!ă ă ă ţ ăButculescu, dep şit de situa ie, îşi r t ci şi stropul de iscusin cotiă ţ ă ă ţă -dian, care nu inea de iste ime ci de manier , de cele dobândite înţ ţ ă hoinăreala prin saloane vreme de peste cincizeci de ani, de acel "se face, sau nu se face..." În consecin , acum, r bufni, f r a-şi machiaţă ă ă ă inten iile.ţ— Casa am de gând s-o vând...În ultimele zile, chibzuise intens la aceast posibilitate şi, deşi nimică nu-i era mai dezagreabil decât s ia o decizie ferm , totuşi seă ă hot râse. Îl îngrozea gândul s se întoarc în casa bântuit deă ă ă ă fantome, n d jduind în secret c surorile Algiu vor continua s -iă ă ă ă acorde azil, eventual pentru o sum modic , chiar dup ce lucrurileă ă ă aveau s se normalizeze.ă— S-o vinzi?!Verneasca p rea atât de indignat încât vocea, de obicei muget de taă ă -ur mânios, r sun şuierat, de parc gârbaci de colind tor ar fi p lmuită ă ă ă ă v zduhul.ă— S-o vinzi, ai spus?Butculescu se scuz :ă— M apas nevoile, coan Aristi , şi încerc dup puteri s -mi îndulă ă ă ţă ă ă -cesc traiul.— Pe mine m apas de cincizeci de ani, de când i-ai dat brânci luiă ă Grigore s -şi ia lumea în cap. Cincizeci de ani de izbelişte, muiereă singur , de mirul şi râsul lumii!!ăZizine încerc disperat s-o calmeze:ă ă

- 176 -


— Nu te enerva, Aristi , Dumnezeu o s te ajute...ţă ă— Adev rat! O s m-ajute s oftez, râse gros ca un birjar Verneasca.ă ă ă— Poate vrei un ceai...— A se sl bi cu leşin turile! Ald maşul de nunt sau bordeiul! Desă ă ă ă -fund - i urechile, Butculescule, c de aci nu m urnesc. Ori te însori,ă ţ ă ă ori îmi treci casa.— Nici una, nici alta!Glasul str punsese ca un pumnal. Din pricina înfierbânt rii, a emo iă ă ţ ilor şi a r getelor Verneasc i, nu-l auziser pe Dabija intrând. Generalul îiă ă ă privea f r expresie. Ceilal i, cu gurile c scate, nu-şi veneau în fire.ă ă ţ ă Dabija f cu doi paşi şi azvârli în poala larg a coanei Aristi un plică ă ţă galben. Desluşi rece, f r nuan e:ă ă ţ— Este un ordin de evacuare. Sunt comandantul acestui oraş şi socot prezen a numitei Aristi a Vernescu primejdioas şi indezirabil pentruţ ţ ă ă întreaga obşte. Dac în trei zile nu p r seşte oraşul, va suportaă ă ă neîntârziat rigorile legii. Bun seara!ă

În buc t rie, Anica b tea în pumni de satisfac ie. "Frumuşic zi! Mulă ă ă ţ ă ţă-mesc lui Dumnezeu, am petrecut mai dihai ca la comediile pehlivanilor din cele iarmaroace..."

CAPITOLUL XVII

Ultimul refugiu sigur al colonelului Roman se afla pe o str du dină ţă coasta Mitropoliei, care şerpuia printre dugheni e inute de negustoriţ ţ mărun i: ceaprazari, cavafi, doi croitori f r dever, un ceasornicar şiţ ă ă un telal care, pe lâng tren e vechi, lua ochii toantelor tinere dină ţ mahala cu bibiluri ieftine. Codanele gâfâiau a â ate de poft dinainteaţ ţ ă unor ghiuluri de noroc — cele vârfuite cu trifoi sau potcovi e ghintuiteţ — de descântec sau m rit, tânjeau dup paftalele cu capete deă ă turturea, şiragurile din m rgean calp, m r işoare şi br ruşe turceştiă ă ţ ăţă iscodite în aram şi stropite cu cioburi de sticl verde ori roşie. Maiă ă departe, str du a mconjura Biserica mult n p să ţ ă ă tuit de turci a Sfinteiă Ecaterina, p rea s osteneasc într-un p rcule cu cişmea, prinzândă ă ă ă ţ iar suflet, de partea cealalt , între dou şiruri de plopi.ă ăC su a, ca atâtea alte mii din Bucureşti, avea gr dini îngrijit , feă ţ ă ţă ă res-tre înalte "à la française", prea preten ioase pe zidurile v ruite şi preaţ ă apropiate de sol, şi, ciud enia acelor ani, intrarea — por i înzorzonateăţ ţ cu fanare ar beşti în stânga şi în dreapta — se f cea prin curte.ă ăProprietarul, v duv şi pensionar, fusese profesorul de istorie al coloă -nelului Roman, la Liceul Matei Basarab. Era un b trân jovial, cu privireă hâtr , urechile uşor dezlipite şi musta ascu it , "coafat " în ghidonă ţă ţ ă ă de biciclet . În eleg tor, tolerant şi plin de humor, fusese cel maiă ţ ă îndr git dasă c l al tuturor cataloagelor pe care le plimbase dezinvolt peă

- 177 -


s lile colegiului, inându-le în balans, de un singur col , vreme deă ţ ţ patruzeci de ani.Ieşise la pensie în 1905 şi tot atunci r m sese şi v duv. În ciuda uneiă ă ă c snicii reuşite prin monotonie şi blânde e — glasul nevesti-sii nuă ţ cunoştea acutele, toat via a îşi spuseser unul altuia dumneata, îşiă ţ ă b teau reă ciproc în uş şi nu se v zuser complet goi, Adam şi Eva,ă ă ă niciodat — se obişnuise foarte repede cu singur tatea. Ba, gândeaă ă colonelul, ai fi zis c se simte straşnic ca atare. Pentru Roman îns , înă ă rarele momente când gândul îi poposea asupra individualit iiăţ b trânului Demetrescu, constituă ia un mister felul în care acesta îşi consuma existen a. Vioi şi neastâmpţ ărat, incapabil s se fixeze — niciă la restaurant nu rezista mai mult de un ceas, schimbând trei-patru localuri în aceeaşi sear — colonelul nu priceă pea ce poate s facă ă Demetrescu o zi întreag , nef când practic nimic. Se foia de colo-colo,ă ă scotea câte o carte din bibliotec pe care n-o deschidea niciodat ,ă ă fixând-o minute în şir pân o lep da, z bovea un sfert de ceas înă ă ă balansoar şi iar începea s mişune contemplând lipsit de interesă barometrul, bine cunoscutul cuplu al gentilomului cu umbrel şi ală doamnei în costum decent de baie. Când se plictisea, începea să amestece la nesfârşit c r i de joc, dar f r s întind pasien e.ă ţ ă ă ă ă ţ Abordat, conversa cu pl cere şi inteligent, îns taifasul, tr nc neala înă ă ă ă pustiu, repetând mereu aceleaşi şi aceleaşi lucruri atât de dragi îndeobşte persoanelor lipsite de ocupa ie şi mai cu seam b trânilor,ţ ă ă nu-i lipsea. Nu-l tr gea în acest sens niciodat de mânec pe Roman,ă ă ă nu încerca s prelungeasc o discu ie de groaza sină ă ţ gur t ii în odaiaă ăţ lui şi se mul umea perfect cu un simplu bun -seara. Coţ ă lonelul se întreba dac nu cumva Demetrescu are o via interioar extrem deă ţă ă bogat şi deci ocupat înl untrul s u, îşi ajungea singur.ă ă ăStând în odaia lui, fostul iatac al cucoanei Valeria, colonelul îi auzea dincolo paşii întrerup i de lungi pauze... A z bovit lâng scrin, apoiţ ă ă lâng gramofonul cu ureche uriaş , curioas şi pe care nu-l puneaă ă ă niciodat , mai pe urm dinaintea sobei...ă ăRoman surâse ridicând din umeri şi se adânci în lectura documentelor roşii. Cuprindeau peste o sut de nume, indicând cu o meticulozitateă tipic nem easc am nunte lipsite de importan cum ar fi num rul deţ ă ă ţă ă od i de care dispune individul sau, ilar, c nevasta cut ruiă ă ă colabora ionist are fa a şi gâtul pline de negi.ţ ţ"Îşi închipuie probabil c oferindu-i o alifie t m duitoare pentru cuă ă ă -coan , şi-ar putea asigura onestitatea şi bunele oficii ale so ului..."ă ţCu unele nume era familiarizat, pe al ii îi ştia de la curse, cunoştin eţ ţ ocazionale, sau doar figuri reperabile pe Calea Victoriei; mul i, cei maiţ mul i, necunoscu i. Îl surprindeau îns staturile impun toare, persoaneţ ţ ă ă marcante ale Capitalei, cum era de exemplu avocatul Tache Stratulat, proprietar în Teleorman şi unul din marii tenori ai baroului bucureştean, angrosistul Veniamin S. Veniamin, Mitri Vl deanu —ţă ă Cep, podgorean milionar, bon enfant îndr git de toat lumea. Ală ă

- 178 -


dracului de ciudat, dup cum tot ciudat i s-ar fi p rut s nu-l g sească ă ă ă ă în listele lui Hentsch pe sinistrul Anton Stav r, c m tarul din Capulă ă ă Podului, o persoan odioas , cu totul nefrecventabil , a c ruiă ă ă ă principal preocupare era s inventeze fali i şi s trimit denun uriă ă ţ ă ă ţ abjecte la poli ie.ţNer bdarea lui Roman creştea pe m sur ce se apropia de cap tul lisă ă ă ă -tei. Citi de câteva ori ultimul nume, al o sut nou lea, dar acesta nu-iă ă spunea nimic. Un fapt era cert: agentul lui Hentsch, trimis să ac ioneze pe lâng Statul-Major al generalului Dabija, nu figura înţ ă documente.Oft , pocnind din degete înciudat. Captura r mânea desigur intereă ă san-t , dar printr-un fenomen cu totul inexplicabil, lipseau vedetele re elei,ă ţ omul l sat de Sturdza, spionul lui Hentsch.ăAprinse igara de la cap tul nestins al celeilalte şi l sându-se pe spateţ ă ă încerc s reflecteze. Nu putea în elege motivul pentru care cele două ă ţ ă nume fuseser omise. De neglijen nu putea fi vorba — st m deă ţă ă vorb cu Fritz, nu cu Giovanni Spaghetti — nu intrau în discu ie m suriă ţ ă de precau ie excesiv . Hentsch nu anvizajase vreodat întocmindţ ă ă listele c acestea aveau s cad în mâna serviciilor deă ă ă contrainforma ii inamice; chiar aşa, v duvite de cele dou nume, eleţ ă ă r mâneau un document de uriaş imporă ă tan . Mai exista o a treiaţă ipotez de care colonelul îns se lep d repede: hârtiile roşii să ă ă ă ă reprezinte o curs întins de Hentsch, care ştiindu-l pe Roă ă man curios — aşa era — şi preconizând o vizit din partea acestuia — cum? — să ă inventeze nişte nume şi s -i dea brânci pe o pist fantezist .ă ă ă"Fals! respinse colonelul. Abia în aceast eventualitate, mi-ar fi vârâtă pe gât dou nume, doi nevinova i, indivizi de care ar fi avut eventuală ţ interesul s se debaraseze... Vom vedea! Cum zicea bietul tata:ă Trebuie s ai r bdare, pân la urm totul se desluşeşte pe lumea asta.ă ă ă ă Şi dac nu pe asă ta, în orice caz pe ailalt . Numai c eu, papa Roman,ă ă nu am r bdare. Şi nu-s deloc convins c dincolo, chestiunea m-ar maiă ă putea interesa..."Se ridic brusc — toate mişc rile colonelului erau bruşte, generateă ă parc de impulsuri neaşteptate — şi scoase din comoda coanei Valeriaă Kodakul portativ. Fotografie documentele şi b g hârtiile într-un plică ă pe care scrise cite numele şi adresa doamnei Valentina Fulga.ţF g duise restituirea listelor iar el unul în elegea s se in de cuă ă ţ ă ţ ă vânt. Bineîn eles, nu mai putea apela la serviciile lui Luigi, locuin a dinţ ţ Antim fiind p zit acum mai abitir ca Banca Angliei. Plicul avea s -lă ă ă depun la poşt care, condus de colonelul Verzea şi controlat deă ă ă ă nem i, funcţ iona ceasornic.ţRoman se amuza gras închipuindu-şi furia lui Hentsch, c ci renghiul peă care i-l juca era dublu. În afar de faptul c luase cunoştin de con iă ă ţă ţ -nutul listelor roşii, informat de eşecul neam ului va fi şi Verzea, obligatţ s cenzureze absolut toat coresponden a, al c rui destinatar nu era oă ă ţ ă oficialitate german . În plic, strecurase câteva cuvinte pentruă

- 179 -


Valentina:

"Stimat doamn Fulga, m bizui pe bine cunoscuta dumneavoastră ă ă ă amabilitate pentru a v ruga s transmite i colonelului Hentschă ă ţ al turatele documente. Regret c nu v pot mul umi personal. Sunte iă ă ă ţ ţ prea ocupat şi amândoi — sub ocupa ie... V mai plac violetele deă ţ ă Parma? V s rut dreapta, Barbu Roman."ă ă ă

B trânul se desprinse de soba din por elan ale c rei arabescuri albasă ţ ă -tre le studiase cam zece minute.— Ieşi?Colonelul îl înv lui într-o privire cald . Îmb trânise nea Dem, cum îiă ă ă spuneau în liceu, şi în afar de ochi totul aromea a cel lalt veac.ă ă Pantalonii negri, burlan, lan ul ceasului ag at de cheutoarea vestei,ţ ăţ papucii din pâsl , cu cataram , cumplit de incomozi la înc l at.ă ă ă ţ— Ies, domnule profesor.— Fii cu grij ...ă— Totdeauna sunt cu grij .ăB trânul îşi drese glasul şi îşi şterse tacticos buzele cu batista.ă— Aia e, c nu prea eşti. Te ştiu de când aveai coşuri... Adic nu, aiă ă fost singurul din clas care n-avea bube pe fa . Cred c ... Bun, da,ă ţă ă cred c pe vremea aceea ştiai mult mai multe decât colegii t i...ă ăRoman râse: "Timid ca o fecioar şi acum, la optzeci de ani. Vrea să ă spun c m duceam la dame înaintea celorlal i b ie i..."ă ă ă ţ ă ţ— i-am fost şi diriginte într-a şasea, ba nu, a şaptea...Ţ— Şi a şasea şi a şaptea, preciz colonelul.ă— Mda... Aşa e... Parc v d catalogul: Opriş, Orzaru, Petrescu Pora,ă ă Racliş, Roman... Îmi închipuiam pe atunci c te cunosc destul de bine.ăRoman surâse condescendent.— A i fost profesorul nostru cel mai bun.ţ— Pentru c nu v notam la conduit şi v l sam s copia i... Cu ce-oă ă ă ă ă ă ţ s -l ajute pe fl c ul sta în via , îmi ziceam, faptul c ştie când aă ă ă ă ţă ă c zut Bizan ul, c Partenonul e opera lui Pericle sau care suntă ţ ă consecin ele r zţ ă boaielor punice. Cui îi pas se pune pe carte, cui nu, îiă am r şti doar zileă ă le. Zile de Florar, chiar în copil rii nec jite, pe careă ă nu le mai întâmpini... Ce ziceam?— Era i încredin at c m cunoaşte i.ţ ţ ă ă ţ— Da... Nu m-am înşelat. M uitam la tine, zurbagiu, clon os cu dasă ţ -c lii, opintind mereu s fii buricul p mântului. De multe ori copiai,ă ă ă cunoscând tema, doar aşa, s - i dovedeşti cutezan a. Şi-mi ziceam:ă ţ ţ b iatul sta ori izbuteşte în via la modul excep ional ori îşi frângeă ă ţă ţ gâtul tot aşa, în chip r sun tor. Ridicat în sl vi, sau pus la stâlpulă ă ă infamiei. Pe la mijloc aşa, cu muiere aşezat , ograd forfotind de pui şiă ă simbrie la sfârşit de s pă t mân , nu te vedeam...ă ă— V-am dezam git?ă

- 180 -


— De, b iete! Zicea Voltaire c pe om s -l întrebi dac a fost fericit,ă ă ă ă pe patul mor ii. Vremea dar nu-i pierdut nici într-un fel nici într-altul.ţ ă ă Eu nu ştiu exact care i-e slujba, dar dup cum te ar i, pari mul umitţ ă ăţ ţ de tine şi iar şi aşa cum te cunosc, asta spune multe, foarte multe.ă Acum îns , cât m duce pe mine capul, ba i c r ri primejdioase intindă ă ţ ă ă ţ spatele vr jămaşului.Colonelul râse. B trânul avea ochi ager c ci nimic din conduita lui, aiciă ă pe Strada Sfânta Ecaterina, nu putea sugera o activitate clandestin .ă— De aceea î i spun, Roman Barbu, c ci pentru mine ai r mas tot laţ ă ă ă care-şi prindea num rul matricol cu capse negre ca s -l lepede laă ă primul col dup liceu — de, cucoanele nu se uit la şcolari — î i spunţ ă ă ţ s fii cu luă are aminte.— V gândi i la ceva anume?ă ţ— La multe, dar n-o întind c ci te simt cu j ratic în ciubote. S-au peă ă -rindat azi pe strad cinci indivizi necunoscu i. Ieri unul singur, dar staă ţ ă a fost cel mai înc p ânat... Oameni f r treab şi care n-au intrată ăţ ă ă ă nic ieri.ă— Fi i liniştit!ţ— Nu sunt!— E strad , domnule profesor, nimic mai firesc decât s treac lumea.ă ă ă— Stai jos, Roman!... Adic , d du din mân , nu m întrerupe. Tr iescă ă ă ă ă aici de optzeci de ani, c ci e cas p rinteasc . Şi de când mi-aducă ă ă ă aminte, nimeni în afar de cei care locuiesc ste opt sau zece ghimirliiă ă nu s-a r tă ăcit pe uli a noastr , în afar de poştaş, jurnalist, l pt reasţ ă ă ă ă ă şi, o dat în an, vidanjorul.ă— Vecinii dumneavoastr n-au niciodat oaspe i?ă ă ţ— Cui îi arde azi de cumetrii? Una! Şi a doua, ne cunoaştem to i, pâţ nă şi neamurile unuia ori altuia î i dau bine e. Asta voiam s - i spun, cţ ţ ă ţ ă eşti iscodit; şi chibzuit ai face m t lu s ieşi prin buc t rioar şi deă ă ţă ă ă ă ă acolo pe la madam Elvira Vasileasca. Hudubaia ei, ca mai simandicoas , are a doua porticic în spate, iar aceasta d în stradaă ă ă cu plopi, unde nu te aşteapt pândaşii. Cu madam Elvira am vorbită eu...Colonelul, impresionat, încerc s -i mul umeasc , dar b trânul De-meă ă ţ ă ă -trescu i-o retez :ă— Vine vremea şi pentru etichet cu dulce uri şi cafelu e. Mai am să ţ ţ ă- iţ spun ceva şi pe urm umbl s n tos. Dac b nuiala mea nu-i strâmă ă ă ă ă ă -b , nu mai po i locui aici. Te strâng într-o noapte cum culegiă ţ g lbenuşul din coaj . i-am aranjat odaie la soru-mea, pe L cr mi ei,ă ă Ţ ă ă ţ lâng Gr dina cu Cai. Uite, ai aici în hârtioar toate desluşirile...ă ă ăCând ajunse la uş , b trânul îl opri.ă ă— Stai!Colonelul se întoarse surprins. Profesorul era încruntat, dar ochii îi surâdeau poznaş.— Barbu Roman! Care au fost prevederile Tratatului de la Westphalia?Colonelul îşi muşc buzele încurcat.ă

- 181 -


— Scuza i-m , domnule profesor, dar n-am avut pentru azi R zboiulţ ă ă de treizeci de ani...

*

Era un joc nou, adus de fran uji, care la rândul lor îl importaser de laţ ă ostaşii americani. Se numea poker şi competen ii afirmau c înţ ă materie de c r i nu exist nimic mai captivant. În jurul mesei se aflauă ţ ă c pitanul Ioanid, Gogu Roşianu şi înc doi locotenen i de infanterie,ă ă ţ Pârvulescu şi Matei, pe care Gogu îi cunoştea din Bucureşti."B ie i simpatici, mon cher, ştiu s piard şi, ce e mai interesant, auă ţ ă ă buzunarele pline..."Erau simpatici, într-adev r, banali, agreabili şi de via , amândoi avoă ţă -ca i. Roşianu se uita amuzat la loanid. Împ r ea c r ile cu multţ ă ţ ă ţ ă îndemânare şi în febrilitatea, de altfel bine strunit , care îi st pâneaă ă întreaga f pă tur , sim eai cartoforul înr it. Ultima carte ateriză ţ ă ă spectaculos pe mas şi maiorul începu s râd :ă ă ă— Ai ceva exerci iu! F ceai bani la circ, parole! Dac înve i s sco i şiţ ă ă ţ ă ţ iepuraşi din joben... Ce-i aici? Dou sute? Perfect! Pe trei...ăPârvulescu f cu pe şase, Ioanid pe nou . Locotenentul Matei arunc şiă ă ă îşi trecu mâinile prin p rul blond.ă— Juca i tare...ţIoanid ridic din umeri. "Tare, la dracu' !" Pe mas se aflau abia câteă ă -va mii de lei... S fi intrat mucosul sta m car o singur dat înă ă ă ă ă saloanele private de la Monte-Carlo. N-avea s uite niciodat searaă ă aceea când un armator neam jucase dou sute de mii de franci înţ ă piese de aur pe un singur num r: 11. Cei din jur amu iser şi, hară ţ ă Domnului!, se aflau în meleag numai buzunare pline: prin esaţ Margarita, un nabab american, doi industriaşi din Ruhr... Încremenise pân şi crupierul care nici el nu se n scuse alalt ieri... O avere, pe ună ă ă singur num r. Ieşise şapte iar tipul nici m car nu clipise. Îl avea şiă ă acum înaintea ochilor, elegant, superb la cincizeci de ani, cu figura t b cit , caracteristic omului de mare... Se retr sese cu un salută ă ă ă ă scurt pentru ca a doua zi s apar din nou...ă ăStrânse banii şi cel lalt locotenent, Pârvulescu, începu s bat c r ile.ă ă ă ă ţ— Am jucat s pt mâna trecut cu generalul Vasiliad, spuse Pârvulesă ă ă -cu.— Ce vorbeşti, dom'le? se mir Roşianu. Cu meschinul la?ă ăPârvulescu râse:— Nu poker! Ecarté, ce credeai?— Aşa da, puiule... Ca mama mare şi tanti Luxi a...ţ— Altceva mi s-a p rut interesant. O sear întreag mi-a explicat neă ă ă -cesitatea azvârlirii unei mase uriaşe de cavalerie între armata română şi cea ruseasc ...ă— Adorabil! râse Roşianu. Asta înc n-a priceput cu cine avem de-aă face! Noi c lare, dii, murgule! şi ia cu mitralierele.ă ă

- 182 -


Ioanid b tu iritat cu degetele în mas . Îl enerva s se vorbeasc înă ă ă ă timpul jocului.— Acum v-a apucat strategia, ce naiba? Ori juca i, ori nu!ţ— Nu fi aşa de aprig! În definitiv, ne distr m...ăPârvulescu îşi scoase ostentativ c ptuşeala buzunarelor:ă— Eu sunt lefter...L sase cuvintele în aer, l sând s se subîn eleag : Dac e cineva disă ă ă ţ ă ă -pus s m împrumute...ă ăIoanid se f cu c nu în elege. Nu era avar, departe de asta, dar la c r iă ă ţ ă ţ nu credita niciodat : "Ce-i aia? Joc pe banii mei?"ă— S -l chem m pe Teodorini, propuse cu tâlc Gogu Roşianu.ă ăSe afla în camera lui, trebuia retezat doar holul. Locuia aici de două zile, împreun cu Pârvuleseu şi Matei.ăIoanid explod :ă— Te rog! Dac -l chema i pe sta, m ridic eu.ă ţ ă ăGogu Roşianu cl tin capul cu am r ciune:ă ă ă ă— Vezi, drag Ioanid, de ce pierdem noi r zboiul? Învr jbirile în sânulă ă ă aceleiaşi tabere au dus totdeauna la catastrof . Remember 1870!ă Bazaine îi lucra pe Frossard şi Canrobert, lui Mac-Mahon nu-i pl ceaă musta a lui Failly, Négrier îi scuipa în sup lui Millot şi ai v zut ce-auţ ă ă p it! Şi nota-bene, tot cu pumpernickel se înfruntau!ăţLocotenentul Matei râse:— Bravo, Gogule! Te-ai uitat asear în Larousse ca s ne iei piuitul?ă ă— Aş! Taic -meu avea o chestie cu familia Bonaparte, cunoştea pe diă -nafar toate luptele, i le dezvolta pe etape, era informat despreă ţ re eta preţ ferat a corsicanului pentru bouillabaisse, ştia ce culoareă prefer la caleă çoni nepotu-s u: bleu-nattier. Dac voiam s -l ciupescă ă ă de un pol, îl ascultam un ceas, dac voiam doi, îl rugam s -mi arate şiă ă pe hart .ăIoanid se ridic de la mas :ă ă— M scuza i un moment!ă ţ— Dansezi? se hlizi Roşianu.Matei, ca gazd , îi explic :ă ă— Uşa din dreapta şi la cap tul coridorului.ăPârvulescu coment :ă— Cumplit e sta, dom'le! Zici c -şi joac mam şi tat , nu câtevaă ă ă ă ă mii... Care m împrumut , c nu mai am un sfan ?ă ă ă ţMatei scoase câteva sute de lei, Roşianu îi trecu peste mas o mie:ă— Nu stau nici eu cine ştie ce. A strâns tot Ioanid.— Are o carte fantastic ! remarc Pârvulescu.ă ă— De acord, dar ştie s şi joace. Şi o face sistematic, îmi vine s credă ă c e singura lui pasiune, nu ca noi...ăIoanid se întoarse proasp t, elastic, cu tâmplele umezite de ap .ă ă— Ce facem, continu m?ă— Aştepta i o clip , spuse Roşianu târându-şi scaunul înapoi. Mi-ai datţ ă o idee, mon cher... Zici c la dreapta? Perfect!ă

- 183 -


Peste câteva minute, jocul se relu , îns , dup cum observ în sineaă ă ă ă lui Roşianu, lâncezea, nu mai avea nerv. Cu excep ia lui Ioanid, to iţ ţ jucau prudent. Pârvulescu, deşi pierduse zdrav n, p rea destul deă ă detaşat, continua s p l vr geasc .ă ă ă ă ă"Colporteaz ca o cum tr , este incapabil s tac , s in pentru elă ă ă ă ă ă ţ ă ceea ce gândeşte", constat crispat Ioanid.ă— ...ultimele m suri ale lui Averescu, spuse Pârvulescu.ăRoşianu se interes distrat, filând cartea:ă— Care-s alea?— A înfiin at cartele pentru carne, a dat dispozi ie s se cultive intensţ ţ ă legumele şi mai cu seam cartofii.ă— Normal, constat Matei. Dezastrul economic e de neînchipuit.ăRoşianu interveni:— Notabil e cu totul altceva... Mi-a zis-o azi un artilerist care ieşea de la Dabija. Legumele se vor cultiva pe tot ce este disponibil, indiferent dacă-i vorba de oraşe sau sate: "gr dini, cur i, locuri virane, chiar şi peă ţ acoperişul caselor, acolo unde se poate aşterne un strat suficient de gros de p mânt..." Aşa sun ordinul.ă ă— Juca i, domnilor? se enerv Ioanid. Dac prefera i, facem conversaţ ă ă ţ -ie, dar pronun a i-v !ţ ţ ţ ă

Roşianu închise c r ile ca pe un evantai:ă ţ— E secet , mon cher, se simte nevoia de for e proaspete. Hai s -lă ţ ă chem m pe Teodorini. Ascult -m pe mine. Tipul e neranchiunos, dară ă ă mai ales beau joueur...Urm ri, cu privire sub iat de aten ie, reac ia c pitanului. Ce va ieşiă ţ ă ţ ţ ă deasupra? Ce va învinge? Resentimentul sau viciul?Ioanid, dup o scurt ezitare, ridic din umeri.ă ă ă— Cum crede i... Eu nu m duc s -l chem...ţ ă ă— Merg eu, se oferi Pârvulescu.Gogu Roşianu i se al tur .ă ă— Vin cu tine... Râse: M-a min it odat cineva c sunt impozant şi facţ ă ă impresie...În aşteptare, Ioanid îşi aprinse o igaret , f când câ iva paşi prin odaţ ă ă ţ -ie. Matei deşert scrumierele într-o ulcic de p mânt apoi deschiseă ă ă geamurile. Declar cu tonul c l torului c ruia în tren t cerea, la ună ă ă ă ă moment dat, i se pare jenant :ă— Ce lung iarn ! Parc niciodat n-a durat atâta.ă ă ă ăIoanid replic , evoluând pe aceeaşi claviatur :ă ă— Da, aşa e... Foarte lung .ă— În via a mea nu mi-a fost atât de frig. Ca durat şi intensitate.ţ ă— Eşti foarte tân r... Au fost F urari şi mai duri. Aveam îns combusă ă ă tie şi merinde şi n-o sim eam. Poate al ii...ţ ţPrimul irupse pe uş Gogu Roşianu. Era alb, abia putea respira:ă— Teodorini e mort. Asasinat.

- 184 -


CAPITOLUL XVIII

Doamna Valentina Fulga râdea, cu hohote. Îşi l sase capul pe spateleă canapelei şi i se vedea denti ia impecabil , pân în fundul gurii. Mânaţ ă ă splendid o inea rezemat leneş de un prie-Dieu din acaju cu oă ţ ă tapiserie fran uzeasc .ţ ăHentsch îi culese din poal hârtiile purpurii şi biletul lui Roman. Seă interes sec:ă— Ce spune?Femeia îi traduse, printre hohote. Colonelul, crispat, constat glacial:ă— Nu v d ce e atât de amuzant aici...ăValentina îşi şterse lacrimile. Ochii verzi p reau dou iezere în luminaă ă unei dimine i înalte, de iunie.ţ— Înseamn c i-ai pierdut sim ul humorului. Te ştiam sportiv,ă ă ţ ţ Hentsch! Chiar dac ai pierdut, recunoaşte c festa e superb şi că ă ă ă Roman r mâne un b rbat delicios.ă ă— Nu sta este exact calificativul pe care i l-aş acorda.ă— Pentru c spumegi de furie. Sunt convins c , dac n-ar fi r zboi,ă ă ă ă ă te-ai sim i încântat s fac parte din cercul cunoştin elor tale.ţ ă ă ţ— Numai c suntem în r zboi.ă ă— O s treac . Mi-ar pl cea s v întâlni i dup aceea.ă ă ă ă ă ţ ă— Aş prefera s -l întâlnesc chiar acum. Se pare c v cunoaşte i biă ă ă ţ -ne...Valentina zâmbi uşor ironic:— Gelos?— Curios.— Ei bine, nu fac nici un mister. Acum vreo zece ani, am fost pu inţ îndr gostit de Roman. Nu, nu, nimic serios, şi asta nu din pricinaă ă mea.— Ce vrei s spui?ă— Pur şi simplu nu s-a uitat la mine. M considera prea tân r , o gaă ă ă -mine nu-i spunea nimic. I-au pl cut totdeauna femeile coapte, cuă experien .ţăHentsch constat cu f lcile încleştate:ă ă— Între timp lucrurile s-au schimbat...— Ce-i asta, o scen ?ăÎşi azvârlise capul pe spate cu arogan , n rile senzuale îi zvâcneau.ţă ăHentsch, sim indu-şi nervii în vârful degetelor, f cea eforturi eroice sţ ă ă se st pâneasc . Al turi, în vecini, pianul reîncepuse ceea ce neam ulă ă ă ţ numea muzic funerar : Wagner. Nu întâmpl tor, desigur, Wagner.ă ă ă Era de notorietate aversiunea neam ului pentru autorul lui Lohengrin.ţ Ca şi mareşalul Hindenburg, îl adora pe Mozart în vreme ce "simbolurile" muzicii wagneriene îi provocau colici intestinale."Înc unul din numerele lui Roman", gândi trântind paharul pe mas .ă ă— Spune-i cum î i place. Mi se pare ciudat ca un domn serios s cuţ ă -noasc gusturile rafinate ale unei puştoaice.ă

- 185 -


— Puştoaica, deşi avea doar şaisprezece ani, era m ritat de unspreă ă -zece luni. Petreceam revelionul la Nisa, la Hotel Negresco şi Fulga izolase masa noastr cu un gard de violete de Parma... Roman îlă cunoştea pe b ră batu-meu de la curse şi s-a apropiat s ne felicite. Nuă v d îns de ce treă ă buie s - i dau explica ii...ă ţ ţHentsch îi s rut mâna, încercând s-o îmbuneze:ă ă— Mul umesc c ai f cut-o totuşi şi te rog s m ier i.ţ ă ă ă ă ţ— Ai grij s nu se repete. Sunt o femeie liber din toate punctele deă ă ă vedere şi în eleg s m bucur de aceast situa ie. Tr im sub ocupa ie,ţ ă ă ă ţ ă ţ vorba lui Roman, dar în via a privat nu accept acelaşi statut. Scuz -ţ ă ăm , am o migren .ă ăP r si înc perea cu capul sus, ofensat , princiar .ă ă ă ă ăHentsch încleşt pumnii. Ar fi biciuit cu poft acel trup superb, imă ă per-tinent în splendoarea lui de zei . Pe urm l-ar fi adorat...ţă ăSe mul umi s pun mâna pe telefon.ţ ă ă— Cabinetul colonelului Verzea.

*

— Din pricina voastr , n t r ilor, dumic eu papara neam ului! Te fă ă ă ă ţ ă-leai c eşti dibaci, c -l ii pe Roman în palm .ă ă ţ ăDe furie neputincioas , colonelul Verzea se bâlbâia. Hentsch uriaşe laă el ca la ultimul r can. Nu-l v zuse niciodat atât de dezl n uit, fuseseă ă ă ă ţ încredin at c are nervi de fier pe care şi-i poate controla în oriceţ ă situa ie.ţDincu replic moale, atent s nu-l a â e:ă ă ţ ţ— Nu m-am f lit, domnule colonel. Roman era ca şi prins dac nu seă ă pripeau agen ii dumneavoastr şi ai lui Hentsch. De altfel, v-am atrasţ ă aten ia de la început c nem ii nu trebuie amesteca i în ac iune.ţ ă ţ ţ ţ Trebuia s r mân afacerea noastr .ă ă ă ă— De ce, m ?ă— Oamenii care-l p zesc pe Roman i-au sim it imediat c -s m slui i şiă ţ ă ă ţ i-au scos din circula ie.ţ— De ce i-au sim it, deşteptule? N-au cântat O tannen Baum s -i cuţ ă -noasc dup nem easc , le-am dat straie civile.ă ă ţ ăUn surâs fin lumin chipul frumuşel al agentului.ă— Adev rat, le-a i dat straie civile. Toate nou-nou e, luate cu dovadă ţ ţ ă din magazie, toate aceeaşi culoare şi aceeaşi croial . Au schimbat oă uniform cu alta. Numai la şepci dac te uitai şi era de-ajuns.ă ă— De ce era de-ajuns?Dincu zâmbi din nou:— Unde a i v zut dumneavoastr , domnule colonel, românaş cu şapţ ă ă că neagr cu urechi şi cozoroc lung? sta-i modelul şoac ilor care la noiă Ă ăţ n-a f cut pui. Nu mai zic, to i b lani cu fe e t iate şi picioareleă ţ ă ţ ă azvârlite pe sus ca la defilare. P i pe ştia îi mirosea şi bunic -mea.ă ă ă— M , da' deştept eşti tu! se mir fals Verzea derutat totuşi de arguă ă -

- 186 -


mente. De ce ai t cut mâlc şi nu i-ai slobozit oful?ă ţDincu se uit dintr-o parte, ca p s rile, obicei care-l scotea din s riteă ă ă ă pe Verzea.— Nu te mai holba ca o cioar ! Zi, de ce n-ai vorbit?ă— Nu m-a i l sat, domnule colonel. Era i gr bit s ne vede i la treabţ ă ţ ă ă ţ ă şi ne-a i dat afar din cabinet.ţ ăVerzea mestec o sudalm cumplit şi pocni cu pumnul în mas .ă ă ă ă— Cum îi dai de rost acum?— L sa i-m s ac ionez singur, doar cu doi-trei inşi aleşi de mine.ă ţ ă ă ţ Roman s-a mutat de la Demetrescu la o b trân pe Gr dina cu Cai.ă ă ă— Şi? S-a mai mutat de vreo paişpe ori.— Aia e, c i-au cam secat refugiile. Dac unul ca Roman, uns cu toaă ă te vaselinele — ce nu ştie sta despre meseria lui intr într-un degetar şiă ă mai r mâne loc — accept asemenea domiciliu, înseamn c -i laă ă ă ă anaghie mare.— Dar ce are, m , bordeiul la?ă ă— Nu-i deloc bordei, doar c nici un ageamiu nu s-ar ascunde acolo.ă Casa este izolat , f r vecini, cu o singur intrare. Stai ca într-o oal ,ă ă ă ă ă te dai singur prins.— P i prinde-l dracului odat .ă ă— O s -l prind, replic Dincu.ă ăSiguran a din glas îl impresion pe Verzea. Înghi i în sec:ţ ă ţ— Când?— Mâine noapte. Am eu o idee...

*

Era un l caş vechi, pe jum tate îngropat în p mânt, în stilul bisericuă ă ă -elor s teşti. Data din vremea lui Vasile Lupu iar ctitori îi fuseser velţ ă ă

logof tul Duma Jum tate şi soa a dumnealui, jupâneasa Stanca.ă ă ţ Priveau acum stins, zugr vi i pe ziduri, din alt veac şi din alt lume.ă ţ ăDomnul Mareş îşi ridic ochii spre bagdadia înnegrit de fum, se uită ă ă la icoanele modeste vegheate de candele albastre şi roşii. Remarcabil i se p ru doar o madon f r prunc — raritate —ă ă ă ă ă înveşmântat în strai bogat, albastru, pe care-l ghiceai de catifea.ă inea mâinile împreunate cu privirea a intit spre cer, iar expresia eraŢ ţ ă

de un dramatism copleşitor. Câteva lacrimi de o transparenţă extraordinar spuneau multe despre tehnica pictoă rului.Nu se afla în biseric nici un credincios: o c lug ri b trân , adus deă ă ă ţă ă ă ă spate şi cam surd , f cea toaleta sfeşnicelor cu mişc ri tic ite, înso iteă ă ă ă ţ de susurul m t niilor.ă ăO umbr uriaş se culc pe preşul din mijlocul bisericii şi Mareş înă ă ă -toarse capul. Verneasca îşi f cu trei cruci lungi şi late şi, gâfâind, seă gr bi s se aşeze într-o stran .ă ă ă— Halal locuşor de taifet! coment iritat .ă ă— Dumneavoastr l-a i ales.ă ţ

- 187 -


— Adev rat. Ei, ne-o ierta el Dumnezeu, bunu ul şi dr gu ul!ă ţ ă ţMareş ridic din umeri:ă— A iertat el altele, mai grave.— Aşa zic şi eu... Trage al naibii în coşmelia asta.. Simt cum m ia deă la picioare. Strig spre c lug ri : Da' voi nu înc lzi i deloc p-acilea,ă ă ă ţă ă ţ maic ?ăB trâna îşi duse mâna pâlnie la ureche:ă— Ha?— F - i poman şi zvârle un vreasc dou în godin...ă ţ ă ă— P rintele Costin? Vine mai încolo.ăVerneasca se strâmb :ă— E surd ca o ciubot desperecheat .ă ă ă— Propun s ne gr bim, spuse Mareş, s-ar putea s r ci i!ă ă ă ă ţ— i-e dumitale de gutunarul meu, cum mi-e mie de junghiul SfinteiŢ Paraschiva, Doamne iart -m !ă ăSe gr bi s înghesuie trei cruci mititele în sân c utând reflex din ochiă ă ă icoana cuvioasei. Ner bd tor, Mareş se interes :ă ă ă— Ce veşti ave i, doamn ?ţ ă— Una bun , alta de oaie. Încep cu cea trandafirie. Puicu a se lasă ţ ă mânat dup poft , zici c -i câine în lan . I-am trimis a doua scrisoareă ă ă ă ţ şi s-a executat la anc. Azi a primit r vaşul, a doua zi pe rouţ ă ă nescuturat , banii, pân la ultima para, se aflau în ocni .ă ă ţăMareş se trase mai în spate. Verneasca începuse s se înc lzeasc şiă ă ă veşmintele emanau o duhoare insuportabil .ă— Perfect. Urm toarea scrisoare, spuse dezmor indu-şi degetele, vaă ţ cuprinde propunerea final . O ve i expedia peste trei sau patru zile.ă ţ— Ba mai degrab', f tul meu. Chiar mâine.ăMareş o cercet mirat:ă— De ce?— Tic losul de Dabija, scrâşni coana Aristi a, mi-a dat preaviz, ca laă ţ slugi, s p r sesc oraşul în trei zile, dac nu, m scoate cu oştirea.ă ă ă ă ă— Ciudat... Doamna Cerchez n-a vorbit. E logic, altfel nu s-ar fi execu-tat cu banii. Ce putea oare interveni?Coana Aristi a rânji lugubru.ţ— Ne iubim al dracului între noi, neamurile! Nu-mi pas ce-i în mină tea lui, m mul mesc cu a mea.ă ţă— Ce ave i de gând?ţ— Nu m clintesc pas! Când m-oi urni eu din urbea asta tic loas , aă ă ă poi s ştii c soarele a început s r sar pe înserat.ă ă ă ă ă— Este comandantul oraşului, cu puteri nelimitate.— N-o s mai fie mult vreme. Întru aceasta te-am chemat s sf tuimă ă ă ă împreun . Dintâi, am socotit s s vârşesc singur ce am de s vârşit,ă ă ă ă ă dar m-am încredin at c nu m in puterile şi apoi r gazul scurt îmi dţ ă ă ţ ă ă brânci.Mareş se întreb curios ce mai n scocise mintea diabolic a b trânei.ă ă ă ă Era un exemplar unic, cum nu mai întâlnise nici în literatur sauă

- 188 -


istorie. Poate doar acea Caterina Sforza, al c rei "machiavelism"ă stârnise admira ia lui Machiavelli însuşi.ţ— Î i zisei rândul trecut c am mai dibuit o c rare care duce tot laţ ă ă ştreangul lui Dabija.— Mi-amintesc c a i fost foarte misterioas .ă ţ ă— Acum mi-a trecut. Atâta î i zic, marfa e de mare soi, halva, dar o s -ţ ăi uşureze teşchereaua.ţ

— S vedem...ă— Vino mâine sear la mine, dar nu înainte de 10, şi-ai s pricepi sină ă -gur ce d ruial — puiul târgului — î i fac, oricâte parale te-ar costa.ă ă ţ— Nu pute i s -mi spune i m car în mare despre ce este vorba?ţ ă ţ ă— Acuma nu, c am alte daraveli. Atâta- i spun, c nu trec trei zile şiă ţ ă tic losul de nepotu-meu o s muşte râna. Doamne ajut !ă ă ţă ăSe închin cu credin şi se ridic , rezemându-se în baston şi bra ulă ţă ă ţ stranei. Lui Mareş îi veni s fluiere, dar îşi aminti c se afl în biseric .ă ă ă ăC lug ri a se repezi cu paşi precipita i în urma b trânei.ă ă ţ ţ ă— Acuşi pic şi p rin elul. O patac , dou pentru sfânta biseric , nuă ă ţ ă ă ă lepezi, m iculi ?ă ţăVerneasca r spunse gros:ă— S v lepede Dumnezeu, c doar sunte i amploaia ii lui şi are maiă ă ă ţ ţ multe parale decât mine.

*

Consternat de asasinarea lui Teodorini, Dabija lu leg tura cu Cartieă ă -rul lui Averescu. Generalul, aflat într-o discu ie cu Zaharov şi Berthelotţ asupra evolu iei evenimentelor din Rusia, îi recomand calm,ţ ă asigurându-l c peste dou zile colonelul Roman avea s soseasc înă ă ă ă Moldova. Va lua chestiunea în mâini şi va desemna bineîn eles un altţ ofi er de contrainforţ ma ii în locul lui Teodorini.ţExtrem de îngrijorat, Dabija f cu totuşi unele investiga ii pe cont proă ţ -priu. Maiorul fusese înjunghiat şi, îşi zise generalul, nu trebuia s fii ună mare detectiv ca s - i dai seama c autorul era desigur un familiar. Înă ţ ă înc pere nu exista urm de busculad , toate lucrurile, pân la cel maiă ă ă ă mărunt obiect, se aflau într-o ordine des vârşit , iar lui Teodorini i seă ă aplicase o singur lovitur de cu it, trupul consultat de un medică ă ţ neprezentând alte urme de violen . Dabija conchise c maiorulţă ă fusese luat pe neaşteptate. Nu primeşti întins pe sofa şi în inut deţ ă noapte decât un intim. Al turi, în odaia în care cei patru jucau poker,ă nu se auzise nici un zgomot. Bineîn eles, suspec i erau în primul rândţ ţ Ioanid şi Roşianu — pe ceilal i doi îi socotea prea neînsemna i, nuţ ţ meritau s fie lua i în considerare nici m car cu titlu de inventar — dară ţ ă se feri s fac cea mai mic observa ie. Bineînă ă ă ţ eles, nu excludeaţ posibilitatea ca ucigaşul s fie un ter care s se fi introă ţ ă dus în casă f r a fi observat. N-ar fi fost greu, c ci gazda în vârst şi cam surdă ă ă ă ă dormea desigur la ora aceea, iar pokeriştii, b u i şi adânci i în joc,ă ţ ţ

- 189 -


habar n-aveau ce se petrece în hol sau camera lui Teodorini. Ipoteza îns nu-l convingea, suspiciunile lui ap sând tot mai mult asupra luiă ă Ioanid şi Roşianu, vizându-l în special pe acesta din urm . Înă aşteptarea lui Roman, generalul dubl paza de la Statul-Major şiă începu s -şi fereasc spatele...ă ă

— În ce m priveşte, declar Gogu Roşianu pocnind din degete, nuă ă mai am nici un dubiu.Se uita pe sub sprâncene la Ioanid, cu expresia de satisfac ie caracteţ -ristic individului ale c rui pronosticuri s-au confirmat.ă ă— Nici eu, zâmbi ironic Ioanid.— L-ai lichidat când ai pretextat c te duci la toalet .ă ă— Aceeaşi ipotez e valabil şi pentru tine.ă ăRoşianu s lt din umeri, continuându-şi teoria:ă ă— De când te-am cunoscut mi-am dat seama c eşti omul marilor sură -prize. De altfel, nu-i o noutate, i-am mai spus-o...ţ— Observ c - i place s repe i.ă ţ ă ţ— Iar când v-a i certat deun zi pe chestia cu dama, am în eles c eştiţ ă ţ ă în stare s şi ucizi. N-am v zut în via a mea o expresie mai feroce.ă ă ţIoanid l s tocul din mân şi îşi împreun pumnii sub b rbie:ă ă ă ă ă— Nu ştiu ce m determin s - i dau explica ii, dar fiindc tot n-aă ă ă ţ ţ ă veam altceva mai bun de f cut — dac remarci, Dabija pân una alta ne-aă ă ă t iat accesul la documentele secrete — hai s discut m! Întâmpl tor,ă ă ă ă pentru doamna în cauz am o stim deosebit .ă ă ă— Ia te uit ! se hlizi Roşianu. Aşa-i zice acum la gimnastica de aşteră -nut?— Te rog, nu fi trivial. O stimez şi orice aluzii sau insinu ri nedelicateă la adresa ei m fac s -mi pierd cump tul, cu atât mai mult cu cât via aă ă ă ţ mea particular nu intereseaz pe nimeni. În plus, unul dintre marileă ă mele p cate este c nu izbutesc s -mi p strez calmul când constat că ă ă ă ă cineva vrea cu tot dinadinsul s m enerveze. Or, Teodorini m-aă ă z d rât cu tenaă ă citate, cu voluptate aş zice, şi pe m sur ce mă ă ă enervam, insista. M-am st pânit greu s nu-l cârpesc...ă ăRoşianu deschise palma elucidat:— Eu ce ziceam, mon cher?— Tâmpenii. De aici, pân la a aştepta dou zile, ca s vin la zar şi s -lă ă ă ă asasinez, e oleac de drum. Nu ştiu ce impresie i-am f cut...ă ţ ă— Foarte proast .ă— ...dar nebun nu sunt în nici un caz. M-au durut f r îndoial aluă ă ă ziile lui Teodorini, îns cred c eşti de acord cu mine când afirm c pentruă ă ă un b rbat normal nu-s suficiente nişte vorbe nefericite pentru a-i vârîă cu iţ tul în mân .ă— Depinde...Ioanid scoase o igaret din tabachera de argint şi începu s-o freceţ ă mecanic, între degete. Zâmbi:

- 190 -


— Mai zilele trecute, m suspectai c-aş fi agent german...ă— Bineîn eles. Nu v d îns leg tura cu moartea lui Teodorini!ţ ă ă ă— Ascult -m ! Nu-s expert în materie şi chestiile astea care in de ină ă ţ -forma ii, contrainforma ii, spionaj — în fine, tot un soi de poli ie înţ ţ ţ accep iţ unea plebei, iar eu nu fac excep ie — nu m-au pasionatţ niciodat . Cred c în via a mea am citit un singur roman cu detectivi...ă ă ţ M rog, vorbeam desă pre altceva încercam s - i explic c oricât deă ţ ă ignorant aş fi, îmi imaginez greu un agent de calibru — nu trimi iţ plevuşc pe lâng un Stat-Major — cu nervi de cucoan isteric şiă ă ă ă impulsuri de corsican sângeros care r zbuă n dezonoarea adusă ă doamnei inimii sale.Gogu Roşianu sufl scrumul c zut pe birou apoi se uit la Ioanid.ă ă ă— Ceea ce-mi demonstrezi matale acum sun foarte logic, dar din moă -desta mea experien am înv at c de cele mai multe ori adev rulţă ăţ ă ă este neverosimil, dreptatea, nedreapt — nu, nu m dau în vânt după ă ă paradoxuri, sunt simple constat ri — iar via a, de cele mai multe ori,ă ţ ilogic . Mi s-a mai întâmplat s întâlnesc tipi care încercau s stea cuă ă ă amândou picioaă rele în acelaşi pantof.Ioanid, neobişnuit de calm, îşi vârî mâinile în buzunare. Rosti pe un ton neglijent, cu igara între buze:ţ— Habar n-am ce vrei s spui.ă— Am enun at o ipotez . Achitându-l pe Teodorini, ai izbutit, cumţ ă spune fran uzul, dou lovituri cu o singur piatr . Ai lichidat ofi erul deţ ă ă ă ţ contrainforma ii de care te împiedicai în activitatea ta clandestin şiţ ă totodat omul care i-a ofensat femeia iubit .ă ţ ă— E, într-adev r, o ipotez . Dar în virtutea aceloraşi date pe care leă ă presupune personalitatea unui spion, crezi c aş fi lucrat atât deă descoperit?Gogu Roşianu s lt din umeri:ă ă— Mon cher, aceasta-i o întrebare la care trebuie s - i r spunzi sină ţ ă gur. Eşti în orice caz mai familiarizat decât mine cu metodele de lucru sub-versive, iar în materie de meserie, ştii foarte bine, exist stiluri şiă stiluri...Ioanid surâse obosit. Trimise cu un bobârnac uşor cutia de chibrituri spre Roşianu care-şi alegea concentrat o igar în cutia Macedonia.ţ ă— Dragul meu, abandonez partida. Suferi de un negativism înc pă ă âţ -nat.Roşianu se ridic brusc şi începu s se plimbe agitat prin cabinet.ă ă— Negativism înc p ânat! Când eu ştiu exact cum s-au petrecut fapă ăţ -tele, ştiind c -l deteşti pe Teodorini şi asta organic, chiar de la început,ă şi deci cu mult înainte de a fi intervenit incidentul cu dama, nu puteai s te ui i la el f r s te crispezi...ă ţ ă ă ă— Nu te înşeli, îl întrerupse Ioanid. Am în oroare copoii şi b rba ii cuă ţ ten de fecioar . Po i s re ii aceste declara ii în defavoarea mea...ă ţ ă ţ ţ— Re in ce vreau eu şi n-am nevoie de indica ii. Deci cunoscând reţ ţ -sentimente şi incidente, mai ştiind c mi-s neprih nit, alb nenufar, şiă ă

- 191 -


procedând prin excludere, nu-i firesc c pun la îndoial tot ce spui?ă ăIoanid, plictisit, îşi trecu degetele prin p r de câteva ori.ă— Nu-i firesc. Şi eu m ştiu nevinovat, nenufar, crin, ghiocel sau albă ă mioar şi totuşi nu- i arunc în spinare o crim . În fond, puteam s cadă ţ ă ă victim aceluiaşi ra ionament. Faptul c nu l-am descoperit pe vinovată ţ ă nu m îndrept eşte s azvârl anatema asupra unui ins, numai pentruă ăţ ă c odat , la mânie, i-a dat cu tifla victimei, iar în momentul critic seă ă afla din nefericire la mai pu in de zece metri de aceasta. În fine, cţ ă evolua în acelaşi perimetru.Roşianu îşi îndrept centironul peste pântece.ă— Am în eles. Şi în fond, care-i teoria ta? Dac proştii ia doi, Pârvuţ ă ă -lescu şi Matei, n-au ucis — e o certitudine, cred c eşti de acord —ă subsemnatul n-am ucis, idem în ce te priveşte, cine dracu' l-a aranjat pe Teodorini?Ioanid râse:— Vezi cum vii la vorba mea? Fiindc ia doi sunt prea fraieri, iar euă ă ştiu c n-am omorât, înseamn c ipso-facto Roşianu e criminalul?ă ă ă ...De ce excluzi posibilitatea ca ucigaşul s fie o persoan str in ?ă ă ă ă— Cine?— Nu-s ghicitor! Dac îi cunoşteam numele, pân acum aş fi "govorit",ă ă vorba alia ilor noştri. Certitudinea mea este c asasinul a venit deţ ă afar şi a ac ionat în timp ce noi, ame i i de Courvoisier, filam foi ele.ă ţ ţ ţ ţ— Exclus!Ioanid ridic sprâncenele, surprins de tonul categoric al lui Roşianu:ă— De ce?Cel lalt f cu o pauz înainte de a vorbi. Se uita cu un aer aparent disă ă ă -trat pe fereastr :ă— Când s-a culcat, gazda a încuiat şi a tras z vorul. i-o declar în modă Ţ categoric pentru c a f cut-o în fa a mea.ă ă ţ— Şi?— Ce naiba, vrei şi un desen? Pe uş deci nu s-a putut intra, iar feă reas-tra de la odaia lui Teodorini n-a fost for at . În consecin , doar cinevaţ ă ţă din interiorul casei l-a ucis.— Aha! încep s în eleg... De ce nu i-ai comunicat lui Dabija concluziă ţ ile tale?— Din dou motive: unu, ghin rarul nu mi-e simpatic... ă ăT cu şi Ioaă nid, incitat, întreb :ă— Şi doi?— Doi... Hm, vorba turcului: vr jmaşi s dea Dumnezeu, c iataganeă ă ă sunt destule. Mi-a fost team pentru propria-mi piele...ă

*

Dep şiser ruinele cet ii — o potcoav de ziduri ştirbe datând dină ă ăţ ă vremea lui Alexandru cel Bun — şi se înfundaser în aleea str juit deă ă ă tei. Vara, târgove ii se plimbau aici ca pe un soi de Corso estival,ţ

- 192 -


mâncau halvi , înghe at şi caramele lipicioase, umbrelu e deţă ţ ă ţ dantel zburdau fluturi juc uşi al turi de p l riile înalte şi lucioase, aleă ă ă ă ă c ror boruri — porunceau canoanele modei — n-ar fi trebuit să ă dep şeasc vârful must ilor agresiă ă ăţ ve. La cap tul aleii, în z voi, Taseă ă Cociaşu, cel mai întreprinz tor cârciuă mar din urbe, deschisese o barac , "La miaua român ". Pere ii din lemn n p di i de trandafiriă ă ţ ă ă ţ c r tori şi glicin , perdelele vesele, oalele cu flori de la fereşti,ăţă ă ă obloanele verzi cu vasistas scobit în form de inimioar şi o vaă ă c ceă p ştea totdeauna în apropiere, b l ng nind din clopot spre a comă ă ă ă -pleta decorul, îi f ceau pe cei mai voiaja i s se închipuie undeva, într-ă ţ ăun han din Elve ia. Aici, în châlet-ul lui Tase, domnii puteau consumaţ dup poft patricieni, mititei, fripturi n prasnice date prin cimbru dară ă ă mai cu seam vestitul miel haiducesc, la a c rui preparare dichisit , înă ă ă gropni aşternut cu jar, asistau plini de emo ie. Damele, maiţă ă ţ delicate, gustau neîntrecutele alivenci ale coanei Vetu a, se d deau înţ ă vânt dup trandafirii carameliza i...ă ţIarna, Tase închidea birtul şi, dezbr cat de roze şi glicin , baraca deă ă ă -venea sordid . De fapt, toat priveliştea i se p rea sinistr lui Dabija.ă ă ă ă Pustietatea, copacii încremeni i, dunele de z pad iar departe, în zare,ţ ă ă cocoaşele dealurilor îi sugerau un peisaj lunar. Strânse umerii Alexandrinei care tremura într-un mantou uriaş din spin ri de vulpe.ă— Ce idee s ne întâlnim aici! Parc am fi contrabandişti.ă ă— Ce altceva suntem? observ femeia cu buzele înghe ate. Unii trafiă ţ -cheaz tutun şi alcool, noi trafic m sentimente.ă ăGeneralul, sâcâit, o strânse mai aproape:— Iar începi? Îi c ut tâmpla sub gluga de blan şi-o s rut . Mi-e doră ă ă ă ă de tine, Sandra... Hai la noi, mai avem timp...— A, nu! Nu! Te rog, nu acolo.ipase şi generalul se uit instinctiv în jur. Undeva, foarte aproape, oŢ ă

pas re pe care Dabija nu putea s-o identifice — nu tr ise niciodat laă ă ă moşie, vacan ele petrecându-şi-le tot în str in tate, în internatul şcoliiţ ă ă de cade i — cronc ni lugubru.ţ ă— Te rog, iubita mea. Vreau s te in în bra e...ă ţ ţ— Nu acolo! Nu mai suport, în elegi?ţ— Nu în eleg...ţ— Mi-e sil de odaia aceea, de fiecare obiect, de mirosul ei, de patulă acela str in, de ochii care pândesc. Îi simt tot timpul în ceaf , pe trup,ă ă îmi scotocesc totul, pân şi sufletul.ăDabija se crisp :ă— Evident, nu- i cer s idolatrizezi pavilionul Algiencelor, nici s -l soţ ă ă -co i templu...ţ— Îl am în oroare! se cutremur doamna Cerchez.ă— ...dar mi se pare straniu s - i provoace repulsie. Am consumat acoă ţ lo ceasurile noastre cele mai frumoase.Femeia se lipi de pieptul generalului. Ridic bra ele, trecându-i-le peă ţ dup gât.ă

- 193 -


— Iart -m , Dimitrie... Nu fi sup rat... Oriunde în alt parte, dar nuă ă ă ă acolo... Izbucni într-un plâns isteric: Oriunde! Chiar şi aici.Dabija, sup rat, se degaj , desprinzându-i ferm mâinile.ă ă— Evident, putem oferi oricând solu ii absurde. Şi iar şi, oricând, daţ ă că nu ai de-a face cu o brut , câteva lacrimi pun punct unei discu ii în caă ţ -re nu ai argumente.Doamna Cerchez încremeni:— Nu-mi vorbi aşa, Dimitrie... Nu merit. În elege-m , sunt în bra eleţ ă ţ tale şi ştiu c Verneasca se uit la mine. M s ru i şi îi v d rânjetul...ă ă ă ă ţ ă Îmi închei corsajul şi degetele nu sunt ale mele. Îi simt pe piele mâinile ei, ca nişte lib rci... Înfior tor!ă ă— Am crezut c am terminat odat pentru totdeauna cu aceast oră ă ă du-r . Poimâine pleac definitiv din târg. Ce mai vrei?ă ă— Nu ştiu... Nimic, suspin doamna Cerchez.ăIritat, generalul îşi aprinse o igaret . Continu pe acelaşi ton:ţ ă ă— Propune tu o alt solu ie. Spune-mi tu o gazd unde ne putem veă ţ ă -dea. O gazd discret , f r vecini şi unde s nu te ajung labeleă ă ă ă ă ă c z turii!ă ă— O s g sim... Trebuie s g sim.ă ă ă ă— Î i stau la dispozi ie.ţ ţN-o mai inea pe dup umeri şi f r s -l priveasc , din scrâşnetul cizţ ă ă ă ă ă -melor pe z pada înghe at , doamna Cerchez îşi d du seama cât esteă ţ ă ă de nervos.— Dimitrie, şopti.Generalul nu r spunse şi femeia îl chem iar:ă ă— Dimitrie...— Ascult.Alexandrina Cerchez îşi ridic ochii umezi:ă— Î i dai seama c noi doi nu ne mai putem întâlni f r s ne cert m?ţ ă ă ă ă ă Spui c m iubeşti...ă ă— Imens, chiar şi atunci când eşti absurd .ăO r suci brusc spre el şi o s rut pân sim i c trupul suplu cedeaz ,ă ă ă ă ţ ă ă gata s se pr buşeasc .ă ă ă— De ce m chinuieşti, dragul meu?ăDabija oft dând din cap:ă— Logica femeilor, Dumnezeule! De o s pt mân aştept s te v d, să ă ă ă ă ă te îmbr işez, s te iubesc, iar tu îmi oferi un picnic printre ruine şi iceăţ ă -berguri. În sfârşit, asta este... Data viitoare poate c am s fiu maiă ă norocos. Mi-ai scris c trebuie s -mi comunici ceva...ă ăAlexandrina suspin şi îşi muşc buzele:ă ă— Nu cred c acum pot s - i mai spun... Ai dreptate, sunt absurd . Şiă ă ţ ă locul sta e absurd... Alt dat ...ă ă ăDabija o zgâl âi uşor şi gluga îi alunec de pe buclele ridicate în creşţ ă -tetul capului.— Dumnezeule! şopti înfiorat, cât po i fi de frumoas ! Hai, feti a mea,ţ ă ţ spune-mi despre ce este vorba.

- 194 -


— Nu, nu acum.— Hot rât, vrei s te bat.ă ăDoamna Cerchez închise ochii:— Sunt îns rcinat .ă ăDabija sim i c -i vine ame eal . Se bâlbâi:ţ ă ţ ă— E... al meu?Doamna Cerchez d du din cap şi în clipa urm toare sim i c zboar .ă ă ţ ă ă Generalul o inea în bra e şi o învârtea ca pe un copil sco ând chioteţ ţ ţ de iodler. Când îi d du drumul, începu s o s rute s lbatic. Fa a,ă ă ă ă ţ mâinile, gulerul de blan , ochii şi doamna Cerchez sim i c plânge.ă ţ ă— Dragul meu, şopti tulburat .ăGeneralul, râzând printre lacrimi, îşi şterse obrazul cu batista.— N-am mai plâns de la cincisprezece ani, când din cauza unei pedep-se nu mi s-a îng duit s particip la parada de prim var organizat deă ă ă ă ă prin ul Karl... Sandra, zâna mea... Scufi a mea Roşie... Sunt cel maiţ ţ fericit soldat din... din tot r zboiul sta afurisit!ă ăSe l s în genunchi şi-i îmbr iş picioarele. Impresionat , Alexandriă ă ăţ ă ă na îi dezmierd p rul de pe ceaf :ă ă ă— Dac vrei... Dac ii foarte mult... putem trece pe la tine. Cred că ă ţ ă nu-i prea târziu.

La al treilea Armagnac, ochii generalului str luceau. Era doar în că ăma-ş , adânc descheiat la piept, râdea tot timpul şi bucuria îl f cea să ă ă ă par extrem de tân r.ă ăAlexandrina îi surâdea matern , cu aerul acela specific al femeilor înă -dr gostite, mişcate de puştismele iubitului.ă— Ar i ca un b ie aş.ăţ ă ţ— Chiar aşa m simt.ă— Spune-mi... Ce se va întâmpla dac r zboiul nu se va termina înaă ă -inte ca eu s nasc copilul?ăGeneralul îi întinse paharul:— Avem timp s ne gândim la toate. Un lucru e sigur: copilul acesta eă al meu, şi numai al meu, şi nu voi îng dui nici o secund s poarte altă ă ă nume. Pe... Cerchez l-ai informat?Ochii femeii se dilatar de stupefac ie:ă ţ— Eşti nebun? Cum s -i spun?ăDabija retez aerul cu palmaă— Trebuie neap rat s-o faci. O femeie în situa ia ta trebuie îngrijit ,ă ţ ă menajat , dorlotat , ferit de necazuri.ă ă ă— Dimitrie, eşti beat? S -i pretind so ului meu s m dorloteze penă ţ ă ă tru c am r mas grea cu alt b rbat? i-ai r t cit sim ul comun?ă ă ă Ţ ă ă ţ— De ce nu? Este un act de umanitarism.— M faci s -mi pierd min ile! Cum vine asta? Iorgule, adu-mi ceaiul laă ă ţ pat, c ci port în pântece pruncul lui Dabija.ă— Foarte normal. Când un b rbat şi o femeie tr iesc împreun , e maiă ă ă

- 195 -


mult decât natural s se anvizajeze posibilitatea unei sarcini. Sauă poate c Cerchez mai crede în basmul cu barza.ă— Nu fi caraghios! Iorgu habar n-are c eşti amantul meu.ă— Ce?!— Nu ştie. De unde s ştie, dac i-ai închis gura Aristi ei?ă ă ţInstinctiv îşi coborâse pleoapele. Îi pl tise a doua oar birul, f r ştiă ă ă ă in-a generalului.ţ

— i-ai închipuit c m-am apucat s -i fac m rturisiri?Ţ ă ă ăChipul lui Dabija deveni brusc serios:— B rbatul t u ştie tot, Sandra. F cu o pauz : I-am spus eu.ă ă ă ăDoamna Cerchez p li. Întreb îngrozit :ă ă ă— I-ai spus tu?!— Da, aşa mi s-a p rut cinstit. Nu suport minciuna, iubita mea, iar maiă devreme sau mai târziu, tot trebuia s afle ce se întâmpl cu noi. Amă ă preferat s-o fac imediat pentru a te putea ap ra împreun deă ă manevrele Verneasc i sau altora din specie. Ce m surprinde este că ă ă nu i-a relatat discu ia noastr . Foarte interesant...ţ ţ ăOchii femeii scoteau fulgere. Gemu:— E un sfânt. Iar tu... tu... Generalul îi astup gura cu palma.ă— Nu, Sandra! St pâneşte-te! Nu spune lucruri peste care nu se maiă poate trece... Iart -m dac te-am sup rat, am fost mânat de cele maiă ă ă ă splendide inten ii. Da! Muşc -m ! Loveşte-m , dar nu puneţ ă ă ă ireparabilul între noi!Îi sim ea din ii opintind s -i sfârtece palma, pumnul mic îi izbea bezţ ţ ă -metic umerii şi spinarea.Dabija repeta mecanic:— Calm, Sandra... Calm...Brusc, doamna Cerchez i se desprinse din bra e şi se azvârli pe canaţ -pea plângând cu hohote. Generalul privi câteva clipe trupul zbuciumat de convulsii. Vru s-o ia în bra e dar se r zgândi. Sim ea instinctiv c înţ ă ţ ă clipele acelea femeia nu i-ar fi putut suporta dezmierd rile. Mânaă şiroia de sânge şi generalul îşi turn peste ran , la lavabou, totă ă con inutul sticlei de coţ niac. Improviz un pansament din batist ,ă ă inând între din i unul din caţ ţ pete, apoi se aşez pe fotoliu aşteptând-oă

pe doamna Cerchez s se linişă teasc . Când ridic într-un târziu capul,ă ă Dabija fu impresionat de durerea şi disperarea care-i r v şeau chipul.ă ă F r s -i arunce o singur privire, Alexandrina începu s -şi rânduiască ă ă ă ă ă inuta. Generalul încerc s -i prind mâinile:ţ ă ă ă

— Iart -m .ă ăDoamna Cerchez îl privi cu ochi din care tot ceea ce fusese cu câteva minute înainte doar fericire, duioşie şi dragoste se alungase, l sând ună pustiu plin de dezn dejde. Ochi goi, usca i.ă ţ— Iart -m , Sandra.ă ă— Niciodat .ă

- 196 -


*

Biletul Nataliei îi parveni spre sear . Lua cina ca de obicei într-un birtă modest de pe Calea Moşilor şi cârciumarul, nea Gic , afişând un aeră conspirativ, i-l l sase pe col ul mesei.ă ţ— Îl in de ieri! N-a i trecut pe la noi şi nu ştiam unde s v g sesc.ţ ţ ă ă ăRoman învârti circumspect plicul între degete ca pe o carte de joc. Împinse farfuria, interesându-se:— Cine zici c i l-a l sat?ă ţ ăNea Gic s lt din umeri:ă ă ă— Nu prea am luat aminte. Un tinerel... Dup straie p rea slujbaş mă ă ă-runt de can elarie...ţRândurile fuseser grifonate în grab , cu un scris dezordonat.ă ă

Vino neap rat s m vezi. Stau la Maruka Dobrot , pe Pu ul cu Apă ă ă ă ţ ă Rece. Raul e bolnav. Natalia.

Oscilând între mânie şi îngrijorare, colonelul azvârli câ iva lei pe masţ ă şi renun s m nânce. Drumul i se p ru nesfârşit. Pe m sur ce seţă ă ă ă ă ă apropia de locuin a Maruk i, sim ea cum furia, o furie nimicitoare, îiţ ă ţ cuprindea f ptura pân la cea din urm fibr .ă ă ă ă"Îmi vine s-o strâng de gât! Cretina! Mi-a f g duit în mod ferm că ă ă pleac ..."ăStabiliser de comun acord, înc la sfârşitul lui noiembrie, atunci cândă ă ocuparea Bucureştilor de c tre Mackensen devenise iminent pentruă ă oricine, c avea s se refugieze împreun cu b iatul în Moldovaă ă ă ă"Aşa a fost întotdeauna!" bolborosi cu glas tare şi un trec tor întoarseă capul surprins. Roman salut reflex, gr bind pasul. "Înc p ânat ,ă ă ă ăţ ă mincinoas , tembel şi cu idei..."ă ăSe separaser de doisprezece ani şi, deşi Natalia se rec s torise întreă ă ă timp, continuau s p streze rela ii aproximativ camaradereşti.ă ă ţ Evident, la mijloc se afla în primul rând Raul, ast zi adolescent deă paisprezece ani, şi apoi, considera Roman, aşa e civilizat. "Mi se pare absurd s nu felicit de Cr ciun o femeie despre care cândva am ştiută ă cum arat în camizol şi ce model de soutient-gorge prefer ." Dină ă pricina vie ii dezordonate a lui Roţ man, b iatul r m sese la Natalia şi,ă ă ă dup câte putuse constata, se sim ea foarte mul umit. În realitate,ă ţ ţ Silvan, so ul Nataliei, maior de cavalerie, era un b rbat cumsecadeţ ă care nu pretindea decât ca nevast -sa s -l accepte în preajma ei. Dină ă nefericire, se pr p dise cu doi ani înainte de izbucnirea r zboiului,ă ă ă într-un accident stupid. Dup moartea lui, Roman devenise mai atentă cu Natalia, o frecventa mai des, punându-i la dispozi ie serviciile sale.ţ Compasiunea pentru o femeie r mas singur şi grija pentru copil fuă ă ă -seser îns interpretate greşit de Natalia care încercase o împ care.ă ă ă Elegant dar ferm, Roman o f cuse s în eleag esen a unui b trână ă ţ ă ţ ă proverb englezesc: nu-i deştept la care greşeşte de dou ori...ă ă

- 197 -


Înc de la începutul toamnei, colonelul insistase ca Natalia s ia b iaă ă ă -tul şi s plece la Iaşi.ă— Îi cunosc pe teutoni... Nişte s lbatici, îşi educ din leag n pruncii caă ă ă pe nişte canibali. Crede-m , nu-i o societate indicat pentru o femeieă ă singur cu un copil.ă— Exagerezi... L-am cunoscut odinioar pe c pitanul Schlieffen de laă ă ambasada german şi te asigur c n-am întâlnit înc un b rbat maiă ă ă ă fermec tor şi mai devotat.ăRoman rânjise:— L-ai cunoscut în vreme ce schi a pe pardoseala de marmur a saloţ ă -nului de dans doi paşi de gavot şi trei de menuet. Mi-ar pl cea s -lă ă ă vezi când scoate sabia.— Nu to i b rba ii sunt brutali, replicase Natalia privindu-l cu tâlc.ţ ă ţ"M car de-aş fi cârpit-o o singur dat !" reflectase colonelul, dar îşiă ă ă inuse gura. N-avea sens s-o a â e.ţ ţ ţ

— Hai s nu ne cert m. Ia te rog b iatul şi îmbarc -te. Am s fiu şi euă ă ă ă ă mult mai liniştit.— Nu crezi c eşti egoist? Vas zic s m trambalez în condi ii mizeă ă ă ă ă ţ ra-bile spre un oraş unde totul mi-este complet str in, numai ca tu s teă ă sim i bine...ţPân la urm îns o convinsese, sau aşa i se p ruse.ă ă ă ăStrada era liniştit şi, dup o scurt investigare a împrejurimilor, Roă ă ă -man se hot rî s intre în curte. Se vedea lumin la dou ferestre —ă ă ă ă cele de la iatacul Maruk i şi din sufrageria mic . Cunoştea bine casaă ă c ci Dobroă teasa, alt nebun , c s torit cu un chefliu notoriu, d deaă ă ă ă ă ă pe vremuri petreceri de pomin , încercând s -l lege de prisp peă ă ă b rbatu-s u. Izbutise cât la care f cea bor i cu degetul în ap .ă ă ă ă ţ ăÎnainte de a bate în uş , avu un moment de ezitare. La prima vedere,ă nimic nu p rea suspect. Natalia locuia la Maruka, prietena ei dină copil rie, sim indu-se probabil mult prea singur în casa enorm de laă ţ ă ă Domenii. Nici faptul c ştiuse unde s -i adreseze biletul nu eraă ă surprinz tor. Când se desp r iser , o avertizase ca toate mesagiile s iă ă ţ ă ă le expedieze la bodega lui Gic unde trecea cel pu in o dat la dou -ă ţ ă ătrei zile... Nici boala lui Raul nu era o noutate. La zece ani contractase o scarlatin şi de atunci se şubreziă se...Cioc ni scurt în panoul de sticl mat , protejat de arabescuri din fieră ă ă ă forjat."Dac -i o curs , m-am ars."ă ă

Urc în goan treptele care duceau în holul preten ios mobilat în stiă ă ţ lul anilor 1880, cu un uriaş tavan de sticl . Slujnica b trân îl urma aneă ă ă -voie.— Unde-s doamnele? se interes Roman.ăSim i dintr-o dat , în mod nedesluşit, c se afl în primejdie. În holulţ ă ă ă sufocat de oglinzi, draperii, armuri şi plante de interior, ardea o

- 198 -


singur aă plic , zvârlind o lumin v tuit . Cedând primului impuls,ă ă ă ă colonelul se răsuci pe picioare şi se precipit pe sc ri.ă ăDin spatele cuierelor-pom, înc rcate cu paltoane grele, îmbl nite careă ă str juiau intrarea, se ivir doi b rba i cu pistoalele în mân .ă ă ă ţ ă— F r prostii, domnule colonel! Avem ordin s tragem.ă ă ăRoman se uit peste um r. Desprinzându-se din umbra armurilor, alteă ă patru siluete îi ineau spatele. Pocni din degete şi zâmbi.ţ— E clar, domnilor, a i câştigat.ţ

CAPITOLUL XIX

C tre ceasurile 10 seara, Dobre cojocarul auzi zgrep nat în geamulă ţă de la buc t rie. Se uit reflex la ceasornicul C.F.R. care tic ia pe poliă ă ă ă ţă şi ridic mirat din sprâncene. Micşor flac ra opai ului şi se apropie deă ă ă ţ fereastr . Anton îi f cea semne s se gr beasc , prad unei agita iiă ă ă ă ă ă ţ neobişnuite.— Nea Fane, gâfâi, l-au g buit.ăDeşi ghicise imediat despre cine e vorba, Dobre insist :ă— Pe cine, m ?ă— Pe cine?! Pe Roman, dracu' s -l ia! Nu-s nici dou ceasuri.ă ăSe plimba furios prin buc t ria mic înconjurând la nesfârşit masa,ă ă ă incapabil s se opreasc .ă ă— Ci stai locului, c m ame eşti!ă ă ţAnton nu-l ascult . Perora şi pe fruntea asudat şuvi ele de p r se liă ă ţ ă -piser , ca pom date.ă ă— Cu lumânarea şi-a c utat-o, domnule! Cu lumânarea şi cu farul înă plin zi. L-au încol it! Eram doar patru inşi, ei paisprezece, n-am putută ţ face nimic. Din prima clip am ştiut c opintim de poman . Când omulă ă ă îşi pune singur juv ul de gât, proşti ia care-l in de mân .ăţ ă ţ ă— Nu pricep nimic, Antoane! Vorbeşte limpede, f r s le b lm jeşti.ă ă ă ă ă Cum l-au prins?— Ca pe un clon an netrebnic. A mâncat la birtul la, din Moşilor, şi peţ ă urm a luat-o valvârtej la vale, a inut-o într-o goan pân la Pu ul cuă ţ ă ă ţ Ap Rece. Dup pas, mi-am dat seama c -i mânios Bistri ...ă ă ă ţă— Şi?— A intrat într-o hudubaie boiereasc iar noi am r mas ca de obicei,ă ă de caraul . Nu trec cincisprezece minute şi vedem o berlin cât oă ă corabie c opreşte. Au coborât opt nem i în uniforme, înarma i pân înă ţ ţ ă chipie. Au dat n val în cas şi am în eles c de data asta i s-aă ă ă ţ ă înfundat, dar am rămas s vedem ce se întâmpl . Noi, nea Fane, nuă ă puteam face nimic.— Ştiu. Zi mai departe.Anton f cu un gest de lehamite:ă— Ce s mai zic! Când au ieşit din cas , erau paişpe. Paişpe inşi pe ună ă singur om, cât o fi el de colonelul Roman! Cred c nici el n-a încercată

- 199 -


nimic.— F r doar şi poate... Pricep dar c şase l-au priponit în untru şi totă ă ă ă ă s-au temut s le scap . De-aia i-au chemat pe ilal i. E r u, Antoane.ă ă ă ţ ă Cum se poate mai r u...ă— Eu zic c -i bine? Noi n-avem nici o vin ...ă ă— A cui e locuin a?ţ— A unuia, Dobrot . S-a refugiat cu nevast -sa în Moldova şi casa aă ă r mas pe o slujnic b trân . Mi-a spus un moşneag din vecini.ă ă ă ă— Ştii unde l-au dus?Anton râse amar:— Mi s-a îmboln vit şoferul de la automobil . Cum s te ii dup ei,ă ă ă ţ ă nea Fane?— Ai dreptate... Aşa e... Am întrebat ca prostul...Rupse o margine de gazet şi îşi r suci o igar groas . Se uita la Ană ă ţ ă ă -ton f r s -l vad , cu gândul în alt parte:ă ă ă ă ă— Trebuie s afl m cu orice chip unde l-au depus.ă ă— Asta-i lesne. Dar dup aia? Ce facem dup aia?ă ăCojocarul îl cercet lung şi începu s râd încetişor.ă ă ă— Bag de seam c i-a devenit drag...ă ă ţPome ii lui Anton se aprinser .ţ ă— Îmi pare r u de vremea pr p dit zadarnic.ă ă ă ă— Oare?— La ce m iscodeşti, nea Fane? Ştim to i cine-i Roman şi ce pre are,ă ţ ţ c nu de coada prepeli ei s-a hot rât c trebuie ocrotit.ă ţ ă ă— Mda, aşa o fi... Mie mi s-a p rut îns c ai pus şi oleac de suflet înă ă ă ă trebuşoara asta.Tân rul îşi coborî privirea pe fa a de mas cu floricele verzui. În scruă ţ ă -mier — scoic ştirbit la margine — fumega igara cojocarului.ă ă ă ţ Recunoscu cu jum tate de glas:ă— Poate c am pus, nea Fane. Eu şi Roman nu suntem din aceeaşiă lume şi vorbim fiecare alt limb . Mi-au pl cut îns totdeauna b rba iiă ă ă ă ă ţ adev ra i, tocmai pentru c eu nu m-am socotit unul dintre ei. Suntă ţ ă bicisnic la trup şi nici t rie mare de cuget n-am, îmi dau lacrimile dină te miri ce... Când citesc o carte, m uit la o floare sau v d cerşetoră ă schilod la poart de biseric ... Roman, cât e de zurliu şi nechibzuit, areă ă vân ... Cum o dregem, nea Fane?ă— Nu ştiu, b iete... Ştiu doar c trebuie musai slobozit.ă ă

*

Coana Aristi a Verneasca îl aştepta pe lumin mic picotind în jil alţ ă ă ţ ă-turi de o stacan de ceai stropit din belşug cu rom. Uriaş , p rând că ă ă ă ă nici nu respir , avea ceva monstruos în nemişcarea ei. Sem na cu ună ă idol hidos din ara lui Soare-R sare, una din zeit ile acelea maleficeţ ă ăţ c rora ochii brida i le aprind be işoare de t mâie şi ambr ,ă ţ ţ ă ă împodobindu-le cu straie din hârtie roşie spre a le îmbuna cugetul şi a

- 200 -


le abate mâniile pe cât de capricioase, pe atât de aprige.L sase uşile încuiate doar din clan şi când auzi paşii lui Mareş înă ţă curte r cni un "pofteşte!", care f cu s z ng ne ciucuraşii de cleştar aiă ă ă ă ă unui sfeşnic vienez. C ut apoi reaz m bun bra elor între dou vrafuriă ă ă ţ ă de perne, c ci jil ul, ologit de ani, se afla ciung pe o parte. Ca to iă ţ ţ b trânii, îşi sim ea mâinile prea grele şi se împlineau poate treizeci deă ţ ani de când toate veşmintele Verneasc i erau prev zute cu buzun riă ă ă adânci.Domnul Mareş morm i ceva ce aducea a bun seara. B trâna îl cână ă ă tă-ri scurt, f r s se clinteasc :ă ă ă ă— Leap d - i cuşma şi giubeaua.ă ă ţ— Hm! f cu Mareş c utând din ochi soba. Nu-i prea cald la dumneaă ă -voastr .ă— Îi miez de F urar şi nu mo ul lui Cuptor. Credeai c vii la cules deă ţ ă abricoase?Mareş s lt din umeri şi îşi descheie nasturii f r s se dezbrace îns .ă ă ă ă ă ă Nemaiaşteptând s fie poftit, se aşez pe un scaun cu spinareaă ă rotunjit , zicându-şi c femeia aceasta este incapabil s sloboad oă ă ă ă ă singur vorb care s nu fie dezagreabil şi r stit .ă ă ă ă ă ă— Cum crezi, spuse coana Aristi a, urm rindu-l cu coada ochiului ca sţ ă ă nu r suceasc gâtul. O s ai de ad stat şi oalele te-or stânjeni.ă ă ă ă ţNegustorul o cercet surprins. Încerc s zâmbeasc :ă ă ă ă— Dac nu trebuie s trag la galere...ă ă— Acolo ajungi dumneatale singur, f r pova a mea.ă ă ţMareş personal nu se d dea în vânt dup profe iile lugubre şi, un pică ă ţ supersti ios, atinse ca din întâmplare piciorul de lemn al scaunului.ţ— Doamn Vernescu, declar consultându-şi mâinile, aş prefera să ă ă intra i imediat în subiect. Mai sunt doar dou ceasuri pân la miezulţ ă ă nop ii iar eu am înc probleme de rezolvat.ţ ăCuprins brusc de un acces, b trâna începu s tuşeasc . Era ceva oă ă ă ă -ribil, se congestionase pân la vân t şi, înecat , p rea gata s -şi deaă ă ă ă ă duhul. Întinse mâna dup paharul cu ap şi abia dup aceea îşi dreseă ă ă grumajii scuipând în batist . Oripilat, Mareş întoarse ochii. Încerc s -ă ă ăşi reprime grea a, respirând de câteva ori adânc.ţ— Iar te gr beşti, f tul meu? Pe vremea mea, oamenii nu se zoreauă ă atât şi tr iau mai bine şi mai mult. Î i spune Verneasca azi o vorbă ţ ă c reia, dac apuci cumva anii mei şi nu eşti neghiob din cale afar , aiă ă ă s -i prinzi tâlcul. Cu cât i-ai ajuns elul mai degrab', cu tot atâta aiă ţ ţ scurtat drumul spre morticic . Via a, dup cum îi scris fiec ruia,ă ţ ă ă cuprinde mai multe r să pântii: dou , nou sau nou zeci şi nou . Aşa,ă ă ă ă ca nişte g ri... Le mistui zoră nic, zornic ajungi la liman. ine minte: laŢ ă de a pus degetul pe lun , îi mai aproape de Dumnezeu.ă— Stimat doamn , o întrerupse Mareş pe care cuget rile b trânei afă ă ă ă -late pesemne în dispozi ie filozofic îl interesau foarte pu in,ţ ă ţ înv turile dumneavoastr îmi sunt infinit de pre ioase şi v-aş fiăţă ă ţ recunosc tor dac într-o zi ve i g si timp s -mi împ rt şi i din această ă ţ ă ă ă ă ţ ă

- 201 -


experien pe care o presimt extrem de bogat . Nu cred îns c ast ziţă ă ă ă ă ar fi un moment foarte favorabil...— Palavre! Dar pesemne c eu m-am boccelit r u, de vreme ce am înă ă -ceput a risipi în elepciune în tot cotlonul, unde câinii stau în treiţ picioare...Mareş îşi zise c observa ia b trânei nu e din cele mai amabile dar seă ţ ă ab inu s fac vreo remarc . N-avea sens s-o înfurie acum, când p reaţ ă ă ă ă hot rât s -şi descopere c r ile.ă ă ă ă ţ— Ca s pricepi, începu coana Aristi a, cum vom izbuti s -l dovedimă ţ ă pe scumpul meu nepot, de trebuin , negustorule, este s - i fac uneleţă ă ţ desluşiri. Casa aceasta, în care ne afl m, a fost ridicat de str -str -ă ă ă ăstr buneă lul meu dinspre mam , vornicul Andrieş, acum o sută ă şaptezeci de ani, când Moldova era împ r it de grecoteiul cela,ă ăţ ă carele a fost mai apoi surghiunit în insula Lemnos, Constantin Mavrocordat...Mareş oft exasperat: "Sfinte Doamne! Acum intr în istorie..." Coanaă ă Aristi a îl m sur ironic :ţ ă ă ă— N-ai r bdare, negustorule, nici cât taur comunal sc pat în ciread .ă ă ă— Ce-ar fi s încerc m s ne cru m reciproc, doamn ?ă ă ă ţă ăCoana Aristi a râse, realmente amuzat :ţ ă— P i asta şi fac, m i creştine! Î i cru înv tura s rac . Cât ştiină ă ţ ţ ăţă ă ă ă ţă ai dumneatale despre vremurile acelea de restrişte şi nesiguranţă când din simplu inc sau moft al domnului, ori al turcului, te trezeai scurtat de c pă ă ân ?ţ ă— Mi s-a mai întâmplat s aud câte ceva...ă— Nu o dat , moşii noştri au trebuit în f râm de ceas s -şi strângă ă ă ă ă giuvaerurile şi s lepede izbeliştii gospod rie chivernisit , p r sindă ă ă ă ă locurile pe c r ri tainice. Plecau în bejenie, dac izbuteau, de nu,ă ă ă r mâneau asă cunşi cu anii la neamuri ori prieteni... Mda... Despre o c rare tainic î i vorbesc eu acuma.ă ă ţMareş îşi îndrept trupul, cu aten ia încordat .ă ţ ă— Adic ?ă— Adic telea drum neştiut de vreo şapte-opt sute de metri duce dină beciurile mele pân la ceea ce odinioar a fost conacul lui boier Ionic ,ă ă ă fratele vornicului Andrieş, mai încoace Pensionatul de domnişoare "Domni a Ruxandra", ast zi Statul-Major al generalului Dabija. Pricepi?ţ ă— Încerc, spuse negustorul care începuse s întrevad tulbure cam peă ă unde bate Verneasca.— Bineîn eles, urm coana Aristi a, casele s-au tot primenit, s-auţ ă ţ schimbat la obraz, dar temeliile! Temeliile au r mas aidoma, ca şiă drumul ascuns.— O secund , doamn ! Unde duce exact acest gang subteran?ă ăRâsul de codoaş l b r fa a lat a Verneasc i.ă ă ă ţă ţ ă ă— Ai început s te aprinzi, cocoşelule? Gangul sta, cum îi zici dumă ă -neatale, duce taman în cabinetul lui Dabija.— Perete fals? anticip Mareş. Imposibil! Nu-mi spune i c un şef deă ţ ă

- 202 -


Stat-Major îşi instaleaz biroul într-o înc pere necontrolat . Un zidă ă ă m să luit, cât de abil, îl descoperi imediat, dup sunet.ă— Te gr beşti ca mireasa la pat, f tul meu. Poteca nu se ispr veşte înă ă ă zid...— Dar unde?— Pe acoperiş.Mareş o privi perplex:— Cum vine asta?!B trâna îşi foi şoldurile satisf cut .ă ă ă— Du-te mâine şi cerceteaz casa, aşa, de peste drum. Ai s vezi că ă ă are un fronton mai gros decât se întocmesc îndeobşte asemenea bibiluri, dar nimeni n-a luat seama la aceasta vreodat . Frontonulă ascunde o sc riă ce se afl în continuarea galeriei de sub p mânt.ţă ă ă Urci vreo cinşpe-douăzeci de trepte şi dai de un oberlicht iscat chiar în tavanul cabinetului.Mareş surâse uimit:— Încep s cred c Misterele Parisului nu sunt simpl n scocire...ă ă ă ă— De, negustorule, aşa tr iau bunii noştri sub amenin are de iatagaă ţ ne ori ştreang domnesc. Frontonul l-a ridicat fratele lui str bunelu', c ciă ă înainte de aceasta, gangul se ispr vea cu adev rat dinaintea unui zidă ă calp.— Sunte i încredin at c de atunci n-au intervenit modific ri?ţ ţ ă ă ă— Nici una. Unchiu' mare a fost ultimul din neam care a st pânit caă sa, dup aceea a fost vândut pensionatului. Directoarea, Aurica Petroviă ă -ceanu, mi-a fost prieten şi nu o dat ne-am b ut cafelu a înă ă ă ţ cancelarie.— Aha! pricepu Mareş. Iar Dabija şi-a instalat biroul în fosta cancela-rie.— Ai zis-o, f tul meu. Mai ap s c de când au venit militarii, picior deă ă ă dulgher, tâmplar ori zidar n-a p truns în şcoal . Am vegheat cuă ă dinadinsul... Ei, ce zici? Te-am poftit la halva ori am min it?ţ— S vedem, spuse Mareş prudent, dar în fond impresionat. S veă ă -dem...— Ce s mai vezi? Şi dac mai pofteşti posmagi muie i — i-oi da şiă ă ţ ţ cifr ria casei de fier, numai c despre aceasta nu ştiu dac nu cumvaă ă ă au schimbat-o. Aurica avea una nem easc , Berthold, cafenie...ţ ăCa s -şi st pâneasc emo ia — b trâna îi oferea un tuyeau fantastic,ă ă ă ţ ă de care era de altfel conştient — Mareş îşi aprinse o igaret . Seă ţ ă interes pe un ton care se str duia s par neglijent:ă ă ă ă— Ce v-a determinat s m lua i pe mine tovar ş în aceast combinaă ă ţ ă ă -ie? Ini ial, dup câte îmi spunea i, inten iona i s v descurca iţ ţ ă ţ ţ ţ ă ă ţ

singur .ă— Am încercat, oft coana Aristi a, dar n-am izbutit. Mi-s prea b trâă ţ ă nă şi bolov noas . Ici colo drumu-i hurducat, nu mare lucru, oleac deă ă ă p mânt surpat, mai un pietroi, c de, sunt aproape dou veacuri deă ă ă când s-a fost iscodit, dar eu nu mai pot opinti. Acum zece ani m-aş fi

- 203 -


descurcat singur cu o lopat . Pas, deun zi când am încercat! M-auă ă ă cuprins n duă şeala cea rea, gâfâitul, inima mi se zbuciuma a nesupunere. Şi-apoi, fiind cât un mal şi eap n , anevoie m-aş puteaţ ă ă strecura prin s r cia ceea de oberlicht.ă ă— Cred c a i socotit bine. M întreb acum dac mai are sens s exă ţ ă ă ă -pedia i cea de a treia scrisoare doamnei Cerchez. De vreme ce voiţ avea acces nelimitat la documentele generalului...B trâna i-o retez :ă ă— Ca' s - i fie de folosin , cleştele trebuie s aib doi craci. Drumulă ţ ţă ă ă tainic dimpreun cu mieluşeaua împletesc frânghie de n dejde pentruă ă grumazul ghin rarului.ăOchii, zeam cleioas şi tulbure, luceau de o satisfac ie diabolic . Înă ă ţ ă -fiorat, Mareş se ridic .ă— Când chibzuieşti s -i dai cep, negustoriile?ă— Chiar acum.Verneasca d du din deget.ă— ! Nu acum. Mâine sear , când vii m t lu cu teşchereaua ticsiŢţţ ă ă ă ţă -t ...ă— Cât? întreb Mareş.ă— Cincizeci de mii.Negustorul se pref cu mirat.ă— Hm... Cincizeci de mii... O sum cochet .ă ă— Cochet pe dracu'! Fr ncu ii mi-i aduci în napoleoni de aur. Şi maiă ă ţ poftesc şi o hârtioar , dou din har aloagele lui nepotu-meu. Rânji: Să ă ţ ă am de suvenir...Afar , domnul Mareş culese un pumn de z pad de pe gard şi îşi frecă ă ă ă bine toat fa a.ă ţ

*

Pur şi simplu nu izbutise s se înfrâneze. Ini ial, colonelul Hentsch îşiă ţ propusese s -l fac pe Roman s petreac dou -trei nop i în celula deă ă ă ă ă ţ la Malmezon şi numai dup aceea s -l întâlneasc , dar fuseseă ă ă incapabil s -şi st pâneasc ner bdarea. În consecin , la nici două ă ă ă ţă ă ceasuri dup arestare, d duse ordin ca Roman s fie adus sub escortă ă ă ă atât de numeroas , încât acesta începuse s râd realmente amuzat,ă ă ă la Marele Cartier al lui Mackensen.Era trecut de miezul nop ii şi pe m su a rotund din dreapta birouluiţ ă ţ ă Henri II se aflau o sticl de Kirsch aproape goal , cafetiera secată ă ă pân la ultima pic tur şi o scrumier odioas de bronz cu un tună ă ă ă ă Dicke Bertha, cadoul personal al lui Krupp, vârfuit de havane stinseă la jum tate.ăRoman intr degajat şi surâz tor şi, dup aer, ai fi zis c se crede laă ă ă ă club. În ciuda hainelor modeste — surtuc de stof grosolan , c maşă ă ă ă f r guler şi pantaloni milit reşti vopsi i — p stra elegan a greu deă ă ă ţ ă ţ definit dar de neconfundat a gentilomului, siguran a caracteristicţ ă

- 204 -


individului obiş-nuit s nu întrebe pe nimeni ce are de f cut şi careă ă evolueaz , indiferent de mediu, cu aceeaşi dezinvoltur .ă ăUnul din trucurile preferate ale lui Hentsch, atunci când un adversar în sfârşit prins îi sta la dispozi ie, era s -l fixeze vreme de zece, uneoriţ ă cincisprezece minute, f r s scoat un singur cuvânt. Cei mai mul iă ă ă ă ţ ce-dau acestui examen, o privire direc ionat sco ând din fire chiar şiţ ă ţ în condi ii normale. Cercet atent fiecare centimetru din chipul luiţ ă Roman, ochii surâz tori în col ul c rora cei patruzeci şi cinci de aniă ţ ă înfipseser un penaj de riduri fine, gura cinic şi b rbia p trată ă ă ă ă tr dând ambi ie, orgoliu nemă ţ ăsurat şi o virilitate ieşit din comun.ă"Prototipul de b rbat dup care femeile se dau în vânt... Succesul laă ă cucoane şi norocul l-au f cut insolent." Îi veni în gând incidentul cuă Valentina şi se crisp imperceptibil. Strânse pumnul f r s -şi deaă ă ă ă seama. Roman observ mişcarea şi clipi de câteva ori. Îl distraă manevra lui Hentsch, socotind-o ieftin şi de un gust îndoielnic. În ce-lă priveşte, putea s stea aşa toat noaptea, nu ardea de dorul uneiă ă conversa ii cu neam ul şi mai ştia c acesta va ceda, adresându-iţ ţ ă primele cuvinte. Un gând n struşnic îi aprinse un lic r sarcastic înă ă privire. Ardea de poft s -l întrebe cu nonşaă ă lan pe ton deţă amabilitate monden : "Ce mai face i?" Se st pâni. Cel dină ţ ă tâi trebuia s vorbeasc Hentsch. Acesta, ca şi cum ar fi epuizat tot ce aă ă vea de constatat, se mişc în fotoliu:ă— Pute i s lua i loc.ţ ă ţ— Mul umesc, surâse Roman aruncând o privire circular în jur. Conţ ă -stat pe un ton neutru: Cam frig la dumneavoastr ...ă ăNeam ul şov i o singur secund asupra atitudinii pe care urma s-oţ ă ă ă adopte. Rigiditate, arogan de înving tor, comportare dur şiţă ă ă grosolan sau conduita elegant dar ferm a biruitorului civilizat. Seă ă ă decise pentru formula mai nuan at . Roman era o pas re rar , Unţ ă ă ă adversar de mare clas care în nici un caz nu s-ar fi l sat impresionată ă de amenin ri şi r cnete. De altfel, Hentsch era prea fin ca s gusteţă ă ă genul comisar de poli ie de mâţ na a doua.Ochii lui Roman îl cercetau cu mali ie, aluzia la temperatura înc periiţ ă era transparent şi neam ul se hot rî s zâmbeasc .ă ţ ă ă ă— Da, nu-i prea cald. Noi, germanii, prefer m frigul...ă— Este exact ce mi-am închipuit şi eu.Hentsch îşi îng dui o pozi ie mai relaxat . Se l s pe spate ridicândă ţ ă ă ă picior peste picior:— Dovedi i mult grij pentru confortul nostru, domnule colonel...ţ ă ă— Nu fac decât s respect sfintele legi ale ospitalit ii, iar românii suntă ăţ în mod particular gazde primitoare.— Îhî... Am constatat şi acest am nunt. Peste tot roze, chipuri surâză ă-toare, mâini întinse...— Dup cum se cuvine s -i întâmpini pe prieteni.ă ăHentsch surâse încântat de parc afirma ia lui Roman i-ar fi produs oă ţ mare satisfac ie.ţ

- 205 -


— Prieteni! A i ales termenul cel mai nimerit. Cândva v ve i convingeţ ă ţ c nu v-a i înşelat...ă ţ— În ziua aceea, probabil, vom începe s ne c ut m vr jmaşi...ă ă ă ă— Cred c aceasta ar fi o dovad de perversitate din partea dumneaă ă -voastr . Îl privi în fa : M întreb cum de a i c zut într-o capcan atâtă ţă ă ţ ă ă de naiv ?ăN rile colonelului Roman frem tar . Procedase într-adev r ca un în-ă ă ă ăcep tor, îns ac ionase sub imperiul mâniei. Natalia, femeia aceasta,ă ă ţ avusese dintotdeauna darul s -l scoat din s rite ca nici o alt f ptură ă ă ă ă ă din lume. Era obişnuit s i se pun totdeauna de-a curmezişul, dintr-ună ă spirit de contradic ie cretin, din pl cerea diabolic de a-l irita;ţ ă ă eventualitatea ca ea s nu fi plecat în Moldova numai pentru c el i-oă ă ceruse insistent ar fi fost ceva caracteristic pentru felul ei de a fi. Mânia, conjugat cu o mare nelinişte — Raul era nefiresc de gingaş şiă colonelul se întreba cu am ră ăciune cui se izbise c ci şi el şi maic -saă ă aveau o s n tate de fier — îi d duă ă ă se brânci într-o capcan grosolan .ă ă Bineîn eles, ar fi putut trimite un a-gent care s investigheze terenulţ ă înaintea lui, dar Roman se împotrivise totdeauna sacrific rii oameniloră pentru ca el s -şi fereasc pielea.ă ă— În orice caz, constat , ave i plastografi remarcabili. V felicit.ă ţ ăHentsch respinse cu modestie:— A fost o chestiune destul de simpl . Complica ia a constat în a g siă ţ ă o mostr din scrisul doamnei... S-a rezolvat, f când o vizit în locuin aă ă ă ţ pe care, pentru liniştea dumneavoastr , v comunic c a p r sit-o,ă ă ă ă ă dup ină forma iile noastre, c tre sfârşitul toamnei. Tot pentru linişteaţ ă dumneavoastr adaug c e inutil s v face i reproşuri. Mai devremeă ă ă ă ţ ori mai târziu, tot a i fi fost arestat. Era i încol it din toate p r ile... Seţ ţ ţ ă ţ uit lung la colonel şi oft : Mda... P cat...ă ă ăRoman începu s râd :ă ă— Ave i aerul c suferi i... E la latitudinea dumneavoastr s înl tuţ ă ţ ă ă ă ra iţ cauza care v produce atâta triste e. În ce m priveşte, am oroare să ţ ă ă deranjez, nu aştept decât s v spun la revedere.ă ă— La altceva m refeream, domnule colonel... E p cat c destinul neă ă ă -a situat pe pozi ii vr jmaşe. Am fi putut realiza foarte multe împreun .ţ ă ă Fantezia şi curajul dumneavoastr , pruden a mea, experien aă ţ ţ amândurora...— Sunt gata s v primesc în tab ra noastr .ă ă ă ăHentsch îl cercet cu o privire p trunz toare:ă ă ă— Ve i fi totdeauna incapabil s v ab ine i de la o replic pe care oţ ă ă ţ ţ ă considera i spiritual ... Aceasta nu-i o dovad de maturitate.ţ ă ă— Aş zice c dimpotriv . Spirituale se dovedesc popoarele vechi. Umoă ă -rul care presupune în ultim analiz un anumit mod, în elept, p strândă ă ţ ă sim ul propor iilor, de a privi existen a, este generat de o amplţ ţ ţ ă experien . A face haz de necaz nu-i specialitatea neamurilor tinere.ţă Iar ceea ce-i valabil pentru noroade nu se altereaz aplicat la individ...ăHentsch conced nu prea convins:ă

- 206 -


— O teorie interesant , la care voi mai reflecta... Bine c mi-am adusă ă aminte... Doamna Valentina Fulga v trimite salut ri.ă ăRoman zâmbi:— Era atât de convins c ne vom întâlni?ă ă— Îi d dusem toate asigur rile în acest sens.ă ăRoman nu coment . În elegea c neam ul nu-i va ierta niciodat fapă ţ ă ţ ă tul c -l umilise dinaintea femeii iubite, şi nu-i era greu s -şi imagineze cuă ă cât satisfac ie subteran — Hentsch era prea rafinat, prea iscusită ţ ă pentru a arbora drapele, va folosi tonul faptului divers — îi va comunica Valentinei arestarea lui.— Sunt extrem de impresionat. Transmite i-i v rog s rut rile mele deţ ă ă ă mâini.— N-am s uit.ă"Sunt în stare s-o pariez şi pe cizmele din picioare", reflect Roman.ă Vedea foarte bine scena: Hentsch cu havana într-o mân şi paharul înă cealalt , în buşindu-şi un fals c scat: "Apropo, amicul t u... Exact,ă ă ă ă Roman... L-am cofrat asear ... Ce-ai hot rât cu serata de la familiaă ă Fabian?..."— Doamna Fulga are mult simpatie pentru dumneavoastr şi a apreă ă -ciat în mod deosebit vizita pe care i-a i f cut-o. A regretat doar cţ ă ă lipsea de acas .ă— M-am sim it la fel de dezolat. Totul se poate repara îns .ţ ăHentsch cl tin încet din cap.ă ă— Bineîn eles. De fapt, dac m gândesc bine, dumneavoastr sunte iţ ă ă ă ţ de dou ori debitor. Doamnei îi datora i o vizit pe uşa din fa , nuă ţ ă ţă toat lumea e îndeajuns de original pentru a savura o intrare peă ă fereastr , mie îmi datora i nişte documente.ă ţ— Ia te uit !... Îmi închipuiam c doamna Fulga vi le-a restituit.ă ăNeam ul d du din mân cu dispre :ţ ă ă ţ— Nu despre acelea este vorba.— Dar?— Natural, tot cu titlu de împrumut, şi tot numai pentru dou zeci şiă patru de ore, m-ar interesa s consult lista agen ilor români careă ţ func ioţ neaz pe teritoriul ocupat şi în interiorul armatei germane.ăRoman desen un chip uluit.ă— Habar nu am despre existen a unor asemenea liste.ţ— Pute i s -mi da i cuvântul dumneavoastr de onoare?ţ ă ţ ă— V-ar ajunge?Hentsch îl privi scurt şi surâse:— Nu. Sincer, nu. Se adânci cu un oftat în fotoliu, l sându-şi trupul să ă alunece. P cat, domnule colonel... Mare p cat.ă ă— Sunt întru totul al turi de dumneavoastr .ă ă— V gândi i la liste!ă ţ— Natural.Neam ul surâse cu triste e:ţ ţ— Eu m gândeam la colonelul Roman... P cat c trebuie s muri i.ă ă ă ă ţ

- 207 -


— Într-adev r, mare p cat...ă ă— Nu-i aşa?Roman arbor la rândul lui un aer cernit:ă— ...c voi fi din nou silit s v dezam gesc. Încerc de mult s v oferă ă ă ă ă ă o cât de mic satisfac ie, dar cerul se opune.ă ţ— Am impresia c de ast dat şi-a dat avizul. Vede i, domnule coloă ă ă ţ -nel, ca individ reprezenta i captura noastr cea mai important . S-aţ ă ă cheltuit mult, prea mult ca timp, bani şi energie, fa de cât ne eraţă îng duit s-o facem pentru o singur persoan , ne-a i adus prea multeă ă ă ţ şi mari prejudicii atât pe front cât şi în spatele lui ca s v mai pute iă ă ţ am gi în leg tur cu soarta dumneavoastr . A i izbutit s -mi enerva iă ă ă ă ţ ă ţ atât de bine ostaşii şi mai cu seam ofi erii, încât nu cred c s-ar g siă ţ ă ă un singur "bosh" care s nu v scalpeze cu pl cere înainte de a vă ă ă ă pune la zid. În aceste condi ii, presupuţ ne i c a i mai avea vreo şans ,ţ ă ţ ă cât de firav , dinaintea Tribunalului Miliă tar?Roman scutur din cap ca un copil.ă— Nici una.— V închipui i desigur c glumesc. În fond, sunt nespus de mâhnit.ă ţ ă Ca om v apreciez enorm şi am regretat totdeauna c acumă ă cincisprezece ani a i refuzat s colabora i cu noi. Aş trece îns , pesteţ ă ţ ă toate, la urma urmei moartea este un fenomen inevitabil, se iveşte cu paşi de pisic la priă mul ori al şaptelea col de strad , iar noi, junkerii,ţ ă ne-am deprins înc de pe b ncile şcolii s n-o temem, s-o socotimă ă ă doar o vacan ...ţă— Mie-mi spune i? râse Roman. Biciclete, coşule e cu mâncare şi unţ ţ acordeon.Hentsch îşi uguie buzele: "Incorigibil". Urm cu acelaşi ton blajin,ţ ă cumva sf tos:ă— Exist un alt am nunt care m indispune profund. În ce m priă ă ă ă veş-te, n-am fost niciodat de acord cu metodele poli iei militare, înă ţ mâinile c reia v afla i de fapt acum. Oamenii aceştia îşi fac o virtuteă ă ţ din a fi brutali, o comportare civilizat nu prezint în ochii lor decât oă ă dovad de inadă misibil sl biciune. Cunosc un singur caz când ună ă individ vinovat de crime grave împotriva imperiului — şi am impresia c aceasta este eticheta care va figura pe dosarul dumneavoastr — aă ă reuşit s se eschiveze de la un tratament barbar.ă— S-a aruncat probabil pe fereastr .ăÎn privire îi st ruia aceeaşi lumin batjocoritoare. Îl asculta pe neamă ă ţ şi dintr-o dat în elese ce îl izbise de la început în felul lui de a vorbi.ă ţ Glasul, modula iile insinuante aduceau cu sâsâitul şarpelui.ţ— A i ghicit. Omul s-a sinucis, nu conteaz modalitatea, şi înşişi anţ ă -chetatorii lui au c zut de acord c fusese de fapt un norocos.ă ă— Interesant, surâse Roman, îng duindu-şi o pozi ie mai relaxat . Mă ţ ă ă sf tui i în acest sens?ă ţHentsch îi întinse cutia cu ig ri de foi. Roman aprinse trabucul, acţ ă -cept şi un pahar de Kirsch, dintr-o sticl neînceput pe care neam ulă ă ă ţ

- 208 -


o scoase din bibliotec .ă"Mişcarea de înv luire", îşi zise ridicând paharul o dat cu Hentsch.ă ă— V admir calmul, domnule colonel, dar m întreb pe ce anume miă ă -za i. Oricum, aceast miz trebuie s fie de bronz, c ci nu cunosc peţ ă ă ă ă nimeni care odat prins s ias din beciurile poli iei militare, decâtă ă ă ţ pentru a se l sa fotografiat de plutonul de execu ie.ă ţRoman râse încetişor:— S zicem c eu sunt un b rbat cu şans . Şans în accep iunea mea,ă ă ă ă ă ţ şi care nu are nimic de-a face cu un zbor îndr zne pe fereastra uneiă ţ celule.— Şans ! V-a i gândit vreodat c şi aceasta este o materie perisaă ţ ă ă bi-l ?ă— Reflectez foarte pu in la probleme de natur s -mi strice dispozi ia.ţ ă ă ţ— Proceda i în elept. Ce ar putea interveni acum în favoarea dumneaţ ţ -voastr ?ă— Multe, foarte multe. De pild , s face i în clipa aceasta un infarct.ă ă ţ Cred c situa ia m-ar avantaja de minune. Mi-aş permite s vă ţ ă ă împrumut pistolul...Hentsch se mir :ă— Care pistol?— Din sertarul care se afl în dreapta dumneavoastr .ă ă— Sunte i fachir? Nu se vede nimic de acolo de unde v afla i.ţ ă ţ— Doar c v înverşuna i s ine i deschis sertarul, deşi v incomoă ă ţ ă ţ ţ ă -deaz la fiecare mişcare. Cel mai simplu era s -l împinge i, şi s vă ă ţ ă ă folosi i comod de mâna dreapt .ţ ă— Deci a i pune mâna pe pistol. Şi mai departe?ţRoman începu s râd .ă ă— O, mai departe, ar fi extrem de simplu! Afar , pe coridor, nu aşă -teapt ordinele dumneavoastr decât un singur feldwebel.ă ă— De unde şti i?ţColonelul Roman lu o înghi itur de alcool şi inhal adânc fumul haă ţ ă ă -vanei. O f cea o dat la zece fumuri.ă ă— Uşa este de lemn, relativ sub ire, şi a i omis s trage i draperia. Daţ ţ ă ţ -c erau doi sau mai mul i paznici, ar fi fost imposibil s nu vorbească ţ ă ă între ei. M car câteva cuvinte, în şoapt . Nu se aude absolut nimic deă ă o or şi v asigur c am o ureche bun . S continu m?ă ă ă ă ă ă— Nu, spuse Hentsch. De altfel, ipoteza e absurd , c ci niciodat nuă ă ă m-am sim it mai bine.ţScoase pistolul, îl puse pe genunchi şi închise sertarul. Îi explic luiă Roman care începuse s râd :ă ă— M simt excelent, dar s-ar putea ca la un moment dat dumneaă voas-tr s ave i o influen nefast asupra s n t ii mele... Vorbeam deciă ă ţ ţă ă ă ă ăţ despre şans ... În ce alt mod s-ar mai putea manifesta?ă— S zicem c trupele române împreun cu alia ii lor ar elibera Bucuă ă ă ţ -reştiul în urm toarele câteva zile...ăHentsch râse ostentativ:

- 209 -


— Aceasta este ipoteza cea mai caraghioas , domnule colonel. Scuzaă -i-m , dar v credeam un om realist.ţ ă ă

— Aşa şi sunt.— Şti i bine c Antanta a pierdut r zboiul. Niciodat nu s-a aflat înţ ă ă ă tr-o situa ie mai critic .ţ ă— Antanta înc nu şi-a ar tat toate c r ile...ă ă ă ţ— C r ile au fost t iate şi împ r ite de mult, domnule colonel. Şi dacă ţ ă ă ţ ă v pune i n dejdea în americani, cresc torii aceia de vaci şi caiă ţ ă ă s lbatici...ă— Hunii erau un neam de p stori, şi dac nu m înşel au zgâl âit zdraă ă ă ţ -v n Imperiul Roman ajungând pân în Galia. Iar din amintirile mele,ă ă englezii au o sl biciune pentru oi şi în acelaşi timp cel mai puternică imperiu al istoriei contemporane.— Nu-l vor mai avea... Permite i-mi s v mai torn!ţ ă ăRoman puse paharul pe mas . Surâdea cu ochii la lichidul care p reaă ă violaceu din pricina cristalului colorat. Rosti încet, pe gânduri:— În şcolile dumneavoastr militare se face mult caz de ceea ce consiă -dera i drept mari oşteni ai lumii: Hannibal, Caesar, Gustav Adolf,ţ Turenne, Eugen şi Friedrich! Oare experien a lor nu v-a înv at nimic?ţ ăţNeam ul ripost sec.ţ ă— Doar ceea ce merit înv at. Domnule colonel, nu încerca i s v aă ăţ ţ ă ă -m gi i. Cel mai talentat şi viteaz general, admi ând c Antanta ară ţ ţ ă avea un asemenea personaj la dispozi ie, caci pân acum aţ ă demonstrat din plin contrariul, devine neputincios în fa a unei artileriiţ grele bine puse la punct, a unui armament nou şi eficace, pe care el însuşi nu-l posed . Cu o singur mitralier , Carol Martel, Cezar deă ă ă Medici, Barbarosa sau Ştefan cel Mare al dumneavoastr ar fi fostă st pânii lumii. A i pierdut r zboiul şi treă ţ ă buie s accepta i cu inteligenă ţ ţă aceast situa ie.ă ţRoman îşi frec b rbia puternic , cercetându-l printre gene.ă ă ă— Ave i vreo idee?ţ— Vreau s fiu onest, spuse Hentsch mângâind maşinal patul pistoă -lului. A i ratat definitiv ocazia de a face parte din tab ra biruitorilor.ţ ă Încerca i, cel pu in, s evada i din cea a învinşilor...ţ ţ ă ţ— Cum vede i dumneavoastr aceast chestiune, practic?ţ ă ă— Destinul unui om nu se identific totdeauna cu cel al poporului s u.ă ă Românii sunt învinşi, dar colonelul Roman ar putea repurta o victorie.— Care?— Aceea de a supravie ui. Nu exist izbând mai mare la nivel indiviţ ă ă -dual.— În eleg... Cum sun propunerea dumneavoastr ?ţ ă ăColonelul Hentsch îşi îng dui o pauz înainte de a continua. Ochiiă ă catifelii, cu croial oriental , fixau f r s clipeasc obrazul lui Roman.ă ă ă ă ă ă— Ve i fi absolvit de pedeapsa capital , acceptând s ne preda i întregţ ă ă ţ materialul de care dispune Serviciul dumneavoastr de Informa iuni.ă ţRoman puse paharul pe mas , exclamând:ă

- 210 -


— E ilar! Datorit oficiilor colonelului Verzea l-a i capturat imediat ceă ţ a i ocupat Bucureştii. Îmi cere i ceea ce poseda i deja.ţ ţ ţ— Nu în întregime, iar dup cum am avut ocazia s constat, a i reuşită ă ţ s v redresa i în urma acestei lovituri.ă ă ţ— Serviciul de Informa iuni se afl în momentul de fa la Iaşi.ţ ă ţă— Dar dumneavoastr a i r mas şeful lui.ă ţ ă— Inexact. De altfel, ar fi fost împotriva oric ror reguli ale muncii deă contrainforma ii ca, p strând asemenea func ie, s ac ionez înţ ă ţ ă ţ teritoriul ocupat.— Dumneavoastr sfida i orice fel de reguli. Şi datorit legendei careă ţ ă v auroleaz , a i devenit un fel de enfant terrible, pe care nimeni nu-lă ă ţ mai contrazice. G si i altceva.ă ţ— Imposibil, atâta vreme cât am de luptat împotriva unor idei precon-cepute.— Hm... Neam ul îşi muşc uşor muchia degetului ar t tor: Admiţ ă ă ă ândţ c aşa stau lucrurile, în ce calitate ac iona i atunci?ă ţ ţRoman p ru surprins de naivitatea întreb rii.ă ă— Dar e foarte clar. În calitate de simplu patriot.— Ei bine, în aceast calitate, preda i-ne documentele.ă ţRoman rânji:— Am acas un teanc de facturi neachitate şi cam un kilogram de ră ă-vaşe amoroase foarte picante.Neam ul îşi muşc buzele:ţ ă— Cred c e în sfârşit momentul s deveni i serios. Discutând sub aă ă ţ -celaşi semn al franche ii, v f g duiesc c , odat aflat în posesiaţ ă ă ă ă ă materialelor, voi închide dosarul dumneavoastr .ă— Vre i s -mi traduce i? Aşa, din curiozitate.ţ ă ţ— Adic nu ve i fi deferit justi iei militare ci ve i fi internat, doar penă ţ ţ ţ -tru siguran a noastr , într-un lag r din Germania, pân la sfârşitulţ ă ă ă r zboă iului. Îmi închipui c este o ofert generoas .ă ă ăRoman ridic mâinile a neputin :ă ţă— Sunt impresionat, dar din nefericire, n-am marfa.— Ce ar fi s v mai gândi i pu in?ă ă ţ ţ— V repet, nu posed nici m car o simpl hârtie care s v intereseze.ă ă ă ă ă— Cum dori i.ţHentsch se ridic şi ap s pe un buton aflat sub t blia m su ei cuă ă ă ă ă ţ b uturi.ăFeldwebelul se ivi într-o clip .ă— Ia-l!Roman, surâz tor, puse paharul pe mas f r s se gr beasc , stinseă ă ă ă ă ă ă la fel de tacticos trabucul.— La revedere, domnule colonel.Hentsch, dintr-o dat obosit, cu cearc ne negre — "tot are ceva cuă ă inima", gândi Roman — replic uscat:ă— B nuiesc c nu vom mai avea ocazia s ne vedem.ă ă ă— Nu trebuie s fi i pesimist. V promit c dup victorie, ca s mă ţ ă ă ă ă ă

- 211 -


revanşez pentru ospitalitatea dumneavoastr , voi interveni pe lângă ă alia i s v trateze cu clemen . În ce m priveşte, pot fi g sit înţ ă ă ţă ă ă fiecare sear la Elysée, masa din stânga casieri ei... Am onoarea s vă ţ ă ă salut.Hentsch ridic receptorul. Ceru arestul şi aştept câteva minute. Ună ă glas l trat la cel lalt cap t al firului i se puse la dispozi ie. Colonelulă ă ă ţ ordon scurt:ă— Malmezon! Regim num rul trei!ăÎmbr c paltonul c lduros, îmbl nit cu vidr , şi înainte de a stingeă ă ă ă ă lumina, lu garoafele dintr-o glastr . Cozile ude le şterse în batist ,ă ă ă respirând zgomotos pe nas:"Hm! Cabotinul! Violete de Parma... Pentru asta va trebui s aştep iă ţ victoria. Victoria noastr , scump prieten , nu a lui Roman..."ă ă ă

CAPITOLUL XX

Dup Zizine, se îmboln vir Zoe şi Zinca Era o r ceal straşnic , cuă ă ă ă ă ă simptome ciudate — febr rebel , cu oscila ii de-a dreptul acrobatice,ă ă ţ dureri ascu ite în toate m dularele, palpita ii şi în general o sleireţ ă ţ îngrijorătoare — şi domnişoarele Algiu se gândeau speriate c probabilă contractaser acea grip spaniol , necunoscut pân atunci, şi care,ă ă ă ă ă al turi de tifos, f cea ravagii în tranşee.ă ăDoctorul Gheorghieş îns nu auzise înc de asemenea pr p stenie şiă ă ă ă nu credea în maladii noi — "moda a sucit capetele oamenilor, nu mai au parale pentru straie şi atunci n scocesc boli" — altele decât celeă înv ate de el acum cincizeci de ani la Facultatea de Medicin din Iaşi.ăţ ă Împlinise şaptezeci de ani şi avea aspectul clasic al medicului de casă care nu prea d de lucru spi eriei din târg. Dieta, chinina, purgativeleă ţ şi luatul sângelui constituiau parametrii principali ai medica iei sale, laţ care ad uga, ca traă tament psihologic, comandamentele metodei Coué. În consecin , p trunţă ă dea în odaia suferindului cu o min "Copii,ă vine 10 Mai! Tr iasc !" şi îşi d sc lea pacien ii s repete încontinuuă ă ă ă ţ ă "mi-e bine, mi-e din ce în ce mai bine, m şi mir cât îmi e de bine!..."ăConformându-se deci re etei lui Gheorghieş, surorile Algiu înghi eauţ ţ cantit i considerabile de chinin combinat cu nişte hapuriăţ ă ă misterioase aduse chiar de doctor, kilograme de ceai de tei, şi fredonau din zori pân -n asfin it refrenele lui Coué. Le îngrijeaă ţ Butculescu, îngrozitor de sfios şi de neîndemânatic, şi care izbutise în mod miraculos s ocoleasc boala. De team s nu se molipseasc ,ă ă ă ă ă Anica refuzase orice ajutor dincolo de pragul buc t riei, catadicsind să ă ă fac unele oficii în târg şi la farmacie.ăDin pricina lipsei de lemne, se f cea foc în iatacurile b trânelor doară ă noaptea, iar ziua în salon, unde petreceau încotoşm nate, ame ite şiă ţ mai mult mo ind ceasuri lungi şi grele de boal şi amor eal .ţă ă ţ ăDe vreo dou zile îns , p reau ceva mai vioaie, iar Butculescu, teribilă ă ă

- 212 -


de adumbrit de la o vreme, tr i câteva clipe de fericire când Zinca,ă apucând ceaşca de ceai între degetele fragile, îi mul umi cu un surâsţ tremurat:— Ne-a i sc pat de la moarte, domnule Cicerone. N-am fi r zbit nicioţ ă ă -dat f r dumneavoastr .ă ă ă ăB trânul se sim ise extrem de mul umit. În primul rând, neobişnuit cuă ţ ţ complimentele, orice cuvânt de laud îl coco a printre nori şi luceferi,ă ţ în al doilea, sim ea c în m sur minim chiar, reuşeşte sţ ă ă ă ă ă compenseze caritatea domnişoarelor Algiu care-i acordaser azil. Cuă paşi târşi i, îmbroboţ dit într-un şal sco ian care apar inuse Zoei, tic it,ţ ţ ă sp rgând, v rsând pe jos, dar mereu neobosit şi plin de solicitudine,ă ă forfotea toat ziua în jurul b trânelor, cu grij şi devotament deă ă ă cloşc . Un singur lucru îl impusese hot rât de la început: din cas , niciă ă ă m car pân în curte, nu ieşea în rupă ă tul capului. Îi era fric deă Verneasca, iar sentimentul atinsese culmi de-a dreptul patologice. Din cauza ei, nici nu se putea bucura de-ajuns c boala domnişoareloră Algiu evolueaz favorabil. Ieri, c tre sear , o v zuse şopocă ă ă ă ăind la gard cu Anica, iar de diminea fusese în pavilionul lui Dabija.ţă— Îmi pare r u c trebuie s folosesc astfel de cuvinte, suspin Ziziă ă ă ă ne, dar e o femeie odioas .ăZinca îşi trase scufi a peste zulufii c run i. Sim ea frig la urechi.ţ ă ţ ţ— Încerc s ghicesc ce o mai fi punând la cale... Şi nu în eleg de ceă ţ Dimitrie n-a schimbat broasca, de vreme ce ştie c ea are al doileaă rând de chei.— S-a gândit probabil, presupuse Butculescu agitat ca totdeauna când venea vorba de coana Aristi a, c nu-şi mai are rostul. Mâine, din câteţ ă am în eles, expir termenul...ţ ă— Mi-e bine, îşi aminti Zizine, mi-e foarte bine!Zinca scânci:— Mi-e din ce în ce mai bine!Zoe ad ug repede, cu apetitul bolnavului care crede fanatic în proă ă -priet ile curative ale bulinului ce urmeaz s -l înghit :ăţ ă ă ă— M şi mir cât mi-e de bine...ă— În tinere ea noastr , spuse Zinca, lumea nu era atât de urât . Papaţ ă ă a fost patruzeci de ani preşedinte de tribunal. Uneori, când se sim eaţ bine dispus, ne d dea am nunte despre unele procese maiă ă interesante. Avea tot felul de spe e... Parc aşa le spunea, nu? Nu-miţ ă amintesc s ne fi povestit vreodat despre un personaj care m car să ă ă ă se apropie de Aristi a.ţ— Chiar aşa, nu-mi amintesc, ap s Zoe.ă ăZizine îşi tampon nasul cu batista. Şi l-ar fi suflat dar acesta era ună gest vulgar, mai ales în prezen a unui domn.ţ— Şi totuşi Aristi a e din lumea noastr , chiar mai b trân ... De ce sţ ă ă ă ă d m vina pe tinerii de azi?ăDerutate de argument, Zoe şi Zinca t cur . Butculescu interveni doct:ă ă— Coana Aristi a Verneasca este un monstru al naturii. Ierta i-m , vţ ţ ă ă

- 213 -


este rud , dar nu exist nici un epitet care s i se potriveasc maiă ă ă ă bine.— Nu ne sup r m, domnule Cicerone, declar Zinca oftând. Fiecareă ă ă cuvânt pe care-l spune i exprim adev rul curat. În toate familiileţ ă ă r sare câte o oaie râioas .ă ă"Turbat ", îşi zise în gând Butculescu dar nu voia s împing lucrurileă ă ă prea departe.— Este excep ia care confirm regula, continu netezind franjurile şaţ ă ă -lului. Oameni r i — ar fi vrut s le spun tic loşi — au tr it în toateă ă ă ă ă timpurile. Lua i istoria Angliei! Debordeaz de sânge! Aminti i-v deţ ă ţ ă Nero, de cei trei Borgia, de Metternich...B trânele îl urm reau fermecate: "Ce b rbat fin şi cult! Un adev rată ă ă ă privilegiu s ai asemenea prieten..."ă— În ansamblu îns , îşi dezvolt mai departe teza Butculescu, domniă ă -şoara Zinca are dreptate. Lumea s-a urâ it şi s-a înr it.ţ ăZinca roşi de pl cere. Zoe îşi îndrept reflex privirea spre imagineaă ă Sfintei Fecioare, un goblen înr mat intuit în stânga ferestrei.ă ţ— Oare vom mai apuca zile frumoase? ii minte, Zizine, picnicurile deŢ la R chita?ă— Întâi Mai... şopti cu nostalgie Zizine. Ne puneam rochii albe, botine de lac şi eşarfe colorate. Umbrelu a inea culoarea fisiului... Şi eraţ ţ totdeauna cald... Da, s-a schimbat si vremea... De dou zeci de ani, nu-ămi amintesc un Întâi Mai însorit, s po i îmbr ca o rochie de organdiă ţ ă sau voile-Georgette.Zoe îşi îndrept crucea de la piept.ă— Eu sper c o s fie iar frumos. N-aş putea tr i f r credin şi nă ă ă ă ă ţă ădej-de...Butculescu o trezi la realitate.— Frumos, poate! Dar ce fel de frumos şi pentru cine? În orice caz, nu cel pe care l-am cunoscut noi. ine i minte ce v spun: nimic nu vaŢ ţ ă semăna cu ce a fost înainte.B trânele se sim ir dintr-o dat deprimate. Îl priveau cu spaim , imă ţ ă ă ă -presionate de profe ia sumbr .ţ ă— Nimic, relu cu buze tremurânde Butculescu o tem care-l fascina,ă ă nu schimb mai mult peisajul lumii ca un r zboi sau o revolu ie. Aă ă ţ r mas Fran a aceeaşi dup 1789? Sau dup 1870?ă ţ ă ăZoe rosti cu glas care implora:— V rog, domnule Cicerone, sunte i îngrozitor de pesimist...ă ţ— Mi-e bine! exclam Zizine speriat c a l sat s treac prea multă ă ă ă ă ă ă vreme între dou şedin e de tratament.ă ţ— Mi-e din ce în ce mai bine...— M şi mir cât mi-e de bine! concluzion Zoe suspinând.ă ăZinca, încercând s schimbe atmosfera, propuse cu o vioiciune aneă mi-c .ă— Mai bine spune i-ne ceva frumos, domnule Cicerone. Şti i atâteaţ ţ lucruri!

- 214 -


Butculescu îşi uguie buzele reflectând adânc. Dintr-o dat , se luminţ ă ă la fa .ţă— Din pricina necazurilor şi a gripei, mi-am uitat cu totul. Cu dou zileă înainte de... de a-mi acorda gra ioasa dumneavoastr ospitalitate, amţ ă primit o scrisoare impresionant . M-a tulburat pân în adânculă ă sufletului.— De la cine? ciripi Zinca.— Cine v-a scris?Butculescu, în centrul aten iei, declar important:ţ ă— Un camarad de regiment al bietului meu nepot, c pitanul Nicolaeă Vulovici, care, dup cum şti i, a murit în primele zile de r zboi, înă ţ ă atacul de la Miercurea-Ciuc.Domnişoarele Algiu îşi coborâr pleoapele cu o expresie de circumă -stan .ţă— Dumnezeu s -l odihneasc . Un b iat atât de tân r...ă ă ă ă— Acest camarad, explic Butculescu, un oarecare locotenent Vasiă les-cu, a fost al turi de nepotu-meu când a c zut, lovit de un glon înă ă ţ frunte. Scrisoarea pe care mi-o adreseaz , ca fiind unic rud ,ă ă ă reproduce exact împrejur rile mor ii şi mai con ine o poezie f cut deă ţ ţ ă ă Nicuşor chiar în ajunul atacului.— Extraordinar!— Exist alt am nunt, spuse Butculescu l crimând, mult mai extraă ă ă -ordinar. B iatul acesta şi-a presim it nu numai moartea, dar şi felul înă ţ care se va sfârşi.Zinca se sperie:— Ce vre i s spune i, domnule Cicerone?ţ ă ţ— Ve i în elege numaidecât. Am citit versurile de atâtea ori încât leţ ţ ştiu pe dinafar .ăÎncepu s recite cu o voce cântat . În ciuda inaptitudinii artistice, bă ă ă-trânul izbuti s transmit mesajul vibrant al poetului, întreaga flac ră ă ă ă a pasiunii de care era însufle it.ţ— De-arfi s mor, Tu, Doamne, d -mi o moarte vitejeasc , / UN GLONă ă ă Ţ ÎN FLOAREA DIN CHIPIU — în lupte m izbeasc ! / Nu vreau s mor peă ă ă c p tâiu — cum mor to i nevoiaşii, / Pe-o ele ori pe-un muşuroiu —ă ă ţ ţ Adorm pe veci ostaşii! /Schilavu-mi trup înf şurat — în pânz tricolor ,ă ă ă / Mi-l plâng trâmbi aşii mei — nu mam , nu suror ... / Cu coif, cuă ţ ă ă armele g tit — un mire-ales de moarte — / Nu cioclii pe grumazul lor:ă Solda ii s m poarte!ţ ă ăB trânele, transfigurate de emo ie, plângeau. Plângea şi Butculescu.ă ţ— Ce copil talentat! exclam printre suspine Zizine. Când v d asemeă ă -nea tragedii, mi-e parc ruşine c tr iesc. Tr iesc eu, o b trână ă ă ă ă ă neputincioas , care n-am folosit nim nui în via şi n-am f cut nimică ă ţă ă folositor, iar un tân r plin de virtu i şi calit i, care ar fi putut faceă ţ ăţ atâtea pentru semenii s i, zace în p mânt.ă ăZoe şi Zinca o priveau cu gura c scat . Aveau impresia c delireaz .ă ă ă ă Zoe îng im :ă ă

- 215 -


— De unde- i vin ideile astea? Ce însemneaz c n-ai folosit nim nui?ţ ă ă ă Ai fost totdeauna o persoan adorabil , o încântare şi o mângâiereă ă pentru cei din jur şi ai f cut, dup puterile tale, tot ce a trebuit. Nu-iă ă deloc creştineşte s vorbeşti astfel.ă— Chiar aşa, complet Zinca. A murit oare domnul Vulovici din cauzaă ta? Toate le hot r şte Dumnezeu, iar noi nu facem decât s neă ă ă supunem.Butculescu îşi drese glasul alterat de plâns:— V rog, n-o dojeni i pe domnişoara Zizine. O în eleg atât de bine!ă ţ ţ Pute i s m crede i, încerc exact acelaşi sentiment. De ruşine. Iar deţ ă ă ţ când am primit poezia lui nepotu-meu, aceast poezie-testament aşă putea spune, tr iesc ca într-un soi de exaltare, sunt h r uit deă ă ţ sim minte stranii.ţăB trânele amu iser . Domnul Cicerone avea o expresie de iluminat,ă ţ ă lacrimile îi curgeau şiroaie. Declar cu glas vibrând de emo ie:ă ţ— Presimt c am s mor curând. O, da! Foarte curând. Poate azi, poaă ă -te mâine... V rog nu plânge i, c ci eu sunt extrem de fericit... V-amă ţ ă spus c e ciudat... Sunt cuprins de o bucurie în l toare, pe care n-amă ă ţă mai cunoscut-o... Poate c aşa arat Paradisul. Presimt c moarteaă ă ă mea va însemna ceva, în sfârşit ceva, dup şaptezeci de ani ignobil deă anonimi şi inutili... Şi o aştept ca pe o femeie iubit ... ca peă Madeleine... Madeleine...

— Mi-e bine!— Mi-e din ce în ce mai bine!— M şi mir cât mi-e de bine...ă

*

La ora 10 diminea a, generalul Dabija primi urm torul mesagiu de laţ ă Marele Cartier General al generalului Averescu:

...Dezastru dup dezastru! Ieri, 25 a II-a, colonelul Roman a fostă arestat la Bucureşti, de c tre poli ia militar german . În clarificareaă ţ ă ă chestiunii maior Teodorini, trimitem la N. o comisie de anchet .ă Deocamdat ave i libertate s lua i orice m sur pe care o considera iă ţ ă ţ ă ă ţ necesar pentru securitatea dumă neavoastr şi a documentelor...ă

Generalul împ turi telegrama cu gesturi maşinale. În dou , în patru, înă ă opt... Situa ia era într-adev r dezastruoas . Roman, faimosul,ţ ă ă imbatabilul, legendarul Roman c zut în mâinile nem ilor însemna maiă ţ mult decât decapitarea Serviciului de Informa iuni Român. Dar şi maiţ grav decât pierderea acestui capo di tutti capi era lovitura morală ă care avea s fie greu suportat de c tre armat . Oamenii nu-şiă ă ă ă reveniser dup şocul pricinuit de dezertarea lui Sturdza şi, c utându-ă ă ă

- 216 -


şi echilibrul, neredresa i înc , priţ ă meau a doua bastonad , maiă cumplit , c ci Roman devenise mai mult deă ă cât o supersti ie, deveniseţ un mit. Dabija, temperamental, în plus educat de dasc li teutoni careă nu osteneau s repete c geniul înseamn str duă ă ă ă in , încerca oţă rezerv aprioric fa de individul excep ional. Dup p reă ă ţă ţ ă ă rea lui, acesta era inventat de împrejur ri şi mai ales de oameni care, aă vând îndeobşte o via s rac , alergau dup senza ional. Mai socotea cţă ă ă ă ţ ă momentul când o na iune îşi atârn toate n dejdile de grumajii unuiţ ă ă singur ins, cât ar fi fost el de valoros şi ocrotit de Fortuna, marchează începutul declinului pentru acea comunitate social şi, în orice caz, nuă constituie o dovad de s n tate moral . În plus, generalul nu credeaă ă ă ă în binefacerile reale ale individului statuie. Ele erau în general aparente şi, ulterior, evolu ia evenimentelor demonstra în cele maiţ multe cazuri influen a maleţ fic pe care o exercitaser asemeneaă ă oameni de excep ie.ţIndiferent îns de prejudec i, Dabija nu contesta "succesul" lui Roă ăţ -man, puterea lui de seduc ie. Era de-ajuns ca un comandant s dea deţ ă în eles ostaşilor şi ofi erilor c urmeaz s ac ioneze pe baza unorţ ţ ă ă ă ţ informa ii primite de la colonelul Roman, pentru ca oamenii s plece înţ ă misiune şi s atace cu vioiciunea cu care ar fi acceptat s participe laă ă un picnic. Aveau o încredere oarb în el şi despre ispr vile saleă ă circulau cele mai n struşnice legende. Nu o dat , în tranşee, generalulă ă avusese prilejul s asculte adevă ărate basme pentru copii istorisite cu credin de c tre grada i, oameni în toat firea şi cu meserii serioaseţă ă ţ ă în via a civil : avoca i, profesori universiţ ă ţ tari, medici... Convingerea — oamenii, dincolo de poveşti şi zvonuri, sim eau nevoia s cread — cţ ă ă ă Roman este ofi erul de contrainforma ii al veaţ ţ cului îl înzestra pe acesta cu însuşiri ce frizau aproape supranaturalul. Pe undeva, cazul lui era asem n tor cu acela al contelui de Saint-Germain, care ineaă ă ţ loc de frunte în "mitologia" contemporanilor. Dup cum avenă turierul francez izbutise s conving c este nemuritor — trebuia s fi împliă ă ă ă nit acum vreo dou sute treizeci de ani — Roman reuşise f r efort s înă ă ă ă -credin eze c -i tot atât de invulnerabil ca umbra p s rii în zbor,ţ ă ă ă dezmierdând undele lacului. Desigur, celebritatea colonelului nu se iscase din senin. Înregistrase succese incontestabile, dar, îşi închipuia generalul, ecoul lor fusese amplificat, atingând propor ii neb nuite,ţ ă datorit unei personaă li i seduc toare. Roman era prototipul insuluiţăţ ă care face s se vorbeasc despre el, imediat remarcabil, indiferent deă ă mediul în care evolueaz . Şi captivau îndeosebi dezinvoltura,ă fermec toarea lui insolen , o cutezan n zdr van şi plin de umoră ţă ţă ă ă ă ă care reînvia în sufletele oamenilor siluetele îndr gite ale copil riei:ă ă D'Artagnan, Trandafirul Roşu, C pitanul Fracasse, haiducii Tunsu şiă Bujor, zapciul Jianu..."Nimeni nu-i de neînlocuit", încerc s se consoleze, dar Dabija maiă ă ştia c , pentru a realiza întocmai adev rul acestor cuvinte, trebuie să ă ă treac vreme. Doar anii scurşi î i ofer perspectiva just care s - iă ţ ă ă ă ţ

- 217 -


îng duie s consta i c , indiferent de propor iile catastrofei, soarele aă ă ţ ă ţ continuat s ră ăsar . Pentru moment, consecin ele, deruta, sentimentulă ţ de ireparabil sunt la fel de grave şi definitive ca şi când ar reprezenta realitatea obiectiv .ăÎnchise dosarul şi-l încuie în safe. Se mişca greu şi se sim ea cuprinsţ de o oboseal stranie, pe care n-o mai încercase vreodat . Ostenise să ă ă gândeasc , s fie dinamic şi competent, dur şi intransigent, osteniseă ă s iuă beasc . Încerc s o alunge din minte pe Alexandrina. Osteniseă ă ă s -l doaă r ...ăÎncuie toate sertarele, apoi uşa cabinetului. Gogu Roşianu şi c pitaă nul Ioanid se ridicar . Generalul le arunc o privire stins :ă ă ă— Domnilor, v dau o veste cât se poate de proast . Colonelul Romană ă a fost arestat de nem i alalt ieri, la Bucureşti. În anchetarea cazuluiţ ă Teodorini, urmeaz s soseasc o comisie instituit de domnul generală ă ă ă Averescu. Pân atunci, sunte i liberi. Cheile de la acest birou le ve iă ţ ţ preda imediat ofi erului de serviciu. Bun ziua.ţ ă

*

Iorgu Cerchez fusese plecat la Cristeşti, o moşioar din zestrea Aleă -xandrinei, care se afla lâng B icoi. Z bovise patru zile sf tuindu-seă ă ă ă cu vătaful şi c utând solu iile cele mai potrivite pentru a puteaă ţ r spunde apeluă lui lui Averescu adresat tuturor produc torilor agricoliă de a "cultiva pe o scar cât mai larg legumele şi în special cartofii".ă ăSe întoarse miercuri diminea a, pe o vreme pe care moldovenii o nu-ţmesc ninsoare ig neasc . Fin ca zah rul pudr , sticloas , uşorţ ă ă ă ă ă ă viscolit , înv luind meleagul în giulgiu diafan de borangic. Dup ce seă ă ă descotorosi de bl nuri şi ciubotele musc leşti, o întreb pe Sevasta deă ă ă nevast -sa şi intr în salon, s -i dea bine e.ă ă ă ţAlexandrina, întins ca de obicei în balansoar, strânse cu putere braă -ele de lemn lustruit şi-i arunc o privire pe care Iorgu nu i-o cunoşteaţ ă

şi nici nu izbutea s-o defineasc . Îl izbi în mod deosebit paloareaă chipului, coal de hârtie. Prin minte îi trecu o observa ie neaşteptat :ă ţ ă "Are alboarea oamenilor deprinşi s tr iasc noaptea..."ă ă ăSe apropie timid şi-i s rut mâna:ă ă— Bine te-am g sit, Alexandrin .ă ăDoamna Cerchez se sili s zâmbeasc . Gura crispat îi tremura. B ră ă ă ă -batul o cercet îngrijorat:ă— Eşti bolnav ?ăAlexandrina scutur din cap şi instantaneu ochii i se umplur de laă ă -crimi.— Adelu a?ţO privea însp imântat, dar femeia nu era în stare s scoat vreun suă ă ă -net.— Atunci ce s-a întâmplat? Nu m da în und , porumbi !ă ă ţăDoamna Cerchez îşi culc obrazul pe mâna lui şi începu s plâng . Oă ă ă

- 218 -


durere sfâşietoare p rea s zbuciume trupul delicat. Iorgu,ă ă sentimental, duios, bun pân la imbecilitate, incapabil s suporteă ă lacrimile, îşi sim ea inima strivit .ţ ă— Iart -m , Iorgule.ă ăB rbatul clipi fâstâcit, încredin at c n-auzise bine.ă ţ ă— Iart -m , repet Alexandrina ridicându-şi obrazul ud.ă ă ă— S te iert?! Pentru care pricin ? Nimic din ce ai s vârşit ori vei să ă ă ă-vârşi tu vreodat nu-mi va da prilej de cârteal . Orice ai hot rî ori aiă ă ă face, eu oi întâmpina f r osând , cu capul plecat şi bucuros. Aşadar,ă ă ă de la mine iert ciune îi zadarnic a cere.ă— Sunt o tic loas . Doamne! Cum m rabd p mântul?!ă ă ă ă ăCerchez îi mângâie cu mâna tremurând p rul.ă ă— Domoleşte-te. Iac , aud paşii Adelu ei. Ai s-o sperii.ă ţÎi zâmbea nesigur iar chipul mare şi cumsecade iradia atâta tandre e,ţ încât Alexandrina se sim ea sfâşiat de mil .ţ ă ă— Alt soi de femeie i se cuvenea, Iorgule! Mi-e ruşine de tine, de miţ -ne, de icoane...Ochii lui Cerchez, culoarea sticlei afumate, se aburir . Rosti cu blână -de e:ţ— N-ai pricin s - i fie ruşine de mine. Şi nici de tine. Cerceteaz -te înă ă ţ ă oglind iar aceasta î i va aduce dovada c nu s-a iscat înc în lumeă ţ ă ă f pă tur cu atâta drept de fal . Cât despre icoane, zâmbi, ele nu s-auă ă n scocit întru mustrare, ci mângâiere. Hai, porumbi , conteneşte- iă ţă ţ zbuciumul şi lacrimile.Alexandrina îi c ut ochii.ă ă— Mi-aş da via a s te ştiu fericit. O meri i cum n-a meritat-o nimeniţ ă ţ vreodat . Când m gândesc c ai ştiut... Ai ştiut totul şi nu mi-ai spusă ă ă o vorb . Ai t cut şi doar Dumnezeu cunoaşte ce-a fost în inima ta.ă ă Sunt mai p c toas decât ultima femeie de strad .ă ă ă ă— Nu spune asemenea vorbe, Alexandrin , c ci m dor peste m sur .ă ă ă ă ă Nu-i vina ta c l-ai... l-ai îndr git pe omul acela. Nu-i vina nim nui. Deă ă ă ne-ar întreba inima încotro s-o apuce, de mult alean s-ar scuti p mântul!ăAlexandrina, cu privirile pierdute, îşi muşca buzele.— N-avea dreptul s procedeze cu tine aşa cum a procedat. A fost înă -grozitor de crud şi neomenos...— Fii pe pace, eu neluând aminte la flecuşte e. Aşa-s militarii, neînţ du-r tori, c ci doar nu cu regiment de sfin i şi mucenici se poartă ă ţ ă r zboiul. Atâta grij am... Tu s fii bucuroas . Crezi c ai s fiiă ă ă ă ă ă bucuroas cu el, Aleă xandrin ?ăO privea încordat, cu nod în inim şi grumaz. Doamna Cerchez îşi treă -cu palma peste fruntea transpirat .ă— Nu ştiu, Iorgule. Nu ştiu... Ştiu doar c m iubeşte. Aşa cum poateă ă el. S lbatic, crunt, pe via şi pe moarte.ă ţăCerchez îşi reprim oftatul şi coborî ochii în p mânt. N d jduia — aă ă ă ă -jutor cerşetorit firului de pai — alt r spuns.ă

- 219 -


— Şi... tu?Femeia îşi adun tot curajul şi-l privi în ochi:ă— Nu pot s te mai mint, Iorgule. Voi avea un copil de la el... Şi nuă vreau s -l lep d.ă ăCerchez p li. Încerc s -şi anine privirea p ienjenit de ziduri, ca să ă ă ă ă ă nu plâng .ă— Iart -m , Iorgule... Am încercat s m împotrivesc c ci toate, draă ă ă ă ă -gostea mea pentru tine şi Adelu a, educa ia, credin a, teama deţ ţ ţ scandal, se r zvr teau... Patima îns s-a dovedit mai puternic .ă ă ă ă N prasnic .ă ă— Pricep... Acum m iart , am oleac de lucru cu scriptele de la Crisă ă ă -teşti...Doamna Cerchez îi prinse mâna:— Spune-mi, ce ai de gând s faci?ăIorgu o privi mirat:— Ce s fac? Ce am f cut dintotdeauna: i-oi întâmpina voia, i-oi îmă ă ţ ţ -plini porunca neclintit.

Sevasta p trunse în salon şi, dup ce se asigur c doamna Cercheză ă ă ă este singur , îi înmân un plic g lbui. Alexandrina se l s reflex peă ă ă ă ă spate, cu mâinile ridicate de parc s-ar fi ferit de o gânganieă primejdioas . Priviă rea însp imântat nu se putea desprinde deă ă scrisoare. Slujitoarea se uita la ea cu mil neputincioas .ă ă— Pune-l pe foc, coni ! De câte ori î i port carte şofranie, te p leşteţă ţ ă z c şeala... D -l fl c rii şi p catelor!ă ă ă ă ă ăAlexandrina îngân r t cit :ă ă ă ă— Du-te, Sevast ... Du-te... Nu-mi faci trebuin . Grijeşte de mas ...ă ţă ă Conaşu-i fl mând. Du-te...ăB trâna şov i câteva momente şi p r si saloriul. În prag se mai înă ă ă ă toar-se o dat . O hârtie g lbinicioas ca şi plicul tremura în mâinile Alexană ă ă -drinei. Oft şi închise uşa. Acesta era cel de-al treilea r vaş, sol deă ă veste proast . Ajunsese s le cunoasc dup culoare, "poştaş" — ună ă ă ă b ietan priă p şit pe lâng ograda lui Ghi , paracliserul Bisericii Sfântulă ă ţă Ierarh Nicolae — şi spaima ce-o stârneau cucoanei. În buc t rie,ă ă Sevasta spori flac ra de la icoana Preacuratei şi închin rug ciuneă ă ă fierbinte de îndep rtare a vr jă ă maşului, cerând dar blând de zile paşnice sub acoperişul st pânilor.ăÎn salon, Alexandrina z cea pr buşit , cu capul în mâini. Scrisoarea îiă ă ă poruncea hârtii de la Statul-Major, o hart , un cifru... Doamnaă Cerchez, care n-auzise în via a ei asemenea cuvânt, în elese cţ ţ ă Verneasca se afl în leg tur cu nem ii. Reieşea şi din precizia deă ă ă ţ detaliu a preten iilor: anume documente, anumit hart ... Evident,ţ ă ă furnizorul trebuia s fie Dabija, care urma s dea dovad cât ine laă ă ă ţ reputa ia ibovnicii. Dac cererea nu va fi satisf cut în urm toareleţ ă ă ă ă dou zile, fluturaşi denun ând leg tura infam a Alexandrinei cuă ţ ă ă

- 220 -


generalul vor fi lipi i pe zidurile prim riei şi ale Statului-Major, peţ ă vitrinele dughenelor şi pe felinare.Doamna Cerchez şopti disperat printre degetele care-i acopereau faă -a:ţ

— Ce s fac? Doamne! Înva -m ce s fac!ă ţă ă ă

*

Domnul Mareş înainta în galeria subteran , uimit de tr inicia conă ă -struc iei. Gangul, lat cam de doi metri, boltit, era îmbr cat în c r miziţ ă ă ă şi negustorul îşi spuse c putea fi str b tut cu uşurin chiar într-oă ă ă ţă tr suriă c pe dou ro i, aşa cum foloseau în genere medicii de ar şiă ă ţ ţ ă perceptorii. Poate chiar de aceea drumul fusese n scocit confortabil,ă fugarii putând înc rca în doc raş acareturile mai de soi şi nu s pleceă ă ă în pribegie cu o boccea şi ce le puteau cuprinde buzunarele.Felinarul slobozea fluture de lumin . Zbur t cea pe p mântul b t toă ă ă ă ă ă -rit, se c ra pe ziduri pân în crucea boltii, se pr buşea, scormoneaăţă ă ă unghere şi vizuini de guzgani care forfoteau printre ciubotele negustorului. Mareş le înregistrase prezen a cu sil dar mai ales cuţ ă mirare. "Ce dracu' m nânc şi beau ştia aici, la cinci, ori şase metriă ă ă sub p mânt?!"ăÎn mâna cealalt , inea o lopat uşoar şi un târn cop luat pentru oriă ţ ă ă ă -ce eventualitate, deşi Verneasca îl asigurase c nu va avea nevoie deă el. Într-adev r, gangul era mai descurcat decât multe "şosele" pe careă le cunoştea Mareş, drumuri destul de importante ce legau diferitele târguri din Moldova sau Muntenia. Ici, colo câte o gr mad desprinsă ă ă din cetluiala mortarului şi într-un singur loc, acolo unde galeria f ceaă cot lin, ca un grumaz de leb d , se surpase bolta, ridicând movilă ă ă r s rit de p mânt şi zid rie pr buşit . Aici se împiedicase probabilă ă ă ă ă ă ă b trâna hot rând cale înă ă toars .ăÎn mai pu in de zece minute, robotind cu spor, Mareş deschise potecţ ă şi îşi urm drumul nesup rat. De n-ar fi fost clo anii şi mirosulă ă ţ ap s tor, greu de identificat, o mixtur de var, gunoi ud, hoit şiă ă ă putreziciune, s-ar fi putut crede într-o vizit în catacombele muzeu dină burgurile catolice. Se uit la ceas şi socoti c a p r sit beciulă ă ă ă Verneasc i de aproape jum tate de ceas. I se p rea uluitor ca ună ă ă asemenea drum subteran care aproape traversa târgul s fie ignorată cu des vârşire de autorit ile şi cet enii oraşuă ăţ ăţ lui. Bineîn eles, tainaţ fiind dezv luit , drumul devenea bulevard pierzână ă du-şi destina ia şi, înţ consecin , uzufructuarii aveau tot interesul s -şi faţă ă c nod la limb .ă ă Actul de pruden îns , valabil acum o sut de ani când arbitrarulţă ă ă domnului ori al turcului nu era îngr dit de vreun jude , deveneaă ţ absurd în plin veac dou zeci. Dimpotriv , îşi zicea Mareş, întrebându-ă ăse dac în afara b trânei mai exista vreo singur f ptur în via careă ă ă ă ă ţă s aib habar de tunel, el ar fi semnalat existen a lui, putând fiă ă ţ exploatat fructuos, ca o curiozitate turistic . Se opri pe neaşteptate,ă

- 221 -


sim ind c sângele îi înţ ă ghea în vine. La cap tul galeriei urca oţă ă sc rişoar îngust . Dintâi, nu desă ă ă luşi ce ar fi putut s însemneă gr mada de vreascuri albe care bloca acă cesul spre primele câteva trepte. Se apropie cu paşi şov itori, direc ionând lumina felinarului.ă ţ Erau oasele, scheletele (judecând dup num rul craniă ă ilor) a trei cai. Negustorul îşi şterse fruntea asudat cu mâneca surtucului. În parte,ă presupunerea lui se confirma. B jenarii îşi înc rcau bidiviii — ură ă m deă docar nu se afla — cu cât puteau duce în spinare şi, neavând încotro, îi lep dau izbeliştii, aici, la poalele sc rişoarei. Foamea şi setea r puă ă ă -neau apoi bietele dobitoace pentru care galeria subteran însemnaă drum f r întoarcere. Chiar hr nite şi ad pate, soarta tot crunt li s-ară ă ă ă ă fi dovedit. Slobozenie nu mai aveau cum dobândi, iar de la o vreme, din pricina lipsei de lumin ar fi orbit precum c lu ii c r uşi dină ă ţ ă ă gheena minelor.Domnul Mareş urc scara strecurându-se anevoie c ci era b rbat truă ă ă -peş. Începuse s simt aerul nop ii de iarn şi la a dou -zecea treaptă ă ţ ă ă ă puse mâinile pe acoperişul fostului pensionat de domnişoare. La nici jumătate de metru, în stânga, se desluşea oberlichtul lic rind palid,ă sub cerul g urit de o lun alburie. Îşi scoase briceagul şi încerc să ă ă ă salte capacul de sticl . Acesta ced imediat.ă ă"N-au pus cârligul, gândi Mareş. Fireşte, nu aşteptau vizit de arhană -gheli..."Peste câteva clipe, se afla în cabinetul generalului Dabija.

CAPITOLUL XXI

Într-una din celulele speciale ale închisorii Malmezon, colonelul Barbu Roman râdea sardonic. Nu o dat socotise c via a e grozav de caraă ă ţ -ghioas , o glum excelent dac ştii s te debarasezi de balastulă ă ă ă ă dezagreabilului şi s-o priveşti dintr-o anumit perspectiv . Avuseseă ă nenum rate prilejuri s-o constate — şi era mai ales fericit c faceă ă parte dintre cei aleşi, indivizi în stare s în eleag şi s simtă ţ ă ă ă asemenea subtilit i — dar episoăţ dul pe care-l tr ia acum i se p rea oă ă culme de ilaritate a ceea ce colonelul obişnuia s numească ă fenomenul existen . Contrastul dintre celula strâmţă t câtă ascensoarele care în casele bogate f ceau leg tura între bucă ă ăt rie şiă oficiile de lâng sufragerii, şi festivitatea la care ar fi trebuit s pară ă -ticipe azi en vedette la Iaşi, unde generalul Berthelot urma s -iă înmâneze în prezen a maiest ilor sale regale însemnele Legiunii deţ ăţ Onoare în gradul de mare ofi er era atât de strident încât inea de unţ ţ comic absurd. Ceea ce-l descump nise totdeauna pe Roman erauă loviturile de teatru ale destinului. I se p rea straniu ca un singură eveniment, cât de important, dar unul singur, s deschid pârtie nou ,ă ă ă cu totul neaşteptat în via a unui ină ţ divid. Revirimentele gen "azi cerşetor, mâine împ rat" îl azvârleau în lumea fantasticului. I seă

- 222 -


p reau mai fireşti întors turile lente, rod al unor acumuă ă l ri cantitative,ă al unui drum cu itinerar precis care ducea la deal sau la vale. Schimb rile spectaculoase îns — şi-o imagina pe Fortuna mânuindă ă dup capricii o baghet magic — îl indispuneau, c ci îl sileau s -şiă ă ă ă ă simt neputin a, imposibilitatea de a-şi controla soarta şi, paradoxal,ă ţ în acelaşi timp îl amuzau. Roman era un b rbat c ruia îi pl cuseră ă ă ă totdeauna farsele şi într-un destin cu accidente de grafic isteric desluşea renghiurile destinului.Meditând în bezna celulei — zi şi noapte întunericul era des vârşit;ă "pressing psihologic, nici prin cap nu le trece c m-aş putea sinucide"ă — colonelul îşi regreta amarnic uşurin a. Îl arc niser ca pe un copilţ ă ă mic şi înc o dat se confirma una din teoriile preferate ale lui oncleă ă Archibald: "Vânatul mare îl prinzi cu momeal mic . Profesioniştii cadă ă în capcane simple, tocmai pentru c supraapreciindu-se îşi închipuieă c adversarul le întinde curse complicate, tehnice, inedite..."ăDe data aceasta îns îl înşelase instinctul şi ac ionase în virtutea uneiă ţ logici mecanice: Natalia e înc p ânat şi inconştient , precis n-aă ăţ ă ă plecat c ci n-am primit de patru luni nici o veste din Moldova, mi s-aă p rut c am recunoscut-o din spate acum dou s pt mâni, pusul de-aă ă ă ă ă curmezişul, sfidând orice ra iune, îi seam n al dracului!...ţ ă ăStând pe prichici cu genunchii aduşi la gur , colonelul zâmbea tristă gândindu-se la Dobre cojocarul, la Anton, la b ie ii ceilal i... "Ce-oră ţ ţ zice?", c de putut nu puteau face nimic. Probabil, Anton jubila înă sinea lui. Îl enervau exhibi iile colonelului, actele lui de teribilism şiţ încerca probabil acum satisfac ia sumbr a individului c ruia i seţ ă ă confirm pronosticurile: " i-am spus eu?"ă ŢColonelul mai medita c oamenii profereaz toat via a teorii pe careă ă ă ţ le consider axiome pentru ca la un moment dat s ac ioneze exact înă ă ţ sens contrar."Nu intra undeva pân nu ştii pe unde ai s ieşi" fusese unul din preă ă -ceptele lui preferate.El nu numai c nu se asigurase de o bun ieşire, dar intrase cu o câră ă pă neagr pe ochi. Era de-ajuns, pentru a nu-şi sacrifica nici un om, să ă trimit în recunoaştere un copil de opt-zece ani cu un comision,ă pretext oarecare pentru doamna Natalia Silvan...Gândurile lui Roman goneau cu neastâmp r de l cust . Încerca să ă ă ă ghiceasc ce naiba avea de gând s fac Hentsch. Bineîn eles, nu-l vaă ă ă ţ propune pentru decorare, totuşi abordase o comportare stranie. Trecuser doă u zeci şi patru de ore de la arestare şi în timpul acestaă nu i se luase nici un interogatoriu, nimeni, nici m car gardianul —ă desigur dresat — nu-i adresase o vorb . Dou fapte r mâneau certe:ă ă ă Unu, era singurul de inut din aripa respectiv a penitenciarului.ţ ă St pâneau liniştea şi bezna — doar uşa celulei lui se deschidea, oă singur dat pe zi la cinci, când paznicul îi l sa un sfert de pâine deă ă ă m lai şi un ulcior cu ap — nimeni nu r spundea la "telefonul" deă ă ă perete. Doi, orice încercare de evadare în condi iile date eţ ra exclus .ă

- 223 -


Va încerca imposibilul, apelând chiar la solu ii disperate, când va fiţ scos din celul spre a fi condus la un eventual interogatoriu sau, poaă -te, direct la Tribunalul Militar. Ştia îns c nu va fi tradus în fa aă ă ţ justi iei înainte de a se încerca totul pentru a-l face s vorbeasc . Îlţ ă ă însp imânta un singur lucru. Dac regimul de întuneric va dura maiă ă mult de câteva zile, va fi incapabil s ac ioneze. Nev z torii nuă ţ ă ă evadeaz ...ă

*

— Am o propunere, spuse c pitanul Ioanid coborând treptele popoteiă al turi de Gogu Roşianu.ăDe la moartea lui Teodorini, se ar ta extrem de tolerant, uman, aă proa-pe cald. R t cise aerul de superioar detaşare care-l caracterizaseă ă ă pân atunci, de polite e ireproşabil dar transparent c ci nu izbutea,ă ţ ă ă ă de fapt nici nu încerca, s ascund o indiferen profund jignitoareă ă ţă fa de tot ce se chema aeroplan sau ful de vale i. Sesizândţă ţ schimbarea de atitudine, Ro-şianu îl urm rea cu o circumspec ieă ţ ironic , un pufnit pe n ri devenit tic nervos inând loc de oriceă ă ţ comentariu.— Am o propunere interesant , insist Ioanid.ă ă— Hm! f cu Gogu Roşianu.ăP rea sceptic şi cât se poate de pu in curios. Salut o doamn în vâr-ă ţ ă ăst , distins , s r c cios îmbr cat , care inea în mân o paporni nuă ă ă ă ă ă ă ţ ă ţă prea mare.— A g sit nuci, coment cu indiferen . Alalt ieri erau zece franci su-ă ă ţă ăta în pia . S ştii de la mine o chestie! Cât vreme te mai preocupţă ă ă ă coliva şi dejunul duşilor de pe lume, înseamn c lucrurile nu suntă ă chiar atât de grave. Respectarea datinilor demonstreaz vigoarea unuiă popor. Uit -te la englezi...ă— Eşti atent? se interes Ioanid plictisit.ă— i-am expus o lege ştiin ific .Ţ ţ ă— Je m'en fiche, je m'en refiche et je m'en contrefiche de legi ştiin ifice! se enerv Ioanid.ţ ă— Cred c nu este o atitudine indicat .ă ă— Vrei s m ascul i sau nu?ă ă ţ— Chiar dac nu vreau, tot ai s - i ii discursul. Arzi de ner bdare s-oă ă ţ ţ ă faci, mai ales c de la un timp ai devenit cuvânt re . Despre ce esteă ă ţ vorba?— Hai s încheiem o în elegere. Ca s nu ne mai suspect m unul peă ţ ă ă altul, propun ca pân la sosirea comisiei de anchet — chestiune de oă ă zi sau dou — s nu ne mai desp r im nici cinci minute. Eşti de acord?ă ă ă ţGogu Roşianu catapult cu bombeul cizmei o piatr în şan . Întoarseă ă ţ capul spre Ioanid:— !Ţţ— De ce? f cu intrigat c pitanul.ă ă

- 224 -


— Întâi, c eu unul nu mai nutresc suspiciuni, ci certitudini. Doi, de-ătest via a în comun, chiar dac partenerul ar fi o zân blond , diafan .ţ ă ă ă ă Ca elev, n-am participat la nici o excursie cu şcoala. Mi-a repugnat organic şi aprioric tot ce presupune via a de turm .ţ ăIoanid îl privi intrigat:— Bine, dar e vorba de o zi, dou , cel mult trei.ă— Nici o secund , mon cher. De altfel, nu m intereseaz câtuşi deă ă ă pu in ce faci, ce gândeşti, dac te razi diminea a sau seara, cum sfor iţ ă ţ ă ori dac ai o digestie bun . Las asta pe seama zoologilor...ă ăOp rit, Ioanid se opri locului:ă— Eşti un imbecil.— Mi-au mai spus-o şi al ii, dar nu i-am crezut. Salve, amice. Am altţ drum.O lu la dreapta, agale, cu mersul leg nat de b rbat corpolent careă ă ă începea s devin prea gras.ă ăIoanid r mase în mijlocul drumului, palid, cu tâmplele zvâcnind. Sim-ăea c l-ar fi strâns cu pl cere de gât.ţ ă ă

*

Întors de la Târgu Frumos unde avusese o întrunire cu generalii Aslan şi Pretorian — discutaser posibilitatea form rii unui guvern militar aă ă c -rui şefie s -i revin lui Averescu — Dabija g si biletul Alexandrineiă ă ă ă dup ce dejunase la popot . Întârziase din pricina viscolului şi aă ă ninsorii abunden-te, petrecând noaptea înz pezit la Stânca. Abia spreă prânzul cel mic, cu a-jutorul unor atelaje de artilerie, izbutise s scoată ă automobilul din n me i şi s -şi continue drumul.ă ţ ăBiletul alarmant, scris în mod evident într-o stare de panic , fixa o în-ătâlnire urgent pentru seara aceleiaşi zile.ăGeneralul în elese c se petrecea desigur ceva grav şi neobişnuit. Ale-ţ ăxandrina plecase sup rat de la ultima întâlnire şi Dabija o cunoşteaă ă în-deajuns pentru a fi pe deplin încredin at c va avea mult de furcţ ă ă pân s-o împace. Nu se îndoia o clip c -l iubeşte, dar — am nuntă ă ă ă care nu înceta o clip s -l agaseze — inea şi la Iorgu. Îi era mil de el,ă ă ţ ă sentiment extrem de primejdios şi uneori mai eficace decât patima; avea oroare s stârneasc suferin mai ales unui om care nu avuseseă ă ţă pentru ea decât gesturi de a-dora ie. Generalul aprecia "caracterulţ bun" al doamnei Cerchez, onestita-tea şi "cavalerismul" ei, dar numai atâta vreme cât acestea se manifestau vizavi de propria lui persoan .ă Exact aceleaşi însuşiri, în rela iile cu Cer-chez, deveneau sl biciune,ţ ă lips de hot râre, supersti ii de cap de vrabie imbecilizat la pensionă ă ţ ă şi, în primul rând, lipsa unui sentiment adev rat, puternic, unic fa deă ţă amant.Muta iile erau operate îns inconştient, Dabija r mânând perfect sin-ţ ă ăcer în forul s u interior şi ar fi fost extrem de surprins dac cineva i-ară ă fi reproşat lipsa de principialitate, oportunismul judec ii lui.ăţ

- 225 -


Faptul c Alexandrina, r nit , îndurerat şi îngrozit de conduita lui îiă ă ă ă ă scria ea cea dintâi — în chestiuni de amor propriu f ptura blând şiă ă mi-nunat de frumoas devenea fiar — era mai mult decâtă ă semnificativ. Iar semnifica iile nu se puteau intui decât dramatice.ţÎngrijorat, frânt de oboseal , generalul se culc . Locuia la c minul ofi-ă ă ăerilor, instalat în fostul Hotel Decebal, pavilionul Algiu fiind rezervatţ

doar întâlnirilor cu Alexandrina. Se trezi pe la 5, prost dispus, dup ună somn adânc dar h r uit de visuri rele. Înainte de a pleca, primi ună ţ mesaj de la Statul-Major. Dup toate probabilit ile şi în func ie deă ăţ ţ starea drumului, comisia care trebuia s ancheteze cazul Teodoriniă urma s soseasc în cursul serii.ă ăÎndreptându-se spre locuin a domnişoarelor Algiu, Dabija reflect cţ ă ă nu putea s întârzie cu Alexandrina mai mult de un ceas.ă"Ca s primeşti vestea unei nenorociri, ai nevoie de mult mai pu in...ă ţ S sper m c nu-i chiar atât de grav..."ă ă ăSe sim ea îns incapabil s spere.ţ ă ă

Domnul Mareş l s s cad perdeaua. În odaia neguroas , candelaă ă ă ă ă isca o inim albastr . Se aşez pe o canapelu f r sp tar, masându-ă ă ă ţă ă ă ăşi ceafa."Zece minute dac mai z boveam, se ducea totul de râp ."ă ă ăSt tea în întuneric, atent la orice zgomot.ă

*

Pentru colonelul Roman un fapt se impunea, imperativ categoric: tre-buia s inventeze ceva, s g seasc f r întârziere un truc care să ă ă ă ă ă ă deter-mine schimbarea regimului la care era supus. Dup aproape treiă zile de la arestare — temnicerii, din neglijen , ori deliberat c ciţă ă timpul se dilat când ii socoteala minutelor, nu-i confiscaseră ţ ă ceasornicul, un Anker br - ar cu cadran fosforescent — Roman îşiă ţ ă închipuia c desluşeşte cu clari-tate tactica nem ilor. Duceau o politică ţ ă de intimidare, de constrângere psi-hologic , încercând prin mijloaceă mai mult sau mai pu in abile s -i anule-ze încrederea în sine, sţ ă ă nimiceasc în propriii s i ochi legenda colonelului Roman, invulnerabil,ă ă inegalabil, marele as al activit ii de contrainforma ii, una dinăţ ţ personalit ile proeminente ale celui mai mare r zboi pe care-l cu-ăţ ănoscuse lumea.Faptul c era tratat ca un borfaş oarecare, ho de bun -diminea a sauă ţ ă ţ pungaş m runt care opereaz în pia ori tramvai, nu înceta o clipă ă ţă ă s -l a-muze. În trei zile, nimeni nu catadicsise sâ-i ia cel mai banală interogatoriu, de rutin — ai fi zis c l-au uitat, un Gic mân -mică ă ă ă ă neînsemnat, pentru care comisarul circumscrip iei de mahala nu şi-aţ g sit înc timp — condu-it generat bineîn eles de o indiferenă ă ă ă ţ ţă absolut . Indiferen vizavi de un individ care nu-i nici pe departeă ţă

- 226 -


marele rechin râvnit doar cu câteva zile înainte, ci mrean , cinciă parale ocaua.Spre a-i reduce la zero propor iile, nem ii îşi asezonau politica — seţ ţ credeau al naibii de dibaci — cu sosul rânced, nedigerabil al umilin ei.ţ Ieri şi alalt ieri diminea a, gardianul adusese o g leat cu ap şi ună ţ ă ă ă şmotru dispunând scurt:— Spal imentul!ă ţColonelul începu s râd :ă ă— Uite ce-i, b trâne, nu-s obişnuit s fac pe întuneric decât o singură ă ă treab ...ăÎşi imagina lesne rânjetul lui Hentsch, starea lui de jubila ie la gândulţ c elegantul, impecabilul, rafinatul colonel Roman, clientul fidel al luiă Spencer, cel mai scump croitor al Londrei, spal în genunchi cimentulă ce-lulei. I-o va comunica desigur şi pe aceasta Valentinei, având mereu grij s -şi camufleze exultarea...ă ă— Cum e posibil?! Sileşti un colonel Roman s şmotruiasc podeleleă ă unei celule infecte? Mon ami, biruitorul trebuie s ştie s înving cuă ă ă ele-gan ...ţă— Sunt dezolat, crede-m , dar acesta este regimul penitenciarelor,ă instituit chiar de români. Te crezi pe vremea Bastiliei, când seniorul încar-cerat putea beneficia de serviciile valetului personal? Şi nu v dă de ce s-ar face excep ie pentru Roman. În realitate, este un b rbat câtţ ă se poate de in-signifiant..Cel mai mult îns , îl îngrijora întunericul. Chiar numai dup trei zile,ă ă ochii dezobişnui i de lumin ar refuza s -l ajute. Îşi amintea cu inimaţ ă ă strâns de o vizit f cut prin anii 1906-1907, în Guyana francez , peă ă ă ă ă In-sulele Dracului, unde str nepo ii lui Pascal, Voltaire, Rousseau îşiă ţ depor-tau proscrişii. Un de inut aflat în recluziune special — hranţ ă ă mizerabil , insuficient şi regim de obscuritate dar nu bezn total —ă ă ă ă scos în sfârşit la lumina soarelui, c zuse în mijlocul cur ii. Seă ţ împiedicase de trunchiul u-nui palmier pe care pur şi simplu nu-l v zuse. Era orb.ăUn surâs lumin obrazul tras al colonelului. Cineva — desigur amică vechi, fost coleg, ori rud — care l-ar fi v zut acum, ar fi recunoscută ă lesne zâmbetul şoltic al liceanului Roman Barbu, elev în clasa a patra ori a cin-cea a Liceului Matei Basarab. Când n-avea chef s mearg laă ă şcoal , era de-ajuns s înghit trei buc i de cret pentru a-şi asiguraă ă ă ăţ ă dou zile de relâche. Se f cea vân t, iar febra opintea s spargă ă ă ă ă fruntariile maxime ale termometrului: 39,5, 40, 41°C..."Slav Domnului, zidurile celulei sunt date cu hum ..."ă ăÎşi scoase ceasul de la mân şi, ajutându-se de incisivi, desprinse ca-ăpacul. Se l s în genunchi — "nu ca s rânesc la odobeal , herră ă ă ă Hentsch, ci pentru c aşa vreau eu" — şi începu s rad varul de laă ă ă buza peretelui, acolo unde ochiul nu cade decât în mod excep ional.ţ"Pân la noapte, calcul Roman, sunt transportat urgent la spital. Pună ă r m şag pe tot norocul meu! Important sau defel, au cheltuit preaă ă

- 227 -


mult cu mine pentru a m l sa pe seama unei infirmerii de închisoare.ă ă Iar bolni a deschide cu totul alte perspective... învior toare, aş zice..."ţ ăÎi venea s fluiere, dar se mul umi s-o fac în minte. Era o melodieă ţ ă care f cea furori la Paris, mainte de r zboi.ă ă...Auprès de ma blonde, Tout était blond / Le Champagne, le soleil, et même le rossignol.

*

Dup privirea şi obrajii înfl c ra i, Dobre pricepu c Anton aduce ves-ă ă ă ţ ăte de soi.— Zi!— Are noroc, nene! Noroc de godac în rcat cu uic .ţă ţ ă— Cine, omule?— Roman, nene, cine?! L-au transportat la spital azi-noapte, cu fier-bin eal mare.ţ ă— Unde?— La Aşez mintele Brâncoveneşti.ăCojocarul surâse. Tân rul era fericit, tremura a â at şi dup capul lui,ă ţ ţ ă acu' s-ar fi dus s zgâl âie por ile spitalului, s le sfarme...ă ţ ţ ă— E bine, b iete... aşteapt doar s -mi mântui lucrul... Nu hot rî pâă ă ă ă nă atunci nimic, nu te pripi... De, încep s m încredin ez şi eu despre zoă ă ţ -die bucuroas ...ă

*

Zizine, care avea urechea cea mai sprinten , recunoscu imediat pasulă ap sat al coanei Aristi a Verneasca. Auzi şi zorul în papuci târşi i ală ţ ţ Anic i, poftitoare de zaver şi bâlci, apoi şopoteala scurt în antreulă ă ă cu arom de umbrele, galoşi şi mantale de cauciuc. B trâna iscodea,ă ă slujnica dezlega sacul într-un suflet, f când spovad despre toateă ă m run işurile hudubaiei din Strada Unirii.ă ţZizine îndrept privire nec jit spre Butculescu. De dou ceasuri eă ă ă ă ţ -seau tacla domoal — ia! suveniruri, novitale de pe vremea luiă Caragea Vod , zvonuri de r zboi, stihuri — şi sugând buc cioarele deă ă ă susan caramelizat rostuit de domnul Mareş, petreceau cu sufletele doldora de cuviincioas desf tare, aşa dup cum le porunceau aniiă ă ă c run i şi orânduielile din b trâni.ă ţ ă"Doamne! gândi Zizine, de ce nu îng dui oare f pturilor n scocite deă ă ă tine belşugul de bucurie? De ce curmi totdeauna prea degrab' suspinul de fericire în vreme ce n dufului şi obidei înduri s -şi r sucească ă ă ă mustea ori cosi alb ?"ţă ţă ă— Ierta i-m , domnule Cicerone, oft purtându-şi mâna la r d cinaţ ă ă ă ă grumazului...B trânul o cercet surprins de întrerupere. Istorisea despre un specă ă -tacol v zut în copil rie la Comedia Francez cu Eleonora Duse şi nu seă ă ă

- 228 -


înşela închipuindu-şi c fusese deosebit de elocvent. Reproducând maiă cu seam marea scen a Isoldei, stârnise emo ie şi lacrimi.ă ă ţ Domnişoarele Algiu recunoscuser nu numai gesturile marii actri e,ă ţ dar pân şi modula iă ţ ile glasului de neuitat.— ...înc o dat îmi dau seama c sunte i un povestitor extraordinar,ă ă ă ţ iar ast -sear v-a i întrecut pe dumneavoastr înşiv . M exprimă ă ţ ă ă ă modest, dar s-ar putea ca totuşi s m în elege i. A i avut o zi rar .ă ă ţ ţ ţ ă Unic ...ă— ...rar ... unic , reluar încredin ate Zoe şi Zinca. ă ă ă ţZizine îşi lu iniă ma în din i:ţ— Ştiu c sunte i la fel de curajos pe cât sunte i de elocvent... Încercă ţ ţ doar s v scutesc de o scen dezagreabil .ă ă ă ăZinca şi Zoe o privir alarmate:ă— Ce vrei s spui?ăZizine se uit speriat spre uş :ă ă ă— Îmi închipui c domnul Cicerone ar trebui s se retrag în odaiaă ă ă dumnealui... A venit Aristi a...ţZoe şi Zinca se zgribulir în fundul canapelei, clipind speriate. Butcuă -lescu surâse trist:— Cred c am nuntul acesta a devenit complet lipsit de importană ă ţă pentru mine. Şi mai cred c am început s am o... tandr compasiuneă ă ă pentru coana Aristi a.ţZoe nu în elese şi se interes speriat :ţ ă ă— A i... a i acceptat cererea ei în c s torie, domnule Cicerone? Bineţ ţ ă ă -în eles, o femeie neînsemnat ca mine nu are dreptul s dea sfaturi,ţ ă ă totuşi v-as fi recunosc toare dac a i mai reflecta pu in înainte de aă ă ţ ţ lua o hot râă re atât de important .ă— ...atât de important .ăButculescu surâse cu în elepciune:ţ— Un lucru f cut ori d ruit la timpul s u e ca şi cum l-ai face sau dă ă ă ărui de dou ori... Pe mine unul nu m-a convins niciodat acel "mai bineă ă mai târziu decât niciodat ..." Ar fi absurd s m însor acum, laă ă ă şaptezeci de ani. Gândi i-v numai, un mire cu protez ...ţ ă ăDomnişoarele Algiu se privir consternate. Bineîn eles, nimeni nu seă ţ aşteapt din partea unui domn d'un certain age s sparg nuci întreă ă ă din i, dar acesta este genul de am nunt peste care se trece cuţ ă naturale e, f r aţ ă ă -i da vreo importan . În orice caz nu-l discu i cu treiţă ţ doamne, oricât de prietene i-ar fi, într-un salon...ţ— Am început s-o în eleg pe coana Aristi a, ap s Butculescu, s-oţ ţ ă ă comp timesc şi aş da mult s-o pot ajuta Crede i-m , în sufletul ei seă ţ ă afl mult negrea şi pe aceasta o vedem cu to ii. Ceea ce nu vedeă ă ţă ţ îns fiecare este am r ciunea şi suferin a care-i sugrum cugetul,ă ă ă ţ ă întreaga ei fiin . Mântuitorul s-a jertfit pentru cei obidi i. Coanaţă ţ Aristi a, fiindu-ne sor înţ ă tru Isus, se cere alinat ...ăUsa se deschise cu o lovitur de picior. Verneasca se r sti din prag:ă ă— Ai înnebunit, Butculescule? De când sunt eu neam cu Cristos? Te

- 229 -


ascultai din oficiu şi m crucii! Va's'c , dup capul t u, îs cum tr cuă ă ă ă ă ă to i ofticoşii din Liturghie şi Sfânta Scriptur ?!ţ ă— Nu huli, Aristi o! se sperie Zinca închinându-se speriat .ţ ăVerneasca s lt din umeri:ă ă— Da' ce tuberculoşii nu-s tot f pturi de-ale Celui Veşnic? Şi-ai v zută ă sfânt gras cu bujori în obr jori? Ia mai sl bi i-m cu neroziile! Zi maiă ă ţ ă bine, Butculescule, ce- i veni s m mântuieşti?ţ ă ăOchii b trânului sclipeau.ă— Am primit har de la Dumnezeu întru smerenie, alinare şi în elegeţ re. M-am îndep rtat de taraba Necuratului şi în dar primit-am s suf ră ă ă mucenicie...— Ba primit-ai dar de sminteal !ă— Osândeşte-m , c ci înduratul mi-e dulce iar în canon simt putereaă ă celor doisprezece apostoli.Verneasca se holb :ă— Ce-i cu n rodul sta?!ă ăZinca r spunse cu lacrim în glas:ă ă— Simte adierea Duhului Sfânt. Las -l în pace...ă— O ine de mult aşa?ţZoe suspin :ă— Sunt dou zile de când vorbeşte cu Dumnezeu. Aşa pretinde...ă— Ei da, c la o fi având vreme s stea la conversa ie cu to i c pia ii.ă Ă ă ţ ţ ă ţ Uite cu cine voiam s m m rit! Ptiu! Duce i-l la Socola pân nu prindeă ă ă ţ ă a v gâtui! Azi se crede Cristos, mâine-i d prin minte c -i Vlad epeş.ă ă ă ŢDomnul Cicerone interveni cu blânde e:ţ— Nu-s nebun, coan Aristi ...ă ţă— Atunci ce-mi tot predici, m i pr p ditule?ă ă ă— Sunt dou zile de când o lumin dulce mi-a pogorât în cuget şi dină ă dar am vrut s fac împ rt şire. i-am greşit amarnic cândva, mi seă ă ă Ţ cuvine osând , dar şi iertare.ă— F -mi hârtie pentru cas , spuse repede b trâna, şi- i f g duiescă ă ă ţ ă ă iertare şi pentru p catele lui r sbunicu-t u.ă ă ăButculescu surâse cu am r ciune:ă ă— Dare de argin i... Osânda-i prea miloas ... Dac asta i-i voia, i-oiţ ă ă ţ ţ împlini pofta. Mâine mergem la judec torie.ăVerneasca, nevenindu-i s -şi cread urechilor, se adres domnişoareă ă ă -lor Algiu care ascultau uluite:— A i auzit? Sunte i martore, mi-a f g duit casa.ţ ţ ă ă— Nu-mi iau cuvântul înapoi, coan Aristi .ă ţă— Cred şi eu, f cu Verneasca, încredin at de-a binelea c Butculesă ţ ă ă cu a înnebunit. Te-ar stupi oamenii în uli .ţă— Nu în judecata mirenilor îmi st n duful...ă ă— Cum i-i voia! Se uit la surorile Algiu cânt rindu-le cu dispre dinţ ă ă ţ cercei pân în vârful botinelor: Şi voi ce-a i r mas mute pl tic ?ă ţ ă ă ăZizine îşi şterse ochii.— Domnul Cicerone e un sfânt, un adev rat sfânt...ă

- 230 -


"Dac raiul s-a mutat la balamuc, aşa o fi", gândi Verneasca. Îi eraă doar team ca fârtâng ii de la judec torie s nu bage de seam că ă ă ă ă ă Butculescu şi-a r t cit în izmene bruma de minte şi s seă ă ă împotriveasc la întocă mirea hârtiilor. Când e vorba de dona ii,ţ vegheaz cu aten ie împ trit ...ă ţ ă ă— M ierta i, rosti cu glas stins Zoe, cred c eu am s m retrag. Simtă ţ ă ă ă nevoia s m odihnesc.ă ăVerneasca o cercet mirat :ă ă— Ai bolunzit şi tu, Zoico? Te culci o dat cu claponii? Nu-s nici ceaă -surile 6.— Boala aceasta ne-a istovit de puteri, interveni Zizine. Şi eu simt că abia îmi in ochii deschişi.ţCoana Aristi a ridic din umeri:ţ ă— Din partea mea, culca i-v . Somn dulce pe amândou urechile.ţ ă ă— Ai s ne scuzi, nu-i aşa? întreb timid Zinca.ă ă— V scuz. Eu r mân la taifas cu Butculescu. Şi dac i-o fi şi lui somn,ă ă ă n-are decât. Pot s stau şi singur .ă ăDomnişoarele Algiu se privir alarmate. Zizine întreb cu voce sugruă ă -mat de panic :ă ă— Nu pricep, Aristi , ai de gând s ... înnoptezi la noi?ţă ăÎşi închipuise vag, f r s detecteze totuşi ra iunea, c vizita var -sii eă ă ă ţ ă ă legat într-un fel de termenul — se împlinea mâine diminea — peă ţă care i-l impusese Dabija ca s p r seasc oraşul. Nu îndr zniser să ă ă ă ă ă ă întrebe unde avea de gând s se stabileasc , aşteptând s aduc eaă ă ă ă vorba. Socotiser c venise s -şi ia r mas-bun, dar surprinz tor,ă ă ă ă ă mintea Aristi ei p rea s fie la altele.ţ ă ă— Nici prin cap nu-mi trece. Z bovesc doar un ceas, dou . Poate niciă ă atât.Fe ele b trânelor se lungir :ţ ă ă— De ce?!— O s v dumiri i singure, rânji cu o satisfac ie care p rea s anticiă ă ţ ţ ă ă -peze delicii rare. Atâta doar pot s v spun, c ceasul r fuielii n-aă ă ă ă z bovit. Iac -l aci, s întind doar mâna.ă ă ă— R fuial ? Cu cine vrei s te r fuieşti?ă ă ă ăVerneasca îşi trecu palmele peste pântece ca dup o mas copioas :ă ă ă— Cu scumpul nostru nepo el Dimitrie, feciorul Zaïrei şi al mojicului deţ tat'su. Mama ta de c tan ! i-oi face eu o instruc ie, de nu mai iei peă ă Ţ ţ loc repaus nici pe lumea ailalt !ăZinca o privi înfiorat :ă— Ce-ai de gând, Aristi ?ţă— Dac eşti curioas , aşteapt .ă ă ăPe un ton care cerşea asigur ri, Zizine rosti cu glas nesigur:ă— Nu eşti în stare de vreo tic loşie, Aristi o, nu-i aşa?ă ţ— Flinta pentru fiar s-a fost n scocit.ă ăButculescu o privea a intit:ţ— În iertare, spuse încet, s l şluieşte virtutea sufletelor tari. Dumneă ă -

- 231 -


zeu îi încearc pe cei aleşi şi în suferin a ce i-a fost h r zit , trebuieă ţ ţ ă ă ă s desluşeşti dragostea Mântuitorului. Da, coan Aristi , Cel Veşnică ă ţă mult te-a îndr git.ă— Dac m îndr gea, îl repezi agasat de inep ii Verneasca, m d ruă ă ă ă ţ ă ă -ia cu nuri nu cu junghiuri, şi în loc s m pl m deasc bivoli stearp ,ă ă ă ă ă ţă ă îmi umplea teşchereaua cu galbeni din cei zorn itori.ăButculescu ridic ochii spre cer. Rosti ca pentru el:ă— Voia Domnului se va împlini.— Treaba lui, f cu indiferent Verneasca. Azi mi-o împlinesc eu pe aă ă mea...Se întrerupse tr gând cu urechea spre fereastr . S ri în picioare cuă ă ă sprinteneala aceea care nu înceta s surprind la un trup atât deă ă m t hă ă ălos şi cr p draperia de rips. Respir pân în fundul pl mânilor:ă ă ă ă ă— În sfârşit! Colivia s-a închis.Spaima înnod inimile surorilor Algiu. Recunoscuser pasul lui Dabiă ă ja.

CAPITOLUL XXII

Comisia de anchet — trei ofi eri superiori de contrainforma ii, asisă ţ ţ ta iţ în mod excep ional de generalul Averescu — sosi în oraş seara, pu inţ ţ dup ora 6,30. Înghe a i, c ci vremea se dovedise tic loas caă ţ ţ ă ă ă niciodat , iar drumul o pacoste, oprir dintâi la cafeneaua din inimaă ă târgului unde z bovir cale de un samovar cu ceai dat în und .ă ă ăLa Statul-Major, un mesaj sigilat, adresat lui Averescu personal, pro-duse stupoare.— Generalul Dabija, tr d tor! Omul lui Sturdza... Imposibil!!ă ăCeilal i îl privir mu i. Unul din ei, c pitan, vechi colaborator al luiţ ă ţ ă Averescu de pe vremea când comanda Grupul compus din Armatele a II-a şi de Nord, se gândi c nu-l v zuse atât de impresionat, decât laă ă primirea veştii despre ocuparea Craiovei. Îşi amintea perfect cuvintele lui Averescu: "Oltenia este ca şi pierdut ... Îmi sângereaz inima deă ă durere şi revolt ... Ne g sim în fa a unei fatalit i... Greşelile seă ă ţ ăţ pl tesc când faptul brutal are cuvântul şi abilit ile bizantine nu-şi maiă ăţ pot avea curs. Nenorocirea mare este c pl tesc cei nevinova i..."ă ă ţ— Imposibil! repet generalul, încercând s se dezmeticeasc .ă ă ăBineîn eles, putea fi vorba despre o calomnie ordinar şi în alte cirţ ă -cumstan e ar fi întreprins cercet ri discrete mainte de a se lansa într-ţ ăun demers categoric şi necamuflat. Acum îns , dup dezertarea luiă ă Sturdza şi asasinarea lui Teodorini, situa ia se dovedea mult preaţ grav pentru a-şi mai putea îng dui scrupule de pe vremeaă ă cotillonului.— Trebuie s verific m.ă ăP r sir cl direa cu capetele plecate şi to i, inclusiv Averescu, aveauă ă ă ă ţ sentimentul c p şesc în urma unui car mortuar. Pe drum, generalulă ă vorbi o singur dat :ă ă

- 232 -


— Dac faptele se confirm , nenorocirea este des vârşit . Nimic peă ă ă ă lumea aceasta în afara unei imediate victorii à la Austerlitz — ceea ce-i utopie — nu va putea remonta moralul oştirii. S ne rug m luiă ă Dumnezeu, domnilor, s m înşel.ă ă

*

Alexandrina Cerchez se târa în genunchi, încercând s se aga e de ciză ţ -mele lui Dabija care gonea turbat de la un cap t la cel lalt al od ii.ă ă ă Arăta ca o fiar : trupul, spinarea încordat , capul îngust şi fin pe careă ă pielea parc se întinsese, sco ând şi mai mult în eviden osaturaă ţ ţă nobil sugerau într-atâta felina s lbatic , încât p rea straniu c fiin aă ă ă ă ă ţ aceasta, dintr-un regn necunoscut, homo sapiens şi jivin laolaltă ă precum centaurii, gl suă ieşte ca oamenii, în termeni cotidieni.— Exclus! Exclus! Ceea ce-mi pretinzi este mai presus de puterile me-le.— Spuneai c m iubeşti! Cum supor i ca numele meu, toat f pturaă ă ţ ă ă mea, inima şi dragostea noastr s fie acoperite de infamie?ă ă— Oh! Te rog, Sandra, nu folosi cuvinte care te înjosesc. Te exprimi ca în romanele populare de dou parale sau jurnaliştii articolaşelor deă scandal.Doamna Cerchez în epeni. O flac r roşie îi înv p ie privirea neguroaţ ă ă ă ă -s .ă— Cum po i s -mi vorbeşti aşa?ţ ă— Te implor, nu-mi f o scen . De altfel, nu ştiu dac i-ar fi agreabilă ă ă ţ s tr ieşti toat via a al turi de un b rbat dezonorat. Ceea ce-mi ceriă ă ă ţ ă ă reprezint în fond renun area la condi ia mea de om. N-am s m maiă ţ ţ ă ă respect niciodat , n-ai s po i nici tu. Dac aş supravie ui cariereiă ă ţ ă ţ mele distruse şi ruşinii, ceea ce m îndoiesc, nu vei avea lâng tineă ă decât un umil şi jalnic cavaler servant, o ruin .ăAlexandrina îşi arunc pletele desprinse din coc, peste umeri, cu ună zvâcnet al capului.— Nu- i cer s tr dezi, nu i-aş cere-o niciodat , m jur pe Dumneţ ă ă ţ ă ă zeu, ci doar s -i am geşti. D -le ceva fals, ceva m sluit, dar d -le ceva!ă ă ă ă ăGeneralul râse:— Cât po i fi de naiv ! În mai pu in de dou zeci si patru de ore vor înţ ă ţ ă -elege c au fost duşi de nas. Vor veni cu preten ii şi mai dure,ţ ă ţ

aberante, imposibile! S -l asasinez pe Ferdinand, sau — dac suntă ă modeşti — doar pe Averescu.— Cel pu in încearc . Orice r gaz poate fi în avantajul nostru. Sau... Iţ ă ă se ag de umeri şi-l privi în ochi: Hai s fugim!ăţă ăDabija cl tin din cap cu triste e, mângâindu-i obrajii aprinşi:ă ă ţ— Din ce în ce mai bine! Dezertare, deci iar dezonoare şi pribegie, ve-netici printre str ini, iar pentru tine desp r irea definitiv de feti . Şiă ă ţ ă ţă unde s fugi, într-o Europ incendiat ? Judeci înfierbântat, iubitaă ă ă mea...

- 233 -


Alexandrina îşi azvârli capul pe spate. O mândrie dr ceasc f cea s -iă ă ă ă vibreze toate tr s turile.ă ă— Cerchez nu mi-a refuzat niciodat nimic...ăUn lic r de mali ie trecu prin ochii generalului:ă ţ— Ceea ce nu te-a determinat s -l iubeşti mai mult. M înşel, scumpaă ă mea?Primi palma Alexandrinei în plin obraz. De surpriz , nici nu se clinti.ă Femeia şuier :ă— S - i fie ruşine!ă ţUn cioc nit în uş care nu aştept r spuns îi l s încremeni i. De cândă ă ă ă ă ă ţ se întâlneau în pavilionul lui Iliu Alghi, se întâmpla prima dat s fieţă ă ă stânjeni i.ţGogu Roşianu, prad unei agita ii neobişnuite, irupse în odaie ignoă ţ -rând cele mai elementare convenien e. P ru s n-o vad peţ ă ă ă Alexandrina care întoarse imediat capul şi se retrase în dormitor, nu observ inuta coă ţ mod — nu şi-l imaginase niciodat pe junkerulă ă eap n, impecabil pân în vârful unghiilor, doar în pantalon şi c maşţ ă ă ă ă

— a lui Dabija.— Ierta i-m , domnule general. Trebuie s v vorbesc neap rat.ţ ă ă ă ă

*

În urma dispozi iilor categorice ale lui Hentsch, colonelul Roman,ţ transportat de la penitenciarul Malmezon la Aşez minteleă Brâncoveneşti, fu internat într-o rezerv cu un singur pat şi o fereastră ă z brelit a c rei perspectiv se deschidea spre Pia a Mare. Ună ă ă ă ţ lavabou, patul şi o noptier alc tuiau mobilierul iar uşa — spreă ă indispozi ia doctorului S veanu, mediţ ă cul-şef al spitalului — era zi şi noapte p zit de trei santinele germane.ă ă"Nu suport boşii, explica medicul asisten ilor s i când, din consumaţ ă tori paşnici de fasole cu osânz şi Haendel, se transform în gâzi, detestă ă militarii — chipiu, pinteni, s biu — pentru c prea au succes laă ţă ă cucoane, strâng tot ce-i mai bun pe Calea Victoriei, şi disciplina impus de al ii. Îmi ajunge a mea..."ă ţÎn rezerva-celul a lui Roman aveau acces doar S veanu şi o sor deă ă ă vreo dou zeci de ani, echipat în costumul de infirmier important şiă ă ă incomod, lansat de regia Maria. Fata îns , realmente frumoas , reuşeaă ă s -l poarte cu gra ie, iar blânde ea şi calineria mişc rilor îl cucerir peă ţ ţ ă ă colonel din prima clip .ă— De ce i-ai ales o meserie atât de ingrat , domnişoar ? Locul dumiţ ă ă -tale e în alt parte...ăFata surâse cu îng duin :ă ţă— Unde?Roman oft şi întoarse capul spre ferestrele z brelite:ă ă— Dac n-ar fi r zboi, iar eu oleac mai tân r, mi-ar pl cea s te ducă ă ă ă ă ă la Paris... Sau pe Coasta de Azur... Ai dansat vreodat beat deă ă

- 234 -


dragoste, şampanie şi aroma chiparoşilor?— Nu, zâmbi infirmiera, iar dumneavoastr , chiar liber, f r r zboi şiă ă ă ă nici m car cu zece minute mai tân r, m-a i duce cel mult la Chitila.ă ă ţ Pentru Coasta de Azur a i g si alte partenere.ţ ăRoman, surprins, începu s râd :ă ă— Eşti o fat interesant .ă ă— V înşela i. Oarecare şi logodit ...ă ţ ăRoman râse parşiv:— E un impediment?— E un viitor.— Hm! Chestiunea-i din ce punct de vedere priveşti lucrurile. Ca s - iă ţ dovedesc c nu mint — şi bineîn eles dac Pronia Cereasc mă ţ ă ă ă îng duie pân dup r zboi — te asigur c vei fi aşteptat cu multă ă ă ă ă ă ă însufle ire, aş ziţ ce înfocare, în orice sear la Elysée. Masa din stângaă casieri ei. În compaţ nia dumitale, Chitila poate fi la fel de frumoas caă Nisa. Asta, considerând c Riviera î i provoac indispozi ie.ă ţ ă ţFata p ru s nu-l aud .ă ă ă— V sf tuiesc s fi i mai pu in... vioi. De pe coridor se aude foarte biă ă ă ţ ţ -ne, iar paznicii dumneavoastr nu prea gust spiritele. În ce neă ă priveşte — arunc o privire spre cabinetul lui S veanu — min im câtă ă ţ putem... Fi i deci v rog mai re inut.ţ ă ţ— Îmi plac sfaturile. Şi mai ales rug min ile. Mai ai şi altele?ă ţ— Privi i din când în când pe fereastr . Prietenii dumneavoastr vţ ă ă ă poart de grij .ă ăO auzi comentând pe sal cu santinelele. Vorbea o nem easc şov iă ţ ă ă -toare, dar destul de corect .ă— Stare sta ionar , febra nu scade sub patruzeci de grade. Voi raporţ ă ta situa ia doctorului S veanu.ţ ă

*

Generalul îl privea cu buzele strânse, gata s izbucneasc . Roşianu îlă ă enervase din prima clip şi, oricât de corect , chiar smerit i-ar fi fostă ă ă atitudinea, sesizai în forul s u l untric sarcasmul, un râs zeflemitor,ă ă indiferen a cinic fa de orice categorii morale. F r a-l putea acuzaţ ă ţă ă ă propriu-zis de incapacitate de a respecta valori recunoscute, î i d deaiţ ă limpede seama c nu se n scuse înc individul care s -l impresionezeă ă ă ă din cale afar , indiă ferent de num rul treselor ce-i înnobilau umerii.ă— Aştept o explica ie, domnule maior, care s -mi permit s în elegţ ă ă ă ţ impetuoasa dumneavoastr vizit .ă ăGogu Roşianu f cea eforturi s -şi regleze respira ia. Izbucni cu primeă ă ţ le cuvinte care-i venir pe buze:ă— Fugi i, domnule general!... V afla i în primejdie de moarte... Credeţ ă ţ -i-m ...ţ ă

— Sunte i beat sau bolnav. Am sentimentul c delira i.ţ ă ţMaiorul scutur din cap ca o marionet isteric :ă ă ă

- 235 -


— Gr bi i-v ! Nu delirez. Comisia de anchet e în oraş, poate sosi dină ţ ă ă minut în minut. Sunte i victima unui complot oribil.ţGeneralul îl m sur cu sprâncenele încruntate. Reflex, îşi butona că ă ă-maşa desf cut la piept.ă ă— Interesant... De unde poseda i dumneavoastr asemenea pre ioaseţ ă ţ informa iuni?ţ— V conjur, domnule general, pleca i! Nu e momentul s face i ină ţ ă ţ ves-tiga ii. Ve i fi acuzat de înalt tr dare...ţ ţ ă ăDabija îşi smulse tunica de pe sp tarul fotoliului, rostind dispre uitor:ă ţ— Aceasta este o fars proast de teatru bulevardier. Complot!... Tră ă ă-dare!... Dar chiar aşa stând lucrurile, m simt în stare s in pieptă ă ţ oric rei calomnii. Sunt gata s r spund pentru orice act dinainteaă ă ă oric rui for, coă misie de anchet sau tribunal.ă— Ve i regreta, domnule general.ţ— Doar aceea de a fi fugit de o onest r spundere. V mul umesc,ă ă ă ţ domnule maior, dar cred c v-a i deranjat inutil... Hm! Complot! De ceă ţ împotriva mea? De ce acum? Absurd...— Nu-i absurd! ip Gogu Roşianu. Este una din cele mai perverse acţ ă -iuni ini iate de colonelul Nicolaj şi puse pe roate de Hentsch. N-amţ ţ

timp s v explic... Vor s jertfeasc cei mai buni ofi eri ai oştiriiă ă ă ă ţ româneşti, discreditându-i.— Şi au debutat cu mine, constat ironic Dabija.ă— Se încearc şi cu al ii, Domnul aib -i în paz !ă ţ ă ă— Ei bine, dac aş dezerta, nu crede i c succesul lor ar fi deplin?ă ţ ă— Ve i fi judecat, dezonorat, împuşcat.ţ— Cel pu in voi avea satisfac ia de a primi glontul din fa . Vreau sţ ţ ţă ă spun în piept, şi nu în fese... Inutil insista i, domnule maior.ţUşa se deschise brusc şi Cicerone Butculescu intr cl tinându-se. Oă ă chii îi ardeau, iar paşii târşi i adunau covorul dup el.ţ ă— Fugi, domnule Dimitrie... S-a pus ceva teribil la cale împotriva du-mitale... Da... Da... Teribil!Generalul râse sardonic:— Asta-i culmea! În mai pu in de zece minute, primesc trei invita ii laţ ţ dezertare.— ...teribil! repet Butculescu în neştire. Coana Aristi a e al turi, înă ţ ă salonul domnişoarelor Algiu... E teribil ce poate n scoci femeiaă aceasta... Fugi! Am fost prieten cu tat l dumitale... Vreau s te ajut.ă ăDraperia de la dormitor se d du la o parte. Alexandrina Cerchez, paliă -d , cu fa a descompus de spaim , prinse bra ul generalului.ă ţ ă ă ţ— Ascult -i, Dimitrie! Oamenii ştia nu mint. Inima mea îmi spune că ă ă nu mint. Simt cum primejdia î i d târcoale. Dac vrei, şopti, dac mţ ă ă ă ă iei, vin cu tine. Acum, imediat.Generalul o privi impresionat. Ştia cât inea Alexandrina la convenienţ -e, ştia cât o costa s m rturiseasc prin simpla ei prezen în aceastţ ă ă ă ţă ă

locuin de holtei, chiar f r a mai lua în considerare propunereaţă ă ă direct de a-l înso i, faptul c -i este amant . Doar cu un sfert de ceasă ţ ă ă

- 236 -


înainte, era gata s se sinucid numai ca adulterul ei s nu fie dat înă ă ă vileag... Acum îl trâmbi a f r şov ial , numai c nu angajase fanfaraţ ă ă ă ă ă târgului. O b tu uşuă rel pe mân şi rosti cu o dulcea de care Goguă ţă Roşianu, obişnuit s -l soă coat pe Dabija o statuie în uniform f ră ă ă ă puls, inim sau func ii organice, avea s -şi aminteasc toat via a:ă ţ ă ă ă ţ— Cuminte, Sandra... Lucrurile se vor clarifica.Zgomot de glasuri în curte — Anica investiga în gura mare "Pe cine c uta i? Haoleu! Patru c tane da i buzna în cas de muieri f ră ţ ă ţ ă ă ă ocrotire, bine v şade!" — şi trop it de cizme p trunse în înc pere.ă ă ă ă Ascultau to i cu urechea a intit . Gogu Roşianu ridic din umeriţ ţ ă ă oftâhd. Rosti, având în glas calmul marelui dezastru:— C r ile s-au fost t iat şi împ r it!ă ţ ă ă ţDabija surâse seme :ţ— Nu se ştie cine are atuul.Roşianu îl privi cu triste e:ţ— Din p cate, eu ştiu.ă

*

Doctorul S veanu, un moşuc simpatic în ciuda aerului b t ios pe caă ă ă re-l afişa în rela iile diurne, mirosise cacealmaua din prima secund . Îiţ ă trecuse palma peste pântece şi observase cu voce joas , f r umbră ă ă ă de zâmbet:— Ai înghi it ceva var, fl c ule, nu-i aşa? În orice caz o por ie buniciţ ă ă ţ c ,ă de-ajuns s doboare o bivoli cu vi el, başca rândaşul care-i esal ...ă ţă ţ ţ ăRoman zâmbise sub ire:ţ— Nu mi-am f cut iluzii nici o secund c l-aş putea înşela pe mareleă ă ă doctor Ioan S veanu.ă— Ciudat... Tinerii îşi închipuie totdeauna c b trânii sunt uşor de pă ă ă-c lit. Mai direct spus, imbecili!ă— Pesemne c nici eu nu mai sunt îndeajuns de tân r pentru a v soă ă ă -coti pe dumneavoastr b trân.ă ă— La şaptezeci de ani, nu te po i numi altfel, indiferent care ar fi terţ -menul de compara ie.ţ— V ine i foarte bine.ă ţ ţS veanu se strâmb :ă ă— Şi asta cum se cheam ? Nu tot senectute? Ai auzit spunându-seă vreodat despre un om de dou zeci sau treizeci de ani c "se ineă ă ă ţ bine"? În sfârşit, astea-s palavre de moşnege... Un sfat, fl c ule! Dacă ă ă ai inten ia s fugi, gr beşte-te! Pe mine m-ai p c lit. M îndoiesc însţ ă ă ă ă ă ă c ai izbuti la fel de bine cu un medic neam . Î i urez noroc... Cine ştie,ă ţ ţ ad ug vis tor, poaă ă ă te c într-o zi o s ne revedem. Mi-ar pl cea s -miă ă ă ă povesteşti ispr vile duă mitale. Ca to i indivizii cu existen cuminte, mţ ţă ă pr p desc dup istoriile cu pira i şi condottieri...ă ă ă ţ

*

- 237 -


— Iar îmi primeni i aşternutul?ţInfirmiera duse degetul la buze. Şopti l sând rufele pe pat:ă— În fa a de pern ave i un rând de haine şi înc l minte. Schimbaţ ă ţ ă ţă -iţ -v cât mai repede şi b ga i-v sub p tur . Soarta dumneavoastr seă ă ţ ă ă ă ă

decide peste jum tate de ceas.ăRoman se s lt în capul oaselor:ă ă— Nu vrei s fii mai pu in misterioas ?ă ţ ă— N-am vreme. Aştepta i-m liniştit, altfel strica i totul... Ad ug , îţ ă ţ ă ă na-inte de a p r si înc perea: Eu sunt sora lui Anton...ă ă ă

*

Generalul Dabija n-avea s priceap niciodat cum de în câteva seă ă ă -cunde biroul fostului preşedinte de tribunal Iliu Algiu se umpluse deţă oameni. Scena îi va r mâne îns întip rit în minte pentru toat via a:ă ă ă ă ă ţ Alexandrina, palid ca o moart ag at de bra ul lui, Butculescuă ă ăţ ă ţ speriat, pipernicit, tremurâhd în faldurile draperiei de la uş . Mareş,ă negustorul care aproviziona popota, ivit nu se ştie cum, Roşianu fumând nervos lâng biă rou. Averescu îl a intea, afişând un aerţ impenetrabil, în vreme ce ceilal i trei ofi eri p reau s caute ceva înţ ţ ă ă bibliotec . În prag, c pitanul Ioanid, exă ă trem de înfrigurat, îşi pip iaă buzunarul de la piept, iar în spatele lui, opintind s -l dea la o parte,ă gâfâia Verneasca. Obrazul puhav, despicat de un rânjet ştirb, radia.— Îmi pot îng dui s cer o explica ie acestei descinderi vijelioase,ă ă ţ domnule general?Glasul lui Dabija r sun uşor r guşit, f r s fi pierdut îns nimic dină ă ă ă ă ă ă siguran .ţăAverescu, sincer deconcertat — nu sesizase câ i inşi sunt în camer şiţ ă câ i mai veniser pe parcurs — ridic uşor din umeri:ţ ă ă— Sunt oaspe ii dumneavoastr . În orice caz, cea mai mare parte dinţ ă ei se aflau în odaie la sosirea mea.Unul din ofi eri se apropie de Averescu. F r s spun o vorb , îi înţ ă ă ă ă ă -tinse o map sub ire din piele neagr . Generalul o deschise nervos. Înă ţ ă odaie se f cu dintr-o dat linişte. Nu se auzeau decât respira iaă ă ţ şuier toare a Verneasc i şi scrâşnetul butucilor din sob . Averescuă ă ă r sfoia hârtiile cu deă gete febrile. Stupefac ia îi bo ise chipul usc iv.ţ ţ ăţ inea în mân docuŢ ă mente de o importan inestimabil , dovezi deţă ă

tr dare dinaintea c rora nici un juriu din lume n-ar fi ezitat s -lă ă ă condamne pe Dabija... Planul de ansamblu şi detaliat al marii ofensive, efectivele umane şi materiale, h r i, obiec iile alia ilor... Când închiseă ţ ţ ţ mapa, cu mişc ri exasperant de lente, expresia chipului eraă dramatic . Vocea înecat r sun ca un suspin:ă ă ă ă— Domnule general...Alexandrina scoase un strig t:ă— E nevinovat! Totu-i calomnie!

- 238 -


Un rânjet ştirb retez chipul cucoanei Aristi a.ă ţ— Ei, nepoate, cum r mâne cu mazilirea mea?ăCicerone Butculescu, împietrit pân atunci, p ru s se dezmeticească ă ă ă brusc. Alerg împiedicat spre Averescu:ă— Omu-i inocent... O mârşav înscenare... Cunoaştem autorii.ăVerneasca, dezl n uit ca o furie, îl apuc de mânec , încercând s -lă ţ ă ă ă ă opreasc :ă— Ce te vâri tu, mamelucule?B trânul se împiedic şi c zu în genunchi. Dabija se precipit vrândă ă ă ă s -l ridice. Inten ia lui fu greşit interpretat şi unul din asisten ii luiă ţ ă ţ Averescu scoase revolverul. Se auzi un foc, apoi înc unul...ă

*

Explozia fu atât de puternic , încât geamurile Aşez mintelor Brâncoă ă -veneşti se f cur nd ri. În ciuda avertismentelor infirmierei,ă ă ţă ă instinctiv, colonelul Roman s ri din pat şi se apropie de fereastr . Dină ă pricina întunericului şi a norului de fum, nu putu distinge nimic. Uşa salonului se deschise.— Acuma! Repede!— Ce s-a întâmplat?Fata îl prinse de mân înfrigurat .ă ă— Ce trebuia s se întâmple! Gr bi i-v , pentru numele lui Dumneă ă ţ ă zeu!— Explic -mi...ăInfirmiera îl trase cu toat puterea. Alergau pe coridoare şi Roman îşiă zise c în via a lui nu pomenise asemenea labirint. Poate în Anglia, laă ţ Hampton Court...— De nu s-ar dezmetici prea curând! gâfâi fata...Se strecura cu abilitate printre bolnavii însp imânta i care d duseră ţ ă ă buzna pe coridoare. Medici, infirmiere, brancardieri alergau la fel de înnebuni i, neîndr znind s se uite pe ferestre.ţ ă ă"De fapt, reflect Roman, nu ştiu unde-i primejdia. În untru sau afaă ă -r ..."ăUn zâmbet de recunoştin îi îmblânzea figura osoas . Nea Dobre coţă ă -jocarul şi meseriaşii lui provocaser explozia scontând pe efectulă surpriz . Însp imânta i, gâzii care-i p zeau uşa rezervei-celulă ă ţ ă ă fugiser cedând priă mului impuls şi încercând s se ad posteasc .ă ă ă Groaza, eterna solu ie a siţ tua iilor insolubile...ţ— Sper c nu sunt victime...ă— Pute i fi convins... Cât ar fi de valoros un individ, nu se sacrific oţ ă sut de dragul lui...ă— Nu-i foarte amabil ceea ce-mi spune i.ţInfirmiera îşi supse buza superioar .ă— V socoti i neasemuit. sta-i p catul dumneavoastr .ă ţ Ă ă ă— Am impresia, zâmbi Roman, c autorii diversiunii, prietenii dumitaă -le...

- 239 -


Infirmiera îl corect t ios:ă ă— Nu sunt prieten cu tâlharii lui Gu Ac.ă ţăSprâncenele colonelului se în l ar a mirare:ă ţ ă— El, vas zic !? exclam uluit. Extraordinar!!!ă ă ă— El şi cu Dobre, starostele cojocarilor... Aici!Ajunseser într-o magazie de obiecte abandonate, cu miros aspru deă fier, formol şi morg .ăChipul fetei, gingaş, alc tuit din tuşe fine — "p cat c linia gurii eă ă ă trist , îndurerat , crâncen " — se detaşa, modelat ca în cear , întreă ă ă ă pere ii întuneca i. Rosti cu privirea coborât , încercând s -şiţ ţ ă ă st pâneasc respiraă ă ia precipitat :ţ ă— Aici, misiunea mea s-a ispr vit. Cred totuşi c sunte i un b rbată ă ţ ă norocos.— Însuşi privilegiul de a te fi cunoscut o demonstreaz , surâse galantă Roman.— Sunte i incapabil s nu flirta i... V afla i acum în interiorul cur ii B.ţ ă ţ ă ţ ţ Vreau s spun, cu ieşire în Bibescu Vod . În stânga por ii, v aşteaptă ă ţ ă ă o droşc de l ptar. Gr bi i-v ...ă ă ă ţ ăRoman îi prinse mâinile. Întreb , sincer tulburat:ă— Cum s - i mul umesc?ă ţ ţ— Uitându-m .ă— S te uit?! De ce?ăFata îşi muşc buzele:ă— Nu-mi plac b rba ii... care-mi plac prea mult.ă ţFugi f r s se mai uite la Roman.ă ă ăDescump nit, colonelul ieşi în curte şi se îndrept alergând spre poară ă -t . Uruit de motoare — doar nem ii mai dispuneau de automobile —ă ţ ghilotina liniştea nop ii.ţ

*

Într-o sear din vara anului 1922, o sear cu arom de tei şi cer stră ă ă ă-puns de licurici, un domn elegant, între dou vârste, contempla Caleaă Victoriei, de pe terasa restaurantului Elysée. Costumul gri-argint era înviorat de fluturele cu picouri alb strui şi garoafa înfipt la butonier .ă ă ă Cu mâna rezemat leneş pe baston, surâdea priveliştii care i se p reaă ă încânt toare, de o însufle ire discret , plin de bun gust. Aprecia înă ţ ă ă cunosc tor femeile — toaletele scurte invadaser strada şi se purtauă ă vulpi argintii la rochii de m tase natural , capete tunse b ie eşte cuă ă ă ţ accroche-coeur-uri atingând col urile gurii şi un aer de fals nep sareţ ă ă — se amuza observând manevrele donjuanilor, mai tineri ori mai b trâni, îl încânta rumoarea caracterisă tic , urban . Tr suriă ă ă str lucitoare se rev rsau în fluviu neîntrerupt spre şosea, ig nciă ă ţ ă sprâncenate şi dr coase, cu gra ii de meleag iberic, c rau coşuri deă ţ ă prim veri, jurnaliştii forfoteau gr bi i s vând primele edi ii de seara.ă ă ţ ă ă ţDuse mâna la pahar şi r mase cu ea în aer. Un b rbat de vreo treizeciă ă

- 240 -


şi cinci de ani, rubicond, se oprise în fa a restaurantului. P reaţ ă nehot rât şi învârtea bastonul la spate ca pe o morişc . P l ria dată ă ă ă ă uşor pe ceaf îi accentua expresia de jovialitate.ăColonelul Roman începu s râd :ă ă— Pe mine m cau i, tinere?ă ţGogu Roşianu tres ri şi întoarse capul. R mase intuit de surpriz , f ră ă ţ ă ă ă grai, uitând s -şi penduleze bastonul. Câ iva consumatori îl priviră ţ ă amuza i. Explod :ţ ă— Colonelul Roman!— El, fiule! Nu-i nevoie îns s m prezin i întregului birt. Ia loc!ă ă ă ţRoşianu nu-şi revenea din uimire:— Ce întâmplare! Nu m aşteptam... Nu m aşteptam deloc s v v d.ă ă ă ă ă— De ce? Fixasem doar un rendez-vous pentru prima sear de pace,ă aici, la Elysée. Eu sunt parolist; dumneata, dup cum am avut ocaziaă s constat, nu.ăGogu Roşianu râse:— V spun sincer, nu v-am luat în serios. Credeam c -i o simpl buă ă ă ta-d ... Ce mai face i?ă ţ— Perfect. Admir natura şi în special cucoanele. G sesc c moda acă ă tu-al le avantajeaz enorm.ă ăRoşianu zâmbi. Roman r m sese acelaşi individ cu teribilisme de liceă ă -an care ine neap rat s şocheze. Cine şi-ar fi închipuit, auzindu-l, ceţ ă ă valoare, ce minte, ce om excep ional se ascund sub aerul de dandyţ aproape quinquagenar...Roman îi ar t sticla din frapier :ă ă ă— Po i s iei cu toat încrederea din chestia asta. E un Haut Brionţ ă ă 1906...Roşianu gust lichidul auriu. R mase cu paharul în mân , inându-l înă ă ă ţ dreptul buzelor. Rosti nostalgic:— Doamne, de când nu ne-am v zut!ă— Exact din februarie 1917...— Strada Clemen ei, num rul 9, îşi aminti surâzând Roşianu. N-amţ ă izbutit mare lucru atunci...— Era şi dificil. Prea se încurcaser i ele, iar substituirea autenticuluiă ţ Mareş, omul meu, cu agentul nem ilor a des vârşit babilonia. De fapt,ţ ă a fost marea lovitur a lui Hentsch în cazul Dabija.ăRoşianu cl tin uşor din cap:ă ă— Ce şans fantastic a avut sta! Ghilotina l-a ratat la un milimeă ă ă tru...— Hm, şansa lui Dabija a fost c am avut eu şans . Dac şulerii, ca să ă ă ă folosesc expresia amicului Gu Ac, şi meşterii lui Dobre nu organizauţă evadarea mea, n-aş fi putut interveni oportun. Şi aşa a trebuit s fiuă mai mult decât elocvent ca s conving capetele p trate de laă ă Tribunalul Militar c e vorba de o ac iune extrem de pervers aă ţ ă spionajului german.Dup r zboi, sincer recunosc tor şi inând s -i mul umeasc , îl c uă ă ă ţ ă ţ ă ă ta-se pe Dobre dar în c su a din Strada Ghioceilor se mutase altcineva.ă ţ

- 241 -


Avea s afle ulterior de la Gu Ac c b trânul se retr sese la Panciuă ţă ă ă ă unde nevast -sa avea o vie.ăGu Ac! De câte ori îl evoca, Roman râdea ca un copil. Marea c peteţă ă -nie a şu ilor din mahalaua Mihai Vod devenise Monsieur Grégoire,ţ ă distinsul patron al "Şcolii de dans şi bune maniere fran eze", de peţ Moşilor, cetă ean respectabil cu baston, melon şi verighet . Seţ ă c s torise cu o demoaă ă zel de familie, fiica unui m celar din Scaune;ă ă aveau doi copii şi stran cu carte de vizit la biserica din cartier...ă ă— Când ne-au arestat, îşi aminti Gogu Roşianu, primisem deja infor-marea dumneavoastr . Am încercat s le explic c Dabija e o victimă ă ă ă în cadrul unei politici de anvergur care vizeaz marile noastreă ă c petenii, nem ii având interesul s se debaraseze de cei mai buniă ţ ă ofi eri români înaintea marii ofensive. A fost inutil.ţ— În realitate, spuse Roman uitându-se dup chelner, şi eu am în eă ţ les destul de târziu jocul lui Hentsch. L-am suspectat pe Dabija ştiind că fusese prieten cu Sturdza şi uneori, cât ai fi de lucid, te împiedici în asemenea prejudec i. Individul are şi un gen pu in îmbietor, î i vineăţ ţ ţ greu s -l priveşti obiectiv, sau m car cu îng duin .ă ă ă ţă— Mie-mi spune i! râse Roşianu. Îl conjuram, conştient c nimeni nuţ ă -i poate salva capul în afar de dumneavoastr , ca pân la limpezireaă ă ă situa iei s fug , s se ascund , în fine s intre în p mânt, şi se uita laţ ă ă ă ă ă ă mine ca la o râm . Nu şi-a abandonat o clip morga şi monoclul.ă ă— Trebuie s recunoşti c nu era cea mai fericit solu ie, spuse Roă ă ă ţ -man controlându-şi garoafa de la butonier .ă— Sunt de acord, dar asaltat de evenimente, fiind obligat de minutar, nu de ceasornic, de minutar, s iau o hot râre, în panic , n-am g sită ă ă ă ceva mai bun.Colonelul Roman se r suci discret dup o blond planturoas . Pe uă ă ă ă me-rii statuari spânzurau ostentativ dou vulpi albastre.ă— Hm, rosti încet, Nineta B icoianu... S-a îngr şat prea tare. Cunoscă ă pe unii îns amatori de beef-steak... Mda, Dabija, cum spuneam, aă traversat câteva momente dezagreabile. Salvarea lui la vreme, dincolo de importan a "mântuirii" unui ofi er de mare valoare, a dusţ ţ implicit şi la izb virea celorlal i generali viza i de nem i.ă ţ ţ ţGogu Roşianu se interes uitându-se la sticla goal :ă ă— Pe cine mai anvizajau?— Evident, marile vedete ale oştirii, capetele de afiş: Aslan, Grigores-cu, Razu, Pretorian... Toat colec ia de celebrit i. Dac boşilor leă ţ ăţ ă izbutea cacealmaua, nu ne putem imagina dimensiunile cataclismului, mai ales dup dezertarea lui Sturdza. Discreditare total în ochiiă ă alia ilor, derut şi demoralizare în sânul armatei noastre, dispre şiţ ă ţ total neîncredere fa de superiori.ă ţăIni ial, îşi aminti Roman, când intuise inten ia lui Hentsch de a se desţ ţ -cotorosi de cei mai buni generali români, se întrebase de ce nu-i lichi-deaz pur şi simplu. Nimeni nu-şi poate feri ceafa la infinit. În eleseseă ţ curând parşivenia neam ului. Urm rea vâlva, scandalul procesului.ţ ă

- 242 -


Tr dă ători, nu martiri...— V d c admiri sticla, surâse.ă ăRoşianu o l s în frapier .ă ă ă— E un vin excelent, dar eu am alt idee. Ce p rere ave i de un Mouă ă ţ -ton Rothschild 1910?— Mon cher, nu-mi place s schimb decât cravatele şi por ile la careă ţ bat la ceas de înserare... Apropo de cravate... Ce mai face Ioanid? N-am întâlnit niciodat un ofi er în uniform de campanie mai spilcuit...ă ţ ă— Ce f cea şi înainte. D din mâini şi zboar . Un tip eminamente ană ă ă -tipatic şi f r umor.ă ă— Presupuneai c el e adversarul dumitale, agentul lui Hentsch, aşaă -i?— Prostul f cea investiga ii pe cont propriu şi asta m-a derutat al naiă ţ -bii, mai ales dup asasinarea lui Teodorini. R m seser m doi, iar în ceă ă ă ă priveşte identitatea mea, eram destul de sigur. Nici azi nu ştiu cine l-a cură at.ţ— Mareş, la ordinul lui Hentsch, imediat ce au în eles c -i agent duţ ă blu.Ochii lui Roşianu crescur cât blidele.ă— Fantastic! Teodorini! Vas zic asta era fantoma care-mi umbla prină ă sertare?! Iar Dabija m suspecta pe mine. Şi acum mi se face frig cândă îmi amintesc ce ochi avea: numai ghea ! Uite unul pe care nu mi-eţă dor s -l v d. Când l-a i cump rat pe Teodorini?ă ă ţ ă— La dou zile dup ce l-a contactat Hentsch. Teodorini sau Porta,ă ă cum vrei s -i spui, avea o fixa ie: s câştige o important sum deă ţ ă ă ă bani printr-o lovitur şi s se retrag în insulele Polineziene, unde să ă ă ă "creeze" netulburat. Îl preocupa alc tuirea unei orchestre pentruă b ştinaşi. Altceva nu mai cerea de la via !ă ţăGogu Roşianu clipi nedumerit:— Bine, dar de ce nu m-a i avertizat?ţ— N-avea nici un sens, mon ami. Pofta de argin i e contagioas , iar laţ ă tineri, spiritul de aventur vioi. Nu m interesa o colaborare între voiă ă — scuz -m , în profesia mea neîncrederea e un crez — şi pe de altă ă ă parte, în felul acesta v puteam controla mai bine pe amândoi.ăGogu Roşianu îl cercet în t cere. Îi venea greu acum, sub cerul deă ă iunie, transparent ca un abur înstelat, în clinchet de cristal şi argint rie, îmb tat de aromele prea puternice ale teilor si parfumul deă ă ultim or Soir de Paris, s cread c toate evenimentele acelea seă ă ă ă ă petrecuser aievea. Duă când la buze paharul cu vin vechi de zece ani, retr ia cu un fior zilele crună te ale lui februarie 1917, într-o Moldovă încremenit de frig şi spaim , s r cit , pustiit de culori. Vulpileă ă ă ă ă ă albastre şi argintii — adev rat menaă ă jerie pe Calea Victoriei — îi purtau gândul la paltoanele din postav milităresc vopsit, la p l riileă ă excentrice, doar pene, fructe şi flori, la broboadele de lân r neasc ,ă ţă ă ă aspr , ale Moldovei de dinaintea marii ofensive.ăSe scutur ca de un vis r u şi şopti pe gânduri:ă ă— Amintiri... Infuzie de nostalgie, gargar cu lacrimi... Atunci, după ă l murirea chestiunii lui Dabija, am fost trimis pe front. Ce s-aă

- 243 -


întâmplat cu bestia aceea b trân ?ă ăRoman d du un bobârnac mâ işorului care i se aninase de mânec .ă ţ ă— Complicea lui Mareş? Verneasca?— Da, scrâşni Roşianu. Sper din toat inima c a cr pat.ă ă ă— Eşti înc foarte tân r, dragul meu. Doar în poveştile cu zâne duhuă ă -rile rele îşi leap d obligatoriu suspinul. Evident, a fost arestat şi conă ă ă -damnat pe via . N-au împuşcat-o, împiedicându-se în considerenteă ţă de vârst . Şi tot inând seama de vârst , a fost amnistiat pu in după ţ ă ă ţ ă Versailles. Vezi, oamenii vor s uite cât mai repede "teribilul" şi credă c aceasta este o dovad de vigoare moral .ă ă ă— Trebuie s fi împlinit o sut de ani.ă ă— Doar optzeci.— Pur şi simplu l-a vârât pe nefericitul la de Butculescu în moră mânt.Roman îşi l s capul pe un um r:ă ă ă— Într-un fel, da. Glon ul a plecat îns din pistolul lui Mareş care,ţ ă vrând s te lichideze pe dumneata — ghicise cine eşti şi c la rândulă ă dumitale l-ai ghicit — a creat debandada. În schimbul acela de focuri, era natural s existe victime.ă— Sper c cel pu in sta, vreau s spun Mareş, n-a sc pat.ă ţ ă ă ă— Dac am nuntul te face fericit, î i pot comunica data şi locul unde aă ă ţ fost executat.— În fond, ce hram purta individul? Nu mi-a fost niciodat prea limă -pede.— Un simplu mercenar, f cu Roman mângâindu-şi o musta inexisă ţă -tent . Colabora cu serviciul de spionaj german înc dinainte de r zboi,ă ă ă având o acoperire perfect : agent imobiliar cu situa ie prosper .ă ţ ă Asociatul lui era autenticul Mareş. sta, într-un moment deĂ inconştien , presupun, sau vrând s se f leasc , i-a f cut confiden eţă ă ă ă ă ţ în leg tur cu misiunea pe care i-o încredin asem. S nu omitem oă ă ţ ă chestiune esen ial ! Serviciul nosţ ă tru de informa ii fusese seriosţ zdruncinat de vânzarea lui Verzea. Nu mai aveam timp şi nici posibilit i s ne triem judicios oamenii. Hentsch, în privin a asta, măţ ă ţ ă handicapase serios. Dup cât am putut s constat, falsul Mareş nu eraă ă lipsit de calit i. Avea un talent special de a intra în sufleteleăţ oamenilor, le câştiga imediat încrederea şi simpatia, ştia s se facă ă util, ceea ce în vremuri de restrişte constituie o cheie care deschide orice inim . L-a lichidat pe omul meu şi în rest a fost simplu. Înă general, avea apetituri de m celar. Tot el a atentat la via a lui Ioanid,ă ţ închipuindu-şi ini ial c e agentul trimis de mine. F cu o pauz şi seţ ă ă ă uit în ochii lui Roşianu: Spuă ne-mi, i-ai aprins m car o singură ă lumânare lui Butculescu? În definitiv, a murit în locul dumitale. A b gat de seam în ultima secund c Mareş te viza — mi-a relatată ă ă ă Dabija — şi s-a azvârlit între voi.Roşianu îşi plec privirea.ă— Sincer s fiu, nu m-am gândit niciodat ...ă ă— Eşti ingrat, mon cher. Într-o situa ie asem n toare, Ştefan cel Mareţ ă ă

- 244 -


ridica o mân stire.ăO spusese pe un ton lipsit de nuan e, din care nu puteai în elege ceţ ţ gândeşte cu adev rat.ă— Am s in seama de sugestia dumneavoastr . Întreb într-o doar ,ă ţ ă ă ă cu gândul în alt parte: Cât s fie ceasul?ă ă— Exact 11. Ora la care, dup cum se spune, încep s scâr âie mobiă ă ţ le-le. Dac ai treburi, nu te re in.ă ţGogu Roşianu d du din mân : "F r importan ..."ă ă ă ă ţă— Ce a devenit Dabija?Colonelul Roman îl privi surprins:— Cum, nu ştii? A fost avansat şi a primit ulterior, pentru merite deo-sebite, tot arsenalul posibil de ordine şi decora ii. Numai de la franceziţ vreo trei...— Voiam s spun acum, dup r zboi. Era încurcat cu o femeie splenă ă ă -did , doamna Cerchez.ă— S-au c s torit şi mi se pare c au un copil împreun . Dac o veziă ă ă ă ă ast zi, dup cinci ani, n-o mai recunoşti. Nu i-a r mas nimic dină ă ă frumuse ea de alt dat . A devenit atât de oarecare încât, dup cumţ ă ă ă se exprim aă micii noştri gali, ar trece neobservat chiar dac ai pune-ă ăo pe un piedestal în Pia a Regal . M rog, ei spun Place de laţ ă ă Concorde...Roşianu se uit la el consternat:ă— Cum se poate? N-am întâlnit în via a mea ceva mai suav, mai perţ -fect, mai diafan!— Prea diafan, mon cher, pentru un tandem cu Dabija. Nu exist cuă plu mai profund nefericit. Şi culmea, au ghinionul s se iubeasc . Incapaă ă -bili s tr iasc împreun , incapabili s se despart . B rbatu-s u,ă ă ă ă ă ă ă ă Cerchez, s-a rec s torit cu o "şantanist " de la Moulin Rouge. Plecaseă ă ă la Paris dup divor , în refacere moral . L-am v zut zilele trecute peă ţ ă ă strad şi mi-a f cut impresia unui om pe deplin mul umit.ă ă ţ— Mi se par fantastice meandrele destinului...Roman întreb maşinal:ă— A, da, g seşti?... Poate c ai dreptate...ă ăÎşi scoase portmoneul şi l s câteva hârtii pe mas .ă ă ăGogu Roşianu se sim i brusc emo ionat:ţ ţ— Pot s v mai v d?ă ă ă— Am omis s - i spun c , în afar de vin, nu-mi schimb nici tabietuă ţ ă ă -rile... Seara, m g seşti totdeauna la Elysée. Ar t cu degetul grosă ă ă ă spre interiorul localului: masa din stânga casieri ei, mademoiselleţ Juliette... Vara, prefer terasa. Deci, la Elysée, amice!Se îndep rt nonşalant, un domn suplu, impecabil în costumul cu buă ă -tonier înflorit . Roşianu îl urm ri pân melonul cenuşiu fu înghi it deă ă ă ă ţ iureşul chefliilor bucureşteni, care invadaser Calea Victoriei. Cerul deă iunie ploua stele de argint, v zduhul — stelu ele de aur ale florii deă ţ tei.

- 245 -


***

Zoe aprinse lumina.— Bun seara, dragele mele.ăZinca şi Zizine se ridicar , inându-şi poalele rochiilor gra ios, din vâă ţ ţ -rful degetelor.— Bun seara...ăSe r sucir spre fotografia domnului Cicerone Butculescu. O reverenă ă ţă scurt le înso i glasurile şov ielnice:ă ţ ă— Bun seara...ăUn fluture de noapte da târcoale l mpii, în zbucium de aripi colbuite.ăSFÂRŞIT

- 246 -

Documents

95984925 008 Intalnire La Elisee